Cum funcţionează şedinţele plenare 

Moment de vârf în activitatea Parlamentului European, şedinţele plenare reprezintă încununarea activităţii legislative efectuate în comisiile parlamentare şi în cadrul grupurilor politice. Şedinţele plenare reprezintă, de asemenea, cadrul în care reprezentanţii cetăţenilor Uniunii Europene - deputaţii europeni - participă la procesul decizional şi îşi exprimă punctul de vedere pe lângă Consiliu şi Comisie.

O perioadă îndelungată de timp, Parlamentul European a jucat doar simplul rol de forum pentru dezbateri şi de organ consultativ.
Din momentul în care a început alegerea sa prin vot universal direct şi datorită activităţii deputaţilor, acesta a ştiut să îşi sporească competenţele şi să dobândească rolul de colegislator, alături de Consiliu, în cazul a trei pătrimi din legislaţia comunitară. În prezent, plenul Parlamentului numără 751 de deputaţi din 28 de state membre ale Uniunii Europene, care dezbat în 24 de limbi. Deputaţii, funcţionarii, interpreţii şi traducătorii sunt supuşi unor reguli foarte precise, pentru a asigura desfăşurarea eficientă a şedinţelor plenare.

Actorii şedinţelor plenare 

Şedinţele plenare sunt prezidate de Preşedintele Parlamentului European. Acesta este asistat, în această misiune, de cei 14 vicepreşedinţi. Preşedintele deschide şedinţa, uneori cu un discurs sau un omagiu, în funcţie de actualitatea momentului. Parlamentul încearcă să reacţioneze la evoluţiile marilor dosare de actualitate şi nu ezită să modifice, în consecinţă, ordinea de zi, pentru a face apel la Uniunea Europeană să acţioneze. Influenţa Preşedintelui Parlamentului poate fi determinantă în aceasta privinţă.

Pe parcursul unei şedinţe, Preşedintele dă cuvântul deputaţilor şi veghează la buna desfăşurare a dezbaterilor. Acesta conduce, de asemenea, votul, supune la vot amendamentele şi rezoluţiile legislative şi proclamă rezultatele în cadrul Adunării. Autoritatea sa îi permite să impună un ritm voturilor, uneori lungi şi complexe.

Cei 751 de deputaţi europeni sunt repartizaţi în prezent în 8 grupuri politice, reprezentând ansamblul mişcărilor ideologice. Unii deputaţi nu aparţin niciunui grup politic şi sunt, deci, consideraţi ca fiind deputaţi neafiliaţi. Grupurile politice sunt cele care decid care sunt chestiunile ce vor fi dezbătute în plen. Acestea pot, de asemenea, introduce amendamente la rapoartele care sunt votate. Niciun deputat nu poate fi totuşi obligat de grupul său să voteze într-un anumit fel. Comisia Europeană şi Consiliul Uniunii Europene participă la şedinţele plenare, pentru a facilita colaborarea între instituţii în cadrul procesului decizional. La cererea Parlamentului European, reprezentanţii celor două instituţii fac declaraţii sau îşi prezintă activitatea, răspunzând la întrebările pe care le pot adresa deputaţii. Aceste dezbateri pot fi închise prin votarea unei rezoluţii. .

Reunind un număr mare de participanţi, şedinţele plenare nu pot fi improvizate şi trebuie, pe cât posibil, să respecte o organizare stabilită în prealabil. De asemenea, ordinea de zi este stabilită cu exactitate de Conferinţa preşedinţilor grupurilor politice.

În paralel, Conferinţa preşedinţilor de comisie (compusă din preşedinţii tuturor comisiilor parlamentare permanente sau temporare) poate adresa recomandări Conferinţei preşedinţilor cu privire la lucrările comisiilor şi la stabilirea ordinii de zi.

Lucrările din şedinţele plenare 

Parlamentul se reuneşte în plen în fiecare lună (în afară de luna august), la Strasbourg, în cursul unei perioade de sesiune de patru zile (de luni până joi). La Bruxelles au loc perioade de sesiune suplimentare. Perioada de sesiune este alcătuită, la rândul ei, din şedinţe.

'Activitatea din şedinţele plenare este consacrată în special dezbaterilor şi voturilor. Doar textele votate în şedinţă plenară şi declaraţiile scrise care au întrunit semnăturile majorităţii deputaţilor ce alcătuiesc Parlamentul reprezintă, în mod oficial, acte ale Parlamentului European.
Acestea se împart în mai multe categorii, în funcţie de subiectul abordat şi procedura legislativă utilizată:

  • rapoartele legislative sunt textele examinate de Parlamentul European în cadrul diferitelor proceduri legislative comunitare: codecizia, avizul conform şi consultarea. Doar procedura de codecizie conferă Parlamentului rolul de legislator, pe picior de egalitate cu Consiliul Uniunii Europene. Astfel, unele rapoarte parlamentare au mai multă „greutate” decât altele.
  • procedura bugetară: Parlamentul European şi Consiliul Uniunii Europene reprezintă autoritate bugetară a Uniunii Europene, care stabileşte în fiecare an cheltuielile şi veniturile Uniunii.
  • rapoartele nelegislative sunt elaborate de Parlament, din proprie iniţiativă, în cadrul comisiei parlamentare competente. Adoptând aceste texte, Parlamentul se adresează celorlalte instituţii şi organe europene, guvernelor naţionale şi chiar ţărilor terţe, pentru a atrage atenţia asupra unui anumit subiect şi pentru a suscita o reacţie din partea acestora. Deşi nu au valoare legislativă, aceste iniţiative se bazează totuşi pe o legitimitate parlamentară, care poate determina Comisia să formuleze propuneri.

În cursul şedinţelor plenare, Parlamentul poate decide să se exprime cu privire la orice chestiunea pe care o consideră importantă. De asemenea, Parlamentul poate solicita Comisiei să prezinte o propunere adecvată cu privire la chestiunile pentru care acesta consideră necesară elaborarea unui act comunitar. O şedinţă plenară cuprinde, de altfel,timpul afectat întrebărilor adresate Consiliului şi/sau Comisiei. În general, timpul afectat întrebărilor adresate Comisiei este alocat marţi, iar cel afectat întrebărilor adresate Consiliului, miercuri. Întrebările trebuie prezentate în prealabil, în scris, Preşedintelui, care decide cu privire la admisibilitatea acestora.

Calendarul anual al lucrărilor Parlamentului European este adoptat în fiecare an, în plen, în general în luna iunie, la propunerea Conferinţei preşedinţilor grupurilor politice. Calendarul cuprinde şi săptămânile de reuniune ale comisiilor parlamentare şi cele ale grupurilor politice. Ordinea de zi a sesiunii indică dacă declaraţiile Consiliului, Comisiei şi ale Consiliului European, întrebările orale adresate Consiliului şi Comisiei vor fi urmate de votarea unei propuneri de rezoluţie. Dezbaterile privind, printre altele, cazurile de încălcare a drepturilor omului, a democraţiei şi a statului de drept pot conduce, de asemenea, la propuneri de rezoluţie. Aceste texte sunt, în general, prezentate de o comisie, un grup politic sau de un număr de cel puţin patruzeci de deputaţi.

Procesul-verbal al fiecărei şedinţe este documentul care prezintă desfăşurarea şedinţei în cauză şi activităţile din cadrul său (documente depuse, dezbateri, voturi, numiri etc.). Rezultatele voturilor sunt, de asemenea, anexate la procesul-verbal.

Plenul în acţiune 

Mai întâi dezbateri, apoi decizii

Un raport parlamentar supus la vot face, în general, obiectul unei dezbateri prealabile, în cursul căreia Comisia, reprezentanţii grupurilor politice, precum şi deputaţii îşi exprimă opinia. Timpul afectat luărilor de cuvânt, adesea foarte scurt, depinde de numărul deputaţilor care au solicitat să ia cuvântul.

Spre deosebire de voturi, care adesea nu necesită mult timp, dezbaterile pot dura uneori mai multe ore, în funcţie de numărul deputaţilor care doresc să intervină. De obicei, aceştia se exprimă în limba lor maternă, intervenţia lor fiind tradusă simultan de către interpreţii pentru şedinţele plenare, în celelalte limbi oficiale ale Uniunii.

În hemiciclu, timpul afectat luărilor de cuvânt se repartizează în funcţie de următoarele criterii: o primă fracţiune este repartizată în mod egal între toate grupurile politice, apoi o alta în funcţie de numărul total al membrilor acestora. Deputaţii care solicită să ia cuvântul sunt înscrişi pe o listă a vorbitorilor, în funcţie de ordinea importanţei numerice a grupului lor. Cu toate acestea, se poate acorda prioritar cuvântul raportorilor comisiei competente şi comisiilor sesizate pentru aviz.

De asemenea, deputaţii primesc în mod regulat numeroase personalităţi în hemiciclu, printre care şefi de stat, primiţi în general în cadrul unei şedinţe solemne.

Ora 12.00: maratonul votului

Voturile se desfăşoară, de obicei, în jurul prânzului. Ritmul este unul susţinut: deputaţii votează uneori sute de amendamente.

În timpul votării unui raport parlamentar sau a unei rezoluţii, deputaţii pot modifica textul care le este prezentat, aducând amendamente. Acestea pot viza eliminarea, reformularea, înlocuirea sau completarea textului examinat. Deputaţii votează mai întâi fiecare amendament separat şi apoi textul modificat, în ansamblu.

Deputaţii votează de obicei prin ridicarea mâinii , preşedintele de şedinţă constatând majorităţile. În caz de incertitudine, acesta solicită un scrutin electronic, pentru obţinerea unor rezultate mai precise. De asemenea, deputaţii trebuie să voteze prin apel nominal, în cazul în care un grup politic sau un număr de cel puţin 40 de deputaţi au cerut acest lucru în seara precedentă votului. În acest caz, votul individual al fiecărui deputat este înregistrat pentru a fi făcut public ulterior, în anexa la procesul-verbal, cu excepţia cazului în care nu a fost introdusă şi o cerere de vot secret.

În plen, Parlamentul hotărăşte adesea cu majoritatea absolută a voturilor exprimate. Cvorumul (numărul minim de deputaţi care trebuie să fie prezenţi pentru ca rezultatul votului să fie valabil) este întrunit în cazul în care în sala de şedinţe se află o treime din membrii care compun Parlamentul. În cazul în care Preşedintele constată, la cererea prealabilă a unui număr de cel puţin 40 de deputaţi, neîntrunirea cvorumului, votul se înscrie pe ordinea de zi a şedinţei următoare.

Comisia poate reacţiona după scrutin şi îşi poate comunica concluziile. După vot, deputaţii care doresc pot lua din nou cuvântul, pentru a proceda la explicaţiile privind votul şi pentru a face o analiză, pentru a-şi explica alegerea sau cea a grupului din care fac parte.