Acces la documente

 

În conformitate cu articolul 15 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, cetăţenii şi rezidenţii Uniunii Europene au drept de acces la documentele Parlamentului European, Consiliului şi Comisiei.

 
 
Accesul la documente: un element-cheie al transparenţei

Accesul la documente constituie o componentă esenţială a politicii de transparenţă aplicate în cadrul instituţiilor europene. Conform Tratatului, de acest drept beneficiază toţi cetăţenii europeni şi toţi rezidenţii Uniunii Europene. Acest drept este reglementat de Regulamentul (CE) nr. 1049/2001.

Parlamentul European are grijă ca lucrările sale să se bucure de un grad mare de vizibilitate. Este vorba despre o preocupare cu atât mai mare, cu cât Parlamentul European acţionează în interesul cetăţenilor europeni, care l-au ales în mod direct.

Registrul documentelor: un instrument de asistenţă şi de căutare

Pentru a facilita accesul la documente, aşa cum este prevăzut în Regulamentul (CE) nr. 1049/2001, Parlamentul European a creat un registru electronic al documentelor. Conceput ca un instrument de asistenţă în căutare, acesta conţine referinţele documentelor elaborate, dar şi ale celor primite de Parlamentul European începând cu 2001.

Documente direct accesibile

Registrul oferă acces direct la majoritatea documentelor Parlamentului European cu ajutorul unui formular de căutare. Aceste documente sunt direct accesibile în format electronic.

Documente accesibile la cerere

Documentele care nu pot fi consultate direct în Registru pot fi furnizate la cerere. Este vorba despre documente anterioare anului 2001, precum şi de un număr limitat de documente cu acces restrâns în conformitate cu excepţiile la dreptul de acces, prevăzute la articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 1049/2001. Accesul la acestea este gratuit, se face la cerere cu ajutorul unui formular electronic şi nu necesită o motivaţie specială. După examinarea cererii dumneavoastră, serviciile competente ale Parlamentului European vă vor transmite un răspuns motivat în termen de 15 zile lucrătoare.