RAPORT referitor la cererea de ridicare a imunității lui Marine Le Pen
13.6.2017 - (2017/2021(IMM))
Comisia pentru afaceri juridice
Raportor: Sajjad Karim
PROPUNERE DE DECIZIE A PARLAMENTULUI EUROPEAN
referitoare la cererea de ridicare a imunității lui Marine Le Pen
Parlamentul European,
– având în vedere cererea de ridicare a imunității lui Marine Le Pen, transmisă la 9 decembrie 2016 de Pascal Guinot, procurorul general al Curții de Apel Aix-en-Provence și comunicată în ședința plenară din 19 ianuarie 2017,
– având în vedere că dna Le Pen a fost invitată pentru a fi audiată la 29 mai și 12 iunie 2017, în conformitate cu articolul 9 alineatul (6) din Regulamentul său de procedură,
– având în vedere articolele 8 și 9 din Protocolul nr. 7 privind privilegiile și imunitățile Uniunii Europene, precum și articolul 6 alineatul (2) din Actul din 20 septembrie 1976 privind alegerea deputaților în Parlamentul European prin vot universal direct,
– având în vedere hotărârile Curții de Justiție a Uniunii Europene din 12 mai 1964, 10 iulie 1986, 15 și 21 octombrie 2008, 19 martie 2010, 6 septembrie 2011 și 17 ianuarie 2013[1],
– având în vedere articolul 23 alineatul (1), articolul 29 alineatul (1), articolul 30 și articolul 31 alineatul (1) din Legea din 29 iulie 1881 și articolele 93-2 și 93-3 din Legea din 29 iulie 1982;
– având în vedere articolul 5 alineatul (2), articolul 6 alineatul (1) și articolul 9 din Regulamentul său de procedură,
– având în vedere raportul Comisiei pentru afaceri juridice (A8-0223/2017),
A. întrucât procurorul general al Curții de Apel a solicitat ridicarea imunității parlamentare a deputatei în Parlamentul European Marine Le Pen, în legătură cu o acțiune în justiție pentru o infracțiune prezumată;
B. întrucât, în conformitate cu dispozițiile articolului 8 din Protocolul nr. 7 privind privilegiile și imunitățile Uniunii Europene, deputații în Parlamentul European nu pot fi cercetați, reținuți sau urmăriți datorită opiniilor sau voturilor exprimate în cadrul exercitării funcțiilor lor;
C. întrucât, în conformitate cu articolul 9 din Protocolul nr. 7, deputații în Parlamentul European beneficiază, pe teritoriul statului din care provin, de aceleași imunități ca și cele acordate deputaților parlamentului național respectiv;
D. întrucât, în conformitate cu articolul 26 alineatul (2) din Constituția Republicii Franceze, niciun membru al Parlamentului nu poate face obiectul unei arestări sau al vreunei alte măsuri privative sau restrictive de libertate, în materie penală sau corecțională, decât cu autorizarea Biroului adunării din care face parte; această autorizare nu este necesară în caz de infracțiune penală gravă sau altă infracțiune majoră în flagrant delict ori de condamnare definitivă;
E. întrucât Marine Le Pen este acuzată de defăimare publică a unui funcționar ales, infracțiune prevăzută în dreptul francez la articolul 23 alineatul (1), articolul 29 alineatul (1), articolul 30 și articolul 31 alineatul (1) din Legea din 29 iulie 1881 și la articolele 93-2 și 93-3 din Legea 29 iulie 1982;
F. întrucât, la 28 iulie 2015, Christian Estrosi a depus la decanul judecătorilor Tribunalului din Nisa o plângere însoțită de constituirea ca parte civilă împotriva lui Marine Le Pen pentru acuzația de defăimare publică a unui funcționar public ales cu mandat temporar; întrucât el a susținut că, la 3 mai 2015, în cursul emisiunii Le Grand Rendez-vous, difuzată simultan pe iTÉLÉ și Europe1, Marine Le Pen a făcut următoarele afirmații care constituiau acuzații sau imputări ale unor fapte susceptibile de a aduce atingere onoarei sau reputației sale:
„Ascultați-mă, ce știu este că dl ESTROSI a finanțat UOIF (Uniunea organizațiilor islamice din Franța); acesta a fost condamnat de justiția administrativă pentru faptul de a fi cerut o chirie atât de redusă unei moschei aparținând UOIF încât până și instanța administrativă l-a admonestat cu severitate; aceasta corespunde, de fapt, modului în care acești primari finanțează în mod ilegal moscheile, încălcând Legea din 1905; în cazul în care cineva este prins în flagrant delict de clientelism cu iz de comunitarism religios, trebuie faci valuri și să spui lucruri șocante, însă pentru mine nu cuvintele contează, ci faptele...”; ca răspuns la întrebarea jurnalistului: „Deci Estrosi este un complice al jihadiștilor?”, dna Le Pen ar fi răspuns următoarele: „Ajutorul, furnizarea de mijloace, sprijinul acordat: atunci când ajuți fundamentalismul islamist să se instaleze, să se difuzeze, să recruteze, ei bine, într-un anumit mod, moralmente vorbind, da, ești puțin complice.”;
G. întrucât Marine Le Pen a fost invitată de două ori la audiere, în conformitate cu articolul 9 alineatul (6) din Regulamentul de procedură; întrucât ea nu a răspuns invitației și nu și-a prezentat observațiile comisiei competente;
H. întrucât faptele prezumate nu au o legătură directă sau evidentă cu exercitarea de către Marine Le Pen a funcțiilor sale de deputată în Parlamentul European și nici nu reprezintă opinii sau voturi exprimate în exercitarea funcțiilor sale de deputată în Parlamentul European, în sensul articolului 8 din Protocolul nr. 7 privind privilegiile și imunitățile Uniunii Europene;
I. întrucât, din perspectiva articolului 8 din Protocolul nr. 7 privind privilegiile și imunitățile Uniunii Europene, acuzațiile sunt clar fără legătură cu poziția lui Marine Le Pen de deputată în Parlamentul European, fiind în schimb legate de activități de natură pur națională sau regională, ceea ce face ca articolul 8 să nu fie aplicabil;
J. întrucât doar imunitatea prevăzută la articolul 9 din Protocolul nr. 7 privind privilegiile și imunitățile Uniunii Europene poate fi ridicată;
K. întrucât, ținând seama de articolul 9 din Protocolul nr. 7 privind privilegiile și imunitățile Uniunii Europene, nu există niciun motiv pentru a suspecta că cererea de ridicare a imunității a fost înaintată cu scopul de a obstrucționa activitatea parlamentară a lui Marine Le Pen sau cu intenția de a-i cauza prejudicii politice (fumus persecutionis);
1. hotărăște să ridice imunitatea lui Marine Le Pen;
2. încredințează Președintelui sarcina de a transmite imediat prezenta decizie, precum și raportul comisiei competente, autorităților competente din Franța și lui Marine Le Pen.
- [1] Hotărârea Curții de Justiție din 12 mai 1964, Wagner/Fohrmann și Krier, 101/63, ECLI:EU:C:1964:28, hotărârea Curții de Justiție din 10 iulie 1986, Wybot/Faure și alții, 149/85, ECLI:EU:C:1986:310, hotărârea Tribunalului din 15 octombrie 2008, Mote/Parlamentul, T-345/05, ECLI:EU:T:2008:440, hotărârea Curții de Justiție din 21 octombrie 2008, Marra/De Gregorio și Clemente, pronunțată în cauzele conexe C-200/07 și C-201/07, ECLI:EU:C:2008:579, hotărârea Tribunalului din 19 martie 2010, Gollnisch/Parlamentul, T-42/06, ECLI:EU:T:2010:102, hotărârea Curții de Justiție din 6 septembrie 2011, Patriciello, C-163/10, ECLI: EU:C:2011:543, hotărârea Tribunalului din 17 ianuarie 2013, Gollnisch/Parlamentul, pronunțată în cauzele conexe T-346/11 și T-347/11, ECLI:EU:T:2013:23.
EXPUNERE DE MOTIVE
1. Context
În cursul ședinței din 19 ianuarie 2017, Președintele a anunțat, în conformitate cu articolul 9 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, că a primit o scrisoare la 9 decembrie 2016 din partea Procurorului General al Curții de Apel Aix-en-Provence, Pascal Guinot, prin care se solicită ridicarea imunității parlamentare a lui Marine Le Pen.
Procurorul general al Curții de Apel Aix-en-Provence a inițiat o procedură în urma cererii de ridicare a imunității transmisă de dna Tallone, vicepreședintă însărcinată cu ancheta în cadrul Tribunalului Nisa.
În conformitate cu articolul 9 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, Președintele a transmis cererea Comisiei pentru afaceri juridice.
Cererea de ridicare a imunității lui Marine Le Pen este înaintată pe baza faptului că dna Le Pen poate fi în mod rezonabil suspectată că a săvârșit infracțiunea de defăimare în public a unui funcționar public ales, în conformitate cu articolul 23 alineatul (1), articolul 29 (I), articolul 30 și articolul 31 alineatul (1) din Legea din 29 iulie 1881 și cu articolele 93-2 și 93-3 din Legea 29 iulie 1982;
În conformitate cu articolul 23 alineatul (1) din Legea din 29 iulie 1881, „sunt pedepsite în calitate de complici la o acțiune calificată drept crimă sau delict, persoanele care, fie prin discursuri, scandări sau amenințări pronunțate în locuri sau adunări publice, fie prin scris, tipărituri, desene, gravuri, picturi, embleme, imagini sau orice alt suport al scrisului, vorbirii sau imaginii, vândute sau distribuite sau puse în vânzare sau expuse în locuri sau în adunări publice, fie prin panouri sau afișe expuse vederii publice, fie prin orice alt mijloc de comunicare către public pe cale electronică, au provocat direct autorul sau autorii să comită acțiunea numită, dacă provocarea a fost urmată de efect.”
În conformitate cu articolul 29(I) din legea susmenționată, „orice alegație sau imputare a unui fapt, care aduce atingere onoarei sau respectării persoanei sau entității căreia îi este imputat faptul, este o defăimare. Publicarea directă sau reprodusă a acestei alegații sau imputări este pasibilă de pedeapsă, chiar dacă a fost făcută în formă dubitativă și chiar dacă vizează o persoană sau o entitate fără a le numi, dar a căror identificare este posibilă datorită termenilor folosiți sau a scandărilor, amenințărilor scrise sau tipărite, a panourilor sau afișelor incriminate.” În conformitate cu articolul 30 și articolul 31 alineatul (1), „defăimarea comisă printr-unul dintre mijloacele enumerate la articolul 23 asupra instanțelor, tribunalelor, armatei terestre, maritime sau aeriene, a organismelor constituite sau a administrațiilor publice se pedepsește cu o amendă de 45 000 EUR”; se pedepsește identic defăimarea comisă prin aceleași mijloace, pe motivul funcțiilor sau a calității lor, asupra Președintelui Republicii, a unuia sau mai mulți membri ai ministerelor, a unuia sau mai multor membri ai Camerelor, a unui funcționar public, a unui deținător sau agent al autorității publice, a unui prelat al unuia dintre cultele salariate de stat, a unui cetățean însărcinat de un serviciu sau mandat public temporar sau permanent, a unui jurat sau a unui martor pe motivul depoziției acestuia. Orice exprimare injurioasă, termeni disprețuitori sau invective care nu conțin imputarea vreunui fapt reprezintă o insultă. ”
Articolele 93-2 și 93-3 din Legea din 29 iulie 1982 prevăd următoarele: „Orice serviciu de comunicare către public pe cale electronică trebuie să aibă un director de publicație. În cazul în care directorul publicației beneficiază de imunitate parlamentară în condițiile prevăzute la articolul 26 din Constituție și la articolele 9 și 10 din Protocolul din 8 aprilie 1965 privind privilegiile și imunitățile Comunităților Europene, acesta desemnează un codirector al publicației din rândul persoanelor care nu beneficiază de imunitate parlamentară sau, în cazul în care serviciul de comunicare este efectuat de o persoană juridică, din rândul membrilor consiliului de administrație, ai comitetului executiv sau al administratorilor, în funcție de tipul persoanei juridice respective. Codirectorul publicației trebuie numit în termen de o lună de la data la care directorul publicației beneficiază de imunitatea menționată la alineatul precedent. Directorul și, eventual, codirectorul publicației trebuie să fie majori, să fie în deplinătatea drepturile lor civile și să nu fi fost privați de drepturile lor civice printr-o condamnare în instanță. Prin derogare, un minor care a depășit vârsta de șaisprezece ani poate fi numit director sau codirector al publicației realizate benevol. Responsabilitatea părinților unui minor cu vârsta de peste șaisprezece ani care a fost numit director sau codirector de publicație nu poate fi angajată, în temeiul articolul 1242 din Codul civil, cu excepția cazului în care minorul a comis un fapt de natură să angajeze propria sa răspundere civilă, în condițiile prevăzute de Legea din 29 iulie 1881 privind libertatea presei. Toate obligațiile legale aplicabile directorului publicației se aplică și codirectorului publicației.
În cazul în care serviciul este furnizat de o persoană juridică, directorul publicației este președintele comitetului director sau al consiliului de administrație, administratorul sau reprezentantul legal, în funcție de forma persoanei juridice. În cazul în care serviciul este oferit de o persoană fizică, directorul publicației este persoana fizică respectivă. ”și „în cazul în care una dintre infracțiunile prevăzute de capitolul IV din Legea din 29 iulie 1881 privind libertatea este săvârșită printr-un mijloc de comunicare publică electronic, directorul publicației sau, în cazul menționat în al doilea paragraf al articolul 93-2 din prezenta lege, codirectorul acesteia, va fi urmărit în justiție ca autor principal al infracțiunii dacă mesajul incriminat a fost stabilit înainte de comunicarea sa către public. În absența acestora, autorul sau, în absența autorului, producătorul va fi urmărit ca autor principal. În cazul în care directorul sau codirectorul publicației este pus sub acuzare, autorul va fi urmărit ca complice. Poate fi, de asemenea, urmărită ca complice orice persoană căreia i se aplică articolul 121-7 din Codul penal. În cazul în care infracțiunea rezultă din conținutul unui mesaj trimis de un utilizator de internet unui serviciu de comunicare către public online și pus la dispoziția publicului de serviciul respectiv într-un spațiu de contribuții personale identificat ca atare, nu este angajată răspunderea directorului sau codirectorului publicației dacă se stabilește că acesta nu a avut efectiv cunoștință de mesaj înainte de publicarea sa online sau dacă, imediat ce a luat cunoștință, a acționat prompt pentru a-l șterge. ”
Potrivit informațiilor comunicate de procurorul general, la 28 iulie 2015, Christian Estrosi a depus la decanul judecătorilor Tribunalului din Nisa o plângere însoțită de constituirea ca parte civilă împotriva dnei Marine Le Pen pentru acuzația de defăimare publică a unui funcționar public ales cu mandat temporar. Dl Estrosi susține că, la 3 mai 2015, în cursul emisiunii Le Grand Rendez-vous, difuzată simultan pe iTÉLÉ și Europe1, Marine LE PEN a făcut următoarele afirmații care constituiau acuzații sau imputări ale unor fapte susceptibile de a aduce atingere onoarei sau reputației sale: „Ascultați-mă, ce știu este că dl ESTROSI a finanțat UOIF (Uniunea organizațiilor islamice din Franța); acesta a fost condamnat de justiția administrativă pentru faptul de a fi cerut o chirie atât de redusă unei moschei aparținând UOIF încât până și instanța administrativă l-a admonestat cu severitate; aceasta corespunde, în realitate, modului în care acești primari finanțează în mod ilegal moschei, cu încălcarea Legii din 1905” „ajutor, furnizare de mijloace, sprijin acordat; atunci când ajuți fundamentalismul islamist să se instaleze, să se difuzeze, să recruteze, ei bine, într-un anumit mod, moralmente vorbind, da, ești puțin complice.”
În plus, dna Le Pen a fost convocată de două ori pentru a fi audiată, însă ne-a comunicat prin intermediul avocatului său că beneficia de imunitate în calitatea sa de deputată în Parlamentul European.
Remarcăm, de asemenea, că, în conformitate cu jurisprudența Curții de Casație (Cass. Crim. 26 mai 1992), unicul rol al instanței era de a examina inițial autorul afirmațiilor respective, întrucât mandatul magistratului de instrucție nu este, în chestiunile legate de presă, să caute sau să primească dovezi ale adevărului afirmațiilor. Prin urmare, este necesară ridicarea imunității parlamentare a dnei Le Pen pur și simplu pentru ca Curtea de Apel Aix-en-Provence să poată conduce ancheta preliminară în acest caz.
În conformitate cu articolul 9 alineatul (1), Președintele a transmis cererea Comisiei pentru afaceri juridice. Dna Le Pen a fost audiată de comisie la 29 mai și la 12 iunie 2017, în conformitate cu articolul 9 alineatul (5).
2. Legislația și procedura privind imunitatea deputaților în Parlamentul European
Articolele 8 și 9 din Protocolul (nr. 7) privind privilegiile și imunitățile Uniunii Europene stipulează următoarele:
Articolul 8
Membrii Parlamentului European nu pot fi cercetați, reținuți sau urmăriți datorită opiniilor sau voturilor exprimate în cadrul exercitării funcțiilor lor.
Articolul 9
Pe durata sesiunilor Parlamentului European, membrii acesteia beneficiază:
(a) pe teritoriul național, de imunitățile recunoscute membrilor Parlamentului propriei țări;
(b) pe teritoriul oricărui alt stat membru, de exceptare privind orice măsură de detenție sau urmărire penală.
Imunitatea este valabilă inclusiv pe perioada deplasării la locul reuniunii Parlamentului European, cât și la întoarcere.
Imunitatea nu poate fi invocată în caz de flagrant delict și nici nu poate constitui o piedică pentru Parlamentul European de a ridica imunitatea unuia dintre membri.
Articolul 6 alineatul (1) și articolul 9 din Regulamentul de procedură al Parlamentului European stipulează următoarele:
Articolul 6
Ridicarea imunității
(1) Cererile de ridicare a imunității se analizează în conformitate cu articolele 7, 8 și 9 din Protocolul privind privilegiile și imunitățile Uniunii Europene și cu principiile menționate la articolul 5 alineatul (2).
Articolul 9
Proceduri privind imunitatea
(1) Orice cerere adresată Președintelui de către o autoritate competentă a unui stat membru în vederea ridicării imunității unui deputat, sau de către un deputat sau un fost deputat în vederea apărării privilegiilor și imunităților, se anunță în Parlament și se transmite comisiei competente.
(2) Cu acordul deputatului sau al fostului deputat în cauză, cererea poate fi adresată de un alt deputat, căruia i se va permite să îl reprezinte pe deputatul sau pe fostul deputat în cauză în toate fazele procedurii.
Deputatul care îl reprezintă pe deputatul sau pe fostul deputat în cauză nu este implicat în deciziile luate de comisie.
3. Comisia examinează fără întârziere, dar ținând cont de complexitatea lor relativă, cererile de ridicare a imunității sau de apărare a privilegiilor și imunităților.
4. Comisia prezintă o propunere de decizie motivată prin care se recomandă adoptarea sau respingerea cererii de ridicare a imunității sau de apărare a imunității și privilegiilor Nu se admit amendamente. În cazul respingerii unei propuneri, se consideră adoptată decizia contrară.
5. Comisia poate solicita autorității interesate furnizarea tuturor informațiilor și precizărilor pe care le consideră necesare pentru a stabili dacă este cazul să se ridice sau să se apere imunitatea.
6. Deputatul în cauză are posibilitatea să ofere explicații și poate prezenta toate documentele și mijloacele de probă scrise pe care le consideră pertinente.
Deputatul nu asistă la dezbaterile privind cererea de ridicare sau de apărare a imunității sale, cu excepția audierii propriu-zise.
Președintele comisiei invită deputatul la audiere, precizând data și ora. Deputatul poate renunța la dreptul de a fi audiat.
Dacă deputatul nu se prezintă la audierea la care a fost invitat, se consideră că a renunțat la dreptul de a fi audiat, cu excepția cazului în care deputatul a anunțat că nu poate participa la audiere la data și ora indicate, motivând această imposibilitate. Președintele comisiei decide dacă motivele invocate justifică absența, neexistând posibilitatea atacării acestei decizii.
Dacă decide că absența este justificată, președintele comisiei îl invită pe deputat la audiere la o altă dată și oră. Dacă deputatul nu dă curs celei de-a doua invitații la audiere, procedura continuă fără audierea deputatului. Nu se acceptă noi justificări pentru neprezentare sau noi cereri de audiere.
7. În cazul în care cererea de ridicare sau de apărare a imunității conține mai multe capete de acuzare, fiecare dintre acestea poate face obiectul unei decizii distincte. În mod excepțional, raportul comisiei poate propune ca ridicarea sau apărarea imunității să vizeze exclusiv desfășurarea unei acțiuni penale, fără ca vreo măsură de arestare, o altă măsură privativă de libertate sau orice altă măsură care să împiedice deputatul în exercitarea funcțiilor inerente mandatului său să poată fi adoptată împotriva sa, până la pronunțarea unei hotărâri definitive.
8. Comisia poate emite un aviz motivat privind competența autorității în cauză și admisibilitatea cererii, dar nu se pronunță în niciun caz asupra vinovăției sau nevinovăției deputatului sau asupra oportunității sau inoportunității urmăririi penale a deputatului pentru opiniile sau actele care îi sunt imputate, chiar dacă examinarea solicitării îi permite comisiei să dobândească o cunoaștere aprofundată a cauzei.
(...)
3. Motivarea deciziei propuse
Pe baza faptelor menționate mai sus, cazul de față se califică pentru aplicarea articolului 9 din Protocolul nr. 7 privind privilegiile și imunitățile Uniunii Europene.
Conform dispozițiilor acestuia, pe teritoriul național, deputații beneficiază de imunitățile recunoscute deputaților Parlamentului statului membru respectiv. În schimb, articolul 26 din Constituția franceză prevede că niciun membru al parlamentului nu poate fi urmărit, cercetat, reținut, deținut sau judecat pentru opiniile sau pentru voturile exprimate în cadrul exercitării funcțiilor sale oficiale și niciun membru al parlamentului nu poate fi arestat pentru o infracțiune și nu poate face obiectul nici unei alte măsuri privative sau restrictive de libertate fără autorizația parlamentului;
Pentru a hotărî ridicarea sau apărarea imunității parlamentare, Parlamentul European își aplică propriile principii consacrate. Unul dintre ele este principiul conform căruia imunitatea este, de obicei, ridicată dacă infracțiunea intră sub incidența articolului 9 din Protocolul nr. 7, cu condiția să nu existe fumus persecutionis, adică nicio suspiciune întemeiată și exactă potrivit căreia cazul ar avea la origine intenția de a-i cauza deputatului respectiv daune de natură politică.
Nu există niciun motiv, în acest caz, pentru a considera că este vorba de fumus persecutionis.
În ceea ce privește articolul 8 din Protocolul nr. 7 privind privilegiile și imunitățile Uniunii Europene, întrucât Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat că, pentru a beneficia de imunitate absolută în temeiul dispoziției respective, opiniile unui deputat trebuie să fi fost exprimate în exercitarea funcțiilor sale, ceea ce impune existența unei legături directe și evidente între opinia exprimată și funcțiile parlamentare[1].
În speță, este evident că declarațiile pe care se presupune că le-a făcut dna Le Pen nu constituie opinii exprimate în calitatea sa de deputată în Parlamentul European, în exercițiul funcțiunilor sale, în sensul articolului 8 din Protocolul nr. 7 privind privilegiile și imunitățile Uniunii Europene, în interpretarea Curții de Justiție.
4. Concluzie
Pe baza considerațiilor de mai sus și în temeiul articolului 9 alineatul (4) din Regulamentul de procedură, Comisia pentru afaceri juridice recomandă Parlamentului European să-i retragă dnei Marine Le Pen imunitatea parlamentară.
- [1] hotărârea Curții de Justiție din 6 septembrie 2011, cauza Patriciello, C-163/10, ECLI: EU:C:2011:543, punctul 35.
INFORMAȚII PRIVIND ADOPTAREAÎN COMISIA COMPETENTĂ ÎN FOND
Data adoptării |
13.6.2017 |
|
|
|
|
Rezultatul votului final |
+: –: 0: |
14 1 2 |
|||
Membri titulari prezenți la votul final |
Joëlle Bergeron, Mady Delvaux, Rosa Estaràs Ferragut, Laura Ferrara, Mary Honeyball, Sajjad Karim, Sylvia-Yvonne Kaufmann, António Marinho e Pinto, Emil Radev, Evelyn Regner, Pavel Svoboda, Axel Voss, Tadeusz Zwiefka |
||||
Membri supleanți prezenți la votul final |
Daniel Buda, Angel Dzhambazki, Heidi Hautala, Jens Rohde |
||||