Procedură : 2016/0362(COD)
Stadiile documentului în şedinţă
Stadii ale documentului : A8-0218/2018

Texte depuse :

A8-0218/2018

Dezbateri :

PV 15/04/2019 - 17
CRE 15/04/2019 - 17

Voturi :

PV 16/04/2019 - 8.14

Texte adoptate :

P8_TA(2019)0372

RAPORT     ***I
PDF 919kWORD 116k
25.6.2018
PE 610.856v02-00 A8-0218/2018

referitor la propunerea de directivă a Parlamentului European și a Consiliului de modificare a Directivei 2014/59/UE în ceea ce privește capacitatea de absorbție a pierderilor și de recapitalizare a instituțiilor de credit și a firmelor de investiții și de modificare a Directivei 98/26/CE, a Directivei 2002/47/CE, a Directivei 2012/30/UE, a Directivei 2011/35/UE, a Directivei 2005/56/CE, a Directivei 2004/25/CE și a Directivei 2007/36/CE

(COM(2016)0852 – C8-0481/2016 – 2016/0362(COD))

Comisia pentru afaceri economice și monetare

Raportor: Gunnar Hökmark

AMENDAMENTE
PROIECT DE REZOLUȚIE LEGISLATIVĂ A PARLAMENTULUI EUROPEAN
 PROCEDURA COMISIEI COMPETENTE
 VOT FINAL PRIN APEL NOMINAL ÎN COMISIA COMPETENTĂ

PROIECT DE REZOLUȚIE LEGISLATIVĂ A PARLAMENTULUI EUROPEAN

referitoare la propunerea de directivă a Parlamentului European și a Consiliului de modificare a Directivei 2014/59/UE în ceea ce privește capacitatea de absorbție a pierderilor și de recapitalizare a instituțiilor de credit și a firmelor de investiții și de modificare a Directivei 98/26/CE, a Directivei 2002/47/CE, a Directivei 2012/30/UE, a Directivei 2011/35/UE, a Directivei 2005/56/CE, a Directivei 2004/25/CE și a Directivei 2007/36/CE

(COM(2016)0852 – C8-0481/2016 – 2016/0362(COD))

(Procedura legislativă ordinară: prima lectură)

Parlamentul European,

–  având în vedere propunerea Comisiei prezentată Parlamentului European și Consiliului (COM(2016)0852),

–  având în vedere articolul 294 alineatul (2) și articolul 114 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în temeiul cărora propunerea a fost prezentată de către Comisie (C8-0481/2016),

–  având în vedere articolul 294 alineatul (3) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

–  având în vedere articolul 59 din Regulamentul său de procedură,

–  având în vedere raportul Comisiei pentru afaceri economice și monetare (A8-0218/2018),

1.  adoptă poziția în primă lectură prezentată în continuare;

2.  solicită Comisiei să îl sesizeze din nou în cazul în care își înlocuiește, își modifică în mod substanțial sau intenționează să-și modifice în mod substanțial propunerea;

3.  încredințează Președintelui sarcina de a transmite Consiliului și Comisiei, precum și parlamentelor naționale poziția Parlamentului.

Amendamentul    1

AMENDAMENTELE PARLAMENTULUI EUROPEAN(1)*

la propunerea Comisiei

---------------------------------------------------------

2016/0362 (COD)

Propunere de

DIRECTIVĂ A PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI A CONSILIULUI

de modificare a Directivei 2014/59/UE în ceea ce privește capacitatea de absorbție a pierderilor și de recapitalizare a instituțiilor de credit și a firmelor de investiții și de modificare a Directivei 98/26/CE, a Directivei 2002/47/CE, a Directivei 2012/30/UE, a Directivei 2011/35/UE, a Directivei 2005/56/CE, a Directivei 2004/25/CE și a Directivei 2007/36/CE

(Text cu relevanță pentru SEE)

PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 114,

având în vedere propunerea Comisiei Europene,

după transmiterea proiectului de act legislativ către parlamentele naționale,

având în vedere avizul Băncii Centrale Europene(2),

având în vedere avizul Comitetului Economic și Social European(3),

hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară,

întrucât:

(1)  Consiliul pentru Stabilitate Financiară (CSF) a publicat, la 9 noiembrie 2015, Lista termenilor și condițiilor privind capacitatea totală de absorbție a pierderilor (TLAC) („standardul TLAC”), care a fost aprobată de G-20 în noiembrie 2015. Conform standardului TLAC, băncile de importanță sistemică globală („G-SIB”), denumite instituții de importanță sistemică globală („G-SII”) în cadrul Uniunii, trebuie să dețină un cuantum minim suficient de pasive cu o capacitate de absorbție foarte ridicată a pierderilor (pasive care pot fi recapitalizate intern) pentru a se asigura o derulare rapidă și fără dificultăți a procesului de absorbție a pierderilor și de recapitalizare în cadrul procedurii de rezoluție. În comunicarea sa din 24 noiembrie 2015(4), Comisia s-a angajat să înainteze o propunere legislativă până la sfârșitul anului 2016, astfel încât standardul TLAC să poată fi pus în aplicare în termenul convenit la nivel internațional, și anume până în 2019.

(1a)  Pentru a facilita planificarea pe termen lung și pentru a institui securitatea juridică în ceea ce privește rezervele necesare, piețele trebuie să cunoască în timp util criteriile de eligibilitate necesare pentru ca instrumentele să fie considerate ca pasive TLAC/MREL.

(2)  Implementarea standardului TLAC în Uniune trebuie să țină seama de cerința minimă existentă privind fondurile proprii și pasivele eligibile specifică fiecărei instituții („MREL”) aplicabilă tuturor instituțiilor de credit și tuturor firmelor de investiții din Uniune, astfel cum se prevede în Directiva 2014/59/UE a Parlamentului European și a Consiliului(5). Având în vedere faptul că TLAC și MREL urmăresc același obiectiv, și anume garantarea faptului că instituțiile din Uniune au o capacitate suficientă de absorbție a pierderilor, cele două cerințe ar trebui să fie elemente complementare ale unui cadru comun. Din punct de vedere operațional, nivelul minim armonizat al standardului TLAC pentru G-SII-uri („cerința minimă TLAC”) ar trebui introdus în legislația Uniunii prin modificarea Regulamentului (UE) nr. 575/2013(6), în timp ce majorarea specifică instituției pentru G-SII-uri și cerința specifică instituțiilor care nu intră în categoria G-SII-urilor, la care se face referire ca cerința minimă privind fondurile proprii și pasivele eligibile ar trebui să fie abordate prin modificări specifice ale Directivei 2014/59/UE și ale Regulamentului (UE) nr. 806/2014(7). Dispozițiile relevante ale prezentei directive în ceea ce privește capacitatea instituțiilor de absorbție a pierderilor și de recapitalizare ar trebui aplicate în mod consecvent alături de cele din actele legislative menționate anterior și din Directiva 2013/36/UE(8).

(3)  Lipsa unor norme armonizate la nivelul Uniunii în ceea ce privește punerea în aplicare a standardului TLAC în Uniune ar crea costuri suplimentare și insecuritate juridică ▌și ar îngreuna aplicarea instrumentului de recapitalizare internă pentru instituțiile transfrontaliere. Această lipsă a unor norme armonizate la nivelul Uniunii duce, de asemenea, la denaturarea concurenței pe piața internă, deoarece costurile pe care instituțiile trebuie să le suporte pentru a asigura conformitatea cu cerințele existente și cu standardul TLAC ar putea varia în mod considerabil de la un stat membru la altul. Prin urmare, este necesar să se înlăture aceste obstacole din calea bunei funcționări a pieței interne și să se evite denaturarea concurenței care rezultă din lipsa unor norme armonizate la nivelul Uniunii în ceea ce privește punerea în aplicare a standardului TLAC. În consecință, temeiul juridic adecvat pentru prezenta directivă este articolul 114 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE), interpretat în conformitate cu jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene.

(4)  În conformitate cu standardul TLAC, Directiva 2014/59/UE ar trebui să recunoască în continuare atât strategia de rezoluție cu un singur punct de intrare, cât și strategia de rezoluție cu mai multe puncte de intrare. În strategia cu un singur punct de intrare, numai o entitate din grup, de obicei întreprinderea-mamă, face obiectul procedurii de rezoluție, în timp ce celelalte entități din grup, de obicei filialele care desfășoară activități economice, nu intră în procedura de rezoluție, ci transferă pierderile și nevoile de recapitalizare entității supuse rezoluției. În strategia cu mai multe puncte de intrare, mai multe entități din grup pot face obiectul procedurii de rezoluție. Pentru ca strategia de rezoluție dorită să fie aplicată în mod eficace, este important ca entitățile care urmează să facă obiectul rezoluției („entități supuse rezoluției”) și filialele care aparțin acestor entități („grupuri supuse rezoluției”) să fie clar identificate. De asemenea, această identificare este relevantă pentru a se stabili nivelul de aplicare a normelor privind capacitatea de absorbție a pierderilor și de recapitalizare pe care instituțiile financiare ar trebui să îl respecte. Prin urmare, este necesar să se introducă conceptul de „entitate supusă rezoluției” și de „grup supus rezoluției” și să se modifice Directiva 2014/59/UE în ceea ce privește planificarea rezoluției grupului, astfel încât să se prevadă în mod explicit obligația autorităților de rezoluție de a identifica entitățile supuse rezoluției și grupurile supuse rezoluției din cadrul unui grup și pentru a analiza în mod adecvat consecințele oricărei măsuri de rezoluție planificate în cadrul grupului în vederea asigurării rezoluției eficace a grupului.

(5)  Statele membre ar trebui să se asigure că instituțiile dispun de o capacitate de absorbție a pierderilor și de recapitalizare suficientă pentru ca, în caz de rezoluție, să garanteze absorbția pierderilor și recapitalizarea rapidă și fără dificultăți, cu un impact minim asupra stabilității financiare și asupra contribuabililor. Acest lucru ar trebui să se obțină prin respectarea de către instituții a unei cerințe minime specifice instituției privind fondurile proprii și pasivele eligibile („MREL”), astfel cum se prevede în Directiva 2014/59/UE.

(6)  Pentru a alinia numitorii care măsoară capacitatea instituțiilor de absorbție a pierderilor și de recapitalizare la numitorii prevăzuți de standardul TLAC, ar trebui ca MREL să fie exprimată ca procent din cuantumul total al expunerii la risc și din indicatorul de măsurare a expunerii pentru calcularea indicatorului efectului de levier ale instituției relevante.

(6a)  Pentru a garanta securitatea juridică a piețelor și pentru a permite constituirea rezervelor necesare, piețele trebuie, de asemenea, să cunoască în timp util criteriile de eligibilitate necesare pentru ca instrumentele să fie considerate ca pasive TLAC/MREL.

(7)  Criteriile de eligibilitate a pasivelor care pot fi recapitalizate intern pentru stabilirea MREL ar trebui să fie aliniate îndeaproape la cele prevăzute în Regulamentul (UE) nr. 575/2013 pentru cerința minimă TLAC, în conformitate cu ajustările complementare și cerințele introduse în prezenta directivă. Mai concret, anumite instrumente de datorie care conțin un element derivat integrat, ca de exemplu anumite instrumente financiare structurate, ar trebui să fie eligibile pentru întrunirea MREL, în măsura în care au un principal fix care se rambursează la scadență, în timp ce doar rentabilitatea suplimentară este corelată cu un instrument derivat și depinde de performanța unui activ de referință. Având în vedere că principalul este fix, aceste instrumente ar trebui să aibă o foarte bună capacitate de a absorbi pierderile și ar trebui să poată fi recapitalizate intern cu ușurință. Alinierea criteriilor de eligibilitate pentru MREL cu cele prevăzute în Regulamentul (UE) nr. 575/2013 ar trebui să asigure condiții de concurență echitabile pentru instituțiile Uniunii la nivel mondial, ceea ce înseamnă că nivelul de cerințe care trebuie să fie îndeplinite în mod specific cu datorii subordonate ar trebui stabilit la nivelul cerințelor pentru TLAC, astfel cum sunt transpuse în dreptul Uniunii.

(8)  În categoria pasivelor care pot fi utilizate pentru respectarea MREL intră, în principiu, toate pasivele corespunzătoare creanțelor deținute de creditorii neprivilegiați și negarantați (datorii nesubordonate), cu excepția cazului în care acestea nu întrunesc criteriile de eligibilitate specifice prevăzute în prezenta directivă. Pentru a spori posibilitățile de rezoluție a instituțiilor prin utilizarea eficace a instrumentului de recapitalizare internă, autoritățile de rezoluție ar trebui să aibă posibilitatea de a impune obligația ca MREL să fie întrunită prin pasive subordonate, în special atunci când există indicii clare că, în procedura de rezoluție, creditorii supuși recapitalizării interne riscă să suporte pierderi care ar depăși eventualele pierderi pe care le-ar înregistra în caz de insolvență. Obligația de a întruni MREL cu datorii subordonate ar trebui impusă numai pentru un nivel necesar care să prevină situațiile în care pierderile creditorilor în cadrul procedurii de rezoluție sunt mai mari decât pierderile pe care le-ar suporta în cazul unei proceduri de insolvență. Cererile de subordonare a instrumentelor de datorie formulate de autoritățile de rezoluție cu privire la MREL nu ar trebui să aducă atingere posibilității de a îndeplini parțial cerința minimă TLAC fără a subordona instrumentele de datorie în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 575/2013 și astfel cum permite standardul TLAC. În același timp, în cazul în care instituțiile dispun de un nivel ridicat de capital propriu, ar trebui să se țină seama de acesta la aplicarea și calcularea MREL. Instituțiile ar trebui să fie în măsură să îndeplinească cerințele MREL cu fonduri proprii de nivel 1 de bază (CET1), cu instrumente de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar sau cu instrumente de fonduri proprii de nivel 2, astfel încât atât instituțiilor cu un nivel mai ridicat, cât și celor cu un nivel mai scăzut al capitalului propriu să li se aplice aceleași cerințe privind MREL. Obiectivul privind concurența echitabilă între instituții ar trebui urmărit și la nivel global, în special în cazul armonizării criteriilor de eligibilitate pentru MREL cu cele privind cerința minimă TLAC.

(9)  MREL ar trebui să le permită instituțiilor să absoarbă pierderile estimate în procedura de rezoluție și să recapitalizeze instituția după încheierea procedurii de rezoluție. Pe baza strategiei de rezoluție pe care o aleg, autoritățile de rezoluție ar trebui să justifice în mod corespunzător nivelul MREL impus, în special în ceea ce privește necesitatea și nivelul cerinței prevăzute la articolul 104a din Directiva 2013/36/UE privind cuantumul recapitalizării. Drept urmare, nivelul respectiv ar trebui să constea în suma dintre cuantumul pierderilor estimate în procedura de rezoluție care corespunde cerințelor de fonduri proprii ale instituției și cuantumul recapitalizării care îi permite instituției ca după încheierea procedurii de rezoluție să îndeplinească cerințele de fonduri proprii necesare pentru a fi autorizată să își continue activitățile conform strategiei de rezoluție alese. MREL ar trebui exprimată ca procent din indicatorul de măsurare a expunerii totale și din indicatorul pentru calcularea indicatorului efectului de levier, iar instituțiile ar trebui să respecte concomitent nivelul care rezultă din cei doi indicatori. Autoritatea de rezoluție ar trebui să poată să ajusteze cuantumul recapitalizării în cazuri justificate în mod corespunzător, pentru a reflecta în mod adecvat și riscurile mai mari care afectează posibilitățile de rezoluție, riscuri care decurg din modelul de afaceri al grupului supus rezoluției, din profilul de finanțare și din profilul general de risc; prin urmare, în astfel de situații limitate, se impune depășirea cuantumului recapitalizării menționat la articolul 45c alineatele (3) primul paragraf și la articolul 45c alineatul (4) primul paragraf.

(9a)  În mod special, pasivele eligibile nu ar trebui să facă obiectul unor drepturi la compensare sau al unui acord de compensare reciprocă, care ar putea să le afecteze capacitatea de a absorbi pierderile în cadrul procedurii de rezoluție. Prin urmare, este necesar ca pasivele eligibile să nu facă obiectul unor drepturi la compensare sau al unui acord de compensare reciprocă, deși dispozițiile contractuale care reglementează pasivele eligibile nu trebuie să conțină o clauză care să prevadă în mod explicit că instrumentul nu face obiectul unor astfel de drepturi. De asemenea, nu este necesar ca dispozițiile contractuale care reglementează pasivele eligibile să specifice faptul că pasivele respective pot face obiectul reducerii valorii contabile sau de conversie. Dispozițiile care reglementează pasivele eligibile nu ar trebui să ofere stimulente pentru răscumpărare sau să îi acorde deținătorului dreptul de a accelera viitoare plăți programate ale dobânzii sau principalului decât în cazul lichidării.

(9b)  Întregul stoc de instrumente eligibile emise înainte de data adoptării criteriilor de eligibilitate ar trebui să fie considerat eligibil pentru MREL, fără a fi necesar să îndeplinească noile criterii de eligibilitate introduse de pachetul de măsuri de reducere a riscurilor. O astfel de clauză de anterioritate este necesară deoarece participanții la piață nu ar putea să anticipeze modificările respective și au nevoie de timp pentru a-și adapta emisiunile. Clauza de anterioritate ar trebui să cuprindă toate criteriile de eligibilitate noi, inclusiv drepturile la compensare și acordurile de compensare reciprocă, precum și drepturile de compensare cu exigibilitate imediată.

(10)  Pentru a consolida posibilitățile de rezoluție a G-SII-urilor, pe lângă cerința minimă TLAC prevăzută în Regulamentul (UE) nr. 575/2013, autoritățile de rezoluție ar trebui să poată să le impună o MREL specifică instituției. Această MREL specifică instituției poate fi impusă numai atunci când cerința minimă TLAC nu este suficientă pentru a absorbi pierderile și a recapitaliza o G-SII conform strategiei de rezoluție alese.

(11)  Atunci când stabilesc nivelul MREL, autoritățile de rezoluție ar trebui să țină seama de gradul de relevanță sistemică al unei instituții și de impactul negativ pe care intrarea în dificultate a instituției l-ar putea avea asupra stabilității financiare. Autoritățile de rezoluție ar trebui să aibă în vedere necesitatea asigurării unor condiții de concurență echitabile între G-SII-uri și alte instituții comparabile de importanță sistemică din Uniune. Prin urmare, MREL a instituțiilor care nu sunt identificate drept G-SII-uri, dar a căror relevanță sistemică în Uniune poate fi comparată cu relevanța sistemică a GSII-urilor nu ar trebui să devieze în mod disproporționat de la nivelul și componența MREL stabilită în general pentru G-SII-uri.

(13)  În conformitate cu Regulamentul nr. 575/2013, instituțiile care se califică drept entități supuse rezoluției ar trebui să fie vizate de MREL doar la nivelul consolidat al grupului supus rezoluției. Aceasta înseamnă că entitățile supuse rezoluției ar trebui să aibă obligația de a emite instrumente și elemente eligibile pentru îndeplinirea MREL creditorilor terți externi care ar fi recapitalizați intern în cazul în care entitatea supusă rezoluției ar intra în procedura de rezoluție.

(14)  Instituțiile care nu sunt entități supuse rezoluției ar trebui să respecte MREL la nivel individual. Nevoile de absorbție a pierderilor și de recapitalizare ale acestor instituții ar trebui acoperite, în general, de entitățile lor respective care sunt supuse rezoluției prin achiziționarea de către entitățile supuse rezoluției a pasivelor eligibile pe care le-au emis aceste instituții și, atunci când instituțiile nu mai sunt viabile, prin reducerea valorii contabile a acestora sau prin conversia acestora în instrumente de proprietate. Drept urmare, MREL care se aplică instituțiilor care nu sunt entități supuse rezoluției ar trebui aplicată alături de cerințele aplicabile entităților supuse rezoluției și în concordanță cu aceste cerințe. Astfel, autoritățile de rezoluție ar trebui să aibă posibilitatea de a aplica procedura de rezoluție unui anumit grup supus rezoluției fără a o aplica anumitor entități care sunt filiale ale grupului, evitându-se astfel eventualele efecte de perturbare a pieței. ▌De asemenea, autoritățile de rezoluție ale filialelor unei entități supuse rezoluției ar trebui să poată acorda o derogare deplină de la MREL care se aplică în cazul instituțiilor ce nu sunt entități supuse rezoluției atunci când atât entitatea supusă rezoluției, cât și filialele sale sunt stabilite în același stat membru. Aplicarea MREL în cazul instituțiilor care nu sunt entități supuse rezoluției ar trebui să respecte strategia de rezoluție aleasă, mai precis nu ar trebui să modifice relația de proprietate dintre instituții și grupul supus rezoluției, din care fac parte, după recapitalizarea acestor instituții.

(15)  Pentru a se asigura un nivel adecvat al MREL pentru procedura de rezoluție, autoritățile responsabile cu stabilirea nivelului MREL ar trebui să fie autoritatea de rezoluție a entității supuse rezoluției, autoritatea de rezoluție a grupului, respectiv autoritatea de rezoluție a întreprinderii-mamă de cel mai înalt rang, și autoritățile de rezoluție ale altor entități din cadrul grupului supus rezoluției. Orice dezacord între autorități ar trebui să facă obiectul competențelor Autorității bancare europene (ABE), în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 1093/2010 al Parlamentului European și al Consiliului(9), sub rezerva condițiilor și a restricțiilor prevăzute în prezenta directivă.

(16)  Eventualele încălcări ale cerinței minime TLAC și ale MREL ar trebui abordate în mod adecvat și remediate de autoritățile competente și de autoritățile de rezoluție. Având în vedere că o încălcare a acestor cerințe ar putea constitui un impediment în calea posibilităților de rezoluție a instituției sau a grupului, durata procedurilor existente pentru eliminarea obstacolelor din calea posibilităților de rezoluție ar trebui redusă pentru a aborda cu celeritate eventualele încălcări ale acestor cerințe. De asemenea, autoritățile de rezoluție ar trebui să poată să le solicite instituțiilor să modifice profilurile de scadență ale instrumentelor și elementelor eligibile și să pregătească și să pună în aplicare planuri pentru a restabili nivelul cerințelor respective.

(17)  Pentru a asigura o aplicare transparentă a MREL, instituțiile ar trebui să raporteze autorităților lor competente și autorităților de rezoluție și să publice în mod regulat informații privind nivelurile de pasive eligibile și componența acestor pasive, inclusiv profilul de scadență și ierarhia acestora în cadrul procedurilor obișnuite de insolvență. Ar trebui să existe coerență în ceea ce privește frecvența raportării, în scopuri de supraveghere, a respectării cerințelor de fonduri proprii și a MREL.

(18)  Cerința de a include recunoașterea contractuală a efectelor instrumentului de recapitalizare internă în acorduri sau în instrumente care creează pasive reglementate de legislația țărilor terțe ar trebui să asigure că pasivele respective pot fi recapitalizate intern în caz de rezoluție. Sub rezerva adoptării și până la adoptarea, în toate jurisdicțiile țărilor terțe, a cadrelor de recunoaștere legală care să permită rezoluția eficientă la nivel transfrontalier, dispozițiile contractuale, atunci când sunt bine redactate și adoptate pe scară largă, ar trebui să ofere o soluție viabilă. Chiar și în cazul în care există cadre de recunoaștere legală, dispozițiile de recunoaștere contractuale ar trebui să contribuie la consolidarea securității juridice și a previzibilității recunoașterii transfrontaliere a măsurilor de rezoluție. Cu toate acestea, ar putea exista cazuri în care nu există posibilitatea ca instituțiile să includă respectivele clauze contractuale în acorduri sau în instrumente care creează anumite pasive, în special pasive care nu sunt excluse din instrumentul de recapitalizare internă în temeiul Directivei 2014/59/UE, depozite garantate sau instrumente de fonduri proprii. În special, este imposibil pentru instituții să includă în acorduri sau în instrumente care creează pasive clauze contractuale privind recunoașterea efectelor instrumentului de recapitalizare internă, atunci când aceste clauze contractuale sunt ilegale în țările terțe vizate sau atunci când instituțiile nu au puterea de negociere necesară pentru a impune aceste clauze contractuale. Autoritățile de rezoluție ar trebui, prin urmare, să fie în măsură să acorde o derogare de la aplicarea cerinței de a include respectivele clauze contractuale în cazul în care respectivele clauze contractuale ar presupune costuri disproporționate pentru instituții, iar pasivele care decurg nu ar furniza o capacitate importantă de absorbție a pierderilor și de recapitalizare în cadrul procedurii de rezoluție. Această derogare nu ar trebui, totuși, să fie invocată în cazul în care o serie de acorduri sau de pasive asigură în mod colectiv o capacitate importantă de absorbție a pierderilor și de recapitalizare în cadrul procedurii de rezoluție. În plus, pentru a se asigura că nu este afectată posibilitatea de rezoluție a instituțiilor, pasivele care beneficiază de derogări nu ar trebui să fie eligibile pentru MREL.

(19)  În vederea menținerii stabilității financiare, este important ca autoritățile competente să fie în măsură să remedieze deteriorarea situației financiare și economice a unei instituții înainte ca aceasta să ajungă într-un stadiu în care singura alternativă rămasă la dispoziția autorităților este rezoluția. În acest scop, autoritățile competente ar trebui să aibă competențe de intervenție timpurie corespunzătoare. Printre competențele de intervenție timpurie ar trebui să se numere competența de a suspenda, pe o durată minimă necesară, anumite obligații contractuale. Această competență de a suspenda ar trebui să fie definită cu precizie și ar trebui să fie exercitată doar în cazul în care acest lucru este necesar pentru a se stabili dacă sunt necesare măsuri de intervenție timpurie sau dacă instituția este în curs de a intra în dificultate sau este susceptibilă să intre în dificultate. Această competență de a suspenda nu ar trebui totuși să se aplice obligațiilor în legătură cu participarea la sistemele desemnate în temeiul Directivei 98/26/CE a Parlamentului European și a Consiliului(10), contrapărților centrale (CPC) și băncilor centrale și nici CPC-urilor din țările terțe recunoscute de Autoritatea Europeană pentru Valori Mobiliare și Piețe („ESMA”). De asemenea, competența de a suspenda nu ar trebui să se aplice depozitelor garantate. Competențele de intervenție timpurie ar trebui să includă competențele deja prevăzute în Directiva 2013/36/UE pentru împrejurări, altele decât cele considerate drept intervenție timpurie, precum și pentru situațiile în care se consideră necesară restabilirea solidității financiare a unei instituții.

(20)  Pentru ca procedura de rezoluție să fie eficientă, și în special pentru a se evita conflictele de competență, pe parcursul perioadei în care autoritatea de rezoluție își exercită competențele de rezoluție sau aplică instrumentele de rezoluție, procedura obișnuită de insolvență pentru instituția în curs de a intra în dificultate nu ar trebui deschisă sau, după caz, continuată decât la inițiativa sau cu consimțământul autorității de rezoluție. Este util și necesar ca anumite obligații contractuale să fie suspendate pentru o perioadă determinată, astfel încât autoritatea de rezoluție să aibă la dispoziție suficient timp pentru a efectua evaluarea și pentru a pune în practică instrumentele de rezoluție. Această competență ar trebui clar definită și ar trebui exercitată numai pentru perioada minimă necesară pentru efectuarea evaluării sau pentru punerea în practică a instrumentelor de rezoluție. Această competență nu ar trebui totuși să se aplice depozitelor garantate sau obligațiilor care au legătură cu participarea la sistemele desemnate în temeiul Directivei 98/26/CE, contrapărților centrale și băncilor centrale, și nici contrapărților centrale din țări terțe recunoscute de ESMA. Directiva 98/26/CE reduce riscul ce decurge din participarea la sistemele de plată și de decontare a titlurilor de valoare, în special prin reducerea perturbărilor în cazul insolvenței unui participant la un astfel de sistem. Pentru a se asigura că aceste protecții se aplică în mod corespunzător în situații de criză, menținându-se, în același timp, un nivel adecvat de certitudine pentru operatorii sistemelor de plată și de titluri de valoare, precum și pentru alți participanți pe piață, Directiva 2014/59/UE ar trebui modificată, astfel încât să prevadă că o măsură de prevenire sau de gestionare a crizelor nu ar trebui să fie considerată ca o procedură de insolvență în sine, în sensul Directivei 98/26/CE, cu condiția ca obligațiile contractuale substanțiale să fie îndeplinite în continuare. Cu toate acestea, nicio dispoziție din Directiva 2014/59/UE nu ar trebui să aducă atingere funcționării unui sistem desemnat în temeiul Directivei 98/26/CE sau dreptului la garanții reale prevăzut în aceeași directivă.

(21)  Pentru a se evita o duplicare a cerințelor și pentru a se aplica normele corespunzătoare pentru redresarea și rezoluția eficiente a contrapărților centrale în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. [privind redresarea și rezoluția contrapărților centrale], Directiva 2014/59/UE ar trebui modificată pentru a se exclude din domeniul său de aplicare acele CPC-uri în cazul cărora, în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 648/2012(11), statele membre aplică anumite cerințe de autorizare în temeiul Directivei 2013/36/UE și, prin urmare, sunt autorizate și ca instituții de credit.

(22)  Excluderea anumitor pasive ale unor instituții de credit sau firme de investiții de la aplicarea instrumentului de recapitalizare internă sau de la competența de a suspenda anumite obligații, de la competența de a limita executarea garanțiilor reale sau de la competența de a suspenda drepturile de reziliere prevăzută în Directiva 2014/59/UE ar trebui, de asemenea, să acopere pasivele aferente CPC-urilor stabilite în Uniune și CPC-urilor din țări terțe recunoscute de ESMA.

(23)  Pentru a se asigura o înțelegere comună a termenilor utilizați în diversele instrumente juridice, este oportun să se includă în Directiva 98/26/CE definițiile și conceptele introduse de Regulamentul (UE) nr. 648/2012 privind „contrapartida centrală” sau „CPC” și „participantul”.

(24)  În vederea punerii în aplicare eficace a rezoluției CPC-urilor, condițiile prevăzute în Directiva 2002/47/CE(12) nu ar trebui să se aplice niciunei restricții cu privire la executarea unui contract de garanție financiară, niciunei restricții privind efectul unui contract de garanție financiară fără transfer de proprietate, niciunei dispoziții de compensare cu exigibilitate imediată și niciunei dispoziții de compensare reciprocă impuse în temeiul Regulamentului (UE) nr. [privind redresarea și rezoluția contrapărților centrale].

(25)  Directiva 2012/30/UE(13), Directiva 2011/35/UE(14), Directiva 2005/56/CE(15), Directiva 2004/25/CE(16) și Directiva 2007/36/CE(17) conțin norme privind protecția acționarilor și a creditorilor CPC-urilor care intră în domeniul de aplicare al acestor directive. În situația în care autoritățile de rezoluție trebuie să acționeze rapid în temeiul Regulamentului (UE) nr. [privind redresarea și rezoluția contrapărților centrale], aceste norme pot afecta atât eficacitatea măsurilor de rezoluție, cât și utilizarea instrumentelor și a competențelor de rezoluție de către autoritățile de rezoluție. Derogările acordate în temeiul Directivei 2014/59/UE ar trebui, prin urmare, să fie extinse la actele adoptate în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. [privind redresarea și rezoluția contrapărților centrale]. În scopul de a garanta părților interesate un grad maxim de securitate juridică, derogările ar trebui definite în mod clar și strict și ar trebui să fie utilizate exclusiv în interes public și doar atunci când sunt îndeplinite condițiile pentru declanșarea procedurii de rezoluție. Recurgerea la instrumentele de rezoluție presupune îndeplinirea obiectivelor rezoluției și a condițiilor de rezoluție prevăzute în Regulamentul (UE) nr. [privind redresarea și rezoluția contrapărților centrale]. Pentru a se asigura că autoritățile pot impune sancțiuni în cazul în care nu se respectă dispozițiile Regulamentului (UE) nr. [privind redresarea și rezoluția contrapărților centrale] și că aceste sancțiuni sunt compatibile cu cadrul juridic de redresare și rezoluție al altor instituții financiare, domeniul de aplicare al titlului VIII din Directiva 2014/59/UE ar trebui, de asemenea, să acopere cazurile de încălcare a dispozițiilor Regulamentului (UE) nr. [privind redresarea și rezoluția contrapărților centrale].

(26)  Dat fiind că obiectivele prezentei directive, și anume stabilirea unor norme uniforme privind cadrul de redresare și de rezoluție, nu pot fi realizate în mod satisfăcător de către statele membre ci, având în vedere amploarea și efectele acțiunii, pot fi realizate mai bine la nivelul Uniunii, Uniunea poate să adopte măsuri în conformitate cu principiul subsidiarității, astfel cum se prevede la articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană. În conformitate cu principiul proporționalității, astfel cum se prevede la respectivul articol, prezenta directivă nu depășește ceea ce este necesar pentru realizarea obiectivelor menționate.

(27)  Pentru ca transpunerea și punerea în aplicare a prezentei directive să aibă loc într-o perioadă corespunzătoare de timp, statelor membre ar trebui să li se acorde, pentru a transpune prezenta directivă în legislația lor națională, douăsprezece luni de la data intrării sale în vigoare, iar instituțiile vizate ar trebui să se conformeze noilor dispoziții în termen de șase luni de la data transpunerii,

(27a)  Statele membre ar trebui să se asigure că legislația națională în materie de insolvență reflectă în mod corect ierarhia de absorbție a pierderilor în cadrul procedurilor de rezoluție, evitând neconcordanțele majore între rezoluție și cadrele juridice de insolvență și asigurând faptul că instrumentele de capital reglementat absorb pierderile atât în cadrul procedurilor de rezoluție, cât și de insolvență, înainte de restul creanțelor subordonate.

ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

Articolul 1 Modificări ale Directivei 2014/59/UE

(1)  La articolul 1, se adaugă următorul alineat (3):

„(3) Prezenta directivă nu se aplică acelor contrapărți centrale în cazul cărora, în conformitate cu articolul 14 alineatul (5) din Regulamentul (UE) nr. 648/2012, statele membre aplică anumite cerințe de autorizare în temeiul Directivei 2013/36/UE.

Cu toate acestea, dispozițiile prevăzute în titlul VIII din prezenta directivă se aplică, de asemenea, în ceea ce privește sancțiunile aplicabile în cazul în care nu se respectă Regulamentul [privind redresarea și rezoluția contrapărților centrale].”

(1a)  La articolul 2 alineatul (1), punctul 2 se înlocuiește cu următorul text:

„(2) «instituție de credit» înseamnă o instituție de credit astfel cum este definită la articolul 4 alineatul (1) punctul 1 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, cu excepția entităților menționate la articolul 2 alineatul (5), la articolul 2 alineatul (5a) și la articolul 2 alineatul (5b) din Directiva 2013/36/UE;”

(2)  La articolul 2 alineatul (1) punctul 71, „pasive eligibile” se înlocuiește cu „pasive care pot fi recapitalizate intern”.

(3)  La articolul 2 alineatul (1) se adaugă următorul punct:

„(71a)  «pasive eligibile» înseamnă pasivele care pot fi recapitalizate intern și care îndeplinesc, după caz, condițiile prevăzute la articolul 45b sau la articolul 45g alineatul (3) litera (a).”

(4)  La articolul 2 alineatul (1), se introduc punctele 83a, 83b, 109 și 110:

„(83a) «entitate supusă rezoluției» înseamnă o entitate stabilită în Uniune, pe care autoritatea de rezoluție a identificat-o, în conformitate cu articolul 12, ca o entitate în privința căreia planul de rezoluție prevede măsuri de rezoluție;

(83b)  «grup supus rezoluției» înseamnă:

(a)  o entitate supusă rezoluției și filialele sale care nu sunt:

(i)  la rândul lor entități supuse rezoluției;

(ii)  filiale ale altor entități supuse rezoluției; sau

(iii)  entități stabilite într-o țară terță, care nu sunt incluse în grupul supus rezoluției în conformitate cu planul de rezoluție, precum și filialele acestora;

(b)  instituții de credit afiliate unui organism central, organismul central și orice instituție aflată sub controlul organismului central, atunci când cel puțin una dintre aceste entități este o entitate supusă rezoluției.

„(109) «membru compensator» înseamnă un membru compensator astfel cum este definit la articolul 2 punctul 14 din Regulamentul (UE) nr. 648/2012;

(110)   «consiliu» înseamnă consiliul de administrație sau consiliul de supraveghere ori ambele, instituite în conformitate cu dreptul național al societăților comerciale și în conformitate cu articolul 27 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 648/2012.”

(5)  La articolul 12, alineatul (1) se înlocuiește cu următorul text:

„(1)  Statele membre se asigură că autoritățile de rezoluție ale grupului, împreună cu autoritățile de rezoluție ale filialelor și în urma consultării cu autoritățile de rezoluție ale sucursalelor semnificative, în măsura în care acest lucru este relevant pentru sucursala de importanță semnificativă, elaborează planul de rezoluție a grupului. Acest plan de rezoluție a grupului identifică măsurile care se impun în ceea ce privește:

(a)  întreprinderea-mamă din Uniune;

(b)  filialele ce fac parte din grup și sunt situate în Uniune;

(c)  entitățile menționate la articolul 1 alineatul (1) literele (c) și (d) și

(d)  sub rezerva titlului VI, filialele care fac parte din grup și sunt situate în afara Uniunii.

În conformitate cu măsurile menționate la primul paragraf, planul de rezoluție identifică pentru fiecare grup:

(a)  entitățile supuse rezoluției;

(b)  grupurile supuse rezoluției.”.

(6)  La articolul 12 alineatul (3), literele (a) și (b) se înlocuiesc cu următorul text:

„(a)  stabilește măsurile de rezoluție prevăzute a fi luate de entitățile supuse rezoluției în scenariile menționate la articolul 10 alineatul (3) și implicațiile acestor măsuri de rezoluție pentru celelalte entități din grup menționate la articolul 1 alineatul (1) literele (b), (c) și (d), pentru întreprinderea-mamă și pentru instituțiile filiale;

(b)  examinează în ce măsură instrumentele și competențele de rezoluție ar putea fi aplicate și exercitate în mod coordonat în cazul entităților supuse rezoluției situate în Uniune, inclusiv măsurile care vizează facilitarea achiziționării, de către un terț din grup în ansamblul său, a unor linii de activitate separate sau a unor activități realizate de mai multe entități din grup, sau în cazul anumitor entități din grup sau al anumitor grupuri supuse rezoluției și identifică eventualele obstacole din calea unei rezoluții coordonate;”.

(7)  La articolul 12 alineatul (3), litera (e) se înlocuiește cu următorul text:

„(e)  stabilește măsuri suplimentare, care nu sunt prevăzute în prezenta directivă, pe care autoritățile de rezoluție relevante intenționează să le ia în cazul entităților supuse rezoluției;”.

(8)  La articolul 12 alineatul (3) se adaugă următoarea literă (a1):

„(a1) în cazul în care un grup este format din mai multe grupuri supuse rezoluției, prezintă măsurile de rezoluție prevăzute în cazul entităților supuse rezoluției din cadrul fiecărui grup supus rezoluției și efectele acestor măsuri asupra:

  (i) altor entități din grup care fac parte din același grup supus rezoluției;

  (ii) altor grupuri supuse rezoluției.”.

(9)  La articolul 13 alineatul (4) se introduce următorul paragraf după primul paragraf:

„În cazul în care un grup este format din mai multe grupuri supuse rezoluției, planificarea măsurilor de rezoluție menționate la articolul 12 alineatul (3) litera (a1) ia forma unei decizii comune, astfel cum se menționează la primul paragraf.”.

(10)  La articolul 13 alineatul (6), primul paragraf se înlocuiește cu următorul text:

„În absența unei decizii comune a autorităților de rezoluție în termen de patru luni, fiecare autoritate de rezoluție responsabilă pentru o filială care nu este de acord cu planul de rezoluție a grupului ia propria sa decizie și, după caz, identifică entitatea supusă rezoluției și elaborează și păstrează la zi un plan de rezoluție pentru grupul supus rezoluției compus din entitățile aflate în jurisdicția sa. Fiecare dintre deciziile individuale ale autorităților de rezoluție care și-au exprimat dezacordul trebuie să fie temeinic motivată și trebuie să prezinte, printre altele, motivele dezacordului cu planul de rezoluție a grupului care a fost propus și ia în considerare avizele și rezervele celorlalte autorități de rezoluție și ale autorităților competente. Fiecare autoritate de rezoluție notifică decizia sa celorlalți membri ai colegiului de rezoluție.”.

(11)  La articolul 16 alineatul (1), al doilea paragraf se înlocuiește cu următorul text:

„Se consideră că rezoluția unui grup este posibilă dacă autoritățile de rezoluție consideră că este fezabil și credibil fie să lichideze entitățile din grup prin procedura obișnuită de insolvență, fie să declanșeze procedura de rezoluție a grupului aplicând, în cazul entităților din grup care sunt supuse rezoluției, instrumente și competențe de rezoluție, evitând totodată, pe cât posibil, orice consecință negativă semnificativă asupra sistemelor financiare ale statelor membre în care se situează entitățile din grup, ale altor state membre sau ale Uniunii, inclusiv în caz de instabilitate financiară mai extinsă sau de evenimente la scara întregului sistem, cu scopul de a asigura continuitatea funcțiilor critice îndeplinite de acele entități din grup, atunci când acestea pot fi separate cu ușurință în timp util sau prin alte mijloace. Autoritățile de rezoluție ale grupului notifică ABE în timp util ori de câte ori se consideră că rezoluția unui grup nu este posibilă.”.

(12)  La articolul 16, se adaugă următorul alineat (4):

„(4)  Statele membre se asigură că, în cazul în care un grup este format din mai multe grupuri supuse rezoluției, autoritățile menționate la alineatul (1) evaluează posibilitatea de rezoluție a fiecărui grup supus rezoluției în conformitate cu prezentul articol.

Evaluarea menționată la primul paragraf se efectuează în plus față de evaluarea posibilității de rezoluție a grupului în ansamblul său.”.

(13)  La articolul 17 alineatul (3), se introduce următorul paragraf:

„În cazul în care un obstacol important în calea posibilității de rezoluție este cauzat de o situație prevăzută la articolul 141a alineatul (2) din Directiva 2013/36/UE, în termen de două săptămâni de la data primirii unei notificări efectuate în conformitate cu alineatul (1), instituția propune autorității de rezoluție posibile măsuri menite să asigure respectarea de către instituție a articolului 45f sau a articolului 45g și a cerinței menționate la articolul 128 alineatul (6) din Directiva 2013/36/UE.”.

(14)  La articolul 17 alineatul (5) se introduce următoarea literă (h1):

„(h1)  să solicite unei instituții sau unei entități menționate la articolul 1 alineatul (1) litera (b), (c) sau (d) să prezinte un plan de restabilire a conformității cu articolele 45f și 45g și cu cerința menționată la articolul 128 alineatul (6) din Directiva 2013/36/UE;”.

(15)  La articolul 17 alineatul (5) se introduce următoarea literă (j1):

„(j1)  să solicite unei instituții sau unei entități menționate la articolul 1 alineatul (1) litera (b), (c) sau (d) să modifice profilul de scadență al elementelor menționate la articolul 45b sau la articolul 45g alineatul (3) literele (a) și (b) pentru a se asigura conformitatea permanentă cu articolul 45f sau cu articolul 45g.”.

(16)  La articolul 17 alineatul (5) literele (i) și (j), „articolele 45” și „articolului 45” se înlocuiesc cu „articolul 45f” și cu „articolului 45g”.

(17)  La articolul 18, alineatele (1) - (7) se înlocuiesc cu următorul text:

„(1)  Autoritatea de rezoluție a grupului, împreună cu autoritățile de rezoluție ale filialelor, în urma consultării cu colegiul de supraveghere și cu autoritățile de rezoluție ale jurisdicțiilor în care sunt situate sucursalele semnificative, în măsura în care este relevant pentru sucursala de importanță semnificativă, iau în considerare evaluarea prevăzută la articolul 16 în cadrul colegiului de rezoluție și iau toate măsurile rezonabile pentru a ajunge la o decizie comună cu privire la aplicarea măsurilor identificate în conformitate cu articolul 17 alineatul (4) în ceea ce privește toate entitățile supuse rezoluției și filialele acestora care sunt entități ce fac parte din grupul menționat la articolul 1 alineatul (1).

(2)  Autoritatea de rezoluție a grupului, în cooperare cu supraveghetorul consolidant și cu ABE, în conformitate cu articolul 25 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010, întocmește și prezintă un raport întreprinderii-mamă din Uniune, autorităților de rezoluție ale filialelor, care îl vor transmite filialelor aflate sub supravegherea lor și autorităților de rezoluție din jurisdicțiile în care sunt situate sucursale semnificative. Raportul trebuie întocmit după consultarea autorităților competente și trebuie să analizeze obstacolele de fond din calea aplicării eficiente a instrumentelor de rezoluție și modul de exercitare a competențelor de rezoluție în privința grupului și grupurilor supuse rezoluției atunci când un grup este format din mai multe grupuri supuse rezoluției. Raportul ia în considerare impactul asupra modelului economic al instituției și recomandă acele măsuri proporționale și specifice care, în opinia autorității, sunt necesare sau adecvate pentru a elimina aceste obstacole.

În cazul în care obstacolul care afectează posibilitatea de rezoluție a grupului este cauzat de o situație prevăzută la articolul 141a alineatul (2) din Directiva 2013/36/UE, autoritatea de rezoluție a grupului notifică evaluarea sa privind acest obstacol întreprinderii-mamă din Uniune după ce consultă autoritatea de rezoluție a entității supuse rezoluției și autoritățile de rezoluție ale instituțiilor-filiale.

(3)  În termen de patru luni de la data primirii raportului, întreprinderea-mamă din Uniune poate prezenta observații și poate propune autorității de rezoluție a grupului măsuri alternative de abordare a obstacolelor identificate în raport.

În cazul în care aceste obstacole sunt cauzate de o situație menționată la articolul 141a alineatul (2) din Directiva 2013/36/UE, întreprinderea-mamă din Uniune propune autorității de rezoluție a grupului, în termen de două săptămâni de la data primirii unei notificări în conformitate cu alineatul (2), eventuale măsuri de abordare sau eliminare a acestor obstacole.

(4)  Autoritatea de rezoluție a grupului comunică supraveghetorului consolidant, ABE, autorităților de rezoluție ale filialelor și autorităților de rezoluție din jurisdicțiile în care sunt situate sucursale semnificative, în măsura în care este relevant pentru sucursala semnificativă, toate măsurile propuse de întreprinderea-mamă din Uniune. Autoritățile de rezoluție ale grupului și autoritățile de rezoluție ale filialelor, în urma consultării cu autoritățile competente și cu autoritățile de rezoluție din jurisdicțiile în care sunt situate sucursale semnificative, fac tot posibilul pentru a ajunge la o decizie comună în cadrul colegiului de rezoluție referitor la identificarea obstacolelor majore și, după caz, la evaluarea măsurilor propuse de către întreprinderea-mamă din Uniune și a măsurilor impuse de autorități în vederea abordării sau a eliminării obstacolelor care ține seama de impactul potențial al măsurilor în toate statele membre în care operează grupul.

(5)  Decizia comună se ia în termen de patru luni de la data prezentării unor eventuale observații de către întreprinderea-mamă din Uniune sau la data expirării perioadei de patru luni menționate la alineatul (3), în funcție de care survine mai întâi.

Decizia comună privind obstacolele din calea posibilității de rezoluție, cauzate de o situație menționată la articolul 141a alineatul (2) din Directiva 2013/36/UE, se adoptă în termen de două săptămâni de la data la care întreprinderea-mamă din Uniune prezintă, în conformitate cu alineatul (3), eventuale observații.

Decizia comună trebuie să fie motivată și trebuie prezentată sub forma unui document transmis întreprinderii-mamă din Uniune de către autoritatea de rezoluție a grupului.

La cererea unei autorități competente, ABE poate acorda asistență autorităților de rezoluție, în vederea ajungerii la o decizie comună în conformitate cu articolul 31 litera (c) din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.

(6)  În absența unei decizii comune în termenul menționat la alineatul (5), autoritatea de rezoluție a grupului ia propria decizie privind măsurile adecvate care trebuie luate în conformitate cu articolul 17 alineatul (4) la nivelul grupului sau al grupului supus rezoluției.

Decizia este temeinic motivată și ia în considerare avizele și rezervele exprimate de alte autorități de rezoluție. Autoritatea de rezoluție a grupului transmite decizia întreprinderii-mamă din Uniune.

Dacă, la finalul perioadei relevante menționate la alineatul (5), una dintre autoritățile de rezoluție a adus o problemă menționată la alineatul (9) din prezentul articol în atenția ABE în conformitate cu articolul 19 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010, autoritatea de rezoluție a grupului își amână decizia, așteaptă luarea unei decizii de către ABE în conformitate cu articolul 19 alineatul (3) din regulamentul menționat și adoptă propria decizie în conformitate cu decizia ABE. Perioada relevantă menționată la alineatul (5) se consideră perioadă de conciliere în sensul regulamentului menționat anterior. ABE adoptă propria decizie în termen de o lună sau în termen de o săptămână, în cazul în care ABE este sesizată în legătură cu un obstacol în calea posibilității de rezoluție cauzat de o situație prevăzută la articolul 141a alineatul (2) din Directiva 2013/36/UE. Problema nu poate fi adusă în atenția ABE după expirarea perioadei relevante menționate la alineatul (5) sau după ce s-a ajuns la o decizie comună. În absența unei decizii a ABE, se aplică decizia autorității de rezoluție a grupului.

(7)  În absența unei decizii comune, autoritățile de rezoluție ale filialelor iau propriile decizii privind măsurile adecvate care urmează să fie luate de filiale la nivel individual în conformitate cu articolul 17 alineatul (4). Decizia este temeinic motivată și ține seama de avizele și rezervele celorlalte autorități de rezoluție. Decizia se transmite filialei vizate și autorității de rezoluție la nivel de grup.

Dacă, la finalul perioadei relevante menționate la alineatul (5), una dintre autoritățile de rezoluție a adus o problemă menționată la alineatul (9) din prezentul articol în atenția ABE în conformitate cu articolul 19 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010, autoritatea de rezoluție a filialei își amână decizia, așteaptă luarea unei decizii de către ABE în conformitate cu articolul 19 alineatul (3) din regulamentul menționat și adoptă propria decizie în conformitate cu decizia ABE. Perioada relevantă menționată la alineatul (5) se consideră perioadă de conciliere în sensul regulamentului menționat anterior. ABE adoptă propria decizie în termen de o lună sau în termen de o săptămână, în cazul în care ABE este sesizată în legătură cu un obstacol în calea posibilității de rezoluție cauzat de nerespectarea articolelor 45 și 45i. Problema nu poate fi adusă în atenția ABE după expirarea perioadei relevante menționate la alineatul (5) sau după ce s-a ajuns la o decizie comună. În absența unei decizii a ABE, se aplică decizia autorității de rezoluție a filialei.”.

(20)  La articolul 32 alineatul (1), litera (b) se înlocuiește cu următorul text:

având în vedere calendarul și alte circumstanțe relevante, nu există nicio perspectivă rezonabilă potrivit căreia intrarea în dificultate a unei instituții ar putea fi împiedicată, într-o perioadă rezonabilă, prin măsuri alternative ale sectorului privat, inclusiv prin măsuri luate de către un SIP sau prin măsuri de supraveghere, inclusiv prin măsuri de intervenție timpurie sau prin reducerea valorii contabile sau conversia instrumentelor de capital relevante sau a pasivelor eligibile în conformitate cu articolul 59 alineatul (2), măsuri ce vizează instituția în cauză;”.

(20a)  Se introduce următorul articol 32a:

„Articolul 32a Procedurile de insolvență în ceea ce privește instituțiile care nu fac obiectul măsurilor de rezoluție

Statele membre se asigură că, în legislația națională care reglementează procedurile obișnuite de insolvență, o instituție căreia i se aplică toate caracteristicile următoare face obiectul procedurii obișnuite de insolvență:

(a)  este în curs de a intra în dificultate sau este susceptibilă să intre în dificultate, în conformitate cu articolul 32 alineatul (1) litera (a); și

(b)  având în vedere calendarul și alte circumstanțe relevante, nu există nicio perspectivă rezonabilă potrivit căreia intrarea în dificultate a unei instituții ar putea fi împiedicată, într-o perioadă rezonabilă în sensul articolului 32 alineatul (1) litera (b), prin măsuri alternative ale sectorului privat adoptate cu privire la instituție, inclusiv prin măsuri luate de către un SIP sau prin măsuri de supraveghere, inclusiv prin măsuri de intervenție timpurie sau prin reducerea valorii contabile sau conversia instrumentelor de capital relevante în conformitate cu articolul 59 alineatul (2); și

(c)  autoritatea de rezoluție a stabilit că o măsură de rezoluție nu este în interes public în conformitate cu litera (c) de la articolul 32 alineatul (1).”

(21)  La articolul 33, alineatele (2), (3) și (4) se înlocuiesc cu următorul text:

(2)  Statele membre se asigură că autoritățile de rezoluție iau o măsură de rezoluție în legătură cu o entitate menționată la articolul 1 alineatul (1) litera (c) sau (d) atunci când entitatea îndeplinește condițiile prevăzute la articolul 32 alineatul (1).

(3)  În cazul în care instituțiile-filiale ale unui holding cu activitate mixtă sunt deținute, direct sau indirect, de către o societate holding financiară intermediară, planul de rezoluție prevede că societatea holding financiară intermediară este identificată ca o entitate supusă rezoluției, iar statele membre se asigură că măsurile de rezoluție în sensul rezoluției grupului sunt luate în ceea ce privește societatea holding financiară intermediară. Statele membre se asigură că autoritățile de rezoluție nu iau măsuri de rezoluție în sensul rezoluției grupului în ceea ce privește societatea holding cu activitate mixtă.

(4)  În temeiul dispozițiilor alineatului (3) al prezentului articol și în pofida faptului că o entitate menționată la articolul 1 alineatul (1) litera (c) sau (d) nu îndeplinește condițiile stabilite la articolul 32 alineatul (1), autoritățile de rezoluție pot lua măsuri de rezoluție cu privire la o entitate menționată la articolul 1 alineatul (1) litera (c) sau (d) în cazul în care sunt îndeplinite toate condițiile de mai jos:

(a)  entitatea este o entitate supusă rezoluției;

(b)  cel puțin una dintre filialele entității care sunt instituții, dar nu entități supuse rezoluției respectă condițiile stabilite la articolul 32 alineatul (1);

(c)  activele și pasivele filialelor respective sunt de așa natură încât intrarea lor în dificultate pune în pericol întregul grup supus rezoluției, iar măsurile de rezoluție care vizează entitatea menționată la articolul 1 alineatul (1) litera (c) sau (d) sunt necesare pentru rezoluția acestor filiale care sunt instituții ori pentru rezoluția întregului grup relevant.”.

(21a)  Se introduce următorul articol 33a:

„Articolul 33a

Competența de a suspenda anumite obligații

(1) Statele membre se asigură că autoritățile de rezoluție, după consultarea autorității competente, au competența de a suspenda obligațiile de plată sau de livrare în temeiul oricărui contract la care o instituție sau o entitate menționată la articolul 1 alineatul (1) literele (b), (c) sau (d) este parte atunci când sunt îndeplinite toate condițiile următoare:

  (a)  s-a stabilit că instituția sau entitatea este în curs de a intra în dificultate sau este susceptibilă să intre în dificultate, în conformitate cu articolul 32 alineatul (1) litera (a);

  (b)   nu există nicio măsură disponibilă imediat în sectorul privat, în sensul articolului 32 alineatul (1) litera (b), care ar împiedica intrarea în dificultate a instituției;

  (c)   exercitarea competenței de suspendare este în același timp:

(1)    necesară pentru a evita deteriorarea și mai gravă a situației financiare a instituției sau a entității menționate la articolul 1 alineatul (1) litera (b), (c) sau (d); și fie

(2) (i)  necesară pentru scopul menționat la articolul 32 alineatul (1) literele (b) și (c); sau

(2) (ii)   necesară pentru a alege măsurile adecvate de rezoluție sau pentru a asigura aplicarea eficientă a unuia sau a mai multor instrumente de rezoluție.

(2) Perioada de suspendare menționată la alineatul (1) nu depășește perioada minimă pe care autoritatea de rezoluție o consideră necesară pentru scopul indicat la alineatul respectiv și nu depășește în niciun caz două zile lucrătoare.

(3) Suspendarea este ridicată la expirarea perioadei de suspendare menționată la alineatul (2).

(4) În cazul în care o suspendare a fost efectuată în conformitate cu alineatul (1) de la prezentul articol, orice exercitare a competenței prevăzute la articolul 69 cu privire la aceeași entitate nu are loc decât după cel puțin 10 de zile lucrătoare de la încheierea perioadei de suspendare menționate la alineatul (1) de la prezentul articol.

(5) Orice suspendare în temeiul alineatului (1) de la prezentul articol nu se aplică obligațiilor de plată și de livrare datorate sistemelor sau operatorilor de sisteme desemnați în conformitate cu Directiva 98/26/CE, contrapărților centrale și contrapărților centrale din țări terțe recunoscute de ESMA în conformitate cu articolul 25 din Regulamentul (UE) nr. 648/2012 și băncilor centrale.

(6) Atunci când stabilește dacă să exercite o competență în temeiul prezentului articol, o autoritate de rezoluție ia o decizie pe baza unei evaluări a impactului pe care l-ar putea avea exercitarea respectivei competențe asupra bunei funcționări a piețelor financiare. Autoritatea de rezoluție stabilește domeniul de aplicare al suspendării în funcție de circumstanțele fiecărui caz în parte. În special, autoritatea de rezoluție trebuie să evalueze cu atenție oportunitatea de a include depozitele garantate în domeniul de aplicare al suspendării.

(7) În cazul în care competența de a suspenda obligațiile de plată sau de livrare în temeiul prezentului articol este exercitată în ceea ce privește depozitele garantate, aceste depozite nu se consideră a fi indisponibile în sensul articolul 2 alineatul (1) punctul (8) din Directiva 2014/49/UE.

(8) Statele membre pot să prevadă că, în cazul în care competența de a suspenda obligațiile de plată sau de livrare este exercitată în ceea ce privește depozitele garantate, autoritățile de rezoluție trebuie să permită depunătorilor să retragă o indemnizație zilnică pe perioada de suspendare.

(9) O obligație de plată sau de livrare care ar fi devenit scadentă pe perioada suspendării devine exigibilă imediat după expirarea perioadei respective.

(10)  Dacă obligațiile contractuale de plată sau de livrare în temeiul unui contract sunt suspendate în temeiul alineatului (1), obligațiile de plată sau de livrare ale contrapărților entității respective în temeiul acelui contract se suspendă pentru același interval de timp.

(11)  Instituția sau entitatea vizată la articolul 1 alineatul (1) literele (b), (c) sau (d) în privința cărora planul de rezoluție prevede că aceasta va fi lichidată în temeiul procedurii obișnuite de insolvență, statele membre pot menține sau adopta norme care depășesc domeniul de aplicare și durata competenței de suspendare prevăzute la prezentul articol. Condițiile prevăzute la prezentul articol pentru exercitarea competenței de suspendare nu preîntâmpină adoptarea de astfel de norme naționale ambițioase.

(22)  La articolul 44 alineatul (2), litera (f) se înlocuiește cu următorul text:

„(f) datorii cu o scadență reziduală mai mică de șapte zile față de sisteme sau operatori de sisteme desemnați în conformitate cu Directiva 98/26/CE sau față de participanții la astfel de sisteme, care rezultă din participarea la un astfel de sistem, sau față de CPC-urile centrale din țări terțe recunoscute de ESMA;”

(22a)  La articolul 44 se introduc următoarele alineate (2a) și (2b):

„2a. Statele membre interzic instituțiilor sau entităților menționate la articolul 1 alineatul (1) literele (b), (c) sau (d) să sugereze, să comunice sau să afirme că pasivele, altele decât cele enumerate la alineatul (2) literele (a)-(g) de la prezentul articol, nu fac obiectul competențelor de reducere a valorii contabile sau de conversie. Orice încălcare a unei astfel de interdicții face obiectul unor sancțiuni administrative și al altor măsuri administrative în conformitate cu articolul 110 și cu articolul 111.

2b. Statele membre se asigură că, în sensul articolului 25 din Directiva 2014/65/UE, instrumentele de datorie menționate la articolul 108 alineatul (2) sunt considerate complexe și că dispozițiile din respectiva directivă privind conflictul de interese sunt puse în aplicare în mod strict în raport cu vânzarea unor astfel de instrumente către clienții existenți ai instituției emitente. Statele membre se asigură că societățile de investiții sunt considerate ca contravenind obligațiilor ce le revin în temeiul Directivei 2014/65/UE în cazul în care plătesc sau li se plătesc onorarii sau comisioane sau dacă furnizează ori beneficiază de beneficii nemonetare sau de fiecare dată când nu dezvăluie orientările interne specifice în materie de vânzări în legătură cu comercializarea datoriilor cu rang prioritar neprivilegiate către investitori care nu se califică drept profesioniști în temeiul directivei în cauză.”

(23)  Articolul 45 se înlocuiește cu următoarele articole:

„Articolul 45 Aplicarea și calcularea cerinței minime privind fondurile proprii și pasivele eligibile

(1) Statele membre se asigură că instituțiile sau entitățile menționate la articolul 1 alineatul (1) literele (b), (c) și (d) îndeplinesc, în permanență, cerința privind fondurile proprii și pasivele eligibile în conformitate cu articolele 45-45i.

(2) Cerința menționată la alineatul (1) se calculează în conformitate cu articolul 45c alineatul (3) sau, după caz, cu articolul 45c alineatul (4), ca fiind cuantumul fondurilor proprii și al pasivelor eligibile și se exprimă ca procentaj din:

(a)  cuantumul total al expunerii la risc al entității relevante menționate la alineatul (1), calculat în conformitate cu articolul 92 alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013,

(b)  indicatorul de măsurare a expunerii pentru calcularea indicatorului efectului de levier al entității relevante menționate la alineatul (1), calculat în conformitate cu articolul 429 alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013.

(2a) Instituțiile și entitățile menționate la articolul 1 alineatul (1) literele (b), (c) și (d) pot îndeplini orice parte din cerința menționată la alineatul (1) de la prezentul articol cu instrumente de fonduri proprii de nivel 1 de bază, de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar sau de fonduri proprii de nivel 2.

(2b) Prin derogare de la alineatul (1) de la prezentul articol, autoritățile de rezoluție stabilesc o perioadă de tranziție adecvată pentru îndeplinirea de către o instituție sau o entitate menționată la articolul 1 alineatul (1) literele (b), (c) și (d) a cerințelor prevăzute la articolele 45f sau 45g sau a unei cerințe care decurge din aplicarea articolului 45b alineatul (3), după caz. Termenul pentru respectarea cerințelor de la articolele 45f sau 45g sau a unei cerințe care decurge din aplicarea articolului 45b alineatul (3) este 1 ianuarie 2024.

Autoritatea de rezoluție stabilește un nivel intermediar al țintei pentru cerințele prevăzute la articolele 45f sau 45g sau pentru o cerință care decurge din aplicarea articolului 45b alineatul (3), după caz. O instituție sau o entitate menționată la articolul 1 alineatul (1) literele (b), (c) și (d) respectă acest nivel intermediar al țintei începând de la 1 ianuarie 2022. Nivelul respectiv garantează o acumulare liniară a pasivelor eligibile și a fondurilor proprii pentru respectarea acestei cerințe.

Articolul 45a Derogarea de la cerința minimă privind fondurile proprii și pasivele eligibile

(1) Prin derogare de la articolul 45, autoritățile de rezoluție acordă derogare de la cerința stabilită la articolul 45 alineatul (1) instituțiilor de credit ipotecar finanțate prin obligațiuni garantate care, conform dreptului intern, nu sunt autorizate să primească depozite în cazul în care sunt îndeplinite toate condițiile următoare:

(a)  aceste instituții vor fi lichidate prin aplicarea procedurilor naționale de insolvență sau prin alte tipuri de proceduri puse în aplicare în conformitate cu articolul 38, 40 sau 42 și prevăzute pentru aceste instituții;

(b)  procedurile naționale de insolvență respective sau celelalte tipuri de proceduri vor garanta faptul că creditorii acestor instituții, inclusiv deținătorii de obligațiuni garantate, după caz, vor suporta pierderile într-un mod care să permită atingerea obiectivelor rezoluției.

(2) Instituțiile care beneficiază de derogare de la cerința prevăzută la articolul 45 alineatul (1) nu fac parte din consolidarea menționată la articolul 45f alineatul (1).

Articolul 45bPasivele eligibile pentru entitățile supuse rezoluției

(1) Pasivele eligibile sunt incluse în cuantumul fondurilor proprii și al pasivelor eligibile ale entităților supuse rezoluției numai atunci când acestea îndeplinesc condițiile menționate la următoarele articole din Regulamentul (UE) nr. 575/2013:

(a)  articolul 72a;

(b)  articolul 72b, cu excepția literei (d) de la alineatul (2);

(c)  Articolul 72c.

(1a) Prin derogare de la alineatul (1), pasivele emise înainte de ... [data intrării în vigoare a prezentei directive de modificare] care nu îndeplinesc condițiile stabilite la articolul 72b alineatul (2) literele (g)-(o) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 pot fi incluse în cuantumul fondurilor proprii și al pasivelor eligibile ale entităților supuse rezoluției incluse în MREL.

(2) Prin derogare de la articolul 72a alineatul (2) litera (l) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, datoriile care decurg din instrumente de datorie cu caracteristici de instrumente derivate, cum ar fi instrumentele financiare structurate, se includ în cuantumul fondurilor proprii și al pasivelor eligibile numai în cazul în care sunt îndeplinite toate condițiile următoare:

(a)  un cuantum al datoriei care rezultă din instrumentul de datorie este cunoscut dinainte în momentul emiterii, este fix și nu este afectat de nicio caracteristică de instrument derivat;

(b)  instrumentul de datorie, inclusiv caracteristica de instrument derivat pe care o conține acesta, nu face obiectul vreunui acord de compensare, iar evaluarea acestuia nu face obiectul articolului 49 alineatul (3).

(ba)  entitatea a demonstrat, spre satisfacția autorității de rezoluție, că instrumentul are o capacitate suficientă de absorbție a pierderilor și poate fi recapitalizat intern fără complexități nejustificate, ținând seama de principiile de evaluare prudentă stabilite în prezenta Directivă și în Regulamentul (UE) nr. 575/2013.

Datoriile menționate la primul paragraf sunt incluse în cuantumul fondurilor proprii și al pasivelor eligibile doar pentru partea care corespunde cuantumului menționat la primul paragraf litera (a).

(3) După consultarea autorităților competente, autoritățile de rezoluție evaluează și decid dacă și în ce măsură cerința menționată la articolul 45f este îndeplinită de către entitățile supuse rezoluției cu instrumente ce îndeplinesc toate condițiile prevăzute la articolul 72a din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, pentru a se asigura că entitatea supusă rezoluției poate face obiectul procedurii de rezoluție într-un mod care să corespundă obiectivelor rezoluției.

Decizia adoptată de autoritatea de rezoluție în temeiul prezentului alineat include motivația acestei decizii. Aceste motive se bazează pe următoarele:

(a)  faptul că pasivele nesubordonate menționate la alineatele (1) și (2) au același rang de prioritate în ierarhia procedurii naționale de insolvență ca și anumite pasive care sunt excluse de la aplicarea competențelor de reducere a valorii contabile sau de conversie în conformitate cu articolul 44 alineatul (2) sau (3);

(b)  riscul ca, în urma aplicării prevăzute a competențelor de reducere a valorii contabile sau de conversie a pasivelor nesubordonate care nu sunt excluse de la aplicarea competențelor de reducere a valorii contabile sau de conversie în conformitate cu articolul 44 alineatul (2) sau (3), creditorii ale căror creanțe rezultă din aceste pasive să suporte pierderi mai mari decât pierderile pe care le-ar suporta în cazul unei lichidări realizate în cadrul unei proceduri obișnuite de insolvență.

Cuantumul fondurilor proprii și al pasivelor admisibile impuse de o decizie în temeiul prezentului alineat care trebuie respectat cu instrumente care îndeplinesc toate condițiile prevăzute la articolul 72a din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 nu depășește cea mai mare dintre valorile următoare:

(a)  o rată de 18 %, funcție de riscuri, care reprezintă fondurile proprii și pasivele admisibile ale instituției exprimate ca procentaj din cuantumul total al expunerii la risc calculat în conformitate cu articolul 92 alineatele (3) și (4) din regulamentul respectiv;

(b)  o rată de 6,75 %, independentă de riscuri, care reprezintă fondurile proprii și pasivele eligibile ale instituției exprimate ca procentaj din indicatorul de măsurare a expunerii totale menționat la articolul 429 alineatul (4) din regulamentul respectiv,

sub rezerva dispozițiilor de la articolul 72b alineatul (3) și alineatul (4) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, precum și dispozițiilor tranzitorii prevăzute la articolul 494 din regulamentul respectiv.

Sub rezerva dispozițiilor celui de al treilea paragraf, cuantumul fondurilor proprii și al pasivelor eligibile impus de o decizie în temeiul prezentului alineat este suficient pentru a asigura că creditorii menționați la litera (b) a celui de al doilea paragraf nu suportă pierderi peste nivelul pierderilor pe care altfel le-ar fi suportat în cazul lichidării prin procedura obișnuită de insolvență.

(4) Se conferă Comisiei competența de a adopta acte delegate în conformitate cu articolul 115 privind măsuri menite să precizeze condițiile menționate la alineatul (2) primul paragraf litera (a).

Articolul 45c Stabilirea cerinței minime privind fondurile proprii și pasivele eligibile

(1)  Pentru fiecare entitate, cerința menționată la articolul 45 alineatul (1) este stabilită de către autoritatea de rezoluție, în colaborare cu autoritatea competentă, pe baza următoarelor criterii:

(a)  necesitatea de a garanta faptul că entitatea supusă rezoluției poate face obiectul procedurii de rezoluție prin aplicarea instrumentelor de rezoluție, inclusiv, după caz, a instrumentului de recapitalizare internă, într-un mod care să permită atingerea obiectivelor rezoluției;

(b)  necesitatea de a garanta, după caz, faptul că entitatea supusă rezoluției și filialele sale care sunt instituții, dar care nu sunt entități supuse rezoluției dețin suficiente pasive eligibile pentru a se asigura că, în cazul aplicării instrumentului de recapitalizare internă sau a competenței de reducere a valorii contabile sau de conversie, pierderile ar putea fi absorbite și, respectiv, rata fondurilor proprii totale și indicatorul efectului de levier sub formă de fonduri proprii de nivel 1 de bază ale entităților relevante pot fi readuse la un nivel care să le permită acestora să respecte în continuare condițiile de autorizare și să își desfășoare în continuare activitățile pentru care sunt autorizate în conformitate cu Directiva 2013/36/UE sau cu Directiva 2014/65/UE;

(c)  necesitatea de a garanta că, dacă planul de rezoluție anticipează că anumite clase de pasive eligibile ar putea fi excluse din recapitalizarea internă în conformitate cu articolul 44 alineatul (3) sau ar putea fi transferate integral unui destinatar în cadrul unui transfer parțial, entitatea supusă rezoluției deține alte pasive eligibile suficiente pentru a garanta că pierderile ar putea fi absorbite și că cerințele de capital sau, după caz, indicatorul efectului de levier sub formă de fonduri proprii de nivel 1 de bază ale entității supuse rezoluției ar putea fi readuse la un nivel care să îi permită acesteia să respecte în continuare condițiile de autorizare și să își desfășoare în continuare activitățile pentru care este autorizată în conformitate cu Directiva 2013/36/UE sau cu Directiva 2014/65/UE;

(d)  dimensiunea, modelul economic, modelul de finanțare și profilul de risc al entității;

(f)  măsura în care intrarea în dificultate a entității ar avea un efect negativ asupra stabilității financiare, în special din cauza contagiunii rezultate de pe urma interconectării entității cu alte instituții sau entități ori cu restul sistemului financiar.

Autoritatea de rezoluție se asigură că nivelul cerinței menționate la articolul 45 alineatul (1) este proporțional cu particularitățile modelelor de afaceri și de finanțare ale entității supuse rezoluției, ținând cont de:

(i)  predominanța depozitelor în structura finanțării;

(ii)  lipsa de experiență în emiterea de instrumente de datorie, ca urmare a accesului limitat la piețe de capital transfrontaliere și interbancare;

(iii)  faptul că instituția se va baza în special pe instrumente de fonduri proprii de nivel 1 de bază și pe instrumente de capital pentru a îndeplini cerința menționată la articolul 45 alineatul (1).

(2)  În cazul în care planul de rezoluție prevede adoptarea unei măsuri de rezoluție în conformitate cu scenariul de rezoluție relevant menționat la articolul 10 alineatul (3), cerința prevăzută la articolul 45 alineatul (1) trebuie să se ridice la un cuantum suficient pentru a se asigura că:

(a)  pierderile pe care ar urma să le suporte entitatea sunt absorbite în întregime («absorbția pierderilor»);

(b)  entitatea sau filialele acesteia care sunt instituții, dar nu entități supuse rezoluției sunt recapitalizate la un nivel care să le permită acestora să respecte în continuare condițiile de autorizare și să își desfășoare în continuare activitățile pentru care sunt autorizate în conformitate cu Directiva 2013/36/UE, cu Directiva 2014/65/UE sau cu o legislație echivalentă («recapitalizare»).

Atunci când planul de rezoluție prevede că entitatea se lichidează în temeiul procedurii obișnuite de insolvență, cerința prevăzută la articolul 45 alineatul (1) pentru entitatea respectivă nu depășește un cuantum suficient pentru absorbția pierderilor în conformitate cu primul paragraf litera (a).

(2a)  Autoritățile de rezoluție se asigură că valoarea absorbției pierderilor menționată la litera (a) de la alineatul (2) nu se consideră automat ca fiind mai mare sau egală cu nivelul real al fondurilor proprii ale entității.

(3)  Fără a se aduce atingere dispozițiilor ultimului paragraf de la prezentul alineat, în cazul entităților supuse rezoluției, pentru a determina cuantumul menționat la alineatul (2) autoritatea de rezoluție calculează cea mai mare valoare dintre următoarele:

(a)  suma dintre:

(i) cuantumul pierderilor care urmează să fie absorbite prin procedura de rezoluție, care corespunde cerințelor menționate la articolul 92 alineatul (1) literele (a), (b) și (c) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 și la articolul 104a din Directiva 2013/36/UE în cazul entității supuse rezoluției, la nivelul consolidat al grupului supus rezoluției și

(ii) cuantumul recapitalizării care permite grupului supus rezoluției rezultat în urma rezoluției să își restabilească conformitatea cu cerința privind rata fondurilor proprii totale menționată la articolul 92 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 și cerința menționată la articolul 104a din Directiva 2013/36/UE la nivelul consolidat al grupului supus rezoluției după punerea în aplicare a măsurii de rezoluție preferate;

(b)  suma dintre:

(i) cuantumul pierderilor care urmează să fie absorbite prin procedura de rezoluție, care corespunde cerinței privind indicatorul efectului de levier menționate la articolul 92 alineatul (1) litera (d) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 aplicabilă entității supuse rezoluției la nivelul consolidat al grupului supus rezoluției; și

(ii) cuantumul recapitalizării care îi permite grupului supus rezoluției rezultat în urma rezoluției să își restabilească conformitatea cu cerința privind indicatorul efectului de levier menționat la articolul 92 alineatul (1) litera (d) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 la nivelul consolidat al grupului supus rezoluției după punerea în aplicare a măsurii de rezoluție preferate.

În sensul primului paragraf litera (a) punctul (ii) și litera (b) punctul (ii), cuantumul recapitalizării este suplimentat, de asemenea, cu un cuantum suplimentar pe care autoritatea de rezoluție îl consideră necesar în vederea menținerii unui grad suficient de încredere a pieței în urma rezoluției, ținând cont de modelul de afaceri, de modelul de finanțare și de profilul de risc al entității supuse rezoluției.

Cuantumul amortizorului prevăzut în al doilea paragraf de la prezentul articol nu depășește cuantumul total al cerinței de amortizor combinat menționată la articolul 128 alineatul (6) din Directiva 2013/36/UE, mai puțin al cerinței menționate la litera (a) a acestei dispoziții, cu excepția cazului în care este necesar un nivel mai mare pentru a se asigura că, după rezoluție, entitatea îndeplinește în continuare condițiile de autorizare pentru o perioadă de timp corespunzătoare, care nu este mai mare de un an.

În sensul articolului 45 alineatul (2) litera (a), cerința prevăzută la articolul 45 alineatul (1) se exprimă în termeni procentuali drept cuantumul calculat în conformitate cu litera (a) a prezentului alineat, împărțit la cuantumul total al expunerii la risc.

În sensul articolului 45 alineatul (2) litera (b), cerința prevăzută la articolul 45 alineatul (1) se exprimă în termeni procentuali drept cuantumul calculat în conformitate cu litera (b) a prezentului alineat, împărțit la indicatorul de măsurare a expunerii pentru calcularea indicatorului efectului de levier.

Autoritatea de rezoluție stabilește cuantumurile recapitalizării la care se face referire în paragrafele anterioare în conformitate cu măsurile de rezoluție prevăzute în planul de rezoluție și poate modifica aceste cuantumuri ale recapitalizării pentru ca acestea să reflecte în mod adecvat riscurile care afectează posibilitatea de rezoluție, riscuri legate de modelul de afaceri al grupului supus rezoluției, de profilul de finanțare și de profilul general de risc.

(3a)  În cazul în care autoritatea de rezoluție evaluează că o instituție, dacă ar intra în dificultate, ar fi lichidată sau ar face obiectul unor proceduri de insolvență, cerința menționată la articolul 45 alineatul (1) din prezenta directivă nu depășește cerințele menționate la articolul 92 alineatul (1) literele (a), (b) și (c) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 și la articolul 104a din Directiva 2013/36/UE.

(4)  Fără a se aduce atingere dispozițiilor ultimului paragraf de la prezentul alineat, în cazul entităților care nu sunt ele însele entități supuse rezoluției, pentru a determina cuantumul menționat la alineatul (2), autoritatea de rezoluție calculează ▌cea mai mare valoare dintre următoarele:

(a)  suma dintre:

(i) cuantumul pierderilor care urmează să fie absorbite prin procedura de rezoluție, care corespunde cerințelor menționate la articolul 92 alineatul (1) literele (a), (b) și (c) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 și la articolul 104a din Directiva 2013/36/UE în cazul entității și

(ii) cuantumul recapitalizării care permite entității să își restabilească conformitatea cu cerința privind rata fondurilor proprii totale menționată la articolul 92 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 și cerința menționată la articolul 104a din Directiva 2013/36/UE după exercitarea competenței de reducere a valorii contabile sau de conversie a instrumentelor de capital și a pasivelor eligibile relevante în conformitate cu articolul 59 din prezenta directivă;

(b)  suma dintre:

(i) cuantumul pierderilor care urmează să fie absorbite prin procedura de rezoluție, care corespunde cerinței privind indicatorul efectului de levier menționate la articolul 92 alineatul (1) litera (d) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 aplicabilă entității și

(ii) cuantumul recapitalizării care permite entității să își restabilească conformitatea cu indicatorul efectului de levier menționat la articolul 92 alineatul (1) litera (d) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 după exercitarea competenței de reducere a valorii contabile sau de conversie a instrumentelor de capital și a pasivelor eligibile relevante în conformitate cu articolul 59 din prezenta directivă;

În sensul primului paragraf litera (a) punctul (ii) și litera (b) punctul (ii), cuantumul recapitalizării este suplimentat, de asemenea, cu un cuantum suplimentar pe care autoritatea de rezoluție îl consideră necesar în vederea menținerii unui grad suficient de încredere a pieței în urma rezoluției, ținând cont de modelul de afaceri, de modelul de finanțare și de profilul de risc al entității.

Cuantumul amortizorului prevăzut în al doilea paragraf de la prezentul articol nu depășește cuantumul total al cerinței de amortizor combinat menționată la articolul 128 alineatul (6) din Directiva 2013/36/UE, mai puțin al cerinței menționate la litera (a) a acestei dispoziții, cu excepția cazului în care este necesar un nivel mai mare pentru a se asigura că, după rezoluție, entitatea îndeplinește în continuare condițiile de autorizare pentru o perioadă de timp corespunzătoare, care nu este mai mare de un an.

În sensul articolului 45 alineatul (2) litera (a), cerința prevăzută la articolul 45 alineatul (1) se exprimă procentual drept cuantumul calculat în conformitate cu litera (a) împărțit la cuantumul total al expunerii la risc.

În sensul articolului 45 alineatul (2) litera (b), cerința prevăzută la articolul 45 alineatul (1) se exprimă procentual drept cuantumul calculat în conformitate cu litera (b) împărțit la indicatorul de măsurare a expunerii pentru calcularea indicatorului efectului de levier.

Autoritatea de rezoluție stabilește cuantumurile recapitalizării la care se face referire în paragrafele anterioare în conformitate cu măsurile de rezoluție prevăzute în planul de rezoluție și poate modifica aceste cuantumuri ale recapitalizării pentru ca acestea să reflecte în mod adecvat riscurile care afectează nevoile de recapitalizare, riscuri legate de modelul de afaceri al entității, de profilul de finanțare și de profilul general de risc al acesteia.

(5)  În cazul în care autoritatea de rezoluție anticipează că anumite clase de pasive eligibile ar putea fi excluse din recapitalizarea internă în temeiul articolului 44 alineatul (3) sau ar putea fi transferate integral unui destinatar în cadrul unui transfer parțial, cerința menționată la articolul 45 alineatul (1) nu depășește un cuantum suficient pentru:

(a)  a acoperi cuantumul pasivelor excluse identificate în conformitate cu articolul 44 alineatul (3);

(b)  a garanta îndeplinirea condițiilor prevăzute la alineatul (2).

6.  Decizia autorității de rezoluție de a impune o cerință minimă de fonduri proprii și de pasive eligibile în temeiul prezentului articol conține motivele deciziei respective, inclusiv o evaluare completă a elementelor menționate la alineatele (2)-(5).

(7)  În sensul alineatelor (3) și (4), cerințele de capital se interpretează în conformitate cu modul în care autoritatea competentă aplică dispozițiile tranzitorii prevăzute în partea a zecea titlul I capitolele 1, 2 și 4 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 și în dispozițiile din legislația națională care permit autorităților competente să exercite opțiunile care le-au fost acordate prin regulamentul respectiv.

(8)  ABE elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare care specifică în detaliu criteriile menționate la alineatul (1), pe baza cărora se va determina cerința privind fondurile proprii și pasivele eligibile în conformitate cu prezentul articol.

ABE înaintează aceste proiecte de standarde tehnice de reglementare Comisiei până la data de [1 lună de la intrarea în vigoare].

Se deleagă Comisiei competența de a adopta standardele tehnice de reglementare menționate la primul paragraf în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.

Articolul 45d Stabilirea cerinței minime privind fondurile proprii și pasivele eligibile pentru entitățile G-SII

(1)  Cerința menționată la articolul 45 alineatul (1) pentru o entitate supusă rezoluției care este o G-SII sau care face parte dintr-o G-SII constă în următoarele:

(a)  în conformitate cu dispozițiile de la articolul 72b alineatele (3) și (4) și cu dispozițiile tranzitorii prevăzute la articolul 494 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, valoarea cea mai mare dintre următoarele:

(i)  o rată de 18 %, funcție de riscuri, care reprezintă fondurile proprii și pasivele eligibile ale instituției exprimate ca procentaj din cuantumul total al expunerii la risc calculat în conformitate cu articolul 92 alineatele (3) și (4) din regulamentul respectiv;

(ii)  o rată independentă de riscuri de 6,75 %, care reprezintă fondurile proprii și pasivele eligibile ale instituției exprimate ca procentaj din indicatorul de măsurare a expunerii totale menționat la articolul 429 alineatul (4) din regulamentul respectiv și

(b)  orice cerință suplimentară privind fondurile proprii și pasivele eligibile stabilită de autoritatea de rezoluție specifică entității, în conformitate cu alineatul (2), care se respectă prin pasive care îndeplinesc condițiile prevăzute la articolul 45b alineatele (1) și (2).

(2)  Autoritatea de rezoluție poate impune o cerință suplimentară privind fondurile proprii și pasivele eligibile, menționată la alineatul 1 litera (b) numai:

(a)  în cazul în care cerința menționată la alineatul 1 litera (a) nu este suficientă pentru a îndeplini condițiile prevăzute la articolul 45c și

(b)  în măsura în care cuantumul fondurilor proprii și al pasivelor eligibile impus nu depășește nivelul necesar pentru îndeplinirea condițiilor prevăzute la articolul 45c.

(3)  În cazul în care mai multe entități G-SII aparținând aceleiași G-SII din UE sunt entități supuse rezoluției, autoritățile de rezoluție relevante calculează cuantumul menționat la alineatul (2),

(a)  pentru fiecare entitate supusă rezoluției,

(b)  pentru entitatea-mamă din Uniune, ca și cum ar fi singura entitate supusă rezoluției dintr-o G-SII din UE.

(4)  Decizia autorității de rezoluție de a impune o cerință suplimentară privind fondurile proprii și pasivele eligibile în temeiul alineatului (1) litera (b) conține motivele deciziei respective, inclusiv o evaluare completă a elementelor menționate la alineatul (2).

Articolul 45f Aplicarea cerinței minime privind fondurile proprii și pasivele eligibile entităților supuse rezoluției

(1)  Entitățile supuse rezoluției respectă cerințele prevăzute la articolele 45c - 45e pe bază consolidată la nivelul grupului supus rezoluției.

(2)  În cazul unei entități supuse rezoluției la nivelul consolidat al grupului supus rezoluției, cerința prevăzută la articolul 45 alineatul (1) este stabilită în conformitate cu articolul 45h, pe baza cerințelor prevăzute la articolele 45c - 45e și în condițiile în care filialele grupului din țările terțe fac obiectul unei rezoluții separate, în conformitate cu planul de rezoluție.

(2a)  Pentru grupurile supuse rezoluției, astfel cum sunt definite la articolul 2 alineatul (1) punctul 83b litera (b), autoritatea de rezoluție relevantă decide care entități supuse rezoluției din cadrul grupului supus rezoluției, identificate în temeiul dispoziției respective, respectă cerința menționată la articolul 45c alineatul (3), pentru a se asigura că grupul supus rezoluției, în ansamblul său, respectă cerința menționată la alineatele (1) și (2) de la prezentul articol.

Articolul 45gAplicarea cerinței minime privind fondurile proprii și pasivele eligibile entităților care nu sunt ele însele entități supuse rezoluției

(1)  Instituțiile care sunt filiale ale unei entități supuse rezoluției, dar care nu sunt ele însele entități supuse rezoluției trebuie să respecte cerințele prevăzute la articolul 45c ▌, pe bază individuală. O autoritate de rezoluție poate, în urma consultării autorității competente, să decidă să aplice cerința stabilită în prezentul articol în cazul unei entități menționate la articolul 1 alineatul (1) litera (b), (c) sau (d) care este o filială a unei entități supuse rezoluției, dar nu o entitate supusă rezoluției.

În cazul unei entități menționate la primul paragraf, cerința menționată la articolul 45 alineatul (1) se stabilește în conformitate cu articolul 45h și pe baza cerințelor prevăzute la articolul 45c ▌.

(2)  În cazul entităților menționate la primul paragraf, cerința menționată la articolul 45 alineatul (1) este supusă următoarelor condiții:

(a)  entitatea supusă rezoluției respectă cerința consolidată menționată la articolul 45f;

(b)  suma tuturor cerințelor care se aplică filialelor grupului supus rezoluției este acoperită prin cerința consolidată menționată la articolul 45f și nu o poate depăși, cu excepția cazului în care aceasta este rezultatul exclusiv al efectelor consolidării la nivelul grupului supus rezoluției în conformitate cu articolul 45f alineatul (1);

(c)  cerința se stabilește la o valoare cuprinsă între 75 % și 90 % din cerințele calculate în conformitate cu articolul 45 alineatul (1) și nu depășește contribuția filialei respective la cerința consolidată menționată la articolul 45f alineatul (1);

(d)  aceasta îndeplinește criteriile de eligibilitate prevăzute la alineatul (3).

(3)  Cerința se îndeplinește cu ajutorul unuia sau a mai multora dintre elementele următoare:

(a)  pasive care:

(i) sunt emise entității supuse rezoluției și sunt achiziționate de către aceasta în mod direct sau indirect, prin intermediul altor entități din același grup supus rezoluției care au achiziționat pasivele de la entitatea care face obiectul prezentului articol sau de către un acționar existent care nu face parte din același grup supus rezoluției, în măsura în care exercitarea competenței de reducere a valorii contabile sau de conversie în conformitate cu articolele 59 - 62 nu afectează controlul filialei de către entitatea supusă rezoluției;

(ii) îndeplinesc criteriile de eligibilitate menționate la articolul 72a, cu excepția articolului 72b alineatul (2) litera (b) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013;

(iii) în cadrul procedurilor obișnuite de insolvență, au un rang inferior pasivelor care nu sunt pasive eligibile pentru cerințele de fonduri proprii și care sunt emise pentru alte entități decât entitatea supusă rezoluției și achiziționate de acestea;

(iv) sunt supuse competenței de reducere a valorii contabile sau de conversie în conformitate cu articolele 59 - 62, care este în concordanță cu strategia de rezoluție a grupului supus rezoluției, în special prin faptul că nu afectează controlul filialei de către entitatea supusă rezoluției.

(b)  instrumente de fonduri proprii emise altor entități decât entitatea supusă rezoluției și achiziționate de către acestea în cazul în care exercitarea competenței de reducere a valorii contabile sau de conversie în conformitate cu articolele 59 - 62 nu afectează controlul filialei de către entitatea supusă rezoluției.

(3a)  Prin derogare de la alineatul 3 litera (a) punctul (ii) din prezentul articol, pasivele emise înainte de ... [data intrării în vigoare a prezentei directive de modificare] care nu îndeplinesc condițiile stabilite la articolul 72b alineatul (2) literele (g)-(o) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 pot fi incluse în cuantumul fondurilor proprii și al pasivelor eligibile.

(5)  Autoritatea de rezoluție a unei filiale care nu este o entitate supusă rezoluției poate acorda respectivei filiale o derogare deplină de la aplicarea prezentului articol, în cazul în care:

(a)  atât filiala, cât și entitatea supusă rezoluției fac obiectul autorizării și supravegherii de către aceeași autoritate competentă, sau ambele sunt situate în statele membre participante, în sensul Regulamentului (UE) nr. 1024/2013;

(b)  entitatea supusă rezoluției respectă, pe bază subconsolidată, cerința menționată la articolul 45f;

(c)  nu există de drept sau de fapt obstacole majore de natură practică sau juridică în calea transferului prompt de fonduri proprii sau a rambursării rapide a datoriilor de către entitatea supusă rezoluției către filiala în cazul căreia s-a stabilit îndeplinirea condiției, în conformitate cu articolul 59 alineatul (3), în special atunci când entitatea supusă rezoluției face obiectul unei măsuri de rezoluție;

(d)  entitatea supusă rezoluției îndeplinește cerințele autorității competente privind gestionarea prudentă a filialei și a declarat, cu consimțământul autorității competente, că garantează angajamentele asumate de filială sau riscurile filialei sunt nesemnificative;

(e)  procedurile de evaluare, măsurare și control ale riscurilor aplicate de entitatea supusă rezoluției includ filiala;

(f)  entitatea supusă rezoluției deține mai mult de 50 % din drepturile de vot atașate acțiunilor în capitalul filialei sau are dreptul de a numi sau de a revoca majoritatea membrilor organului de conducere al filialei;

(5a)  Autoritatea de rezoluție a unei entități din cadrul grupului supus rezoluției care nu este o entitate supusă rezoluției are în vedere și, ulterior, poate să acorde respectivei entități o derogare parțială sau deplină de la aplicarea alineatelor (1)-(5), în cazul în care sunt îndeplinite toate condițiile următoare:

(a)  entitatea supusă rezoluției din cadrul grupului supus rezoluției este organismul central al unei rețele sau al unui grup cooperatist;

(b)  entitatea este o instituție de credit afiliată permanent la organismul central respectiv;

(c)  membrii rețelei fac obiectul unui mecanism intern legal de solidaritate.

Articolul 45h Procedura de stabilire a cerinței

(1)  Autoritatea de rezoluție a entității supuse rezoluției, autoritatea de rezoluție a grupului, în cazul în care este diferită de cea dintâi, și autoritățile de rezoluție responsabile pentru filialele grupului de rezoluție la nivel individual fac tot posibilul pentru a ajunge la o decizie comună cu privire la:

(a)  cuantumul cerinței aplicate la nivel consolidat pentru fiecare entitate supusă rezoluției;

(b)  cuantumul cerinței aplicate fiecărei filiale care face parte din entitatea supusă rezoluției la nivel individual.

Decizia comună asigură respectarea articolului 45f și a articolului 45g, este motivată temeinic și se transmite:

(a)  entității supuse rezoluției de către autoritatea sa de rezoluție;

(b)  filialelor entității supuse rezoluției de către autoritățile de rezoluție respective ale acestora;

(c)  întreprinderii-mamă din Uniune aparținând grupului de către autoritatea de rezoluție a entității supuse rezoluției, în cazul în care întreprinderea-mamă din Uniune nu este ea însăși o entitate supusă rezoluției din același grup supus rezoluției.

(2)  În cazul în care mai multe entități G-SII aparținând aceleiași G-SII din UE sunt entități supuse rezoluției, autoritățile de rezoluție menționate la primul paragraf discută și, după caz și în concordanță cu strategia de rezoluție a G-SII, convin asupra aplicării articolului 72e din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 și asupra oricăror ajustări menite să reducă la minimum sau să elimine diferența dintre suma cuantumurilor menționate la articolul 45d alineatul (3) litera (a) și la articolul 12 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 pentru entitățile individuale supuse rezoluției și suma cuantumurilor menționate la articolul 45d alineatul (3) litera (b) și la articolul 12 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013.

Această ajustare se poate aplica în următoarele condiții:

(a)  ajustarea se poate aplica în ceea ce privește diferențele de calcul al cuantumurilor totale ale expunerilor la risc între statele membre relevante, ajustând nivelul cerinței;

(b)  ajustarea nu trebuie aplicată pentru a elimina diferențele care rezultă din expunerile între grupuri supuse rezoluției.

Suma cuantumurilor menționate la articolul 45d alineatul (3) litera (a) și la articolul 12 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 pentru entitățile individuale supuse rezoluției nu trebuie să fie mai mică decât suma cuantumurilor menționate la articolul 45d alineatul (3) litera (b) și la articolul 12 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013.

(3)  În absența unei decizii comune în termen de patru luni, se adoptă o decizie în conformitate cu alineatele (4)-(6).

(4)  În cazul în care nu se ia o decizie comună în termen de patru luni, din cauza unui dezacord privind cerința consolidată, autoritatea de rezoluție a entității supuse rezoluției ia o decizie privind cerința consolidată după ce a luat în considerare în mod corespunzător:

(a)  evaluarea filialelor, efectuată de autoritățile de rezoluție competente,

(b)  avizul autorității de rezoluție a grupului, în cazul în care această autoritate este diferită de autoritatea de rezoluție a entității supuse rezoluției.

În cazul în care, până la finalul perioadei de patru luni, oricare dintre autoritățile de rezoluție vizate aduce problema în atenția ABE în conformitate cu articolul 19 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010, autoritatea de rezoluție a entității supuse rezoluției își amână decizia și așteaptă orice decizie pe care o poate lua ABE în conformitate cu articolul 19 alineatul (3) din regulamentul menționat, adoptând propria sa decizie în conformitate cu decizia ABE.

Decizia ABE ține cont de primul paragraf literele (a) și (b).

Perioada de patru luni se consideră perioadă de conciliere în sensul regulamentului menționat anterior. ABE adoptă propria decizie în termen de o lună.

Problema nu poate fi adusă în atenția ABE după expirarea perioadei de patru luni sau după ce s-a ajuns la o decizie comună.

În absența unei decizii a ABE în termen de o lună, se aplică decizia autorității de rezoluție a entității supuse rezoluției.

(5)  În cazul în care nu se ia o decizie comună în termen de patru luni din cauza unui dezacord privind nivelul cerinței care urmează să se aplice în mod individual filialelor grupului supus rezoluției, autoritățile de rezoluție respective ale filialelor iau decizia în cazul în care sunt îndeplinite toate condițiile de mai jos:

(a)  opiniile și rezervele exprimate de autoritatea de rezoluție a entității supuse rezoluției au fost luate în considerare în mod corespunzător;

(b)  avizul autorității de rezoluție a grupului a fost luat în considerare în mod corespunzător, în cazul în care această autoritate este diferită de autoritatea de rezoluție a entității supuse rezoluției;

(c)  conformitatea cu articolul 45g alineatul (2) a fost evaluată.

În cazul în care, până la finalul perioadei de patru luni, autoritatea de rezoluție a entității supuse rezoluției sau autoritatea de rezoluție a grupului aduce problema în atenția ABE în conformitate cu articolul 19 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010, autoritățile de rezoluție responsabile pentru filiale la nivel individual își amână deciziile și așteaptă orice decizie pe care o poate lua ABE în conformitate cu articolul 19 alineatul (3) din regulamentul menționat, adoptând propriile lor decizii în conformitate cu decizia ABE. Decizia ABE ține cont de primul paragraf literele (a), (b) și (c).

Perioada de patru luni se consideră perioadă de conciliere în sensul regulamentului menționat anterior. ABE adoptă propria decizie în termen de o lună.

Problema nu poate fi adusă în atenția ABE după expirarea perioadei de patru luni sau după ce s-a ajuns la o decizie comună.

În absența unei decizii a ABE în termen de o lună, se aplică deciziile autorităților de rezoluție ale filialelor.

Decizia comună și orice decizie luată în absența unei decizii comune sunt revizuite și, după caz, actualizate periodic.

(6)  În cazul în care nu se ia o decizie comună în termen de patru luni, din cauza unui dezacord privind nivelul cerinței consolidate și nivelul cerinței care urmează să se aplice în mod individual filialelor grupului supus rezoluției, se aplică următoarele dispoziții:

(a)  se ia o decizie privind cerința consolidată în conformitate cu alineatul (4);

(b)  se ia o decizie cu privire la nivelul cerinței care urmează să se aplice în mod individual filialelor grupului supus rezoluției în conformitate cu alineatul (4), după ce:

(i) s-a luat în considerare în mod corespunzător decizia menționată la litera (a);

(ii) după ce s-a evaluat conformitatea cu articolul 45g alineatul (2).

(7)  Decizia comună menționată la alineatul (1) și orice decizie luată de autoritățile de rezoluție menționate la alineatele (4), (5) și (6) în absența unei decizii comune au caracter obligatoriu pentru autoritățile de rezoluție vizate.

Decizia comună și orice decizie luată în absența unei decizii comune sunt revizuite și, după caz, actualizate periodic.

(8)  Autoritățile de rezoluție, în coordonare cu autoritățile competente, solicită și verifică respectarea de către entități a cerinței menționate la articolul 45 alineatul (1) și iau toate deciziile în conformitate cu prezentul articol, în paralel cu elaborarea și actualizarea planurilor de rezoluție.

(9)  Autoritatea de rezoluție a entității supuse rezoluției informează ABE cu privire la cerința minimă privind fondurile proprii și pasivele eligibile care a fost stabilită după cum urmează:

(a)  la nivelul consolidat al grupului supus rezoluției;

(b)  la nivelul filialelor grupului supus rezoluției, în mod individual.

Articolul 45i Raportarea în scopuri de supraveghere și publicarea cerinței

(1)  La cerere și cel puțin o dată pe an, entitățile menționate la articolul 1 alineatul (1) prezintă autorităților lor competente și autorităților de rezoluție rapoarte privind:

(a)  nivelurile elementelor disponibile care îndeplinesc condițiile menționate la articolul 45b sau la articolul 45g alineatul (3), cuantumurile fondurilor proprii și al pasivelor eligibile exprimate în conformitate cu articolul 45 alineatul (2), după aplicarea deducerilor în conformitate cu articolele 72e - 72j din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, precum și nivelurile pasivelor care nu sunt excluse din domeniul de aplicare al articolului 44 în temeiul alineatului (2) de la articolul respectiv;

(b)  componența elementelor menționate la litera (a), inclusiv profilul de scadență și ordinea de prioritate a acestora în cadrul procedurii obișnuite de insolvență.

(2)  Cel puțin o dată pe an, entitățile menționate la articolul 1 alineatul (1) publică informații privind:

(a)  nivelurile elementelor disponibile care îndeplinesc condițiile prevăzute la articolul 45b sau la 45g alineatul (3);

(b)  componența elementelor menționate la litera (a), inclusiv profilul de scadență și ordinea de prioritate a acestora în cadrul procedurii obișnuite de insolvență.

(2a)  Alineatele (1) și (2) de la prezentul articol nu se aplică entităților care îndeplinesc următoarele condiții:

(a)  în cazul în care entitatea este o instituție, aceasta atinge un efect de levier de cel puțin 10 % în sensul Regulamentului (UE) nr. 575/2013 și

(b)  planul de rezoluție prevede că entitatea urmează să fie lichidată în temeiul procedurilor obișnuite de insolvență.

(3)  ABE elaborează proiecte de standarde tehnice de punere în aplicare pentru a specifica formate, modele și o frecvență uniforme pentru raportarea în scopuri de supraveghere și publicarea informațiilor menționate la alineatele (1) și (2) ale prezentului articol.

ABE înaintează Comisiei aceste standarde tehnice de punere în aplicare până la data de [12 luni de la intrarea în vigoare].

Se conferă Comisiei competența de a adopta standardele tehnice de punere în aplicare menționate la primul paragraf, în conformitate cu articolul 15 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.

(4)  Statele membre aplică alineatul (2) începând cu 1 ianuarie 2025.

Articolul 45j Raportarea către ABE

(1)  Autoritățile de rezoluție, în coordonare cu autoritățile competente, informează ABE cu privire la cerința minimă privind fondurile proprii și pasivele eligibile stabilită pentru fiecare instituție aflată sub jurisdicția lor.

(2)  ABE elaborează proiecte de standarde tehnice de punere în aplicare pentru a specifica formate, modele și definiții uniforme pentru identificarea și transmiterea către ABE a informațiilor de către autoritățile de rezoluție, în coordonare cu autoritățile competente, în sensul alineatului (1).

ABE înaintează Comisiei aceste standarde tehnice de punere în aplicare până la data de [12 luni de la intrarea în vigoare] ...(18)*.

Se conferă Comisiei competența de a adopta standardele tehnice de punere în aplicare menționate la primul paragraf, în conformitate cu articolul 15 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.

Articolul 45k Nerespectarea cerinței minime privind fondurile proprii și pasivele eligibile

(1)  Orice nerespectare a cerinței minime privind fondurile proprii și pasivele eligibile de către o entitate este tratată de către autoritățile relevante pe baza a cel puțin unuia dintre următoarele elemente:

(a)  competența de a aborda sau de a înlătura obstacolele din calea posibilităților de rezoluție în conformitate cu articolul 17 și cu articolul 18;

(b)  măsurile menționate la articolul 104 din Directiva 2013/36/UE;

(c)  măsuri de intervenție timpurie, conform articolului 27;

(d)  sancțiuni administrative și alte măsuri administrative în conformitate cu articolul 110 și cu articolul 111.

(1a)  Autoritățile de rezoluție monitorizează trimestrial îndeplinirea cerinței minime privind fondurile proprii și pasivele eligibile și informează autoritatea competentă cu privire la orice încălcări sau alte evenimente relevante care ar putea afecta îndeplinirea cerinței minime.

(2)  Autoritățile de rezoluție și autoritățile competente se consultă atunci când își exercită competențele menționate la alineatul (1) literele (a) - (d).

(2a)  Prin derogare de la articolul 141a alineatul (1) din Directiva 2013/36/CE, nu se poate considera că o instituție nu îndeplinește cerința privind amortizorul combinat în sensul articolul 141 din directiva menționată în cazul în care aceasta îndeplinește condițiile prevăzute la literele (a) și (b) de la articolul 141a alineatul (2) din directiva respectivă, în cazul în care neîndeplinirea cerinței respective se referă numai la cerința minimă privind fondurile proprii și pasivele eligibile în conformitate cu articolele 45c și 45d din prezenta directivă și în cazul în care neîndeplinirea cerinței respective nu acoperă o perioadă mai mare de 12 luni.

Articolul 45l Rapoarte

(1)  ABE, în cooperare cu autoritățile competente și cu autoritățile de rezoluție, prezintă Comisiei un raport care conține evaluări ce vizează cel puțin următoarele aspecte:

(a)  modul în care a fost implementată la nivel național cerința privind fondurile proprii și pasivele eligibile și, în special, dacă au existat divergențe referitoare la nivelurile stabilite pentru entități comparabile între statele membre;

(b)  modul în care competența de a impune instituțiilor să respecte cerința cu ajutorul instrumentelor menționate la articolul 45b alineatul (2) a fost exercitată de către autoritățile de rezoluție și eventualele divergențe referitoare la exercitarea acestei competențe între statele membre.

(2)  Raportul menționat la alineatul (1) ia în calcul cel puțin următoarele aspecte:

(a)  impactul cerinței minime și al oricărui nivel armonizat propus al cerinței minime asupra:

(i)  piețelor financiare în general și piețelor de datorii negarantate și instrumente financiare derivate în special;

(ii)  modelelor de afaceri și structurilor bilanțurilor instituțiilor, în special profilul de finanțare și strategia de finanțare a instituțiilor, precum și asupra structurii juridice și operaționale a grupurilor;

(iii)  rentabilității instituțiilor, în special asupra costului de finanțare al acestora;

(iv)  migrării expunerilor către entități care nu fac obiectul supravegherii prudențiale;

(v)  inovării financiare;

(vi)  prevalenței instrumentelor contractuale de recapitalizare internă, precum și asupra naturii și capacității de comercializare a acestor instrumente;

(vii)  comportamentului instituțiilor în ceea ce privește asumarea de riscuri;

(viii)  nivelului grevării cu sarcini a activelor instituțiilor;

(ix)  acțiunilor întreprinse de instituții pentru a respecta cerințele minime, în special măsura în care cerințele minime au fost respectate prin reducerea efectului de levier aferent activelor, emisiunea de titluri de creanță pe termen lung și atragerea de capital și și

(x)  nivelului de creditare al instituțiilor de credit, cu un accent special pe acordarea de credite microîntreprinderilor, întreprinderilor mici și mijlocii, autorităților locale, administrațiilor regionale și entităților din sectorul public și pe finanțarea comerțului, inclusiv acordarea de credite în temeiul sistemelor oficiale de asigurare a creditelor de export;

(b)  interacțiunea dintre cerințele minime și cerințele de fonduri proprii, efectul de levier și cerințele de lichiditate stabilite în Regulamentul (UE) nr. 575/2013 și în Directiva 2013/36/UE;

(c)  capacitatea instituțiilor de a atrage în mod independent capital sau finanțare de pe piețe pentru a respecta eventualele cerințe minime armonizate propuse.

(3)  Raportul menționat la alineatul (1) acoperă o perioadă de doi ani calendaristici și se comunică Comisiei până la 30 septembrie al anului calendaristic care urmează după ultimul an calendaristic care face obiectul raportului. ”

(23a)  La articolul 48, se adaugă următorul alineat (6a):

„(6a) Pentru a permite o aplicare eficace a instrumentului de recapitalizare internă și/sau a competențelor de reducere a valorii contabile sau de conversie fără a încălca principiul general prevăzut la articolul 34 alineatul (1) litera (g), statele membre se asigură că, în dreptul intern care reglementează procedurile obișnuite de insolvență, instrumentele de capital (instrumentele de fonduri proprii de nivel 1 de bază, instrumentele de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar și instrumentele de fonduri proprii de nivel 2) sunt clasificate în procedura de insolvență la un rang inferior rangului acordat celorlalte creanțe subordonate care nu pot fi considerate instrumente de capital.”

(24)  Articolul 55 se înlocuiește cu următorul text:

„Articolul 55Recunoașterea contractuală a recapitalizării interne

(1)  Statele membre solicită instituțiilor și entităților menționate la articolul 1 alineatul (1) literele (b), (c) și (d) să includă o clauză contractuală prin care creditorul sau partea la acordul ori la instrumentul care creează pasivul recunoaște că pasivul poate face obiectul competențelor de reducere a valorii contabile și de conversie și este de acord să se supună oricărei măsuri de reducere a valorii principalului sau a sumei de plată restante, de conversie sau de anulare luată de o autoritate de rezoluție care exercită competențele respective, dacă sunt îndeplinite toate condițiile următoare:

(a)  pasivul să nu fie exclus în temeiul articolului 44 alineatul (2);

(b)  pasivul să nu constituie un depozit menționat la articolul 108 litera (a);

(c)  pasivul să fie reglementat de dreptul unei țări terțe;

(d)  pasivul să fie emis sau contractat după data la care un stat membru aplică prevederile adoptate în vederea transpunerii prezentei secțiuni.

(1a)  Alineatul (1) de la prezentul articol nu se aplică pasivelor instituțiilor sau entităților în cazul cărora cerința prevăzută la articolul 45 alineatul (1) este egală cu cuantumul pentru absorbția pierderilor, astfel cum este definit la articolul 45c alineatul (2) litera (a), cu condiția ca pasivele respective să nu fie contabilizate în contul cerinței în cauză.

(2)  Există posibilitatea ca cerința menționată la alineatul (1) să nu se aplice în oricare din cazurile în care:

(a)  pasivele sau instrumentele ▌pot face obiectul competențelor de reducere a valorii contabile și de conversie exercitate de către autoritatea de rezoluție a unui stat membru în conformitate cu dreptul țării terțe sau cu un acord cu caracter obligatoriu încheiat cu țara terță respectivă; sau sunt îndeplinite ambele condiții.

(b)  din punct de vedere juridic ▌sau din alte puncte de vedere este imposibil pentru o instituție sau o entitate menționată la articolul 1 alineatul (1) litera (b), (c) sau (d) să includă o astfel de clauză contractuală în anumite pasive și

(c)  o astfel de neaplicare a cerinței menționate la alineatul (1) pentru pasivele respective nu afectează posibilitatea de rezoluție a instituțiilor sau a entității menționate la articolul 1 alineatul (1) literele (b), (c) și (d).

Pasivele menționate la literele (b) și (c) nu includ ▌instrumente de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar și instrumente de fonduri proprii de nivel 2. În plus, acestea au rang superior în raport cu pasivele care îndeplinesc condițiile prevăzute la articolul 108 alineatul (2) literele (a), (b) și (c) și, dacă sunt instrumente de datorie, acestea vor fi garantate. Suma pasivelor care fac obiectul unei derogări în temeiul literelor (b) și (c) nu depășește 15 % din totalul pasivelor care au rang superior în raport cu pasivele care îndeplinesc condițiile prevăzute la articolul 108 alineatul (2) literele (a), (b) și (c), cât și condițiile de la literele (a), (b) și (d) din alineatul (1) din prezentul articol.

Pasivele care nu includ clauza contractuală prevăzută la alineatul (1) sau pentru care, în conformitate cu literele (b) și (c), nu se solicită includerea clauzei contractuale menționate la alineatul (1) nu sunt luate în considerare pentru stabilirea cerinței minime privind fondurile proprii și pasivele eligibile.

Autoritățile de rezoluție monitorizează utilizarea derogării de la recunoașterea contractuală în temeiul literelor (b) și (c) de la primul paragraf. În acest scop, au dreptul de a consulta contractele în cazul cărora o instituție sau o entitate a stabilit că se aplică literele (b) și (c) de la primul paragraf.

În cazul în care autoritățile de rezoluție consideră că nu sunt îndeplinite condițiile pentru derogare în temeiul literelor (b) și (c) de la primul paragraf, ele pot adresa o decizie instituției sau entității vizate, solicitându-i să își modifice politicile privind aplicarea derogării de la recunoașterea contractuală a recapitalizării interne.

(3)  Statele membre se asigură că autoritățile de rezoluție pot solicita instituțiilor și entităților menționate la articolul 1 alineatul (1) literele (b), (c) și (d) să furnizeze autorităților un aviz juridic privind caracterul executoriu și eficacitatea unei clauzei contractuale menționate la articolul (1).

(4)  În cazul în care o instituție sau o entitate menționată la articolul 1 alineatul (1) litera (b), (c) sau (d) nu include în prevederile contractuale aplicabile pasivului relevant o clauză contractuală de tipul celei prevăzute la alineatul (1),acest lucru nu împiedică autoritatea de rezoluție să își exercite competențele de reducere a valorii contabile și de conversie în legătură cu pasivul respectiv.

(5)  ABE elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare pentru a stabili în detaliu lista pasivelor care fac obiectul excluderii prevăzute la alineatul (1) și conținutul clauzei contractuale cerute la alineatul respectiv, luând în considerare diferitele modele de afaceri ale instituțiilor.

ABE înaintează aceste proiecte de standarde tehnice de reglementare Comisiei până la ...[...un an de la data intrării în vigoare a prezentei directive de modificare].

Se deleagă Comisiei competența de a adopta standardele tehnice de reglementare menționate la primul paragraf în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.

(6)  ABE elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare pentru a preciza condițiile în care ar fi imposibil din punct de vedere juridic sau din alte puncte de vedere pentru o instituție sau o entitate menționată la articolul 1 alineatul (1) litera (b), (c) sau (d) să includă clauza contractuală menționată la alineatul (1) în anumite pasive și în care o neaplicare a cerinței menționate la alineatul (1) nu ar constitui un obstacol în calea posibilității de rezoluție a instituției sau a entității respective.

ABE înaintează aceste proiecte de standarde tehnice de reglementare Comisiei până la ... [....un an de la data intrării în vigoare a prezentei directive de modificare].

Se deleagă Comisiei competența de a adopta standardele tehnice de reglementare menționate la primul paragraf în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.

(6a)  Comisia este împuternicită să adopte acte delegate în conformitate cu articolul 115 privind modificarea procentajului, menționat la alineatul (2) al doilea paragraf din prezentul articol, al sumei pasivelor care fac obiectul unei derogări în temeiul literelor (b) și (c) de la primul paragraf din alineatul (2) al prezentului articol.”

(27)  În titlurile articolelor 59 și 60 se inserează „și a pasivelor eligibile”.

(28)  La articolul 59, alineatul (1) se înlocuiește cu următorul text:

„1.  Competența de reducere a valorii contabile sau de conversie a instrumentelor de capital și a pasivelor eligibile relevante poate fi exercitată:

(a)  fie independent de măsura de rezoluție; sau

(b)  în combinație cu o măsură de rezoluție, atunci când sunt îndeplinite condițiile pentru procedura de rezoluție specificate la articolele 32 și 33.

Competența de a reduce valoarea contabilă sau de a converti pasivele eligibile independent de măsura de rezoluție poate fi exercitată numai în ceea ce privește pasivele eligibile care îndeplinesc condițiile menționate la articolul 45g alineatul (3) litera (a), cu excepția condiției referitoare la scadența reziduală a pasivelor.”.

(29)  La articolul 59 alineatele (2) și (3), cuvintele „a instrumentelor de capital” se înlocuiesc cu cuvintele „a instrumentelor de capital și a pasivelor menționate la alineatul (1)”.

(30)  La articolul 59 alineatele (4) și (10), cuvintele „a instrumentelor de capital” se înlocuiesc cu cuvintele „a instrumentelor de capital și a pasivelor menționate la alineatul (1)”.

(31)  La articolul 60 alineatul (1), se adaugă următoarea literă (d):

„(d)  valoarea principalului pasivelor eligibile menționate la articolul 59 alineatul (1) este redusă sau convertită în instrumente de fonduri proprii de nivel 1 de bază, sau ambele, în măsura necesară pentru a atinge obiectivele rezoluției stabilite la articolul 31 sau în limita capacității pasivelor eligibile relevante, reținându-se valoarea cea mai mică.”.

(32)  La articolul 60, alineatul (2) se înlocuiește cu următorul text:

„2.  Atunci când valoarea contabilă a principalului unui instrument de capital relevant sau a unui pasiv eligibil relevant este redusă:

(a)  reducerea acelei valori a principalului este permanentă, sub rezerva unei eventuale majorări în conformitate cu mecanismul de rambursare prevăzut la articolul 46 alineatul (3);

(b)  nicio datorie față de deținătorul instrumentului de capital relevant și a pasivului relevant menționat la articolul 59 alineatul (1) nu subzistă în temeiul sau în legătură cu acel cuantum al instrumentului a cărui valoare a fost redusă contabil, cu excepția datoriilor ajunse deja la scadență și a datoriilor legate de daunele care pot apărea ca rezultat al unei căi de atac formulate împotriva legalității exercitării competenței de reducere a valorii contabile;

(c)  nu se plătește nicio despăgubire deținătorilor de instrumente de capital și de pasive relevante menționate la articolul 59 alineatul (1), în afara celor prevăzute la alineatul (3).”.

(33)  La articolul 60 alineatul (3), cuvintele „instrumentelor de capital relevante” se înlocuiesc cu cuvintele „instrumentelor de capital, precum și a pasivelor relevante menționate la articolul 59 alineatul (1)”.

(34)  La articolul 69 alineatul (4), litera (b) se înlocuiește cu următorul text:

obligațiilor de plată și de livrare datorate sistemelor sau operatorilor de sisteme desemnați în sensul Directivei 98/26/CE, contrapărților centrale, contrapărților centrale din țări terțe recunoscute de ESMA în conformitate cu articolul 25 din Regulamentul (UE) nr. 648/2012 și băncilor centrale;”.

(35)  La articolul 70, alineatul (2) se înlocuiește cu următorul text:

„2. Autoritățile de rezoluție nu exercită competența prevăzută la alineatul (1) în legătură cu garanțiile reale ale sistemelor sau operatorilor de sisteme desemnați în sensul Directivei 98/26/CE, ale contrapărților centrale și ale contrapărților centrale din țările terțe recunoscute de ESMA în conformitate cu articolul 25 din Regulamentul (UE) nr. 648/2012 și ale băncilor centrale, în legătură cu activele gajate sau furnizate cu titlu de marjă sau de garanție reală de către instituția aflată în rezoluție;”.

(36)  La articolul 71, alineatul 3 se înlocuiește cu următorul text:

„3. Orice suspendare în temeiul alineatului (1) sau (2) nu se aplică sistemelor sau operatorilor de sisteme desemnați în sensul Directivei 98/26/CE, contrapărților centrale și contrapărților centrale din țări terțe recunoscute de ESMA în conformitate cu articolul 25 din Regulamentul (UE) nr. 648/2012 sau băncilor centrale.”

(37)  La articolul 88, cuvintele „articolului 45” se înlocuiesc cu cuvintele „articolelor 45 - 45i”.

(38)  La articolul 88 alineatul (1), primul paragraf se înlocuiește cu următorul text:

„Sub rezerva articolului 89, autoritățile de rezoluție la nivel de grup instituie colegii de rezoluție pentru a îndeplini sarcinile prevăzute la articolele 12, 13, 16, 18, 45 - 45i, 91 și 92 și, după caz, pentru a asigura cooperarea și coordonarea cu autoritățile de rezoluție din țări terțe.”.

(39)  Articolul 89 se înlocuiește cu următorul text:

„Articolul 89 Colegii de rezoluție europene

(1)  Atunci când o instituție dintr-o țară terță sau o întreprindere-mamă dintr-o țară terță deține filiale în Uniune sau întreprinderi-mamă în Uniune, stabilite în două sau mai multe state membre, sau două sau mai multe sucursale în Uniune care sunt considerate semnificative de către două sau mai multe state membre, autoritățile de rezoluție din statele membre în care sunt stabilite entitățile respective sau în care sunt situate respectivele sucursale semnificative instituie un colegiu de rezoluție european unic.

(2)  Colegiul de rezoluție european menționat la alineatul (1) va îndeplini funcțiile și sarcinile prevăzute la articolul 88 în ceea ce privește entitățile menționate la alineatul (1) și, în măsura în care aceste sarcini sunt relevante, în ceea ce privește sucursalele.

Sarcinile care urmează să fie îndeplinite de către colegiul de rezoluție european, astfel cum se menționează la alineatul (2), includ stabilirea cerinței menționate la articolele 45-45i.

Atunci când stabilesc cerința menționată la articolele 45 - 45i, membrii colegiului de rezoluție european țin seama de strategia de rezoluție mondială, în cazul în care autoritățile țărilor terțe au adoptat o astfel de strategie.

În cazul în care, în conformitate cu strategia de rezoluție mondială, filialele din Uniune sau o întreprindere-mamă din Uniune și filialele sale nu sunt entități supuse rezoluției, iar membrii colegiului de rezoluție european sunt de acord cu această strategie, filialele din Uniune sau întreprinderea-mamă din Uniune respectă cerința menționată la articolul 45g alineatul (1), pe bază consolidată, prin emiterea instrumentelor eligibile menționate la articolul 45g alineatul (3) literele (a) și (b) către entitatea supusă rezoluției din țara terță.

(3)  Atunci când o singură întreprindere-mamă din Uniune deține toate filialele din Uniune ale unei instituții dintr-o țară terță sau ale unei întreprinderi-mamă dintr-o țară terță, colegiul de rezoluție european este prezidat de autoritatea de rezoluție din statul membru în care este stabilită întreprinderea-mamă din Uniune.

În cazul în care nu se aplică primul paragraf, autoritatea de rezoluție a uneia dintre întreprinderile-mamă din Uniune sau a uneia dintre filialele din Uniune ale cărei active totale înregistrate în bilanț au valoarea cea mai ridicată prezidează colegiul de rezoluție european.

(4)  Pe baza acordului reciproc al tuturor părților relevante, statele membre pot renunța la cerința de a înființa un colegiu de rezoluție european dacă un alt grup sau colegiu îndeplinește aceleași funcții și sarcini cu cele menționate la prezentul articol și respectă toate condițiile și procedurile, inclusiv pe cele care vizează componența și participarea la colegiile de rezoluție europene, stabilite la prezentul articol și la articolul 90. În acest caz, toate trimiterile la colegii de rezoluție europene din prezenta directivă trebuie de asemenea înțelese ca trimiteri la aceste alte grupuri sau colegii.

(5)  Sub rezerva alineatelor (3) și (4) ale prezentului articol, colegiile de rezoluție europene funcționează altminteri în conformitate cu articolul 88.

(40)  Articolul 110 se modifică după cum urmează:

(a)   la alineatul (1), prima teză se înlocuiește cu următorul text:

„Fără a aduce atingere dreptului statelor membre de a prevedea și de a impune sancțiuni penale, statele membre prevăd norme privind sancțiuni administrative și alte măsuri administrative aplicabile în cazul în care dispozițiile de drept intern care transpun prezenta directive sau dispozițiile Regulamentului [privind redresarea și rezoluția contrapărților centrale] nu sunt respectate și iau toate măsurile necesare pentru a asigura punerea în aplicare a acestora.”

(b)  alineatul (2) se înlocuiește cu următorul text:

„(2) Statele membre se asigură că, atunci când obligațiile menționate la alineatul (1) se aplică instituțiilor, instituțiilor financiare sau întreprinderilor mamă din Uniune, în sensul prezentei directive, sau CPC-urilor, membrilor compensatori ai CPC-urilor sau întreprinderilor-mamă, în sensul Regulamentului [privind redresarea și rezoluția contrapărților centrale], în cazul unei încălcări, se pot aplica sancțiuni administrative, în condițiile prevăzute în dreptul intern, membrilor organului de conducere în sensul prezentei directive sau membrilor consiliului în sensul Regulamentului [privind redresarea și rezoluția contrapărților centrale], precum și altor persoane fizice care, în temeiul dreptului intern, sunt responsabile de încălcarea respectivă.”;

(c)  la alineatul (3), prima teză se înlocuiește cu următorul text:

„Competențele de impunere a sancțiunilor administrative prevăzute în prezenta directivă sunt atribuite autorităților de rezoluție sau autorităților competente, în cazul în care acestea sunt diferite, în funcție de tipul de încălcare. ”;  

(41)  Articolul 111 se modifică după cum urmează:

(a)  la alineatul (1), literele (a), (b) și (c) se înlocuiesc cu următorul text:

nerespectarea obligației de a elabora, de a păstra și de a actualiza planul de redresare și planul de redresare a grupului, cu încălcarea dispozițiilor articolului 5 sau 7 din prezenta directivă sau a dispozițiilor articolului 9 din Regulamentul [privind redresarea și rezoluția contrapărților centrale];

(b) nerespectarea obligației de a notifica autorității competente intenția de a acorda sprijin financiar grupului, cu încălcarea dispozițiilor articolului 25 din prezenta directivă;

(c) nerespectarea obligației de a furniza toate informațiile necesare pentru elaborarea planurilor de rezoluție, cu încălcarea dispozițiilor articolului 11 din prezenta directivă sau ale articolului 14 din Regulamentul [privind redresarea și rezoluția contrapărților centrale];

(ca)  sugerarea, comunicarea sau afirmarea că pasivele, altele decât cele enumerate la articolul 44 alineatul (2) literele (a)-(g), nu fac obiectul competențelor de reducere a valorii contabile sau de conversie, încălcând astfel alineatul (2a) de la articolul respectiv;

(d) nerespectarea de către organul de conducere al unei instituții sau al unei entități menționate la articolul 1 alineatul (1) litera (b), (c) sau (d) din prezenta directivă sau de către consiliul unei CPC în sensul Regulamentului [privind redresarea și rezoluția contrapărților centrale] a obligației de a notifica autorității competente faptul că instituția sau entitatea menționată la articolul 1 alineatul (1) litera (b), (c) sau (d) din prezenta directivă sau contrapartida centrală este în curs de a intra în dificultate sau este susceptibilă să intre în dificultate, cu încălcarea dispozițiilor articolului 81 din prezenta directivă sau ale articolului 68 alineatul (1) din Regulamentul [privind redresarea și rezoluția contrapărților centrale].”;

(b)  alineatul (2) se modifică după cum urmează:

(i) litera (a) se înlocuiește cu următorul text:

o declarație publică prin care să se indice persoana fizică, instituția, instituția financiară, întreprinderea-mamă din Uniune, CPC-ul sau altă persoană juridică responsabilă de încălcare și natura încălcării;”;

(ii) litera (c) se înlocuiește cu următorul text:

o interdicție temporară de a exercita funcții în instituțiile sau în entitățile menționate la articolul 1 alineatul (1) litera (b), (c) sau (d) din prezenta directivă sau în CPC-uri, impusă unui membru al organului de conducere sau al conducerii superioare a instituției sau a entității menționate la articolul 1 alineatul (1) litera (b), (c) sau (d) din prezenta directivă, a consiliului CPC-ului sau a unei alte persoane fizice considerate responsabile; ”

(42)  Articolul 112 se modifică după cum urmează:

(a)  la alineatul (1), prima teză se înlocuiește cu următorul text:

„Statele membre asigură faptul că autoritățile de rezoluție și autoritățile competente publică, pe site-ul lor internet oficial, cel puțin sancțiunile administrative pe care le-au impus pentru încălcarea dispozițiilor de drept intern care transpun prezenta directivă sau a dispozițiilor din Regulamentul [privind redresarea și rezoluția contrapărților centrale] atunci când aceste sancțiuni nu au făcut obiectul unei căi de atac sau atunci când căile de atac au fost epuizate.”;

(b)   la alineatul (2), litera (c) se înlocuiește cu următorul text:

atunci când publicarea ar cauza, în măsura în care se poate determina acest lucru, prejudicii disproporționate instituțiilor, entităților menționate la articolul 1 alineatul (1) litera (b), (c) sau (d) din prezenta directivă, CPC-urilor sau persoanelor fizice implicate.”;

(c)  alineatul (4) se modifică după cum urmează:

(i) prima teză se înlocuiește cu următorul text:

„Până la 3 iulie 2016, ABE înaintează Comisiei un raport privind publicarea de către statele membre a sancțiunilor impuse ca urmare a nerespectării dispozițiilor de drept intern care transpun prezenta directivă, fără a indica identitatea entităților implicate, în conformitate cu alineatul (2), în special atunci când au existat diferențe semnificative între statele membre în această privință.”;

(ii) se adaugă paragraful următor:

„Până la [...], ESMA prezintă Comisiei un raport similar în ceea ce privește publicarea sancțiunilor pentru nerespectarea dispozițiilor prevăzute în Regulamentul [privind redresarea și rezoluția contrapărților centrale]”.

(43)  Articolul 113 se înlocuiește cu următorul text:

„Articolul 113 Menținerea de către ABE și ESMA a unor baze de date centrale

(1)  Sub rezerva cerințelor de păstrare a secretului profesional menționate la articolul 84, autoritățile de rezoluție și autoritățile competente informează ABE cu privire la toate sancțiunile administrative pe care le-au impus în temeiul articolului 111 ca urmare a nerespectării dispozițiilor de drept intern care transpun prezenta directivă și cu privire la stadiul căii de atac și la rezultatul acesteia.

Sub rezerva cerințelor privind secretul profesional prevăzute la articolul 71 din Regulamentul [privind redresarea și rezoluția contrapărților centrale], autoritățile de rezoluție și autoritățile competente informează ESMA în consecință în ceea ce privește sancțiunile administrative impuse pentru nerespectarea acestui regulament.

(2)  ABE și ESMA mențin baze de date centrale ale sancțiunilor care le-au fost aduse la cunoștință exclusiv în scopul schimburilor de informații dintre autoritățile de rezoluție. Bazele de date sunt accesibile doar autorităților de rezoluție și sunt actualizate pe baza informațiilor furnizate de acestea.

(3)  ABE și ESMA mențin baze de date centrale ale sancțiunilor care le-au fost aduse la cunoștință exclusiv în scopul schimburilor de informații dintre autoritățile competente. Bazele de date sunt accesibile doar autorităților competente și sunt actualizate pe baza informațiilor furnizate de acestea.

(4)  ABE și ESMA mențin pagini web cu linkuri către paginile pe care fiecare autoritate de rezoluție și fiecare autoritate competentă publică sancțiunile în temeiul articolului 112 și indică perioada pentru care fiecare stat membru publică sancțiunile.”.

Articolul 2

Modificarea Directivei 98/26/CE

Articolul 1 se modifică după cum urmează:

(a)  se introduce următoarea literă:

„(aa) oricărui sistem dintr-o țară terță definit la litera (ma) de la articolul 2 reglementat de legea unei țări care nu este stat membru;”

(b) litera (b) se înlocuiește cu următorul text:

„(b) oricărui participant la un astfel de sistem;”

La articolul 2, litera (c) se înlocuiește cu următorul text:

„(c) «partener central» sau «CPC» înseamnă o CPC astfel cum este definită la articolul 2 punctul 1 din Regulamentul (UE) nr. 648/2012;”.

La articolul 2, litera (f) se înlocuiește cu următorul text:

(f) «participant» înseamnă o instituție, un partener central, un agent de decontare, o casă de compensație, un operator de sistem sau un membru compensator al unei CPC autorizate în conformitate cu articolul 17 din Regulamentul (UE) nr. 648/2012;”.

La articolul 2, se adaugă următoarea literă:

„(ma) «sistem al unei țări terțe» înseamnă un sistem cu sediul într-o țară alta decât un stat membru care îndeplinește condițiile prevăzute la articolul 10 alineatul (2a).”

La articolul 10 se adaugă următorul alineat (2a):

„(2a) Un sistem al unei țări terțe și operatorul sistemului respectiv se includ, astfel, în domeniul de aplicare al prezentei directive în temeiul alineatului (1), dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:

(a)  cel puțin unul dintre participanții direcți, reali sau potențiali, la sistemul țării terțe își are sediul în Uniune;

(b)    în cazul unui sistem al unei țări terțe pentru compensarea și decontarea instrumentelor financiare, ESMA este satisfăcută în ceea ce privește caracterul adecvat al normelor aplicabile sistemului respectiv din țara terță;

(c)   în cazul unui sistem al unei țări terțe pentru procesarea plăților, un mecanism de supraveghere în cooperare a fost instituit între banca centrală emitentă relevantă a Uniunii pentru fiecare monedă din Uniune prelucrată în sistemul respectiv și autoritățile competente de supraveghere a acestui sistem în țara terță în cauză.

Banca centrală emitentă notifică ESMA cu privire la mecanismul de supraveghere menționat la prezentul punct.

ESMA publică pe site-ul său o listă a sistemelor țărilor terțe incluse în domeniul de aplicare al prezentei directive.”

Articolul 3

Modificări aduse Directivei 2002/47/CE

Directiva 2002/47/CE se modifică după cum urmează:

La articolul 1, alineatul (6) se înlocuiește cu următorul text:

„6. Articolele 4-7 din prezenta directivă nu se aplică niciunei restricții privind aplicarea contractelor de garanție financiară și niciunei restricții privind efectul vreunui contract de garanție financiară fără transfer de proprietate, a vreunei dispoziții de compensare cu exigibilitate imediată sau unei dispoziții de compensare reciprocă care sunt impuse în temeiul titlului IV capitolul V sau VI din Directiva 2014/59/UE a Parlamentului European și a Consiliului sau în temeiul titlului V capitolul IV din Regulamentul (UE) nr. [privind redresarea și rezoluția contrapărților centrale] sau niciunei restricții impuse în temeiul unor competențe similare conform dreptului intern al unui stat membru, pentru a facilita rezoluția ordonată a oricărei entități menționate la alineatul (2) litera (c) punctul (iv) care face obiectul mecanismelor de siguranță cel puțin echivalente cu cele prevăzute la titlul IV capitolul VII din Directiva 2014/59/UE și la titlul V capitolul V din Regulamentul (UE) nr. [privind redresarea și rezoluția contrapărților centrale].”

Articolul 9a se înlocuiește cu următorul text:

„Articolul 9a

Directiva 2008/48/CE, Directiva 2014/59/UE și Regulamentul (UE) nr. [privind redresarea și rezoluția contrapărților centrale]

Prezenta directivă nu aduce atingere Directivei 2008/48/CE, Directivei 2014/59/UE și nici Regulamentului (UE) nr. [privind redresarea și rezoluția contrapărților centrale].”

Articolul 4

Modificarea Directivei 2004/25/CE

La articolul 4, alineatul (5) se înlocuiește cu următorul text:

„(5)  „Statele membre se asigură că articolul 5 alineatul (1) din prezenta directivă nu se aplică în cazul utilizării instrumentelor, competențelor și mecanismelor de rezoluție menționate în titlul IV din Directiva 2014/59/UE a Parlamentului European și a Consiliului sau în titlul V din Regulamentul (UE) nr. [privind redresarea și rezoluția contrapărților centrale].”.

Articolul 5

Modificarea Directivei 2005/56/CE

La articolul 3, alineatul (4) se înlocuiește cu următorul text:

„4.  Statele membre se asigură că prezenta directivă nu se aplică societății sau societăților supuse utilizării instrumentelor, competențelor și mecanismelor de rezoluție menționate în titlul IV din Directiva 2014/59/UE a Parlamentului European și a Consiliului sau în titlul V din Regulamentul (UE) nr. [redresarea și rezoluția contrapărților centrale].”

Articolul 6

Modificări aduse Directivei 2007/36/CE

Directiva 2007/36/UE se modifică după cum urmează:

(a)  La articolul 1, alineatul (4) se înlocuiește cu următorul text:

„4.  „Statele membre se asigură că prezenta directivă nu se aplică în cazul utilizării instrumentelor, competențelor și mecanismelor de rezoluție menționate în titlul IV din Directiva 2014/59/UE a Parlamentului European și a Consiliului sau în titlul V din Regulamentul (UE) nr. [privind redresarea și rezoluția contrapărților centrale].”.

(b)  La articolul 5, alineatul (5) se înlocuiește cu următorul text:

„5. Statele membre se asigură că, în sensul Directivei 2014/59/UE și al Regulamentului (UE) nr. [privind redresarea și rezoluția contrapărților centrale], adunarea generală poate, cu o majoritate de două treimi din voturile valabil exprimate, convoca o adunare generală sau modifica statutul pentru a convoca o adunare generală într-un termen mai scurt decât cel prevăzut la alineatul (1) din prezentul articol, pentru a decide asupra majorării de capital, sub rezerva ca respectiva adunare să nu aibă loc în termen de zece zile calendaristice de la data convocării, să fie îndeplinite condițiile stipulate la articolul 27 sau 29 din Directiva 2014/59/UE sau la articolul 19 din Regulamentul (UE) nr. [privind redresarea și rezoluția contrapărților centrale], iar majorarea de capital să fie necesară pentru a se evita condițiile de declanșare a procedurii de rezoluție prevăzute la articolele 32 și 33 din Directiva 2014/59/UE sau la articolul 22 din Regulamentul (UE) nr. [privind redresarea și rezoluția contrapărților centrale].”.

Articolul 7

Modificare adusă Directivei 2011/35/UE

La articolul 1, alineatul (4) se înlocuiește cu următorul text:

„4.  Statele membre se asigură că prezenta directivă nu se aplică societății sau societăților supuse utilizării instrumentelor, competențelor și mecanismelor de rezoluție menționate în titlul IV din Directiva 2014/59/UE a Parlamentului European și a Consiliului sau în titlul V din Regulamentul (UE) nr. [privind redresarea și rezoluția contrapărților centrale].”.

Articolul 8

Modificare adusă Directivei 2012/30/UE

La articolul 45, alineatul (4) se înlocuiește cu următorul text:

„4.  Statele membre se asigură că articolul 10, articolul 19 alineatul (1), articolul 29 alineatele (1), (2) și (3), articolul 31 alineatul (2) primul paragraf, articolele 33-36 și articolele 40, 41 și 42 din prezenta directivă nu se aplică în cazul utilizării instrumentelor, competențelor și mecanismelor de rezoluție menționate în titlul IV din Directiva 2014/59/UE a Parlamentului European și a Consiliului sau în titlul V din Regulamentul (UE) nr. [privind redresarea și rezoluția contrapărților centrale].”.

Articolul 9Transpunere

(1)  Statele membre adoptă și publică, până la [data - 12 luni de la data intrării în vigoare], actele cu putere de lege și actele administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive. Statele membre comunică de îndată Comisiei textul actelor respective.

Statele membre aplică actele respective de la [data - 6 luni de la data transpunerii].

(2)  Atunci când statele membre adoptă actele menționate la alineatul (1), ele cuprind o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoțite de o astfel de trimitere la data publicării lor oficiale. Statele membre stabilesc modalitatea de efectuare a acestei trimiteri.

(3)  Statele membre comunică Comisiei și ABE textul principalelor dispoziții de drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.

Articolul 10 Intrarea în vigoare

Prezenta directivă intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Articolul 1 alineatele (1), (40), (41), (42) și (43) și articolele 2, 3, 4, 5, 6, 7 și 8 intră în vigoare la [data - data la care intră în vigoare Regulamentul privind redresarea și rezoluția contrapărților centrale].

Articolul 11Destinatari

Prezenta directivă se adresează statelor membre.

Adoptată la Bruxelles,

Pentru Parlamentul European  Pentru Consiliu

Președintele  Președintele

(1)

* Amendamente: textul nou sau modificat este marcat cu caractere cursive aldine; textul eliminat este marcat prin simbolul ▌.

(2)

  JO C , , p. .

(3)

  JO C , , p. .

(4)

  Comunicare a Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Banca Centrală Europeană, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor „Către finalizarea Uniunii bancare”, 24.11.2015, COM(2015) 587 final.

(5)

  Directiva 2014/59/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 15 mai 2014 de instituire a unui cadru pentru redresarea și rezoluția instituțiilor de credit și a firmelor de investiții, JO L 173, 12.6.2014, p. 190.

(6)

  Regulamentul (UE) nr. 575/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 26 iunie 2013 privind cerințele prudențiale pentru instituțiile de credit și firmele de investiții și de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012, JO L 176, 27.6.2013, p. 1.

(7)

  Regulamentul (UE) nr. 806/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 15 iulie 2014 de stabilire a unor norme uniforme și a unei proceduri uniforme de rezoluție a instituțiilor de credit și a anumitor firme de investiții în cadrul unui mecanism unic de rezoluție și al unui fond unic de rezoluție și de modificare a Regulamentului (UE) nr. 1093/2010 (JO L 225, 30.7.2014, pp. 1).

(8)

  Directiva 2013/36/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 iunie 2013 cu privire la accesul la activitatea instituțiilor de credit și supravegherea prudențială a instituțiilor de credit și a firmelor de investiții, de modificare a Directivei 2002/87/CE și de abrogare a Directivelor 2006/48/CE și 2006/49/CE (JO L 176, 27.6.2013, p. 338).

(9)

  Regulamentul (UE) nr. 1093/2010 al Parlamentului European și al Consiliului din 24 noiembrie 2010 de instituire a Autorității europene de supraveghere (Autoritatea bancară europeană), de modificare a Deciziei nr. 716/2009/CE și de abrogare a Deciziei 2009/78/CE a Comisiei (JO L 331, 15.12.2010, p. 12).

(10)

  Directiva 98/26/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 19 mai 1998 privind caracterul definitiv al decontării în sistemele de plăți și de decontare a titlurilor de valoare (JO L 166, 11.6.1998, p. 45).

(11)

  Regulamentul (UE) nr. 648/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 4 iulie 2012 privind instrumentele financiare derivate extrabursiere, contrapărțile centrale și registrele centrale de tranzacții, JO L 201, 27.7.2012, p. 1.

(12)

  Regulamentul (UE) nr. 648/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 4 iulie 2012 privind instrumentele financiare derivate extrabursiere, contrapărțile centrale și registrele centrale de tranzacții (JO L 201, 27.7.2012, p. 1).

(13)

  Directiva 2012/30/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 25 octombrie 2012 de coordonare, în vederea echivalării, a garanțiilor impuse societăților comerciale în statele membre, în înțelesul articolului 54 al doilea paragraf din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, pentru protejarea intereselor asociaților sau terților, în ceea ce privește constituirea societăților comerciale pe acțiuni și menținerea și modificarea capitalului acestora (JO L 315, 14.11.2012, p. 74).

(14)

  Directiva 2011/35/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 5 aprilie 2011 privind fuziunile societăților comerciale pe acțiuni (JO L 110, 29.4.2011, p. 1).

(15)

  Directiva 2005/56/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 octombrie 2005 privind fuziunile transfrontaliere ale societăților comerciale pe acțiuni (JO L 310, 25.11.2005, p. 1).

(16)

  Directiva 2004/25/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 21 aprilie 2004 privind ofertele publice de cumpărare (JO L 142, 30.4.2004, p. 12).

(17)

  Directiva 2007/36/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 11 iulie 2007 privind exercitarea anumitor drepturi ale acționarilor în cadrul societăților comerciale cotate la bursă (JO L 184, 14.7.2007, p. 17).

(18)

*  A se introduce data de către OP: 12 luni de la data intrării în vigoare a prezentei directive.


PROCEDURA COMISIEI COMPETENTE

Titlu

Capacitatea de absorbție a pierderilor și de recapitalizare a instituțiilor de credit și a firmelor de investiții și de modificare a Directivei 98/26/CE, a Directivei 2002/47/CE, a Directivei 2012/30/UE, a Directivei 2011/35/UE, a Directivei 2005/56/CE, a Directivei 2004/25/CE și a Directivei 2007/36/CE

Referințe

COM(2016)0852 – C8-0481/2016 – 2016/0362(COD)

Data prezentării la PE

23.11.2016

 

 

 

Comisie competentă

Data anunțului în plen

ECON

1.2.2017

 

 

 

Comisii sesizate pentru aviz

Data anunțului în plen

EMPL

1.2.2017

ITRE

1.2.2017

JURI

1.2.2017

 

Avize care nu au fost emise

Data deciziei

EMPL

15.12.2016

ITRE

12.1.2017

JURI

25.1.2017

 

Raportori

Data numirii

Gunnar Hökmark

24.11.2016

 

 

 

Examinare în comisie

28.2.2017

25.4.2017

3.5.2017

11.12.2017

 

22.2.2018

 

 

 

Data adoptării

19.6.2018

 

 

 

Rezultatul votului final

+:

–:

0:

38

14

5

Membri titulari prezenți la votul final

Gerolf Annemans, Burkhard Balz, Hugues Bayet, Pervenche Berès, David Coburn, Thierry Cornillet, Esther de Lange, Markus Ferber, Jonás Fernández, Sven Giegold, Neena Gill, Roberto Gualtieri, Brian Hayes, Gunnar Hökmark, Cătălin Sorin Ivan, Petr Ježek, Barbara Kappel, Wolf Klinz, Georgios Kyrtsos, Philippe Lamberts, Werner Langen, Olle Ludvigsson, Ivana Maletić, Fulvio Martusciello, Marisa Matias, Gabriel Mato, Alex Mayer, Bernard Monot, Caroline Nagtegaal, Luděk Niedermayer, Stanisław Ożóg, Sirpa Pietikäinen, Anne Sander, Alfred Sant, Martin Schirdewan, Pedro Silva Pereira, Peter Simon, Theodor Dumitru Stolojan, Kay Swinburne, Paul Tang, Ramon Tremosa i Balcells, Ernest Urtasun, Marco Valli, Miguel Viegas, Jakob von Weizsäcker, Marco Zanni

Membri supleanți prezenți la votul final

Andrea Cozzolino, Ashley Fox, Doru-Claudian Frunzulică, Syed Kamall, Alain Lamassoure, Thomas Mann, Luigi Morgano, Michel Reimon, Joachim Starbatty

Membri supleanți [articolul 200 alineatul (2)] prezenți la votul final

Christofer Fjellner, Agnieszka Kozłowska-Rajewicz

Data depunerii

25.6.2018


VOT FINAL PRIN APEL NOMINAL ÎN COMISIA COMPETENTĂ

38

+

ALDE

Thierry Cornillet, Petr Ježek, Wolf Klinz, Ramon Tremosa i Balcells

ENF

Barbara Kappel

PPE

Burkhard Balz, Markus Ferber, Christofer Fjellner, Brian Hayes, Gunnar Hökmark, Agnieszka Kozłowska-Rajewicz, Georgios Kyrtsos, Alain Lamassoure, Esther de Lange, Werner Langen, Ivana Maletić, Thomas Mann, Fulvio Martusciello, Gabriel Mato, Luděk Niedermayer, Sirpa Pietikäinen, Anne Sander, Theodor Dumitru Stolojan

S&D

Pervenche Berès, Andrea Cozzolino, Jonás Fernández, Doru-Claudian Frunzulică, Neena Gill, Roberto Gualtieri, Cătălin Sorin Ivan, Olle Ludvigsson, Alex Mayer, Luigi Morgano, Alfred Sant, Pedro Silva Pereira, Peter Simon, Paul Tang, Jakob von Weizsäcker

14

-

ALDE

Caroline Nagtegaal

ECR

Ashley Fox, Syed Kamall, Stanisław Ożóg, Joachim Starbatty, Kay Swinburne

EFDD

David Coburn, Bernard Monot, Marco Valli

ENF

Gerolf Annemans, Marco Zanni

GUE/NGL

Marisa Matias, Martin Schirdewan, Miguel Viegas

5

0

S&D

Hugues Bayet

VERTS/ALE

Sven Giegold, Philippe Lamberts, Michel Reimon, Ernest Urtasun

Legenda simbolurilor utilizate:

+  :  pentru

-  :  împotrivă

0  :  abțineri

Ultima actualizare: 10 iulie 2018Notă juridică