Procedură : 2016/0360A(COD)
Stadiile documentului în şedinţă
Stadii ale documentului : A8-0242/2018

Texte depuse :

A8-0242/2018

Dezbateri :

PV 15/04/2019 - 17
CRE 15/04/2019 - 17

Voturi :

PV 16/04/2019 - 8.11
Explicaţii privind voturile

Texte adoptate :

P8_TA(2019)0369

RAPORT     ***I
PDF 3099kWORD 891k
28.6.2018
PE 613.409v04-00 A8-0242/2018

referitor la propunerea de regulament al Parlamentului European și al Consiliului de modificare a Regulamentului (UE) nr. 575/2013 în ceea ce privește indicatorul efectului de levier, indicatorul de finanțare stabilă netă, cerințele privind fondurile proprii și pasivele eligibile, riscul de credit al contrapărții, riscul de piață, expunerile față de contrapărțile centrale, expunerile față de organismele de plasament colectiv, expunerile mari, cerințele de raportare și publicare și de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012

(COM(2016)0850 – C8-0480/2016 – 2016/0360A(COD))

Comisia pentru afaceri economice și monetare

Raportor: Peter Simon

AMENDAMENTE
PROIECT DE REZOLUȚIE LEGISLATIVĂ A PARLAMENTULUI EUROPEAN
 PROCEDURA COMISIEI COMPETENTE
 VOT FINAL PRIN APEL NOMINAL ÎN COMISIA COMPETENTĂ

PROIECT DE REZOLUȚIE LEGISLATIVĂ A PARLAMENTULUI EUROPEAN

referitoare la propunerea de regulament al Parlamentului European și al Consiliului de modificare a Regulamentului (UE) nr. 575/2013 în ceea ce privește indicatorul efectului de levier, indicatorul de finanțare stabilă netă, cerințele privind fondurile proprii și pasivele eligibile, riscul de credit al contrapărții, riscul de piață, expunerile față de contrapărțile centrale, expunerile față de organismele de plasament colectiv, expunerile mari, cerințele de raportare și publicare și de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012

(COM(2016)0850 – C8-0480/2016 – 2016/0360A(COD))

(Procedura legislativă ordinară: prima lectură)

Parlamentul European,

–  având în vedere propunerea Comisiei prezentată Parlamentului European și Consiliului (COM(2016)0850),

–  având în vedere articolul 294 alineatul (2) și articolul 114 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în temeiul cărora propunerea a fost prezentată de către Comisie (C8-0480/2016),

-  având în vedere articolul 294 alineatul (3) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

–  având în vedere avizul motivat prezentat de către Parlamentul Suediei în cadrul Protocolului nr. 2 privind aplicarea principiilor subsidiarității și proporționalității, în care se susține că proiectul de act legislativ nu respectă principiul subsidiarității,

–  având în vedere avizul Băncii Centrale Europene din 8 noiembrie 2017(1),

–  având în vedere avizul Comitetului Economic și Social European din 30 martie 2017(2),

–  având în vedere decizia luată de Conferința președinților la 18 mai 2017 de a autoriza Comisia pentru afaceri economice și monetare să împartă propunerea Comisiei susmenționată și să elaboreze două rapoarte legislative în temeiul acesteia,  

–  având în vedere articolul 59 din Regulamentul său de procedură,

–  având în vedere raportul Comisiei pentru afaceri economice și monetare (A8-0242/2018),

1.  adoptă poziția în primă lectură prezentată în continuare;

2.  solicită Comisiei să îl sesizeze din nou în cazul în care își înlocuiește, își modifică în mod substanțial sau intenționează să-și modifice în mod substanțial propunerea;

3.  încredințează Președintelui sarcina de a transmite Consiliului și Comisiei, precum și parlamentelor naționale poziția Parlamentului.

Amendamentul    1

AMENDAMENTELE PARLAMENTULUI EUROPEAN(3)*

la propunerea Comisiei

---------------------------------------------------------

2016/0360 (COD)

Propunere de

REGULAMENT AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI AL CONSILIULUI

de modificare a Regulamentului (UE) nr. 575/2013 în ceea ce privește indicatorul efectului de levier, indicatorul de finanțare stabilă netă, cerințele privind fondurile proprii și pasivele eligibile, riscul de credit al contrapărții, riscul de piață, expunerile față de contrapărți centrale, expunerile față de organisme de plasament colectiv, expunerile mari, raportarea și cerințele de publicare a informațiilor și de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012

(Text cu relevanță pentru SEE)

PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 114,

având în vedere propunerea Comisiei Europene,

după transmiterea proiectului de act legislativ către parlamentele naționale,

având în vedere avizul Băncii Centrale Europene(4),

având în vedere avizul Comitetului Economic și Social European(5),

hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară,

întrucât:

(1)  În urma crizei financiare din perioada 2007-2008, Uniunea a pus în aplicare o reformă substanțială a cadrului de reglementare a serviciilor financiare, menită să consolideze reziliența instituțiilor financiare din UE. Această reformă s-a bazat în mare măsură pe standardele convenite la nivel internațional. Printre numeroase alte măsuri, pachetul de reforme a inclus adoptarea Regulamentului (UE) nr. 575/2013 al Parlamentului European și al Consiliului(6) și a Directivei 2013/36/UE a Parlamentului European și a Consiliului(7), care au consolidat cerințele prudențiale pentru instituțiile de credit și firmele de investiții.

(2)  Reforma a consolidat stabilitatea sistemului financiar și reziliența acestuia la numeroase tipuri de șocuri și crize care ar putea apărea în viitor, însă nu a abordat toate problemele identificate. Un motiv important care a generat această situație a fost faptul că organismele internaționale de standardizare, cum ar fi Comitetul de la Basel pentru supraveghere bancară (Comitetul de la Basel) și Consiliul pentru Stabilitate Financiară (CSF), nu își încheiaseră la momentul respectiv activitatea menită să ofere soluții convenite la nivel internațional pentru abordarea acestor probleme. Dat fiind că în prezent s-au finalizat activitățile legate de reforme suplimentare importante, ar trebui abordate problemele nesoluționate.

(3)  În comunicarea sa din 24 noiembrie 2015, Comisia a recunoscut necesitatea unor măsuri suplimentare de reducere a riscului și s-a angajat să prezinte o propunere legislativă care să se bazeze pe standardele convenite la nivel internațional. Necesitatea de a adopta noi măsuri legislative concrete în ceea ce privește reducerea riscurilor în sectorul financiar a fost recunoscută, de asemenea, de Consiliu, în concluziile sale din 17 iunie 2016, și de Parlamentul European, în rezoluția sa din 10 martie 2016(8).

(4)  Măsurile de reducere a riscurilor ar trebui nu numai să consolideze reziliența sistemului bancar european și încrederea piețelor în acest sistem, ci și să ofere o bază pentru continuarea progreselor în vederea finalizării uniunii bancare. Aceste măsuri ar trebui analizate și în contextul provocărilor mai ample care afectează economia Uniunii, în special necesitatea de a promova creșterea economică și crearea de locuri de muncă într-o perioadă în care perspectivele economice sunt incerte. În acest context au fost lansate diverse inițiative de politică majore, cum ar fi Planul de investiții pentru Europa și uniunea piețelor de capital, pentru a consolida economia Uniunii. Prin urmare, este important ca toate măsurile de reducere a riscurilor să interacționeze bine cu aceste inițiative de politică, precum și cu reformele recente mai ample din sectorul financiar.

(5)  Dispozițiile prezentului regulament ar trebui să fie echivalente cu standardele convenite la nivel internațional și să asigure în continuare echivalența Directivei 2013/36/UE și a prezentului regulament cu cadrul Basel III. Ajustările specifice care reflectă particularitățile UE și considerentele de politică mai generale ar trebui să fie limitate în timp sau în ceea ce privește domeniul lor de aplicare, astfel încât să nu afecteze soliditatea generală a cadrului prudențial.

(6)  Măsurile existente de reducere a riscurilor și, în special, obligațiile de raportare și publicare ar trebui, de asemenea, îmbunătățite pentru a se asigura că pot fi aplicate într-un mod mai proporțional și că nu impun sarcini de conformitate excesive, în special pentru instituțiile mai mici și mai puțin complexe.

(6a)  În scopul de a asigura simplificările specifice ale cerințelor în ceea ce privește aplicarea principiului proporționalității este necesară o definiție exactă a instituțiilor mici și cu un grad redus de complexitate. Pentru a elabora și a stabili o definiție și o clasificare corespunzătoare a instituțiilor mici și cu un grad redus de complexitate și pentru a identifica în mod corect riscurile pe care le prezintă aceste instituții este, de asemenea, necesar să se ia în considerare dimensiunea și profilul de risc al unei instituții mici și cu un grad redus de complexitate în raport cu dimensiunea totală a economiei naționale în care instituția respectivă își desfășoară activitatea principală. Simpla instituire a unui prag absolut uniform nu este suficientă pentru îndeplinirea acestei cerințe. Prin urmare, este necesar ca autoritățile de supraveghere competente să își folosească marjele de discreție pentru a alinia pragul la circumstanțele naționale și, dacă este cazul, pentru a-l ajusta la o valoare inferioară, prin includerea unei componente relative care se măsoară în funcție de performanța economică a unui stat membru. Deoarece dimensiunea unei instituții nu este în sine un factor determinant pentru profilul ei de risc, este, de asemenea, necesar să se aplice criterii calitative suplimentare pentru a se asigura că o instituție este considerată instituție mică și cu un grad redus de complexitate și că poate beneficia de normele pertinente pentru o proporționalitate sporită numai dacă îndeplinește toate criteriile pertinente.

(7)  Indicatorii efectului de levier contribuie la menținerea stabilității financiare întrucât acționează ca o barieră de protecție pentru cerințele de capital bazate pe risc și limitează crearea unui efect de levier excesiv în perioadele de creștere economică. Prin urmare, ar trebui introdusă o cerință privind indicatorul efectului de levier care să vină în completarea sistemului actual de raportare și de publicare a indicatorului efectului de levier.

(8)  Pentru a nu limita în mod inutil împrumuturile acordate de instituții societăților și gospodăriilor private și pentru a preveni efectele negative nejustificate asupra lichidității pieței, cerința privind indicatorul efectului de levier ar trebui să fie stabilită la un nivel la care să acționeze ca o barieră de protecție credibilă împotriva riscului asociat folosirii excesive a efectului de levier, fără a crea obstacole în calea creșterii economice.

(9)  Autoritatea Bancară Europeană (ABE) a concluzionat în raportul său către Comisie(9) că un indicator al efectului de levier calibrat la 3 % din fondurile proprii de nivel 1 pentru orice tip de instituție de credit ar îndeplini funcția de barieră de protecție credibilă. O cerință privind indicatorul efectului de levier de 3 % a fost, de asemenea, convenită la nivel internațional de către Comitetul de la Basel. Prin urmare, cerința privind indicatorul efectului de levier ar trebui calibrată la 3 %.

(10)  Cu toate acestea, un indicator al efectului de levier de 3 % ar afecta anumite modele de afaceri și linii de activitate mai mult decât altele. În special, împrumuturile publice oferite de băncile publice de dezvoltare și creditele la export cu garanții oficiale ar fi afectate în mod disproporționat. Prin urmare, indicatorul efectului de levier ar trebui ajustat pentru aceste tipuri de expuneri. Ar trebui, așadar, formulate criterii clare care să permită să se stabilească mandatul public al unor astfel de instituții de credit și care să vizeze aspecte precum înființarea lor, tipurile de activități desfășurate, obiectivul lor, schemele de garantare din partea organismelor publice și limitele impuse activităților legate de atragerea de depozite. Forma și modalitatea de înființare a băncii ar trebui să rămână însă la latitudinea administrației centrale, a administrației regionale sau a autorității locale a statului membru și pot consta în crearea unei noi instituții de credit, achiziționarea sau preluarea, inclusiv prin intermediul concesiunilor și în contextul unei proceduri de rezoluție, unei entități deja existente de către astfel de autorități publice.

(11)  Indicatorul efectului de levier ar trebui, de asemenea, să nu afecteze furnizarea de către instituții a unor servicii de compensare pentru clienți. Prin urmare, marjele inițiale pentru tranzacțiile cu instrumente financiare derivate compensate la nivel central pe care instituțiile le primesc în numerar de la clienții lor și le trimit mai departe contrapărților centrale (CPC) ar trebui excluse din domeniul de aplicare al indicatorului de măsurare a expunerii pentru calcularea efectului de levier.

(12)  Comitetul de la Basel a revizuit standardul internațional privind indicatorul efectului de levier pentru a preciza mai în detaliu anumite aspecte ale modului în care este conceput acest indicator. Regulamentul (UE) nr. 575/2013 ar trebui aliniat la standardul revizuit, astfel încât să se asigure îmbunătățirea condițiilor competitive egale la nivel internațional pentru instituțiile din UE care își desfășoară activitatea în afara Uniunii, precum și faptul că indicatorul efectului de levier completează în continuare în mod eficace cerințele de fonduri proprii bazate pe risc.

(13)  Pentru instituțiile care, pe baza dimensiunii, a conectivității, a complexității, a caracterului nesubstituibil sau a relevanței globale, sunt considerate instituții de importanță sistemică globală (G-SII), ar trebui să se introducă o majorare a indicatorului efectului de levier, deoarece G-SII aflate în dificultate financiară ar putea submina în mod permanent întregul sistem financiar și ar putea declanșa din nou o reducere a disponibilității creditelor în Uniunea Europeană. Având în vedere acest pericol pentru sistemul financiar și pentru finanțarea economiei reale, se creează o garanție implicită pentru G-SII, plecând de la așteptarea că ele vor fi salvate de către stat. Aceasta ar putea determina G-SII să își reducă disciplina pieței și să-și asume prea multe riscuri, crescând astfel probabilitatea ca în viitor G-SII să se afle în dificultate. Pentru a preîntâmpina în mod eficace aceste externalități negative, ar trebui ca legislația europeană să ia în considerare indicatoarele stricte ale efectului de levier, deja existente în alte jurisdicții. Luând în considerare rezultatul final al activității de calibrare a Comitetului de la Basel privind indicatorul efectului de levier, indicatorul efectului de levier pentru G-SII ar trebui, așadar, să crească cu 50 % din cerințele ponderate la risc privind o capacitate mai ridicată de absorbție a pierderilor pentru G-SII, pe lângă pragul minim de 3 %.

(14)  La 9 noiembrie 2015, CSF a publicat Lista termenilor și condițiilor privind capacitatea totală de absorbție a pierderilor (TLAC) („standardul TLAC”), care a fost aprobată de G-20 cu ocazia summitului organizat în Turcia în noiembrie 2015. Conform standardului TLAC, băncile de importanță sistemică globală (G-SIB) trebuie să dețină suficiente pasive cu o capacitate de absorbție foarte ridicată a pierderilor (pasive care pot fi recapitalizate intern) pentru a asigura derularea rapidă și fără impedimente a absorbției pierderilor și a recapitalizării în cadrul procedurii de rezoluție. În comunicarea sa din 24 noiembrie 2015, Comisia s-a angajat ca până la sfârșitul anului 2016 să înainteze o propunere legislativă care să permită punerea în aplicare a standardului TLAC în termenul convenit la nivel internațional, și anume până în 2019.

(15)  Punerea în aplicare a standardului TLAC în Uniune trebuie să țină seama de cerința minimă existentă privind fondurile proprii și pasivele eligibile (MREL), astfel cum este prevăzută în Directiva 2014/59/UE a Parlamentului European și a Consiliului(10). Având în vedere că TLAC și MREL urmăresc același obiectiv, și anume garantarea faptului că instituțiile au o capacitate suficientă de absorbție a pierderilor, cele două cerințe sunt elemente complementare ale unui cadru comun. Din punct de vedere operațional, nivelul minim armonizat al standardului TLAC ar trebui să fie introdus în Regulamentul (UE) nr. 575/2013 prin intermediul unei noi cerințe privind fondurile proprii și pasivele eligibile, iar majorarea specifică instituțiilor care intră în categoria instituțiilor de importanță sistemică globală (G-SII) și cerința specifică firmelor care nu sunt G-SII ar trebui introduse prin modificări specifice ale Directivei 2014/59/UE și ale Regulamentului (UE) nr. 806/2014 al Parlamentului European și al Consiliului(11). Dispozițiile relevante care introduc standardul TLAC în prezentul regulament (UE) ar trebui citite împreună cu cele din actul legislativ menționat anterior și cu Directiva 2013/36/UE.

(16)  În conformitate cu standardul TLAC care acoperă doar G-SIB, cerința minimă care impune deținerea de suficiente fonduri proprii și pasive cu o capacitate foarte ridicată de absorbție a pierderilor care este introdusă în prezentul regulament ar trebui să se aplice numai în cazul G-SII. Cu toate acestea, regulile privind pasivele eligibile introduse în prezentul regulament ar trebui să se aplice tuturor instituțiilor, în conformitate cu ajustările și cerințele complementare ale Directivei 2014/59/UE.

(17)  În conformitate cu standardul TLAC, cerința privind fondurile proprii și pasivele eligibile ar trebui să se aplice entităților supuse rezoluției care sunt ele însele G-SII sau care fac parte dintr-un grup identificat drept G-SII. Cerința privind fondurile proprii și pasivele eligibile ar trebui să se aplice fie pe bază individuală, fie pe bază consolidată, în funcție de natura entităților supuse rezoluției care pot fi instituții de sine stătătoare fără filiale sau întreprinderi-mamă.

(18)  Directiva 2014/59/UE permite utilizarea instrumentelor de rezoluție nu numai pentru instituții, ci și pentru societățile financiare holding și societățile financiare holding mixte. Prin urmare, societățile financiare holding-mamă și societățile financiare holding mixte-mamă ar trebui să aibă o capacitate suficientă de absorbție a pierderilor în același mod ca instituțiile-mamă.

(19)  Pentru a asigura eficacitatea cerinței privind fondurile proprii și pasivele eligibile, este esențial ca instrumentele deținute pentru îndeplinirea acestei cerințe să aibă o capacitate ridicată de absorbție a pierderilor. Nu dispun de această capacitate pasivele care sunt excluse din instrumentul de recapitalizare internă menționat în Directiva 2014/59/UE și nici alte pasive care, deși, în principiu, pot fi recapitalizate intern, ar putea crea dificultăți atunci când sunt, în practică, recapitalizate intern. Prin urmare, pasivele respective nu ar trebui considerate eligibile pentru cerința privind fondurile proprii și pasivele eligibile. Pe de altă parte, instrumentele de capital, precum și datoriile subordonate, au o capacitate mare de absorbție a pierderilor. De asemenea, potențialul de a absorbi pierderile al pasivelor de rang egal cu anumite pasive excluse ar trebui recunoscut până la un anumit punct, conform standardului TLAC.

(19a)  La punerea în aplicare a standardului TLAC în dreptul Uniuni ar trebui să se asigure că instituțiile îndeplinesc în cel mai scurt timp cerințele stabilite privind fondurile proprii și pasivele eligibile pentru a asigura absorbția fără impedimente a pierderilor și recapitalizarea în cadrul procedurii de rezoluție. În acest sens este necesar să se introducă o clauză de anterioritate pentru titlurile de creanță care îndeplinesc anumite criterii. Prin urmare, în cazul pasivelor emise înainte de ... [data intrării în vigoare a prezentului regulament] nu ar trebui să se ia în considerare anumite criterii de eligibilitate calitativă. Această clauză de anterioritate ar trebui să se aplice pentru pasivele din partea subordonată a cerințelor privind TLAC și din partea subordonată a cerințelor privind MREL în conformitate cu Directiva 2014/59/UE, dar și pentru pasivele din partea nesubordonată a cerințelor privind TLAC și pentru partea nesubordonată a cerințelor privind MREL în conformitate cu Directiva 2014/59/UE.

(20)  Pentru a se evita dubla contabilizare a pasivelor în scopul cerinței privind fondurile proprii și pasivele eligibile, ar trebui introduse reguli pentru deducerea deținerilor de elemente de pasive eligibile, care să reflecte abordarea corespunzătoare prevăzută deja în Regulamentul (UE) nr. 575/2013 pentru deducerea instrumentelor de capital. Potrivit acestei abordări, deținerile de instrumente de pasive eligibile ar trebui deduse în primul rând din pasivele eligibile și, în măsura în care nu există suficiente pasive, din instrumentele de fonduri proprii de nivel 2.

(21)  Standardul TLAC conține anumite criterii de eligibilitate pentru pasive care sunt mai stricte decât actualele criterii de eligibilitate pentru instrumentele de capital. Pentru a se asigura coerența, criteriile de eligibilitate pentru instrumentele de capital ar trebui aliniate în ceea ce privește neeligibilitatea instrumentelor emise prin entități cu scop special din 1 ianuarie 2022.

(22)  De la adoptarea Regulamentului (UE) nr. 575/2013, standardul internațional privind tratamentul prudențial al expunerilor instituțiilor la CPC a fost modificat pentru a îmbunătăți tratamentul aplicat expunerilor instituțiilor față de CPC calificate (CPCC). Printre revizuirile semnificative ale acestui standard se numără utilizarea unei metode unice pentru determinarea cerinței de fonduri proprii pentru expunerile generate de contribuții la fondul de garantare, un plafon explicit pentru cerințele totale de fonduri proprii aplicate expunerilor față de CPCC și o abordare mai sensibilă la risc pentru stabilirea valorii instrumentelor financiare derivate în calcularea resurselor ipotetice ale unei CPCC. În același timp, tratamentul expunerilor față de CPC necalificate a rămas neschimbat. Având în vedere că standardele internaționale revizuite au introdus un tratament mai bine adaptat în contextul compensării centrale, dreptul Uniunii ar trebui să fie modificat pentru a include aceste standarde.

(23)  Pentru a garanta faptul că instituțiile își gestionează în mod adecvat expunerile sub formă de unități sau acțiuni deținute în organisme de plasament colectiv (OPC), regulile care stabilesc tratamentul aplicat expunerilor respective ar trebui să fie sensibile la riscuri și să promoveze transparența în ceea ce privește expunerile-suport ale OPC-urilor. Prin urmare, Comitetul de la Basel a adoptat un standard revizuit care stabilește o ierarhie clară a abordărilor utilizate pentru calcularea cuantumurilor ponderate la risc ale expunerilor pentru expunerile respective. Această ierarhie reflectă gradul de transparență în ceea ce privește expunerile-suport. Regulamentul (UE) nr. 575/2013 ar trebui aliniat la aceste reguli convenite la nivel internațional.

(24)  La calcularea valorii expunerii pentru tranzacțiile cu instrumente derivate în cadrul riscului de credit al contrapărții, Regulamentul (UE) nr. 575/2013 oferă instituțiilor posibilitatea de a alege între trei abordări standardizate diferite: metoda standardizată („MS”), metoda marcării la piață („MtMM” - Mark-to-Market Method) și metoda expunerii inițiale („OEM” - Original Exposure Method).

(25)  Aceste abordări standardizate nu recunosc însă în mod corespunzător capacitatea garanțiilor reale de a reduce riscurile în cadrul expunerilor. Calibrările acestor metode sunt depășite și nu reflectă nivelul ridicat de volatilitate observat în timpul crizei financiare. Nu sunt recunoscute în mod adecvat nici beneficiile compensării. Pentru a remedia aceste deficiențe, Comitetul de la Basel a decis să înlocuiască MS și MtMM cu o nouă abordare standardizată de calculare a valorii expunerii pentru expunerile la instrumente financiare derivate, așa-numita abordare standardizată pentru riscul de credit al contrapărții („SA-CCR”). Având în vedere că standardele internaționale revizuite au introdus o nouă metodă standardizată mai bine adaptată în contextul compensării centrale, dreptul Uniunii ar trebui să fie modificat pentru a include aceste standarde.

(26)  SA-CCR este mai sensibilă la riscuri decât MS și MtMM și ar trebui, așadar, să ducă la cerințe de fonduri proprii care să reflecte mai bine riscurile legate de tranzacțiile cu instrumente financiare derivate ale instituțiilor. În același timp, punerea în aplicare a SA-CCR de către instituții este mai complexă. Pentru unele instituții care utilizează în prezent MtMM, SA-CCR s-ar putea dovedi a fi prea complexă și prea dificil de aplicat. Pentru ▌instituții și pentru instituțiile care fac parte dintr-un grup consolidat cu un număr mediu de activități cu instrumente financiare derivate ar trebui introdusă o versiune simplificată a SA-CCR. Având în vedere că va fi mai puțin sensibilă la riscuri decât SA-CCR, această versiune simplificată ar trebui calibrată în mod corespunzător pentru a se asigura că nu subestimează valoarea expunerii pentru tranzacțiile cu instrumente financiare derivate.

(27)  În prezent, majoritatea instituțiilor utilizează MtMM - înlocuit de SA-CCR - pentru a calcula valoarea expunerii instrumentelor lor derivate. Calibrarea MtMM provine însă din normele adoptate în cadrul Basel I, se bazează pe condițiile de piață de la sfârșitul anilor 1980 și nu este suficient de exactă pentru a reflecta în mod adecvat riscul tranzacțiilor cu instrumente financiare derivate. Pentru instituțiile care au poziții limitate pe instrumente financiare derivate și care utilizează în prezent MtMM sau OEM, atât SA-CCR, cât și versiunea simplificată a SA-CCR ar putea fi prea complexe pentru a fi puse în aplicare. Prin urmare, OEM ar trebui menținută ca o alternativă pentru aceste instituții, dar ar trebui revizuită. Această formă revizuită a OEM ar trebui să reprezinte o alternativă adecvată la MtMM pentru instituții și pentru instituțiile care fac parte dintr-un grup consolidat cu activități limitate cu instrumente financiare derivate, fără deficiențele acestei metode învechite.

(28)  Ar trebui introduse criterii clare care să ghideze instituțiile în ceea ce privește alegerea abordării dintre opțiunile permise. Aceste criterii ar trebui să se bazeze pe dimensiunea activităților cu instrumente financiare derivate desfășurate de o instituție, care indică gradul de sofisticare pe care ar trebui să îl respecte instituția pentru calcularea valorii expunerii.

(29)  În timpul crizei financiare, pierderile din portofoliul de tranzacționare suportate de unele instituții cu sediul în Uniune au fost substanțiale. Pentru unele dintre acestea, nivelul de capital obligatoriu s-a dovedit a fi insuficient pentru acoperirea pierderilor respective, ceea ce le-a determinat să solicite sprijin financiar public extraordinar. Pe baza acestor observații, Comitetul de la Basel a eliminat o serie de deficiențe ale tratamentului prudențial aplicat pozițiilor din portofoliul de tranzacționare, care reprezintă cerințele de fonduri proprii pentru riscurile de piață.

(30)  În 2009, un prim set de reforme au fost finalizate la nivel internațional și transpuse în legislația Uniunii prin Directiva 2010/76/UE a Parlamentului European și a Consiliului(12).

(31)  Cu toate acestea, reforma din 2009 nu a abordat deficiențele structurale ale cerințelor de fonduri proprii pentru standardele privind riscul de piață. Lipsa de claritate în ceea ce privește linia de demarcație dintre portofoliul de tranzacționare și portofoliul bancar a creat posibilități de arbitraj de reglementare, iar lipsa sensibilității la risc a cerințelor de fonduri proprii pentru riscurile de piață nu a permis reflectarea întregii game de riscuri la care sunt expuse instituțiile.

(32)  Prin urmare, Comitetul de la Basel a lansat revizuirea fundamentală a portofoliului de tranzacționare (FRTB - fundamental review of the trading book) pentru a remedia aceste deficiențe. Lucrările în acest sens au fost finalizate în ianuarie 2016. Standardele FRTB sporesc sensibilitatea la risc a cadrului privind riscul de piață prin stabilirea cerințelor de fonduri proprii la un cuantum mai proporțional cu riscurile aferente pozițiilor din portofoliul de tranzacționare și clarifică definiția liniei de demarcație dintre portofoliul bancar și portofoliul de tranzacționare.

(33)  Punerea în aplicare a standardelor FRTB în Uniune trebuie să mențină buna funcționare a piețelor financiare în Uniune. Din analizele recente ale impactului standardelor FTRB reiese că este de așteptat ca punerea în aplicare a standardelor FTRB să conducă la o creștere puternică a cerinței totale privind fondurile proprii pentru riscurile de piață. Prin urmare, pentru a se evita o scădere bruscă a activității de tranzacționare în Uniune, ar trebui prevăzută o perioadă de introducere treptată, astfel încât instituțiile să poată recunoaște nivelul total al cerințelor de fonduri proprii pentru riscurile de piață generat de transpunerea standardelor FTRB în Uniune. Această perioadă de tranziție trebuie să asigure introducerea treptată a standardelor de la Basel pentru a reduce incertitudinea în cadrul instituțiilor cu privire la cerințele viitoare de fonduri proprii pentru riscurile de piață. O perioadă de tranziție adecvată trebuie să asigure, pe de o parte, că punerea în aplicare a standardului FTRB nu conduce la o creștere puternică a cerințelor de fonduri proprii totale pentru riscurile de piață, iar pe de altă parte că perioada de tranziție nu conduce la cerințe scăzute de fonduri proprii pentru riscurile de piață comparativ cu statu quo-ul. Ar trebui să se acorde, de asemenea, o atenție deosebită particularităților tranzacționării în Europa și ar trebui prevăzute ajustări ale cerințelor de fonduri proprii pentru obligațiunile suverane și garantate, precum și pentru securitizările simple, transparente și standardizate.

(34)  Un tratament proporțional pentru riscurile de piață ar trebui aplicat și instituțiilor cu activități limitate în portofoliul de tranzacționare, ceea ce ar permite unui număr mai mare de instituții cu activități de tranzacționare reduse să aplice cadrul riscului de credit pentru pozițiile din portofoliul bancar, astfel cum se prevede în versiunea revizuită a derogării pentru portofoliile de tranzacționare de mici dimensiuni. În plus, instituțiile cu portofolii de tranzacționare de dimensiuni medii ar trebui să aibă dreptul să utilizeze o abordare standardizată simplificată pentru calcularea cerințelor de fonduri proprii pentru riscurile de piață în conformitate cu abordarea aplicabilă în prezent în temeiul Regulamentului (UE) nr. 575/2013. Aceste cerințe mai puțin restrictive ar trebui aplicate și instituțiilor care fac parte dintr-un grup consolidat, cu condiția ca ele să îndeplinească, ca instituții de sine stătătoare, cerințele menționate anterior.

(35)  Cadrul privind expunerile mari ar trebui consolidat pentru a îmbunătăți capacitatea instituțiilor de a absorbi pierderile și conformitatea cu standardele internaționale. În acest scop, ar trebui utilizat capital de mai bună calitate drept capital de bază pentru calcularea limitei expunerilor mari, iar expunerile la instrumentele financiare derivate de credit ar trebui calculate prin intermediul SA-CCR. În plus, ar trebui scăzută limita expunerilor pe care G-SIB le pot deține față de alte G-SIB pentru a reduce riscurile sistemice asociate legăturilor dintre instituțiile mari și impactul pe care neîndeplinirea obligațiilor de plată ale contrapărții le-ar putea avea asupra stabilității financiare.

(36)  Indicatorul de acoperire a necesarului de lichiditate (LCR) asigură faptul că instituțiile de credit și firmele de investiții de importanță sistemică vor putea face față unei presiuni puternice pe termen scurt, însă nu garantează faptul că instituțiile de credit și firmele de investiții respective vor avea o structură de finanțare stabilă într-un orizont de timp mai lung. A apărut astfel necesitatea de a se elabora la nivelul UE o cerință de finanțare stabilă detaliată și obligatorie, care ar trebui să fie respectată în permanență pentru a preveni neconcordanțele excesive de scadențe dintre active și pasive și dependența excesivă de finanțarea interbancară pe termen scurt.

(37)  Prin urmare, în concordanță cu standardele Comitetului de la Basel privind finanțarea stabilă, ar trebui adoptate norme care să definească cerința de finanțare stabilă ca raportul dintre cuantumul finanțării stabile disponibile a instituției și cuantumul finanțării stabile obligatorii, într-un orizont de timp de un an. Acesta este indicatorul obligatoriu de finanțare stabilă netă („NSFR”). Cuantumul finanțării stabile disponibile ar trebui calculat prin înmulțirea pasivelor și capitalului reglementat al instituției cu factorii corespunzători care reflectă gradul de fiabilitate al acestora în orizontul de timp de un an al NSFR. Cuantumul finanțării stabile obligatorii ar trebui calculat prin înmulțirea activelor și expunerilor extrabilanțiere ale instituției cu factorii corespunzători care reflectă caracteristicile de lichiditate și scadențele reziduale ale acestora în orizontul de timp de un an al NSFR.

(38)  NSFR ar trebui exprimat ca procent și stabilit la un nivel minim de 100 %, ceea ce arată că o instituție deține suficientă finanțare stabilă pentru a-și îndeplini nevoile de finanțare pe parcursul unei perioade de un an, atât în condiții normale, cât și în condiții de criză. În cazul în care NSFR scade sub nivelul de 100 %, instituția ar trebui să respecte cerințele specifice prevăzute la articolul 414 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 pentru restabilirea rapidă a NSFR la nivelul minim. Măsurile de supraveghere în caz de nerespectare nu ar trebui să fie automate, ci autoritățile competente ar trebui să evalueze motivele pentru nerespectarea cerinței NSFR înainte de a defini eventualele măsuri de supraveghere.

(39)  În conformitate cu recomandările formulate de ABE în raportul din 15 decembrie 2015, elaborat în temeiul articolului 510 alineatele (1) și (2) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, regulile de calculare a NSFR ar trebui să fie strâns aliniate la standardele Comitetului de la Basel, inclusiv la evoluțiile acestor standarde în ceea ce privește tratamentul aplicat tranzacțiilor cu instrumente financiare derivate. Cu toate acestea, necesitatea de a lua în considerare anumite particularități europene pentru a se asigura că NSFR nu împiedică finanțarea economiei reale europene justifică adoptarea unor ajustări ale NSFR din cadrul Basel pentru definiția NSFR la nivel european. Aceste ajustări datorate contextului european sunt recomandate în raportul privind NSFR elaborat de ABE și se referă, în principal, la tratamentele specifice pentru i) modelele de tip pass-through, în general, și emisiunea de obligațiuni garantate, în special; ii) activitățile de finanțare a comerțului; iii) economiile reglementate centralizate; iv) împrumuturile garantate pentru bunuri imobile locative și v) cooperativele de credit. Aceste tratamente specifice propuse reflectă, în mare măsură, tratamentul preferențial acordat acestor activități în cadrul european privind LCR față de cadrul Basel privind LCR. Dat fiind că NSFR completează LCR, ar trebui să se asigure cu adevărat coerența între cei doi indicatori în ceea ce privește definiția și calibrarea acestora. Acest lucru este valabil, în special, pentru factorii finanțării stabile obligatorii care se aplică activelor lichide cu un nivel ridicat de calitate din cadrul LCR pentru calcularea NSFR, care trebuie să reflecte definițiile și marjele de ajustare aplicabile în cadrul european privind LCR, indiferent de conformitatea cu cerințele generale și operaționale stabilite pentru calcularea LCR care nu sunt adecvate pentru orizontul de un an utilizat pentru calcularea NSFR.

(40)  Dincolo de particularitățile europene, tratamentul strict aplicat tranzacțiilor cu instrumente financiare derivate în cadrul Basel privind NSFR ar putea avea un impact important asupra activităților cu instrumente financiare derivate ale instituțiilor și, prin urmare, asupra piețelor financiare europene și asupra accesului utilizatorilor finali la anumite operațiuni. Tranzacțiile cu instrumente financiare derivate și unele tranzacții interdependente, inclusiv activitățile de compensare, ar putea fi afectate în mod nejustificat și disproporționat de introducerea NSFR din cadrul Basel dacă nu au făcut obiectul unor consultări publice și al unor studii cantitative de impact aprofundate. Cerința suplimentară de a deține finanțare stabilă de 20 % din datoriile derivate brute este considerată pe scară foarte largă drept o măsură aproximativă care supraestimează riscurile de finanțare suplimentare legate de potențiala creștere a datoriilor derivate într-un orizont de timp de un an. Prin urmare, pare rezonabil să se adopte o măsură alternativă mai sensibilă la risc care să nu afecteze buna funcționare a piețelor financiare europene și punerea la dispoziția instituțiilor și a utilizatorilor finali, inclusiv a societăților, a unor instrumente de acoperire a riscurilor, pentru a asigura finanțarea acestora ca obiectiv al uniunii piețelor de capital. Pentru tranzacțiile cu instrumente financiare derivate în afara marjei, Comitetul de la Basel a revizuit recent dispozițiile din 2014 privind tratamentul tranzacțiilor cu instrumente derivate în cadrul NSFR, recunoscând că standardul, în forma respectivă, este inadecvat pentru stabilirea cerinței de refinanțare și că factorul de finanțare stabilă obligatorie („RSF”) de 20 % era prea prudent. Comitetul de la Basel a ajuns la un acord ca, la latitudinea fiecărui stat, jurisdicțiile să poată reduce valoarea acestui factor până la un prag de 5 %.

(41)  Asimetria din cadrul Basel în ceea ce privește tratamentul aplicat finanțării pe termen scurt, cum ar fi acordurile repo (finanțare stabilă nerecunoscută), și cel aplicat creditării pe termen scurt, cum ar fi tranzacțiile de reverse repo [finanțare stabilă obligatorie - 10 % dacă tranzacția este garantată cu active lichide cu un nivel ridicat de calitate (HQLA) de nivel 1, astfel cum sunt definite în LCR, și 15 % pentru alte tranzacții] cu clienți financiari vizează descurajarea numeroaselor legături de finanțare pe termen scurt dintre clienții financiari, care sunt o sursă de interconectare și îngreunează rezoluția unei instituții fără generarea unui risc de contagiune pentru restul sistemului financiar în caz de faliment. Cu toate acestea, calibrarea asimetriei este excesiv de prudentă și ar putea afecta lichiditatea titlurilor de valoare utilizate de obicei drept garanții reale în tranzacțiile pe termen scurt, în special a obligațiunilor suverane, întrucât instituțiile vor reduce probabil volumul operațiunilor lor pe piețele repo. Acest lucru ar putea submina, de asemenea, activitățile de formare a pieței, întrucât piețele repo facilitează gestionarea stocurilor necesare, ceea ce contravine obiectivelor uniunii piețelor de capital. În plus, s-ar îngreuna transformarea acestor titluri de valoare în numerar în mod rapid și la un preț bun, ceea ce ar putea pune în pericol eficacitatea LCR, care se bazează pe principiul dispunerii de o rezervă de active lichide care pot fi ușor convertite în numerar în cazul unei crize de lichiditate. În cele din urmă, calibrarea acestei asimetrii ar putea afecta lichiditatea piețelor de finanțare interbancară, în special în scopul gestionării lichidităților, deoarece va deveni mai costisitor pentru bănci să își acorde reciproc împrumuturi pe termen scurt. Tratamentul asimetric ar trebui menținut, dar factorii RSF ar trebui reduși la 5 % și, respectiv, la 10 % (în loc de 10 % și , respectiv, 15 %).

(42)  Pe lângă recalibrarea factorului RSF din cadrul Basel care se aplică tranzacțiilor reverse repo pe termen scurt cu clienți financiari care sunt garantate cu obligațiuni suverane (5 % în loc de 10 %), s-au dovedit a fi necesare și alte ajustări pentru a se asigura că introducerea NSFR nu afectează lichiditatea piețelor obligațiunilor suverane. Factorul RSF de 5 % din cadrul Basel care se aplică HQLA de nivel 1, inclusiv obligațiunilor suverane, implică faptul că instituțiile ar trebui să dețină acest procent de finanțare negarantată pe termen lung disponibilă imediat indiferent de intervalul de timp pentru care preconizează că vor deține aceste obligațiuni suverane. Acest lucru ar putea stimula și mai mult instituțiile să depună numerar la băncile centrale, mai degrabă decât să acționeze ca dealeri primari și să furnizeze lichidități pe piețele obligațiunilor suverane. În plus, acest factor nu este conform cu LCR care recunoaște lichiditatea deplină a acestor active, chiar și în perioade de criză gravă de lichiditate (marjă de ajustare de 0 %). Prin urmare, factorul RSF pentru HQLA de nivel 1, astfel cum sunt definite în LCR la nivelul UE, excluzând obligațiunile garantate cu un nivel extrem de ridicat de calitate, ar trebui redus de la 5 % la 0 %.

(43)  În plus, toate HQLA de nivel 1, astfel cum sunt definite în LCR la nivelul UE, excluzând obligațiunile garantate cu un nivel extrem de ridicat de calitate, care sunt primite ca marje de variație în contracte derivate ar trebui să compenseze activele derivate, însă, conform standardului de la Basel, numai numerarul care respectă condițiile din cadrul privind efectul de levier este acceptat pentru compensarea activelor derivate. Această recunoaștere mai largă a activelor primite ca marje de variație va contribui la lichiditatea piețelor obligațiunilor suverane, va evita penalizarea utilizatorilor finali care dețin volume mari de obligațiuni suverane, dar puțin numerar (cum ar fi fondurile de pensii) și va preveni crearea de presiuni suplimentare asupra cererii de numerar pe piețele repo.

(44)  NSFR ar trebui să se aplice instituțiilor atât pe bază individuală, cât și pe bază consolidată, cu excepția cazului în care autoritățile competente acordă o derogare de la aplicarea NSFR pe bază individuală. Acest lucru se suprapune cu domeniul de aplicare al LCR, față de care NSFR este complementar. În cazul în care nu s-a acordat o derogare de la aplicarea NSFR la nivel individual, pentru tranzacțiile dintre două instituții care aparțin aceluiași grup sau aceluiași sistem instituțional de protecție ar trebui, în principiu, să se aplice factori simetrici de finanțare stabilă disponibilă și obligatorie, astfel încât să se evite o pierdere de finanțare în cadrul pieței interne și să nu se împiedice gestionarea eficace a lichidității în grupurile europene în care lichiditățile sunt gestionate la nivel central. Astfel de tratamente preferențiale simetrice ar trebui să fie acorde numai tranzacțiilor intragrup pentru care există toate măsurile de protecție necesare, pe baza unor criterii suplimentare pentru tranzacțiile transfrontaliere, și numai cu aprobarea prealabilă a autorităților competente implicate, deoarece nu se poate presupune că instituțiile care întâmpină dificultăți în a-și onora obligațiile de plată vor primi întotdeauna sprijin financiar din partea altor întreprinderi care aparțin aceluiași grup sau aceluiași sistem instituțional de protecție.

(44a)  De asemenea, ar trebui să se prevadă posibilitatea ca instituțiile mici și cu un grad redus de complexitate să poată utiliza o versiune simplificată a NSFR. O versiune simplificată, mai puțin detaliată a NSFR ar trebui să necesite colectarea unui număr limitat de puncte de date, reducând astfel, pe de o parte, complexitatea calculelor pentru instituțiile mici și cu un grad redus de complexitate în conformitate cu principiul proporționalității și asigurându-se, în același timp, că instituțiile mici și cu un grad redus de complexitate mențin, totuși, o finanțare suficient de stabilă, printr-o calibrare mai strictă.

(45)  Consolidarea filialelor din țări terțe ar trebui să țină seama în mod corespunzător de cerințele de finanțare stabilă aplicabile în aceste țări. În consecință, normele de consolidare din Uniune nu ar trebui să introducă pentru finanțarea stabilă disponibilă și pentru cea obligatorie în filialele din țări terțe un tratament mai favorabil decât cel care este prevăzut în temeiul legislației naționale din țările terțe respective.

(46)  În conformitate cu articolul 508 alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, Comisia trebuie să prezinte un raport privind un regim corespunzător pentru supravegherea prudențială a firmelor de investiții și să înainteze, dacă este cazul, o propunere legislativă. Până când începe să se aplice dispoziția respectivă, firmele de investiții, altele decât firmele de investiții de importanță sistemică, ar trebui să facă în continuare obiectul legislației naționale a statelor membre în ceea ce privește cerința de finanțare netă stabilă. Cu toate acestea, firmele de investiții, altele decât firmele de investiții de importanță sistemică, ar trebui să facă obiectul NSFR prevăzut în Regulamentul (UE) nr. 575/2013 pe bază consolidată, atunci când fac parte din grupuri bancare, pentru a permite calcularea corespunzătoare a NSFR la nivel consolidat.

(47)  Instituțiile ar trebui să aibă obligația de a raporta autorităților lor competente, în moneda de raportare, NSFR detaliat obligatoriu pentru toate elementele și separat pentru elementele denominate în fiecare monedă semnificativă, pentru a se asigura o monitorizare adecvată a eventualelor neconcordanțe de monede. NSFR nu ar trebui să impună instituțiilor nicio cerință de dublă raportare și nici cerințe de raportare care nu sunt conforme cu normele în vigoare, iar instituțiilor ar trebui să li se acorde suficient timp pentru a se pregăti în vederea intrării în vigoare a noilor cerințe de raportare.

(48)  Având în vedere că furnizarea de informații pertinente și comparabile către piață cu privire la indicatorii comuni de risc cheie ai instituțiilor reprezintă un principiu fundamental al unui sistem bancar solid, este esențial să se reducă asimetria informațiilor cât mai mult posibil și să se faciliteze comparabilitatea profilurilor de risc ale instituțiilor de credit în cadrul aceleiași jurisdicții și între jurisdicții diferite. Comitetul de la Basel pentru supraveghere bancară (BCBS) a publicat, în ianuarie 2015, standardele revizuite privind publicarea informațiilor din cadrul pilonului 3 pentru a îmbunătăți comparabilitatea, calitatea și coerența informațiilor de reglementare publicate de instituții către piață. Prin urmare, este oportun să se modifice actualele cerințe privind publicarea informaților pentru a pune în aplicare aceste noi standarde internaționale.

(49)  Respondenții la cererea de contribuții organizată de Comisie referitor la cadrul de reglementare al UE pentru serviciile financiare au considerat că actualele cerințe de publicare a informațiilor sunt disproporționate și împovărătoare pentru instituțiile mai mici. Fără a aduce atingere alinierii mai strânse a publicării de informații la standardele internaționale, instituțiile mai mici și mai puțin complexe ar trebui să aibă obligația de a publica informații mai puțin frecvent și la un nivel de detaliu mai redus decât instituțiile mai mari, ceea ce ar reduce sarcina administrativă la care sunt supuse.

(50)  Instituțiile financiare ar trebui să aplice politici privind remunerația neutre din punctul de vedere al genului, în conformitate cu principiul prevăzut la articolul 157 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene. Ar trebui aduse unele clarificări în ceea ce privește publicarea informațiilor privind remunerația. Cerințele de publicare privind remunerația stabilite în prezentul regulament ar trebui să fie compatibile cu scopul normelor privind remunerația, și anume să stabilească și să mențină, pentru categoriile de personal ale căror activități profesionale au un impact important asupra profilului de risc al instituțiilor de credit și al firmelor de investiții, politici și practici de remunerare care să fie coerente cu o gestiune eficientă a riscurilor. Mai mult, instituțiile care beneficiază de o derogare de la anumite norme privind remunerația ar trebui să aibă obligația de a publica informații privind o astfel de derogare.

(52)  Întreprinderile mici și mijlocii (IMM-urile) reprezintă unul dintre pilonii economiei Uniunii, întrucât joacă un rol fundamental în asigurarea creșterii economice și crearea de locuri de muncă. Dat fiind că IMM-urile prezintă riscuri sistemice mai reduse în comparație cu societățile mai mari, cerințele de capital pentru expunerile față de IMM-uri ar trebui să fie mai reduse decât cele pentru societățile de mari dimensiuni pentru a se asigura finanțarea bancară optimă a IMM-urilor. În prezent, expunerile față de IMM-uri în valoare de până la 1,5 milioane EUR fac obiectul unei reduceri cu 23,81 % a cuantumului ponderat la risc al expunerii. Pragul ar trebui ridicat la 3,0 milioane EUR. Reducerea cerințelor de capital ar trebui extinsă la expunerile față de IMM-uri care depășesc pragul de 3,0 milioane EUR și ar trebui să se aplice, pentru partea care depășește acest prag, o reducere de 15 % a cuantumului ponderat la risc al expunerii.

(53)  Investițiile în infrastructură sunt esențiale pentru consolidarea competitivității Europei și pentru stimularea creării de locuri de muncă. Redresarea și creșterea viitoare a economiei Uniunii depind în mare măsură de disponibilitatea capitalului pentru investiții strategice de importanță europeană în infrastructură, în special în rețelele de bandă largă și de energie, în infrastructura de transport și infrastructura de electromobilitate, mai ales în centrele industriale, în educație, cercetare și inovare, precum și în energia din surse regenerabile și în eficiența energetică. Planul de investiții pentru Europa urmărește să promoveze finanțări suplimentare pentru proiectele de infrastructură viabile, printre altele, prin mobilizarea unor surse suplimentare de finanțare privată. Pentru mai mulți investitori potențiali, principala preocupare o reprezintă lipsa percepută de proiecte viabile și capacitatea limitată de a evalua riscurile în mod corespunzător din cauza complexității intrinseci a acestora.

(54)  Prin urmare, pentru a încuraja investițiile private și publice în proiecte de infrastructură, este esențial să se stabilească un mediu de reglementare care să fie în măsură să promoveze proiectele de infrastructură de înaltă calitate și să reducă riscurile pentru investitori. În special, ar trebui reduse cerințele de capital pentru expunerile la proiecte de infrastructură, cu condiția ca acestea să respecte o serie de criterii care să le poată reduce profilul de risc și să le îmbunătățească previzibilitatea fluxurilor de numerar. Comisia ar trebui să revizuiască această dispoziție la ... [trei ani de la data intrării în vigoare a prezentului regulament], pentru a evalua: a) a) impactul acesteia asupra volumului investițiilor în infrastructură ▌ și b) caracterul adecvat al acesteia din punct de vedere prudențial. Comisia ar trebui să analizeze, de asemenea, dacă domeniul de aplicare ar trebui extins la investițiile în infrastructură realizate de societăți.

(55)  Articolul 508 alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 al Parlamentului European și al Consiliului2 prevede obligația Comisiei de a transmite Parlamentului European și Consiliului un raport privind regimul corespunzător pentru supravegherea prudențială a firmelor de investiții și a firmelor menționate la articolul 4 alineatul (1) punctul 2 literele (b) și (c) din regulamentul menționat, care să fie urmat, dacă este cazul, de o propunere legislativă. Propunerea legislativă poate introduce noi cerințe pentru aceste firme. Pentru a se asigura proporționalitatea și a se evita modificările inutile și repetate ale reglementărilor, firmele de investiții care nu sunt sistemice ar trebui, așadar, să fie excluse de la obligația respectării noilor dispoziții de modificare a Regulamentului (UE) nr. 575/2013. Cu toate acestea, firmele de investiții care prezintă același risc sistemic ca instituțiile de credit ar trebui să facă obiectul acelorași cerințe ca cele care se aplică instituțiilor de credit.

(55a)  În conformitate cu recomandările ABE, ESMA și BCE, dat fiind modelul diferit de afaceri al acestora, infrastructura piețelor financiare sub forma contrapărților centrale și a depozitarilor centrali de valori mobiliare ar trebui scutită de indicatorul efectului de levier, de cerința minimă privind fondurile proprii și de indicatorul de finanțare stabilă netă. Aceste instituții trebuie să obțină o licență bancară doar pentru a obține accesul la facilități overnight ale băncilor centrale și a-și îndeplini rolul ca mijloc esențial pentru atingerea unor obiective politice și de reglementare importante în sectorul financiar. În acest sens, Comisia ar trebui să asigure respectarea recomandărilor ABE, ESMA și BCE prin acordarea derogărilor relevante.

(56)  Având în vedere consolidarea supravegherii la nivel de grup generată de consolidarea cadrului de reglementare prudențial și de instituirea uniunii bancare, este de dorit ca instituțiile să beneficieze și mai mult de avantajele pieței unice, inclusiv pentru asigurarea unei gestionări eficiente a resurselor de capital și de lichiditate în cadrul grupului. Prin urmare, grupurile transfrontaliere ar trebui să poată beneficia de o derogare de la aplicarea cerințelor la nivel individual pentru filiale sau pentru instituțiile-mamă, cu condiția să existe garanții adecvate care să asigure că entitățile care fac obiectul derogării vor avea la dispoziție capital și lichidități suficiente. În cazul în care sunt îndeplinite toate garanțiile, autoritatea competentă va avea responsabilitatea de a decide dacă acordă sau nu astfel de derogări. Deciziile autorităților competente ar trebui să fie justificate în mod corespunzător.

(56a)  În conformitate cu revizuirea fundamentală a portofoliului de tranzacționare (FRTB) propusă de Comitetul de la Basel în vederea introducerii unui cadru de evaluare a gradului de modelare a factorilor de risc bazat pe criterii referitoare la prețurile reale, băncile ar trebui să își poată evalua pragul impus pentru un factor de risc, pe baza unor date fiabile privind prețurile, care să reflecte realitatea pieței. Datele privind tranzacțiile provenind exclusiv de la bănci ar putea să nu fie suficiente pentru o evaluare fiabilă a riscurilor. Prezentul regulament ar trebui să permită băncilor să utilizeze instrumente de agregare a datelor, care ar putea fi furnizate și de terți, ca mecanism de colectare și preluare de prețuri reale de pe diferite piețe, precum și de extindere a anvergurii evaluării riscurilor de către bancă și de îmbunătățire a răspunderii acestora privind datele utilizate pentru modelarea pragului factorului de risc.

(57)  Pentru a facilita respectarea de către instituții a normelor prevăzute în prezentul regulament și în Directiva 36/2013/UE, precum și a standardelor tehnice de reglementare, a standardelor tehnice de punere în aplicare, a ghidurilor și a modelelor adoptate pentru punerea în aplicare a acestor norme, ABE ar trebui să dezvolte un instrument informatic care să ghideze instituțiile în vederea identificării dispozițiilor, standardelor și modelelor relevante în funcție de dimensiunea lor și de modelul lor de afaceri.

(58)  Pentru a facilita comparabilitatea informațiilor publicate, ar trebui să i se confere ABE mandatul de a elabora modele standardizate de publicare a informațiilor care să acopere toate cerințele semnificative în materie de publicare a informațiilor prevăzute în Regulamentul (UE) nr. 575/2013 al Parlamentului European și al Consiliului. La elaborarea acestor standarde, ABE ar trebui să ia în considerare dimensiunea și complexitatea instituțiilor, precum și natura și nivelul de risc al activităților lor.

(59)  Pentru a se asigura o definire adecvată a anumitor dispoziții tehnice specifice ale Regulamentului (UE) nr. 573/2013 și pentru a se lua în considerare eventualele evoluții de la nivel internațional, competența de a adopta acte în conformitate cu articolul 290 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene ar trebui să fie delegată Comisiei în ceea ce privește lista de produse sau servicii ale căror active și pasive pot fi considerate interdependente și în ceea ce privește definirea tratamentului aplicat pentru calcularea NSFR instrumentelor financiare derivate, tranzacțiilor de creditare garantată și operațiunilor ajustate la condițiile pieței de capital, precum și tranzacțiilor negarantate de mai puțin de șase luni cu clienți financiari.

(60)  Comisia ar trebui să adopte proiectele de standarde tehnice de reglementare elaborate de ABE în ceea ce privește cerințele de fonduri proprii pentru riscul de piață aferent pozițiilor din afara portofoliului de tranzacționare, instrumentele expuse la riscuri reziduale, calculele aferente trecerii bruște în starea de nerambursare, aprobarea de a utiliza modele interne pentru riscul de piață, testarea ex post a modelelor interne, atribuirea profitului și a pierderii, factorii de risc nemodelabili și riscul de nerambursare în abordarea bazată pe modele interne pentru riscul de piață, prin intermediul unor acte delegate în temeiul articolului 290 din TFUE și în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010. Este deosebit de important ca, în cursul lucrărilor sale pregătitoare, Comisia să organizeze consultări adecvate, inclusiv la nivel de experți. Comisia și ABE ar trebui să se asigure că standardele și cerințele respective pot fi aplicate de către toate instituțiile vizate într-o manieră proporțională cu natura, amploarea și complexitatea instituțiilor respective și a activităților acestora.

(61)  În scopul aplicării normelor privind expunerile mari, Comisia ar trebui să precizeze, prin adoptarea de acte legislative în conformitate cu articolul 290 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, circumstanțele în care sunt îndeplinite condițiile pentru existența unui grup de clienți aflați în legătură și modul de calculare a valorii expunerilor rezultate din contractele menționate în anexa II și din contractele derivate de credit care nu sunt încheiate direct cu un client, dar care stau la baza unui instrument de datorie sau de capital emis de respectivul client, precum și cazurile și termenul-limită în care autoritățile competente ar putea permite depășirea limitei expunerii. De asemenea, Comisia ar trebui să emită standarde tehnice de reglementare care să specifice formatul și frecvența raportării privind expunerile mari, precum și criteriile pentru identificarea instituțiilor financiare din sectorul bancar paralel la care se referă obligațiile de raportare privind expunerile mari.

(61a)  Obligațiunile de stat dețin un rol crucial pentru asigurarea unor active lichide de înaltă calitate pentru investitori și a unor surse de finanțare stabile pentru guverne. Totuși, în unele state membre, instituțiile financiare au investit peste măsură în obligațiuni de stat emise de propriul guvern, ceea ce constituie o „preferință națională” excesivă. Întrucât unul dintre principalele obiective ale uniunii bancare este de a rupe legătura dintre riscul bancar și riscul suveran și întrucât cadrul de reglementare al Uniunii privind tratamentul prudențial al datoriei suverane ar trebui să fie în continuare în conformitate cu standardul internațional, băncile ar trebui să își continue eforturile în direcția unui portofoliu mai diversificat de obligațiuni suverane.

(62)  În ceea ce privește riscul de credit al contrapărții, competența de a adopta acte în conformitate cu articolul 290 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene ar trebui să fie delegată Comisiei în ceea ce privește definirea aspectelor legate determinantul de risc semnificativ al tranzacțiilor, delta de supraveghere și majorarea aferentă categoriei de risc de marfă.

(63)  Înainte de a adopta acte în conformitate cu articolul 290 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, este deosebit de important ca, pe durata activității de pregătire a actelor respective, Comisia să desfășoare consultări adecvate, inclusiv la nivel de experți, care să fie efectuate în conformitate cu principiile prevăzute în Acordul interinstituțional privind o mai bună legiferare din 13 aprilie 2016. În special, pentru a asigura participarea egală la pregătirea actelor delegate, Parlamentul European și Consiliul primesc toate documentele în același timp cu experții din statele membre, iar experții acestor instituții au acces sistematic la reuniunile grupurilor de experți ale Comisiei însărcinate cu pregătirea actelor delegate

(64)  Pentru a reacționa mai eficient la evoluțiile în timp ale standardelor privind publicarea informațiilor de la nivel internațional și de la nivelul Uniunii, Comisia ar trebui să aibă competența de a modifica cerințele privind publicarea informațiilor prevăzute în Regulamentul (UE) nr. 575/2013 prin intermediul unui act delegat.

(65)  ABE ar trebui să raporteze situațiile în care proporționalitatea pachetului de raportare în scopuri de supraveghere la nivelul Uniunii ar putea fi îmbunătățită în ceea ce privește domeniul de aplicare, nivelul de detaliu sau frecvența și să formuleze cel puțin recomandări concrete de reducere a costurilor medii de asigurare a conformității pentru instituțiile mici cu 20 % sau mai mult, la modul ideal, și cu cel puțin 10%, printr-o simplificare corespunzătoare a cerințelor.

(65a)  În plus, în termen de doi ani de la data intrării în vigoare a prezentului regulament și în cooperare cu celelalte autorități competente, în special cu BCE, ABE ar trebui să elaboreze un raport cuprinzător cu privire la necesitatea de a revizui sistemul de raportare. Acesta ar trebui să servească drept punct de plecare pentru elaborarea unei propuneri legislative de către Comisia Europeană. Obiectivul acestui raport ar trebui să fie crearea unui sistem integrat și standardizat pentru cerințele de raportare care vizează datele statistice și de reglementare pentru toate instituțiile stabilite în Uniune. Un asemenea sistem ar trebui să folosească, printre altele, definiții și standarde coerente pentru datele care fac obiectul colectării, să garanteze un schimb de informații fiabil și permanent între autoritățile competente și să instituie o entitate centrală pentru datele statistice și de reglementare care să administreze, să reunească și să distribuie cererile de date și datele colectate. Obiectivul este ca, centralizând și armonizând colectarea datelor și solicitările în acest fel, să se prevină solicitarea repetată a unor date similare sau identice de către autorități diferite, reducând astfel în mod semnificativ eforturile administrative sau financiare, atât pentru autoritățile competente, cât și pentru instituții.

(66)  În scopul aplicării cerințelor de fonduri proprii pentru expunerile sub formă de unități sau acțiuni deținute în OPC-uri, Comisia ar trebui să precizeze, prin adoptarea unui standard tehnic de reglementare, modul în care instituțiile trebuie să calculeze cuantumul ponderat la risc al expunerii în conformitate cu abordarea pe bază de mandat în cazul în care oricare dintre datele de intrare necesare pentru efectuarea acestui calcul este indisponibilă.

(67)  Întrucât obiectivele prezentului regulament, și anume consolidarea și rafinarea legislației existente a Uniunii care asigură aplicarea de norme prudențiale uniforme instituțiilor de credit și firmelor de investiții din întreaga Uniune, nu pot fi realizate în mod suficient de statele membre, dar, având în vedere amploarea și efectele lor, pot fi realizate mai bine la nivelul Uniunii, Uniunea poate adopta măsuri, în conformitate cu principiul subsidiarității, astfel cum este prevăzut la articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană. În conformitate cu principiul proporționalității, prevăzut la același articol, dispozițiile prezentului regulament nu depășesc ceea ce este necesar pentru atingerea acestor obiective. Prezentul regulament nu ar trebui să impună instituțiilor să furnizeze informații bazate pe cadre contabile diferite de cele care le sunt aplicabile în temeiul altor acte de drept al Uniunii și de drept național.

(67a)  Finalizarea uniunii bancare reprezintă un important pas înainte pentru a crea piețe transfrontaliere funcționale și a garanta că clienții băncilor pot beneficia de efectele pozitive ale unei piețe bancare europene armonizate și integrate, care oferă băncilor europene condiții de concurență echitabile. Au fost realizate progrese majore în ceea ce privește finalizarea uniunii bancare, dar rămân unele obstacole, cum ar fi în domeniul opțiunilor și marjelor de apreciere. Armonizarea normelor rămâne deosebit de dificilă în privința expunerilor intragrup transfrontaliere mari, deoarece mecanismul unic de supraveghere nu are competență unică în acest domeniu. În plus, activitățile transfrontaliere în cadrul uniunii bancare sunt supuse pe deplin metodologiei utilizate de către Comitetul de la Basel pentru supraveghere bancară (BCBS), fiind mai puțin atractiv pentru o bancă cu sediul într-o țară din zona euro să își extindă activitatea într-o altă țară din zona euro, mai degrabă decât pe piața sa internă. În consecință, Comisia, după consultarea atentă a BCE, CERS și ABE, ar trebui să analizeze cadrul actual, menținând, totodată, o abordare echilibrată și solidă din punct de vedere prudențial față de țările de origine și țările gazdă și luând în considerare beneficiile și riscurile potențiale pentru statele membre și regiuni.

(68)  Având în vedere modificările tratamentului aplicat expunerilor la CPCC, în special ale tratamentului aplicat contribuțiilor instituțiilor la fondurile de garantare ale CPCC, ar trebui modificate, de asemenea, dispozițiile relevante ale Regulamentului (UE) nr. 648/2012 care au fost introduse în regulamentul menționat prin Regulamentul (UE) nr. 575/2013 și care prezintă calcularea capitalului ipotetic al CPC, care este apoi utilizat de instituții pentru a-și calcula cerințele de fonduri proprii.

(69)  Anumite dispoziții referitoare la noile cerințe privind fondurile proprii și pasivele eligibile care pun în aplicare standardul TLAC ar trebui să se aplice de la 1 ianuarie 2019, astfel cum s-a convenit la nivel internațional.

(70)  Prin urmare, Regulamentul (UE) nr. 575/2013 ar trebui modificat în consecință,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Regulamentul (UE) nr. 575/2013 se modifică după cum urmează:

1.  Articolul 1 se înlocuiește cu următorul text:

„Articolul 1Domeniul de aplicare

Prezentul regulament stabilește reguli uniforme privind cerințele prudențiale generale pe care trebuie să le îndeplinească instituțiile, societățile financiare holding și societățile financiare holding mixte supravegheate în temeiul Directivei 2013/36/UE, în ceea ce privește următoarele elemente:

(a)  cerințe de fonduri proprii referitoare la elemente în întregime cuantificabile, uniforme și standardizate ale riscului de credit, riscului de piață, riscului operațional și riscului de decontare;

(b)  cerințe de limitare a expunerilor mari;

(c)  cerințe de lichiditate referitoare la elemente în întregime cuantificabile, uniforme și standardizate ale riscului de lichiditate;

(d)  cerințe de raportare referitoare la literele (a), (b) și (c) și referitoare la efectul de levier;

(e)  cerințe referitoare la publicarea informațiilor.

Prezentul regulament stabilește reguli uniforme referitoare la cerințele privind fondurile proprii și pasivele eligibile pe care trebuie să le îndeplinească entitățile supuse rezoluției care sunt instituții de importanță sistemică globală (G-SII) sau care fac parte din G-SII și filialele semnificative ale G-SII din afara UE.

Prezentul regulament nu reglementează cerințele de publicare pentru autoritățile competente în domeniul reglementării și al supravegherii prudențiale a instituțiilor, așa cum sunt prevăzute de Directiva 2013/36/UE.”

2.  Articolul 2 se înlocuiește cu următorul text:

„Articolul 2Competențe de supraveghere

(1)  Pentru a asigura conformitatea cu prezentul regulament, autoritățile competente dețin competențele și urmează procedurile prevăzute de Directiva 2013/36/UE și de prezentul regulament.

(2)  Pentru a asigura conformitatea cu prezentul regulament, autoritățile de rezoluție dețin competențele și urmează procedurile prevăzute de Directiva 2014/59/UE și de prezentul regulament.

(3)  Pentru a asigura conformitatea cu cerințele privind fondurile proprii și pasivele eligibile, autoritățile competente și autoritățile de rezoluție cooperează între ele.

(4)  Pentru a asigura conformitatea în cadrul competențelor lor respective, Comitetul unic de rezoluție, înființat în temeiul articolului 42 din Regulamentul (UE) nr. 806/2014, și BCE asigură un schimb periodic și fiabil de informații pertinente și își acordă acces reciproc la bazele de date proprii.”

3.  Articolul 4 se modifică după cum urmează:

(a)  la alineatul (1), punctul 7 se înlocuiește cu următorul text:

„7.  «organism de plasament colectiv» sau «OPC» înseamnă un OPCVM, astfel cum este definit la articolul 1 alineatul (2) din Directiva 2009/65/CE a Parlamentului European și a Consiliului(13) sau un FIA, astfel cum este definit la articolul 4 alineatul (1) litera (a) din Directiva 2011/61/UE a Parlamentului European și a Consiliului(14);”;

(b)  la alineatul (1), punctul 20 se înlocuiește cu următorul text:

„20. «societate financiară holding» înseamnă o instituție financiară ale cărei filiale sunt în exclusivitate sau în principal instituții sau instituții financiare și care nu este o societate financiară holding mixtă.

Filialele unei instituții financiare sunt în principal instituții sau instituții financiare dacă cel puțin una dintre acestea este o instituție și dacă un procent mai mare de 50 % din capitalul social, activele consolidate, veniturile și personalul instituției financiare sau un alt indicator considerat relevant de către autoritatea competentă este asociat filialelor care sunt instituții sau instituții financiare.”;

(c)  la alineatul (1), punctul 26 se înlocuiește cu următorul text:

„26. «instituție financiară» înseamnă o întreprindere, alta decât o instituție sau decât un holding pur industrial, a cărei activitate principală constă în dobândirea de dețineri sau în desfășurarea uneia sau mai multor activități menționate la punctele 2-12 și la punctul 15 din anexa I la Directiva 2013/36/UE, inclusiv o societate financiară holding, o societate financiară holding mixtă, o instituție de plată în sensul Directivei 2007/64/CE a Parlamentului European și a Consiliului(15) și o societate de administrare a activelor, dar cu excluderea societăților holding de asigurare și a societăților holding de asigurare cu activitate mixtă, astfel cum sunt definite la articolul 212 alineatul (1) literele (f) și, respectiv, (g) din Directiva 2009/138/CE;”;

(ca)  la alineatul (1) punctul 27, litera (e) se înlocuiește cu următorul text:

„ (e) o întreprindere de asigurare dintr-o țară terță (din afara UE);

(cb)  la alineatul (1) punctul 27, litera (g) se înlocuiește cu următorul text:

„(g) o întreprindere de reasigurare dintr-o țară terță (din afara UE);

(cc)  la alineatul (1) punctul 27, după litera (l), se adaugă următorul paragraf:

  „În sensul prezentului regulament, întreprinderile menționate la literele (d), (f) și (h) sunt considerate entități din sectorul financiar dacă este îndeplinită una dintre următoarele condiții:

  a) acțiunile unor astfel de întreprinderi nu sunt cotate pe o piață reglementată din UE;

  aceste întreprinderi nu funcționează pe baza unui model de activitate de asigurare ce implică un risc financiar redus;

  instituția deține mai mult de 15 % din drepturile de vot sau din capitalul respectivei întreprinderi.

  Fără a aduce atingere dispozițiilor precedente, autoritățile competente din statele membre își păstrează competența de a considera aceste entități drept entități din sectorul financiar, în cazul în care nu sunt satisfăcute de nivelul de control al riscului și de procedurile de analiză financiară adoptate de instituție în mod specific pentru a monitoriza investiția în respectiva întreprindere sau societate holding;”

(d)  la alineatul (1) punctul 39 se adaugă următorul paragraf:

„Două sau mai multe persoane fizice sau juridice care îndeplinesc condițiile stabilite la litera (a) sau (b) ca urmare a expunerii directe la aceeași CPC pentru activități de compensare nu sunt considerate ca formând un grup de clienți aflați în legătură.”;

(da)  se introduce următorul punct 39a:

  „«parte afiliată» înseamnă o persoană fizică sau un membru apropiat al familiei persoanei respective sau o persoană juridică care este legată de organul de conducere al unei instituții;”

(e)  la alineatul (1) punctul 71, teza introductivă de la litera (b) se înlocuiește cu următorul text:

„(b) în sensul articolului 97 înseamnă suma următoarelor elemente:”;

(f)  la alineatul (1) punctul 72, litera (a) se înlocuiește cu următorul text:

„(a) este o piață reglementată sau o piață dintr-o țară terță considerată a fi echivalentă cu o piață reglementată în conformitate cu procedura stabilită la articolul 25 alineatul (4) litera (a) din Directiva 2014/65/UE;”;

(g)  la alineatul (1), punctul 86 se înlocuiește cu următorul text:

„86. «portofoliu de tranzacționare» înseamnă toate pozițiile pe instrumente financiare și pe mărfuri deținute de o instituție, fie cu intenția tranzacționării, fie cu scopul de a acoperi pozițiile deținute cu intenția tranzacționării sau pozițiile menționate la articolul 104 alineatul (2), cu excepția pozițiilor menționate la articolul 104 alineatul (3);”.

(h)  la alineatul (1), punctul 91 se înlocuiește cu următorul text:

„91. «expunere din tranzacții» înseamnă o expunere curentă incluzând o marjă de variație datorată membrului compensator, dar încă neprimită, și orice expunere viitoare potențială a unui membru compensator sau a unui client la o CPC care rezultă din contractele și tranzacțiile enumerate la articolul 301 alineatul (1) literele (a), (b) și (c), precum și marja inițială;”.

(i)  la alineatul (1), punctul 96 se înlocuiește cu următorul text:

„96. «acoperire internă» înseamnă o poziție care compensează în mod semnificativ elementele de risc componente între o poziție din portofoliul de tranzacționare și una sau mai multe poziții din afara portofoliului de tranzacționare sau între două birouri de tranzacționare;”.

(ia)  la alineatul (1) punctul 127, litera (a) se înlocuiește cu următorul text:

„(a)  instituțiile se încadrează în același sistem instituțional de protecție menționat la articolul 113 alineatul (7) sau sunt permanent afiliate printr-o rețea la un organism central;

(j)  la alineatul (1), se adaugă următoarele puncte:

129. «autoritate de rezoluție» înseamnă o autoritate de rezoluție, astfel cum este definită la articolul 2 alineatul (1) punctul 18 din Directiva 2014/59/UE;

130. «entitate supusă rezoluției» înseamnă o entitate supusă rezoluției, astfel cum este definită la articolul 2 alineatul (1) punctul 83a din Directiva 2014/59/UE;

131. «grup supus rezoluției» înseamnă un grup supus rezoluției, astfel cum este definit la articolul 2 alineatul (1) punctul 83b din Directiva 2014/59/UE;

132. «instituție de importanță sistemică globală» (G-SII) înseamnă o G-SII care a fost identificată în conformitate cu articolul 131 alineatele (1) și (2) din Directiva 2013/36/UE;

133. «instituție de importanță sistemică globală din afara UE» (G-SII din afara UE) înseamnă grupuri bancare sau bănci de importanță sistemică globală (G-SIB) care nu sunt G-SII și care sunt incluse în lista G-SIB publicată de Consiliul pentru Stabilitate Financiară, astfel cum este actualizată periodic;

134. «filială semnificativă» înseamnă o filială care îndeplinește pe bază individuală sau consolidată oricare dintre următoarele condiții:

(a)  filiala deține peste 5 % din activele ponderate la risc pe bază consolidată ale întreprinderii-mamă inițiale;

(b)  filiala generează peste 5 % din veniturile totale din exploatare ale întreprinderii-mamă inițiale;

(c)  indicatorul de măsurare a expunerii totale pentru calcularea efectului de levier al filialei reprezintă peste 5 % din indicatorul de măsurare a expunerii pentru calcularea efectului de levier pe bază consolidată al întreprinderii-mamă inițiale;

135.«entitate G-SII» înseamnă o entitate care are personalitate juridică și care este o G-SII sau care face parte dintr-o G-SII sau dintr-o G-SII din afara UE;

136. «instrument de recapitalizare internă» înseamnă un instrument de recapitalizare internă, astfel cum este definit la articolul 2 alineatul (1) punctul 57 din Directiva 2014/59/UE;

137. «grup» înseamnă un grup de întreprinderi dintre care cel puțin una este o instituție și care este compus dintr-o întreprindere-mamă și filialele acesteia sau din întreprinderi legate între ele printr-o relație prevăzută la articolul 22 din Directiva 2013/34/UE a Parlamentului European și a Consiliului(16);

138. «operațiune de finanțare prin instrumente financiare» sau «SFT» înseamnă o tranzacție de răscumpărare, o tranzacție de dare sau luare cu împrumut de titluri de valoare sau mărfuri sau o tranzacție de creditare în marjă;

139. «firmă de investiții sistemică» înseamnă o firmă de investiții care a fost identificată ca fiind o G-SII sau o O-SII în conformitate cu articolul 131 alineatul (1), (2) sau (3) din Directiva 2013/36/UE;

140. «marjă inițială» sau «IM» înseamnă orice garanție reală, alta decât marja de variație, colectată de la o entitate sau furnizată unei entități pentru a acoperi expunerea curentă și expunerea viitoare potențială a unei tranzacții sau a unui portofoliu de tranzacții în perioada de timp necesară pentru lichidarea tranzacțiilor respective sau pentru reacoperirea riscurilor de piață aferente acestora, ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor de plată de către contrapartea la tranzacție sau la portofoliul de tranzacții;

141. «risc de piață» înseamnă riscul de pierderi rezultate din variațiile prețurilor de piață;

142. «risc valutar» înseamnă riscul de pierderi rezultate din variațiile cursurilor de schimb valutar;

143. «risc de marfă» înseamnă riscul de pierderi rezultate din variațiile prețurilor mărfurilor;

144. «birou de tranzacționare» înseamnă un grup de dealeri clar identificat care este creat de instituție pentru a gestiona împreună un portofoliu de poziții din portofoliul de tranzacționare în conformitate cu o strategie de afaceri bine definită și coerentă și care își desfășoară activitatea sub aceeași structură de gestionare a riscurilor.”;

144a. «instituție mică și cu un grad redus de complexitate» înseamnă o instituție care îndeplinește toate condițiile următoare, cu condiția să nu fie o instituție mare astfel cum este definită la punctul 144b:

(a)  valoarea totală a activelor sale pe bază individuală sau, după caz, pe bază consolidată în conformitate cu prezentul regulament și cu Directiva 2013/36/UE este în medie mai mică sau egală cu pragul de 5 miliarde EUR în perioada de patru ani imediat anterioară perioadei anuale curente de publicare.

(b)  instituția nu face obiectul unor obligații sau face obiectul unor obligații simplificate în ceea ce privește planificarea redresării și a rezoluției în conformitate cu articolul 4 din Directiva 2014/59/UE;

(c)  portofoliul său de tranzacționare este clasificat ca fiind de mici dimensiuni în temeiul articolului 94;

(d)  valoarea totală a pozițiilor sale pe instrumente financiare derivate este mai mică sau egală cu 2 % din valoarea totală a activelor din bilanț și din afara bilanțului, la calcularea pozițiilor sale pe instrumente financiare derivate fiind incluse doar instrumentele derivate care sunt considerate poziții deținute în scopul tranzacționării;

(e)  instituția nu utilizează modele interne pentru calcularea cerințelor sale de fonduri proprii;

(f)  instituția nu a contestat la autoritatea competentă calificarea ca instituție mică și cu un grad redus de complexitate;

(g)  autoritatea competentă nu a decis, pe baza analizei dimensiunii, a interconectării, a complexității sau a profilului de risc, că instituția nu trebuie să fie calificată ca instituție mică și cu un grad redus de complexitate;

Prin derogare de la litera (a) și cu condiția ca autoritatea competentă să considere că acest lucru este necesar, rămâne în continuare la latitudinea autorității competente să scadă pragul de la 5 miliarde de euro până la 1,5 miliarde de euro sau până la 1 % din produsul intern brut al statului membru în care instituția își are sediul, cu condiția ca pragul de 1,5 miliarde de euro să fie mai mare de 1 % din produsul intern brut al statului membru respectiv.

Prin derogare de la litera (e), autoritatea competentă poate permite utilizarea limitată a modelelor interne pentru calcularea cerințelor de fonduri proprii pentru filiale care utilizează modele interne elaborate la nivel de grup, cu condiția ca grupul să facă obiectul cerințelor de publicare prevăzute la articolul 433a sau la articolul 433c la nivel consolidat.

144b. «instituție mare» înseamnă o instituție care îndeplinește oricare dintre următoarele condiții:

(a)  instituția a fost identificată ca fiind o instituție de importanță sistemică globală («G-SII») în conformitate cu articolul 131 alineatele (1) și (2) din Directiva 2013/36/UE;

(b)  instituția a fost identificată ca fiind o altă instituție importantă din punct de vedere sistemic («O-SII») în conformitate cu articolul 131 alineatele (1) și (3) din Directiva 2013/36/UE;

(c)  instituția este, în statul membru în care este stabilită, una dintre cele mai mari trei instituții în ceea ce privește valoarea totală a activelor;

(d)  valoarea totală a activelor instituției pe baza situației sale de consolidare este mai mare sau egală cu 30 de miliarde EUR;

(e)  raportul totalului activelor sale față de PIB-ul statului membru în care este stabilită este, în medie, mai mare sau egal cu 20 % în perioada de patru ani imediat anterioară perioadei anuale curente de publicare;

144c. „filială mare” înseamnă o filială care se califică drept instituție mare;

144d. „instituție necotată” înseamnă o instituție care nu a emis titluri de valoare admise la tranzacționare pe o piață reglementată a oricărui stat membru, în sensul articolului 4 alineatul (1) punctul 21 din Directiva 2014/65/UE.

144e. „depozitar central de titluri de valoare” sau „DCV” înseamnă un DCV astfel cum este definit la articolul 2 alineatul (1) primul paragraf și autorizat în conformitate cu articolul 16 din Regulamentul (UE) nr. 909/2014.

144f. „bancă DCV” înseamnă o instituție de credit desemnată în conformitate cu articolul 54 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul (UE) nr. 909/2014 să ofere servicii auxiliare de tip bancar astfel cum se prevede în secțiunea C din anexa la Regulamentul (UE) nr. 909/2014.

144g. „instituție de credit a infrastructurii piețelor financiare” sau „ instituție de credit FMI” înseamnă o contraparte centrală autorizată în conformitate cu articolul 14 din Regulamentul (UE) nr. 648/2012 sau un DCV autorizat, de asemenea, ca instituție de credit sau o bancă DCV;

144h. „vânzări la scară largă” înseamnă vânzări executate de instituții în contextul unui program multianual care vizează reducerea semnificativă a valorii expunerilor în stare de nerambursare din bilanțurile lor și care au fost notificate anterior de către instituții autorității competente. Ele cuprind cel puțin 15 % din toate nerambursările observate, în sensul articolului 181 alineatul (1) litera (a) în timpul perioadei de punere în aplicare a programului.”

(k)  se adaugă următorul alineat (4):

„(4) ABE elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare care să precizeze circumstanțele în care sunt îndeplinite condițiile prevăzute la punctul 39 primul paragraf litera (a) sau (b).

ABE prezintă Comisiei aceste proiecte de standarde tehnice de reglementare până la [un an de la data intrării în vigoare a regulamentului].

Se conferă Comisiei competența de a adopta standardele tehnice de reglementare menționate la primul paragraf în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.”

4.  Articolul 6 se modifică după cum urmează:

(a)  Alineatul (1) se înlocuiește cu următorul text:

„Instituțiile respectă obligațiile stabilite în părțile a doua-a cincea, în partea a șaptea și în partea a opta pe bază individuală.”;

(b)  Se introduce următorul alineat (1a):

„(1a)   Prin derogare de la alineatul (1), numai instituțiile identificate drept entități supuse rezoluției care sunt în același timp G-SII sau fac parte dintr-o G-SII și care nu au filiale trebuie să respecte cerințele prevăzute la articolul 92a pe bază individuală.

Numai filialele semnificative ale unei G-SII din afara UE care nu sunt filiale ale unei instituții-mamă din UE, care nu sunt entități supuse rezoluției și care nu au filiale trebuie să respecte articolul 92b pe bază individuală.”.

(ba)  Alineatul (4) se înlocuiește cu următorul text:

„(4) Instituțiile de credit și firmele de investiții care sunt autorizate să presteze serviciile de investiții enumerate la punctele 3 și 6 din secțiunea A a anexei I la Directiva 2004/39/CE respectă obligațiile prevăzute în partea a șasea, pe bază individuală. Instituțiile de credit FMI care nu efectuează transformări semnificative ale scadenței nu sunt obligate să respecte obligațiile prevăzute la articolul 413 alineatul (1) pe bază individuală. În așteptarea raportului Comisiei în conformitate cu articolul 508 alineatul (3), autoritățile competente pot excepta firmele de investiții de la îndeplinirea obligațiilor prevăzute în partea a șasea, ținând seama de natura, amploarea și complexitatea activităților firmei de investiții.”;

(bb)  Alineatul (5) se înlocuiește cu următorul text:

„(5) Instituțiile, cu excepția firmelor de investiții menționate la articolul 95 alineatul (1) și la articolul 96 alineatul (1), precum și a instituțiilor cărora autoritățile competente le-au aplicat derogarea de la articolul 7 alineatul (1) sau (3), respectă obligațiile prevăzute în partea a șaptea pe bază individuală. Instituțiile de credit FMI nu sunt obligate să respecte obligațiile prevăzute în partea a șaptea pe bază individuală.”

(5)  La articolul 7, alineatele (1) și (2) se înlocuiesc cu următorul text:

„(1) Autoritățile competente pot să acorde derogări de la aplicarea articolului 6 alineatul (1) oricărei filiale, atunci când atât filiala, cât și întreprinderea-mamă își au sediul social în același stat membru, iar filiala este inclusă în supravegherea pe bază consolidată a întreprinderii-mamă, care este o instituție, o societate financiară holding sau o societate financiară holding mixtă, și dacă sunt îndeplinite toate condițiile următoare pentru a se garanta că fondurile proprii sunt distribuite adecvat între întreprinderea-mamă și filiala sa:

(a)  nu există niciun impediment practic sau legal semnificativ, actual sau preconizat, în calea transferului prompt de fonduri proprii sau a rambursării rapide a datoriilor de către întreprinderea-mamă către filiala sa;

(b)  fie întreprinderea-mamă îndeplinește cerințele autorității competente privind administrarea prudentă a filialei și a declarat, cu consimțământul autorității competente, că garantează angajamentele asumate de filială, fie riscurile filialei sunt neglijabile;

(c)  procedurile de evaluare, măsurare și control al riscurilor aplicate de întreprinderea-mamă includ filiala;

(d)  întreprinderea-mamă deține mai mult de 50 % din drepturile de vot atașate acțiunilor din capitalul filialei sau are dreptul de a numi sau de a revoca majoritatea membrilor organului de conducere al filialei.

(2) După consultarea supraveghetorului consolidant, autoritatea competentă poate acorda o derogare de la aplicarea articolului 6 alineatul (1) unei filiale care își are sediul social situat într-un alt stat membru decât sediul social al întreprinderii sale mamă și care este inclusă în supravegherea pe bază consolidată a întreprinderii-mamă, care este o instituție, o societate financiară holding sau o societate financiară holding mixtă, dacă sunt îndeplinite toate condițiile următoare:

(a)  condițiile prevăzute la alineatul (1) literele (a)-(c);

(aa)  cuantumul fondurilor utilizate pentru a îndeplini cerința de fonduri proprii care face obiectul derogării nu depășește 25 % din cuantumul aferent cerinței minime de fonduri proprii;

(ab)  întreprinderea-mamă deține 100% din drepturile de vot atașate acțiunilor din capitalul filialei sau are dreptul de a numi sau de a revoca majoritatea membrilor organului de conducere al filialei;

(b)  instituția acordă filialei sale o garanție care îndeplinește, în orice moment, următoarele condiții:

(i)  garanția este acordată la un cuantum cel puțin echivalent cu cuantumul aferent cerinței de fonduri proprii aplicabile filialei care face obiectul derogării;

(ii)  garanția este activată atunci când filiala este în incapacitatea de a-și achita datoriile sau alte obligații la scadență sau atunci când s-a efectuat constatarea în conformitate cu articolul 59 alineatul (3) din Directiva 2014/59/UE în ceea ce privește filiala, luându-se în considerare evenimentul care survine mai întâi;

(iii)  garanția este acoperită integral cu garanții reale pentru cel puțin 50 % din cuantum printr-un contract de garanție financiară, astfel cum este definit la articolul 2 alineatul (1) litera (a) din Directiva 2002/47/CE a Parlamentului European și a Consiliului(17);

(iv)  garanția și contractul de garanție financiară sunt reglementate de legislația statului membru în care filiala își are sediul social, cu excepția cazului în care se prevede altfel de către autoritatea competentă a filialei;

(v)  garanțiile reale care acoperă garanția sunt garanții reale eligibile, astfel cum sunt menționate la articolul 197, care, după aplicarea unor marje de ajustare suficient de prudente, sunt suficiente pentru a acoperi integral cuantumul menționat la punctul (iii);

(vi)  garanțiile reale care acoperă garanția sunt negrevate de sarcini și nu sunt folosite ca garanții reale pentru acoperirea niciunei alte garanții;

(vii)  nu există obstacole juridice, de reglementare și operaționale în calea transferului de garanții reale de la întreprinderea-mamă către filiala în cauză.”.

(2a)  Alineatul (2) nu se aplică în cazul unei filiale care depășește pragul de relevanță semnificativă, astfel cum este prevăzut la articolul 6 alineatul (4) din Regulamentul (UE) nr. 1024/2013.

(2b)  ABE, în cooperare cu toate autoritățile competente:

(a)  examinează posibilitatea de a majora pragul menționat la alineatul (2) litera (b) și

(b)  examinează efectele derogărilor de la aplicarea cerințelor prudențiale pe bază individuală, astfel cum sunt menționate la alineatul (2).

Analiza susmenționată include, printre altele, următoarele elemente:

(a)  posibilele ajustări referitoare la condițiile contractuale și juridice ce ar putea îmbunătăți reglementările existente;

(b)  potențiale obstacole legale, de reglementare sau practice actuale și viitoare care vizează activarea garanției și transferul de garanțiilor reale de la instituția care acordă garanția către instituția sau grupul de instituții care beneficiază de derogare și de potențialele măsuri corective;

(c)  tratamentul expunerilor mari care sunt puse la dispoziție ca garanție sub forma unor expuneri intra-grup și care nu au făcut deja obiectul unor excepții de la normele prudențiale în vigoare în conformitate cu articolul 400 alineatul (2) litera (c) sau articolul 493 alineatul (3) litera (c).

ABE raportează Comisiei constatările sale în termen de ... [1 an de la data intrării în vigoare a prezentului regulament]. [Notă - această dispoziție trebuie interpretată în coroborare cu amendamentul care prevede că articolul 7 alineatul (2) urmează să se aplice la trei ani de la intrarea în vigoare a prezentului regulament].

Pe baza constatărilor incluse în raportul susmenționat, ABE fie poate elabora proiecte de standarde tehnice de reglementare, fie va recomanda Comisiei să prezinte una sau mai multe propuneri legislative. Proiectele de standarde tehnice de reglementare precizează condițiile menționate la articolul 7 alineatul (2), în special condițiile și garanțiile în baza cărora autoritățile competente pot emite o derogare.

Se conferă Comisiei competența de a modifica prezentul regulament prin adoptarea de acte delegate în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010. Ca alternativă, Comisia poate modifica în termen de ... [trei ani de la intrarea în vigoare a raportului] standardele tehnice de reglementare sau, în cazul în care este necesar, poate prezenta una sau mai multe propuneri legislative vizând punerea în aplicare a recomandărilor de către ABE.”.

6.  Articolul 8 se înlocuiește cu următorul text:

„Articolul 8Derogare de la aplicarea cerințelor de lichiditate pe bază individuală

(1)  Autoritățile competente pot acorda o derogare totală sau parțială de la aplicarea părții a șasea unei instituții și tuturor sau unora dintre filialele sale cu sediul social situat în același stat membru în care instituția își are sediul social și le pot supraveghea ca pe un subgrup unic de lichiditate dacă sunt îndeplinite toate condițiile următoare:

(a)  instituția-mamă, pe bază consolidată, sau o filială, pe bază subconsolidată, respectă partea a șasea;

(b)  instituția-mamă, pe bază consolidată, sau filiala, pe bază subconsolidată, monitorizează în permanență pozițiile de lichiditate ale tuturor instituțiilor din cadrul subgrupului de lichiditate care fac obiectul derogării în conformitate cu prezentul alineat și asigură un nivel suficient de lichiditate pentru toate instituțiile respective;

(c)  instituțiile din cadrul subgrupului de lichiditate au încheiat contracte - considerate satisfăcătoare de autoritățile competente - care prevăd libera circulație a fondurilor între ele pentru a le permite să își îndeplinească obligațiile individuale și comune pe măsură ce devin scadente;

(d)  nu există niciun impediment practic sau legal semnificativ, actual sau preconizat, în calea respectării contractelor menționate la litera (c).

(2)  Autoritățile competente pot acorda o derogare totală sau parțială de la aplicarea părții a șasea unei instituții și tuturor sau unora dintre filialele sale cu sediul social situat în alte state membre decât cel în care instituția își are sediul social și le pot supraveghea ca pe un subgrup unic de lichiditate numai după îndeplinirea procedurii prevăzute la articolul 21 și numai în cazul instituțiilor ale căror autorități competente convin cu privire la următoarele elemente:

(a)  evaluarea de către acestea a conformității cu condițiile menționate la alineatul (1);

(b)  evaluarea de către acestea a conformității organizării și a tratării riscului de lichiditate cu criteriile prevăzute la articolul 86 din Directiva 2013/36/UE în cadrul subgrupului unic de lichiditate;

(c)  repartizarea cuantumurilor, amplasarea și proprietatea asupra activelor lichide obligatorii care trebuie deținute în cadrul subgrupului unic de lichiditate;

(d)  stabilirea cuantumurilor minime ale activelor lichide care trebuie deținute de către instituțiile cărora li se acordă o derogare de la aplicarea părții a șasea;

(e)  necesitatea unor parametri mai stricți decât cei prevăzuți în partea a șasea;

(f)  schimbul nerestricționat de informații complete între autoritățile competente;

(g)  o înțelegere deplină a implicațiilor unei astfel de derogări.

(3)  O autoritate care este competentă pentru supravegherea pe bază individuală a unei instituții și a tuturor sau a unora dintre filialele sale cu sediul social situat în alte state membre decât cel în care instituția își are sediul social poate acorda o derogare totală sau parțială de la aplicarea părții a șasea instituției respective și tuturor sau unora dintre filialele sale și le poate supraveghea ca pe un subgrup unic de lichiditate dacă sunt îndeplinite toate condițiile următoare:

(a)  condițiile menționate la alineatul (1) și la alineatul (2) litera (b);

(b)  instituția-mamă, pe bază consolidată, sau o filială, pe bază subconsolidată, acordă instituției sau grupului de instituții cu sediul social situat într-un alt stat membru o garanție care îndeplinește toate condițiile următoare:

(i)  garanția este acordată la un cuantum cel puțin echivalent cu cuantumul ieșirilor nete de lichidități care sunt substituite de garanție și care se calculează în conformitate cu Regulamentul delegat (UE) 2015/61 al Comisiei(18) pe bază individuală pentru instituție sau pe bază subconsolidată pentru grupul de instituții care face obiectul derogării și care beneficiază de garanție, fără a se lua în considerare niciun tratament preferențial;

(ii)  garanția este activată atunci când instituția sau grupul de instituții care face obiectul derogării și care beneficiază de garanție este în incapacitatea de a-și achita datoriile sau alte obligații la scadență sau atunci când s-a efectuat constatarea în conformitate cu articolul 59 alineatul (3) din Directiva 2014/59/UE în ceea ce privește instituția sau grupul de instituții care face obiectul derogării, luându-se în considerare evenimentul care survine mai întâi;

(iii)  garanția este acoperită integral cu garanții reale printr-un contract de garanție financiară, astfel cum este definit la articolul 2 alineatul (1) litera (a) din Directiva 2002/47/CE;

(iv)  garanția și contractul de garanție financiară sunt reglementate de legislația statului membru în care este situat sediul social al instituției sau al grupului de instituții care face obiectul derogării și care beneficiază de garanție, cu excepția cazului în care se prevede altfel de către autoritatea competentă a instituțiilor respective;

(v)  garanțiile reale care acoperă garanția sunt eligibile ca active lichide cu un nivel ridicat de calitate, astfel cum sunt definite la articolele 10-13 și la articolul 15 din Regulamentul delegat (UE) 2015/61 al Comisiei și acoperă, după aplicarea marjelor de ajustare prevăzute în titlul II capitolul 2 din regulamentul menționat, cel puțin 50 % din cuantumul ieșirilor nete de lichidități calculat în conformitate cu regulamentul menționat pe bază individuală pentru instituție sau pe bază subconsolidată pentru grupul de instituții care face obiectul derogării și care beneficiază de garanție, fără a se lua în considerare niciun tratament preferențial;

(vi)  garanțiile reale care acoperă garanția sunt negrevate de sarcini și nu sunt folosite ca garanții reale pentru acoperirea niciunei alte tranzacții;

(vii)  nu există niciun impediment legal, de reglementare sau practic, actual sau preconizat, în calea transferului garanțiilor reale de la instituția care acordă garanția către instituția sau grupul de instituții care face obiectul derogării și care beneficiază de garanție.

(4)  Autoritățile competente pot să aplice alineatele (1), (2) și (3) și uneia sau unora dintre filialele unei societăți financiare holding sau ale unei societăți financiare holding mixte și pot supraveghea, ca pe un subgrup unic de lichiditate, fie societatea financiară holding sau societatea financiară holding mixtă și filialele care fac obiectul unei derogări, fie numai filialele care fac obiectul unei derogări. Trimiterile la instituția-mamă de la alineatele (1), (2) și (3) trebuie înțelese ca vizând societatea financiară holding sau societatea financiară holding mixtă.

(5)  Autoritățile competente pot să aplice alineatele (1), (2) și (3) și instituțiilor care sunt membre ale aceluiași sistem instituțional de protecție menționat la articolul 113 alineatul (7), cu condiția ca acele instituții să îndeplinească toate condițiile prevăzute la respectivul articol, precum și altor instituții legate printr-o relație menționată la articolul 113 alineatul (6), cu condiția ca acele instituții să îndeplinească toate condițiile prevăzute la articolul respectiv. În acest caz, autoritățile competente stabilesc ca una dintre instituțiile care fac obiectul derogării să respecte dispozițiile din partea a șasea pe baza situației consolidate a tuturor instituțiilor din cadrul subgrupului unic de lichiditate.

(6)  În cazul în care s-a acordat o derogare în conformitate cu alineatele (1)-(5), autoritățile competente pot, de asemenea, să aplice articolul 86 din Directiva 2013/36/UE sau părți ale acestuia la nivelul subgrupului unic de lichiditate și să acorde o derogare de la aplicarea articolului 86 din Directiva 2013/36/UE sau a unor părți ale acestuia, pe bază individuală.

În cazul în care s-a acordat o derogare, în conformitate cu alineatele (1)-(5), pentru părțile din partea a șasea pentru care se aplică derogarea, autoritățile competente aplică obligațiile de raportare prevăzute la articolul 415 din prezentul regulament la nivelul subgrupului unic de lichiditate și acordă derogarea de la aplicarea articolului 415 pe bază individuală.

(7)  În cazul în care nu se acordă o derogare în conformitate cu alineatele (1)-(5) instituțiilor cărora li s-a acordat anterior o derogare pe bază individuală, autoritățile competente țin seama de timpul necesar pentru ca instituțiile respective să se pregătească pentru aplicarea părții a șasea sau a unei părți din aceasta și prevăd o perioadă de tranziție corespunzătoare înainte de a aplica instituțiilor respective dispozițiile menționate.”.

6a.  Se introduce următorul articol 8a:

„Articolul 8a

(1) Până la data de 31 martie a fiecărui an, autoritățile competente informează ABE cu privire la cazurile în care au acordat o derogare de la aplicarea cerințelor prudențiale pe bază individuală în conformitate cu articolul 7 și o derogare de la aplicarea cerințelor de lichiditate pe bază individuală în conformitate cu articolul 8 și oferă următoarele informații:

(a) denumirea și/sau identificatorul entității juridice a(l) filialei și instituției-mamă care beneficiază de derogare;

(b) statul membru în care se află instituția-mamă și filiala;

(c) temeiul juridic al derogării și data la care a fost acordată derogarea;

(d) detalii privind derogarea de natură prudențială care a fost acordată și justificarea aferentă.

(2) ABE supraveghează utilizarea și acordarea acestor derogări în Uniune și prezintă Comisiei un raport anual privind aceste aspecte până la data de 1 septembrie. ABE elaborează un format unitar pentru raportarea derogărilor acordate și a informațiilor menționate.

(3) Comisia prezintă un raport Parlamentului European și Consiliului privind acordarea de derogări de la aplicarea cerințelor prudențiale și de lichiditate de către autoritățile competente, în special în situații transfrontaliere.”

7.  Articolul 11 se înlocuiește cu următorul text:

„Articolul 11Tratamentul general

(1)  În scopul aplicării cerințelor din prezentul regulament pe bază consolidată, termenii „instituții”, „instituții-mamă dintr-un stat membru”, „instituție-mamă din UE” și „întreprindere mamă”, după caz, se referă și la societățile financiare holding și la societățile financiare holding mixte autorizate în conformitate cu articolul 21a din Directiva 2013/36/UE.

(2)  Instituțiile-mamă dintr-un stat membru îndeplinesc, în măsura și potrivit metodelor prevăzute la articolul 18, obligațiile prevăzute în părțile a doua-a patra și a șaptea pe baza situației lor consolidate. Întreprinderile-mamă și filialele acestora care intră sub incidența prezentului regulament instituie o structură organizatorică adecvată și mecanisme corespunzătoare de control intern pentru a asigura prelucrarea și transmiterea în mod corespunzător a datelor necesare pentru obiectivele consolidării. În special, acestea se asigură că filialele care nu intră sub incidența prezentului regulament pun în aplicare un cadru de administrare, proceduri și mecanisme care să asigure o consolidare corespunzătoare.

(3)  Prin derogare de la alineatul (2), numai instituțiile-mamă identificate drept entități supuse rezoluției care sunt G-SII ori fac parte dintr-o G-SII sau dintr-o G-SII din afara UE trebuie să respecte articolul 92a pe bază consolidată, în măsura și potrivit metodelor prevăzute la articolul 18.

Numai întreprinderile-mamă din UE care sunt filiale semnificative ale unei G-SII din afara UE și care nu sunt entități supuse rezoluției respectă articolul 92b pe bază consolidată, în măsura și potrivit metodelor prevăzute la articolul 18.

(4)  Instituțiile-mamă din UE respectă partea a șasea pe baza situației lor consolidate atunci când grupul include una sau mai multe instituții de credit sau firme de investiții care sunt autorizate să presteze serviciile și activitățile de investiții menționate în secțiunea A punctele 3 și 6 din anexa I la Directiva 2004/39/CE. În așteptarea raportului Comisiei menționat la articolul 508 alineatul (2) din prezentul regulament, atunci când grupul cuprinde numai firme de investiții, autoritățile competente pot excepta instituțiile-mamă din UE de la obligația de a respecta dispozițiile prevăzute în partea a șasea pe bază consolidată, ținând seama de natura, amploarea și complexitatea activităților firmei de investiții.

În cazul în care s-a acordat o derogare în temeiul articolului 8 alineatele (1)-(5), instituțiile și, dacă este cazul, societățile financiare holding sau societățile financiare holding mixte care fac parte dintr-un subgrup de lichiditate respectă partea a șasea pe bază consolidată sau pe bază subconsolidată la nivelul subgrupului de lichiditate.

(5)  În cazul în care se aplică articolul 10, casa centrală la care se face referire la articolul respectiv respectă cerințele părților a doua-a opta pe baza situației consolidate a întregului compus din casa centrală și instituțiile sale afiliate.

(6)  Pe lângă cerințele de la alineatele (1)-(4) și fără a aduce atingere altor dispoziții din prezentul regulament și din Directiva 2013/36/UE, atunci când se justifică în scopuri de supraveghere prin specificul riscului sau al structurii capitalului unei instituții sau atunci când statele membre adoptă legi naționale care prevăd separarea structurală a activităților în cadrul unui grup bancar, autoritățile competente pot cere instituției să respecte obligațiile prevăzute în părțile a doua-a patra și în părțile a șasea-a opta din prezentul regulament, precum și în titlul VII din Directiva 2013/36/UE, pe bază subconsolidată.

Aplicarea abordării prevăzute la primul paragraf nu aduce atingere supravegherii efective pe bază consolidată, nu poate prezenta efecte adverse disproporționate în ceea ce privește întregul sistem financiar sau părți ale acestuia în alte state membre sau în Uniune în ansamblu și nici nu poate forma sau crea un obstacol pentru funcționarea pieței interne.

(6a)  Autoritățile competente pot acorda o derogare de la aplicarea alineatelor (1) și (3) ale prezentului articol în cazul unei instituții-mamă, în sensul unei instituții care aparține unui grup de instituții de credit cooperatiste afiliate în mod permanent unui organism central care îndeplinește cerințele de la articolul 113 alineatul (6) și în cazul în care toate condițiile prevăzute la articolul 7 alineatul (3) sau la articolul 8 alineatul (1) sunt îndeplinite.

8.  Articolul 12 se înlocuiește cu următorul text:

„Articolul 12Calculul consolidat pentru G-SII cu mai multe entități supuse rezoluției

În cazul în care mai multe entități G-SII care aparțin aceleiași G-SII sunt entități supuse rezoluției, instituția-mamă din UE a respectivei G-SII calculează cuantumul fondurilor proprii și al pasivelor eligibile menționat la articolul 92a alineatul (1) litera (a). Calculul respectiv se efectuează pe baza situației consolidate a instituției-mamă din UE ca și când aceasta ar fi singura entitate a G-SII care este supusă rezoluției.

În cazul în care cuantumul calculat în conformitate cu primul paragraf este mai mic decât suma cuantumurilor fondurilor proprii și pasivelor eligibile menționată la articolul 92a alineatul (1) litera (a) pentru toate entitățile supuse rezoluției care aparțin respectivei G-SII, autoritățile de rezoluție acționează în conformitate cu articolul 45d alineatul (3) și cu articolul 45h alineatul (2) din Directiva 2014/59/UE.

În cazul în care cuantumul calculat în conformitate cu primul paragraf este mai mare decât suma cuantumurilor fondurilor proprii și pasivelor eligibile menționată la articolul 92a alineatul (1) litera (a) pentru toate entitățile supuse rezoluției care aparțin respectivei G-SII, autoritățile de rezoluție pot acționa în conformitate cu articolul 45d alineatul (3) și cu articolul 45h alineatul (2) din Directiva 2014/59/UE.”.

9.  Articolul 13 se înlocuiește cu următorul text:

„Articolul 13Aplicarea cerințelor de publicare pe bază consolidată

(1)  Instituțiile-mamă din UE respectă partea a opta pe baza situației lor consolidate.

Filialele mari ale instituțiilor-mamă din UE publică informațiile specificate la articolele 437, 438, 440, 442, 450, 451, 451a, 451d și 453 pe bază individuală sau, dacă este cazul, în conformitate cu prezentul regulament și cu Directiva 2013/36/UE, pe bază subconsolidată.

(2)  Instituțiile identificate drept entități supuse rezoluției care sunt G-SII sau fac parte dintr-o G-SII respectă partea a opta pe baza situației lor financiare consolidate.

(3)  Alineatul (1) primul paragraf nu se aplică instituțiilor-mamă din UE, societăților financiare holding-mamă din UE, societăților financiare holding mixte-mamă din UE sau entităților supuse rezoluției atunci când acestea sunt incluse în publicările echivalente efectuate pe bază consolidată furnizate de o întreprindere-mamă stabilită într-o țară terță.

Alineatul (1) al doilea paragraf se aplică filialelor întreprinderilor-mamă stabilite într-o țară terță atunci când filialele respective se califică drept filiale mari.

(4)  În cazul în care se aplică articolul 10, casa centrală la care se face referire la articolul menționat respectă partea a opta pe baza situației consolidate a casei centrale. Articolul 18 alineatul (1) se aplică casei centrale, iar instituțiile afiliate sunt tratate ca filiale ale casei centrale.”.

(9a)  Articolul 14 se înlocuiește cu următorul text:

„Articolul 14

Aplicarea cerințelor prevăzute la articolul 5 din Regulamentul (UE) 2017/2402 pe bază consolidată

(1)  Întreprinderile-mamă și filialele lor care fac obiectul prezentului regulament îndeplinesc obligațiile prevăzute la articolul 5 din Regulamentul (UE) 2017/2402 pe bază consolidată sau subconsolidată, pentru a se asigura că au un cadru de administrare, proceduri și mecanisme, potrivit acestor dispoziții, consecvente și bine integrate, și că orice date sau informații relevante pentru supraveghere pot fi furnizate. În special, acestea se asigură că filialele care nu fac obiectul prezentului regulament pun în aplicare un cadru de administrare, proceduri și mecanisme care să asigure respectarea dispozițiilor respective.

(2)  Instituțiile aplică o pondere de risc suplimentară în conformitate cu articolul 270a atunci când aplică articolul 92 pe bază consolidată sau subconsolidată, în cazul în care sunt încălcate cerințele de la articolul 5 din Regulamentul (UE) 2017/2402 la nivelul unei entități stabilite într-o țară terță inclusă în consolidare în conformitate cu articolul 18, dacă încălcarea este semnificativă în raport cu profilul de risc general al grupului.”

(10)  Articolul 18 se înlocuiește cu următorul text:

„Articolul 18Metode de consolidare prudențială

(1)  Instituțiile, societățile financiare holding și societățile financiare holding mixte care sunt obligate să respecte cerințele menționate în secțiunea 1 din prezentul capitol pe baza situației lor consolidate efectuează o consolidare globală a tuturor instituțiilor și instituțiilor financiare care sunt filialele lor. Alineatele (3)-(7) de la prezentul articol nu se aplică în cazul în care se aplică partea a șasea pe baza situației consolidate a unei instituții, a unei societăți financiare holding sau a unei societăți financiare holding mixte sau pe baza situației subconsolidate a unui subgrup de lichiditate, astfel cum este prevăzut la articolele 8 și 10.

Instituțiile care sunt obligate să respecte cerințele menționate la articolul 92a sau 92b pe bază consolidată efectuează o consolidare globală a tuturor instituțiilor și instituțiilor financiare care sunt filialele lor în cadrul grupurilor relevante supuse rezoluției.

(2)  În cazul în care se impune supravegherea pe bază consolidată în temeiul articolului 111 din Directiva 2013/36/UE, întreprinderile prestatoare de servicii auxiliare se includ în consolidare în cazurile și potrivit metodelor prevăzute la prezentul articol.

(3)  În cazul întreprinderilor asociate printr-o relație în sensul articolului 22 alineatul (7) din Directiva 2013/34/UE, autoritățile competente stabilesc sub ce formă trebuie să se realizeze consolidarea.

(4)  Supraveghetorul consolidant solicită consolidarea prin metoda consolidării proporționale, în conformitate cu cota de capital deținută aferentă participațiilor deținute în instituții și în instituțiile financiare administrate de o întreprindere inclusă în consolidare împreună cu una sau mai multe întreprinderi care nu sunt incluse în consolidare, în cazul în care răspunderea respectivelor întreprinderi se limitează la cota-parte de capital pe care o dețin.

(5)  În cazul participațiilor sau al legăturilor de capital, altele decât cele menționate la alineatele (1) și (4), autoritățile competente stabilesc dacă și sub ce formă trebuie să se realizeze consolidarea. În special, autoritățile competente pot permite sau impune folosirea metodei punerii în echivalență. Cu toate acestea, metoda respectivă nu reprezintă o includere a întreprinderilor în cauză în supravegherea pe bază consolidată.

(6)  Autoritățile competente stabilesc dacă și sub ce formă trebuie să se realizeze consolidarea în următoarele cazuri:

  în cazul în care, în opinia autorităților competente, o instituție exercită o influență semnificativă asupra uneia sau mai multor instituții sau instituții financiare, fără a deține însă o participație în aceste instituții sau fără a avea alte legături de capital cu acestea; și

  în cazul în care două sau mai multe instituții sau instituții financiare se află sub o conducere unică, fără ca acest lucru să se facă în baza unui contract sau a unor clauze statutare.

În special, autoritățile competente pot permite sau impune folosirea metodei menționate la articolul 22 alineatele (7)-(9) din Directiva 2013/34/UE. Cu toate acestea, metoda respectivă nu reprezintă o includere a întreprinderilor în cauză în supravegherea pe bază consolidată.

(7)  ABE elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare care să precizeze condițiile în care trebuie efectuată consolidarea în cazurile menționate la alineatele (2)-(6) de la prezentul articol.

ABE transmite Comisiei proiectele respective de standarde tehnice de reglementare până la 31 decembrie 2016.

Se deleagă Comisiei competența de a adopta standardele tehnice de reglementare menționate la primul paragraf, în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.”.

11.  Articolul 22 se înlocuiește cu următorul text:

„Articolul 22Subconsolidarea în cazul entităților din țări terțe

(1)  Instituțiile filiale aplică cerințele prevăzute la articolele 89-91 și în părțile a treia și a patra pe baza situației lor subconsolidate în cazul în care respectivele instituții au drept filială într-o țară terță o instituție sau o instituție financiară sau dețin o participație într-o astfel de întreprindere.

(2)  Prin derogare de la alineatul (1), instituțiile filiale au dreptul să nu aplice cerințele prevăzute la articolele 89-91 și în părțile a treia și a patra pe baza situației lor subconsolidate în cazul în care activele totale ale filialei lor în țara terță reprezintă mai puțin de 10 % din cuantumul total al activelor și al elementelor extrabilanțiere ale instituției filiale.”

12.  Titlul părții a doua se înlocuiește cu următorul titlu:

„FONDURI PROPRII ȘI PASIVE ELIGIBILE”.

12a.  La articolul 26 se introduce următorul alineat:

„(3a) În cazul în care instrumentele de fonduri proprii de nivel 1 de bază care urmează să fie emise sunt identice, în sensul că nu sunt diferite în ceea ce privește criteriile prevăzute la articolul 28 sau, după caz, la articolul 29, cu instrumente pe care autoritatea competentă le-a autorizat deja, instituția este îndreptățită, prin derogare de la alineatul (3), să notifice exclusiv autoritățile competente cu privire la intenția sa de a emite noi instrumente de fonduri proprii de nivel 1 de bază.

În plus, instituția transmite autorității competente toate informațiile de care aceasta are nevoie pentru a evalua dacă instrumentele au fost autorizate de către autoritatea competentă.”

12b.  La articolul 28 alineatul (3), se introduce următorul paragraf:

„Condiția prevăzută la alineatul (1) litera (h) punctul (v) este considerată respectată chiar dacă instituția face obiectul unei obligații de a efectua plăți către unii sau către toți titularii de instrumente, cu condiția ca instituția respectivă să aibă posibilitatea de a evita o povară disproporționată asupra fondurilor proprii prin consolidarea fondurilor proprii de nivel 1 de bază, în special prin alocarea unor profituri către fondurile pentru riscuri bancare generale sau către rezultatele reportate, înainte de a efectua plăți către titularii lor.”

13.  La articolul 33 alineatul (1), litera (c) se înlocuiește cu următorul text:

„(c) câștigurile și pierderile din evaluarea la valoarea justă a datoriilor care provin din instrumente financiare derivate ale instituției care rezultă din modificarea propriului risc de credit al instituției.”.

14.  Articolul 36 se modifică după cum urmează:

(a)  la alineatul (1), litera (b) se înlocuiește cu următorul text:

„(b)  imobilizările necorporale, cu excepția programelor informatice;

În sensul prezentului articol, ABE elaborează proiecte de standarde tehnice de punere în aplicare pentru a defini înțelesul termenului „program informatic”. Această definiție este elaborată pentru a stabili, în conformitate cu normele prudențiale, condițiile în care nededucerea programelor informatice din elementele de fonduri proprii de nivel 1 de bază ar fi justificată dintr-o perspectivă prudențială și ține cont în mod corespunzător de:

i.  evoluția sectorului bancar într-un mediu caracterizat tot mai mult prin digitalizare și de oportunitățile și provocările cu care se confruntă băncile în epoca digitalizării;

ii.  diferențele internaționale în ceea ce privește tratamentul de reglementare al investițiilor în programele informatice, în cazurile în care programele informatice nu sunt deduse din capital (fiind tratate, de exemplu, ca imobilizări corporale), precum și de diferitele norme prudențiale aplicabile băncilor și societăților de asigurări;

iii.  diversitatea sectorului financiar în Uniune, care include și entități nereglementate, cum sunt întreprinderile din sectorul tehnologiei financiare (FinTech);

ABE prezintă Comisiei aceste proiecte de standarde tehnice de reglementare în termen de [șase luni de la data intrării în vigoare a prezentului regulament].

Se deleagă Comisiei competența de a adopta standardele tehnice de reglementare menționate la litera (b), în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.”

(b)  litera (j) se înlocuiește cu următorul text:

„(j) cuantumul elementelor care trebuie deduse din elementele de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar în conformitate cu articolul 56 care depășește elementele de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar ale instituției;”.

15.  Articolul 37 se modifică după cum urmează:

(a)  punctul (b) se înlocuiește cu următorul text:

„(b) valoarea care trebuie dedusă include fondul comercial inclus în evaluarea investițiilor semnificative ale instituției. Instituțiile nu adaugă fond comercial negativ la fondurile proprii de nivel 1 de bază.”

(b)  Se adaugă următoarea literă (c):

„(c) cuantumul care trebuie dedus se reduce cu cuantumul aferent reevaluării contabile a imobilizărilor necorporale ale filialelor în urma consolidării filialelor, care pot fi atribuite altor persoane decât întreprinderile incluse în consolidare în conformitate cu partea întâi titlul II capitolul 2.”.

16.  La articolul 39 alineatul (2) primul paragraf, teza introductivă se înlocuiește cu următorul text:

„Creanțele privind impozitul amânat care nu se bazează pe profitabilitatea viitoare se limitează la creanțele privind impozitul amânat rezultate din diferențe temporare, create înainte de [data adoptării de către Colegiu a regulamentului de modificare], în cazul în care se îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:”.

17.  La articolul 45 litera (a), punctul (i) se înlocuiește cu următorul text:

„(i) data scadenței poziției scurte este aceeași cu data scadenței poziției lungi sau survine după această dată ori scadența reziduală a poziției lungi este de cel puțin 365 de zile;”

18.  Articolul 49 se modifică după cum urmează:

(a)  Alineatul (1) se înlocuiește cu următorul text:

„(1) În vederea calculării fondurilor proprii pe bază individuală, pe bază subconsolidată și pe bază consolidată, în cazul în care autoritățile competente solicită sau permit instituțiilor să aplice metoda nr. 1, 2 sau 3 din anexa I la Directiva 2002/87/CE, ▌instituțiile ▌nu deduc deținerile de instrumente de fonduri proprii ale unei entități din sectorul financiar în care instituția-mamă, societatea financiară holding-mamă sau societatea financiară holding mixtă-mamă sau instituția deține o investiție semnificativă, numai dacă sunt îndeplinite condițiile care figurează la literele (a)-(d) de la prezentul alineat:

(a) entitatea din sectorul financiar este o întreprindere de asigurare, o întreprindere de reasigurare sau o societate holding de asigurare;

(b) întreprinderea de asigurare, întreprinderea de reasigurare sau societatea holding de asigurare respectivă:

(i)  este inclusă în aceeași supraveghere suplimentară în conformitate cu Directiva 2002/87/CE ca și instituția-mamă, societatea financiară holding-mamă sau societatea financiară holding mixtă-mamă sau instituția care deține instrumentele; sau

(ii)  este consolidată de către instituție prin utilizarea metodei punerii în echivalență, iar autoritățile competente sunt satisfăcute de nivelul de control al riscului și de procedurile de analiză financiară adoptate în mod specific de instituție pentru a monitoriza investiția în întreprindere sau în societatea holding;

(c) autoritățile competente consideră, pe bază continuă, că este adecvat nivelul de gestiune integrată, de gestionare a riscurilor și de control intern al entităților care ar fi incluse în cadrul consolidării în temeiul metodei nr. 1, 2 sau 3;

(d) ▌deținerile în entitatea respectivă aparțin uneia dintre următoarele:

(i) instituția de credit-mamă;

(ii) societatea financiară holding-mamă;

(iii) societatea financiară holding mixtă-mamă;

(iv) instituția;

(v) o filială a uneia dintre entitățile menționate la punctele (i)-(iv) care este inclusă în sfera de aplicare a consolidării în conformitate cu partea întâi titlul II capitolul 2.

Metoda aleasă se aplică în mod constant de-a lungul timpului.

(1a) După data de 31 decembrie 2022 și prin derogare de la dispozițiile alineatului (1), în vederea calculării fondurilor proprii pe bază individuală, pe bază subconsolidată și pe bază consolidată, în cazul în care autoritățile competente solicită sau permit instituțiilor să aplice metoda nr. 1, 2 sau 3 din anexa I la Directiva 2002/87/CE, autoritățile competente pot permite instituțiilor să nu deducă deținerile de instrumente de fonduri proprii ale unei entități din sectorul financiar în care instituția-mamă, societatea financiară holding-mamă sau societatea financiară holding mixtă-mamă sau instituția deține o investiție semnificativă, numai dacă sunt îndeplinite condițiile care figurează la literele (a)-(c) de la prezentul alineat:

(a) entitatea din sectorul financiar este o întreprindere de asigurare, o întreprindere de reasigurare sau o societate holding de asigurare;

(b) întreprinderea de asigurare, întreprinderea de reasigurare sau societatea holding de asigurare respectivă este inclusă în aceeași supraveghere suplimentară în conformitate cu Directiva 2002/87/CE ca și instituția-mamă, societatea financiară holding-mamă sau societatea financiară holding mixtă-mamă sau instituția care deține instrumentele;

(c) instituția a primit aprobarea prealabilă a autorităților competente;

(d) atât înaintea acordării aprobării menționate la litera (c), cât și pe bază continuă, autoritățile competente consideră că este adecvat nivelul de gestiune integrată, de gestionare a riscurilor și de control intern al entităților care ar fi incluse în cadrul consolidării în temeiul metodei nr. 1, 2 sau 3;

(e) deținerile în entitatea respectivă aparțin uneia dintre următoarele:

(i) instituția de credit-mamă;

(ii) societatea financiară holding-mamă;

(iii) societatea financiară holding mixtă-mamă;

(iv) instituția;

(v) o filială a uneia dintre entitățile menționate la punctele (i)-(iv) care este inclusă în sfera de aplicare a consolidării în conformitate cu partea întâi titlul II capitolul 2.

Metoda aleasă se aplică în mod constant de-a lungul timpului.”

(b)  la sfârșitul alineatului (2) se adaugă următorul paragraf:

„Prezentul alineat nu se aplică la calcularea fondurilor proprii în scopul cerințelor prevăzute la articolele 92a și 92b.”.

19.  Articolul 52 alineatul (1) se modifică după cum urmează:

(a)  litera (a) se înlocuiește cu următorul text:

„(a) instrumentele sunt emise direct de o instituție și plătite integral”;

(aa)  la litera (l), punctul (i) se înlocuiește cu următorul text:

„(i) se plătesc din elementele care pot fi distribuite sau din rezervele constituite în conformitate cu legislația națională;”

(b)  litera (p) se înlocuiește cu următorul text:

„(p) în cazul în care emitentul este stabilit într-o țară terță și a fost desemnat în conformitate cu articolul 12 din Directiva 2014/59/UE ca făcând parte dintr-un grup supus rezoluției, a cărui entitate supusă rezoluției este stabilită în Uniune, sau în cazul în care emitentul este stabilit într-un stat membru, legislația sau dispozițiile contractuale care reglementează instrumentele impun ca, la decizia autorității de rezoluție de a exercita competența menționată la articolul 59 din Directiva 2014/59/UE, cuantumul principalului instrumentelor să fie redus în mod permanent sau instrumentele să fie convertite în instrumente de fonduri proprii de nivel 1 de bază;

în cazul în care emitentul este stabilit într-o țară terță și nu a fost desemnat în conformitate cu articolul 12 din Directiva 2014/59/UE ca făcând parte dintr-un grup supus rezoluției, a cărui entitate supusă rezoluției este stabilită în Uniune, legislația sau dispozițiile contractuale care reglementează instrumentele impun ca, la decizia autorității relevante din țara terță, cuantumul principalului instrumentelor să fie redus în mod permanent sau instrumentele să fie convertite în instrumente de fonduri proprii de nivel 1 de bază;”;

(c)  ▌ se adaugă următoarele litere (q) și (r):

„(q) în cazul în care emitentul este stabilit într-un stat membru sau într-o țară terță și a fost desemnat în conformitate cu articolul 12 din Directiva 2014/59/UE ca parte dintr-un grup supus rezoluției, a cărui entitate supusă rezoluției este stabilită în Uniune, instrumentele pot fi emise în temeiul legislației unei țări terțe sau pot face în alt mod obiectul legislației unei țări terțe numai dacă, în temeiul legislației respective, exercitarea competenței de reducere a valorii și de conversie menționate la articolul 59 din Directiva 2014/59/UE este efectivă și executorie în baza dispozițiilor statutare sau a dispozițiilor contractuale cu caracter executoriu din punct de vedere juridic care recunosc rezoluția sau alte acțiuni de reducere a valorii sau de conversie;

(r) instrumentele nu fac obiectul unui acord de compensare reciprocă sau al unor drepturi la compensare care ar putea să le afecteze capacitatea de a absorbi pierderile.”.

19a.  La articolul 54 alineatul (1), se adaugă următoarea literă:

  „(da) în cazul în care instrumentele de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar au fost emise de către o filială stabilită într-o țară terță, pragul de declanșare de 5,125 % sau mai mare menționat la litera (a) se calculează în conformitate cu legislația țării terțe sau cu dispozițiile contractuale care reglementează instrumentele, cu condiția ca autoritatea competentă, după consultarea ABE, să considere că aceste dispoziții sunt cel puțin echivalente cu cerințele prevăzute în prezentul articol.”

20.  La articolul 56, litera (e) se înlocuiește cu următorul text:

„(e) cuantumul elementelor care trebuie deduse din elementele de fonduri proprii de nivel 2 în conformitate cu articolul 66 care depășește elementele de fonduri proprii de nivel 2 ale instituției;”

21.  La articolul 59 litera (a), punctul (i) se înlocuiește cu următorul text:

„(i) data scadenței poziției scurte este aceeași cu data scadenței poziției lungi sau survine după această dată ori scadența reziduală a poziției lungi este de cel puțin 365 de zile;”.

22.  La articolul 62, litera (a) se înlocuiește cu următorul text:

„(a) instrumente de capital și împrumuturi subordonate dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute la articolul 63 și în măsura în care se specifică la articolul 64;”.

23.  Articolul 63 se modifică după cum urmează:

(a)  litera (a) se înlocuiește cu următorul text:

„(a) instrumentele sunt emise direct sau, după caz, împrumuturile subordonate sunt obținute direct de o instituție și plătite integral;”

(b)  litera (d) se înlocuiește cu următorul text:

„(d) creanța asupra principalului instrumentelor, în temeiul dispozițiilor care reglementează instrumentele sau, după caz, creanța asupra principalului împrumuturilor subordonate, în temeiul dispozițiilor care reglementează împrumuturile subordonate, este de rang inferior oricărei creanțe din instrumente de pasive eligibile;”.

(c)  litera (n) se înlocuiește cu următorul text:

„(n) în cazul în care emitentul este stabilit într-o țară terță și a fost desemnat în conformitate cu articolul 12 din Directiva 2014/59/UE ca făcând parte dintr-un grup supus rezoluției, a cărui entitate supusă rezoluției este stabilită în Uniune, sau în cazul în care emitentul este stabilit într-un stat membru, legislația sau dispozițiile contractuale care reglementează instrumentele impun ca, la decizia autorității de rezoluție de a exercita competența menționată la articolul 59 din Directiva 2014/59/UE, cuantumul principalului instrumentelor să fie redus în mod permanent sau instrumentele să fie convertite în instrumente de fonduri proprii de nivel 1 de bază;

în cazul în care emitentul este stabilit într-o țară terță și nu a fost desemnat în conformitate cu articolul 12 din Directiva 2014/59/UE ca parte a unui grup de rezoluție a cărui entitate supusă rezoluției este stabilită în Uniune, legislația sau dispozițiile contractuale care reglementează instrumentele impun ca, la decizia autorității relevante din țara terță respectivă, cuantumul principalului instrumentelor să fie redus în mod permanent sau instrumentele să fie convertite în instrumente de fonduri proprii de nivel 1 de bază;”

(d)  se adaugă următoarele litere (o) și (p):

„(o) în cazul în care emitentul este stabilit într-un stat membru sau într-o țară terță și a fost desemnat în conformitate cu articolul 12 din Directiva 2014/59/UE ca parte dintr-un grup supus rezoluției, a cărui entitate supusă rezoluției este stabilită în Uniune, instrumentele pot fi emise în temeiul legislației unei țări terțe sau pot face în alt mod obiectul legislației unei țării terțe numai dacă, în temeiul legislației respective, exercitarea competenței de reducere a valorii și de conversie menționate la articolul 59 din Directiva 2014/59/UE este efectivă și executorie în baza dispozițiilor statutare sau a dispozițiilor contractuale cu caracter executoriu din punct de vedere juridic care recunosc rezoluția sau alte acțiuni de reducere a valorii sau de conversie;

(p) instrumentele nu fac obiectul unui acord de compensare reciprocă sau al unor drepturi la compensare care ar putea să le afecteze capacitatea de a absorbi pierderile.”.

24.  Articolul 64 se înlocuiește cu următorul text:

„Articolul 64Amortizarea instrumentelor de fonduri proprii de nivel 2

(1)  Cuantumul total al instrumentelor de fonduri proprii de nivel 2 cu o scadență reziduală mai mare de cinci ani se califică drept elemente de fonduri proprii de nivel 2.

(2)  Măsura în care instrumentele de fonduri proprii de nivel 2 se califică drept elemente de fonduri proprii de nivel 2 pe parcursul ultimilor cinci ani dinaintea scadenței respectivelor instrumente se calculează înmulțind rezultatul calculului de la litera (a) cu cuantumul menționat la litera (b), după cum urmează:

(a)  valoarea contabilă a instrumentelor sau a împrumuturilor subordonate în prima zi din ultima perioadă de cinci ani dinaintea scadenței contractuale a acestora, împărțită la numărul de zile calendaristice din perioada respectivă;

(b)  numărul de zile calendaristice rămase până la scadența contractuală a instrumentelor sau a împrumuturilor subordonate.”.

25.  La articolul 66, se adaugă următoarea literă (e):

„(e) cuantumul elementelor care trebuie deduse din elementele de pasive eligibile în conformitate cu articolul 72e care depășește pasivele eligibile ale instituției.”.

26.  La articolul 69 litera (a), punctul (i) se înlocuiește cu următorul text:

„(i) data scadenței poziției scurte este aceeași cu data scadenței poziției lungi sau survine după această dată ori scadența reziduală a poziției lungi este de cel puțin 365 de zile;”.

27.  După articolul 72 se inserează capitolul 5a, după cum urmează:

„CAPITOLUL 5a Pasive eligibile

Secțiunea 1Elemente și instrumente de pasive eligibile

Articolul 72aElemente de pasive eligibile

(1)  Elementele de pasivele eligibile constau în următoarele elemente, cu excepția cazului în care acestea aparțin uneia dintre categoriile de pasive excluse prevăzute la alineatul (2):

(a)  instrumente de pasive eligibile în cazul în care sunt îndeplinite condițiile prevăzute la articolul 72b, în măsura în care nu se califică drept elemente de fonduri proprii de nivel 1 de bază, elemente de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar și elemente de fonduri proprii de nivel 2;

(b)  instrumente de fonduri proprii de nivel 2 cu o scadență reziduală de cel puțin un an, în măsura în care nu se califică drept elemente de fonduri proprii de nivel 2 în conformitate cu articolul 64.

(2)  Prin derogare de la alineatul (1), următoarele pasive sunt excluse din pasivele eligibile:

(a)  depozitele acoperite;

(b)  depozitele la vedere și depozitele pe termen scurt cu o scadență inițială mai mică de un an;

(c)  partea din depozitele eligibile ale persoanelor fizice, ale microîntreprinderilor și ale întreprinderilor mici și mijlocii care depășește nivelul de acoperire menționat la articolul 6 din Directiva 2014/49/UE;

(d)  depozitele care ar fi depozite eligibile ale persoanelor fizice, ale microîntreprinderilor și ale întreprinderilor mici și mijlocii dacă nu au fost constituite prin intermediul sucursalelor situate în afara Uniunii ale instituțiilor stabilite în Uniune;

(e)  datoriile garantate, inclusiv obligațiunile garantate și pasivele sub formă de instrumente financiare utilizate în scopul acoperirii riscurilor, care constituie o parte integrantă a portofoliului de acoperire și care, în temeiul legislației naționale, sunt garantate în mod asemănător cu obligațiunile garantate, cu condiția ca toate activele garantate asociate unui portofoliu de acoperire a obligațiunilor garantate să rămână neafectate, separate și cu fonduri suficiente și excluzând orice parte a unei datorii garantate sau a unei datorii acoperite prin garanții reale care depășește valoarea activelor, a gajului, a dreptului de retenție sau a garanției reale care o acoperă;

(f)  orice datorie care rezultă din deținerea de active ale clienților sau de bani ai clienților, inclusiv active ale clienților sau bani ai clienților deținuți în numele organismelor de plasament colectiv, cu condiția ca un astfel de client să fie protejat în temeiul legislației aplicabile în materie de insolvență;

(g)  orice datorie care rezultă din existența unei relații fiduciare între entitatea supusă rezoluției sau oricare dintre filialele acesteia (în calitate de fiduciar) și o altă persoană (în calitate de beneficiar), cu condiția ca respectivul beneficiar să fie protejat în temeiul legislației aplicabile în materie de insolvență sau în materie civilă;

(h)  datorii față de instituții, excluzând datoriile față de entitățile care fac parte din același grup, cu o scadență inițială mai mică de șapte zile;

(i)  datorii cu o scadență reziduală mai mică de șapte zile față de sisteme sau operatori de sisteme desemnați în conformitate cu Directiva 98/26/CE sau față de participanții la astfel de sisteme, care rezultă din participarea la un astfel de sistem;

(j)  o datorie față de:

(i)  un angajat, în ceea ce privește salariile, beneficiile de tipul pensiilor sau alte forme de remunerație fixă acumulate, cu excepția componentei variabile a remunerației care nu este reglementată printr-un contract colectiv de muncă și cu excepția componentei variabile a remunerației personalului cu competențe pentru asumarea de riscuri substanțiale, astfel cum este menționat la articolul 92 alineatul (2) din Directiva 2013/36/UE;

(ii)  un creditor comercial, atunci când datoria rezultă din furnizarea către instituție sau către întreprinderea-mamă de mărfuri sau servicii care sunt cruciale pentru desfășurarea zilnică a activităților instituției sau a întreprinderii-mamă, inclusiv servicii informatice, servicii de utilități, precum și închirierea, întreținerea și reparațiile spațiilor de lucru, iar creditorul nu este o instituție;

(iii)  autorități fiscale și de asigurări sociale, cu condiția ca datoriile respective să fie considerate creanțe privilegiate în baza legii aplicabile;

(iv)  scheme de garantare a depozitelor, atunci când datoria rezultă din contribuțiile datorate în conformitate cu Directiva 2014/49/UE;

(k)  datorii care provin din instrumente financiare derivate;

(l)  datorii care provin din instrumente de datorie cu instrumente financiare derivate încorporate.

(la)  datoriile care sunt preferabile în raport cu creditorii negarantați cu rang prioritar în conformitate cu legislația relevantă națională în materie de insolvență;

În sensul literei (l), instrumentele derivate încorporate nu includ instrumente ale căror clauze includ o opțiune de rambursare prematură pentru emitenții sau pentru titularii acestui instrument.

În sensul literei (l), instrumentele de datorie cu dobânzi variabile derivate dintr-o rată de referință precum Euribor sau Libor nu sunt considerate doar pe baza acestei caracteristici ca fiind instrumente de datorie cu instrumente financiare derivate încorporate.

Articolul 72bInstrumente de pasive eligibile

(1)  Datoriile se califică drept instrumente de pasive eligibile dacă respectă condițiile stabilite la prezentul articol și numai în măsura în care se specifică în prezentul articol.

(2)  Datoriile se califică drept instrumente de pasive eligibile dacă sunt îndeplinite toate condițiile următoare:

(a)  datoriile sunt emise direct sau, după caz, obținute direct de o instituție și sunt plătite integral;

(b)  datoriile nu sunt achiziționate de:

(i)  instituție sau de o entitate inclusă în același grup supus rezoluției;

(ii)  o întreprindere în care instituția deține o participație directă sau indirectă ce constă în deținerea, directă sau prin control, a cel puțin 20 % din drepturile de vot sau din capitalul întreprinderii respective;

(iii)   clienți de retail, astfel cum sunt definiți la articolul 4 alineatul (1) punctul 11 din Directiva 2014/65/UE, cu excepția cazului în care sunt îndeplinite ambele condiții de mai jos:

a) cuantumul agregat al fondurilor investite de aceștia nu depășește 10 % din portofoliul lor de instrumente financiare, și

b) suma investită este de cel puțin 10 000 EUR.

(c)  achiziționarea datoriilor nu este finanțată în mod direct sau indirect de entitatea supusă rezoluției;

(d)  creanța asupra principalului datoriilor, în temeiul dispozițiilor care reglementează instrumentele, este în întregime subordonată creanțelor care decurg din pasivele excluse menționate la articolul 72a alineatul (2). Această cerință de subordonare este considerată a fi îndeplinită în oricare dintre următoarele situații:

(i)  în dispozițiile contractuale care reglementează datoriile se precizează că, în eventualitatea unor proceduri obișnuite de insolvență, astfel cum sunt definite la articolul 2 alineatul (1) punctul 47 din Directiva 2014/59/UE, creanța asupra principalului instrumentelor este de rang inferior oricărei creanțe provenite din pasivele excluse menționate la articolul 72a alineatul (2);

(ii)  în legislația care reglementează datoriile se precizează că, în eventualitatea unor proceduri obișnuite de insolvență, astfel cum sunt definite la articolul 2 alineatul (1) punctul 47 din Directiva 2014/59/UE, creanța asupra principalului instrumentelor este de rang inferior oricărei creanțe provenite din pasivele excluse menționate la articolul 72a alineatul (2);

(iii) instrumentele sunt emise de o entitate supusă rezoluției în al cărei bilanț nu figurează pasive excluse, astfel cum sunt menționate la articolul 72a alineatul (2), care sunt de rang egal sau inferior instrumentelor de pasive eligibile;

(f)  datoriile nu sunt garantate și nici nu fac obiectul unei garanții sau al unui alt acord care crește rangul de prioritate la plată al creanței, de niciuna dintre următoarele:

(i)  instituția sau filialele sale;

(ii)  întreprinderea-mamă a instituției sau filialele sale;

(iii)  orice întreprindere care are legături strânse cu entitățile menționate la punctele (i) și (ii);

(g)  datoriile nu fac obiectul unui acord de compensare reciprocă sau al unor drepturi la compensare care ar putea să le afecteze capacitatea de a absorbi pierderile în caz de rezoluție;

(h)  dispozițiile care reglementează datoriile nu includ niciun stimulent pentru exercitarea unei opțiuni de cumpărare, rambursarea, răscumpărarea înainte de scadență sau, după caz, restituirea anticipată a principalului acestora de către instituție, cu excepția situației prevăzute la articolul 72c alineatul (2a);

(i)  sub rezerva articolului 72c alineatul (2), datoriile nu sunt rambursabile de către deținătorii instrumentelor înainte de scadență;

(j)  în cazul în care datoriile includ una sau mai multe opțiuni call sau de rambursare anticipată, după caz, opțiunile se exercită la discreția exclusivă a emitentului;

(k)  sub rezerva articolului 72c alineatele (2) și (2a), datoriile pot fi rambursate, răscumpărate, restituite sau opțiunile de cumpărare aferente pot fi exercitate anticipat numai dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute la articolele 77 și 78;

(m)  dispozițiile care reglementează datoriile nu dau deținătorului dreptul de a accelera viitoarele plăți programate ale dobânzii sau principalului, decât în caz de insolvență sau de lichidare a entității supuse rezoluției;

(n)  nivelul plăților de dobânzi sau dividende, după caz, aferente datoriilor nu va fi modificat pe baza calității creditului entității supuse rezoluției sau a întreprinderii-mamă a acesteia;

(o)  legislația aplicabilă sau dispozițiile contractuale care reglementează datoriile impun ca, atunci când autoritatea de rezoluție exercită competențele de reducere a valorii și de conversie menționate la articolul 48 din Directiva 2014/59/UE, cuantumul principalului datoriilor să fie redus în mod permanent sau datoriile să fie convertite în instrumente de fonduri proprii de nivel 1 de bază.

În sensul literei (d), în cazul în care o parte din pasivele excluse menționate la articolul 72a alineatul (2) sunt subordonate creanțelor negarantate obișnuite în temeiul legislației naționale în materie de insolvență, printre altele, ca urmare a faptului că sunt deținute de un creditor care are o relație specială cu debitorul, întrucât creditorul este sau a fost acționar, se află într-o relație de control sau de grup, este membru al organului de conducere sau în legătură cu oricare dintre persoanele susmenționate, subordonarea nu se evaluează prin raportare la creanțele care rezultă din aceste pasive excluse.

(3)  În plus față de obligațiile menționate la alineatul (2), autoritatea de rezoluție poate permite ca datoriile se califice drept instrumente de pasive eligibile până la un cuantum total care nu depășește 3,5 % din cuantumul total al expunerii la risc calculat în conformitate cu articolul 92 alineatele (3) și (4), cu condiția ca:

(a)  toate condițiile stabilite la alineatul (2), cu excepția condiției de la litera (d), să fie îndeplinite;

(b)  datoriile să fie de rang egal cu pasivele excluse de cel mai mic rang menționate la articolul 72a alineatul (2), cu excepția pasivelor excluse subordonate creanțelor negarantate obișnuite în temeiul legislației naționale în materie de insolvență, menționate la alineatul (2) ultimul paragraf; și

(c)  ▌autoritatea de rezoluție se asigură că capacitatea de a exclude total sau parțial datoriile de la recapitalizarea internă nu ar da naștere unui risc semnificativ de acțiuni în justiție cu soluționare favorabilă sau de cereri de despăgubire valabile.

O autoritate de rezoluție poate permite unei instituții să ▌includă în elementele de pasive eligibile datoriile menționate la primul paragraf.

(4)  În cazul în care o autoritate de rezoluție permite unei instituții ia o decizie de a include datoriile astfel cum se menționează la alineatul (3) al doilea paragraf, datoriile se califică drept instrumente de pasive eligibile în plus față de datoriile menționate la alineatul (2), cu condiția ca:

(a)  decizia unei instituții de a nu include în elementele de pasive eligibile datoriile menționate la alineatul (3) primul paragraf să fie valabilă, în conformitate cu alineatul (5);

(b)  toate condițiile stabilite la alineatul (2), cu excepția condiției de la litera (d) a alineatului menționat, să fie îndeplinite;

(c)  datoriile să fie de rang egal sau superior față de pasivele excluse de cel mai mic rang menționate la articolul 72a alineatul (2), cu excepția pasivelor excluse subordonate creanțelor negarantate obișnuite în temeiul legislației naționale în materie de insolvență, menționate la alineatul (2) ultimul paragraf;

(d)  în bilanțul instituției, cuantumul pasivelor excluse menționate la articolul 72a alineatul (2) care sunt de rang egal sau mai mic decât datoriile respective în caz de insolvență să nu depășească 5 % din cuantumul fondurilor proprii și al pasivelor eligibile ale instituției;

(e)  includerea datoriilor respective în elementele de pasive eligibile să nu aibă un impact negativ semnificativ asupra posibilității de rezoluție a instituției, astfel cum a fost confirmat de către autoritatea de rezoluție după evaluarea elementelor menționate la articolul 45b alineatul (3) literele (b) și (c) din Directiva 2014/59/UE.

(5)  O autoritate de rezoluție poate permite unei instituții să utilizeze exceptarea de la alineatul (3) sau de la alineatul (4). O instituție nu poate decide să includă atât datoriile menționate la alineatul (3), cât și datoriile menționate la alineatul (4) în elementele de pasive eligibile.

Decizia se publică în raportul anual și intră în vigoare după 6 luni de la publicarea raportului respectiv. Decizia este valabilă pentru o perioadă de cel puțin un an.

(6)  Autoritatea de rezoluție consultă autoritatea competentă atunci când examinează dacă sunt îndeplinite condițiile de la prezentul articol.

Articolul 72cAmortizarea instrumentelor de pasive eligibile

(1)  Instrumentele de pasive eligibile cu o scadență reziduală de cel puțin un an se califică în întregime drept elemente de pasive eligibile.

Instrumentele de pasive eligibile cu o scadență reziduală mai mică de un an nu se califică drept elemente de pasive eligibile.

(2)  În sensul alineatului (1), în cazul în care un instrument de pasive eligibile include o opțiune de răscumpărare de către titular care poate fi exercitată înainte de scadența stabilită inițial a instrumentului, scadența instrumentului este definită ca fiind cea mai apropiată dată posibilă la care titularul poate exercita opțiunea de răscumpărare și poate solicita răscumpărarea sau rambursarea instrumentului.

2a.  În sensul alineatului (1), în cazul în care un instrument de pasive eligibile include un stimulent pentru exercitarea de către emitent a opțiunii de cumpărare, răscumpărare, rambursare sau restituire înainte de scadența stabilită inițial a instrumentului, scadența instrumentului este definită ca fiind cea mai apropiată dată posibilă la care emitentul poate exercita opțiunea de răscumpărare și poate solicita răscumpărarea sau rambursarea instrumentului respectiv.

Articolul 72dConsecințe ale încetării îndeplinirii condițiilor de eligibilitate

Dacă, în cazul unui instrument de pasive eligibile, condițiile aplicabile prevăzute la articolul 72b încetează să mai fie îndeplinite, datoriile încetează imediat să se califice drept instrumente de pasive eligibile.

Datoriile menționate la articolul 72b alineatul (2) pot continua să fie considerate instrumente de pasive eligibile atât timp cât acestea se califică drept instrumente de pasive eligibile în temeiul articolului 72b alineatul (3) sau al articolului 72b alineatul (4).

Secțiunea 2Deduceri din elementele de pasive eligibile

Articolul 72eDeduceri din elementele de pasive eligibile

(1)  Instituțiile identificate în conformitate cu articolul 131 din Directiva 2013/36 deduc din elementele de pasive eligibile:

(a)  deținerile directe, indirecte și sintetice ale instituției de instrumente proprii de pasive eligibile, inclusiv datorii proprii pe care instituția ar putea fi obligată să le achiziționeze ca rezultat al unor obligații contractuale existente;

(b)  deținerile directe, indirecte și sintetice ale instituției de instrumente de pasive eligibile ale entităților G-SII cu care instituția înregistrează dețineri reciproce care, în opinia autorității competente, au fost concepute pentru a crește în mod artificial capacitatea de absorbție a pierderilor și de recapitalizare a entității supuse rezoluției;

(c)  cuantumul aplicabil determinat în conformitate cu articolul 72i al deținerilor directe, indirecte și sintetice de instrumente de pasive eligibile ale entităților G-SII, în cazul în care instituția nu deține o investiție semnificativă în aceste entități;

(d)  deținerile directe, indirecte și sintetice ale instituției de instrumente de pasive eligibile ale entităților G-SII, în cazul în care instituția deține o investiție semnificativă în aceste entități, cu excepția pozițiilor aferente angajamentelor de preluare fermă deținute pe o perioadă mai mică de cinci zile lucrătoare.

(2)  În sensul prezentei secțiuni, toate instrumentele de rang egal cu instrumentele de pasive eligibile sunt tratate drept instrumente de pasive eligibile, cu excepția instrumentelor cu rang egal cu instrumentele recunoscute drept pasive eligibile în temeiul articolului 72b alineatele (3) și (4).

(3)  În sensul prezentei secțiuni, instituțiile pot calcula cuantumul deținerilor de instrumente de pasive eligibile menționate la articolul 72b alineatul (3), după cum urmează:

în cazul în care

h  = cuantumul deținerilor de instrumente de pasive eligibile menționate la articolul 72b alineatul (3);

I  = indicele care desemnează instituția emitentă;

Hi  = cuantumul total al deținerilor de pasive eligibile ale instituției emitente i, menționate la articolul 72b alineatul (3);

li  = cuantumul datoriilor incluse în elementele de pasive eligibile de către instituția emitentă i în limitele precizate la articolul 72b alineatul (3) conform ultimelor informații publicate de instituția emitentă;

Li  = cuantumul total al datoriilor restante ale instituției emitente i, menționate la articolul 72b alineatul (3), conform ultimelor informații publicate de emitent.

(4)  În cazul în care o instituție-mamă din UE sau o instituție-mamă dintr-un stat membru care face obiectul articolului 92a are dețineri directe, indirecte sau sintetice de instrumente de fonduri proprii sau de instrumente de pasive eligibile ale uneia sau mai multor filiale care nu aparțin aceluiași grup supus rezoluției ca instituția-mamă, autoritatea de rezoluție a instituției-mamă respective, cu acordul autorităților de rezoluție ale filialelor în cauză, poate permite instituției-mamă să beneficieze de o derogare de la alineatul 1 litera (c), alineatul 1 litera (d) și alineatul 2, prin deducerea unui cuantum mai mic specificat de autoritatea de rezoluție din țara de origine. Acest cuantum mai mic trebuie să fie cel puțin egal cu cuantumul (m) calculat după cum urmează:

în cazul în care

I  = indicele care desemnează filiala;

Oi   = cuantumul instrumentelor de fonduri proprii emise de filiala i care este recunoscut în fondurile proprii pe bază consolidată de către instituția-mamă;

Pi   = cuantumul instrumentelor de pasive eligibile emise de filiala i și deținute de către instituția-mamă;

rRG   = rata aplicabilă respectivului grup supus rezoluției în conformitate cu articolul 92a alineatul (1) litera (a) și cu articolul 45d din Directiva 2014/59/UE;

Ri   = cuantumul total al expunerii la risc a entității G-SII i calculat în conformitate cu articolul 92 alineatele (3) și (4).

În cazul în care instituția-mamă este autorizată să deducă cuantumul mai mic în conformitate cu primul paragraf, diferența dintre cuantumul calculat în conformitate cu alineatul 1 litera (c), alineatul 1 litera (d) și alineatul 2 și cuantumul mai mic se deduce de către filială din elementul corespunzător de fonduri proprii și de pasive eligibile.

Articolul 72fDeducerea deținerilor de instrumente de pasive eligibile

În sensul articolului 72e alineatul (1) litera (a), instituțiile calculează deținerile pe baza pozițiilor brute lungi, cu următoarele excepții:

(a)  instituțiile pot calcula cuantumul deținerilor pe baza poziției nete lungi, cu condiția îndeplinirii cumulative a următoarelor două condiții:

(i)  pozițiile lungi și scurte fac parte din aceeași expunere-suport, iar pozițiile scurte nu implică niciun risc de contraparte;

(ii)  fie atât pozițiile lungi, cât și cele scurte sunt deținute în portofoliul de tranzacționare, fie ambele sunt deținute în afara acestuia;

(b)  instituțiile determină cuantumul care urmează a fi dedus pentru deținerile directe, indirecte și sintetice de titluri de valoare bazate pe indici, prin calcularea expunerii-suport față de instrumentele proprii de pasive eligibile incluse în indicii respectivi;

(c)  instituțiile pot compensa poziții brute lungi pe instrumente proprii de pasive eligibile care rezultă din dețineri de titluri de valoare bazate pe indici, cu poziții scurte pe instrumente proprii de pasive eligibile care rezultă din poziții scurte pe indici-suport, inclusiv atunci când aceste poziții scurte implică un risc de contraparte, cu condiția îndeplinirii cumulative a următoarelor două condiții:

(i)  pozițiile lungi și scurte fac parte din aceiași indici-suport;

(ii)  fie atât pozițiile lungi, cât și cele scurte sunt deținute în portofoliul de tranzacționare, fie ambele sunt deținute în afara acestuia.

Articolul 72g Baza de deducere pentru elementele de pasive eligibile

În sensul articolului 72e alineatul (1) literele (b), (c) și (d), instituțiile deduc pozițiile brute lungi, sub rezerva excepțiilor prevăzute la articolele 72h-72i.

Articolul 72h Deducerea deținerilor de pasive eligibile ale altor entități G-SII

Instituțiile care nu utilizează excepția prevăzută la articolul 72j operează deducerile menționate la articolul 72e alineatul (1) literele (I) și (d) în conformitate cu următoarele dispoziții:

(a)  pot calcula deținerile directe, indirecte și sintetice de instrumente de pasive eligibile pe baza poziției nete lungi pe aceeași expunere-suport cu condiția îndeplinirii cumulative a următoarelor două condiții:

(i)  scadența poziției scurte este aceeași cu cea a poziției lungi sau aceasta are o scadență reziduală de cel puțin un an;

(ii)  fie atât poziția lungă, cât și cea scurtă sunt deținute în portofoliul de tranzacționare, fie ambele sunt deținute în afara acestuia;

(b)  determină cuantumul care urmează a fi dedus pentru deținerile directe, indirecte și sintetice de titluri de valoare bazate pe indici, prin examinarea expunerii-suport față de instrumentele de pasive eligibile incluse în indicii respectivi.

Articolul 72i Deducerea pasivelor eligibile atunci când instituția nu deține o investiție semnificativă în entități G-SII

(1)  În sensul articolului 72e alineatul (1) litera (c), instituțiile calculează cuantumul aplicabil care urmează să fie dedus prin înmulțirea cuantumului menționat la litera (a) de la prezentul alineat cu factorul derivat din calculul menționat la litera (b) de la prezentul alineat:

(a)  cuantumul agregat cu care deținerile instituției, directe, indirecte și sintetice, de instrumente de fonduri proprii de nivel 1 de bază, instrumente de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar și instrumente de fonduri proprii de nivel 2 ale entităților din sectorul financiar în care instituția nu are o investiție semnificativă și de instrumente de pasive eligibile ale entităților G-SII în care instituția nu are o investiție semnificativă depășesc 10 % din elementele de fonduri proprii de nivel 1 de bază ale instituției, după aplicarea:

(i)  articolelor 32-35;

(ii)  articolului 36 alineatul (1) literele (a)-(g), litera (k) punctele (ii)-(v) și litera (l), cu excepția cuantumului care urmează să fie dedus în ceea ce privește creanțele privind impozitul amânat care se bazează pe profitabilitatea viitoare și decurg din diferențe temporare;

(iii)  articolelor 44 și 45;

(b)  cuantumul deținerilor directe, indirecte și sintetice ale instituției de instrumente de pasive eligibile ale entităților G-SII în care instituția nu are o investiție semnificativă împărțit la cuantumul agregat al deținerilor directe, indirecte și sintetice ale instituției de instrumente de fonduri proprii de nivel 1 de bază, instrumente de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar și instrumente de fonduri proprii de nivel 2 ale entităților din sectorul financiar în care entitatea supusă rezoluției nu are o investiție semnificativă și de instrumente de pasive eligibile ale entităților G-SII în care entitatea supusă rezoluției nu are o investiție semnificativă.

(2)  Instituțiile exclud pozițiile aferente angajamentelor de preluare fermă deținute timp de maximum cinci zile lucrătoare din cuantumurile menționate la alineatul (1) litera (a) și din calculul factorului menționat la alineatul (1) litera (b).

(3)  Cuantumul care urmează a fi dedus în conformitate cu alineatul (1) se distribuie proporțional fiecărui instrument de pasive eligibile al unei entități G-SII deținut de instituție. Instituțiile determină cuantumul fiecărui instrument de pasive eligibile care se deduce în conformitate cu alineatul (1) prin înmulțirea cuantumului menționat la litera (a) de la prezentul alineat cu proporția menționată la litera (b) de la prezentul alineat:

(a)  cuantumul deținerilor care trebuie dedus în conformitate cu alineatul (1);

(b)  proporția cuantumului agregat al deținerilor directe, indirecte și sintetice ale instituției de instrumente de pasive eligibile ale entităților G-SII în care instituția nu are o investiție semnificativă reprezentată de fiecare instrument de pasive eligibile deținut de instituție.

(4)  Cuantumul deținerilor menționate la articolul 72e alineatul (1) litera (c) care este mai mic sau egal cu 10 % din elementele de fonduri proprii de nivel 1 de bază ale instituției după aplicarea dispozițiilor prevăzute la alineatul (1) litera (a) punctele (i), (ii) și (iii) nu se deduce și este supus ponderilor de risc aplicabile în conformitate cu partea a treia titlul II capitolul 2 sau 3 și cerințelor prevăzute în partea a treia titlul IV, după caz.

(5)  Instituțiile determină cuantumul fiecărui instrument de pasive eligibile care este ponderat la risc în temeiul alineatului (4) înmulțind cuantumul deținerilor care trebuie ponderat la risc în temeiul alineatului (4) cu proporția rezultată din calculul prevăzut la alineatul (3) litera (b).

Articolul 72j Exceptarea portofoliului de tranzacționare de la deducerile din elementele de pasive eligibile

(1)  Instituțiile pot decide să nu deducă o anumită parte din deținerile directe, indirecte și sintetice de instrumente de pasive eligibile, care, la nivel agregat și calculată pe baza pozițiilor brute lungi, este mai mică sau egală cu 5 % din elementele de fonduri proprii de nivel 1 de bază ale instituției după aplicarea articolelor 32-36, dacă toate condițiile de mai jos sunt îndeplinite:

(a)  deținerile sunt în portofoliul de tranzacționare;

(b)  instrumentele de pasive eligibile sunt deținute pentru o perioadă care nu depășește 30 de zile lucrătoare.

(2)  Cuantumurile elementelor care nu sunt deduse în temeiul alineatului (1) fac obiectul cerințelor de fonduri proprii aplicabile elementelor din portofoliul de tranzacționare.

(3)  Dacă, în cazul deținerilor deduse în conformitate cu alineatul (1), condițiile prevăzute la alineatul respectiv încetează să mai fie îndeplinite, deținerile se deduc în conformitate cu articolul 72g fără a se aplica excepțiile prevăzute la articolele 72h și 72i.

Secțiunea 3Fonduri proprii și pasive eligibile

Articolul 72kPasive eligibile

Pasivele eligibile ale unei instituții constau în elementele de pasive eligibile ale instituției după deducerile menționate la articolul 72e.

Articolul 72lFonduri proprii și pasive eligibile

Fondurile proprii și pasivele eligibile ale unei instituții constau în suma dintre fondurile proprii și pasivele eligibile ale acesteia.”.

(28)  În partea a doua titlul I, titlul capitolului 6 se înlocuiește cu următorul text:

„Cerințe generale privind fondurile proprii și pasivele eligibile”

29.  Articolul 73 se modifică după cum urmează:

(a)  titlul se înlocuiește cu următorul text:

„Distribuiri aferente instrumentelor”;

(b)  alineatele (1), (2), (3) și (4) se înlocuiesc cu următorul text:

„(1) Instrumentele de capital și datoriile pentru care o instituție are capacitatea discreționară de a decide să plătească distribuiri sub altă formă decât în numerar sau în instrumente de fonduri proprii nu pot fi considerate drept instrumente de fonduri proprii de nivel 1 de bază, instrumente de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar, instrumente de fonduri proprii de nivel 2 sau instrumente de pasive eligibile, cu excepția cazului în care instituția a primit aprobarea prealabilă a autorității competente.

(2) Autoritățile competente acordă aprobarea menționată la alineatul (1) numai atunci când consideră că se îndeplinesc următoarele condiții:

(a)  capacitatea instituției de anulare a plăților în baza instrumentului nu ar fi afectată de capacitatea discreționară menționată la alineatul (1) sau de forma sub care ar putea fi făcute distribuirile;

(b)  capacitatea instrumentului sau a datoriei de absorbție a pierderilor nu ar fi afectată de capacitatea discreționară menționată la alineatul (1) sau de forma sub care ar putea fi făcute distribuirile;

(c)  calitatea instrumentului de capital sau a datoriei nu ar fi redusă în niciun alt fel de capacitatea discreționară menționată la alineatul (1) sau de forma sub care ar putea fi făcute distribuirile.

Autoritatea competentă consultă autoritatea de rezoluție în ceea ce privește respectarea de către o instituție a condițiilor respective înainte de a acorda aprobarea menționată la alineatul (1).

(3) Instrumentele de capital și datoriile pentru care o persoană juridică, alta decât instituția care le emite, are capacitatea discreționară de a decide sau de a cere ca efectuarea distribuirilor aferente instrumentelor sau datoriilor respective să fie făcută sub altă formă decât în numerar sau în instrumente de fonduri proprii nu pot fi considerate drept instrumente de fonduri proprii de nivel 1 de bază, instrumente de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar, instrumente de fonduri proprii de nivel 2 sau instrumente de pasive eligibile.

(4) Instituțiile pot folosi un indice general al pieței ca punct de plecare pentru determinarea nivelului de distribuiri aferente instrumentelor de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar, instrumentelor de fonduri proprii de nivel 2 și instrumentelor de pasive eligibile.”;

(c)  alineatul (6) se înlocuiește cu următorul text:

„(6) Instituțiile raportează și publică indicii generali ai pieței pe care se bazează instrumentele lor de capital și de pasive eligibile.”.

30.  La articolul 75, teza introductivă se înlocuiește cu următorul text:

„Se consideră că cerințele de scadență pentru pozițiile scurte menționate la articolul 45 litera (a), articolul 59 litera (a), articolul 69 litera (a) și articolul 72h litera (a) sunt îndeplinite în cazul pozițiilor deținute dacă sunt îndeplinite toate condițiile următoare:”.

31.  La articolul 76, alineatele (1), (2) și (3) se înlocuiesc cu următorul text:

„(1) În sensul articolului 42 litera (a), articolului 45 litera (a), articolului 57 litera (a), articolului 59 litera (a), articolului 67 litera (a), articolului 69 litera (a) și articolului 72h litera (a), instituțiile pot reduce cuantumul unei poziții lungi pe un instrument de capital cu acea parte dintr-un indice care este alcătuită din aceeași expunere-suport care este acoperită, dacă sunt îndeplinite toate condițiile următoare:

(a)  fie atât poziția lungă care este acoperită, cât și poziția scurtă dintr-un indice folosită pentru a acoperi poziția lungă respectivă sunt deținute în portofoliul de tranzacționare, fie ambele sunt deținute în afara acestuia;

(b)  pozițiile menționate la litera (a) sunt înregistrate la valoarea justă în bilanțul instituției.

(2) În cazul în care autoritatea competentă a acordat aprobarea prealabilă, o instituție poate folosi o estimare prudentă a expunerii-suport a instituției față de instrumentele incluse în indici ca alternativă la calcularea expunerii unei instituții față de elementele menționate la una sau mai multe dintre literele de mai jos:

(a)  instrumentele proprii de fonduri proprii de nivel 1 de bază, instrumentele proprii de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar, instrumentele proprii de fonduri proprii de nivel 2 și instrumentele proprii de pasive eligibile incluse în indici;

(b)  instrumentele de fonduri proprii de nivel 1 de bază, instrumentele de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar și instrumentele de fonduri proprii de nivel 2 ale entităților din sectorul financiar, incluse în indici;

(c)  instrumentele de pasive eligibile ale instituției, incluse în indici.

(3) Autoritățile competente acordă aprobarea menționată la alineatul (2) doar în cazul în care instituția a demonstrat, într-un mod pe care respectivele autorități îl consideră satisfăcător, că ar fi împovărător din punct de vedere operațional să își monitorizeze expunerea-suport față de elementele menționate, după caz, la una sau mai multe dintre literele alineatului (2).”.

32.  Articolul 77 se înlocuiește cu următorul text:

„Articolul 77 Condiții pentru reducerea fondurilor proprii și a pasivelor eligibile

(1) O instituție obține aprobarea prealabilă a autorității competente înainte de:

(a)  a reduce, a rambursa sau a răscumpăra instrumentele de fonduri proprii de nivel 1 de bază emise de instituție într-un mod care este permis în temeiul legislației naționale aplicabile; și/sau înainte de

(b)  a exercita opțiunile de cumpărare, a restitui, a rambursa sau a răscumpăra instrumentele de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar, instrumentele de fonduri proprii de nivel 2 sau instrumentele de pasive eligibile, după caz, înainte de data scadenței contractuale a acestora.”.

(1a)  O instituție obține aprobarea prealabilă a autorității de rezoluție să facă ambele sau una dintre următoarele serii de acțiuni:

(a)  a exercita opțiunile de cumpărare, a restitui, a rambursa sau a răscumpăra instrumentele de pasive eligibile care nu se regăsesc la alineatul (1), înainte de data scadenței contractuale a acestora;

(b)  a exercita opțiunile de cumpărare, a restitui, a rambursa sau a răscumpăra instrumentele cu o scadență reziduală mai mică de un an, care s-au calificat anterior drept instrumente de pasive eligibile și care nu se regăsesc la alineatul (1), în cazul în care instituția, pe bază individuală, sau grupul supus rezoluției în cadrul căruia instituția este o filială pe bază consolidată, după caz, nu respectă cerințele minime pentru fondurile proprii și instrumentele de pasive eligibile.

(1b)  Autoritățile competente pot înlocui cerința de aprobare prealabilă prevăzută la alineatul (1) cu o cerință de notificare în cazul în care reducerea fondurilor proprii de rang 1 de bază, a fondurilor proprii de rang 1 suplimentar și a fondurilor proprii de rang 2, după caz, este nesemnificativă.

(1c)  În cazul în care o instituție îi oferă autorității competente garanții suficiente cu privire la capacitatea sa de a funcționa cu un nivel de fonduri proprii care depășește suficient de mult cerințele stabilite în prezentul regulament și în Directiva 2013/36/UE, instituțiile pot lua oricare dintre măsurile prevăzute la alineatul (1), cu condiția ca:

(a)  aceste măsuri să nu aibă ca rezultat o reducere a fondurilor proprii, care ar conduce la o situație în care fondurile proprii ale instituției ar scădea sub nivelul cerințelor prevăzute în prezentul regulament și în Directiva 2013/36/UE plus o marjă suplimentară de 2,5% din cuantumul total al expunerii la risc în conformitate cu articolul 92 alineatul (3) din prezentul regulament;

(b)  instituția să notifice autoritatea competentă cu privire la intenția sa de a lua oricare dintre măsurile prevăzute la alineatul (1) și să transmită toate informațiile necesare pentru a se evalua conformitatea cu condițiile stabilite la primul paragraf de la alineatul respectiv.

În cazul în care o instituție oferă garanții suficiente autorității de rezoluție cu privire la capacitatea sa de a funcționa cu fonduri proprii și pasive eligibile al căror cuantum depășește în mod suficient cerințele stabilite în prezentul regulament și în Directiva 2013/36/UE și Directiva 2014/59/UE, instituțiile pot lua oricare dintre măsurile prevăzute la alineatul (1), cu condiția ca:

(a)  aceste măsuri să nu aibă ca rezultat o reducere a fondurilor proprii și a pasivelor eligibile care ar conduce la o situație în care fondurile proprii și pasivele eligibile ale instituției ar scădea sub nivelul cerințelor prevăzute în prezentul regulament, în Directiva 2013/36/UE și în Directiva 2014/59/UE plus o marjă suplimentară de 2,5% din cuantumul total al expunerii la risc în conformitate cu articolul 92 alineatul (3) din prezentul regulament;

(b)  instituția să notifice autoritatea competentă și autoritatea de rezoluție cu privire la intenția sa de a lua oricare dintre măsurile prevăzute la alineatul (1) și să transmită toate informațiile necesare pentru a se evalua conformitatea cu condițiile stabilite la primul paragraf de la alineatul respectiv.”.

33.  Articolul 78 se înlocuiește cu următorul text:

„Articolul 78Aprobarea autorității de supraveghere pentru reducerea fondurilor proprii și a pasivelor eligibile

(1)  Autoritatea competentă acordă unei instituții aprobarea să reducă, să răscumpere sau să ramburseze instrumentele de fonduri proprii de nivel 1 de bază, instrumentele de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar, instrumentele de fonduri proprii de nivel 2 și instrumentele de pasive eligibile sau să exercite opțiunile de cumpărare pentru aceste instrumente dacă este îndeplinită oricare dintre următoarele condiții:

(a)  mai devreme sau în același timp cu acțiunea menționată la articolul 77, instituția înlocuiește instrumentele menționate la articolul 77 cu instrumente de fonduri proprii sau instrumente de pasive eligibile de o calitate egală sau mai bună în condiții sustenabile ținând cont de capacitatea instituției de a obține venituri;

(b)  instituția a demonstrat, într-un mod pe care autoritatea competentă îl consideră satisfăcător, că în urma acțiunii respective, fondurile proprii și pasivele eligibile ale instituției ar depăși cerințele prevăzute în prezentul regulament, în Directiva 2013/36/UE și în Directiva 2014/59/UE cu marja pe care autoritatea competentă o consideră necesară.

Autoritatea competentă consultă autoritatea de rezoluție înainte de a acorda această aprobare.

În cazul în care o instituție oferă garanții suficiente cu privire la capacitatea sa de a funcționa cu fonduri proprii al căror cuantum depășește cerințele stabilite în prezentul regulament, în Directiva 2013/36/UE și în Directiva 2014/59/UE, autoritatea de rezoluție, după consultarea autorității competente, poate acorda instituției respective o aprobare prealabilă generală de a restitui, a rambursa sau a răscumpăra instrumentele de pasive eligibile sau de a exercita opțiunile de cumpărare pentru aceste instrumente, sub rezerva unor criterii care să asigure că orice astfel de acțiuni viitoare sunt realizate cu respectarea condițiilor prevăzute la literele (a) și (b) de la prezentul alineat. Această aprobare prealabilă se acordă numai pentru o anumită perioadă de timp, care nu depășește un an, cu posibilitate de reînnoire. Aprobarea prealabilă generală se acordă numai pentru un anumit cuantum prestabilit, care este fixat de autoritatea de rezoluție. Autoritățile de rezoluție informează autoritățile competente cu privire la orice aprobare prealabilă generală acordată.

În cazul în care o instituție oferă garanții suficiente cu privire la capacitatea sa de a funcționa cu fonduri proprii al căror cuantum depășește cerințele stabilite în prezentul regulament, în Directiva 2013/36/UE și în Directiva 2014/59/UE, autoritatea competentă, după consultarea autorității de rezoluție, poate acorda instituției respective o aprobare prealabilă generală de a restitui, a rambursa sau a răscumpăra instrumentele de pasive eligibile sau de a exercita opțiunile de cumpărare pentru aceste instrumente, sub rezerva unor criterii care să asigure că orice astfel de acțiuni viitoare sunt realizate cu respectarea condițiilor prevăzute la literele (a) și (b) de la prezentul alineat. Această aprobare prealabilă se acordă numai pentru o anumită perioadă de timp, care nu depășește un an, cu posibilitate de reînnoire. Aprobarea prealabilă generală se acordă numai pentru un anumit cuantum prestabilit, care este fixat de autoritatea competentă. În cazul instrumentelor de fonduri proprii de nivel 1 de bază, acest cuantum prestabilit nu depășește 3 % din emisiunea relevantă și nu depășește 10 % din cuantumul cu care fondurile proprii de nivel 1 de bază depășesc suma cerințelor de capital pentru fondurile proprii de nivel 1 de bază prevăzute în prezentul regulament, în Directiva 2013/36/UE și în Directiva 2014/59/UE cu marja pe care autoritatea competentă o consideră necesară. În cazul instrumentelor de nivel 1 suplimentar sau al instrumentelor de nivel 2, acest cuantum prestabilit nu depășește 10 % din emisiunea relevantă și nu depășește 3 % din cuantumul total al instrumentelor de nivel 1 suplimentar sau al instrumentelor de nivel 2, după caz, aflate în circulație. În cazul instrumentelor de pasive eligibile, cuantumul prestabilit este fixat de autoritatea de rezoluție după consultarea autorității competente.

Autoritățile competente retrag aprobarea prealabilă generală în cazul în care o instituție încalcă oricare dintre criteriile prevăzute în scopul aprobării respective.

(2)  Atunci când evaluează, în conformitate cu alineatul (1) litera (a), viabilitatea instrumentelor de înlocuire în raport cu capacitatea instituției de a obține venituri, autoritățile competente examinează măsura în care respectivele instrumente de capital și datorii de înlocuire ar fi mai costisitoare pentru instituție decât cele pe care le-ar înlocui.

(3)  În cazul în care o instituție efectuează o acțiune menționată la articolul 77 litera (a) și legislația națională aplicabilă interzice refuzul de a răscumpăra instrumentele de fonduri proprii de nivel 1 de bază menționate la articolul 27, autoritatea competentă poate acorda o derogare de la îndeplinirea condițiilor prevăzute la alineatul (1) de la prezentul articol dacă autoritatea competentă impune instituției să limiteze de o manieră corespunzătoare răscumpărarea acestor instrumente.

(4)  Autoritățile competente pot permite instituțiilor să restituie, să răscumpere sau să ramburseze instrumentele de fonduri proprii de nivel 1 sau instrumentele de fonduri proprii de nivel 2 sau să exercite opțiunile de cumpărare pentru aceste instrumente în cursul celor cinci ani de la data emiterii dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute la alineatul (1) și oricare din următoarele condiții:

(a)  există o schimbare în clasificarea, din punctul de vedere al reglementărilor, a instrumentelor respective care ar putea conduce la excluderea lor din categoria fondurilor proprii sau la reclasificarea lor ca o formă de fonduri proprii de o calitate inferioară și sunt îndeplinite următoarele condiții:

(i)  autoritatea competentă consideră că o astfel de schimbare este suficient de sigură;

(ii)  instituția demonstrează, într-un mod pe care autoritatea competentă îl consideră satisfăcător, că reclasificarea din punctul de vedere al reglementărilor a instrumentelor respective nu a fost previzibilă în mod rezonabil în momentul emiterii lor;

(b)  există o schimbare în regimul fiscal aplicabil instrumentelor respective, iar instituția demonstrează, într-un mod pe care autoritatea competentă îl consideră satisfăcător, că schimbarea este semnificativă și nu a fost previzibilă în mod rezonabil în momentul emiterii lor;

(c)  instrumentele beneficiază de păstrarea drepturilor obținute în temeiul articolului 484 din CRR;

(d)  mai devreme sau în același timp cu acțiunea menționată la articolul 77, instituția înlocuiește instrumentele menționate la articolul 77 cu instrumente de fonduri proprii sau instrumente de pasive eligibile de o calitate egală sau mai bună în condiții sustenabile ținând cont de capacitatea instituției de a obține venituri, iar autoritatea competentă a aprobat această acțiune întrucât a considerat că ar fi benefică din punct de vedere prudențial și justificată de circumstanțe excepționale;

(e)  instrumentele de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar sau instrumentele de fonduri proprii de nivel 2 sunt răscumpărate în scopuri de formare a pieței.

Autoritatea competentă consultă autoritatea de rezoluție în ceea ce privește condițiile respective înainte de a acorda aprobarea.

(5)  ABE elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare care să specifice următoarele:

(a)  sensul expresiei „condiții sustenabile ținând cont de capacitatea instituției de a obține venituri”;

(b)  maniera corespunzătoare de limitare a răscumpărării menționată la alineatul (3);

(c)  procedura de urmat, inclusiv limitele și procedurile de acordare de către autoritățile competente a aprobării prealabile pentru una dintre acțiunile enumerate la articolul 77, și datele care trebuie furnizate la depunerea unei cereri de către o instituție pentru a obține din partea autorității competente aprobarea de a efectua o acțiune menționată la articolul 77, inclusiv procedura care se aplică în cazul răscumpărării acțiunilor emise către membrii organizațiilor cooperatiste de credit, precum și termenul de prelucrare a unei astfel de cereri;

(d)  circumstanțele excepționale menționate la alineatul (4);

(e)  sensul termenului „formarea pieței” menționat la alineatul (4).

ABE transmite proiectele de standarde tehnice de reglementare respective Comisiei până la data de [3 luni de la data intrării în vigoare].

Competența de a adopta standardele tehnice de reglementare menționate la primul paragraf este delegată Comisiei, în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.”;

34.  Articolul 79 se modifică după cum urmează:

(a)  Titlul se înlocuiește cu următorul text:

„Derogare temporară de la deducerea din fondurile proprii și din pasivele eligibile”;

(b)  Alineatul (1) se înlocuiește cu următorul text:

„(1) În cazul în care o instituție deține instrumente de capital sau datorii sau a acordat împrumuturi subordonate, după caz, care se califică temporar drept instrumente de fonduri proprii de nivel 1 de bază, instrumente de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar, instrumente de fonduri proprii de nivel 2 ale unei entități din sectorul financiar sau instrumente de pasive eligibile ale unei instituții și autoritatea competentă consideră că aceste dețineri au scopul unei operațiuni de asistență financiară destinate reorganizării și salvării entității sau instituției respective, autoritatea competentă poate să acorde o derogare temporară de la aplicarea dispozițiilor privind deducerea care, în mod obișnuit, s-ar aplica instrumentelor respective.”.

35.  Articolul 80 se modifică după cum urmează:

(a)  Titlul se înlocuiește cu următorul text:

„Revizuirea continuă a calității fondurilor proprii și a pasivelor eligibile”;

(b)  Alineatul (1) se înlocuiește cu următorul text:

„(1) ABE monitorizează calitatea instrumentelor de fonduri proprii și de pasive eligibile emise de instituțiile din întreaga Uniune și notifică imediat Comisiei situațiile în care există dovezi semnificative că instrumentele respective nu îndeplinesc criteriile de eligibilitate corespunzătoare prevăzute în prezentul regulament.

Autoritățile competente transmit ABE fără întârziere, la cererea acesteia, toate informațiile pe care ABE le consideră relevante în ceea ce privește instrumentele de capital noi sau tipurile noi de pasive emise pentru a-i permite ABE să monitorizeze calitatea instrumentelor de fonduri proprii și de pasive eligibile emise de instituțiile din întreaga Uniune.”;

(c)  la alineatul (3), teza introductivă se înlocuiește cu următorul text:

„(3) ABE furnizează Comisiei consultanță tehnică în legătură cu orice modificări semnificative ale definiției fondurilor proprii sau pasivelor eligibile pe care le consideră necesare ca rezultat al:”.

36.  La articolul 81, alineatul (1) se înlocuiește cu următorul text:

„(1) Interesele minoritare cuprind suma elementelor de fonduri proprii de rang 1 de bază ale unei filiale dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:

(a)  filiala este una din următoarele:

(i)  o instituție;

(ii)  o întreprindere care, în temeiul legislației naționale aplicabile, face obiectul cerințelor prevăzute în prezentul regulament și în Directiva 2013/36/UE;

(iii)  o societate financiară holding intermediară dintr-o țară terță care face obiectul unor cerințe prudențiale la fel de stringente ca cele aplicate instituțiilor de credit din țara terță respectivă, în cazul în care Comisia a decis, în conformitate cu articolul 107 alineatul (4), că cerințele prudențiale respective sunt cel puțin echivalente cu cele din prezentul regulament;

(b)  filiala este inclusă în consolidare prin metoda consolidării globale în conformitate cu partea întâi titlul II capitolul 2;

(c)  elementele de fonduri proprii de nivel 1 de bază menționate în partea introductivă a prezentului alineat sunt deținute de alte persoane decât întreprinderile incluse în consolidare în conformitate cu partea întâi titlul II capitolul 2.”

37.  Articolul 82 se înlocuiește cu următorul text:

„Articolul 82 Fonduri proprii de nivel 1, fonduri proprii de nivel 1 suplimentar, fonduri proprii de nivel 2 eligibile și fonduri proprii eligibile

Fondurile proprii de nivel 1 suplimentar, fondurile proprii de nivel 1, fondurile proprii de nivel 2 eligibile și fondurile proprii eligibile cuprind interesele minoritare, instrumentele de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar sau instrumentele de fonduri proprii de nivel 2, după caz, plus rezultatul reportat și conturile de prime de emisiune aferente unei filiale, dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:

(a)  filiala este oricare din următoarele:

(i)  o instituție;

(ii)  o întreprindere care, în temeiul legislației naționale aplicabile, face obiectul cerințelor prevăzute în prezentul regulament și în Directiva 2013/36/UE;

(iii)  o societate financiară holding intermediară dintr-o țară terță care face obiectul unor cerințe prudențiale la fel de stringente ca cele aplicate instituțiilor de credit din țara terță respectivă, în cazul în care Comisia a decis, în conformitate cu articolul 107 alineatul (4), că cerințele prudențiale respective sunt cel puțin echivalente cu cele din prezentul regulament;

(b)  filiala este inclusă în consolidare prin metoda consolidării globale, în conformitate cu partea întâi titlul II capitolul 2;

(c)  respectivele instrumente sunt deținute de alte persoane decât întreprinderile incluse în consolidare în conformitate cu partea întâi titlul II capitolul 2.”.

38.  La articolul 83, teza introductivă a alineatului (1) se înlocuiește cu următorul text:

„(1) Instrumentele de fondurile proprii de nivel 1 suplimentar și instrumentele de fonduri proprii de nivel 2 emise de o entitate cu scop special și conturile de prime de emisiune aferente sunt incluse până la 31 decembrie 2021 în fondurile proprii de nivel 1 suplimentar eligibile, în fondurile proprii de nivel 1 eligibile sau în fondurile proprii de nivel 2 eligibile ori în fondurile proprii eligibile, după caz, numai dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:”.

38a.  La articolul 85 se adaugă următorul alineat:

„(4) În cazul în care instituțiile de credit afiliate în mod permanent unei case centrale în cadrul unei rețele și instituțiile create în cadrul unui sistem instituțional de protecție, sub rezerva condițiilor stabilite la articolul 113 alineatul (7), au dispoziții în materie de garanții încrucișate care prevăd că nu există și nu se întrevede niciun impediment de ordin material, practic sau juridic în calea transferului de la contraparte la instituția de credit a sumei reprezentând fonduri proprii peste cerințele reglementate, aceste instituții sunt scutite de aplicarea dispozițiilor prezentului articol în ceea ce privește deducerile și pot recunoaște în totalitate eventualele interese minoritare care rezultă din sistemul de garanții încrucișate.”

(38b)  La articolul 87 se adaugă următorul alineat:

„(4) În cazul în care instituțiile de credit afiliate în mod permanent unei case centrale în cadrul unei rețele și instituțiile create în cadrul unui sistem instituțional de protecție, sub rezerva condițiilor stabilite la articolul 113 alineatul (7), au dispoziții în materie de garanții încrucișate care prevăd că nu există și nu se întrevede niciun impediment de ordin material, practic sau juridic în calea transferului de la contraparte la instituția de credit a sumei reprezentând fonduri proprii peste cerințele reglementate, aceste instituții sunt scutite de aplicarea dispozițiilor prezentului articol în ceea ce privește deducerile și pot recunoaște în totalitate eventualele interese minoritare care rezultă din sistemul de garanții încrucișate.”

39.  Articolul 92 se modifică după cum urmează:

(a)  la alineatul (1), se adaugă următoarele puncte:

„(d)  un indicator al efectului de levier de 3 %;

(da)  prin derogare de la litera (d), fiecare G-SII adaugă 50 % din rezerva G-SII, calculată în conformitate cu articolul 131 alineatul (4) din Directiva 2013/36/UE, la cerința de 3 %. aferentă efectului de levier”.

(b)  la alineatul (3), literele (b), (c) și (d) se înlocuiesc cu următorul text:

„(b)  cerințele de fonduri proprii aplicabile portofoliului de tranzacționare al unei instituții, pentru:

(i)  riscurile de piață, determinate în conformitate cu titlul IV din prezenta parte;

(ii)  expunerile mari care depășesc limitele prevăzute la articolele 395-401, în măsura în care o instituție este autorizată să depășească limitele respective, determinate în conformitate cu partea a patra;

(c)  cerințele de fonduri proprii pentru riscurile de piață, determinate în conformitate cu titlul IV din prezenta parte pentru toate activitățile care generează riscuri valutare sau riscuri de marfă;

(d)  cerințele de fonduri proprii determinate în conformitate cu titlul V, cu excepția articolului 379 pentru riscul de decontare.”.

40.  Se introduc următoarele articole 92a și 92b:

„Articolul 92aCerința privind fondurile proprii și pasivele eligibile pentru G-SII

(1)  Sub rezerva articolelor 93 și 94 și a excepțiilor prevăzute la alineatul (2) de la prezentul articol, instituțiile identificate drept entități supuse rezoluției care sunt G-SII sau fac parte dintr-o G-SII îndeplinesc în orice moment următoarele cerințe privind fondurile proprii și pasivele eligibile:

(a)  o rată bazată pe riscuri de 18 %, care reprezintă fondurile proprii și pasivele eligibile ale instituției exprimate ca procentaj din cuantumul total al expunerii la risc calculat în conformitate cu articolul 92 alineatele (3) și (4);

(b)  o rată independentă de riscuri de 6,75 %, care reprezintă fondurile proprii și pasivele eligibile ale instituției exprimate ca procentaj din indicatorul de măsurare a expunerii totale menționat la articolul 429 alineatul (4).

(2)  Cerința prevăzută la alineatul (1) nu se aplică în următoarele cazuri:

(a)  în cursul celor trei ani de la data la care instituția a fost identificată sau grupul din care face parte instituția a fost identificat ca fiind G-SII;

(b)  în cursul celor doi ani de la data la care autoritatea de rezoluție a aplicat instrumentul de recapitalizare internă în conformitate cu Directiva 2014/59/UE;

(c)  în cursul celor doi ani de la data la care entitatea de rezoluție a pus în aplicare o măsură alternativă a sectorului privat, menționată la articolul 32 alineatul (1) litera (b) din Directiva 2014/59/UE, prin care s-a redus valoarea instrumentelor de capital și a altor datorii sau acestea au fost convertite în fonduri proprii de nivel 1 de bază în scopul recapitalizării entității supuse rezoluției fără aplicarea instrumentelor de rezoluție.

(3)  În cazul în care valoarea agregată care rezultă din aplicarea cerințelor prevăzute la alineatul (1) litera (a) pentru fiecare entitate supusă rezoluției din cadrul aceleiași G-SII depășește cerința de fonduri proprii și de pasive eligibile calculată în conformitate cu articolul 12, autoritatea de rezoluție a instituției-mamă din UE poate, după consultarea celorlalte autorități de rezoluție relevante, să acționeze în conformitate cu articolul 45d alineatul (3) sau cu articolul 45h alineatul (1) din Directiva 2014/59/UE.

Articolul 92b Cerința privind fondurile proprii și pasivele eligibile pentru G-SII din afara UE

(1) Instituțiile care sunt filiale semnificative ale G-SII din afara UE și care nu sunt entități supuse rezoluției îndeplinesc în orice moment o cerință privind fondurile proprii și pasivele eligibile egală cu între 75% și 90 % din cerințele privind fondurile proprii și pasivele eligibile prevăzute la articolul 92a.

În scopul asigurării conformității cu alineatul (1), instrumentele de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar, instrumentele de fonduri proprii de nivel 2 și instrumentele de pasive eligibile sunt luate în considerare numai dacă sunt deținute de întreprinderea-mamă a instituției într-o țară terță.”.

(2) Cerința privind fondurile proprii și pasivele eligibile în intervalul prevăzut la alineatul (1) se stabilește de către autoritatea de rezoluție gazdă a filialei semnificative în consultare cu autoritatea de origine a grupului supus rezoluției, luând în considerare strategia de rezoluție a grupului și implicațiile asupra stabilității financiare.”.

41.  Articolul 94 se înlocuiește cu următorul text:

„Articolul 94 Derogare pentru portofoliile de tranzacționare de mici dimensiuni

(1)  Prin derogare de la articolul 92 alineatul (3) litera (b), instituțiile pot calcula cerința de fonduri proprii pentru activitățile legate de portofoliul de tranzacționare în conformitate cu alineatul (2), cu condiția ca dimensiunea activității bilanțiere și extrabilanțiere a instituțiilor cu portofoliile de tranzacționare să fie mai mică sau egală cu ambele praguri următoare, pe baza unei evaluări realizate lunar utilizând datele din ultima zi a lunii respective:

(a)  5 % din activele totale ale instituției;

(b)  50 de milioane EUR.

(2)  Atunci când sunt îndeplinite condițiile stabilite la alineatul (1), instituțiile pot calcula cerința de fonduri proprii din portofoliul de tranzacționare după cum urmează:

(a)  pentru contractele enumerate la punctul 1 din anexa II, contractele referitoare la titluri de capital la care se face referire la punctul 3 din anexa II și instrumentele financiare derivate de credit, instituțiile pot exclude pozițiile respective din cerința de fonduri proprii menționată la articolul 92 alineatul (3) litera (b);

(b)  pentru pozițiile din portofoliul de tranzacționare, altele decât cele menționate la litera (a), instituțiile pot înlocui cerința de fonduri proprii menționată la articolul 92 alineatul (3) litera (b) cu cerința calculată în conformitate cu articolul 92 alineatul (3) litera (a).

(3)  Instituțiile calculează dimensiunea activității lor bilanțiere și extrabilanțiere cu portofoliile de tranzacționare la o anumită dată, în sensul alineatului (1), în conformitate cu următoarele cerințe:

(a)  toate pozițiile atribuite portofoliului de tranzacționare în conformitate cu articolul 104 sunt incluse în calcul, cu excepția următoarelor:

(i)  pozițiile pe cursul de schimb valutar și pe instrumentele financiare derivate pe mărfuri care sunt recunoscute ca acoperiri interne împotriva expunerilor la riscurile valutare și de marfă din afara portofoliului de tranzacționare;

(ii)  instrumentele financiare derivate de credit care sunt recunoscute ca acoperiri interne împotriva expunerilor la riscul de credit sau a expunerilor la riscul de contraparte din afara portofoliului de tranzacționare ;

(b)  toate pozițiile se evaluează la prețurile lor de piață de la data respectivă; în cazul în care prețul de piață al unei poziții nu este disponibil la data respectivă, instituțiile utilizează cea mai recentă valoare de piață pentru poziția respectivă;

(c)  valoarea absolută a pozițiilor lungi se adună cu valoarea absolută a pozițiilor scurte.

(3a)  În cazul în care sunt îndeplinite ambele condiții prevăzute la articolul 94 alineatul (1) din prezentul regulament, indiferent de obligațiile prevăzute la articolele 74 și 83 din Directiva 2013/36/UE, dispozițiile articolelor 102,103, 104b și 105 alineatul (3) din partea III titlul 1 capitolul 3 din prezentul regulament nu se aplică.”

(4)  Instituțiile transmit autorităților competente notificări atunci când calculează sau încetează să mai calculeze cerințele de fonduri proprii pentru portofoliul de tranzacționare în conformitate cu prezentul alineat (2).

(5)  O instituție care nu mai îndeplinește niciuna dintre condițiile prevăzute la alineatul (1) trebuie să notifice imediat acest lucru autorității competente.

(6)  O instituție încetează să mai stabilească cerințele de fonduri proprii pentru portofoliul de tranzacționare în conformitate cu alineatul (2) în termen de trei luni dacă se regăsește într-una din următoarele situații:

(a)  instituția nu îndeplinește niciuna dintre condițiile prevăzute la alineatul (1) pentru o perioadă de trei luni consecutive;

(b)  instituția nu îndeplinește fiecare dintre condițiile prevăzute la alineatul (1) pentru mai mult de 6 dintre ultimele 12 luni.

(7)  În cazul în care o instituție încetează să mai calculeze cerințele de fonduri proprii pentru portofoliul de tranzacționare în conformitate cu prezentul articol, aceasta este autorizată să reînceapă să calculeze cerințele de fonduri proprii pentru portofoliul de tranzacționare în conformitate cu prezentul articol numai dacă demonstrează autorității competente că toate condițiile stabilite la alineatul (1) au fost îndeplinite pe o perioadă neîntreruptă de un an.

(8)  Instituțiile nu deschid o poziție din portofoliul de tranzacționare cu unicul scop de a respecta oricare dintre condițiile prevăzute la alineatul (1) în cursul evaluării lunare.”.

42.  Articolul 99 se înlocuiește cu următorul text:

„Articolul 99Raportarea cerințelor de fonduri proprii și a informațiilor financiare

(1)  Instituțiile transmit rapoarte autorităților competente cu privire la obligațiile prevăzute la articolul 92 în conformitate cu prezentul articol.

  Entitățile supuse rezoluției transmit rapoarte autorităților competente cu privire la obligațiile prevăzute la articolele 92a și 92b cel puțin pe bază semestrială.

(2)  În plus față de raportarea privind fondurile proprii menționată la alineatul (1), o instituție raportează autorităților competente informații financiare atunci când este una dintre următoarele:

(a)  o instituție care face obiectul articolului 4 din Regulamentul (CE) nr. 1606/2002;

(b)  o instituție de credit care își întocmește conturile consolidate în conformitate cu standardele internaționale de contabilitate în temeiul articolului 5 litera (b) din Regulamentul (CE) nr. 1606/2002.

(3)  Autoritățile competente pot solicita instituțiilor de credit care își determină fondurile proprii pe bază consolidată în conformitate cu standardele internaționale de contabilitate, în temeiul articolului 24 alineatul (2) din prezentul regulament, să raporteze informații financiare în conformitate cu prezentul articol.

(4)  Rapoartele necesare în conformitate cu alineatul (1) sunt prezentate semestrial sau mai des de către instituțiile mici și cu un grad redus de complexitate. Rapoartele necesare în conformitate cu alineatele (2)-(3) trebuie prezentate anual de către instituțiile mici și cu un grad redus de complexitate.

Toate celelalte instituții, sub rezerva alineatului (6), își prezintă rapoartele în conformitate cu alineatele (1)-(3), semestrial sau mai des ▌.

(5)  Raportarea privind informațiile financiare menționată la alineatele (2) și (3) cuprinde numai informațiile care sunt necesare pentru a oferi o imagine cuprinzătoare asupra profilului de risc al instituției și asupra riscurilor sistemice pe care instituțiile le prezintă pentru sectorul financiar sau pentru economia reală, astfel cum se prevede în Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.

(6)  ABE elaborează proiecte de standarde tehnice de punere în aplicare prin care să uniformizeze formatele, frecvențele, datele de raportare, definițiile și soluțiile informatice pentru raportarea menționată la alineatele (1)-(3) și la articolul 100.

Cerințele de raportare prevăzute la prezentul articol se aplică instituțiilor în mod proporțional, ținând seama de dimensiunea și complexitatea lor, precum și de natura și nivelul de risc al activităților lor.

Se conferă Comisiei competența de a adopta standardele tehnice de punere în aplicare menționate la primul paragraf, în conformitate cu articolul 15 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.

(7)  ABE evaluează impactul financiar al Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 680/2014 al Comisiei(19) asupra instituțiilor din perspectiva costurilor de conformitate și informează Comisia cu privire la constatările sale până la [31 decembrie 2019] cel târziu. În raportul respectiv se analizează în special dacă cerințele de raportare au fost aplicate într-un mod suficient de proporțional. Acest lucru se examinează în special în cazul instituțiilor mici și cu grad redus de complexitate.

În acest scop, raportul:

(a)  clasifică instituțiile pe categorii în funcție de dimensiunea și complexitatea lor, precum și de natura și nivelul de risc al activităților lor. Raportul trebuie să includă în special o categorie a instituțiilor mici și lipsite de complexitate.

(b)  măsoară sarcina de raportare suportată de fiecare categorie de instituții în cursul perioadei relevante pentru a respecta cerințele de raportare prevăzute în Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 680/2014, ținând seama de următoarele principii:

(i)  sarcina de raportare este măsurată ca raportul dintre costurile de conformitate și venitul net al instituțiilor în cursul perioadei relevante;

(ii)  costurile de conformitate cuprind toate cheltuielile direct sau indirect legate de punerea în aplicare și funcționarea în permanență a sistemelor de raportare, inclusiv cheltuielile legate de personal, sisteme informatice, servicii juridice, contabilitate, audit și servicii de consultanță;

(iii)  perioada relevantă se referă la fiecare perioadă anuală în care instituțiile au suportat costuri de conformitate pentru a se pregăti să pună în aplicare cerințele de raportare stabilite în Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 680/2014 și pentru a continua să asigure funcționarea în permanență a sistemelor de raportare;

(c)  evaluează dacă și în ce măsură costurile de conformitate împiedică în mod substanțial instituțiile nou-constituite să intre pe piață;

(ca)  evaluează valoarea adăugată și necesitatea datelor colectate și raportate în scopuri prudențiale;

(d)  evaluează impactul costurilor de conformitate, astfel cum sunt menționate la litera (b) punctul (ii), asupra fiecărei categorii de instituții din perspectiva costurilor de oportunitate; și

(e)  recomandă modificări ale Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 680/2014, astfel încât să se reducă sarcina de raportare suportată de instituții sau de anumite categorii de instituții, dacă este cazul, având în vedere obiectivele prezentului regulament și ale Directivei 2013/36/UE și să se reducă frecvența de raportare a rapoartelor cerute în conformitate cu articolele 100, 394 și 430. În plus raportul evaluează dacă cerințele de raportare în conformitate cu articolul 100 ar putea fi eliminate dacă grevarea de sarcini a activelor se situează sub un anumit prag și dacă banca este considerată ca fiind mici și cu grad redus de complexitate. Raportul prezintă cel puțin recomandări privind modul în care se pot reduce nivelul de detaliu și amploarea cerințelor de raportare pentru instituțiile mici și cu grad redus de complexitate astfel încât, după aplicarea integrală a obligațiilor reduse de raportare, costurile de conformitate pentru instituțiile mici și cu grad redus de complexitate să scadă la modul ideal cu 20% sau mai mult și cel puțin cu 10 %.

Pe baza rezultatelor acestui raport al ABE, Comisia modifică, până la data de [31 decembrie 2020] standardele tehnice de reglementare corespunzătoare și prezintă, dacă este necesar, una sau mai multe propuneri legislative pentru punerea în aplicare a acestor recomandări.

(8)  În sensul alineatului (7) litera (d), „costuri de oportunitate” înseamnă valoarea pierdută de către instituții pentru serviciile care nu sunt furnizate clienților din cauza costurilor de conformitate.

(9)  Autoritățile competente consultă ABE pentru a stabili dacă instituțiile, altele decât cele menționate la alineatele (2) și (3), ar trebui să raporteze informațiile financiare pe bază consolidată în conformitate cu alineatul (2), dacă sunt îndeplinite toate condițiile următoare:

(a)  instituțiile relevante nu raportează deja pe bază consolidată;

(b)  instituțiile relevante fac obiectul unui cadru contabil în conformitate cu Directiva 86/635/CEE;

(c)  raportarea financiară este considerată necesară pentru a oferi o imagine cuprinzătoare asupra profilului de risc al activităților instituțiilor respective și asupra riscurilor sistemice pe care le prezintă pentru sectorul financiar sau pentru economia reală, astfel cum se prevede în Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.

ABE elaborează proiecte de standarde tehnice de punere în aplicare care să specifice formatele pe care instituțiile menționate la primul paragraf trebuie să le utilizeze în scopurile prevăzute la paragraful respectiv.

Se conferă Comisiei competența de a adopta standardele de punere în aplicare menționate la al doilea paragraf în conformitate cu articolul 15 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.

(10)  În cazul în care o autoritate competentă consideră că informații care nu fac obiectul standardului tehnic de punere în aplicare menționat la alineatul (6) sunt necesare în scopurile menționate la alineatul (5), aceasta informează ABE și CERS cu privire la informațiile suplimentare care consideră că este necesar să fie incluse în standardul tehnic de punere în aplicare menționat la alineatul respectiv.

(11)  Autoritățile competente pot acorda derogări de la cerințele de raportare a elementelor de date specificate în standardele tehnice de punere în aplicare menționate la prezentul articol și la articolele 100, 101, 394, 415 și 430, pot reduce frecvența de raportare și pot permite instituției să raporteze folosind alt format, în cazul în care se aplică cel puțin una dintre următoarele condiții:

(a)  aceste elemente de date sunt deja la dispoziția autorităților competente prin alte mijloace decât cele specificate în standardele ▌de punere în aplicare menționate anterior, inclusiv în cazul în care informațiile respective se află la dispoziția autorităților competente în diferite formate sau niveluri de detaliu; autoritățile competente pot acorda o derogare de la excepția menționată în prezentul alineat doar dacă datele obținute, compilate sau agregate prin astfel de metode alternative sunt identice cu acele puncte de date care ar trebui altfel raportate conform standardelor tehnice de punere în aplicare relevante;

(b)  punctele de date sau formatele nu au fost actualizate în conformitate cu amendamentele la prezentul regulament într-un interval de timp adecvat înaintea termenului limită pentru raportarea datelor;

Autoritățile competente, autoritățile de rezoluție, autoritățile desemnate și autoritățile relevante fac apel la schimbul de date ori de câte ori este posibil pentru a elimina cerințe de raportare.”.

43.  Articolul 100 se înlocuiește cu următorul text:

Articolul 100Cerințe de raportare privind grevarea de sarcini a activelor

(1)  Instituțiile raportează autorităților competente nivelul de grevare cu sarcini a activelor pe care îl aplică.

(2)  Raportul menționat la alineatul (1) conține o defalcare pe tipurile de grevare cu sarcini a activelor, cum ar fi acordurile repo, darea cu împrumut de titluri de valoare, expunerile securitizate sau împrumuturile constituite ca garanție reală pentru obligațiunile garantate. ".

43a.  Se introduce următorul articol:

„Articolul 101a

Crearea unui sistem unitar și integrat pentru colectarea datelor și acumularea datelor statistice și referitoare la monitorizare.

ABE dezvoltă un sistem unitar și integrat de colectare a datelor statistice și prudențiale și îi raportează Comisiei observațiile făcute până la data de … [31 decembrie 2020]. Raportul, care implică toate autoritățile competente, precum și autoritățile responsabile de sistemele de garantare a depozitelor, autorități statistice, toate autoritățile relevante, în special BCE și munca sa anterioară la colectările de date statistice, și luând în considerare munca efectuată anterior cu privire la un cadru european de raportare , se bazează pe o analiză a costurilor și beneficiilor globale, printre altele în ceea ce privește înființarea unui punct central de colectare și cuprinde cel puțin

(a)  o prezentare generală a numărului și volumului de date colectate de către autoritățile competente în domeniile lor de competență, precum și cu privire la originea și gradul lor de detaliu;

(b)  o evaluare a finalizării unui dicționar standard cu datele de colectat pentru a mări convergența cerințelor de raportare, în ceea ce privește obligațiile normale de raportare, dar și informațiile solicitate ad-hoc de către autoritățile competente din cadrul instituțiilor și pentru a evita solicitările redundante;

(c)  luând în considerare activitatea unei instituții mici nesofisticate, o evaluare a punctelor de date aplicabile care nu sunt necesare pentru a evalua conformitatea cu cerințele prudențiale sau situația financiară a unei instituții și o evaluare a punctelor de date care pot fuziona.

(d)  un calendar pentru crearea unui sistem unitar integrat de raportare cu un punct central de colectare, care

(i) conține un registru central de date cu toate datele statistice și prudențiale, cu gradul de detaliu necesar și cu frecvența adecvată de raportare pentru instituția respectivă, actualizat la intervalele necesare;

(ii) servește ca punct de acces unde autoritățile competente acceptă, prelucrează și concentrează toate cererile de date, reconciliază cererile cu datele raportate colectate existente și care asigură accesul rapid al autorităților competente la informațiile solicitate;

(iii) servește ca punct unic de acces pentru instituțiile monitorizate, care transmite cererile de date statistice și prudențiale adresate de autoritățile competente către instituție și introduce datele solicitate în registrul central de date;

(iv) deține un rol de coordonare pentru schimbul de informații și date între autoritățile competente;

(v) transmite cererile ad-hoc ale autorităților competente către instituțiile monitorizate doar după ce cererea a fost comparată cu cererile existente și cu dicționarul standard menționat la litera (b), pentru a evita duplicarea;

(vi) are suficiente structuri și resurse organizatorice, financiare și de personal pentru a-și îndeplini mandatul;

(vii) ține cont de procedurile și procesele ale altor autorități competente și le transferă într-un sistem standardizat.

(viii) garantează că cerințele de raportare introduse recent se aplică nu mai devreme de 2 ani de la data publicării lor și că formularele de raportare finală sunt puse la dispoziție cu cel puțin 1 an înainte de data aplicării lor.

Până la... [un an după prezentarea raportului], Comisia prezintă, după caz și ținând seama de raportul menționat la acest articol, una sau mai multe propuneri legislative Parlamentului European și Consiliului vizând instituirea unui sistem de raportare standardizat și integrat pentru cerințele de raportare.”.

44.  La articolul 101 alineatul (1), teza introductivă se înlocuiește cu următorul text:

„(1)   Instituțiile raportează pe bază semestrială autorităților competente următoarele date agregate referitoare la fiecare piață națională de bunuri imobile față de care sunt expuse:”.

45.  La articolul 101, alineatele (4) și (5) se înlocuiesc cu următorul text:

„(4)   ABE elaborează proiecte de standarde tehnice de punere în aplicare care să specifice formatele uniforme, definițiile și frecvențele și datele raportării pentru datele agregate menționate la alineatul (1), precum și soluțiile informatice.

Se conferă Comisiei competența de a adopta standardele tehnice de punere în aplicare menționate la primul paragraf, în conformitate cu articolul 15 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.

(5)   Prin derogare de la alineatul (1), instituțiile mici, astfel cum sunt definite la articolul 430a, raportează informațiile menționate la alineatul (1) pe bază anuală.”.

46.  Articolul 102 se modifică după cum urmează:

(a)  Alineatele (2), (3) și (4) se înlocuiesc cu următorul text:

„(2) Intenția de tranzacționare se demonstrează pe baza strategiilor, politicilor și procedurilor elaborate de instituție pentru a administra poziția sau portofoliul în conformitate cu articolele 103 și 104.

(3) Instituțiile pun și mențin în funcțiune sisteme și controale pentru a-și gestiona portofoliul de tranzacționare în conformitate cu articolul 103.

(4) Pozițiile din portofoliul de tranzacționare sunt alocate birourilor de tranzacționare create de instituție în conformitate cu articolul 104b, cu excepția cazului în care instituția este eligibilă pentru tratamentul prevăzut la articolul 94 sau a beneficiat de derogarea menționată la articolul 104b alineatul (3).”

Se adaugă următoarele alineate (5) și (6):

„(5) Pozițiile din portofoliul de tranzacționare fac obiectul cerințelor de evaluare prudentă specificate la articolul 105.

(6) Instituțiile tratează acoperirile interne în conformitate cu articolul 106.”.

47.  Articolul 103 se modifică după cum urmează:

(a)  Alineatul (1) se înlocuiește cu următorul text:

„(1) Instituțiile dispun de politici și proceduri clar definite pentru administrarea globală a portofoliului de tranzacționare. Politicile și procedurile respective acoperă cel puțin:

(a)  activitățile pe care instituția le consideră a fi activități de tranzacționare și parte constitutivă a portofoliului de tranzacționare în scopul calculării cerințelor de fonduri proprii;

(b)  măsura în care o poziție poate fi marcată zilnic la prețul pieței prin referință la o piață bidirecțională activă și lichidă;

(c)  pentru pozițiile care se marchează la model, măsura în care instituția poate:

(i)  să identifice toate riscurile semnificative ale poziției;

(ii)  să acopere toate riscurile semnificative ale poziției cu instrumente pentru care există o piață bidirecțională activă și lichidă;

(iii)  să derive estimări fiabile pentru ipotezele și parametrii cheie folosiți în model;

(d)  măsura în care instituția poate și trebuie să genereze evaluări pentru poziție care pot fi validate extern în mod consecvent;

(e)  măsura în care restricțiile legale sau alte cerințe operaționale ar afecta capacitatea instituției de a lichida sau a acoperi poziția pe termen scurt;

(f)  măsura în care instituția poate și trebuie să procedeze la administrarea activă a riscurilor pozițiilor în cadrul operațiunilor de tranzacționare;

(g)  măsura în care instituția poate transfera riscul sau pozițiile din portofoliul de tranzacționare în afara acestuia sau invers, precum și criteriile pentru astfel de transferuri, astfel cum sunt menționate la articolul 104a.

(b)  La alineatul (2), teza introductivă se înlocuiește cu următorul text:

„(2) În administrarea pozițiilor sau a portofoliilor de poziții din portofoliul de tranzacționare instituția respectă toate cerințele următoare:”;

(c)  La alineatul (2), litera (a) se înlocuiește cu următorul text:

„(a)  instituția dispune de o strategie de tranzacționare clar documentată în ceea ce privește poziția sau portofoliile din portofoliul de tranzacționare care să fie aprobată de conducerea superioară și să includă perioada de deținere prevăzută;”;

(d)  La alineatul (2), partea introductivă de la litera (b) se modifică după cum urmează:

„(b)  instituția dispune de politici și proceduri clar definite pentru administrarea activă a pozițiilor sau a portofoliilor din portofoliul de tranzacționare. Politicile și procedurile respective includ următoarele:”;

(e)  La alineatul (2), litera (b) punctul (i) se modifică după cum urmează:

pozițiile sau portofoliile de poziții care pot fi deschise de fiecare birou de tranzacționare sau, după caz, de dealeri desemnați;”.

48.  Articolul 104 se înlocuiește cu următorul text:

Articolul 104 Includerea în portofoliul de tranzacționare

(1)  Instituțiile dispun de politici și proceduri clar definite pentru a determina pozițiile pe care le includ în portofoliul de tranzacționare în scopul calculării cerințelor de capital, în conformitate cu cerințele prevăzute la articolul 102, cu definiția portofoliului de tranzacționare prevăzută la articolul 4 alineatul (1) punctul 86 și cu dispozițiile prezentului articol, ținând seama de capacitățile și practicile instituției de gestionare a riscurilor. Instituția atestă, cu documente scrise care asigură o acoperire integrală, că respectă aceste politici și proceduri, le supune unui audit intern cel puțin o dată pe an și pune la dispoziția autorităților competente rezultatele auditului respectiv.

(2)  Pozițiile pe următoarele instrumente sunt atribuite portofoliului de tranzacționare:

(a)  instrumentele care îndeplinesc criteriile de includere în portofoliul de tranzacționare pe bază de corelație («CTP»), astfel cum sunt menționate la alineatele (7)-(9);

(b)  instrumentele financiare care sunt gestionate de un birou de tranzacționare creat în conformitate cu articolul 104b;

(c)  instrumentele financiare care conduc la o poziție scurtă netă de credit sau pe titluri de capital;

(d)  instrumentele care rezultă din angajamente de subscriere;

(e)  instrumentele deținute ca active sau pasive comerciale contabile evaluate la valoarea justă;

(f)  instrumentele care rezultă din activitățile de formare a pieței;

(g)  organismele de plasament colectiv, cu condiția să îndeplinească condițiile specificate la alineatul (10) de la prezentul articol;

(h)  titlurile de capital cotate;

(i)  SFT-urile legate de tranzacționare;

(j)  opțiunile, inclusiv instrumentele financiare derivate încorporate bifurcate din instrumente din afara portofoliului de tranzacționare care se referă la riscul de credit sau de devalorizare a titlurilor de capital.

În sensul literei (c) de la prezentul alineat, o instituție are o poziție scurtă netă pe titluri de capital în cazul în care o scădere a prețului titlurilor de capital generează un profit pentru instituție. În consecință, o instituție de credit are o poziție scurtă netă de credit în cazul în care o creștere a marjei de credit sau o deteriorare a bonității unui emitent sau a unui grup de emitenți generează un profit pentru instituție.

(3)  Pozițiile pe următoarele instrumente nu sunt atribuite portofoliului de tranzacționare:

(a)  instrumentele desemnate pentru includerea într-un depozit de securitizare (securitisation warehouse);

(b)  deținerile de bunuri imobiliare;

(c)  creditele de retail și pentru IMM-uri;

(d)  alte organisme de plasament colectiv decât cele menționate la alineatul (2) litera (g) în cazul cărora instituția nu poate avea zilnic o imagine transparentă asupra compoziției exacte a fondului respectiv sau nu poate obține zilnic prețurile reale ale investiției sale de capital în fondul respectiv;

(e)  contractele derivate cu instrumentele-suport menționate la literele (a)-(d);

(f)  instrumentele deținute în scopul acoperirii unui anumit risc care decurge dintr-o poziție pe un instrument menționat la literele (a)-(e).

(4)  În pofida alineatului (2), o instituție poate să nu atribuie o poziție pe un instrument menționat la alineatul (2) literele (e)-(i) portofoliului de tranzacționare atunci când instituția respectivă este în măsură să demonstreze în mod satisfăcător autorităților competente că poziția nu este deținută cu intenția tranzacționării sau nu acoperă poziții deținute cu intenția tranzacționării.

(5)  Autoritățile competente pot solicita unei instituții să furnizeze dovada că o poziție care nu este menționată la alineatul (3) trebuie atribuită portofoliului de tranzacționare. În absența unor dovezi corespunzătoare, autoritățile competente pot solicita instituției să reatribuie poziția respectivă în afara portofoliului de tranzacționare, cu excepția pozițiilor menționate la alineatul (2) literele (a)-(d).

(6)  Autoritățile competente pot solicita unei instituții să furnizeze dovada că o poziție care nu este menționată la alineatul (2) literele (a)-(d) trebuie atribuită în afara portofoliului de tranzacționare. În absența unor dovezi corespunzătoare, autoritățile competente pot solicita instituției să reatribuie poziția respectivă portofoliului de tranzacționare, cu excepția cazului în care poziția este menționată la alineatul (3).

(7)  Pozițiile din securitizare și instrumentele financiare derivate de credit de tipul «n-th-to-default» care îndeplinesc toate criteriile următoare trebuie atribuite CTP:

(a)  pozițiile nu sunt nici poziții din resecuritizare, nici opțiuni pe o tranșă din securitizare și nici alte instrumente derivate ale expunerilor din securitizare care nu oferă o repartizare proporțională din încasările unei tranșe din securitizare;

(b)  toate instrumentele lor suport sunt:

(i)  instrumente având la bază o singură semnătură (single-name instruments), inclusiv instrumente derivate de credit având la bază o singură semnătură (single-name credit derivatives), pentru care există o piață lichidă bidirecțională;

(ii)  indici tranzacționați în mod normal, care se bazează pe instrumentele menționate la litera (i).

Se consideră că există o piață bidirecțională atunci când există oferte independente, de bună credință, de cumpărare și vânzare, astfel încât în cadrul unei zile să se poată determina un preț corelat în mod rezonabil cu ultimul preț de vânzare sau cu cotații curente competitive, de bună credință, de cumpărare sau de vânzare și să se poată efectua decontarea la acest preț într-un interval relativ scurt potrivit uzanței comerciale.

(8)  Pozițiile cu oricare dintre următoarele instrumente-suport nu trebuie incluse în CTP:

(a)  instrumente-suport care se încadrează în clasele de expuneri menționate la articolul 112 litera (h) sau (i);

(b)  o creanță asupra unei entități cu scop special, garantată, direct sau indirect, cu o poziție care, în conformitate cu alineatul (6), nu ar fi eligibilă în sine pentru includere în CTP.

(9)  Instituțiile pot include în CTP poziții care nu sunt nici poziții din securitizare, nici instrumente financiare derivate de credit de tipul „n-th-to-default”, dar care acoperă alte poziții ale acestui portofoliu, cu condiția să existe o piață lichidă bidirecțională, astfel cum este descrisă la alineatul (7) ultimul paragraf, pentru instrumentul respectiv sau pentru instrumentele-suport ale acestuia.

(10)  O instituție atribuie portofoliului de tranzacționare o poziție într-un organism de plasament colectiv în cazul în care aceasta îndeplinește cel puțin una dintre condițiile următoare:

(a)  instituția poate avea zilnic o imagine transparentă asupra compoziției exacte a organismului de plasament colectiv;

(b)  instituția poate obține zilnic prețurile pentru organismul de plasament colectiv.”.

49.  Se introduc următoarele articole 104a și 104b:

„Articolul 104a Reclasificarea unei poziții

(1)  Instituțiile dispun de politici clar definite pentru a identifica circumstanțele excepționale care justifică reclasificarea unei poziții din portofoliul de tranzacționare ca poziție din afara portofoliului de tranzacționare sau, invers, a unei poziții din portofoliul de tranzacționare ca poziție din portofoliul de tranzacționare în scopul determinării cerințelor de fonduri proprii într-un mod pe care autoritățile competente îl consideră satisfăcător. Instituțiile revizuiesc aceste politici cel puțin o dată pe an.

O reclasificare a instrumentelor este permisă doar în circumstanțe excepționale. Printre acestea se poate număra o restructurare a unei bănci care are drept rezultat închiderea permanentă a birourilor de tranzacționare, fapt ce determină încetarea activității comerciale aplicabile instrumentului sau portofoliului, sau o modificare a standardelor de contabilitate care permite evaluarea justă a unui element prin profituri și pierderi. Doar evenimentele de pe piață, modificarea lichidității unui instrument financiar sau schimbarea intenției de tranzacționare nu reprezintă motive valide pentru reîncadrarea unui instrument în alt portofoliu. O reclasificare face obiectul alineatelor (2)-(5) și garantează îndeplinirea condițiilor de la articolul 104. O reclasificare a instrumentelor în vederea arbitrajului de reglementare este interzisă.

(2)  Cu excepția reclasificărilor impuse direct în temeiul articolului 104, autoritățile competente acordă aprobarea pentru reclasificarea unei poziții din portofoliul de tranzacționare ca poziție din afara portofoliului de tranzacționare sau, invers, a unei poziții din afara portofoliului de tranzacționare ca poziție din portofoliul de tranzacționare în scopul determinării cerințelor de fonduri proprii numai dacă instituția a furnizat autorităților competente dovezi scrise că decizia sa de a reclasifica poziția respectivă este cauzată de o circumstanță excepțională care este în concordanță cu politicile stabilite de instituție în conformitate cu alineatul (1). În acest scop, instituția prezintă suficiente dovezi care să ateste că poziția nu mai îndeplinește condițiile pentru a fi clasificată drept poziție din portofoliul de tranzacționare sau poziție din afara portofoliului de tranzacționare în temeiul articolului 104.

Decizia menționată la primul paragraf se aprobă de organul de conducere al instituției.

(3)  În cazul în care autoritățile competente au acordat aprobarea în conformitate cu alineatul (2), instituția trebuie:

(a)  să facă publică, la cea mai apropiată dată de raportare, informația că poziția sa a fost reclasificată;

(b)  sub rezerva tratamentului prevăzut la alineatul (4), să determine, de la cea mai apropiată dată de raportare, cerințele de fonduri proprii pentru poziția reclasificată în conformitate cu articolul 92.

(4)  În cazul în care, la cea mai apropiată dată de raportare, variația netă a cuantumului cerințelor de fonduri proprii ale instituției care rezultă din reclasificarea poziției duce la o scădere netă a cerințelor de fonduri proprii, instituția trebuie să dețină fonduri proprii suplimentare egale cu această variație netă și să facă public cuantumul acestor fonduri proprii suplimentare. Cuantumul acestor fonduri proprii suplimentare rămâne constant până când poziția ajunge la scadență, cu excepția cazului în care autoritățile competente permit instituției să reducă treptat acest cuantum la o dată anterioară.

(5)  Reclasificarea unei poziții în conformitate cu prezentul articol, cu excepția reclasificărilor impuse direct în temeiul articolului 104, este irevocabilă.

Articolul 104b Cerințe aplicabile birourilor de tranzacționare

(1)  Instituțiile creează birouri de tranzacționare și atribuie fiecare poziție din portofoliul de tranzacționare unuia dintre aceste birouri de tranzacționare. Pozițiile din portofoliul de tranzacționare se atribuie aceluiași birou de tranzacționare numai dacă sunt conforme cu strategia de afaceri aprobată pentru biroul de tranzacționare respectiv și dacă sunt gestionate și monitorizate în mod consecvent în conformitate cu alineatul (2).

(2)  Birourile de tranzacționare ale instituțiilor îndeplinesc în permanență toate cerințele următoare:

(a)  fiecare birou de tranzacționare are o strategie de afaceri clară și distinctă și o structură de gestionare a riscurilor adecvată pentru strategia sa de afaceri;

(b)  fiecare birou de tranzacționare are o structură organizațională clară; pozițiile unui birou de tranzacționare sunt gestionate de dealeri desemnați din cadrul instituției; fiecare dealer are funcții specifice în cadrul biroului de tranzacționare; un dealer este repartizat numai unui singur birou de tranzacționare; un dealer din fiecare birou de tranzacționare își asumă rolul principal de supraveghere a activităților și a celorlalți dealeri ai biroului de tranzacționare;

(c)  limitele pozițiilor se stabilesc în cadrul fiecărui birou de tranzacționare în funcție de strategia de afaceri a respectivului birou de tranzacționare;

(d)  cel puțin săptămânal trebuie elaborate rapoarte privind activitățile, rentabilitatea, gestionarea riscului și cerințele de reglementare la nivelul biroului de tranzacționare și acestea trebuie comunicate organului de conducere al instituției în mod regulat;

(e)  fiecare birou de tranzacționare are un plan de afaceri anual clar, care să includă o politică de remunerare bine definită pe baza unor criterii solide utilizate pentru evaluarea performanței.

(2a)  prin derogare de la dispozițiile de la litera (b), autoritatea competentă poate permite ca dealerilor să li se aloce mai mult de un birou de tranzacționare, în cazul în care instituția dispune de o structură cooperativă sau un sistem instituțional de protecție și dovedește, în măsura cerută de autoritatea competentă, că mecanismul său de gestionare centralizată a riscului de piață este eficient.

(3)  Instituțiile notifică autorităților competente modul în care asigură conformitatea cu alineatul (2). Autoritățile competente pot solicita unei instituții să modifice structura sau organizarea birourilor sale de tranzacționare pentru a asigura conformitatea cu prezentul articol.

(4)  Prin derogare de la alineatul (1), instituțiile care utilizează abordările prevăzute la articolul 325 alineatul (1) literele (a) și (c) pentru determinarea cerințelor de fonduri proprii pentru riscul de piață pot solicita o derogare pentru toate sau o parte din cerințele prevăzute la prezentul articol. Autoritățile competente pot acorda derogarea în cazul în care instituția demonstrează că:

(a)  nerespectarea alineatului (2) nu ar avea un impact negativ semnificativ asupra capacității instituției de a gestiona și monitoriza în mod eficace riscurile de piață pentru pozițiile din portofoliul de tranzacționare;

(b)  instituția respectă cerințele generale de gestionare a portofoliului de tranzacționare prevăzute la articolul 103.”.

50.  Articolul 105 se modifică după cum urmează:

(a)  Alineatul (1) se înlocuiește cu următorul text:

„(1)   Toate pozițiile din portofoliul de tranzacționare și pozițiile din afara portofoliului de tranzacționare evaluate la valoarea justă fac obiectul normelor privind evaluarea prudentă enunțate la prezentul articol. Instituțiile se asigură, în special, că evaluarea prudentă a pozițiilor lor din portofoliul de tranzacționare atinge un grad corespunzător de certitudine, ținând seama de natura dinamică a pozițiilor din portofoliul de tranzacționare și a pozițiilor din afara portofoliului de tranzacționare evaluate la valoarea justă, de cerințele de soliditate prudențială, de modul de operare și de scopul cerințelor de capital în ceea ce privește pozițiile din portofoliul de tranzacționare și pozițiile din afara portofoliului de tranzacționare evaluate la valoarea justă.”;

(b)  alineatele (3) și (4) se înlocuiesc cu următorul text:

„(3)   Instituțiile își reevaluează pozițiile din portofoliul de tranzacționare la valoarea justă cel puțin zilnic. Modificările valorii acestor poziții sunt raportate în contul de profit și pierdere al instituției.

(4)   Instituțiile își marchează la piață pozițiile din portofoliul de tranzacționare și pozițiile din afara portofoliului de tranzacționare evaluate la valoarea justă ori de câte ori este posibil, inclusiv atunci când aplică pozițiilor respective tratamentul relevant în materie de capital.”;

(c)  alineatele (3) și (4) se înlocuiesc cu următorul text:

„(6)   Atunci când marcarea la piață nu este posibilă, instituțiile își marchează la model pozițiile și portofoliile în mod prudent, inclusiv atunci când calculează cerințele de fonduri proprii pentru pozițiile din portofoliul de tranzacționare și pentru pozițiile din afara portofoliului de tranzacționare evaluate la valoarea justă.”;

(d)  la alineatul (7), ultimul paragraf se înlocuiește cu următorul text:

„În sensul literei (d), modelul se dezvoltă sau se aprobă independent de birourile de tranzacționare și este testat independent, inclusiv pentru validarea calculelor matematice, a ipotezelor și a implementării programelor informatice.”;

(e)  la alineatul (11), litera (a) se înlocuiește cu următorul text:

„(a)  timpul suplimentar care ar fi necesar pentru acoperirea poziției sau a riscurilor inerente poziției dincolo de orizonturile de lichiditate care au fost atribuite factorilor de risc aplicabili poziției în conformitate cu articolul 325be;”.

51.  Articolul 106 se modifică după cum urmează:

(a)  Alineatele (2) și (3) se înlocuiesc cu următorul text:

„(2)   Cerințele de la alineatul (1) se aplică fără a aduce atingere cerințelor aplicabile poziției acoperite din afara portofoliului de tranzacționare sau din portofoliul de tranzacționare, după caz.

(3)   În cazul în care o instituție acoperă o expunere la riscul de credit sau o expunere la riscul de contraparte din afara portofoliului de tranzacționare utilizând un instrument financiar derivat de credit înregistrat în portofoliul său de tranzacționare, această poziție pe instrumentul financiar derivat de credit este recunoscută ca o acoperire internă a expunerii la riscul de credit sau a expunerii la riscul de contraparte din afara portofoliului de tranzacționare în scopul calculării cuantumurilor ponderate la risc ale expunerilor menționate la articolul 92 alineatul (3) litera (a) în cazul în care instituția încheie o altă tranzacție cu instrumente financiare derivate de credit cu un terț furnizor de protecție eligibil care îndeplinește cerințele privind protecția nefinanțată a creditului din afara portofoliului de tranzacționare și compensează perfect riscul de piață al acoperirii interne.

Atât acoperirea internă a riscului recunoscută în conformitate cu primul paragraf, cât și instrumentul financiar derivat de credit încheiat cu partea terță trebuie să fie incluse în portofoliul de tranzacționare în scopul calculării cerințelor de fonduri proprii pentru riscurile de piață.”;

(b)  Se adaugă următoarele alineate (4), (5) și (6):

„(4)   În cazul în care o instituție acoperă o expunere la riscul de devalorizare a titlurilor de capital din afara portofoliului de tranzacționare utilizând un instrument financiar derivat pe titluri de capital înregistrat în portofoliul său de tranzacționare, această poziție pe instrumentul financiar derivat pe titluri de capital este recunoscută ca o acoperire internă a expunerii la riscul de devalorizare a titlurilor de capital din afara portofoliului de tranzacționare în scopul calculării cuantumurilor ponderate la risc ale expunerilor menționate la articolul 92 alineatul (3) litera (a) în cazul în care instituția încheie o altă tranzacție cu instrumente financiare derivate pe titluri de capital cu un terț furnizor de protecție eligibil care îndeplinește cerințele privind protecția nefinanțată a creditului din afara portofoliului de tranzacționare și compensează perfect riscul de piață al acoperirii interne.

Atât acoperirea internă a riscului recunoscută în conformitate cu primul paragraf, cât și instrumentul financiar derivat pe titluri de capital încheiat cu partea terță trebuie să fie incluse în portofoliul de tranzacționare în scopul calculării cerințelor de fonduri proprii pentru riscurile de piață.

(5) În cazul în care o instituție acoperă expuneri la riscul de rată a dobânzii din afara portofoliului de tranzacționare utilizând o poziție de risc de rată a dobânzii înregistrată în portofoliul său de tranzacționare, această poziție este considerată a fi o acoperire internă în scopul evaluării riscurilor de rată a dobânzii rezultate din poziții din afara portofoliului de tranzacționare în conformitate cu articolele 84 și 98 din Directiva 2013/36/UE dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:

(a)  poziția a fost atribuită unui birou de tranzacționare instituit în conformitate cu articolul 104b, a cărui strategie de afaceri este consacrată exclusiv gestionării și diminuării riscului de piață aferent acoperirilor interne ale expunerii la riscul de rată a dobânzii. În acest scop, biroul de tranzacționare în cauză poate deschide și alte poziții de risc de rată a dobânzii cu părți terțe sau cu alte birouri de tranzacționare ale instituției, atât timp cât celelalte birouri de tranzacționare compensează perfect riscul de piață al celorlalte poziții de risc de rată a dobânzii, prin deschiderea de poziții de risc de rată a dobânzii de semn opus cu părți terțe;

(b)  instituția a documentat pe deplin modul în care poziția diminuează riscurile de rată a dobânzii rezultate din poziții din afara portofoliului de tranzacționare în scopul cerințelor prevăzute la articolele 84 și 98 din Directiva 2013/36/UE;

(6) Cerințele de fonduri proprii pentru riscurile de piață ale tuturor pozițiilor atribuite biroului de tranzacționare menționat la alineatul 3 litera (a) sau deschise de acesta se calculează în mod de sine stătător, ca portofoliu distinct, și se adaugă la cerințele de fonduri proprii pentru alte poziții din portofoliul de tranzacționare.”.

52.  La articolul 107, alineatul (3) se înlocuiește cu următorul text:

„(3) În sensul prezentului regulament, expunerile față de o firmă de investiții dintr-o țară terță, față de o instituție de credit dintr-o țară terță, precum și față de o bursă dintr-o țară terță se tratează ca expuneri față de o instituție numai în cazul în care țara terță aplică cerințe prudențiale și de supraveghere entității respective care sunt cel puțin echivalente cu cele aplicate în Uniune.”.

52a.  La articolul 117, alineatul (2) se înlocuiește cu următorul text:

„(2)  Expunerilor față de următoarele bănci de dezvoltare multilaterală li se aplică o pondere de risc de 0 %:

(a)  Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare;

(b)  Societatea Financiară Internațională (International Finance Corporation);

(c)  Banca Interamericană de Dezvoltare (Inter-American Development Bank);

(d)  Banca Asiatică de Dezvoltare (Asian Development Bank);

(e)  Banca Africană de Dezvoltare (African Development Bank);

(f)  Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei (Council of Europe Development Bank);

(g)  Banca Nordică de Investiții (Nordic Investment Bank);

(h)  Banca Caraibiană de Dezvoltare (Caribbean Development Bank);

(i)  Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare;

(j)  Banca Europeană de Investiții;

(k)  Fondul European de Investiții;

(l)  Agenția pentru Garantarea Investițiilor Multilaterale (Multilateral Investment Guarantee Agency);

(m)  Facilitatea Internațională de Finanțare în favoarea Imunizării (International Finance Facility for Immunisation);

(n)  Banca Islamică de Dezvoltare (Islamic Development Bank);

(na)  Asociația Internațională pentru Dezvoltare.

În sensul prezentului alineat, Comisia este împuternicită să adopte acte delegate în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010 pentru a preciza, având în vedere evaluările existente ale echivalenței în materie de reglementare, dacă băncile multilaterale de dezvoltare care nu au fost incluse încă în lista de la prezentul alineat îndeplinesc cerințele pentru a li se aplica o ponderare a riscului de 0 %.”

52b.  La articolul 123, se introduce următorul alineat (3a):

„Expunerile la împrumuturi garantate din plata pensiilor sau a salariilor și asigurate prin toate elementele următoare:

(i)  o asigurare obligatorie care acoperă riscurile de deces, incapacitate de muncă sau șomaj al debitorului;

(ii)  rambursările directe reținute direct de către angajator sau de fondul de pensii din salariul sau pensia debitorului și

(iii)  ratele lunare nu depășesc 35 % din salariul net lunar sau pensia netă lunară,

primesc o pondere de risc de 35 %.”

52c.  Articolul 124 se înlocuiește cu următorul text:

  „(1)  O expunere sau orice parte a unei expuneri garantată integral printr-o ipotecă asupra unui bun imobil primește o pondere de risc de 100 %, dacă nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute la articolul 125 sau 126, cu excepția oricărei părți a expunerii care este clasificată într-o altă clasă de expuneri. Părții din expunere care depășește valoarea ipotecară a bunului i se aplică ponderea de risc aplicabilă expunerilor negarantate ale contrapărții implicate.

Partea unei expuneri care este tratată ca fiind garantată integral cu un bun imobil nu poate fi mai mare decât valoarea de piață a bunului ipotecat sau decât valoarea ipotecară a bunului respectiv în cazul statelor membre care au prevăzut criterii riguroase pentru evaluarea valorii ipotecare prin dispoziții statutare sau de reglementare.

(2)  Pe baza datelor colectate în temeiul articolului 101 și a oricăror altor indicatori relevanți, autoritățile competente evaluează periodic, cel puțin o dată pe an, la cererea autorității desemnate, dacă ponderea de risc de 30% menționată la articolul 458 alineatul (1) pentru expunerile garantate cu ipoteci asupra bunurilor imobile locative menționate la articolul 125 și ponderea de risc de 50 % pentru expunerile garantate cu bunuri imobile comerciale menționate la articolul 126, situate pe teritoriul lor, sunt adecvate în baza:

(a)  istoricului pierderilor rezultate din expunerile garantate cu bunuri imobile;

(b)  perspectivelor de evoluție a piețelor de bunuri imobile.

Autoritățile competente prezintă autorităților desemnate rezultatul evaluării lor.

(3)  În cazul în care, pe baza evaluării menționate la alineatul (2) din prezentul articol, o autoritate competentă ajunge la concluzia că ponderile de risc stabilite la articolul 125 alineatul (2) sau la articolul 126 alineatul (2) nu reflectă riscurile reale legate de expunerile garantate în întregime prin ipoteci asupra bunurilor imobile locative sau a bunurilor imobile comerciale situate în statul membru al autorității competente, aceasta crește nivelul ponderilor de risc aplicabile expunerilor respective sau impune criterii mai stricte decât cele prevăzute la articolul 125 alineatul (2) sau la articolul 126 alineatul (2).

Autoritatea desemnată poate solicita autorității competente să efectueze o evaluare în conformitate cu alineatul (2) din prezentul articol. Autoritatea desemnată poate stabili o pondere de risc mai mare sau criterii mai stricte decât cele prevăzute la articolul 125 alineatul (2) și la articolul 126 alineatul (2) în cazul în care sunt îndeplinite toate condițiile următoare:

(a)  s-a consultat cu autoritatea competentă și CERS cu privire la modificări;

(b)  consideră că neaplicarea modificărilor ar afecta în mod semnificativ stabilitatea financiară în prezent sau în viitor în statul său membru. Autoritățile competente se consultă cu ABE și informează autoritatea desemnată cu privire la ajustările ponderilor de risc și ale criteriilor aplicate.

Autoritățile competente și autoritățile desemnate informează ABE și CERS cu privire la orice ajustare a ponderilor de risc și a criteriilor aplicate în temeiul prezentului alineat.

ABE și CERS publică ponderile de risc și criteriile stabilite de autorități pentru expunerile menționate la articolele 125 și 126 și la articolul 199 alineatul (1) litera (a).

(4)  În sensul alineatului (3), autoritățile competente și autoritățile desemnate pot stabili ponderile de risc în următoarele intervale:

(a)  de la 30% la 150 % pentru expunerile garantate cu ipoteci asupra bunurilor imobile locative;

(b)  de la 50 % la 150 % pentru expunerile garantate cu ipoteci asupra bunurilor imobile comerciale.

(4a)  În cazul în care o autoritate competentă sau o autoritate desemnată stabilește ponderi de risc mai mari sau criterii mai stricte în temeiul alineatului (3), instituțiile dispun de o perioadă de tranziție de șase luni pentru aplicarea noii ponderi de risc. Instituțiile aplică ponderile de risc mai mari sau criteriile mai stricte, după caz, tuturor expunerilor corespunzătoare garantate prin ipoteci asupra bunurilor imobile comerciale și locative situate în statul membru respectiv.

(4b)  ABE, în cooperare cu CERS, elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare pentru a preciza criteriile riguroase de evaluare a valorii ipotecare prevăzute la alineatul (1) și condițiile prevăzute la alineatul (2), pe care autoritățile competente le iau în considerare la stabilirea ponderilor de risc mai mari.

ABE transmite aceste proiecte de standarde tehnice de reglementare Comisiei până la 31 decembrie 2019.

Competența de a adopta standardele tehnice de reglementare menționate la primul paragraf este delegată Comisiei în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.

(5)  Instituțiile dintr-un stat membru aplică ponderile de risc și criteriile stabilite de autoritățile dintr-un alt stat membru pentru expunerile garantate cu ipoteci asupra bunurilor imobile comerciale și locative situate în statul membru respectiv.”

52d.  Articolul 125 se înlocuiește cu următorul text:

„Articolul 125

Expuneri garantate integral și pe deplin cu ipoteci asupra proprietăților imobiliare locative

(1)   Cu excepția cazului în care autoritățile competente decid altfel în conformitate cu articolul 124 alineatul (2), expunerile garantate integral și pe deplin cu ipoteci asupra proprietăților imobiliare locative sunt tratate după cum urmează:

(a)   expunerile sau orice parte a unei expuneri garantate integral și pe deplin cu ipoteci asupra proprietăților imobiliare locative care sunt sau urmează a fi ocupate sau închiriate de proprietar sau de proprietarul beneficiar în cazul societăților pentru investiții personale, primesc o pondere de risc de 30%;

(b)   expunerile față de un chiriaș, în cazul unei tranzacții de leasing al cărei obiect îl constituie un bun imobil locativ în care instituția este locator, iar chiriașul are opțiunea de cumpărare, primesc o pondere de risc de 35 %, cu condiția ca expunerea instituției să fie garantată integral și pe deplin de dreptul său de proprietate asupra bunului respectiv.

(2)   Instituțiile consideră o expunere sau orice parte dintr-o expunere ca fiind garantată integral și pe deplin în sensul alineatului (1) numai dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:

(a)   valoarea proprietății nu depinde în mod semnificativ de calitatea creditului debitorului. Atunci când determină importanța unei asemenea dependențe, instituțiile pot exclude situațiile în care atât valoarea proprietății, cât și performanța debitorului sunt afectate de factori pur macroeconomici;

(b)   riscul asociat debitorului nu depinde în mod semnificativ de randamentul proprietății sau al proiectului-suport, ci de capacitatea reală a debitorului de a rambursa datoria din alte surse; în consecință, rambursarea sumelor datorate nu depinde în mod semnificativ de fluxurile de numerar generate de proprietatea care servește drept garanție reală. Pentru aceste alte surse, instituțiile stabilesc, în momentul acordării împrumutului, raporturile maxime împrumut/venit, ca parte a politicii lor de creditare, și obțin dovezi corespunzătoare privind veniturile relevante;

(c)  sunt îndeplinite cerințele prevăzute la articolul 208 și regulile de evaluare prevăzute la articolul 229 alineatul (1);

(d)  cu excepția cazului în care se prevede altfel potrivit articolului 124 alineatul (2), partea din împrumut care primește o pondere de risc de 30% nu depășește 75 % din valoarea de piață a proprietății în cauză sau 75 % din valoarea ipotecară a proprietății respective, în statele membre care au prevăzut criterii riguroase pentru evaluarea valorii ipotecare prin dispoziții statutare sau de reglementare.

(3)  Instituțiile pot deroga de la alineatul (2) litera (b) în cazul expunerilor garantate integral și pe deplin cu ipoteci asupra proprietăților imobiliare locative situate pe teritoriul unui stat membru, dacă autoritatea competentă a acestui stat membru a publicat dovezi care să indice prezența unei piețe imobiliare locative bine dezvoltate și cu existență îndelungată pe teritoriul respectiv, cu rate ale pierderii care nu depășesc următoarele limite:

(a)  pierderile provenind din împrumuturile garantate cu bunuri imobile locative până la 80 % din valoarea de piață sau până la 80 % din valoarea ipotecară, cu excepția cazului în care se prevede altfel în temeiul articolului 124 alineatul (2), nu depășesc 0,3 % din împrumuturile nerambursate garantate cu bunuri imobile locative în orice an dat;

(b)  pierderile totale provenind din împrumuturi garantate cu bunuri imobile locative nu depășesc 0,5 % din împrumuturile nerambursate garantate cu bunuri imobile locative în orice an dat.

(4)   În cazul în care niciuna dintre limitele menționate la alineatul (3) nu este respectată într-un anumit an, eligibilitatea pentru utilizarea alineatului (3) încetează, urmând să se aplice condiția menționată la alineatul (2) litera (b) până la data la care condițiile prevăzute la alineatul (3) sunt respectate într-un an ulterior.”

53.  La articolul 128, alineatele (1) și (2) se înlocuiesc cu următorul text:

„(1) Instituțiile atribuie o pondere de risc de 150 % expunerilor asociate cu riscuri extrem de ridicate.

(2) În sensul prezentului articol, instituțiile tratează finanțarea speculativă a proprietăților imobiliare drept expuneri asociate unor riscuri extrem de ridicate.”.

54.  Articolul 132 se înlocuiește cu următorul text:

„Articolul 132Cerințele de fonduri proprii pentru expunerile sub formă de unități sau acțiuni deținute în OPC-uri

(1)  Instituțiile calculează cuantumul ponderat la risc al expunerii pentru expunerile lor sub formă de unități sau acțiuni deținute într-un OPC prin înmulțirea cuantumului ponderat la risc al expunerii pentru expunerile OPC-ului, calculat în conformitate cu abordările menționate la alineatul (2) primul paragraf, cu procentajul unităților sau acțiunilor deținute de instituțiile respective.

(2)  În cazul în care sunt îndeplinite condițiile stabilite la alineatul (3), instituțiile pot aplica abordarea transparentă de tip «look-through», în conformitate cu articolul 132a alineatul (1), sau abordarea pe bază de mandat, în conformitate cu articolul 132a alineatul (2).

În conformitate cu articolul 132b alineatul (2), instituțiile care nu aplică abordarea transparentă de tip «look-through» sau abordarea pe bază de mandat atribuie o pondere de risc de 1,250 % («abordarea alternativă») expunerilor lor sub formă de unități sau acțiuni deținute într-un OPC.

Instituțiile pot calcula cuantumurile ponderate la risc ale expunerilor pentru expunerile lor sub formă de unități sau acțiuni deținute într-un OPC utilizând o combinație a abordărilor menționate la prezentul alineat, în măsura în care condițiile de utilizare a abordărilor respective sunt îndeplinite.

(3)  Instituțiile pot stabili cuantumul ponderat la risc al expunerii pentru expunerile unui OPC în conformitate cu abordările prevăzute la articolul 132a în cazul în care sunt îndeplinite toate condițiile următoare:

(a)  OPC-ul este unul dintre următoarele:

(i)  un organism de plasament colectiv în valori mobiliare (OPCVM), reglementat de Directiva 2009/65/CE;

(ii)  un FIA din UE administrat de un AFIA din UE înregistrat în temeiul articolului 3 alineatul (3) din Directiva 2011/61/UE;

(iii)  un FIA administrat de un AFIA din UE autorizat în temeiul articolului 6 din Directiva 2011/61/UE;

(iv)  un FIA administrat de un AFIA din afara UE autorizat în temeiul articolului 37 din Directiva 2011/61/UE;

(v)  un FIA din afara UE administrat de un AFIA din afara UE și distribuit în conformitate cu articolul 42 din Directiva 2011/61/UE;

(b)  prospectul de emisiune al OPC-ului sau documentul echivalent include următoarele:

(i)  categoriile de active în care OPC-ul este autorizat să investească;

(ii)  dacă se aplică limite în ceea ce privește investițiile, limitele relative și metodologiile de calcul al acestora;

(c)  raportarea realizată de OPC către instituție respectă următoarele cerințe:

(i)  activitatea OPC-ului este raportată cel puțin la fel de frecvent ca cea a instituției;

(ii)  nivelul de detaliu al informațiilor financiare este suficient pentru a permite instituției să calculeze cuantumul ponderat la risc al expunerii OPC-ului în conformitate cu abordarea aleasă de instituție;

(iii)  în cazul în care instituția aplică abordarea transparentă de tip «look-through», informațiile privind expunerile-suport sunt verificate de o parte terță independentă.

(4)  Instituțiile care nu dispun de date sau informații adecvate pentru a calcula cuantumul ponderat la risc al expunerii pentru expunerile unui OPC în conformitate cu abordările descrise la articolul 132a se pot baza pe calculele efectuate de o parte terță, în măsura în care toate condițiile de mai jos sunt îndeplinite:

(a)  partea terță este:

(i)  instituția depozitară sau instituția financiară depozitară a OPC-ului, cu condiția ca OPC-ul să investească exclusiv în titluri de valoare și să depoziteze toate titlurile de valoare la această instituție depozitară sau instituție financiară depozitară;

(ii)  pentru OPC-urile care nu se încadrează la punctul (i), societatea de administrare a OPC-ului, cu condiția ca această societate să respecte condiția prevăzută la alineatul (3) litera (a).

(b)  partea terță efectuează calculul în conformitate cu abordările descrise la articolul 132a alineatele (1), (2) și (3), după caz;

(c)  un auditor extern a confirmat corectitudinea calculului efectuat de partea terță.

Instituțiile care se bazează pe calcule efectuate de terți înmulțesc cuantumul ponderat la risc al expunerii pentru expunerile unui OPC rezultat în urma acestor calcule cu un factor de 1,2, în cazul în care instituțiile nu dețin datele sau informațiile necesare pentru reproducerea calculelor.

(5)  În cazul în care o instituție aplică abordările menționate la articolul 132a pentru a calcula cuantumul ponderat la risc al expunerii pentru expunerile unui OPC («OPC de nivel 1») și oricare dintre expunerile-suport ale OPC-ului de nivel 1 este o expunere sub formă de unități sau acțiuni deținute într-un alt OPC («OPC de nivel 2»), cuantumul ponderat la risc al expunerii pentru expunerile OPC-ului de nivel 2 poate fi calculat utilizând oricare dintre cele trei abordări descrise la alineatul (2). Instituția poate utiliza abordarea transparentă de tip «look-through» pentru a calcula cuantumurile ponderate la risc ale expunerilor pentru expunerile OPC-urilor de nivel 3 și de orice nivel ulterior numai în cazul în care a utilizat această abordare și pentru calculul de la nivelul anterior. În orice alt caz, instituția utilizează abordarea alternativă.

(6)  Cuantumul ponderat la risc al expunerii pentru expunerile unui OPC, calculat în conformitate cu abordarea de tip look-through și cu abordarea pe bază de mandat este plafonat la nivelul cuantumului ponderat la risc al expunerilor respectivului OPC calculat în conformitate cu abordarea alternativă.

(7)  Prin derogare de la alineatul (1), instituțiile care aplică abordarea de tip look-through în conformitate cu articolul 132a alineatul (1) pot calcula cuantumul ponderat la risc al expunerii pentru expunerile lor sub formă de unități sau acțiuni deținute într-un OPC înmulțind valorile expunerilor pentru expunerile respective, calculate în conformitate cu articolul 111, cu ponderea de risc (RWi*) calculată în conformitate cu formula prevăzută la articolul 132c, dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:

(a)  instituțiile măsoară valoarea deținerilor lor de unități sau acțiuni într-un OPC la costul istoric, în timp ce, dacă ar aplica abordarea de tip look-through, ar măsura valoarea activelor subiacente ale OPC la valoarea justă;

(b)  o modificare a valorii de piață a unităților sau a acțiunilor pentru care instituțiile măsoară valoarea la costul istoric nu modifică nici cuantumul fondurilor proprii ale instituțiilor respective, nici valoarea expunerii asociată deținerilor respective.

(8)  Pentru angajamentele extrabilanțiere privind valoarea minimă, care reprezintă o obligație de a compensa o investiție în unități sau acțiuni ale unuia sau mai multor OPC în cazul în care valoarea pe piață a expunerii-suport a OPC respective scade sub un anumit factor, se aplică un factor de conversie de 20 % pentru determinarea valorii expunerii, în următoarele cazuri:

(i)  dacă valoarea actuală pe piață a expunerilor-suport ale OPC respective acoperă sau depășește valoarea actuală a pragului și

(ii)  dacă instituția sau o altă societate inclusă în aceeași sferă a consolidării poate exercita o influență asupra compoziției expunerilor-suport ale OPC în vederea limitării posibilității unei reduceri suplimentare a excedentului sau în măsura în care instituția și-a subordonat garanția aplicării de către OPC respective a unor orientări care vor avea un efect identic de limitare a posibilității unei reduceri suplimentare a excedentului.”.

55.  Se introduce următorul articol 132a:

”Articolul 132aAbordări pentru calcularea cuantumurilor ponderate la risc ale expunerilor OPC-urilor

(1)  În cazul în care sunt îndeplinite condițiile prevăzute la articolul 132 alineatul (3), instituțiile care dispun de suficiente informații cu privire la expunerile-suport individuale ale unui OPC țin seama de aceste expuneri pentru a calcula cuantumul ponderat la risc al expunerii pentru OPC, ponderând la risc toate expunerile-suport ale OPC-ului ca și cum ar fi deținute direct de instituțiile în cauză.

(2)  În cazul în care sunt îndeplinite condițiile prevăzute la articolul 132 alineatul (3), instituțiile care nu dispun de suficiente informații cu privire la expunerile-suport individuale ale unui OPC pentru a utiliza abordarea transparentă de tip «look-through» pot calcula cuantumul ponderat la risc al expunerii pentru expunerile respective în conformitate cu limitele stabilite în mandatul OPC-ului și în legislația relevantă.

În sensul primului paragraf, instituțiile efectuează calculele presupunând că OPC-ul își asumă în primul rând expuneri care atrag cea mai mare cerință de fonduri proprii, în limitele maxime permise în temeiul mandatului său sau al legislației relevante, după care continuă să își asume expuneri în ordine descrescătoare, până când este atinsă limita totală maximă de expunere.

Instituțiile efectuează calculul menționat la primul paragraf în conformitate cu metodele prevăzute în prezentul capitol, în capitolul 5 din prezentul titlu și în secțiunea 3, 4 sau 5 din capitolul 6 din prezentul titlu.

În cadrul acestui calcul, instituțiile presupun că un OPC crește efectul de levier până la limita maximă permisă în temeiul mandatului său sau al legislației aplicabile, dacă este cazul.

(3)  Prin derogare de la articolul 92 alineatul (3) litera (d), instituțiile care calculează cuantumul ponderat la risc al expunerii pentru expunerile unui OPC în conformitate cu alineatul (1) sau (2) de la prezentul articol pot înlocui cerința de fonduri proprii pentru riscul aferent ajustărilor evaluării creditului pentru expunerile din instrumente financiare derivate ale respectivului OPC cu un cuantum egal cu 50 % din valoarea expunerii pentru expunerile respective, calculată în conformitate cu prezentul titlu capitolul 6 secțiunea 3, 4 sau 5, după caz.

Prin derogare de la primul paragraf, o instituție poate să excludă din calculul cerinței de fonduri proprii pentru riscul aferent ajustărilor evaluării creditului expunerile din instrumente financiare derivate care nu ar fi supuse acestei cerințe dacă ar fi asumate direct de instituție.

(4)  ABE elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare pentru a specifica modul în care instituțiile trebuie să calculeze cuantumul ponderat la risc al expunerii menționat la alineatul (2) în cazul în care oricare dintre datele de intrare utilizate pentru acest calcul este indisponibilă.

ABE transmite proiectele de standarde tehnice de reglementare respective Comisiei până la data de [nouă luni de la data intrării în vigoare].

Se conferă Comisiei competența de a adopta standardele tehnice de reglementare menționate la primul paragraf în conformitate cu articolul 15 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.”.

56.  Se introduce următorul articol 132b:

„Articolul 132bExcluderi de la abordările pentru calcularea cuantumurilor ponderate la risc ale expunerilor OPC-urilor

(1)  Instituțiile exclud din calculele menționate la articolul 132 instrumentele de fonduri proprii de nivel 1 de bază, instrumentele de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar și instrumentele de fonduri proprii de nivel 2 deținute de un OPC care trebuie să fie scăzute în conformitate cu articolul 36 alineatul (1), cu articolul 56 și, respectiv, cu articolul 66.

(2)  Instituțiile pot să excludă din calculele menționate la articolul 132 expunerile sub formă de unități sau acțiuni deținute în OPC-uri în conformitate cu articolul 150 alineatul (1) literele (g) și (h) și să aplice, în schimb, expunerilor respective tratamentul prevăzut la articolul 133.”.

56a.  Se introduce următorul articol 132c:

„Articolul 132cTratamentul expunerilor extrabilanțiere față de OPC-uri

Instituțiile calculează cuantumurile ponderate la risc ale expunerilor pentru elementele lor extrabilanțiere care au potențialul de a fi convertite în expuneri sub formă de unități sau acțiuni deținute într-un OPC, înmulțind valorile expunerilor pentru expunerile respective, calculate în conformitate cu articolul 111, cu următoarea pondere de risc (RWi*):

(a)  pentru toate expunerile pentru care instituțiile utilizează una dintre abordările prevăzute la articolul 132a:

 

unde:

i = indicele care desemnează OPC-ul respectiv:

RW = cuantumul calculat în conformitate cu articolul 132a

= valoarea expunerii a expunerilor OPC i;

= valoarea contabilă a activelor OPC i;

 

(b)  pentru toate celelalte expuneri,

57.  Articolul 152 se înlocuiește cu următorul text:

„Articolul 152Tratamentul expunerilor sub formă de unități sau acțiuni deținute în OPC-uri

(1)  Instituțiile calculează cuantumurile ponderate la risc ale expunerilor pentru expunerile lor sub formă de unități sau acțiuni deținute într-un OPC înmulțind cuantumul ponderat la risc al expunerii OPC-ului, calculat în conformitate cu abordările prevăzute la prezentul articol, cu procentajul unităților sau acțiunilor deținute de instituțiile în cauză.

(2)  În cazul în care sunt îndeplinite condițiile prevăzute la articolul 132 alineatul (3), instituțiile care dispun de suficiente informații cu privire la expunerile-suport individuale ale unui OPC țin seama de aceste expuneri-suport pentru a calcula cuantumul ponderat la risc al expunerii OPC-ului, ponderând la risc toate expunerile-suport ale OPC-ului ca și cum ar fi deținute direct de instituțiile în cauză.

(3)  Prin derogare de la articolul 92 alineatul (3) litera (d), instituțiile care calculează cuantumul ponderat la risc al expunerii OPC-ului în conformitate cu alineatul (1) sau (2) de la prezentul articol pot înlocui cerința de fonduri proprii pentru riscul aferent ajustărilor evaluării creditului pentru expunerile din instrumente financiare derivate al respectivului OPC cu un cuantum egal cu 50 % din valoarea expunerii pentru expunerile respective, calculată în conformitate cu prezentul titlu capitolul 6 secțiunea 3, 4 sau 5, după caz.

Prin derogare de la primul paragraf, o instituție poate să excludă din calculul cerinței de fonduri proprii pentru riscul aferent ajustărilor evaluării creditului expunerile din instrumente financiare derivate care nu ar fi supuse acestei cerințe dacă ar fi asumate direct de instituție.

(4)  Instituțiile care aplică abordarea transparentă de tip «look-through» în conformitate cu alineatele (2) și (3) și care îndeplinesc condițiile de utilizare parțială permanentă în conformitate cu articolul 150 sau care nu îndeplinesc condițiile pentru utilizarea metodelor prevăzute în prezentul capitol pentru toate expunerile-suport ale OPC-ului sau o parte dintre acestea calculează cuantumurile ponderate la risc ale expunerilor și cuantumurile pierderilor așteptate în conformitate cu următoarele principii:

(a)  pentru expunerile aparținând clasei de expuneri provenind din titluri de capital menționate la articolul 147 alineatul (2) litera (e), instituțiile aplică metoda simplă de ponderare la risc prevăzută la articolul 155 alineatul (2);

(b)  pentru expunerile aparținând clasei de expuneri din securitizare, instituțiile aplică metoda bazată pe ratinguri prevăzută la articolul 261;

(c)  pentru toate celelalte expuneri-suport, instituțiile aplică abordarea standardizată prevăzută în capitolul 2 din prezentul titlu.

În sensul literei (a) de la primul paragraf, în cazul în care instituția nu are capacitatea de a distinge între expuneri din investiții de tip private equity, expuneri tranzacționate la bursă și alte expuneri din titluri de capital, instituția tratează respectivele expuneri ca «alte expuneri din titluri de capital».

(5)  În cazul în care sunt îndeplinite condițiile prevăzute la articolul 132 alineatul (3), instituțiile care nu dispun de suficiente informații cu privire la expunerile-suport individuale ale unui OPC pot calcula cuantumul ponderat la risc al expunerii pentru expunerile respective în conformitate cu limitele stabilite în abordarea pe bază de mandat stabilită la articolul 132a alineatul (2). Cu toate acestea, pentru expunerile enumerate la alineatul (4) literele (a), (b) și (c) de la prezentul articol, instituțiile aplică abordările stabilite la literele respective.

(6)  În conformitate cu articolul 132b alineatul (2), instituțiile care nu aplică abordarea transparentă de tip «look-through» în conformitate cu alineatele (2) și (3) de la prezentul articol sau abordarea pe bază de mandat în conformitate cu alineatul (5) de la prezentul articol trebuie să aplice abordarea alternativă menționată la articolul 132 alineatul (2).

(7)  Instituțiile care nu dispun de date sau informații adecvate pentru a calcula cuantumul ponderat la risc pentru un OPC în conformitate cu abordările descrise la alineatele (2), (3), (4) și (5) se pot baza pe calculele efectuate de o terță parte, în măsura în care toate condițiile de mai jos sunt îndeplinite:

(a)  partea terță este:

(i)  instituția depozitară sau instituția financiară depozitară a OPC-ului, cu condiția ca OPC-ul să investească exclusiv în titluri de valoare și să depoziteze toate titlurile de valoare la această instituție depozitară sau instituție financiară depozitară;

(ii)  pentru OPC-urile care nu se încadrează la punctul (i), societatea de administrare a OPC-ului, cu condiția ca societatea de administrare a OPC-ului să îndeplinească criteriile prevăzute la articolul 132 alineatul (3) litera (a);

(b)  pentru alte expuneri decât cele menționate la alineatul (4) literele (a), (b) și (c), partea terță efectuează calculul în conformitate cu abordarea prevăzută la articolul 132a alineatul (1);

(c)  pentru expunerile menționate la alineatul (4) literele (a), (b) și (c), partea terță efectuează calculul în conformitate cu abordările prevăzute la literele respective;

(d)  un auditor extern a confirmat corectitudinea calculului efectuat de partea terță.

Instituțiile care se bazează pe calcule efectuate de terți înmulțesc cuantumul ponderat la risc al expunerii pentru expunerile unui OPC rezultat în urma acestor calcule cu un factor de 1,2, în cazul în care instituțiile nu dețin datele sau informațiile necesare pentru reproducerea calculelor.

(8)  În sensul prezentului articol, se aplică dispozițiile de la articolul 132 alineatele (5) și (6) și de la articolul 132b.”.

57a.  La articolul 164, alineatele (5), (6) și (7) se înlocuiesc cu următorul text:

„(5)  Pe baza datelor colectate în temeiul articolului 101 și a oricăror alți indicatori relevanți și ținând seama de perspectivele de evoluție a piețelor de bunuri imobile, autoritățile competente evaluează periodic, cel puțin o dată pe an sau la cererea autorității desemnate, astfel cum se menționează la articolul 458 alineatul (1), dacă valorile minime ale pierderilor în caz de nerambursare prevăzute la alineatul (4) de la prezentul articol, precum și valorile pierderilor în caz de nerambursare în cazul expunerilor față de societăți, garantate cu bunuri imobile, sunt adecvate pentru expunerile garantate cu ipoteci asupra bunurilor imobile locative sau comerciale situate pe teritoriul lor.

Autoritățile competente prezintă autorităților desemnate rezultatul evaluării lor.

În cazul în care, pe baza evaluării menționate la primul paragraf de la prezentul alineat, o autoritate competentă constată că valorile minime ale pierderilor în caz de nerambursare prevăzute la alineatul (4) de la prezentul articol nu sunt adecvate sau în cazul în care aceasta consideră că valorile pierderilor în caz de nerambursare în cazul expunerilor față de societăți, garantate cu bunuri imobile, nu sunt adecvate, respectiva autoritate competentă stabilește valori minime mai mari ale pierderilor în caz de nerambursare pentru expunerile respective de pe teritoriul său. Astfel de valori minime mai mari pot fi, de asemenea, aplicate la nivelul unuia sau mai multor segmente imobiliare ale expunerilor aflate în unul sau mai multe locuri de pe teritoriul său.

Autoritatea desemnată poate solicita autorității competente să efectueze o evaluare în conformitate cu alineatul (2) din prezentul articol. Autoritatea desemnată poate stabili valori minime mai mari ale pierderilor în caz de nerambursare, dacă sunt îndeplinite toate condițiile următoare:

(a)  a consultat autoritatea competentă și CERS cu privire la modificări;

(b)  consideră că neaplicarea modificărilor ar afecta în mod semnificativ stabilitatea financiară actuală sau viitoare din statul său membru.

Autoritățile competente notifică ABE și autoritatea desemnată cu privire la orice modificare a valorilor minime ale pierderilor în caz de nerambursare, pe care o fac în conformitate cu al doilea paragraf, iar ABE publică aceste valori ale pierderilor în caz de nerambursare.

Autoritățile desemnate notifică CERS cu privire la orice modificare a valorilor minime ale pierderilor în caz de nerambursare, pe care o fac în conformitate cu al doilea paragraf, iar CERS publică aceste valori ale pierderilor în caz de nerambursare.

(6)  ABE, în colaborare de CERS, elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare care să precizeze condițiile de care țin seama autoritățile competente la evaluarea adecvării valorilor pierderilor în caz de nerambursare în cadrul evaluării menționate la alineatul (5).

ABE transmite aceste proiecte de standarde tehnice de reglementare Comisiei până la 31 decembrie 2019.

Competența de a adopta standardele tehnice de reglementare menționate la primul paragraf este delegată Comisiei în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.

(7)  Instituțiile dintr-un stat membru aplică valorile minime mai mari ale pierderilor în caz de nerambursare care au fost stabilite de autoritățile unui alt stat membru în conformitate cu alineatul (5) pentru toate expunerile lor corespunzătoare situate în statul membru respectiv.”

57b.  La articolul 181 alineatul (1) se adaugă următoarea literă după litera (a):

„(aa) În completarea literei (a) de la prezentul alineat, o instituție poate ajusta, în cazul vânzărilor la scară largă, estimările sale ale pierderilor în caz de nerambursare prin compensarea parțială sau integrală a efectului acestor vânzări asupra estimărilor pierderilor în caz de nerambursare. În cazul în care o instituție decide să solicite o astfel de ajustare, aceasta informează autoritățile competente cu privire la amploarea, compoziția și data efectuării acestor vânzări. În cazul în care autoritatea competentă ajunge la concluzia că o ajustare în sensul prezentului alineat nu este o vânzare la scară largă, aceasta decide, în termen de 30 de zile de la notificare, că instituția care a efectuat notificarea nu poate aplica ajustarea. Într-un astfel de caz, autoritatea competentă informează imediat instituția care a efectuat notificarea cu privire la această decizie.

Dispoziția de la primul paragraf se aplică în perioada cuprinsă între 23 noiembrie 2016 și [data intrării în vigoare a prezentului regulament + 5 ani].”

58.  La articolul 201 alineatul (1), litera (h) se înlocuiește cu următorul text:

„(h) contrapărți centrale calificate.”.

59.  Se introduce următorul articol 204a:

„Articolul 204aTipuri eligibile de instrumente financiare derivate pe titluri de capital

(1)  Instituțiile pot utiliza, ca protecție a creditului eligibilă, instrumente financiare derivate pe titluri de capital care sunt instrumente de tip total return swap sau care sunt efectiv similare din punct de vedere economic, dar numai în scopul efectuării de acoperiri interne.

În cazul în care o instituție cumpără protecția creditului prin intermediul unui instrument de tip total return swap și înregistrează plățile nete primite aferente swapului ca venit net, dar nu înregistrează deteriorarea corespunzătoare a valorii activului protejat, fie prin reducerea valorii juste, fie prin suplimentarea rezervelor, protecția creditului respectivă nu se califică drept protecție a creditului eligibilă.

(2)  Dacă o instituție efectuează o acoperire internă a riscului utilizând un instrument financiar derivat pe titluri de capital, pentru ca acoperirea internă să se califice drept protecție a creditului eligibilă în sensul prezentului capitol, riscul de credit transferat în portofoliul de tranzacționare trebuie transferat în exterior uneia sau mai multor părți terțe.

Dacă s-a efectuat o acoperire internă a riscului în conformitate cu primul paragraf, iar cerințele prevăzute în prezentul capitol au fost îndeplinite, instituțiile trebuie să aplice regulile stabilite în secțiunile 4 - 6 din prezentul capitol la calculul cuantumurilor ponderate la risc ale expunerilor și al cuantumurilor pierderilor așteptate, în cazul în care cumpără o protecție nefinanțată a creditului.”.

60.  Articolul 223 se modifică după cum urmează:

(a)  La alineatul (3), ultimul paragraf se înlocuiește cu următorul text:

„În cazul tranzacțiilor cu instrumente financiare derivate extrabursiere, instituțiile care utilizează metoda prevăzută în capitolul 6 secțiunea 6 calculează EVA după cum urmează:

.”.

(b)  La alineatul (5), ultimul paragraf se înlocuiește cu următorul text:

„În cazul tranzacțiilor cu instrumente financiare derivate extrabursiere, instituțiile care utilizează metodele prevăzute în prezentul titlu capitolul 6 secțiunile 3, 4 și 5 țin seama de efectele de diminuare a riscului ale garanțiilor reale în conformitate cu dispozițiile prevăzute în secțiunile respective, după caz.”

60a.  La articolul 247, alineatul (3) se înlocuiește cu următorul text:

„(3)  Prin derogare de la alineatul (2), furnizorii eligibili de protecție nefinanțată a creditului enumerați la articolul 201 alineatul (1) literele (b)-(h), cu excepția contrapărților centrale calificate, trebuie să dispună de o evaluare a creditului efectuată de o ECAI recunoscută, care a fost asociată cu nivelul 3 de calitate a creditului sau cu un nivel superior în conformitate cu articolul 136 și a fost asociată cu nivelul 2 de calitate a creditului sau cu un nivel superior la momentul la care protecția creditului a fost recunoscută pentru prima dată. Instituțiile care au aprobarea de a aplica abordarea IRB în cazul unei expuneri directe față de furnizorul de protecție pot evalua eligibilitatea în conformitate cu prima teză, pe baza echivalenței dintre probabilitatea de nerambursare aferentă furnizorului de protecție și probabilitatea de nerambursare asociată cu nivelurile de calitate a creditului menționate la articolul 136.”

61.  La articolul 272, alineatele (6) și (12) se înlocuiesc cu următorul text:

„(6) «set de acoperire a riscului» înseamnă un grup de tranzacții din cadrul unui singur set de compensare în cazul căruia compensarea integrală sau parțială este autorizată pentru determinarea expunerii viitoare potențiale în conformitate cu metodele prevăzute în secțiunile 3 și 4 din prezentul capitol;

„(12) «valoarea de piață curentă» sau «CMV» înseamnă, în sensul secțiunilor 3-5 din prezentul capitol, valoarea netă de piață a tuturor tranzacțiilor din cadrul unui set de compensare înainte de deducerea oricărei garanții reale deținute sau furnizate, valorile de piață pozitive fiind compensate cu cele negative la calcularea CMV;”.

62.  La articolul 272, se introduc următoarele puncte 7a și 12a:

„(7a) «contract în marjă într-un singur sens» înseamnă un contract în marjă conform căruia o instituție este obligată să furnizeze marje de variație unei contrapărți, dar nu are dreptul să primească marja de variație de la contrapartea respectivă sau viceversa;”.

„(12a) «suma independentă netă a garanțiilor reale» sau «NICA» înseamnă suma valorilor ajustate în funcție de volatilitate ale garanțiilor reale nete primite sau furnizate, după caz, în cadrul setului de compensare, altele decât marja de variație;”.

63.  Articolul 273 se modifică după cum urmează:

(a)  Alineatul (1) se înlocuiește cu următorul text:

„(1)  Instituțiile calculează valoarea expunerii pentru contractele menționate în anexa II pe baza uneia dintre metodele prevăzute în secțiunile 3-6 din prezentul capitol, în conformitate cu prezentul articol.

O instituție care nu îndeplinește condițiile prevăzute la articolul 273a alineatul (2) nu utilizează metoda prevăzută în secțiunea 4 din prezentul capitol. O instituție care nu îndeplinește condițiile prevăzute la articolul 273a alineatul (3) nu utilizează metoda prevăzută în secțiunea 5 din prezentul capitol.

O instituție nu utilizează metoda prevăzută în secțiunea 5 din prezentul capitol pentru a determina valoarea expunerii pentru contractele enumerate la punctul 3 din anexa II.

Instituțiile pot utiliza combinat metodele prevăzute în secțiunile 3-6 din prezentul capitol, în mod permanent, în cadrul unui grup. O instituție individuală nu utilizează combinat metodele prevăzute în secțiunile 3-6 din prezentul capitol în mod permanent.”

(b)  Alineatele (6), (7), (8) și (9) se înlocuiesc cu următorul text:

„(6) În cadrul tuturor metodelor prevăzute în secțiunile 3 - 6 din prezentul capitol, valoarea expunerii pentru o anumită contraparte este egală cu suma valorilor expunerilor calculate pentru fiecare set de compensare cu contrapartea respectivă.

Prin derogare de la primul paragraf, în cazul în care un contract în marjă se aplică mai multor seturi de compensare cu contrapartea respectivă, iar instituția utilizează una dintre metodele prevăzute în secțiunea 3 și în secțiunea 6 din prezentul capitol pentru a calcula valoarea expunerii acestor seturi de compensare, valoarea expunerii se calculează în conformitate cu secțiunea respectivă.

Pentru o anumită contraparte, valoarea expunerii pentru un anumit set de compensare a instrumentelor financiare derivate extrabursiere enumerate în anexa II, calculată în conformitate cu prezentul capitol, este valoarea mai mare dintre zero și diferența dintre suma valorilor expunerilor pentru toate seturile de compensare cu contrapartea și suma valorilor CVA pentru contrapartea respectivă, care este recunoscută de instituție ca fiind o reducere suportată a valorii contabile. Ajustările evaluării creditului se calculează fără să se țină cont de nicio ajustare compensatoare a valorii debitului atribuită propriului risc de credit al firmei care a fost deja exclus din fondurile proprii în conformitate cu articolul 33 alineatul (1) litera (c).

(7) Atunci când calculează valoarea expunerii în conformitate cu metodele prevăzute în secțiunile 3-5 din prezentul capitol, instituțiile pot trata două contracte derivate extrabursiere incluse în același acord de compensare care se potrivesc perfect ca fiind un singur contract cu un principal noțional egal cu zero.

În sensul primului paragraf, două contracte derivate extrabursiere se potrivesc perfect în cazul în care acestea îndeplinesc toate condițiile următoare:

(a)  pozițiile lor de risc sunt de semn opus;

(b)  caracteristicile lor, cu excepția datei tranzacționării, sunt identice;

(c)  fluxurile lor de numerar se compensează reciproc în proporție de 100 %.

(8) Instituțiile determină valoarea expunerii pentru expunerile care rezultă din tranzacții cu termen lung de decontare prin oricare din metodele prevăzute în secțiunile 3 - 6 din prezentul capitol, indiferent de metoda aleasă pentru a trata instrumentele financiare derivate extrabursiere și tranzacțiile de răscumpărare, operațiunile de dare sau luare cu împrumut de titluri sau mărfuri și tranzacțiile de creditare în marjă. La calculul cerințelor de fonduri proprii pentru tranzacțiile cu termen lung de decontare, o instituție care utilizează abordarea prevăzută în capitolul 3 poate atribui ponderi de risc în cadrul abordării prevăzute în capitolul 2, în mod permanent și indiferent de importanța acestor poziții.

(9) În cazul metodelor prevăzute în secțiunile 3-6 din prezentul capitol, instituțiile tratează tranzacțiile în cazul cărora a fost identificat un risc specific de corelare defavorabilă în conformitate cu articolul 291.”.

64.  Se introduc următoarele articole 273a și 273b:

„Articolul 273aCondiții pentru utilizarea metodelor simplificate de calculare a valorii expunerii

(1)  O instituție poate calcula valoarea expunerii pentru pozițiile pe instrumente financiare derivate în conformitate cu metoda prevăzută în secțiunea 4, cu condiția ca activitatea sa bilanțieră și extrabilanțieră cu instrumente financiare derivate să fie mai mică sau egală cu următoarele praguri, pe baza unei evaluări realizate lunar:

(a)  10 % din activele totale ale instituției;

(b)  300 de milioane EUR;

(2)  O instituție poate calcula valoarea expunerii pentru pozițiile pe instrumente financiare derivate ▌în conformitate cu metoda prevăzută în secțiunea 5, cu condiția ca activitatea sa bilanțieră și extrabilanțieră cu instrumente financiare derivate să fie mai mică sau egală cu următoarele praguri pe baza unei evaluări realizate lunar:

(a)  5 % din activele totale ale instituției;

(b)  100 de milioane EUR;

(3)  În sensul punctelor 1 și 2, instituțiile calculează valoarea activității lor bilanțiere și extrabilanțiere cu instrumente financiare derivate la o anumită dată în conformitate cu următoarele cerințe:

(a)  pozițiile pe instrumente financiare derivate se evaluează la prețurile lor de piață de la data respectivă. În cazul în care valoarea de piață a unei poziții nu este disponibilă la o anumită dată, instituțiile utilizează valoarea justă pentru poziția respectivă de la data vizată. În cazul în care valoarea justă sau valoarea de piață a unei poziții nu este disponibilă la o anumită dată, instituțiile utilizează cea mai recentă valoare de piață pentru poziția respectivă;

(b)  valoarea absolută a pozițiilor lungi se adună cu valoarea absolută a pozițiilor scurte;

(ba)  sunt incluse toate pozițiile aferente instrumentelor financiare derivate, cu excepția instrumentelor financiare derivate din credite care sunt recunoscute drept acoperiri interne în fața expunerilor la riscul de credit din afara portofoliului de tranzacționare.

(4)  Instituțiile notifică autoritățile competente cu privire la metodele prevăzute în secțiunile 4 și 5 din prezentul capitol pe care le utilizează sau pe care încetează să le mai utilizeze, după caz, pentru a calcula valoarea expunerii pentru pozițiile lor pe instrumente financiare derivate.

(5)  Instituțiile nu trebuie să încheie o tranzacție cu instrumente financiare derivate cu unicul scop de a respecta una dintre condițiile prevăzute la alineatele (1) și (2) în cursul evaluării lunare.

Articolul 273bNerespectarea condițiilor pentru utilizarea metodelor simplificate de calculare a valorii expunerii pentru instrumentele financiare derivate

(1)  O instituție care nu mai îndeplinește niciuna dintre condițiile prevăzute la articolul 273a alineatul (1) sau (2) notifică imediat autoritatea competentă cu privire la aceasta.

(2)  O instituție încetează să mai aplice articolul 273a alineatul (1) sau (2) în termen de trei luni de la apariția uneia dintre următoarele situații:

(a)  instituția nu îndeplinește niciuna dintre condițiile prevăzute la articolul 273a alineatul (1) sau (2) pentru o perioadă de trei luni consecutive;

(b)  instituția nu îndeplinește niciuna dintre condițiile prevăzute la articolul 273a alineatul (1) sau (2), după caz, pentru mai mult de șase dintre ultimele 12 luni.

(3)  În cazul în care o instituție încetează să mai aplice articolul 273a alineatul (1) sau (2), aceasta nu mai este autorizată să determine valoarea expunerii pentru pozițiile sale pe instrumente financiare derivate cu ajutorul metodelor prevăzute în secțiunea 4 sau 5 din prezentul capitol, după caz, decât dacă demonstrează autorității competente că toate condițiile prevăzute la articolul 273a alineatul (1) sau (2) au fost îndeplinite pentru o perioadă neîntreruptă de un an.”.

65.  În partea a treia titlul II capitolul 6, secțiunea 3 se înlocuiește cu următorul text:

„Secțiunea 3Abordarea standardizată pentru riscul de credit al contrapărții

Articolul 274Valoarea expunerii

(1)  O instituție poate calcula o singură valoare a expunerii la nivelul setului de compensare pentru toate tranzacțiile care fac obiectul unui acord de compensare contractuală în cazul în care sunt îndeplinite toate condițiile următoare:

(a)  acordul de compensare face parte dintr-unul dintre tipurile de acorduri de compensare contractuală menționate la articolul 295;

(b)  acordul de compensare a fost recunoscut de autoritățile competente în conformitate cu articolul 296;

(c)  instituția și-a îndeplinit obligațiile prevăzute la articolul 297 în ceea ce privește acordul de compensare.

În cazul în care una dintre aceste condiții nu este îndeplinită, instituția tratează fiecare tranzacție ca și cum ar fi propriul set de compensare.

(2)  Instituțiile calculează valoarea expunerii unui set de compensare conform abordării standardizate pentru metoda riscului de credit al contrapărții după cum urmează:

unde:

RC = costul de înlocuire, calculat în conformitate cu articolul 275;

PFE = expunerea viitoare potențială calculată în conformitate cu articolul 278;

α   =   1,4.

(3)  Valoarea expunerii unui set de compensare care face obiectul unui contract în marjă este plafonată la nivelul valorii expunerii aceluiași set de compensare în cazul în care nu ar face obiectul niciunei forme de contract în marjă.

(4)  În cazul în care unui set de compensare i se aplică mai multe contracte în marjă, instituțiile atribuie fiecare contract în marjă grupului de tranzacții din setul de compensare căruia i se aplică contractul în marjă conform clauzelor contractuale și calculează separat câte o valoare a expunerii pentru fiecare dintre aceste tranzacții grupate.

(5)  Instituțiile pot stabili ca valoarea expunerii să fie zero pentru un set de compensare care îndeplinește toate condițiile următoare:

(a)  setul de compensare este alcătuit exclusiv din opțiuni vândute;

(b)  valoarea curentă de piață a setului de compensare este în orice moment negativă;

(c)  prima pentru toate opțiunile incluse în setul de compensare a fost primită în avans de către instituție pentru a garanta executarea contractelor;

(d)  setul de compensare nu face obiectul niciunui contract în marjă.

(6)  Într-un set de compensare, instituțiile înlocuiesc o tranzacție care este o combinație liniară de opțiuni call sau put cumpărate sau vândute cu toate opțiunile individuale care formează combinația liniară respectivă, privite ca o tranzacție individuală, pentru a calcula valoarea expunerii setului de compensare în conformitate cu prezenta secțiune.

Articolul 275Costul de înlocuire

(1)  Instituțiile calculează costul de înlocuire (replacement cost - «RC») pentru seturile de compensare care nu fac obiectul unui contract în marjă în conformitate cu următoarea formulă:

(2)  Instituțiile calculează costul de înlocuire pentru seturile de compensare individuale care fac obiectul unui contract în marjă în conformitate cu următoarea formulă:

 

unde:

VM    = valoarea ajustată în funcție de volatilitate a marjei de variație nete primite sau furnizate, după caz, pentru setul de compensare în mod regulat pentru a atenua variațiile valorii de piață curente a setului de compensare;  

TH    = pragul de marjă aplicabil setului de compensare conform contractului în marjă sub care instituția nu poate solicita garanții reale;

MTA    =  suma minimă de transfer aplicabilă setului de compensare în conformitate cu contractul în marjă.

(3)  Instituțiile calculează costul de înlocuire pentru seturile de compensare multiple care fac obiectul unui contract în marjă în conformitate cu următoarea formulă:

unde:

i  =   indicele care desemnează seturile de compensare care fac obiectul contractului în marjă individual;

CMVi  =   valoarea de piață curentă a setului de compensare «i»;

VMMA   =   suma valorilor ajustate în funcție de volatilitate ale garanțiilor reale primite sau furnizate, după caz, în mod regulat pentru seturi de compensare multiple cu scopul de a atenua variațiile valorii de piață curente a acestora;

NICAMA  = suma valorilor ajustate în funcție de volatilitate ale garanțiilor reale primite sau furnizate, după caz, pentru seturi de compensare multiple, altele decât VMMA.

În sensul primului paragraf, NICAMA poate fi calculată la nivel de tranzacție, la nivel de set de compensare sau la nivelul tuturor seturilor de compensare cărora li se aplică contractul în marjă, în funcție de nivelul la care se aplică acesta.

Articolul 276Recunoașterea și tratamentul aplicat garanțiilor reale

(1)  În sensul prezentei secțiuni, instituțiile calculează valoarea garanțiilor reale aferente VM, VMMA, NICA și NICAMA prin aplicarea tuturor cerințelor următoare:

(a)  în cazul în care toate tranzacțiile incluse într-un set de compensare fac parte din portofoliul de tranzacționare, sunt recunoscute numai garanțiile reale eligibile în temeiul articolului 299;

(b)  în cazul în care un set de compensare cuprinde cel puțin o tranzacție din afara portofoliului de tranzacționare, sunt recunoscute numai garanțiile reale eligibile în temeiul articolului 197;

(c)  garanțiile reale primite de la o contraparte sunt recunoscute cu semn pozitiv, iar garanțiile reale furnizate unei contrapărți sunt recunoscute cu semn negativ.

(d)  valoarea ajustată pentru volatilitate a oricărui tip de garanții reale primite sau furnizate se calculează în conformitate cu articolul 223. În scopul efectuării acestui calcul, instituțiile nu trebuie să utilizeze metoda prevăzută la articolul 225.

(e)  aceeași garanție reală nu trebuie inclusă în același timp și în VM, și în NICA;

(f)  aceeași garanție reală nu trebuie inclusă în același timp și în VMMA, și în NICAMA;

(g)  orice garanție reală atribuită contrapărții, care este separată de activele contrapărții respective și, ca urmare a separării, este protejată în caz de faliment sau în caz de intrare în stare de nerambursare ori de insolvență a contrapărții respective nu trebuie recunoscută în calcularea NICA și a NICAMA.

(2)  Pentru a calcula valoarea ajustată în funcție de volatilitate a garanțiilor reale furnizate menționate la alineatul (1) litera (d), instituțiile înlocuiesc formula de la articolul 223 alineatul (2) cu formula următoare:

(3)  În sensul alineatului (1) litera (d), instituțiile stabilesc perioada de lichidare relevantă pentru calcularea valorii ajustate în funcție de volatilitate a garanțiilor reale primite sau furnizate în conformitate cu unul dintre următoarele orizonturi de timp:

(a)  pentru seturile de compensare menționate la articolul 276 alineatul (1), orizontul de timp este de un an;

(b)  pentru seturile de compensare menționate la articolul 276 alineatele (2) și (3), orizontul de timp este perioada de risc de marjă determinată în conformitate cu articolul 279d alineatul (1) litera (b).

Articolul 277Încadrarea tranzacțiilor în categorii de risc

(1)  Instituțiile încadrează fiecare tranzacție dintr-un set de compensare într-una din următoarele șase categorii de risc pentru a determina expunerea viitoare potențială a setului de compensare menționată la articolul 278:

(a)  riscul de rată a dobânzii;

(b)  riscul valutar;

(c)  riscul de credit;

(d)  riscul de devalorizare a titlurilor de capital;

(e)  riscul de marfă;

(f)  alte riscuri.

(2)  Instituțiile efectuează încadrarea menționată la alineatul (1) în funcție de determinantul de risc principal al tranzacției. În cazul altor tranzacții decât cele menționate la alineatul (3), determinantul de risc principal este singurul determinant de risc semnificativ al unei poziții pe instrumente financiare derivate.

(3)  De la [data aplicării prezentului regulament], pentru o tranzacție cu instrumente financiare derivate alocată portofoliului de tranzacționare în cazul căreia o instituție utilizează abordările prevăzute în capitolul 1a sau 1b pentru a calcula cerințele de fonduri proprii pentru riscul de piață, determinantul de risc principal este factorul de risc asociat cu cea mai mare sensibilitate absolută dintre toate sensibilitățile calculate pentru tranzacția respectivă în conformitate cu capitolul 1b din titlul IV.

(4)  În pofida alineatelor (1) și (2), la încadrarea tranzacțiilor în categoriile de risc enumerate la alineatul (1), instituțiile aplică următoarele cerințe:

(a)  în cazul în care determinantul de risc principal al unei tranzacții este o variabilă legată de inflație, instituțiile încadrează tranzacția respectivă în categoria de risc de rată a dobânzii;

(b)  în cazul în care determinantul de risc principal al unei tranzacții este o variabilă legată de condițiile climatice, instituțiile încadrează tranzacția respectivă în categoria de risc de marfă.

(5)  Prin derogare de la alineatul (2), instituțiile încadrează tranzacțiile cu instrumente financiare derivate care au mai mult de un determinant de risc semnificativ în mai multe categorii de risc. În cazul în care toți determinanții de risc semnificativi ai uneia dintre aceste tranzacții fac parte din aceeași categorie de risc, instituțiile nu sunt obligate să încadreze tranzacția respectivă în categoria de risc respectivă decât o singură dată, pe baza celui mai semnificativ dintre determinanții de risc. În cazul în care determinanții de risc semnificativi ai uneia dintre aceste tranzacții fac parte din categorii de risc diferite, instituțiile încadrează tranzacția respectivă o singură dată în fiecare categorie de risc pentru care tranzacția are cel puțin un determinant de risc semnificativ, pe baza celui mai semnificativ dintre determinanții de risc din categoria de risc în cauză.

(6)  ABE elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare care detaliază:

(a)  o metodă de identificare a singurului determinant de risc semnificativ al tranzacțiilor, alta decât cele menționate la alineatul (3);

(b)  o metodă pentru identificarea tranzacțiilor cu mai mult de un determinant de risc semnificativ și pentru identificarea celui mai semnificativ dintre determinanții de risc respectivi în sensul alineatului (3);

ABE prezintă Comisiei aceste proiecte de standarde tehnice de reglementare în termen de [șase luni de la data intrării în vigoare a prezentului regulament].

Competența de a adopta standardele tehnice de reglementare menționate la primul paragraf este delegată Comisiei în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.

Articolul 277aSeturi de acoperire a riscului

(1)  Instituțiile stabilesc seturile de acoperire a riscului relevante pentru fiecare categorie de risc a unui set de compensare și atribuie fiecare tranzacție acestor seturi de acoperire a riscului, după cum urmează:

(a)  tranzacțiile încadrate în categoria de risc de rată a dobânzii se atribuie aceluiași set de acoperire a riscului numai în cazul în care determinantul lor de risc principal este denominat în aceeași monedă;

(b)  tranzacțiile încadrate în categoria de risc valutar se atribuie aceluiași set de acoperire a riscului numai în cazul în care determinantul lor de risc principal se bazează pe aceeași pereche de monede;

(c)  toate tranzacțiile încadrate în categoria de risc de credit se atribuie aceluiași set de acoperire a riscului;

(d)  toate tranzacțiile încadrate în categoria de risc de devalorizare a titlurilor de capital se atribuie aceluiași set de acoperire a riscului;

(e)  tranzacțiile încadrate în categoria de risc de marfă se atribuie unuia din următoarele cinci seturi de acoperire a riscului în funcție de natura determinantului lor de risc principal:

(i)  energie;

(ii)  metale;

(iii)  produse agricole;

(iv)  condițiile climatice;

(v)  alte mărfuri.

(f)  tranzacțiile încadrate în alte categorii de risc se atribuie aceluiași set de acoperire a riscului numai în cazul în care determinantul lor de risc principal este identic.

În sensul literei (a), tranzacțiile încadrate în categoria de risc de rată a dobânzii care au ca determinant de risc principal o variabilă legată de inflație se atribuie unor seturi de acoperire a riscului distincte, altele decât seturile de acoperire a riscului stabilite pentru tranzacțiile încadrate în categoria de risc de rată a dobânzii care nu au ca determinant de risc principal o variabilă legată de inflație. Tranzacțiile respective se atribuie aceluiași set de acoperire a riscului numai în cazul în care determinantul lor de risc principal este denominat în aceeași monedă.

(2)  Prin derogare de la alineatul (1), instituțiile stabilesc seturi de acoperire a riscului distincte în fiecare categorie de risc pentru următoarele tranzacții:

(a)  tranzacțiile pentru care determinantul de risc principal este fie volatilitatea de piață implicită sau volatilitatea realizată a unui determinant de risc, fie corelația dintre doi determinanți de risc;

(b)  tranzacțiile pentru care determinantul de risc principal este reprezentat de diferența dintre doi determinanți de risc încadrați în aceeași categorie de risc sau tranzacțiile care constau în două segmente de plată denominate în aceeași monedă și pentru care un determinant de risc din aceeași categorie de risc ca și principalul determinant de risc este inclus în celălalt segment de plată decât cel care conține determinantul de risc principal.

În sensul literei (a) de la primul paragraf, instituțiile atribuie tranzacțiile aceluiași set de acoperire a riscului din categoria de risc relevantă numai în cazul în care determinantul de risc principal al acestora este identic.

În sensul literei (b) de la primul paragraf, instituțiile atribuie tranzacțiile aceluiași set de acoperire a riscului din categoria de risc relevantă numai în cazul în care perechea de determinanți de risc din tranzacțiile menționate la litera (b) este identică, iar între cei doi determinanți de risc care fac parte din pereche există o corelație pozitivă. În caz contrar, instituțiile atribuie tranzacțiile menționate la litera (b) unuia dintre seturile de acoperire a riscului stabilite în conformitate cu alineatul (1), doar pe baza unuia dintre cei doi determinanți de risc menționați la litera (b).

(3)  Instituțiile pun la dispoziție, la cererea autorităților competente, numărul de seturi de acoperire a riscului stabilite în conformitate cu alineatul (2) pentru fiecare categorie de risc, împreună cu determinantul de risc principal sau perechea de determinanți de risc aferentă fiecăruia dintre seturile de acoperire a riscului respective și cu numărul de tranzacții din cadrul fiecărui set de acoperire a riscului.

Articolul 278Expunerea viitoare potențială

(1)  Instituțiile calculează expunerea viitoare potențială (Potential Future Exposure - «PFE») a unui set de compensare după cum urmează:

unde:

a  =   indicele care desemnează categoriile de risc incluse în calculul expunerii viitoare potențiale a setului de compensare;

AddOn(a)  =    majorarea pentru categoria de risc «a» calculată în conformitate cu articolele 280a-280f, după caz;

Multiplicator (multiplier)  =   factorul de multiplicare calculat în conformitate cu formula menționată la alineatul (3).

În scopul acestui calcul, instituțiile includ majorarea aferentă unei anumite categorii de risc în calculul expunerii viitoare potențiale a unui set de compensare în cazul în care cel puțin o tranzacție din setul de compensare a fost încadrată în categoria de risc respectivă.

(2)  Expunerea viitoare potențială a seturilor de compensare multiple care fac obiectul unui singur contract în marjă, astfel cum se menționează la articolul 275 alineatul (3), se calculează ca sumă a tuturor seturilor de compensare individuale tratate ca și cum nu ar face obiectul niciunei forme de contract în marjă.

(3)  În scopul alineatului (1), multiplicatorul se calculează după cum urmează:

unde:

Pragm (Floorm)  =   5%;

y     =   

z    =

NICAi   =  cuantumul independent net al garanțiilor reale calculat numai pentru tranzacțiile incluse în setul de compensare «i». NICAi se calculează la nivel de tranzacție sau la nivel de set de compensare, în funcție de contractul în marjă.

Articolul 279Calculul pozițiilor de risc

Pentru calcularea majorărilor aferente categoriilor de risc menționate la articolele 280a-280f, instituțiile calculează poziția de risc (RiskPosition) a fiecărei tranzacții dintr-un set de compensare după cum urmează:

unde:

δ    =   delta de supraveghere a tranzacției, calculată în conformitate cu formula prevăzută la articolul 279a;

AdjNot  =   cuantumul noțional ajustat al tranzacției, calculat în conformitate cu articolul 279b;

MF = factorul de ajustare în funcție de scadență al tranzacției, calculat în conformitate cu formula prevăzută la articolul 279c;

Articolul 279aDelta de supraveghere

(1)  Instituția calculează delta de supraveghere (δ) după cum urmează:

(a)  în cazul opțiunilor call și put care îi dau dreptul cumpărătorului opțiunii să cumpere sau să vândă un instrument-suport la un preț pozitiv la o dată unică din viitor, cu excepția cazului în care aceste opțiuni sunt încadrate în categoria de risc de rată a dobânzii, instituțiile utilizează următoarea formulă:

unde:

semn (sign)  =  -1 dacă tranzacția este o opțiune call vândută sau o opțiune put cumpărată

    +1 dacă tranzacția este o opțiune call cumpărată sau o opțiune put vândută

tip (type)  =  -1 dacă tranzacția este o opțiune put

    +1 dacă tranzacția este o opțiune call

N(x)    =  funcția de distribuție cumulativă pentru o variabilă aleatorie normală standard, care exprimă probabilitatea ca o variabilă aleatorie normal distribuită, cu media zero și varianța 1, să fie mai mică sau egală cu «x»;

P    =  prețul la vedere sau la termen al instrumentului-suport al opțiunii;

K    =  prețul de exercitare a opțiunii;

T     =  data expirării opțiunii, care este singura dată din viitor la care opțiunea poate fi exercitată. Data expirării se exprimă în ani, utilizând convenția privind zilele lucrătoare relevantă.

σ    =  volatilitatea reglementată a opțiunii, determinată în conformitate cu tabelul 1 în funcție de categoria de risc a tranzacției și de natura instrumentului-suport al opțiunii.

Tabelul 1

Categorie de risc

Instrumentul-suport

Volatilitatea reglementată

Schimb valutar

Toate

15%

Credit

 

Instrument având la bază o singură semnătură

100%

Instrument având la bază mai multe semnături

80%

Titluri de capital

 

Instrument având la bază o singură semnătură

120%

Instrument având la bază mai multe semnături

75%

Marfă

Energie electrică

150%

Alte mărfuri (mai puțin energia electrică)

70%

Altele

Toate

150%

Instituția care utilizează prețul la termen al instrumentului-suport al unei opțiuni se asigură că:

(i) prețul la termen este în concordanță cu caracteristicile opțiunii;

(ii) prețul la termen se calculează utilizând o rată a dobânzii relevantă care predomină la data raportării;

(iii) prețul la termen integrează fluxurile de trezorerie preconizate ale instrumentului-suport înainte de expirarea opțiunii.

(b)   pentru tranșele unei securitizări sintetice, instituțiile utilizează următoarea formulă:

unde:

semn (sign)  =

A  =   plafonul de afectare al tranșei;

D  =  plafonul de neafectare al tranșei.

(c)  pentru tranzacțiile care nu sunt menționate la litera (a) sau (b), instituțiile utilizează următorul delta de supraveghere:

(2)  În sensul prezentei secțiuni, o poziție lungă pe determinantul de risc principal înseamnă că valoarea de piață a tranzacției crește atunci când valoarea determinantului de risc principal crește, iar o poziție scurtă pe determinantul de risc principal înseamnă că valoarea de piață a tranzacției scade atunci când valoarea determinantului de risc principal crește.

În cazul tranzacțiilor menționate la articolul 277 alineatul (3), o poziție lungă este o tranzacție pentru care semnul sensibilității determinantului de risc principal este pozitiv, iar o poziție scurtă este o tranzacție pentru care semnul sensibilității determinantului de risc principal este negativ. În cazul altor tranzacții decât cele menționate la articolul 277 alineatul (3), instituțiile stabilesc dacă tranzacțiile respective sunt poziții lungi sau scurte pe determinantul de risc principal pe baza unor informații obiective cu privire la structura tranzacțiilor sau obiectivul acestora.

(3)  Instituțiile determină dacă o tranzacție cu mai mult de un determinant de risc semnificativ este o poziție lungă sau o poziție scurtă pe fiecare determinant de risc semnificativ în conformitate cu abordarea utilizată la alineatul (2) pentru determinantul de risc principal.

(4)  ABE elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare pentru a preciza:

(a)  formula pe care trebuie să o utilizeze instituțiile pentru a calcula delta de supraveghere pentru opțiunile call și put încadrate în categoria de risc de rată a dobânzii compatibilă cu condiții de piață în care ratele dobânzii pot fi negative, precum și volatilitatea reglementată care este adecvată pentru formula respectivă;

(b)  ce informații obiective privind structura și obiectivul unei tranzacții trebuie să utilizeze instituțiile pentru a stabili dacă o tranzacție care nu este menționată la articolul 277 alineatul (2) este o poziție lungă sau scurtă pe determinantul său de risc principal;

ABE prezintă Comisiei aceste proiecte de standarde tehnice de reglementare în termen de [șase luni de la data intrării în vigoare a prezentului regulament].

Competența de a adopta standardele tehnice de reglementare menționate la primul paragraf este delegată Comisiei în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.

Articolul 279bValoarea noțională ajustată

(1)  Instituțiile calculează cuantumul noțional ajustat după cum urmează:

(a)  pentru tranzacțiile încadrate în categoria de risc de rată a dobânzii sau în categoria de risc de credit, instituțiile calculează cuantumul noțional ajustat ca fiind produsul dintre cuantumul noțional al contractului derivat și factorul duratei impus de autoritățile de supraveghere, care se calculează după cum urmează:

unde:

R  =   rata de actualizare impusă de autoritățile de supraveghere; R = 5%;

S  =  data de începere, care este data la care o tranzacție începe să stabilească sau să efectueze plăți, altele decât plățile legate de schimbul de garanții reale din cadrul unui contract în marjă. În cazul în care tranzacția a început deja să stabilească sau să efectueze plăți la data raportării, data de începere este egală cu 0. Data de începere se exprimă în ani, utilizând convenția privind zilele lucrătoare relevantă.

În cazul în care o tranzacție are una sau mai multe date viitoare la care instituția sau contrapartea poate decide să pună capăt tranzacției înainte de scadența contractuală a acesteia, data de începere trebuie este egală cu prima dintre următoarele:

(i) data sau prima dintre datele viitoare multiple la care instituția sau contrapartea poate decide să pună capăt tranzacției înainte de scadența contractuală a acesteia;

(ii) data la care o tranzacție începe să stabilească sau să efectueze plăți, altele decât plățile legate de schimbul de garanții reale din cadrul unui contract în marjă.

În cazul în care o tranzacție are ca instrument-suport un instrument financiar care poate da naștere unor obligații contractuale suplimentare față de cele care decurg din tranzacție, data de începere a tranzacției se determină în funcție de prima dată la care instrumentul-suport începe stabilirea sau efectuarea plăților.

E  =   data de încetare care este data la care valoarea ultimei plăți contractuale din cadrul unei tranzacții este transferată între instituție și contraparte. Data de încetare se exprimă în ani, utilizând convenția privind zilele lucrătoare relevantă.

În cazul în care o tranzacție are ca instrument-suport un instrument financiar care poate da naștere unor obligații contractuale suplimentare față de cele care decurg din tranzacție, data de încetare a tranzacției se determină în funcție de ultima plată contractuală aferentă instrumentului-suport al tranzacției;

(b)  în cazul tranzacțiilor încadrate în categoria de risc valutar, instituțiile calculează cuantumul noțional ajustat după cum urmează:

(i)  în cazul în care tranzacția este formată dintr-un segment de plată, cuantumul noțional ajustat este cuantumul noțional al contractului derivat;

(ii)  în cazul în care tranzacția este formată din două segmente de plată, iar cuantumul noțional al unui segment de plată este denominat în moneda de raportare a instituției, cuantumul noțional ajustat este cuantumul noțional al celuilalt segment de plată;

(iii)  în cazul în care tranzacția este formată din două segmente de plată, iar cuantumul noțional al fiecărui segment de plată este denominat într-o altă monedă decât moneda de raportare a instituției, cuantumul noțional ajustat este cel mai mare dintre cuantumurile noționale ale celor două segmente de plată după ce cuantumurile respective au fost convertite în moneda de raportare a instituției la cursul de schimb la vedere predominant.

(c)  pentru tranzacțiile încadrate în categoria de risc de devalorizare a titlurilor de capital sau de risc de marfă, instituțiile calculează cuantumul noțional ajustat ca fiind produsul dintre prețul de piață al unei unități a instrumentului-suport al tranzacției și numărul de unități ale instrumentului-suport la care se raportează tranzacția.

  Instituția utilizează cuantumul noțional drept cuantum noțional ajustat în cazul în care o tranzacție încadrată în categoria de risc de devalorizare a titlurilor de capital sau de risc de marfă este exprimată prin contract ca un cuantum noțional, și nu ca un număr de unități ale instrumentului-suport.

(2)  În scopul calculării cuantumului noțional ajustat al unei tranzacții menționat la alineatul (1), instituțiile determină cuantumul noțional sau numărul de unități ale instrumentului-suport după cum urmează:

(a)  în cazul în care valoarea noțională sau numărul de unități ale instrumentului-suport al unei tranzacții nu este stabilit până la scadența contractuală:

(i)  pentru valori deterministe ale cuantumurilor noționale și ale numărului de unități ale instrumentului-suport, cuantumul noțional este media ponderată a tuturor valorilor deterministe ale cuantumurilor noționale sau ale numărului de unități ale instrumentului-suport, după caz, până la scadența contractuală a tranzacției, ponderile fiind date de proporția din perioada de timp în care se aplică fiecare valoare a cuantumului noțional;

(ii)  pentru valori stocastice ale cuantumurilor noționale și ale numărul de unități ale instrumentului-suport, cuantumul noțional este cuantumul determinat prin introducerea valorilor curente de piață în formula de calcul al valorilor de piață viitoare.

(b)  în cazul opțiunilor binare sau digitale, cuantumul noțional este valoarea cea mai mare a formelor pe care le poate lua randamentul opțiunii la expirarea acesteia.

Fără a aduce atingere primului paragraf, dacă o formă pe care o poate lua randamentul opțiunii este stocastică, instituția utilizează metoda prevăzută la litera (a) punctul (ii) pentru a determina valoarea cuantumului noțional;

(c)  în cazul contractelor care presupun schimburi multiple ale cuantumului noțional, acesta se înmulțește cu numărul plăților care mai rămân de efectuat conform contractelor;

(d)  în cazul contractelor care prevăd o multiplicare a plăților aferente fluxurilor de numerar sau o multiplicare a instrumentului-suport al contractului, instituția ajustează cuantumul noțional pentru a reflecta efectele multiplicării asupra structurii de risc a contractelor respective.

(3)  Instituțiile convertesc cuantumul noțional ajustat al unei tranzacții în moneda lor de raportare la cursul de schimb la vedere predominant în cazul în care cuantumul noțional ajustat este calculat în conformitate cu prezentul articol pornind de la un cuantum noțional contractual sau de la un preț de piață al numărului de unități ale instrumentului-suport denominat într-o altă monedă.

Articolul 279cFactorul de ajustare în funcție de scadență

(1)  Instituțiile calculează factorul de ajustare în funcție de scadență (maturity factor - MF) după cum urmează:

(a)  pentru tranzacțiile incluse în seturile de compensare menționate la articolul 275 alineatul (1), instituția utilizează următoarea formulă:

unde:

M      =  scadența reziduală a tranzacției care este egală cu perioada de timp necesară pentru încetarea tuturor obligațiilor contractuale care decurg din tranzacție. În acest scop, se consideră că orice opționalitate a unui contract derivat este o obligație contractuală. Scadența reziduală se exprimă în ani, utilizând convenția privind zilele lucrătoare relevantă.

În cazul în care o tranzacție are ca instrument-suport un alt contract derivat care poate da naștere unor obligații contractuale suplimentare față de obligațiile contractuale care decurg din tranzacție, scadența reziduală a tranzacției este egală cu perioada de timp necesară pentru încetarea tuturor obligațiilor contractuale aferente instrumentului-suport.

OneBusinessYear (un exercițiu financiar) =  =  un an exprimat în zile lucrătoare utilizând convenția privind zilele lucrătoare relevantă.

(b)  în cazul tranzacțiilor incluse în seturile de compensare menționate la articolul 275 alineatele (2) și (3), factorul de ajustare în funcție de scadență este definit ca:

unde:

MPOR    =   perioada de risc de marjă aferentă setului de compensare determinată în conformitate cu articolul 285 alineatele (2)-(5).

Atunci când determină perioada de risc de marjă pentru tranzacții încheiate între un client și un membru compensator, o instituție care acționează în calitate de client sau de membru compensator înlocuiește perioada minimă prevăzută la articolul 285 alineatul (2) litera (b) cu 5 zile lucrătoare.

(2)  În sensul alineatului (1), scadența reziduală este egală cu perioada rămasă până la data următoarei revizuiri a termenilor tranzacțiilor care sunt structurate astfel încât expunerile rămase să fie decontate după anumite date de plată specificate și ai căror termeni sunt revizuiți astfel încât valoarea de piață a contractului să fie zero la datele specificate respective.

Articolul 280Coeficientul factorului impus de autoritățile de supraveghere aferent setului de acoperire a riscului

Pentru calcularea majorării aferente unui set de acoperire a riscului, astfel cum este menționată la articolele 280a-280f, coeficientul factorului impus de autoritățile de supraveghere aferent setului de acoperire a riscului «ϵ» este următorul:

  1 pentru setul de acoperire a riscului stabilit în conformitate cu articolul 277a alineatul (1)

ϵ=  5 pentru setul de acoperire a riscului stabilit în conformitate cu articolul 277a alineatul (2) litera (a)

  0.5 pentru setul de acoperire a riscului stabilit în conformitate cu articolul 277a alineatul (2) litera (b)

Articolul 280aMajorarea pentru categoria de risc de rată a dobânzii

(1)  În sensul articolului 278, instituțiile calculează majorarea aferentă categoriei de risc de rată a dobânzii pentru un anumit set de compensare după cum urmează:

unde:

j    = indicele care desemnează toate seturile de acoperire a riscului de rată a dobânzii stabilite în conformitate cu articolul 277a alineatul (1) litera (a) și cu articolul 277a alineatul (2) pentru setul de compensare;

AddOnIRj  = majorarea pentru setul de acoperire a riscului «j» aferentă categoriei de risc de rată a dobânzii (interest rate – IR) calculată în conformitate cu alineatul (2).

(2)  Majorarea pentru setul de acoperire a riscului «j» aferentă categoriei de risc de rată a dobânzii se calculează după cum urmează:

unde:

ϵj      =  coeficientul factorului impus de autoritățile de supraveghere aferent setului de acoperire a riscului pentru setul de acoperire a riscului «j» determinat în conformitate cu valoarea aplicabilă specificată la articolul 280;

SFIR       =  factorul impus de autoritățile de supraveghere pentru categoria de risc de rată a dobânzii cu o valoare egală cu 0,5 %;

EffNotIRj  =  cuantumul noțional efectiv al setului de acoperire a riscului «j» calculat în conformitate cu alineatele (3) și (4).

(3)  Pentru a calcula cuantumul noțional efectiv al setului de acoperire a riscului «j», instituțiile atribuie mai întâi fiecare tranzacție din setul de acoperire a riscului benzii corespunzătoare din tabelul 2. Instituțiile fac acest lucru pe baza datei de încetare a fiecărei tranzacții, determinată în conformitate cu articolul 279b alineatul (1) litera (a):

Tabelul 2

Banda

Data de încetare

(în ani)

1

>0 și <=1

2

>1 și <= 5

3

> 5

Instituțiile calculează apoi cuantumul noțional efectiv al setului de acoperire a riscului «j» în conformitate cu următoarea formulă:

unde:

l  =  indicele care desemnează poziția de risc (RiskPosition);

Dj,k   =  cuantumul noțional efectiv al benzii «k» a setului de acoperire a riscului «j», calculat după cum urmează:

Articolul 280bMajorarea aferentă categoriei de risc valutar

(1)  În sensul articolului 278, majorarea aferentă categoriei de risc valutar pentru un anumit set de compensare se calculează după cum urmează:

unde:

j  = indicele care desemnează seturile de acoperire a riscului valutar (foreign exchange – FX) stabilite în conformitate cu articolul 277a alineatul (1) litera (b) și cu articolul 277a alineatul (2) pentru setul de compensare;

AddOnFXj   =  majorarea pentru setul de acoperire a riscului «j» aferentă categoriei de risc valutar calculată în conformitate cu alineatul (2).

(2)  Majorarea pentru setul de acoperire a riscului «j» aferentă categoriei de risc valutar se calculează după cum urmează:

unde:

ϵj    =   coeficientul factorului impus de autoritățile de supraveghere aferent setului de acoperire a riscului pentru setul de acoperire a riscului «j» calculat în conformitate cu articolul 280;

SFFX    =   factorul impus de autoritățile de supraveghere pentru categoria de risc valutar cu o valoare egală cu 4 %;

EffNotIRj  =  cuantumul noțional efectiv al setului de acoperire a riscului «j», calculat după cum urmează:

Articolul 280cMajorarea aferentă categoriei de risc de credit

(1)  În sensul alineatului (2), instituțiile stabilesc entitățile de referință relevante privind creditele pentru setul de compensare în conformitate cu următoarele:

(a) Pentru fiecare emitent al unui instrument de datorie de referință care este suport al unei tranzacții având la bază o singură semnătură atribuite categoriei de risc de credit există o singură entitate de referință privind creditele. Tranzacțiile având la bază o singură semnătură trebuie atribuite aceleiași entități de referință privind creditele numai în cazul în care instrumentul de datorie de referință care este suport al tranzacțiilor respective este emis de același emitent;

(b)  Pentru fiecare grup de instrumente de datorie de referință sau de instrumente financiare derivate de credit având la bază o singură semnătură care sunt suport al unei tranzacții având la bază mai multe semnături atribuite categoriei de risc de credit există o singură entitate de referință privind creditele. Tranzacțiile având la bază mai multe semnături sunt atribuite aceleiași entități de referință privind creditele numai în cazul în care grupul de instrumente de datorie de referință sau de instrumente financiare derivate de credit având la bază o singură semnătură care sunt suport al tranzacțiilor respective are aceleași componente.

(2)  În sensul articolului 278, instituția calculează majorarea aferentă categoriei de risc de credit pentru un anumit set de compensare după cum urmează:

unde:

j    =   indicele care desemnează toate seturile de acoperire a riscului de credit stabilite în conformitate cu articolul 277a alineatul (1) litera (c) și cu articolul 277a alineatul (2) pentru setul de compensare;

AddOnCreditj  =  majorarea aferentă categoriei de risc de credit pentru setul de acoperire a riscului «j» calculată în conformitate cu alineatul (2).

(3)  Instituțiile calculează majorarea pentru setul de acoperire a riscului «j» aferentă categoriei de risc de credit după cum urmează:

unde:

j       =  indicele care desemnează entitățile de referință privind creditele ale setului de compensare stabilit în conformitate cu alineatul (1);

ϵj      =   coeficientul factorului impus de autoritățile de supraveghere aferent setului de acoperire a riscului pentru setul de acoperire a riscului «j» determinat în conformitate cu articolul 280 alineatul (3);

AddOn(Entitatej)   =   majorarea pentru entitatea de referință privind creditele «j» determinată în conformitate cu alineatul (4);

ρjCredit     =   factorul de corelare al entității «j». În cazul în care entitatea de referință privind creditele «j» a fost stabilită în conformitate cu alineatul (1) litera (a), ρjCredit = 50 %. În cazul în care entitatea de referință privind creditele «j» a fost stabilită în conformitate cu alineatul (1) litera (b), ρjCredit = 80 %.

(4)  Instituțiile calculează majorarea pentru entitatea de referință privind creditele «j» după cum urmează:

unde:

EffNotCreditj   =  cuantumul noțional efectiv al entității de referință privind creditele «j», calculat după cum urmează:

unde:

l    =   indicele care desemnează poziția de risc (RiskPosition);

SFj,lCredit  =   factorul impus de autoritățile de supraveghere aplicabil entității de referință privind creditele «j» determinat în conformitate cu alineatul (5).

(5)  În sensul alineatului (4), instituțiile calculează factorul impus de autoritățile de supraveghere aplicabil entității de referință privind creditele «j» după cum urmează:

(a)  Pentru entitatea de referință privind creditele «j» stabilită în conformitate cu alineatul (1) litera (a), SFj,lCredit trebuie pus în corespondență cu unul dintre cei șase factori impuși de autoritățile de supraveghere prevăzuți în tabelul 3 de la prezentul articol pe baza unei evaluări externe a creditului efectuată de o ECAI desemnată a emitentului individual corespunzător. În cazul unui emitent individual pentru care nu este disponibilă o evaluare a creditului efectuată de o ECAI desemnată:

(i)  o instituție care utilizează abordarea menționată la titlul II capitolul 3 pune în corespondență ratingul intern al emitentului individual cu una dintre evaluările externe ale creditului;

(ii)  o instituție care utilizează abordarea menționată în titlul II capitolul 2 atribuie un SFj,lCredit = 0,54 % acestei entități de referință privind creditele. Cu toate acestea, în cazul în care o instituție aplică articolul 128 pentru a pondera la risc expunerile la riscul de credit al contrapărții față de acest emitent individual, se atribuie un SFj,lCredit = 1,6 %;

(b)  Pentru entitățile de referință privind creditele «j» stabilite în conformitate cu alineatul 1 litera (b):

(i)  în cazul în care o poziție «l» atribuită entității de referință privind creditele «j» este un indice de credit cotat la o bursă recunoscută, SFj,lCredit este pus în corespondență cu unul dintre cei doi factori impuși de autoritățile de supraveghere prezentați în tabelul 4 de la prezentul articol, în funcție de calitatea creditului care predomină printre componentele individuale ale indicelui;

(ii)  în cazul în care o poziție «l» atribuită entității de referință privind creditele «j» nu este menționată la punctul (i) de la prezenta literă, SFj,lCredit este media ponderată a factorilor impuși de autoritățile de supraveghere puși în corespondență cu fiecare componentă în conformitate cu metoda prevăzută la litera (a) de la prezentul alineat, ponderile fiind date de proporția cuantumului noțional al componentelor incluse în această poziție.

Tabelul 3

Nivelul de calitate a creditului

Factorul impus de autoritățile de supraveghere pentru tranzacții având la bază o singură semnătură

1

0,38%

2

0,42%

3

0,54%

4

1,06%

5

1,6%

6

6,0%

Tabelul 4

Calitatea creditului dominantă

Factorul impus de autoritățile de supraveghere pentru indici cotați

Categoria investment grade

0,38%

Categoria non-investment grade

1,06%

Articolul 280dMajorarea aferentă categoriei de risc de devalorizare a titlurilor de capital

(1)  În sensul alineatului (2), instituțiile stabilesc entitățile de referință relevante privind titlurile de capital pentru setul de compensare în conformitate cu următoarele:

(a)  pentru fiecare emitent al unui instrument de capital de referință care este suport al unei tranzacții având la bază o singură semnătură atribuite categoriei de risc de devalorizare a titlurilor de capital există o singură entitate de referință privind titlurile de capital. Tranzacțiile având la bază o singură semnătură sunt atribuite aceleiași entități de referință privind titlurile de capital numai în cazul în care instrumentul de capital de referință care este suport al tranzacțiilor respective este emis de același emitent;

(b)  pentru fiecare grup de instrumente de capital de referință sau de instrumente financiare derivate pe titluri de capital având la bază o singură semnătură care sunt suport al unei tranzacții având la bază mai multe semnături atribuite categoriei de risc de devalorizare a titlurilor de capital există o singură entitate de referință privind titlurile de capital. Tranzacțiile având la bază mai multe semnături sunt atribuite aceleiași entități de referință privind titlurile de capital numai în cazul în care grupul de instrumente de capital de referință sau de instrumente financiare derivate pe titluri de capital având la bază o singură semnătură care sunt suport al tranzacțiilor respective, după caz, are aceleași componente.

(2)  În sensul articolului 278, o instituție calculează majorarea aferentă categoriei de risc de devalorizare a titlurilor de capital pentru un anumit set de compensare după cum urmează:

unde:

j    =   indicele care desemnează toate seturile de acoperire a riscului de credit stabilite în conformitate cu articolul 277a alineatul (1) litera (d) și cu articolul 277a alineatul (2) pentru setul de compensare;

AddOnTitluri de capitalj   =  majorarea pentru setul de acoperire a riscului «j» aferentă categoriei de risc valutar determinată în conformitate cu alineatul (3).

(3)  Instituțiile calculează majorarea aferentă categoriei de risc de devalorizare a titlurilor de capital pentru setul de acoperire a riscului «j» după cum urmează:

 

   unde:

j   =   indicele care desemnează entitățile de referință privind titlurile de capital ale setului de compensare stabilit în conformitate cu alineatul (1);

ϵj     =  coeficientul factorului impus de autoritățile de supraveghere aferent setului de acoperire a riscului pentru setul de acoperire a riscului «j» determinat în conformitate cu articolul 280;

AddOn(Entitatej) =  majorarea pentru entitatea de referință privind titlurile de capital «j» determinată în conformitate cu alineatul (4);

ρjTitluri de capital    =  factorul de corelare al entității «j». În cazul în care entitatea de referință privind titlurile de capital «j» a fost stabilită în conformitate cu alineatul (1) litera (a), ρjTitluri de capital =50 %. În cazul în care entitatea de referință privind titlurile de capital «j» a fost stabilită în conformitate cu alineatul (1) litera (b), ρjTitluri de capital =80%.

(4)  Instituțiile calculează majorarea pentru entitatea de referință privind titlurile de capital «j» după cum urmează:

unde:

SFjTitluri de capital   =   factorul impus de autoritățile de supraveghere aplicabil entității de referință privind titlurile de capital «j». În cazul în care entitatea de referință privind titlurile de capital «j» a fost stabilită în conformitate cu alineatul (1) litera (a), SFjTitluri de capital = 32 %; În cazul în care entitatea de referință privind titlurile de capital «j» a fost stabilită în conformitate cu alineatul (1) litera (b), SFjTitluri de capital = 20%;

EffNotTitluri de capitalj  =  cuantumul noțional efectiv al entității de referință privind titlurile de capital «j», calculat după cum urmează:

Articolul 280eMajorarea aferentă categoriei de risc de marfă

(1)  În sensul articolului 278, instituțiile calculează majorarea aferentă categoriei de risc de marfă pentru un anumit set de compensare după cum urmează:

j     =  indicele care desemnează toate seturile de acoperire a riscului de marfă stabilite în conformitate cu articolul 277a alineatul (1) litera (e) și cu articolul 277a alineatul (2) pentru setul de compensare;

AddOnMarfăj   = majorarea aferentă categoriei de risc de marfă pentru setul de acoperire a riscului «j» determinată în conformitate cu alineatul (4).

(2)  Pentru a calcula majorarea aferentă unui set de acoperire a riscului de marfă pentru un anumit set de compensare în conformitate cu alineatul (4), instituțiile stabilesc tipurile de marfă de referință relevante pentru fiecare set de acoperire a riscului. Tranzacțiile cu instrumente financiare derivate pe mărfuri sunt atribuite aceluiași tip de marfă de referință numai în cazul în care instrumentul pe mărfuri care este suport al tranzacțiilor respective este de aceeași natură.

(3)  Prin derogare de la alineatul (2), autoritățile competente pot impune unei instituții care are portofolii de instrumente financiare derivate pe mărfuri mari și concentrate să ia în considerare și alte caracteristici decât natura instrumentului-suport pe mărfuri pentru a stabili tipurile de marfă de referință aferente unui set de acoperire a riscului de marfă în conformitate cu alineatul (2).

ABE elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare pentru a preciza mai în detaliu ce anume constituie un portofoliu de instrumente financiare derivate pe mărfuri mare și concentrat, astfel cum se menționează la primul paragraf.

ABE prezintă Comisiei aceste proiecte de standarde tehnice de reglementare în termen de [15 luni de la data intrării în vigoare a prezentului regulament].

Competența de a adopta standardele tehnice de reglementare menționate la primul paragraf este delegată Comisiei în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.

(4)  Instituțiile calculează majorarea aferentă categoriei de risc de marfă pentru setul de acoperire a riscului «j» după cum urmează:

unde:

k      =  indicele care desemnează tipurile de marfă de referință aferente setului de compensare stabilite în conformitate cu alineatul (2);

ϵj       =  coeficientul factorului impus de autoritățile de supraveghere aferent setului de acoperire a riscului pentru setul de acoperire a riscului «j» calculat în conformitate cu articolul 280;

AddOn(Tipjk)   =  majorarea aferentă tipului de marfă de referință «k», calculată în conformitate cu alineatul (5);

ρMarfă      =  factorul de corelare pentru categoria de risc de marfă cu o valoare egală cu 40 %.

(5)  Instituțiile calculează majorarea pentru tipul «k» de marfă de referință după cum urmează:

unde:

SFkMarfă   =   factorul impus de autoritățile de supraveghere aplicabil tipului «k» de marfă de referință.

În cazul în care tipul «k» de marfă de referință corespunde unor tranzacții atribuite setului de acoperire a riscului menționat la articolul 277b alineatul (1) litera (e) punctul (i), SFkMarfă = 40 %; în caz contrar, SFkMarfă = 18%.

EffNotMarfăk  =   cuantumul noțional efectiv al tipului «k» de marfă de referință, calculat după cum urmează:

Articolul 280fMajorarea aferentă categoriei «alte riscuri»

(1)  În sensul articolului 278, instituțiile calculează majorarea aferentă categoriei «alte riscuri» pentru un anumit set de compensare după cum urmează:

unde:

j    =   indicele care desemnează seturile de acoperire a altor riscuri stabilite în conformitate cu articolul 277a alineatul (1) și cu articolul 277a alineatul (2) pentru setul de compensare;

AddOnAltelej   =   majorarea aferentă categoriei «alte riscuri» pentru setul de acoperire a riscului «j», determinată în conformitate cu alineatul (2).

(2)  Instituțiile calculează majorarea aferentă categoriei «alte riscuri» pentru setul de acoperire a riscului «j» după cum urmează:

unde:   

ϵj     =   coeficientul factorului impus de autoritățile de supraveghere aferent setului de acoperire a riscului pentru setul de acoperire a riscului «j» calculat în conformitate cu articolul 280;

SFAltele   =   factorul impus de autoritățile de supraveghere pentru categoria «alte riscuri» cu o valoare egală cu 8 %;

EffNotAltelej = cuantumul noțional efectiv al setului de acoperire a riscului «j», calculat după cum urmează:

”.

66.  În partea a treia titlul II capitolul 6, secțiunea 4 se înlocuiește cu următorul text:

„Secțiunea 4 Abordarea standardizată simplificată pentru metoda riscului de credit al contrapărții

Articolul 281 Calculul valorii expunerii

(1)  O instituție calculează o singură valoare a expunerii la nivelul unui set de compensare în conformitate cu secțiunea 3 din prezentul capitol, sub rezerva alineatului (2).

(2)  Valoarea expunerii unui set de compensare se calculează în conformitate cu următoarele cerințe:

(a)  instituțiile nu aplică tratamentul menționat la articolul 274 alineatul (6);

(b)  prin derogare de la articolul 275 alineatul (1), instituțiile aplică următoarele:

În cazul seturilor de compensare care nu sunt menționate la articolul 275 alineatul (2), instituțiile calculează costul de înlocuire în conformitate cu următoarea formulă:

;

(c)  prin derogare de la articolul 275 alineatul (2), instituțiile aplică următoarele:

În cazul seturilor de compensare formate din tranzacții care sunt tranzacționate pe o bursă recunoscută, al seturilor de compensare formate din tranzacții care sunt compensate la nivel central de către o contraparte centrală autorizată în conformitate cu articolul 14 din Regulamentul (UE) nr. 648/2012 ori recunoscută în conformitate cu articolul 25 din Regulamentul (UE) nr. 648/2012 sau al seturilor de compensare formate din tranzacții pentru care au loc schimburi bilaterale de garanții reale cu contrapartea în conformitate cu articolul 11 din Regulamentul (UE) nr. 648/2012, instituțiile calculează costul de înlocuire în conformitate cu următoarea formulă:

unde:

TH  = pragul de marjă aplicabil setului de compensare conform contractului în marjă sub care instituția nu poate solicita garanții reale;

MTA  =  suma minimă de transfer aplicabilă setului de compensare în conformitate cu contractul în marjă;

(d)  prin derogare de la articolul 275 alineatul (3), instituțiile aplică următoarele:

În cazul seturilor de compensare care fac obiectul unui contract în marjă care se aplică mai multor seturi de compensare, instituțiile calculează costul de înlocuire ca fiind suma costurilor de înlocuire ale fiecărui set de compensare individual, calculate în conformitate cu alineatul (1) ca și cum acestea nu ar face obiectul cerințelor de marjă.

(e)  toate seturile de acoperire a riscului se stabilesc în conformitate cu articolul 277a alineatul (1).

(f)  instituțiile stabilesc ca multiplicatorul din formula folosită pentru a calcula expunerea viitoare potențială de la articolul 278 alineatul (1) să fie 1, după cum urmează:

;

(g)  Prin derogare de la articolul 279a alineatul (1), instituțiile aplică următoarele:

Pentru toate tranzacțiile, instituția calculează delta de supraveghere după cum urmează:

;

(h)  Formula utilizată pentru a calcula factorul duratei impus de autoritățile de supraveghere la articolul 279b alineatul (1) litera (a) este următoarea:

;

(i)  Factorul de ajustare în funcție de scadență prevăzut la articolul 279c alineatul (1) se calculează după cum urmează:

(a) în cazul tranzacțiilor incluse în seturile de compensare menționate la articolul 275 alineatul (1), MF = 1;

(b) în cazul tranzacțiilor incluse în seturile de compensare menționate la articolul 275 alineatele (2) și (3), MF = 0,42;

(j)  Formula utilizată pentru a calcula cuantumul noțional efectiv al setului de acoperire a riscului «j» de la articolul 280a alineatul (3) este următoarea:

(k)  Formula utilizată pentru a calcula majorarea aferentă categoriei de risc de credit pentru setul de acoperire a riscului «j» din categoria de risc de credit de la articolul 280c alineatul (3) este următoarea:

(l)  Formula utilizată pentru a calcula majorarea aferentă categoriei de risc de devalorizare a titlurilor de capital pentru setul de acoperire a riscului «j» din categoria de risc de devalorizare a titlurilor de capital de la articolul 280d alineatul (3) este următoarea:

(m)  Formula utilizată pentru a calcula majorarea aferentă categoriei de risc de marfă pentru setul de acoperire a riscului «j» din categoria de risc de marfă de la articolul 280e alineatul (3) este următoarea:

”.

(67)  În partea a treia, titlul II capitolul 6, secțiunea 5 se înlocuiește cu următorul text:

„Secțiunea 5 Metoda expunerii inițiale

Articolul 282 Calculul valorii expunerii

(1)  Instituțiile pot calcula o singură valoare a expunerii pentru toate tranzacțiile care fac obiectul unui acord de compensare contractuală în cazul în care sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute la articolul 274 alineatul (1). În caz contrar, instituțiile calculează separat câte o valoare a expunerii pentru fiecare tranzacție tratată ca fiind propriul set de compensare.

(2)  Valoarea expunerii unui set de compensare sau a unei tranzacții este suma dintre costul de înlocuire curent și expunerea viitoare potențială, înmulțită cu 1,4.

(3)  Costul de înlocuire curent menționat la alineatul (2) se determină după cum urmează:

(a)  în cazul seturilor de compensare formate din tranzacții care sunt tranzacționate pe o bursă recunoscută, al seturilor de compensare formate din tranzacții care sunt compensate la nivel central de către o contraparte centrală autorizată în conformitate cu articolul 14 din Regulamentul (UE) nr. 648/2012 ori recunoscută în conformitate cu articolul 25 din Regulamentul (UE) nr. 648/2012 sau al seturilor de compensare formate din tranzacții pentru care au loc schimburi bilaterale de garanții reale cu contrapartea în conformitate cu articolul 11 din Regulamentul (UE) nr. 648/2012, instituțiile calculează costul de înlocuire curent menționat la alineatul (2) după cum urmează:

unde:

TH  = pragul de marjă aplicabil setului de compensare conform contractului în marjă sub care instituția nu poate solicita garanții reale;

MTA  =  suma minimă de transfer aplicabilă setului de compensare în conformitate cu contractul în marjă.

(b)  în cazul tuturor celorlalte seturi de compensare sau tranzacții individuale, instituțiile calculează costul de înlocuire curent menționat la alineatul (2) după cum urmează:

Pentru a calcula costul de înlocuire curent, instituțiile actualizează valoarea de piață curentă cel puțin lunar.

(4)  Instituțiile calculează expunerea viitoare potențială menționată la alineatul (2) după cum urmează:

(a)  expunerea viitoare potențială a unui set de compensare este suma expunerilor viitoare potențiale ale tuturor tranzacțiilor incluse în setul de compensare, calculate în conformitate cu litera (b);

(b)  expunerea viitoare potențială a unei singure tranzacții este cuantumul noțional al acesteia înmulțit cu:

(i)  produsul dintre 0,5 % și scadența reziduală a tranzacției pentru contractele derivate pe rata dobânzii;

(ia)  produsul dintre 6 % și scadența reziduală a tranzacției pentru contracte derivate pentru instrumente de credit;

(ii)  4 % pentru contractele derivate pe rata de schimb valutar;

(iii)  18 % pentru contractele derivate pe alte mărfuri decât energia electrică;

(iiia) 40 % pentru contractele derivate pe energia electrică;

(iiib) 32 % pentru contractele pe instrumente financiare derivate pe titluri de capital;

(c)  cuantumul noțional menționat la litera (b) se determină în conformitate cu articolul 279b alineatul (1) literele (a), (b) și (c) și cu articolul 279b alineatele (2) și (3), după caz;

(d)  expunerea viitoare potențială a seturilor de compensare menționate la alineatul (3) litera (a) se înmulțește cu 0,42.

Pentru a calcula expunerea potențială a contractelor pe rata dobânzii în conformitate cu litera (b) punctul (ii), o instituție poate alege să utilizeze scadența inițială în loc de scadența reziduală a contractelor.”.

(68)  La articolul 283, alineatul (4) se înlocuiește cu următorul text:

„(4) Pentru toate tranzacțiile cu instrumente financiare derivate extrabursiere și pentru tranzacțiile cu termen lung de decontare, pentru care nu a primit, în temeiul alineatului (1), aprobarea de a utiliza MMI, instituția utilizează metodele prevăzute în secțiunea 3 sau în secțiunea 5. În cadrul unui grup, aceste metode pot fi utilizate în combinație în mod permanent.”

(69)  Articolul 298 se înlocuiește cu următorul text:

„Articolul 298 Efectele recunoașterii compensării ca diminuatoare de risc

Compensarea în sensul secțiunilor 3-6 este recunoscută astfel cum se indică în secțiunile respective.”.

70.  La articolul 299 alineatul (2), litera (a) se elimină.

71.  Articolul 300 se modifică după cum urmează:

(a)  teza introductivă se înlocuiește cu următorul text:

„În sensul prezentei secțiuni și a părții a șaptea, se aplică următoarele definiții:”;

(b)  se adaugă următoarele puncte (5) – (11):

„(5) «tranzacții în numerar» înseamnă tranzacții cu numerar, instrumente de datorie și titluri de capital, precum și tranzacții de schimb valutar la vedere și tranzacții cu mărfuri la vedere; tranzacțiile de răscumpărare și tranzacțiile de dare cu împrumut de titluri de valoare sau de mărfuri și de luare cu împrumut de titluri de valoare sau de mărfuri nu sunt tranzacții în numerar;

6. «mecanism indirect de compensare» înseamnă un acord care îndeplinește condițiile prevăzute la articolul 4 alineatul (3) al doilea paragraf din Regulamentul (UE) nr. 648/2012;

7. «structură a clientelei pe mai multe niveluri» înseamnă un acord de compensare indirectă în temeiul căruia unei instituții îi sunt furnizate servicii de compensare de către o entitate care nu este un membru compensator, ci este la rândul său client al unui membru compensator sau a unui client de nivel superior;

8. «client de nivel superior» înseamnă entitatea care furnizează servicii de compensare unui client de nivel inferior;

9. «client de nivel inferior» înseamnă entitatea care accesează serviciile unei CPC prin intermediul unui client de nivel superior;

10. «contribuție nefinanțată la un fond de garantare» înseamnă o contribuție pe care o instituție care acționează ca membru compensator s-a angajat contractual să o furnizeze unei CPC după ce aceasta din urmă și-a epuizat fondul de garantare pentru a acoperi pierderile suportate ca urmare a intrării în stare de nerambursare a unuia sau a mai multora dintre membrii săi compensatori;

11. «tranzacție de dare sau luare cu împrumut de depozite garantată integral» înseamnă o tranzacție de piață monetară acoperită integral cu garanții reale în cadrul căreia două contrapărți fac schimb de depozite și o CPC se interpune între acestea pentru a asigura executarea obligațiilor de plată ale contrapărților respective.ˮ;

72.  Articolul 301 se înlocuiește cu următorul text:

„Articolul 301 Domeniul de aplicare material

(1)  Prezenta secțiune se aplică următoarelor contracte și tranzacții, atât timp cât sunt în curs de desfășurare cu o CPC:

(a)  contractelor enumerate în anexa II și instrumentelor financiare derivate de credit;

(b)  SFT-urilor și tranzacțiilor de dare sau luare cu împrumut de depozite garantate integral;

(c)  tranzacțiilor cu termen lung de decontare.

Prezenta secțiune nu se aplică expunerilor care rezultă din decontarea tranzacțiilor în numerar. Instituțiile aplică tratamentul prevăzut la titlul V din prezenta parte expunerilor din tranzacții ce rezultă din respectivele tranzacții și o pondere de risc de 0 % contribuțiilor la fondul de garantare care acoperă doar acele tranzacții. Instituțiile aplică tratamentul prevăzut la articolul 307 contribuțiilor la fondul de garantare care acoperă oricare dintre tipurile de contracte menționate la primul paragraf, în plus față de tranzacțiile în numerar.

(2)  În sensul prezentei secțiuni, se aplică următoarele:

(a)  marja inițială nu include contribuțiile către o CPC pentru acorduri mutualizate de partajare a pierderilor;

(b)  marja inițială include garanțiile reale depuse de o instituție care acționează în calitate de membru compensator sau de client peste suma minimă impusă de CPC sau de instituția care acționează ca membru compensator, cu condiția ca CPC sau instituția care acționează ca membru compensator să poată, în cazurile corespunzătoare, să împiedice instituția care acționează ca membru compensator sau clientul să retragă aceste garanții reale excedentare;

(c)  în cazul în care o CPC utilizează marja inițială pentru a mutualiza pierderile în rândul membrilor săi compensatori, instituțiile care acționează ca membri compensatori tratează marja inițială respectivă ca fiind o contribuție la fondul de garantare.ˮ.

73.  La articolul 302, alineatul (2) se înlocuiește cu următorul text:

„(2) Instituțiile evaluează, prin intermediul unor analize ale scenariilor și al unor simulări de criză adecvate, dacă nivelul fondurilor proprii deținute pentru expunerile la o CPC, inclusiv la expunerile din credite viitoare potențiale sau contingente, expunerile la contribuțiile la fondul de garantare și, în cazul în care instituția acționează în calitate de membru compensator, expunerile rezultate din acorduri contractuale, astfel cum sunt prevăzute la articolul 304, este corelat în mod corespunzător cu riscurile inerente ale expunerilor respective.”.

74.  Articolul 303 se înlocuiește cu următorul text:

„Articolul 303 Tratamentul expunerilor la CPC ale membrilor compensatori

(1)  O instituție care acționează ca membru compensator, în scopuri proprii sau în calitate de intermediar financiar între un client și o CPC calculează cerințele de fonduri proprii pentru expunerile sale față de o CPC după cum urmează:

(a)  aplică tratamentul prevăzut la articolul 306 expunerilor sale din tranzacții cu CPC;

(b)  aplică tratamentul prevăzut la articolul 307 contribuțiilor sale la fondul de garantare efectuate către CPC.

(2)  În sensul alineatului (1), suma cerințelor de fonduri proprii ale unei instituții pentru expunerile sale față de o CPCC generate de expunerile din tranzacții și de contribuțiile la fondul de garantare face obiectul unui plafon egal cu suma cerințelor de fonduri proprii care s-ar aplica expunerilor respective dacă CPC ar fi necalificată.ˮ.

75.  Articolul 304 se modifică după cum urmează:

(a)  Alineatul (1) se înlocuiește cu următorul text:

„(1) O instituție care acționează ca membru compensator și care, în această calitate, acționează ca intermediar financiar între un client și o CPC calculează cerințele de fonduri proprii pentru tranzacțiile sale cu clientul legate de CPC în conformitate cu secțiunile 1-8 din prezentul capitol, cu capitolul 4 secțiunea 4 din prezentul titlu și cu titlul VI din prezenta parte, după caz.”;

(b)  alineatele (3), (4) și (5) se înlocuiesc cu următorul text:

„(3) În cazul în care o instituție care acționează ca membru compensator utilizează metodele prevăzute în secțiunea 3 sau 6 din prezentul capitol pentru a calcula cerința de fonduri proprii pentru expunerile sale, se aplică următoarele:

(a)  prin derogare de la articolul 285 alineatul (2), instituția poate utiliza o perioadă de risc de marjă de cel puțin cinci zile lucrătoare pentru expunerile sale la un client;

(b)  instituția aplică o perioadă de risc de marjă de cel puțin 10 zile lucrătoare pentru expunerile sale la o CPC;

(c)  prin derogare de la articolul 285 alineatul (3), în cazul în care un set de compensare inclus în calcul îndeplinește condiția prevăzută la litera (a) de la alineatul respectiv, instituția poate să nu țină seama limita stabilită la litera respectivă, cu condiția ca setul de compensare să nu îndeplinească cerința de la litera (b) de la alineatul respectiv și să nu conțină tranzacții contestate;

(d)  în cazul în care o CPC reține o marjă de variație față de o tranzacție și garanțiile reale ale instituției nu sunt protejate în cazul insolvenței CPC, instituția aplică o perioadă de risc de marjă egală cu valoarea cea mai mică dintre un an și scadența reziduală a tranzacției, cu un prag de 10 zile lucrătoare.

(4) Prin derogare de la articolul 281 alineatul (2) litera (h), în cazul în care o instituție care acționează ca membru compensator utilizează metoda prevăzută în secțiunea 4 din prezentul capitol pentru a calcula cerința de fonduri proprii aferentă expunerilor sale la un client, instituția poate utiliza un factor de ajustare în funcție de scadență egal cu 0,21 pentru efectuarea calculului.

(5) Prin derogare de la articolul 282 alineatul (4) litera (d), în cazul în care o instituție care acționează ca membru compensator utilizează metoda prevăzută în secțiunea 5 din prezentul capitol pentru a calcula cerința de fonduri proprii aferentă expunerilor sale la un client, aceasta poate utiliza un factor de ajustare în funcție de scadență egal cu 0,21 pentru efectuarea calculului respectiv.”;

(c)  se adaugă următoarele alineate (6) și (7):

„(6) O instituție care acționează ca membru compensator poate utiliza valoarea redusă a expunerii în caz de nerambursare rezultată din calculele de la alineatele (3), (4) și (5) pentru a-și calcula cerințele de fonduri proprii pentru riscul CVA în conformitate cu titlul VI.

(7) O instituție care acționează ca membru compensator care colectează garanții reale de la un client pentru o tranzacție legată de o CPC și transferă garanțiile reale către CPC poate recunoaște garanțiile respective pentru a-și reduce expunerea la client pentru tranzacția respectivă legată de CPC.

În cazul unei structuri a clientelei pe mai multe niveluri, tratamentul prevăzut la primul paragraf poate fi aplicat la fiecare nivel al structurii respective.ˮ.

76.  Articolul 305 se modifică după cum urmează:

(a)  Alineatul (1) se înlocuiește cu următorul text:

„(1) O instituție care este client calculează cerințele de fonduri proprii pentru tranzacțiile sale legate de o CPC cu membrul său compensator în conformitate cu secțiunile 1-8 din prezentul capitol, cu capitolul 4 secțiunea 4 din prezentul titlu și cu titlul VI din prezenta parte, după caz.”;

(b)  la alineatul (2), litera (c) se înlocuiește cu următorul text:

clientul a efectuat și a actualizat o analiză juridică suficient de aprofundată, care demonstrează că modalitățile prin care se asigură îndeplinirea condiției de la litera (b) sunt legale, valabile, obligatorii și executorii din punct de vedere juridic în temeiul legislației relevante ale jurisdicției sau jurisdicțiilor relevante;”;

(c)  la alineatul (2) se adaugă următorul paragraf:

„O instituție poate lua în considerare orice precedent clar în materie de transferuri ale pozițiilor clienților și ale garanțiilor reale corespunzătoare la nivelul unei CPC, precum și orice intenție din partea sectorului de a continua această practică, atunci când instituția evaluează dacă respectă condiția de la primul paragraf litera (b).”;

(d)  alineatele (3) și (4) se înlocuiesc cu următorul text:

„(3) Prin derogare de la prezentul articol alineatul (2), în cazul în care o instituție care este client nu îndeplinește condiția prevăzută la litera (a) de la alineatul menționat deoarece nu este protejată de pierderi în situația în care membrul compensator și un alt client al membrului compensator intră împreună în stare de nerambursare, dar toate celelalte condiții prevăzute la litera (a) și la celelalte litere de la alineatul menționat sunt îndeplinite, instituția poate calcula cerințele de fonduri proprii pentru expunerile sale din tranzacții în cazul tranzacțiilor cu membrul său compensator legate de o CPC în conformitate cu articolul 306, sub rezerva înlocuirii ponderii de risc de 2 % prevăzute la articolul 306 alineatul (1) litera (a) cu o pondere de risc de 4 %.

(4) În cazul unei structuri a clientelei pe mai multe niveluri, o instituție care este client de nivel inferior și care accesează serviciile unei CPC prin intermediul unui client de nivel superior poate aplica tratamentul menționat la alineatul (2) sau (3) numai în cazul în care condițiile de la alineatele respective sunt îndeplinite la fiecare nivel al structurii în cauză.ˮ.

77.  Articolul 306 se modifică după cum urmează:

(a)  la alineatul (1), litera (c) se înlocuiește cu următorul text:

în cazul în care instituția acționează ca intermediar financiar între un client și o CPC, iar condițiile tranzacției legate de CPC prevăd că instituția nu este obligată să ramburseze clientului eventualele pierderi suferite ca urmare a modificărilor valorii tranzacției respective în cazul în care CPC intră în stare de nerambursare, instituția poate stabili ca valoarea expunerii pentru expunerea din tranzacția cu CPC care corespunde tranzacției legate de CPC respective să fie egală cu zero;”;

(b)  la alineatul (1) se adaugă litera (d), după cum urmează:

în cazul în care o instituție acționează ca intermediar financiar între un client și o CPC, iar condițiile tranzacției legate de CPC prevăd că instituția este obligată să ramburseze clientului eventualele pierderi suferite ca urmare a modificărilor valorii tranzacției respective în cazul în care CPC intră în stare de nerambursare, instituția trebuie să aplice tratamentul de la litera (a) sau (b), după caz, expunerii din tranzacția cu CPC care corespunde tranzacției legate de CPC respectivă.”;

(c)  Alineatele (2) și (3) se înlocuiesc cu următorul text:

„(2) Prin derogare de la alineatul (1), dacă activele date în garanție unei CPC sau unui membru compensator sunt indisponibile în cazul în care CPC, membrul compensator ori unul sau mai mulți dintre ceilalți clienți ai membrului compensator devin insolvenți, o instituție poate atribui expunerilor la riscul de credit al contrapărții aferente activelor respective o valoare a expunerii egală cu zero.

(3) O instituție calculează valorile expunerilor pentru expunerile sale din tranzacții cu o CPC în conformitate cu secțiunile 1-8 din prezentul capitol și cu capitolul 4 secțiunea 4 din prezentul titlu, după caz.”.

78.  Articolul 307 se înlocuiește cu următorul text:

„Articolul 307 Cerințele de fonduri proprii pentru contribuțiile la fondul de garantare al unei CPC

O instituție care acționează ca membru compensator aplică următorul tratament expunerilor sale rezultate din contribuțiile sale la fondul de garantare al unei CPC:

(a)  calculează cerința de fonduri proprii pentru contribuțiile sale prefinanțate la fondul de garantare al unei CPCC în conformitate cu abordarea prevăzută la articolul 308;

(b)  calculează cerința de fonduri proprii pentru contribuțiile sale prefinanțate și nefinanțate la fondul de garantare al unei CPC necalificate în conformitate cu abordarea prevăzută la articolul 309;

(c)  calculează cerința de fonduri proprii pentru contribuțiile sale nefinanțate la fondul de garantare al unei CPCC în conformitate cu abordarea prevăzută la articolul 310.ˮ.

79.  Articolul 308 se modifică după cum urmează:

(a)  Alineatele (2) și (3) se înlocuiesc cu următorul text:

„(2) O instituție calculează cerința de fonduri proprii (Ki) pentru a acoperi expunerea provenind din contribuția sa prefinanțată (DFi) după cum urmează:

 

unde:

i =  indicele care desemnează membrul compensator;

KCCP  = capitalul ipotetic al CPCC comunicat instituției de CPCC în conformitate cu articolul 50c din Regulamentul (UE) nr. 648/2012;

DFCM   suma contribuțiilor prefinanțate ale tuturor membrilor compensatori ai CPCC comunicată instituției de CPCC în conformitate cu articolul 50c din Regulamentul (UE) nr. 648/2012;

DFCCP  = resursele financiare prefinanțate ale CPC comunicate instituției de CPC în conformitate cu articolul 50c din Regulamentul (UE) nr. 648/2012.

(3) O instituție calculează cuantumurile ponderate la risc ale expunerilor pentru expunerile rezultate din contribuția prefinanțată a instituției respective la fondul de garantare al unei CPCC în sensul articolului 92 alineatul (3) prin înmulțirea cu 12,5 a cerinței de fonduri proprii (KMCi) determinate în conformitate cu alineatul (2).ˮ;

(b)  alineatele (4) și (5) se elimină.

80.  Articolul 309 se înlocuiește cu următorul text:

„Articolul 309 Cerințele de fonduri proprii pentru contribuțiile prefinanțate la fondul de garantare al unei CPC necalificate și pentru contribuțiile nefinanțate la fondul de garantare al unei CPC necalificate

(1)  O instituție aplică următoarea formulă pentru a calcula cerința de fonduri proprii (K) pentru expunerile rezultate din contribuțiile sale prefinanțate la fondul de garantare al unei CPC necalificate (DF) și din contribuțiile nefinanțate (UC) la CPC în cauză.

 

(2)  O instituție calculează cuantumurile ponderate la risc ale expunerilor pentru expunerile rezultate din contribuția instituției respective la fondul de garantare al unei CPC necalificate în sensul articolului 92 alineatul (3) prin înmulțirea cu 12,5 a cerinței de fonduri proprii (K) determinate în conformitate cu alineatul (1).ˮ.

81.  Articolul 310 se înlocuiește cu următorul text:

„Articolul 310 Cerințele de fonduri proprii pentru contribuțiile nefinanțate la fondul de garantare al unei CPCC

O instituție aplică o pondere de risc de 0 % contribuțiilor sale nefinanțate la fondul de garantare al unei CPCC.ˮ.

82.  Articolul 311 se înlocuiește cu următorul text:

„Articolul 311 Cerințele de fonduri proprii pentru expunerile față de CPC care încetează să îndeplinească anumite condiții

(1)  Instituțiile aplică tratamentul prevăzut la prezentul articol în cazul în care au luat cunoștință, în urma unui anunț public sau a unei notificări din partea autorității competente a unei CPC utilizate de instituțiile respective sau din partea CPC propriu-zise, de faptul că CPC nu va mai îndeplini condițiile privind autorizarea sau recunoașterea, după caz.

(2)  În cazul în care condiția de la alineatul (1) este îndeplinită, în termen de trei luni de la producerea circumstanței prevăzute la alineatul respectiv sau mai devreme dacă autoritățile competente ale instituției impun acest lucru, instituțiile procedează după cum urmează în ceea ce privește expunerile lor la CPC respectivă:

(a)  aplică tratamentul prevăzut la articolul 306 alineatul (1) litera (b) expunerilor lor din tranzacții la CPC respectivă;

(b)  aplică tratamentul prevăzut la articolul 309 contribuțiilor lor prefinanțate la fondul de garantare al CPC respective și contribuțiilor lor nefinanțate la CPC respectivă;

(c)  tratează expunerile lor față de CPC respectivă, altele decât expunerile enumerate la literele (a) și (b) de la prezentul alineat, ca fiind expuneri la o societate, în conformitate cu abordarea standardizată pentru riscul de credit prevăzută în capitolul 2 din prezentul titlu.ˮ.

82a.  La articolul 316 alineatul (1) se adaugă următorul paragraf:

„Prin derogare de la primul paragraf, instituțiile pot alege să nu aplice categoriile contabile ale contului de profit și pierdere în conformitate cu articolul 27 din Directiva 86/635/CEE contractelor de leasing financiar și operațional în scopul calculării indicatorului relevant, dar în schimb pot:

(a) să includă veniturile din dobânzi din contractele de leasing financiar și operațional și profiturile obținute din activele care fac obiectul unui contract de leasing în categoria menționată la punctul 1 din tabelul 1;

(b) să includă cheltuielile cu dobânzile din contractele de leasing financiar și operațional, pierderile, amortizarea și deprecierea activelor care fac obiectul unui leasing operațional în categoria menționată la punctul 2 din tabelul 1.”

83.  În partea a treia titlul IV, capitolul 1 se înlocuiește cu următorul text:

„Capitolul 1 Dispoziții generale

Articolul 325 Abordări pentru calcularea cerințelor de fonduri proprii pentru riscurile de piață

(1)  O instituție calculează cerințele de fonduri proprii pentru riscurile de piață ale tuturor pozițiilor din portofoliul de tranzacționare și din afara portofoliului de tranzacționare care prezintă un risc valutar sau un risc de marfă în conformitate cu următoarele abordări:

(a)  de la 1 ianuarie 2022, abordarea standardizată prevăzută în capitolul 1a din prezentul titlu;

(b)  de la 1 ianuarie 2022, abordarea modelului intern prevăzută în capitolul 1b din prezentul titlu numai în cazul pozițiilor atribuite unor birouri de tranzacționare pentru care instituția a primit o permisiune din partea autorităților competente de a utiliza această abordare, astfel cum se prevede la articolul 325ba;

(c)  După 1 ianuarie 2022, numai instituțiile care îndeplinesc condițiile stabilite la articolul 325a alineatul (1) pot utiliza abordarea standardizată simplificată menționată la alineatul (4) pentru a-și determina cerințele de fonduri proprii pentru riscurile de piață;

(d)  până la 1 ianuarie 2022, abordarea simplificată bazată pe modele interne prevăzută în capitolul 5 din prezentul titlu pentru categoriile de risc pentru care instituția a primit permisiunea, în conformitate cu articolul 363, de a utiliza abordarea respectivă. După [data de la care se aplică prezentul regulament], instituțiile nu mai utilizează abordarea simplificată bazată pe modele interne prevăzută în capitolul 5 pentru a stabili cerințele de fonduri proprii pentru riscurile de piață.

(2)  Cerințele de fonduri proprii pentru riscurile de piață calculate cu ajutorul abordării standardizate simplificate menționate la alineatul 1 litera (c) constau în suma următoarelor cerințe de fonduri proprii, după caz:

(a)  cerințele de fonduri proprii pentru riscurile de poziție menționate în capitolul 2 din prezentul titlu;

(b)  cerințele de fonduri proprii pentru riscurile valutare menționate în capitolul 3 din prezentul titlu;

(c)  cerințele de fonduri proprii pentru riscurile de marfă menționate în capitolul 4 din prezentul titlu;

(3)  O instituție poate utiliza combinat abordările prevăzute la alineatul (1) literele (a) și (b) în mod permanent, în cadrul unui grup, atât timp cât cerințele de fonduri proprii pentru riscurile de piață calculate în conformitate cu abordarea prevăzută la litera (a) nu depășesc 90 % din cerințele de fonduri proprii totale pentru riscurile de piață. În caz contrar, instituția utilizează abordarea prevăzută la alineatul (1) litera (a) pentru toate pozițiile care fac obiectul cerințelor de fonduri proprii pentru riscurile de piață.

Autoritatea competentă poate, în funcție de abordarea aleasă de instituție pentru birouri comparabile, să decidă să desemneze birouri care să intre în domeniul de aplicare al abordării prevăzute la alineatul (1) litera (b).

(4)  O instituție poate utiliza combinat abordările prevăzute la alineatul (1) literele (c) și (d) în mod permanent, în cadrul unui grup, în conformitate cu articolul 363.

(5)  O instituție nu trebuie să utilizeze niciuna dintre abordările prevăzute la alineatul (1) literele (a) și (b) în combinație cu abordarea prevăzută la litera (c).

(6)  Instituțiile nu trebuie să utilizeze abordarea prevăzută la alineatul (1) litera (b) pentru instrumentele din portofoliul de tranzacționare care sunt poziții din securitizare sau poziții incluse în CTP, astfel cum sunt definite la articolul 104 alineatele (7)-(9).

(7)  În vederea calculării cerințelor de fonduri proprii pentru riscurile CVA utilizând metoda avansată prevăzută la articolul 383, instituțiile pot continua să utilizeze abordarea simplificată bazată pe modele interne prevăzută în capitolul 5 din prezentul titlu după [data de la care se aplică prezentul regulament], dată la care instituțiile trebuie să înceteze să utilizeze această abordare pentru a calcula cerințele de fonduri proprii pentru riscurile de piață.

(8)  ABE elaborează standarde tehnice de reglementare pentru a specifica mai în detaliu modul în care instituțiile stabilesc cerințele de fonduri proprii pentru riscurile de piață pentru pozițiile din afara portofoliului de tranzacționare care prezintă un risc valutar sau un risc de marfă în conformitate cu abordările descrise la alineatul (1) literele (a) și (b).

ABE prezintă Comisiei aceste proiecte de standarde tehnice de reglementare în termen de [șase luni de la data intrării în vigoare a prezentului regulament].

Se deleagă Comisiei competența de a adopta standardele tehnice de reglementare menționate la primul paragraf în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.

Articolul 325a Condiții pentru utilizarea abordării standardizate simplificate

(1)  O instituție poate calcula cerințele de fonduri proprii pentru riscurile de piață utilizând abordarea menționată la articolul 325 alineatul (1) litera (c) cu condiția ca volumul operațiunilor bilanțiere și extrabilanțiere care prezintă riscuri de piață ale instituției să fie mai mic sau egal cu următoarele praguri pe baza unei evaluări realizate lunar:

(a)  10 % din activele totale ale instituției;

(b)  300 de milioane EUR.

Autoritățile competente pot permite unei instituții, la cererea acesteia, să calculeze cerințele de fonduri proprii pentru riscurile de piață în conformitate cu abordarea de la articolul 325 alineatul (1) litera (c), cu condiția ca volumul operațiunilor bilanțiere și extrabilanțiere care sunt expuse riscurilor de piață să nu depășească 500 de milioane de euro pe baza unei evaluări lunare.

(2)  Instituțiile calculează volumul operațiunilor lor bilanțiere și extrabilanțiere care prezintă riscuri de piață la o anumită dată în conformitate cu următoarele cerințe:

(a)  sunt incluse toate pozițiile din portofoliul de tranzacționare▌;

(b)  sunt incluse toate pozițiile din afara portofoliului de tranzacționare care generează riscuri valutare și de marfă;

(c)  toate pozițiile sunt evaluate la prețurile lor de piață de la data respectivă, cu excepția pozițiilor menționate la litera (b). În cazul în care prețul de piață al unei poziții nu este disponibil la o anumită dată, instituțiile utilizează cea mai recentă valoare de piață pentru poziția respectivă;

(d)  toate pozițiile din afara portofoliului de tranzacționare care generează riscuri de marfă sunt considerate ca fiind o poziție totală netă pe valută și evaluate în conformitate cu articolul 352;

(e)  toate pozițiile din afara portofoliului de tranzacționare care generează riscuri de marfă sunt evaluate utilizând dispozițiile prevăzute la articolele 357-358;

(f)  valoarea absolută a pozițiilor lungi se adună cu valoarea absolută a pozițiilor scurte.

(3)  Instituțiile transmit autorităților competente notificări atunci când calculează sau încetează să mai calculeze cerințele de fonduri proprii pentru riscurile de piață în conformitate cu prezentul articol.

(4)  O instituție care nu mai îndeplinește niciuna dintre condițiile prevăzute la alineatul (1) trebuie să notifice imediat acest lucru autorității competente.

(5)  Instituțiile încetează să mai calculeze cerințele de fonduri proprii pentru riscurile de piață în conformitate cu alineatul (1) în termen de trei luni de la apariția uneia dintre următoarele situații:

(a)  instituția nu îndeplinește niciuna dintre condițiile prevăzute la alineatul (1) pentru o perioadă de trei luni consecutive;

(b)  instituția nu îndeplinește niciuna dintre condițiile prevăzute la alineatul (1) pentru mai mult de 6 dintre ultimele 12 luni.

(6)  În cazul în care o instituție încetează să mai calculeze cerințele de fonduri proprii pentru riscurile de piață în conformitate cu alineatul (1), aceasta este autorizată să reînceapă să calculeze cerințele de fonduri proprii pentru riscurile de piață în conformitate cu alineatul (1) numai dacă demonstrează autorității competente că toate condițiile stabilite la alineatul (1) au fost îndeplinite pe o perioadă neîntreruptă de un an.

(7)  Instituțiile nu deschid o poziție cu unicul scop de a respecta oricare dintre condițiile prevăzute la alineatul (1) în cursul evaluării lunare.

Articolul 325b Provizioane pentru cerințe consolidate

(1)  Sub rezerva alineatului (2) și numai pentru scopul calculării pozițiilor nete și a cerințelor de fonduri proprii pe bază consolidată în conformitate cu prezentul titlu, instituțiile pot folosi pozițiile dintr-o instituție sau întreprindere pentru a compensa pozițiile dintr-o altă instituție sau întreprindere.

(2)  Instituțiile pot aplica dispozițiile alineatului (1) doar cu condiția obținerii aprobării autorităților competente, care se acordă în cazul în care sunt îndeplinite toate condițiile următoare:

(a)  există în cadrul grupului o alocare satisfăcătoare a fondurilor proprii;

(b)  cadrul de reglementare, juridic sau contractual în care operează instituțiile este în măsură să garanteze sprijinul financiar reciproc în interiorul grupului.

(3)  În cazul în care există întreprinderi situate în țări terțe, pe lângă condițiile de la alineatul (2) trebuie îndeplinite toate condițiile următoare:

(a)  întreprinderile în cauză au fost autorizate într-o țară terță și fie corespund definiției instituției de credit, fie sunt firme de investiții recunoscute din țări terțe;

(b)  întreprinderile în cauză respectă, pe bază individuală, cerințe de fonduri proprii echivalente cu cele prevăzute în prezentul regulament;

(c)  în țările terțe în cauză nu există reglementări care ar putea afecta semnificativ transferul de fonduri în cadrul grupului.

Articolul 325c Acoperiri structurale ale riscului valutar

(1)  Autoritățile competente pot permite unei instituții să excludă anumite poziții care prezintă un risc valutar pe care o instituție le-a deschis în mod deliberat pentru a se acoperi împotriva efectului advers al cursurilor de schimb asupra indicatorilor săi menționați la articolul 92 alineatul (1) poate fi, cu aprobarea autorităților competente, exclusă de la calculul cerințelor de fonduri proprii pentru riscurile de piață, dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:

(a)  excluderea este limitată la cel mai mare dintre următoarele cuantumuri:

(i)  cuantumul investițiilor în entități afiliate denominate în valute, dar care nu sunt consolidate cu instituția;

(ii)  cuantumul investițiilor în filiale consolidate denominate în valute.

(b)  excluderea de la calculul cerințelor de fonduri proprii pentru riscurile de piață se efectuează pentru o perioadă de cel puțin șase luni;

(c)  instituția a pus la dispoziția autorităților competente detaliile acestei poziții, a demonstrat că poziția respectivă a fost asumată cu scopul acoperirii parțiale sau totale împotriva efectului advers al cursului de schimb asupra indicatorilor săi definiți în conformitate cu articolul 92 alineatul (1) și a precizat cuantumurile poziției respective care sunt excluse de la cerințele de fonduri proprii pentru riscul de piață, astfel cum se menționează la litera (a).

(2)  Orice excludere a pozițiilor de la aplicarea cerințelor de fonduri proprii pentru riscurile de piață în conformitate cu alineatul (1) se aplică în mod consecvent și rămâne în vigoare pe întreaga durată de viață a activelor sau a altor elemente.

(3)  Autoritățile competente aprobă orice modificare ulterioară adusă de instituție cuantumurilor care sunt excluse de la cerințele de fonduri proprii pentru riscurile de piață în conformitate cu alineatul (1).”.

84.  În partea 3 titlul IV se adaugă următoarele capitole 1a și 1b:

„Capitolul 1a Abordarea standardizată

Secțiunea 1Dispoziții generale

Articolul 325d Domeniul de aplicare și structura abordării standardizate

O instituție calculează cerințele de fonduri proprii pentru riscul de piață utilizând abordarea standardizată pentru un portofoliu de poziții din portofoliul de tranzacționare sau de poziții din afara portofoliului de tranzacționare care generează riscuri valutare sau de marfă ca fiind suma următoarelor trei componente:

(a)  cerința de fonduri proprii conform metodei bazate pe sensibilități prevăzute în secțiunea 2 din prezentul capitol;

(b)  cerința de fonduri proprii pentru riscul de nerambursare prevăzută în secțiunea 5 din prezentul capitol care este aplicabilă numai pozițiilor din portofoliul de tranzacționare menționate în secțiunea respectivă;

(c)  cerințele de fonduri proprii pentru riscuri reziduale prevăzute în secțiunea 4 din prezentul capitol care sunt aplicabile numai pozițiilor din portofoliul de tranzacționare menționate în secțiunea respectivă.

Secțiunea 2 Cerința de fonduri proprii conform metodei bazate pe sensibilități

Articolul 325e Definiții

În scopul prezentului capitol, se aplică următoarele definiții:

1. «clasă de risc» înseamnă una dintre următoarele șapte categorii: (i) riscul general de rată a dobânzii; (ii) riscul de marjă de credit pentru instrumentele care nu sunt poziții din securitizare; (iii) riscul de marjă de credit din securitizare (din afara CTP); (iv) riscul de marjă de credit din securitizare (din CTP); (v) riscul de devalorizare a titlurilor de capital; (vi) riscul de marfă; și (vii) riscul valutar.

2. «sensibilitate» înseamnă modificarea relativă a valorii unei poziții, calculată în conformitate cu modelul de evaluare (pricing model) al instituției, apărută ca urmare a modificării valorii unuia dintre factorii de risc relevanți ai poziției respective.

3. «bandă» înseamnă o subcategorie de poziții din cadrul unei clase de risc cu un profil de risc similar, căreia i se atribuie o pondere de risc, astfel cum este definită în secțiunea 3 subsecțiunea 1 din prezentul capitol.

Articolul 325f Componentele metodei bazate pe sensibilități

(1)  Instituțiile calculează cerința de fonduri proprii pentru riscul de piață în conformitate cu metoda bazată pe sensibilități prin agregarea următoarelor trei cerințe de fonduri proprii în conformitate cu articolul 325i:

(a)  (aaaa) cerințele de fonduri proprii pentru riscul delta care reflectă riscul de modificare a valorii unui instrument din cauza variațiilor apărute la nivelul factorilor de risc care nu sunt legați de volatilitate și presupunând o funcție de evaluare liniară;

(b)  cerințele de fonduri proprii pentru riscul vega care reflectă riscul de modificare a valorii unui instrument din cauza variațiilor apărute la nivelul factorilor de risc care nu sunt legați de volatilitate;

(c)  cerințele de fonduri proprii pentru riscul vega care reflectă riscul de modificare a valorii unui instrument din cauza variațiilor apărute la nivelul factorilor de risc care sunt legați de volatilitate;

(2)  În scopul calculului menționat la alineatul (1):

(d)  toate pozițiile aferente instrumentelor cu opționalitate fac obiectul cerințelor de fonduri proprii menționate la alineatul (1) literele (a), (b) și (c);

(e)  toate pozițiile aferente instrumentelor fără opționalitate fac obiectul cerințelor de fonduri proprii menționate la alineatul (1) litera (a).

În sensul prezentului capitol, instrumentele cu opționalitate includ, printre altele: opțiuni call, opțiuni put, plafoane maxime ale ratei dobânzii, plafoane minime ale ratei dobânzii, instrumente de tip swaption, opțiuni barieră și opțiuni exotice. Opțiunile încorporate, precum opțiunile de plată în avans sau opțiunile comportamentale sunt considerate poziții de sine stătătoare pe opțiuni în scopul calculării cerințelor de fonduri proprii pentru riscurile de piață.

În sensul prezentului capitol, instrumentele ale căror fluxuri de trezorerie pot fi reprezentate ca o funcție liniară a cuantumului noțional al instrumentului-suport sunt considerate instrumente fără opționalitate.

Articolul 325g Cerințele de fonduri proprii pentru riscurile delta și vega

(1)  Instituțiile aplică factorii de risc delta și vega descriși în secțiunea 3 subsecțiunea 1 din prezentul capitol pentru a calcula cerințele de fonduri proprii pentru riscurile vega și delta.

(2)  Instituțiile aplică procesul prevăzut la alineatele (3)-(8) pentru a calcula cerințele de fonduri proprii pentru riscurile delta și vega.

(3)  Pentru fiecare clasă de risc, sensibilitatea tuturor instrumentelor care fac obiectul cerințelor de fonduri proprii pentru riscurile delta sau vega față de fiecare dintre factorii de risc delta sau vega aplicabili incluși în clasa de risc respectivă se calculează utilizând formulele corespunzătoare din secțiunea 3 subsecțiunea 2 din prezentul capitol. În cazul în care valoarea unui instrument depinde de mai mulți factori de risc, sensibilitatea se determină separat pentru fiecare factor de risc.

(4)  Sensibilitățile sunt încadrate într-una dintre benzile «b» din cadrul fiecărei clase de risc.

(5)  În fiecare bandă «b», sensibilitățile pozitive și negative la același factor de risc se compensează, obținându-se sensibilitățile nete ( la fiecare factor de risc k din cadrul unei benzi.

(6)  Sensibilitățile nete la fiecare factor de risc () din fiecare bandă se înmulțesc cu ponderile de risc corespunzătoare (RWk) indicate în secțiunea 6, obținându-se sensibilitățile ponderate (WSk) la fiecare factor de risc din cadrul benzii respective în conformitate cu următoarea formulă:

(7)  Sensibilitățile ponderate la diferiții factori de risc din cadrul fiecărei benzi sunt agregate în conformitate cu formula de mai jos, unde cantitatea din funcția de rădăcină pătrată are un prag de zero, obținându-se sensibilitatea specifică benzii (Kb). Se utilizează corelațiile corespunzătoare pentru sensibilitățile ponderate din cadrul aceleiași benzi () prevăzute în secțiunea 6.

(8)  Sensibilitatea specifică benzii (Kb) se calculează pentru fiecare bandă din cadrul unei clase de risc în conformitate cu alineatele (5)-(7). După ce sensibilitatea specifică benzii a fost calculată pentru toate benzile, sensibilitățile ponderate la toți factorii de risc din toate benzile sunt agregate în conformitate cu formula de mai jos, utilizând corelațiile corespunzătoare γbc pentru sensibilitățile ponderate din diferitele benzi prevăzute în secțiunea 6, obținându-se cerința de fonduri proprii specifică unei clase de risc pentru riscul delta sau vega:

Unde pentru toți factorii de risc din banda b și pentru toți factorii de risc din banda c. În cazul în care valorile respective pentru Sb și Sc conduc la un număr negativ al sumei globale dintre , instituția calculează cerințele de fonduri proprii specifice unei clase de risc pentru riscul delta sau vega utilizând o metodă alternativă în care pentru toți factorii de risc din banda b și pentru toți factorii de risc din banda c.

Cerințele de fonduri proprii specifice unei clase de risc pentru riscul delta sau vega se calculează pentru fiecare clasă de risc în conformitate cu alineatele (1)-(8).

Articolul 325h Cerințele de fonduri proprii pentru riscul de curbură

(1)  Instituțiile aplică procesul prevăzut la alineatele (2)-(6) pentru a calcula cerințele de fonduri proprii pentru riscul de curbură.

(2)  Utilizând sensibilitățile calculate în conformitate cu articolul 325g alineatul (4), pentru fiecare clasă de risc se calculează o cerință netă pentru riscul de curbură corespunzătoare fiecărui factor de risc (k) inclus în clasa de risc respectivă, în conformitate cu formula de mai jos.

unde:

i = indicele care desemnează un instrument care prezintă riscuri de curbură asociate cu factorul de risc k;

= nivelul curent al factorului de risc k;

= valoarea unui instrument i estimată prin modelul de evaluare al instituției utilizând valoarea curentă a factorului de risc k;

Și = valoarea unui instrument i după ce xk înregistrează un decalaj în sens crescător și, respectiv, descrescător, în conformitate cu ponderile de risc corespunzătoare;

= ponderea de risc pentru factorul de risc de curbură k pentru instrumentul i, determinată în conformitate cu secțiunea 6.

= sensibilitatea delta a instrumentului i în raport cu factorul de risc delta care corespunde factorului de risc de curbură k.

(3)  Pentru fiecare clasă de risc, cerințele nete pentru riscul de curbură calculate în conformitate cu alineatul (2) sunt încadrate într-una dintre benzile (b) din cadrul clasei de risc respective.

(4)  Toate cerințele nete pentru riscul de curbură din cadrul fiecărei benzi (b) sunt agregate în conformitate cu formula de mai jos, în care se utilizează corelațiile corespunzătoarer indicate kl între perechile de factori de risc k,l din fiecare bandă, obținându-se cerințele de fonduri proprii pentru riscul de curbură specifice benzii:

  

unde:

y= o funcție care ia valoarea 0 dacă atât , cât și au semn negativ. În toate celelalte cazuri, yia valoarea 1.

(5)  Cerințele de fonduri proprii nete pentru riscul de curbură calculate pentru toate benzile sunt agregate în cadrul fiecărei clase de risc în conformitate cu formula de mai jos, în care se utilizează corelațiile corespunzătoare indicate γbc pentru seturile de cerințe nete pentru riscul de curbură din benzi diferite. Se obțin astfel cerințele de fonduri proprii pentru riscul de curbură specifice unei clase de risc.

  

unde:

pentru toți factorii de risc din banda b și pentru toți factorii de risc din banda c;

este o funcție care ia valoarea 0 dacă atât , cât și au semn negativ. În toate celelalte cazuri, ia valoarea 1.

În cazul în care valorile respective pentru și conduc la un număr negativ pentru suma globală dintre

instituția calculează cerința pentru riscul de curbură utilizând o metodă alternativă conform căreia pentru toți factorii de risc din banda b și pentru toți factorii de risc din banda c.

(6)  Cerințele de fonduri proprii pentru riscul de curbură specifice clasei de risc se calculează pentru fiecare clasă de risc în conformitate cu alineatele (2)-(5).

Articolul 325i Agregarea cerințelor de fonduri proprii specifice unei clase de risc pentru riscurile delta, vega și de curbură

(1)  Instituțiile agregă cerințele de fonduri proprii specifice unei clase de risc pentru riscurile delta, vega și de curbură în conformitate cu procesul prevăzut la alineatele (2) și (3).

(2)  Procesul de calculare a cerințelor de fonduri proprii specifice unei clase de risc pentru riscurile delta, vega și de curbură descris la articolele 325g și 325h se efectuează de trei ori pentru fiecare clasă de risc, utilizându-se de fiecare dată un alt set de parametri de corelație (corelația dintre factorii de risc dintr-o bandă) și (corelația dintre benzile dintr-o clasă de risc). Fiecare dintre aceste trei seturi corespunde unui alt scenariu, după cum urmează:

(a)  scenariul «corelațiilor moderate», în care parametrii de corelație și rămân neschimbați față de cei specificați în secțiunea 6.

(b)  scenariul «corelațiilor puternice», în care parametrii de corelație și care sunt specificați în secțiunea 6 trebuie să fie înmulțiți în mod uniform cu 1,25, în timp ce și fac obiectul unui plafon de 100 %.

(c)  scenariul «corelațiilor slabe», în care corelațiile corespunzătoare indicate în secțiunea 6 trebuie să fie înmulțite în mod uniform cu 0,75.

(3)  Instituția stabilește pentru fiecare scenariu în parte o cerință de fonduri proprii la nivel de portofoliu. Cerința de fonduri proprii specifică unui anumit scenariu la nivel de portofoliu se va calcula ca suma cerințelor de fonduri proprii specifice unei clase de risc pentru acest scenariu.

(4)  Cerințele finale de fonduri proprii pentru portofoliu corespund celor mai ridicate ▌cerințe de fonduri proprii specifice unui scenariu la nivel de portofoliu calculate în conformitate cu alineatul (3).

Articolul 325j Tratamentul instrumentelor-indice și al opțiunilor cu mai multe instrumente-suport

(1)  Instituțiile utilizează o abordare transparentă de tip «look-through» pentru instrumentele-indice și opțiunile cu mai multe instrumente-suport în cazul în care toate componentele indicelui sau ale opțiunii au sensibilități de același semn la riscul delta. Este permisă compensarea fără restricții a sensibilităților la factorii de risc ai componentelor instrumentelor-indice și ale opțiunilor cu sensibilitățile la instrumente având la bază o singură semnătură, cu excepția pozițiilor din CTP.

(2)  Opțiunile cu mai multe instrumente-suport care prezintă sensibilități de semn diferit la riscul delta sunt exceptate de la riscul delta și vega, dar fac obiectul majorării pentru riscul rezidual menționate în secțiunea 4 din prezentul capitol.

Articolul 325k Tratamentul organismelor de plasament colectiv

(1)  Instituțiile calculează cerințele de fonduri proprii pentru riscul de piață al unei poziții pe un organism de plasament colectiv («OPC») folosind una dintre abordările menționate în continuare.

(a)  O instituție care este capabilă să identifice zilnic investițiile-suport ale OPC-ului sau ale instrumentul-indice ține seama de investițiile-suport respective și calculează cerințele de fonduri proprii pentru riscul de piață pentru poziția respectivă în conformitate cu abordarea prevăzută la articolul 325j alineatul (1);

(b)  În cazul în care pot fi obținute prețuri zilnice pentru OPC, iar instituția cunoaște mandatul OPC-ului, instituția respectivă tratează poziția pe OPC drept un instrument de capital în scopul aplicării metodei bazate pe sensibilități;

(c)  În cazul în care pot fi obținute prețuri zilnice pentru OPC, iar instituția nu cunoaște mandatul OPC-ului, instituția respectivă tratează poziția pe OPC drept un instrument de capital în scopul aplicării metodei bazate pe sensibilități și atribuie poziției pe OPC-ul în cauză ponderea de risc aferentă benzii de risc de devalorizare a titlurilor de capital «alt sector».

(2)  Instituțiile se pot baza pe următoarele părți terțe în ceea ce privește calcularea și raportarea cerințelor de fonduri proprii pentru riscul de piață corespunzătoare pozițiilor pe OPC-uri, în conformitate cu metodele prevăzute în prezentul capitol:

(a)  depozitarul OPC-ului, cu condiția ca OPC-ul să investească exclusiv în titluri de valoare și să depoziteze toate titlurile respective la acest depozitar;

(b)  pentru alte OPC-uri, societatea de administrare a OPC-ului, cu condiția ca aceasta să îndeplinească criteriile prevăzute la articolul 132 alineatul (3) litera (a).

(3)  ABE elaborează standarde tehnice de reglementare pentru a specifica mai în detaliu ponderile de risc care trebuie atribuite pozițiilor pe OPC-uri menționate la alineatul 1 litera (b).

ABE prezintă Comisiei aceste proiecte de standarde tehnice de reglementare în termen de [15 luni de la data intrării în vigoare a prezentului regulament].

Se deleagă Comisiei competența de a adopta standardele tehnice de reglementare menționate la primul paragraf în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.

Articolul 325l Pozițiile aferente angajamentelor de preluare fermă

(1)  Instituțiile pot utiliza procesul stabilit la prezentul articol pentru a calcula cerințele de fonduri proprii pentru riscurile de piață ale pozițiilor aferente angajamentelor de preluare fermă de instrumente de datorie sau de capital.

(2)  Instituțiile aplică unul dintre factorii de multiplicare adecvați enumerați în tabelul 1 sensibilităților nete ale tuturor pozițiilor aferente angajamentelor de preluare fermă pe fiecare emitent individual, mai puțin pozițiilor aferente angajamentelor de preluare fermă care sunt subscrise sau subangajate de către terțe părți pe baza unei înțelegeri formale, și calculează cerințele de fonduri proprii pentru riscurile de piață în conformitate cu abordarea prevăzută în prezentul capitol pe baza sensibilităților nete ajustate.

Tabelul 1

ziua lucrătoare 0

0%

ziua lucrătoare 1

10%

zilele lucrătoare 2-3

25%

ziua lucrătoare 4

50%

ziua lucrătoare 5

75%

după ziua lucrătoare 5

100%

În sensul prezentului articol, «ziua lucrătoare 0» înseamnă ziua lucrătoare în care instituția devine necondiționat angajată în acceptarea unei cantități cunoscute de titluri la un preț convenit.

(3)  Instituțiile notifică autorităților competente aplicarea procesului prevăzut la prezentul articol.

Secțiunea 3 Definițiile factorilor de risc și ale sensibilităților

Subsecțiunea 1 Definițiile factorilor de risc

Articolul 325m Factori de risc general de rată a dobânzii

(1)  Pentru toți factorii de risc general de rată a dobânzii, inclusiv riscul de inflație și riscul de bază intervalutară, există o singură bandă pentru fiecare monedă, fiecare bandă cuprinzând diferite tipuri de factori de risc.

Factorii de risc delta general de rată a dobânzii aplicabili instrumentelor sensibile la rata dobânzii sunt ratele fără risc relevante pentru fiecare monedă și pentru fiecare dintre următoarele scadențe: 0,25 ani, 0,5 ani, 1 an, 2 ani, 3 ani, 5 ani, 10 ani, 15 ani, 20 de ani, 30 de ani. Pentru a raporta conducerii superioare riscurile de piață sau profiturile și pierderile, instituțiile atribuie punctelor specificate factori de risc fie prin interpolare liniară, fie printr-o metodă care permite cel mai înalt grad de consecvență cu funcțiile de evaluare utilizate de funcția independentă de control al riscului a instituției.

(2)  Instituțiile obțin ratele fără risc pentru fiecare valută pe baza instrumentelor pieței monetare deținute în portofoliul de tranzacționare al instituției care au cel mai redus risc de credit, precum swapurile pe rata dobânzii overnight.

(3)  În cazul în care instituțiile nu pot aplica abordarea menționată la alineatul (2), ratele fără risc se bazează pe una sau mai multe curbe swap implicite de piață utilizate de instituție pentru a marca pozițiile la piață, precum curbele swap pe rata dobânzii interbancare oferită.

În cazul în care datele privind curbele swap implicite de piață descrise la alineatul (2) și la primul paragraf de la prezentul alineat sunt insuficiente, ratele fără risc pot fi determinate pornind de la cea mai adecvată curbă a obligațiunilor suverane pentru o anumită monedă.

În cazul în care instituțiile utilizează, pentru instrumentele de datorie suverană, factorii de risc determinați în conformitate cu procedura descrisă la al doilea paragraf de la prezentul alineat, instrumentul de datorie suverană nu este exceptat de la cerințele de fonduri proprii pentru riscul de marjă de credit. În aceste cazuri, atunci când rata fără risc nu poate fi separată de componenta de marjă de credit, sensibilitatea la acest factor de risc este atribuită atât riscului general de rată a dobânzii, cât și claselor de risc de marjă de credit.

(4)  În cazul factorilor de risc general de rată a dobânzii, fiecare monedă reprezintă o bandă distinctă. Instituțiile atribuie ponderi de risc diferite factorilor de risc care se încadrează în aceeași bandă, dar au scadențe diferite, în conformitate cu secțiunea 6.

Instituțiile aplică factori de risc suplimentari pentru riscul de inflație instrumentelor de datorie ale căror fluxuri de trezorerie sunt dependente din punct de vedere funcțional de ratele inflației. Acești factori de risc suplimentari constau într-un vector al ratelor inflației implicite de piață cu diferite scadențe pentru fiecare monedă. Pentru fiecare instrument, vectorul cuprinde un număr de componente egal cu numărul de rate ale inflației utilizate ca variabile în modelul de evaluare al instituției pentru respectivul instrument.

(5)  Instituțiile calculează sensibilitatea instrumentului la factorul de risc suplimentar pentru riscul de inflație menționat la alineatul (4) ca fiind variația valorii instrumentului antrenată, conform modelului lor de evaluare, de un decalaj de 1 punct de bază al fiecărei componente a vectorului. Fiecare monedă constituie o bandă distinctă. În cadrul fiecărei benzi, instituțiile tratează inflația ca fiind un singur factor de risc, indiferent de numărul de componente ale fiecărui vector. Instituțiile compensează toate sensibilitățile la inflație dintr-o bandă, calculate conform descrierii de mai sus, pentru a obține o singură sensibilitate netă per bandă.

(6)  Instrumentele de datorie care implică plăți în monede diferite fac, de asemenea, obiectul riscului de bază intervalutare dintre monedele respective. În sensul metodei bazate pe sensibilități, factorul de risc care trebuie aplicat de instituții este riscul de bază intervalutară al fiecărei monede în raport cu USD sau cu EUR. Instituțiile calculează bazele intervalutare care nu sunt exprimate prin raportarea bazei la USD sau la EUR fie ca «bază raportată la USD», fie ca «bază raportată la EUR».

Fiecare factor de risc de bază intervalutară constă într-un vector al bazei intervalutare cu diferite scadențe pentru fiecare monedă. Pentru fiecare instrument, vectorul cuprinde un număr de componente egal cu numărul de baze intervalutare utilizate ca variabile în modelul de evaluare al instituției pentru respectivul instrument. Fiecare monedă constituie o bandă distinctă.

Instituțiile calculează sensibilitatea instrumentului la acest factor de risc ca fiind variația valorii instrumentului antrenată, conform modelului lor de evaluare, de un decalaj de 1 punct de bază al fiecărei componente a vectorului. Fiecare monedă constituie o bandă distinctă. În cadrul fiecărei benzi există doi posibili factori de risc distincți: baza raportată la EUR și baza raportată la USD, indiferent de numărul de componente incluse în fiecare vector al bazei intervalutare. Numărul maxim de sensibilități nete pentru fiecare bandă este de două.

(7)  Factorii de risc general de rată a dobânzii vega aplicabili opțiunilor cu instrumente-suport care sunt sensibile la riscul general de rată a dobânzii sunt volatilitățile implicite ale ratelor fără risc relevante, astfel cum sunt descrise la alineatele (2) și (3), acestea fiind încadrate în benzi în funcție de monedă și puse în corespondență cu următoarele scadențe în cadrul fiecărei benzi: 0,5 ani, 1 an, 3 ani, 5 ani, 10 ani. (m) Există o singură bandă pentru fiecare valută.

În scopuri de compensare, instituțiile consideră că volatilitățile implicite legate de aceleași rate fără risc și puse în corespondență cu aceleași scadențe reprezintă același factor de risc.

În cazul în cazul în care instituțiile pun în corespondență volatilitățile implicite cu scadențele astfel cum se menționează la prezentul alineat, se aplică următoarele dispoziții:

(a)  în cazul în care scadența opțiunii este aliniată la scadența instrumentului-suport, se ia în considerare un singur factor de risc, care este încadrat în conformitate cu scadența respectivă.

(b)  în cazul în care scadența opțiunii este mai mică decât scadența instrumentului-suport, se iau în considerare următorii factori de risc, după cum urmează:

(i)  primul factor de risc este încadrat în conformitate cu scadența opțiunii;

(ii)  cel de al doilea factor de risc este încadrat în conformitate cu scadența reziduală a instrumentului-suport al opțiunii la data expirării opțiunii.

(8)  Factorii de risc general de rată a dobânzii de curbură care trebuie aplicați de către instituții constau într-un vector al ratelor fără risc, care reprezintă o anumită curbă a randamentelor fără risc pentru fiecare monedă. Fiecare monedă constituie o bandă distinctă. Pentru fiecare instrument, vectorul cuprinde un număr de componente egal cu numărul de scadențe distincte ale ratelor fără risc utilizate ca variabile în modelul de evaluare al instituției pentru respectivul instrument.

(9)  Instituțiile calculează sensibilitatea instrumentului la fiecare factor de risc utilizat în formula riscului de curbură în conformitate cu articolul 325h. În scopul calculării riscului de curbură, instituțiile iau în considerare vectori care corespund unor curbe de randament diferite, cu un număr diferit de componente față de factorul de risc aferent, cu condiția ca vectorii respectivi să corespundă aceleiași monede. Instituțiile compensează între ele sensibilitățile la același factor de risc. Există o singură sensibilitate netă pentru fiecare bandă.

În cazul riscului de inflație și al riscului de bază intervalutară nu există nicio cerință pentru riscul de curbură.

Articolul 325n Factorii de risc de marjă de credit pentru instrumentele care nu sunt poziții din securitizare

(1)  Factorii de risc de marjă de credit delta care trebuie aplicați de către instituții instrumentelor care nu sunt poziții din securitizare și care sunt sensibile la marja de credit sunt ratele de marjă de credit ale emitentului acestora, obținute pe baza instrumentelor de datorie și a instrumentelor de tip credit default swap relevante și puse în corespondență cu una dintre următoarele scadențe: 0,25 ani, 0,5 ani, 1 an, 2 ani, 3 ani, 5 ani, 10 ani, 15 ani, 20 de ani, 30 de ani. Instituțiile aplică un singur factor de risc per emitent și scadență, indiferent dacă ratele de marjă de credit ale emitentului respectiv sunt obținute pe baza instrumentelor de datorie sau a instrumentelor de tip credit default swap. Benzile sunt benzile sectoriale menționate în secțiunea 6, iar fiecare bandă cuprinde toți factorii de risc atribuiți sectorului relevant.

(2)  Factorii de risc de marjă de credit vega pe care instituțiile trebuie să îi aplice opțiunilor cu instrumente-suport care nu sunt poziții din securitizare și care sunt sensibile la marja de credit sunt volatilitățile implicite ale ratelor de marjă de credit ale emitentului instrumentului-suport, obținute astfel cum se precizează la alineatul (1), care trebuie puse în corespondență cu următoarele scadențe în conformitate cu scadența opțiunii care face obiectul cerințelor de fonduri proprii: 0,5 ani, 1 an, 3 ani, 5 ani, 10 ani. (m) Se utilizează aceleași benzi ca și în cazul riscului de marjă de credit delta pentru instrumentele care nu sunt poziții din securitizare.

(3)  Factorii de risc de marjă de credit de curbură pe care instituțiile trebuie să îi aplice instrumentelor care nu sunt poziții din securitizare constau într-un vector al ratelor de marjă de credit, care reprezintă o curbă a marjelor de credit ale unui anumit emitent. Pentru fiecare instrument, vectorul cuprinde un număr de componente egal cu numărul de scadențe distincte ale ratelor de marjă de credit utilizate ca variabile în modelul de evaluare al instituției pentru respectivul instrument. Se utilizează aceleași benzi ca și în cazul riscului de marjă de credit delta pentru instrumentele care nu sunt poziții din securitizare.

(4)  Instituțiile calculează sensibilitatea instrumentului la fiecare factor de risc utilizat în formula riscului de curbură în conformitate cu articolul 325h. În scopul calculării riscului de curbură, instituțiile iau în considerare vectori obținuți pe baza instrumentelor de datorie sau a instrumentelor de tip credit default swap relevante, care au un număr diferit de componente față de factorul de risc aferent, cu condiția ca vectorii respectivi să corespundă aceluiași emitent.

Articolul 325o Factorii de risc de marjă de credit pentru instrumentele care nu sunt poziții din securitizare

(1)  Instituțiile aplică factorii de risc de marjă de credit aferenți securitizărilor CTP menționați la alineatul (3) pozițiilor din securitizare incluse în CTP, astfel cum se menționează la articolul 104 alineatele (7)-(9).

Instituțiile aplică factorii de risc de marjă de credit aferenți securitizărilor din afara CTP menționați la alineatul (5) pozițiilor din securitizare care nu sunt incluse în CTP, astfel cum se menționează la articolul 104 alineatele (7)-(9).

(2)  Benzile aplicabile riscului de marjă de credit al securitizărilor incluse în CTP sunt cele aplicabile riscului de marjă de credit al instrumentelor care nu sunt poziții din securitizare, astfel cum sunt menționate în secțiunea 6.

Benzile aplicabile riscului de marjă de credit al securitizărilor care nu sunt incluse în CTP sunt specifice acestei categorii de clase de risc, astfel cum se menționează în secțiunea 6.

(3)  Factorii de risc de marjă de credit pe care instituțiile trebuie să îi aplice pozițiilor din securitizare incluse în CTP sunt următorii:

(a)  factorii de risc delta sunt toate ratele de marjă de credit relevante ale emitenților expunerilor-suport aferente poziției din securitizare, obținute pe baza instrumentelor de datorie și a instrumentelor de tip credit default swap relevante și pentru fiecare dintre următoarele scadențe: 0,5 ani, 1 an, 3 ani, 5 ani, 10 ani. (m)

(b)  factorii de risc vega aplicabili opțiunilor care au ca instrumente-suport poziții din securitizare incluse în CTP sunt volatilitățile implicite ale marjelor de credit ale emitenților expunerilor-suport ale poziției din securitizare, obținute astfel cum se precizează la litera (a) de la prezentul alineat, care trebuie puse în corespondență cu următoarele scadențe în conformitate cu scadența opțiunii corespunzătoare care face obiectul cerințelor de fonduri proprii: 0,5 ani, 1 an, 3 ani, 5 ani, 10 ani. (m)

(c)  factorii de risc de curbură sunt curbele de randament ale marjei de credit relevante aferente emitenților expunerilor-suport ale poziției din securitizare, exprimate ca vector al ratelor de marjă de credit pentru diferite scadențe, obținute astfel cum se precizează la litera (a) de la prezentul alineat. Pentru fiecare instrument, vectorul cuprinde un număr de componente egal cu numărul de scadențe distincte ale ratelor de marjă de credit care sunt utilizate ca variabile în modelul de evaluare al instituției pentru respectivul instrument.

(4)  Instituțiile calculează sensibilitatea poziției din securitizare la fiecare factor de risc utilizat în formula riscului de curbură astfel cum se precizează la articolul 325h. În scopul calculării riscului de curbură, instituțiile iau în considerare vectori obținuți pe baza instrumentelor de datorie sau a instrumentelor de tip credit default swap relevante, care au un număr diferit de componente față de factorul de risc corespunzător, cu condiția ca vectorii respectivi să corespundă aceluiași emitent.

(5)  Factorii de risc de marjă de credit care trebuie aplicați de către instituții pozițiilor din securitizare care nu sunt incluse în CTP se raportează la marja tranșei, și nu la marja instrumentelor-suport, și sunt următorii:

(a)  factorii de risc delta sunt ratele de marjă de credit relevante ale tranșei respective, puse în corespondență cu următoarele scadențe, în conformitate cu scadența tranșei: 0,5 ani, 1 an, 3 ani, 5 ani, 10 ani. (m)

(b)  factorii de risc vega aplicabili opțiunilor cu poziții din securitizare care nu sunt incluse în CTP ca instrumente-suport sunt volatilitățile implicite ale marjelor de credit ale tranșelor, fiecare volatilitate fiind pusă în corespondență cu următoarele scadențe în conformitate cu scadența opțiunii care face obiectul cerințelor de fonduri proprii: 0,5 ani, 1 an, 3 ani, 5 ani, 10 ani. (m)

(c)  factorii de risc de curbură sunt cei descriși la litera (a) de la prezentul alineat. Tuturor acestor factori de risc li se aplică o pondere de risc comună, astfel cum se menționează în secțiunea 6.

Articolul 325p Factorii de risc de devalorizare a titlurilor de capital

(1)  Benzile pentru toți factorii de risc de devalorizare a titlurilor de capital sunt benzile sectoriale menționate în secțiunea 6.

(2)  Factorii de risc de devalorizare a titlurilor de capital delta care trebuie aplicați de către instituții sunt toate prețurile spot ale titlurilor de capital și toate ratele acordurilor de răscumpărare ale titlurilor de capital sau ratele repo ale titlurilor de capital.

În scopul calculării riscului de devalorizare a titlurilor de capital, o anumită curbă a ratelor repo ale titlurilor de capital reprezintă un singur factor de risc, care este exprimat ca vector al ratelor repo pentru diferite scadențe. Pentru fiecare instrument, vectorul cuprinde un număr de componente egal cu numărul de scadențe distincte ale ratelor repo care sunt utilizate ca variabile în modelul de evaluare al instituției pentru respectivul instrument.

Instituțiile calculează sensibilitatea instrumentului la acest factor de risc ca fiind variația valorii instrumentului antrenată, conform modelului lor de evaluare, de un decalaj de 1 punct de bază al fiecărei componente a vectorului. Instituțiile compensează între ele sensibilitățile la factorul de risc de rată repo ale aceluiași titlu de capital, indiferent de numărul de componente ale fiecărui vector.

(3)  Factorii de risc de devalorizare a titlurilor de capital vega pe care instituțiile trebuie să îi aplice opțiunilor care au instrumente-suport care sunt sensibile la titluri de capital sunt volatilitățile implicite ale prețurilor spot ale titlurilor de capital, care trebuie puse în corespondență cu următoarele scadențe în conformitate cu scadențele opțiunilor corespunzătoare care fac obiectul cerințelor de fonduri proprii: 0,5 ani, 1 an, 3 ani, 5 ani, 10 ani. (m) Pentru ratele repo ale titlurilor de capital nu există cerințe de capital pentru riscul vega.

(4)  Factorii de risc din titluri de capital de curbură pe care instituțiile trebuie să îi aplice opțiunilor care au instrumente-suport care sunt sensibile la titluri de capital sunt prețurile spot ale titlurilor de capital, indiferent de scadența opțiunilor corespunzătoare. Pentru ratele repo ale titlurilor de capital nu există cerințe de capital pentru riscul de curbură.

Articolul 325q Factorii de risc de marfă

(1)  Benzile pentru toți factorii de risc de marfă sunt benzile sectoriale menționate în secțiunea 6.

(2)  Factorii de risc de marfă delta pe care instituțiile trebuie să îi aplice instrumentelor sensibile la mărfuri sunt toate prețurile spot ale mărfurilor pentru fiecare tip de marfă și pentru fiecare grad de calitate. Instituțiile consideră că două prețuri ale mărfurilor pentru același tip de marfă, cu aceeași scadență și același tip de calitate fixată prin contract reprezintă același factor de risc numai în cazul în care toate clauzele juridice privind locul de livrare sunt identice.

(3)  Factorii de risc de marfă vega pe care instituțiile trebuie să îi aplice opțiunilor care au instrumente-suport care sunt sensibile la mărfuri sunt volatilitățile implicite ale prețurilor mărfurilor pentru fiecare tip de marfă, care sunt puse în corespondență cu următoarele trepte de scadență în conformitate cu scadențele opțiunilor corespunzătoare care fac obiectul cerințelor de fonduri proprii: 0,5 ani, 1 an, 3 ani, 5 ani, 10 ani. (m) Instituțiile consideră că sensibilitățile la același tip de marfă, puse în corespondență cu aceeași scadență reprezintă un singur factor de risc, pe care îl compensează.

(4)  Factorii de risc de marfă de curbură pe care instituțiile trebuie să îi aplice opțiunilor care au instrumente-suport care sunt sensibile la mărfuri sunt reprezentați de un set de prețuri ale mărfurilor cu scadențe diferite pentru fiecare tip de marfă, exprimat sub formă de vector. Pentru fiecare instrument, vectorul cuprinde un număr de componente egal cu numărul de prețuri ale mărfii respective care sunt utilizate ca variabile în modelul de evaluare al instituției pentru respectivul instrument. Instituțiile nu fac distincție între prețurile mărfurilor în funcție de calitatea fixată prin contract sau de locul de livrare.

Sensibilitatea instrumentului la fiecare factor de risc utilizat în formula riscului de curbură se calculează astfel cum se precizează la articolul 325h. În scopul calculării riscului de curbură, instituțiile consideră că vectorii care au un număr diferit de componente reprezintă același factor de risc cu condiția ca vectorii respectivi să corespundă aceluiași tip de marfă.

Articolul 325r Factorii de risc valutar

(1)  Factorii de risc valutar delta pe care instituțiile trebuie să îi aplice instrumentelor sensibile la schimbul valutar sunt toate ratele de schimb spot dintre moneda în care este denominat un instrument și moneda de raportare a instituției. Pentru fiecare pereche de monede există o singură bandă, care cuprinde un singur factor de risc și o singură sensibilitate netă.

(2)  Factorii de risc valutar vega pe care instituțiile trebuie să îi aplice opțiunilor care au instrumente-suport care sunt sensibile la schimbul valutar sunt volatilitățile implicite ale ratelor de schimb valutar dintre perechile de monede menționate la alineatul (1). Aceste volatilități implicite ale ratelor de schimb sunt puse în corespondență cu următoarele scadențe în conformitate cu scadențele opțiunilor corespunzătoare care fac obiectul cerințelor de fonduri proprii: 0,5 ani, 1 an, 3 ani, 5 ani, 10 ani. (m)

(3)  Factorii de risc valutar de curbură pe care instituțiile trebuie să îi aplice opțiunilor care au instrumente-suport care sunt sensibile la schimbul valutar sunt cei menționați la alineatul (1).

(4)  Instituțiile nu au obligația de a face distincție între variantele onshore și offshore ale unei monede pentru toți factorii de risc valutar delta, vega și de curbură.

Subsecțiunea 2: Definițiile sensibilităților

Articolul 325s Sensibilitățile la riscul delta

(1)  Instituțiile calculează sensibilitățile la riscul general de rată a dobânzii (GIRR) delta după cum urmează:

(a)  sensibilitățile la factori de risc care constau în rate fără risc se calculează după cum urmează:

 

unde:

= rata unei curbe fără risc k cu o scadență t;

Vi (.) = funcția de evaluare a instrumentului i;

x, y = alte variabile ale funcției de evaluare.

(b)  sensibilitățile la factori de risc care constau în riscul de inflație și riscul de bază intervalutară () se calculează după cum urmează:

 

unde:

= un vector din m componente reprezentând curba inflației implicite sau curba bazei intervalutare pentru o anumită monedă j, m fiind egal cu numărul variabilelor legate de inflație sau de baza intervalutară utilizate în modelul de evaluare al instrumentului i;

= matricea unitară de dimensiuni (1 x m);

Vi (.) = funcția de evaluare a instrumentului i;

y, z = alte variabile ale modelului de evaluare

(2)  Instituțiile calculează sensibilitățile la riscul de marjă de credit delta pentru toate pozițiile din securitizare și care nu provin din securitizare () după cum urmează:

unde:

= valoarea marjei de credit a emitentului j la scadența t;

Vi (.) = funcția de evaluare a instrumentului i;

x, y = alte variabile ale funcției de evaluare.

(3)  Instituțiile calculează sensibilitățile la riscul de devalorizare a titlurilor de capital delta după cum urmează:

(a)  sensibilitățile la factorii de risc k (sk) care constau în prețuri spot ale titlurilor de capital se calculează după cum urmează:

unde:

k este un anumit titlu de capital;

EQk este valoarea prețului spot al titlului de capital respectiv; și precum și

Vi (.) este funcția de evaluare a instrumentului i.

x, y sunt alte variabile ale modelului de evaluare

(b)  sensibilitățile la factori de risc care constau în rate repo ale titlurilor de capital se calculează după cum urmează:

 

unde:

k = indicele care desemnează titlul de capital;

= un vector din m componente care reprezintă structura termenului repo pentru un anumit titlu de capital k, m fiind egal cu numărul de rate repo care corespund diferitelor scadențe utilizate în modelul de evaluare al instrumentului i;

= matricea unitară de dimensiuni (1 x m);

Vi (.) = funcția de evaluare a instrumentului i;

y, z = alte variabile ale modelului de evaluare al instrumentului i.

(4)  Instituțiile calculează sensibilitățile la riscul de marfă delta pentru fiecare factor de risc k (sk) după cum urmează:

unde:

k = un factor de risc de marfă dat;

CTYk = valoarea factorului de risc k;

Vi (.) = valoarea de piață a instrumentului i ca funcție a factorului de risc k.

(5)  Instituțiile calculează sensibilitățile la riscul valutar delta pentru fiecare factor de risc valutar k (sk) după cum urmează:

unde:

k = un factor de risc valutar dat;

FXk = valoarea factorului de risc;

Vi (.) = valoarea de piață a instrumentului i ca funcție a factorului de risc k.

Articolul 325t Sensibilitățile la riscul vega

(1)  Instituțiile calculează sensibilitatea la risc vega al unei opțiuni față de un factor de risc dat k (sk) după cum urmează:

unde:

k = un anumit factor de risc vega, care constă într-o volatilitate implicită;

= valoarea factorului de risc respectiv, care ar trebui să fie exprimată ca procentaj;

x, y = alte variabile ale funcției de evaluare.

(2)  În cazul claselor de risc în care factorii de risc vega au o dimensiune legată de scadență, dar normele care prevăd punerea în corespondență a factorilor de risc nu se aplică, deoarece opțiunile nu au o scadență, instituțiile pun în corespondență factorii respectivi cu cea mai lungă scadență indicată. Opțiunile în cauză fac obiectul majorării pentru riscul rezidual.

(3)  În cazul opțiunilor care nu au un preț de exercitare sau o barieră și al opțiunilor care au mai multe prețuri de exercitare sau bariere, instituțiile realizează punerea în corespondență în funcție de prețurile de exercitare și de scadența utilizate la nivel intern de către instituții pentru a evalua opțiunea. Opțiunile în cauză fac, de asemenea, obiectul majorării pentru riscul rezidual.

(4)  Instituțiile nu calculează riscul vega pentru tranșele din securitizare incluse în CTP menționate la articolul 104 alineatele (7)-(9) care nu au o volatilitate implicită. Cerințele pentru riscul delta și riscul de curbură se calculează pentru tranșele din securitizare respective.

Articolul 325u Cerințe privind calcularea sensibilităților

(1)  Instituțiile determină sensibilitățile utilizând formulele stabilite în prezenta subsecțiune pornind de la modelele de evaluare utilizate de instituție ca bază pentru raportarea profiturilor și a pierderilor către conducerea superioară.

Prin derogare de la primul paragraf, autoritățile competente pot solicita unei instituții căreia i s-a acordat aprobarea de a utiliza abordarea bazată pe modele interne prevăzută în capitolul 1b din prezentul titlu să utilizeze modelele de evaluare ale modelului de măsurare a riscului al abordării bazate pe modele interne la calcularea sensibilităților în temeiul prezentului capitol pentru calcularea și raportarea cerințelor de fonduri proprii pentru riscurile de piață, astfel cum se prevede la articolul 325ba alineatul (2) litera (b).

(2)  Atunci când calculează sensibilitățile delta pentru instrumente care fac obiectul opționalității, instituțiile presupun că volatilitatea implicită rămâne constantă.

(3)  Atunci când calculează o sensibilitate la riscul general de rată a dobânzii sau la riscul de marjă de credit vega, instituțiile presupun că instrumentul-suport al opțiunii urmează o distribuție log-normală sau normală în cadrul modelelor de evaluare pe baza cărora se obțin sensibilitățile. Atunci când calculează o sensibilitate la riscul de devalorizare a titlurilor de capital, la riscul de marfă sau la riscul de schimb valutar vega, instituțiile presupun că instrumentul-suport urmează o distribuție log-normală sau normală în cadrul modelelor de evaluare pe baza cărora se obțin sensibilitățile.

(4)  Instituțiile calculează toate sensibilitățile excluzând ajustările evaluării creditului.

(4a)  Prin derogare de la alineatul (1), o instituție poate, sub rezerva aprobării de către autoritățile competente, să utilizeze definiții alternative ale sensibilităților la riscul delta la calcularea cerințelor de fonduri proprii ale unei poziții din portofoliul de tranzacționare în conformitate cu prezentul capitol în cazul în care instituția îndeplinește toate condițiile următoare:

  (a)  definițiile alternative respective sunt utilizate în vederea gestionării interne a riscului și a raportării către conducerea superioară a profitului și a pierderii de către o unitate independentă de control al riscului din cadrul instituției;

  (b)  instituția demonstrează că aceste definiții alternative sunt mai adecvate pentru a reflecta sensibilitățile relevante pentru poziție decât formulele prevăzute în prezenta subsecțiune și că sensibilitățile rezultate nu diferă semnificativ de aceste formule.

4b.  Prin derogare de la alineatul (1), o instituție poate, sub rezerva aprobării de către autoritățile competente, să calculeze sensibilitățile vega pe baza unei transformări lineare a definițiilor alternative ale sensibilităților la calcularea cerințelor de fonduri proprii ale unei poziții din portofoliul de tranzacționare în conformitate cu prezentul capitol în cazul în care instituția îndeplinește toate condițiile următoare:

  (a)  definițiile alternative respective sunt utilizate în vederea gestionării interne a riscului și a raportării către conducerea superioară a profitului și a pierderii de către o unitate independentă de control al riscului din cadrul instituției;

  (b)  instituția demonstrează că aceste definiții alternative sunt mai adecvate pentru a reflecta sensibilitățile relevante pentru poziție decât formulele prevăzute în prezenta subsecțiune și că transformarea lineară menționată în primul paragraf reprezintă o sensibilitate la riscul vega.

Secțiunea 4Majorarea pentru riscul rezidual

Articolul 325vCerințe de fonduri proprii pentru riscurile reziduale

(1)  În plus față de cerințele de fonduri proprii pentru riscul de piață prevăzute în secțiunea 2 din prezentul capitol, instituțiile trebuie să aplice cerințe de fonduri proprii suplimentare în conformitate cu prezentul articol instrumentelor expuse la riscuri reziduale.

(2)  Instrumentele sunt expuse la riscuri reziduale în cazul în care îndeplinesc una dintre următoarele condiții:

(a)  instrumentul se raportează la un instrument-suport exotic;

  Instrumentele cu instrument-suport exotic sunt instrumente din portofoliul de tranzacționare cu o expunere-suport care nu este inclusă în domeniul de aplicare al tratamentului riscului delta, vega sau de curbură în conformitate cu metoda bazată pe sensibilități prevăzută în secțiunea 2 sau al cerințelor pentru riscul de nerambursare prevăzute în secțiunea 5.

  Expunerile-suport exotic includ: riscul de longevitate, riscul meteorologic, riscul de dezastre naturale și riscul de volatilitate viitoare realizată.

(b)  instrumentul prezintă alte riscuri reziduale.

  Instrumentele care prezintă alte riscuri reziduale sunt cele care îndeplinesc următoarele criterii:

  (i)  un instrument face obiectul cerințelor de fonduri proprii pentru riscul vega și riscul de curbură conform metodei bazate pe sensibilități prevăzute în secțiunea 2 și generează rezultate care nu pot fi reproduse sub forma unei combinații liniare finite de opțiuni vanilla obișnuite cu un preț al titlurilor de capital, un preț al mărfurilor, un curs de schimb, un preț al obligațiunilor, un preț al swapului pe riscul de credit sau al swapului pe rata dobânzii cu suport unic; sau

  (ii)  un instrument este o poziție din securitizare inclusă în portofoliul de tranzacționare pe bază de corelație, astfel cum se menționează la articolul 104 alineatele (7)-(9). Acoperirile riscului pentru instrumente care nu sunt poziții din securitizare incluse în CTP nu sunt luate în considerare.

(3)  Instituțiile calculează cerințele de fonduri suplimentare menționate la alineatul (1) ca fiind suma valorilor noționale brute ale instrumentelor menționate la alineatul (2) înmulțită cu următoarele ponderi de risc:

(a)  1,0 % în cazul instrumentelor menționate la alineatul (2) litera (a);

(b)  0,1 % în cazul instrumentelor menționate la alineatul (2) litera (b).

(4)  Prin derogare de la alineatul (1), instituția nu aplică cerința de fonduri proprii pentru riscuri reziduale unui instrument care îndeplinește una dintre următoarele condiții:

(a)  instrumentul este cotat la o bursă recunoscută;

(b)  instrumentul este eligibil pentru compensare centrală în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 648/2012;

(c)  instrumentul compensează perfect riscurile de piață ale unei alte poziții din portofoliul de tranzacționare, caz în care cele două poziții din portofoliul de tranzacționare care se potrivesc perfect sunt exceptate de la cerința de fonduri proprii pentru riscuri reziduale.

(5)  ABE elaborează standarde tehnice de reglementare pentru a preciza mai în detaliu ce reprezintă un instrument-suport exotic și ce instrumente sunt expuse la alte riscuri reziduale în sensul alineatului (2).

ABE prezintă Comisiei aceste proiecte de standarde tehnice de reglementare în termen de [15 luni de la data intrării în vigoare a prezentului regulament].

Se deleagă Comisiei competența de a adopta standardele tehnice de reglementare menționate la primul paragraf în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.

Secțiunea 5Cerința pentru riscul de nerambursare

Articolul 325wDefiniții și dispoziții generale

(1)  Cerințele de fonduri proprii pentru riscul de nerambursare se aplică instrumentelor de datorie și de capital, instrumentelor derivate ale căror instrumente-suport sunt instrumente de datorie și de capital, precum și instrumentelor derivate ale căror rezultate sau valori juste sunt afectate în cazul intrării în stare de nerambursare a unui debitor, altul decât contrapartea la instrumentul derivat în cauză. Instituțiile calculează cerințele pentru riscul de nerambursare separat pentru fiecare dintre următoarele tipuri de instrumente: instrumente care nu sunt poziții din securitizare, securitizări care nu sunt incluse în CTP și securitizări care sunt incluse în CTP. Cerințele finale de fonduri proprii pentru riscul de nerambursare pentru o instituție reprezintă suma acestor trei componente.

(2)  În sensul prezentei secțiuni se aplică următoarele definiții:

(a)  «expunere scurtă» înseamnă că situația de nerambursare a unui emitent sau a unui grup de emitenți are ca rezultat un câștig pentru instituție, indiferent de tipul instrumentului sau al tranzacției care creează expunerea;

(b)  «expunere lungă» înseamnă că situația de nerambursare a unui emitent sau a unui grup de emitenți are ca rezultat o pierdere pentru instituție, indiferent de tipul instrumentului sau al tranzacției care creează expunerea;

(c)  cuantumul brut al trecerii bruște în starea de nerambursare (jump to default - JTD) înseamnă dimensiunea estimată a pierderii sau a câștigului pe care starea de nerambursare a debitorului l-ar determina asupra unei anumite expuneri;

(d)  cuantumul net al trecerii bruște în starea de nerambursare (jump to default - JTD) înseamnă dimensiunea estimată a pierderii sau a câștigului pe care starea de nerambursare a debitorului l-ar determina asupra unei anumite instituții, după ce cuantumurile brute ale JTD au fost compensate între ele;

(e)  LGD este pierderea în caz de nerambursare a debitorului cauzată unui instrument emis de respectivul debitor, exprimată ca pondere din cuantumul noțional al instrumentului;

(f)  ponderile de risc de nerambursare înseamnă procentajul care reprezintă probabilitățile estimate de intrare în stare de nerambursare a fiecărui debitor, în conformitate cu bonitatea respectivului debitor.

Subsecțiunea 1Cerința pentru riscul de nerambursare pentru instrumentele care nu sunt poziții din securitizare

Articolul 325xCuantumurile brute ale trecerii bruște în starea de nerambursare

(1)  Instituțiile calculează cuantumurile brute ale JTD pentru fiecare expunere lungă la instrumente de datorie în conformitate cu următoarea formulă:

JTDlung = max{LGD · Vnoțională + P&Llung + Ajustarelung; 0}

unde:

Vnoțională = valoarea noțională a instrumentului;

P&Llung = un termen care permite ajustarea în funcție de câștigurile sau pierderile contabilizate deja de instituție, cauzate de modificările valorii juste a instrumentului care creează expunerea lungă. Câștigurile sunt introduse în formulă cu semn pozitiv, iar pierderile cu semn negativ.

Ajustarelung = cuantumul cu care s-ar majora sau s-ar reduce pierderea suferită de instituție din cauza structurii instrumentului derivat în eventualitatea unei situații de nerambursare în raport cu pierderea totală aferentă instrumentului-suport. Majorările sunt introduse în formula termenului Ajustarelung cu semn pozitiv, iar reducerile cu semn negativ.

(2)  Instituțiile calculează cuantumurile brute ale JTD pentru fiecare expunere scurtă la instrumente de datorie în conformitate cu următoarea formulă:

JTDscurt = min{LGD · Vnoțională + P&Lscurt + Ajustarescurt; 0}

unde:

Vnoțională = valoarea noțională a instrumentului care este introdusă în formulă cu semn negativ;

P&Lscurt = un termen care permite ajustarea în funcție de câștigurile sau pierderile contabilizate deja de instituție, cauzate de modificările valorii juste a instrumentului care creează expunerea scurtă. Câștigurile sunt introduse în formulă cu semn pozitiv, iar pierderile cu semn negativ.

Ajustarescurt = cuantumul cu care s-ar majora sau s-ar reduce câștigul obținut de instituție din cauza structurii instrumentului derivat în eventualitatea unei situații de nerambursare în raport cu pierderea totală aferentă instrumentului-suport. Reducerile sunt introduse în formula termenului Ajustarescurt cu semn pozitiv, iar reducerile cu semn negativ.

(3)  LGD pentru instrumentele de datorie pe care urmează să o aplice instituțiile în scopul efectuării calculului prevăzut la alineatele (1) și (2) este următoarea:

(a)  expunerilor la instrumente de datorie care nu au rang superior li se atribuie o LGD de 100 %;

(b)  expunerilor la instrumente de datorie cu rang superior li se atribuie o LGD de 75 %;

(c)  expunerilor la obligațiuni garantate, astfel cum sunt menționate la articolul 129, li se atribuie o LGD de 25 %.

(4)  În scopul efectuării calculelor prevăzute la alineatele (1) și (2), valorile noționale ale instrumentelor de datorie sunt valorile nominale ale acestora. În scopul efectuării calculelor prevăzute la alineatele (1) și (2), valorile noționale ale instrumentelor financiare derivate având ca instrument-suport un titlu de datorie sunt valorile nominale ale instrumentelor-suport.

(5)  În cazul expunerilor la instrumente de capital, instituțiile nu calculează cuantumurile brute ale JTD astfel cum se menționează la alineatele (1) și (2), ci după cum urmează:

 

în cazul în care

V = valoarea justă a titlurilor de capital sau, în cazul instrumentelor financiare derivate pe titluri de capital, valoarea justă a titlului de capital care reprezintă instrumentul-suport al instrumentului financiar derivat.

(6)  În scopul efectuării calculului prevăzut la alineatul (6), instituțiile atribuie instrumentelor de capital o LGD de 100 %.

(7)  În cazul expunerilor la riscul de nerambursare care decurg din instrumente derivate ale căror rezultate în cazul intrării debitorului în stare de nerambursare nu sunt legate de valoarea noțională a unui anumit instrument emis de respectivul debitor sau de LGD a debitorului sau a unui instrument emis de acesta, instituțiile utilizează metodologii alternative pentru a estima cuantumurile brute ale JTD, care trebuie să respecte definiția JTD brute de la articolul 325t alineatul (3).

(8)  ABE elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare pentru a specifica mai în detaliu modul în care instituțiile trebuie să calculeze cuantumurile JTD pentru diferite tipuri de instrumente în conformitate cu prezentul articol, precum și metodologiile alternative pe care instituțiile trebuie să le utilizeze pentru estimarea cuantumurilor JTD brute menționate la alineatul (7).

ABE prezintă Comisiei aceste proiecte de standarde tehnice de reglementare în termen de [15 luni de la data intrării în vigoare a prezentului regulament].

Se deleagă Comisiei competența de a adopta standardele tehnice de reglementare menționate la primul paragraf în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.

Articolul 325yCuantumurile nete ale trecerii bruște în starea de nerambursare

(1)  Instituțiile calculează cuantumurile nete ale trecerii bruște în starea de nerambursare prin compensarea cuantumurilor brute ale JTD pentru expunerile scurte și lungi. Compensarea nu este posibilă decât între expuneri la același debitor în cazul cărora expunerile scurte au rang mai mic sau egal cu expunerile lungi.

(2)  Compensarea este integrală sau parțială, în funcție de scadențele expunerilor supuse compensării:

(a)  compensarea este integrală atunci când toate expunerile supuse compensării au scadențe de un an sau mai mult;

(b)  compensarea este parțială atunci când cel puțin una dintre expunerile supuse compensării are o scadență mai mică de un an, caz în care cuantumul JTD pentru fiecare expunere cu o scadență mai mică de un an trebuie ponderat în sens descrescător cu scadența expunerii raportată la un an.

(3)  În cazul în care compensarea nu este posibilă, cuantumurile brute ale JTD sunt egale cu cuantumurile nete ale JTD pentru expunerile cu scadențe de un an sau mai mult. Cuantumurile brute ale JTD cu scadențe mai mici de un an trebuie ponderate în sens descrescător în scopul calculării cuantumurilor nete ale JTD.

Factorul de ponderare aplicat expunerilor respective este raportul dintre scadența expunerii și un an, cu un prag de 3 luni.

(4)  În sensul alineatelor (2) și (3), se iau în considerare scadențele contractelor derivate, și nu scadențele instrumentelor-suport ale acestora. Expunerilor în numerar provenind din titluri de capital li se atribuie o scadență de un an sau de trei luni, la latitudinea instituției.

Articolul 325zCalcularea cerinței de fonduri proprii pentru riscul de nerambursare

(1)  Cuantumurile nete ale JTD, indiferent de tipul contrapărții, se înmulțesc cu ponderile de risc de nerambursare corespunzătoare, în conformitate cu calitatea creditului lor, astfel cum se precizează în tabelul 2:

Tabelul 2

Categorie de calitate a creditului

Pondere de risc de nerambursare

Nivelul 1 de calitate a creditului

0,5%

Nivelul 2 de calitate a creditului

3%

Nivelul 3 de calitate a creditului

6%

Nivelul 4 de calitate a creditului

15%

Nivelul 5 de calitate a creditului

30%

Nivelul 6 de calitate a creditului

50%

Nu beneficiază de rating

15%

În stare de nerambursare

100%

(2)  Expunerile care ar primi o pondere de risc de 0 % în conformitate cu abordarea standardizată pentru riscul de credit în conformitate cu partea III titlul II capitolul 2 primesc o pondere de risc de nerambursare de 0 % pentru cerințele de fonduri proprii pentru riscul de nerambursare.

(3)  JDT nete ponderate se atribuie următoarelor benzi: societăți, entități suverane și administrații locale/municipalități.

(4)  Cuantumurile nete ponderate ale JTD sunt agregate în cadrul fiecărei benzi în conformitate cu următoarea formulă:

în cazul în care

i = indicele care desemnează un instrument din banda b;

= cerința de fonduri proprii pentru riscul de nerambursare aferentă benzii b;

= un raport care reflectă beneficiul obținut în urma acoperirii împotriva riscurilor a relațiilor din cadrul unei benzi, calculat după cum urmează:

 

Însumarea pozițiilor lungi și scurte în scopul calculării și se realizează pentru toate pozițiile din cadrul unei benzi, indiferent de nivelul de calitate a creditului căruia îi sunt atribuite pozițiile respective, obținându-se astfel cerințele de fonduri proprii pentru riscul de nerambursare specifice benzii.

(5)  Cerința finală de fonduri proprii pentru riscul de nerambursare aferentă instrumentelor care nu sunt poziții din securitizare se calculează ca o sumă simplă a cerințelor de fonduri proprii la nivel de bandă.

Subsecțiunea 2Cerința pentru riscul de nerambursare pentru securitizări (din afara CTP)

Articolul 325aaCuantumurile trecerii bruște în starea de nerambursare

(1)  Cuantumurile brute ale trecerii bruște în starea de nerambursare pentru expunerile din securitizare sunt valorile juste ale expunerilor din securitizare.

(2)  Cuantumurile nete ale trecerii bruște în starea de nerambursare se determină prin compensarea cuantumurilor brute lungi ale trecerii bruște în starea de nerambursare cu cuantumurile brute scurte ale trecerii bruște în starea de nerambursare. Compensarea este posibilă numai între expuneri din securitizare care au același portofoliu de active-suport și sunt incluse în aceeași tranșă. Compensarea nu este permisă între expuneri din securitizare care au portofolii de active-suport diferite, chiar dacă plafoanele de afectare și de neafectare sunt aceleași.

(3)  În cazul în care, prin divizarea sau combinarea expunerilor din securitizare existente, pot fi reproduse perfect alte expuneri din securitizare existente, mai puțin în ceea ce privește scadența, în scopul compensării pot fi utilizate expunerile care rezultă din divizare sau combinare în locul celor inițiale.

(4)  În cazul în care, prin divizarea sau combinarea expunerilor existente la numele activelor-suport, poate fi reprodusă perfect întreaga structură pe tranșe a unei expuneri din securitizare existente, expunerile care rezultă din divizare sau combinare pot fi utilizate în scopul compensării. Atunci când numele activelor-suport sunt utilizate în acest mod, acestea sunt excluse de la tratamentul riscului de nerambursare pentru instrumente care nu sunt poziții din securitizare.

(5)  Articolul 325y se aplică atât expunerilor din securitizare inițiale, cât și expunerilor reproduse. Scadențele relevante sunt cele ale tranșelor din securitizare.

Articolul 325abCalcularea cerinței de fonduri proprii pentru riscul de nerambursare pentru securitizări

(1)  Cuantumurile nete ale JTD aferente expunerilor din securitizare se înmulțesc cu 8 % din ponderea de risc care se aplică expunerii din securitizare relevante, inclusiv din securitizările STS (simple, transparente și standardizate), din afara portofoliului de tranzacționare, în conformitate cu ierarhia abordărilor prevăzută la titlul II capitolul 5 secțiunea 3 și indiferent de tipul de contraparte.

(2)  În cazul în care ponderile de risc sunt calculate în conformitate cu abordările SEC-IRBA și SEC-ERBA, tuturor tranșelor li se aplică o scadență de un an.

(3)  Cuantumurile ponderate la risc ale JTD pentru expuneri din securitizare individuale în numerar sunt plafonate la valoarea justă a poziției.

(4)  Cuantumurile nete ponderate la risc ale JTD se încadrează în următoarele benzi:

(a)  o bandă comună pentru toate societățile, indiferent de regiune.

(b)  44 de benzi diferite, corespunzând unei benzi per regiune, pentru fiecare dintre cele 11 clase de active definite. Cele 11 clase de active sunt ABCP, împrumuturile/contractele de leasing auto, titlurile garantate cu ipoteci asupra proprietăților imobiliare locative (RMBS), cărțile de credit, titlurile garantate cu ipoteci asupra proprietăților imobiliare comerciale (CMBS), obligațiunile garantate cu împrumuturi colateralizate, obligațiunile garantate cu active «la pătrat“ (CDO-squared), întreprinderile mici și mijlocii, împrumuturile pentru studenți, alte active de tip retail, alte active de tip wholesale. Cele 4 regiuni sunt Asia, Europa, America de Nord și «alte regiuni».

(5)  La încadrarea într-o bandă a unei expuneri din securitizare, instituțiile se bazează pe o clasificare utilizată în mod curent pe piață. Instituțiile încadrează fiecare expunere din securitizare într-o singură bandă dintre benzile de mai sus. Orice expunere din securitizare pe care o instituție nu o poate atribui unui anumit tip sau unei anumite regiuni a instrumentului-suport este încadrată în categoriile «alte active de tip retail», «alte active de tip wholesale» sau «alte regiuni».

(6)  Cuantumurile nete ponderate ale JTD sunt agregate în cadrul fiecărei benzi în același mod ca și pentru riscul de nerambursare al expunerilor care nu provin din securitizare, cu ajutorul formulei de la articolul 325z alineatul (4), obținându-se astfel cerința de fonduri proprii pentru riscul de nerambursare pentru fiecare bandă.

(7)  Cerința finală de fonduri proprii pentru riscul de nerambursare aferentă instrumentelor care nu sunt poziții din securitizare se calculează ca o sumă simplă a cerințelor de fonduri proprii la nivel de bandă.

Subsecțiunea 3Cerința pentru riscul de nerambursare pentru securitizări (CTP)

Articolul 325acDomeniu de aplicare

(1)  În cazul CTP, cerința de capital include riscul de nerambursare pentru expunerile din securitizare și pentru acoperirile riscului pentru instrumentele care nu sunt poziții din securitizare. Acoperirile riscului în cauză sunt excluse de la calcularea cerinței pentru riscul de nerambursare pentru instrumentele care nu sunt poziții din securitizare. Nu există niciun beneficiu de pe urma diversificării între cerința pentru riscul de nerambursare pentru instrumente care nu sunt poziții din securitizare, cerința pentru riscul de nerambursare pentru securitizări din afara CTP și cerința pentru riscul de nerambursare pentru securitizări incluse în CTP.

(2)  În cazul instrumentelor financiare derivate pe credit și pe titluri de capital tranzacționate care nu sunt poziții din securitizare, cuantumurile JTD pentru entitatea juridică emitentă a fiecărei componente individuale se determină prin aplicarea unei abordări transparente de tip «look-through».

Articolul 325adCuantumurile trecerii bruște în starea de nerambursare pentru CTP

(1)  Cuantumurile brute ale trecerii bruște în starea de nerambursare pentru expunerile din securitizare și expunerile care nu provin din securitizare incluse în CTP sunt valorile juste ale expunerilor respective.

(2)  Produsele de tip n-th-to-default sunt tratate ca produse împărțite în tranșe cu următoarele plafoane de afectare și de neafectare:

(a)  plafon de afectare = (N – 1) / Total semnături

(b)  plafon de neafectare = N / Total semnături

unde «Total semnături“ este numărul total de semnături din coșul sau portofoliul-suport.

(3)  Cuantumurile nete ale trecerii bruște în starea de nerambursare se determină prin compensarea cuantumurilor brute lungi ale trecerii bruște în starea de nerambursare cu cuantumurile brute scurte ale trecerii bruște în starea de nerambursare. Compensarea nu este posibilă decât între expuneri care sunt identice în toate privințele, mai puțin a scadenței. Compensarea nu este posibilă decât în următoarele cazuri:

(a)  pentru produsele care sunt indici, compensarea este posibilă indiferent de scadență în cadrul aceleiași familii, serii și tranșe de indici, sub rezerva dispozițiilor pentru expunerile de mai puțin de un an prevăzute la articolul 325y. Cuantumurile brute lungi și scurte ale trecerii bruște în starea de nerambursare care sunt reproduceri perfecte pot fi compensate prin divizarea în expuneri având la bază o singură semnătură echivalente, cu ajutorul unui model de evaluare. În sensul prezentului articol, divizarea cu un model de evaluare înseamnă că o componentă având la bază o singură semnătură a unei securitizări este evaluată ca fiind diferența dintre valoarea necondiționată a securitizării și valoarea condiționată a securitizării, în ipoteza în care entitatea aflată la originea semnăturii respective intră în stare de nerambursare cu o LGD de 100 %. În astfel de cazuri, suma cuantumurilor brute ale trecerii bruște la starea de nerambursare a expunerilor având la bază o singură semnătură echivalente obținute prin divizare trebuie să fie egală cu cuantumul brut al trecerii bruște la starea de nerambursare al expunerii nedivizate.

(b)  Compensarea prin divizare, astfel cum este prevăzută la litera (a), nu este permisă pentru resecuritizări.

(c)  Pentru indici și tranșe de indici, compensarea este posibilă indiferent de scadență în cadrul aceleiași familii, serii și tranșe de indici, prin reproducere sau divizare. În sensul prezentului articol:

(i)  reproducerea înseamnă că sunt combinate tranșe de indici din securitizare individuale pentru a reproduce o altă tranșă din aceeași serie de indici sau pentru a reproduce o poziție neîmpărțită în tranșe din aceeași serie de indici.

(ii)  divizarea înseamnă reproducerea unui indice printr-o securitizare pentru care expunerile-suport din portofoliu sunt identice cu expunerile având la bază o singură semnătură care intră în componența indicelui respectiv.

În cazul în care expunerile lungi și scurte sunt echivalente în toate privințele, mai puțin a unei componente reziduale, compensarea este permisă, iar cuantumul net al trecerii bruște în starea de nerambursare reflectă expunerea reziduală.

(d)  Nu pot fi compensate tranșe diferite din aceeași familie de indici, serii diferite ale aceluiași indice și familii de indici diferite.

Articolul 325aeCalcularea cerinței de fonduri proprii pentru riscul de nerambursare pentru CTP

(1)  Cuantumurile nete ale JTD se înmulțesc:

(a)  în cazul produselor împărțite în tranșe, cu ponderile de risc de nerambursare corespunzătoare calității creditului acestora, astfel cum se precizează la articolul 325z alineatul (1) și (2);

(b)  în cazul produselor neîmpărțite în tranșe, cu ponderile de risc de nerambursare menționate la articolul 325ab alineatul (1).

(2)  Cuantumurile nete ponderate la risc ale JTD sunt încadrate în benzi care corespund unui indice.

(3)  Cuantumurile nete ponderate ale JTD sunt agregate în cadrul fiecărei benzi în conformitate cu următoarea formulă:

în cazul în care

i = un instrument din banda b;

= cerința de fonduri proprii pentru riscul de nerambursare aferentă benzii b;

ctp = raportul care reflectă beneficiul obținut în urma acoperirii împotriva riscurilor a relațiilor din cadrul unei benzi, calculat în conformitate cu formula prevăzută la articolul 325z alineatul (4), dar utilizând poziții lungi și scurte din întregul CTP, și nu doar pozițiile din banda respectivă.

(4)  Instituțiile calculează cerințele de fonduri proprii pentru riscul de nerambursare aferent CTP (DRCCTP) utilizând următoarea formulă:

  

Secțiunea 6Ponderi de risc și corelații

Subsecțiunea 1 Ponderi de risc și corelații delta

Articolul 325afPonderi de risc pentru riscul general de rată a dobânzii

(1)  Pentru monedele care nu sunt incluse în subcategoria celei mai lichide monede, astfel cum se menționează la articolul 325be alineatul (5) litera (b), ponderile de risc ale factorilor de risc aferenți ratei fără risc sunt următoarele:

Tabelul 3

Scadență

0,25 ani

0,5 ani

1 an

2 ani

3 ani

Pondere de risc (puncte procentuale)

2,4%

2,4%

2,25%

1,88%

1,73%

Scadență

5 ani

10 ani

15 ani

20 de ani

30 de ani

Pondere de risc (puncte procentuale)

1,5%

1,5%

1,5%

1,5%

1,5%

(2)  Pentru toți factorii de risc de inflație și de risc de bază intervalutară se stabilește o pondere de risc comună de 2,25 %.

(3)  Pentru monedele incluse în subcategoria celei mai lichide monede, astfel cum se menționează la articolul 325be alineatul (7) litera (b) și moneda națională a instituției, ponderile de risc ale factorilor de risc aferenți ratei fără risc sunt ponderile de risc menționate în tabelul 3 de la prezentul articol, împărțite la

Articolul 325agCorelațiile din cadrul unei benzi pentru riscul general de rată a dobânzii

(1)  Între factorii de risc de rată a dobânzii din cadrul aceleiași benzi, care au aceeași scadență atribuită, dar corespund unor curbe diferite, corelația rkl este de 99,90 %.

(2)  Între factorii de risc de rată a dobânzii din cadrul aceleiași benzi, care corespund aceleiași curbe, dar au scadențe diferite, corelația se stabilește în conformitate cu următoarea formulă:

unde:

(respectiv ) = scadența care corespunde ratei fără risc;

=

(3)  Între factorii de risc de rată a dobânzii din cadrul aceleiași benzi, care corespund unor curbe diferite și au scadențe diferite, corelația rkl este egală cu parametrul de corelație menționat la alineatul (2), înmulțit cu 99,90 %.

(4)  Între factorii de risc aferenți ratei fără risc și factorii de risc de inflație, corelația este de 40 %.

(5)  Între factorii de risc de bază intervalutară și orice alți factori de risc general de rată a dobânzii, inclusiv un alt factor de risc de bază intervalutară, corelația este de 0 %.

Articolul 325ah Corelațiile între benzi pentru riscul general de rată a dobânzii

(1) Parametrul γbc = 50 % este utilizat pentru agregarea factorilor de risc încadrați în benzi diferite.

(2) Parametrul γbc = 80 % este utilizat pentru agregarea factorilor de risc încadrați în benzile diferite prevăzute la articolul 325aw alineatul (2a).

Articolul 325aiPonderile de risc pentru riscul de marjă de credit (pentru instrumente care nu sunt poziții din securitizare)

(1)  Ponderile de risc sunt aceleași pentru toate scadențele (0,5 ani, 1 an, 3 ani, 5 ani, 10 ani) din fiecare bandă.

Tabelul 4

Numărul benzii

Calitatea creditului

Sector

Pondere de risc (puncte procentuale)

 

1

Toate

Administrația centrală a unui stat membru, inclusiv băncile centrale

0,50%

2

Nivelul 1-3 de calitate a creditului

Administrația centrală a unei țări terțe, inclusiv băncile centrale, băncile de dezvoltare multilaterală și organizațiile internaționale menționate la articolul 117 alineatul (2) și la articolul 118

0,5%

3

Administrații regionale sau locale și entități din sectorul public

1,0%

4

Entități din sectorul financiar, inclusiv instituții de credit înregistrate sau înființate de o administrație locală, o administrație regională sau o autoritate locală și creditori promoționali

5,0%

5

Materiale de bază, energie, produse industriale, agricultură, industria prelucrătoare, industria extractivă

3,0%

6

Bunuri și servicii pentru consumatori, transport și depozitare, servicii administrative și activități de sprijin

3,0%

7

Tehnologie, telecomunicații

2,0%

8

Asistență medicală, utilități, activități profesionale și tehnice

1,5%

9

Obligațiuni garantate emise de instituțiile de credit din statele membre

1,0%

10

Obligațiuni garantate emise de instituțiile de credit din țări terțe

4,0%

11

Nivelul 4-6 de calitate a creditului

Administrația centrală a unei țări terțe, inclusiv băncile centrale, băncile de dezvoltare multilaterală și organizațiile internaționale menționate la articolul 117 alineatul (2) și la articolul 118

3,0%

12

Administrații regionale sau locale și entități din sectorul public

4,0%

13

Entități din sectorul financiar, inclusiv instituții de credit înregistrate sau înființate de o administrație locală, o administrație regională sau o autoritate locală și creditori promoționali

12,0%

14

Materiale de bază, energie, produse industriale, agricultură, industria prelucrătoare, industria extractivă

7,0%

15

Bunuri și servicii pentru consumatori, transport și depozitare, servicii administrative și activități de sprijin

8,5%

16

Tehnologie, telecomunicații

5,5%

17

Asistență medicală, utilități, activități profesionale și tehnice 8,5 %

5,0%

18

Alt sector

12,0%

(2)  Atunci când atribuie o expunere la risc unui sector, instituțiile de credit se bazează pe o clasificare care este utilizată în mod curent pe piață pentru gruparea emitenților în funcție de sector. Instituțiile de credit încadrează fiecare emitent într-o singură bandă sectorială din tabelul de la alineatul (1). Pozițiile de risc provenind de la orice emitent pe care o instituție de credit nu le poate atribui unui anumit sector în acest mod sunt încadrate în banda 18.

Articolul 325ajCorelațiile din cadrul unei benzi pentru riscul de marjă de credit (pentru instrumente care nu sunt poziții din securitizare)

(1)  Între două sensibilități S și S din cadrul aceleiași benzi, parametrul de corelație l se stabilește după cum urmează:

l= l (nume)l (scadență)l (bază)

unde:

l (nume) este egal cu 1 atunci când cele două nume ale sensibilităților k și l sunt identice și cu 35 % în caz contrar;

l (scadență) este egal cu 1 atunci când cele două puncte ale sensibilităților k și l sunt identice și cu 65 % în caz contrar;

l (bază) este egal cu 1 atunci când cele două sensibilități corespund acelorași curbe și cu 99,90 % în caz contrar.

(2)  Corelațiile de mai sus nu se aplică benzii 18 menționate la articolul 325ai alineatul (1). Cerința de capital pentru formula de agregare a riscului delta din cadrul benzii 18 este egală cu suma valorilor absolute ale sensibilităților nete ponderate atribuite benzii 18:

  

Articolul 325akCorelațiile între benzi pentru riscul de marjă de credit (pentru instrumente care nu sunt poziții din securitizare)

(1)  Parametrul de corelație γbc care se aplică la agregarea sensibilităților între benzi diferite se stabilește după cum urmează:

c=c(rating)c(sector)

unde:

c(rating) este egal cu 1 atunci când cele două benzi intră în aceeași categorie de calitate a creditului (fie nivelul 1-3 de calitate a creditului, fie nivelul 4-6 de calitate a creditului) și cu 50 % în caz contrar. În scopul acestui calcul, se consideră că banda 1 intră în aceeași categorie de calitate a creditului ca și benzile care au nivelul 1-3 de calitate a creditului;

c(sector) este egal cu 1 atunci când cele două benzi au același sector și cu următoarele procentaje în caz contrar:

Tabelul 5

Bandă

1,2 și 11

3 și 12

4 și 13

5 și 14

6 și 15

7 și 16

8 și 17

9 și 10

1,2 și 11

 

75%

10%

20%

25%

20%

15%

10%

3 și 12

 

 

5%

15%

20%

15%

10%

10%

4 și 13

 

 

 

5%

15%

20%

5%

20%

5 și 14

 

 

 

 

20%

25%

5%

5%

6 și 15

 

 

 

 

 

25%

5%

15%

7 și 16

 

 

 

 

 

 

5%

20%

8 și 17

 

 

 

 

 

 

 

5%

9 și 10

 

 

 

 

 

 

 

 

(2)  Cerința de capital pentru banda 18 se adaugă la capitalul global calculat la nivelul clasei de risc, nefiind recunoscute efectele diversificării sau ale acoperirii cu nicio altă bandă.

Articolul 325alPonderile de risc pentru securitizările riscului de marjă de credit (incluse în CTP)

Ponderile de risc sunt aceleași pentru toate scadențele (0,5 ani, 1 an, 3 ani, 5 ani, 10 ani) din fiecare bandă.

Tabelul 6

Numărul benzii

Calitatea creditului

Sector

Pondere de risc (puncte procentuale)

 

1

Toate

Administrația centrală, inclusiv băncile centrale, ale statelor membre ale Uniunii

4%

2

Nivelul 1-3 de calitate a creditului

Administrația centrală a unei țări terțe, inclusiv băncile centrale, băncile de dezvoltare multilaterală și organizațiile internaționale menționate la articolul 117 alineatul (2) și la articolul 118

4%

3

Administrații regionale sau locale și entități din sectorul public

4%

4

Entități din sectorul financiar, inclusiv instituții de credit înregistrate sau înființate de o administrație locală, o administrație regională sau o autoritate locală și creditori promoționali

8%

5

Materiale de bază, energie, produse industriale, agricultură, industria prelucrătoare, industria extractivă

5%

6

Bunuri și servicii pentru consumatori, transport și depozitare, servicii administrative și activități de sprijin

4%

7

Tehnologie, telecomunicații

3%

8

Asistență medicală, utilități, activități profesionale și tehnice

2%

9

Obligațiuni garantate emise de instituțiile de credit stabilite în statele membre ale Uniunii

3%

10

Obligațiuni garantate emise de instituțiile de credit din țări terțe

6%

11

Nivelul 4-6 de calitate a creditului

Administrația centrală a unei țări terțe, inclusiv băncile centrale, băncile de dezvoltare multilaterală și organizațiile internaționale menționate la articolul 117 alineatul (2) și la articolul 118

13%

12

Administrații regionale sau locale și entități din sectorul public

13%

13

Entități din sectorul financiar, inclusiv instituții de credit înregistrate sau înființate de o administrație locală, o administrație regională sau o autoritate locală și creditori promoționali

16%

14

Materiale de bază, energie, produse industriale, agricultură, industria prelucrătoare, industria extractivă

10%

15

Bunuri și servicii pentru consumatori, transport și depozitare, servicii administrative și activități de sprijin

12%

16

Tehnologie, telecomunicații

12%

17

Asistență medicală, utilități, activități profesionale și tehnice

12%

18

Alt sector

13%

Articolul 325amCorelațiile pentru securitizările riscului de marjă de credit (incluse în CTP)

(1)  Corelația pentru riscul delta l se obține în conformitate cu articolul 325aj, cu excepția faptului că, în sensul prezentului alineat, l (bază) este egal cu 1 atunci când cele două sensibilități corespund acelorași curbe și cu 99,00% în caz contrar.

(2)  Corelația c se obține în conformitate cu articolul 325ak.

Articolul 325anPonderile de risc pentru securitizările riscului de marjă de credit (din afara CTP)

(1)  Ponderile de risc sunt aceleași pentru toate scadențele (0,5 ani, 1 an, 3 ani, 5 ani, 10 ani) din fiecare bandă.

Tabelul 7

Numărul benzii

Calitatea creditului

Sector

Pondere de risc (puncte procentuale)

 

1

Superioară și nivelul 1-3 de calitate a creditului

RMBS - cu profil de risc prime

0,9%

2

RMBS - cu profil de risc mid-prime

1,5%

3

RMBS - cu profil de risc sub-prime

2,0%

4

CMBS

2,0%

5

Titluri garantate cu active (ABS) - împrumuturi pentru studenți

0,8%

6

ABS - cărți de credit

1,2%

7

ABS - auto

1,2%

8

Obligațiuni garantate cu împrumuturi colateralizate (CLO) din afara CTP

1,4%

9

Inferioară și nivelul 1-3 de calitate a creditului

RMBS - cu profil de risc prime

1,125%

10

RMBS - cu profil de risc mid-prime

1,875%

11

RMBS - cu profil de risc sub-prime

2,5%

12

CMBS

2,5%

13

Titluri garantate cu active (ABS) - împrumuturi pentru studenți

1%

14

ABS - cărți de credit

1,5%

15

ABS - auto

1,5%

16

Obligațiuni garantate cu împrumuturi colateralizate (CLO) din afara CTP

1,75%

17

Nivelul 4-6 de calitate a creditului

RMBS - cu profil de risc prime

1,575%

18

RMBS - cu profil de risc mid-prime

2,625%

19

RMBS - cu profil de risc sub-prime

3,5%

20

CMBS

3,5%

21

Titluri garantate cu active (ABS) - împrumuturi pentru studenți

1,4%

22

ABS - cărți de credit

2,1%

23

ABS - auto

2,1%

24

Obligațiuni garantate cu împrumuturi colateralizate (CLO) din afara CTP

2,45%

25

Alt sector

3,5%

(2)  Atunci când atribuie o expunere la risc unui sector, instituțiile de credit se bazează pe o clasificare care este utilizată în mod curent pe piață pentru gruparea emitenților în funcție de sector. Instituțiile de credit încadrează fiecare tranșă într-una din benzile sectoriale din tabelul de la alineatul (1). Pozițiile de risc provenind din orice tranșă pe care o instituție de credit nu o poate încadra într-un anumit sector în acest mod sunt încadrate în banda 25.

Articolul 325aoCorelațiile din cadrul unei benzi pentru securitizările riscului de marjă de credit (din afara CTP)

(1)  Între două sensibilități S și S din cadrul aceleiași benzi, parametrul de corelație l e stabilește după cum urmează:

l= l (tranșă)l (scadență)l (bază)

unde:

l (tranșă) este egal cu 1 atunci când cele două nume ale sensibilităților k și l sunt incluse în aceeași bandă și corespund aceleiași tranșe din securitizare (o suprapunere de peste 80 % în termeni noționali) și cu 40 % în caz contrar;

l (scadență) este egal cu 1 atunci când cele două puncte ale sensibilităților k și l sunt identice și cu 80% în caz contrar;

l (bază) este egal cu 1 atunci când cele două sensibilități corespund acelorași curbe și cu 99,90 % în caz contrar.

(2)  Corelațiile de mai sus nu se aplică benzii 25. Cerința de capital pentru formula de agregare a riscului delta din cadrul benzii 25 este egală cu suma valorilor absolute ale sensibilităților nete ponderate atribuite benzii respective:

Articolul 325apCorelațiile între benzi pentru securitizările riscului de marjă de credit (din afara CTP)

(1)  Parametrul de corelație c se aplică agregării sensibilităților între diferite benzi și este de 0%.

(2)  Cerința de capital pentru banda 25 se adaugă la capitalul global calculat la nivelul clasei de risc, nefiind recunoscute efectele diversificării sau ale acoperirii cu nicio altă bandă.

Articolul 325aqPonderile de risc pentru riscul de devalorizare a titlurilor de capital

(1)  Ponderile de risc pentru sensibilitățile la titluri de capital și la ratele repo ale titlurilor de capital sunt prezentate în următorul tabel:

Tabelul 8.

Numărul benzii

Capitalizare de piață

Economie

Sector

Ponderea de risc pentru prețul spot al titlurilor de capital(puncte procentuale)

 

Ponderea de risc pentru rata repo a titlurilor de capital(puncte procentuale)

 

1

Ridicată

Economie de piață emergentă

Bunuri și servicii pentru consumatori, transport și depozitare, servicii administrative și activități de sprijin, asistență medicală, utilități

55%

0,55%

2

Telecomunicații, produse industriale

60%

0,60%

3

Materiale de bază, energie, agricultură, industria prelucrătoare, industria extractivă

45%

0,45%

4

Societăți financiare, inclusiv societăți financiare susținute de guvern, activități imobiliare, tehnologie

55%

0,55%

5

Economie avansată

Bunuri și servicii pentru consumatori, transport și depozitare, servicii administrative și activități de sprijin, asistență medicală, utilități

30%

0,30%

6

Telecomunicații, produse industriale

35%

0,35%

7

Materiale de bază, energie, agricultură, industria prelucrătoare, industria extractivă

40%

0,40%

8

Societăți financiare, inclusiv societăți financiare susținute de guvern, activități imobiliare, tehnologie

50%

0,50%

9

Scăzută

Economie de piață emergentă

Toate sectoarele descrise la benzile 1, 2, 3 și 4

70%

0,70%

10

Economie avansată

Toate sectoarele descrise la benzile 5, 6, 7 și 8

50%

0,50%

11

Alt sector

70%

0,70%

(2)  O capitalizare de piață ridicată reprezintă o capitalizare de piață mai mare sau egală cu 1,75 miliarde de euro și o capitalizare de piață redusă reprezintă o capitalizare de piață mai mică de 1,75 miliarde de euro.

(3)  ABE elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare care să precizeze ce reprezintă o piață emergentă și ce reprezintă o economie avansată în sensul prezentului articol.

ABE prezintă Comisiei aceste proiecte de standarde tehnice de reglementare în termen de [15 luni de la data intrării în vigoare a prezentului regulament].

Competența de a adopta standardele tehnice de reglementare menționate la primul paragraf este delegată Comisiei în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.”

(4)  Atunci când atribuie o expunere la risc unui sector, instituțiile de credit se bazează pe o clasificare care este utilizată în mod curent pe piață pentru gruparea emitenților în funcție de sector. Instituțiile de credit încadrează fiecare emitent într-una din benzile sectoriale din tabelul de la alineatul (1) și atribuie toți emitenții dintr-un anumit subsector aceluiași sector. Pozițiile de risc provenind de la orice emitent pe care o instituție de credit nu îl poate încadra într-un anumit sector în acest mod sunt încadrate în banda 11. Emitenții de titluri de capital multinaționali sau multisectoriali sunt încadrați într-o anumită bandă pe baza celei mai semnificative regiuni sau a celui mai semnificativ sector în care își desfășoară activitatea emitentul de titluri de capital.

Articolul 325arCorelațiile din cadrul unei benzi pentru riscul de devalorizare a titlurilor de capital

(1)  Parametrul de corelație a riscului delta ρkl este de 99,90% între două sensibilități S și S din aceeași bandă atunci când una dintre acestea este o sensibilitate la un preț spot al titlurilor de capital, iar cealaltă este o sensibilitate la o rată repo a titlurilor de capital, iar ambele corespund aceluiași nume de emitent de titluri de capital.

(2)  În alte cazuri decât cele menționate la alineatul (1), parametrul de corelație ρkl între două sensibilități S și S la prețul spot al titlurilor de capital din aceeași bandă se stabilește după cum urmează:

(a)  15 % între două sensibilități din aceeași bandă care se încadrează în categoria capitalizării de piață ridicate și a economiilor de piață emergente (banda 1, 2, 3 sau 4);

(b)  25 % între două sensibilități din aceeași bandă care se încadrează în categoria capitalizării de piață ridicate și a economiilor avansate (banda 5, 6, 7 sau 8);

(c)  7,5 % între două sensibilități din aceeași bandă care se încadrează în categoria capitalizării de piață scăzute și a economiilor de piață emergente (banda 9);

(d)  12,5 % între două sensibilități din aceeași bandă care se încadrează în categoria capitalizării de piață scăzute și a economiilor avansate (banda 10).

(3)  Parametrul de corelație ρkl între două sensibilități S și S la rata repo a titlurilor de capital din aceeași bandă se stabilește în conformitate cu alineatul (2).

(4)  Între două sensibilități S și S din aceeași bandă, atunci când una dintre acestea este o sensibilitate la un preț spot al titlurilor de capital, iar cealaltă este o sensibilitate la o rată repo a titlurilor de capital, iar fiecare corespunde unui alt nume de emitent de titluri de capital, parametrul de corelație ρkl este stabilit la valoarea corelațiilor specificate la alineatul (2), înmulțită cu 99,90%.

(5)  Corelațiile de mai sus nu se aplică benzii 11. Cerința de capital pentru formula de agregare a riscului delta din cadrul benzii 11 este egală cu suma valorilor absolute ale sensibilităților nete ponderate atribuite benzii respective:

Articolul 325asCorelațiile între benzi pentru riscul de devalorizare a titlurilor de capital

(1)  Parametrul de corelație c se aplică agregării sensibilităților între benzi diferite. Acesta este de 15 % atunci când cele două benzi au numere de la 1 la 10.

(2)  Cerința de capital pentru banda 11 se adaugă la capitalul global calculat la nivelul clasei de risc, nefiind recunoscute efectele diversificării sau ale acoperirii cu nicio altă bandă.

Articolul 325atPonderile de risc pentru riscul de marfă

Ponderile de risc pentru sensibilitățile la mărfuri sunt prezentate în următorul tabel:

Tabelul 9

Numărul benzii

Numele benzii

Pondere de risc (puncte procentuale)

 

1

Energie - Combustibili solizi

30%

2

Energie - Combustibili lichizi

35%

3

Energie - Energie electrică și comercializarea certificatelor de emisii de dioxid de carbon

60%

4

Transport

80%

5

Metale - neprețioase

40%

6

Combustibili gazoși

45%

7

Metale prețioase (inclusiv aurul)

20%

8

Leguminoase și oleaginoase

35%

9

Șeptel și produse lactate

25%

10

Produse agricole perisabile și alte produse agricole

35%

11

Alte mărfuri

50%

Articolul 325auCorelațiile din cadrul unei benzi pentru riscul de marfă

(1)  În scopul recunoașterii corelației, oricare două mărfuri sunt considerate mărfuri distincte dacă există pe piață două contracte diferențiate numai prin marfa-suport care trebuie livrată conform fiecărui contract.

(2)  Între două sensibilități S și S din cadrul aceleiași benzi, parametrul de corelație l se stabilește după cum urmează:

l= l (marfă)l (scadență)l (bază)

unde:

l (marfă) este egal cu 1 atunci când cele două mărfuri de sensibilitate k și l sunt identice și, în caz contrar, cu corelațiile din cadrul benzii care figurează în tabelul de la alineatul (3);

l (scadență) este egal cu 1 atunci când cele două puncte ale sensibilităților k și l sunt identice și cu 99% în caz contrar;

l (bază) este egal cu 1 atunci când cele două sensibilități sunt identice atât (i) în ceea ce privește calitatea fixată prin contract a mărfii, cât și (ii) în ceea ce privește locul de livrare a mărfii și cu 99,90 % în caz contrar.

(3)  Corelațiile din cadrul benzii l (marfă) sunt:

Tabelul 10

Numărul benzii

Numele benzii

Corelație (marfă)

1

Energie - Combustibili solizi

55%

2

Energie - Combustibili lichizi

95%

3

Energie - Energie electrică și comercializarea certificatelor de emisii de dioxid de carbon

40%

4

Transport

80%

5

Metale - neprețioase

60%

6

Combustibili gazoși

65%

7

Metale prețioase (inclusiv aurul)

55%

8

Leguminoase și oleaginoase

45%

9

Șeptel și produse lactate

15%

10

Produse agricole perisabile și alte produse agricole

40%

11

Alte mărfuri

15%

Articolul 325avCorelațiile între benzi pentru riscul de marfă

Parametrul de corelație c care se aplică agregării sensibilităților între diferite benzi este de:

(a)  20 % atunci când cele două benzi au numere de la 1 la 10;

(b)  0 % atunci când una dintre cele două benzi are numărul 11.

Articolul 325awPonderile de risc pentru riscul valutar

(1)  Tuturor sensibilităților la schimbul valutar li se aplică o pondere de risc de 30 %.

(2)  Ponderea de risc aferentă factorilor de risc valutar în ceea ce privește perechile de monede formate din euro și moneda unui stat membru care participă la cea de a doua etapă a uniunii economice și monetare este una dintre următoarele:

(a)  ponderea de risc menționată la alineatul (1) împărțită la 3;

(b)  fluctuația maximă în cadrul intervalului de fluctuație convenit oficial de statul membru și de Banca Centrală Europeană, în cazul în care este mai îngust decât intervalul de fluctuație definit în cadrul celei de a doua etape a uniunii economice și monetare (MCS II).

(3)  Ponderea de risc aferentă factorilor de risc valutar incluși în subcategoria celor mai lichide perechi de monede menționată la articolul 325be alineatul (7) litera (c) este ponderea de risc menționată la alineatul (1) împărțită la

Articolul 325axCorelațiile pentru riscul valutar

Un parametru de corelație uniform c egal cu 60% se aplică la agregarea sensibilităților la schimbul valutar.

Subsecțiunea 2 Ponderile de risc și corelațiile pentru riscul vega și riscul de curbură

Articolul 325avPonderile de risc pentru riscul vega și riscul de curbură

(1)  Benzile delta menționate în subsecțiunea 1 se aplică factorilor de risc vega.

(2)  Ponderea de risc pentru un anumit factor de risc vega se determină ca pondere a valorii curente a factorului de risc k, ce reprezintă volatilitatea implicită a unui instrument-suport, astfel cum se descrie în secțiunea 3.

(3)  Ponderea menționată la alineatul (2) este condiționată de lichiditatea presupusă a fiecărui tip de factor de risc în conformitate cu următoarea formulă:

unde:

este de 55%;

este orizontul de lichiditate prevăzut prin reglementări care urmează să fie indicat la determinarea fiecărui factor de risc vega . , se determină în conformitate cu tabelul următor:

Tabelul 11

Clasa de risc

 

GIRR

60

Riscul de marjă de credit (credit spread risk - CSR) pentru instrumente care nu sunt poziții din securitizare

120

CSR pentru securitizări (incluse în CTP)

120

CSR pentru securitizări (din afara CTP)

120

Titluri de capital (capitalizare ridicată)

20

Titluri de capital (capitalizare scăzută)

60

Marfă

120

FX

40

(4)  Benzile utilizate în contextul riscului delta în subsecțiunea 1 se utilizează și în contextul riscului de curbură, cu excepția cazului în care se prevede altfel în prezentul capitol.

(5)  Pentru factorii de risc valutar și de curbură, ponderile de risc de curbură sunt decalaje relative egale cu ponderile de risc delta menționate în subsecțiunea 1.

(6)  Pentru riscul general de rată a dobânzii, riscul de marjă de credit și riscul de marfă de curbură, ponderea de risc de curbură este decalajul paralel al tuturor punctelor pentru fiecare curbă bazată pe cea mai mare pondere de risc delta indicată din subsecțiunea 1 pentru fiecare clasă de risc.

Articolul 325azCorelațiile pentru riscul vega și riscul de curbură

(7)  Între sensibilitățile la riscul vega din cadrul aceleiași benzi a clasei de risc GIRR, parametrul de corelație rkl se stabilește după cum urmează:

  

unde:

este egal cu , unde este 1%, și sunt scadențele opțiunilor pentru care se obțin sensibilitățile vega, exprimate ca număr de ani;

este egal cu , unde este 1%, și sunt scadențele instrumentelor-suport ale opțiunilor pentru care se obțin sensibilitățile vega , minus scadențele opțiunilor corespunzătoare, exprimate în ambele cazuri ca număr de ani.

(8)  Între sensibilitățile la riscul vega din cadrul unei benzi aparținând celorlalte clase de risc, parametrul de corelație rkl se stabilește după cum urmează:

unde:

este egal cu corelația delta din cadrul unei benzi corespunzătoare benzii în care s-ar încadra factorii de risc vega k și l.

se definește în conformitate cu alineatul (1).

9)  În ceea ce privește sensibilitățile la riscul vega între benzile dintr-o clasă de risc (GIRR și non-GIRR), în contextul riscului vega se utilizează parametrii de corelație pentru γbc, specificați în cazul corelațiilor delta pentru fiecare clasă de risc în secțiunea 4.

(10)  În conformitate cu abordarea standardizată, nu este recunoscut niciun beneficiu al diversificării sau al acoperirii între factorii de risc vega și delta. Cerințele pentru riscul vega și delta sunt agregate prin simplă însumare.

(11)  Corelațiile pentru riscul de curbură sunt pătratul corelațiilor γbc pentru riscul delta corespunzătoare γbc menționate în subsecțiunea 1.

Capitolul 1b Abordarea bazată pe modele interne

SECȚIUNEA 1 APROBARE ȘI CERINȚE DE FONDURI PROPRII

Articolul 325baAprobarea de a utiliza modele interne

(1)  După ce verifică dacă instituțiile respectă cerințele prevăzute la articolele 325bi325bk, autoritățile competente acordă instituțiilor aprobarea de a-și calcula cerințele de fonduri proprii utilizând modelele lor interne în conformitate cu articolul 325bb pentru portofoliul cuprinzând toate pozițiile atribuite birourilor de tranzacționare care îndeplinesc următoarele cerințe:

(a)  birourile de tranzacționare au fost înființate în conformitate cu articolul 104b;

(b)  autoritățile competente consideră satisfăcător rezultatul evaluării prevăzute la articolul 325bh privind atribuirea profitului și a pierderii birourilor de tranzacționare din ultimele 12 luni;

(c)  birourile de tranzacționare au îndeplinit cerințele privind testarea ex post prevăzute la articolul 325bg alineatul (1) pentru cele 250 de zile lucrătoare imediat anterioare;

(d)  în cazul birourilor de tranzacționare cărora li s-a atribuit cel puțina una dintre pozițiile din portofoliul de tranzacționare menționate la articolul 325bm, birourile de tranzacționare îndeplinesc cerințele stabilite la articolul 325bn pentru modelul intern pentru riscul de nerambursare.

(2)  Instituțiile care au obținut aprobarea menționată la alineatul (1) de a-și utiliza modelele interne pentru unul sau mai multe birouri de tranzacționare raportează autorităților competente după cum urmează:

(a)  măsura deficitelor preconizate săptămânale nerestricționată UESt calculată în conformitate cu alineatul (5) pentru toate pozițiile din biroul de tranzacționare care trebuie raportate lunar autorităților competente.

(b)  pentru fiecare birou căruia i-a fost acordată această permisiune, cerințele de fonduri proprii lunare pentru riscurile de piață calculate în conformitate cu capitolul 1a din prezentul titlu, ca și cum instituției nu i s-ar fi acordat aprobarea menționată la alineatul (1), toate pozițiile atribuite biroului de tranzacționare fiind considerate, în mod de sine stătător, un portofoliu distinct. Calculele respective se raportează lunar autorităților competente.

(ba)  cerințele de fonduri proprii lunare calculate în conformitate cu capitolul 1a de la prezentul titlu pentru riscurile de piață, care sunt calculate ca și cum instituției nu i s-ar fi acordat aprobarea menționată la alineatul (1). Calculele respective se raportează lunar autorităților competente.

(3)  O instituție căreia i s-a acordat aprobarea menționată la alineatul (1) notifică imediat autorităților sale competente faptul că unul dintre birourile sale de tranzacționare nu mai îndeplinește una dintre cerințele prevăzute la alineatul (1). Instituției în cauză nu i se mai permite să aplice prevederile prezentului capitol niciuneia dintre pozițiile atribuite biroului de tranzacționare respectiv și aceasta trebuie să calculeze cerințele de fonduri proprii pentru riscurile de piață în conformitate cu abordarea prevăzută în capitolul 1a pentru toate pozițiile atribuite biroului de tranzacționare respectiv la prima dată de raportare care urmează și până când instituția demonstrează autorităților competente că biroul de tranzacționare îndeplinește din nou toate cerințele prevăzute la alineatul (1).

(4)  Prin derogare de la alineatul (3), în circumstanțe excepționale autoritățile competente pot permite unei instituții să continue să utilizeze modelele sale interne în scopul calculării cerințelor de fonduri proprii pentru riscurile de piață aferente unui birou de tranzacționare care nu mai îndeplinește condițiile prevăzute la alineatul (1) litera (b) sau (c), dacă cel puțin 10 % din cerințele agregate de fonduri proprii pentru riscurile de piață reies din poziții în cadrul birourilor de tranzacționare care se califică pentru abordarea internă privind riscurile de piață. Aceste situații excepționale pot fi generate, de exemplu, de perioade semnificative de criză transfrontalieră a piețelor financiare sau atunci când băncile sunt expuse unui decalaj sistemic major. În cazul în care autoritățile competente exercită puterea de apreciere menționată mai sus, acestea notifică ABE și își motivează decizia.

(5)  În cazul pozițiilor atribuite birourilor de tranzacționare pentru care unei instituții nu i s-a acordat aprobarea prevăzută la alineatul (1), cerințele de fonduri proprii pentru riscul de piață se calculează de către instituția respectivă în conformitate cu capitolul 1a din prezentul titlu. În scopul efectuării acestui calcul, toate pozițiile în cauză sunt considerate, în mod de sine stătător, un portofoliu distinct.

(6)  În cazul unui anumit birou de tranzacționare, măsura deficitelor preconizate nerestricționată menționată la alineatul (2) litera (a) înseamnă măsura deficitelor preconizate fără constrângeri calculată în conformitate cu articolul 325bc pentru toate pozițiile atribuite biroului de tranzacționare respectiv care sunt considerate, în mod de sine stătător, un portofoliu distinct. Prin derogare de la articolul 325bd, instituțiile trebuie să îndeplinească următoarele cerințe atunci când calculează măsura deficitelor preconizate nerestricționată pentru fiecare birou de tranzacționare:

(a)  perioada de criză utilizată pentru calcularea numărului parțial al deficitelor preconizate PEStFC pentru un anumit birou de tranzacționare este perioada de criză identificată în conformitate cu articolul 325bd alineatul (1) litera (c) în scopul determinării PEStFC pentru toate birourile de tranzacționare pentru care instituțiilor li s-a acordat aprobarea menționată la alineatul (1);

(b)  la calcularea numerelor parțiale ale deficitelor preconizate PEStRS și PEStRC pentru un anumit birou de tranzacționare, scenariile șocurilor viitoare nu se aplică factorilor de risc modelabili aferenți pozițiilor atribuite biroului de tranzacționare care sunt incluși în subsetul de factori de risc modelabili ales de instituție în conformitate cu articolul 325bd alineatul (1) litera (a) decât în scopul determinării PEStRS pentru toate birourile de tranzacționare pentru care instituțiilor le-a fost acordată aprobarea menționată la alineatul (1).

(7)  Pentru modificarea semnificativă a utilizării modelelor interne pentru care o instituție a primit aprobare, pentru extinderea sferei de utilizare a modelelor interne pentru care instituția a primit aprobare, precum și pentru modificarea semnificativă a subsetului de factori de risc modelabili ales de instituție menționat la articolul 325bd alineatul (2) este necesară o aprobare separată din partea autorităților competente ale instituției.

Instituțiile notifică autorităților competente toate celelalte extinderi și modificări ale utilizării modelelor interne pentru care instituția a primit aprobare.

(8)  ABE elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare care să specifice următoarele:

(a)  condițiile de evaluare a caracterului semnificativ al extinderilor și modificărilor utilizării modelelor interne și al modificărilor subsetului de factori de risc modelabili menționat la articolul 325bd;

(b)  metodologia de evaluare pe baza căreia autoritățile competente verifică conformitatea unei instituții cu cerințele prevăzute la articolele 325bi-370;

ABE prezintă Comisiei aceste proiecte de standarde tehnice de reglementare în termen de [doi ani de la data intrării în vigoare a prezentului regulament].

Competența de a adopta standardele tehnice de reglementare menționate la primul paragraf este delegată Comisiei în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.

Articolul 325bbCerințe de fonduri proprii în cazul utilizării unor modele interne

(1)  O instituție care utilizează un model intern calculează cerințele de fonduri proprii pentru portofoliul cuprinzând toate pozițiile atribuite birourilor de tranzacționare pentru care instituția a primit aprobarea prevăzută la articolul 325ba alineatul (1) ca sumă a următoarelor elemente:

(a)  cea mai mare dintre următoarele valori:

(i)  măsura riscului pentru deficitele preconizate din ziua anterioară a instituției, calculată în conformitate cu articolul 325bc (ESt-1);

(ii)  o medie a nivelurilor zilnice ale măsurii riscului pentru deficitele preconizate calculată conform articolului 325bc pentru fiecare dintre cele șaizeci de zile lucrătoare anterioare (ESavg), înmulțită cu factorul de multiplicare (mc) în conformitate cu articolul 325bg;

(b)  cea mai mare dintre următoarele valori:

(i)  măsura riscului pentru scenarii de criză din ziua anterioară a instituției, calculată în conformitate cu secțiunea 5 din prezentul titlu (SSt-1);

(ii)  o medie a nivelurilor zilnice ale măsurii riscului pentru scenarii de criză calculată în conformitate cu secțiunea 5 din prezentul titlu pentru fiecare dintre cele șaizeci de zile lucrătoare anterioare (SSavg).

(2)  Instituțiile care dețin poziții pe instrumente de datorie și de capital tranzacționate care sunt incluse în domeniul de aplicare al modelului intern pentru riscul de nerambursare și sunt atribuite birourilor de tranzacționare menționate la alineatul (1) trebuie să îndeplinească o cerință suplimentară de fonduri proprii exprimată ca fiind cea mai mare dintre următoarele valori:

(a)  cea mai recentă cerință de fonduri proprii pentru riscul de nerambursare calculată în conformitate cu secțiunea 3;

(b)  media valorii menționate la litera (a) în cursul celor 12 săptămâni anterioare.

Secțiunea 2Cerințe generale

Articolul 325bcMăsura riscului pentru deficitele preconizate

(1)  Instituțiile calculează măsura riscului pentru deficitele preconizate «ESt» menționată la articolul 325bb alineatul (1) litera (a) pentru orice dată «t» și orice portofoliu de poziții din portofoliul de tranzacționare după cum urmează:

unde:

i  =   indicele care desemnează cele cinci categorii generale de factori de risc enumerate în tabelul 13 prima coloană de la articolul 325be;

UESt    =  măsura deficitelor preconizate nerestricționată se calculează după cum urmează:

UESti   =   măsura deficitelor preconizate nerestricționată pentru categoria generală de factori de risc «i», calculată după cum urmează:

ρ     =  factorul de corelare impus de autoritățile de supraveghere pentru toate categoriile generale de risc; ρ = 50%;

PEStRS  =  numărul parțial al deficitelor preconizate care se calculează pentru toate pozițiile din portofoliu în conformitate cu articolul 325bd alineatul (2);

PEStRC   =   numărul parțial al deficitelor preconizate care se calculează pentru toate pozițiile din portofoliu în conformitate cu articolul 325bd alineatul (3);

PEStFC   =   numărul parțial al deficitelor preconizate care se calculează pentru toate pozițiile din portofoliu în conformitate cu articolul 325bd alineatul (4);

PEStRS,i   =  numărul parțial al deficitelor preconizate pentru categoria generală de factori de risc «i» care se calculează pentru toate pozițiile din portofoliu în conformitate cu articolul 325bd alineatul (2);

PEStRC,i   =  numărul parțial al deficitelor preconizate pentru categoria generală de factori de risc «i» care se calculează pentru toate pozițiile din portofoliu în conformitate cu articolul 325bd alineatul (3);

PEStFC,i   =   numărul deficitelor preconizate pentru categoria generală de factori de risc «i» care se calculează pentru toate pozițiile din portofoliu în conformitate cu articolul 325bd alineatul (4).

(2)  Instituțiile nu aplică scenarii ale unor șocuri viitoare setului specific de factori de risc modelabili aplicabil fiecărui număr parțial al deficitelor preconizate, astfel cum se prevede la articolul 325bd, decât atunci când determină fiecare număr parțial al deficitelor preconizate pentru calcularea măsurii riscului pentru deficitele preconizate în conformitate cu alineatul (1).

(3)  În cazul în care cel puțin o tranzacție din portofoliu are cel puțin un factor de risc modelabil care a fost încadrat în categoria generală de risc «i» în conformitate cu articolul 325be, instituțiile calculează măsura riscului pentru deficitele preconizate nerestricționată pentru categoria generală de factori de risc «i» și o includ în formula măsurii riscului pentru deficitele preconizate menționată la alineatul (2).

Articolul 325bdCalcularea numărului parțial al deficitelor preconizate

(1)  Instituțiile calculează toate numerele parțiale ale deficitelor preconizate menționate la articolul 325bc alineatul (1) după cum urmează:

(a)  calcule zilnice ale numerelor parțiale ale deficitelor preconizate;

(b)  un interval de încredere unilateral la 97,5 de centile;

(c)  pentru un anumit portofoliu de poziții din portofoliul de tranzacționare, instituțiile calculează numărul parțial al deficitelor preconizate la momentul «t» în conformitate cu următoarea formulă:

j      =   indicele care desemnează cele cinci orizonturi de lichiditate enumerate în prima coloană din tabelul 1;

LHj      =  lungimea orizonturilor de lichiditate j astfel cum este exprimată în zile în tabelul 1;

T      =  orizontul de timp de bază, unde T = 10 zile;

PESt(T)   =   numărul parțial al deficitelor preconizate determinat prin aplicarea scenariilor unor șocuri viitoare cu un orizont de timp de 10 zile numai setului specific de factori de risc modelabili aferenți pozițiilor din portofoliu prevăzut la alineatele (2), (3) și (4) pentru fiecare număr parțial al deficitelor preconizate menționat la articolul 325bc alineatul (2).

PESt(T, j)   =   numărul parțial al deficitelor preconizate determinat prin aplicarea scenariilor unor șocuri viitoare cu un orizont de timp de 10 zile numai setului specific de factori de risc modelabili aferenți pozițiilor din portofoliu prevăzut la alineatele (2), (3) și (4) pentru fiecare număr parțial al deficitelor preconizate menționat la articolul 325bc alineatul (2) și pentru care orizontul de lichiditate efectiv, determinat în conformitate cu articolul 325be alineatul (2) este mai mare sau egal cu LHj.

Tabelul 1

Orizontul de lichiditate

j

Lungimea orizontului de lichiditate j

(în zile)

1

10

2

20

3

40

4

60

5

120

(2)  În scopul calculării numerelor parțiale ale deficitelor preconizate PEStRS și PEStRS,i menționate la articolul 325bc alineatul (2), instituțiile trebuie să îndeplinească, în plus față de cerințele stabilite la alineatul (1), următoarele cerințe:

(a)  la calcularea PEStRS, instituțiile aplică scenarii ale unor șocuri viitoare numai unui subset de factori de risc modelabili aferenți pozițiilor din portofoliu care a fost ales de instituții, într-un mod pe care autoritățile competente îl consideră satisfăcător, astfel încât următoarea condiție să fie îndeplinită la momentul t, suma fiind calculată pentru cele 60 de zile lucrătoare anterioare:

O instituție care nu mai îndeplinește cerința prevăzută la primul paragraf de la prezenta literă notifică imediat acest fapt autorităților competente și actualizează subsetul de factori de risc modelabili în termen de două săptămâni astfel încât să îndeplinească cerința respectivă. În cazul în care, după două săptămâni, instituția nu a îndeplinit această cerință, aceasta revine la abordarea prevăzută în capitolul 1a pentru a calcula cerințele de fonduri proprii pentru riscurile de piață pentru anumite birouri de tranzacționare, până în momentul în care poate demonstra autorității competente că îndeplinește cerința prevăzută la primul paragraf de la prezenta literă;

(b)  la calcularea PEStRS,i, instituțiile aplică scenarii ale unor șocuri viitoare numai subsetului de factori de risc modelabili aferenți pozițiilor din portofoliu ales de instituție în sensul literei (a) și care au fost încadrați în categoria generală de factori de risc i în conformitate cu articolul 325be;

(c)  datele de intrare utilizate pentru a determina scenariile unor șocuri viitoare aplicate factorilor de risc modelabili menționați la literele (a) și (b) sunt calibrate în raport cu datele istorice dintr-o perioadă continuă de 12 luni de criză financiară care este identificată de instituție pentru a maximiza valoarea PEStRS. Instituțiile reexaminează identificarea acestei perioade de criză cel puțin lunar și notifică rezultatele acestei reexaminări autorităților competente.În scopul identificării perioadei de criză respective, instituțiile utilizează o perioadă de observație care începe cel târziu la 1 ianuarie 2007, într-un mod pe care autoritățile competente îl consideră satisfăcător.

(d)  Datele de intrare pentru model aferente PEStRS,i sunt calibrate în raport cu perioada de criză de 12 luni care a fost identificată de către instituție în sensul literei (c).

(3)  În scopul calculării numerelor parțiale ale deficitelor preconizate PEStRC și PEStRC,i menționate la articolul 325bc alineatul (2), instituțiile trebuie să îndeplinească, în plus față de cerințele stabilite la alineatul (1), următoarele cerințe:

(a)  la calcularea PEStRC, instituțiile aplică scenarii ale unor șocuri viitoare numai subsetului de factori de risc modelabili aferenți pozițiilor din portofoliu menționat la alineatul 3 litera (a);

(b)  la calcularea PEStRC,i, instituțiile aplică scenarii ale unor șocuri viitoare numai subsetului de factori de risc modelabili aferenți pozițiilor din portofoliu menționat la alineatul 3 litera (b);

(c)  datele de intrare utilizate pentru a determina scenariile unor șocuri viitoare aplicate factorilor de risc modelabili menționați la literele (a) și (b) sunt calibrate în raport cu datele istorice din perioada de 12 luni anterioară. Aceste date se actualizează cel puțin o dată pe lună.

(4)  În scopul calculării numerelor parțiale ale deficitelor preconizate PEStFC și PEStFC,i menționate la articolul 325bc alineatul (2), instituțiile trebuie să îndeplinească, în plus față de cerințele stabilite la alineatul (1), următoarele cerințe:

(a)  la calcularea PEStFC , instituțiile aplică scenarii ale unor șocuri viitoare tuturor factorilor de risc modelabili aferenți pozițiilor din portofoliu;

(b)  la calcularea PEStFC,i, instituțiile aplică scenarii ale unor șocuri viitoare tuturor factorilor de risc modelabili aferenți pozițiilor din portofoliu care au fost încadrați în categoria generală de factori de risc i în conformitate cu articolul 325be;

(c)  datele de intrare utilizate pentru a determina scenariile unor șocuri viitoare aplicate factorilor de risc modelabili menționați la literele (a) și (b) sunt calibrate în raport cu datele istorice din perioada de 12 luni anterioară. Aceste date se actualizează cel puțin o dată pe lună. Atunci când se produce o creștere semnificativă a volatilității prețurilor unui număr semnificativ de factori de risc modelabili aferenți portofoliului unei instituții care nu sunt incluși în subsetul de factori de risc menționat la alineatul 2 litera (a), autoritățile competente pot impune unei instituții să utilizeze datele istorice dintr-o perioadă mai scurtă decât cele 12 luni anterioare, dar această perioadă nu poate fi mai scurtă decât perioada celor 6 luni anterioare. Autoritățile competente notifică ABE orice decizie prin care impun unei instituții să utilizeze datele istorice dintr-o perioadă mai scurtă de 12 luni și își motivează decizia.

(5)  La calcularea unui anumit număr parțial al deficitelor preconizate menționat la articolul 325bc alineatul (2), instituțiile mențin valorile factorilor de risc modelabili pentru care nu au fost obligate, în conformitate cu alineatele (2), (3) și (4), să aplice scenarii ale unor șocuri viitoare pentru acest număr parțial al deficitelor preconizate.

(6)  Prin derogare de la alineatul (1) litera (a), instituțiile pot decide să calculeze săptămânal numerele parțiale ale deficitelor preconizate PEStRS,i, PEStRC,i și PEStFC,i.

Articolul 325beOrizonturi de lichiditate

(1)  Instituțiile încadrează fiecare factor de risc aferent pozițiilor atribuite birourilor de tranzacționare pentru care le-a fost acordată aprobarea menționată la articolul 325ba alineatul (1) sau pentru care aprobarea este în curs de a fi acordată într-una din categoriile generale de factori de risc enumerate în tabelul 2, precum și într-una din subcategoriile generale de factori de risc enumerate în tabelul respectiv.

(2)  Orizontul de lichiditate al unui factor de risc aferent pozițiilor menționate la alineatul (1) este orizontul de lichiditate al subcategoriilor generale de factori de risc corespunzătoare în care acesta a fost încadrat.

(3)  Prin derogare de la alineatul (1), o instituție poate decide ca, pentru un anumit birou de tranzacționare, să înlocuiască orizontul de lichiditate al unei subcategorii generale de risc enumerate în tabelul 2 cu unul dintre orizonturile de lichiditate mai lungi enumerate în tabelul 1. În cazul în care o instituție ia această decizie, orizontul de lichiditate mai lung se aplică tuturor factorilor de risc modelabili aferenți pozițiilor atribuite biroului de tranzacționare respectiv și care sunt încadrați în subcategoria generală de risc respectivă în scopul calculării numerelor parțiale ale deficitelor preconizate în conformitate cu articolul 325bd alineatul (1) litera (c).

O instituție notifică autorităților competente birourile de tranzacționare și subcategoriile generale de risc cărora decide să le aplice tratamentul prevăzut la primul paragraf.

(4)  În scopul calculării numerelor parțiale ale deficitelor preconizate în conformitate cu articolul 325bd alineatul (1) litera (c), orizontul de lichiditate efectiv «EffectiveLH» al unui anumit factor de risc modelabil aferent unei anumite poziții din portofoliul de tranzacționare se calculează după cum urmează:

 

unde:

Mat        =   scadența poziției din portofoliul de tranzacționare;

SubCatLH      =   lungimea orizontului de lichiditate al factorului de risc modelabil, determinată în conformitate cu alineatul (1);

minj {LHj/LHj ≥ Mat}  =   lungimea unuia dintre orizonturile de lichiditate enumerate în tabelul ... care este prima situată peste nivelul scadenței poziției din portofoliul de tranzacționare.

(5)  Perechile de monede care sunt formate din EUR și moneda unui stat membru care participă la cea de a doua etapă a uniunii economice și monetare sunt incluse în subcategoria celor mai lichide perechi de monede din categoria generală de factori de risc «Schimb valutar» din tabelul 2.

(6)  O instituție verifică cel puțin o dată pe lună dacă încadrarea menționată la alineatul (1) este adecvată.

(7)  ABE elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare care detaliază:

(a)  modul în care instituțiile trebuie să încadreze pozițiile din portofoliul de tranzacționare în categoriile generale de factori de risc și în subcategoriile generale de factori de risc în sensul alineatului (1);

(b)  monedele care constituie subcategoria «Cele mai lichide monede» din categoria generală de factori de risc «Rata dobânzii» din tabelul 2;

(c)  perechile de monede care constituie subcategoria «Cele mai lichide perechi de monede» din categoria generală de factori de risc «Schimb valutar» din tabelul 2;

ABE prezintă Comisiei aceste proiecte de standarde tehnice de reglementare în termen de [șase luni de la data intrării în vigoare a prezentului regulament].

Competența de a adopta standardele tehnice de reglementare menționate la primul paragraf este delegată Comisiei în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.”

Tabelul 2

Categorii generale de factori de risc

Subcategorii generale de factori de risc

Orizonturi de lichiditate

Lungimea orizontului de lichiditate (în zile)

Rata dobânzii

Cele mai lichide monede și moneda națională

1

10

Alte monede (excluzând monedele cele mai lichide)

2

20

Volatilitate

4

60

Alte tipuri

4

60

Marjă de credit

Administrația centrală, inclusiv băncile centrale, ale statelor membre ale Uniunii

2

20

Obligațiuni garantate emise de instituțiile de credit stabilite în statele membre ale Uniunii (categoria investment grade)

2

20

Entități suverane (categoria investment grade)

2

20

Entități suverane (randament înalt)

3

40

Societăți (categoria investment grade)

3

40

Societăți (randament înalt)

4

60

Volatilitate

5

120

Alte tipuri

5

120

Titluri de capital

Prețul titlurilor de capital (capitalizare ridicată)

1

10

Prețul titlurilor de capital (capitalizare scăzută)

2

20

Volatilitate (capitalizare ridicată)

2

20

Volatilitate (capitalizare scăzută)

4

60

Alte tipuri

4

60

Schimb valutar

Cele mai lichide perechi de monede

1

10

Alte perechi de monede (excluzând cele mai lichide perechi de monede)

2

20

Volatilitate

3

40

Alte tipuri

3

40

Marfă

Prețul energiei și prețul emisiilor de dioxid de carbon

2

20

Prețul metalelor prețioase și prețul metalelor neferoase

2

20

Prețurile altor mărfuri (excluzând prețul energiei, prețul emisiilor de dioxid de carbon, prețul metalelor prețioase și prețul metalelor neferoase)

4

60

Volatilitatea energiei și volatilitatea emisiilor de dioxid de carbon

4

60

Volatilitatea metalelor prețioase și volatilitatea metalelor neferoase

4

60

Volatilitatea altor mărfuri (excluzând volatilitatea energiei, volatilitatea emisiilor de dioxid de carbon, volatilitatea metalelor prețioase și volatilitatea metalelor neferoase)

5

120

Alte tipuri

5

120

Articolul 325bf Evaluarea gradului în care factorii de risc pot fi modelați

(1)  Instituțiile evaluează lunar gradul în care pot fi modelați toți factorii de risc aferenți pozițiilor atribuite birourilor de tranzacționare pentru care au primit aprobarea menționată la articolul 325ba alineatul (1) sau pentru care aprobarea respectivă este în curs de a fi acordată.

(2)  O instituție consideră că un factor de risc aferent unei poziții din portofoliul de tranzacționare poate fi modelat dacă sunt îndeplinite toate condițiile următoare:

(a)  the institution has identified at least 24 verifiable prices which contained that risk factor over the preceding 12-months period;

(b)  între datele la care s-au înregistrat două observații consecutive de prețuri verificabile identificate de instituție în conformitate cu litera (a) nu a trecut mai mult de o lună;

(c)  între valoarea factorului de risc și fiecare preț verificabil identificat de instituție în conformitate cu litera (a) există o relație clară și aparentă, ceea ce înseamnă că fiecare preț verificabil care este observat pentru o tranzacție ar trebui luat în considerare ca observație pentru toți factorii de risc vizați.

(3)  În sensul alineatului (2), un preț verificabil înseamnă oricare dintre următoarele:

(a)  prețul de piață al unei tranzacții reale la care instituția a fost una dintre părți;

(b)  prețul de piață al unei tranzacții reale care a fost încheiată de părți terțe și pentru care prețul și data tranzacției sunt publice sau au fost puse la dispoziție de o parte terță;

(c)  prețul obținut dintr-o cotație fermă furnizată de o terță parte.

(4)  În sensul alineatului (3) literele (b) și (c), instituțiile pot considera că un preț sau o cotație fermă furnizată de o parte terță reprezintă un preț verificabil, cu condiția ca partea terță să fie de acord să furnizeze autorităților competente, la cerere, elemente de probă cu privire la tranzacție sau o cotație fermă.

Ca elemente de probă, partea terță furnizează detalii privind valoarea tranzacției (necesară pentru a demonstra că tranzacția nu a implicat o sumă neglijabilă) și prețul tranzacției (pentru a evalua „caracterul real” al tranzacțiilor).

(5)  O instituție poate identifica un preț verificabil în sensul alineatului (2) litera (a) pentru mai mult de un factor de risc.

(6)  Instituțiile consideră că factorii de risc sunt modelabili în măsura în care aceștia rezultă dintr-o combinație de factori de risc modelabili.

(7)  În cazul în care o instituție consideră că un factor de risc este modelabil în conformitate cu alineatul (1), instituția poate utiliza alte date decât prețurile verificabile pe care le-a utilizat pentru a dovedi că factorul de risc este modelabil în conformitate cu alineatul (2) pentru a calcula scenariile unor șocuri viitoare aplicate factorului de risc respectiv în scopul calculării numerelor parțiale ale deficitelor preconizate menționate la articolul 365, atât timp cât datele de intrare respective îndeplinesc cerințele relevante prevăzute la articolul 325bd.

(8)  Instituțiile consideră că un factor de risc care nu îndeplinește toate condițiile prevăzute la alineatul (2) nu este modelabil și calculează cerințele de fonduri proprii pentru factorul de risc respectiv în conformitate cu articolul 325bl.

(9)  Instituțiile consideră că factorii de risc nu sunt modelabili dacă aceștia rezultă dintr-o combinație de factori de risc modelabili și de factori de risc nemodelabili.

Instituțiile pot adăuga factori de risc modelabili și pot înlocui factorii de risc nemodelabili cu o bază între acești factori de risc modelabili suplimentari și acești factori de risc nemodelabili. Această bază va fi apoi considerată drept un factor de risc nemodelabil.

(10)  Prin derogare de la alineatul (2), autoritățile competente pot permite unei instituții să considere că un factor de risc care îndeplinește toate condițiile de la alineatul (2) nu este modelabil pentru o perioadă mai mică de un an.

Articolul 325bgCerințe de reglementare privind testarea ex post și factori de multiplicare

(1)  La o anumită dată, biroul de tranzacționare al unei instituții îndeplinește cerințele privind testarea ex post menționate la articolul 325ba alineatul (1) în cazul în care numărul de depășiri, astfel cum este menționat la alineatul (2), înregistrat pentru biroul de tranzacționare respectiv în cea mai recentă perioadă de 250 de zile lucrătoare, nu este mai mare de:

(a)  12 depășiri pentru numărul valorii la risc, calculat la un interval de încredere unilateral de 99 de centile pe baza testării ex post a modificărilor ipotetice ale valorii portofoliului;

(b)  12 depășiri pentru numărul valorii la risc, calculat la un interval de încredere unilateral de 99 de centile pe baza testării ex post a modificărilor efective ale valorii portofoliului;

(c)  30 de depășiri pentru numărul valorii la risc, calculat la un interval de încredere unilateral de 97,5 de centile pe baza testării ex post a modificărilor ipotetice ale valorii portofoliului;

(d)  30 de depășiri pentru numărul valorii la risc, calculat la un interval de încredere unilateral de 97,5 de centile pe baza testării ex post a modificărilor efective ale valorii portofoliului;

(2)  În sensul alineatului (1), instituțiile contabilizează depășirile zilnice pe baza testării ex post a modificărilor ipotetice și efective ale valorii portofoliului alcătuit din toate pozițiile atribuite biroului de tranzacționare. O depășire înseamnă o variație de o zi în valoarea portofoliului respectiv care depășește nivelul valorii la risc aferente, calculată utilizând modelul intern al instituției, în conformitate cu cerințele următoare:

(a)  o perioadă de deținere de o zi;

(b)  factorilor de risc aferenți pozițiilor biroului de tranzacționare menționați la articolul 325bh alineatul (3) care se consideră că sunt modelabili în conformitate cu articolul 325bf li se aplică scenarii ale unor șocuri viitoare;

(c)  datele de intrare utilizate pentru a determina scenariile unor șocuri viitoare aplicate factorilor de risc modelabili sunt calibrate în raport cu datele istorice din perioada de 12 luni anterioară. Aceste date se actualizează cel puțin o dată pe lună;

(d)  cu excepția cazului în care la prezentul articol se prevede altfel, modelul intern al instituției se bazează pe aceleași ipoteze de modelare ca și cele utilizate pentru calcularea măsurii riscului pentru deficitele preconizate menționate la articolul 325bb alineatul (1) litera (a).

(3)  Instituțiile contabilizează depășirile zilnice menționate la alineatul (2) în conformitate cu următoarele:

(a)  efectuarea testării ex post a modificărilor ipotetice ale valorii portofoliului se bazează pe o comparație între valoarea portofoliului la sfârșitul zilei și, presupunând că pozițiile rămân neschimbate, valoarea portofoliului la sfârșitul zilei următoare;

(b)  efectuarea testării ex post a modificărilor efective ale valorii portofoliului se bazează pe o comparație între valoarea portofoliului la sfârșitul zilei și valoarea efectivă a portofoliului la sfârșitul zilei următoare, excluzând taxele, comisioanele și venitul net din dobânzi;

(c)  o depășire se calculează în fiecare zi în care instituția nu este în măsură să evalueze valoarea portofoliului sau să calculeze numărul valorii la risc menționat la alineatul (1);

(4)  O instituție calculează, în conformitate cu alineatele (5) și (6), factorul de multiplicare (mc) menționat la articolul 325bb pentru portofoliul format din toate pozițiile atribuite birourilor de tranzacționare pentru care a primit aprobarea menționată la articolul 325ba alineatul (1). Acest calcul se actualizează cel puțin o dată pe lună.

(5)  Factorul de multiplicare (mc) este reprezentat de suma dintre 1,5 și o majorare cuprinsă între 0 și 0,5, în conformitate cu tabelul 3. În cazul portofoliului menționat la alineatul (4), această majorare se calculează în funcție de numărul de depășiri înregistrate în cea mai recentă perioadă de 250 de zile lucrătoare, astfel cum demonstrează testarea ex post efectuată de către instituție a numărului valorii la risc calculat conform literei (a) de la prezentul alineat, în conformitate cu următoarele:

(a)  o depășire înseamnă o variație de o zi în valoarea portofoliului respectiv care depășește numărul valorii la risc aferente, calculată utilizând modelul intern al instituției, în conformitate cu cerințele următoare:

(i)  o perioadă de deținere de o zi;

(ii)  un interval de încredere unilateral de 99 de centile;

(iii)  factorilor de risc aferenți pozițiilor birourilor de tranzacționare menționați la articolul 325bh alineatul (3) care se consideră că sunt modelabili în conformitate cu articolul 325bf li se aplică scenarii ale unor șocuri viitoare;

(iv)  datele de intrare utilizate pentru a determina scenariile unor șocuri viitoare aplicate factorilor de risc modelabili sunt calibrate în raport cu datele istorice din perioada de 12 luni anterioară. Aceste date se actualizează cel puțin o dată pe lună;

(v)  cu excepția cazului în care la prezentul articol se prevede altfel, modelul intern al instituției se bazează pe aceleași ipoteze de modelare ca și cele utilizate pentru calcularea măsurii riscului pentru deficitele preconizate menționate la articolul 325bb alineatul (1) litera (a);

(b)  numărul de depășiri este egal cu cel mai mare dintre numărul de depășiri calculat pe baza modificărilor ipotetice și numărul de depășiri calculate pe baza modificărilor efective ale valorii portofoliului;

(c)  la calcularea depășirilor zilnice, instituțiile aplică dispozițiile prevăzute la alineatul (3).

Tabelul 3

Număr de depășiri

Majorare

Mai mic de 5

0,00

5

0,20

6

0,26

7

0,33