Procedură : 2017/2253(INI)
Stadiile documentului în şedinţă
Stadii ale documentului : A8-0263/2018

Texte depuse :

A8-0263/2018

Dezbateri :

PV 10/09/2018 - 26
CRE 10/09/2018 - 26

Voturi :

PV 11/09/2018 - 6.9
Explicaţii privind voturile

Texte adoptate :

P8_TA(2018)0326

RAPORT     
PDF 600kWORD 58k
18.7.2018
PE 619.408v03-00 A8-0263/2018

referitor la relațiile dintre UE și țările terțe în ceea ce privește reglementarea și supravegherea serviciilor financiare

(2017/2253(INI))

Comisia pentru afaceri economice și monetare

Raportor: Brian Hayes

PROPUNERE DE REZOLUȚIE A PARLAMENTULUI EUROPEAN
 INFORMAȚII PRIVIND ADOPTAREAÎN COMISIA COMPETENTĂ
 VOT FINAL PRIN APEL NOMINAL ÎN COMISIA COMPETENTĂ

PROPUNERE DE REZOLUȚIE A PARLAMENTULUI EUROPEAN

referitoare la relațiile dintre UE și țările terțe în ceea ce privește reglementarea și supravegherea serviciilor financiare

(2017/2253(INI))

Parlamentul European,

–  având în vedere raportul din 25 februarie 2009 al Grupului de experți la nivel înalt privind supravegherea financiară în UE, prezidat de Jacques de Larosière,

–  având în vedere Rezoluția sa din 11 martie 2014 cu recomandări pentru Comisie referitoare la revizuirea Sistemului European de Supraveghere Financiară (ESFS)(1),

–  având în vedere documentul de lucru al serviciilor Comisiei din 15 mai 2014 intitulat „Economic Review of the Financial Regulation Agenda” (Analiza economică a agendei privind reglementarea sectorului financiar) (SWD(2014)0158),

–  având în vedere Raportul Comisiei din 8 august 2014 privind funcționarea autorităților europene de supraveghere (AES) și a Sistemului european de supraveghere financiară (SESF) (COM(2014)0509),

–  având în vedere Rezoluția sa din 12 aprilie 2016 referitoare la rolul UE în cadrul instituțiilor și organismelor financiare, monetare și de reglementare internaționale(2),

–  având în vedere comunicarea Comisiei din 23 noiembrie 2016 intitulată „Cerere de contribuții – Cadrul de reglementare al UE pentru serviciile financiare” (COM(2016)0855),

–  având în vedere Rezoluția sa din 19 ianuarie 2016 referitoare la bilanțul și la provocările asociate cadrului UE de reglementare a serviciilor financiare: impactul și calea de urmat către un cadru UE de reglementare a sectorului financiar mai eficient și mai eficace și către o Uniune a piețelor de capital(3),

–  având în vedere documentul de lucru al serviciilor Comisiei din 27 februarie 2017 intitulat „EU equivalence decisions in financial services policy: an assessment” (Deciziile de echivalare ale UE în politica în domeniul serviciilor financiare: o evaluare) (SWD(2017)0102),

–  având în vedere Rezoluția sa din 14 martie 2018 referitoare la cadrul viitoarelor relații dintre UE și Regatul Unit(4),

–  având în vedere articolul 52 din Regulamentul său de procedură,

–  având în vedere raportul Comisiei pentru afaceri economice și monetare (A8-0263/2018),

A.  întrucât, după declanșarea crizei financiare, la nivelul UE au fost adoptate peste 40 de acte legislative în domeniul financiar, dintre care 15 includ „dispoziții privind țările terțe”, care conferă Comisiei, în numele UE, competența de a decide în mod unilateral dacă normele de reglementare aplicabile în jurisdicțiile străine pot fi considerate echivalente;

B.  întrucât echivalența și drepturile de „pașaport” sunt concepte net diferite, care implică instituirea unor drepturi și obligații distincte pentru autoritățile de reglementare, supraveghetori, instituțiile financiare și participanții la piață; întrucât deciziile de echivalare nu conferă „drepturi de pașaport” instituțiilor financiare stabilite în țări terțe, deoarece acest concept este strâns legat de piața internă cu cadrul său comun de reglementare, supraveghere, aplicare și judiciar;

C.  întrucât niciun acord comercial încheiat de UE nu a inclus vreodată dispoziții privind accesul transfrontalier reciproc la servicii financiare;

D.  întrucât nu există un cadru unic care să stea la baza deciziilor de echivalare; întrucât fiecare act legislativ instituie un regim specific de echivalare, ce reflectă obiectivele sale de politică; întrucât dispozițiile actuale privind echivalența oferă abordări diferite, care permit o serie de posibile beneficii în funcție de furnizorul de servicii financiare și de piața în care își desfășoară activitatea;

E.  întrucât echivalarea este, printre altele, un instrument de promovare a convergenței internaționale a reglementărilor, care poate contribui la creșterea concurenței pe piața internă a UE într-un mediu concurențial echitabil, prevenind în același timp arbitrajul de reglementare, protejându-i pe consumatori și investitori, menținând stabilitatea financiară a UE și păstrând coerența pieței interne; întrucât echivalarea este, de asemenea, un instrument care asigură un tratament corect și echitabil de reglementare și supraveghere între instituțiile financiare ale UE și instituțiile financiare din țări terțe;

F.  întrucât deciziile de echivalare se bazează pe cadrul de reglementare unic al UE și sunt adoptate pe baza unei evaluări tehnice; întrucât ele ar trebui, cu toate acestea, să facă obiectul unui control mai riguros din partea Parlamentului;

G.  întrucât Comisia descrie echivalența drept instrument-cheie pentru gestionarea eficientă a activității transfrontaliere a actorilor de pe piață într-un mediu prudențial, viabil și sigur, în care jurisdicțiile țărilor terțe aderă, pun în aplicare și respectă strict aceleași standarde ridicate ale măsurilor prudențiale ca UE;

H.  întrucât viitoarea retragere a Regatului Unit din UE ar putea avea un impact semnificativ asupra reglementării și supravegherii serviciilor financiare, având în vedere legătura strânsă care există în prezent între statele membre în acest domeniu; întrucât negocierile privind retragerea Regatului Unit din UE sunt încă în desfășurare;

I.  întrucât, în cazul în care Acordul de retragere, inclusiv perioada de tranziție, este convenit și ratificat, instituțiile financiare vor avea o perioadă mai lungă pentru a se adapta la Brexit; întrucât, în absența unei perioade de tranziție, Comisia și AES trebuie să fie pregătite să protejeze stabilitatea financiară, integritatea pieței interne și autonomia procesului de luare a deciziilor în UE;

J.  întrucât, pentru a asigura stabilitatea financiară a Uniunii, este necesar să se ia în considerare pe deplin interconectarea piețelor țărilor terțe cu piața unică a UE;

K.  întrucât, în Rezoluția sa din 19 ianuarie 2016 referitoare la bilanțul și provocările asociate cadrului UE de reglementare a serviciilor financiare, Parlamentul a invitat Comisia „să propună un cadru consecvent, coerent, transparent și practic care să guverneze procedurile și deciziile referitoare la echivalența regimurilor din țări terțe, ținând seama de concluziile unei analize bazate pe rezultate și de standardele sau acordurile internaționale”,

Relațiile cu țările terțe după declanșarea crizei

1.  constată că, după declanșarea crizei financiare, UE a continuat să își dezvolte cadrul de reglementare în domeniul financiar prin desfășurarea unui amplu proces de reformă și prin punerea în aplicare a standardelor internaționale; salută cooperarea sporită dintre UE și țările terțe în materie de reglementare și supraveghere; recunoaște că această cooperare a ajutat la îmbunătățirea coerenței cadrului mondial de reglementare a sectorului financiar și a contribuit la sporirea rezistenței UE la șocurile care au afectat sistemul financiar mondial;

2.  consideră că UE ar trebui să promoveze realizarea de reforme ale cadrului mondial de reglementare a sectorului financiar menite să reducă riscul sistemic și să consolideze stabilitatea financiară, precum și să contribuie la edificarea unui sistem financiar deschis, integrat, eficient și rezistent, care să ofere un mediu propice pentru creșterea economică sustenabilă și incluzivă, crearea de locuri de muncă și investiții; subliniază că orice cadru de cooperare în materie de reglementare și supraveghere la nivel internațional ar trebui să protejeze stabilitatea financiară în cadrul Uniunii și să respecte regimul său de reglementare și de supraveghere, precum și standardele și aplicarea acestora;

3.  remarcă cu îngrijorare că cooperarea internațională este din ce în ce mai dificilă din cauza diferitelor interese naționale și a tendinței inerente de a transfera riscurile către alte jurisdicții;

Procedurile de echivalare ale UE

4.  observă că mai multe acte legislative ale UE conțin dispoziții specifice privind cooperarea în materie de reglementare cu țările terțe, în legătură cu cooperarea în domeniul supravegherii și cu măsurile prudențiale;

5.  subliniază că acordarea echivalenței este o decizie unilaterală adoptată de UE pe baza standardelor proprii; consideră că, în anumite cazuri specifice, cooperarea internațională poate fi promovată și prin mecanisme de cooperare între UE și țările terțe;

6.  evidențiază că UE ar trebui să încurajeze alte jurisdicții să le acorde acces pe piețele lor financiare participanților la piața UE;

7.  subliniază că, prin relația sa cu țările terțe în domeniul reglementării și supravegherii serviciilor financiare, UE ar trebui să consolideze cooperarea fiscală cu țările terțe, în conformitate cu standardele internaționale și ale UE; consideră că deciziile de echivalare ar trebui să depindă de existența unor norme satisfăcătoare ale țărilor terțe privind combaterea evaziunii fiscale, a fraudei fiscale, a eludării fiscale și a spălării banilor;

8.  recunoaște că regimul de echivalare al UE este parte integrantă a câtorva dintre actele sale legislative de reglementare și de supraveghere a serviciilor financiare și poate oferi mai multe avantaje, cum ar fi: sporirea concurenței, creșterea volumului fluxurilor de capital către UE, sporirea numărului de instrumente și opțiuni de investiții pentru întreprinderile și investitorii din UE, creșterea gradului de protecție a investitorilor și a consumatorilor și stabilitatea financiară;

9.  reiterează faptul că, în majoritatea cazurilor, deciziile de echivalare nu acordă instituțiilor financiare stabilite în țări terțe dreptul de a furniza servicii financiare în întreaga UE; subliniază că, în unele cazuri, ele pot acorda instituțiilor din țări terțe un acces limitat la piața unică pentru anumite produse sau servicii;

10.  evidențiază, în schimb, că „pașaportul UE” acordă întreprinderilor dreptul de a furniza servicii financiare în cadrul SEE, în baza licenței acordate de țara lor de origine și sub supravegherea țării de origine, și că acesta nu este disponibil ca atare pentru instituțiile financiare stabilite în afara statelor SEE, deoarece se bazează pe un set de cerințe prudențiale armonizate în conformitate cu legislația UE și pe recunoașterea reciprocă a licențelor;

11.  subliniază că regimul de echivalare al UE urmărește să promoveze convergența internațională a reglementărilor și să consolideze cooperarea în materie de supraveghere pe baza standardelor UE și internaționale și să asigure egalitatea de tratament între instituțiile financiare din UE și din țările terțe, menținând stabilitatea financiară a UE și protejându-i pe investitori și consumatori;

12.  consideră că, în forma sa actuală, procesul UE de acordare a echivalenței ar avea de câștigat prin creșterea transparenței față de Parlamentul European; este de părere că un cadru structurat, orizontal și practic, însoțit de orientări privind recunoașterea cadrelor de supraveghere din țările terțe și o evaluare detaliată a unor astfel de cadre, ar îmbunătăți transparența;

13.  crede că deciziile de echivalare ar trebui să fie obiective și proporționale și să țină seama de riscuri, menținând standardele ridicate ale reglementărilor UE; în plus, consideră că deciziile de echivalare ar trebui luate în interesul Uniunii, al statelor sale membre și al cetățenilor săi, având în vedere stabilitatea financiară a Uniunii sau a unuia sau mai multora dintre statele sale membre, integritatea pieței, protecția investitorilor și a consumatorilor, precum și funcționarea pieței interne;

14.  consideră că evaluările echivalenței sunt de natură tehnică, dar observă că deciziile de echivalare au o dimensiune politică clară, putând pune în balanță diferitele obiective de politică; insistă asupra faptului că procesul de acordare a echivalenței în domeniul serviciilor financiare unei țări terțe ar trebui să fie supus controlului adecvat al Parlamentului și al Consiliului și că, pentru o mai mare transparență, deciziile de acest tip ar trebui să fie adoptate prin intermediul actelor delegate și, după caz, facilitate de o procedură de exprimare timpurie a lipsei de obiecțiuni;

15.  observă că decizia Comisiei din 21 decembrie 2017 de a acorda echivalență locurilor de tranzacționare a acțiunilor din Elveția ca parte a procedurii de echivalare din cadrul MiFID/MiFIR – pentru un interval limitat la 12 luni, cu posibilitatea unei prelungiri cu condiția înregistrării unor progrese suficiente în elaborarea unui cadru instituțional comun – a avut o dimensiune politică clară;

16.  remarcă faptul că Comisia are dreptul de a retrage deciziile de echivalare, în special în cazul unor divergențe semnificative ale reglementărilor din țările terțe și consideră că Parlamentul ar trebui să fie consultat în mod adecvat, în principiu înainte de adoptarea unei astfel de decizii de retragere; solicită să se introducă proceduri transparente în ceea ce privește adoptarea, retragerea sau suspendarea deciziilor de echivalare;

17.  consideră că ar trebui dezvoltat un cadru coerent pentru supravegherea continuă a unui regim echivalent al unei țări terțe; consideră că autorităților europene de supraveghere (AES) ar trebui să li se confere competențele necesare pentru a consilia Comisia și a analiza evoluțiile în materie de reglementare și supraveghere din țările terțe, având în vedere că astfel de evoluții pot avea un efect asupra Uniunii prin interconectarea sistemului financiar; solicită ca Parlamentul să fie informat cu privire la evaluările permanente ale cadrelor de reglementare și de supraveghere din țările terțe; ia act, în acest sens, de pachetul legislativ privind revizuirea sistemului european de supraveghere financiară, care prevede o monitorizare sporită în urma unei decizii de echivalare, acordând atenție printre altele aspectelor de reglementare, supravegherii și aplicării, precum și situației de pe piața țării terțe;

18.  consideră că, prin intermediul viitorului cadru de echivalare al UE, țările terțe trebuie să informeze AES cu privire la toate evoluțiile naționale în materie de reglementare și că decizia de echivalare ar trebui să implice o bună cooperare în domeniul reglementării și al supravegherii, precum și schimbul de informații; consideră, de asemenea, că țările terțe ar trebui să mențină un dialog strâns cu UE;

19.  invită Comisia să realizeze o evaluare și să prezinte un cadru clar pentru o aplicare transparentă, coerentă și consecventă a procedurilor de echivalare, care să introducă un proces ameliorat pentru stabilirea, evaluarea, suspendarea sau retragerea echivalenței; invită Comisia să analizeze beneficiile introducerii unui proces de cerere de acordare a echivalenței pentru țările terțe;

20.  solicită ca deciziile de echivalare să fie monitorizate în permanență de către AES competentă și ca rezultatele acestor monitorizări să fie făcute publice; subliniază că o astfel de monitorizare ar trebui să vizeze legislația relevantă, practicile de asigurare a aplicării și practicile de supraveghere, precum și modificările legislative și evoluțiile pieței majore din țara terță în cauză; solicită, de asemenea, AES să efectueze evaluări ad hoc ale evoluțiilor din țările terțe pe baza cererilor motivate din partea Parlamentului, a Consiliului și a Comisiei;

21.  invită Comisia să examineze actualul regim de echivalare și să evalueze dacă acesta contribuie la realizarea unor condiții echitabile de concurență între instituțiile financiare din UE și cele din țările terțe, menținând stabilitatea financiară a Uniunii sau a unuia sau mai multora dintre statele sale membre, integritatea pieței, protecția investitorilor și a consumatorilor, precum și funcționarea pieței interne; consideră că această evaluare ar trebui făcută publică, împreună cu eventualele propuneri de îmbunătățire;

22.  invită Comisia să informeze anual Parlamentul European în legătură cu toate deciziile privind echivalența, inclusiv echivalența acordată, suspendată și retrasă, și să explice motivele care stau la baza acestor decizii;

23.  reamintește importanța AES în analizarea și monitorizarea cadrelor de supraveghere și de reglementare din țările terțe și solicită, în acest sens, ca AES relevante să aibă capacitatea și competențele de a colecta, sistematiza și analiza datele; reamintește rolul important pe care îl joacă autoritățile naționale competente în procesul de autorizare pentru instituțiile financiare care doresc să delege o parte din sarcinile lor de administrare a portofoliului sau de gestionare a riscurilor către prestatori de servicii din țări terțe în care se aplică un regim de reglementare comparabil cu cel al UE, precum și importanța convergenței în materie de supraveghere; ia act de revizuirea în curs a AES, în special de propunerile de supraveghere a acordurilor de delegare, externalizare și transfer al riscului încheiate de instituțiile financiare; consideră că AES și autoritățile naționale competente ar trebui să coopereze îndeaproape, pentru a putea realiza schimburi de bune practici și a asigura o punere în aplicare uniformă a cooperării în materie de reglementare și a activităților aferente cu țările terțe;

Rolul UE în stabilirea standardelor mondiale privind reglementarea sectorului financiar

24.  subliniază importanța rolului activ jucat de UE în procesul de stabilire a standardelor mondiale, ca parte a efortului depus pentru a asigura o coerență pe plan mondial în domeniul reglementării sectorului financiar, a maximiza stabilitatea financiară, a reduce riscul sistemic, a-i proteja pe consumatori și investitori, a împiedica apariția lacunelor de reglementare între jurisdicții și a dezvolta un sistem financiar internațional eficient;

25.  solicită implicarea activă a Uniunii și a statelor membre în cadrul organismelor mandatate să stabilească standardele mondiale în domeniul serviciilor financiare; reamintește solicitările adresate Comisiei în raportul său referitor la rolul UE în cadrul instituțiilor și organismelor financiare, monetare și de reglementare internaționale;

26.  solicită totodată ca, în acest scop, modul de funcționare a Forumului UE-SUA de reglementare financiară comună să fie revizuit, pentru a include mai multe reuniuni periodice, în vederea unei coordonări mai frecvente și mai consecvente;

27.  evidențiază faptul că îmbunătățirea relațiilor cu țările terțe în domeniul serviciilor financiare și consolidarea piețelor de capital din UE nu trebuie considerate ca excluzându-se reciproc; subliniază, prin urmare, necesitatea de a realiza progrese în proiectul uniunii piețelor de capital;

o

o  o

28.  încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului și Comisiei.

(1)

Texte adoptate, P7_TA(2014)0202.

(2)

Texte adoptate, P8_TA(2016)0108.

(3)

Texte adoptate, P8_TA(2016)0006.

(4)

Texte adoptate, P8_TA(2018)0069.


INFORMAȚII PRIVIND ADOPTAREAÎN COMISIA COMPETENTĂ

Data adoptării

11.7.2018

 

 

 

Rezultatul votului final

+:

–:

0:

46

4

2

Membri titulari prezenți la votul final

Gerolf Annemans, Burkhard Balz, Pervenche Berès, Esther de Lange, Markus Ferber, Jonás Fernández, Giuseppe Ferrandino, Sven Giegold, Neena Gill, Roberto Gualtieri, Brian Hayes, Petr Ježek, Barbara Kappel, Othmar Karas, Georgios Kyrtsos, Philippe Lamberts, Werner Langen, Olle Ludvigsson, Ivana Maletić, Fulvio Martusciello, Costas Mavrides, Alex Mayer, Bernard Monot, Caroline Nagtegaal, Luděk Niedermayer, Stanisław Ożóg, Dimitrios Papadimoulis, Sirpa Pietikäinen, Dariusz Rosati, Pirkko Ruohonen-Lerner, Anne Sander, Alfred Sant, Martin Schirdewan, Molly Scott Cato, Pedro Silva Pereira, Peter Simon, Theodor Dumitru Stolojan, Paul Tang, Ramon Tremosa i Balcells, Ernest Urtasun, Marco Valli, Miguel Viegas, Jakob von Weizsäcker, Marco Zanni

Membri supleanți prezenți la votul final

Manuel dos Santos, Paloma López Bermejo, Luigi Morgano, Siegfried Mureșan, Joachim Starbatty, Romana Tomc, Lieve Wierinck

Membri supleanți [articolul 200 alineatul (2)] prezenți la votul final

Pilar Ayuso


VOT FINAL PRIN APEL NOMINAL ÎN COMISIA COMPETENTĂ

46

+

ALDE

Petr Ježek, Caroline Nagtegaal, Ramon Tremosa i Balcells, Lieve Wierinck

ECR

Stanisław Ożóg, Pirkko Ruohonen-Lerner, Joachim Starbatty

EFDD

Bernard Monot, Marco Valli

ENF

Barbara Kappel

PPE

Pilar Ayuso, Burkhard Balz, Markus Ferber, Brian Hayes, Othmar Karas, Georgios Kyrtsos, Esther de Lange, Werner Langen, Ivana Maletić, Fulvio Martusciello, Siegfried Mureșan, Luděk Niedermayer, Sirpa Pietikäinen, Dariusz Rosati, Anne Sander, Theodor Dumitru Stolojan, Romana Tomc

S&D

Pervenche Berès, Jonás Fernández, Giuseppe Ferrandino, Neena Gill, Roberto Gualtieri, Olle Ludvigsson, Costas Mavrides, Alex Mayer, Luigi Morgano, Alfred Sant, Manuel dos Santos, Pedro Silva Pereira, Peter Simon, Paul Tang, Jakob von Weizsäcker

Verts/ALE

Sven Giegold, Philippe Lamberts, Molly Scott Cato, Ernest Urtasun

4

-

GUE/NGL

Paloma López Bermejo, Dimitrios Papadimoulis, Martin Schirdewan, Miguel Viegas

2

0

ENF

Gerolf Annemans, Marco Zanni

Legenda simbolurilor utilizate:

+  :  pentru

-  :  împotrivă

0  :  abțineri

Ultima actualizare: 29 august 2018Notă juridică