Procedură : 2018/0043(COD)
Stadiile documentului în şedinţă
Stadii ale documentului : A8-0390/2018

Texte depuse :

A8-0390/2018

Dezbateri :

PV 17/04/2019 - 24
CRE 17/04/2019 - 24

Voturi :

PV 18/04/2019 - 10.12

Texte adoptate :

P8_TA(2019)0432

RAPORT     ***I
PDF 879kWORD 100k
26.11.2018
PE 626.780v02-00 A8-0390/2018

referitor la propunerea de directivă a Parlamentului European și a Consiliului privind emiterea de obligațiuni garantate și supravegherea publică a obligațiunilor garantate și de modificare a Directivei 2009/65/CE și a Directivei 2014/59/UE

(COM(2018)0094 – C8-0113/2018 – 2018/0043(COD))

Comisia pentru afaceri economice și monetare

Raportor: Bernd Lucke

AMENDAMENTE
PROIECT DE REZOLUȚIE LEGISLATIVĂ A PARLAMENTULUI EUROPEAN
 PROCEDURA COMISIEI COMPETENTE
 VOT FINAL PRIN APEL NOMINAL ÎN COMISIA COMPETENTĂ

PROIECT DE REZOLUȚIE LEGISLATIVĂ A PARLAMENTULUI EUROPEAN

referitoare la propunerea de directivă a Parlamentului European și a Consiliului privind emiterea de obligațiuni garantate și supravegherea publică a obligațiunilor garantate și de modificare a Directivei 2009/65/CE și a Directivei 2014/59/UE

(COM(2018)0094 – C8-0113/2018 – 2018/0043(COD))

(Procedura legislativă ordinară: prima lectură)

Parlamentul European,

–  având în vedere propunerea Comisiei prezentată Parlamentului European și Consiliului (COM(2018)0094),

–  având în vedere articolul 294 alineatul (2) și articolele 53 și 114 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în temeiul cărora propunerea a fost prezentată de către Comisie (C8-0113/2018),

–  având în vedere articolul 294 alineatul (3) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

–  având în vedere avizul Băncii Centrale Europene din 22 august 2018(1),

–  având în vedere avizul Comitetului Economic și Social European din 11 iulie 2018(2),

–  având în vedere articolul 59 din Regulamentul său de procedură,

–  având în vedere raportul Comisiei pentru afaceri economice și monetare (A8-0390/2018),

1.  adoptă poziția în primă lectură prezentată în continuare;

2.  solicită Comisiei să îl sesizeze din nou în cazul în care își înlocuiește, își modifică în mod substanțial sau intenționează să-și modifice în mod substanțial propunerea;

3.  încredințează Președintelui sarcina de a transmite Consiliului și Comisiei, precum și parlamentelor naționale poziția Parlamentului.

Amendamentul    1

AMENDAMENTELE PARLAMENTULUI EUROPEAN(3)*

la propunerea Comisiei

---------------------------------------------------------

Propunere de

DIRECTIVĂ A PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI A CONSILIULUI

privind emiterea de obligațiuni garantate și supravegherea publică a obligațiunilor garantate și de modificare a Directivei 2009/65/CE și a Directivei 2014/59/UE

(Text cu relevanță pentru SEE)

PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolele 53 și 114,

având în vedere propunerea Comisiei Europene,

după transmiterea proiectului de act legislativ către parlamentele naționale,

având în vedere avizul Băncii Centrale Europene(4),

având în vedere avizul Comitetului Economic și Social European(5),

hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară,

întrucât:

(1)  Articolul 52 alineatul (4) din Directiva 2009/65/CE a Parlamentului European și a Consiliului(6) prevede cerințe foarte generale cu privire la elementele structurale ale obligațiunilor garantate. Aceste cerințe se limitează la necesitatea ca obligațiunile garantate să fie emise de o instituție de credit care își are sediul social într-un stat membru și face obiectul unei supravegheri publice speciale, precum și unui mecanism cu dublu recurs. Cadrele naționale ale obligațiunilor garantate abordează aceste aspecte, reglementându-le mult mai în detaliu. Cadrele naționale respective conțin și alte dispoziții structurale, mai precis norme privind componența portofoliului de acoperire, criteriile de eligibilitate a activelor, posibilitatea de a pune în comun activele și obligațiile de transparență și de raportare, precum și norme privind minimizarea riscului de lichiditate. Abordările statelor membre în materie de reglementare diferă, de asemenea, în ceea ce privește fondul. În mai multe state membre nu există niciun cadru național specific pentru obligațiunile garantate. În consecință, principalele elemente structurale pe care obligațiunile garantate emise în Uniune trebuie să le respecte nu sunt încă prevăzute în dreptul Uniunii.

(2)  Articolul 129 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 al Parlamentului European și al Consiliului(7) adaugă condiții suplimentare față de cele menționate la articolul 52 alineatul (4) din Directiva 2009/65/CE pentru obținerea tratamentului prudențial preferențial în ceea ce privește cerințele de capital, care permit instituțiilor de credit să dețină mai puțin capital atunci când investesc în obligațiuni garantate decât atunci când investesc în alte active. Deși aceste cerințe suplimentare sporesc gradul de armonizare al obligațiunilor garantate în Uniune, ele servesc scopului specific de a defini condițiile necesare pentru ca investitorii în obligațiuni garantate să poată beneficia de un astfel de tratament preferențial și nu sunt aplicabile în afara cadrului Regulamentului (UE) nr. 575/2013.

(3)  Și alte acte legislative ale Uniunii, inclusiv Regulamentul delegat (UE) 2015/61 al Comisiei(8), Regulamentul delegat (UE) 2015/35 al Comisiei(9) și Directiva 2014/59/UE a Parlamentului European și a Consiliului(10), fac trimitere la definiția prevăzută în Directiva 2009/65/CE ca referință pentru identificarea obligațiunilor garantate care pot beneficia de tratamentul preferențial pe care aceste acte îl instituie pentru investitorii în obligațiuni garantate. Cu toate acestea, textul actelor respective diferă în funcție de scopul și de domeniile lor și, prin urmare, nu există o utilizare consecventă a termenului „obligațiuni garantate”.

(4)  Tratamentul obligațiunilor garantate poate fi considerat ca fiind în linii mari armonizat în ceea ce privește condițiile privind investițiile în obligațiuni garantate. Cu toate acestea, există o lipsă de armonizare la nivelul Uniunii în ceea ce privește condițiile privind emiterea de obligațiuni garantate, ceea ce are cel puțin două consecințe. În primul rând, se acordă un tratament preferențial egal unor instrumente care pot fi diferite în ceea ce privește natura lor, nivelul lor de risc și nivelul protecției investitorilor pe care îl oferă. În al doilea rând, ▌diferențele în ceea ce privește mecanismele de siguranță prevăzute de normele naționale pot crea riscuri pentru stabilitatea financiară în cazul în care obligațiunile garantate, care prezintă niveluri diferite de protecție a investitorilor, pot fi cumpărate ca atare în întreaga Uniune și pot beneficia de tratamentul prudențial preferențial prevăzut în Regulamentul (UE) nr. 575/2013 și în alte acte legislative ale Uniunii.

(5)  Armonizarea anumitor aspecte ale regimurilor naționale, alături de cele mai bune practici identificate, va asigura o dezvoltare armonioasă și continuă a piețelor de obligațiuni garantate care funcționează bine din Uniune și va limita riscurile și vulnerabilitățile potențiale în ceea ce privește stabilitatea financiară. Această armonizare bazată pe principii ar trebui să stabilească o bază comună pentru toate emiterile de obligațiuni garantate din Uniune. Armonizarea prevede obligația tuturor statelor membre de a institui cadre pentru obligațiunile garantate, ceea ce ar urma să contribuie, de asemenea, la facilitarea dezvoltării piețelor de obligațiuni garantate în statele membre în care astfel de piețe nu există în prezent. Aceste piețe ar oferi o sursă de finanțare stabilă pentru instituțiile de credit care, pe această bază, ar fi mai în măsură să ofere credite ipotecare la prețuri accesibile pentru consumatori și întreprinderi și ar pune la dispoziția investitorilor investiții mai sigure.

(6)  Comitetul european pentru risc sistemic („CERS”) a emis o recomandare(11) prin care invita autoritățile naționale competente și Autoritatea Bancară Europeană („ABE”) să identifice cele mai bune practici în ceea ce privește obligațiunile garantate și să încurajeze o armonizare a cadrelor naționale. Acesta recomandă, de asemenea, ca ABE să coordoneze acțiunile întreprinse de către autoritățile naționale de supraveghere, în special în ceea ce privește calitatea și segregarea portofoliilor de acoperire, indisponibilitatea în caz de faliment a obligațiunilor garantate, riscurile aferente activelor și datoriilor care afectează portofoliile de acoperire și furnizarea de informații privind compoziția portofoliilor de acoperire. Recomandarea invită, de asemenea, ABE să monitorizeze pentru o perioadă de doi ani funcționarea pieței obligațiunilor garantate în raport cu cele mai bune practici identificate de ABE, pentru a evalua necesitatea unor măsuri legislative și a raporta această necesitate CERS și Comisiei.

(7)  În decembrie 2013, Comisia a emis o solicitare de aviz adresată ABE în conformitate cu articolul 503 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013.

(8)  Ca răspuns atât la recomandarea CERS din 20 decembrie 2012, cât și la solicitarea de aviz din partea Comisiei din decembrie 2013, ABE a emis un raport la 1 iulie 2014(12). Raportul respectiv recomandă o mai mare convergență a cadrelor legale naționale de reglementare și de supraveghere ale obligațiunilor garantate, pentru a se încuraja și mai mult existența unui tratament unic preferențial privind ponderea de risc aplicat obligațiunilor garantate din Uniune.

(9)  După cum a prevăzut CERS, ABE a monitorizat în continuare, pentru o perioadă de doi ani, funcționarea pieței obligațiunilor garantate în raport cu cele mai bune practici stabilite în recomandarea respectivă. Pe această bază, ABE a emis la 20 decembrie 2016 un al doilea raport privind obligațiunile garantate destinat CERS, Consiliului și Comisiei(13). Raportul a concluzionat că, pentru a se asigura definiții mai uniforme și un tratament mai consecvent în materie de reglementare în ceea ce privește obligațiunile garantate din Uniune, va fi necesară o mai mare armonizare. Raportul a mai concluzionat că armonizarea ar trebui să se bazeze pe piețele din anumite state membre care funcționează bine.

(10)  Obligațiunile garantate sunt emise în mod tradițional de către instituțiile de credit. Natura intrinsecă a instrumentului este de a oferi finanțare pentru împrumuturi, iar una dintre activitățile de bază ale instituțiilor de credit este acordarea de împrumuturi pe scară largă. Prin urmare, legislația Uniunii care acordă un tratament preferențial obligațiunilor garantate prevede obligația ca acestea să fie emise de instituții de credit.

(11)  Prin asigurarea faptului că activitatea de emitere de obligațiuni garantate este rezervată doar instituțiilor de credit se asigură faptul că emitentul are cunoștințele necesare pentru a gestiona riscul de credit aferent împrumuturilor din portofoliul de acoperire. De asemenea, se asigură faptul că emitentul face obiectul cerințelor de capital aflate la baza protecției investitorilor care este prevăzută de mecanismul cu dublu recurs, care acordă investitorilor o creanță atât asupra emitentului de obligațiuni garantate, cât și asupra activelor din portofoliul de acoperire. Limitarea activității de emitere de obligațiuni garantate doar la instituțiile de credit asigură, prin urmare, faptul că obligațiunile garantate rămân un instrument de finanțare sigur și eficient, contribuind astfel la protecția investitorilor și la stabilitatea financiară,  care reprezintă obiective de politică publică importante pentru interesul general. Această abordare ar fi, de asemenea, în concordanță cu abordarea piețelor naționale care funcționează bine, care permit doar instituțiilor de credit să emită obligațiuni garantate.

(12)  Prin urmare, este oportun ca numai instituțiile de credit, astfel cum sunt definite la articolul 4 alineatul (1) punctul 1 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, să poată emite obligațiuni garantate în temeiul dreptului Uniunii. Principalul obiectiv al prezentei directive este de a reglementa condițiile în care respectivele instituții de credit pot emite obligațiuni garantate ca instrument de finanțare, prin stabilirea cerințelor privind aceste produse și a supravegherii specifice a produselor la care acestea sunt supuse, în vederea garantării unui nivel ridicat de protecție a investitorilor.

(13)  Existența unui mecanism cu dublu recurs este un concept și un element esențial din numeroase cadre naționale existente pentru obligațiunile garantate și este, de asemenea, un element central al obligațiunilor garantate astfel cum sunt menționate la articolul 52 alineatul (4) din Directiva 2009/65/CE. Prin urmare, este necesar să se specifice conceptul respectiv, astfel încât să se asigure că investitorii de pe întreg teritoriul Uniunii au o creanță atât asupra emitentului de obligațiuni garantate, cât și asupra activelor din portofoliul de acoperire, în condiții armonizate.

(14)  De asemenea, indisponibilitatea în caz de faliment ar trebui să fie o caracteristică esențială a obligațiunilor garantate, pentru a se asigura faptul că investitorii în obligațiuni garantate sunt plătiți la scadența obligațiunii. Accelerarea automată a plății în caz de neîndeplinire a obligațiilor emitentului poate perturba clasamentul celor care au investit în obligațiuni garantate și, prin urmare, este important să se asigure faptul că investitorii în obligațiuni garantate sunt plătiți în conformitate cu calendarul contractual inclusiv în cazul neîndeplinirii obligațiilor debitorului. Astfel, indisponibilitatea în caz de faliment este direct legată de mecanismul cu dublu recurs și ar trebui ca atare să reprezinte un element esențial al cadrului obligațiunilor garantate.

(15)  O altă caracteristică esențială a cadrelor naționale existente pentru obligațiunile garantate este faptul că activele care servesc drept garanție reală ar trebui să fie de o calitate foarte ridicată, pentru a asigura că valoarea portofoliului de acoperire este suficientă pentru a acoperi obligațiile de plată ale obligațiunilor rămase de rambursat. Astfel de portofolii de acoperire pot consta în expuneri față de autorități cu competențe fiscale sau creanțe garantate cu active fizice de înaltă calitate. Activele de calitate ridicată se caracterizează prin trăsături specifice referitoare la creanța care este garantată și la activul aferent garanției. Prin urmare, este oportun să se definească caracteristicile calitative generale ale portofoliilor de acoperire și ale activelor constituite drept garanții. Activele enumerate la articolul 129 alineatul (1) literele (a)-(g) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 ar trebui să fie considerate eligibile pentru a servi drept garanții reale în portofoliul de acoperire, în contextul unui cadru pentru obligațiunile garantate, la fel ca și împrumuturile ▌către întreprinderi publice care fac obiectul unei supravegheri publice sau al unui rating efectuat de o ECAI desemnată. Alte active de acoperire de calitate la fel de ridicată ar putea fi, de asemenea, considerate eligibile, cu condiția ca acestea să respecte cerințele din prezenta directivă, inclusiv cerințele aplicabile garanțiilor reale care garantează cererea de plată. Statele membre ar trebui, de asemenea, să fie libere să excludă activele în cadrele lor naționale.

(15a)  Instrumentele de datorie acoperite de active strategice importante pentru creștere, inovare și sustenabilitate, care sunt mai riscante decât datoria publică și creditele ipotecare și care nu intră sub incidența prezentei directive, ar trebui să poată să fie eligibile pentru o nouă categorie de instrumente financiare numite titluri garantate europene. De asemenea, este necesar să se stabilească un astfel de cadru pentru a ține seama de particularitățile finanțelor IMM-urilor în cadrul economiei Uniunii. Titlurile garantate europene ar putea reprezenta un instrument suplimentar util de finanțare a economiei reale pentru bănci.

(16)  Obligațiunile garantate au anumite caracteristici structurale care au scopul de a proteja investitorii în orice moment. Aceste caracteristici includ cerința ca investitorii în obligațiuni garantate să aibă o creanță nu numai asupra emitentului, ci și asupra activelor dintr-un portofoliu de acoperire specific. Pentru a asigura faptul că activele respective sunt de calitate ridicată, ar trebui stabilite cerințe specifice privind calitatea activelor care pot fi incluse în portofoliu. Aceste cerințe structurale legate de produs diferă de cerințele prudențiale aplicabile instituțiilor de credit care emit obligațiuni garantate. Cerințele structurale legate de produs nu ar trebui să se concentreze pe asigurarea sănătății prudențiale a instituției emitente, ci să vizeze, mai degrabă, protecția investitorilor, prin impunerea unor cerințe specifice obligațiunii garantate propriu-zise. În plus față de cerința specifică privind utilizarea anumitor active de calitate ridicată în portofoliul de acoperire, este, de asemenea, oportun să se reglementeze cerințele generale privind caracteristicile portofoliului de acoperire, pentru a se consolida și mai mult protecția investitorilor. Respectivele cerințe ar trebui să includă norme specifice care să vizeze protejarea portofoliului de acoperire, inclusiv norme privind segregarea (inclusiv prin intermediul unui vehicul cu scop special) și locul activelor în portofoliul de acoperire, pentru a se asigura un nivel de omogenitate care permite un grad suficient de diversificare a riscurilor în limitele omogenității respective și a se facilita realizarea unei evaluări corecte a riscurilor de către investitor. În acest scop, portofoliile de acoperire ar trebui să fie simple și transparente. În plus, cerințele privind atenuarea riscurilor ar trebui să fie prevăzute în prezenta directivă, fără a aduce atingere dreptului statelor membre de a le completa prin diferite mijloace ▌. Calcularea acoperirii și condițiile în care contractele derivate pot fi incluse în portofoliul de acoperire ar trebui, de asemenea, să fie definite, astfel încât să se asigure faptul că portofoliile de acoperire sunt supuse unor standarde comune de înaltă calitate în întreaga Uniune.

(17)  O serie de state membre au cerut deja ca un monitor al portofoliului de acoperire să îndeplinească sarcini specifice cu privire la calitatea activelor eligibile și să asigure conformitatea cu cerințele naționale privind acoperirea. Prin urmare, în vederea armonizării tratamentului aplicat obligațiunilor garantate în întreaga Uniune, este important ca sarcinile și responsabilitățile monitorului portofoliului de acoperire, în cazul în care cadrul național impune existența unui astfel de monitor, să fie clar definite. Existența unui monitor al portofoliului de acoperire nu elimină responsabilitățile autorităților naționale competente în ceea ce privește supravegherea publică specială.

(18)  Instituțiile de credit mici se confruntă cu dificultăți atunci când emit obligațiuni garantate, întrucât instituirea de programe de obligațiuni garantate implică adesea costuri inițiale ridicate. Lichiditatea este, de asemenea, deosebit de importantă pe piețele obligațiunilor garantate și este determinată, în mare parte, de volumul obligațiunilor garantate rămase de rambursat. Prin urmare, este adecvat să se permită finanțarea în comun de către două sau mai multe instituții de credit, pentru a permite emiterea de obligațiuni garantate de instituțiile de credit mai mici. Acest lucru ar permite punerea în comun a activelor de către mai multe instituții de credit pentru a servi drept garanții reale pentru obligațiunile garantate emise de o singură instituție de credit și ar facilita emiterea de obligațiuni garantate în acele state membre în care nu există în prezent piețe bine dezvoltate. Este important ca cerințele privind utilizarea acordurilor de finanțare comună să asigure faptul că activele vândute sau transferate către instituțiile de credit emitente prin contracte de garanție financiară în conformitate cu Directiva 2002/47/CE îndeplinesc cerințele privind eligibilitatea activelor și segregarea activelor de acoperire prevăzute de dreptul Uniunii.

(20)  Transparența portofoliului de acoperire care garantează obligațiunea garantată este o parte esențială a acestui tip de instrument financiar, dat fiind că îmbunătățește comparabilitatea și le permite investitorilor să efectueze evaluarea necesară a riscurilor. Directiva 2003/71/CE a Parlamentului European și a Consiliului(14) cuprinde norme privind întocmirea, aprobarea și difuzarea prospectului care urmează să fie publicat în cazul unei oferte publice de valori mobiliare sau pentru admiterea valorilor mobiliare la tranzacționarea pe o piață reglementată situată sau operând pe teritoriul unui stat membru. Legiuitorii naționali și participanții de pe piață au dezvoltat de-a lungul timpului mai multe inițiative în ceea ce privește informațiile care trebuie comunicate investitorilor în obligațiuni garantate în vederea completării Directivei 2003/71/CE. Cu toate acestea, este necesar să se specifice, la nivelul Uniunii, care este nivelul comun minim de informații la care investitorii ar trebui să aibă acces înainte sau în momentul achiziționării de obligațiuni garantate. Statele membre ar trebui să aibă posibilitatea de a completa aceste cerințe minime cu dispoziții suplimentare.

(21)  Un element esențial în asigurarea protecției investitorilor în obligațiuni garantate este minimizarea riscului de lichiditate al instrumentului. Acest lucru este esențial pentru a asigura rambursarea în timp util a datoriilor aferente obligațiunii garantate. Prin urmare, este oportun să se introducă o rezervă de lichiditate a portofoliului de acoperire pentru a aborda riscurile aferente deficitelor de lichidități, cum ar fi neconcordanțele în materie de scadențe și de rate ale dobânzii, întreruperea plăților, riscul confuziei între fonduri (commingling), instrumentele financiare derivate și alte datorii operaționale scadente în cadrul programului de obligațiuni garantate. Rezerva de lichiditate pentru portofoliul de acoperire diferă de cerințele generale în materie de lichiditate impuse instituțiilor de credit în conformitate cu alte acte din dreptul Uniunii prin aceea că rezerva de lichiditate este direct legată de portofoliul de acoperire și vizează minimizarea riscurilor de lichiditate specifice acesteia. Pentru a reduce la minimum sarcinile administrative, statele membre ar trebui să poată permite o interacțiune adecvată cu cerințele de lichiditate care sunt stabilite prin alte acte din legislația Uniunii sau din legislațiile naționale și care au scopuri diferite față de cele ale rezervei de lichidități a portofoliului de acoperire. Prin urmare, statele membre ar putea prevedea obligația ca cerința privind rezerva de lichiditate a portofoliului de acoperire să fie aplicabilă numai în cazul în care nicio altă cerință de lichiditate nu este impusă instituției de credit în temeiul legislației Uniunii sau al legislației naționale pe parcursul perioadei acoperite de alte cerințe de acest tip.

(22)  Într-o serie de state membre au fost elaborate structuri inovatoare pentru profilurile de scadență pentru a aborda riscurile de lichiditate potențiale, inclusiv neconcordanțele în materie de scadențe. Aceste structuri includ posibilitatea de a prelungi scadența programată a obligațiunii garantate cu o anumită perioadă de timp sau pentru a permite trecerea directă a fluxurilor de numerar generate de activele din portofoliul de acoperire către deținătorii de obligațiuni garantate. Atunci când oferă o alternativă la insolvență sau rezoluție, prelungirile scadențelor permit instituțiilor de credit să reducă vânzările în regim de urgență și să crească protecția investitorilor. Cu toate acestea, ▌este important să fie definite condițiile în care statele membre pot accepta aceste structuri, astfel încât să se asigure că acestea nu sunt prea complexe ▌. De asemenea, este important să se asigure faptul că nu este la latitudinea exclusivă a instituțiilor de credit să prelungească scadența. Scadența ar trebui să fie prelungită numai atunci când se produc evenimente declanșatoare obiective și clar definite.

(23)  Existența unui cadru al supravegherii publice speciale este un element care definește obligațiunile garantate în conformitate cu articolul 52 alineatul (4) din Directiva 2009/65/CE. Cu toate acestea, directiva nu stabilește natura, conținutul și autoritățile care ar trebui să fie responsabile pentru realizarea acestei supravegheri. Prin urmare, este esențial ca elementele constitutive ale acestei supravegheri publice speciale a obligațiunilor garantate să fie armonizate și ca sarcinile și responsabilitățile autorităților naționale competente care efectuează supravegherea să fie clar stabilite.

(24)  Dat fiind că supravegherea publică a obligațiunilor garantate este distinctă de supravegherea instituțiilor de credit în Uniune, statele membre ar trebui să poată numi alte autorități naționale competente care să îndeplinească aceste roluri de supraveghere decât autoritatea care efectuează supravegherea generală a instituției de credit. Cu toate acestea, pentru a asigura consecvența în exercitarea supravegherii publice a obligațiunilor garantate în întreaga Uniune, este necesar să se prevadă obligația autorităților competente care efectuează supravegherea publică a obligațiunilor garantate de a coopera îndeaproape cu autoritatea competentă care efectuează supravegherea generală a instituțiilor de credit.

(25)  Supravegherea publică a obligațiunilor garantate ar trebui să presupună autorizarea instituțiilor de credit să emită obligațiuni garantate. Întrucât numai instituțiile de credit ar trebui să aibă dreptul să emită obligațiuni garantate, autorizația de a funcționa ca instituție de credit ar trebui să fie o condiție prealabilă pentru acordarea acestui drept. Prezenta directivă ar trebui să includă dispoziții care să reglementeze condițiile în care instituțiile de credit autorizate în temeiul dreptului Uniunii pot obține autorizația în vederea continuării activității de emitere de obligațiuni garantate în cadrul unui program de obligațiuni garantate.

(26)  În ceea ce privește sfera de aplicare a autorizației, un program de obligațiuni garantate constă de regulă într-un portofoliu de acoperire care garantează emisiunile de obligațiuni garantate. Emisiuni diferite [cu numere internaționale de identificare a valorilor mobiliare (ISIN) diferite].

(27)  Pentru a asigura respectarea obligațiilor impuse instituțiilor de credit emitente de obligațiuni garantate și a garanta un tratament și un grad de conformare similare în întreaga Uniune, statele membre ar trebui să aibă obligația de a prevedea sancțiuni administrative și măsuri administrative de alt tip care să fie eficace, proporționale și cu efect de descurajare.

(30)  Pentru a detecta posibilele încălcări ale cerințelor privind emiterea și comercializarea obligațiunilor garantate, autoritățile competente care efectuează supravegherea publică a obligațiunilor garantate ar trebui să aibă competențele de investigare necesare și să dispună de mecanisme eficace pentru a încuraja raportarea încălcărilor potențiale sau efective. Aceste mecanisme nu ar trebui să aducă atingere dreptului la apărare al oricărei persoane sau entități afectate de exercitarea acestor competențe și de utilizarea acestor mecanisme.

(31)  Autoritățile competente care efectuează supravegherea publică a obligațiunilor garantate ar trebui, de asemenea, să aibă competența de a impune sancțiuni administrative și de a adopta măsuri administrative de alt tip pentru a asigura o marjă de acțiune cât mai largă în urma unei încălcări și pentru a contribui la prevenirea altor încălcări, indiferent dacă aceste măsuri sunt considerate sau nu drept sancțiuni administrative sau măsuri administrative de alt tip în temeiul dreptului intern. Statele membre ar trebui să poată dispune sancțiuni suplimentare față de cele prevăzute în prezenta directivă, precum și sancțiuni administrative pecuniare mai mari decât cele prevăzute în prezenta directivă.

(32)  Legislația națională existentă în materie de obligațiuni garantate se caracterizează prin faptul că acestea fac obiectul unor reglementări detaliate la nivel național și al unei supravegheri a emisiunilor și a programelor de obligațiuni garantate menite să asigure faptul că drepturile investitorilor în ceea ce privește emiterea de obligațiuni garantate sunt protejate în orice moment. Această supraveghere include o monitorizare continuă a caracteristicilor programului, a cerințelor de acoperire și a calității portofoliului de acoperire. Un nivel adecvat de informare a investitorilor cu privire la cadrul de reglementare al emiterii de obligațiuni garantate reprezintă un element esențial al protecției investitorilor. Prin urmare, este oportun să se asigure faptul că autoritățile competente publică informații periodice privind măsurile naționale de transpunere a prezentei directive și modul în care efectuează supravegherea publică a obligațiunilor garantate.

(33)  Obligațiunile garantate sunt în prezent comercializate în Uniune cu denumiri și etichete naționale, unele dintre acestea fiind deja consacrate, iar altele nu.▌Prin urmare, este rezonabil să se permită instituțiilor de credit emitente de obligațiuni garantate din Uniune să utilizeze o etichetă specifică „obligațiuni garantate europene” atunci când vând obligațiuni garantate atât investitorilor din Uniune, cât și celor din țările terțe, cu condiția ca aceste obligațiuni garantate să respecte cerințele stabilite în prezenta directivă. Dacă obligațiunile garantate respectă, de asemenea, cerințele prevăzute la articolul 129 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, ar trebui să li se permită instituțiilor de credit să utilizeze eticheta „obligațiuni garantate europene (premium)”. Eticheta respectivă, care indică o calitate deosebit de ridicată și bine înțeleasă, ar putea fi atractivă chiar și în statele membre cu etichete naționale consacrate. Cele două etichete „obligațiuni garantate europene” permit respectivilor investitori să evalueze calitatea obligațiunilor garantate, ceea ce ar spori atractivitatea lor ca vehicule de investiții atât în interiorul, cât și în afara Uniunii. Cu toate acestea, utilizarea acestor etichete ar trebui să fie facultativă, iar statele membre ar trebui să își poată păstra propriile denumiri și cadre naționale în materie de etichetare, în paralel cu etichetele „obligațiuni garantate europene”.

(34)  Pentru a evalua punerea în aplicare a prezentei directive, Comisia ar trebui să monitorizeze, în strânsă cooperare cu ABE, dezvoltarea obligațiunilor garantate în Uniune și să prezinte un raport Parlamentului European și Consiliului cu privire la nivelul de protecție a investitorilor și la dezvoltarea piețelor obligațiunilor garantate. De asemenea, raportul ar trebui să se concentreze asupra evoluțiilor în ceea ce privește activele folosite ca garanții pentru emiterea de obligațiuni garantate, inclusiv posibilitatea ca statele membre să permită emiterea de obligațiuni garantate în vederea finanțării împrumuturilor către întreprinderi publice.

(35)  Parlamentul European, în rezoluția sa din 4 iulie 2017 intitulată „Calea către un cadru paneuropean pentru obligațiunile garantate”, a subliniat că ar trebui înlăturate barierele în calea accesului pe piață pentru emitenții care provin de pe piețele de obligațiuni garantate în dezvoltare din afara SEE, prin asigurarea unui tratament echitabil pentru obligațiunile garantate provenite de la emitenți din țări terțe, cu condiția ca, în urma unei evaluări cuprinzătoare, efectuate de către o instituție competentă a Uniunii, să se constate că mediul lor juridic, instituțional și de supraveghere este unul echivalent. Principiile esențiale ale legislației Uniunii ar trebui să servească drept valoare de referință potențială pentru piețele obligațiunilor garantate la nivel mondial. Întrucât piețele obligațiunilor garantate se dezvoltă rapid în mai multe țări terțe, este imperativ să se stabilească un regim de echivalență pentru emitenții de obligațiuni garantate și investitorii în obligațiuni garantate din țările terțe fără întârzieri nejustificate. Reducerea barierelor în calea accesului pe piață al emitenților de obligațiuni garantate din țări terțe va crește posibilitățile de alegere ale investitorilor din Uniune și accesul la finanțare pe termen lung și va încuraja o creștere a investițiilor transfrontaliere.▌

(36)  Obligațiunile garantate se caracterizează printr-o scadență de mai mulți ani. Prin urmare, este necesară includerea de măsuri tranzitorii pentru a se asigura că obligațiunile garantate emise deja la [OP: a se introduce data prevăzută la articolul 32 alineatul (1) al doilea paragraf din prezenta directivă] nu sunt afectate.

(37)  Ca o consecință a stabilirii unui cadru uniform pentru obligațiunile garantate, descrierea obligațiunilor garantate de la articolul 52 alineatul (4) din Directiva 2009/65/CE ar trebui să fie modificată. Directiva 2014/59/UE definește obligațiunile garantate prin trimitere la articolul 52 alineatul (4) din Directiva 2009/65/CE și, având în vedere că această descriere este modificată, Directiva 2014/59/UE ar trebui să fie la rândul său modificată. În plus, pentru a evita ca obligațiunile garantate emise în conformitate cu articolul 52 alineatul (4) din Directiva 2009/65/CE înainte de [OP: a se introduce data prevăzută la articolul 32 alineatul (1) al doilea paragraf din prezenta directivă] să fie afectate, aceste obligațiuni garantate ar trebui să continue să fie menționate sau definite ca obligațiuni garantate până la data scadenței lor. Prin urmare, Directivele 2009/65/CE și 2014/59/UE ar trebui modificate în consecință.

(38)  În conformitate cu Declarația politică comună din 28 septembrie 2011 a statelor membre și a Comisiei privind documentele explicative(15), statele membre s-au angajat să însoțească, în cazurile justificate, notificarea măsurilor de transpunere cu unul sau mai multe documente care să explice relația dintre componentele unei directive și părțile corespunzătoare din instrumentele naționale de transpunere. În ceea ce privește prezenta directivă, legiuitorul consideră că transmiterea unor astfel de documente este justificată.

(39)  Dat fiind că obiectivele prezentei directive nu pot fi realizate în mod satisfăcător de către statele membre▌, dar că aceste obiective pot fi realizate mai bine la nivelul Uniunii, având în vedere necesitatea de a dezvolta mai mult piețele de obligațiuni garantate în întreaga Uniune și de a sprijini investițiile transfrontaliere, Uniunea poate adopta măsuri, în conformitate cu principiul subsidiarității, astfel cum se prevede la articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană. În conformitate cu principiul proporționalității stabilit la același articol, prezenta directivă nu depășește ceea ce este necesar pentru realizarea acestor obiective.

(40)  Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor a fost consultată în conformitate cu articolul 28 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 45/2001 al Parlamentului European și al Consiliului(16) și a formulat un aviz la...(17),

ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

TITLUL I OBIECT, DOMENIU DE APLICARE ȘI DEFINIȚII

Articolul 1 Obiect

Prezenta directivă stabilește următoarele norme privind protecția investitorilor în ceea ce privește:

1.  cerințele privind emiterea de obligațiuni garantate;

2.  caracteristicile structurale ale obligațiunilor garantate;

3.  supravegherea publică a obligațiunilor garantate;

4.  cerințele de publicare ▌ în ceea ce privește obligațiunile garantate.

Articolul 2Domeniul de aplicare

Prezenta directivă se aplică obligațiunilor garantate emise de instituțiile de credit stabilite în Uniune.

Articolul 3 Definiții

În sensul prezentei directive se aplică următoarele definiții:

1.  „obligațiune garantată” înseamnă un titlu de creanță emis sub supraveghere publică, în conformitate cu articolul 18, de o instituție de credit sau de o instituție de credit ipotecar specializată și care este un instrument cu dublu recurs, în conformitate cu articolul 4, este indisponibil în caz de faliment, în conformitate cu articolul 5, ale cărui active din portofoliul de acoperire sunt segregate, în conformitate cu articolul 12, și care este garantat cu active eligibile, în conformitate cu articolul 6 sau articolul 6a, după caz;

2.  „program de obligațiuni garantate” înseamnă activele și datoriile menționate la articolul 15, precum și activitățile instituției de credit legate de emiterea de obligațiuni garantate în cadrul autorizației acordate în conformitate cu articolul 19;

3.  „portofoliu de acoperire” înseamnă un set definit în mod clar de active identificabile care garantează obligațiile de plată ale emitentului de obligațiuni garantate până la scadența obligațiunii garantate și sub rezerva unor dispoziții legale care garantează că activele respective vor fi segregate de celelalte active deținute de instituția de credit emitentă de obligațiuni garantate, cel târziu în momentul inițierii procedurii de rezoluție sau de insolvență asupra emitentului de obligațiuni garantate;

4.  „instituție de credit” înseamnă o instituție de credit astfel cum este definită la articolul 4 alineatul (1) punctul 1 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013;

5.  „instituție de credit ipotecar specializată” înseamnă o instituție de credit care:

(a)  finanțează împrumuturi acordate sau creanțe achiziționate prin emiterea de obligațiuni garantate;

(b)  este autorizată prin lege să execute doar credite ipotecare și împrumuturi către sectorul public; și

(c)  nu are dreptul de a atrage depozite, dar poate atrage alte fonduri rambursabile din partea publicului,

fără a aduce atingere activităților auxiliare și suplimentare limitate și prevăzute de legislația națională a statelor membre.

6.  „accelerarea unei obligațiuni garantate” înseamnă o situație în care, în cazul insolvenței sau al rezoluției instituției de credit emitente a obligațiunii garantate, o obligațiune garantată devine imediat exigibilă și trebuie plătită, iar ▌investitorii în obligațiunea garantată au dreptul exigibil de a-și primi plățile mai devreme decât data inițială a scadenței;

7.  „valoare de piață” înseamnă, în ceea ce privește bunurile imobile, valoarea de piață astfel cum este definită la articolul 4 alineatul (1) punctul 76 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013;

8.  „valoare ipotecară” înseamnă, în ceea ce privește bunurile imobile, valoarea ipotecară astfel cum este definită la articolul 4 alineatul (1) punctul 74 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013;

▌ 10.  „activ primar” înseamnă un activ dominant din portofoliul de acoperire care determină natura portofoliului de acoperire;

11.  „activ de înlocuire” înseamnă un activ care contribuie la cerințele de acoperire, dar nu este un activ primar;

12.  „supragarantare” înseamnă nivelul statutar, voluntar sau contractual total al garanțiilor care depășește cerința de acoperire prevăzută la articolul 15, cu excepția altor garanții suplimentare, actuale sau viitoare, care ar putea fi furnizate în conformitate cu reglementările naționale și care ar putea varia în timp;

13.  „cerință de finanțare echivalentă” înseamnă normele care prevăd că fluxurile de lichidități dintre datorii și active care ajung la scadență trebuie să fie corelate prin garantarea faptului că plățile de la debitori sunt primite înainte de efectuarea plăților către investitorii în obligațiuni garantate și că sumele primite de la debitori sunt cel puțin echivalente ca valoare cu plățile care trebuie efectuate către investitorii în obligațiuni garantate;

14.  „ieșiri nete de lichidități” înseamnă toate plățile efectuate într-o anumită perioadă, inclusiv principalul și plăți ale dobânzii, precum și plățile efectuate în cadrul contractelor derivate ale programului de obligațiuni garantate, nete de orice plată primită în aceeași perioadă pentru creanțe legate de activele din portofoliul de acoperire;

15.  „structura de scadență prelungibilă” înseamnă un mecanism care prevede posibilitatea de a prelungi scadența programată a obligațiunilor garantate pentru o anumită perioadă de timp, în cazul în care are loc un factor declanșator specific;

16.  „supravegherea publică a obligațiunilor garantate” înseamnă supravegherea programelor de obligațiuni garantate care asigură respectarea și asigurarea respectării cerințelor aplicabile emiterii de obligațiuni garantate;

17.  „administrator special” înseamnă persoana sau entitatea desemnată să administreze un program de obligațiuni garantate în cazul insolvenței instituției de credit emitente de obligațiuni garantate în cadrul respectivului program;

17a.  „rezoluție” înseamnă măsuri de reorganizare în sensul articolului 2 a șaptea liniuță din Directiva 2001/24/CE.

TITLUL IICARACTERISTICILE STRUCTURALE ALE OBLIGAȚIUNILOR GARANTATE

Capitolul 1Mecanismul cu dublu recurs și indisponibilitatea în caz de faliment

Articolul 4Mecanismul cu dublu recurs

(1)  Statele membre stabilesc norme care acordă investitorilor în obligațiuni garantate următoarele creanțe:

(a)  o creanță asupra instituției de credit care emite obligațiunile garantate;

(b)  în cazul insolvenței sau rezoluției instituției de credit emitente de obligațiuni garantate, o creanță prioritară asupra principalului și asupra oricăror dobânzi acumulate din activele incluse în portofoliul de acoperire;

(c)  în cazul insolvenței instituției de credit emitente de obligațiuni garantate și în eventualitatea în care creanța prioritară menționată la litera (b) nu poate fi satisfăcută în totalitate, o creanță asupra masei bunurilor care face obiectul insolvenței instituției de credit respective, care are rang egal cu creanțele creditorilor chirografari principali ai instituției de credit astfel cum sunt stabilite în conformitate cu legislația națională care reglementează rangul de prioritate în procedurile obișnuite de insolvență.

(2)  Creanțele menționate la alineatul (1) se limitează la obligațiile de plată integrale aferente obligațiunilor garantate.

(3)  În sensul alineatului (1) litera (c), în cazul insolvenței unei instituții de credit ipotecar specializate, statele membre pot prevedea norme pentru a acorda investitorilor în obligațiuni garantate o creanță care are rang superior față de creanțele creditorilor chirografari obișnuiți ai respectivei instituții de credit ipotecar specializate stabilite în conformitate cu legislația națională care reglementează rangul de prioritate al creditorilor în procedurile obișnuite de insolvență, dar un rang inferior față de creanțele altor creditori preferențiali.

Articolul 5 e Indisponibilitatea în caz de faliment a obligațiunilor garantate

Statele membre se asigură că obligațiile de plată aferente obligațiunilor garantate nu fac obiectul accelerării automate în cazul insolvenței sau rezoluției instituției de credit emitente de obligațiuni garantate.

Capitolul 2Portofoliul de acoperire și acoperirea

Secțiunea IActive eligibile

Articolul 6Active

de acoperire pentru obligațiuni garantate (premium)

Statele membre impun obligația ca obligațiunile garantate să fie permanent garantate cu active de acoperire de calitate ridicată. Aceste active includ toate activele menționate ca fiind eligibile la articolul 129 alineatul (1) literele (a)-(g) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013; ▌

Articolul 6aActive de acoperire pentru obligațiunile garantate obișnuite

(1)  Statele membre pot permite emisiunea de obligațiuni garantate cu active de acoperire de calitate ridicată care nu sunt menționate ca fiind eligibile la articolul 129 alineatul (1) literele (a)-(g) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013. În acest caz, statele membre impun obligația ca activele de acoperire să furnizeze instituției de credit emitente de obligațiuni garantate drepturi de creanță asupra unei sume stabilite în mod clar, astfel cum se prevede la alineatul (2) din prezentul articol, și garantate cu active constituite drept garanții reale, astfel cum se prevede la alineatul (3). Statele membre impun, de asemenea, ca alegerea activelor de acoperire să atenueze riscul portofoliului de acoperire, astfel cum se prevede la alineatul (4).

(2)  Statele membre stabilesc norme prin care se asigură că dreptul de creanță menționat la alineatul (1) îndeplinește cerințele legale următoare:

(a)  fiecare creanță este garantată cu active pentru care un registru public înregistrează identitatea deținătorului și drepturile la garanții reale sau care reprezintă un împrumut acordat unei întreprinderi publice în sensul articolului 2 litera (b) din Directiva 2006/111/CE a Comisiei;

(b)  fiecare creanță care nu este un împrumut acordat unei întreprinderi publice în sensul definiției de la articolul 2 litera (b) din Directiva 2006/111/CE a Comisiei este garantată cu o ipotecă constituită legal, un drept asupra activului, un drept de retenție sau o altă garanție, iar fiecare dintre acestea este executoriu (executorie);

(c)  ipotecile, drepturile asupra activului, drepturile de retenție sau alte garanții menționate la litera (b) permit instituției de credit emitente de obligațiuni garantate să primească plata creanței la timp și la un cost rezonabil.

În sensul literelor (a) și (b), statele membre stabilesc norme care garantează depunerea sau înregistrarea promptă a ipotecilor, a drepturilor asupra activului, a drepturilor de retenție sau a altor garanții asupra creanțelor din portofoliul de acoperire.

În sensul literelor (b) și (c), statele membre se asigură că instituțiile de credit emitente de obligațiuni garantate evaluează atât caracterul executoriu al creanțelor, cât și durata preconizată a procedurilor legale înainte de a include astfel de creanțe în portofoliul de acoperire.

(3)  Statele membre stabilesc norme prin care se asigură că activele constituite drept garanții reale menționate la alineatul (1) îndeplinesc una din cerințele următoare:

(a)  pentru activele corporale, se poate determina fie valoarea de piață, fie valoarea ipotecară sau, dacă acest lucru nu este posibil, activul este evaluat pe baza normelor stabilite de statul membru;

(b)  Pentru împrumuturile către o întreprindere publică, întreprinderea respectivă face obiectul supravegherii publice sau expunerea ori contrapartea este evaluată ca fiind din categoria „investment-grade” de către o ECAI desemnată.

În sensul normelor de evaluare a activelor menționate la litera (a), statele membre impun ca activele corporale constituite drept garanții reale să fie evaluate de un evaluator independent care să deține calificările, capacitatea și experiența necesare pentru a efectua evaluarea. În plus, acestea stabilesc o metodologie și un proces de evaluare pentru a genera valori care sunt egale cu sau mai mici decât valoarea de piață sau valoarea ipotecară necunoscută a unui activ în momentul includerii în portofoliul de acoperire.

(4)  Statele membre asigură atenuarea riscurilor menționată la alineatul (1) impunând următoarele cerințe:

(a)  toate garanțiile reale pentru activele din portofoliul de acoperire sunt asigurate în mod corespunzător împotriva riscului de pierdere sau de daune, iar creanța din asigurare face parte din activele de înlocuire din portofoliul de acoperire;

(b)  activele corporale menționate la alineatul (3) litera (a) servesc drept garanție pentru creanțele din portofoliul de acoperire pentru cel mult 70% din valoarea lor; În cazul activelor corporale menționate la articolul 129 alineatul (1) literele (d)-(g) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, procentajul valorii poate fi mai mare, dar nu depășește procentajul maxim aplicabil acelui tip de active în respectivul regulament. Valoarea se determină în conformitate cu normele aplicabile prevăzute la alineatul (3) din prezentul articol în momentul inițial al finanțării împrumuturilor cu obligațiuni garantate;

(c)  împrumuturile către întreprinderi publice menționate la alineatul (3) litera (b) sunt eligibile pentru portofoliul de acoperire la o rată de actualizare aplicabilă valorii lor nominale și care nu depășește

- 80 % din expunere în cazul în care contrapartea face obiectul supravegherii publice;

- 60 % din expunere în cazul în care contrapartea face obiectul unei evaluări de credit de către o ECAI, evaluare care nu scade sub pragul său de calitate adecvată pentru investiții;

(d)  activele din portofoliul de acoperire sunt suficient de granulare pentru a permite diversificarea riscurilor;

(e)  portofoliul de acoperire nu conține concentrări semnificative.

ABE elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare care să precizeze, pentru fiecare clasă de active primare din portofoliul de acoperire:

(a)  numărul minim de active distincte din portofoliul de acoperire care asigură o granularitate suficientă, astfel cum se menționează la primul paragraf litera (d);

(b)  lipsa concentrărilor semnificative, astfel cum se menționează la primul paragraf litera (e), exprimată sub forma unui procentaj din expunerea agregată care nu trebuie depășită de nicio expunere față de un singur debitor;

ABE transmite proiectele respective de standarde de reglementare până la ... [un an de la intrarea în vigoare a prezentei directive].

Comisia este împuternicită să completeze prezenta directivă prin adoptarea standardelor tehnice de reglementare menționate la al doilea paragraf, în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.

Articolul 7Active aflate în afara Uniunii

(1)  Sub rezerva dispozițiilor de la alineatul (2), statele membre pot permite instituțiilor de credit emitente de obligațiuni garantate să includă în portofoliul de acoperire active aflate în afara Uniunii.

(2)  În cazul în care permit includerea prevăzută la alineatul (1), statele membre asigură protecția investitorilor verificând dacă activele situate în afara Uniunii îndeplinesc toate cerințele stabilite la articolul 6 sau la articolul 6 a. Statele membre se asigură că garanția reală oferă un nivel de securitate asemănător cu cel oferit de garanțiile reale deținute în Uniune și realizarea acestor active este executorie din punct de vedere juridic într-un mod similar cu cel al activelor aflate în interiorul Uniunii.

(2a)  Statele membre permit includerea în portofolii de acoperire a activelor situate în afara Uniunii, dar în Spațiul Economic European, cu condiția ca activele respective să îndeplinească cerințele prevăzute la articolul 6 sau la articolul 6a din prezenta directivă.

Articolul 8Structuri intragrup de obligațiuni garantate puse în comun

Statele membre pot stabili norme în ceea ce privește utilizarea, prin intermediul unei tranzacții intragrup, a obligațiunilor garantate emise de o instituție de credit care aparține unui grup („obligațiuni garantate emise la nivel intern”) ca active de acoperire pentru emiterea externă de obligațiuni garantate de către o altă instituție de credit care aparține aceluiași grup („obligațiuni garantate emise la nivel extern”). Statele membre asigură protecția investitorilor incluzând în aceste norme cel puțin următoarele cerințe:

(-a)  obligațiunile garantate emise la nivel intern sunt în conformitate cu prezenta directivă;

(a)  obligațiunile garantate emise la nivel intern sunt vândute instituției de credit care emite obligațiunile garantate emise la nivel extern;

(b)  obligațiunile garantate emise la nivel intern sunt înregistrate în bilanțul instituției de credit care emite obligațiunile garantate emise la nivel extern; ▌;

(ba)  portofoliul de acoperire nu conține obligațiuni garantate emise la nivel intern de diferiți emitenți;

(c)  obligațiunile garantate emise la nivel extern sunt vândute unor investitori în obligațiuni garantate din afara grupului;

(ca)  investitorii în obligațiuni garantate care intenționează să cumpere obligațiuni garantate emise la nivel extern au acces deplin la informațiile destinate investitorilor prevăzute la articolul 14 din prezenta directivă pentru toate obligațiunile garantate emise la nivel intern ale grupului ;

(d)  atât obligațiunile garantate emise la nivel intern, cât și obligațiunile garantate emise la nivel extern se califică pentru nivelul 1 de calitate a creditului menționat în partea a treia titlul II capitolul 2 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 și sunt active eligibile în conformitate cu articolul 6 sau cu articolul 6a.

Articolul 9 Finanțare comună

(1)  ▌Statele membre autorizează finanțarea comună a obligațiunilor garantate de mai multe instituții de credit, cu condiția ca obligațiunea garantată finanțată în comun să fie emisă de o singură instituție de credit („instituția principală”).

Statele membre asigură protecția investitorilor prin stabilirea unor norme care să reglementeze vânzarea sau transferul de împrumuturi și credite ipotecare, drepturi asupra activului, drepturi de retenție sau alte drepturi de garanție comparabile de la instituția de credit care le-a emis către instituția de credit emitentă de obligațiuni garantate, prin intermediul unui contract de garanție reală în conformitate cu Directiva 2002/47/CE. ▌

(2)  Statele membre stabilesc norme de limitare a finanțării comune pentru utilizarea activelor de acoperire eligibile, astfel cum se prevede la articolul 6 sau la articolul 6a, ca active de acoperire în portofoliul de acoperire pentru emisiunea de obligațiuni garantate de către instituția principală. Statele membre asigură că, în cazul insolvenței sau al rezoluției instituției principale, toți investitorii în obligațiuni garantate au acces direct la toate activele din portofoliul de acoperire, astfel cum se prevede la articolul 4 alineatul (1) litera (b), și la o creanță reziduală față de instituția principală, astfel cum se prevede la articolul 4 alineatul (1) litera (c). Statele membre pot stabili norme care să reglementeze creanțele restante ale investitorilor față de instituțiile de credit care au contribuit la finanțarea comună a portofoliului de acoperire, în cazul în care masa bunurilor care face obiectul insolvenței a instituției principale nu este suficientă.

(2a)  Statele membre se asigură că obligațiunile garantate finanțate în comun fac obiectul tuturor normelor aplicabile obligațiunilor garantate și supravegherii publice a obligațiunilor garantate.

Articolul 10Compoziția portofoliului de acoperire

(1)  Statele membre prevăd norme pentru asigurarea unui nivel suficient de omogenitate a activelor din portofoliul de acoperire, astfel încât acestea să fie similare în ceea ce privește tipul de garanție reală care garantează creanțele din portofoliul de acoperire. În ceea ce privește activele menționate la articolul 6, un portofoliu de acoperire este considerat suficient de omogen numai dacă toate activele sale primare aparțin uneia dintre următoarele trei grupe:

– active care sunt în conformitate cu articolul 129 alineatul (1) literele (a)-(c) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013;

– active care sunt în conformitate cu articolul 129 alineatul (1) literele (d)-(f) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013;

– active care sunt în conformitate cu articolul 129 alineatul (1) litera (g) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013.

Statele membre autorizează portofoliile de acoperire omogene separate și multiple pentru o clasă de active primare. Prezentul articol nu se aplică activelor de creditare publică, contractelor derivate sau activelor de înlocuire cuprinse în portofoliul de acoperire.

(2)  ABE monitorizează gama practicilor menționate la alineatul (1) din prezentul articol și, , în conformitate articolul 16 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010, emite orientări privind aplicarea prezentului articol.

Articolul 11 Contractele derivate din portofoliul de acoperire

(1)  Statele membre se asigură că se pot include contractele derivate în portofoliul de acoperire. De asemenea, statele membre se asigură că, atunci când instrumentele financiare derivate fac parte din portofoliul de acoperire, sunt respectate cel puțin următoarele cerințe:

(a)  contractele derivate sunt incluse în portofoliul de acoperire numai în scopul acoperirii riscurilor; evaluarea riscurilor se face pe baza fluxurilor nete de numerar;

(b)  contractele derivate sunt suficient de bine documentate;

(c)  contractele derivate sunt segregate în conformitate cu articolul 12;

(d)  contractele derivate nu pot fi reziliate în cazul insolvenței sau rezoluției instituției de credit emitente de obligațiuni garantate;

(e)  contractele derivate respectă normele stabilite în conformitate cu alineatul (2).

(2)  Pentru a asigura conformitatea cu cerințele menționate la alineatul (1), statele membre stabilesc norme pentru contractele derivate din portofoliul de acoperire, care cuprind cel puțin următoarele elemente:

(a)  criteriile de eligibilitate pentru contrapărțile la operațiunile de acoperire a riscurilor;

(c)  documentația necesară care trebuie furnizată în ceea ce privește contractele derivate.

Articolul 12 Segregarea activelor din portofoliul de acoperire

Statele membre prevăd norme care reglementează segregarea activelor din portofoliul de acoperire. Aceste norme includ următoarele cerințe:

(a)  toate activele din portofoliul de acoperire sunt identificabile în orice moment de către instituția de credit emitentă de obligațiuni garantate;

(b)  segregarea tuturor activelor din portofoliul de acoperire poate fi aplicată cel târziu imediat după insolvența sau rezoluția instituției de credit emitente de obligațiuni garantate;

(c)  toate activele din portofoliul de acoperire sunt protejate împotriva oricărei creanțe a unei părți terțe și nu fac parte din masa bunurilor care face obiectul insolvenței instituției de credit emitente de obligațiuni garantate, până la satisfacerea creanței prioritare prevăzute la articolul 4 alineatul (1) litera (b).

În sensul primului paragraf, activele din portofoliul de acoperire cuprind orice garanții reale primite în legătură cu pozițiile pe contracte derivate.

Articolul 13 Monitorul portofoliului de acoperire

(1)  Statele membre pot prevedea obligația ca o instituție de credit emitentă de obligațiuni garantate să numească un monitor al portofoliului de acoperire care să efectueze monitorizarea continuă a portofoliului de acoperire în ceea ce privește cerințele prevăzute la articolele 6-12 și la articolele 14-17.

(2)  În cazul în care utilizează opțiunea prevăzută la alineatul (1), statele membre stabilesc norme cel puțin cu privire la următoarele aspecte:

(a)  numirea și destituirea monitorului portofoliului de acoperire;

(b)  criteriile de eligibilitate privind monitorul portofoliului de acoperire;

(c)  rolul și sarcinile monitorului portofoliului de acoperire, inclusiv în cazul insolvenței sau rezoluției instituției de credit emitente de obligațiuni garantate;

(d)  obligația de a raporta autorității competente desemnate în temeiul articolului 18 alineatul (2);

(e)  dreptul de acces la informațiile necesare pentru îndeplinirea sarcinilor monitorului portofoliului de acoperire.

(3)  Monitorul portofoliului de acoperire trebuie să acționeze separat și să fie independent de instituția de credit emitentă de obligațiuni garantate și de auditorul respectivei instituții de credit. Totuși, autoritatea competentă desemnată în conformitate cu articolul 18 alineatul (2) poate autoriza, de la caz la caz, instituția de credit care emite obligațiuni garantate să își monitorizeze portofoliul de acoperire.

(4)  În cazul în care recurg la opțiunea prevăzută la alineatul (1), statele membre notifică ABE în acest sens.

Articolul 14 Informații pentru investitori

(1)  Statele membre se asigură că instituția de credit emitentă de obligațiuni garantate oferă informații cu privire la programele de obligațiuni garantate care sunt suficient de detaliate pentru a permite investitorilor să evalueze profilul și riscurile programului respectiv și să își îndeplinească obligația de diligență.

(2)  În sensul alineatului (1), statele membre se asigură că informațiile sunt puse la dispoziția investitorilor cel puțin semestrial și că printre acestea se numără cel puțin următoarele informații privind portofoliul:

(a)  valoarea portofoliului de acoperire și a obligațiunilor garantate rămase de rambursat;

(b)  distribuția geografică și tipul de active din portofoliul de acoperire, cuantumul împrumuturilor acordate și metoda de evaluare;

(c)  detalii cu privire la riscurile legate de ratele dobânzii, monedă, credit, piață și lichiditate;

(d)  structura scadențelor activelor din portofoliul de acoperire și a obligațiunilor garantate, inclusiv o prezentare generală a factorilor de declanșare a prelungirii scadenței, dacă este cazul;

(e)  nivelurile de acoperire obligatorie și disponibilă, inclusiv supragarantarea legală, contractuală și voluntară;

(f)  procentul de împrumuturi care sunt restante de peste nouăzeci de zile.

Statele membre se asigură că informațiile sunt furnizate investitorilor pe bază agregată. ▌

(3)  Statele membre asigură protecția investitorilor impunând obligația instituțiilor de credit emitente de obligațiuni garantate de a publica pe site-ul lor web informații aflate la dispoziția investitorilor în conformitate cu alineatele (1) și (2). Statele membre prevăd că accesul electronic la aceste informații este suficient în sensul prezentului articol.

Secțiunea IICerințe privind acoperirea și lichiditatea

Articolul 15 Cerințe privind acoperirea

(1)  Statele membre asigură protecția investitorilor impunând obligația ca programele de obligațiuni garantate să respecte în orice moment cel puțin următoarele cerințe de acoperire:

(a)  suma tuturor drepturilor de creanță asupra activelor din portofoliul de acoperire este, în orice moment, cel puțin egală cu suma tuturor obligațiilor de plată aferente obligațiunilor garantate corespunzătoare, inclusiv obligațiile de plată a principalului și a oricărei dobânzi acumulate a obligațiunilor garantate rămase de rambursat, precum și costurile legate de întreținerea și administrarea unui program de obligațiuni garantate;

(b)  calculul nivelului de acoperire necesar asigură faptul că:

(i)  cuantumul nominal total al tuturor activelor din portofoliul de acoperire, cu excepția activelor care sunt instrumente financiare derivate, este cel puțin egală cu cuantumul nominal total al obligațiunilor garantate rămase de rambursat („principiul nominal”); și

(ii)  activele și pasivele care rezultă din instrumente derivate sunt evaluate pe baza fluxurilor nete de numerar;

(c)  următoarele active din portofoliul de acoperire contribuie la cerința de acoperire:

(i)  activele primare;

(ii)  activele de înlocuire;

(iii)  activele lichide deținute în conformitate cu articolul 16;

(iv)  plățile în numerar primite din partea contractelor derivate deținute în portofoliul de acoperire;

(v)  supragarantarea statutară;

(d)  în cazul în care se consideră că a survenit o situație de neîndeplinire a obligațiilor de plată în conformitate cu articolul 178 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, creanțele negarantate nu contribuie la acoperire.

În sensul literei (a) de la primul paragraf, statele membre pot autoriza calcularea unei sume forfetare a costurilor legate de întreținerea și administrarea unui program de obligațiuni garantate.

În sensul literei (b) de la primul paragraf, statele membre pot autoriza și alte principii de calcul în măsura în care acestea nu conduc la un nivel de calcul al acoperirii mai ridicat decât cel calculat conform principiului nominal.

(2)  Statele membre se asigură că calculul acoperirii și calculul datoriilor se bazează pe aceeași metodologie.

Articolul 16Cerința privind rezerva de lichiditate din portofoliul de acoperire

(1)  Statele membre asigură protecția investitorilor prin impunerea obligației ca portofoliul de acoperire să dețină în orice moment o rezervă de lichiditate compusă din active lichide disponibile pentru a acoperi ieșirile nete de lichidități ale programului de obligațiuni garantate.

(2)  Rezerva de lichiditate din portofoliul de acoperire acoperă ieșirile nete de lichidități pentru o perioadă de 180 de zile calendaristice, cu excepția perioadelor de criză, astfel cum sunt definite la articolul 3 punctul 11 din Regulamentul delegat (UE) 2015/61.

(3)  Statele membre se asigură că rezerva de lichiditate din portofoliul de acoperire menționată la alineatul (1) constă din următoarele tipuri de active:

(a)  active care se încadrează ca active de nivel 1, de nivel 2A și de nivel 2B în temeiul articolelor 10, 11 și 12 din Regulamentul delegat (UE) 2015/61, evaluate în conformitate cu articolul 9 din respectivul regulament delegat și segregate în conformitate cu articolul 12 din prezenta directivă;

(b)  expuneri față de instituții de credit ▌în conformitate cu articolul 129 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013.

În sensul literei (a) de la primul paragraf, statele membre se asigură că obligațiunile garantate din emisiunea proprie nu pot contribui la rezerva de lichiditate din portofoliul de acoperire.

În sensul literei (b) de la primul paragraf, statele membre se asigură că creanțele negarantate din expunerile aflate în stare de nerambursare în conformitate cu articolul 178 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 nu pot contribui la rezerva de lichiditate din portofoliul de acoperire.

(3a)  Activele lichide din rezerva de lichiditate din portofoliul de acoperire nu contribuie la cerințele de lichiditate prevăzute în Regulamentul delegat (UE) 2015/61.

(4)  Prin derogare de la alineatul (3a), statele membre pot decide că activele lichide cuprinse în rezerva de lichiditate din portofoliul de acoperire care sunt menționate la alineatul (3) litera (a) pot contribui la aceste cerințe de lichiditate astfel cum sunt prevăzute în Regulamentul delegat (UE) 2015/61, până la valoarea ieșirilor nete de lichidități din programul de obligațiuni garantate. Totuși această posibilitate nu aduce atingere cerinței ca activele lichide respective din rezerva de lichiditate din portofoliul de acoperire să fie deținute separat în cadrul programului de obligațiuni garantate și, în cazul rezoluției sau al insolvenței emitentului, să fie separate de activele lichide deținute în scopul îndeplinirii cerințelor de lichiditate prevăzute în Regulamentul delegat (UE) 2015/61.

(5)  Pentru structurile de scadențe prelungibile, statele membre se asigură că cerințele de lichiditate pentru rambursarea principalului sunt actualizate după o posibilă prelungire a scadenței, astfel încât acestea să corespundă întotdeauna nevoilor de plată la momentul ultimei scadențe a principalului.

(6)  Statele membre se asigură că cerințele prevăzute la alineatul (1) nu se aplică obligațiunilor garantate care fac obiectul cerințelor de finanțare echivalentă.

Articolul 17Condiții privind structurile de scadențe prelungibile

(1)  Statele membre pot permite emiterea de obligațiuni garantate cu structuri de scadențe prelungibile în cazul în care protecția investitorilor este asigurată cel puțin de următoarele elemente:

(a)  factorii declanșatori ai prelungirii scadenței sunt specificați în contract sau în statut;

(b)  scadența poate fi prelungită numai în caz de insolvență sau de rezoluție a emitentului și cu aprobarea autorității de supraveghere competente sau în caz de apariție a unor factori financiari declanșatori obiectivi stabiliți de legislația națională;

(c)  informațiile furnizate investitorilor cu privire la structura scadenței sunt suficiente pentru a le da acestora posibilitatea de a determina riscul aferent obligațiunii garantate și includ o descriere detaliată a următoarelor elemente:

(i)  factorul declanșator al prelungirii scadenței;

(ii)  consecințele prelungirilor scadențelor în cazul insolvenței sau rezoluției instituției de credit emitente de obligațiuni garantate;

(iii)  rolul jucat în ceea ce privește prelungirea scadenței de autoritatea competentă desemnată în temeiul articolului 18 alineatul (2) și de administratorul special, dacă este cazul;

(d)  data finală a scadenței obligației garantate poate fi determinată în orice moment;

(e)  prelungirea scadenței nu afectează rangul de prioritate al investitorilor în obligațiuni garantate;

(f)  prelungirea scadenței nu schimbă caracteristicile structurale ale obligațiunilor garantate în ceea ce privește dublul recurs menționat la articolul 4 și indisponibilitatea în caz de faliment menționată la articolul 5.

(1a)  ABE elaborează proiecte de standarde tehnice care detaliază factorii financiari declanșatori obiectivi prevăzuți la alineatul (1) litera (b), inclusiv teste obiective privind astfel de factori declanșatori. ABE transmite proiectele respective de standarde de reglementare până la ... [un an de la intrarea în vigoare a prezentei directive].

Comisia este împuternicită să completeze prezenta directivă prin adoptarea standardelor tehnice de reglementare menționate la al treilea paragraf de la prezentul alineat, în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.

(2)  Statele membre care permit emiterea de obligațiuni garantate cu structuri de scadențe prelungibile informează ABE cu privire la decizia lor.

TITLUL IIISUPRAVEGHEREA PUBLICĂ A OBLIGAȚIUNILOR GARANTATE

Articolul 18Supravegherea publică a obligațiunilor garantate

(1)  Statele membre asigură protecția investitorilor prevăzând obligația ca emiterea de obligațiuni garantate să fie supusă supravegherii publice a obligațiunilor garantate.

(2)  În scopul supravegherii publice a obligațiunilor garantate menționate la alineatul (1), statele membre desemnează una sau mai multe autorități competente. Acestea informează Comisia și ABE cu privire la autoritățile desemnate respective și indică orice separare a funcțiilor și atribuțiilor.

(3)  Statele membre se asigură că autoritățile competente desemnate în temeiul alineatului (2) monitorizează emiterea de obligațiuni garantate pentru a evalua conformitatea cu cerințele stabilite în dispozițiile naționale de transpunere a prezentei directive.

(4)  Statele membre se asigură că instituțiile de credit emitente de obligațiuni garantate înregistrează toate tranzacțiile aferente programului de obligațiuni garantate și dispun de mecanisme adecvate și de sisteme și procese de documentare corespunzătoare.

(5)  În plus, statele membre se asigură că sunt instituite măsuri adecvate pentru a le permite autorităților competente desemnate în temeiul alineatului (2) să obțină informațiile necesare pentru a evalua conformitatea cu cerințele stabilite în dispozițiile naționale de transpunere a prezentei directive, a investiga eventualele încălcări ale acestor cerințe și a impune sancțiuni administrative și măsuri de remediere în conformitate cu dispozițiile naționale de transpunere a articolului 23.

(6)  Statele membre se asigură că autoritățile competente desemnate în temeiul alineatului (2) dispun de cunoștințele de specialitate, resursele, capacitatea operațională, competențele și independența necesare pentru îndeplinirea funcțiilor legate de supravegherea publică a obligațiunilor garantate.

Articolul 19 Autorizația acordată pentru programele de obligațiuni garantate

(1)  Statele membre asigură protecția investitorilor prin impunerea unei autorizații pentru programul de obligațiuni garantate care trebuie obținută înaintea emiterii de obligațiuni garantate în cadrul respectivului program. Statele membre conferă competența de a acorda astfel de autorizații autorităților competente desemnate în temeiul articolului 18 alineatul (2).

(2)  Statele membre stabilesc cerințele pentru acordarea autorizației menționate la alineatul (1), care trebuie să includă cel puțin următoarele elemente:

(a)  un program de activitate adecvat care să prezinte calendarul de emitere a obligațiunilor garantate;

(b)  politici, procese și metodologii adecvate – care să vizeze protecția investitorilor – privind aprobarea, modificarea, reînnoirea și refinanțarea împrumuturilor incluse în portofoliul de acoperire;

(c)  membrii conducerii și ai personalului responsabili de programul de obligațiuni garantate care au calificările și cunoștințele adecvate în ceea ce privește emiterea de obligațiuni garantate și administrarea programului de obligațiuni garantate;

(d)  o structură administrativă a portofoliului de acoperire care să îndeplinească cerințele aplicabile prevăzute de dispozițiile naționale de transpunere a prezentei directive.

Articolul 20 Supravegherea publică a obligațiunilor garantate în cazul insolvenței sau al rezoluției

(1)  În cazul rezoluției unei instituții de credit emitente de obligațiuni garantate, autoritățile competente desemnate în temeiul articolului 18 alineatul (2) cooperează cu autoritatea de rezoluție pentru a garanta că drepturile și interesele investitorilor în obligațiunile garantate sunt conservate, cel puțin prin verificarea gestionării continue și competente a programului de obligațiuni garantate pe durata procesului de rezoluție.

(2)  Statele membre pot prevedea numirea unui administrator special în cazul insolvenței unei instituții de credit emitente de obligațiuni garantate, pentru a garanta că drepturile și interesele investitorilor în obligațiunile garantate sunt conservate, cel puțin prin verificarea gestionării continue și competente a programului de obligațiuni garantate pe durata procesului de insolvență.

În cazul în care utilizează această opțiune, statele membre impun obligația ca autoritățile competente desemnate în temeiul articolului 18 alineatul (2) să trebuiască să aprobe numirea și demiterea administratorului special.

(3)  În cazul în care prevăd numirea unui administrator special în conformitate cu alineatul (2), statele membre adoptă norme care stabilesc atribuțiile și responsabilitățile administratorului special respectiv cel puțin în ceea ce privește următoarele elemente:

(a)  stingerea datoriilor aferente obligațiunilor garantate;

(b)  gestionarea și lichidarea activelor din portofoliul de acoperire, inclusiv transferul acestora împreună cu datoriile aferente obligațiunilor garantate către o altă instituție de credit emitentă de obligațiuni garantate;

(c)  efectuarea demersurilor juridice necesare pentru buna administrare a portofoliului de acoperire, pentru monitorizarea continuă a acoperirii datoriilor aferente obligațiunilor garantate și pentru inițierea de proceduri în vederea recuperării valorii activelor din portofoliul de acoperire și a transferării activelor rămase – după ce toate obligațiile aferente obligațiunilor garantate sunt îndeplinite – către masa bunurilor care face obiectul insolvenței aparținând instituției de credit care a emis obligațiunile garantate.

(4)  Statele membre asigură coordonarea și schimbul de informații în scopul procesului de insolvență sau de rezoluție între autoritățile competente desemnate în temeiul articolului 18 alineatul (2), administratorul special, în cazul în care un astfel de administrator a fost numit, și autoritatea de rezoluție.

Articolul 21 Raportarea destinată autorităților competente

(1)  Statele membre asigură protecția investitorilor impunând obligația ca instituțiile de credit emitente de obligațiuni garantate să raporteze informațiile prevăzute la alineatul (2) cu privire la programele de obligațiuni garantate autorităților competente desemnate în temeiul articolului 18 alineatul (2). Raportarea se efectuează în mod regulat și la cererea autorităților competente. Statele membre stabilesc în mod regulat norme privind frecvența raportării.

(2)  Obligațiile de raportare care urmează să fie stabilite în temeiul alineatului (1) trebuie să prevadă furnizarea de informații cel puțin în ceea ce privește următoarele cerințe privind programul de obligațiuni garantate:

(a)  dublul recurs, în conformitate cu articolul 4;

(b)  indisponibilitatea în caz de faliment a obligațiunii garantate, în conformitate cu articolul 5;

(c)  eligibilitatea activelor și cerințele privind portofoliul de acoperire, în conformitate cu articolele 6 și 11;

(d)  segregarea activelor din portofoliul de acoperire, în conformitate cu articolul 12;

(e)  modul de funcționare a monitorului portofoliului de acoperire, în conformitate cu articolul 13;

(f)  cerințele privind informațiile pentru investitori, în conformitate cu articolul 14;

(g)  cerințele privind acoperirea, în conformitate cu articolul 15;

(h)  rezerva de lichiditate din portofoliul de acoperire, în conformitate cu articolul 16;

(i)  condițiile pentru structurile de scadențe prelungibile, în conformitate cu articolul 17.

(3)  Statele membre prevăd norme privind raportarea efectuată către autoritatea competentă desemnată în conformitate cu articolul 18 alineatul (2) cu privire la cerințele stabilite la alineatul (2) de către instituțiile de credit emitente de obligațiuni garantate, în caz de insolvență sau de rezoluție a instituției de credit emitente de obligațiuni garantate.

Articolul 22 Competențele autorităților competente în scopul supravegherii publice a obligațiunilor garantate

(1)  Statele membre asigură protecția investitorilor conferind autorităților competente desemnate în temeiul articolului 18 alineatul (2) toate competențele de supraveghere, de investigare și de sancționare necesare pentru a-și îndeplini sarcinile de supraveghere publică a obligațiunilor garantate.

(2)  Competențele menționate la alineatul (1) includ următoarele:

(a)  competența de a acorda sau de a refuza autorizațiile prevăzute la articolul 19;

(b)  competența de a revizui cu regularitate programul de obligațiuni garantate pentru a evalua conformarea cu prezenta directivă;

(c)  competența de a efectua inspecții in situ și ex situ;

(d)  competența de a impune sancțiuni administrative și măsuri de remediere în conformitate cu dispozițiile naționale de transpunere a articolului 23;

(e)  competența de a adopta și de a pune în aplicare orientările în materie de supraveghere privind emiterea de obligațiuni garantate.

Articolul 23Sancțiuni administrative și alte măsuri administrative

(1)  Statele membre instituie norme care stabilesc sancțiuni administrative corespunzătoare și alte măsuri administrative aplicabile cel puțin în următoarele situații:

(a)  o instituție de credit a fost autorizată să emită obligațiuni garantate în urma unor declarații false sau a altor mijloace neregulamentare;

(b)  o instituție de credit nu mai îndeplinește condițiile în care a fost acordată o autorizație;

(c)  o instituție de credit emite obligațiuni garantate fără a obține o autorizație în acest sens, în conformitate cu dispozițiile de transpunere a articolului 19;

(d)  o instituție de credit emitentă de obligațiuni garantate nu îndeplinește cerințele stabilite în dispozițiile de transpunere a articolului 4;

(e)  o instituție de credit autorizată să emită obligațiuni garantate emite obligațiuni garantate care nu îndeplinesc cerințele stabilite în dispozițiile de transpunere a articolului 5;

(f)  o instituție de credit autorizată să emită obligațiuni garantate emite obligațiuni garantate care nu sunt garantate în conformitate cu dispozițiile de transpunere a articolului 6 și a articolului 6a;

(g)  o instituție de credit autorizată să emită obligațiuni garantate emite obligațiuni care sunt garantate cu active situate în afara Uniunii, încălcând astfel cerințele prevăzute în dispozițiile de transpunere a articolului 7;

(h)  o instituție de credit autorizată să emită obligațiuni garantate emite obligațiuni garantate în cadrul unei structuri intragrup de obligațiuni garantate puse în comun, încălcând astfel cerințele prevăzute în dispozițiile de transpunere a articolului 8;

(i)  o instituție de credit emitentă de obligațiuni garantate nu îndeplinește condițiile de finanțare comună stabilite în dispozițiile de transpunere a articolului 9;

(j)  o instituție de credit emitentă de obligațiuni garantate nu îndeplinește cerințele privind compoziția portofoliului de acoperire stabilite în dispozițiile de transpunere a articolului 10;

(k)  o instituție de credit emitentă de obligațiuni garantate include contractele derivate în portofoliul de acoperire în alte scopuri decât în scopul acoperirii împotriva riscurilor sau nu îndeplinește cerințele stabilite în dispozițiile de transpunere a articolului 11;

(l)  o instituție de credit emitentă de obligațiuni garantate nu îndeplinește cerințele privind segregarea activelor din portofoliul de acoperire, prevăzută în dispozițiile de transpunere a articolului 12;

(m)  o instituție de credit emitentă de obligațiuni garantate nu raportează informațiile sau furnizează informații incomplete sau inexacte, încălcând astfel dispozițiile de transpunere a articolului 14;

(n)  o instituție de credit emitentă de obligațiuni garantate nu își îndeplinește, în mod repetat sau constant, obligația de a menține o rezervă de lichiditate în portofoliul de acoperire, încălcând astfel dispozițiile de transpunere a articolului 16;

(o)  o instituție de credit emitentă de obligațiuni garantate cu structuri de scadențe prelungibile nu îndeplinește condițiile privind structurile de scadențe prelungibile stabilite în dispozițiile de transpunere a articolului 17;

(p)  o instituție de credit emitentă de obligațiuni garantate nu raportează informațiile sau furnizează informații incomplete sau inexacte aferente obligațiilor, încălcând astfel dispozițiile de transpunere a articolului 21 alineatul (2) literele (a)-(i).

Statele membre pot decide să nu prevadă norme privind sancțiunile administrative sau alte măsuri administrative în cazul încălcărilor care fac obiectul unor sancțiuni penale în temeiul dreptului lor intern. În astfel de cazuri, statele membre comunică Comisiei dispozițiile de drept penal relevante.

(2)  Sancțiunile administrative și celelalte măsuri administrative menționate la alineatul (1) trebuie să fie eficace, proporționale și disuasive▌.

(3)  De asemenea, statele membre se asigură că sancțiunile administrative și măsurile de remediere sunt puse efectiv în aplicare.

Articolul 25Obligații de cooperare

(1)  Statele membre se asigură că autoritățile competente desemnate în temeiul articolului 18 alineatul (2) cooperează îndeaproape cu autoritatea competentă care efectuează supravegherea generală a instituțiilor de credit în conformitate cu legislația relevantă a Uniunii aplicabilă instituțiilor respective.

(2)  În plus, statele membre se asigură că autoritățile competente desemnate în temeiul articolului 18 alineatul (2) cooperează îndeaproape unele cu altele. Această cooperare include furnizarea reciprocă de informații relevante pentru exercitarea atribuțiilor de supraveghere ale celorlalte autorități care decurg din dispozițiile naționale de transpunere a prezentei directive.

(3)  În sensul alineatului (2) a doua teză, statele membre se asigură că autoritățile competente desemnate în temeiul articolului 18 alineatul (2) întreprind următoarele acțiuni:

(a)  comunică toate informațiile relevante la cererea unei alte autorități competente;

(b)  comunică din proprie inițiativă orice informații esențiale altor autorități competente din alte state membre.

(4)  Statele membre se asigură, de asemenea, că autoritățile competente menționate la alineatul (1) cooperează cu ABE în scopul aplicării prezentei directive.

(5)  În sensul prezentului articol, informațiile sunt considerate esențiale în cazul în care pot avea un impact semnificativ asupra evaluării emiterii de obligațiuni garantate într-un alt stat membru.

Articolul 26Cerințe privind furnizarea de informații

(1)  Statele membre se asigură că următoarele informații sunt publicate de autoritățile competente desemnate în temeiul articolului 18 alineatul (2) pe site-ul lor web oficial:

(a)  textele actelor cu putere de lege, ale actelor administrative și ale recomandărilor generale adoptate la nivel național în ceea ce privește emiterea de obligațiuni garantate;

(b)  lista instituțiilor de credit autorizate să emită obligațiuni garantate;

(c)  lista obligațiunilor garantate care au dreptul de a utiliza eticheta „obligațiune garantată europeană” și lista obligațiunilor care au dreptul de a utiliza eticheta „obligațiune garantată europeană (premium)”.

(2)  Informațiile publicate în conformitate cu alineatul (1) trebuie să fie suficiente pentru a permite efectuarea unei comparații relevante între abordările adoptate de autoritățile competente din diferite state membre. Aceste informații trebuie actualizate pentru a ține seama de orice modificări.

(3)  În sensul alineatului (1) literele (b) și (c), autoritățile competente desemnate în temeiul articolului 18 alineatul (2) informează anual ABE cu privire la listele instituțiilor de credit și ale obligațiunilor garantate.

TITLUL IVEtichetarea

Articolul 27Etichetarea

Statele membre se asigură că eticheta „obligațiune garantată europeană” și traducerea acesteia în toate limbile oficiale ale Uniunii este utilizată numai pentru obligațiunile garantate care îndeplinesc condițiile stabilite în dispozițiile de transpunere a prezentei directive.

Statele membre se asigură că eticheta „obligațiune garantată europeană (premium)” și traducerea acesteia în toate limbile oficiale ale Uniunii Europene este utilizată numai pentru obligațiunile garantate care îndeplinesc condițiile stabilite în dispozițiile de transpunere a prezentei directive și care respectă cerințele de eligibilitate de la articolul 129 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013.

TITLUL VMODIFICĂRI ADUSE ALTOR DIRECTIVE

Articolul 28Modificare adusă Directivei 2009/65/CE

Articolul 52 alineatul (4) din Directiva 2009/65/CE se modifică după cum urmează:

1.  primul paragraf se înlocuiește cu următorul text:

„Statele membre pot ridica limita de 5 % prevăzută la alineatul (1) primul paragraf până la maximum 25 %, în cazul în care obligațiunile au fost emise înainte de [OP: a se introduce data prevăzută la articolul 32 alineatul (1) al doilea paragraf din prezenta directivă + 1 zi] și îndeplinesc cerințele stabilite la prezentul alineat, în versiunea aplicabilă la data la care au fost emise, sau în cazul în care obligațiunile se încadrează în definiția obligațiunilor garantate în conformitate cu articolul 3 alineatul (1) din Directiva (UE) 20XX/XX a Parlamentului European și al Consiliului*.

____________________________

*  [OP: [OP: a se introduce trimiterea la Directiva (UE) …/… a Parlamentului European și a Consiliului din … privind emiterea de obligațiuni garantate și supravegherea publică a obligațiunilor garantate și de modificare a Directivei 2009/65/CE și a Directivei 2014/59/UE (JO C […], […], p. […])].”;

2.  al treilea paragraf se elimină.

Articolul 29Modificare adusă Directivei 2014/59/UE

La articolul 2 alineatul (1) din Directiva 2014/59/UE, punctul 96 se înlocuiește cu următorul text:

„(96)  «obligațiune garantată» înseamnă un instrument astfel cum este menționat la articolul 52 alineatul (4) din Directiva 2009/65/CE a Parlamentului European și a Consiliului*, în versiunea aplicabilă la data la care a fost emis, și emis înainte de... [OP: a se introduce data prevăzută la articolul 32 alineatul (1) al doilea paragraf din prezenta directivă + 1 zi] sau o obligațiune garantată, astfel cum este definită la articolul 3 alineatul (1) din Directiva (UE) 20XX/XX a Parlamentului European și al Consiliului**;

__________________________________

*  Directiva 2009/65/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 iulie 2009 de coordonare a actelor cu putere de lege și a actelor administrative privind organismele de plasament colectiv în valori mobiliare (OPCVM) (JO L 302, 17.11.2009, p. 32).

**  [OP: a se introduce trimiterea la Directiva (UE) …/… a Parlamentului European și a Consiliului din … privind emiterea de obligațiuni garantate și supravegherea publică a obligațiunilor garantate și de modificare a Directivei 2009/65/CE și a Directivei 2014/59/UE (JO C […], […], p. […])].”.

TITLUL VIDISPOZIȚII FINALE

Articolul 30Măsuri tranzitorii

Statele membre se asigură că obligațiunile garantate care au fost emise înainte de XX [OP: a se introduce data prevăzută la articolul 32 alineatul (1) al doilea paragraf din prezenta directivă + 1 zi] și care respectă cerințele prevăzute la articolul 52 alineatul (4) din Directiva 2009/65/CE, în versiunea aplicabilă la data la care au fost emise, nu fac obiectul cerințelor prevăzute la articolele 5-12 și la articolele 15, 16, 17 și 19 din prezenta directivă, dar pot fi în continuare denumite obligațiuni garantate în conformitate cu prezenta directivă până la data scadenței acestora.

Primul paragraf de la prezentul articol se aplică, de asemenea, noilor tranșe sau emisiunilor continue dintr-o serie de obligațiuni garantate pentru care data primei emisiuni este anterioară [OP: a se introduce data prevăzută la articolul 32 alineatul (1) al doilea paragraf din prezenta directivă + 1 zi].

Articolul 31

Echivalența

(1)  Comisia este împuternicită să adopte acte delegate pentru a completa prezenta directivă, stabilind că mecanismele juridice, de supraveghere și de aplicare ale unei țări terțe:

(a)  sunt echivalente cu cerințele prevăzute la titlul II și cu competențele în materie de supraveghere și cu sancțiunile prevăzute la titlul III și

(b)  sunt aplicate și se asigură respectarea lor în mod efectiv și echitabil și fără să creeze distorsiuni, pentru a asigura eficacitatea supravegherii și a aplicării normelor în țara terță respectivă.

(2)  În cazul în care Comisia adoptă un act delegat referitor la echivalența cu privire la o țară terță, astfel cum se menționează la alineatul (1) din prezentul articol, se consideră că o obligațiune garantată a îndeplinit cerințele prevăzute la titlul II, în cazul în care emitentul are sediul în țara terță respectivă.

(3)  Comisia, în cooperare cu ABE, monitorizează eficacitatea cerințelor echivalente celor stabilite la titlul II pentru țările terțe cu privire la care a fost adoptat un act delegat și prezintă în mod regulat un raport în acest sens Parlamentului European și Consiliului. În cazul în care raportul subliniază o aplicare insuficientă sau inconsecventă a cerințelor echivalente de către autoritățile țării terțe sau divergențe semnificative în materie de reglementare din partea unei țări terțe, Comisia analizează oportunitatea retragerii recunoașterii echivalenței cadrului juridic în cauză din țara terță. În cazul în care inițiază acțiuni de retragere sau de suspendare a deciziilor privind echivalența, Comisia stabilește o procedură transparentă care reglementează retragerea sau suspendarea deciziilor de echivalență, pentru a oferi siguranță pieței și pentru a sprijini stabilitatea financiară.

Articolul 31aRevizuiri și rapoarte

(1)  Până la... [OP: a se introduce data prevăzută la articolul 32 alineatul (1) al doilea paragraf din prezenta directivă + 3 ani], Comisia, în strânsă cooperare cu ABE, transmite un raport Parlamentului European și Consiliului cu privire la punerea în aplicare a prezentei directive în ceea ce privește nivelul de protecție a investitorilor și evoluțiile în ceea ce privește emiterea de obligațiuni garantate în Uniune, inclusiv:

(a)  evoluțiile în ceea ce privește numărul de autorizații acordate în vederea emiterii de obligațiuni garantate;

(b)  evoluțiile în ceea ce privește numărul de obligațiuni garantate emise în conformitate cu dispozițiile de transpunere a prezentei directive și cu articolul 129 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013;

(c)  evoluțiile în ceea ce privește activele constituite ca garanții reale pentru emiterea de obligațiuni garantate;

(d)  evoluțiile în ceea ce privește nivelul supragarantării;

(e)  investițiile transfrontaliere în obligațiuni garantate, inclusiv investițiile interne și externe dinspre și către țări terțe;

(f)  evoluțiile în ceea ce privește emiterea de obligațiuni garantate cu structuri de scadențe prelungibile;

(g)  o evaluare a funcționării piețelor obligațiunilor garantate și recomandări pentru acțiuni ulterioare.

(2)  Până la ... [doi ani de la data intrării în vigoare a prezentei directive], Comisia, după ce a comandat și a primit un studiu pe această temă și după consultarea ABE și BCE, adoptă un raport de evaluare a riscurilor care decurg din scadențele prelungibile ale obligațiunilor garantate cu astfel de structuri. O atenție deosebită trebuie acordată riscurilor suportate de investitorii care dețin astfel de obligațiuni în perioade de criză. Comisia prezintă Parlamentului European și Consiliului studiul respectiv și raportul său, însoțite, dacă este cazul, de o propunere.

(3)  Până la ... [doi ani de la data intrării în vigoare a prezentei directive], Comisia, după ce a comandat și a primit un studiu pe această temă și după consultarea ABE și BCE, adoptă un raport privind posibilitatea de a introduce un instrument cu dublu recurs numit titlu garantat european. Comisia prezintă Parlamentului European și Consiliului studiul respectiv și raportul său, însoțite, dacă este cazul, de o propunere.

(4)  În sensul alineatului (1), până la... [OP: a se introduce data prevăzută la articolul 32 alineatul (1) al doilea paragraf din prezenta directivă + 2 ani], statele membre transmit Comisiei informații cu privire la literele (a)-(f).

Articolul 32Transpunere

(1)  Statele membre adoptă și publică, până la... [doi ani de la data intrării în vigoare a prezentei directive] actele cu putere de lege și actele administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive. Statele membre comunică de îndată Comisiei textul acestor acte.

Statele membre aplică aceste dispoziții de la... [doi ani de la intrarea în vigoare a prezentei directive].

Atunci când statele membre adoptă aceste acte, ele cuprind o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoțite de o astfel de trimitere la data publicării lor oficiale. Statele membre stabilesc modalitatea de efectuare a acestei trimiteri.

(2)  Comisiei îi sunt comunicate de către statele membre textele principalelor dispoziții de drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.

Articolul 33Intrarea în vigoare

Prezenta directivă intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Articolul 34Destinatari

Prezenta directivă se adresează statelor membre.

Adoptată la Bruxelles,

Pentru Parlamentul European  Pentru Consiliu

Președintele  Președintele

(1)

JO C 382, 23.10.2018, p. 2.

(2)

JO C 367, 23.10.2018, p. 56.

(3)

* Amendamente: textul nou sau modificat este marcat cu caractere cursive aldine; textul eliminat este marcat prin simbolul ▌.

(4)

  JO C 382, 23.10.2018, p. 2.

(5)

  JO C 367, 10.10.2018, p. 56.

(6)

  Directiva 2009/65/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 iulie 2009 de coordonare a actelor cu putere de lege și a actelor administrative privind organismele de plasament colectiv în valori mobiliare (OPCVM) (JO L 302, 17.11.2009, p. 32).

(7)

  Regulamentul (UE) nr. 575/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 26 iunie 2013 privind cerințele prudențiale pentru instituțiile de credit și firmele de investiții și de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012 (JO L 176, 27.6.2013, p. 1).

(8)

  Regulamentul delegat (UE) 2015/61 al Comisiei din 10 octombrie 2014 de completare a Regulamentului (UE) nr. 575/2013 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește cerința de acoperire a necesarului de lichiditate pentru instituțiile de credit (JO L 11, 17.1.2015, p. 1).

(9)

  Regulamentul delegat (UE) 2015/35 al Comisiei din 10 octombrie 2014 de completare a Directivei 2009/138/CE a Parlamentului European și a Consiliului privind accesul la activitate și desfășurarea activității de asigurare și de reasigurare (Solvabilitate II) (JO L 12, 17.1.2015, p. 1)

(10)

  Directiva 2014/59/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 15 mai 2014 de instituire a unui cadru pentru redresarea și rezoluția instituțiilor de credit și a firmelor de investiții și de modificare a Directivei 82/891/CEE a Consiliului și a Directivelor 2001/24/CE, 2002/47/CE, 2004/25/CE, 2005/56/CE, 2007/36/CE, 2011/35/UE, 2012/30/UE și 2013/36/UE și a Regulamentelor (UE) nr. 1093/2010 și (UE) nr. 648/2012 ale Parlamentului European și ale Consiliului (JO L 173, 12.6.2014, p. 190).

(11)

  Recomandarea Comitetului european pentru risc sistemic din 20 decembrie 2012 privind finanțarea instituțiilor de credit (CERS/2012/2) (2013/C 119/01).

(12)

  Raportul ABE referitor la cadrele UE privind obligațiunile garantate și tratamentul privind cerințele de capital („Report on EU Covered Bond Frameworks and Capital Treatment”), 2014.

(13)

  Raportul ABE privind obligațiunile garantate – recomandări privind armonizarea cadrelor pentru obligațiuni garantate în UE (2016), EBA-Op-2016-23.

(14)

  Directiva 2003/71/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 4 noiembrie 2003 privind prospectul care trebuie publicat în cazul unei oferte publice de valori mobiliare sau pentru admiterea valorilor mobiliare la tranzacționare și de modificare a Directivei 2001/34/CE (JO L 345, 31.12.2003, p. 64).

(15)

  JO C 369, 17.12.2011, p. 14.

(16)

  Regulamentul (CE) nr. 45/2001 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 decembrie 2000 privind protecția persoanelor fizice cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal de către instituțiile și organele comunitare și privind libera circulație a acestor date (JO L 8, 12.1.2001, p. 1).

(17)

  [JO C (…).]


PROCEDURA COMISIEI COMPETENTE

Titlu

Obligațiunile garantate și supravegherea publică a obligațiunilor garantate

Referințe

COM(2018)0094 – C8-0113/2018 – 2018/0043(COD)

Data prezentării la PE

7.3.2018

 

 

 

Comisie competentă

Data anunțului în plen

ECON

16.4.2018

 

 

 

Comisii sesizate pentru aviz

Data anunțului în plen

JURI

16.4.2018

 

 

 

Avize care nu au fost emise

Data deciziei

JURI

27.3.2018

 

 

 

Raportori

Data numirii

Bernd Lucke

31.5.2018

 

 

 

Examinare în comisie

10.9.2018

18.10.2018

 

 

Data adoptării

20.11.2018

 

 

 

Rezultatul votului final

+:

–:

0:

34

16

1

Membri titulari prezenți la votul final

Hugues Bayet, Pervenche Berès, David Coburn, Thierry Cornillet, Esther de Lange, Markus Ferber, Jonás Fernández, Giuseppe Ferrandino, Stefan Gehrold, Sven Giegold, Roberto Gualtieri, Brian Hayes, Gunnar Hökmark, Danuta Maria Hübner, Petr Ježek, Barbara Kappel, Wolf Klinz, Georgios Kyrtsos, Philippe Lamberts, Werner Langen, Bernd Lucke, Olle Ludvigsson, Ivana Maletić, Marisa Matias, Costas Mavrides, Alex Mayer, Luděk Niedermayer, Stanisław Ożóg, Dimitrios Papadimoulis, Sirpa Pietikäinen, Dariusz Rosati, Pirkko Ruohonen-Lerner, Anne Sander, Alfred Sant, Pedro Silva Pereira, Paul Tang, Ramon Tremosa i Balcells, Ernest Urtasun, Marco Valli, Tom Vandenkendelaere, Miguel Viegas, Jakob von Weizsäcker

Membri supleanți prezenți la votul final

Andrea Cozzolino, Ashley Fox, Jeppe Kofod, Paloma López Bermejo, Michel Reimon, Joachim Starbatty, Lieve Wierinck

Membri supleanți [articolul 200 alineatul (2)] prezenți la votul final

Pilar Ayuso, Helga Stevens

Data depunerii

26.11.2018


VOT FINAL PRIN APEL NOMINAL ÎN COMISIA COMPETENTĂ

34

+

ALDE

Thierry Cornillet, Petr Ježek, Wolf Klinz, Ramon Tremosa i Balcells, Lieve Wierinck

ECR

Ashley Fox, Bernd Lucke, Stanisław Ożóg, Pirkko Ruohonen-Lerner, Joachim Starbatty, Helga Stevens

ENF

Barbara Kappel

PPE

Pilar Ayuso, Markus Ferber, Stefan Gehrold, Brian Hayes, Gunnar Hökmark, Danuta Maria Hübner, Georgios Kyrtsos, Esther de Lange, Werner Langen, Ivana Maletić, Luděk Niedermayer, Sirpa Pietikäinen, Dariusz Rosati, Anne Sander, Tom Vandenkendelaere

S&D

Jeppe Kofod, Alex Mayer, Jakob von Weizsäcker

VERTS/ALE

Sven Giegold, Philippe Lamberts, Michel Reimon, Ernest Urtasun

16

-

EFDD

David Coburn

GUE/NGL

Paloma López Bermejo, Marisa Matias, Dimitrios Papadimoulis, Miguel Viegas

S&D

Hugues Bayet, Pervenche Berès, Andrea Cozzolino, Jonás Fernández, Giuseppe Ferrandino, Roberto Gualtieri, Olle Ludvigsson, Costas Mavrides, Alfred Sant, Pedro Silva Pereira, Paul Tang

1

0

EFDD

Marco Valli

Legenda simbolurilor utilizate:

+  :  pentru

-  :  împotrivă

0  :  abțineri

Ultima actualizare: 10 decembrie 2018Notă juridică