Procedură : 2018/2113(INI)
Stadiile documentului în şedinţă
Stadii ale documentului : A8-0033/2019

Texte depuse :

A8-0033/2019

Dezbateri :

PV 11/02/2019 - 16
CRE 11/02/2019 - 16

Voturi :

PV 12/02/2019 - 9.17

Texte adoptate :

P8_TA(2019)0078

RAPORT      
PDF 250kWORD 81k
28.1.2019
PE 629.657v02-00 A8-0033/2019

referitor la punerea în aplicare a dispozițiilor din tratat privind competența Parlamentului de a exercita un control politic asupra Comisiei

(2018/2113(INI))

Comisia pentru afaceri constituționale

Raportoare: Mercedes Bresso

AMENDAMENTE
EXPUNERE DE MOTIVE – REZUMATUL FAPTELOR ȘI CONSTATĂRILOR
 PROPUNERE DE REZOLUȚIE A PARLAMENTULUI EUROPEAN
 AVIZ al Comisiei pentru control bugetar
 VOT FINAL PRIN APEL NOMINALÎN COMISIA COMPETENTĂ
 INFORMAȚII PRIVIND ADOPTAREAÎN COMISIA COMPETENTĂ

EXPUNERE DE MOTIVE – REZUMATUL FAPTELOR ȘI CONSTATĂRILOR

Procedura și sursele

La 31 mai 2018, raportoarei i-a fost încredințată sarcina de a pregăti un raport referitor la aplicarea dispozițiilor din tratat privind controlul exercitat de Parlament asupra Comisiei.

De la numirea sa, raportoarea a colectat informații și s-a bazat, printre altele, pe următoarele surse:

  o audiere organizată de Comisia pentru afaceri constituționale la 10 octombrie 2018;

  o evaluare a impactului ex-post realizată de Serviciul de Cercetare al Parlamentului European (EPRS), intitulată „Controlul parlamentar asupra Comisiei Europene: aplicarea dispozițiilor tratatului”;

Rezultatele cercetării prealabile

Controlul parlamentar este o condiție sine qua non a legitimității democratice. Schimbările recente în procesul legislativ și rolul legislativ din ce în ce mai important al executivului au creat necesitatea de a mări strictețea procedurilor de control parlamentar. Acest fenomen nu este străin de structura instituțională a Uniunii, Comisia dobândind, prin intermediul actelor delegate, prerogative legislative, de „politizarea” sa din ce în ce mai mare și de nevoia mai puternică de a conferi mai multă strictețe legii pentru a da un plus de eficiență legislației. Prin urmare, prezentul raport își propune să reevalueze rolul de control exercitat de Parlament asupra Comisiei și să îl actualizeze în raport cu aceste noi evoluții instituționale.

Instrumentele existente pentru controlul parlamentar asupra Comisiei

Comisia, în calitate de organ colegial, răspunde în fața Parlamentului European (articolul 17 din TFUE). Competențele de supraveghere ale Parlamentului asupra Comisiei derivă din tratate, dar și din surse de legislație secundară sau din acordurile interinstituționale, cum ar fi Acordul-cadru privind relațiile dintre Parlamentul European și Comisia Europeană și Acordul interinstituțional privind o mai bună legiferare.

Instrumentele de control parlamentar pot fi grupate într-una din următoarele categorii:

-  Alegerea președintelui și învestitura Comisiei

Alegerea președintelui Comisiei (articolele 14 și 17 din TUE)

În conformitate cu tratatul, șefii de stat din UE propun un candidat la funcția de președinte al Comisiei, ținând seama de rezultatele alegerilor europene (articolul 17 din TUE). Candidatul este ales de Parlament (articolul 14 din TUE).

Procedura candidaților cap de listă, care a fost lansată de Parlament pentru prima dată în 2014, a stabilit o legătură mai solidă între Parlament și Comisie, care, împreună cu practica consacrată a audierii comisarilor desemnați, a creat o formă de supraveghere sub coordonare parlamentară. Procedura candidaților cap de listă nu este o cerință formală a tratatului, ci un proces politic introdus de Parlament în 2014, care a condus la numirea președintelui Juncker, care a fost candidatul principal al PPE, în calitate de președinte al Comisiei.

Rămâne de văzut cum va fi structurat procesul candidaților cap de listă în contextul alegerilor din 2019, ținând seama de recomandările făcute în Decizia Parlamentului European din 7 februarie 2018 referitoare la revizuirea Acordului-cadru privind relațiile dintre Parlamentul European și Comisia Europeană. Acest proces reprezintă un pas important în consolidarea legăturii dintre Parlament și Comisie și chiar ar trebui intensificat prin stabilirea unor condiții mai detaliate pentru aplicarea sa.

Investitura Comisiei (articolele 14 și 17 din TUE)

Din 1995, li s-a cerut comisarilor desemnați să se prezinte în fața Parlamentului pentru o audiere publică cu comisiile competente, o practică elaborată de Parlament și formalizată în Regulamentul său de procedură, deși nu este o procedură stipulată în tratate. Comisia, ca un tot unitar, este supusă votului de aprobare al Parlamentului. Au fost trei cazuri de comisari-desemnați care și-au retras candidatura după un rezultat negativ la audierea parlamentară (Rocco Buttoglione în 2004, Rumiana Jeleva în 2010 și Alenka Bratušek în 2014).

În cazul în care un comisar își schimbă în mod semnificativ portofoliul în cursul mandatului Comisiei sau se produce o modificare semnificativă în alcătuirea Comisiei, comisarii în cauză sunt invitați din nou la o audiere publică în Parlament. Între 2010 și 2018 au fost cinci audieri suplimentare ale comisarilor desemnați.

-  Instrumente pentru a trage Comisia la răspundere

Moțiunea de cenzură (articolul 17 din TUE și articolul 234 din TFUE)

Puterea de cenzură a Parlamentului asupra Comisiei ar putea fi considerată drept un vot de neîncredere în executiv. Parlamentul are dreptul să cenzureze Comisia cu o majoritate de două treimi din totalul voturilor exprimate, reprezentând majoritatea membrilor componenți ai Parlamentului. În conformitate cu Regulamentul de procedură al Parlamentului (articolul 119), o astfel de propunere poate fi prezentată de o zecime dintre deputați.

Până în prezent, niciuna dintre cele opt moțiuni de cenzură prezentate Parlamentului nu a fost adoptată, în principal din cauza pragului foarte ridicat impus (majoritate de două treimi ). În 1999, Comisia Santer a demisionat înainte ca Parlamentul să îi forțeze destituirea. Acest lucru s-a întâmplat după ce Parlamentul a refuzat să-i acorde Comisiei descărcarea de gestiune pentru anul 1996.

Retragerea încrederii unui membru al Comisiei

Tratatele nu prevăd responsabilitatea individuală a comisarilor, ci consideră Comisia ca fiind un organism responsabil colectiv în fața Parlamentului. Totuși, în conformitate cu Acordul-cadru privind relațiile dintre Parlamentul European și Comisia Europeană, Parlamentul European îi poate solicita președintelui Comisiei să retragă încrederea acordată unui membru al Comisiei; Dacă refuză să facă acest lucru, președintele Comisiei trebuie să-și explice decizia în fața Parlamentului. Această dispoziție nu a fost aplicată niciodată până acum.

Dreptul de anchetă (articolul 226 din TFUE)

Potrivit articolului 226 din TFUE, Parlamentul are dreptul de a constitui o comisie de anchetă temporară pentru a cerceta presupusele încălcări ale normelor de drept sau proasta administrare în aplicarea dreptului Uniunii. Același articol îi conferă Parlamentului dreptul de inițiativă pentru a propune un regulament care să prezinte în detaliu dispozițiile care reglementează dreptul său de anchetă, care ar trebui adoptat după obținerea aprobării Consiliului și a Comisiei.

Toate anchetele derulate până acum de Parlament prin intermediul comisiilor de anchetă au dovedit că cadrul juridic actual(1) este mult prea restrictiv când vine vorba de posibilitatea de a convoca martori individuali, de a cere acces la documente și de a impune sancțiuni pentru a da curs prerogativelor de anchetă ale Parlamentului. Propunerea Parlamentului de Regulament privind dreptul de anchetă(2), care este încă în negocieri cu Consiliul și Comisia, urmărește să mărească prerogativele Parlamentului în aceste domenii.

Din 2009 încoace, Parlamentul a înființat două comisii de anchetă - privind măsurarea emisiilor în sectorul autovehiculelor (EMIS) și privind spălarea banilor, eludarea taxelor și evaziunea fiscală (PANA).

Deși dispozițiile legale actuale nu permit redactarea de recomandări cu caracter obligatoriu, se pare că Comisia le ia în serios, așa cum s-a întâmplat cu dosarul la care a muncit Comisia EMIS. Această situație se datorează fără îndoială legăturii politice mai strânse dintre Parlament și Comisie, mai ales după alegerile din 2014.

Controlul parlamentar asupra actelor delegate și a actelor de punere în aplicare

Dacă actele delegate îi permit Comisiei să adopte norme cu aplicare generală, actele de punere în aplicare au un caracter nelegislativ, propunându-și să asigure aplicarea uniformă în toate statele membre ale UE. Dată fiind natura lor diferită, Parlamentul are posibilități de control diferite pentru actele delegate și actele de punere în aplicare.

În cazul actelor delegate, Parlamentul are drept de veto și de revocare, dar nu are competența de a bloca actele de punere în aplicare. În cazul actelor de punere în aplicare, prerogativele de control sunt transferate la nivel național, unde statele membre, prin proceduri de consiliere și examinare au posibilitatea să influențeze conținutul actului de punere în aplicare. Cu toate acestea, statele membre sunt reprezentate de guvernele lor în aceste organisme și, în funcție de structura instituțională stabilită de statele membre, aceste măsuri ar putea să nu beneficieze de supraveghere parlamentară în unele state membre. De aceea, este esențial să existe supraveghere parlamentară și la nivel național pentru a controla acțiunile executivului în acest domeniu.

Până în iunie 2018, Parlamentul nu a revocat niciodată o delegare și a formulat obiecții doar de opt ori față de un act delegat adoptat de Comisie. În afară de faptul că împuternicește Comisia să adopte acte delegate, actul legislativ de bază determină perioada în care i se deleagă Comisiei această competență. Delegarea de competențe se poate acorda pe (1) o perioadă nedeterminată, (2) o perioadă determinată cu prelungire tacită și (3) o perioadă determinată fără posibilitatea de prelungire. Potrivit statisticilor, perioadă nedeterminată s-a acordat doar în 13 cazuri, perioadă determinată cu prelungire tacită în 158 de cazuri și perioadă determinată fără posibilitatea de prelungire în 41 de cazuri.

Cum numărul de acte de punere în aplicare a crescut în ultimii ani și pentru că executivul statelor membre controlează modul în care Comisia își exercită competența de a elabora acte de punere în aplicare, Parlamentul European ar trebui să fie implicat mai mult în controlul parlamentar și ar trebui prevăzute criterii clare pentru a demarca actele delegate de actele de punere în aplicare.

Întrebări cu solicitare de răspuns oral și scris [articolul 230 alineatul (2) din TFUE]

În conformitate cu articolul 230 alineatul (2) din TFUE, Parlamentul poate să adreseze întrebări cu solicitare de răspuns oral și scris, dar numai Comisiei, deși atât Consiliul, cât și președintele Consiliului European au fost de acord să răspundă la întrebările Parlamentului de bună voie. Întrebările pot fi considerate, de aceea, un instrument destul de neconstrângător, destinat evidențierii problemelor sau solicitării de informații suplimentare. Cu toate acestea, statisticile arată că Comisia răspunde tuturor întrebărilor cu solicitare de răspuns scris ale Parlamentului, chiar dacă nu respectă chiar tot timpul termenele stabilite. Nu același lucru se întâmplă cu întrebările cu solicitare de răspuns oral, întrucât Conferința președinților decide dacă să pună aceste întrebări pe ordinea de zi.

Regulamentul de procedură al Parlamentului (articolul 129) permite organizarea unui interval de timp afectat întrebărilor adresate Comisiei, un instrument de control obișnuit în democrațiile parlamentare. Totuși, acesta nu se mai practică, probabil din cauza faptului că s-ar putea considera să se suprapune cu răspunsurile Comisiei la întrebările cu solicitare de răspuns oral din timpul sesiunilor plenare.

Proceduri judiciare

Tratatul conferă Parlamentului dreptul de a introduce acțiuni în justiție împotriva Comisiei și de a solicita Curții să examineze legalitatea unui act al Comisiei (articolul 263 din TFUE). Articolul 265 din TFUE conferă Parlamentului dreptul de a introduce acțiuni în justiție împotriva Comisiei în constatarea abținerii de a acționa. Chiar dacă Parlamentul inițiază relativ puține acțiuni în justiție împotriva Comisiei (10 cereri din 2009, cinci acțiuni admise), se pare că își exercită prerogativele doar ca măsură de ultimă instanță, atunci când toate celelalte acțiuni posibile eșuează.

-  Instrumente de supraveghere a direcției

Pe lângă instrumentele de tragere la răspundere a Comisiei, instrumentele de supraveghere a direcției permit Parlamentului să influențeze în mod activ și eficace agenda politică și legislativă a UE.

Obligațiile de raportare care revin Comisiei

Articolul 249 din TFUE obligă Comisia să publice un raport general privind activitățile Uniunii. În conformitate cu articolul 233 din TFUE, Parlamentul dezbate raportul anual general înaintat de Comisie în cadrul unei sesiuni deschise.

Comisia trebuie să prezinte Parlamentului, la intervale de trei ani, un raport referitor la nediscriminare și la cetățenia Uniunii, ținând seama în același timp de dezvoltarea UE (articolul 25 din TFUE).

În plus, Parlamentului ar trebui să îi se prezinte un raport privind rezultatele supravegherii multilaterale în cadrul politicii economice [articolul 121 alineatul (5) din TFUE].

Un alt raport care trebuie transmis Parlamentului este raportul anual privind progresele înregistrate în realizarea obiectivelor de la articolul 151, adică articolul privind politica socială (articolul 159 din TFUE), precum și un raport anual privind evoluțiile sociale în cadrul Uniunii (articolul 161 din TFUE).

Articolul 175 din TFUE prevede obligația Comisiei de a prezenta un raport cu privire la progresele înregistrate în direcția realizării coeziunii economice, sociale și teritoriale, precum și cu privire la modul în care diferitele mijloace prevăzute în acest articol au contribuit la aceasta. Acest raport trebuie prezentat o dată la trei ani.

Raportul care ar trebui trimis de Comisie în conformitate cu articolul 190 din TFUE ar trebui să includă informații privind activitățile de cercetare și dezvoltare tehnologică și diseminarea rezultatelor în cursul anului precedent.

În cadrul negocierilor cu țări terțe sau cu organizații internaționale, Comisia are obligația, în temeiul articolul 207 din TFUE, să raporteze periodic Parlamentului cu privire la evoluția acestor negocieri.

Un alt raport anual pe care Comisia trebuie să îl prezinte Parlamentului este cel impus de articolul 325 alineatul (2) din TFUE privind protejarea intereselor financiare ale UE și lupta împotriva fraudei.

Definirea activă a agendei

La începutul fiecărui an, Comisia trebuie să îi trimită Parlamentului un raport care să includă programul său de lucru (PLC) pe anul în curs (articolul 190 din TFUE). Acordul-cadru prevede un calendar detaliat pentru această procedură.

În primul semestru al fiecărui an are loc un dialog periodic între comisari și comisiile parlamentare corespunzătoare, urmat de un raport adresat Conferinței președinților de comisie (CPC) privind rezultatul acestui dialog și are loc un schimb periodic de opinii între CPC și vicepreședinții Comisiei. În cadrul acestei platforme, Parlamentul își expune prioritățile pentru programul de lucru al Comisiei, pe care Comisia este apoi obligată să le ia în considerare, în conformitate cu Acordul-cadru privind relațiile dintre Parlamentul European și Comisia Europeană.

În luna iunie a fiecărui an, Conferința președinților de comisie (CPC) prezintă Conferinței președinților un raport de sinteză conținând rezultatele examinării executării Programului de lucru al Comisiei, prioritățile Parlamentului pentru următorul program de lucru și bilanțul rezultatelor dialogului permanent cu Comisia. În perioada de sesiune din iulie este adoptată o rezoluție în care se prezintă poziția Parlamentului cu privire la prioritățile legislative.

Dezbaterea privind starea Uniunii are loc în cadrul sesiunii plenare din septembrie de la Strasbourg. Acest lucru face ca prioritățile politice ale Uniunii să fie mai transparente și să facă obiectul unui control parlamentar ex-ante.

În cursul lunii septembrie, comisiile parlamentare organizează schimburi de opinii cu comisarii responsabili cu domeniile respective cu privire la prioritățile viitoare în fiecare domeniu de politică, urmate de o reuniune între CPC și colegiul comisarilor și, dacă este cazul, între Conferința președinților și președintele Comisiei.

Programul de lucru al Comisiei pentru anul următor este adoptat în octombrie și este prezentat Parlamentului de către președintele Comisiei. Parlamentul organizează o dezbatere și votează o rezoluție în cursul perioadei de sesiune din luna decembrie.

Inițiativa legislativă

În afară de stabilirea agendei legislative, tratatul acordă Parlamentului un drept de inițiativă cvasilegislativă. În conformitate cu articolul 225 din TFUE, Parlamentul poate solicita Comisiei să prezinte o propunere cu privire la chestiunile pe care le consideră necesare sau în scopul punerii în aplicare a tratatelor. Comisia nu este obligată să dea curs unei astfel de propuneri, dar, în cazul în care nu dă curs inițiativei Parlamentului, ea trebuie să îi comunice Parlamentului de ce a procedat astfel. Din 2009, Parlamentul a recurs la articolul 225 în 24 cazuri, dintre care șapte au avut un succes parțial, conducând la o propunere legislativă a Comisiei sau la o altă acțiune adecvată.

Monitorizarea și transpunerea în fapte a priorităților politice și a programării legislative:

Articolul 6 din anexa VI la Regulamentul de procedură al Parlamentului detaliază procedura conform căreia Parlamentul examinează angajamentele și prioritățile declarate de comisarii desemnați în timpul audierii anterioare numirii lor.

Procedura bugetară și descărcarea de gestiune pentru buget

Faptul că Parlamentul este colegiuitor în domeniul bugetar îi oferă într-o oarecare măsură pârghii de control asupra Comisiei, deoarece neadoptarea bugetului la începutul exercițiului financiar limitează cheltuielile bugetare lunare la doisprezecimi provizorii, ceea ce ar putea afecta capacitatea Comisiei de a pune în aplicare programele multianuale. De la intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, Parlamentul nu a recurs la această măsură, însă acest lucru s-a întâmplat în 1979 și în 1984.

În ceea ce privește execuția bugetară, Parlamentul are control asupra modului său de realizare, întrucât, în conformitate cu articolul 319 din TFUE, are prerogativa de a acorda descărcarea de gestiune Comisiei, evaluând astfel modul în care Comisia execută bugetul Uniunii. Din 2009 Parlamentul nu a amânat și nici nu a refuzat niciodată să acorde descărcarea de gestiune, probabil din cauza faptului că Comisia ține adesea seama de recomandările pe care le face Parlamentul în cursul procedurii de descărcare de gestiune.

Politica externă

Comisia și Serviciul European de Acțiune Externă (SEAE) au, în principal, obligații de consultare și de raportare față de Parlament (articolul 36 din TUE și articolele 218 și 328 din TFUE). Cu toate acestea, odată cu introducerea cerinței privind aprobarea Parlamentului pentru încheierea de acorduri internaționale (articolul 218 din TFUE), Parlamentul a dobândit un rol mai important în relațiile externe, iar Comisia este obligată să îi dea informații complete și în timp util cu privire la evoluția negocierilor acestor acorduri.

Rapoarte de punere în aplicare și evaluare

Rapoartele de punere în aplicare reprezintă un alt instrument nou de control parlamentar asupra executivului, întrucât oferă recomandări și trasează conturul politicii viitoare pe baza analizei punerii în aplicare de până atunci.

Principalele concluzii și recomandări

În ansamblu, se pare că Parlamentul deține instrumente puternice de control politic asupra Comisiei. Cu toate acestea, trebuie făcut ceva pentru a le pune efectiv în practică și a le adapta mai bine la problemele specifice structurii instituționale a UE.

Principalele dificultăți cu care se confruntă controlul parlamentar asupra puterii executive în UE:

1.  Tratatele nu conțin o definiție clară a „puterii executive”. În contextul UE, „puterea executivă” este organizată diferit în diferitele domenii de politică, deoarece nu există o listă exhaustivă a domeniilor de politică în care Comisia are putere executivă. Prin urmare, acest lucru ridică unele probleme importante în ce privește controlul parlamentar.

2.  Puterea executivă are mai multe niveluri, se regăsește la nivel european, național și, uneori, regional, ceea ce impune ca organismele alese să exercite un control democratic real la fiecare dintre aceste niveluri distincte.

3.  Ar putea implica diferite instituții pentru diferite politici — Comisia (pentru competențe exclusive), Comisia și statele membre (în politici cu gestiune partajată), Consiliul și Consiliul European (în cazul PESC).

4.  Atunci când Consiliul European își depășește atribuțiile prevăzute în tratate și acționează în calitate de legiuitor, le ia Parlamentului și parlamentelor naționale posibilitatea de a-și exercita controlul asupra executivului, de exemplu în cazul Mecanismului european de stabilitate (MES) și al pactului bugetar.

5.  Pragul foarte ridicat care trebuie atins pentru declanșarea unor mecanisme de control, cum ar fi, de exemplu, moțiunea de cenzură, este un alt factor care afectează eficacitatea controlului parlamentar.

6.  Nu se face o evaluare continuă a activității fiecărui comisar.

7.  Comisia are doar responsabilitate colectivă, neexistând niciun mecanism care să permită tragerea la răspundere a unui comisar anume.

8.  Nu există niciun mecanism de control parlamentar al procedurilor administrative ale Comisiei de numire a Secretarului General al Comisiei și a directorilor generali.

9.  Consiliul European ocupă o poziție dominantă în elaborarea agendei politice a UE, lucru care restrânge supravegherea orientării de către Parlament.

10.  Chiar dacă trilogurile legislative reprezintă un instrument important al democrației parlamentare, acestea reprezintă o provocare pentru exercitarea eficientă a funcțiilor de control de către Parlament. Natura consensuală a procesului decizional al UE, îngreunează sarcina Parlamentului de a exercita un controlul politic efectiv.

11.  Tendința Comisiei de a depolitiza chestiunile, prin înființarea de agenții și prin oferirea de soluții aparent tehnice la probleme politice, reduce posibilitățile Parlamentului de a-și exercita eficient competențele de control asupra unor astfel de chestiuni.

Răspunsuri posibile la provocările existente:

1.  Datorită stratificării executivului UE pe mai multe niveluri, parlamentele naționale trebuie să controleze guvernele naționale în domeniul afacerilor UE în același mod în care Parlamentul controlează Comisia la nivelul Uniunii.

2.  Executivul UE ar trebui raționalizat și definit, iar Comisia ar trebui să devină executivul principal.

3.   Din moment ce executivul este stratificat pe mai multe niveluri în interiorul UE, dialogul politic dintre parlamentele naționale și Parlamentul European ar trebui intensificat, dându-i-se mai multă însemnătate și substanță, fără a depăși limitele competențelor lor constituționale respective pentru a face loc, de asemenea, și pentru Consiliul European și Consiliul Uniunii Europene atunci când acționează în calitate de executiv.

4.  Competențele legislative și drepturile de supraveghere ale Parlamentului trebuie garantate, consolidate și întărite. În aceeași ordine de idei, Parlamentul s-ar putea gândi să își reformeze metodele de lucru pentru a-și exercita funcțiile de control politic asupra Comisiei cu mai multă vigoare.

5.  Acest lucru ar implica, de asemenea, întărirea capacității executive a Comisiei în politicile economice și monetare.

6.  Punerea în aplicare a instrumentelor de supraveghere, dar mai ales a celor utilizate pentru a trage la răspundere Comisia, ar trebui însoțită de o analiză aprofundată pentru a vedea ceea ce nu a mers bine și de ce.

7.  O combinație de diferite instrumente de supraveghere, atât în ceea ce privește responsabilitatea, cât și orientarea, ar putea genera rezultate mai bune în supravegherea parlamentară în contextul UE.

8.  Există instrumente care nu sunt utilizate în practică (cum ar fi moțiunea de cenzură). Grație legăturii mai puternice între Parlament și Comisie create de procedura candidaților cap de listă și pentru că comisarii se identifică cu grupurile politice din Parlament, ele ar putea deveni chiar și mai dificil de utilizat în viitor.

9.  Comisia ar trebui să acorde o atenție mai mare inițiativelor legislative lansate de Parlament în temeiul articolul 225 din TFUE.

10.  Ar trebui întărit schimbul de bune practici în materie de supraveghere parlamentară între parlamentele naționale, cum ar fi organizarea de dezbateri periodice între miniștrii respectivi și comisiile specializate din parlamentele naționale, înainte și după reuniunile Consiliului, precum și cu comisarii, într-un cadru și interval de timp adecvate, precum și organizarea de întâlniri cu parlamentele naționale pentru dialoguri cu deputații din PE;

11.  La o viitoare modificare a tratatului, ar fi necesar să se modifice dispozițiile privind moțiunea de cenzură cu scopul de a reduce pragul necesar și a introduce proceduri pentru a-l putea trage la răspundere pe fiecare comisar în parte în fața Parlamentului pe toată durata mandatului.

12.  Propunerea Parlamentului de regulament privind dreptul de anchetă ar trebui să adoptată rapid pentru a-i încredința Parlamentului prerogative efective care să îi permită să facă uz de acest instrument parlamentar fundamental pentru a trage la răspundere executivul.

13.  Sunt necesare norme clare privind delimitarea actelor de punere în aplicare de actele delegate, pentru a asigura o examinare aprofundată corespunzătoare din partea Parlamentului.

14.  Comisia ar trebui să își reexamineze procedurile administrative pentru numirea secretarului general, a directorilor generali și a directorilor; în contextul unei „parlamentarizări” ulterioare a structurii instituționale a Uniunii, ar putea fi avute în vedere audieri parlamentare ale înalților funcționari ai executivului Uniunii.

(1)

Decizia Parlamentului European, a Consiliului și a Comisiei din 19 aprilie 1995 privind modalitățile de exercitare a dreptului de anchetă al Parlamentului European (JO L 113, 19.5.1995, p.1).

(2)

P7_TA(2014)0429 și P7_TA(2012)0219


PROPUNERE DE REZOLUȚIE A PARLAMENTULUI EUROPEAN

referitoare la punerea în aplicare a dispozițiilor din tratat privind competența Parlamentului de a exercita un control politic asupra Comisiei

(2018/2113(INI))

Parlamentul European,

–  având în vedere dispozițiile tratatului referitoare la supravegherea politică exercitată de Parlamentul European asupra Comisiei Europene, în special articolele 14, 17 și 25 din Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE) și articolele 121, 159, 161, 175, 190, 225, 226, 230, 233, 234, 249, 290, 291, 319 și 325 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE),

–  având în vedere articolul 17 din TUE care îi conferă Comisiei Europene competența de a defini interesul general al Uniunii și monopolul de a lua inițiative „în acest scop”;

–  având în vedere Acordul-cadru privind relațiile dintre Parlamentul European și Comisia Europeană,

–  având în vedere Acordul interinstituțional (AII) din 2016 privind o mai bună legiferare și acordul interinstituțional din 2013 privind disciplina bugetară, cooperarea în chestiuni bugetare și buna gestiune financiară,

–  având în vedere rezoluția sa din 16 februarie 2017 referitoare la îmbunătățirea funcționării Uniunii Europene valorificând potențialul Tratatului de la Lisabona(1),

–  având în vedere rezoluția sa din 16 februarie 2017 referitoare la posibile evoluții și ajustări ale structurii instituționale actuale a Uniunii Europene(2),

–  având în vedere Decizia sa din 7 februarie 2018 referitoare la revizuirea Acordului-cadru privind relațiile dintre Parlamentul European și Comisia Europeană, în special alineatele (2) și (8) ale acestuia, care reafirmă în continuare că procedura privind candidații cap de listă este o practică politică și constituțională de succes, care reflectă echilibrul interinstituțional prevăzut în tratate(3),

–  având în vedere Rezoluția legislativă a Parlamentului European din 16 aprilie 2014 referitoare la o propunere de regulament al Parlamentului European privind modalitățile detaliate de exercitare a dreptului de anchetă al Parlamentului European și de abrogare a Deciziei 95/167/CE, Euratom, ECSC a Parlamentului European, Consiliului și Comisiei(4) și negocierile interinstituționale în curs;

–  având în vedere raportul Ombudsmanului European în cauzele conexate 488/2018/KR și 514/2018/KR privind numirea de către Comisie a unui nou secretar general și recomandarea acestuia în aceste două cauze,

–  având în vedere Regulamentul său de procedură, inclusiv articolul 52, precum și articolul 1 alineatul (1) litera (e) din Decizia Conferinței președinților din 12 decembrie 2002 privind procedura de autorizare a rapoartelor din proprie inițiativă, precum și anexa 3 la aceasta,

–  având în vedere raportul Comisiei pentru afaceri constituționale și avizul Comisiei pentru control bugetar (A8-0033/2019),

A.  întrucât cadrul instituțional al Uniunii, astfel cum este consacrat în tratate, conferă Parlamentului, ca organ legislativ al Uniunii, responsabilitatea supravegherii politice a Comisiei;

B.  întrucât Parlamentul are la dispoziție un set de instrumente pentru a trage Comisia la răspundere, cum ar fi moțiunea de cenzură (articolul 17 din TUE și articolul 234 din TFUE), posibilitatea de a-i cere Președintelui Comisiei să își retragă încrederea într-unul dintre membrii Comisiei [articolul 118 alineatul (10) din Regulamentul de procedură al Parlamentului], dreptul de anchetă (articolul 226 din TFUE), competența de control asupra actelor delegate și de punere în aplicare (articolele 290 și 291 din TFUE), dreptul de a pune întrebări cu solicitare de răspuns oral sau scris [articolul 230 alineatul (2) din TFUE] și dreptul de a introduce acțiuni în justiție împotriva Comisiei din motive de legalitate (articolul 263 din TFUE) sau în caz de pasivitate (inacțiune) din partea Comisiei;

C.  întrucât, pe lângă aceste instrumente, Parlamentul dispune de o serie de instrumente pentru supravegherea direcției, datorită cărora poate modela în mod proactiv agenda politică europeană;

D.  întrucât bugetul este cel mai important instrument pe care îl deține Uniunea Europeană pentru îndeplinirea obiectivelor și strategiilor sale și, prin urmare, controlul bugetar este extrem de important;

E.  întrucât procedura candidaților cap de listă reflectă echilibrul interinstituțional dintre Parlament și Comisie, având, prin urmare, un aport substanțial la consolidarea și întărirea legăturii dintre cele două instituții, ducând, astfel, la o mai mare politizare a Comisiei, lucru care ar trebui să aibă ca rezultat o examinare parlamentară aprofundată mai intensă a funcțiilor sale executive;

F.  întrucât articolul 17 din TUE prevede că Președintele Comisiei este ales de Parlament la propunerea șefilor de stat și de guvern ai UE și luând în considerare rezultatele alegerilor europene și consultările cu Parlamentul European; întrucât articolul 17 din TUE prevede, de asemenea, că ar trebui urmată aceeași procedură, inclusiv consultarea Parlamentului, în cazul în care Parlamentul respinge candidatul propus;

G.  întrucât toți comisarii desemnați fac obiectul unei audieri înainte de învestitura colegiului comisarilor și întrucât, în timpul mandatului său, Parlamentul poate reexamina angajamentele și prioritățile proclamate de comisarii desemnați în timpul audierilor lor de numire, evaluând inclusiv dacă profilul lor personal îi califică pentru a îndeplini cerințele funcției;

H.  întrucât tratatele conferă Parlamentului dreptul de a supune la vot o moțiune de cenzură împotriva Comisiei în ansamblul său, dar nu și de a-și retrage încrederea într-un comisar anume;

I.  întrucât, în pofida responsabilității colective a colegiului comisarilor, Parlamentul ar trebui să asigure o supraveghere politică efectivă a activității individuale a fiecărui comisar;

J.  întrucât recenta numire a noului Secretar General al Comisiei a ridicat serioase semne de întrebare cu privire la rolul și influența politică exercitate de înalții funcționari ai Comisiei;

K.   întrucât ar trebui introdusă o procedură nouă, conformă cu normele, pentru ocuparea acestui post odată cu numirea noului Președinte al Comisiei și a noilor comisari în 2019;

L.  întrucât Comisia este obligată prin tratat să raporteze periodic Parlamentului: anual, cu privire la activitățile generale ale Uniunii (articolul 249 din TFUE); din trei în trei ani, cu privire la aplicarea dispozițiilor privind nediscriminarea și cetățenia Uniunii (articolul 25 din TFUE); cu privire la rezultatele supravegherii multilaterale în cadrul politicii economice [articolul 121 alineatul (5) din TFUE]; din trei în trei ani cu privire la progresele înregistrate în domeniul politicii sociale (articolele 159 și 161 din TFUE); din trei în trei ani cu privire la progresele înregistrate în realizarea coeziunii economice, sociale și teritoriale (articolul 175 din TFUE); anual, cu privire la activitățile de cercetare în Uniune (articolul 190 din TFUE); anual, despre combaterea fraudei (articolul 325 din TFUE); și atunci când se desfășoară negocieri cu țări terțe sau cu organizații internaționale (articolul 207 din TFUE);

M.  întrucât, în plus, în ce privește legislația secundară, Comisiei i-a fost încredințată sarcina să reexamineze și să evalueze mai multe directive și regulamente și să prezinte rapoarte cu privire la concluziile trase;

N.  întrucât, odată cu adoptarea Acordului-cadru privind relațiile dintre Parlamentul European și Comisia Europeană, Parlamentul a dobândit mai multă influență în definirea agendei legislative propusă de Comisie în fiecare an în programul de lucru al Comisiei (PLC);

O.  întrucât, de la adoptarea Tratatului de la Lisabona, Parlamentul a devenit un veritabil colegislator în domeniul bugetar și are responsabilitatea de a acorda Comisiei descărcarea de gestiune pentru execuția bugetului Uniunii;

P.  întrucât, în urma intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona, Parlamentul și-a extins influența asupra controlului politicilor externe ale UE, prin obținerea competenței de aprobare a încheierii de acorduri internaționale și, prin urmare, a dreptului de a fi imediat și pe deplin informat de către Comisie în toate etapele negocierii unor astfel de acorduri (articolul 218 din TFUE, articolul 50 din TUE);

Q.  întrucât negocierile cu Regatul Unit privind retragerea sa din Uniunea Europeană s-au desfășurat în condiții exemplare de transparență și de implicare a Parlamentului;

R.   întrucât amploarea drepturilor de control ale Parlamentului variază foarte mult între actele delegate și actele de punere în aplicare; întrucât Parlamentul are drept de veto în ceea ce privește actul delegat și/sau de revocare a delegării, dar, în cazul actelor de punere în aplicare, implicarea sa este mult mai redusă;

S.  întrucât actuala structură instituțională a Uniunii și lipsa unei definiții precise a executivului în tratate fac ca conceptul de executiv al UE să fie complex și dispersat la nivelurile european, național și regional;

T.  întrucât o cooperare mai strânsă între Parlamentul European și parlamentele naționale și regionale, în conformitate cu competențele lor constituționale respective și în conformitate cu articolul 10 alineatul (2) din TUE, este esențială pentru a aborda chestiunea controlului parlamentar al funcțiilor executive în punerea în aplicare a legislației europene;

U.  întrucât transparența și implicarea intensă a Parlamentului în negocierile cu Regatul Unit au avut un impact pozitiv asupra rezultatului acestora, creând un climat de încredere și de unitate, motiv pentru care ar trebui să fi luate drept sursă de inspirație pentru modul de derulare a negocierilor internaționale viitoare;

Concluziile principale

1.  reamintește că controlul asupra organismelor UE reprezintă unul din rolurile Parlamentului European și că răspunderea Comisiei în fața Parlamentului este un principiu de bază al funcționării UE și al controlului democratic intern;

2.  consideră că Parlamentul nu face uz pe deplin de toate instrumentele sale de control politic asupra executivului, din diverse motive, unele fiind inerente structurii instituționale a Uniunii, iar altele fiind, de exemplu, rezultatele dinamicii interinstituționale în schimbare, care a făcut ca unele dintre instrumente să fie dificil de aplicat sau insuficient de eficace;

3.  recunoaște potențialul procedurii „candidaților cap de listă”, care a fost introdusă cu succes, grație căreia toți cetățenii europeni au un cuvânt direct de spus în alegerea președintelui Comisiei prin votul pe care îl dau listei în fruntea căreia se află candidatul lor preferat; prin urmare, sprijină din toată inima continuarea acestei practici pentru viitoarele alegeri europene și încurajează toate forțele politice să participe la acest proces;

4.  este convins că candidații cap de listă ar trebui să fie primii pe listele partidelor politice europene de la alegerile pentru Parlamentul European;

5.  reamintește că legătura politică mai puternică creată între Parlament și Comisie ca urmare a procedurii privind candidații cap de listă nu ar trebui să aibă ca rezultat o supraveghere parlamentară mai puțin strictă a Comisiei;

6.  reamintește că pragul prevăzut de tratate pentru o moțiune de cenzură a fost fixat atât de sus tocmai pentru ca acest instrument să nu fie folosit decât în cazurile grave; recunoaște că, la fel ca în majoritatea democrațiilor parlamentare, posibilitatea de a introduce o moțiune de cenzură funcționează în principal descurajant; propune totuși în contextul unei modificări viitoare a tratatului, să se studieze posibilitățile de a coborî pragul cu moderație, păstrând totodată echilibrul instituțional urmărit de tratate;

7.  reamintește că politizarea Comisiei este un efect direct al modificărilor introduse în Tratatul de la Lisabona; observă că printre aceste modificări nu s-au inclus dispoziții care ar permite tragerea la răspundere a fiecărui comisar în parte;

8.  regretă profund faptul că, în cuvintele Ombudsmanului, la numirea secretarului general „Comisia nu a respectat nici litera, nici spiritul normelor aplicabile”;

9.  subliniază că tratatele nu oferă o definiție clară a executivului UE și că instituțiile responsabile diferă de la un domeniu de politică la altul, în funcție de tipul de competență de care țin: competență partajată sau competența exclusivă a Uniunii;

10.  consideră că este necesar să se instituie un sistem legislativ cu adevărat bicameral, care să implice Consiliul și Parlamentul, Comisia acționând în calitate de organ executiv;

11.  subliniază faptul că rolul Parlamentului de supraveghere a executivului este completat de competențele similare ale parlamentelor naționale asupra propriilor executive în ceea ce privește afacerile europene; consideră că această responsabilitate este un element fundamental al rolului camerelor parlamentare naționale în Uniunea Europeană;

12.  consideră că exercitarea controlului de către Parlament asupra executivului în temeiul articolul 14 din TUE a devenit dificilă, dacă nu chiar imposibilă, din cauza lipsei unui catalog clar al competențelor și politicilor Uniunii și din cauza atribuirii multistratificate a competențelor între executivele european, naționale și regionale;

13.  reamintește că tratatele nu conferă Consiliului European nicio funcție sau drept de inițiativă legislativă; este preocupat de faptul că, în ultimii ani, Consiliul European, împotriva literei și spiritului tratatelor, a luat o serie de decizii politice importante în afara cadrului tratatului, excluzând, astfel, de facto supravegherea Parlamentului asupra deciziilor respective și subminând responsabilitatea democratică, esențială pentru astfel de politici europene;

14.  reamintește că tratatul pune la dispoziția Parlamentului competențe semnificative de control politic prin intermediul procedurilor bugetare anuale și de descărcare de gestiune;

15.  reamintește că descărcarea de gestiune este o procedură politică anuală care asigură controlul democratic ex-post al execuției bugetului Uniunii Europene de către Comisie, pe propria răspundere și în cooperare cu statele membre;

16.  subliniază că procedura de descărcare de gestiune s-a dovedit a fi un instrument puternic care a avut un impact asupra evoluției pozitive a sistemului bugetar al Uniunii, a gestiunii sale financiare, a elaborării agendei sale și a modului în care sunt definite și puse în aplicare politicile sale, contribuind totodată la creșterea influenței politice a Parlamentului;

17.  subliniază că articolul 318 din TFUE adaugă un instrument nou la setul de instrumente de descărcare bugetară: evaluarea finanțelor Uniunii pe baza rezultatelor obținute;

18.  constată cu îngrijorare că nu există nicio sancțiune juridică reală în cazul în care Parlamentul decide să nu acorde Comisiei descărcarea de gestiune; consideră totuși că neacordarea descărcării de gestiune trimite un semnal politic puternic, deoarece presupune că Parlamentul nu are suficientă încredere în capacitatea Comisiei de a acționa responsabil și, astfel, nu ar trebui să rămână fără răspuns din partea Comisiei, ci ar trebui să ducă la acțiuni de răspuns clare vizând îmbunătățirea situației;

19.  regretă că, fără o cooperare sinceră din partea Consiliului, Parlamentul nu poate să controleze bugetul Consiliului prin practica instituțională a descărcării de gestiune și că această situație constituie o nesocotire gravă a obligațiilor stabilite în tratat, care prevede că Parlamentul controlează bugetul Uniunii în ansamblul său;

20.  propune, pentru a extinde prerogativa de control bugetar a Parlamentului la întregul buget al Uniunii, să se înceapă negocieri între Consiliu, Comisie și Parlament, astfel încât să se asigure că Parlamentului are dreptul de acces la informații cu privire la execuția bugetului Consiliului, direct sau prin intermediul Comisiei, și astfel încât Consiliul să răspundă la întrebările cu solicitare de răspuns scris ale Parlamentului și să participe la audierile și la dezbaterile cu privire la execuția bugetului său; consideră că, în cazul unui eșec al acestor negocieri, Parlamentul ar trebui să acorde descărcarea de gestiune numai Comisiei și să includă în această descărcare globală rezoluții separate care să vizeze diferitele instituții, organisme și agenții ale Uniunii și care să asigure, de facto, că nicio secțiune din bugetul european nu se execută fără control corespunzător;

21.  reamintește că instituțiile încă nu și-au îndeplinit angajamentul de a stabili criterii pentru a delimita utilizarea actelor delegate de cea a actelor de punere în aplicare, chiar dacă AII privind o mai bună legiferare a mărit transparența procedurii actelor delegate;

22.  reamintește că, în conformitate cu articolul 247 din Regulamentul financiar, Comisia trebuie să transmită Parlamentului până la data de 31 iulie a exercițiului financiar următor un pachet integrat de rapoarte financiare și privind răspunderea care să includă în special conturile consolidate finale, raportul anual privind gestionarea și performanța și evaluarea finanțelor Uniunii bazată pe rezultatele obținute, astfel cum se prevede la articolul 318 din TFUE;

Recomandări

23.  sugerează ca instrumentele pentru a trage Comisia la răspundere și cele pentru supravegherea direcției să fie combinate pentru a maximiza eficacitatea ambelor instrumente;

24.  insistă asupra garantării, consolidării și întăririi puterilor legislative și a drepturilor de control ale Parlamentului, inclusiv prin acorduri interinstituționale și prin utilizarea temeiului juridic corespunzător de către Comisie;

25.  consideră că este necesar ca Parlamentul să își reformeze metodele de lucru pentru a-și exercita funcțiile de control politic asupra Comisiei cu mai multă vigoare;

26.  roagă Comisia să acorde o atenție mai mare inițiativelor legislative lansate de Parlament în temeiul articolul 225 din TFUE. invită următorul Președinte al Comisiei să își asume acest obiectiv și apreciază declarațiile candidaților cap de listă în acest sens; dorește ca mai multe inițiative să ducă la propuneri legislative; reamintește că, în conformitate cu articolul 10 din AII privind o mai bună legiferare, Comisia are obligația să trateze cu promptitudine și în detaliu cererile de propuneri de acte legislative ale Uniunii;

27.  felicită Comisia pentru că a dat curs recomandărilor Parlamentului formulate în rezoluția sa din 16 februarie 2017 intitulată „Îmbunătățirea funcționării Uniunii Europene valorificând potențialul Tratatului de la Lisabona”;

28.   consideră că, deși Parlamentul nu are un drept oficial de inițiativă legislativă în temeiul tratatelor actuale, ar trebui cântărită cu atenție deosebită posibilitatea de a i se da dreptul de inițiativă legislativă în contextul unei viitoare modificări a tratatului;

29.  încurajează schimbul de bune practici în materie de control parlamentar între parlamentele naționale, cum ar fi organizarea de dezbateri periodice între miniștrii respectivi și comisiile specializate din parlamentele naționale, înainte și după reuniunile Consiliului, precum și cu membrii Comisiei Europene, într-un cadru și un interval de timp adecvate, precum și întâlniri între Parlamentul European și parlamentele naționale; încurajează instituirea unor schimburi periodice de funcționari ai instituțiilor și de personal al grupurilor politice între administrațiile Parlamentului European și ale parlamentelor naționale, Comitetul european al Regiunilor și regiunile din statele membre care au competențe legislative;

30.  consideră că instituirea unei săptămâni europene anuale le-ar permite deputaților în PE și comisarilor, în special vicepreședinților responsabili cu clusterele, să se prezinte în fața tuturor adunărilor parlamentare naționale pentru a discuta și a explica agenda europeană alături de membri ai parlamentelor naționale și de reprezentanți ai societății civile; sugerează că această inițiativă ar putea întări responsabilitatea democratică a Comisiei în temeiul Tratatului de la Lisabona;

31.  invită Parlamentul să își întărească capacitatea dedicată supravegherii elaborării și punerii în aplicare a actelor delegate și a actelor de punere în aplicare;

32.  salută eforturile depuse în prezent de cele trei instituții de a stabili criterii clare pentru a delimita modul în care ar trebui utilizate actele delegate și actele de punere în aplicare; cere ca aceste criterii să se aplice cât mai curând posibil;

33.  încurajează parlamentele naționale, precum și parlamentele regionale, după caz, să suplimenteze capacitatea de control asupra propriilor executive când iau decizii sau propun reglementări pentru a pune în aplicare sau a delega legislația europeană;

34.  consideră că este necesară o nouă modificare a tratatului pentru a îmbunătăți instrumentele de tragere la răspundere a fiecărui comisar în parte, în fața Parlamentului, pe toată durata mandatului lor, pornind de la dispozițiile oarecum limitate care există deja în Acordul-cadru privind relațiile dintre Parlamentul European și Comisia Europeană;

35.  solicită Comisiei și Consiliului ca, în conformitate cu principiul cooperării loiale, să instituie un dialog politic cu privire la propunerea Parlamentului de regulament privind dreptul de anchetă, pentru a conferi Parlamentului competențe efective care să îi permită să facă uz de acest instrument parlamentar fundamental pentru controlul executivului și absolut necesar în sistemele parlamentare din întreaga lume;

36.  este convins de utilitatea întrebărilor parlamentare ca instrument de supraveghere; prin urmare, consideră că trebuie să se facă o evaluare aprofundată a calității răspunsurilor oferite de Comisie la întrebările adresate de deputați, precum și a cantității și a calității întrebărilor adresate;

37.  consideră că timpul afectat întrebărilor este un element important al controlului parlamentar asupra executivului; solicită Conferinței președinților să pună din nou un timp afectat întrebărilor pe ordinea de zi a ședinței plenare, în concordanță cu articolul 129 din Regulamentul de procedură;

38.  invită încă o dată Comisia să își reexamineze procedurile administrative pentru a-și numi secretarul general, directorii generali și directorii, cu scopul de a asigura pe deplin că sunt selectați cei mai buni candidați într-un cadru de maximă transparență și de egalitate de șanse;

°

°  °

39.  încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului, Comisiei, parlamentelor naționale ale statelor membre și Comitetului European al Regiunilor.

(1)

JO C 252, 18.7.2018, p. 215.

(2)

JO C 252, 18.7.2018, p. 201.

(3)

Texte adoptate, P8_TA(2018)0030.

(4)

JO C 443, 22.12.2017, p. 39.


AVIZ al Comisiei pentru control bugetar (8.1.2019)

destinat Comisiei pentru afaceri constituționale

referitor la punerea în aplicare a dispozițiilor din tratat privind competența Parlamentului de a exercita un control politic asupra Comisiei

(2018/2113(INI))

Raportor: Tomáš Zdechovský

SUGESTII

Comisia pentru control bugetar recomandă Comisiei pentru afaceri constituționale, competentă în fond, includerea următoarelor sugestii în propunerea de rezoluție ce urmează a fi adoptată:

A.  întrucât Parlamentul are mandatul de a asigura controlul democratic asupra Comisiei, care este de natură politică, dar include diferite aspecte și proceduri;

B.  întrucât bugetul este cel mai important instrument pe care îl deține Uniunea Europeană pentru îndeplinirea obiectivelor și strategiilor sale și, prin urmare, controlul bugetar este extrem de important;

C.  întrucât, în pofida angajamentului Comisiei în favoarea performanței, întocmirea bugetului pe baza activităților rămâne, în mod regretabil, principiul fundamental al elaborării bugetului Uniunii;

D.  întrucât evaluarea rezultatelor și auditul performanței se bazează pe obiectivele stabilite în etapa cea mai timpurie, la nivel de programare;

E.  întrucât evaluarea reprezintă un instrument prin care se vizează identificarea și înțelegerea rezultatelor și impactului unui proces, precum și identificarea unor alternative care să contribuie la procesul decizional, ceea ce ar duce la o îmbunătățire mai pronunțată a procesului,

1.  reamintește că controlul asupra organelor UE reprezintă rațiunea de a fi a Parlamentului European și că răspunderea Comisiei în fața Parlamentului este un principiu de bază al funcționării UE și al controlului democratic intern;

2.  reamintește că descărcarea de gestiune este o procedură politică anuală care asigură controlul democratic ex-post al execuției bugetului Uniunii Europene de către Comisie, pe propria răspundere și în cooperare cu statele membre;

3.  subliniază că procedura de descărcare de gestiune s-a dovedit a fi un instrument puternic care a avut un impact asupra evoluției pozitive a sistemului bugetar al Uniunii, a gestiunii sale financiare, a elaborării agendei sale și a modului în care sunt definite și puse în aplicare politicile sale, contribuind totodată la creșterea influenței politice a Parlamentului;

4.  subliniază că scopul principal al procedurii de descărcare de gestiune este de a verifica dacă fondurile Uniunii Europene au fost gestionate corect și de a constata, în fiecare an, că toate veniturile și cheltuielile Uniunii, soldul rezultat și activele și pasivele Uniunii sunt precizate în bilanț;

5.  constată că decizia Parlamentului de a acorda, de a amâna sau de a refuza descărcarea de gestiune se bazează în primul rând, deși nu exclusiv, pe auditul efectuat de Curtea de Conturi Europeană care examinează fiabilitatea conturilor și legalitatea și regularitatea operațiunilor subiacente;

6.  subliniază că, în conformitate cu articolul 287 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE), Curtea de Conturi trebuie să analizeze dacă toate veniturile au fost primite și dacă toate cheltuielile au fost efectuate deplină legalitate și cu respectarea procedurilor și să controleze buna gestiune financiară; subliniază, de asemenea, că, în acest context, Curtea de Conturi trebuie să semnaleze îndeosebi orice neregulă, că auditul veniturilor trebuie să se efectueze pe baza veniturilor de realizat și a celor realizate efectiv de Uniune și că auditul cheltuielilor trebuie să se efectueze pe baza angajamentelor asumate și a plăților efectuate;

7.  reamintește că, atunci când acordă descărcarea de gestiune, Parlamentul nu trebuie să evalueze numai regularitatea, ci și performanța gestiunii financiare din Uniunea Europeană;

8.  ia act de faptul că Parlamentul își întemeiază decizia și pe elementele de probă solicitate Comisiei cu privire la execuția cheltuielilor sau la funcționarea sistemelor de control financiar;

9.  constată că Comisia este obligată să ia în considerare observațiile formulate în deciziile din cadrul descărcării de gestiune, precum și observațiile Parlamentului referitoare la execuția cheltuielilor și este obligată să prezinte măsurile pe care le-a luat având în vedere recomandările și observațiile acestuia;

10.  reamintește că Parlamentul examinează și rapoartele speciale adoptate de Curtea de Conturi, care se axează pe buna gestionare a diferitelor sectoare sau politici;

11.  evidențiază că, având în vedere că respectivele rapoarte privesc punerea în aplicare a principiilor economiei, eficienței și eficacității, ele generează în mod sistematic o dezbatere cu privire la întrebarea dacă actorii politicilor europene au sau nu la dispoziție mijloacele și instrumentele necesare pentru îndeplinirea obiectivelor stabilite de organismele politice ale Uniunii;

12.  subliniază că articolul 318 din TFUE adaugă un instrument nou la setul de instrumente de descărcare bugetară: evaluarea finanțelor Uniunii pe baza rezultatelor obținute;

13.  salută mai ales faptul că, datorită axării sale pe performanța financiară, raportul de evaluare prevăzut la articolul 318 din TFUE completează abordarea bazată pe conformitate elaborată de Curtea de Conturi Europeană în raportul său anual și oferă Parlamentului European ocazia de a evalua realizările în materie de politici;

14.  constată cu îngrijorare că nu există nicio sancțiune juridică reală în cazul în care Parlamentul decide să nu acorde Comisiei descărcarea de gestiune; consideră totuși că neacordarea descărcării de gestiune trimite un semnal politic puternic, deoarece presupune că Parlamentul nu are suficientă încredere în responsabilitatea Comisiei și, astfel, nu ar trebui să rămână fără răspuns din partea Comisiei, ci ar trebui să ducă la acțiuni subsecvente clare vizând îmbunătățirea situației;

15.  reamintește că reformele Prodi/Kinnock au introdus principiul întocmirii bugetului pe activități și cel al gestiunii pe activități(1), au impus ca ordonatorii de credite delegați să semneze rapoartele de activitate în fiecare an și au realizat o reformă a activităților de audit intern, precum și a contabilității pe bază de angajamente;

16.  subliniază că obiectivul politic urmărit de aceste reforme a fost acela de a elabora o ierarhie clară, de la obiectivele politice la resursele specifice alocate activităților care urmăresc să le realizeze, până la indicatorii de performanță pentru verificarea acestor realizări;

17.  constată cu îngrijorare că realitatea de pe teren este foarte diferită:

a)  deși Comisia a conceput bugetul pe linii de activitate, această definiție a urmat, în principal, structura organizatorică a administrației și a păstrat un număr mare de linii bugetare;

b)  obiectivele activităților nu fac încă realmente parte din dezbaterea bugetară, ci sunt prezentate în fișele de activitate separate anexate la buget;

c)  structura actuală a bugetului nu este aliniată în întregime la cadrul financiar multianual (CFM); fiecare rubrică a CFM cuprinde diferite activități, iar multe activități unice sunt răspândite în mai multe rubrici ale CFM;

18.  regretă faptul că negocierile bugetare din Parlament și Consiliu se axează pe marjele prevăzute în rubricile CFM și privesc foarte rar obiectivele întocmirii bugetului pe activități, indicatorii de performanță sau rezultatele măsurate;

19.  salută faptul că Comisia și-a reînnoit angajamentul în favoarea performanței și a întocmirii bugetului în funcție de rezultate în propunerile sale privind noul CFM și insistă asupra faptului că bugetul UE ar trebui să se axeze mai mult pe stabilitate, pe simplitate, pe cheltuirea mai eficace a fondurilor, pe cheltuieli de funcționare scăzute, pe alocarea eficientă a resurselor, pe realizarea principalelor priorități politice, pe valoarea adăugată europeană, pe rezultate, pe impact și pe creșterea responsabilității și a transparenței;

20.  subliniază că bugetul UE trebuie să se întemeieze pe obiective politice pe termen lung și pe o perspectivă de ansamblu pentru UE; își reînnoiește apelul adresat Comisiei de a introduce o astfel de viziune și obiective pe termen lung pentru a asigura eficacitatea maximă a cheltuielilor;

21.  salută propunerea Comisiei ca noile programe din cadrul CFM să fie grupate în „clustere de politici”, care se vor reflecta în titlurile bugetului anual; își exprimă speranța că acest lucru va oferi o mai mare claritate cu privire la modul în care ele vor contribui la realizarea obiectivelor de politică;

22.  salută faptul că, începând din 2021, Comisia intenționează să alinieze conceptul de domenii de politică la clusterele de programe și că această aliniere va permite o reconciliere mai ușoară între bugetul anual și rubricile din CFM;

23.  reamintește că Parlamentul a invitat Comisia, în numeroase ocazii, să prezinte bugetul Uniunii în conformitate cu obiectivele politice ale CFM adoptate de Parlament; consideră că acest lucru ar permite autorității bugetare să controleze și să urmărească mai ușor pregătirea și execuția bugetului;

24.  se întreabă cu mirare de ce Comisia utilizează două seturi de obiective și indicatori pentru a măsura performanța gestiunii financiare; pe de o parte, directorii generali ai Comisiei evaluează gradul de îndeplinire a obiectivelor definite în planurile lor de gestionare din rapoartele lor anuale de activitate (RAA) și, pe de altă parte, Comisia evaluează performanța programelor de cheltuieli prin intermediul declarațiilor de cheltuieli operaționale ale programelor anexate la proiectul de buget;

25.  reamintește că actualul cadru de performanță al programelor indicat în declarațiile de cheltuieli operaționale ale programelor include 716 indicatori de diferite tipuri, care măsoară performanța în raport cu 61 de obiective generale și 228 de obiective specifice;

26.  salută propunerea Comisiei de a reduce numărul programelor de cheltuieli cu o treime și de a asigura o mai mare coerență a normelor; subliniază că, pentru a se ajunge la o simplificare efectivă pentru beneficiari, ar trebui eliminate toate normele, cerințele și procedurile inutile, fără a pune însă în pericol legalitatea și regularitatea operațiunilor subiacente;

27.  își reînnoiește apelul adresat Comisiei:

a)  de a simplifica raportarea cu privire la performanță prin următoarele măsuri:

–  reducând și mai mult numărul obiectivelor și al indicatorilor la care apelează pentru diversele sale rapoarte privind performanța și punând un accent mai mare pe cele care măsoară cel mai bine performanța bugetului Uniunii în scopul simplificării, transparenței și al unui control mai bun;

–  extinzând abordarea calitativă și incluzând indicatori sociali și de mediu pentru a putea măsura impactul politicii UE asupra politicilor de mediu și sociale;

–  prezentând informațiile financiare de așa manieră încât acestea să poată fi comparate cu informațiile referitoare la performanță, astfel încât legătura dintre cheltuieli și performanță să fie clară;

b)  de a asigura un echilibru mai bun la raportarea performanțelor prin prezentarea clară a informațiilor referitoare la principalele provocări ale UE care mai rămân de îndeplinit;

c)  de a furniza o declarație privind calitatea datelor referitoare la performanță transmise;

28.  reamintește că, în conformitate cu articolul 247 din Regulamentul financiar, Comisia trebuie să transmită Parlamentului până la data de 31 iulie a exercițiului financiar următor un pachet integrat de rapoarte financiare și de răspundere care să includă în special conturile consolidate finale, raportul anual privind gestionarea și performanța și evaluarea finanțelor Uniunii bazată pe rezultatele obținute, astfel cum se prevede la articolul 318 din TFUE;

29.  subliniază că, atunci când adoptă raportul anual privind gestionarea și performanța care însoțește conturile consolidate finale, Comisia își asumă responsabilitatea politică pentru gestiunea financiară a serviciilor sale;

30.  insistă asupra faptului că raportul anual privind gestionarea și performanța ar trebui să includă nu doar o estimare a nivelului de eroare din cheltuielile Uniunii, informații cu privire la acțiunile preventive și corective care vizează bugetul și informații privind punerea în aplicare a strategiei antifraudă a Comisiei, ci și o declarație anuală privind guvernanța și controlul intern, care să conțină, în special:

a)  o descriere a instrumentelor de guvernanță internă ale Comisiei;

b)  o evaluare a activităților expuse unor riscuri operaționale și strategice pe parcursul exercițiului și o declarație privind sustenabilitatea fiscală pe termen mediu și lung;

c)  o evaluare a tuturor măsurilor preventive și corective luate împotriva situațiilor în care finanțarea cade pradă corupției sau conflictelor de interese;

31.  invită Comisia să accelereze elaborarea conturilor Uniunii, să asigure transmiterea mai promptă de către statele membre a unor informații fiabile privind cheltuielile aflate în gestiune partajată și să prezinte poziția conducerii cu privire la cheltuielile Uniunii mai devreme și simultan cu prezentarea conturilor, pentru ca decizia privind descărcarea de gestiune să poată fi adoptată în anul n+1, asigurând totodată un nivel înalt de calitate a datelor și o bună gestiune financiară;

32.  îndeamnă din nou Comisia să propună măsuri pentru ca mecanismele Uniunii de finanțare pentru execuția bugetului UE – care includ, în prezent, diferite instrumente și combinații ale acestora, cum ar fi, de exemplu, programele, fondurile structurale și de investiții, fondurile fiduciare, fondurile de investiții strategice, fondurile de garantare, facilitățile, instrumentele financiare, instrumentele de asistență macrofinanciară etc. – să devină mai clare, mai simple, mai coerente și mai potrivite pentru a asigura un grad suficient de transparență, de răspundere, de performanță și de înțelegere de către cetățeni a modului în care sunt finanțate politicile Uniunii și a beneficiilor pe care le aduc;

33.  reamintește că 80 % din finanțarea UE este gestionată în comun cu statele membre și, prin urmare, Parlamentul trebuie să exercite un control și asupra autorităților naționale; regretă că autoritățile naționale sunt totuși reticente în a se conforma recomandărilor sau anchetelor autorității care acordă descărcarea de gestiune;

34.  reamintește că legăturile politice apropiate dintre Parlament și Comisie au fost consolidate recent prin așa-numitul sistem al „Spitzenkandidaten” (al candidaților principali); salută această încercare de găsi o soluție la deficitul democratic al UE, de a consolida legitimitatea acesteia și de a consolida încrederea în rândul cetățenilor UE; reamintește, cu toate acestea, riscul inerent legat de finanțarea partidelor și solicită Comisiei să remedieze deficiențele actualului model de finanțare a partidelor politice, pentru a preveni fraudele și pentru a se asigura că finanțarea campaniilor electorale este pe deplin transparentă.

INFORMAȚII PRIVIND ADOPTAREA ÎN COMISIA SESIZATĂ PENTRU AVIZ

Data adoptării

7.1.2019

 

 

 

Rezultatul votului final

+:

–:

0:

8

0

0

Membri titulari prezenți la votul final

Dennis de Jong, Ingeborg Gräßle, Georgi Pirinski, José Ignacio Salafranca Sánchez-Neyra, Bart Staes

Membri supleanți prezenți la votul final

Karin Kadenbach

Membri supleanți [articolul 200 alineatul (2)] prezenți la votul final

John Howarth, Jude Kirton-Darling

VOT FINAL PRIN APEL NOMINAL ÎN COMISIA SESIZATĂ PENTRU AVIZ

8

+

GUE/NGL

Dennis de Jong

PPE

Ingeborg Gräßle, José Ignacio Salafranca Sánchez-Neyra

S&D

John Howarth, Karin Kadenbach, Jude Kirton-Darling, Georgi Pirinski

VERTS/ALE

Bart Staes

0

-

 

 

0

0

 

 

Legenda simbolurilor utilizate:

+  :  pentru

-  :  împotrivă

0  :  abțineri

(1)

Prin definiție, întocmirea bugetului pe activități este o metodă de întocmire a bugetului bazată pe activități și pe utilizarea de date privind factorii de cost în procesele de stabilire a bugetului și de informații privind varianțele. În acest context, activitățile sunt esențiale pentru că determină costurile. Dacă putem controla cauzele (factorii determinanți ai) costurilor, atunci costurile ar trebui să fie mai bine gestionate și înțelese.


VOT FINAL PRIN APEL NOMINALÎN COMISIA COMPETENTĂ

18

+

ALDE

Maite Pagazaurtundúa Ruiz

NI

Kazimierz Michał Ujazdowski

PPE

Michael Gahler, Esteban González Pons, Danuta Maria Hübner, Alain Lamassoure, Markus Pieper, Paulo Rangel, György Schöpflin, Jarosław Wałęsa

S&D

Pervenche Berès, Mercedes Bresso, Ramón Jáuregui Atondo, Sylvia Yvonne Kaufmann, Jo Leinen, Pedro Silva Pereira

VERTS/ALE

Pascal Durand, Josep Maria Terricabras

0

-

4

0

ECR

Ashley Fox

ENF

Gerolf Annemans

GUE/NGL

Helmut Scholz, Barbara Spinelli

Legenda simbolurilor utilizate:

+  :  pentru

-  :  împotrivă

0  :  abțineri


INFORMAȚII PRIVIND ADOPTAREAÎN COMISIA COMPETENTĂ

Data adoptării

22.1.2019

 

 

 

Rezultatul votului final

+:

–:

0:

18

0

4

Membri titulari prezenți la votul final

Gerolf Annemans, Mercedes Bresso, Pascal Durand, Esteban González Pons, Danuta Maria Hübner, Ramón Jáuregui Atondo, Alain Lamassoure, Jo Leinen, Maite Pagazaurtundúa Ruiz, Markus Pieper, Paulo Rangel, Helmut Scholz, György Schöpflin, Pedro Silva Pereira, Barbara Spinelli, Josep-Maria Terricabras, Kazimierz Michał Ujazdowski

Membri supleanți prezenți la votul final

Pervenche Berès, Ashley Fox, Sylvia-Yvonne Kaufmann

Membri supleanți [articolul 200 alineatul (2)] prezenți la votul final

Michael Gahler, Jarosław Wałęsa

Ultima actualizare: 8 februarie 2019Notă juridică