Procedură : 2018/2171(DEC)
Stadiile documentului în şedinţă
Stadii ale documentului : A8-0097/2019

Texte depuse :

A8-0097/2019

Dezbateri :

PV 26/03/2019 - 12
CRE 26/03/2019 - 12

Voturi :

PV 26/03/2019 - 13.7

Texte adoptate :

P8_TA(2019)0248

RAPORT     
PDF 185kWORD 62k
27.2.2019
PE 626.820v02-00 A8-0097/2019

referitor la descărcarea de gestiune pentru execuția bugetului general al Uniunii Europene aferent exercițiului financiar 2017, secțiunea V - Curtea de Conturi

(2018/2171(DEC))

Comisia pentru control bugetar

Raportoare: Arndt Kohn

1. PROPUNERE DE DECIZIE A PARLAMENTULUI EUROPEAN

1. PROPUNERE DE DECIZIE A PARLAMENTULUI EUROPEAN

privind descărcarea de gestiune pentru execuția bugetului general al Uniunii Europene aferent exercițiului financiar 2017, secțiunea V - Curtea de Conturi

(2018/2171(DEC))

Parlamentul European,

–  având în vedere bugetul general al Uniunii Europene aferent exercițiului financiar 2017(1),

–  având în vedere conturile anuale consolidate ale Uniunii Europene pentru exercițiul financiar 2017 (COM(2018)0521 – C8-0322/2018)(2),

–  având în vedere Raportul anual al Curții de Conturi către autoritatea care acordă descărcarea de gestiune privind auditurile interne desfășurate în 2017,

–  având în vedere Raportul anual al Curții de Conturi referitor la execuția bugetului privind exercițiul financiar 2017, însoțit de răspunsurile instituțiilor(3),

–  având în vedere declarația de asigurare(4) privind fiabilitatea conturilor și legalitatea și regularitatea operațiunilor subiacente întocmită de Curtea de Conturi pentru exercițiul 2017 în temeiul articolului 287 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

–  având în vedere articolul 314 alineatul (10) și articolele 317, 318 și 319 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

–  având în vedere Regulamentul (UE, Euratom) nr. 966/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 25 octombrie 2012 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii și de abrogare a Regulamentului (CE, Euratom) nr. 1605/2002 al Consiliului(5), în special articolele 55, 99, 164, 165 și 166,

–  având în vedere Regulamentul (UE, Euratom) 2018/1046 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 iulie 2018 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii, de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 1296/2013, (UE) nr. 1301/2013, (UE) nr. 1303/2013, (UE) nr. 1304/2013, (UE) nr. 1309/2013, (UE) nr. 1316/2013, (UE) nr. 223/2014, (UE) nr. 283/2014 și a Deciziei nr. 541/2014/UE și de abrogare a Regulamentului (UE, Euratom) nr. 966/2012(6), în special articolele 59, 118, 260, 261 și 262,

–  având în vedere articolul 94 și anexa IV la Regulamentul său de procedură,

–  având în vedere raportul Comisiei pentru control bugetar (A8-0097/2019),

1.  acordă Secretarului General al Curții de Conturi descărcarea de gestiune pentru execuția bugetului Curții de Conturi aferent exercițiului financiar 2017;

2.  își prezintă observațiile în cadrul rezoluției de mai jos;

3.  încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta decizie împreună cu rezoluția Parlamentului, ca parte integrantă a acesteia, Curții de Conturi, Consiliului European, Consiliului, Comisiei, Curții de Justiție a Uniunii Europene, Ombudsmanului European, Autorității Europene pentru Protecția Datelor și Serviciului European de Acțiune Externă și de a asigura publicarea acestora în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (seria L).

2. PROPUNERE DE REZOLUȚIE A PARLAMENTULUI EUROPEAN

conținând observațiile care fac parte integrantă din decizia privind descărcarea de gestiune pentru execuția bugetului general al Uniunii Europene aferent exercițiului financiar 2017, secțiunea V - Curtea de Conturi

(2018/2171(DEC))

Parlamentul European,

–  având în vedere Decizia sa privind descărcarea de gestiune pentru execuția bugetului general al Uniunii Europene aferent exercițiului financiar 2017, secțiunea V - Curtea de Conturi,

–  având în vedere articolul 94 și anexa IV la Regulamentul său de procedură,

–  având în vedere raportul Comisiei pentru control bugetar (A8-0097/2019),

A.  întrucât, în contextul procedurii de descărcare de gestiune, autoritatea care acordă descărcarea de gestiune subliniază că este deosebit de important să se consolideze și mai mult legitimitatea democratică a instituțiilor Uniunii prin creșterea transparenței și a răspunderii și prin aplicarea conceptelor de întocmire a bugetului în funcție de performanțe (PBB) și de bună gestiune a resurselor umane,

1.  observă că conturile anuale ale Curții de Conturi („Curtea”) sunt auditate de un auditor extern independent, pentru a aplica aceleași principii de transparență și răspundere pe care le aplică Curtea entităților pe care le auditează; ia act de opinia auditorului potrivit căreia situațiile financiare ale Curții oferă o imagine fidelă și reală a poziției sale financiare;

2.  constată că, în 2017, Curtea a dispus de credite finale în valoare totală de 141 240 000 EUR (față de 137 557 000 EUR în 2016) și că rata generală de execuție a bugetului a fost de 97,73 % (față de 99 % în 2016);

3.  subliniază că bugetul Curții este pur administrativ, o mare parte fiind alocat pentru cheltuielile cu persoanele care lucrează în instituție (Titlul 1) și pentru clădiri, bunuri mobile, echipamente și cheltuieli de funcționare diverse (Titlul 2); invită Curtea să îmbunătățească în continuare ratele de execuție a plăților, îndeosebi în raport cu Titlul 2, unde rata de plată a fost de 55,75 % din creditele finale și 57,13 % din angajamente (față de 52,8 % și, respectiv, 53,8 % în 2016);

4.  ia act de faptul că rata de execuție pentru misiunile personalului a fost de 87,98 % din creditele finale (față de 93,76 % în 2016); apreciază seriozitatea cu care Curtea ia toate măsurile necesare pentru a se asigura că utilizarea creditelor pentru misiuni are loc în conformitate cu principiile economicității, eficienței și eficacității;

5.  salută participarea Curții la proiectul interinstituțional de planificare integrată financiară și a activităților (IFAP), care reprezintă un prim pas pe calea introducerii sistemului de întocmire a bugetului în funcție de performanțe ca parte a inițiativei Bugetul UE axat pe rezultate; invită Curtea să îi relateze Comisiei pentru control bugetar a Parlamentului despre progresele înregistrate în următorul raport anual de activitate;

6.  salută lansarea portalului online „Auditul finanțelor publice în Uniunea Europeană” care conține informații cu privire la activitatea și rolul statelor membre și al celor 29 de instituții supreme de audit ale Uniunii; invită Curtea să publice rapoarte scurte de activitate pe portalul online, care să conțină date concrete privind analizele efectuate de Curte și de instituțiile supreme de audit, precum și rezultatele concrete, inclusiv analizele costuri-beneficii și sumele recuperate;

7.  atestă faptul că Serviciul de Audit Intern a examinat punerea în aplicare a strategiei Curții pentru perioada 2013-2017 și structura operațională a Direcției Președinție în legătură cu subiecte precum licențele pentru programe informatice și gestionarea riscurilor; se bucură că Serviciul de Audit Intern consideră că guvernanța, managementul riscurilor și procedurile de control intern existente oferă o asigurare rezonabilă cu privire la realizarea obiectivelor Curții;

8.  consideră îmbucurător faptul că Curtea și-a publicat Situațiile financiare finale până la 31 martie 2018, așa cum recomandase Parlamentul în procedura anterioară de descărcare de gestiune; încurajează Curtea să își raționalizeze procedurile pentru a asigura, de asemenea, publicarea raportului său anual de activitate până la data de 31 martie, în vederea optimizării și accelerării procedurii de descărcare de gestiune; îi sugerează Curții să examineze în avizele sale viitoare măsura în care mecanismele propuse ar permite scurtarea duratei procedurii de descărcare de gestiune;

9.  regretă că, începând cu 2012, Curtea de Conturi Europeană nu a publicat niciun raport special privind gestionarea conflictului de interese în anumite agenții ale Uniunii; îndeamnă Curtea să publice un raport anual special privind gestionarea conflictelor de interese în agențiile Uniunii care colaborează cu industriile, și anume Agenția Europeană de Siguranță a Aviației (AESA), Agenția Europeană pentru Produse Chimice (ECHA), Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (EFSA) și Agenția Europeană pentru Medicamente (EMA); observă că riscul de conflict de interese este mai ridicat pentru agențiile Uniunii care lucrează cu industriile decât pentru alte agenții ale Uniunii;

10.  apreciază cooperarea dintre Curte și Comisia pentru control bugetar a Parlamentului; salută prezentarea programului de lucru în fața Conferinței președinților de comisie a Parlamentului, cu invitația adresată tuturor comisiilor parlamentare permanente de a recomanda eventuale sarcini de audit; salută faptul că aproximativ două treimi dintre aceste propuneri vor avea un impact asupra activității Curții; ia act de cele 60 de prezentări făcute în fața Parlamentului și de numeroasele reuniuni bilaterale care au avut loc;

11.  ia act de faptul că riscul de audit în domeniul cheltuielilor administrative este scăzut și că de mai mulți ani estimările privind rata de eroare au fost sub pragul de semnificație; ia act, prin urmare, de faptul că, potrivit Curții, numărul de tranzacții testate este suficient pentru a trage concluzii în urma auditului; regretă, cu toate acestea, că sfera considerentelor de la capitolul 10 privind „Administrația” din rapoartele anuale permite doar o analiză foarte limitată a deficiențelor în cheltuielile administrative din fiecare instituție; regretă faptul că Curtea nu a realizat analiza progreselor înregistrate de Parlament și de Comitetul Economic și Social European în comparație cu recomandările pentru „administrație” din 2014, având în vedere că auditul Curții pentru 2017 nu a inclus examinarea cheltuielilor administrative pentru aceste instituții; invită Curtea să monitorizeze aceste recomandări și să accelereze în viitor acțiunile întreprinse în urma recomandărilor formulate în acest capitol;

12.  apreciază cooperarea Curții cu alte instituții publice și părți interesate; remarcă cu satisfacție cooperarea dintre șefii instituțiilor supreme de audit (ISA) și adoptarea unui plan de lucru comun începând din 2018; sprijină, de asemenea, parteneriatele încheiate cu diferite universități în contextul politicii Curții de extindere a gamei sale de cursuri de formare;

13.  salută faptul că 92 % din recomandările Curții emise în 2014 au fost puse în aplicare până la sfârșitul anului 2017, la fel ca 53 % dintre cele emise în 2017;

14.  constată că, în conformitate cu Regulamentul financiar, Curtea se asigură că rapoartele speciale se întocmesc și se adoptă într-un interval de timp adecvat, care nu depășește, în general, 13 luni; constată că, în 2017, a fost nevoie în medie de 14,6 luni de la începerea unei misiuni de audit până la adoptarea raportului special, în timp ce în anul precedent nu a fost respectat termenul maxim de 13 luni pentru elaborarea rapoartelor speciale; regretă, cu toate acestea, că doar opt (29 %) dintre rapoartele speciale publicate în cursul anului 2017au respectat termenul de 13 luni; observă că perioada până la publicare a fost în medie de 16 luni, cu două luni mai mică decât în 2016 și, în acest context, invită Curtea să își îmbunătățească în continuare performanțele, fără a compromite calitatea rapoartelor și caracterul țintit al recomandărilor sale;

15.  constată cu interes că Curtea îi implică tot mai mult pe traducători în activitățile sale de bază, creând astfel sinergii suplimentare cu auditorii; ia act de faptul că traducătorii i-au sprijinit pe auditori la redactarea rapoartelor speciale și a raportului anual, precum și cu prilejul a 38 vizite de audit;

16.  apreciază strategia Curții privind comunicarea intitulată „Să transmitem mesaje clare publicului“, și activitățile de comunicare întreprinse pentru a-și crește vizibilitatea și impactul mediatic, inclusiv prezența pe rețelele de socializare; salută folosirea unor sisteme laborioase de analiză a rețelelor de socializare pentru a înțelege mai bine în ce măsură mesajele sale au ajuns la grupurile destinatare și dacă campaniile mediatice au avut succes; încurajează Curtea să depună în continuare eforturi în vederea utilizării optime a diferitelor canale de comunicare pentru a informa cetățenii despre activitatea sa;

17.  apreciază examinarea detaliată a utilizării mașinilor de serviciu de către membrii Curții și Secretarul General, defalcată pe utilizatori, distanța parcursă și costurile plătite, furnizată de Curte în cadrul procedurii de descărcare de gestiune 2017; observă că se aplică regimuri diferite pentru călătoriile care fac obiectul unui ordin de misiune și pentru alte călătorii efectuate în cursul exercitării atribuțiilor oficiale, până la o limită de rambursare de 10 000 km pe an; constată, în plus, că, pentru toate celelalte deplasări, membrii și Secretarul General suportă orice alte costuri conexe; observă că utilizarea neprofesională a vehiculelor oficiale reprezintă 17 %; ia act de faptul că șoferii care au sarcina de a conduce membrii în misiuni oficiale și în deplasări de protocol exercită, de asemenea, diverse sarcini administrative, potrivit declarației Curții din cadrul procedurii de descărcare de gestiune 2017; invită Curtea să realizeze o analiză detaliată a deplasărilor din cadrul categoriei „Alte deplasări efectuate în cadrul exercitării atribuțiilor oficiale”;

18.  salută Decizia 81-2016, care a redus plafonul anual de rambursare pentru deplasările efectuate în cadrul îndeplinirii sarcinilor oficiale de la 15 000 la 10 000 km, ducând la economii de aproximativ 15 %; este preocupat, cu toate acestea, că regimul actual generează în continuare o sarcină administrativă disproporționată și o documentație mult prea stufoasă; invită Curtea să facă și mai multe simplificări, îmbunătățind, în același timp, fiabilitatea sistemului de decontare; sugerează ca membrilor Curții să li se plătească o indemnizație lunară, calculată proporțional cu prețul de catalog al vehiculului lor oficial respectiv, în locul sistemului actual, bazat pe distanța parcursă;

19.  observă că tichetele de carburant sunt atribuite unor vehicule oficiale specifice și că șoferul vehiculului respectiv le poate utiliza pentru a plăti benzina și taxele de drum în timpul misiunilor; remarcă că membrii Curții și Secretarul General pot solicita tichete de carburant pentru propriul autovehicul diplomatic, însă trebuie să suporte ei înșiși costul total efectiv al benzinei;

20.  constată că proiectul în curs al Curții de întărire a securității instituției și a personalului a evoluat conform planului; reține că noul centru de control de securitate, centrul de acreditare externă și centrul de control pentru accesul personalului și al vizitatorilor sunt în prezent funcționale;

21.  felicită Curtea pentru certificarea obținută în cadrul Sistemului de management de mediu și audit (EMAS); salută măsurile Curții de a-și îmbunătăți gestionarea deșeurilor, a-și spori eficiența energetică și a-și reduce amprenta de carbon și o încurajează să își continue eforturile în această direcție; salută reducerea remarcabilă a cheltuielilor cu energia;

22.  constată că s-a obținut reducerea cu 5 % a personalului, în perioada 2013-2017, în conformitate cu Acordul interinstituțional din 2 decembrie 2013 dintre Parlamentul European, Consiliu și Comisie privind disciplina bugetară, cooperarea în chestiuni bugetare și buna gestiune financiară(7), cu o contribuție totală de 45 de posturi; ia act de faptul că Curtea a redus cu un post mai mult decât obiectivul stabilit pentru perioada 2013-2017; constată că numărul agenților contractuali a crescut de la 59 la 73 în aceeași perioadă, în principal ca urmare a întăririi măsurilor de securitate la sediul Curții; observă că Curtea a raționalizat unele proceduri prin utilizarea instrumentelor informatice și a digitalizării și prin externalizarea diferitelor sarcini către Biroul general de plăți al Comisiei, pentru a îndeplini obiectivele de reducere a personalului;

23.  ia act de faptul că, pentru a se alinia recomandărilor emise de Federația Internațională a Contabililor, Curtea urmărește să ofere auditorilor săi o medie anuală de 40 de ore (cinci de zile) de cursuri de pregătire profesională; observă că, în 2017, ținta a fost depășită cu 6,7 de zile de cursuri de pregătire profesională per auditor;

24.  se arată îngrijorat de creșterea numărului de zile de concediu medical luate de personal de la 8 636 de zile în total (pentru 687 de membri ai personalului) în 2015 la 10 327 zile (pentru 677 de membri ai personalului) în 2017; salută transparența de care a dat dovadă Curtea când a raportat numărul de cazuri de surmenare în rândul personalului survenite în 2017; invită Curtea să ia act de această tendință îngrijorătoare și să pregătească un plan de acțiune privind îmbunătățirea stării de bine a personalului, intensificându-și astfel eforturile pentru a îmbunătăți starea de bine și echilibrul dintre viața profesională și cea privată în rândul personalului;

25.  constată că nivelul scăzut al salariilor de bază pentru gradele de debutant și oportunitățile limitate de dezvoltare a carierei în Luxemburg, ca urmare a numărului scăzut de instituții situate acolo, au un impact direct asupra procedurilor de recrutare ale Curții; consideră binevenită înființarea, în noiembrie 2017, a unui grup operativ interinstituțional care a făcut 24 de recomandări privind îmbunătățirea perspectivelor de carieră și a flexibilității în angajări, îmbunătățirea condițiilor de primire și de stabilire în țară, o mai bună integrare a personalului instituției în societatea locală și o mai bună comunicare;

26.  se bucură că în 2017 43 % din auditori și administratori erau femei și că a fost realizat echilibrul de gen în procedura de promovare în contextul Planului de acțiune pentru politica privind egalitatea de șanse 2013-2017; constată că ponderea femeilor în posturile de conducere în cadrul camerelor de audit a crescut de la 7 % în 2015 la aproape 20 % în 2017; regretă totuși că în 2017 doar 2 din 11 directori și 7 din 29 de șefi de cabinet erau femei; salută adoptarea Planului de acțiune pentru egalitatea de șanse 2018-2020 și invită Curtea să își continue eforturile de promovare a echilibrului de gen în posturile de conducere;

27.  regretă că, la 1 mai 2018, numai 6 din cei 28 de membri ai Curții erau femei; reamintește că Parlamentul European a subliniat chestiunea dezechilibrului de gen în rândul membrilor Curții în Rezoluția sa din 4 februarie 2014 despre viitorul rol al Curții de Conturi. Procedura de numire a membrilor Curții de Conturi: Consultarea Parlamentului European(8) și îndeamnă statele membre să încurajeze mai activ femeile să candideze pentru posturile care devin vacante; reiterează faptul că Consiliul ar trebui să-i prezinte Parlamentului cel puțin doi candidați, dintre care unul femeie și unul bărbat, în cursul procedurii de numire;

28.  constată că nu a fost raportat, cercetat sau finalizat niciun caz de hărțuire în cursul anului 2017; felicită Curtea pentru diferitele măsuri de sensibilizare luate cu privire la hărțuirea la locul de muncă, inclusiv formarea pentru noii-veniți; constată cu satisfacție că sunt prevăzute proceduri și sancțiuni pentru a da curs plângerilor împotriva membrilor personalului, precum și împotriva membrilor Curții; încurajează Curtea să monitorizeze îndeaproape eficiența politicii sale în această privință, să continue eforturile de sensibilizare față de hărțuirea la locul de muncă și să promoveze o cultură a toleranței zero față de hărțuire;

29.  ia act de faptul că nu au existat cazuri de denunțare a neregulilor în 2017; observă că Serviciul juridic al Curții acționează în calitate de organism de informare, consiliere și sesizare pentru denunțătorii de nereguli interni și externi; constată, de asemenea, că există o rețea de consilieri de etică care oferă consiliere despre furnizarea de informații în caz de nereguli, după cum se specifică în regulamentul de procedură al Curții; subliniază că fiecare membru al personalului are obligația de a raporta Serviciului juridic al Curții cu privire la nereguli, atât de natură frauduloasă, cât și de natură nefrauduloasă; invită Curtea să protejeze identitatea membrilor personalului care raportează nereguli, pentru a permite desfășurarea unor anchete corespunzătoare; invită Curtea să aibă grijă ca toți angajații să fie informați corespunzător cu privire la drepturile lor, de pildă cu prilejul formării inițiale pentru noii angajați; salută avizul Curții, publicat în octombrie 2018, în urma propunerii de directivă a Comisiei privind protecția persoanelor care raportează încălcări ale dreptului Uniunii, publicată la 23 aprilie 2018; subliniază importanța sensibilizării și formării personalului pentru a favoriza un climat pozitiv și de încredere, cu o cultură corporativă în care denunțarea neregulilor este acceptată;

30.  constată că în 2017 Curtea a comunicat Oficiului European de Luptă Antifraudă (OLAF) 13 cazuri de suspiciune de fraudă, comparativ cu 11 în 2016, identificate în cursul activității legate de declarațiile de asigurare pentru exercițiile financiare 2016 și 2017 și în cadrul celorlalte misiuni de audit; salută negocierile în curs de desfășurare dintre Curte și OLAF privind un nou acord administrativ; roagă să fie ținut la curent cu evoluția relațiilor cu OLAF, precum și cu privire la pregătirile pentru cooperarea cu Parchetul European (EPPO) propus;

31.  regretă că membrii Curții pot lipsi de la Curte fără justificare și fără a fi nevoiți să ceară un concediu de una sau mai multe zile; constată cu satisfacție introducerea de către Curte a unui registru de prezență pentru a înregistra prezența membrilor la reuniunile Curții, ale camerelor sale și ale comitetelor sale; ia act de faptul că Curtea publică un calendar al tuturor acestor reuniuni pe pagina sa de internet; solicită Curții să stabilească proceduri pentru a ține un registru cu concediul anual, concediul medical și absențele din alte motive în rândul membrilor astfel încât să se garanteze că toate concediile efectuate de membri sunt efectiv înregistrate; subliniază că practica actuală ar putea submina încrederea cetățenilor și a instituțiilor Uniunii în Curte;

32.  reamintește că, în conformitate cu articolul 285 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, membrii Curții își exercită funcțiile în deplină independență și acționează exclusiv în interesul general al Uniunii; se arată îngrijorat de faptul că, în prezent, îndeplinirea acestor criterii este atestată printr-o declarație pe proprie răspundere și îndeamnă Curtea să introducă controale mai stricte ale activităților externe ale membrilor și să garanteze că aceștia prezintă declarații de interese în loc de declarații privind absența conflictelor de interese; subliniază că procedurile actuale, inclusiv comitetul de etică, trebuie să fie consolidate pentru a garanta absența conflictelor de interese; salută actuala evaluare inter pares externă a cadrului etic al Curții și solicită să fie informat cu privire la rezultat;

33.  regretă că informațiile solicitate în trecut în ordinele de misiune nu au fost suficiente și nu i-au permis Curții să evalueze dacă activitatea planificată de membrii Curții se încadra în domeniul de interes al Curții; invită Curtea să mărească volumul informațiilor solicitate în consecință, pentru a preveni eventualele abuzuri și să informeze autoritatea care acordă descărcarea de gestiune cu privire la modificările aduse; constată că în urma revizuirii de către Curte(9) a normelor referitoare la misiunile oficiale ale membrilor, Curtea publică trimestrial informații despre misiunile membrilor;

34.  constată totuși cu interes că, începând din octombrie 2016, Curtea a început să mărească strictețea controalelor interne și a procedurilor financiare legate de cheltuielile de deplasare și de gestionarea vehiculelor oficiale, adoptând noi norme pentru utilizarea mașinilor și a șoferilor care sunt acum gestionați de o echipă centrală(10), noi norme pentru cheltuielile de misiune(11) și noi norme pentru costurile de reprezentare a membrilor Curții(12), Secretarul General fiind ordonatorul de credite delegat pentru cheltuielile cu misiunile membrilor Curții(13), precum și utilizând sistemul de gestionare a misiunilor care se aplică oricărui membru al personalului instituției;

35.  ia act de faptul că Curtea a hotărât să efectueze un audit intern cuprinzător al cheltuielilor de misiune și al utilizării mașinilor oficiale de către membrii Curții, Secretarul General și directori în perioada 2012-2018 pentru a identifica eventualele nereguli și pentru a recupera sumele afectate de astfel de nereguli; solicită să fie informat prompt cu privire la rezultate atunci când se finalizează auditul și invită Curtea să ia rapid toate măsurile necesare pentru a trata eventualele deficiențe identificate în cadrul acestui proces; în plus, invită Curtea să prezinte anual o listă cu misiunile efectuate, inclusiv, pentru fiecare misiune, datele, costul integral și scopul;

36.  reamintește criteriile recomandate pentru numirea membrilor Curții de către statele membre și Consiliu, aprobate de Parlament în rezoluția sa din 4 februarie 2014; subliniază că standardele înalte de integritate și moralitate au reprezentat un criteriu important și că candidații nu ar trebui să dețină niciun post electiv sau să aibă responsabilități în raport cu un partid politic la data numirii lor; este de părere că procedura de selecție ar trebui adaptată în continuare pentru a fi siguri că candidații dețin calificările necesare și că îndeplinesc condițiile aplicabile; propune ca procedura de preselecție a judecătorilor de la Curtea de Justiție a Uniunii Europene să fie luată ca model pentru o procedură de preselecție independentă a membrilor Curții;

37.  constată că decizia Regatului Unit de a se retrage din Uniunea Europeană nu va avea niciun impact major asupra structurii și personalului Curții; apreciază hotărârea Curții de a urma o abordare de la caz la caz pentru a decide cu privire la prelungirea contractelor agenților temporari și contractuali britanici și de a nu-i concedia exclusiv pe motiv că aceștia nu mai sunt cetățeni ai unui stat membru al UE; invită Curtea să elaboreze cu promptitudine o strategie coerentă pentru a le oferi siguranță persoanelor în cauză; constată, în plus, că membrul Curții din Regatul Unit își va înceta contractul de muncă de la 1 aprilie 2019 și că impactul bugetar al plecării sale, cu opt luni înainte de încheierea mandatului, se va ridica la aproximativ 108 000 EUR.

INFORMAȚII PRIVIND ADOPTAREA ÎN COMISIA COMPETENTĂ

Data adoptării

20.2.2019

 

 

 

Rezultatul votului final

+:

–:

0:

17

0

2

Membri titulari prezenți la votul final

Nedzhmi Ali, Inés Ayala Sender, Zigmantas Balčytis, Dennis de Jong, Tamás Deutsch, Martina Dlabajová, Ingeborg Gräßle, Jean-François Jalkh, Wolf Klinz, Arndt Kohn, Georgi Pirinski, José Ignacio Salafranca Sánchez-Neyra, Petri Sarvamaa, Claudia Schmidt, Bart Staes, Marco Valli, Derek Vaughan, Tomáš Zdechovský

Membri supleanți prezenți la votul final

Karin Kadenbach

VOT FINAL PRIN APEL NOMINAL ÎN COMISIA COMPETENTĂ

17

+

ALDE

Nedzhmi Ali, Martina Dlabajová, Wolf Klinz

GUE/NGL

Dennis de Jong

PPE

Tamás Deutsch, Ingeborg Gräßle, José Ignacio Salafranca Sánchez-Neyra, Petri Sarvamaa, Claudia Schmidt, Tomáš Zdechovský

S&D

Inés Ayala Sender, Zigmantas Balčytis, Karin Kadenbach, Arndt Kohn, Georgi Pirinski, Derek Vaughan

VERTS/ALE

Bart Staes

0

-

 

 

2

0

EFDD

Marco Valli

ENF

Jean-François Jalkh

Legenda simbolurilor utilizate:

+  :  pentru

-  :  împotrivă

0  :  abțineri

(1)

JO L 51, 28.2.2017.

(2)

JO C 348, 28.9.2018, p. 1.

(3)

JO C 357, 04.10.2018, p. 1.

(4)

JO C 357, 04.10.2018, p. 9.

(5)

JO L 298, 26.10.2012, p. 1.

(6)

JO L 193, 30.7.2018, p. 1.

(7)

  JO C 373, 20.12.2013, p. 1

(8)

  Texte adoptate, P7_TA(2014)0060.

(9)

  Decizia nr. 61-2017 din 14 decembrie 2017 privind cheltuielile de misiune ale membrilor Curții;

(10)

  Procesul verbal al celei de a 218-a reuniuni a Comitetului administrativ care a avut loc joi, 6 octombrie 2016, punctul 7;

(11)

  Decizia nr. 61-2017 din 14 decembrie 2017 privind cheltuielile de misiune ale membrilor Curții;

(12)

  Decizia nr. 60-2017 din 14 decembrie privind normele de gestionare a cheltuielilor de reprezentare a membrilor;

(13)

  Decizia nr. 58-2017 a Curții de Conturi Europene din 14 decembrie 2017 de stabilire a normelor interne de execuție a bugetului; Decizia nr. 59-2017 a Curții de Conturi Europene din 14 decembrie 2017 privind carta atribuțiilor și responsabilităților ordonatorului de credite delegat și ale ordonatorilor de credite subdelegați.

Ultima actualizare: 15 martie 2019Notă juridică