Procedură : 2019/0810(NLE)
Stadiile documentului în şedinţă
Stadii ale documentului : A9-0008/2019

Texte depuse :

A9-0008/2019

Dezbateri :

PV 17/09/2019 - 3
CRE 17/09/2019 - 3

Voturi :

PV 17/09/2019 - 6.1

Texte adoptate :

P9_TA(2019)0008

<Date>{09/09/2019}9.9.2019</Date>
<NoDocSe>A9-0008/2019</NoDocSe>
PDF 431kWORD 118k

<TitreType>RAPORT</TitreType>

<Titre>referitor la recomandarea Consiliului privind numirea președintei Băncii Centrale Europene</Titre>

<DocRef>(N9-0023/2019 - C9-0048/2019 – 2019/0810(NLE))</DocRef>


<Commission>{ECON}Comisia pentru afaceri economice și monetare</Commission>

Raportor: <Depute>Roberto Gualtieri</Depute>

PROPUNERE DE DECIZIE A PARLAMENTULUI EUROPEAN
 ANEXA 1: CURRICULUM VITAE - Christine Lagarde
 ANEXA 2: RĂSPUNSURILE LUI Christine Lagarde LA ÎNTREBĂRILE COMISIEI
 PROCEDURA COMISIEI COMPETENTE

PROPUNERE DE DECIZIE A PARLAMENTULUI EUROPEAN

privind recomandarea Consiliului privind numirea președintei Băncii Centrale Europene

(N9-0023/2019 - C9-0048/2019 – 2019/0810(NLE))

(Procedura de consultare)

Parlamentul European,

 având în vedere recomandarea Consiliului din 9 iulie 2019[1],

 având în vedere articolul 283 alineatul (2) al doilea paragraf din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în temeiul căruia a fost consultat de către Consiliul European (C9-0048/2019),

 având în vedere articolul 130 din Regulamentul său de procedură,

 având în vedere raportul Comisiei pentru afaceri economice și monetare (A9-0008/2019),

A. întrucât, prin scrisoarea din 16 iulie 2019, Consiliul European a consultat Parlamentul cu privire la numirea lui Christine Lagarde ca președintă a Băncii Centrale Europene pentru un mandat de opt ani începând cu 1 noiembrie 2019;

B. întrucât Comisia sa pentru afaceri economice și monetare a evaluat calificările candidatei propuse, în special în ceea ce privește condițiile prevăzute la articolul 283 alineatul (2) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene și, astfel cum decurge din articolul 130 din tratat, imperativul independenței totale a BCE; întrucât, în cadrul acestei evaluări, comisia a primit din partea candidatei un curriculum vitae, precum și răspunsurile sale la întrebările scrise care i-au fost adresate;

C. întrucât comisia a organizat apoi, la 4 septembrie 2019, o audiere de două ore și jumătate a candidatei, în cursul căreia aceasta a făcut o declarație introductivă și apoi a răspuns la întrebările adresate de membrii comisiei,

1. emite un aviz favorabil privind recomandarea Consiliului de numire a lui Christine Lagarde ca președintă a Băncii Centrale Europene;

2. încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta decizie Consiliului European, Consiliului, precum și guvernelor statelor membre.

 


 

ANEXA 1: CURRICULUM VITAE - Christine Lagarde

Date personale Data nașterii: 1 ianuarie 1956

Locul nașterii: Paris

Naționalitatea: franceză

 

Carieră

 

Instituție financiară internațională

 

Din iulie 2011 până în prezent Directoare executivă a Fondului Monetar Internațional, Washington, D.C.

 

Un mandat integral din iulie 2011 până în iulie 2016, un mandat parțial din iulie 2016 până în septembrie 2019

 

Sectorul public național

 

Din iunie 2007 până în iulie 2011 Ministra franceză a economiei și finanțelor

Președinția franceză a Uniunii Europene în al doilea semestru al anului 2008

Președinția Ecofin

Președinția franceză a G20 în 2011

Președinția G20 - finanțe

 

Din mai 2007 până în iunie 2007 Ministra franceză a agriculturii și pescuitului

 

Din mai 2005 până în mai 2007 Ministra franceză a comerțului

 

 

Sectorul privat

 

 

Din octombrie 1999 până în  Președintă la nivel global a cabinetului

mai 2005  internațional de avocatură Baker McKenzie, Chicago, SUA

 

Din octombrie 1995 până în Membră a Comitetului executiv la nivel global și

octombrie 1999 parteneră cu atribuții executive, biroul din Paris al Baker McKenzie

 

Din mai 1981 până în 1999  Activitate de avocatură în special în domeniul comercial, fuziuni și achiziții, antitrust, dreptul muncii și arbitraj pentru clienți internaționali (corporații)

 

Din septembrie 1980 până în  Lectoră în dreptul contractelor la Facultatea de Drept septembrie 1982       Paris X

 

 

Educație

 

Master în drept comercial, diplomă de studii superioare specializate în drept comercial și dreptul muncii

Facultatea de Drept Paris X, 1980

 

Master cu specializarea economie și finanțe, disertație despre mișcarea consumatorilor din SUA, Ralph Nader, un cetățean public

Institutul Sciences Po Aix en Provence, 1977

 

Master în literatură americană

Colegiul de Artă Avignon, 1977

 

Titlu: Avocată în Baroul din Paris

 

Recunoaștere academică internațională

 

Louvain La Neuve – doctor honoris causa

Universitatea Montreal – doctorat onorific

Universidad del Pacifico – titlul de membră onorifică

Colegiul Washington – titlu onorific

Colegiul Claremont McKenna – titlu onorific

Colegiul Robinson – bursă onorifică Cambridge

 

 

 

Premii și funcții

 

 

2011 Participare la Consiliul de administrație al Institutului Sciences Po

2011 Premiul pentru cetățenie mondială pe 2011 al Consiliului Atlantic

2011 Participare la Consiliul de administrație al Forumului Economic Mondial

2011 Premiul „Transatlantic Leadership” al Institutului European

2012 Premiul „Hipólito Unanue al Mérito Económico – Financiero” din Peru

2012 Ofițer al Ordinului Național al Legiunii de Onoare

2012 Premiul „Globalist of the Year” al Consiliului Internațional Canadian

2012 Titlu onorific acordat de Universitatea din Leuven

2012 Premiul pentru lideri pe 2012 acordat de Uniunea Băncilor Arabe

2013 Mare ofițer al Ordinului Național al Republicii Côte d'Ivoire

2013 Participare la Consiliul director al Școlii Holton-Arms

2014 Premiul „Inaugural Global Achievement” al Global Foundation

2014 Doctorat onorific acordat de Universitatea din Montreal

2014 Participare la Consiliul de administrație al Conferinței de la Montreal

2014 Premiul „Diplomat of the Year” pe 2014 decernat de Foreign Policy Magazine

2015 Distincție acordată de Baker și McKenzie

2015 Președinta onorifică a unei campanii de strângere de fonduri organizate de Școala Holton-Arms

2015 Președinta Comitetului onorific pentru turneul realizat în SUA și Canada de Orchestra Națională Franceză

2016 Participare la Grupul de experți la nivel înalt al Secretarului General al ONU pentru capacitarea economică a femeilor

2016 Premiul „Global Leadership” acordat de Institutul pentru afaceri publice internaționale din cadrul Universității Columbia

2016 Medalia „Mohamed Bin Rashid” în Onoarea Femeilor

2016 Premiul „Woman of the Year and Lifetime Achievement” acordat de revista Glamour

2016 Titlul de membră onorifică a Universidad del Pacifico

2017 Premiul „Global Women's Leadership” decernat de Comitetul internațional de planificare al Summitului Mondial al Femeilor

2017 Titlu onorific din partea Colegiului Washington

2018 Participare la Consiliul consultativ pentru egalitatea de gen al G7

2018 Gradul onorific de comandor al Ordinului Național „27 iunie” din Djibouti

2018 Titlu onorific acordat de Colegiul Claremont McKenna

2018 Bursă din partea Institute of Banking

2018 Premiul „Appeal of Conscience World Leader” din partea Fundației „Appeal of Conscience”

2019 Premiul „Distinguished Alumna” din partea Școlii Holton-Arms

2019 Premiul „Distinguished International Leadership” al Consiliului Atlantic

2019 Participare la Rețeaua Internațională a Campionilor pentru Egalitatea de Gen și copreședinta platformei sale financiare

2019 Bursă onorifică din partea Colegiului Robinson

 

Publicații selectate

Breaking New Grounds in French Labor Law, 1982

Fragmentation Risks - Finance & Development, septembrie 2012

https://www.imf.org/external/pubs/ft/fandd/2012/09/straight.htm

Dare the Difference - Finance & Development, iunie 2013

https://www.imf.org/external/pubs/ft/fandd/2013/06/straight.htm

Focus, Flexibility, Service - Finance & Development, septembrie 2014

https://www.imf.org/external/pubs/ft/fandd/2014/09/straight.htm

Path to Development -- Finance & Development, iunie 2015

https://www.imf.org/external/pubs/ft/fandd/2015/06/straight.htm

The Voice of Youth -- Finance & Development, iunie 2017

https://www.imf.org/external/pubs/ft/fandd/2017/06/straight.htm

A Regulatory Approach to Fintech - Finance and Development, martie 2018

https://www.imf.org/external/pubs/ft/fandd/2018/06/how-policymakers-should-regulate- cryptoassets-and-fintech/straight.htm

A Global Imperative to Empower Women – Finance & Development, martie 2019

https://www.imf.org/external/pubs/ft/fandd/2019/03/empowering-women-critical-for-global- economy-lagarde.htm

 

Discursuri principale

Global Risks Are Rising, But There Is a Path to Recovery, Jackson Hole, august 2011

https://www.imf.org/en/News/Articles/2015/09/28/04/53/sp082711

Global Challenges in 2012 – Berlin, ianuarie 2012

https://www.imf.org/en/News/Articles/2015/09/28/04/53/sp012312

Anchoring Stability to Sustain Higher and Better Growth, Zurich, mai 2012

https://www.imf.org/en/News/Articles/2015/09/28/04/53/sp050712

The Legacy of Charlemagne – Schäuble and European Integration, Aachen, mai 2012

https://www.imf.org/en/News/Articles/2015/09/28/04/53/sp051612

The Global Calculus of Unconventional Monetary Policies, Jackson Hole, august 2013

https://www.imf.org/en/News/Articles/2015/09/28/04/53/sp082313

The Challenge Facing the Global Economy: New Momentum to Overcome a New Mediocre, Washington, D.C., octombrie 2014

https://www.imf.org/en/News/Articles/2015/09/28/04/53/sp100214

Daring the Difference: The 3 L’s of Women’s Empowerment, Washington, D.C., mai 2014

https://www.imf.org/en/News/Articles/2015/09/28/04/53/sp051914

Lifting the Small Boats, Bruxelles, iunie 2015

https://www.imf.org/en/News/Articles/2015/09/28/04/53/sp061715

Not Your Grandmother’s IMF, reuniunile anuale, Lima, octombrie 2015

https://www.imf.org/en/News/Articles/2015/09/28/04/53/sp100915

Demographic Changes and the Role of Fiscal Policy, MIT, martie 2016

https://www.imf.org/en/News/Articles/2015/09/28/04/53/sp030416

Addressing Corruption with Clarity, Brookings Institution, septembrie 2017

https://www.imf.org/en/News/Articles/2017/09/18/sp091817-addressing-corruption-with- clarity

A Time to Repair the Roof, Universitatea Harvard, octombrie 2017

https://www.imf.org/en/News/Articles/2017/10/04/sp100517-a-time-to-repair-the-roof

Central Banking and Fintech, A Brave New World, Banca Angliei, septembrie 2017

https://www.imf.org/en/News/Articles/2017/09/28/sp092917-central-banking-and-fintech-a- brave-new-world

A Compass to Prosperity: The Next Steps of Euro Area Economic Integration, Berlin, martie 2018

https://www.imf.org/en/News/Articles/2018/03/26/sp032618-a-compass-to-prosperity-the- next-steps-of-euro-area-economic-integration

Age of Ingenuity: Reimagining 21st Century International Cooperation, discurs Kissinger, Biblioteca Congresului, decembrie 2018

https://www.imf.org/en/News/Articles/2018/12/04/sp120418-md-kissinger-speech

Creating a Better Global Trade System, Portland, mai 2018

https://www.imf.org/en/News/Articles/2018/05/14/sp-lagarde-creating-a-better-global-trade- system

Steer, Don’t Drift: Managing Risks to Keep the Global Economy on Course, FMI, octombrie 2018

https://www.imf.org/en/News/Articles/2018/09/27/sp100118-steer-dont-drift

Winds of Change: The Case for New Digital Currency, Festivalul Fintech Singapore, noiembrie 2018

https://www.imf.org/en/News/Articles/2018/11/13/sp111418-winds-of-change-the-case-for-new-digital-currency

Belt and Road Initiative: Strategies to Deliver in the Next Phase, Beijing, aprilie 2018

https://www.imf.org/en/News/Articles/2018/04/11/sp041218-belt-and-road-initiative- strategies-to-deliver-in-the-next-phase

Euro 2.0: Past, Present, and Future of Euro Area Integration, Conferința „The Euro at 20”, Dublin, iunie 2018

https://www.imf.org/en/News/Seminars/Conferences/2018/05/17/~/link.aspx?_id=D56874C433F343C6BE326A611F4D62E9&_z=z

New Economic Landscape, New Multilateralism, reuniunile anuale din Bali, octombrie 2018

https://www.imf.org/en/News/Articles/2018/10/11/sp101218-new-economic-landscape-new- multilateralism

The Case for the Sustainable Development Goals, discurs Helen Alexander, FMI, septembrie 2018

https://www.imf.org/en/News/Articles/2018/09/17/sp09172018-the-case-for-the-sustainable- development-goals

The Financial Sector: Redefining a Broader Sense of Purpose, discurs Tacitus, Londra, februarie 2019

https://www.imf.org/en/News/Articles/2019/02/21/sp022819-md-the-financial-sector-redefining-a-broader-sense-of-purpose

The Euro Area: Creating a Stronger Economic Ecosystem, Banque de France, martie 2019

https://www.imf.org/en/News/Articles/2019/03/28/sp032819-the-euro-area-creating-a- stronger-economic-ecosystem.

Forging a Stronger Social Contract—the IMF’s Approach to Social Spending, Geneva, iunie 2019

https://www.imf.org/en/News/Articles/2019/06/14/sp061419-md-social-spending

 

Selecție de postări pe blogul FMI

Getting Real on Meeting Paris Climate Change Commitments

https://blogs.imf.org/2019/05/03/getting-real-on-meeting-paris-climate-change-commitments/?utm_medium=email&utm_source=govdelivery

Corporate Taxation in the Global Economy

https://blogs.imf.org/2019/03/25/corporate-taxation-in-the-global-economy/

When History Rhymes

https://blogs.imf.org/2018/11/05/when-history-rhymes/

Economic Gains from Gender Inclusion: Even Greater Than You Thought

https://blogs.imf.org/2018/11/28/economic-gains-from-gender-inclusion-even-greater-than-you-thought/

Realizing the Potential of the G20 Compact with Africa

https://blogs.imf.org/2018/10/30/realizing-the-potential-of-the-g20-compact-with-africa/

Ten Years After Lehman—Lessons Learned and Challenges Ahead

https://blogs.imf.org/2018/09/05/ten-years-after-lehman-lessons-learned-and-challenges-ahead/

Addressing the Dark Side of the Crypto World

https://blogs.imf.org/2018/03/13/addressing-the-dark-side-of-the-crypto-world/

A Dream Deferred: Inequality and Poverty Across Generations in Europe

https://blogs.imf.org/2018/01/24/a-dream-deferred-inequality-and-poverty-across-generations-in-europe/

Fintech—Capturing the Benefits, Avoiding the Risks

https://blogs.imf.org/2017/06/20/fintech-capturing-the-benefits-avoiding-the-risks/

Protecting Education and Health Spending in Low-Income Countries

https://blogs.imf.org/2017/06/06/protecting-education-and-health-spending-in-low-income-countries/

To Boost Growth: Employ More Women

https://blogs.imf.org/2016/09/14/to-boost-growth-employ-more-women/

Migration: A Global Issue in Need of a Global Solution

https://blogs.imf.org/2015/11/11/migration-a-global-issue-in-need-of-a-global-solution/

Unlocking Latin America’s Huge Potential

https://blogs.imf.org/2014/12/02/unlocking-latin-americas-huge-potential/

Jobs and Growth: Supporting the European Recovery

https://blogs.imf.org/2014/01/28/jobs-and-growth-supporting-the-european-recovery/

A New Frontier for Kenya and Africa

https://blogs.imf.org/2014/01/08/a-new-frontier-for-kenya-and-africa/

What We Can Do to Improve Women’s Economic Opportunities

https://blogs.imf.org/2013/03/08/what-we-can-do-to-improve-womens-economic-opportunities/

How to Get the Balance Right: Fiscal Policy at a Time of Crisis

https://blogs.imf.org/2012/05/06/how-to-get-the-balance-right-fiscal-policy-at-a-time-of-crisis/

 

 


 

ANEXA 2: RĂSPUNSURILE LUI Christine Lagarde LA ÎNTREBĂRILE COMISIEI

A. Experiența personală și profesională

1.  Vă rugăm să subliniați principalele aspecte ale competențelor dumneavoastră profesionale în chestiuni monetare, financiare și de afaceri și principalele aspecte ale experienței dvs. europene și internaționale.

Experiența mea profesională acoperă ultimele patru decenii, fiind rezultatul unui amestec unic de experiență în sectorul privat (în calitate de avocată practicantă și cadru de conducere la cabinetul american de avocatură Baker McKenzie 1980-2005), precum și în poziții publice de conducere, atât pe plan național (ca ministră a comerțului și ministră a economiei și finanțelor în perioada 2005-2011), cât și pe plan internațional (ca directoare executivă a Fondului Monetar Internațional, din 2011 până în prezent). Ca ministră franceză și membră a Consiliului UE am fost, de asemenea, direct implicată în procesul decizional al UE.

În toate aceste funcții am avut de-a face cu chestiuni comerciale și financiare. În perioada în care am fost avocată, toți clienții mei erau mari entități corporative. Am interacționat mult și cu comunitatea financiară când eram ministră a economiei și finanțelor sau directoare generală a FMI. În toate aceste funcții, am activat la nivel național și internațional, atât în sectorul privat, cât și în cel public; limba mea de lucru a fost engleza în ultimii 40 ani, cu excepția celor șase ani petrecuți în guvernul francez.

Am dobândit o experiență variată, de exemplu în domeniul fiscal și antitrust, al muncii, al fuziunilor și achizițiilor sau în domeniul gestionării crizei financiare la nivel național și internațional în timpul crizei financiare mondiale. Experiența profesională cea mai recentă, pe care am dobândit-o în calitate de directoare executivă a FMI, s-a bazat pe o misiune triplă fără precedent ce a cuprins (i) orientarea politicilor și monitorizarea economică, (ii) gestionarea crizei și programele de creditare, (iii) formarea și consolidarea capacităților. În toate aceste funcții, am avut schimburi periodice cu factorii de decizie de la cel mai înalt nivel și am putut valorifica aceste relații în beneficiul instituțiilor pe care le-am condus de-a lungul anilor. Experiența profesională astfel dobândită mi-a permis să ajung la o înțelegere cuprinzătoare a economiilor europene și mondiale, precum și să îmi construiesc o reputație internațională. Experiența mea de conducere a unei mari organizații internaționale, cum este FMI, evidențiază, de asemenea, capacitatea mea de a asculta membrii personalului și părțile interesate, de a dezvolta o viziune comună și modernă, de a adopta o abordare colegială și de a depune eforturi pentru a ajunge la consens în vederea obținerii unor rezultate mai bune.

 

2.  Aveți afaceri comerciale sau participații financiare sau alte angajamente care ar putea intra în conflict cu viitoarele dvs. atribuții și există alți factori relevanți de ordin personal sau de altă natură de care Parlamentul trebuie să țină seama atunci când analizează candidatura dvs.?

Atunci când am devenit ministră a comerțului în 2005, am demisionat din orice altă funcție, posibil conflictuală, de exemplu din funcția de membră a consiliului de administrație al ING sau al altor entități legate de Baker McKenzie, inclusiv din funcția de membră a consiliului de administrație al Centrului de Drept European pe care l-am înființat în 1995.

Ulterior, am acceptat doar funcții onorifice, cum ar fi cea de membră a consiliului consultativ al Colegiului Robinson din Cambridge și de membră onorifică a consiliului de administrație al Școlii Holton Arms din Washington, cu aprobarea prealabilă a comitetului de etică al Consiliului FMI.

În plus, am apărat constant cauza femeilor ori de câte ori au existat situații de discriminare și inegalitate. Intenționez să fac acest lucru în continuare și mă aștept ca activitatea respectivă să nu îmi afecteze autoritatea de a mă exprima în legătură cu chestiuni monetare și să nu îmi distragă atenția de la îndeplinirea cu succes a sarcinilor mele. Același lucru este valabil și în ceea ce privește aspectele legate de schimbările climatice și de protecția mediului.

 

3.  Care ar fi obiectivele principale pe care le veți avea în vedere pe parcursul mandatului dumneavoastră de opt ani în funcția de președintă a Băncii Centrale Europene?

Obiectivul principal al BCE este de a menține stabilitatea prețurilor, iar instituția va trebui să îl realizeze într-un mediu intern și internațional care a evoluat semnificativ în ultimii zece ani. În economiile avansate, acest mediu se caracterizează printr-o creștere moderată și o inflație scăzută. Deși sectorul financiar este mai sigur și mai bine reglementat decât înainte de criza financiară mondială, creșterea lentă și inflația scăzută vor reprezenta o provocare pentru intermediarii financiari ale căror modele de afaceri au fost elaborate într-o lume cu creștere dinamică și inflație ridicată. În plus, tehnologiile noi, adesea disruptive, transformă modul în care funcționează economia. Cooperarea internațională este pusă sub semnul întrebării, mediul se află sub amenințarea schimbărilor climatice și a evoluțiilor meteorologice extreme, iar în multe părți ale lumii populațiile îmbătrânesc rapid.

În acest context, BCE va trebui să continue să monitorizeze și să analizeze cu atenție evoluțiile economice și financiare din Europa și din întreaga lume. Dacă voi fi numită președintă a BCE, voi promova în cadrul instituției o astfel de vigilență în fața noilor tendințe și voi încuraja realizarea de analize pentru a le studia. Voi urmări consensul în cadrul Consiliului guvernatorilor și voi depune eforturi pentru a comunica cât mai clar și mai simplu atât strategia, cât și politicile BCE într-o lume complexă, ținând seama de publicul său divers și multicultural, care include cetățenii europeni sau piețele financiare.

Premisa mea absolută este că euro reprezintă un bun public european care ar trebui să își îmbunătățească în continuare prestigiul internațional. O arhitectură instituțională puternică a uniunii economice și monetare (UEM) și o BCE hotărâtă și axată pe asigurarea stabilității prețurilor sunt esențiale în acest sens, în beneficiul tuturor.

 

B.  Politica monetară a BCE

4.  Care este opinia dumneavoastră despre politica monetară a BCE, astfel cum a fost pusă în aplicare în ultimii 8 ani? Ce schimbări veți promova, dacă este cazul, când veți deveni președinta BCE?

Obiectivul principal al BCE este menținerea stabilității prețurilor în zona euro. BCE a definit stabilitatea prețurilor ca fiind o rată anuală pozitivă a inflației mai mică de 2 % și a declarat că, în vederea asigurării stabilității prețurilor, va urmări o rată a inflației sub, dar apropiată de 2 % pe termen mediu.

În ultimii 8 ani, BCE s-a confruntat cu un mediu extrem de dificil. Ca răspuns la criza financiară și a datoriilor suverane, BCE a luat o serie de măsuri esențiale pentru protejarea mecanismului de transmisie a politicii monetare, pentru sprijinirea economiei zonei euro și, în ultimă instanță, pentru orientarea inflației către niveluri mai conforme cu obiectivul său de politică.

În special măsurile de relaxare implementate începând din iunie 2014, inclusiv operațiunile țintite de refinanțare pe termen mai lung, ratele negative, achizițiile ample de active și orientările prospective, au reușit să elimine riscurile de deflație și de redenominalizare în punctul culminant al crizei. În iunie 2014, inflația totală se situa cu mult sub 1 %, fiind în scădere. În prezent, se preconizează că inflația totală va fi de 1,3 % în 2019, de 1,4 % în 2020 și de 1,6 % în 2021. Zona euro a înregistrat o creștere economică continuă în ultimii șase ani, iar rata șomajului a scăzut la nivelurile cele mai scăzute din iulie 2008. Gradul din ce în ce mai mare de ocupare a forței de muncă reprezintă un semnal că măsurile de politică luate de BCE creează condițiile necesare pentru ca inflația să crească.

Per ansamblu, având în vedere ultimii opt ani, aș spune că politica monetară a BCE a fost eficace și a avut succes. Conform calculelor BCE, în perioada 2016-2020, creșterea economică și inflația ar fi fost cu aproximativ 1,9 puncte procentuale mai mici în absența acțiunilor BCE luate între jumătatea anului 2014 și jumătatea anului 2018. Totuși, în ultimii ani, inflația s-a situat constant sub niveluri conforme cu obiectivul de inflație al BCE. De asemenea, expansiunea economică a zonei euro a încetinit în ultima vreme, iar riscurile sunt defavorabile perspectivelor de creștere. Prin urmare, este clar că politica monetară trebuie să rămână foarte acomodativă în viitorul apropiat.

În perspectivă, ar fi util să se tragă învățăminte de pe urma crizei financiare în ceea ce privește schimbările care au afectat mediul macroeconomic și procesul de inflație. Acest lucru ar putea contribui la reflecțiile viitoare cu privire la aplicarea politicii monetare a BCE și la aspectele operaționale aferente, analizându-se și modul în care politica monetară poate sprijini cel mai bine politicile generale din Uniunea Europeană, cum ar fi creșterea durabilă și favorabilă incluziunii, fără a aduce atingere obiectivului său principal de menținere a stabilității prețurilor. Totodată, schimbarea mediului de reglementare și a intermedierii financiare în ultimii ani ar putea justifica o revizuire a cadrului operațional al politicii monetare. Alături de alte bănci centrale, BCE și-a ajustat de multe ori modul în care își pune în aplicare politica monetară ca răspuns la criza financiară și la practicile de piață. Așadar, ar trebui să se examineze modul în care politica monetară va fi pusă în aplicare pe termen mai lung, inclusiv dimensiunea și componența bilanțurilor băncilor centrale și alegerea instrumentelor de politică.

 

5.  Care sunt principalele riscuri/oportunități pentru moneda euro? Care credeți că sunt riscurile și provocările cele mai importante cu care se confruntă BCE?

Actualul mediu macroeconomic și internațional reprezintă o provocare majoră pe termen scurt pentru BCE. Dinamismul creșterii a încetinit în zona euro, iar echilibrul riscurilor este defavorabil pentru perspectivele de creștere. Inflația se menține scăzută. Prin urmare, este clar că politica monetară trebuie să rămână foarte acomodativă în viitorul apropiat. BCE are la dispoziție o gamă largă de instrumente și trebuie să fie pregătită să acționeze. Combinația exactă a instrumentelor utilizate va depinde de natura șocurilor care vor afecta perspectivele inflației, precum și de situația piețelor financiare. Deși nu cred că BCE a atins limita inferioară efectivă a ratelor dobânzii de politică monetară, este clar că ratele scăzute au implicații pentru sectorul bancar și pentru stabilitatea financiară în general. Prin urmare, va fi esențial să se monitorizeze îndeaproape apariția unor posibile efecte secundare negative în viitor dacă ratele scăzute ale dobânzii vor persista.

În plus, BCE se confruntă cu un număr din ce în ce mai mare de provocări structurale și va trebui, de asemenea, să gestioneze așteptările cu privire la ceea ce poate sau nu poate face pentru a menține încrederea în politici. Deși politica monetară este un instrument eficient de stabilizare a ciclului economic, nu poate amplifica potențialul de creștere pe termen mai lung al țărilor. În alte domenii și acolo unde apar noi provocări – precum digitalizarea și criptomonedele, securitatea cibernetică și combaterea spălării banilor (CSB) sau schimbările climatice – va trebui să clarifice cum afectează acestea operațiunile sale și care ar putea fi contribuția sa.

În ceea ce privește moneda euro, arhitectura instituțională care a început să fie creată în timpul crizei – cuprinzând în special uniunea bancară, cadrul european de gestionare a crizelor și uniunea piețelor de capital (UPC) – rămâne incompletă. Totodată, arhitectura zonei euro nu dispune încă de un instrument fiscal central pentru stabilizare macroeconomică. Progresele în aceste domenii nu numai că vor spori reziliența zonei euro, ci vor sprijini, de asemenea, eficacitatea politicii monetare și rolul internațional al monedei euro. Una dintre lecțiile importante din primii douăzeci de ani ai monedei euro este și aceea că valorificarea oportunităților prezentate de moneda unică necesită politici economice și bugetare naționale solide, atât în interesul statelor membre în cauză, cât și al zonei euro în ansamblu.

 

6.  Rezerva Federală și Banca Canadei au anunțat recent o revizuire a cadrului lor de politică monetară. La douăzeci de ani de la introducerea monedei euro, credeți că a sosit momentul pentru a efectua o revizuire similară la BCE?

În general, strategia de politică monetară ar trebui să evolueze întotdeauna într-un mod care să servească cel mai bine mandatul BCE. Întrucât a trecut destul de mult timp de la ultima revizuire a strategiei în 2003, ar fi util să se tragă învățăminte de pe urma crizei financiare în ceea ce privește schimbările care au afectat mediul macroeconomic și procesul de inflație. S-ar putea analiza și modul în care politica monetară poate sprijini cel mai bine politicile generale din Uniunea Europeană, cum ar fi creșterea durabilă și favorabilă incluziunii, fără a aduce atingere obiectivului său principal de menținere a stabilității prețurilor.

În ceea ce privește aplicarea politicii monetare sau cadrul operațional, băncile centrale au ajustat de multe ori modul în care își pun în aplicare politica monetară ca răspuns la criza financiară și economică mondială, în special prin introducerea unor măsuri neconvenționale. Însă și piețele financiare au suferit transformări semnificative, ca urmare a evoluțiilor mediului de reglementare, ale infrastructurilor de piață și ale intermedierii financiare. În acest context, va fi important să se analizeze, de asemenea, modalitățile de funcționare și de aplicare a politicii monetare, în special pentru a examina elementele care ar trebui reținute pe termen mai lung. Având în vedere că intermedierea de pe piețele financiare și cadrul de reglementare s-au modificat, cadrele operaționale vor fi, probabil, diferite de cele dinaintea crizei, inclusiv în ceea ce privește dimensiunea și structura bilanțului și instrumentele de aplicare a orientării politicii monetare.

 

7.  Care ar trebui să fie politica monetară a BCE în condițiile macroeconomice actuale? Cum apreciați performanțele BCE în ceea ce privește îndeplinirea obiectivului său principal de menținere a stabilității prețurilor? Ce părere aveți despre sugestiile recente de a interpreta obiectivul de inflație de 2 % ca obiectiv simetric? Ce părere aveți despre solicitările de a adăuga stabilitatea financiară sau inflația prețurilor activelor ca al doilea obiectiv al politicii monetare a BCE?

Politica BCE adoptată în acest context a combătut foarte energic riscurile de deflație care au început să apară în 2014. Atunci când BCE și-a lansat pachetul cuprinzător de politici, în iunie 2014, inflația totală se situa cu mult sub 1 %, fiind în scădere. În prezent, inflația totală este de aproximativ 1 %, iar proiecțiile din iunie ale Eurosistemului prevăd rate de 1,3 % în 2019, 1,4 % în 2020 și 1,6 % în 2021. Potrivit piețelor financiare, probabilitatea unei deflații a scăzut în raport cu nivelurile maxime, iar șomajul înregistrează nivelurile cele mai reduse din iulie 2008. Gradul din ce în ce mai mare de ocupare a forței de muncă reprezintă un semnal că măsurile de politică luate de BCE creează condițiile necesare pentru ca presiunea asupra prețurilor să crească.

Cu toate acestea, nivelurile actuale ale inflației și perspectivele privind inflația, astfel cum sunt descrise în recentele proiecții ale experților Eurosistemului, nu sunt în conformitate cu obiectivul BCE privind inflația „apropiată de, dar sub 2 %”. În consecință – și în contextul turbulențelor globale care întunecă perspectivele economice ale zonei euro – este în continuare oportun ca BCE să asigure o politică monetară foarte acomodativă pentru a sprijini extinderea economiei și convergența inflației către obiectivul său în mod susținut. În această privință, este importantă clarificarea recentă a faptului că obiectivul de inflație al BCE este simetric. Aceasta implică faptul că BCE își asumă atât angajamentul de a combate inflația superioară obiectivului său de inflație, cât și cel de a combate inflația inferioară obiectivului respectiv. De fapt, inflația se poate abate de la obiectiv în ambele direcții, atât timp cât traiectoria inflației este convergentă cu obiectivul de „sub, dar aproape de 2 %” în orizontul de politică pe termen mediu. Astfel, acest lucru subliniază hotărârea BCE de a urmări obiectivul său de inflație pe termen mediu.

În același timp, deși BCE ar trebui să mențină o orientare acomodativă, alte domenii de politică trebuie să contribuie mai mult în vederea obținerii de beneficii depline de pe urma măsurilor de politică monetară.

În legătură cu introducerea unor obiective suplimentare, Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene prevede clar stabilitatea prețurilor ca fiind obiectivul principal al BCE. Deși stabilitatea prețurilor și stabilitatea financiară sunt legate între ele în mod intrinsec și tind să se consolideze reciproc, două obiective diferite justifică utilizarea a două seturi diferite de instrumente. Obiectivul politicii monetare rămâne garantarea stabilității prețurilor pe termen mediu. Principala sarcină a politicii macroprudențiale este de a aborda riscurile la adresa stabilității financiare pentru a crește reziliența sistemului la șocuri și, în cele din urmă, pentru a modera ciclul financiar, astfel încât riscul apariției unor crize financiare să fie redus, iar efectele economice reale ale crizelor financiare să fie atenuate.

În general, cele două domenii de politică interacționează, iar efectele lor reciproce trebuie luate în considerare. Politica macroprudențială influențează condițiile de creditare și, prin urmare, are un impact asupra economiei generale și, în consecință, asupra perspectivelor privind stabilitatea prețurilor. Urmărind stabilitatea prețurilor, politica monetară poate influența riscul financiar prin intermediul mai multor canale de transmisie. Prin urmare, se creează sinergii pozitive între politica monetară și politica macroprudențială în cadrul aceleiași instituții.

 

8.  Ce părere aveți despre cele mai recente decizii ale Consiliului guvernatorilor BCE, în special despre orientările prospective privind ratele dobânzii de referință, care se preconizează că vor rămâne la nivelul actual cel puțin până în prima jumătate a anului 2020?

Creșterea economică în zona euro a fost moderată, iar incertitudinile persistente – legate în principal de factorii geopolitici, amenințarea tot mai mare reprezentată de protecționism și vulnerabilitățile piețelor emergente – au afectat negativ percepția asupra economiei. Prin urmare, presiunile inflaționiste au rămas la un nivel scăzut, ratele inflației efective și estimate rămânând constant sub nivelurile pe care Consiliul guvernatorilor le consideră conforme cu obiectivul său.

În acest context, cele mai recente decizii ale Consiliului guvernatorilor BCE, cum ar fi orientările sale prospective privind ratele dobânzii, vizează corect, în opinia mea, să mențină condițiile de finanțare foarte acomodative pentru întreprinderi și gospodării, care sunt necesare pentru sprijinirea creșterii economice și, în cele din urmă, pentru creșterea inflației.

În special decizia de a ajusta orientările prospective privind ratele dobânzii de referință are un caracter acomodativ, ancorând mai bine așteptările pieței legate de traiectoria preconizată a ratei dobânzii și reducând gradul de incertitudine. Textul orientărilor prospective conține un element temporal – ratele dobânzii urmând să rămână la nivelul actual sau să fie mai scăzute cel puțin până în prima jumătate a anului 2020, ceea ce garantează că orientarea acomodativă nu va fi slăbită de participanții pe piață, care ar putea crede că ratele dobânzii ar putea crește înainte de această dată. Însă orientările prospective conțin și un element situațional – ratele rămânând la nivelul actual sau scăzând la un nivel inferior, în orice caz atât timp cât va fi necesar pentru a asigura convergența susținută a inflației către obiectivul pe termen mediu. Aceasta înseamnă că politica monetară a BCE se bazează pe date și va evolua în funcție de perspectivele inflației.

După cum a subliniat BCE, orientările prospective privind ratele dobânzii de politică monetară, în combinație cu reinvestirea unui volum important de active achiziționate și noua serie de operațiuni țintite de refinanțare pe termen mai lung, oferă un stimul semnificativ de politică monetară, necesar pentru a sprijini convergența inflației din zona euro cu obiectivul BCE. Având în vedere actuala perspectivă a inflației, va mai fi, probabil, necesară o politică monetară foarte acomodativă pentru un timp.

 

9.  Cum ați răspunde criticilor care vizează ratele scăzute ale dobânzii și efectele acestor rate scăzute? Cum ar trebui menținut, în opinia dumneavoastră, echilibrul între efectele neintenționate ale politicii BCE în domeniul ratelor dobânzii și convergența către rata preconizată a inflației pe termen mediu?

BCE are ca obiectiv principal menținerea stabilității prețurilor. Măsurile actuale de politică monetară au fost luate ca răspuns la condițiile de după criză în vederea atingerii obiectivului de inflație.

Ratele scăzute ale dobânzii – împreună cu celelalte măsuri de politică monetară adoptate – au contribuit la dispariția riscurilor deflaționiste și la sprijinirea creșterii economice și a creării de locuri de muncă.

Totuși, este în mod evident important să se continue monitorizarea posibilelor efecte secundare ale condițiilor monetare acomodative nu numai în raport cu transmisia politicii monetare, ci și cu stabilitatea financiară.

Pentru a înțelege impactul ratelor negative ale dobânzii asupra cetățenilor din zona euro, este important să existe o abordare cuprinzătoare care să analizeze toate mecanismele implicate. Pe de o parte, băncile pot decide să transfere rata negativă a dobânzii la facilitatea de depozit către deponenți, reducând ratele dobânzii pe care aceștia o primesc pentru depozitele lor. Pe de altă parte, aceiași deponenți sunt și consumatori, lucrători și debitori. În această calitate, ei beneficiază de o dinamică economică mai puternică, de o rată mai scăzută a șomajului și de costuri mai reduse ale creditării. Având în vedere toate acestea, în absența politicii monetare neconvenționale adoptate de BCE, inclusiv a ratelor negative ale dobânzii, cetățenii din zona euro ar fi, în general, dezavantajați.

În ceea ce privește impactul ratelor negative asupra rentabilității băncilor, analiza empirică sugerează că efectele negative asupra veniturilor nete din dobânzi ale băncilor au fost, până în prezent, mai mult decât compensate de beneficiile obținute prin acordarea mai multor împrumuturi bancare și prin costurile mai reduse pentru provizioane și deprecieri datorate mediului macroeconomic mai favorabil, care este, în mare măsură, rezultatul politicii monetare acomodative. Totuși, este important să se monitorizeze apariția unor posibile efecte secundare negative în viitor, în cazul în care ratele scăzute ale dobânzii vor persista, și să se utilizeze, dacă este necesar, setul disponibil de instrumente de politică micro- și macroprudențială.

În general, mediul cu randamente scăzute trebuie înțeles în contextul declinului prelungit al randamentelor reale începând cu anii '80. Nu este ceva limitat doar la zona euro. El este rezultatul în mare măsură a mai multor factori structurali, cum ar fi creșterea mai înceată a productivității, creșterea economiilor în perspectiva unor perioade de pensie mai lungi, precum și penuria de active sigure.

 

10. Ce părere aveți despre eterogenitatea condițiilor monetare și a accesului la credite în zona euro și impactul său asupra politicii monetare unitare a BCE?

Condițiile de creditare în țările din zona euro au fost, într-adevăr, foarte eterogene în timpul crizei financiare și a datoriilor suverane, ceea ce a avut un impact major asupra transmisiei politicii monetare a BCE. Din acest motiv, la jumătatea anului 2014, BCE a lansat așa-numitul pachet de măsuri de politică monetară pentru relaxarea creditării. În urma introducerii acestor măsuri, dobânzile la creditele bancare din zona euro au scăzut considerabil: potrivit estimărilor BCE, programul de achiziționare de active și reducerile ratei dobânzii la facilitatea de depozit au dus la o reducere cu aproximativ 50 de puncte de bază a dobânzilor la împrumuturile bancare către întreprinderi începând din iunie 2014. În plus, reflectarea dobânzilor de pe piață de către dobânzile la împrumuturile bancare a devenit mult mai omogenă în toate statele membre din zona euro. În toate țările, dobânzile la împrumuturile bancare pentru întreprinderi și gospodării se află în prezent la niveluri nemaiîntâlnit de scăzute. În plus, condițiile de acordare a împrumuturilor bancare (astfel cum sunt indicate în sondajul asupra creditului bancar în zona euro) sunt în continuare favorabile și susțin creșterea împrumuturilor.

Aceste condiții de finanțare favorabile, la care au contribuit măsurile de politică monetară ale BCE, au sprijinit reluarea creșterii împrumuturilor bancare. De la jumătatea anului 2015, volumul împrumuturilor acordate întreprinderilor a început să crească din nou, înregistrându-se rate pozitive, iar analizele BCE au concluzionat că aproape jumătate din creșterea anuală a acestor volume în al treilea trimestru al anului 2018 poate fi asociată cu beneficiile programului de achiziționare de active. Însă, deși condițiile de creditare sunt favorabile în toate țările din zona euro, creșterea împrumuturilor bancare rămâne eterogenă în ansamblul zonei euro. Acest lucru reflectă, în parte, faptul că țările se află în diferite etape ale ciclului economic, precum și utilizarea diferențiată a instrumentelor de finanțare alternative de către întreprinderi, cum ar fi emisiunile de titluri de creanță.

În afară de împrumuturile bancare, finanțarea prin îndatorare a firmelor din zona euro a continuat să fie moderată. În pofida dobânzilor foarte scăzute la credite, se pare că întreprinderile nu au început să mărească ponderea împrumuturilor în structura capitalului lor după reducerea necesară a gradului de îndatorare a sectorului corporativ în urma crizei.

În ansamblu, deși condițiile monetare și accesul la credite sunt favorabile în toate țările din zona euro, rămân unele diferențe în ceea ce privește creșterea creditării din cauza unei multitudini de factori, cum ar fi cererea diferită de credite, incertitudinea generală și diferențele privind presiunea concurențială sau caracteristicile instituționale (de exemplu sistemele juridice diferite), ceea ce poate avea un impact asupra condițiilor reale de creditare la nivelul debitorilor, sectoarelor și țărilor. Totuși, într-o uniune monetară este încă oportun ca condițiile de creditare să reflecte caracteristicile debitorilor, iar acestea diferă de la o țară la alta. Acest lucru nu este neapărat o problemă pentru politica monetară și se constată și în alte zone monetare.

 

11. Disparitățile în ceea ce privește performanțele economice în cadrul UEM s-au accentuat în ultimul deceniu.

În perspectivă, mai multe state membre ale UE se pregătesc să adere la zona euro. Cum credeți că s-ar putea evita noi divergențe între statele membre din zona euro în următorii zece ani, având în vedere condițiile economice din statele candidate? Care este scenariul economic preferat pentru extinderea zonei euro?

Imaginea evoluției disparităților economice în cadrul UEM în ultimul deceniu este nuanțată, în funcție de indicatorii utilizați și de fiecare țară.

Din perspectiva politicii monetare, ceea ce contează cel mai mult într-o zonă monetară comună este sincronizarea ciclică. Aceasta permite politicii monetare unice să funcționeze eficient și să își îndeplinească funcția de stabilizare în rândul membrilor săi. De fapt, dispersia ciclică între economiile din zona euro a scăzut în timp, astfel încât statele membre ale zonei euro se bucură în prezent de un grad ridicat de sincronizare a ciclurilor lor economice și financiare. În același timp, în ceea ce privește convergența reală – și anume, în ce măsură țările din zona euro cu venituri mai scăzute au recuperat decalajul față de cele cu venituri mai mari din punctul de vedere al venitului pe cap de locuitor – rezultatele obținute sunt în mod clar eterogene. Deși țările care au adoptat moneda euro cel mai recent, în special țările baltice, au înregistrat reduceri ale disparității veniturilor față de țările membre cu venituri mai mari, nu s-a constatat o convergență semnificativă între membrii inițiali ai zonei euro, cu excepția Irlandei. Politica monetară poate funcționa eficient în țările cu venituri diferite, însă, din perspectiva cetățenilor, creșterea economică și îmbunătățirea nivelului de trai sunt ceea ce contează în ultimă instanță.

Datele arată că disparitățile economice din Europa sunt, în mare măsură, rezultatul șocurilor tehnologice și al celor aferente globalizării, al impactului crizei financiare mondiale, precum și al deficiențelor structurale specifice fiecărei țări.

Moneda euro este, de asemenea, semnul cel mai palpabil al integrării europene. În prezent este moneda oficială a 19 state membre ale UE și mă aștept și m-aș bucura ca celelalte state membre ale UE care se află încă în afara zonei euro să i se alăture la un moment dat. Astfel cum se prevede în tratat, toate statele membre ale UE care nu beneficiază de clauza de neparticipare – în special șapte țări din afara zonei euro, cu excepția Danemarcei și, desigur, a Regatului Unit – ar trebui să adopte moneda unică mai devreme sau mai târziu.

În opinia mea, reformele economice necesare pentru extinderea zonei euro ar trebui să fie adaptate fiecărui stat membru în parte. Orice țară care dorește să adere la zona euro ar trebui să adopte măsurile și reformele necesare, precum și parcursul, modalitățile și calendarul propriu. Calendarul depinde, în ultimă instanță, de trei factori principali: voința politică reflectată și în strategiile naționale de adoptare a monedei euro; asumarea proiectului de către populație; precum și pregătirea economică.

Trebuie să ținem cont de un nou aspect al introducerii monedei euro, și anume de faptul că adoptarea monedei euro implică acum automat participarea la uniunea bancară. Așadar, susțin politica adoptată recent, conform căreia statele membre care aderă la mecanismul cursului de schimb II ar trebui, de asemenea, să încheie o cooperare strânsă cu supravegherea bancară a BCE.


 

12. Care ar fi etapele/calendarul normalizării politicii monetare a BCE, având în vedere și contextul internațional, în special ratele dobânzii care diferă considerabil între SUA și UE? Ce efect credeți că va avea strategia de reinvestiții a programului de achiziționare de active asupra piețelor? Cum va afecta aceasta setul de instrumente monetare în cazul în care condițiile generale se vor deteriora?

BCE a oferit pieței orientări prospective privind rata dobânzii de politică monetară și reinvestirea plăților principalului aferente titlurilor de valoare achiziționate în cadrul programului de achiziționare de active. Actualele orientări prospective prezintă deja etapele acestor două instrumente de politică monetară.  În mod concret, reinvestițiile vor continua pentru o perioadă mai lungă până când BCE va începe să își majoreze ratele dobânzii de referință.

La luarea deciziilor de politică monetară, trebuie analizate în detaliu datele economice și financiare atât interne, cât și internaționale. Politica monetară ar trebui să se bazeze în continuare pe date și să fie ghidată de perspectivele inflației din zona euro. În contextul actual, „normalizarea politicii” este prematură. În prezent, incertitudinile legate de factorii geopolitici, presiunile protecționiste și vulnerabilitățile piețelor emergente implică faptul că riscurile sunt defavorabile perspectivelor și că presiunile inflaționiste rămân la un nivel scăzut. Pentru o perioadă mai lungă, va fi necesară o politică monetară deosebit de acomodativă. Prin urmare, este important să se recurgă la toate instrumentele de politică disponibile pentru a da un răspuns adecvat și proporțional în cazul în care perspectivele inflației pe termen mediu continuă să nu corespundă obiectivului BCE.

 

13. Cum veți asigura o aplicare transparentă a programului de achiziționare de active? Sunteți de acord că s-ar putea crește transparența în cazul programului de achiziționare de titluri garantate cu active (ABSPP) și în cazul celui de al treilea program de achiziționare de obligațiuni garantate (CBPP3)?

Transparența este esențială pentru o bună guvernare, dar și pentru o bună înțelegere de către publicul larg a politicii monetare a BCE. În același timp, băncile centrale trebuie să aibă grijă ca informațiile pe care le furnizează să nu submineze eficacitatea politicilor lor.

Fără îndoială, politicile monetare neconvenționale, în special programul de achiziționare de active, au dat naștere solicitării pentru o mai mare transparență. BCE a răspuns afirmativ (de exemplu, publicând încă de la început informații cu privire la titlurile de datorie deținute, cu o frecvență săptămânală și lunară), iar, în ultimii ani, transparența a continuat să crească, și datorită feedbackului primit de Parlamentul European.

În plus, BCE are un grad mai mare de transparență în comparație cu alte bănci centrale. De exemplu, publică (și actualizează săptămânal) informații foarte detaliate – așa-numitele numere internaționale de identificare a valorilor mobiliare, codurile ISIN – privind obligațiunile individuale deținute de Eurosistem în anumite portofolii.

Atunci când se discută despre acțiuni suplimentare de îmbunătățire a transparenței, este foarte important să se cântărească beneficiile publicării unor informații mai detaliate în raport cu impactul asupra eficacității politicii monetare a BCE. Acest impact poate varia în funcție de modul de lucru al anumitor segmente ale piețelor financiare și poate, astfel, să conducă la o abordare diferențiată, în funcție de programul de achiziție.

 

 

14. Care sunt condițiile care trebuie îndeplinite pentru a gestiona creșterea ratei dobânzii fără efecte perturbatoare asupra obligațiunilor suverane și a piețelor? Care considerați că este, în acest caz, responsabilitatea BCE și care este responsabilitatea statelor membre și a participanților la piață?

BCE a anunțat că politica sa monetară va rămâne acomodativă prin orientări prospective privind rata dobânzii și reinvestițiile. Scopul acestor orientări prospective este de a se asigura că eventualele modificări ale ratei dobânzii pe termen scurt controlate de BCE sunt bineînțelese de participanții la piață și nu generează efecte perturbatoare. Piețele beneficiază, astfel, de o funcție de reacție clară din partea BCE. În special, deteriorarea perspectivelor s-ar traduce prin introducerea unor rate mai favorabile și prospective ale dobânzii și, deci, prin facilitarea condițiilor de finanțare.

În cazul statelor membre, politicile naționale bugetare sănătoase sunt cea mai bună garanție împotriva unei eventuale creșteri a costurilor îndatorării. Într-adevăr, numeroase țări din zona euro au utilizat perioada de condiții favorabile pe plan economic și în ceea ce privește finanțarea pentru a reconstrui poziții bugetare subiacente puternice, care permit o politică bugetară anticiclică. Este esențial ca toate statele membre să își manifeste angajamentul față de politicile durabile, în conformitate cu cadrul bugetar al Uniunii. De asemenea, finalizarea UEM trebuie să rămână o prioritate.

 

15. În opinia dumneavoastră, cum poate BCE să contribuie la creșterea economică, la tranziția ecologică și la ocuparea integrală a forței de muncă respectând totodată obiectivul său principal de a menține stabilitatea prețurilor? Ce părere aveți despre o eventuală modificare a mandatului BCE, care s-ar alinia mai mult la criteriile FED? S-ar putea lua, după părerea dumneavoastră, măsuri de politică monetară suplimentare care să potențeze efectele pozitive ale politicii monetare asupra economiei reale? Ce rol joacă reformele structurale din statele membre pentru eficacitatea politicilor monetare și viceversa?

Mandatul BCE este consacrat în Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, la articolul 127 alineatul (1). Potrivit acestei dispoziții, obiectivul principal al BCE și al politicii monetare unice este menținerea stabilității prețurilor. Fără a aduce atingere acestui obiectiv principal, BCE sprijină politicile economice din Uniune pentru a contribui la îndeplinirea obiectivelor acesteia. Având în vedere că mandatul BCE este definit de dreptul primar al Uniunii, el poate fi modificat doar de statele membre prin modificarea tratatului.

Strategia monetară a BCE prevede în mod clar că stabilitatea prețurilor trebuie menținută pe termen mediu. Această orientare pe termen mediu permite reducerea la minimum a fluctuațiilor în activitatea economică reală în cazul în care politica monetară s-ar confrunta cu un arbitraj, de exemplu pentru a răspunde la un șoc petrolier care crește temporar inflația într-un moment în care creșterea economică este în declin. În practică, deci, diferențele față de mandatul FED sunt poate mai puțin importante.

Menținerea stabilității prețurilor pe termen mediu este, de asemenea, o premisă esențială pentru crearea unui mediu economic favorabil și garantarea unui nivel ridicat de ocupare a forței de muncă.

Pe termen lung însă, creșterea depinde de alți factori decât politica monetară - de exemplu, de productivitate - și aceasta este sprijinită de politici care încurajează inovarea și investițiile. Reformele structurale în țările din zona euro sunt importante pentru a îmbunătăți productivitatea și potențialul de creștere al zonei, pentru a reduce șomajul și a crește reziliența. Pe viitor, reformele structurale pot deci conferi mai multă forță politicii monetare, în timp ce politica monetară foarte acomodativă desfășurată în prezent reduce povara pe care o reprezintă introducerea acestor reforme.

În ceea ce privește tranziția ecologică, dezbaterea privind măsura în care - și, dacă da, în ce mod - băncile centrale și autoritățile de supraveghere bancară pot contribui la atenuarea schimbărilor climatice se află într-un stadiu precoce, dar ar trebui considerată o prioritate. BCE participă deja la această dezbatere, de exemplu în calitate de membru al Rețelei pentru ecologizarea sistemului financiar (Network on Greening the Financial System - NGFS). Cred că BCE s-a axat pe sprijinirea participanților la piață, a legislatorilor și a organismelor de normalizare în identificarea riscurilor pe care le implică schimbările climatice și oferirea unui cadru clar pentru a reorienta fluxurile financiare și a reduce aceste riscuri.

 

16. Ce credeți despre efectele negative ale politicii BCE asupra schimbărilor climatice? Ce ar putea fi îmbunătățit pentru a garanta că politica monetară nu favorizează întreprinderile care poluează?

Principalul obiectiv al programului de achiziționare de active (APP) este de a readuce inflația la un nivel conform cu obiectivul BCE de stabilitate a prețurilor. Pentru a oferi o gamă largă de valori mobiliare care pot fi achiziționate, criteriile de eligibilitate pentru APP trebuie să fie și ele largi. Acest lucru a favorizat eficacitatea programului, evitând, în același timp, distorsiunile pentru anumite segmente ale pieței.

Pentru punerea în aplicare a APP, BCE s-a bazat pe principiul neutralității pieței, fără nicio discriminare pozitivă sau negativă pentru a favoriza sau penaliza anumite active pe baza unor criterii de mediu sau de altă natură. Pentru CSPP, achiziționarea de titluri de valoare emise de societăți nebancare a reflectat în mod proporțional valoarea de piață a tuturor obligațiunilor eligibile din punctul de vedere al sectoarelor de activitate economică și al grupurilor de rating. Cred că, până în prezent, nu a fost posibil să se favorizeze sau să se penalizeze anumite active pe baza unor criterii de mediu pentru că nu fuseseră definite criterii obiective în acest sens. Totuși, inițiativele Comisiei Europene în materie de finanțare durabilă, pentru a crea o definiție armonizată a activelor verzi, adică o „taxonomie” – pe care cred că BCE o sprijină activ – vor crește transparența și vor permite o identificare mai obiectivă a ceea ce constituie un instrument financiar verde. Imediat ce se va ajunge la un acord privind taxonomia, BCE va trebui să determine dacă și cum o poate aplica la APP-ul său.

În ceea ce privește obligațiunile ecologice, în circumstanțele și condițiile actuale de piață, există cel puțin doi factori care limitează capacitatea BCE de a achiziționa în principal astfel de obligațiuni în cadrul APP-ului său. În primul rând, în ciuda creșterii rapide observate în ultimii ani, segmentul verde rămâne o parte relativ restrânsă din ansamblul activelor financiare. Astfel, achiziționarea unor mari cantități din aceste active poate duce la distorsiuni grave în acest segment specific de piață. În al doilea rând, clasificarea a ceea ce constituie un activ verde este încă în faza sa embrionară, complicând astfel identificarea activelor verzi care trebuie achiziționate.

În ciuda limitărilor existente și a absenței unui obiectiv de mediu explicit în APP, BCE a achiziționat obligațiuni ecologice atât în cadrul CSPP, cât și al PSPP. Deși cuantumul global al obligațiunilor ecologice deținute de BCE este relativ redus, se pare că achizițiile BCE au contribuit la reducerea randamentelor obligațiunilor ecologice, susținând emiterea acestor obligațiuni de către societăți nefinanciare.

 

17. Ce părere aveți despre riscurile asociate programului de achiziționare de obligațiuni emise de sectorul corporativ (CSPP)? Considerați că acest program ar putea avea efecte de denaturare a concurenței în cadrul pieței interne? Cum credeți că pot fi minimizate eventualele efecte de denaturare ale CSPP?

În cadrul CSPP, Eurosistemul cumpără titluri de la societăți nefinanciare pentru a facilita transmiterea achizițiilor sale de active către economia reală. CSPP face parte integrantă din APP-ul Eurosistemului, care a contribuit în mod considerabil la expansiunea economică din zona euro, garantând că inflația converge către obiectivul său.

Riscurile legate de deteriorarea calității creditului emitenților eligibili nu poate fi cu totul exclus din CSPP. Totuși, nivelul ridicat de diversificare din cadrul CSPP implică faptul că, deși nu poate fi exclusă producerea, din când în când, a unor deprecieri și pierderi în cazul numelor individuale, în general, aceste pierderi sunt limitate prin concepție. În plus, cred că Eurosistemul dispune de un cadru vast de gestionare a riscurilor pentru a monitoriza îndeaproape riscurile legate de CSPP. Acest lucru permite protejarea eficace a bilanțului Eurosistemului fără a compromite realizarea obiectivelor strategice ale CSPP.

Pentru a îndeplini obiectivul său principal de a menține stabilitatea prețurilor, Eurosistemul este mandatat să acționeze în conformitate cu principiul unei economii de piață deschise, cu o concurență liberă, și să favorizeze o alocare eficientă a resurselor. Gama largă de obligațiuni eligibile pentru CSPP favorizează eficacitatea acestuia ca instrument de politică monetară, menținând în același timp condiții de concurență echitabile pentru toți actorii de pe piață și evitând distorsiunile excesive de pe piață. În plus, BCE a subliniat că eventualele efecte de distorsiune asupra concurenței în cadrul pieței unice sunt atenuate și de faptul că achizițiile CSPP reflectă în mod proporțional cuantumul nominal rămas al obligațiunilor eligibile.

La punerea în aplicare a CSPP, acestea sunt, după părerea mea, argumente bune pentru a continua această abordare. Ea permite reducerea la minimum a impactului asupra prețurilor relative ale ansamblului obligațiunilor eligibile și efectele colaterale nedorite asupra funcționării pieței.

 

18. Credeți că CSPP ar trebui să fie integrat în Acordul de la Paris și obiectivele de dezvoltare durabilă (ODD)? Credeți că BCE ar trebui să alinieze achiziționarea de active la obiectivele de dezvoltare durabilă ale ONU și la Acordul de la Paris privind schimbările climatice? Considerați că BCE poate să integreze tranziția către o economie cu emisii scăzute de dioxid de carbon, care reprezintă un obiectiv strategic fundamental al UE, ca obiectiv secundar al politicii monetare?

Obiectivele de dezvoltare durabilă acoperă o gamă largă de subiecte cu scopul de a îmbunătăți condițiile de viață în întreaga lume. Toate țările trebuie să depună eforturi pentru a atinge aceste obiective. Totuși, băncile centrale, în cadrul mandatului lor, pot aborda doar un număr limitat din aceste obiective.

Știu că anul trecut BCE a aderat la Rețeaua pentru ecologizarea sistemului financiar (NGFS) și că este, de asemenea, membră a Grupului tehnic de experți pentru schimbări climatice din cadrul Comisiei Europene. Acest lucru demonstrează că BCE recunoaște provocările pe care le implică schimbările climatice și că sprijină participanții la piață și organismele de reglementare să abordeze riscurile legate de climă.

În ceea ce privește APP-ul său, Eurosistemul a achiziționat titluri în valoare de circa 2 500 de miliarde EUR, majoritatea dintre acestea emise de guverne. Din toate achizițiile efectuate în cadrul APP, cota CSPP este relativ scăzută. BCE a afirmat în diferite ocazii că achizițiile se bazează pe principiul neutralității pieței pentru a evita distorsiunile. Totuși, așa cum am menționat anterior, acest lucru nu exclude faptul că BCE va aplica în viitor o taxonomie a activelor verzi, dezvoltată în prezent de Comisie.

Acest lucru fiind spus, BCE a achiziționat deja diverse obligațiuni ecologice în cadrul PSPP și CSPP și ar trebui să le achiziționeze în continuare, având în vedere că ele respectă criteriile de eligibilitate ale programelor.

Potrivit unei analize publicate de BCE în unul dintre buletinele sale economice, CSPP a contribuit nu doar la reducerea randamentelor obligațiunilor ecologice, ci și la sprijinirea emiterii lor de către societăți nefinanciare.  Deși se înregistrează o creștere a universului obligațiunilor legate de climă, dimensiunile sale rămân relativ reduse; prin urmare, limitarea achizițiilor la aceste obligațiuni ar afecta atingerea eficace a obiectivului BCE. În acest sens, și legislatorii pot juca un rol în dezvoltarea universului obligațiunilor legate de climă prin inițiative strategice pe care Comisia ar putea să le lanseze în actuala legislatură.

 

19. Sub conducerea dumneavoastră, ce rol ar juca BCE în cadrul Rețelei pentru ecologizarea sistemului financiar? Intenționați să dați curs recomandărilor conținute în primul raport global al Rețelei pentru ecologizarea sistemului financiar (NGFS)?

Schimbările climatice sunt una dintre cele mai importante provocări cu care se confruntă societatea în prezent. În opinia mea, toate instituțiile publice și private ar trebui să acționeze, în cadrul mandatelor lor respective, pentru a-i face față. Sub conducerea mea, FMI a început să exploreze modul în care ar putea contribui la lupta împotriva schimbărilor climatice, de exemplu, studiind cum ar putea fi utilizate politicile fiscale pentru a contribui la îndeplinirea obiectivelor Acordului de la Paris.

Salut colaborarea BCE cu alte bănci centrale și autorități de supraveghere la nivel mondial în cadrul Rețelei pentru ecologizarea sistemului financiar (NGFS). Băncile centrale și autoritățile de supraveghere prudențială pot contribui la înfruntarea provocărilor pe care le implică schimbările climatice, iar activitatea NGFS, așa cum reiese din primul raport, este esențială pentru a înțelege cum poate fi făcut cât mai bine acest lucru. În opinia mea, BCE ar trebui să contribuie în mod substanțial la acest efort și ar trebui să aloce resurse importante acestui proces. Acest lucru include tratarea cu seriozitate a recomandărilor grupului și aplicarea lor ori de câte ori este posibil, fără a aduce atingere mandatului de menținere a stabilității prețurilor și altor obiective.

 

20. Care sunt, după părerea dumneavoastră, măsurile necesare pentru finanțarea Pactului ecologic pentru Europa? Care este rolul sectorului public?

Schimbările climatice sunt, fără îndoială, una dintre cele mai grave amenințări din ziua de astăzi. Este o provocare care necesită colaborarea europeană și internațională pentru că nicio țară nu poate rezolva, de una singură, această problemă. Pentru a combate schimbările climatice, vor fi necesare inițiative strategice majore care să promoveze atât politici de atenuare, cât și de adaptare.

În acest sens, așa cum a recunoscut FMI în luna mai a acestui an, adoptarea unor măsuri de reducere și de atenuare ar implica necesitatea de a crește cheltuielile publice sau de a exclude alte tipuri de cheltuieli publice pentru investițiile publice. La nivel european, au fost făcuți primii pași prin sprijinul acordat din bugetul UE și de către Banca Europeană de Investiții (BEI). Propunerea Comisiei din mai 2018 de a crește și mai mult cota din bugetul UE dedicată sprijinirii politicilor de luptă împotriva schimbărilor climatice în următorul cadru financiar multianual și solicitarea Parlamentului European de a face chiar un efort superior în acest sens vor contribui, fără îndoială, la mobilizarea ulterioară a resurselor financiare necesare pentru punerea în aplicare a obiectivelor climatice ale UE. Personal, sper că Pactul ecologic pentru Europa, anunțat de președintele ales al Comisiei în fața Parlamentului European, poate schimba regulile jocului și poate consolida rolul UE în finanțarea proiectelor sustenabile și redirecționarea investițiilor publice către soluții cu emisii scăzute de dioxid de carbon.

Pe lângă canalizarea mai multor fonduri publice către investițiile în domeniul climei, ar fi esențial ca factorii de decizie să lanseze noi inițiative pentru a atrage mai multe investiții private. Fără nicio îndoială, este nevoie de un volum mare de capital privat pentru a sprijini transformarea economică necesară pentru a răspunde provocării pe care o reprezintă tranziția către o economie verde. Politicile publice ar trebui să se concentreze, de asemenea, pe mobilizarea resurselor private, pe sprijinirea inovării tehnologice în sectorul noilor energii și al tehnologiilor eficiente și pe abordarea provocărilor pe care le implică integrarea externalităților de mediu în deciziile din domeniul privat.

Ținând seama de impactul major pe care l-ar putea avea schimbările climatice asupra societăților noastre, băncile centrale și autoritățile de supraveghere prudențială trebuie, și ele, să țină seama de schimbările climatice și să reflecteze pentru a găsi un răspuns adaptat în acest sens.  Într-adevăr, BCE este membră activă a NGFS și, împreună cu alte bănci centrale naționale din cadrul Eurosistemului, sprijină activ programul Comisiei Europene în materie de finanțare durabilă. Acest program ar putea, în cele din urmă, să îmbunătățească stabilirea prețului riscurilor schimbărilor climatice și al riscurilor tranziției și să promoveze reorientare fluxurilor financiare către produse de investiții sustenabile. În viitor, sper că BCE va continua acest demers, aducându-și propria contribuție, în cadrul mandatului său, la îndeplinirea obiectivelor stabilite în Acordul de la Paris.

Totuși, trebui să fim și realiști. Politicile desfășurate de băncile centrale sunt cele care pot oferi cele mai adecvate răspunsuri și inițiative strategice. Deși BCE contribuie la obiectivele în materie de sustenabilitate care țin de mandatul său, autoritățile politice sunt cele care trebuie să definească și să adopte măsurile de reglementare și fiscale adecvate pentru a aborda aceste provocări.

 

21. V-ați opune ca programele de achiziționare de active ale BCE să achiziționeze activități considerate nesigure din punct de vedere social și al mediului, așa cum sunt definite în cadrul taxonomic al UE?

BCE sprijină, în cadrul mandatului său, diferite inițiative pentru a combate schimbările climatice atât la nivelul UE, cât și la nivel mondial. Activele verzi, deși se dezvoltă rapid, reprezintă încă o clasă de active relativ limitată, iar taxonomia a aceea ce reprezintă un activ verde este încă în faza sa embrionară. BCE sprijină dezvoltarea acestei taxonomii și, odată adoptată, cred că ea va facilita integrarea considerentelor de mediu în portofoliile băncilor centrale.

BCE a achiziționat deja diverse obligațiuni ecologice în cadrul PSPP și CSPP și va continua să le achiziționeze – având în vedere că ele respectă criteriile de eligibilitate ale programelor – continuând, astfel, să reducă costurile de finanțare ale societăților cu proiecte verzi.

 

22. Care este părerea dumneavoastră privind punerea în aplicare a asistenței pentru acoperirea nevoii de lichiditate în situații de urgență (ELA)?

Ce îmbunătățiri se pot aduce la procesul de luare a deciziilor privind acordarea ELA?

Asistența pentru acoperirea nevoii de lichiditate în situații de urgență (ELA) a jucat un rod decisiv în menținerea stabilității financiare în timpul crizei financiare rezolvând problemele de lichiditate ale instituțiilor solvabile individuale.

În prezent, responsabilitatea pentru acordarea ELA aparține, în mare parte, la nivel național, băncilor centrale în cauză.  Se pare că această formulă a funcționat bine până în prezent. Totuși, ținând seama de progresele făcute în vederea realizării uniunii bancare, de integrarea financiară continuă și de rolul BCE ca autoritate competentă pentru supravegherea tuturor băncilor (importante) din zona euro, s-ar putea prevedea – la fel ca în cazul politicii monetare – ca deciziile privind ELA să fie luate la nivel central, deși furnizarea efectivă de lichidități ar fi făcută de băncile centrale naționale. Acest aspect a fost evocat și de către FMI în programul său de evaluare a sectorului financiar al zonei euro. Bineînțeles, în final, această chestiune va trebui discutată de Consiliul guvernatorilor.

 

23. Care sunt riscurile pe care le implică pentru stabilitatea monetară dezvoltarea monedelor virtuale, cum ar fi Bitcoin? Ce rol credeți că ar trebui să joace BCE în ceea ce privește monedele virtuale? Ce părere aveți despre noua monedă digitală Libra, anunțată de Facebook? Care considerați că ar fi cadrul de reglementare adecvat pentru monedele virtuale?

Se estimează că, până în prezent, monedele virtuale existente – cum ar fi bitcoin – denumite și criptoactive, nu au avut implicații tangibile asupra politicii monetare și a stabilității financiare. Această evaluare reflectă dimensiunea redusă a piețelor criptomonedelor față de sistemul financiar și interconectarea lor limitată cu sectorul financiar reglementat și cu economia. În termeni relativi, capitalizarea bursieră totală a criptoactivelor la nivel mondial este în prezent de circa 7 % din capitalizarea pieței așa-numitului grup „FAANG” (Facebook, Apple, Amazon, Netflix și Google), ceea ce reprezintă 2 % din PIB-ul zonei euro și 3 % / 2 % din M1, respectiv M3. Această situație se poate modifica odată cu evoluția pieței și a criptoactivelor înseși. În mod clar, BCE și băncile centrale, în general, ar trebui să monitorizeze și să evalueze îndeaproape evoluțiile și să contribuie la eforturile depuse în prezent la nivel mondial pentru a găsi soluții politice.

Proiectele emergente care vizează crearea unor criptomonede „stabile” - cum ar fi inițiativa Facebook de a crea moneda Libra – reprezintă o încercare a sectorului privat de a îmbunătăți serviciile financiare existente și ele pot crește eficiența plăților transfrontaliere și incluziunea financiară. Aceste proiecte, și în special tehnologia blockchain sau a registrelor distribuite, pot fi avantajoase pentru utilizatori și pot oferi oportunități din punctul de vedere al eficienței și al siguranței, în special în țările în care, în prezent, nu există servicii eficiente aferente infrastructurilor pieței. Deși criptoactivele, cum ar fi criptomonedele stabile și tehnologia blockchain pe care acestea se bazează pot reprezenta o oportunitate, în special în domeniul plăților transfrontaliere, trebuie să luăm în considerare faptul că utilizarea lor generalizată ar putea, de asemenea, implica riscuri pentru politica monetară, stabilitatea financiară și funcționarea corespunzătoare a sistemului de plăți mondial și încrederea publicului în acesta. Aștept cu interes raportul final al grupului de lucru al miniștrilor și guvernatorilor G7 privind criptomonedele stabile, la care contribuie și FMI, ca membru al grupului. Ei vor efectua o analiză a beneficiilor și riscurilor criptomodelor stabile în cooperare cu G20, Consiliul pentru Stabilitate Financiară și alte organisme relevante de stabilire a standardelor.

În ceea ce privește cadrul de reglementare, trebuie în mod clar să se ajungă la un echilibru între necesitatea de a garanta că aceste activități nu generează riscuri pentru stabilitatea financiară și aceea de a permite inovarea financiară. Experiență dobândită din reglementarea actuală ne-a făcut să tragem concluzia că dacă activitatea și riscurile sunt aceleași, atunci și cadrul normativ ar trebui să fie același. Astfel, s-ar reduce și riscul unui arbitraj de reglementare în cazul în care inovația nu ar duce la crearea de noi tipuri de servicii, ci ar urmări eludarea reglementării. Atunci când se reflectează la reglementările care trebuie adoptate în cazul inițiativelor complexe de a crea criptomonede stabile, este esențial să nu ne limităm la componentele individuale, ci să evaluăm întreaga arhitectură, sau ceea ce unii ar putea numi „ecosistemul”.

 

24. Cum evaluați interacțiunile dintre sistemele de plăți și politica monetară? Care ar trebui să fie rolul BCE, în calitate de bancă centrală emitentă, în raport cu casele de compensare care îndeplinesc funcția de contraparte centrală („CPC”)?

Funcționarea corespunzătoare a sistemelor de plată este fundamentală pentru stabilitatea și eficiența sectorului financiar și ar economiei, în ansamblul său, precum și pentru politica monetară, care depinde în mare măsură de lichidarea fluidă și în timp real a fluxurilor de plăți de valoare mare. Acesta este motivul pentru care băncile centrale din întreaga lume supraveghează sistemele de plată cu scopul de a garanta siguranța și eficiența sistemelor de plată și motivul pentru care una dintre principalele sarcini ale Eurosistemului constă în promovarea funcționării corespunzătoare a sistemelor de plată.

Băncile centrale emitente, cum este BCE pentru euro, se ocupă și de siguranța și eficiența contrapărților centrale (CPC).  Problemele de lichiditate ale CPC pot afecta funcționarea corespunzătoare a sistemelor pentru plățile de valoare mare și a piețelor de răscumpărare, ceea ce ar implica riscuri potențiale grave pentru punerea în aplicare a politicii monetare. În plus, băncilor centrale li se poate cere să acorde împrumuturi de urgență CPC și/sau membrilor compensatori ai CPC, care pot fi instituții de credit și deci contrapărți în materie de politică monetară. Acest lucru ar putea afecta, de asemenea, atingerea obiectivelor de politică monetară. Aceste preocupări s-ar accentuat odată cu creșterea dramatică, în ultimii ani, a dimensiunii CPC, a importanței lor sistemice și a naturii lor transfrontaliere; acest lucru este relevant și în contextul viitoarei ieșiri a Regatului Unit din Uniunea Europeană.

În acest context, instituțiile UE au inițiat o reformă a cadrului de reglementare al CPC (EMIR2), cu scopul de a consolida cadrul pentru recunoașterea CPC din țările terțe și a cadrului pentru supravegherea CPC din UE. În cadrul mandatului său, BCE este pregătită să contribuie la punerea în aplicare a cadrului de reglementare revizuit, inclusiv prin consultări și cooperarea cu băncile centrale emitente, așa cum este prevăzut în cadrul respectiv. Într-adevăr, gestionarea riscurilor pe care le reprezintă CPC pentru sarcinile de bază ale BCE ar trebui să rămână o prioritate fundamentală; ar putea fi avută în vedere, în acest sens, o eventuală reevaluare viitoare a implicării în materie de reglementare a băncilor centrale.

 

25. Ce riscuri prezintă Brexit pentru stabilitatea financiară și cum ar trebui BCE să se pregătească pentru aceste riscuri?

Deși, atât pentru Regatul Unit, cât și pentru UE, ar fi de preferat o procedură ordonată, ajungerea la un Brexit fără acord la 1 noiembrie rămâne în continuare o posibilitate. Sunt sigură că autoritățile europene, inclusiv BCE, s-au pregătit pentru acest scenariu. În ultimul său Raport privind stabilitatea financiară mondială (martie 2019), FMI a subliniat că autoritățile au luat măsuri importante pentru a liniști piețele și că riscurile au fost reduse.

 

În special, în domeniul compensării centrale, riscurile unui Brexit fără acord au fost atenuate datorită unei decizii de echivalență temporară luate de autoritățile europene pentru contrapărțile centrale britanice. De asemenea, autoritățile europene au adoptat o decizie de echivalență limitată în timp pentru depozitarii centrali de titluri de valoare din Regatul Unit. În mod similar, autoritățile britanice au instituit un regim de autorizații temporare care va permite întreprinderilor din Spațiul Economic European să își continue activitatea ca înainte timp de maximum trei ani după ieșirea Regatului Unit din Uniune.

În plus, Banca Angliei și BCE au activat acordul lor de swap valutar. Banca Angliei poate furniza astfel săptămânal lichidități în euro băncilor britanice. Eurosistemul a indicat că, în temeiul aceluiași acord, va fi și el gata, în caz de nevoie, să împrumute lire sterline băncilor din zona euro.

Totuși, deși autoritățile au depus eforturi mari pentru a se pregăti, o ieșire fără acord ar putea implica riscuri extreme, care s-ar adăuga la celelalte riscuri existente. Dacă s-ar produce, un astfel de scenariu s-ar materializa, fără îndoială, foarte rapid și ar putea duce la o creștere a volatilității piețelor financiare și a primelor de risc. Acest lucru ar putea avea un impact asupra condițiilor financiare din zona euro. La un nivel mai general, un Brexit fără acord ar putea genera riscuri macroeconomice ridicate în cazul în care ar coincide cu alte șocuri mondiale, cum ar fi o intensificare a tensiunilor economice. Impactul unui astfel de scenariu ar putea să se facă resimțit în special în țările care întrețin relații strânse cu Regatul Unit și ar putea fi amplificat de lipsa de pregătire din rândul actorilor din sectorul financiar și a anumitor sectoare importante ale economiei reale.  Trebuie remarcat, în acest context, că BCE a subliniat în mod repetat că băncile trebuie să se pregătească la toate eventualitățile, inclusiv la absența unui acord care ar putea duce la un Brexit brutal, fără tranziție. Băncile trebuie să fie pregătite să fie operaționale fără să uite că nu există garanția unei perioade de tranziție.

În general, sunt convinsă că măsurile luate până acum au limitat efectele pe care ieșirea Regatului Unit din Uniune le-ar putea avea asupra accesului la serviciile financiare în zona euro. Sectorul privat a făcut progrese în anumite domenii pentru a atenua riscurile legate de Brexit. Totuși, instituțiile financiare și nefinanciare ar trebui să profite de perioada rămasă până la 1 noiembrie pentru a continua să se pregătească pentru toate eventualitățile.  Autoritățile europene, inclusiv BCE, ar trebui să continue să monitorizeze îndeaproape situația până la 1 noiembrie și să intervină, dacă este necesar.

 

26. Ce rol considerați că ar trebui să joace BCE în contextul unei încetiniri a creșterii economice în următoarele trimestre?

Economia zonei euro se confruntă cu turbulențele de pe piețele mondiale, ceea ce afectează, fără îndoială perspectivele economice. Dinamismul creșterii a încetinit în zona euro, iar echilibrul riscurilor este defavorabil pentru perspectivele de creștere. Inflația se menține moderată. În acest context, este vital ca politica monetară să fie ghidată de perspectivele inflației.

În special, BCE a afirmat în mod clar că este nevoie de o politică monetară deosebit de acomodativă pe o perioadă de timp prelungită, având în vedere că ratele inflației – atât efective, cât și estimate – rămân inferioare obiectivelor sale. Astfel, Consiliul guvernatorilor a afirmat că este gata să își adapteze politica pentru a se asigura că inflația continuă să se apropie de obiectivele sale în cazul în care perspectivele inflației pe termen mediu ar fi inferioare obiectivelor fixate de BCE. Împărtășesc întru totul acest punct de vedere. BCE are la dispoziție o gamă largă de instrumente și trebuie să fie gata să acționeze, dacă este necesar, pentru a-și îndeplini mandatul de a menține stabilitatea prețurilor.

 

27. Credeți că BCE a „rămas fără muniții” în eventualitatea unei noi încetiniri importante? Ar putea BCE să creeze noi instrumente neconvenționale de politică monetară? Credeți că se poate reveni la o politică monetară convențională fără a pune în pericol obiectivele în materie de creștere și de inflație sau considerați că este nevoie de un mai bun mix de politici?

BCE dispune de o gamă largă de instrumente care îi permit să reacționeze cu flexibilitate la situații care afectează obiectivul de flexibilitate a prețurilor. Măsurile de politică monetară neconvenționale au permis BCE să aducă un sprijin important economiei din zona euro. Până în prezent, aceste măsuri s-au dovedit a fi eficiente și, în funcție de nevoi, ele pot fi extinse și adaptate.

Pentru a garanta stabilitatea prețurilor, BCE poate recurge în mod anticipat la alte măsuri neconvenționale pentru a completa politica sa monetară convențională. Dozarea precisă a instrumentelor utilizate va depinde deci de natura șocurilor care vor afecta perspectivele inflației, precum și de situația piețelor financiare.

 

28. Încetinirea economiei mondiale favorizează relaxarea politicii monetare.

Relaxarea cantitativă poate fi un instrument util însă rămâne o marjă mică de manevră. Într-adevăr, având în vedere cadrul limitat al programului, anumite bănci centrale naționale, cum ar fi Bundesbank, vor avea mai multe dificultăți pentru a cumpăra obligațiuni respectând regulile de participare avute în vedere de program. Credeți că abandonarea regulii privind cheia de contribuție la capital ar putea ajuta în acest sens?

În ceea ce privește viitoarele etape ale politicii monetare, orientările prospective ale BCE indică în mod clar că politica monetară va depinde de perspectivele inflației. Astfel, gradul de acomodare va fi determinat de ceea ce este necesar pentru a garanta convergența inflației la niveluri mai mici, dar apropiate de 2 % pe termen mediu.

În trecut, BCE a demonstrat că nu duce lipsă de instrumente. Programul de achiziționare de active a permis atenuarea riscului unei perioade prelungite de presiune deflaționistă și, datorită orientărilor prospective ale BCE, piețele s-au convins de intențiile BCE de a menține ratele dobânzilor la nivelul lor actual sau la un nivel inferior, în funcție de evoluția perspectivei inflației. Toate acțiunile se înscriu în cadrul mandatului de politică monetară al Eurosistemului, care va ghida și opțiunile unei eventuale reluări a achizițiilor de active nete.

Acțiunile BCE trebuie să fie proporționale pentru a îndeplini mandatul BCE și pentru a îndeplini obiectivele acesteia. Curtea de Justiție a confirmat recent flexibilitatea instrumentelor integrate în mandatul BCE. Aceasta implică o marjă largă pentru adaptarea instrumentelor cu scopul de a asigura menținerea în continuare a convergenței ratelor inflației la niveluri compatibile cu stabilitatea prețurilor.

 

29. Ce părere aveți despre teoria potrivit căreia băncile centrale ar putea furniza o cantitate ilimitată de monedă pentru a finanța creșterea?

În circumstanțele actuale, BCE trebuie să ducă – și chiar duce – o politică monetară foarte acomodativă pentru a sprijini expansiunea și convergența inflației către obiectivul de a ajunge la „niveluri mai mici, dar apropiate de 2 %”. Totuși, această analiză depinde de situația economică actuală și nu înseamnă că, în general, BCE trebuie să furnizeze o cantitate ilimitată de monedă pentru a finanța creșterea.

Din contra, acest lucru ar fi contrar noțiunii de independență al băncilor centrale și mandatului BCE de a sprijini stabilitatea prețurilor.

 

30. Care este, după părerea dumneavoastră diferența dintre politica monetară și politica bugetară și care ar trebui să fie rolul unei bănci centrale în acest context?

În general, politica monetară este un instrument de stabilizare care urmărește atenuarea fluctuațiilor ciclice pe termen scurt ale perspectivelor economice și ale inflației. Ea se bazează în mare măsură pe date. Spre deosebire de politica bugetară, ea nu poate influența potențialul unei economii pe termen mai lung. În schimb, politica bugetară, deși este și ea un instrument de stabilizare util, necesită de obicei o punere în aplicare mai îndelungată și influențează economia reală. Totuși, în special prin investițiile publice, ea este capabilă să transforme economia.

Arhitectura instituțională a UEM recunoaște că politica monetară și politica bugetară urmăresc obiective distincte și că ele sunt desfășurate de factori de decizie diferiți în cadrul mandatelor lor respective. În timp ce măsurile de politică monetară ale BCE au ca obiectiv principal asigurarea stabilității prețurilor, obiectivele bugetare, printre care viabilitatea pe termen lung a datoriei publice, sunt de resortul guvernelor statelor membre, așa cum o indică cadrul bugetar al Uniunii Europene.

 

31. Cum evaluați cadrul de guvernanță economică actual, aplicarea și asigurarea respectării sale? Ce tip de reforme considerați că ar fi necesare pentru acest cadru? Credeți că actualul cadru favorizează politicile bugetare prociclice? Prevede el stimulentele adecvate pentru investițiile publice? Ce ar fi necesar pentru a aprofunda UEM?

Cadrul comun de guvernanță economică și bugetară are scopul de a garanta că politicile bugetare și structurale naționale sunt propice bunei funcționări a UEM. Respectarea regulilor fiscale este indispensabilă pentru viabilitatea finanțelor publice la nivelul statelor membre, ceea ce este o condiție prealabilă pentru buna funcționare a UEM. În plus, respectarea Pactului de stabilitate și de creștere ar trebui să contribuie la constituirea, într-o perioadă de conjunctură economică favorabilă, a unei marje de manevră bugetară care să poate fi utilizată pentru a stabiliza situația atunci când conjunctura este defavorabilă. Punerea în aplicare a recomandărilor specifice fiecărei țări și respectarea procedurii privind dezechilibrele macroeconomice sunt esențiale pentru relansarea creșterii, pentru prevenirea și corectarea dezechilibrelor, precum și pentru reziliența statelor membre din zona euro, în ansamblul său.

Acestea fiind spuse, consider că cadrul bugetar european poate fi îmbunătățit, atât în ceea ce privește structura sa, cât și punerea sa în aplicare. În final, schimbările ar trebui să vizeze o mai mare asumare a responsabilității la nivel național asigurând, în același timp, previzibilitatea cadrului în timp și în toate țările.

În trecut, tendința a fost să se desfășoare politici bugetare prociclice în zona euro, atât în perioadele de conjunctură favorabilă, cât și de conjunctură defavorabilă. Prin urmare, o reformă a regulilor fiscale ar trebui să urmărească consolidarea stimulentelor pentru a constitui rezerve bugetare în perioadele de conjunctură favorabilă și a dispune de o marjă bugetară pentru stabilizarea economiei în perioadele de recesiune.  Cadrul revizuit ar trebui să fie suficient de simplu pentru a fi transparent, credibil și aplicabil. În acest sens, o posibilă reformă ar consta în privilegierea, în materie de cheltuieli, a unor reguli axate pe ancorarea datoriilor. Consolidând finanțele publice și evitând politicile bugetare prociclice în perioade de conjunctură favorabilă poate fi constituită o marjă bugetară care va permite protejarea investițiilor publice în caz de conjunctură defavorabilă. Revizuirea viitoare a pachetului privind supravegherea și monitorizarea bugetare și a pachetului privind guvernanța economică va oferi ocazia de a evalua eficacitatea cadrului bugetar actual și de a discuta posibilitățile de reformă.

Totuși, doar îmbunătățirea cadrului bugetar nu va fi suficientă pentru a asigura buna funcționare a UEM. O capacitate bugetară centrală pentru stabilizarea macroeconomică a zonei euro este un element important din reforma UEM. Acest instrument ar trebui să permită oferirea unui sprijin corespunzător și în timp util în cazul unor șocuri economice, ceea ce, din punctul de vedere ar băncilor centrale, este deosebit de necesar în perioadele de recesiune profundă și generalizată. În paralel cu o coordonare mai eficace a politicilor bugetare naționale, o astfel de capacitate bugetară centrală ar permite definirea orientării bugetare globale a zonei euro și asigurarea unui mai bun mix de politici macroeconomice.

În materie de reforme structurale, în ciuda unor măsuri de consolidare a cadrului, acesta rămâne instrumentul privilegiat pentru facilitarea punerii în aplicare a unor măsuri strategice importante la nivel național. Reformele economice care consolidează competitivitatea și sprijină investițiile, de exemplu încurajând tranziția digitală și crearea de întreprinderi, sunt esențiale pentru a stimula creșterea potențială. Sprijinind aceste reforme, instrumentul bugetar de convergență și de competitivitate avut în vedere pentru zona euro poate fi considerat ca un pas în direcția bună.

 

32. Considerați că zona euro are nevoie de un activ sigur european nu doar pentru a ajuta la stabilizarea piețelor financiare și pentru a le permite băncilor să își reducă expunerea la datoria națională, dar și pentru a facilita buna transmitere a politicii monetare? Cum s-ar putea realiza acest lucru?

Activele care prezintă un risc foarte scăzut, denumite adesea „active sigure”, sunt vitale pentru funcționarea sistemului financiar și pentru eficiența intermedierii bancare.

Dacă este bine conceput, un activ suveran comun sigur ar fi un atu deoarece ar putea contribui la stabilitatea financiară și la integrarea financiară. Un activ sigur care nu este sensibil la riscul suveran idiosincratic și care se apreciază într-o perioadă de criză ar permite atenuarea interdependenței dintre datoria suverană și băncile naționale, precum și replierea pe valori sigure, așa cum am constatat în timpul ultimei crize. Un activ suveran comun sigur, cu un volum suficient, ar facilita, de asemenea, o bună repartizare a capitalurilor în cadrul uniunii monetare și o integrare financiară.

Un activ suveran comun sigur ar putea contribui și la punerea în aplicare mai eficientă a politicii monetare. Un astfel de activ ar permite să se evite fragmentarea și, astfel, ar contribui la buna transmitere a politicii monetare unice. De asemenea, un activ comun suveran sigur ar contribui indirect la consolidarea rolului internațional al monedei euro.

Ținând seama de toate aceste avantaje potențiale, trebuie să admitem totuși că, deoarece el avea implicații asupra riscurilor suverane și a stimulentelor fiscale, un activ comun sigur este, prin natura sa, un subiect sensibil din punct de vedere politic. De altfel, el nu este absolut necesar pentru realizarea de noi progrese substanțiale în aprofundarea UEM.

 

33. Ce părere aveți despre dezbaterea actuală cu privire la persistența unor niveluri ridicate ale datoriei publice și private în zona euro? Ce credeți despre posibilitatea evocată de Comisia Europeană de a crea o Trezorerie a zonei euro care să aibă acces la piețele financiare în numele membrilor săi pentru a finanța o parte din nevoile lor regulate de finanțare?

Zona euro s-a confruntat, în ultimii ani, cu o scădere considerabilă a îndatorării publice și private cumulate. Această evoluție a fost sprijinită de condiții economice și financiare favorabile, dar și, în anumite cazuri, de o politică bugetară prudentă și progrese în materie de reformă care au amplificat creșterea potențială. Totuși, există în continuare importante vulnerabilități și diferențe între țări.

În termeni de cifre, ponderea datoriei în PIB în zona euro a trecut de la nivelul record de 94,4 % în 2014, la aproximativ 87 % din PIB în 2018. Dacă acest nivel este relativ scăzut în raport cu Statele Unite sau Japonia, această cifră globală ascunde diferențe semnificative între țări, mai multe state membre înregistrând anul trecut ponderi ale datoriei de 100 % din PIB sau mai mari.  Reducerea unor ponderi ale datoriei atât de ridicate, în conformitate cu cadrul bugetar european, trebuie să fie o prioritate politică nu doar pentru că o datorie atât de ridicată are o incidență negativă asupra creșterii pe termen lung și reprezintă o povară pentru generațiile viitoare, dar și pentru că ea nu lasă decât o marjă de manevră limitată pentru a amortiza consecințele unei recesiuni.

În ceea ce privește datoria privată, importanța și natura reducerii datoriei diferă considerabil de la o țară la alta. Dacă în zona euro ponderea datoriei în PIB a trecut de la un nivel record de

147 % în 2015 la aproximativ 137 % din PIB în primul semestru din 2019, unele țări (Luxemburg, Cipru sau Irlanda) înregistrează în continuare niveluri foarte ridicate ale datoriei. În unele țări, structurile economice și măsurile instituționale nu par să fie suficient de eficace pentru a soluționa problema supraîndatorării care persistă, ceea ce are un efect negativ asupra creșterii potențiale și a rezilienței economice. Acest lucru subliniază importanța unor politici care să poată favoriza o reducere ordonată a gradului de îndatorare a sectorului privat, abordând în special obstacolele care subzistă în cadrul juridic și constrângerile legate de capacitate ale tribunalelor, precum și incitând băncile să procedeze cu hotărâre la restructurarea activelor lor toxice.

Crearea unei Trezorerii a zonei euro este, fără îndoială, un aspect important al programului de reformă a UEM pe termen mai lung. În dezbaterea privind această reformă au fost evocate mai multe sarcini pe care le-ar avea Trezoreria, printre care supravegherea bugetară și economică, gestionarea crizelor și responsabilitatea unei capacități bugetare centrale pentru stabilizarea macroeconomică, care lipsesc încă în zona euro.

Dacă acestea sunt, prin natura lor, chestiuni politice, arhitectura instituțională a zonei euro trebuie, după părerea mea, să aibă în vedere luarea mai multor decizii în comun și o mai bună coordonare a politicilor economice și bugetare. Procedând astfel, o Trezorerie a zonei euro ar completa, bineînțeles, politicile naționale, și nu le-ar înlocui.

34. Ce părere aveți despre criticile exprimate cum că cadrul de norme al BCE privind garanțiile nu este suficient de progresiv și că se bazează prea mult pe agenții externe de rating?

Eurosistemul are prin statut obligația să deruleze operațiuni de creditare numai dacă există garanții corespunzătoare. Pe această bază, Eurosistemul a stabilit un cadru cuprinzător de management al riscului, compus din cadrul pentru garanții și cadrul pentru evaluarea creditelor. În cadrul pentru garanții, Eurosistemul acceptă o gamă largă de active ca garanții, acestea având rolul de a atenua riscurile financiare la care se expune Eurosistemul. Ca o măsură suplimentară de control al riscului se aplică și marje de ajustare a valorii care țin cont de mai multe dimensiuni, printre care tipul de active și solvabilitatea, maturitatea și tranzacționabilitatea lor și structura cupoanelor. În plus, se mai aplică marje de ajustare suplimentare care abordează riscuri mai specifice. După cum vedeți, cadrul privitor la garanții are o structură destul de granulară.

Din câte știu, Eurosistemul nu se bazează exclusiv pe agențiile de rating al creditelor, ci și pe sistemele interne de evaluare a creditelor ale băncilor centrale naționale și sistemele de contrapartidă bazate pe ratinguri interne. De curând, Eurosistemul s-a hotărât de asemenea să renunțe treptat la instrumentele de rating, reducând astfel numărul surselor externe de rating acceptate. În termeni mai generali, BCE și-a exprimat de multe ori atașamentul față de principiul sugerat de Consiliul pentru Stabilitate Financiară, că băncile centrale ar trebui să nu mai aibă încredere oarbă în ratingurile externe și să folosească instrumente precum monitorizarea anuală a performanțelor și evaluările continue de tip due dilligence pentru agențiile de rating acceptate. Eurosistemul a introdus, de asemenea, cerințe mai detaliate privind dezvăluirea informațiilor aflate la baza anumitor ratinguri, permițându-le utilizatorilor de ratinguri să înțeleagă mai bine despre ce e vorba și să își formeze propria opinie despre ratingurile respective.

 

35. Cum apreciați recenta evoluție a cursului de schimb USD/EUR? Ar trebui BCE să își facă griji în legătură cu un posibil „război valutar” cu SUA? Ar trebui BCE să aibă în vedere adoptarea unei politici de comunicare mai explicite în privința politicii cursului de schimb al monedei euro? Ce credeți despre poziția exprimată de curând de președintele Trump față de politica monetară a BCE și efectele sale asupra comerțului UE-SUA? În ce măsură ar trebui ca considerentele comerciale să joace un rol în derularea politicii monetare?

Cursul de schimb nu este un obiectiv al politicii BCE și, prin urmare, ar fi inadecvat pentru mine, candidată la funcția de președinte al BCE, să comentez despre nivelul cursului de schimb al euro sau despre evoluțiile recente în acest domeniu.

În general vorbind, din perspectiva politicii monetare, este, desigur, important să se monitorizeze evoluțiile cursului de schimb prin prisma posibilelor lor implicații pentru scenariul de inflație. În mod similar, evoluțiile comerțului mondial contează pentru o bancă centrală, întrucât determină cererea externă de bunuri și servicii din zona euro, afectând astfel perspectivele economice din zona euro și, în cele din urmă, perspectivele de inflație.

În ceea ce privește riscurile de „războaie valutare”, subscriu și eu la poziția adoptată de o mare parte a comunității internaționale de a ne abține de la devalorizări competitive și de a nu manipula cursul de schimb în scopuri competitive. Acest consens a fost reiterat de miniștrii și guvernatorii G7 și G20. Măsurile de politică monetară ale BCE sunt și ar trebui să rămână orientate exclusiv către obiectivul de a asigura convergența durabilă continuă a inflației la niveluri sub, dar apropiate de, 2 %, pe termen mediu.

 

36. Cum apreciați realizările grupului G20? Cum vedeți actualul nivel de coordonare între principalele bănci centrale?

G20 a fost esențial în perioada imediat următoare crizei financiare mondiale pentru stabilizarea piețelor financiare mondiale și oferirea unor răspunsuri coordonate de politică fiscală și monetară. În acest sens, G20 a reușit să evite o depresiune economică mondială. Am purtat multe discuții în cadrul G20 în calitate de ministru de finanțe al Franței. Când Franța a preluat președinția G20 pentru anul 2011, eu am prezidat reuniunea miniștrilor de finanțe și guvernatorilor băncilor centrale ai G20, punând în mișcare o agendă de lucru foarte stufoasă pentru reformarea sistemului monetar internațional. De asemenea, formatul liderilor G20, la care am avut onoarea să particip în funcția mea de atunci de Director General al FMI, a făcut o treabă bună coordonând reacțiile la nivel mondial în vremuri de nesiguranță economică și geopolitică.

Acestea fiind spuse, în fața provocărilor actuale tot este nevoie de un G20 puternic și concentrat pe priorități: încă nu am dus la bun sfârșit programul de reformă a sectorului financiar, ciclul economic mondial se apropie de maturitate și multe bănci centrale aplică rate ale dobânzii de referință aproape de zero, în timp ce starea finanțelor publice din multe țări este mai proastă decât acum 10 ani. Pe lângă toate acestea, apar și noi provocări, precum cripto activele/ tehnologia financiară și implicațiile care decurg din digitalizare, ca să dau doar două exemple. Noi trebuie să găsim răspunsuri la nivel global la aceste provocări, G20 fiind în momentul de față cel mai bun format internațional pentru a discuta despre cooperare și coordonare economică în vremuri de criză și în perioade liniștite.

Băncile centrale interacționează în cadrul G20, participând la o serie de grupuri de lucru, cooperând, totodată, și în G7. În plus, mai există și alte forumuri în contextul BRI (Banca Reglementelor Internaționale), nu mai puțin importante și a căror componență cuprinde țări și din afara G7 și G20. Cum majoritatea băncilor centrale sunt independente și se țin de propriile mandate, coordonarea între ele este mai degrabă ceva rar, numai că contactele neîntrerupte sunt o condiție necesară pentru a acționa coordonat la nevoie în anumite împrejurări.

 

37. Ar trebui BCE să ia măsuri concrete ca să întărească poziția internațională a monedei euro? Dacă da, care ar fi acelea? Cât de realistă este posibilitatea ca JPY sau CNY să amenințe în viitor locul al doilea ocupat de moneda euro în clasamentul monedelor internaționale? Care ar fi implicațiile dacă s-ar concretiza această posibilitate?

Literatura de specialitate sugerează că, deși relevanța internațională a monedelor este determinată în primul rând de evoluțiile istorice, depinzând de traseul istoric urmat, alți factori, cum ar fi mărimea și stabilitatea economiei naționale, rolul său în comerțul și finanțele internaționale, precum și considerentele geopolitice joacă, de asemenea, un rol. Prin urmare, este important să se lucreze la acești factori pentru a fi că moneda euro își va îmbunătăți în continuare statutul internațional.

În acest sens, zona euro are o serie de atuuri care pot fi puse în valoare. După cum scrie în ultimul raport al BCE, în ultimul an ponderea monedei euro în rezervele valutare mondiale a crescut cu 1,2 %, ajungând la 20,7 %. O creștere pozitivă a fost înregistrată, de asemenea, în ce privește ponderea în emisiunea internațională de titluri de datorie și în depozitele internaționale, precum și ponderea în împrumuturile internaționale aflate în derulare.

Consider binevenită inițiativa lansată anul trecut de Comisie pentru a consolida rolul internațional al monedei euro. Consider că BCE are un rol important în sprijinirea stabilității economice și financiare atunci când își îndeplinește mandatul de a asigura stabilitatea prețurilor. La rândul său, acest lucru are repercusiuni pozitive asupra utilizării monedei euro ca depozit de valoare și dincolo de granițele zonei euro. În sens mai larg, politicile economice solide sunt importante pentru a face monedele mai atractive la nivel mondial.

Un amănunt esențial este că rolul internațional al monedei euro ar putea fi susținut și mai mult dacă se merge mai departe și mai în profunzime în finalizarea UEM. Finalizarea uniunii bancare și progresele în edificarea uniunii piețelor de capital pot contribui la consolidarea piețelor financiare din zona euro și, prin urmare, la creșterea atractivității monedei euro pentru investitorii internaționali. În acest sens, inițiativele BCE privind infrastructura pieței și plățile, care contribuie la creșterea eficienței și favorizează o mai mare integrare a pieței financiare din zona euro, pot ajuta moneda euro să devină mai atractivă pe plan internațional.

 

38. Care considerați că sunt principalele provocări și oportunități pentru activitatea de comunicare a băncii centrale în perioada următoare? Considerați că BCE ar trebui să facă mai multe eforturi pentru a contracara argumentele lansate împotriva monedei euro?

Comunicarea a devenit un instrument de maximă importanță în politica băncilor centrale: de ea depinde în mare parte succesul politicii monetare de a influența așteptările; ea ajută, totodată, la construirea unei imagini de credibilitate și responsabilitate. De asemenea, este crucial să se promoveze încrederea populației în băncile centrale și să se susțină independența și legitimitatea acestora.

Îmi face plăcere să constat că băncile centrale din toată lumea – inclusiv BCE – au devenit mult mai deschise și transparente, lărgindu-și eforturile de comunicare și în afara publicului țintă tradițional de experți. Tocmai aici văd noul teritoriu de explorat pentru activitatea de comunicare a băncilor centrale: publicul larg. La urma urmei, băncile centrale trebuie să se facă înțelese de oamenii în slujba cărora se află. Doar așa se poate reclădi încrederea.

Cred că BCE poate face mai mult pe partea de comunicare, așa încât să se facă mai bine înțeleasă și să explice de ce acțiunile sale contează pentru oameni și viețile lor. Ar fi bine, totodată, să se depună mai multe eforturi pentru a ne adresa unor grupuri sociale care nu au fost tradițional în vizorul comunicărilor BCE, precum tinerii sau organizațiile societății civile și să ne plecăm urechea cu mai mare atenție la doleanțele lor. BCE are în față un câmp larg de subiecte de abordat care preocupă opinia publică, cum ar fi inegalitatea, monedele virtuale sau schimbările climatice, putând oferi explicații clare despre impactul lor asupra BCE și despre contribuția pe care o poate aduce BCE – în limitele mandatului său – în domeniile amintite.

Pe aceeași linie, BCE s-ar putea arăta mai proactivă, arătând cum euro, o monedă comună pentru 340 de milioane de cetățeni, și acțiunile întreprinse de BCE, au avut un aport decisiv la bunăstarea europenilor și la prosperitatea, siguranța și coeziunea internă ale Uniunii. Nivelul fără precedent de mare al susținerii față de euro în rândul populației – 76 % după ultimele sondaje – este îmbucurător; cu toate acestea, faptul că oamenii încep să își recapete destul de încet încrederea de odinioară în BCE este un motiv suficient de solid pentru a intensifica eforturile de comunicare.

 

39. După părerea dvs. personală, ar trebui BCE să cumpere mai multe obligațiuni ale BEI pentru a contribui la finanțarea investițiilor europene, în acord cu obiectivele principale și secundare ale BCE?

Obligațiunile supranaționale ale UE, inclusiv obligațiunile BEI dar fără a ne limita la acestea, sunt importante pentru finanțarea investițiilor europene. Cu ocazia programului său de achiziționare de active (APP), Eurosistemul a cumpărat un volum mare de obligațiuni supranaționale, deținând în prezent un portofoliu de circa 230 de miliarde de euro.

Cu toate acestea, volumul de obligațiuni supranaționale ale UE existent pe piață este prea mic pentru a face din aceste obligațiuni ținta principală a achizițiilor BCE, așa că ele nu pot constitui decât o parte din achizițiile totale necesare pentru a îndeplini obiectivul de politică monetară al programului.

Ca orice alte titluri de valoare emise de sectorul public, și obligațiunile emise de BEI sunt supuse unor restricții la cumpărare. Mai cu seamă articolul 123 din tratat îi interzice Eurosistemului să cumpere obligațiuni ale BEI de pe piața primară; ele fac obiectul criteriilor de eligibilitate aplicabile; iar deținerile consolidate trebuie să respecte niște limite pentru emiteri și emitenți, care în 2016 au crescut pentru obligațiunile supranaționale de la 33 % la 50 %.

 

40. Credeți că statele membre care nu fac parte din zona euro ar trebui să îndeplinească niște condiții suplimentare înainte de a deveni membre ale zonei euro și, implicit ale uniunii bancare ca, de pildă, să controleze strict riscurile de spălare a banilor, să demonstreze o stabilitate relativă a piețelor imobiliare, să țină în frâu corupția?

Buna guvernare și buna funcționare a instituțiilor sunt vitale nu doar pentru productivitate, ci și pentru o creștere economică sustenabilă. În această privință, mi se pare important ca BCE și Comisia, cu ocazia evaluărilor periodice ale progreselor înregistrate de statele membre care nu fac parte din zona euro în respectarea obligațiilor aferente procesului de aderare la UEM impuse de criteriile de la Maastricht, să acorde o atenție deosebită calității instituțiilor și guvernării și supravegherii dezechilibrelor macroeconomice.

După înființarea uniunii bancare, orice țară care adoptă moneda euro va face parte automat și din uniunea bancară. Din acest motiv, statele membre care sunt pregătite să adere la zona euro trebuie bineînțeles să fie pregătite să participe și la Mecanismul unic de supraveghere (SSM) și la Mecanismul unic de rezoluțiune (SRM). În acest sens, mi se pare foarte pragmatic și sensibil modul de lucru introdus în cazul Bulgariei în 2018 și confirmat în cazul Croației în 2019, adică țările să intre în colaborare strânsă cu BCE în virtutea Regulamentului SSM în același timp în care se alătură Mecanismului european al ratelor de schimb (MERS) II. Acest proces presupune și o evaluare cuprinzătoare a sectoarelor bancare ale celor două țări, similară celei făcute de BCE pentru statele membre din zona euro. Mi se pare o idee bună și faptul că se are în vedere o abordare similară și în cazul statele membre care vor dori să se alăture MERS II în viitor, în virtutea principiului egalității de tratament, după cum se precizează în declarațiile Eurogrupului referitoare la parcursul Bulgariei și Croației către participarea la MERS II.

Tot o idee bună mi se pare și că autoritățile bulgare și croate s-au angajat să deruleze o serie de măsuri specifice țărilor lor înainte de a intra în MERS II. Aceste angajamente țin nu doar de supravegherea bancară, dar și de politicile macro-prudențiale și structurale, precum cele legate de cadrele CSB. După cum au prevăzut părțile la MERS II, acest lucru oferă garanții că țările în curs de aderare aplică politici naționale care le permit să participe fără sincope la MERS II înainte de a trece la euro.

 

41. Cum apreciați importanța relativă a efectelor de contagiune ale politicii monetare, mai ales a celei derulate de SUA, pentru derularea politicii monetare în zona euro?

Efectele de contagiune sunt un corolar al globalizării și politica monetară a SUA pare într-adevăr să afecteze piețele financiare din zona euro și ca atare pot afecta și aspecte fundamentale din aria de competență aferentă mandatului BCE. BCE ar trebui să monitorizeze cu atenție evoluțiile din politica monetară internațională, în măsura în care ele pot afecta perspectivele de creștere și mandatul său de a asigura stabilitatea prețurilor. Totuși, chiar și într-o economie mondială foarte interconectată, BCE este capabilă să apere condițiile de finanțare interne de asemenea efecte de contaminare într-o anumită măsură prin măsuri de politică, precum orientările prospective privind ratele dobânzii. De aceea, politica sa monetară își urmează nestingherită mandatul de a asigura stabilitatea internă a prețurilor, chiar și în prezența acestor efecte.

 

42. Care credeți că va fi viitorul tranzacțiilor în numerar în raport cu tranzacțiile digitale?

Numerarul este metoda de plată cea mai frecvent utilizată la punctele de vânzare în zona euro, atât ca volum, cât și ca valoare a tranzacțiilor. Putem sconta că va rămâne un mijloc de plată important la punctele de vânzare în majoritatea țărilor din zona euro în viitorul previzibil. Pe de altă parte însă, folosirea tot mai intensă a cardurilor contactless și a plăților cu telefonul mobil, proliferarea cumpărăturilor online și dezvoltarea plăților în timp real (pe baza cărora pot apărea noi soluții de plată în sectorul de retail) pot avea, per total, un impact remarcabil asupra utilizării numerarului pentru efectuarea de tranzacții. Deși e greu de prevăzut cât de rapid va fi declinul tranzacțiilor în numerar ca urmare a acestor evoluții, pare evident că acest declin se va produce.

Cu toate acestea, utilizarea numerarului pentru tranzacții nu este singurul factor care influențează cererea de bancnote. Circa 75 % din bancnotele euro aflate în circulație sunt folosite ca rezervă în zona euro sau deținute în străinătate. Cererea de bancnote a mai fost influențată de diferiți factori suplimentari, precum criza financiară și criza datoriei suverane, incertitudinile geopolitice, evoluția cursului de schimb și deciziile politice. În ultimii ani, circulația bancnotelor euro a demonstrat în continuare o creștere robustă, mai mare decât creșterea PIB-ului.

 

43. Parlamentul European i-a cerut de curând BCE să stabilească un calendar pentru retragerea treptată din circulație a bancnotelor de 500 de euro. Cum vedeți limitarea utilizării anumitor cupiuri de valoare mare? Sunt necesare alte măsuri?

În primăvara acestui an toate băncile centrale naționale din zona euro au oprit emiterea bancnotelor de 500 de euro. Dat fiind rolul internațional al euro și încrederea mare de care se bucură bancnotele sale, folosite într-o mare măsură pentru stocarea de valori, în Uniune și peste hotare, BCE a spus clar

că bancnota de 500 de euro va rămâne mijloc legal de plată, ca și toate celelalte cupiuri ale primei emisiuni de bancnote euro. Pornind de la această premisă, se poate proceda la o reducere treptată și organizată a numărului de bancnote de 500 de euro aflate în circulație. Aceasta este în concordanță cu practicile consacrate de alte bănci centrale, mai cu seamă Federal Reserve a SUA, care la rândul său menține statutul de mijloc legal de plată a bancnotelor de USD. Retragerea statutului de mijloc legal de plată al bancnotelor de 500 de euro ar putea avea un impact negativ asupra încrederii în euro și în bancnotele sale și ca urmare ar trebui evitată.

 

C. Stabilitatea și supravegherea financiară

44. Ce facem cu volumul mare de credite neperformante, precum și cu riscurile aferente fluxului de credite neperformante? Cum vedeți problema creditelor neperformante în bilanțurile instituțiilor de credit de dimensiuni medii și mici? Ce măsuri ar trebui să ia BCE/mecanismul unic de supraveghere (MUS) pentru a se asigura că toate băncile din zona euro și nu numai cele mai mari constituie provizioane corespunzătoare pentru credite neperformante?

Creditele neperformante (CNP) trag în jos profitabilitatea băncilor, care nu își pot folosi capitalul pentru credite noi, mai productive, și ca urmare au un impact negativ asupra creditării bancare, țin pe loc activitatea economică și, la volume foarte mari, pot chiar să pună în pericol stabilitatea financiară. Pentru a face față volumelor mari de CNP și a împiedica acumularea lor în viitor, diferitele instituții europene au luat multe inițiative în cadrul definit de legiuitorul Uniunii.

În calitatea sa de autoritate de supraveghere bancară, MUS a adoptat încă de când și-a început mandatul, în 2014, o poziție riguroasă în chestiunea CNP-urilor, începând cu o analiză cuprinzătoare a calității activelor care printre altele evaluează nivelul de provizioane al celor mai bănci împotriva expunerilor neperformante (ENP). Apoi a continuat pe aceeași linie, publicând orientări pentru bănci, sugerându-le măsuri, procese și bune practici atunci când au de a face cu CNP-uri și au formulat recomandări pentru băncile cu un volum mare de CNP-uri pentru ca să își dezvolte strategii proprii de tratare a stocurilor de CNP, precum și măsuri mai concrete sub forma unor recomandări pentru provizioanele prudențiale împotriva noilor CNP-uri și, ulterior, pentru constituirea de provizioane pentru stocul de ENP.

Aceste eforturi au dat roade. Potrivit datelor recente, ponderea brută a CNP-urilor în cazul băncilor supravegheate direct de BCE a scăzut la 3,67 % în primul trimestru din 2019, de la

7,96 % în al patrulea trimestru din 2014. În cifre absolute, volumul brut de CNP-uri a scăzut la 587 de miliarde EUR în primul trimestru din 2019 de la 958 de miliarde EUR în al patrulea trimestru din 2014.

În plus, legislația europeană a fost modificată pentru a include norme privind acoperirea minimă a pierderilor în cazul CNP-urilor. Aceste norme le impun băncilor, adică atât instituțiilor semnificative, și celor mai puțin semnificative, să aibă rezerve suficiente pentru a acoperi pierderile din credite în cazul ENP-urilor aferente creditelor nou acordate.

O dată cu adoptarea noului regulament, observ și consider binevenit că BCE face unele ajustări la recomandările prudențiale pentru acoperirea CNP-urilor, pentru o abordare generală mai uniformă și mai simplă.

De asemenea, Orientările publicate de Autoritatea bancară europeană (ABE) privind gestionarea expunerilor neperformante și scadente, la întocmirea cărora înțeleg că a contribuit și BCE, se adresează tuturor instituțiilor de credit (inclusiv celor medii și mici), scopul lor fiind să se asigure că aceste instituții dispun de instrumente și cadre prudențiale corespunzătoare pentru a-și gestiona cu succes CNP-urile și a le reduce sistematic ponderea în bilanț. Orientările iau în calcul elemente de proporționalitate la implementare, oferind exemple concrete.

 

45. Cum evaluați nivelul ridicat de active de nivelul 2 și nivelul 3 în bilanțul multor bănci?

Se ține cont în mod corespunzător de aceste active în actualul cadru de supraveghere?

Cadrele de reglementare și de contabilitate țin cont de riscul de evaluare în mai multe moduri. Standardele de contabilitate le cer băncilor să constituie rezerve atunci când modelele de evaluări le indică câștiguri care nu sunt confirmate de date de piață observabile. Potrivit cadrului de reglementare, este nevoie de mai multe ajustări ale evaluării pentru a determina valorile prudențiale care oferă un nivel de siguranță acceptabil.

Și adevărul este că acțiunile de supraveghere ale BCE au luat în vizor încă de la început practicile de evaluare ale băncilor. În plus, din câte știu în 2019 riscul comercial și evaluările activelor au fost identificate drept o prioritate în materie de supraveghere. Aici intră și o serie de inspecții la fața locului concentrate pe riscul comercial și riscul de piață.

 

46. Care este opinia dumneavoastră cu privire la reglementarea entităților din sistemul bancar paralel? Ați detectat lacune de reglementare și de supraveghere de care legiuitorii ar trebui să se ocupe pe termen scurt? Ar trebui să i se încredințeze MUS misiunea de a supraveghea sistemul bancar paralel? Care ar trebui să fie rolul MUS în privința tehnologiei financiare?

Agenda de reforme de după criză a ajutat la reducerea riscurilor în sistemul financiar din toate sursele, inclusiv de la entitățile financiare nebancare. Cerințele normative, raportarea datelor și supravegherea, la nivelul Uniunii și la nivel mondial, au devenit mai stricte. De exemplu, reformele au făcut ca fondurile de piață monetară și activitățile de securitizare să devină mai sigure și au creat mai multă transparență pe piețele de finanțare a produselor financiare derivate și a valorilor mobiliare.

Acestea fiind spuse, trebuie să rămânem vigilenți. Trebuie să intensificăm eforturile de a înțelege mai bine și a monitoriza riscurile asociate cu industria în ascensiune rapidă a managementului de active, după cum s-a menționat și în Analiza stabilității financiare mondiale, realizată de FMI. În UE, aceste activități sunt reglementate și supravegheate, numai că ele pot amplifica șocurile prin pro-ciclicitate, neconcordanțe de lichiditate, efecte de multiplicare sau interconectare. Aceste riscuri trebuie monitorizate riguros și ar trebui să analizăm din nou dacă cadrul de reglementare actual tratează suficient aceste preocupări din perspectivă macro-prudențială și sistemică. La modul mai general, nu dispunem de un set de instrumente macro-prudențiale pentru sectorul financiar nebancar. Aceasta este o lacună de care trebuie să ne ocupăm.

 

În ce privește mandatele de supraveghere, cred că întâi de toate trebuie să se ajungă la un consens în legătură cu necesitatea de a avea un cadru de supraveghere robust pentru sectorul financiar nebancar la nivel european. O supraveghere mai integrată la nivel european ar ajuta la prevenirea unor posibile efecte de contaminare transfrontaliere și ar veni în sprijinul unor condiții de concurență echitabile și al proiectului UPC. După ce ajung la un acord în legătură cu această primă etapă, statele membre pot conveni cine să fie autoritatea de supraveghere.

În general, cred că ar trebui să fim consecvenți – dacă o entitate se comportă și prezintă riscuri ca o bancă ar trebui supravegheată ca o bancă. Lucru valabil și pentru firmele de investiții și pentru companiile de tehnologie financiară: la aceleași riscuri, aceleași norme.

Companiile de tehnologie financiară pot aduce multe beneficii sectorului financiar, inclusiv reduceri de costuri, produse și servicii mai bune și în ultimă instanță o experiență mai bună pentru clienți. În tot acest noian de inovații, palierul de supraveghere bancară al BCE trebuie să țină pasul și să aibă grijă ca și băncile să înțeleagă și să atenueze riscurile care apar o dată cu implementarea de noi tehnologii și soluții.

Mi se pare o idee bună și că BCE este implicat în foruri internaționale ca să se asigure că există o înțelegere și viziune comună a aspectelor legate de tehnologia financiară.

 

47. Ce părere aveți de etapele de parcurs pentru finalizarea uniunii bancare, adică sistemul european de garantare a depozitelor și mecanismul de sprijin bugetar, precum și punerea în aplicare a legislației existente din pachetul uniunii bancare?

Înființarea uniunii bancare a fost un pas important pentru integrarea europeană. Datorită lui, sistemul bancar este mai sigur și UEM în general mai rezilientă. Doar că uniunea bancară rămâne incompletă și, implicit, vulnerabilă la șocuri.

În primul rând, introducerea unui mecanism comun de sprijin bugetar pe lângă Fondul unic de rezoluție (FUR) este esențial pentru a susține buna funcționare și credibilitatea celui de-al doilea pilon al uniunii bancare. Prin faptul că oferă muniție în lupta cu crizele bancare prin injectarea de capital și de lichidități, mecanismul comun va fi esențial pentru ca băncile să poată fi salvate fără efecte de contagiune sistemică și fără a lua bani de la contribuabili - obiectiv major al reformelor de după criză. Apreciez, desigur, progresele înregistrate la euro summitul din iunie, însă este crucial să se ajungă cât mai curând la un acord privind modul de funcționare al mecanismului. Pe lângă mecanismul comun, mai trebuie găsite soluții practice adecvate pentru injectarea de lichiditate cu prilejul rezoluțiilor.

În al doilea rând, un sistem european de garantare a depozitelor este pilonul lipsă din arhitectura uniunii bancare. El va face să crească încrederea depunătorilor în toată uniunea monetară, ceea ce va mări stabilitatea financiară și va înlesni integrarea financiară. În plus, o uniune monetară are la temelie ideea că banii – iar depozitele sunt cea mai importantă sursă de bani pentru cetățenii obișnuiți – se bucură din partea tuturor de un nivel înalt de încredere, indiferent în ce țară din zona euro sunt deținuți banii.

 

48. Ce riscuri reprezintă împrumuturile cu efect de levier pentru stabilitatea financiară și cum trebuie să le facem față?

Creditarea cu efect de levier – definită în linii mari ca acordarea de împrumuturi/credite unor împrumutați înglodați în datorii – a stârnit un val de atenție în rândul autorităților din SUA, UE și internaționale.

Piețele împrumuturilor cu efect de levier au cunoscut o creștere substanțială în ultimii zece ani. Acest lucru s-a petrecut în paralel cu o deteriorare a calității creditului suport, din cauza îndatorării tot mai mari a împrumutaților societăți comerciale, și cu o deteriorare a standardelor de creditare. De exemplu, potrivit datelor publicate de BCE, în UE s-au acordat în 2017 credite cu efect de levier în valoare de 300 de miliarde EUR. Și până în al patrulea trimestru din 2018, numai 18 bănci își măriseră la 321 miliarde EUR expunerea totală la sectorul creditelor cu efect de levier.

La nivel global, orientarea sectorului financiar corporatist nebancar către credite de calitate mai slabă ridică probleme prudențiale. Mai întâi, companiile cu un grad mare de îndatorare fac tranzacții cu diferențe de randament mai mari și au o mai mare volatilitate a prețului datoriilor și capitalului propriu. Acest fapt poate avea ca efect o mai mare volatilitate a pieței în perioade mai proaste, putând răspândi sau amplifica volatilitatea pe alte piețe. În al doilea rând, în perioadele de recesiune e mai probabil ca companiile cu un grad mare de îndatorare să își reducă propriile investiții decât cele mai puțin îndatorate, ceea ce poate amplifica perioadele de recesiune respective. Și, în al treilea rând, dacă anumite entități mari bancare și nebancare au o expunere prea mare la credite cu efect de levier, stresul la nivel de entitate s-ar putea transmite în cercuri mai largi. Creșterea nivelului de îndatorare, deteriorarea standardelor de creditare și o protecție mai slabă a creditorilor poate mări probabilitatea de a intra în incapacitate de plată și de a nu recupera sumele împrumutate în contul creditelor cu efect de levier.

Mai sunt și alte necunoscute importante, inclusiv cine sunt până la urmă investitorii nebancari atât în credite cu efect de levier, cât și în obligațiuni garantate cu împrumuturi colateralizate. Performanța creditelor cu efect de levier în situații de stres, ținând seama mai ales de faptul că orientarea masivă a pieței către o protecție mai puțin solidă a investitorilor în documentația creditelor va duce probabil la rate mai mici de recuperare a creanțelor, așa cum s-a întâmplat în general în trecut.

s-au făcut până acum multe eforturi, atât la nivel național, cât și internațional. Consiliul pentru Stabilitate Financiară, de exemplu, monitorizează atent aceste piețe, iar membrii săi vor examina și mai temeinic caracteristicile expunerilor la aceste active în lunile viitoare, analizând mai în profunzime potențialele puncte vulnerabile. Dată fiind natura globală a piețelor creditelor cu efect de levier și a protagoniștilor săi se impune o coordonare riguroasă între autoritățile de reglementare și de supraveghere. Ea ar trebui să cuprindă atât sectorul bancar, cât și pe cel nebancar, în efortul de a promova standarde înalte de creditare.

În plus, autoritățile de supraveghere au muncit asiduu pentru a fi sigure că băncile dispun de cadre de management al riscului care abordează prudențial aceste riscuri, putându-le ține sub control. Menționez că în mai 2017, serviciile de supraveghere bancară ale BCE au publicat un îndrumar privind tranzacțiile cu efect de levier pentru a trata hibele identificate în cadrele băncilor de gestionare și monitorizare a riscurilor.

 

49. Care ar fi provocările pentru BCE dacă Mecanismul european de stabilitate (MES) s-ar transforma într-un Fond Monetar European (FME)?

Apreciez acordul general obținut în urma summitului din iunie 2 019 cu privire la elementele-cheie ale reformei Mecanismului european de stabilitate (MES). Este important să se ia o decizie finală în decembrie 2019, deoarece această reformă poate consolida arhitectura zonei euro și capacitatea zonei euro de a face față crizelor economice și financiare în viitor.

Tratatul MES revizuit prevede că, în derularea operațiunilor sale, MES reformat trebuie să respecte competențele conferite de legislația UE instituțiilor și organelor Uniunii. Ceea ce înseamnă că noile roluri atribuite MES nu afectează nici competențele BCE, nici pe cele ale Comitetului european pentru risc sistemic (CERS), lucru valabil inclusiv pentru politica monetară, supravegherea microprudențială și supravegherea macroprudențială.

În ceea ce privește sugestia de a redenumi MES, sunt de acord cu punctul de vedere exprimat deja de BCE, că denumirea „Fondul Monetar European” ar putea induce în eroare. Nici obiectivele și sarcinile, nici finanțarea MES nu sunt de natură „monetară”. Reamintesc că FMI a primit acest nume pentru că a fost creat pentru a menține un sistem de schimburi bine organizat între membri, ceea ce a implicat inițial monitorizarea respectării de către membrii săi a sistemului de rate de schimb de la „Bretton Woods”, iar acum promovează în continuare cooperarea monetară internațională și stabilitatea schimburilor în cadrul mandatului său.

În sfârșit, ar fi important să se integreze MES în ordinea juridică a UE, astfel încât să răspundă în fața Parlamentului European.

 

50. Cum evaluați implicarea BCE în contextul programelor de asistență financiară? Veți iniția o evaluare a rolului și activităților BCE în cadrul programelor de asistență financiară? Cum vedeți în viitor o eventuală implicare a BCE în programele de asistență financiară și în supravegherea de după finalizarea programelor?

BCE a participat la programe de ajustare la cererea statelor membre, completând expertiza Comisiei și a FMI-ului. În contextul programelor de asistență financiară, statele membre au întreprins reforme majore care au pregătit terenul pentru revenirea la o creștere durabilă.

Subscriu la decizia recentă luată de Consiliul guvernatorilor de a axa implicarea BCE pe domenii care sunt strict relevante din perspectiva politicii monetare și a stabilității financiare. Chiar dacă elaborarea politicilor în domenii precum reformele legislației muncii și a piețelor de produse sau privatizarea rămâne foarte importantă, din poziția privilegiată în care mă aflu consider că e mai bine dacă este lăsată în seama celorlalți parteneri.

Cât privește chestiunea evaluării, sunt o susținătoare a ideii de feedback și susțin din toată inima evaluările ex post. Să tragem învățăminte din experiența anterioară este într-adevăr fundamental pentru a avea performanțe mai bune în viitor. Cât am fost directoare generală la Fond, personalul FMI a lucrat la evaluări ex post ale programelor pentru Irlanda (2015), Portugalia (2016) și pentru primul (2013) și al doilea (2017) program pentru Grecia. Toate rapoartele au fost date publicității din motive de responsabilitate.

 

51. Ce părere aveți despre necesitatea de separa strict politica monetară de supravegherea bancară și care sunt, în opinia dumneavoastră, reformele care ar accentua și ar favoriza o astfel de separare?

O dată cu înființarea MUS, au fost introduse o serie de elemente de siguranță care să ofere siguranța că sarcinile de supraveghere și cele de politică monetară sunt îndeplinite separat unele de altele pentru a scoate din discuție orice conflict de interese aparent sau real între cele două funcții.  De exemplu, deciziile de supraveghere sunt discutate și pregătite de Consiliul de supraveghere al BCE, iar Consiliul guvernatorilor nu intervine decât printr-o procedură de aprobare implicită.

După părerea mea, legiuitorul a găsit un echilibru just în Regulamentul MUS. Pe de o parte, BCE își îndeplinește sarcinile de politică monetară și de supraveghere în condiții de separare strictă. Pe de altă parte, pot fi valorificate sinergiile administrative între cele două funcții, de exemplu, prin sisteme IT comune și un departament comun de statistică. De asemenea, cu respectarea unor norme stricte, pot avea loc schimburi de informații între diferitele ramuri de activitate pentru a fi siguri că, într-o situație de criză, de pildă, se iau în calcul toate informațiile. În acest context, pledez pentru o aplicare integrală a principiului separării care, din câte constat, decurge bine. Impunerea altor restricții ar putea duce la scăderea eficienței sau ar putea pune noi piedici în calea schimbului de informații care, într-o situație de criză, de pildă, pot împiedica luarea deciziei corecte.

 

52. Cum vedeți găsirea unui echilibru între stabilitatea financiară și competitivitate?

Cum pot fi ele reconciliate?

Un nivel de concurență sănătos ar trebui în general să ducă la rezultate mai bune pentru consumatori și pentru economie în general. În special, o piață cu prea puțini furnizori de servicii financiare nu poate funcționa la parametri optimi deoarece, pe de o parte, clienții pot fi puși în fața unor rate de credit prea mari, reducând nivelul de trai al consumatorilor și în cele din urmă ducând la scăderea investițiilor și a creșterii economice și, pe altă parte, dacă furnizorii de servicii financiare sunt puțini, este foarte probabil ca aceștia să fie actori mari, de importanță sistemică, ceea dă naștere unor costuri externe de tipul „prea mare ca să se prăbușească”.

O competiție sănătoasă ar trebui, de asemenea, să permită evitarea capacităților excesive în sectorul financiar, fapt ce poate provoca subțierea marjelor de creditare și asumarea unor riscuri excesive, cu implicații dăunătoare stabilității financiare. Sintetizând, un nivel de concurență sănătos ar trebui să îi ofere economiei cantitatea justă de servicii financiare la prețuri care să acopere toate costurile și riscurile inerente, asigurând totodată o pavăză contra monopolurilor locale și a problemelor de tipul „prea mare ca să se prăbușească”. În această privință, cadrul de reglementare european contribuie la perfecționarea instrumentelor disponibile pentru a trata problema băncilor „prea mari ca să se prăbușească”, atât în perioade faste, cât și în situații de rezoluție.

 

53. Cum ar putea MUS și Comitetul unic de rezoluție (SRB) să colaboreze mai bine între ele?

Din câte știu, există deja o colaborare activă la toate nivelurile între cele două, atât la nivel de conducere, cât și la nivel tehnic. Cele două autorități au încheiat un Memorandum de înțelegere (MoU) bilateral care acoperă mai multe domenii de cooperare și schimbul de informații periodic și ad hoc, atât pentru activitățile cotidiene, cât și pentru situații de gestionare a crizelor. Aceste MoU ar trebui să poată fi revizuite permanent și sunt convinsă că cooperarea va fi și mai strânsă dacă ținem cont și de ultimele evoluții legislative, precum implementarea TLAC.

 

54. Pachetul privind reducerea riscurilor îi dă BCE posibilitatea de a nu ține seama de expunerile intra-UE atunci când calculează scorul unei bănci de importanță sistemică aflată în aria sa de competență. Consiliul argumentează că acest lucru se justifică având în vedere înființarea Mecanismului unic de rezoluție. Considerați că o astfel de reducere a cerințelor stricte de capital propriu este justificată?

Datorită înființării MUS, MUR și FUR, activitatea transnațională a unei bănci în faliment sau în dificultate va fi mult mai ușor de gestionat în sânul uniunii bancare decât cu cadrul de dinainte de criză. De aceea, în uniunea bancară expunerile transfrontaliere nu mai reprezintă un bun indicator al complexității rezoluției.

Acest lucru a fost recunoscut o dată cu revizuirea adusă metodei de calcul a instituțiilor financiare de importanță sistemică globală care le permite autorităților să țină cont de acest fapt. Astfel, se previne orice repercusiune inutilă asupra activităților transfrontaliere, asupra integrării financiare transfrontaliere sau asupra diversificării în cadrul uniuni bancare.

Desigur, băncile trebuie să păstreze niveluri de capital corespunzătoare cu riscurile implicate.

 

55. Cum apreciați implementarea mecanismului de rezoluție bancară în UE? Credeți că ar putea fi nevoie de noi instrumente? Dacă da, care ar fi acestea?

Crearea celui de al doilea pilon al uniunii bancare, o dată cu Regulamentul MUR și adoptarea Directivei privind redresarea și rezoluția instituțiilor bancare (BRRD), a întărit considerabil cadrul european de gestionare a crizelor în ultimii ani. Este de reținut că s-au introdus instrumente de rezoluție, și anume instrumentul de salvare prin mijloace interne care le permite autorităților să salveze o bancă în mod organizat și fără să apeleze la banii contribuabililor. Cadrul de rezoluție a fost testat prima oară o dată cu rezoluția Banco Popular, în 2017, atunci când Comitetul unic de rezoluție (SRB) a hotărât să aplice măsuri de rezoluție, care au fost încununate de succes.

 

La modul mai general, implementarea cadrului european de rezoluție este încă într-o etapă de tranziție, întrucât unele elemente importante, precum dezvoltarea capacității de absorbție a pierderilor a băncilor europene, sunt încă în curs de realizare. Fără îndoială că sunt elemente care pot fi îmbunătățite și armonizate și mai mult. Printre ele ar fi de menționat ameliorarea cadrului de intervenție rapidă eliminând suprapunerea măsurilor de supraveghere cu măsurile de intervenție rapidă, stabilirea unui cadru pentru injectarea de lichidități în băncile ieșite din rezoluție, adoptarea unei abordări comune față de insolvența băncilor – prin crearea unui instrument administrativ armonizat de lichidare – găsirea unei ieșiri din impasul țară gazdă - țară de origine și introducerea unui sistem general privind tratamentul preferențial al depunătorilor. În sfârșit, tot în cadrul rezoluției bancare, trebuie menținută o atitudine echilibrată față de interesele țării de origine și ale țării gazdă într-un mod care să contribuie la integrarea și mai mare a uniunii bancare.

 

56. Care este opinia dumneavoastră cu privire la structura instituțională actuală a CERS în cadrul BCE în raport cu realizările sale concrete în domeniul supravegherii macroprudențiale? Vedeți vreun conflict între politică monetară, politica macro-prudențială și rolul BCE în supraveghere?

Crearea CERS a fost un răspuns la unul din principalele învățăminte desprinse din criza financiară, și anume necesitatea unei supravegheri macro-prudențiale mai stricte a sistemului financiar ca nou instrument de politică. De când a intrat în funcțiune în 2010, CERS s-a ocupat de elaborarea politicii macro-prudențiale în UE prin publicarea a numeroase recomandări, avertizări, avize și alte materiale pe diferite teme de stabilitate financiară, legate atât de sectorul bancar, cât și de cel nebancar din UE.

Punerea CERS sub același acoperiș cu BCE antrenează sinergii pozitive, având în vedere expertiza și responsabilitățile existente ale BCE și ale autorităților naționale în supravegherea macro și micro-prudențială. Este important totodată, fără îndoială, ca aceste structuri să fie independente în luarea de decizii. Din câte știu eu, Consiliului general al CERS și Consiliul guvernatorilor BCE iau decizii independent unii de ceilalți, fapt garantat de procesele și organismele separate de luare a deciziilor prevăzute de legislația UE.

 

57. Acum că Directiva privind redresarea și rezoluția instituțiilor bancare (BRRD) și Regulamentul privind mecanismul unic de rezoluție (SRMR) au fost modificate pentru a integra capacitatea totală de absorbție a pierderilor (TLAC), ce părere aveți despre instituțiile „prea mari sau prea interconectate pentru a da faliment”, băncile de economii și problema generală a rentabilității sectorului bancar din UE și care credeți că este calea ce trebuie urmată sau arhitectura potrivită pentru a răspunde nevoilor economiei reale și ale finanțării pe termen lung?

Reformele întreprinse în urma crizei au pus mare accent pe asigurarea faptului că nicio bancă, indiferent de dimensiunea sa sau de gradul său de interconectare, nu este prea importantă pentru a da faliment. În consecință, s-au depus eforturi imense pentru a stabili măsuri de politică menite să abordeze acest aspect. Este esențial ca rezoluția instituțiilor bancare să fie fezabilă și credibilă, fără să existe efecte negative la nivel sistemic și fără a-i împovăra pe contribuabili. Printre măsuri se numără TLAC, dar aceasta nu este singura: rezoluția, supravegherea și capitalul au toate un rol aici.

Cerința privind TLAC contribuie prin crearea unei capacități suficiente de absorbție a pierderilor și de recapitalizare, în vederea implementării unei rezoluții ordonate, făcând astfel posibilă rezoluția băncilor. Băncile de importanță sistemică globală (G-SIB) din zona euro îndeplinesc cerințele TLAC tranzitorii atât bazate pe riscuri, cât și bazate pe efectul de pârghie și se apropie tot mai mult de îndeplinirea cerințelor complete. TLAC a contribuit deja la o creștere semnificativă a capacității de absorbție a pierderilor G-SIB, iar implementarea sa în Europa prin cerința minimă de fonduri proprii și datorii eligibile (MREL) va spori în continuare această capacitate, inclusiv pentru băncile care nu sunt G-SIB.

TLAC și, pe plan mai general, reformele legate de instituțiile prea mari pentru a da faliment, vor reduce probabil orice subvenție implicită pentru bănci, acesta fiind un efect dorit. În general, orice cost rezultat în urma acestor reglementări trebuie evaluat în funcție de cât este de important să se pună capăt existenței instituțiilor „prea mari pentru a da faliment”, ceea ce ar însemna o stabilitate financiară sporită și o probabilitate mai mică de crize, precum și un impact redus al acestora. Un sistem bancar mai sigur și mai stabil va fi benefic pentru finanțarea în caz de economie stagnantă și pentru economia reală.

Consiliul pentru Stabilitate Financiară a lansat mai devreme în cursul acestui an o evaluare cuprinzătoare a reformelor întreprinse în urma crizei, introduse pentru a soluționa problema instituțiilor prea mari pentru a da faliment. Aceasta va analiza dacă reformele implementate au efectul scontat, reducând hazardul moral și riscul sistemic asociat băncilor de importanță sistemică. În cadrul evaluării se vor examina și efectele mai ample ale sistemului financiar.

 

58. Cum s-ar putea aborda mai eficient în cadrul uniunii bancare spălarea banilor, eludarea fiscală și finanțarea terorismului? Ce rol ar trebui să joace BCE/MUS în acest proces? Care ar fi cea mai eficientă repartizare a sarcinilor între BCE și ABE și autoritățile naționale de supraveghere din statele membre în ceea ce privește supravegherea și asigurarea respectării cadrului de combatere a spălării banilor (CSB)?

Riscurile legate de spălarea banilor, eludarea fiscală și finanțarea terorismului trebuie abordate, printre altele, prin cooperarea dintre diferite autorități atunci când acestea își exercită mandatele. Acest lucru a reieșit clar din cazurile recente de spălare de bani care au avut loc în sectorul bancar european și din raportul post mortem al respectivelor cazuri, publicat recent de Comisie.  În acest context, modificările legislative recente aduse Directivei privind cerințele de capital, celei de A cincea directive privind CSB și Regulamentului privind ABE în vederea consolidării cooperării dintre diferitele autorități sunt foarte binevenite.

MUS este o autoritate de supraveghere microprudențială, nefiind responsabilă de combaterea spălării banilor/combaterea finanțării terorismului (CSB/CFT). Această responsabilitate le revine autorităților naționale de supraveghere. Totuși, se așteaptă de la BCE să țină seama de riscurile legate de spălarea banilor/finanțarea terorismului, de exemplu în cadrul procesului de supraveghere și evaluare sau la analizarea eligibilității membrilor consiliului de administrație, deoarece aspectele legate de CSB/CFT pot avea consecințe prudențiale semnificative.

ABE i-a fost conferit de curând un rol sporit, de a oferi asistență la coordonarea și armonizarea abordărilor de supraveghere legate de CSB/CFT, evoluție pozitivă în vederea asigurării coerenței supravegherii în materie de CSB/CFT în întreaga UE. Cu toate că BCE, autoritățile naționale de supraveghere prudențială și autoritățile de supraveghere a CSB/CFT, precum și ABE dețin mandate diferite, este important ca supravegherea efectuată de toate autoritățile relevante să contribuie efectiv la reducerea riscurilor asociate cu spălarea banilor și să prevină daunele care pot fi aduse viabilității unei bănci, sistemului financiar și economiei, în ansamblu.

 

59. Într-un caz recent, în care a fost implicată Banca Pilatus din Malta, BCE a întâmpinat obstacole de natură juridică la revocarea licenței de creditare după ce președintele băncii a fost arestat în martie în SUA sub acuzația de spălare de bani și fraudă bancară. Întârzierea a fost aparent cauzată de norme neclare și de competențele discreționare excesive ale autorităților naționale de supraveghere. Ce capacitate juridică, dar și tehnică credeți că are BCE pentru a preveni spălarea banilor și pentru a acționa eficace în astfel de situații în viitor, având în vedere competențele sale prudențiale actuale?

În cadrul MUS, instituțiile mai puțin semnificative, precum Banca Pilatus, sunt supuse supravegherii prudențiale directe de către autoritatea națională competentă. Însă BCE este responsabilă de emiterea autorizațiilor, retragerea autorizațiilor și evaluarea achizițiilor de participații calificate în cazul tuturor instituțiilor de credit MUS, în principal pe baza propunerilor din partea autorităților naționale competente. Chiar dacă competența de monitorizare a respectării de către bănci a cerințelor în materie de CSB/CFT le revine autorităților naționale competente, iar anchetarea infracțiunilor de spălare a banilor intră în responsabilitatea autorităților naționale de aplicare a legii, BCE ține seama de informațiile relevante în materie de CSB și de evaluările obținute de la autoritățile naționale competente în cadrul evaluărilor sale prudențiale, inclusiv retragerea licențelor, în conformitate cu cadrul juridic aplicabil. În această privință, BCE recurge la sprijinul autorităților naționale relevante din domeniul CSB/CFT și cooperează cu acestea.

Drept reacție la cazurile recente de spălare a banilor, au fost lansate mai multe inițiative juridice și operaționale în UE, cu scopul de a spori rolul autorităților de supraveghere prudențială, inclusiv al BCE, pentru a ține seama de preocupările legate de spălarea banilor la îndeplinirea sarcinii de supraveghere prudențială și pentru a consolida cooperarea dintre autoritățile de supraveghere din domeniul CSB/CFT. Printre aceste inițiative se numără măsuri vizând îmbunătățirea schimbului de informații dintre autorități și coordonarea și coerența supravegherii prudențiale la abordarea cazurilor de CSB/CFT.

 

60. În urma scandalurilor recente din UE, cum credeți că se va ține cont de riscurile legate de spălarea banilor la evaluarea stabilității financiare a băncilor de către BCE? În opinia dumneavoastră, este nevoie să se centralizeze în UE supravegherea CSB la nivelul unei singure agenții sau a unui singur mecanism și, până atunci, să li se permită autorităților competente să folosească datele fiscale în scopuri legate de combaterea spălării banilor?

Recentele relatări privind presupusa spălare de bani în sectorul bancar european au subliniat necesitatea îmbunătățirii suplimentare a cadrului pentru CSB/CFT. Pentru a proteja piața unică, s-ar putea să fie nevoie să se aibă în vedere o abordare mai paneuropeană, dat fiind faptul că eficacitatea cadrului actual este determinată de cea mai slabă implementare a sa la nivel național. În ceea ce privește centralizarea supravegherii CSB/CFT, am remarcat că comunicarea Comisiei Europene vizând o mai bună implementare a cadrului UE privind CSB/CFT a oferit o serie de opțiuni care ar trebui luate în considerare, printre care: (i) transformarea Directivei CSB într-un regulament al UE pentru a armoniza în mai mare măsură setul de norme privind CSB/CFT; (ii) atribuirea unor sarcini de supraveghere specifice în domeniul CSB unui organism al Uniunii, cu scopul de a asigura o supraveghere coerentă și de înaltă calitate în materie de CSB în sectorul financiar; și (iii) un mecanism de coordonare mai puternic care să sprijine cooperarea transfrontalieră între unitățile de informații financiare.

În cele din urmă, cu toate că monitorizarea respectării de către bănci a cerințelor în materie de CSB/CFT este efectuată momentan la nivelul statelor membre de către autorități naționale CSB/CFT, BCE ar trebui totuși să ia foarte în serios riscurile de spălare a banilor și de finanțare a terorismului în contextul și în limitele mandatului său de supraveghere. În acest sens, schimburile de informații cu autoritățile de supraveghere prudențială și cu autoritățile de supraveghere în materie de CSB/CFT pot juca un rol decisiv în a ajuta BCE să țină seama de riscurile de spălare a banilor în cadrul evaluărilor sale de supraveghere prudențială.

 

61. Față de zona euro, SUA are un sector financiar mai bine integrat, lucru esențial pentru atenuarea efectelor unor șocuri negative (reziliență). Însă criza financiară globală a scos la iveală caracterul rezilient, dar totodată fragil, al rețelelor financiare: aceleași caracteristici care fac sistemul mai rezilient în anumite condiții, pot reprezenta surse semnificative de risc sistemic și instabilitate în condiții diferite. Este o integrare financiară aprofundată întotdeauna coerentă cu obiectivul stabilității financiare? Ce scopuri ar trebui să urmărească uniunea piețelor de capital (UPC)?

Criza financiară globală a scos în evidență că există o interacțiune clară între integrarea financiară și stabilitatea financiară. Pe de o parte, integrarea pieței financiare reduce riscurile reziduale rezultate din vulnerabilitățile specifice unei țări sau unui sector printr-o mai mare diversificare a surselor de finanțare pentru economia reală și partajarea riscurilor între mai multe țări. Pe de altă parte, o interconectare mai profundă poate crește în același timp riscul de contagiune de la tensiunile localizate, existând posibilitatea ca șocuri mici să perturbe funcționarea normală a piețelor financiare. Criza a demonstrat că este nevoie ca reglementarea și supravegherea să pună în echilibru aceste aspecte.

Pe lângă reformele în materie de reglementare, supraveghere și gestionare a crizelor implementate de la începutul crizei, printre care în special crearea uniunii bancare și elaborarea cadrului macroprudențial al UE, UPC deschide perspectiva amplificării beneficiilor integrării fără a compromite stabilitatea financiară. Agenda UPC poate juca, de asemenea, un rol crucial în remodelarea peisajului financiar al UE și a arhitecturii sale de supraveghere în direcția provocărilor rezultate în urma Brexitului. Printre principalele obiective se numără o mai mare diversificare a surselor de finanțare ale societăților nefinanciare europene și consolidarea dimensiunii transfrontaliere a investițiilor în interiorul UE. Astfel s-ar crește reziliența sistemului financiar la riscuri specifice unor țări sau unor sectoare, s-ar crea potențiale beneficii de bunăstare prin partajarea riscurilor între țări și, implicit, s-ar îmbunătăți transmiterea armonioasă a politicii monetare. UPC urmărește, de asemenea, să sporească finanțarea transfrontalieră prin capitaluri proprii și proprietatea încrucișată asupra activelor în zona euro/UE, aprofundând astfel mecanismele private de partajare a riscurilor la nivelul țărilor și să netezească creșterea consumului. În cele din urmă, UPC oferă condiții propice pentru forme reziliente de integrare transfrontalieră prin intermediul investițiilor străine directe, al capitalului străin și al emisiunii de titluri de creanțe cu maturitate mai lungă.

Salut progresele de până acum în direcția îmbunătățirii piețelor de capital europene. Dar încă nu am ajuns la final. Progresele viitoare către piețe de capital mai integrate în UE ar trebui să includă o reglementare adecvată și o abordare macroprudențială pentru sectorul financiar nebancar, în vederea asigurării stabilității financiare. În final, o UCP cu adevărat integrată ar trebui să fie însoțită, de asemenea, de un cadru de supraveghere unic.

 

62. Ce părere aveți despre raportul FMI din 2012 intitulat „The Chicago Plan Revisited”, de J. Benes și M. Kumhof, și despre ideile originale prezentate în acesta? Credeți că reformele bancare propuse în raport ar contribui la reducerea vulnerabilităților sistemice?

Documentul de lucru al FMI la care faceți referire analizează așa-numitul Chicago Plan, propus inițial de profesorul Henry Simons de la Universitatea din Chicago după marea depresiune. Planul, cunoscut și sub denumirea de „narrow banking”, are două elemente principale: în primul rând, băncile ar trebui să fie obligate să își garanteze depozitele în proporție de 100 % din titluri de stat; în al doilea rând, băncile ar trebui să poată finanța împrumuturile noi numai din rezultatele reportate sau din împrumuturi direct de la guvern.

Susținătorii modelului afirmă că acesta ar elimina pericolul de panică bancară, ar asigura controlul guvernamental asupra ciclului de creditare împiedicând băncile private să controleze oferta de masă monetară și ar reduce datoria publică și cea privată. Personal, am unele îndoieli că un astfel de plan este dezirabil sau necesar. Nu sunt convinsă că eliminarea rolului băncilor private în oferta de masă monetară este o idee bună, deoarece nu există garanții că, per ansamblu, guvernele s-ar descurca mai bine să asigure finanțarea pentru economia reală. În plus, dacă băncile se confruntă cu restrângerea atât de drastică a capacității lor de a acorda împrumuturi, ne putem aștepta ca creditele private să migreze repede către părți nereglementate ale sistemului financiar și nu știm ce consecințe ar avea acest lucru.

La un deceniu de la criza financiară, băncile sunt, în general, mult mai sigure decât erau înainte. Astăzi, băncilor li se cere să dețină capital mai mult și de mai bună calitate decât înaintea crizei. De asemenea, ele trebuie să dispună de rezerve substanțiale de active lichide de înaltă calitate, pentru a-și putea onora obligațiile chiar și atunci când piețele nu funcționează. Am făcut pași mari către rezolvarea problemei instituțiilor prea mari pentru a da faliment, în special impunând băncilor obligația de a emite instrumente de datorie care să poată absorbi pierderi și să poată fi transformate în capital propriu în caz de faliment, reducând astfel riscurile pentru contribuabili. În plus, prin utilizarea instrumentelor macroprudențiale putem întări și mai mult reziliența sistemului financiar, adaptând cerințele la variațiile ciclice ale condițiilor financiare și abordând riscurile sistemice structurale din anumite piețe sau zone geografice.

În condițiile actuale, ar trebui să se pună accentul pe implementarea integrală, coerentă și în timp util a reformelor financiare post-criză. Și înainte de a trece la noi schimbări de anvergură, ar trebui să efectuăm evaluări ale acestor reforme, pentru a ne asigura că ele au efectul scontat.

 

63. O serie de obligațiuni importante din sectorul privat și cel public din Europa sunt caracterizate de un randament negativ. Are acest lucru implicații asupra stabilității financiare și, dacă da, cum ar trebui ele abordate?

Într-adevăr, o foarte mare parte a obligațiunilor de stat cu rating foarte ridicat, precum și o parte semnificativă a obligațiunilor corporative nefinanciare sunt tranzacționate în prezent cu un randament negativ. Acest lucru este valabil și pentru obligațiunile cu maturități pe termen foarte lung. Chiar dacă condițiile de finanțare mai favorabile pot contribui la sprijinirea mediului macroeconomic și pot fi benefice pentru stabilitatea financiară, ele comportă și anumite riscuri pentru stabilitatea financiară, iar acestea trebuie atent monitorizate.

În primul rând, având în vedere că un randament negativ al obligațiunilor înseamnă condiții de finanțare favorabile pentru emitentul obligațiunilor, emitenții ar putea fi tentați să își asume mai multe riscuri sau să își crească gradul de îndatorare, lucru care, în alte condiții, poate fi considerat excesiv. În măsura în care randamentul obligațiunilor de stat servește și ca referință pentru creditele bancare, aceste riscuri s-ar putea extinde și la un grup mai larg de debitori, din afara pieței obligațiunilor corporative sau de stat.

Un al doilea efect constă în aprecierea valorii activelor, cum ar fi prețurile proprietăților rezidențiale și comerciale, care ar putea fi asociată cu un randament negativ al obligațiunilor, pe măsură ce investitorii își adaptează portofoliile în consecință. Într-un context al ratelor mai ridicate ale dobânzilor, capacitatea de rambursare a debitorilor și valorile garanțiilor reale ar putea fi, ambele, mai reduse. Acest lucru ar putea crește riscul de credit în portofoliile creditorilor, inclusiv ale băncilor.

În cele din urmă, investitorii în obligațiuni sunt afectați de un mediu cu randament negativ. Un venit care este în mod constant scăzut reprezintă o provocare pentru sectorul asigurărilor și pentru fondurile de pensii, deoarece acestea investesc masiv în obligațiuni cu randament scăzut și în alte active cu venit fix. Randamentul mediu al portofoliilor acestora a scăzut considerabil în ultimii ani. Probabil că va scădea chiar mai mult pe măsură ce obligațiunile cu randament mai ridicat ajung treptat la maturitate și sunt înlocuite de unele noi, cu un randament mai mic. Pentru a menține un anumit nivel de profitabilitate, unii investitori au recurs la majorarea sumelor aferente riscului de credit și riscului de durată în portofoliile lor.

Toate aceste riscuri ar trebui eliminate printr-o combinație de acțiuni de supraveghere corespunzătoare, inclusiv politici micro- și macroprudențiale, adaptate adecvat la diferitele riscuri, inclusiv în diferite părți ale sistemului financiar.

 

64. Care sunt opiniile dumneavoastră în legătură cu prevenirea conflictelor de interese la BCE? Credeți că sunt necesare schimbări pentru a asigura independența BCE de sectorul financiar?

BCE i-au fost încredințate sarcini care servesc interesului public. Membrii organelor sale de decizie și personalul BCE ar trebui, prin urmare, să respecte standardele etice cele mai înalte, nu doar pentru a evita orice conflict de interese, ci și pentru a asigura independența, integritatea, răspunderea și transparența.

Am impresia că BCE a stabilit garanții de integritate solide, ținând seama de recomandările și sugestiile Parlamentului European, respectiv ale Ombudsmanului European și ale organizațiilor neguvernamentale, ca de exemplu Transparency International.  Codul de conduită recent publicat nu se aplică doar funcționarilor de rang înalt care au încheiat contracte de muncă cu BCE, ci și celor care au fost numiți de statele membre, pe baza normelor de la nivel național. Codul include norme specifice pentru gestionarea și evitarea conflictelor de interese în ceea ce privește activitățile de după încetarea raportului de muncă, tranzacțiile financiare private și relațiile cu grupurile de interese, dar și măsuri pentru urmărirea cazurilor de nerespectare și o obligație de publicare a declarațiilor de interese. Mai mult, Cadrul etic al BCE destinat angajaților pune accentul pe gestionarea conflictelor de interese.

BCE dispune și de cadre și practici specifice pentru a asigura independența sa față de sectorul financiar, aplicabile atât ședințelor sale regulate, structurate, cât și întâlnirilor bilaterale. În cazul ședințelor regulate structurate cu sectorul financiar (și nefinanciar) în contextul dialogurilor la nivel înalt sau al grupurilor de contact pentru piețe, acestea includ dispoziții legate de transparență și de buna guvernanță, comportamentul etic și integritate. Constat că informațiile privind componența grupurilor, criteriile de selectare a membrilor și reuniunile acestora sunt publicate pe pagina de internet a BCE. În mod similar, BCE are un ansamblu de norme specifice pentru asigurarea integrității, transparenței și răspunderii în cazul reuniunilor bilaterale dintre funcționarii de rang înalt ai BCE și reprezentanții pieței financiare, iar informațiile privind aceste reuniuni sunt, de regulă, incluse în calendarele de reuniuni publicate ale acestor funcționari.

Evident că este important să nu ne mulțumim doar cu atât și să ne propunem mereu să adaptăm aceste cadre pentru ca ele să reflecte ultimele evoluții și cele mai bune practici.

 

D. Funcționarea BCE și responsabilitatea democratică și transparența

65. Cum veți aborda dialogul social la BCE? Ce părere aveți despre faptul că nici statutul funcționarilor UE, nici condițiile de încadrare în muncă ale instituțiilor UE și nici dreptul muncii german nu se aplică personalului BCE din cauza statului unic de independență al BCE?

BCE a introdus un cadru cuprinzător de consultare și de informare împreună cu reprezentanții personalului (comitetul de personal ales și sindicatul recunoscut, IPSO). Acesta prevede întâlniri regulate între președinte sau reprezentantul său și reprezentanții personalului. În plus, responsabilul-șef pentru servicii, care face o dare de seamă comitetului executiv prin intermediul președintelui, joacă un rol esențial în cadrul dialogului social la BCE, precum și în departamentul de resurse umane al BCE. Aștept cu nerăbdare să întâlnesc toți membrii personalului BCE, precum și reprezentanții aleși ai acestora și voi profita de această ocazie pentru a afla mai multe despre preocupările lor.

Chiar dacă personalul BCE nu este direct supus unor reglementări externe în domeniul muncii, BCE definește condițiile de încadrare în muncă ale personalului său pe baza dreptului primar al Uniunii.  BCE este obligată să aplice principiile generale de drept comune tuturor statelor membre, principiile generale ale dreptului Uniunii Europene, precum și normele prevăzute în regulamentele și directivele UE în domeniul politicii sociale care se adresează statelor membre. În plus, Carta drepturilor fundamentale se adresează tuturor instituțiilor europene.

În cele din urmă, condițiile de încadrare în muncă ale BCE, precum și punerea în aplicare a acestora în cazuri individuale, sunt supuse controlului judiciar de către CJE.

 

66. Credeți că este nevoie să se prevadă mecanisme de monitorizare și de revizuire a comportamentului și corectitudinii membrilor Consiliului guvernatorilor BCE la nivelul UE?

În calitate de bancă centrală și de autoritate de supraveghere bancară a zonei euro, BCE ar trebui să aspire la cele mai înalte standarde de bună conduită și de bună guvernanță, pentru a-și proteja reputația și independența.

Înțeleg că recent adoptatul Cod de conduită unic pentru funcționarii de rang înalt ai BCE a urmărit să stabilească standarde stricte în domeniile bunei conduite și bunei guvernanțe. Acesta a introdus obligația ca toți membrii Consiliului guvernatorilor, Comitetului executiv și Consiliului de supraveghere să publice declarații de interese în fiecare an, dând astfel curs solicitărilor formulate de Parlamentul European și de organizațiile neguvernamentale, precum și recomandărilor Ombudsmanului European.

 

Aceste declarații de interese oferă transparență deplină în ceea ce privește interesele personale, profesionale și financiare. Nu există praguri inferioare care să elimine necesitatea unei declarații de interese financiare, iar BCE a subliniat faptul că aplică cele mai stricte norme de monitorizare dintre toate instituțiile UE în privința participațiilor financiare și a tranzacțiilor financiare. Transparența privind interesele funcționarilor de rang înalt este completată de publicarea calendarelor lunare ale reuniunilor la care participă aceștia.

Puse laolaltă, aceste norme îmi creează impresia că oferă garanții substanțiale în vederea asigurării unei bune conduite.

 

67. Parlamentul European joacă un rol major când vine vorba de responsabilitatea BCE. Ce concluzii trageți din comparația cu alte jurisdicții (de exemplu Congresul SUA/Rezervele federale, Parlamentul European/BCE, Parlamentul Regatului Unit/Banca Angliei)?

Principiul independenței băncii centrale a fost foarte benefic pentru băncile centrale din toată lumea, inclusiv pentru BCE, așa cum demonstrează relația puternică (bine întemeiată empiric) dintre independență și menținerea stabilității prețurilor. Însă o independență puternică a băncii centrale reprezintă doar o parte a medaliei. Celălalt aspect important este responsabilitatea băncii centrale: aceasta consolidează credibilitatea băncii centrale, întărind sprijinul pentru politicile sale și încrederea în instituție.

Prin urmare, asigurarea unei relații puternice de responsabilitate constituie o provocare constantă pentru băncile centrale și parlamentele aferente. În ultimii ani, BCE și Parlamentul European au înfruntat această provocare dezvoltând mecanisme de asigurare a responsabilității care să fie comparabile cu cele ale altor mari bănci centrale din economiile avansate. De exemplu, președintele Consiliului guvernatorilor Sistemului Rezervei Federale se prezintă de patru ori în fața Congresului (de două ori în fața Senatului și de două ori în fața Camerei Reprezentanților); președintele BCE se prezintă de cinci ori pe an în fața Parlamentului European (de patru ori în fața Comisiei ECON și o dată în fața plenului Parlamentului European).

Însă cred că, în loc să copiem practicile altor jurisdicții, este mai relevant să ne asigurăm că mecanismele de asigurare a responsabilității rămân proporționale cu sarcinile și responsabilitățile BCE și, atunci și acolo unde este necesar, continuă să evolueze, pe baza cadrului oferit de tratat și respectând pe deplin independența băncii centrale, odată cu instituția și cu cerințele în materie de responsabilitate din partea cetățenilor. Pornind de la relația existentă, va fi important (și acest lucru este în interesul BCE) să se asigure că dialogul fructuos dintre cele două instituții continuă, oferind BCE ocazia să își explice deciziile, iar Parlamentului European posibilitatea de a supune controlului politicile BCE. Acest dialog efectiv contribuie la o și mai bună înțelegere pe plan general a politicilor BCE și va duce la rezultate economice mai bune: cercetările FMI au arătat că economiile sunt mai reziliente atunci când politica monetară beneficiază de mai multă încredere, iar băncile centrale independente comunică clar.

 

68. Ce părere aveți despre dialogul monetar dintre Parlamentul European și președintele BCE? Ce viitoare măsuri și reforme ar consolida, în opinia dumneavoastră, responsabilitatea democratică a BCE față de Parlamentul European?

Cred în dialog și în schimbul de opinii și deci salut faptul că, de-a lungul anilor, BCE și Parlamentul European au elaborat practici în materie de responsabilitate care nu doar că reflectă cerințele din tratat, ci chiar merg dincolo de acestea și respectă pe deplin principiul independenței băncii centrale, consacrat de asemenea în tratat.

De exemplu, pornind de la cerința din tratat de publicare a raportului anual al BCE, Parlamentul European adoptă acum anual o rezoluție referitoare la acesta, iar în anul următor, BCE face public feedbackul său privind rezoluția, promovând astfel un dialog veritabil între cele două instituții. Rezoluția Parlamentului European continuă să fie un factor important pentru activitatea BCE, deoarece conține opinii ale reprezentanților poporului european în legătură cu acțiunile și politicile BCE.

Mai mult, audierile președintelui BCE în fața Parlamentului European s-au dovedit a fi o platformă esențială pentru discutarea performanțelor BCE, oferindu-le cetățenilor posibilitatea să își formeze o opinie în legătură cu voința și capacitatea băncii centrale de a-și îndeplini obiectivul. De asemenea, audierile ad hoc cu membrii Comitetului executiv al BCE solicitate de Parlamentul European au făcut posibile discuții specifice, axate pe chestiuni de actualitate. Pe lângă aceste schimburi, întrebările scrise adresate de deputații în PE și răspunsurile aferente furnizate de președintele BCE au extins dialogul dintre cele două instituții dincolo de limitările întâlnirilor fizice și s-au concentrat pe aspecte care erau relevante mai ales pentru anumite circumscripții sau aveau un caracter foarte tehnic.

În final, atunci când, în 2014, BCE i-au fost încredințate noi sarcini de supraveghere, concomitent au fost introduse mecanisme specifice de asigurare a responsabilității pentru aceste noi sarcini. În deplină conformitate cu tratatul și cu Regulamentul privind MUS, acordul interinstituțional dintre Parlamentul European și BCE stabilește canale de asumare a responsabilității foarte specifice, cu scopul de a asigura faptul că deputații pot supune controlului funcția de supraveghere a BCE. În ultimii cinci ani s-a recurs foarte des la acestea.

Pornind de la această experiență pozitivă, este posibil să se consolideze și mai mult dialogul dintre BCE și Parlamentul European, respectând pe deplin independența BCE și rolul Parlamentului European. În calitate de directoare executivă a FMI, am consolidat practicile în materie de transparență ale instituției și disponibilitatea acesteia de a intra în dialog cu un public cât mai larg. Pe viitor, Parlamentul European și, în special, Comisia ECON, ar putea deveni un forum esențial pentru asigurarea transparenței BCE și clădirea unui dialog fructuos și deschis cu o gamă mai largă de părți interesate, factori de decizie și cetățeni europeni.

 

69. Ce măsuri concrete ar putea lua BCE pentru a avea, în viitor, candidate femei pentru pozițiile sale de vârf și pentru a mări diversitatea de gen, în general, la BCE? Cum intenționați personal să îmbunătățiți echilibrul de gen în cadrul BCE? Când preconizați că vor apărea primele rezultate ale acțiunilor întreprinse de dumneavoastră în acest sens?

Dezbaterea legată de echilibrul de gen a dobândit în ultimii ani din ce în ce mai multă importanță în ordinea de zi a băncilor centrale și ocupă un loc prioritar în agenda strategică atât la FMI, cât și la BCE. Este important să profităm de această dinamică pentru a extinde inițiativele existente și a promova această agendă.

Provocarea legată de echilibrul de gen este complexă și nu există o soluție universală pentru eliminarea disparităților de gen. Însă știm că există diverse instrumente care și-au dovedit eficacitatea. Printre acestea se numără măsuri specifice și monitorizarea progreselor în cadrul ciclului de gestionare a talentelor – de la recrutare până la procesele de promovare – pentru a reduce subiectivitatea și a crea condiții de egalitate; utilizarea strategică a datelor, inclusiv analiza comparativă externă; revizuirea la scară mai largă a imaginii sectorului serviciilor financiare, astfel încât acesta să devină mai atractiv pentru femei și implicarea susținătorilor de sex masculin ai lidershipului feminin.

Pentru a obține rezultate în materie de diversitate și incluziune, schimbarea culturală și a comportamentului trebuie să se facă la toate nivelurile: de la întregul personal, la management și la conducerea organizației, așa cum am avut ocazia să văd la FMI, care, în acest sens, s-a confruntat cu provocări similare cu cele ale BCE. Am convingerea că BCE poate aduce și alte îmbunătățiri semnificative în ceea ce privește echilibrul de gen și diversitatea în rândul personalului său, raportat la mulți alți indicatori.

 

70. Cum credeți că poate fi îmbunătățită răspunderea BCE față de Curtea de Conturi Europeană (CCE) din punctul de vedere al eficienței sale operaționale? Unde considerați că se termină mandatul CCE? Credeți că mandatul CCE ar trebui privit cât mai larg cu putință, incluzând și accesul la toate documentele relevante?

Curtea de Conturi Europeană (CCE) reprezintă un element important în structura instituțională a Uniunii și sfaturile acesteia, venite din exterior, pot fi deseori utile pentru a regândi procesele consacrate și a rămâne inovatori. Astfel că sprijin în totalitate activitatea acesteia, care presupune accesul la toate documentele relevante pentru mandatul CCE.

CCE i-a fost conferit în dreptul primar un mandat de audit specific în ceea ce privește BCE, axat pe eficiența operațională a gestionării BCE. BCE beneficiază de pe urma evaluării de către CCE a celui mai bun raport dintre resursele folosite și atingerea obiectivelor. Pe de altă parte, judecățile privind conținutul și caracterul adecvat al unor decizii substanțiale nu ar intra în mandatul avut în vedere pentru CCE, acest lucru fiind o măsură de protecție pentru independența BCE.

 

71. Credeți că BCE ar trebui să aplice standardele din noua directivă privind protecția persoanelor care raportează încălcări ale dreptului Uniunii pe plan intern? Când preconizați că va stabili BCE proceduri specifice pentru protecția avertizorilor de integritate?

Din câte înțeleg, la BCE există canale interne și externe pentru avertizori,

dar cred că mereu este loc de mai bine.

Potrivit informațiilor pe care le-am primit, Comitetul executiv al BCE a identificat îmbunătățirea cadrului de denunțare a neregulilor ca fiind una dintre prioritățile sale strategice pentru perioada 2018-2020. Astfel, BCE va avea oportunitatea de a analiza atent standardele stabilite în actele juridice relevante precum noua directivă a Parlamentului din aprilie 2019 privind avertizorii, care propune standarde minime comune pentru protecția avertizorilor, precum și alte bune practici, politici și procese ale altor instituții comparabile relevante și recomandările Autorității Europene pentru Protecția Datelor și ale Parlamentului European.

Cred că este esențial ca fiecare instituție să dispună de un cadru solid care să ofere canale de raportare corespunzătoare și o protecție adecvată a avertizorilor. Este în interesul BCE să dispună de un astfel de cadru și de astfel de procese, nu doar din pura perspectivă a gestionării riscurilor, ci și în scopul stimulării și promovării unei culturi și a unui mediu de lucru în care să fie foarte clar că persoanele sunt nu doar încurajate să vorbească, ci chiar se așteptă de la ele să facă acest lucru, pentru beneficiul suprem și sănătatea instituției și a personalului acesteia.

 

72. Cum priviți faptul că, în trecut, Consiliul a ignorat o dată avizul Parlamentului European referitor la numirea unui membru al Comitetului executiv al BCE?

Apreciez foarte mult rolul Parlamentului European ca reprezentant direct al cetățenilor UE, inclusiv în evaluarea candidaților la funcția de membru al Comitetului executiv al BCE, prin intermediul avizului furnizat în conformitate cu dreptul primar al UE. Acestea fiind spuse, nu sunt în măsură să fac comentarii cu privire la chestiuni interinstituționale dintre Consiliu și Parlamentul European.

 

73. Veți accepta numirea în funcția de președinte al BCE în cazul în care Parlamentul European ar vota împotriva acestui lucru?

Mă simt onorată că membrii Consiliului European au considerat că sunt candidatul adecvat pentru funcția de președinte al BCE și că Consiliul Afaceri Economice și Financiare a adoptat o recomandare privind nominalizarea mea. Personal, consider că avizul Parlamentului European reprezintă o etapă-cheie a procedurii de numire a președintelui BCE, punând bazele unor relații marcate de încredere în materie de răspundere între BCE și Parlamentul European. Sper, deci, sincer că Parlamentul va emite un aviz favorabil în ceea ce privește recomandarea Consiliului.

 

74. Raportat la rolul său de reprezentant al zonei euro în cadrul unor organisme internaționale, ce măsuri ar putea lua BCE pentru a-și îmbunătăți răspunderea față de Parlamentul European? Cum poate fi reconciliată nevoia de comparabilitate și de standarde globale comune cu nevoia de a recunoaște particularitățile modelelor de finanțare în diferitele blocuri și nevoile de finanțare specifice ale acestora?

Nivelul de interconectare economică la nivel global impune o cooperare strânsă. În ciuda varietății foarte mari de țări, culturi și sisteme la nivel global, criza financiară mondială a demonstrat că cooperarea internațională în materie de politici este esențială pentru menținerea stabilității financiare și a creșterii economice sustenabile. Pentru a realiza o astfel de cooperare sunt necesare instituții și foruri unde țările să poată dezvolta încredere și respect reciproc prin intermediul unui dialog neconflictual. Am avut onoarea să mă aflu la conducerea FMI, care a jucat un rol activ în promovarea dialogului și cooperării la nivel global, sprijinind astfel creșterea economică și descurajând politicile care ar dăuna prosperității.

BCE este o instituție importantă, care se bucură de încredere, în domeniul afacerilor economice și financiare internaționale. Interacțiunile sale cu instituțiile internaționale și implicarea sa în cadrul forurilor internaționale contribuie la promovarea cooperării și a unui proces decizional mai robust la nivel global. Pe plan personal, am apreciat dintotdeauna valoarea adăugată pe care o aduce BCE la activitatea FMI grație statutului său de observator.

Implicarea BCE în cadrul instituțiilor și forurilor internaționale se face cu respectarea condițiilor stabilite în Statutul Sistemului European al Băncilor Centrale (SEBC) și al BCE. Prin urmare, toate aceste activități trec prin canalele obișnuite de asumare a răspunderii. De asemenea, salut faptul că BCE a făcut publică lista forurilor internaționale la care participă și și-a exprimat disponibilitatea de a informa Parlamentul European și Comisia ECON în legătură cu pozițiile pe care le adoptă în cadrul forurilor internaționale.

 

75. În trecut, BCE a lansat inițiative precum AnaCredit și Inițiativa europeană de distribuire a datoriei. Cum priviți rolul BCE în cadrul unor astfel de inițiative și care considerați că este limita prerogativelor legiuitorului?

La fel ca orice uniune monetară, zona euro are nevoie de o infrastructură eficientă a pieței financiare. De aceea a fost prevăzut un mandat clar pentru BCE și Eurosistem în tratat și în Statutul SEBC în privința infrastructurilor pieței financiare. În plus, este de interes major pentru BCE să obțină toate datele necesare în sprijinul sarcinilor sale, astfel cum sunt definite ele în tratat. În consecință, în statut se prevede că BCE trebuie să colecteze, cu asistență din partea băncilor centrale naționale, informațiile statistice necesare pentru îndeplinirea acestor sarcini. Astfel, mandatul BCE prevede posibilitatea ca aceasta să întreprindă inițiative de reglementare în domenii specifice, cum ar fi statisticile și sistemele de plată.

Atunci când BCE întreprinde asemenea inițiative, trebuie să se asigure faptul că aceasta respectă pe deplin prerogativele legiuitorului și colaborează îndeaproape cu legiuitorul. În domeniul statisticilor, Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene stipulează că BCE, Parlamentul European și Consiliul au competență partajată la adoptarea măsurilor privind întocmirea statisticilor. Există un memorandum de înțelegere care definește clar responsabilitățile BCE și ale Eurostat în ceea ce privește întocmirea statisticilor economice și financiare la nivelul UE. În alte cazuri, o inițiativă Eurosistem a constituit baza necesară în temeiul căreia legiuitorul european a introdus în trecut cerințe juridice relevante, ca de exemplu Regulamentul privind zona unică de plăți în euro sau Regulamentul privind depozitarii centrali de titluri de valoare.

Este important ca BCE să își mențină practica de a elabora aceste inițiative în mod deschis și pe deplin transparent, ascultând mai întâi opiniile părților interesate în cadrul unor consultări publice și acționând abia apoi, pe baza acestora. Acest lucru le permite cetățenilor UE, participanților la piață și altor părți interesate să își exprime opiniile în privința noilor reglementări în curs de a fi elaborate de BCE. Astfel nu doar că se asigură transparența, ci se și asigură faptul că BCE beneficiază de pe urma tuturor cunoștințelor și perspectivelor părților interesate, contribuind astfel la un proces decizional mai eficient.

 

76. Credeți că se cuvine ca dumneavoastră sau un alt funcționar de rang înalt al BCE să participe la Grupul celor treizeci, compus din bancheri de la băncile centrale și lideri ai sectorului financiar, sau la alte grupuri sau asociații similare?

Pentru abordarea și îndeplinirea sarcinilor cu o minte deschisă, ținând seama de diferitele perspective și învățând din acestea, schimburile cu o gamă largă de actori sunt indispensabile. Grupul celor treizeci este un grup alcătuit din persoane distinse, provenind din medii și școli de gândire diferite, astfel că pot să înțeleg că schimburile cu aceste persoane pot fi stimulatoare din punct de vedere intelectual și benefice pentru BCE.

După părerea mea, este important ca funcționarii BCE să fie pe deplin transparenți în ceea ce privește interacțiunile lor și să fie ghidați de un cadru solid de bună guvernanță, care să prevadă garanții adecvate.

Sprijin întru totul practica BCE de a furniza informații despre participarea la evenimente organizate de astfel de grupuri sau asociații atât înainte, cât și după eveniment, precum și de a încuraja organizatorii evenimentelor să asigure un nivel ridicat de transparență în privința participanților și a subiectelor de discuție.

Înțeleg că BCE a stabilit garanții riguroase pentru interacțiunile cu grupurile de interese și, în special, participanții la piețele financiare. Acestea fac parte din Codul de conduită unic pentru funcționarii de rang înalt ai BCE și, ca atare, se aplică tuturor membrilor Consiliului guvernatorilor, Comitetului executiv și Consiliului de supraveghere.

 

PROCEDURA COMISIEI COMPETENTE

Titlu

Numirea președintelui Băncii Centrale Europene

Referințe

N9-0023/2019 – C9-0048/2019 – 2019/0810(NLE)

Data sesizării

16.7.2019

 

 

 

Comisie competentă

 Data anunțului în plen

ECON

18.7.2019

 

 

 

Raportori

 Data numirii

Roberto Gualtieri

18.7.2019

 

 

 

Examinare în comisie

4.9.2019

 

 

 

Data adoptării

4.9.2019

 

 

 

Rezultatul votului final

+:

–:

0:

37

11

4

Membri titulari prezenți la votul final

Gunnar Beck, Stefan Berger, Gilles Boyer, Cristian-Silviu Buşoi, Derk Jan Eppink, Engin Eroglu, Markus Ferber, Jonás Fernández, Frances Fitzgerald, José Manuel García-Margallo y Marfil, Luis Garicano, Sven Giegold, Neena Gill, Valentino Grant, José Gusmão, Enikő Győri, Eero Heinäluoma, Danuta Maria Hübner, Stasys Jakeliūnas, Herve Juvin, Othmar Karas, Billy Kelleher, Ondřej Kovařík, Georgios Kyrtsos, Aušra Maldeikienė, Costas Mavrides, Csaba Molnár, Luděk Niedermayer, Piernicola Pedicini, Dragoş Pîslaru, Luisa Porritt, Jake Pugh, Evelyn Regner, Antonio Maria Rinaldi, Alfred Sant, Joachim Schuster, Pedro Silva Pereira, Ernest Urtasun, Inese Vaidere, Johan Van Overtveldt, Stéphanie Yon-Courtin, Marco Zanni

Membri supleanți prezenți la votul final

Gerolf Annemans, Manon Aubry, Carmen Avram, Niels Fuglsang, Eugen Jurzyca, Margarida Marques, Siegfried Mureşan, Ville Niinistö, Irene Tinagli

Membri supleanți [articolul 200 alineatul (2)] prezenți la votul final

Alice Kuhnke

Data depunerii

9.9.2019

 

 

 

[1] JO C 235, 12.7.2019, p. 1.

Ultima actualizare: 13 septembrie 2019Notă juridică