Procedură : 2019/0818(NLE)
Stadiile documentului în şedinţă
Stadii ale documentului : A9-0046/2019

Texte depuse :

A9-0046/2019

Dezbateri :

Voturi :

Texte adoptate :

P9_TA(2019)0094

<Date>{06/12/2019}6.12.2019</Date>
<NoDocSe>A9-0046/2019</NoDocSe>
PDF 377kWORD 110k

<TitreType>RAPORT</TitreType>

<Titre>referitor la recomandarea Consiliului privind numirea unui membru în cadrul Comitetului executiv al Băncii Centrale Europene</Titre>

<DocRef>(C9-0173/2019 – 2019/0818(NLE))</DocRef>


<Commission>{ECON}Comisia pentru afaceri economice și monetare</Commission>

Raportoare: <Depute>Irene Tinagli</Depute>

PROPUNERE DE DECIZIE A PARLAMENTULUI EUROPEAN
 ANEXA 1: CURRICULUM VITAE AL dnei Isabel Schnabel
 ANEXA 2: RĂSPUNSURILE DATE DE dna Isabel Schnabel LA ÎNTREBĂRILE COMISIEI
 PROCEDURA COMISIEI COMPETENTE

PROPUNERE DE DECIZIE A PARLAMENTULUI EUROPEAN

privind recomandarea Consiliului de numire a unui membru în cadrul Comitetului executiv al Băncii Centrale Europene

(C9-0173/2019 – 2019/0818(NLE))

(Procedura de consultare)

Parlamentul European,

 având în vedere recomandarea Consiliului din 8 noiembrie 2019 (13651/2019)[1],

 având în vedere articolul 283 alineatul (2) al doilea paragraf din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în temeiul căruia a fost consultat de către Consiliul European (C9-0173/2019),

 având în vedere Rezoluția sa din 14 martie 2019 referitoare la echilibrul de gen în numirile pentru funcții în domeniul economic și monetar la nivelul UE[2],

 având în vedere articolul 130 din Regulamentul său de procedură,

 având în vedere raportul Comisiei pentru afaceri economice și monetare (A9-0046/2019),

A. întrucât, prin scrisoarea din 14 noiembrie 2019, Consiliul European s-a consultat cu Parlamentul European cu privire la numirea dnei Isabel Schnabel ca membru al Comitetului executiv al Băncii Centrale Europene pentru un mandat de opt ani începând de la 1 ianuarie 2020;

B. întrucât Comisia sa pentru afaceri economice și monetare a evaluat calificările candidatei propuse, în special în ceea ce privește condițiile prevăzute la articolul 283 alineatul (2) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene și, astfel cum decurge din articolul 130 din tratat, imperativul independenței totale a BCE; întrucât, în cadrul acestei evaluări, comisia a primit din partea candidatei un curriculum vitae, precum și răspunsurile sale la întrebările scrise care i-au fost adresate;

C. întrucât comisia a organizat apoi, la 3 decembrie 2019, o audiere a candidatei care, cu acest prilej, a făcut o declarație introductivă și apoi a răspuns la întrebările adresate de membrii comisiei,

D. întrucât Consiliul guvernatorilor Băncii Centrale Europene este constituit din membrii Comitetului executiv al Băncii Centrale Europene și din 19 guvernatori ai băncilor centrale naționale ale statelor membre a căror monedă este euro. întrucât, până acum, toți guvernatorii au fost bărbați;

E. întrucât Parlamentul și-a exprimat în repetate rânduri nemulțumirea față de procedura de numire a membrilor Comitetului executiv al Băncii Centrale Europene și a cerut să se schimbe procedurile în această privință; întrucât Parlamentul a cerut să i se dea, cu promptitudine, o listă scurtă de cel puțin două nume care să cuprindă și femei;

F. întrucât, la 17 septembrie 2019, Parlamentul a emis un aviz favorabil față de recomandarea Consiliului de a o numi pe Christine Lagarde în funcția de președintă a Băncii Centrale Europene, prima femeie care ocupă această funcție;

G.  întrucât femeile sunt în continuare subreprezentate în Consiliul guvernatorilor Băncii Centrale Europene; întrucât Parlamentul este nemulțumit că statele membre nu au luat în serios această solicitare și le cere instituțiilor naționale și ale UE să se străduiască activ să asigure echilibrul de gen la următoarele nominalizări;

H. întrucât toate instituțiile și organismele naționale și ale UE ar trebui să aplice măsuri concrete pentru a asigura echilibrul de gen,

1. emite un aviz favorabil privind numirea lui Isabel Schnabel ca membră a Comitetului executiv al Băncii Centrale Europene;

2. încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta decizie Consiliului European, Consiliului, precum și guvernelor statelor membre.

 


 

ANEXA 1: CURRICULUM VITAE AL dnei Isabel Schnabel

noiembrie 2019

Versiune completă: https://www.finance.uni-bonn.de/members/schnabel/vita/

 

Profesor de economie financiară

Institutul de Finanțe și Statistică

Universitatea din Bonn

53012 Bonn

Germania
Telefon: +49-(0) 228 / 73 9202

E-mail: isabel.schnabel@uni-bonn.de

Website: http://www.finance.uni-bonn.de/schnabel
Twitter: @Isabel_Schnabel

Date personale

Data nașterii 9 august 1971

Locul nașterii Dortmund (Germania)

Nume de fată Gödde

Cetățenie germană

Copii Trei copii, născuți în 2004, 2006, 2008

 

Funcția actuală Profesor (gradul 3) de economie financiară, departamentul Științe Economice, Universitatea din Bonn, din decembrie 2015

Membră a Consiliului German al experților economici (Sachverständigenrat zur Begutachtung der gesamtwirtschaftlichen Entwicklung) din iunie 2014

Președintă a Cluster of Excellence 2126 „ECONtribute – Markets & Public Policy” (Universitățile din Bonn și Köln), din ianuarie 2019

Copreședintă a Consiliului franco-german al experților economici, din octombrie 2019

Cercetătoare afiliată la Institutul Max Planck pentru Cercetare privind Bunurile Colective, Bonn, din septembrie 2007

 Cercetătoare la Centrul de Cercetare a Politicilor Economice (CEPR), pe domeniul „economie financiară” din ianuarie 2015 (cercetătoare afiliată din decembrie 2006)

Cercetătoare afiliată și membră în Comitetul executiv al Institutului Reinhard Selten, Bonn și Köln, din aprilie 2017

Domenii de cercetare Sectorul bancar (stabilitate și reglementare bancară, risc sistemic, bănci „prea mari pentru a da faliment”)

Finanțe internaționale (crize financiare, integrare financiară, fluxuri de capital)

Istorie economică (crize și instituții financiare)

Dreptul financiar și economia

Cariera universitară și educația

martie 2009-noiembrie 2015 Profesor (gradul 3) de economie financiară, Facultatea de Drept, Management și Economie, Universitatea Johannes Gutenberg Mainz

aprilie 2007-februarie 2009  Profesor (gradul 2) de economie financiară, Facultatea de Drept, Management și Economie, Universitatea Johannes Gutenberg Mainz

mai 2004-august 2007  Cercetătoare principală (studii postdoctorale) la Institutul Max Planck pentru Cercetare privind Bunurile Colective, Bonn

septembrie 2004-martie 2005 Cursuri postdoctorale la departamentul Științe Economice, Universitatea Harvard, Cambridge, SUA

februarie 2003-aprilie 2004 Profesor asistent de economie, departamentul Științe Economice, Universitatea din Mannheim

februarie 2003 Disertație (Dr. rer. pol.), Departamentul Științe Economice, Universitatea din Mannheim (summa cum laude), titlul disertației: „Riscuri macroeconomice și crize financiare o perspectivă istorică”, îndrumător principal: Martin Hellwig

1998-2003 Studii doctorale în cadrul programului DFG, „Alocare pe piețele financiare” la departamentul Științe Economice, Universitatea din Mannheim

 Asistent științific și universitar la Catedra de Științe Economice, Teorie Economică (Martin Hellwig), Universitatea din Mannheim

noiembrie 1998  Diplomă în economie („Diplom-Volkswirtin”), Universitatea din Mannheim (șefă de promoție) 

1997-1998 Studii doctorale, Departamentul Științe Economice, Universitatea din California, Berkeley, SUA (un an)

1995-1997 Studii de economie, departamentul Științe Economice, Universitatea din Mannheim

1995 Studii de limbă rusă, Sankt Petersburg, Rusia (un semestru)

1994-1995 Studii economice, Sorbona (Paris I), Universitatea din Paris (Franța) (un semestru)

1992-1994 Studii de economie, departamentul Științe Economice, Universitatea din Mannheim

1990-1992  Practică pedagogică („sectorul bancar”) la Deutsche Bank, Dortmund

1990 Absolvirea studiilor secundare („bacalaureat”)

Alte activități profesionale (numai activități curente)

din septembrie 2019  membră a Consiliului consultativ științific al IZA — Institutul de economie a muncii și al fundației Deutsche Post Stiftung

din iunie 2019 vicepreședintă a Comitetului științific consultativ (CSC) al Comitetului European pentru risc sistemic (CERS) (membră din martie 2015)

din ianuarie 2017  vicepreședintă a Comitetului științific consultativ al Centrului de date și servicii de cercetare (CDSC) al DeutscheBundesbank (membră din iunie 2016)

din aprilie 2016  președinta consiliului consultativ (Fachbeirat) al autorității germane de supraveghere a serviciilor financiare BaFin (Bundesanstalt für Finanzdienstleistungsaufsicht) (membră din ianuarie 2008)

din martie 2014 asociată la CESifo Network

din mai 2013 membră în consiliul de administrație (Verwaltungsrat) al BaFin (Bundesanstalt für Finanzdienstleistungsaufsicht)

din iulie 2012  membră în consiliul consultativ al Centrului pentru cercetare economică europeană (ZEW), Mannheim (în momentul de față inactiv)

Titluri și distincții selectate 

din 2019 membră a Academiei de Științe, secția Științe Umaniste și Arte din Renania de Nord-Westfalia

din 2018 membră a Academiei de Științe Reale și Umaniste Berlin-Brandenburg

2018 Premiul Stolper, Verein für Socialpolitik

2018 Premiul atelierului monetar „pentru contribuțiile la teoria piețelor financiare și la reglementarea bancară, precum și pentru analizele crizelor financiare sistemice”

2010 Premiul pentru cel mai bun profesor, Departamentul științe economice, Universitatea Goethe din Frankfurt

2000 Premiul pentru cel mai bun profesor, Departamentul științe economice, Universitatea din Mannheim

1993 – 1998 bursă universitară din partea Fundației academice naționale germane („Studienstiftung des Deutschen Volkes”)

 

Competențe lingvistice  germană (vorbitor nativ), engleză (fluent), franceză (foarte bine), rusă (nivel de bază)

PUBLICAȚII SELECTATE

Publicații în reviste de referință (selecție)

„Bula prețurilor imobiliare și riscul sistemic,” cu Markus K. Brunnermeier și Simon Rother, Review of Financial Studies, în curs de apariție.

„Băncile străine, crizele financiare și creșterea economică în Europa”, cu Christian Seckinger, Journal of International Money and Finance, 2019, 95, 70-94.

„O nouă abordare pentru estimarea eficacității măsurilor macroprudențiale”, cu Niklas Gadatsch și Lukas Mann, Economics Letters, 2018, 168, 107-109.

„Reforma sectorului financiar după criză: s-a făcut ceva concret?”, cu Alexander Schäfer și Beatrice Weder di Mauro, Review of Finance, 2016, 20(1), 77-125.

„Integrare financiară și creștere economică – De ce Europa e un caz aparte?”, cu Christian Friedrich și Jeromin Zettmeyer, Journal of International Economics, 2013, 89, 522-538.

„Concurența, transferarea riscurilor și politicile de salvare a băncilor cu banii contribuabililor”, cu Reint Gropp și Hendrik Hakene, Review of Financial Studies, 2011, 24(6), 2084-2120.

„Instrumente bancare și asumarea de riscuri în cadrul Basel II”, cu Hendrik Hakene, Journal of Banking și Finance, 2011, 35, 1436-1449.

„Pericolul scurgerii de capital: un argument în favoarea băncilor publice regionale?”, cu Hendrik Hakenes, Journal of Institutional and Theoretical Economics, 2010, 166(4), 662-689.

„Cum afectează acțiunile de salvare a băncilor din bani publici riscul investițiilor în piețele emergente?”) with Giovanni dell'Ariccia și Jeromin Zettelmeyer, Journal of Money, Credit, and Banking, 38(7), October 2006, 1689-1714.

„Lichiditate și contagiune: Criza din 1763”, cu Hyun Song Shin, Journal of the European Economic Association, 2(6), decembrie 2004, 929-968.

„Germania 1931: două crize într-una singură”, Journal of Economic History, 64(3), septembrie 2004, 822-871.

Publicații de fundamentare a politicilor (selecție)

Target-Salden, Leistungsbilanzsalden, Geldschöpfung, Banken und Kapitalmärkte [Target Balances, Solduri de cont curent, crearea de bani, bănci și piețe de capital], cu Martin Hellwig, Wirtschaftsdienst, 99(9), 2019, 632–640.

Verursachen Target-Salden Risiken für die Steuerzahler? [Provoacă soldurile TARGET riscuri pentru contribuabili?], cu Martin Hellwig, Wirtschaftsdienst, 99(8), 2019, 553–561.

Completing Europe’s Banking Union means breaking the bank-sovereign vicious circle (Finalizarea uniunii bancare a Europei înseamnă ieșirea din cercul vicios bănci-entități suverane), cu Nicolas Véron, articol în VoxEU, 16 mai 2018, disponibil la adresa http://www.voxeu.org.

Breaking the stalemate on European deposit insurance, Deblocarea sistemului european de garantare a depozitelor, cu Nicolas Véron, articol în VoxEU, 6 aprilie 2018, disponibil la adresa http://www.voxeu.org.

Reconciling risk sharing with market discipline: A constructive approach to euro area reform, (Cum să reconciliem partajarea riscurilor cu disciplina de piață: o abordare constructivă față de reformarea zonei euro) cu Agnès Bénassy-Quéré, Markus K. Brunnermeier, Henrik Enderlein, Emmanuel Farhi, Marcel Fratzscher, Clemens Fuest, Pierre-Olivier Gourinchas, Philippe Martin, Jean Pisani-Ferry, Hélène Rey, Nicolas Véron, Beatrice Weder di Mauro, Jeromin Zettelmeyer, CEPR Policy Insight nr. 91.


 

ANEXA 2: RĂSPUNSURILE DATE DE dna Isabel Schnabel LA ÎNTREBĂRILE COMISIEI

A. Experiența personală și profesională

1. Vă rugăm să subliniați principalele aspecte ale competențelor dumneavoastră profesionale în chestiuni monetare, financiare și de afaceri și principalele aspecte ale experienței dvs. europene și internaționale.

Am fost profesor de economie financiară din 2007, mai întâi la Universitatea din Mainz și după aceea la Universitatea din Bonn, unde predau și acum. Cercetările mele au fost întotdeauna strâns legate de teme monetare și financiare.

Printre multe alte lucruri, m-am ocupat de cauzele crizelor financiare și de reacțiile posibile în asemenea situații, concentrându-mă în mod special pe băncile prea mari ca să dea faliment și pe implicațiile lor asupra reglementării bancare. În plus, am analizat apariția și consecințele bulelor financiare și am arătat cum fragilitatea sectorului financiar contribuie la vulnerabilitățile generate de bulele speculative ale prețurilor activelor. De asemenea, am analizat rolul pe care ar putea să îl joace băncile centrale și politicile macroprudențiale în tratarea bulelor financiare. Alte studii au analizat amplificarea perturbărilor financiare prin vânzarea de active la prețuri de lichidare și modul în care băncile centrale pot contracara o astfel de dinamică nedorită a pieței. O altă ramură a cercetărilor mele studiază impactul integrării financiare asupra creșterii economice. Unul dintre studiile mele a evidențiat daunele economice provocate de destrămarea integrării financiare în perioada de criză a zonei euro. În sfârșit, o parte din activitatea mea de cercetare s-a concentrat pe teme strâns legate de uniunea bancară, cum ar fi factorii determinanți ai legăturii dintre bănci și datoriile suverane și impactul regimurilor de rezoluție bancară asupra riscului sistemic.

Munca mea a fost atât teoretică, cât și practică, cu un accent mai puternic pe ultima parte. O parte a activității mele s-a concentrat pe episoade istorice, mergând înapoi în timp până în secolul al 17-lea și analizând, de exemplu, rolul pe care l-au avut primele bănci și băncile centrale în stabilitatea monetară și financiară. Cercetările mele, la care au participat ca coautori numeroși cercetători din Germania și străinătate, au fost publicate în reviste științifice renumite la nivel internațional și au fost finanțate consistent de terțe părți din mediul academic, cum ar fi clusterul de „Excelență”ECONtribute – Piețe și politici publice, finanțat de Fundația germană pentru cercetare în contextul Strategiei germane pentru excelență.

În plus, am dobândit multă experiență politică prin calitatea mea de membră, din 2014, în Consiliul german al experților economici, principalul organism consultativ economic independent cu care lucrează guvernul german. În această calitate, am lucrat intens pe teme legate de stabilitatea financiară și monetară, în special reforma arhitecturii zonei euro (uniunea bancară, uniunea piețelor de capital și reforma MUS). De exemplu, am elaborat propuneri privind modul în care ar putea fi reglementate expunerile suverane, ceea ce pare să fie unul dintre principalele ingrediente ale unui pachet care să ducă la finalizarea uniunii bancare. Alte subiecte s-au referit la provocările cu care se confruntă sectorul bancar german și european, inclusiv cele generate de schimbările structurale venite odată cu digitalizarea.

Am fost membră în multe alte comisii în domeniul economiei monetare și financiare. Din 2015 sunt membră și din 2019 vicepreședintă a Comitetului consultativ științific (CCS) al Comitetului european pentru risc sistemic (CERS). În această poziție, am făcut parte din grupul operativ privind ratele scăzute ale dobânzii, fiind una dintre autorii raportului recent al CCS, care făcea referire la complexitatea (probabil excesivă) a reglementărilor financiare. Din ianuarie 2016 sunt membră și din 2017 vicepreședintă a Consiliului științific consultativ al Centrului de date și servicii pentru cercetare (RDSC) al Deutsche Bundesbank. Din 2008, sunt membră și din 2016 președintă a Consiliului consultativ (Fachbeirat) al autorității germane de supraveghere financiară BaFin (Bundesanstalt für Finanzdienstleistungsaufsicht). Datorită acestor și altor activități, mi-am putut construi o rețea vastă de cunoștințe din lumea băncilor centrale și a organismelor de supraveghere din toată Europa și nu numai.

Am contribuit, de asemenea, la numeroase publicații de fundamentare a politicilor. Aș dori să subliniez participarea mea la raportul franco-german „7 plus 7”, care propune o gamă largă de reforme în zona euro și a fost bine primit atât de mediul academic, cât și de factorii de decizie. Acest raport subliniază atașamentul meu față de Europa, care se manifestă, de asemenea, în multe alte publicații ale mele de fundamentare a politicilor. De exemplu, am elaborat un model de asigurare europeană a depozitelor (împreună cu Nicolas Véron). În lumina lucrărilor mele de cercetare anterioare pe teme europene, am fost de curând numită membră și aleasă copreședintă în Consiliul experților economici franco-germani, înființat pe baza Tratatului de la Aachen de guvernele francez și german.

Munca mea științifică și de fundamentare a politicilor a fost răsplătită cu o serie de distincții, inclusiv, printre altele, primirea în Academia landului Renania de Nord-Westfalia de științe exacte, științe umaniste și arte, precum și în Academia Berlin-Brandenburg de Științe Exacte și Umaniste, premiul „Stolper” al Verein für Socialpolitik (asociația economiștilor germanofoni) pentru contribuțiile aduse de cercetările mele la politica economică, precum și premiul Atelierului Monetar, un premiu anual pentru realizări științifice sau practice remarcabile în domeniul monetar.

Mi-am făcut întotdeauna auzită vocea în dezbaterea publică, fapt atestat de numeroase interviuri și articole în ziare, precum și de contul meu activ de Twitter. Recent, ziarul german FAZ m-a clasat pe prima poziție în clasamentul celor mai influenți economiști din spațiul germanofon. Cel mai important, am fost întotdeauna deschisă să accept alte păreri, dacă se bazează pe argumente solide, apărând, totodată, opiniile pe care le-am considerat întemeiate.

2. Aveți activități comerciale sau participații financiare sau alte angajamente care ar putea intra în conflict cu viitoarele dvs. atribuții și există alți factori relevanți de ordin personal sau de altă natură de care Parlamentul trebuie să țină seama atunci când analizează candidatura dvs.?

Nu.

3. Care ar fi obiectivele principale pe care le veți avea în vedere pe parcursul mandatului dvs. la Banca Centrală Europeană?

Principalul meu obiectiv ar fi să îndeplinesc mandatul BCE de stabilitate a prețurilor, păstrând în același timp independența băncii centrale. Un al doilea obiectiv ar fi să încerc să promovez o cultură a analizei temeinice, întemeiate pe date, care să mediteze asupra politicii monetare și s-o îmbunătățească, luând în calcul noile evoluții, precum revoluția digitală sau schimbările climatice. O astfel de abordare ar fi utilă având în vedere viitoarea revizuire a cadrului de politică monetară. În sfârșit, m-aș strădui să comunic mai bine politicile BCE pentru ca populația să înțeleagă mai bine deciziile BCE și argumentele din spatele lor, rămânând totodată deschisă la critici.

B. Politica monetară a BCE

4. În opinia dvs., care ar trebui să fie politica monetară a BCE în condițiile macroeconomice actuale? În ce măsură credeți că și-a îndeplinit BCE obiectivul principal de menținere a stabilității prețurilor? Consiliul german al experților economici a pledat pentru o „schimbare de orientare a politicii monetare” din 2017. Ce părere aveți? Ne puteți spune mai multe despre această schimbare de direcție?

În ultimii 20 ani, BCE a reușit să își atingă obiectivul principal de a asigura stabilitatea prețurilor. De fapt, inflația medie IAPC a fost de 1,7 % în această perioadă, ceea ce corespunde, în linii mari, unei rate a inflației mai mică dar apropiată de 2 %. Este un fapt remarcabil deoarece am trecut printr-o perioadă grea, inclusiv prin cea mai mare criză financiară de la Marea Depresiune. Principala amenințare în această perioadă nu a fost inflația excesivă, cum s-au temut unii experți inițial, ci mai degrabă presiunile deflaționiste de după criza financiară. Politica hotărâtă a BCE a fost în măsură să evite aceste riscuri deflaționiste. Atunci când ratele dobânzii au ajuns „aproape sub zero”, BCE a trebuit să revină la o „politică monetară neconvențională”, care s-a bucurat, în general, de un mare succes. În toți acești ani, în politica sa, BCE s-a ghidat după mandatul care i-a fost încredințat, râmând mereu în limitele sale. Cercetările au arătat că politica BCE a contribuit nu numai la creșterea inflației, ci și la o creștere economică mai ridicată și la o rată mai scăzută a șomajului.

Situația actuală se caracterizează printr-o recesiune mondială, legată de creșterea incertitudinilor ca reacție la conflictele comerciale și la Brexit care se profilează amenințător. Încetinirea ritmului de creștere se reflectă prin situația proastă a industriei și scăderea cererii de investiții. În consecință, creșterea în zona euro a pierdut și ea din viteză. Până în prezent, în multe țări sectorul serviciilor arată o creștere în continuare stabilă, cu o creștere solidă a consumului și o piață a muncii robustă. Există totuși pericolul ca anemia din sectorul manufacturier să se extindă și la alte sectoare ale economiei, scăzând încrederea consumatorilor și a întreprinderilor și trăgând în jos, prin urmare, consumul și investițiile.

Cum s-a angajat să mențină stabilitatea prețurilor în zona euro, BCE trebuie să urmărească cu mare atenție aceste evoluții. Presiunile inflaționiste au slăbit în intensitate, iar în contextul economic actual se pot acumula și alte presiuni negative. Previziunile actuale pentru următorii câțiva ani arată că inflația nu este încă în concordanță cu obiectivul BCE. Prin urmare, este necesară în continuare o politică monetară laxistă. În același timp, trebuie monitorizate atent efectele secundare, pentru a nu precumpăni asupra efectelor pozitive.

Proiecțiile economice făcute de Consiliul german al experților economici în 2017 și 2018 au fost foarte diferite de situația cu care ne confruntăm acum. La momentul respectiv, Consiliul german al experților economici prevăzuse un salt considerabil al prețurilor de consum pentru perioada imediat următoare. Proiecțiile pentru inflația din zona euro în 2017 au fost majorate cu 0,6 puncte procentuale între noiembrie 2016 și martie 2017, de la 1,3 % la 1,9 %.

Din cauza slăbirii semnificative a ritmului de creștere a zonei euro, această accelerare a dinamicii prețurilor nu s-a materializat. Acest lucru a fost recunoscut și de Consiliul german al experților economici în ultimul său raport publicat în noiembrie 2019. Prin urmare, o schimbare radicală de direcție în politica monetară nu ar fi indicată în această etapă. Normele de politică monetară (cum ar fi norma convențională Taylor) prezentate de Consiliul german al experților economici ar trebui privite drept concepte mai degrabă pozitive, decât normative. Este de reținut, în special, că estimarea acestor norme se bazează pe o structură subiacentă stabilă. Dacă există o ruptură structurală în seria de condiții subiacente, nu ne putem servi de norme pentru a judeca dacă poziția de politică actuală este justă.

Consiliul german a subliniat potențialele efecte secundare ale politicii monetare, care au fost, de asemenea, discutate în Consiliul guvernatorilor deoarece pot afecta transmiterea monetară. De exemplu pot apărea efecte secundare asupra stabilității financiare. O perioadă prelungită de rate mici ale dobânzii afectează prețurile proprietăților, iar CERS a emis avertismente și recomandări către o serie de state membre, dată fiind tendința potențială de exagerare pe piața proprietăților imobiliare locative. Aceste vulnerabilități trebuie tratate în principal prin politici macroprudențiale, care pot fi, de asemenea, adaptate situațiilor specifice din fiecare țară în parte. În plus, evaluările extinse, în special în zonele metropolitane, reflectă, de asemenea, migrația în marile orașe și o ofertă insuficientă de locuințe. Așadar, este nevoie de măsuri politice cu spectru mult mai larg, inclusiv de politici macroprudențiale și imobiliare.

5. Ce părere aveți despre pachetul de stimulente al Consiliului guvernatorilor BCE din 12 septembrie, și despre decizia privind orientarea spre viitor? Cum apreciați modul în care a fost luată această decizie, având în vedere mai ales că, după luarea ei, unii membri ai Consiliului BCE s-au declarat public împotriva ei? La modul mai general, cum apreciați felul în care au fost luate deciziile de politică monetară în trecut? Considerați că ar trebui luate altfel? Dacă da, cum?

Deciziile Consiliului guvernatorilor BCE din septembrie au reflectat încetinirea creșterii economice observată în ultimele luni. Dată fiind presiunea inflaționistă mai slabă, aceste decizii pot fi justificate de situația actuală a inflației, precum și de perspectivele inflației pe termen mediu, care nu sunt încă convergente cu obiectivul unei rate mai mici dar apropiate de 2 %.

Deciziile reflectă, de asemenea, dificultatea de a menține măsurile de stimulare monetară atunci când ratele dobânzii sunt apropiate de limita inferioară efectivă. Setul de măsuri stabilite ar trebui să fie în stare să ofere un sprijin suplimentar economiei reale, menținând condiții de finanțare favorabile. Orientările prospective au fost ajustate inteligent, corelând măsurile viitoare direct cu perspectivele de inflație, fapt ce asigură o mai mare transparență față de funcția de reacție a BCE și îi ajută pe operatorii economici să anticipeze cum va reacționa BCE dacă se modifică datele suport. Deciziile privind ratele dobânzilor sunt tratate la următoarea întrebare.

Din relatările presei înțeleg că Consiliul guvernatorilor a convenit în unanimitate că, în situația actuală, se impune o poziție de politică monetară laxistă. Sunt total de acord cu acest punct de vedere. Părerile au fost împărțite totuși față de anumite instrumente specifice de politică monetară, în special față de nevoia de a relansa achizițiile de active. Astfel de dezacorduri sunt mai degrabă un semn că situația în sine e dificilă, nu că ar exista probleme în procesul decizional. De fapt, mi se pare că în Consiliul guvernatorilor procesul decizional decurge foarte bine. Înțeleg că deciziile au fost adoptate conform normelor după ce toată lumea, inclusiv membrii Consiliului fără drept de vot, a avut șansa să-și facă cunoscută opinia.

6. Cum apreciați efectele ratelor scăzute ale dobânzii? Consiliul german al experților economici a tras repetate semnale de alarmă că orientarea politicii monetare a BCE creează presiuni inflaționiste și a recomandat mărirea ratei dobânzii. Cum vă explicați că presiunile inflaționiste nu s-au adeverit și ce concluzii trageți din aceste previziuni nematerializate?

În general, decizia de a aplica rate ale dobânzii scăzute și chiar negative în zona euro pare să fi fost pozitivă. transmiterea ratelor de politică monetară către condițiile de finanțare oferite de bănci pare să fi decurs bine, cu beneficii pentru economie.

E drept că ratele scăzute ale dobânzilor au stârnit îngrijorare în rândul populației care se teme că aceste rate scăzute le pun în pericol capacitatea de a economisi, în special pentru bătrânețe. De fapt, ratele scăzute ale dobânzii reflectă tendințele subiacente pe termen lung, cum ar fi îmbătrânirea societăților și trecerea la sectoare mai puțin consumatoare de capital, și nu pot fi puse doar pe seama politicii monetare. În orice caz, nu văd cum o creștere a ratelor de politică ale BCE ar contribui la îmbunătățirea situației cetățenilor.

Consiliul guvernatorilor ține sub observație efectele secundare și și-a arătat voința de a contracara aceste efecte. Decizia BCE de a introduce un sistem pe două niveluri pentru remunerarea rezervelor de capital excedentare poate fi privită în acest context, deoarece reduce sarcina suportată de bănci pentru a menține rezerve excedentare remunerate negativ la banca centrală.

Experiența din ultimii ani a demonstrat că limita inferioară efectivă este mai mică decât o valoare nominală zero. Cu toate acestea, poate exista o rată a dobânzii sub care politica monetară ar putea deveni mai puțin eficace. Acest lucru reflectă efectele secundare potențial negative ale ratelor scăzute și negative ale dobânzii asupra rentabilității băncilor, ceea ce poate limita transmiterea politicii monetare la economia reală. Bineînțeles, aceste efecte atârnă și de răspunsul la întrebarea dacă ratele negative ale dobânzilor pot fi transferate către întreprinderi și gospodării, ceea ce pare cam greu, în special pentru clienții de retail. În general, profitabilitatea este afectată mai curând de panta curbei randamentului decât de nivelul ratelor dobânzii. În plus, profitabilitatea băncilor ar avea de câștigat dacă scade numărul de cazuri de nerambursare a împrumuturilor ca urmare a unui mediu economic mai favorabil, după cum demonstrează cercetările recente. Chiar dacă profitabilitatea băncilor nu este un obiectiv al politicii monetare, un sector bancar nerentabil poate deveni un obstacol în calea transmiterii monetare.

Perspectivele din 2017 și 2018, când Consiliul german al experților economici a susținut că trebuie terminate mai devreme achizițiile de active și promovată o strategie de normalizare, erau foarte diferite de situația actuală. La momentul respectiv, creșterea producției atinsese sau poate chiar depășea potențialul. În timp, acest lucru ar fi putut stimula o dinamică mai susținută a creșterii prețurilor de consum, care dacă s-ar fi menținut la același ritm și pe termen lung, ar fi justificat adoptarea unei poziții de politică monetară mai stricte. Este de reținut totuși că Consiliul German nu a pledat atunci pentru o creștere a ratelor. S-a temut mai degrabă că – în viitor – astfel de creșteri ar putea surveni prea târziu. Previziunile de inflație ale Consiliului German au fost în general în același interval de valori cu alte previziuni, inclusiv cu cele ale BCE.

Cum am fost nominalizată, m-am ferit să semnez acele părți din cel mai recent raport care se referă la politica monetară. Vă rog să rețineți că de data aceasta raportul n-a mai susținut normalizarea. Totuși, Consiliul german nu a fost pentru relansarea achizițiilor de active.

7. La douăzeci de ani de la introducerea monedei euro, credeți că a sosit timpul să se revizuiască cadrul de politică monetară al BCE?

În perioada de după introducerea euro, cadrul de politică monetară al BCE s-a dovedit un mare succes. BCE a reușit să țină pe linia de plutire obiectivul de stabilitate a prețurilor chiar și în vremuri marcate de crize profunde, fragmentarea pieței și falimentul unor bănci. Numai că în ultimii douăzeci de ani macroeconomia și politica monetară au evoluat destul de substanțial. Instrumentarul monetar s-a lărgit pentru a face față problemelor legate de politica monetară a ratelor apropiate de limita inferioară. Dacă cadrul existent a reușit cu succes să mențină stabilitatea prețurilor în zona euro, calibrarea instrumentelor a devenit mai anevoioasă.

Ultima oară, cadrul de politică monetară al BCE a fost revizuit în 2003. Ca urmare, pare indicat să se facă o revizuire temeinică, pentru ca prin operațiunile sale BCE să poată îndeplini obiectivul de a asigura stabilitatea prețurilor cât mai bine posibil. Așa că susțin din toată inima intenția Christinei Lagarde de a lansa o revizuire strategică în viitorul apropiat și voi fi fericită să contribui la ea. Un aspect important este ca această revizuire să se bazeze pe evaluarea măsurilor anterioare de politică monetară în raport cu contribuția lor la îndeplinirea mandatului. Aici trebuie inclusă și o analiză a potențialelor efecte secundare care pot afecta transmiterea monetară.

Ca membră a Comitetului Executiv, voi discuta cu plăcere și pe față aceste chestiuni cu Consiliul Guvernatorilor și împreună cu personalul BCE. Important este ca orice schimbare în cadrul de politică monetară să ducă într-adevăr la o îmbunătățire. În unele cazuri, poate fi nevoie de clarificări. În general, trebuie să fim conștienți că credibilitatea băncii centrale poate avea de suferit dacă obiectivul operațional este ajustat într-o perioadă când este greu de atins. De aceea, orice ajustare ar trebui făcută cu multă grijă și pe baza unor date empirice solide.

8. Cum veți asigura transparența în implementarea programului de achiziționare de active (AAP)? Sunteți de acord că s-ar putea mări transparența în cazul programului de achiziționare de titluri garantate cu active (ABSPP) și în cazul celui de al treilea program de achiziționare de obligațiuni garantate (CBPP3)?

Transparența are o importanță vitală pentru orice operațiune a băncii centrale, asigurând trasabilitatea răspunderii, după cum a recunoscut întotdeauna BCE. În același timp, BCE trebuie să cumpănească bine care este gradul de transparență optim.

Pe de o parte, limitările transparenței se justifică atunci când există riscul ca prea multă transparență să afecteze eficacitatea politicii monetare. Mai exact, trebuie evitată posibilitatea ca operatorii financiari să o ia înaintea băncii centrale, ceea ce s-ar putea întâmpla dacă s-ar publica date precise despre deținerile de titluri de valoare individuale.

Pe de altă parte, BCE ar trebui să ofere informațiile necesare pentru a i se evalua acțiunile. Din acest motiv, BCE manifestă un grad înalt de transparență față de implementarea politicii monetare, inclusiv față de programul de achiziționare de active (AAP). În special, BCE publică volumele lunare de achiziții, deținerile totale, precum și răscumpărările, pentru fiecare program în parte, pe site-ul său de internet.

În general, în viziunea mea, gradul de transparență actual reflectă într-un mod rezonabil echilibrul dintre responsabilitate și grija de a nu limita eficacitatea politicii monetare.

9. Ce părere aveți despre riscurile asociate programului de achiziționare de obligațiuni emise de sectorul corporativ (CSPP)? Cum evaluați proporția tot mai mare din prezent a CSPP pe piața primară și totodată cota în scădere a programului de achiziționare de obligațiuni emise de sectorul public pe piața secundară?

Din 2016, BCE a achiziționat obligațiuni ale sectorului privat și nefinanciar în cadrul programului de achiziționare de obligațiuni emise de sectorul corporativ (CSPP). În general, CSPP vizează îmbunătățirea condițiilor de finanțare pentru corporațiile din zona euro în mod mai direct, exercitând astfel un impact asupra investițiilor și, prin urmare, asupra economiei reale.

Achizițiile se efectuează atât pe piața primară, cât și pe piața secundară, pe baza anumitor criterii de eligibilitate, inclusiv limitele pentru ponderea de emisiuni și de emitenți. Acest lucru garantează că sunt achiziționate numai activele cu o calitate suficientă a creditului.

În funcție de condițiile pieței, poate varia ponderea achizițiilor de pe piața primară și secundară și la nivelul instrumentelor BCE. Aceste fluctuații reflectă flexibilitatea necesară pentru buna implementare a programului de achiziționare de active (APP), în special ținând seama de aspectele legate de lichiditatea pieței și de modelele de emisiune. Ajustarea portofoliului la parametrii programului în ceea ce privește instrumentele de politică și jurisdicțiile trebuie să fie treptată pentru a proteja condițiile adecvate de piață. Aceste fluctuații nu semnalează o modificare a calibrării APP: BCE a comunicat că își poate continua achizițiile nete pentru o perioadă lungă de timp în parametrii programului actual.

Cu toate acestea, în ceea ce privește CSPP, există pericolul să se acorde prioritate anumitor firme în raport cu altele, în special societăților mai mari, în raport cu cele mai mici. Prin urmare, BCE se asigură că achiziționează o gamă largă de obligațiuni emise de sectorul corporativ, inclusiv emisiuni mai mici. Cu toate acestea, societățile mai mici tind să nu emită obligațiuni deloc. Există însă dovezi care arată că efectele pozitive asupra costurilor de finanțare se propagă și asupra întreprinderilor mici și mijlocii.

În general, domeniul de aplicare al CSPP depinde de rolul finanțării de pe piață pentru firmele din zona euro. Având în vedere rolul relativ scăzut al obligațiunilor pentru finanțarea firmelor, sfera de aplicare a CSPP este, de asemenea, limitată.

10. În opinia dumneavoastră, cum poate BCE să contribuie la creșterea economică, la tranziția ecologică și la ocuparea integrală a forței de muncă respectând totodată obiectivul său principal de a menține stabilitatea prețurilor? S-ar putea lua, după părerea dumneavoastră, măsuri de politică monetară suplimentare care să potențeze efectele pozitive asupra economiei reale?

Deși politica BCE trebuie să fie ghidată în primul rând și mai ales de obiectivul său principal a menține stabilitatea prețurilor, consacrat la articolul 127 alineatul (1) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE), același articol adaugă că, „[f ]ără a aduce atingere obiectivului privind stabilitatea prețurilor, SEBC susține politicile economice generale din Uniune cu scopul de a contribui la realizarea obiectivelor Uniunii, definite la articolul 3 din Tratatul privind Uniunea Europeană”.

În general, este probabil ca o politică monetară care stimulează stabilitatea prețurilor să sprijine și creșterea economică și ocuparea forței de muncă. Crearea a milioane de locuri de muncă în zona euro în ultimii ani nu ar fi fost posibilă fără politicile BCE. Politica monetară foarte expansionistă a BCE a consolidat cheltuielile de consum și investițiile private în zona euro, promovând astfel creșterea economică și reducând șomajul. Măsurile de politică monetară ale BCE din septembrie au contribuit și mai mult la asigurarea unor condiții de finanțare foarte favorabile. Prin urmare, măsurile BCE continuă să fie în beneficiul economiei reale.

În prezent, BCE își creează propriile punctele de vedere cu privire la modul în care poate sprijini politicile în domeniul climei. În acest scop, participă la Rețeaua pentru un sistem financiar mai favorabil mediului (NGFS), o colaborare în cadrul unui grup mare de bănci centrale, de autorități de supraveghere și de instituții internaționale. În acest grup, BCE se implică în elaborarea de puncte de vedere despre aspectele relevante ale schimbărilor climatice și modul în care banca centrală și politicile de supraveghere se pot adapta și pot contribui la atenuarea schimbărilor climatice. Având în vedere că această activitate pare să se afle încă într-o etapă incipientă, aștept cu interes să particip la această dezbatere.

În timp ce, în această etapă, analizele băncilor centrale par mai orientate către monitorizarea și gestionarea riscurilor generate de schimbările climatice, partea de politică monetară a BCE trebuie să răspundă la următoarele întrebări: cum să integreze evoluțiile legate de schimbările climatice în analiza sa, precum și dacă și cum aceasta poate contribui la atenuarea schimbărilor climatice, inclusiv prin programul său de achiziționare de active.

Un aspect care trebuie abordat este evaluarea riscului activelor în ceea ce privește riscurile legate de schimbările climatice (CRRS), precum și consecințele pentru stabilitatea financiară. Trebuie incluse riscurile climatice în modele de risc, dar ca să înțelegem cum putem face acest lucru, trebuie să muncim mai mult. Pe baza acestor modele, BCE ar trebui să ia în considerare astfel de factori de risc și în sarcinile sale de supraveghere microprudențială și macroprudențială, precum și în evaluarea sa privind marjele de ajustare în programele de achiziționare de active. O întrebare mai dificilă este dacă BCE ar trebui să prefere obligațiunile ecologice în dauna celor „neecologice” în programele sale de achiziționare de active (a se vedea următorul răspuns cu privire la acest punct).

11. Care sunt, după părerea dumneavoastră, măsurile necesare pentru finanțarea Pactului ecologic european? Ce credeți despre efectele politicii BCE asupra schimbărilor climatice? Credeți că BCE ar trebui să alinieze achiziționarea de active la obiectivele de dezvoltare durabilă ale ONU și la Acordul de la Paris privind schimbările climatice? Programele de achiziționare de active ale BCE ar trebui să fie aliniate la cadrul taxonomic al UE? Care ar fi rolul BCE în cadrul Rețelei pentru un sistem financiar mai favorabil mediului?

Noua Comisie Europeană a stabilit, pe bună dreptate, că Pactul ecologic european va fi una dintre prioritățile sale principale. Având în vedere natura globală a problemei, cooperarea este necesară atât la nivel european, cât și la nivel mondial. În orice caz, ținând cont de caracterul urgent al chestiunii, toți actorii de politică economică, inclusiv băncile centrale, trebuie să includă combaterea schimbărilor climatice în agendele lor.

Factorii de decizie politică la nivel european pot, prin urmare, să facă diferența, abordând împreună această provocare. De exemplu, BEI va juca un rol important în finanțarea investițiilor legate de climă. Potrivit planurilor Comisiei, aceste acțiuni vor fi consolidate de bugetul UE, care, de asemenea, în contextul Planului de investiții pentru Europa durabilă, poate oferi un sprijin vital pentru finanțarea tranziției. Vor fi necesare eforturi suplimentare pentru mobilizarea fondurilor private, care ar putea fi realizate prin intermediul unor structuri de cofinanțare. Planul de acțiune al UE privind finanțarea durabilă este un alt element important care contribuie la finanțarea Pactului ecologic european.

O clasificare adecvată a activelor în funcție de sustenabilitatea acestora este esențială pentru orientarea deciziilor în materie de investiții. Taxonomia investițiilor verzi se află în centrul acestor activități și ajută la prevenirea fenomenului de „dezinformare ecologică”. Această taxonomie, odată adoptată și implementată, va pune bazele tuturor politicilor de investiții sustenabile și ale altor măsuri în acest domeniu.

Cei mai mulți economiști sunt de acord că introducerea de tarife pentru emisiile de carbon este modalitatea cea mai eficientă de a aplica politici climatice și de a atinge obiectivele Acordului de la Paris (a se vedea, de asemenea, raportul special din acest an al Consiliului experților economici din Germania privind introducerea de tarife pentru emisiile de carbon). Prin creșterea costurilor activităților cu emisii ridicate de dioxid de carbon, introducerea de tarife pentru emisiile de carbon stabilește stimulente adecvate pentru persoane fizice și întreprinderi, precum și pentru inovare. În plus, tranziția ecologică necesită investiții publice și private (de exemplu, în infrastructură și cercetare și dezvoltare), precum și o atenuare socială a efectelor distributive nedorite. Din acest motiv, există un larg consens și cu privire la faptul că veniturile din stabilirea de tarife pentru emisiile de carbon ar trebui să fie reinvestite în mare parte sub formă de cheltuieli redistributive. Un sistem cuprinzător de tarifare a carbonului oferă, în principiu, stimulente adecvate pentru redirecționarea fluxurilor de capital în direcția dorită. Prin urmare, introducerea de tarife pentru emisiile de carbon în toate sectoarele economiei ar trebui să fie o prioritate a guvernelor.

Tranziția ecologică va afecta mediul macroeconomic în care funcționează BCE. Așadar, BCE trebuie să-și analizeze rolul în acest mediu în schimbare, respectându-și în mod clar în limitele mandatului. Decizia de a se alătura Rețelei pentru un sistem financiar mai favorabil mediului, așa cum s-a menționat mai sus, reprezintă un prim pas în această privință și arată în mod clar angajamentul BCE de a contribui la dialog și de a elabora politici pentru băncile centrale și autoritățile de supraveghere. Înțeleg și salut rolul activ al BCE în cadrul rețelei. Christine Lagarde a dat dovadă de o mare deschidere față de problematica schimbărilor climatice și, cu siguranță, va iniția o dezbatere despre modul în care BCE poate contribui la abordarea schimbărilor climatice în cadrul mandatului său. Mă declar încântată să particip la această dezbatere.

Până în prezent, achizițiile de active ale BCE se bazează pe principiul neutralității pieței. Christine Lagarde a scris recent într-o scrisoare adresată dlui Urtasun, deputat în Parlamentul European următoarele: „conceptul operațional al neutralității pieței a fost considerat cel mai adecvat concept, pe de o parte, pentru a asigura eficacitatea măsurilor de politică monetară ale BCE din perspectiva stabilității prețurilor și, pe de altă parte, pentru a respecta principiul unei economii de piață deschise”. Așa cum se menționează în scrisoarea respectivă, revizuirea cadrului politicii monetare va fi, de asemenea, folosită pentru a reflecta asupra modului în care pot fi integrate considerentele legate de sustenabilitate.

Ar trebui remarcat faptul că actualul program de achiziționare de active oferă deja condiții de finanțare favorabile întreprinderilor și guvernelor pentru a finanța tranziția ecologică. De fapt, BCE achiziționează volume considerabile de obligațiuni ecologice publice și private. Întrucât obligațiunile ecologice capătă importanță pe piață, se va îmbunătăți lichiditatea anumitor piețe și va crește automat importanța obligațiunilor ecologice în programul de achiziționare de active.

Ar trebui să se evalueze cu atenție prioritatea acordată obligațiunilor ecologice. Aceasta ar putea conduce la o suprasolicitare a băncii centrale ale cărei decizii sunt ghidate de mandatul său de stabilitate a prețurilor.

12. După părerea dvs. personală, ar trebui BCE să cumpere mai multe obligațiuni ale BEI pentru a contribui la finanțarea investițiilor europene, în acord cu obiectivele principale și secundare ale BCE?

Obligațiunile emise de BEI și de alte instituții supranaționale fac deja parte din programul de achiziționare din sectorul public și vor fi achiziționate și în cadrul reluării achizițiilor de active. În conformitate cu normele sale, BCE achiziționează aceste obligațiuni pe piața secundară, în niște limite maxime de achiziție, care sunt în prezent de 50 %. În prezent, aceste obligațiuni reprezintă 12 % din totalul achizițiilor. Odată cu creșterea emisiunilor de obligațiuni ale BEI, ar putea fi mărită în normele respective ponderea obligațiunilor BEI în achiziționarea de active.

13. Care este părerea dumneavoastră privind punerea în aplicare a asistenței pentru acoperirea nevoii de lichiditate în situații de urgență (ELA)? Ce îmbunătățiri se pot aduce la procesul de luare a deciziilor privind acordarea ELA?

Asistența pentru acoperirea nevoii de lichiditate în situații de urgență (ELA) joacă un rol esențial în situații de criză. Se acordă, în mod excepțional, băncilor solvabile care se confruntă cu probleme de lichiditate pe termen scurt și care nu se pot baza pe operațiunile principale de refinanțare, de exemplu din cauza lipsei de garanții reale eligibile.

S-a decis că activitățile ELA să se desfășoare la nivel național (a se vedea articolul 14.4 din Statutul SEBC). Aceasta înseamnă că riscurile și costurile care decurg din ELA sunt suportate și la nivel național. Pentru a evita ca ELA să interfereze cu obiectivele BCE, există o serie de măsuri de protecție, în funcție de dimensiunea sprijinului preconizat, care ar putea chiar să conducă la interzicerea executării operațiunilor dacă se consideră că acestea interferează cu politica monetară unică a Eurosistemului. Acordul referitor la ELA adoptat în iulie 2017 definește repartizarea responsabilităților și cadrul pentru schimbul de informații pentru a preveni astfel de interferențe.

În ansamblu, ELA s-a dovedit eficace în ceea ce privește gestionarea lipsei de lichidități pe termen scurt în instituțiile financiare din zona euro. În viitor, având în vedere relevanța efectelor de propagare transfrontalieră, în special în ceea ce privește problemele cu lichiditățile, s-ar putea discuta dacă ELA ar trebui să fie furnizată la nivel european. Având în vedere că piața bancară și cea de capital europeană urmează să devină din ce în ce mai integrate în procesul de finalizare a uniunii bancare și de creare a uniunii piețelor de capital, sunt și mai multe argumente pentru transferarea la nivel supranațional a rolului important al acordării de lichidități pentru situații de urgență. Acest lucru ar putea facilita, de asemenea, coordonarea cu alte autorități, precum SRB, în situații de criză. Unii s-au temut că acest lucru ar putea afecta furnizarea de lichidități în timpul unei crize. Aceste preocupări ar trebui să fie luate în considerare.

14. Ce rol credeți că ar trebui să joace BCE în ceea ce privește monedele virtuale? După părerea dumneavoastră, care sunt oportunitățile și riscurile în ceea ce privește activele virtuale? Cum credeți că ar trebui să arate un cadru de reglementare adecvat pentru monedele virtuale (și în special pentru „criptomonedele stabile”)?

În ultimele decenii, a fost dezvoltat un număr mare de monede virtuale bazate pe tehnologia blockchain și tehnologia registrelor distribuite. Până în prezent, aceste monede virtuale nu au fost în măsură să îndeplinească funcțiile de monedă, în principal din cauza volatilității ridicate a cotării lor. Prin urmare, majoritatea monedelor virtuale nu sunt utilizate efectiv ca mijloace de schimb și pot fi considerate mai degrabă active speculative.

Inițiativele private mai recente, cea mai important fiind inițiativa Libra a Facebook și asociația Libra, au adus îmbunătățiri față de monedele virtuale anterioare, cum ar fi bitcoin, din două puncte de vedere: acestea sunt susținute de active care le stabilizează valoarea (prin urmare, ele sunt denumite „criptomonedele stabile”) și se pot baza pe rețelele uriașe ale furnizorilor lor, cum ar fi Facebook. Criptomonedele stabile pot avea avantajul de a facilita plățile, în special într-un context global, prin reducerea costurilor și creșterea vitezei. În plus, ele pot juca un rol util în țările în curs de dezvoltare, în care un număr mare de persoane nu au acces la bănci, dar își pot utiliza dispozitivele mobile pentru a efectua plăți.

Cu toate acestea, criptomonedele stabile prezintă riscuri importante. Criptomonedele stabile sunt o tehnologie nouă care este în mare măsură netestată. Pentru a profita de potențialul lor, trebuie soluționate riscurile inerente. Consumatorii se confruntă cu diverse riscuri legate de valoarea și de lichiditatea monedei, precum și de confidențialitate, deoarece plățile pot, în principiu, să fie legate de alte informații din respectiva rețea. Un al doilea risc important se referă la pericolul plăților ilegale, cum ar fi finanțarea terorismului sau spălarea banilor, care pot fi dificil de controlat în aceste condiții. Un al treilea risc se referă la stabilitatea financiară. În funcție de modul exact de implementare, pot exista riscuri de retrageri, care provoacă vânzări în regim de urgență și, eventual, efecte de propagare în restul sistemului financiar. În cele din urmă, din nou, în funcție de caracteristicile lor concrete, criptomonedele stabile pot afecta transmisia monetară.

Așadar, este important să se lucreze la definirea unor reglementări adecvate. Domeniile importante privesc guvernanța, integritatea financiară, siguranța (inclusiv protecția împotriva riscurilor cibernetice), protecția datelor și a consumatorilor, precum și stabilitatea financiară. În același timp, inovarea nu ar trebui descurajată de reglementare, care ar trebui să urmeze principiile privind „aceeași afacere, aceleași reguli”, neutralitatea tehnologică și proporționalitatea.

Regimul criptomonedelor stabile poate deveni cu ușurință sistemic, având în vedere dimensiunea potențială și răspândirea globală. Aceasta înseamnă că supravegherea lor ar intra în sfera de competență a Eurosistemului. BCE are, de asemenea, responsabilitatea de a promova buna funcționare, siguranța și eficiența sistemului de plăți. Având în vedere dimensiunea mondială a unui regim privind criptomonedele stabile care funcționează la nivel transfrontalier, orice abordare în materie de reglementare trebuie să se bazeze pe colaborarea la nivel mondial. Prin urmare, sunt esențiale inițiativele actuale la nivelul G7.

Apariția monedelor virtuale, în general, și a criptomonedelor stabile, în special, poate fi considerată o indicație a faptului că actualul sistem de plăți prezintă ineficiențe, care ar trebui soluționate. BCE s-a angajat să îmbunătățească sistemele de plăți în trecut și ar trebui să continue să facă acest lucru în viitor, în calitate de operator de sistem de plăți, de autoritate de supraveghere și de catalizator al schimbării.

15. Cum evaluați interacțiunile dintre sistemele de plăți și politica monetară? Care ar trebui să fie rolul BCE, în calitate de bancă centrală emitentă, în raport cu casele de compensare care îndeplinesc funcția de contraparte centrală („CPC”)?

Sistemele de plăți joacă un rol important în politica monetară. Dacă, de exemplu, criptomonedele stabile ar fi utilizate din ce în ce mai mult ca rezervă de valoare, iar creditarea s-ar realiza și în criptomonede stabile, transmisia monetară internă ar putea fi slăbită în mod substanțial. În cazul de față, gradul ar depinde în mod esențial de monedele incluse în coșul de rezerve. În orice caz, BCE este foarte interesată de monitorizarea dezvoltării sistemelor de plăți private pentru a-și menține controlul asupra politicii monetare.

Contrapărțile centrale (CPC) sunt un alt actor important în sistemul financiar. În ultimul deceniu, creșterea compensării centrale a sporit importanța sistemică a CPC-urilor în mai multe jurisdicții. Astfel, cadrul de reglementare revizuit (EMIR 2) va fi esențial pentru a reduce riscul și pentru a contribui la prevenirea viitoarelor colapsuri ale sistemului financiar. EMIR 2 va consolida, în special, supravegherea de către UE a CPC-urilor relevante din punct de vedere sistemic care sunt situate în afara zonei euro și compensează volume semnificative de instrumente exprimate în euro. Aceasta va asigura implicarea băncilor centrale emitente (și anume BCE în zona euro), care vor putea desfășura activități de supraveghere.

Regulamentul privind MUS prevede în mod explicit că BCE nu este autoritatea de supraveghere a CPC-urilor. Cu toate acestea, există legături strânse între compensarea centrală, sistemul de plăți și mandatul BCE.

În primul rând, funcționarea pieței operațiunilor repo în euro, care este esențială pentru transmiterea politicii monetare, depinde într-o mare măsură de CPC-uri. Prin urmare, BCE este foarte interesată de evitarea sau atenuarea perturbărilor de pe piața operațiunilor repo în euro legate de CPC-uri sau care le afectează. În al doilea rând, CPC-urile joacă un rol important în sistemul de plăți prin direcționarea unor volume mari de lichidități, servind în același timp ca centre ale pieței financiare prin care dificultățile se pot răspândi rapid. În al treilea rând, BCE poate fi invitată să furnizeze asistența de urgență privind lichiditățile băncilor care participă la CPC-uri sau chiar contrapărților centrale.

16. Care credeți că va fi viitorul tranzacțiilor în numerar în raport cu tranzacțiile digitale?

Deși este probabil ca utilizarea numerarului să scadă în continuare, cred că este puțin probabil să dispară în anii următori.

Datele arată în mod clar că tranzacțiile fără numerar au crescut substanțial în ultimii ani. Digitalizarea și inovarea au fost vectori esențiali. În același timp, există o mare eterogenitate între statele membre, iar numerarul rămâne instrumentul de plată preferat pentru anumite tipuri de tranzacții. Această rezistență în ceea ce privește utilizarea numerarului se datorează caracteristicilor sale unice, cum ar fi confidențialitatea. În plus, utilizarea sa nu necesită infrastructuri informatice. Factorii culturali pot juca, de asemenea, un rol.

Prin urmare, consider că, deși este de așteptat ca obiceiurile legate de plăți să se schimbe rapid, nu în ultimul rând prin utilizarea sporită a portofelelor digitale, este probabil ca numerarul să rămână popular în anumite țări și în anumite grupuri de utilizatori.

17. Ce părere aveți despre bancnotele cu valoare nominală ridicată în euro?

În viața de zi cu zi a cetățenilor obișnuiți, bancnotele cu valoare nominală ridicată joacă un rol minor. Cu toate acestea, ele pot constitui o rezervă de valoare și un mijloc de plată pentru achiziționarea de bunuri scumpe. În același timp, acestea pot facilita activitățile ilicite, datorită posibilității de a transfera sume mari la costuri mici de transport.

Prin urmare, toate băncile centrale din Eurosistem au oprit emiterea bancnotelor de 500 EUR la începutul anului. Este important să se clarifice faptul că bancnotele de 500 EUR își păstrează valoarea și rămân un mijloc legal de plată. Circulația acestor bancnote va scădea treptat și, în cele din urmă, aceste bancnote vor fi retrase din circulație.

Per total, consecințele acestei retrageri vor fi minore pentru cetățeni. Activitățile legitime se vor desfășura cu bancnote cu valori nominale mai mici, în timp ce activitățile ilegale se pot transfera în sfera digitală. Prin urmare, controlul sistemelor de plăți digitale poate juca un rol mai important decât renunțarea la bancnotele mari în combaterea tranzacțiilor de plată ilegale în viitor.

18. Ce părere aveți despre eterogenitatea condițiilor monetare și a accesului la credite în zona euro și impactul său asupra politicii monetare unitare a BCE?

Înainte de criza financiară mondială, se părea că accesul la credite și condițiile monetare au devenit în mare măsură convergente, facilitând transmiterea politicii monetare. Cu toate acestea, criza a dus la crearea de condiții de creditare foarte diferite de la un stat membru la altul, ceea ce a afectat transmiterea politicii monetare către întreprinderi și gospodării.

În ultimii ani, am asistat la o îmbunătățire substanțială a condițiilor monetare și a accesului la credite în zona euro, ceea ce se datorează, în mare măsură, facilităților oferite de BCE în acest sens. Măsurile de relaxare, care au început la mijlocul anului 2014, au reușit să reducă semnificativ ratele împrumuturilor bancare din zona euro. În plus, variația de la o țară la alta a scăzut, de asemenea, ceea ce implică o relaxare substanțială a condițiilor financiare pentru întreprinderi și gospodării în întreaga zonă euro. Aceste condiții de finanțare favorabile au contribuit la creșterea numărului împrumuturilor bancare, care, la rândul lor, au favorizat investițiile private și consumul și, prin urmare, au contribuit la o creștere economică mai puternică.

În ansamblu, datorită măsurilor BCE, politica monetară unică în zona euro, care a fost inhibată în timpul crizei, a fost restabilită în prezent. Condițiile monetare mai omogene au permis BCE să își protejeze mecanismul de transmisie a politicii monetare.

19. Mai multe state membre ale UE se pregătesc să adere la zona euro. Cum credeți că s-ar putea evita noi divergențe între statele membre din zona euro în următorii zece ani, având în vedere condițiile economice din statele candidate? Care este scenariul economic preferat pentru extinderea zonei euro?

Adoptarea monedei euro necesită un grad adecvat de convergență. Așadar, BCE și Comisia Europeană publică rapoarte periodice privind progresele înregistrate de țările din afara zonei euro în ceea ce privește convergența. Aceasta include progresele fiecărei țări în vederea îndeplinirii criteriilor de la Maastricht. În plus, rapoartele analizează, de asemenea, dacă procesul de convergență este sustenabil, fapt ce depinde și de factori instituționali.

În plus, având în vedere instituirea uniunii bancare, adoptarea monedei euro implică participarea la supravegherea bancară comună, și anume la MUS. Prin urmare, se așteaptă ca țările care doresc să adere la zona euro să coopereze îndeaproape cu supravegherea bancară a BCE înainte de adoptarea euro și să îndeplinească cerințe specifice de reformă. Procesul de stabilire a cooperării strânse este prevăzut în Regulamentul privind MUS și în decizia BCE cu privire la această chestiune. Odată ce este stabilită cooperarea strânsă, băncile importante din țară vor fi supravegheate de către BCE prin intermediul instrucțiunilor transmise autorității naționale competente. Această pregătire temeinică și atentă are menirea de a asigura o tranziție lină către mecanismul cursului de schimb și, în final, către euro.

În conformitate cu tratatele, cu excepția Regatului Unit și a Danemarcei, care fac obiectul unei clauze de neparticipare, se preconizează că toate statele membre ale UE vor adopta moneda euro.

20. Care sunt principalele riscuri/oportunități pentru moneda euro?

Primii douăzeci de ani ai monedei euro au adus o serie de provocări majore pentru moneda unică. Dar uniunea economică și monetară europeană (UEM) a făcut față cu brio acestor provocări. După 20 ani, sprijinul cetățenilor față de euro este la un nivel record, 76 % dintre ei exprimându-și susținerea pentru moneda unică. Chiar și în mijlocul crizei, sprijinul pentru moneda unică în rândul populației și al majorității liderilor europeni a rămas la un nivel ridicat.

Euro a adus numeroase avantaje statelor membre și cetățenilor acestora: o piață internă extinsă, bazată pe stabilitate monetară, costuri de finanțare mai scăzute, precum și costuri mai mici ale tranzacțiilor și absența riscului ratelor de schimb valutar în comerțul și investițiile transfrontaliere. Desigur, criza a scos la iveală o serie de deficiențe grave ale arhitecturii zonei euro în domeniul financiar, fiscal și economic. Fragmentarea financiară, politicile fiscale anticiclice insuficiente și un ritm scăzut al reformelor structurale au reprezentat o dificultate semnificativă pentru zona euro. S-au înregistrat însă progrese substanțiale, nu în ultimul rând prin instituirea uniunii bancare, inclusiv prin supravegherea comună și un mecanism unic de rezoluție, precum și prin MES.

Cu toate acestea, sunt necesare și alte măsuri pentru a stabiliza zona euro într-un mod sustenabil și pentru a beneficia pe deplin de avantajele pieței unice. Așa cum am subliniat în așa-numitul „Raport 7 plus 7”, acest lucru necesită o abordare echilibrată, care să combine partajarea riscurilor și disciplina de piață. Concret, aceasta cuprinde finalizarea uniunii bancare, inclusiv un sistem comun de asigurare a depozitelor și o reglementare adecvată a expunerilor suverane, o uniune mai aprofundată a piețelor de capital, precum și un cadru fiscal modificat. Astfel de reforme trebuie să fie însoțite de politici economice solide și sustenabile, care să stimuleze inovarea, incluziunea și creșterea economică, acordând în același timp prioritate politicii în domeniul climei.

Provocările geopolitice care decurg din schimbările de puteri mondiale implică faptul că Europa și zona euro trebuie să construiască o bază solidă pe plan intern, pentru a susține în continuare menținerea ordinii multilaterale.

Zona euro se confruntă și cu o serie de schimbări structurale legate de apariția criptomonedelor, digitalizare, securitatea cibernetică și de combaterea spălării banilor.

BCE, datorită mandatului său, poate contribui la soluționarea acestor dificultăți prin adoptarea de schimbări și furnizarea unor analize și recomandări valide.

21. Care credeți că sunt riscurile și provocările cele mai importante cu care se confruntă BCE?

Pe termen scurt, zona euro s-a bucurat de o lungă perioadă de creștere, însă economia a început să piardă din vitalitate. Creșterea incertitudinii în economia mondială pare să fie factorul esențial care stă la baza acestor evoluții. În cazul în care se adeverește unul dintre riscurile de evoluție negativă, de exemplu, din cauza unei noi escaladări a conflictului comercial, o recesiune poate fi mai greu de evitat. Cu toate acestea, nivelul ridicat de acomodare monetară face ca un astfel de scenariu să fie mai puțin probabil.

Într-o perspectivă pe termen mai lung, BCE va trebui să se adapteze la schimbările structurale, ca orice alt actor din economie. Aceasta se referă, în cea mai mare parte, la digitalizare și la schimbările climatice, dar și la declinul structural al ratelor dobânzilor, un fenomen global, pe fondul îmbătrânirii societăților și al transformărilor în structurile de producție.

Combinația de riscuri sporite pentru perspective și ratele mai scăzute din punct de vedere structural fac mai dificilă aplicarea politicii monetare. Având în vedere că principalele rate sunt deja scăzute, spațiul de manevră în cadrul instrumentelor convenționale de politică monetară ale BCE este limitat.

Prin urmare, măsurile de politică monetară ale BCE vor trebui să fie ghidate de o evaluare atentă a beneficiilor și costurilor acestora, având în vedere efectele lor asupra perspectivelor economiei și inflației, precum și implicațiile acestora pentru stabilitatea financiară. Având în vedere provocările pe termen lung, BCE va trebui să discute despre modul în care poate contribui la gestionarea schimbărilor structurale în cadrul mandatului său. Viitoarea revizuire a strategiei de politică monetară și a cadrului operațional al BCE oferă o ocazie excelentă de a analiza aceste aspecte.

În cele din urmă, complexitatea mediului înseamnă, de asemenea, că o comunicare cu publicul va trebui să joace un rol mai important în viitor. În unele țări, ratele scăzute ale dobânzilor sunt puternic criticate, iar BCE este învinovățită de această evoluție. Riscul este că acest lucru subminează încrederea în moneda comună pe termen mai lung. În trecut, comunicarea era adresată mai ales piețelor financiare. În viitor, comunicarea cu publicul mai larg ar trebui să joace un rol mai important. Având în vedere impactul pe care îl are politica monetară asupra oamenilor, ei trebuie să înțeleagă mai bine atât rolul, cât și limitele politicii băncii centrale. Aceasta privește și necesitatea unei combinații mai bune de politici economice pentru a stimula dezvoltarea economică a zonei euro.

 

22. Care sunt riscurile legate de Brexit pentru stabilitatea financiară? Cum vedeți rolul BCE în abordarea acestor riscuri?

Negocierile îndelungate și neconcludente cu privire la Brexit au provocat multă incertitudine în economia UE. Este probabil ca acest lucru să fi dus la o scădere a investițiilor și a creșterii economice în Regatul Unit, care are efecte de propagare asupra zonei euro. În pofida faptului că Regatul Unit continuă să fie membru al UE până la 31 ianuarie 2020, persistă incertitudini politice, iar Brexitul fără acord nu poate fi exclus. Un astfel de scenariu ar putea genera o volatilitate semnificativă a pieței, iar repercusiunile sistemice nu pot fi excluse în totalitate.

Băncile centrale și instituțiile financiare par să fie bine pregătite pentru un astfel de scenariu, astfel încât riscul apariției unui eveniment sistemic este considerat a fi redus. UE și guvernele naționale au luat măsuri de protecție pentru a face față eventualelor perturbări, în special în ceea ce privește serviciile financiare transfrontaliere. Aspectele critice sunt continuitatea contractelor și a activităților de compensare prin intermediul CPC-urilor.

BCE a participat la acest proces și ar trebui să continue să monitorizeze îndeaproape evoluțiile și să evalueze riscurile pentru economia zonei euro și sistemul financiar. Băncile și alți actori privați au fost invitați să implementeze planuri de urgență și să se pregătească pentru un Brexit fără acord. Măsurile de protecție ar trebui să rămână în vigoare până când va exista o certitudine deplină cu privire la Brexit. În orice caz, BCE menține condiții favorabile privind lichiditățile și un nivel ridicat de acomodare monetară și ar putea lua măsurile necesare pentru a proteja stabilitatea financiară în cazul în care condițiile de finanțare și de lichiditate s-ar deteriora.

23. Considerați că actualul cadru de guvernanță economică încurajează politicile fiscale prociclice? Prevede el stimulente adecvate pentru investițiile publice? Ce tip de reforme considerați că ar fi necesare pentru acest cadru? Care este opinia dumneavoastră cu privire la o mai bună armonizare la nivel european în domeniul impozitelor pe profit?

O politică bugetară anticiclică eficientă este esențială pentru stabilitatea macroeconomică. Într-o uniune monetară, politica fiscală este instrumentul principal pentru a face față șocurilor asimetrice, având în vedere că politica monetară unică este destinată zonei euro în ansamblu, iar rata de schimb nu mai poate fi utilizată în acest scop. În acest scop, normele fiscale trebuie să fie suficient de flexibile pentru a permite politici anticiclice, prevenind, în același timp, datoria publică excesivă și nesustenabilă și făcând credibilă clauza „no bail-out” (articolul 125 din TFUE).

În ansamblu, situația actuală pare a fi benignă. Multe țări din zona euro și-au atins obiectivele bugetare pe termen mediu stabilite în Pactul de stabilitate și de creștere (PSC) și nu este în desfășurare nicio procedură aplicabilă deficitelor excesive. Cu toate acestea, progresele privind reducerea nivelului datoriei publice au fost insuficiente în unele țări, deoarece respectarea și aplicarea normelor fiscale nu au fost optime. Deși randamentele obligațiunilor suverane au scăzut semnificativ în comparație cu perioadele anterioare, astfel de evoluții se pot inversa rapid în cazul șocurilor economice sau politice.

Per total, cadrul fiscal al UE, inclusiv normele PSC, nu s-a ridicat pe deplin la nivelul așteptărilor. Pe lângă complexitatea sa excesivă, s-a dovedit că este dificil să se estimeze cu exactitate și în timp real deficitul structural estimat. Prin urmare, normele fiscale ar putea fi prea stricte în perioade nefavorabile și prea indulgente în perioade favorabile. De asemenea, este clar că clauza „no bail-out” nu are credibilitate, deoarece ar fi substanțiale costurile pentru incapacitatea de plată a datoriei suverane. În cele din urmă, UEM nu dispune de instrumente de partajare a riscurilor și de stabilizare. Toate aceste aspecte sunt legate între ele: referindu-mă la „Raportul 7 plus 7”, disciplina de piață nu poate fi credibilă, deoarece nivelul de partajare a riscurilor este prea mic pentru a limita propagarea efectelor și a reduce costurile restructurării datoriilor.

Reforma cadrului bugetar al UE par a fi justificată sub trei aspecte. În primul rând, în ceea ce privește normele în sine, cea mai importantă opțiune propusă este trecerea la un obiectiv pe termen lung privind datoria, combinat cu o regulă privind cheltuielile. În al doilea rând, pare esențial ca guvernele să majoreze ponderea investițiilor menite să stimuleze productivitatea în cadrul cheltuielilor lor globale. În al treilea rând, aceste reforme ar trebui să fie completate de o capacitate fiscală a zonei euro care să asigure partajarea riscurilor. O astfel de capacitate ar putea fi concepută ca un sistem de reasigurare de șomaj compatibil cu stimulentele, dar există și alte opțiuni. Elementul critic este că un instrument la nivelul zonei euro contribuie la internalizarea efectelor de propagare în toate statele membre, care nu sunt luate în considerare de către statele membre însele.

În cele din urmă, inițiativele care vizează introducerea unor impozite minime pe profit ar putea fi utile pentru evitarea practicilor fiscale excesiv de agresive și a erodării bazei fiscale. Cu toate acestea, concurența fiscală încă poate juca un rol benefic și nu ar trebui eliminată complet.

24. Considerați că zona euro are nevoie de un activ sigur european nu doar pentru a ajuta la stabilizarea piețelor financiare și pentru a le permite băncilor să își reducă expunerea la datoria națională, dar și pentru a facilita buna transmitere a politicii monetare? Cum s-ar putea realiza acest lucru?

„Activele sigure” prezintă o serie de avantaje: acestea furnizează o rată a dobânzii de referință valabilă pentru întreaga curbă a randamentelor, servesc drept rezervă de valoare și oferă o sursă de finanțare ieftină pentru emitent. O altă calitate esențială a acestor active este aceea că, dacă sunt bine concepute, ele oferă siguranță în perioadele de criză.

Pentru aplicarea de măsuri de politică monetară neconvenționale ar putea fi necesar să se recurgă la active sigure europene ca mecanism de siguranță. Un activ european sigur ar putea contribui, de asemenea, la transmiterea mai uniformă a politicii monetare a BCE la nivelul statelor membre prin evitarea fragmentării. În cele din urmă, un activ sigur care nu este sensibil la evoluțiile riscului suveran din statele membre individuale ar putea contribui, de asemenea, la atenuarea efectelor negative ale legăturii dintre entitățile suverane și băncile naționale – precum și a tendințelor de precipitare către siguranță – care au fost observate în timpul ultimei crize și ar facilita integrarea financiară. Acest lucru ar putea apoi să deschidă calea finalizării uniunii bancare, deoarece preocupările legate de reglementarea expunerilor suverane sunt mai puțin stringente în prezența unui activ sigur al zonei euro.

Criza financiară pe care am traversat-o a condus la reevaluarea în profunzime a riscurilor, având drept efect scăderea efectivă a ofertei de active sigure. În același timp, o varietate de factori (de exemplu, noi reglementări, spre exemplu privind cerințele în materie de lichiditate pe care trebuie să le îndeplinească băncile sau evoluțiile demografice în economiile avansate) au dus la creșterea cererii de active sigure. Din aceste motive, activele sigure sunt considerate rare în mediul actual, iar raritatea lor ar putea avea un impact negativ asupra piețelor financiare și asupra sectorului bancar, asupra punerii în aplicare a politicii monetare și asupra creșterii economice.

Un activ sigur comun ar putea atenua în mod eficace deficitul de active sigure din zona euro, ar putea fi benefic pentru arhitectura UEM și ar putea consolida rolul internațional al monedei euro. Cu toate acestea, trebuie să se acorde o atenție deosebită conceperii de active sigure ale zonei euro, pentru a se evita o mutualizare a riscurilor, care nu ar fi adecvată din perspectiva structurii actuale a UEM ca uniune de state suverane. Cele mai importante propuneri de active sigure puse în discuție sunt titlurile garantate cu obligațiuni suverane (SBBS) și obligațiunile electronice. În timp ce prima propunere se bazează pe segmentarea pe tranșe, cea de a doua se bazează pe subordonare. Ambele propuneri au puncte slabe, însă ele arată că o concepție inteligentă a instrumentelor este posibilă, fără a duce la o mutualizare a datoriei. Totuși, sunt necesare eforturi suplimentare.

Deși BCE poate analiza diferitele propuneri de active sigure și furniza recomandări în acest domeniu, introducerea și conceperea activelor sigure nu intră în atribuțiile BCE.

25. Ce părere aveți despre dezbaterea actuală cu privire la persistența unor niveluri ridicate ale datoriei publice și private în zona euro? Ce credeți despre posibilitatea evocată de Comisia Europeană de a crea o Trezorerie a zonei euro care să aibă acces la piețele financiare în numele membrilor săi pentru a finanța o parte din nevoile lor regulate de finanțare?

Nivelurile ridicate ale datoriei publice și private reprezintă o vulnerabilitate majoră a zonei euro. În prezent, situația prezintă o ușoară îmbunătățire în comparație cu anii de după criză. Ponderea datoriei private în PIB a scăzut de la un nivel record de 147 % în 2015 la aproximativ 137 % în prezent, în timp ce, în general, ponderea datoriei publice a zonei euro în PIB a scăzut la aproximativ 87 % din PIB în 2018, o valoare inferioară comparativ cu 94,4 % în 2014. Totuși, aceste procentaje sunt încă substanțiale.

Prin urmare, nu există motive pentru o reală mulțumire de sine. Nivelurile ridicate ale datoriei publice și private înregistrate înainte de criza financiară s-au dovedit a fi o vulnerabilitate semnificativă pentru numeroase state membre. În plus, situația pare să se fi îmbunătățit în ansamblu, însă această imagine ascunde o mai mare eterogenitate la nivelul datelor concrete. Nivelurile datoriei private continuă să depășească valorile considerate rezonabile în cadrul procedurii privind dezechilibrele macroeconomice, iar nivelurile datoriei publice din mai multe țări sunt în continuare mai ridicate decât cele permise în temeiul Pactului de stabilitate și de creștere; în plus, în mai multe state membre ponderea datoriei publice în PIB este de peste 100 %. Există mai multe state membre care nu au valorificat suficient condițiile din anii anteriori, cu rate scăzute ale dobânzii și cu o creștere economică robustă, pentru a-și reduce nivelul datoriei publice. Acest lucru poate reprezenta o amenințare la adresa stabilității zonei euro, dacă situația se înrăutățește în perioada de încetinire a creșterii economice.

Reducerea nivelului datoriei publice și al celei private este inevitabilă. La nivel național, pentru a realiza acest lucru sunt necesare politici fiscale solide, precum și utilizarea instrumentelor macroprudențiale. În etapele de consolidare, contează ce tipuri de cheltuieli sunt reduse. O structură a finanțelor publice mai favorabilă creșterii ar implica un transfer de resurse către investițiile publice. În ceea ce privește sectorul privat, ar putea fi util să se instituie condiții-cadru mai favorabile pentru reducerea datoriei private excesive.

Aspectul cel mai important care trebuie menționat este necesitatea de a impulsiona creșterea economică pentru a crește numitorul în funcție de care se stabilește ponderea datoriei. În acest sens, punerea în aplicare a unor reforme structurale menite să stimuleze productivitatea, care asigură prosperitatea pe termen lung, este esențială. Promovarea pieței unice reprezintă o modalitate importantă de încurajare a productivității.

Politicile naționale pot fi sprijinite la nivel european dacă se îmbunătățesc stimulentele acordate factorilor de decizie de la nivel național pentru aplicarea unor politici economice și fiscale viabile. Cu toate acestea, crearea unei Trezorerii a zonei euro ar fi un pas foarte important. Un astfel de demers ar face necesar un transfer de suveranitate suplimentar de la nivel național la nivel european, pentru a menține unitatea de răspundere și control.

26. Ce părere aveți despre criticile exprimate, potrivit cărora cadrul de norme al BCE privind garanțiile nu este suficient de progresiv și se bazează prea mult pe agenții externe de rating?

Cerințele în materie de garanții reprezintă un aspect important al oricăreia dintre operațiunile de creditare ale BCE. De fapt, aceste cerințe constituie un aspect obligatoriu în temeiul articolului 18 alineatul (1) din Statutul SEBC și al BCE. În plus, este prudent ca BCE să solicite garanții pentru a se proteja de riscurile financiare asociate acestor operațiuni. Actualul cadru de norme privind garanțiile îi permite BCE să accepte o gamă largă de active și prevede aplicarea unor marje de ajustare specifice acestor active, în funcție de o evaluare a riscurilor. În acest scop, BCE nu se bazează doar pe agenții externe de rating de credit, ci și pe sistemele interne în care evaluarea de credit este realizată de către băncile centrale naționale și pe sistemele interne de rating ale contrapărților. Aceste mecanisme par să reflecte riscurile subiacente într-un mod rezonabil.

În același timp, BCE ar trebui să sprijine în continuare, pe de o parte, inițiativele care urmăresc creșterea transparenței evaluărilor externe de credit și, pe de altă parte, evaluările interne de credit, deoarece acestea ar putea proteja și mai eficient bilanțul BCE.

27. Cum apreciați recenta evoluție a cursului de schimb EUR/USD? În ce măsură ar trebui să se acorde importanță considerentelor comerciale în derularea politicii monetare?

Monitorizarea evoluțiilor cursului de schimb este necesară, deoarece acestea pot afecta inflația. Cursul de schimb nu reprezintă ținta principală a BCE. Această conduită este în conformitate cu consensul internațional și contribuie la evitarea efectelor negative ale războaielor valutare. Cu alte cuvinte, dincolo de integrarea lor în procesul analitic desfășurat pentru înțelegerea perspectivelor economice, considerentele comerciale nu ar trebui să joace un rol în cadrul deciziilor de politică monetară ale BCE. În schimb, cursul de schimb nu ar trebui să facă obiectul unor intervenții, ci să fie determinat de către forțele pieței, în conformitate cu principiile fundamentale ale economiei, pentru a asigura o concurență loială și a promova comerțul internațional.

28. Cum apreciați realizările grupului G20? Care este opinia dvs. cu privire la actualul nivel de coordonare dintre principalele bănci centrale?

Având în vedere faptul că, în cadrul economiei globale, există interconexiuni strânse și de diferite tipuri între țări, cooperarea internațională este esențială pentru creșterea bunăstării generale. Conflictele comerciale au demonstrat cât de dăunătoare poate fi o abordare ce urmărește înlocuirea acordurilor multilaterale cu politici de tipul „țara mea pe primul loc”. Actuala încetinire a creșterii economice din zona euro este legată în principal de factori externi, ceea ce demonstrează importanța stabilității economiei mondiale și a sistemului financiar pentru zona euro. Pentru a beneficia de această stabilitate, este nevoie, pe de altă parte, de o cooperare internațională solidă, inclusiv de organizații multinaționale puternice, care să monitorizeze și să reducă dezechilibrele, să consolideze instrumentele de gestionare a crizelor și să analizeze tendințele pe termen lung care influențează perspectivele economice mondiale.

G20 și Consiliul pentru Stabilitate Financiară, în special, au fost o piatră de temelie în coordonarea răspunsului oferit de politica economică la criza financiară mondială și în definirea agendei de reformă. Noile sarcini ale G20 vor include identificarea unor modalități de abordare a provocărilor globale generate de incertitudinile comerciale și geopolitice, de digitalizare și de inovarea în materie de plăți.

G20 oferă, de asemenea, un cadru important pentru interacțiunile dintre băncile centrale, venind în completarea activității G7 și a Băncii Reglementelor Internaționale (BRI). În acest mod, ele oferă un canal ce face posibil schimbul de experiență, proces care, în unele cazuri, poate să pună în lumină abordări comune.

29. Ar trebui BCE să ia măsuri concrete pentru a întări poziția internațională a monedei euro? Dacă da, care sunt măsurile pe care le propuneți?

Se poate presupune că întărirea rolului internațional al monedei euro va avea implicații importante pentru desfășurarea politicii monetare. Printre acestea se numără o mai bună transmitere a deciziilor de politică monetară, un impact mai scăzut al evoluției cursurilor de schimb asupra inflației, precum și efecte asupra nivelului cursului de schimb și al randamentelor obligațiunilor suverane. În ansamblu, constatările BCE indică un efect pozitiv net al consolidării rolului internațional al monedei unice asupra economiei zonei euro.

O uniune economică și monetară mai integrată, cu piețe de capital mai puternice ar constitui un sprijin pentru rolul internațional jucat de moneda euro. De asemenea, perceperea de către investitorii internaționali a unui grad sporit de reziliență, pe fondul unei uniuni bancare pe deplin dezvoltate și al unor poziții fiscale și structuri economice solide la nivel național, ar sprijini rolul internațional al monedei euro. Un alt element de sprijin în acest sens ar fi introducerea unui activ sigur.

30. Care considerați că sunt principalele provocări și oportunități pentru activitatea de comunicare a băncii centrale în perioada următoare?

Prin orientarea așteptărilor și promovarea încrederii, activitatea de comunicare sprijină eficacitatea politicilor BCE. Pe durata crizei și odată cu introducerea unor instrumente mai complexe, nestandardizate, necesitatea unei bune comunicări din partea băncilor centrale a crescut considerabil. De fapt, alături de elaborarea unor orientări pentru viitor, comunicarea a devenit un instrument de politică monetară de sine stătător.

Concentrarea atenției publicului asupra băncilor centrale și complexitatea noilor instrumente create fac necesară o comunicare mai susținută nu doar cu piețele financiare, ci și cu publicul. Este important să menționăm că, în acest scop, este necesar să existe, în prezent și pe viitor, un grad ridicat de responsabilizare a băncilor centrale față de parlamentele țărilor lor suverane. Pentru a răspunde cererilor de creștere a transparenței, BCE a început să publice rapoarte privind activitățile sale în domeniul politicii monetare și să ofere mai multe informații privind deținerile sale de active.

Pentru a se putea adresa unei game mai largi de actori, instituția trebuie să depună eforturi pentru a-și explica acțiunile într-un mod mai simplu. În acest sens, va fi necesar, de asemenea, să se explice relevanța acestor acțiuni și modul în care ele pot avea o influență pozitivă în viața de zi cu zi a cetățenilor. Pentru a atinge acest obiectiv este necesar și să se lanseze discuții cu privire la modul în care BCE poate contribui, în limitele mandatului său, la abordarea provocărilor emergente.

31. Cum apreciați efectele de contagiune ale politicii monetare, mai ales ale celei derulate de SUA, pentru derularea politicii monetare în zona euro?

Toate economiile avansate sunt strâns conectate prin intermediul legăturilor comerciale și al piețelor financiare mondiale, în care sunt tranzacționate active din toate țările. Acest lucru înseamnă că politica monetară a SUA, care are o influență asupra piețelor financiare și a cursului de schimb din Statele Unite, afectează, de asemenea, zona euro. Aceste efecte sunt vizibile în special pe piețele financiare, însă sunt prezente și pe toate celelalte piețe.

BCE ar trebui să ia în considerare efectele de contagiune atunci când evaluează perspectivele referitoare la creșterea economică și la inflație pentru zona euro și să țină seama de ele în elaborarea politicii monetare. Cu toate acestea, ar trebui să rămână evident faptul că cursul de schimb nu este un obiectiv al politicii monetare și că BCE se concentrează pe menținerea stabilității interne a prețurilor în zona euro.

32. Consiliul experților economici din Germania a declarat, subliniind cazul Greciei, faptul că o ieșire din zona euro trebuie să fie o opțiune, astfel încât țara care se confruntă cu dificultăți să nu poată exercita presiuni asupra altor membri ai zonei euro. Ce părere aveți? Cum ați defini solidaritatea europeană în acest context? Cum ați evalua efectele probabile ale incertitudinii pe piețele financiare?

Moneda euro a fost concepută ca un instrument valutar ireversibil. Această caracteristică, împreună cu caracterul unitar al politicii monetare, distinge moneda euro de alte acorduri privind cursul de schimb, cum ar fi cele instituite de consilii monetare sau uniuni monetare informale. În măsura în care este credibilă, moneda euro oferă protecție zonei euro împotriva atacurilor speculative. Ieșirea unui stat membru din zona euro ar putea afecta grav această credibilitate și ar putea da naștere unor speculații la adresa altor state membre. Prin urmare, ieșirea din zona euro a unui stat membru nu ar trebui considerată o opțiune viabilă.

C. Stabilitatea și supravegherea financiară

33. Ce părere aveți despre necesitatea de separa strict politica monetară de supravegherea bancară și care sunt, în opinia dumneavoastră, reformele care ar accentua și ar favoriza o astfel de separare?

Decizia de atribuire către BCE a sarcinilor de supraveghere în momentul instituirii MUS a fost, în mare măsură, determinată de necesitatea de a stabili o funcție de supraveghere europeană în limitele tratatului actual. Aceasta a permis MUS să își înceapă rapid activitățile datorită organizării și capacităților existente ale BCE și SEBC.

A priori, nu este clar dacă un regim separat este preferabil în raport cu o combinație de funcții în cadrul unei singure instituții. Pe de o parte, combinarea competențelor în domeniul politicii monetare cu supravegherea bancară poate oferi avantaje în materie de informare. Activitățile de creditor de ultimă instanță și politica monetară pot fi îmbunătățite dacă se pot baza pe informații legate de supraveghere. Prin această relație, se poate promova stabilitatea financiară și se poate îmbunătăți politica monetară. Pe de altă parte, obiectivele politicii monetare și cele ale supravegherii bancare pot fi contradictorii, astfel încât una dintre cele două categorii de obiective ar putea fi compromisă dacă acestea sunt reunite în cadrul unei singure instituții. În plus, pot apărea riscuri reputaționale atunci când deficiențele în materie de supraveghere afectează credibilitatea politicii monetare.

Modul de concepere a MUS are la bază o abordare de compromis, care combină politica monetară cu supravegherea bancară în cadrul unei singure instituții, menținând, în același timp, un principiu al separării. Aplicarea acestui principiu asigură separarea organizațională a personalului, respectarea unor norme de confidențialitate în schimbul de informații, precum și stabilirea unor proceduri decizionale diferite pentru competențele BCE legate de supravegherea bancară și cele de politică monetară. Consider că aceste garanții sunt foarte importante și adecvate. Cu toate acestea, va fi esențial să se verifice în mod periodic dacă sistemul actual ar putea fi îmbunătățit. Trebuie să se acorde o atenție deosebită funcționării principiului separării. Până în prezent, nu am observat niciun element care să indice faptul că sunt necesare modificări ale regimului actual.

34. Care este opinia dumneavoastră cu privire la structura instituțională actuală a CERS în cadrul BCE în raport cu realizările sale concrete în domeniul supravegherii macroprudențiale?

Crearea reglementării și a supravegherii macroprudențiale a fost una dintre etapele esențiale ale reformării arhitecturii financiare după criza financiară mondială. Comitetul european pentru risc sistemic (CERS) joacă un rol central în arhitectura europeană de supraveghere și s-a impus ca o instituție utilă pentru efortul de monitorizare a riscurilor la adresa stabilității financiare care sunt asociate evoluțiilor macroeconomice și sistemului financiar.

Structura instituțională existentă, în care Consiliul general joacă rolul de organism decizional principal, fiind completat de Comitetul director, de Secretariat, de Comitetul consultativ tehnic și de Comitetul consultativ științific, și-a demonstrat, în ansamblu, eficacitatea. În plus, combinația dintre expertiza academică, utilizarea capacităților de cercetare și analiză ale BCE și participarea unei game largi de factori de decizie politică din domeniul financiar s-a dovedit a fi foarte utilă pentru funcționarea CERS. Cu toate acestea, pe viitor CERS ar putea să beneficieze de resurse mai importante și de un acces mai direct la date, pentru a fi în măsură să-și îndeplinească atribuțiile cu un grad mai mare de independență. În plus, deși o strânsă colaborare cu BCE este recomandabilă, o independență mai mare ar putea garanta faptul că se acordă suficientă atenție amenințărilor la adresa stabilității financiare, chiar dacă acestea derivă chiar din politica monetară.

În ceea ce privește realizările sale concrete, abordarea transsectorială utilizată de CERS, în care sunt incluse băncile, societățile de asigurări, precum și piețele financiare și infrastructurile de piață, a fost foarte eficace. Analizele și publicațiile sale au oferit o bază importantă pentru elaborarea politicii macroprudențiale în UE. Identificarea riscurilor sistemice existente și emergente a constituit fundamentul multor recomandări, avertismente și avize, precum și al unor apeluri adresate autorităților naționale în vederea luării de măsuri specifice.

35. Ce facem cu volumul mare de credite neperformante, precum și cu riscurile aferente fluxului de credite neperformante? Cum vedeți problema creditelor neperformante în bilanțurile instituțiilor de credit de dimensiuni medii și mici? Cum vedeți rolul BCE/MUS în abordarea acestei probleme?

BCE a jucat un rol important în eforturile de reducere a volumului de credite neperformante (NPL), iar pentru mecanismul unic de supraveghere (MUS) reducerea acestor credite a constituit o prioritate încă de la început. Un prim pas în acest sens a fost armonizarea modurilor de definire a creditelor neperformante la nivelul zonei euro. Prin supravegherea microprudențială pe care a desfășurat-o, BCE a definit orientări clare privind modul în care băncile ar trebui să abordeze această problemă și a reușit să determine băncile să implementeze strategii de reducere a creditelor neperformante. La lansarea mecanismului unic de supraveghere, creditele neperformante ale băncilor se ridicau la aproape 1 000 de miliarde de euro. Cu sprijinul unui mediu economic sănătos și al măsurilor de supraveghere aplicate cu perseverență, stocul de credite neperformante a scăzut la 560 de miliarde de euro.

Totuși, nivelul creditelor neperformante variază în continuare în mod semnificativ de la un stat membru la altul și, cu precădere în majoritatea țărilor afectate de criză, ponderea creditelor neperformante se situează încă peste nivelurile din perioada anterioară crizei. Prin urmare, o reducere suplimentară a creditelor neperformante rămâne o sarcină importantă. În plus, este important să se prevină acumularea de credite neperformante în viitor. Noile norme privind provizionarea mai rapidă a noilor credite neperformante sunt orientate în direcția cea bună.

Până în prezent, s-a acordat prea puțină atenție problemei creditelor neperformante deținute de instituții mai puțin semnificative, care nu sunt supravegheate direct de către BCE și care, prin urmare, nu fac obiectul orientărilor BCE privind creditele neperformante. Având în vedere că evaluarea cuprinzătoare efectuată înainte de lansarea MUS s-a concentrat numai asupra instituțiilor semnificative, există, de asemenea, mai puțină transparență în ceea ce privește amploarea problemei. Prin urmare, se poate avea în vedere o evaluare cuprinzătoare a instituțiilor mai puțin semnificative, în special atunci când trebuie să se stabilească dacă băncile mai puțin semnificative îndeplinesc condițiile prealabile pentru a avansa în cadrul uniunii bancare.

În orice caz, băncile mai mici fac, de asemenea, obiectul mecanismului de sprijin al pilonului 1 în cadrul CRR revizuit, pentru a asigura niveluri adecvate de provizionare pentru noile credite neperformante. Această situație reflectă în mod fidel necesitatea unor condiții de concurență echitabile pentru toate băncile din uniunea bancară, inclusiv pentru instituțiile mai puțin semnificative, respectând în același timp principiul proporționalității.

36. Cum evaluați ponderea ridicată a activelor de nivelul 2 și nivelul 3 în bilanțul multor bănci? Se ține cont în mod corespunzător de aceste active în actualul cadru de supraveghere?

Ponderea activelor de nivelul 2 și nivelul 3 în bilanțurile băncilor este substanțială. În al doilea trimestru al anului 2019, conform statisticilor de supraveghere ale BCE, activele de nivelul 3 ale băncilor care fac obiectul MUS se ridicau la 194 de miliarde de euro, iar activele de nivelul 2 la 3,174 miliarde de euro. Având în vedere aceste valori, riscurile de evaluare aferente activelor de nivelul 2 și de nivelul 3 ar trebui să facă obiectul unui control atent în scopuri de supraveghere. La nivelul MUS, acest punct de vedere pare să fie împărtășit, deoarece riscurile comerciale și evaluările activelor au fost identificate în continuare drept o prioritate în materie de supraveghere pentru anul 2020.

Tratamentul contabil al activelor care nu au prețuri de piață fiabile constituie o problemă de durată. În mod frecvent, activele (sau pasivele) de nivelul 2 nu sunt tranzacționate, ci permit în continuare determinarea valorii juste pe baza datelor de intrare observabile. Acest lucru se dovedește a fi foarte dificil pentru activele de nivelul 3, care sunt „marcate la model” pe baza unor date de intrare neobservabile și a ipotezelor. Aceasta implică faptul că există un grad ridicat de incertitudine în ceea ce privește fiabilitatea evaluării acestor active. Totuși, nu se poate concluziona automat că aceste active sunt, prin definiție, periculoase sau că reprezintă o amenințare la adresa stabilității financiare. În schimb, având în vedere dificultățile legate de evaluarea activelor de nivelul 2 și de nivelul 3, monitorizarea continuă este justificată.

37. Care este opinia dumneavoastră cu privire la reglementarea entităților din sistemul bancar paralel? Ați detectat lacune de reglementare și de supraveghere de care legiuitorii ar trebui să se ocupe pe termen scurt?

După criza financiară, a crescut importanța intermediarilor financiari nebancari (NBFI), în special a administratorilor de active. În principiu, este de dorit să existe o mai mare diversificare a sistemului financiar, întrucât s-a dovedit că sistemele financiare dominate de bănci prezintă o reziliență redusă în situații de criză. Avansul intermediarilor financiari nebancari este, prin urmare, o reflectare parțială a efortului de tranziție către o finanțare bazată în mai mare măsură pe piață, care poate contribui la creșterea rezilienței generale a economiei reale.

Cu toate acestea, a existat o preocupare legată de arbitrajul de reglementare, deoarece este posibil ca activitățile riscante să se fi transferat de la sectorul bancar mai bine reglementat înspre „sistemul bancar paralel”. Deși nu este adevărat că alte părți ale sistemelor financiare sunt nereglementate, concentrarea atenției pe riscurile sistemice potențiale care provin din aceste sectoare a constituit o evoluție recentă. Consiliul pentru Stabilitate Financiară (CSF), CERS și ESMA au desfășurat activități utile pentru a identifica și a trata riscurile sistemice asociate intermediarilor financiari nebancari (NBFI), în special în ceea ce privește riscurile de lichiditate și riscurile generate de instituțiile cu un grad ridicat de îndatorare. Sunt necesare eforturi suplimentare pentru a înțelege mai bine efectele de contagiune pe care activitatea NBFI le poate avea asupra altor părți ale sectorului financiar, inclusiv a sectorului bancar tradițional.

Aceste cunoștințe ar putea constitui contribuții utile pentru identificarea și eliminarea lacunelor existente în cadrul de reglementare micro- și macroprudențială a sectorului NBFI.

38. Ce părere aveți de etapele în direcția finalizării uniunii bancare, cu sistemul european de garantare a depozitelor și mecanismul de sprijin bugetar, inclusiv punerea în aplicare necesară a legislației în vigoare privind uniunea bancară?

Un sistem european de asigurare a depozitelor (EDIS) constituie o parte integrantă și indispensabilă a uniunii bancare. Obiectivul general al uniunii bancare a fost de a oferi o contrapondere în raport cu interconexiunea strânsă dintre entitățile suverane și bănci. Existența unei supravegheri și a unei rezoluții comune constituie măsuri recomandabile în această direcție. Cu toate acestea, există în continuare lacune importante. În acest context, salut călduros revigorarea eforturilor de a conveni asupra unei foi de parcurs pentru EDIS.

Prin sistemele naționale de asigurare a depozitelor, se creează o legătură strânsă între bănci și entitățile lor suverane naționale, întrucât credibilitatea garantării depozitelor se bazează în cele din urmă pe un mecanism implicit de sprijin bugetar. Prin urmare, credibilitatea sistemului de asigurare a depozitelor depinde de starea entității suverane, la fel cum entitatea suverană poate fi afectată negativ de perturbările din sectorul bancar. Asigurarea depozitelor la nivel național reprezintă un impediment în calea integrării sectorului bancar, deoarece stabilește stimulente pentru practica de „ring-fencing” (compartimentare) utilizată în perioadele de criză. Un sector bancar fragmentat face mai dificilă exploatarea de către bănci a avantajelor pieței europene extinse, care a devenit și mai relevantă odată cu apariția modelelor de afaceri digitale.

EDIS ar trebui conceput ca un sistem de reasigurare cu compartimente naționale permanente, care trebuie accesate înainte de a face apel la fondurile europene. Primele de asigurare ar trebui să depindă de factorii de risc asociați băncilor individuale și fiecărei țări în parte. În viitor, foaia de parcurs ar trebui să conducă, de asemenea, la instituirea unui mecanism comun de sprijin public pentru EDIS, care ar fi ultimul pas necesar pentru a rupe legătura dintre sistemele bancare naționale și entitățile lor suverane.

EDIS va trebui să fie însoțit de măsuri de reglementare suplimentare. Printre acestea se numără, cu precădere, o reglementare adecvată cu privire la expunerile suverane, pentru a evita transferarea la nivel european a riscurilor de incapacitate de plată a datoriilor suverane prin intermediul unui sistem comun de asigurare a depozitelor. Această prevedere s-ar putea materializa printr-o taxare bazată pe risc a concentrării expunerilor suverane, care ar interveni numai dacă se depășește un anumit nivel al expunerilor suverane față de o anumită entitate suverană.

În plus, finalizarea uniunii bancare necesită o reducere suplimentară a riscurilor, de exemplu prin continuarea reducerii creditelor neperformante (NPL) și acumularea de capital „care poate fi recapitalizat intern” (TLAC și MREL). Un activ sigur european (menționat mai sus) ar putea contribui la facilitarea tranziției către noul regim, oferind băncilor active sigure și diversificate, și poate atenua preocupările suscitate de efectele pe care le-ar putea avea modificarea cadrului de reglementare asupra stabilității piețelor datoriei suverane.

În timp ce noul regim de rezoluție a trecut cu succes de primele teste, există, în continuare, lacune la nivelul cadrului normativ privind rezoluția. Potrivit sistemului actual, numai cazurile de rezoluție mai importante sunt tratate la nivel european, în timp ce cazurile care au o importanță sistemică mai redusă sunt de competența statelor membre. Cu toate acestea, regimurile naționale în materie de insolvență a băncilor nu sunt armonizate, ceea ce implică faptul că nu există un singur regim de rezoluție, ci, de facto, 19 regimuri separate. Prin urmare, armonizarea regimurilor naționale în materie de insolvență a băncilor ar trebui să ocupe un loc important în lista priorităților. Un alt aspect se referă la furnizarea de lichidități în cadrul procesului de rezoluție. Deși acordul privind mecanismul de sprijin bugetar pentru Fondul unic de rezoluție (FUR) a reprezentat un pas important, va fi în continuare imposibil ca FUR să facă față cererilor de lichiditate, deoarece acestea pot atinge cu ușurință un nivel care depășește cu mult capacitatea FUR, inclusiv a mecanismului de sprijin.

39. Ce riscuri reprezintă împrumuturile cu efect de levier pentru stabilitatea financiară și cum trebuie să le facem față?

În contextul unor rate scăzute ale dobânzilor, s-a putut observa tendința investitorilor de a căuta investiții cu un randament mai mare. Împrumuturile cu efect de levier se acordă întreprinderilor care înregistrează deja un grad ridicat de îndatorare sau persoanelor cu un istoric de creditare relativ precar. Prin urmare, acești beneficiari sunt expuși unui risc de credit intrinsec mai mare și plătesc dobânzi mai mari.

În conformitate cu Buletinul informativ al BCE privind supravegherea bancară din mai 2019, cele mai active 18 bănci de pe această piață, care se numără între cele supravegheate de BCE, aveau expuneri de 321 de miliarde EUR la sfârșitul anului trecut. În comparație cu situația pieței împrumuturilor cu efect de levier din SUA, acest nivel al expunerilor continuă să fie semnificativ mai scăzut. Cu toate acestea, BCE a evidențiat în repetate rânduri pericolul evaluării eronate a riscului de credit și al relaxării prea mari a standardelor de subscriere pe piața împrumuturilor cu efect de levier. Prin urmare, BCE a emis în 2017 un ghid privind acordarea de împrumuturi cu efect de levier și a inclus finanțarea cu efect de levier între prioritățile sale în materie de supraveghere din 2020. De fapt, în caz de recesiune, împrumuturile cu efect de levier ar putea să se asocieze rapid cu rate de nerambursare din ce în ce mai mari. Există, de asemenea, un potențial factor de risc sistemic, întrucât investitorii sunt strâns interconectați, iar băncile au expuneri indirecte, inclusiv prin intermediul CLO (obligațiunilor garantate cu împrumuturi colateralizate).

40. Cu ce provocări credeți că s-ar confrunta BCE în cazul în care Mecanismul european de stabilitate (MES) ar urma să fie transformat într-un Fond Monetar European (FME)? Ce rol atribuiți disciplinei pe piața financiară la stabilirea prețurilor pentru datoriile suverane?

Un pas esențial în gestionarea crizelor în zona euro a fost instituirea Mecanismului european de stabilitate (MES) și a precursorului acesteia, Fondul european de stabilitate financiară (FESF). Cuantumul total al asistenței financiare plătite începând din 2010 prin intermediul acestui mecanism – 295 de miliarde de euro – subliniază rolul important jucat de MES.

Deși MES și-a îndeplinit în mod eficace rolul, criza a arătat, printre altele, că funcționarea mecanismului poate fi îmbunătățită în continuare. Reformele avute în vedere merg în două direcții. În primul rând, există o serie de reforme, supuse în prezent dezbaterii, care urmăresc consolidarea guvernanței MES și completarea setului său de instrumente. În cadrul acestei direcții de acțiune, se urmărește consolidarea rolului MES în cadrul programelor de asistență financiară și modificarea liniilor de credite preventive ale MES, care nu au fost utilizate până în prezent (deși aceasta nu înseamnă neapărat că ele nu sunt eficace; nici tranzacțiile monetare definitive - TMD nu au fost utilizate, însă efectul lor de stabilizare este de necontestat). În al doilea rând, există un set de reforme ce urmăresc modificarea funcțiilor îndeplinite de MES, pentru a oferi sprijin altor componente ale arhitecturii zonei euro. Aceste reforme vizează, în special, rolul pe care MES îl va juca ca mecanism de protecție pentru Fondul unic de rezoluție, consolidând astfel cadrul de rezoluție bancară.

Având în vedere îmbunătățirile pe care le implică ambele direcții de acțiune, ar fi deosebit de util să se ajungă la un acord politic cu privire la reforma MES în decembrie 2019, urmând ca procesele naționale de ratificare să se desfășoare în 2020.

Cu toate acestea, în contextul transformării MES, consider că ar fi greșit să se facă referire la un MES transformat drept „Fondul Monetar European”, întrucât o astfel de formulare nu ar descrie în mod pertinent funcțiile MES.

Politicile fiscale solide sunt esențiale pentru a se garanta faptul că nivelurile datoriei suverane rămân sustenabile și că guvernele naționale dispun de o marjă de manevră bugetară suficientă pentru a răspunde la crizele economice. Creșterea primelor de risc poate servi drept avertisment cu privire la faptul că sustenabilitatea datoriei suverane este amenințată. Cu toate acestea, experiența anterioară a demonstrat că piețele nu funcționează întotdeauna perfect și că pot exista disfuncționalități ale pieței, în special în perioadele de criză, ceea ce conduce la o dinamică dăunătoare marcată de variații extreme. Prin urmare, orice cadru fiscal ar trebui să includă aspecte referitoare la disciplina de piață pentru a preveni acumularea de dezechilibre fiscale, însă ar trebui, de asemenea, să conțină un set eficient de norme privind gestionarea crizelor. Ambele elemente sunt fundamentale pentru stabilitatea zonei euro.

41. Cum evaluați implicarea BCE în contextul programelor de asistență financiară? Cum vedeți în viitor o eventuală implicare a BCE în programele de asistență financiară și în supravegherea de după finalizarea programelor?

În contextul crizei zonei euro, BCE a fost implicată îndeaproape în programele de asistență financiară. În același timp, BCE nu dispunea de putere de decizie formală în raport cu acțiunile întreprinse și deciziile luate în contextul programelor specifice și nu a fost, alături de țările care au beneficiat de asistență financiară, cosemnatară a memorandumurilor de înțelegere. Pentru a reaminti temeiurile juridice: atât pachetul privind supravegherea și monitorizarea bugetare, cât și Tratatul privind MES atribuie BCE sarcina de a oferi consiliere Comisiei Europene în activitatea sa legată de programele de asistență financiară. Implicarea BCE în supravegherea de după finalizarea programelor asigură, de asemenea, faptul că BCE este în măsură să evalueze implicațiile desfășurării programelor pentru sarcinile sale și să ofere expertiza de care dispune tuturor actorilor implicați.

Cu toate acestea, în opinia noastră, participarea BCE la programele de asistență financiară și la supravegherea de după finalizarea programelor ar putea genera conflicte de interese – chiar dacă rolul acestei instituții este doar unul consultativ. În plus, activitățile BCE în cadrul unor astfel de programe ar trebui să fie cât mai strâns legate de mandatul său.

Din acest motiv, salutăm faptul că BCE și-a restricționat sfera de cuprindere a operațiunilor sale, concentrându-se mai mult asupra chestiunilor macroeconomice și legate de sectorul financiar. Acest lucru permite BCE să utilizeze în mod optim expertiza și influența sa în raport cu politicile ce vizează sectorul financiar din țările participante la program, facilitând astfel aplicarea politicii monetare.

42. Cum apreciați implementarea mecanismului de rezoluție bancară în UE? Ce părere aveți despre instituțiile „prea mari sau prea interconectate pentru a da faliment”, despre băncile de economii și cooperatiste, precum și despre problema generală a rentabilității sectorului bancar din UE și care credeți că este arhitectura cea mai potrivită a acestui sector pentru a răspunde nevoilor economiei reale și finanțării pe termen lung?

A face posibilă rezoluția băncilor fără a cauza perturbări sistemice și fără a utiliza banii contribuabililor a fost un obiectiv major al reformelor post-criză. În acest scop, UE a creat un nou regim de rezoluție bancară bazat pe Directiva privind redresarea și rezoluția instituțiilor bancare (BRRD), care a intrat în vigoare în 2015 (procedurile privind recapitalizarea internă sunt aplicabile începând cu 1 ianuarie 2016). În zona euro, acest lucru a fost instituționalizat prin intermediul mecanismului unic de rezoluție (MUR), inclusiv al Fondului unic de rezoluție (FUR). Schimbarea fundamentală de paradigmă este aceea de a se înlocui practica comună de salvgardare bancară externă cu recapitalizarea internă cu ajutorul creditorilor.

Noul cadru de rezoluție este un pas important în direcția cea bună. Cu toate acestea, ultimii ani au arătat că acest cadru nu este încă suficient. Deși au existat mai multe operațiuni de recapitalizare internă a datoriilor subordonate, în general această practică nu s-a aplicat și pentru datoria cu rang prioritar. Regimurile naționale privind insolvența ar putea fi utilizate pentru a eluda normele europene mai stricte. Ne-am dat seama repede că Fondul unic de rezoluție este prea mic pentru a putea face față crizelor mai mari, ceea ce a condus la propunerea de a avea un mecanism de sprijin bugetar.

Prin urmare, regimul de rezoluție trebuie în continuare dezvoltat, prin eforturi de armonizare a regimurilor naționale privind insolvența bancară și prin instituirea unui mecanism de sprijin bugetar și a unei facilități privind lichiditățile în caz de rezoluție.

Experiența a mai arătat că recapitalizarea internă poate fi controversată chiar și în afara perioadelor de criză la bănci de dimensiuni comparativ mici. Acest lucru sugerează că o recapitalizare internă la o bancă mare în mijlocul unei crize poate fi mult mai dificilă. Această imposibilitate eventuală ca băncile mai mari să nu poată intra în rezoluție (din cauza dimensiunii — prea mari pentru a eșua — sau din cauza gradului de interconectare — prea interconectate pentru a eșua) ar trebui contrabalansată prin impunerea unor cerințe de capital mult mai mari băncilor a căror rezoluție este dificilă. Crearea unei capacități suplimentare de absorbție a pierderilor, precum și a unor rezerve suplimentare de capital pentru băncile de importanță sistemică a contribuit deja la abordarea acestei probleme. Însă, în opinia mea, cerințele de capital suplimentare pentru băncile relevante din punct de vedere sistemic sunt în continuare prea mici.

Rentabilitatea băncilor din zona euro este relativ scăzută în comparație cu planul internațional. Aceasta este o problemă din perspectiva stabilității financiare, deoarece băncile cu o rentabilitate scăzută au dificultăți în a acumula capital prin intermediul profitului nerepartizat. De asemenea, aceasta poate îngreuna competitivitatea băncilor în raport cu instituțiile nou intrate pe piață în economia digitală, întrucât profiturile scăzute împiedică investițiile în modele de afaceri digitale și sisteme informatice, ceea ce reduce și mai mult competitivitatea băncilor.

Rentabilitatea scăzută nu este un fenomen recent, ci datează din anii de dinainte de criză, indicând cauzele structurale. Indicatorii de eficiență a costurilor tind să fie ridicați și chiar au crescut în ultimii ani. Acest lucru se datorează parțial concurenței acerbe, ceea ce indică faptul că este posibil să existe un număr excesiv de bănci. De fapt, acest lucru este parțial rezultatul faptului că nu am vrut să lăsăm băncile să iasă de pe piață după criza financiară. Cum majoritatea băncilor au fost salvate și având în vedere concurenții noi care intră pe piață, inclusiv instituții nebancare, marjele de profit au avut tendința de a scădea, în ciuda procesului de consolidare continuu din sectorul bancar european.

Pentru a reduce fenomenul de „suprabancarizare”, continuarea consolidării pare inevitabilă. În plus, băncilor neperformante ar trebui mai degrabă să li se permită să iasă de pe piață, decât să fie menținute în viață cu banii contribuabililor. Pe o piață bancară europeană, fuziunile transfrontaliere ar putea fi o opțiune atractivă. Cu toate acestea, astfel de fuziuni sunt îngreunate de practica de „ring-fencing” (protejare) a activelor sucursalelor naționale ale băncilor străine. Finalizarea uniunii bancare ar contribui la atenuarea fricțiunilor care apar în fuziunile transfrontaliere. Acest lucru ar contribui la consolidarea băncilor și, prin urmare, ar permite sectorului bancar să își îndeplinească sarcina de finanțare a economiei reale.

43. Cum s-ar putea aborda mai eficient, în cadrul uniunii bancare, fenomenele de spălare a banilor, evitare a obligațiilor fiscale și finanțare a terorismului? Cum ar trebui să se țină seama de riscurile de spălare a banilor atunci când BCE evaluează stabilitatea financiară a băncilor? Este necesar ca supravegherea combaterii spălării banilor să fie centralizată la nivelul unei singure agenții sau al unui singur mecanism al UE?

Spălarea banilor este unul dintre cele mai mari riscuri operaționale de pe piețele bancare. Atunci când băncile sunt implicate în spălarea de bani, aceasta nu este doar o infracțiune penală, ci poate conduce și la falimentul unei bănci, fapt confirmat de cazuri recente.

În cursul crizei financiare, am aflat că riscurile financiare nu se opresc la frontierele naționale și am răspuns prin instituirea unui sistem integrat de supraveghere bancară europeană. Un pas similar ar putea fi necesar pentru a îmbunătăți eficacitatea cadrului privind combaterea spălării banilor și a finanțării terorismului. Operațiunile de finanțare ilegală reprezintă, prin natura lor, o problemă transfrontalieră, care trebuie soluționată la nivel supranațional. Sistemul actual suferă în continuare din cauza unei prea mari fragmentări și nu este adaptat realității unei piețe bancare europene integrate. Măsurile viitoare ar trebui să includă nu numai instituirea unui organism european centralizat responsabil de supravegherea combaterii spălării banilor și finanțării terorismului, ci și o armonizare suplimentară a normelor, în special prin transformarea directivei privind combaterea spălării banilor într-un regulament.

În plus, UE și BCE trebuie, de asemenea, să elaboreze o abordare coerentă a modului în care riscurile de spălare a banilor și de finanțare a terorismului pot fi integrate în supravegherea prudențială. Atunci când băncile se implică în activități ilegale, aceasta este, de asemenea, o reflectare a unor cadre de guvernanță deficitare și a unor cadre inadecvate de asigurare a conformității, de control și de gestionare a riscurilor. BCE a explicat, de asemenea, destul de detaliat ce a făcut pentru a-și consolida angajamentul în domeniul combaterii spălării banilor și a finanțării terorismului.

Cu toate acestea, combaterea spălării banilor nu este o sarcină prudențială, ceea ce înseamnă că autoritatea de supraveghere prudențială nu are acces direct la informații, ci trebuie să se bazeze pe informațiile furnizate de alte autorități. Acordurile de cooperare semnate recent între BCE și autoritățile de combatere a spălării banilor de la nivel național pentru a permite partajarea mai rapidă a informațiilor reprezintă o evoluție pozitivă.

Planul de acțiune al Consiliului stabilește, de asemenea, o serie de acțiuni nelegislative importante pentru a aborda aceste probleme, iar avizul ABE transmite un mesaj clar cu privire la importanța riscurilor de spălare a banilor pentru supravegherea prudențială în cadrul pieței unice.

44. Credeți că statele membre care nu fac parte din zona euro ar trebui să îndeplinească niște condiții suplimentare înainte de a deveni membre ale zonei euro și implicit ale uniunii bancare ca, de pildă, să controleze în mod eficace riscurile de spălare a banilor, să demonstreze o stabilitate comparabilă a piețelor imobiliare, să controleze în mod eficient corupția?

După cum s-a menționat mai sus, BCE și Comisia Europeană publică rapoarte periodice privind convergența, pentru a evalua în ce măsură fiecare țară din afara zonei euro a înregistrat progrese în ceea ce privește criteriile stabilite în tratat și dacă această convergență este sustenabilă. Întrucât adoptarea monedei euro implică și participarea la MUS, țărilor care doresc să adere la zona euro li se solicită să coopereze îndeaproape cu supravegherea bancară realizată de BCE înainte de adoptarea monedei euro. Aceasta cuprinde deja o evaluare a cadrului juridic național pentru a permite BCE să își exercite atribuțiile de supraveghere, precum și o evaluare cuprinzătoare a băncilor care vor fi supravegheate direct. Este important ca aceste procese să fie însoțite de schimburi intense cu toate părțile implicate. Aceasta poate include, de asemenea, discuții cu privire la aspecte neprudențiale, cum ar fi combaterea spălării banilor, deoarece acestea pot avea un impact semnificativ asupra riscurilor băncilor.

45. Este o integrare financiară aprofundată întotdeauna în armonie cu obiectivul stabilității financiare? Credeți că potențialele fuziuni transfrontaliere între bănci ar agrava problema entităților „prea mari pentru a da faliment”? Ce scopuri ar trebui să urmărească uniunea piețelor de capital?

Relația dintre integrarea financiară și stabilitatea financiară poate merge în ambele sensuri.

Pe de o parte, integrarea financiară poate afecta stabilitatea financiară. Atunci când piețele financiare sunt puternic integrate, capacitatea lor de a propaga riscurile este, de asemenea, sporită. Acest lucru promovează contagiunea financiară și, la rândul său, crește probabilitatea unor crize sistemice. Însă aceasta depinde de reziliența fluxurilor transfrontaliere de capital. Cercetările au arătat că fluxurile de capital tind să fie mai reziliente decât fluxurile de datorii, fluxurile pe termen lung, mai reziliente decât cele pe termen scurt, iar fluxurile pentru operațiuni mici, mai reziliente decât cele pentru operațiuni mari.

Pe de altă parte, prin promovarea partajării riscurilor, integrarea financiară ar putea spori reziliența și stabilitatea sistemului financiar. Aceasta ar putea, de asemenea, să sporească productivitatea și creșterea economică prin promovarea unei alocări mai eficiente a resurselor între țări. În cele din urmă, din perspectiva băncilor centrale, o integrare transfrontalieră mai puternică ar îmbunătăți mecanismul de transmisie monetară.

Acesta este motivul pentru care proiectele privind uniunea bancară și uniunea piețelor de capital sunt atât de importante pentru buna funcționare a uniunii economice și monetare. De fapt, finalizarea acestor proiecte va face posibilă realizarea unui echilibru foarte dificil de atins între o integrare mai mare și o mai mare stabilitate financiară. Pentru ca aceste beneficii să se materializeze, este important să existe un cadru instituțional la nivel european care să funcționeze bine.

Pentru uniunea bancară, dat fiind că atât supravegherea, cât și rezoluția băncilor au trecut de la nivel național la nivel european, în prezent este posibil să se deblocheze calea către o piață bancară europeană cu adevărat integrată, gestionându-se totodată riscurile asociate gestionării marilor bănci transfrontaliere în perioade de criză. Pe o piață bancară cu adevărat europeană, fuziunile transfrontaliere ar putea deveni o normă. Cum aceste instituții ar putea deveni ușor foarte mari, ar putea exista o problemă de tipul „prea mare pentru a se prăbuși”. Dar, mai degrabă decât să se interzică astfel de fuziuni, aceste bănci ar trebui să facă obiectul unei reglementări și supravegheri mai stricte, de exemplu sub forma unor cerințe de capital mai mari. De asemenea, ar trebui să se țină seama și de faptul că chiar și băncile rezultate din fuziuni ar fi mici în comparație cu sectorul bancar european. Fără finalizarea uniunii bancare, nu va exista o adevărată piață bancară europeană.

În mod similar, o uniune a piețelor de capital veritabilă ar reduce dependența de bănci, încurajând sursele de finanțare bazate pe piață. Acest lucru ar crește reziliența sistemului financiar și ar îmbunătăți funcționarea canalelor private de partajare a riscurilor atunci când șocurile afectează economia. Pentru a atinge aceste obiective, accentul ar trebui pus în principal pe formele de finanțare reziliente, în special pe fluxurile de capital. În acest scop, este importantă o agendă ambițioasă privind uniunea piețelor de capital. Acest proiect ar trebui să se traducă prin propuneri de politici concrete, care să fie puse în aplicare în mod eficient, fiindcă schimbarea peisajului financiar cu siguranță nu este o sarcină ușoară. Progresele înregistrate până în prezent ar trebui, cu siguranță, salutate, dar mai rămân încă multe de făcut. Este important să existe un plan ambițios pentru a consolida convergența în materie de supraveghere în întreaga UE. În cele din urmă, o autoritate de supraveghere centralizată ar putea fi necesară pentru a pune în aplicare în mod consecvent un cadru de reglementare unic consolidat pentru piețele de capital din UE. În plus, trebuie continuată armonizarea cadrelor naționale de insolvabilitate. În cele din urmă, pentru a încuraja finanțarea prin capitaluri proprii, ar trebui abordată problema favorizării îndatorării în cadrul sistemului de impozitare.

46. O serie de obligațiuni importante din sectorul privat și cel public din Europa sunt caracterizate de un randament negativ. Are acest lucru implicații asupra stabilității financiare și, dacă da, cum ar trebui ele abordate?

Actualul mediu în care randamentul este scăzut exercită presiune asupra profiturilor instituțiilor financiare, accentuând problemele structurale subiacente. În plus, dă naștere unui comportament de tip „goană după rentabilitate”, ceea ce poate conduce la o comprimare a primelor de risc. Ratele scăzute ale dobânzii pe termen lung amenință modelele de afaceri ale intermediarilor financiari tradiționali.

Pentru băncile care își desfășoară activitatea în sectorul bancar tradițional, principala problemă nu este nivelul ratelor dobânzii, ci panta curbei randamentului. În plus, este important să se stabilească în ce măsură ratele negative se pot repercuta asupra clienților băncilor. În general, se poate constata o neconcordanță din ce în ce mai pronunțată a scadențelor în sectorul bancar, care expune totodată aceste bănci la un risc semnificativ de rată a dobânzii. Acest risc nu este inclus în pilonul 1 al regulamentului Basel și, prin urmare, ar trebui abordat prin intermediul măsurilor din cadrul pilonului 2.

Pentru a plăti pentru obligațiunile și sistemele cu prestații definite care decurg din angajamente anterioare, fondurile de pensii și societățile de asigurare de viață trebuie să obțină un randament suficient de ridicat al investițiilor lor, ceea ce poate fi dificil într-un mediu cu rate nominale scăzute. Mecanismul care stă la baza acestei situații este că, atunci când randamentele scad și mai mult, rata de actualizare aplicată viitoarelor fluxuri de trezorerie scade, iar acest lucru crește valoarea actualizată atât a activelor, cât și a pasivelor. Cu toate acestea, creșterea este, de regulă, mai pronunțată pentru pasive. Pentru asigurătorii din UE, datoriile tind să aibă o durată medie de 11 ani, în timp ce activele au o durată de aproximativ 6,7 ani. În acest context, randamentul scăzut poate fi, într-adevăr, o provocare pentru asigurători și pentru fondurile de pensii și a făcut ca multe dintre aceste societăți să treacă la sisteme bazate pe contribuții definite.

Cu toate acestea, atât asigurătorii, cât și băncile au profitat, de asemenea, de faptul că ratele scăzute ale dobânzii au afectat în mod pozitiv creșterea economică și au contribuit la reducerea riscurilor în economie. De exemplu, o rată mai scăzută a șomajului și o inflație stabilă reduc incertitudinea care afectează veniturile gospodăriilor și banii economisiți, ceea ce facilitează apoi vânzarea de noi produse de asigurare de viață și de fonduri de pensii. Aceleași forțe sunt, de asemenea, benefice pentru riscurile legate de bilanțurile băncilor, în principal prin reducerea cazurilor de nerambursare a creditelor.

În ansamblu, impactul politicilor BCE asupra sectorului financiar trebuie, prin urmare, analizat cu atenție și în mod echilibrat. În cele din urmă, este important să se reamintească faptul că BCE nu este responsabilă de asigurarea profiturilor sectorului financiar, ci de a se asigura că acest sector acționează ca un vector pentru politica monetară și stabilitatea prețurilor. De fapt, politicile sale vizează parțial crearea de stimulente pentru ca actorii financiari să caute active mai riscante și nelichide, pentru a facilita condițiile de finanțare pentru companiile nefinanciare.

Trebuie să fim conștienți de faptul că acest lucru poate contribui, de asemenea, la acumularea de riscuri și de vulnerabilități în bilanțurile băncilor și ale instituțiilor nebancare, ceea ce, la rândul lor, necesită aplicarea instrumentelor macroprudențiale din sectorul bancar și dezvoltarea unui astfel de cadru pentru sectorul nebancar, inclusiv pentru societățile de asigurare.

47. Ce părere aveți despre politicile actuale ale BCE de prevenire a conflictelor de interese în cadrul instituției? Sunt necesare schimbări?

Principala valoare a BCE este încrederea. Prin urmare, este extrem de important ca BCE să respecte cele mai înalte standarde în ceea ce privește integritatea, responsabilitatea și transparența. Acest lucru ar trebui să se aplice la toate nivelurile, și anume la nivelul organelor sale de decizie (Consiliul guvernatorilor și Comitetul executiv), precum și întregului personal al BCE. BCE ar trebui să lucreze continuu la standardele sale etice și ar trebui să depună eforturi pentru a reflecta cele mai bune practici în cadrul său etic intern, ținând seama, în același timp, de caracteristicile specifice ale BCE în calitate de bancă centrală, de autoritate de supraveghere bancară și de instituție a UE.

Impresia mea este că BCE și-a îmbunătățit în mod substanțial normele de prevenire a conflictelor de interese. De exemplu, la începutul acestui an BCE a adoptat un cod unic de conduită, care se aplică în egală măsură membrilor Consiliului guvernatorilor, Comitetului executiv și Consiliului de supraveghere. Înțeleg că aceasta a fost parțial o reacție la feedbackul primit de la Parlamentul European, la recomandările Ombudsmanului European, precum și la rapoarte independente publicate de ONG-uri europene.

D. Funcționarea BCE și responsabilitatea democratică și transparența

48. Cum veți aborda dialogul social la BCE?

BCE este un angajator atractiv, care oferă condiții de muncă în general bune. Cu toate acestea, cred că mediul de lucru este totodată foarte solicitant. Pentru succesul unei instituții, consider că este foarte important ca angajații să fie mulțumiți de condițiile de lucru. În caz contrar, trebuie să existe un dialog deschis și constructiv între personal și reprezentanții săi și conducere și voi participa cu entuziasm la acest dialog. Întrucât BCE s-a angajat să ofere rezultate de înaltă calitate, trebuie să asigure și un mediu de lucru de înaltă calitate pentru personalul său. Înțeleg că BCE a luat deja măsuri pentru a îmbunătăți volumul de muncă, timpul de lucru și posibilitățile de flexibilitate pentru personal, lucru care trebuie salutat.

49. Parlamentul European joacă un rol major când vine vorba de asigurarea răspunderii de gestiune a BCE. Ce concluzii desprindeți din comparația cu alte jurisdicții? (de exemplu, Congresul SUA/Fed vs Parlamentul European/BCE vs Parlamentul Regatului Unit/Banca Angliei)? Ce viitoare măsuri și reforme ar consolida, în opinia dumneavoastră, responsabilitatea democratică a BCE față de Parlamentul European?

Necesitatea unor bănci centrale independente este bine cunoscută. Totuși, este nevoie de o contragreutate sub forma răspunderii de gestiune. În acest scop, BCE își explică deciziile și raționamentul care stă la baza acestora, atât cetățenilor UE, cât și reprezentanților lor aleși. Astfel, aceștia își pot forma o opinie cu privire la performanța BCE în raport cu obiectivele sale, în special cu obiectivul de menținere a stabilității prețurilor, care sunt specificate în Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE).

Potrivit tratatului, BCE răspunde în primul rând în fața Parlamentului European, în calitatea acestuia de reprezentant al cetățenilor UE, dar trebuie, de asemenea, să raporteze periodic Consiliului UE, care reprezintă guvernele statelor membre. În conformitate cu articolul 284 alineatul (3) din TFUE și cu articolul 15 alineatul (3) din Statutul SEBC, cadrul privind răspunderea de gestiune cuprinde următoarele elemente:

- un raport anual privind activitatea SEBC și politica monetară, care se adresează Parlamentului European, Consiliului, Comisiei și Consiliului European și care este prezentat de către Președintele Băncii Centrale Europene Consiliului și Parlamentului European;

- posibilitatea de a realiza audieri ale Președintelui Băncii Centrale Europene și ale celorlalți membri ai Comitetului executiv în comisiile competente ale Parlamentului European, la cererea Parlamentului European sau din proprie inițiativă.

În practică, acțiunile prin care BCE asigură răspunderea de gestiune s-au dezvoltat mult peste cerințele tratatului și includ următoarele:

- audieri trimestriale ale Președintelui BCE în cadrul Comisiei pentru afaceri economice și monetare a Parlamentului European, audieri care sunt disponibile pe internet și pentru care se publică o transcriere integrală;

- răspunsuri la întrebări cu solicitare de răspuns scris adresate BCE de către deputații în Parlamentul European, disponibile pentru a fi descărcate pe site-ul de internet al BCE;

- feedback în scris la Rezoluția Parlamentului European referitoare la raportul anual al BCE, publicat pe site-ul de internet al BCE.

În plus, răspunderea BCE pentru sarcinile sale de supraveghere bancară face obiectul unui regim specific prevăzut în Regulamentul privind mecanismul unic de supraveghere (MUS).

Acest cadru larg de responsabilitate garantează faptul că reprezentanții aleși au ocazia de a obține informații și de a exprima critici. Aceasta este o bază esențială a legitimității și a eficacității băncilor centrale în exercitarea mandatelor lor.

Deși este dificil de făcut comparații internaționale, nu există diferențe majore legate de gradul de responsabilitate al BCE, Băncii Angliei sau Fed în ceea ce privește schimburile parlamentare, potrivit literaturii de specialitate. Acestea includ audieri publice trimestriale în fața comisiei competente. O diferență este aceea că președintele BCE apare, de asemenea, o dată pe an în plen pentru a discuta raportul anual al BCE. Spre deosebire de situația de la BCE și de la Fed, guvernatorul Băncii Angliei este însoțit la audierile din comisii de alți membri ai Comitetului pentru politică monetară.

Pe lângă acest cadru formal de responsabilitate, consider că membrii Comitetului executiv au datoria de se a prezenta în mod regulat în fața publicului larg. Prezența în mass-media poate juca, de asemenea, un rol ca instrument de comunicare cu publicul larg. Consider acest lucru ca parte a strategiei mele de comunicare personală (și de responsabilitate de gestiune).

50. Ce va face BCE în mod concret pentru ca pe viitor să aibă liste scurte echilibrate din punctul de vedere al genului pentru pozițiile de vârf din BCE și pentru a crește în general diversitatea de gen în cadrul BCE, având în vedere că, în prezent, doar doi din cei 25 de membri ai Consiliului guvernatorilor BCE sunt femei? Cum intenționați personal să îmbunătățiți echilibrul de gen în cadrul BCE? Când preconizați că vor apărea primele rezultate ale acțiunilor întreprinse de dumneavoastră în acest sens?

Promovarea egalității de gen este un obiectiv major în societate, inclusiv în băncile centrale. Cercetările au arătat că echipele în care există diversitate dau rezultate mai bune și nu există niciun motiv pentru a crede că acest lucru nu e valabil și în banca centrală. Prin urmare, promovarea egalității de gen ar trebui să ocupe un loc important în agenda BCE.

Băncile centrale se confruntă cu dificultăți legate de faptul că o subreprezentare gravă a femeilor se regăsește nu numai în băncile centrale, ci și în toate profesiile economice. Acesta este motivul pentru care promovarea egalității de șanse trebuie să înceapă într-un stadiu incipient al carierei. Programele care încearcă să atragă femeile de la începutul carierei par a fi deosebit de promițătoare. Prin urmare, susțin cu entuziasm noul program al BCE de burse în studii economice destinate femeilor. Acesta este un exemplu privind modul în care se poate sprijini dezvoltarea carierei femeilor încă de la început. Aș fi încântată să îmi folosesc cunoștințele și rețeaua din mediul academic pentru a dezvolta noi programe în acest domeniu.

În același timp, este important să se înțeleagă motivele care stau la baza inegalității de gen. Unele cercetări arată un rol important îl pot juca atitudinile părtinitoare implicite, ceea ce înseamnă că femeile sunt percepute ca fiind mai puțin competente atât de către bărbați, cât și de către femei din cauza anumitor tipuri de comportament. Pentru a contracara astfel de prejudecăți, pot fi utile cursuri de formare destinate recrutorilor pentru a crește gradul de sensibilizare al acestora cu privire la lucrurile care pot fi deformate. Există, de asemenea, numeroase dovezi că modelele pot fi utile pentru a le motiva pe tinere să își dorească o carieră. Aceasta implică faptul că efectul deciziilor de angajare depășește cu mult persoana în cauză. În cele din urmă, s-ar putea avea în vedere o politică potrivit căreia niciun membru al Consiliului guvernatorilor să nu participe la comisii tematice compuse exclusiv din bărbați. Am văzut că și alte instituții au astfel de politici. Desigur, un astfel de angajament ar putea fi luat și individual.

În general, este important ca aceasta să devină o prioritate strategică pentru a atrage și a dezvolta talentele feminine de la toate nivelurile și pentru a sprijini pe deplin o astfel de strategie.

La nivel organizațional, dezvoltarea și valorificarea diversității de gen nu este ușoară și nu putem forța lucrurile să avanseze; trebuie însă să depunem în continuare eforturi în acest sens. Este important ca BCE să continue să atragă femei competente și să le dezvolte capacitățile la toate nivelurile.

Ar trebui subliniat faptul că BCE are impact limitat asupra numirii guvernatorilor băncilor centrale naționale. În prezent, toți guvernatorii sunt bărbați. Consiliul guvernatorilor ar trebui să afirme clar că egalitatea de gen este un obiectiv important, care ar trebui îmbunătățit și în cadrul acestui for.

BCE ar trebui să promoveze și alte aspecte ale diversității, de la naționalitate la etnie și la mediile educaționale și ar trebui să includă și modalități diferite de gândire. Echipele în care există diversitate și incluziune tind să fie cele mai performante, deoarece se evită astfel gândirea de grup. Într-adevăr, nu este foarte util dacă personalul unei instituții urmează fără discernământ ceea ce este perceput ca fiind opinia instituției în ansamblu. În schimb, ar trebui să existe procese care să permită schimburile interne de opinii.

51. Cum credeți că poate fi îmbunătățită răspunderea BCE față de Curtea de Conturi Europeană (CCE) din punctul de vedere al eficienței sale operaționale? Unde considerați că se termină mandatul CCE?

Ca orice altă instituție publică, BCE ar trebui să se asigure că este eficientă din punct de vedere operațional, că nu irosește ceea ce reprezintă în cele din urmă banii contribuabililor și că structurile sale operaționale respectă mandatul instituției. Prin urmare, este binevenit faptul că eficiența operațională a BCE este evaluată în mod regulat de către Curtea de Conturi Europeană (CCE).

Cu toate acestea, substanța politicilor monetare și de altă natură ale BCE este, prin definiție, rolul BCE. Aceste domenii nu fac parte din mandatul de audit al CCE. În opinia mea, CCE are maximă valoare adăugată dacă analizează eficiența cu care BCE își desfășoară procesele care duc la luarea deciziilor.

52. Credeți că BCE ar trebui să aplice standardele din noua directivă privind protecția persoanelor care raportează încălcări ale dreptului Uniunii pe plan intern? Când preconizați că va stabili BCE proceduri specifice pentru protecția avertizorilor de integritate?

Am înțeles că Comitetul executiv al BCE a identificat consolidarea cadrului său de denunțare a neregulilor ca o prioritate strategică și a afirmat că aceasta reprezintă, de asemenea, o oportunitate de a lua în considerare standardele stabilite de noua directivă privind avertizorii de integritate, alături de cele mai bune practici, politici și procese ale altor instituții. Canalele de raportare sigure și protecția avertizorilor sunt esențiale pentru a asigura gestionarea riscurilor și a îmbunătăți cultura profesională.

53. Cum priviți faptul că, în trecut, Consiliul a ignorat o dată avizul Parlamentului European referitor la numirea unui membru al Comitetului executiv al BCE? Veți accepta numirea dumneavoastră în calitate de membru al Comitetului executiv în cazul în care Parlamentul European ar vota împotrivă?

Parlamentul European joacă un rol important în procesul de asigurare a răspunderii de gestiune a BCE. Fără o astfel de răspundere, nu ar putea exista independență bancară a băncii centrale. Prin urmare, implicarea Parlamentului European în procesul de numire a membrilor Comitetului executiv este esențială.

Apreciez foarte mult schimbul cu Parlamentul European ca o parte importantă a procesului de numire și sper că voi obține o evaluare pozitivă a competenței și adecvării mele pentru postul de membru al Comitetului executiv al BCE. Aceasta ar constitui baza unei relații deschise și bazate pe încredere în viitor.

54. Credeți că se cuvine ca dumneavoastră sau un alt funcționar de rang înalt al BCE să participe la „Grupul celor treizeci”, compus din bancheri de la băncile centrale și lideri ai sectorului financiar, sau la alte grupuri sau asociații similare?

Fiecare reprezentant al BCE ar trebui să respecte standardele etice ale BCE, care, la rândul lor, ar trebui să fie în conformitate cu cele mai bune practici internaționale.

Desigur, poate fi necesară interacțiunea cu o gamă largă de părți interesate, inclusiv cu reprezentanți ai sectorului public și privat, pentru a face schimb de opinii și de informații. De fapt, acest lucru poate fi crucial pentru îndeplinirea mandatului.

Codul de conduită unic adoptat de BCE în 2019 a îmbunătățit gestionarea potențialelor conflicte de interese prin introducerea unor norme specifice pentru relațiile cu diferite grupuri de interese. Toți membrii comitetului executiv ar trebui, în orice moment, și în special în ceea ce privește interacțiunile lor cu grupurile de interes, să fie conștienți că trebuie să fie independenți și că au obligații de a păstra secretul profesional. Cu siguranță, voi respecta strict normele prevăzute în Codul de conduită unic.

55. În trecut, BCE a lansat inițiative precum AnaCredit și Inițiativa europeană de distribuire a datoriei (EDDI), care nu s-au aflat în centrul mandatului BCE. Cum priviți rolul BCE în cadrul unor astfel de inițiative și unde considerați că este limita prerogativelor legiuitorului?

Ca cercetătoare, sunt pe deplin conștientă că datele sunt esențiale. În special, bazele mari de microdate permit înțelegerea noilor legături economice și financiare prin extinderea informațiilor la orice nivel de dezagregare necesar. De asemenea, este posibil să se urmărească atent impactul unui anumit șoc asupra economiei.

Printr-o mai bună înțelegere a mecanismului de bază, datele de înaltă calitate permit factorilor de decizie să ia decizii mai bune. Cu cât datele sunt mai bune, cu cât cunoștințele sunt mai mari, cu atât mai bune vor fi deciziile politice ce se vor lua.

Acest lucru este, desigur, valabil și pentru BCE. Acesta este motivul pentru care Statutul impune BCE să colecteze informații statistice care sunt necesare pentru îndeplinirea sarcinilor ce îi revin. AnaCredit va conține informații detaliate privind împrumuturile bancare individuale din zona euro. Datorită unor astfel de informații detaliate, cred că va fi posibil să se îmbunătățească în mod semnificativ capacitatea BCE de a înțelege dinamica creditului în economia zonei euro. La rândul său, acest lucru va ajuta BCE atunci când ia decizii de politică monetară.

Mandatul conferit prin tratat BCE și Eurosistemului cu privire la piețele financiare permite posibilitatea de a avea inițiative de reglementare privind sistemele de plăți. În acest context, BCE analizează posibilitatea de a sprijini emisiunea și distribuirea armonizate de instrumente de datorie în euro în UE (inițiativa EDDI).

Consider că BCE ar trebui (și, după câte știu, a și făcut acest lucru în două cazuri) să colecteze opinii și contribuții de la principalele părți interesate cu privire la proiectele de statistică și de infrastructură a pieței. În plus, aceste inițiative ar trebui să țină seama pe deplin de legislația UE și de competențele definite în tratat.


PROCEDURA COMISIEI COMPETENTE

Titlu

Numirea unui membru al Comitetului executiv al Băncii Centrale Europene

Referințe

13651/2019 – C9-0173/2019 – 2019/0818(NLE)

Data sesizării

14.11.2019

 

 

 

Comisie competentă

 Data anunțului în plen

ECON

25.11.2019

 

 

 

Raportoare

 Data numirii

Irene Tinagli

14.11.2019

 

 

 

Examinare în comisie

3.12.2019

 

 

 

Data adoptării

3.12.2019

 

 

 

Rezultatul votului final

+:

–:

0:

41

13

4

Membri titulari prezenți la votul final

Gunnar Beck, Marek Belka, Stefan Berger, Gilles Boyer, Cristian-Silviu Buşoi, Derk Jan Eppink, Engin Eroglu, Markus Ferber, Jonás Fernández, Raffaele Fitto, Frances Fitzgerald, Luis Garicano, Valentino Grant, José Gusmão, Enikő Győri, Danuta Maria Hübner, Stasys Jakeliūnas, Othmar Karas, Billy Kelleher, Ondřej Kovařík, Philippe Lamberts, Aušra Maldeikienė, Jörg Meuthen, Csaba Molnár, Luděk Niedermayer, Dimitrios Papadimoulis, Piernicola Pedicini, Lídia Pereira, Jake Pugh, Evelyn Regner, Antonio Maria Rinaldi, Robert Rowland, Martin Schirdewan, Pedro Silva Pereira, Paul Tang, Irene Tinagli, Inese Vaidere, Johan Van Overtveldt, Stéphanie Yon-Courtin, Marco Zanni

Membri supleanți prezenți la votul final

Carmen Avram, Gabriele Bischoff, Damien Carême, Fabio Massimo Castaldo, Richard Corbett, Agnès Evren, Eugen Jurzyca, Pedro Marques, Fulvio Martusciello, Ville Niinistö, Bogdan Rzońca, Stéphane Séjourné, Monica Semedo, Antonio Tajani, Julie Ward

Membri supleanți [articolul 209 alineatul (7)] prezenți la votul final

Rosa D’Amato, Anna Deparnay-Grunenberg, Dino Giarrusso

Data depunerii

6.12.2019

 

 

 

 

 

 

 

[1] Nepublicată încă în Jurnalul Oficial.

[2] Texte adoptate, P8_TA(2019)0211.

Ultima actualizare: 16 decembrie 2019Notă juridică - Politica de confidențialitate