Procedură : 2019/0817(NLE)
Stadiile documentului în şedinţă
Stadii ale documentului : A9-0049/2019

Texte depuse :

A9-0049/2019

Dezbateri :

PV 16/12/2019 - 16
CRE 16/12/2019 - 16

Voturi :

PV 17/12/2019 - 4.10
CRE 17/12/2019 - 4.11

Texte adoptate :

P9_TA(2019)0093

<Date>{06/12/2019}6.12.2019</Date>
<NoDocSe>A9-0049/2019</NoDocSe>
PDF 501kWORD 132k

<TitreType>RAPORT</TitreType>

<Titre>privind recomandarea Consiliului de numire a unui membru al Comitetului executiv al Băncii Centrale Europene</Titre>

<DocRef>(C9-0149/2019 – 2019/0817(NLE))</DocRef>


<Commission>{ECON}Comisia pentru afaceri economice și monetare</Commission>

Raportoare: <Depute>Irene Tinagli</Depute>

PROPUNERE DE DECIZIE A PARLAMENTULUI EUROPEAN
 ANEXA 1: CURRICULUM VITAE AL LUI Fabio Panetta
 ANEXA 2: RĂSPUNSURILE LUI Fabio Panetta LA CHESTIONAR
 PROCEDURA COMISIEI COMPETENTE

PROPUNERE DE DECIZIE A PARLAMENTULUI EUROPEAN

privind recomandarea Consiliului de numire a unui membru al Comitetului executiv al Băncii Centrale Europene

(C9-0149/2019 – 2019/0817(NLE))

(Procedura de consultare)

Parlamentul European,

 având în vedere recomandarea Consiliului din 10 octombrie 2019 (12451/2019)[1],

 având în vedere articolul 283 alineatul (2) al doilea paragraf din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în temeiul căruia a fost consultat de către Consiliul European (C9-0149/2019),

 având în vedere Rezoluția sa din 14 martie 2019 referitoare la echilibrul de gen în numirile pentru funcții în domeniul economic și monetar la nivelul UE[2],

 având în vedere articolul 130 din Regulamentul său de procedură,

 având în vedere raportul Comisiei pentru afaceri economice și monetare (A9-0049/2019),

A. întrucât, prin scrisoarea din 16 octombrie 2019, Consiliul European s-a consultat cu Parlamentul European cu privire la numirea lui Flavio Panetta ca membru al Comitetului executiv al Băncii Centrale Europene pentru un mandat de opt ani începând de la 1 ianuarie 2020;

B. întrucât Comisia sa pentru afaceri economice și monetare a evaluat calificările candidatului propus, în special în ceea ce privește condițiile prevăzute la articolul 283 alineatul (2) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene și, astfel cum decurge din articolul 130 din tratat, imperativul independenței totale a BCE; întrucât, în cadrul acestei evaluări, comisia a primit din partea candidatului un curriculum vitae, precum și răspunsurile sale la întrebările scrise care i-au fost adresate;

C. întrucât comisia a organizat apoi, la 3 decembrie 2019, o audiere a candidatului care, cu acest prilej, a făcut o declarație introductivă și apoi a răspuns la întrebările adresate de membrii comisiei;

D. întrucât Consiliul guvernatorilor Băncii Centrale Europene este constituit din membrii Comitetului executiv al Băncii Centrale Europene și din cei 19 guvernatori ai băncilor centrale naționale ale statelor membre a căror monedă este euro; întrucât, până acum, toți guvernatorii au fost bărbați;

E. întrucât Parlamentul și-a exprimat în repetate rânduri nemulțumirea față de procedura de numire a membrilor Comitetului executiv al Băncii Centrale Europene și a cerut să se schimbe procedurile în această privință; întrucât Parlamentul a cerut să i se dea, cu promptitudine, o listă scurtă, echilibrată din perspectiva genului, de cel puțin două nume;

F. întrucât, la 17 septembrie 2019, Parlamentul a emis un aviz favorabil față de recomandarea Consiliului de a o numi pe Christine Lagarde în funcția de președintă a Băncii Centrale Europene, prima femeie care ocupă această funcție;

G. întrucât femeile sunt în continuare subreprezentate în Consiliul guvernatorilor Băncii Centrale Europene; întrucât Parlamentul regretă faptul că statele membre nu au luat în serios această solicitare și le cere instituțiilor naționale și ale UE să se străduiască activ să obțină echilibrul de gen la următoarele numiri;

H. întrucât toate instituțiile și organismele naționale și ale UE ar trebui să aplice măsuri concrete pentru a asigura echilibrul de gen;

1. emite un aviz favorabil privind recomandarea Consiliului de a-l numi pe Fabio Panetta ca membru al Comitetului executiv al Băncii Centrale Europene;

2. încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta decizie Consiliului European, Consiliului, precum și guvernelor statelor membre.

 


 

ANEXA 1: CURRICULUM VITAE AL LUI Fabio Panetta

Fabio Panetta

CONTACT

Banca d’Italia

Via Nazionale 91 — 00184, Roma, Italia

e-mail: fabio.panetta@bancaditalia.it

 

 

 

Născut la Roma, la 1 august 1959. Căsătorit, trei copii.

CALIFICĂRI UNIVERSITARE

1996

1984

1982

 

Doctorat în economie și finanțe (London Business School).

Master în economie monetară (London School of Economics).

Licență în economie cum laudae (Universitatea LUISS, Roma).

 

experiență profesională și funcții principale

În prezent

 

 

 

 

 

 

 

 

Funcții anterioare

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Prim-viceguvernator al Băncii Italiei. Îl înlocuiește pe guvernator în cazul absenței sau al incapacității acestuia.

Președinte al Autorității de Supraveghere a Sectorului Asigurărilor din Italia. În această capacitate, este membru al Consiliului general al Comitetului european pentru risc sistemic. 

Este supleantul guvernatorului în cadrul Consiliului de administrație al Băncii Reglementelor Internaționale.

Membru supleant pentru Italia în cadrul Grupului celor șapte țări (G7) și al Grupului celor douăzeci de țări (G20).

Membru al Grupului de lucru 3 al OCDE. 

Membru al Consiliului de administrație al Centrului Internațional de Studii Monetare și Bancare (ICMB) din Geneva și al Institutului Einaudi pentru economie și finanțe (EIEF).

A primit titlul onorific de Înalt Funcționar al Ordinului de Merit al Republicii Italiene.

 

Din 2004 până în 2017, persoană însoțitoare și membru supleant al guvernatorului Băncii Italiei la Consiliul guvernatorilor Băncii Centrale Europene (guvernatorii Antonio Fazio, Mario Draghi, Ignazio Visco).

Din 2014 până în iulie 2019, membru al Consiliului de supraveghere al MUS la Banca Centrală Europeană.

Din 2012 până în mai 2019, membru al Consiliului de administrație și viceguvernator al Băncii Italiei.

Membru al Consiliului de administrație al Băncii Reglementelor Internaționale (2013 și 2015-2018).

Din 2003 până în iunie 2019, membru al Comitetului pentru sistemul financiar mondial al Băncii Reglementelor Internaționale.

Din 2013, membru al Consiliului Autorității de Supraveghere a Sectorului Asigurărilor (Ivass).

 

A devenit membru al Departamentului de cercetare al Băncii Italiei în 1985. A fost promovat cadru de conducere (2000), cadru de conducere principal și șef al Diviziei monetare și financiare (2004), cadru de conducere superior și șef al Departamentului pentru perspective economice și politică monetară (2007), și director general pentru Eurosistem și pentru stabilitatea financiară (2011).

A predat cursul „Concurența și performanța sistemului financiar european” în cadrul programului de master în economie europeană și finanțe internaționale de la Universitatea Tor Vergata din Roma (2004-05).

A predat cursul de doctorat „Teoria și practica piețelor financiare” la Facultatea de Economie, Universitatea Tor Vergata din Roma (1995-96).

Asistent de cercetare în econometrie la Universitatea LUISS din Roma (1982-83).

 

ALTE FUNCȚII

2010-12

2005-11

 

1999-2007

 

2010-11

 

 

2005-06

 

 

2000-01

 

 

 

1999-2002

 

1998-2000

Redactor-șef al Raportului privind stabilitatea financiară a Băncii Italiei.

Membru al Consiliului de administrație al International Journal of Central Banking (Jurnalul internațional al serviciilor bancare centrale).

Redactorul capitolelor privind banii, creditele și finanțele din Raportul anual și buletinul economic al Băncii Italiei.

Președintele Grupului de lucru privind riscul suveran și condițiile de finanțare bancară, din subordinea Comitetului pentru sistemul financiar mondial al Băncii Reglementelor Internaționale.

Președintele Grupului de studiu privind volatilitatea pieței financiare, din subordinea Comitetului pentru sistemul financiar mondial al Băncii Reglementelor Internaționale.

Președintele Grupului de lucru privind eficiența, concurența și fluxurile de credit în contextul sondajului privind procesul de consolidare pentru sectorul bancar și financiar, promovat de miniștrii de finanțe și guvernatorii băncilor centrale din G10.

Reprezentantul Băncii Italiei la Grupul de nivel înalt al experților monetari al OCDE (Paris).

Membru al Grupului de lucru privind piețele de titluri de capital, instituit de guvernatorii băncilor centrale din statele G10.

A ținut seminare pe subiecte economice și financiare la următoarele instituții: Asociația economică americană, Consiliul guvernatorilor Sistemului de Rezerve Federale, Banca Rezervelor Federale din Chicago, Banca Reglementelor Internaționale, De Nederlandsche Bank, Comisia de asigurare a depozitelor federale, Bursa din Milano, Asociația Bancară Italiană, Ministerul Economiei și Finanțelor din Italia, Consob, Institutul Universitar European (Florența), London Business School, London School of Economics, Universitatea Bocconi, Banca Canadei, Universitatea Sapienza, Universitatea Tor Vergata, Centrul de Studii Internaționale, Institutul de Cercetare Socială, Centrul de Cercetare în materie de Politici Economice (CEPR), Monte Titoli S.p.A., Universitatea din Pavia, Banca Angliei, Asociația pentru studii bancare și bursiere, Universitatea LUISS, Universitatea Catolică din Milano, Universitatea din Ancona, Universitatea din Sassari, Universitatea din Verona, Autoritatea de concurență, Asociația Prometeia, Institutul de drept și finanțe din Frankfurt, Banca Centrală a Luxemburgului.

Este membru al Asociației economice italiene, al Asociației americane a finanțelor și al Asociației economice americane. A publicat studii privind sectorul bancar și financiar în numeroase reviste italiene și străine (a se vedea lista anexată).

A revizuit articole de specialitate pentru reviste italiene și străine, inclusiv: American Economic Review, Quarterly Journal of Economics, Journal of Money, Credit and Banking, Review of Economics and Statistics, Journal of Financial Intermediation, Journal of Banking and Finance, Journal of Development Economics, Journal of the European Economic Association (JEEA), Open Economies Review, Journal of Development Economics, International Review of Economic and Finance, Economic Modelling, Economic Notes, Rivista di Politica Economica, Moneta e Credito, și Politica Economica.

PREMII ȘI BURSE

2006

 

1985

 

1983

 

A primit „Premio Giornalistico Internazionale Santa Margherita Ligure per l’Economia, în calitate de cel mai bun autor pe subiecte economice.

A primit bursa „Paolo Andreini” acordată de Banca Italiei pentru efectuarea de studii în străinătate în domeniul economiei.

A primit o bursă din partea Ministerului Educației pentru studii în străinătate în domeniul economiei politice.

PRINCIPALELE PUBLICAȚII

 

PRINCIPALELE ARTICOLE ÎN REVISTE INTERNAȚIONALE

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

CĂRȚI ȘI MONOGRAFII

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

ALTE ARTICOLE și discursuri

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Documente de lucru

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

„Are Mergers Beneficial to Consumers? Evidence from the Market for Bank Deposits” (Sunt fuziunile benefice pentru consumatori? Probe de pe piața depozitelor bancare), cu D. Focarelli, The American Economic Review, vol. 93, nr. 4, septembrie 2003 (publicat și în Banca d’Italia, Temi di Discussione (Documente de lucru) nr. 448, iulie 2002).

„The Interaction between Capital Requirements and Monetary Policy” (Interacțiunea dintre cerințele de capital și politica monetară) (2014), cu Paolo Angelini și Stefano Neri, Journal of Money, Credit and Banking, vol. 46, nr.6, septembrie 2014.

„Do Mergers Improve Information? Evidence From the Loan Market” (Fuziunile îmbunătățesc informațiile? Probe de pe piața împrumuturilor) (cu Fabiano Schivardi și Matthew Shum, The Journal of Money, Credit and Banking, vol. 41, nr. 4, pp. 673-709, 2009 (publicat și ca Document de lucru nr. 4961, CEPR, Londra).

„Why do companies go public? An Empirical Analysis” (De ce se listează companiile la bursă? O analiză empirică), cu M. Pagano și L. Zingales, Journal of Finance, vol. LIII, nr. 1, 1998.

„The Coordination of Micro and Macro-Prudential Policy in Europe” (Coordonarea politicilor micro- și macroprudențiale în Europa) (2015), cu Piergiorgio Alessandri, European Economy, 2015.3.

„Consolidation and Efficiency in the Financial Sector: A Review of the International Evidence” (Consolidarea și eficiența în sectorul financiar: o trecere în revistă a probelor internaționale), cu D. Amel, C. Barnes și C. Salleo, Journal of Banking and Finance, vol. 28, nr. 10, 2004 (publicat și ca Document de lucru 2002-47, Consiliul guvernatorilor Sistemului de Rezerve Federale).

„The Stability of the Relation between the Stock Market and Macroeconomic Forces” (Cât de stabilă este relația dintre piața acțiunilor și forțele macroeconomice)?), Economic Notes, 2002, nr. 3, (publicat și în Banca d’Italia, Temi di Discussione (Documente de lucru) nr. 393, 2003).

„Will A Common European Monetary Policy Have Affecting Effects?” (O politică monetară comună europeană va avea efecte negative?), cu L. Guiso, A. Kashyap și D. Terlizzese, Economic Perspectives , Banca Rezervelor Federale din Chicago, nr. 56, 2000 (publicat, de asemenea, în Banca d’Italia, Temi di discussione (Documente de lucru) nr. 325, 2000).

„Why do Banks Merge?” (De ce fuzionează băncile?), cu D. Focarelli și C. Salleo, Journal of Money, Credit and Banking, vol. 34, nr. 4, noiembrie 2002 (publicat și în Banca d’Italia, Temi di Discussione (Documente de lucru) nr. 361, 1999).

„The Performance of Italian Equity Funds” (Performanța fondurilor de capital italiene), cu Riccardo Cesari, Journal of Banking and Finance, 26, 2002 (publicat și în Banca d’Italia, Temi di Discussione (Documente de lucru) nr. 325, 1998).

„The stock market as a source of capital: some lessons from initial public offerings in Italy” (Piața titlurilor de capital ca sursă de capital; câteva lecții din ofertele publice inițiale din Italia), cu M. Pagano și L. Zingales, European Economic Review, nr. 40, 1996.

 „Les interactions négatives entre banques et états” (Interacțiunile negative între bănci și state), cu Paolo Angelini și Giuseppe Grande, Revue d’économie financière nr. 111, septembrie 2013.

  Supplementary pension schemes in Italy: Features, development and opportunities for workers” (Sistemele de pensii suplimentare în Italia: caracteristici, dezvoltare și oportunități pentru lucrători), cu Riccardo Cesari și Giuseppe Grande, Giornale degli economisti e annali di economia, vol. 67, 1, pp. 21-40, 2008.

 

 

„The impact of sovereign credit risk on bank funding conditions” (Impactul riscului suveran asupra condițiilor de finanțare bancară) (2011), publicat în CGFS Papers nr. 43, Banca Reglementelor Internaționale, Basel (raportul Grupului de lucru privind riscul suveran și condițiile de finanțare bancară al Comitetului pentru sistemul financiar mondial )

 

„Financial Sector Pro-cyclicality: Lessons from the Crisis” (Prociclicitatea sectorului financiar: lecțiile crizei) (2009), coordonator (cu Paolo Angelini), Banca d’Italia, Questioni di Economia e Finanza (Caiete de studii) nr. 44, aprilie.

 

Geneva Reports on the World Economy, No. 9: International Financial Stability, (Rapoartele de la Geneva privind economia mondială, nr. 9: stabilitatea financiară internațională) (2007), (cu Roger Ferguson, Phillip Hartman și Richard Portes), publicat de Centrul Internațional de Studii Monetare și Bancare (ICMB) și CEPR.

Il sistema finanziario e il Mezzogiorno. Squilibri reali e divari finanziari (Sistemul financiar și sudul. Dezechilibre reale și diferențe financiare) (2006), redactor, cu Luigi Cannari, Cacucci Editore, Bari

Il sistema bancario italiano negli anni novanta. Gli effetti di una trasformazione (Sistemul bancar italian în anii 90. Efectele unei transformări) (2004), Il Mulino, Bologna.

La previdenza complementare in Italia: caratteristiche, sviluppo e opportunità per i lavoratori (Asigurările complementare în Italia: caracteristici, evoluție și oportunități pentru lucrători), cu Riccardo Cesari și Giuseppe Grande, Banca d’Italia, Questioni di Economia e Finanza (Caiete de studii) nr. 8, mai 2008.

„The Recent Behaviour of Financial Market Volatility” (Comportamentul recent al volatilității pieței financiare), Banca Reglementelor Internaționale, BIS Economic Papers nr. 29, august 2006 (raport al Grupului de studiu al Comitetului pentru sistemul financiar mondial). 

Le nuove regole sulla liquidità e la politica monetaria (Noile norme privind lichiditățile și politica monetară) (2014), publicat în Liquidità e nuove regole sulle banche: calibrazione e impatti, (Lichiditățile și noile norme privind băncile: calibrare și impact) (Seria ARIME), Franco Angeli, Milano.

 

 

Central banking in The XXI century: never say never (Băncile centrale în secolul XXI: nu spuneți niciodată „niciodată”) (discurs la conferința „Băncile centrale și politica monetară: cum va arăta normalitatea? ), Universitatea Catolică, Milano, aprilie 2016.

21st Century cash: Central banking, Technological innovation and digital currencies (Numerarul în secolul 21: băncile centrale, inovarea tehnologică și monedele digitale) (publicat în Do we need Central Bank Digital Currency? Economics, Technology and Institutions (Avem nevoie de bănci centrale pentru monedele digitale? Economia, tehnologia și instituțiile), Larcier, Lucrările conferinței SUERF , 2018.

Why do banks securitize their assets? Bank-level evidence from over one hundred countries in the pre-crisis period (De ce își securitizează băncile activele? Probe din domeniul bancar din peste o sută de țări, din perioada dinaintea crizei), cu A.F. Pozzolo, Banca d’Italia, Tema di discussione (Documente de lucru) nr. 1183, 2018.

The Distributional Consequences of Monetary Policy, (Efectele distributive ale politicii monetare)A 18-a Conferință anuală de cercetare a DNB „Distributional implications of the crisis and policy responses” (Implicațiile disctributive ale crizei și răspunsurile politice), Amsterdam, 20 noiembrie 2015.

On the special role of macroprudential policy in the euro area, (Rolul special al politicii macroprudențiale în zona euro) în Putting Macroprudential Policy to Work (Exploatarea politicii macroprudențiale), Caietele de studiu ale DNB, vol. 12-7 (2014).

Finanza, rischi e crescita economica (Finanțele, riscurile și creșterea economică)(discurs la Conferința Universității Bocconi “Benchmarking the UK market: A way to create an efficient and effective capital market in Italy?” (Evaluarea comparativă a pieței britanice: un mod de a crea o piață de capital eficientă și eficace în Italia?), Milan, ianuarie 2016.

Prudential policy at times of stagnation: a view from the trenches (Politica prudențială într-o perioadă de stagnare: impresii din tranșee), cu P. Alessandri, Questioni di Economia e Finanza della Banca d’Italia (Caiete de studiu), nr. 300, decembrie 2015.

 „Why banks and supervisors must act now” (De ce băncile și autoritățile de supraveghere trebuie să acționeze acum), cu Mark Carney, Financial Times, 11 iulie 2011.

La transizione verso un sistema finanziario più stabile(Tranziția către un sistem financiar mai stabil), Quaderni dell’Associazione per lo Sviluppo degli Studi di Banca e Borsa, nr. 287, martie 2015.

The European Banking and Capital Markets Unions: Challenges and Risks, (Uniunea bancară europeană și uniunea piețelor de capital), discurs la Conferința internațională a Fundației pentru studii progresive europene și a Fundației Italiano-europene, Roma, 6 februarie 2015.

Crescita economica e finanziamento delle imprese (Creșterea economică și finanțarea întreprinderilor), Revista AIAF online, 2015, nr. 94.

La nuova vigilanza bancaria europea e l’Italia (Noua supraveghere bancară europeană și Italia), discurs la Conferința „Băncile populare din secolul XX în secolul XXI”, Roma, 19 iunie 2014.

Imprese: una finanza diversa è possibile (O finanțare diferită și posibilă pentru întreprinderi), SACE MAG, nr. 2, 2014.

The negative feedback loop between banks and sovereigns(Bucla negativă de feedback dintre bănci și entitățile suverane), cu P. Angelini și G. Grande, Questioni di Economia e Finanza della Banca d’Italia (Caiete de studiu), nr. 213, ianuarie 2014.

Un sistema finanziario per la crescita, (Un sistem financiar pentru creștere), Lucrările conferinței „Il risparmio degli italiani è al sostegno della crescita?” (Economiile italienilor sprijină creșterea?), Societatea Adam Smith, Milano, 27 ianuarie 2014.

Il credito e il finanziamento delle imprese, (Creditul și finanțarea întreprinderilor), discurs la Conferința „Reload Banking. La banca del domani per un nuovo sviluppo dell’Italia” (Reload Banking. Banca de mâine pentru o nouă dezvoltare a Italiei), Federazione delle Banche di Credito Cooperativo Lazio Umbria Sardegna, Roma 21 iunie 2013.

Macroprudential tools: where do we stand?, (Instrumentele macroprudențiale: cum stăm?), discurs la prezentarea Analizei stabilității financiare pe 2013 a Băncii Centrale din Luxemburg, 14 mai 2013.

Banche, Finanza, Crescita (Bănci, finanțe, creștere), Quaderni dell’Associazione per lo Sviluppo degli Studi di Banca e Borsa, nr. 273, martie 2013.

Pro-cyclicality of capital regulation: is it a problem? How to fix it?, (Prociclicitatea reglementării în materie de capital: este o problemă? Cum o putem rezolva?) cu P. Angelini, A. Enria, S. Neri și M. Quagliariello, Questioni di Economia e Finanza della Banca d’Italia (Caiete de studiu), nr. 74, octombrie 2010.

„Domanda e Offerta di Credito in Italia durante la crisi finanziaria” (Cererea și oferta în materie de credit în Italia în timpul crizei financiare), cu Federico Maria Signoretti, Banca d’Italia, Questioni di Economia e Finanza (Caiete de studiu) nr. 63, aprilie 2010.

An assessment of financial sector rescue programmes (O evaluare a programelor de salvare a sectorului financiar), cu T. Faeh, G. Grande, C. Ho, M. King, A. Levy, F. M. Signoretti, M. Taboga și A. Zaghino, Questioni di Economia e Finanza della Banca d’Italia (Caiete de studiu), nr. 47, iulie 2009.

„Evoluzione del sistema bancario e finanziamento dell’economia nel Mezzogiorno” (Evoluția sistemului bancar și finanțarea economiei în sud), Moneta e Credito, vol. LVI, nr. 222, iunie 2003 (publicat și în Banca d’Italia, Temi di Discussione (Documente de lucru) nr. 467, martie 2003).

“La trasformazione del sistema bancario italiano e i suoi effetti sulle imprese e sui risparmiatori” (Transformarea sistemului bancar italian și efectele sale asupra întreprinderilor și a titularilor de conturi de economii), cu D. Focarelli, (lucrare prezentată la conferința “Quarant’anni di Economia a Verona”(40 de ani de economie la Verona)), Banche e Banchieri, nr. 4, 2002.

„Il sistema bancario italiano nell’area dell’euro” (Sistemul bancar italian în zona euro), cu L. Gambacorta și G. Gobbi, Bancaria, vol. 57, nr. 3, 2001.

„Determinanti e conseguenze delle acquisizioni e fusioni bancarie” (Cauze și efecte ale achizițiilor și fuziunilor bancare), cu D. Focarelli și C. Salleo, Banca Impresa Società, nr. 1, 1999.

„La congiuntura creditizia in Italia” (Situația creditelor în Italia) (lucrare prezentată la Colocviul Sadiba 26) Quaderni dell’Associazione per lo Sviluppo degli Studi di Banca e Borsa, nr. 198, martie 2003.

„Le banche e i servizi finanziari alle imprese” (Băncile și serviciile financiare pentru întreprinderi) (lucrare prezentată la Convegno Sadiba 25), Quaderni dell’Associazione per lo Sviluppo degli Studi di Banca e Borsa, nr. 185, martie 2002.

„Is There an Equity Premium Puzzle in Italy? A Look at Asset Returns, Consumption and Financial Structure over the Last Century” (Există un puzzle al primelor de risc în Italia? O analiză a rentabilității activelor, consumului și structurii financiare în ultimul secol), cu Roberto Violi, Banca d’Italia, Temi di Discussione (Documente de lucru) nr. 339, 1999.

„Portafogli gestiti e tassi di rendimento: alcune considerazioni” (Portofolii gestionate și rate de randament), cu Riccardo Cesari, Bancaria, nr. 1, 1998.

„Innovazioni strutturali nel mercato azionario: gli effetti della contrattazione continua” (Inovații structurale pe piața titlurilor de capital: efectele contractării continue), cu C. Impenna și P. Maggio, în Rapporto IRS sul mercato azionario (Raportul IRS privind piața titlurilor de capital), Institutul de Cercetare Socială, Milano (publicat și în Banca d’Italia, Temi di Discussione (Documente de lucru) nr. 248, 1995).

„La volatilità dei corsi dei CCT e i coefficienti patrimoniali del Comitato di Basilea”, cu F. Drudi, il Risparmio, nr. 3, 1994.

„I tassi d'interesse reali: l'esperienza degli ultimi trent'anni (1960-1992)” (Ratele reale ale dobânzii: experiența ultimilor 30 de ani), cu A. Levy, în L'alto prezzo del danaro, P. Ciocca și G. Nardozzi (eds.), Laterza, Bari, 1993 (publicat și în Bancaria, nr. 4, 1994).

Privatizzare: come? Spunti da una ricognizione comparata dei casi inglese e francese (Privatizarea: cum? Note pornind de la un studiu comparat al cazurilor englez și francez), cu S. Chiri, Banca d’Italia, Temi di Discussione (Documente de lucru) nr. 197, 1993.

„Rischio di tasso d'interesse e coefficienti patrimoniali: un'applicazione di modelli multifattoriali” (Riscul de rată a dobânzii și ratele capitalului: aplicarea unor modele multifactoriale), cu F. Drudi, Finanza, Imprese e Mercati, il Mulino, nr. 3, 1992.

„Rischio di tasso d'interesse e coefficienti patrimoniali: un'analisi dei regolamenti SIM” (Riscul de rată a dobânzii și ratele capitalului: o analiză a regulamentelor SIM), cu F. Drudi, Banca d’Italia, Temi di Discussione (Documente de lucru) nr. 180, 1992.

„Il mercato finanziario italiano nel processo di integrazione economica europea” (Piața financiară italiană în procesul de integrare economică europeană), Il Risparmio, nr. 5, septembrie-octombrie 1992.

„Gli effetti della quotazione internazionale: il caso delle azioni italiane a Londra” (Efectele cotării internaționale: cazul acțiunilor italiene la Londra), Finanza, Imprese e Mercati, Il Mulino, nr. 3, decembrie 1991 (publicat și în Banca d’Italia, Temi di Discussione (Documente de lucru) nr. 156, 1991).

„La struttura fattoriale del mercato azionario italiano” (Structura factorială a pieței titlurilor de capital în Italia), în Ricerche applicate e modelli per la politica economica, Banca d'Italia, vol. II, 1991.

„Evoluzione e performance dei fondi comuni mobiliari italiani” (Evoluția și performanța fondurilor mobiliare comune italiene), cu E. Zautzik, Il rischio azionario e la Borsa, redactat de Centro Baffi al Universității Bocconi (publicat și în Banca d’Italia, Temi di Discussione (Documente de lucru) nr. 142, 1990).

„Organizzazione ed efficienza del mercato azionario” (Organizarea și eficiența pieței titlurilor de capital), Economia, società e istituzioni, octombrie 1989.

Evoluzione recente del sistema finanziario italiano: effetti sull'allocazione del risparmio e sulla struttura dell'intermediazione finanziaria (Evoluția recentă a sistemului financiar italian: efecte asupra economisirii și a structurii intermedierii financiare), documentele colocviului „I gruppi plurifunzionali nelle strategie di mercato delle banche e delle assicurazioni” (Grupurile plurifuncționale în strategiile de piață ale băncilor și societăților de asigurare), Trieste, noiembrie 1989.

„Recent Changes in the Organization and Regulation of Capital Markets in Italy” (Schimbări recente ale organizării și reglementării piețelor de capital în Italia), cu C. Caranza și R. Pepe, în Changes in the Organization and Regulation of Capital Markets (Schimbări ale organizării și reglementării piețelor de capital), Banca Reglementelor Internaționale, aprilie 1987.

 

 

„Monetary Policy and Macroprudential Policy” (Politica monetară și politica macroprudențială), cu Paolo Angelini și Stefano Neri, Banca d’Italia, Temi di Discussione (Documente de lucru) nr. 801, martie 2011. Publicat și la Banca Centrală Europeană, Documentul de lucru nr. 1448, iulie 2012.

Why Do Banks Securitize their Assets? (De ce își securitizează băncile activele?) cu Alberto Pozzolo, Mimeo, Banca d’Italia.

The Causes and Consequences of Going Public (Cauzele și consecințele listării la bursă), cu Andrea Generale și Federico Signoretti, mimeo, Banca d’Italia.

How Interest Sensitive is Investment? Very (when the data are well measured) (Cât de sensibile sunt investițiile la ratele dobânzii? Foarte - dacă datele sunt bine măsurate), cu Luigi Guiso, Anil Kashyap și Daniele Terlizzese, mimeo, Banca d’Italia.

 


 

ANEXA 2: RĂSPUNSURILE LUI Fabio Panetta LA CHESTIONAR

Chestionar adresat candidatului la funcția de

membru al Comitetului executiv al Băncii Centrale Europene

(Fabio Panetta)

 

 

A. Experiența personală și profesională

 

1. Vă rugăm să subliniați principalele aspecte ale competențelor dumneavoastră profesionale în chestiuni monetare, financiare și de afaceri și principalele aspecte ale experienței dvs. europene și internaționale

Am lucrat într-o bancă centrală de-a lungul întregii mele cariere. M-am angajat la Banca Italiei în 1985 și am devenit membru al Consiliului de administrație și viceguvernator în 2012. În prezent sunt prim-viceguvernator. Sunt, de asemenea, președintele Autorității de Supraveghere a Sectorului Asigurărilor din Italia (IVASS) și, în această capacitate, membru al Consiliului general al Comitetului european pentru risc sistemic.

În calitate de prim-viceguvernator am responsabilitatea, împreună cu ceilalți membri ai Comitetului executiv al Băncii Italiei, de a gestiona activitatea de zi cu zi a instituției și de a-i defini orientarea strategică în legătură cu o gamă largă de subiecte. Responsabilitățile Băncii Italiei includ, printre altele: contribuția la deciziile privind politica monetară a zonei euro și implementarea lor în Italia; supravegherea atât a băncilor (în cadrul mecanismului unic de supraveghere), cât și a intermediarilor nebancari; supravegherea piețelor italiene ale titlurilor de stat și a infrastructurilor pieței italiene; supravegherea și asigurarea bunei funcționări a sistemului de plăți din Italia și furnizarea de servicii de plată către zona euro (gestionarea TIPS, Target2 și Target2 Securities);[3] adoptarea de politici macroprudențiale. Banca Italiei este, de asemenea, responsabilă de combaterea spălării banilor și a finanțării terorismului.[4]

De-a lungul carierei mele, am dobândit o experiență aprofundată într-o gamă largă de activități ale băncilor centrale și am demonstrat capacități de lider în rezolvarea noilor probleme. M-am alăturat Departamentului de cercetare al Băncii Italiei în 1985; în 2007 am devenit șeful Direcției pentru perspective economice și politică monetară. În 2011 am fost numit director general responsabil de coordonarea activităților băncii legate de Eurosistem și de stabilitatea financiară. În Consiliul de administrație am fost responsabil, de-a lungul timpului, de operațiunile de politică monetară și de supravegherea bancară, printre altele.

Din 2004 particip la reuniunile Consiliului guvernatorilor BCE, în primul rând ca persoană însoțitoare și apoi ca membru supleant. Acest lucru mi-a oferit privilegiul de a trăi avântul primilor ani de existență a politicii monetare unice. Am participat, de asemenea, la procesul de elaborare a politicilor, pe tot parcursul perioadei dificile de criză financiară și de criză a datoriilor suverane. Am contribuit activ la instituirea uniunii bancare (UB), în calitate de membru al Consiliului de supraveghere al mecanismului unic de supraveghere (MUS) de la crearea sa, în 2014, până în iulie 2019.

Participarea la forurile internaționale mi-a permis să observ în mod direct importanța cooperării internaționale. Printre altele, am fost membru al Comitetului pentru Sistemul financiar mondial al Băncii Reglementelor Internaționale (BRI), al Forumului macroprudențial al BCE (ca membru al Consiliului de supraveghere), al Consiliului de administrație al BRI (în prezent sunt unul dintre membrii săi supleanți). Sunt membru supleant din partea Italiei la reuniunile miniștrilor de finanțe și guvernatori ai băncilor centrale din Grupul celor șapte țări (G7) și din Grupul celor douăzeci de țări (G20).

Sunt membru al Consiliului de administrație al Centrului Internațional de Studii Monetare și Bancare (ICMB) de la Geneva.

Pe lângă o experiență îndelungată și diversificată în chestiuni de politică, am un parcurs universitar, cu publicații pe teme monetare și bancare în reviste internaționale.

 

2. Aveți activități comerciale sau participații financiare sau alte angajamente care ar putea intra în conflict cu viitoarele dvs. atribuții și există alți factori relevanți de ordin personal sau de altă natură de care Parlamentul trebuie să țină seama atunci când analizează candidatura dvs.?

 

Nu. În calitate de membru al Consiliului de administrație al Băncii Italiei, respect standarde înalte în ceea ce privește conflictele de interese, confidențialitatea, mandatele externe, politica de acceptare a cadourilor și a altor beneficii, precum și investițiile financiare, în conformitate cu valorile de bază ale Băncii: independența, imparțialitatea, onestitatea și discreția. În calitate de fost membru al Consiliului de supraveghere, am semnat și respect Codul etic, cerințele în materie de transparență și restricțiile în materie de investiții care se aplică organelor de decizie ale BCE. În calitate de președinte al Autorității de Supraveghere a Sectorului Asigurărilor din Italia, respect Codul de conduită și cerințele de transparență ale IVASS.

Nu am nicio afiliere la organizații private. Nu am nicio investiție și nicio implicare în nicio societate financiară sau nefinanciară.

 

3. Care ar fi obiectivele principale pe care le veți avea în vedere pe parcursul mandatului dvs. la Banca Centrală Europeană?

 

Cea mai mare contribuție pe care o poate avea BCE la construirea unei Europe mai puternice, mai reziliente, mai prospere și mai echitabile este urmărirea consecventă a mandatului său de menținere a stabilității prețurilor. Toți membrii Comitetului executiv se ghidează și vor continua să se ghideze după un principiu director esențial, și anume a asigura că BCE își îndeplinește mandatul, în conformitate cu tratatele UE.

Totodată, BCE trebuie să fie în permanență vigilentă cu privire la posibilele consecințe nedorite ale politicilor sale pentru stabilitatea sistemului financiar, în special atunci când sunt utilizate noi instrumente. În aceste condiții, este necesar un nivel ridicat de vigilență pentru a detecta orice astfel de efecte cât de repede posibil; condițiile economice și financiare trebuie să fie monitorizate în permanență, în toate direcțiile, fără excluderi și fără prejudecăți. 

În ceea ce privește funcționarea internă a BCE, cultura organizațională care poate asigura cel mai bine atingerea acestor obiectivelor este o cultură care încurajează adoptarea unei abordări pragmatice, bazate pe date și deschise la toate nivelurile în cadrul instituției. În cazul în care voi fi numit în Comitetul executiv, voi depune eforturi constante pentru a promova în continuare o astfel de cultură.

Astfel cum voi explica mai clar în răspunsurile ulterioare, dacă voi fi numit în Comitetul executiv voi depune, de asemenea, eforturi pentru a dezvolta în continuare o cultură a capacitării și a egalității de șanse, indiferent de gen, naționalitate sau alte diferențe.

 

B. Politica monetară a BCE

 

4. În opinia dvs., care ar trebui să fie politica monetară a BCE în condițiile macroeconomice actuale? Cum apreciați performanțele BCE în ceea ce privește îndeplinirea obiectivului său principal de menținere a stabilității prețurilor?

 

Acțiunile BCE trebuie să se bazeze în continuare pe obiectivul său principal de menținere a stabilității prețurilor în zona euro. În acest sens, datele recente arată că perspectiva inflației pare să nu atingă obiectivul Consiliului guvernatorilor de a avea o rată a inflației sub, dar aproape de 2 %, și, prin urmare, solicită o politică monetară acomodativă: informațiile primite (atât datele concrete, cât și informațiile indicative) sugerează că încetinirea creșterii se dovedește a fi mai îndelungată decât se preconiza în urmă cu doar câteva luni, din cauza stării actuale proaste a comerțului internațional și a incertitudinilor persistente la nivel mondial, care afectează în special industria prelucrătoare și, mai general, încrederea întreprinderilor și disponibilitatea lor de a face investiții. După cum arată experiența constantă din trecut, o încetinire prelungită a activității industriei prelucrătoare tinde să afecteze și alte părți esențiale ale economiei, cum ar fi sectorul serviciilor.

Într-o economie care încetinește, atât inflația actuală, cât și cea preconizată rămân modeste și nu corespund cu obiectivul Consiliului guvernatorilor BCE. Mai important, acest lucru comportă un risc de modificare descendentă a așteptărilor legate de inflație ale gospodăriilor și întreprinderilor, care, dacă nu este combătută, poate face stabilitatea prețurilor mai greu de realizat. Aceasta înseamnă că este necesar un sprijin în materie de politică monetară pentru a se asigura că condițiile de finanțare rămân favorabile, astfel încât să se consolideze investițiile, încrederea, ocuparea forței de muncă și, în acest mod, creșterea salariilor și a prețurilor.

 

Consider că BCE a reușit în mare măsură să își atingă obiectivul principal. Presiunea ascendentă asupra evoluției prețurilor a rămas în permanență limitată. În timpul crizei, zona euro s-a confruntat cu un risc de deflație fără precedent, iar BCE a trebuit să își extindă setul de instrumente dincolo de instrumentele de politică standard. Provocările pe care le implică o astfel de situație au fost rezolvate prin politica monetară a BCE, care a împiedicat materializarea riscurilor deflaționiste și a stopat deteriorarea descendentă a așteptărilor legate de inflație, sprijinind astfel creșterea economică și ocuparea forței de muncă. Analiza economică și experiențele anterioare ale altor state arată că deflația este o boală pernicioasă, greu de eradicat și care poate împinge economia într-o spirală vicioasă a scăderii cererii, a unei activități economice mai scăzute, a unei rate mai ridicate a șomajului și a instabilității financiare, mai ales atunci când economia se caracterizează prin niveluri ridicate ale datoriei.

 

5. Ce părere aveți despre pachetul de stimulente al Consiliului guvernatorilor BCE din 12 septembrie, și despre decizia privind orientarea spre viitor? Cum apreciați modul în care a fost luată această decizie, în special având în vedere faptul că, după luarea ei, unii membri ai Consiliului BCE s-au declarat public împotriva ei? La modul mai general, cum apreciați felul în care au fost luate deciziile de politică monetară în trecut? Considerați că ar trebui luate altfel? Dacă da, cum?

 

Pachetul de măsuri adoptat de Consiliul guvernatorilor BCE în luna septembrie a reprezentat un răspuns proporțional și adecvat la situația macroeconomică pe care am descris-o în răspunsul meu anterior. În conformitate cu mandatul principal al BCE de menținere a stabilității prețurilor, decizia a avut scopul de a contracara riscul ca un nivel constant scăzut al inflației, indus de starea proastă a economiei, să degenereze într-o reducere permanentă a așteptărilor legate de inflație sau chiar într-o reapariție a amenințării deflaționiste. Pachetul de politici adoptat de Consiliul guvernatorilor va oferi sprijinul necesar activității economice și inflației.

Tot din dezbaterea publică, înțeleg că opiniile Consiliului guvernatorilor au fost unanime în ceea ce privește caracterul adecvat al unei poziții acomodative în materie de politică monetară În același timp, au existat opinii diferite cu privire la instrumentele specifice de politică monetară care ar fi mai adecvate pentru a oferi sprijinul necesar perspectivelor de creștere și de inflație. Nu este surprinzător, dat fiind că, în această etapă, incertitudinea cu privire la efectele relative ale fiecărui instrument neuzual este, în mod firesc, mare și larg răspândită. Considerăm că este un semn de dezbatere sinceră și constructivă.

Din experiența mea, deciziile de politică monetară ale Consiliului guvernatorilor sunt luate întotdeauna pe baza unei analize aprofundate a condițiilor economice și financiare interne și mondiale și a avantajelor și dezavantajelor diferitelor opțiuni. Acest lucru permite tuturor membrilor Consiliului să își exprime punctele de vedere și să încerce să ajungă la un consens ori de câte ori este posibil. În cazul unor dezacorduri, sunt disponibile prevederi adecvate pentru a ajunge la o concluzie. În orice organ important de luare a deciziilor este inevitabil - și sănătos, după părerea mea - să existe puncte de vedere diferite. Guvernanța în vigoare asigură că o dezbatere echitabilă este întotdeauna posibilă, dar și că Consiliul guvernatorilor poate întotdeauna ajunge la concluzii operaționale. În ansamblu, analizele empirice indică faptul că măsurile luate de Consiliul guvernatorilor BCE au fost, până acum, eficace în ceea ce privește sprijinirea cererii interne și a inflației.

 

6. Cum apreciați efectele ratelor scăzute ale dobânzii?

 

Elementele de probă de care am cunoștință arată că efectul unor rate ale dobânzii scăzute și chiar negative asupra economiei în ansamblu a fost puternic și pozitiv. Transmiterea ratelor dobânzii scăzute sau chiar negative ale BCE la condițiile de finanțare a întreprinderilor și a gospodăriilor a avut rezultate bune și a fost consolidată și mai mult prin efecte „de semnalizare” prin intermediul așteptărilor privind rata dobânzii.

În același timp, există în continuare riscul ca ratele dobânzii scăzute și negative să aibă efecte secundare, dacă sunt menținute o perioadă lungă de timp. Există temeri că, dincolo de un anumit nivel, politica de rate negative poate să aibă efecte nocive asupra comportamentului de economisire și de consum al gospodăriilor, asupra politicilor de împrumut ale băncilor și a profitabilității intermediarilor financiari. Sistemul pe mai multe niveluri introdus în septembrie de către Consiliul guvernatorilor are drept obiectiv atenuarea acestor probleme (sprijinirea băncilor să facă față costului direct legat de deținerea de lichidități excedentare remunerate negativ în conturile lor de la băncile centrale) pentru a menține mecanismul de transmitere a politicii monetare.

Mediul caracterizat de rate scăzute ale dobânzii sprijină activitatea economică și prin încurajarea asumării de riscuri economice. Cu toate acestea, există preocupări privind faptul că, pe anumite segmente de piață, asumarea mai multor riscuri poate periclita stabilitatea financiară. Este important ca BCE să monitorizeze permanent aceste riscuri. Totuși, în majoritatea cazurilor, astfel de riscuri sunt abordate cel mai bine prin aplicarea altor pârghii de politică, în special atunci când acestea sunt localizate în țări sau pe piețe specifice. Politicile macroprudențiale, care pot fi adaptate circumstanțelor țărilor sau sectoarelor individuale (cum ar fi sectorul imobiliar), sunt cele mai în măsură să abordeze eventualele excese în ceea ce privește dinamica prețurilor activelor.

În contextul actual, măsurile BCE, inclusiv ratele negative, au beneficii mai mari decât eventualele lor efecte secundare. Cu toate acestea, este necesară o monitorizare continuă, pentru a garanta că această declarație rămâne valabilă. În viitor, Consiliul guvernatorilor poate revizui măsurile în vigoare și poate decide cu privire la măsurile de atenuare suplimentare, dacă se constată că beneficiile nete ale unora dintre ele scad.

 

7. La douăzeci de ani de la introducerea monedei euro, credeți că a sosit momentul efectuării unei revizuiri a cadrului de politică monetară a BCE?

 

Știu că președinta Lagarde a indicat deja, atât în răspunsurile sale adresate Parlamentului European, cât și într-un discurs recent, că o revizuire strategică va fi lansată în viitorul apropiat.

Consider că actualul cadru a fost în mare măsură încununat de succes. Totuși, o revizuire este adecvată și necesară din multe puncte de vedere, dat fiind că de la începuturile uniunii economice și monetare mediul macroeconomic s-a schimbat (nu doar în zona euro, ci și la nivel mondial) și că este important să tragem concluzii pornind de la lecțiile învățate în urma crizei financiare. Alte bănci centrale efectuează revizuiri ale politicilor lor la intervale regulate; cea mai recentă revizuire a politicii BCE datează din 2003, așadar este timpul pentru o altă revizuire.

O revizuire aprofundată va contribui la asigurarea faptului că cadrul de politică monetară al BCE îndeplinește în continuare mandatul BCE, astfel cum este prevăzut în Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene. Dacă voi fi numit membru al Comitetului executiv, voi aborda aceste discuții într-un spirit de deschidere, ca și președinta. Aș sugera să se țină seama de reflecțiile recente privind politica monetară și de experiența acestor ani importanți, atât în Europa, cât și în străinătate. Am convingerea că toți membrii Consiliului - cu sprijinul personalului - vor contribui la acest exercițiu într-un mod constructiv, cu devotament și entuziasm, pornind de la experiența lor, așa cum s-a întâmplat întotdeauna în trecut.

 

8. Cum veți asigura o aplicare transparentă a programului de achiziționare de active (APP)? Sunteți de acord că s-ar putea crește transparența în cazul programului de achiziționare de titluri garantate cu active (ABSPP) și în cazul celui de al treilea program de achiziționare de obligațiuni garantate (CBPP3)?

Fiind o instituție publică, BCE are responsabilitatea de a fi cât se poate de transparentă. Transparența, inclusiv a aspectelor legate de punerea în aplicare a politicii monetare, ajută populația să înțeleagă politica monetară a BCE. La rândul său, o mai bună înțelegere din partea populației face ca deciziile în materie de politică să fie mai credibile și mai eficiente și contribuie la responsabilizarea BCE. Acest lucru este valabil în special în perioade excepționale, când măsurile de politică neconvenționale trebuie explicate populației clar și făcând trimitere constantă la mandatul de asigurare a stabilității prețurilor.

În ceea ce privește punerea în aplicare a programului de achiziționare de active (APP), cred că gradul de transparență este deja destul de ridicat. BCE publică pe site-ul său informații detaliate privind achizițiile lunare, participațiile totale și răscumpărările scadente din fiecare subprogram al APP și este transparentă în ceea ce privește principiile pe care se bazează achizițiile. Legat de programul de titluri garantate cu active, de exemplu, BCE comunică, de asemenea, ce tranșe ale unei emisiuni pot fi achiziționate (de rang superior, de tip mezanin sau de capital propriu), ponderea maximă a sumei restante dintr-o tranșă care poate fi cumpărată și ce instrumente pot fi incluse în fondul de active suport.

Acestea fiind spuse, consider totuși că transparența băncilor centrale nu ar trebui să meargă prea departe, deoarece, în unele cazuri, transparența excesivă ar putea submina eficacitatea măsurilor de politică monetară. De exemplu, există motive întemeiate pentru care BCE ar trebui să se abțină de la a publica, pentru anumite programe de achiziții, date exacte privind deținerile de titluri individuale și pentru care nu ar trebui să permită contrapărților sale să dezvăluie valoarea și tipul titlurilor de valoare pe care le-a achiziționat. Aceste informații le-ar putea permite participanților la piață să încerce să anticipeze acțiunile băncii centrale, ceea ce ar putea duce la denaturări potențial grave ale prețurilor anumitor titluri de valoare, la creșterea costurilor pentru Eurosistem și la reducerea eficacității programului. Ar fi binevenite sugestii pentru creșterea transparenței fără aceste efecte secundare negative și, dacă voi fi numit în Comitetul executiv al BCE, mă voi angaja să le examinez cu atenție.

 

9. Ce părere aveți despre riscurile asociate programului de achiziționare de obligațiuni emise de sectorul corporativ (CSPP)? Cum evaluați proporția tot mai mare din prezent a CSPP pe piața primară și totodată cota în scădere a programului de achiziționare de obligațiuni emise de sectorul public pe piața secundară?

 

BCE cumpără obligațiuni corporative în cadrul CSPP pe piața primară și secundară, în conformitate cu criterii de eligibilitate predefinite și cu limite în ceea ce privește cota de emisiuni și emitenți, care țin seama de riscurile asociate anumitor sectoare. Aceste norme sunt completate ex ante prin îndeplinirea cu atenție a obligațiilor de diligență și, după achiziție, printr-un proces de monitorizare constantă în vederea limitării riscurilor. Gestionarea defectuoasă a riscurilor ar putea afecta credibilitatea și reputația băncii centrale.

Eurosistemul își adaptează achizițiile din cadrul CSPP la condițiile pieței, ținând seama de lichiditatea piețelor secundare. Achizițiile țin seama și de tiparele sezoniere ale emisiilor și fac obiectul unor mecanisme de uniformizare. Valoarea de referință folosită pentru achiziții reflectă în mod proporțional toate emisiunile eligibile aflate în curs de derulare. Astfel, capitalizarea bursieră indică ponderea fiecărei jurisdicții de emisiune în cadrul valorii de referință.

CSPP a fost eficient în ceea ce privește îmbunătățirea condițiilor de finanțare a societăților nefinanciare din zona euro. Deși achiziția de obligațiuni corporative implică un nivel de risc relativ mai mare decât alte active deținute în mod tradițional de băncile centrale, CSPP s-a dovedit eficient din perspectiva riscurilor, dacă evaluăm riscurile asumate în raport cu contribuția sa la realizarea obiectivelor politicilor. Alături de achiziționarea de titluri garantate cu active și de obligațiuni garantate, CSPP poate maximiza impactul direct al APP asupra economiei reale.

Având în vedere limitele privind titlurile de obligațiuni suverane și constrângerile aferente în materie de fezabilitate pentru PSPP, o contribuție relativ mai mare a componentei sectorului privat îmbunătățește flexibilitatea globală (și domeniul de aplicare potențial) al APP. De asemenea, contribuie la limitarea dimensiunii eventualelor devieri ale titlurilor PSPP de la grila de repartiție pentru capital (valoarea de referință folosită pentru alocarea achizițiilor PSPP în diferite țări).

În orice caz, achizițiile de obligațiuni de stat pe piața secundară rămân componenta principală a APP.

 

10. În opinia dumneavoastră, cum poate BCE să contribuie la creșterea economică, la tranziția ecologică și la ocuparea integrală a forței de muncă respectând totodată obiectivul său principal de a menține stabilitatea prețurilor? S-ar putea lua, după părerea dumneavoastră, măsuri de politică monetară suplimentare care să potențeze efectele pozitive asupra economiei reale?

 

Tratatul prevede că, fără a aduce atingere obiectivului său principal de menținere a stabilității prețurilor, BCE sprijină și politicile economice generale ale Uniunii Europene pentru ca acestea să-și atingă obiectivele. Printre acestea se numără o creștere economică echilibrată, ocuparea integrală a forței de muncă și protejarea și îmbunătățirea calității mediului.

Experiența ultimilor ani a confirmat că, prin menținerea stabilității prețurilor, BCE contribuie la prosperitatea zonei euro. Riscurile legate de perspectiva inflației nu au fost izolate, ci au fost însoțite de o creștere economică slabă, de un nivel scăzut de ocupare a forței de muncă și de stagnarea salariilor, de creșterea inegalităților și de amenințări la adresa stabilității financiare. Asigurând o politică monetară acomodativă, măsurile BCE sprijină cheltuielile de consum și investițiile societăților, contribuind astfel la creșterea economică și la ocuparea forței de muncă în zona euro ceea ce, la rândul său, îmbunătățește perspectiva privind inflația. Măsurile BCE au contribuit la consolidarea pieței muncii din zona euro, unde au fost create aproximativ 11 milioane de locuri de muncă începând cu jumătatea anului 2013 și care este în continuare rezilientă.

O provocare esențială pentru întreaga planetă este modul în care răspundem schimbărilor climatice, care reprezintă o amenințare pentru creșterea economică și prosperitate și pentru stabilitatea sistemului financiar, dar și modul în care putem contribui la o utilizare mai sustenabilă a resurselor naturale disponibile. Deși băncile centrale nu sunt instituțiile cele mai apropiate de acțiunea politică în materie de mediu, ele pot și trebuie să contribuie la aceasta (a se vedea și răspunsul la întrebarea următoare).

La Banca Italiei, ne îndreptăm în această direcție. Ca președinte al Comitetului pentru investiții, am orientat politica de investiții a fondului nostru de pensii spre integrarea acestor preocupări în alocarea activelor noastre, excluzând societăți ce își desfășoară activitatea în sectoare care nu îndeplinesc criteriile Pactului mondial al ONU și preferând firmele cu cele mai bune rezultate în domeniul mediului, social și al guvernanței. În total, ca urmare a noilor criterii, amprenta de mediu a portofoliului de titluri de capital al Băncii Italiei va scădea în ceea ce privește emisiile totale de gaze cu efect de seră (mai mici cu 23 %, echivalentul a 0,76 milioane tone), consumul de energie (mai scăzut cu 30 %, echivalentul a 7,67 milioane de gigajouli) și consumul de apă (mai mic cu 17 %, echivalentul a 6,95 milioane de metri cubi). Aceste îmbunătățiri ale amprentei portofoliului de titluri de capital sunt echivalente cu anularea consumului anual de energie al unui număr de aproximativ 140 000 de gospodării și a consumului de apă al unui număr de peste 123 000 de gospodării. Și rezultatele privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră sunt semnificative: scăderea este echivalentă cu reducerea la zero a emisiilor anuale ale unui număr de 185 000 de gospodării. În ceea ce privește aspectele financiare, această abordare nu a dus la o rentabilitate mai scăzută sau la riscuri mai mari.

Banca Italiei, la fel ca BCE, participă activ la fluxurile de lucru ale Rețelei pentru un sistem financiar mai favorabil mediului, al cărei obiectiv este să contribuie la o mai mare conștientizare cu privire la riscurile legate de schimbările climatice în cadrul comunității băncilor centrale; de asemenea, participă la grupurile tehnice naționale și internaționale privind aspectele legate de climă.

Băncile centrale ar trebui, de asemenea, să încurajeze intermediarii financiari să integreze riscurile sociale și pe cele legate de climă în procesele lor decizionale, pentru a îmbunătăți stabilirea prețurilor aferente acestor riscuri și pentru a orienta alocarea resurselor financiare acordând o mai mare atenție acestor aspecte.

Legat de măsurile suplimentare de îmbunătățire a economiei reale, deciziile BCE din septembrie au contribuit și contribuie la asigurarea unor condiții financiare favorabile pentru firme și gospodării, sprijinind investițiile, consumul, ocuparea forței de muncă și creșterea salariilor. Este important ca politica monetară să continue să-și facă treaba. Aceste măsuri au contribuit la crearea de locuri de muncă în zona euro (peste 13 milioane de locuri de muncă au fost create în perioada 2013-2019). Analizele empirice realizate de BCE și de băncile centrale naționale arată că efectele nete ale acestor politici au redus inegalitatea în ceea ce privește distribuția veniturilor (întrucât șomajul este principala sursă de disparități). 

 

11. Care sunt, după părerea dumneavoastră, măsurile necesare pentru finanțarea Pactului ecologic european?  Ce credeți despre efectele politicii BCE asupra schimbărilor climatice? Credeți că BCE ar trebui să alinieze achiziționarea de active la obiectivele de dezvoltare durabilă ale ONU și la Acordul de la Paris privind schimbările climatice? Programele de achiziționare de active ale BCE ar trebui să fie aliniate la cadrul taxonomic al UE? Care ar fi rolul BCE în cadrul Rețelei pentru un sistem financiar mai favorabil mediului?

 

Găsirea de soluții pentru consecințele schimbărilor climatice și trecerea la un sistem cu emisii scăzute de dioxid de carbon sunt sarcini esențiale, care necesită un efort colectiv. În acest sens, nu pot decât să salut prioritatea acordată de noua Comisie Europeană unei astfel de chestiuni urgente, care va influența calitatea vieții cetățenilor europeni de azi și de mâine.

Pentru a îndeplini obiectivele convenite în Acordul de la Paris, trebuie să stabilim prețuri corecte pentru riscurile care decurg din activitățile cu emisii mari de dioxid de carbon, pentru a încuraja schimbarea necesară a modelelor de producție și de consum. În acest scop, stabilirea de tarife pentru emisiile de carbon reprezintă un instrument esențial de politică, care nu numai că va modifica prețurile relative, ci va și oferi stimulente pentru creșterea eficienței energetice. Această transformare trebuie pusă în aplicare asigurând o distribuție echitabilă a sarcinii pe care o implică și ținând seama de consecințele sociale ale acestor politici, cu scopul mai larg de a promova obiectivele de dezvoltare durabilă definite de ONU și de a proteja persoanele cele mai vulnerabile.

Este în primul rând responsabilitatea guvernelor să definească măsurile adecvate pentru atingerea acestor obiective. Având în vedere că schimbările climatice sunt o externalitate de natură globală, coordonarea internațională a unor astfel de politici în acest domeniu trebuie să fie binevenită.

Transformarea energetică necesară pentru a reduce emisiile în conformitate cu obiectivele ambițioase ale UE va implica investiții considerabile atât în infrastructura fizică, cât și în capitalul intangibil (inclusiv C-D). Bugetul UE și în special BEI joacă un rol esențial, însă trebuie mobilizate și resurse financiare private. În acest sens, UE își poate intensifica în continuare eforturile și poate avea ca bază acțiunile inițiate deja prin planul de acțiune privind finanțarea sustenabilă.

Președinta BCE a precizat că reflecția cu privire la modul în care BCE poate contribui la găsirea de soluții pentru schimbările climatice va fi una dintre prioritățile mandatului său. Schimbările climatice ar putea pune în pericol creșterea economică și stabilitatea sistemului financiar și, prin urmare, pot influența mediul în care funcționează politica monetară. Prin urmare, este important ca, în cadrul mandatului său, BCE să înțeleagă mai bine canalele prin care riscurile legate de schimbările climatice afectează sistemul economic și financiar, să identifice potențialele șocuri relevante pentru perspectiva inflației pe termen scurt și mediu și posibilele efecte asupra mecanismului de transmisie a politicii monetare și să ia măsuri dacă este nevoie. 

Crearea Rețelei pentru un sistem financiar mai favorabil mediului (NGFS) a reprezentat un important pas înainte în definirea și promovarea celor mai bune practici de către băncile centrale și autoritățile de supraveghere. Principalele bănci centrale, inclusiv BCE și Banca Italiei, contribuie activ la rețea, dând curs recomandărilor de până acum din rapoartele NGFS. BCE poate contribui în mod semnificativ la studierea modurilor în care ar putea fi integrate riscurile de mediu și climatice în activitățile băncilor centrale, analizând, de asemenea, modul în care aceste riscuri pot fi incluse în supravegherea microprudențială și macroprudențială.

În acest sens, Banca Italiei cooperează cu Autoritatea Bancară Europeană la studierea riscurilor pe care le prezintă factorii de sustenabilitate pentru stabilitatea financiară, la elaborarea de metodologii pentru evaluarea acestor riscuri și la identificarea unor răspunsuri prudențiale adecvate.

În ceea ce privește bilanțul BCE, trebuie apreciat faptul că actuala orientare acomodativă a politicii monetare oferă deja condiții de finanțare foarte favorabile pentru ca guvernele să finanțeze tranziția către o economie cu emisii scăzute de dioxid de carbon. În plus, în cadrul APP, BCE a achiziționat un volum considerabil de obligațiuni ecologice, care contribuie la dezvoltarea pieței. Pe măsură ce oportunitățile de investiții sustenabile și produsele financiare sustenabile se generalizează, va crește și ponderea activelor sustenabile (cum ar fi obligațiunile ecologice) în cadrul APP al BCE.

În acest sens, taxonomia UE a activităților sustenabile din punct de vedere ecologic și standardele privind obligațiunile ecologice vor fi esențiale pentru a asigura claritate și transparență pentru investitori și pentru a stimula dezvoltarea finanțării sustenabile.

Ar putea fi util să se analizeze dacă o taxonomie bazată pe riscuri ar putea completa abordarea actuală și ar ajuta mai mult autoritățile publice, inclusiv băncile centrale, în identificarea activelor care sunt cele mai expuse la riscurile fizice și de tranziție. De fapt, în general, astfel de riscuri nu se reflectă în prezent în mod adecvat în prețurile activelor financiare; aplicarea în viitor a noilor norme ale UE privind divulgarea va aduce mai multe informații despre profilurile de sustenabilitate într-un mod și mai armonizat, ceea ce poate contribui la o evaluare mai corectă de către participanții la piață.

 

12. După părerea dvs., BCE ar trebui să cumpere mai multe obligațiuni ale BEI pentru a contribui la finanțarea investițiilor europene, în acord cu obiectivele principale și secundare ale BCE?

 

BCE a achiziționat deja obligațiuni emise de BEI și de alte instituții supranaționale în valoare de peste 230 de miliarde EUR în cadrul programului de achiziționare de obligațiuni emise de sectorul public. Întrucât BEI este o entitate din sectorul public, obligațiunile sale pot fi achiziționate numai pe piața secundară, iar numărul total al participațiilor face obiectul unei limite maxime. În 2016, Consiliul guvernatorilor a mărit această limită pentru obligațiunile supranaționale ale UE de la 33 % la 50 % din volumul lor, adică peste plafonul corespunzător pentru obligațiunile de stat. Achizițiile nete de obligațiuni supranaționale au fost reluate în noiembrie, ca parte a noii serii de achiziții nete în cadrul PSPP.

O caracteristică importantă a BEI este că a fost un pionier în ceea ce privește emisiunea de obligațiuni ecologice în urmă cu peste zece ani și este în continuare foarte implicat pe piața obligațiunilor ecologice. Eurosistemul a achiziționat obligațiuni ecologice ale BEI, pe lângă alte emisiuni ecologice din zona euro, contribuind astfel la finanțarea proiectelor de combatere a schimbărilor climatice.

 

13. Care este părerea dumneavoastră privind punerea în aplicare a asistenței pentru acoperirea nevoii de lichiditate în situații de urgență (ELA)? Ce îmbunătățiri se pot aduce la procesul de luare a deciziilor privind acordarea ELA?

 

Operațiunile de asistență pentru acoperirea nevoii de lichiditate în situații de urgență (ELA) sunt concepute pentru a oferi sprijin băncilor solvabile care se confruntă cu probleme temporare de lichiditate. Conform Statutului SEBC, acordarea ELA este o responsabilitate națională. Prin urmare, decizia de a acorda ELA este la latitudinea băncilor centrale naționale, care suportă costurile și riscurile unor astfel de operațiuni. Principalele condiții prealabile sunt solvabilitatea băncii sau, în cazul în care banca nu respectă cerințele privind fondurile proprii din Regulamentul privind cerințele de capital (CRR), existența unui plan de recapitalizare credibil, alături de disponibilitatea unor garanții reale suficiente acceptabile de către banca centrală națională respectivă.

În ultimii ani, Eurosistemul a făcut progrese importante în ceea ce privește armonizarea cadrelor ELA ale diferitelor bănci centrale naționale, fiind aprobat un cadru ELA cuprinzător și un acord privind ELA, publicat pe site-ul BCE în mai 2017. Pentru a preveni orice posibile interferențe în politica monetară unică, acordul definește atribuirea responsabilităților și procesul de schimb de informații între băncile centrale naționale și BCE. Consiliul guvernatorilor poate fi, de asemenea, implicat în procesul de luare a deciziilor, în funcție de dimensiunea și durata operațiunii.

 

În ultimii ani, am fost implicat personal de mai multe ori în acordarea ELA. Din experiența mea, procedurile actuale s-au dovedit a fi în general eficiente pentru garantarea stabilității financiare și limitarea riscului de contagiune. Chiar și pentru instituțiile semnificative, care se află sub supravegherea directă a mecanismului unic de supraveghere, băncile centrale naționale au putut evalua cu precizie elementele necesare pentru o acțiune fără probleme, eficace și în timp util. Prin urmare, politica monetară unică a Eurosistemului a fost menținută întotdeauna, în conformitate cu dispozițiile tratatului.

 

14. Ce rol credeți că ar trebui să joace BCE în ceea ce privește monedele virtuale? După părerea dumneavoastră, care sunt oportunitățile și riscurile în ceea ce privește activele virtuale? Cum credeți că ar trebui să arate un cadru de reglementare adecvat pentru monedele virtuale (și în special pentru „criptomonedele stabile”)?

 

Cel mai recent val de inovări tehnologice aduce schimbări profunde în ceea ce privește serviciile financiare și natura actorilor care le furnizează. Tehnologia blockchain și activele virtuale fac parte din această revoluție. Acestea promit să ofere o modalitate mai eficientă de transfer al banilor, în special la nivel transfrontalier, însă prezintă riscuri semnificative.

BCE, la fel ca alte bănci centrale, acordă o atenție deosebită acestor evoluții. Mai multe aspecte legate de activele virtuale și de așa-numitele criptomonede stabile necesită o acțiune coordonată a autorităților publice, dincolo de băncile centrale (de exemplu, autoritățile de combatere a spălării banilor, autoritățile fiscale, organismele de standardizare etc.). Cu toate acestea, în măsura în care activele virtuale, în special criptomonedele stabile, urmăresc să faciliteze deținerea și transferul de bani, operațiunile cu acestea intră în domeniul de aplicare al cadrului de supraveghere al Eurosistemului pentru sistemele de plată sau schemele de plată.

Deși nu ține de competența băncilor centrale, ci de cea a guvernelor și parlamentelor să decidă dacă ar trebui permise emisiunea și circulația activelor virtuale, BCE joacă un rol în reglementarea și supravegherea acestora, pentru a evita amenințările la adresa stabilității financiare și pentru a se asigura că sistemele de plăți din zona euro se mențin sigure, eficiente și inovatoare, capabile să răspundă cererii tot mai mari a cetățenilor de disponibilități imediate și interfețe ușor de utilizat.

Având în vedere gradul lor de risc inerent, este posibil ca criptomonedele stabile private să nu fie o soluție adecvată pentru a oferi servicii de plăți de mică valoare sigure, eficiente și inovatoare. De fapt, ele implică o gamă largă de probleme greu de soluționat care au fost identificate de comunitatea internațională a băncilor centrale. De exemplu, recentul Raport privind criptomonedele stabile mondiale al grupului de lucru al Grupului înalților funcționari din sectorul financiar al țărilor G7 („G7 Deputies”), din care am făcut parte, a subliniat că adesea lipsește o guvernanță și un cadru juridic clare cu privire la acestea, astfel că autoritățile de reglementare nu pot identifica în mod clar entitatea responsabilă cu protecția utilizatorilor și a investitorilor. Criptomonedele stabile prezintă riscuri și în ceea ce privește reziliența operațională, securitatea cibernetică, protecția datelor, spălarea de bani și respectarea obligațiilor fiscale.

Principiul general care trebuie aplicat pentru reglementarea activelor virtuale și a criptomonedelor stabile este cel al neutralității tehnologice și al proporționalității, conform criteriului „aceleași activități, aceleași norme”. Autoritățile de reglementare ar trebui să se concentreze pe noi modele de afaceri și pe riscurile pe care le implică noile tehnologii, care nu au fost avute în vedere atunci când au fost introduse reglementările actuale.

Cu toate acestea, sarcina autorităților de reglementare este îngreunată de lipsa de informații legate de proiecte specifice și de faptul că aspectele relevante ale unor astfel de proiecte sunt adesea în fază preliminară și neclare. Acesta este unul dintre motivele pentru care este posibil ca un răspuns normativ să nu fie suficient pentru a limita riscurile în această etapă.

Inițiativele privind criptomonedele stabile care pot avea un impact global pot crea probleme și mai mari, iar impactul global nu este o ipoteză puțin probabilă atunci când criptomonedele stabile sunt sprijinite de giganții din domeniul tehnologiei. Orice mecanism de stabilizare privat, indiferent cât de bine este conceput, va prezenta risc de piață, risc de credit sau risc de lichiditate. Aceste riscuri ar putea submina încrederea și ar declanșa o explozie a cererii de monedă virtuală, în absența unui creditor de ultimă instanță.

După cum arată recentul Raport privind criptomonedele stabile mondiale al grupului de lucru al Grupului înalților funcționari din sectorul financiar al țărilor G7 („G7 Deputies”), din care am făcut parte, canalele de transmisie a politicii monetare ar putea fi, de asemenea, afectate, în măsura în care o criptomonedă stabilă utilizată pe scară largă ar putea face ca consumul și investițiile să fie mai puțin sensibile la modificările ratelor de referință. În țările cu o economie mai slabă, a căror monedă nu face parte din coșul valutar de stabilizare, acest lucru ar putea conduce chiar la o „dolarizare” totală a economiei.

Apariția proiectelor legate de criptomonedele stabile mondiale este, pentru autorități și băncile centrale, un semnal de alarmă căruia nu i se poate răspunde doar printr-o reglementare adecvată, deoarece reglementările s-ar putea dovedi insuficiente pentru a stopa toate riscurile unui proiect de succes. Nu putem și nu trebuie să împiedicăm tehnologiile să ne schimbe sistemul financiar făcându-l mai eficient și mai incluziv, dar trebuie să fim conștienți de consecințele de anvergură ale acestor inovații și să le ghidăm, dacă este necesar intervenind direct în noile ecosisteme pe care le creează, astfel încât stabilitatea financiară și eficacitatea politicii monetare să nu fie puse în pericol.

 

15. Cum evaluați interacțiunile dintre sistemele de plăți și politica monetară? Care ar trebui să fie rolul BCE, în calitate de bancă centrală emitentă, în raport cu casele de compensare care îndeplinesc funcția de contraparte centrală („CPC”)?

Eurosistemul are sarcina de a promova buna funcționare a sistemelor de plăți și de decontare, care sunt necesare pentru a menține stabilitatea piețelor financiare și pentru a permite punerea în aplicare fără probleme a politicii monetare. Atunci când sistemele de plăți nu funcționează corect, iar fondurile nu pot fi transferate în mod ordonat între contrapărți, procesul de formare a prețurilor, atât pe piața de capital, cât și pe piața monetară, ar putea fi grav afectat, iar mecanismul de transmisie a politicii monetare ar putea deveni disfuncțional.

Relevanța sistemului de plăți din perspectiva politicii monetare este deosebit de mare în ceea ce privește tranzacțiile interbancare cu valoare mare. Din acest motiv, Eurosistemul deține și operează sistemul cu decontare pe bază brută în timp real din zona euro, TARGET2. Acest sistem, care decontează tranzacțiile interbancare și comerciale și este utilizat pentru punerea în aplicare a operațiunilor monetare, a sprijinit dezvoltarea unei piețe monetare comune în zona euro, o condiție necesară pentru transmisia omogenă a impulsurilor monetare în toate statele membre.

Importanța bunei funcționări a sistemului de plăți pentru punerea în aplicare a politicii monetare explică și interesul BCE în ceea ce privește reziliența financiară și operațională a contrapărților centrale (CPC). CPC se interpun între intermediarii care negociază atât pe piețele de numerar, cât și piețele repo, iar astfel de activități implică fluxuri mari de lichidități intraday. Acest lucru înseamnă că, în condiții de criză a pieței, deficitul de lichidități sau de titluri de valoare din partea intermediarilor poate fi direcționat de către sau prin CPC, cu potențiale efecte perturbatoare. Într-o astfel de situație, i se poate cere BCE să acorde asistență de urgență privind lichiditățile contrapărților centrale sau băncilor care participă la CPC, acesta fiind un alt motiv pentru care trebuie monitorizate cu atenție posibilele riscuri aferente acestor infrastructuri ale pieței.

Aceste chestiuni au devenit mai relevante în urma crizei financiare, întrucât creșterea compensării centrale a amplificat importanța sistemică a CPC în jurisdicțiile importante. În acest context, viitoarea punere în aplicare a cadrului de reglementare revizuit (EMIR 2) reprezintă o evoluție binevenită, întrucât consolidează supravegherea de către UE a CPC sistemice din țări terțe care compensează volume mari de instrumente exprimate în euro și asigură implicarea băncilor centrale emitente în această supraveghere.

 

16. Care credeți că va fi rolul tranzacțiilor în numerar în raport cu tranzacțiile digitale în viitor?

Numerarul rămâne instrumentul preferat pentru plățile de mică valoare în mai multe țări din UE. Este un activ sigur, disponibil direct pentru cetățeni și cu caracteristici unice, întrucât garantează anonimatul și poate fi utilizat în tranzacțiile offline. Din aceste motive, consider că numerarul va juca un rol important și în viitorul apropiat. Prin urmare, băncile centrale trebuie să asigure în continuare un nivel ridicat de eficiență în ceea ce privește producția și circulația acestui instrument. 

Cu toate acestea, zona euro, ca și alte jurisdicții, se confruntă cu schimbări dramatice la nivelul cererii, dar și al furnizării de servicii de plată, favorizate de inovațiile din ecosistemul digital. În acest mediu nou, tranzacțiile digitale sunt din ce în ce mai folosite și pot deveni, în cele din urmă, mai importante decât numerarul. Adoptarea de noi tehnologii în furnizarea de servicii de plată trebuie încurajată în măsura în care serviciile mai ieftine, mai rapide și mai sigure cresc concurența și incluziunea financiară, consolidând bunăstarea oamenilor.

17. Ce părere aveți despre bancnotele cu valoare nominală ridicată în euro?

Eurosistemul trebuie să garanteze la costuri scăzute disponibilitatea bancnotelor euro de înaltă calitate pentru cetățenii din zona euro. Trebuie să asigure o aprovizionare echilibrată cu bancnote cu valori nominale diferite, ținând seama de faptul că bancnotele cu valoare nominală mică sunt folosite în mare măsură în tranzacțiile cu amănuntul cu valoare redusă.

Bancnotele cu valoare nominală mare sunt utilizate în principal în scopuri complet legitime, cum ar fi achiziționarea de bunuri sau servicii scumpe sau ca rezervă de valoare. Utilizarea ca rezervă de valoare este o caracteristică a monedelor care reprezintă active de rezervă, cum ar fi euro și dolarul. BCE estimează că o parte semnificativă (aproximativ o treime) din stocul de bancnote euro aflate în circulație este deținută de agenți din afara zonei euro; o parte relevantă din aceasta este probabil utilizată ca rezervă de valoare, dar este dificil să se facă o estimare precisă.

În același timp, îngrijorarea că cererea de bancnote cu valoare nominală mare poate fi cauzată și de activități ilegale a determinat Eurosistemul mai întâi să oprească producția de bancnote de 500 EUR (în mai 2016) și apoi să întrerupă emiterea acestora (în ianuarie 2019; pentru Germania și Austria, emiterea s-a oprit în aprilie 2019). Astfel, volumul bancnotelor de 500 EUR aflate în circulație va scădea în timp; toate bancnotele de 500 EUR aflate în circulație își vor păstra valoarea, pot fi recirculate și vor rămâne mijloc legal de plată.

18. Ce părere aveți despre eterogenitatea condițiilor monetare și a accesului la credite în zona euro și despre impactul său asupra politicii monetare unitare a BCE?

 

Măsurile monetare adoptate de BCE în ultimul deceniu au contribuit semnificativ la reducerea eterogenității condițiilor monetare și disponibilității creditelor în țările din zona euro. În timpul crizei financiare și a datoriilor suverane, diferențele considerabile în ceea ce privește costul creditelor și accesul la acestea au pus în pericol politica monetară unică a BCE și funcționarea mecanismului de transmisie. Răspunsul ambițios și fără precedent al BCE și dorința sa de a acționa cu hotărâre, în limitele mandatului său, pentru a menține moneda euro au avut un rol esențial în înlăturarea temerilor legate de destrămarea zonei euro, restabilirea bunei funcționări a piețelor financiare și îmbunătățirea transmisiei impulsurilor monetare în toate țările din zona euro.

De atunci, BCE a continuat să își îndeplinească mandatul și să răspundă la deteriorarea perspectivelor macroeconomice cu măsuri de relaxare substanțiale, inclusiv operațiuni țintite de refinanțare pe termen mai lung. Aceste decizii au reușit să reducă dobânzile la împrumuturi pentru firme și gospodării și să reducă și mai mult fragmentarea pieței monetare și de credit din zona euro. Aceste condiții monetare acomodative și mai omogene au fost esențiale pentru redresarea creditării bancare în ultimii ani și pentru sprijinirea investițiilor și consumului private.

 

19. Mai multe state membre ale UE se pregătesc să adere la zona euro. Cum credeți că s-ar putea evita noi divergențe între statele membre din zona euro în următorii zece ani, având în vedere condițiile economice din statele candidate? Care este scenariul economic preferat pentru extinderea zonei euro?

 

Toate statele membre ale UE, cu excepția Danemarcei și a Regatului Unit, care beneficiază de o clauză de neparticipare, au obligația de a adera la uniunea economică și monetară, adică să adopte într-un final moneda euro. Cu toate acestea, nu există un termen exact pentru a face acest lucru, iar gradul de pregătire și voința fiecărui stat membru vor determina momentul adoptării monedei unice. În funcție de politicile economice, financiare și instituționale ale statelor membre se va stabili cât de pregătite sunt de a adera la zona euro.

Progresele către îndeplinirea criteriilor de la Maastricht și sustenabilitatea convergenței fiecărei țări din afara zonei euro sunt evaluate periodic de BCE și de Comisie în rapoartele lor de convergență.

La 4 noiembrie 2014, a devenit funcțional mecanismul unic de supraveghere (MUS) pentru supravegherea tuturor băncilor din zona euro. Prin urmare, adoptarea monedei euro presupune acum și participarea la MUS. Aceasta nu este o sarcină ușoară și, în consecință, statele membre care se apropie de adoptarea monedei euro ar trebui să coopereze îndeaproape cu supravegherea bancară a BCE. În acest sens ar putea fi necesare angajamente privind reforme specifice.

Obligațiile specifice pentru fiecare țară par cele mai potrivite pentru a garanta o participare fără probleme la mecanismul cursului de schimb și, în final, la moneda unică.

 

20. Care sunt principalele riscuri/oportunități pentru moneda euro?

 

Moneda euro a împlinit recent 20 de ani și un procent record de 76 % dintre cetățenii din zona euro susțin menținerea ei. Pentru o întreagă generație, euro este singura monedă pe care a cunoscut-o. Pentru europeni în general, reprezintă simbolul cel mai palpabil al unității europene. Pe toată perioada crizei, sprijinul pentru moneda unică a rămas ridicat, stând la baza angajamentului politic pentru integritatea zonei euro.

Euro a adus beneficii importante tuturor cetățenilor, în primul rând protejându-le puterea de cumpărare. Inflația anuală medie de la introducerea monedei euro a fost de 1,7 %, un nivel semnificativ mai mic decât mediile anterioare monedei euro, chiar și în statele membre cu performanțe remarcabile în ceea ce privește menținerea stabilității prețurilor. Moneda euro permite valorificarea pe deplin a avantajelor pieței unice. Prin eliminarea riscurilor legate de cursul de schimb și a posibilității de depreciere competitivă între jurisdicțiile sale, euro a redus în mod substanțial costurile tranzacțiilor și a facilitat integrarea comercială, aducând beneficii clienților prin prețuri mai mici și întreprinderilor, inclusiv IMM-urilor, prin lanțuri valorice mai strânse. Moneda euro este larg acceptată în tranzacțiile financiare din întreaga lume. Acest lucru facilitează activitățile de comerț internațional ale firmelor din zona euro. În plus, împreună, țările din zona euro au o influență mai mare în sfera economică și financiară internațională, pe teme cum ar fi reglementarea piețelor financiare internaționale. Unele dintre beneficiile monedei euro au fost simțite și de țările din afara zonei euro a căror rată de schimb este strâns legată de valoarea monedei comune.

Aceste progrese pot fi menținute și consolidate printr-o uniune economică și monetară mai puternică și mai profundă, care să includă atât o piață de capital, cât și o uniune bancară și prin politici economice solide. Convergența economică dintre statele membre și în interiorul acestora este necesară pentru a garanta că beneficiile monedei euro ajung în toată zona euro și la toate nivelurile societății.

Moneda euro se confruntă, cu siguranță, și cu provocări noi și importante, cum ar fi digitalizarea și criptoactivele, securitatea cibernetică și spălarea de bani. În limitele mandatului său, BCE contribuie la căutarea de soluții pentru aceste provocări și la adoptarea schimbărilor și a inovării. De exemplu, BCE joacă un rol activ și de catalizator în construirea unui sistem de plăți mai sigur, mai inovator și mai integrat în zona euro. 

 

21. Care credeți că sunt riscurile și provocările cele mai importante cu care se confruntă BCE?

 

În perspectivă, băncile centrale vor trebui să aleagă un cadru monetar adecvat pentru a face față unui scenariu macroeconomic mondial caracterizat de noi provocări, cum ar fi protecționismul, riscurile geopolitice sau îmbătrânirea societății în economiile avansate, care pot duce la persistența unei creșteri economice scăzute, a unei inflații scăzute și a unei rate scăzute a dobânzii. Este probabil ca și incertitudinea economică să crească în viitor.

Este important să ne reamintim că măsurile neconvenționale aplicate de mai multe bănci centrale în ultimul deceniu sunt un răspuns la scenariul actual, mai degrabă decât cauza acestuia, și că numeroase studii arată că, în lipsa lor, situația ar fi mult mai gravă, în special în ceea ce privește economia reală. Nerecunoașterea provocărilor și lipsa acțiunilor la timp, proporționale și, dacă este necesar, inovatoare pentru a face față unor astfel de provocări pot face ca, în cele din urmă, să fie nevoie de un răspuns și mai puternic mai târziu.

În același timp, așa cum am arătat într-un răspuns anterior, va rămâne esențială monitorizarea constantă a efectelor secundare și a beneficiilor nete ale măsurilor neconvenționale: de exemplu, după un anumit nivel, ratele de referință negative pot avea efecte negative asupra comportamentului de creditare al băncilor și asupra rentabilității intermediarilor financiari (o rentabilitate mai scăzută ar putea afecta politicile de creditare ale băncilor și, prin urmare, transmisia politicii monetare).

Pe unele segmente de piață, asumarea de riscuri excesive de către investitori și intermediari financiari poate pune în pericol stabilitatea financiară, situație care, dacă este cazul, va trebui abordată prompt printr-o folosire mai activă a instrumentelor macroprudențiale.

Având în vedere complexitatea tot mai mare a peisajului financiar și evoluția măsurilor sale de politică, s-ar putea ca BCE să trebuiască să își adapteze comunicarea pentru a explica clar politicile sale publicului larg. Numai atunci când cetățenii - lucrători, titulari de conturi de economii, investitori, pensionari - înțeleg rolul, obiectivele și politicile băncii lor centrale, pot să aibă așteptări realiste în privința acestora și să își planifice viitorul. Acest lucru va contribui la elaborarea mixului mai larg de politici economice preferabil și la viitorul curs economic al zonei euro.

Am menționat deja că BCE va trebui, de asemenea, să se implice într-o dezbatere mai amplă cu privire la modul în care poate contribui cel mai bine la găsirea de soluții pentru provocările legate de schimbările climatice.

Impactul transformării digitale aflate în plină desfășurare asupra sistemului economic și financiar reprezintă o altă provocare. Integrarea noilor tehnologii în furnizarea de servicii financiare (Fintech) trebuie încurajată în măsura în care serviciile mai ieftine, mai rapide și mai sigure cresc concurența, consolidând bunăstarea oamenilor, și îmbunătățesc incluziunea financiară a persoanelor celor mai dezavantajate. Totuși, și accesul mai ușor la servicii mai puțin reglementate implică noi provocări. În timp ce unele dintre acestea, cum ar fi protecția consumatorilor, nu intră sub incidența mandatului BCE, băncile centrale au, fără îndoială, un rol central în facilitarea unei tranziții ușoare către peisajul viitor al plăților.

Băncile centrale adoptă ele însele noile tehnologii. Banca Italiei a început deja, în urmă cu mai mulți ani, folosirea tehnologiilor de învățare automată și a tehnologiilor de lucru cu volume mari de date. Aceste tehnologii sunt utilizate în prezent, printre altele, pentru a îmbunătăți previziunile macroeconomice, pentru a identifica tranzacțiile anormale în scopul combaterii spălării banilor și pentru a calcula indicatorii în timp real ai riscului financiar.

Intrarea marilor actori în sectorul financiar și posibila adoptare a monedelor digitale globale (GDC) implică provocări: în ceea ce privește băncile, respectarea obligațiilor fiscale, protecția consumatorilor și a vieții private, combaterea spălării banilor și a finanțării terorismului, riscul cibernetic. Pot apărea provocări și legate de politica monetară și stabilitatea financiară.

Aceste procese trebuie gestionate printr-o cooperare consolidată între autoritățile publice la nivel mondial. Băncile centrale mobilizează resurse considerabile pentru monitorizarea riscurilor și protejarea stabilității prețurilor și a stabilității financiare. Raportul privind criptomonedele stabile mondiale al grupului de lucru al Grupului înalților funcționari din sectorul financiar al țărilor G7, din care am făcut parte, oferă analize aprofundate și linii directoare pentru acțiuni viitoare.

 

22. Care sunt riscurile legate de Brexit pentru stabilitatea financiară? Cum vedeți rolul BCE în abordarea acestor riscuri?

 

Prelungirea până la 31 ianuarie 2020 a termenului de retragere acordată Regatului Unit de către Consiliul European a mai amânat, dar nu a redus riscul unui Brexit fără acord. Există încă incertitudine politică, iar acest risc poate apărea din nou la sfârșitul actualei prelungiri. Un scenariu în care nu se ajunge la un acord s-ar putea dovedi foarte costisitor și ar putea duce la puseuri semnificative de volatilitate pe piețele financiare.

BCE și autoritățile naționale sunt bine pregătite pentru această situație. BCE și Banca Angliei au ajuns la un acord de swap valutar, care îi va permite fiecărei bănci centrale să ofere lichidități sectorului bancar în moneda celeilalte. Acest lucru ar trebui să contribuie la buna funcționare a piețelor și să prevină repercusiunile asupra gospodăriilor și societăților comerciale. BCE menține, de asemenea, condiții de lichiditate favorabile și o politică monetară deosebit de acomodativă. Ar putea lua măsuri adecvate pentru a proteja stabilitatea financiară în cazul în care condițiile de finanțare și de lichiditate s-ar deteriora în zona euro.

Atât autoritățile publice, cât și sectorul privat s-au pregătit pentru eventualitatea unui Brexit fără acord. La nivelul UE și la nivel național, s-au adoptat măsuri pentru a răspunde, dacă este cazul, posibilelor perturbări, în special în domeniul serviciilor financiare transfrontaliere (de exemplu, compensarea centrală, eligibilitatea instrumentelor MREL, continuitatea contractelor și autorizațiile bancare și financiare).

Așa cum au subliniat în mod repetat BCE și autoritățile naționale, este esențial ca participanții la piață să își continue pregătirile și să ia toate măsurile necesare pentru a răspunde riscurilor legate de Brexit. În special, băncile ar trebui să finalizeze punerea în aplicare a planurilor pentru situații neprevăzute, iar consecințele Brexitului ar trebui avute pe deplin în vedere în planurile de redresare și în abordările legate de soluționarea problemelor.

Ar putea apărea riscuri extreme și în cazul ratificării Acordului de retragere. După ratificare, perioada de tranziție se va derula până la 31 decembrie 2020, fiind posibilă o prelungire de unul sau doi ani. Pe durata tranziției, legislația UE se va aplica în continuare în Regatul Unit, iar UE și Regatul Unit negociază un acord privind relațiile viitoare. La sfârșitul perioadei de tranziție, dacă nu se semnează niciun acord, relațiile bilaterale vor reveni la condițiile implicite stabilite de dreptul internațional, de exemplu GATT (Acordul General pentru Tarife și Comerț) pentru comerțul cu bunuri și GATS (Acordul General privind Comerțul cu Servicii) pentru comerțul cu servicii. În ceea ce privește serviciile financiare, accesul la piață se va baza pe cadrul de echivalență al UE, care are un domeniu de aplicare mult mai restrâns decât pașaportul unic.

 

23. Considerați că actualul cadru de guvernanță economică încurajează politicile fiscale prociclice? Prevede el stimulente adecvate pentru investițiile publice? Ce tip de reforme considerați că ar fi necesare pentru acest cadru? Care este opinia dumneavoastră cu privire la o mai bună armonizare la nivel european în domeniul impozitelor pe profit?

Politica fiscală este un instrument fundamental de stabilizare pentru orice țară și cu atât mai mult pentru țările care au aceeași monedă, deoarece politica monetară este adaptată la condițiile economice ale întregii zone monetare și nu poate face față șocurilor asimetrice. Pentru a menține un spațiu fiscal adecvat, fiecare țară trebuie să urmărească obiective bugetare pe termen mediu care să țină seama de potențialul său de creștere și de nivelul datoriei sale.

Pactul de stabilitate și de creștere actual a condus la rezultate eterogene în această privință. În 2018, deficitele agregate ale UE și ale zonei euro au atins cel mai scăzut nivel începând din 2000, ponderea datoriei totale în PIB corespunzătoare aflându-se pe o traiectorie descendentă. Cu toate acestea, o serie de țări au făcut puține progrese în ceea ce privește reducerea nivelului datoriei publice și al deficitului public, ceea ce duce la o repartizare inegală a marjei de manevră bugetară între statele membre și, în unele cazuri, la o absență totală a acesteia.

Prudența fiscală este în primul rând responsabilitatea statelor membre, însă normele fiscale nu au creat, probabil, suficiente stimulente pentru toate țările în această privință. Consiliul bugetar european și alte părți interesate au subliniat faptul că normele sunt prea complexe și se bazează în mod excesiv pe variabile neobservabile, cum ar fi deviațiile PIB. Îngrijorările se referă, de asemenea, la faptul că PSG nu dispune de norme sau instrumente pentru a dirija orientarea fiscală a zonei euro în ansamblu și la faptul că s-au înregistrat puține progrese în ceea ce privește îmbunătățirea calității finanțelor publice, indiferent de orientarea fiscală.

Ca urmare a acestor preocupări și a faptului că normele nu au asigurat în mod generalizat poziții fiscale solide în perioade economice favorabile, a existat o lipsă de marjă de manevră bugetară, în special în perioada de încetinire a creșterii 2012-2013, ceea ce a dus la o înăsprire a normelor fiscale și la un mix nefavorabil de politici macroeconomice în zona euro. Investițiile publice ca procent din PIB au scăzut, de asemenea, în mod semnificativ din 2009 în UE și în zona euro, cu peste 20 % în termeni agregați, dar nu în fiecare țară.

Aceste deficiențe sugerează că ar putea fi necesară o revizuire a cadrului european de guvernanță bugetară. O opțiune propusă în acest sens este adoptarea unui obiectiv pe termen lung privind datoria și a unui instrument operațional, cum ar fi o regulă privind cheltuielile. Simplificarea este necesară, dar este important să se evite o situație în care o distanță excesivă între obiectivul pe termen lung și instrumentul operațional nu oferă țărilor stimulentele adecvate pentru prudența bugetară. Pe lângă menținerea sub control a creșterii cheltuielilor publice, guvernele ar trebui, de asemenea, să crească calitatea cheltuielilor lor prin creșterea, în pachetele lor de cheltuieli, a ponderii investițiilor menite să stimuleze productivitatea.

Este important de remarcat faptul că o revizuire a normelor poate fi doar o parte a răspunsului la această problemă. Criza a subliniat că existența unor politici fiscale naționale solide ar putea să nu fie întotdeauna suficientă, întrucât șocurile economice profunde și de lungă durată pot depăși spațiul politic național, creând o spirală negativă nedorită a măsurilor de austeritate private și publice. Acest lucru subliniază necesitatea unei capacități bugetare a zonei euro compatibile cu stimulentele și de dimensiuni adecvate pentru a asigura stabilizarea macroeconomică.

Simpla coordonare a politicilor naționale nu poate îndeplini această funcție. Marja de manevră bugetară și condițiile macroeconomice diferă de la o țară la alta, iar prima dintre acestea nu există neapărat acolo unde ar fi cea mai mare nevoie de ea. Politicile naționale reacționează în primul rând la condițiile naționale, mai degrabă decât la evoluțiile din zona euro. Chiar dacă se presupune că politicile naționale ar internaliza nevoile zonei euro, efectele de propagare între țări ar rămâne destul de limitate. Acesta este motivul pentru care este necesară o importantă capacitate fiscală comună, combinată cu norme fiscale eficiente.

Armonizarea mai mare a bazelor de impozitare a societăților ar putea contribui în mod util la funcționarea pieței unice, a uniunii bancare și a uniunii piețelor de capital. Practicile fiscale agresive pot împiedica concurența, comprima veniturile fiscale și pot fi considerate neloiale de către cetățeni. Ele pot submina coeziunea dintre statele membre, care este esențială pentru consolidarea construcției europene.

 

24. Considerați că zona euro are nevoie de un activ sigur european nu doar pentru a ajuta la stabilizarea piețelor financiare și pentru a le permite băncilor să își reducă expunerea la datoria națională, dar și pentru a facilita buna transmitere a politicii monetare? Cum s-ar putea realiza acest lucru?

Activele sigure reprezintă un element-cheie al oricărui sistem financiar și criteriul de referință pentru stabilirea eficientă a prețurilor pentru activele riscante. Din aceste motive, ele sunt esențiale pentru intermedierea bancară.

Activele sigure sunt considerate rare în mediul actual, iar raritatea lor a ajuns să fie considerată ca având un impact asupra piețelor financiare și asupra sectorului bancar, asupra punerii în aplicare a politicii monetare și asupra creșterii economice. Criza financiară a consolidat preferința investitorilor pentru siguranță, reducând efectiv disponibilitatea activelor sigure. În același timp, o serie de factori (de exemplu, noi inițiative de reglementare, evoluțiile demografice în economiile avansate) au sporit cererea de active sigure. Zona euro este un exemplu unic de uniune monetară fără un activ sigur comun.

Introducerea unui activ sigur european ar putea marca un progres decisiv în finalizarea uniunii bancare și a piețelor de capital. De asemenea, aplicarea politicilor monetare neconvenționale ar fi mai ușoară și mai puțin controversată dacă s-ar putea baza pe un activ sigur comun pentru zona euro. Riscul redus de fragmentare a pieței ar face ca transmiterea politicii monetare a BCE să fie mai omogenă la nivelul statelor membre. În fine, un activ sigur care nu este afectat de riscul suveran al fiecărui stat membru ar facilita integrarea financiară transfrontalieră; el ar contribui și la atenuarea influențelor adverse în ambele sensuri  între bănci și datoriile suverane ale acestora, precum și a precipitării către siguranță observate în timpul crizei.

Activele sigure pot lua multe forme. Unele soluții pot avea implicații în afara domeniului financiar, de exemplu dacă pot servi drept instrument operațional pentru crearea unei capacități fiscale comune. Titlurile garantate cu obligațiuni suverane și obligațiunile electronice sunt propuneri discutate în prezent, dar sunt necesare eforturi suplimentare privind modul de concepere a unui eventual activ sigur pentru zona euro.

Dezvoltarea unui activ sigur este o chestiune fundamentală pentru zona euro, însă nu intră în sfera de competență a BCE.

 

25. Ce părere aveți despre dezbaterea actuală cu privire la persistența unor niveluri ridicate ale datoriei publice și private în zona euro? Ce credeți despre posibilitatea evocată de Comisia Europeană de a crea o Trezorerie a zonei euro care să aibă acces la piețele financiare în numele membrilor săi pentru a finanța o parte din nevoile lor regulate de finanțare?

Soluționarea oricăror probleme legate de îndatorarea excesivă este în primul rând responsabilitatea autorităților naționale. În acest sens, este necesar să se ia măsuri de politică decisive, deoarece criza a demonstrat că nivelurile ridicate ale datoriei publice și private pot fi o cauză majoră de vulnerabilitate la modificarea ciclului. În timpul crizei, ele au amplificat tensiunile financiare, au contribuit la adâncirea crizei economice și au sporit provocările cu care s-a confruntat politica monetară. 

În ceea ce privește zona euro, ponderea datoriei private în PIB a scăzut în ultimii cinci ani cu aproximativ 10 puncte procentuale din PIB, până la nivelul actual de aproximativ 137 %. Ponderea datoriei publice în PIB a zonei euro în ansamblu a ajuns la aproximativ 87 % din PIB în 2018, în scădere de la aproape 95 % în 2014. Nivelurile globale ale datoriei sunt relativ bune în raport cu cele ale altor mari regiuni economice.

Însă această imagine globală pozitivă ascunde diferențe semnificative la nivelul fiecărui stat membru, astfel cum au fost identificate de semestrul european și de procedura privind dezechilibrele macroeconomice. Datoria sectorului privat continuă să fie ridicată în unele țări. Nivelurile datoriei publice sunt în continuare ridicate și nu sunt în conformitate cu cerințele cadrului bugetar european în mai multe state membre.

Actualul mediu de rate scăzute ale dobânzii reprezintă o oportunitate de accelerare a reducerii ponderii datoriei publice în PIB prin politici fiscale solide și printr-o structurare a finanțelor publice mai favorabilă creșterii, prin transferarea resurselor către investițiile publice. O datorie publică mai mică ar reduce, de asemenea, denaturările cauzate de presiunea fiscală ridicată și de relansarea investițiilor în capitalul fizic și uman. În plus, punerea în aplicare a unor reforme menite să modernizeze economiile din zona euro poate fi deosebit de utilă pentru a stimula potențialul de creștere economică și pentru a crea, de asemenea, o marjă de manevră bugetară mai mare pentru viitor. 

În sectorul privat, politicile macroprudențiale ar trebui să încurajeze reechilibrarea treptată a poziției datoriilor. În același timp, având în vedere că acest domeniu de elaborare a politicilor este destul de nou, ar trebui să avem în vedere, mai mult decât în alte situații, faptul că nicio soluție nu este evident corectă sau greșită. Prin urmare, ar trebui să analizăm și alte măsuri care pot ajuta actorii privați să își reducă gradul de îndatorare. De exemplu, ar fi important să li se permită părților private să înregistreze progrese în ceea ce privește eliminarea activelor toxice sau să se îmbunătățească eficiența instanțelor în ceea ce privește soluționarea cauzelor aflate pe rol privind creditele neperformante.

Nivelul european poate să ajute pe ambele fronturi. Pe termen scurt, existența unor norme fiscale și economice europene eficiente poate sprijini și stimula o politică internă solidă. În plus, consolidarea pieței unice, inclusiv prin aprofundarea uniunii bancare și a piețelor de capital, rămâne unul dintre cele mai puternice instrumente de stimulare a creșterii și a convergenței. Pe termen scurt, crearea unei Trezorerii pentru zona euro poate contribui și ea la îndeplinirea unora dintre funcțiile europene menționate mai sus. Organismele alese ale Europei vor trebui să decidă dacă, în ce mod și când să avanseze pe calea acestei integrări, însă acest pas este necesar pentru dezvoltarea și prosperitatea zonei euro.

Crearea unei Trezorerii ar sprijini definirea și punerea în aplicare a unei stabilizări macroeconomice a zonei euro. O funcție de stabilizare macroeconomică a zonei euro ar contribui la atenuarea șocurilor mari suferite de țări în mod individual, UEM devenind, astfel, mai rezilientă. Instituirea unui astfel de instrument ar facilita și introducerea unui activ sigur pentru zona euro. Avantajul de a face acest lucru prin intermediul unui instrument fiscal al zonei euro este că nu s-ar confunda titlurile de datorie emise la nivel național și la nivel european.

 

26. Ce părere aveți despre criticile conform cărora cadrul de norme al BCE privind garanțiile nu este suficient de progresiv și se bazează prea mult pe agenții externe de rating?

Cadrul Eurosistemului de evaluare a creditului pentru eligibilitatea garanțiilor le permite băncilor să mobilizeze o gamă largă de active pe baza unui cadru unificat de gestionare a riscurilor. Un astfel de cadru are ca scop protejarea bilanțului BCE, asigurând în același timp o disponibilitate amplă și diversificată a activelor eligibile pentru băncile din zona euro.

Marjele de ajustare sunt calibrate astfel încât să asigure un tratament egal al activelor la nivelul diferitelor segmente de piață și categorii de risc de credit, permițând astfel o evaluare granulară a activelor. Băncile utilizează pe scară largă garanțiile cu BCE; suma totală furnizată în prezent este de aproximativ 1,5 mii de miliarde EUR, adică mai mult decât dublul creditului total acordat de Eurosistem. Acest lucru oferă dovezi cu privire la prudența și eficacitatea cadrului și disponibilitatea ridicată a garanțiilor, ambele contribuind la o punere în aplicare fără probleme a politicii monetare.

Pe lângă ratingurile externe, celelalte surse de calitate a creditului valabile sunt sistemele interne de evaluare a creditului de către băncile centrale naționale și sistemele interne de rating ale contrapărților. De exemplu, Banca Italiei și-a instituit propriul sistem intern de evaluare a creditului pentru a evalua riscul de credit al împrumuturilor utilizate drept garanție în operațiunile de politică monetară din Eurosistem. Acest lucru vizează limitarea riscului financiar pentru Eurosistem, permițându-le în același timp contrapărților care nu au acces la sisteme de evaluare alternative să depună o cantitate mai mare de garanții.

Pentru a asigura coerența cu cerințele ridicate ale Eurosistemului privind calitatea creditului și comparabilitatea între diferitele surse de evaluare a creditului, fiecare sistem de evaluare a creditului, fie extern, fie intern Eurosistemului, face obiectul unui proces anual de monitorizare a performanței.

Rolul sistemelor de evaluare a creditului alternative agențiilor de rating de credit poate fi apreciat pe deplin dacă se are în vedere că acestea sunt deosebit de relevante pentru garantarea creditelor care, sub rezerva unor marje de ajustare calibrate corespunzător, reprezintă aproximativ un sfert din valoarea garanției mobilizate.

Această abordare este conformă cu recomandările Consiliului pentru Stabilitate Financiară privind reducerea dependenței automate de agențiile de rating de credit. În realitate, faptul de a se baza pe surse multiple permite să se stabilească în mod flexibil și independent dacă un instrument financiar ar trebui să fie eligibil în operațiuni de refinanțare. Cu toate acestea, Eurosistemul își rezervă dreptul de a aplica măsuri de control al riscurilor, cum ar fi marje de ajustare suplimentare pentru orice instrumente financiare individuale sau restricții specifice pentru orice sistem de evaluare a creditului. În plus, pentru a asigura fiabilitatea informațiilor utilizate, Eurosistemul supune sursele de evaluare a creditului acceptate unui proces periodic de revizuire.

În timp, acest proces a consolidat și mai mult soliditatea și transparența tuturor surselor de credit valabile, pentru a-i permite BCE să-și  desfășoare în bune condiții politica monetară și să asigure protecția bilanțului său.

 

27. Cum apreciați recenta evoluție a cursului de schimb EUR/USD? În ce măsură ar trebui ca considerentele comerciale să joace un rol în derularea politicii monetare?

 

Fluctuațiile cursurilor de schimb au un impact asupra prețurilor bunurilor și serviciilor importate și asupra cererii agregate și, prin urmare, pot afecta activitatea internă și inflația. Din acest motiv, BCE ar trebui să monitorizeze și monitorizează îndeaproape evoluția cursului de schimb. Cu toate acestea, în conformitate cu consensul internațional, BCE nu ar trebui să-și stabilească și nu își stabilește un obiectiv privind rata de schimb. Pentru a asigura o concurență loială și pentru a promova comerțul internațional, valoarea externă a monedei euro ar trebui determinată de piață pe baza principiilor economice fundamentale. Orice încercare de a interveni asupra unui astfel de mecanism ar risca să genereze războaie valutare costisitoare și, în cele din urmă, ar fi sortită eșecului.

 

28. Cum apreciați realizările grupului G20? Care este opinia dvs. cu privire la actualul nivel de coordonare între principalele bănci centrale?

G20 a jucat un rol-cheie în promovarea unei reacții politice economice comune la criza financiară mondială în 2008 și 2009. Acesta a constituit, de asemenea, baza pentru agenda ambițioasă de reforme a sistemului financiar internațional, iar Consiliul pentru Stabilitate Financiară monitorizează progresele înregistrate și face recomandări în colaborare cu alte organisme de standardizare.

Pe măsură ce urgența generată de criză a dispărut, hotărârea politică de a lucra în strânsă colaborare cu privire la problemele comune pare să fi scăzut. Unele țări au manifestat un scepticism din ce în ce mai mare față de multilateralism și un sistem bazat pe norme, în vreme ce anumite inițiative și instituții multilaterale au suferit grave lovituri. Permiteți-mi să ilustrez acest lucru cu două exemple semnificative: retragerea SUA din Acordul de la Paris privind schimbările climatice și paralizarea probabilă a Organului de apel al OMC de la 11 decembrie.

Nu este, prin urmare, surprinzător faptul că riscurile majore de scădere a perspectivelor economice la nivel mondial și la nivelul zonei euro provin, în prezent, din factori externi, cum ar fi tensiunile comerciale și geopolitice, care afectează în mod negativ creșterea economică și investițiile, ambele reducând în mod direct cererea și în mod indirect încrederea și sporind gradul de incertitudine.

În consecință, acum mai mult ca niciodată, instituțiile și forurile multilaterale sunt esențiale pentru a asigura un dialog deschis și pentru a contribui la menținerea stabilității economice și financiare la nivel mondial. Este nevoie de o strânsă cooperare internațională pentru a aborda punctele slabe, pentru a dezvolta rețelele de siguranță mondiale, pentru a reduce incertitudinile geopolitice și pentru a pregăti economiile noastre pentru provocările și schimbările structurale provocate de tranziția demografică, digitalizare și inteligența artificială. În acest context, G20 este, astăzi, la fel de relevant ca și înainte. G20, împreună cu alte foruri, cum ar fi G7 și instituții precum Fondul Monetar Internațional și Banca Reglementelor Internaționale, promovează, de asemenea, interacțiunile dintre autoritățile monetare și financiare, permițându-le să facă, în mod deschis, schimb de opinii cu privire la modul de abordare a provocărilor comune cu care se confruntă.

 

29. Ar trebui BCE să ia măsuri concrete ca să întărească poziția internațională a monedei euro? Dacă da, care sunt măsurile pe care le propuneți?

 

Euro este deja utilizat pe scară largă pe piețele internaționale. În plus față de dimensiunea economiei din zona euro, acest lucru reflectă probabil o percepție a participanților la piață cum că moneda euro este susținută de un cadru politic solid și credibil și de piețe financiare funcționale. BCE contribuie deja la acest lucru prin politica sa monetară orientată spre stabilitate și prin participarea sa la dezvoltarea unor piețe financiare stabile, aprofundate și eficiente în zona euro. Aceste politici fac parte din mandatul BCE, dar au avantajul suplimentar de a sprijini rolul internațional al monedei euro. BCE monitorizează periodic rolul internațional al monedei euro, publicând anual un raport pe această temă.

Cercetările recente realizate în cadrul BCE sugerează că economia zonei euro ar putea avea de câștigat de pe urma unui rol mai proeminent pe plan internațional al monedei sale. Un rol internațional mai important al monedei euro ar facilita, de exemplu, aplicarea politicii monetare prin reducerea repercusiunilor ratei de schimb asupra inflației și prin consolidarea transmiterii impulsurilor politicii monetare. El poate contribui și la reducerea costurilor de finanțare a datoriei suverane. În plus, zona euro și economia mondială în general ar beneficia de pe urma unui sistem monetar internațional mai echilibrat, astfel cum ar putea fi el creat ca urmare a unui rol internațional mai important al monedei euro.

În orice caz, un rol internațional mai mare nu poate fi decât o consecință a evoluțiilor pieței, determinate de cererea investitorilor. Politicile pot contribui la crearea unor condiții favorabile în acest sens. O uniune economică și monetară mai completă, care să includă piețe de capital diversificate și aprofundate și o uniune bancară completă, susținută de politici economice solide în statele membre din zona euro, ar spori reziliența economiei zonei euro și, astfel, ar face ca moneda euro să fie mai atractivă pentru investitorii internaționali.

 

30. Care considerați că sunt principalele provocări și oportunități pentru activitatea de comunicare a băncilor centrale în perioada următoare?

 

Adoptarea unei strategii de comunicare transparente este un ingredient esențial al unei bănci centrale moderne. În primul rând, ca o contrapondere necesară la independența lor,  băncile centrale trebuie, în societățile democratice, să fie trase la răspundere pe deplin de către organismele alese; în zona euro, de către Parlamentul European. Comunicarea clară și transparentă joacă un rol, de asemenea, în îmbunătățirea eficacității măsurilor de politică în sine, în măsura în care contribuie la orientarea așteptărilor și a comportamentelor piețelor.

Acest lucru este cu atât mai adevărat în situații excepționale, atunci când se recurge la măsuri fără precedent și complexe: motivele care stau la baza adoptării acestor instrumente, posibilele lor efecte secundare și beneficiile pe care le aduc în ceea ce privește economia reală și stabilitatea prețurilor trebuie explicate cu atenție. De asemenea, atunci când rata dobânzii de politică monetară se află la limita inferioară efectivă sau aproape de aceasta, iar orientarea monetară rezultă din punerea în aplicare combinată a mai multor instrumente – așa cum se întâmplă în prezent –importanța de a arăta calea de urmat este și mai mare. În aceste situații, comunicarea devine ea însăși un instrument de politică monetară.

BCE a fost un pionier în ceea ce privește adoptarea, încă de la început, a unui cadru de comunicare transparent; de-a lungul anilor, acest cadru a fost îmbunătățit în mod constant pentru a se adapta unui mediu în continuă schimbare.

Așa cum am menționat deja în răspunsurile anterioare, BCE interacționează cu Parlamentul European în diverse moduri, inclusiv în cadrul audierilor trimestriale ale președintelui BCE în Comisia ECON.

În ceea ce privește comunicarea cu participanții la piață și cu publicul în general, deciziile de politică monetară sunt prezentate și discutate (i) de către președintele și vicepreședintele BCE în cadrul conferințelor de presă organizate în mod regulat, o dată la șase săptămâni; (ii) în publicațiile BCE (de exemplu, în Buletinul economic); (iii) în discursurile membrilor Comitetului executiv. În plus, în urmă cu câțiva ani, BCE a început să publice rapoarte detaliate ale reuniunilor sale de politică monetară, care oferă informații complete cu privire la discuțiile din cadrul Consiliului guvernatorilor și la analiza care stă la baza deciziilor sale. În ultimii ani, băncile centrale, inclusiv BCE și băncile centrale naționale din zona euro, și-au intensificat eforturile pentru a ajunge în mod direct la un public din ce în ce mai numeros, depunând eforturi pentru a-și explica acțiunile într-un mod mai simplu, utilizând noi canale de comunicare și o limbă mai ușor accesibilă, cu scopul final de a demonstra în ce fel acțiunea din domeniul politicii monetare își lasă amprenta asupra vieții de zi cu zi a cetățenilor.

Banca Italiei a participat la acest efort. De la începutul crizei, am consolidat interacțiunea noastră cu Parlamentul și responsabilitatea pe care o avem față de acesta; din 2014, Consiliul de administrație a participat la 38 de audieri. În plus, pentru a îmbunătăți comunicarea noastră cu publicul, am participat la un program amplu cu scopul de a intra în contact cu toate sectoarele societății. Am participat personal la reuniuni cu persoane din diferite orașe italiene pentru a explica politicile noastre și cele ale Eurosistemului. Acest lucru a contribuit la o mai bună înțelegere a acestor politici de către cetățeni și la creșterea încrederii lor față de ele.

De asemenea, am participat la programe de televiziune din Italia pentru a explica publicului, într-un limbaj simplu, caracteristicile și, mai ales, riscurile implicite ale criptomonedelor, în special ale monedei bitcoin.

 

31. Cum apreciați efectele de contagiune ale politicii monetare, mai ales ale celei derulate de SUA, pentru derularea politicii monetare în zona euro?

 

Având în vedere integrarea economică și financiară în creștere a economiei mondiale, efectele de contagiune de la alte regiuni economice importante trebuie luate în considerare în definirea și punerea în aplicare a politicilor interne. Acest lucru este valabil în special pentru deciziile de politică monetară ale SUA, care afectează piețele financiare și de schimb valutar din SUA și din lume.

În analizele sale, BCE ține seama în mod regulat de aceste efecte de contagiune. Evoluțiile din alte economii sunt monitorizate, impactul intern al măsurilor lor de politică este analizat, iar implicațiile asupra perspectivelor de stabilitate a prețurilor în zona euro sunt luate în considerare la elaborarea politicii monetare din zona euro. Toate reuniunile de politică monetară ale Consiliului guvernatorilor includ o prezentare și o discuție cuprinzătoare a acestor analize.

Cu toate acestea, astfel cum am menționat în răspunsul la întrebarea nr. 27, aceasta nu înseamnă în niciun caz că BCE ar trebui să își stabilească un obiectiv privind rata de schimb. Obiectivul politicii monetare a BCE trebuie să rămână exclusiv intern.

 

C. Stabilitatea și supravegherea financiară

 

32. Ce părere aveți despre necesitatea de a separa în mod strict politica monetară de supravegherea bancară și care sunt, în opinia dumneavoastră, reformele care ar accentua și ar favoriza o astfel de separare?

Consider că există motive întemeiate pentru a atribui BCE responsabilitatea supravegherii bancare, cum ar fi sinergiile dintre rolul băncilor centrale în supravegherea macroprudențială (care vizează menținerea stabilității sistemului financiar în ansamblu său) și supravegherea microprudențială a băncilor individuale. Altele au un caracter mai instituțional, cum ar fi necesitatea de a institui un sistem european de supraveghere în cadrul tratatelor existente. O astfel de structură a permis, de asemenea, MUS să devină imediat operațional prin utilizarea infrastructurii (de exemplu, tehnologia și organizarea administrativă) care au fost create în timp de BCE și de băncile centrale naționale.

Cu toate acestea, există și riscuri: riscurile reputaționale în cazul în care deficiențele în materie de supraveghere afectează negativ reputația băncii centrale și, prin urmare, credibilitatea politicii monetare, sau conflictele de interese potențiale dintre politica monetară și deciziile în materie de supraveghere.

Pe baza experienței mele legate de participarea la reuniunile Consiliului de supraveghere al MUS și ale Consiliului guvernatorilor BCE, consider că arhitectura actuală a MUS – în special „principiul separării” – asigură un bun echilibru și oferă garanții adecvate pentru reducerea la minimum a acestor riscuri. Mă refer, de exemplu, la normele de procedură și la garanțiile procedurale, cum ar fi separarea funcțională a forței de muncă, cadrul „necesității de a cunoaște” pentru împărtășirea informațiilor, precum și procesele decizionale care sunt diferențiate, se desfășoară în momente diferite și trebuie să fie motivate în mod riguros. Cadrul „fără obiecții” este, de asemenea, esențial.

Parlamentul European monitorizează funcționarea MUS, iar Comisia revizuiește, o dată la trei ani, funcționarea Regulamentului privind MUS, inclusiv aplicarea principiului separării. Aș păstra mintea deschisă la evaluarea necesității de a schimba dispozițiile actuale. Până în prezent, principiul separării pare să fi funcționat bine, însă, pe măsură ce sectorul financiar și construcția europeană evoluează, o structură diferită ar putea aborda mai bine obiectivele separate, dar intercorelate, privind stabilitatea prețurilor, stabilitatea financiară și siguranța și soliditatea sistemului bancar. 

 

33. Care este opinia dumneavoastră cu privire la structura instituțională actuală a CERS în cadrul BCE în raport cu realizările sale concrete în domeniul supravegherii macroprudențiale?  

CERS a fost o componentă importantă a reacției europene la criza financiară. În ultimii ani, instituția și-a demonstrat utilitatea în ceea ce privește monitorizarea cuprinzătoare a riscurilor la adresa stabilității financiare în UE. Avertismentele și recomandările emise de CERS au stimulat elaborarea și punerea în aplicare a cadrelor de politică macroprudențială în UE. De exemplu, detectarea în timp util de către CERS a riscurilor imobiliare emergente a permis luarea unor măsuri specifice de către autoritățile naționale macroprudențiale.

Succesul CERS se bazează pe capacitatea sa de a analiza în timp util informații foarte detaliate privind situația economiei și a sectorului financiar europene. BCE aduce o contribuție esențială în calitate de instituție de sprijin, permițând CERS să beneficieze de expertiza sa, de infrastructura sa tehnologică și administrativă și de personalul său înalt calificat. În măsura în care sectorul financiar evoluează rapid de la o orientare centrată pe bănci către un ecosistem mai diversificat, misiunea transsectorială a CERS va deveni mai importantă. Într-un astfel de context, va fi necesară o bază mai largă de expertiză în cadrul Sistemului european de supraveghere financiară.

Dintr-o perspectivă instituțională, legiuitorii UE au oferit o structură clară de guvernanță care permite CERS să beneficieze de expertiza BCE, asigurând, în același timp, separarea  și independența adecvată a procedurilor decizionale și a organismelor CERS (președintele BCE prezidează Consiliul general în interesul instituției, reprezentantul BCE este vicepreședinte).

 

34. Ce facem cu volumul mare de credite neperformante, precum și cu riscurile aferente fluxului de credite neperformante? Cum vedeți problema creditelor neperformante în bilanțurile instituțiilor de credit de dimensiuni medii și mici? Cum vedeți rolul BCE/MUS în abordarea acestei probleme?

BCE a preluat supravegherea bancară europeană într-un moment critic. Criza datoriilor suverane se încheiase, dar, ca de obicei, efectele sale s-au concretizat cu întârziere. În 2015, nivelul creditelor neperformante a atins, în valoare brută contabilă, aproape o mie de miliarde EUR pentru instituțiile semnificative (IS). De atunci, această sumă s-a redus, în esență, la jumătate (560 miliarde EUR). Rata brută a creditelor neperformante a scăzut de la 8 % la mai puțin de 4 % în aceeași perioadă, sub pragul de 5 % definit de ABE.

Activitatea BCE, care a considerat problema creditelor neperformante o prioritate încă de la început, a jucat un rol esențial în realizarea acestei îmbunătățiri. Au fost stabilite așteptări calitative și cantitative clare cu privire la modul în care băncile ar trebui să gestioneze creditele neperformante. În plus, Parlamentul European a aprobat recent un regulament privind „calendarul de provizionare” (așa-numitul mecanism de sprijin al pilonului 1 în cadrul CRR revizuit pentru a asigura niveluri adecvate de provizionare pentru creditele neperformante noi), care este, probabil, cel mai exigent din lume. Aceste politici au fost luate în considerare de către bănci: creditele neperformante au fost vândute, au fost înființate sau îmbunătățite unitățile de restructurare, s-au înregistrat creșteri ale ratelor de recuperare. Statisticile pe care le-am citat anterior reprezintă un bun indicator sintetic al progreselor înregistrate.

Rata creditelor neperformante se situează în continuare peste nivelurile din perioada anterioară crizei, iar în unele țări există în continuare zone vulnerabile. Prin urmare, este important să se depună în continuare eforturi pentru a reduce și mai mult nivelul creditelor neperformante. Cu toate acestea, astfel cum am menționat în trecut, consider că creditele neperformante ar trebui reduse „cât mai rapid posibil, dar nu mai rapid de atât”. Depășirea limitei de viteză ar putea implica riscuri pentru bănci, care ar fi obligate să vândă la prețuri extrem de mici credite neperformante pe piețele secundare pentru astfel de instrumente care, într-o serie de țări, sunt în continuare nelichide, opace și oligopoliste.

Reducerea creditelor neperformante trebuie să facă parte dintr-un efort mai amplu al autorităților de supraveghere de a reduce toate riscurile bancare, inclusiv cele legate de spălarea banilor, riscurile operaționale, riscurile de piață, riscurile cibernetice; aceste riscuri sunt luate în considerare în cadrul exercițiului anual de evaluare a riscurilor al băncilor supravegheate de MUS (așa-numitul SREP).

Dar, în opinia mea, principala problemă a sectorului bancar european este rentabilitatea scăzută, care nu poate fi remediată doar prin politici de reducere a riscurilor.

În ceea ce privește fluxul de credite neperformante, ABE a emis recent orientări privind acordarea de credite care ar trebui să contribuie la îmbunătățirea calității noilor credite și, prin urmare, la reducerea fluxului de noi credite neperformante în viitor. Prin urmare, răspunsul meu la prima întrebare este că am abordat într-o măsură semnificativă problemele legate de creditele neperformante.

Aș susține că același lucru este valabil și pentru instituțiile mai puțin semnificative. Deși aceste bănci nu sunt supravegheate în mod direct de către BCE, ele fac obiectul orientărilor ABE privind creditele neperformante (care au fost elaborate pe baza orientărilor BCE privind creditele neperformante pentru IS și reflectă aceste orientări îndeaproape) și a mecanismului privind „calendarul de provizionare”. Așa cum am precizat, avem acum politici în materie de credite neperformante pentru toate băncile, inclusiv pentru instituțiile mai puțin semnificative. Rezultatele activității desfășurate sunt, în mod clar, vizibile și ar trebui să continuăm în această direcție până la rezolvarea problemei.

În concluzie, permiteți-mi să menționez că necesitatea de a consolida sistemul bancar și de a reduce creditele neperformante a fost deosebit de pronunțată în Italia după criza financiară și recesiunea în W care a afectat economia italiană. Banca Italiei a jucat un rol esențial în cadrul MUS, încurajând băncile să reducă creditele neperformante la o viteză mare, dar sustenabilă, și să își consolideze poziția de capital. Italia este țara în care îmbunătățirile la nivelul bilanțurile băncilor au fost printre cele mai remarcabile: în pofida redresării economice moderate înregistrate în ultimii ani, fluxul anual de noi credite neperformante este în prezent mai scăzut decât înainte de criza financiară (aproximativ 1 %). Stocul de credite neperformante nete (adică de credite neperformante fără provizioane) a scăzut, de asemenea, considerabil; în prezent, aceasta se ridică la 4,0 % din totalul împrumuturilor, cu mult sub jumătate din cifra maximă din 2015.

 

35. Cum evaluați nivelul ridicat de active de nivelul 2 și nivelul 3 în bilanțul multor bănci? Se ține cont în mod corespunzător de aceste active în actualul cadru de supraveghere?

În jargonul contabil, instrumentele de nivel 3 reprezintă o categorie atât de active financiare, cât și de datorii financiare care sunt dificil de evaluat din cauza lipsei de informații observabile cu privire la parametrii necesari pentru stabilirea prețului lor. Prin comparație, este relativ mai ușor să se stabilească prețul activelor și pasivelor de nivel 2, însă nici acestea nu au prețuri cotate.

În al doilea trimestru al anului 2019, valoarea contabilă a activelor de nivel 3 ale băncilor din MUS a ajuns la 194 miliarde EUR, în timp ce valoarea activelor de nivel 2 s-a ridicat la 3 174 miliarde EUR. Aceste valori reprezintă 0,86 % și, respectiv, 14,01 % din totalul activelor bancare. Băncile MUS prezintă, de asemenea, valori similare ale pasivelor de nivel 3 și de nivel 2. Acest lucru este important de subliniat, deoarece riscurile generate de aceste instrumente (active și pasive) nu se compensează neapărat (și, în general, nu se compensează).

Clasificarea instrumentelor ca fiind de nivel 2 sau nivel 3 oferă o indicație privind complexitatea, dar nu înseamnă că acestea sunt toxice sau neperformante. În plus, activele și pasivele de nivel 2 și de nivel 3 sunt instrumente utile pentru clienții băncilor, care le utilizează pentru a acoperi riscuri care, altfel, ar afecta activitatea acestora și, prin urmare, economia reală.

 

Totuși, aceste instrumente pot prezenta un risc de evaluare. Acest lucru se poate datora insuficienței informațiilor (date contabile, prudențiale și de piață); deficiențelor modelelor folosite pentru fixarea prețului acestor instrumente; libertății acordate băncilor de a clasifica aceste instrumente în conformitate cu reglementările contabile și prudențiale (băncile dispun de stimulente evidente de a utiliza această libertate în avantajul lor). Per ansamblu, aceste elemente îngreunează obținerea unei evaluări complete și fiabile a riscurilor integrate în aceste produse personalizate complexe. Din aceste motive, MUS monitorizează îndeaproape expunerile băncilor la instrumentele de nivel 2 și 3 și și-a consolidat controlul în scopuri de supraveghere asupra acestora. În acest sens, salut faptul că riscul de tranzacționare și evaluarea activelor continuă să fie o prioritate de supraveghere pentru MUS în 2020, inclusiv prin misiuni specifice la fața locului.

 

36. Care este opinia dumneavoastră cu privire la reglementarea entităților din sistemul bancar paralel? Ați detectat lacune de reglementare și de supraveghere de care legiuitorii ar trebui să se ocupe pe termen scurt?

 

Diversificarea surselor de finanțare ale întreprinderilor face ca acestea să fie mai îndepărtate de șocurile care provin din sectorul bancar. Ca atare, o rată mai mare de finanțare bazată pe piață poate fi benefică și economiei reale. Pe de altă parte, IMM-urile și gospodăriile, care reprezintă o mare parte a debitorilor, sunt clienți firești ai băncilor. Prin urmare, trebuie să ne asigurăm că atât băncile, cât și instituțiile nebancare evoluează într-un mediu în care atât stabilitatea financiară, cât și clienții individuali sunt protejați în mod corespunzător. 

De asemenea, ar trebui să fim conștienți de faptul că, în zona euro, o mare parte din fondurile de investiții sunt deținute de bănci și societăți de asigurări. Supravegherea ar trebui să împiedice posibilitatea ca perturbările din sectorul fondurilor de investiții să se repercuteze asupra societăților-mamă. În același timp, autoritățile de protecție a consumatorilor și autoritățile de supraveghere ar trebui să se asigure că societățile-mamă nu se intervin în alocarea economiilor de către fondurile de investiții pe care le controlează. 

Prin urmare, este important să se mențină o monitorizare atentă a eventualelor riscuri care pot decurge din această tranziție către instituții nebancare. În special, este important să se monitorizeze cu atenție nivelurile și dinamica efectului de levier și ale lichidității în sectorul financiar nebancar, precum și să se evalueze în mod continuu caracterul prociclic și gradul de interconectare al sistemului financiar în ansamblul său. În opinia mea, ar trebui să ne întrebăm cu atenție dacă dispunem de informații suficiente privind instituțiile nebancare și dacă există lacune în cadrul de reglementare, pentru a aborda riscurile atât la nivel microprudențial, cât și macroprudențial. Este, poate, necesar să se analizeze dacă ar trebui definite principii de guvernanță solide pentru a garanta că participanții la piață nu sunt încurajați să își asume riscuri excesive.

 

37. Ce părere aveți de etapele în direcția finalizării uniunii bancare, cu sistemul european de garantare a depozitelor și mecanismul de sprijin bugetar, inclusiv punerea în aplicare necesară a legislației în vigoare privind uniunea bancară?

Consider că un sistem european de asigurare a depozitelor (EDIS) este necesar pentru a completa ceilalți doi piloni ai uniunii bancare și pentru a consolida arhitectura financiară europeană. Discuțiile privind EDIS au eșuat timp de mai mulți ani și îmi exprim profunda satisfacție cu privire la dinamica care pare să se formeze pentru a da naștere unei foi de parcurs concrete pentru instituirea unui sistem cu adevărat european de asigurare a depozitelor. Această foaie de parcurs ar trebui să includă, ca obiectiv pe termen mai lung, crearea unui mecanism public de sprijin pentru EDIS (așa cum se întâmplă în prezent pentru Fondul unic de rezoluție).

Progresele din acest domeniu ar trebui realizate în paralel cu punerea în aplicare a măsurilor de reducere a riscurilor stabilite în legislația uniunii bancare privind activele istorice (cum ar fi expunerile neperformante) și rezervele de pasive care pot fi recapitalizate intern cu ușurință (MREL), care trebuie realizată într-un ritm ambițios, dar realist. O astfel de abordare recunoaște că reducerea riscurilor și partajarea riscurilor sunt obiective care se consolidează reciproc și, prin urmare, ar trebui să meargă mână în mână: punerea în comun a riscurilor sporește sustenabilitatea pentru toți. Ar trebui să profităm de această ocazie și pentru a aborda aspecte care au fost insuficient abordate până în prezent.

În opinia mea, una dintre prioritățile-cheie este revizuirea cadrului de gestionare a crizelor pentru a le permite băncilor de toate mărimile să iasă de pe piață fără a recurge la banii contribuabililor, dar și fără a destabiliza sistemul financiar din statele membre. Pe baza cadrului juridic actual al UE, pentru ca o criză bancară să fie gestionată prin intermediul regimului de rezoluție, banca trebuie să treacă „testul referitor la interesul public” realizat de către Comitetul unic de rezoluție. Aceasta implică faptul că, în zona euro, rezoluția este disponibilă doar pentru mai puțin de 100 dintr-un total de aproximativ 3 000 de bănci. Criza celor 2 900 de bănci rămase trebuie gestionată prin intermediul unor proceduri naționale de insolvență, similare celor utilizate pentru întreprinderile nefinanciare. După cum am menționat în trecut, consider că modelul US Federal Deposit Insurance Corporation (FDIC) (Corporația de asigurare a depozitelor federale din SUA) reprezintă un model valoros pentru UE în această privință.

 

Ar trebui să analizăm și modul în care am putea stimula integrarea transfrontalieră a grupurilor de piețe de retail bancar. Acest lucru poate necesita îmbunătățirea cooperării și a încrederii între autorități și înlăturarea obstacolelor din calea fuziunilor transfrontaliere.

 

 

38. Ce riscuri reprezintă împrumuturile cu efect de levier pentru stabilitatea financiară și cum trebuie să le facem față?

Împrumuturile cu efect de levier prezintă un risc de credit ridicat, deoarece sunt extinse la debitori cu un grad ridicat de îndatorare. Împrumuturile cu efect de levier au sporit în ultimii ani, în special în SUA, datorită ratelor scăzute ale dobânzii și căutării de randament a investitorilor. Primele 18 bănci cele mai active de pe piață, care sunt supravegheate de BCE, aveau expuneri de peste 300 miliarde EUR la sfârșitul anului 2018. Această sumă reprezintă un procent relativ scăzut al portofoliilor lor de credite, deși ea este ridicată în termeni absoluți.

MUS a publicat o orientare privind împrumuturile cu efect de levier încă din 2017 pentru a se asigura că băncile acordă suficientă atenție acestor expuneri riscante și prevăd măsurile necesare. Finanțarea cu efect de levier va fi abordată de MUS în cadrul priorităților de supraveghere 2020, care includ inspecții specifice la fața locului.

În plus față de riscurile de la nivelul băncilor, împrumuturile cu efect de levier ar putea genera potențiale riscuri sistemice, având în vedere gradul ridicat de interconectare dintre investitorii de pe această piață (datorită, de exemplu, expunerilor indirecte prin diverse canale). Prin urmare, susțin pe deplin inițiativele în curs ale CSF de a monitoriza riscurile la adresa stabilității financiare generate de împrumuturile cu efect de levier. Aș fi în favoarea unui efort internațional de atenuare a acestor riscuri, cel puțin prin elaborarea unor principii directoare comune.

 

39. Cu ce provocări credeți că s-ar confrunta BCE în cazul în care Mecanismul european de stabilitate (MES) ar urma să fie transformat într-un Fond Monetar European (FME)? Ce rol atribuiți disciplinei pe piața financiară la stabilirea prețurilor pentru datoriile suverane?  

Sunt necesare politici fiscale prudente și solide pentru a se asigura faptul că guvernele naționale dispun de o marjă de manevră bugetară adecvată pentru a răspunde recesiunilor economice. Piețele financiare joacă un rol important în evaluarea riscurilor, însă semnalele pe care le emit pot fi fie prea lente și slabe, fie prea bruște și perturbatoare. Astfel, pentru stabilitatea zonei euro este nevoie de un cadru de guvernanță fiscală conceput în asemenea mod încât să prevină acumularea dezechilibrelor fiscale, precum și de un cadru eficace de gestionare a crizelor.

Mecanismul european de stabilitate (MES) a avut un rol esențial în elaborarea răspunsului zonei euro la criza datoriilor suverane. Instrumentele, procedurile și programele MES sunt deja similare cu cele ale FMI. Cu toate acestea, MES nu are o „funcție monetară” și ar trebui să se evite desemnarea sa drept „Fond Monetar European”, întrucât acest lucru ar putea induce în eroare și nu ar reflecta în mod adecvat rolul și funcționarea MES.

Chiar dacă MES a reușit să își îndeplinească mandatul, reforma care este dezbătută actualmente revizuiește rolul și setul de instrumente al acestuia, de exemplu în ceea ce privește posibilitatea de a oferi linii de credit de tip preventiv (care nu au fost utilizate niciodată până în prezent). În plus, reforma MES va pune la dispoziție un mecanism de sprijin pentru Fondul unic de rezoluție, contribuind prin aceasta la realizarea de progrese în direcția finalizării uniunii bancare. O decizie pozitivă privind reforma MES din decembrie 2019 ar reprezenta, deci, un pas în direcția bună.

În noul tratat privind MES se prevede că, la îndeplinirea rolului său, MES ar trebui să respecte competențele conferite prin legislația UE instituțiilor și organelor Uniunii, inclusiv BCE. În concordanță cu acest obiectiv, consider că un următor pas rezonabil ar consta în integrarea MES în cadrul juridic al UE și stabilirea răspunderii sale în fața Parlamentului European.

 

40. Cum evaluați implicarea BCE în contextul programelor de asistență financiară? Cum vedeți în viitor o eventuală implicare a BCE în programele de asistență financiară și în supravegherea de după finalizarea programelor?

Atunci când statele membre - și ulterior legiuitorii - au solicitat BCE să ofere expertiză pentru programele de asistență financiară, zona euro se afla într-o situație de excepție, deoarece era în curs de a crea instituțiile necesare pentru acest proces, însă în același timp se confrunta cu o criză majoră. Într-o astfel de situație critică s-a decis reunirea forțelor și completarea expertizei Comisiei.

Tratatul privind MES și regulamentul de instituire a pachetului privind supravegherea și monitorizarea bugetare au solicitat BCE să contribuie în calitate de consultant la sarcinile Comisiei, în special prin: (i) evaluarea sustenabilității datoriilor publice; (ii) negocierea unui memorandum de înțelegere; (iii) monitorizarea respectării condiționalității asociate pachetului de asistență financiară.

În același timp, BCE nu a fost implicată în mod oficial în procesul de luare a deciziilor privind acțiunile și a deciziilor necesare în contextul programului, și nici nu a aderat la memorandumurile de înțelegere.

În timp, BCE și-a concentrat din ce în ce mai mult contribuția asupra aspectelor cu impact puternic la nivel macroeconomic și asupra dosarelor din sectorul financiar. Acest lucru i-a permis BCE să își utilizeze optim expertiza și să se concentreze asupra aspectelor sectorului financiar în țările participante la program, facilitând astfel aplicarea politicii monetare.

Participând la supravegherea ulterioară finalizării programului – cum prevede și legislația UE – BCE poate evalua în mod adecvat implicațiile pentru sarcinile sale și își poate pune la dispoziție cunoștințele de specialitate în beneficiul tuturor părților interesate.

 

41. Cum apreciați implementarea mecanismului de rezoluție bancară în UE? Ce părere aveți despre instituțiile „prea mari sau prea interconectate pentru a da faliment”, despre băncile de economii și cooperative, precum și despre problema generală a rentabilității sectorului bancar din UE și care credeți că este calea de urmat pentru arhitectura acestui sector cu scopul de a răspunde nevoilor economiei reale și finanțării pe termen lung?

Protejarea contribuabililor de costurile crizelor bancare, menținând în același timp stabilitatea financiară, a reprezentat un obiectiv crucial al creării cadrului european de rezoluție, care nu ar trebui să fie pus acum sub semnul întrebării.

Chiar dacă respectivul cadru a devenit operațional în 2016, nu a fost încă testat pe deplin. De exemplu, încă nu a existat un caz complex de rezoluție bancară, și nici nu am avut posibilitatea să măsurăm eficacitatea mecanismului de protecție MREL pentru a asigura stabilitatea unei bănci sistemice. De asemenea, nu a fost testată încă utilizarea Fondului unic de rezoluție.

Pe baza experienței mele din trecut, cred că trebuie să analizăm atent cum putem concepe un sistem care să le permită băncilor de toate dimensiunile să iasă de pe piață chiar și în situații dificile (de exemplu atunci când nu există un cumpărător pentru bancă în caz de rezoluție/lichidare), fără a recurge la banii contribuabililor, dar și fără a periclita stabilitatea financiară. Cum am menționat deja în răspunsul meu la întrebarea 37, Federal Deposit Insurance Corporation din SUA ar putea constitui un bun exemplu de urmat în această privință.

În ceea ce privește problema entităților prea mari pentru a da faliment, susțin eforturile CSF ce vizează diminuarea probabilității și a consecințelor insolvenței unor instituții financiare de importanță sistemică. Sunt de opinie că acumularea de rezerve de capital suplimentare, precum și o capacitate mai mare de absorbție a pierderilor pentru băncile de importanță sistemică contribuie în mod util la soluționarea problemei.

Totodată, cred că ar trebui depuse mai multe eforturi pentru a menține diversificarea sistemului bancar, găsind, pe cât posibil, modalități de reducere a riscului dispariției băncilor mici și mijlocii, care au un rol important în zona euro, unde IMM-urile reprezintă o componentă importantă a economiei reale și a ocupării forței de muncă.

Cred că rentabilitatea scăzută a băncilor este în prezent cea mai mare problemă a sectorului bancar european, atât din perspectiva supravegherii, cât și din perspectiva stabilității financiare. Din păcate nu există o formulă magică pentru rezolvarea acestei chestiuni. Soluția va presupune ajustări pe mai multe fronturi.

Trebuie absorbită capacitatea excesivă. Operațiunile de fuziuni și achiziții constituie un instrument important în acest scop; din nefericire, există mai mulți factori care stau în calea acestor operațiuni, inclusiv faptul că uniunea bancară nu a fost finalizată. Prin urmare, o abordare ambițioasă pentru finalizarea uniunii bancare și realizarea de progrese efective în ceea ce privește uniunea piețelor de capital ar transmite un semnal important publicului și piețelor cum că Europa poate oferi un cadru mai rezilient, mai integrat și, per ansamblu, mai bun pentru acordarea de finanțare pentru economia reală.

Băncile trebuie să își extindă investițiile în digitalizare astfel încât să ofere un set mai larg de produse, să genereze venituri sustenabile și să își țină sub control raportul costuri/venituri pe termen mediu.

Calitatea gestionării și a guvernanței constituie, de asemenea, un factor esențial. Activitatea MUS a evidențiat faptul că băncile cu o bună gestionare și o bună guvernanță obțin, în medie, o rentabilitate mai mare. De asemenea, acesta indică faptul că bănci rentabile există în toate categoriile de modele de afaceri și în majoritatea țărilor.  

 

42. Cum s-ar putea aborda mai eficient în cadrul uniunii bancare spălarea banilor, eludarea fiscală și finanțarea terorismului? Cum ar trebui să se țină seama de riscurile de spălare a banilor la evaluarea de către BCE a stabilității financiare a băncilor? Este nevoie să se centralizeze supravegherea combaterii spălării banilor la nivelul unei singure agenții sau al unui singur mecanism al UE?  

 

Exemple recente au demonstrat că implicarea în spălarea banilor sau în finanțarea terorismului pot constitui riscuri semnificative pentru bănci sau pot chiar amenința viabilitatea acestora. Din acest motiv, au fost și sunt întreprinse numeroase inițiative la nivel european pentru a asigura un cadru de reglementare mai solid, o supraveghere mai eficace în ceea ce privește combaterea spălării banilor, o mai bună coordonare între autoritățile competente în materie de combatere a spălării banilor și autoritățile de supraveghere prudențială. Consiliul, Comisia, Parlamentul, ABE și MUS – precum și autoritățile naționale – și-au manifestat toate angajamentul față de atingerea acestor obiective importante.

Este esențial ca BCE, în calitate de autoritate de supraveghere bancară, să își îmbunătățească în continuare capacitatea de a evalua implicațiile prudențiale pe care le au spălarea banilor și finanțarea terorismului pentru instituții. Abaterile legate de spălarea banilor/finanțarea terorismului reprezintă unul dintre principalii factori de risc identificați în cadrul priorităților de supraveghere ale MUS pentru 2020. În prezent se lucrează în diferite domenii pentru a-i permite BCE să înțeleagă și să identifice mai bine acest risc atunci când își desfășoară activitățile de supraveghere, inclusiv atunci când autorizează instituții sau evaluează propuneri de achiziții ale unor participații calificate, dar și în timpul supravegherii continue, inclusiv în cadrul procesului SREP. Ar fi într-adevăr relevant să se efectueze o analiză mai atentă a legăturii dintre riscul de spălare a banilor/de finanțare a terorismului și guvernanța și controalele interne ale instituțiilor, modelele de afaceri și rentabilitate, lichiditate și riscuri operaționale.

Un alt domeniu important îl constituie partajarea informațiilor și cooperarea cu autoritățile din domeniul combaterii spălării banilor și a finanțării terorismului: întrucât supravegherea CSB este în afara sferei de competență a BCE, este esențial ca BCE (și ANC) să primească și să furnizeze toate informațiile relevante privind riscurile de spălare a banilor/finanțare a terorismului și eventualele cazuri de nerespectare a reglementărilor depistate de autoritățile naționale. Pentru a facilita și a intensifica schimbul de informații, de curând au fost semnate acorduri de cooperare între BCE și autoritățile naționale de combatere a spălării banilor. Mă bucur foarte mult de acest rezultat.

Cred că, în viitor, va fi nevoie de o abordare europeană mai centralizată și mai omogenă în privința combaterii spălării banilor. În primul rând, deoarece spălarea banilor este deseori un fenomen transfrontalier, deci eficacitatea sa depinde de cea mai slabă verigă. În al doilea rând, o abordare europeană ar simplifica procesul și l-ar face mai eficient. 

Un prim pas a fost făcut în cadrul recentului pachet de revizuire al AES, care a consolidat rolul ABE în ceea ce privește combaterea spălării banilor și a finanțării terorismului. Începând din ianuarie 2020, ABE îi vor reveni noi sarcini importante, cum ar fi: monitorizarea calității supravegherii la nivel național în materie de combatere a spălării banilor; impulsionarea acțiunii sale de supraveghere atunci când există indicii ale unor încălcări semnificative ale normelor privind combaterea spălării banilor; colectarea și stocarea centralizată a informațiilor cu privire la vulnerabilitățile semnificative care ar putea fi importante în scopul combaterii spălării banilor atât pentru autoritățile de supraveghere prudențială, cât și pentru autoritățile de combatere a spălării banilor; facilitarea cooperării cu autoritățile de supraveghere din țări din afara UE în cazurile transfrontaliere de spălare de bani sau de finanțare a terorismului. 

În prezent se discută propuneri privind modul în care poate fi dezvoltat în continuare cadrul de combatere a spălării banilor/finanțării terorismului în UE și eu sprijin ferm aceste propuneri. Îmbunătățirile necesare includ: (i) un grad sporit de armonizare a Regulamentului privind combaterea spălării banilor: transformarea unor părți ale celei de a V-a Directive privind combaterea spălării banilor într-un regulament direct aplicabil și uniform ar fi o evoluție binevenită; (ii) convergența practicilor de supraveghere privind combaterea spălării banilor și a finanțării terorismului în privința unor standarde de calitate înalte; (iii) instituirea unei noi autorități europene responsabile de supravegherea combaterii spălării banilor la nivelul UE.

În ansamblu, consolidarea luptei împotriva spălării banilor și a finanțării terorismului este esențială pentru garantarea integrității pieței bancare și financiare europene. Spălarea banilor/finanțarea terorismului poate avea un impact semnificativ, negativ, asupra siguranței și solidității unei instituții, după cum au arătat cazurile recente. Ar trebui să se realizeze cât mai curând posibil progrese în acest domeniu.

 

43. Credeți că statele membre care nu fac parte din zona euro ar trebui să îndeplinească niște condiții suplimentare înainte de a deveni membre ale zonei euro și, implicit ale uniunii bancare ca, de pildă, controlul strict al riscurilor de spălare a banilor, stabilitatea relativă a piețelor imobiliare, ținerea sub control a corupției?

 

Progresele înregistrate de fiecare țară din afara zonei euro în ceea ce privește parametrii de la Maastricht, împreună cu sustenabilitatea convergenței, sunt evaluate periodic de BCE și de Comisie într-un raport de convergență specific. În cadrul convergenței Maastricht, spălarea de bani și corupția și evoluția prețurilor locuințelor fac deja parte din cerința suplimentară de integrare a pieței. Acest lucru este justificat de faptul că activitățile infracționale, cum ar fi spălarea banilor și corupția, pot submina condițiile de concurență echitabile și, prin urmare, pot influența creșterea potențială, în timp ce bulele prețurilor locuințelor ar putea duce la dezechilibre macroeconomice și ar putea periclita stabilitatea financiară.

În noiembrie 2014, MUS a devenit responsabil de supravegherea bancară în zona euro. În consecință, adoptarea euro presupune în prezent inclusiv participarea la MUS. Aceasta nu este o sarcină ușoară și, prin urmare, statele membre care se apropie de adoptarea monedei euro aderă și la uniunea bancară, prin intermediul așa-numitei cooperări strânse între BCE și autoritatea națională competentă. În acest sens ar putea fi necesare angajamente specifice de reformă.

Aderarea la uniunea bancară presupune o evaluare a compatibilității cadrului juridic național pentru a garanta că BCE își poate exercita atribuțiile de supraveghere, precum și o evaluare cuprinzătoare a băncilor care urmează să fie supravegheate de BCE.

În plus, dialogul deschis între toate părțile interesate ar putea contribui, de exemplu, la eliminarea altor obstacole potențiale în calea unei supravegheri eficace și la abordarea altor deficiențe potențiale ale cadrului național care ar putea fi legate de supravegherea prudențială, de exemplu inclusiv posibile deficiențe în ceea ce privește combaterea spălării banilor.

 

44. Este o integrare financiară aprofundată întotdeauna coerentă cu obiectivul stabilității financiare? Credeți că potențialele fuziuni transfrontaliere între bănci ar agrava problema entităților „prea mari pentru a da faliment”? Ce scopuri ar trebui să urmărească uniunea piețelor de capital (UPC)?

Atingerea unui nivel mai ridicat de integrare financiară și a unei funcționări mai eficiente a sistemului financiar european este extrem de relevantă pentru sarcinile BCE. În primul rând, integrarea financiară este o condiție prealabilă pentru o diseminare fără sincope a politicii monetare a BCE în întreaga zonă euro. De asemenea, sectoarele bancare mai bine integrate cu o prezență mai mare a instituțiilor neautohtone reduc riscurile legate de legătura dintre bănci și datoriile suverane. În al doilea rând, contribuie la obiectivul Eurosistem privind un sistem ordonat de plăți în zona euro. În al treilea rând, grație integrării financiare, o alocare mai eficientă a resurselor sporește potențialul de creștere al economiei din zona euro. În cele din urmă, diversificarea riscurilor îmbunătățește reziliența și stabilitatea sistemului financiar.

Totodată, în timpul crizei am constatat că pe o piață cu un grad ridicat de integrare riscul se răspândește foarte repede și transmite fragilitățile financiare. Acest lucru crește, la rândul său, probabilitatea unei crize sistemice.

În urma crizei am învățat că este nevoie să se gestioneze acest compromis prin elaborarea unui cadru adecvat pentru reglementarea financiară și o supraveghere eficace.

În acest sens, uniunea piețelor de capital (UPC) este o inițiativă centrală menită să catalizeze integrarea financiară și dezvoltarea în Europa. Atunci când va fi efectiv implementată, UPC va aprofunda semnificativ integrarea financiară și va consolida uniunea economică și monetară. Acest lucru, la rândul său, va sprijini sarcinile BCE permițând o transmitere mai lină și mai omogenă a politicii monetare. O UPC ar îmbunătăți, de asemenea, reziliența sistemului financiar prin diversificarea acestuia, reducând rolul băncilor și încurajând apariția unor surse de finanțare alternative. În cele din urmă, finalizarea UPC constituie o condiție necesară pentru a îmbunătăți partajarea riscurilor în sectorul privat și reziliența economiei din zona euro la șocurile negative reale și financiare.

În vederea atingerii acestor obiective, este important să se stabilească o agendă ambițioasă în ceea ce privește UPC. Am făcut deja unele progrese, însă sunt necesare eforturi suplimentare. Printre acestea se numără completarea unui cadru de reglementare unic pentru piețele de capital din UE cu o convergență sporită în materie de supraveghere, precum și îmbunătățirea legislației fiscale și a legislației în materie de insolvență prin abordarea deficiențelor și reducerea eterogenității în toate țările.

Uniunea bancară constituie o altă modalitate europeană de a realiza o integrare mai bună și o stabilitate financiară mai mare. Alocarea supravegherii și a rezoluției băncilor la nivel european deschide calea pentru o integrare reală a pieței bancare europene, dar în același timp facilitează gestionarea potențialelor crize bancare transfrontaliere.  În plus, uniunea bancară va reduce preocupările legate de băncile prea mari pentru a da faliment și ponderea relativă a campionilor naționali. În viitor, provocarea va consta în promovarea eficienței prin consolidarea fuziunilor transfrontaliere.

45. O serie de obligațiuni importante din sectorul privat și cel public din Europa sunt caracterizate de un randament negativ. Are acest lucru implicații asupra stabilității financiare și, dacă da, cum ar trebui ele abordate?

Dovezile disponibile sugerează că, până în prezent, nivelul scăzut al ratelor dobânzilor a avut efecte expansioniste semnificative și că impactul asupra profiturilor medii ale băncilor din zona euro a fost ușor pozitiv. Cu toate că reducerea marjei nete a dobânzii a erodat, cu siguranță, unele venituri, îmbunătățirile la nivelul activității economice au condus la creșterea creditării, la creșterea valorii activelor și la reducerea provizionării creditelor.

Impactul asupra asigurătorilor și a fondurilor de pensii este posibil să fi fost mai pronunțat, deoarece, în unele țări, aceste entități au vândut adesea produse de asigurare de viață și planuri de prestații determinate cu garanții generoase în trecut. Într-un mediu cu rate ale dobânzii scăzute sau negative, acestea pot întâmpina dificultăți în a obține venituri suficient de ridicate pentru a-și putea îndeplini obligațiile. În plus, atunci când ratele pe piață scad, crește valoarea actualizată netă atât a activelor, cât și a pasivelor. Dar, în majoritatea cazurilor, efectul net (scăderea activelor minus scăderea pasivelor) este negativ, deoarece pasivele tind să aibă o scadență mai mare decât activele (aceasta este așa-numita „diferență negativă de durată”).

Pentru intermediari și investitori, o strategie pentru a face față ratelor scăzute ale dobânzilor este aceea de a căuta profituri din active mai riscante și nelichide. Într-o anumită măsură, acesta este un rezultat binevenit și dorit al politicii monetare acomodative, deoarece ajută la relaxarea condițiilor de finanțare, în special în cazul societăților nefinanciare. Însă această tendință contribuie, de asemenea, la acumularea riscurilor și vulnerabilităților la adresa stabilității financiare, care sunt cel mai bine abordate prin aplicarea specifică, atunci când este nevoie, a instrumentelor macroprudențiale, în special când dezechilibrele sunt la nivel național sau sectorial. În viitor, BCE va trebui să monitorizeze în continuare impactul acestor evoluții, deoarece efectele unei reduceri a ratelor oficiale la valori negative – instrumentul cu adevărat „neconvențional” dintre cele introduse până în prezent de Consiliul guvernatorilor – sunt incerte.

 

46. Ce părere aveți despre politicile actuale ale BCE de prevenire a conflictelor de interese în cadrul instituției? Sunt necesare schimbări?

De-a lungul anilor, BCE și-a revizuit periodic și și-a consolidat standardele și normele etice la toate nivelurile, și anume cele privind organismele sale decizionale (Consiliul guvernatorilor și Comitetul executiv) și personalul BCE. Consiliul guvernatorilor a definit, de asemenea, norme comune pentru un cadru deontologic al Eurosistem și al MUS. În acest sens, BCE a adoptat recent un cod de conduită unic care stabilește același nivel de standarde etice pentru membrii Consiliului guvernatorilor, ai Comitetului executiv și ai Consiliului de supraveghere.

Atunci când am fost membru al Consiliului de supraveghere al BCE și membru supleant al Consiliului guvernatorilor, am semnat respectivul cod de conduită. Ca urmare, calendarul meu lunar era publicat pe site-ul internet al Băncii Italiei, enumerând reuniunile legate în mod specific de rolul meu în cadrul organismelor BCE la nivel înalt. Calendarele includ informații privind data, numele participanților/organizatorilor, tematica și locația reuniunii/evenimentului. În plus, după cum am afirmat în răspunsul meu la întrebarea 2, trebuie să respect și Codul de conduită al Băncii Italiei (precum și Codul de conduită al IVASS, Autoritatea de supraveghere în domeniul asigurărilor din Italia) în ceea ce privește conflictele de interese, confidențialitatea, mandatele externe, politica de acceptare a cadourilor și a altor beneficii, precum și investițiile financiare, în conformitate cu valorile de bază ale băncii: independența, imparțialitatea, onestitatea și discreția. Întotdeauna am considerat aceste coduri de conduită extrem de importante; ele reprezintă un semnal clar și vizibil al integrității și al imparțialității care au stat la baza activității mele și a funcționării instituției pentru care am lucrat.

Cadrul instituit de BCE urmărește să asigure respectarea de către BCE, Eurosistem și MUS a celor mai înalte standarde de integritate. În acest scop, contribuțiile venite din partea Parlamentului European, a Ombudsmanului European și a altor părți interesate competente, precum Transparency International, au fost întotdeauna evaluate în mod corespunzător și luate în considerare.

Cadrul deontologic al BCE face obiectul unei revizuiri continue astfel încât să reflecte ultimele evoluții și cele mai bune practici. În ceea ce privește, în special, prevenirea conflictelor de interese, consider că normele actuale sunt adecvate.

 

D. Funcționarea BCE și responsabilitatea democratică și transparența

 

47. Cum veți aborda dialogul social la BCE?

Din experiența mea, un dialog deschis și constructiv între personal și consiliul de administrație este esențial pentru funcționarea eficientă a oricărei instituții. Un personal mulțumit asigură un mediu de lucru productiv, decizii de înaltă calitate și o bună implementare a acestora. La Banca Italiei, există un dialog constant cu sindicatele în privința tuturor aspectelor legate de bunăstarea angajaților.

De exemplu, gestionarea orelor de lucru la Banca Italiei vizează găsirea unui echilibru adecvat între un grad mai ridicat de satisfacție a angajaților și un nivel mai ridicat de eficiență organizațională. Angajații își pot distribui flexibil orele de lucru pe parcursul săptămânii în diferite moduri (oră de început și pauză prânz flexibile), atât timp cât acest lucru este compatibil cu sarcinile lor de lucru.

Din câte am înțeles, BCE a luat măsuri importante în ultimii ani pentru a îmbunătăți echilibrul dintre viața profesională și cea privată a personalului. Aș dori să introduc la BCE munca bazată pe obiective, lăsând libertate personalului în privința modului de realizare a acestora.

Pornind de la experiența mea anterioară, aș dori, de asemenea, să contribui la dezvoltarea unei culturi mai accentuate a capacitării și a egalității de șanse, indiferent de gen, naționalitate sau alte diferențe. Totodată, este important să întreprindem măsuri în urma sondajelor periodice destinate personalului, folosite pentru a afla opiniile membrilor personalului cu privire la posibilitățile de îmbunătățire a mediului de lucru.

 

48. Parlamentul European joacă un rol major când vine vorba de asigurarea răspunderii de gestiune a BCE. Ce concluzii desprindeți din comparația cu alte jurisdicții? (de exemplu, Congresul SUA/Fed vs Parlamentul European/BCE vs Parlamentul Regatului Unit/Banca Angliei)? Ce viitoare măsuri și reforme ar consolida, în opinia dumneavoastră, responsabilitatea democratică a BCE față de Parlamentul European?

Răspunderea de gestiune este un element esențial al unei bănci centrale moderne. O bancă centrală trebuie să fie independentă pentru a-și îndeplini eficace mandatul în materie de stabilitate a prețurilor. Însă această independență atrage cu sine obligația de a explica și justifica deciziile în materie de politică în fața cetățenilor și a reprezentanților aleși ai acestora. Ca atare, răspunderea de gestiune este o bază esențială a legitimității și a eficacității băncilor centrale independente în exercitarea mandatelor lor.

Este foarte dificil să se compare răspunderea de gestiune a băncilor centrale în diferite jurisdicții, din cauza diferențelor dintre cadrele instituționale, mandatele băncilor centrale, caracteristicile de guvernanță și temeiurile juridice. În urma analizelor de jure privind răspunderea de gestiune a băncilor centrale nu s-au constatat diferențe majore între gradele de răspundere de gestiune ale BCE, Banca Angliei și Fed în ceea ce privește schimburile parlamentare. Însă practicile de facto în materie de răspundere de gestiune și modul în care acestea au evoluat în timp sunt chestiuni cu totul diferite.

Asemenea Fed și Băncii Angliei, Fed răspunde în fața Parlamentului European în cadrul unor audieri publice trimestriale periodice în fața comisiei competente. În plus, spre deosebire de Fed și de BoE, unde nu există o astfel de audiere, președintele BCE se prezintă în fața plenului pentru dezbaterea raportului anual al BCE. În numeroase ocazii, Comisia ECON a invitat membri ai Comitetului executiv să prezinte informații cu privire la subiecte specifice; vicepreședintele prezintă raportul anual al BCE Comisiei ECON.

Interacțiunea dintre Parlamentul European și conducerea BCE se va intensifica probabil în timp, în paralel cu amplificarea complexității sistemului financiar european și mondial și cu apariția unor provocări la adresa stabilității monetare și financiare. În cazul în care voi fi numit în Comitetul executiv al BCE, mi-ar face deosebită plăcere să port un dialog deschis și constructiv cu Parlamentul European.

Drept răspuns la nevoia de control mai riguros, BCE și Parlamentul European au dezvoltat noi canale de răspundere de gestiune. BCE își publică răspunsurile la întrebările cu solicitare de răspuns scris adresate de deputații în Parlamentul European și răspunsul la Rezoluția Parlamentului European referitoare la Raportul anual al BCE.

BCE dispune, de asemenea, de mecanisme de asigurare a răspunderii de gestiune în cadrul rolului său de autoritate de supraveghere bancară. De exemplu, președintele Consiliului de supraveghere se prezintă în mod regulat în fața Parlamentului European, iar lucrările reuniunilor Consiliului de supraveghere sunt transmise periodic Comisiei ECON.

O evoluție similară a fost observată în ultimii ani și în Italia. De la începutul crizei, Banca Italiei și-a consolidat interacțiunea cu Parlamentul și responsabilitatea pe care o are față de acesta; din 2014 până la jumătatea anului 2019, membrii consiliului s-au prezentat în cadrul a 38 audieri. Au avut loc schimburi suplimentare la nivel tehnic între membrii personalului celor două instituții, pentru a se asigura, de exemplu, că sunt disponibile date și analize relevante.

Pentru a îmbunătăți comunicarea noastră cu publicul, am participat și la un program amplu cu scopul de a intra în contact cu toate sectoarele societății. Am participat personal la reuniuni cu persoane din diferite orașe italiene pentru a explica politicile noastre și cele ale Eurosistemului. Acest lucru a contribuit la o mai bună înțelegere a acestor politici de către cetățeni și la creșterea încrederii lor față de ele.

 

49. Ce va face BCE în mod concret pentru ca pe viitor să aibă liste scurte echilibrate din punctul de vedere al genului pentru pozițiile de vârf din BCE și pentru a crește în general diversitatea de gen în cadrul BCE, având în vedere că, în prezent, doar doi din cei 25 de membri ai Consiliului guvernatorilor BCE sunt femei? Cum intenționați personal să îmbunătățiți echilibrul de gen în cadrul BCE? Când preconizați că vor apărea primele rezultate ale acțiunilor întreprinse de dumneavoastră în acest sens?

Echilibrul de gen ar trebui să reprezinte un obiectiv pentru comunitatea băncilor centrale în general și pentru întreaga profesie de economist. În ultimele luni, două femei au fost propuse să prezideze și să fie membre în Comitetul executiv al băncii – sperăm ca acest lucru să încurajeze băncile centrale naționale să dea dovadă de mai multă îndrăzneală la numirea de înalți funcționari.

Date fiind condițiile inițiale, o componență echilibrată de gen în conducerea BCE necesită inițiative concrete, orientate spre viitor. În acest sens, salut recenta inițiativă a BCE de a lansa o bursă a femeilor în economie, deoarece aceasta contribuie la construirea unei rezerve de talente, care constituie o condiție prealabilă necesară pentru realizarea unui echilibru de gen mai bun. 

Ar trebui să fim conștienți de faptul că soluționarea problemei egalității de gen este un proiect pe termen mediu și că nu există scurtături. Pentru a îmbunătăți echilibrul de gen, trebuie să sprijinim dezvoltarea carierei femeilor în sistemul băncilor centrale și, la nivel mai amplu, în domeniul economic, încă de la început. În acest scop trebuie să se recurgă la o gamă largă de instrumente, cum ar fi: stabilirea de obiective; măsuri pentru ca mediul băncilor centrale să devină mai favorabil femeilor; o mai bună conciliere a vieții profesionale cu viața privată; propunerea unor modele pozitive.

Banca Italiei a început să abordeze chestiunile legate de egalitatea de șanse între femei și bărbați cu ani în urmă. Consiliul actual a impulsionat acest proces, adoptând un plan strategic multianual, stabilind obiective și creând postul de manager pentru diversitate, responsabil de promovarea politicilor de incluziune și de sprijinirea avansării în funcție a femeilor. Politicile noastre interne urmăresc din ce în ce mai mult să asigure paritatea de gen la toate nivelurile. Introducerea unui set amplu de posibilități de lucru inteligente și disponibilitatea structurilor de îngrijire a copiilor au contribuit la asigurarea echilibrului dintre viața profesională și cea privată, în special, dar nu numai, pentru femei; introducerea de programe de mentorat, o componență echilibrată de gen a comitetelor de promovare, introducerea unor obiective pentru rolurile de conducere au contribuit la reducerea discriminării implicite. 

Aceste politici au avut rezultate tangibile: 30 % din cadrele de conducere sunt acum femei, dublu față de cum era cu doar câțiva ani în urmă; ne-am devansat obiectivul, acela de a atinge 35 % până în 2022, și vom continua să ne îmbunătățim ulterior (în cadrul Autorității de supraveghere în domeniul asigurărilor din Italia, unde sunt președinte, femeile ocupă 50 % din posturile de conducere).

 

Am efectuat analize detaliate ale aspectelor legate de gen. În 2012 am realizat – iar ulterior am publicat – un vast proiect de cercetare, care a măsurat disparitatea de gen în economia italiană; am analizat avantajele diversității, atât la nivel microeconomic (de ex. în ceea ce privește guvernanța societăților, anumite aspecte ale performanțelor băncilor) și la nivel macroeconomic (impactul asupra PIB al unei participări mai extinse a femeilor pe piața muncii); am identificat obstacolele care stau în calea parității de gen în economia italiană (de exemplu aspecte legate de echilibrul dintre viața profesională și cea privată, discriminarea implicită, factorii culturali). Cercetarea a contribuit semnificativ la dezbaterea din Italia cu privire la răspunsurile în materie de politică.

Din câte am înțeles, BCE a abordat aspectele de gen în ultimii ani și aș susține pe deplin evoluțiile viitoare, de la îmbunătățirea rezervei interne și externe de talente, până la a le oferi femeilor mai multe oportunități de a se implica în numeroasele sarcini delicate și deosebit de complexe executate într-o bancă centrală: BCE ar trebui să considere o prioritate strategică atragerea femeilor competente și dezvoltarea abilităților acestora la toate nivelurile.

În cele din urmă, BCE ar trebui să promoveze, pe plan mai general, diversitatea de gândire. Într-o lume diversă și profund interconectată, cercetările arată că echipele diversificate și comportamentul favorabil incluziunii le permit organizațiilor să obțină rezultate mai bune. Echipele diversificate sunt mai reziliente în a evita gândirea de grup și s-au dovedit a fi mai performante în a lua decizii robuste.

 

50. Cum credeți că poate fi îmbunătățită răspunderea BCE față de Curtea de Conturi Europeană (CCE) din punctul de vedere al eficienței sale operaționale? Unde considerați că se termină mandatul CCE?

Curtea de Conturi Europeană (CCE) are un rol foarte important pentru BCE, astfel cum se prevede în tratatele UE, în special la articolul 27 alineatul (2) din Statutul SEBC și al BCE. Evaluarea independentă a eficienței operaționale a conducerii BCE contribuie în mare măsură la îndeplinirea mandatului BCE. Prin urmare, BCE ar trebui să sprijine în continuare activitatea CCE, în special acordând acces complet la toate documentele necesare pentru îndeplinirea sarcinilor sale.

În același timp, CCE ar trebui să fie conștientă de limitele rolului său și să respecte prerogativele BCE atunci când ia decizii independente cu privire la propriile sarcini. 

 

51. Credeți că BCE ar trebui să aplice standardele din noua directivă privind protecția persoanelor care raportează încălcări ale dreptului Uniunii pe plan intern? Când preconizați că va stabili BCE proceduri specifice pentru protecția avertizorilor de integritate?  

Mecanismele solide de denunțare a neregulilor, cu alte cuvinte canalele de raportare adecvate și protecția avertizorilor de integritate, ajută la consolidarea integrității unei instituții și a încrederii în aceasta. Prin urmare, în calitate de instituție publică, BCE ar trebui să acorde o mare importanță caracterului adecvat al mecanismelor din acest domeniu. Mai mult, mecanismele de denunțare a neregulilor sunt esențiale atât din perspectiva gestionării riscurilor, cât și a culturii muncii. Prin intermediul orientărilor sale privind cadrul de etică, BCE a solicitat, de asemenea, băncilor centrale naționale din Eurosistem și ANC din MUS să adopte norme și proceduri cu privire la denunțarea neregulilor, în conformitate cu actele cu putere de lege și normele administrative aplicabile. 

La Banca Italiei, am creat o pagină web unde angajații și consultanții intermediarilor care fac obiectul supravegherii de către Banca Italiei sau alte persoane pot raporta încălcări ale reglementărilor sau abateri în materie de gestionare urmând câteva reguli simple. Banca Italiei garantează confidențialitatea datelor cu caracter personal ale avertizorului de integritate, inclusiv pentru a o proteja de eventuale represalii. O procedură similară, bazată pe un canal diferit, le permite angajaților și consultanților Băncii Italiei să semnaleze neregulile și abaterile comise fie de către colegi, fie de către superiorii lor.

Noua directivă privind avertizorii de integritate, împreună cu cele mai bune practici, politicile și procesele altor instituții constituie un cadru de referință pentru BCE în eforturile sale de a-și îmbunătăți procesul de denunțare a neregulilor. Aceasta este o prioritate a Comitetului executiv al BCE, pe care o susțin în totalitate. 

52. Cum priviți faptul că, în trecut, Consiliul a ignorat o dată avizul Parlamentului European referitor la numirea unui membru al Comitetului executiv al BCE? Veți accepta numirea în funcția de președinte al BCE în cazul în care Parlamentul European ar vota împotriva acestui lucru?

 

Controlul exercitat de Parlamentul European constituie fundamentul răspunderii de gestiune, iar aceasta – împreună cu independența – este esențială pentru eficacitatea și legitimitatea BCE. Din acest motiv, aștept cu interes cooperarea pe care o voi avea cu deputații în Parlamentul European în cadrul Comisiei ECON. Acord mare importanță avizului Parlamentului European emis în cadrul procesului de numire și sper că acest lucru va pune temeliile unei relații sincere și bazate pe încredere în următorii ani.

Însă nu mă pot pronunța asupra rolurilor și competențelor aferente ale Consiliului și ale Parlamentului în cadrul legislației UE privind numirile. Am încredere că cele două instituții vor ajunge la un acord privind cea mai bună cale de urmat în interesul Uniunii Europene.  

53. Credeți că se cuvine ca dumneavoastră sau un alt funcționar de rang înalt al BCE să participe la „Grupul celor treizeci”, compus din bancheri de la băncile centrale și lideri ai sectorului financiar, sau la alte grupuri sau asociații similare?  

După cum am afirmat în răspunsul meu la întrebarea 46, toți membrii Comitetului executiv și personalul acestuia respectă standardele stricte de transparență, de etică și de guvernanță definite de BCE. Totodată, este important ca aceștia să aibă interacțiuni regulate și deschise cu o gamă largă de părți interesate, atât din sectorul public, cât și din cel privat. Astfel ar avea posibilitatea să obțină informații relevante cu privire la principalele evoluții din sectorul economic și financiar.

Nu dispun de informații personale privind Grupul celor treizeci. Potrivit paginii de internet a acestuia, printre membrii săi se numără bancheri de rang înalt ai băncilor centrale și persoane din mediul academic care se bucură de mare respect și, în prezent, nu există niciun membru din partea BCE. Chestiunea a fost discutată în trecut în acest parlament. Ar trebui să văd care va fi poziția dumneavoastră în viitor în privința acestui aspect important de ține de guvernanță.

Codul de conduită unic aprobat de BCE în 2019 a introdus norme specifice privind relațiile cu grupurile de interese în vederea eliminării potențialelor conflicte și a posibilității unor neînțelegeri. Membrii Comitetului executiv trebuie, în special în ceea ce privește interacțiunile lor cu grupurile de interese, să fie conștienți că trebuie să fie independenți și că au obligații de a păstra secretul profesional. În plus, principiile-cheie ale comunicării externe definite de BCE prevăd norme specifice privind modul de interacțiune cu reprezentanții sectorului privat, ai mediului academic, ai grupurilor de interese, ai asociațiilor și ai societății civile.

Consider că acest cadru este propice pentru BCE și asigură un echilibru adecvat între valorile și îndatoririle instituției și necesitatea de a stabili contacte cu contrapărțile din sectorul privat. Aș dori să aflu părerile dumneavoastră în cazul în care considerați că acest echilibru trebuie ajustat.

 

54. În trecut, BCE a lansat inițiative precum AnaCredit și Inițiativa europeană de distribuire a datoriei (EDDI), care nu s-au aflat în centrul mandatului BCE. Cum priviți rolul BCE în cadrul unor astfel de inițiative și unde considerați că este limita prerogativelor legiuitorului?

Tratatul și Statutul SEBC conferă BCE și Eurosistem un mandat clar în ceea ce privește infrastructurile pieței financiare. În plus, BCE are un interes major în a obține toate datele necesare în sprijinul sarcinilor sale, pe care astfel le poate îndeplini optim, după cum se prevede în tratat. În acest sens, articolul 5 din Statutul SEBC și al BCE impune BCE ca – în cooperare cu băncile centrale naționale – să colecteze toate informațiile statistice necesare pentru îndeplinirea corespunzătoare a acestor sarcini. Prin urmare, atât mandatul juridic al BCE, cât și cerințele statutare specifice permit BCE să întreprindă inițiative de reglementare în domenii specifice, cum ar fi statisticile privind creditele și sistemele de plăți.

Pentru a-și putea îndeplini sarcinile, băncile centrale din Eurosistem trebuie să aibă acces la date de înaltă calitate privind economia zonei euro și piețele financiare. Cu toate acestea, datele agregate nu oferă întotdeauna o imagine exactă a evoluțiilor subiacente, deoarece pot dilua tendințele eterogene, însă potențial informative, specifice fiecărei țări, la nivel de sector și/sau de întreprindere. Din acest motiv, imaginea de ansamblu poate uneori să inducă în eroare și să furnizeze informații incorecte pentru procesul decizional. Acest aspect a devenit chiar mai evident după izbucnirea crizei mondiale, care a demonstrat că luarea în considerare a gradului de granularitate în analizele economice și monetare ale Eurosistemului poate fi extrem de utilă atât pentru elaborarea politicilor monetare, cât și în scopul supravegherii.

Inițiativa AnaCredit constă în prelucrarea unor date cu grad ridicat de granularitate privind creditele, oferind perspective utile în ceea ce privește complexitatea și interconectarea economiilor și ale piețelor financiare din zona euro și, prin urmare, ar putea conduce la decizii de politică mai bine fondate și eficace în viitor.

Aceste inițiative statistice trebuie să țină seama pe deplin atât de legislația UE, cât și de sarcina asupra agenților raportori. În ceea ce privește primul aspect, este necesară o cooperare strânsă și continuă între BCE și Eurostat. Această cooperare a facilitat până în prezent o diviziune eficientă a muncii între cele două instituții, evitând suprapunerile ineficiente sau lacunele în materie de date. În ceea ce privește al doilea aspect, consider că BCE ar trebui să își continue practica fructuoasă de a organiza consultări publice cu privire la reglementările sale legate de statisticile europene, oferind cetățenilor, participanților la piață și altor părți interesate posibilitatea de a-și exprima punctele de vedere.

În cele din urmă, astfel cum am menționat în răspunsurile anterioare, tratatul prevede un mandat clar pentru BCE și Eurosistem în ceea ce privește sistemele de plată. Acest lucru permite lansarea unor inițiative de reglementare în cadrul sistemelor de plată și, în același timp, are rol de catalizator în producerea unor schimbări. Unul dintre obiective este dezvoltarea în continuare a unor standarde, norme și procese armonizate. Din acest motiv, BCE analizează în prezent – prin intermediul proiectului EDDI (distribuția la nivel european a instrumentelor de datorie) – posibilitatea de a sprijini emisiunea și distribuirea armonizate de instrumente de datorie în euro în UE. La 22 mai 2019, BCE a lansat o consultare a pieței, invitând intermediarii și alte părți interesate să ofere feedback cu privire la proiect, în special în legătură cu rolul pe care l-ar putea juca Eurosistem în cadrul acestuia. La stabilirea acțiunilor ulterioare, este într-adevăr important ca BCE – în conformitate cu mandatul său – să ia în considerare în mod corespunzător feedbackul primit în urma consultării pieței, pentru a evalua dacă – și în ce măsură – proiectul ar fi în concordanță cu interesele sectorului privat.

 

 


PROCEDURA COMISIEI COMPETENTE

Titlu

Numirea unui membru al Comitetului executiv al Băncii Centrale Europene

Referințe

12451/2019 – C9-0149/2019 – 2019/0817(NLE)

Data consultării/cererii de aprobare

17.10.2019

 

 

 

Comisie competentă

 Data anunțului în plen

ECON

24.10.2019

 

 

 

Raportori

 Data numirii

Irene Tinagli

16.10.2019

 

 

 

Examinare în comisie

3.12.2019

 

 

 

Data adoptării

3.12.2019

 

 

 

Rezultatul votului final

+:

–:

0:

51

5

1

Membri titulari prezenți la votul final

Gunnar Beck, Marek Belka, Stefan Berger, Gilles Boyer, Cristian-Silviu Buşoi, Derk Jan Eppink, Engin Eroglu, Markus Ferber, Jonás Fernández, Raffaele Fitto, Frances Fitzgerald, Luis Garicano, Valentino Grant, José Gusmão, Danuta Maria Hübner, Stasys Jakeliūnas, Othmar Karas, Billy Kelleher, Ondřej Kovařík, Philippe Lamberts, Aušra Maldeikienė, Jörg Meuthen, Csaba Molnár, Luděk Niedermayer, Dimitrios Papadimoulis, Piernicola Pedicini, Lídia Pereira, Jake Pugh, Evelyn Regner, Antonio Maria Rinaldi, Robert Rowland, Martin Schirdewan, Pedro Silva Pereira, Paul Tang, Irene Tinagli, Inese Vaidere, Johan Van Overtveldt, Stéphanie Yon-Courtin, Marco Zanni

Membri supleanți prezenți la votul final

Carmen Avram, Gabriele Bischoff, Damien Carême, Fabio Massimo Castaldo, Richard Corbett, Eugen Jurzyca, Pedro Marques, Fulvio Martusciello, Ville Niinistö, Stéphane Séjourné, Monica Semedo, Antonio Tajani, Julie Ward

Membri supleanți [articolul 209 alineatul (7)] prezenți la votul final

Rosa D’Amato, Anna Deparnay-Grunenberg, Agnès Evren, Dino Giarrusso, Enikő Győri

Data depunerii

9.12.2019

 

 

 

 

[1] JO C ... /Nepublicată încă în Jurnalul Oficial.

[2] Texte adoptate, P8_TA(2019)0211.

[3]  Sistemul TIPS (Target Instant Payment Settlement) permite prestatorilor de servicii de plată să ofere transferuri de fonduri în timp real, 24 de ore/zi în zona euro. Target 2 și Target 2 Securities sunt gestionate de Banca Italiei împreună cu Bundesbank, Banca Franței și Banca Spaniei.

[4]  Unitatea italiană de informații financiare face parte din Banca Italiei.

Ultima actualizare: 16 decembrie 2019Notă juridică