Interpelare - K-000001/2019(ASW)Interpelare
K-000001/2019(ASW)

Răspuns dat de dl Mimica în numele Comisiei Europene

Ca urmare a deciziei Consiliului din martie 2016 privind încheierea procedurii de consultare cu Republica Burundi, în conformitate cu articolul 96 din Acordul de parteneriat UE-ACP[1], serviciile Comisiei și SEAE au convenit, împreună cu Comisia Uniunii Africane (UA), asupra unui mecanism de plată specific pentru a garanta că fondurile UE acordate contingentului burundez au fost alocate în întregime pentru plata salariilor soldaților. De atunci, fondurile sunt direcționate de Comisia UA către conturile bancare ale soldaților, fără nicio intervenție din partea guvernului burundez. Mecanismul de plată este riguros. Cele două contracte inițiale privind finanțarea din partea UE din ianuarie 2016 până în martie 2017 (AMISOM XV și AMISOM XVI) au fost deja auditate, iar respectarea schemei de plată și a măsurilor de control convenite a fost verificată în cadrul obiectivelor specifice ale auditurilor. În rapoartele finale ale ultimelor audituri este recunoscut caracterul adecvat al mecanismului de control instituit de Comisia UA și este confirmată legalitatea și regularitatea operațiunilor în cadrul juridic al contractelor UE. De asemenea, în aceste rapoarte se confirmă consecvența plăților efectuate în favoarea soldaților, registrele nominale ale contingentului burundez mobilizat figurând în AMISOM. Cel de-al treilea contract, care acoperă cheltuielile din aprilie până în decembrie 2017 (AMISOM XVII), este în prezent în curs de desfășurare.

Propunerea privind noul Instrument european pentru pace este dezbătută în prezent de către autoritățile legislative, în paralel cu negocierile privind cadrul financiar multianual 2021-2027. Acest instrument se va baza pe bunele practici legate de Instrumentul financiar pentru pace în Africa și mecanismul Athena și va continua să asigure și să garanteze în continuare protecția intereselor financiare ale UE.

Ultima actualizare: 10 aprilie 2019
Aviz juridic - Politica de confidențialitate