Index 
 Înapoi 
 Înainte 
 Text integral 
Proces-verbal
Luni, 16 aprilie 2018 - Strasbourg

19. Ordinea lucrărilor
CRE

Proiectul definitiv de ordine de zi al ședinței plenare din aprilie 2018 (PE 619.992/PDOJ) a fost distribuit cu următoarele modificări propuse (articolul 149a din Regulamentul de procedură):

Luni, marți, miercuri

Nu s-a propus nicio modificare.

Joi

Cererea Grupului PPE de a înscrie la vot propunerea de rezoluție referitoare la situația din Republica Moldova (dezbaterea a avut loc la 3 octombrie 2017) (punctul 9 al PV din 3.10.2017).

Au intervenit: Cristian Dan Preda, în numele Grupului PPE, care a argumentat cererea, și Knut Fleckenstein, care a fost împotriva acesteia.

Cu VE (96 pentru, 170 împotrivă, 11 abțineri), Parlamentul a respins cererea.

Cererea Grupului ENF de a adăuga, ca prim punct pe ordinea de zi, o dezbatere referitoare la raportul Paul Rübig privind estimarea bugetului de venituri și cheltuieli al Parlamentului European pentru exercițiul financiar 2019.

Au intervenit: Stanisław Żółtek, în numele Grupului ENF, care a argumentat cererea, și Paul Rübig, care a fost împotriva acesteia.

Prin AN (38 pentru, 225 împotrivă, 5 abțineri), Parlamentul a respins cererea.

°
° ° °

Ordinea lucrărilor a fost astfel stabilită.

Ultima actualizare: 22 octombrie 2018Notă juridică