Înapoi 
 Înainte 
Regulamentul de procedură al Parlamentului European
Legislatura a 8-a - iulie 2018
EPUB 191kPDF 1121k
CUPRINS
APENDICE
INDICE ANALITIC
ÎN ATENŢIA CITITORILOR
COMPENDIU DE ACTE JURIDICE PRINCIPALE REFERITOARE LA REGULAMENTUL DE PROCEDURĂ

TITLUL I : DEPUTAŢI, ORGANE ALE PARLAMENTULUI ŞI GRUPURI POLITICE
CAPITOLUL 3 : ORGANE ŞI FUNCŢII

Articolul 23 : Funcțiile vicepreședinților

1.   În caz de absență, de imposibilitate de exercitare a funcției sau în cazul în care dorește să participe la dezbatere în conformitate cu articolul 22 alineatul (3), Președintele este înlocuit de unul dintre vicepreședinți în conformitate cu ordinea precedenței.

2.   De asemenea, vicepreședinții exercită funcțiile care le sunt atribuite prin articolul 25, articolul 27 alineatele (3) și (5) și articolul 71 alineatul (3).

3.   Președintele poate delega vicepreședinților orice funcție, precum reprezentarea Parlamentului cu ocazia unor ceremonii sau acte determinate. În special, Președintele poate desemna un vicepreședinte care să exercite atribuțiile Președintelui prevăzute la articolul 129 și la articolul 130 alineatul (2).

Ultima actualizare: 22 mai 2019Aviz juridic - Politica de confidențialitate