Înapoi 
 Înainte 
Regulamentul de procedură al Parlamentului EuropeanPDF
Legislatura a 8-a - iulie 2018
EPUB 191kPDF 1121k
CUPRINS
APENDICE
INDICE ANALITIC
ÎN ATENŢIA CITITORILOR
COMPENDIU DE ACTE JURIDICE PRINCIPALE REFERITOARE LA REGULAMENTUL DE PROCEDURĂ

TITLUL V : RELAŢIILE CU CELELALTE INSTITUŢII ŞI ORGANE
CAPITOLUL 6 : CONSULTAREA ALTOR INSTITUȚII ȘI ORGANISME

Articolul 137 : Consultarea Comitetului Economic și Social European

1.   În cazul în care Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene prevede consultarea Comitetului Economic și Social, Președintele inițiază procedura de consultare și informează Parlamentul în legătură cu aceasta.

2.   O comisie poate cere consultarea Comitetului Economic și Social European pentru chestiuni de ordin general sau pentru aspecte precise.

Comisia este obligată să indice, în cererea sa, termenul în care Comitetul Economic și Social European va emite avizul.

Cererile de consultare a Comitetului Economic și Social European sunt anunțate Parlamentului în cadrul următoarei sale perioade de sesiune. Orice astfel de cerere este considerată adoptată, cu excepția cazului în care, în termen de 24 de ore de la momentul la care se face anunțul, un grup politic sau un număr de deputați care atinge cel puțin pragul redus solicită supunerea sa la vot.

3.   Avizele transmise de Comitetul Economic și Social se trimit comisiei competente.

Ultima actualizare: 22 mai 2019Notă juridică