Înapoi 
 Înainte 
Regulamentul de procedură al Parlamentului EuropeanPDF
Legislatura a 8-a - Februarie 2019
EPUB 157kPDF 1071k
CUPRINS
APENDICE
ÎN ATENŢIA CITITORILOR
COMPENDIU DE ACTE JURIDICE PRINCIPALE REFERITOARE LA REGULAMENTUL DE PROCEDURĂ

TITLUL II : PROCEDURI LEGISLATIVE, BUGETARE, DE DESCĂRCARE DE GESTIUNE ȘI DE ALT TIP
CAPITOLUL 1 : PROCEDURI LEGISLATIVE ─ DISPOZIŢII GENERALE

Articolul 48 : Procedurile legislative privind inițiativele prezentate de alte instituții decât Comisia sau de state membre

1.   Atunci când examinează inițiative care provin de la alte instituții decât Comisia sau de la state membre, comisia competentă poate invita reprezentanți ai instituțiilor respective sau ai statelor membre inițiatoare pentru a prezenta inițiativa în fața comisiei. Reprezentanții statelor membre inițiatoare pot fi însoțiți de președinția Consiliului.

2.   Înainte de a proceda la vot, comisia competentă întreabă Comisia dacă aceasta pregătește un aviz cu privire la inițiativă sau dacă intenționează să prezinte în scurt timp o propunere alternativă. În cazul în care răspunsul primit este afirmativ, comisia nu își adoptă raportul înainte de a primi avizul Comisiei sau propunerea sa alternativă.

3.   În cazul în care două sau mai multe propuneri inițiate de Comisie și/sau de alte instituții și/sau de către un stat membru, având același obiectiv legislativ, au fost prezentate Parlamentului simultan sau într-o perioadă scurtă de timp, acestea fac obiectul unui raport unic. Comisia competentă precizează în acest raport textul la care se referă amendamentele propuse și menționează toate celelalte texte în rezoluția legislativă.

Ultima actualizare: 22 mai 2019Notă juridică