1. La propunerea Conferinței președinților, Parlamentul poate constitui, în orice moment, comisii speciale, ale căror responsabilități, componență și mandat sunt stabilite în același timp cu decizia de constituire a acestora.
2. Mandatul comisiilor speciale este de cel mult 12 luni, cu excepția cazului în care, la sfârșitul acestei perioade, Parlamentul hotărăște prelungirea mandatului. Cu excepția cazului în care se decide altfel în decizia Parlamentului de constituire a comisiei speciale, mandatul său începe de la data reuniunii sale constitutive.
3. Comisiile speciale nu pot emite avize adresate altor comisii.
Versiunea articolului 197 care se va aplica de la deschiderea perioadei de sesiune iulie 2019 este reprodusă în apendicele la prezenta ediție a regulamentului de procedură.