Înapoi 
 Înainte 
Regulamentul de procedură al Parlamentului European
Legislatura a 9-a - iulie 2019
EPUB 148kPDF 764k
CUPRINS
ÎN ATENŢIA CITITORILOR
COMPENDIU DE ACTE JURIDICE PRINCIPALE REFERITOARE LA REGULAMENTUL DE PROCEDURĂ

ANEXA VI : COMPETENȚELE ȘI ATRIBUŢIILE COMISIILOR PARLAMENTARE PERMANENTE(1)
XVI.   Comisia pentru afaceri juridice

Această comisie este competentă în chestiuni privind:

1.   interpretarea, aplicarea și monitorizarea dreptului Uniunii și conformitatea actelor Uniunii cu legislația primară, inclusiv alegerea temeiurilor juridice și respectarea principiilor subsidiarității și proporționalității;

2.   interpretarea și aplicarea dreptului internațional, în măsura în care este vizată Uniunea Europeană;

3.   o mai bună legiferare și simplificarea dreptului Uniunii;

4.   protecția juridică a drepturilor și prerogativelor Parlamentului, în special participarea Parlamentului la acțiunile introduse înaintea Curții de Justiție a Uniunii Europene;

5.   actele Uniunii care influenţează ordinile juridice ale statelor membre, în special în domeniile următoare:

(a)   dreptul civil şi comercial,
(b)   dreptul societăţilor comerciale,
(c)   dreptul de proprietate intelectuală,
(d)   dreptul procedural;

6.   măsurile privind cooperarea judiciară și administrativă în materie civilă;

7.   răspunderea pentru prejudiciul cauzat mediului şi sancţiunile care se aplică în contextul infracţiunilor împotriva mediului;

8.   chestiunile etice privind noile tehnologii, în aplicarea procedurii comisiilor asociate cu comisiile competente;

9.   Statutul deputaților și Statutul funcționarilor Uniunii Europene;

10.   privilegiile și imunitățile, precum și verificarea prerogativelor deputaților;

11.   organizarea şi statutul Curţii de Justiţie a Uniunii Europene;

12.   Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală.

(1)Adoptată prin Decizia Parlamentului din 15 ianuarie 2014.
Ultima actualizare: 23 septembrie 2019Notă juridică