Înapoi 
 Înainte 
Regulamentul de procedură al Parlamentului European
Legislatura a 9-a - iulie 2019
EPUB 148kPDF 764k
CUPRINS
ÎN ATENŢIA CITITORILOR
COMPENDIU DE ACTE JURIDICE PRINCIPALE REFERITOARE LA REGULAMENTUL DE PROCEDURĂ

TITLUL II : PROCEDURI LEGISLATIVE, BUGETARE, DE DESCĂRCARE DE GESTIUNE ȘI DE ALT TIP
CAPITOLUL 3 : PROCEDURA LEGISLATIVĂ ORDINARĂ
SECȚIUNEA 3 - NEGOCIERILE INTERINSTITUȚIONALE DIN CADRUL PROCEDURII LEGISLATIVE ORDINARE

Articolul 74 : Desfășurarea negocierilor

1.   Echipa de negociere a Parlamentului este condusă de către raportor și prezidată de către președintele comisiei competente sau de către un vicepreședinte desemnat de către președinte. Din echipă fac parte cel puțin raportorii din umbră din partea fiecărui grup politic care dorește să participe.

2.   Orice document destinat dezbaterilor din cadrul unei reuniuni cu Consiliul și Comisia („trilog”) se distribuie echipei de negociere cu cel puțin 48 de ore sau, în caz de urgență, cu cel puțin 24 de ore înaintea trilogului în cauză.

3.   După fiecare trilog, președintele echipei de negociere și raportorul, în numele echipei de negociere, prezintă un raport în cadrul următoarei reuniuni a comisiei competente.

În cazul în care nu este posibilă convocarea la timp a unei reuniuni a comisiei, președintele echipei de negociere și raportorul, în numele echipei de negociere, prezintă un raport în cadrul unei reuniuni a coordonatorilor comisiei.

4.   În cazul în care negocierile conduc la un acord provizoriu, comisia competentă este informată fără întârziere. Documentele care reflectă rezultatul trilogului concluziv sunt puse la dispoziția comisiei competente și sunt publicate. Acordul provizoriu este prezentat comisiei responsabile, care decide cu privire la aprobarea acestuia prin vot unic, cu majoritatea voturilor exprimate. În cazul în care este aprobat, acesta se supune spre examinare Parlamentului, prezentându-se în mod clar toate modificările aduse proiectului de act legislativ.

5.   În cazul unui dezacord între comisiile în cauză în temeiul articolelor 57 și 58, normele detaliate pentru deschiderea și desfășurarea negocierilor se stabilesc de către președintele Conferinței președinților de comisie, în conformitate cu principiile enunțate în articolele menționate mai sus.

Ultima actualizare: 23 septembrie 2019Notă juridică