Înapoi 
 Înainte 
Regulamentul de procedură al Parlamentului European
Legislatura a 9-a - iulie 2019
EPUB 148kPDF 764k
CUPRINS
ÎN ATENŢIA CITITORILOR
COMPENDIU DE ACTE JURIDICE PRINCIPALE REFERITOARE LA REGULAMENTUL DE PROCEDURĂ

TITLUL V : RELAŢIILE CU CELELALTE INSTITUŢII ŞI ORGANE
CAPITOLUL 8 : SESIZAREA CURŢII DE JUSTIŢIE A UNIUNII EUROPENE

Articolul 149 : Proceduri în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene

1.   În termenele stabilite de tratate și de statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene pentru acțiunile introduse de instituții ale Uniunii Europene sau de persoane fizice sau juridice, Parlamentul examinează legislația Uniunii și punerea sa în aplicare pentru a se asigura că tratatele, în special în ceea ce privește drepturile Parlamentului, au fost respectate în totalitate.

2.   Comisia competentă pentru chestiuni juridice prezintă un raport Parlamentului, dacă este necesar oral, în cazul în care presupune existența unei încălcări a dreptului Uniunii. Dacă este cazul, comisia competentă pentru chestiuni juridice poate asculta opiniile comisiei competente pentru subiectul în cauză.

3.   Președintele introduce o acțiune la Curtea de Justiție a Uniunii Europene în numele Parlamentului, în conformitate cu recomandarea comisiei competente pentru chestiuni juridice.

Președintele poate sesiza Parlamentul cu privire la decizia de menținere a acțiunii la începutul următoarei perioade de sesiune. În cazul în care Parlamentul se pronunță cu majoritatea voturilor exprimate împotriva acțiunii, Președintele retrage acțiunea.

În cazul în care Președintele introduce o acțiune împotriva recomandării comisiei competente pentru chestiuni juridice, acesta sesizează Parlamentul cu privire la decizia de menținere a acțiunii la începutul următoarei perioade de sesiune.

4.   Președintele depune observații sau intervine în numele Parlamentului în cadrul procedurilor în instanță, după consultarea comisiei competente pentru chestiuni juridice.

În cazul în care intenționează să se îndepărteze de la recomandarea comisiei competente pentru chestiuni juridice, Președintele informează comisia competentă în mod corespunzător și trimite chestiunea Conferinței președinților, prezentându-și motivele.

În cazul în care Conferința președinților consideră că, în mod excepțional, Parlamentul nu ar trebui să prezinte observații sau să intervină într-o cauză înaintea Curții de Justiție a Uniunii Europene în care este pusă în cauză validitatea unui act adoptat de Parlament, chestiunea este prezentată fără întârziere Parlamentului.

Nicio dispoziție din Regulamentul de procedură nu împiedică stabilirea de către comisia competentă pentru chestiuni juridice a modalităților procedurale adecvate în vederea trimiterii recomandării sale în timp util, în situațiile de urgență.

În cazul în care este necesară luarea unei decizii privind exercitarea drepturilor Parlamentului pe lângă Curtea de Justiție a Uniunii Europene, iar actul respectiv nu este reglementat prin articolul 149 din prezentul Regulament de procedură, procedura prevăzută la prezentul articol se aplică prin analogie.

5.   În situații de urgență, Președintele poate lua măsuri conservatorii pentru respectarea termenelor aplicabile, dacă este posibil după consultarea președintelui și a raportorului comisiei competente pentru chestiuni juridice. În astfel de situații, se aplică în cel mai scurt timp procedura prevăzută la alineatul (3) sau (4), după caz.

6.   Comisia competentă pentru chestiuni juridice stabilește principiile pe care le va utiliza pentru aplicarea prezentului articol.

Ultima actualizare: 23 septembrie 2019Notă juridică