Înapoi 
 Înainte 
Regulamentul de procedură al Parlamentului European
Legislatura a 9-a - iulie 2019
EPUB 148kPDF 764k
CUPRINS
ÎN ATENŢIA CITITORILOR
COMPENDIU DE ACTE JURIDICE PRINCIPALE REFERITOARE LA REGULAMENTUL DE PROCEDURĂ

TITLUL VII : SESIUNI
CAPITOLUL 1 : SESIUNILE PARLAMENTULUI

Articolul 154 : Convocarea Parlamentului

1.   În conformitate cu articolul 229 primul paragraf din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, Parlamentul se reunește de plin drept în fiecare an, în a doua zi de marți a lunii martie. Acesta hotărăște în mod suveran cu privire la durata întreruperilor sesiunii.

2.   De asemenea, Parlamentul se reunește de drept în prima zi de marți după expirarea unui termen de o lună de la încheierea perioadei prevăzute la articolul 10 alineatul (1) din Actul din 20 septembrie 1976.

3.   Conferința președinților poate modifica durata întreruperilor stabilite în conformitate cu alineatul (1) printr-o decizie motivată luată cu cel puțin cincisprezece zile înainte de data stabilită anterior de Parlament pentru reluarea sesiunii. Reluarea sesiunii nu poate fi amânată cu mai mult de două săptămâni.

4.   La cererea majorității membrilor care compun Parlamentul sau la cererea Comisiei sau a Consiliului, Președintele, după consultarea Conferinței președinților, convoacă Parlamentul cu titlu excepțional.

De asemenea, Președintele poate convoca cu titlu excepțional Parlamentul, cu acordul Conferinței președinților, în caz de urgență.

Ultima actualizare: 23 septembrie 2019Notă juridică