Înapoi 
 Înainte 
Regulamentul de procedură al Parlamentului European
Legislatura a 9-a - iulie 2019
EPUB 148kPDF 764k
CUPRINS
ÎN ATENŢIA CITITORILOR
COMPENDIU DE ACTE JURIDICE PRINCIPALE REFERITOARE LA REGULAMENTUL DE PROCEDURĂ

TITLUL VII : SESIUNI
CAPITOLUL 5 : CVORUM, AMENDAMENTE ȘI VOT

Articolul 184 : Filtrarea de către comisii a amendamentelor depuse în plen

În cazul în care au fost depuse peste 50 de amendamente sau cereri de vot separat sau pe părți cu privire la un text depus de o comisie în vederea examinării în plen, Președintele poate invita comisia respectivă, după consultarea președintelui acesteia, să se reunească pentru a vota fiecare dintre amendamentele sau cererile în cauză. Amendamentul sau cererea de vot separat sau pe părți care în această etapă nu întrunește votul favorabil al unei treimi dintre membrii comisiei nu se supune la vot în plen.

Ultima actualizare: 23 septembrie 2019Notă juridică