Înapoi 
 Înainte 
Regulamentul de procedură al Parlamentului European
Legislatura a 9-a - iulie 2019
EPUB 148kPDF 764k
CUPRINS
ÎN ATENŢIA CITITORILOR
COMPENDIU DE ACTE JURIDICE PRINCIPALE REFERITOARE LA REGULAMENTUL DE PROCEDURĂ

TITLUL VIII : COMISII ŞI DELEGAŢII
CAPITOLUL 1 : COMISII

Articolul 216 : Reuniunile comisiilor

1.   Comisiile se reunesc la convocarea președinților acestora sau la inițiativa Președintelui Parlamentului.

Atunci când convoacă reuniunile, președintele prezintă ordinea de zi a acestora. Comisia adoptă o decizie privind ordinea de zi la începutul reuniunii.

2.   Comisia, Consiliul și celelalte instituții ale Uniunii pot lua cuvântul în cadrul reuniunilor comisiilor la invitația președintelui comisiei, făcută în numele acesteia.

Printr-o decizie a comisiei, orice altă persoană poate fi invitată să asiste și să ia cuvântul la o reuniune.

Comisia competentă poate organiza, sub rezerva aprobării Biroului, o audiere a experților în cazul în care consideră că această audiere este indispensabilă pentru buna desfășurare a lucrărilor sale privind o chestiune determinată.

3.   Fără a aduce atingere aplicării articolului 56 alineatul (8), cu excepția unei decizii contrare a comisiei, deputații care asistă la reuniunile comisiilor din care nu fac parte, nu pot participa la deliberări.

Cu toate acestea, deputații respectivi pot fi autorizați de către comisie să participe la reuniunile sale cu funcție consultativă.

4.   Articolul 171 alineatul (2) privind repartizarea timpului afectat luărilor de cuvânt se aplică mutatis mutandis comisiilor.

5.   În cazul în care se întocmește o stenogramă, se aplică mutatis mutandis articolul 204 alineatele (2), (3) și (5).

Ultima actualizare: 19 decembrie 2019Notă juridică