Parlamentul European,

–  având în vedere propunerea de regulament al Consiliului de instituire a Parchetului European (COM(2013)0534),

–  având în vedere Rezoluția Parlamentului European din 12 martie 2014 referitoare la propunerea de Regulament al Consiliului de instituire a Parchetului European(1),

–  având în vedere documentul de lucru al Comisiei sale pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne din 14 martie 2014 privind Agenția Uniunii Europene pentru Cooperare în Materie de Justiție Penală (Eurojust) (PE530.084),

–  având în vedere Rezoluția Parlamentului European din 29 aprilie 2015 referitoare la propunerea de Regulament al Consiliului de instituire a Parchetului European(2),

–  având în vedere propunerea de directivă a Parlamentului European și a Consiliului privind combaterea fraudelor îndreptate împotriva intereselor financiare ale Uniunii prin intermediul dreptului penal (COM(2012)0363),

–  având în vedere propunerea de regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind Agenția Uniunii Europene pentru Cooperare în Materie de Justiție Penală (Eurojust) (COM(2013)0535),

–  având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolele 85, 86, 218, 263, 265, 267, 268 și 340,

–  având în vedere întrebările adresate Consiliului și Comisiei privind Parchetul European și Eurojust (O-000092/2016 – B8-0715/2016 și O-000093/2016 – B8-0716/2016),

–  având în vedere articolul 128 alineatul (5) și articolul 123 alineatul (2) din Regulamentul său de procedură,

A.  întrucât articolul 86 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene prevede că, pentru a combate infracțiunile care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii, Consiliul, hotărând prin regulamente adoptate în conformitate cu o procedură legislativă specială, poate institui un Parchet European, după obținerea aprobării din partea Parlamentului European;

B.  întrucât, potrivit recentului „Studiu și rapoarte privind discrepanțele în materie de TVA între statele membre ale UE-28: Raportul final pe anul 2016” (TAXUD/2015/CC/131), o sumă covârșitoare de 159,5 miliarde EUR reprezentând venituri din taxa pe valoare adăugată (TVA) a fost pierdută în întreaga UE în 2014;

C.  întrucât este important ca UE și toate statele sale membre să depisteze și să urmărească penal într-un mod eficace și disuasiv frauda care afectează interesele financiare ale UE, protejând astfel contribuabilii din toate țările membre care contribuie la bugetul Uniunii;

D.  întrucât Eurojust a facilitat coordonarea și cooperarea dintre autoritățile naționale de anchetă și urmărire penală în tratarea cazurilor care afectează mai multe state membre, iar Eurojust a contribuit la construirea încrederii reciproce și la crearea unei punți de legătură între sistemele juridice și tradițiile de o mare diversitate din cadrul UE; întrucât Eurojust a facilitat executarea cererilor de cooperare și aplicarea instrumentelor de recunoaștere reciprocă, ameliorând, astfel, urmărirea penală transfrontalieră;

E.  întrucât crima organizată transfrontalieră a crescut în ultimul deceniu, fiind săvârșită de grupuri extrem de mobile și flexibile care își desfășoară activitatea în mai multe state membre ale UE și în diverse domenii infracționale;

F.  întrucât, în cauza C-105/14 (Taricco și alții), Curtea de Justiție a UE a confirmat faptul că și veniturile obținute din TVA pot face obiectul fraudei, concept definit la articolul 1 din Convenția privind protejarea intereselor financiare ale Comunităților Europene;

1.  Parlamentul își reiterează sprijinul de lungă durată pentru instituirea unui Parchet European eficient și independent pentru a reduce fragmentarea actuală a eforturilor naționale de asigurare a respectării legii pentru a proteja bugetul UE, consolidând, astfel, lupta împotriva fraudei în Uniunea Europeană;

2.  invită Consiliul să ofere un set clar și fără echivoc de competențe și proceduri privind Parchetul European bazat pe propunerea de directivă privind combaterea fraudelor îndreptate împotriva intereselor financiare ale Uniunii prin intermediul dreptului penal (Directiva PIF); solicită Consiliului să își intensifice eforturile de a se ajunge la un acord cu privire la Directiva PIF, care include TVA-ul în domeniul său de aplicare și să redeschidă negocierile cu Parlamentul, pentru a permite instituirea Parchetului European; subliniază că Parchetul European ar trebui să aibă competența prioritară pentru infracțiunile definite în Directiva PIF; regretă profund faptul că Consiliul nu permite Parchetului European să fie competent în dosarele PIF atunci când finanțarea UE depășește 10 000 de euro, dar nu reprezintă 50 % sau mai mult din cofinanțare; invită, prin urmare, Consiliul să renunțe la reglementarea care privează Parchetul European de posibilitatea de a exercita competența pentru toate infracțiunile PIF în cazul în care pagubele la bugetul Uniunii sunt egale sau mai mici decât pagubele provocate unei alte victime; invită Consiliul să se asigure că Parchetul European este informat imediat de către autoritățile naționale cu privire la toate cazurile legate în vreun fel de Directiva PIF, atât înainte, cât și în timpul unei anchete;

3.  invită Consiliul să redeschidă dezbaterea asupra articolelor 17-20 din textul consolidat (11350/1/16) a propunerii de instituire a Parchetului European, cu scopul de a asigura o mai mare claritate și eficiență în ceea ce privește Parchetul European; invită Consiliul să clarifice competențele de urmărire penală ale Parchetului European și ale parchetelor naționale în cazurile de (a) concursul de infracțiuni (un grup organizat comite mai multor infracțiuni, de exemplu, spălare de bani, trafic de ființe umane), precum și (b) infracțiunile mixte (mai mult de o infracțiune comisă într-un act infracțional, de exemplu fraudă legată de TVA și spălarea de bani); regretă profund faptul că, în caz de dezacord între Parchetul European și autoritățile naționale judiciare de urmărire penală cu privire la competența instanțelor, decizia finală nu va fi luată de o instanță independentă, cum ar fi Curtea Europeană de Justiție; subliniază că eficiența Parchetului European va depinde de clarificarea competențelor și că, în cazul în care nu reușesc să realizeze acest lucru, organele legislative ale UE nu vor putea asigura eficacitatea Parchetului European, depășind, astfel, una dintre limitele maximale („red lines”) ale Parlamentului European;

4.  consideră că Parchetul European ar trebui să aibă la dispoziție suficiente măsuri de anchetă pentru a-și desfășura investigațiile; reamintește, în acest sens, acordul convenit de colegiuitori cu privire la criteriile pe baza cărora statele membre pot solicita măsuri pentru cercetarea pe baza principiului recunoașterii reciproce enunțat în Directiva 2014/41/UE privind ordinul european de anchetă în materie penală;

5.  consideră că, pentru a asigura eficacitatea controlului jurisdicțional în conformitate cu articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene și cu tratatele, orice decizie operațională care afectează părți terțe, luată de Parchetul European, ar trebui să facă obiectul unui control jurisdicțional în fața instanței naționale competente; consideră că un control jurisdicțional direct exercitat de Curtea de Justiție a Uniunii Europene ar trebui să fie posibil;

6.  constată că este deosebit de important să se evite orice efecte adverse din partea așa-numitei „legături naționale”; în acest context, invită Consiliul să se asigure că există garanții adecvate care asigură independența Parchetului European, cum ar fi o dispoziție care permite derogarea de la legătura națională din motive legate de buna funcționare a instituției;

7.  consideră că protecția drepturilor procedurale ale persoanelor suspectate și acuzate trebuie să fie garantată; în special, regulamentul ar trebui să prevadă drepturi suplimentare de apărare pentru persoanele suspectate de către Parchetul European, în special dreptul la asistență juridică, dreptul la informare și accesul la materialele cauzei, precum și dreptul de a prezenta dovezi și de a solicita Parchetului European să colecteze dovezi în numele persoanei suspectate;

8.  invită Comisia să prezinte estimări ajustate ale implicațiilor bugetare ale structurii colegiale în analiza sa a costurilor și a beneficiilor și să prezinte Parlamentului rezultatele „evaluării situației reale”, și reamintește că Parlamentul va lua în considerare aceste informații înainte de a lua o decizie finală;

9.  reamintește importanța rolul Eurojust în îmbunătățirea cooperării judiciare și a coordonării dintre autoritățile judiciare competente ale statelor membre și în sprijinirea anchetelor în care sunt implicate țări terțe, și invită Consiliul să clarifice relațiile dintre Eurojust și Parchetul European, în special implicațiile de structură colegială, precum și relația Parchetului European cu OLAF, în vederea diferențierii rolurilor respective care le revin în protejarea intereselor financiare ale UE;

10.  consideră că cel mai bine ar fi ca Parchetul European și Eurojust să își desfășoare activitatea în același loc, dacă se dorește ca colaborarea și schimbul de informații între acestea să funcționeze eficient;

11.  încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului și Comisiei, precum și parlamentelor naționale.

(1) Texte adoptate, P7_TA(2014)0234. (2) JO C 346, 21.9.2016, p. 27.