Index 
Texte adoptate
Joi, 12 mai 2016 - StrasbourgEdiţie definitivă
Tătarii din Crimeea
 Gambia
 Djibouti
 Schimbul automat obligatoriu de informații în domeniul fiscal *
 Trasabilitatea produselor pescărești și de acvacultură în restaurante și în comerțul cu amănuntul
 Statutul de economie de piață al Chinei
 Acțiuni subsecvente și situația la zi a Agendei 2030 și a obiectivelor de dezvoltare durabilă
 Indicarea obligatorie a țării de origine sau a locului de proveniență pentru anumite alimente
 Acordul-cadru revizuit privind concediul pentru creșterea copilului
 Prevenirea și combaterea traficului de persoane

Tătarii din Crimeea
PDF 264kWORD 91k
Rezoluţia Parlamentului European din 12 mai 2016 referitoare la tătarii din Crimeea (2016/2692(RSP))
P8_TA(2016)0218RC-B8-0582/2016

Parlamentul European,

–  având în vedere rezoluțiile sale anterioare referitoare la Parteneriatul estic, la Ucraina și la Federația Rusă,

–  având în vedere rapoartele misiunii de evaluare a situației drepturilor omului în Crimeea efectuate de Biroul pentru Instituții Democratice și Drepturile Omului al Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE-BIDDO), precum și de Înaltul Comisar al OSCE pentru Minoritățile Naționale (ICMN),

–  având în vedere Declarația universală a drepturilor omului, Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice, precum și Declarația Națiunilor Unite privind drepturile popoarelor indigene (UNDRIP),

–  având în vedere deciziile Consiliului European (din 21 martie, 27 iunie și 16 iulie 2014) prin care se impun sancțiuni împotriva Federației Ruse ca urmare a anexării ilegale de către aceasta a Crimeei,

–  având în vedere Rezoluția 68/262 a Adunării Generale a ONU din 27 martie 2014 intitulată „Integritatea teritorială a Ucrainei”,

–  având în vedere raportul organizației Freedom House privind „Libertatea în lume în 2016”, care realizează o evaluare a situației libertăților politice și civice din Crimeea, în urma anexării ilegale a acesteia, și apreciază că aceasta este „lipsită de libertate”,

–  având în vedere Hotărârea din 26 aprilie 2016 a așa-zisei Curți Supreme din Crimeea, care a declarat că Mejlis-ul poporului tătar din Crimeea este o organizație extremistă și a interzis activitatea acestuia în peninsula Crimeea,

–  având în vedere declarațiile purtătorului de cuvânt al Vicepreședintelui Comisiei/Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate (VP/ÎR) din 14 aprilie 2016 referitoare la suspendarea activităților Mejlis-ului tătarilor din Crimeea, precum și din 26 aprilie 2016 privind decizia „Curții Supreme” din Crimeea de a interzice activitățile Mejlis-ului,

–  având în vedere declarația Comisarului pentru drepturile omului al Consiliului Europei din 26 aprilie 2016, prin care acesta îndeamnă abrogarea interdicției referitoare la Mejlis, precum și declarația Secretarului General al Consiliului Europei din 26 aprilie 2016 potrivit căreia interdicția Mejlis-ului riscă să vizeze comunitatea tătară din Crimeea în ansamblul ei,

–  având în vedere Protocolul de la Minsk din 5 septembrie 2014 și Memorandumul de la Minsk din 19 septembrie 2014 privind implementarea planului de pace în 12 puncte,

–  având în vedere articolul 135 alineatul (5) și articolul 123 alineatul (4) din Regulamentul său de procedură,

A.  întrucât Federația Rusă a anexat în mod ilegal Crimeea și orașul Sevastopol și, prin urmare, este un stat ocupant care a încălcat dreptul internațional, inclusiv Carta ONU, Actul final de la Helsinki, Memorandumul de la Budapesta din 1994 și Tratatul de prietenie, cooperare și parteneriat dintre Ucraina și Federația Rusă din 1997;

B.  întrucât Uniunea Europeană și comunitatea internațională și-au exprimat în repetate rânduri îngrijorarea față de situația drepturilor omului din teritoriile ocupate și de persecutarea sistematică a celor care nu recunosc noile autorități; întrucât aceste așa-zise autorități au vizat comunitatea locală a tătarilor din Crimeea, majoritatea acestora opunându-se ocupării peninsulei de către Rusia și boicotând așa-numitul referendum din 16 martie 2014; întrucât instituțiile și organizațiile tătarilor din Crimeea sunt identificate din ce în ce mai mult ca „extremiste”, iar membri marcanți ai comunității tătare din Crimeea sunt sau riscă să fie arestați drept „teroriști”; întrucât abuzurile împotriva tătarilor includ răpiri, dispariții forțate, acte de violență, tortură și execuții extrajudiciare pe care autoritățile de facto nu le-au cercetat și urmărit penal, precum și probleme juridice sistemice în ceea ce privește drepturile de proprietate și de înregistrare;

C.  întrucât liderilor tătari din Crimeea, inclusiv Mustafa Jemilev și Rafat Ciubarov, li s-a interzis deja să intre în Crimeea și întrucât aceștia sunt în prezent autorizați să facă acest lucru, dar sub amenințarea arestării - având aceeași soartă ca numeroși alți membri ai Mejlis-ului și activiști tătari din Crimeea, precum și ca persoanele strămutate; întrucât, potrivit datelor furnizate de către Guvernul Ucrainei, peste 20 000 de tătari au fost nevoiți să părăsească Crimeea ocupată și să se mute pe teritoriul continental al Ucrainei;

D.  întrucât liderul poporului tătar din Crimeea, Mustafa Jemilev, care în trecut a petrecut 15 de ani în închisorile sovietice, a publicat o listă cu numele a 14 tătari din Crimeea care sunt prizonieri politici ai așa-numitelor autorități ruse din Crimeea, inclusiv Ahtem Çiygoz, primul vicepreședinte al Mejlis-ului, care este deținut la Simferopol în așteptarea procesului; solicită să se acorde o atenție deosebită stării sănătății sale și subliniază că este important ca procesul său să fie public și să fie monitorizat de către Consiliul Europei și de alte organizații internaționale;

E.  întrucât Federația Rusă a restricționat accesul Crimeii în cadrul Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE), Organizației Națiunilor Unite și Consiliului Europei, fără a menționa ONG-urile din domeniul drepturilor omului și jurnaliști independenți; întrucât blocarea accesului face sarcina de monitorizare a situației drepturilor omului în Crimeea și de raportare cu privire la aceasta foarte dificilă;

F.  întrucât toți membrii comunității de tătari din Crimeea, o populație indigenă din Crimeea, au fost deportați cu forța către alte regiuni ale fostei URSS în 1944 și li s-a interzis să se întoarcă până în 1989; întrucât, la 12 noiembrie 2015, Rada Supremă a Ucrainei a adoptat o rezoluție prin care a recunoscut faptul că deportarea tătarilor din Crimeea în anul 1944 constituie un act de genocid și a stabilit data de 18 mai ca Zi de comemorare;

G.  întrucât, la 26 aprilie 2016, așa-numita Curtea Supremă din Crimeea s-a pronunțat în favoarea unei cereri din partea așa-numitului procuror general din Crimeea, Natalia Poklonskaia, care acuza Mejlis, organul reprezentativ al tătarilor din Crimeea de la înființarea sa în 1991, care a beneficiat de un statut juridic deplin din mai 1999, de extremism, terorism, încălcări ale drepturilor omului, acțiuni ilegale și acte de sabotaj împotriva autorităților;

H.  întrucât Mejlis a fost declarată organizație extremistă și inclusă în lista Ministerului de justiție din Rusia a ONG-urilor ale căror activități trebuie să fie suspendate; întrucât, în consecință, activitățile Mejlis au fost interzise în Crimeea și în Rusia; întrucât această interdicție s-ar putea aplica la mai mult de 2 500 de membri ai acestui organ din 250 de sate și orașe din Crimeea;

I.  întrucât decizia așa-numitului procuror general și a Curții Supreme din Crimeea fac parte integrantă din politica de represiune și intimidări din partea Federației Ruse, care sancționează această minoritate pentru loialitatea față de statul ucrainean în timpul anexării ilegale a peninsulei cu doi ani în urmă;

J.  întrucât există o încălcare evidentă a dreptului umanitar internațional (inclusiv cea de-a patra Convenție de la Haga din 1907, cea de-a patra Convenție de la Geneva din 1949 și Protocolul adițional I din 1977), în temeiul căruia o putere de ocupație nu poate judeca civili pentru infracțiunile care au avut loc înainte de ocupație și dreptul penal din teritoriile ocupate rămân în vigoare;

1.  condamnă cu fermitate decizia așa-numitei Curți Supreme din Crimeea de interzicere a Mejlis care reprezintă poporul tătar din Crimeea și solicită anularea imediată a acesteia; consideră că această decizie constituie persecutarea sistematică și directă a tătarilor din Crimeea, precum și o acțiune motivată politic menită să intimideze și mai mult reprezentanții legitimi ai comunității tătare; subliniază importanța acestui organ decizional ales democratic care reprezintă tătarii din Crimeea;

2.  evidențiază faptul că interzicerea Mejlis a poporului tătar din Crimeea, care este organul reprezentativ recunoscut și legitim al populațiilor indigene din Crimeea, va oferi un teren fertil pentru stigmatizarea și discriminarea tătarilor din Crimeea și încălcarea drepturilor omului și libertăților civile fundamentale și este o încercare de a-i expulza din Crimeea, care este patria lor istorică; este preocupat de faptul că etichetarea Mejlis ca o organizație extremistă poate conduce la acuzații suplimentare, în conformitate cu dispozițiile Codului penal al Federației Ruse;

3.  reamintește că interzicerea Mejlis implică interdicția de a se reuni, de a-și publica opiniile în mass media, de a organiza manifestări publice sau de a utiliza conturi bancare; solicită UE să furnizeze sprijin financiar pentru activitățile Mejlis în timp ce acesta se află în exil; solicită intensificarea finanțării pentru organizațiile de apărare a drepturilor omului care sunt active în numele Crimeii;

4.  reamintește trista a doua aniversare a anexării ilegale a peninsulei Crimeea de către Federația Rusă la 20 februarie 2014; își reiterează condamnarea severă a acestui act, care constituie o încălcare a dreptului internațional; își exprimă angajamentul ferm față de politica de nerecunoaștere a anexării ilegale a Crimeii și de sancțiunile impuse ulterior și solicită să se ia în considerare posibilitatea de a extinde lista persoanelor care fac obiectul sancțiunilor UE în ceea ce privește interzicerea Mejlis; invită toate statele membre să adere strict la lista respectivă; regretă vizitele în Crimeea - organizate fără consimțământul autorităților ucrainene — de unii politicieni din statele membre ale UE, inclusiv membri ai parlamentelor naționale și ai Parlamentului European, și invită parlamentarii să se abțină de la astfel de vizite în viitor;

5.  confirmă încă o dată angajamentul său deplin față de suveranitatea, independența politică, unitatea și integritatea teritorială a Ucrainei în cadrul frontierelor sale recunoscute pe plan internațional și față de alegerea sa liberă și suverană de a urma o traiectorie europeană; invită toate părțile să acționeze imediat pentru reintegrarea pașnică a Peninsulei Crimeea din Ucraina ocupate în ordinea juridică, prin intermediul dialogului politic și în deplină conformitate cu dreptul internațional; consideră că restabilirea controlului Ucrainei asupra peninsulei reprezintă un element fundamental pentru restabilirea unor relații de cooperare cu Federația Rusă, inclusiv pentru suspendarea sancțiunilor legate de Crimeea;

6.  condamnă restricțiile severe impuse libertății de exprimare, de asociere și de întrunire pașnică, inclusiv cu ocazia unor evenimente comemorative tradiționale, precum aniversarea deportării tătarilor din Crimeea de către regimul totalitar al Uniunii Sovietice sub conducerea lui Stalin, sau cu ocazia reuniunilor culturale ale tătarilor din Crimeea;

7.  condamnă restricțiile impuse libertății presei în Crimeea, în special retragerea licenței celui mai mare canal de televiziune tătară din Crimeea, ATR; solicită redeschiderea acestui canal și a canalului de televiziune pentru copii Lale, precum și a postului de radio Meydan; consideră că aceste acte privează tătarii din Crimeea de un instrument esențial pentru menținerea identității lor culturale și lingvistice; constată înființarea noului post de televiziune Millet și solicită să i se asigure o independență editorială deplină;

8.  regretă profund limitarea sistematică a libertății de exprimare sub pretextul extremismului, precum și monitorizarea platformelor de comunicare socială cu scopul de a identifica activiști care nu recunosc noua ordine și care critică valabilitatea „referendumului” care a avut loc la 16 martie 2014; reamintește că o sută de state membre ale Adunării Generale a ONU au luat aceeași poziție prin adoptarea Rezoluției 68/262;

9.  reamintește că tătarii nativi din Crimeea au suferit nedreptăți istorice care au condus la deportarea lor masivă de către autoritățile sovietice și la deposedarea lor de terenuri și resurse; regretă faptul că politicile discriminatorii aplicate de către așa-numitele autorități împiedică restituirea acestor proprietăți și resurse sau sunt utilizate ca un instrument pentru a cumpăra sprijin;

10.  îndeamnă Federația Rusă, care, în temeiul dreptului internațional umanitar, poartă răspunderea finală în calitate de stat ocupant al Crimeii, să mențină ordinea juridică în Crimeea și să protejeze cetățenii împotriva hotărârilor sau măsurilor administrative și judiciare arbitrare, respectându-și, astfel, angajamentele pe care și le-a asumat în calitate de membru al Consiliului Europei, și să efectueze anchete internaționale independente cu privire la orice încălcări ale dreptului internațional sau ale drepturilor omului comise de forțele de ocupație și de așa-numitele autorități locale; solicită reactivarea Grupului de contact pentru familiile persoanelor dispărute;

11.  solicită să se asigure accesul permanent și neîngrădit al organismelor internaționale pertinente din domeniul drepturilor omului la Crimeea pentru ca acestea să monitorizeze situația drepturilor omului;

12.  salută inițiativa ucraineană de înființare a unui mecanism internațional de negociere pentru restabilirea suveranității Ucrainei asupra Crimeii în cadrul formatului „Geneva plus”, care ar trebui să includă implicarea directă a UE; invită Federația Rusă să înceapă negocieri cu Ucraina și cu alte părți în vederea retragerii forțelor de ocupație din Crimeea, să suspende embargourile în domeniul schimburilor comerciale și al energiei și să ridice starea de urgență în Crimeea;

13.  solicită protejarea mediului multicultural istoric și tradițional din Crimeea și respectarea deplină a limbilor ucraineană și tătară, precum și a altor limbi minoritare și culturi distinctive; condamnă presiunea juridică exercitată asupra organizațiilor culturale și educaționale tătare din Crimeea, inclusiv asupra celor care se ocupă de copiii tătari din Crimeea;

14.  solicită Federației Ruse să ancheteze toate cazurile de torturare a deținuților reținuți în mod ilegal în Crimeea, inclusiv în cazul lui Ahtem Çiygoz, prim-vicepreședintele Mejlis, al lui Mustafa Degermendzhi și al lui Ali Asanov, care au fost arestați în Crimeea de către așa-numitele autorități locale pentru protestele pașnice pe care le-au desfășurat împotriva ocupației, și să garanteze întoarcerea lor în condiții de siguranță în Ucraina; își reiterează apelul pentru eliberarea lui Oleg Sențov și Oleksandr Kolchenko; îndeamnă Federația Rusă să pună capăt urmăririi penale motivate politic a disidenților și a militanților civici; condamnă transferarea lor ulterioară în Federația Rusă și acordarea forțată a cetățeniei ruse; invită Federația Rusă să coopereze îndeaproape cu Consiliul Europei și OSCE în cazurile menționate mai sus;

15.  solicită Serviciului European de Acțiune Externă și Consiliului să consolideze presiunea pe care o exercită asupra Federației Ruse pentru ca aceasta să permită accesul organizațiilor internaționale în Crimeea în scopul monitorizării situației drepturilor omului, având în vedere actualele încălcări grave ale drepturilor omului și ale libertăților fundamentale în peninsulă, și al instituirii unor mecanisme permanente de monitorizare internațională, bazate pe convenții; subliniază că orice prezență internațională pe teren ar trebui să fie bine coordonată, convenită cu Ucraina și sprijinită de principalele organizații internaționale din domeniul drepturilor omului;

16.  își reafirmă profunda îngrijorare cu privire la situația persoanelor LGBTI din Crimeea, care s-a înrăutățit substanțial în urma anexării rusești;

17.  încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Vicepreședintelui Comisiei/Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate, Consiliului, Comisiei, guvernelor și parlamentelor statelor membre, președintelui, guvernului și parlamentului Ucrainei, Consiliului Europei, Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa, președintelui, guvernului și parlamentului Federației Ruse, precum și Mejlis-ului poporului tătar din Crimeea.


Gambia
PDF 267kWORD 89k
Rezoluţia Parlamentului European din 12 mai 2016 referitoare la Gambia (2016/2693(RSP))
P8_TA(2016)0219RC-B8-0591/2016

Parlamentul European,

–  având în vedere rezoluțiile sale anterioare privind Gambia,

–  având în vedere Rezoluția sa din 12 martie 2015 referitoare la prioritățile UE pentru Consiliul ONU pentru Drepturile Omului din 2015(1),

–  având în vedere o serie de întrebări parlamentare referitoare la situația din Gambia,

–  având în vedere declarația Serviciului European de Acțiune Externă (SEAE) din 17 aprilie 2016 privind situația drepturilor omului din Gambia,

–  având în vedere o serie de declarații ale Delegației UE în Gambia,

–  având în vedere rezoluția Comisiei Uniunii Africane din 28 februarie 2015 privind situația drepturilor omului din Republica Gambia,

–  având în vedere declarația Secretarului General al ONU, Ban Ki-moon, din 17 aprilie 2016,

–  având în vedere raportul Consiliului ONU pentru Drepturile Omului realizat de raportorul special privind tortura și alte tratamente sau pedepse crude, inumane sau degradante, act adițional: Misiunea în Gambia, din 2 martie 2015,

–  având în vedere raportul din 11 mai 2015 realizat de raportorul special al ONU privind execuțiile extrajudiciare, sumare sau arbitrare referitor la Gambia,

–  având în vedere raportul din 24 decembrie 2014 privind Gambia realizat de Grupul de lucru al Organizației Națiunilor Unite pentru evaluare periodică universală,

–  având în vedere Acordul de parteneriat de la Cotonou semnat în iunie 2000,

–  având în vedere constituția Gambiei,

–  având în vedere Carta africană privind democrația, alegerile și guvernarea,

–  având în vedere Carta africană a drepturilor omului și popoarelor,

–  având în vedere Declarația ONU din 1981 privind eliminarea tuturor formelor de intoleranță și de discriminare pe bază de religie sau credință,

–  având în vedere Declarația universală a drepturilor omului din 1948,

–  având în vedere articolul 135 alineatul (5) și articolul 123 alineatul (4) din Regulamentul său de procedură,

A.  întrucât Yahya Jammeh a preluat puterea în Gambia printr-o lovitură de stat militară în 1994; întrucât acesta a fost ales președinte în 1996 și reales de trei ori în condiții contestate;

B.  întrucât, conform programării, la 1 decembrie 2016 vor avea loc alegeri prezidențiale, iar la 6 aprilie 2017 alegeri legislative; întrucât Comunitatea Economică a Statelor din Africa de Vest (ECOWAS) a condamnat ultimele alegeri prezidențiale, organizate în 2011, pe motiv că nu au fost legitime și au fost însoțite de represalii și intimidare a partidelor de opoziție și a alegătorilor acestora;

C.  întrucât un protest pașnic, organizat la 14 aprilie 2016 la Serekunda, o suburbie a capitalei Banjul, prin care s-a solicitat o reformă electorală, s-a soldat cu reacții violente ale forțelor de securitate din Gambia și cu arestarea arbitrară a protestatarilor, între care mai mulți membri ai Partidului Democrat Unit (PDU); întrucât Solo Sandeng, liderul opoziției și membru al PDU, a decedat în arest la scurt timp de la arestarea sa în condiții suspecte;

D.  întrucât membrii PDU s-au reunit din nou la 16 aprilie 2016 pentru a cere dreptate pentru moartea dlui Sandeng și eliberarea altor membri ai partidului lor; întrucât poliția a folosit gaze lacrimogene împotriva demonstranților și a arestat o serie de oameni;

E.  întrucât un alt lider al opoziției, Ousainou Darboe, și alți membri importanți ai partidului, au fost arestați și sunt în continuare în custodia statului, fiind, se pare, grav răniți;

F.  întrucât lui Alagie Abdoulie Ceesay, directorul executiv al postului de radio independent Teranga FM, care a fost arestat la 2 iulie 2015 de Agenția Națională de Informații (ANI), i-a fost respinsă cererea de eliberare pe cauțiune de trei ori în ciuda stării sale de sănătate precare;

G.  întrucât, în martie 2016, Grupul de lucru al ONU pentru detenția arbitrară a emis un aviz, adoptat în ultima sa reuniune în decembrie 2015, în care a subliniat faptul că dl Ceesay a fost privat de libertate în mod arbitrar și a solicitat Gambiei să îl elibereze și să renunțe la toate acuzațiile ce i se aduc;

H.  întrucât apărătorii drepturilor omului și jurnaliștii care susțin respectarea acestora din Gambia sunt victime ale practicilor abuzive și ale legislației represive și se confruntă în mod constant cu acte de hărțuire și intimidare, cu arestări și detenții, dispar forțat sau sunt forțați să plece în exil;

I.  întrucât în Gambia se recurge în mod regulat la tortură și la alte forme de rele tratamente; întrucât, conform celor relatate, este o practică de rutină ca oamenii să fie torturați cu brutalitate sau să li se aplice alte forme de rele tratamente pentru a face în mod forțat „mărturisiri” care sunt ulterior folosite în instanță, astfel cum reiese din raportul realizat în urma vizitei în Gambia, din 2014, a raportorului special al ONU privind tortura și alte tratamente sau pedepse crude, inumane sau degradante;

J.  întrucât ANI și poliția efectuează în mod regulat arestări arbitrare, cum ar fi cazul fostului vice prim-ministru al agriculturii, Ousman Jammeh, și al specialiștilor în studii islamice Sheikh Omar Colley, Imam Ousman Sawaneh și Imam Cherno Gassama, și rețin oameni fără ca aceștia să fie puși sub acuzare și pentru perioade mai lungi de limita de 72 de ore în care un suspect trebuie adus în fața instanței, încălcându-se astfel constituția;

K.  întrucât legislația împotriva homosexualității în vigoare în prezent în Gambia prevede perioade lungi de arest și amenzi usturătoare pentru „homosexualitatea gravă”; întrucât membrii comunității LGBTI sunt adesea victime ale atacurilor, amenințărilor sau arestărilor arbitrare de către forțele de securitate și unii dintre ei au fost forțați să părăsească țara spre binele lor;

L.  întrucât Gambia face parte din topul primelor cincisprezece cele mai sărace țări din lume, aproape un sfert din populația sa confruntându-se cu o insecuritate alimentară cronică; întrucât această țară depinde foarte mult de ajutorul internațional; întrucât, din 2015, 14 475 de gambieni au solicitat azil în UE;

M.  întrucât situația drepturilor omului, a democrației și a statului de drept din Gambia este motiv de mare îngrijorare; întrucât UE a abordat aceste chestiuni încă de la sfârșitul anului 2009, într-un dialog purtat în temeiul articolului 8 din Acordul de la Cotonou, dar nu s-au înregistrat progrese concrete vizibile;

N.  întrucât, având în vedere îngrijorarea legată de situația drepturilor omului, UE a redus drastic ajutorul acordat Gambiei, deși este în continuare cel mai mare donator de ajutor pentru această țară, alocând în total 33 de milioane de euro pentru programul indicativ național pentru perioada 2015-2016; întrucât, ca urmare a reducerii acestui ajutor, președintele Jammeh l-a expulzat în iunie 2015 pe Agnes Guillard, însărcinatul cu afaceri ale UE în Gambia;

O.  întrucât în programul indicativ național pentru Gambia pentru perioada 2015-2016 sunt prevăzute investiții în agricultură și securitatea alimentară, precum și în sectorul transporturilor, dar nu sunt alocate fonduri pentru dezvoltarea societății civile, guvernanța democratică sau promovarea drepturilor omului și a statului de drept;

P.  întrucât Gambia este membră a ECOWAS; întrucât, în iulie 2014, UE și ECOWAS au încheiat un acord de parteneriat economic (APE), care va fi ratificat în 2016; întrucât APE va consolida nu numai comerțul echitabil, ci și drepturile omului și îndeplinirea obiectivelor de dezvoltare durabilă;

Q.  întrucât Gambia este membră a Uniunii Africane (UA), stat-parte la Carta africană și semnatară a Cartei africane privind democrația, alegerile și guvernanța;

R.  întrucât legea de modificare a alegerilor din 2015 a făcut ca apartenența la un partid de opoziție să devină foarte scumpă, Gambia devenind una dintre țările în care lupta pentru un post public este una dintre cele mai scumpe, iar drepturile cetățenilor sunt limitate;

1.  își exprimă profunda îngrijorare cu privire la înrăutățirea rapidă a situației din Gambia în materie de securitate și drepturile omului și își exprimă regretul cu privire la faptul că la 14 și 16 aprilie 2016 au fost atacați demonstranți pașnici;

2.  solicită să fie eliberați toți protestatarii arestați în legătură cu protestele din 14 și 16 aprilie 2016; solicită guvernului Republicii Gambia să respecte garanțiile procedurale în cazul tuturor suspecților reținuți în baza acuzațiilor de participare la încercarea de schimbare a guvernul în mod neconstituțional; solicită autorităților Gambiei să garanteze în orice împrejurare integritatea fizică și psihologică a acestor suspecți și să le asigure fără întârziere persoanelor rănite îngrijiri medicale; își exprimă îngrijorarea în legătură cu mărturiile privind torturarea și maltratarea altor deținuți;

3.  îndeamnă autoritățile din Gambia să desfășoare o anchetă rapidă și independentă cu privire la aceste evenimente; își exprimă îndeosebi preocuparea puternică în legătură cu presupusul deces al activistului de opoziție, Solo Sandeng, în timp ce se afla în detenție;

4.  condamnă ferm disparițiile forțate, detenția arbitrară, tortura și alte încălcări ale drepturilor omului care vizează persoanele disidente, inclusiv jurnaliști, apărători ai drepturilor omului, oponenți și critici politici, precum și lesbiene, homosexuali, bisexuali și persoane transgen, în cadrul de guvernare al Președintelui Yahya Jammeh; solicită ca toate persoanele care se află în detenție fără dreptul de a comunica să fie judecate sau eliberate;

5.  solicită UE și UA să colaboreze cu Gambia pentru a institui garanții împotriva torturii, pentru a asigura accesul independent la cei deținuți și a reforma toate actele legislative care împiedică exercitarea libertății de exprimare, de asociere și de întrunire pașnică, inclusiv infracțiunile din Codul Penal precum revolta, calomnia penală și „răspândirea de informații false”, precum și modificarea Legii din 2013 privind informațiile și comunicarea care prevede cenzurarea exprimării online;

6.  invită Gambia să ratifice Convenția ONU împotriva torturii și altor pedepse ori tratamente cu cruzime, inumane sau degradante;

7.  invită guvernul din Gambia să cerceteze dovezile privind încălcarea drepturilor omului de către Agenția Națională de Informații, să elaboreze acte legislative care să prevadă drepturi egale pentru cetățeni, inclusiv să trateze problema inegalității, și să dezvolte în continuare planurile de creare a unei comisii naționale pentru drepturile omului în conformitate cu Principiile de la Paris privind instituțiile drepturilor omului, precum și să ancheteze și să monitorizeze abuzurile presupuse ale drepturilor omului;

8.  îndeamnă guvernul din Gambia și autoritățile regionale să adopte toate măsurile necesare pentru a pune capăt discriminării persoanelor LGBTI, atacurilor asupra acestor persoane și incriminării lor și să le garanteze dreptul la libertatea de exprimare, inclusiv prin eliminarea dispozițiilor din Codul penal al Gambiei prin care persoanele LGBTI sunt susceptibile de urmărire penală;

9.  invită autoritățile din Gambia să prevină orice discriminare religioasă și să încurajeze un dialog pașnic și cuprinzător între toate comunitățile și să întreprindă acțiuni în acest sens;

10.  invită ECOWAS și UA să-și mențină angajamentul de a denunța încălcările drepturilor omului comise în prezent de regimul din Gambia; reamintește că securitatea și stabilitatea reprezintă în continuare mari provocări pentru regiunea Africii de Vest și insistă ca UA și ECOWAS să monitorizeze îndeaproape situația din Gambia și să mențină un dialog politic permanent cu autoritățile din Gambia cu privire la consolidarea democrației și a statului de drept;

11.  îndeamnă guvernul Republicii Gambia să ratifice Carta africană privind democrația, alegerile și guvernarea înainte de alegerile prezidențiale prevăzute în decembrie 2016;

12.  invită guvernul Gambiei să inițieze un dialog autentic cu toate partidele politice de opoziție cu privire la reformele legislative și de politică care să asigure alegeri libere și echitabile și să garanteze respectarea libertății de asociere și de întrunire, în conformitate cu obligațiile internaționale ale Gambiei; reamintește faptul că participarea deplină a opoziției și a societății civile independente la alegeri naționale independente și libere reprezintă un factor important pentru succesul acestor alegeri;

13.  încurajează comunitatea internațională, inclusiv organizațiile locale ale drepturilor omului și ONG-urile locale, precum și Delegația UE în Gambia și alte instituții internaționale relevante să monitorizeze activ procedura electorală, acordând o atenție deosebită asigurării respectării de către cetățeni a libertății de asociere și de întrunire;

14.  invită guvernul Gambiei să adopte toate măsurile necesare pentru a garanta, în toate împrejurările, respectarea deplină a libertății de exprimare și a libertății presei; solicită, în acest sens, reformarea dispozițiilor din Legea privind informațiile și comunicarea, pentru a alinia legislația națională la standardele internaționale;

15.  este preocupat de faptul că programul național orientativ (NIP) pe 2015-2016 pentru Gambia nu prevede niciun sprijin și nicio finanțare pentru societatea civilă sau pentru guvernanța democratică, promovarea statului de drept și protecția drepturilor omului; invită Comisia să se asigure că guvernanța democratică, statul de drept și protecția drepturilor omului vor reprezenta sectoarele centrale ale tuturor viitoarelor acorduri de cooperare pentru dezvoltare care vor fi discutate de UE și Gambia;

16.  invită Delegația UE din Gambia să recurgă la toate instrumentele de care dispune, inclusiv la Instrumentul european pentru democrație și drepturile omului, pentru a monitoriza activ condițiile de detenție din Gambia și pentru a asista și a monitoriza anchetele care au ca obiect reprimarea de către guvern a protestelor din 14 și 16 aprilie 2016 și tratamentul aplicat protestatarilor deținuți, precum și să intensifice eforturile de a interacționa cu liderii opoziției politice, liderii studențești, jurnaliști, apărători ai drepturilor omului, conducători ai sindicatelor și liderii LGBTI;

17.  îndeamnă UE și statele sale membre să desfășoare o consultare publică în temeiul articolului 96 din Acordul de la Cotonou și să aibă în vedere înghețarea asistenței care nu are caracter umanitar acordată guvernului Gambiei și să impună interdicții de călătorie sau să aplice alte sancțiuni specifice persoanelor oficiale responsabile de încălcări grave ale drepturilor omului;

18.  încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului, Comisiei, Vicepreședintelui Comisiei / Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate, Uniunii Africane, guvernelor țărilor membre ale Comunității Economice a Statelor din Africa de Vest, Guvernului și Parlamentului Gambiei, Secretarului General al ONU, Consiliului pentru Drepturile Omului al ONU, precum și Adunării Parlamentare Paritare ACP-UE.

(1) Texte adoptate, P8_TA(2015)0079.


Djibouti
PDF 355kWORD 100k
Rezoluţia Parlamentului European din 12 mai 2016 referitoare la Djibouti (2016/2694(RSP))
P8_TA(2016)0220RC-B8-0594/2016

Parlamentul European,

–  având în vedere rezoluțiile sale anterioare referitoare la Djibouti, printre care cea din 4 iulie 2013 situația din Djibouti(1) și cea din 15 ianuarie 2009 referitoare la situația din Cornul Africii(2),

–  având în vedere programul indicativ național pentru Djibouti în cadrul celui de-al 11-lea Fond european de dezvoltare din 19 iunie 2014,

–  având în vedere declarațiile purtătorului de cuvânt al Serviciului European de Acțiune Externă din 12 aprilie 2016 și 23 decembrie 2015,

–  având în vedere declarația Înaltului Reprezentant, Federica Mogherini, în numele Uniunii Europene, cu ocazia Zilei Internaționale a Libertății Presei, 3 mai 2016,

–  având în vedere parteneriatul politic regional al UE pentru pace, securitate și dezvoltare în Cornul Africii,

–  având în vedere Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice,

–  având în vedere Convenția împotriva torturii și altor pedepse ori tratamente cu cruzime, inumane sau degradante,

–  având în vedere Convenția privind eliminarea tuturor formelor de discriminare față de femei,

–  având în vedere Carta africană a drepturilor omului și popoarelor, pe care Djibouti a ratificat-o,

–  având în vedere acțiunile și comunicările Organizației Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO) privitoare la Djibouti,

–  având în vedere concluziile preliminare din 10 aprilie 2016 ale misiunii Uniunii Africane de observare a alegerilor care a monitorizat alegerile prezidențiale,

–  având în vedere Statutul de la Roma al Curții Penale Internaționale la care Djibouti este stat parte din 2003,

–  având în vedere Acordul-cadru semnat la 30 decembrie 2014 între coaliția aflată la putere, UMP (Uniunea pentru Majoritatea Prezidențială), și coaliția partidelor de opoziție, USN (Uniunea pentru Salvarea Națională ), menit să promoveze „politicile naționale pașnice și democratice”,

–  având în vedere Decretul nr. 2015-3016 PR/PM din 24 noiembrie 2015, adoptat de Consiliul de Miniștri al Republicii Djibouti, care instituie măsuri de securitate speciale în urma atentatelor de la Paris din 13 noiembrie 2015,

–  având în vedere Declarația universală a drepturilor omului din 1948,

–  având în vedere Protocolul la Carta africană a drepturilor omului și popoarelor referitor la drepturile femeilor în Africa,

–  având în vedere Acordul de la Cotonou semnat la 23 iunie 2000 și revizuit la 22 iunie 2010,

–  având în vedere Constituția Republicii Djibouti din 1992, care recunoaște libertăți fundamentale și principii de bază ale bunei guvernări,

–  având în vedere orientările privind misiunile Uniunii Africane de observare și monitorizare a alegerilor,

–  având în vedere articolul 135 alineatul (5) și articolul 123 alineatul (4) din Regulamentul său de procedură,

A.  întrucât Ismail Omar Guelleh este președintele Republicii Djibouti din 1999, câștigând alegerile din aprilie 2016 cu o majoritate zdrobitoare de 87,1 % din voturi care a fost criticată de partidele din opoziție și de grupurile pentru drepturile omului ca fiind rezultatul represiunii politice; întrucât unii dintre candidații opoziției au boicotat alegerile din 2005, 2011 și 2016; întrucât președintele Guelleh a convins Adunarea Națională să modifice Constituția în 2010, după ce a anunțat că nu va candida din nou la alegerile din 2016, ceea ce i-a permis să candideze pentru un al treilea mandat în 2011; întrucât protestele ulterioare ale societății civile au fost înăbușite;

B.  întrucât ca urmare a situării sale geografice excelente în Golful Aden, Djibouti are o importanță strategică pentru bazele militare străine și este considerat a fi un centru de combatere a pirateriei și a terorismului;

C.  întrucât zece femei din Djibouti au intrat în greva foamei la Paris pentru a solicita o anchetă internațională privind violarea femeilor în Djibouti, patru dintre femeile care făceau greva foamei susținând că au fost chiar ele victime ale unui viol, iar o alta, Fatou Ambassa, 30 de ani, postea în memoria verei sale, Halima, care ar fi fost victima unui viol în grup în 2003, la vârsta de 16 ani; întrucât opt dintre aceste femei și-au continuat protestele timp de nouăsprezece zile, de la 25 martie la 12 aprilie 2016, iar alte zece femei le-au urmat exemplul la Bruxelles; întrucât autoritățile din Djibouti contestă afirmațiile lor; întrucât au existat femei care au fost luate ostatice în timpul conflictului dintre armata statului Djibouti și FRUD-armé (Frontul pentru Reinstituirea Unității și Democrației); întrucât Comitetul femeilor din Djibouti (Comité des Femmes Djiboutiennes Contre le Viol et l’Impunité (COFEDVI)), care a fost înființat în 1993, a înregistrat, în urma a aproximativ 20 de plângeri depuse, 246 de cazuri de violuri comise de soldați;

D.  întrucât nicio misiune a UE de observare a alegerilor nu a fost invitată să monitorizeze alegerile și întrucât misiunea de experți electorali pusă la dispoziție de UE a fost refuzată de autoritățile din Djibouti; întrucât misiunea Uniunii Africane de observare a alegerilor recomandă instituirea unei comisii electorale independente, care să fie responsabilă de procesul electoral, inclusiv în ceea ce privește anunțarea rezultatelor provizorii;

E.  întrucât trei candidați ai opoziției, Omar Elmi Khaireh, Mohamed Moussa Ali și Djama Abdourahman Djama, au contestat rezultatele alegerilor din aprilie 2016, spunând că au fost lipsite de transparență și că nu reflectă voința poporului djiboutian; întrucât organizațiile locale pentru drepturile omului nu au recunoscut rezultatele; întrucât spațiul politic alocat opoziției rămâne foarte restrâns iar libertatea de expresie este limitată; întrucât forțele de poliție și serviciile de securitate țin țara într-o mână de fier, iar sectorul judiciar este slab și aservit guvernului; întrucât liderii opoziției au fost în permanență întemnițați și hărțuiți, existând mărturii că s-ar fi recurs la tortură; întrucât se afirmă că armata a primit ordin să îi evacueze pe reprezentanții opoziției din unele secții de votare, astfel încât urnele de vot să fie înlocuite, în timp ce alte districte, precum Ali-Sabieh au fost puse sub control militar; întrucât Președintele Guelleh a dat o petrecere cu scopul, se pare, de a răsplăti armata pentru contribuția sa la alegeri înainte chiar de publicarea rezultatelor oficiale; întrucât Uniunea Africană s-a plâns de o serie de nereguli (lipsa evidențelor, neafișarea rezultatelor și faptul că voturile nu s-au numărat în public);

F.  întrucât la 31 decembrie 2015, în urma excluderii membrilor opoziției din parlament, s-a recurs la o lege de impunere a stării de urgență introdusă în noiembrie 2015 pentru a restricționa libertățile individuale și a-i reprima pe reprezentanții opoziției, apărătorii drepturilor omului, sindicaliști și jurnaliști;

G.  întrucât la 30 decembrie 2014 coaliția de guvernământ, UMP, a semnat un acord-cadru cu coaliția opoziției, USN, care prevedea reformarea Comisiei Electorale Naționale Independente (Commission Électorale Nationale Indépendante), crearea unei comisii parlamentare mixte și reforme pe termen scurt și mediu; întrucât comisia parlamentară mixtă a fost constituită în februarie 2015 dar niciunul dintre cele mai importante proiecte de lege (precum legea privind crearea unei comisii electorale independente mixte și legea privind drepturile și obligațiile partidelor politice) nu a fost depus; întrucât la 26 august 2015 autoritățile djiboutiene au anunțat că comisia electorală nu va fi reformată;

H.  întrucât în Djibouti nu există posturi de televiziune sau de radio private, autoritățile monitorizează strict site-urile web ale opoziției și blochează cu regularitate site-urile internet ale organizațiilor drepturilor omului și rețele de socializare; întrucât guvernul este proprietarul principalului ziar, La Nation, și al postului național, Radiodiffusion-Télévision de Djibouti, care practică autocenzura; întrucât în 2015 Freedom House a declarat că presa din Djibouti nu e liberă; întrucât Djibouti se situează pe locul 170 (din 180 de țări) în clasamentul mondial pe 2015 privind libertatea presei realizat de Reporteri fără frontiere; întrucât, în întreaga perioadă când la conducere s-a aflat coaliția UMP, partidele și activiștii de opoziție au fost permanent reprimați și mulți reprezentanți ai partidelor și jurnaliști, inclusiv un reporter de la BBC în timpul campaniei electorale prezidențiale din 2016, au fost târâți în fața instanței; întrucât la 19 ianuarie 2016 principalul ziar al opoziției, l’Aurore, a fost închis prin hotărâre judecătorească; întrucât Comisia Națională a Telecomunicațiilor, care trebuia să fie înființată în 1993, nu a fost încă creată;

I.  întrucât, în 2012 mai ales, regiunea Mablas a fost victima unui val de arestări arbitrare ale unor persoane suspectate că ar fi membri ai FRUD-armé;

J.  întrucât s-a relatat că cel puțin 27 de persoane au fost ucise și peste 150 rănite de autorități cu ocazia unei festivități culturale din Buldugo la 21 decembrie 2015, cu toate că guvernul djiboutian susține insistent că numărul morților n-a fost mai mare de șapte; întrucât ulterior poliția a invadat, de asemenea, sediile unde se întâlneau liderii opoziției, rănind un număr de lideri ai opoziției și băgând după gratii doi lideri de seamă ai opoziției (Abdourahman Mohammed Guelleh, Secretar-General al USN, și Hamoud Abdi Souldan) fără nicio învinuire oficială împotriva lor; întrucât ambii au fost eliberați cu doar câteva zile înainte de alegerile prezidențiale, împotriva celui din urmă aducându-se acuzații de natură penală; întrucât un lider sindical și apărător al drepturilor omului, Omar Ali Ewado, a fost deținut în izolare (incommunicado) în perioada 29 decembrie 2015 - 14 februarie 2016 pentru publicarea unei liste cu victimele masacrului și persoanele încă date dispărute; întrucât avocatul său a fost și el deținut la aeroport; întrucât Said Houssein Robleh, membru al opoziției și Secretar general al LDDH, a fost rănit de gloanțele poliției djiboutiene și se află în prezent în exil în Europa;

K.  întrucât condițiile de detenție din închisorile din Djibouti sunt extrem de îngrijorătoare;

L.  întrucât, în urma atacurilor teroriste din Paris din 13 noiembrie 2015, Consiliul de miniștri din Djibouti a adoptat Decretul nr. 2015-3016 PR/PM din 24 noiembrie 2015, interzicând întrunirea și manifestațiile în zone publice ca o măsură antiteroristă;

M.  întrucât nu există nicio lege împotriva violenței domestice și a violului conjugal în Djibouti; întrucât autoritățile au informat Comitetul ONU privind eliminarea discriminării împotriva femeilor (CEDAW) că sunt conștienți de neajunsurile existente în încercarea lor de a stăvili violența de gen; întrucât, deși ilegale din 2005, au fost săvârșite diferite forme de mutilare genitală asupra a 98% din femeile din Djibouti;

N.  întrucât, potrivit Băncii Mondiale, peste 23% dintre djiboutieni trăiesc în sărăcie extremă, 74% trăind cu mai puțin de 3 USD pe zi; întrucât în Djibouti insecuritatea alimentară a fost exacerbată de prețurile ridicate la alimente, lipsa apei, schimbările climatice și reducerea zonelor de pășunat; întrucât Djibouti beneficiază de pachetul de ajutoare de 79 milioane EUR din partea UE destinat națiunilor din Cornul Africii afectate de El Niño;

O.  întrucât respectarea drepturilor omului, a principiilor democratice și a statului de drept constituie temelia parteneriatului ACP-UE și elemente esențiale ale Acordului de la Cotonou, întrucât UE ar trebui să intensifice fără preget dialogul politic regulat cu Djibouti în temeiul articolului 8 din Acordul de la Cotonou;

P.  întrucât Djibouti primește în prezent 105 milioane EUR sub formă de fonduri bilaterale europene, în primul rând pentru apă și canalizare și securitate alimentară și nutrițională, ca parte a programului indicativ național pentru Djibouti în cadrul celui de-al 11-lea Fond european de dezvoltare; întrucât între 2013 și 2017, Djibouti a primit 14 milioane EUR în cadrul inițiativei UE Sprijinirea rezilienței în Cornul Africii, care își propune să înzestreze comunitățile cu mijloacele necesare pentru a face față secetelor recurente;

Q.  întrucât Djibouti adăpostește în prezent peste 15 000 de refugiați din Somalia și Eritreea și încă 8 000 din Yemen; întrucât femeile și fetele sunt expuse riscului de violențe de gen; întrucât Comisia oferă asistență, cum ar fi servicii de salvare a vieții și ajutor financiar comunităților care adăpostesc tabere de refugiați;

1.  își exprimă preocuparea în legătură cu stagnarea procesului de democratizare din Djibouti, care s-a agravat din cauza amendamentelor aduse de parlament constituției djiboutiene cu privire la limitarea mandatelor prezidențiale și a alegațiilor conform cărora membri ai opoziției au fost hărțuiți și îndepărtați din numeroase secții de vot; subliniază importanța unor alegeri echitabile, fără intimidări;

2.  solicită o investigație exhaustivă cu privire la transparența procesului electoral și a alegerilor care au avut loc în Djibouti în 2016 ; reiterează solicitarea UE ca rezultatele înregistrate în fiecare secție de vot, atât în cadrul alegerilor din 2013, cât și din cadrul alegerilor din 2016, să fie date publicității;

3.  denunță ferm violurile presupuse a fi fost comise de soldații djiboutieni împotriva civililor raportate de diverse ONG-uri și scoase în evidență de cazurile de grevă a foamei și le cere autorităților djiboutiene să desfășoare o investigație exhaustivă a acțiunilor armatei, în special, și să pună capăt impunității; îi solicită ONU să cerceteze situația drepturilor omului din Djibouti, îndeosebi situația femeilor din această țară; își exprimă cu fermitate solidaritatea cu femeile djiboutiene aflate în prezent în grava foamei în Franța și Belgia;

4.  denunță interferențele armatei și poliției în procesele democratice și repetă că este esențial să se efectueze o investigație exhaustivă și transparentă cu privire la procesul electoral; își exprimă îngrijorarea cu privire la dorința parentă a Președintelui de a-și sărbători prematur victoria în alegerile din 2016; îi reamintește Djibouti că este parte la Convenția împotriva torturii și altor pedepse ori tratamente cu cruzime, inumane sau degradante și că articolul 16 din constituție djiboutiană stipulează că "nimeni nu trebuie să fie supus torturii și altor pedepse ori tratamente cu cruzime, inumane sau degradante"; îi solicită Djibouti să investigheze integral alegațiile referitoare la tortură și la rele tratamente și să asigure traducerea în justiție a făptuitorilor cărora, odată condamnați, trebuie să le fie aplicate pedepse adecvate, precum și compensarea corespunzătoare a victimelor, instituind un mecanism independent pentru cercetarea cazurilor de abuz în serviciu;

5.  regretă decizia autorităților djiboutiene de a nu reforma comisia electorală națională, astfel cum se prevede în acordul cadru semnat la 30 decembrie 2014, și le îndeamnă să conlucreze îndeaproape cu opoziția, pentru realizarea unui proces electoral mai echitabil și mai transparent;

6.  le reamintește autorităților djiboutiene angajamentul pe care și l-au asumat în conformitate cu Orientările generale UA pentru misiunile de observare electorală și monitorizare din Uniunea Africană de a proteja jurnaliștii, condamnă modul în care au fost tratați aceștia și atrage din nou atenția autorităților djiboutiene asupra importanței libertății presei și a dreptului la un proces echitabil; solicită o explicație motivată din partea autorităților djiboutiene cu privire la tratamentul aplicat jurnaliștilor; condamnă ferm hărțuirea și privarea de libertate a liderilor opoziției, jurnaliștilor și activiștilor independenți din domeniul drepturilor omului în perioada premergătoare alegerilor prezidențiale, fără a li se aduce vreo acuzație; le solicită autorităților djiboutiene să pună capăt reprimării opozanților politici și jurnaliștilor și să-i elibereze pe toți cei care sunt deținuți din motive politice sau pentru exercitarea libertății media; le solicită autorităților djiboutiene să revizuiască legislația în materie stării de urgență a țării, pentru a o alinia integral la dreptul internațional;

7.  condamnă lipsa unei prese independente în Djibouti și monitorizarea și cenzurarea site-urilor web care critică guvernul; deplânge auto-cenzura practicată de media de stat; îi solicită guvernului djiboutian să le acorde licențe de difuzare organelor media independente care le solicită; îi solicită guvernului să le acorde jurnaliștilor străini acces liber în țară, pentru a le permite să-și desfășoare activitatea în siguranță și cu obiectivitate; îi solicită guvernului djiboutian să instituie comisia națională pentru comunicații și să autorizeze stațiile de emisie independente și private;

8.  deplânge omorurile săvârșite la ceremonia culturală din 21 decembrie 2015 și reținerile și hărțuirile care le-au urmat și la care au fost supuși apărătorii drepturilor omului și membrii opoziției; exprimă condoleanțe familiilor victimelor și cere o anchetă exhaustivă și independentă în vederea identificării și aducerii în fața justiției a celor răspunzători; condamnă încă o dată reținerile arbitrare și cere respectarea dreptului la apărare;

9.  invită autoritățile din Djibouti să garanteze respectarea drepturilor omului recunoscute în acordurile naționale și internaționale semnate de Djibouti și să protejeze drepturile și libertățile civile și politice, inclusiv dreptul de a demonstra pașnic și libertatea media;

10.  îndeamnă guvernul să continue formarea polițiștilor și a altor funcționari în scopul aplicării legii privind traficul cu ființe umane, să-și intensifice eforturile de aducere a traficanților de ființe umane în fața justiției și să determine autoritățile judiciare, legislative și administrative, societatea civilă și organizațiile neguvernamentale care își desfășoară activitatea în țară, precum și publicul în general, să conștientizeze în mai mare măsură problema traficării;

11.  solicită ca femeile și bărbații să beneficieze de un tratament egal în justiția din Djibouti și le reamintește autorităților că sunt parte la Convenția privind eliminarea tuturor formelor de discriminare față de femei;

12.  salută intervențiile guvernului djiboutian în privința practicii răspândite de mutilare genitală a femeilor, însă ar dori să vadă mai multe îmbunătățiri;

13.  le solicită autorităților să acorde acces ONG-urilor în districtele Obock, Tadjoural și Dikhil;

14.  le solicită autorităților civile și ale armatei să dea dovadă de reținere în cea mai mare măsură posibil în timpul operațiunilor militare și polițienești desfășurate în partea de nord a țării, și, în special, să nu utilizeze niciun fel de violență împotriva populației civile și nici să nu utilizeze aceste populații ca un scut în taberele militare;

15.  se declară dispus să monitorizeze îndeaproape situația din Djibouti și să propună măsuri restrictive în cazul încălcării Acordului de la Cotonou (2000), în special a articolelor 8 și 9; invită, de asemenea, Comisia să monitorizeze îndeaproape situația;

16.  îndeamnă Serviciul European de Acțiune Externă, Comisia și pe partenerii acestora să conlucreze cu djiboutienii în legătură cu reforma politică pe termen lung, care ar trebui să fie facilitată îndeosebi de relația puternică care există deja, dat fiind că Djibouti a fost un element esențial în lupta împotriva terorismului și a pirateriei din regiune și a găzduit o bază militară, contribuind la stabilitatea regiunii;

17.  îi solicită Comisiei să sprijine în continuare organizațiile independente și societatea civilă, în special prin inițierea, cât mai curând cu putință, a unei proceduri de ofertare în cadrul Instrumentului european pentru democrație și drepturile omului;

18.  îi încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție guvernului din Djibouti, instituțiilor Uniunii Africane, Agenției Interguvernamentale pentru Dezvoltare, Ligii Arabe, Organizației de Cooperare Islamică, Vicepreședintelui Comisiei/Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate și co-președinților Adunării Parlamentare Paritare ACP-UE.

(1) JO C 75, 26.2.2016, p. 160.
(2) JO C 46 E, 24.2.2010, p. 102.


Schimbul automat obligatoriu de informații în domeniul fiscal *
PDF 427kWORD 192k
Rezoluţia legislativă a Parlamentului European din 12 mai 2016 referitoare la propunerea de directivă a Consiliului de modificare a Directivei 2011/16/UE în ceea ce privește schimbul automat obligatoriu de informații în domeniul fiscal (COM(2016)0025 – C8-0030/2016 – 2016/0010(CNS))
P8_TA(2016)0221A8-0157/2016

(Procedura legislativă specială – consultare)

Parlamentul European,

–  având în vedere propunerea Comisiei prezentată Consiliului (COM(2016)0025),

–  având în vedere articolele 113 și 115 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în temeiul cărora a fost consultat de către Consiliu (C8-0030/2016),

–  având în vedere avizul motivat prezentat de către Parlamentul Suediei în cadrul Protocolului nr. 2 privind aplicarea principiilor subsidiarității și proporționalității, în care se susține că proiectul de act legislativ nu respectă principiul subsidiarității,

–  având în vedere articolul 59 din Regulamentul său de procedură,

–  având în vedere raportul Comisiei pentru afaceri economice și monetare (A8-0157/2016),

1.  aprobă propunerea Comisiei astfel cum a fost modificată;

2.  invită Comisia să își modifice propunerea în consecință, în conformitate cu articolul 293 alineatul (2) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene;

3.  invită Consiliul să informeze Parlamentul în cazul în care intenționează să se îndepărteze de la textul aprobat de acesta;

4.  solicită Consiliului să îl consulte din nou în cazul în care intenționează să modifice în mod substanțial propunerea Comisiei;

5.  încredințează Președintelui sarcina de a transmite Consiliului și Comisiei, precum și parlamentelor naționale poziția Parlamentului.

Textul propus de Comisie   Amendamentul
Amendamentul 1
Propunere de directivă
Considerentul 1
(1)  În ultimii ani, provocarea pe care o reprezintă frauda și evaziunea fiscală s-a agravat considerabil, devenind un subiect de îngrijorare major în Uniune și la nivel mondial. Schimbul automat de informații constituie un instrument important în această privință, iar Comisia, în comunicarea sa din 6 decembrie 2012, care conține un plan de acțiune privind consolidarea luptei împotriva fraudei și evaziunii fiscale, a evidențiat necesitatea de a promova cu fermitate schimbul automat de informații ca viitor standard european și internațional în materie de transparență și de schimb de informații în chestiuni fiscale. În concluziile sale din 22 mai 2013, Consiliul European a solicitat extinderea schimbului automat de informații la nivelul Uniunii și la nivel mondial, în vederea combaterii fraudei fiscale, a evaziunii fiscale și a planificării fiscale agresive.
(1)  În ultimii ani, provocarea pe care o reprezintă frauda fiscală, eludarea fiscalității și evaziunea fiscală s-a agravat considerabil, devenind un subiect de îngrijorare major în Uniune și la nivel mondial. Schimbul automat de informații constituie un instrument important în această privință, iar Comisia, în comunicarea sa din 6 decembrie 2012, care conține un plan de acțiune privind consolidarea luptei împotriva fraudei și evaziunii fiscale, a evidențiat necesitatea de a promova cu fermitate schimbul automat de informații ca viitor standard european și internațional în materie de transparență și de schimb de informații în chestiuni fiscale. În concluziile sale din 22 mai 2013, Consiliul European a solicitat extinderea schimbului automat de informații la nivelul Uniunii și la nivel mondial, în vederea combaterii fraudei fiscale, a evaziunii fiscale și a planificării fiscale agresive.
Amendamentul 2
Propunere de directivă
Considerentul 2
(2)  Întrucât grupurile de întreprinderi multinaționale își desfășoară activitatea în țări diferite, ele au posibilitatea de a adopta practici de planificare fiscală agresivă care nu sunt la îndemâna societăților naționale. Atunci când întreprinderile multinaționale recurg la aceste practici, societățile pur naționale, în mod normal întreprinderi mici și mijlocii (IMM-uri), pot fi afectate în mod special, întrucât sarcina lor fiscală este mai ridicată decât cea a grupurilor de întreprinderi multinaționale. Pe de altă parte, toate statele membre pot suferi pierderi de venituri și există riscul unei competiții pentru atragerea grupurilor de întreprinderi multinaționale prin acordarea de avantaje fiscale. Prin urmare, poate fi compromisă buna funcționare a pieței interne.
(2)  Întrucât grupurile de întreprinderi multinaționale își desfășoară activitatea în țări diferite, ele au posibilitatea de a adopta practici de planificare fiscală agresivă care nu sunt la îndemâna societăților naționale. Atunci când întreprinderile multinaționale recurg la aceste practici, societățile pur naționale, în mod normal întreprinderi mici și mijlocii (IMM-uri), pot fi afectate în mod special, întrucât acestora li se aplică o rată de impozitare efectivă mult mai apropiată de ratele legale decât rata aplicabilă întreprinderilor multinaționale, fapt ce conduce la denaturări și la disfuncționalități ale pieței interne, precum și la distorsionarea concurenței în detrimentul IMM-urilor. Pentru a se evita denaturarea concurenței, societățile naționale nu ar trebui să se confrunte cu dezavantaje cauzate de dimensiunea lor sau de absența comerțului transfrontalier. În plus, toate statele membre pot suferi pierderi de venituri și există riscul unei competiții neloiale între acestea pentru atragerea grupurilor de întreprinderi multinaționale prin acordarea de avantaje fiscale suplimentare. Prin urmare, poate fi compromisă buna funcționare a pieței interne. În acest sens, ar trebui subliniată responsabilitatea Comisiei în ceea ce privește buna funcționare a pieței interne.
Amendamentul 3
Propunere de directivă
Considerentul 2 a (nou)
(2a)  Este de importanță vitală pentru Uniune ca normele fiscale să fie concepute astfel încât să nu afecteze negativ creșterea sau investițiile, să nu supună întreprinderile din Uniune la dezavantaje în materie de concurență și nici să nu crească riscul dublei impozitări, precum și ca aceste norme să fie concepute astfel încât să reducă la minimum costurile și sarcinile administrative pentru întreprinderi.
Amendamentul 4
Propunere de directivă
Considerentul 3
(3)  Autoritățile fiscale din Uniune au nevoie de informații exhaustive și pertinente referitoare la grupurile de întreprinderi multinaționale în ceea ce privește structura lor, politica lor de stabilire a prețurilor de transfer și tranzacțiile lor interne în interiorul și în afara UE. Aceste informații vor permite autorităților fiscale să reacționeze la practicile fiscale dăunătoare prin modificarea legislației sau prin efectuarea de evaluări adecvate ale riscurilor și de audituri fiscale corespunzătoare, precum și să observe dacă societățile adoptă practici care au ca rezultat transferul artificial de cantități importante de venituri către medii avantajoase din punct de vedere fiscal.
(3)  Autoritățile fiscale ale statelor membre au nevoie de informații exhaustive și pertinente referitoare la grupurile de întreprinderi multinaționale în ceea ce privește structura lor, politica lor de stabilire a prețurilor de transfer, acordurile fiscale, creditele fiscale și tranzacțiile lor interne în interiorul și în afara Uniunii. Aceste informații vor permite autorităților fiscale să reacționeze la practicile fiscale dăunătoare prin modificarea legislației sau prin efectuarea de evaluări adecvate ale riscurilor și de audituri fiscale corespunzătoare, precum și să observe dacă societățile adoptă practici care au ca rezultat transferul artificial de cantități importante de venituri către medii avantajoase din punct de vedere fiscal. Comisia ar trebui să aibă, de asemenea, acces la informațiile transferate între autoritățile fiscale ale statelor membre, pentru asigurarea respectării dispozițiilor relevante în domeniul concurenței. Comisia ar trebui să trateze informațiile ca având caracter confidențial și să ia toate măsurile corespunzătoare pentru a proteja respectivele informații.
Amendamentul 5
Propunere de directivă
Considerentul 4
(4)   O mai mare transparență față de autoritățile fiscale ar putea avea ca efect încurajarea grupurilor de întreprinderi multinaționale să renunțe la anumite practici și să își plătească impozitele în mod echitabil în țara în care realizează profituri. Creșterea gradului de transparență pentru grupurile de întreprinderi multinaționale este, prin urmare, o parte importantă a măsurilor de combatere a erodării bazei impozabile și a transferului profiturilor.
(4)   Un nivel adecvat de informații furnizate autorităților fiscale ale statelor membre și Comisiei și schimbate între acestea ar putea avea ca efect încurajarea grupurilor de întreprinderi multinaționale să renunțe la anumite practici și să își plătească impozitele datorate în țara în care se creează valoarea. Această transparență ar spori totodată presiunea reciprocă între statele membre și ar concentra atenția piețelor financiare asupra responsabilității fiscale a întreprinderilor multinaționale. Creșterea gradului de transparență pentru grupurile de întreprinderi multinaționale, fără a constitui un obstacol în calea competitivității Uniunii, este, prin urmare, o parte importantă a măsurilor de combatere a erodării bazei impozabile și a transferului profiturilor și, în cele din urmă, de combatere a eludării fiscalității.
Amendamentul 6
Propunere de directivă
Considerentul 6
(6)  În raportul pentru fiecare țară în parte, grupurile de întreprinderi multinaționale ar trebui să prezinte, în fiecare an și pentru fiecare jurisdicție fiscală în care desfășoară activități economice, cuantumul veniturilor, al profiturilor anterioare impozitării veniturilor și al impozitelor plătite sau acumulate. Grupurile de întreprinderi multinaționale ar trebui, de asemenea, să raporteze numărul de salariați, capitalul social, câștigurile de capital reținute și activele corporale din fiecare jurisdicție fiscală. În fine, grupurile de întreprinderi multinaționale ar trebui să identifice fiecare entitate din cadrul grupului care desfășoară activități economice într-o anumită jurisdicție fiscală și să furnizeze informații privind activitățile economice efectuate de fiecare entitate.
(6)  În raportul pentru fiecare țară în parte, grupurile de întreprinderi multinaționale ar trebui să prezinte, în fiecare an și pentru fiecare jurisdicție fiscală în care desfășoară activități economice, cuantumul veniturilor, al profiturilor anterioare impozitării veniturilor și al impozitelor plătite sau acumulate, precum și cuantumul creditelor fiscale. Grupurile de întreprinderi multinaționale ar trebui, de asemenea, să raporteze numărul de salariați, capitalul social, câștigurile de capital reținute și activele corporale din fiecare jurisdicție fiscală. În fine, grupurile de întreprinderi multinaționale ar trebui să identifice fiecare entitate din cadrul grupului care desfășoară activități economice într-o anumită jurisdicție fiscală și să furnizeze informații privind activitățile economice efectuate de fiecare entitate.
Amendamentul 7
Propunere de directivă
Considerentul 8
(8)  Pentru a asigura buna funcționare a pieței interne, UE trebuie să asigure o concurență loială între grupurile de întreprinderi multinaționale din UE și cele din afara UE care dețin una sau mai multe entități situate în UE. Prin urmare, ambele categorii de grupuri ar trebui să se supună obligației de raportare.
(8)  Pentru a asigura buna funcționare a pieței interne, Uniunea trebuie să asigure o concurență loială între grupurile de întreprinderi multinaționale din UE și cele din afara UE care dețin una sau mai multe entități situate în Uniune. Prin urmare, ambele categorii de grupuri ar trebui să se supună obligației de raportare. În acest sens, statele membre ar trebui să fie responsabile de punerea în aplicare a obligației de raportare în ceea ce privește întreprinderile multinaționale, de exemplu prin introducerea de măsuri de penalizare a întreprinderilor multinaționale în caz de neraportare.
Amendamentul 8
Propunere de directivă
Considerentul 9 a (nou)
(9a)  Statele membre ar trebui să se asigure că mențin sau îmbunătățesc nivelul resurselor umane, tehnice și financiare dedicate schimbului automat de informații între administrațiile fiscale și prelucrării datelor în cadrul administrațiilor fiscale.
Amendamentul 9
Propunere de directivă
Considerentul 11
(11)  În ceea ce privește schimbul de informații între statele membre, Directiva 2011/16/UE a Consiliului din 15 februarie 2011 privind cooperarea administrativă în domeniul fiscal și de abrogare a Directivei 77/799/CEE prevede deja schimbul automat obligatoriu de informații în mai multe domenii. Domeniul de aplicare al directivei ar trebui extins pentru a include schimbul automat obligatoriu de rapoarte pentru fiecare țară în parte între statele membre.
(11)  În ceea ce privește schimbul de informații între statele membre, Directiva 2011/16/UE a Consiliului din 15 februarie 2011 privind cooperarea administrativă în domeniul fiscal și de abrogare a Directivei 77/799/CEE prevede deja schimbul automat obligatoriu de informații în mai multe domenii. Domeniul de aplicare al directivei ar trebui extins pentru a include schimbul automat obligatoriu de rapoarte pentru fiecare țară în parte între statele membre și comunicarea acestor rapoarte către Comisie. În plus, Comisia ar trebui să utilizeze rapoartele pentru fiecare țară în parte pentru a evalua respectarea de către statele membre a normelor Uniunii privind ajutoarele de stat, deoarece practicile fiscale incorecte în domeniul impozitării societăților comerciale sunt legate și de ajutoarele de stat.
Amendamentul 10
Propunere de directivă
Considerentul 12
(12)  Schimbul automat obligatoriu de rapoarte pentru fiecare țară în parte între statele membre ar trebui să includă, în fiecare caz, comunicarea unui set definit de informații de bază care ar urma să fie accesibile statelor membre în care, pe baza informațiilor din raportul pentru fiecare țară în parte, una sau mai multe entități ale grupului de întreprinderi multinaționale fie au rezidența fiscală, fie sunt supuse impozitării pentru activitățile economice desfășurate prin intermediul unui sediu permanent al unui grup de întreprinderi multinaționale.
(12)  Schimbul automat obligatoriu de rapoarte pentru fiecare țară în parte între statele membre și cu Comisia ar trebui să includă, în fiecare caz, comunicarea unui set definit de informații de bază, care ar trebui să se bazeze pe definiții uniforme și care ar urma să fie accesibile statelor membre în care, pe baza informațiilor din raportul pentru fiecare țară în parte, una sau mai multe entități ale grupului de întreprinderi multinaționale fie au rezidența fiscală, fie sunt supuse impozitării pentru activitățile economice desfășurate prin intermediul unui sediu permanent al unui grup de întreprinderi multinaționale.
Amendamentul 11
Propunere de directivă
Considerentul 16
(16)  Este necesar să se specifice cerințe lingvistice pentru schimbul de informații între statele membre cu privire la rapoartele pentru fiecare țară în parte. De asemenea, este necesar să se adopte modalitățile practice necesare pentru modernizarea rețelei comune de comunicații (CCN). Pentru a se asigura condiții uniforme de punere în aplicare a articolului 20 alineatul (6) și a articolului 21 alineatul (7), ar trebui conferite competențe de executare Comisiei. Aceste competențe ar trebui exercitate în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 182/2011 al Parlamentului European și al Consiliului.
(16)  Este necesar să se specifice cerințe lingvistice pentru schimbul de informații între statele membre și comunicarea acestor informații cu privire la rapoartele pentru fiecare țară în parte către Comisie. De asemenea, este necesar să se adopte modalitățile practice necesare pentru modernizarea rețelei comune de comunicații (CCN) și să se asigure evitarea duplicării standardelor, care ar genera o creștere a costurilor administrative pentru operatorii economici. Pentru a se asigura condiții uniforme de punere în aplicare a articolului 20 alineatul (6) și a articolului 21 alineatul (7), ar trebui conferite competențe de executare Comisiei. Aceste competențe ar trebui exercitate în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 182/2011 al Parlamentului European și al Consiliului.
Amendamentul 12
Propunere de directivă
Considerentul 18 a (nou)
(18a)  Raportul anual al statelor membre către Comisie în temeiul prezentei directive ar trebui să precizeze în detaliu în ce măsură a avut loc raportarea în temeiul articolului 8aa și al secțiunii II punctul 1 din anexa III la prezenta directivă și să conțină o listă a tuturor jurisdicțiilor în care își au rezidența societățile mamă finale ale unor entități constitutive din UE, dar în care nu au fost depuse sau nu s-a făcut schimb de rapoarte complete.
Amendamentul 13
Propunere de directivă
Considerentul 18 b (nou)
(18b)  Ar trebui să fie posibil ca schimbul de informații în temeiul prezentei directive să nu fie realizat atunci când ar conduce la divulgarea unui secret comercial, industrial sau profesional sau a unui proces comercial ori a unor informații a căror divulgare ar fi contrară politicii publice.
Amendamentul 14
Propunere de directivă
Considerentul 18 c (nou)
(18c)  Ar trebui să se țină cont de Rezoluția Parlamentului European din 25 noiembrie 2015 referitoare la deciziile fiscale și alte măsuri similare sau cu efecte similare, de raportul Comisiei pentru afaceri juridice referitor la propunerea de directivă a Parlamentului European și a Consiliului de modificare a Directivei 2007/36/CE în ceea ce privește încurajarea implicării pe termen lung a acționarilor și a Directivei 2013/34/UE în ceea ce privește anumite elemente ale declarației privind guvernanța corporativă, precum și de Rezoluția Parlamentului din 16 decembrie 2015 conținând recomandările Comisiei privind favorizarea transparenței, a coordonării și a convergenței în politicile de impozitare a societăților în Uniune.
Amendamentul 15
Propunere de directivă
Considerentul 20
(20)  Deoarece obiectivul prezentei directive, și anume instituirea unei cooperări administrative eficiente între statele membre în condiții compatibile cu buna funcționare a pieței interne, nu poate fi realizat în mod satisfăcător de către statele membre și, prin urmare, din motive de uniformitate și eficacitate, poate fi realizat mai bine la nivelul Uniunii, aceasta poate adopta măsuri în conformitate cu principiul subsidiarității astfel cum este definit la articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană. În conformitate cu principiul proporționalității, astfel cum este enunțat la respectivul articol, prezenta directivă nu depășește ceea ce este necesar pentru a atinge obiectivul respectiv.
(20)  Deoarece obiectivul prezentei directive, și anume instituirea unei cooperări administrative eficiente între statele membre și cu Comisia în condiții compatibile cu buna funcționare a pieței interne, nu poate fi realizat în mod satisfăcător de către statele membre și, prin urmare, din motive de uniformitate și eficacitate, poate fi realizat mai bine la nivelul Uniunii, aceasta poate adopta măsuri în conformitate cu principiul subsidiarității astfel cum este definit la articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană. În conformitate cu principiul proporționalității, astfel cum este enunțat la respectivul articol, prezenta directivă nu depășește ceea ce este necesar pentru a atinge obiectivul respectiv.
Amendamentul 16
Propunere de directivă
Articolul 1 – paragraful 1 – punctul -1 (nou)
Directiva 2011/16/UE
Articolul 1 – alineatul 1
(-1)  La articolul 1, alineatul (1) se înlocuiește cu următorul text:
1.  Prezenta directivă prevede normele și procedurile conform cărora statele membre cooperează între ele în vederea realizării unui schimb de informații care este în mod previzibil relevant pentru administrarea și aplicarea legilor interne ale statelor membre în privința taxelor și impozitelor menționate la articolul 2.
„(1) Prezenta directivă prevede normele și procedurile conform cărora statele membre cooperează între ele și cu Comisia în vederea realizării unui schimb de informații care este în mod previzibil relevant pentru administrarea și aplicarea legilor interne ale statelor membre în privința taxelor și impozitelor menționate la articolul 2.”
Amendamentul 17
Propunere de directivă
Articolul 1 – paragraful 1 – punctul 1 – litera -a (nouă)
Directiva 2011/16/UE
Articolul 3 – punctul 2
(-a)  La articolul 3, alineatul (2) se înlocuiește cu următorul text:
(2)  „birou central de legătură” înseamnă biroul care a fost desemnat ca fiind responsabilul principal pentru contactele cu alte state membre în domeniul cooperării administrative;
„2. «birou central de legătură» înseamnă biroul care a fost desemnat ca fiind responsabilul principal pentru contactele cu alte state membre și cu Comisia în domeniul cooperării administrative;”
Amendamentul 18
Propunere de directivă
Articolul 1 – paragraful 1 – punctul 1 – litera a
Directiva 2011/16/UE
Articolul 3 – punctul 9 – litera a
(a)  în sensul articolului 8 alineatul (1) și al articolelor 8a și 8aa, comunicarea sistematică a informațiilor predefinite către alt stat membru, fără cerere prealabilă, la intervale regulate prestabilite. În sensul articolului 8 alineatul (1), trimiterea la informațiile disponibile se referă la informații din dosarele fiscale ale statelor membre care comunică informațiile respective, care pot fi accesate în conformitate cu procedurile de colectare și procesare a informațiilor din acel stat membru;
(a)  în sensul articolului 8 alineatul (1) și al articolelor 8a și 8aa, comunicarea sistematică a informațiilor predefinite către alt stat membru și Comisie fără cerere prealabilă, la intervale regulate prestabilite. În sensul articolului 8 alineatul (1), trimiterea la informațiile disponibile se referă la informații din dosarele fiscale ale statelor membre care comunică informațiile respective, care pot fi accesate în conformitate cu procedurile de colectare și procesare a informațiilor din acel stat membru;
Amendamentul 19
Propunere de directivă
Articolul 1 – paragraful 1 – punctul 1a (nou)
Directiva 2011/16/UE
Articolul 4 – alineatul 6
(1a)  La articolul 4, alineatul (6) se înlocuiește cu următorul text:
6.  Atunci când un departament de legătură sau un funcționar competent trimite sau primește o cerere sau un răspuns la o cerere de cooperare, acesta informează biroul central de legătură din statul său membru, conform procedurilor prevăzute de acesta din urmă.
„(6) Atunci când un departament de legătură sau un funcționar competent trimite sau primește o cerere sau un răspuns la o cerere de cooperare, acesta informează biroul central de legătură din statul său membru și Comisia, conform procedurilor prevăzute de respectivul stat.”
Amendamentul 20
Propunere de directivă
Articolul 1 – paragraful 1 – punctul 1b (nou)
Directiva 2011/16/UE
Articolul 6 – alineatul 2
(1b)  La articolul 6, alineatul (2) se înlocuiește cu următorul text:
2.  Cererea menționată la articolul 5 poate conține solicitarea motivată a unei anchete administrative specifice. În cazul în care autoritatea solicitată decide că nu este necesară nicio anchetă administrativă, aceasta comunică de îndată autorității solicitante motivele acestei decizii.
„(2) Cererea menționată la articolul 5 poate conține solicitarea motivată a unei anchete administrative specifice. În cazul în care autoritatea solicitată decide că nu este necesară nicio anchetă administrativă, aceasta comunică de îndată autorității solicitante și Comisiei motivele acestei decizii.”
Amendamentul 21
Propunere de directivă
Articolul 1 – paragraful 1 – punctul 1c (nou)
Directiva 2011/16/UE
Articolul 8 – alineatul 1 – litera ea (nouă)
(1c)  La articolul 8, alineatul (1), se adaugă următoarea literă:
„(ea) rapoartele pentru fiecare țară în parte.”
Amendamentul 22
Propunere de directivă
Articolul 1 – alineatul 1 – punctul 2
Directiva 2011/16/UE
Articolul 8 aa – alineatul 2
2.  Autoritatea competentă a unui stat membru în care a fost primit raportul pentru fiecare țară în parte în conformitate cu alineatul (1) comunică raportul, prin intermediul schimbului automat, oricărui alt stat membru în care, pe baza informațiilor din raportul pentru fiecare țară în parte, una sau mai multe entități constitutive din grupul de întreprinderi multinaționale al entității raportoare are rezidența fiscală sau este supusă impozitării pentru activitatea desfășurată prin intermediul unui sediu permanent, în termenul stabilit la alineatul (4).
(2)  Autoritatea competentă a unui stat membru în care a fost primit raportul pentru fiecare țară în parte în conformitate cu alineatul (1) comunică, cât mai curând posibil, raportul, prin intermediul schimbului automat, oricărui alt stat membru în care, pe baza informațiilor din raportul pentru fiecare țară în parte, una sau mai multe entități constitutive din grupul de întreprinderi multinaționale al entității raportoare are rezidența fiscală sau este supusă impozitării pentru activitatea desfășurată prin intermediul unui sediu permanent, în termenul stabilit la alineatul (4). Autoritatea competentă a statului membru în cauză transmite și raportul pentru fiecare țară în parte Comisiei, care răspunde de registrul centralizat al rapoartelor pentru fiecare țară în parte, aflat la dispoziția serviciilor sale competente.
Amendamentul 23
Propunere de directivă
Articolul 1 – paragraful 1 – punctul 2
Directiva 2011/16/UE
Articolul 8 aa – alineatul 3 – litera a
(a)  informații agregate referitoare la suma veniturilor, profitul (pierderile) înainte de impozitul pe venit, impozitul pe venit plătit, impozitul pe venit acumulat, capitalul social, câștigurile de capital acumulate, numărul de salariați și active corporale, altele decât numerarul sau echivalentele de numerar pentru fiecare jurisdicție în care își desfășoară activitatea grupul de întreprinderi multinaționale;
(a)  informații agregate referitoare la suma veniturilor, profitul (pierderile) înainte de impozitul pe venit, impozitul pe venit plătit, impozitul pe venit acumulat, capitalul social, câștigurile de capital acumulate, numărul de salariați, active corporale, altele decât numerarul sau echivalentele de numerar pentru fiecare jurisdicție în care își desfășoară activitatea grupul de întreprinderi multinaționale, subvențiile publice primite, valoarea activelor și costul anual al întreținerii lor, precum și vânzările și achizițiile realizate de grup;
Amendamentul 24
Propunere de directivă
Articolul 1 – paragraful 1 – punctul 2
Directiva 2011/16/UE
Articolul 8 aa – alineatul 3 – litera ba (nouă)
(ba)  viitorul număr de identificare fiscală (NIF) al grupului de întreprinderi multinaționale menționat în planul de acțiune al Comisiei pentru anul 2012 pentru consolidarea combaterii fraudei și a evaziunii fiscale.
Amendamentul 37
Propunere de directivă
Articolul 1 – paragraful 1 – punctul 2
Directiva 2011/16/UE
Articolul 8 aa – alineatul 4 a (nou)
(4a)  Pentru a mări transparența în relația cu cetățenii, Comisia publică un rezumat agregat al rapoartelor pentru fiecare țară în parte, pe baza informațiilor cuprinse în registrul centralizat de rapoarte pentru fiecare țară în parte. Procedând astfel, Comisia respectă dispozițiile articolului 23a privind confidențialitatea.
Amendamentul 26
Propunere de directivă
Articolul 1 – paragraful 1 – punctul 2a (nou)
Directiva 2011/16/UE
Articolul 9 – alineatul 1 - partea introductivă
(2a)  La articolul 9, partea introductivă a alineatului (1) se înlocuiește cu următorul text:
1.  Autoritatea competentă din fiecare stat membru comunică autorității competente din orice alt stat membru interesat informațiile menționate la articolul 1 alineatul (1), în oricare dintre următoarele situații:
„(1) Autoritatea competentă din fiecare stat membru comunică autorității competente din orice alt stat membru interesat și Comisiei informațiile menționate la articolul 1 alineatul (1), în oricare dintre următoarele situații:”
Amendamentul 27
Propunere de directivă
Articolul 1 – paragraful 1 – punctul 2b (nou)
Directiva 2011/16/UE
Articolul 9 – alineatul 2
(2b)  La articolul 9, alineatul (2) se înlocuiește cu următorul text:
2.  Autoritățile competente din fiecare stat membru pot să comunice, prin schimb spontan, autorităților competente din celelalte state membre orice informații de care au cunoștință și care pot fi utile autorităților competente din celelalte state membre.
„(2) Autoritățile competente din fiecare stat membru pot să comunice, prin schimb spontan, autorităților competente din celelalte state membre și Comisiei orice informații de care au cunoștință și care pot fi utile autorităților competente din celelalte state membre.”
Amendamentul 28
Propunere de directivă
Articolul 1 – paragraful 1 – punctul 4a (nou)
Directiva 2011/16/UE
Articolul 23 – alineatul 2
(4a)  La articolul 23, alineatul (2) se înlocuiește cu următorul text:
2.  Statele membre transmit Comisiei orice informații pertinente necesare pentru evaluarea eficacității cooperării administrative prevăzute de prezenta directivă în ceea ce privește combaterea fraudei și a evaziunii fiscale.
„(2) Statele membre transmit Comisiei orice informații pertinente necesare pentru evaluarea eficacității cooperării administrative prevăzute de prezenta directivă în ceea ce privește combaterea eludării, evaziunii și a fraudei fiscale.”
Amendamentul 29
Propunere de directivă
Articolul 1 – paragraful 1 – punctul 5
Directiva 2011/16/UE
Articolul 23 – alineatul 3
3.  Statele membre transmit Comisiei o evaluare anuală a eficacității schimbului automat de informații prevăzut la articolele 8, 8a și 8aa, precum și rezultatele practice obținute. Comisia adoptă, prin intermediul unor acte de punere în aplicare, formularul și condițiile de comunicare a evaluării anuale respective. Respectivele acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menționată la articolul 26 alineatul (2).
(3)  Statele membre transmit Comisiei o evaluare anuală a eficacității schimbului automat de informații prevăzut la articolele 8, 8a și 8aa, precum și rezultatele practice obținute. Comisia informează Parlamentul European și Consiliul cu privire la respectivele rezultate într-o manieră adecvată, cum ar fi un raport anual consolidat în care sunt analizate rezultatele și realizările procedurii de raportare. Comisia adoptă, prin intermediul unor acte de punere în aplicare, formularul și condițiile de comunicare a evaluării anuale respective. Respectivele acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menționată la articolul 26 alineatul (2).
Amendamentul 30
Propunere de directivă
Articolul 1 – paragraful 1 – punctul 5a (nou)
Directiva 2011/16/UE
Articolul 23 – alineatul 3a (nou)
(5a)  La articolul 23 se introduce următorul alineat:
„(3a) Comisia prezintă Consiliului și Parlamentului European un raport consolidat anual referitor la evaluările anuale ale statelor membre privind eficiența schimbului automat de informații, precum și la rezultatele practice obținute.”
Amendamentul 31
Propunere de directivă
Articolul 1 – paragraful 1 – punctul 5b (nou)
Directiva 2011/16/UE
Articolul 23 – alineatul 3b (nou)
(5b)  La articolul 23 se introduce următorul alineat:
(3b)  În cazul în care evaluarea impactului, efectuată de Comisie, privind consecințele publicării informațiilor pentru fiecare țară în parte stabilește că nu există consecințe negative pentru grupurile de întreprinderi multinaționale, Comisia prezintă rapid o propunere legislativă referitoare la punerea informațiilor la dispoziția publicului.
Amendamentul 32
Propunere de directivă
Articolul 1 – paragraful 1 – punctul 5c (nou)
Directiva 2011/16/UE
Articolul 24 – alineatul 1
(5c)  La articolul 24, alineatul (1) se înlocuiește cu următorul text:
1.  În cazul în care autoritatea competentă a unui stat membru primește de la o țară terță informații care sunt în mod previzibil relevante pentru administrarea și aplicarea legilor interne ale acestui stat membru în privința taxelor și impozitelor menționate la articolul 2, autoritatea respectivă poate, în măsura în care acest lucru este permis în temeiul unui acord cu țara terță respectivă, să comunice aceste informații autorităților competente ale statelor membre pentru care ar putea fi utile și oricărei autorități solicitante.
„(1) În cazul în care autoritatea competentă a unui stat membru primește de la o țară terță informații care sunt în mod previzibil relevante pentru administrarea și aplicarea legilor interne ale acestui stat membru în privința taxelor și impozitelor menționate la articolul 2, autoritatea respectivă poate, în măsura în care acest lucru este permis în temeiul unui acord cu țara terță respectivă, să comunice aceste informații autorităților competente ale statelor membre pentru care ar putea fi utile, oricărei autorități solicitante și Comisiei.”
Amendamentul 33
Propunere de directivă
Articolul 1 – paragraful 1 – punctul 7a (nou)
Directiva 2011/16/UE
Articolul 27a (nou)
(7a)  Se introduce următorul articol:
„Articolul 27a
Revizuire
Comisia revizuiește eficacitatea prezentei directive până la ... [trei ani de la data intrării în vigoare a prezentei directive].”
Amendamentul 34
Propunere de directivă
Anexă – Anexa III – Secțiunea II – punctul 1 – paragraful 2
Dacă același grup de întreprinderi multinaționale are mai mult de o entitate constitutivă cu rezidența fiscală în Uniune și dacă se aplică una sau mai multe dinte condițiile stabilite la litera (b), grupul de întreprinderi multinaționale poate desemna una dintre respectivele entități constitutive să prezinte raportul pentru fiecare țară în parte în conformitate cu cerințele articolului 8aa alineatul (1), cu privire la orice exercițiu financiar de raportare, în termenul specificat la articolul 8aa alineatul (1) și să notifice statului membru în cauză că prezentarea are ca scop îndeplinirea obligației de raportare care le revine tuturor entităților constitutive ale grupului de întreprinderi multinaționale în cauză, care au rezidența fiscală în Uniune. Statul membru în cauză comunică, în temeiul articolului 8aa alineatul (2), raportul pentru fiecare țară în parte pe care l-a primit oricărui alt stat membru în care, pe baza informațiilor din raportul pentru fiecare țară în parte, una sau mai multe entități constitutive ale grupului de întreprinderi multinaționale din care face parte entitatea raportoare fie au rezidența fiscală, fie sunt impozabile pentru activitatea economică desfășurată prin intermediul unui sediu permanent.
Dacă același grup de întreprinderi multinaționale are mai mult de o entitate constitutivă cu rezidența fiscală în Uniune și dacă se aplică una sau mai multe dintre condițiile stabilite la litera (b), grupul de întreprinderi multinaționale poate desemna una dintre respectivele entități constitutive, preferabil pe cea cu cea mai mare cifră de afaceri, să prezinte raportul pentru fiecare țară în parte în conformitate cu cerințele articolului 8aa alineatul (1), cu privire la orice exercițiu financiar de raportare, în termenul specificat la articolul 8aa alineatul (1) și să notifice statului membru în cauză că prezentarea are ca scop îndeplinirea obligației de raportare care le revine tuturor entităților constitutive ale grupului de întreprinderi multinaționale în cauză, care au rezidența fiscală în Uniune. Statul membru în cauză comunică, în temeiul articolului 8aa alineatul (2), raportul pentru fiecare țară în parte pe care l-a primit oricărui alt stat membru în care, pe baza informațiilor din raportul pentru fiecare țară în parte, una sau mai multe entități constitutive ale grupului de întreprinderi multinaționale din care face parte entitatea raportoare fie au rezidența fiscală, fie sunt impozabile pentru activitatea economică desfășurată prin intermediul unui sediu permanent.

Trasabilitatea produselor pescărești și de acvacultură în restaurante și în comerțul cu amănuntul
PDF 262kWORD 82k
Rezoluţia Parlamentului European din 12 mai 2016 referitoare la trasabilitatea produselor pescărești și de acvacultură în restaurante și în comerțul cu amănuntul (2016/2532(RSP))
P8_TA(2016)0222B8-0581/2016

Parlamentul European,

–  având în vedere Regulamentul (UE) nr. 1379/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 decembrie 2013 privind organizarea comună a piețelor în sectorul produselor pescărești și de acvacultură, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 1184/2006 și (CE) nr. 1224/2009 ale Consiliului și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 104/2000 al Consiliului(1),

–  având în vedere Regulamentul (CE) nr. 178/2002 al Parlamentului European și al Consiliului din 28 ianuarie 2002 de stabilire a principiilor și a cerințelor generale ale legislației alimentare, de instituire a Autorității Europene pentru Siguranța Alimentară și de stabilire a procedurilor în domeniul siguranței produselor alimentare(2),

–  având în vedere Regulamentul (UE) nr. 1169/2011 al Parlamentului European și al Consiliului din 25 octombrie 2011 privind informarea consumatorilor cu privire la produsele alimentare, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 1924/2006 și (CE) nr. 1925/2006 ale Parlamentului European și ale Consiliului și de abrogare a Directivei 87/250/CEE a Comisiei, a Directivei 90/496/CEE a Consiliului, a Directivei 1999/10/CE a Comisiei, a Directivei 2000/13/CE a Parlamentului European și a Consiliului, a Directivelor 2002/67/CE și 2008/5/CE ale Comisiei și a Regulamentului (CE) nr. 608/2004 al Comisiei(3),

–  având în vedere Regulamentul (CE) nr. 882/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 29 aprilie 2004 privind controalele oficiale efectuate pentru a asigura verificarea conformității cu legislația privind hrana pentru animale și produsele alimentare și cu normele de sănătate animală și de bunăstare a animalelor(4),

–  având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1224/2009 al Consiliului din 20 noiembrie 2009 de stabilire a unui sistem comunitar de control pentru asigurarea respectării normelor politicii comune în domeniul pescuitului, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 847/96, (CE) nr. 2371/2002, (CE) nr. 811/2004, (CE) nr. 768/2005, (CE) nr. 2115/2005, (CE) nr. 2166/2005, (CE) nr. 388/2006, (CE) nr. 509/2007, (CE) nr. 676/2007, (CE) nr. 1098/2007, (CE) nr. 1300/2008, (CE) nr. 1342/2008 și de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 2847/93, (CE) nr. 1627/94 și (CE) nr. 1966/2006(5),

–  având în vedere rezoluția sa din 14 ianuarie 2014 referitoare la criza alimentară, fraudele din lanțul alimentar și controlul acestora(6),

–  având în vedere propunerea de rezoluție a Comisiei pentru pescuit,

–  având în vedere întrebarea adresată Comisiei referitoare la trasabilitatea produselor pescărești și de acvacultură în restaurante și în comerțul cu amănuntul (O-000052/2016 – B8-0365/2016),

–  având în vedere articolul 128 alineatul (5) și articolul 123 alineatul (2) din Regulamentul său de procedură,

A.  întrucât UE este cea mai mare piață de produse pescărești din lume care este aprovizionată atât de către sectorul pescuitului din UE, cât și de importurile din țări terțe;

B.  întrucât consumatorii au dreptul de a fi informați, cu ajutorul unor explicații ușor de înțeles, care să includă informații legate de zonele geografice și de coastă unde a fost capturat peștele, și ar trebui să se poată baza în totalitate pe întregul lanț care oferă produse pescărești pe piața UE; întrucât UE și statele sale membre au datoria de a proteja cetățenii UE de înșelăciuni; întrucât toate produsele importate trebuie să respecte normele și standardele UE;

C.  întrucât Comisia pregătește o listă detaliată și exhaustivă a mențiunilor afișate din proprie inițiativă privind produsele pescărești și de acvacultură care sunt comercializate în Uniunea Europeană; întrucât constatările Comisiei ar putea duce la înființarea unei structuri externe de certificare a mențiunilor afișate din proprie inițiativă pentru produsele pescărești și de acvacultură de pe piața Uniunii Europene;

D.  întrucât Comisia Europeană a constatat în planul de control pentru 2015(7) care evaluează gradul de răspândire pe piață a peștelui etichetat greșit în raport cu speciile declarate că speciile declarate au fost confirmate în 94 % din probele prelevate; întrucât, cu toate acestea, pentru anumite specii, nivelurile de neconformitate sunt foarte ridicate, rata de 6 % fiind considerată relativ scăzută în comparație cu ratele din alte studii mai limitate din statele membre;

E.  întrucât, potrivit articolului 36 din Regulamentul (UE) nr. 1379/2013, până la 1 ianuarie 2015, Comisia Europene trebuie să prezinte Parlamentului European și Consiliului un raport de fezabilitate privind opțiunile pentru un mecanism de etichetare ecologică pentru produsele pescărești și de acvacultură;

F.  întrucât organizarea comună a piețelor (OCP) ar trebui să garanteze o concurență și venituri echitabile pentru producătorii de produse pescărești vândute sau cumpărate în UE,

1.  își exprimă îngrijorarea și nemulțumirea profundă în legătură cu rezultatele mai multor studii care arată niveluri semnificative de etichetare greșită pentru produsele din pește vândute pe piața UE, inclusiv în restaurantele instituțiilor UE; reafirmă că etichetarea greșită intenționată și frauduloasă a speciilor de pește este o încălcare a reglementărilor UE, inclusiv a politicii comune în domeniul pescuitului, și poate constitui o infracțiune, în conformitate cu dispozițiile aplicabile de drept intern;

2.  invită statele membre să consolideze controalele naționale, inclusiv cu privire la peștele neprelucrat pentru restaurante și sectorul de catering, într-un efort de a combate frauda și de a identifica în lanțul de aprovizionare etapa în care peștele este etichetat greșit; își exprimă îngrijorarea față de înlocuirea speciilor de calitate superioară cu specii de calitate inferioară; invită Comisia Europeană și statele membre să analizeze ce măsuri ar putea fi puse în aplicare pentru a îmbunătăți trasabilitatea produselor pescărești și de acvacultură; sprijină crearea unui grup de lucru în vederea armonizării punerii în aplicare a trasabilității în toate statele membre și înființarea unei structuri externe care să permită certificarea mențiunilor afișate din proprie inițiativă pentru produsele pescărești și de acvacultură de pe piața Uniunii Europene;

3.  susține un sistem de trasabilitate solid, de la debarcare la consum, care ar da încredere consumatorilor și, de asemenea, ar reduce dependența comercială de importurile de produse pescărești și de acvacultură, consolidând astfel piața UE; invită Comisia să exploateze potențialul codurilor de bară ADN care ar putea ajuta la identificarea speciilor prin secvențierea ADN-ului pentru a consolida trasabilitatea;

4.  salută noul cadru al OCP și îndeamnă Comisia Europeană, în conformitate cu articolul 36 din Regulamentul (UE) nr. 1379/2013, să prezinte un raport de fezabilitate privind opțiunile pentru un mecanism de etichetare ecologică pentru produsele pescărești și de acvacultură; subliniază nevoia de a stabili standarde minime pentru etichetarea ecologică; consideră că elementele esențiale ale sistemului de etichetare trebuie să asigure transparența, independența și credibilitatea procesului de certificare; solicită o analiză aprofundată privind beneficiile stabilirii unui sistem de etichetare la nivelul întregii UE;

5.  invită Comisia să monitorizeze în mod regulat măsura în care informațiile necesare sunt menționate pe etichete; subliniază că etichetarea trebuie să furnizeze informații verificabile, exacte și ușor de înțeles; încurajează statele membre, în contextul etichetării din proprie inițiativă, să prezinte toate informațiile disponibile, cu ajutorul cărora consumatorul să poată face o alegere în cunoștință de cauză; îndeamnă Comisia și statele membre să intensifice campaniile de sensibilizare privind cerințele de etichetare pentru produsele pescărești și de acvacultură;

6.  subliniază că o bună politică europeană în materie de etichetare în sectorul pescuitului ar contribui în mod esențial la stimularea dezvoltării economice a comunităților de coastă, întrucât ar recunoaște cele mai bune practici ale pescarilor și calitatea produselor oferite de aceștia consumatorilor;

7.  invită Comisia să adopte, pentru a garanta dreptul consumatorilor de a dispune de informații corecte, fiabile și ușor de înțeles, măsuri pentru înlăturarea confuziei provocate de cerințele în vigoare ale Organizației Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO) privind menționarea pe etichete a zonelor și a subzonelor, confuzie foarte mare în special în cazul capturilor din anumite subzone ale zonei 27, cum ar fi, printre altele, Galicia și Golful Cadiz, care corespund mențiunii „Ape portugheze”, Țara Galilor, care corespunde mențiunii „Marea Irlandei”, sau Bretania, care corespunde mențiunii „Golful Biscaya”;

8.  subliniază necesitatea de a menționa informațiile privind originea produselor pescărești într-un mod transparent și clar;

9.  subliniază necesitatea de a garanta că viitoarele sisteme de etichetare ecologică la nivelul UE, precum și sistemele de etichetare ecologică și de certificare din țările terțe sunt în conformitate cu Orientările FAO pentru etichetarea ecologică a peștelui și a produselor pescărești obținute din pescuitul maritim;

10.  consideră că o etichetare ecologică pentru produsele pescărești și de acvacultură la nivelul întregii UE, ale cărei criterii ar mai trebui discutate la nivelul UE, ar putea contribui la consolidarea trasabilității și a informării transparente a consumatorilor; consideră că Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime (FEPAM) ar putea finanța un astfel de sistem de etichetare;

11.  ia act de faptul că unele denumiri comerciale ale peștelui care sunt în vigoare în statele membre pot varia de la un stat la altul, în funcție de practicile naționale, fapt ce poate crea confuzie într-o anumită măsură; salută activitatea Comisiei Europene în vederea lansării unui proiect-pilot, astfel cum a fost adoptat de Parlamentul European, al cărui scop este crearea unei baze de date publice care să furnizeze informații privind denumirile comerciale în toate limbile oficiale ale UE;

12.  încurajează Comisia Europeană să facă cunoscută publicului în mod mai eficace activitatea sa de protejare a resurselor marine și de combatere a pescuitului ilegal;

13.  încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Comisiei.

(1) JO L 354, 28.12.2013, p. 1.
(2) JO L 31, 1.2.2002, p. 1.
(3) JO L 304, 22.11.2011, p. 18.
(4) JO L 165, 30.4.2004, p. 1.
(5) JO L 343, 22.12.2009, p. 1.
(6) Texte adoptate, P7_TA(2014)0011.
(7) http://ec.europa.eu/food/safety/official_controls/food_fraud/fish_substitution/index_en.htm?subweb=343&lang=en.


Statutul de economie de piață al Chinei
PDF 248kWORD 72k
Rezoluţia Parlamentului European din 12 mai 2016 referitoare la statutul de economie de piață al Chinei (2016/2667(RSP))
P8_TA(2016)0223RC-B8-0607/2016

Parlamentul European,

–  având în vedere legislația antidumping a UE (Regulamentul (CE) nr. 1225/2009 al Consiliului din 30 noiembrie 2009 privind protecția împotriva importurilor care fac obiectul unui dumping din partea țărilor care nu sunt membre ale Comunității Europene(1)),

–  având în vedere Protocolul de aderare a Chinei la Organizația Mondială a Comerțului (OMC),

–  având în vedere rezoluțiile sale anterioare referitoare la relațiile comerciale dintre UE și China,

–  având în vedere articolul 123 alineatele (2) și (4) din Regulamentul său de procedură,

A.  întrucât Uniunea Europeană și China sunt două dintre cele mai mari blocuri comerciale din lume, China fiind al doilea partener comercial al UE, iar UE fiind primul partener comercial al Chinei, fluxurile comerciale zilnice dintre acestea depășind cu ușurință 1 miliard EUR;

B.  întrucât, în 2015, investițiile chineze în UE au depășit pentru prima dată investițiile UE în China; întrucât piața chineză a fost și continuă să fie principalul motor al profitabilității pentru o serie de industrii și mărci din UE;

C.  întrucât, în momentul aderării Chinei la OMC, un acord privind aderarea acesteia a permis utilizarea unei metodologii specifice pentru calcularea dumpingului, care a fost introdusă la secțiunea 15 din Protocolul de aderare a Chinei și care stă la baza tratamentului diferit aplicat importurilor din China;

D.  întrucât orice decizie cu privire la modul de gestionare a importurilor din China adoptată după luna decembrie 2016 trebuie să asigure conformitatea legislației UE cu normele OMC;

E.  întrucât prevederile secțiunii 15 din Protocolul de aderare a Chinei la OMC care vor rămâne în vigoare după 2016 asigură temeiul pentru aplicarea a unei metodologii excepționale în cazul importurilor provenite din China după 2016;

F.  întrucât, având în vedere nivelul actual al influenței exercitate de stat asupra economiei chineze, deciziile întreprinderilor cu privire la prețuri, costuri, intrări și ieșiri nu corespund semnalelor pieței ce reflectă cererea și oferta;

G.  întrucât, în Protocolul de aderare, China s-a angajat, printre altele, să permită ca toate prețurile sale să fie stabilite de forțele pieței și întrucât UE trebuie să se asigure că China respectă în totalitate obligațiile care îi revin în cadrul OMC;

H.  întrucât supracapacitatea Chinei are deja puternice consecințe sociale, economice și ecologice în UE, așa cum a demonstrat recentul impact negativ asupra sectorului siderurgic al UE, în special în Regatul Unit; întrucât acordarea statutului de economie de piață Chinei ar putea avea un impact social substanțial asupra locurilor de muncă din UE;

I.  întrucât 56 dintre cele 73 de măsuri antidumping aflate în vigoare în prezent în UE se aplică importurilor din China;

J.  întrucât consultarea publică, încheiată recent, privind eventuala acordare a statutului de economie de piață Chinei ar putea oferi informații suplimentare care ar putea fi utile în abordarea acestei probleme;

K.  întrucât Comunicarea Comisiei din 10 octombrie 2012 intitulată „O industrie europeană mai puternică pentru creșterea și redresarea economiei” (COM(2012)0582) stabilește obiectivul de creștere a ponderii industriei, astfel încât să atingă nivelul de 20 % din PIB-ul UE până în 2020,

1.  reiterează importanța parteneriatului strategic al UE cu China, în care comerțul liber și echitabil și investițiile joacă un rol important;

2.  subliniază că China nu are o economie de piață și că nu au fost încă îndeplinite cele cinci criterii stabilite de UE pentru definirea economiilor de piață;

3.  solicită Comisiei să ajungă la o înțelegere cu principalii parteneri comerciali ai UE, inclusiv în contextul viitoarelor summituri G7 și G20, cu privire la cele mai bune modalități de a asigura că toate dispozițiile din secțiunea 15 din Protocolul de aderare a Chinei la OMC care rămân în vigoare după 2016 sunt transpuse pe deplin în procedurile lor interne și să se opună oricărei decizii unilaterale de acordare a statutului de economie de piață Chinei;

4.  subliniază că la următorul summit UE-China ar trebui se discute problemele legate de acordarea statutului de economie de piață Chinei;

5.  invită Comisia să țină seama în mod corespunzător de preocupările exprimate de reprezentanți ai industriei și ai sindicatelor din UE și de alte părți interesate cu privire la consecințele pentru locurile de muncă, mediul, standardele UE și creșterea economică durabilă din toate sectoarele de producție afectate, precum și pentru industria UE în ansamblu și să asigure, în acest context, apărarea locurilor de muncă din UE;

6.  își exprimă convingerea că, până în momentul în care China nu îndeplinește toate cele cinci criterii ale UE necesare pentru a fi considerată o economie de piață, UE ar trebui să utilizeze o metodologie fără caracter standard în investigațiile antidumping și antisubvenții asupra importurilor din China pentru a stabili comparabilitatea prețurilor, în conformitate cu acele dispoziții din secțiunea 15 din Protocolul de aderare a Chinei care prevăd posibilitatea de a aplica o metodologie fără caracter standard și punând în aplicare pe deplin respectivele dispoziții; invită Comisia să prezinte o propunere care să corespundă acestui principiu;

7.  subliniază, totodată, necesitatea iminentă a unei reforme generale a instrumentelor de protecție comercială ale Uniunii, pentru a garanta condiții de concurență echitabile industriei UE în raport cu China și cu alți parteneri comerciali, în deplină conformitate cu normele OMC; invită Consiliul să încerce să ajungă rapid la un acord cu Parlamentul privind modernizarea instrumentelor de apărare comercială ale Uniunii;

8.  încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului, Comisiei, precum și guvernelor și parlamentelor statelor membre.

(1) JO L 343, 22.12.2009, p. 51.


Acțiuni subsecvente și situația la zi a Agendei 2030 și a obiectivelor de dezvoltare durabilă
PDF 265kWORD 87k
Rezoluţia Parlamentului European din 12 mai 2016 referitoare la acțiunile subsecvente Agendei 2030 și la evaluarea acesteia (2016/2696(RSP))
P8_TA(2016)0224B8-0583/2016

Parlamentul European,

–  având în vedere documentul intitulat „Transformarea lumii în care trăim: Agenda 2030 pentru dezvoltare durabilă”, adoptat la Summitul Organizației Națiunilor Unite privind dezvoltarea durabilă la 25 septembrie 2015, la New York,

–  având în vedere cea de-a treia Conferință internațională privind finanțarea pentru dezvoltare, desfășurată în perioada 13-16 iulie 2015 la Addis Abeba,

–  având în vedere raportul grupului de experți interagenții privind indicatorii referitori la obiectivele de dezvoltare durabilă (IAEG - ODD), publicat la 17 decembrie 2015 și adoptat la cea de-a 47-a sesiune a Comisiei pentru statistică a ONU din martie 2016,

–  având în vedere Segmentul la nivel înalt al Consiliului Economic și Social al ONU (ECOSOC) care urmează să se desfășoare în perioada 18-22 iulie 2016 având drept temă „Transpunerea în practică a agendei de dezvoltare post-2015: de la angajamente, la rezultate”,

–  având în vedere Rezoluția sa din 19 mai 2015 referitoare la finanțarea pentru dezvoltare(1),

–   având în vedere Rezoluția sa din 25 noiembrie 2014 referitoare la UE și cadrul de dezvoltare globală pentru perioada de după 2015(2),

–  având în vedere Acordul de la Paris adoptat la cea de a 21-a Conferință a părților (COP21) de la Paris la 12 decembrie 2015,

–  având în vedere articolul 7 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE), care reafirmă faptul că UE „asigură coerența între diferitele sale politici și acțiuni, ținând seama de ansamblul obiectivelor Uniunii”,

–  având în vedere dezvoltarea în curs a Strategiei globale a UE privind politica externă și de securitate, care va ghida acțiunile globale ale Uniunii Europene,

–  având în vedere Rezoluția sa din 24 noiembrie 2015 referitoare la rolul UE în cadrul ONU - cum pot fi realizate mai bine obiectivele de politică externă ale UE(3),

–  având în vedere concluziile Consiliului din 26 octombrie 2015 privind coerența politicilor în favoarea dezvoltării,

–  având în vedere revizuirea Strategiei Europa 2020 - „Noua abordare pentru perioada de după 2020”,

–  având în vedere Declarația de la Paris privind eficacitatea ajutorului, Agenda pentru acțiune de la Accra și declarația și planul de acțiune adoptate în cadrul Forumului la nivel înalt privind eficacitatea ajutorului, organizat la Busan în decembrie 2011,

–  având în vedere Consensul european privind dezvoltarea și viitoarea revizuire a acestuia,

–  având în vedere articolul 208 din TFUE, care prevede că, în toate politicile externe ale Uniunii Europene, trebuie să se țină seama de principiul coerenței politicilor în favoarea dezvoltării,

–  având în vedere rezultatele summitului mondial umanitar care va avea loc la Istanbul, Turcia, în perioada 23-24 mai 2016,

–  având în vedere scrisoarea din 29 martie 2016 adresată de Comisia pentru dezvoltare comisarului pentru cooperare internațională și dezvoltare cu privire la acțiunile subsecvente obiectivelor de dezvoltare durabilă și la evaluarea ODD,

–  având în vedere articolul 123 alineatul (2) din Regulamentul său de procedură,

A.  întrucât Rezoluția 70/1 a Adunării Generale a ONU solicită utilizarea unui set de indicatori la nivel global pentru evaluarea obiectivelor și țintelor și pentru măsurile subsecvente acestora; întrucât Secretarul General al ONU a fost însărcinat să elaboreze un raport intermediar anual privind obiectivele de dezvoltare durabilă (ODD), pentru a contribui la activitatea de evaluare și de adoptare a măsurilor subsecvente a Forumului politic la nivel înalt privind dezvoltarea durabilă (HLPF); întrucât raportul intermediar privind ODD trebuie să se bazeze pe date generate de sistemele naționale de statistică și pe informații colectate la diferite niveluri;

B.  întrucât, în cadrul celei de-a 46-a sesiuni a sa (3-6 martie 2015), Comisia pentru statistică a aprobat foaia de parcurs pentru dezvoltarea și punerea în aplicare a unui cadru de indicatori la nivel global;

C.  întrucât grupul de experți interagenții privind indicatorii ODD (IAEG - ODD), însărcinat cu elaborarea unei propuneri de cadru de indicatori pentru monitorizarea obiectivelor și țintelor agendei de dezvoltare post-2015, a propus indicatori pentru revizuirea Agendei 2030, asupra cărora s-a convenit în cadrul celei de a 47-a sesiuni a Comisiei pentru statistică a ONU din martie 2016;

D.  întrucât setul de 230 de indicatori referitori la obiectivele de dezvoltare durabilă propus reprezintă un bun punct de plecare și un cadru solid pentru monitorizarea și evaluarea progreselor înregistrate în direcția îndeplinirii celor 17 obiective de dezvoltare durabilă (ODD);

E.  întrucât mai mulți indicatori nu sunt încă finalizați și, în același timp, statele membre semnatare vor trebui să dezvolte indicatori naționali în conformitate cu indicatorii globali, în funcție de circumstanțele lor naționale;

F.  întrucât cadrul de indicatori la nivel global ar trebui convenit de Consiliul Economic și Social (ECOSOC) în iulie 2016 și de Adunarea Generală în septembrie 2016;

G.  întrucât componenta „Dezvoltare” a Consiliului Afaceri Externe se va întruni la 12 mai 2016 și ar trebui să pregătească poziția UE pentru reuniunea Forumului politic la nivel înalt privind dezvoltarea durabilă (HLPF) din luna iulie 2016 și să stabilească contextul în care va avea loc o dezbatere tematică privind comerțul și dezvoltarea, axată pe contribuția UE la sectorul privat pentru punerea în aplicare a Agendei 2030;

H.  întrucât este nevoie de o planificare, o implementare și o raportare strategice la nivelul întregului sistem pentru a asigura un sprijin coerent și integrat pentru punerea în aplicare a noii agende prin sistemul de dezvoltare al ONU;

I.  întrucât noul cadru universal pentru dezvoltare durabilă solicită o mai mare coerență între diferitele domenii de politică și între diferiții actorii ai UE, fiind nevoie, prin urmare, de o mai bună coordonare, un dialog consolidat și o cooperare mai strânsă la toate nivelurile din cadrul instituțiilor UE și între instituțiile UE pentru a asigura integrarea celor trei piloni ai dezvoltării durabile (economic, social și de mediu) în politicile interne și externe ale UE;

J.  întrucât reuniunea HLPF din iulie 2016 va include evaluări voluntare pentru 22 de țări, printre care patru țări europene (Estonia, Finlanda, Franța și Germania), și evaluări tematice ale progreselor înregistrate în privința obiectivelor de dezvoltare durabilă, inclusiv aspecte transversale, susținute de evaluări realizate de comisiile funcționale ale ECOSOC și de alte organisme și forumuri interguvernamentale,

1.  invită componenta „Dezvoltare” a Consiliului Afaceri Externe să adopte, înainte de ședința HLPF din iulie 2016, o poziție coerentă și comună a UE, luând în considerare poziția Parlamentului, astfel cum este exprimată în prezenta rezoluție; consideră că, pentru credibilitatea UE și dată fiind poziția sa de lider, este fundamentală prezentarea unei poziții comune; este preocupat de faptul că Comisia nu a dat curs solicitării membrilor Comisiei pentru dezvoltare de a publica, înainte de reuniunea HLPF, o comunicare cu privire la acțiunile subsecvente Agendei 2030 și la evaluarea acesteia, care să servească drept bază pentru poziția comună a UE;

2.  salută raportul grupului de experți interagenții privind indicatorii în materie de ODD; consideră că acesta reprezintă o realizare remarcabilă și o bază bună pentru negocieri, dat fiind că indicatorii propuși atrag atenția asupra unui ansamblu divers de probleme structurale;

3.  salută capitolul separat dedicat defalcării datelor și importanța acordată consolidării capacităților naționale de statistică;

4.  recunoaște rolul esențial al HLPF în cadrul procesului de evaluare a punerii în aplicare a ODD; subliniază că acest organism trebuie să asigure o evaluare coordonată și eficientă a nevoilor, precum și adoptarea foilor de parcurs necesare pentru punerea în aplicare eficace a Agendei 2030;

5.  subliniază că Agenda 2030 și ODD reprezintă reînnoirea angajamentului internațional față de eradicarea sărăciei, de redefinirea și modernizarea strategilor noastre de dezvoltare pentru următorii 15 de ani și de garantarea rezultatelor;

6.  invită Comisia să prezinte o propunere de strategie globală de dezvoltare durabilă, care să cuprindă toate domeniile de politică internă și externă relevante, cu un calendar detaliat până în 2030, o evaluare intermediară și o procedură specifică pentru asigurarea implicării depline a Parlamentului, și să includă un plan concret de punere în aplicare prin care să se coordoneze realizarea celor 17 obiective, a celor 169 de ținte și a celor 230 de indicatori la nivel global și să se asigure consecvența cu obiectivele Acordului de la Paris și îndeplinirea acestora; subliniază importanța caracterului universal al obiectivelor, precum și faptul că UE și statele sale membre s-au angajat să aplice pe deplin, în spirit și în literă, toate obiectivele și țintele;

7.  insistă asupra faptului că noua strategie de dezvoltare durabilă a UE și politicile de aplicare asociate ar trebui să facă obiectul unei consultări ample cu toate părțile interesate, inclusiv parlamentele naționale, autoritățile locale și societatea civilă, printr-un proces favorabil incluziunii;

8.  solicită Comisiei să prezinte o comunicare cu privire la acțiunile subsecvente Agendei 2030 și la evaluarea acesteia, care să furnizeze informații clare cu privire la structura de punere în aplicare a agendei la nivelul UE și al statelor membre; subliniază că toate Direcțiile Generale competente ale Comisiei și Serviciul European de Acțiune Externă (SEAE) ar trebui să fie pe deplin implicate în procesul de integrare a Agendei 2030 în viitoarea revizuire a Strategiei Europa 2020 și în viitoarea Strategie globală a UE privind politica externă și de securitate, asigurând o coerență puternică a politicilor în favoarea dezvoltării durabile;

9.  subliniază că revizuirea Consensului european privind dezvoltarea trebuie să reflecte pe deplin noua Agendă 2030, care include o schimbare de paradigmă și o veritabilă transformare a politicii de dezvoltare a UE; reamintește că, pentru realizarea obiectivelor și a țintelor aferente, este esențială programarea adecvată și orientată a asistenței în cadrul cooperării pentru dezvoltare, cu respectarea corespunzătoare a principiilor eficacității ajutorului;

10.  subliniază că UE trebuie să profite pe deplin de viitoarea evaluare la jumătatea perioadei a cadrului financiar multianual (CFM), pentru a se asigura că mecanismele de finanțare și liniile bugetare reflectă toate angajamentele asumate în cadrul Agendei 2030 și acceptate de UE; invită UE și statele sale membre să își asume din nou fără întârziere angajamentul de a respecta obiectivul de 0,7 % din VNB pentru asistența oficială pentru dezvoltare (AOD) și să prezinte un calendar privind modul în care se poate crește treptat AOD pentru a ajunge la 0,7 %;

11.  solicită un dialog periodic între HLPF și Comisie cu privire la progresele înregistrate, cu informarea în mod regulat a Parlamentului, în conformitate cu principiile transparenței și răspunderii reciproce; insistă asupra necesității unui dialog consolidat între Comisie și Parlament cu privire la punerea în aplicare a Agendei 2030, în special în ceea ce privește politica de dezvoltare și coerența politicilor în favoarea dezvoltării (CPD);

12.  invită Comisia și SEAE ca, în strânsă consultare cu alți parteneri, să prezinte propuneri concrete cu privire la modalitățile de a integra mai eficient coerența politicilor în favoarea dezvoltării în punerea în aplicare a Agendei 2030 și solicită ca această nouă abordare să fie integrată în toate instituțiile UE, pentru a asigura o cooperare eficientă și a depăși abordarea fracționată;

13.  subliniază importanța integrării conceptului de coerență a politicilor în favoarea dezvoltării; invită Comisia și SEAE ca, în strânsă consultare cu alți parteneri, să prezinte propuneri concrete cu privire la modalitățile de a integra mai eficient CPD în abordarea UE privind punerea în aplicare a Agendei 2030 pentru dezvoltare durabilă și solicită ca această nouă abordare să fie integrată în toate instituțiile UE;

14.  îndeamnă Comisia să dezvolte mecanisme eficiente de monitorizare, evaluare și responsabilizare pentru punerea în aplicare a Agendei 2030 și să informeze Parlamentul în mod regulat; reamintește, în acest sens, necesitatea de a spori controlul democratic al Parlamentului, eventual prin intermediul unui acord interinstituțional cu caracter obligatoriu, în temeiul articolul 295 din TFUE;

15.  invită Comisia și agențiile, fondurile și programele specializate ale ONU să instituie un dialog la nivel înalt privind punerea în aplicare a ODD, cu scopul de a coordona politicile, programele și operațiunile UE, ale ONU și ale altor donatori; subliniază importanța datelor defalcate și accesibile pentru monitorizarea progreselor și evaluarea rezultatelor;

16.  invită agențiile și organismele ONU să consolideze coerența politicilor în favoarea dezvoltării în cadrul structurilor de lucru ale ONU, cu scopul de a integra în mod efectiv toate dimensiunile dezvoltării durabile;

17.  încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului, Comisiei, Vicepreședintelui Comisiei Europene/Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate, precum și Secretarului General al Națiunilor Unite.

(1) Texte adoptate, P8_TA(2015)0196.
(2) Texte adoptate, P8_TA(2014)0059.
(3) Texte adoptate, P8_TA(2015)0403.


Indicarea obligatorie a țării de origine sau a locului de proveniență pentru anumite alimente
PDF 344kWORD 102k
Rezoluţia Parlamentului European din 12 mai 2016 referitoare la indicarea obligatorie a țării de origine sau a locului de proveniență pentru anumite alimente (2016/2583(RSP))
P8_TA(2016)0225B8-0545/2016

Parlamentul European,

–  având în vedere Regulamentul (UE) nr. 1169/2011 al Parlamentului European și al Consiliului din 25 octombrie 2011 privind informarea consumatorilor cu privire la produsele alimentare, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 1924/2006 și (CE) nr. 1925/2006 ale Parlamentului European și ale Consiliului și de abrogare a Directivei 87/250/CEE a Comisiei, a Directivei 90/496/CEE a Consiliului, a Directivei 1999/10/CE a Comisiei, a Directivei 2000/13/CE a Parlamentului European și a Consiliului, a Directivelor 2002/67/CE și 2008/5/CE ale Comisiei și a Regulamentului (CE) nr. 608/2004 al Comisiei(1) (Regulamentul privind informarea consumatorilor cu privire la produsele alimentare), în special articolul 26 alineatele (5) și (7),

–  având în vedere rapoartele Comisiei din 20 mai 2015 către Parlamentul European și Consiliu privind indicarea obligatorie a țării de origine sau a locului de proveniență a laptelui, a laptelui utilizat ca ingredient în produsele lactate și a altor tipuri de carne decât cea de vită, de porc, de oaie, de capră și de pasăre (COM(2015)0205) și privind indicarea obligatorie a țării de origine sau a locului de proveniență a alimentelor neprelucrate, a alimentelor dintr-un singur ingredient și a ingredientelor care reprezintă peste 50 % dintr-un aliment (COM(2015)0204),

–  având în vedere raportul Comisiei din 17 decembrie 2013 către Parlamentul European și Consiliu privind indicarea obligatorie a țării de origine sau a locului de proveniență a cărnii utilizate ca ingredient (COM(2013)0755) și documentul de lucru însoțitor al serviciilor Comisiei din 17 decembrie 2013 privind indicarea pe etichetă a originii cărnii utilizate ca ingredient: atitudinea consumatorilor, fezabilitatea unor posibile scenarii și impactul” (SWD(2013)0437),

–  având în vedere rezoluția sa din 11 februarie 2015 referitoare la indicarea pe etichetă a țării de origine a cărnii din alimentele prelucrate(2)și răspunsul oficial al Comisiei adoptat la 6 mai 2015,

–  având în vedere Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 1337/2013 al Comisiei din 13 decembrie 2013 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (UE) nr. 1169/2011 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește indicarea țării de origine sau a locului de proveniență pentru carnea proaspătă, refrigerată sau congelată de animale din specia porcină, ovină, caprină și de păsări de curte(3),

–  având în vedere rezoluția sa din 6 februarie 2014(4) referitoare la Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 1337/2013 al Comisiei din 13 decembrie 2013, menționat mai sus,

–  având în vedere rezoluția sa din 14 ianuarie 2014 referitoare la criza alimentară, fraudele din lanțul alimentar și controlul acestora(5),

–  având în vedere întrebarea adresată Comisiei privind indicarea obligatorie a țării de origine sau a locului de proveniență pentru anumite alimente (O-000031/2016 – B8-0363/2016),

–  având în vedere propunerea de rezoluție a Comisiei pentru mediu, sănătate publică și siguranță alimentară,

–  având în vedere articolul 128 alineatul (5) și articolul 123 alineatul (2) din Regulamentul său de procedură,

A.  întrucât articolul 26 alineatul (5) din Regulamentul privind informarea consumatorilor cu privire la produsele alimentare prevede prezentarea până la 13 decembrie 2014 de către Comisie a unor rapoarte către Parlamentul European și Consiliu referitoare la indicarea obligatorie a țării de origine sau a locului de proveniență a altor tipuri de carne decât cea de vită, de porc, de oaie, de capră și de pasăre, a laptelui, a laptelui utilizat ca ingredient în produsele lactate, a produselor alimentare neprelucrate, a produselor dintr-un singur ingredient și a ingredientelor care reprezintă mai mult de 50 % dintr-un produs alimentar;

B.  întrucât la articolul 26 alineatul (8) din Regulamentul privind informarea consumatorilor cu privire la produsele alimentare i se solicită Comisiei să adopte până la 13 decembrie 2013 acte de punere în aplicare privind aplicarea alineatului (3) din articolul respectiv;

C.  întrucât sunt deja în vigoare norme de indicare a originii și acestea se dovedesc eficiente pentru o gamă largă de produse alimentare, printre care carne neprelucrată, ouă, fructe și legume, pește, miere, ulei de măsline virgin și extravirgin, vin și băuturi spirtoase;

D.  întrucât la articolul 26 alineatul (7) din Regulamentul privind informarea consumatorilor se prevede că raportul trebuie, printre altele, să ia în considerare nevoia de informare a consumatorului, fezabilitatea măsurii privind indicarea obligatorie a țării de origine sau a locului de proveniență, precum și analiza costurilor și beneficiilor rezultate din introducerea unor astfel de măsuri; întrucât acesta mai prevede că rapoartele pot fi însoțite de propuneri de modificare a dispozițiilor relevante ale legislației Uniunii;

E.  întrucât la articolul 26 alineatul (2) din Regulamentul privind informarea consumatorilor se prevede că este obligatorie indicarea țării de origine sau a locului de proveniență, în cazul în care lipsa acestor informații ar putea induce consumatorul în eroare în ceea ce privește adevărata țară de origine sau adevăratul loc de proveniență a produsului alimentar, în special dacă informațiile care însoțesc produsul alimentar sau eticheta în ansamblul ei ar sugera că produsul are o altă țară de origine sau un alt loc de proveniență;

F.  întrucât la 20 mai 2015 Comisia și-a publicat raportul privind indicarea obligatorie a țării de origine a laptelui, a laptelui utilizat ca ingredient în produsele lactate și a altor tipuri de carne decât cea de vită, de porc, de oaie, de capră și de pasăre (raportul privind laptele și alte tipuri de carne) și raportul privind indicarea obligatorie a țării de origine a alimentelor neprelucrate, a alimentelor dintr-un singur ingredient și a ingredientelor care reprezintă peste 50 % dintr-un aliment;

G.  întrucât, conform raportului Comisiei COM(2013)0755, cu cât sunt mai complexe etapele de tranșare și procesare din sectorul cărnii și cu cât este mai avansat nivelul de prelucrare, cu atât devine mai dificilă trasabilitatea în scopul indicării originii;

H.  întrucât lanțul de aprovizionare cu alimente este adesea lung și complex și implică mulți operatori din sectorul alimentar și alte părți; întrucât consumatorii au tot mai puține informații cu privire la modul în care sunt fabricate alimentele pe care le consumă, iar agenții economici individuali din sectorul alimentar nu au întotdeauna o viziune de ansamblu asupra întregului lanț de producție;

I.  întrucât pare să fie redusă disponibilitatea generală a consumatorilor de a plăti pentru informațiile privind originea, deși sondajele în rândul consumatorilor(6) privind disponibilitatea de a plăti arată că în mare măsură consumatorii sunt dispuși să plătească mai mult pentru informațiile referitoare la origine;

J.  întrucât, în rezoluția sa din 11 februarie 2015, Parlamentul a îndemnat Comisia ca, pornind de la raportul său din 17 decembrie 2013, să prezinte propuneri legislative care fac obligatorie indicarea originii cărnii în cazul produselor alimentare prelucrate pentru a se asigura o mai bună transparență de-a lungul lanțului de aprovizionare cu produse alimentare și pentru a-i informa mai bine pe consumatorii europeni, ținând seama, în același timp, de evaluările de impact pe care le realizează și evitând costurile și sarcinile administrative excesive; întrucât Comisia nu a prezentat încă propunerile legislative respective;

K.  întrucât specificațiile stricte există doar în cazul mecanismelor voluntare de asigurare a calității, cum ar fi denumirile de origine protejate (DOP), indicațiile geografice protejate (IGP) sau specialitățile tradiționale garantate (STG), în timp ce criteriile utilizate în sistemele facultative de etichetare pentru produsele alimentare reglementate prin Regulamentul (UE) nr. 1169/2011 pot varia în mod considerabil,

Laptele de consum și laptele utilizat ca ingredient în produsele lactate

1.  subliniază faptul că în Regulamentul privind informarea consumatorilor cu privire la produsele alimentare se afirmă, la considerentul 32, că laptele este unul dintre produsele în cazul cărora se consideră că indicarea originii prezintă un interes deosebit;

2.  subliniază că, potrivit sondajului Eurobarometru pentru 2013, 84 % dintre cetățenii UE consideră că este necesară indicarea originii laptelui, fie că este vândut ca atare, fie că este folosit ca ingredient în produsele lactate; subliniază că este vorba de unul dintre mai mulți factori care pot influența comportamentul consumatorilor;

3.  subliniază că indicarea obligatorie a originii laptelui, vândut ca atare sau utilizat ca ingredient în produse lactate, este o măsură utilă pentru a asigura calitatea produselor lactate, pentru a proteja locurile de muncă într-un sector care trece printr-o criză gravă;

4.  subliniază faptul că, potrivit sondajului care a însoțit raportul Comisiei privind laptele și alte tipuri de carne, costurile cu indicarea obligatorie a originii pe etichete pentru lapte și laptele utilizat ca ingredient în produsele lactate cresc pe măsură ce procesul de producție devine mai complicat; remarcă faptul că același sondaj sugerează că întreprinderile din anumite state membre au supraestimat impactul indicării obligatorii a originii pe etichete asupra poziției lor concurențiale, deoarece sondajul nu a găsit o explicație clară pentru costurile estimate ridicate oferite de aceste întreprinderi, dar a afirmat că acest fapt poate fi un semnal al puternicei opoziții în sine față de indicarea originii pe etichete;

5.  solicită instituirea unui grup de lucru al Comisiei care să analizeze în detaliu raportul său publicat la 20 mai 2015, pentru a determina astfel ce costuri pot fi reduse la un nivel acceptabil dacă propunerile viitoare de etichetare obligatorie a țării de origine vor fi limitate la produsele lactate și la produsele lactate ușor procesate;

6.  apreciază analiza realizată în sondaj cu privire la costurile și beneficiile introducerii indicării obligatorii a originii pe etichete pentru lapte și laptele utilizat ca ingredient în produsele lactate, dar consideră că, în concluziile sale, Comisia nu ține seama în mod suficient de aspectele pozitive ale indicării pe etichetă a țării de origine pentru astfel de produse, cum ar fi mai buna informare a consumatorilor; constată că consumatorii se pot simți induși în eroare în cazul în care lipsesc informațiile obligatorii de indicare a originii, fiind folosite alte etichete, precum drapelul național;

7.  subliniază importanța întreprinderilor mici și mijlocii în lanțul de prelucrare a alimentelor;

8.  consideră că Comisia ar trebui să țină seama de efectul economic al indicării obligatorii pe etichetă a originii pentru IMM, în sectoarele agricole și alimentare relevante, și să-l analizeze;

9.  consideră că, în concluzia sa cu privire la lapte și laptele utilizat ca ingredient, Comisia ar fi putut supraestima costurile întreprinderilor cu indicarea pe etichetă a țării de origine, întrucât toate produsele lactate sunt analizate împreună;

10.  observă faptul că Comisia trage concluzia că ar fi modeste costurile cu indicarea pe etichetă a țării de origine pentru lapte;

Alte tipuri de carne

11.  subliniază că, potrivit sondajului Eurobarometru pentru 2013, 88 % dintre cetățenii UE consideră că este necesară indicarea originii altor tipuri de carne decât cea de vită, de porc, de oaie, de capră și de pasăre;

12.  subliniază că scandalul cu privire la comercializarea cărnii de cal denotă necesitatea unei mai mari transparențe a lanțului de aprovizionare cu carne de cal;

13.  constată că raportul Comisiei a identificat costuri relativ mici pentru indicarea obligatorie pe etichetă a țării de origine pentru produsele din carne analizate în cadrul raportului;

Carne prelucrată

14.  subliniază faptul că raportul Comisiei din 17 decembrie 2013 privind indicarea obligatorie a țării de origine sau a locului de proveniență a cărnii utilizate ca ingredient recunoaște faptul că peste 90 % dintre consumatorii care au răspuns în cadrul sondajului consideră că este important ca originea cărnii să fie indicată pe eticheta alimentelor prelucrate;

15.  consideră că consumatorii, asemenea multor profesioniști, sunt în favoarea etichetării obligatorii a cărnii folosite pentru alimente procesate și că o astfel de măsură ar permite păstrarea încrederii consumatorilor în produsele alimentare și o mai mare transparență a lanțului de aprovizionare;

16.  subliniază că indicarea obligatorie a originii pe toate produsele alimentare este în interesul consumatorilor europeni;

17.  subliniază că simpla indicare a originii nu constituie în sine un mijloc de prevenire a fraudei și subliniază necesitatea unui sistem rentabil de control pentru asigurarea încrederii consumatorilor;

18.  reamintește că, în cazurile în care au fost introduse corespunzător în anumite state membre, mecanismele de etichetare voluntară au reușit să furnizeze cu succes informații atât pentru consumatori, cât și pentru producători;

19.  este de părere că incapacitatea de a adopta acte de punere în aplicare în conformitate cu articolul 26 alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 1169/2011 înseamnă că articolul nu poate fi pus în aplicare în mod corespunzător;

20.  constată că denumirile de origine protejate există deja pentru numeroase produse din carne și lactate (de exemplu, șuncă și brânzeturi), locul de origine al cărnii utilizate fiind indicat printre criteriile de producție și fiind asigurată o mai bună trasabilitate; prin urmare, solicită Comisiei să promoveze dezvoltarea produselor cu „denumire de origine protejată” (DOP), „indicație geografică protejată” (IGP) sau „specialitate tradițională garantată” (STG), în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 1151/2012(7) și, astfel, să se asigure că consumatorii au acces la produse de înaltă calitate și de proveniență sigură;

21.  solicită Comisiei să se asigure că nicio reglementare în vigoare a UE privind indicarea țării de origine nu va fi subminată de actualele negocieri comerciale, precum TTIP, și că nu va fi restricționată posibilitatea de a introduce în viitor reglementări similare pentru alte produse alimentare;

Concluzii

22.  invită Comisia să implementeze indicarea obligatorie a țării de origine sau a locului de proveniență pentru toate tipurile de lapte de consum, produse lactate și produse din carne și să analizeze posibilitatea de a extinde indicarea obligatorie a țării de origine sau a locului de proveniență pentru alte produse alimentare care conțin un singur ingredient sau cu un ingredient principal prin prezentarea unor propuneri legislative în aceste sectoare;

23.  îndeamnă Comisia să prezinte propuneri legislative care să facă obligatorie indicarea originii cărnii în cazul produselor alimentare prelucrate pentru a garanta o mai mare transparență de-a lungul lanțului de aprovizionare cu produse alimentare și pentru a-i informa mai bine pe consumatorii europeni, având în vedere scandalul cărnii de cal și alte cazuri de fraudă în sectorul produselor alimentare; subliniază, de asemenea, că cerințele obligatorii de etichetare ar trebui să țină seama de principiul proporționalității și de obligațiile administrative care le revin operatorilor din sectorul alimentar și autorităților de aplicare a legii;

24.  consideră că indicarea obligatorie a originii produselor alimentare are ca scop restabilirea încrederii consumatorilor în aceste produse; solicită Comisiei să prezinte o propunere în acest sens, ținând cont de transparența informațiilor și de lizibilitatea acestora pentru consumatori, de viabilitatea economică a întreprinderilor europene și de puterea de cumpărare a consumatorilor;

25.  subliniază importanța unui mediu concurențial loial pe piața internă și solicită Comisiei să aibă acest lucru în vedere atunci când dezbate normele privind indicarea obligatorie a originii;

26.  solicită Comisiei să sprijine mecanismele de etichetare privind calitatea vieții animalelor, pe parcursul creșterii, transportării și în momentul abatajului;

27.  regretă că Comisia nu a întreprins încă nicio măsură pentru a include ouăle și produsele din ouă pe lista alimentelor pentru care este obligatorie indicarea țării de origine sau a locului de proveniență, deși produse ieftine conținând ouă lichide sau praf de ouă, utilizate mai ales în alimente procesate, sunt importate pe piața UE din țări terțe, încălcând în mod clar legislația europeană de interzicere a bateriilor avicole; consideră, de aceea, că, în acest context, etichetarea obligatorie a produselor din ouă și a alimentelor conținând ouă, cu indicarea originii și a metodei de creștere, ar îmbunătăți transparența și protecția consumatorilor și solicită Comisiei să prezinte o analiză de piață și, dacă este necesar, să propună inițiative legislative adecvate;

28.  consideră că indicarea țării de origine pentru laptele de consum, produsele lactate ușor prelucrate (cum ar fi brânza și smântâna), precum și pentru produsele din carne ușor prelucrate (cum ar fi șunca și cârnații) ar fi redus în mod semnificativ costurile și acest fapt ar trebui analizat în mod prioritar;

29.  consideră că menționarea pe etichetă a originii nu previne, în sine, frauda; susține, în acest sens, că ar trebui întreprinsă o acțiune fermă în favoarea intensificării monitorizării, îmbunătățirii punerii în aplicare a legislației existente și impunerii unor sancțiuni mai drastice;

30.  solicită Comisiei să ia măsurile necesare pentru combaterea fraudei relative la normele de indicare voluntară a originii pentru produsele alimentare;

31.  invită Comisia să sprijine mecanismele de asigurare a calității în vigoare pentru produse agricole și alimentare, prevăzute în Regulamentul (UE) nr. 1151/2012și solicită intensificarea campaniilor europene de promovare a acestor produse;

32.  își reiterează apelul adresat Comisiei de a-și îndeplini obligația legală de a adopta, până la 13 decembrie 2013, actele de punere în aplicare necesare pentru aplicarea corectă a articolului 26 alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 1169/2011, astfel încât autoritățile naționale să poată impune sancțiunile aplicabile;

o
o   o

33.  încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului, Comisiei, precum și guvernelor și parlamentelor statelor membre.

(1) JO L 304, 22.11.2011, p. 18.
(2) Texte adoptate, P8_TA(2015)0034.
(3) JO L 335, 14.12.2013, p. 19.
(4) Texte adoptate, P7_TA(2014)0096.
(5) Texte adoptate, P7_TA(2014)0011.
(6) http://ec.europa.eu/food/safety/docs/labelling_legislation_final_report_ew_02_15_284_en.pdf, p. 50.
(7) JO L 343, 14.12.2012, p. 1.


Acordul-cadru revizuit privind concediul pentru creșterea copilului
PDF 370kWORD 126k
Rezoluţia Parlamentului European din 12 mai 2016 referitoare la aplicarea Directivei 2010/18/UE a Consiliului din 8 martie 2010 de punere în aplicare a Acordului-cadru revizuit privind concediul pentru creșterea copilului încheiat de BUSINESSEUROPE, UEAPME, CEEP și CES și de abrogare a Directivei 96/34/CE, (2015/2097(INI))
P8_TA(2016)0226A8-0076/2016

Parlamentul European,

–  având în vedere articolul 2, articolul 3 alineatul (3) și articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană,

–  având în vedere articolele 8, 10, articolul 153 alineatul (1) litera (i )și articolul 157 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

–  având în vedere articolele 7, 9, 23, 24 și 33 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene,

–  având în vedere Directiva 2010/18/UE a Consiliului din 8 martie 2010 de punere în aplicare a Acordului-cadru revizuit privind concediul pentru creșterea copilului încheiat de BUSINESSEUROPE, UEAPME, CEEP și CES și de abrogare a Directivei 96/34/CE,

–  având în vedere Directiva 2013/62/UE a Consiliului din 17 decembrie 2013 de modificare a Directivei 2010/18/UE de punere în aplicare a Acordului-cadru revizuit privind concediul pentru creșterea copilului încheiat de BUSINESSEUROPE, UEAPME, CEEP și CES, ca urmare a modificării statutului Mayotte în raport cu Uniunea Europeană,

–  având în vedere concluziile Președinției Consiliului European din 23-24 martie 2006 de la Bruxelles (777751/1/06 REV 1),

–  având în vedere Comunicarea Comisiei intitulată „O mai bună echilibrare a vieții profesionale cu cea privată: mai mult sprijin pentru concilierea vieții profesionale cu viața privată și cu viața de familie (COM(2008)0635),

–  având în vedere Recomandarea Comisiei din 20 februarie 2013 intitulată „Investiția în copii: ruperea cercului vicios al defavorizării” (C(2013)0778),

–  având în vedere Rezoluția sa din 11 martie 2015 referitoare la semestrul european pentru coordonarea politicilor economice: aspecte legate de ocuparea forței de muncă și aspecte sociale în Analiza anuală a creșterii pentru 2015(1),

–  având în vedere Rezoluția sa din 9 iunie 2015 referitoare la Strategia UE pentru egalitatea între femei și bărbați post-2015(2),

–  având în vedere Rezoluția sa din 20 mai 2015 referitoare la concediul de maternitate(3),

–  având în vedere Rezoluția sa din 8 octombrie 2015 referitoare la aplicarea Directivei 2006/54/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 5 iulie 2006 privind punerea în aplicare a principiului egalității de șanse și al egalității de tratament între bărbați și femei în materie de încadrare în muncă și de muncă(4),

–  având în vedere studiul din mai 2015 al Serviciului de cercetare al Parlamentului European, intitulat „Gender equality in employment and occupation - Directive 2006/54/EC: European Implementation Assessment” (Egalitatea de gen la angajare și în profesie - Directiva 2006/54/CE: evaluarea punerii în aplicare la nivel european),

–  având în vedere studiul Direcției Generale Politici Interne ale Uniunii intitulat „Maternity, Paternity and Parental Leave: Data Related to Duration and Compensation Rates in the European Union” (Concediul de maternitate, de paternitate și pentru creșterea copilului: date legate de durata și ratele de compensare în Uniunea Europeană),

–  având în vedere studiul realizat de Fundația Europeană pentru Îmbunătățirea Condițiilor de Viață și de Muncă (Eurofound), intitulat „Promoting parental and paternity leave among fathers” (Promovarea concediului pentru creșterea copilului și a concediului de paternitate în rândul taților),

–  având în vedere Raportul Eurofound intitulat „Maternity leave provisions in the EU Member States: Duration and allowances” (Dispozițiile privind concediul de maternitate în statele membre ale UE: durată și indemnizații” (Eurofound, 2015),

–  având în vedere Raportul Eurofound din 2015, intitulat „Promoting uptake of parental and paternal leave among fathers in the European Union” (Promovarea concediului pentru creșterea copilului și a concediului de paternitate în rândul taților din Uniunea Europeană),

–  având în vedere studiul Comisiei din februarie 2015 intitulat „The Implementation of Parental Leave Directive 2010/18 in 33 European Countries” (Punerea în aplicare a Directivei 2010/18 privind concediul pentru creșterea copilului în 33 de țări europene),

–  având în vedere articolul 52 din Regulamentul său de procedură,

–  având în vedere raportul Comisiei pentru ocuparea forței de muncă și afaceri sociale și avizul Comisiei pentru drepturile femeii și egalitatea de gen (A8-0076/2016),

A.  întrucât, până în 2020, este puțin probabilă îndeplinirea obiectivului de ocupare a forței de muncă de 75 % în cazul femeilor, stabilit în Strategia Europa 2020, (nivelul ocupării fiind în prezent de 63,5 %); întrucât, în plus, este nevoie de politici proactive care să sprijine femeile să intre și să se mențină pe piața forței de muncă și care să garanteze și să sprijine reintegrarea lor ca mame pe piața forței de muncă, cu obiectivul de a ajunge la o încadrare în muncă stabilă și decentă, în aceleași condiții cu bărbații, în special politici care să încurajeze un mai bun echilibru între viața profesională și cea privată;

B.  întrucât munca depusă de părinți în cadrul familiei și pentru creșterea copiilor reprezintă o contribuție măsurabilă la economie, care este, în plus, de o importanță majoră, având în vedere evoluțiile demografice din Europa;

C.  întrucât Directiva 96/34/CE recunoaște că reconcilierea dintre viața profesională și cea privată este o chestiune separată, în timp ce Directiva 2010/18/UE prevede că toți angajații au dreptul la patru luni de concediu neremunerat pentru creșterea copilului, iar una dintre aceste luni trebuie acordată pe bază netransferabilă; întrucât principiul egalității de gen în ocuparea forței de muncă este stabilit în prezent în legislația UE; întrucât egalitatea în carieră pentru bărbați și femei, inclusiv prin intermediul concediului pentru creșterea copilului, ar contribui la îndeplinirea obiectivului de ocupare a forței de muncă de 75 % stabilit în Strategia Europa 2020 și la soluționarea problemei femeilor care se confruntă cu sărăcia și sunt mult mai vulnerabile, dar reprezintă, în același timp, o contribuție cuantificabilă la economie, lucru care este de o importanță deosebită, ținând seama de evoluțiile demografice din Europa;

D.  întrucât datele disponibile confirmă faptul că concediile din motive familiale, slab remunerate sau neremunerate, se traduc prin rate de participare scăzute și că tații utilizează rareori dreptul la concediul pentru creșterea copilului; întrucât concediile pentru creșterea copilului, integral sau parțial netransferabile și remunerate adecvat, sunt folosite într-o manieră mai echilibrată de ambii părinți și contribuie la reducerea discriminării împotriva femeilor pe piața muncii;

E.  întrucât un model mixt, alcătuit dintr-un concediu de maternitate, de paternitate și un concediu comun, și anume un concediu pentru creșterea copilului, le permite ambilor părinți să ia decizii în comun în mod corespunzător cu privire la modul în care își gestionează drepturile de concediu, în interesul superior al copiilor și luând în considerare caracteristicile locurilor lor de muncă;

F.  întrucât concediul pentru creșterea copilului prezintă beneficii pe termen lung pentru dezvoltarea copiilor; întrucât, în cadrul politicilor publice în vigoare în acest domeniu, rata de participare a taților la concediul pentru creșterea copilului în statele membre ale UE crește, dar rămâne scăzută, numai 10 % din tați luându-și cel puțin o zi de concediu pentru creșterea copilului; întrucât, în schimb, 97 % din femei folosesc concediul pentru creșterea copilului disponibil pentru ambii părinți;

G.  întrucât studiile Eurofound au ilustrat aspectele care influențează rata de utilizare de către tați a concediului pentru creșterea copilului, printre care se numără cuantumul compensației, flexibilitatea sistemului de concediu, disponibilitatea informațiilor, disponibilitatea și flexibilitatea structurilor de îngrijire a copiilor și măsura în care lucrătorii se tem că vor fi izolați de piața muncii atunci când își iau concediu; întrucât numeroși cercetători(5) sugerează totuși că tații care își iau concediu pentru creșterea copilului construiesc o relație mai bună cu copiii și există o mai mare probabilitate ca aceștia să-și asume un rol activ în viitoarele sarcini de îngrijire a copilului; întrucât aceste chestiuni trebuie să fie, prin urmare, abordate;

H.  întrucât întreaga Uniune se confruntă cu o problemă demografică gravă, ratele natalității fiind în scădere în majoritatea statelor membre, și întrucât politicile familiale echitabile pentru bărbați și femei ar trebui să îmbunătățească perspectivele femeilor pe piața forței de muncă, să îmbunătățească echilibrul dintre viața profesională și cea privată și să reducă disparitățile de gen în ceea ce privește remunerarea, pensiile și veniturile de-a lungul vieții și să aibă o influență pozitivă asupra procesului demografic,

I.  întrucât, potrivit Eurostat, numărul persoanelor care și-au luat concediu pentru creșterea copilului în 2010 a fost de 3 518 600, iar dintre acestea doar 94 800 (2,7 %) au fost bărbați; întrucât, potrivit cercetărilor Eurofound(6), disparitățile de gen în participarea pe piața forței de muncă conduc la pierderi grave pentru economiile europene, care s-au ridicat în 2013 la aproximativ 370 de miliarde EUR;

J.  întrucât Comisia și statele membre ar trebui să adopte măsuri concrete pentru a încuraja un nou mod de organizare a muncii, prin introducerea unor modele mai flexibile, prin instrumente de conciliere a vieții profesionale și a vieții private, pentru a le permite părinților să-și exercite în mod efectiv dreptul de a fi părinți; întrucât aceste măsuri ar putea contribui la reducerea discriminării împotriva femeilor și le-ar putea ajuta să intre, să rămână și să se întoarcă pe piața muncii fără a fi supuse niciunei presiuni economice și sociale;

K.  întrucât, pe lângă asigurarea egalității de gen și a accesului femeilor la piața forței de muncă, concediul pentru creșterea copilului ar trebui să le permită părinților să își îndeplinească responsabilitățile față de copiii lor;

L.  întrucât este vital să li se garanteze femeilor dreptul de a combina un loc de muncă unde beneficiază de drepturi cu dreptul la maternitate, fără a fi penalizate, deoarece femeile sunt în continuare cele mai afectate și suferă de gradul de mai ridicat de discriminare; întrucât printre exemplele de discriminare se numără și presiunea din partea angajatorilor atunci când femeile se prezintă la un interviu pentru un loc de muncă, unde sunt întrebate dacă au copii și ce vârste au aceștia, cu scopul de a le influența deciziile și de a selecționa angajați fără copii, care sunt „mai disponibili”, precum și presiunea economică și de la locul de muncă tot mai mare asupra femeilor pentru a nu-și lua concediu de maternitate;

M.  întrucât unul dintre aspectele care le împiedică pe femei să intre și să rămână pe piața muncii este responsabilitatea îngrijirii copiilor cu handicap, care nu sunt autonomi și sunt, prin urmare, dependenți și/sau aparțin unor categorii și grupuri dezavantajate;

N.  întrucât, în cazul în care nu există nicio dispoziție privind concediul sau dispozițiile existente sunt considerate insuficiente, partenerii sociali, prin acorduri colective, pot juca un rol important în stabilirea unor noi dispoziții sau actualizarea celor în vigoare privind concediul de maternitate, de paternitate și pentru creșterea copilului;

O.  întrucât un echilibru între viața profesională și cea privată reprezintă un drept fundamental, care ar trebui integrat pe deplin în toate textele UE care ar putea avea un impact asupra acestei chestiuni; întrucât, de manieră mai generală, ar trebui evidențiată importanța mediilor de muncă favorabile vieții de familie;

P.  întrucât majoritatea statelor membre ale UE respectă deja cerințele minime prevăzute de Directiva privind concediul pentru creșterea copilului (2010/18/UE), iar, în numeroase state membre, dispozițiile naționale depășesc aceste cerințe;

Q.  întrucât statele membre ar trebui să promoveze, atât în sectorul public, cât și în cel privat, modele de bunăstare în întreprinderi, care să solicite respectarea dreptului la echilibrul dintre viața profesională și cea privată;

R.  întrucât diferențele în ceea ce privește gradul de utilizare a concediilor de maternitate, de paternitate și pentru creștere a copilului în rândul bărbaților, respectiv al femeilor, arată o evidentă discriminare de gen în ceea ce privește îngrijirea copiilor și participarea femeilor pe piața muncii; întrucât, în multe state membre, măsurile luate pentru a încuraja bărbații să își asume o parte egală a responsabilităților familiale nu au condus la rezultate satisfăcătoare;

S.  întrucât acordarea unor concedii pentru creșterea copilului adecvate, individuale și compensate pentru cuplurile de părinți de același sex este esențială pentru ca aceștia să își poată concilia viața profesională și cea privată;

T.  întrucât femeile care își exercită dreptul la concilierea vieții profesionale și private sunt stigmatizate atunci când se întorc pe piața muncii, ceea ce are ca rezultat condiții de muncă mai puțin favorabile și contracte precare,

Transpunerea directivei

1.  subliniază că dispozițiile necesare pentru transpunerea Directivei 2010/18/UE îmbracă diferite forme în statele membre; consideră, prin urmare, că transpunerea directivei ar trebui să se realizeze în deplină conformitate cu legislația în vigoare privind negocierile colective între partenerii sociali;

2.  consideră, având în vedere că nu toate statele membre au urmat abordarea UE separată sau secvențială în privința concediului de maternitate și pentru creșterea copilului, că, la nivel UE, clasificarea diverselor tipuri de concedii este dificilă;

3.  reamintește că suprareglementarea de la nivelul statelor membre poate spori complexitatea reglementării, reducând în realitate conformitatea; invită statele membre să evite adăugarea unor sarcini administrative în momentul transpunerii legislației UE;

4.  încurajează statele membre care nu au făcut încă acest lucru, să pună la dispoziția Comisiei, în timp util, tabelele de corespondență dintre dispozițiile din directivă și măsurile de transpunere; consideră că este esențial ca statele membre să se asigure că există resursele necesare de control pentru a verifica respectarea legislației care protejează drepturile părinților; îndeamnă Comisia să monitorizeze cu atenție punerea în aplicare a directivei în statele membre pentru a se asigura că adaptabilitatea acesteia nu este utilizată în exces; consideră că principiul schimbului de bune practici este un mijloc util pentru atingerea acestor obiective;

5.  regretă disparitățile existente la nivelul aplicării măsurilor de transpunere a directivei, care creează astfel, sisteme mai mult sau mai puțin favorabile pentru lucrători, în funcție, de exemplu, de sectorul în care sunt angajați (la nivelul întregii Uniuni, se acordă mai multă protecție în sectorul public decât în cel privat, acesta jucând astfel un rol de pionier în domeniu) și de durata contractului acestora; recomandă, în acest scop, adoptarea tuturor măsurilor posibile pentru a permite punerea în aplicare corectă și într-un mod uniform a directivei, atât în sectorul public, cât și cel privat; subliniază faptul că ar trebui să se garanteze dreptul tuturor, indiferent de gen, la concediul pentru creșterea copilului, fără discriminare, indiferent de sectorul de activitate sau tipul de contract de muncă cu sunt angajați tații sau mamele;

6.  salută faptul că o serie de state membre au transpus dispozițiile directivei dincolo de domeniul de aplicare minim, făcând posibil, astfel, ca de aceste dispoziții să beneficieze lucrătorii independenți, ucenicii, cuplurile de același sex și părinții care au adoptat copii;

7.  își exprimă convingerea că prestarea de servicii de asistență socială este de competența statelor membre;

8.  solicită adoptarea de către statele membre a unor politici sociale orientate către familie, care să prevadă aplicarea tuturor beneficiilor incluse în directivă în cazul unei șederi prelungite în străinătate a părinților care încearcă să finalizeze o procedură de adopție internațională;

9.  ia act de faptul că, la mai mult de un deceniu de la transpunerea Directivei 96/34/CE de către statele membre, dezechilibrul de gen în luarea concediului pentru creșterea copilului persistă; ia act, de asemenea, de diferențele foarte mari dintre statele membre în ceea ce privește durata maximă a concediului pentru creșterea copilului, forma sa juridică și sistemele de remunerare pe durata concediului; consideră că problema remunerării pe durata concediului este crucială, pentru a se asigura că părinții cu venituri mici și părinții unici beneficiază de concediu în condiții de egalitate cu toți ceilalți părinți; salută diversele măsuri adoptate pentru a încuraja tații să-și utilizeze concediul pentru creșterea copilului; recunoaște valoarea UE, ca mijloc de concentrare a atenției statelor membre asupra nevoii de acțiune și pentru intermedierea schimburilor de experiență și asistență pentru statele membre care au nevoie de aceasta, în special în domeniul drepturilor sociale; consideră că Comisia ar trebui să propună măsuri care să îi încurajeze pe tați să-și ia mai mult concediu pentru creșterea copilului, iar statele membre ar trebui să promoveze un schimb mai eficace de bune practici în acest domeniu;

10.  ia act de faptul că unele state membre au decis să nu acorde acces la drepturile de securitate socială decât pentru o perioadă inferioară duratei maxime a concediului pentru creșterea copilului, reducând, astfel, numărul părinților care solicită efectiv durata maximă a concediului;

11.  invită statele membre, precum și Comisia, să garanteze că drepturile acordate de politicile sociale în materie de familie, inclusiv concediul pentru creșterea copilului, sunt identice din punct de vedere al drepturilor individuale și că de acestea pot beneficia în egală măsură ambii părinți, pentru a-i încuraja să ajungă la un mai bun echilibru între viața profesională și cea privată, în interesul superior al copiilor lor; subliniază că aceste drepturi ar trebui să fie, pe cât posibil, drepturi individuale pentru a contribui la atingerea obiectivului de ocupare a forței de muncă de 75% pentru bărbați și femei, stabilit de Strategia Europa 2020, și pentru a promova egalitatea de gen; consideră că părinții ar trebui să beneficieze de o anumită flexibilitate în utilizarea concediului pentru creșterea copilului, iar acest lucru nu ar trebui să reprezinte, în niciun caz, un obstacol în atingerea obiectivului de ocupare a forței de muncă de 75% pentru femei și bărbați, stabilit în Strategia Europa 2020; consideră că sistemul adoptat de partenerii sociali ar trebui să promoveze soluția prin care o parte semnificativă din concediu să rămână netransferabilă; subliniază că ambii părinți trebuie să beneficieze de aceleași drepturi în materie de venit și durată a concediului pentru creșterea copilului;

12.  subliniază că familiile cu copii și părinții care fac o pauză în cariera lor pentru a-i crește trebuie să suporte nu numai o pierdere a veniturilor, dar și cheltuieli mai mari și o valorizare mult mai slabă a rolului lor de părinți;

13.  ia act de flexibilitatea pe care o oferă directiva statelor membre de a defini formele de concediu pentru creșterea copilului – cu fracțiune de normă sau cu normă întreagă – și perioadele de încadrare și notificările prealabile, stabilite drept condiții pentru acordarea concediului pentru creșterea copilului; ia act de faptul că, în unele state membre, lucrătorii care au contracte atipice, cum ar fi contractele cu durată determinată(7) și contractele de muncă în care nu se menționează numărul de ore de lucru(8), nu beneficiază întotdeauna de aceste măsuri și este preocupat de recurgerea în exces la aceste tipuri de contracte de muncă; ia act de inițiativele statelor membre care le oferă lucrătorilor o flexibilitate maximă în acest cadru, astfel încât concediul pentru creșterea copilului să corespundă circumstanțelor lor profesionale și personale, dar consideră că toate opțiunile adoptate ar trebui să aibă obiectivul de a crește rata de utilizare a concediului pentru creșterea copilului;

14.  ia act de faptul că revenirea la locul de muncă după concediul pentru creșterea copilului poate reprezenta o situație dificilă și stresantă, atât pentru părinte, cât și pentru copil; invită statele membre să adopte politici în domeniul familiei care să faciliteze o întoarcere lină și treptată la viața profesională și un echilibru global optim între viața profesională și cea privată, având, în același timp, în vedere promovarea muncii la distanță, a muncii la domiciliu și a muncii inteligente, astfel încât aceste politici să nu reprezinte o povară suplimentară pentru angajați;

15.  invită statele membre ca, atunci când adoptă măsuri, să se asigure că întreprinderile pot planifica cu certitudine și, în acest sens, să acorde o atenție deosebită nevoilor întreprinderilor celor mai mici și nevoilor întreprinderilor mici și mijlocii;

16.  invită Comisia să adopte măsuri pentru a îmbunătăți și a consolida dispozițiile Directivei 2010/18/UE în ceea ce privește condițiile de eligibilitate și normele detaliate de acordare a concediului pentru creșterea copilului persoanelor care au copii cu handicap sau copii care suferă de o boală cronică invalidantă gravă, ținând seama și de bunele practici din statele membre (prelungirea limitei de vârstă a copilului în ceea ce privește eligibilitatea pentru concediul pentru creșterea copilului sau pentru concediul de îngrijire a copilului, facilitatea accesului la programe de muncă cu fracțiune de normă la întoarcerea din concediu, prelungirea duratei concediului etc.);

17.  subliniază necesitatea de a garanta condiții favorabile la revenirea la locul de muncă a celor care au beneficiat de concediul pentru creșterea copilului, în special în ceea ce privește reîncadrarea în același post sau într-un post echivalent sau similar, în conformitate cu contractul de muncă sau condițiile de angajare, modificarea programului de lucru și/sau a organizării muncii cu ocazia întoarcerii la locul de muncă (inclusiv necesitatea ca angajatorul să justifice orice refuz) pentru a profita de perioadele de formare și de protecția împotriva concedierii și a tratamentelor mai puțin favorabile, ca urmare a solicitării sau luării concediului pentru creșterea copilului, și de o perioadă de protecție după reîntoarcerea lor, astfel încât să se poată readapta la locul de muncă;

Pentru o directivă care să soluționeze în mod eficace problemele legate de echilibrul dintre viața profesională și cea privată

18.  ia act de faptul că Comisia a retras proiectul de directivă privind concediul de maternitate și de faptul că, în contextul foii de parcurs intitulate „Un nou început pentru a aborda provocările politicii de reconciliere între viața profesională și cea privată cu care se confruntă familiile care lucrează”, Comisia nu intenționează, în această etapă, să publice un raport final cu privire la punerea în aplicare a directivei privind concediul pentru creșterea copilului; invită Comisia să prezinte, respectând principiul subsidiarității, o propunere ambițioasă care să permită în mod efectiv un echilibru mai bun între viața profesională și cea privată;

19.  consideră că discuțiile politice ar trebui să se concentreze și pe o serie de inițiative fără caracter legislativ, în vederea întreprinderii unei acțiuni comune cu statele membre și cu societatea civilă prin care să se sublinieze rolul pe care îl joacă părinții și să se promoveze echilibrul dintre viața profesională și cea privată;

20.  consideră că ar trebui luată în considerare o inițiativă fără caracter nelegislativ mai cuprinzătoare, prin care să se promoveze concilierea vieții de familie cu viața privată în statele membre;

21.  consideră, având în vedere suprapunerile dintre diferitele tipuri de concedii din motive familiale, că trebuie asigurată coerența între diferitele texte la nivel european, implicând partenerii sociali, pentru a oferi familiilor o perspectivă asupra concediilor de-a lungul vieții și a promova o repartizare mai echitabilă a responsabilităților de îngrijire între femei și bărbați; îndeamnă Comisia să aibă în vedere, în acest scop, activarea clauzei de revizuire din legislația europeană privind concediul pentru creșterea copilului; consideră că este necesară o legislație mai clar formulată, care să elimine complexitatea, să îmbunătățească respectarea și să protejeze lucrătorii;

22.  solicită ca partenerii sociali, pe baza raportului Comisiei publicat în februarie 2015, să abordeze deficiențele Directivei privind concediul pentru creșterea copilului în vederea atingerii pe deplin a obiectivelor acesteia în ceea ce privește concilierea vieții profesionale cu cea privată, participarea femeilor pe piața forței de muncă, provocările demografice și participarea bărbaților la sarcinile legate de familie, inclusiv la îngrijirea copiilor și a altor persoane aflate în întreținere; consideră că ar trebui adoptate măsuri mai eficace pentru a încuraja o repartizare mai egală a responsabilităților familiale între femei și bărbați;

23.  subliniază că regimurile satisfăcătoare ale concediului pentru creșterea copilului sunt strâns legate de o remunerare corespunzătoare; ia act de faptul că, în cazul în care nu există nicio dispoziție privind concediul sau dispozițiile existente sunt considerate insuficiente, partenerii sociali, prin acorduri colective, pot juca un rol important în stabilirea unor noi dispoziții sau actualizarea celor în vigoare privind concediul de maternitate, de paternitate și pentru creșterea copilului; invită statele membre să reexamineze, de comun acord cu partenerii sociali, sistemul lor de compensații financiare pentru concediului pentru creșterea copilului, pentru a ajunge la un nivel care să reprezinte un stimulent pentru un nivel corespunzător și decent de înlocuire a venitului, care să îi încurajeze și pe bărbați să își ia concediu pentru creșterea copilului dincolo de perioada minimă garantată de directivă;

24.  consideră că promovarea dreptului fiecărei persoane la concediu și a acțiunilor pozitive care vizează promovarea rolului taților este esențială pentru a ajunge la o reconciliere echilibrată din punctul de vedere al genului a vieții profesionale și a celei private;

25.  solicită Comisiei și partenerilor sociali să ia în considerare posibilitatea de a extinde în mod corespunzător această perioadă minimă a concediului pentru creșterea copilului de la patru la cel puțin șase luni, pentru a garanta o mai bună conciliere a vieții profesionale și a celei private;

26.  subliniază că o mai bună coordonare, coerență și accesibilitate a sistemelor de concedii (de maternitate, de paternitate și pentru creșterea copilului) din statele membre cresc rata de participare și eficiența globală; subliniază, în acest sens, că adoptarea unei directive europene privind un concediu de paternitate minim de două săptămâni este esențială și urgentă;

27.  subliniază necesitatea de a prelungi perioada în care ambii părinți își pot exercita dreptul la concediul pentru creșterea copilului; solicită Comisiei și partenerilor sociali să crească vârsta copilului până la care se poate lua concediu pentru creșterea copilului și să țină seama, de asemenea, de posibilitatea de a prelungi, dincolo de vârsta obligatorie a copilului prevăzută în directivă, concediul pentru creșterea copilului în cazul părinților care au copii cu handicap sau copii care suferă de boli cronice;

28.  invită statele membre și partenerii sociali să încerce să elimine numeroasele obstacole din calea întoarcerii la locul de muncă după o perioadă îndelungată de concediu pentru creșterea copilului, pentru ca acest concediu să nu mai fie o capcană care să ducă la excluderea de pe piața muncii; reamintește, în acest context, că egalitatea dintre femei și bărbați nu poate fi realizată decât prin intermediul unei redistribuiri echitabile a muncii remunerate și neremunerate, precum și a responsabilităților profesionale, familiale și de îngrijire;

29.  invită statele membre să depună în continuare eforturi pentru a asigura o mai mare convergență în ceea ce privește schimbul de bune practici în materie de conciliere a vieții profesionale și a vieții personale, acordând o atenție deosebită politicilor care sprijină intrarea, menținerea și reîntoarcerea mamelor pe piața muncii și care cresc ponderea taților care își iau concediu de creștere a copilului; încurajează Comisia, precum și statele membre, să monitorizeze și să promoveze aceste acțiuni;

30.  consideră că, pentru a îndeplini obiectivele de la Barcelona, pe lângă măsurile legislative menite să promoveze echilibrul dintre viața profesională și cea privată, statele membre, sprijinite financiar prin diferite instrumente europene, ar trebui să se concentreze pe introducerea unor servicii de îngrijire a copiilor de calitate, destinate tuturor, accesibile și abordabile ca preț, care să fie disponibile din momentul în care părintele decide să revină pe piața forței de muncă, acordând o atenție deosebită familiilor sărace sau care se confruntă cu riscul de excluziune socială;

31.  invită statele membre să sensibilizeze în mai mare măsură părinții cu privire la beneficiile participării la programe de educație și îngrijire destinate copiilor preșcolari, atât pentru copii, cât și pentru ei înșiși; invită statele membre să-și adapteze criteriile de concepere și eligibilitate a serviciilor de educare și îngrijire de calitate și favorabile incluziunii destinate copiilor preșcolari în funcție de formele de muncă tot mai diversificate, ajutându-i astfel pe părinți să-și respecte angajamentele profesionale sau să-și găsească un loc de muncă, menținând, în același timp, un accent puternic pe interesul superior al copilului;

32.  consideră că o abordare integrată a egalității de gen – inclusiv adoptarea unor politici care să urmărească depășirea rolurilor stereotipe de gen – și concilierea vieții profesionale și a celei private în cadrul tuturor viitoarelor inițiative ale UE ar face acest proces mai coerent și mai transparent și ar contribui la promovarea unui echilibru între viața profesională și cea privată; invită Comisia și statele membre să sensibilizeze societatea cu privire la drepturile și căile de atac în ceea ce privește echilibrul dintre viața profesională și viața privată;

33.  invită Comisia să măsoare influența pozitivă a inițiativelor în ceea ce privește îmbunătățirea echilibrului dintre viața profesională și cea privată, pentru a reechilibra asumarea responsabilităților familiale, de îngrijire și casnice și pentru a extinde responsabilitățile deosebite ale persoanelor care îngrijesc copii cu handicap, aflați într-o poziție de dependență și/sau care fac parte din grupuri și categorii defavorizate;

o
o   o

34.  încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului și Comisiei.

(1) Texte adoptate, P8_TA(2015)0068.
(2) Texte adoptate, P8_TA(2015)0218.
(3) Texte adoptate, P8_TA(2015)0207.
(4) Texte adoptate, P8_TA(2015)0351.
(5) http://www.oecd.org/gender/parental-leave-where-are-the-fathers.pdf
(6) https://www.eurofound.europa.eu/news/news-articles/social-policies/international-womens-day-2016-the-campaign-for-equality-continues
(7) Peter Moss în the 10th International Review of Leave Policies and Related Research 2014, iunie 2014, p. 39.
(8) https://www.cipd.co.uk/binaries/zero-hours-contracts_2013-myth-reality.pdf


Prevenirea și combaterea traficului de persoane
PDF 498kWORD 203k
Rezoluţia Parlamentului European din 12 mai 2016 referitoare la implementarea dintr-o perspectivă de gen a Directivei 2011/36/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 5 aprilie 2011 privind prevenirea și combaterea traficului de persoane și protejarea victimelor acestuia (2015/2118(INI))
P8_TA(2016)0227A8-0144/2016

Parlamentul European,

–  având în vedere articolul 2 și articolul 3 alineatul (3) al doilea paragraf din Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE) și articolele 8, 79 și 83 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE),

–  având în vedere articolele 3, 5 și 23 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene,

–  având în vedere Convenția Organizației Națiunilor Unite din 1979 privind eliminarea tuturor formelor de discriminare față de femei (CEDAW), în special articolul 6, care urmărește combaterea tuturor formelor de trafic de femei și de exploatare a prostituției femeilor,

–  având în vedere Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (CEDO),

–  având în vedere Declarația universală a drepturilor omului din 1948,

–  având în vedere Convenția ONU din 1949 pentru suprimarea traficului de persoane și a exploatării prostituirii semenilor,

–  având în vedere Declarația de la Beijing și Platforma de acțiune, adoptate în cadrul celei de a patra Conferințe mondiale privind femeile, la 15 septembrie 1995, precum și documentele rezultate în urma acestora, adoptate cu ocazia sesiunilor speciale ale Organizației Națiunilor Unite Beijing+5 (2000), Beijing +10 (2005) și Beijing +15 (2010) și a conferinței de revizuire Beijing +20,

–  având în vedere Protocolul din anul 2000 privind prevenirea, reprimarea și pedepsirea traficului de persoane, în special traficul de femei și copii, (și mai ales definiția traficului de ființe umane, convenită la nivel internațional), venit în completarea Convenției Națiunilor Unite împotriva criminalității transnaționale organizate,

–  având în vedere Convenția ONU din 1989 cu privire la drepturile copilului și Protocolul facultativ la Convenția cu privire la drepturile copilului (CDC), referitor la vânzarea de copii, prostituția copiilor și pornografia infantilă, precum și Rezoluția Parlamentului European din 27 noiembrie 2014 referitoare la cea de-a 25-a aniversare a Convenției ONU cu privire la drepturile copilului(1),

–  având în vedere Convenția de la Oviedo privind drepturile omului și biomedicina,

–  având în vedere Convenția de la Haga privind adopția,

–  având în vedere comentariul comun al ONU privind directiva UE privind prevenirea și combaterea traficului de ființe umane și protejarea victimelor, care cere să se acorde protecție internațională pentru victimele traficului de ființe umane, acordând atenție aspectelor de gen,

–  având în vedere Convenția nr. 29 a OIM privind munca forțată sau obligatorie, al cărei articol 2 definește munca forțată,

–  având în vedere Convenția Consiliului Europei privind lupta împotriva traficului de ființe umane și recomandările Consiliului Europei în acest domeniu,

–  având în vedere Convenția Consiliului Europei privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice (Convenția de la Istanbul),

–  având în vedere Regulamentul (UE) nr. 2015/2219 al Parlamentului European și al Consiliului din 25 noiembrie 2015 privind Agenția Uniunii Europene pentru Formare în Materie de Aplicare a Legii (CEPOL) și de înlocuire și de abrogare a Deciziei 2005/681/JAI a Consiliului(2),

–  având în vedere Directiva 2012/29/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 25 octombrie 2012 de stabilire a unor norme minime privind drepturile, sprijinirea și protecția victimelor criminalității și de înlocuire a Deciziei-cadru 2001/220/JAI a Consiliului(3),

–  având în vedere Directiva 2011/36/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 5 aprilie 2011 privind prevenirea și combaterea traficului de persoane și protejarea victimelor acestuia, precum și de înlocuire a Deciziei-cadru 2002/629/JAI a Consiliului(4),

–  având în vedere Directiva 2009/52/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 18 iunie 2009 de stabilire a standardelor minime pentru sancțiunile și măsurile la adresa angajatorilor de resortisanți din țări terțe aflați în situație de ședere ilegală(5),

–  având în vedere Directiva 2008/115/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 decembrie 2008 privind standardele și procedurile comune aplicabile în statele membre pentru returnarea resortisanților țărilor terțe aflați în situația de ședere ilegală(6),

–  având în vedere Directiva 2004/81/CE a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind permisul de ședere eliberat resortisanților țărilor terțe care sunt victime ale traficului de persoane sau care au făcut obiectul unei facilitări a imigrației ilegale și care cooperează cu autoritățile competente(7),

–  având în vedere Comunicarea Comisiei intitulată „Strategia UE în vederea eradicării traficului de persoane (2012-2016)” (COM(2012)0286),

–  având în vedere documentul de lucru al serviciilor Comisiei intitulat „Raport de evaluare la jumătatea perioadei a Strategiei UE în vederea eradicării traficului de persoane” (SWD(2014)0318),

–  având în vedere Comunicarea Comisiei intitulată „Agenda europeană privind securitatea” (COM(2015)0185),

–  având în vedere documentul de lucru al serviciilor Comisiei intitulat „Angajamentul strategic pentru egalitatea de gen 2016-2019” (SWD(2015)0278),

–  având în vedere Raportul Europol privind situația din Europa: traficul de ființe umane în UE (februarie 2016),

–  având în vedere raportul Eurostat intitulat „Traficul de ființe umane”, ediția 2015,

–  având în vedere studiul intitulat „Evaluarea implementării la nivel european a Directivei 2011/36/UE”, elaborat de Direcția Generală Servicii de cercetare parlamentară,

–  având în vedere studiul privind dimensiunea de gen a traficului de ființe umane, comandat de Comisie în 2016,

–  având în vedere Rezoluția sa din 25 februarie 2014 conținând recomandări adresate Comisiei privind combaterea violenței împotriva femeilor(8),

–  având în vedere Rezoluția sa din 26 februarie 2014 referitoare la exploatarea sexuală și prostituția - impactul acestora asupra egalității de gen(9),

–  având în vedere Rezoluția sa din 9 iunie 2015 referitoare la Strategia UE pentru egalitatea între femei și bărbați post-2015(10),

–  având în vedere articolul 52 din Regulamentul său de procedură,

–  având în vedere raportul Comisiei pentru drepturile femeii și egalitate de gen și avizul Comisiei pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne (A8-0144/2016),

A.  întrucât traficul de ființe umane reprezintă o încălcare extrem de gravă a drepturilor fundamentale, după cum indică articolul 5 alineatul (3) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, o încălcare a demnității umane și a integrității fizice și psihologice, care produce efecte grave care au adesea un impact pe viață, precum și o formă gravă de criminalitate, deseori organizată, determinată de cererea ridicată și de profiturile mari, estimate la 150 miliarde USD anual(11), care subminează statul de drept; întrucât diferențele între legislațiile din statele membre facilitează în mare măsură activitățile crimei organizate, există încă un risc prea mic de urmărire penală, iar sancțiunile aplicate pentru a descuraja această crimă sunt insuficiente în comparație cu profiturile potențial ridicate;

B.  întrucât traficul de ființe umane este definit la articolul 2 din Directiva 2011/36/UE drept recrutarea, transportul, transferul, adăpostirea sau primirea de persoane, inclusiv schimbul sau transferul de control asupra persoanelor în cauză, efectuate sub amenințare sau prin uz de forță sau prin alte forme de constrângere, prin răpire, prin fraudă, prin înșelăciune, prin abuz de putere sau profitând de starea de vulnerabilitate sau prin oferirea sau primirea de bani sau de alte foloase pentru a obține consimțământul unei persoane care deține controlul asupra alteia, în vederea exploatării; întrucât exploatarea include cel puțin exploatarea prostituției altor persoane sau alte forme de exploatare sexuală, munca sau serviciile forțate, inclusiv cerșetoria, sclavia sau practicile similare sclaviei, aservirea, exploatarea activităților infracționale sau prelevarea de organe;

C.  întrucât traficul de persoane îmbracă forme foarte diferite la nivelul mai multor activități legale și ilegale, inclusiv, dar fără a se limita la, agricultură, procesarea alimentelor, industria sexuală, activitățile casnice, industria prelucrătoare, îngrijirea, serviciile de curățenie, alte industrii (mai ales în industria serviciilor), cerșetoria forțată, adopțiile ilegale, căsătoriile forțate, prostituția forțată și comerțul cu organe umane;

D.  întrucât, așa cum se afirmă în comentariul comun al ONU privind Directiva UE – O abordare bazată pe drepturile omului (2011), mai multe agenții ale ONU reamintesc că ar trebui recunoscut traficul de bărbați și femei și ar trebui analizate similitudinile și diferențele dintre experiențele femeilor și cele bărbaților referitoare la vulnerabilități și încălcări;

E.  întrucât actuala criză a refugiaților a evidențiat lipsa unor instrumente corespunzătoare la nivel european pentru combaterea comună a traficului de ființe umane, practicat mai ales pentru exploatarea sexuală a femeilor și a copiilor;

F.  întrucât o strategie „universală” nu este eficientă și întrucât diferitele forme de trafic, precum traficul pentru exploatare sexuală, traficul pentru exploatarea prin muncă și traficul de copii, trebuie abordate prin măsuri de politică specifice și adaptate;

G.  întrucât Directiva 2011/36/UE (denumită în continuare „directiva”) ar trebui apreciată pentru abordarea sa centrată pe drepturile omului și pe victime, deoarece victimele traficului de ființe umane au o serie de drepturi și beneficiază de anumite servicii conform dreptului internațional, indiferent de dorința sau capacitatea lor de a participa la procedurile penale (conform articolului 11 alineatul (3) din directivă);

H.  întrucât toate serviciile de asistență pentru victimele traficului de ființe umane trebuie să fie cu adevărat necondiționate și să garanteze absența unei victimizări mai mari;

I.  întrucât traficul de ființe umane, pe de o parte, este rezultatul inegalităților globale economice și sociale iar, pe de altă parte, este exacerbat de inegalitățile între femei și bărbați la nivelul societății;

J.  întrucât ultimele statistici demonstrează că majoritatea victimelor traficului de ființe umane sunt femei; întrucât genul în sine nu creează în mod inerent o vulnerabilitate și întrucât există mai mulți factori care contribuie la crearea unei situații de vulnerabilitate pentru fete și femei, inclusiv sărăcia, excluziunea socială, sexismul și discriminarea;

K.  întrucât femeile și fetele reprezintă 80 % dintre victimele înregistrate ale traficului de ființe umane(12), iar acest lucru poate fi atribuit parțial violenței și discriminării structurale împotriva femeilor și fetelor;

L.  întrucât cererea pentru femei, fete, bărbați și băieți în industria prostituției reprezintă un factor determinant pentru traficul de persoane în scopul exploatării sexuale; întrucât cererea de forță de muncă ieftină și incapacitatea de a garanta drepturile lucrătorilor sunt factori determinanți pentru traficul de persoane în scopul exploatării forței de muncă;

M.  întrucât toleranța societății față de inegalitatea de gen și față de violența asupra femeilor și fetelor, precum și absența conștientizării publice cu privire la problemele asociate traficului de ființe umane perpetuează un mediu permisiv pentru acest fenomen;

N.  întrucât tipurile de prostituție în care se regăsesc cel mai des cazurile de trafic de ființe umane, cum ar fi prostituția stradală, au scăzut în țările care incriminează cumpărarea de servicii sexuale și activitățile care generează profituri din prostituția altora;

O.  întrucât traficul de femei, fete, bărbați și băieți pentru exploatare sexuală a scăzut în țările care incriminează cererea de astfel de servicii, din care fac parte și intermedierea și cumpărarea de servicii sexuale;

P.  întrucât un număr disproporționat de victime ale traficului de persoane provin din grupurile minoritare și imigrante, precum populația romă, acestea fiind marginalizate social și economic;

Q.  întrucât stereotipurile și discriminarea de gen aduc prejudicii tuturor, bărbații fiind mai puțin dispuși să admită că au fost victime ale exploatării;

R.  întrucât capacitarea socială și economică a femeilor și a grupurilor minoritare ar reduce vulnerabilitatea acestora în fața traficului de ființe umane;

S.  întrucât identificarea victimelor este în continuare problematică și întrucât, pentru a ajuta victimele traficului de persoane și pentru a urmări penal și a condamna traficanții, trebuie să se consolideze sprijinul și protecția victimelor, inclusiv dreptul lor de a locui și munci în statul membru în care au fost supuse traficului, concomitent cu îmbunătățirea accesului la justiție și la compensații;

T.  întrucât copiii reprezintă aproximativ 16 %(13) dintre victimele înregistrate ale traficului de persoane, iar fetele până la 13 %(14) și întrucât aceștia sunt deosebit de vulnerabili, copiii victime ale traficului de ființe umane fiind marcați de traume grave fizice, psihologice și emoționale pe termen lung;

U.  întrucât 70 % dintre victimele identificate ale traficului de ființe umane și 70 % dintre suspecții traficanți în UE sunt cetățeni ai UE, iar majoritatea victimelor raportate de exploatare sexuală sunt cetățene ale UE din Europa Centrală și de Est(15); întrucât trebuie să se țină cont de informațiile statistice când se elaborează sisteme de identificare pentru mai buna identificare a tuturor victimelor traficului de ființe umane;

V.  întrucât majoritatea victimelor înregistrate sunt femei și fete traficate pentru exploatare sexuală, ele constituind până la 95 % dintre victimele traficului în scopul exploatării sexuale(16); întrucât traficul este o formă de violență împotriva femeilor și a fetelor;

W.  întrucât traficul de ființe umane este un fenomen complex și transnațional, care poate fi combătut eficient numai dacă instituțiile UE și statele membre conlucrează într-o manieră coordonată, pentru a preveni selectarea celei mai favorabile instanțe („forum shopping”) de către grupurile infracționale, concentrându-se însă asupra identificării și protejării victimelor potențiale și reale, cu o perspectivă transectorială; întrucât există o distincție clară între traficul de ființe umane și introducerea ilegală de persoane, dar ar trebui să se acorde o atenție specială solicitanților de azil, migranților și altor grupuri vulnerabile, mai ales copiilor, minorilor neînsoțiți și femeilor, aceștia fiind deosebit de vulnerabili la exploatare și la o mai mare victimizare;

X.  întrucât se consideră frecvent că traficul de ființe umane este practicat numai de grupuri infracționale organizate, însă în realitate autorii pot fi și membri ai familiei victimei, prieteni, rude, parteneri de viață și angajatori obișnuiți ai acesteia;

Y.  întrucât majoritatea (70 %) traficanților suspectați, urmăriți și condamnați sunt bărbați, însă traficantele reprezintă o minoritate semnificativă (29 %) și pot juca un rol important în traficul de ființe umane(17), în special în cazul traficului de copii;

Z.  întrucât, pentru a fi eficient, orice act legislativ privind combaterea traficului trebuie să fie însoțit de o schimbare culturală clară, de la o cultură a impunității la o cultură a toleranței zero față de traficul de ființe umane;

AA.  întrucât, frecvent, victimele nu își cunosc propriile drepturi și nici cum să și le exercite efectiv;

AB.  întrucât traficul de ființe umane, ca noțiune, este diferit de sclavie și de discuțiile mai ample privind exploatarea; întrucât nu toate tipurile de exploatare se circumscriu traficului de ființe umane,

Evaluarea generală a măsurilor adoptate pentru abordarea dimensiunii de gen a traficului de ființe umane în aplicarea directivei

1.  observă că Directiva 2011/36/UE trebuia să fie transpusă în legislațiile naționale ale statelor membre până la 6 aprilie 2013 și că toate statele membre, cu excepția unuia, au notificat Comisia cu privire la transpunerea directivei în legislația națională;

2.  solicită statelor membre să accelereze procesul de punere în aplicare completă și corectă a Directivei 2011/36/UE privind prevenirea și combaterea traficului de persoane și protejarea victimelor acestuia;

3.  subliniază că în cadrul legal și politic al UE se recunoaște că traficul are o dimensiune specifică de gen și solicită statelor membre să adopte măsuri specifice de gen(18); reamintește că articolul 1 din directivă subliniază necesitatea de a aplica o perspectivă de gen în traficul de ființe umane; subliniază că femeile și bărbații, fetele și băieții sunt vulnerabili în mod diferit, fiind traficați adesea în scopuri diferite și că măsurile de prevenire, asistență și de sprijin ar trebui, prin urmare, adaptate fiecărui gen; subliniază, în plus, că strategia UE identifică violența împotriva femeilor și inegalitățile de gen drept cauze fundamentale ale traficului și stabilește o serie de măsuri pentru abordarea dimensiunii de gen a traficului;

4.  observă că Comisia are obligația de a publica o serie de rapoarte în legătură cu diverse aspecte ale implementării directivei; își exprimă profunda îngrijorare că aceste rapoarte vor fi prezentate cu întârziere, ceea ce transmite un semnal îngrijorător cu privire la prioritățile sale în materie de execuție; invită Comisia să își respecte obligațiile de raportare și calendarul respectiv, după cum se prevede în directivă;

5.  reamintește obligația Comisiei, prevăzută la articolul 23 alineatul (1) din Directiva 2011/36/UE, de a prezenta Parlamentului European și Consiliului, în aprilie 2015, un raport de evaluare privind stadiul adoptării de către statele a măsurilor necesare pentru a se conforma directivei; subliniază că această sarcină de raportare nu a fost finalizată la timp;

6.  subliniază că dimensiunea de gen trebuie monitorizată atent n implementarea legislației UE pentru combaterea traficului de ființe umane și invită Comisia să monitorizeze în continuare aceste aspecte în evaluarea sa privind respectarea și aplicarea directivei de către statele membre;

7.  apreciază activitatea fructuoasă a Coordonatorului UE pentru combaterea traficului de persoane în colectarea de cunoștințe și probe vizând diferite aspecte ale traficului de ființe umane, inclusiv studiile privind aspectele de gen și vulnerabilitatea deosebită a copiilor; consideră însă că, pentru a accelera reacția UE la traficul de persoane, mandatul coordonatorului ar trebui extins.

8.  regretă faptul că autoritățile de asigurare a respectării legii din statele membre nu valorifică la maximum capacitățile Europol pentru a mări schimburile de informații cu Europol, astfel încât să se poată stabili legături între anchetele din diferite state membre și să se poată obține o imagine generală mai amplă privind rețelele de criminalitate organizată, active în UE, care prezintă cele mai mari amenințări;

9.  salută crearea de către Comisie a unei pagini web împotriva traficului, care conține o bază de date a proiectelor finanțate de UE în UE și în alte regiuni, informații actualizate privind măsurile legale și politice ale UE, măsuri împotriva traficului de ființe umane în statele membre, oportunități de finanțare și inițiative ale UE;

10.  subliniază că este important să se dețină informații clare și consistente pentru victime și pentru funcționarii din teren care pot intra în contact cu acestea, pentru forțele de securitate, pentru autoritățile judiciare, poliție și serviciile sociale, inclusiv informații privind drepturile referitoare la asistența de urgență, la tratamentele medicale și la îngrijirea sănătății, permisele de ședere, drepturile lucrătorilor, accesul la justiție și la un avocat, posibilitățile de a cere o indemnizație, drepturile specifice ale copiilor etc.;

11.  evidențiază, de asemenea, importanța acordării unei atenții mai mari intermediarilor de pe piața muncii, contractanților, subcontractanților și agențiilor de plasare a forței de muncă, îndeosebi în sectoarele cu risc ridicat, ca o modalitate de prevenire a traficului de persoane, în special a traficului care are ca scop exploatarea prin muncă, dar și exploatarea sexuală, disimulat în spatele unor presupuse contracte de servicii hoteliere și de îngrijire a persoanelor;

12.  subliniază că în cadrul juridic și politic al UE privind traficul de persoane sunt înglobate atât dimensiunea interne, cât și cea externă, recunoscând că lupta împotriva traficului, care este o gravă încălcare a drepturilor omului, reprezintă un obiectiv clar al acțiunii externe a UE; subliniază totodată că țările din afara UE sunt adesea țările de origine și tranzit pentru traficul din interiorul UE și că traficul de ființe umane, ca activitate ilegală transfrontalieră, este un domeniu important în cooperarea cu țările terțe; salută, în această privință, faptul că, la solicitarea Consiliului, Comisia și Serviciul European de Acțiune Externă au elaborat un pachet de informații privind activitățile realizate în țările și regiunile prioritare pentru combaterea traficului de ființe umane și o listă cu instrumentele de care dispun UE și statele membre, inclusiv politicile externe care se ocupă de traficul de ființe umane și proiectele finanțate de UE și de statele membre în acest domeniu; solicită statelor membre să coopereze cu Comisia și cu SEAE în combaterea traficului de ființe umane;

13.  consideră că ar trebui să se acorde o atenție specială solicitanților de azil, migranților și altor grupuri vulnerabile, mai ales copiilor, minorilor neînsoțiți și femeilor, aceștia fiind deosebit de vulnerabili în fața traficului; invită Comisia și statele membre să analizeze legătura dintre numărul tot mai mare de refugiați care sosesc și traficul de ființe umane; invită statele membre să își intensifice cooperarea, inclusiv în zonele de criză (hotspot), să identifice potențialele victime, precum și să folosească toate mijloacele de combatere a traficanților și a celor care aduc ilegal persoane, inclusiv îmbunătățirea colectării de date și asigurarea respectării standardelor de protecție existente; reamintește rolul agențiilor și a rețelelor UE în identificarea timpurie a victimelor la granițele UE și în combaterea traficului de ființe umane, iar în acest context, subliniază necesitatea unei cooperări mai strânse între Europol, Eurojust, autoritățile naționale și țările terțe și prin folosirea ECRIS; cere acordarea de mai multe resurse pentru agențiile JAI, pentru a permite numirea unor ofițeri cu pregătire în problematica de gen , în special în statele membre care se confruntă cu fluxuri migratorii mixte tot mai mari; subliniază că noua abordare de tip „hotspot” cuprinsă în Agenda pentru migrație nu ar trebui să se limiteze la prelucrarea rapidă și eliminarea cazurilor restante, ci ar trebui să cuprindă și o componentă proporțională de combatere a traficului, care să vizeze depistarea efectivă a potențialelor victime;

14.  invită statele membre să-și evalueze critic înregistrarea refugiaților, precum și serviciile și structurile de îngrijire relevante, deoarece acest grup, în special minorii neînsoțiți, prezintă un risc foarte mare de a fi exploatat de către bandele infracționale, iar apoi traficate;

15.  consideră că ar trebui acordată mai multă atenție situației victimelor transgen, care se confruntă adesea cu discriminarea, stigmatizarea și amenințări de violență din cauza identității lor de gen; consideră că persoanele transgen ar trebui considerate un grup vulnerabil, deoarece sunt deosebit de expuse riscului de a deveni victime ale traficanților; consideră că acest factor de vulnerabilitate ar trebui luat în considerare atunci când statele membre fac evaluări de risc individuale pentru a se asigura că victimele traficului primesc protecția și îngrijirile adecvate; invită statele membre să asigure pregătirea adecvată a funcționarilor care pot intra în contact cu victimele sau potențialele victime ale traficului de ființe umane, o instruire adecvată legată de situația specifică a victimelor transgen, pentru a fi în măsură să le identifice în mod mai activ și să-și adapteze serviciile de asistență în funcție de nevoile lor;

Perspectiva de gen în prevenirea traficului de ființe umane

16.  subliniază că, în conformitate cu articolul 11 din directivă, statele membre au obligația de a lua măsurile necesare pentru a aplica mecanisme adecvate care să permită identificarea cât mai devreme a victimelor, precum și acordarea de asistență și sprijin, în cooperare cu organizațiile de sprijin relevante; subliniază necesitatea unei strategii structurate pe patru dimensiuni fundamentale: prevenirea, urmărirea penală, protecția victimelor și parteneriatul pe mai multe niveluri;

17.  invită statele membre să combată impunitatea, să incrimineze traficul de ființe umane, să se asigure că făptașii sunt aduși în fața justiției și că sancțiunile sunt înăsprite; îndeamnă, prin urmare, statele membre să ratifice toate instrumentele, acordurile și obligațiile juridice internaționale relevante care vor face eforturile de combatere a traficului de persoane mai eficiente, mai coordonate și mai coerente, inclusiv Convenția Consiliului Europei privind lupta împotriva traficului de ființe umane;

18.  solicită o abordare consecventă a urmăririi penale a infracțiunilor legate de traficul de ființe umane și îndeamnă statele membre să își intensifice anchetele și urmăririle penale; solicită, în acest sens, ca statele membre să își îmbunătățească cooperarea transfrontalieră și colaborarea cu agențiile UE relevante;

19.  reamintește că femeile și copiii se pot vedea obligați să întrețină relații sexuale pentru protecție, pentru a supraviețui, pentru a merge mai departe pe traseul migrației și pentru subzistență; subliniază că femeile și copiii care practică sex pentru supraviețuire nu sunt considerați victime ale traficului de ființe umane și, astfel, nu pot primi asistența necesară;

20.  subliniază că, pentru prevenirea traficului de ființe umane și a introducerii ilegale de migranți, este important să se creeze canale pentru migrația legală și sigură pentru femei și copii (de exemplu vize umanitare); subliniază, de asemenea, că este important ca țările de destinație să se asigure că femeile migrante, cărora li s-a acordat dreptul de ședere legală în țările respective, au acces la învățarea limbii și la alte mijloace de integrare socială, în special la educație și la pregătire profesională, cu scopul de a-și exercita drepturile cetățenești;

21.  invită statele membre să folosească tehnici de interviu structurate adecvat cu victimele, care să ajute la reconstituirea precisă a faptelor, fără a exercita concomitent presiune psihologică asupra victimelor, care se află deja într-o stare de teamă și de confuzie;

22.  subliniază că toate eforturile de combatere a traficului de ființe umane trebuie să găsească un echilibru între urmărirea penală și responsabilitatea protejării victimelor; observă că sprijinul acordat victimelor joacă un rol important în prevenirea traficului de ființe umane, deoarece victimele care beneficiază de un ajutor adecvat pot să își revină mai ușor după această experiență traumatizantă, pot ajuta la urmărirea penală a infractorilor, la elaborarea unor programe de prevenție și adoptarea unor politici adecvate și, de asemenea, pot evita să fie din nou traficate;

23.  subliniază că internetul joacă un rol esențial în traficul de ființe umane și, prin urmare, amplifică provocările în combaterea acestei forme grave de criminalitate organizată; denunță faptul că internetul este din ce în ce mai folosit pentru recrutarea victimelor, în interiorul și în afara UE, prin oferte de muncă false, pentru a face publicitate serviciilor prestate prin exploatarea victimelor și pentru schimburile de informații dintre rețelele infracționale; invită statele membre să se asigure că politicile lor privind combaterea traficului iau în considerare acest fapt, iar eforturile lor de asigurare a respectării legii în domeniul tehnologiilor cibernetice beneficiază de expertiza de gen necesară pentru a preveni și a combate în mod eficient toate formele acestei infracțiuni, mai ales în ceea ce privește traficul în scopul exploatării sexuale; subliniază că ar trebui folosite și noile tehnologii, rețelele de socializare și internetul, pentru o mai bună conștientizare și pentru avertizarea potențialelor victime cu privire la riscurile de a fi traficate; în acest context, invită Comisia să analizeze în continuare rolul internetului în traficul de ființe umane și să informeze în mod corespunzător Parlamentul;

24.  regretă că identificarea victimelor rămâne unul dintre cele mai dificile și incomplete aspecte ale implementării, dar subliniază că acest fapt nu diminuează responsabilitatea statelor membre de a proteja aceste persoane vulnerabile; subliniază că datorită naturii coercitive și înșelătoare a acestei infracțiunii, s-ar putea ca victimele să nu își poată recunoaște propria vulnerabilitate; subliniază că acțiunile pe care victimele traficului sunt obligate să le execute sunt considerate acte criminale în anumite state membre, ceea ce afectează încrederea dintre victime și autorități; reamintește că Directiva 2011/36/UE interzice incriminarea victimelor traficului de persoane; invită statele membre să aplice dintr-o perspectivă de gen articolele 11-17 din Directiva privind protecția și sprijinul victimelor (în special prin creșterea numărului de adăposturi pentru victime și prin consolidarea programelor pentru reintegrarea victimelor în societate) și să aplice integral Directiva 2012/29/UE privind stabilirea unor norme minime privind drepturile, sprijinirea și protecția victimelor criminalității, pentru a asigura sprijinul și asistența necesare victimelor traficului de ființe umane, inclusiv în ceea ce privește dreptul de a locui și de a avea acces la piața muncii în statul membru în care au fost supuse traficului; subliniază că aceste dispoziții nu ar trebui condiționate de depunerea de plângeri de către victime sau de cooperarea în anchetele penale; invită Comisia să consolideze schimbul de bune practici în materie de protejare a victimelor;

25.  subliniază că organizațiile neguvernamentale (ONG) și persoanele care lucrează pentru a proteja și ajuta victimele traficului de ființe umane nu ar trebui trase la răspundere pentru vreo infracțiune;

26.  este extrem de critic privind faptul că folosirea serviciilor victimelor traficului de ființe umane nu este definită ca infracțiune penală în toate statele membre, dar recunoaște că este greu de demonstrat folosirea în cunoștință de cauză în context judiciar și consideră că acest lucru ar reprezenta un pas important pentru recunoașterea gravității acestei infracțiuni, asigurând un cadru real pentru prevenirea traficului și pentru încetarea culturii impunității;

27.  invită statele membre să instituie sancțiuni penale aspre pentru infracțiunile de trafic de ființe umane, de sclavie modernă și exploatare; invită statele membre să incrimineze recurgerea cu bună știință la serviciile oferite de victimele traficului, inclusiv de victimele traficului pentru prostituție, exploatarea prostituției altor persoane sau alte forme de exploatare sexuală, munca forțată sau serviciile furnizate sub constrângere, inclusiv cerșetoria, sclavia sau practicile similare sclaviei, servitutea, exploatarea activităților infracționale sau prelevarea de organe. remarcă numărul redus de trimiteri în judecată și de condamnări pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de ființe umane la nivel național;

28.  observă că poliția este principala sursă de informații pentru înregistrarea victimelor și atrage atenția asupra necesității unor resurse umane și financiare suficiente, inclusiv cursuri de pregătire specifice și specializate pentru ofițerii de poliție, precum și asupra unui mai bun echilibru de gen la nivelul personalului; subliniază că înregistrarea victimelor traficului de ființe umane prin închisori și centre de detenție în unele state membre demonstrează deficiențe de sistem și de cunoștințe din partea profesioniștilor implicați; insistă că statele membre ale UE trebuie să aplice efectiv legislația împotriva traficului de ființe umane și subliniază, de asemenea, că, pentru îmbunătățirea identificării victimelor și a înțelegerii mijloacelor subtile de trafic, sistemul de justiție penală ar trebui să se concentreze mai mult asupra dinamicii exploatării și asupra aplicării legii; observă, în acest context, că, în conformitate cu Regulamentul (UE) 2015/2219, CEPOL trebuie să promoveze respectul și înțelegerea comună a drepturilor fundamentale în respectarea aplicării legii, inclusiv drepturile, sprijinirea și protecția victimelor;

29.  solicită să se acorde EUROPOL și forțelor de poliție naționale o mai mare prioritate și mai multe resurse pentru urmărirea penală a celor care facilitează traficul de ființe umane, acordând o atenție deosebită conștientizării noilor forme de trafic de ființe umane în rândul forțelor de poliție;

30.  invită Europol și statele membre să își consolideze acțiunile de combatere a recrutorilor fie printr-o abordare proactivă, fie în urma unei mărturii a unei victime, în conformitate cu articolul 9 din Directiva 2011/36/UE; subliniază că recrutorii utilizează diferite căi, printre care rețelele sociale și site-urile internet (agențiile de recrutare online); invită Comisia Europeană să lărgească mandatul Unității UE pentru semnalarea conținutului online (IRU) a Europol în combaterea traficului de ființe umane;

31.  invită Comisia Europeană să evalueze eficiența cooperării între statele membre și Europol în combaterea traficului de ființe umane; subliniază importanța schimbului sistematic de date și a alimentării de către toate statele membre a bazelor de date europene folosite în acest scop, printre care bazele de date ale Europol Focal Point Phoenix și Focal Point Twins; subliniază că este necesar ca paza de frontieră și de coastă să aibă acces la bazele de date ale Europol;

32.  observă că victimele resimt exploatarea în mod diferit și că o metodă de identificare folosind o „listă de verificare” a anumitor indicatori poate împiedica identificarea formală și, prin urmare, are consecințe asupra accesului victimelor la servicii, la asistență și la protecție;

33.  subliniază că, pentru a încuraja victimele traficului să apeleze la autorități și să denunțe situația în care se află, îmbunătățind astfel posibilitățile de identificare timpurie a victimelor, legislația trebuie modificată, astfel încât victimele traficului de ființe umane să fie recunoscute ca titulare de drepturi în fața legii; subliniază că victimele traficului trebuie să aibă dreptul la măsurile de asistență și protecție; subliniază că este necesar ca asistenților sociali și sanitari și serviciilor de imigrație să li se acorde mai multă putere, pentru a determina ce este traficul de persoane și care sunt persoanele asistate și protejate de lege;

34.  cere o mai bună implementare și monitorizare a articolului 8 din Directiva 2011/36/UE, astfel încât să se garanteze că victimele traficului de ființe umane nu sunt urmărite penal și nu li se aplică sancțiuni sau pedepse; atrage atenția că acest lucru include și neaplicarea de sancțiuni sau pedepse persoanelor forțate să se prostitueze, precum și nepedepsirea intrării ilegale sau a șederii ilegale în țările de tranzit sau de destinație;

35.  remarcă cu îngrijorare că există indicii cum că unele dintre victimele traficului de ființe umane sunt arestate și deportate, în loc să li se permită și să fie ajutate să beneficieze de drepturile lor ca victime și de asistența necesară, cum ar trebui să se întâmple conform |Directivei 2004/81/CE;

36.  invită Comisia să elaboreze orientări bazate pe cele mai bune practici pentru a dezvolta și integra expertiza de gen în activitățile autorităților de asigurare a respectării legii pe întreg teritoriul UE;

37.  invită statele membre să coopereze la elaborarea de orientări mai bune pentru identificarea victimelor traficului de ființe umane, care ar putea ajuta serviciile consulare și polițiștii de frontieră în această sarcină;

38.  subliniază că trebuie urmărită sursa banilor ca o strategie esențială pentru anchetarea și urmărirea penală a rețelele de criminalitate organizată care obțin profituri din traficul de ființe umane și invită Europol și Eurojust să-și consolideze capacitățile în domeniul combaterii traficului de ființe umane; solicită statelor membre să coopereze strâns între ele, dar și cu Europol în anchetarea aspectelor financiare și a spălării de bani în cazurile de trafic de ființe umane; subliniază că statele membre ar trebui să consolideze cooperarea pentru înghețarea și confiscarea bunurilor persoanelor implicate în trafic, acest lucru putând fi un mijloc eficient de a transforma traficul de ființe umane dintr-o activitate cu „riscuri mici-profituri mari”, într-una cu „riscuri mari-profituri mici”; invită, în acest context, statele membre să utilizeze mai eficient toate instrumentele existente, cum ar fi recunoașterea reciprocă a hotărârilor judecătorești, echipele comune de anchetă și ordinul european de anchetă; consideră că bunurile confiscate de la persoane condamnate pentru infracțiuni legate de traficul de ființe umane ar trebui utilizate pentru a sprijini și compensa victimele traficului; observă, totodată, că sumele imense obținute din traficul de ființe umane și exploatare finanțează alte tipuri de criminalitate gravă;

39.  solicită agențiilor din domeniul justiției și al afacerilor interne (JAI), precum Eurojust, Europol, FRA, Frontex, CEPOL, EASO, să elaboreze un program susținut de îmbunătățire a echilibrului de gen în procesele decizionale privind traficul de persoane; cere publicarea cifrelor privind structura de gen a consiliilor de administrație și a personalului acestor agenții, urmate de discuții cu statele membre privind beneficiile recrutării și promovării echitabile în serviciile juridice și de frontieră; solicită, de asemenea, derularea periodică, și nu ocazională, a unor programe de tipul „Female Factor” al Europol, la nivelul agențiilor JAI unde predomină bărbații;

40.  reamintește că pregătirea profesională a operatorilor și funcționarilor este esențială pentru identificarea timpurie a potențialelor victime și pentru prevenirea infracțiunilor; invită, prin urmare, statele membre să aplice integral articolul 18 alineatul (3) din Directiva 2011/36/UE și să facă schimb de bune practici, în special atunci când creează programe de pregătire profesională ce includ perspectiva de gen pentru persoanele care intră în contact cu victimele traficului de ființe umane în calitate oficială, inclusiv ofițeri de poliție, alte forțe de securitate, ofițeri de frontieră, judecători, magistrați, avocați și alte autorități judiciare, personalul medical de urgență, lucrătorii sociali și consilierii psihologici; subliniază că programele de pregătire trebuie să conțină dezvoltarea înțelegerii violenței de gen și a exploatării, depistarea victimelor, procesul de identificare oficială și asistența corespunzătoare pentru victime, specifică pentru femei și bărbați;

41.  cere dezvoltarea și diseminarea mai amplă a publicațiilor de conștientizare, menite să îmbunătățească cunoștințele pe această temă în rândul categoriilor profesionale, cum ar fi „Manualul pentru personalul diplomatic și consular cu privire la modalitatea de a ajuta și proteja victimele traficului de ființe umane”(19);

42.  recunoaște importanța dezvoltării unor relații pe termen lung între autoritățile de asigurare a respectării legii, furnizorii de servicii, diverse părți interesate și victime, pentru a consolida încrederea și pentru a răspunde în mod sensibil nevoilor victimelor; subliniază că organizațiile care acordă sprijin au nevoie de fonduri suficiente pentru proiecte și își exprimă îngrijorarea că numeroase organizații, mai ales cele pentru femei, se confruntă cu dificultăți din cauza reducerii fondurilor;

43.  subliniază că finanțarea din partea Comisiei și a statelor membre ar trebui să fie alocată celui mai potrivit prestator de servicii pe baza nevoilor victimelor, ținând cont inclusiv de cerințele specifice femeilor, bărbaților sau copiilor, și de capacitatea prestatorului de a se angaja în procese complexe și îndelungate de acordare de asistență și îngrijiri;

44.  invită statele membre să implice activ partenerii sociali, sectorul privat, sindicatele și societatea civilă, îndeosebi ONG-urile care activează pentru combaterea traficului și acordarea de asistență victimelor, în inițiativele de prevenire a traficului de ființe umane, în special în domeniul exploatării prin muncă, inclusiv în ceea ce privește identificarea victimelor și activitățile de educare a publicului;

45.  observă că, deși exploatarea sexuală este ilegală în toate statele membre, acest fapt nu împiedică traficul pentru exploatare sexuală; îndeamnă statele membre să aplice integral Directiva 2011/92/UE privind combaterea abuzului sexual asupra copiilor, a exploatării sexuale a copiilor și a pornografiei infantile și să își intensifice cooperarea polițienească și judiciară în vederea prevenirii și combaterii exploatării sexuale a copiilor; invită Comisia, în cooperare cu statele membre, să examineze modul în care cererea de servicii sexuale determină traficul de persoane, inclusiv traficul de copii, precum și modalitățile optime de reducere a cererii; reamintește, în acest sens, obligația statelor membre de a acorda o atenție specială copiilor victime ale traficului de persoane, inclusiv minorilor neînsoțiți din țări terțe, și de a asigura o protecție specială copiilor în cadrul procedurilor penale, interesul superior al copilului fiind considerat de maximă importanță în toate procedurile;

46.  observă că procesul de colectare a datelor privind traficul de copii ar trebui să aibă la bază o definiție comună a acestui fenomen infracțional; remarcă, de asemenea, că unele state membre consideră traficul de copii drept o formă aparte de exploatare, în timp ce alte state membre nu fac distincția între victimele copii și cele adulte, fapt care îngreunează realizarea unei imagini de ansamblu asupra fenomenului și definirea celor mai bune modalități de anchetă la nivelul UE;

47.  subliniază obligația care revine Comisiei, în temeiul articolului 23 alineatul (2) din directivă, de a prezenta, până în 2016, un raport de evaluare a impactului legislațiilor naționale în vigoare privind incriminarea folosirii în cunoștință de cauză a serviciilor oferite de victimele traficului de ființe umane, precum și necesitatea unor acțiuni suplimentare; subliniază că Comisia nu ar trebui să se bazeze exclusiv pe raportarea făcută de un stat membru, ci ar trebui să evalueze conformitatea și prin implicarea societății civile și a altor organisme relevate, precum GRETA, inclusiv pe baza rapoartelor de țară elaborate de Reprezentantul special al OSCE pentru traficul de persoane și de Raportorul special al ONU pentru traficul de ființe umane și forme contemporane de sclavie;

48.  remarcă că statele membre înțeleg diferit noțiunea de cerere de exploatare și invită Comisia și statele membre să propună orientări privind pedepsirea clientului, bazate pe modelul nordic, concomitent cu informarea și conștientizarea tuturor formelor de trafic de ființe umane, în special traficul pentru exploatare sexuală, și făcând vizibile și alte forme de exploatare, cum ar fi servitutea casnică;

49.  subliniază că, din cauza vulnerabilității accentuate, anumite grupuri de persoane sunt expuse într-o mai mare măsură riscului de a deveni victime ale traficului; deplânge, însă, faptul că traficul de ființe umane se petrece ca urmare a cererii mari de produse și servicii care depind de exploatarea ființelor umane, ceea ce reprezintă o formă foarte rentabilă de criminalitate organizată;

50.  evidențiază datele care confirmă efectul descurajator pe care l-a avut incriminarea cumpărării de servicii sexuale în Suedia; subliniază efectul normativ al acestui model de reglementare și capacitatea sa de a schimba atitudinile sociale, pentru reducerea cererii globale de servicii de la victimele traficului de persoane;

51.  invită statele membre să implementeze integral articolul 18 alineatul (4) din directivă, să elaboreze strategii specifice pentru a reduce cererea de trafic în scopul exploatării sexuale, cum ar fi programele de renunțare la prostituție și planurile de capacitare și protecție a drepturilor persoanelor care se prostituează, precum și campanii de descurajare a cererii de servicii sexuale în cazul persoanelor traficate, constatând în același timp că reglementarea prostituției este o competență a statelor membre; invită Comisia să examineze mai aprofundat toate legăturile între cererea de servicii sexuale și traficul de ființe umane; consideră că cererea poate fi redusă printr-o legislație care transferă povara penală mai degrabă asupra celor care cumpără servicii sexuale, decât asupra celora care vând astfel de servicii;

52.  invită UE să acorde atenție și să facă vizibile noile forme de trafic de persoane și exploatare a ființelor umane, inclusiv exploatarea reproductivă și traficul cu nou-născuți;

53.  remarcă cu îngrijorare că foarte puține state membre dispun de programe clar formulate de reducere a cererii și că, în general, acestea s-au concentrat asupra traficului pentru exploatarea sexuală; solicită statelor membre să elaboreze programe de reducere a cererii pentru toate tipurile de trafic de ființe umane;

54.  observă că mariajele fictive pot fi clasificate drept trafic de ființe umane în anumite circumstanțe, dacă există un element de forțare sau de exploatare, iar femeile și fetele prezintă un risc mai mare de a deveni victime ale acestui fenomen;

55.  subliniază că eforturile de îmbunătățire a egalității de gen contribuie la prevenirea traficului de ființe umane și ar trebui să conțină strategii de educație și programe de capacitare a femeilor și fetelor, pentru a consolida poziția acestora în societate și pentru a le face mai puțin vulnerabile la trafic; invită statele membre să adopte măsuri preventive mai proactive, cum ar fi campaniile de informare și conștientizare, de formare concepute special pentru bărbați, ateliere specializate pentru grupurile vulnerabile și activități educative în școli, inclusiv promovarea egalității, combaterea stereotipurilor de gen și a violenței de gen, deoarece egalitatea de tratament ar trebui să fie un obiectiv al întregii societăți;

56.  subliniază eficacitatea programelor de conștientizare în educarea consumatorilor pentru a alege produse de la companii care asigură un lanț de aprovizionare în care nu este folosită munca forțată, dar observă că numai acest lucru nu este suficient pentru a reduce cererea de trafic de ființe umane;

57.  observă că este deja ilegal în temeiul Directivei 2009/52/CE ca angajatorii să folosească munca sau serviciile resortisanților țărilor terțe care nu au statut legal de rezidenți în UE, știind că aceștia sunt victime ale traficului de ființe umane; constată că cetățenii UE care sunt victime ale traficului de persoane nu sunt incluși în această legislație; invită statele membre să se asigure că legislația lor națională protejează de exploatarea prin muncă cetățenii UE care sunt victime ale traficului de persoane și că sunt adoptate sancțiuni specifice;

58.  reamintește că, potrivit Europol, în 2015, aproximativ 10 000 de copii neînsoțiți au dispărut după sosirea lor în UE și că aceștia ar putea fi victime ale traficului de ființe umane și expuși tuturor formelor de exploatare și abuz; invită statele membre să aplice integral pachetul privind sistemul european comun de azil și să înregistreze copiii la sosire, pentru a asigura includerea lor în sistemele de protecție a copiilor; invită statele membre să îmbunătățească schimbul de informații pentru a proteja mai bine copiii migranți din Europa;

59.  își exprimă îngrijorarea cu privire la lipsa datelor privind femeile și copiii romi expuși riscului de a fi traficați pentru muncă sau servicii forțate, inclusiv pentru cerșetorie; invită Comisia să furnizeze date privind femeile și copiii romi recunoscuți drept victime ale traficului, numărul persoanelor care au primit asistență pentru victime și țările în care au primit asistența;

60.  subliniază că, în cazul în care conțin un element de exploatare a victimei, căsătoriile forțate pot fi considerate o formă de trafic de persoane și solicită tuturor statelor membre să includă această dimensiune; subliniază că exploatarea poate fi sexuală (viol conjugal, prostituție și pornografie forțate) sau economică (activitățile casnice și cerșetoria forțată) și că scopul final al traficului de persoane poate fi căsătoria forțată (vânzarea unei victime ca soție sau contractarea unei căsătorii sub presiuni); subliniază că este dificil pentru autorități să depisteze acest tip de trafic, deoarece are loc în sfera privată; invită statele membre să prevadă servicii adecvate de adăpostire pentru aceste victime; invită Comisia Europeană să consolideze schimbul de bune practici în acest sens;

61.  este preocupat de fenomenul din ce în ce mai răspândit al groomingului (cultivarea relațiilor cu o persoană în scopul relațiilor sexuale); subliniază că victimele se află deseori într-o situație de dependență emoțională, ceea ce îngreunează munca de anchetă, deoarece este mai dificilă identificarea ca victime ale traficului de persoane, acestea refuzând adesea să depună mărturie împotriva persoanelor care le cultivă favorurile; invită Comisia Europeană să consolideze schimbul de bune practici în acest sens; invită statele membre să prevadă o primire specifică a acestor victime și să se asigure că serviciile de asigurare a respectării legii și cele judiciare recunosc statutul lor de victime, mai ales atunci când sunt minore, pentru a evita stigmatizarea lor pentru „comportament deviant”;

Aspectele de gen ale asistenței, sprijinirii și protecției victimelor

62.  își exprimă preocuparea că nu toate victimele pot avea acces ușor la servicii sau cunosc existența acestora; subliniază că nu trebuie să existe nicio discriminare în accesul la servicii;

63.  observă că victimele traficului de ființe umane au nevoie de servicii specializate, inclusiv în ceea ce privește accesul la o locuință sigură pe termen scurt și lung, la programele de protecție a martorilor, la asistență medicală și la servicii de consiliere, traducere și interpretare, la căi judiciare de atac, la compensări, acces la educație și cursuri de formare, inclusiv la cursuri de învățarea limbii țării de rezidență, la plasarea în muncă, la (re)integrare, mediere familială și la reinstalare; observă, de asemenea, că aceste servicii de asistență ar trebui individualizate pentru fiecare caz, acordându-se atenția cuvenită aspectelor de gen;

64.  subliniază că aspectele de gen în traficul de ființe umane impun statelor membre obligația de a trata acest fenomen ca formă de violență împotriva femeilor și a fetelor; subliniază că trebuie acordată o mai mare atenție dinamicii exploatării și efectelor emoționale și psihologice negative pe termen lung asociate acestui fenomen; solicită Comisiei să prezinte o strategie europeană de combatere a violenței de gen, care să conțină o propunere legislativă privind violența împotriva femeilor ce include și traficul de ființe umane;

65.  subliniază activitatea fructuoasă desfășurată de o serie de servicii guvernamentale și de societatea civilă în identificarea victimelor traficului de ființe umane și în furnizarea de asistență și de sprijin pentru victime, deși acest lucru nu se face într-o manieră coerentă în toate statele membre sau pentru tipuri diferite de trafic de ființe umane;

66.  subliniază că este necesară asigurarea unei finanțări adecvate pentru ONG-urile independente și adăposturi separate pentru femei și bărbați, astfel încât nevoile victimelor să fie satisfăcute în mod adecvat în toate etapele parcursului victimelor în țările de destinație și să se desfășoare activități preventive în țările respective de origine, de tranzit și de destinație;

67.  solicită statelor membre să creeze linii telefonice de urgență cu numere la care victimele traficului de persoane și exploatării pot suna pentru a cere asistență și consiliere; amintește că aceste linii telefonice de urgență s-au dovedit a fi eficiente în alte domenii, cum ar fi radicalizarea și răpirea de copii;

68.  cere statelor membre să asigure furnizarea de servicii specifice pentru femei și bărbați victime ale traficului de ființe umane, care să fie adecvate nevoilor lor, recunoscând orice nevoi care pot fi specifice formei de trafic la care au fost supuși; subliniază că, deși majoritatea victimelor sunt femei și fete, ar trebui să existe servicii specializate pentru victimele de toate genurile;

69.  subliniază că numeroase victime ale exploatării sexuale sunt drogate pentru a fi menținute într-o stare de dependență fizică și psihică; invită prin urmare statele membre să prevadă programe de asistență specializate pentru aceste victime și să recunoască acest element ca o circumstanță agravantă în măsurile penale luate împotriva traficului de ființe umane;

70.  subliniază că efectul cumulativ al discriminărilor pe baza orientării sexuale sau identității de gen face persoanele LGBTI deosebit de vulnerabile la traficul de ființe umane; invită statele membre să răspundă nevoilor specifice ale victimelor LGBTI; invită Comisia să promoveze schimbul de bune practici în acest sens;

71.  subliniază că este important ca toate statele membre să recunoască sistematic dreptul de acces la servicii de avort în siguranță pentru femeile victime ale traficului a căror sarcină este rezultatul exploatării,

72.  consideră că articolul 11 alineatul (5) din Directiva 2011/36/UE ar trebui extins pentru a cuprinde și ajutorul pentru integrarea viitoare (învățarea limbii, familiarizarea cu cultura și comunitatea etc.), acolo unde situația victimelor le permite să opteze pentru un permis de ședere;

73.  invită statele membre să se asigure că cetățenii UE și cei din țările terțe, victime ale traficului de ființe umane au dreptul la permise de ședere;

74.  observă că lipsa unui statut legal de rezident nu împiedică persoana respectivă să devină o victimă a traficului de ființe umane și că aceste victime ar trebui să aibă aceleași drepturi ca și restul victimelor; invită statele membre să nu amestece aspectele legate de migrație cu cele legate de traficul de ființe umane, subliniind principiul caracterului necondiționat al asistenței, prevăzut în directivă;

75.  invită statele membre să garanteze efectiv drepturile victimelor și solicită ca aplicarea Directivei 2011/36/UE să fie evaluată în contextul prevederilor din Directiva 2012/29/UE; invită statele membre să ofere asistență juridică gratuită, inclusiv consiliere juridică și reprezentare, consiliere psihologică și sprijin medical, precum și informații privind drepturile la asistență și îngrijire medicală, inclusiv la dreptul de avort pentru victimele exploatării sexuale, pentru toate persoanele care fie se autoidentifică ca victime, fie îndeplinesc un număr suficient de criterii pentru a fi identificate ca victime ale traficului de ființe umane, să le ajute să beneficieze de drepturile, compensațiile sau căile de atac aferente; subliniază că autoidentificarea nu poate fi niciodată singura cerință pentru ca victimele să poată avea acces la drepturi și la servicii;

76.  invită statele membre să pună la dispoziția victimelor traficului de ființe umane asistență juridică, nu numai pentru procedurile penale, dar și pentru procedurile civile, procedurile de legate de muncă și cele de imigrație/azil în care sunt implicate;

77.  invită statele membre ca, atunci când hotărăsc cu privire la limitele pentru sprijinul acordat victimelor să recunoască că este nevoie de mai mult timp de refacere după traumele produse ca urmare a traficului în scopul exploatării sexuale, comparativ cu timpul necesar pentru refacerea în urma altor forme de trafic; solicită extinderea măsurilor de protecție oferite victimelor traficate în scopul exploatării sexuale pentru a reduce cât mai mult efectele negative și pentru a preveni retraficarea lor și o a doua victimizare și pentru a se ține cont de nevoile individuale în fiecare caz;

Evaluarea altor măsuri adoptate în implementarea directivei, care integrează aspectele de gen

78.  subliniază că obligația ca victimele să ia parte la urmărirea penală a traficanților poate avea rezultate nocive; atrage atenția că, într-o abordare care are la bază drepturile omului, o astfel de obligație nu ar trebui să condiționeze accesul la servicii;

79.  subliniază că toate victimele traficului de ființe umane trebuie informate sistematic despre posibilitatea de a beneficia de o perioadă de refacere și reflecție, iar această perioadă ar trebui acordată efectiv; regretă că, în unele state membre, aceste drepturi au fost transpuse doar în legislația privind migrația și, prin urmare, nu se aplică tuturor victimelor traficului de ființe umane, ci doar celor aflate într-o situație de ședere neregulamentară; reamintește că aceste drepturi trebuie acordate tuturor victimelor traficului de ființe umane;

80.  reamintește că, potrivit Directivei 2004/81/CE, statele membre trebuie să acorde victimelor traficului de ființe umane o perioadă de reflecție și de refacere; invită statele membre ca, atunci când stabilesc durata unei astfel de perioade, să țină cont de articolul 13 din Convenția Consiliului Europei privind lupta împotriva traficului de ființe umane și să extindă termenul minim de 30 de zile de perioadă de refacere și reflecție prevăzut în această convenție pentru femeile care au fost victime ale traficului în scopul exploatării sexuale, ținând seama că această formă de violență are efecte grave și pe termen lung asupra femeilor;

81.  observă că actuala strategie a UE pentru eradicarea traficului de ființe umane expiră în 2016 și invită Comisia să evalueze strategia actuală și să propună o strategie nouă care să aibă la bază o abordare bazată pe drepturile omului, concentrându-se asupra victimelor, care să conțină o dimensiune de gen clară și măsuri concrete în această privință, care să se ocupe de prevenție într-un mod adecvat și eficient și care să continue să descurajeze cererea care stimulează toate formele de trafic; cere ca, pentru a asigura o implementare efectivă a măsurilor de combatere a traficului de persoane, această strategie să fie integrată și coerentă cu alte domenii de politică, incluzând, dar nelimitându-se la securitate, egalitatea de gen, migrație, securitatea cibernetică și aplicarea legii;

82.  felicită statele membre care au creat mecanisme naționale eficiente de raportare și au numit raportori naționali și le invită să se asigure că aceste măsuri dispun de resurse adecvate iar raportorii sunt independenți, pentru a-și putea îndeplini sarcinile în mod optim;

83.  solicită statelor membre ca, pentru a evalua strategiile și activitățile întreprinse și pentru a îmbunătăți eforturile în lupta împotriva traficului, să desemneze un raportor național independent care să poată, prin lege, să se prezinte în fața parlamentului național și să facă recomandări pentru îmbunătățirea luptei împotriva traficului de ființe umane;

84.  invită statele membre să colecteze date mai detaliate și mai actualizate prin agregarea de informații statistice fiabile, colectate de la toți actorii principali, asigurându-se că datele sunt omogene și defalcate pe gen, vârstă, tip de exploatare (în subseturi de tipuri de trafic de persoane), țară de origine și de destinație, prin includerea și a persoanelor care sunt traficate intern, pentru a identifica mai bine victimele potențiale și a preveni infracțiunile; invită statele membre să comunice mai multe date, pentru a evalua mai bine dimensiunea de gen și tendințele recente în ceea ce privește traficul de persoane, precum și pentru a combate traficul într-o manieră mai eficace; invită statele membre să se asigure că raportorii naționali joacă un rol mai important în coordonarea inițiativelor de colectare a datelor, în strânsă cooperare cu organizațiile relevante ale societății civile active în acest domeniu;

85.  constată că, deși traficul de ființe umane este clar definit în directivă, legislațiile naționale din statele membre au adoptat o serie de definiții diferite; invită Comisia să analizeze acest aspect și să raporteze în ce măsură aceste diferențe între definiții influențează practic aplicarea directivei; subliniază importanța clarității conceptuale, pentru a evita confuzia cu alte aspecte înrudite, dar separate;

86.  constată că părțile interesate confirmă în general că marea majoritate a victimelor traficului de persoane rămân neidentificate; recunoaște că a fost relativ ignorat traficul anumitor grupuri vulnerabile, precum tinerii (fără adăpost), copiii, persoanele cu dizabilități și persoanele LGBTI; în ceea ce privește aceste grupuri, subliniază că trebuie îmbunătățită colectarea datelor pentru a mări eforturile de identificare a victimelor și pentru a dezvolta bune practici în abordarea nevoilor specifice ale acestor victime;

87.  subliniază că, pentru a îmbunătăți eforturile de combaterea a traficului de ființe umane în Uniunea Europeană, instituțiile UE trebuie să evalueze cu atenție aplicarea legislației UE în statele membre și să adopte măsuri legislative și de altă natură suplimentare, dacă este necesar;

88.  invită Comisia să elaboreze orientări standardizate, inclusiv în ceea ce privește protecția datelor, pentru colectarea datelor în atenția organismele relevante, precum serviciile de asigurare a respectării legii, serviciile de control al frontierelor și cele pentru imigrare, serviciile sociale, autoritățile locale, penitenciarele, ONG-urile și alți contribuitori;

89.  invită Comisia să se asigure că Agenda europeană privind migrația (COM(2015)0240) acordă o importanță mai mare combaterii traficului, pentru a facilita implicarea victimelor în urmărirea penală a traficanților

90.  invită Comisia să trateze problema utilizării abuzive a activităților independente în angajarea forței de muncă migrante în unele state membre ale UE, pentru a evita standardele de muncă și obligațiile locale în materie de angajare, recunoscând faptul că, în domeniile de activitate a migranților care sunt cele mai expuse traficului, se folosește frecvent regimul falselor activități independente;

91.  invită UE și statele membre să consolideze cooperarea regională privind traficul de persoane de-a lungul rutelor cunoscute, cum ar fi cele dinspre est către UE, prin utilizarea Instrumentului pentru stabilitate și prin responsabilizarea în permanență a țărilor candidate;

92.  invită UE să furnizeze, prin intermediul Eurostat, estimări privind victimele traficului de persoane, chiar dacă sunt înregistrate sau nu, după modelul general al unor organizații cum ar fi Organizația Internațională pentru Migrație, Oficiul Națiunilor Unite pentru Droguri și Criminalitate (UNODC) și Organizația Internațională a Muncii (OIM);

93.  invită statele membre să includă principiul nereturnării în legislația lor privind combaterea traficului de ființe umane, după exemplul Protocolului ONU împotriva traficului și al Convenției Consiliului Europei împotriva traficului de ființe umane și în conformitate cu obligațiile statelor asumate în temeiul dreptului internațional privind refugiații și al dreptului internațional privind drepturile omului;

94.  încurajează UE și statele membre să examineze cele mai noi tendințe în cadrul traficului de persoane și de forme ale acestuia, inclusiv influența actualei crize a migranților asupra traficului de persoane, pentru a aborda noile evoluții prin adoptarea unor măsuri adecvate și specifice;

95.  cere Comisiei să realizeze un studiu privind legăturile dintre diferitele tipuri de trafic și rutele folosite de acestea în viitorul raport privind implementarea Directivei 2011/36/UE, întrucât victimele sunt frecvent supuse simultan mai multor tipuri de exploatare sau trec de la un tip de trafic la altul; cere, totodată, Comisiei, să promoveze studierea continuă a principalelor cauze la traficului de ființe umane și a impactului acestora asupra egalității de gen;

96.  invită Comisia să evalueze necesitatea unei eventuale revizuiri a mandatului viitorului Parchet European pentru a include în atribuțiile sale, odată creat, lupta împotriva traficului de persoane;

97.  îndeamnă Comisia Europeană să promoveze ratificarea de către statele membre a Convenției de la Istanbul, având în vedere că aceasta este un instrument eficient de prevenire și de combatere a violenței împotriva femeilor, inclusiv a traficului de persoane, precum și de protejare și de ajutare a victimelor;

o
o   o

98.  încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului, Comisiei și guvernelor statelor membre.

(1) Texte adoptate, P8_TA(2014)0070.
(2) JO L 319, 4.12.2015, p. 1.
(3) JO L 315, 14.11.2012, p. 57.
(4) JO L 101, 15.4.2011, p. 1.
(5) JO L 168, 30.6.2009, p. 24.
(6) JO L 348, 24.12.2008, p. 98.
(7) JO L 261, 6.8.2004, p. 19.
(8) Texte adoptate, P7_TA(2014)0126.
(9) Texte adoptate, P7_TA(2014)0162.
(10) Texte adoptate, P8_TA(2015)0218.
(11) Estimări ale OIM, 2014, „Profituri și sărăcie - economia muncii forțate.”
(12) Raportul Eurostat, „Traficul de ființe umane”, ediția 2015.
(13) Idem.
(14) Idem.
(15)3 Raportul Europol privind situația din Europa: traficul de ființe umane în UE (februarie 2016),
(16) Raportul Eurostat, 2015.
(17) Idem.
(18) „Raport de evaluare la jumătatea perioadei a Strategiei UE în vederea eradicării traficului de persoane” (SWD(2014)(0318), p. 9.
(19) https://ec.europa.eu/anti-trafficking/publications/handbook-consular-and-diplomatic-staff-how-assist-and-protect-victims-human-trafficking_en.

Notă juridică