Index 
 Înapoi 
 Înainte 
 Text integral 
Procedură : 2016/0062(NLE)
Stadiile documentului în şedinţă
Stadii ale documentului : A8-0266/2017

Texte depuse :

A8-0266/2017

Dezbateri :

PV 11/09/2017 - 19
CRE 11/09/2017 - 19

Voturi :

PV 12/09/2017 - 7.14
CRE 12/09/2017 - 7.14
Explicaţii privind voturile

Texte adoptate :

P8_TA(2017)0329

Texte adoptate
PDF 362kWORD 62k
Marţi, 12 septembrie 2017 - Strasbourg Ediţie definitivă
Aderarea UE la Convenția Consiliului Europei privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice
P8_TA(2017)0329A8-0266/2017

Rezoluţia Parlamentului European din 12 septembrie 2017 referitoare la propunerea de decizie a Consiliului privind încheierea, de către Uniunea Europeană, a Convenției Consiliului Europei privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice (COM(2016)01092016/0062(NLE))

Parlamentul European,

–  având în vedere propunerea de decizie a Consiliului (COM(2016)0109),

–  având în vedere Convenția Consiliului Europei privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice, care a fost deschisă spre semnare la 11 mai 2011, la Istanbul (în continuare „Convenția de la Istanbul”),

–  având în vedere articolul 2 și articolul 3 alineatul (3) al doilea paragraf din Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE),

–  având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE), în special articolul 8, articolul 19, articolul 157, articolul 216 și articolul 218 alineatul (6) al doilea paragraf litera (a),

–  având în vedere articolele 21, 23, 24, 25 și 26 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene,

–  având în vedere Declarația și Platforma de acțiune de la Beijing, adoptate în cadrul celei de a patra Conferințe mondiale a ONU privind femeile, la 15 septembrie 1995, precum și documentele finale rezultate, adoptate cu ocazia sesiunilor speciale ale Organizației Națiunilor Unite, Beijing +5 (2000), Beijing +10 (2005), Beijing +15 (2010) și Beijing +20 (2015),

–  având în vedere dispozițiile instrumentelor juridice ale Organizației Națiunilor Unite în domeniul drepturilor omului și, în special, cele referitoare la drepturile femeii, cum ar fi Carta ONU, Declarația universală a drepturilor omului, Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice, Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, Convenția pentru suprimarea traficului de persoane și a exploatării prostituirii semenilor, Convenția asupra eliminării tuturor formelor de discriminare față de femei (CEDAW) și protocolul său opțional, Convenția împotriva torturii și altor pedepse ori tratamente cu cruzime, inumane sau degradante, Convenția din 1951 privind statutul refugiaților și principiul nereturnării și, de asemenea, Convenția ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilități;

–   având în vedere Convenția ONU privind drepturile persoanele cu dizabilități, la care UE este parte, inclusiv Observațiile finale din 2015 ale Comitetului Națiunilor Unite pentru drepturile persoanelor cu dizabilități (UNCRPD) către UE, prin care UE este invitată să adere la Convenția de la Istanbul, ca modalitate de protejare a femeilor și a fetelor cu dizabilități împotriva violenței,

–  având în vedere raportul Parlamentului cu privire la punerea în aplicare a Convenției ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilități, care cere UE să devină parte a Convenției de la Istanbul ca un nou pas în combaterea violenței împotriva femeilor și a fetelor cu dizabilități,

–  având în vedere Comentariul general adoptat la 26 august 2016 de Comitetul ONU pentru drepturile persoanelor cu dizabilități privind articolul 6 („Femeile și fetele cu dizabilități”) al Convenției ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilități,

–  având în vedere Rezoluția sa din 9 iunie 2015 referitoare la strategia UE pentru egalitatea între femei și bărbați post-2015(1),

–  având în vedere Rezoluția sa din 26 noiembrie 2009 referitoare la eliminarea violenței împotriva femeilor(2), cea din 5 aprilie 2011 referitoare la prioritățile și structura unui nou cadru al politicii UE de combatere a violenței împotriva femeilor(3), precum și cea din 6 februarie 2013 referitoare la cea de a 57-a Sesiune a CSF a ONU: Eliminarea și prevenirea tuturor formelor de violență împotriva femeilor și a fetelor(4),

–  având în vedere Rezoluția sa din 25 februarie 2014 conținând recomandări adresate Comisiei privind combaterea violenței împotriva femeilor(5) și Evaluarea valorii adăugate europene,

–  având în vedere Rezoluția sa din 24 noiembrie 2016 referitoare la aderarea UE la Convenția de la Istanbul privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor(6),

–  având în vedere Pactul european pentru egalitatea de gen (2011-2020), adoptat de Consiliul Uniunii Europene în martie 2011,

–  având în vedere Liniile directoare ale UE privind violența împotriva femeilor și combaterea tuturor formelor de discriminare la adresa femeilor,

–  având în vedere documentul de lucru al serviciilor Comisiei, din 3 decembrie 2015, intitulat „Angajamentul strategic pentru egalitatea de gen 2016-2019” (SWD(2015)0278),

–  având în vedere Rezoluția sa din 9 septembrie 2015 referitoare la capacitarea fetelor prin educație în Uniunea Europeană(7),

–  având în vedere declarația din 7 decembrie 2015 a trioului de președinții ale UE privind egalitatea de gen, semnată de Țările de Jos, Slovacia și Malta,

–  având în vedere Directiva 2012/29/UE din 25 octombrie 2012 de stabilire a unor norme minime privind drepturile, sprijinirea și protecția victimelor criminalității și de înlocuire a Deciziei-cadru 2001/220/JAI a Consiliului(8),

–  având în vedere Directiva 2011/99/UE din 13 decembrie 2011 privind ordinul european de protecție(9) și Regulamentul (UE) nr. 606/2013 din 12 iunie 2013 privind recunoașterea reciprocă a măsurilor de protecție în materie civilă(10),

–  având în vedere Directiva 2011/36/UE din 5 aprilie 2011 privind prevenirea și combaterea traficului de persoane și protejarea victimelor acestuia, precum și de înlocuire a Deciziei-cadru 2002/629/JAI a Consiliului(11) și Directiva 2011/93/UE din 13 decembrie 2011 privind combaterea abuzului sexual asupra copiilor, a exploatării sexuale a copiilor și a pornografiei infantile și de înlocuire a Deciziei-cadru 2004/68/JAI a Consiliului(12),

–  având în vedere Directiva 2006/54/CE privind punerea în aplicare a principiului egalității de șanse și al egalității de tratament între bărbați și femei în materie de încadrare în muncă și de muncă și Directiva 2004/113/CE de aplicare a principiului egalității de tratament între femei și bărbați privind accesul la bunuri și servicii și furnizarea de bunuri și servicii, care definește hărțuirea și condamnă hărțuirea și hărțuirea sexuală,

–  având în vedere Foaia de parcurs a Comisiei privind o posibilă aderare a UE la Convenția de la Istanbul, publicată în octombrie 2015,

–  având în vedere cel de-al treilea raport de activitate trimestrial din 16 noiembrie 2016 al Comisarului pentru drepturile omului al Consiliului Europei, referitor la definiția violenței de gen în Convenția de la Istanbul,

–  având în vedere Declarația comună din partea Președinției, a Comisiei Europene și a Parlamentului European care îndeamnă la aderarea rapidă a UE la Convenția de la Istanbul privind combaterea violenței împotriva femeilor, adoptată la Malta, la 3 februarie 2017,

–  având în vedere rezoluția sa din 14 martie 2017 referitoare la egalitatea între femei și bărbați în Uniunea Europeană în 2014-2015(13), precum și cea din 10 martie 2015 referitoare la egalitatea între femei și bărbați în Uniunea Europeană – 2013(14),

–  având în vedere studiul din 2016 al Departamentului tematic pentru drepturile cetățenilor și afaceri constituționale, intitulat „Cunoștințe și know-how: rolul autoapărării în prevenirea violenței împotriva femeilor”, în special în ceea ce privește contribuția instruirii pentru autoapărare la aplicarea articolului 12 din Convenția de la Istanbul,

–  având în vedere articolul 99 alineatul (5) din Regulamentul său de procedură,

–  având în vedere deliberările comune ale Comisiei pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne și ale Comisiei pentru drepturile femeii și egalitatea de gen, în temeiul articolului 55 din Regulamentul său de procedură,

–  având în vedere raportul intermediar al Comisiei pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne și avizul Comisiei pentru drepturile femeii și egalitatea de gen și al Comisiei pentru afaceri juridice (A8-0266/2017),

A.  întrucât egalitatea de gen este o valoare fundamentală a UE; întrucât egalitatea de tratament și nediscriminarea sunt drepturi fundamentale consacrate în tratate și în Carta drepturilor fundamentale și ar trebui respectate, promovate și aplicate pe deplin în legislație, în practică, în jurisprudență și în viața cotidiană; întrucât, potrivit Indicelui egalității de gen, niciun stat membru al UE nu a reușit încă să asigure pe deplin egalitatea între femei și bărbați; întrucât violența de gen este atât o cauză, cât și o consecință a inegalităților dintre femei și bărbați;

B.  întrucât mai există încă în UE forme moderne de sclavie și trafic de ființe umane, care afectează în principal femeile;

C.  întrucât statele membre trebuie să recunoască faptul că prin simpla apariție a violenței, societatea nu și-a îndeplinit prima și cea mai importantă obligație de protecție, iar singurele mijloace rămase sunt măsuri reactive, cum ar fi compensarea victimelor și urmărirea penală a infractorilor;

D.  întrucât UE trebuie să ia toate măsurile necesare, în cooperare cu statele membre, pentru a promova și a proteja dreptul femeilor și al fetelor de a trăi fără violență, fizică sau psihologică, atât în sfera publică, cât și în cea privată;

E.  întrucât violența de gen nu ar trebui tratată cu ușurință sau considerată o problemă care poate fi amânată și tratată mai târziu, deoarece afectează peste 250 de milioane de femei și fete în UE și are efecte îngrozitoare asupra societății, mărind frica și polarizarea și contribuind la stres și la boli mintale, amenințând astfel securitatea a jumătate din populație; întrucât Institutul European pentru Egalitatea de Gen (EIGE) estimează că costul la nivelul societății ca urmare a violenței sexuale în UE se ridică la 226 de miliarde EUR anual;

F.  întrucât violența împotriva femeilor(15) și violența de gen, fizică și psihologică, sunt larg răspândite în UE și trebuie văzute ca o formă extremă de discriminare și o încălcare a drepturilor omului care afectează femeile la toate nivelurile societății, indiferent de vârstă, educație, venit, poziție socială și țară de origine sau reședință și, de asemenea, reprezintă unul dintre cele mai mari obstacole în calea egalității dintre femei și bărbați și în plan economic sau politic; întrucât sunt necesare măsuri suplimentare pentru a încuraja femeile care au fost victime ale violenței să raporteze aceste experiențe și să ceară ajutor, precum și pentru a asigura primirea sprijinului adecvat nevoilor lor și informarea lor în legătură cu drepturile lor și accesul la justiție, pentru ca autorii să fie urmăriți penal;

G.  întrucât raportul Agenției pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene, publicat în martie 2014 și intitulat „Violența împotriva femeilor: studiu la nivelul UE” arată că o treime din totalul femeilor din Europa s-au confruntat cu acte de violență fizică sau sexuală cel puțin o dată în viața adultă, 20 % au avut parte de hărțuiri în mediul online, o femeie din douăzeci a fost violată și peste o femeie din zece a fost victima unor acte de violență sexuală în care s-a făcut uz de forță;

H.  întrucât una din zece femei a fost supusă hărțuirii sexuale sau urmăririi obsesive prin intermediul noilor tehnologii, iar 75% dintre femeile care ocupă poziții decizionale superioare au fost nevoite să suporte acte de hărțuire sexuală; întrucât acest lucru indică faptul că nicio femeie sau fată, indiferent de vârstă și de poziție în viață, nu mai este la adăpost în fața violenței sexuale;

I.  întrucât trebuie luate măsuri împotriva fenomenului din ce în ce mai răspândit de violență de gen online, inclusiv intimidarea și hărțuirea, în special a femeilor și fetelor tinere și a persoanelor LGBTI;

J.  întrucât cetățenii și rezidenții din Uniune nu beneficiază de același grad de protecție împotriva violenței de gen, din cauza absenței unui strategii europene, inclusiv a unui act legislative, dar și datorită existenței unor diferențe între politicile și legislațiile statelor membre în ceea ce privește, printre altele, definirea infracțiunilor și sfera de aplicare a legislației și în consecință rămân vulnerabili în fața acestei violențe; întrucât există, de asemenea, diferențe în cadrul UE în ceea ce privește informarea, accesul la adăposturi, la servicii de sprijin și la drepturi, precum și disponibilitatea acestora;

K.  întrucât violența împotriva femeilor este legată de distribuția inegală a puterii între femei și bărbați, de sexism și de stereotipurile de gen, care au condus la dominarea femeilor și discriminarea lor de către bărbați, precum și la blocarea progresului femeilor în toate domeniile;

L.  întrucât violența împotriva femeilor contribuie la persistența inegalităților dintre femei și bărbați prin împiedicarea accesului victimelor la locuri de muncă, ceea ce are efecte negative asupra independenței lor economice și asupra economiei în general;

M.  întrucât dependența economică a femeilor de agresor reprezintă un factor important pentru care nu se raportează violența sexuală;

N.  întrucât sărăcia extremă crește riscul de violență și de alte forme de exploatare care împiedică participarea deplină a femeilor la toate domeniile vieții și realizarea egalității de gen;

O.  întrucât trebuie depuse mai multe eforturi pentru a stimula și încuraja participarea femeilor în sfera politică, economică și socială și pentru a mări vizibilitatea femeilor în pozițiile de conducere, astfel încât să se combată obiectificarea femeilor și o cultură a violenței de gen;

P.  întrucât Convenția de la Istanbul stipulează că toate prevederile sale, în special măsurile de protejare a drepturilor victimelor, vor fi asigurate „fără discriminare din orice motiv, cum ar fi sexul, genul, rasa, culoarea, limba, religia, politic sau altă opinie, origine națională sau socială, asocierea cu o minoritate națională, proprietatea, nașterea, orientarea sexuală, identitatea de gen, vârsta, starea sănătății, dizabilitatea, starea civilă, statutul de emigrant sau de refugiat, sau alt statut”;

Q.  întrucât femeile cu dizabilități sunt de 1,5 până la 10 ori mai susceptibile de a fi supuse unor violențe de gen, iar datorită poziției lor de dependență le este și mai greu să raporteze aceste violențe; întrucât femeile și fetele cu dizabilități nu formează un grup omogen, ci mai degrabă un grup care include femei cu statut diferit și în diverse situații, precum și femei cu diferite tipuri de deficiențe, cum ar fi de natură fizică, psihosocială, intelectuală sau senzorială, care pot fi sau nu însoțite de limitări funcționale; întrucât Convenția UNCRPD cere statelor părți să ia măsuri pentru a garanta că femeile cu dizabilități beneficiază plenar și în mod egal de toate drepturile omului și de libertățile fundamentale;

R.  întrucât anumite grupuri de femei, cum ar fi femeile migrante, femeile refugiate și solicitantele de azil, femeile și fetele cu dizabilități, femeile lesbiene, transgen și intersexuale, femeile de etnie romă sunt, așadar, și mai vulnerabile la violență din cauza unor motive alimentate de sexism asociat cu rasism, xenofobie, homofobie, transfobie și intersexofobie, precum și cu discriminări din motive de vârstă, dizabilități, etnie sau religie; întrucât femeile din Europa se confruntă cu forme multiple și convergente de discriminare care împiedică accesul acestora la justiție și la servicii de sprijin și de protecție, neputând beneficia de drepturile lor fundamentale; întrucât femeilor ar trebui să li se acorde servicii de asistență specializate când se aplică măsurile de protecție;

S.  întrucât violența împotriva femeilor, inclusiv violența domestică, este adesea considerată o problemă privată și este prea ușor tolerată; întrucât, de fapt, aceasta constituie o încălcare sistemică a drepturilor fundamentale și o infracțiune gravă care trebuie pedepsită ca atare; întrucât trebuie pus capăt impunității prin garantarea urmăririi penale a agresorilor, precum și a sprijinului și recunoașterii din partea sistemului judiciar a femeilor și fetelor care sunt victime ale violenței pentru a putea rupe cercul vicios al tăcerii și singurătății pentru cele care au fost victime ale violenței;

T.  întrucât există diferențe culturale semnificative între statele membre cu privire la probabilitatea ca femeile să raporteze violuri sau agresiuni sexuale, iar statisticile oficiale reflectă această tendință mai mult decât numărul real de violuri sau de agresiuni sexuale comise într-o țară;

U.  întrucât, în majoritatea cazurilor de ucidere a femeilor, făptuitorii sunt soții, foștii soți, partenerii sau foștii lor parteneri, care nu acceptă încheierea unei căsnicii sau a unei relații;

V.  întrucât autorul unei violențe de gen este adesea o persoană deja cunoscută victimei și, în multe cazuri, victima se află într-o poziție de dependență, ceea ce amplifică teama de a raporta violența;

W.  întrucât stereotipurile de gen și sexismul, inclusiv discursurile sexiste de incitare la ură, care apar în întreaga lume, offline și on-line, în viața publică și privată constituie una dintre cauzele principale ale tuturor formelor de violență împotriva femeilor;

X.  întrucât expunerea la violență fizică, sexuală sau psihologică și la abuzuri are un impact major asupra victimelor și poate duce la vătămări de natură fizică, sexuală, emoțională sau psihologică, ori la prejudicii economice; întrucât impactul este resimțit de familiile și rudelor lor, precum și de întreaga societate; întrucât copiii nu trebuie să fie supuși direct unor acte de violență pentru a fi considerați victime, deoarece faptul de a fi asistat la acte de violență domestică este, de asemenea, traumatizant;

Y.  întrucât Convenția de la Istanbul definește în mod clar la articolul 3 „violența de gen” ca fiind „violența care este direcționată împotriva unei femei pentru că ea este o femeie sau care afectează femeile în mod disproporționat” și, în plus, definește „genul” ca „rolurile, comportamentele, activitățile și atributele construite social, pe care o societate dată le consideră adecvate pentru femei și bărbați”;

Z.  întrucât, pentru a reduce numărul estimat de cazuri nedeclarate, statele membre trebuie să dispună de instituții suficiente pentru ca femeile să se simtă în siguranță și să poată raporta violența de gen;

AA.  întrucât numai printr-o combinație de politici, care să reunească măsuri legislative și nelegislative, (cum ar fi acțiuni de infrastructură, juridice, judiciare, culturale, educaționale, sociale și în domeniul sănătății, precum și măsuri de facilitare a accesului victimelor la locuințe și la locuri de muncă, inclusiv asigurarea de adăposturi pentru victime, precum și participarea egală a femeilor în toate domeniile societății) se poate reduce semnificativ violența împotriva femeilor și violența de gen, precum și consecințele sale; întrucât societatea civilă și, în special, organizațiile de femei au o contribuție foarte importantă la prevenirea și combaterea tuturor formelor de violență, iar activitatea acestora ar trebui recunoscută, încurajată și sprijinită, astfel încât să-și poată desfășura activitatea în cel mai eficient mod posibil;

AB.  întrucât educația și pregătirea fetelor și a femeilor reprezintă o valoare europeană importantă, un drept fundamental al omului și un element esențial pentru capacitarea fetelor și a femeilor la nivel social, cultural și profesional, precum și pentru exercitarea deplină a tuturor celorlalte drepturi sociale, economice, culturale și politice și, în consecință, pentru prevenirea violenței împotriva femeilor și a fetelor;

AC.  întrucât numai statele pot furniza educație universală obligatorie și gratuită, ceea ce reprezintă o condiție sine qua non pentru garantarea egalității de șanse pentru toate genurile;

AD.   întrucât Convenția de la Istanbul subliniază importanța schimbării mentalităților și a atitudinilor pentru a distruge cercul vicios al violenței de gen; întrucât educația la toate nivelurile și pentru toate persoanele de toate vârstele, legată de egalitatea între femei și bărbați și rolurile de gen nestereotipe și de respectarea integrității persoanei este așadar, necesară în acest sens; întrucât cursurile de auto-apărare reprezintă un instrument eficient de reducere a victimizării și a efectelor sale negative, schimbând stereotipurile de gen și capacitând femeile și fetele;

AE.  întrucât aderarea imediată a tuturor statelor membre la Convenția de la Istanbul ar contribui substanțial la elaborarea unei politici integrate și la promovarea cooperării internaționale în materie de combatere a oricărei forme de violență împotriva femeilor;

AF.  întrucât UE trebuie să depună eforturi pentru a înregistra progrese în lupta pentru eliminarea violenței de gen în vecinătatea sa și în lume, ca parte a eforturilor globale pentru a îndeplini obiectivele de dezvoltare durabilă, inclusiv combaterea utilizării violenței sexuale ca armă de război;

AG.  întrucât Convenția de la Istanbul este un acord mixt, care permite aderarea UE în paralel cu aderarea statelor sale membre;

AH.  întrucât toate statele membre au semnat Convenția de la Istanbul, dar numai 14 au și ratificat-o; întrucât aderarea UE la convenție nu exonerează statele membre de ratificarea la nivel național;

AI.  întrucât ratificarea Convenției de la Istanbul necesită o aplicare corectă, o implementare eficientă și alocarea de resurse financiare și umane adecvate,

1.  salută faptul că, la 4 martie 2016, Comisia a propus aderarea UE la Convenția de la Istanbul - primul instrument complet, obligatoriu din punct de vedere juridic privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței de gen, inclusiv a violenței domestice(16), la nivel internațional;

2.  salută semnarea aderării UE la Convenția de la Istanbul la 13 iunie 2017; regretă totuși faptul că limitarea la două domenii (chestiunile legate de cooperarea judiciară în materie penală și azil și nereturnarea) generează incertitudini juridice cu privire la domeniul de aplicare al aderării la UE, precum și preocupările legate de punerea în aplicare a convenției;

3.  condamnă toate formele de violență față de femei și deplânge faptul că femeile și fetele sunt deseori expuse unor forme grave de violență domestică, hărțuire sexuală, violență psihologică și fizică, urmărire, violență sexuală, viol, căsătorie forțată, mutilare genitală, avort forțat și sterilizare forțată, exploatare sexuală și trafic de ființe umane, precum și alte forme de violență, ceea ce constituie o încălcare gravă a drepturilor omului și a demnității femeilor și fetelor; subliniază că Convenția de la Istanbul prevede că cultura, obiceiurile, religia, tradiția sau așa-numita „onoare” nu pot reprezenta o justificare pentru niciun fel de act de violență față de femei; denunță faptul că tot mai multe femei și fete sunt victime ale violenței de gen pe internet și pe platformele de comunicare socială; invită statele membre să adopte măsuri concrete pentru a aborda aceste noi forme de infracțiuni, inclusiv șantajul sexual, ademenirea, voaierismul și pornografia ca act de răzbunare, și să protejeze victimele care suferă traume grave, care duc uneori chiar și la sinucidere;

4.  subliniază că refuzarea serviciilor de sănătate sexuală și reproductivă și a drepturilor aferente, inclusiv avortul legal, efectuat în condiții de siguranță, este o formă de violență împotriva femeilor și a fetelor; reafirmă că femeile și fetele trebuie să aibă control asupra propriului corp și a propriei sexualității; invită toate statele membre să garanteze educație sexuală cuprinzătoare, accesul facil al femeilor la planificarea familială și la întreaga gamă de servicii de sănătate sexuală și reproductivă, inclusiv la metodele moderne de contracepție și la avortul legal, în condiții de siguranță;

5.  subliniază că sarcina forțată este definită drept o crimă împotriva umanității la articolul 7 din Statutul de la Roma al Curții Penale Internaționale, din 17 iulie 1998 și că reprezintă o formă de violență de gen împotriva femeilor, care constituie o încălcare gravă a drepturilor omului și a demnității femeilor și a fetelor;

6.  subliniază că Convenția de la Istanbul a adoptat o abordare globală, cuprinzătoare și coordonată care plasează în centru drepturile victimelor, tratând problema violenței împotriva femeilor și a fetelor și violența de gen, inclusiv violența domestică, dintr-o multitudine de perspective, furnizând măsuri cum ar fi prevenirea, combaterea discriminării, adoptarea de măsuri de drept penal pentru a combate impunitatea, protejarea și sprijinirea victimelor, protejarea copiilor, protejarea solicitantelor de azil și a refugiatelor, o mai bună colectare a datelor și campanii sau programe de conștientizare, inclusiv în cooperare cu instituțiile naționale din domeniul drepturilor omului și cu organismele din domeniul egalității, cu societatea civilă și cu organizațiile neguvernamentale;

7.  subliniază faptul că Convenția de la Istanbul oferă o bază solidă pentru schimbarea structurilor sociale care creează, justifică și perpetuează violența împotriva femeilor, și, de asemenea, furnizează instrumente pentru introducerea de măsuri în acest sens; subliniază că Convenția tratează simultan prevenirea, protecția și urmărirea penală (o abordare pe trei niveluri) și aplică o abordare cuprinzătoare și coordonată, ce derivă din principiul diligenței cuvenite, care stabilește obligația pozitivă a statelor de a răspunde în mod eficient la toate actele de violență (articolul 5 din convenție);

8.  subliniază că aderarea UE va mări coerența și eficiența politicilor interne și externe ale UE, va asigura o mai bună monitorizare, interpretare și punere în aplicare a legislației, programelor și fondurilor UE relevante pentru Convenție, precum și o colectare mai adecvată și mai bună de date dezagregate comparabile referitoare la violența împotriva femeilor și la violența de gen la nivelul UE și va consolida răspunderea UE la nivel internațional; consideră că, prin aderarea la convenție, UE va deveni un actor global mai eficient în domeniul drepturilor femeilor;

9.  cere Consiliului, Comisiei și statelor membre să țină seama de următoarele recomandări:

   (a) să îndemne statele membre să accelereze negocierile privind ratificarea și punerea în aplicare a Convenției de la Istanbul; să condamne cu fermitate încercările de a reveni asupra măsurilor luate deja în ceea ce privește punerea în aplicare a Convenției de la Istanbul și combaterea violenței împotriva femeilor;
   (b) să ceară Comisiei să inițieze, fără întârziere, un dialog constructiv cu Consiliul și cu statele membre, în cooperare cu Consiliul Europei, astfel încât să se discute rezervele, obiecțiile și preocupările formulate de statele membre și, în special, să se clarifice interpretările înșelătoare ale Convenției de la Istanbul cu privire la definiția violenței de gen și la definiția genului de la articolul 3 litera (c) și litera (d), în conformitate cu Observațiile generale formulate de Comisarul pentru drepturile omului al Consiliului Europei ;
   (c) să informeze pe deplin Parlamentul cu privire la aspectele relevante ale negocierilor în toate etapele, astfel încât acesta să își poată exercita deplin drepturile conferite prin tratate, în conformitate cu articolul 218 din TFUE;
   (d) să se asigure, în afara semnării aderării UE la Convenția de la Istanbul, o largă aderare la Convenție a UE fără nicio limitare;
   (e) să se asigure că statele membre asigură respectarea Convenției și alocă suficiente resurse financiare și umane pentru prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței de gen, inclusiv pentru violența domestică, capacitând femeile și fetele și protejând victimele și asigurând mecanisme de compensare, în special pentru cei care trăiesc în zone în care serviciile de protecție a victimelor nu există sau sunt foarte limitate;
   (f) să ceară Comisiei să prezinte o strategie globală a UE privind combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței de gen care include un plan cuprinzător de combatere a tuturor formelor de inegalitate de gen, integrând toate eforturile UE de eradicare a violenței împotriva femeilor;
   (g) să numească un coordonator al UE pentru a acționa ca reprezentant al UE în Comitetul Părților din cadrul Consiliului Europei, după ratificarea Convenției de la Istanbul de către UE; coordonatorul respectiv va fi responsabil de coordonarea, aplicarea, monitorizarea și evaluarea politicilor și a măsurilor de prevenire și combatere a tuturor formelor de violență împotriva femeilor și a fetelor;
   (h) să se asigure că Parlamentul se va implica pe deplin în procesul de monitorizare a Convenției de la Istanbul după ce UE va adera la aceasta; să inițieze încheierea rapidă a unui acord privind un cod de conduită dedicat cooperării dintre UE și statele sale membre pentru implementarea convenției, care să implice organizații ale societății civile, mai ales organizații ale femeilor;
   (i) să îndemne Comisia și statele membre să elaboreze linii directoare și strategii practice de aplicare a Convenției de la Istanbul pentru a facilita o aplicare fără dificultăți și pentru a asigura respectarea sa în țările care au ratificat-o deja, răspunzând totodată preocupărilor statelor care încă nu au ratificat-o și să le încurajeze să facă acest lucru;
   (j) să asigure un nivel adecvat de pregătire, proceduri și orientări pentru toți cei care se ocupă de victimele tuturor actelor de violență cuprinse în sfera de aplicare a convenției, pentru a evita discriminarea sau revictimizarea lor pe parcursul procedurilor judiciare, medicale și polițienești;
   (k) să asigure măsuri preventive care vizează nevoile specifice ale persoanelor vulnerabile, cum ar fi femeile cu dizabilități, femeile refugiate, victimele copii, femeile gravide, femeile din grupul LBTI și femei cu nevoi suplimentare de asistență, inclusiv serviciile specializate accesibile de sprijin, alături de servicii adecvate de asistență medicală și cazare în condiții de siguranță pentru femeile care au fost victime ale violenței de gen și copiii acestora;
   (l) să ia în considerare, când se stabilesc custodia și drepturile de vizitare, incidentele grave de violență împotriva femeilor, inclusiv de violență domestică; drepturile și nevoile martorilor copii ar trebui să fie, de asemenea, luate în considerare atunci când se oferă protecție și servicii de asistență victimelor;
   (m) să promoveze activ o schimbare de atitudini și comportamente și să combată stereotipurile în ceea ce privește rolurile de gen, inclusiv prim promovarea limbajului neutru din perspectiva genului, făcând eforturi concertate pentru a aborda rolul esențial al mass-media și al publicității și încurajând toți cetățenii, inclusiv bărbații și băieții, să contribuie activ la prevenirea tuturor formelor de violență; astfel, invită statele membre să adopte și să aplice politici active de incluziune socială, dialogul intercultural, educația sexuală și educația pentru relații, educația privind drepturile omului și anti-discriminarea, precum și o cursuri dedicate egalității de gen pentru profesioniștii din domeniul judiciar și de asigurarea a respectării legii; să încurajeze statele membre să includă în sistemele lor de învățământ eliminarea tuturor obstacolelor în calea unei egalități veritabile între femei și bărbați și să promoveze pe deplin acest obiectiv;
   (n) să încurajeze statele membre să aplice politici care urmăresc construirea unor societăți lipsite de orice fel de violență și să folosească Convenția de la Istanbul în acest sens;
   (o) să se asigure că măsurile proactive împotriva violenței recunosc realitatea în ceea ce privește violența de gen, respectiv faptul că majoritatea absolută a agresorilor sunt bărbați; să încurajeze statele membre să aplice metode dovedite de reducere a violenței pentru a aborda această problemă;
   (p) să adopte măsurile necesare în temeiul articolelor 60 și 61 din Convenție referitoare la migrație și azil, luând în considerare faptul că femeile migrante, indiferent dacă dețin sau nu documentele necesare, și femeile care solicită azil au dreptul să trăiască fără violență, în sfera publică sau privată și sunt deosebit de vulnerabile la violența de gen, reamintind că violența de gen, inclusiv mutilarea genitală, poate fi recunoscută ca o formă de persecuție și că victimele pot astfel să invoce protecția oferită de Convenția din 1951 privind statutul refugiaților; să se asigure că statele membre respectă o abordare atentă la aspectele de gen în toate procedurile de azil și de primire și că respectă principiul nereturnării;
   (q) să promoveze bugetarea de gen ca instrument de prevenire și combatere a violenței de gen în domeniile de politici relevante, precum și să asigure resurse și finanțare pentru accesul la justiție pentru victime și pentru supraviețuitorii actelor de violență;
   (r) să îmbunătățească și să promoveze colectarea de date dezagregate comparabile relevante privind cazurile de violență de orice fel care intră sub incidența Convenției de la Istanbul, în cooperare cu EIGE, inclusiv date dezagregate în funcție de vârsta agresorului și relația dintre agresor și victimă, pentru a elabora o metodologie comună de comparare a bazelor de date și a analizelor de date, asigurând astfel o mai bună înțelegere a problemei, și pentru a atrage atenția, evalua și îmbunătăți acțiunile statelor membre ce vizează prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și violența de gen;

10.  subliniază că pentru a fi mai eficiente, măsurile de combatere a violenței împotriva femeilor ar trebui însoțite de acțiuni ce urmăresc combaterea inegalităților economice și promovarea independenței financiare a femeilor;

11.  invită Comisia să prezinte un act legislativ pentru a sprijini statele membre în prevenirea și eliminarea tuturor formelor de violență împotriva femeilor și a fetelor, precum și a violenței de gen;

12.  invită Consiliul să activeze clauza-pasarelă, prin adoptarea unei decizii în unanimitate care să definească violența împotriva femeilor și a fetelor (și alte forme de violență de gen) ca domeniu infracțional în temeiul articolului 83 alineatul (1) din TFUE;

13.  invită Comisia să revizuiască decizie-cadru în vigoare a Consiliului privind combaterea anumitor forme și expresii ale rasismului și xenofobiei prin intermediul dreptului penal, pentru a include în aceasta sexismul, infracțiunile generate de prejudecăți și incitarea la ură pe motive de orientare sexuală, identitate de gen și caracteristici sexuale;

14.  invită statele membre să aplice integral Directiva 2011/99/UE privind ordinul european de protecție, Regulamentul (UE) nr. 606/2013 privind recunoașterea reciprocă a măsurilor de protecție în materie civilă și Directiva 2012/29/UE privind protecția victimelor, precum și Directiva 2011/36/UE privind prevenirea și combaterea traficului de persoane, cât și Directiva 2011/93/UE privind prevenirea și combaterea abuzului sexual și a exploatării copiilor;

15.  invită din nou Comisia să înființeze un observator al violenței de gen (după modelul actualului Institut European pentru Egalitatea de Gen);

16.  îndeamnă președinția estoniană să accelereze ratificarea de către UE a Convenției de la Istanbul;

17.  încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului, Comisiei, guvernelor statelor membre și Adunării Parlamentare a Consiliului Europei.

(1) JO C 407, 4.11.2016, p. 2.
(2) JO C 285 E, 21.10.2010, p. 53.
(3) JO C 296 E, 2.10.2012, p. 26.
(4) JO C 24, 22.1.2016, p. 8.
(5) JO C 285, 29.8.2017, p. 2.
(6) Texte adoptate, P8_TA(2016)0451.
(7) Texte adoptate, P8_TA(2015)0312.
(8) JO L 315, 14.11.2012, p. 57.
(9) JO L 338, 21.12.2011, p. 2.
(10) JO L 181, 29.6.2013, p. 4.
(11) JO L 101, 15.4.2011, p. 1.
(12) JO L 335, 17.12.2011, p. 1.
(13) Texte adoptate, P8_TA(2017)0073.
(14) JO C 316, 30.8.2016, p. 2.
(15) În sensul Convenției de la Istanbul, termenul „femei” include și fetele cu vârsta sub 18 ani (articolul 3).
(16) A se vedea definițiile din articolul 3 din Convenția de la Istanbul.

Notă juridică