Index 
Texte adoptate
Marţi, 4 iulie 2017 - StrasbourgEdiţie definitivă
Numirea unui nou membru al Comisiei
 Acord-cadru între Uniunea Europeană și Kosovo privind principiile generale ale participării Kosovo la programele Uniunii ***
 Mobilizarea Fondului european de ajustare la globalizare - EGF/2017/001 ES/Castilla y León mining - Spania
 Standardele europene pentru secolul 21
 Către un cadru paneuropean pentru obligațiunile garantate
 Rolul turismului legat de pescuit în diversificarea activităților de pescuit
 Termene de prescripție aplicabile accidentelor rutiere
 Standarde minime comune privind procedurile civile
 Asistență macrofinanciară în favoarea Republicii Moldova ***I
 Comunicarea, de către anumite întreprinderi și sucursale, de informații privind impozitul pe profit ***I
 Introducerea de măsuri comerciale autonome temporare pentru Ucraina ***I
 Proiect de buget rectificativ nr. 2 la bugetul general 2017 de înregistrare a excedentului aferent exercițiului financiar 2016
 Un ciclu de viață mai lung al produselor: beneficii pentru consumatori și întreprinderi
 Abordarea încălcărilor drepturilor omului în contextul crimelor de război și al crimelor împotriva umanității, inclusiv genocidul
 Societățile private de securitate
 Condiţiile de muncă şi locurile de muncă precare

Numirea unui nou membru al Comisiei
PDF 154kWORD 47k
Decizia Parlamentului European din 4 iulie 2017 privind aprobarea numirii lui Mariya Gabriel în calitate de membru al Comisiei (C8-0166/2017 - 2017/0805(NLE))
P8_TA(2017)0275

Parlamentul European,

–  având în vedere articolul 246 al doilea paragraf din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

–  având în vedere articolul 106a din Tratatul de instituire a Comunității Europene a Energiei Atomice,

–  având în vedere punctul 6 din Acordul-cadru privind relațiile dintre Parlamentul European și Comisia Europeană(1),

–  având în vedere demisia lui Kristalina Georgieva din funcția de membru al Comisiei,

–  având în vedere scrisoarea Consiliului din 29 mai 2017 prin care Consiliul a consultat Parlamentul cu privire la decizia de numire a lui Mariya Gabriel, de comun acord cu președintele Comisiei, în calitate de membru al Comisiei (C8-0166/2017),

–  având în vedere audierea lui Mariya Gabriel la 20 iunie 2017, condusă de Comisia pentru industrie, cercetare și energie și de Comisia pentru cultură și educație, cu asocierea Comisiei pentru piața internă și protecția consumatorilor, a Comisiei pentru afaceri juridice și a Comisiei pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne, precum și declarația de evaluare redactată în urma audierii respective,

–  având în vedere articolul 118 și anexa VI la Regulamentul său de procedură,

1.  aprobă numirea lui Mariya Gabriel în calitate de membru al Comisiei, pentru perioada rămasă din mandatul Comisiei, care se va încheia la 31 octombrie 2019;

2.  încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta decizie Consiliului, Comisiei și guvernelor statelor membre.

(1) JO L 304, 20.11.2010, p. 47.


Acord-cadru între Uniunea Europeană și Kosovo privind principiile generale ale participării Kosovo la programele Uniunii ***
PDF 244kWORD 47k
Rezoluţia legislativă a Parlamentului European din 4 iulie 2017 referitoare la proiectul de decizie a Consiliului privind încheierea unui acord-cadru între Uniunea Europeană și Kosovo(1) privind principiile generale ale participării Kosovo la programele Uniunii (13391/2016 – C8-0491/2016 – 2013/0115(NLE))
P8_TA(2017)0276A8-0207/2017

(Procedura de aprobare)

Parlamentul European,

–  având în vedere proiectul de decizie a Consiliului (13391/2016),

–  având în vedere proiectul de acord-cadru între Uniunea Europeană și Kosovo(2) privind principiile generale ale participării Kosovo la programele Uniunii (13393/2016),

–  având în vedere cererea de aprobare prezentată de Consiliu în conformitate cu articolul 212 și articolul 218 alineatul (6) al doilea paragraf litera (a) și articolul 218 alineatul (7) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (C8-0491/2016),

–  având în vedere articolul 99 alineatele (1) și (4) și articolul 108 alineatul (7) din Regulamentul său de procedură,

–  având în vedere recomandarea Comisiei pentru afaceri externe (A8-0207/2017),

1.  aprobă încheierea acordului;

2.  încredințează Președintelui sarcina de a transmite poziția Parlamentului Consiliului și Comisiei, precum și guvernelor și parlamentelor statelor membre și ale Kosovo.

(1)*Această desemnare nu aduce atingere pozițiilor privind statutul și este conformă cu RCSONU 1244 (1999), precum și cu Avizul CIJ privind declarația de independență a Kosovo.
(2)*Această desemnare nu aduce atingere pozițiilor privind statutul și este conformă cu RCSONU 1244 (1999), precum și cu Avizul CIJ privind declarația de independență a Kosovo.


Mobilizarea Fondului european de ajustare la globalizare - EGF/2017/001 ES/Castilla y León mining - Spania
PDF 269kWORD 52k
Rezoluţie
Anexă
Rezoluţia Parlamentului European din 4 iulie 2017 referitoare la propunerea de decizie a Parlamentului European și a Consiliului privind mobilizarea Fondului european de ajustare la globalizare (cererea prezentată de Spania – EGF/2017/001 ES/Castilla y León mining) (COM(2017)0266 – C8-0174/2017 – 2017/2079(BUD))
P8_TA(2017)0277A8-0248/2017

Parlamentul European,

–  având în vedere propunerea Comisiei prezentată Parlamentului European și Consiliului (COM(2017)0266 – C8-0174/2017),

–  având în vedere Regulamentul (UE) nr. 1309/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 privind Fondul european de ajustare la globalizare (2014–2020) și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1927/2006(1) (Regulamentul privind FEG),

–  având în vedere Regulamentul (UE, Euratom) nr. 1311/2013 al Consiliului din 2 decembrie 2013 de stabilire a cadrului financiar multianual pentru perioada 2014-2020(2), în special articolul 12,

–  având în vedere Acordul interinstituțional din 2 decembrie 2013 dintre Parlamentul European, Consiliu și Comisie privind disciplina bugetară, cooperarea în chestiuni bugetare și buna gestiune financiară(3) (AII din 2 decembrie 2013), în special punctul 13,

–  având în vedere procedura trilogului prevăzută la punctul 13 din AII din 2 decembrie 2013,

–  având în vedere scrisoarea Comisiei pentru ocuparea forței de muncă și afaceri sociale,

–  având în vedere scrisoarea Comisiei pentru dezvoltare regională,

–  având în vedere raportul Comisiei pentru bugete (A8-0248/2017),

A.  întrucât Uniunea a instituit instrumente legislative și bugetare pentru a oferi un sprijin suplimentar lucrătorilor afectați de schimbările structurale majore intervenite în practicile comerciale internaționale sau de criza economică și financiară mondială și pentru a le acorda asistență în procesul de reintegrare pe piața muncii;

B.  întrucât asistența financiară oferită de Uniune lucrătorilor disponibilizați ar trebui să fie dinamică și pusă la dispoziție cât mai rapid și mai eficient posibil, în conformitate cu Declarația comună a Parlamentului European, a Consiliului și a Comisiei adoptată cu ocazia reuniunii de conciliere din 17 iulie 2008, și cu respectarea AII din 2 decembrie 2013 în ceea ce privește adoptarea deciziilor de mobilizare a Fondului european de ajustare la globalizare (FEG);

C.  întrucât adoptarea Regulamentului privind FEG reflectă acordul la care au ajuns Parlamentul European și Consiliul de a reintroduce criteriul de mobilizare în caz de criză, de a stabili contribuția financiară a Uniunii la 60% din costurile totale estimate ale măsurilor propuse, de a crește eficacitatea prelucrării cererilor privind mobilizarea FEG la Comisie și în cadrul Parlamentului European și al Consiliului prin reducerea timpului de evaluare și aprobare, de a extinde gama de acțiuni și de beneficiari eligibili prin includerea persoanelor care desfășoară activități independente și a tinerilor și de a finanța măsuri de stimulare pentru înființarea unor afaceri proprii;

D.  întrucât Spania a depus cererea EGF/2017/001 ES/Castilla y León pentru a obține o contribuție financiară din partea FEG ca urmare a disponibilizărilor care au avut loc în sectorul economic încadrat la diviziunea 5 (Extracția cărbunelui și a lignitului) a NACE Rev. 2, în regiunea de nivel NUTS 2 Castilia și Leon (ES41) din Spania și întrucât se preconizează că de aceste măsuri vor beneficia 339 de lucrători disponibilizați, precum și până la 125 de tineri sub vârsta de 30 de ani care nu sunt încadrați profesional și nu urmează niciun program educațional sau de formare (NEET); întrucât disponibilizările au fost efectuate de Hullera Vasco Leonesa SA, Centro de Investigación y Desarrollo SA, Hijos de Baldomero García SA, Minas del Bierzo Alto SL și Unión Minera del Norte SA;

E.  întrucât cererea a fost depusă în temeiul criteriilor de intervenție prevăzute la articolul 4 alineatul (2) din Regulamentul privind FEG, care introduce o derogare de la criteriile de eligibilitate prevăzute la articolul 4 alineatul (1) litera (b) potrivit cărora asistența poate fi acordată dacă sunt disponibilizați cel puțin 500 de lucrători într-o perioadă de referință de nouă luni de întreprinderi care își desfășoară activitatea în același sector economic definit la nivelul unei diviziuni a NACE Rev. 2 și care sunt situate într-o regiune sau în două regiuni învecinate încadrate la nivelul NUTS 2,

1.  este de acord cu Comisia că sunt îndeplinite condițiile prevăzute la articolul 4 alineatul (2) din Regulamentul privind FEG și că, prin urmare, Spania are dreptul, în temeiul acestui regulament, la o contribuție financiară în valoare de 1 002 264 EUR, ceea ce reprezintă 60% din costurile totale de 1 670 440 EUR;

2.  remarcă faptul că autoritățile spaniole au depus cererea de acordare a unei contribuții financiare din partea FEG la 20 ianuarie 2017 și că evaluarea acesteia a fost finalizată de către Comisie la 2 iunie 2017, iar Parlamentul a fost notificat în aceeași zi cu privire la acest lucru;

3.  reamintește că în ultimii 10 ani producția de cărbune în Uniune și prețul cărbunelui la nivel mondial au scăzut dramatic, ducând la o creștere a volumului importurilor de cărbune din țări terțe, iar multe mine de cărbune din UE au devenit nerentabile și au fost obligate să se închidă; subliniază că aceste tendințe au fost chiar mai pronunțate în Spania, fapt ce a determinat reorganizarea și reconversiunea sectorului extracției de cărbune; subliniază faptul că ocuparea forței de muncă în regiunea Castilia și Leon a fost grav afectată de efectele crizei în sectorul minier și subliniază că numai în Castilia și Leon în perioada 2010-2016 au fost nevoite să își înceteze activitatea zece întreprinderi de extracție a cărbunelui;

4.  ia act de faptul că Spania a solicitat o derogare de la articolul 4 alineatul (1) litera (b) pe motiv că teritoriul afectat de disponibilizări este alcătuit dintr-o serie de orașe mici, izolate, situate în văi montane îndepărtate și slab populate din Cantabria, care sunt, în cea mai mare parte, dependente în foarte mare măsură de extracția cărbunelui și care suferă de pe urma unei conectivități limitate și, prin urmare, acest teritoriu poate fi considerat drept o piață mică a forței de muncă în temeiul articolului 4 alineatul (2);

5.  subliniază, în special, densitatea foarte scăzută a populației, problemele asociate unei zone montane și situația dificilă de pe piața forței de muncă în nordul provinciilor Leon și Palencia; își exprimă îngrijorarea cu privire la scăderea abruptă a populației, cu o proporție maximă în rândul persoanelor cu vârsta sub 25 de ani;

6.  constată că vor fi vizați de contribuția financiară 339 de lucrători disponibilizați, dintre care 97% sunt bărbați;

7.  salută decizia Spaniei de a furniza servicii personalizate finanțate din FEG unui număr de până la 125 de tineri sub vârsta de 30 de ani care nu sunt încadrați profesional și nu urmează niciun program educațional sau de formare (NEET); înțelege că aceste servicii vor include acordarea de sprijin celor care doresc să-și inițieze propria afacere;

8.  ia act de faptul că măsurile se vor baza pe un studiu ce urmează a fi efectuat asupra creării de locuri de muncă și asupra activităților productive în regiunea Castilia și Leon, cu scopul unei mai bune definiri a inițiativelor prevăzute în pachet;

9.  constată că Spania are în vedere șase tipuri de măsuri pentru lucrătorii disponibilizați și tinerii care nu sunt încadrați profesional și nu urmează niciun program educațional sau de formare vizați de cerere: (i) ședințe de bun venit și de informare, (ii) orientare și consiliere profesională, (iii) asistență pentru căutarea intensivă a unui loc de muncă, (iv) formare pentru dobândirea de aptitudini și competențe transsectoriale și formare profesională, (v) promovarea antreprenoriatului și (vi) sprijin pentru înființarea de noi întreprinderi, precum și un program de stimulare;

10.  observă că stimulentele vor reprezenta 19,53 % din pachetul total de măsuri personalizate, cu mult sub cota maximă de 35 % prevăzută de Regulamentul privind FEG; observă, de asemenea, că aceste măsuri sunt condiționate de participarea activă a beneficiarilor vizați la activități de căutare a unui loc de muncă sau de formare;

11.  observă că cursurile de formare oferite vor include ateliere privind tehnici de căutare a unui loc de muncă, formarea pentru dezvoltarea competențelor personale și sociale, în domeniul tehnologiilor informației și comunicațiilor (TIC), precum și în domeniul limbilor străine, în timp ce formarea profesională se va concentra pe consolidarea aptitudinilor legate de minerit care pot fi relevante pentru alte sectoare economice sau pe dezvoltarea competențelor pentru sectoare precum: sectorul hotelier și al turismului în zonele rurale; refacerea mediului în bazinele miniere; reîmpădurirea și gestionarea spațiilor naturale;

12.  salută faptul că consultările cu părțile interesate, inclusiv cu sindicatele, cu asociațiile de întreprinderi, cu agenția regională pentru dezvoltare economică, inovare, finanțare și internaționalizarea întreprinderilor, precum și cu o fundație publică legată de serviciul public regional de ocupare a forței de muncă s-au desfășurat la nivel regional în vederea întocmirii pachetului coordonat de servicii personalizate și salută faptul că, în cursul accesării măsurilor finanțate din FEG, se vor aplica politica egalității între femei și bărbați și principiul nediscriminării;

13.  reamintește că, în conformitate cu articolul 7 din Regulamentul privind FEG, la conceperea pachetului coordonat de servicii personalizate ar trebui să se anticipeze perspectivele de pe piața forței de muncă și competențele necesare în viitor și să se asigure compatibilitatea cu tranziția spre o economie sustenabilă și eficientă din punctul de vedere al utilizării resurselor;

14.  salută includerea contribuțiilor la cheltuielile pentru îngrijitorii de persoane dependente printre stimulentele disponibile, având în vedere posibilele efecte pozitive asupra echilibrului de gen; solicită Comisiei să prezinte informații detaliate cu privire la recurgerea la această posibilitate;

15.  reamintește că, având în vedere Acordul COP 21 de la Paris, este necesar ca economiile Uniunii să treacă printr-o transformare rapidă și să se promoveze locuri de muncă relevante;

16.  observă că este important să se lanseze o campanie de informare pentru a sensibiliza tinerii care nu sunt încadrați profesional și nu urmează niciun program educațional sau de formare care ar putea fi eligibili să beneficieze de aceste măsuri, asigurând echilibrul de gen ori de câte ori este posibil;

17.  solicită Comisiei să prezinte, în propunerile viitoare, mai multe detalii cu privire la sectoarele care au perspective de creștere și, prin urmare, ar putea oferi locuri de muncă, precum și să colecteze date justificate cu privire la impactul finanțării din partea FEG, inclusiv la impactul asupra calității locurilor de muncă și a ratei de reinserție atinse prin intermediul FEG;

18.  observă că autoritățile spaniole au confirmat că acțiunile eligibile nu beneficiază de asistență din partea altor instrumente financiare ale Uniunii, că va fi evitată orice dublă finanțare și că acțiunile eligibile vor fi complementare cu măsurile finanțate din fondurile structurale;

19.  reiterează faptul că asistența din partea FEG nu trebuie să înlocuiască acțiunile care țin de responsabilitatea întreprinderilor în temeiul legislației naționale sau al contractelor colective de muncă și nici măsurile de restructurare a unor întreprinderi sau sectoare de activitate;

20.  salută faptul că planul de intervenție va include o inițiativă de monitorizare la care vor putea participa actorii sociali, scopul inițiativei fiind acela de a garanta că propunerea este pusă în aplicare în conformitate cu recomandările unui studiu care urmează să se desfășoare ca parte a acțiunilor incluse în inițiativa menționată, studiu ce va viza necesitățile de formare profesională și oportunitățile de activitate, celălalt scop al inițiativei fiind acela de a garanta buna gestionare a bugetului prevăzut;

21.  reamintește apelul său adresat Comisiei de a asigura accesul public la toate documentele legate de cazurile FEG;

22.  aprobă decizia anexată la prezenta rezoluție;

23.  încredințează Președintelui sarcina de a semna această decizie împreună cu Președintele Consiliului și de a asigura publicarea sa în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene;

24.  încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție, împreună cu anexa, Consiliului și Comisiei.

ANEXĂ

DECIZIA PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI A CONSILIULUI

privind mobilizarea Fondului european de ajustare la globalizare în urma unei cereri din partea Spaniei – EGF/2017/001 ES/Castilla y León mining

(Textul prezentei anexe nu este reprodus aici, întrucât corespunde cu actul final, Decizia (UE) 2017/1372.)

(1) JO L 347, 20.12.2013, p. 855.
(2) JO L 347, 20.12.2013, p. 884.
(3) JO C 373, 20.12.2013, p. 1.


Standardele europene pentru secolul 21
PDF 394kWORD 66k
Rezoluţia Parlamentului European din 4 iulie 2017 referitoare la standardele europene pentru secolul 21 (2016/2274(INI))
P8_TA(2017)0278A8-0213/2017

Parlamentul European,

–  având în vedere Regulamentul (UE) nr. 1025/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 25 octombrie 2012 privind standardizarea europeană, de modificare a Directivelor 89/686/CEE și 93/15/CEE ale Consiliului și a Directivelor 94/9/CE, 94/25/CE, 95/16/CE, 97/23/CE, 98/34/CE, 2004/22/CE, 2007/23/CE, 2009/23/CE și 2009/105/CE ale Parlamentului European și ale Consiliului și de abrogare a Deciziei 87/95/CEE a Consiliului și a Deciziei nr. 1673/2006/CE a Parlamentului European și a Consiliului,

–  având în vedere Directiva (UE) 2016/1148 a Parlamentului European și a Consiliului din 6 iulie 2016 privind măsuri pentru un nivel comun ridicat de securitate a rețelelor și a sistemelor informatice în Uniune (Directiva NIS),

–  vând în vedere raportul Comisiei din 1 iunie 2016 către Parlamentul European și Consiliu privind punerea în aplicare a Regulamentului (UE) nr. 1025/2012 în perioada 2013-2015 (COM(2016)0212),

–  având în vedere documentul de lucru al serviciilor Comisiei din 1 iunie 2016 intitulat „Analiza punerii în aplicare a Regulamentului (UE) nr. 1025/2012 în perioada 2013-2015 și fișe informative” (SWD(2016)0126),

–  având în vedere Comunicarea Comisiei din 1 iunie 2016 intitulată „Standardele europene pentru secolul 21” (COM(2016)0358),

–  având în vedere documentul de lucru al serviciilor Comisiei din 1 iunie 2016 intitulat „Valorificarea potențialului standardelor europene în domeniul serviciilor în beneficiul consumatorilor și al întreprinderilor din Europa” (SWD(2016)0186),

–  având în vedere Comunicarea Comisiei din 1 iunie 2016 intitulată „Programul de lucru anual al Uniunii privind standardizarea europeană pentru 2017” (COM(2016)0357),

–  având în vedere documentul de lucru al serviciilor Comisiei din 1 iunie 2016 intitulat „Punerea în aplicare a acțiunilor prevăzute în programul de lucru al Uniunii pentru 2016 privind standardizarea europeană, inclusiv actele de punere în aplicare și mandatele transmise organizațiilor europene de standardizare” (SWD(2016)0185),

–  având în vedere Comunicarea Comisiei din 19 aprilie 2016 intitulată „Priorități de standardizare în sectorul TIC pentru piața unică digitală” (COM(2016)0176),

–  având în vedere inițiativa comună privind standardizarea din cadrul Strategiei privind piața unică, astfel cum este menționată în Comunicarea Comisiei din 28 octombrie 2015 intitulată „Ameliorarea pieței unice: mai multe oportunități pentru cetățeni și pentru întreprinderi” (COM(2015)0550),

–  având în vedere Rezoluția sa din 21 octombrie 2010 referitoare la viitorul standardizării europene(1),

–  având în vedere avizul Comitetului Economic și Social European intitulat „Standarde europene pentru secolul XXI”,

–  având în vedere avizul Comitetului Economic și Social European intitulat „Standardizarea europeană pentru 2016”,

–  având în vedere Strategia Comisiei pentru 2014-2017 privind programele informatice cu sursă deschisă(2),

–  având în vedere articolul 52 din Regulamentul său de procedură,

–  având în vedere raportul Comisiei pentru piața internă și protecția consumatorilor și avizul Comisiei pentru industrie, cercetare și energie, precum și cel al Comisiei pentru transport și turism (A8-0213/2017),

A.  întrucât sistemul european de standardizare reprezintă unul dintre elementele centrale pentru realizarea pieței unice; întrucât acțiunea Comisiei de a stabili o viziune comună pentru standardizarea europeană este rezultatul direct al celor zece priorități ale Comisiei Juncker și, în special, al priorităților privind piața unică digitală conectată și al Strategiei privind piața unică;

B.  întrucât un sistem european de standardizare deschis, favorabil incluziunii, transparent și orientat în principal către piață, bazat pe încredere și conformitatea corespunzătoare joacă un rol determinant în satisfacerea nevoii resimțite tot mai puternic în cadrul politicilor și legislației europene în domeniile industrial, economic, social și ecologic de standarde care să fie în măsură să contribuie la siguranța, inovarea, interoperabilitatea, sustenabilitatea și accesibilitatea produselor pentru persoanele cu handicap și să amelioreze calitatea vieții cetățenilor, consumatorilor și lucrătorilor;

C.  întrucât un sistem european de standardizare eficient ar trebui să se bazeze pe un parteneriat și o cooperare strânse între sectorul industrial, autoritățile publice, organismele de standardizare și alte părți interesate, cum ar fi organizațiile din anexa III recunoscute în temeiul Regulamentului (UE) nr. 1025/2012;

D.  întrucât standardele europene trebuie elaborate în cadrul unui sistem deschis, favorabil incluziunii și transparent, bazat pe consensul între toate părțile interesate, cu scopul de a defini cerințe tehnice sau de calitate cu caracter strategic pe care produsele, procesele de producție, serviciile sau metodele actuale sau viitoare să le poată respecta;

E.  întrucât în comunicarea Comisiei privind prioritățile de standardizare în sectorul TIC pentru piața unică digitală este recunoscută valoarea standardelor deschise, dar nu se include o definiție a noțiunii de standard deschis; întrucât s-a dovedit că existența unor standarde deschise este importantă pentru crearea și dezvoltarea internetului și a serviciilor pe internet, care au stimulat, la rândul lor, inovații și perspective societale și economice;

F.  întrucât folosirea soluțiilor de acordare de licențe pentru software și hardware cu sursă deschisă ar trebui și poate să ajute societățile și administrațiile europene să-și asigure un acces mai bun la bunurile și serviciile digitale;

G.  întrucât un sistem european de standardizare modern și flexibil este o componentă utilă pentru o politică industrială europeană ambițioasă și reînnoită și pentru funcționarea pieței unice; întrucât standardele pot consolida competitivitatea, creșterea, concurența echitabilă și inovarea UE la nivel global și pot sprijini calitatea, performanța întreprinderilor, în special a IMM-urilor și protecția consumatorilor, a lucrătorilor și a mediului;

H.  întrucât în Europa coexistă două sisteme diferite de elaborare a standardelor, și anume unul bazat pe principiului delegării naționale implementat de Comitetul European de Standardizare (CEN) și Comitetul European de Standardizare în Electrotehnică (CENELEC) și celălalt, bazat pe calitatea de membru contra cotizației părților interesate dezvoltat de Institutul European de Standardizare în Telecomunicații (ETSI); întrucât este necesar să se evalueze sistemele de elaborare a standardelor în raport cu Regulamentul (UE) nr. 1025/2012 pentru a se identifica problemele și bunele practici existente;

I.  întrucât Regulamentul (UE) nr. 1025/2012 a îmbunătățit procesul de standardizare prin integrarea, pentru prima dată, a părților interesate din societate și a IMM-urilor în cadrul temeiului juridic al sistemului european de standardizare;

J.  întrucât standardele din domeniul tehnologiilor informației și comunicațiilor (TIC), care sunt dezvoltate îndeosebi la nivel global, fac posibilă crearea unor soluții interoperabile pentru produse complementare și pentru diferitele părți ale unui anumit produs, fapt deosebit de important pentru dezvoltarea „internetului obiectelor” (IO); întrucât fragmentarea standardelor și soluțiile brevetate sau semiînchise împiedică creșterea și utilizarea IO și este, așadar, necesar să se elaboreze o abordare strategică față de standardizarea din domeniul TIC, pentru a răspunde nevoilor deceniului următor, permițând UE să-și păstreze un rol de lider în cadrul sistemului mondial de standardizare;

K.  întrucât publicarea de documente și de date face parte din responsabilitățile și obiectivele de transparență ale guvernelor, inclusiv răspunderea, posibilitatea reproducerii, sustenabilitatea și fiabilitatea acțiunilor guvernamentale; întrucât documentele sau datele trebuie publicate în formate deschise și standardizate pentru a se evita situațiile de blocaj în cazul în care un produs informatic sau un furnizor nu mai există din punct de vedere comercial și pentru a le permite astfel entităților independente să aplice aceste formate în diverse modele de dezvoltare și de afaceri, inclusiv în cele bazate pe sursa deschisă, astfel încât să se asigure continuitatea proceselor guvernamentale și administrative;

L.  întrucât sectorul transporturilor s-a situat în prima linie a dezvoltării și implementării standardelor necesare pentru crearea spațiului european unic al transporturilor,

Considerații generale

1.  salută pachetul cuprinzător al Comisiei privind standardizarea care, împreună cu Comunicarea privind standardele TIC și cu inițiativa comună privind standardizarea, urmărește crearea unei politici europene coerente și simple în materie de standardizare pentru a conserva multiplele elemente de succes ale acesteia, a-i soluționa deficiențele și a găsi echilibrul just între dimensiunile europeană, națională și internațională; subliniază că orice viitoare revizuire a sistemului european de standardizare (SES) ar trebui să se bazeze pe punctele forte ale sistemului actual, care reprezintă o bază solidă pentru realizarea unor îmbunătățiri, fără a se opera modificări radicale care să submineze valorile fundamentale ale sistemului;

2.  recunoaște caracterul specific și importanța SES din perspectiva tuturor părților interesate, inclusiv a sectorului industrial, IMM-urilor, consumatorilor și a lucrătorilor și solicită Comisiei să se asigure că sistemul european va continua să existe și că dispune de resurse suficiente pentru îndeplinirea obiectivelor prevăzute în Regulamentul (UE) nr. 1025/2012, contribuind, printre altele, la interoperabilitatea, securitatea juridică și aplicarea unor garanții corespunzătoare pentru întreprinderi și consumatori, precum și pentru libera circulație a tehnologiilor informației; invită Comisia să garanteze, în cursul revizuirii cadrului financiar multianual (CFM), un buget sustenabil pentru SES;

3.  salută Masa rotundă pe tema relevanței pentru piață a standardelor (SMARRT) din cadrul Inițiativei comune privind standardizarea, care permite desfășurarea unui dialog între Comisie și sectorul industrial, pe deplin transparent pentru părțile interesate, cu privire la subiectele din programul de lucru al Comitetului pentru standarde;

4.  ia act de faptul că standardele constituie un instrument voluntar și adaptat la condițiile de pe piață care oferă cerințe tehnice și orientări, a căror utilizare facilitează conformitatea bunurilor și serviciilor cu legislația europeană și sprijină politicile europene atunci când sunt elaborate în mod responsabil, transparent și favorabil incluziunii; subliniază însă că standardele nu pot fi considerate ca făcând parte din dreptul UE, deoarece legiuitorul stabilește legislația și politicile cu privire la nivelul de protecție a consumatorului, sănătății, siguranței, mediului și a datelor, precum și nivelul incluziunii sociale;

5.  recunoaște rolul pe care îl au formatele deschise și standardizate în îndeplinirea de către guverne, administrații și instituțiile europene a obligațiilor de transparență; invită statele membre să încerce să aplice standarde comune în domeniul administrației digitale, axându-se mai ales pe organismele sistemului judiciar și pe autoritățile locale; subliniază că standardele deschise sunt esențiale pentru elaborarea în continuare a datelor guvernamentale deschise și a politicilor privind orașele inteligente; evidențiază că documentele și datele trebuie, prin urmare, să fie publicate în formate deschise și standardizate, care pot fi implementate cu ușurință pentru a facilita reutilizarea datelor; subliniază rolul achizițiilor publice și al soluțiilor bazate pe standarde deschise pentru a evita dependența de un anumit furnizor;

6.  este ferm convins că datele deschise continuă să reprezinte un element esențial, în special în sectorul transporturilor, pentru a beneficia de toate avantajele pieței unice digitale, cum ar fi promovarea și dezvoltarea transportului multimodal; subliniază, prin urmare, că trebuie consolidată securitatea juridică, în special în ceea ce privește proprietatea și responsabilitatea; solicită Comisiei, în consecință, să publice, fără întârziere, o foaie de parcurs privind dezvoltarea de standarde menite să armonizeze datele legate de transport și interfețele de programare finanțate din fonduri publice pentru a stimula inovațiile care utilizează intensiv datele și furnizarea de noi servicii de transport;

7.  subliniază faptul că actualul sistem de acreditare a instituțiilor de testare nu garantează întotdeauna că produsele și serviciile de pe piață care aplică în mod voluntar standardele europene sunt conforme cu standardele respective; regretă faptul că inițiativa comună privind standardizarea (ICS) și programul de lucru anual al Uniunii privind standardizarea europeană (PLAU) nu acorda atenție acreditării instituțiilor și standardelor de testare și solicită Comisiei să țină seama de acest aspect atunci când propune noi inițiative;

8.  consideră că standardele deschise trebuie să se bazeze pe deschiderea procesului de standardizare și dezvoltarea și disponibilitatea unor standarde de implementare și utilizare, în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 1025/2012 și cu principiile OMC; ia act de intenția Comisiei, exprimată în Foaia de parcurs privind brevetele esențiale pentru standarde (BES), de a clarifica problemele legate de FRAND și acordarea licențelor BES; încurajează Comisia, împreună cu organizațiile de standardizare europene (OSE) și comunitățile Open Source să caute modalități adecvate de a conlucra;

9.  subliniază că sistemul european de standardizare trebuie să-și aducă contribuția la inovarea europeană, să sporească nivelul de competitivitate al Uniunii, să consolideze poziția Europei în cadrul comerțului internațional și să fie în beneficiul bunăstării cetățenilor săi; prin urmare, consideră important ca Europa să își mențină rolul-cheie în sistemul internațional de standardizare și subliniază importanța promovării standardelor europene la nivel mondial în procesul de negociere a acordurilor comerciale cu țările terțe; subliniază că sistemul european de standardizare poate beneficia, de asemenea, de acordurile de parteneriat stabilite de organismele europene de standardizare cu organizațiile de standardizare din țări terțe și ia act de faptul că articolele 13 și 14 din Regulamentul (UE) nr. 1025/2012 prevăd deja implicarea a numeroase organizații care dezvoltă standarde (ODS) pentru achizițiile publice în domeniul TIC; recomandă organismelor europene de standardizare să ia în considerare o cooperare mai strânsă cu organismele naționale de standardizare (ONS), inclusiv cu organismele de standardizare asociate, în cazul în care există posibilități de apropiere; încurajează Comisia, statele membre și organismele europene de standardizare să continue să depună eforturi pentru crearea unor standarde globale, acordând totodată atenție contextului regional și relevanței standardului atunci când se implică în activitățile de standardizare;

10.  subliniază faptul că cooperarea internațională în materie de standarde contribuie la asigurarea transparenței, a eficienței și a coerenței și creează un context favorabil concurenței pentru sectorul industrial - un bun exemplu fiind Forumul mondial pentru armonizarea regulamentelor privind vehiculele al Comisiei Economice pentru Europa a Națiunilor Unite (CEE-ONU, WP.29), care a fost constituit pentru sectorul TIC;

11.  subliniază că standardele adoptate de organizațiile internaționale sunt elaborate de obicei în afara sferei Regulamentului (UE) nr. 1025/2012 și recomandă organizațiilor de standardizare europene să le aprobe numai în urma unui proces intern de omologare în care să fie implicate părțile interesate, cum ar fi organizațiile menționate în anexa III, mai ales în cazul standardelor armonizate care sprijină punerea în aplicare a legislației europene;

12.  consideră că OSE ar trebui să elaboreze în toate circumstanțele standarde cuprinzătoare, sustenabile, sigure și de înaltă calitate, care să asigure accesul și tratamentul echitabil al tuturor părților interesate, precum și un impact redus la minimum asupra mediului și protecția adecvată a datelor cu caracter personal și a vieții private;

13.  consideră că implicarea Comisiei și a statelor membre în industria europeană este esențială pentru a facilita adoptarea unor standarde globale cu o amprentă europeană în definirea și lansarea de tehnologii 5G;

14.  regretă faptul că diferențele dintre standardele naționale, precum cele din sectorul transportului de marfă și al logisticii, rămân o barieră pe piața internă și, de aceea, invită Comisia și organizațiile de standardizare europene să elaboreze standarde corespunzătoare pentru a armoniza condițiile la nivel național, acolo unde se consideră necesar, cu scopul de a înlătura orice bariere posibile de pe piața internă; subliniază, în acest sens, necesitatea de a urmări o armonizare intermodală a standardelor;

15.  evidențiază, în plus, că, pe lângă a preveni fragmentarea pieței, standardizarea poate contribui semnificativ la reducerea sarcinilor administrative și a costurilor de transport pentru toate întreprinderile (de exemplu, prin documente în format electronic) și pentru IMM-uri în special, și poate facilita punerea în aplicare corectă a legislației UE (de exemplu, prin tahografe digitale sau sisteme electronice de taxare);

16.  ia act de faptul că Regulamentul (UE) nr. 1025/2012 a îmbunătățit caracterul favorabil incluziunii al SES, permițând IMM-urilor, consumatorilor, lucrătorilor și organizațiilor de protecție a mediului să participe activ la procesul de standardizare și încurajează continuarea acestei direcții pentru ca toți să fie reprezentanți în mod adecvat și să poată participa la sistemul de standardizare și, prin urmare, să valorifice toate beneficiile standardizări; invită Comisia și organismele europene și naționale de standardizare să identifice cele mai bune modalități de a realiza acest obiectiv și să abordeze provocările legate de implicarea mai profundă, inclusiv lipsa sensibilizării;

17.  salută eforturile ETSI de a oferi acces facil IMM-urilor europene, precum și strategia pe termen lung (2016-2021) a Institutului, care abordează în mod specific colaborarea intersectorială;

18.  recunoaște că s-a îmbunătățit viteza de introducere a standardelor și reamintește că este important să se ajungă la echilibrul adecvat între necesitatea de a se asigura elaborarea în timp util a standardelor și necesitatea ca acestea să fie de o înaltă calitate;

19.  consideră că, în plus față de bunele practici existente în comunitățile din domeniul standardizării, transparența și răspunderea sistemului de standardizare pot fi îmbunătățite și mai mult prin sporirea gradului de cunoaștere de către public a standardelor propuse, implicarea corespunzătoare și din timp a tuturor părților interesate vizate și îmbunătățirea calității cererilor de standardizare;

20.  invită, de asemenea, Comisia să acorde atenție și să ofere asistență țărilor candidate în eforturile acestora de armonizare a standardelor lor cu standardele europene, pentru a reduce la minimum blocajele existente;

Standardele din domeniul tehnologiilor informației și comunicațiilor (TIC)

21.  salută Comunicarea privind prioritățile de standardizare în sectorul TIC, care stabilește o abordare strategică a standardizării pentru tehnologiile TIC, dar îi solicită Comisiei să identifice în mod clar alinierea dintre această comunicare și planul de acțiune privind TIC, pachetul „Standarde pentru secolul XXI” și programul anual de lucru;

22.  observă că procesul recent de convergență a tehnologiilor și digitalizarea societății, întreprinderilor și serviciilor publice estompează separarea tradițională dintre standardizarea generală și standardizarea TIC; consideră că standardizarea în domeniul TIC ar trebui să facă parte dintr-o strategie europeană în domeniul digital pentru a genera economii de scară, economii la buget și o mai bună competitivitate și inovare a întreprinderilor europene, precum și pentru a îmbunătăți interoperabilitatea transsectorială și transfrontalieră a bunurilor și serviciilor prin elaborarea mai rapidă, în mod deschis și competitiv a unor standarde voluntare, care să poată fi adoptate cu ușurință de IMM-uri;

23.  subliniază nevoia unei cooperări sporite în cadrul comunității de standardizare din sectorul TIC, îndeosebi între organismele de standardizare europeană, și invită aceste organisme să elaboreze un program de lucru anual comun, în care să identifice domenii transversale de interes comun;

24.  subliniază că procesele de standardizare deschise, voluntare, favorabile incluziunii și axate pe consens și-au demonstrat eficacitatea ca vector al inovării, interconectivității și implementării de tehnologii și reamintește că este la fel de important să se asigure investiții adecvate și cunoștințe specializate în domeniul tehnologiilor de vârf, precum și dezvoltarea acestora din urmă și să fie sprijinite IMM-urile;

25.  îndeamnă Comisia să solicite OSE să contribuie la standarde de înaltă calitate, interoperabile și deschise pentru a combate fragmentarea și a încuraja adoptarea lor pe scară largă și să recunoască mediul existent și diversele modele de afaceri care sprijină dezvoltarea tehnologiilor digitale, aceasta urmând să contribuie la sustenabilitatea din punct de vedere social, economic și de mediu a lanțurilor valorice TIC și să confirme angajamentul față de interesul public de a asigura protecția datelor cu caracter personal și a vieții private;

26.  subliniază că este extrem de necesar ca politica de standardizare în sectorul TIC să fie adaptată evoluțiile de pe piață și cele în materie de politici, ceea ce va duce la realizarea unor obiective europene importante în materie de politici pentru care este nevoie de interoperabilitate, cum ar fi accesibilitatea, securitatea, e-business, e-guvernarea, e-sănătatea și transporturile; recomandă Comisiei și OES să acorde prioritate standardelor în domeniile 5G, cloud computing-ului, internetului obiectelor, datelor și securității cibernetice, precum și în domeniile verticale, cum ar fi „conducerea automată și conectată a vehiculelor și sistemele inteligente de transport”, „orașele inteligente”, „energia inteligentă”, „sistemele avansate de fabricație” și „mediile de locuit inteligente”;

27.  subliniază necesitatea de a crea un ecosistem TIC deschis, interoperabil, bazat pe cele cinci standarde TIC prioritare, încurajând concurența în crearea de valoare, pe baza căreia să se dezvolte inovarea; consideră că:

   standardele în domeniul 5G ar trebui să permită un veritabil schimb de generații în ceea ce privește capacitatea, fiabilitatea și viteza, permițând tehnologiei 5G să facă față creșterii preconizate a traficului de date și diferitelor cerințe ale serviciilor ce se vor baza pe aceasta;
   standardele de securitate cibernetică ar trebui să facă posibilă securitatea de la stadiul conceperii și să respecte principiile de protejare a vieții private începând cu momentul conceperii, să sprijine rezistența rețelelor și gestionarea riscurilor și să facă față înmulțirii rapide a amenințărilor cibernetice din toate evoluțiile TIC;
   standardele în domeniul cloud ar trebui să fie convergente pentru a permite interoperabilitatea în toate aspectele acestei tehnologii, permițând astfel portabilitatea;
   standardele în materie de date ar trebui să sprijine fluxurile de date interdisciplinare transsectoriale pentru a obține o mai bună interoperabilitate a datelor și a metadatelor, inclusiv semantificarea, și să contribuie la construirea unei arhitecturi de referință pentru volume mari de date;
   standardele în domeniul internetului obiectelor ar trebui să contracareze actuala fragmentare fără să obstrucționeze inovarea într-un sector în dezvoltare rapidă;

28.  recunoaște că rețelele eficiente de comunicații 5G depind în mod esențial de existența unor standarde comune pentru a asigura interoperabilitatea și securitatea, însă reamintește faptul că dezvoltarea unei rețele de foarte înaltă capacitate constituie coloana vertebrală a unei rețele 5G fiabile;

29.  observă că, pentru a avea succes, o economie bazată pe date depinde de un ecosistem TIC mai extins, inclusiv de experți cu un nivel înalt de educație și de persoane calificate pentru a elimina decalajul digital și excluziunea digitală;

30.  încurajează Comisia să elaboreze statistici pentru a evalua mai bine impactul digitalizării și al TIC asupra transporturilor și turismului;

31.  este conștient de creșterea numărului platformelor, grupurilor, reuniunilor și canalelor destinate standardelor TIC; invită Comisia să raționalizeze numărul platformelor și mecanismelor de coordonare care se ocupă de standardizare și să implice organizațiile de standardizare în noile inițiative, pentru a se evita dublarea eforturilor depuse de părțile interesate; subliniază necesitatea unei mai bune coordonări a standardelor TIC și a priorităților de standardizare între diferite organizații și îndeamnă Comisia să informeze prompt părțile interesate cu privire la stadiul în care au ajuns inițiativele în curs în materie de standarde în domeniul TIC;

32.  evidențiază faptul că digitalizarea se desfășoară într-un ritm rapid și este un factor important al economiei; subliniază importanța digitalizării eficace a industriilor verticale pentru a aduce beneficii IMM-urilor și, în special, consumatorilor la nivel european, național, regional și local, precum și necesitatea de a reprezenta în mod corespunzător preocupările lor în cadrul standardizării TIC la nivel internațional;

33.  sprijină intenția Comisiei de a examina inițiative precum un sistem de etichetare și certificare sigur pentru IO, care poate contribui la întărirea încrederii în nivelul de protecție a vieții private și de securitate de la un capăt la altul al unui dispozitiv IO, oferind clasificări măsurabile și comparabile privind eventualele riscuri legate de funcționarea și utilizarea unui dispozitiv sau a serviciu IO; consideră că acestea ar trebui să fie elaborate dacă sunt relevante și dacă dispozitivele IO ar putea avea un impact asupra infrastructurii pertinente în temeiul cerințelor prevăzute în Directiva privind securitatea rețelelor și a informației, care ar trebui să servească drept bază pentru definirea cerințelor de securitate; ia act de faptul că o astfel de etichetă trebuie să poată fi adaptată la schimbările tehnologice viitoare și să țină seama de standarde globale acolo unde este cazul;

34.  invită Comisia să preia rolul de lider în promovarea standardelor intersectoriale și translingvistice și în sprijinirea serviciilor fiabile, sigure și care respectă dreptul la viața privată;

35.  pentru aceasta, sprijină elaborarea unor cerințe minime specifice și măsurabile care să ia în considerare sustenabilitatea și fiabilitatea pe termen lung ale dispozitivelor și serviciilor IO, precum și standardele din acest sector ce vizează securitatea informatică și standardele de sustenabilitate; o astfel de listă ar trebui să includă, de exemplu, angajamentul de a pune la dispoziție actualizări într-o perioadă de timp minimă după cumpărare, angajamentul fabricantului sau al furnizorului ca, după constatarea și notificarea unei vulnerabilități, să pună la dispoziție o actualizare într-o anumită perioadă de timp; în acest scop, Comisia ar trebui să analizeze posibilitatea autoreglementării în cadrul sectorului, având în vedere rapiditatea cu care evoluează standardele și tehnologiile în sectorul TIC și diversitatea modelelor de dezvoltare și de afaceri, incluzând cele bazate pe sursă deschisă, întreprinderile nou înființate și IMM-urile;

36.  ia act de preocupările privind securitatea cibernetică și de caracteristicile specifice ale amenințărilor din sectorul transporturilor; îndeamnă Comisia să abordeze aceste caracteristici specifice în momentul adoptării recomandărilor privind standardele pentru securitatea cibernetică, preconizate pentru sfârșitul anului 2017, ca un prim pas spre o strategie cuprinzătoare privind securitatea cibernetică în sectorul transporturilor;

37.  constată că standardizarea în sectorul TIC va aduce beneficii pentru dezvoltarea serviciilor legate de transport și turism, precum și a soluțiilor de transport multimodal; invită Comisia ca, acționând împreună cu OSE, să acorde o mai mare importanță acestei evoluții, atunci când pune în aplicare planul său de acțiune prioritară pentru standardizare în sectorul TIC și, în special, să analizeze rolul potențial al standardizării în sprijinirea schimbărilor tehnologice și a noilor modele de afaceri care apar în sectorul turismului; invită Comisia să ia rapid măsuri pentru promovarea dezvoltării serviciilor integrate și inteligente de emitere a titlurilor de călătorie și de informare, precum și a noilor concepte de mobilitate, precum „mobilitatea ca serviciu” (Mobility-as-a-Service);

38.  observă că, odată cu utilizarea tot mai intensă a internetului, a serviciilor bancare online, a rețelelor de socializare și a inițiativelor de tip e-sănătate, cetățenii se simt tot mai preocupați de securitatea și de viața lor privată; observă, prin urmare, că standardele din domeniul TIC trebuie să reflecte principiile protecției persoanelor în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date;

39.  invită Comisia să includă în rândul priorităților de standardizare a domeniului TIC integrarea digitală a proceselor de fabricație și încurajează elaborarea de standarde deschise pentru protocolul de comunicare și pentru formatele de date în vederea integrării digitale a echipamentelor de fabricare, astfel încât să se asigure o interoperabilitate deplină între echipamente și dispozitive;

40.  recunoaște existența anumitor preocupări, în special în ceea ce privește TIC și brevetele esențiale pentru standarde (BES) și recunoaște că o politică solidă, echitabilă și rezonabilă în domeniu DPI va încuraja investițiile și inovarea și va facilita implementarea pieței unice digitale și a noilor tehnologii, îndeosebi în ceea ce privește implementarea tehnologiei 5G și a dispozitivelor IO, deoarece acestea depind în mare măsură de standardizare; subliniază că este esențial să se mențină un cadru de standardizare echilibrat și practici eficiente de acordare a licențelor pentru BES bazate pe metodologia FRAND (practici echitabile, rezonabile și nediscriminatorii) și să fie abordate preocupările legitime ale licențiatorilor BES, cât și ale beneficiarilor acestor licențe, asigurându-se, în același timp, că procesul de standardizare oferă condiții de concurență echitabile, în care toate societățile, indiferent de mărime, inclusiv IMM-urile, să poată colabora în mod reciproc avantajos; încurajează eforturile Comisiei de a garanta că interoperabilitatea între componentele digitale poate fi realizată prin diferite tipuri de soluții de acordare a licențelor și de modele de afaceri;

41.  îndeamnă Comisia să clarifice fără întârziere elementele de bază ale unei metodologii echitabile, eficiente și executorii de acordare a licențelor structurată pe principiile FRAND, luând în considerare interesele titularilor de drepturi și ale celor care implementează standarde, care includ BES, de a avea o rentabilitate corectă a investiției și o amplă disponibilitate a tehnologiilor dezvoltate într-un proces de standardizare sustenabil și deschis; invită Comisia să ia act de hotărârea CJUE în cauza C-170/13 (Huawei v. ZTE) prin care se găsește echilibrului corect între interesele deținătorilor de BES și entitățile care pun în aplicare standardele pentru a fi evitate încălcările brevetelor și a asigura soluționarea eficientă a litigiilor; invită, de asemenea, Comisia să îmbunătățească definiția privind informațiile referitoare la domeniul de aplicare al brevetelor și să abordeze problemele legate de asimetria informațiilor dintre IMM-uri și marile întreprinderi, să îmbunătățească transparența declarațiilor privind brevetele esențiale pentru standarde și să amelioreze calitatea informațiilor cu privire la relația dintre BES și produse; consideră că orice compensație acordată dezvoltatorilor de standarde trebuie să se bazeze pe condiții echitabile, proporționale și nediscriminatorii și pe redevențe transparente, rezonabile, previzibile și sustenabile, cu excepția cazului în care dezvoltatorii decid să ofere standardul disponibil fără compensații financiare; recunoaște, cu toate acestea, că există diverse modele de afaceri, cum ar fi acordarea de licențe fără redevențe și implementarea soluțiilor software cu sursă deschisă și, în consecință, dezbaterile și legislația ar trebui să recunoască în continuare folosirea tuturor modelelor pe o bază care include drepturile tuturor sectoarelor pieței și ale titularilor de DPI;

42.  subliniază necesitatea de a adopta o abordare bazată pe dovezi privind supravegherea și dezvoltarea ulterioară a cadrului de acordare a licențelor cu scopul de a garanta un ecosistem dinamic care să genereze valoare adăugată și locuri de muncă;

43.  invită Comisia să publice rapoarte bianuale ilustrând cazuri depistate de: (a) utilizare neautorizată a BES (adică încălcări) pe o perioadă de minimum 18 luni; și (b) probleme legate de accesul la standarde din cauza nerespectării sistematice a angajamentelor FRAND;

44.  invită Comisia să încheie dezbaterea privind „necesitatea percepută” a unui cloud în domeniul științei și să ia imediat măsuri, în strânsă cooperare cu statele membre, privind Cloudul european deschis în domeniul științei care ar trebui să integreze perfect rețelele, datele și sistemele informatice extrem de performante existente și serviciile legate de e-infrastructură din diferite domenii științifice într-un cadru de politici și standarde TIC comune;

Standardele europene pentru secolul 21

45.  salută pachetul de măsuri privind standardizarea elaborat de Comisie și intitulat „Standarde pentru secolul XXI” și este de părere că sistemul de standardizare ar trebui să capete un caracter mai transparent, deschis și favorabil incluziunii, pentru a integra pe deplin preocupările cetățenilor, ale consumatorilor și ale IMM-urilor;

46.  își exprimă regretul că nu a fost consultat înainte de adoptarea pachetului și îndeamnă instituțiile europene să alinieze diferitele inițiative într-un singur program de lucru strategic și global pentru a se evita dublarea acțiunilor și a politicilor; subliniază că comisia competentă din cadrul Parlamentului European poate juca un rol important în controlul public al standardelor armonizate comandate de Comisie;

47.  solicită o mai mare consolidare, coerență și îmbunătățire a exactității PLAU;

48.  subliniază că următorul PLAU trebuie să abordeze în mod specific acțiunile de ameliorare a coordonării între regimurile standardelor TIC și non-TIC, să contribuie la îmbunătățirea normelor diferitelor ONS și să promoveze caracterul favorabil incluziunii al OSE prin acordarea unui atenții sporite rolului jucat de părțile interesate enumerate la articolul 5;

49.  subliniază importanța dialogului interinstituțional pentru pregătirea PLAU și încurajează eforturile de implicare, înainte de adoptarea PLAU, a tuturor părților interesate relevante în cadrul unui forum anual privind standardizarea pentru a discuta despre noile domenii, despre provocările actuale și despre îmbunătățirile necesare în procesul de standardizare;

50.  încurajează statele membre să investească în strategii naționale de standardizare, ceea ce va ajuta și va încuraja sectorul public, organismele de standardizare, părțile interesate din cadrul societății, IMM-urile și mediul academic de la nivel național să elaboreze și să pună în practică planuri de acțiune individuale privind standardizarea;

51.  salută ICS și recomandă ca și Parlamentul să fie invitat să participe și să contribuie la aceasta și subliniază că normele unor astfel de parteneriate de tip public-privat trebuie respectate de toate părțile implicate, inclusiv de instituțiile UE; invită Comisia să preia inițiativa în ceea ce privește punerea în practică a principalelor măsuri și recomandări din ICS și să informeze Parlamentul până la sfârșitul lui 2017 cu privire la progresele realizate;

52.  salută angajamentul asumat în cadrul ICS privind elaborarea unui studiu referitor la impactul economic și social al standardelor și al utilizării acestora, inclusiv informații despre politicile, riscurile și rezultatele în ceea ce privește calitatea vieții, aspectele sociale și cele care îi privesc pe angajați; invită Comisia să își întemeieze studiul pe date cantitative și calitative și să analizeze atât modelul de afaceri al procesului de standardizare, cât și diferitele modele financiare, inclusiv oportunitățile și provocările pentru a furniza acces facil la standardele armonizate;

53.  subliniază că standardizarea este recunoscută tot mai mult drept un factor cu o contribuție semnificativă la cercetare și dezvoltare, care îndeplinește un rol important în reducerea decalajelor dintre cercetare și piață, promovează diseminarea și valorificarea rezultatelor cercetării și creează bazele pentru continuarea inovării;

54.  solicită Comisiei să adopte politici care să elimine obstacolele excesive din sectoarele inovatoare pentru a stimula investițiile în cercetare și dezvoltare, precum și în standardizarea UE; observă că industriile verticale ar trebui să își elaboreze propriile foi de parcurs pentru standardizare, bazându-se pe procese conduse de sectoarele industriale, care, dacă vor fi animate de ideea de a obține standarde comune, au potențialul de a deveni standarde la nivel mondial; consideră că organismele UE de standardizare ar trebui să joace un rol special în acest proces;

55.  îndeamnă părțile la ICS să coreleze într-un mod mai eficace cercetarea și inovarea cu prioritățile de standardizare;

56.  consideră că licențele și cunoștințele deschise constituie cele mai bune instrumente pentru stimularea inovării și a dezvoltării tehnologiei; încurajează institutele de cercetare care beneficiază de fonduri din partea UE să utilizeze brevete și licențele deschise, pentru a asigura un rol mai important în stabilirea standardelor;

57.  sprijină măsurile al căror scop este îmbunătățirea sinergiei dintre comunitățile de standardizare și cele de cercetare și promovarea standardelor într-o etapă timpurie a proiectelor de cercetare; încurajează organismele naționale de standardizare să promoveze standardizarea în rândul cercetătorilor și al comunității de inovare, inclusiv în rândul organizațiilor guvernamentale și al agențiilor de finanțare pertinente și recomandă ca în cadrul Orizont 2020 să fie elaborat un capitol specific dedicat standardizării;

58.  îndeamnă Comisia să încurajeze OSE să asigure că standardele în domeniul serviciilor relevante pentru piață reflectă ponderea tot mai mare a serviciilor în cadrul economiei și sunt elaborate cu scopul de a îmbunătăți siguranța și calitatea serviciilor și de a acorda prioritate domeniilor în care sunt aduse cele mai mari prejudicii consumatorilor, fără a se încălca cerințele naționale de reglementare existente, mai ales dispozițiile privind dreptul muncii sau acordurile și contractele colective de muncă; recunoaște, de asemenea, faptul că standardele pentru servicii răspund adesea împrejurărilor naționale specifice, iar elaborarea lor depinde de nevoile pieței, de interesele consumatorilor și de interesul public; subliniază că dezvoltarea standardelor europene pentru servicii ar trebui să contribuie la funcționarea pieței interne a serviciilor, crescând, în același timp, transparența, calitatea și competitivitatea și promovând concurența, inovarea și protecția consumatorilor;

59.  subliniază faptul că procesul de standardizare din Europa trebuie să includă standarde care să îmbunătățească accesibilitatea fără obstacole a transporturilor și a serviciilor de transport pentru persoanele cu handicap și persoanele în vârstă;

60.  consideră că evoluția rapidă a lumii moderne, cu creșterea complexității tehnice, duce la dezvoltarea unui număr tot mai mare standarde și de platforme pentru procesarea specificațiilor care nu corespund organismelor de standardizare recunoscute în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 1025/2012 și că în prezent există mai multe cereri în ceea ce privește implicarea IMM-urilor și a microîntreprinderilor; subliniază că este important să se sprijine măsurile menite să îmbunătățească accesul IMM-urilor la mijloacele de elaborare și de utilizare a standardelor;

61.  subliniază importanța interconectării platformelor și a bazelor de date la nivel european, permițând o mai bună interoperabilitate a rețelelor și a sistemelor;

62.  consideră că standardizarea sectorului TIC presupune nu doar stabilirea cerințelor privind produsele, ci și dezvoltarea de tehnologii inovatoare;

63.  subliniază faptul că măsurile (tehnice) uniforme contribuie la reducerea costurilor de dezvoltare, producție și certificare și la evitarea dublării sarcinilor;

64.  subliniază că îmbătrânirea demografică înregistrată în Europa impune integrarea sistematică în procesul de elaborare a standardelor a nevoilor persoanelor în vârstă și ale persoanelor cu handicap și ale altor membri vulnerabili ai societății, standardele reprezentând un instrument adecvat pentru asigurarea existenței unei societăți active și sănătoase în Europa și pentru îmbunătățirea accesibilității produselor și serviciilor pentru cetățeni;

65.  subliniază că inovarea în sectorul transporturilor și turismului oferă oportunități enorme și are un efect pozitiv asupra societății și întreprinderilor europene, în special asupra IMM-urilor și întreprinderilor nou înființate și insistă asupra nevoii de dezvoltare a unor noi standarde, acolo unde este posibil, prin adoptarea unei abordări intersectoriale și de susținere a standardizării pentru a asigura punerea în aplicare corectă a inițiativelor UE în domeniul digitalizării, cum ar fi sistemele inteligente de transport cooperative (C-STI) și dezvoltarea aplicațiilor de transport în cadrul sistemelor de navigație prin satelit ale UE (Galileo și EGNOS);

Organizațiile de standardizare europene

66.  salută rolul jucat de OSE, dar încurajează adoptarea de noi inițiative menite să le îmbunătățească gradul de deschidere, de accesibilitate și de transparență și recomandă ca activitatea lor să se orienteze în funcție de interesele europene;

67.  recunoaște că principiul delegării naționale este fundamental pentru sistemul european, dar avertizează că există diferențe în privința resurselor, a cunoștințelor tehnice și a implicării părților interesate la nivel național și recomandă ca activitatea delegațiilor naționale să fie completată;

68.  recunoaște importanța introducerii la timp a standardelor, precum și a includerii trimiterilor în Jurnalului Oficial al Uniunii Europene (JO) în cazul standardelor armonizate; este conștient de faptul că trimiterile la standarde apar din ce în ce mai rar în JO și solicită Comisiei să investigheze și să soluționeze motivele care stau la baza acestui lucru și să elimine sarcinile inutile; recomandă, în acest sens, o mai mare implicare a experților Comisiei și a consultanților privind noua abordare în procesul de standardizare și solicită Comisiei să dezvolte, în cooperare cu OSE, orientările referitoare la evaluare pentru a ajuta diferitele departamente din cadrul Comisiei, OSE și consultanții privind noua abordare să evalueze standardele într-un mod coerent;

69.  reiterează că existența unor căi de atac transparente și accesibile dezvoltă încrederea în OSE și în procesele de stabilire a standardelor;

70.  încurajează utilizarea noilor tehnologii ale informației și comunicațiilor în vederea îmbunătățirii accesibilității și transparenței proceselor de standardizare, cum ar fi instrumentul de instruire electronic al CEN și CENELEC destinat IMM-urilor; consideră că utilizarea instrumentelor digitale poate înlesni participarea părților interesate la elaborarea de standarde și poate asigura informații privind activitățile de standardizare prevăzute, cele aflate în curs și cele finalizate;

Recomandări strategice

71.  solicită Comisiei să consolideze sinergiile și coordonarea dintre instituțiile europene, OSE, ONS și toate organizațiile relevante ale părților implicate prin intermediul forumului anual privind standardizarea, recunoscând totodată contextul internațional al standardelor; recunoaște că marea majoritate a standardelor sunt elaborate voluntar ca răspuns la nevoile pieței și ale consumatorilor și se pronunță în favoarea acestui model;

72.  solicită aplicarea strictă a Regulamentului (UE) nr. 1025/2012 în ceea ce privește recunoașterea organizațiilor din anexa III, precum și publicarea rapoartelor prevăzute la articolul 24 din regulament;

73.  îndeamnă Comisia să armonizeze în totalitate condițiile pentru organizațiile din anexa III și să asigure eliminarea de facto a obstacolelor din calea implicării lor efective în procesul de standardizare;

74.  recomandă ca statutul, drepturile și obligațiile organizațiilor din anexa III care decurg din calitatea de membru, cum ar fi dreptul la o cale de atac, competențe consultative, dreptul la un aviz înainte ca un standard să fie adoptat și accesul la comitetele tehnice și grupurile de lucru, să fie revizuite în cadrul OSE pentru a evalua dacă acestea îndeplinesc cerințele Regulamentului (UE) nr. 1025/2012;

75.  invită OSE să se asigure că acordurile ISO-CEN (Viena) și CENELEC (Frankfurt) nu vor împiedica și nici nu vor periclita participarea organizațiilor din anexa III sau a ONS la procesele de standardizare;

76.  invită Comisia și statele membre să promoveze, să faciliteze finanțarea și să accelereze dezvoltarea infrastructurii necesare, inclusiv prin modernizare, transformare și retehnologizare, pentru introducerea pe piață a unor noi tehnologii susținute de standardele europene (de exemplu, infrastructura pentru combustibili alternativi), în conformitate cu cerințele în materie de siguranță, sănătate și protecție a mediului; subliniază faptul că infrastructura este o investiție pe termen lung și că standardizarea acesteia ar trebui prin urmare să asigure un nivel maxim de interoperabilitate și să permită evoluțiile tehnologice viitoare și aplicarea acestora;

77.  invită Comisia să colaboreze OSE și ONS pentru a promova puncte de contact ușor de utilizat pentru accesul la standarde, care să poată acorda asistență și informații utilizatorilor de standarde cu privire la standardele disponibile și specificațiile generale ale acestora și care să îi poată ajuta să identifice standardele care se potrivesc cel mai bine nevoilor lor, precum și îndrumări cu privire la aplicarea lor; recomandă, de asemenea, să fie organizate campanii de informare și educare la nivel național și la nivelul UE pentru a promova rolul standardelor și încurajează statele membre să includă în sistemele lor naționale de învățământ cursuri pertinente de formare profesională privind standardele;

78.  solicită Comisiei să dezvolte activități de supraveghere tehnologică în scopul de a stabili utilitatea standardizării în ceea ce privește viitoarele evoluții ale activității TIC, să faciliteze fluxul și transparența informațiilor necesare în vederea pătrunderii pe piață a acestor tehnologii și a funcționării lor și, în acest sens, să promoveze mecanisme de evaluare ușor accesibile și ușor de utilizat prin internet;

79.  recomandă ca ONS să examineze posibilitatea acordării accesului la standarde în măsura în care utilizatorul standardelor poate să aprecieze pertinența acestora; recomandă insistent ca, atunci când stabilesc nivelul taxelor pentru standarde, ONS și OSE să țină seama de nevoile IMM-urilor și ale părților interesate care nu le utilizează în scopuri comerciale;

80.  invită Comisia să elaboreze un registru european în care să fie enumerate, în toate limbile oficiale ale UE, standardele europene existente, fiind incluse, de asemenea, informații cu privire la activitățile de standardizare aflate în curs în cadrul OSE, mandatele de standardizare existente, progresele realizate și deciziile care conțin obiecții formale;

81.  solicită Comisiei să monitorizeze evoluțiile internaționale în privința standardizării în domeniul TIC și, dacă este necesar, să sprijine participarea și coordonare părților interesate europene care dețin poziții de frunte în cadrul organismelor de standardizare competente și în proiecte de standardizare importante din punct de vedere strategic, pentru a promova modelul și interesele europene în privința reglementării; încurajează folosirea Forumului multipartit privind standardizarea în domeniul TIC pentru a reuni OSE și organismele internaționale de standardizare în domeniul TIC;

82.  încurajează adoptarea de către UE a Modelului de arhitectură de referință pentru industrie 4.0 pentru digitalizarea industriei europene;

83.  solicită statelor membre să utilizeze standardele europene din domeniul TIC în procedurile de achiziții publice pentru a îmbunătăți calitatea serviciilor publice și pentru a promova tehnologiile inovatoare; subliniază însă că prin utilizarea standardelor nu ar trebui să se impună bariere suplimentare, în special pentru micile întreprinderi care doresc să participe la procedurile de achiziții publice;

84.  solicită instituțiilor UE, guvernelor naționale și OSE să elaboreze orientări privind formarea pentru a ajuta factorii de decizie să elimine inconsecvențele rezultate în urma utilizării unor metode de lucru disparate în diferite departamente și instituții, precum și să creeze o cultură a standardizării și o înțelegere a modului în care funcționează procesele de standardizare și a situațiilor în care pot fi utilizate standardele;

o
o   o

85.  încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului și Comisiei.

(1) JO C 70 E, 8.3.2012, p. 56.
(2) https://ec.europa.eu/info/european-commissions-open-source-strategy_ro


Către un cadru paneuropean pentru obligațiunile garantate
PDF 363kWORD 58k
Rezoluţia Parlamentului European din 4 iulie 2017 referitoare la Calea către un cadru paneuropean pentru obligațiunile garantate (2017/2005(INI))
P8_TA(2017)0279A8-0235/2017

Parlamentul European,

–  având în vedere raportul ABE din 20 decembrie 2016 privind obligațiunile garantate: recomandări privind armonizarea cadrelor pentru obligațiuni garantate în UE („Covered Bonds: recommendations on harmonisation of covered bond frameworks in the EU” - EBA-Op-2016-23),

–  având în vedere documentul de consultare al Comisiei din 30 septembrie 2015 privind obligațiunile garantate în Uniunea Europeană și documentul nedatat al Comisiei „Sinteza contribuțiilor la consultarea publică privind «obligațiunile garantate»” („Summary of contributions to the public consultation on «Covered Bonds»”),

–  având în vedere raportul Comisiei din 20 octombrie 2015 prezentat în temeiul articolului 503 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013: Cerințe de capital pentru obligațiunile garantate (COM(2015)0509),

–  având în vedere avizul ABE din 1 iulie 2014 referitor la tratamentul preferențial privind cerințele de capital aplicat obligațiunilor garantate (Opinion of the European Banking Authority on the preferential capital treatment of covered bonds - EBA/Op/2014/04),

–  având în vedere raportul ABE din 1 iulie 2014 referitor la obligațiunile garantate și tratamentul privind cerințele de capital: răspuns la solicitarea de aviz din partea Comisiei din decembrie 2013 cu privire la articolul 503 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 și la recomandarea E a CERS din decembrie 2012 privind finanțarea instituțiilor de credit [„EBA Report on EU Covered Bond Frameworks and Capital Treatment - Response to the Commission’s call for advice of December 2013 related to Article 503 of the Regulation (EU) No 575/2013 and to the ESRB Recommendation E on the funding of credit institutions of December 2012 (ESRB/12/2)”]

–  având în vedere Directiva 2014/91/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 iulie 2014 de modificare a Directivei 2009/65/CE de coordonare a actelor cu putere de lege și a actelor administrative privind organismele de plasament colectiv în valori mobiliare (OPCVM), în ceea ce privește funcțiile de depozitar, politicile de remunerare și sancțiunile(1), în special articolul 52 alineatul (4) (denumită în continuare „Directiva OPCVM”),

–  având în vedere Regulamentul (UE) nr. 575/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 26 iunie 2013 privind cerințele prudențiale pentru instituțiile de credit și firmele de investiții și de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012(2), în special articolul 129, (denumit în continuare „CRR”),

–  având în vedere Directiva 2014/59/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 15 mai 2014 de instituire a unui cadru pentru redresarea și rezoluția instituțiilor de credit și a firmelor de investiții și de modificare a Directivei 82/891/CEE a Consiliului și a Directivelor 2001/24/CE, 2002/47/CE, 2004/25/CE, 2005/56/CE, 2007/36/CE, 2011/35/UE, 2012/30/UE și 2013/36/UE ale Parlamentului European și ale Consiliului, precum și a Regulamentelor (UE) nr. 1093/2010 și (UE) nr. 648/2012 ale Parlamentului European și ale Consiliului(3), în special articolul 44 alineatul (2),

–  având în vedere articolul 1 alineatul (2) din Regulamentul delegat (UE) 2015/2205 al Comisiei din 6 august 2015 de completare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește standardele tehnice de reglementare pentru obligația de compensare(4),

–  având în vedere articolul 1 alineatul (2) din Regulamentul delegat (UE) 2016/1178 al Comisiei din 10 iunie 2016 de completare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește standardele tehnice de reglementare pentru obligația de compensare(5),

–  având în vedere Regulamentul delegat (UE) 2015/61 al Comisiei din 10 octombrie 2014 de completare a Regulamentului (UE) nr. 575/2013 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește cerința de acoperire a necesarului de lichiditate pentru instituțiile de credit(6) (denumit în continuare „actul delegat privind LCR”),

–  având în vedere articolul 52 din Regulamentul său de procedură,

–  având în vedere raportul Comisiei pentru afaceri economice și monetare (A8-0235/2017),

A.  întrucât obligațiunile garantate sunt instrumente cu un istoric îndelungat de rate reduse de nerambursare și plăți fiabile care contribuie la finanțarea a aproximativ 20 % din creditele ipotecare europene și au reprezentat pasive de peste 2 000 miliarde EUR în Europa în 2015; întrucât aproximativ 90 % din obligațiunile garantate de la nivel mondial sunt emise în nouă țări europene;

B.  întrucât obligațiunile garantate au jucat un rol esențial în finanțarea instituțiilor de credit, în special în perioada crizei financiare; întrucât obligațiunile garantate au menținut niveluri ridicate de securitate și de lichiditate în timpul crizei financiare, fapt care se datorează calității reglementărilor naționale; întrucât episodul din perioada 2008-2014 al marjelor crescânde ale prețurilor obligațiunilor garantate între statele membre nu reprezintă o dovadă incontestabilă a fragmentării pieței, deoarece marjele s-au corelat în mare măsură cu marjele obligațiunilor de stat și se poate doar să fi reflectat riscurile subiacente din portofoliile de acoperire; întrucât o sensibilitate la risc adecvată a prețurilor obligațiunilor garantate în toate statele membre este dovada unor piețe funcționale și bine integrate;

C.  întrucât există investiții transfrontaliere semnificative pe piețele europene ale obligațiunilor garantate; întrucât obligațiunile garantate dispun de o bază de investitori diversificată unde băncile ocupă un loc de frunte, cu o cotă de piață de aproximativ 35 % între 2009 și 2015; întrucât cota de piață a administratorilor de active, a societăților de asigurări și a fondurilor de pensii a scăzut cu aproape 20 de puncte procentuale, fiind înlocuită, în esență, de investiții mai ridicate ale băncilor centrale în obligațiuni garantate;

D.  întrucât obligațiunile garantate reprezintă instrumente de datorie atractive deoarece sunt exceptate de la aplicarea instrumentului de recapitalizare internă menționat la articolul 44 din Directiva privind redresarea și rezoluția instituțiilor bancare - până la nivelul garanției din portofoliul de acoperire; întrucât obligațiunile garantate care sunt în conformitate cu articolul 129 din CRR beneficiază de un tratament preferențial privind ponderea de risc;

E.  întrucât un factor pentru cererea băncilor de obligațiuni garantate este tratamentul preferențial în materie de reglementare aplicat acestora în actul delegat privind LCR, care le permite băncilor să includă obligațiunile garantate în rezerva de lichidități, chiar dacă nu sunt eligibile în ceea ce privește LCR în temeiul normelor de la Basel;

F.  întrucât programele de obligațiuni garantate sunt, în anumite condiții, scutite de cerințele de marjă inițială împotriva riscului de credit al contrapărții în tranzacțiile cu instrumente financiare derivate;

G.  întrucât obligațiunile garantate pot, la latitudinea fiecărui stat membru, să fie scutite de cerințele UE referitoare la expunerile mari;

H.  întrucât pozițiile creditorilor bancari chirografari sunt afectate în mod negativ de grevarea cu sarcini a activelor din cauza supragarantării, dar nu și de principiul finanțării prin îndatorare cu portofolii de acoperire segregate; întrucât astfel de operațiuni, atunci când implică raporturi între valoarea creditului acordat și cea a garanției aferente creditului cu mult sub 100 % îmbunătățesc în general pozițiile creditorilor bancari chirografari în măsura în care aceste rezerve nu sunt necesare pentru a satisface creanțele în raport cu portofoliul de acoperire;

I.  întrucât obligațiunile garantate ocupă un loc important în partea de active a bilanțurilor multor bănci; întrucât este esențial pentru stabilitatea financiară ca aceste active să rămână la nivelul maxim de siguranță și lichiditate; întrucât acest obiectiv nu ar trebui să fie subminat de inovații privind obligațiunile garantate care să permită emitenților să transfere riscurile către investitori după cum doresc;

J.  întrucât emisiunile de obligațiuni garantate cu prelungiri ale scadenței condiționate [structuri de tip „soft-bullet” și de tip „pass-through” condiționat (CPT)] au crescut cu 8 % pe an și au ajuns la o cotă de piață de 45 % în aprilie 2016; întrucât astfel de opțiuni diminuează riscul de lichiditate în portofoliile de acoperire necorelate, reduc cerințele privind supragarantarea și contribuie la evitarea vânzărilor în regim de urgență; întrucât, cu toate acestea, prelungirile scadenței transferă riscul emitentului către investitori; întrucât un tratament preferențial în materie de reglementare ar trebui acordat numai instrumentelor de datorie deosebit de sigure;

K.  întrucât legislația UE nu include o definiție exactă a obligațiunilor garantate;

L.  întrucât piețele de obligațiuni garantate au rămas în urmă în statele membre în care nu există o tradiție de emitere a unor astfel de obligațiuni sau a căror creștere este împiedicată de riscul suveran sau de condiții macroeconomice dificile;

M.  întrucât se este bine cunoscut faptul că cadrele naționale pentru obligațiuni garantate sunt foarte diferite, în special în ceea ce privește aspectele tehnice precum nivelul supravegherii publice;

N.  întrucât un cadru la nivelul UE pentru obligațiunile garantate trebuie să urmărească cele mai înalte standarde;

O.  întrucât există mai multe cadre naționale de mare succes pentru obligațiuni garantate, care se bazează pe factori istorici și juridici și sunt integrate parțial în legislația națională; întrucât aceste cadre naționale împărtășesc caracteristici fundamentale, în special dublul recurs, segregarea portofoliilor de acoperire cu active cu risc scăzut și supravegherea publică specială; întrucât extinderea acestor principii la alte tipuri de instrumente de datorie s-ar putea dovedi benefică;

P.  întrucât armonizarea nu ar trebui să se bazeze pe o abordare unică, deoarece aceasta ar putea determina o reducere importantă a diversității produselor și ar putea influența în mod negativ piețele naționale care funcționează cu succes; întrucât armonizarea ar trebui să respecte principiul subsidiarității;

Q.  întrucât participanții pe piață au luat inițiative destinate să stimuleze dezvoltarea piețelor de obligațiuni garantate, cum ar fi crearea, în 2013, a etichetei „Obligațiune garantată” (CBL) și a modelului armonizat de asigurare a transparenței (HTT);

R.  întrucât, în urma unui proces de supraveghere, ABE a identificat cele mai bune practici pentru emiterea și supravegherea obligațiunilor garantate și a evaluat alinierea cadrelor naționale cu aceste practici;

S.  întrucât, ca răspuns la consultarea publică desfășurată de Comisie, marea majoritate a părților interesate s-au opus armonizării complete, iar investitorii au subliniat valoarea diversității produselor; întrucât părțile interesate au manifestat un sprijin prudent față de legislația UE, cu condiția ca aceasta să se bazeze pe principii, să dezvolte cadrele existente, și să respecte în special caracteristicile cadrelor naționale,

Observații generale și poziții

1.  subliniază faptul că investițiile interne și transfrontaliere în obligațiunile garantate au funcționat bine pe piețele din UE în temeiul actualului cadru legislativ; evidențiază faptul că ar trebui menținută diversitatea unor produse solide și sigure;

2.  evidențiază că o armonizare obligatorie a modelelor naționale sau înlocuirea lor cu unul european ar putea duce la consecințe negative neintenționate pentru piețele al căror succes actual depinde de integrarea legislației în materie de obligațiuni garantate în dreptul intern; insistă asupra faptului că un cadru european mai integrat ar trebui să se limiteze la o abordare principială, care stabilește obiectivele, dar lasă ca metodele și mijloacele să fie detaliate prin transpunerea în dreptul intern; subliniază că acest cadru ar trebui să se bazeze pe standarde de înaltă calitate și să țină seama de cele mai bune practici, pornind de la regimurile naționale care funcționează bine, fără a le perturba; subliniază că posibilul nou cadru european pentru obligațiunile garantate, aliniat la cele mai bune practici, ar trebui să fie un reper pentru piețele tinere și să îmbunătățească calitatea obligațiunilor garantate;

3.  solicită elaborarea unei directive UE care să facă o distincție clară între cele două tipuri de obligațiuni garantate existente în prezent, și anume:

   (a) obligațiuni garantate (denumite în continuare „obligațiuni garantate premium” - PCB), care nu se situează sub standardele stabilite în prezent la articolul 129 din CRR; și
   (b) obligațiuni garantate (denumite în continuare „obligațiuni garantate obișnuite” - OCB), care nu respectă cerințele stabilite pentru PCB, dar nu se situează sub standardele stabilite în prezent la articolul 52 alineatul (4) din Directiva OPCVM;

subliniază că PCB ar trebui să beneficieze în continuare de reglementare preferențială în raport cu OCB și că acestea ar trebui să beneficieze de reglementare preferențială în raport cu alte forme de datorii garantate; recunoaște potențialul tuturor instrumentelor de datorie care respectă Directiva OPCVM pentru atingerea obiectivelor uniunii piețelor de capital;

4.  invită statele membre să protejeze eticheta „obligațiuni garantate” (atât pentru PCB, cât și pentru OCB), asigurându-se că în legislația națională obligațiunile garantate sunt instrumente de datorie foarte lichide și aproape lipsite de riscuri; propune ferm ca instrumentele de datorie acoperite de active care sunt mult mai riscante decât datoria publică și creditele ipotecare [de exemplu, investițiile în infrastructură negarantate de guvern sau credite pentru întreprinderile mici și mijlocii (IMM-uri)] să nu fie etichetate „obligațiunile garantate”, ci, eventual, „titluri garantate europene”; susține principiul conform căruia portofoliile de acoperire pentru PCB și OCB ar trebui să fie garantate în întregime prin active de natură durabilă care pot fi evaluate și recuperate;

5.  invită Comisia să includă în directivă principiile unui cadru juridic pentru titlurile garantate europene, cum ar fi dublul recurs, supravegherea publică specială, autonomia patrimonială în caz de faliment și cerințe de transparență; solicită statelor membre să integreze aceste principii în legislația națională și în procedurile lor de insolvență; subliniază că un cadru juridic solid pentru titlurile garantate europene ar avea potențialul de a le face pe acestea mai transparente, mai lichide și mai rentabile decât titlurile de valoare care fac uz de prevederi contractuale; subliniază că acest lucru ar putea sprijini titlurile garantate europene să finanțeze activități mai riscante, cum ar fi creditele pentru IMM-uri, creditele de consum sau investițiile în infrastructură care nu dispun de garanții guvernamentale; constată că titlurile garantate europene ar fi exceptate de la aplicarea instrumentului de recapitalizare internă menționat la articolul 44 din Directiva privind redresarea și rezoluția instituțiilor bancare;

6.  încurajează încorporarea în directivă a unor standarde minime de supraveghere care să reflecte cele mai bune practici identificate pentru obligațiunile garantate; încurajează convergența practicilor de supraveghere la nivelul UE;

7.  solicită ca directiva să crească gradul de transparență în ceea ce privește informațiile referitoare la activele din portofoliul de acoperire și la cadrul juridic menit să asigure dublul recurs și segregarea activelor respective în cazul insolvenței sau rezoluției emitentului; insistă, în plus, în această privință, ca directiva să se bazeze pe principii și să se concentreze doar pe cerințele în materie de informații;

Definirea PCB, OCB, a titlurilor garantate europene și a cadrului lor de reglementare

8.  invită Comisia să prezinte o propunere de cadru european privind obligațiunile garantate (directivă), care să definească PCB, OCB și titlurile garantate europene simultan, pentru a evita perturbarea pieței în timpul etapelor de tranziție; invită Comisia să includă în această definiție toate principiile comune de mai jos realizabile pe parcursul vieții acestui instrument emis, independent de eventualele tratamente preferențiale:

   (a) PCB, OCB și titlurile garantate europene sunt garantate în întregime prin active grupate într-un portofoliu de acoperire;
   (b) dreptul intern ar trebui să asigure dublul recurs, și anume investitorul să aibă:
   (i) o creanță asupra emitentului instrumentului de datorie egală cu întreaga obligație de plată;
   (ii) o creanță prioritară echivalentă asupra activelor din portofoliul de acoperire (inclusiv asupra activelor de substituire și instrumentelor financiare derivate) în cazul intrării în stare de nerambursare a emitentului;

în cazul în care aceste creanțe sunt insuficiente pentru a satisface pe deplin obligațiile de plată ale emitentului, creanțele reziduale ale investitorului trebuie să fie de același rang cu creanțele creditorilor chirografari principali ai emitentului;

   (c) separarea efectivă a tuturor activelor din portofoliul de acoperire este asigurată prin contracte cu caracter juridic obligatoriu care sunt ușor de executat în caz de insolvență sau de rezoluție a emitentului; aceleași prevederi se vor aplica și în cazul tuturor activelor de substituire și instrumentelor financiare derivate care acoperă riscurile portofoliului de acoperire;
   (d) PCB, OCB și titlurile garantate europene sunt autonome patrimonial în caz de faliment, și anume se garantează că obligațiile de plată ale emitentului nu sunt accelerate automat în caz de rezoluție sau de insolvență a emitentului;
   (e) supragarantarea care reflectă riscurile specifice și a PCB, OCB și titlurilor garantate europene se aplică într-o măsură care urmează să fie stabilită în legislația națională; valoarea tuturor activelor din portofoliul de acoperire trebuie să fie întotdeauna mai mare decât valoarea obligațiilor de plată nerambursate; metodele de evaluare pentru activele din portofoliul de acoperire și frecvența de calcul ar trebui să fie clar definite în legislația națională și ar trebui să țină seama în mod corespunzător de toate riscurile relevante;
   (f) legislația europeană sau națională definește parametrii maximi ai raportului dintre valoarea creditului acordat și cea a garanției aferente creditului (LTV) pentru activele din portofoliul de acoperire; eliminarea activelor din portofoliul de acoperire care încalcă limitele LTV nu ar trebui să fie obligatorie, ci, mai degrabă, trebuie să se asigure că o astfel de eliminare are loc numai în cazul în care acestea sunt înlocuite cu active eligibile care au cel puțin aceeași valoare de piață;
   (g) o parte dintre activele din portofoliul de acoperire sau dintre facilitățile de lichiditate este suficient de lichidă astfel încât obligațiile de plată ale programului de obligațiuni garantate sau de titluri garantate europene să poată fi îndeplinite în următoarele șase luni, cu excepția cazurilor unde există obligațiuni finanțate în mod echivalent sau obligațiuni de tip „soft-bullet” și de tip „pass-through” condiționat (CPT);
   (h) instrumentele financiare derivate sunt permise numai în scopul acoperirii riscurilor, iar contractele derivate care sunt încheiate de către emitent cu o contraparte în tranzacția cu instrumente financiare derivate și care sunt înregistrate în portofoliul de acoperire nu pot fi reziliate în cazul insolvenței emitentului;
   (i) dreptul intern prevede un cadru robust pentru supravegherea publică specială, precizând autoritatea competentă, monitorul și administratorul special al portofoliului de acoperire, precum și o definiție clară a atribuțiilor și competențelor de supraveghere ale autorității competente, pentru a se asigura că:
   (i) emitenții dispun de personal calificat și de proceduri operaționale adecvate pentru gestionarea portofoliilor de acoperire, inclusiv în caz de criză, insolvență sau rezoluție;
   (ii) caracteristicile portofoliilor de acoperire îndeplinesc cerințele aplicabile atât înainte de emiterea instrumentului de datorie, cât și până la scadența acestuia;
   (iii) conformitatea PCB, OCB și a titlurilor garantate europene cu cerințele relevante (inclusiv în ceea ce privește eligibilitatea activelor de acoperire și acoperirea) face obiectul unei monitorizări permanente, regulate și independente;
   (iv) emitenții efectuează periodic simulări de criză cu privire la calcularea cerințelor legate de acoperire, ținând seama de principalii factori de risc care afectează instrumentul de datorie, cum ar fi riscul de credit, riscul ratei dobânzii, riscul valutar și riscul de lichiditate;

Atribuțiile și competențele autorității competente și ale administratorului special în cazul insolvenței sau rezoluției emitentului trebuie să fie definite în mod clar;

   (j) emitentul are obligația de a divulga, cel puțin de două ori pe an, datele agregate cu privire la portofoliile de acoperire, asigurând un nivel de detaliere care să le permită investitorilor să efectueze o analiză cuprinzătoare a riscurilor; ar trebui oferite informații privind caracteristicile referitoare la riscul de credit, riscul de piață și riscul de lichiditate ale activelor de acoperire, privind contrapărțile care participă la portofoliile de acoperire și privind nivelurile de supragarantare juridică, contractuală și voluntară și ar trebui să existe o secțiune privind instrumentele financiare derivate legate de activele și pasivele din portofoliul de acoperire;
   (k) scadența poate fi prelungită numai în caz de insolvență sau rezoluție a emitentului și cu aprobarea autorității de supraveghere competente sau în temeiul unor factori declanșatori financiari obiectivi stabiliți de legislația națională și aprobați de autoritatea europeană competentă; condițiile exacte ale prelungirii și eventualele modificări ale cupoanelor, ale scadențelor și ale altor caracteristici ar trebui menționate clar în clauzele și condițiile fiecărei obligațiuni;

9.  invită Comisia să includă următoarele principii suplimentare în definiția PCB din directivă:

   (a) instrumentul de datorie este pe deplin garantat cu activele definite la articolul 129 alineatul (1) din CRR și îndeplinește cerințele suplimentare de la articolul 129 alineatele (3) și (7) din CRR; în cazul creditelor rezidențiale susținute de garanții, așa cum este prevăzut la articolul 129 alineatul (1) litera (e) din CRR, nu trebuie să existe obstacole juridice în calea introducerii de drepturi ipotecare principale de către administratorul programului de obligațiuni garantate asupra împrumuturilor în cazul în care emitentul obligațiunii garantate este în situație de neîndeplinire a obligațiilor de plată sau de rezoluție, iar garanția este, din orice motiv, neonorată; eligibilitatea navelor ca active din portofoliul de acoperire [articolul 129 alineatul (1) litera (g) din CRR] trebuie revizuită;
   (b) parametrii maximi ai LTV pentru împrumuturile ipotecare incluse în portofoliul de acoperire sunt stabiliți prin legislația europeană în așa fel încât să nu depășească rapoartele LTV stabilite în prezent la articolul 129 din CRR, dar fac obiectul unei revizuiri și ajustări periodice, în conformitate cu simulările de criză care se bazează pe evaluările independente ale prețurilor pieței care ar putea predomina pe piețele imobiliare relevante în situații de criză; ar trebui încurajată utilizarea raportului împrumut-valoare ipotecară mai degrabă decât a raportului împrumut-valoare de piață;

10.  subliniază că ponderile de risc atribuite obligațiunilor garantate în legislația europeană trebuie să reflecte evaluările în condiții de piață ale riscurilor subiacente; observă că această situație nu se aplică tuturor celorlalte tipuri de instrumente de datorie care beneficiază de un tratament preferențial în materie de reglementare din cauza anumitor caracteristici;

11.  invită Comisia să împuternicească autoritățile europene de supraveghere să evalueze respectarea criteriilor privind PCB, OCB și titlurile garantate europene pentru a completa sau chiar a înlocui listele prevăzute la articolul 52 alineatul (4) din Directiva OPCVM cu o listă oficială a regimurilor conforme de PCB, OCB și titluri garantate europene la nivel european;

12.  invită ABE să emită recomandări pentru regimurile de PCB, OCB și titluri garantate europene privind criteriile de eligibilitate pentru active (inclusiv activele de substituire), raporturile LTV și nivelurile minime eficiente de supragarantare pentru diferite tipuri de active , precum și privind eventuale revizuiri ale CRR; invită ABE să furnizeze orientările necesare pentru crearea cadrului public special de supraveghere și administrativ;

13.  recomandă înlăturarea barierelor în calea accesului pe piață pentru emitenții care provin de pe piețele de obligațiuni garantate în dezvoltare din afara SEE, prin asigurarea unui tratament echitabil pentru obligațiunile garantate provenite de la emitenți din țări terțe, cu condiția ca, în urma unei evaluări cuprinzătoare, efectuate de către o instituție europeană competentă, să se constate că mediul lor juridic, instituțional și de supraveghere este unul echivalent; recomandă promovarea principiilor esențiale ale legislației europene pentru a stabili un eventual criteriu de referință pentru piețele de obligațiuni garantate la nivel mondial;

14.  invită Comisia să propună o revizuire a legislației europene în materie de servicii financiare care să precizeze tratamentul în materie de reglementare al PCB, OCB și titlurilor garantate europene;

15.  invită Comisia ca, în momentul evaluării legislației UE în vigoare privind serviciile financiare, să ia în considerare potențialul PCB, al OCB și al titlurilor garantate europene în ceea ce privește atingerea obiectivelor uniunii piețelor de capital;

16.  invită Comisia să identifice posibilele obstacole la nivel național pentru dezvoltarea sistemelor de obligațiuni garantate și să publice orientări pentru a elimina aceste obstacole, fără a aduce atingere unei administrări corecte și prudente a băncilor;

17.  invită Comisia și ABE să reevalueze (posibil în cadrul unei evaluări a impactului) eligibilitatea drepturilor de retenție maritimă asupra navelor ca active din portofoliul de acoperire, astfel cum se prevede la articolul 129 alineatul (1) litera (g) din CRR; este preocupat de faptul că tratamentul preferențial al navelor denaturează concurența cu alte mijloace de transport; solicită Comisiei și ABE să investigheze dacă obligațiunile garantate pentru nave se află pe picior de egalitate cu alte obligațiuni garantate conforme cu CRR în ceea ce privește lichiditatea acestora și evaluările riscurilor realizate de agenții independente de rating și dacă tratamentul preferențial al acestor obligațiuni pe baza eligibilității în ceea ce privește LCR și a ponderilor mai scăzute de risc din CCR este, prin urmare, justificat;

18.  invită statele membre să prevadă în dreptul lor național posibilitatea de creare a unor portofolii de acoperire separate, fiecare cuprinzând o clasă omogenă de active (de exemplu, credite rezidențiale); invită statele membre să permită toate activele de acoperire menționate la articolul 129 alineatul (1) literele (a), (b) și (c) din CRR ca active de substituire care contribuie la cerința privind acoperirea, și să specifice clar limite în ceea ce privește calitatea creditului, volumul expunerii și limitele superioare pentru contribuțiile de acoperire ale activelor de substituire;

Sprijinirea transparenței pieței și a convergenței voluntare

19.  salută îmbunătățirile metodologiilor de rating al obligațiunilor garantate și extinderea piețelor de rating pentru acestea;

20.  subliniază importanța unor condiții competitive egale pentru a asigura o concurență echitabilă pe piețele financiare; evidențiază faptul că legislația europeană nu trebuie să discrimineze între diferite tipuri de instrumente de datorie garantate, cu excepția cazului în care există motive întemeiate să se presupună că acestea diferă fie în ceea ce privește siguranța, fie în ceea ce privește lichiditatea;

21.  salută inițiativele piețelor de a elabora standarde și modele armonizate de publicare a informațiilor (de exemplu HTT) pentru a facilita comparația și analiza diferențelor dintre obligațiunile garantate pe teritoriul UE;

22.  sprijină elaborarea de către ABE de recomandări pentru standarde de piață și ghiduri de bune practici; încurajează convergența voluntară în acest sens;

23.  încurajează efectuarea periodică de simulări de criză pentru portofoliile de acoperire și publicarea rezultatelor simulărilor de criză;

o
o   o

24.  încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului și Comisiei, precum și Autorității Bancare Europene.

(1) JO L 257, 28.8.2014, p. 186.
(2) JO L 176, 27.6.2013, p. 1.
(3) JO L 173, 12.6.2014, p. 190.
(4) JO L 314, 1.12.2015, p. 13.
(5) JO L 195, 20.7.2016, p. 3.
(6) JO L 11, 17.1.2015, p. 1.


Rolul turismului legat de pescuit în diversificarea activităților de pescuit
PDF 318kWORD 68k
Rezoluţia Parlamentului European din 4 iulie 2017 referitoare la rolul turismului legat de pescuit în diversificarea activităților de pescuit (2016/2035(INI))
P8_TA(2017)0280A8-0221/2017

Parlamentul European,

–  având în vedere Regulamentul (UE) nr. 1380/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 decembrie 2013 privind politica comună în domeniul pescuitului, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 1954/2003 și (CE) nr. 1224/2009 ale Consiliului și de abrogare a Regulamentelor (CE) nr. 2371/2002 și (CE) nr. 639/2004 ale Consiliului și a Deciziei 2004/585/CE a Consiliului(1),

–  având în vedere Regulamentul (UE) nr. 508/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 15 mai 2014 privind Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime și de abrogare a Regulamentelor (CE) nr. 2328/2003, (CE) nr. 861/2006, (CE) nr. 1198/2006 și (CE) nr. 791/2007 ale Consiliului și a Regulamentului (UE) nr. 1255/2011 al Parlamentului European și al Consiliului(2),

–  având în vedere Directiva 2000/60/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 octombrie 2000 de stabilire a unui cadru de politică comunitară în domeniul apei (3)(Directiva-cadru privind apa),

–  având în vedere Rezoluția sa din 22 noiembrie 2012 referitoare la pescuitul costier la scară mică, pescuitul artizanal și reforma politicii comune în domeniul pescuitului(4),

–  având în vedere Rezoluția sa din 2 iulie 2013 referitoare la Creșterea albastră: consolidarea creșterii durabile în sectoarele de transport marin, maritim și de turism ale UE(5),

–  având în vedere Comunicarea Comisiei din 13 mai 2014 intitulată „Inovarea în economia albastră: exploatarea potențialului mărilor și oceanelor noastre de a genera creștere economică și locuri de muncă” (COM(2014)0254),

–  având în vedere Comunicarea Comisiei din 30 iunie 2010 intitulată „Europa, destinația turistică favorită la nivel mondial – un nou cadru politic pentru turismul european” (COM(2010)0352),

–  având în vedere Strategia UE în domeniul biodiversității pentru 2020 și în special obiectivul 4: „Creșterea sustenabilității pescuitului și asigurarea unor mări mai sănătoase”, prin care UE se angajează, printre altele, să elimine efectele negative asupra stocurilor de pește, speciilor, habitatelor și ecosistemelor, inclusiv „oferind stimulente financiare prin intermediul viitoarelor instrumente financiare pentru politica în domeniul maritim și al pescuitului pentru zonele marine protejate (inclusiv zone Natura 2000 și cele stabilite prin acorduri internaționale sau regionale). Aceasta ar putea include refacerea ecosistemelor marine, adaptarea activităților de pescuit și promovarea implicării sectorului în activități alternative, cum ar fi ecoturismul, monitorizarea și gestionarea biodiversității marine și combaterea deșeurilor marine”.

–  având în vedere comunicarea Comisiei din 3 martie 2010 intitulată „Europa 2020: o strategie europeană pentru o creștere inteligentă, ecologică și favorabilă incluziunii” (COM(2010)2020),

–  având în vedere Comunicarea Comisiei din 13 septembrie 2012 intitulată „«Creșterea albastră»: oportunități pentru o creștere sustenabilă în domeniul marin și maritim” (COM(2012)0494),

–  având în vedere Comunicarea Comisiei din 20 februarie 2014 intitulată „O strategie europeană pentru stimularea creșterii economice și crearea de locuri de muncă în turismul maritim și costier” (COM(2014)0086),

–  având în vedere articolul 52 din Regulamentul său de procedură,

–  având în vedere raportul Comisiei pentru pescuit și avizul Comisiei pentru transport și turism (A8-0221/2017),

A.  întrucât sectorul pescuitului tradițional a suferit o deteriorare progresivă;

B.  întrucât diversificarea a devenit o necesitate pentru mulți pescari care practică pescuitul artizanal pentru ca aceștia să aibă mai multe surse de venit, dat fiind că veniturile lor sunt adesea inadecvate;

C.  întrucât, atunci când se vorbește de diversificare în sectorul pescuitului, este necesar să se țină seama de faptul că o mare parte din sectorul pescuitului depinde aproape în totalitate de formele tradiționale de pescuit;

D.  întrucât majoritatea regiunilor de coastă și insulare se confruntă cu un declin economic sever, care conduce la depopulare, dat fiind că locuitorii acestora se mută în zone în care există oportunități mai bune în materie de angajare și de educație;

E.  întrucât, deși anumite regiuni unde se practică pescuitul costier sunt situate în apropierea unor destinații turistice, acestea nu reușesc să obțină o creștere economică convenabilă, chiar dacă pescuitul și turismul sunt sectoare compatibile;

F.  întrucât turismul legat de pescuit poate contribui la crearea de locuri de muncă, poate promova incluziunea socială, poate îmbunătăți calitatea vieții și poate revitaliza comunitățile care depind de pescuit, mai ales în zonele în care există puține alte activități economice; întrucât aceste posibilități variază în mare măsură în funcție de regiune sau de tipul activității de pescuit ori de dimensiunea navei;

G.  întrucât turismul legat de pescuit poate contribui la reducerea impactului asupra stocurilor de pește și asupra mediului, precum și la îmbunătățirea cunoștințelor și a gradului de sensibilizare a publicului cu privire la nevoia de a proteja mediul și de a conserva patrimoniul cultural; întrucât, în special, pescuitul turistic și serviciile turistice oferite de pescari la țărm pot reprezenta o formă pertinentă de îmbogățire și diversificare a activității de bază în multe regiuni europene;

H.  întrucât activitățile turistice conexe pescuitului pot contribui la creșterea vizibilității pescarilor și la o mai bună apreciere și înțelegere a domeniului lor complex de activitate; întrucât pescuitul turistic și celelalte activități de pescuit legate de turism (serviciile turistice oferite de pescari la țărm, pescuitul de agrement etc.) sunt încă puțin cunoscute de publicul larg, iar consumatorii trebuie sensibilizați cu privire la importanța consumului de pește local obținut în cadrul unui lanț scurt de aprovizionare;

I.  întrucât turismul legat de pescuit poate reprezenta o oportunitate pentru a atrage turiștii prin intermediul unei oferte ample, care să includă de la produse locale la forme de întreprindere compatibile cu mediul;

J.  întrucât gastronomia tradițională asociată cu produsele pescărești și industriile tradiționale de conservare și prelucrare ar putea reprezenta un atu major pentru turismul dezvoltat în jurul industriei pescuitului;

K.  întrucât pescuitul cu undița conferă diverse beneficii sociale și are un impact pozitiv asupra sănătății și a bunăstării umane;

L.  întrucât beneficiile socioeconomice ale turismului legat de pescuit depind intrinsec de variațiile sezoniere, dat fiind că ele sunt obținute în principal pe perioada lunilor de vară; întrucât se pot observa, de-a lungul anului, efectele pozitive ale unei fidelizări îmbunătățite a clienților, fenomen menționat adesea;

M.  întrucât 2018 este Anul european al patrimoniului cultural, care are drept obiectiv sensibilizarea cetățenilor cu privire la istoria europeană și la valorile patrimoniului lor cultural ca resursă comună; întrucât pescuitul tradițional face parte din patrimoniul cultural bogat al Europei și contribuie la identitatea comunităților locale, nu în ultimul rând având în vedere modul în care a ajutat la formarea gusturilor, alimentelor, tradițiilor, istoriei și peisajelor; întrucât acest aspect este amplificat în mod considerabil prin contactele cu turiști;

N.  întrucât Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime (FEPAM) sprijină investițiile care ajută pescarii să își diversifice veniturile prin dezvoltarea unor activități complementare, inclusiv prin investiții în echipamente suplimentare de securitate la bordul ambarcațiunilor, pescuitul turistic, serviciile turistice oferite de pescari la țărm, restaurație, serviciile furnizate pentru pescuitul sportiv și de agrement și activitățile didactice legate de pescuit;

O.  întrucât nu există nici o definiție comună, nici un temei juridic pentru turismul legat de pescuit; întrucât, de exemplu, în timp ce în Italia acesta este considerat o activitate profesională, în Franța este clasificat drept activitate ocazională; întrucât, în funcție de statutul său juridic, pot exista diferențe semnificative în ceea ce privește regimul fiscal, procedurile de autorizare, obligațiile în materie de calificare, echipamentele de securitate etc.;

P.  întrucât Directiva-cadru a UE privind apa și Directiva-cadru a UE privind strategia pentru mediul marin impun statelor membre obligația de a asigura o stare bună a apelor costiere și marine; întrucât Directiva privind habitatele impune statelor membre să identifice și să mențină habitatelor marine și costiere prin crearea de situri Natura 2000 și prin administrarea acestora;

Q.  întrucât, în majoritatea zonelor marine protejate (ZMP) și a zonelor marine și costiere Natura 2000, sectorul turismului este deosebit de important; întrucât există multe exemple pozitive de gestiune partajată și de parteneriate dintre organismele de gestionare a ZMP și pescarii care practică pescuitul artizanal pentru promovarea pescuitului turistic și a altor mijloace de punere în valoare a pescuitului tradițional pentru scopuri turistice și culturale;

R.  întrucât datele privind turismul legat de pescuit în Europa și în afara acesteia sunt deficitare și nu sunt nici coerente, nici comparabile;

S.  întrucât, în conformitate cu strategia „Creșterea albastră” din 2012, UE a identificat turismul costier și maritim drept un sector-cheie pentru dezvoltarea unei economii sustenabile și bazate pe solidaritate;

T.  întrucât, în 2010, în cadrul comunicării „Europa, destinația turistică favorită la nivel mondial – un nou cadru politic pentru turismul european”, Comisia a exprimat necesitatea de a elabora o strategie pentru un turism costier și marin sustenabil;

U.  întrucât, în 2012, Comisia Europeană a lansat o consultare publică cu privire la provocările și oportunitățile pentru turismul costier și maritim în Europa și, în consecință, a emis, la 20 februarie 2014, o comunicare întitulată „O strategie europeană pentru stimularea creșterii economice și crearea de locuri de muncă în turismul maritim și costier”;

V.  întrucât activitățile de pescuit legate de turism sunt realizate de pescari în scopuri comerciale, atât pentru a-și diversifica activitatea, cât și pentru a-și promova și pune în valoare profesia și patrimoniul sociocultural, precum și pentru a îmbunătăți utilizarea sustenabilă a ecosistemelor acvatice, obiective realizate uneori prin transportarea turiștilor pe navele de pescuit; întrucât, deși aceste activități de pescuit implică în mod clar un element turistic și un scop de recreere, nu există nicio definiție clară și normativă a acestora;

W.  întrucât prin termenul de „pescuit turistic” (pescaturismo în limba italiană) se înțeleg activitățile de pescuit turistice și de agrement realizate de către pescarii care își desfășoară activitatea în scop comercial și care primesc un număr de turiști la bordul navelor lor pentru a le arăta lumea pescuitului;

X.  întrucât serviciile turistice oferite de pescari la țărm (ittiturismo în limba italiană) cuprind inițiative gastronomice și în materie de ospitalitate gestionate de pescari care își desfășoară activitatea în scop comercial; întrucât una dintre principalele diferențe dintre cele două tipuri de turism menționate este faptul că ultimul nu poate să se petreacă la bordul navelor de pescuit;

Y.  întrucât pescuitul de agrement este activitatea desfășurată exclusiv în scopuri de agrement și/sau de competiție, unde se exploatează resursele acvatice vii, dar se interzice vânzarea de produse pescărești sub orice formă; întrucât, deși scopul pescuitului de agrement nu este de a genera profit, acesta este inclus printre activitățile turistice care generează o economie paralelă, care ar trebui să fie exploatată sub administrarea pescarilor profesioniști prin intermediul serviciilor, structurilor și infrastructurii oferite celor care practică pescuitul de agrement; întrucât, cu toate acestea, pescuitul de agrement necontrolat și intensiv în anumite zone poate avea un efect negativ asupra resurselor piscicole;

Z.  întrucât nu există statistici fiabile în domeniul socioeconomic sau al mediului privind impactul pescuitului de agrement asupra stocurilor, în special în zonele în care pescuitul de agrement este intensiv, și întrucât nu există norme clare sau verificări exhaustive cu privire la capturi, și cu atât mai puțin cu privire la vânzările ilicite ale capturilor realizate prin pescuitul de agrement folosind căi informale, în general legate de restaurante;

Pescuitul turistic în statele membre ale UE

AA.  întrucât, potrivit unui studiu efectuat în 2015 de Grupul de acțiune costieră (GAC) „Marea din Alpi”(6) privind obiceiurile și opiniile cetățenilor în cadrul bazinului hidrografic GAC, s-a constatat că o treime dintre respondenți consumă pește de mai multe ori pe săptămână, și anume doar patru produse alimentare pescărești, două constând din pești de apă dulce și restul din pești marini (lufăr, somon, merluciu și păstrăv); întrucât pescuitul turistic sensibilizează populația mai bine cu privire la varietatea speciilor de pește și a tradițiilor gastronomice, care adesea nu sunt cunoscute de consumatori în general; întrucât efectul asupra diversificării efortului de pescuit este evident;

AB.  întrucât în Italia s-a înregistrat o creștere constantă a numărului de cereri de autorizare pentru efectuarea de activități turistice legate de pescuit; întrucât, potrivit unui sondaj efectuat recent, regiunile din Italia cu cel mai mare număr de autorizații sunt Liguria (290), Emilia-Romagna, (229), Sardinia (218), Calabria (203), Campania (200) și Sicilia (136); întrucât, în total, numărul autorizațiilor înregistrate între 2002 și 2012 s-a ridicat la 1 600; întrucât în 2003 regiunile cu cel mai mare număr de autorizații au fost Campania (63), Liguria (62), Sicilia (60) și Sardinia (59); după acestea urmează imediat Apulia (46), Calabria (39) și Toscana (37)(7);

AC.  întrucât o treime din flota autorizată să desfășoare activități turistice legate de pescuit nu are dreptul să îmbarce mai mult de patru pasageri, 29 % din flotă poate primi la bord un număr cuprins între 5 și 8 pasageri, iar restul de 37 % poate să ia la bord între 9 și 12 pasageri(8);

AD.  întrucât un număr ridicat de turiști vin aproape exclusiv în iulie și august, motiv pentru care turismul asociat sectorului pescuitului are un pronunțat caracter sezonier și este important să fie impulsionată diversificarea;

AE.  întrucât, asemenea grupelor de vârstă, se observă un nivel de educație mai ridicat în rândul operatorilor din domeniul pescuitului turistic decât în rândul celor care practică doar pescuitul profesional; întrucât peste 30 % dintre comandanți dețin un certificat sau o calificare profesională și au cel puțin cunoștințe de bază de limba engleză (64 %), franceză (34 %), spaniolă (16 %) sau germană (7 %)(9);

AF.  întrucât în Italia a fost realizat un sondaj care a vizat operatorii cu activități în domeniul pescuitului turistic și s-a constatat că acestea pot avea o influență pozitivă asupra eforturilor de conservare a stocurilor de pește și a ecosistemelor marine, în special prin capturile reduse, dar și, din punct de vedere social, asupra bunăstării fizice și mentale a pescarilor și a familiilor lor prin reducerea orelor de lucru ale pescarilor pe mare(10);

AG.  întrucât s-a înregistrat o mai mare implicare a femeilor, nu doar în activitățile conexe pescuitului, ci și în dezvoltarea de activități proprii în sectorul turismului legat de pescuit;

AH.  întrucât tinerii pot fi, de asemenea, considerați unul dintre grupurile-țintă pentru dezvoltarea unor destinații turistice de pescuit;

AI.  întrucât pescuitul tradițional este în prezent cea mai puțin cunoscută activitate din sectorul primar și cel puțin studiată și utilizată ca instrument educațional la niveluri de școlarizare de bază și intermediare;

AJ.  întrucât există multe posibilități de introducere a unor activități educaționale referitoare la pescuitul tradițional pe baza unor modele cum ar fi cel al „fermelor pedagogice”;

AK.  întrucât dezvoltarea activităților de pescuit legate de turism depinde în mod fundamental de parteneriate, de grupurile locale de acțiune în sectorul pescuitului (FLAG), în cadrul cărora actorii din domeniul pescuitului și alte părți interesate publice și private de la nivel local elaborează și pun în aplicare o strategie ascendentă, care să fie adaptată și să răspundă la exigențele economice, sociale și de mediu din zona în cauză; întrucât, deși FLAG din UE operează în medii foarte diferite și adoptă strategii foarte diverse, toate, aproape fără excepție, au identificat turismul ca fiind un element esențial pentru dezvoltare;

AL.  întrucât Comisia a înființat Unitatea de sprijin a Rețelei europene a zonelor de pescuit (FARNET) pentru a ajuta la punerea în aplicare a axei 4 a Fondului european pentru pescuit (FEP); întrucât FARNET este o platformă de relaționare pentru zonele de pescuit și sprijină FLAG în elaborarea strategiilor, inițiativelor și proiectelor locale;

AM.  întrucât actorii locali au învățat, datorită FLAG, modul în care oferta turistică a unei zone de pescuit poate evolua pentru a include un pachet complet de activități, putând astfel rămâne atractivă chiar și într-un segment turistic în care concurența este acerbă; întrucât turismul poate deveni, astfel, o importantă sursă de venituri suplimentare pentru comunitățile pescărești, contribuind, în cele din urmă, la dezvoltarea generală a zonelor costiere și insulare;

AN.  întrucât exemple de succes stau mărturie pentru asistența neprețuită asigurată de FLAG pentru comunitățile de pescuit artizanal din Grecia, Italia și Spania; întrucât, în plus, rețeaua FARNET a evidențiat bune practici în Franța, Belgia, Spania, Croația și Italia(11);

AO.  întrucât în Finlanda s-a adoptat un model de evaluare a impactului activităților turistice conexe pescuitului în funcție de durata călătoriilor, de locurile de ședere și numărul călătorilor; întrucât rezultatele evaluărilor au evidențiat probleme referitoare la definiția termenului de „turist în domeniul pescuitului”, precum și în ceea ce privește modalitatea în care ar trebui să se numere călătoriile realizate(12);

AP.  întrucât se organizează festivaluri în diverse sate costiere din state membre în care este important să se integreze alte mijloace pentru a crește atracția turistică, cum ar fi prin combinarea lor cu alte oferte de calitate în sectorul primar: diseminarea de cunoștințe cu privire la pescuitul artizanal și viața pescarilor, precum și asigurarea contactelor cu culturile tradiționale, inclusiv în ceea ce privește alimentele și vinurile regionale, și cu produse de calitate superioară fabricate de industria de prelucrare și conservare, care să reflecte diversitatea Uniunii Europene;

AQ.  întrucât în Spania s-au creat agenții specializate, cum ar fi „Turismo marinero - Costa del Sol”, pentru a promova industria tradițională a pescuitului și a ajuta localnicii să dezvolte activități turistice legate de acest sector și să facă publicitate la acestea; întrucât agenția respectivă organizează cursuri de gătit la bordul navelor utilizate de pescarii locali, tururi pentru observarea speciilor de pești și activități de pescuit de agrement; întrucât se organizează și vizite ghidate la „Bioparc”, un parc-muzeu creat în mod specific pentru copii, unde aceștia pot învăța noțiuni despre biologia marină, practicile tradiționale de pescuit (unelte și tehnici de pescuit tradiționale) și cultura locală; întrucât reproducerea unor astfel de inițiative și schimbul de expertiză în acest domeniu între statele membre ar fi benefice pentru comunitățile costiere și rurale, în special în regiunile periferice(13);

AR.  întrucât Comisia, Parlamentul și statele membre nu trebuie, prin urmare, să interzică toate tehnicile tradiționale familiale de pescuit artizanal, ci trebuie, în primul rând, să facă o evaluare de impact corespunzătoare, pentru a evita să devină imposibil să se practice forme emergente de pescuit turistic artizanal și autentic cu unelte de pescuit tradiționale;

AS.  întrucât festivalurile de pescuit din Croația, care au loc în timpul lunilor de vară în centrele turistice costiere și insulare, ajută la promovarea tradițiilor de pescuit, a patrimoniului cultural și istoric, a gastronomiei locale și a modului de viață tradițional,

1.  consideră că este esențial să se restructureze și să se adapteze navele de pescuit în vederea desfășurării de activități turistice, având în vedere faptul că navele trebuie renovate pentru a se garanta siguranța turiștilor și pentru a nu se împiedica desfășurarea activităților de pescuit, asigurând, în același timp, confortul necesar pentru a oferi o experiență plăcută, fără a crește capacitatea lor de pescuit; adaugă, totuși, că modificările de acest tip nu trebuie totuși să genereze restricții pentru pescuitul profesionist, în special atunci când sunt desfășurate în afara sezonului turistic;

2.  subliniază potențialul încă neexploatat al turismului legat de pescuit, care poate aduce beneficii considerabile comunităților costiere prin diversificarea surselor de venituri la nivel local; consideră, în această privință, că pescuitul turistic și serviciile turistice oferite de pescari la țărm pot reprezenta activități complementare pescuitului comercial și pot genera venituri suplimentare pentru comunitățile pescărești;

3.  consideră că obiectivul strategic al inițiativei Comisiei ar trebui să fie promovarea la nivelul UE a activităților din domeniul pescuitului turistic, a serviciilor turistice oferite de pescari la țărm și a turismului legat de pescuitul sportiv și ar trebui să permită dezvoltarea deplină a acestora prin crearea unei rețele și a unui cadru comune, special concepute în acest scop;

4.  invită Comisia să promoveze, prin intermediul Comisiei europene a turismului și prin portalul său visiteurope.com, destinațiile turistice de pescuit de agrement sustenabil în Europa și să desfășoare o campanie de informare cu scopul de a sensibiliza întreprinderile care se ocupă cu pescuitul cu privire la potențialul acestor noi modele de afaceri sustenabile și la oportunitățile de creștere pe care le oferă;

5.  solicită Comisiei să sprijine apariția și dezvoltarea turismului din domeniul pescuitului, cu scopul de a aplica o strategie comercială diferențiată care să fie adaptată potențialului acestui segment și care să poată răspunde de o manieră mai eficace nevoilor sale, depunând eforturi în vederea creării unei noi forme de turism în care chestiunile esențiale să fie, printre alte aspecte, calitatea, flexibilitatea, inovarea și conservarea patrimoniului istoric și cultural al zonelor de pescuit, precum și mediul și sănătatea; solicită Comisiei, de asemenea, să promoveze și să sprijine investițiile din domeniul pescuitului în sectorul turistic pentru a crea capacități diferențiate în sectorul turismului prin promovarea unei gastronomii legate de produsele piscicole artizanale, a activităților turistice din domeniul pescuitului cu undița, a turismului centrat pe activități de scufundare etc., profitând, astfel, în mod sustenabil de patrimoniul din domeniul pescuitului și de caracteristicile recognoscibile ale unei regiuni de pescuit specifice;

6.  solicită Comisiei ca, pentru a sprijini apariția și dezvoltarea turismului din domeniul pescuitului, să încurajeze și să sprijine activ investițiile orientate spre diversificarea activităților din sectorul pescuitului din punct de vedere cultural și artistic, ca parte a patrimoniului tradițional (produse neindustriale, muzică, dans etc.) și să sprijine investițiile în promovarea tradiției, a istoriei și a patrimoniului din domeniul pescuitului în general (echipamente de pescuit, tehnici, documente istorice etc.) prin deschiderea de muzee și organizarea unor expoziții strâns legate de pescuitul costier;

7.  invită Comisia să analizeze posibilitatea de a permite utilizări multiple ale navelor destinate activităților legate de capturarea peștelui, astfel încât, menținându-și această utilizare, să poată realiza și alte tipuri de activități legate de sectorul turismului și de activitățile de agrement, cum ar fi organizarea unor zile de informare în domeniul nautic sau a unor activități legate de procesare, activități educaționale sau gastronomice etc., după modelul sistemului care se aplică în sectorul rural și care implică ferme pedagogice sau agroturismul;

8.  consideră că este, prin urmare, necesar să se creeze o rețea europeană a activităților de pescuit legate de turism și o rețea europeană a serviciilor turistice legate de pescuitul sportiv sau de agrement, pe baza exemplului de succes al FARNET, care oferă un sprijin considerabil FLAG-urilor;

9.  consideră că există o nevoie urgentă de a orienta cu atenție politicile de sprijin și de a evalua rezultatele lor în mod corespunzător, precum și de a sistematiza, standardiza și îmbunătăți colectarea de date statistice privind contribuția acestor activități de diversificare la veniturile din zonele de pescuit europene; subliniază, totodată, că este important să se controleze impactul real al pescuitului de agrement ca activitate economică, impactul acestuia asupra stocurilor și orice concurență potențială cu sectorul profesionist din cauza mecanismelor informale de vânzare; solicită Comisiei să asigure că sectorul pescuitului participă la conceperea acestor măsuri de monitorizare;

10.  invită Comisia și statele membre să dezvolte și să sprijine parteneriatele cu sectorul turismului de pescuit promovate de organismele de gestionare a ZMP în ZMP și în siturile Natura 2000 în vederea combinării protecției resurselor naturale cu promovarea și dezvoltarea culturii prin folosirea resurselor în mod responsabil;

11.  consideră că este esențial să se armonizeze la nivelul UE definiția activităților de pescuit legate de turism, punând accentul în mod deosebit pe pescuitul turistic, serviciile turistice oferite de pescari la țărm, turismul legat de acvacultură și turismul legat de pescuitul sportiv sau de agrement; această definiție ar trebui să țină seama de marea diversitate a formelor pe care le pot lua aceste activități, să garanteze consultarea tuturor părților interesate și să asigure că turismul legat de pescuit este considerat ca o activitate auxiliară, care permite pescarilor să își completeze activitatea de pescuit principală fără a-și schimba sectorul de activitate;

12.  subliniază importanța de a face distincția între diferitele forme de turism legate de pescuit, care includ pescuitul turistic (turismul piscicol și serviciile turistice oferite de pescari la țărm), activități acvatice maritime și de coastă, pescuitul de agrement (inclusiv turismul pentru pescuitul cu undița), pescuitul în apele interioare și activitățile bazate pe patrimoniu și cultură ce încurajează crearea de sinergii cu inițiativele de comercializare ale produselor primare de înaltă calitate, respectând totodată patrimoniul natural și necesitatea de a asigura protecția animalelor și biodiversitatea;

13.  invită Comisia, având în vedere diferențele enorme dintre operatorii UE din domeniul pescuitului implicați în sectorul turistic, să adopte norme comune privind siguranța navigației, cerințe în materie de igienă și de sănătate în ceea ce privește navele utilizate pentru desfășurarea de activități de pescuit turistic și eventuale avantaje fiscale, cu condiția ca măsurile menționate mai sus să fie suficient de flexibile pentru a ține seama de diferențele majore dintre diversele activități de pescuit și nave de pescuit, precum și să țină seama de caracteristicile regionale specifice;

14.  recomandă ca principiul privind decarbonizarea și eficiența energetică a navelor cu motor să fie inclus printre adaptările care trebuie aduse acestor nave atunci când sunt convertite pentru a fi utilizate în aceste activități;

15.  consideră că este oportun să se asigure o infrastructură adecvată pentru transportarea și cazarea turiștilor respectivi, precum și să se întrețină și să se îngrijească spațiile publice, atunci când este necesar, pentru a asigura succesul pe termen lung al activităților turistice;

16.  invită statele membre să respecte obligațiile care le revin în temeiul Directivei-cadru a UE privind apa și al Directivei-cadru privind strategia pentru mediul marin pentru a garanta starea bună a apelor costiere și marine, în special printr-o utilizare mai eficientă a resurselor, precum și printr-o mai bună prevenire și gestionare eficace a poluării și a deșeurilor;

17.  invită statele membre să reducă sarcinile administrative prin simplificarea procedurilor de autorizare, precum și a altor proceduri birocratice;

18.  subliniază necesitatea ca aceste activități să fie compatibile cu protecția biodiversității, siturile Natura 2000 și ZMP (Strategia UE privind biodiversitatea, Directiva privind păsările și Directive privind habitatele) și, prin urmare, cu necesitatea de a consolida dialogul și sinergiile cu celelalte state membre vizate;

19.  consideră că este necesar să se ofere cursuri de formare pentru pescari și piscicultori, ca și pentru familiile acestora și pentru toate persoanele implicate la nivel local, pentru a se garanta că dețin competențele lingvistice și cunoștințele necesare pentru a primi turiștii și a le garanta siguranța, precum și pentru a se promova cunoștințele privind biologia marină, speciile de pești locale, mediul și tradițiile culturale; solicită Comisiei și Consiliului să recunoască rolul jucat de femei în sectorul pescuitului turistic, precum și în domeniul dezvoltării durabile a zonelor dependente de pescuit, cu scopul de a garanta participarea acestora în condiții de egalitate;

20.  invită statele membre și autoritățile regionale și locale să disemineze pe scară largă informații cu privire la EURES, Portalul mobilității europene pentru ocuparea forței de muncă al Comisiei, care oferă informații persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă și angajatorilor cu privire la locurile de muncă disponibile, aptitudinile și formarea necesare pentru locurile de muncă „albastre” și să promoveze cursurile online deschise care vizează perfecționarea sau reorientarea abilităților legate de managementul turistic și pescuitul turistic inovator;

21.  invită Comisia să includă o secțiune specifică în Portalul european pentru IMM-uri care să ajute antreprenorii/pescarii să obțină finanțare pentru activitățile din domeniul turismului legat de pescuit;

22.  consideră că dobândirea de competențe profesionale în domenii precum marketingul digital, gestionarea și întreținerea platformelor de comunicare socială, managementul sociocultural și competențele lingvistice reprezintă o prioritate în zonele de pescuit, astfel încât să se promoveze crearea și difuzarea de oferte turistice legate de pescuit;

23.  consideră că este important ca ofertele turistice individuale să aibă propria lor identitate distinctă, care să se întemeieze, în fiecare caz în parte, pe o strategie bazată pe particularitățile locale, pe specializarea asociată cu acestea și pe resursele disponibile: în acest scop, invită Comisia și statele membre să promoveze formele de turism sustenabil și turismul ecologic, inclusiv prin strategii de marketing inovatoare, care ar trebui să se concentreze asupra aspectelor tradiționale și a aspectelor legate de sustenabilitate și care ar trebui să fie monitorizate în mod constant, cu scopul de a se asigura un echilibru între cerere și ofertă;

24.  solicită conceperea unor oferte integrate, care să ofere consumatorilor experiențe complete, bazate pe combinația structurată și sinergetică a tuturor opțiunilor pe care le poate oferi o anumită zonă, precum și crearea unor parteneriate pentru a atrage consumatorii prin intermediul dinamicilor turistice care există deja în zonele adiacente zonelor de pescuit tradiționale, cum ar fi turismul de conferință și/sau de carieră;

25.  invită Comisia să sprijine și să promoveze implicarea sectorului pescuitului și a lucrătorilor din acest sector inclusiv în proiecte legate de turismul cultural și istoric, cum ar fi redescoperirea activităților marinărești și a locurilor și meseriilor legate de pescuitul tradițional;

26.  observă importanța colaborării dintre operatorii turistici și pescari pentru a maximiza potențialul turismului legat de pescuit;

27.  subliniază importanța activităților turistice legate de observarea faunei sălbatice, în special observarea balenelor, respectând, în același timp, habitatele naturale ale faunei sălbatice și nevoile biologice; întrucât aceste activități ar putea avea multe beneficii educaționale, de mediu, științifice și alte beneficii socioeconomice și ar putea contribui la creșterea gradului de sensibilizare și de apreciere a populației față de aceste specii unice și mediul valoros în care trăiesc;

28.  invită statele membre și autoritățile regionale și locale să asigure infrastructuri inovatoare și durabile, inclusiv conexiunea la internet și tehnologiile informației, să contribuie la încurajarea dezvoltării turismului legat de pescuit și a refacerii infrastructurii existente pe lângă mări, lacuri și ape curgătoare;

29.  invită Comisia, statele membre și autoritățile regionale și locale să intensifice campaniile de promovare și comunicare, de exemplu în contextul inițiativelor precum „Destinații europene de excelență” și „Anul european al patrimoniului cultural 2018”, care vizează îmbunătățirea nivelului de cunoștințe și de conștientizare în domeniul culturii tradiționale a pescuitului și a acvaculturii; în acest sens, încurajează părțile interesate să profite de potențialul prezentat de turiști, precum și de persoanele care pot călători în extrasezon;

30.  consideră că modelele de afaceri responsabile și sustenabile axate pe diversificarea activităților de pescuit trebuie să aibă în vedere respectarea culturii comunităților locale de pescari și conservarea identităților lor; subliniază, în special, că pescuitul de agrement asociat turismului ar trebui să țină seama de interesele micilor întreprinderi locale ce desfășoară activități de pescuit artizanal;

31.  consideră că este important să se dezvolte pescuitul turistic și serviciile turistice oferite de pescari la țărm ca experiență de „vacanță activă” cu beneficii majore, cum ar fi promovarea culturii maritime și a tradițiilor legate de pescuit, precum și educația în spiritul respectului față de mediu și față de conservarea speciilor;

32.  subliniază că este nevoie să se caute modalități de a extinde cererea potențială de ambarcațiuni modificate, lărgind oferta astfel încă să devină interesantă, de exemplu, pentru sectorul învățământului, care are experiență în valorificarea pedagogică a sectorului agricol, prin programele de tipul „ferme pedagogice”;

33.  subliniază că diversificarea produselor necesită eforturi promoționale adecvate și că este necesară o strategie în materie de vizibilitate pentru grupul-țintă de pescari, inclusiv inițiative de promovare transfrontaliere;

34.  consideră, prin urmare, că localitățile de pescari ar trebui să ia în considerare lansarea unor campanii de marketing împreună cu alte destinații din aceeași regiune, așa cum a fost propus în Rezoluția Parlamentului din 29 octombrie 2015 referitoare la noile provocări și concepte pentru promovarea turismului în Europa(14), precum și promovarea unor platforme comune de comercializare, acordând o atenție deosebită promovării și vânzărilor online, pe baza cooperării internaționale;

35.  consideră că, în cadrul acestei strategii de comercializare, ar trebui create sinergii între inițiativele de comercializare a produselor proaspete sau transformate de înaltă calitate, gastronomie și oferta turistică, grupate pe domenii teritoriale care sunt coerente din punct de vedere cultural ori din punctul de vedere al producției sau al mediului și/sau al sinergiilor existente;

36.  consideră că este necesar să se mențină utilizarea tehnicilor și practicilor tradiționale, cum ar fi almadraba și xeito, dat fiind că acestea sunt strâns legate de identitatea și modul de viață al regiunilor de coastă, precum și pentru ca acestea să fie recunoscute ca făcând parte din patrimoniul cultural;

37.  subliniază importanța de a investi în diversificarea activităților de pescuit pentru a promova tradiția, istoria și patrimoniul pescuitului în ansamblu (inclusiv uneltele de pescuit și tehnicile tradiționale);

38.  subliniază importanța investițiilor orientate spre diversificarea activităților din sectorul pescuitului pentru a promova prelucrarea produselor pescărești locale;

39.  invită statele membre să adopte strategii care să abordeze problema caracterului sezonier al activităților turistice, de exemplu prin crearea unor festivaluri și evenimente gastronomice, târguri portuare și rurale(15), sate tematice și muzee (a se vedea Spania și Cetara), astfel încât activitățile să poată fi desfășurate pe tot parcursul anului, indiferent de condițiile meteorologice pe mare;

40.  își exprimă convingerea că o combinație echilibrată de produse turistice alternative și specifice, precum și promovarea și comercializarea adecvată a acestora pot contribui la soluționarea problemelor legate de caracterul sezonier;

41.  consideră că este esențial ca statele membre, regiunile și părțile interesate să facă schimb de bune practici, având în vedere lipsa de sinergie între întreprinderile din bazinele maritime ale UE, ceea ce conduce la fragmentare și avantaje economice limitate; observă că ar trebui să se promoveze cooperarea dintre institutele de cercetare, muzee, întreprinderile turistice, administratorii siturilor Natura 2000 și a ZMP, industriile tradiționale de conservare și prelucrare a peștelui, precum și alte părți interesate pentru a dezvolta produse inovatoare și sustenabile, care nu doar să aducă valoare adăugată economică, ci și să răspundă așteptărilor vizitatorilor; subliniază necesitatea ca aceste activități să fie incluse într-un cadru general coerent de promovare a turismului durabil și responsabil în bazinele vizate consideră că, în acest context, FLAG pot juca un rol important, motiv pentru care trebuie să primească o finanțare adecvată;

42.  invită statele membre și Comisia să consolideze legăturile între UE și autoritățile locale, regionale și naționale pentru a promova forme de guvernanță care să permită aplicarea unor politici transversale cu scopul de a contribui la realizarea obiectivelor din diverse sectoare de activitate, printre care creșterea durabilă și favorabilă incluziunii;

43.  invită Comisia să promoveze, în cadrul FARNET și al FLAG, un dialog paneuropean cu porturile, cu părțile interesate din domeniul turismului și cu experții din domeniul mediului;

44.  invită autoritățile și agențiile naționale să colaboreze mai îndeaproape cu agențiile de turism și să acorde o prioritate ridicată diversificării economiei albastre, în special în ceea ce privește turismul maritim și sectoarele sale complementare; ia act de faptul că acest lucru ar trebui să includă, de asemenea, integrarea pescuitului cu undița pe mare, acolo unde este cazul, în pachete turistice și campaniile de marketing, îndeosebi în cazul insulelor și al zonelor de coastă; subliniază că acordarea de licențe pentru dubla utilizare a navelor de pescuit - atât pentru navele de pescuit comerciale, la scară mică și artizanale, cât și pentru navele de turism maritim, inclusiv de turism pentru pescuitul cu undița - ar trebui să fie considerată o prioritate și ar trebui să se acorde granturi pentru a ajuta la conversia acestora;

45.  invită Comisia, statele membre, autoritățile locale și regionale, industria vizată și alte părți interesate să întreprindă acțiuni specifice în concordanță cu politicile UE care au un impact asupra sectorului pescuitului și al acvaculturii; subliniază, în această privință, că este necesar să se adopte un manual de bune practici, care să acopere cele mai importante exemple de astfel de activități și să încurajeze alte întreprinderi să le urmeze; reamintește că este, de asemenea, indispensabil să se implice comunitatea științifică locală în vederea prevenirii problemelor de mediu;

46.  subliniază importanța modelelor de afaceri ecologice și recomandă, așadar, ca experții de mediu să aibă permanent legături strânse cu grupurile de acțiune locală [spre exemplu cu FLAG și cu grupurile locale de acțiune din zonele rurale (LAG)];

47.  solicită alocarea finanțării necesare pentru înființarea unei rețele europene de schimb de bune practici, precum și pentru cartografierea activităților de pescuit, incluzând informații privind punctele de interes și caracteristicile fiecărei comunități de pescari;

48.  speră că vor fi utilizate mecanisme de sprijin specifice (în cadrul FEPAM și/sau al altor instrumente), care să poată fi activate în caz de urgență (de exemplu în cazul unei catastrofe naturale) în zonele în care pescuitul și pescuitul turistic reprezintă singura sursă de venit;

49.  consideră că este necesar să se încurajeze finanțarea unor astfel de acțiuni prin FEPAM, Fondul european de dezvoltare regională (FEDR), Fondul social european (FSE), și Fondul de coeziune, programul-cadru pentru cercetare și Fondul european pentru investiții strategice (FEIS), în strânsă cooperare cu consilieri din partea Băncii Europene de Investiții (BEI), și să se favorizeze liniile de credite preferențiale, care să permită depășirea dificultăților specifice cu care se confruntă femeile pentru a găsi finanțare pentru proiectele eligibile să fie incluse în programele naționale;

50.  subliniază că, în perioada de programare 2007-2013, FLAG au avut la dispoziție 486 de milioane de euro din FEP și că, în perioada respectivă, au fost sprijinite aproximativ 12 000 de proiecte locale;

51.  încurajează statele membre și FLAG să utilizeze fondurile disponibile cât mai eficient și să combine, în măsura în care este posibil, finanțarea din mai multe fonduri [în comun cu FEDR, Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) sau FSE];

52.  invită statele membre să înființeze puncte de contact la nivel regional pentru a furniza sprijin și informații adecvate;

53.  recomandă ca FLAG să coopereze îndeaproape cu experți în domeniul turismului pentru a identifica proiecte și o finanțare corespunzătoare prin intermediul axei 4 a FEPAM în vederea diversificării în zonele de pescuit;

54.  evidențiază faptul că FEPAM oferă sprijin financiar specific pentru inițiativele promovate de femei în comunitățile de pescari;

55.  solicită statelor membre să asigure, prin stabilirea unor criterii de selecție pentru operațiunile din cadrul FEPAM, buna integrare și promovarea egalității de gen prin toate acțiunile finanțate (de exemplu, acordând prioritate acțiunilor destinate special femeilor sau întreprinse de acestea);

56.  invită Comisia să realizeze un studiu privind impactul ecologic și socioeconomic probabil al acestor activități;

57.  invită Comisia să analizeze impactul socioeconomic al pescuitului de agrement asupra turismului în interiorul unei țări, în special în zonele rurale, și să propună eventuale măsuri pentru regiunile în care potențialul pescuitului de acest tip este insuficient exploatat;

58.  invită statele membre și Comisia să îmbunătățească colectarea și gestionarea datelor referitoare la turismul legat de pescuit;

59.  încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului, Comisiei, Comitetului Economic și Social European și Comitetului Regiunilor, precum și guvernelor statelor membre și consiliilor consultative.

(1) JO L 354, 28.12.2013, p. 22.
(2) JO L 149, 20.5.2014, p. 1.
(3) JO L 327, 22.12.2000, p. 1.
(4) JO C 419, 16.12.2015, p. 167.
(5) JO C 75, 26.2.2016, p. 24.
(6) „Indagine sulle abitudini e opinioni dei cittadini nel comprensorio del GAC «il mare delle Alpi» – Analisi della pescaturismo in Italia come strumento di sviluppo sostenibile” (Sondaj privind obiceiurile și opiniile cetățenilor din regiunea cuprinsă în proiectul GAC „Marea din Alpi”: Analiză a pescuitului turistic în Italia ca instrument al dezvoltării durabile).
(7) „L’integrazione della pesca con altre attività produttive – La pescaturismo come modello sociale e culturale”, Cenasca Cisl et al., (2005).
(8) „Indagine sulle abitudini e opinioni dei cittadini nel comprensorio del GAC «il mare delle Alpi» – Analisi della pescaturismo in Italia come strumento di sviluppo sostenibile” (2015).
(9) „L’integrazione della pesca con altre attività produttive – La pescaturismo come modello sociale e culturale”, Cenasca Cisl et al., (2005).
(10) „Indagine sulle abitudini e opinioni dei cittadini nel comprensorio del GAC «il mare delle Alpi» – Analisi della pescaturismo in Italia come strumento di sviluppo sostenibile” (2015).
(11) „Socio-economic analysis on fisheries-related tourism in EUSAIR – Nemo project 1M-MED14-11, WP2, Action 2.3”.
(12) „Perspectives for the development of tourism activities related to fishing” (Perspectivele de dezvoltare a activităților turistice conexe pescuitului), Parlamentul European, IP/B/PECH/IC/2013-103 (2014).
(13) „Perspectives for the development of tourism activities related to fishing” (Perspectivele de dezvoltare a activităților turistice conexe pescuitului), Parlamentul European, IP/B/PECH/IC/2013-103 (2014).
(14) Texte adoptate, P8_TA(2015)0391.
(15) De exemplu, Zilele flotei de hering și Zilele portului în Țările de Jos.


Termene de prescripție aplicabile accidentelor rutiere
PDF 313kWORD 61k
Rezoluţie
Anexă
Rezoluţia Parlamentului European din 4 iulie 2017 conținând recomandări adresate Comisiei privind termenele de prescripție pentru accidentele rutiere (2015/2087(INL))
P8_TA(2017)0281A8-0206/2017

Parlamentul European,

–  având în vedere articolul 225 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

–  având în vedere articolul 67 alineatul (4) și articolul 81 alineatul (2) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

–  având în vedere articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (carta),

–  având în vedere articolul 6 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și jurisprudența conexă,

–  având în vedere jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene privind principiile autonomiei procedurale naționale și protecției jurisdicționale efective(1),

–  având în vedere Regulamentul (CE) nr. 864/2007 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 iulie 2007 privind legea aplicabilă obligațiilor necontractuale ( Roma II )(2) (Regulamentul Roma II),

–  având în vedere Convenția de la Haga din 4 mai 1971 privind legea aplicabilă accidentelor rutiere (Convenția de la Haga din 1971 privind accidentele rutiere),

–  având în vedere Directiva 2009/103/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 septembrie 2009 privind asigurarea de răspundere civilă auto și controlul obligației de asigurare a acestei răspunderi(3) (Directiva privind asigurarea auto),

–  având în vedere Convenția europeană privind calcularea termenelor(4),

–  având în vedere studiul de evaluare a valorii adăugate europene, realizat de Unitatea pentru valoarea adăugată europeană din cadrul Serviciului de Cercetare al Parlamentului European (EPRS), intitulat „Termenele de prescripție pentru accidentele rutiere”, care însoțește raportul legislativ din proprie inițiativă al Parlamentului European(5),

–  având în vedere studiul realizat de Direcția Generală Politici Interne, intitulat „Accidente rutiere transfrontaliere în UE - impactul potențial al vehiculelor autonome”(6),

–  având în vedere studiul realizat de Comisie, intitulat „Despăgubirea victimelor accidentelor rutiere transfrontaliere în UE: Compararea practicilor naționale, analizarea problemelor și evaluarea opțiunilor pentru îmbunătățirea poziției victimelor transfrontaliere”(7),

–  având în vedere comunicarea Comisiei din 20 aprilie 2010 intitulată „Crearea unui spațiu de libertate, securitate și justiție pentru cetățenii Europei – Plan de acțiune pentru punerea în aplicare a Programului de la Stockholm”(8),

–  având în vedere rezoluția sa din 1 februarie 2007, conținând recomandări adresate Comisiei privind termenele de prescripție aplicabile în cadrul litigiilor transfrontaliere cu privire la vătămările corporale și accidentele mortale(9),

–  având în vedere rezoluția sa din 22 octombrie 2003 referitoare la propunerea de directivă a Parlamentului European și a Consiliului de modificare a Directivelor Consiliului 72/166/CEE, 84/5/CEE, 88/357/CEE, 90/232/CEE și a Directivei 2000/26/CE a Parlamentului European și a Consiliului privind asigurarea de răspundere civilă auto(10),

–  având în vedere articolele 46 și 52 din Regulamentul său de procedură,

–  având în vedere raportul Comisiei pentru afaceri juridice (A8-0206/2017),

A.  întrucât, pe teritoriul Uniunii, normele privind prescripția pentru cererile de acordare de despăgubiri variază semnificativ între statele membre astfel încât nu există două state membre care să aplice exact aceleași norme de bază privind termenele de prescripție; întrucât și prescripția relevantă este stabilită luând în considerare diverși factori, analizându-se, inclusiv, dacă există proceduri penale conexe și dacă solicitarea este considerată delictuală sau contractuală;

B.  întrucât, datorită acestui fapt, sistemele naționale de prescripție sunt deosebit de complexe și adesea poate fi dificil de înțeles care este prescripția generală aplicabilă, când și unde începe să se calculeze termenul de prescripție și modul în care acesta este suspendat, întrerupt ori prelungit;

C.  întrucât necunoașterea normelor străine privind prescripțiile poate duce la pierderea dreptului de a introduce o acțiune în despăgubiri care altfel ar fi valabilă, sau la bariere pentru victime în ceea ce privește accesul la justiție, sub forma unor costuri suplimentare și întârzieri;

D.  întrucât în prezent este disponibil doar un număr limitat de statistici privind respingerea cererilor pentru acordarea de despăgubiri în cazul accidentelor rutiere transfrontaliere pe motivul că termenul de prescripție a expirat;

E.  întrucât în ceea ce privește accidentele rutiere transfrontaliere, singura cauză a acțiunii deja armonizată la nivelul Uniunii este cea prevăzută la articolul 18 din Directiva privind asigurarea auto, care le permite persoanelor vătămate să solicite compensație în țara lor de rezidență prin intermediul unei cereri de despăgubire prezentate direct unei societăți de asigurare sau unui organism de despăgubire relevant de răspundere civilă auto(11);

F.  întrucât termenele de prescripție reprezintă o parte importantă și integrantă a regimurilor de răspundere civilă ale statelor membre care funcționează în cazurile de accidente rutiere, prin aceea că un termen de prescripție scurt poate să echilibreze o normă strictă privind răspunderea sau despăgubirile generoase acordate;

G.  întrucât termenele de prescripție pentru cererile de despăgubire sunt esențiale pentru a asigura securitatea juridică și finalitatea litigiilor; întrucât, cu toate acestea, drepturile pârâtului la securitate juridică și finalitatea litigiilor ar trebui contrabalansate de drepturile fundamentale ale reclamantului privind accesul la justiție și la o cale de atac efectivă, iar termene de prescripție inutil de scurte ar putea obstrucționa accesul efectiv la justiție în Uniune;

H.  întrucât, date fiind divergențele actuale legate de normele privind prescripția și tipurile de probleme care sunt direct legate de dispozițiile naționale disparate care reglementează cazurile transnaționale de vătămare corporală și daune, un anumit nivel de armonizare este singurul mod de a garanta un nivel corespunzător de siguranță, previzibilitate și simplitate în aplicarea normelor statelor membre privind prescripția în cazurile de accidente rutiere transfrontaliere;

I.  întrucât o astfel de inițiativă legislativă ar trebui să asigure un echilibru de echitate între părțile aflate în litigiu în ceea ce privește chestiuni referitoare la normele de prescripție, precum și să faciliteze calcularea și întreruperea curgerii termenului prescripției; întrucât prin prezenta propunere se are în vedere o abordare orientată, care să ia în calcul traficul transfrontalier din ce în ce mai intens de pe teritoriul Uniunii, însă fără a revizui întregul cadru juridic al statelor membre,

1.  recunoaște că situația victimelor accidentelor rutiere s-a îmbunătățit considerabil în decursul ultimelor decenii, inclusiv la nivelul jurisdicției în dreptul internațional privat, prin care victimele străine pot beneficia de proceduri în statul membru în care domiciliază, în urma unei cereri directe către asigurătorul de răspundere civilă al mașinii sau către organismele de despăgubire;

2.  observă, totuși, că existența în continuare în Uniune a două regimuri paralele care guvernează legea aplicabilă în cazurile de accidente rutiere în funcție de țara în care este introdusă acțiunea, mai precis Convenția de la Haga din 1971 privind accidentele rutiere sau Regulamentul Roma II, combinate cu posibilitățile de alegere a forului în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 1215/2012 al Parlamentului European și Consiliului(12), creează insecuritate și complexitate juridică, precum și oportunități pentru căutarea instanței celei mai favorabile;

3.  reiterează faptul că în litigiile transfrontaliere, timpul necesar investigațiilor și negocierilor este adesea mult mai lung decât în cazul despăgubirilor de drept intern; subliniază, în acest context, că aceste complexități ar putea fi exacerbate atunci când intervin noile tehnologii, cum ar fi cazul vehiculelor autonome;

4.  reamintește, în acest context, că subiectul normelor privind termenele de prescripție ar trebui să fie înțeles ca parte a măsurilor din domeniul cooperării judiciare în materie civilă, în temeiul articolului 67 alineatul (4) și al articolului 81 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE);

5.  ia act de faptul că existența unor norme minime comune privind termenele de prescripție în litigii transfrontaliere este esențială pentru a se asigura disponibilitatea unor mijloace juridice efective pentru protecția victimelor accidentelor rutiere transfrontaliere și pentru a se garanta securitatea juridică;

6.  subliniază că termenele de prescripție disproporționat de scurte din sistemele juridice naționale constituie o barieră în calea accesului la justiție în statele membre, care poate să contravină dreptului la un proces echitabil, consfințit prin articolul 47 din cartă și prin articolul 6 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale;

7.  subliniază că diferența semnificativă dintre normele statelor membre în ceea ce privește termenele de prescripție pentru accidentele rutiere transfrontaliere creează obstacole suplimentare pentru victime în momentul în care prezintă cereri de despăgubire pentru vătămare corporală și prejudicii materiale suferite în alte state membre decât propriul lor stat.

8.  invită Comisia să se asigure că informațiile generale despre normele statelor membre privind prescripția în cazul acțiunilor în despăgubire pentru daune rezultate în urma accidentelor rutiere transfrontaliere sunt disponibile și sunt actualizate în mod constant pe portalul e-justiție;

9.  invită, de asemenea, Comisia, să efectueze un studiu privind protecția acordată în statele membre minorilor și persoanelor cu dizabilități în ceea ce privește curgerea termenului de prescripție și privind necesitatea de a stabili norme minime la nivelul Uniunii pentru a garanta că aceste persoane nu își pierd drepturile de a solicita despăgubiri atunci când sunt implicate într-un accident rutier transfrontalier și că li se asigură accesul efectiv la justiție în Uniune;

10.  solicită Comisiei să înainteze Parlamentului, în temeiul articolului 81 alineatul (2) din TFUE o propunere de act privind termenele de prescripție în caz de vătămare corporală și daună materială rezultate din accidente rutiere transfrontaliere, urmând recomandările prezentate în anexă;

11.  consideră că propunerea solicitată nu are implicații financiare;

12.  încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție și recomandările din anexă Comisiei și Consiliului, precum și parlamentelor și guvernelor statelor membre.

ANEXĂ LA REZOLUȚIE

RECOMANDĂRI PRIVIND O DIRECTIVĂ A PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI A CONSILIULUI PRIVIND TERMENELE DE PRESCRIPȚIE COMUNE PENTRU ACCIDENTELE RUTIERE TRANSFRONTALIERE

A.  PRINCIPIILE ȘI OBIECTIVELE PROPUNERII SOLICITATE

1.  În Uniunea Europeană, asigurarea respectării legii în fața instanțelor rămâne în mare măsură un aspect reglementat de normele procesuale și practica naționale. Instanțele naționale sunt și instanțe ale Uniunii. Prin urmare, procedurile derulate în cadrul acestora trebuie să asigure echitate, justiție și eficiență, dar și punerea în aplicare efectivă a dreptului Uniunii, garantând protecția drepturilor cetățenilor europeni în întreaga Uniune.

2.  Uniunea și-a stabilit obiectivul de a menține și de a dezvolta un spațiu de libertate, securitate și justiție. În conformitate cu concluziile președinției Consiliului European de la Tampere din 15 și 16 octombrie 1999, în special cu punctul 38, ar trebui elaborate noi acte legislative procedurale pentru cauzele transfrontaliere, în special cu privire la acele elemente care contribuie la facilitarea cooperării judiciare și la sporirea accesului la justiție, de exemplu măsurile provizorii, obținerea probelor, somațiile de plată și termenele.

3.  Norme comune minime privind termenul de prescripție aplicabil în litigiile transnaționale privind vătămările corporale și prejudiciile materiale care decurg din accidentele rutiere sunt considerate necesare în vederea reducerii obstacolelor întâmpinate de reclamanți atunci când solicită respectarea drepturilor lor în alte state membre decât propriul lor stat.

4.  Normele comune minime privind termenul de prescripție ar conduce la creșterea certitudinii și predictibilității, limitând riscurile de subcompensare pentru victimele accidentelor rutiere transfrontaliere.

5.  Ca atare, directiva propusă are ca obiectiv stabilirea unui regim special de prescripție pentru cazurile transfrontaliere care ar asigura un acces efectiv la justiție și ar facilita funcționarea corespunzătoare a pieței interne, eliminând obstacolele din calea liberei circulații a cetățenilor pe teritoriul statelor membre.

6.  Directiva propusă nu are ca obiectiv înlocuirea în totalitate a regimurilor naționale de răspundere civilă ci, cu respectarea particularităților naționale, urmărește instituirea unor norme comune minime privind termenele de prescripție pentru cererile care intră în domeniul de aplicare al Directivei 2009/103/CE și care au natură transfrontalieră.

7.  Prezenta propunere respectă principiile subsidiarității și proporționalității, întrucât statele membre nu pot acționa singure pentru stabilirea unui set de norme minime privind termenul de prescripție, iar propunerea nu depășește ceea ce este strict necesar pentru a asigura accesul efectiv la justiție și securitatea juridică în Uniune.

B.  TEXTUL PROPUNERII SOLICITARE

Directiva Parlamentului European și a Consiliului privind termenele de prescripție comune pentru accidentele rutiere transfrontaliere

PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 67 alineatul (4) și articolul 81 alineatul (2),

având în vedere solicitarea adresată Comisiei Europene de Parlamentul European,

având în vedere propunerea Comisiei Europene,

după transmiterea proiectului de act legislativ parlamentelor naționale,

având în vedere avizul Comitetului Economic și Social European,

hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară,

întrucât:

(1)  Uniunea și-a stabilit obiectivul de a menține și de a dezvolta un spațiu de libertate, securitate și justiție, în cadrul căruia se asigură libera circulație a persoanelor. Pentru realizarea treptată a unui astfel de spațiu, Uniunea urmează să adopte măsuri în domeniul cooperării judiciare în materie civilă cu implicații transfrontaliere, în special atunci când acestea sunt necesare pentru funcționarea corespunzătoare a pieței interne.

(2)  În temeiul articolului 81 alineatul (2) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, măsurile respective urmează să includă măsuri care urmăresc să asigure, printre altele, accesul efectiv la justiție și eliminarea obstacolelor din calea bunei desfășurări a procedurilor civile, dacă este nevoie, prin favorizarea compatibilității normelor de procedură civilă aplicabile în statele membre.

(3)  Potrivit comunicării Comisiei din 20 aprilie 2010 intitulată „Crearea unui spațiu de libertate, securitate și justiție pentru cetățenii Europei – Plan de acțiune pentru punerea în aplicare a Programului de la Stockholmˮ, atunci când cetățenii călătoresc cu mașina într-un alt stat membru și au ghinionul de a avea un accident, trebuie să dispună de securitate juridică cu privire la termenele de prescripție ale cererilor de despăgubire. În acest scop, s-a anunțat adoptarea, în 2011, a unui nou regulament privind termenele de prescripție aplicabile accidentelor rutiere transfrontaliere(13).

(4)  Normele de prescripție au un impact considerabil nu numai asupra dreptului de a avea acces la justiție al părților vătămate, ci și asupra drepturilor materiale ale acestora, din moment ce nu poate exista un drept efectiv fără o protecție corectă și adecvată a acestuia. Directiva urmărește să promoveze aplicarea termenelor comune de prescripție pentru accidentele rutiere transfrontaliere în vederea asigurării accesului efectiv la justiție în cadrul Uniunii. Accesul la justiție este un drept general recunoscut, reafirmat și la articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (carta).

(5)  Cerința de a asigura securitatea juridică și necesitatea de a face dreptate în cazuri individuale reprezintă elemente esențiale ale oricărui spațiu de justiție. Termenele comune de prescripție care să sporească securitatea juridică, să asigure soluționarea litigiilor și să contribuie la un regim de aplicare eficace sunt, prin urmare, necesare pentru garantarea aplicării acestui principiu.

(6)  Prevederile acestei directive ar trebui să se aplice cererilor care intră în domeniul de aplicare al Directivei 2009/103/CE a Parlamentului European și a Consiliului(14), care au o natură transfrontalieră.

(7)  Nimic nu ar trebui să împiedice statele membre de la aplicarea oricăreia dintre dispozițiile prezentei directive, de asemenea, în cazurile de accidente rutiere interne, atunci când este cazul.

(8)  Toate statele membre sunt părți la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale din 4 noiembrie 1950. Chestiunile menționate în prezenta directivă ar trebui abordate în conformitate cu respectiva convenție și, în special, cu dreptul la un proces echitabil și la o cale de atac eficace.

(9)  Principiul lex loci damni constituie norma generală stabilită de Regulamentul (CE) nr. 864/2007 al Parlamentului European și al Consiliului(15) cu privire la dreptul aplicabil cazurilor de vătămare corporală sau de prejudicii materiale, care ar trebui astfel să fie stabilit pe baza locului în care s-a produs prejudiciul, indiferent de țara sau țările în care ar putea apărea consecințe indirecte. În conformitate cu articolul 15 litera (h) din regulamentul respectiv, legea aplicabilă obligațiilor necontractuale reglementează în special modalitățile de stingere a obligațiilor și normele care reglementează prescripția și decăderea, inclusiv regulile cu privire la începerea, întreruperea și suspendarea termenelor de prescripție sau decădere.

(10)  În domeniul accidentelor rutiere, poate fi foarte dificil pentru victima din străinătate să obțină de la jurisdicția străină într-o perioadă relativ scurtă de timp, informații de bază privind accidentul, cum ar fi identitatea pârâtului și răspunderile potențial implicate. De asemenea, este posibil să fie nevoie de o perioadă considerabilă să se identifice care reprezentat însărcinat cu soluționarea cererilor de despăgubire sau asigurator ar trebui să soluționeze cazul, să se colecteze probe cu privire la accident sau să se obțină traducerea tuturor documentelor necesare.

(11)  Nu este neobișnuit în cazurile de trafic rutier transfrontalier ca reclamantul să se fie foarte aproape de expirarea unui termen de prescripție înainte de a putea începe negocierile cu pârâtul. Acest lucru se întâmplă cel mai adesea atunci când termenul limită total este deosebit de scurt sau atunci când există o ambiguitate cu privire la modul în care termenul de prescripție poate fi suspendat sau întrerupt. Colectarea de informații despre un accident care a avut loc într-o țară alta decât țara de reședință a reclamantului poate necesita o perioadă considerabilă. Prin urmare, curgerea termenului general de prescripție stabilit de directivă ar trebui să fie suspendat de îndată ce se face o cerere către asigurator sau către organismul de despăgubire, pentru a acorda reclamantului posibilitatea de a negocia soluționarea cererii de despăgubire.

(12)  Prezenta directivă ar trebui să stabilească norme minime. Statele membre pot prevedea un nivel mai ridicat de protecție. Un astfel de nivel mai ridicat de protecție nu ar trebui să constituie un obstacol în calea accesului efectiv la justiție pe care aceste norme minime sunt menite să îl faciliteze. Prin urmare, nivelul de protecție asigurat de cartă, astfel cum este interpretat de către Curte, precum și supremația, unitatea și caracterul efectiv al dreptului Uniunii nu ar trebui să fie compromise.

(13)  Prezenta directivă nu ar trebui să aducă atingere Regulamentului (CE) nr. 864/2007 și Regulamentului (UE) nr. 1215/2012 ale Parlamentului European și ale Consiliului(16).

(14)  Prezenta directivă vizează promovarea drepturilor fundamentale și ține seama de principiile și valorile care sunt recunoscute în special de cartă și, în același timp, urmărește să atingă obiectivul Uniunii de a menține și dezvolta un spațiu de libertate, securitate și justiție.

(15)  Întrucât obiectivele prezentei directive, și anume instituirea de standarde minime comune pentru termenele de prescripție în accidentele rutiere transfrontaliere, nu pot fi realizate în mod satisfăcător de către statele membre, dar, având în vedere amploarea și efectele acțiunii, pot fi realizate mai bine la nivelul Uniunii, aceasta poate adopta măsuri, în conformitate cu principiul subsidiarității, astfel cum este prevăzut la articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană. În conformitate cu principiul proporționalității, astfel cum este enunțat la articolul respectiv, prezenta directivă nu depășește ceea ce este necesar pentru atingerea acestor obiective.

(16)  În conformitate cu articolele 1 și 2 din Protocolul nr. 21 privind poziția Regatului Unit și a Irlandei cu privire la spațiul de libertate, securitate și justiție, anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană și la Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, [Regatul Unit și Irlanda și-au notificat dorința privind intenția de a participa la adoptarea și la aplicarea prezentei directive ]/[fără a aduce atingere articolului 4 din protocol, Regatul Unit și Irlanda nu vor participa la adoptarea prezentei directive și nu le vor reveni obligații în virtutea acestuia și nici nu le vor fi aplicabile dispozițiile sale].

(17)  În conformitate cu articolele 1 și 2 din Protocolul nr. 22 privind poziția Danemarcei, anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană și la Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, Danemarca nu va participa la adoptarea prezentei directive și, prin urmare, nu îi revin obligații în virtutea acestuia și nici nu îi sunt aplicabile dispozițiile sale.

ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

CAPITOLUL I:

OBIECT, DOMENIU DE APLICARE ȘI DEFINIȚII

Articolul 1

Obiect

Obiectivul prezentei directive este de a stabili standarde minime privind durata totală, începerea, suspendarea și calculul termenelor de prescripție pentru cererile de despăgubire pentru vătămările corporale și prejudiciile materiale și recuperabile în temeiul Directivei 2009/103/CE, in legătură cu accidentele rutiere transfrontaliere.

Articolul 2

Domeniul de aplicare

Prezenta directivă se aplică cererilor de despăgubire în legătură cu orice pierdere sau vătămare ca urmare a unui accident cauzat de un vehicul acoperit printr-o asigurare împotriva:

a.  întreprinderilor de asigurare care acoperă răspunderea civilă a persoanei responsabile în temeiul articolului 18 din Directiva 2009/103/CE; sau

b.  organismului de despăgubire prevăzut la articolele 24 și 25 din Directiva 2009/103/CE.

Articolul 3

Accidentul rutier transfrontalier

(1)  În sensul prezentei directive, un accident rutier transfrontalier este orice accident rutier cauzat de utilizarea vehiculelor asigurate care se află în mod obișnuit într-un stat membru, care are loc în alt stat membru decât cel al reședinței obișnuite a victimei sau în țări terțe ale căror birouri naționale ale asigurătorilor, astfel cum sunt definite la articolul 6 din Directiva 2009/103/CE, s-au alăturat sistemului de carte verde.

(2)  În prezenta directivă, termenul „stat membru” înseamnă un stat membru altul decât [Regatul Unit, Irlanda și] Danemarca.

CAPITOLUL II:

STANDARDELE MINIME PENTRU TERMENELE DE PRESCRIPȚIE

Articolul 4

Termenul de prescripție

(1)  Statele membre se asigură că un termen de prescripție de cel puțin patru ani se aplică acțiunilor referitoare la despăgubirea pentru vătămări corporale și prejudicii materiale rezultate în urma unui accident rutier transfrontalier care intră sub incidența articolului 2. Termenul de prescripție începe să curgă de la data la care reclamantul a luat cunoștință sau a avut motive rezonabile pentru a lua cunoștință de amploarea vătămării, pierderii sau prejudiciului, de cauza sa, de identitatea persoanei responsabile și de întreprinderea de asigurare care acoperă răspunderea civilă a persoanei responsabile sau de reprezentantul însărcinat cu soluționarea cererilor de despăgubire sau de organismul de despăgubire responsabil pentru acordarea despăgubirii împotriva căruia urmează a fi formulată cererea.

(2)  Statele membre se asigură că, în cazul în care legea aplicabilă cererii de despăgubire prevede un termen de prescripție mai mare de patru ani, se aplică respectivul termen de prescripție mai mare.

(3)  Statele membre se asigură că furnizează Comisiei informații actualizate privind normele naționale referitoare la prescripția pentru prejudiciile cauzate de accidentele rutiere.

Articolul 5

Suspendarea prescripțiilor

(1)  Statele membre se asigură că prescripția prevăzută la articolul 4 din directiva menționată este suspendată pe parcursul perioadei dintre transmiterea cererii reclamantului către:

a)  întreprinderea de asigurare a persoanei care a cauzat accidentul sau reprezentantul său însărcinat cu soluționarea cererilor de despăgubire prevăzut la articolele 21 și 22 din Directiva 2009/103/CE sau

b)  organismul de despăgubire prevăzut la articolele 24 și 25 din Directiva 2009/103/CE,

și respingerea cererii de către pârât.

(2)  În cazul în care partea rămasă din termenul de prescripție la momentul încetării suspendării este mai mică de șase luni, statele membre se asigură că reclamantului i se acordă o perioadă suplimentară de minimum șase luni pentru a iniția acțiunea în justiție.

Articolul 6

Prelungirea automată a termenelor

Statele membre se asigură că, în cazul în care un termen expiră într-o sâmbătă, într-o duminică sau într-o zi de sărbătoare legală, acesta se prelungește până la sfârșitul următoarei zile lucrătoare.

Articolul 7

Calcularea termenelor

Statele membre se asigură că orice termen prevăzut de prezenta directivă se calculează după cum urmează:

a)  calcularea începe din ziua următoare celei în care a avut loc evenimentul relevant;

b)  atunci când un termen este exprimat ca un an sau ca un anumit număr de ani, acesta se împlinește în anul următor relevant, în luna cu aceeași denumire și în ziua cu același număr ca luna și ziua în care a avut loc evenimentul respectiv. În cazul în care luna următoare relevantă nu are o zi cu același număr, termenul expiră în ultima zi a lunii respective;

c)  termenele nu se suspendă pe parcursul vacanțelor judecătorești.

Articolul 8

Soluționarea cererilor de despăgubire

Statele membre se asigură că, în cazul în care victimele au recurs la procedura prevăzută la articolul 22 din Directiva 2009/103/CE pentru soluționarea cererilor de despăgubire rezultate ca urmare a unui accident cauzat de un vehicul acoperit de asigurare, acest lucru nu trebuie să aibă ca efect împiedicarea victimelor de a iniția proceduri judiciare sau mediere în legătură cu respectivele cereri până la expirarea oricărui termen de prescripție în temeiul prezentei directive în cursul procedurii de soluționare a cererii lor de despăgubire.

CAPITOLUL III:

ALTE DISPOZIȚII

Articolul 9

Informații generale privind normele de prescripție

Comisia pune la dispoziția publicului și face ușor accesibile, prin orice mijloace corespunzătoare și în toate limbile Uniunii, informații generale privind normele naționale de prescripție pentru cererile de despăgubire privind prejudiciile cauzate de accidentele rutiere comunicate de către statele membre în temeiul articolului 4 alineatul (3) din prezenta directivă.

Articolul 10

Raportul cu dreptul național

Prezenta directivă nu împiedică statele membre să extindă drepturile prevăzute de prezenta directivă în scopul asigurării unui nivel mai ridicat de protecție.

Articolul 11

Raporturile cu alte dispoziții din dreptul Uniunii

Prezenta directivă nu aduce atingere aplicării Regulamentului (CE) nr. 864/2007 și a Regulamentului (UE) nr. 1215/2012.

CAPITOLUL IV:

DISPOZIȚII FINALE

Articolul 12

Transpunerea

(1)  Statele membre asigură intrarea în vigoare a actelor cu putere de lege și a actelor administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive până la [un an de la data intrării în vigoare a prezentei directive]. Statele membre informează de îndată Comisia cu privire la aceasta.

(2)  Atunci când statele membre adoptă aceste măsuri, ele conțin o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoțite de o asemenea trimitere la data publicării lor oficiale. Statele membre stabilesc modalitatea de efectuare a acestei trimiteri.

(3)  Statele membre comunică Comisiei textul dispozițiilor de drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.

Articolul 13

Revizuire

Cel târziu până la 31 decembrie 2025 și, ulterior, o dată la cinci ani, Comisia prezintă Parlamentului European, Consiliului și Comitetului Economic și Social European un raport privind aplicarea prezentei directive, pe baza informațiilor de ordin calitativ și cantitativ. În acest context, Comisia ar trebui să evalueze în special impactul prezentei directive asupra accesului la justiție, asupra securității juridice și asupra liberei circulații a persoanelor. În cazul în care este necesar, raportul este însoțit de propuneri legislative în vederea adaptării și a consolidării prezentei directive.

Articolul 14

Intrarea în vigoare

Prezenta directivă intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Articolul 15

Destinatarii

Prezenta directivă se adresează statelor membre în conformitate cu tratatele.

Adoptată la Bruxelles, [data]

Pentru Parlamentul European Pentru Consiliu

Președintele Președintele

(1) A se vedea, printre altele: Hotărârea din 18 septembrie 2003, Peter Pflücke/Bundesanstalt für Arbeit, C-125/01, ECLI:EU:C:2003:477, Hotărârea din 25 iulie 1991, Theresa Emmott/Ministerul protecției sociale și procurorul general, C-208/90, ECLI:EU:C:1991:333 și Hotărârea din 13 iulie 2006, Vincenzo Manfredi și alții/Lloyd Adriatico Assicurazioni SpA și alții, cauzele conexe C-295/04-C-298/04, ECLI:EU:C:2006:461.
(2) JO L 199, 31.7.2007, p. 40.
(3) JO L 263, 7.10.2009, p. 11.
(4) CETS 076.
(5) PE 581.386, iulie 2016.
(6) PE 571.362, iunie 2016.
(7) Disponibil online, la adresa: http://ec.europa.eu/civiljustice/news/docs/study_compensation_road_victims_en.pdf (30 noiembrie 2008).
(8) JO C 121, 19.4.2011, p. 41.
(9) JO C 250 E, 25.10.2007, p. 99.
(10) Texte adoptate, P5_TA(2003)0446.
(11) A se vedea, de asemenea: Hotărârea din 13 decembrie 2007, FBTO Schadeverzekeringen NV/Jack Odenbreit, C-463/06, ECLI:EU:C:2007:792.
(12) Regulamentul (UE) nr. 1215/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 12 decembrie 2012 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială (JO L 351, 20.12.2012, p. 1).
(13) COM(2010)0171.
(14) Directiva 2009/103/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 septembrie 2009 privind asigurarea de răspundere civilă auto și controlul obligației de asigurare a acestei răspunderi (JO L 263, 7.10.2009, p. 11).
(15) Regulamentul (CE) nr. 864/2007 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 iulie 2007 privind legea aplicabilă obligațiilor necontractuale (Roma II) (JO L 199, 31.7.2007, p. 40).
(16) Regulamentul (UE) nr. 1215/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 12 decembrie 2012 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială (JO L 351, 20.12.2012, p. 1).


Standarde minime comune privind procedurile civile
PDF 641kWORD 84k
Rezoluţie
Anexă
Rezoluţia Parlamentului European din 4 iulie 2017 cu recomandări adresate Comisiei referitoare la standarde comune minime privind procedura civilă în Uniunea Europeană (2015/2084(INL))
P8_TA(2017)0282A8-0210/2017

Parlamentul European,

–  având în vedere articolul 225 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE),

–  având în vedere articolul 67 alineatul (4) și articolul 81 alineatul (2) din TFUE,

–  având în vedere articolul 19 alineatul (1) din Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE) și articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (Carta),

–  având în vedere articolul 6 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și jurisprudența relevantă conexă,

–  având în vedere documentul de lucru referitor la stabilirea unor standarde comune minime privind procedura civilă în Uniunea Europeană – temeiul juridic(1),

–  având în vedere studiul privind valoarea adăugată europeană realizat de Unitatea pentru valoarea adăugată europeană din cadrul Serviciului de Cercetare al Parlamentului European, intitulat „Common minimum standards of civil procedure” (Standarde comune minime privind procedura civilă)(2),

–  având în vedere analiza aprofundată realizată de Serviciul de cercetare pentru deputați din cadrul Serviciului de Cercetare al Parlamentului European intitulată „Europeanisation of civil procedure – Towards common minimum standards?” (Europenizarea procedurii civile - către standarde comune minime?”)(3),

–  având în vedere analiza aprofundată realizată de Direcția Generală pentru Politici Interne, intitulată „Harmonised rules and minimum standards in the European law of civil procedure” (Norme armonizate și standarde minime în dreptul european privind procedura civilă)(4),

–  având în vedere proiectul derulat de Institutul European de Drept (ELI) / Institutul internațional pentru unificarea dreptului privat (UNIDROIT) pe tema „From Transnational Principles to European Rules of Civil Procedure” (De la principii transnaționale la norme europene de procedură civilă”),

–  având în vedere documentul „Principles of Transnational Civil Procedure” (Principii de procedură civilă transnațională) al Institutului American de Drept (ALI) / UNIDROIT(5),

–  având în vedere documentul „Study on the approximation of the laws and rules of the Member States concerning certain aspects of the procedure for civil litigation” (Studiu privind apropierea legilor și a normelor statelor membre privind anumite aspecte ale procedurii în materie de litigii civile), așa-numitul „raport Storme”(6),

–  având în vedere setul preliminar de dispoziții pentru Regulamentul de procedură al Curții Unice în materie de Brevete,

–  având în vedere acquis-ul Uniunii în domeniul cooperării în materie de justiție civilă,

–  având în vedere jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) privind principiile autonomiei procedurale naționale și protecției jurisdicționale efective(7),

–  având în vedere tabloul de bord al UE privind justiția pentru anul 2016,

–  având în vedere volumul nr. 23 al CEPEJ Studies din 2016, „European judicial systems: efficiency and quality of justice” (Sistemele judiciare europene: eficiența și calitatea justiției),

–  având în vedere documentul „Judicial Training Principles” (Principii privind formarea judiciară) al Rețelei Europene de Formare Judiciară, 2016(8),

–  având în vedere Rezoluția sa din 2 aprilie 2014 referitoare la evaluarea intermediară a Programului de la Stockholm(9),

–  având în vedere articolele 46 și 52 din Regulamentul său de procedură,

–  având în vedere raportul Comisiei pentru afaceri juridice (A8-0210/2017),

Jurisprudența CJUE privind autonomia procedurală națională și protecția judiciară efectivă

A.  întrucât, potrivit jurisprudenței consacrate a CJUE privind principiul autonomiei procedurale, atunci când nu există norme ale Uniunii privind aspectele procedurale ale unui litigiu care are legătură cu dreptul Uniunii, statelor membre le revine obligația de a desemna instanțele competente și de a stabili condițiile procedurale aplicabile acțiunilor în justiție, menite să asigure protecția drepturilor conferite de Uniune;

B.  întrucât, potrivit aceleiași jurisprudențe, aplicarea dreptului intern cu privire la normele procedurale este supusă unui număr de două condiții importante: normele procedurale naționale nu pot fi mai puțin favorabile atunci când se aplică litigiilor care au legătură cu dreptul Uniunii, decât atunci când se aplică unor acțiuni similare cu caracter național (principiul echivalenței) și nu ar trebui încadrate astfel încât punerea în aplicare a drepturilor și obligațiilor conferite de dreptul Uniunii să devină imposibilă în practică sau excesiv de dificilă (principiul eficacității);

C.  întrucât, în absența unor dispoziții ale Uniunii care să armonizeze normele procedurale, competența statelor membre de a prevedea norme procedurale pentru punerea în aplicare a drepturilor conferite de către Uniune nu se extinde și la dreptul de a introduce noi căi de atac în sistemele juridice naționale pentru a asigura aplicabilitatea dreptului Uniunii(10);

D.  întrucât jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene facilitează punerea în aplicare a drepturilor conferite de Uniune prin cooperarea sa cu instanțele statelor membre, îmbunătățind totodată înțelegerea dreptului Uniunii de către cetățeni și de către instanțele naționale ale statele membre;

Carta

E.  întrucât dreptul la o cale de atac eficientă și la un proces echitabil, astfel cum este consacrat la articolul 47 din Cartă și la articolul 6 din Convenția europeană a drepturilor omului, constituie una dintre garanțiile fundamentale pentru respectarea statului de drept și a democrației și este strâns legat de procedura civilă în ansamblu;

F.  întrucât, deși articolul 47 din Cartă are caracter obligatoriu, iar articolul 6 din Convenția europeană a drepturilor omului constituie un principiu general al dreptului Uniunii, nivelul de protecție a dreptului la un proces echitabil în procedura civilă, și în special echilibrul dintre dreptul de acces la justiție al reclamantului și drepturile de apărare ale pârâtului, nu este armonizat la nivelul Uniunii;

G.  întrucât, cu toate acestea, dreptul la un proces echitabil, ca drept fundamental, a fost completat de o serie de măsuri procedurale prin legislația secundară a Uniunii, precum Regulamentul privind cererile cu valoare redusă(11), Directiva privind asistența judiciară(12), Recomandarea privind mecanismele de recurs colectiv(13), Directiva privind acțiunile în încetare în ceea ce privește consumatorii(14) și Directiva privind despăgubirile în domeniul concurenței(15);

Acquis-ul Uniunii în domeniul cooperării în materie de justiție civilă

H.  întrucât cetățenii Uniunii, în special cei care se deplasează peste frontiere, sunt, în prezent, mult mai susceptibili de a intra în contact cu sistemele de procedură civilă dintr-un alt stat membru;

I.  întrucât standardele procedurale minime de la nivelul Uniunii ar putea contribui la modernizarea procedurilor naționale, la asigurarea unor condiții de concurență echitabile pentru întreprinderi, precum și la o creștere economică accentuată prin creșterea eficacității și eficienței sistemelor judiciare, facilitând, în același timp, accesul cetățenilor la justiție în UE și contribuind la asigurarea libertăților fundamentale ale Uniunii;

J.  întrucât legislația Uniunii abordează într-o măsură din ce în ce mai mare aspecte de procedură civilă nu doar la nivel orizontal, așa cum se întâmplă în cazul instrumentelor opționale(16), ci și într-o manieră sectorială, în cadrul mai multor domenii de politică, precum proprietatea intelectuală(17), protecția consumatorilor(18) sau, recent, dreptul concurenței(19);

K.  întrucât caracterul fragmentat al armonizării la nivelul Uniunii a normelor procedurale a fost criticat în repetate rânduri, iar apariția unei legislații sectoriale a Uniunii în materie de procedură civilă afectează coerența atât a sistemelor de procedură civilă la nivelul statelor membre, cât și a diferitelor instrumente ale Uniunii;

L.  întrucât directiva propusă vizează introducerea unui cadru pentru stabilirea justiției civile, prin sistematizarea normelor de procedură civilă existente la nivelul Uniunii și extinzând domeniul de aplicare a acestora la toate aspectele care intră sub incidența dreptului Uniunii;

M.  întrucât directiva propusă este concepută astfel încât să contribuie la realizarea unei abordări mai bine coordonate, mai coerente și mai sistematice a sistemelor de justiție civilă, care să nu fie limitată de frontierele, interesele și resursele unui stat;

Temeiul juridic al propunerii

N.  întrucât, în conformitate cu articolul 4 alineatul (1) și articolul 5 alineatul (1) din TUE (principiul atribuirii competențelor), Uniunea poate legifera într-un domeniu numai dacă i s-a conferit în mod explicit competența de a face acest lucru și în măsura în care respectă principiile subsidiarității și proporționalității;

O.  întrucât, în actualul cadru stabilit prin tratat, temeiul juridic principal pentru armonizarea procedurii civile este prevăzut la Titlul V din TFUE, referitor la spațiul de libertate, securitate și justiție;

P.  întrucât în Tratatul de la Lisabona a fost menținută necesitatea unui element transfrontalier pentru exercitarea competenței Uniunii, ceea ce înseamnă că acțiunea Uniunii în domeniul justiției civile este posibilă numai dacă într-o cauză există puncte de legătură între cel puțin două state membre diferite (de exemplu, reședința, locul de desfășurare etc.);

Q.  întrucât dispoziția generală de la articolul 114 din TFUE referitoare la apropierea dispozițiilor stabilite în statele membre prin acte cu putere de lege și acte administrative, al căror obiect este stabilirea și funcționarea pieței interne, a fost și este în continuare folosită ca temei juridic pentru o gamă largă de directive sectoriale specifice care armonizează anumite aspecte ale procedurii civile, cum ar fi Directiva privind respectarea drepturilor de proprietate intelectuală (DPI) și cea mai recentă Directivă privind acțiunile în despăgubire în materie de încălcare a normelor antitrust;

R.  întrucât, conform articolului 67 alineatul (4) din TFUE, Uniunea ar trebui să faciliteze accesul la justiție, în special pe baza principiului recunoașterii reciproce a deciziilor judiciare și extrajudiciare în materie civilă, după cum se exemplifică la articolul 81 din TFUE;

Încrederea reciprocă în spațiul judiciar european

S.  întrucât libera circulație a hotărârilor judecătorești este strâns legată de necesitatea de a crea un nivel suficient de încredere reciprocă între autoritățile judiciare din diferitele state membre, în special în ceea ce privește nivelul de protecție a drepturilor procedurale;

T.  întrucât „încrederea reciprocă” este înțeleasă în acest context ca încrederea pe care o are oricare dintre statele membre în sistemele juridice și judiciare ale celorlalte state membre, ceea ce implică interdicția de a modifica acțiunile celorlalte state și a sistemelor judiciare ale acestora;

U.  întrucât principiul încrederii reciproce contribuie la creșterea gradului de securitate juridică, asigurând suficientă stabilitate și previzibilitate pentru cetățenii și întreprinderile din Uniune;

V.  întrucât aplicarea și respectarea principiului recunoașterii reciproce a hotărârilor și apropierea legislațiilor facilitează cooperarea între autorități și protecția juridică a drepturilor individuale;

W.  întrucât un sistem de standarde comune minime ale Uniunii sub formă de principii și norme ar servi drept prim pas către convergența reglementărilor naționale în materie de procedură civilă, stabilind un echilibru între drepturile fundamentale ale părților, în interesul încrederii reciproce depline dintre sistemele judiciare ale statelor membre;

X.  întrucât existența și respectarea unor garanții procedurale pentru eficiența și eficacitatea procedurilor civile și egalitatea de tratament a părților sunt recomandate și absolut necesare pentru a se asigura încrederea reciprocă;

Y.  întrucât aplicarea unui astfel de sistem de standarde comune minime ar stabili și un nivel minim al calității procedurilor civile la nivelul Uniunii, contribuind astfel nu numai la consolidarea încrederii reciproce între sistemele judiciare, ci și la o funcționare mai bună a pieței interne, având în vedere că se estimează că diferențele procedurale dintre statele membre pot determina, între altele, perturbări ale comerțului și pot descuraja întreprinderile și consumatorii să își exercite drepturile conferite de piața internă;

Alte considerații

Z.  întrucât este necesară apropierea regimurilor procedurale din Uniune; întrucât directiva propusă este gândită ca un prim pas în procesul de armonizare suplimentară și convergență a sistemelor de justiție civilă din statele membre și, pe termen mai lung, de creare a unui cod de procedură civilă al Uniunii;

AA.  întrucât directiva propusă nu afectează nici organizarea judiciară a statelor membre, nici caracteristicile principale ale modului în care se desfășoară litigiile civile, dar permite norme procedurale naționale mai eficiente;

AB.  întrucât, prin urmare, este extrem de important să se adopte și să se aplice corespunzător o legislație care prevede adoptarea unor standarde comune minime de procedură civilă în Uniune,

Jurisprudența CJUE privind autonomia procedurală națională și protecția judiciară efectivă

1.  constată rolul fundamental al CJUE în stabilirea bazelor procedurii civile în Uniune, care a determinat modul în care este înțeleasă semnificația procedurii civile pentru sistemul juridic al Uniunii;

2.  subliniază, însă, că, deși unele standarde procedurale acceptate în prezent ca parte a sistemului procedural al Uniunii au fost afirmate în jurisprudența CJUE, contribuția CJUE ar trebui înțeleasă, mai degrabă, ca o interpretare a standardelor, și nu ca o stabilire a acestora;

3.  evidențiază, prin urmare, că bogata experiență a CJUE în analiza normelor procedurale și a celor privind căile de atac, precum și compromisurile și valorile concurente urmărite de CJUE sunt foarte instructive și ar trebui luate în considerare în vederea introducerii unui instrument orizontal global, cu caracter legislativ, care să conțină standarde comune de procedură civilă;

Carta

4.  subliniază că, în ceea ce privește dreptul la un proces echitabil și accesul la justiție, ar trebui menținute și extinse în continuare rețelele de cooperare și bazele de date care consolidează cooperarea judiciară și schimbul de informații;

5.  salută, așadar, cu căldură evoluțiile în domeniul e-justiției, în special crearea Rețelei judiciare europene și a portalului european e-justiție, care urmează să devină un ghișeu unic în domeniul justiției în Uniune;

Acquis-ul Uniunii în domeniul cooperării în materie de justiție civilă

6.  solicită, totodată, Comisiei să evalueze dacă ar trebui propuse măsuri suplimentare de consolidare și de întărire a unei abordări orizontale a aplicării private a drepturilor conferite în temeiul dreptului Uniunii și dacă standardele comune minime de procedură civilă propuse prin prezentul document ar putea promova și garanta o astfel de paradigmă orizontală;

7.  reiterează faptul că este deosebit de importantă colectarea sistematică de date statistice privind aplicarea și performanțele instrumentelor existente ale Uniunii în domeniul cooperării în materie de justiție civilă;

8.  în acest context, invită Comisia să evalueze dacă eventuale măsuri suplimentare de punere în aplicare adoptate de statele membre ar putea contribui la aplicarea eficace a procedurilor autonome ale Uniunii și susține că, în acest scop, Comisia ar trebui să stabilească un proces solid și sistematic de supraveghere;

Temeiul juridic al propunerii

9.  observă că articolul 114 din TFUE (armonizarea pieței interne) a fost folosit pentru adoptarea mai multor acte ale Uniunii cu implicații procedurale; că articolul 114 referitor la apropierea dispozițiilor stabilite în statele membre prin acte cu putere de lege și acte administrative, al căror obiect este stabilirea și funcționarea pieței interne, a fost și este în continuare folosit ca temei juridic pentru o gamă largă de directive sectoriale specifice care armonizează anumite aspecte ale procedurii civile, cum ar fi Directiva privind respectarea drepturilor de proprietate intelectuală (DPI);

10.  constată, cu toate acestea, că articolul 81 din TFUE prevede adoptarea de măsuri în domeniul cooperării judiciare în materie civilă cu incidență transfrontalieră, inclusiv măsuri pentru apropierea actelor cu putere de lege și a actelor administrative ale statelor membre, în special atunci când acest lucru este necesar pentru buna funcționare a pieței interne; consideră, așadar, că articolul 81 din TFUE constituie temeiul juridic corespunzător pentru instrumentul legislativ propus;

11.  susține că noțiunea de „implicații transfrontaliere” prevăzută la articolul 81 alineatul (1) din TFUE cu privire la adoptarea măsurilor de cooperare în domeniul justiției civile ar trebui interpretată într-o manieră mai amplă și, astfel, nu ar trebui percepută ca fiind sinonimă cu noțiunea de „litigii transfrontaliere”;

12.  subliniază faptul că interpretarea actuală a noțiunii de „materie cu implicații transfrontaliere” este relativ limitată și conduce la apariția a două seturi de norme și a două categorii de părți litigante, ceea ce ar putea crea probleme suplimentare și o complexitate inutilă; subliniază că, prin urmare, ar trebui adoptată o interpretare mai largă;

13.  evidențiază, în acest context, faptul că standardele comune minime de procedură civilă propuse prin prezentul document ar conduce la o mai mare eficiență dacă statele membre le-ar extinde aplicabilitatea nu numai la aspecte ce intră sub incidența dreptului Uniunii, ci, în general, la situații atât transfrontaliere, cât și exclusiv interne;

Încrederea reciprocă în spațiul judiciar european

14.  ia act de faptul că principalele activități ale Uniunii în spațiul european de justiție în ceea ce privește justiția civilă se referă la introducerea de instrumente privind jurisdicția, litispendența și executarea hotărârilor judecătorești la nivel transfrontalier;

15.  reiterează și subliniază faptul că libera circulație a hotărârilor judecătorești a sporit încrederea reciprocă între sistemele judiciare ale statelor membre, crescând astfel nivelul de securitate juridică și oferind suficientă stabilitate și previzibilitate pentru cetățenii și întreprinderile din Uniune;

16.  evidențiază, în acest sens, faptul că încrederea reciprocă este o noțiune complexă și mulți factori joacă un rol în construirea acestei încrederi, precum educația judiciară, cooperarea judiciară transfrontalieră și schimbul de experiențe și de bune practici între judecători;

17.  ia act de faptul că încrederea reciprocă poate fi promovată, printre altele, prin metode nelegislative, cum ar fi cooperarea judecătorilor în cadrul Rețelei Judiciare Europene sau participarea acestora la activități de formare;

18.  salută, prin urmare, cele nouă principii de formare judiciară ale Rețelei Europene de Formare Judiciară, adoptate în cadrul Adunării Generale din 2016 a acestui organism, dat fiind că asigură un fundament și un cadru comun pentru instituțiile judiciare și instituțiile de formare judiciară din Europa deopotrivă;

19.  susține, însă, că, din punct de vedere strict juridic, încrederea reciprocă presupune, la un nivel foarte fundamental, ca sistemele judiciare ale statelor membre să își perceapă reciproc dispozițiile procedurale drept garantând un proces civil corect, atât la nivelul legii in teorie, cât și în practică;

20.  observă, prin urmare, că elaborarea unor standarde sistematice minime de procedură civilă la nivelul Uniunii, sub forma unei directive orizontale generale, ar conduce la creșterea încrederii reciproce între sistemele judiciare ale statelor membre și ar asigura o echilibrare comună, la nivelul Uniunii, a drepturilor procedurale fundamentale pentru cauzele civile, creându-se un sentiment general mai profund de justiție, securitate și previzibilitate în întreaga Uniune;

Standarde comune minime privind procedurile civile

21.  subliniază că sistemele eficace de procedură civilă joacă un rol esențial pentru respectarea statului de drept și a valorilor fundamentale ale Uniunii, reprezentând, de asemenea, o cerință indispensabilă pentru investiții durabile și pentru un mediu favorabil întreprinderilor și consumatorilor;

22.  consideră că lipsa de claritate cu privire la termenele de prescripție pentru cetățeni, consumatori și întreprinderi în litigiile cu incidență transfrontalieră poate împiedica accesul la justiție; invită, prin urmare, Comisia și statele membre să analizeze fezabilitatea și oportunitatea armonizării acestor termene de prescripție în procedurile civile;

23.  consideră că există o nevoie clară ca legislația să prevadă un set de standarde procedurale aplicabile procedurilor civile și solicită Comisiei să procedeze la executarea Planului său de acțiune pentru aplicarea Programului de la Stockholm adoptat de Consiliul European privind spațiul de libertate, securitate și justiție;

24.  prin urmare, în conformitate cu articolul 225 din TFUE, solicită Comisiei să prezinte, până la 30 iunie 2018, în temeiul articolului 81 alineatul (2) din TFUE, o propunere de act legislativ privind standarde comune minime de procedură civilă, urmând recomandările prevăzute în anexa la documentul de față;

25.  confirmă că recomandările din anexa la prezenta rezoluție respectă drepturile fundamentale și principiile subsidiarității și proporționalității;

26.  consideră că propunerea solicitată nu are implicații financiare, întrucât introducerea unor standarde minime de procedură civilă va conduce la economii de scară prin reducerea cheltuielilor suportate de părțile litigante și de reprezentanții acestora, care nu vor avea nevoie să se familiarizeze cu regimul de procedură civilă al unei alte țări;

o
o   o

27.  încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție și recomandările din anexă Comisiei și Consiliului, precum și parlamentelor și guvernelor statelor membre.

ANEXĂ LA REZOLUȚIE:

RECOMANDĂRI PRIVIND O DIRECTIVĂ A PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI A CONSILIULUI PRIVIND STANDARDE COMUNE MINIME DE PROCEDURĂ CIVILĂ ÎN UNIUNEA EUROPEANĂ

A.  PRINCIPIILE ȘI OBIECTIVELE PROPUNERII SOLICITATE

1.  La nivelul Uniunii, punerea în aplicare a legii în cadrul instanțelor intră în mare măsură sub incidența normelor și practicilor procedurale naționale. Instanțele naționale sunt și instanțe ale Uniunii. Prin urmare, procedurile derulate în cadrul acestora trebuie să asigure corectitudine, justiție și eficiență, dar și punerea în aplicare eficace a dreptului Uniunii.

2.  Punerea în aplicare a principiului recunoașterii reciproce a hotărârilor judecătorești în materie civilă a accentuat încrederea reciprocă a statelor membre în sistemele lor de justiție civilă, iar măsurile de apropiere a actelor cu putere de lege și a actelor administrative ale statelor membre pot facilita cooperarea între autoritățile competente și protecția judiciară a drepturilor individuale. Gradul de încredere reciprocă depinde, în mare măsură, de o serie de parametri, care includ, între altele, mecanisme de protecție a drepturilor reclamanților și ale pârâților, garantând accesul la instanțe și la justiție.

3.  Cu toate că toate statele membre sunt părți la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale („CEDO”), experiența a arătat că doar acest element nu poate oferi întotdeauna un grad suficient de încredere în sistemele de justiție civilă ale altor state membre. Normele naționale de procedură civilă ale statelor membre diferă semnificativ, deseori în ceea ce privește principii și garanții procedurale fundamentale, ceea ce comportă riscul reducerii încrederii reciproce între autoritățile judiciare.

4.  Prin urmare, pentru a proteja drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor Uniunii, pentru a contribui la modernizarea procedurilor naționale și pentru a asigura condiții de concurență echitabile pentru întreprinderi și o creștere economică accentuată datorită eficacității și eficienței sistemelor judiciare, trebuie adoptată o directivă care să dezvolte în continuare standardele minime prevăzute în Cartă și în CEDO e. Temeiul juridic adecvat pentru o astfel de propunere este articolul 81 alineatul (2) din TFUE, care vizează măsurile în domeniul cooperării în materie de justiție civilă. Directiva urmează a fi adoptată în cadrul procedurii legislative ordinare.

5.  Se consideră că standardele comune minime de procedură civilă sunt necesare pentru a constitui un temei solid pentru apropierea și îmbunătățirea legilor naționale, având în vedere flexibilitatea de care se bucură statele membre în ceea ce privește elaborarea de noi legi de procedură civilă, reflectând totodată un consens general privind principiile practicii justiției civile.

6.  Standardele comune minime ar trebui să aibă ca rezultat creșterea încrederii în sistemele de justiție civilă ale tuturor statelor membre, fapt ce ar conduce la o cooperare judiciară mai eficientă, mai rapidă și mai flexibilă într-un climat de încredere reciprocă. Astfel de norme comune minime ar trebui, de asemenea, să elimine obstacolele din calea liberei circulații a cetățenilor pe teritoriul statelor membre, înlăturând astfel reticențele cetățenilor, mai ales ale celor care se deplasează peste frontiere, cu privire la contactul cu sistemele de justiție civilă din alte state membre.

7.  Directiva propusă nu vizează înlocuirea în întregime a regimurilor procedurale naționale în materie civilă. Această directivă își propune stabilirea de standarde comune minime privind funcționarea și derularea procedurilor civile ale statelor membre pentru toate aspectele care intră sub incidența dreptului Uniunii, respectând totodată particularitățile naționale, precum și dreptul fundamental la căi de atac efective și la un proces echitabil, ceea ce asigură un acces efectiv și eficient la justiție. De asemenea, directiva vizează să asigure o bază pentru aprofundarea treptată a apropierii regimurilor de procedură civilă ale statelor membre.

8.  Propunerea nu afectează dispozițiile statelor membre privind organizarea propriilor instanțe și normele acestora privind desemnarea judecătorilor.

9.  Propunerea de față respectă principiile subsidiarității și proporționalității, întrucât statele membre nu pot acționa singure pentru stabilirea unui set de standarde minime de procedură civilă, iar propunerea se limitează la măsurile strict necesare pentru a asigura un acces efectiv la justiție și încrederea reciprocă în Uniune.

B.  TEXTUL PROPUNERII SOLICITATE

Directivă a Parlamentului European și a Consiliului privind standarde comune minime de procedură civilă în Uniunea Europeană

PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 81 alineatul (2),

având în vedere solicitarea adresată Comisiei Europene de Parlamentul European,

având în vedere propunerea Comisiei Europene,

după transmiterea proiectului de act legislativ parlamentelor naționale,

având în vedere avizul Comitetului Economic și Social European,

hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară,

întrucât:

(1)  Uniunea și-a stabilit obiectivul de a menține și a dezvolta un spațiu de libertate, securitate și justiție, în cadrul căruia se asigură libera circulație a persoanelor. Pentru instituirea treptată a acestui spațiu, Uniunea urmează să adopte măsuri privind cooperarea judiciară în materie civilă având implicații transfrontaliere, în special atunci când acestea sunt necesare pentru buna funcționare a pieței interne.

(2)  În conformitate cu articolul 81 alineatul (2) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, măsurile respective ar trebui să aibă scopul de a asigura, printre altele, recunoașterea reciprocă între statele membre a deciziilor judiciare și executarea acestora, comunicarea și notificarea transfrontalieră a actelor, cooperarea în materie de obținere a probelor, accesul efectiv la justiție și eliminarea obstacolelor din calea bunei desfășurări a procedurilor civile, la nevoie prin favorizarea compatibilității normelor de procedură civilă aplicabile în statele membre.

(3)  În conformitate cu concluziile președinției Consiliului European de la Tampere din 15 și 16 octombrie 1999, în special cu punctul 33, consolidarea recunoașterii reciproce a hotărârilor judecătorești și a altor decizii judiciare și apropierea necesară a legislației ar facilita cooperarea între autoritățile competente și protecția judiciară a drepturilor individuale. Din acest motiv, principiul recunoașterii reciproce ar trebui să devină piatra de temelie a cooperării judiciare în materie civilă în cadrul Uniunii.

(4)  Potrivit Planului de acțiune al Comisiei pentru punerea în aplicare a Programului de la Stockholm adoptat de Consiliul European privind spațiul de libertate, securitate și justiție, spațiul judiciar european și funcționarea adecvată a pieței unice sunt întemeiate pe principiul fundamental al recunoașterii reciproce, care, la rândul său, se bazează pe ideea că fiecare stat membru are încredere în sistemele judiciare ale celorlalte state membre. Acest principiu poate funcționa în mod eficace doar în condițiile unor relații de încredere reciprocă între judecători, practicienii din domeniul dreptului, întreprinderi și cetățeni. Gradul de încredere depinde de mai mulți parametri, inclusiv de existența unor mecanisme care să protejeze drepturile procedurale ale părților litigante în procedurile civile. Prin urmare, pentru garantarea aplicării acestui principiu sunt necesare standarde comune minime care să asigure dreptul la un proces echitabil și eficiența sistemelor judiciare și care să contribuie la un sistem eficace de punere în aplicare.

(5)  Stabilind norme minime privind protecția drepturilor procedurale ale părților litigante și facilitând accesul cetățenilor la justiție în Uniune, prezenta directivă ar trebui să consolideze încrederea statelor membre în sistemele de justiție civilă ale altor state membre, contribuind astfel la promovarea unei culturi a drepturilor fundamentale în Uniune, la o mai bună funcționare a pieței interne și la asigurarea libertăților fundamentale ale Uniunii, punând bazele unui sentiment general mai profund de justiție, securitate și previzibilitate în întreaga Uniune.

(6)  Dispozițiile prezentei directive ar trebui să se aplice litigiilor civile cu implicații transfrontaliere, inclusiv celor care rezultă din încălcarea drepturilor și a libertăților garantate de dreptul Uniunii. În cazul în care în prezenta directivă se face referire la încălcarea drepturilor conferite de dreptul Uniunii, aceasta acoperă toate situațiile în care o încălcare a normelor adoptate la nivelul Uniunii a generat sau este de natură să genereze un prejudiciu persoanelor fizice sau juridice. Nimic nu ar trebui să împiedice statele membre să aplice dispozițiile prezentei directive inclusiv în cauze de justiție civilă exclusiv interne.

(7)  Toate statele membre sunt părți la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale din 4 noiembrie 1950. Chestiunile menționate în prezenta directivă ar trebui abordate în conformitate cu respectiva convenție și, în special, cu dreptul la un proces echitabil și la o cale de atac eficace.

(8)  Prezenta directivă vizează promovarea aplicării unor standarde comune minime de procedură civilă, pentru a asigura accesul eficace la justiție în Uniune. Accesul la justiție este un drept general recunoscut, reafirmat și la articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (Carta).

(9)  Procedurile civile ar trebui să fie îmbunătățite și mai mult prin valorificarea progreselor tehnologice din domeniul justiției și a noilor instrumente de care dispun instanțele, care pot ajuta la depășirea distanței geografice și a consecințelor acesteia în ceea ce privește costurile ridicate și durata procedurilor. Pentru a reduce și mai mult cheltuielile de judecată și durata procedurilor, ar trebui încurajată în continuare utilizarea, de către părți și instanțe, a tehnologiilor de comunicare moderne.

(10)  Pentru a permite audierea persoanelor fără să fie necesară deplasarea acestora la instanță, statele membre ar trebui să garanteze că dezbaterile orale, precum și obținerea probelor prin audierea martorilor, a experților sau a părților pot avea loc prin utilizarea oricărui mijloc de comunicare la distanță adecvat, cu excepția situației în care, din cauza circumstanțelor specifice ale cauzei, utilizarea unei astfel de tehnologii nu ar fi adecvată pentru desfășurarea echitabilă a procedurilor. Această dispoziție nu aduce atingere Regulamentului (CE) nr. 1206/2001 al Consiliului(20).

(11)  Instanțele statelor membre ar trebui să se poată baza pe avizele experților pentru aspecte tehnice, juridice sau alte aspecte probatorii. Cu excepția cazurilor în care sunt necesare măsuri coercitive și în conformitate cu libertatea de a presta servicii și cu jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene, judecătorii dintr-un stat membru ar trebui să poată desemna experți care să deruleze investigații într-un alt stat membru, fără ca pentru derularea acestora să fie necesară o autorizare prealabilă. Pentru a facilita expertiza judiciară și ținând cont de limitările în desemnarea unor experți suficient de calificați în jurisdicția unui stat membru, de exemplu din cauza gradului ridicat de sofisticare tehnică a cazului sau ca urmare a existenței unor legături directe sau indirecte între expert și părți, în cadrul portalului european e-justiție ar trebui creat și actualizat sistematic un repertoriu european conținând toate listele naționale de experți.

(12)  Măsurile provizorii și de conservare ar trebui să asigure un echilibru adecvat între interesele reclamantului cu privire la acordarea protecției provizorii și interesele pârâtului în vederea prevenirii utilizării abuzive a acestei protecții. Atunci când sunt solicitate măsuri provizorii înainte de a obține o hotărâre judecătorească, instanța la care este depusă cererea ar trebui să fie încredințată, pe baza probelor înaintate de reclamant, că acesta din urmă va avea probabil câștig de cauză pe fond cu privire la revendicarea sa împotriva pârâtului. În plus, reclamantului ar trebui să i se solicite, în toate situațiile, să demonstreze, într-o manieră mulțumitoare pentru instanță, că revendicarea sa necesită protecție judiciară de urgență și că, fără măsurile provizorii, executarea hotărârii judecătorești existente sau viitoare ar putea fi împiedicată sau îngreunată substanțial.

(13)  Dispozițiile prezentei directive nu ar trebui să aducă atingere dispozițiilor specifice privind respectarea drepturilor în domeniul proprietății intelectuale prevăzute în instrumentele Uniunii, și în special celor care se regăsesc în Directiva 2004/48/CE a Parlamentului European și a Consiliului(21). De asemenea, directiva nu ar trebui să aducă atingere dispozițiilor specifice privind recuperarea datoriilor transfrontaliere prevăzute în ordonanța asigurătorie europeană de indisponibilizare a conturilor bancare(22).

(14)  Instanțelor ar trebui să li se acorde un rol fundamental în protejarea drepturilor și intereselor tuturor părților și în gestionarea eficace și eficientă a procedurilor civile.

(15)  Obiectivul de a asigura procese echitabile, un acces mai bun la justiție și încrederea reciprocă, ca parte a politicii Uniunii Europene de instituire a unui spațiu de libertate, securitate și justiție, ar trebui să includă accesul la metode de soluționare a litigiilor atât pe cale judiciară, cât și extrajudiciară. Pentru a încuraja părțile să recurgă la mediere, statele membre ar trebui să se asigure că normele lor privind decăderea și prescripția extinctivă nu împiedică părțile să facă apel la procedurile judiciare sau la arbitraj în caz de eșec al medierii.

(16)  Având în vedere diferențele dintre normele de procedură civilă din statele membre, în special în ceea ce privește normele care reglementează notificarea sau comunicarea actelor, este necesar să se definească standardele minime care ar trebui să se aplice în cadrul procedurilor civile care intră sub incidența dreptului Uniunii. În particular, ar trebui să se acorde prioritate metodelor care asigură primirea promptă și în siguranță a documentelor notificate sau comunicate, cu confirmare de primire. Prin urmare, ar trebui încurajată pe scară largă utilizarea tehnologiilor moderne de comunicare. Pentru actele care trebuie notificate sau comunicate părților, ar trebui ca notificarea sau comunicarea pe cale electronică să fie echivalentă celei pe cale poștală. Mijloacele electronice disponibile ar trebui să garanteze faptul că conținutul actelor și al altor comunicări scrise primite este conform și fidel conținutului actelor și al altor comunicări scrise trimise și că metoda utilizată pentru confirmarea de primire oferă o confirmare a primirii de către destinatar și a datei primirii.

(17)  Statele membre ar trebui să garanteze că părțile la procedurile civile au dreptul de a-și alege un avocat. În litigiile transfrontaliere, părțile ar trebui să aibă dreptul la un avocat în statul de origine pentru consiliere preliminară și la un alt avocat în statul gazdă pentru derularea litigiului. Confidențialitatea comunicării dintre părți și avocatul lor este esențială pentru asigurarea exercitării efective a dreptului la un proces echitabil. Prin urmare, statele membre ar trebui să respecte confidențialitatea întrevederilor și a altor forme de comunicare dintre avocat și părți, în contextul exercitării dreptului la un avocat, prevăzut în prezenta directivă. Părțile la un litigiu ar trebui să poată să renunțe la un drept conferit de prezenta directivă, cu condiția să li se fi pus la dispoziție informații privind posibilele consecințe ale renunțării la acesta.

(18)  Pentru plata taxelor judiciare, reclamantul nu ar trebui să fie obligat să efectueze o deplasare în statul membru al instanței sesizate sau să angajeze un avocat în acest scop. Pentru a asigura accesul eficace al reclamanților la proceduri, statele membre ar trebui să ofere cel puțin una dintre metodele de plată la distanță prevăzute în directivă. Informațiile privind taxele judiciare și metodele de plată, precum și cele referitoare la autoritățile sau organizațiile competente să ofere asistență practică în statele membre ar trebui să fie transparente și ușor de accesat pe internet, prin intermediul site-urilor web naționale corespunzătoare.

(19)  Statele membre ar trebui să asigure respectarea dreptului fundamental la asistență judiciară, astfel cum este prevăzut la articolul 47 al treilea paragraf din Cartă. Orice persoană fizică sau juridică implicată într-un litigiu în materie civilă reglementat de prezenta directivă, indiferent dacă acționează ca reclamant sau ca pârât, ar trebui să aibă posibilitatea să își valorifice drepturile în instanță, chiar dacă situația financiară personală o împiedică să suporte cheltuielile de judecată. Asistența judiciară ar trebui să acopere consilierea precontencioasă în vederea ajungerii la un acord înainte de inițierea unei proceduri judiciare, asistența judiciară în vederea sesizării unei instanțe și reprezentarea în justiție, precum și plata cheltuielilor de judecată. Prezenta dispoziție nu aduce atingere prevederilor Directivei 2003/8/CE a Consiliului(23).

(20)  Crearea unei culturi judiciare europene care să respecte pe deplin principiul subsidiarității și proporționalității și independența judiciară este esențială pentru funcționarea eficientă a unui spațiu judiciar european. Formarea judiciară este un element crucial al acestui proces, întrucât consolidează încrederea reciprocă între statele membre, practicieni și cetățeni. În acest sens, statele membre ar trebui să coopereze și să susțină formarea profesională și schimbul de bune practici între persoanele care activează în domeniul juridic.

(21)  Prezenta directivă stabilește norme minime. Statele membre pot extinde drepturile stabilite prin prezenta directivă pentru a oferi un nivel mai ridicat de protecție. Un astfel de nivel mai ridicat de protecție nu ar trebui să constituie un obstacol în calea încrederii reciproce și a accesului eficace la justiție pe care aceste norme sunt menite să le faciliteze. Nivelul de protecție asigurat de Cartă, astfel cum este interpretat de Curtea de Justiție a Uniunii Europene, precum și supremația, unitatea și eficiența dreptului Uniunii nu ar trebui să fie compromise prin aceste dispoziții.

(22)  Întrucât obiectivele prezentei directive, și anume stabilirea unor standarde comune minime de procedură civilă, nu pot fi realizate în mod satisfăcător de către statele membre, dar, având în vedere amploarea sau efectele acțiunii, pot fi realizate mai bine la nivelul Uniunii, aceasta poate adopta măsuri, în conformitate cu principiul subsidiarității astfel cum este prevăzut la articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană. În conformitate cu principiul proporționalității, astfel cum este enunțat la articolul respectiv, prezenta directivă nu depășește ceea ce este necesar pentru atingerea acestor obiectivele.

(23)  În conformitate cu [articolul 3]/[articolele 1 și 2] din Protocolul nr. 21 privind poziția Regatului Unit și a Irlandei în ceea ce privește spațiul de libertate, securitate și justiție, anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană și la Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, [statele membre în cauză și-au notificat dorința de a participa la adoptarea și aplicarea prezentei directive]/[și fără a aduce atingere articolului 4 din protocol, aceste state membre nu participă la adoptarea prezentei directive nu au obligații în temeiul acesteia și aceasta nu li se aplică ].

(24)  În conformitate cu articolele 1 și 2 din Protocolul nr. 22 privind poziția Danemarcei, anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană și la Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, Danemarca nu participă la adoptarea prezentei directive, nu are obligații în temeiul acesteia și aceasta nu i seaplică,

ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

CAPITOLUL I:

OBIECT, DOMENIU DE APLICARE ȘI DEFINIȚII

Articolul 1

Obiect

Obiectivul prezentei directive este acela de a apropia sistemele de procedură civilă astfel încât să se asigure respectarea deplină a dreptului la o cale de atac eficientă și la un proces echitabil, astfel cum este recunoscut la articolul 47 din Cartă și la articolul 6 din CEDO, prin stabilirea de standarde minime privind declanșarea, derularea și încheierea procedurilor civile înaintea instanțelor din statele membre.

Articolul 2

Domeniul de aplicare

(1)  Fără a aduce atingere standardelor de procedură civilă care sunt sau pot fi prevăzute în dreptul Uniunii sau în dreptul național, în măsura în care standardele respective pot fi mai favorabile pentru părțile litigante, prezenta directivă se aplică în materie civilă și comercială, în litigiile cu implicații transfrontaliere, indiferent de natura instanței, cu excepția situațiilor care privesc drepturile și obligațiile care nu se află la dispoziția părților conform legii aplicabile relevante. Prezenta directivă nu se aplică în special în materie fiscală, vamală sau administrativă și nici în ceea ce privește răspunderea statului pentru acte și omisiuni în cadrul exercitării autorității publice (acta iure imperii).

(2)  În prezenta directivă, termenul de „stat membru” înseamnă un stat membru cu excepția [Regatului Unit, a Irlandei și a] Danemarcei.

Articolul 3

Litigii cu implicații transfrontaliere

(1)  În sensul prezentei directive, litigiile cu implicații transfrontaliere sunt litigiile în care:

(a)  cel puțin una dintre părți își are domiciliul sau reședința obișnuită în alt stat membru decât statul membru al instanței sesizate; sau

(b)  ambele părți își au domiciliul în același stat membru cu statul membru al instanței sesizate, iar locul de executare a contractului, locul în care s-a produs evenimentul care a cauzat prejudiciul sau locul de executare a hotărârii este situat în alt stat membru; sau

(c)  ambele părți își au domiciliul în același stat membru cu statul membru al instanței sesizate, iar chestiunea care face obiectul litigiului intră sub incidența dreptului Uniunii.

(2)  În sensul alineatului (1), domiciliul se determină în conformitate cu articolele 62 și 63 din Regulamentul (UE) nr. 1215/2012 al Parlamentului European și al Consiliului(24).

CAPITOLUL II:

STANDARDE MINIME PENTRU PROCEDURILE CIVILE

Secțiunea I:

Rezultate echitabile și eficace

Articolul 4

Obligația generală privind protecția jurisdicțională eficace

Statele membre prevăd măsurile, procedurile și căile de atac necesare pentru a asigura respectarea drepturilor conferite prin dreptul Uniunii în materie civilă. Măsurile, procedurile și căile de atac respective sunt corecte și echitabile și nu presupun o complexitate sau costuri inutile, termene nerezonabile sau întârzieri nejustificate, și respectă particularitățile naționale și drepturile fundamentale.

Măsurile, procedurile și căile de atac respective sunt, de asemenea, eficiente și proporționale și se aplică astfel încât să se evite crearea unor obstacole în calea accesului eficace la justiție și să se ofere protecție împotriva folosirii lor abuzive.

Articolul 5

Dezbateri orale

(1)  Statele membre asigură derularea corectă a procedurilor. În cazul în care nu este posibil ca părțile să fie prezente fizic sau dacă părțile au convenit, cu aprobarea instanței, să recurgă la mijloace de comunicare rapide, statele membre se asigură că dezbaterile orale sunt organizate utilizându-se orice tehnologie adecvată de comunicare la distanță care se află la dispoziția instanței, precum videoconferința sau teleconferința.

(2)  În cazul în care persoana care urmează să fie audiată își are domiciliul sau reședința obișnuită în alt stat membru decât cel în care se află instanța sesizată, participarea persoanei respective la o dezbatere orală prin videoconferință, teleconferință sau printr-o altă tehnologie adecvată de comunicare la distanță se organizează utilizându-se procedurile prevăzute în Regulamentul (CE) nr. 1206/2001 al Consiliului. În ceea ce privește videoconferința, ar trebui să se țină seama de Recomandările Consiliului privind videoconferințele transfrontaliere, adoptate de Consiliu la 15 și 16 iunie 2015(25), și de lucrările întreprinse în cadrul portalului european e-justiție.

Articolul 6

Măsuri provizorii și de conservare

(1)  Statele membre se asigură că sunt adoptate măsuri provizorii pentru conservarea unei situații de fapt sau de drept, astfel încât să se asigure eficacitatea deplină a unei hotărâri judecătorești ulterioare pe fond înainte de inițierea procedurilor pe fond și în orice moment pe parcursul unei astfel de proceduri.

Măsurile menționate la primul paragraf includ și măsuri pentru prevenirea oricărei încălcări iminente sau pentru încetarea imediată a unei presupuse încălcări, dar și pentru conservarea activelor necesare pentru a garanta că executarea ulterioară a unei reclamații nu va fi împiedicată sau îngreunată substanțial.

(2)  Astfel de măsuri respectă drepturile la apărare și sunt proporționale cu caracteristicile și cu gravitatea presupusei încălcări, permițând, acolo unde este cazul, acordarea de garanții pentru costurile și pentru daunele cauzate pârâtului prin solicitări nejustificate. Instanțele au autoritatea de a-i solicita reclamantului să furnizeze orice probe disponibile în mod rezonabil, pentru a se convinge cu un grad suficient de certitudine că măsura provizorie solicitată este necesară și proporțională.

(3)  Statele membre se asigură că, în cazuri justificate, pot fi luate măsuri provizorii fără ca pârâtul să fi fost audiat, în cazul în care orice întârziere i-ar provoca reclamantului daune ireparabile sau atunci când există riscul demonstrabil ca probele să fie distruse. Într-o astfel de situație, părților li se aduce la cunoștință acest lucru imediat, cel târziu după aplicarea măsurilor.

O revizuire, inclusiv dreptul de a fi audiat, are loc la cererea pârâtului pentru a se decide, într-un termen rezonabil de la notificarea măsurilor, dacă acestea urmează să fie modificate, revocate sau confirmate.

În cazul în care măsurile menționate la primul paragraf sunt revocate sau dacă se constată ulterior că nu a existat nicio încălcare sau amenințare de încălcare, instanța îi poate impune reclamantului, la cererea pârâtului, să îl despăgubească în mod corespunzător pe pârât pentru toate daunele suferite ca urmare a măsurilor în cauză.

(4)  Prezentul articol nu aduce atingere Directivei 2004/48/CE și Regulamentului (UE) nr. 655/2014.

Secțiunea II:

Eficiența procedurilor

Articolul 7

Eficiența procedurală

(1)  Instanțele statelor membre respectă dreptul la o cale de atac efectivă și la un proces echitabil, care asigură un acces real la justiție, precum și principiul contradictorialității, în special atunci când decid asupra necesității unei dezbateri orale, precum și atunci când decid asupra mijloacelor de obținere a probelor și a măsurii în care probele trebuie obținute.

(2)  Instanțele statelor membre acționează în cel mai scurt timp posibil, indiferent de existența unor perioade de prescripție pentru anumite acțiuni în diferitele faze ale procedurii.

Articolul 8

Decizii motivate

Statele membre se asigură că instanțele furnizează decizii motivate suficient de detaliate și într-un termen rezonabil, pentru a le permite părților să valorifice efectiv toate drepturile privind revizuirea deciziei sau introducerea unei căi de atac.

Articolul 9

Principii generale pentru gestionarea procedurilor

(1)  Statele membre se asigură că instanțele gestionează în mod activ cauzele cu care au fost sesizate, pentru a asigura o soluționare echitabilă și eficientă a litigiilor, în termene rezonabile și cu costuri rezonabile, fără a afecta libertatea părților de a stabili obiectul și dovezile justificative aferente propriei cauze.

(2)  În măsura în care acest lucru este realizabil, instanța gestionează cauza prin consultarea părților. Mai exact, gestionarea activă a cauzelor poate cuprinde:

(a)  încurajarea părților să coopereze reciproc în timpul procedurilor;

(b)  identificarea problemelor dintr-o fază timpurie;

(c)  decizii prompte privind problemele care trebuie anchetate integral și cele care pot fi soluționate sumar;

(d)  stabilirea ordinii în care se vor rezolva problemele;

(e)  asistarea părților în soluționarea integrală sau parțială a acțiunii;

(f)  stabilirea unui calendar pentru a controla evoluția acțiunii;

(g)  tratarea de către instanță a unui număr cât mai mare de aspecte ale acțiunii la o singură înfățișare;

(h)  tratarea acțiunii fără a fi nevoie de prezența fizică a părților;

(i)  utilizarea mijloacelor tehnice disponibile.

Articolul 10

Obținerea probelor

(1)  Statele membre se asigură că sunt disponibile mijloace eficace de prezentare, obținere și păstrare a probelor, ținând cont de dreptul la apărare și de nevoia de a proteja informațiile confidențiale.

(2)  În contextul obținerii probelor, statele membre încurajează utilizarea tehnologiilor moderne de comunicații. Instanța sesizată utilizează metoda cea mai simplă și mai puțin oneroasă de obținere a probelor.

Articolul 11

Experți judiciari

(1)  Fără a aduce atingere posibilității pe care o au părțile de a prezenta probe rezultate în urma unei expertize, statele membre se asigură că instanța poate numi în orice moment experți judiciari pentru a efectua expertize cu privire la aspecte specifice ale cauzei. Instanța pune la dispoziția experților toate informațiile necesare pentru furnizarea expertizei.

(2)  În cazul litigiilor transfrontaliere, cu excepția cazurilor în care sunt necesare măsuri coercitive sau dacă investigația se desfășoară în locuri asociate cu exercitarea competențelor unui stat membru sau în locuri în care accesul sau o altă acțiune este interzisă sau limitată la anumite persoane, conform dreptului statului membru în care se derulează investigația, statele membre se asigură că instanța poate numi un expert judiciar pentru derularea de investigații în afara jurisdicției instanței, fără a fi necesară adresarea unei cereri prealabile în acest sens către autoritatea competentă a celuilalt stat membru.

(3)  În sensul alineatelor (1) și (2), Comisia elaborează un repertoriu european al experților, reunind listele naționale de experți existente, pe care îl pune la dispoziție prin intermediul portalului european e-justiție.

(4)  Experții judiciari garantează independența și imparțialitatea în conformitate cu dispozițiile aplicabile judecătorilor, astfel cum sunt prevăzute la articolul 22.

(5)  Expertizele furnizate instanței de către experții judiciari sunt puse la dispoziția părților, care au posibilitatea de a face observații cu privire la acestea.

Secțiunea III:

Accesul la instanțele de judecată și la justiție

Articolul 12

Soluționarea litigiilor

(1)  Statele membre garantează că, în orice stadiu al procedurii și ținând cont de toate circumstanțele cauzei, în cazul în care instanța consideră că litigiul este apt pentru soluționare, aceasta poate propune ca părțile să recurgă la mediere pentru a soluționa litigiul sau pentru a analiza posibilitatea de soluționare a litigiului.

(2)  Alineatul (1) nu afectează dreptul părților care aleg medierea de a iniția, în cursul procesului de mediere, o procedură judiciară sau de arbitraj în legătură cu respectivul litigiu până la expirarea termenelor de decădere sau de prescripție.

Articolul 13

Cheltuieli de judecată

(1)  Statele membre se asigură că taxele judiciare practicate în statele membre pentru litigiile civile nu sunt disproporționate în raport cu valoarea cererii de despăgubire și nu fac litigiile imposibile sau excesiv de dificile.

(2)  Taxele judiciare percepute în statele membre pentru litigiile civile nu trebuie să descurajeze cetățenii să introducă o acțiune în fața instanțelor și nici să constituie în vreun fel un obstacol pentru accesul lor la justiție.

(3)  Părțile pot achita taxele judiciare prin intermediul unor metode de plată la distanță, inclusiv dintr-un alt stat membru decât statul membru în care este situată instanța, prin transfer bancar sau prin plata cu cardul de credit sau de debit.

(4)  Statele membre se asigură că informațiile privind taxele judiciare și metodele de plată, precum și cele referitoare la autoritățile sau organizațiile competente să ofere asistență practică în statele membre sunt mai transparente și ușor de accesat pe internet. În acest scop, statele membre furnizează aceste informații Comisiei, care, la rândul său, se asigură că acestea sunt puse la dispoziția publicului și difuzate pe scară largă prin orice mijloace adecvate, în special prin intermediul portalului european e-justiție.

Articolul 14

Principiul conform căruia partea care pierde plătește

(1)  Statele membre se asigură că partea care cade în pretenții suportă cheltuielile de judecată – inclusiv, dar fără a se limita la cheltuieli cum ar fi cele care decurg din faptul că cealaltă parte a fost reprezentată de un avocat sau de un reprezentant legal sau orice alte cheltuieli care decurg din notificarea, comunicarea, transmiterea sau traducerea documentelor –, care sunt proporționale cu valoarea cererii și care au fost necesare.

(2)  În cazul în care o parte are câștig de cauză doar parțial sau în circumstanțe excepționale, instanțele de judecată pot dispune repartizarea echitabilă a cheltuielilor sau suportarea de către fiecare parte a cheltuielilor care îi revin.

(3)  O parte suportă toate cheltuielile inutile pe care le-a cauzat instanței sau unei alte părți, fie prin ridicarea unor probleme inutile, fie prin atitudinea nejustificat de contestatară.

(4)  Instanța poate ajusta repartizarea costurilor astfel încât să reflecte refuzul nerezonabil de a coopera sau participarea cu rea-credință la eforturile de soluționare, în conformitate cu articolul 20.

Articolul 15

Asistența juridică

(1)  Pentru a asigura accesul efectiv la justiție, statele membre se asigură că instanțele pot acorda asistență juridică unei părți.

(2)  Asistența juridică poate acoperi, integral sau parțial, următoarele costuri:

(a)  taxele judiciare, prin reduceri totale, parțiale sau reeșalonări;

(b)  costul asistenței și reprezentării juridice în ceea ce privește:

(i)  consilierea precontencioasă, în vederea ajungerii la un acord înainte de inițierea unei proceduri judiciare în conformitate cu articolul 12 alineatul (1);

(ii)  inițierea și menținerea procedurilor în fața instanței;

(iii)  toate costurile legate de proceduri, inclusiv cererea de asistență juridică;

(iv)  executarea hotărârilor;

(c)  alte cheltuieli necesare aferente procedurii care urmează să fie suportate de către o parte, inclusiv costurile legate de martori, experți, interpreți și traducători, precum și costurile necesare de deplasare, cazare și ședere ale părții respective și ale reprezentantului său;

(d)  costurile acordate părții care câștigă, în cazul în care reclamantul pierde acțiunea, în conformitate cu articolul 14.

(3)  Statele membre se asigură că orice persoană fizică care este cetățean al Uniunii Europene sau resortisant al unei țări terțe cu reședința legală într-un stat membru al Uniunii Europene are dreptul de a solicita asistență juridică în cazul în care:

(a)  din cauza situației economice, este în incapacitate totală sau parțială de a suporta cheltuielile prevăzute la alineatul (2) din prezentul articol; și

(b)  acțiunea pentru care se solicită asistență juridică are o perspectivă rezonabilă de succes, având în vedere poziția procesuală a reclamantului; și

(c)  reclamantul care solicită asistență juridică are dreptul de a introduce acțiuni în conformitate cu dispozițiile naționale aplicabile.

(4)  Persoanele juridice au dreptul de a solicita asistență juridică sub formă de dispensă de la plata în avans a costurilor procedurilor și/sau a asistenței unui avocat. Pentru a decide dacă să atribuie o astfel de asistență, instanțele pot lua în considerare, printre altele:

(a)  forma persoanei juridice în cauză și dacă activitatea sa are ca scop realizarea unui profit sau nu;

(b)  capacitatea financiară a partenerilor sau a acționarilor;

(c)  capacitatea acestor parteneri sau acționari de a obține sumele necesare pentru a introduce acțiuni în justiție.

(5)  Statele membre se asigură că fac cunoscută cetățenilor europeni și persoanelor juridice procedura prin care pot apela la asistența juridică, conform alineatelor (1)-(4), astfel încât aceasta să devină efectivă și accesibilă.

(6)  Prezentul articol nu aduce atingere Directivei 2003/8/CE.

Articolul 16

Finanțarea

(1)  Statele membre se asigură că, în cazul în care o acțiune în justiție este finanțată de o parte terță privată, aceasta:

(a)  nu încearcă să influențeze deciziile procedurale ale părții reclamante, inclusiv cu privire la modalitățile de soluționare;

(b)  nu finanțează o acțiune împotriva unui pârât care este concurent al furnizorului de fonduri sau împotriva unui pârât în raport cu care furnizorul de fonduri se află într-o situație de dependență;

(c)  nu percepe dobânzi excesive pentru fondurile furnizate.

(2)  Statele membre se asigură că, în cazurile de finanțare a unor acțiuni în justiție de către o parte terță privată, remunerarea acordată furnizorului de fonduri sau dobânda percepută de către acesta nu se bazează pe valoarea soluției obținute sau a despăgubirilor acordate, cu excepția cazului în care acordul de finanțare este reglementat de o autoritate publică care garantează interesele părților.

Secțiunea IV:

Echitatea procedurilor

Articolul 17

Notificarea sau comunicarea actelor

(1)  Statele membre se asigură că sunt folosite principial metodele care garantează primirea actelor notificate sau comunicate.

(2)  Statele membre se asigură că actele de sesizare a instanței sau actele echivalente și orice citație de înfățișare în instanță pot fi notificate sau comunicate în conformitate cu legislația națională în unul dintre următoarele moduri:

(a)  notificarea sau comunicarea personală;

(b)  notificarea sau comunicarea prin poștă;

(c)  notificarea sau comunicarea prin mijloace electronice, cum ar fi faxul sau poșta electronică.

Notificarea sau comunicarea se atestă printr-o confirmare de primire care conține data primirii și care este semnată de destinatar.

În vederea folosirii notificării sau comunicării prin mijloacele electronice menționate la litera (c) de la primul paragraf din prezentul alineat, se folosesc standarde tehnice suficient de ridicate, care să garanteze identitatea expeditorului și transmiterea în siguranță a actelor notificate sau comunicate.

O altă metodă este notificarea sau comunicarea personală, utilizându-se un document semnat de persoana competentă care a efectuat notificarea sau comunicarea, prin care se atestă faptul că destinatarul a primit actele sau a refuzat să le primească fără niciun motiv legitim, precum și data la care actele au fost notificate sau comunicate.

(3)  În cazul în care notificarea sau comunicarea actelor nu este posibilă prin metodele menționate la alineatul (2) și dacă adresa pârâtului este cunoscută cu certitudine, notificarea sau comunicarea poate fi efectuată în unul dintre următoarele moduri:

(a)  notificarea sau comunicarea personală, la adresa personală a pârâtului, unor persoane care locuiesc la aceeași adresă ca acesta sau care sunt angajate la această adresă;

(b)  în cazul în care pârâtul este un lucrător care desfășoară o activitate independentă sau o persoană juridică, notificarea sau comunicarea personală, în localurile comerciale ale pârâtului, unor persoane angajate ale pârâtului;

(c)  depunerea actelor în cutia poștală a pârâtului;

(d)  depunerea actelor la un oficiu poștal sau la o autoritate publică competentă și depunerea unei comunicări scrise cu privire la această depunere în cutia poștală a pârâtului, cu condiția ca această comunicare scrisă să menționeze clar natura judiciară a actelor sau faptul că are un efect juridic echivalent cu cel al unei notificări sau comunicări și că de la această dată încep să curgă termenele;

(e)  prin poștă fără dovada prevăzută la alineatul (4), atunci când pârâtul este domiciliat în statul membru de origine;

(f)  prin mijloace electronice cu confirmare de primire automată, cu condiția ca pârâtul să fi acceptat expres în prealabil acest mod de notificare sau comunicare.

Notificarea sau comunicarea în conformitate cu literele (a)-(d) de la primul paragraf din prezentul alineat se atestă prin:

(a)  un act semnat de persoana competentă care a efectuat notificarea sau comunicarea cu menționarea tuturor următoarelor elemente:

(i)  numele și prenumele persoanei care a efectuat notificarea sau comunicarea;

(ii)  modalitatea de notificare sau comunicare utilizată;

(iii)  data notificării sau a comunicării;

(iv)  atunci când documentele au fost notificate sau comunicate unei alte persoane decât pârâtul, numele acestei persoane și legătura acesteia cu pârâtul; și

(v)  alte mențiuni obligatorii prevăzute de legislația națională;

(b)  o confirmare de primire de la persoana care a primit notificarea sau comunicarea, în sensul literelor (a) și (b) de la primul paragraf din prezentul alineat.

(4)  Notificarea sau comunicarea în temeiul alineatelor (2) și (3) din prezentul articol se poate efectua, de asemenea, unui reprezentant legal sau unui reprezentant autorizat al pârâtului.

(5)  În cazul în care notificarea sau comunicarea actelor de sesizare a instanței sau a actelor echivalente sau a oricărei alte citații urmează să se efectueze în afara statelor membre, notificarea sau comunicarea poate fi realizată prin oricare din metodele prevăzute de:

(a)  Regulamentul (CE) nr. 1393/2007 al Parlamentului European și al Consiliului(26) în cazurile în care acest regulament este aplicabil, cu respectarea drepturilor destinatarului prevăzute de regulament; sau

(b)  Convenția de la Haga din 15 noiembrie 1965 privind notificarea și comunicarea în străinătate a actelor judiciare și extrajudiciare în materie civilă sau comercială sau oricare altă convenție sau acord, dacă este cazul.

(6)  Prezenta directivă nu aduce atingere aplicării dispozițiilor Regulamentului (CE) nr. 1393/2007, ale Regulamentului (CE) nr. 805/2004 al Parlamentului European și al Consiliului(27) și ale Regulamentului (CE) nr. 1896/2006 al Parlamentului European și al Consiliului(28).

Articolul 18

Dreptul la un avocat în cadrul procedurilor civile

(1)  Statele membre se asigură că părțile în procedurile civile au dreptul de a-și alege un avocat, astfel încât să își poată exercita drepturile în mod practic și eficace.

În cadrul litigiilor transfrontaliere, statele membre se asigură că părțile în procedurile civile au dreptul la un avocat în țara de origine, care să le ofere consiliere preliminară, și la un avocat în țara gazdă pentru derularea litigiului.

(2)  Statele membre respectă confidențialitatea comunicărilor dintre părțile la un litigiu și avocatul acestora. O astfel de comunicare include întrevederi, corespondență, conversații telefonice și alte forme de comunicare permise în temeiul dreptului intern.

(3)  Fără a aduce atingere dreptului intern care prevede prezența sau asistența obligatorie a unui avocat, părțile în procedurile civile pot renunța la dreptul prevăzut la alineatul (1) din prezentul articol, în cazul în care:

(a)  părțile au primit, pe cale orală sau în scris, informații clare și suficiente, într-un limbaj simplu și ușor de înțeles, cu privire la consecințele posibile ale acestui fapt, și

(b)  renunțarea se face în mod voluntar și neechivoc.

Statele membre se asigură că părțile pot revoca o renunțare ulterior în orice moment al procedurilor civile și că acestea sunt informate cu privire la această posibilitate.

(4)  Prezenta dispoziție nu aduce atingere dispozițiilor specifice referitoare la reprezentarea în justiție prevăzute de Regulamentul (CE) nr. 861/2007 al Parlamentului European și al Consiliului(29), Regulamentul (CE) nr. 1896/2006 și Regulamentul (UE) nr. 655/2014.

Articolul 19

Accesul la informații

Statele membre iau toate măsurile pentru a le oferi cetățenilor informații transparente și ușor accesibile referitoare la inițierea diferitelor proceduri, termenele de prescripție și de decădere, instanțele competente pentru diferitele litigii și formularele necesare care trebuie depuse în acest sens. Nimic din prezentul articol nu obligă statele membre să asigure asistență juridică sub forma unei evaluări juridice a unei cauze particulare.

Articolul 20

Interpretarea și traducerea actelor esențiale

Statele membre iau toate măsurile pentru a garanta că toate părțile într-un litigiu înțeleg pe deplin procedura judiciară. Acest obiectiv cuprinde disponibilitatea serviciilor de interpretare în timpul procedurilor civile și a traducerilor scrise ale tuturor actelor esențiale, pentru a se garanta caracterul echitabil al procedurii în conformitate cu dispozițiile articolului 15 din prezenta directivă.

Articolul 21

Obligațiile părților și ale reprezentanților acestora

Statele membre se asigură că părțile într-o cauză și reprezentanții acestora dau dovadă de bună-credință și respect față de instanță și față de alte părți și nu prezintă în fața instanței cauze sau fapte în mod eronat fie cu bună știință, fie având motive întemeiate de a fi conștienți de acest lucru.

Articolul 22

Procedură publică

Statele membre se asigură că procedura este deschisă publicului cu excepția cazurilor în care instanța hotărăște să le dea un caracter confidențial, în măsura în care acest lucru este necesar în interesul uneia dintre părți sau al altor persoane afectate sau în interesul general al justiției sau al ordinii publice.

Articolul 23

Independența și imparțialitatea judiciară

(1)  Statele membre se asigură că instanțele și judecătorii beneficiază de independență judiciară. Componența instanțelor oferă garanții suficiente pentru a exclude orice îndoială rezonabilă privind imparțialitatea.

(2)  În exercitarea atribuțiilor lor, judecătorii nu sunt constrânși să respecte niciun fel de instrucțiuni, nu sunt supuși niciunei influențe sau presiuni, nu sunt afectați de nicio prejudecată personală și nu dau dovadă de părtinire într-o anumită cauză.

Articolul 24

Formarea

(1)  Fără a aduce atingere independenței judiciare și organizării diferite a sistemelor judiciare din Uniune, statele membre se asigură că sistemele judiciare, școlile de magistratură și profesiile juridice își dezvoltă programele naționale de formare judiciară pentru a garanta că dreptul și procedurile Uniunii sunt integrate în activitățile de formare de la nivel național.

(2)  Programele de formare trebuie să fie orientate spre practică, să fie relevante pentru activitatea zilnică a practicienilor în domeniul dreptului, să se desfășoare pe perioade scurte, să folosească tehnici de învățare active și moderne și să prevadă posibilitatea unor formări inițiale și continue. Programele de formare trebuie să pună un accent deosebit pe:

(a)  însușirea de cunoștințe suficiente privind instrumentele de cooperare judiciară ale Uniunii și dobândirea de deprinderi bine înrădăcinate de a face trimitere în mod constant la jurisprudența europeană, de a verifica transpunerea la nivel național și de a recurge la procedura Curții de Justiție a Uniunii Europene privind procedura preliminară;

(b)  diseminarea cunoștințelor și experienței privind dreptul și procedurile Uniunii și alte sisteme juridice;

(c)  facilitarea unor schimburi de experiență pe termen scurt pentru noii judecători;

(d)  cunoașterea unei limbi străine și a terminologiei juridice aferente.

CAPITOLUL III

DISPOZIȚII FINALE

Articolul 25

Transpunere

(1)  Statele membre asigură intrarea în vigoare a actelor cu putere de lege și a actelor administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive până la ... [un an de la data intrării în vigoare a prezentei directive]. Statele membre informează de îndată Comisia cu privire la aceasta.

(2)  Atunci când statele membre adoptă măsurile respective, acestea conțin o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoțite de o asemenea trimitere la data publicării lor oficiale. Statele membre stabilesc modalitatea de realizare a acestei trimiteri.

(3)  Statele membre transmit Comisiei textul măsurilor de drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.

Articolul 26

Revizuirea

Cel târziu până la 31 decembrie 2025 și, ulterior, o dată la cinci ani, Comisia prezintă Parlamentului European, Consiliului și Comitetului Economic și Social European un raport privind aplicarea prezentei directive, pe baza informațiilor de ordin calitativ și cantitativ. În acest context, Comisia evaluează, în special, impactul acesteia asupra accesului la justiție, asupra dreptului fundamental la o cale de atac eficientă și la un proces echitabil , asupra cooperării în materie civilă și asupra funcționării pieței unice, asupra IMM-urilor, a competitivității economiei Uniunii și a încrederii consumatorilor. În cazul în care este necesar, raportul este însoțit de propuneri legislative în vederea adaptării și a consolidării prezentei directive.

Articolul 27

Intrarea în vigoare

Prezenta directivă intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Articolul 28

Destinatari

Prezenta directivă se adresează statelor membre în conformitate cu tratatele.

Adoptată la …, [data]

Pentru Parlamentul European Pentru Consiliu

Președintele Președintele

(1) PE 572.853, decembrie 2015.
(2) PE 581.385, iunie 2016.
(3) PE 559.499, iunie 2015.
(4) PE 556.971, iunie 2016.
(5) Uniform Law Review, 2004(4).
(6) M. Storme, Study on the approximation of the laws and rules of the Member States concerning certain aspects of the procedure for civil litigation (raport final, Dordrecht, 1994).
(7) A se vedea printre altele: hotărârea din 16 decembrie 1976, Comet BV / Produktschap voor Siergewassen, 45/76, ECLI:EU:C:1976:191 și hotărârea din 15 mai 1986, Marguerite Johnston / Chief Constable of the Royal Ulster Constabulary, 222/84, ECLI:EU:C:1986:206.
(8) disponibil la adresa: http://www.ejtn.eu/PageFiles/15756/Judicial%20Training%20Principles_EN.pdf
(9) Texte adoptate, P7_TA(2014)0276.
(10) A se vedea printre altele: hotărârea din 13 martie 2007, Unibet (London) Ltd and Unibet (International) Ltd / Justitiekanslern, C-432/05, ECLI:EU:C:2007:163.
(11) Regulamentul (CE) nr. 861/2007 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 iulie 2007 de stabilire a unei proceduri europene cu privire la cererile cu valoare redusă (JO L 199, 31.7.2007, p. 1).
(12) Directiva 2003/8/CE a Consiliului din 27 ianuarie 2003 de îmbunătățire a accesului la justiție în litigiile transfrontaliere prin stabilirea unor norme comune minime privind asistența judiciară acordată în astfel de litigii (JO L 26, 31.1.2003, p. 41).
(13) Recomandarea Comisiei din 11 iunie 2013 privind principii comune aplicabile acțiunilor colective în încetare și în despăgubire introduse în statele membre în cazul încălcării drepturilor conferite de legislația Uniunii (JO L 201, 26.7.2013, p. 60).
(14) Directiva 2009/22/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 aprilie 2009 privind acțiunile în încetare în ceea ce privește protecția intereselor consumatorilor (JO L 110, 1.5.2009, p. 30).
(15) Directiva 2014/104/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 noiembrie 2014 privind anumite norme care guvernează acțiunile în despăgubire în temeiul dreptului intern în cazul încălcărilor dispozițiilor legislației în materie de concurență a statelor membre și a Uniunii Europene (JO L 349, 5.12.2014, p. 1).
(16) A se vedea, de exemplu, Regulamentul european privind cererile cu valoare redusă (a se vedea a doua notă de subsol din considerentul G de mai sus) și Regulamentul privind ordonanța asigurătorie europeană de indisponibilizare a conturilor bancare [Regulamentul (UE) nr. 655/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 15 mai 2014 de instituire a unei proceduri pentru ordonanța asigurătorie europeană de indisponibilizare a conturilor bancare în vederea facilitării recuperării transfrontaliere a datoriilor în materie civilă și comercială (JO L 189, 27.6.2014, p. 59)].
(17) Directiva 2004/48/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind respectarea drepturilor de proprietate intelectuală (JO L 157, 30.4.2004, p. 45).
(18) A se vedea a patra notă de subsol la considerentul G de mai sus.
(19) A se vedea cincea notă de subsol la considerentul G de mai sus.
(20) Regulamentul (CE) nr. 1206/2001 al Consiliului din 28 mai 2001 privind cooperarea între instanțele statelor membre în domeniul obținerii de probe în materie civilă sau comercială (JO L 174, 27.6.2001, p. 1).
(21) Directiva 2004/48/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind respectarea drepturilor de proprietate intelectuală (JO L 157, 30.4.2004, p. 45).
(22) Regulamentul (UE) nr. 655/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 15 mai 2014 de instituire a unei proceduri pentru ordonanța asigurătorie europeană de indisponibilizare a conturilor bancare în vederea facilitării recuperării transfrontaliere a datoriilor în materie civilă și comercială (JO L 189, 27.6.2014, p. 59).
(23) Directiva 2003/8/CE a Consiliului din 27 ianuarie 2003 de îmbunătățire a accesului la justiție în litigiile transfrontaliere prin stabilirea unor norme comune minime privind asistența judiciară acordată în astfel de litigii (JO L 26, 31.1.2003, p. 41).
(24) Regulamentul (UE) nr. 1215/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 12 decembrie 2012 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială (JO L 351, 20.12.2012, p. 1).
(25) Recomandările Consiliului „Promovarea utilizării și partajării de bune practici privind videoconferințele transfrontaliere în domeniul justiției în statele membre și la nivelul UE” (JO C 250, 31.7.2015, p. 1).
(26) Regulamentul (CE) nr. 1393/2007 al Parlamentului European și al Consiliului din 13 noiembrie 2007 privind notificarea sau comunicarea în statele membre a actelor judiciare și extrajudiciare în materie civilă sau comercială (notificarea sau comunicarea actelor) și abrogarea Regulamentului (CE) nr. 1348/2000 al Consiliului, (JO L 324, 10.12.2007, p. 79).
(27) Regulamentul (CE) nr. 805/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 aprilie 2004 privind crearea unui titlu executoriu european pentru creanțele necontestate (JO L 143, 30.4.2004, p. 15).
(28) Regulamentul (CE) nr. 1896/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 12 decembrie 2006 de instituire a unei proceduri europene de somație de plată (JO L 399, 30.12.2006, p. 1).
(29) Regulamentul (CE) nr. 861/2007 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 iulie 2007 de stabilire a unei proceduri europene cu privire la cererile cu valoare redusă (JO L 199, 31.7.2007, p. 1).


Asistență macrofinanciară în favoarea Republicii Moldova ***I
PDF 329kWORD 43k
Rezoluţie
Text
Anexă
Rezoluţia legislativă a Parlamentului European din 4 iulie 2017 referitoare la propunerea de decizie a Parlamentului European și a Consiliului privind acordarea unei asistențe macrofinanciare Republicii Moldova (COM(2017)0014 – C8-0016/2017 – 2017/0007(COD))
P8_TA(2017)0283A8-0185/2017

(Procedura legislativă ordinară: prima lectură)

Parlamentul European,

–  având în vedere propunerea Comisiei prezentată Parlamentului European și Consiliului (COM(2017)0014),

–  având în vedere articolul 294 alineatul (2) și articolul 212 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în temeiul cărora propunerea a fost prezentată de către Comisie (C8-0016/2017),

–  având în vedere articolul 294 alineatul (3) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

–  având în vedere declarația comună a Parlamentului European și a Consiliului adoptată împreună cu Decizia nr. 778/2013/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 12 august 2013 de acordare a unei asistențe macrofinanciare suplimentare Georgiei(1),

–  având în vedere acordul provizoriu aprobat de comisia competentă în temeiul articolului 69f alineatul (4) din Regulamentul său de procedură și angajamentul reprezentantului Consiliului, exprimat în scrisoarea din 15 iunie 2017, de a aproba poziția Parlamentului European în conformitate cu articolul 294 alineatul (4) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

–  având în vedere articolul 59 din Regulamentul său de procedură,

–  având în vedere raportul Comisiei pentru comerț internațional și avizele Comisiei pentru afaceri externe și Comisiei pentru bugete (A8-0185/2017),

1.  adoptă poziția în primă lectură prezentată în continuare;

2.  aprobă declarația comună a Parlamentului, a Consiliului și a Comisiei anexată la prezenta rezoluție;

3.  solicită Comisiei să îl sesizeze din nou în cazul în care înlocuiește, modifică în mod substanțial sau intenționează să-și modifice în mod substanțial propunerea;

4.  încredințează Președintelui sarcina de a transmite Consiliului și Comisiei, precum și parlamentelor naționale poziția Parlamentului.

Poziția Parlamentului European adoptată în primă lectură la 4 iulie 2017 în vederea adoptării Deciziei (UE) 2017/... a Parlamentului European și a Consiliului privind acordarea unei asistențe macrofinanciare Republicii Moldova

(Întrucât s-a ajuns la un acord între Parlament şi Consiliu, poziţia Parlamentului corespunde cu actul legislativ final, Decizia (UE) 2017/1565.)

ANEXĂ LA REZOLUȚIA LEGISLATIVĂ

DECLARAȚIE COMUNĂ a Parlamentului European, a Consiliului și a Comisiei

Având în vedere inițiativele legate de modificările aduse sistemului electoral din Republica Moldova, Parlamentul European, Consiliul și Comisia subliniază că o condiție prealabilă pentru acordarea asistenței macrofinanciare este ca țara beneficiară să respecte mecanismele democratice reale, printre care un sistem parlamentar pluripartit, și statul de drept, și să garanteze respectarea drepturilor omului. Comisia și Serviciul European de Acțiune Externă monitorizează îndeplinirea acestei condiții prealabile pe parcursul întregului ciclu de viață al asistenței macrofinanciare din partea Uniunii și, astfel, vor acorda atenție maximă luării în considerare a recomandărilor formulate de partenerii internaționali relevanți (în special Comisia de la Veneția și OSCE/ODIHR) de către autoritățile din Republica Moldova.

(1) JO L 218, 14.8.2013, p. 15.


Comunicarea, de către anumite întreprinderi și sucursale, de informații privind impozitul pe profit ***I
PDF 495kWORD 71k
Amendamentele adoptate de Parlamentul European la 4 iulie 2017 referitoare la propunerea de directivă a Parlamentului European și a Consiliului de modificare a Directivei 2013/34/UE în ceea ce privește comunicarea, de către anumite întreprinderi și sucursale, de informații privind impozitul pe profit (COM(2016)0198 – C8-0146/2016 – 2016/0107(COD))(1)
P8_TA(2017)0284A8-0227/2017

(Procedura legislativă ordinară: prima lectură)

Textul propus de Comisie   Amendamentul
Amendamentul 1
Propunere de directivă
Considerentul -1 (nou)
(-1)   Egalitatea între contribuabili, în special între toate întreprinderile, în ceea ce privește regimul de impozitare, este o condiție sine qua non a pieței unice. Abordarea coordonată și armonizată a punerii în aplicare a sistemelor fiscale naționale este esențială pentru buna funcționare a pieței unice și ar contribui la prevenirea evaziunii fiscale și a transferului profiturilor.
Amendamentul 2
Propunere de directivă
Considerentul -1 a (nou)
(-1a)   Evitarea obligațiilor fiscale și evaziunea fiscală, alături de schemele de transfer de profituri, au privat guvernele și populațiile de resursele necesare pentru a garanta, printre altele, accesul universal liber la serviciile publice de educație și de sănătate și la serviciile sociale de stat, și au privat statele de posibilitatea asigurării unor locuințe și a unui transport public accesibile, precum și de posibilitatea construirii infrastructurii care este esențială pentru a realiza dezvoltarea socială și creșterea economică. Pe scurt, astfel de scheme au fost un factor de nedreptate, inegalitate și divergențe economice, sociale și teritoriale.
Amendamentul 3
Propunere de directivă
Considerentul -1 b (nou)
(-1b)   Un sistem de impozitare a societăților echitabil și eficient ar trebui să răspundă nevoii urgente vizând o politică fiscală globală progresivă și echitabilă, să promoveze redistribuirea bogăției și să combată inegalitățile.
Amendamentul 4
Propunere de directivă
Considerentul 1
(1)  În ultimii ani, provocarea pe care o reprezintă evaziunea fiscală în rândul întreprinderilor s-a agravat considerabil, devenind un subiect de îngrijorare major în Uniune și la nivel mondial. În concluziile sale din 18 decembrie 2014, Consiliului European a recunoscut nevoia urgentă de intensificare a eforturilor de combatere a evaziunii fiscale, atât la nivel mondial, cât și la nivelul Uniunii. În comunicările sale intitulate „Programul de lucru al Comisiei pentru 2016 – Circumstanțe excepționale, acțiuni pe măsură”16 și „Programul de lucru al Comisiei pentru 2015 - Un nou început”17, Comisia a identificat drept o prioritate necesitatea de a trece la un sistem în care țara în care sunt generate profiturile este și țara de impozitare. De asemenea, Comisia a identificat drept o prioritate necesitatea de a răspunde apelului lansat de societățile noastre în favoarea echității și a transparenței fiscale.
(1)  Transparența este esențială pentru asigurarea bunei funcționări a pieței unice. În ultimii ani, provocarea pe care o reprezintă evaziunea fiscală în rândul întreprinderilor s-a agravat considerabil, devenind un subiect de îngrijorare major în Uniune și la nivel mondial. În concluziile sale din 18 decembrie 2014, Consiliului European a recunoscut nevoia urgentă de intensificare a eforturilor de combatere a evaziunii fiscale, atât la nivel mondial, cât și la nivelul Uniunii. În comunicările sale intitulate „Programul de lucru al Comisiei pentru 2016 – Circumstanțe excepționale, acțiuni pe măsură”16 și „Programul de lucru al Comisiei pentru 2015 - Un nou început”17, Comisia a identificat drept o prioritate necesitatea de a trece la un sistem în care țara în care sunt generate profiturile este și țara de impozitare. De asemenea, Comisia a identificat drept o prioritate necesitatea de a răspunde apelului lansat de cetățenii europeni în favoarea transparenței și necesitatea de a acționa ca model de referință pentru alte țări. Este esențial ca noțiunea de transparență să țină seama de reciprocitatea dintre concurenți.
__________________
__________________
16 COM(2015) 610 final din 27 octombrie 2015.
16 COM(2015)0610 din 27 octombrie 2015.
17 COM(2014) 910 final din 16 decembrie 2014.
17 COM(2014)0910 din 16 decembrie 2014.
Amendamentul 5
Propunere de directivă
Considerentul 2
(2)  Parlamentul European, în rezoluția sa din 16 decembrie 2015 privind favorizarea transparenței, a coordonării și a convergenței în politicile de impozitare a societăților în Uniune18, a recunoscut că creșterea transparenței în domeniul impozitării societăților poate îmbunătăți colectarea impozitelor, poate spori eficiența activității administrațiilor fiscale și poate duce la consolidarea încrederii cetățenilor în sistemele fiscale și în guverne.
(2)  Parlamentul European, în rezoluția sa din 16 decembrie 2015 privind favorizarea transparenței, a coordonării și a convergenței în politicile de impozitare a societăților în Uniune18, a recunoscut că creșterea transparenței, a cooperării și a convergenței în domeniul politicii de impozitare a societăților în Uniune poate îmbunătăți colectarea impozitelor, poate spori eficiența activității administrațiilor fiscale, poate sprijini factorii de luare a deciziilor în procesul de evaluare a sistemului de impozitare în vigoare în vederea elaborării viitoarei legislații, poate duce la consolidarea încrederii cetățenilor în sistemele fiscale și în guverne și poate îmbunătăți procesul decizional în domeniul investițiilor, pe baza unor profiluri de risc mai exacte ale întreprinderilor.
__________________
__________________
18 2015/2010(INL).
18 2015/2010(INL).
Amendamentul 6
Propunere de directivă
Considerentul 2 a (nou)
(2a)  Raportarea publică defalcată pe țări este un instrument eficient și adecvat pentru a crește transparența în ceea ce privește activitățile întreprinderilor multinaționale și pentru a permite publicului să evalueze impactul acestor activități asupra economiei reale. Aceasta va îmbunătăți, de asemenea, capacitatea acționarilor de a evalua în mod adecvat riscurile asumate de către întreprinderi, va conduce la elaborarea unor strategii de investiții bazate pe informații exacte și va crește capacitatea factorilor de decizie de a evalua eficiența și impactul legislației naționale.
Amendamentul 7
Propunere de directivă
Considerentul 2 b (nou)
(2b)  Raportarea defalcată pe țări va avea, de asemenea, un impact pozitiv asupra drepturilor lucrătorilor la informare și consultare, astfel cum sunt prevăzute în Directiva 2002/14/CE, iar prin sporirea cunoștințelor privind activitățile întreprinderilor, asupra calității dialogului inițiat în cadrul întreprinderilor.
Amendamentul 8
Propunere de directivă
Considerentul 4
(4)  În noiembrie 2015, solicitând instituirea unui sistem fiscal internațional echitabil și modern la nivel global, G20 a aprobat „Planul de acțiune privind erodarea bazei impozabile și transferul profiturilor” (BEPS) al OCDE, care era menit să ofere guvernelor soluții internaționale clare pentru a aborda lacunele și neconcordanțele legate de normele existente care permit întreprinderilor să își transfere profiturile către țări cu o fiscalitate scăzută sau inexistentă, unde nu are loc crearea unei valori reale. În special, acțiunea 13 din BEPS introduce o raportare defalcată pe țări către autoritățile fiscale naționale, efectuată de către anumite întreprinderi multinaționale în mod confidențial. La 27 ianuarie 2016, Comisia a adoptat „Pachetul antievaziune”. Unul dintre obiectivele acestui pachet este transpunerea în dreptul Uniunii a acțiunii 13 din BEPS prin modificarea Directivei 2011/16/UE a Consiliului20 .
(4)  În noiembrie 2015, solicitând instituirea unui sistem fiscal internațional echitabil și modern la nivel global, G20 a aprobat „Planul de acțiune privind erodarea bazei impozabile și transferul profiturilor” (BEPS) al OCDE, care era menit să ofere guvernelor soluții internaționale clare pentru a aborda lacunele și neconcordanțele legate de normele existente care permit întreprinderilor să își transfere profiturile către țări cu o fiscalitate scăzută sau inexistentă, unde nu are loc crearea unei valori reale. În special, acțiunea 13 din BEPS introduce o raportare defalcată pe țări către autoritățile fiscale naționale, efectuată de către anumite întreprinderi multinaționale în mod confidențial. La 27 ianuarie 2016, Comisia a adoptat „Pachetul antievaziune”. Unul dintre obiectivele acestui pachet este transpunerea în dreptul Uniunii a acțiunii 13 din BEPS prin modificarea Directivei 2011/16/UE a Consiliului20. Cu toate acestea, impozitarea profiturilor acolo unde se creează valoarea necesită o abordare mai cuprinzătoare a raportării defalcate pe țări, care se bazează pe raportarea publică.
__________________
__________________
20 Directiva 2011/16/UE a Consiliului din 15 februarie 2011 privind cooperarea administrativă în domeniul fiscal și de abrogare a Directivei 77/799/CEE (JO L 64, 11.3.2011, p. 1).
20 Directiva 2011/16/UE a Consiliului din 15 februarie 2011 privind cooperarea administrativă în domeniul fiscal și de abrogare a Directivei 77/799/CEE (JO L 64, 11.3.2011, p. 1).
Amendamentul 9
Propunere de directivă
Considerentul 4 a (nou)
(4a)  Consiliul pentru Standarde Internaționale de Contabilitate (IASB) ar trebui să actualizeze Standardele internaționale de raportare financiară (IFRS) relevante și Standardele internaționale de contabilitate (IAS) pentru a facilita introducerea cerințelor de raportare publică defalcată pe țări.
Amendamentul 10
Propunere de directivă
Considerentul 4 b (nou)
(4b)  Raportarea publică defalcată pe țări a fost deja instituită în Uniune pentru sectorul bancar prin Directiva 2013/36/UE, precum și pentru industria extractivă și sectorul exploatării forestiere prin Directiva 2013/34/UE.
Amendamentul 11
Propunere de directivă
Considerentul 4 c (nou)
(4c)  Prin introducerea fără precedent a raportării publice defalcate pe țări, Uniunea a demonstrat că a devenit un lider mondial în lupta împotriva evitării obligațiilor fiscale.
Amendamentul 12
Propunere de directivă
Considerentul 4 d (nou)
(4d)  Deoarece lupta eficientă împotriva evaziunii fiscale, a evitării obligațiilor fiscale și a planificării fiscale agresive poate avea succes doar printr-o acțiune comună la nivel internațional, este esențial ca Uniunea să își coordoneze acțiunile cu actorii internaționali, de exemplu, în cadrul OCDE, și să continue, totodată, să acționeze ca lider global în această luptă. Acțiunile unilaterale, chiar dacă sunt foarte ambițioase, nu au șanse reale de reușită și pun, totodată, în pericol competitivitatea întreprinderilor europene și afectează climatul investițional în cadrul Uniunii.
Amendamentul 13
Propunere de directivă
Considerentul 4 e (nou)
(4e)  Un grad mai mare de transparență în prezentarea informațiilor financiare reprezintă o situație reciproc avantajoasă, deoarece administrațiile fiscale vor fi mai eficiente, societatea civilă mai implicată, lucrătorii mai bine informați, iar investitorii mai puțin reticenți în a-și asuma riscuri. În plus, întreprinderile vor beneficia de pe urma unor relații mai bune cu părțile interesate, ceea ce generează mai multă stabilitate și, totodată, un acces mai ușor la finanțare, datorită unui profil de risc mai clar și a unei reputații mai bune.
Amendamentul 14
Propunere de directivă
Considerentul 5
(5)  Consolidarea controlului public al impozitului pe profit suportat de întreprinderile multinaționale care desfășoară activități în Uniune este un element esențial pentru a promova responsabilitatea socială corporativă, a contribui la prosperitate prin intermediul fiscalității, a favoriza o concurență fiscală mai echitabilă în Uniune prin intermediul unei dezbateri publice mai bine documentate și a restabili încrederea publicului în echitatea sistemelor fiscale naționale. Acest control public poate fi realizat prin intermediul unui raport privind informațiile referitoare la impozitul pe profit, indiferent de locul în care este stabilită întreprinderea-mamă de cel mai înalt rang a grupului multinațional.
(5)  Pe lângă creșterea gradului de transparență creată prin raportarea defalcată pe țări pentru autoritățile fiscale naționale, consolidarea controlului public al impozitului pe profit suportat de întreprinderile multinaționale care desfășoară activități în Uniune este un element esențial pentru a promova răspunderea corporativă și responsabilitatea socială corporativă, a contribui la prosperitate prin intermediul fiscalității, a favoriza o concurență fiscală mai echitabilă în Uniune prin intermediul unei dezbateri publice mai bine documentate și a restabili încrederea publicului în echitatea sistemelor fiscale naționale. Acest control public poate fi realizat prin intermediul unui raport privind informațiile referitoare la impozitul pe profit, indiferent de locul în care este stabilită întreprinderea-mamă de cel mai înalt rang a grupului multinațional. Controlul public trebuie însă să se desfășoare fără a crea efecte negative asupra mediului de investiții din Uniune sau asupra competitivității întreprinderilor din Uniune, în special a IMM-urilor, astfel cum sunt definite în prezenta directivă, și a întreprinderilor cu capitalizare medie, astfel cum sunt definite în Regulamentul (UE) 2015/10171a, care nu ar trebui să facă obiectul obligației de raportare stabilite în temeiul prezentei directive.
__________________
1a Regulamentul (UE) 2015/1017 al Parlamentului European și al Consiliului din 25 iunie 2015 privind Fondul european pentru investiții strategice, Platforma europeană de consiliere în materie de investiții și Portalul european pentru proiecte de investiții și de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 1291/2013 și (UE) nr. 1316/2013 – Fondul european pentru investiții strategice (JO L 169, 1.7.2015, p. 1).
Amendamentul 15
Propunere de directivă
Considerentul 5 a (nou)
(5a)   Comisia a definit responsabilitatea socială a întreprinderilor (RSI), ca responsabilitatea întreprinderilor în ceea ce privește impactul lor asupra societății. RSI ar trebui coordonată la nivel de întreprindere. Autoritățile publice pot juca un rol de sprijin prin intermediul unui mix inteligent de măsuri de politici voluntare și, unde este necesar, prin reglementarea complementară. Întreprinderile își pot asuma responsabilitatea socială fie prin respectarea legii, fie prin integrarea preocupărilor de natură socială, de mediu, etice, vizând consumatorii sau legate de drepturile omului în strategia lor de afaceri și în cadrul operațiunilor lor, sau în ambele.
Amendamentul 16
Propunere de directivă
Considerentul 6
(6)  Publicul ar trebui să fie în măsură să examineze toate activitățile unui grup atunci când acesta posedă anumite unități în cadrul Uniunii. Pentru grupurile care desfășoară activități în Uniune numai prin intermediul unor filiale sau sucursale, filialele și sucursalele ar trebui să publice și să facă accesibil raportul întreprinderii-mamă de cel mai înalt rang. Cu toate acestea, din motive de proporționalitate și eficacitate, obligația de a publica și de a face accesibil raportul nu ar trebui să se aplice decât filialelor mari și mijlocii stabilite în Uniune sau sucursalelor de dimensiuni comparabile înființate într-un stat membru. Prin urmare, domeniul de aplicare al Directivei 2013/34/UE ar trebui extins în consecință pentru a include sucursalele înființate într-un stat membru de către o întreprindere care este stabilită în afara Uniunii.
(6)  Publicul ar trebui să fie în măsură să examineze toate activitățile unui grup atunci când acesta posedă anumite unități în cadrul și în afara Uniunii. Grupurile cu unități pe teritoriul Uniunii ar trebui să respecte principiile Uniunii de bună guvernanță în chestiuni fiscale. Întreprinderile multinaționale operează la nivel mondial și comportamentul lor corporativ are un impact semnificativ asupra țărilor în curs de dezvoltare. Prin accesul cetățenilor la informații defalcate pe țări privind întreprinderile, aceștia, precum și administrațiile fiscale din țările lor ar putea să monitorizeze, să evalueze și să țină responsabile întreprinderile respective. Prin publicarea de informații pentru fiecare jurisdicție fiscală unde întreprinderea multinațională funcționează, Uniunea ar spori coerența politicilor de dezvoltare și ar limita schemele potențiale de evitare a obligațiilor fiscale în țările în care mobilizarea resurselor interne a fost identificată ca o componentă esențială a politicii de dezvoltare a Uniunii.
Amendamentul 17
Propunere de directivă
Considerentul 8
(8)  Raportul privind informațiile referitoare la impozitul pe profit ar trebui să furnizeze informații privind toate activitățile unei întreprinderi sau ale tuturor întreprinderilor afiliate ale unui grup controlat de o întreprindere-mamă de cel mai înalt rang. Aceste informații ar trebui să se bazeze pe specificațiile de raportare din acțiunea 13 din BEPS și ar trebui să se limiteze la ceea ce este necesar pentru a permite un control public eficace, pentru a se asigura că divulgarea nu generează riscuri sau dezavantaje disproporționate. Raportul ar trebui să includă și o scurtă descriere a naturii activităților. Această descriere se poate baza pe clasificarea prevăzută în tabelul 2 din capitolul V anexa III din „Orientările privind documentația prețurilor de transfer” ale OCDE. Raportul ar trebui să includă o prezentare generală care să ofere explicații în cazul existenței unor discrepanțe semnificative la nivelul grupului între valoarea impozitelor acumulate și valoarea impozitelor plătite, ținând seama de valorile corespunzătoare referitoare la exercițiile financiare anterioare.
(8)  Raportul privind informațiile referitoare la impozitul pe profit ar trebui să furnizeze informații privind toate activitățile unei întreprinderi sau ale tuturor întreprinderilor afiliate ale unui grup controlat de o întreprindere-mamă de cel mai înalt rang. Aceste informații ar trebui să țină seama de specificațiile de raportare din acțiunea 13 din BEPS și ar trebui să se limiteze la ceea ce este necesar pentru a permite un control public eficace, pentru a se asigura că divulgarea nu generează riscuri sau dezavantaje disproporționate în termeni de concurență sau de interpretare greșită din partea întreprinderilor în cauză. Raportul ar trebui să includă și o scurtă descriere a naturii activităților. Această descriere se poate baza pe clasificarea prevăzută în tabelul 2 din capitolul V anexa III din „Orientările privind documentația prețurilor de transfer” ale OCDE. Raportul ar trebui să includă o prezentare generală care să ofere explicații, inclusiv în cazul existenței unor discrepanțe semnificative la nivelul grupului între valoarea impozitelor acumulate și valoarea impozitelor plătite, ținând seama de valorile corespunzătoare referitoare la exercițiile financiare anterioare.
Amendamentul 18
Propunere de directivă
Considerentul 9
(9)  Pentru a asigura un nivel de detaliere care să le permită cetățenilor să evalueze mai bine modul în care întreprinderile multinaționale contribuie la prosperitate în fiecare stat membru, informațiile ar trebui defalcate pe stat membru. În plus, informațiile privind operațiunile întreprinderilor multinaționale ar trebui, de asemenea, prezentate cu un nivel ridicat de detaliere în ceea ce privește anumite jurisdicții fiscale care ridică probleme deosebite. Pentru toate celelalte operațiuni din țările terțe, informațiile ar trebui furnizate într-o formă agregată.
(9)  Pentru a asigura un nivel de detaliere care să le permită cetățenilor să evalueze mai bine modul în care întreprinderile multinaționale contribuie la prosperitate în fiecare jurisdicție în care operează, atât înăuntrul, cât și în afara Uniunii, fără a aduce atingere competitivității întreprinderilor, informațiile ar trebui defalcate pe jurisdicție. Rapoartele referitoare la informațiile privind impozitul pe profit pot fi clar înțelese și utilizate numai dacă informațiile sunt defalcate pe fiecare jurisdicție fiscală.
Amendamentul 82
Propunere de directivă
Considerentul 9 a (nou)
(9a)  Atunci când informațiile care trebuie comunicate ar putea fi considerate de către întreprindere drept informații sensibile din punct de vedere comercial, aceasta ar trebui să poată solicita din partea autorității competente autorizația de a nu le comunica în întregime. În cazurile în care autoritatea națională competentă nu este o autoritate fiscală, autoritatea fiscală competentă ar trebui implicată în această decizie.
Amendamentul 19
Propunere de directivă
Considerentul 11
(11)  Pentru a se asigura divulgarea către public a cazurilor de neconformitate, auditorul (auditorii) statutar(i) sau firma (firmele) de audit ar trebui să verifice dacă raportul privind informațiile referitoare la impozitul pe profit a fost transmis și prezentat în conformitate cu cerințele prezentei directive și a fost pus la dispoziție pe site-ul internet al întreprinderii în cauză sau pe site-ul internet al unei întreprinderi afiliate.
(11)  Pentru a se asigura divulgarea către public a cazurilor de neconformitate, auditorul (auditorii) statutar(i) sau firma (firmele) de audit ar trebui să verifice dacă raportul privind informațiile referitoare la impozitul pe profit a fost transmis și prezentat în conformitate cu cerințele prezentei directive și a fost pus la dispoziție pe site-ul internet al întreprinderii în cauză sau pe site-ul internet al unei întreprinderi afiliate și dacă informațiile făcute publice sunt în concordanță cu informațiile financiare auditate privind întreprinderea în termenele prevăzute de prezenta directivă.
Amendamentul 20
Propunere de directivă
Considerentul 11 a (nou)
(11a)  Cazurile de încălcare de către întreprinderi și sucursale a cerințelor de raportare privind informațiile referitoare la impozitul pe profit, care dau naștere unor sancțiuni impuse de statele membre, în temeiul Directivei 2013/34/UE, ar trebui să fie raportate într-un registru public administrat de Comisie. Aceste sancțiuni ar putea include, printre altele, amenzi administrative sau excluderea de la licitații publice și de la acordarea de finanțare din fondurile structurale ale Uniunii.
Amendamentul 21
Propunere de directivă
Considerentul 13
(13)  Pentru a stabili anumite jurisdicții fiscale pentru care ar trebui prezentat un nivel ridicat de detaliere, competența de a adopta acte în conformitate cu articolul 290 din TFUE ar trebui delegată Comisiei în ceea ce privește întocmirea unei liste comune la nivelul Uniunii a acestor jurisdicții fiscale. Această listă ar trebui elaborată pe baza anumitor criterii, identificate pe baza anexei 1 la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European și Consiliu privind o strategie externă pentru impozitarea eficace [COM (2016) 24 final]. Este deosebit de importantă efectuarea de către Comisie a unor consultări adecvate în cursul lucrărilor pregătitoare, inclusiv la nivel de experți, și desfășurarea acestor consultări în conformitate cu principiile stabilite în Acordul interinstituțional privind o mai bună legiferare, care a fost aprobat de Parlamentul European, Consiliu și Comisie și a cărui semnătură oficială urmează să aibă loc. În special, pentru a asigura participarea egală la pregătirea actelor delegate, Parlamentul European și Consiliul primesc toate documentele simultan cu experții din statele membre, iar experții lor au acces în mod sistematic la reuniunile grupurilor de experți ale Comisiei care se ocupă de pregătirea actelor delegate.
eliminat
Amendamentul 22
Propunere de directivă
Considerentul 13 a (nou)
(13a)   Pentru a se asigura condiții uniforme de punere în aplicare a articolului 48b alineatele (1), (3), (4) și (6) și a articolului 48c alineatul (5) din Directiva 2013/34/UE, ar trebui, de asemenea, conferite competențe de executare Comisiei. Respectivele competențe ar trebui exercitate în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 182/2011 al Parlamentului European și al Consiliului1a.
________________
1a Regulamentul (UE) nr. 182/2011 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 februarie 2011 de stabilire a normelor și principiilor generale privind mecanismele de control de către statele membre al exercitării competențelor de executare de către Comisie (JO L 55, 28.2.2011, p. 13).
Amendamentul 23
Propunere de directivă
Considerentul 14
(14)  Deoarece obiectivul prezentei directive nu poate fi realizat în mod satisfăcător de către statele membre, dar, având în vedere efectul pe care îl produce, poate fi realizat mai bine la nivelul Uniunii, aceasta din urmă poate adopta măsuri în conformitate cu principiul subsidiarității, astfel cum este definit la articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană. În conformitate cu principiul proporționalității astfel cum este definit la același articol, prezenta directivă nu depășește ceea ce este necesar pentru realizarea obiectivului menționat.
(14)  Deoarece obiectivul prezentei directive nu poate fi realizat în mod satisfăcător de către statele membre, dar, având în vedere efectul pe care îl produce, poate fi realizat mai bine la nivelul Uniunii, aceasta din urmă poate adopta măsuri în conformitate cu principiul subsidiarității, astfel cum este definit la articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană. Acțiunea Uniuni se justifică, așadar, pentru a aborda dimensiunea transfrontalieră în cazurile în care există o planificare fiscală agresivă sau acorduri de stabilire a prețurilor de transfer. Prezenta inițiativă răspunde preocupărilor exprimate de părțile interesate cu privire la necesitatea de a aborda problema denaturărilor pieței unice fără a compromite competitivitatea Uniunii. Ea nu ar trebui să genereze sarcini administrative inutile pentru întreprinderi sau noi conflicte fiscale și nici să prezinte un risc de dublă impunere. În conformitate cu principiul proporționalității astfel cum este definit la același articol, prezenta directivă nu depășește ceea ce este necesar pentru realizarea obiectivului menționat, cel puțin referitor la o mai mare transparență.
Amendamentul 24
Propunere de directivă
Considerentul 15
(15)  Prezenta directivă respectă drepturile fundamentale și principiile recunoscute în special de Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.
(15)  Per ansamblu, în cadrul prezentei Directive, amploarea informațiilor dezvăluite este proporțională cu obiectivele de sporire a transparenței publice și a controlului public. De aceea, se consideră că prezenta directivă respectă drepturile fundamentale și principiile recunoscute în special de Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.
Amendamentul 25
Propunere de directivă
Considerentul 16
(16)  În conformitate cu Declarația politică comună din 28 septembrie 2011 a statelor membre și a Comisiei privind documentele explicative24, statele membre s-au angajat ca, în cazurile justificate, să transmită împreună cu notificarea măsurilor de transpunere unul sau mai multe documente în care să explice relația dintre componentele unei directive și părțile corespunzătoare din instrumentele naționale de transpunere. În ceea ce privește prezenta directivă, legiuitorul consideră că transmiterea unor astfel de documente este justificată.
(16)  În conformitate cu Declarația politică comună din 28 septembrie 2011 a statelor membre și a Comisiei privind documentele explicative24, statele membre s-au angajat ca, în cazurile justificate, să transmită împreună cu notificarea măsurilor de transpunere unul sau mai multe documente în care să explice relația dintre componentele unei directive și părțile corespunzătoare din instrumentele naționale de transpunere, de exemplu, sub forma unui tabel de corespondență. În ceea ce privește prezenta directivă, legiuitorul consideră că transmiterea unor astfel de documente este justificată, pentru a îndeplini obiectivul prezentei directive și a evita potențialele lacune și neconcordanțe în ceea ce privește transpunerea acesteia de către statele membre în legislația lor națională.
__________________
__________________
24 JO C 369, 17.12.2011, p. 14.
24 JO C 369, 17.12.2011, p. 14.
Amendamentul 26
Propunere de directivă
Articolul 1 – paragraful 1 – punctul 2
Directiva 2013/34/UE
Articolul 48b – alineatul 1 – paragraful 1
Statele membre impun întreprinderilor-mamă de cel mai înalt rang care intră sub incidența legislațiilor lor naționale și a căror cifră de afaceri consolidată netă depășește 750 000 000 EUR, precum și întreprinderilor care intră sub incidența legislațiilor lor naționale, care nu sunt întreprinderi afiliate și a căror cifră de afaceri netă depășește 750 000 000 EUR să întocmească și să publice anual un raport privind informațiile referitoare la impozitul pe profit.
Statele membre impun întreprinderilor-mamă de cel mai înalt rang care intră sub incidența legislațiilor lor naționale și a căror cifră de afaceri consolidată este de 750 000 000 EUR sau mai mult, precum și întreprinderilor care intră sub incidența legislațiilor lor naționale, care nu sunt întreprinderi afiliate și a căror cifră de afaceri netă este de 750 000 000 EUR sau mai mult să întocmească și să pună la dispoziție în mod public, gratuit și anual un raport privind informațiile referitoare la impozitul pe profit.
Amendamentul 27
Propunere de directivă
Articolul 1 – paragraful 1 – punctul 2
Directiva 2013/34/UE
Articolul 1 – aliniatul 1 – paragraful 2
Raportul privind informațiile referitoare la impozitul pe profit se pune la dispoziția publicului pe site-ul internet al întreprinderii la data publicării sale.
Raportul privind informațiile referitoare la impozitul pe profit se publică pe baza unui model comun disponibil în mod gratuit și într-un format de date deschis și se pune la dispoziția publicului pe site-ul internet al întreprinderii la data publicării sale în cel puțin una dintre limbile oficiale ale Uniunii. La aceeași dată, întreprinderea depune, de asemenea, raportul într-un registru public administrat de Comisie.
Statele membre nu aplică normele stabilite la prezentul alineat în cazul în care aceste întreprinderi sunt stabilite numai pe teritoriul unui singur stat membru și în nicio altă jurisdicție fiscală.
Amendamentul 28
Propunere de directivă
Articolul 1 – paragraful 1 – punctul 2
Directiva 2013/34/UE
Articolul 48b – alineatul 3 – paragraful 1
Statele membre impun filialelor mari și mijlocii menționate la articolul 3 alineatele (3) și (4) care intră sub incidența legislațiilor lor naționale și care sunt controlate de către o întreprindere-mamă de cel mai înalt rang a cărei cifră de afaceri consolidată netă depășește 750 000 000 EUR și care nu intră sub incidența legislației unui stat membru să publice anual raportul privind informațiile referitoare la impozitul pe profit al respectivei întreprinderi-mamă de cel mai înalt rang.
Statele membre impun filialelor care intră sub incidența legislațiilor lor naționale și care sunt controlate de către o întreprindere-mamă de cel mai înalt rang a cărei cifră de afaceri consolidată netă din bilanțul unui exercițiu financiar este de 750 000 000 EUR sau mai mult și care nu intră sub incidența legislației unui stat membru să publice anual raportul privind informațiile referitoare la impozitul pe profit al respectivei întreprinderi-mamă de cel mai înalt rang.
Amendamentul 29
Propunere de directivă
Articolul 1 – paragraful 1 – punctul 2
Directiva 2013/34/UE
Articolul 48b – aliniatul 3 – paragraful 2
Raportul privind informațiile referitoare la impozitul pe profit se pune la dispoziția publicului la data publicării sale pe site-ul internet al filialei sau pe site-ul internet al unei întreprinderi afiliate.
Raportul privind informațiile referitoare la impozitul pe profit se publică pe baza unui model comun disponibil în mod gratuit și într-un format de date deschis și se pune la dispoziția publicului la data publicării sale pe site-ul internet al filialei sau pe site-ul internet al unei întreprinderi afiliate, în cel puțin una dintre limbile oficiale ale Uniunii. La aceeași dată, întreprinderea depune, de asemenea, raportul într-un registru public administrat de Comisie.
Amendamentul 30
Propunere de directivă
Articolul 1 – paragraful 1 – punctul 2
Directiva 2013/34/UE
Articolul 48b – alineatul 4 – paragraful 1
Statele membre solicită sucursalelor înființate pe teritoriul lor de către o întreprindere care nu intră sub incidența legislației unui stat membru să publice anual raportul privind informațiile referitoare la impozitul pe profit al întreprinderii-mamă de cel mai înalt rang menționate la alineatul 5 litera (a) din prezentul articol.
Statele membre solicită sucursalelor înființate pe teritoriul lor de către o întreprindere care nu intră sub incidența legislației unui stat membru să publice anual și să pună la dispoziție în mod public și gratuit raportul privind informațiile referitoare la impozitul pe profit al întreprinderii-mamă de cel mai înalt rang menționate la alineatul (5) litera (a) din prezentul articol.
Amendamentul 31
Propunere de directivă
Articolul 1 – paragraful 1 – punctul 2
Directiva 2013/34/UE
Articolul 48b – alineatul 4 – paragraful 2
Raportul privind informațiile referitoare la impozitul pe profit se pune la dispoziția publicului la data publicării sale pe site-ul internet al sucursalei sau pe site-ul internet al unei întreprinderi afiliate.
Raportul privind informațiile referitoare la impozitul pe profit se publică pe baza unui model comun disponibil într-un format de date deschis și se pune la dispoziția publicului la data publicării sale pe site-ul internet al sucursalei sau pe site-ul internet al unei întreprinderi afiliate, în cel puțin una dintre limbile oficiale ale Uniunii. La aceeași dată, întreprinderea depune, de asemenea, raportul într-un registru public administrat de Comisie.
Amendamentul 32
Propunere de directivă
Articolul 1 – paragraful 1 – punctul 2
Directiva 2013/34/UE
Articolul 48b – alineatul 5 – litera a
(a)  întreprinderea care a înființat sucursala este fie o întreprindere afiliată unui grup care este controlat de către o întreprindere-mamă de cel mai înalt rang care nu intră sub incidența legislației unui stat membru și a cărei cifră de afaceri consolidată netă depășește 750 000 000 EUR, fie o întreprindere care nu este afiliată și a cărei cifră de afaceri netă depășește 750 000 000 EUR;
(a)  întreprinderea care a înființat sucursala este fie o întreprindere afiliată unui grup care este controlat de către o întreprindere-mamă de cel mai înalt rang care nu intră sub incidența legislației unui stat membru și a cărei cifră de afaceri consolidată netă din bilanțul său este de 750 000 000 EUR sau mai mult, fie o întreprindere care nu este afiliată și a cărei cifră de afaceri netă este de 750 000 000 EUR sau mai mult;
Amendamentul 33
Propunere de directivă
Articolul 1 – paragraful 1 – punctul 2
Directiva 2013/34/UE
Articolul 48b – alineatul 5 – litera b
(b)  întreprinderea-mamă de cel mai înalt rang menționată la litera (a) nu are o filială mare sau mijlocie, astfel cum se menționează la alineatul (3).
(b)  întreprinderea-mamă de cel mai înalt rang menționată la litera (a) nu are o filială mare sau mijlocie, astfel cum se menționează la alineatul (3), care face deja obiectul obligațiilor de raportare.
Amendamentul 34
Propunere de directivă
Articolul 1 – paragraful 1 – punctul 2
Directiva 2013/34/UE
Articolul 48a – alineatul 7 a (nou)
7a.  În cazul statelor membre care nu au trecut la moneda euro, valoarea în moneda națională echivalentă valorilor stabilite la alineatele (1), (3) și (5) se obține prin aplicarea ratei de schimb publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, iar aceasta produce efecte la data intrării în vigoare a prezentului capitol.
Amendamentul 35
Propunere de directivă
Articolul 1 – paragraful 1 – punctul 2
Directiva 2013/34/UE
Articolul 48c – alineatul 2 – partea introductivă
2.  Informațiile menționate la alineatul (1) includ următoarele elemente:
2.  Informațiile menționate la alineatul (1) sunt prezentate pe baza unui model comun și includ următoarele elemente, defalcate pe jurisdicție fiscală:
Amendamentul 36
Propunere de directivă
Articolul 1 – paragraful 1 – punctul 2
Directiva 2013/34/UE
Articolul 48c – alineatul 2 – litera a
(a)  o scurtă descriere a naturii activităților;
(a)  numele întreprinderii de cel mai înalt grad și, atunci când este cazul, lista tuturor filialelor sale, o scurtă descriere a naturii activităților acestora și amplasarea lor geografică respectivă;
Amendamentul 37
Propunere de directivă
Articolul 1 – paragraful 1 – punctul 2
Directiva 2013/34/UE
Articolul 48c – alineatul 2 – litera b
(b)  numărul de angajați;
(b)  numărul de angajați în echivalent normă întreagă;
Amendamentul 38
Propunere de directivă
Articolul 1 – paragraful 1 – punctul 2
Directiva 2013/34/UE
Articolul 48c – alineatul 2 – litera ba (nouă)
(ba)  active fixe, altele decât numerarul sau echivalentele de numerar;
Amendamentul 39
Propunere de directivă
Articolul 1 – paragraful 1 – punctul 2
Directiva 2013/34/UE
Articolul 48c – alineatul 2 – litera c
(c)  cuantumul cifrei de afaceri nete, care include cifra de afaceri realizată cu părțile afiliate;
(c)  cuantumul cifrei de afaceri nete, inclusiv o distincție între cifra de afaceri realizată cu părțile afiliate și cifra de afaceri realizată cu părțile neafiliate;
Amendamentul 40
Propunere de directivă
Articolul 1 – paragraful 1 – punctul 2
Directiva 2013/34/UE
Articolul 48c – alineatul 2 – litera ga (nouă)
(ga)  capitalul declarat;
Amendamentul 65
Propunere de directivă
Articolul 1 – paragraful 1 – punctul 2
Directiva 2013/34/UE
Articolul 48c – alineatul 2 – litera gb (nouă)
(gb)   subvențiile publice primite și orice donații trimise politicienilor, organizațiilor politice sau fundațiilor politice;
Amendamentul 41
Propunere de directivă
Articolul 1 – paragraful 1 – punctul 2
Directiva 2013/34/UE
Articolul 48c – alineatul 2 – litera gc (nouă)
(gc)  dacă întreprinderile, filialele sau sucursalele beneficiază de un tratament fiscal preferențial în virtutea unui regim fiscal favorabil pentru brevete sau a unor regimuri echivalente.
Amendamentul 42
Propunere de directivă
Articolul 1 – paragraful 1 – punctul 2
Directiva 2013/34/UE
Articolul 48c – alineatul 3 – paragraful 1
Raportul prezintă informațiile menționate la alineatul (2) separat pentru fiecare stat membru. În cazul în care un stat membru cuprinde mai multe jurisdicții fiscale, informațiile sunt regrupate la nivel de stat membru.
Raportul prezintă informațiile menționate la alineatul (2) separat pentru fiecare stat membru. În cazul în care un stat membru cuprinde mai multe jurisdicții fiscale, informațiile sunt prezentate separat pentru fiecare jurisdicție.
Amendamentul 43
Propunere de directivă
Articolul 1 – paragraful 1 – punctul 2
Directiva 2013/34/UE
Articolul 48c – aliniatul 3 – paragraful 2
Raportul prezintă, de asemenea, informațiile prevăzute la alineatul (2) din prezentul articol separat pentru fiecare jurisdicție fiscală care, la finalul exercițiului financiar precedent, este inclusă în lista comună la nivelul Uniunii a anumitor jurisdicții fiscale întocmită în conformitate cu articolul 48g, cu excepția cazului în care raportul confirmă în mod explicit, sub rezerva responsabilității prevăzute la articolul 48e de mai jos, că întreprinderile afiliate ale unui grup care intră sub incidența legislației unei astfel de jurisdicții fiscale nu participă direct la tranzacții cu o întreprindere afiliată a aceluiași grup care intră sub incidența legislației oricărui stat membru.
Raportul prezintă, de asemenea, informațiile prevăzute la alineatul (2) din prezentul articol separat pentru fiecare jurisdicție fiscală din afara Uniunii.
Amendamentul 44
Propunere de directivă
Articolul 1 – paragraful 1 – punctul 2
Directiva 2013/34/UE
Articolul 48c – aliniatul 3 – paragraful 3
Raportul prezintă informațiile menționate la alineatul (2) în mod agregat pentru alte jurisdicții fiscale.
eliminat
Amendamentul 83
Propunere de directivă
Articolul 1 – paragraful 1 – punctul 2
Directiva 2013/34/UE
Articolul 48c – alineatul 3 – paragraful 3a (nou)
Pentru a proteja informații sensibile din punct de vedere comercial și pentru a asigura concurența echitabilă, statele membre pot permite ca unul sau mai multe tipuri de informații enumerate la prezentul articol să fie omise temporar din raport în ceea ce privește activitățile din una sau mai multe jurisdicții fiscale, atunci când natura acestor informații implică faptul că dezvăluirea lor ar aduce prejudicii grave poziției comerciale a întreprinderilor menționate la articolul 48b alineatele (1) și (3), la care se referă respectivele informații. Această omisiune nu împiedică înțelegerea corectă și echilibrată a situației fiscale a întreprinderii. Omisiunea figurează în raport, împreună cu o explicație motivată în mod corespunzător, pentru fiecare jurisdicție fiscală, privind necesitatea omisiunii și împreună cu mențiunea jurisdicției sau a jurisdicțiilor fiscale în cauză.
Amendamentul 69/rev
Propunere de directivă
Articolul 1 – paragraful 1 – punctul 2
Directiva 2013/34/UE
Articolul 48c – alineatul 3 – paragraful 3b (nou)
Statele membre supun astfel de omisiuni autorizării prealabile din partea autorității naționale competente. Întreprinderea solicită în fiecare an o nouă autorizație din partea autorității competente, care ia o decizie pa baza unei noi evaluări a situației. În cazul în care informațiile omise nu mai îndeplinesc cerințele stabilite la paragraful 3a, acestea sunt făcute imediat publice. De la sfârșitul perioadei de nedivulgare, întreprinderea dezvăluie retroactiv, de asemenea, sub forma unei medii aritmetice, informațiile solicitate în temeiul prezentului articol pentru anii precedenți acoperiți de perioada de nedivulgare.
Amendamentul 47
Propunere de directivă
Articolul 1 – paragraful 1 – punctul 2
Directiva 2013/34/UE
Articolul 48c – alineatul 3 – paragraful 3c (nou)
Statele membre notifică Comisia cu privire la acordarea unei astfel de derogări temporare și îi transmit, în mod confidențial, informațiile omise, precum și o explicație detaliată privind derogarea acordată. În fiecare an, Comisia publică pe site-ul său de web notificările primite de la statele membre și explicațiile furnizate în conformitate cu paragraful 3a.
Amendamentul 48
Propunere de directivă
Articolul 1 – paragraful 1 – punctul 2
Directiva 2013/34/UE
Articolul 48c – alineatul 3 – paragraful 3d (nou)
Comisia verifică dacă cerințele stabilite la paragraful 3a sunt respectate în mod cuvenit și monitorizează utilizarea unei astfel de derogări temporare autorizate de autoritățile naționale.
Amendamentul 70/rev
Propunere de directivă
Articolul 1 – paragraful 1 – punctul 2
Directiva 2013/34/UE
Articolul 48c – alineatul 3 – paragraful 3e (nou)
Dacă, după analiza informațiilor primite în temeiul paragrafului 3c, Comisia ajunge la concluzia că cerința stabilită la paragraful 3a nu este îndeplinită, întreprinderea în cauză pune imediat la dispoziție în mod public informațiile. De la sfârșitul perioadei de nedivulgare, întreprinderea dezvăluie retroactiv, de asemenea, sub forma unei medii aritmetice, informațiile solicitate în temeiul prezentului articol pentru anii precedenți acoperiți de perioada de nedivulgare.
Amendamentul 50
Propunere de directivă
Articolul 1 – paragraful 1 – punctul 2
Directiva 2013/34/UE
Articolul 48c – alineatul 3 – paragraful 3f (nou)
Comisia adoptă, prin intermediul unui act delegat, orientări pentru a acorda asistență statelor membre la definirea cazurilor în care publicarea informațiilor este considerată a fi de natură a provoca un prejudiciu grav poziției comerciale a întreprinderilor la care se referă.
Amendamentul 51
Propunere de directivă
Articolul 1 – paragraful 1 – punctul 2
Directiva 2013/34/UE
Articolul 48c – alineatul 5
5.  Raportul privind informațiile referitoare la impozitul pe profit este publicat și pus la dispoziție pe site-ul internet în cel puțin una dintre limbile oficiale ale Uniunii.
5.  Raportul privind informațiile referitoare la impozitul pe profit este publicat pe baza unui model comun disponibil în mod gratuit și într-un format de date deschis și este pus la dispoziția publicului la data publicării sale pe site-ul internet al filialei sau pe site-ul internet al unei întreprinderi afiliate, în cel puțin una dintre limbile oficiale ale Uniunii. La aceeași dată, întreprinderea depune, de asemenea, raportul într-un registru public administrat de Comisie.
Amendamentul 52
Propunere de directivă
Articolul 1 – paragraful 1 – punctul 2
Directiva 2013/34/UE
Articolul 48e – alineatul 1
1.  Statele membre se asigură că membrii organelor administrative, de conducere și de control ale întreprinderii-mamă de cel mai înalt rang menționate la articolul 48b alineatul (1), care acționează în limitele competențelor conferite de dreptul intern, au responsabilitatea colectivă de a asigura faptul că raportul privind informațiile referitoare la impozitul pe profit este întocmit, publicat și pus la dispoziție în conformitate cu articolele 48b, 48c și 48d.
1.  Pentru a consolida responsabilitatea față de părțile terțe și a asigura o guvernanță adecvată, statele membre se asigură că membrii organelor administrative, de conducere și de control ale întreprinderii-mamă de cel mai înalt rang menționate la articolul 48b alineatul (1), care acționează în limitele competențelor conferite de dreptul intern, au responsabilitatea colectivă de a asigura faptul că raportul privind informațiile referitoare la impozitul pe profit este întocmit, publicat și pus la dispoziție în conformitate cu articolele 48b, 48c și 48d.
Amendamentul 53
Propunere de directivă
Articolul 1 – paragraful 1 – punctul 2
Directiva 2013/34/UE
Articolul 48g
Articolul 48g
eliminat
Lista comună la nivelul Uniunii a anumitor jurisdicții fiscale
Comisia este împuternicită să adopte acte delegate în conformitate cu articolul 49 în ceea ce privește elaborarea unei liste comune la nivelul Uniunii a anumitor jurisdicții fiscale. Această listă se bazează pe evaluarea jurisdicțiilor fiscale care nu respectă următoarele criterii:
(1)  transparența și schimbul de informații, inclusiv schimbul de informații la cerere și schimbul automat de informații cu privire la conturile financiare;
(2)  concurența fiscală loială;
(3)  standardele stabilite de G20 și/sau OCDE;
(4)  alte standarde relevante, inclusiv standarde internaționale stabilite de către Grupul de Acțiune Financiară Internațională.
Comisia reexaminează periodic lista și, dacă este cazul, o modifică pentru a ține seama de circumstanțe noi.
Amendamentul 54
Propunere de directivă
Articolul 1 – paragraful 1 – punctul 2
Directiva 2013/34/UE
Articolul 48i – paragraful 1
Comisia prezintă un raport cu privire la respectarea și impactul obligațiilor de raportare prevăzute la articolele 48a-48f. Raportul evaluează, printre altele, dacă raportul privind informațiile referitoare la impozitul pe profit conduce la rezultate adecvate și proporționale, ținând seama de nevoia de a asigura un nivel suficient de transparență și de a beneficia de un mediu concurențial pentru întreprinderi.
Comisia prezintă un raport cu privire la respectarea și impactul obligațiilor de raportare prevăzute la articolele 48a-48f. Raportul evaluează, printre altele, dacă raportul privind informațiile referitoare la impozitul pe profit conduce la rezultate adecvate și proporționale și analizează raportul costuri/beneficii rezultat ca urmare a reducerii pragului cifrei de afaceri consolidate nete dincolo de care întreprinderile și sucursalele sunt obligate să prezinte un raport privind informațiile referitoare la impozitul pe profit. Raportul evaluează, de asemenea, necesitatea luării unor posibile măsuri complementare, ținând seama de nevoia de a asigura un nivel suficient de transparență și de a beneficia de un mediu concurențial pentru întreprinderi și investiții private.
Amendamentul 55
Propunere de directivă
Articolul 1 – paragraful 1 – punctul 2 a (nou)
Directiva 2013/34/UE
Articolul 48 ia (nou)
2a.  Se introduce următorul articol:
„Articolul 48ia
Nu mai târziu de patru ani de la adoptarea prezentei directive și ținând seama de situația de la nivelul OCDE, Comisia revizuiește și analizează dispozițiile prezentului capitol și prezintă un raport referitor la acestea, în special în ceea ce privește:
—  întreprinderile și sucursalele care au obligația de a transmite rapoarte cu privire la impozitul pe profit, precizând în special dacă este oportun să se extindă domeniul de aplicare a prezentului capitol în vederea includerii întreprinderilor mari, astfel cum sunt definite la articolul 3 alineatul (4), și a grupurilor mari, astfel cum sunt definite la articolul 3 alineatul (7) din prezenta directivă;
—  conținutul raportului privind informațiile referitoare la impozitul pe profit, astfel cum este prevăzut la articolul 48c;
—  derogarea temporară prevăzută la articolul 48c alineatul (3) paragrafele 3a-3f.
Comisia prezintă Parlamentului European și Consiliului raportul său, însoțit, dacă este cazul, de o propunere legislativă.”
Amendamentul 56
Propunere de directivă
Articolul 1 – paragraful 1 – punctul 2 b (nou)
Directiva 2013/34/UE
Articolul 48 ib (nou)
2b.  Se introduce următorul articol:
„Articolul 48ib
Modelul comun pentru raport
Comisia, prin intermediul unor acte de punere în aplicare, stabilește modelul comun menționat la articolul 48b alineatele (1), (3), (4) și (6) și la articolul 48c alineatul (5). Actele de punere în aplicare respective se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menționată la articolul 50 alineatul (2).”
Amendamentul 57
Propunere de directivă
Articolul 1 – paragraful 1 – punctul 3 – litera b
Directiva 2013/34/UE
Articolul 49 – alineatul 3 a
(3a)  Înainte de a adopta un act delegat, Comisia consultă experții desemnați de fiecare stat membru în conformitate cu principiile stabilite în Acordul interinstituțional privind o mai bună legiferare din [data].
(3a)  Înainte de a adopta un act delegat, Comisia consultă experții desemnați de fiecare stat membru în conformitate cu principiile stabilite în Acordul interinstituțional din 13 aprilie 2016 privind o mai bună legiferare *, ținând seama, în special, de dispozițiile cuprinse în tratate și în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.
________________
*JO L 123, 12.5.2016, p. 1.
Amendamentul 58
Propunere de directivă
Articolul 1 – paragraful 1 – punctul 3 a (nou)
Directiva 2013/34/UE
Articolul 51 – alineatul 1
(3a)  La articolul 51, alineatul (1) se înlocuiește cu următorul text:
Statele membre stabilesc sancțiunile aplicabile în cazul încălcării dispozițiilor naționale adoptate în temeiul prezentei directive și iau toate măsurile necesare pentru a garanta faptul că sancțiunile respective sunt respectate. Sancțiunile prevăzute sunt eficace, proporționale și cu efect de descurajare.
Statele membre stabilesc norme privind sancțiunile aplicabile în cazul încălcării dispozițiilor naționale adoptate în temeiul prezentei directive și iau toate măsurile necesare pentru a garanta faptul că sancțiunile respective sunt puse în aplicare. Sancțiunile prevăzute sunt eficace, proporționale și cu efect de descurajare.
Statele membre stabilesc, cel puțin, măsuri și sancțiuni administrative aplicabile în cazul încălcării de către întreprinderi a dispozițiilor naționale adoptate în conformitate cu prezenta directivă.
Statele membre informează Comisia cu privire la dispozițiile respective cel târziu până la... [a se introduce data: un an de la data intrării în vigoare] și informează Comisia fără întârziere cu privire la orice modificări ulterioare ale dispozițiilor.
Până la ... [trei ani de la intrarea în vigoare a prezentei directive], Comisia elaborează o listă a măsurilor și sancțiunilor stabilite de fiecare stat membru în conformitate cu prezenta directivă.”

(1) Chestiunea a fost retrimisă pentru negocieri interinstituționale comisiei competente în conformitate cu articolul 59 alineatul (4) al patrulea paragraf din Regulamentul de procedură (A8-0227/2017).


Introducerea de măsuri comerciale autonome temporare pentru Ucraina ***I
PDF 328kWORD 44k
Rezoluţie
Text
Anexă
Rezoluţia legislativă a Parlamentului European din 4 iulie 2017 referitoare la propunerea de regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind introducerea de măsuri comerciale autonome temporare pentru Ucraina care completează concesiile comerciale disponibile în temeiul Acordului de asociere (COM(2016)0631 – C8-0392/2016 – 2016/0308(COD))
P8_TA(2017)0285A8-0193/2017

(Procedura legislativă ordinară: prima lectură)

Parlamentul European,

–  având în vedere propunerea Comisiei prezentată Parlamentului European și Consiliului (COM(2016)0631),

–  având în vedere articolul 294 alineatul (2) și articolul 207 alineatul (2) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în temeiul cărora propunerea a fost prezentată de către Comisie Parlamentului (C8-0392/2016),

–  având în vedere articolul 294 alineatul (3) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

–  având în vedere acordul provizoriu aprobat de comisia competentă în temeiul articolului 69f alineatul (4) din Regulamentul său de procedură și angajamentul reprezentantului Consiliului, exprimat în scrisoarea din 29 iunie 2017, de a aproba poziția Parlamentului European în conformitate cu articolul 294 alineatul (4) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

–  având în vedere articolul 59 din Regulamentul său de procedură,

–  având în vedere raportul Comisiei pentru comerț internațional și avizul Comisiei pentru agricultură și dezvoltare rurală (A8-0193/2017),

1.  adoptă poziția în primă lectură prezentată în continuare(1);

2.  ia act de declarația Comisiei anexată la prezenta rezoluție care va fi publicată în seria L a Jurnalului Oficial al Uniunii Europene împreună cu actul legislativ final;

3.  solicită Comisiei să îl sesizeze din nou în cazul în care înlocuiește, modifică în mod substanțial sau intenționează să modifice în mod substanțial propunerea;

4.  încredințează Președintelui sarcina de a transmite Consiliului și Comisiei, precum și parlamentelor naționale poziția Parlamentului.

Poziția Parlamentului European adoptată în primă lectură la 4 iulie 2017 în vederea adoptării Regulamentului (UE) 2017/... al Parlamentului European și al Consiliului privind introducerea de măsuri comerciale autonome temporare pentru Ucraina, care completează concesiile comerciale disponibile în temeiul Acordului de asociere

(Întrucât s-a ajuns la un acord între Parlament şi Consiliu, poziţia Parlamentului corespunde cu actul legislativ final, Regulamentul (UE) 2017/1566.)

ANEXĂ LA REZOLUȚIA LEGISLATIVĂ

Declarația Comisiei cu privire la articolul 3 din Regulamentul privind introducerea de măsuri comerciale autonome temporare pentru Ucraina

Comisia menționează că, în cazul în care suspendarea regimurilor preferențiale nu poate fi pusă în aplicare înainte de utilizarea completă a contingentelor tarifare anuale cu taxe vamale zero pentru produsele agricole, Comisia depune eforturi pentru o reducere sau suspendare a acestor concesii în anii următori.

(1) Prezenta poziție înlocuiește amendamentele adoptate la 1 iunie 2017 (Texte adoptate, P8_TA(2017)0236).


Proiect de buget rectificativ nr. 2 la bugetul general 2017 de înregistrare a excedentului aferent exercițiului financiar 2016
PDF 253kWORD 49k
Rezoluţia Parlamentului European din 4 iulie 2017 referitoare la poziția Consiliului privind proiectul de buget rectificativ nr. 2/2017 al Uniunii Europene pentru exercițiul financiar 2017: Înregistrarea excedentului aferent exercițiului financiar 2016 (09437/2017 – C8-0190/2017 – 2017/2061(BUD))
P8_TA(2017)0286A8-0229/2017

Parlamentul European,

–  având în vedere articolul 314 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

–  având în vedere articolul 106a din Tratatul de instituire a Comunității Europene a Energiei Atomice,

–  având în vedere Regulamentul (UE, Euratom) nr. 966/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 25 octombrie 2012 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii și de abrogare a Regulamentului (CE, Euratom) nr. 1605/2002(1) al Consiliului, în special articolul 41,

–  având în vedere bugetul general al Uniunii Europene pentru exercițiul financiar 2017, adoptat definitiv la 1 decembrie 2016(2),

–  având în vedere Regulamentul (UE, Euratom) nr. 1311/2013 al Consiliului din 2 decembrie 2013 de stabilire a cadrului financiar multianual pentru perioada 2014-2020(3),

–  având în vedere Acordul interinstituțional din 2 decembrie 2013 dintre Parlamentul European, Consiliu și Comisie privind disciplina bugetară, cooperarea în chestiuni bugetare și buna gestiune financiară(4),

–  având în vedere Decizia 2014/335/UE, Euratom a Consiliului din 26 mai 2014 privind sistemul de resurse proprii ale Uniunii Europene(5),

–  având în vedere proiectul de buget rectificativ nr. 2/2017 adoptat de Comisie la 12 aprilie 2017 (COM(2017)0188),

–  având în vedere poziția privind proiectul de buget rectificativ nr. 2/2017 adoptată de Consiliu la 8 iunie 2017 și transmisă Parlamentului European la 9 iunie 2017 (09437/2017 – C8-0190/2017),

–  având în vedere articolele 88 și 91 din Regulamentul său de procedură,

–  având în vedere raportul Comisiei pentru bugete (A8-0229/2017),

A.  întrucât proiectul de buget rectificativ nr. 2/2017 are ca obiectiv înscrierea în bugetul pe 2017 a excedentului din exercițiul financiar 2016, care se ridică la 6 405 milioane EUR;

B.  întrucât principalele componente ale acestui excedent sunt un rezultat pozitiv în urma execuției veniturilor de 1 688 de milioane EUR, o subutilizare a cheltuielilor în valoare de 4 889 de milioane EUR și diferențe de curs valutar în valoare de -173 de milioane EUR;

C.  întrucât, în ceea ce privește veniturile, cele două componente principale sunt penalitățile de întârziere și amenzile (3 052 de milioane EUR) și un rezultat negativ în urma execuției resurselor proprii (1 511 milioane EUR);

D.  întrucât, în ceea ce privește cheltuielile, nivelul de subutilizare a creditelor a ajuns la 4 825 de milioane EUR în 2016 și la 28 de milioane EUR pentru reportările din 2015 la secțiunea III (Comisia) și 35 de milioane EUR în cazul celorlalte instituții,

1.  ia act de proiectul de buget rectificativ nr. 2/2017, astfel cum a fost prezentat de Comisie, consacrat exclusiv înscrierii în buget a excedentului din 2016, de 6 405 milioane EUR, în conformitate cu articolul 18 din Regulamentul financiar și cu poziția Consiliului în acest sens;

2.  ia act cu deosebită îngrijorare de nivelul semnificativ de subutilizare din 2016, în valoare de 4 889 de milioane EUR, în ciuda faptului că bugetul rectificativ nr. 4/2016 redusese deja nivelul creditelor de plată cu 7 284,3 milioane EUR; subliniază că nivelul foarte redus de execuție a creditelor de plată din domeniul coeziunii (rubrica 1b) se datorează parțial previziunilor inadecvate ale statelor membre și întârzierilor în desemnarea autorităților de gestionare și de certificare de la nivel național;

3.  atrage atenția asupra impactului negativ al deprecierii lirei sterline față de euro, care reprezintă principala cauză a scăderii cu 1 511 milioane EUR a veniturilor din resurse proprii; subliniază că scăderea aceasta ar fi putut crea probleme grave pentru finanțarea bugetului Uniunii; observă că această scădere a veniturilor se datorează deciziei unilaterale a Marii Britanii de a părăsi Uniunea, însă corecția trebuie să fie suportată de Uniune, în ansamblu; insistă ca aceste costuri să fie luate în considerare la negocierea onorării obligațiilor financiare care există între Regatul Unit și Uniune;

4.  ia act, în special, de nivelul relativ ridicat de amenzi din 2016, care au totalizat 4 159 de milioane EUR, din care 2 861 de milioane EUR sunt încadrate la surplusul din 2016;

5.  insistă asupra faptului că, în loc să se ajusteze contribuțiile bazate pe VNB, bugetul Uniunii ar trebui să poată reutiliza orice excedent care rezultă din subutilizarea creditelor sau din amenzile aplicate întreprinderilor pentru încălcarea legislației Uniunii în materie de concurență pentru a răspunde nevoilor de finanțare ale Uniunii;

6.  observă că adoptarea proiectului de buget rectificativ nr. 2/2017 va reduce rata contribuțiilor bazate pe VNB din 2017 ale statelor membre la bugetul Uniunii cu 6 405 milioane EUR; îndeamnă încă o dată statele membre să utilizeze oportunitatea oferită de o asemenea restituire pentru a-și onora angajamentele în ceea ce privește criza refugiaților și să aducă o contribuție egală cu cea a Uniunii la fondurile fiduciare ale Uniunii și la noul Fond european pentru dezvoltare durabilă(6);

7.  invită instituțiile Uniunii să prelucreze rapid proiectele de bugete rectificative, cele în curs și cele viitoare, pentru Inițiativa privind ocuparea forței de muncă în rândul tinerilor și pentru Fondul european pentru dezvoltare durabilă, astfel încât Parlamentul și Consiliul să le analizeze rapid, în conformitate cu angajamentele asumate ca parte a rezultatului concilierii pentru bugetul pe 2017;

8.  regretă, în contextul acestui proiect de buget rectificativ, faptul că adoptarea revizuirii la jumătatea perioadei a cadrului financiar multianual (CFM) a fost blocată în cadrul Consiliului timp de câteva luni; își exprimă satisfacția că guvernul britanic și-a respectat promisiunea și a încetat să mai blocheze revizuirea CFM curând după alegerile generale din Regatul Unit; speră că restituirea de resurse financiare către statele membre va facilita negocierile viitoare privind decontarea obligațiilor financiare între Regatul Unit și Uniune;

9.  aprobă poziția Consiliului privind proiectul de buget rectificativ nr. 2/2017;

10.  încredințează Președintelui sarcina de a constata adoptarea definitivă a bugetului rectificativ nr. 2/2017 și de a asigura publicarea acestuia în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene;

11.  încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului și Comisiei, precum și celorlalte instituții și organelor interesate și parlamentelor naționale.

(1) JO L 298, 26.10.2012, p. 1.
(2) JO L 51, 28.2.2017, p. 1.
(3) JO L 347, 20.12.2013, p. 884.
(4) JO C 373, 20.12.2013, p. 1.
(5) JO L 168, 7.6.2014, p. 105.
(6) Propunere de regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind Fondul european pentru dezvoltare durabilă (FEDD) și de instituire a garanției FEDD și a Fondului de garantare FEDD (COM(2016)0586).


Un ciclu de viață mai lung al produselor: beneficii pentru consumatori și întreprinderi
PDF 376kWORD 58k
Rezoluţia Parlamentului European din 4 iulie 2017 referitoare la un ciclu de viață mai lung al produselor: beneficii pentru consumatori și întreprinderi (2016/2272(INI))
P8_TA(2017)0287A8-0214/2017

Parlamentul European,

–  având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE), în special articolul 114,

–  având în vedere articolele 191, 192 și 193 din TFUE, precum și referirea la obiectivul de utilizare prudentă și rațională a resurselor naturale,

–  având în vedere Comunicarea Comisiei din 16 iulie 2008 cu privire la Planul de acțiune privind consumul și producția durabile și politica industrială durabilă (COM(2008)0397),

–  având în vedere Directiva 2009/125/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 21 octombrie 2009 de instituire a unui cadru pentru stabilirea cerințelor în materie de proiectare ecologică aplicabile produselor cu impact energetic(1),

–  având în vedere Planul de lucru pentru proiectarea ecologică pentru perioada 2016-2019 al Comisiei (COM(2016)0773), în special obiectivul de a institui cerințe mai specifice și orizontale privind produsul în domenii cum ar fi durabilitatea și posibilitatea de reparare, evolutivitatea, proiectarea pentru demontare și facilitatea reutilizării și reciclării,

–  având în vedere Directiva 2010/30/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 19 mai 2010 privind indicarea, prin etichetare și informații standard despre produs, a consumului de energie și de alte resurse al produselor cu impact energetic(2),

–  având în vedere Decizia 1386/2013/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 20 noiembrie 2013 privind un Program general al Uniunii de acțiune pentru mediu până în 2020 „O viață bună, în limitele planetei noastre”(3)(denumit, de asemenea, al șaptelea program de acțiune pentru mediu),

–  având în vedere avizul Comitetului Economic și Social European din 17 octombrie 2013 pe tema „Către un consum mai durabil: durata de viață a produselor industriale și informarea consumatorilor, mijloace de restabilire a încrederii”(4),

–  având în vedere Comunicarea Comisiei din 26 ianuarie 2011, intitulată „O Europă eficientă din punctul de vedere al utilizării resurselor — inițiativă emblematică a Strategiei Europa 2020” (COM(2011)0021),

–  având în vedere Comunicarea Comisiei din 20 septembrie 2011 intitulată „Foaie de parcurs către o Europă eficientă din punct de vedere energetic” (COM(2011)0571),

–  având în vedere Comunicarea Comisiei din 9 aprilie 2013 intitulată „Crearea pieței unice pentru produse ecologice: Facilitarea unei mai bune informări cu privire la performanța de mediu a produselor și a organizațiilor” (COM(2013)0196),

–  având în vedere Comunicarea Comisiei din 2 iulie 2014, intitulată: „Spre o economie circulară: un program «deșeuri zero» pentru Europa” (COM(2014)0398),

–  având în vedere Comunicarea Comisiei din 2 decembrie 2015 intitulată „Închiderea buclei – un plan de acțiune al UE pentru economia circulară” (COM(2015)0614) și pachetul privind economia circulară, care prevede revizuirea directivelor privind deșeurile (Directiva 2008/98/CE, „Directiva-cadru privind deșeurile”) privind ambalajele și deșeurile de ambalaje (Directiva 94/62/CE), privind depozitele de deșeuri (Directiva 1999/31/CE), privind vehiculele scoase din uz (Directiva 2000/53/CE) privind bateriile și acumulatorii și deșeurile de baterii și acumulatori (Directiva 2006/66/CE) și privind deșeurile de echipamente electrice și electronice (Directiva 2012/19/UE),

–  având în vedere Comunicarea Comisiei din 22 noiembrie 2016 intitulată „Următorii pași către un viitor european durabil - Acțiunea europeană pentru durabilitate” (COM(2016)0739),

–  având în vedere propunerea Comisiei de directivă a Parlamentului European și a Consiliului din 9 decembrie 2015 privind anumite aspecte referitoare la contractele de vânzare online și la alte tipuri de contracte de vânzare la distanță de bunuri (COM(2015)0635),

–  având în vedere Directiva 2011/83/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 25 octombrie 2011 privind drepturile consumatorilor(5),

–  având în vedere Directiva 2005/29/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 11 mai 2005 privind practicile comerciale neloiale ale întreprinderilor de pe piața internă față de consumatori(6),

–  având în vedere raportul BEUX din 18 august 2015 întitulat „Durable goods: More sustainable products, better consumer rights. Consumer expectations from the EU’s resource efficiency and circular economy agenda” (Produse durabile: Produse mai sustenabile, drepturi mai bune ale consumatorilor. Așteptările clienților cu privire la Agenda UE privind utilizarea eficientă a resurselor și economia circulară”),

–  având în vedere studiul Comitetului Economic și Social European din 29 martie 2016 intitulat „Efectele afișării duratei de utilizare a produselor asupra consumatorilor”;

–  având în vedere studiul din iulie 2016 comandat de Comisia sa pentru piața internă și protecția consumatorilor intitulat „Un ciclu de viață mai lung al produselor: beneficii pentru consumatori și întreprinderi”,

–  având în vedere documentul de sinteză al Centrului European al Consumatorilor din 18 aprilie 2016 intitulat „Planned obsolescence or by-products of consumer society“ (Obsolescența programată sau produsele secundare ale societății de consum),

–  având în vedere standardul austriac ONR 192102 intitulat „Label of excellence for durable, repair-friendly designed electrical and electronic appliances“ (Etichetă de excelență pentru aparatele electrice și electronice proiectate pentru a fi durabile și ușor de reparat),

–  având în vedere articolul 52 din Regulamentul său de procedură,

–  având în vedere raportul Comisiei pentru piața internă și protecția consumatorilor și avizul Comisiei pentru mediu, sănătate publică și siguranță alimentară (A8-0214/2017),

A.  întrucât planul de lucru al Comisiei privind proiectarea ecologică pentru perioada 2016-2019 conține o trimitere la economia circulară și la necesitatea de a soluționa problemele de durabilitate și reciclabilitate;

B.  întrucât adoptarea unui aviz privind durata de viață a produselor de către Comitetul Economic și Social European (CESE) demonstrează interesul actorilor economici și al societății civile în această privință;

C.  întrucât trebuie asigurat un echilibru între prelungirea duratei de viață a produselor și inovare, cercetare și dezvoltare;

D.  întrucât studiul comandat de Comisia pentru piața internă și protecția consumatorilor demonstrează că sunt necesare ample măsuri de politică pentru promovarea unei durate de viață mai lungi a produselor;

E.  întrucât coexistă diverse modele economice și de afaceri, inclusiv modelul economic bazat pe utilizare, care pot contribui la reducerea consecințelor negative pentru mediu;

F.  întrucât este necesar să se promoveze o prelungire a duratei de viață a produselor, în special prin eliminarea obsolescenței programate;

G.  întrucât se impune sprijinirea sectorului european al reparațiilor, compus în mare parte din microîntreprinderi și din întreprinderi mici și mijlocii;

H.  întrucât o mai bună armonizare a practicilor de reutilizare a produselor va stimula economia locală și piața internă prin crearea de noi locuri de muncă la nivel local și stimularea cererii pentru produse folosite;

I.  întrucât este necesar, atât din punctul de vedere al mediului, cât și din punct de vedere economic, să se conserve materiile prime și să se limiteze producția de deșeuri, fapt ce noțiunea de răspundere extinsă a producătorilor a încercat să ia în considerare;

J.  întrucât, potrivit sondajului Eurobarometru din iunie 2014, 77 % dintre consumatorii din Uniunea Europeană și-au exprimat preferința pentru repararea bunurilor stricate, față de a-și cumpăra altele noi; întrucât informațiile oferite consumatorilor cu privire la durabilitate și posibilitatea de reparare a produselor trebuie îmbunătățite în continuare;

K.  întrucât produsele fiabile și durabile prezintă un bun raport costuri-beneficii pentru consumatori și previn utilizarea excesivă a resurselor și a deșeurilor; întrucât este, prin urmare, important ca durata de viață utilă a produselor de consum să fie prelungită prin proiectare, asigurând durabilitatea și posibilitatea de a repara, moderniza, dezasambla și recicla produsul;

L.  întrucât scăderea încrederii consumatorilor în calitatea produselor este în detrimentul întreprinderilor europene; întrucât garanția legală de 24 luni este actualul prag minim la nivelul UE, iar unele state membre au stabilit mai multe măsuri de protecție pentru consumatori în conformitate cu Directiva 1999/44/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 25 mai 1999 privind anumite aspecte ale vânzării de bunuri de consum și garanțiile conexe;

M.  întrucât ar trebui respectat dreptul consumatorilor de a face alegeri în conformitate cu diversele lor nevoi, așteptări și preferințe;

N.  întrucât în pofida studiului CESE din martie 2016, care a stabilit o relație pozitivă între menționarea pe etichete a duratei de viață a produselor și comportamentul consumatorilor, aceștia nu sunt corect informați cu privire la duratele de viață ale produselor;

O.  întrucât durata de viață a unui produs și modul în care acesta îmbătrânește depinde de diverși factori naturali sau artificiali, cum ar fi compoziția sa, funcționalitatea, costul reparării și tendințele de consum;

P.  întrucât ar trebui să se faciliteze reparațiile și să se pună la dispoziție piese de schimb;

Q.  întrucât, pe lângă o durată de viață mai mare, nivelul de calitate a unui produs pe durata întregului său ciclu de viață este hotărâtor pentru contribuția pe care acesta o poate aduce la protecția resurselor;

R.  întrucât inițiativele naționale pentru a rezolva problema obsolescenței premature a bunurilor și programelor informatice devin tot mai numeroase; întrucât este necesar să se elaboreze o strategie comună pentru piața unică în această privință;

S.  întrucât durata de viață a mass-mediei digitale este esențială pentru durata de viață a aparaturii electronice; întrucât, dat fiind că programele informatice devin învechite din ce în ce mai rapid, aparatele electronice trebuie să fie adaptabile pentru a rămâne competitive pe piață;

T.  întrucât produsele cu defecte prin proiectare, concepute să se strice și să nu mai funcționeze dincolo de un anumit număr de utilizări, nu pot decât să suscite neîncrederea consumatorilor și nu ar trebui autorizate pe piață;

U.  întrucât, potrivit datelor Eurobarometru, 90 % dintre cetățeni europeni consideră că produsele ar trebui etichetate în mod clar pentru a indica durata lor de viață utilă;

V.  întrucât toții agenții economici pot beneficia de pe urma unor produse cu un ciclu de viața mai lung, inclusiv IMM-urile

W.  întrucât cel de al șaptelea Program de acțiune pentru mediu impune măsuri specifice pentru îmbunătățirea durabilității și a posibilității de reparare și reutilizare și pentru prelungirea duratei de viață a produselor;

X.  întrucât răspunderea extinsă a producătorilor joacă un rol important în acest sens;

Y.  întrucât pentru crearea unui model de economie circulară este nevoie de implicarea factorilor de decizie politică, a cetățenilor și a întreprinderilor și de schimbări nu doar în ceea ce privește proiectarea și vânzarea de produse și servicii, ci și la nivelul mentalității și al așteptărilor consumatorilor și al activității comerciale, prin crearea de noi piețe care să răspundă la schimbările modelelor de consum și să evolueze spre utilizarea, reutilizarea și schimbul de produse, contribuind astfel la extinderea duratei de viață utilă a acestora și la crearea de produse competitive, durabile și sustenabile;

Z.  întrucât există multe corpuri de iluminat în care becurile nu pot fi înlocuite, ceea ce poate conduce la probleme în cazul în care un bec nu mai funcționează, dacă pe piață apar becuri mai noi, mai eficiente sau dacă preferința clientului, de exemplu în ceea ce privește culoarea luminii emise, se schimbă, deoarece trebuie să fie înlocuit întregul corp de iluminat;

AA.  întrucât becurile cu LED-uri ar trebui să fie în mod ideal elemente înlocuibile, nu inamovibile;

AB.  întrucât, pe măsură ce economia circulară se dezvoltă, trebuie să se ia măsuri suplimentare pentru a încuraja posibilitatea de reparare, adaptabilitatea, evolutivitatea, durabilitatea și posibilitatea de reciclare a produselor, în scopul de a prelungi durata de viață și durata de viață utilă a produselor și/sau a componentelor produselor;

AC.  întrucât diversitatea tot mai mare de produse, ciclurile de inovare tot mai scurte și moda în continuă schimbare determină o creștere a frecvenței cu care sunt achiziționate produsele noi și, astfel, o scurtare a duratei de viață utilă a produselor;

AD.  întrucât un potențial ridicat este asigurat de sectorul reparațiilor, al produselor de ocazie și al schimbului, adică sectorul care funcționează cu scopul de a extinde durata de viață a produsului;

AE.  întrucât ar trebui să se asigure un echilibru între scopul extinderii duratei de viață a produselor și protejarea unui mediu care continuă să ofere stimulente pentru inovare și dezvoltare suplimentară,

Proiectarea de produse solide, durabile și de calitate

1.  invită Comisia să încurajeze, acolo unde este posibil, stabilirea unor criterii minime de rezistență care să includă, printre altele, soliditatea, posibilitatea de reparare și evolutivitatea, pe categorii de produse, începând cu etapa de proiectare, facilitate de norme elaborate de toate cele trei organizații de standardizare europene (OSE - CEN, CENELEC și ETSI);

2.  subliniază nevoia de a se ajunge la un echilibru între prelungirea ciclului de viață al produselor, transformarea deșeurilor în resurse (materii prime secundare), simbioza industrială, inovarea și politica privind deșeurile, inovarea, cererea de consum, protecția mediului și creșterea economică în toate fazele ciclului de viață al produselor și consideră că dezvoltarea unor produse din ce în ce mai eficiente din punctul de vedere al utilizării resurselor nu trebuie să încurajeze utilizarea produselor cu ciclu de viață scurt sau eliminarea prematură a acestora;

3.  subliniază că problematicile cum ar fi durabilitatea produselor, garanțiile extinse, disponibilitatea pieselor de schimb, ușurința cu care produsele pot fi reparate, precum și caracterul interschimbabil al componentelor ar trebui să facă parte din oferta comercială a unui producător pentru a răspunde diverselor nevoi, așteptări și preferințe ale consumatorilor și reprezintă un aspect important al concurenței pe piața liberă;

4.  ia act de rolul strategiilor comerciale precum leasingul de produse în proiectarea unor produse durabile, prin care firmele de leasing păstrează proprietatea asupra bunurilor închiriate și sunt stimulate să repună pe piață produsele și să investească în proiectarea de produse mai durabile, ceea ce conduce la un volum mai mic de produse noi și de deșeuri;

5.  reamintește poziția Parlamentului referitoare la revizuirea pachetului privind economia circulară în vederea modificării Directivei privind deșeurile, care a consolidat principiul responsabilității extinse a producătorului și a creat, astfel, stimulente pentru ca produsele să fie concepute în mod mai durabil;

6.  solicită Comisiei și statelor membre să sprijine producătorii de structuri modulare, ușor de demontat și interschimbabile;

7.  afirmă că promovarea durabilității și a posibilității de reparare a produselor ar trebui să fie însoțită de respectarea obiectivului de dezvoltare durabilă, de exemplu prin utilizarea de materiale ecologice;

8.  observă cu îngrijorare cantitatea de deșeuri electronice generate de modemuri, routere și decodoare/set-top boxes TV atunci când consumatorii schimbă furnizorul de telecomunicații; reamintește consumatorilor și furnizorilor de telecomunicații că, potrivit Regulamentului (UE) 2015/2120, consumatorii din UE au deja dreptul de a utiliza echipamentul terminal pe care îl doresc atunci când trec la un nou furnizor de telecomunicații;

Promovarea posibilității de reparare a produselor și a longevității lor

9.  solicită Comisiei să promoveze caracterul reparabil al produselor:

   încurajând și facilitând măsurile care fac ca soluția de a repara bunuri să fie atractivă pentru consumator,
   utilizând tehnici și materiale de construcție care fac ca repararea bunului sau înlocuirea componentelor sale să fie mai ușoară și mai puțin costisitoare; consumatorii ar trebui să nu fie blocați într-un ciclu nesfârșit de reparare și de întreținere a unor produse defectuoase,
   încurajând, în cazul unei neconformități repetate sau al unei perioade de reparare mai mari de o lună, prelungirea garanției cu o perioadă echivalentă cu perioada necesară pentru a efectua reparații;
   îndemnând ca piesele care sunt esențiale pentru funcționarea unui produs să poată fi înlocuite și reparate, incluzând posibilitatea de reparare a produsului printre principalele sale caracteristici atunci când acest lucru este avantajos și descurajând, cu excepția cazurilor justificate din motive de siguranță, blocarea în interiorul produsului a unor componente esențiale cum ar fi bateriile și LED-urile;
   încurajând producătorii să furnizeze ghiduri de întreținere și indicații de reparare la momentul achiziției, în special pentru produsele în cazul cărora întreținerea și repararea sunt foarte importante, pentru a îmbunătăți șansa de a le extinde durata de viață;
   asigurând posibilitatea de a utiliza înlocuitori de aceeași calitate și cu performanță ca și piesele originale, în sensul reparării tuturor produselor în conformitate cu legislația aplicabilă;
   dezvoltând, acolo unde este posibil, procesul de standardizare a pieselor de schimb și a instrumentelor necesare pentru reparare cu scopul de a îmbunătăți randamentul serviciilor de reparații;
   încurajând fabricanții să furnizeze atelierelor de reparații, la cerere, instrucțiuni de întreținere și de reparare în diverse limbi;
   încurajând fabricanții să dezvolte tehnologia bateriilor pentru a garanta că durata de viață a bateriilor și a acumulatorilor corespunde mai bine duratei de viață estimate a produsului sau să facă în așa fel încât înlocuirea bateriilor să fie mai accesibilă și la prețuri proporționale cu prețul produsului;

10.  consideră că este benefic să se asigure disponibilitatea pieselor de schimb esențiale pentru funcționarea corespunzătoare și în condiții de siguranță a bunurilor:

   încurajând accesibilitatea pieselor de schimb, pe lângă asamblarea produselor;
   încurajând operatorii economici să furnizeze un serviciu tehnic adecvat pentru bunurile de consum pe care le produc sau le importă și să furnizeze piesele de schimb esențiale pentru funcționarea corectă și sigură a bunurilor la un preț proporțional cu natura și durata de viață a produsului;
   indicând în mod clar dacă piesele de schimb pentru bunuri sunt sau nu disponibile, până când sunt disponibile și, dacă este cazul, creând o platformă digitale;

11.  încurajează statele membre să analizeze posibilitatea de a adopta stimulente adecvate care să promoveze produse durabile, de înaltă calitate și care pot fi reparate, să stimuleze reparațiile și vânzările la mâna a doua și să organizeze cursuri de formare pentru reparații;

12.  subliniază că este important să existe în continuare posibilitatea de a se recurge la un reparator independent, de exemplu prin descurajarea soluțiilor tehnice, de siguranță sau prin software care împiedică repararea în afara organismelor sau întreprinderilor autorizate;

13.  încurajează reutilizarea pieselor de schimb pentru piața bunurilor de ocazie;

14.  recunoaște posibilitatea de a se utiliza imprimarea 3D pentru a furniza piese pentru profesioniști și consumatori; solicită ca siguranța produselor, precum și protecția împotriva contrafacerii și protecția drepturilor de autor trebuie să fie garantate în această privință;

15.  reamintește că disponibilitatea unor componente standardizate și modulare, planificarea dezmembrării, proiectarea unor produse de lungă durată și procesele de producție eficiente joacă un rol important pentru punerea în aplicare cu succes a economiei circulare;

Exploatarea unui model economic orientat spre uz și sprijinirea IMM-urilor și a ocupării forței de muncă în UE

16.  subliniază că trecerea la noi modele de afaceri, precum modelul „produsul ca serviciu”, are potențialul de a îmbunătăți durabilitatea modelelor de producție și consum, cu condiția ca sistemele produse-servicii să nu conducă la un ciclu de viață mai scurt al produselor, și evidențiază faptul că astfel de modele de afaceri nu trebuie să ofere oportunități de evitare a obligațiilor fiscale;

17.  subliniază că dezvoltarea de noi modele de afaceri, cum ar fi serviciile bazate pe internet, noi forme de marketing, magazine care comercializează numai produse utilizate și un număr tot mai mare de spații de reparații informale (cafenele și ateliere de reparații în care persoanele pot efectua propriile lor reparații), poate contribui la prelungirea duratei de viață a produselor, dar și la creșterea gradului de sensibilizare a consumatorilor la produse cu o durată de viață lungă și a încrederii lor în astfel de produse;

18.  invită statele membre:

   să organizeze consultări cu toți actorii implicați pentru a încuraja dezvoltarea unui model de vânzări bazat pe utilizare, care să fie benefic pentru toți;
   să își intensifice eforturile, luând măsuri de promovare a dezvoltării economiei funcționalității, și să încurajeze închirierea, schimbul și împrumutul de bunuri;
   să încurajeze autoritățile locale și regionale să promoveze în mod activ dezvoltarea unor modele economice, cum ar fi economia colaborativă și economia circulară, care încurajează utilizarea mai eficientă a resurselor și durabilitatea bunurilor și să consolideze repararea, refolosirea și reciclarea;

19.  încurajează statele membre să garanteze că dispoziția privind calcularea costurilor pe ciclu de viață din Directiva 2014/24/UE este luată în considerare în procedurile de achiziții publice și să crească rata de reutilizare a echipamentelor autorităților publice;

20.  încurajează statele membre și Comisia să sprijine economia colaborativă în cadrul politicilor lor publice, ținând seama de avantajele pe care aceasta le prezintă prin utilizarea unor resurse și capacități reduse, de exemplu în sectoarele transportului și locuințelor;

21.  solicită Comisiei să afirme importanța durabilității produselor în cadrul promovării economiei circulare;

22.  invită Comisia și statele membre să aplice pe deplin ierarhia deșeurilor stabilită în legislația UE [Directiva-cadru privind deșeurile (2008/98/CE)], și, în special, să păstreze aparatele electrice și electronice la cel mai ridicat grad posibil de utilitate și valoare, fără a le considera deșeuri, de exemplu asigurând accesul la puncte de colectare a deșeurilor de echipamente electrice și electronice (DEEE) pentru personalul centrelor de reutilizare care pot folosi astfel de produse și părțile lor componente;

23.  consideră că măsurile incluse în prezenta rezoluție ar trebui să se aplice în special IMM-urilor și microîntreprinderilor, astfel cum sunt definite în Recomandarea 2003/361/CE a Comisiei, într-o manieră adaptată și proporțională cu dimensiunea și capacitățile IMM-urilor sau a microîntreprinderilor, pentru a le asigura dezvoltarea în continuare, încurajând angajarea și formarea pentru noi profesii în UE;

24.  invită Comisia să analizeze modul în care poate fi încurajată și facilitată posibilitatea de înlocuire a becurilor cu LED-uri și să ia în calcul, pe lângă măsurile privind proiectarea ecologică, o abordare mai puțin strictă care să implice, de exemplu, etichetare, sisteme de stimulente, achiziții publice sau o garanție extinsă în cazul în care becurile nu pot fi eliminate;

25.  îndeamnă statele membre să asigure o supraveghere efectivă a pieței pentru a se asigura că atât produsele europene, cât și cele importate respectă cerințele referitoare la politica privind produsele și la proiectarea ecologică;

26.  îndeamnă Comisia și statele membre să asigure implicarea autorităților locale și regionale și să respecte competențele acestora;

Asigurarea unor informații mai bune pentru consumatori

27.  invită Comisia să îmbunătățească informarea populației cu privire la durabilitatea produselor:

   analizând posibilitatea de a introduce o etichetă europeană voluntară, care să acopere, în special: durabilitatea, proiectarea ecologică, evolutivitatea produsului, pentru a reflecta evoluția sa și posibilitatea de reparare,
   organizând experimente voluntare cu întreprinderi și alte părți interesate la nivelul UE, cu scopul de a desemna durata de viață utilă preconizată a unui produs, pe baza unor criterii standardizate, care ar putea fi utilizate de către toate statele membre,
   creând un contor de utilizare pentru cele mai pertinente produse de consum, în special pentru aparatele electrocasnice mari,
   efectuând un studiu al impactului produs de alinierea etichetării referitoare la durata de viață cu durata garanției legale;
   folosind aplicații digitale sau platforme sociale;
   standardizând informațiile din manuale referitoare la durabilitatea, evolutivitatea și posibilitatea de reparare a unui produs pentru a se asigura că acestea sunt clare, mai accesibile și mai ușor de înțeles;
   furnizând informații pe baza unor criterii standard, unde să se declare durata de viață preconizată a unui produs;

28.  invită statele membre și Comisia:

   să asiste autoritățile locale și regionale, întreprinderile și asociațiile să organizeze campanii de sensibilizare a consumatorilor cu privire la prelungirea duratei de viață a produselor, în special oferind informații privind întreținerea, repararea, reutilizarea etc.;
   să promoveze sensibilizarea consumatorilor cu privire la produsele care se defectează rapid și la cele care nu pot fi reparate, acolo unde este cazul prin dezvoltarea de platforme de notificare pentru consumatori;

29.  îndeamnă Comisia să încurajeze schimburile periodice și structurate de informații și schimbul de bune practici în întreaga Uniune, între Comisie și statele membre, inclusiv cu autoritățile regionale și municipale;

Măsuri privind obsolescența programată

30.  solicită Comisiei să propună, după consultarea organizațiilor de consumatori, a producătorilor și a altor părți interesate, o definiție la nivelul UE a obsolescenței programate pentru bunurile materiale și pentru programele de calculator; solicită Comisiei, de asemenea, ca, în cooperare cu autoritățile de supraveghere a pieței, să examineze posibilitatea de a crea un sistem independent care poată testa și detecta obsolescența programată a produselor; solicită, în acest sens, o mai bună protecție juridică a avertizorilor de integritate și introducerea unor măsuri suficient de disuasive împotriva producătorilor;

31.  indică rolul de pionierat al unor state membre în această privință, cum ar fi inițiativa țărilor din Benelux de a combate obsolescența programată și de a prelungi durata de viață a aparatelor (electrice) de uz casnic; subliniază importanța schimbului de bune practici în acest sens;

32.  observă că existența unei capacități de evoluție a produselor poate încetini obsolescența acestora și poate reduce impactul asupra mediului și costurile suportate de utilizatori;

Consolidarea dreptului la garanția legală de conformitate

33.  consideră că este esențială o mai bună informare a consumatorilor cu privire la funcționarea garanției legale de conformitate; solicită ca această garanție să fie menționată în întregime și în scris pe factura de achiziționare a produselor;

34.  îndeamnă Comisia să ia inițiative și măsuri care să îmbunătățească încrederea consumatorilor:

   consolidând protecția consumatorilor, în special în cazul acelor produse pentru care perioada de utilizare preconizată în mod rezonabil este mai lungă și luând în considerare măsurile puternice de protecție a consumatorilor luate deja în unele state membre;
   luând în considerare efectele legislației în materie de proiectare ecologică și ale dreptului contractual cu privire la produsele cu impact energetic pentru a dezvolta o abordare globală a reglementării produselor;
   asigurând informarea în mod specific a consumatorilor, în contractul de vânzare, cu privire la dreptul lor la o garanție legală, precum și promovând programe de sensibilizare a consumatorilor cu privire la acest drept;
   simplificând furnizarea unei dovezi de achiziționare pentru consumator, legând garanția de obiect și nu de cumpărător, și, de asemenea, încurajând și mai mult introducerea generală a chitanțelor electronice și a sistemelor digitale de garanție;

35.  solicită crearea unui mecanism de gestionare a plângerilor la nivelul UE pentru cazurile în care drepturile la garanție nu au fost încă introduse, în scopul de a facilita controlul aplicării standardelor europene de către autoritățile competente;

36.  subliniază că se poate furniza un stimulent pentru o proiectare mai durabilă a produselor prin consolidarea principiului răspunderii extinse a producătorilor și prin stabilirea unor cerințe minime care trebuie respectate;

Protejarea consumatorilor de obsolescența software-ului

37.  solicită o mai mare transparență în ceea ce privește evolutivitatea, actualizările de securitate și durabilitatea, toate aceste fiind aspecte necesare pentru buna funcționare atât în materie de hardware, cât și de software; invită Comisia să studieze necesitatea de a facilita o cooperare sporită în relațiile business-to-business;

38.  încurajează furnizorii și fabricanții să fie transparenți menționând în contractele produselor perioadele minime pentru care sunt asigurate actualizările de securitate ale sistemelor de operare; propune definirea unei perioade rezonabile de utilizare; subliniază, de asemenea, că furnizorul produsului trebuie, în cazul sistemelor de exploatare integrate, să asigure furnizarea acestor actualizări; solicită producătorilor să furnizeze informații clare cu privire la compatibilitatea actualizărilor și îmbunătățirilor programelor informatice cu sistemele de operare integrate furnizate consumatorilor;

39.  solicită ca actualizările de software esențiale să fie reversibile și să fie însoțite de informații cu privire la consecințele asupra funcționării aparatului, precum și ca noile programe informatice esențiale să fie compatibile cu programele informatice din penultima generație;

40.  solicită ca modularitatea componentelor, inclusiv a procesorului, să fie încurajată prin standardizare, asigurând astfel actualizarea bunurilor;

o
o   o

41.  încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului și Comisiei.

(1) JO L 285, 31.10.2009, p. 10.
(2) JO L 153, 18.6.2010, p. 1.
(3) JO L 354, 28.12.2013, p. 171.
(4) JO C 67, 6.3.2014, p. 23.
(5) JO L 304, 22.11.2011, p. 64.
(6) JO L 149, 11.6.2005, p. 22.


Abordarea încălcărilor drepturilor omului în contextul crimelor de război și al crimelor împotriva umanității, inclusiv genocidul
PDF 394kWORD 62k
Rezoluţia Parlamentului European din 4 iulie 2017 referitoare la abordarea încălcărilor drepturilor omului în contextul crimelor de război și crimelor împotriva umanității, inclusiv genocidul (2016/2239(INI))
P8_TA(2017)0288A8-0222/2017

Parlamentul European,

–  având în vedere Convenția Organizației Națiunilor Unite din 9 decembrie 1948 pentru prevenirea și reprimarea crimei de genocid,

–  având în vedere capitolul VII din Carta Organizației Națiunilor Unite (intitulat „Măsuri împotriva amenințărilor la adresa păcii, a încălcării păcii și a actelor de agresiune”),

–  având în vedere Convenția Organizației Națiunilor Unite împotriva torturii și altor pedepse sau tratamente cu cruzime, inumane sau degradante, adoptată la 10 decembrie 1984,

–  având în vedere articolul 18 din Declarația universală a drepturilor omului, articolul 18 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice, Declarația asupra eliminării tuturor formelor de intoleranță și de discriminare bazate pe religie sau convingere și Orientările UE privind promovarea și protecția libertății de religie sau de convingere,

–  având în vedere Rezoluția nr. 1325 a Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite privind femeile, pacea și securitatea, adoptată la 31 octombrie 2000,

–  având în vedere Statutul de la Roma al Curții Penale Internaționale (CPI) din 17 iulie 1998, care a intrat în vigoare la 1 iulie 2002,

–  având în vedere Amendamentele de la Kampala la Statutul de la Roma, care au fost adoptate în cadrul Conferinței de revizuire care a avut loc la Kampala, Uganda, în iunie 2010,

–  având în vedere Cadrul Organizației Națiunilor Unite de analiză a crimelor de atrocitate, elaborat de Biroul consilierilor speciali ai Secretarului General al ONU pentru prevenirea genocidului și pentru responsabilitatea de a proteja,

–  având în vedere raportul Oficiului Înaltului Comisar al Națiunilor Unite pentru Drepturile Omului din 15 martie 2015 privind situația drepturilor omului în Irak în contextul abuzurilor comise de așa-numitul „Stat Islamic al Irakului și Levantului” și de grupări afiliate acestuia,

–  având în vedere Rezoluția A/71/L.48 a Adunării Generale a ONU din decembrie 2016 de instituire a unui mecanism internațional, imparțial și independent care să contribuie la investigarea și urmărirea penală a persoanelor responsabile pentru săvârșirea celor mai grave infracțiuni în temeiul dreptului internațional în Republica Arabă Siriană începând cu luna martie 2011 (MIII),

–  având în vedere ancheta specială privind evenimentele survenite la Alep desfășurată de Comisia internațională independentă de anchetă cu privire la Republica Arabă Siriană, precum și raportul aferent publicat la 1 martie 2017,

–  având în vedere Poziția comună a Consiliului 2001/443/PESC din 11 iunie 2001 privind Curtea Penală Internațională(1),

–  având în vedere Decizia 2002/494/JAI a Consiliului din 13 iunie 2002 de înființare a unei rețele europene de puncte de contact cu privire la persoane vinovate de genocid, crime împotriva umanității și crime de război(2),

–  având în vedere Decizia 2003/335/JAI a Consiliului din 8 mai 2003 privind cercetarea și urmărirea penală în cazul faptelor de genocid, al crimelor împotriva umanității și al crimelor de război(3),

–  având în vedere Poziția comună a Consiliului 2003/444/PESC din 16 iunie 2003 privind Curtea Penală Internațională(4),

–  având în vedere Orientările UE privind promovarea respectării dreptului internațional umanitar,

–  având în vedere acordul dintre CPI și Uniunea Europeană referitor la cooperare și asistență(5),

–  având în vedere Decizia Consiliului 2011/168/PESC din 21 martie 2011 privind Curtea Penală Internațională(6),

–  având în vedere documentul de lucru comun al serviciilor Comisiei și Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate privind promovarea principiului complementarității (SWD(2013)0026),

–  având în vedere Concluziile Consiliului din 12 mai 2014 privind abordarea cuprinzătoare a UE,

–  având în vedere Strategia Rețelei UE privind genocidul de combatere a impunității pentru infracțiunea de genocid, crime împotriva umanității și crime de război pe teritoriul Uniunii Europene și al statelor sale membre, adoptată la 30 octombrie 2014,

–  având în vedere Concluziile Consiliului din 16 noiembrie 2015 privind sprijinul UE pentru justiția de tranziție,

–  având în vedere Concluziile Consiliului din 23 mai 2016 referitoare la Strategia regională a UE pentru Siria și Irak și la amenințarea Daesh,

–  având în vedere declarația din 9 decembrie 2016 a Vicepreședintelui Comisiei/Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate (VP/ÎR) cu ocazia Zilei internaționale a comemorării și demnității victimelor genocidului și a prevenirii acestei crime,

–  având în vedere Planul de acțiune al Uniunii Europene privind drepturile omului și democrația pentru perioada 2015-2019,

–  având în vedere Rezoluția sa din 17 noiembrie 2011 referitoare la sprijinul acordat CPI de către UE: confruntarea cu provocările și învingerea dificultăților(7),

–  având în vedere Rezoluția sa din 17 iulie 2014 referitoare la crima de agresiune(8),

–  având în vedere Rezoluția sa din 8 octombrie 2015 referitoare la strămutarea în masă a copiilor în Nigeria ca urmare a atacurilor comise de Boko Haram(9) și Rezoluția sa din 17 iulie 2014 referitoare la Nigeria - recentele atacuri comise de Boko Haram(10),

–  având în vedere Rezoluția sa din 16 decembrie 2015 referitoare la pregătirea reuniunii mondiale la nivel înalt privind ajutorul umanitar: provocări și oportunități în domeniul ajutorului umanitar(11),

–  având în vedere Rezoluția sa din 24 noiembrie 2016 referitoare la situația din Siria(12), din 27 octombrie 2016 referitoare la situația din nordul Irakului/Mosul(13), din 4 februarie 2016 referitoare la uciderea sistematică în masă a minorităților religioase de către așa-numita grupare ISIS/Daesh(14), precum și Rezoluția sa din 11 iunie 2015 referitoare la Siria: situația din Palmyra și cazul lui Mazen Darwish(15),

–  având în vedere articolul 52 din Regulamentul său de procedură,

–  având în vedere raportul Comisiei pentru afaceri externe și avizul Comisiei pentru drepturile femeii și egalitatea de gen (A8-0222/2017),

A.  întrucât genocidul, crimele împotriva umanității și crimele de război, cunoscute și sub numele de „crime de atrocitate”, reprezintă cele mai grave crime împotriva umanității și constituie, totodată, un motiv de îngrijorare pentru întreaga comunitate internațională; întrucât umanitatea a fost zguduită de astfel de crime;

B.  întrucât comunitatea internațională are responsabilitatea de a preveni producerea crimelor de atrocitate; întrucât, atunci când se petrec astfel de crime, ele nu trebuie lăsate nepedepsite și trebuie să se asigure în mod eficace, corect și rapid urmărirea penală a autorilor lor, la nivel național sau internațional și în conformitate cu principiul complementarității;

C.  întrucât responsabilitatea, justiția, statul de drept și combaterea impunității reprezintă elementele esențiale care stau la baza eforturilor de pace și a soluționării conflictelor, a reconcilierii și a reconstrucției;

D.  întrucât reconcilierea veritabilă nu se poate baza decât pe adevăr și justiție;

E.  întrucât victimele acestor infracțiuni au dreptul de a recurge la căi de atac și de a obține despăgubiri și întrucât refugiații care au fost victimele crimelor de atrocitate ar trebui să beneficieze de sprijin deplin din partea comunității internaționale; întrucât, în acest context, este important să se adopte o perspectivă de gen, luând în considerare nevoile speciale ale femeilor și fetelor aflate în taberele de refugiați, în timpul repatrierii și reinstalării, precum și pe durata etapelor de reabilitare și de reconstrucție post-conflict;

F.  întrucât CPI joacă un rol esențial în combaterea impunității, în restaurarea păcii și în asigurarea accesului la justiție al victimelor;

G.  întrucât sistemul de despăgubire a victimelor pentru crimele ce țin de competența Curții face din CPI o instituție judiciară unică la nivel internațional;

H.  întrucât aderarea universală la Statutul de la Roma este esențială pentru eficiența deplină a CPI; întrucât 124 de țări, inclusiv toate statele membre ale UE, au ratificat Statutul de la Roma al CPI;

I.  întrucât Amendamentele de la Kampala la Statutul de la Roma, care vizează crima de agresiune, considerată a fi cea mai periculoasă și gravă formă de utilizare ilegală a forței, au fost ratificate de 34 de state, obținând astfel cele 30 de aprobări necesare pentru activarea lor și deschiderea posibilității ca Adunarea statelor-părți să adopte, după 1 ianuarie 2017, activarea competenței bazate pe tratat a Curții în materie de agresiune;

J.  întrucât, în noiembrie 2016, Rusia a decis să își retragă semnătura de pe Statutul de la Roma; întrucât, în octombrie 2016, Africa de Sud, Gambia și Burundi au anunțat, de asemenea, că vor renunța la statutul lor de părți semnatare; întrucât, la 31 ianuarie 2017, Uniunea Africană (UA) a adoptat o rezoluție fără caracter obligatoriu, care include o strategie de retragere din CPI și a solicitat membrilor UA să aibă în vedere punerea în aplicare a recomandărilor sale; întrucât, în februarie și, respectiv, în martie 2017, Gambia și Africa de Sud și-au notificat decizia de a revoca retragerea semnăturii lor de pe Statutul de la Roma;

K.  întrucât cooperarea între statele-părți la Statutul de la Roma, precum și cu organizațiile regionale este extrem de importantă, mai ales în situațiile în care jurisdicția CPI este contestată;

L.  întrucât CPI efectuează în prezent zece anchete în nouă țări [Georgia, Mali, Côte d'Ivoire, Libia, Kenya, Sudan (Darfur), Uganda, Republica Democratică Congo și Republica Centrafricană (două anchete)];

M.  întrucât, în conformitate cu principiul complementarității, astfel cum este consacrat în Statutul de la Roma, CPI nu acționează decât în cazurile în care instanțele naționale nu pot sau nu doresc să ancheteze în mod veritabil crimele de atrocitate și să îi urmărească penal pe autorii lor, astfel încât statele-părți își rezervă responsabilitatea primară pentru aducerea în fața justiției a presupușilor autori ai celor mai grave crime în cazurile care sunt de interes pentru comunitatea internațională;

N.  întrucât în Poziția comună a Consiliului 2001/443/PESC din 11 iunie 2001 privind Curtea Penală Internațională, statele membre au declarat că infracțiunile grave aflate în competența Curții Penale Internaționale reprezintă o preocupare pentru toate statele membre, care sunt hotărâte să coopereze pentru a preveni aceste crime și pentru a pune capăt impunității celor care le comit;

O.  întrucât UE și statele sale membre au fost aliați fideli ai CPI încă de la înființarea sa, oferind continuu sprijin politic, diplomatic, financiar și logistic, inclusiv prin promovarea universalității și apărarea integrității sistemului Statutului de la Roma;

P.  întrucât UE și statele sale membre s-au angajat față de Comitetul Internațional al Crucii Roșii (CICR) să sprijine cu fermitate instituirea unui mecanism eficient de consolidare a respectării dreptului umanitar internațional; întrucât Parlamentul a solicitat VP/ÎR să prezinte un raport privind obiectivele și strategia concepute pentru a respecta acest angajament;

Q.  întrucât numeroase crime de atrocitate au fost comise pe teritoriul țărilor care alcătuiau fosta Republică Iugoslavia pe durata războaielor care au avut loc între 1991 și 1995;

R.  întrucât procedurile judiciare inițiate pentru judecarea crimelor de atrocitate comise pe teritoriul țărilor din fosta Republică Iugoslavia pe durata războaielor care au avut loc între 1991 și 1995 se desfășoară foarte lent;

S.  întrucât Siria a aderat la Convenția împotriva genocidului în 1955 și la Convenția împotriva torturii în 2004;

T.  întrucât, în rezoluția sa din 27 octombrie 2016, Parlamentul a reamintit că încălcările drepturilor omului comise de către ISIS/Daesh includ genocidul;

U.  întrucât în mai multe rapoarte elaborate de ONU, inclusiv de Comisia internațională independentă de anchetă cu privire la Republica Arabă Siriană, de Consilierul special al Secretarului General al ONU pentru prevenirea genocidului, Consilierul special al Secretarului General al ONU pentru responsabilitatea de a proteja, Raportorul special pentru problemele minorităților și de Oficiul Înaltului Comisar al Națiunilor Unite pentru Drepturile Omului s-a afirmat că, în cazul tuturor părților implicate în conflict, anumite acte comise de acestea pot fi încadrate în categoria crimelor de atrocitate și că toate părțile s-au făcut responsabile de crime de război pe durata conflictului desfășurat pentru a prelua controlul asupra orașului Alep în decembrie 2016;

V.  întrucât CPI a declarat că există un temei rezonabil pentru a considera că, în Nigeria, gruparea Boko Haram a comis crime împotriva umanității în sensul articolului 7 din Statut, fiind responsabilă inclusiv pentru asasinate și persecuții;

W.  întrucât, ca urmare a sutelor de execuții care au avut loc în Burundi începând din aprilie 2015, concluziile raportului subsecvent anchetei independente a Națiunilor Unite referitoare la Burundi arată că o serie de persoane din Burundi ar trebui urmărite penal pentru presupuse crime împotriva umanității;

X.  întrucât organizațiile societății civile, avocații internaționali și ONG-urile au avertizat că evenimentele care au avut loc în Burundi la sfârșitul anului 2016 ar putea degenera în genocid;

Y.  întrucât normele internaționale privind crimele de război și crimele împotriva umanității au caracter obligatoriu și pentru actorii nestatali sau pentru persoanele care acționează în numele sau în cadrul organizațiilor nestatale; întrucât acest lucru ar trebui reafirmat și mai mult în prezent, când actorii nestatali sunt tot mai prezenți în scenariile de război și promovează și comit astfel de crime grave;

Z.  întrucât, în anumite condiții, statele pot fi, de asemenea, trase la răspundere pentru încălcarea obligațiilor prevăzute de tratatele și convențiile internaționale care intră în competența Curții Internaționale de Justiție, inclusiv Convenția împotriva torturii și altor pedepse sau tratamente cu cruzime, inumane sau degradante din 1984 și Convenția privind prevenirea și reprimarea crimei de genocid din 1948;

AA.  întrucât Curtea Internațională de Justiție are capacitatea de a stabili responsabilitatea statelor;

AB.  întrucât, cu intenția de a intimida și de a umili dușmanul, violul și violența sexuală sunt folosite de toate părțile implicate în conflict ca tactică de război; întrucât, în plus, incidența violențelor de gen și a abuzului sexual crește, de asemenea, dramatic în timpul conflictelor;

AC.  întrucât violența împotriva femeilor în timpul conflictului, dar și post-conflict poate fi considerată o continuare a discriminării cu care se confruntă femeile și în perioade în care nu există conflicte; întrucât conflictele agravează tiparele preexistente ale discriminării bazate pe sex, precum și dezechilibrele care decurg din inegalitățile existente, de-a lungul istoriei, în cadrul relațiilor de putere dintre femei și bărbați și expun femeile și fetele unor riscuri ridicate de violență sexuală, fizică și psihologică,

1.  reamintește angajamentul UE de a acționa pe scena internațională în numele principiilor care au inspirat crearea sa, cum ar fi democrația, statul de drept și respectarea drepturilor omului, promovând totodată, în acest demers, principiile Cartei ONU și ale dreptului internațional; reafirmă, în acest context, că abordarea încălcărilor grave ale drepturilor omului, care pot fi încadrate în categoria genocidului și a crimelor împotriva umanității, precum și a încălcărilor grave ale dreptului internațional umanitar, care pot fi considerate cime de război, și tragerea la răspundere a persoanelor responsabile pentru acestea ar trebui să aibă o importanță capitală pentru UE;

2.  invită UE și statele sale membre să-și folosească toată influența politică pentru a preveni orice acțiune care ar putea fi considerată o crimă de atrocitate, să răspundă eficient și coordonat în cazurile în care au loc aceste crime și să mobilizeze toate resursele necesare pentru a-i aduce în fața justiției pe toți cei responsabili, precum și să ofere sprijin victimelor și proceselor de stabilizare și de reconciliere;

Necesitatea de a ne concentra pe prevenirea crimelor de atrocitate

3.  îndeamnă părțile contractante ale Convenției ONU pentru prevenirea și reprimarea crimei de genocid din 1948, ale celor patru convenții de la Geneva din 1949, ale Convenției împotriva torturii și altor pedepse sau tratamente cu cruzime, inumane sau degradante din 1984 și ale altor acorduri internaționale relevante, inclusiv statele membre ale UE, să adopte toate măsurile necesare pentru a preveni săvârșirea crimelor de atrocitate pe teritoriul lor, indiferent dacă acestea sunt comise sub jurisdicția instituțiilor lor sau de către proprii cetățeni, așa cum s-au angajat să o facă; invită toate statele care încă nu au ratificat aceste convenții să facă acest lucru;

4.  subliniază că comunitatea internațională trebuie să își intensifice eforturile de monitorizare și reacție la orice conflict existent sau potențial, care ar putea conduce la o acțiune ce ar putea fi considerată o crimă de atrocitate;

5.  solicită comunității internaționale să creeze instrumente care să poată minimiza decalajul alertă-răspuns pentru a preveni apariția, reapariția și escaladarea conflictelor violente, cum ar fi sistemul de alertă timpurie al UE;

6.  cere UE să depună eforturi mai susținute pentru a-și dezvolta o abordare coerentă și eficientă în vederea identificării și soluționării în timp util a situațiilor de criză sau conflict care ar putea conduce la săvârșirea unei crime de atrocitate; subliniază, în special, importanța și necesitatea schimbului eficient de informații și a coordonării acțiunilor preventive între instituțiile UE, inclusiv delegațiile UE, între misiunile și operațiunile relevante ale politicii de securitate și apărare comună (PSAC) și între statele membre, împreună cu reprezentanțele diplomatice ale acestora; salută, în acest context, noua inițiativă a Comisiei, care îmbracă forma unei Cărți albe menite să conducă la o mai mare eficacitate a acțiunii externe a UE; subliniază importanța misiunilor și operațiunilor civile post-conflict din cadrul PSAC, care au rolul de a sprijini reconcilierea în țările terțe, în special în cazul în care acestea au fost scena unor crime împotriva umanității;

7.  consideră că UE ar trebui să integreze în abordarea sa globală a conflictelor și crizelor externe instrumentele necesare pentru a identifica și preveni orice crimă de atrocitate încă din primele faze; atrage atenția, în acest context, asupra Cadrului de analiză a crimelor de atrocitate, elaborat de Biroul ONU al consilierilor speciali pentru prevenirea genocidului și pentru responsabilitatea de a proteja; consideră că UE și statele sale membre ar trebui să adopte întotdeauna o poziție fermă în cazurile în care crimele par a fi iminente și să utilizeze toate instrumentele pașnice de care dispun, cum ar fi, de exemplu, forurile multilaterale, relațiile bilaterale și diplomația publică;

8.  îndeamnă VP/ÎR: să dezvolte cooperarea cu personalul delegațiilor UE, al ambasadelor statelor membre și al misiunilor civile și miliare, precum și formarea personalului respectiv în domeniul drepturilor internaționale ale omului, al dreptului umanitar și al dreptului penal, inclusiv în ceea ce privește capacitatea lor de a identifica potențialele situații care implică crime de război, crime împotriva umanității, genocid și încălcări grave ale dreptului internațional umanitar (DIU), printre altele, prin schimburi periodice cu societatea civilă locală; să garanteze că reprezentanții speciali ai UE sprijină responsabilitatea de a proteja de fiecare dată în care acest lucru este necesar și să extindă mandatul Reprezentantului Special al Uniunii Europene pentru drepturile omului pentru a include aspectele privind responsabilitatea de a proteja; să sprijine în continuare punctul focal al UE pentru responsabilitatea de a proteja din cadrul Serviciului European de Acțiune Externă (SEAE) în contextul structurilor și resurselor existente, acesta având ca sarcină în special sensibilizarea persoanelor cu privire la implicațiile responsabilității de a proteja și asigurarea în timp util a fluxurilor de informații între toți actorii implicați cu privire la situațiile în cauză, și, de asemenea, încurajarea instituirii unor puncte focale naționale pentru responsabilitatea de a proteja în statele membre; să profesionalizeze și să consolideze în continuare diplomația preventivă și medierea;

9.  subliniază necesitatea ca țările și regiunile expuse riscului de conflicte să dispună de forțe de securitate instruite și de încredere; solicită eforturi suplimentare din partea UE și a statelor membre în vederea dezvoltării de programe de consolidare a capacităților pentru sectorul securității, precum și de platforme pentru promovarea unei culturi a respectului pentru drepturile omului și pentru constituție, a integrității și a serviciului public în rândul forțelor de securitate și militare locale;

10.  subliniază faptul că abordarea cauzelor profunde ale violenței și ale conflictelor, acordarea de sprijin pentru crearea unui climat de pace și de democrație, asigurarea respectării drepturilor omului, inclusiv a protecției femeilor, tinerilor și minorilor, a minorităților și a comunității LGBTI, precum și promovarea dialogului interreligios și intercultural sunt elemente esențiale pentru a împiedica genocidul și crimele împotriva umanității;

11.  solicită să se elaboreze, la nivel internațional, regional și național, programe educaționale și culturale care promovează înțelegerea cauzelor și consecințelor crimelor de atrocitate pentru omenire și care atrag atenția asupra necesității și importanței de a cultiva pacea, de a promova drepturile omului și toleranța interreligioasă și de a urmări și cerceta penal toate aceste crime; salută, în acest context, organizarea primei Zile europene de combatere a impunității persoanelor responsabile de genocid, crime împotriva umanității și crime de război;

Sprijinirea desfășurării de anchete și a urmăririlor penale în cazuri de genocid, crime împotriva umanității și crime de război

12.  își reiterează întregul sprijin pentru CPI, Statutul de la Roma, Biroul procurorului, puterile proprio motu ale procurorului și progresele înregistrate în deschiderea unor noi anchete, fapt ce reprezintă un mijloc esențial în combaterea impunității persoanelor responsabile de crime de atrocitate;

13.  salută reuniunea reprezentanților UE și ai CPI care a avut loc la Bruxelles, la 6 iulie 2016, cu scopul de a pregăti cea de a 2-a reuniune a Mesei rotunde UE-CPI, organizată pentru a permite personalului relevant din cadrul CPI și al instituțiilor europene să identifice zonele comune de interes, să facă schimb de informații privind activitățile relevante și să asigure o mai bună cooperare între UE și CPI;

14.  reafirmă că menținerea independenței CPI este esențială nu numai pentru a asigura deplina sa eficacitate, ci și pentru a promova universalitatea Statutului de la Roma;

15.  avertizează că actul de justiție nu se poate baza pe echilibrul dintre justiție și considerente politice, oricare ar fi acestea, întrucât un astfel de echilibru nu ar favoriza eforturile de reconciliere, ci le-ar diminua;

16.  reafirmă importanța fundamentală a aderării universale la Statutul de la Roma al CPI; invită statele care nu au făcut încă acest lucru să ratifice Statutul de la Roma, Acordul privind privilegiile și imunitățile Curții și amendamentele de la Kampala la Statutul de la Roma, pentru a sprijini responsabilitatea și reconcilierea, elemente esențiale în prevenirea atrocităților viitoare; reafirmă, de asemenea, importanța crucială a integrității Statutului de la Roma;

17.  își exprimă regretul profund privind recentele comunicări referitoare la decizia unor țări de a renunța la statutul de părți semnatare ale Statutului de la Roma, fapt care generează o situație problematică din perspectiva accesului la justiție al victimelor și care ar trebui, prin urmare, condamnat cu fermitate; salută faptul că atât Gambia, cât și Africa de Sud și-au retras deja notificarea de retragere; invită cea de a treia țară, care nu făcut încă acest lucru, să își reconsidere decizia de retragere a semnăturii; invită, de asemenea, UE să depună toate eforturile necesare pentru a se asigura că nu sunt notificare și alte decizii de retragere a semnăturii, inclusiv prin cooperarea cu Uniunea Africană; salută faptul că Adunarea statelor-părți la Statutul CPI a acceptat să ia în considerare amendamentele propuse la Statutul de la Roma în vederea abordării preocupărilor exprimate de UA cu ocazia summitului său special;

18.  solicită celor patru state semnatare care au informat Secretarul General al ONU că intenționează să pună capăt participării lor la Statutul de la Roma să își reconsidere deciziile; constată, de asemenea, că trei dintre membrii permanenți ai Consiliului de Securitate al ONU nu sunt părți la Statutul de la Roma;

19.  solicită, de asemenea, tuturor statelor-părți la Statutul CPI să-și intensifice eforturile de promovare a aderării universale la CPI și la Acordul privind privilegiile și imunitățile Curții; consideră că Comisia și SEAE, împreună cu statele membre, ar trebui să continue să încurajeze țările terțe să ratifice și să aplice Statutul de la Roma și Acordul privind privilegiile și imunitățile Curții și ar trebui, de asemenea, să evalueze realizările UE în această privință;

20.  subliniază importanța asigurării unor contribuții financiare suficiente la bugetul Curții pentru funcționarea eficientă a acesteia, fie sub formă de contribuții din partea statelor-părți, fie prin intermediul mecanismelor de finanțare ale UE, cum ar fi Instrumentul european pentru democrație și drepturile omului (IEDDO) sau Fondul european de dezvoltare (FED), cu o atenție deosebită acordată finanțării pentru actorii societății civile care acționează în scopul promovării sistemului internațional de justiție penală și aspectelor legate de CPI;

21.  salută asistența extrem de importantă oferită Curții de organizațiile societății civile (OSC); își exprimă preocuparea cu privire la raportarea unor cazuri de amenințări și intimidare îndreptate către anumite OSC care colaborează cu Curtea; solicită să se adopte toate măsurile necesare pentru a asigura un mediu sigur, cu scopul de a le permite organizațiilor societății civile să își desfășoare activitatea și să colaboreze cu Curtea, precum și să se abordeze toate cazurile de amenințări și intimidare la adresa lor în această privință;

22.  ia act de progresele înregistrate în implementarea Planului de acțiune adoptat la 12 iulie 2011 cu scopul de a transpune în practică măsurile stabilite în Decizia din 21 martie 2011 a Consiliului privind CPI; cere evaluarea implementării Planului de acțiune pentru a identifica domeniile posibile în care ar putea fi îmbunătățită eficacitatea acțiunii la nivelul UE, inclusiv în ceea ce privește promovarea integrității și a independenței Curții;

23.  îndeamnă toate statele care au ratificat Statutul de la Roma să coopereze pe deplin cu CPI în eforturile sale de a ancheta și de a aduce în fața justiției persoanele responsabile pentru crime internaționale grave, să respecte autoritatea CPI și să pună în aplicare pe deplin deciziile acesteia;

24.  încurajează ferm UE și statele sale membre să folosească toate instrumentele politice și diplomatice de care dispun pentru a sprijini cooperarea efectivă cu CPI, în special în ceea ce privește programele de protecție a martorilor și executarea mandatelor de arestare pendinte, cu precădere în privința celor 13 suspecți care se află în libertate ca fugari; invită Comisia, SEAE și Consiliul să ajungă la un acord cu privire la adoptarea de măsuri concrete, în plus față de declarațiile politice, în vederea abordării cazurilor de necooperare cu CPI;

25.  solicită UE și statelor sale membre să utilizeze toate mijloacele disponibile în relația cu țările terțe, incluzând și posibilitatea aplicării de sancțiuni - în special în cazul țărilor a căror situație este investigată de către CPI și al țărilor supuse unei examinări preliminare de către CPI - pentru a le întări voința politică de a coopera pe deplin și a le susține capacitatea de a lansa proceduri naționale împotriva crimelor de atrocitate; invită, de asemenea, UE și statele sale membre să ofere un sprijin deplin acestor țări cu scopul de a le ajuta să respecte cerințele CPI; invită statele membre să respecte pe deplin Poziția comună 2008/944/PESC a Consiliului din 8 decembrie 2008;

26.  consideră că victimele crimelor de atrocitate ar trebui să aibă acces la căi de atac și măsuri reparatorii eficiente și executorii; subliniază rolul special al victimelor și al martorilor în procedurile procesuale ale Curții și necesitatea luării unor măsuri specifice destinate asigurării securității și participării efective a acestora, în conformitate cu Statutul de la Roma; solicită UE și statelor sale membre să mențină drepturile victimelor în centrul tuturor acțiunilor în lupta împotriva impunității și să contribuie în mod voluntar la Fondul fiduciar pentru victime al CPI;

27.  solicită SEAE să se asigure că obiective precum tragerea la răspundere a persoanelor vinovate de crime de atrocitate și sprijinirea CPI sunt integrate în toate prioritățile politicii externe a UE, inclusiv prin intermediul procesului de extindere, luând în considerare în mod sistematic lupta împotriva impunității; subliniază, în acest context, rolul important al parlamentarilor în promovarea CPI și în lupta împotriva impunității, inclusiv prin cooperarea interparlamentară;

28.  invită statele membre să se asigure că coordonarea și cooperarea cu CPI sunt incluse în mandatul reprezentanților speciali ai UE (RSUE) pentru regiunile respective; își reiterează solicitarea adresată ÎR/VP de a numi un RSUE pentru drept internațional umanitar și justiție internațională, cu mandatul de a promova, a integra și a reprezenta angajamentul UE față de lupta împotriva impunității și față de CPI în politicile externe ale UE;

29.  subliniază rolul esențial al Parlamentului European în monitorizarea măsurilor UE în această privință; salută introducerea unei secțiuni privind lupta împotriva impunității și CPI în Raportul anual al Parlamentului privind drepturile omului și democrația în lume și sugerează în continuare că Parlamentul ar trebui să joace un rol mai proactiv prin promovarea și integrarea problematicii legate de lupta împotriva impunității și CPI în toate politicile și instituțiile UE, în special în activitatea comisiilor sale responsabile pentru politicile externe ale Uniunii și a delegațiilor sale responsabile pentru relațiile cu țările terțe;

30.  subliniază că principiul complementarității CPI implică responsabilitatea primară a statelor-părți de a cerceta și urmări penal crimele de atrocitate; își exprimă îngrijorarea cu privire la faptul că nu toate statele membre ale UE dispun de o legislație care definește aceste crime în dreptul intern pentru ca instanțele lor să-și poată exercita jurisdicția în cazurile respective; cere UE și statelor sale membre să folosească pe deplin instrumentele aferente obiectivului de „promovare a principiului complementarității”;

31.  încurajează statele membre ale UE să modifice articolul 83 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene pentru a include „crimele de atrocitate” pe lista infracțiunilor pentru care UE este competentă;

32.  încurajează ferm UE să pregătească și să asigure resursele necesare pentru elaborarea unui plan de acțiune de luptă împotriva impunității la nivelul Europei pentru crimele prevăzute de dreptul internațional, cu criterii de referință clare pentru instituțiile UE și statele membre, vizând intensificarea anchetelor și a urmăririlor penale naționale împotriva genocidului, crimelor împotriva umanității și crimelor de război;

33.  reamintește că statele, inclusiv statele membre ale UE, pot iniția, în mod individual, proceduri împotriva altor state la Curtea Internațională de Justiție pentru încălcarea de către acestea a obligațiilor care le revin în temeiul tratatelor și convențiilor internaționale, inclusiv al Convenției împotriva torturii și altor pedepse ori tratamente cu cruzime, inumane sau degradante din 1984 și al Convenției pentru prevenirea și reprimarea crimei de genocid din 1948;

34.  reamintește condamnarea fermă a atrocităților comise de regimul Assad în Siria, care pot fi considerate crime de război grave și crime împotriva umanității și deplânge climatul de impunitate pentru autorii acestor crime în Siria;

35.   regretă lipsa de respect față de dreptul internațional umanitar manifestată la scară largă și rata alarmantă a pierderii de vieți în rândul populației civile și a atacurilor împotriva infrastructurii civile în conflictele armate din întreaga lume; îndeamnă comunitatea internațională să convoace o conferință internațională pentru a pregăti un nou mecanism internațional de urmărire și colectare a datelor pentru raportarea publică a încălcărilor în cursul conflictelor armate; solicită din nou VP/ÎR să prezinte anual o listă publică a presupușilor autori ai atacurilor asupra școlilor și spitalelor, în scopul definirii unor măsuri adecvate ale UE de stopare a unor astfel de atacuri;

36.  solicită statelor membre să ratifice principalele instrumente ale DIU și alte instrumente juridice relevante; recunoaște importanța Orientărilor UE privind promovarea respectării DIU și reiterează solicitarea adresată VP/ÎR și SEAE de a accelera punerea în aplicare a acestora, în special în cazul crimelor de război din Orientul Mijlociu; invită UE să sprijine inițiativele care vizează difuzarea cunoștințelor de drept umanitar internațional și a bunelor practici în aplicarea sa și invită UE să folosească toate instrumentele bilaterale aflate la dispoziția sa pentru a promova în mod concret respectarea dreptului umanitar internațional de către partenerii săi, inclusiv prin dialogul politic;

37.  subliniază că statele membre ar trebui să refuze să furnizeze arme, echipamente, sprijin financiar sau politic pentru guvernele sau actorii nestatali care încalcă dreptul internațional umanitar, inclusiv prin comiterea de violuri sau alte forme de violență sexuală îndreptate împotriva femeilor și copiilor;

38.  cere, totodată, UE și statelor sale membre să sprijine procesele de reformă și eforturile naționale de consolidare a capacităților care vizează întărirea independenței sistemului judiciar, a sectorului de control al aplicării legii, a sistemului de penitenciare și a programelor de despăgubire în țările terțe afectate direct de presupusa comitere a unor astfel de crime, în conformitate cu angajamentul asumat în Planul de acțiune al UE privind drepturile omului și democrația pentru perioada 2015-2019; salută, în acest context, Cadrul UE privind sprijinirea justiției de tranziție din 2015 și așteaptă cu interes implementarea sa efectivă;

Combaterea impunității actorilor nestatali

39.  remarcă faptul că dreptul penal internațional și, în special, mandatul și jurisprudența tribunalelor penale internaționale au definit în mod clar responsabilitatea persoanelor care fac parte din organizații nestatale implicate în crimele internaționale; subliniază faptul că această responsabilitate nu are legătură doar cu persoanele în cauză, ci și cu coautorii indirecți ai crimelor internaționale; încurajează toate statele membre ale UE să aducă în fața justiției actorii statali, nestatali și persoanele responsabile pentru crime de război, crime împotriva umanității și genocid;

40.  subliniază faptul că săvârșirea de infracțiuni violente împotriva femeilor și fetelor de către gruparea ISIS/Daesh sau de alți actori nestatali a fost raportată la scară largă de către organismele internaționale relevante și remarcă faptul că comunitatea juridică internațională a avut dificultăți în încadrarea respectivelor infracțiuni în cadrul penal internațional;

41.  își reafirmă, în acest context, condamnarea fermă a acestor crime oribile și a încălcărilor drepturilor omului comise de actori nestatali, cum ar fi gruparea Boko Haram în Nigeria și ISIS/Daesh în Siria și Irak; își exprimă consternarea față de varietatea crimelor comise, printre care se numără ucideri, acte de tortură, viol, sclavie, sclavie sexuală, recrutarea de copii soldați, convertirile religioase forțate și asasinatele sistematice îndreptate împotriva minorităților religioase, inclusiv a creștinilor, yazidiților și a altor minorități; reamintește, în acest context, faptul că, potrivit CPI, violența sexuală poate fi considerată crimă de război și crimă împotriva umanității; consideră că urmărirea penală a celor care au comis aceste crime trebuie să fie o prioritate pentru comunitatea internațională;

42.  încurajează UE și statele sale membre să lupte împotriva impunității și să sprijine în mod activ eforturile depuse la nivel internațional pentru a-i aduce în fața justiției pe membrii organizațiilor nestatale, cum ar fi Boko Haram sau ISIS/Daesh și pe orice alți actori care comit crime împotriva umanității; cere elaborarea unei abordări clare cu privire la urmărirea penală a luptătorilor ISIS/Daesh și a complicilor acestora, inclusiv prin folosirea expertizei rețelei UE pentru cercetarea și urmărirea penală a genocidului, a crimelor împotriva umanității și a crimelor de război;

43.  subliniază că UE și statele sale membre ar trebui să sprijine urmărirea penală a membrilor organizațiilor nestatale, cum ar fi ISIS/Daesh, realizând un consens în Consiliul de Securitate al ONU pentru a conferi CPI jurisdicție în acest sens, deoarece Siria și Irak nu sunt părți la Statutul de la Roma; subliniază că UE ar trebui, totodată, să analizeze și să susțină la nivel internațional și prin toate mijloacele toate opțiunile de a urmări penal și de a ancheta crimele comise de orice parte implicată în conflictul sirian, inclusiv de ISIS/Daesh, spre exemplu prin înființarea unui tribunal penal internațional pentru Irak și Siria;

44.  regretă faptul că Rusia și China, în calitate de membri permanenți ai Consiliului de Securitate al ONU, și-au exercitat dreptul de veto pentru a se opune sesizării Procurorului CPI cu privire la situația din Siria, în temeiul capitolului VII din Carta Națiunilor Unite, precum și adoptării unei măsuri de pedepsire a Siriei pentru utilizarea de arme chimice; solicită UE să sprijine o reformă rapidă a funcționării Consiliului de Securitate al ONU, mai ales în ceea ce privește utilizarea dreptului de veto și, în acest context, solicită susținerea propunerii inițiate de Franța privind obligația de a renunța la exercitarea dreptului de veto atunci când există dovezi de genocid, crime de război și crime împotriva umanității;

45.  susține posibilitatea lansării unui apel în vederea punerii în aplicare a principiilor definite în capitolul VII din Carta Organizației Națiunilor Unite pentru a respecta principiul responsabilității de a proteja, aceste demersuri urmând a se realiza întotdeauna sub auspiciile comunității internaționale și cu autorizarea din partea Consiliului de Securitate al ONU;

46.  salută crearea Comisiei de anchetă cu privire la Siria, înființată de Consiliul pentru Drepturile Omului, precum și a Mecanismului internațional, imparțial și independent (MIII), instituit de Adunarea Generală a ONU, cu scopul de a oferi asistență în anchetarea crimelor grave comise în Siria; relevă necesitatea de a institui un mecanism independent similar în Irak și solicită tuturor statelor membre ale UE, tuturor părților implicate în conflictul din Siria, societății civile și întregului sistem ONU să coopereze pe deplin cu MIII și să îi furnizeze orice informație și documentație pe care ar putea-o avea, pentru a-i permite să-și îndeplinească mandatul; le mulțumește statelor membre ale UE care au contribuit din punct de vedere financiar la MIII și le solicită celor care nu au contribuit încă să facă acest lucru;

47.  invită UE să finanțeze în mod adecvat organizațiile care depun eforturi pentru investigația cu sursă deschisă și colectarea în format digital a dovezilor pentru crimele de război și crimele împotriva umanității, cu scopul de a garanta responsabilitatea și de a-i aduce în fața justiției pe autorii acestor acte;

48.  salută eforturile UE de sprijinire a activității Comisiei pentru justiție și responsabilitate internațională și a altor ONG-uri care documentează cazurile de crime de atrocitate; solicită UE să ofere sprijin direct societății civile siriene și irakiene pentru colectarea, conservarea și protecția probelor în cazul crimelor comise în Irak și Siria de către orice parte implicată în conflict, inclusiv de gruparea ISIS/Daesh; solicită ca dovezile, digitale sau de alt tip, ale acestor crime de război, crime împotriva umanității și ale genocidului de care se fac vinovate toate părțile implicate în conflict să fie colectate și păstrate ca prioritate fundamentală și ca măsură esențială în lupta împotriva impunității; salută inițiativa prezentată de delegațiile Regatului Unit, Belgiei și Irakului la nivelul ONU („Coaliția de aducere a Daesh în fața justiției”), vizând colectarea de dovezi cu privire la crimele comise de gruparea ISIS/Daesh în Siria și Irak, cu scopul de a facilita urmărirea penală la nivel internațional a membrilor acestei grupări și solicită statelor membre ale UE să participe la coaliție sau să o sprijine; sprijină în continuare activitățile Inițiativei privind patrimoniul cultural și activitățile sale de stabilire a faptelor din Siria și Irak referitoare la distrugerea patrimoniului arheologic și cultural;

49.  încurajează UE și statele sale membre să întreprindă toate acțiunile necesare pentru a opri în mod eficient fluxul de resurse care ajung la ISIS/Daesh, de la arme, vehicule și venituri în numerar la multe alte tipuri de bunuri;

50.  îndeamnă UE să impună sancțiuni acelor țări sau autorități care facilitează în mod direct sau indirect fluxul de resurse către ISIS/Daesh și care contribuie, astfel, la dezvoltarea activității sale infracționale teroriste;

51.  subliniază faptul că statele membre ale UE ar trebui să desfășoare anchete privind presupusele cazuri de crime de atrocitate comise în Irak și Siria și să inițieze urmărirea penală a cetățenilor lor sau a persoanelor aflate sub jurisdicția lor care au comis, au încercat să comită sau s-au asociat la comiterea acestor crime sau să aducă persoanele în cauză în fața CPI, conform Statutului de la Roma; reamintește totuși că urmărirea în justiție a membrilor grupării ISIS/Daesh în statele membre nu poate fi decât o soluție complementară la justiția internațională;

52.  subliniază importanța Acordului de cooperare și asistență dintre UE și CPI; solicită statelor membre ale UE să pună în aplicare principiul jurisdicției universale în vederea combaterii impunității și reamintește importanța acestuia pentru eficiența și buna funcționare a unui sistem internațional de justiție penală; invită, de asemenea, statele membre să urmărească în justiție crimele de război și crimele împotriva umanității în cadrul jurisdicțiilor lor naționale, inclusiv atunci când aceste infracțiuni au fost comise în țări terțe sau de către resortisanți ai țărilor terțe;

53.  îndeamnă toate țările comunității internaționale, inclusiv statele membre ale UE, să depună eforturi în mod activ pentru prevenirea și combaterea radicalizării, precum și să îmbunătățească sistemele lor juridice și jurisdicționale pentru a împiedica alăturarea resortisanților și cetățenilor lor la ISIS/Daesh;

Dimensiunea de gen în abordarea încălcărilor drepturilor omului în contextul crimelor de război

54.  subliniază nevoia critică de a eradica violența sexuală și de gen, prin abordarea utilizării ei pe scară largă și în mod sistematic ca armă de război împotriva femeilor și fetelor; îndeamnă toate țările să elaboreze programe naționale de acțiune (PNA), în conformitate cu Rezoluția 1325 a Consiliului de Securitate al ONU, alături de strategii de combatere a violenței împotriva femeilor și insistă asupra necesității asumării unui angajament global pentru a garanta punerea în aplicare a rezoluției susmenționate; solicită un angajament global care să garanteze siguranța femeilor și fetelor încă de la începutul fiecărei situații de urgență sau de criză, precum și în situații post-conflict, punându-se la dispoziție toate mijloacele necesare în acest scop, cum ar fi accesul la întreaga gamă de servicii de sănătate sexuală și a reproducerii, inclusiv la avort sigur și legal pentru victimele violurilor în timpul războiului; subliniază, de asemenea, faptul că de multe ori femeile continuă să sufere din cauza consecințelor fizice, psihologice și socioeconomice ale violenței chiar și după încheierea conflictului;

55.  consideră că femeile ar trebui să joace un rol mai important în prevenirea conflictelor, promovarea drepturilor omului și a reformelor democratice și subliniază importanța participării sistematice a femeilor, ca element esențial al oricărui proces de pace și de reconstrucție după conflicte; îndeamnă UE și statele sale membre să încurajeze includerea femeilor în procesele de pace și de reconciliere națională;

56.  invită Comisia Europeană, statele membre și autoritățile internaționale competente să ia măsuri adecvate, cum ar fi impunerea de măsuri disciplinare militare, respectarea principiului responsabilității superiorului ierarhic, precum și instruirea trupelor și a personalului de menținere a păcii și a celui umanitar privind interzicerea tuturor formelor de violență sexuală;

o
o   o

57.  încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Vicepreședintelui Comisiei/Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate, Consiliului, Comisiei, Reprezentantului Special al UE pentru drepturile omului, guvernelor și parlamentelor statelor membre, Secretarului General al ONU, Președintelui Adunării Generale a ONU, precum și guvernelor statelor membre ale ONU.

(1) JO L 155, 12.6.2001, p. 19.
(2) JO L 167, 26.6.2002, p. 1.
(3) JO L 118, 14.5.2003, p. 12.
(4) JO L 150, 18.6.2003, p. 67.
(5) JO L 115, 28.4.2006, p. 49.
(6) JO L 76, 22.3.2011, p. 56.
(7) JO C 153E, 31.5.2013, p. 115.
(8) JO C 224, 21.6.2016, p. 31.
(9) Texte adoptate, P8_TA(2015)0344.
(10) JO C 224, 21.6.2016, p. 10.
(11) Texte adoptate, P8_TA(2015)0459.
(12) Texte adoptate, P8_TA(2016)0449.
(13) Texte adoptate, P8_TA(2016)0422.
(14) Texte adoptate, P8_TA(2016)0051.
(15) JO C 407, 4.11.2016, p. 61.


Societățile private de securitate
PDF 368kWORD 61k
Rezoluţia Parlamentului European din 4 iulie 2017 referitoare la societățile de securitate private (2016/2238(INI))
P8_TA(2017)0289A8-0191/2017

Parlamentul European,

–  având în vedere Documentul de la Montreux privind obligațiile juridice internaționale pertinente și bunele practici pentru statele care au o legătură cu operațiunile societăților militare și de securitate private în timpul unui conflict armat,

–  având în vedere rezoluțiile nr. 15/26, 22/33, 28/7 și 30/6 ale Consiliului pentru Drepturile Omului al ONU,

–  având în vedere Grupul de lucru al ONU privind utilizarea mercenarilor drept mijloc de încălcare a drepturilor omului și de împiedicare a exercitării drepturilor popoarelor la autodeterminare, care a fost înființat în iulie 2005,

–  având în vedere rapoartele grupului de lucru interguvernamental fără limită de membri constituit pentru a examina posibilitatea de a elabora un cadru normativ internațional în legătură cu reglementarea, monitorizarea și supravegherea activităților societăților militare și de securitate private;

–  având în vedere Orientările ONU privind utilizarea serviciilor de securitate armate ale societăților de securitate private, care, recent, au fost extinse la serviciile de securitate neînarmate,

–  având în vedere Codul de conduită al ONU pentru reprezentanții autorităților de aplicare a legii,

–  având în vedere proiectul unei posibile Convenții privind societățile militare și de securitate private, care va fi supus atenției și inițiativei Consiliului pentru Drepturile Omului,

–  având în vedere Codul Internațional de Conduită al Furnizorilor de Servicii de Securitate Privată (ICoC), instituit de către Asociația Codului Internațional de Conduită, care reprezintă un mecanism de autoreglementare din sector ale cărui standarde sunt voluntare,

–  având în vedere Codul Internațional de Conduită al Asociației privind operațiunile de menținere a stabilității, care reprezintă un mecanism de autoreglementare din sector,

–  având în vedere Codul etic și de conduită pentru sectorul securității private al Confederației Europene a Serviciilor de Securitate și al UNI Europa,

–  având în vedere ISO 18788 Sistemul de gestionare pentru operațiunile de securitate privată, care instituie parametrii pentru gestionarea societăților de securitate private,

–  având în vedere Recomandarea Consiliului din 13 iunie 2002 privind cooperarea dintre autoritățile naționale responsabile de sectorul securității private în statele membre,

–  având în vedere Directiva 2014/24/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 februarie 2014 privind achizițiile publice și de abrogare a Directivei 2004/18/CE(1),

–  având în vedere Directiva 2009/81/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 iulie 2009 privind coordonarea procedurilor privind atribuirea anumitor contracte de lucrări, de furnizare de bunuri și de prestare de servicii de către autoritățile sau entitățile contractante în domeniile apărării și securității și de modificare a Directivelor 2004/17/CE și 2004/18/CE(2),

–  având în vedere Conceptul UE pentru sprijin logistic pentru operațiile militare conduse de UE și Conceptul UE pentru sprijin din partea contractanților pentru operațiile militare conduse de UE,

–  având în vedere recomandările Priv-War privind acțiuni de reglementare la nivelul UE în domeniul societăților militare și de securitate private și al serviciilor furnizate de acestea,

–  având în vedere Rezoluția sa din 8 octombrie 2013 referitoare la corupția din sectorul public și sectorul privat: impactul asupra drepturilor omului în țările terțe(3) și Rezoluția sa din 6 februarie 2013 referitoare la responsabilitatea socială a întreprinderilor: promovarea intereselor societății și a unei căi spre o redresare economică sustenabilă și cuprinzătoare(4),

–  având în vedere multitudinea de riscuri, provocări și amenințări diverse din interiorul și din afara frontierelor Uniunii Europene,

–  având în vedere Orientările interimare ale Organizației Maritime Internaționale (IMO) din mai 2012 privind personalul de securitate înarmat la bordul navelor,

–  având în vedere articolul 52 din Regulamentul său de procedură,

–  având în vedere raportul Comisiei pentru afaceri externe (A8-0191/2017),

A.  întrucât securitatea și apărarea sunt bunuri publice gestionate de autoritățile publice pe baza criteriilor de eficiență, eficacitate, responsabilitate și respectarea statului de drept, care nu depind în mod exclusiv de asigurarea unui număr suficient de resurse financiare, ci și de cunoștințe; întrucât, în anumite domenii, autorităților publice le pot lipsi capacitățile și abilitățile necesare;

B.   întrucât securitatea și apărarea ar trebui asigurate, în principal, de către autoritățile publice;

C.  întrucât sondajele Eurobarometru arată că cetățenii UE doresc ca UE să fie mai activă în domeniul securității și al apărării;

D.  întrucât peste 1,5 milioane de contractanți de securitate privați au fost angajați în aproximativ 40 000 de societăți de securitate private (SSP-uri) din Europa în 2013; întrucât aceste cifre continuă să crească; întrucât cifra de afaceri a acestor societăți a însumat în anul respectiv aproximativ 35 de miliarde de euro; întrucât, la nivel global, sectorul de securitate privată a fost evaluat la aproximativ 200 de miliarde USD în 2016, cu aproximativ 100 000 de SSP-uri și 3,5 milioane de angajați;

E.  întrucât, în ultimele decenii, SSP-urile, expresie care în sensul prezentei rezoluții va include, de asemenea, societățile militare private, au fost din ce în ce mai utilizate de către guvernele naționale, precum și de forțele armate naționale și de agențiile civile, atât pentru furnizarea de servicii pe piața internă, cât și pentru sprijinirea operațiunilor din străinătate;

F.  întrucât gama de servicii furnizate de SSP-uri este foarte largă, variind de la serviciile logistice până la sprijinul efectiv în luptă, asigurarea tehnologiei militare și participarea la reconstrucția postconflict; întrucât SSP-urile furnizează, de asemenea, servicii vitale în cadrul statelor membre, cum ar fi administrarea penitenciarelor și asigurarea de agenți de patrulare în zonele de infrastructură; întrucât SSP-urile au fost utilizate atât în cadrul unor misiuni civile, cât și militare din cadrul politicii de securitate și apărare comune (PSAC) pentru protecția delegațiilor UE, construcția taberelor, instrucție, transport aerian și pentru sprijinirea activităților de ajutor umanitar;

G.  întrucât, în cadrul UE, practicile adoptate de statele membre privind utilizarea SSP, procedurile de contractare a acestora și calitatea sistemelor de reglementare variază foarte mult, numeroase state membre utilizându-le pentru a-și susține contingentele în cadrul operațiunilor multilaterale;

H.  întrucât externalizarea activităților militare, inițial parte integrantă a activităților forțelor armate, are loc, printre altele, pentru a furniza servicii într-un mod mai rentabil, dar, de asemenea, pentru a compensa un deficit de capabilități ale unor forțe armate de dimensiuni tot mai mici în contextul unui număr tot mai mare de misiuni multilaterale în străinătate și al unor bugete tot mai reduse, consecință a reticenței factorilor de decizie de a aloca resurse adecvate; întrucât externalizarea activităților militare ar trebui să fie o excepție; întrucât ar trebui să se abordeze deficitele; întrucât SSP-urile pot, de asemenea, furniza capacități de care sunt în totalitate lipsite forțele armate naționale, adesea în ultimul moment și în mod complementar; întrucât SSP-urile au fost, de asemenea, utilizate din motive de oportunitate politică pentru a evita restricții cu privire la utilizarea de trupe, în special pentru a depăși posibila lipsă de sprijin public pentru implicarea forțelor armate; întrucât utilizarea SSP-urilor în calitate de instrument de politică externă trebuie să facă obiectul unui control parlamentar eficace;

I.  întrucât SSP-urile au fost acuzate de implicare într-o serie de incidente care au dus la încălcarea drepturilor omului și la pierderi de vieți omenești; întrucât astfel de incidente diferă în timp și în funcție de țară și, în unele cazuri, constituie încălcări grave ale dreptului internațional umanitar, inclusiv crime de război; întrucât unele dintre aceste cazuri au fost urmărite în justiție; întrucât această situație, conjugată cu lipsa acestora de transparență, a avut repercusiuni asupra eforturilor depuse de comunitatea internațională în țările în cauză și a evidențiat lacune importante în structurile de responsabilizare, datorate, printre altele, creării a numeroase straturi de filiale sau subcontractanți în diverse țări, în special la nivel local, ceea ce duce, în unele cazuri, la incapacitatea de a garanta securitatea de bază a populației civile în țările gazdă;

J.  întrucât UE și statele sale membre ar trebui, pe viitor, să vizeze evitarea acestor situații și să se abțină de la externalizarea operațiunilor militare care implică utilizarea forței și a armelor, participarea la ostilități și implicarea în luptă sau în zonele de luptă dincolo de cazurile de autoapărare legitimă; întrucât operațiunile și activitățile externalizate către SSP-uri în zonele de conflict ar trebui să se limiteze la furnizarea de sprijin logistic și la asigurarea protecției echipamentelor, fără o prezență reală a acestora în zonele în care au loc lupte; întrucât, în niciun caz, utilizarea SSP-urilor nu poate să reprezinte o soluție pentru înlocuirea personalului forțelor armate naționale; întrucât utilizarea de către forțele armate ale statelor membre a resurselor, instrumentelor, capacității, cunoștințelor și mijloacelor pentru a-și îndeplini sarcinile pe deplin ar trebui să reprezinte prioritatea absolută pentru punerea în aplicare a politicilor de apărare;

K.  întrucât, pentru ca statele să beneficieze de avantajele oferite de SSP-uri și pentru a se asigura că acestea pot fi trase la răspundere, ar trebui stabilit un cadru legal la nivel internațional cu mecanisme obligatorii de reglementare și de monitorizare care să reglementeze utilizarea acestora și să ofere un control suficient asupra activităților acestora; întrucât SSP-urile sunt parte a unui sector care are un caracter transnațional extrem de pronunțat și care este interconectat cu actorii guvernamentali și interguvernamentali și, ca atare, necesită o abordare globală a reglementărilor; întrucât actuala situație de reglementare din acest sector conține o serie de norme inconsecvente care variază enorm între statele membre; întrucât legislația națională neomogenă și autoreglementările adoptate de o parte dintre SSP-uri constituie un factor de descurajare insuficient pentru prevenirea abuzurilor, dată fiind lipsa sancțiunilor, și pot avea un impact major asupra modului în care funcționează SSP-urile în cadrul intervențiilor multilaterale și al regiunilor de conflict;

L.  întrucât nu au fost convenite definiții pentru SSP-uri, SMP-uri și serviciile acestora; întrucât, astfel cum sugerează definiția inclusă în proiectul de convenție, care a fost pregătit de către Grupul de lucru al ONU privind mercenarii, o SSP poate fi definită ca o entitate corporativă, care oferă pe o bază compensatorie servicii militare și/sau de securitate prestate de către persoane fizice și/sau entități juridice; întrucât serviciile militare în acest context pot fi definite ca servicii specializate legate de acțiuni militare, inclusiv planificare strategică, colectare de informații, anchetare, operațiuni de recunoaștere terestre, maritime sau aeriene, operațiuni de zbor de orice tip cu sau fără pilot, supraveghere și servicii de colectare de informații prin satelit, orice tip de transfer de cunoștințe cu aplicații militare, sprijin material și tehnic oferit forțelor armate și alte activități conexe; întrucât serviciile de securitate pot fi definite ca pază armată sau protecție a instalațiilor, clădirilor, bunurilor și persoanelor, orice tip de transfer de cunoștințe cu aplicații în materie de securitate și poliție, dezvoltarea și punerea în aplicare a măsurilor de securitate a informației și alte activități conexe;

M.  întrucât Documentul de la Montreux reprezintă primul document major care definește modul în care se aplică legislația internațională SSP-urilor; întrucât Codul Internațional de Conduită al Furnizorilor de Servicii de Securitate Privată (ICoC) definește standardele sectorului și se dovedește din ce în ce mai mult a fi un instrument care vizează asigurarea standardelor de bază comune pentru un sector global; întrucât Asociația Codului Internațional de Conduită al Furnizorilor de Servicii de Securitate Privată (ICoCA) își propune să promoveze, să gestioneze și să supravegheze punerea în aplicare a ICoC și să încurajeze furnizarea responsabilă a serviciilor de securitate, precum și respectarea drepturilor omului și a dreptului național și internațional; întrucât aderarea la ICoCA se face printr-un demers voluntar și contra cost, iar tarifele ridicate de aderare nu permit accesul tuturor societăților de securitate private;

N.  întrucât activitatea privind reglementarea SSP-urilor este în curs de desfășurare în multe foruri internaționale, inclusiv în cadrul Forumului Documentului de la Montreux, unde UE a fost aleasă în cadrul Grupului „Prietenii președintelui”, grup de lucru interguvernamental fără limită de membri, pentru a examina posibilitatea de a elabora un cadru normativ internațional în legătură cu reglementarea, monitorizarea și supravegherea activităților societăților militare și de securitate private, precum și Asociația Codului Internațional de Conduită;

O.  întrucât UE și 23 de state membre au aderat la Documentul de la Montreux și întrucât UE este membră a Grupului de lucru privind Asociația Codului Internațional de Conduită; întrucât UE contribuie în cadrul Consiliului pentru Drepturile Omului la posibila dezvoltare a unui cadru normativ internațional; întrucât UE joacă un rol esențial în promovarea controlului la nivel național și regional asupra prestării și exportului de diverse servicii militare și de securitate;

P.  întrucât Uniunea Europeană nu dispune de un cadru de reglementare propriu, în ciuda numărului mare de SSP-uri din Europa și/sau care intervin în cadrul misiunilor și operațiunilor PSAC sau în cadrul delegațiilor UE; întrucât cadrele normative existente sunt aproape în totalitate elaborate pe baza modelului american, creat în timpul conflictului din Irak, și în favoarea societăților militare implicate în misiuni de luptă; întrucât aceste referințe nu corespund nici formatului și nici misiunilor SSP-urilor europene;

Q.  întrucât este de o importanță esențială să se acorde prioritate stabilirii unor norme clare de interacțiune, cooperare și asistență între autoritățile de aplicare a legii și societățile de securitate private;

R.  întrucât SSP-urile ar putea juca un rol mai important în lupta împotriva pirateriei și în îmbunătățirea securității maritime, în cadrul misiunilor care implică participarea câinilor, apărarea cibernetică, cercetarea și dezvoltarea de instrumente de securitate, misiuni de supraveghere mixte și activități de formare în cooperare cu autoritățile publice și sub supravegherea acestora; întrucât utilizarea SSP-urilor armate a creat dificultăți specifice în sectorul maritim, consecința fiind numeroase incidente care au dus la pierderi de vieți omenești și conflicte diplomatice,

Utilizarea SSP-urilor în sprijinul forțelor militare în străinătate

1.  ia act de faptul că SSP-urile joacă un rol complementar important în sprijinirea agențiilor militare și civile ale statului prin eliminarea lacunelor de capabilități create de creșterea cererii pentru utilizarea de forțe în străinătate, în timp ce, dacă circumstanțele o permit, de asemenea, ocazional, oferind capacitate de intervenție rapidă; subliniază că, în cazuri excepționale, serviciile SSP-urilor umplu anumite lacune existente în materie de capacitate, pe care, totuși, statele membre ar trebui să încerce să le acopere cu forțe naționale armate sau de poliție; subliniază că SSP-urile sunt utilizate ca instrument de punere în aplicare a politicii externe a acelor țări;

2.  subliniază necesitatea ca SSP-urile să țină seama, în timpul desfășurării de operațiuni în țările gazdă, în special în cele care diferă în mod semnificativ în ceea ce privește cultura și religia, de tradițiile și obiceiurile locale pentru a nu pune în pericol eficiența misiunii lor și pentru a nu înstrăina populația locală;

3.  constată că, în comparație cu trupele naționale, SSP-urile, în special cele care au sediul în țări gazdă, pot furniza cunoștințe locale valoroase, precum și, în mod frecvent, economii de costuri, deși trebuie garantat faptul că calitatea nu este subminată; cu toate acestea, subliniază faptul că utilizarea serviciilor prestate de societățile de securitate locale în țări fragile și regiuni predispuse la crize poate avea implicații negative pentru obiectivele de politică externă ale UE, în cazul în care această utilizare consolidează anumiți actori locali înarmați, care ar putea deveni părți la conflict; subliniază importanța unei distincții juridice clare între operațiunile societăților private de securitate și activitățile actorilor privați care sunt angajați în mod direct în activități militare;

4.  subliniază că nu ar trebui să fie externalizate către SSP-uri activități care ar implica recurgerea la forță și/sau participarea activă în cadrul ostilităților, cu excepția cazurilor de autoapărare, și în nici un caz nu ar trebui permis SSP-urilor să ia parte la interogări, sau să efectueze interogări; subliniază că, în materie de securitate și apărare a UE, prioritatea ar trebui să fie consolidarea forțelor armate naționale, context în care SSP-urile nu pot juca decât un rol complementar, fără nicio autoritate asupra deciziilor strategice; subliniază că participarea societăților de securitate private la operațiuni militare trebuie să fie justificată, cu obiective definite în mod clar și verificabile cu indicatori concreți, cu un buget detaliat și o dată de început și de încheiere stabilită, și să se desfășoare sub un cod etic strict; subliniază că activitatea în străinătate a forțelor armate și de securitate reprezintă o valoare fundamentală pentru menținerea păcii și pentru prevenirea conflictelor, precum și pentru reconstrucția socială și reconcilierea națională ulterioară;

5.  subliniază faptul că principiul rentabilității angajării SSP-urilor aduce, în principal, un beneficiu pe termen scurt, în special în cazul în care nu se iau în considerare o serie de variabile socioeconomice, și, prin urmare, nu ar trebui să devină criteriul principal în cadrul abordării problemelor de securitate; reamintește că responsabilitatea și mecanismele de monitorizare sunt esențiale pentru a garanta obținerea pe deplin a legitimității și a potențialelor beneficii ale SSP-urilor;

6.  subliniază importanța supravegherii parlamentare a utilizării SSP-urilor de către statele membre;

Utilizarea SSP-urilor de către UE

7.  ia act de faptul că UE utilizează SSP-uri în străinătate pentru a-și apăra delegațiile și personalul său și pentru a sprijini misiunile PSAC civile și militare; constată că utilizarea acestora contribuie astfel direct la reputația UE și percepția UE de către părțile terțe, fapt care le face aspecte importante legate de prezența locală a UE și impactul asupra nivelului de încredere în UE; solicită Comisiei și Consiliului să prezinte o imagine de ansamblu privind locul, momentul și scopul în care au fost utilizate SSP-urile în sprijinul misiunilor UE; consideră că nu ar fi lipsit de sens ca în licitațiile sale, care vizează securitatea delegațiilor sale, Uniunea Europeană să favorizeze utilizarea SSP-urilor din Europa și care respectă reglementările europene și fac obiectul impozitării în cadrul UE;

8.  subliniază, cu toate acestea, că, în special în zonele expuse la conflicte, utilizarea unei SSP pentru anumite acțiuni poate avea efecte secundare negative pentru UE, în special pentru legitimitatea acesteia, asociind-o în mod accidental cu actori înarmați în zona de conflict, cu repercusiuni negative în cazul unor incidente armate, sau ar putea compromite eforturile de dezarmare, demobilizare și reintegrare (DDR) și de reformare a sectorului de securitate (RSS) prin consolidarea involuntară a actorilor locali; ia act, în special, de riscurile prezentate de subcontractarea necontrolată, cum ar fi cea către SSP-urile locale;

9.  subliniază diversele și gravele probleme de ordin juridic și politic asociate cu practica actuală a subcontractării în domeniul serviciilor militare și de securitate, în special în ceea ce privește serviciile furnizate de subcontractanții locali în țările terțe; consideră că statele membre, SEAE și Comisia ar trebui să convină să urmeze exemplul NATO contractând exclusiv SSP-urile cu sediul în statele membre ale UE;

10.  recomandă, prin urmare, Comisiei să propună orientări de contractare comune în domeniul SSP privind angajarea, utilizarea și gestionarea contractanților militari și de securitate, care să precizeze clar cerințele pentru SSP pentru a obține contracte UE, având ca obiectiv înlocuirea actualului mozaic de abordări; îndeamnă Comisia și SEAE să utilizeze aceleași orientări pentru angajarea, utilizarea și gestionarea contractanților militari și de securitate în toate acțiunile, misiunile și operațiunile sale externe, pentru delegațiile UE în toate țările și regiunile și pentru toate serviciile incluse în varianta revizuită a Listei comune a Uniunii Europene cuprinzând produsele militare; consideră că aceste orientări ar trebui să se bazeze pe cele mai bune practici internaționale, în ceea ce privește funcționarea și gestionarea SSP, în special Documentul de la Montreux și ICoC, și să țină seama de nevoia de prudență deosebită atunci când se selectează SSP într-un context post-criză complex; îndeamnă Comisia și SEAE să utilizeze doar furnizorii certificați prin ICoC, astfel cum procedează deja ONU, pentru care ICoC este obligatoriu; face referire la abordarea adoptată de autoritățile din SUA, care includ standarde și cerințe detaliate în fiecare contract individual, și solicită UE să urmeze acest exemplu; subliniază că contractele cu SSP-uri ar trebui să includă, printre altele, clauze referitoare la deținerea de licențe și autorizații, registrele de personal și de proprietăți, formare, achiziția și utilizarea legală a armelor și organizarea internă;

11.  solicită ca un supraveghetor de securitate al UE din partea unei societăți de securitate a UE să fie prezent în locațiile finanțate de UE și în cadrul delegațiilor UE și să aibă sarcina de a asigura calitatea serviciilor de securitate furnizate, de a verifica și de a forma personalul de securitate angajat la nivel local, de a stabili și de a menține relații bune cu forțele de securitate locale, de a furniza evaluări de risc și de a reprezenta primul punct de contact al delegației în chestiuni legate de securitate;

12.  recomandă Comisiei să întocmească o listă deschisă a contractanților care respectă standardele UE în chestiuni precum lipsa cazierului judiciar, capacitatea financiară și economică, deținerea licențelor și a autorizațiilor și verificarea personalului; constată că pe teritoriul UE standardele privind SSP-urile variază în mod semnificativ și consideră că statele membre ar trebui să depună eforturi pentru a atinge standarde similare; consideră că această listă ar trebui actualizată la intervale de cel mult doi ani;

13.  subliniază că, în cazurile în care UE se bazează pe SSP-uri în țările terțe cu care a încheiat un acord privind statutul forțelor (SOFA), aceste acorduri trebuie să indice întotdeauna SSP-urile angajate și să specifice în mod clar că aceste societăți vor fi responsabile în conformitate cu dreptul UE;

14.  subliniază necesitatea de a consolida Conceptul UE pentru sprijin din partea contractanților și de a-l face obligatoriu pentru statele membre și instituțiile UE; consideră, în special, că acesta ar trebui să prevadă standarde mai stricte care să fie incluse în contracte, de exemplu, după modelul standardelor SUA și, de asemenea, cerința ca în regiunile de conflict să nu fie angajate sau subcontractate SSP-uri locale; accentuează faptul că SSP-urile internaționale ar trebui să aibă posibilitatea de a angaja personal local, dar numai în mod individual și direct, pentru a asigura o verificare eficace și pentru a preveni crearea de industrii locale de securitate în regiunile de conflict;

Reglementarea SSP-urilor

15.  recomandă Comisiei să elaboreze o Carte verde în scopul implicării tuturor părților interesate din sectorul public și sectorul privat al securității într-o amplă consultare și discuție cu privire la procesele de identificare a oportunităților de colaborare directă într-un mod mai eficient și de stabilire a unui set de bază cu reguli de angajare și bune practici; recomandă crearea unor standarde UE în materie de calitate specifice acestui sector; recomandă, așadar, clarificarea definiției SSP-urilor înainte de introducerea unei reglementări efective a activităților acestora, deoarece lipsa unei definiții clare poate crea lacune legislative;

16.  consideră că, mai întâi, UE ar trebui să definească în mod precis serviciile militare și de securitate relevante; îndeamnă, în această privință, Consiliul să adauge fără întârziere serviciile militare și de securitate furnizate de SSP-uri pe Lista comună a Uniunii Europene cuprinzând produsele militare;

17.  solicită Comisiei să elaboreze un model european eficace de reglementare care să ducă la:

   armonizarea diferențelor juridice dintre statele membre prin intermediul unei directive;
   reevaluarea și, prin urmare, redefinirea strategiilor contemporane de colaborare între sectorul public și cel privat;
   prezentarea societăților care au o utilizare finală unică sau multiplă;
   contextualizarea naturii exacte și a rolului societăților militare și de securitate private;
   stabilirea unor standarde de nivel înalt pentru furnizorii privați de servicii de securitate în cadrul UE sau care își desfășoară activitatea în străinătate, inclusiv un nivel adecvat de control de securitate al personalului și o remunerație echitabilă;
   asigurarea raportării eventualelor nereguli și ilegalități legate de SSP-uri și posibilitatea de a trage la răspundere SSP-urile pentru încălcările săvârșite pe durata desfășurării activităților lor în străinătate, inclusiv pentru încălcarea drepturilor omului;
   integrarea unei perspective maritime specifice, ținând cont de rolul de lider al Organizației Maritime Internaționale (OMI);

18.  ia act de procesul incipient de stabilire a unor cadre globale de reglementare, precum Documentul de la Montreux, ICoC și alte inițiative de reglementare în cadrul ONU, fapt care constituie un progres evident în comparație cu lipsa unor reglementări semnificative, care prevala numai cu zece ani în urmă;

19.  salută, de asemenea, eforturile depuse de numeroase state membre ale UE, ca urmare a bunei practici descrise în Documentul de la Montreux, care urmăresc să introducă reglementări naționale eficiente pentru SSP-uri;

20.  constată, cu toate acestea, că evaluarea performanței SSP-urilor este îngreunată de lipsa unor rapoarte consistente cu privire la utilizarea acestora atât de către instituțiile UE, cât și de guvernele statelor membre; încurajează statele membre și instituțiile UE să furnizeze aceste informații într-un mod mai sistematic și mai transparent, pentru a permite o evaluare adecvată a utilizării SSP-urilor de către autoritățile bugetare ale acestora și de către auditorii independenți; recomandă ca parlamentele și ONG-urile să fie implicate în mod activ în procesele de evaluare necesare care sunt esențiale pentru reglementarea și supravegherea acestui sector;

21.  recomandă Comisiei și Consiliului să instituie un cadru juridic care să impună adoptarea de acte legislative la nivel național privind controlul exportului de servicii militare și de securitate, precum și să includă în Raportul anual al UE privind exporturile de arme informații cu privire la autorizațiile de export de servicii militare și de securitate eliberate de statele membre, pentru a asigura o mai mare transparență și responsabilitate publică;

22.  subliniază faptul că natura transnațională a SSP-urilor și, în special, activitățile acestora în regiunile afectate de criză poate uneori conduce, mai ales în cazurile în care structura juridică locală este fragilă, la lacune în materie de jurisdicție care ar putea îngreuna procesul prin care societățile sau angajații acestora trebuie să răspundă pentru acțiunile lor; ia act de faptul că reglementarea la nivel național a SSP-urilor nu dispune adesea de aplicare extrateritorială; subliniază că SSP-urile trebuie să se supună întotdeauna legislației și trebuie să facă obiectul unei supravegheri eficace atât în țara gazdă, cât și în statul contractant; constată că deseori există un vid legislativ în cazul unor litigii sau incidente care implică SSP-uri și agenți ai Uniunii Europene, care pot surveni în zonele de risc ridicat; recomandă, prin urmare, stabilirea unor norme clare și unitare pentru instituțiile europene care utilizează SSP-uri pentru a proteja personalul UE, atribuind responsabilități clar definite pentru a evita impunitatea și lipsa de protecție și ținând seama de cadrul juridic al statului gazdă; solicită, de asemenea, SEAE, Comisiei și statelor membre să încheie contracte exclusiv cu SSP-uri din UE și să includă în aceste contracte obligația de a presta servicii în mod direct, fără a recurge la subcontractanți locali din țări terțe adesea aflate într-o situație fragilă;

23.  îndeamnă, prin urmare, UE și statele sale membre să facă uz de statutul lor în cadrul Forumului Documentului de la Montreux și să insiste asupra unor revizuiri periodice ale stadiului de aplicare a recomandărilor formulate în Documentul de la Montreux în ceea ce privește bunele practici pentru participanții la acesta; îndeamnă statele membre care nu au făcut încă acest lucru să adere la Documentul de la Montreux cât mai curând posibil; încurajează statele membre să se implice în schimbul de bune practici;

24.  îndeamnă UE și statele sale membre să facă presiuni pentru adoptarea unui instrument internațional cu caracter juridic obligatoriu care să meargă mai departe decât Documentul de la Montreux și care să reglementeze activitățile SSP-urilor, creând condiții de concurență echitabile prin care să se asigure că statele gazdă au autoritatea de a reglementa SSP-urile și statele contractante își pot folosi puterea pentru protecția drepturilor omului și prevenirea corupției; subliniază că un astfel de cadru trebuie să includă sancțiuni disuasive pentru încălcări, tragerea la răspundere a celor responsabili de încălcări și accesul efectiv la căi de atac pentru victime, pe lângă un sistem de autorizare și monitorizare care impune tuturor SSP-urilor să se supună unor audituri independente și personalului lor să participe la cursuri de formare obligatorii în materie de drepturi ale omului;

25.  solicită Vicepreședintelui Comisiei Europene/Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate, statelor membre, SEAE și Comisiei să susțină cu fermitate elaborarea unei astfel de convenții internaționale care are drept obiectiv instituirea unui regim juridic internațional pentru reglementarea serviciilor relevante furnizate de către SSP-uri;

26.  salută eforturile Organizației Maritime Internaționale (OMI) în ceea ce privește furnizarea unor orientări pentru utilizarea echipelor private de securitate armată; încurajează Comisia și statele membre ale UE să continue colaborarea cu OMI în vederea punerii în aplicare a orientărilor la nivel global;

27.  subliniază că una dintre cele mai eficiente modalități de a influența SSP-urile este cea prin intermediul deciziilor în domeniul achizițiilor publice; subliniază, prin urmare, că este important să se condiționeze atribuirea de contracte SSP-urilor de adoptarea celor mai bune practici, cum ar fi transparența, și de participarea lor în ICoC, pe care unele state membre l-au pus deja în aplicare; constată, cu toate acestea, că mecanismul de asigurare a conformității al ICoC trebuie să fie consolidat și independența sa deplină trebuie asigurată, astfel încât să devină un stimulent credibil pentru conformitate; constată că, dintre statele membre, doar Suedia și Regatul Unit au aderat la ICoC și consideră că UE ar trebui să se concentreze pe asigurarea faptului că și alte state membre aderă la ICoC, ca un prim pas;

28.  menționează că SSP-urile ar trebui să aibă o asigurare de răspundere, ceea ce ar face ca piața de securitate să fie mai stabilă și mai fiabilă, permițând și accesul SSP-urilor mici și mijlocii;

29.  subliniază că atribuirea contractelor către SSP-uri ar trebui să țină cont și să fie evaluată în funcție de experiența SSP-urilor și de perioada în care acestea au desfășurat activități în medii ostile, mai degrabă decât de cifra de afaceri generată de un contract similar;

30.  atrage atenția asupra faptului că, pe lângă furnizarea de servicii de securitate, SSP-urile desfășoară și activități legate de informații care, din cauza potențialelor implicații, necesită un control și o reglementare eficiente;

31.  ia act de influența considerabilă de care dispun UE și statele sale membre asupra sectorului de securitate la nivel mondial ca rezultat al faptului că numeroși actori majori au sediul în UE; prin urmare, pune un accent deosebit pe viitoarea revizuire a Listei comune a UE cuprinzând produsele militare, care reprezintă o ocazie de a include anumite servicii furnizate de SSP-uri, ceea ce le-ar face obiectul reglementărilor vizând exportul și ar impune standarde de bază privind activitățile lor în străinătate;

o
o   o

32.  încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului European, Consiliului, Comisiei, Vicepreședintelui Comisiei / Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate, precum și parlamentelor naționale ale statelor membre.

(1) JO L 94, 28.3.2014, p. 65.
(2) JO L 216, 20.8.2009, p. 76.
(3) JO C 181, 19.5.2016, p. 2.
(4) JO C 24, 22.1.2016, p. 33.


Condiţiile de muncă şi locurile de muncă precare
PDF 391kWORD 64k
Rezoluţia Parlamentului European din 4 iulie 2017 referitoare la condițiile de muncă și locurile de muncă cu contracte precare (2016/2221(INI))
P8_TA(2017)0290A8-0224/2017

Parlamentul European,

–  având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE), în special articolele 151 și 153,

–  având în vedere articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE),

–  având în vedere Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, în special titlul IV (Solidaritatea),

–  având în vedere Directiva 94/33/CE a Consiliului din 22 iunie 1994 privind protecția tinerilor la locul de muncă(1),

–  având în vedere Directiva 2006/54/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 5 iulie 2006 privind punerea în aplicare a principiului egalității de șanse și al egalității de tratament între bărbați și femei în materie de încadrare în muncă și de muncă(2),

–  având în vedere Directiva 2008/104/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 19 noiembrie 2008 privind munca prin agent de muncă temporară(3) (Directiva privind munca prin agent de muncă temporară),

–  având în vedere revizuirea avută în vedere a Directivei 96/71/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 decembrie 1996 privind detașarea lucrătorilor în cadrul prestării de servicii(4) (Directiva privind detașarea lucrătorilor) și a Directivei 2014/67/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 15 mai 2014 privind asigurarea respectării aplicării Directivei 96/71/CE privind detașarea lucrătorilor în cadrul prestării de servicii(5) (Directiva privind asigurarea respectării aplicării Directivei 96/71/CE),

–  având în vedere Regulamentul (CE) nr. 593/2008 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 iunie 2008 privind legea aplicabilă obligațiilor contractuale (Roma I)(6),

–  având în vedere Rezoluția sa din 19 octombrie 2010 referitoare la femeile cu locuri de muncă precare(7),

–  având în vedere Rezoluția sa din 10 septembrie 2015 referitoare la crearea unei piețe a muncii competitive în UE pentru secolul XXI: corelarea competențelor și a calificărilor cu cererea și oportunitățile de angajare, ca mijloc de redresare în urma crizei(8),

–  având în vedere Rezoluția sa din 25 februarie 2016 referitoare la semestrul european pentru coordonarea politicilor economice: aspecte legate de ocuparea forței de muncă și aspecte sociale în Analiza anuală a creșterii pentru 2016(9),

–  având în vedere Rezoluția sa din 14 septembrie 2016 referitoare la dumpingul social în Uniunea Europeană(10),

–  având în vedere Rezoluția sa din 15 septembrie 2016 referitoare la aplicarea Directivei 2000/78/CE a Consiliului din 27 noiembrie 2000 de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă(11),

–  având în vedere Rezoluția sa din 19 ianuarie 2017 referitoare la un pilon european al drepturilor sociale(12),

–  având în vedere raportul Comitetului Economic și Social European privind evoluția naturii relațiilor de muncă și impactul său asupra menținerii unui venit de subzistență(13),

–  având în vedere platforma europeană pentru intensificarea cooperării în materie de combatere a muncii nedeclarate,

–  având în vedere studiul din 2016 pregătit la solicitarea Comisiei pentru ocuparea forței de muncă și afaceri sociale din Parlamentul European și intitulat „Ocuparea precară a forței de muncă în Europa: modele, tendințe și strategii politice”(14),

–  având în vedere Carta europeană a calității stagiilor și uceniciilor, lansată la 14 decembrie 2011,

–  având în vedere Buletinul trimestrial al Comisiei privind ocuparea forței de muncă și situația socială din UE (ESDE), toamna 2016,

–  având în vedere Angajamentul strategic pentru egalitatea de gen 2016-2019 al Comisiei,

–  având în vedere Raportul Eurofound din 2010 referitor la formele flexibile de muncă: acorduri contractuale „foarte atipice”,

–  având în vedere Raportul Eurofound din 2014 referitor la impactul crizei asupra relațiilor de muncă și asupra condițiilor de muncă în Uniunea Europeană(15),

–  având în vedere Raportul Eurofound din 2015 referitor la formele noi de ocupare a forței de muncă(16),

–  având în vedere Raportul Eurofound din 2016 referitor la explorarea contractării frauduloase a muncii în Uniunea Europeană(17),

–  având în vedere sondajul european privind condițiile de muncă al Eurofound și al șaselea sondaj european privind condițiile de muncă – raport general(18),

–  având în vedere Dicționarul Eurofound privind relațiile industriale europene(19),

–  având în vedere normele fundamentale în domeniul muncii stabilite de Organizația Internațională a Muncii (OIM), precum și convențiile și recomandările acesteia referitoare la condițiile de lucru,

–  având în vedere Recomandarea (nr. 198) din 2006 a OIM privind relațiile de muncă care face referire la raportul de muncă (Recomandarea privind raportul de muncă)(20) și dispozițiile acesteia privind stabilirea unui raport de muncă,

–  având în vedere raportul OIM din 2011 privind politici și recomandări pentru combaterea locurilor de muncă precare(21),

–  având în vedere raportul OIM din 2016 privind munca atipică în întreaga lume(22),

–  având în vedere raportul OIM din 2016 privind construirea unui pilon social pentru convergența europeană(23),

–  având în vedere proiectul de recomandare generală nr. 28 din 2010 referitoare la obligațiile fundamentale ale statelor părți în temeiul articolului 2 din Convenția ONU privind eliminarea tuturor formelor de discriminare împotriva femeilor,

–  având în vedere Convenția Consiliului Europei din 2011 privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice (Convenția de la Istanbul),

–  având în vedere Strategia Consiliului Europei privind egalitatea de gen 2014-2017,

–  având în vedere articolul 52 din Regulamentul său de procedură,

–  având în vedere raportul Comisiei pentru ocuparea forței de muncă și afaceri sociale și avizele Comisiei pentru agricultură și dezvoltare rurală și Comisiei pentru drepturile femeii și egalitatea de gen (A8-0224/2017),

A.  întrucât în unele state membre au apărut forme nestandard, atipice de ocupare a forței de muncă; întrucât numărul lucrătorilor cu contracte de muncă pe durată determinată și cu fracțiune de normă a crescut considerabil în UE în ultimii 15 ani; întrucât sunt necesare politici eficiente care să cuprindă varietatea de forme de ocupare a forței de muncă și care să protejeze în mod adecvat lucrătorii;

B.  întrucât, în ultimii zece ani, numărul formelor clasice de ocupare a forței de muncă a înregistrat o scădere de la 62 % la 59 %(24); întrucât, dacă tendința se continuă, s-ar putea ajunge la situația în care contractele standard se vor aplica doar unei minorități a lucrătorilor;

C.  întrucât contractele permanente cu normă întreagă reprezintă în continuare majoritatea contactelor de muncă în UE, iar în unele sectoare, pe lângă formele clasice de ocupare a forței de muncă, sunt prezente și forme atipice de ocupare a forței de muncă; întrucât formele atipice de ocupare a forței de muncă pot, de asemenea, avea efecte negative asupra echilibrului dintre viața profesională și viața personală din cauza programului de lucru atipic, precum și a neregularității salariilor și contribuțiilor pentru pensii;

D.  întrucât noile forme de ocupare a forței de muncă care apar în prezent, în special în contextul digitalizării și al noilor tehnologii, estompează linia de demarcație dintre activitățile salariate și cele independente(25), ceea ce poate duce la o scădere a calității ocupării forței de muncă;

E.  întrucât unele forme noi de ocupare a forței de muncă diferă de formele de ocupare a forței de muncă standard tradiționale în mai multe moduri; întrucât unele dintre aceste forme noi au transformat raportul dintre angajator și angajat, altele au modificat tiparul de lucru și organizarea muncii, iar unele au realizat ambele lucruri; întrucât astfel se poate ajunge la o creștere a numărului activităților independente false, la deteriorarea condițiilor de muncă și la o scădere a protecției sociale, dar pot exista și avantaje; întrucât punerea în aplicare a legislației existente este, prin urmare, de importanță vitală;

F.  întrucât creșterea ratei de ocupare a forței de muncă în Europa după criza economică este binevenită, dar poate fi parțial atribuită creșterii numărului de contracte atipice, ceea ce implică un risc mai mare de precaritate decât formele standard de ocupare a forței de muncă; Întrucât ar trebui acordată o mai mare atenție calității când se creează locuri de muncă;

G.  întrucât locurile de muncă cu fracțiune de normă nu au scăzut deloc de la terminarea crizei, iar locurile de muncă cu normă întreagă de la nivelul Uniunii se află în continuare sub nivelul din 2008 anterior crizei; Întrucât, în ciuda creșterilor din ultimii ani, rata de ocupare a forței de muncă încă nu a atins obiectivul de 75 % stabilit în Strategia Europa 2020 și prezintă diferențe mari între statele membre;

H.  întrucât este importantă realizarea unei diferențieri între noile forme de ocupare a forței de muncă care apar în prezent și existența contractelor de muncă precare;

I.  întrucât competența pentru politica socială este partajată de Uniunea Europeană și de statele membre; întrucât UE poate doar să completeze și să sprijine statele membre în acest domeniu;

J.  întrucât UE poate să adopte doar cerințe minime privind condițiile de lucru fără să armonizeze actele cu putere de lege și actele administrative ale statelor membre;

K.  întrucât a fost deja creată o platformă europeană pentru combaterea muncii nedeclarate, care permite o cooperare transfrontalieră mai strânsă, precum și măsuri comune între autoritățile competente ale statelor membre și alți actori pentru a combate eficient munca nedeclarată;

L.  întrucât locurile de muncă precare duc la segmentarea pieței și exacerbează inegalitățile salariale;

M.  întrucât nu există încă o definiție comună a muncii precare; întrucât o astfel de definiție ar trebui să fie elaborată în strânsă consultare cu partenerii sociali; întrucât tipul contractelor nu poate, pe cont propriu, să preconizeze riscul de precaritate a muncii, ci, dimpotrivă, acest risc depinde de o gamă largă de factori;

N.  Întrucât prin forme standard de ocupare a forței de muncă se înțeleg locurile de muncă clasice cu normă întreagă și cu fracțiune de normă pe bază de voluntariat, pe baza unor contracte pe durată nedeterminată; întrucât fiecare stat membru are propriile legi și practici de stabilire a condițiilor de lucru aplicabile diferitelor tipuri de contracte de muncă și de stagii; întrucât nu există nicio definiție acceptată la nivel general a „formelor standarde de ocupare a forței de muncă”;

O.  întrucât cele mai recente probleme de reprezentare cauzate fie de punctele slabe ale organizațiilor partenerilor sociali în anumite sectoare, fie de unele reforme din diverse țări europene care limitează rolurile partenerilor sociali afectează toate relațiile de muncă;

P.  întrucât anumite sectoare, precum agricultura, construcțiile și arta, sunt afectate în mod disproporționat de locurile de muncă precare; întrucât locurile de muncă precare s-au răspândit și în alte sectoare în ultimii ani, cum ar fi aviația și industria hotelieră(26);

Q.  întrucât, conform unor studii realizate recent, lucrătorii cu ocupații manuale cu un nivel mediu de calificare și lucrătorii slab calificați înregistrează niveluri scăzute ale veniturilor, ale perspectivelor și ale calității intrinseci a locului de muncă; Întrucât aceștia raportează mai frecvent expunerea la riscuri de mediu și de postură și au niveluri mai scăzute atât de sănătate psihică și bunăstare fizică(27);

R.  întrucât femeile reprezintă 46 % din populația activă pe piața forței de muncă a UE și constituie o parte a populației expusă în mod special precarității, din cauza discriminărilor legate de salariu, de exemplu, dat fiind că există o diferență de remunerare de aproximativ 16 % în UE; întrucât femeile ocupă mai des locuri de muncă cu fracțiune de normă sau cu durată limitată sau cu salarii scăzute și, prin urmare, sunt mai mult expuse la contracte precare; întrucât aceste condiții de muncă creează pierderi pe tot parcursul vieții în ceea ce privește venitul și protecția, indiferent dacă este vorba de salarii, pensii sau prestații sociale; întrucât este mai probabil ca bărbații să lucreze pe baza unor contracte cu normă întreagă și pe durată nedeterminată, decât femeile; întrucât femeile sunt afectate în special de munca involuntară cu fracțiune de normă, de activitățile independente false și de munca nedeclarată(28);

S.  întrucât rata de ocupare a forței de muncă din UE este mai ridicată pentru bărbați decât pentru femei; întrucât femeile ies de pe piața muncii mai ales pentru că trebuie să aibă grijă de copii și de persoanele în vârstă, din cauza unor boli sau a incapacității de muncă sau din cauza altor responsabilități personale și familiale; întrucât femeile se confruntă des cu discriminare și obstacole în ceea ce privește maternitatea actuală sau potențială; Întrucât femeile singure cu copii în grijă sunt deosebit de expuse riscului unor locuri de muncă precare;

T.  întrucât egalitatea între femei și bărbați este un drept fundamental care presupune garantarea egalității de șanse și a egalității de tratament în toate sectoarele vieții și întrucât politicile menite să asigure această egalitate contribuie la promovarea unei creșteri inteligente și sustenabile;

U.  întrucât mulți lucrători cu contracte de muncă precare sau aflați în șomaj nu au dreptul la concediu pentru creșterea copilului;

V.  întrucât lucrătorii tineri prezintă un risc mai ridicat de a ocupa un loc de muncă precar; întrucât șansele de a ocupa un loc de muncă cu dezavantaje multiple sunt de două ori mai mari pentru lucrătorii cu vârsta sub 25 de ani, în comparație cu lucrătorii cu vârsta de 50 de ani sau mai mult(29),

I.Către locuri de muncă decente – abordarea condițiilor de muncă și a muncii precare

1.  invită statele membre să țină seama de următorii indicatori OIM pentru a stabili existența unei relații profesionale:

   munca se desfășoară în conformitate cu instrucțiunile unei alte părți și sub controlul acesteia;
   munca presupune integrarea lucrătorului în organizarea întreprinderii;
   munca se desfășoară exclusiv și în principal în beneficiul unei alte persoane;
   munca trebuie să fie efectuată personal de lucrător;
   munca se desfășoară în cadrul orelor de lucru specifice sau la un loc de muncă indicat de partea care solicită efectuarea muncii ori la un loc convenit cu aceasta;
   munca are o durată definită și are o anumită continuitate;
   munca presupune disponibilitatea lucrătorului sau presupune furnizarea de instrumente, de materiale și de echipamente de către partea care solicită efectuarea muncii;
   lucrătorul este remunerat periodic, aceasta reprezentând sursa sa unică sau principală de venit, și s-ar putea efectua și plăți în natură, cum ar fi alimente, cazare sau transport;
   lucrătorul are drepturi precum perioadă de odihnă săptămânală și concedii de odihnă anuale;

2.  remarcă definiția Eurofound a formelor atipice de muncă, care se referă la faptul că rapoartele de muncă nu sunt conforme cu formele standard sau tipice de ocupare a forței de muncă cu normă întreagă și pe durată nedeterminată, cu un singur angajator pe o perioadă îndelungată(30); subliniază că termenii „atipic” și „precar” nu pot fi utilizați ca sinonime;

3.  înțelege prin muncă precară o formă de ocupare a forței de muncă care nu respectă normele și standardele UE, internaționale și naționale și/sau care nu asigură mijloace suficiente pentru un nivel de trai decent sau protecție socială adecvată;

4.  constată că unele forme atipice de ocupare a forței de muncă implică riscuri mai mari pentru crearea de locuri de muncă mai precare și mai nesigure, de exemplu, în cazul contractelor de muncă cu fracțiune de normă involuntară și contractelor de muncă pe perioadă determinată, al contractelor cu zero ore de lucru și al stagiilor de formare profesională sau al uceniciilor neplătite;

5.  crede cu tărie că flexibilitatea pe piața forței de muncă nu se referă la erodarea drepturilor lucrătorilor în schimbul productivității și competitivității, ci se referă la echilibrarea cu succes a protecției lucrătorilor cu posibilitatea persoanelor și a angajatorilor de a conveni asupra unor moduri de desfășurare a activității care să corespundă nevoilor ambelor părți;

6.  remarcă faptul că riscul de precaritate depinde de tipul de contract de muncă, dar și de următorii factori:

   securitate insuficientă sau inexistentă a locului de muncă din cauza naturii nepermanente a muncii, cum ar fi cazul unor contracte cu fracțiune de normă involuntare și adesea marginale, și, în unele state membre, program de lucru neclar și sarcini de muncă care se schimbă din cauza muncii la cerere;
   protecție rudimentară și lipsa unei protecții sociale suficiente în caz de concediere;
   remunerație insuficientă pentru un trai decent;
   drepturi de protecție socială inexistente sau limitate;
   protecție împotriva discriminării inexistentă sau limitată;
   perspective inexistente sau limitate de avansare pe piața forței de muncă sau de dezvoltare a carierei și de formare profesională;
   un nivel scăzut al drepturilor colective și drepturi limitate la reprezentarea colectivă;
   un mediu de lucru care nu respectă standardele minime de sănătate și siguranță(31);

7.  amintește definiția OIM privind „munca decentă”, care prevede că: „munca decentă este o activitate care este productivă și asigură un venit echitabil, siguranță la locul de muncă și protecție socială, perspective mai bune de dezvoltare personală și integrare socială, libertatea oamenilor de a-și exprima preocupările, de a organiza și participa la deciziile care le influențează viața, precum și egalitatea de șanse și de tratament pentru toate femeile și toți bărbații”(32); încurajează adăugarea de către OIM a unui venit de subzistență la această definiție; încurajează Comisia și statele membre să aprobe această definiție atunci când revizuiesc sau elaborează acte legislative privind ocuparea forței de muncă;

8.  reamintește factorii de succes pentru bunele practici împotriva muncii precare care sunt: o bază juridică solidă; implicarea partenerilor sociali și a comitetelor de întreprindere la locul de muncă; cooperarea cu actorii relevanți; echilibrarea flexibilității și a securității; orientarea sectorială; sarcini administrative reduse pentru angajatori; aplicarea legii de către inspectoratele de muncă; și campaniile de sensibilizare;

9.  ia act de faptul că noțiunea „muncă decentă” a OIM este în special destinată să garanteze crearea de locuri de muncă, drepturile la locul de muncă, protecția socială și dialogul social, precum și egalitatea de gen; subliniază că munca decentă ar trebui să asigure în special:

   un venit de subzistență, garantând și dreptul la libertate de asociere;
   acorduri colective în conformitate cu practicile statelor membre;
   participarea lucrătorilor la chestiunile legate de întreprindere în conformitate cu practicile statelor membre;
   respectarea negocierii colective;
   tratamentul egal al lucrătorilor de la același loc de muncă;
   sănătatea și siguranța la locul de muncă;
   protecție socială pentru lucrători și cei aflați în grija lor;
   dispoziții privind programul de lucru și de odihnă;
   protecție împotriva concedierii;
   acces la formare și învățarea continuă;
   susținere a echilibrului dintre viața profesională și cea privată pentru toți lucrătorii; subliniază că asigurarea acestor drepturi este esențială și pentru îmbunătățirea punerii în aplicare a dreptului muncii și a dreptului social;

10.  ia act de faptul că numeroși factori, cum ar fi digitalizarea și automatizarea, contribuie la o transformare a naturii muncii, inclusiv la creșterea noilor forme de ocupare a forței de muncă; Observă, în acest sens, că pentru noile forme de muncă ar putea fi nevoie de reglementări noi, receptive și proporționale pentru a asigura acoperirea tuturor formelor de muncă;

11.  Reiterează, în ceea ce privește locurile de muncă digitale, că pentru lucrătorii de pe platformele digitale și alți intermediari ar trebui să se asigure o acoperire și o protecție socială și medicală adecvată;

12.  subliniază faptul că digitalizarea nu ar trebui să fie percepută numai ca un element distructiv pentru ocuparea forței de muncă și evidențiază, în schimb, oportunitățile pe care aceasta le oferă în ceea ce privește evoluția și sporirea competențelor individuale;

13.  subliniază faptul că se estimează că în 2020 vor exista 756 000 de locuri de muncă neacoperite în sectorul TIC, demonstrând astfel necesitatea îmbunătățirii competențelor digitale ale lucrătorilor europeni;

14.  subliniază faptul că criza economică a generat în cadrul UE mișcări migratorii care au scos în evidență barierele existente în calea liberei circulații a persoanelor între statele membre și discriminările pe motive de naționalitate, expunându-i pe cetățenii UE la o situație de precaritate a locurilor de muncă;

15.  subliniază că condițiile de muncă precare, inclusiv munca nedeclarată și activitățile independente false, vor avea un efect pe termen lung asupra protecției sociale și a pensiilor și îi expun pe lucrători la un risc mai ridicat de sărăcie, de excluziune socială și de deteriorare a drepturilor lor fundamentale;

16.  subliniază că lucrătorii cu contracte de muncă cu durată foarte redusă sunt cei mai expuși condițiilor nefavorabile în munca lor fizică; subliniază că insecuritatea la locul de muncă și lipsa controalelor privind programul de lucru sunt deseori cauza unor riscuri profesionale legate de stres;

17.  subliniază faptul că există sectoare de activitate specifice în care s-a extins în mod abuziv utilizarea unor relații de muncă atipice sau flexibile;

18.  invită Comisia și statele membre să promoveze politici care să consolideze drepturile lucrătorilor, stagiarilor și ucenicilor prin îmbunătățirea dialogului social și promovarea extinderii negocierilor colective, astfel încât toți lucrătorii, indiferent de statutul lor, să aibă acces și să își exercite dreptul de a se asocia și de a negocia colectiv, în mod liber și fără teama de a primi sancțiuni directe sau indirecte din partea angajatorului;

19.  subliniază rolul important al partenerilor sociali în protejarea drepturilor lucrătorilor, în definirea unor condiții de muncă și a unor salarii și venituri decente în conformitate cu legile și practicile statelor membre și în acordarea de consultanță și îndrumare angajatorilor și lucrătorilor;

20.  solicită statelor membre ca, în strânsă consultare cu partenerii sociali, să asigure parcursuri profesionale pentru a facilita tranziția între diferitele situații cu care o persoană se poate confrunta în existența sa, în special de-a lungul formării profesionale pe tot parcursul vieții, indemnizații de șomaj suficiente, transferabilitatea drepturilor sociale și politici active eficiente privind piața forței de muncă;

21.  invită Comisia și statele membre să promoveze și să garanteze o protecție efectivă precum și egalitatea veniturilor pentru lucrătorii, bărbați și femei, care prestează muncă în cadrul unui raport de muncă, precum și un răspuns cuprinzător în materie de politică, care să vizeze eradicarea muncii precare și să garanteze includerea carierelor profesionale și a securității sociale;

22.  subliniază rolul important al inspectoratelor de muncă ale statelor membre și faptul că acestea ar trebui să se concentreze pe obiectivul de a monitoriza condițiile de muncă și sănătatea și siguranța la locul de muncă, de a asigura respectarea și îmbunătățirea acestora, precum și de a combate munca ilegală sau nedeclarată și faptul că acestea nu trebuie sub nicio formă să fie folosite în mod greșit ca mecanisme de control al migrației; subliniază riscul de discriminare a celor mai vulnerabili lucrători și condamnă cu fermitate practica întreprinderilor de a angaja migranți fără a le asigura pe deplin drepturile și prestațiile sociale și a-i informa cu privire la acestea; invită, prin urmare, statele membre să pună la dispoziția inspectoratelor de muncă resurse corespunzătoare pentru a asigura o monitorizare eficientă;

II.Propuneri

23.  invită Comisia și statele membre să abordeze munca precară, inclusiv munca nedeclarată și activitățile independente false, pentru a se asigura că toate tipurile de contracte de muncă asigură condiții de muncă decente cu o protecție socială adecvată, în conformitate cu Agenda privind munca decentă a OIM, articolul 9 din TFUE, Carta drepturilor fundamentale a UE și Carta socială europeană;

24.  invită Comisia și statele membre să combată toate practicile care ar putea avea ca rezultat creșterea numărului de cazuri de muncă precară, contribuind astfel la îndeplinirea obiectivului Strategiei Europa 2020 privind reducerea sărăciei;

25.  invită statele membre să îmbunătățească calitatea locurilor de muncă nestandard și să ofere cel puțin un set de standarde minime în ceea ce privește protecția socială, nivelurile minime ale salariilor și accesul la formare și dezvoltare; subliniază că acest lucru ar trebui să se întâmple concomitent cu menținerea oportunităților de intrare pe piața muncii;

26.  invită Comisia și statele membre să se asigure că sistemele naționale de securitate socială sunt potrivite scopului în ceea ce privește formele noi de ocupare a forței de muncă;

27.  invită Comisia să evalueze noile forme de ocupare a forței de muncă datorate digitalizării; solicită, în special, o evaluare a statutului juridic al intermediarilor de pe piața muncii și al platformelor online, precum și a răspunderii acestora; invită Comisia să revizuiască Directiva 91/533/CEE a Consiliului din 14 octombrie 1991 privind obligația angajatorului de a informa lucrătorii asupra condițiilor aplicabile contractului sau raportului de muncă(33) (Directiva privind declarația scrisă) pentru a ține seama de noile forme de ocupare a forței de muncă;

28.  subliniază potențialul pe care îl reprezintă economia colaborativă, în special din punctul de vedere al noilor locuri de muncă; invită Comisia și statele membre să evalueze eventualele noi norme create de economia colaborativă în domeniul ocupării forței de muncă; insistă asupra unei protecții mai bune a lucrătorilor din acest sector, prin consolidarea transparenței cu privire la statutul lor, prin informațiile care le sunt furnizate și prin nediscriminare;

29.  solicită Comisiei să efectueze revizuirea planificată a Directivei privind detașarea lucrătorilor și să revizuiască Directiva privind lucrătorii temporari, pentru a asigura drepturi sociale fundamentale pentru toți lucrătorii, inclusiv remunerație egală pentru aceeași muncă desfășurată în același loc;

30.  subliniază că este nevoie de investiții publice și private care să promoveze în special sectoarele economiei cu cel mai ridicat factor de multiplicare posibil, pentru a promova convergența socială ascendentă și coeziunea socială în Uniune, precum și crearea unor locuri de muncă decente; subliniază, în acest context, că trebuie susținute IMM-urile și întreprinderile nou-înființate;

31.  subliniază necesitatea de a aborda munca nedeclarată, întrucât aceasta duce la scăderea veniturilor fiscale și sociale și creează condiții de muncă precare și o concurență neloială între lucrători; salută crearea unei platforme europene pentru intensificarea cooperării în materie de eliminare a muncii nedeclarate;

32.  consideră că, având în vedere numărul lucrătorilor, mai ales tineri, care își părăsesc în prezent țările de origine pentru a pleca în alte state membre în căutarea unor oportunități de încadrare în muncă, este necesar să se dezvolte urgent măsuri adecvate prin care să se garanteze faptul că drepturile sociale și drepturile lucrătorilor sunt respectate în cazul tuturor lucrătorilor; invită, în acest sens, Comisia și statele membre să îmbunătățească și mai mult mobilitatea forței de muncă în UE, în conformitate cu principiul egalității de tratament, cu protejarea salariilor și a standardelor sociale și cu garantarea transferabilității depline a drepturilor sociale; invită fiecare stat membre să stabilească politici sociale și de ocupare a forței de muncă pentru drepturi egale și remunerație egală la același loc de muncă;

33.  ia act cu îngrijorare de slăbirea negocierii colective și a gradului de acoperire al acordurilor colective; invită Comisia și statele membre să promoveze politici strategice de acoperire universală a lucrătorilor în temeiul unor contracte colective de muncă, păstrând și consolidând, în același timp, rolul sindicatelor și al organizațiilor angajatorilor;

34.  recunoaște rolul major pe care îl joacă partenerii sociali cu privire la directivele Uniunii privind munca cu fracțiune de normă, contractele cu durată determinată și munca temporară și încurajează Comisia să reglementeze, împreună cu partenerii sociali, noile forme de ocupare a forței de muncă, dacă e necesar; invită Eurofound să studieze modul în care partenerii sociali elaborează strategii pentru a asigura locuri de muncă de calitate și a elimina munca precară;

35.  invită Comisia și statele membre să asigure, în limita competențelor lor, faptul că persoanele care desfășoară activități profesionale independente care sunt considerate din punct de vedere juridic o societate cu un singur membru au dreptul la negociere colectivă și la liberă asociere;

36.  reamintește că, în conformitate cu Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene și cu Directiva 2003/88/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 4 noiembrie 2003 privind anumite aspecte ale organizării timpului de lucru(34) (Directiva privind timpul de lucru), orice lucrător are dreptul la o limitare a duratei maxime de muncă și la perioade de odihnă zilnică și săptămânală, precum și la o perioadă anuală de concediu plătit; subliniază necesitatea de a se asigura că drepturile respective se aplică tuturor lucrătorilor, inclusiv lucrătorilor la cerere, lucrătorilor marginali care lucrează cu fracțiune de normă și lucrătorilor în sistem participativ; reamintește că Directiva privind timpul de lucru este o măsură de sănătate și de siguranță; solicită executarea hotărârilor Curții de Justiție prin care se confirmă că timpul de gardă la locul de muncă reprezintă timp de lucru și trebuie să fie urmat de o perioadă de odihnă compensatorie;

37.  reamintește că locurile de muncă marginale cu fracțiune de normă se caracterizează prin niveluri mai scăzute de securitate la locul de muncă, prin mai puține oportunități de carieră, prin mai puține investiții în formare de către angajatori și printr-o pondere mai ridicată a salariilor mici; invită statele membre și Comisia să încurajeze adoptarea unor măsuri care să sprijine programele de lucru mai lungi pentru cei care doresc să lucreze mai mult;

38.  reamintește că, în conformitate cu Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, toate persoanele au dreptul de a obține acces la formare profesională și la învățarea pe tot parcursul vieții; invită statele membre să se asigure că formarea profesională și continuă sunt puse la dispoziția lucrătorilor care se confruntă cu rapoarte de muncă atipice; reamintește că măsurile de actualizare a competențelor sunt deosebit de importante într-o economie digitală aflată în schimbare rapidă; reamintește că lipsa și necorelările de competențe contribuie la niveluri mai ridicate ale șomajului; salută inițiativele adoptate recent pentru a combate lipsa de personal calificat;

39.  solicită adoptarea unei Garanții de competențe ca drept nou pentru toate persoanele, în fiecare etapă a vieții, pentru a obține competențe fundamentale pentru secolul al XXI-lea, inclusiv alfabetizarea, competențele digitale, alfabetizarea digitală și mass-media, gândirea critică, competențele sociale și competențele relevante necesare pentru economia verde și circulară, ținând cont de industriile emergente și de principalele sectoare ale creșterii, precum și asigurând o gamă completă de opțiuni pentru persoanele aflate în situații dezavantajate, inclusiv pentru persoanele cu dizabilități, solicitanții de azil, șomerii pe termen lung și alte grupuri subreprezentate; subliniază că sistemele de învățământ ar trebui să fie favorabile incluziunii, să ofere educație de calitate tuturor persoanelor, să le permită să devină cetățeni activi ai Uniunii, să le pregătească pentru învățare și adaptare pe tot parcursul vieții și să răspundă la nevoile societății și ale pieței forței de muncă;

40.  subliniază că politicile statelor membre ar trebui să fie elaborate și puse în aplicare în conformitate cu legislația și practica națională, în consultare și strânsă cooperare cu organizațiile angajatorilor și ale lucrătorilor;

41.  reamintește că munca precară nu numai că îl afectează pe individ, ci implică și costuri ridicate pentru societate, în sensul pierderilor fiscale și cheltuielilor publice mai ridicate, precum și al sprijinului acordat persoanelor care suportă efectele pe termen lung ale pierderii veniturilor și ale condițiilor dificile de muncă; invită Comisia și statele membre să încurajeze folosirea contractelor pe perioadă nedeterminată și schimbul de bune practici între statele membre pentru a elimina munca precară;

42.  amintește că lucrătorii din economia informală se confruntă cu un nivel ridicat de precaritate; invită Comisia și statele membre să adopte politici adaptate acestui grup care asigură protecția sa prin abordarea problemelor lor, indiferent de statutul șederii lor;

43.  invită Comisia și statele membre să combată munca nedeclarată, activitățile independente false și toate formele de practici ilegale de ocupare a forței de muncă, care subminează drepturile lucrătorilor și sistemele de securitate socială; își reiterează opinia potrivit căreia prevenirea contractelor cu „zero ore” ar trebui să fie avută în vedere în toate politicile viitoare privind ocuparea forței de muncă;

44.  subliniază că munca precară este prestată în principal de lucrătorii cei mai vulnerabili, care se confruntă cu riscul de discriminare, de sărăcie și de excludere; reamintește în special că a avea un handicap, a fi de altă etnie, origine, religie sau credință sau a fi femeie cresc riscul confruntării cu condiții de muncă precare; condamnă toate formele de precaritate, indiferent de situația contractuală;

45.  invită Comisia și statele membre să asigure protecția efectivă a lucrătorilor vulnerabili; solicită Comisiei și statelor membre măsuri eficiente pentru a combate discriminarea femeilor la locul de muncă, cu un accent special pe concilierea vieții profesionale cu viața de familie și pe eliminarea diferențelor de remunerare; invită Comisia să evalueze dacă Directiva 2006/54/CE privind punerea în aplicare a principiului egalității de șanse și al egalității de tratament între bărbați și femei în materie de încadrare în muncă și de muncă este adecvată pentru noile forme de ocupare a forței de muncă;

46.  invită Comisia și statele membre să evalueze toate actele legislative care vizează aspecte ale muncii precare în ceea ce privește impactul său asupra dimensiunii de gen; consideră că este necesar să se stabilească măsuri legislative și nelegislative cu privire la nevoile femeilor care lucrează în condiții precare, întrucât, în caz contrar, un grup deja suprareprezentat va fi în continuare afectat într-o măsură mai mare;

47.  consideră că, în niciun caz, creșterea cererii de flexibilitate pe piața muncii nu trebuie să constituie un motiv pentru ca femeile să continue să fie suprareprezentate în formele atipice de angajare și în rândul celor cu locuri de muncă nesigure;

48.  invită Comisia și statele membre să monitorizeze și să contracareze fenomenul hărțuirii psihologice la locul de muncă, inclusiv hărțuirea lucrătoarelor gravide sau alte dezavantaje suferite după întoarcerea din concediul de maternitate; invită insistent statele membre să respecte și să aplice legislația privind drepturile referitoare la maternitate, astfel încât femeile să nu fie dezavantajate la pensie pentru că au devenit mame în timpul perioadei active; subliniază că concediul de maternitate trebuie însoțit de măsuri efective care protejează drepturile femeilor gravide, ale celor care alăptează și ale mamelor singure, care să reflecte recomandările OIM și ale Organizației Mondiale a Sănătății;

49.  solicită din nou ca toate persoanele în toate relațiile de muncă și activitățile independente să poată acumula drepturi care să le garanteze siguranța venitului în situații cum ar fi șomajul, problemele de sănătate, vârsta mai înaintată sau întreruperile în carieră pentru creșterea copiilor sau din alte motive legate de îngrijire, sau din motive de formare;

50.  invită Comisia și statele membre să asigure condiții de muncă decente pentru toate oportunitățile de dobândire a primei experiențe profesionale pentru tineri, precum stagii, ucenicii sau oportunități prevăzute în Garanția pentru tineret; încurajează statele membre să adopte și să pună în aplicare cadre de calitate pentru stagii și ucenicii, care să asigure respectarea drepturilor lucrătorilor și obiectivul educațional al oportunităților de dobândire a experienței profesionale pentru tineri;

51.  îndeamnă în special Comisia și statele membre să instituie mijloace de combatere a precarității ocupării forței de muncă în rândul tinerilor; subliniază, în acest sens, importanța punerii în aplicare de către Comisie a Garanției pentru tineret;

52.  recomandă statelor membre să garanteze tuturor tinerilor accesul la un învățământ public gratuit și de bună calitate, în special la nivelurile superioare de educație și formare, deoarece s-a demonstrat că optimizarea nivelului de formare contribuie la reducerea inegalităților de muncă dintre femei și bărbați;

53.  subliniază că utilizarea de către Comisie și statele membre a definiției „lucrătorului” în sensul dat de OIM mai degrabă decât a definiției mai restrânse a noțiunii „angajat” ar putea fi utilă pentru o mai bună aplicare și înțelegere ale principiilor fundamentale și ale drepturilor la locul de muncă;

54.  invită Comisia și statele membre să promoveze spiritul antreprenorial și de cooperare în rândul lucrătorilor în sectorul întreprinderilor multiservice, precum și în industria emergentă a economiei colaborative și a platformelor digitale, reducând astfel riscurile asociate noilor modele de afaceri în ceea ce privește drepturile și condițiile de muncă ale lucrătorilor;

55.  subliniază faptul că, în domeniul agriculturii, contractele pe termen scurt sunt legate de caracterul sezonier al activităților agricole; solicită să se respecte această importantă constrângere naturală prin menținerea posibilității agricultorilor de a recruta în funcție de sezon și prin scutirea acestora de sarcinile administrative suplimentare legate de recrutarea și gestionarea forței de muncă;

56.  invită Comisia să promoveze protecția drepturilor lucrătorilor sezonieri și să sensibilizeze cu privire la aceasta și invită statele membre să reglementeze statutul social și juridic al lucrătorilor sezonieri, să protejeze condițiile sănătate, siguranță la locul de muncă și igienă ale acestora și să le asigure acestora securitate socială, respectând, în același timp, articolul 23 din Directiva 2014/36/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 februarie 2014 privind condițiile de intrare și de ședere a resortisanților țărilor terțe în scopul ocupării unui loc de muncă în calitate de lucrători sezonieri(35), inclusiv pe cele privind „remunerația egală pentru muncă egală și un acces egal la protecția socială”; subliniază necesitatea de a le oferi tuturor lucrătorilor sezonieri informații complete despre drepturile de muncă și drepturile de securitate socială, inclusiv despre drepturile la pensii, ținând seama și de caracterul transfrontalier al muncii sezoniere;

o
o   o

57.  încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului și Comisiei.

(1) JO L 216, 20.8.1994, p. 12.
(2) JO L 204, 26.7.2006, p. 23.
(3) JO L 327, 5.12.2008, p. 9.
(4) JO L 18, 21.1.1997, p. 1.
(5) JO L 159, 28.5.2014, p. 11.
(6) JO L 177, 4.7.2008, p. 6.
(7) JO C 70 E, 8.3.2012, p. 1.
(8) Texte adoptate, P8_TA(2015)0321.
(9) Texte adoptate, P8_TA(2016)0059.
(10) Texte adoptate, P8_TA(2016)0346.
(11) Texte adoptate, P8_TA(2016)0360.
(12) Texte adoptate, P8_TA(2017)0010.
(13) JO C 303, 19.8.2016, p. 54.
(14) www.europarl.europa.eu/RegData/etudes/STUD/.../IPOL_STU(2016)587285_EN.pdf
(15) http://www.eurofound.europa.eu/sites/default/files/ef_publication/field_ef_document/ef1398en.pdf
(16) https://www.eurofound.europa.eu/sites/default/files/ef_publication/field_ef_document/ef1461en.pdf
(17) http://www.eurofound.europa.eu/sites/default/files/ef_publication/field_ef_document/ef1639en.pdf
(18) http://www.eurofound.europa.eu/sites/default/files/ef_publication/field_ef_document/ef1634en.pdf
(19) https://www.eurofound.europa.eu/observatories/eurwork/industrial-relations-dictionary
(20) http://www.ilo.org/dyn/normlex/en/f?p=NORMLEXPUB:12100:0::NO::P12100_INSTRUMENT_ID:312535.
(21) http://www.ilo.org/wcmsp5/groups/public/---ed_dialogue/---actrav/documents/meetingdocument/wcms_164286.pdf
(22) http://www.ilo.org/wcmsp5/groups/public/---dgreports/---dcomm/---publ/documents/publication/wcms_534496.pdf
(23) http://www.ilo.org/wcmsp5/groups/public/---dgreports/---dcomm/---publ/documents/publication/wcms_490959.pdf
(24) întrucât contractele pe durată nedeterminată cu normă întreagă reprezintă 59 % din totalul ocupării forței de muncă în UE; întrucât lucrătorii independenți cu angajați reprezintă 4 %, munca independentă 11 %, munca prin agent de muncă temporară 1 %, munca cu contracte pe perioadă determinată 7 %, uceniciile sau stagiile 2 %, munca marginală cu fracțiune de normă (mai puțin de 20 de ore pe săptămână) 9 %, iar munca pe durată nedeterminată cu fracțiune de normă 7 %;
(25) A se vedea Raportul OIM din 2016 intitulat „Construirea unui pilon social pentru convergența europeană”.
(26) A se vedea studiul din 2016 intitulat „Ocuparea precară a forței de muncă în Europa: modele, tendințe și strategii politice”.
(27) Eurofound (2014), „Profiluri ocupaționale în condiții de muncă: identificarea grupurilor cu dezavantaje multiple”.
(28) A se vedea studiul din 2016 intitulat „Ocuparea precară a forței de muncă în Europa: modele, tendințe și strategii politice”.
(29) Eurofound (2014), „Profiluri ocupaționale în condiții de muncă: identificarea grupurilor cu dezavantaje multiple”.
(30) A se vedea: https://www.eurofound.europa.eu/observatories/eurwork/industrial-relations-dictionary/atypical-work
(31) A se vedea Rezoluția Parlamentului European din 19 octombrie 2010 referitoare la femeile cu locuri de muncă precare.
(32) Raportul OIM din 14 noiembrie 2016 referitor la formele nestandard de ocupare a forței de muncă la nivel mondial.
(33) JO L 288, 18.10.1991, p. 32.
(34) JO L 299, 18.11.2003, p. 9.
(35) JO L 94, 28.3.2014, p. 375.

Notă juridică