Index 
 Înapoi 
 Înainte 
 Text integral 
Procedură : 2018/2568(RSP)
Stadiile documentului în şedinţă
Stadii ale documentului : B8-0122/2018

Texte depuse :

B8-0122/2018

Dezbateri :

Voturi :

PV 01/03/2018 - 8.9

Texte adoptate :

P8_TA(2018)0051

Texte adoptate
PDF 288kWORD 56k
Joi, 1 martie 2018 - Bruxelles Ediţie definitivă
Porumbul modificat genetic 59122 (DAS-59122-7)
P8_TA(2018)0051B8-0122/2018

Rezoluţia Parlamentului European din 1 martie 2018 referitoare la proiectul de decizie de punere în aplicare a Comisiei privind reînnoirea autorizației pentru introducerea pe piață a produselor care conțin, constau în sau sunt produse din porumb modificat genetic 59122 (DAS-59122-7) în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1829/2003 al Parlamentului European și al Consiliului privind produsele alimentare și furajele modificate genetic (D054772-02 – 2018/2568(RSP))

Parlamentul European,

–  având în vedere proiectul de decizie de punere în aplicare a Comisiei privind reînnoirea autorizației pentru introducerea pe piață a produselor care conțin, constau în sau sunt produse din porumb modificat genetic 59122 (DAS-59122-7) în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1829/2003 al Parlamentului European și al Consiliului privind produsele alimentare și furajele modificate genetic (D054772-02),

–  având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1829/2003 al Parlamentului European și al Consiliului din 22 septembrie 2003 privind produsele alimentare și furajele modificate genetic(1), în special articolul 11 alineatul (3) și articolul 23 alineatul (3),

–  având în vedere votul din data de 16 ianuarie 2018 al Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală, menționat la articolul 35 din Regulamentul (CE) nr. 1829/2003, care nu a emis niciun aviz,

–  având în vedere articolele 11 și 13 din Regulamentul (UE) nr. 182/2011 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 februarie 2011 de stabilire a normelor și principiilor generale privind mecanismele de control de către statele membre al exercitării competențelor de executare de către Comisie(2),

–  având în vedere avizul adoptat de Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară la 18 mai 2017 și publicat la 29 iunie 2017(3),

–  având în vedere propunerea de regulament al Parlamentului European și al Consiliului de modificare a Regulamentului (UE) nr. 182/2011 de stabilire a normelor și principiilor generale privind mecanismele de control de către statele membre al exercitării competențelor de executare de către Comisie (COM(2017)0085, COD(2017)0035),

–  având în vedere rezoluțiile sale anterioare care ridică obiecțiuni împotriva autorizării organismelor modificate genetic(4),

–  având în vedere propunerea de rezoluție a Comisiei pentru mediu, sănătate publică și siguranță alimentară,

–  având în vedere articolul 106 alineatele (2) și (3) din Regulamentul său de procedură,

A.  întrucât prin Decizia 2007/702/CE a Comisiei s-a autorizat introducerea pe piață a produselor care conțin, sunt compuse sau fabricate din porumb modificat genetic 59122 (denumit în continuare „porumb modificat genetic 59122”); întrucât, anterior respectivei decizii a Comisiei, la 23 martie 2007, Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (EFSA) a emis un aviz favorabil, în conformitate cu articolele 6 și 18 din Regulamentul (CE) nr. 1829/2003, care a fost publicat la 3 aprilie 2007(5) (denumit în continuare „primul aviz al EFSA”);

B.  întrucât, la 19 iulie 2016, Pioneer Overseas Corporation și Dow AgroSciences Ltd. (denumite în continuare „solicitanții”) au depus o cerere comună pentru reînnoirea autorizației de introducere pe piață a produselor alimentare și a furajelor care conțin, sunt compuse sau fabricate din porumb modificat genetic 59122, în conformitate cu articolele 11 și 23 din Regulamentul (CE) nr. 1829/2003; întrucât cererea se referea, de asemenea, la introducerea pe piață a porumbului modificat genetic 59122 în produse care constau în acest tip de porumb sau îl conțin și care sunt destinate altor utilizări decât consumul uman și animal ca orice alt porumb, cu excepția cultivării;

C.  întrucât, la 18 mai 2017, EFSA a adoptat un aviz favorabil, în conformitate cu articolele 6 și 18 din Regulamentul (CE) nr. 1829/2003, care a fost publicat la 29 iunie 2017(6) (denumit în continuare „al doilea aviz al EFSA”);

D.  întrucât porumbul modificat genetic 59122 exprimă proteinele CRY34Ab1 și CRY35Ab1, care conferă rezistență la insecte dăunătoare coleoptere aparținând genului Diabrotica, cum ar fi larvele viermelui vestic al rădăcinilor de porumb, precum și proteina PAT, care conferă toleranță la erbicidele care conțin glufosinat;

E.  întrucât Regulamentul (CE) nr. 1829/2003 afirmă faptul că produsele alimentare sau hrana pentru animale modificate genetic nu trebuie să aibă efecte adverse asupra sănătății umane, a sănătății animale sau a mediului și că, la elaborarea deciziei sale, Comisia ține seama de toate dispozițiile relevante din dreptul Uniunii și de alți factori legitimi relevanți pentru subiectul în cauză;

F.  întrucât, în timpul perioadei de consultare de trei luni(7), statele membre au prezentat numeroase observații critice față de primul aviz al EFSA în ceea ce privește, printre altele, planul de supraveghere insuficient, riscul de expunere a organismelor nevizate la toxinele BT, lipsa de temei pentru concluzia că „furajele produse din porumb modificat genetic 59122 sunt substanțial echivalente și echivalente din punct de vedere nutrițional și la fel de sigure ca furajele produse din porumb comercial” și, în ceea ce privește studiul efectuat pe șobolani timp de 90 de zile, faptul că porumbul modificat genetic 59122 a fost administrat la nivelul unei singure doze pe parcursul întregului studiu, încălcând astfel recomandarea din orientările OCDE în cauză;

G.  întrucât, în urma cererii de reautorizare depuse de către solicitanți, EFSA a fost solicitată să evalueze datele furnizate de către aceștia, inclusiv rapoartele de monitorizare a mediului după introducerea pe piață și 11 studii de cercetare primare publicate între 2007 și 2016; întrucât, pe baza evaluării datelor transmise, EFSA a adoptat un aviz favorabil (al doilea aviz al EFSA, astfel cum se menționează mai sus), concluzionând că „nu au fost identificate pericole noi, cazuri de expunere modificată sau incertitudini științifice noi care să schimbe concluziile evaluării inițiale a riscurilor privind porumbul 59122”;

H.  întrucât, în timpul perioadei de consultare de trei luni(8), statele membre au prezentat numeroase observații critice față de cel de al doilea aviz al EFSA, inclusiv, printre altele, legate de faptul „că monitorizarea efectuată pentru porumbul modificat genetic 59122 nu este în măsură să furnizeze rezultate semnificative pentru evaluarea actuală și să soluționeze incertitudinile asociate cu evaluarea riscurilor efectuată înaintea autorizării, de exemplu în ceea ce privește expunerea mediului” și că „abordarea de monitorizare implementată pentru porumbul modificat genetic 59122 nu este în conformitate cu cerințele din anexa VII la Directiva 2001/18/CE”;

I.  întrucât un stat membru a întrebat de ce mai multe studii publice care demonstrează imunogenitatea proteinelor Cry la șoareci nu au fost prezentate de către solicitanți și deci nu au fost evaluate de EFSA și a recomandat ca preocupările legate de imunogenitate și efectul adjuvant al proteinelor Cry exprimate în porumbul modificat genetic 59122 să fie soluționate înainte de a se acorda reînnoirea autorizației;

J.  întrucât un stat membru a precizat că Uniunea a aprobat Convenția privind diversitatea biologică, care impune responsabilități internaționale atât țărilor exportatoare, cât și celor importatoare în ceea ce privește diversitatea biologică și că, prin urmare, este important să se ia în considerare impactul importului de porumb modificat genetic 59122 în Uniune, atât asupra biodiversității din Uniune, cât și asupra biodiversității din țările în care acesta se cultivă;

K.  întrucât glufosinatul este clasificat drept toxic pentru reproducere și se încadrează, prin urmare, la criteriile de excludere din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009 al Parlamentului European și al Consiliului(9); întrucât autorizația glufosinatului expiră la 31 iulie 2018(10);

L.  întrucât utilizarea unor erbicide complementare face parte din practicile agricole obișnuite de cultivare a plantelor rezistente la erbicide și, prin urmare, poate fi de așteptat ca reziduurile de pulverizare să fie întotdeauna prezente în recoltă, acestea fiind componente inevitabile; întrucât s-a demonstrat că culturile modificate genetic tolerante la erbicide duc la o utilizare mai intensă a erbicidelor complementare decât culturile echivalente tradiționale(11);

M.  întrucât reziduurile din pulverizările cu glufosinat nu au fost evaluate în niciunul dintre avizele EFSA; întrucât în culturile de porumb modificat genetic 59122 importate în Uniune pentru produse alimentare și furaje vor fi prezente reziduuri de glufosinat;

N.  întrucât autorizarea importului de porumb modificat genetic tolerant la glufosinat ar fi un act inacceptabil din punctul de vedere al siguranței alimentare, precum și un act foarte inconsecvent, dat fiind faptul că autorizația de utilizare a glufosinatului în Uniune expiră la 31 iulie 2018, din cauza toxicității sale pentru reproducere(12);

O.  întrucât, în urma votului său din 16 ianuarie 2018, Comitetul permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală, menționat la articolul 35 din Regulamentul (CE) nr. 1829/2003, nu a emis niciun aviz; întrucât 12 state membre au votat împotrivă, în timp ce 12 state membre, care reprezintă doar 38,83 % din populația Uniunii, au votat pentru, iar patru state membre s-au abținut;

P.  întrucât, în mai multe rânduri, Comisia a deplâns faptul că, de la intrarea în vigoare a Regulamentului (CE) nr. 1829/2003, aceasta a adoptat decizii de autorizare fără sprijinul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală și că returnarea dosarului către Comisie în vederea adoptării unei decizii finale, care constituie de fapt o excepție în cadrul întregii proceduri, a devenit o regulă în procesul decizional cu privire la produsele alimentare și furajele modificate genetic; întrucât și Președintele Comisiei, dl Juncker, și-a exprimat regretul față de această practică, pe care o consideră nedemocratică(13);

Q.  întrucât, la 28 octombrie 2015, Parlamentul a respins în primă lectură propunerea legislativă din 22 aprilie 2015 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1829/2003(14) și a invitat Comisia să o retragă și să propună o nouă propunere;

R.  întrucât la considerentul 14 din Regulamentul (UE) nr. 182/2011 se prevede că, în măsura posibilului, Comisia ar trebui să acționeze astfel încât să evite să se opună unei poziții predominante care ar putea apărea în cadrul comitetului de apel în ceea ce privește adecvarea unui act de punere în aplicare, în special cu privire la probleme sensibile precum sănătatea consumatorilor, siguranța alimentară și protecția mediului,

1.  consideră că proiectul de decizie de punere în aplicare a Comisiei depășește competențele de executare prevăzute în Regulamentul (CE) nr. 1829/2003;

2.  consideră că proiectul de decizie de punere în aplicare a Comisiei nu este în conformitate cu dreptul Uniunii, deoarece nu este compatibilă cu obiectivul Regulamentului (CE) nr. 1829/2003, care, în conformitate cu principiile generale prevăzute de Regulamentul (CE) nr. 178/2002 al Parlamentului European și al Consiliului(15), constă în asigurarea unei baze prin care să se garanteze un nivel ridicat de protecție a vieții și sănătății umane, a sănătății și calității vieții animalelor, a intereselor de mediu și ale consumatorilor în ceea ce privește produsele alimentare și furajele modificate genetic, asigurând în același timp funcționarea eficientă a pieței interne;

3.  solicită Comisiei să își retragă proiectul de decizie de punere în aplicare;

4.  solicită Comisiei să suspende orice decizie de punere în aplicare privind cererile de autorizare a organismelor modificate genetic până în momentul în care procedura de autorizare va fi fost revizuită pentru a se corecta deficiențele procedurii curente, care s-a dovedit neadecvată;

5.  solicită legiuitorilor responsabili să avanseze de urgență în lucrările privind propunerea Comisiei de modificare a Regulamentului (UE) nr. 182/2011 și să garanteze, printre altele, că, în cazul în care Comitetul permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală nu emite niciun aviz în ceea ce privește aprobarea OMG-urilor destinate cultivării sau consumului alimentar și hranei pentru animale, Comisia își va retrage propunerea;

6.  solicită, în special, Comisiei să nu autorizeze importul niciunei plante modificate genetic pentru utilizări în alimente sau furaje atunci când acestea sunt tolerante la erbicide complementare care sunt interzise sau care vor fi interzise în viitorul apropiat în Uniune;

7.  încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului și Comisiei, precum și guvernelor și parlamentelor statelor membre.

(1) JO L 268, 18.10.2003, p. 1.
(2) JO L 55, 28.2.2011, p. 13.
(3) http://www.efsa.europa.eu/en/efsajournal/pub/4861
(4)–––––––––––––––––––– – Rezoluția Parlamentului European din 16 ianuarie 2014 referitoare la propunerea de decizie a Consiliului privind introducerea pe piață în vederea cultivării, în conformitate cu Directiva 2001/18/CE a Parlamentului European și a Consiliului, a unui produs din porumb (Zea mays L. linia 1507) modificat genetic pentru rezistență la anumite lepidoptere dăunătoare (JO C 482, 23.12.2016, p. 110).Rezoluția din 16 decembrie 2015 referitoare la Decizia de punere în aplicare (UE) 2015/2279 a Comisiei din 4 decembrie 2015 de autorizare a introducerii pe piață a produselor care conțin, constau în sau sunt fabricate din porumb modificat genetic NK603 × T25 (JO C 399, 24.11.2017, p. 71).Rezoluția Parlamentului European din 3 februarie 2016 referitoare la proiectul de decizie de punere în aplicare a Comisiei de autorizare a introducerii pe piață a produselor care conțin, constau în sau sunt fabricate din soia modificată genetic MON 87705 × MON 89788 (JO C 35, 31.1.2018, p. 19).Rezoluția Parlamentului European din 3 februarie 2016 referitoare la proiectul de decizie de punere în aplicare a Comisiei de autorizare a introducerii pe piață a produselor care conțin, constau în sau sunt fabricate din soia modificată genetic MON 87708 × MON 89788 (JO C 35, 31.1.2018, p. 17).Rezoluția Parlamentului European din 3 februarie 2016 referitoare la proiectul de decizie de punere în aplicare a Comisiei de autorizare a introducerii pe piață a produselor care conțin, constau în sau sunt fabricate din soia modificată genetic FG72 (MST-FGØ72-2), (JO C 35, 31.1.2018, p. 15).Rezoluția Parlamentului European din 8 iunie 2016 referitoare la proiectul de decizie de punere în aplicare a Comisiei de autorizare a introducerii pe piață a produselor care conțin, sunt compuse sau fabricate din porumb modificat genetic Bt11 × MIR162 × MIR604 × GA21 și din soiuri de porumb modificat genetic care combină două sau trei dintre evenimentele Bt11, MIR162, MIR604 și GA21(Texte adoptate, P8_TA(2016)0271).Rezoluția Parlamentului European din 8 iunie 2016 referitoare la proiectul de decizie de punere în aplicare a Comisiei privind introducerea pe piață a unei garoafe de grădină modificate genetic (Dianthus caryophyllus L., linia SHD-27531-4) (Texte adoptate, P8_TA(2016)0272).Rezoluția Parlamentului European din 6 octombrie 2016 referitoare la proiectul de decizie de punere în aplicare a Comisiei privind reînnoirea autorizației pentru introducerea pe piață a semințelor de porumb modificat genetic MON 810 (Texte adoptate, P8_TA(2016)0388).Rezoluția Parlamentului European din 6 octombrie 2016 referitoare la proiectul de decizie de punere în aplicare a Comisiei de autorizare a introducerii pe piață a produselor din porumb modificat genetic MON 810 (Texte adoptate, P8_TA(2016)0389).Rezoluția Parlamentului European din 6 octombrie 2016 referitoare la proiectul de decizie de punere în aplicare a Comisiei privind introducerea pe piață a semințelor de porumb modificat genetic Bt11 în vederea cultivării (Texte adoptate, P8_TA(2016)0386).Rezoluția Parlamentului European din 6 octombrie 2016 referitoare la proiectul de decizie de punere în aplicare a Comisiei privind introducerea pe piață a semințelor de porumb modificat genetic 1507 în vederea cultivării (Texte adoptate, P8_TA(2016)0387).Rezoluția Parlamentului European din 6 octombrie 2016 referitoare la proiectul de decizie de punere în aplicare a Comisiei de autorizare a introducerii pe piață a produselor care conțin, constau în sau sunt fabricate din bumbac modificat genetic 281-24-236 × 3006-210-23 × MON 88913 (Texte adoptate, P8_TA(2016)0390).Rezoluția Parlamentului European din 5 aprilie 2017 referitoare la proiectul de decizie de punere în aplicare a Comisiei de autorizare a introducerii pe piață a produselor care conțin, constau în sau sunt fabricate din porumb modificat genetic Bt11 × 59122 × MIR604 × 1507 × GA21 și din porumb modificat genetic obținut din combinarea a două, trei sau patru dintre evenimentele Bt11, 59122, MIR604, 1507 și GA21, în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1829/2003 al Parlamentului European și al Consiliului privind produsele alimentare și furajele modificate genetic (Texte adoptate, P8_TA(2017)0123).Rezoluția Parlamentului European din 17 mai 2017 referitoare la proiectul de decizie de punere în aplicare a Comisiei de autorizare a introducerii pe piață a produselor care conțin, constau în sau sunt produse din porumb modificat genetic DAS-40278-9 în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1829/2003 al Parlamentului European și al Consiliului privind produsele alimentare și furajele modificate genetic (Texte adoptate, P8_TA(2017)0215).Rezoluția Parlamentului European din 17 mai 2017 referitoare la proiectul de decizie de punere în aplicare a Comisiei de autorizare a introducerii pe piață a produselor care conțin, constau în sau sunt fabricate din bumbac modificat genetic GHB119 (BCS-GHØØ5-8), în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1829/2003 al Parlamentului European și al Consiliului (Texte adoptate, P8_TA(2017)0214).Rezoluția Parlamentului European din 13 septembrie 2017 referitoare la proiectul de decizie de punere în aplicare a Comisiei de autorizare a introducerii pe piață a produselor care conțin, sunt constituite sau fabricate din soia modificată genetic DAS-68416-4 în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1829/2003 al Parlamentului European și al Consiliului privind produsele alimentare și furajele modificate genetic (Texte adoptate, P8_TA(2017)0341).Rezoluția Parlamentului European din 4 octombrie 2017 referitoare la proiectul de decizie de punere în aplicare a Comisiei de autorizare a introducerii pe piață a produselor care conțin, sunt constituite sau fabricate din soia modificată genetic FG72 × A5547-127 în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1829/2003 al Parlamentului European și al Consiliului privind produsele alimentare și furajele modificate genetic (Texte adoptate, P8_TA(2017)0377).Rezoluția Parlamentului European din 4 octombrie 2017 referitoare la proiectul de decizie de punere în aplicare a Comisiei de autorizare a introducerii pe piață a produselor care conțin, sunt constituite sau fabricate din soia modificată genetic DAS-44406-6 în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1829/2003 al Parlamentului European și al Consiliului privind produsele alimentare și furajele modificate genetic (Texte adoptate, P8_TA(2017)0378).Rezoluția Parlamentului European din 24 octombrie 2017 referitoare la proiectul de decizie de punere în aplicare a Comisiei privind reînnoirea autorizației pentru introducerea pe piață a produselor care conțin, constau în sau sunt produse din porumb modificat genetic 1507 (DAS-Ø15Ø7-1) în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1829/2003 al Parlamentului European și al Consiliului privind produsele alimentare și furajele modificate genetic (Texte adoptate, P8_TA(2017)0396).Rezoluția Parlamentului European din 24 octombrie 2017 referitoare la proiectul de decizie de punere în aplicare a Comisiei de autorizare a introducerii pe piață a produselor care conțin, sunt constituite sau fabricate din soia modificată genetic 305423 x 40-3-2 (DP-3Ø5423-1 × MON-Ø4Ø32-6) în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1829/2003 al Parlamentului European și al Consiliului privind produsele alimentare și furajele modificate genetic (Texte adoptate, P8_TA(2017)0397).Rezoluția Parlamentului European din 24 octombrie 2017 referitoare la proiectul de decizie de punere în aplicare a Comisiei de autorizare a introducerii pe piață a produselor care conțin, sunt constituite sau fabricate din rapiță modificată genetic MON 88302 × Ms8 × Rf3 (MON-883Ø2-9 × ACSBNØØ5-8 × ACS-BNØØ3-6), MON 88302 × Ms8 (MON-883Ø2-9 × ACSBNØØ5-8) și MON 88302 × Rf3 (MON-883Ø2-9 × ACS-BNØØ3-6), în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1829/2003 al Parlamentului European și al Consiliului privind produsele alimentare și furajele modificate genetic (Texte adoptate, P8_TA(2017)0398).
(5) https://www.efsa.europa.eu/en/efsajournal/pub/470
(6) http://www.efsa.europa.eu/en/efsajournal/pub/4861
(7) Anexa G – Observațiile statelor membre și răspunsurile Grupului OMG http://registerofquestions.efsa.europa.eu/roqFrontend/questionLoader?question=EFSA-Q-2016-00526
(8) Anexa G – Observațiile statelor membre și răspunsurile Grupului OMG http://registerofquestions.efsa.europa.eu/roqFrontend/questionLoader?question=EFSA-Q-2016-00526
(9) JO L 309, 24.11.2009, p. 1.
(10) Punctul 7 din anexa la Regulamentul de punere ]n aplicare (UE) 2015/404 al Comisiei (JO L 67, 12.3.2015, p. 6).
(11) https://link.springer.com/article/10.1007%2Fs00267-015-0589-7
(12) Anexa G – Observațiile statelor membre și răspunsurile Grupului OMG http://registerofquestions.efsa.europa.eu/roqFrontend/questionLoader?question=EFSA-Q-2013-01002
(13) De exemplu, în declarația de deschidere a ședinței plenare a Parlamentului European, inclusă în orientările politice ale următoarei Comisii Europene (Strasbourg, 15 iulie 2014), sau în discursul privind starea Uniunii din 2016 (Strasbourg, 14 septembrie 2016).
(14) JO C 355, 20.10.2017, p. 165.
(15) JO L 31, 1.2.2002, p. 1.

Ultima actualizare: 1 octombrie 2018Notă juridică