Index 
 Înapoi 
 Înainte 
 Text integral 
Procedură : 2017/2053(INI)
Stadiile documentului în şedinţă
Stadii ale documentului : A8-0041/2018

Texte depuse :

A8-0041/2018

Dezbateri :

PV 13/03/2018 - 13
CRE 13/03/2018 - 13

Voturi :

PV 14/03/2018 - 8.10
Explicaţii privind voturile

Texte adoptate :

P8_TA(2018)0076

Texte adoptate
PDF 566kWORD 64k
Miercuri, 14 martie 2018 - Strasbourg Ediţie definitivă
Reforma sistemului de resurse proprii al Uniunii Europene
P8_TA(2018)0076A8-0041/2018

Rezoluţia Parlamentului European din 14 martie 2018 referitoare la reforma sistemului de resurse proprii al Uniunii Europene (2017/2053(INI))

Parlamentul European,

—  având în vedere articolul 311 și articolul 332 alineatul (2) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE),

—  având în vedere articolele 106a și 171 din Tratatul de instituire a Comunității Europene a Energiei Atomice,

—  având în vedere Decizia 2014/335/UE, Euratom a Consiliului din 26 mai 2014 privind sistemul de resurse proprii ale Uniunii Europene(1),

—  având în vedere Regulamentul (UE, Euratom) nr. 608/2014 al Consiliului din 26 mai 2014 de stabilire a măsurilor de punere în aplicare a sistemului de resurse proprii ale Uniunii Europene(2).

—  având în vedere Regulamentul (UE, Euratom) nr. 609/2014 al Consiliului din 26 mai 2014 privind metodele și procedura de punere la dispoziție a resurselor proprii tradiționale și a resurselor proprii bazate pe TVA și pe VNB și privind măsurile pentru a răspunde necesităților trezoreriei(3).

—  având în vedere Comunicarea Comisiei către Parlamentul European și Consiliu din 21 septembrie 2017 intitulată „Un sistem de impozitare echitabil și eficient în Uniunea Europeană pentru piața unică digitală” (COM(2017)0547),

—  având în vedere Rezoluția sa din 29 martie 2007 privind viitorul resurselor proprii ale Uniunii Europene(4),

—  având în vedere Rezoluția sa din 8 iunie 2011, intitulată „Investiția în viitor: un nou cadru financiar multianual pentru o Europă competitivă, sustenabilă și favorabilă incluziunii”(5),

—  având în vedere Rezoluția sa din 15 aprilie 2014, intitulată „Negocierile privind CFM 2014-2020: învățăminte și perspective”(6),

—  având în vedere poziția sa din 16 aprilie 2014 referitoare la proiectul de decizie a Consiliului privind sistemul de resurse proprii al Uniunii Europene(7),

—  având în vedere poziția sa din 17 decembrie 2014(8) referitoare la sistemul de resurse proprii al Comunităților Europene,

—  având în vedere Rezoluția sa din 6 iulie 2016(9) referitoare la pregătirea revizuirii postelectorale a CFM 2014-2020,

—  având în vedere raportul „Future financing of the EU – final report and recommendations of the High Level Group on Own Resources” (Viitoarea finanțare a UE – Raportul final și recomandările Grupului la nivel înalt privind resursele proprii) din decembrie 2016,

—  având în vedere articolul 1 din Decizia Conferinței președinților din 12 decembrie 2002 privind procedura de autorizare a rapoartelor din proprie inițiativă,

—  având în vedere articolul 52 din Regulamentul său de procedură,

—  având în vedere raportul Comisiei pentru bugete și avizele Comisiei pentru comerț internațional, Comisiei pentru control bugetar, Comisiei pentru afaceri economice și monetare, Comisiei pentru mediu, sănătate publică și siguranță alimentară, Comisiei pentru agricultură și dezvoltare rurală și Comisiei pentru afaceri constituționale (A8-0041/2018),

A.  întrucât, conform Tratatului de la Roma din 25 martie 1957, Comunitatea Economică Europeană trebuia să fie finanțată din contribuțiile naționale numai pe o perioadă de tranziție, urmând să treacă apoi la un sistem de resurse proprii;

B.  întrucât Consiliul European de la Luxemburg din aprilie 1970 a decis crearea unui sistem de resurse proprii, încetarea contribuțiilor naționale și introducerea a două resurse proprii veritabile, și anume prelevările agricole și taxele vamale, suplimentate de o a treia resursă bazată pe taxa pe valoare adăugată (TVA);

C.  întrucât, în iunie 1988, Consiliul European a introdus o resursă proprie bazată pe VNB-ul statelor membre, pe motiv că veniturile provenite din resursele proprii existente nu erau suficiente pentru a acoperi cheltuielile totale de la bugetul UE;

D.  întrucât ponderea resursei bazate pe VNB a crescut semnificativ de la aproximativ 11 % în 1988 la 69 % în 2014, transformând, de facto, această resursă „reziduală” și „de echilibrare” în sursa cea mai mare de venituri la bugetul UE din momentul de față; întrucât resursa bazată pe TVA reprezintă în prezent aproximativ 12 % din bugetul UE, resursele proprii tradiționale (taxe vamale, taxe agricole și taxe pe producția de zahăr și izoglucoză) aproximativ 13 %, iar procentul rămas este acoperit din alte venituri, inclusiv impozitele plătite de personalul UE sau amenzile plătite de societățile care încalcă legislația în domeniul concurenței;

E.  întrucât, de la introducerea, în 1984, cu ocazia Consiliului European de la Fontainebleau, a rabatului britanic, prin care 66 % din contribuția netă a Regatului Unit este rambursată, au mai fost introduse treptat diverse alte rabaturi și mecanisme de corecție pentru a rezolva deficiențele așa-numitelor „solduri bugetare operaționale” ale anumitor state membre; întrucât, în prezent, astfel de corecții vizează în principal fie o reducere a finanțării corecției în favoarea Regatului Unit, fie o reducere brută a contribuției bazate pe VNB sau TVA;

F.  întrucât Parlamentul a subliniat în mai multe rezoluții din ultimii zece ani problemele și complexitatea sistemului de resurse proprii al UE și a pledat în mod repetat pentru o reformă din temelii care să facă sistemul mai simplu, mai transparent și mai democratic, inclusiv pentru introducerea de resurse proprii noi și autentice care să înlocuiască, în mod progresiv și în măsura posibilului, contribuțiile bazate pe VNB;

G.  întrucât, în 2011, Comisia a prezentat un pachet legislativ ambițios privind resursele proprii (COM(2011)0510), prezentat împreună cu propunerile privind CFM 2014-2020, cu scopul de a contribui la simplificarea contribuțiilor statelor membre, introducerea de noi resurse proprii – un TVA reformat și o taxă pe tranzacțiile financiare (TTF) – și reformarea mecanismelor de corecție; întrucât aceste propuneri au fost ignorate de Consiliu;

H.  întrucât, ca urmare a negocierilor privind CFM 2014-2020, a fost constituit un grup la nivel înalt privind resursele proprii (HLGOR), cu reprezentanți ai tuturor celor trei instituții principale ale UE și prezidat de Mario Monti; întrucât în decembrie 2016 HLGOR și-a prezentat raportul final și recomandările, care reprezintă baza pentru elaborarea poziției Parlamentului, precizată în prezenta rezoluție; subliniază că raportul respectiv a fost adoptat în unanimitate de către toți membrii grupului, inclusiv membrii numiți de Consiliu,

1.  relevă că Comisia își va prezenta, până în mai 2018, propunerile privind CFM post-2020; solicită ca viitorul CFM propus de Comisie să includă propuneri ambițioase de revizuire a Deciziei privind resursele proprii și a tuturor actelor legislative conexe, precum și de introducere de noi resurse proprii; subliniază că, în cadrul negocierilor viitoare dintre Consiliu și Parlament, atât componenta de venituri, cât și cea de cheltuieli din următorul CFM vor fi tratate ca un pachet unic; declară că nu se va ajunge la un acord referitor la CFM dacă nu se realizează progrese corespunzătoare în ceea ce privește resursele proprii;

2.  prezintă această rezoluție pentru a-și exprima poziția cu privire la principalele elemente ale reformei sistemului de resurse proprii al UE, inclusiv componența unui coș de noi resurse proprii, precum și elementele sistemului actual care ar trebui să rămână în vigoare; invită Comisia să țină seama în mod corespunzător de poziția Parlamentului la pregătirea propunerilor legislative referitoare la resursele proprii ale UE, care ar trebui să fie ambițioase în ceea ce privește sfera de aplicare și să fie prezentate împreună cu propunerile privind CFM post-2020; este convins de nevoia imperativă de a realiza progrese semnificative cu privire la partea de venituri a bugetului UE, pentru a facilita un acord privind următorul CFM;

I.CADRUL JURIDIC ȘI PROCESUL DECIZIONAL

3.  reamintește că articolul 311 din TFUE stipulează că: „Uniunea își asigură mijloacele necesare pentru atingerea obiectivelor sale și pentru realizarea politicilor sale. Bugetul este finanțat integral din resurse proprii, fără a aduce atingere altor venituri.”; subliniază, prin urmare, că cerința legală de a pune la dispoziția bugetului UE resurse proprii veritabile decurge în mod direct din tratat;

4.  reamintește că, în conformitate cu articolul 310 din TFUE, „[v]eniturile și cheltuielile bugetare trebuie să fie echilibrate”; constată, prin urmare, că veniturile trebuie să acopere totalitatea cheltuielilor, astfel cum sunt adoptate în fiecare an de către autoritatea bugetară; subliniază faptul că bugetul UE nu poate înregistra un deficit anual, nici să fie finanțat prin împrumuturi de pe piețele financiare;

5.  constată că principalul act legislativ de stabilire a dispozițiilor privind sistemul de resurse proprii, așa-numita Decizie privind resursele proprii (DRP), este adoptat de Consiliu, hotărând în unanimitate, după consultarea Parlamentului European, și că această decizie este supusă ratificării de către toate statele membre; subliniază că aceasta este una dintre cele mai greoaie proceduri legislative prevăzute în tratat;

6.  observă că, în acest act legislativ, Consiliul stabilește, printre altele, plafonul resurselor proprii și poate stabili noi categorii de resurse proprii sau poate abroga o categorie existentă; subliniază că, chiar dacă nu are dată de expirare, DRP este direct legată de CFM-ul corespunzător care stabilește nivelul maxim de cheltuieli pentru perioada pe care o cuprinde;

7.  reamintește că Tratatul de la Lisabona a introdus noi dispoziții referitoare la punerea în aplicare a legislației privind resursele proprii, care oferă Consiliului posibilitatea de a adopta un regulament cu majoritate calificată după obținerea aprobării Parlamentului; regretă, cu toate acestea, că mai multe dispoziții de punere în aplicare, în special cele referitoare la calcularea resurselor bazate pe VNB, rămân încă în DRP; prin urmare, solicită o procedură de adoptare mai ușoară a DRP; invită Consiliul și Comisia ca, în contextul unei viitoare revizuiri a tratatelor, să sprijine solicitarea Parlamentului de modificare a articolului 311 din TFUE pentru a consolida rolul Parlamentului în procedura de adoptare a resurselor proprii;

8.  reamintește că statele membre sunt responsabile pentru politicile lor bugetare și subliniază că prerogativa de a percepe impozite este un element central al suveranității statelor membre; subliniază că reforma resurselor proprii ale UE nu reprezintă un transfer de suveranitate națională în acest domeniu, ci, mai degrabă, aliniază sistemul actual la spiritul și litera tratatelor UE;

II.MOTIVE DE REFORMARE A SISTEMULUI ACTUAL DE RESURSE PROPRII

i.Nevoia de a remedia deficiențele sistemului actual

9.  subliniază că sistemul actual de resurse proprii este extrem de complex, inechitabil, netransparent și total neinteligibil pentru cetățenii UE; pune în lumină, în special, opacitatea calculelor referitoare la reducerile naționale și mecanismele de corecție care se aplică sistemului de resurse proprii sau resursei bazate pe TVA statistic; scoate în evidență, de asemenea, că acest sistem nu este supus niciunui control parlamentar efectiv la nivelul UE și, în esență, este lipsit de legitimitate și răspundere democratică;

10.  subliniază că modul în care a evoluat sistemul resurselor proprii, înlocuind treptat resursele proprii veritabile cu așa-numitele „contribuții naționale”, pune un accent disproporționat pe soldurile nete între statele membre, ignorând, astfel, în mare măsură contribuția bugetului UE la îndeplinirea obiectivelor europene comune în beneficiul tuturor cetățenilor UE; regretă, prin urmare, faptul că ponderea totală a contribuțiilor naționale la bugetul UE, calculată fie pe baza VNB sau ca procent din resursa bazată pe TVA statistic, reprezintă aproximativ 83 % din totalul veniturilor UE;

11.  are convingerea că poziția dominantă a resursei bazate pe VNB a dat mai multă apă la moară logicii bugetare a rentabilității echitabile, care a monopolizat dezbaterile din Consiliu, atât pe partea de venituri, cât și pe partea de cheltuieli a bugetului UE; evidențiază, în acest context, introducerea reducerii acordate Regatului Unit și o serie de reduceri conexe și de alte mecanisme de corecție pe partea de venituri, pe de o parte, precum și incapacitatea de a conveni asupra unui nivel suficient de credite la bugetul UE, în cadrul procedurii bugetare anuale, pe de altă parte; este de părere că UE trebuie să renunțe la conceptul de sold operațional net, deoarece, în practică, toate statele membre sunt beneficiare ale bugetului UE;

12.  consideră, în special, că decizia cu privire la mărimea bugetului anual al UE este afectată de considerații politice și financiare la nivel național, impunând constrângeri asupra negocierilor bugetare care au adesea ca rezultat un joc cu sumă nulă între plătitorii neți și beneficiari neți în Consiliu, ignorând angajamentele Uniunii, inclusiv cele asumate de Consiliu; consideră că, prin urmare, o serie de politici ale UE care prezintă cea mai mare valoare adăugată europeană reprezintă adesea sectoarele unde se propun reduceri de costuri și că proiectul UE ca atare este astfel slăbit;

13.  ia act de faptul că contribuțiile naționale la bugetul UE sunt clar identificate în partea de cheltuieli a bugetelor naționale și sunt adesea percepute ca o povară financiară, care depășește beneficiile generate de domenii ale cheltuielilor UE ce sunt de multe ori mai puțin vizibile; subliniază, în acest sens, necesitatea de a rezolva problema popularizării insuficiente a avantajelor oferite de bugetul UE;

14.  prin urmare, este convins că sistemul actual de resurse proprii contravine, în esență, literei și spiritului tratatului; reamintește că susține de multă vreme ideea că o reformă aprofundată a resurselor UE este imperativă pentru a realinia finanțarea bugetului UE la cerințele din tratat și la nevoile Uniunii în ansamblul său;

ii. Necesitatea de a permite Uniunii să își finanțeze politicile și să răspundă noilor provocări

15.  subliniază că CFM de după 2020 va trebui să asigure finanțarea corespunzătoare a politicilor și programelor UE care aduc o valoare adăugată europeană clară, dar și să ofere mijloace suplimentare pentru a face față provocărilor care au fost deja identificate în domenii cum ar fi creșterea economică și crearea de locuri de muncă, schimbările climatice, protecția mediului, competitivitatea, coeziunea, inovarea, migrarea, controlul frontierelor externe ale UE, securitatea și apărarea;

16.  subliniază, de asemenea, necesitatea de a evita deficiențele actualului CFM, asigurând de la bun început un nivel de resurse ce va permite Uniunii să își urmărească agenda politică cu o finanțare adecvată și să răspundă cu succes unor evenimente sau crize neprevăzute care ar putea apărea pe parcursul următorului cadru financiar; subliniază necesitatea de a soluționa problema recurentă a lipsei unui volum suficient de credite de plată în cadrul procedurii bugetare anuale; reamintește că a fost nevoie de mobilizarea substanțială a mecanismelor de flexibilitate ale CFM doar pentru a face față crizei migrației și a refugiaților;

17.  se așteaptă ca, fără a afecta decontarea financiară, consecințele retragerii Regatului Unit din UE să reprezinte o provocare importantă, și pentru următorul CFM și pentru toate deciziile bugetare conexe; este convins de faptul că, înainte de luarea unei decizii cu privire la CFM post-2020, golul lăsat de „Brexit” ar trebui acoperit pentru a garanta că resursele UE nu sunt reduse, iar programele UE nu sunt afectate negativ;

18.  salută propunerea făcută de președintele Comisiei, Jean-Claude Juncker, pentru crearea unei linii specifice dedicate zonei euro în cadrul bugetului UE, cuprinsă în „discursul privind starea Uniunii” adresat Parlamentului European și dezvoltată în continuare în Comunicarea Comisiei din 6 decembrie 2017 privind noi instrumente bugetare pentru o zonă euro stabilă în cadrul Uniunii (COM(2017)0822); solicită, în acest scop, o capacitate bugetară în cadrul bugetului UE, peste plafoanele actuale;

III.CĂTRE UN SISTEM DE RESURSE PROPRII ACCEPTABIL ȘI ECHILIBRAT

i. Principii și premise după care să se călăuzească constituirea unui nou sistem de resurse proprii

19.  pentru a asigura finanțe stabile la nivelul UE, este în favoarea instituirii unui nou sistem transparent, mai simplu și mai echitabil de resurse proprii, pe baza elementelor din sistemul actual care s-au dovedit eficace; consideră că reformarea sistemului de resurse proprii ar trebui să se bazeze pe o serie de principii călăuzitoare;

20.  subliniază necesitatea de a corela veniturile cu obiectivele politicilor, în special cele vizând piața unică și uniunea energetică și cele din domeniul mediului, climei și transportului; este convins în această privință că bugetul UE ar trebui să se concentreze pe politici cu o valoare adăugată europeană, astfel cum este definită în Rezoluția sa din 24 octombrie 2017 referitoare la documentul de reflecție privind viitorul finanțelor UE(10);

21.  subliniază, dintr-un punct de vedere operațional, că noile resurse proprii nu pot fi introduse toate în același timp și că ar trebui implementate treptat; consideră, prin urmare, că reformarea sistemului de resurse proprii ar putea fi realizată printr-o abordare în doi pași: întâi prin introducerea unor resurse proprii mai puțin complexe din punct de vedere tehnic, a căror colectare este ușor de realizat, la un cost rezonabil, apoi prin introducerea treptată a fiecărei noi resurse proprii suplimentare, pe baza unui calendar fix, până când toate intră într-un ritm de funcționare normal;

22.  consideră că introducerea de noi resurse proprii ar trebui să aibă un scop dublu, și anume, în primul rând, să conducă la o reducere substanțială (spre 40 %) a ponderii contribuțiilor bazate pe VNB, generând, astfel, economii pentru bugetele statelor membre, iar în al doilea rând să permită finanțarea unui nivel mai ridicat al cheltuielilor UE în cadrul CFM post-2020, acoperind, de asemenea, golul lăsat de retragerea Regatului Unit; reamintește, în acest context, că noile resurse proprii nu își propun să mărească povara fiscală totală suportată de contribuabilii UE, care nu ar trebui să fie afectați de introducerea unor noi resurse proprii;

23.  solicită eliminarea tuturor reducerilor și corecțiilor, asigurând, în același timp, un tratament echitabil pentru toate statele membre; subliniază, în acest context, că Brexitul va însemna că corecția în favoarea UK și „corecțiile la corecție” vor deveni caduce și vor fi desființate, în timp ce reformarea resursei proprii bazate pe TVA statistic va deveni inevitabilă;

24.  consideră că resursele proprii tradiționale, și anume taxele vamale, taxele agricole și cotizațiile pentru zahăr și izoglucoză, constituie o sursă fiabilă și reală de venituri pentru UE, întrucât decurg direct din faptul că UE este o uniune vamală și din competențele juridice și politica comercială comună aferente; este de părere, prin urmare, că resursele proprii tradiționale ar trebui păstrate ca sursă de venit la bugetul UE; consideră că, dacă se reduce proporția costurilor de colectare care le revin în continuare statelor membre, se poate asigura o pondere mai mare a acestor venituri în bugetul UE;

25.  recunoaște că contribuția statelor membre bazată pe VNB reprezintă o sursă de venituri fiabilă, stabilă și echitabilă pentru bugetul UE care se bucură de o susținere foarte solidă din partea unei largi majorități a statelor membre; consideră, așadar, că ar trebui să fie păstrată, dar numai ca o resursă reziduală de echilibrare pentru bugetul UE, ceea ce ar pune capăt logicii bugetare a „rentabilității echitabile”; subliniază, în acest context, nevoia de a asigura o clasificare identică a contribuțiilor bazate pe VNB în toate bugetele naționale, și anume ca venituri atribuite UE și nu ca cheltuieli ale guvernelor naționale;

ii. Criteriile utilizate pentru a identifica noi resurse proprii

26.  împărtășește opinia din raportul elaborat de Grupul la nivel înalt privind resursele proprii (HLGOR), conform căreia următoarele criterii trebuie luate în considerare pentru a identifica noi resurse proprii: echitate/corectitudine; eficiență; suficiență și stabilitate; transparență și simplitate; răspundere democratică și disciplină bugetară; accent pe valoarea adăugată europeană; principiul subsidiarității și suveranitatea fiscală a statelor membre; și limitarea costurilor de tranzacție politice;

27.  invită Comisia, pe baza celor de mai sus, să examineze introducerea următorului coș de noi resurse proprii;

iii. Coș de noi resurse proprii posibile

a. Obiectiv: Consolidarea pieței unice, mărirea transparenței acesteia și crearea unor condiții de concurență mai echitabile

– Taxa pe valoarea adăugată

28.  reamintește că, de la crearea sa în urmă cu aproape 50 de ani, TVA-ul a fost utilizată ca bază pentru calcularea uneia dintre resursele proprii ale bugetului UE și că această resursă reprezintă în prezent aproximativ 12 % din veniturile UE;

29.  constată, cu toate acestea, că sistemul actual are lacune grave: resursa este calculată pe o bază statistică; este inutil de complexă și nu are legătură directă cu cetățenii; reprezintă doar un transfer al unei părți din veniturile colectate de statele membre și, prin urmare, nu aduce nicio valoare adăugată în comparație cu resursa VNB; iar baza contribuției nu este transparentă și nu există egalitate între contribuabili;

30.  deplânge faptul că OLAF a descoperit în mod repetat cazuri grave de fraudă vamală în statele membre care au generat o pierdere semnificativă de venituri la bugetul Uniunii; atrage atenția asupra Raportului special nr. 19/2017 al Curții de Conturi Europene, intitulat „Procedurile de import: deficiențele cadrului juridic și aplicarea ineficace afectează interesele financiare ale UE”, și își exprimă îngrijorarea cu privire la faptul că autorii fraudelor ar putea continua să caute „veriga cea mai slabă” între statele membre ca punct de intrare în uniunea vamală și că pierderile pentru bugetul Uniunii ar putea continua chiar și în timpul următorului CFM; solicită Comisiei și statelor membre să ia măsurile necesare pentru a opri aceste activități care dăunează bugetului Uniunii;

31.  reamintește propunerea legislativă din 2011 privind o nouă resursă bazată pe TVA, care ar fi avut ca rezultat aplicarea unei rate fixe la nivelul UE bazată pe valoarea netă a furnizărilor de bunuri și servicii sau pe importurile de bunuri cărora li s-ar fi aplicat o rată standard, comună a TVA-ului; relevă că, deși această propunere nu a fost aprobată, Consiliul European din februarie 2013 a încurajat Consiliul să continue munca la acest dosar; consideră că actualul context oferă o fereastră de oportunitate care permite o posibilă depășire a blocajului în această chestiune;

32.  salută propunerea Grupului la nivel înalt, în special viziunea sa asupra resursei proprii bazate pe TVA, al cărei scop este de a simplifica resursa respectivă, de a reduce costurile administrative asociate acesteia și de a consolida legătura dintre politica UE în materie de TVA și încasările efective de TVA;

33.  ia act de Planul de acțiune al Comisiei privind TVA („Către un spațiu unic pentru TVA în UE – Momentul deciziei”), publicat la 7 aprilie 2016 (COM(2016)0148), și de propunerea ulterioară din 4 octombrie 2017 privind o serie de principii fundamentale și reforme esențiale în legătură cu spațiul pentru TVA în UE; susține o reformare din temelii a sistemului TVA în UE, care ar trebui să vizeze lărgirea bazei de impozitare, reducerea posibilităților de fraudă și a costurilor de conformitate, precum și generarea de noi venituri; consideră că o parte din aceste noi venituri ar trebui alocată la bugetul UE;

34.  consideră că o resursă simplificată bazată pe TVA ar trebui să se întemeieze pe numitorul comun al sistemelor de TVA din întreaga UE și observă că, în consecință, aceasta nu ar elimina toate particularitățile naționale care sunt justificate din diverse motive;

35.  este în favoarea stabilirii unei rate de prelevare uniforme (de la 1 % la 2 %) pe veniturile din TVA-ul reformat colectate în întregime de administrațiile statelor membre ca o resursă proprie a Uniunii; consideră că un astfel de sistem ar putea oferi încasări semnificative și stabile pentru UE, cu costuri administrative reduse;

36.  subliniază că Comisia a prezentat deja propuneri legislative vizând reformarea majoră a normelor UE privind TVA și că pentru 2018 sunt prevăzute alte asemenea inițiative; insistă asupra necesității de a finaliza reforma TVA cât mai curând posibil și cel mai târziu înainte de începutul următorului CFM;

37.  solicită Comisiei ca, în așteptarea adoptării legislației relevante în materie de TVA, să prezinte o propunere de reformare a resursei proprii bazate pe TVA în cadrul viitorului său pachet legislativ privind resursele proprii ale UE; consideră că o astfel de propunere ar trebui să țină seama de principalele rezultate ale reformei TVA aflate în prezent în discuție;

– Impozitul pe profit

38.  reamintește că, în Rezoluția sa din 6 iulie 2016 referitoare la deciziile fiscale și alte măsuri similare sau cu efecte similare(11), Parlamentul a îndemnat Comisia să prezinte o propunere privind o bază fiscală consolidată comună a societăților (CCCTB), „însoțită de o cheie de repartizare adecvată și justă, care să furnizeze o soluție cuprinzătoare de combatere a practicilor fiscale dăunătoare din cadrul Uniunii, să ofere claritate și simplitate întreprinderilor și să le faciliteze activitățile economice transfrontaliere în Uniune”;

39.  ia act de propunerile Comisiei privind CCCTB, reamintind în același timp cererea sa ca această bază consolidată să fie extinsă la toate întreprinderile, după o perioadă de tranziție; subliniază că propunerile actuale privind CCCTB ar trebui să cuprindă și economia digitală; sugerează ca, pe baza acestor propuneri, prezența digitală a unei întreprinderi să fie tratată în același mod ca reprezentanța sa fizică prin definirea și identificarea unui sediu digital permanent;

40.  este de acord cu aprecierea HLGOR că CCCTB ar trebui luată ca bază pentru o nouă resursă proprie, care îndeplinește toate criteriile stabilite de grup; subliniază că CCCTB reprezintă, de asemenea, un element-cheie în dezvoltarea pieței unice, care este un bun public european, deoarece ea împiedică atât concurența fiscală între statele membre, care nu-și are locul, cât și optimizarea fiscală, dăunătoare unor condiții de concurență echitabile;

41.  reamintește că evaziunea fiscală, sub toate formele sale, face ca UE să piardă o sumă estimată de Comisie la 1 mie de miliarde EUR anual; subliniază necesitatea de a include veniturile fiscale necolectate printr-o politică coordonată de combatere a fraudei și a evaziunii fiscale și printr-un cadru bazat pe transparență, cooperare și coordonare;

42.  solicită Comisiei ca, pe baza concluziilor revizuirii Directivei privind CCCTB, să propună crearea unei noi resurse proprii pentru bugetul Uniunii, care să fie calculată în funcție de veniturile statelor membre generate de CCCTB; este în favoarea stabilirii unei rate de prelevare uniforme aplicate veniturilor din CCCTB, care să fie colectată ca resursă proprie; consideră că un astfel de sistem ar putea oferi încasări semnificative și stabile pentru UE, cu costuri administrative reduse;

– Seniorajul

43.  este de părere că veniturile provenite din profiturile Băncii Centrale Europene (veniturile BCE provenite din emiterea monedei) și având astfel o legătură directă cu uniunea monetară a UE ar trebui să constituie baza pentru o nouă resursă proprie, în loc să fie plătite către trezoreriile naționale; consideră că această resursă ar trebui să fie legată direct de linia specifică dedicată zonei euro în cadrul bugetului UE;

b. Obiectiv: Reducerea speculațiilor financiare și consolidarea echității fiscale în sectoare care utilizează instrumente de planificare fiscală agresivă sau optimizarea fiscală agresivă

– O taxă pe tranzacțiile financiare (TTF) la nivel european

44.  încurajează eforturile întreprinse în cadrul cooperării consolidate de către un grup de 11 state membre în vederea instituirii unei taxe pe tranzacțiile financiare (TTF), ca urmare a propunerii Comisiei din 2011; îndeamnă toate celelalte state membre să se alăture grupului menționat anterior, pentru a se evita perturbarea piețelor financiare și a se asigura buna funcționare a pieței unice;

45.  este de acord cu evaluarea HLGOR care susține TTF ca o potențială bază pentru o nouă resursă proprie pentru bugetul Uniunii, luând în considerare, de asemenea, faptul că ar trebui explorate și alte mijloace de a impozita activitățile financiare;

46.  prin urmare, pledează pentru crearea unei noi resurse proprii pentru bugetul Uniunii, care să fie calculată pe baza unei metode alese de impozitare a activităților financiare;

– Impozitarea întreprinderilor din sectorul digital

47.  salută concluziile Consiliului informal al miniștrilor de finanțe din 16 septembrie 2017, în care se solicita elaborarea de noi norme privind impozitarea întreprinderilor digitale, ca răspuns la Scrisoarea celor patru miniștri de finanțe prin care se solicită Comisiei să examineze soluții eficiente bazate pe conceptul introducerii unei așa-numite taxe de egalizare pe cifra de afaceri generată în UE de întreprinderile digitale; subliniază totuși că, în Comunicarea sa din 21 septembrie 2017 intitulată „Un sistem de impozitare echitabil și eficient în Uniunea Europeană pentru piața unică digitală”, Comisia reafirmă faptul că CCCTB oferă un cadru adecvat pentru revizuirea normelor în vederea unor sisteme moderne și stabile de impozitare a întreprinderilor din sectorul digital și pentru abordarea provocărilor fiscale asociate economiei digitale; solicită o abordare coordonată la nivelul UE, chiar și pentru soluții pe termen scurt, pentru a preveni denaturările pieței unice cauzate de acțiuni unilaterale și a evita crearea de paradisuri fiscale pentru întreprinderile digitale;

48.  este de acord cu faptul că economia digitală ar trebui să aibă un cadru fiscal modern și stabil, pentru a stimula inovarea, a evita fragmentarea pieței și concurența neloială și a le permite tuturor actorilor să beneficieze de noile condiții echitabile și echilibrate, asigurându-se în același timp că platformele și întreprinderile digitale plătesc cota de impozit datorată acolo unde își generează profiturile; mai subliniază, de asemenea, că este esențial ca investițiile întreprinderilor să beneficieze de securitate fiscală, pentru a remedia deficitele actuale și a preveni apariția unor noi lacune fiscale în cadrul pieței unice;

49.  consideră că este esențial să se ia măsuri fiscale pe piața digitală, cu scopul de a limita evaziunea fiscală și denaturările, planificarea fiscală agresivă sau optimizarea fiscală, precum și utilizarea abuzivă a mecanismelor europene pentru a eluda taxele; consideră că aceste practici distorsionează concurența pe piața unică și privează statele membre de veniturile fiscale care li se cuvin;

50.  prin urmare, pledează pentru crearea unei noi resurse proprii pentru bugetul Uniunii, care să fie percepută pe tranzacțiile din economia digitală; consideră totuși că având în vedere importanța negocierilor în curs, atât la nivelul UE, cât și la nivelul OCDE, este prea devreme pentru a hotărî cu privire la modalitățile exacte pentru crearea unei astfel de resurse;

51.  consideră, cu toate acestea, că orice măsură luată de către autoritățile UE, cum ar fi sistemele de înregistrare sau monitorizare sau mecanismele de reglementare ar trebui să permită imediat colectarea taxelor sau prelevărilor la bugetul Uniunii, pe baza valorii adăugate europene a acestora; consideră că acestea reprezintă bunuri publice ale UE, care, așa cum afirmă HLGOR, oferă o bază pentru introducerea unei prelevări care să constituie „alte venituri” ce derivă din politicile Uniunii;

c. Obiectiv: Promovarea tranziției energetice și a luptei împotriva încălzirii globale

– Taxa și prelevările de mediu

52.  confirmă că lupta împotriva schimbărilor climatice, precum și tranziția către o economie sustenabilă, circulară, cu emisii scăzute de dioxid de carbon și țintele uniunii energetice convenite de comun acord reprezintă un obiectiv major al politicilor UE;

53.  își reiterează convingerea că numai taxele pe energie sau de mediu comune la nivelul UE pot asigura o concurență loială între întreprinderi și buna funcționare a pieței unice, catalizând astfel trecerea la un model de dezvoltare mai progresiv și mai sustenabil;

54.  subliniază importanța impozitării ecologice ca mecanism deosebit de adecvat pentru a contribui la resursele proprii europene; invită Comisia să integreze în continuare propunerile de alte resurse proprii ecologice, astfel cum se subliniază în raportul HLGOR și de către comisarul pentru bugetul UE, care sunt în conformitate cu anumite politici ale Uniunii, cum ar fi cele privind energia (impozitul pe energie), în domeniul mediului și al climei (mecanismul de ajustare la frontieră a emisiilor de dioxid de carbon, taxa pe materiale plastice și sistemul de comercializare a certificatelor de emisii - ETS) și în domeniul transporturilor (taxele pe combustibili și pe biletele de avion), pentru promovarea unor viitoare resurse proprii suplimentare ale Uniunii;

55.  solicită ca o parte semnificativă a veniturilor provenite din licitațiile din cadrul ETS, începând cu faza 4 (2021), să fie considerată ca o nouă resursă proprie a UE; reamintește că această opțiune a fost discutată în cadrul HLGOR și este sugerată explicit de Comisie în Comunicarea sa din 14 februarie 2018 intitulată „Un nou CFM, modern și capabil să asigure îndeplinirea eficientă a obiectivelor prioritare ale Uniunii după anul 2020” (COM(2018)0098); solicită să se introducă, în paralel, un mecanism de ajustare la frontieră a emisiilor de dioxid de carbon, ca nouă resursă proprie la bugetul UE, care, de asemenea, să aibă ca efect asigurarea unor condiții de concurență echitabile în comerțul internațional și să reducă delocalizarea producției, internalizând totodată costurile schimbărilor climatice în prețul mărfurilor importate;

56.  solicită Comisiei să aibă în vedere introducerea la nivel european a unei taxe pe materiale plastice și obiecte de unică folosință, pentru a încuraja utilizarea unor alternative mai sustenabile;

57.  consideră că resursele proprii bazate pe o taxă pe energie electrică s-ar suprapune cu domeniul de aplicare al ETS și ar ridica semne de întrebare cu privire la stabilitatea condițiilor în materie de investiții și cu privire la sarcina financiară a gospodăriilor;

58.  consideră că, în cazul în care una dintre resursele proprii cauzează o sarcină excesivă asupra unui anumit stat membru, această sarcină ar putea fi redusă printr-un sprijin suplimentar acordat în cadrul programelor UE, limitat ca volum și durată, în concordanță cu obiectivele și țintele Uniunii; subliniază că un astfel de sprijin nu poate fi acordat prin introducerea unor noi rabaturi sau corecții pe partea de venituri a bugetului UE;

59.  subliniază că introducerea de impozite sau taxe legate de mediu nu ar trebui să afecteze dreptul statelor membre de a stabili condițiile de exploatare a propriilor resurse energetice, alegerea lor între diferitele surse de energie și structura generală a aprovizionării lor cu energie;

iv. Alte surse de venit

60.  reamintește că, deși ar trebui să fie principala componentă a veniturilor la bugetul UE, resursele proprii sunt totuși completate de ceea ce articolul 311 din TFUE numește „alte venituri”, care cuprind: impozitele pe salariile personalului UE; venituri din funcționarea administrativă a instituțiilor, precum cele provenite din vânzarea de mărfuri, închiriere, prestarea de servicii și dobânzi bancare; contribuțiile țărilor din afara UE la anumite programe ale UE; penalitățile de întârziere; amenzile plătite de întreprinderi, cel mai adesea când încalcă legislația UE în domeniul concurenței; și veniturile rezultate în urma operațiunilor de acordare și de luare de credite efectuate de Uniune;

61.  constată că soldul fiecărui exercițiu financiar se înscrie în bugetul exercițiului următor ca venit în cazul unui excedent și că alte venituri, solduri și ajustări tehnice, inclusiv excedentul din exercițiul precedent, se ridică la aproximativ 6 % din veniturile totale; subliniază că, în ultimii ani, sumele de la „alte venituri”, au constat în mare parte din amenzi, care reprezintă 2,5 % din veniturile totale (excluzând veniturile alocate);

62.  regretă că potențialul acestor alte venituri a fost neglijat până acum, în dezbaterea privind finanțarea UE; consideră că, chiar dacă aceste venituri nu reprezintă o alternativă la celelalte resurse proprii date fiind nivelul, volatilitatea și imprevizibilitatea lor, ele reprezintă totuși un mijloc posibil de acoperire a nevoilor financiare mai mari în următorul CFM;

63.  reamintește că procedurile legale care reglementează astfel de venituri și posibilele modificări sunt mai flexibile decât cele pentru resurse proprii, întrucât ele nu sunt stabilite în Decizia privind resursele proprii, ci, mai degrabă, în legislația secundară și, prin urmare, nu sunt supuse cerinței privind unanimitatea;

64.  își reafirmă poziția susținută de mult timp că toate veniturile provenite din amenzile aplicate întreprinderilor care încalcă legislația UE în domeniul concurenței sau legate de plata cu întârziere a contribuțiilor naționale la bugetul UE ar trebui să constituie venituri suplimentare pentru bugetul UE, fără a implica o reducere corespunzătoare a contribuțiilor bazate pe VNB;

65.  în acest scop, cere să se constituie o rezervă specială în bugetul UE, care va fi treptat completată cu toate tipurile de alte venituri neprevăzute și reportată în mod corespunzător pentru a oferi posibilități suplimentare de cheltuieli atunci când apar nevoi; consideră că această rezervă ar trebui alocată pentru instrumentele speciale ale CFM și ar trebui să prevadă o suplimentare a creditelor, atât în ceea ce privește angajamentele, cât și plățile, printr-o decizie a autorității bugetare;

66.  subliniază potențialul, pentru bugetul UE, al taxelor impuse pentru implementarea politicilor UE și, în special, a schemelor europene, cum ar fi viitorul sistem european de informații și de autorizare privind călătoriile (ETIAS) pentru resortisanții țărilor terțe; consideră că, în anumite cazuri, aceste venituri ar putea fi alocate pentru aceeași politică sau același obiectiv; consideră că pentru generația de programe și politici ale UE post-2020, acest tip de venit potențial ar trebui avut în vedere mai sistematic, cu scopul de a oferi bugetului UE o sursă de venit suplimentară;

67.  subliniază faptul că, în 2016, veniturile alocate agențiilor descentralizate ale UE, cum ar fi taxele și comisioanele aplicate industriilor și contribuțiile din bugetele naționale, s-au ridicat la aproximativ 1 miliard EUR; solicită Comisiei să propună o abordare coerentă în ceea ce privește finanțarea din taxe a agențiilor în următorul CFM;

o
o   o

68.  încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului și Comisiei.

(1) JO L 168, 7.6.2014, p. 105.
(2) JO L 168, 7.6.2014, p. 29.
(3) JO L 168, 7.6.2014, p. 39.
(4) JO C 27 E, 31.1.2008, p. 214.
(5) JO C 380 E, 11.12.2012, p. 89.
(6) JO C 443, 22.12.2017, p. 11.
(7) JO C 443, 22.12.2017, p. 994.
(8) JO C 294, 12.8.2016, p. 82.
(9) Texte adoptate, P8_TA(2016)0309.
(10) Texte adoptate, P8_TA(2017)0401.
(11) Texte adoptate, P8_TA(2016)0310.

Ultima actualizare: 6 noiembrie 2018Notă juridică