Index 
 Înapoi 
 Înainte 
 Text integral 
Procedură : 2018/2763(RSP)
Stadiile documentului în şedinţă
Stadii ale documentului : B8-0443/2018

Texte depuse :

B8-0443/2018

Dezbateri :

Voturi :

Explicaţii privind voturile

Texte adoptate :

P8_TA(2018)0382

Texte adoptate
PDF 161kWORD 60k
Joi, 4 octombrie 2018 - Strasbourg Ediţie definitivă
Contribuția UE la un instrument obligatoriu al ONU privind corporațiile transnaționale în ceea ce privește drepturile omului
P8_TA(2018)0382B8-0443/2018

Rezoluţia Parlamentului European din 4 octombrie 2018 referitoare la contribuția UE la un Instrument obligatoriu al ONU privind corporațiile transnaționale și alte întreprinderi cu caracteristici transnaționale în ceea ce privește drepturile omului (2018/2763(RSP))

Parlamentul European,

–  având în vedere articolele 2, 3, 21 și 23 din Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE),

–  având în vedere Rezoluția sa din 5 iulie 2016 referitoare la punerea în aplicare a recomandărilor Parlamentului din 2010 privind standardele sociale și de mediu, drepturile omului și responsabilitatea întreprinderilor(1),

–  având în vedere rezoluția sa din 30 mai 2018 referitoare la Raportul anual privind punerea în aplicare a politicii comerciale comune(2),

–  având în vedere articolele 207 și 208 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE),

–  având în vedere Cadrul strategic al UE privind drepturile omului și democrația, adoptat de Consiliul Afaceri Externe la 25 iunie 2012, precum și Planul de acțiune privind drepturile omului și democrația 2015-2019, adoptat de Consiliu la 20 iulie 2015,

–  având în vedere Principiile directoare ale ONU privind afacerile și drepturile omului (PDONU) adoptate de Consiliul pentru Drepturile Omului al ONU în Rezoluția sa 17/4 din 16 iunie 2011,

–  având în vedere Strategia „Comerț pentru toți” a Comisiei,

–  având în vedere orientările sectoriale ale Comisiei privind transpunerea în practică a PDONU(3),

–  având în vedere documentul de lucru al serviciilor Comisiei din 14 iulie 2015 referitor la stadiul implementării Principiilor directoare ale ONU privind afacerile și drepturile omului (SWD(2015)0144),

–  având în vedere avizul Agenției pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene (FRA) intitulat „Îmbunătățirea accesului la căile de atac în domeniul afacerilor și al drepturilor omului la nivelul UE”(4),

–  având în vedere Rezoluția nr. 26/9 din 26 iunie 2014 a Consiliului ONU pentru drepturile omului în care acesta a decis „să înființeze un grup de lucru interguvernamental fără limită de membri privind drepturile omului și corporațiile transnaționale și alte întreprinderi, al cărui mandat urmează să fie elaborarea unui instrument internațional obligatoriu din punct de vedere juridic pentru a reglementa, în dreptul internațional al drepturilor omului, activitățile corporațiilor transnaționale și ale altor întreprinderi”,

–  având în vedere Observația generală nr. 24 (2017) a Comitetului ONU pentru drepturile economice, sociale și culturale (CDESC) referitoare la obligațiile care le revin statelor în temeiul Pactului internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale în cadrul activităților economice (E/C.12/GC/24),

–  având în vedere Principiile de la Maastricht privind obligațiile extrateritoriale ale statelor în domeniul drepturilor economice, sociale și culturale(5),

–  având în vedere inițiativa „Pactul mondial” („Global Compact”) a Organizației Națiunilor Unite(6),

–  având în vedere Orientările OCDE pentru întreprinderile multinaționale,

–  având în vedere Declarația tripartită de principii privind întreprinderile multinaționale și politica socială a Organizației Internaționale a Muncii, astfel cum a fost revizuită în 2017,

–  având în vedere Orientările OCDE privind diligența necesară în sectoarele de îmbrăcăminte și încălțăminte,

–  având în vedere Principiile privind drepturile copiilor și afacerile, elaborate de UNICEF,

–  având în vedere concluziile Consiliului referitoare la întreprinderi și drepturile omului, adoptate la 20 iunie 2016,

–  având în vedere standardul de orientare ISO 26000 privind responsabilitatea socială,

–  având în vedere Orientările OCDE privind diligența necesară pentru o conduită responsabilă în afaceri,

–  având în vedere Regulamentul (UE) nr. 1215/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 12 decembrie 2012 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială(7),

–  având în vedere Directiva 2014/95/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 octombrie 2014 de modificare a Directivei 2013/34/UE în ceea ce privește prezentarea de informații nefinanciare și de informații privind diversitatea de către anumite întreprinderi și grupuri mari(8),

–  având în vedere Regulamentul (UE) 2017/821 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 mai 2017 de stabilire a unor obligații de diligență necesară în cadrul lanțului de aprovizionare care revin importatorilor din Uniune de staniu, tantal și tungsten, de minereuri ale acestora și de aur provenind din zone de conflict și din zone cu risc ridicat(9),

–  având în vedere Recomandarea Consiliului Europei adresată statelor membre cu privire la drepturile omului și mediul de afaceri, adoptată la 2 martie 2016,

–  având în vedere Rezoluția sa din 13 martie 2018 referitoare la egalitatea de gen în acordurile comerciale ale UE(10),

–  având în vedere Rezoluția sa din 13 decembrie 2017 referitoare la Raportul anual 2016 privind drepturile omului și democrația în lume și politica Uniunii Europene în această privință(11),

–  având în vedere Rezoluția sa din 16 noiembrie 2017 referitoare la Strategia UE-Africa: stimularea dezvoltării(12),

–  având în vedere Rezoluția sa din 27 aprilie 2017 referitoare la Inițiativa emblematică a UE în sectorul confecțiilor(13),

–  având în vedere Rezoluția sa din 14 februarie 2017 referitoare la revizuirea Consensului european privind dezvoltarea(14),

–  având în vedere Rezoluția sa din 12 septembrie 2017 referitoare la impactul comerțului internațional și al politicilor comerciale ale UE asupra lanțurilor valorice globale(15),

–  având în vedere Regulamentul (UE) nr. 995/2010 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 octombrie 2010 de stabilire a obligațiilor care revin operatorilor care introduc pe piață lemn și produse din lemn(16),

–  având în vedere Rezoluția sa din 25 noiembrie 2010 referitoare la responsabilitatea socială a întreprinderilor în acordurile comerciale internaționale(17),

–  având în vedere Rezoluția sa din 14 decembrie 2016 referitoare la Raportul anual pe 2015 privind drepturile omului și democrația în lume și politica Uniunii Europene în această privință(18),

–  având în vedere Rezoluția sa din 22 noiembrie 2016 referitoare la creșterea eficacității cooperării pentru dezvoltare(19),

–  având în vedere Rezoluția sa din 25 octombrie 2016 referitoare la răspunderea întreprinderilor pentru încălcări grave ale drepturilor omului în țările terțe(20),

–  având în vedere Rezoluția sa din 5 iulie 2016 referitoare la combaterea traficului de ființe umane în contextul relațiilor externe ale UE(21),

–  având în vedere Rezoluția sa din 14 aprilie 2016 referitoare la sectorul privat și la dezvoltare(22),

–  având în vedere Rezoluția sa din 17 decembrie 2015 referitoare la Raportul anual 2014 privind drepturile omului și democrația în lume și politica Uniunii Europene în această privință(23),

–  având în vedere studiul comandat de Subcomisia sa pentru drepturile omului referitor la „Punerea în aplicare a Principiilor directoare ale ONU privind afacerile și drepturile omului”(24),

–  având în vedere întrebările adresate Vicepreședintelui Comisiei/Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate, Comisiei și Consiliului referitoare la contribuția UE la un Instrument obligatoriu al ONU privind corporațiile transnaționale și alte întreprinderi cu caracteristici transnaționale în ceea ce privește drepturile omului (O-000074/2018 – B8-0402/2018, O-000075/2018 – B8-0403/2018 și O-000078/2018 – B8-0404/2018),

–  având în vedere propunerea de rezoluție a Comisiei pentru dezvoltare,

–  având în vedere articolul 128 alineatul (5) și articolul 123 alineatul (2) din Regulamentul său de procedură,

A.  întrucât UE se întemeiază pe valori precum respectarea demnității umane, libertatea, democrația, egalitatea, statul de drept și respectarea drepturilor omului; întrucât acțiunile sale pe scena internațională (inclusiv politica sa comercială și politica sa de dezvoltare) trebuie să se ghideze după aceste principii și să fie în concordanță cu principiul coerenței politicilor în favoarea dezvoltării (CPD), astfel cum se prevede la articolul 208 din Tratatul de la Lisabona; întrucât, conform articolului 208 din TFUE, principiul CPD trebuie respectat în cadrul tuturor acțiunilor externe ale UE;

B.  întrucât Uniunea Europeană este atât o putere normativă, cât și o putere economică; întrucât, ca atare, trebuie să se poziționeze ca lider în difuzarea celor mai bune practici și elaborarea unor standarde mondiale;

C.  întrucât punerea în aplicare a Agendei 2030 implică faptul că dezvoltarea economică ar trebui să meargă mână în mână cu justiția socială, buna guvernanță, respectarea drepturilor omului, inclusiv a drepturilor sociale și a dreptului la demnitatea umană și la libertate pentru toți, precum și cu standarde înalte în domeniul muncii și al mediului; întrucât dezvoltarea durabilă, comerțul și drepturile omului se pot influența și consolida reciproc;

D.  întrucât obligațiile în materie de drepturi ale omului le revin în principal statelor; întrucât, deși statele nu sunt ele însele responsabile de încălcările drepturilor omului săvârșite de actorii privați, este posibil să nu își respecte obligațiile internaționale în materie de drepturi ale omului atunci când li se pot atribui astfel de încălcări sau dacă nu iau măsurile necesare privind obligația de diligență pentru a preveni, a investiga, a sancționa și a repara abuzurile comise de actorii privați; întrucât statele dispun, în general, de libertate deplină atunci când trebuie să decidă ce măsuri să ia, utilizând politici, legislație, reglementări și adjudecări;

E.  întrucât obligația de diligență este un concept menționat în Orientările OCDE pentru întreprinderile multinaționale(25);

F.  întrucât statele ar trebui să își îndeplinească obligațiile care le revin în materie de drepturi ale omului pe teritoriul și/sau în jurisdicția lor; întrucât statele ar trebui să precizeze în mod clar că obligația de a proteja presupune utilizarea reglementării pentru a garanta că toate întreprinderile cu sediul pe teritoriul și/sau în jurisdicția lor respectă drepturile omului în toate activitățile lor, inclusiv în filialele lor, în societățile pe care le controlează și în entitățile aflate în lanțul lor de aprovizionare din întreaga lume;

G.  întrucât Principiile directoare ale ONU privind afacerile și drepturile omului (PDONU) , aprobate prin consens în cadrul Consiliului pentru drepturile omului, reprezintă în continuare cadrul oficial pentru prevenirea și abordarea riscului apariției unor efecte negative asupra drepturilor omului legate de activitatea economică și întrucât studiul din 2017 comandat de Subcomisia pentru drepturile omului a Parlamentului European și intitulat „Punerea în aplicare a Principiilor directoare ale ONU privind afacerile și drepturile omului” arată în mod clar că statele membre ale UE sunt cele mai avansate la nivel mondial în punerea în aplicare a acestor principii, deoarece dispun de cel mai mare număr de planuri naționale de acțiune adoptate sau în curs de desfășurare;

H.  întrucât PDONU se aplică tuturor statelor și tuturor întreprinderilor, atât celor transnaționale, cât și celor de altă natură, indiferent de dimensiunea lor, de sectorul în care activează, de amplasarea, de identitatea proprietarilor și de structura lor, și se bazează pe cei trei piloni ai cadrului „protecție-respect-măsuri reparatorii” al ONU, și anume: 1) datoria statelor de a proteja împotriva încălcărilor drepturilor omului de către părți terțe, inclusiv de către întreprinderi; 2) datoria întreprinderilor de a respecta drepturile omului; și 3) un acces mai mare al victimelor la căi de atac eficace, atât judiciare, cât și extrajudiciare; subliniază că, deși PDONU nu au caracter juridic obligatoriu, acestea se bucură de o recunoaștere și de un sprijin largi și constituie baza abordărilor de politică de la nivel internațional cu privire la afaceri și la drepturile omului, precum și o recunoaștere a obligațiilor existente ale statelor de a respecta, a proteja și a aplica drepturile omului și libertățile fundamentale, a rolului întreprinderilor ca organe specializate ale societății care îndeplinesc funcții specializate, obligate să respecte toate legile aplicabile și drepturile omului, și a necesității ca drepturilor și obligațiilor să le corespundă căi de atac adecvate și eficiente atunci când sunt încălcate; întrucât datele disponibile sugerează că, în cazul în care PDONU sunt puse în aplicare, scade numărul cazurilor de încălcare a drepturilor omului în care sunt implicate întreprinderi;

I.  întrucât Pactul global al ONU solicită întreprinderilor să accepte, să sprijine și să aplice, în sfera lor de influență, un set de valori fundamentale în domeniul drepturilor omului, al standardelor de muncă, al mediului și al combaterii corupției, angajându-se să respecte aceste valori și să le integreze din proprie inițiativă în operațiunile lor comerciale;

J.  întrucât corporațiile sunt unul dintre principalii actori ai mondializării economice, ai serviciilor financiare și ai schimburilor comerciale internaționale și trebuie să respecte toate legile aplicabile și tratatele internaționale în vigoare, precum și drepturile omului; întrucât aceste întreprinderi, precum și corporațiile naționale pot cauza uneori sau pot contribui la încălcări ale drepturilor omului și pot afecta drepturile grupurilor vulnerabile precum minoritățile, populațiile indigene, femeile și copiii ori pot contribui la problemele de mediu; întrucât ele pot avea, de asemenea, un rol important de jucat prin oferirea de stimulente pozitive pentru promovarea drepturilor omului, a democrației, a standardelor de mediu și a responsabilității sociale a întreprinderilor;

K.  întrucât există o discrepanță între drepturile și obligațiile întreprinderilor transnaționale, în special în tratatele de protejare a investițiilor, prin care investitorilor le sunt acordate drepturi extinse, cum ar fi „un tratament corect și echitabil”, ce nu sunt neapărat însoțite de obligații ferme și executorii privind respectarea drepturilor omului, a legislației privind munca și a legislației de mediu pe parcursul întregului lanț de aprovizionare;

L.  întrucât se recunoaște impactul pozitiv pe termen lung asupra drepturilor omului al întreprinderilor europene care își desfășoară activitatea la nivel global și constituie un exemplu prin cultura corporativă nediscriminatorie;

M.  întrucât UE, din motive de coerență internă/externă a politicilor sale, a jucat un rol principal în negocierea și punerea în aplicare a unei serii de inițiative pentru responsabilitatea globală, care merg mână în mână cu promovarea și respectarea standardelor internaționale privind întreprinderile și drepturile omului; întrucât UE și statele sale membre s-au angajat, de asemenea, într-o serie de instrumente, în special Principiile directoare ale ONU privind afacerile și drepturile omului din 2011 și Recomandarea din 2016 a Consiliului Europei privind drepturile omului și mediul de afaceri;

N.  întrucât, în ultimii ani, UE și statele sale membre au început să adopte o legislație de consolidare a responsabilității întreprinderilor și să integreze elemente ale obligației de diligență în materie de drepturi ale omului în legislație; întrucât aceste măsuri contribuie în prezent la stabilirea unor standarde globale, dar încă pot fi dezvoltate în continuare, de exemplu Regulamentul UE privind minereurile din zonele de conflict și Directiva UE privind raportarea de informații nefinanciare, precum și Regulamentul privind lemnul; întrucât, în ciuda solicitărilor repetate ale Parlamentului, Comisia s-a arătat totuși reticentă să propună în continuare acte legislative privind alte sectoare, cum ar fi cel al articolelor de îmbrăcăminte; întrucât multitudinea de inițiative legislative naționale ar putea conduce la condiții competitive ineficiente și inegale în cadrul UE; întrucât un tratat cu caracter obligatoriu al ONU ar putea reprezenta un progres semnificativ în această privință;

O.  întrucât victimele încălcărilor drepturilor omului în care sunt implicate întreprinderi din UE pot solicita despăgubiri în fața instanțelor naționale din UE în temeiul Regulamentului (UE) nr. 1215/2012; întrucât dispozițiile prezentului regulament necesită un cadru internațional mai solid pentru a fi mai eficiente pentru părțile afectate, asigurându-se, în același timp, condiții competitive egale între societățile din UE și cele din afara UE;

P.  întrucât lipsește în continuare o abordare globală holistică a răspunderii întreprinderilor pentru încălcările drepturilor omului; întrucât victimele încălcărilor drepturilor omului în care sunt implicate întreprinderi transnaționale se confruntă cu numeroase obstacole în calea accesului la căile de atac, inclusiv la căile de atac judiciare și la garanțiile privind nereproducerea acestor acte; întrucât aceste obstacole în calea accesului la căi de atac constituie o nouă încălcare gravă a drepturilor omului; întrucât o abordare holistică ar oferi securitate juridică atât întreprinderilor, cât și persoanelor fizice, în contextul înmulțirii inițiativelor naționale privind obligația de diligență;

Q.  întrucât inegalitatea de gen presupune că femeile sunt adesea deosebit de vulnerabile la încălcarea drepturilor omului și se confruntă cu greutăți deosebite atunci când încearcă să obțină acces la o cale de atac;

R.  întrucât Avizul Agenției pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene (FRA) din 2017 a constatat că se pot depune mai multe eforturi pentru a asigura accesul judiciar și extrajudiciar efectiv la căile de atac în cazul încălcărilor drepturilor omului care au legătură cu întreprinderile și care sunt comise pe teritoriul UE sau în afara acestuia, inclusiv oferindu-le victimelor mai multă asistență la accesul în instanțe și posibilitatea de a exercita acțiuni colective, facilitând sarcina probei și stimulând obligația de diligență pentru întreprinderi, inclusiv pentru întreprinderile-mamă, pentru a-și îndeplini obligația de diligență privind performanțele în materie de drepturi ale omului ale filialelor sau ale lanțurilor lor de aprovizionare;

S.  întrucât Carta drepturilor fundamentale a UE impune statelor atât obligații interne, cât și extrateritoriale în ceea ce privește îndatorirea acestora de a asigura accesul la căi de atac judiciare pentru victimele încălcărilor drepturilor omului;

T.  întrucât în prezent este în curs de negociere la ONU un sistem privind răspunderea întreprinderilor pentru încălcările drepturilor omului, în cadrul grupului de lucru interguvernamental deschis al CDO privind societățile transnaționale și alte întreprinderi din perspectiva drepturilor omului (GLIGD) instituit de Adunarea Generală a ONU în 2014; întrucât atât UE, cât și statele sale membre joacă un rol în cadrul GLIGD, însă Comisia nu are un mandat din partea Consiliului pentru a derula negocieri în numele UE privind participarea sa la GLIGD,

1.  constată că globalizarea și internaționalizarea în creștere a activităților comerciale și a lanțurilor de aprovizionare sporește importanța rolului jucat de corporații în privința asigurării respectării drepturilor omului, creând deja o situație în care reglementările și normele internaționale, precum și cooperarea internațională sunt esențiale pentru a preveni încălcările drepturile omului în țările terțe;

2.  este de părere că societățile transnaționale nu ar trebui să finanțeze sau să se implice în activități comerciale sau necomerciale care ar putea alimenta radicalismul sau extremismul, în special atunci când acest lucru presupune manipularea unor convingeri religioase, și nu ar trebui să sprijine, direct sau indirect, niciun grup care promovează, susține sau justifică violența;

3.  își exprimă convingerea fermă că sectorul privat este un partener important pentru îndeplinirea obiectivelor de dezvoltare durabilă (ODD) și pentru mobilizarea unor resurse suplimentare în vederea dezvoltării; subliniază că, având în vedere creșterea rolului lor în cadrul cooperării pentru dezvoltare, actorii din sectorul privat trebuie să adere la principiile eficacității dezvoltării și să respecte principiile responsabilității întreprinderilor pe parcursul întregului ciclu de viață al proiectelor;

4.  reamintește că obligația de diligență este o componentă esențială a celui de-al doilea pilon al principiilor directoare ale ONU privind responsabilitatea întreprinderilor și respectarea drepturilor omului; subliniază că practicile privind obligația de diligență pot contribui, de asemenea, la facilitarea accesului la o cale de atac; încurajează UE și statele sale membre să urmărească adoptarea unui cadru coerent, care să stabilească obligații de diligență ferme ale întreprinderilor în materie de drepturi ale omului;

5.  reamintește că, dacă este bine conceput și adaptat la contextul local, procesul de elaborare a planurilor naționale de acțiune poate contribui nu numai la asigurarea unei puneri în aplicare eficiente a PDONU, ci și la consolidarea mecanismelor naționale de protecție a drepturilor omului;

6.  își reiterează solicitarea ca PDONU și alte standarde internaționale de responsabilitate socială a întreprinderilor să fie aduse permanent în discuție de reprezentanții UE în dialogurile cu țări terțe privind drepturile omului;

7.  sprijină ferm transpunerea deplină în practică, în UE și în afara acesteia, a PDONU, adoptate în unanimitate de Consiliu în luna iunie 2011, și solicită UE și statelor membre să elaboreze și să adopte planuri de acțiune ambițioase și operative, atât la nivelul UE, cât și la nivel național, care să prevadă așteptări clare din partea guvernelor și a întreprinderilor de orice tip, pentru transpunerea rapidă, eficace și cuprinzătoare în practică a acestor principii; consideră că planurile naționale de acțiune ar trebui să includă și indicatori pentru măsurarea progreselor înregistrate; subliniază, de asemenea, că UE ar trebui să asigure o evaluare inter pares independentă și periodică a planurilor naționale de acțiune ale statelor membre și a progreselor înregistrate, în special pentru a facilita accesul la căi de atac; reamintește că, pentru a acoperi lacunele PDONU, acestea pot fi completate de inițiative paralele și cu caracter juridic obligatoriu;

8.  consideră regretabil faptul că nu există încă o abordare globală a modului în care corporațiile transnaționale trebuie să respecte legislația privind drepturile omului și să asigure alte mecanisme de căi de atac, ceea ce poate contribui la impunitatea corporațiilor transnaționale pentru cazuri de încălcare a drepturilor omului și, prin urmare, poate aduce prejudicii drepturilor și demnității persoanelor; regretă că PDONU nu sunt încorporate în instrumente executorii; reamintește că punerea în aplicare deficientă a PDONU, precum în cazul altor standarde recunoscute la nivel internațional, a fost atribuită în mare măsură caracterului lor neobligatoriu;

9.  ia act cu îngrijorare de faptul că persistă numeroase obstacole în calea accesului la o cale de atac judiciară, în special în cazul corporațiilor transnaționale, de exemplu din cauza dificultății cu care se confruntă victimele în identificarea instanței competente, a faptului că anumite încălcări ale drepturilor omului nu sunt codificate în codurile penale, sau a corupției, care poate submina procedurile judiciare din țările în curs de dezvoltare; reamintește că și căile de atac extrajudiciare adecvate sunt de o importanță fundamentală, dar lipsesc adesea; invită guvernele naționale să își intensifice eforturile pentru a asigura - prin măsuri judiciare, administrative, legislative sau prin alte mijloace adecvate - faptul că, atunci când pe teritoriul și/sau în jurisdicția lor se produc încălcări ale drepturilor omului, persoanele afectate au acces la o cale de atac eficientă;

10.  reafirmă că trebuie acționat de urgență în mod eficace și coerent la toate nivelurile, inclusiv la nivel național, european și internațional, pentru a combate eficace încălcările drepturilor omului săvârșite de corporațiile transnaționale, pentru a permite accesul la căi de atac, pentru a soluționa problemele juridice rezultate din caracterul transnațional al activităților întreprinderilor comerciale și societăților multinaționale și complexitatea tot mai mare a lanțurilor valorice globale și dimensiunea extrateritorială a întreprinderilor transnaționale, precum și incertitudinea aferentă legată de entitatea căreia îi revine răspunderea pentru încălcările drepturilor omului; reafirmă necesitatea de a pune în aplicare pe deplin obligațiile extrateritoriale ale statelor, astfel cum se prevede în Principiile de la Maastricht, pe baza diferitelor instrumente ale Consiliului Europei, în special a Convenției europene a drepturilor omului (ECHR); în sens mai larg, îndeamnă UE să ia inițiative de îmbunătățire a accesului la căi de atac în cazurile extrateritoriale, în conformitate cu recomandările formulate în avizul din 2017 al FRA;

11.  reafirmă supremația drepturilor omului în dreptul internațional, în conformitate cu articolul 103 din Carta Organizației Națiunilor Unite, și necesitatea de o consolida prin intermediul unui sistem clar în care obligațiile în materie de drepturi ale omului să aibă cu adevărat întâietate în fața altor tipuri de obligații contradictorii și să se prevadă mecanisme adecvate de aplicare a legislației privind drepturile omului, precum și controale și căi de atac, cu sancțiuni și compensații corespunzătoare în caz de încălcare; insistă că acest lucru este esențial pentru a depăși dezechilibrele globalizării și pentru a pune drepturile oamenilor și planeta pe primul loc; subliniază că coordonarea, schimbul de informații și de bune practici vor contribui în mod pozitiv la inițiativele luate de către întreprinderile care au decis să respecte drepturile omului și standardele sociale și de mediu;

12.  subliniază că faptul de a prevedea responsabilitatea socială a întreprinderilor în mod voluntar riscă să creeze o concurență neloială pentru cei care aleg să respecte standardele internaționale; subliniază că aceasta nu este suficientă pentru a asigura, în cadrul punerii în aplicare a obligației de diligență, conformitatea deplină cu standardele și obligațiile internaționale;

13.  salută călduros, în acest context, activitatea inițiată în cadrul ONU prin intermediul Grupului de lucru interguvernamental (GLIG) în vederea elaborării unui instrument obligatoriu al ONU privind corporațiile transnaționale și alte întreprinderi în ceea ce privește drepturile omului și consideră acest fapt drept un pas înainte necesar în promovarea și protejarea drepturilor omului;

14.  subliniază că tratatul cu caracter obligatoriu ar trebui să se bazeze pe cadrul PDONU și să cuprindă: definirea unor obligații de diligență ferme pentru corporațiile transnaționale și alte întreprinderi, inclusiv în ceea ce privește filialele lor, recunoașterea obligațiilor extrateritoriale ale statelor în materie de drepturi ale omului, recunoașterea răspunderii penale a întreprinderilor, mecanisme de coordonare și cooperare între state în materie de anchetare, urmărire penală și executare în cazurile transfrontaliere și instituirea unor mecanisme internaționale judiciare și extrajudiciare de supraveghere și de asigurare a aplicării legii; este de părere că noul instrument ar trebui să oblige statele membre să adopte măsuri de reglementare care vor impune întreprinderilor să aplice politici și proceduri legate de obligația de diligență privind drepturile omului și propune să se asigure respectarea acestei obligații prin responsabilizarea întreprinderilor fie în jurisdicția în care a fost săvârșită încălcarea, fie în jurisdicția în care este înregistrată societatea-mamă sau unde aceasta este prezentă semnificativ;

15.  invită statele membre ale ONU să protejeze negocierile de interese comerciale și de alte interese restrânse, urmând exemplul Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) și ghidându-se după articolul 5.3 din Convenția-cadru a ONU pentru controlul tutunului (CCCT), inclusiv după norme deontologice stricte de prevenire a conflictelor de interese și a activităților de lobby lipsite de etică, solicitând deplina transparență a raporturilor industriei cu părțile la negocieri;

16.  reamintește că este necesar să se adopte o abordare care să ia în considerare dimensiunea de gen pe parcursul întregului proces și să se acorde o atenție deosebită grupurilor vulnerabile, precum populațiile indigene și copiii;

17.  reamintește că Parlamentul și-a exprimat sprijinul fără echivoc pentru acest proces multilateral al GLIG în opt rezoluții diferite;

18.  subliniază că este important ca UE și statele sale membre să se implice activ în acest proces interguvernamental prin crearea unui grup de lucru care să includă toate departamentele relevante ale Comisiei, SEAE, Grupului de lucru pentru drepturile omului din cadrul Consiliului (COHOM) și ale comisiilor implicate ale Parlamentului European, pe baza principiului CPD;

19.  reiterează încă o dată solicitarea ca UE și statele sale membre să se implice în mod real și constructiv în aceste negocieri și în procesul interguvernamental care vizează finalizarea mandatului GLIG; evidențiază importanța primordială a contribuției constructive a UE la obținerea unui tratat cu caracter obligatoriu care va aborda în mod eficace problema răspunderii întreprinderilor pentru încălcări ale drepturilor omului, precum și problemele conexe;

20.  invită statele membre ale ONU să asigure că negocierile pe marginea tratatului sunt conduse în mod transparent și cu consultarea unei game extinse de titulari ai drepturilor care ar putea fi afectați de acesta, inclusiv a organizațiilor societăților civile și a platformelor victimelor; invită UE și statele sale membre să integreze o abordare de gen semnificativă în poziția lor de negociere;

21.  invită UE să asigure că toate revizuirile și toate documentele strategice viitoare legate de Cadrul strategic al UE și de Planul de acțiune privind drepturile omului și democrația includ obiective clare și criterii de referință cuantificabile privind participarea UE la negocierile pe marginea tratatului desfășurate în cadrul ONU;

22.  decide să monitorizeze în continuare îndeaproape procesul de negociere al GLIG;

23.  încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului, Comisiei și Serviciului European de Acțiune Externă.

(1) JO C 101, 16.3.2018, p. 19.
(2) Texte adoptate, P8_TA(2018)0230.
(3) https://ec.europa.eu/anti-trafficking/publications/european-commission-sector-guides-implementing-un-guiding-principles-business-and-hum-0_en
(4) http://fra.europa.eu/sites/default/files/fra_uploads/fra-2017-opinion-01-2017-business-human-rights_en.pdf.
(5) http://www.etoconsortium.org/nc/en/main-navigation/library/maastricht-principles/?tx_drblob_pi1%5BdownloadUid%5D=23
(6) https://www.unglobalcompact.org/
(7) JO L 351, 20.12.2012, p. 1.
(8) JO L 330, 15.11.2014, p. 1.
(9) JO L 130, 19.5.2017, p. 1.
(10) Texte adoptate, P8_TA(2018)0066.
(11) Texte adoptate, P8_TA(2017)0494.
(12) Texte adoptate, P8_TA(2017)0448.
(13) JO C 298, 23.8.2018, p. 100.
(14) JO C 252, 18.7.2018, p. 62.
(15) JO C 337, 20.9.2018, p. 33.
(16) JO L 295, 12.11.2010, p. 23.
(17) JO C 99 E, 3.4.2012, p. 101.
(18) JO C 238, 6.7.2018, p. 57.
(19) JO C 224, 27.6.2018, p. 36.
(20) JO C 215, 19.6.2018, p. 125.
(21) JO C 101, 16.3.2018, p. 47.
(22) JO C 58, 15.2.2018, p. 209.
(23) JO C 399, 24.11.2017, p. 151.
(24) http://www.europarl.europa.eu/RegData/etudes/STUD/2017/578031/EXPO_STU(2017)578031_EN.pdf
(25) http://www.oecd.org/corporate/mne/48004323.pdf

Ultima actualizare: 7 octombrie 2019Notă juridică