Index 
Texte adoptate
Marţi, 17 aprilie 2018 - StrasbourgEdiţie definitivă
Acordul de cooperare științifică și tehnologică UE-Liban: participarea Libanului la Parteneriatul în domeniul cercetării și inovării în zona mediteraneeană (PRIMA) ***
 Acordul de parteneriat în domeniul pescuitului UE-Republica Mauritius: posibilitățile de pescuit și contribuția financiară ***
 Acordul UE-Norvegia privind preferințele comerciale suplimentare pentru produsele agricole ***
 O strategie europeană pentru promovarea culturilor proteice
 Includerea emisiilor și absorbțiilor de gaze cu efect de seră care rezultă din activități legate de exploatarea terenurilor, schimbarea destinației terenurilor și silvicultură în cadrul de politici privind clima și energia pentru 2030 ***I
 Reducerea anuală obligatorie a emisiilor de gaze cu efect de seră în vederea respectării angajamentelor asumate în temeiul Acordului de la Paris ***I
 Statutul și finanțarea partidelor politice europene și a fundațiilor politice europene ***I
 Performanța energetică a clădirilor ***I
 Punerea în aplicare a celui de Al șaptelea program de acțiune pentru mediu
 Egalitatea de gen în sectorul mass-mediei din UE
 Capacitarea femeilor și a fetelor prin sectorul digital
 Punerea în aplicare a instrumentului de cooperare pentru dezvoltare, a instrumentului pentru ajutor umanitar și a Fondului european de dezvoltare
 Îmbunătățirea sustenabilității datoriei țărilor în curs de dezvoltare
 Consolidarea coeziunii economice, sociale și teritoriale din UE

Acordul de cooperare științifică și tehnologică UE-Liban: participarea Libanului la Parteneriatul în domeniul cercetării și inovării în zona mediteraneeană (PRIMA) ***
PDF 241kWORD 48k
Rezoluţia legislativă a Parlamentului European din 17 aprilie 2018 referitoare la propunerea de decizie a Consiliului privind încheierea Acordului de cooperare științifică și tehnologică dintre Uniunea Europeană și Republica Libaneză de stabilire a termenelor și condițiilor privind participarea Republicii Libaneze la Parteneriatul în domeniul cercetării și inovării în zona mediteraneeană (PRIMA) (11967/2017 – C8-0344/2017 – 2017/0199(NLE))
P8_TA(2018)0092A8-0352/2017

(Procedura de aprobare)

Parlamentul European,

–  având în vedere proiectul de decizie a Consiliului (11967/2017),

–  având în vedere proiectul de acord de cooperare științifică și tehnologică dintre Uniunea Europeană și Republica Libaneză de stabilire a termenelor și condițiilor privind participarea Republicii Libaneze la Parteneriatul în domeniul cercetării și inovării în zona mediteraneeană (PRIMA) (11928/2017),

–  având în vedere Decizia (UE) 2017/1324 a Parlamentului European și a Consiliului din 4 iulie 2017 privind participarea Uniunii la Parteneriatul în domeniul cercetării și inovării în zona mediteraneeană (PRIMA) derulat în comun de mai multe state membre(1),

–  având în vedere cererea de aprobare prezentată de Consiliu în conformitate cu articolul 186 și articolul 218 alineatul (6) al doilea paragraf litera (a) punctul (v) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (C8-0344/2017),

–  având în vedere articolul 99 alineatele (1) și (4) și articolul 108 alineatul (7) din Regulamentul său de procedură,

–  având în vedere recomandarea Comisiei pentru industrie, cercetare și energie (A8-0352/2017),

1.  aprobă încheierea acordului;

2.  încredințează Președintelui sarcina de a transmite poziția Parlamentului Consiliului și Comisiei, precum și guvernelor și parlamentelor statelor membre și ale Republicii Libaneze.

(1) JO L 185, 18.7.2017, p. 1.


Acordul de parteneriat în domeniul pescuitului UE-Republica Mauritius: posibilitățile de pescuit și contribuția financiară ***
PDF 316kWORD 47k
Rezoluţia legislativă a Parlamentului European din 17 aprilie 2018 referitoare la proiectul de decizie a Consiliului privind încheierea unui protocol de stabilire a posibilităților de pescuit și a contribuției financiare prevăzute de Acordul de parteneriat în domeniul pescuitului dintre Uniunea Europeană și Republica Mauritius (12476/2017– C8-0445/2017 – 2017/0223(NLE))
P8_TA(2018)0093A8-0053/2018

(Procedura de aprobare)

Parlamentul European,

–  având în vedere proiectul de decizie a Consiliului (12476/2017),

–  având în vedere proiectul de Protocol de stabilire a posibilităților de pescuit și a contribuției financiare prevăzute de Acordul de parteneriat în domeniul pescuitului dintre Uniunea Europeană și Republica Mauritius (12479/2017),

–  având în vedere cererea de aprobare prezentată de Consiliu în conformitate cu articolul 43, articolul 218 alineatul (6) al doilea paragraf litera (a) și articolul 218 alineatul (7) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (C8-0445/2017),

–  având în vedere articolul 99 alineatele (1) și (4) și articolul 108 alineatul (7) din Regulamentul său de procedură,

–  având în vedere recomandarea Comisiei pentru pescuit și avizul Comisiei pentru bugete (A8-0053/2018),

1.  aprobă încheierea protocolului;

2.  încredințează Președintelui sarcina de a transmite poziția Parlamentului Consiliului și Comisiei, precum și guvernelor și parlamentelor statelor membre și ale Republicii Mauritius.


Acordul UE-Norvegia privind preferințele comerciale suplimentare pentru produsele agricole ***
PDF 238kWORD 47k
Rezoluţia legislativă a Parlamentului European din 17 aprilie 2018 referitoare la proiectul de decizie a Consiliului privind încheierea unui acord sub forma unui schimb de scrisori între Uniunea Europeană și Regatul Norvegiei privind preferințele comerciale suplimentare pentru produsele agricole (13357/2017 – C8-0434/2017 – 2017/0259(NLE))
P8_TA(2018)0094A8-0126/2018

(Procedura de aprobare)

Parlamentul European,

–  având în vedere proiectul de decizie a Consiliului (13357/2017),

–  având în vedere proiectul de acord sub forma unui schimb de scrisori între Uniunea Europeană și Regatul Norvegiei privind preferințele comerciale suplimentare pentru produsele agricole (13471/2017),

–  având în vedere cererea de aprobare prezentată de Consiliu în conformitate cu articolul 207 alineatul (4) primul paragraf și articolul 218 alineatul (6) al doilea paragraf litera (a) punctul (v) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (C8-0434/2017),

–  având în vedere articolul 99 alineatele (1) și (4) și articolul 108 alineatul (7) din Regulamentul său de procedură,

–  având în vedere recomandarea Comisiei pentru comerț internațional (A8-0126/2018),

1.  aprobă încheierea acordului;

2.  încredințează Președintelui sarcina de a transmite poziția Parlamentului Consiliului și Comisiei, precum și guvernelor și parlamentelor statelor membre și ale Regatului Norvegiei.


O strategie europeană pentru promovarea culturilor proteice
PDF 305kWORD 62k
Rezoluţia Parlamentului European din 17 aprilie 2018 referitoare la o strategie europeană pentru promovarea culturilor proteice - încurajarea producției de plante proteice și leguminoase în sectorul agricol european (2017/2116(INI))
P8_TA(2018)0095A8-0121/2018

Parlamentul European,

–  având în vedere Rezoluția sa din 8 martie 2011 referitoare la deficitul de proteaginoase în UE: care este soluția la o veche problemă?(1),

–  având în vedere propunerea Comisiei din 14 septembrie 2016 de regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii (Regulamentul „Omnibus”) (COM(2016)0605) și modificarea care vizează includerea unei cereri adresate Comisiei de a publica un „plan privind proteinele” până la sfârșitul lui 2018(2),

–  având în vedere „Declarația europeană privind soia” prezentată la 12 iunie 2017 în cadrul Consiliului Agricultură de către Germania și Ungaria și semnată ulterior de 14 state membre(3),

–  având în vedere Decizia Consiliului 93/355/CEE din 8 iunie 1993 privind încheierea Memorandumului de înțelegere dintre Comunitatea Economică Europeană și Statele Unite ale Americii privind boabele oleaginoase în cadrul GATT(4),

–  având în vedere documentul adoptat de Adunarea Generală a ONU la 25 septembrie 2015 intitulat „Transformarea lumii în care trăim: Agenda 2030 pentru dezvoltare durabilă”, în special obiectivele de dezvoltare durabilă (ODD) nr. 2, nr. 12 și nr. 15 incluse în acesta,

–  având în vedere decizia Adunării Generale a Națiunilor Unite, luată cu ocazia celei de-a 68-a sesiuni, de a proclama oficial anul 2016 „Anul internațional al leguminoaselor”, sub egida Organizației Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO)(5),

–  având în vedere studiul comandat de Departamentul tematic B al Parlamentului European la cererea Comisiei pentru agricultură și dezvoltare rurală intitulat „Rolul ecologic al culturilor proteice în noua politică agricolă comună”(6),

–  având în vedere audierea organizată în Parlamentul European referitoare la îmbunătățirea aprovizionării Europei cu proteine vegetale,

–  având în vedere Declarația „Soia Dunăreană” din 19 ianuarie 2013,

–  având în vedere articolul 52 din Regulamentul său de procedură,

–  având în vedere raportul Comisiei pentru agricultură și dezvoltare rurală și avizul Comisiei pentru mediu, sănătate publică și siguranță alimentară (A8-0121/2018),

A.  întrucât UE este în continuare afectată de un deficit semnificativ de proteine vegetale din cauza nevoilor sectorului european al creșterii animalelor, care depinde de importurile de furaje din țări terțe, situație care aproape nu s-a schimbat în ciuda multiplelor intenții anunțate și a inițiativelor luate în acest domeniu de mai mult de 15 ani și în pofida utilizării în hrana pentru animale a coproduselor obținute din producția de biocarburanți; întrucât situația actuală din UE, caracterizată de importurile de proteine vegetale din America Latină (în principal soia), este nesustenabilă și demonstrează că trebuie să luăm măsuri mai energice, îndeosebi pentru a îmbunătăți sustenabilitatea acestor importuri;

B.  întrucât este esențială reducerea dependenței masive a Uniunii de importurile de plante proteice, care sunt utilizate în principal ca hrană pentru animale; întrucât, pe lângă impactul suferit de mediu în regiunile producătoare de soia, situația actuală prezintă riscuri majore, în special pentru sectorul creșterii animalelor din UE, întrucât a crescut substanțial volatilitatea prețurilor pe piețele internaționale;

C.  întrucât Parlamentul European s-a exprimat în repetate rânduri cu privire la proteine și la necesitatea unui plan european privind proteinele, fără ca inițiativele sale să fi fost, în realitate, urmate de efecte de natură să schimbe dependența UE de alte regiuni în ceea ce privește aprovizionarea cu proteine vegetale;

D.  întrucât din cauza izbucnirii crizei generate de encefalopatia spongiformă bovină, la nivel european s-a impus în mod corect o interdicție privind utilizarea făinii de origine animală în furaje(7), însă acest lucru a avut drept efect creșterea substanțială a importurilor de soia din America Latină;

E.  întrucât, prin urmare, Uniunea alocă numai 3 % dintre terenurile sale arabile cultivării plantelor proteice, iar aprovizionarea cu proteine vegetale se realizează în proporție de peste 75 % prin importuri, în principal din Brazilia, Argentina și Statele Unite;

F.  întrucât sectoarele creșterii animalelor din Uniune sunt extrem de sensibile la volatilitatea prețurilor și la denaturarea concurenței și depind de importurile de proteine ​​vegetale accesibile ca preț și de înaltă calitate, ceea ce reprezintă o adevărată provocare pentru fermele europene;

G.  întrucât culturile proteice europene generează subproduse oleaginoase care pot contribui la economia circulară și pot reprezenta o resursă prețioasă pentru consumul uman, energia din surse regenerabile sau fabricarea de produse chimice ecologice; întrucât coproducția de proteine și de subproduse în UE favorizează reducerea importurilor de proteine OMG și de biocarburanți care contribuie la defrișări;

H.  întrucât problema proteinelor vegetale folosite în hrana animalelor a fost prea des analizată exclusiv din perspectiva materiilor bogate în proteine, împreună cu deficitul de proteine vegetale de care suferim și căutarea de materii prime destinate să completeze alimentația animalelor de fermă;

I.  întrucât este necesară o analiză mai cuprinzătoare a problemei cu care se confruntă UE legate de proteinele vegetale, pentru a elabora o strategie pe termen lung și un număr cât mai mare de pârghii de acțiune în vederea reducerii mai eficiente a dependenței noastre de proteinele vegetale importate; întrucât această strategie reprezintă un instrument util în tranziția către sisteme agroalimentare și agricole mai sustenabile;

J.  întrucât proteinele, la fel ca energia, reprezintă o componentă esențială a alimentației noastre, care poate fi asigurată sub formă vegetală sau animală;

K.  întrucât proteinele vegetale reprezintă un aspect central al provocărilor legate de securitatea și suveranitatea alimentară (pentru alimentele destinate consumului uman și furaje), protecția mediului, schimbările climatice și energia din surse regenerabile; întrucât acestea sunt esențiale vieții și sunt prezente în toate alimentele consumate de oameni și animale;

L.  întrucât, la nivel european, producția totală de materii bogate în proteine a crescut de la 24,2 la 36,3 milioane de tone (+50 %) între 1994 și 2014, însă, în același timp, consumul a crescut de la 39,7 la 57,1 milioane de tone (+44 %); întrucât, prin urmare, deficitul global al Uniunii în ceea ce privește proteinele (20,8 tone în 2014) este în creștere; întrucât piața mondială a proteinelor vegetale, împreună cu cea a soiei și a făinii de soia, a evoluat considerabil în ultimii 50 de ani, iar consumul acestor materii prime a crescut brusc în toate statele membre, consumul de soia ajungând la aproape 36 de milioane de tone în prezent față de 2,42 milioane de tone în 1960; întrucât sectorul creșterii animalelor din UE depinde în mare măsură de importurile de boabe de soia și de făină de soia provenind din țări terțe, în special din America Latină; întrucât cererea de soia din UE determină cultivarea unei suprafețe de aproape 15 milioane de hectare, dintre care 13 milioane de hectare se află în America Latină;

M.  întrucât cultivarea de plante proteice generează o valoare adăugată semnificativă pentru mediu, care nu este pus în pericol de utilizarea conexă a produselor fitosanitare;

N.  întrucât, în ultimii ani, China a devenit cel mai mare importator de soia din lume și a instituit o veritabilă strategie proprie și netransparentă pentru a garanta securitatea aprovizionării, care nu se înscrie în mecanismele tradiționale de piață și este bazată pe contracte de producție încheiate cu cel mai mare furnizor mondial de soia, și anume Brazilia, și pe investiții masive la fața locului în producție, în infrastructurile de prelucrare (zdrobire) și de transport portuar, în detrimentul mediului; întrucât această strategie de internaționalizare a sectoarelor agroalimentare din China ar putea afecta aprovizionarea cu soia și boabe oleaginoase a piețelor din Uniune, aceasta fiind de asemenea un client important al Braziliei, și ar putea periclita stabilitatea piețelor Uniunii;

O.  întrucât cea mai mare cantitate de soia importată în Uniune, îndeosebi de pe continentele americane, provine din culturi modificate genetic și întrucât, în rândul consumatorilor europeni, există o neîncredere cu privire la această tehnologie; întrucât există un interes tot mai mare pentru produsele locale fără modificări genetice și o preocupare din ce în ce mai mare cu privire la amprenta de carbon a importurilor; întrucât, în UE, producătorii de soia și unitățile de prelucrare a acesteia, producătorii de hrană pentru animale, dar și reprezentanții industriei alimentare (producătorii de carne, producătorii de lapte și ouă și alți utilizatori ai boabelor de soia), lanțurile comerciale și alte instituții vizate sprijină sistemele durabile de producție de soia, certificate drept neafectate de soiuri OMG;

P.  întrucât, pentru a putea satisface nevoia de produse alimentare din UE, agricultura europeană a fost transformată în cadrul politicii agricole comune (PAC); întrucât aceasta s-a intensificat, iar piețele de produse agricole și de materii prime au devenit deschise, ceea ce a sporit gradul de dependență al UE de importurile de proteine vegetale de pe continentul american; întrucât globalizarea a dus la uniformizarea practicilor alimentare și la specializarea exploatațiilor agricole, generând în cazul producției de proteine o circulație semnificativă a factorilor de producție agricolă pe distanțe lungi, fie vorba despre îngrășăminte azotate sintetice ori despre materii prime bogate în proteine pentru hrănirea animalelor de fermă, ceea ce afectează mediul și clima;

Q.  întrucât producția de culturi proteice, mai ales de soia, importate pentru producția de furaje, reprezintă în multe regiuni din afara Europei un factor major ce determină schimbarea destinației terenurilor și defrișările de la nivel mondial; întrucât sporirea producției de culturi proteice la nivel european ar putea constitui o completare importantă a măsurilor de promovare a lanțurilor de aprovizionare cu produse agricole de bază fără defrișări; întrucât soluționarea problemei globale a defrișărilor și a degradării pădurilor a devenit și mai importantă în lumina Agendei 2030 pentru dezvoltare durabilă și a Acordului de la Paris privind schimbările climatice;

R.  întrucât azotul necesar pentru alimentația plantelor și pentru producția de proteine vegetale, cu excepția culturilor leguminoase, este în prezent asigurat în principal de îngrășăminte azotate sintetice, care sunt costisitoare și a căror producție necesită un consum considerabil de energie, poluează resursele acvatice și cele atmosferice și are o amprentă ecologică ridicată deoarece utilizează în procesul de producție cantități importante de combustibili fosili; întrucât acest lucru nu contribuie la obiectivul economiei circulare și nici la utilizarea mai eficientă a resurselor și a fluxurilor de deșeuri; întrucât, în aceste condiții, este important să fie regândită problema proteinelor, de la stadiul de producție până la consum, în ceea ce privește eficiența producției și de mediu, cu gestionarea mai eficientă a ciclului azotului, inclusiv prin utilizarea și dezvoltarea de îngrășăminte azotate organice cum ar fi reciclarea substanțelor nutritive provenite din fluxurile de deșeuri organice precum gunoiul de grajd;

S.  întrucât reducerea dependenței UE de importurile de proteine vegetale presupune axarea nu numai pe culturile bogate în proteine, care asigură nevoile animalelor rumegătoare și a celorlalte animale de fermă, dar și pe toate celelalte culturi (inclusiv iarba și suprafețele furajere) care, deși au un conținut mai scăzut de proteine, sunt cultivate pe suprafețe importante pe întreg teritoriul Uniunii; întrucât pășunatul pe pășuni al rumegătoarelor oferă multiple beneficii, inclusiv reducerea costurilor mijloacelor de producție agricolă;

T.  întrucât, fără îmbunătățirea profitabilității plantelor proteice, nu va avea loc o creștere a producției de proteine vegetale, iar în prezent se resimte nevoia unui plan strategic, eficace și ambițios de aprovizionare cu proteine vegetale, care să sprijine dezvoltarea durabilă a agriculturii europene; întrucât un astfel de plan necesită mobilizarea mai multor politici ale Uniunii, în special a PAC;

U.  întrucât, în cursul ultimelor decenii, Uniunea a utilizat trei pârghii principale de acțiune pentru a sprijini obiectivul independenței europene în materie de producție de proteine și boabe oleaginoase, și anume ajutorul voluntar cuplat pentru culturile de proteaginoase și de oleaginoase, politica UE în materie de biocarburanți și condiționalitatea introdusă de ultima reformă a PAC în ceea ce privește alocarea a 30 % din ajutoarele directe pentru punerea în aplicare a măsurilor de ecologizare, inclusiv obligația de a aloca 5 % din terenurile arabile zonelor de interes ecologic și decizia de a autoriza culturile de plante care fixează azotul și culturile intermediare;

V.  întrucât interesul agricultorilor față de culturile care fixează azotul și culturile proteaginoase a crescut în mod semnificativ, deoarece în acest mod aceștia pot îndeplini cerințele politicii de ecologizare, și întrucât acest interes va încuraja amelioratorii de plante să își reia sau să își intensifice activitățile legate de aceste culturi;

W.  întrucât, în perioada 2000-2013, măsurile din cadrul PAC nu au reușit singure să inverseze tendința de scădere sau de stagnare a producției de proteine în Europa, ci, începând din 2013, combinarea acestor ajutoare cu măsurile de ecologizare, care permit cultivarea plantelor proteice în zone de interes ecologic, a condus la creșterea bruscă a producției de culturi proteaginoase în UE;

X.  întrucât acordul politic privind PAC, la care au ajuns Parlamentul, Consiliul și Comisia în 2013, prevede posibilitatea de a cultiva plante care fixează azotul în zonele de interes ecologic;

Y.  întrucât cercetările au arătat că producătorii de furaje adesea adaugă mai multe proteine în furaje decât se consideră necesar și întrucât creșterea eficienței poate fi realizată printr-o determinare mai precisă a conținutului de proteine necesar speciilor vizate;

Z.  întrucât, ca urmare a proporției reduse reprezentate de culturile de plante proteice în Uniune, numărul programelor de cercetare în domeniul proteinelor vegetale scade și, în egală măsură, sunt în declin formarea, inovarea și dobândirea de experiență practică în UE; întrucât ar trebui amplificată eficacitatea inovării și ar trebui intensificată politica privind cercetările din domeniul producției de proteine, însă acest lucru ar avea șanse de reușită numai dacă se sprijină pe angajamente pe termen mediu și lung; întrucât politica privind cercetările din domeniul producției de proteine ar trebui să includă și culturile leguminoase adaptate condițiilor locale, crescute de gospodăriile casnice;

AA.  întrucât va fi important să fie sprijinite activitățile de ameliorare a plantelor pentru a fi selecționate noi soiuri de plante proteice care să contribuie la creșterea producției de proteine în UE; întrucât activitățile efective de ameliorare a plantelor necesită o politică de cercetare pe termen lung, cu un nivel suficient de finanțare, și un mediu normativ adecvat, care să încurajeze inovarea;

AB.  întrucât Comisia a finanțat deja și se află în proces de finanțare a unei serii de proiecte relevante, inclusiv a celor din cadrul rubricii „SFS-44-2016: Un program comun de ameliorare a plantelor pentru a reduce dependența UE și a Chinei de importurile de proteine”; întrucât trebuie să se asigure comunicarea, difuzarea și exploatarea corespunzătoare a rezultatelor acestor proiecte, astfel încât viitoarele decizii politice în acest domeniu să se bazeze pe dovezi;

AC.  întrucât costul soiei aproape s-a dublat în termeni reali din 2007 până în prezent,

1.  consideră că este oportună punerea în aplicare a unui vast plan strategic european de producție și aprovizionare cu proteine vegetale, care să se bazeze pe dezvoltarea durabilă a tuturor culturilor prezente în întreaga Uniune; consideră, de asemenea, că această schimbare implică o modificare substanțială a sistemelor noastre de producție pentru a le asigura fermierilor un venit suficient și a satisface cerințele economiei circulare și ale producției agricole sustenabile, pe baza unor principii precum agroecologia și alte practici ecologice, inclusiv strategii de hrănire a rumegătoarelor cu consum scăzut de factori de producție bazate atât pe pășuni permanente, cât și pe pajiști temporare pe terenuri arabile;

2.  solicită Comisiei să ia imediat măsuri care să vizeze evitarea oricărei reduceri a nivelului actual de producție a culturilor proteice, ținând seama în mod corespunzător de avantajele de mediu rezultate din cultivarea convențională a culturilor care fixează azotul în zonele de interes ecologic;

3.  constată că culturile proteice sunt benefice pentru mediu datorită capacității lor de a fixa azotul din atmosferă; observă, de asemenea, că printre aceste beneficii se află reducerea utilizării de îngrășăminte produse pa bază de combustibili fosili, îmbunătățirea calității și a fertilității solului, iar prin aplicarea principiului rotației se reduc bolile provocate de practica continuă a monoculturilor și se protejează și se ameliorează biodiversitatea; subliniază, de asemenea, că fixarea biologică a azotului de către aceste culturi poate contribui la reducerea costurilor legate de factorii de producție și a posibilelor efecte negative asupra mediului provocate de utilizarea excesivă a îngrășămintelor;

4.  solicită crearea unei platforme europene sprijinite de Observatorul european al pieței culturilor agricole, care să permită identificarea suprafețelor din Europa de cultivare a plantelor proteice, în funcție de categoriile de culturi și de localizarea lor, elaborarea de specificații tehnice accesibile tuturor agricultorilor, determinarea capacității europene de producției de proteine pentru a facilita introducerea pe piață a acestora și identificarea tuturor activităților de cercetare publice și private în materie de proteine;

5.  recomandă să fie avute în vedere toate sursele de proteine vegetale, inclusiv culturile utilizate atât în alimentația umană, cât și cele furajere, precum și un sprijin normativ destinat dezvoltării și comercializării de noi proteine vegetale; consideră, totuși, că sunt necesare cercetări suplimentare în ceea ce privește sursele alternative de proteine;

6.  ia act de faptul că producția de soia din America Latină constituie unul dintre factorii principali de determină schimbarea destinației terenurilor, care provoacă multiple probleme ecologice precum contaminarea apelor freatice cu pesticide, eroziunea solurilor, epuizarea rezervelor de apă și defrișarea, ceea ce duce la o reducere devastatoare a biodiversității; observă că producția de soia are urmări sociale și sanitare negative în țările producătoare, care sunt agravate de drepturile volatile de proprietate asupra terenurilor, de acapararea terenurilor, de expulzările forțate și de alte abuzuri ale drepturilor omului;

7.  reamintește că criza ESB din anii 1990 și interdicția privind utilizarea proteinelor animale procesate pentru hrana animalelor, introdusă de Regulamentul (CE) nr. 999/2001, au determinat creșterea cererii de proteine vegetale în Europa; constată că sursele europene alternative de furaje proteice, cum ar fi făina de pește, sunt utilizate în sectorul piscicol european;

Obiectivele multiple ale planului

8.  consideră că acest plan trebuie să maximizeze producția durabilă de biomasă pe suprafețele agricole relevante, dezvoltând acoperiri vegetale permanente, din care o parte poate fi consacrată aprovizionării cu proteine;

9.  consideră că este necesar să se acorde o atenție specială potențialului culturilor de leguminoase, fie semințe, fie plante furajere, această familie prezentând multiple avantaje agricole, economice și de mediu, culturile respective prezentând în principal avantajul fixării azotului din aer datorită unui sistem simbiotic, care face posibilă reducerea utilizării de îngrășăminte azotate sintetice și o utilizare foarte redusă de pesticide; subliniază că culturile leguminoase lasă în urmă o structură bună a solului pentru următoarea recoltă datorită azotului fixat de acestea, ceea ce poate duce la creșterea randamentelor cu o proporție de la 10 % până la 20 %; atrage atenția asupra faptului că rotația culturilor îmbunătățește solul, reduce răspândirea bolilor și susține biodiversitatea;

10.  în plus, subliniază că în sistemele de rotație a culturilor, inclusiv a culturilor de leguminoase, ciclurile de reproducere a dăunătorilor și a agenților patogeni sunt întrerupte, reducându-se astfel răspândirea bolilor la plante și necesitatea aplicării pesticidelor; constată că un beneficiu suplimentar este acela că se dezvoltă și biodiversitatea, prin desființarea monoculturilor permanente;

11.  recomandă sprijinirea cultivării de soia în Europa, în special în cadrul măsurilor PAC, prin creșterea profitabilității și a competitivității acesteia, întrucât noi soiuri de soia deschid astăzi noi posibilități pentru unele regiuni la care se poate adapta această cultură, dar consideră că acest lucru nu ar trebui să vină în detrimentul cultivării altor plante de semințe cu conținut ridicat de proteine (lupin, bob, mazăre, năut, arahide etc.); consideră că această mare varietate de specii va permite să fie crescută la maximum producția de proteine în toate regiunile Europei, în funcție de condițiile climaterice ale acestora;

12.  solicită să se acorde mai multă atenție gestionării culturilor de pășuni și trifoi care, având în vedere suprafețele importante pe care sunt cultivate, contribuie în mod semnificativ la satisfacerea nevoilor de proteine din hrana pentru animale (numai pentru rumegătoare); observă că culturile leguminoase, cum este trifoiul, pot evolua bine în pășuni;

13.  recomandă reintroducerea culturilor de proteine vegetale precum soia, lucerna, bobul, mazărea și a culturilor precum trifoiul, sparceta și numeroase alte culturi de leguminoase în sistemele de cultivare și sistemele furajere dezvoltate la scară largă;

14.  consideră că este oportun să se dezvolte filiere locale și regionale de producție și de prelucrare a proteinelor prin crearea de grupuri de agricultori și a unor legături mai strânse între producătorii de culturi arabile și crescătorii de animale (contracte de aprovizionare și de schimburi, înființarea unor instalații descentralizate, de dimensiuni mici și medii, pentru prelucrarea biologică a „proteinelor ecologice”), pentru ca aceștia să facă schimb de cunoștințe privind soiurile adecvate de leguminoase, rotația culturilor și solurile; consideră că este util, în acest sens, să fie sprijinită prin intermediul PAC asumarea de riscuri de către actorii din filierele directe de alimentație umană și animală pe bază de proteine; subliniază importanța contractelor directe dintre crescători și producătorii de hrană pentru animale;

15.  încurajează promovarea producției de proteine vegetale de calitate și fără OMG, cu o trasabilitate și etichetare clare (atât în ceea ce privește locul de producție, cât și metodele utilizate), drept reacție la interesul tot mai mare al consumatorilor europeni față de produsele fără OMG;

16.  consideră necesară sprijinirea autonomiei furajere a exploatațiilor și a regiunilor atât pentru rumegătoare, cât și pentru animalele monogastrice, inclusiv prin producția de furaje chiar în cadrul exploatațiilor agricole;

17.  consideră că este de dorit să fie reduse la minimum pierderile de recolte și fluxurile de deșeuri și să se amelioreze calitatea nutrițională prin îmbunătățirea sistemelor de recoltare, conservare și prelucrare (uscare, ambalare etc.);

18.  consideră că, pentru a spori producția de proteine vegetale, este necesar să fie crescută rentabilitatea acestor culturi și să fie dezvoltate practici precum rotația culturilor (cu un ciclu minim de 3 ani) și asocierea culturilor leguminoase cu o cultură principală, precum și să fie sporită combinarea de soiuri și culturi în sectorul producției de leguminoase (trifoi/rapiță, triticală/mazăre etc.) și de furaje (graminee, lucernă, amestecurile de cereale etc.), pentru a se putea trece la un sistem agroalimentar mai durabil, sprijinind astfel trecerea de la monoculturile intensive din interiorul și din afara UE către sisteme agroecologice diversificate;

19.  solicită să înceapă activități de cercetare în următoarele sectoare: adecvarea pentru utilizare în rotația culturilor și în culturi combinate, selecționarea de noi soiuri și specii care să le ofere agricultorilor flexibilitatea necesară pentru a se adapta la schimbările climatice, rezistența la stres, combinarea culturilor, creșterea randamentelor, conținutul de proteine și digestibilitatea furajelor (boabe germinate, boabe de rapiță etc.), sporirea rezistenței plantelor la boli, biologia germinării buruienilor ca o funcție de combatere a buruienilor, conversia furajelor și biostimulatorii; subliniază că este necesar ca agricultorii să dispună de un set coerent de instrumente, inclusiv de practici de gestionare, tehnici și produse de protecție a plantelor pentru a combate dăunătorii și alți factori care pot avea un impact negativ asupra randamentului și a dezvoltării culturilor;

20.  solicită investiții consistente în activități de cercetare, inclusiv în selecția soiurilor pentru a îmbunătăți rezultatele agronomice ale acestor culturi, a crește interesul economic față de culturile proteice, deoarece acestea pot fi dezavantajate dacă sunt comparate cu rentabilitatea altor culturi, a asigura o diversitate mai mare a soiurilor pentru a garanta un randament ridicat, a soluționa problemele de ordin agronomic care limitează cultivarea plantelor proteice și a asigura un volum suficient, ceea ce este esențial pentru structurarea producției și a lanțurilor de distribuție; subliniază că este necesar, de asemenea, să fie dezvoltate culturi proteice care sunt mai bine adaptate la clima europeană, să fie îmbunătățită valoarea lor proteică și să fie garantată siguranța investițiilor pentru a stimula cercetările;

21.  recomandă utilizarea într-o mai mare măsură a agriculturii de precizie, în special prin tehnici digitale, pentru a ajusta cât mai exact factorii de producție pentru creșterea plantelor și rațiile de furaje, în vederea limitării risipei și a unor anumite forme de poluare, și recomandă, de asemenea, utilizarea mai intensă a sistemelor mecanice de combatere a buruienilor;

22.  intenționează să promoveze dobândirea de noi cunoștințe, transferul de cunoștințe, formarea de bază și continuă, precum și sprijinirea tuturor formelor de inovare și de cercetare aplicată, atât în ceea ce privește alimentele destinate consumului uman, cât și hrana pentru animale;

23.  solicită sprijinirea tuturor formelor de inovare și de cercetare aplicate, prin punerea în comun a experiențelor și a cunoștințelor, în special cu ajutorul actorilor din teritoriu care oferă soluții inovatoare;

24.  solicită elaborarea unor criterii de sustenabilitate pentru importurile de furaje, cu scopul de a asigura o producție sustenabilă de plante proteice în țările terțe, care să nu conducă la efecte ecologice sau sociale negative;

25.  subliniază rolul important pe care îl poate avea educația alimentară în modelarea cererii de produse alimentare; subliniază necesitatea adoptării unor orientări privind regimul alimentar la nivelul UE sau al statelor membre, care să vizeze promovarea unei alimentații sănătoase, abordând în același timp preocupările de mediu asociate producției de alimente;

26.  consideră că este esențial să se consolideze sprijinul tehnic acordat agricultorilor și serviciile de consiliere în vederea promovării producției sustenabile de proteine provenite din semințe și furajere;

Instrumentele planului

27.  consideră că acest plan necesită mobilizarea și coordonarea mai multor politici ale UE: PAC, politica de cercetare, politicile de mediu și cele din domeniul climei, politica energetică, politica de vecinătate și politica comercială;

28.  consideră că este important ca PAC să sprijine culturile proteice cu ajutorul unei serii de măsuri, cum ar fi plățile cuplate voluntare, care nu ar trebui să fie limitate la anumite culturi și regiuni aflate în dificultate pentru a genera mai multe acțiuni, și plățile pentru ecologizare, dar și cu ajutorul celui de-al doilea pilon, în special prin intermediul măsurilor agro-ecologice care vizează agricultura ecologică și alte tipuri de agricultură, calitatea investițiilor, sistemul de consiliere agricolă (SCA), formarea și, desigur, inovarea prin Programul pentru inovație și spirit antreprenorial; subliniază faptul că introducerea unei plăți cuplate a stimulat producția de culturi proteice în unele state membre;

29.  consideră că ar trebui să fie extrase învățăminte utile din recenta interdicție privind utilizarea pesticidelor în zonele de interes ecologic, chiar dacă, în 2016, acestea reprezentau 15 % din terenurile arabile din UE (opt milioane de hectare), iar aproape 40 % din aceste zone sunt utilizate pentru culturi care fixează azotul sau pentru culturi intermediare; consideră că, în cadrul mobilizării generale a tuturor suprafețelor agricole utilizabile prevăzută în planul de autonomie privind proteinele vegetale, zonele de interes ecologic pot fi mobilizate pentru producerea de proteine, atât prin agricultura tradițională, care recurge la protecția integrată împotriva dăunătorilor, ținând seama de faptul că agricultorii care cultivă aceste plante în zonele de interes ecologic prin agricultura tradițională nu au întotdeauna siguranța că vor fi în măsură să reacționeze la o invazie a dăunătorilor, cât și prin agricultura ecologică, având în vedere că pentru a înlocui importurile de soia în UE ar fi necesar ca în Uniune să se aloce culturii de soia echivalentul a aproape 17 milioane de hectare; consideră că zonele de interes ecologic sunt, pe de altă parte, esențiale pentru consolidarea biodiversității, care este amenințată, și a securității noastre alimentare, dat fiind că această biodiversitate, în special prin îmbunătățirea polenizării, poate determina creșterea cu aproximativ 20 % a randamentelor culturilor învecinate, care pot fi culturi proteice;

30.  recomandă adaptarea modalității de ecologizare la menținerea pășunilor permanente, astfel încât să se țină seama mai bine, în anumite regiuni, de specificitatea lucernei simple sau amestecate cu graminee pe pășuni temporare cu o durată mai mare de 5 ani, această limită în ceea ce privește durata determinând încadrarea acestora în categoria pășunilor permanente definite de legislație, care limitează inversarea acestora dincolo de această perioadă de 5 ani, deși replantarea lor face posibilă producerea unui volum mare de furaje proteice și asigurarea unei mai mari autonomii a exploatațiilor în cauză în materie de proteine;

31.  salută faptul că, în contextul revizuirii „Omnibus” a politicii agricole comune, Parlamentul a obținut o reevaluare a coeficientului de conversie pentru culturile care fixează azotul de la 0,7 la 1, pentru a compensa interzicerea utilizării pesticidelor în zonele de interes ecologic;

32.  consideră că strategia europeană privind proteinele ar trebui să țină seama de revizuirea Directivei privind energia din surse regenerabile, de dubla utilizare a proteinelor și de rolul ce le revine subproduselor, deșeurilor și reziduurilor generate de acestea în economia circulară și ar trebui să încurajeze rotația și diversificarea culturilor și utilizarea pârloagelor în conformitate cu măsurile de ecologizare din cadrul PAC;

33.  consideră că este important ca viitoarea PAC să ia în considerare și alte propuneri menite să sprijine cultivarea de proteine vegetale, cum ar fi propunerile privind includerea unei componente leguminoase în sistemele de rotație cu un ciclu minim de trei ani pentru terenurile arabile; în această privință, subliniază că statele membre în care sunt răspândite bolile determinate de condițiile meteorologice umede pot necesita o perioadă de rotație mai lungă; consideră, de asemenea, deosebit de important să fie instituită o plată ecosistemică mai flexibilă decât plata pentru ecologizare, pentru a fi recunoscute beneficiile pe care le aduc biodiversității culturile leguminoase și oleaginoase, inclusiv pentru hrana polenizatorilor, să fie puse la dispoziția celor care inovează instrumente asociate riscurilor și să fie creată o subprioritate privind proteinele în politica de dezvoltare rurală;

34.  insistă asupra instituirii de noi instrumente pentru a sprijini creșterea ofertei de proteine vegetale, în special de soia, și pentru a asigura implementarea echitabilă în toate statele membre;

35.  consideră că cercetările desfășurate în prezent în domeniul unei strategii pentru culturile proteice este fragmentată și difuză; solicită intensificarea eforturilor în materie de cercetare, în special în cadrul sectorului public, privind culturile proteice puțin dezvoltate, care sunt potrivite atât pentru alimentele destinate consumului uman, cât și pentru hrana animalelor, însă de care investitorii privați sunt interesați într-o măsură redusă sau deloc, precum și proteinele alternative, cum ar fi proteinele provenite din insecte sau alge; solicită intensificarea cooperării între instituțiile de cercetare publice și private; subliniază necesitatea unui cadru de reglementare care să sprijine programele de cercetare și de inovare, pentru a se realiza o producție crescută și competitivă de proteine;

36.  recomandă investiții sporite în proiecte de cercetare industrială și agricolă care se concentrează asupra creșterii calității și a diversității proteinelor funcționale pentru consumul uman;

37.  consideră necesară asigurarea autonomiei noastre în aprovizionarea cu soia printr-o cooperare mai bună cu vecinii noștri și diversificarea surselor de aprovizionare cu proteine produse în afara UE, în special în țările vecine cu UE care au optat pentru Europa și care produc soia ce ar putea fi transportată în Uniune pe Dunăre; solicită ca aceste importuri să respecte aceleași standarde sociale și de mediu ca și producția intraeuropeană și recunoaște că soia fără OMG poate fi folosită pentru a satisface cererea consumatorilor;

38.  constată că practicile agricole actuale sunt de neconceput fără cultivarea de soia, că această cultură leguminoasă foarte importantă aproape a dispărut de pe câmpurile europene în trecutul recent și că producția de soia a crescut de la 17 milioane de tone în 1960 la 319 milioane de tone în 2015;

39.  solicită să fie adaptat cel de-al doilea pilon al PAC pentru o mai bună recunoaștere și remunerare a contribuției culturilor care asigură hrănirea polenizatorilor în perioada critică a sezonului (plantele care înfloresc timpuriu primăvara) și a rolului lor în oprirea scăderii populației de polenizatori;

40.  sprijină instituirea de sisteme transparente de etichetare a produselor pe baza unor standarde de producție certificate, cum ar fi standardele Danube Soya și Europe Soya;

41.  consideră că, deși acordul Blair House din 1992 este încă în vigoare, acesta este depășite de facto și nu ar trebuie să constituie o piedică în calea dezvoltării sustenabile a culturilor proteice în Europa;

o
o   o

42.  încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului și Comisiei.

(1) JO C 199 E, 7.7.2012, p. 58.
(2) A se vedea raportul referitor la propunerea de regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii și de modificare a Regulamentului (CE) nr. 2012/2002, a Regulamentelor (UE) nr. 1296/2013, (UE) nr. 1301/2013, (UE) nr. 1303/2013, (UE) nr. 1304/2013, (UE) nr. 1305/2013, (UE) nr. 1306/2013, (UE) nr. 1307/2013, (UE) nr. 1308/2013, (UE) nr. 1309/2013, (UE) nr. 1316/2013, (UE) nr. 223/2014, (UE) nr. 283/2014, (UE) nr. 652/2014 ale Parlamentului European și ale Consiliului și a Deciziei nr. 541/2014/UE a Parlamentului European și a Consiliului (A8-0211/2017).
(3) Secretariatul General al Consiliului 10055/17, Bruxelles, 7 iunie 2017.
(4) JO L 147, 18.6.1993, p. 25.
(5) Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO), „Anul internațional al leguminoaselor: Semințe nutritive pentru un viitor durabil”.
(6) IP/B/AGRI/IC/2012-067 (PE 495.856).
(7) Regulamentul (CE) nr. 999/2001 al Consiliului al Parlamentului European și al Consiliului din 22 mai 2001 de stabilire a unor reglementări pentru prevenirea, controlul și eradicarea anumitor forme transmisibile de encefalopatie spongiformă (JO L 147, 31.5.2001, p. 1).


Includerea emisiilor și absorbțiilor de gaze cu efect de seră care rezultă din activități legate de exploatarea terenurilor, schimbarea destinației terenurilor și silvicultură în cadrul de politici privind clima și energia pentru 2030 ***I
PDF 328kWORD 60k
Rezoluţie
Text
Rezoluţia legislativă a Parlamentului European din 17 aprilie 2018 referitoare la propunerea de regulament al Parlamentului European și al Consiliului cu privire la includerea emisiilor de gaze cu efect de seră și a absorbțiilor rezultate din exploatarea terenurilor, schimbarea destinației terenurilor și silvicultură în cadrul de politici privind clima și energia pentru 2030 și de modificare a Regulamentului (UE) nr. 525/2013 al Parlamentului European și al Consiliului privind un mecanism de monitorizare și de raportare a emisiilor de gaze cu efect de seră, precum și de raportare, la nivel național și al Uniunii, a altor informații relevante pentru schimbările climatice (COM(2016)0479 – C8-0330/2016 – 2016/0230(COD))
P8_TA(2018)0096A8-0262/2017

(Procedura legislativă ordinară: prima lectură)

Parlamentul European,

–  având în vedere propunerea Comisiei prezentată Parlamentului European și Consiliului (COM(2016)0479),

–  având în vedere articolul 294 alineatul (2) și articolul 192 alineatul (1) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în temeiul cărora propunerea a fost prezentată de către Comisie (C8-0330/2016),

–  având în vedere articolul 294 alineatul (3) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

–  având în vedere avizul Comitetului Economic și Social European din 14 decembrie 2016(1),

–  având în vedere avizul Comitetului Regiunilor din 23 martie 2017(2),

–  având în vedere acordul provizoriu aprobat de comisia competentă în temeiul articolului 69f alineatul (4) din Regulamentul său de procedură și angajamentul reprezentantului Consiliului, exprimat în scrisoarea din 20 decembrie 2017, de a aproba poziția Parlamentului European în conformitate cu articolul 294 alineatul (4) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

–  având în vedere articolul 59 din Regulamentul său de procedură,

–  având în vedere raportul Comisiei pentru mediu, sănătate publică și siguranță alimentară și avizul Comisiei pentru dezvoltare, avizul Comisiei pentru industrie, cercetare și energie și avizul Comisiei pentru agricultură și dezvoltare rurală (A8-0262/2017),

1.  adoptă poziția sa în primă lectură prezentată în continuare(3);

2.  solicită Comisiei să îl sesizeze din nou în cazul în care își înlocuiește, își modifică în mod substanțial sau intenționează să-și modifice în mod substanțial propunerea;

3.  încredințează Președintelui sarcina de a transmite Consiliului și Comisiei, precum și parlamentelor naționale poziția Parlamentului.

Poziția Parlamentului European adoptată în primă lectură la 17 aprilie 2018 în vederea adoptării Regulamentului (UE) 2018/... al Parlamentului European și al Consiliului cu privire la includerea emisiilor de gaze cu efect de seră și a absorbțiilor rezultate din activități legate de exploatarea terenurilor, schimbarea destinației terenurilor și silvicultură în cadrul de politici privind clima și energia pentru 2030 și de modificare a Regulamentului (UE) nr. 525/2013 și a Deciziei nr. 529/2013/UE

(Întrucât s-a ajuns la un acord între Parlament şi Consiliu, poziţia Parlamentului corespunde cu actul legislativ final, Regulamentul (UE) 2018/841.)

(1) JO C 75, 10.3.2017, p. 103.
(2) JO C 272, 17.8.2017, p. 36.
(3) Prezenta poziție înlocuiește amendamentele adoptate la 13 septembrie 2017 (Texte adoptate, P8_TA(2017)0339).


Reducerea anuală obligatorie a emisiilor de gaze cu efect de seră în vederea respectării angajamentelor asumate în temeiul Acordului de la Paris ***I
PDF 328kWORD 61k
Rezoluţie
Text
Rezoluţia legislativă a Parlamentului European din 17 aprilie 2018 referitoare la propunerea de regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind reducerea anuală obligatorie a emisiilor de gaze cu efect de seră de către statele membre în perioada 2021-2030, în vederea realizării unei uniuni energetice reziliente și a respectării angajamentelor asumate în temeiul Acordului de la Paris, și de modificare a Regulamentului (UE) nr. 525/2013 al Parlamentului European și al Consiliului privind un mecanism de monitorizare și de raportare a emisiilor de gaze cu efect de seră și a altor informații relevante pentru schimbările climatice (COM(2016)0482 – C8-0331/2016 – 2016/0231(COD))
P8_TA(2018)0097A8-0208/2017

(Procedura legislativă ordinară: prima lectură)

Parlamentul European,

–  având în vedere propunerea Comisiei prezentată Parlamentului European și Consiliului (COM(2016)0482),

–  având în vedere articolul 294 alineatul (2) și articolul 192 alineatul (1) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în temeiul cărora propunerea a fost prezentată de către Comisie (C8-0331/2016),

–  având în vedere articolul 294 alineatul (3) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

–  având în vedere avizul Comitetului Economic și Social European din 14 decembrie 2016(1),

–  având în vedere avizul Comitetului Regiunilor din 23 martie 2017(2),

–  având în vedere acordul provizoriu aprobat de comisia competentă în temeiul articolului 69f alineatul (4) din Regulamentul său de procedură și angajamentul reprezentantului Consiliului, exprimat în scrisoarea din 17 ianuarie 2018, de a aproba poziția Parlamentului European în conformitate cu articolul 294 alineatul (4) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

–  având în vedere articolul 59 din Regulamentul său de procedură,

–  având în vedere raportul Comisiei pentru mediu, sănătate publică și siguranță alimentară, precum și avizele Comisiei pentru industrie, cercetare și energie, Comisiei pentru transport și turism și Comisiei pentru agricultură și dezvoltare rurală (A8-0208/2017),

1.  adoptă poziția sa în primă lectură prezentată în continuare(3);

2.  solicită Comisiei să îl sesizeze din nou în cazul în care își înlocuiește, își modifică în mod substanțial sau intenționează să-și modifice în mod substanțial propunerea;

3.  încredințează Președintelui sarcina de a transmite Consiliului și Comisiei, precum și parlamentelor naționale poziția Parlamentului.

Poziția Parlamentului European adoptată în primă lectură la 17 aprilie 2018 în vederea adoptării Regulamentului (UE) 2018/... al Parlamentului European și al Consiliului privind reducerea anuală obligatorie a emisiilor de gaze cu efect de seră de către statele membre în perioada 2021-2030 în vederea unei contribuții la acțiunile climatice de respectare a angajamentelor asumate în temeiul Acordului de la Paris și de modificare a Regulamentului (UE) nr. 525/2013

(Întrucât s-a ajuns la un acord între Parlament şi Consiliu, poziţia Parlamentului corespunde cu actul legislativ final, Regulamentul (UE) 2018/842.)

(1) JO C 75, 10.3.2017, p. 103.
(2) JO C 272, 17.8.2017, p. 36.
(3) Prezenta poziție înlocuiește amendamentele adoptate la 14 iunie 2017 (Texte adoptate, P8_TA(2017)0256).


Statutul și finanțarea partidelor politice europene și a fundațiilor politice europene ***I
PDF 325kWORD 49k
Rezoluţie
Text
Rezoluţia legislativă a Parlamentului European din 17 aprilie 2018 referitoare la propunerea de Regulament al Parlamentului European și al Consiliului de modificare a Regulamentului (UE, Euratom) nr. 1141/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 22 octombrie 2014 privind statutul și finanțarea partidelor politice europene și a fundațiilor politice europene (COM(2017)0481 – C8-0307/2017 – 2017/0219(COD))
P8_TA(2018)0098A8-0373/2017

(Procedura legislativă ordinară: prima lectură)

Parlamentul European,

–  având în vedere propunerea Comisiei prezentată Parlamentului European și Consiliului (COM(2017)0481),

–  având în vedere articolul 294 alineatul (2) și articolul 224 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în temeiul cărora propunerea a fost prezentată de către Comisie (C8-0307/2017),

–  având în vedere articolul 294 alineatul (3) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

–  având în vedere Rezoluția sa din 15 iunie 2017 referitoare la finanțarea partidelor politice și a fundațiilor politice de la nivel european(1),

–  după consultarea Comitetului Regiunilor,

–  având în vedere acordul provizoriu aprobat de comisia competentă în temeiul articolului 69f alineatul (4) din Regulamentul său de procedură și angajamentul reprezentantului Consiliului, exprimat în scrisoarea din 7 martie 2018, de a aproba poziția Parlamentului European în conformitate cu articolul 294 alineatul (4) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

–  având în vedere articolul 59 din Regulamentul său de procedură,

–  având în vedere raportul Comisiei pentru afaceri constituționale și poziția sub formă de amendamente a Comisiei pentru control bugetar (A8-0373/2017),

1.  adoptă poziția sa în primă lectură prezentată în continuare;

2.  solicită Comisiei să îl sesizeze din nou în cazul în care își înlocuiește, își modifică în mod substanțial sau intenționează să-și modifice în mod substanțial propunerea;

3.  încredințează Președintelui sarcina de a transmite Consiliului și Comisiei, precum și parlamentelor naționale, poziția Parlamentului.

Poziția Parlamentului European adoptată în primă lectură la 17 aprilie 2018 în vederea adoptării Regulamentului (UE, Euratom) 2018/... al Parlamentului European și al Consiliului de modificare a Regulamentului (UE, Euratom) nr. 1141/2014 privind statutul și finanțarea partidelor politice europene și a fundațiilor politice europene

(Întrucât s-a ajuns la un acord între Parlament şi Consiliu, poziţia Parlamentului corespunde cu actul legislativ final, Regulamentul (UE, Euratom) 2018/673.)

(1) Texte adoptate, P8_TA(2017)0274.


Performanța energetică a clădirilor ***I
PDF 325kWORD 55k
Rezoluţie
Text
Rezoluţia legislativă a Parlamentului European din 17 aprilie 2018 referitoare la propunerea de directivă a Parlamentului European și a Consiliului de modificare a Directivei 2010/31/UE privind performanța energetică a clădirilor (COM(2016)0765 – C8-0499/2016 – 2016/0381(COD))
P8_TA(2018)0099A8-0314/2017

(Procedura legislativă ordinară: prima lectură)

Parlamentul European,

–  având în vedere propunerea Comisiei prezentată Parlamentului European și Consiliului (COM(2016)0765),

–  având în vedere articolul 294 alineatul (2) și articolul 194 alineatul (2) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în temeiul cărora propunerea a fost prezentată de către Comisie (C8-0499/2016),

–  având în vedere articolul 294 alineatul (3) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

–  având în vedere avizele motivate prezentate de către Senatul Țărilor de Jos și de către Camera Reprezentanților a Țărilor de Jos, în cadrul Protocolului nr. 2 privind aplicarea principiilor subsidiarității și proporționalității, în care se susține că proiectul de act legislativ nu respectă principiul subsidiarității,

–  având în vedere avizul Comitetului Economic și Social European din 26 aprilie 2017(1),

–  având în vedere avizul Comitetului Regiunilor din 13 iulie 2017(2),

–  având în vedere acordul provizoriu aprobat de comisia competentă în temeiul articolului 69f alineatul (4) din Regulamentul său de procedură și angajamentul reprezentantului Consiliului, exprimat în scrisoarea din 31 ianuarie 2018, de a aproba poziția Parlamentului European în conformitate cu articolul 294 alineatul (4) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

–  având în vedere articolul 59 din Regulamentul său de procedură,

–  având în vedere raportul Comisiei pentru industrie, cercetare și energie și avizul Comisiei pentru mediu, sănătate publică și siguranță alimentară (A8-0314/2017),

1.  adoptă poziția sa în primă lectură prezentată în continuare;

2.  solicită Comisiei să îl sesizeze din nou în cazul în care își înlocuiește, își modifică în mod substanțial sau intenționează să-și modifice în mod substanțial propunerea;

3.  încredințează Președintelui sarcina de a transmite Consiliului și Comisiei, precum și parlamentelor naționale poziția Parlamentului.

Poziția Parlamentului European adoptată în primă lectură la 17 aprilie 2018 în vederea adoptării Directivei (UE) 2018/... a Parlamentului European și a Consiliului de modificare a Directivei 2010/31/UE privind performanța energetică a clădirilor și a Directivei 2012/27/UE privind eficiența energetică

(Întrucât s-a ajuns la un acord între Parlament şi Consiliu, poziţia Parlamentului corespunde cu actul legislativ final, Directiva (UE) 2018/844.)

(1) JO C 246, 28.7.2017, p. 48.
(2) JO C 342, 12.10.2017, p. 119.


Punerea în aplicare a celui de Al șaptelea program de acțiune pentru mediu
PDF 364kWORD 58k
Rezoluţia Parlamentului European din 17 aprilie 2018 referitoare la punerea în aplicare a celui de Al șaptelea program de acțiune pentru mediu (2017/2030(INI))
P8_TA(2018)0100A8-0059/2018

Parlamentul European,

–  având în vedere Decizia nr. 1386/2013/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 20 noiembrie 2013 privind un Program general al Uniunii de acțiune pentru mediu până în 2020 „O viață bună, în limitele planetei noastre”(1) („PAM 7”),

–  având în vedere articolele 191 și 192 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene referitoare la conservarea, protecția și îmbunătățirea calității mediului și a sănătății persoanelor,

–   având în vedere Acordul de la Paris, Decizia 1/CP.21 și cea de a 21-a Conferință a părților (COP 21) la Convenția-cadru a Națiunilor Unite asupra schimbărilor climatice (CCONUSC), care a avut loc la Paris în perioada 30 noiembrie-11 decembrie 2015,

–   având în vedere obiectivele de dezvoltare durabilă ale ONU (ODD) și natura lor interconectată și integrată,

–  având în vedere raportul din decembrie 2016 al Agenției Europene de Mediu intitulat „Raportul privind indicatorii de mediu 2016 – În sprijinul monitorizării celui de Al 7-lea program de acțiune pentru mediu”,

–   având în vedere raportul din noiembrie 2017 al Agenției Europene de Mediu, intitulat „Raportul privind indicatorii de mediu 2017 – În sprijinul monitorizării celui de Al 7-lea program de acțiune pentru mediu”,

–  având în vedere Comunicarea Comisiei din 3 februarie 2017, intitulată „Evaluarea punerii în aplicare a politicilor de mediu ale UE: provocări comune și modalități de unire a eforturilor pentru obținerea de rezultate mai bune” (COM(2017)0063) și cele 28 de rapoarte de țară care o însoțesc,

–  având în vedere Comunicarea Comisiei din 27 mai 2016 2017 intitulată „Realizarea beneficiilor politicilor de mediu ale UE prin intermediul unei evaluări periodice a punerii lor în aplicare” (COM(2016)0316),

–   având în vedere Rezoluția sa din 16 noiembrie 2017 referitoare la evaluarea punerii în aplicare a politicilor de mediu ale UE (EIR)(2),

–   având în vedere Rezoluția sa din 9 iulie 2015 referitoare la utilizarea eficientă a resurselor: spre o economie circulară(3),

–   având în vedere Rezoluția sa din 2 februarie 2016 referitoare la evaluarea la jumătatea perioadei a Strategiei UE în domeniul biodiversității(4),

–   având în vedere Rezoluția sa din 15 noiembrie 2017 referitoare la Planul de acțiune pentru natură, cetățeni și economie(5),

–   având în vedere Recomandarea Parlamentului European din 4 aprilie 2017 adresată Consiliului și Comisiei în urma anchetei privind măsurarea emisiilor în sectorul autovehiculelor(6),

–   având în vedere raportul Agenției Europene de Mediu, intitulat „SOER 2015 – Mediul european – starea și perspectiva 2015”,

–   având în vedere raportul Agenției Europene de Mediu din 19 mai 2015, intitulat „Starea naturii în UE”,

–  având în vedere studiul din noiembrie 2017 de evaluare a punerii în aplicare la nivel european privind „Evaluarea la jumătatea perioadei a punerii în aplicare a celui de-al 7-lea Program de acțiune pentru mediu (2014-2020)”, realizat de Serviciul de Cercetare al Parlamentului European, inclusiv studiul anexat,

–  având în vedere Rezoluția sa din 20 aprilie 2012 referitoare la revizuirea celui de-al șaselea program de acțiune pentru mediu și la stabilirea priorităților pentru cel de-al șaptelea program de acțiune pentru mediu - Un mediu mai bun pentru o viață mai bună(7),

–  având în vedere Comunicarea Comisiei din 22 noiembrie 2016 intitulată „Următorii pași către un viitor european durabil - Acțiunea europeană pentru durabilitate” (COM(2016)0739),

–   având în vedere Convenția privind diversitatea biologică (CDB),

–   având în vedere Comunicarea Comisiei din 20 septembrie 2011, intitulată „Foaie de parcurs către o Europă eficientă din punct de vedere energetic” (COM(2011)0571),

–   având în vedere Comunicarea Comisiei din 29 noiembrie 2017, intitulată „Viitorul sectorului agricol și al agriculturii” (COM(2017)0713),

–  având în vedere articolul 52 din Regulamentul său de procedură, precum și articolul 1 alineatul (1) litera (e) din decizia Conferinței președinților din 12 decembrie 2002 privind procedura de autorizare a rapoartelor din proprie inițiativă și anexa 3 la aceasta,

–  având în vedere raportul Comisiei pentru mediu, sănătate publică și siguranță alimentară (A8-0059/2018),

A.  întrucât PAM 7 stabilește obiective obligatorii din punct de vedere juridic în domeniul mediului și al schimbărilor climatice, care să fie atinse până în 2020; întrucât PAM 7 stabilește, de asemenea, o viziune pe termen lung pentru 2050;

B.  întrucât PAM 7 nu conține o clauză de revizuire la jumătatea perioadei; întrucât raportul Comisiei pentru mediu, sănătate publică și siguranță alimentară privind punerea în aplicare a PAM 7 este o ocazie de a evalua progresele înregistrate de acest program și de a face recomandări bazate pe date concrete pentru punerea în aplicare în continuare a PAM actual și pentru orice viitor PAM; întrucât acest raport ar trebui să facă mai mult decât să expună din nou probleme bine cunoscute și să se concentreze asupra propunerii de soluții pentru atingerea obiectivelor stabilite în PAM 7;

C.  întrucât Comisia lucrează la un raport de evaluare în care accentul se va pune pe structura și rolul strategic jucat de PAM 7; întrucât acest raport urmărește, în special, să verifice dacă cadrul convenit ne ajută să realizăm într-un mod inteligent cele nouă obiective prioritare;

D.  întrucât UE dispune de o legislație de mediu solidă, însă punerea sa în aplicare slabă și ineficace este o problemă de lungă durată; întrucât aceste lacune în punerea în aplicare amenință dezvoltarea durabilă, au consecințe transfrontaliere nefaste asupra mediului și a sănătății umane și atrag după sine costuri socioeconomice importante; întrucât, mai mult decât atât, lacunele în materie de punere în aplicare afectează credibilitatea UE;

E.  întrucât progresele în direcția îndeplinirii obiectivelor pentru 2020 au fost, până în prezent, variabile: este puțin probabilă îndeplinirea obiectivului 1 (protejarea capitalului natural), dar este probabilă îndeplinirea unora dintre obiective secundare din cadrul obiectivului 2 (o economie cu emisii scăzute de dioxid de carbon și eficientă din punctul de vedere al utilizării resurselor); nu este clar dacă obiectivul 3 (reducerea presiunilor legate de mediu și a riscurilor la adresa sănătății oamenilor) va fi îndeplinit;

F.  întrucât nepunerea în aplicare în continuare a legislației și neintegrarea cunoștințelor specializate în elaborarea politicilor în domenii precum calitatea aerului, zgomotul ambiental și expunerea la substanțe chimice reprezintă amenințări grave la adresa sănătății și reduc calitatea și durata vieții cetățenilor UE;

G.  întrucât cele mai recente date publicate de Agenția Europeană de Mediu confirmă tendințele generale descrise mai sus pentru fiecare obiectiv tematic, dar, de asemenea, raportează o încetinire a progreselor în anumite domenii; întrucât, în anumite cazuri, cum ar fi emisiile de gaze cu efect de seră și eficiența energetică, perspectivele de atingere a obiectivelor secundare rămân neschimbate de aceste noi tendințe;

H.  întrucât încă nu este clar dacă obiectivul privind emisiile de amoniac va fi îndeplinit și este puțin probabil ca obiectivul privind acapararea terenurilor să fie îndeplinit;

I.  întrucât există incertitudini considerabile în ceea ce privește punerea în aplicare din cauza lipsei de indicatori și a limitărilor indicatorilor existenți; întrucât cunoștințele lacunare fac situația să stagneze pe trei niveluri: înțelegerea riscurilor, elaborarea unor politici adecvate pentru gestionarea și reducerea riscurilor și monitorizarea eficacității politicilor;

J.  întrucât deseori există cunoștințe, dar ele nu sunt utilizate în procesul de elaborare a politicilor sau nu se transferă către părțile responsabile de punerea în aplicare; întrucât această problemă este cauzată deseori de lipsa voinței politice și de interese concurente care nu sunt percepute ca fiind în concordanță cu PAM sau cu obiectivele politicii de mediu, în general; întrucât creșterea economică continuă depinde, de asemenea, de un mediu curat;

K.  întrucât trebuie să se îmbunătățească sinergia între instrumentele de politică ale Uniunii la nivel înalt și PAM pentru realizarea obiectivelor programului;

L.  întrucât, la anumite niveluri, nu există fonduri suficiente pentru punerea corectă în aplicare a PAM 7; întrucât, uneori, finanțarea la nivelul UE nu a reușit să genereze rezultatele scontate și, în mai multe cazuri, acest lucru a avut la bază administrarea defectuoasă a fondurilor, nu lipsa acestora;

M.  întrucât domeniul de aplicare a PAM 7 este relevant pentru nevoile actuale în domeniul politicii de mediu, deși multe dintre părțile interesate recomandă adăugarea unor noi obiective secundare pentru a crește relevanța programului în viitor;

N.  întrucât, de asemenea, părțile interesate își exprimă preferința pentru un PAM mai puțin complex și mai orientat;

O.  întrucât există un sprijin general pentru un al 8-lea PAM,

Principalele concluzii

1.  consideră că PAM 7 are valoare adăugată și o influență pozitivă asupra politicilor de mediu la nivelul UE și al statelor membre, aducând beneficii pentru cetățeni, natură și actorii economici;

2.  reiterează faptul că PAM 7 are o viziune clară pe termen lung pentru 2050, pentru a asigura un mediu stabil pentru investițiile durabile și creșterea economică, în limitele ecologice ale planetei;

3.  salută tendințele anterioare pozitive în ceea ce privește numeroase obiective secundare ale PAM 7 și perspectivele încurajatoare în legătură cu unele dintre obiectivele pentru 2020;

4.  cu toate acestea, subliniază că încă mai există loc de mai bine și solicită Comisiei și autorităților competente din statele membre să dea dovadă de mai multă voință politică, la cel mai înalt nivel, pentru punerea în aplicare a PAM 7;

5.  regretă că cel mai probabil obiectivul prioritar de a proteja, conserva și consolida capitalul natural al Uniunii nu va fi îndeplinit; mai mult, constată cu îngrijorare că obiectivele Strategiei UE în domeniul biodiversității pentru 2020 și ale Convenției privind diversitatea biologică nu vor fi îndeplinite fără eforturi suplimentare, substanțiale și imediate;

6.  constată că s-au înregistrat unele progrese în anumite domenii pentru obiectivul prioritar 2, în special în ceea ce privește obiectivele privind clima și energia, cu toate acestea, remarcă că trebuie depuse mai multe eforturi pe partea de eficiență a resurselor; reiterează potențialul Directivei privind proiectarea ecologică(8) și al Regulamentului privind eticheta ecologică(9) de a îmbunătăți performanța de mediu și utilizarea eficientă a resurselor aferente produselor pe parcursul întregului lor ciclu lor de viață, abordând, printre altele, durabilitatea, reparabilitatea, potențialul de reutilizare și reciclare, conținutul reciclat și durata de viață ale produselor;

7.  regretă faptul că obiectivul secundar privind obținerea unei bune stări calitative a corpurilor de apă de suprafață nu va fi atins până în 2020 din cauza presiunii exercitate de poluare, de intervențiile asupra morfologiei cursurilor de apă și de supraexploatarea din cauza devierilor importante în scop hidroelectric;

8.  subliniază că obiectivele PAM 7 sunt obiective minime și că sunt necesare eforturi suplimentare considerabile în vederea atingerii obiectivelor stabilite prin Acordul de la Paris și a obiectivelor de dezvoltare durabilă (ODD);

9.  reamintește faptul că UE și toate statele sale membre sunt semnatare ale Acordului de la Paris și, prin urmare, s-au angajat să îndeplinească obiectivele acestuia și au prevăzut o contribuție stabilită la nivel național, care presupune reducerea cu 40 % a emisiilor de gaze cu efect de seră la nivelul întregii economii în Uniune până în 2030; subliniază necesitatea integrării pe deplin a obiectivului pentru 2030 și a obiectivului pe termen lung privind un nivel net de emisii egal cu zero în toate politicile și programele de finanțare ale Uniunii; solicită Comisiei să evalueze constant obiectivele cadrului privind clima și energia, în contextul dialogului de facilitare din 2018 și al evaluării la nivel global la fiecare cinci ani, precum și să pregătească o strategie pentru UE privind emisiile zero la jumătatea secolului, oferind o cale eficientă din punctul de vedere al costurilor către atingerea obiectivului privind un nivel net de emisii egal cu zero, adoptat în cadrul Acordului de la Paris;

10.  constată că există o mare incertitudine în ceea ce privește progresul către atingerea obiectivelor privind sănătatea și bunăstarea oamenilor; subliniază că lacunele în materie de cunoștințe și indicatorii limitați împiedică elaborarea și monitorizarea politicilor;

11.  salută inițiativele existente care contribuie la reducerea lacunelor în materie de cunoștințe, printre care: modelul „forță motrice - presiune - stare - expunere - efecte - acțiune” (DPSEEA) pentru înțelegerea factorilor determinanți care perturbă serviciile ecosistemice; modelul de „biomonitorizare umană” (HBM) pentru estimarea expunerii populațiilor umane la contaminanți și a posibilelor efecte ale acestora asupra sănătății; și „platforma de informații pentru monitorizarea chimică” (IPCheM);

12.  este preocupat de faptul că nu întotdeauna cunoștințele specializate și consensul științific sunt luate în considerare în mod adecvat în procesul de elaborare a politicilor și nu întotdeauna sunt transferate către părțile responsabile de punerea în aplicare; subliniază bioenergia, uleiul de palmier, produsele fitosanitare, perturbatorii endocrini, producția și consumul de alimente, OMG-urile, planificarea și proiectarea urbană, poluarea atmosferică și fonică și deșeurile alimentare urbane ca exemple de domenii în care dovezile științifice privind riscurile pentru sănătatea umană și mediu au fost puse pe planul doi în dezbaterile publice și politice; consideră că cunoștințele științifice generale, precum și aderarea la principiul precauției în absența unor date științifice suficiente, ar trebui să ghideze procesul de luare a unor decizii politice responsabile; reamintește importanța consultanței științifice din partea agențiilor Uniunii Europene în acest context; subliniază că printre alte principii călăuzitoare în legislația și politica UE în domeniul mediului se numără principiul „poluatorul plătește”, măsurile de prevenire, principiul precauției și tratarea la sursă a daunelor aduse mediului;

13.  condamnă nerespectarea de către Comisie a termenelor limită stabilite prin lege pentru elaborarea unor criterii armonizate bazate pe riscuri pentru identificarea perturbatorilor endocrini și revizuirea Regulamentul (CE) nr. 1223/2009 (10) („Regulamentul privind produsele cosmetice”) cu privire la perturbatorii endocrini; solicită Comisiei să revizuiască imediat Regulamentul privind produsele cosmetice în ceea ce privește perturbatorii endocrini, fără întârzieri suplimentare; regretă că neînregistrarea unor progrese suficiente în privința perturbatorilor endocrini îi pune pe cetățeni în fața unor riscuri de sănătate și împiedică realizarea obiectivului prioritar nr. 3 din cel de Al 7-lea PAM;

14.  regretă lipsa progreselor în dezvoltarea unei strategii a Uniunii pentru un mediu netoxic, promovarea ciclurilor de materiale netoxice și reducerea expunerii la substanțe periculoase, inclusiv la substanțele chimice din produse; subliniază că este nevoie de mai multe eforturi pentru ca, până în 2020, toate substanțele relevante care stârnesc motive de îngrijorare deosebită, inclusiv substanțele cu proprietăți de perturbare a sistemului endocrin, să fie incluse pe lista REACH a substanțelor candidate, așa cum se prevede în cel de Al 7-lea PAM; invită Comisia și statele membre să aibă grijă să ia în calcul cu adevărat efectele combinate ale produselor chimice în întreaga legislație în materie a Uniunii cât mai curând posibil, cu un accent deosebit pe riscurile pentru copii generate de expunerea la substanțe periculoase; salută strategia Comisiei în domeniul maselor plastice și solicită implementarea promptă a acesteia; reiterează, în acest context, că promovarea ciclurilor de materiale netoxice este esențială pentru dezvoltarea sănătoasă a unei piețe funcționale a materiilor prime secundare;

15.  subliniază că lipsa integrării preocupărilor legate de mediu în alte domenii de politică este una dintre cauzele profunde ale lacunelor în punerea în aplicare a politicii și legislației din domeniul mediului; consideră că sinergiile între alte instrumente de politică ale UE la nivel înalt (cum ar fi politica agricolă comună (PAC), politica comună în domeniul pescuitului (PCP), fondurile structurale și politica de coeziune) și o mai bună coerență între prioritățile politice la nivel înalt rămâne fundamentală pentru atingerea obiectivelor PAM 7; solicită Comisiei și Consiliului, în toate configurațiile lor, să îmbunătățească coordonarea politicilor și integrarea obiectivelor PAM 7; subliniază, de asemenea, necesitatea de a integra toate aspectele nerezolvate ale PAM 7 în instrumente la nivel înalt, inclusiv semestrul european;

16.  subliniază faptul că eventuala creare de noi mecanisme financiare pentru conservarea biodiversității în vederea realizării obiectivelor pentru 2020 este limitată din cauza fazei în care se află cadrul financiar multianual (CFM) actual; în acest sens, solicită utilizarea la maximum a mijloacelor din actualul CFM, inclusiv a programului LIFE, a PAC și a fondurilor structurale, și solicită să se includă noi mecanisme financiare pentru conservarea biodiversității în următorul CFM;

17.  salută îmbunătățirile aduse politicii comune în domeniul pescuitului (PCP) și politicii de coeziune, a căror coerență cu PAM 7 a crescut; regretă, cu toate acestea, că, în ciuda îmbunătățirii cadrului de reglementare, PCP continuă să fie pusă în aplicare în mod deficitar; reamintește importanța unor stocuri de pește sănătoase;

18.  recunoaște că deși a integrat treptat preocupări de mediu, PAC pune încă probleme pentru atingerea obiectivelor PAM, în special în ceea ce privește producția cu un consum intensiv de resurse și biodiversitatea; reamintește că PAC are sarcina dificilă de a preveni degradarea solului provocată de practicile agricole inadecvate (precum biocombustibilii nesustenabili), intensificarea nesustenabilă a agriculturii și abandonarea terenurilor oferind, în același timp, o calitate superioară și cantități mai mari de materii prime alimentare și agricole pentru populația mondială în continuă creștere; subliniază că inițiativele suplimentare și sprijinul pentru metode agricole durabile din punct de vedere ecologic, inclusiv rotația culturilor și plantele fixatoare de azot, sunt esențiale și trebuie să ia în considerare agricultura și fermierii, ca parte a soluției;

19.  subliniază că protejarea și întărirea securității alimentare pe termen lung prin prevenirea daunelor asupra mediului și trecerea la un sistem alimentar sustenabil care să le ofere consumatorilor alimente la prețuri rezonabile ar trebui să reprezinte priorități esențiale ale reformei PAC; subliniază că aceste obiective pot fi realizate numai prin gestionarea durabilă a resurselor naturale și intervenții politice care să asigure protecția ecosistemelor;

20.  reamintește că, în contextul schimbărilor climatice și al creșterii populației mondiale, cererea tot mai mare de alimente bogate în proteine animale exercită presiuni de mediu semnificative asupra terenurilor agricole și a ecosistemelor din ce în ce mai fragile; subliniază totodată că există o legătură din ce în ce mai pronunțată între alimentația excesiv de bogată în grăsimi animale și povara bolilor netransmisibile;

21.  reamintește angajamentul asumat în 2016 de Comisie de a integra ODD-urile în politicile și inițiativele UE; recunoaște că acest angajament nu conține o strategie clară și propuneri concrete pentru niște structuri instituționale și un cadru de guvernanță care să asigure integrarea ODD-urilor în politicile și propunerile legislative ale UE, precum și în etapele de punere în aplicare și asigurare a respectării acestora; consideră că este important ca UE să se angajeze întru totul, ca un adevărat deschizător de drumuri, să atingă obiectivele Agendei 2030 și obiectivele de dezvoltare durabilă; mai subliniază că PAM 7 este un instrument cheie pentru implementarea ODD-urilor;

22.  remarcă calitatea superioară a apei potabile în UE; speră ca revizuirea Directivei 98/83/CE(11) („Directiva privind apa potabilă”) să-i aducă acestui cadru juridic actualizările necesare; încurajează Comisia și statele membre ca, în cadrul PAM, să integreze mai bine obiectivele Uniunii în domeniul apei în alte politici sectoriale sub egida PAM, mai ales PAC;

23.  apreciază progresele înregistrate de unele proiecte finanțate de UE, dar regretă pierderea unor oportunități de a obține rezultate mai bune, fapt evidențiat de Curtea de Conturi Europeană (CCE); subliniază că CFM post-2020 trebuie reorientat spre dezvoltarea durabilă și integrarea politicii de mediu în toate mecanismele de finanțare și liniile bugetare; subliniază necesitatea de a intensifica investițiile ecologice, inovarea și creșterea durabilă prin utilizarea de noi instrumente de finanțare, atât publice, cât și private și abordări diferite față de actuala politică de investiții, cum ar fi eliminarea treptată a subvențiilor dăunătoare mediului pentru a înfăptui viziunea pe termen lung a PAM 7; consideră că tuturor fondurilor structurale și de investiții ale UE ar trebui să li se aplice criterii de sustenabilitate și obiective de performanță clar definite; pledează pentru o utilizare mai eficientă și mai țintită a actualului CFM și a fondurilor din cadrul politicii de coeziune și de dezvoltare regională și pentru tratarea în regim de urgență a problemelor semnalate de CCE menționate mai sus; invită Comisia și statele membre să sprijine în continuare și, eventual, să mărească resursele bugetare ale UE alocate pentru acțiunile legate de mediu și de schimbările climatice;

24.  regretă persistența unor carențe grave în colectarea și tratarea apelor urbane reziduale în diferite regiuni ale Europei; subliniază potențialul tratării și reutilizării apelor uzate pentru a ușura situațiile de stres hidric, a reduce captările directe de apă, a produce biogaz și a garanta o mai bună gestionare a resurselor de apă, în special prin irigare pentru agricultură; așteaptă cu interes propunerea legislativă privind reutilizarea apelor uzate, care va fi prezentată de Comisie la începutul anului 2018;

25.  semnalează că, deși cele mai mari amenințări ecologice la adresa sănătății se observă cel mai clar în zonele urbane, ele afectează și zonele periferice și aglomerările suburbane și că până în 2020 se estimează că 80% din populație va trăi în zone urbane și suburbane; subliniază faptul că emisiile de poluanți atmosferici, combinate cu planificarea și infrastructura inadecvate, pot avea consecințe dramatice economice, sociale, ecologice și de sănătate publică; constată că poluarea atmosferică provoacă deja peste 400 000 de decese premature în UE(12) și că costurile sanitare externe se situează între 330 și 940 de miliarde EUR;

26.  subliniază că în UE cel puțin 10 000 de decese premature sunt cauzate de boli legate de zgomot și că în 2012 aproape o pătrime din populația Uniunii a fost expusă la niveluri de zgomot peste limitele admise; invită statele membre să abordeze cu prioritate monitorizarea nivelurilor de zgomot, în concordanță cu Directiva 2002/49/CE(13), pentru a asigura respectarea valorilor limită aplicabile pentru spații închise și deschise;

27.  atestă progresele înregistrate în reducerea anumitor poluanți atmosferici, în special în zonele urbane, dar regretă problemele persistente de calitate a aerului, la care contribuie în mod semnificativ emisiile din transportul rutier și agricultură; ia act de pachetul privind „mobilitate curată”, prezentat de Comisie în noiembrie 2017, și de Strategia europeană pentru o mobilitate cu emisii reduse, prezentată în 2016, care deschid calea către o mobilitate cu emisii reduse pe teritoriul Uniunii;

28.  salută progresele realizate în ceea ce privește pachetul legislativ privind economia circulară; îndeamnă toate părțile să depună eforturi pentru a ajunge la un acord cu obiective ambițioase;

Recomandări

29.  invită statele membre să își evalueze progresele realizate în vederea atingerii obiectivelor PAM 7 și să își reorienteze acțiunile, dacă este cazul; îndeamnă statele membre să pună la dispoziția publicului rezultatele obținute;

30.  invită Comisia să se asigure că orice propuneri legislative noi pun pe deplin în aplicare obiectivele și măsurile din cadrul PAM7;

31.  invită Comisia să asigure participarea activă a organizațiilor societății civile la evaluarea privind punerea în aplicare a legislației UE în materie de mediu;

32.  solicită instituțiilor și agențiilor competente ale UE să acorde prioritate cercetării și să completeze lacunele în materie de cunoștințe în următoarele domenii: pragurile de mediu (punctele critice), paradigma economiei circulare, efectele combinate ale substanțelor chimice, nanomaterialele, metodele de identificare a pericolelor, impactul microplasticului, interacțiunea dintre riscurile sistemice și alți factori determinanți ai sănătății, solul și utilizarea terenurilor și speciile alogene invazive;

33.  salută evaluarea punerii în aplicare a politicilor de mediu (EIR) ca pe un instrument pozitiv pentru a îmbunătăți punerea în aplicare a legislației și politicii UE în domeniul mediului, care poate contribui la monitorizarea implementării PAM 7, cum a subliniat deja în Rezoluția sa din 16 noiembrie 2017 referitoare la revizuirea legislației privind protecția mediului; consideră că în EIR ar trebui să se implice total toate părțile interesate relevante, inclusiv societatea civilă, și că EIR trebuie să acopere întregul domeniu al obiectivelor tematice prioritare ale PAM;

34.  cere UE și statelor membre să renunțe rapid și definitiv la subvențiile dăunătoare mediului;

35.  solicită Comisiei și statelor membre să își intensifice și să își coordoneze eforturile pentru promovarea elaborării și validării unor metode alternative la testarea pe animale, astfel încât acestea să contribuie la realizarea obiectivului prioritar nr. 5 al PAM 7;

36.  îndeamnă Comisia și statele membre să depună mai multe eforturi pentru a îmbunătăți bazele cognitive și științifice ale politicilor de mediu ale UE prin creșterea accesibilității datelor pentru cetățeni și promovând implicarea publică în cercetarea științifică;

37.  solicită instituțiilor UE, precum și guvernelor naționale și regionale, acolo unde este cazul, să utilizeze pe deplin cunoștințele de specialitate disponibile cu privire la riscurile la adresa mediului și a sănătății umane atunci când formulează și monitorizează politicile;

38.  se pronunță în favoarea unui sistem mai bun de autorizare a pesticidelor în UE, bazat pe studii științifice evaluate inter pares și pe transparență totală în legătură cu nivelul de expunere pentru oameni și mediu și riscurile de sănătate; pledează pentru standarde mai riguroase de monitorizare a pesticidelor și a obiectivelor de reducere a utilizării lor; ia la cunoștință Comunicarea Comisiei din 12 decembrie 2017 privind inițiativa cetățenească europeană „Interzicerea glifosatului și protecția oamenilor și a mediului împotriva pesticidelor toxice” (C(2017)8414);

39.  solicită să se pună la dispoziție suficiente resurse materiale și umane, astfel încât agențiile UE să își poată realiza misiunile și să furnizeze cele mai bune date, analize și dovezi științifice;

40.  invită Comisia să fac tot posibilul pentru a identifica până în 2020 acțiunile pe termen lung necesare în vederea atingerii obiectivului unui mediu netoxic;

41.  solicită agențiilor relevante ale UE și Comisieisă crească numărul indicatorilor utilizați pentru monitorizarea progreselor și să îmbunătățească totodată calitatea acestora; invită Comisia și statele membre să coopereze în ceea ce privește producerea și colectarea de noi date pentru a crea noi indicatori și pentru a-i îmbunătăți pe cei existenți;

42.  solicită ca punerea în aplicare să figureze ca punct recurent printre prioritățile și programele trioului de președinții, să fie discutată în cadrul Consiliului Mediu cel puțin o dată pe an, eventual prin intermediul unei reuniuni a Consiliului destinate punerii în aplicare, și să fie completată de un alt forum în care să fie implicate și Parlamentul European și Comitetul Regiunilor; solicită organizarea unor reuniuni comune ale Consiliului pentru a aborda punerea în aplicare a aspectelor intersectoriale orizontale, provocările comune și chestiunile emergente cu posibile repercusiuni transfrontaliere;

43.  cere să se accelereze fără întârziere implementarea deplină a Strategiei UE în domeniul biodiversității;

44.  solicită ca proiectele de infrastructură, în special cele legate de TEN-T, să ia în considerare pe deplin impactul asupra mediului la nivel regional și de proiect; ia act de faptul că, de asemenea, este relevantă coerența între diferitele politici de mediu; subliniază importanța luării în considerare a mediului și a biodiversității în proiectele de infrastructură pentru producția hidroenergiei și a energiei marine din surse regenerabile;

45.  invită statele membre să depună mai multe eforturi pentru a proteja integritatea și utilizarea rezervelor de apă dulce având în vedere incertitudinea în ce privește posibilitatea de a realiza obiectivul secundar inclus, în acest sens, în PAM 7; invită statele membre să remedieze în mod prioritar starea dezastruoasă a apelor de suprafață deoarece este puțin probabil ca obiectivele în acest domeniu să fie atinse până în 2020; invită autoritățile competente din statele membre să abordeze presiunile la care sunt supuse corpurile de apă, eliminând de la origine sursele de poluare a apelor, stabilind zonele interzise pentru devieri legate de hidroenergie și asigurând menținerea fluxurilor ecologice de-a lungul râurilor; invită Comisia să nu întârzie cu evaluarea respectării celui de-al doilea ciclu al planurilor privind gestionarea bazinelor hidrografice adoptate de statele membre în temeiul Directivei-cadru privind apa;

46.  îndeamnă la continuarea reformei PAC pentru a alinia producția sustenabilă de alimente cu țintele politicii de mediu, inclusiv în domeniul biodiversității, garantând securitatea alimentară în prezent și în viitor; subliniază necesitatea unei politici agricole inteligente, angajată ferm să furnizeze bunuri publice și servicii ecosistemice legate de sol, apă, biodiversitate, calitatea aerului, acțiunile climatice și realizarea de amenajări peisagistice; pledează pentru o politică integrată cu o abordare mai orientată, mai ambițioasă și cu toate acestea flexibilă, în care sprijinul pentru sectorul agricol să fie cuplat atât cu securitatea alimentară, cât și cu rezultate concrete în protecția mediului; invită statele membre să recunoască agrosilvicultura ca zonă de interes ecologic în conformitate cu articolul 46 din Regulamentul (UE) nr. 1307/2013(14); invită Comisia să se asigure că practicile agricole ecologice beneficiază de sprijin corespunzător în cadrul oricărei revizuiri viitoare a PAC;

47.  invită statele membre și Comisia să intensifice adoptarea de soluții la provocările legate de mediu, în special în cazul în care există soluții tehnice, dar care nu sunt încă utilizate în totalitate, cum ar fi reducerea amoniacului în agricultură;

48.  invită Comisia să îmbunătățească în mod semnificativ volumul, utilizarea și gestionarea fondurilor UE pentru îndeplinirea obiectivelor PAM; solicită o mai bună monitorizare, transparență și responsabilitate; solicită integrarea aspectelor legate de climă și a altor probleme de mediu în bugetul UE;

49.  solicită Comisiei să elaboreze, fără întârziere, o strategie-cadru cuprinzătoare și globală privind punerea în aplicare a obiectivelor de dezvoltare durabilă în UE, care să abordeze toate domeniile de politici și să includă un mecanism de revizuire pentru a evalua progresele înregistrare în punerea în aplicare; solicită Comisiei să stabilească o verificare a ODD-urilor în cadrul tuturor noilor politici și acte legislative și să asigure o coerență deplină a politicilor în ceea ce privește punerea în aplicare a ODD-urilor;

50.  invită Comisia să garanteze aplicarea legislației UE în vigoare și să asigure respectarea deplină de către statele membre a obiectivelor PAM 7 prin utilizarea tuturor instrumentelor de care dispune, de exemplu prin procedurile de constatare a neîndeplinirii obligațiilor;

51.  salută rapoartele speciale existente și auditurile performanței realizate de CCE și invită CCE să analizeze și alte domenii relevante pentru PAM care nu au fost incluse în programul de lucru până în prezent;

52.  invită Comisia și autorităților competente din statele membre să ofere îndrumări adecvate, astfel încât fondurile UE să fie mai accesibile, inclusiv pentru proiectele locale, mai ales în ceea ce privește infrastructura verde, biodiversitatea, precum și Directiva privind păsările și Directiva privind habitatele;

53.  invită statele membre să asigure punerea în aplicare pe deplin a legislației privind calitatea aerului; invită autoritățile regionale să furnizeze un cadru de sprijin, în special în ceea ce privește planificarea urbană și elaborarea politicilor la nivel local, pentru a îmbunătăți statisticile medicale în toate zonele, în special în zonele cel mai grav afectate;

54.  solicită autorităților naționale și regionale competente să adopte planuri care să conțină măsuri credibile pentru a pune capăt problemei depășirii valorilor limită anuale și zilnice prevăzute de legislația UE cu privire la particulele fine și ultrafine în suspensie în aglomerările unde calitatea aerului este slabă; subliniază că acest lucru este esențial pentru a realiza obiectivele prioritare nr. 2, 3 și 8 ale PAM 7;

55.  propune următoarele măsuri pentru îmbunătățirea calității aerului în zonele urbane: stabilirea de zone cu un nivel scăzut de emisii; promovarea facilităților și a serviciilor de partajare și de utilizare în comun a autovehiculelor; eliminarea treptată a tratamentului fiscal preferențial pentru vehiculele extrem de poluante; introducerea „bugete de mobilitate” pentru angajați, ca alternativă la mașinile de serviciu; aplicarea de politici de parcare care să reducă volumul traficului în zonele aglomerate; îmbunătățirea infrastructurii pentru a încuraja mersul cu bicicleta, pentru a extinde conexiunile multimodale și pentru a îmbunătăți siguranța deplasării cu bicicleta; înființarea de zone pietonale;

56.  cere să se facă o mai bună planificare și dezvoltare urbană la nivelurile de guvernanță corespunzătoare pentru a adapta infrastructura la vehiculele electrice și vehiculele curate, cât mai curând posibil, de exemplu prin instalarea infrastructurii de încărcare, și să facă lucruri benefice pentru mediu și sănătate, cum ar fi reducerea efectului de insulă de căldură și intensificarea activității fizice, de exemplu prin creșterea infrastructurii ecologice și recuperarea zonelor industriale abandonate sau degradate; recunoaște faptul că aceste măsuri vor îmbunătăți calitatea aerului, vor combate bolile și mortalitatea prematură provocate de poluare și vor permite realizarea de progrese către mobilitatea cu emisii zero;

57.  invită Comisia și statele membre să asigure o concurență intermodală echitabilă și o trecere la moduri de transport durabile;

58.  invită Comisia să prezinte până cel târziu în 2019 un program global de acțiune pentru mediu al Uniunii pentru perioada de după 2020, astfel cum se prevede la articolul 192 alineatul (3) din TFUE; subliniază importanța transparenței și a responsabilității democratice în ceea ce privește monitorizarea politicii UE; prin urmare, subliniază că următorul PAM trebuie să includă jaloane de etapă măsurabile, bazate pe rezultate;

59.  invită Comisia să dedice un domeniu prioritar al următorului mandat legislativ dezvoltării durabile, protecției mediului și climei în general, precum și obiectivelor celui de-al 7-lea PAM și celui de-al 8-lea PAM;

o
o   o

60.  încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului, Comisiei, Curții de Conturi Europene, Agenției Europene de Mediu și guvernelor și parlamentelor statelor membre.

(1) JO L 354, 28.12.2013, p. 171.
(2) Texte adoptate, P8_TA(2017)0450.
(3) JO C 265, 11.8.2017, p. 65.
(4) JO C 35, 31.1.2018, p. 2.
(5) Texte adoptate, P8_TA(2017)0441.
(6) Texte adoptate, P8_TA(2017)0100.
(7) JO C 258 E, 7.9.2013, p. 115.
(8) Directiva 2009/125/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 21 octombrie 2009 de instituire a unui cadru pentru stabilirea cerințelor în materie de proiectare ecologică aplicabile produselor cu impact energetic (JO L 285, 31.10.2009, p. 10).
(9) Regulamentul (CE) nr. 66/2010 al Parlamentului European și al Consiliului din 25 noiembrie 2009 privind eticheta UE ecologică (JO L 27, 30.1.2010, p. 1)
(10) Regulamentul (CE) nr. 1223/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 30 noiembrie 2009 privind produsele cosmetice (JO L 342, 22.12.2009, p. 59).
(11) Directiva 98/83/CE a Consiliului din 3 noiembrie 1998 privind calitatea apei destinate consumului uman (JO L 330, 5.12.1998, p. 32).
(12) Raportul AEM nr. 13/2017 din 11 octombrie 2017 privind „calitatea apei în Europa în 2017”.
(13) Directiva 2002/49/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 25 iunie 2002 privind evaluarea și gestiunea zgomotului ambiental (JO L 189, 18.7.2002, p. 12).
(14) Regulamentul (UE) nr. 1307/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 de stabilire a unor norme privind plățile directe acordate fermierilor prin scheme de sprijin în cadrul politicii agricole comune și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 637/2008 al Consiliului și a Regulamentului (CE) nr. 73/2009 al Consiliului (JO L 347, 20.12.2013, p. 608).


Egalitatea de gen în sectorul mass-mediei din UE
PDF 462kWORD 67k
Rezoluţia Parlamentului European din 17 aprilie 2018 referitoare la egalitatea de gen în sectorul mass-mediei din UE (2017/2210(INI))
P8_TA(2018)0101A8-0031/2018

Parlamentul European,

–  având în vedere articolele 11 și 23 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene,

–  având în vedere articolul 2 și articolul 3 alineatul (3) al doilea paragraf din Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE) și articolul 8 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE),

–  având în vedere Directiva 2006/54/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 5 iulie 2006 privind punerea în aplicare a principiului egalității de șanse și al egalității de tratament între bărbați și femei în materie de încadrare în muncă și de muncă(1),

–  având în vedere Directiva 2010/13/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 10 martie 2010 privind coordonarea anumitor dispoziții stabilite prin acte cu putere de lege sau acte administrative în cadrul statelor membre cu privire la furnizarea de servicii mass-media audiovizuale (Directiva serviciilor mass-media audiovizuale)(2),

–  având în vedere propunerea Comisiei Europene din 26 aprilie 2017 de directivă a Parlamentului European și a Consiliului privind echilibrul dintre viața profesională și cea privată a părinților și îngrijitorilor și de abrogare a Directivei 2010/18/UE a Consiliului (COM(2017)0253),

–  având în vedere propunerea Comisiei privind cel de-al treilea program de acțiune comunitar pe termen mediu privind șansele egale pentru femei și bărbați (1991-1995) (COM(19990)0449),

–  având în vedere Rezoluția Consiliului și a reprezentanților guvernelor statelor membre, care s-au reunit în Consiliu la 5 octombrie 1995, referitoare la imaginea femeilor și bărbaților reprezentați în publicitate și în mass-media(3),

–  având în vedere Comunicarea Comisiei din 7 iunie 2000 intitulată „Spre o strategie-cadru comunitară privind egalitatea între sexe (2001-2005)” (COM(2000)0335),

–  având în vedere concluziile Consiliului din 9 iunie 2008 referitoare la eliminarea stereotipurilor de gen din societate,

–  având în vedere concluziile Consiliului din 24 iunie 2013 referitoare la promovarea rolului femeilor ca factori de decizie în mass-media,

–  având în vedere Pactul European pentru egalitatea de gen (2011-2020), adoptat de Consiliul European în martie 2011,

–  având în vedere Foaia de parcurs pentru egalitatea dintre femei și bărbați 2006-2010 (COM(2006)0092), din 1 martie 2006,

–  având în vedere Strategia pentru egalitatea între femei și bărbați 2010-2015 (COM(2010)0491), din 21 septembrie 2010,

–  având în vedere documentul de lucru al serviciilor Comisiei din 3 decembrie 2015 intitulat „Angajamentul strategic pentru egalitatea de gen 2016-2019” (SWD(2015)0278),

–  având în vedere Rezoluția sa din 25 iulie 1997 referitoare la discriminarea din publicitate împotriva femeilor(4),

–  având în vedere Rezoluția sa din 3 septembrie 2008 referitoare la impactul marketingului și al publicității asupra egalității dintre femei și bărbați(5),

–  având în vedere Rezoluția sa din 12 martie 2013 referitoare la eliminarea stereotipurilor de gen în UE(6),

–  având în vedere Rezoluția sa din 28 aprilie 2016 referitoare la egalitatea de gen și capacitarea femeilor în era digitală(7),

–  având în vedere Rezoluția sa din 13 septembrie 2016 referitoare la crearea unor condiții pe piața forței de muncă favorabile echilibrului dintre viața profesională și cea privată(8),

–  având în vedere Rezoluția sa din 15 septembrie 2016 referitoare la aplicarea Directivei 2000/78/CE a Consiliului din 27 noiembrie 2000 de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă („Directiva privind egalitatea de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă”)(9),

–  având în vedere Rezoluția sa din 14 iunie 2017 referitoare la necesitatea unei strategii a Uniunii Europene pentru a eradica și a preveni decalajul dintre pensiile bărbaților și cele ale femeilor(10),

–  având în vedere Rezoluția sa din 4 iulie 2017 referitoare la condițiile de muncă și locurile de muncă cu contracte precare(11),

–  având în vedere Rezoluția sa din 3 octombrie 2017 referitoare la capacitarea economică a femeilor în sectoarele publice și private din UE(12),

–  având în vedere Rezoluția sa din 26 octombrie 2017 privind combaterea hărțuirii sexuale și a abuzului sexual în UE(13),

–  având în vedere Recomandarea Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei din 10 iulie 2013 referitoare la egalitatea de gen și mass-media,

–  având în vedere Recomandarea nr. 1555 din 24 aprilie 2002 a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei privind imaginea femeilor în mass-media,

–  având în vedere Recomandarea nr. 1799 din 26 iunie 2007 a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei privind imaginea femeilor în publicitate,

–  având în vedere Recomandarea Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei adresată statelor membre la 27 septembrie 2017 privind egalitatea de gen în sectorul audiovizual,

–  având în vedere studiul din 2013 al Institutului European pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați (EIGE) intitulat „Revizuirea punerii în aplicare a Platformei de acțiune de la Beijing în statele membre ale UE: femeile și mass-media - promovarea egalității de gen în procesul decizional din organizațiile mass-media”,

–  având în vedere Declarația și Platforma de acțiune de la Beijing și anexele la aceasta, adoptate în cadrul celei de-a patra Conferințe mondiale privind femeile din septembrie 1995,

–  având în vedere raportul Consiliului Europei din 2013 intitulat „Mass-media și imaginea femeilor”,

–  având în vedere articolul 52 din Regulamentul său de procedură,

–  având în vedere raportul Comisiei pentru drepturile femeii și egalitatea de gen și avizul Comisiei pentru ocuparea forței de muncă și afaceri sociale (A8-0031/2018),

A.  întrucât egalitatea de gen este un principiu fundamental al Uniunii Europene, astfel cum este consacrat în tratate, în special la articolul 8 din TFUE, care prevede că Uniunea, în toate acțiunile sale, are drept obiectiv eliminarea inegalităților și promovarea egalității între bărbați și femei; întrucât politicile UE de promovare a egalității de gen au contribuit la îmbunătățirea vieții multor cetățeni europeni;

B.  întrucât mass-media acționează ca o a patra putere, are capacitatea de a influența și, în cele din urmă, de a modela opinia publică; întrucât mass-media este unul dintre pilonii societăților democratice și, în această calitate, are datoria de a asigura libertatea de informare, diversitatea opiniilor și pluralismul mediatic, de a promova respectarea demnității umane și de a combate toate formele de discriminare și inegalitate, portretizând, printre altele, modele sociale diversificate; întrucât, prin urmare, organizațiile media trebuie să fie sensibilizate;

C.  întrucât cea de a patra Conferință Mondială privind Femeile organizată la Beijing în 1995 a recunoscut importanța relației dintre femei și mass-media pentru realizarea egalității de gen și a inclus două obiective strategice în Platforma de acțiune de la Beijing:

   (a) creșterea participării și accesului femeilor la exprimare și la procesul decizional în cadrul și prin intermediul mass-mediei și al noilor tehnologii de comunicare;
   (b) promovarea unei reprezentări echilibrate și lipsite de stereotipuri a femeilor în mass-media;

D.  întrucât portretizarea femeilor și bărbaților în mass-media poate conferi o reprezentare inegală în diferite contexte, inclusiv politice, economice, sociale, academice, religioase, culturale și sportive, bărbații apărând de obicei în roluri sociale active, iar femeile limitându-se la roluri mai pasive; întrucât, dintre toate stereotipurile care afectează imaginea femeilor și bărbaților, cel mai bun exemplu este sexualizarea corpului feminin, care se poate observa cel mai clar în presa tabloidă și în publicitate; întrucât erotizarea violenței și reducerea femeilor la rolul de obiecte sexuale în mass-media au un efect negativ asupra luptei pentru eradicarea violenței împotriva femeilor; întrucât stereotipurile de gen sunt adeseori combinate cu alte stereotipuri care implică discriminare din orice motive;

E.  întrucât mass-media are un impact semnificativ asupra rolurilor culturale de gen și asupra modului în care se formează și evoluează reprezentările sociale asociate cu femeile și bărbații și influențează publicul cu imagini corporale stereotipizate și cu idei despre masculinitate și feminitate ca, de exemplu, reprezentarea femeilor în publicitate și modul în care produsele care vizează potențialii clienți au tendința de a perpetua rolurile de gen tradiționale; întrucât în cazurile în care mass-media continuă să prezinte reprezentări stereotipizate ale femeilor și bărbaților, inclusiv ale persoanelor LGBTI, publicul adeseori consideră aceste reprezentări legitime, ceea ce face dificilă sau imposibilă punerea lor sub semnul întrebării;

F.  întrucât în societățile moderne industria publicității joacă un rol important în peisajul mediatic, deoarece comunică prin imagini și idei care fac apel la emoțiile noastre și, prin urmare, ne pot defini valorile, atitudinile și percepțiile asupra lumii; întrucât, prin transmiterea unei imagini distorsionate asupra genului, publicitatea poate recurge la sexism și poate repeta practici discriminatorii; întrucât o reclamă poate fi considerată discriminatorie sau sexistă dacă unul dintre genuri este reprezentat într-un mod degradant și insultător sau ca fiind mai puțin capabil, mai puțin inteligent sau inferior;

G.  întrucât noile tehnologii transformă modelele de afaceri tradiționale din mass-media; întrucât sectorul audiovizual este o industrie extrem de importantă, cu valoare economică, în care sunt angajate direct peste un milion de persoane în UE; întrucât, pentru a face față noilor sisteme de comunicare online și multimedia, trebuie să se realizeze ajustările necesare ale monitorizărilor acordurilor realizate la nivel național, precum și ale mecanismelor de autoreglementare, fără a aduce atingere rezultatelor negocierilor privind Directiva serviciilor mass-media audiovizuale;

H.  întrucât ar trebui luată în considerare în mod egal atât perspectiva femeilor, cât și cea a bărbaților, pentru a se obține o imagine completă și diversificată a tuturor fațetelor realității sociale; întrucât este important să nu se piardă din vedere potențialul și competențele femeilor atunci când se comunică informații, fapte și opinii cu privire la provocările cu care se confruntă femeile în sectorul mass-mediei, recunoscând, în același timp, că femeile nu pot fi tratate ca un grup omogen;

I.  întrucât trebuie schimbată difuzarea continuă de imagini negative și degradante ale femeilor în comunicațiile mass-media (electronice, tipărite, video și audio); întrucât inegalitățile de gen sunt create și reproduse și prin limbajul și imaginile difuzate de mass-media; întrucât copiii se confruntă cu inegalitățile de gen la o vârstă fragedă prin modelele promovate de serialele de televiziune și de emisiuni, discuții, jocuri, jocuri video și reclame; întrucât rolurile de gen se formează cu precădere în timpul copilăriei și adolescenței și au un impact pentru tot restul vieții; întrucât educația și formarea profesioniștilor din mass-media sunt instrumente puternice pentru combaterea și eradicarea stereotipurilor de gen, sensibilizarea opiniei publice și promovarea egalității;

J.  întrucât, în 2015, în UE-28, femeile reprezentau 68 % dintre absolvenții de studii de jurnalism și informare(14), în timp ce datele privind ocuparea forței de muncă în UE-28 pentru perioada 2008-2015 arătau că procentajul femeilor care lucrează în sectorul mass-mediei stagna în continuare, fiind, în medie, de circa 40 %;

K.  întrucât, de asemenea, procentajul femeilor care ocupau posturi decizionale în sectorul mass-mediei în UE-28 în 2015 era în continuare sub media echilibrului de gen (40-60 %), situându-se la doar 32 %, în timp ce procentajul femeilor care ocupau postul de președinte al unui consiliu de administrație era de doar 22 %(15);

L.  întrucât diferențele de remunerare și de pensii între femei și bărbați reprezintă probleme persistente în UE, care se pot constata ușor în diverse sectoare economice, inclusiv în mass-media, unde diferența de remunerare este de 17 %;

M.  întrucât femeile din mass-media se lovesc în continuare de un „plafon de sticlă” și s-ar putea să nu dispună de oportunități egale de promovare și avansare profesională, din cauza unei multitudini de factori, inclusiv a unei culturi organizaționale care este adesea refractară la echilibrul dintre viața profesională și cea privată, cu un mediu competitiv, marcat de stres, termene stricte și ore de lucru prelungite; întrucât femeile au mai puțină putere de decizie în privința stabilirii informațiilor de actualitate din cauză că sunt subreprezentate în pozițiile de conducere de nivel superior;

N.  întrucât organizațiile din mass-media din statele membre pot să își stabilească propriile politici de egalitate, ceea ce conduce la o gamă largă de practici în UE: de la cadre politice foarte cuprinzătoare, care acoperă conținutul prezentat în mass-media și care prevăd reprezentarea echilibrată a bărbaților și a femeilor în organismele decizionale, până la lipsa totală a unor astfel de politici;

O.  întrucât cercetările au arătat că numai 4 % dintre știri combat imaginile stereotipe; întrucât femeile reprezintă numai 24 % dintre persoanele despre care auzim sau citim în presă(16); întrucât circa 37 % dintre subiectele din sursele de știri online și offline sunt relatate de către femei, situație care nu a dat semne de ameliorare în ultimii zece ani(17); întrucât, în cele mai multe cazuri, femeilor li se cere să prezinte opinii populare (41 %) sau experiențe personale (38 %) și sunt rareori citate ca experți (doar 17 % dintre relatări); întrucât cercetările au arătat, de asemenea, că mai puțin de unu din cinci experți sau comentatori sunt femei (18 %)(18);

P.  întrucât femeile sunt subreprezentate în mod disproporționat în mass-media de știri și de informații și sunt și mai puțin vizibile în domeniile sportului, politicii, economiei și finanțelor, în pofida multitudinii de canale mass-media din toate statele membre; întrucât femeile din istorie nu sunt aproape deloc prezente în conținutul mediatic specific, de exemplu, în documentarele biografice;

Q.  întrucât participarea femeilor la un nivel egal cu bărbații la raportarea conținutului și ca surse de informații este esențială nu doar din motive de reprezentare, ci și din motive care țin de egalitatea de șanse și de recunoașterea deplină a expertizei și cunoștințelor lor; întrucât, în peisajul mediatic european, există obstacole în calea adoptării unei abordări responsabile a egalității de gen, din cauza constrângerilor financiare și a condițiilor de muncă, inclusiv insecuritatea locului de muncă și nivelurile de experiență profesională, combinate cu viteza în creștere cu care sunt prezentate informațiile și cu considerente de ordin comercial;

R.  întrucât în mass-media există femei care lucrează la cel mai înalt nivel profesional, inclusiv ca realizatoare de fim, jurnaliste și reportere renumite, care, deși își îndeplinesc sarcinile la fel de bine ca bărbații, sunt mai expuse la violența de gen și la discriminarea la locul de muncă și s-ar putea să nu beneficieze de același nivel de apreciere precum colegii lor bărbați;

S.  întrucât femeile care scriu pe platforme de comunicare socială sunt expuse unui risc de hărțuire în creștere; întrucât această hărțuire are potențialul de a reduce la tăcere vocile femeilor și de a le diminua participarea la societate; întrucât datele colectate la nivel mondial arată că jumătate dintre lucrătoarele din mass-media au fost victime ale unor abuzuri sexuale, un sfert dintre ele ale unor acte de violență fizică și trei sferturi dintre ele au suferit intimidări, amenințări sau abuzuri(19); întrucât violența cibernetică împotriva femeilor și a fetelor crește în mod îngrijorător și se estimează că una din zece femei din UE a fost victima unei forme de violență cibernetică începând cu vârsta de 15 ani1; întrucât datele și cercetarea privind violența cibernetică împotriva femeilor și a fetelor la nivelul UE sunt insuficiente; întrucât hărțuirea psihologică și sexuală sunt încălcări ale drepturilor omului; întrucât mass-media și autoritățile naționale și internaționale de reglementare ar trebui să prevadă norme, inclusiv sancțiuni de impus de către organizațiile media, pentru a combate aceste fenomene;

T.  întrucât în special jurnalistele de investigație sunt adesea supuse unor acte de violență și sunt ținta unor atacuri mortale, după cum o arată cazurile Veronica Guerin sau Daphne Caruana Galizia;

U.  întrucât, în conformitate cu studiul efectuat de Rețeaua audiovizuală europeană a femeilor (EWA)(20), doar unu din cinci filme în cele șapte țări europene analizate este regizat de o femeie, iar cea mai mare parte a resurselor de finanțare ajung la filme care nu sunt regizate de femei, deși aproximativ jumătate din absolvenții facultăților de film sunt femei;

V.  întrucât companiile mass-media ar trebui să adopte sisteme de autoreglementare și coduri de conduită care să stabilească normele procedurale și criteriile privind carierele și acoperirea mediatică pentru a proteja și a promova egalitatea de gen; întrucât autoreglementarea și codurile de conduită de acest tip ar trebui să fie elaborate în colaborare cu sindicatele din sectorul respectiv, urmărind o politică clară privind egalitatea de gen,

Prezența femeilor în mass-media

1.  subliniază faptul că, deși sunt suprareprezentate în acest domeniu la nivel de absolvenți de studii universitare și deși constituie o forță de muncă substanțială, femeile sunt subreprezentate în management și în funcțiile de conducere la cel mai înalt nivel; consideră că atât serviciile mass-media publice, cât și cele private au responsabilitatea de a asigura egalitatea între femei și bărbați și de a preveni orice discriminare; invită statele membre să dezvolte stimulente politice pentru a reduce obstacolele din calea accesului femeilor la posturi de management și de conducere la cel mai înalt nivel în cadrul organizațiilor mass-media;

2.  regretă faptul că reprezentarea femeilor în serviciile publice de mass-media din UE este scăzută în medie, atât în posturile strategice, cât și în posturile și operaționale de nivel înalt și în consiliile de administrație (în 2017: 35,8 % în cazul posturilor de conducere, 37,7 % în cazul posturilor neexecutive și 33,3 % ca membri ai consiliilor de administrație)(21);

3.  reamintește că, în scopul monitorizării domeniului critic din Platforma de acțiune de la Beijing referitor la femeile în mass-media, EIGE a elaborat următorii indicatori:

   proporția femeilor și bărbaților aflați în posturi decizionale din organizațiile mass-media și din consiliile de administrație ale organizațiilor mass-media din UE;
   proporția femeilor și bărbaților din consiliile de administrație ale organizațiilor mass-media din UE;
   politicile menite să promoveze egalitatea de gen în organizațiile mass-media;

4.  reamintește că, deși Directiva serviciilor mass-media audiovizuale (DSMAV) afirmă că obiectivele sale „nu pot fi realizate în mod satisfăcător de către statele membre și [...] pot fi realizate mai bine la nivelul Uniunii”, aceasta nu face nicio trimitere la reprezentarea egală în cadrul organizațiilor mass-media;

5.  constată că în rândul femeilor există în continuare o probabilitate mai mare de a fi recrutate sau promovate în funcții de nivel înalt în cadrul serviciilor publice de mass-media decât în organizațiile de mass-media private, deși femeile sunt în prezent insuficient reprezentate în mass-media publică(22);

6.  solicită statelor membre și organizațiilor mass-media să ia măsuri de sprijin și de încurajare, inclusiv cote, pentru reprezentarea egală a femeilor și a bărbaților în posturile de decizie și să monitorizeze în mod eficace aceste eforturi, pentru a le conferi o importanță mai mare în cadrul organizațiilor în cauză; solicită Comisiei să își intensifice eforturile pentru deblocarea Directivei privind femeile în consiliile de administrație, care este suspendată în Consiliu din 2013;

7.  ia act de tradiția îndelungată din sectorul mass-mediei de a angaja atât liber-profesioniști, cât și angajați permanenți și de continua digitalizare care a dus la reduceri ale tirajelor tradiționale și ale veniturilor din publicitate, fapt care a afectat tipul de contracte de muncă oferite în acest sector; subliniază, de asemenea, că femeile sunt suprareprezentate în numeroase forme atipice de muncă în întreaga piață a forței de muncă; constată că presiunile din ce în ce mai mari asupra sectorului mass-mediei pentru a-și menține viabilitatea economică vor cauza probabil o creștere a numărului acestor contracte;

8.  consideră că stereotipurile pot duce la un mediu social negativ pentru femei și pot contribui la discriminarea de gen la locul de muncă; ia act de importanța unui mediu social pozitiv care să îi ajute pe lucrători să facă față unui nivel ridicat al intensității muncii;

9.  reamintește că organizațiile mass-media au libertatea de a stabili roluri pentru angajații lor, atât bărbați, cât și femei, dar le îndeamnă să facă acest lucru cu respectarea în cel mai înalt grad a demnității personale și a calității profesionale; observă, în acest context, cazuri îngrijorătoare în care reporterele sunt considerate mai potrivite pentru jurnalismul de televiziune datorită aspectului lor mai atrăgător pentru public, iar ulterior, pe măsură ce înaintează în vârstă, sunt înlocuite cu colege mai tinere;

10.  condamnă, de asemenea, larga răspândire a hărțuirii sexuale și a altor tipuri de abuzuri, în special în ceea ce privește jocurile de noroc online și platformele de comunicare socială, și încurajează companiile mass-media să creeze medii sigure capabile să răspundă oricărei situații de hărțuire; solicită, de asemenea, diferite măsuri, inclusiv de sensibilizare, norme interne privind sancțiunile disciplinare împotriva vinovaților și sprijin psihologic și/sau juridic pentru victimele acestor practici, în scopul de a preveni și a combate comportamentul agresiv și hărțuirea sexuală la locul de muncă și în mediul online;

11.  condamnă cu fermitate atacurile împotriva jurnalistelor care relatează fără teamă cu privire la chestiuni politice și penale majore și solicită eforturi maxime pentru a asigura protecția și siguranța tuturor jurnaliștilor;

12.  îndeamnă organizațiile mass-media publice și private să adopte politici interne, cum ar fi egalitatea de șanse și promovarea diversității, politici care includ măsuri de combatere a hărțuirii, concediu de maternitate sau parental, formulele flexibile de lucru care să sprijine echilibrul dintre viața profesională și cea privată, permițându-le femeilor și bărbaților să beneficieze în mod egal de concediul pentru creșterea copilului și încurajând bărbații să își ia concediu de paternitate, asigurând distribuția echitabilă a serviciilor de îngrijire a copiilor, precum și tutorat și gestionarea programelor de formare, utilizarea muncii la distanță și a unor formule flexibile de lucru atât pentru femei, cât și pentru bărbați, în mod voluntar și fără a aduce atingere avansării în carieră;

13.  invită organizațiile mass-media să respecte dreptul femeilor și bărbaților de a beneficia de concediu de maternitate, de paternitate sau de concediu parental; subliniază că nicio femeie însărcinată nu ar trebui să fie supusă discriminării din cauza stării sale și niciunei femei nu ar trebui să i se refuze un loc de muncă deoarece ar putea decide să rămână însărcinată; încurajează organizațiile mass-media și autoritățile de reglementare să comunice diferența de remunerare între femei și bărbați, să instituie obligații de transparență privind remunerațiile și să pună în aplicare principiul remunerării egale pentru muncă egală prin măsuri cu caracter obligatoriu;

14.  sugerează organizațiilor mass-media să creeze baze de date cu experți femei într-un număr de domenii, îndeosebi acelea în care femeile sunt subreprezentate, pentru a le utiliza atunci când este cazul; încurajează, de asemenea, colectarea de date defalcate în funcție de gen despre toate conținuturile mass-media posibile;

15.  solicită Comisiei și statelor membre să îmbunătățească participarea și accesul femeilor la exprimare și la luarea de decizii prin intermediul mass-mediei și al noilor tehnologii de comunicare;

16.  consideră că toate femeile care lucrează în sectorul mass-media ar putea beneficia de îmbunătățirea generală a condițiilor de muncă pentru femei; consideră totuși că această îmbunătățire nu a fost suficientă și că încă mai există inegalități; subliniază necesitatea ca statele membre și Comisia să promoveze și să asigure principiul egalității de remunerare, în conformitate cu articolul 157 din TFUE, inclusiv prin combaterea diferențelor la nivelul salariilor și al pensiilor între femei și bărbați, prin reducerea muncii precare(23), prin sporirea accesibilității serviciilor de îngrijire a copiilor convenabile ca preț și de calitate și prin asigurarea drepturilor de negociere colectivă;

17.  reiterează faptul că mass-media trebuie să implementeze de urgență politica remunerației egale pentru muncă egală, inclusiv obligațiile privind transparența remunerării, permițând în același timp femeilor să beneficieze de aceleași posibilități de promovare și de formare și de orice alte beneficii suplimentare în aceleași condiții ca bărbații;

18.  remarcă rolul pozitiv al consiliilor femeilor și al responsabililor cu egalitatea de gen la locul de muncă; solicită promovarea egalității de gen ca politică transversală de resurse umane în cadrul sectorului mass-mediei; consideră că realizarea egalității pentru femei la toate nivelurile și, în special, la nivel decizional în sectorul mass-mediei necesită o cultură axată pe angajat și o echipă de conducere la nivel înalt sensibilă la problemele de gen; recomandă autorităților naționale de reglementare și organizațiilor mass-media să dea curs Recomandării Comisiei 2014/124/UE privind consolidarea principiului egalității de remunerare între bărbați și femei prin transparență(24), să stabilească orientări privind procedurile de selecție echitabile, să adopte politici cuprinzătoare de egalitate care vizează conținutul mass-media și prevăd promovarea femeilor în organismele decizionale, precum și să instituie proceduri interne care combat hărțuirea la locul de muncă; solicită Comisiei să continue să monitorizeze aplicarea corectă și asigurarea respectării Directivei 2006/54/CE, care inversează sarcina probei în cazurile de discriminare pe motive de sex;

Conținutul mass-media și femeile

19.  subliniază rolul mass-mediei ca agent al schimbărilor sociale și influența sa în conturarea opiniei publice și invită statele membre să promoveze egalitatea de gen în conținutul mijloacelor de comunicare publice; atrage atenția că, până în prezent, toate acțiunile de reglementare privind sexismul și reprezentările stereotipe de gen în conținuturile mass-media au ținut de competența statelor membre; reamintește interdicția discriminării pe criterii de sex în mass-media în temeiul Directivei privind serviciile mass-media audiovizuale; subliniază, de asemenea, că, în timp ce măsurile de reglementare sunt supuse unor considerații adecvate privind principiul libertății de exprimare, libertatea editorială nu ar trebui în niciun caz să fie utilizată pentru a încuraja sau a legitima reprezentări degradante ale femeilor și persoanelor LGBTI; îndeamnă statele membre ca, garantând libertățile menționate anterior, să reglementeze accesul la jocurile video cu conținut dăunător și la pornografia pe internet;

20.  subliniază că argumentele economice nu pot fi o scuză pentru perpetuarea stereotipurilor de gen în materialele mass-media;

21.  subliniază că produsele violente și degradante din mass-media afectează în mod negativ femeile și participarea lor în societate; își exprimă preocuparea cu privire la materialele audiovizuale comerciale care afectează fizic sau moral adolescenții și tinerii; îndeamnă părțile interesate și autoritățile competente să abordeze problema reclamelor care încurajează în mod indirect tulburări de alimentație cum ar fi anorexia și să ia alte măsuri pentru a proteja persoanele în mod special vulnerabile, inclusiv fetele și tinerele, împotriva acestui tip de conținut;

22.  îndeamnă ca materialele mass-media, inclusiv publicitatea, legate de planificarea familială, drepturile sexuale și reproductive, sănătatea mamei și a copilului și educație să vizeze atât bărbații, cât și femeile;

23.  subliniază importanța promovării educației în domeniul mass-mediei și punerii la dispoziția tuturor părților interesate relevante a unor inițiative privind educația media care iau în considerare dimensiunea de gen pentru a încuraja tinerii să își dezvolte abilitățile de gândire critică și pentru a-i ajuta să identifice și să ia atitudine împotriva reprezentărilor sexiste și discriminării, violenței de gen, hărțuirii pe internet, discursului de incitare la ură și violenței motivate de genul unei persoane, identitatea sa de gen, expresia genului, orientarea sexuală sau caracteristicile sexuale etc.; subliniază necesitatea unor măsuri preventive, inclusiv criptarea și controlul parental, în vederea asigurării unei utilizări mai sigure a internetului și a alfabetizării digitale și a celei mediatice; atrage atenția asupra faptului că stereotipurile de gen în publicitate și în alte produse media au un impact potențial asupra socializării copiilor și, prin urmare, asupra modului în care copiii se percep pe ei înșiși, pe membrii familiei și lumea exterioară; subliniază că publicitatea poate fi un instrument eficient de contestare a stereotipurilor, cum ar fi stereotipurile de gen și cele împotriva persoanelor LGBTI; prin urmare, solicită să se pună accentul în mai mare măsură pe activități de educație și formare ca mod de combatere a discriminării și de promovare a egalității de gen și a egalității pentru persoanele LGBTI;

24.  recomandă să se acorde o importanță mai mare în organizațiile mass-media măsurilor fără caracter normativ, cum ar fi planuri sau orientări în materie de egalitate, și recomandă ca aceste protocoale să stabilească standardele unei imagini pozitive a femeilor în publicitate, știri, reportaje, producție sau transmisiuni și să acopere toate domeniile cu conținut sensibil, cum ar fi reprezentarea puterii și autorității, expertiza, luarea deciziilor, sexualitatea, violența, diversitatea rolurilor și utilizarea unui limbaj fără caracter sexist; încurajează, de asemenea, mass-media publice și private să integreze egalitatea de gen în toate materialele lor și să adopte planuri privind egalitatea pentru a reflecta diversitatea socială;

25.  recomandă ca normele emise de autoritățile competente în sectorul mass-media și comunicării să stabilească criteriile care garantează reprezentări lipsite de stereotipuri ale femeilor și fetelor și să includă posibilitatea eliminării sau suspendării conținutului ofensator; recomandă ca organizațiile specializate, cum ar fi organismele naționale de promovare a egalității de gen și organizațiile neguvernamentale ale femeilor, să se implice în monitorizarea aplicării respectivelor norme;

26.  subliniază faptul că statele membre trebuie să asigure, prin toate mijloacele adecvate, că mass-media, inclusiv mass-media online și platformele de comunicare socială, precum și publicitatea, nu conțin nicio incitare la violență sau la ură împotriva unei persoane sau a unui grup de persoane; subliniază necesitatea de a colecta date diferențiate în funcție de gen și de a efectua cercetări, în cooperare cu EIGE, pentru a aborda violența cibernetică, amenințările, hărțuirea sexuală online, prin remarci sexiste și discursurile de incitare la ură împotriva femeilor și fetelor, inclusiv a celor LGBTI; subliniază că trebuie să se acorde o atenție deosebită formării privind modul în care mass-media relatează cazurile de violență de gen, inclusiv violența împotriva persoanelor LGBTI; sugerează ca formarea continuă privind reprezentarea de gen în conținutul mediatic să fie pusă la dispoziția profesioniștilor din domeniu, inclusiv a celor aflați în posturi de conducere; recomandă ca egalitatea de gen să fie reflectată în cursurile de jurnalism și comunicare din învățământul universitar și postuniversitar și inclusă în modulele lor de predare;

27.  invită statele membre și Comisia să promoveze autoreglementarea și coreglementarea în mass-media prin intermediul codurilor de conduită;

Exemple de bune practici

28.  constată cu entuziasm diferitele exemple de bune practici care pot fi observate în toate statele membre, printre care: campanii mediatice, legislație specifică, premii sau contra-premii pentru publicitate cu caracter stereotip și sexist, baze de date cu experte, cursuri de formare pentru profesioniști din domeniu, planuri privind egalitatea de gen în organizațiile mass-media, coduri de conduită și politici privind egalitatea de șanse și diversitatea, precum și pragul minim stabilit pentru reprezentarea sexelor în organismele de conducere ale autorităților de reglementare din domeniul mass-media;

29.  încurajează statele membre să inițieze campanii precum instrumentul Expertalia din Belgia, premiile „Sexist Piggy” din Cehia sau inițiativa # TackaNej („Nu, mulțumesc.”) din Suedia, printre altele; invită statele membre să desfășoare periodic campanii de informare și de conștientizare pentru a identifica materialele discriminatorii pe criterii de gen difuzate de mass-media și de publicitate și să raporteze cu regularitate cu privire la tendințele legate de egalitatea de gen din mass-media; solicită Comisiei să aloce fonduri speciale pentru subprograme care se axează pe promovarea femeilor în sectorul mass-mediei și să sprijine asociațiile și rețelele din mass-media în punerea în practică a unor campanii de sensibilizare publice și sectoriale; solicită Comisiei să instituie un premiu european pentru studenții din domeniul mass-media pentru activitatea legată de egalitatea de gen;

30.  îndeamnă organizațiile societății civile să elaboreze strategii de comunicare, nu numai pentru mass-media tradițională, ci și pentru mijloacele de comunicare online, pentru a lărgi sfera de influență și de monitorizare a mass-mediei;

Alte recomandări

31.  invită statele membre ca, în colaborare cu organismele de promovare a egalității de gen, să pună în aplicare pe deplin legislația în vigoare privind egalitatea de gen și să încurajeze organismele de reglementare să acorde o atenție deosebită prezenței femeilor și promovării lor în sectorul mass-mediei și conținutului fără stereotipuri din mass-media; încurajează statele membre să efectueze în mod regulat evaluări în domeniile menționate anterior și să elaboreze, în cazul în care acest lucru nu a fost încă realizat, legislație axată pe conținutul media fără stereotipuri; subliniază rolul statelor membre în utilizarea mai bună a resurselor existente în mass-media, în sfera acestora de serviciu public, reflectând în același timp o societate mai echilibrată din punct de vedere al genului și mai democratică;

32.  invită Comisia să efectueze analize suplimentare cu privire la participarea femeilor în funcții de conducere la nivel înalt în mass-media; felicită EIGE pentru activitatea sa în domeniu și invită institutul să continue dezvoltarea și monitorizarea setului relevant de indicatori, inclusiv, dar nu numai, a prezenței femeilor în procesul decizional, a condițiilor de muncă ale jurnalistelor și a egalității de gen în conținuturile din mass-media, extinzându-și atenția și asupra noilor tehnologii pentru a elabora metodologii de prevenire a violenței de gen și a hărțuirii în cadrul platformelor de comunicare socială;

33.  solicită Comisiei și statelor membre să sprijine și să promoveze organizațiile femeilor care activează în domeniul promovării egalității de gen în sectorul mass-mediei, inclusiv organizațiile care sprijină femeile și fetele care sunt victime ale violenței bazate pe gen, ale discriminării intersecționale sau ale hărțuirii sexuale;

34.  invită statele membre să pună în aplicare programe de acțiune care să asigure implicarea femeilor în elaborarea și implementarea unor politici și programe eficace și eficiente, care să ia în considerare dimensiunea de gen în cadrul organizațiilor mass-media;

35.  solicită statelor membre să elaboreze programe pentru a îmbunătăți competențele femeilor în ceea ce privește disciplinele din domeniul științelor, tehnologiei, ingineriei și matematicii (STIM) care sunt importante pentru carierele din sectorul mass-mediei cu un accent mai puternic pe partea tehnică, cum ar fi tehnicienii de sunet și cei din domeniul audiovizualului; subliniază importanța educației și formării profesionale în diversificarea posibilităților de alegere a carierei și prezentarea oportunităților netradiționale de carieră femeilor și bărbaților pentru a depăși excluderea orizontală și verticală;

o
o   o

36.  încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului și Comisiei.

(1) JO L 204, 26.7.2006, p. 23.
(2) JO L 95, 15.4.2010, p. 1.
(3) JO C 296, 10.11.1995, p. 15.
(4) JO C 304, 6.10.1997, p. 60.
(5) JO C 295 E, 4.12.2009, p. 43.
(6) JO C 36, 29.1.2016, p. 18.
(7) JO C 66, 21.2.2018, p. 44.
(8) Texte adoptate, P8_TA(2016)0338.
(9) Texte adoptate, P8_TA(2016)0360.
(10) Texte adoptate, P8_TA(2017)0260.
(11) Texte adoptate, P8_TA(2017)0290.
(12) Texte adoptate, P8_TA(2017)0364.
(13) Texte adoptate, P8_TA(2017)0417.
(14) Colecție comună de date UNESCO OCDE Eurostat (UOE), disponibilă la adresa: http://eige.europa.eu/gender-statistics/dgs/indicator/ta_educ_part_grad__educ_uoe_grad02
(15) EIGE, Indicele egalității de gen 2017.
(16) https://www.womenlobby.org/IMG/pdf/factsheet_women_and_media.pdf
(17) Lenka Vochocová, audiere publică în cadrul Comisiei FEMM privind „Egalitatea de gen în sectorul mass-mediei din UE”, 26 iunie 2017, înregistrare disponibilă la adresa http://www.europarl.europa.eu/ep-live/ro/committees/video?event=20170626-1500-COMMITTEE-FEMM.
(18) Global Media Monitoring Project, raportul regional pentru Europa (2015), disponibil la adresa http://cdn.agilitycms.com/who-makes-the-news/Imported/reports_2015/regional/Europe.pdf.
(19) Campania Federației Internaționale a Jurnaliștilor (FIJ) privind violența de gen la locul de muncă https://www.ifj-stop-gender-based-violence.org/.
(20) „Unde sunt regizoarele de filme europene? Raportul privind egalitatea de gen în cazul regizoarelor de film (2006-2013) cu cele mai bune practici și recomandări de politici”, http://www.ewawomen.com/en/research-.html.
(21) Egalitatea de gen în structurile de putere și de decizie. Analiza implementării Platformei de acțiune de la Beijing în statele membre ale UE, 2017 (Sursa: Baza de date a EIGE privind statisticile de gen – femeile și bărbații în procesul decizional).
(22) Institutul European pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați (EIGE): Analiza implementării Platformei de acțiune de la Beijing în statele membre ale UE: femeile și mass-media – promovarea egalității de gen în procesul decizional din cadrul organizațiilor mass-media” (2013).
(23) A se vedea Rezoluția Parlamentului European din 4 iulie 2017 referitoare la condițiile de muncă și locurile de muncă cu contracte precare.
(24) JO L 69, 8.3.2014, p. 112.


Capacitarea femeilor și a fetelor prin sectorul digital
PDF 278kWORD 56k
Rezoluţia Parlamentului European din 17 aprilie 2018 referitoare la capacitarea femeilor și a fetelor prin sectorul digital (2017/3016(RSP))
P8_TA(2018)0102B8-0183/2018

Parlamentul European,

–  având în vedere articolul 2 și articolul 3 alineatul (3) al doilea paragraf din Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE) și articolul 8 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE),

–  având în vedere articolul 23 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene,

–  având în vedere Declarația și Platforma de acțiune de la Beijing, adoptate la cea de a patra Conferință mondială privind femeile, desfășurată în 1995, mai ales secțiunea intitulată „Femeile și media”,

–  având în vedere documentul final din 16 decembrie 2015 al reuniunii la nivel înalt a Adunării Generale a ONU privind revizuirea generală a implementării rezultatelor Summitului Mondial privind Societatea Informațională,

–  având în vedere Angajamentul strategic pentru egalitatea de gen 2016-2019 al Comisiei,

–  având în vedere comunicarea Comisiei din 6 mai 2015 intitulată „O strategie privind piața unică digitală pentru Europa” (COM(2015)0192) și evaluarea la jumătatea perioadei a punerii în aplicare a acesteia intitulată „O piață unică digitală conectată pentru toți” (COM(2017)0228),

–  având în vedere pilonul II din Strategia Comisiei privind piața unică digitală, care vizează crearea condițiilor adecvate, a unui mediu concurențial echitabil și a unui mediu pentru dezvoltarea rețelelor digitale și a serviciilor inovatoare, precum și pilonul III, care sprijină o societate digitală incluzivă, în care cetățenii au competențele potrivite pentru a valorifica oportunitățile create de internet și a-și mări șansele de găsire a unui loc de muncă,

–  având în vedere cadrul „Educație și formare profesională 2020”,

–  având în vedere studiul Comisiei intitulat „ICT for work: Digital skills in the workplace” (TIC pentru muncă - Competențe digitale la locul de muncă) și comunicarea Comisiei din 10 iunie 2016 intitulată „O nouă agendă pentru competențe în Europa – Să lucrăm împreună pentru consolidarea capitalului uman, a capacității de inserție profesională și a competitivității” (COM(2016)0381),

–  având în vedere analiza aprofundată intitulată „Empowering women on the Internet” (Capacitarea femeilor pe internet), publicată de Direcția Generală Politici Interne în octombrie 2015(1),

–  având în vedere raportul Comisiei din 1 octombrie 2013 intitulat „Femei active în sectorul TIC”,

–  având în vedere studiul Institutului European pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați (EIGE) din 26 ianuarie 2017 intitulat „Gender and Digital Agenda” (Genul și Agenda digitală),

–  având în vedere Rezoluția sa din 24 mai 2012 conținând recomandări adresate Comisiei privind aplicarea principiului remunerării egale a bărbaților și femeilor pentru muncă egală sau muncă de valoare egală(2),

–  având în vedere Rezoluția sa din 12 martie 2013 referitoare la eliminarea stereotipurilor de gen în UE(3),

–  având în vedere Rezoluția sa din 12 septembrie 2013 referitoare la Agenda digitală pentru creștere, mobilitate și ocuparea forței de muncă: este timpul să accelerăm(4) și, în special, Marea coaliție pentru competențe și locuri de muncă în domeniul digital,

–  având în vedere Rezoluția sa din 8 octombrie 2015 referitoare la aplicarea Directivei 2006/54/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 5 iulie 2006 privind punerea în aplicare a principiului egalității de șanse și al egalității de tratament între bărbați și femei în materie de încadrare în muncă și de muncă(5),

–  având în vedere Rezoluția sa din 28 aprilie 2016 referitoare la egalitatea de gen și capacitarea femeilor în era digitală(6),

–  având în vedere întrebarea adresată Comisiei referitoare la emanciparea femeilor și a fetelor prin sectorul digital (O-000004/2018 – B8‑0010/2018),

–  având în vedere articolul 128 alineatul (5) și articolul 123 alineatul (2) din Regulamentul său de procedură,

A.  întrucât digitalizarea a revoluționat și a schimbat fundamental modul în care oamenii accesează și furnizează informații, comunică, socializează, studiază și lucrează, creând noi oportunități de a participa la dezbateri publice și politice, la formare și pe piața muncii, deschizând noi perspective pentru o viață autonomă și oferind un potențial economic enorm pentru Uniunea Europeană și în afara acesteia; întrucât digitalizarea nu are impact doar asupra pieței, ci și a societății în ansamblu;

B.  întrucât societatea informațională, stimulată de tehnologiile informației și comunicațiilor (TIC), oferă oportunități imense pentru generarea și distribuirea bogăției și a cunoștințelor

C.  întrucât peste tot în lume este mai puțin probabil ca femeile, ca grup demografic, să fie online decât bărbații; întrucât 68 % dintre bărbați și 62 % dintre femei utilizează calculatoarele și internetul în mod regulat; întrucât 54 % dintre bărbați, față de 48 % dintre femei, utilizează internetul pe dispozitive mobile; întrucât 33 % dintre bărbați instalează ei înșiși software-ul pe dispozitive, față de doar 18 % dintre femei; întrucât 41 % dintre bărbați folosesc servicii de radio și televiziune online, față de doar 35 % dintre femei; întrucât 47 % dintre bărbați folosesc servicii bancare online, față de doar 35 % dintre femei; întrucât 22 % dintre bărbați vând bunuri pe internet, față de doar 17 % dintre femei; întrucât 20 % dintre bărbați cumpără bunuri pe internet, față de doar 13 % dintre femei;

D.  întrucât modelele digitale de comunicare au contribuit la crearea unor condiții care favorizează o mai largă difuzare a discursurilor de incitare la ură și a amenințărilor împotriva femeilor și, de când au atins vârsta adolescenței, 18 % din femeile din Europa au fost expuse într-o formă sau alta hărțuirii cibernetice; întrucât a crescut numărul amenințărilor, inclusiv al amenințărilor cu moartea, la adresa femeilor; întrucât sensibilizarea socială cu privire la formele digitale de violență este în continuare insuficientă; întrucât diferitele forme de violență online nu au fost încă luate pe deplin în considerare de cadrul juridic;

E.  întrucât doar 2 % din totalul femeilor de pe piața forței de muncă lucrează în domeniul tehnic, profesional și științific, față de 5 % dintre bărbați; întrucât în Europa numai 9 % dintre dezvoltatori sunt femei, numai 19 % dintre cadrele de conducere superioare din sectorul TIC sunt femei (față de 45 % în alte sectoare ale serviciilor) și întrucât femeile reprezintă numai 19 % dintre antreprenori în aceste sectoare (față de 54 % în alte sectoare ale serviciilor);

F.  întrucât există o diferență semnificativă între femei și bărbați în ceea ce privește accesul la oportunități profesionale și educaționale legate de tehnologiile informației și comunicațiilor și de competențele digitale;

G.  întrucât sexismul și stereotipurile de gen constituie un obstacol major în calea egalității dintre femei și bărbați și acestea măresc și mai mult decalajul de gen în sectorul digital, îngreunându-le femeilor dezvoltarea deplină a capacităților lor ca utilizatoare, inovatoare și creatoare;

H.  întrucât locurile de muncă, nu numai în sectorul TIC, necesită din ce în ce mai mult un anumit grad de competențe digitale și de alfabetizare digitală, iar această tendință va fi probabil amplificată în viitor cu un spectru mai larg de competențe digitale necesare pentru majoritatea profesiilor și locurilor de muncă vacante;

I.  întrucât îmbunătățirea competențelor digitale și a cunoștințelor în domeniul IT reprezintă o oportunitate unică de a îmbunătăți echilibrul dintre viața profesională și cea privată prin sporirea accesului la educație și formare și facilitând incluziunea pe piața muncii nu numai a femeilor și fetelor, dar și a persoanelor cu nevoi speciale, precum persoanele cu handicap, și a locuitorilor din zonele rurale și îndepărtate, aflate la distanță de centrele urbane; întrucât digitalizarea locului de muncă poate aduce cu sine unele provocări ce trebuie să fie abordate; întrucât creșterea numărului de femei din domeniul TIC, unul dintre sectoarele cu cele mai mari salarii, ar putea contribui la capacitarea financiară și la independența femeilor, ceea ce ar duce la reducerea diferenței de remunerare între femei și bărbați și ar îmbunătăți independența financiară a femeilor; întrucât doar aproximativ 16 % din cele aproximativ opt milioane de persoane care lucrează în domeniul TIC în Europa sunt femei;

J.  întrucât digitalizarea oferă noi oportunități de antreprenoriat pentru femei, inclusiv antreprenoriatul digital la scară mică, care în multe cazuri nu necesită un capital inițial semnificativ, precum și întreprinderile urmărite în cadrul economiei sociale, care consolidează incluziunea socială; întrucât este nevoie să se sprijine antreprenoriatul digital în rândul femeilor, deoarece acesta este unul dintre sectoarele cu cea mai rapidă creștere și cele mai prospere ale economiei, oferind numeroase oportunități pentru inovare și creștere, iar femeile reprezintă doar 19 % dintre antreprenorii din acest domeniu;

K.  întrucât intrarea unui număr mai mare de femei în sectorul TIC ar stimula o piață în care se preconizează o penurie de forță de muncă și în care participarea egală a femeilor ar conduce la un câștig de aproximativ 9 miliarde EUR pentru PIB-ul UE în fiecare an; întrucât femeile sunt în continuare profund subreprezentate în ceea ce privește studiile universitare în domeniul TIC, ele reprezentând doar aproximativ 20 % dintre absolvenții în domeniu, numai 3 % dintre toate absolventele având o diplomă în TIC; întrucât femeile se confruntă cu numeroase dificultăți la integrarea și la rămânerea în sectorul TIC; întrucât mediul de muncă actual dominat de bărbați (femeile reprezentând numai 30 % din forța de muncă) contribuie la tendința multor femei de a părăsi sectorul TIC după câțiva ani de la finalizarea studiilor universitare; întrucât participarea femeilor pe piața forței de muncă digitală scade odată cu înaintarea în vârstă; întrucât femeile sub 30 de ani cu o diplomă în TIC reprezintă 20 % din sectorul TIC, comparativ cu 15,4 % dintre femeile între 31 și 45 de ani și cu 9 % dintre femeile cu vârsta peste 45 de ani;

L.  întrucât studiul intitulat „Women active in the ICT sector” („Femeile active în sectorul TIC”) estimează că până în 2020 vor exista 900 000 de posturi neocupate în sectorul TIC în Europa; întrucât sectorul TIC este în creștere rapidă, creând circa 120 000 de noi locuri de muncă în fiecare an;

M.  întrucât sectorul TIC se caracterizează printr-o segregare verticală și orizontală deosebit de ridicată, precum și printr-o diferență între calificările educaționale ale femeilor și pozițiile lor în sectorul TIC; întrucât mai puțin de 20 % dintre antreprenorii din domeniul TIC sunt femei; întrucât majoritatea femeilor (54 %) din sectorul TIC ocupă un loc de muncă mai slab plătit și poziții cu un nivel mai scăzut de calificare, iar numai o mică minoritate a acestora (8 %) ocupă poziții de ingineri de software cu calificări înalte; întrucât femeile sunt, de asemenea, subreprezentate în procesul decizional din acest sector, doar 19,2 % dintre lucrătorii din sectorul TIC având șefi femei, comparativ cu 45,2 % dintre lucrătorii din alte sectoare;

N.  întrucât femeile de peste 55 de ani sunt expuse în special riscului de șomaj și de inactivitate pe piața muncii, media ratei de ocupare în UE în rândul femeilor cu vârste cuprinse între 55 și 64 de ani fiind de numai 49 % în 2016, comparativ cu 62 % pentru bărbați; întrucât un nivel scăzut de cunoștințe în domeniul IT și de competențe digitale crește și mai mult acest risc; întrucât îmbunătățirea și investirea în dobândirea de competențe digitale pentru femeile de peste 55 de ani ar crește oportunitățile acestora de angajare și le-ar oferi o anumită protecție împotriva excluderii de pe piața muncii;

O.  întrucât, conform datelor Eurostat pentru 2014, numărul femeilor din învățământul superior (42,3 %) îl depășește pe cel al bărbaților (33,6 %) și totuși numărul femeilor este mult mai ridicat în domeniul științelor umaniste decât în cel al științelor exacte; întrucât procentul studentelor din învățământul terțiar care studiază în domeniul TIC se ridică la doar 9,6 %, spre deosebire de cel al studenților din acest domeniu, care este de 30,6 %; întrucât femeile continuă să fie în mare parte subreprezentate în inițiative precum Săptămâna UE a programării, TIC pentru o educație mai bună, Startup Europe Leaders Club și Marea coaliție pentru locuri de muncă în sectorul digital, care vizează promovarea într-o și mai mare măsură a competențelor digitale și a educației digitale;

P.  întrucât participarea scăzută a femeilor și a fetelor la formele de educație în domeniul TIC și, mai târziu, la ocuparea forței de muncă este rezultatul unei interacțiuni complexe între stereotipurile de gen, care începe din primele etape ale vieții și educației și continuă pe parcursul carierei profesionale,

1.  invită Comisia să exploateze și să direcționeze mai bine Agenda digitală și Strategia privind piața unică digitală pentru a aborda disparitățile de gen importante în sectorul TIC și pentru a promova integrarea deplină a femeilor în acest sector, în special în ceea ce privește profesiile tehnice și din domeniul telecomunicațiilor, precum și să promoveze educația și formarea profesională a femeilor și fetelor în domeniul TIC și în alte domenii ale științei, tehnologiei, ingineriei și matematicii (STIM);

2.  salută acțiunile care sprijină integrarea și participarea femeilor la societatea informațională incluse în Angajamentul strategic pentru egalitatea de gen 2016-2019; invită Comisia să pună în aplicare acțiunile vizând reducerea disparităților de gen privind salariile, veniturile și pensiile, combătându-se astfel sărăcia în rândul femeilor, și să stimuleze promovarea încadrării în muncă a femeilor în sectorul TIC, combătând stereotipurile de gen și promovând egalitatea de gen la toate nivelurile și în toate tipurile de educație, inclusiv cu privire la alegerile bazate pe gen ale domeniului de studiu și de lucru, în conformitate cu prioritățile prevăzute în cadrul „Educație și formare profesională 2020”;

3.  încurajează Comisia și statele membre să își desfășoare activitatea în spiritul cooperării deschise în cadrul strategic în domeniul educației și formării profesionale 2020 pentru a găsi soluții și a face schimburi de cele mai bune practici privind educația digitală timpurie, inclusiv competențele digitale și de programare, care să le includă și pe fete, dar și privind etapele următoare, precum și în ceea ce privește programele destinate creșterii numărului de femei care decid să urmeze și să absolve un program de studii în domeniul STIM, deoarece acest lucru le-ar permite femeilor să dobândească acces deplin la servicii electronice în condiții de egalitate cu bărbații și să profite de oportunitățile de angajare pentru ingineri și informaticieni care se preconizează;

4.  invită UE și statele membre să elaboreze, să sprijine și să organizeze acțiunile promovate de Organizația Națiunilor Unite și agențiile sale, în special în cadrul Declarației și a Platformei pentru acțiune de la Beijing, precum și al Summitului Mondial privind Societatea Informațională (WSIS), inclusiv în contextul programelor școlare, pentru a urmări capacitarea femeilor în era digitală la nivel european și mondial;

5.  invită Comisia și statele membre să soluționeze disparitatea de gen din sectorul TIC prin consolidarea argumentelor pentru diversitate și prin crearea de stimulente mai puternice și suplimentare, atât pentru întreprinderi, cât și pentru femei, cum ar fi furnizarea de modele de referință, programe de mentorat și parcursuri profesionale, pentru a crește vizibilitatea femeilor; încurajează statele membre să sprijine și să întreprindă acțiuni vizând, printre altele, dezvoltarea de conținut online care să promoveze egalitatea de gen, promovarea accesului la TIC și a utilizării acestora ca instrumente de combatere a discriminării de gen în domenii precum violența de gen, dar și atingerea echilibrului dintre viața profesională și cea privată;

6.  salută Planul de acțiune al UE 2017-2019 pentru combaterea diferenței de remunerare între femei și bărbați (COM(2017)0678); subliniază necesitatea de a consolida respectarea principiului egalității de remunerare între femei și bărbați pentru muncă egală, consacrat în TUE, și invită Comisia să pună în aplicare inițiativele incluse în Acțiunea II a planului menită să atragă mai multe femei în profesiile STIM, ceea ce, potrivit EIGE, ar putea duce la eliminarea diferențelor salariale între femei și bărbați până în 2050, datorită unei productivități mai ridicate a locurilor de muncă STIM;

7.  invită Comisia și statele membre să pună la dispoziție fonduri și să îmbunătățească accesul la fondurile existente pentru a promova și sprijini femeile antreprenoare, în special în contextul transformării digitale a industriei, pentru a se asigura că orice întreprindere, indiferent de mărimea acesteia, sectorul în care își desfășoară activitatea sau localizarea sa în Europa, poate beneficia de pe urma inovațiilor digitale; subliniază, în acest context, că centrele de inovare digitală, care sunt esențiale pentru facilitarea transformării digitale, ar trebui să pună accentul mai ales pe femeile antreprenoare și întreprinderile nou-înființate deținute de femei; invită Comisia să abordeze integral și în mod exhaustiv disparitatea de gen în cadrul procesului de digitalizare;

8.  invită Comisia și statele membre să sprijine învățarea pe tot parcursul vieții, precum și formarea și sistemele care îi ajută pe participanți să se adapteze mai bine sau să se pregătească pentru o eventuală schimbare a carierei în funcție de cererea tot mai mare de competențe digitale în numeroase sectoare, acordând o atenție specială femeilor cu vârste de peste 55 de ani, în special celor cu responsabilități de îngrijire, și femeilor care și-au întrerupt temporar cariera sau sunt în curs de reintegrare la locul de muncă, astfel încât să se asigure că nu rămân în urmă în această tranziție rapidă către digitalizare și pentru a le proteja de excluderea de pe piața muncii;

9.  subliniază eficacitatea utilizării internetului pentru campaniile, forumurile și consolidarea vizibilității modelelor de referință feminine, acestea accelerând egalitatea de gen; îndeamnă Comisia și statele membre să promoveze rețelele online ale femeilor, deoarece ele implică o abordare de jos în sus a capacitării femeilor;

10.  invită Comisia să încurajeze crearea de rețele în rândul organizațiilor societății civile și al organizațiilor mass-mediei profesionale, pentru a capacita femeile să aibă un rol activ și pentru a recunoaște nevoile lor specifice în sectorul mass-media;

11.  subliniază rolul-cheie al societății civile în guvernarea internetului; invită Comisia și statele membre să dialogheze constructiv cu organizațiile societății civile digitale și să sprijine acestea;

12.  încurajează toate autoritățile și actorii societății civile să sprijine introducerea și punerea în aplicare a serviciilor electronice, a competențelor digitale și a formelor digitale de muncă ce pot stimula echilibrul dintre viața profesională și cea privată în societățile noastre, asigurându-se, totodată, că este evitată o povară dublă asupra femeilor; invită Comisia și statele membre să identifice oportunitățile și provocările asociate digitalizării, inclusiv în ceea ce privește condițiile de muncă, precum formele instabile de ocupare a forței de muncă și problemele de sănătate mintală legate de muncă;

13.  subliniază că este important să se asigure integrarea perspectivei de gen în sectorul educației, prin promovarea alfabetizării digitale și a participării femeilor și fetelor la educația și formarea în sectorul TIC, prin introducerea programării, a noilor medii și tehnologii în programele școlare de la toate nivelurile, precum și educația extracurriculară, informală și non-formală și din toate formele de învățământ și de formare, inclusiv pentru personalul didactic, pentru a reduce și elimina decalajele la nivelul competențelor digitale și a încuraja fetele și tinerele să urmeze cariere în sectoarele științei și ale TIC; subliniază importanța unui dialog constant cu partenerii sociali pentru a se depăși disparitățile de gen din acest domeniu;

14.  încurajează statele membre să introducă cunoștințe adecvate vârstei din domeniul TIC încă din etapele timpurii ale educației, acordând o atenție deosebită inspirării fetelor de a dezvolta interes și talent în domeniul digital și îndeamnă Comisia și statele membre să promoveze educația STIM a fetelor de la vârste fragede, având în vedere că fetele se îndepărtează de materiile de studiu asociate cu STIM devreme în parcursul școlar din cauza stereotipurilor de gen care marchează aceste materii de studiu, a lipsei de modele de referință și a segregării activităților și jucăriilor, ceea ce creează o subreprezentare a femeilor în aceste domenii la universitate, care se extinde și la nivelul locului de muncă;

15.  încurajează statele membre și Comisia să promoveze, îndeosebi prin intermediul campaniilor de informare și de sensibilizare, participarea femeilor în sectoare de activitate considerate în mod stereotip „masculine”, cum este și digitalizarea; subliniază necesitatea de a organiza campanii de sensibilizare și formare și de integrare a perspectivei de gen pentru toți actorii implicați în politicile din domeniul digitalizării; subliniază necesitatea de a sprijini dobândirea de competențe digitale de către femei în sectoare care nu utilizează intens TIC, însă vor necesita competențe și abilități digitale în viitorul apropiat;

16.  invită Comisia și statele membre, precum și întreprinderile să promoveze egalitatea de gen în domeniul TIC prin colectarea de date defalcate pe gen privind utilizarea TIC, elaborarea de obiective, indicatori și criterii de referință pentru a urmări progresele în accesul femeilor la TIC și pentru a promova exemple de cele mai bune practici în rândul firmelor din domeniul TIC; invită EIGE să compileze date privind modul în care serviciile digitale pot fi mai bine utilizate în beneficiul femeilor și al egalității de gen;

17.  subliniază că este important să se identifice provocările ce derivă din utilizarea TIC și a internetului pentru comiterea de infracțiuni, proferarea de amenințări sau comiterea de acte de hărțuire sau violență împotriva femeilor; îndeamnă responsabilii politici să trateze aceste probleme în mod corespunzător și să se asigure că există un cadru prin care agențiile de punere în aplicare a legii pot să trateze în mod eficient infracțiunile digitale; invită Comisia și statele membre să garanteze protecția fetelor de publicitatea în mediul digital care le-ar putea instiga la un comportament dăunător pentru sănătatea lor;

18.  solicită instituțiilor UE și statelor membre să desfășoare campanii pentru a sensibiliza femeile cu privire la beneficiile TIC, dar și la riscurile aferente, și să le ofere educația și cunoștințele necesare cu privire la modul în care să se protejeze pe internet;

19.  invită instituțiile, agențiile și organismele UE, precum și statele membre și agențiile lor de asigurare a aplicării legii să coopereze și să ia măsuri concrete pentru a-și coordona acțiunile de combatere a folosirii TIC pentru comiterea de infracțiuni legate de traficul de ființe umane, hărțuire și urmărire pe internet, acestea având adesea un caracter transfrontalier pentru care este esențială o coordonare la nivelul UE pentru anchetarea acestor infracțiuni; invită statele membre să își revizuiască dreptul penal pentru a garanta că noile forme de violență digitală sunt definite și recunoscute;

20.  încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului și Comisiei.

(1) Analiză aprofundată – „Empowering women on the Internet”, Parlamentul European, Direcția Generală Politici Interne, Departamentul tematic C – Afaceri constituționale și drepturile cetățenilor, Comisia pentru drepturile femeii și egalitatea de gen, octombrie 2015.
(2) JO C 264 E, 13.9.2013, p. 75.
(3) JO C 36, 29.1.2016, p. 18.
(4) JO C 93, 9.3.2016, p. 120.
(5) JO C 349, 17.10.2017, p. 56.
(6) JO C 66, 21.2.2018, p. 44.


Punerea în aplicare a instrumentului de cooperare pentru dezvoltare, a instrumentului pentru ajutor umanitar și a Fondului european de dezvoltare
PDF 200kWORD 69k
Rezoluţia Parlamentului European din 17 aprilie 2018 referitoare la punerea în aplicare a instrumentului de cooperare pentru dezvoltare, a instrumentului pentru ajutor umanitar și a Fondului european de dezvoltare (2017/2258(INI))
P8_TA(2018)0103A8-0118/2018

Parlamentul European,

–  având în vedere articolul 3 alineatul (5) și articolul 21 din Tratatul privind Uniunea Europeană,

–  având în vedere articolele 208-211 și 214 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

–  având în vedere Parteneriatul mondial pentru o cooperare eficace în scopul dezvoltării, adoptat în cadrul Forumului la nivel înalt privind eficacitatea ajutorului organizat la Busan în 2011 și reînnoit în cadrul reuniunii la nivel înalt care a avut loc la Nairobi în 2016,

–  având în vedere cea de A treia conferință mondială a Organizației Națiunilor Unite (ONU) privind reducerea riscurilor de dezastre, organizată la Sendai (Japonia) în perioada 14-18 martie 2015,

–  având în vedere Rezoluția ONU intitulată „Transformarea lumii în care trăim: Agenda 2030 pentru dezvoltare durabilă”, adoptată la Summitul ONU pentru dezvoltare durabilă organizat la New York la 25 septembrie 2015, și cele 17 obiective de dezvoltare durabilă incluse în aceasta,

–  având în vedere Summitul umanitar mondial organizat la Istanbul în 23 și 24 mai 2016 și „înțelegerea majoră” la care au ajuns o parte dintre cei mai importanți donatori și furnizori de ajutoare,

–  având în vedere Acordul de parteneriat ACP-UE semnat la Cotonou(1), la data de 23 iunie 2000, și revizuit la 25 iunie 2005 și la 22 iunie 2010,

–  având în vedere Decizia 2013/755/UE a Consiliului din 25 noiembrie 2013 privind asocierea țărilor și teritoriilor de peste mări la Uniunea Europeană(2),

–  având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1257/96 al Consiliului din 20 iunie 1996 privind ajutorul umanitar(3),

–  având în vedere Regulamentul (UE, Euratom) nr. 1311/2013 al Consiliului din 2 decembrie 2013 de stabilire a cadrului financiar multianual pentru perioada 2014-2020(4),

–  având în vedere Acordul intern între reprezentanții guvernelor statelor membre ale Uniunii Europene, reuniți în cadrul Consiliului, privind finanțarea ajutoarelor Uniunii Europene în baza cadrului financiar multianual pentru perioada 2014-2020, în conformitate cu Acordul de parteneriat ACP-UE, și privind alocarea de asistență financiară pentru țările și teritoriile de peste mări cărora li se aplică partea a patra din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene („Acordul intern”),

–  având în vedere Regulamentul (UE) 2015/322 al Consiliului din 2 martie 2015 privind punerea în aplicare a celui de al 11-lea Fond european de dezvoltare(5),

–  având în vedere Regulamentul (UE) 2015/323 al Consiliului din 2 martie 2015 privind regulamentul financiar aplicabil celui de al 11-lea Fond european de dezvoltare(6),

–  având în vedere Regulamentul (UE) nr. 233/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 martie 2014 de instituire a unui instrument de finanțare a cooperării pentru dezvoltare în perioada 2014-2020(7),

–  având în vedere Consensul european privind ajutorul umanitar din 2007(8),

–  având în vedere noul Consens european privind dezvoltarea din 7 iunie 2017(9),

–  având în vedere concluziile Consiliului din 19 iunie 2017 privind angajamentul UE față de societatea civilă în ceea ce privește relațiile externe,

–  având în vedere Rezoluția sa din 22 noiembrie 2016 referitoare la creșterea eficacității cooperării pentru dezvoltare(10),

–  având în vedere Rezoluția sa din 13 septembrie 2016 intitulată „Fondul fiduciar al UE pentru Africa: implicațiile în ceea ce privește ajutorul pentru dezvoltare și ajutorul umanitar(11),

–  având în vedere Rezoluția sa din 7 iunie 2016 referitoare la raportul UE pentru 2015 privind coerența politicilor în favoarea dezvoltării(12),

–  având în vedere Rezoluția sa din 22 octombrie 2013 referitoare la autoritățile locale și societatea civilă: angajamentul Europei față de sprijinirea dezvoltării durabile(13),

–  având în vedere Raportul special nr. 18/2014 al Curții de Conturi Europene privind sistemul de evaluare și sistemul de monitorizare axată pe rezultate implementate în cadrul EuropeAid,

–  având în vedere Raportul Comisiei către Parlamentul European și Consiliu din 15 decembrie 2017 intitulat „Raport de evaluare intermediară privind instrumentele de finanțare externă” (COM(2017)0720) și documentele conexe de lucru ale serviciilor Comisiei „Evaluarea instrumentului de cooperare pentru dezvoltare” (SWD(2017)0600) și „Evaluarea celui de al 11-lea Fond european de dezvoltare” (SWD(2017)0601),

–  având în vedere evaluarea externă a celui de al 11-lea Fond european de dezvoltare (raportul final din iunie 2017), comandată de Comisie unei echipe de contractanți externi,

–  având în vedere evaluarea externă a instrumentului de cooperare pentru dezvoltare (raportul final din iunie 2017), comandată de Comisie unei echipe de contractanți externi,

–  având în vedere Comunicarea Comisiei din 14 februarie 2018 intitulată „Un nou cadru financiar multianual, modern și capabil să asigure îndeplinirea eficientă a obiectivelor prioritare ale Uniunii după anul 2020” (COM(2018)0098),

–  având în vedere documentul intitulat „Raport privind coerența – Informații desprinse din evaluările externe ale instrumentelor de finanțare externă” (raportul final din iulie 2017), comandat de Comisie unei echipe de contractanți externi,

–  având în vedere articolul 52 din Regulamentul de procedură, precum și articolul 1 alineatul (1) litera (e) din Decizia Conferinței președinților din 12 decembrie 2002 privind procedura de autorizare a rapoartelor din proprie inițiativă și anexa 3 la aceasta,

–  având în vedere raportul Comisiei pentru dezvoltare și avizul Comisiei pentru bugete (A8-0118/2018),

A.  întrucât, de la adoptarea instrumentelor de finanțare externă (IFE), cadrul internațional și cadrul de politici al UE s-au schimbat semnificativ odată cu adoptarea unor instrumente de referință cum sunt Agenda 2030 pentru dezvoltare durabilă, Acordul de la Paris privind schimbările climatice, Agenda pentru acțiune de la Addis Abeba, Cadrul pentru reducerea riscurilor de dezastre 2015-2030 de la Sendai și Agenda pentru umanitate; întrucât UE a jucat un rol principal în negocierea acestor instrumente;

B.  întrucât Tratatul de la Lisabona, Agenda 2030 pentru dezvoltare durabilă și obiectivele de dezvoltare durabilă (ODD), împreună cu Consensul european privind ajutorul umanitar, noul Consens european privind dezvoltarea, precum și principiile de la Busan pentru dezvoltarea eficientă, determină Strategia UE privind cooperarea pentru dezvoltare și ajutorul umanitar; întrucât Consiliul a adoptat, în plus, o Strategie globală pentru politica externă și de securitate a Uniunii Europene care include, printre altele, cooperarea pentru dezvoltare;

C.  întrucât, în conformitate cu articolul 214 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE) și cu Consensul european privind ajutorul umanitar, asistența umanitară trebuie să fie acordată respectând principiile umanitare ale umanității, neutralității, independenței și imparțialității și trebuie să se întemeieze pe o abordare bazată pe nevoi; întrucât ajutorul umanitar nu trebuie să fie un instrument de gestionare a situațiilor de criză;

D.  întrucât politica de dezvoltare ar trebui să completeze politica externă și gestionarea migrației ale UE, asigurându-se, în același timp, că finanțarea dezvoltării este utilizată numai pentru scopul și obiectivele legate de dezvoltare și nu pentru a acoperi cheltuielile legate de realizarea de obiective diferite, cum ar fi controlul la frontiere sau politici anti-migrație;

E.  întrucât principalul obiectiv al Instrumentului de cooperare pentru dezvoltare (ICD) este de a reduce și, pe termen lung, de a eradica sărăcia în țările în curs de dezvoltare care nu beneficiază de finanțare în cadrul Fondului european de dezvoltare (FED), Instrumentului european de vecinătate (IEV) sau Instrumentului de asistență pentru preaderare (IPA), de a acorda sprijin tematic organizațiilor societății civile și autorităților locale din țările partenere din zona de bunuri publice și provocări globale legate de dezvoltare, precum și de a susține parteneriatului strategic între Africa și UE; întrucât ICD este principalul instrument geografic în materie de cooperare pentru dezvoltare în cadrul bugetului UE, cu 19,6 miliarde EUR alocate pentru perioada 2014-2020;

F.  întrucât principalul obiectiv al FED este reducerea și, pe termen lung, eradicarea sărăciei în statele din Africa, zona Caraibilor și Pacific (ACP), precum și atingerea dezvoltării durabile în țările și teritoriile de peste mări; întrucât FED este principalul instrument de cooperare pentru dezvoltare al UE, cu peste 30,5 miliarde EUR alocate pentru cel de al 11-lea FED pentru perioada 2014-2020;

G.  întrucât principalul obiectiv al instrumentului pentru ajutor umanitar (IAU) este de a acorda asistență, ajutor și protecție persoanelor afectate de dezastre naturale sau provocate de om și celor aflate în situații de urgență similare, cu o atenție deosebită pentru victimele cele mai vulnerabile, indiferent de naționalitate, religie, gen, vârstă, origine etnică sau afiliere politică, ținând cont de nevoile reale, de principiile umanitare internaționale și de Consensul european privind ajutorul umanitar;

H.  întrucât IAU include, pe lângă misiunea principală care constă în acțiuni de salvare a vieților omenești, și ajutorul necesar populațiilor afectate de crize prelungite, activități de reabilitare pe termen scurt și de reconstrucție, pregătirea pentru dezastre și abordarea consecințelor provocate de deplasările populației;

I.  întrucât cooperarea eficace pentru dezvoltare necesită abordări inovatoare, care să ofere donatorilor capacitatea de a răspunde rapid la situații locale, de a colabora cu organizații locale și de a sprijini întreprinderi și antreprenori de la nivel local, în special din țările cele mai sărace și cele mai fragile; întrucât sistemul de audit al UE trebuie să ofere donatorilor flexibilitatea de a-și asuma un risc rezonabil în asemenea proiecte, consolidând capacitatea UE de a reacționa rapid și de a oferi un ajutor eficace;

J.  întrucât UE este cel mai mare donator de ajutor umanitar și de asistență pentru dezvoltare din lume; întrucât, prin intermediul acestora, UE sprijină eforturile în vederea reducerii sărăciei și a promovării intereselor și valorilor fundamentale la nivel global și al UE;

K.  întrucât Summitul UE-Africa de la Abidjan din 29 și 30 noiembrie 2017 a confirmat voința de a se institui un parteneriat autentic, modernizat, globalizat și ambițios, care să creeze condițiile politice și economice pentru o adevărată egalitate;

L.  întrucât numărul acordurilor de cooperare pentru dezvoltare încheiate cu țări terțe a crescut exponențial, inclusiv cu China, Rusia, Turcia, Brazilia și India;

M.  întrucât reinstituirea și extinderea așa-numitei „Global Gag Rule”, care a suprimat finanțarea organizațiilor ce oferă femeilor și fetelor servicii legate de planificarea familială și de sănătatea sexuală și a reproducerii și drepturile conexe, ridică preocupări deosebite;

N.  întrucât guvernele țărilor terțe au așteptări în ceea ce privește acțiunea rapidă, eficacitatea și reacția la nevoia urgentă de a menține parteneriate de cooperare pentru dezvoltare solide; întrucât este necesară dezvoltarea unor economii deschise și productive în țările partenere, care să țină seama de noile realități și de noii actori economici prezenți pe scena internațională;

O.  întrucât, dată fiind lipsa de implicare a Regatului Unit după 2020, Brexitul va determina o reducere în bugetul UE cuprinsă între 12 și 15 %;

P.  întrucât evaluările FED și ICD confirmă că utilizarea diferitelor instrumente geografice și tematice în mod coerent este de fapt posibilă;

Q.  întrucât în evaluarea celui de al 11-lea FED se precizează că „există pericolul efectiv că FED va ajunge să răspundă unor agende care îl vor îndepărta de obiectivul său inițial de reducere a sărăciei, care sunt greu de conciliat cu valorile fundamentale ale FED și care compromit bunele rezultate”, că, „în ciuda consultărilor, opiniile autorităților și ale organizațiilor societății civile (cu unele excepții notabile, cum ar fi regiunea Pacificului) au fost rar luate în considerare în deciziile în materie de programare” și că „programarea din cadrul celui de al 11-lea FED a folosit astfel o abordare descendentă pentru a aplica principiul concentrării, însă în detrimentul principiului parteneriatului, principiu fundamental al Acordului de la Cotonou”;

R.  întrucât, potrivit evaluării FED, până în aprilie 2017, aproximativ 500 de milioane EUR din rezerva FED au fost alocate pentru a susține operațiuni ale Direcției Generale Protecție Civilă și Operațiuni Umanitare Europene a Comisiei Europene (ECHO), aproximativ 500 de milioane EUR au fost alocate ca sprijin de urgență pentru anumite țări și 1,5 miliarde EUR au fost alocate Fondului fiduciar de urgență pentru Africa al UE; întrucât FED contribuie, de asemenea, la noul Fond european pentru dezvoltare durabilă;

S.  întrucât ICD prevede că „ICD rămâne în general relevant și adecvat scopului, atât în momentul în care a fost adoptat, cât și la jumătatea perioadei de punere în aplicare a sa. Aceasta este, în linii mari, în concordanță cu noile documente de politică (de exemplu, noul Consens european privind dezvoltarea și Agenda 2030 pentru dezvoltare durabilă), deși punerea în aplicare a anumitor priorități s-ar putea dovedi dificilă în forma sa actuală”;

T.  întrucât, la momentul adoptării IFE 2014-2020, Parlamentul și-a exprimat preferința pentru un IFE distinct dedicat cooperării pentru dezvoltare și a solicitat alocarea specifică a unor fonduri pentru dezvoltare în eventualitatea în care FED va fi înscris în buget;

U.  întrucât, în ceea ce privește Fondul fiduciar de urgență pentru Africa al UE, în evaluarea FED se precizează că „în comparație cu proiectele standard din cadrul FED, perioada mai scurtă de elaborare și de aprobare, implicarea indirectă a UE în implementarea proiectelor și faptul că aceste proiecte au ca punct de plecare mai degrabă preocupările principale ale UE decât un răspuns la obiectivele pe termen lung ale țărilor partenere, toate dau naștere unor preocupări privind eficacitatea probabilă și durabilitatea proiectelor finanțate prin Fondul fiduciar de urgență pentru Africa al UE și capacitatea UE de a monitoriza îndeaproape implementarea acestora”;

V.  întrucât fluxul financiar din Uniune către țările beneficiare ale instrumentelor financiare pentru dezvoltare se dovedește inferior fondurilor generate sub formă privată de cetățeni ai diasporei din aceleași țări, care locuiesc în Europa;

W.  întrucât, în ciuda faptului că a beneficiat mulți ani de miliarde de euro din FED și în ciuda preocupărilor serioase exprimate de Comisie cu privire la gestiunea sa financiară, Instrumentul financiar pentru pace în Africa nu se regăsește în evaluarea FED; întrucât Instrumentul financiar pentru pace în Africa nu a mai fost evaluat din 2011;

X.  întrucât, potrivit evaluărilor lor și raportului Comisiei de evaluare la jumătatea perioadei privind instrumentele de finanțare externă, eficacitatea și impactul pe termen lung al ICD și FED în ceea ce privește îndeplinirea obiectivelor lor sunt dificil de măsurat din cauza limitărilor semnificative în definirea sistemelor de evaluare și monitorizare adecvate și în evaluarea rolului jucat de factorii externi, la care se adaugă gama largă de țări și teme în cauză; întrucât, potrivit evaluatorilor, combinarea surselor de finanțare mobilizează resurse suplimentare doar în 50 % dintre cazuri;

Y.  întrucât Parlamentul s-a confruntat cu termene foarte scurte pentru controlul proiectelor de măsuri de punere în aplicare; întrucât aceste termene nu iau în considerare în mod corespunzător caracteristicile activităților parlamentare; întrucât uneori acest lucru a fost agravat de faptul că proiectele de măsuri de punere în aplicare au fost trimise Parlamentului după expirarea termenului sau înaintea perioadelor de vacanță, ceea ce a redus și mai mult capacitatea acestuia de a-și exercita în mod corespunzător competențele de control;

Z.  întrucât UE a recunoscut importanța parteneriatelor cu organizațiile societății civile (OSC) în relațiile externe; întrucât acest lucru presupune implicarea organizațiilor societății civile în programarea și punerea în aplicare a instrumentelor de finanțare externă;

Fapte și constatări în urma evaluării la jumătatea perioadei a punerii în aplicare a ICD, FED și IAU

Considerații generale

1.  este mulțumit că evaluările ICD, FED și IAU arată că obiectivele acestor instrumente au fost în mare măsură pertinente pentru prioritățile în materie de politici valabile la momentul conceperii lor și că instrumentele sunt, în general, adecvate scopului și corespund valorilor și obiectivelor ODD; constată că deficitul anual de finanțare pentru atingerea obiectivelor ODD se ridică la 200 de miliarde de dolari americani;

2.  constată că unele dintre țările în care sunt operaționale programe geografice ale FED și ICD au înregistrat progrese în ceea ce privește reducerea sărăciei și dezvoltarea umană și economică în ultimii zece ani, în timp ce pentru altele situația rămâne critică;

3.  constată cu satisfacție că prioritățile ICD și FED sunt în conformitate cu valorile și obiectivele ODD-urilor, datorită rolului fundamental jucat de UE în adoptarea acestora, și că acest lucru a facilitat și a simplificat mult evaluarea la jumătatea perioadei a acestor instrumente;

4.  constată că, în primul an de transpunere în practică, ICD și FED au permis UE să răspundă la crize și nevoi noi datorită caracterului extins al obiectivelor acestor instrumente; constată însă că înmulțirea crizelor și apariția unor noi priorități politice au pus o presiune financiară asupra ICD, FED și IAU, le-au întins până la limita lor maximă și au dus la decizia de a institui noi mecanisme ad hoc, cum sunt fondurile fiduciare, care dau naștere unor preocupări serioase, în special în ceea ce privește transparența, responsabilitatea democratică și îndepărtarea de la obiectivele de dezvoltare; reamintește de Fondul european pentru dezvoltare durabilă, recent adoptat, care a fost instituit pentru a oferi o capacitate mai mare de mobilizare;

5.  este satisfăcut de coerența internă din cadrul ICD și FED, care se datorează, în mare măsură, evaluărilor de înaltă calitate, proceselor decizionale armonizate și concentrării sectoriale;

6.  constată că, în anumite cazuri, sprijinul bugetar continuă să facă obiectul unor critici legate de utilitatea și de eficacitatea acestuia, cu toate că această modalitate de sprijin corespunde unei concepții moderne despre cooperare, care se înscrie pe deplin în logica unor adevărate parteneriate de dezvoltare, permite asumarea politicilor de către țările partenere și oferă avantajul flexibilității și al eficienței; consideră, prin urmare, că este necesară consolidarea unui parteneriat politic și instituțional care să promoveze acordarea sprijinului bugetar și care să pună în același timp accentul pe guvernanța economică performantă și respectarea valorilor democratice; evidențiază că politica de cooperare pentru dezvoltare trebuie să fie pusă în aplicare într-un mod în care să se țină seama de dorințele țărilor și populațiilor care au nevoie de aceasta, asigurându-se că acestea participă la procesul de luare a deciziilor și că își asumă responsabilitatea pentru punerea sa în aplicare transparentă și eficientă;

7.  salută faptul că un număr mare de țări au devenit țări cu venituri medii superioare (UMIC) și, drept urmare, au ieșit de sub incidența cooperării bilaterale în cadrul ICD sau au primit granturi reduse de cooperare bilaterală în cadrul FED, dat fiind faptul că ajutorul pentru dezvoltare, alături de politicile naționale de succes, pot avea rezultate pozitive; reamintește că sărăcia și dezvoltarea sunt multidimensionale și că menținerea PIB-ului ca unic indicator de dezvoltare nu este suficientă; constată, de asemenea, că, deoarece o mare parte din populația cea mai săracă a lumii trăiește în țări cu venituri medii, în care inegalitățile persistă, retragerea bruscă a ajutoarelor pentru țările cu venituri medii ar putea submina realizarea ODD; insistă, prin urmare, asupra necesității de a se continua sprijinirea acestor țări, în această etapă sensibilă a drumului lor spre un nivel mai ridicat de dezvoltare;

8.  subliniază nevoia de a garanta faptul că ajutorul pentru dezvoltare este utilizat în conformitate cu scopul său inițial, cu respectarea principiilor eficacității ajutorului și dezvoltării; reiterează faptul că cooperarea pentru dezvoltare a UE ar trebui să se alinieze la planurile și nevoile țărilor partenere;

9.  subliniază faptul că interesele naționale pe termen scurt ale UE (în materie de securitate sau de migrație) nu ar trebui să determine în niciun caz agenda sa de dezvoltare și că principiile eficacității ajutorului și a dezvoltării ar trebui să fie pe deplin respectate și aplicate tuturor formelor de cooperare pentru dezvoltare;

10.  ia act de concluziile Comisiei conform cărora coerența instrumentelor ar putea fi îmbunătățită prin raționalizare; subliniază faptul că nu s-a făcut nicio referire la o astfel de constatare în niciuna dintre diferitele evaluări;

11.  este preocupat de concluziile evaluatorilor referitoare la lipsa unor sisteme de monitorizare și de evaluare care face dificilă măsurarea rezultatelor; subliniază, pe de altă parte, numeroasele concluzii pozitive referitoare la politicile UE de dezvoltare din cadrul auditurilor efectuate de Curtea Europeană de Conturi (CCE); reamintește observațiile Curții de Conturi Europene din Raportul său special nr. 18/2014 privind sistemul de evaluare și sistemul de monitorizare axat pe rezultate implementate în cadrul EuropeAid; solicită Comisiei să profite de acest prilej pentru a-și îmbunătăți în continuare sistemul-cadru privind rezultatele, ținând seama de recomandările din partea CEA;

12.  este surprins de discrepanțele dintre rezultatele evaluării și concluziile formulate de Comisie în evaluarea la jumătatea perioadei; regretă faptul că concluziile Comisiei nu abordează deloc problemele grave precum lipsa parteneriatului din cadrul instrumentului și riscul ca instrumentele să se îndepărteze de la obiectivul de reducere a sărăciei, în ciuda faptului că acest lucru reprezintă un element-cheie al evaluării;

13.  este preocupat de lipsa datelor sau de caracterul limitat al acestora; observă că absența unui sistem de monitorizare și de evaluare dincolo de Obiectivele de dezvoltare ale mileniului (ODM-uri) și ODD-uri nu permite măsurarea exactă a schimbărilor, de exemplu în ceea ce privește flexibilitatea instrumentului sau nivelul de coerență cu alte instrumente;

14.  subliniază, de asemenea, că lipsa unui capitol de finanțare rezervat în mod expres stimulării dezbaterii politice, în special în ceea ce privește sprijinul acordat partidelor politice, nu favorizează îndeplinirea unor obiective de dezvoltare durabilă;

15.  solicită ca raportarea să fie ameliorată prin elaborarea automată de statistici și indicatori;

16.  regretă faptul că Comisia nu a profitat de oportunitatea evaluării la jumătatea perioadei pentru a-și adapta politicile la cerințele stabilite în Consensul european privind dezvoltarea în ceea ce privește sprijinul pentru agricultura ecologică, durabilă și la scară mică; constată că, dimpotrivă, măsurile propuse includ și mai mult sprijin pentru agricultura la scară largă și pentru întreprinderile din domeniul agricol;

ICD

17.  subliniază că importanța ICD ține în primul rând de flexibilitatea cu care este capabil să răspundă la evenimente neprevăzute în ceea ce privește alegerea metodelor de programare și de implementare și realocările în cadrul instrumentelor și între acestea, precum și utilizarea fondurilor de rezervă; subliniază că flexibilitatea programării multianuale a permis, în plus, adaptarea duratei perioadei de programare la situația de pe teren, realocarea rapidă a finanțării în caz de schimbări majore și utilizarea unor măsuri speciale;

18.  salută faptul că evaluările au subliniat pertinența strategică a programului tematic al ICD, în special abilitatea sa de a promova acțiunile globale privind bunurile publice;

19.  ia act de simplificarea, armonizarea și de modalitățile extinse de implementare introduse în Regulamentul (UE) nr. 236/2014 de stabilire a normelor și procedurilor comune pentru punerea în aplicare a instrumentelor Uniunii pentru finanțarea acțiunii externe, care au condus la îmbunătățirea eficacității în cadrul ICD; subliniază faptul că Regulamentul (UE) nr. 233/2014 de instituire a unui instrument de finanțare a cooperării pentru dezvoltare nu oferă detalii legate de un sistem de monitorizare și de evaluare pentru măsurarea performanței instrumentului; își exprimă profunda îngrijorare cu privire la faptul că procedurile de punere în aplicare, unele dintre ele provenite din Regulamentul financiar, sunt în continuare percepute ca fiind anevoioase și de lungă durată, ceea ce discreditează UE și sporește atractivitatea abordărilor unor țări percepute ca fiind mai puțin formale și condiționate; reamintește, în acest context, că unele dintre aceste proceduri derivă din Regulamentul financiar, iar nu din instrumentele de finanțare externă (IFE), în timp ce alte cerințe se bazează pe aplicarea principiilor fundamentale ale cooperării pentru dezvoltare, cum ar fi parteneriatul și asumarea responsabilității;

20.  constată că documentele de lucru ale serviciilor Comisiei indică un nivel relativ scăzut al sumelor plătite în comparație cu sumele angajate; subliniază că, în contextul unei „concurențe” în ceea ce privește ajutorul pentru dezvoltare, aceasta este o problemă majoră; solicită, prin urmare, îmbunătățirea comunicării privind posibilitățile de finanțare, pentru a se asigura că partenerii UE sunt informați; solicită formarea actorilor locali, în special a funcționarilor publici, în pregătirea dosarelor europene, astfel încât să poată îndeplini mai bine criteriile și astfel să-și sporească șansele ca proiectele lor să fie selectate; observă că această formare ar putea, de asemenea, să vizeze o mai bună reacție la cererile de proiecte ale altor organizații internaționale;

21.  este preocupat de faptul că evaluarea la jumătatea perioadei a ICD subliniază riscul unei lipse de conformitate cu cerința de a aloca cel puțin 20 % din asistența din cadrul ICD serviciilor sociale de bază, cum ar fi sănătatea, precum și învățământului secundar și altor servicii sociale, atunci când aceste nevoi sunt esențiale pentru dezvoltarea acestor țări; este, de asemenea, preocupat de sprijinul inadecvat acordat sistemelor naționale de sănătate, precum și de lipsa unor date referitoare la rezultatele obținute în legătură cu finanțarea învățământului; reamintește de angajamentul asumat în cadrul Consensului european privind dezvoltarea de a aloca 20 % din asistența oficială pentru dezvoltare a UE (AOD) incluziunii sociale și dezvoltării umane;

22.  își exprimă satisfacția cu privire la obiectivele și rezultatele programului tematic dedicat organizațiilor societății civile și autorităților locale și solicită menținerea sa în instrumentele viitoare; este foarte preocupat însă de importanța tot mai mică acordată OSC și autorităților locale în etapele de programare și de implementare ale programelor și solicită consolidarea rolului acestor organisme, inclusiv în calitatea lor de furnizori de servicii, precum și modalități de cooperare mai bine adaptate și o abordare mai strategică; subliniază faptul că dezvoltarea acestor țări poate fi obținută integral numai prin cooperarea cu autoritățile locale legitime;

23.  încurajează Comisia să pună în aplicare politici care să favorizeze implicarea diasporei africane în calitate de actor-cheie ai dezvoltării;

FED

24.  observă că FED a jucat un rol important în eradicarea sărăciei și în atingerea ODD; constată însă că dovezile care să demonstreze înregistrarea de progrese sunt mai reduse la nivel regional și că FED nu a stabilit în mod constant sinergii solide și coerența în cadrul programelor sale de cooperare naționale, regionale și intra-ACP;

25.  regretă faptul că evaluarea la jumătatea perioadei nu a inclus Instrumentul financiar pentru pace în Africa, care nu a fost evaluat în mod corespunzător de mulți ani; consideră că, în perioade în care se pune un accent politic din ce în ce mai mare pe legătura dintre dezvoltare și securitate, elaborarea de politici bazate pe elemente concrete este un element-cheie;

26.  salută faptul că FED s-a dovedit a fi adecvat scopului într-un mediu aflat în continuă schimbare, datorită unui ciclu de planificare redus, raționalizării procedurilor și gestionării bugetare îmbunătățite; constată însă că acesta nu este încă complet adaptat la contextul modificat și că procedurile sunt în continuare rigide și anevoioase într-o oarecare măsură;

27.  observă că nevoile și caracterul foarte diferite ale grupurilor de țări membre ACP și țări și teritorii de peste mări (TTPM) vizate de FED ridică semne de întrebare cu privire la abordarea universală de tip „format unic” care caracterizează alegerea procedurilor și modalităților și, în ultimă instanță, cu privire la domeniul de aplicare teritorială al FED; reamintește nevoia unui parteneriat nou și veritabil între egali, cu accent deosebit pe drepturile omului;

28.  constată că FED a fost obligat să răspundă unui număr tot mai mare de solicitări politice, cum ar fi securitatea și migrația, care sunt dificil de aliniat cu valorile sale fundamentale și cu principiile politicii de dezvoltare și de cooperare a UE, în special cele de eradicare a sărăciei;

IAU

29.  își exprimă satisfacția în legătură cu îndeplinirea de către IAU a obiectivului său de a oferi asistență în situații de urgență, respectând pe deplin dreptul internațional public și asigurând totodată faptul că ajutorul umanitar nu este instrumentalizat și că principiile umanității, imparțialității, neutralității și independenței sunt respectate;

30.  constată că numărul crizelor umanitare și al dezastrelor în care s-a implicat IAU a crescut semnificativ în ultimii ani, ceea ce a dus la utilizarea integrală a rezervei pentru ajutoare de urgență și a făcut necesară utilizarea unor fonduri suplimentare; constată, de asemenea, că această situație nu are perspective de îmbunătățire pe termen scurt și mediu având în vedere numărul tot mai mare al situațiilor de criză care afectează numeroase părți ale lumii; observă că acest lucru evidențiază necesitatea unei majorări substanțiale a rezervei pentru ajutoare de urgență și a unei utilizări mai rapide și mai flexibile a tuturor resurselor disponibile;

31.  este de părere că oamenii și comunitățile trebuie să rămână principalele ținte și principalele părți interesate ale IAU și că în toate situațiile ar trebui adoptată o abordare flexibilă, coordonată și specifică contextului, care să țină cont de opiniile guvernelor și autorităților locale, precum și ale comunităților locale, ale organizațiilor religioase orientate spre dezvoltare și ale actorilor societății civile; subliniază faptul că multe dintre aceste organizații, inclusiv organizațiile din diasporă aflate în Europa, desfășoară o activitate importantă în mai multe domenii esențiale și pot genera valoare adăugată pentru ajutorul umanitar;

32.  reamintește că Organizația Mondială a Sănătății include avorturile nesigure printre primele trei cauze ale mortalității materne; reamintește temeiul juridic declarat la nivel internațional al dreptului la sănătatea sexuală și a reproducerii și al drepturilor victimelor violenței sexuale și ale persoanelor afectate de situațiile de conflict;

Recomandări pentru perioada de punere în aplicare rămasă

33.  subliniază că ICD, FED și IAU ar trebui puse în aplicare în lumina noului cadru de politici internațional și al UE, inclusiv al Agendei 2030 pentru dezvoltare durabilă, al Acordului de la Paris privind schimbările climatice, al Agendei pentru acțiune de la Addis Abeba, al Agendei pentru umanitate;

34.  reamintește faptul că ODD-urile trebuie să fie îndeplinite la nivel mondial printr-un angajament comun și prin eforturi comune și parteneriatul tuturor actorilor internaționali, incluzând astfel țări dezvoltate și în curs de dezvoltare, precum și organizații internaționale; subliniază faptul că, la nivelul UE, acest lucru necesită politici interne și externe concepute și puse în aplicare în comun, în mod coerent și coordonat, în conformitate cu principiile coerenței politicilor în favoarea dezvoltării (CPD); este de părere că coerența politicilor în favoarea dezvoltării (CPD) a devenit un factor major în definirea și punerea în aplicare a IFE și în adoptarea altor politici și instrumente ale UE, datorită interconectării dintre politicile interne și externe ale UE; consideră însă că coerența globală dintre instrumente ar trebui îmbunătățită și mai mult, în special prin îmbunătățirea coerenței și coordonării programelor geografice și tematice și printr-o mai mare coordonare și complementaritate cu alte politici ale UE;

35.  este preocupat de faptul că UMIC care au ieșit de sub incidența FED și a ICD s-ar putea confrunta cu un deficit de finanțare care le plasează într-o situație de vulnerabilitate; invită Comisia să reflecteze la consecințe, să ia în considerare măsuri de prevenire a efectelor negative și să faciliteze accesul țărilor cu venituri medii superioare (UMIC) la IFE adaptate nevoilor lor, în special în vederea intensificării eforturilor de a consolida buna guvernanță prin combaterea corupției, a fraudei fiscale și a impunității, asigurarea respectării statului de drept și desfășurarea unor alegeri libere și corecte, asigurarea accesului egal la justiție, precum și reducerea deficiențelor instituționale; recunoaște activitatea desfășurată de EUROsociAL în acest domeniu; subliniază, totodată, nevoia de a acorda prioritate alocării de granturi țărilor cel mai puțin dezvoltate, care sunt expuse instabilității, se confruntă cu obstacole structurale importante în calea dezvoltării durabile și care, prin urmare, depind în mod semnificativ de finanțările publice internaționale;

36.  este de părere că IFE ar trebui să sprijine în continuare OSC atât la nivelul UE, cât și la nivel local, comunitățile locale, guvernele regionale și autoritățile locale din țările partenere și parteneriatele acestora cu guvernele locale și regionale europene și să le faciliteze în mod sistematic participarea activă la dialoguri multipartite privind politicile UE și toate procesele de programare vizând toate instrumentele; consideră, de asemenea, că UE ar trebui să promoveze rolul de organism de monitorizare al OSC atât în interiorul, cât și în afara UE, și să sprijine reformele în favoarea descentralizării din țările partenere; salută, în acest context, intenția Comisiei de a intensifica și de a consolida eforturile continue de a stabili parteneriate și un dialog cu societatea civilă care își desfășoară activitatea în domeniul dezvoltării, precum și de a intensifica angajamentul în cadrul dialogului cu rețelele de OSC și implicarea acestora în elaborarea politicilor și în procesele UE; reamintește că UE ar trebui să sprijine consolidarea democratică prin identificarea unor mecanisme care să susțină activitățile organizațiilor din țări terțe, pentru a contribui la stabilizarea și îmbunătățirea standardelor instituționale pentru gestionarea bunurilor publice;

37.  își confirmă determinarea de a monitoriza îndeplinirea angajamentului UE de a oferi sprijin continuu dezvoltării umane, pentru a îmbunătăți viețile oamenilor, în acord cu ODD; reamintește faptul că, în ceea ce privește ICD, acest lucru se traduce prin necesitatea de a aloca cel puțin 20 % din asistență serviciilor sociale de bază, cu accent pe sănătate și educație, și învățământului secundar; este preocupat, prin urmare, de faptul că, într-o perioadă în care persistă îndoieli legate de îndeplinirea obiectivului de a aloca 20 % din ajutorul UE dezvoltării umane, Comisia schimbă destinația finanțării dinspre dezvoltarea umană înspre investiții;

38.  solicită aplicarea strictă a unor condiții prealabile care să permită utilizarea sprijinului bugetar, precum și o monitorizare mai sistematică a acestei modalități de ajutor în țările partenere, pentru a îmbunătăți responsabilitatea, transparența și eficacitatea ajutorului și alinierea sprijinului bugetar cu obiectivele sale;

39.  avertizează în legătură cu recurgerea abuzivă la fondurile fiduciare, care amenință specificitatea politicii europene de cooperare pentru dezvoltare; insistă asupra faptului că acestea ar trebui să fie utilizate numai în cazul în care valoarea adăugată a acestora în comparație cu alte modalități de ajutor este garantată, mai ales în situații de urgență, iar utilizarea lor să fie întotdeauna în deplină conformitate cu principiile privind eficacitatea ajutorului și cu obiectivul principal al politicii de dezvoltare: eradicarea sărăciei; este preocupat de faptul că contribuțiile statelor membre și ale altor donatori la fondurile fiduciare au fost sub așteptări, cu consecințe negative pentru eficacitatea acestora; reamintește nevoia unui control parlamentar al acestor fonduri; este deosebit de preocupat în legătură cu concluziile evaluării FED referitoare la eficacitatea Fondului fiduciar de urgență pentru Africa;

40.  reamintește că Comisia ar trebui să asigure transparența la utilizarea fondurilor fiduciare prin transmiterea în mod regulat, printre altele, a unor informații actualizate către Parlament și prin implicarea sa adecvată în structuri de guvernanță relevante, în temeiul legislației aplicabile a UE; reamintește, de asemenea, că fondurile fiduciare ar trebui să aplice întreaga gamă de principii ale eficacității dezvoltării, ar trebui să fie coerente cu prioritățile, principiile și valorile de dezvoltare pe termen lung, cu strategiile de țară de la nivel național și european, precum și cu alte instrumente și programe relevante și că un raport de monitorizare care evaluează această aliniere ar trebui publicat bianual; reiterează, în acest sens, faptul că Fondul fiduciar de urgență pentru Africa al UE are drept scop abordarea cauzelor profunde ale migrației prin promovarea rezilienței, a oportunităților economice, a egalității de șanse, a securității și a dezvoltării;

41.  reamintește că bugetul consacrat acțiunii externe a UE este mobilizat și consolidat continuu, ceea ce epuizează toate marjele disponibile pentru a combate numărul tot mai mare de situații de criză; este de părere că, în acest context de crize multiple și incertitudine, IFE trebuie să aibă suficientă flexibilitate pentru a fi în măsură să se ajusteze rapid la prioritățile în schimbare și la evenimente neprevăzute și să livreze rapid rezultate la fața locului; recomandă, în acest scop, o utilizare inteligentă a rezervei IFE sau a fondurilor neutilizate, mai multă flexibilitate la programarea multianuală, o combinare adecvată a modalităților de finanțare și o mai mare simplificare la nivelul punerii în aplicare; subliniază, cu toate acestea, că nu ar trebui să se obțină o mai mare flexibilitate în detrimentul eficacității și previzibilității ajutorului, priorităților geografice și tematice pe termen lung sau angajamentelor pentru a susține reformele din țările partenere;

42.  invită Comisia să pună în aplicare IAU într-un mod care să respecte principiile umanitare, angajamentele convenite în cadrul „înțelegerii majore” din cadrul Summitului umanitar mondial și concluziile Raportului special nr. 15/2016 al CCCE(14); invită Comisia, în special, să îmbunătățească transparența în cadrul programării strategice și al procedurii de selecție a finanțării, să acorde atenția cuvenită eficienței rentabilității acțiunilor, fără a compromite obiectivele ajutorului umanitar și dorința de a-i ajuta pe cei mai vulnerabili, păstrând totodată capacitatea de a susține imperativul umanitar prin sprijinirea persoanelor celor mai vulnerabile și acționând acolo unde sunt cele mai urgente nevoi, să îmbunătățească monitorizarea în timpul punerii în aplicare, să aloce mai multă finanțare organismelor naționale și locale de intervenție de urgență, să reducă birocrația prin cerințe de raportare armonizate și să planifice strategia, programarea și finanțarea pe o bază multianuală, pentru a asigura o mai mare predictibilitate, flexibilitate, rapiditate și continuitate a ajutorului umanitar;

43.  insistă asupra faptului că ajutorul umanitar trebuie să fie în continuare alocat grupurilor de populație în zonele de criză și că actorii din domeniul umanitar ar trebui să aibă acces neîngrădit la victime în zonele de conflict și țările fragile, pentru a le permite să-și desfășoare activitatea;

44.  invită Comisia să asigure că, pe lângă răspunsul imediat la crizele umanitare, IAU, alături de ICD și FED și în completarea acestora și în contextul legăturii dintre domeniul umanitar și cel al dezvoltării, generează reziliență la șocurile viitoare prin promovarea unor strategii și a unor structuri de alertă timpurie și de prevenire, oferă beneficii de dezvoltare sustenabilă pe termen mai lung, în conformitate cu nevoia de a stabili o legătură între ajutor, reabilitare și dezvoltare, și nu trece cu vederea crizele uitate respectând pe deplin principiul de a nu lăsa pe nimeni în urmă;

45.  observă că trebuie îmbunătățită complementaritatea dintre instrumentele de dezvoltare și IAU, în special în contextul legăturii dintre ajutorul umanitar și dezvoltare, al noii abordări strategice în ceea ce privește reziliența și al angajamentului UE pentru reducerea riscului de dezastre și pentru pregătirea pentru dezastre, fără a submina obiectivele și misiunile acestora;

46.  reamintește că dezvoltarea completează ajutorul umanitar în vederea prevenirii șocurilor și crizelor;

47.  solicită recunoașterea caracterului specific al ajutorului umanitar în cadrul bugetului UE, ceea ce implică necesitatea securizării rezervei pentru ajutoare de urgență ca instrument flexibil pentru a reacționa la crizele noi cu fonduri suficiente;

48.  este de părere că delegațiile Uniunii ar trebui să fie implicate mai mult în deciziile în materie de programare a cooperării pentru dezvoltare în cadrul diferitelor IFE pe care le gestionează; consideră că acest lucru ar permite, de asemenea, îmbunătățirea complementarității și a sinergiilor, precum și o mai bună aliniere la nevoile țărilor partenere și la asumarea responsabilității din partea acestora;

49.  insistă asupra necesității de a angaja personal corespunzător la sediul Comisiei și Serviciului European de Acțiune Externă și în delegațiile UE, atât din punct de vedere numeric, cât și în ceea ce privește cunoștințele de specialitate în domeniul dezvoltării și al ajutorului umanitar.

50.  este nemulțumit de termenul foarte scurt alocat Parlamentului pentru controlul proiectelor de măsuri de punere în aplicare în cadrul ICD; solicită insistent Comisiei să modifice Regulamentul de procedură al ICD și al comitetelor privind ajutorul umanitar până în decembrie 2018, astfel încât Parlamentul și Consiliul să dispună de mai mult timp pentru a-și exercita în mod adecvat competențele de control;

51.  solicită insistent Comisiei și SEAE să intensifice și să îmbunătățească coordonarea donatorilor prin programe comune și printr-o punere în aplicare în comun cu alte state membre și alți donatori, aliniate cu programele pentru dezvoltare naționale ale țărilor partenere, sub conducerea și coordonarea delegațiilor Uniunii;

52.  solicită Parlamentului un control politic intensificat al documentelor de programare aferente celui de al 11-lea FED ca mijloc de consolidare a transparenței și a responsabilității;

Recomandări pentru arhitectura post-2020 a ICD și a FED și pentru punerea în aplicare viitoare a IAU

53.  reiterează autonomia politicilor de dezvoltare și umanitare ale UE, care se bazează pe temeiuri juridice specifice recunoscute în tratate, care stabilesc valori și obiective care sunt specifice și nu ar trebui subordonate strategiei geopolitice a UE și care ar trebui să fie aliniate întotdeauna cu principiile eficacității dezvoltării și, în cazul ajutorului umanitar, cu principiile umanității, imparțialității, neutralității și independenței;

54.  subliniază necesitatea absolută a menținerii separate a instrumentelor de dezvoltare și ajutor umanitar, respectând principiile cheie pentru dezvoltare, având în vedere constatările evaluării FED și ICD privind lipsa de parteneriat și amenințarea la adresa obiectivului central de reducere a sărăciei în noul cadru de deplasare a priorităților politice;

55.  reamintește că FED, ICD și IAU sunt caracterizate de o execuție bugetară pozitivă și sunt esențiale pentru demonstrarea solidarității internaționale, contribuind totodată la credibilitatea UE pe scena mondială; consideră că, indiferent de posibilele modificări structurale sau fuziuni cu privire la aceste instrumente, inclusiv posibila includere a FED în buget, creditele totale pentru următorul CFM ar trebui să fie majorate, fără a atenua criteriile pentru asistența oficială pentru dezvoltare (AOD), iar viitoarea arhitectură a instrumentelor de finanțare externă ar trebui să includă o incorporare mai transparență a fondurilor fiduciare și a facilităților, ghidate de principiile esențiale ale asumării democratice a responsabilității și eficacității dezvoltării, precum și o posibilă continuare a Planului de investiții externe, pe baza unei evaluări care să demonstreze adiționalitatea sa în materie de dezvoltare și impactul asupra drepturilor omului, societății și mediului;

56.  invită Consiliul, Comisia și Banca Europeană de Investiții să încheie un acord interinstituțional cu Parlamentul cu privire la transparența, responsabilitatea și controlul parlamentar pe baza principiilor strategice expuse în noul Consens european privind dezvoltarea, având în vedere schimbarea modalităților de acordare a ajutorului, trecerea de la granturi directe la fonduri fiduciare și combinarea surselor de finanțare, inclusiv prin intermediul Fondului european pentru dezvoltare durabilă;

57.  subliniază imaginea pozitivă de care se bucură UE în rândul comunității internaționale ca actor global cooperant, dar care riscă să fie afectată de procedurile administrative greoaie și lente; este de părere că acest lucru contribuie la puterea necoercitivă („soft power”) a UE în relațiile internaționale, ceea ce impune nevoia unei politici de dezvoltare puternice și autonome după 2020, cu instrumente de dezvoltare diferențiate;

58.  subliniază că reducerea și, pe termen lung, eradicarea sărăciei, alături de punerea în aplicare a ODD și a Acordului de la Paris și protecția bunurilor comune globale, ar trebui să constituie principalele obiective ale politicii de dezvoltare a UE și ale instrumentelor sale de dezvoltare, cu o atenție specială îndreptată către categoriile cele mai expuse riscurilor;

59.  subliniază că arhitectura post-2020 a ICD și a FED și punerea în aplicare a IAU trebuie aliniate cu angajamentele internaționale ale UE, inclusiv cu Agenda 2030 pentru obiectivele de dezvoltare durabilă, Acordul de la Paris, precum și cu cadrul de politici al UE, cum ar fi Consensul european privind dezvoltarea, noua Strategie globală pentru politica externă și de securitate a UE și cu Consensul european privind ajutorul umanitar;

60.  consideră că arhitectura noilor IFE ar trebui să țină cont de buna funcționare dovedită a actualelor IFE, de eligibilitatea pentru ODA și de nevoia de a obține rezultate în privința ODD-urilor;

61.  consideră că Agenda 2030 pentru dezvoltare durabilă și dimensiunea globală a multor ODD-uri necesită o nouă abordare politică prin care toți actorii politici, atât din țările în curs de dezvoltare, cât și din țările dezvoltate, să se angajeze să contribuie la atingerea ODD-urilor prin politici interne și externe coerente și coordonate și consideră că noile IFE post-2020 și Consensul european privind dezvoltarea vor fi esențiale în acest scop;

62.  este convins de importanța promovării unei abordări a dezvoltării bazate pe drepturile omului și pe principii, care să promoveze astfel principiile democratice, valorile fundamentale și drepturile omului la nivel mondial; invită Comisia și SEAE să combine în mod adecvat asistența în cadrul IFE și dialogul politic, atât la nivel bilateral, cât și în cadrul organizațiilor regionale și mondiale, pentru a promova aceste principii, valori și drepturi;

63.  consideră că este esențial să se integreze în mod transversal și intersectorial protecția mediului și posibilitățile pe care le oferă politicile de mediu în toate politicile de dezvoltare; regretă progresele insuficiente în materie de integrare a democrației, a drepturilor omului și a egalității de gen; îndeamnă, de asemenea, ca angajamentele asumate în cadrul Acordului de la Paris să se reflecte pe deplin în viitoarele instrumente și programe, însoțite de o monitorizare adecvată; consideră, prin urmare, că lupta împotriva schimbărilor climatice ar trebui să aibă o importanță din ce în ce mai mare în cadrul cooperării pentru dezvoltare;

64.  consideră că este necesară efectuarea unui exercițiu de tipul „lecții învățate” pentru a identifica și a remedia deficiențele din cadrul coordonării instrumentelor de finanțare externă ale UE cu instrumentele de finanțare ale altor instituții internaționale în vederea creării unor sinergii și a da valoare maximă impactului instrumentelor de finanțare în țările în curs de dezvoltare;

65.  consideră că este necesar să se majoreze nivelurile actuale ale asistenței oficiale pentru dezvoltare (ODA) a UE în cadrul viitoarei arhitecturi a IFE post-2020 și să se elaboreze un calendar clar, pentru a-i permite UE să își respecte angajamentul colectiv de a oferi 0,7 % din venitul național brut (VNB) ajutorului pentru dezvoltare și de a aloca 0,2 % din ODA/VNB țărilor cel mai puțin dezvoltate; salută, în acest context, comunicarea recentă a Comisiei privind noul cadru financiar multianual; reamintește statelor membre necesitatea de a-și respecta angajamentul de a aloca 0,7 % din PIB-ul lor ajutorului pentru dezvoltare; reamintește necesitatea aplicării recomandărilor Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică/Comitetul de asistență pentru dezvoltare de a realiza un procent mediu de granturi în totalul ODA de 86 %;

66.  este de părere că, fără a aduce atingere unei flexibilități sporite și/sau rezervelor, arhitectura post-2020 a IFE ar trebui să prevadă în continuare un mix de programe multianuale geografice și tematice, permițând acțiuni pentru dezvoltare la diferite niveluri; consideră că sprijinul pentru cooperarea regională și integrarea țărilor partenere reprezintă un factor important necesar pentru eradicarea sărăciei și pentru promovarea unei dezvoltări durabile pe termen lung;

67.  subliniază că acțiunea externă pentru dezvoltare a UE trebuie să se bazeze pe o combinație echilibrată corespunzător între flexibilitatea și predictibilitatea asistenței pentru dezvoltare, beneficiind de o finanțare suficientă; recunoaște totodată că predictibilitatea asistenței pentru dezvoltare poate, printre altele, să fie asigurată prin instituirea unor sisteme funcționale de alertă timpurie, în principal în țările cele mai vulnerabile și cel mai puțin reziliente;

68.  este de părere că transferul de fonduri între obiective și pentru prioritățile în schimbare din cadrul unui instrument ar trebui să aibă loc doar pe baza nevoilor reale ale țărilor partenere, fără a abdica de la principiile și obiectivele instrumentului și cu implicarea adecvată a autorității de supraveghere; solicită, în special, să se facă distincția clară între finanțările eligibile pentru ODA și restul finanțărilor, neeligibile; respinge ferm orice transfer de fonduri rezervate activităților ce îndeplinesc criteriile CAD către programe care nu pot fi considerate ODA; subliniază nevoia ca obiectivele ODA din cadrul regulamentelor privind IFE să garanteze acest lucru;

69.  este de părere că arhitectura post-2020 a IFE ar trebui să includă o serie de criterii de referință și alocări delimitate strict, precum și angajamente integratoare pentru a asigura fonduri suficiente dedicate priorităților-cheie;

70.  este de părere că nevoile neprevăzute ar trebui să fie acoperite din rezerve considerabile pentru cheltuieli neprevăzute în cadrul diferitelor IFE, precum și că fondurile neangajate sau dezangajate aferente unui an anume ar trebui transferate către rezervele pentru cheltuieli neprevăzute pentru anul următor;

71.  reamintește necesitatea de a menține un instrument solid și independent pentru ajutorul umanitar, după cum se solicită în Consensul european privind ajutorul umanitar; consideră că ar trebui menținută o rezervă separată pentru ajutorul umanitar și că bugetul aferent ar trebui majorat pentru a ține cont de faptul că, din cauza nevoilor din ce în ce mai mari la nivel mondial, rezerva pentru ajutoare de urgență a fost constant activată în cursul actualei perioade CFM; reamintește că Parlamentul, deși recunoaște în mod recurent eforturile Comisiei de a răspunde provocărilor din ce în ce mai importante, a subliniat cu regularitate necesitatea de a majora finanțarea pentru ajutorul umanitar și a insistat asupra reducerii decalajului din ce în ce mai mare dintre angajamente și plăți și asupra creșterii eficacității și a reactivității asistenței umanitare și pentru dezvoltare disponibile în cadrul bugetului UE;

72.  subliniază că niciun câștig în materie de flexibilitate financiară și de simplificare nu ar trebui să se realizeze afectând capacitatea de monitorizare și de control a colegiuitorului, care ar pune în pericol principiile responsabilității și transparenței; subliniază nevoia de transparență în criteriile de alocare a fondurilor și în toate etapele programării; este de părere că arhitectura noului IFE ar trebui să fie flexibilă și modernă, permițând optimizarea resurselor și producerea de rezultate în materie de dezvoltare pentru țările partenere;

73.  subliniază că flexibilitatea financiară a noilor IFE ar trebui să se extindă și la flexibilitatea la nivel de țară, pentru a acorda mici granturi în mod discreționar OSC, întreprinderilor și antreprenorilor de la nivel local; consideră că Comisia ar trebui să revizuiască cerințele sale actuale în materie de audit în ceea ce privește ajutorul pentru dezvoltare pentru a permite un profil de risc ridicat pentru granturile la scară mică de la nivel național;

74.  subliniază că politica de dezvoltare și obiectivele umanitare nu ar trebui să fie subjugate obiectivelor de securitate ale țărilor donatoare și ale UE și nici controalelor la frontieră sau gestionării fluxurilor de migrație; este de părere, în acest sens, că ODA ar trebui utilizată în primul rând pentru reducerea sărăciei și că acțiunile și programele care sunt aliniate numai la interesele naționale de securitate ale donatorilor ar trebui, prin urmare, să nu fie finanțate din fondurile destinate dezvoltării; consideră totodată că este necesar să se sprijine reziliența țărilor partenere în scopul creării unor condiții favorabile pentru dezvoltarea durabilă;

75.  consideră că, în cadrul viitorului CFM, cheltuielile destinate îndeplinirii obiectivelor interne ale UE de la rubricile privind migrația, azilul și securitatea internă, pe de o parte, și cele orientate către sprijinirea punerii în aplicare a noului Consens european privind dezvoltarea, pe de altă parte, trebuie să rămână separate; consideră că contopirea acestor două rubrici distincte ar însemna expunerea la riscul de a instrumentaliza și mai mult ajutorul UE, inclusiv prin condiționarea acestuia de cooperarea în domeniul migrației;

76.  propune, în acest context, ca reziliența societală și statală să fie consolidată în continuare prin ajutorul pentru dezvoltare și ca mai multe resurse financiare și politice să fie dedicate prevenirii conflictelor și pregătirii pentru dezastre, precum și întreprinderii unor acțiuni timpurii în contextul conflictelor și al dezastrelor naturale;

77.  solicită Comisiei ca la baza modalităților de cooperare și a alocării finanțării către țările partenere să nu se afle numai PIB-ul, ci o gamă largă de criterii care să țină cont de dezvoltarea umană favorabilă incluziunii, de drepturile omului și de nivelurile de inegalitate;

78.  își reiterează solicitarea privind includerea FED în buget ca principal instrument pentru a asigura coerența între politica de dezvoltare și alte politici ale UE și de a consolida drepturile de control bugetar ale Parlamentului; reiterează că includerea în buget a FED ar oferi o serie de avantaje, cum ar fi legitimitatea democratică și controlul consolidat al instrumentului, o mai bună absorbție, o mai bună vizibilitate și transparență, care să conducă la o viziune mai clară asupra cheltuielilor UE în acest domeniu, precum și la creșterea eficienței și eficacității ajutorului pentru dezvoltare al UE; reamintește că dezbaterile parlamentare privind politica de dezvoltare oferă cetățenilor asistență la punerea în aplicare a cheltuielilor UE privind ajutorul pentru dezvoltare;

79.  subliniază că includerea FED în buget ar trebui să fie însoțită de garanții pentru a preveni orice transfer de fonduri din FED anterioare către alte linii bugetare și că ar trebui să țină seama de toate țările terțe donatoare; subliniază, de asemenea, faptul că Instrumentul financiar pentru pace în Africa ar trebui să rămână în afara bugetului UE și în cadrul unui instrument dedicat;

80.  subliniază că includerea în buget a FED ar trebui să fie însoțită de o creștere proporțională a plafonului bugetar convenit al UE pentru a nu duce nici la o reducere a angajamentului financiar al UE față de țările ACP, nici la o scădere generală a asistenței pentru dezvoltare a UE în CFM-ul post-2020;

81.  consideră că datorită caracterului deschis al IAU s-au obținut rezultate pozitive; recomandă, prin urmare, menținerea unor instrumente și bugete separate pentru acțiunile umanitare și de dezvoltare, pe lângă menținerea unor legături strategice puternice între aceste două domenii;

82.  subliniază importanța consolidării legitimității democratice în arhitectura post-2020 și necesitatea de a regândi procedura de luare a deciziilor; subliniază că, în cadrul noii arhitecturi post-2020, colegiutorii ar trebui să aibă posibilitatea de a-și exercita pe deplin competențele de control atât la nivel juridic, cât și la nivel politic, de-a lungul tuturor etapelor de elaborare, adoptare și punere în aplicare ale instrumentelor și ale programelor de punere în aplicare aferente; subliniază că trebuie să se rezerve timp suficient în acest scop;

83.  este de părere că ar trebui să se exploateze pe deplin potențialul de cooperare cu statele membre ale UE în etapele de elaborare și punere în aplicare a programelor de dezvoltare, în special printr-o programare comună, pe baza programelor naționale de dezvoltare și concomitent cu acestea;

84.  solicită o evaluare și revizuire la jumătatea perioadei a arhitecturii post-2020 a IFE pentru a îmbunătăți în continuare gestionarea acestora și pentru a analiza modalitățile de a obține o mai mare coerență și simplificare, precum și pentru a asigura relevanța permanentă și alinierea cu principiile dezvoltării; solicită o implicare deplină a părților interesate în acest exercițiu;

o
o   o

85.  încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta recomandare Consiliului, Vicepreședintelui Comisiei/Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate și Comisiei.

(1) JO L 317, 15.12.2000, p. 3.
(2) JO L 344, 19.12.2013, p. 1.
(3) JO L 163, 2.7.1996, p. 1.
(4) JO L 347, 20.12. 2013, p. 884.
(5) JO L 58, 3.3.2015, p. 1.
(6) JO L 58, 3.3.2015, p. 17.
(7) JO L 77, 15.3.2014, p. 44.
(8) JO C 25, 30.1.2008, p. 1.
(9) JO C 210, 30.6.2017, p. 1.
(10) Texte adoptate, P8_TA(2016)0437.
(11) Texte adoptate, P8_TA(2016)0337.
(12) JO C 86, 6.3.2018, p. 2.
(13) JO C 208, 10.6.2016, p. 25.
(14) Curtea de Conturi Europeană, Raportul special nr. 15/2016 intitulat „A gestionat Comisia în mod eficace ajutorul umanitar furnizat populațiilor afectate de conflicte în regiunea Marilor Lacuri Africane?”, 4 iulie 2016.


Îmbunătățirea sustenabilității datoriei țărilor în curs de dezvoltare
PDF 293kWORD 61k
Rezoluţia Parlamentului European din 17 aprilie 2018 referitoare la îmbunătățirea sustenabilității datoriei țărilor în curs de dezvoltare (2016/2241(INI))
P8_TA(2018)0104A8-0129/2018

Parlamentul European,

–  având în vedere secțiunea privind datoria și sustenabilitatea datoriei din Agenda pentru acțiune de la Addis Abeba(1),

–  având în vedere rapoartele Secretarului General al ONU din 22 iulie 2014, 2 august 2016 și 31 iulie 2017 privind sustenabilitatea datoriei externe și dezvoltarea,

–  având în vedere principiile Conferinței ONU pentru Comerț și Dezvoltare (UNCTAD) pentru acordarea și contractarea de împrumuturi în mod responsabil,

–  având în vedere Foaia de parcurs a UNCTAD privind reeșalonarea sustenabilă a datoriilor suverane (aprilie 2015),

–  având în vedere orientările operaționale ale G20 privind finanțarea sustenabilă,

–  având în vedere Rezoluția Adunării Generale a ONU nr. 68/304 din 9 septembrie 2014 intitulată „Către instituirea unui cadru juridic multilateral pentru procesele de restructurare a datoriilor suverane”,

–  având în vedere Rezoluția din 10 septembrie 2015 a Adunării Generale a ONU 69/319 privind principiile fundamentale ale proceselor de restructurare a datoriei suverane,

–  având în vedere Principiile directoare privind datoria externă și drepturile omului formulate de Oficiul Înaltului Comisar al ONU pentru Drepturile Omului,

–  având în vedere Rezoluția sa din 19 mai 2015 referitoare la finanțarea pentru dezvoltare(2), în special punctele 10, 26, 40, 46 și 47,

–  având în vedere rapoartele grupului de reflecție „Global Financial Integrity” în care sunt estimate amploarea și compoziția fluxurilor financiare ilicite,

–  având în vedere Legea belgiană din 12 iulie 2015 privind combaterea activităților fondurilor „vultur” („Moniteur belge” din 11 septembrie 2015),

–  având în vedere articolul 52 din Regulamentul său de procedură,

–  având în vedere raportul Comisiei pentru dezvoltare (A8-0129/2018),

A.  întrucât soluționarea problemelor legate de datoriile suverane ale țărilor în curs de dezvoltare reprezintă un element important al cooperării internaționale și poate contribui la realizarea obiectivelor de dezvoltare durabilă (ODD) în țările în curs de dezvoltare;

B.  întrucât realizarea ODD în țările în curs de dezvoltare necesită investiții substanțiale și întrucât deficitul anual de finanțare este estimat în prezent la aproximativ 2,5 mii de miliarde USD(3);

C.  întrucât împrumuturile reprezintă una dintre sursele posibile de finanțare pentru dezvoltare; întrucât împrumuturile trebuie să fie utilizate în mod responsabil și să fie previzibile; întrucât costurile acestora trebuie să fie pe deplin compensate de randamentul investițiilor și riscurile legate de îndatorare trebuie să fie evaluate cu atenție și trebuie luate măsuri pentru abordarea lor;

D.  întrucât criza datoriilor care a afectat țările în curs de dezvoltare în anii 1980 și 1990 și o campanie la scară largă de reducere a datoriilor a determinat lansarea de către FMI și Banca Mondială a Inițiativei privind țările sărace puternic îndatorate (HIPC) și a Inițiativei multilaterale privind reducerea datoriilor (MDRI) pentru a ajuta aceste țări să realizeze progrese în direcția îndeplinirii obiectivelor de dezvoltare ale mileniului;

E.  întrucât inițiativele HIPC și MDRI nu sunt suficiente pentru a pune capăt crizei datoriilor;

F.  întrucât aceste inițiative, însoțite de explozia prețurilor materiilor prime au îmbunătățit situația financiară a multor țări în curs de dezvoltare, iar ratele dobânzii deosebit de scăzute în urma crizei financiare din 2008 au sprijinit, de asemenea, sustenabilitatea datoriei; întrucât, cu toate acestea, prețurile materiilor prime au scăzut începând cu 2008; întrucât o nouă criză a datoriilor a început în țările sărace, Mozambic, Ciad, Congo și Gambia fiind în incapacitate de plată;

G.  întrucât crizele datoriilor declanșate de scăderea prețurilor materiilor prime și de fluxurile de capital volatile reprezintă o amenințare continuă la adresa sustenabilității datoriei, în special în țările în curs de dezvoltare, care continuă să depindă de exporturile de materii prime;

H.  întrucât a crescut numărul țărilor în curs de dezvoltare care, conform clasificărilor FMI și Băncii Mondiale, se confruntă cu o povară nesustenabilă a datoriei sau prezintă un risc ridicat sau mediu, majoritatea țărilor cu venituri mici aparținând în prezent uneia dintre aceste categorii;

I.  întrucât, potrivit FMI, nivelul mediu al datoriei în Africa Subsahariană a crescut dramatic, de la 34 % din PIB în 2013 la 48 % în 2017;

J.  întrucât mai multe țări, printre care Etiopia, Ghana și Zambia, au un nivel al datoriei de 50 % din PIB sau mai mare, ceea ce reprezintă o povară semnificativă a datoriei, ținând seama de baza de impozitare scăzută din majoritatea țărilor africane;

K.  întrucât serviciul datoriei ca procent din cheltuielile guvernamentale a crescut considerabil începând cu 2013, ceea ce reduce în mod semnificativ oportunitățile de investiții publice;

L.  întrucât peisajul global al datoriei publice a suferit schimbări profunde în ultimele decenii, cu apariția unor investitori privați, precum și a Chinei, ca actori cheie;

M.  întrucât structura datoriilor țărilor în curs de dezvoltare s-a schimbat, creditorii privați și condițiile comerciale având un rol din ce în ce mai important, sporind astfel expunerea la volatilitatea piețelor financiare, cu consecințe asupra sustenabilității datoriei; întrucât împrumuturile în monedă națională elimină riscul ratei de schimb valutar, dar lipsa de capital intern poate face ca această situație să fie nefavorabilă sau nefezabilă;

N.  întrucât printre amenințările la adresa sustenabilității datoriilor se numără nu numai deteriorările condițiilor schimburilor comerciale, dezastrele naturale și cele provocate de om, evoluțiile negative și volatilitatea de pe piețele financiare internaționale, ci și creditarea și contractarea de împrumuturi în mod iresponsabil, administrarea defectuoasă a finanțelor publice, deturnarea de fonduri și corupția; întrucât o mai bună mobilizare a resurselor interne oferă posibilități importante de îmbunătățire a sustenabilității datoriei;

O.  întrucât este necesară contribuția la consolidarea capacităților administrațiilor fiscale și la transferul de cunoștințe între țările partenere;

P.  întrucât deși principiile UNCTAD pentru acordarea și contractarea de împrumuturi în mod responsabil și orientările operaționale ale G20 privind finanțarea sustenabilă reprezintă contribuții utile pentru crearea unui cadru normativ, trebuie să se acorde prioritate eliminării practicilor iresponsabile prin introducerea unor principii transparente, acorduri disuasive cu caracter obligatoriu și executorii și, în cazurile bine justificate, a unor sancțiuni;

Q.  întrucât sustenabilitatea datoriei statelor nu depinde numai de stocul lor de datorii, dar și de alți factori, cum ar fi garanțiile financiare explicite și implicite (datoriile contingente) emise de țările respective; întrucât parteneriatele de tip public-privat includ adesea garanții și întrucât riscurile aferente salvării băncilor în viitor pot fi, de asemenea, importante;

R.  întrucât analiza sustenabilității datoriei nu ar trebui să se concentreze numai pe considerente economice, precum perspectivele de creștere economică ale statului debitor și capacitatea acestuia de a asigura serviciul datoriei sale, ci trebuie să ia în considerare impactul pe care îl are povara datoriei asupra capacității țării de a respecta toate drepturile omului;

S.  întrucât utilizarea din ce în ce mai frecventă a parteneriatelor public-privat (PPP) în țările în curs de dezvoltare în cadrul Planului european de investiții externe și al Pactului G20 cu Africa ar putea crește nivelul de îndatorare a statului; întrucât investitorii PPP sunt protejați prin tratate bilaterale de investiții, în special prin mecanismele de soluționare a litigiilor dintre investitori și stat, care le permit să introducă acțiuni în justiție împotriva statelor gazdă;

T.  întrucât datoriile odioase contractate de regimuri pentru a facilita practicile sau tranzacțiile corupte care sunt cunoscute de către creditori ca fiind ilicite reprezintă o povară importantă pentru populații, în special pentru populațiile cele mai vulnerabile;

U.  întrucât transparența împrumuturilor acordate guvernelor țărilor în curs de dezvoltare este esențială pentru asigurarea responsabilității în ceea ce privește acordarea împrumuturilor; întrucât lipsa de transparență a jucat un rol semnificativ în încurajarea acordării unor împrumuturi iresponsabile Mozambicului, care au fost efectuate fără verificări serioase în ceea ce privește capacitatea țării de a le rambursa și au fost ascunse, prin urmare, de piețele financiare și de populația Mozambicului;

V.  întrucât datoria odioasă este definită ca fiind o datorie contractată de un regim și servind finanțării unor acțiuni împotriva intereselor cetățenilor statului, despre care creditorii au cunoștință, și întrucât este vorba despre o datorie personală a regimului, contractată de la creditori care acționează cunoscând pe deplin intențiile debitorului; întrucât nu există totuși un consens privind acest concept, din cauza opoziției ferme a unor creditori;

W.  întrucât mobilizarea resurselor interne este afectată în special de evaziunea fiscală, de concurența fiscală dăunătoare și de transferul profiturilor întreprinderilor transnaționale; întrucât inițiativa OCDE privind erodarea bazei de impunere și transferul profiturilor (BEPS) reprezintă un răspuns binevenit, dar insuficient la acest fenomen; întrucât este necesar să se instituie un organism interguvernamental pentru cooperarea fiscală, sub egida ONU, pentru a permite țărilor în curs de dezvoltare să participe în mod egal la reformarea globală a normelor fiscale internaționale în vigoare, astfel cum a solicitat Parlamentul în Rezoluția sa din 6 iulie 2016 referitoare la deciziile fiscale și alte măsuri similare sau cu efecte similare(4);

X.  întrucât fluxurile financiare ilicite din țările în curs de dezvoltare și țările emergente, estimate la o mie de miliarde USD pe an, drenează în mod continuu resursele naționale ale acestor țări, în special pe cele necesare pentru realizarea ODD; întrucât aceste fluxuri duc la împrumuturi externe și subminează capacitatea de a rambursa datoriile;

Y.  întrucât îndeplinirea obiectivelor Agendei 2030 și ale Agendei pentru acțiune de la Addis Abeba presupune luarea în considerare a unor noi opțiuni de finanțare a ODD, cum ar fi stabilirea unor taxe pe tranzacțiile financiare și a unei taxe pe tranzacțiile în valută; întrucât, potrivit estimărilor Băncii Reglementelor Internaționale, o taxă de 0,1 % pe tranzacțiile în valută ar finanța cu ușurință realizarea ODD în toate țările cu venituri reduse și în țările cu venituri medii inferioare(5);

Z.  întrucât este necesar să se combată fluxurile financiare ilicite în vederea eliminării lor definitive până în 2030, printre altele prin combaterea evaziunii fiscale și prin intensificarea cooperării internaționale, cu măsuri care să faciliteze divulgarea datelor cu caracter fiscal către autoritățile competente și transparența fiscală atât în țările de origine, cât și în țările de destinație;

AA.  întrucât mecanismele existente privind neplata serviciului datoriei statelor diferă fundamental de procedurile de insolvență pentru întreprinderile care aparțin jurisdicțiilor naționale, în sensul că nu există nicio dispoziție privind arbitrarea imparțială în instanță; întrucât împrumuturile pe termen scurt, supuse unor condiții și plătite în tranșe, sunt acordate de FMI, a cărui misiune este de a asigura stabilitatea sistemului financiar internațional; întrucât Clubul de la Paris al statelor creditoare ia decizii cu privire la reducerea datoriilor doar în ceea ce privește împrumuturile oficiale bilaterale acordate de către membrii săi; întrucât Clubul de la Londra al creditorilor privați ia decizii doar cu privire la împrumuturile bancare comerciale ale membrilor săi; întrucât nu există un forum permanent pentru coordonarea procesului de luare a deciziilor cu privire la restructurarea datoriilor de către toți creditorii în cazul unei țări cu un grad ridicat de îndatorare;

AB.  întrucât FMI rămâne principalul forum de discuții în ceea ce privește aspectele legate de restructurarea datoriilor suverane, cu influență semnificativă asupra UE și a statelor sale membre;

AC.  întrucât fondurile „vultur” care vizează debitorii aflați în dificultate și care interferează cu procesele de restructurare a datoriilor nu trebuie să beneficieze de sprijin juridic sau judiciar pentru aceste activități distructive și întrucât trebuie luate măsuri suplimentare în acest sens;

AD.  întrucât deși reducerea datoriilor a oferit noi oportunități țărilor cu venituri reduse, trebuie remarcat faptul că este vorba despre o intervenție unică pentru a restabili sustenabilitatea datoriei, care nu abordează cauzele fundamentale ale acumulării datoriilor nesustenabile și întrucât provocările precum corupția, instituțiile fragile și vulnerabilitatea la șocurile externe trebuie să fie prioritatea principală,

1.  subliniază că împrumuturile responsabile și previzibile reprezintă un instrument indispensabil pentru a asigura un viitor demn țărilor în curs de dezvoltare; subliniază că, dimpotrivă, o datorie sustenabilă reprezintă o condiție prealabilă pentru îndeplinirea obiectivelor Agendei 2030; constată, cu toate acestea, că finanțarea prin îndatorare ar trebui să fie doar o completare și a doua opțiune optimă în raport cu instrumentele care nu generează datorii, cum ar fi veniturile din impozite și taxe și AOD, deoarece finanțarea prin îndatorare prezintă riscuri inerente și grave de producere a crizelor, care necesită înființarea unor instituții adecvate pentru prevenirea și soluționarea crizei datoriilor;

2.  subliniază că accesul la piețele financiare internaționale le permite statelor în curs de dezvoltare să obțină fonduri în vederea atingerii obiectivelor de dezvoltare;

3.  constată cu îngrijorare faptul că gradul de acordare de împrumuturi țărilor sărace a crescut dramatic din 2008; își exprimă temerea legată de o nouă criză a datoriilor; subliniază că este nevoie de o mai mare transparență, de o mai bună reglementare în ceea ce privește creditorii, de justiție fiscală și de luarea de măsuri pentru a le da țărilor posibilitatea de a-și reduce dependența de exporturile de materii prime;

4.  subliniază că împrumutul reprezintă un mijloc important de sprijinire a investițiilor, esențial pentru realizarea dezvoltării sustenabile, inclusiv a ODD;

5.  consideră că împrumutul este legat în mod indisolubil de alte mijloace de finanțare pentru dezvoltare, inclusiv veniturile comerciale, veniturile din impozitul pe venit, transferurile bănești efectuate de migranți către țările în curs de dezvoltare, precum și asistența oficială pentru dezvoltare; reamintește în special că mobilizarea resurselor interne prin impozitare reprezintă cea mai importantă sursă de venituri pentru finanțarea dezvoltării sustenabile; în acest sens, îndeamnă UE să-și intensifice asistența în vederea consolidării capacităților în țările în curs de dezvoltare, în scopul reducerii fluxurilor financiare ilicite, sprijinirii unui sistem fiscal eficient, progresiv și transparent în conformitate cu principiile bunei guvernanțe, precum și în scopul creșterii asistenței sale pentru combaterea corupției și recuperarea activelor furate;

6.  este îngrijorat cu privire la creșterea semnificativă a datoriei publice și private în multe țări în curs de dezvoltare și la impactul negativ al acesteia asupra capacității lor de finanțare a investițiilor în sănătate și educație, economie și infrastructură, precum și în combaterea schimbărilor climatice;

7.  subliniază faptul că planurile de ajustare structurală din anii 1990 aplicate statelor supraîndatorate au împiedicat în mod grav dezvoltarea serviciilor sociale de bază și au subminat capacitatea acestor țări de a-și asuma responsabilitățile esențiale pe care le au ca state suverane de menținere a securității;

8.  subliniază că măsurile privind reducerea datoriilor nu trebuie să fie de natură să împiedice furnizarea serviciilor de bază sau să afecteze negativ respectarea tuturor drepturilor omului, în special a drepturilor economice, sociale și culturale, și nici dezvoltarea în statul beneficiar;

9.  consideră că principala responsabilitate legată de dezvoltarea excesivă a îndatorării (externe) a unui stat o au autoritățile politice care îl guvernează, dar debitorii și creditorii trebuie să aibă o responsabilitate comună în ceea ce privește prevenirea și soluționarea cazurilor de datorii nesustenabile; în sens mai larg, subliniază responsabilitatea comună a debitorilor și a creditorilor de a preveni și de a rezolva criza datoriilor prin credite și acordare de împrumuturi în mod mai responsabil;

10.  subliniază faptul că finanțarea mixtă ar putea da naștere unei bule a datoriilor, în special în Africa Subsahariană și în țările din Caraibe, ceea ce ar face ca aceste țări să dispună de venituri limitate pentru a-și achita datoria; în consecință, solicită finanțatorilor să acorde cea mai mare parte a ajutorului pentru țările cel mai puțin dezvoltate sub formă de granturi; reiterează faptul că orice decizie de promovare a utilizării PPP prin finanțare mixtă în țările în curs de dezvoltare ar trebui să se bazeze pe o evaluare aprofundată a acestor mecanisme, în special, în ceea ce privește dezvoltarea și adiționalitatea financiară, transparența și responsabilitatea, precum și pe lecțiile învățate din experiența anterioară; solicită ca revizuirea Fondului european pentru dezvoltare durabilă (FEDD) să includă criterii clare privind sustenabilitatea datoriei;

11.  subliniază importanța definirii mecanismelor de salvgardare pentru a preveni ca datoriile guvernamentale contingente să submineze sustenabilitatea datoriilor în țările în curs de dezvoltare; îndeamnă, în mod deosebit, băncile multilaterale de dezvoltare să efectueze evaluări ex-ante ale impactului riscurilor fiscale ale proiectelor PPP (luând în considerare riscurile fiscale totale pe durata de viață a proiectelor PPP), astfel încât să nu fie subminată sustenabilitatea datoriilor țărilor în curs de dezvoltare; consideră că FMI și Banca Mondială ar trebui să includă toate costurile aferente PPP în analiza lor privind sustenabilitatea datoriei;

12.  consideră că normele sau instrumentele aflate în vigoare în prezent sunt fie neadecvate, fie nu au un caracter pe deplin obligatoriu;

13.  solicită UE și statelor sale membre să combată în mod activ paradisurile fiscale, evitarea obligațiilor fiscale și fluxurile financiare ilicite, care nu fac decât să sporească datoria țărilor în curs de dezvoltare, precum și să coopereze cu țările în curs de dezvoltare pentru a combate practicile agresive de evitare a obligațiilor fiscale și să caute modalități pentru a sprijini țările în curs de dezvoltare să reziste presiunilor de a intra în concurență fiscală, ceea ce ar aduce atingere mobilizării resurselor naționale pentru dezvoltare;

14.  consideră că, în cazurile în care se constată deturnarea de fonduri publice de către guvern, creditorii trebuie să aplice măsuri de avertizare, iar dacă acestea nu sunt eficiente, să impună sancțiuni care ar consta în suspendarea sau chiar obligația de rambursare a împrumuturilor înainte de termenul contractual de plată;

15.  îndeamnă Comisia și statele membre să sprijine țările în curs de dezvoltare în promovarea accesului public la datele privind datoria suverană și să sprijine educarea societății în acest domeniu deoarece, în cazul țărilor în curs de dezvoltare, societatea civilă are rar acces la datele detaliate privind situația finanțelor publice;

16.  solicită elaborarea unor acte legislative care să împiedice acordarea de împrumuturi unor guverne vădit corupte și să sancționeze orice creditori care, în cunoștință de cauză, le oferă acestora împrumuturi;

17.  invită Comisia să elaboreze, în colaborare cu toți actorii internaționali majori și cu țările implicate, o carte albă care să conțină o strategie veritabilă pentru combaterea îndatorării excesive a țărilor în curs de dezvoltare printr-o abordare multilaterală care definește drepturile, obligațiile și responsabilitățile tuturor actorilor implicați și prin luarea în considerare a măsurilor instituționale cele mai potrivite pentru a asigura o abordare echitabilă și sustenabilă a problemei datoriilor; pledează pentru crearea unui cod de conduită în materie de gestionare a creditelor, pentru părțile interesate instituționale, politice și private;

18.  subliniază faptul că cele mai multe dintre obiectivele de dezvoltare durabilă sunt legate de drepturile omului și, prin urmare, constituie un scop în sine în ceea ce privește combaterea sărăciei, spre deosebire de rambursarea datoriei, care este doar un mijloc;

19.  aprobă „principiile directoare privind datoria externă și drepturile omului” ale Oficiului Înaltului Comisar al ONU pentru Drepturile Omului, potrivit cărora dreptul la realizarea obiectivelor de dezvoltare durabilă ar trebui să aibă prioritate față de rambursarea datoriei; invită statele membre ale Uniunii Europene să promoveze utilizarea sistematică a evaluărilor impactului asupra drepturilor omului, ca parte a evaluărilor privind sustenabilitatea datoriei efectuate de Fondul Monetar Internațional și de Banca Mondială;

20.  solicită UE și statelor sale membre să adere la aceste principii atunci când acordă împrumuturi bilaterale și atunci când acționează în cadrul instituțiilor financiare internaționale;

21.  ia act de faptul că evaluarea sustenabilității datoriei de către FMI și Banca Mondială este, de obicei, utilizată de către creditori ca instrumente de orientare în ceea ce privește împrumuturile pe care le acordă; subliniază necesitatea de a aborda capcanele acestora, în special monitorizarea datoriei private externe și lipsa integrării drepturilor omului;

22.  solicită părților interesate în ceea ce privește dezvoltarea să evalueze impactul serviciului datoriei asupra capacității de finanțare a țărilor cu un grad ridicat de îndatorare, în contextul ODD, pentru care trebuie obținute rezultate până în 2030 și care ar trebui să aibă prioritate față de drepturile creditorilor care, în cunoștință de cauză, acordă împrumuturi guvernelor corupte;

23.  sprijină recomandarea UNCTAD de a înființa un Fond african pentru stabilizarea prețurilor materiilor prime pentru a reduce nevoia de a recurge la împrumuturi atunci când scad prețurile materiilor prime;

24.  invită statele membre și alte țări creditoare relevante să acorde o finanțare mai mare pentru investițiile legate de ODD și să își respecte angajamentul pe termen lung de a furniza 0,7 % din VNB ca asistență oficială pentru dezvoltare; le invită să acorde această finanțare sub formă de granturi, mai degrabă decât sub formă de împrumuturi, atunci când rapoartele de evaluare arată că realizarea ODD este compromisă pe termen lung de deteriorarea finanțelor publice; în plus, îndeamnă țările creditoare să stabilească noi surse de finanțare inovatoare și diversificate pentru îndeplinirea ODD, cum ar fi taxa pe tranzacțiile în valută și taxa pe tranzacțiile financiare, care pot contribui la sustenabilitatea datoriei fiecărei țări, în special în perioadele de criză financiară;

25.  își exprimă îngrijorarea cu privire la revizuirea de către Comitetul de asistență pentru dezvoltare al OCDE a criteriilor de raportare privind AOD, în special pentru instrumentele din sectorul privat, deoarece criteriile de raportare extinse creează stimulente pentru utilizarea anumitor modalități de ajutor, în special a împrumuturilor și garanțiilor; observă că, deși aceste discuții sunt încă în curs, finanțatorilor li se permite deja să raporteze anumite împrumuturi și garanții ca AOD fără să existe un set de norme convenite; subliniază necesitatea constituirii unor garanții în ceea ce privește transparența și îndatorarea;

26.  subliniază faptul că ar trebui promovată transparența pentru a crește gradul de răspundere a actorilor implicați; subliniază importanța partajării atât a datelor, cât și a proceselor legate de reeșalonarea datoriilor suverane;

27.  este de acord și solicită Uniunii să sprijine punerea în aplicare a principiilor stabilite de Conferința Organizației Națiunilor Unite pentru Comerț și Dezvoltare pentru o politică responsabilă în materie de creditare, principii care subliniază, în special, responsabilitatea comună a creditorilor și debitorilor (principiile UNCTAD pentru acordarea și contractarea de împrumuturi suverane în mod responsabil), precum și controlul parlamentar indispensabil în cadrul operațiunilor de finanțare publică; consideră că principiile UNCTAD pentru acordarea și contractarea de împrumuturi în mod responsabil ar trebui transformate în instrumente executorii și obligatorii din punct de vedere juridic;

28.  consideră că transparența și responsabilitatea sunt esențiale pentru sprijinirea contractării și acordării de împrumuturi suverane în mod responsabil; în acest scop, invită statele membre să acționeze în conformitate cu angajamentele asumate în Agenda pentru acțiune de la Addis Abeba și în Orientările operaționale ale G20 privind finanțarea sustenabilă, pentru a spori responsabilitatea creditorilor în ceea ce privește împrumuturile pe care le acordă, pe baza principiilor existente de transparență și responsabilitate, care prevalează în industriile extractive (IETA - Inițiativa privind transparența în industriile extractive); invită, de asemenea, statele membre să promoveze accesul public la datele privind datoria suverană, inclusiv privind datoriile contingente, prin compilarea acestor date într-un registru public centralizat; invită statele membre să publice în mod sistematic informații cu privire la activitățile lor de acordare a împrumuturilor către țările în curs de dezvoltare;

29.  subliniază necesitatea de a conveni asupra unor norme internaționale cu caracter obligatoriu pentru a aborda problema datoriilor odioase și ilegale; consideră, prin urmare, că restructurarea datoriei ar trebui să fie susținută de un audit independent al datoriilor ca modalitate de a distinge între împrumuturile ilegale și odioase și alte împrumuturi; subliniază că împrumuturile ilegale și odioase ar trebui anulate;

30.  regretă refuzul exprimat în 2015 de statele membre, ca urmare a adoptării Poziției comune a Consiliului din 7 septembrie 2015(6), de a aproba Rezoluția Adunării Generale a ONU 69/319 privind principiile fundamentale ale proceselor de restructurare a datoriei suverane, care a fost, cu toate acestea adoptată cu vot majoritar de Adunarea Generală a ONU la 10 septembrie 2015;

31.  subliniază importanța coerenței acțiunilor întreprinse la nivelul FMI și în cadrul ONU și a coordonării optime a pozițiilor între statele membre;

32.  subliniază necesitatea de a soluționa criza datoriilor într-o manieră echitabilă, rapidă și sustenabilă prin instituirea unui mecanism internaționale de reeșalonare a datoriilor, care să se bazeze pe Foaia de parcurs a UNCTAD privind reeșalonarea datoriilor suverane și pe ideea așa-numitei Comisii Stiglitz de înființare a unui Tribunal Internațional de Restructurare a Datoriilor (IDRC);

33.  invită statele membre să activeze mandatul adoptat prin Rezoluția Adunării Generale a ONU 69/319 din 10 septembrie 2015, astfel încât:

   (a) să instituie mecanisme de avertizare timpurie bazate pe raportarea unei deteriorări mai extinse a sustenabilității datoriei, care ar contribui la identificarea riscurilor și vulnerabilităților țărilor cu un grad ridicat de îndatorare într-un stadiu incipient;
   (b) să permită, în colaborare cu FMI, instituirea unui cadru juridic multilateral pentru restructurarea ordonată și previzibilă a datoriilor suverane ale statelor, pentru a evita ca acestea să devină nesustenabile și pentru a asigura îmbunătățirea previzibilității pentru investitori; solicită o reprezentare echitabilă a țărilor în curs de dezvoltare în organele decizionale ale instituțiilor financiare internaționale;
   (c) să asigure faptul că UE sprijină țările în curs de dezvoltare în combaterea corupției, a activităților infracționale, a evitării obligațiilor fiscale și a spălării banilor;

34.  solicită Comisiei și statelor membre să acționeze în cadrul forurilor internaționale și, împreună cu sectorul privat, să dezvolte un cadru de reglementare care să asigure transparența deplină a condițiilor care reglementează împrumuturile acordate țărilor în curs de dezvoltare și a proprietății acestor împrumuturi, cum ar fi Pactul privind transparența acordării împrumuturilor, care este discutat de unele instituții financiare;

35.  regretă presiunea exercitată asupra unor state precum Tunisia pentru a le încuraja să nu efectueze audituri publice cu privire la originea și condițiile datoriilor lor; solicită UE să colaboreze cu alți finanțatori și cu instituții internaționale, cum ar fi FMI, pentru a proteja și a încuraja dreptul statelor de a efectua audituri cu privire la datoriile publice;

36.  îndeamnă la adoptarea unei norme aplicabile în cazul existenței pericolului de insolvență, în temeiul căreia instanțele să poată să priveze creditorul de dreptul de a solicita plata datoriilor în cazul în care împrumutul respectiv a fost contractat de stat prin încălcarea legislației stabilite de parlamentul său național;

37.  invită statele membre ale Uniunii să adopte, la inițiativa Comisiei, un regulament pe baza legislației belgiene privind combaterea speculațiilor legate de datorii prin fondurile „vultur”;

38.  solicită creditorilor instituționali și privați să accepte un moratoriu privind datoriile în urma unui dezastru natural sau a unei crize umanitare acute, inclusiv a sosirii masive și punctuale de imigranți, pentru a permite statului debitor să își consacre toate resursele pentru a reveni la normalitate;

39.  încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului și Comisiei.

(1) A se vedea p. 27-29.
(2) JO C 353, 27.9.2016, p. 2.
(3) „World Investment Report 2014. Investing in the SDGs: An Action Plan” („Raport privind investițiile mondiale 2014. Investițiile în ODD: un plan de acțiune”), UNCTAD, 2014, p. 140-145.
(4) JO C 101, 16.3.2018, p. 79.
(5) „Revisiting Debt Sustainability in Africa. Background Paper for UNCTAD’s 2016 Economic Development in Africa Report: «Debt Dynamics and Development Finance in Africa»” („Revizuirea sustenabilității datoriei în Africa. Documentul de bază pentru Raportul UNCTAD din 2016 privind dezvoltarea economică a Africii: «Dinamica datoriilor și finanțarea dezvoltării în Africa»”).
(6) Doc. 11705/15


Consolidarea coeziunii economice, sociale și teritoriale din UE
PDF 391kWORD 66k
Rezoluţia Parlamentului European din 17 aprilie 2018 referitoare la consolidarea coeziunii economice, sociale și teritoriale în Uniunea Europeană: cel de al 7-lea raport al Comisiei Europene (2017/2279(INI))
P8_TA(2018)0105A8-0138/2018

Parlamentul European,

–  având în vedere articolul 3 din Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE) și articolele 4, 162, 174-178 și 349 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE),

–  având în vedere Regulamentul (UE) nr. 1303/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 de stabilire a unor dispoziții comune privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune, Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală și Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime, precum și de stabilire a unor dispoziții generale privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune și Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1083/2006 al Consiliului(1),

–  având în vedere Regulamentul (UE) nr. 1301/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 privind Fondul european de dezvoltare regională și dispozițiile specifice aplicabile obiectivului referitor la investițiile pentru creștere economică și locuri de muncă și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1080/2006(2),

–  având în vedere Regulamentul (UE) nr. 1304/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 privind Fondul social european și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1081/2006 al Consiliului(3),

–  având în vedere Regulamentul (UE) nr. 1300/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 privind Fondul de coeziune și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1084/2006(4),

–  având în vedere Regulamentul (UE) nr. 1299/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 privind dispoziții specifice pentru sprijinul din partea Fondului european de dezvoltare regională pentru obiectivul de cooperare teritorială europeană(5),

–  având în vedere raportul Comisiei din 9 octombrie 2017 intitulat „Regiunea mea, Europa mea, Viitorul nostru: Cel de al 7-lea raport privind coeziunea economică, socială și teritorială” (COM(2017)0583),

–  având în vedere Pactul de la Amsterdam de stabilire a Agendei urbane a UE, convenit în cadrul reuniunii informale a miniștrilor UE responsabili cu chestiunile urbane care a avut loc la 30 mai 2016 la Amsterdam,

–  având în vedere hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene din 15 decembrie 2015(6),

–  având în vedere Pilonul european al drepturilor sociale, proclamat la 17 noiembrie 2017 la Göteborg, de Parlamentul European, Consiliu și Comisie,

–  având în vedere concluziile Consiliului din 25 aprilie 2017 privind „Asigurarea unei politici de coeziune mai eficace, mai relevante și mai vizibile pentru cetățeni”(7),

–  având în vedere concluziile Consiliului din 15 noiembrie 2017 intitulate „Sinergii și simplificare pentru politica de coeziune post-2020”(8),

–  având în vedere „Cartea albă privind viitorul Europei - Reflecții și scenarii pentru UE-27 până în 2025” din 1 martie 2017 (COM(2017)2025),

–  având în vedere Documentul de reflecție al Comisiei Europene privind dimensiunea socială a Europei (COM(2017)0206) din 26 aprilie 2017,

–  având în vedere Documentul de reflecție al Comisiei Europene privind valorificarea oportunităților oferite de globalizare (COM(2017)0240) din 10 mai 2017,

–  având în vedere Documentul de reflecție al Comisiei Europene privind aprofundarea uniunii economice și monetare (COM(2017)0291) din 31 mai 2017,

–  având în vedere Documentul de reflecție al Comisiei din 28 iunie 2017 privind viitorul finanțelor UE (COM(2017)0358),

–  având în vedere documentul de lucru al serviciilor Comisiei din 10 aprilie 2017 privind competitivitatea în regiunile cu venituri scăzute și creștere economică scăzută: raport privind regiunile rămase în urmă (SWD(2017)0132),

–  având în vedere documentul de lucru al Comisiei intitulat „Why Regional Development matters for Europe’s Economic Future” (Importanța dezvoltării regionale pentru viitorul economic al Europei)(9),

–  având în vedere Comunicarea Comisiei din 14 februarie 2018 intitulată „Un nou cadru financiar multianual, modern și capabil să asigure îndeplinirea eficientă a obiectivelor prioritare ale Uniunii după anul 2020” (COM(2018)0098),

–  având în vedere Comunicarea Comisiei din 24 octombrie 2017 intitulată „Un parteneriat strategic consolidat și reînnoit cu regiunile ultraperiferice ale UE” (COM(2017)0623),

–  având în vedere avizul Comitetului Regiunilor din 11 mai 2017 intitulat „Viitorul politicii de coeziune după 2020 - Pentru o politică europeană de coeziune puternică și eficientă după 2020”(10),

–  având în vedere avizul Comitetului Economic și Social European din 25 mai 2016 privind Comunicarea Comisiei intitulată „Investiții în locuri de muncă și în creștere – Valorificarea la maximum a contribuției fondurilor structurale și de investiții europene”(11),

–  având în vedere Rezoluția sa din 9 septembrie 2015 intitulată „Investițiile pentru ocuparea forței de muncă și creștere economică: promovarea coeziunii economice, sociale și teritoriale în Uniunea Europeană”(12)

–  având în vedere Rezoluția sa din 9 septembrie 2015 referitoare la dimensiunea urbană a politicilor UE(13),

–  având în vedere Rezoluția sa din 10 mai 2016 referitoare la noile instrumente de dezvoltare teritorială în politica de coeziune 2014-2020: investițiile teritoriale integrate (ITI) și dezvoltarea locală plasată sub responsabilitatea comunității (DLRC)(14),

–  având în vedere rezoluția sa din 18 mai 2017 referitoare la combinarea corectă a surselor de finanțare pentru regiunile Europei: echilibrarea instrumentelor financiare și a granturilor în politica de coeziune a UE(15);

–  având în vedere Rezoluția sa din 13 septembrie 2016 referitoare la politica de coeziune și la strategiile de cercetare și inovare pentru specializare inteligentă(16),

–  având în vedere Rezoluția sa din 13 septembrie 2016 referitoare la Cooperarea teritorială europeană – practici optime și măsuri inovatoare(17),

–  având în vedere Rezoluția sa din 16 februarie 2017 referitoare la investiții în locuri de muncă și în creștere – valorificarea la maximum a contribuției fondurilor structurale și de investiții europene: o evaluare a raportului în temeiul articolului 16 alineatul (3) din RDC”(18),

–  având în vedere Rezoluția sa din 13 iunie 2017 referitoare la elemente constitutive ale politicii de coeziune a UE pentru perioada de după 2020(19),

–  având în vedere Rezoluția sa din 13 iunie 2017 referitoare la creșterea implicării partenerilor și a vizibilității în procesul de execuție a fondurilor structurale și de investiții europene(20),

–  având în vedere Rezoluția sa din 6 iulie 2017 referitoare la promovarea coeziunii și a dezvoltării în regiunile ultraperiferice ale Uniunii: aplicarea articolului 349 din TFUE(21),

–  având în vedere Rezoluția sa din 24 octombrie 2017 referitoare la documentul de reflecție privind viitorul finanțelor UE(22),

–   având în vedere Rezoluția sa din 13 martie 2018 referitoare la regiunile cu întârzieri în dezvoltare din UE(23),

–  având în vedere Rezoluția sa din 14 martie 2018 referitoare la următorul CFM: pregătirea poziției Parlamentului privind CFM post-2020(24);

–  având în vedere concluziile și recomandările Grupului la nivel înalt privind monitorizarea simplificării birocrației pentru beneficiarii fondurilor ESI,

–  având în vedere articolul 52 din Regulamentul său de procedură,

–  având în vedere raportul Comisiei pentru dezvoltare regională și avizele Comisiei pentru bugete, Comisiei pentru ocuparea forței de muncă și afaceri sociale și Comisiei pentru cultură și educație (A8-0138/2018),

A.  întrucât politica de coeziune vizează promovarea unei dezvoltări armonioase și echilibrate a întregii Uniuni și a regiunilor sale, având drept obiectiv consolidarea coeziunii sale economice, sociale și teritoriale, într-un spirit de solidaritate și cu scopul de a promova o creștere durabilă, ocuparea forței de muncă, incluziunea socială și de a reduce disparitățile dintre regiuni și din cadrul acestora, precum și gradul de subdezvoltare al regiunilor defavorizate;

B.  întrucât cel de-al 7-lea raport privind coeziunea arată că disparitățile regionale se diminuează din nou, dar că situația este extrem de inegală, indiferent dacă se evaluează în funcție de PIB-ul pe cap de locuitor, ocuparea forței de muncă sau alți indicatori, și că anumite diferențe persistă, cresc sau se deplasează de la o regiune la alta sau în cadrul regiunilor și al statelor membre, inclusiv al zonei euro;

C.   întrucât cel de-al 7-lea raport privind coeziunea prezintă constatări îngrijorătoare referitoare la rata șomajului, inclusiv la rata șomajului în rândul tinerilor, care în multe regiuni nu a revenit la nivelul de dinainte de criză, precum și referitoare la competitivitate, sărăcie și incluziunea socială;

D.  întrucât 24 % din europeni, aproape 120 de milioane de persoane, sunt săraci, expuși riscului de sărăcie sau se confruntă cu o situație materială extrem de precară și/sau trăiesc în gospodării cu o intensitate scăzută a muncii; întrucât numărul lucrătorilor săraci este în creștere, iar numărul tinerilor aflați în șomaj este în continuare ridicat;

E.  întrucât șomajul și șomajul în rândul tinerilor din Uniune au scăzut treptat începând din 2013, dar încă se află peste nivelul din 2008, înregistrând 7,3% și, respectiv, 16,1% (decembrie 2017)(25), cu diferențe considerabile între statele membre și în interiorul acestora, în special în statele membre cele mai afectate de criza financiară; întrucât diferențele regionale au început să scadă; întrucât, potrivit celor mai recente date, ratele șomajului variază încă semnificativ de la un stat membru la altul, de la 2,4% în Republica Cehă și 3,6% în Germania la 16,3% în Spania și 20,9% în Grecia(26); întrucât șomajul ascuns (fenomenul șomerilor dispuși să lucreze, dar care nu își caută în mod activ un loc de muncă) a reprezentat 18% în 2016;

F.  întrucât cel de-al 7-lea raport privind coeziunea evidențiază marea diversitate a regiunilor și a teritoriilor, inclusiv în cadrul actualelor categorii de regiuni, în funcție de condițiile lor specifice (regiuni ultraperiferice, slab populate, cu venituri mici sau cu o creștere slabă etc.), motiv pentru care este necesară o abordare teritorială adaptată;

G.  întrucât una dintre cele mai importante contribuții ale celui de-al 7-lea raport privind coeziunea este identificarea anumitor regiuni blocate în „capcana veniturilor medii”, care riscă să rămână în urmă, să stagneze sau să regreseze;

H.  întrucât cel de-al 7-lea raport privind coeziunea evidențiază existența unor zone de sărăcie, riscul de fragmentare teritorială și accentuarea disparităților infraregionale, inclusiv în regiuni relativ prospere;

I.  întrucât cel de-al 7-lea raport privind coeziunea subliniază că impactul globalizării, migrației, sărăciei, absenței inovării, schimbărilor climatice, tranziției energetice și al poluării nu este limitat la regiunile mai puțin dezvoltate,

J.  întrucât, deși politica de coeziune a jucat un rol important în redresarea economiei UE, prin promovarea unei creșteri inteligente, durabile și favorabile incluziunii, investițiile publice în UE sunt încă sub nivelul înregistrat înainte de criză, cu lacune majore în unele dintre statele membre cele mai afectate de criză, întrucât acestea au scăzut de la 3,4 % din PIB în 2008 la 2,7 % în 2016;

K.   întrucât cel de-al 7-lea raport privind coeziunea prezintă în mod clar rezultatele politicii de coeziune în ceea ce privește creșterea economică, ocuparea forței de muncă, transporturile, energia, mediul, precum și educația și formarea profesională, astfel cum s-a evidențiat în perioada de programare 2014-2020 prin sprijinul acordat pentru 1,1 milioane de IMM-uri, ceea ce a condus în mod direct la crearea a 420 000 de noi locuri de muncă, ajutând peste 7,4 milioane de șomeri să găsească un loc de muncă și, în plus, sprijinind peste 8,9 milioane de persoane să obțină noi calificări, această politică fiind liantul care ține Europa unită,

Valoarea adăugată a politicii de coeziune

1.   consideră că este indispensabil ca, în noua perioadă de programare, politica de coeziune să continue să acopere în mod adecvat toate regiunile europene și să rămână principalul instrument de investiții publice al UE, care se bazează pe o strategie și perspective pe termen lung, cu un buget pe măsura provocărilor actuale și viitoare, asigurând astfel îndeplinirea obiectivelor fundamentale ale politicii; subliniază că o concentrare a politicii de coeziune exclusiv pe regiunile mai puțin dezvoltate ar împiedica progresul priorităților politice ale Uniunii în ansamblu;

2.  subliniază faptul că politica de coeziune oferă o valoare adăugată europeană prin faptul că contribuie la bunurile publice și prioritățile europene (precum creșterea economică, incluziunea socială, inovarea și protecția mediului), precum și la investiții publice și private, și că este un instrument fundamental pentru realizarea obiectivului din Tratat de a combate disparitățile în vederea unei convergențe a nivelurilor de trai care tinde către nivelul superior și de a reduce gradul de subdezvoltare a regiunilor celor mai defavorizate;

3.  își reafirmă angajamentul său puternic față de gestiunea partajată și de principiul de parteneriat, care ar trebui să fie menținute și consolidate pentru perioada post-2020, precum și de principiul guvernanței pe mai multe niveluri și de principiul subsidiarității, care contribuie la valoarea adăugată a politicii de coeziune; subliniază că valoarea adăugată a acestei politici se caracterizează în primul rând prin capacitatea sa de a lua în considerare nevoile naționale în materie de dezvoltare alături de nevoile și caracteristicile specifice ale diferitelor regiuni și teritorii și de a aduce Uniunea Europeană mai aproape de cetățenii săi;

4.  subliniază că valoarea adăugată europeană se regăsește în mare măsură în cooperarea teritorială europeană (CTE) în toate dimensiunile sale (cooperare transfrontalieră, transnațională și interregională, atât internă, cât și externă), contribuind la obiectivele generale de coeziune economică, socială și teritorială, precum și la solidaritate; solicită din nou o creștere a cotei acesteia în bugetul politicii de coeziune și îmbunătățirea totodată a coordonării între diferitele programe, pentru a se evita suprapunerile; reamintește importanța implementării strategiilor macroregionale pentru îndeplinirea obiectivelor politicii de coeziune;

5.   ia act de faptul că punerea în aplicare a politicii de coeziune într-o regiune poate genera externalități și beneficii extinse directe și indirecte în toată UE, printre altele datorită creșterii volumului schimburilor comerciale generate, consolidând piața unică; atrage însă atenția că aceste beneficii variază considerabil de la un stat membru la altul, în funcție, în special, de proximitatea geografică și de structura economiilor statelor membre;

6.  subliniază că este necesar să se elaboreze o metodologie de calcul a „costului politicii de necoeziune” pentru a oferi dovezi cuantificabile suplimentare ale valorii adăugate europene a politicii de coeziune, urmând exemplul studiilor realizate de Parlamentul European asupra „costului non-Europei”;

Dimensiunea teritorială

7.  constată că zonele urbane combină, pe de o parte, oportunități majore de creștere economică, de investiții și de inovare și, pe de altă parte, diverse provocări economice, sociale și de mediu, printre altele din cauza concentrării populației și a existenței unor zone de sărăcie, inclusiv în orașele relativ prospere; subliniază, prin urmare, că riscul de sărăcie sau de excluziune socială rămâne o provocare majoră;

8.  subliniază că, în cadrul eforturilor de consolidare a dimensiunii teritoriale a politicii de coeziune, este nevoie să se acorde o mai mare atenție problemelor din zonele periurbane și rurale, ținând cont de cunoștințele de specialitate ale autorităților locale și punând un accent special pe orașele mijlocii din fiecare stat membru;

9.  subliniază faptul că este important să se acorde sprijin zonelor rurale în toată diversitatea lor, valorificând potențialul lor, încurajând investițiile în proiecte care sprijină economiile locale, îmbunătățirea conectivității în transport, accesibilitatea și conectivitatea de foarte mare viteză în bandă largă, precum și oferind asistență pentru zonele respective pentru a răspunde provocărilor cu care se confruntă, și anume deșertificarea zonelor rurale, incluziunea socială, absența posibilităților de angajare, stimulentele pentru crearea de întreprinderi și locuințele la prețuri accesibile, scăderea populației, distrugerea comunităților din centrul orașelor, zonele fără asistență medicală etc.; subliniază, în acest sens, importanța celui de-al doilea pilon al PAC în promovarea dezvoltării rurale durabile;

10.  solicită ca, în definirea priorităților în materie de investiții, să se țină seama într-o mai mare măsură de anumite caracteristici teritoriale specifice, precum cele ale regiunilor menționate la articolul 173 alineatul (3) din TFUE, cum ar fi regiunile insulare, montane, rurale, frontaliere, regiunile cele mai nordice, costiere sau periferice; subliniază că este important să se creeze strategii, programe și acțiuni adaptate pentru aceste regiuni diferite, sau chiar să se exploreze posibila lansare de noi agende specifice, urmând exemplul dat de Agenda urbană a UE și Pactul de la Amsterdam;

11.  reamintește că situația economică și socială structurală specifică a regiunilor ultraperiferice justifică măsuri specifice, în special în privința condițiilor de accesare a fondurilor ESI, în conformitate cu articolul 349 din TFUE; subliniază necesitatea de a perpetua toate măsurile derogatorii menite să compenseze dezavantajele structurale ale acestora, precum și de a îmbunătăți măsurile specifice pentru aceste regiuni, ajustându-le ori de câte ori este necesar; invită Comisia și statele membre să se bazeze pe hotărârea Curții de Justiție a UE din 15 decembrie 2015 pentru a asigura aplicarea corespunzătoare a articolului 349 din TFUE în ceea ce privește condițiile de acces la fondurile structurale; propune, în special, ca alocarea specifică pentru regiunile ultraperiferice să se extindă la componenta socială, menținându-se nivelul actual al cofinanțării din partea Uniunii în aceste regiuni, și să se prevadă o adaptare mai bună a concentrării tematice; subliniază potențialul regiunilor ultraperiferice ca, de exemplu, zone privilegiate pentru punerea în aplicare a unor proiecte experimentale;

12.  consideră că introducerea unor strategii integrate de dezvoltare urbană durabilă este o experiență pozitivă care, din acest motiv, ar trebui consolidată și extinsă și la alte teritorii subregionale, de exemplu prin stabilirea unei abordări teritoriale integrate pe lângă obiectivele tematice, însă fără a aduce atingere concentrării tematice; subliniază importanța dezvoltării locale plasate sub responsabilitatea comunității, care consolidează capacitatea politicii de coeziune de a implica actorii locali; subliniază necesitatea de a analiza posibilitatea introducerii pregătirii programelor operaționale naționale și regionale pe baza unor strategii teritoriale integrate și a strategiilor de specializare inteligentă;

Regiunile cu venituri medii: consolidarea rezilienței și prevenirea rămânerii în urmă a teritoriilor vulnerabile

13.  subliniază că regiunile cu venituri medii nu au cunoscut aceeași creștere ca și regiunile cu venituri mici (care încă trebuie să recupereze decalajul față de restul UE) și cele cu venituri foarte ridicate, dat fiind faptul că ele se confruntă cu așa-numita provocare a „capcanei veniturilor medii” din cauza costurilor prea ridicate în comparație cu primele și a sistemelor de inovare prea slabe în raport cu cele din urmă; ia act de faptul că, în plus, aceste regiuni sunt caracterizate de un sector de producție fragil și de vulnerabilitatea lor în fața șocurilor cauzate de globalizare și a schimbărilor socioeconomice rezultate;

14.  are convingerea că una dintre principalele provocări ale viitoarei politici de coeziune va fi asigurarea unui sprijin adaptat regiunilor cu venituri medii, cu scopul, printre altele, de a crea un mediu propice investițiilor și că politica de coeziune trebuie să reducă disparitățile și inegalitățile, precum și să prevină rămânerea în urmă a teritoriilor vulnerabile, luând în considerare diferitele tendințe, dinamici și situații;

15.  invită Comisia să găsească o soluție la problemele cu care se confruntă regiunile cu venituri medii care sunt caracterizate de rate de creștere scăzute în comparație cu media UE, astfel încât să promoveze dezvoltarea armonioasă generală a Uniunii; reamintește că, pentru a sprijini aceste regiuni și pentru a oferi soluții la problemele lor, viitoarea politică de coeziune ar trebui să le acopere, să le sprijine și să le includă în mod adecvat în următoarea perioadă de programare, inclusiv prin crearea și punerea în aplicare a unor strategii, programe și acțiuni specifice; reamintește, în acest context, rolul important al indicatorilor complementari în plus față de PIB pentru a oferi o imagine mai precisă a condițiilor socioeconomice ale acestor regiuni specifice; consideră că ar trebui să se acorde mai multă atenție identificării din timp a vulnerabilităților, astfel încât politica de coeziune să poată sprijini reziliența regiunilor și să prevină apariția unor noi disparități în toate tipurile de regiuni;

16.  salută lansarea de către Comisie a unui proiect-pilot menit să ofere sprijin personalizat, adaptat la provocările specifice cu care se confruntă regiunile aflate în tranziție industrială; invită Comisia să tragă învățăminte din proiectul pilot, și se așteaptă să vadă rezultatele preconizate cât mai curând posibil; consideră că strategiile de specializare inteligentă au potențialul de a oferi, printr-o abordare holistică, un sprijin mai bun pentru aceste regiuni în cadrul strategiilor lor de dezvoltare, și, la un nivel mai general, de a promova punerea în aplicare diferențiată la nivel regional, dar ar putea fi sprijinite și printr-un grad mai mare de cooperare și de schimburi de cunoștințe și de experiență între regiuni; salută acțiunile cum ar fi Inițiativa Vanguard pentru utilizarea unei strategii de specializare inteligentă cu scopul de a stimula creșterea și reînnoirea industrială în domenii prioritare în UE;

17.  subliniază că convergența socială și fiscală contribuie la atingerea obiectivului de coeziune, îmbunătățind totodată funcționarea pieței unice; consideră că existența unor practici divergente în acest domeniu poate să constituie un obstacol în calea îndeplinirii obiectivului de coeziune și să cauzeze mai multe probleme teritoriilor rămase în urmă sau teritoriilor care sunt cele mai vulnerabile în fața globalizării și atrage atenția asupra faptului că este în continuare necesar ca regiunile mai puțin dezvoltate să recupereze decalajul față de restul Uniunii; consideră că politica de coeziune ar putea contribui la promovarea convergenței sociale și fiscale (alături de convergența economică și teritorială) prin acordarea de stimulente pozitive; subliniază, în acest sens, posibilitatea de a recurge, de exemplu, la Pilonul european al drepturilor sociale; invită Comisia să țină mai bine seama de acest aspect în semestrul european, astfel încât dimensiunea socială a politicii de coeziune să fie mai bine integrată în politica economică, implicând, în același timp, în mod corespunzător autoritățile locale și regionale cu scopul de a mări eficiența procesului și de a consolida asumarea obiectivelor acestuia;

Domenii de acțiune

18.  sprijină o concentrare tematică puternică în ceea ce privește un număr limitat de priorități legate de obiectivele politice europene majore, acordând autorităților de management mai multă flexibilitate în elaborarea strategiilor lor teritoriale în funcție de necesități și potențial, după o consultare incluzivă la nivel local și regional în vederea pregătirii acordurilor de parteneriat; subliniază că ocuparea forței de muncă (inclusiv șomajul în rândul tinerilor), incluziunea socială, combaterea sărăciei, sprijinirea inovării, digitalizarea, sprijinirea IMM-urilor și a întreprinderilor nou create, lupta împotriva schimbărilor climatice, economia circulară și infrastructura ar trebui să constituie domenii prioritare ale viitoarei politici de coeziune;

19.  salută adoptarea Pilonului european al drepturilor sociale, care marchează un pas înainte în procesul de construcție a unei Europe sociale; își reiterează angajamentul față de FSE ca parte integrantă majoră a fondurilor ESI, de Garanția pentru tineret, de Inițiativa privind ocuparea forței de muncă în rândul tinerilor și de Corpul european de solidaritate având în vedere rolul lor în depășirea provocărilor legate de ocuparea forței de muncă, creșterea economică, incluziunea socială, educație și formarea profesională;

20.  subliniază că viitoarea politică de coeziune va trebui să se axeze mai mult pe protejarea și sprijinirea comunităților și regiunilor afectate de globalizare (delocalizare, pierderea locurilor de muncă) și de tendințele similare din interiorul UE; solicită coordonarea între fondurile structurale și Fondul european de ajustare la globalizare în cazurile pertinente care urmează să fie analizate, pentru a include, printre altele, delocalizările în interiorul UE;

21.  constată că vulnerabilitatea la schimbările climatice variază considerabil de la o regiune la alta; consideră că fondurile ESI ar trebui utilizate cât mai eficient posibil pentru a ajuta UE să își îndeplinească angajamentele asumate în temeiul Acordului de la Paris privind schimbările climatice (COP 21), de exemplu, în ceea ce privește energia din surse regenerabile, eficiența energetică sau schimbul de bune practici, în special în sectorul locuințelor, și să țină seama de obiectivele de dezvoltare durabilă ale ONU; insistă asupra faptului că instrumentele de solidaritate în caz de catastrofe naturale trebuie să poată fi mobilizate cât mai repede posibil în circumstanțele date și întotdeauna în mod coordonat;

22.  solicită să se utilizeze fondurile ESI pentru a face față, într-un mod sustenabil, provocărilor demografice (îmbătrânirea populației, pierderea populației, presiunea demografică, incapacitatea de a atrage sau de a reține capitalul uman adecvat) care afectează regiunile europene în diferite moduri; subliniază, în special, necesitatea de a furniza un sprijin adecvat pentru teritorii precum anumite regiuni ultraperiferice;

23.  subliniază că trebuie creat un mecanism specific de finanțare post-2020, în temeiul articolul 349 din TFUE, vizând integrarea migranților în regiunile ultraperiferice, care se confruntă cu presiuni mai mari exercitate de migrație, ca urmare a caracteristicilor lor specifice, contribuind astfel la dezvoltarea durabilă a acestora;

24.  consideră că fondurile UE trebuie să respecte Convenția ONU privind drepturile persoanelor cu handicap (UNCRPD) și să continue să promoveze dezinstituționalizarea;

25.  subliniază potențialul unor mai mari investiții în cultură, educație, patrimoniu, tineret, sport și turism durabil pentru a crea locuri de muncă, în special locuri de muncă de calitate pentru tineri, cât și creștere economică, precum și pentru a îmbunătăți coeziunea socială prin combaterea totodată a sărăciei și a discriminării, ceea ce are o importanță deosebită în ceea ce privește, de exemplu, regiunile ultraperiferice, rurale și izolate; sprijină dezvoltarea industriilor culturale și creative care sunt strâns legate de inovare și creativitate;

Cadrul de programare după 2020

26.  subliniază că, potrivit celui de-al 7-lea raport privind coeziunea, este nevoie ca, în alocarea fondurilor și pentru a oferi o imagine mai precisă a condițiilor socioeconomice, să se țină seama de indicatorii complementari PIB-ului pe cap de locuitor, care ar trebui să rămână principalul indicator, în funcție de provocările și nevoile identificate, inclusiv la nivel subregional; ia act de faptul că este foarte important de a se baza pe date de înaltă calitate, fiabile, actualizate, structurate și disponibile; prin urmare, solicită Comisiei și Eurostat să furnizeze cât mai multe detalii și cel mai mare grad de dezagregare geografică posibilă în cadrul statisticilor de interes pentru politica de coeziune astfel încât să reflecte în mod adecvat de necesitățile regiunilor în cursul procesului de programare; susține că trebuie să se țină seama de criterii sociale, de mediu și demografice în special de rata șomajului și de rata șomajului în rândul tinerilor;

27.  susține consolidarea abordărilor integrate și insistă că FSE trebuie să rămână o parte integrantă a politicii regionale europene, având în vedere dimensiunea sa de coeziune esențială;

28.  subliniază că granturile ar trebui să rămână principalul instrument de finanțare al politicii de coeziune, dar recunoaște că instrumentele financiare pot fi o pârghie eficientă și că ele trebuie promovate dacă aduc o valoare adăugată și pe baza unei evaluări ex ante corespunzătoare; subliniază, cu toate acestea, că utilizarea lor nu trebuie să devină un scop în sine, că eficacitatea lor depinde de o multitudine de factori (natura proiectului, a teritoriului sau a riscului) și că toate regiunile, indiferent de nivelul lor de dezvoltare, trebuie să fie libere să stabilească cea mai adaptată modalitate de finanțare; s-ar opune stabilirii de obiective obligatorii pentru utilizarea instrumentelor financiare;

29.  solicită simplificarea condițiilor de utilizare a instrumentelor financiare și facilitarea coordonării acestor instrumente cu granturile, ținând seama de complementaritate, eficiență și realitățile teritoriale; subliniază importanța capacității administrative și calității guvernanței, precum și a rolului complementar al băncilor și al instituțiilor naționale de dezvoltare în punerea în aplicare a unor instrumente financiare specifice, adaptate nevoilor locale; consideră că este necesar să se armonizeze cât mai mult posibil normele privind instrumentele financiare, indiferent de modul de gestionare a acestora; propune, de asemenea, promovarea instrumentelor financiare participative pe lângă instrumentele financiare existente pentru politica de coeziune;

30.  consideră că legătura între politica de coeziune și garanția unui mediu favorabil investițiilor, eficacității și bunei utilizări a fondurilor contribuie și la îndeplinirea obiectivelor politicii de coeziune, subliniind, în același timp, că politica de coeziune nu trebuie să se limiteze la a fi un instrument în serviciul priorităților fără nicio legătură cu obiectivele sale; subliniază necesitatea de a aplica poziția convenită privind Pactul de stabilitate și de creștere în legătură cu flexibilitatea pentru condițiile ciclice, reformele structurale și investițiile guvernamentale; consideră că ar trebui analizate cu atenție măsurile care leagă eficiența fondurilor ESI de buna guvernanță economică, astfel cum se subliniază în Regulamentul (UE) nr. 1303/2013, inclusiv prin implicarea tuturor părților interesate; consideră că Comisia ar trebui să aibă în vedere efectuarea unor ajustări ale modului în care politica de coeziune și semestrul european sunt legate între ele în vederea consolidării dimensiunii sociale și teritoriale ale acestuia din urmă, precum și să ia în considerare alți factori care contribuie la realizarea obiectivelor de coeziune, cum ar fi convergența reală; invită Comisia, în acest context și în cadrul semestrului european, să analizeze cofinanțarea regională și națională din cadrul fondurilor ESI și impactul acesteia asupra deficitelor naționale;

31.  solicită intensificarea strategiilor de specializare inteligentă, ca o nouă direcție în care să poată fi urmărite investițiile în potențialul de creștere pe termen lung, în contextul schimbărilor tehnologice rapide și al globalizării; subliniază utilitatea condiționalităților ex ante, dar subliniază că, în anumite cazuri, acestea au crescut complexitatea procesului de dezvoltare și lansare a programării și au generat întârzieri; ia act de observațiile Curții de Conturi privind condiționalitățile ex ante în Raportul său special nr. 15/2017; invită Comisia să aibă în vedere reducerea, dacă este cazul, a numărului condiționalităților ex ante și să îmbunătățească, în acest domeniu, gradul de respectare a principiilor proporționalității și subsidiarității, bazându-se într-o măsură cât mai mare pe documentele strategice existente care ar putea îndeplini viitoarele condiționalități ex ante; subliniază că condiționalitățile ex ante ar trebui să fie strâns legate de eficacitatea investițiilor, asigurând, în același timp, un tratament egal pentru toate statele membre;

32.  constată că stabilitatea și calitatea administrației publice, pentru care o bună educație și formare și consilierea disponibilă la nivel local sunt condiții prealabile, rămân un factor decisiv pentru creșterea regională și eficacitatea fondurilor ESI; subliniază necesitatea de a se îmbunătăți calitatea guvernanței și de a se asigura asistență tehnică suficientă, dat fiind faptul că acestea au un impact considerabil asupra punerii corecte în aplicare a politicii de coeziune și pot varia în mod substanțial în statele membre, astfel cum se poate observa în special, de exemplu, în regiunile mai puțin dezvoltate; invită Comisia, în special, să evalueze viitorul program JASPERS în lumina recomandărilor Curții de Conturi Europene;

33.  sprijină evoluția către o politică de coeziune orientată într-o mai mare măsură spre rezultate și conținut, care să treacă de la o logică contabilă la una concentrată pe performanță și să le permită autorităților de management o mai mare flexibilitate în ceea ce privește modalitatea de îndeplinire a obiectivelor, respectând în același timp principiile de parteneriat, transparență și responsabilitate, printre altele;

34.  consideră că este imperios necesar să se continue lupta împotriva fraudelor și îndeamnă la aplicarea unei toleranțe zero în fața corupției;

O politică de coeziune simplificată

35.  invită Comisia ca, în propunerile sale legislative viitoare, să ia în considerare recomandările Grupului la nivel înalt privind simplificarea;

36.  subliniază necesitatea de a oferi un cadru care să garanteze stabilitatea juridică prin norme simple, clare și previzibile, în special în ceea ce privește gestionarea și controlul, în scopul de a se asigura un echilibru adecvat între obiectivele de performanță și de simplificare; solicită reducerea volumului legislației și orientărilor în următoarea perioadă de programare (cu grijă, astfel încât să se asigure, în strânsă cooperare cu părțile interesate, continuitatea necesară a normelor și a procedurilor cu care sunt familiarizate persoanele interesate și autoritățile de management); solicită ca documentele pertinente să fie traduse în toate limbile UE și să se evite pe cât posibil aplicarea și interpretarea retroactivă a normelor; solicită un cadru juridic și orientări unificate privind proiectele transfrontaliere;

37.  subliniază, totodată, necesitatea de a evita reglementarea excesivă și de a elabora programe operaționale care să constituie documente strategice autentice mai concise și mai flexibile, prevăzând o procedură simplificată pentru modificarea acestora în cursul perioadei de programare (de exemplu în cazul unor dezastre naturale), pentru a răspunde în mod adecvat la realitățile globale în continuă schimbare și la nevoile regionale;

38.  solicită stabilirea unui adevărat set unic de norme pentru fondurile ESI, inclusiv armonizarea în continuare a normelor comune pentru instrumentele care contribuie la același obiectiv tematic; consideră că este necesar să se simplifice procedurile de achiziții aferente fondurilor ESI și să se accelereze procedurile privind ajutoarele de stat pentru cazurile care necesită conformitate; se declară în favoarea unui tratament consecvent și mai coerent al fondurilor europene în regim de gestionare directă și al fondurilor politicii de coeziune în ceea ce privește ajutoarele de stat și, la un nivel mai general, sprijină aplicarea de norme armonizate pentru instrumentele europene destinate acelorași beneficiari; subliniază că este important să se asigure o mai mare complementaritate între politica de coeziune și viitorul program de cercetare al UE, pentru acoperirea întregului ciclu, de la cercetarea fundamentală la aplicațiile comerciale; consideră că ar trebui menținută concentrarea tematică pentru a permite sinergii între diferitele surse de finanțare la nivel de proiect;

39.  ia act de instituirea unui grup operativ privind subsidiaritatea și proporționalitatea și așteaptă din partea acestui grup de lucru propuneri concrete de îmbunătățire a gradului de respectare a acestor două principii în cadrul politicii de coeziune; sprijină asigurarea aplicării acestor principii în vederea unei veritabile guvernanțe pe mai multe niveluri care necesită o autonomie adecvată pentru autoritățile locale și regionale, precum și pentru alte părți interesate;

40.  regretă că Comisia nu a prezentat o evaluare mai integrată a politicilor transversale și că nu au fost comunicate sinergiile dintre diferitele politici europene; solicită strategii, finanțare și acțiuni ambițioase care să crească sinergiile cu alte fonduri ale UE și să atragă sprijin financiar complementar; subliniază necesitatea de a optimiza în continuare sinergiile dintre fondurile ESI și alte instrumente, inclusiv Fondul european pentru investiții strategice (FEIS), precum și cu alte programe gestionate la nivel central, cum ar fi Orizont 2020, care este complementar politicii de coeziune în sprijinirea cercetării și a inovării;

41.  solicită ca cerințele în materie de programare, de executare și de control al fondurilor ESI să fie definite pe viitor în conformitate cu principiile diferențierii și proporționalității, bazate pe criterii transparente și echitabile, în funcție de volumul programului, profilul de risc, calitatea gestionării și nivelul cofinanțării de către beneficiari;

42.  consideră că relația dintre Comisie și autoritățile de management trebuie să evolueze în direcția unui „contract de încredere”; reamintește, în acest context, că este important să existe un cadru al guvernanței pe mai multe niveluri adecvat și funcțional; invită Comisia să valorifice acțiunile care au fost deja realizate în domeniul bunei gestionări a finanțelor publice, introducând principiul etichetării autorităților de management care și-au demonstrat capacitatea de a respecta normele; solicită ca tot ceea ce ține de control să se bazeze într-o mai mare măsură pe normele naționale și regionale în cazul în care eficiența lor a fost verificată și validată;

43.  solicită consolidarea principiului auditului unic, accelerarea punerii în aplicare a e-coeziunii și generalizarea utilizării costurilor simplificate și standardizate, deoarece, printre altele, acest fapt s-a dovedit a fi mai ușor de pus în aplicare și nu a dat naștere niciunei erori; subliniază potențialul digitalizării în ceea ce privește monitorizarea și raportarea activităților; este de părere că schimbul de cunoștințe de specialitate ar trebui să fie facilitat prin stabilirea unui portal de cunoștințe pentru a face schimb de bune practici;

44.  solicită Comisiei să prezinte idei privind modul în care politica de coeziune poate reacționa mai bine la evenimentele neprevăzute și își reiterează, în acest context, solicitarea privind crearea unui tip de rezervă care ar urma să ofere regiunilor o flexibilitate suplimentară fără a pune în pericol obiectivele pe termen lung ale programelor operaționale;

Provocări și perspective

45.  este extrem de preocupat de scenariile prezentate recent de Comisie privind reducerile bugetare care s-ar putea aplica politicii de coeziune în următorul CFM și care ar conduce la excluderea a numeroase regiuni din domeniul de aplicare al politicii de coeziune; susține un buget ambițios pe măsura provocărilor cu care se confruntă regiunile și solicită ca politica de coeziune să nu fie transformată într-o variabilă de ajustare; reamintește că includerea tuturor regiunilor UE în cadrul politicii de coeziune este un element nenegociabil pentru Parlamentul European; subliniază că teoria „grupurilor de dezvoltare economică” confirmă importanța acordării unui sprijin diferențiat tuturor regiunilor europene, inclusiv regiunilor cu venituri foarte ridicate, care trebuie să rămână competitive în fața concurenților lor de la nivel mondial;

46.  consideră că politica de coeziune poate contribui la depășirea noilor provocări, cum ar fi securitatea sau integrarea refugiaților care beneficiază de protecție internațională; subliniază, cu toate acestea, că nu se poate aștepta ca politica de coeziune să soluționeze toate situațiile de criză și se opune utilizării fondurilor politicii de coeziune pentru acoperirea nevoilor de finanțare pe termen scurt în afara domeniului său de aplicare, reamintind că obiectivul său este dezvoltarea socioeconomică a Uniunii Europene pe termen mediu și lung;

47.  ia act de rezultatele pozitive ale FEIS, care, cu toate acestea, trebuie să investească într-un mod și mai transparent și specific; subliniază că politica de coeziune și Fondul european pentru investiții strategice (FEIS) se bazează pe concepte și obiective diferite care în anumite cazuri pot fi complementare, dar nu sunt substituibile, indiferent de nivelul de dezvoltare al regiunilor, în special având în vedere faptul că FEIS, spre deosebire de fondurile structurale, se bazează, în principal, pe împrumuturi; reamintește că este important să se facă o distincție corespunzătoare între FEIS și politica de coeziune, precum și să se identifice posibilități clare de combinare a lor;

48.  își reafirmă angajamentul pentru o perioadă de programare pe termen lung; consideră că singura alternativă viabilă la actuala durată de șapte ani este o perioadă a CFM de 5+5 ani, cu o revizuire la jumătatea perioadei; solicită Comisiei să elaboreze o propunere clară, în care să prezinte modalitatea practică de a implementa un cadru financiar 5+5;

49.  solicită să se ia toate măsurile necesare pentru a se evita întârzierile în programarea pentru noua perioadă, pentru a preveni întârzierea plăților și dezangajările care împiedică obținerea de rezultate pozitive în cadrul politicii de coeziune; subliniază importanța prezentării la timp, în toate limbile oficiale, a tuturor documentelor aferente viitorului cadru juridic pentru a asigura o informare corespunzătoare și în timp util a tuturor beneficiarilor;

50.  solicită măsuri de îmbunătățire a comunicării cu cetățenii europeni, care să ducă la o mai bună cunoaștere de către public a realizărilor concrete ale politicii de coeziune; invită Comisia să promoveze rolul autorităților de management și al promotorilor de proiecte care utilizează metode inovatoare de comunicare la nivel local pentru a informa publicul cu privire la rezultatele utilizării fondurilor în regiuni; subliniază necesitatea de a îmbunătăți informarea și comunicarea nu numai în aval (punerea în execuție a fondurilor ESI), ci și în amonte (posibilitățile de finanțare), în special în cazul micilor promotori de proiecte; solicită Comisiei și statelor membre să instituie mecanisme și platforme instituționalizate extinse de cooperare, pentru a asigura o mai mare vizibilitate și o sensibilizare mai accentuată a opiniei publice;

51.  ia act de faptul că unele regiuni europene sunt deosebit de expuse impactului Brexitului; subliniază că viitoarea politică de coeziune va trebui să reducă la minimum impactul negativ al Brexitului asupra altor regiuni europene și solicită examinarea în detaliu a posibilității de a continua parteneriatele în contextul cooperării teritoriale;

o
o   o

52.  încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului și Comisiei.

(1) JO L 347, 20.12.2013, p. 320.
(2) JO L 347, 20.12.2013, p. 289.
(3) JO L 347, 20.12.2013, p. 470.
(4) JO L 347, 20.12.2013, p. 281.
(5) JO L 347, 20.12.2013, p. 259.
(6) Hotărârea din 15 decembrie 2015 a Curții de Justiție, Parlamentul și Comisia/Consiliul, C-132/14 - C-136/14, ECLI:EU:C:2015:813.
(7) doc. 8463/17.
(8) doc. 14263/17.
(9) Iammarino, S., Rodríguez-Pose, A., Storper, M. (2017), „Why Regional Development matters for Europe’s Economic Future” (Importanța dezvoltării regionale pentru viitorul economic al Europei) , Documente de lucru 07/2017, Direcția Generală Politică Regională și Urbană, Comisia Europeană.
(10) JO C 306, 15.9.2017, p. 8.
(11) JO C 303, 19.8.2016, p. 94.
(12) JO C 316, 22.9.2017, p. 132.
(13) JO C 316, 22.9.2017, p. 124.
(14) JO C 76, 28.2.2018, p. 2.
(15) Texte adoptate, P8_TA(2017)0222.
(16) Texte adoptate, P8_TA(2016)0320.
(17) Texte adoptate, P8_TA(2016)0321.
(18) Texte adoptate, P8_TA(2017)0053.
(19) Texte adoptate, P8_TA(2017)0254.
(20) Texte adoptate, P8_TA(2017)0245.
(21) Texte adoptate, P8_TA(2017)0316.
(22) Texte adoptate, P8_TA(2017)0401.
(23) Texte adoptate, P8_TA(2018)0067.
(24) Texte adoptate, P8_TA(2018)0075.
(25) http://ec.europa.eu/eurostat/documents/2995521/8631691/3-31012018-BP-EN.pdf/bdc1dbf2-6511-4dc5-ac90-dbadee96f5fb
(26) http://ec.europa.eu/eurostat/documents/2995521/8701418/3-01032018-AP-EN/37be1dc2-3905-4b39-9ef6-adcea3cc347a

Notă juridică