Index 
 Înapoi 
 Înainte 
 Text integral 
Procedură : 2017/2138(DEC)
Stadiile documentului în şedinţă
Stadii ale documentului : A8-0300/2018

Texte depuse :

A8-0300/2018

Dezbateri :

PV 23/10/2018 - 19
CRE 23/10/2018 - 19

Voturi :

PV 24/10/2018 - 11.6

Texte adoptate :

P8_TA(2018)0405

Texte adoptate
PDF 141kWORD 55k
Miercuri, 24 octombrie 2018 - Strasbourg Ediţie definitivă
Descărcarea de gestiune 2016: bugetul general al UE - Consiliul European și Consiliul
P8_TA(2018)0405A8-0300/2018
Decizie
 Rezoluţie

1. Decizia Parlamentului European din 24 octombrie 2018 privind descărcarea de gestiune pentru execuția bugetului general al Uniunii Europene aferent exercițiului financiar 2016, secțiunea II - Consiliul European și Consiliul (2017/2138(DEC))

Parlamentul European,

–  având în vedere bugetul general al Uniunii Europene aferent exercițiului financiar 2016(1),

–  având în vedere conturile anuale consolidate ale Uniunii Europene pentru exercițiul financiar 2016 (COM(2017)0365 – C8-0249/2017)(2),

–  având în vedere Raportul anual al Curții de Conturi referitor la execuția bugetului privind exercițiul financiar 2016, însoțit de răspunsurile instituțiilor,(3)

–  având în vedere declarația de asigurare(4) privind fiabilitatea conturilor și legalitatea și regularitatea operațiunilor subiacente întocmită de Curtea de Conturi pentru exercițiul financiar 2016 în temeiul articolului 287 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

–  având în vedere Decizia sa din 18 aprilie 2018(5) de amânare a deciziei de descărcare de gestiune pentru exercițiul financiar 2016, precum și rezoluția care o însoțește(6),

–  având în vedere articolul 314 alineatul (10) și articolele 317, 318 și 319 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

–  având în vedere Regulamentul (UE, Euratom) nr. 966/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 25 octombrie 2012 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii și de abrogare a Regulamentului (CE, Euratom) nr. 1605/2002 al Consiliului(7), în special articolele 55, 99, 164, 165 și 166,

–  având în vedere articolul 94 și anexa IV la Regulamentul său de procedură,

–  având în vedere Al doilea raport al Comisiei pentru control bugetar (A8-0300/2018),

1.  refuză să îi acorde Secretarului General al Consiliului descărcarea de gestiune pentru execuția bugetului Consiliului European și al Consiliului aferent exercițiului financiar 2016;

2.  își prezintă observațiile în cadrul rezoluției de mai jos;

3.  încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta decizie împreună cu rezoluția Parlamentului, ca parte integrantă a acesteia, Consiliului European, Consiliului, Comisiei, Curții de Justiție a Uniunii Europene, Curții de Conturi, Ombudsmanului European, Autorității Europene pentru Protecția Datelor și Serviciului European de Acțiune Externă și de a asigura publicarea acestora în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (seria L).

(1) JO L 48, 24.2.2016.
(2) JO C 323, 28.9.2017, p. 1.
(3) JO C 322, 28.9.2017, p. 1.
(4) JO C 322, 28.9.2017, p. 10.
(5) JO L 248, 3.10.2018, p. 23.
(6) JO L 248, 3.10.2018, p. 24.
(7) JO L 298, 26.10.2012, p. 1.


2. Rezoluția Parlamentului European din 24 octombrie 2018 conținând observațiile care fac parte integrantă din decizia privind descărcarea de gestiune pentru execuția bugetului general al Uniunii Europene aferent exercițiului financiar 2016, secțiunea II - Consiliul European și Consiliul (2017/2138(DEC))

Parlamentul European,

–  având în vedere Decizia sa privind descărcarea de gestiune pentru execuția bugetului general al Uniunii Europene aferent exercițiului financiar 2016, secțiunea II - Consiliul European și Consiliul,

–  având în vedere articolul 94 și anexa IV la Regulamentul său de procedură,

–  având în vedere Al doilea raport al Comisiei pentru control bugetar (A8-0300/2018),

A.  întrucât toate instituțiile Uniunii trebuie să fie transparente și răspunzătoare pe deplin în fața cetățenilor Uniunii pentru fondurile care le sunt încredințate în calitate de instituții ale Uniunii;

B.  întrucât rolul Parlamentului în ceea ce privește descărcarea de gestiune este specificat în Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE) și în Regulamentul financiar;

1.  reamintește că instituțiile Uniunii se bucură de autonomie administrativă în chestiuni legate de operațiunile lor respective și subliniază cât este de important ca ele să acționeze responsabil în execuția propriilor bugete;

2.  subliniază rolul Parlamentului în cadrul procedurii de descărcare de gestiune, reglementat prin TFUE, Regulamentul financiar și Regulamentul de procedură al Parlamentului;

3.  regretă că Consiliul nu a răspuns la observațiile formulate de Parlament în rezoluția sa referitoare la descărcarea de gestiune din 18 aprilie 2018(1) arătând același comportament ca și în anii anteriori;

4.  regretă profund că recomandărilor Parlamentului nu li s-a dat curs deloc și că nu s-a furnizat niciun motiv sau justificare; solicită insistent Consiliului să pună în practică observațiile făcute în rezoluția Parlamentului referitoare la descărcarea de gestiune din 18 aprilie 2018, în special observațiile de mai jos, și să reacționeze imediat la observații;

5.  își exprimă sprijinul față de schimbarea de paradigmă realizată cu succes în planificarea bugetară a Comisiei către întocmirea bugetului în funcție de performanțe, introdusă în septembrie 2015, ca parte a inițiativei „Bugetul UE axat pe rezultate”; încurajează Consiliul European și Consiliul să aplice metoda la propria lor procedură de planificare bugetară;

Chestiuni nesoluționate

6.  regretă că cererea de a separa bugetul Consiliului European de cel al Consiliului, formulată de Parlament în rezoluțiile de descărcare de gestiune anterioare, nu a fost luată în considerare;

7.  constată că Consiliul încă mai lucrează la răspunsul la raportul strategic al Ombudsmanului European privind „Transparența procesului legislativ al Consiliului” (OI/2/2017/TE), deși Ombudsmanul European a solicitat un răspuns la recomandările și sugestiile sale de îmbunătățire până la 9 mai 2018; înțelege că Consiliul este antrenat într-o cercetare serioasă și aprofundată pentru a-și pregăti răspunsul dar, cu toate acestea, îl îndeamnă să respecte cererea Ombudsmanului; reamintește că Ombudsmanul European a transmis, de asemenea, constatările sale Parlamentului și că două dintre comisiile sale lucrează în prezent la un raport privind aceste constatări, motiv pentru care Consiliul este invitat să transmită, cât mai curând posibil, răspunsul și concluziile sale Parlamentului;

8.  se arată dezamăgit de faptul că, în pofida schimbului ocazional de informații între departamentele imobiliare ale Parlamentului și ale Consiliului, Consiliul continuă să nu furnizeze informații detaliate cu privire la politica sa imobiliară în raportul său financiar anual; regretă această lipsă de informații privind politica imobiliară și cheltuielile aferente și solicită accesul public total la aceste informații ca un semn de transparență față de cetățenii Uniunii;

9.  solicită din nou rapoarte privind progresele înregistrate în proiectele imobiliare și o defalcare detaliată a costurilor de până acum; ia act de publicarea situațiilor financiare finale pentru 2017 – Consiliul Uniunii Europene și Consiliul European, din 12 iunie 2018, în care se menționează că costurile clădirii Europa se ridică la 312 143 710, 53 EUR;

10.  solicită încă o dată ca situația resurselor umane să fie prezentată defalcat pe categorie, grad, gen, naționalitate și formare profesională;

11.  salută negocierile interinstituționale în curs de desfășurare pentru a face mai stricte obligațiile aferente Registrului de transparență al Uniunii; își reiterează apelul pentru încheierea cu succes a negocierilor care vor duce la aderarea la registru a Consiliului;

12.  își reiterează solicitarea adresată Consiliului de a clarifica măsurile pe care le-a luat pentru a îndrepta situația creată de numirea neregulamentară a unui judecător la Curtea de Justiție a Uniunii Europene(2);

13.  ia act de decizia Regatului Unit de a se retrage din Uniune; observă că, în acest moment, nu se pot face previziuni cu privire la consecințele financiare, administrative, umane și de alt tip ale retragerii; solicită Consiliului European și Consiliului să efectueze studii de impact și să informeze Parlamentul cu privire la rezultatele acestora până la sfârșitul anului 2018;

Situația actuală

14.  salută discuțiile informale care a avut loc între Parlament și Consiliu pentru a discuta soluții la impasul actual în care s-a intrat cu procedura de descărcare de gestiune; ia act de faptul că, la 2 mai 2018, Consiliul a răspuns la propunerea Parlamentului privind procedura de descărcare de gestiune a Consiliului cu o propunere modificată și că, în urma unei reuniuni informale între Parlament și Consiliu care a avut loc la 10 iulie 2018, Comisia pentru control bugetar a transmis răspunsul său la propunerea modificată a Consiliului la 21 iulie 2018; îndeamnă Consiliul să reacționeze rapid la cele mai recente propuneri ale Comisiei pentru control bugetar, astfel încât noile dispoziții privind exercițiul de descărcare de gestiune să poată fi aplicate cât mai curând posibil;

15.  regretă dificultățile repetate întâmpinate în cursul procedurilor de descărcare de gestiune de până acum din cauza lipsei de cooperare a Consiliului; subliniază că Parlamentul a refuzat să acorde descărcarea de gestiune Secretarului General al Consiliului pentru execuția bugetului aferent exercițiilor financiare 2009, 2010, 2011, 2012, 2013, 2014 și 2015, din motivele prezentate în rezoluțiile sale din 10 mai 2011(3), 25 octombrie 2011(4), 10 mai 2012(5), 23 octombrie 2012(6), 17 aprilie 2013(7), 9 octombrie 2013(8), 3 aprilie 2014(9), 23 octombrie 2014(10), 27 octombrie 2015(11), 27 octombrie 2016(12) și 25 octombrie 2017(13) și și-a amânat decizia de a acorda Secretarului General al Consiliului descărcarea de gestiune pentru execuția bugetului aferent exercițiului financiar 2016, din motivele enumerate în rezoluția sa din 18 aprilie 2018;

16.  remarcă punctul de vedere exprimat de Comisie în ianuarie 2014 potrivit căruia toate instituțiile participă pe deplin la procesul ce urmează observațiilor formulate de Parlament în cadrul exercițiului de descărcare de gestiune și că toate instituțiile ar trebui să coopereze pentru a asigura buna funcționare a procedurii de descărcare de gestiune;

17.  observă că Comisia a declarat că nu va supraveghea execuția bugetelor altor instituții și că, oferind răspunsuri la întrebările adresate unei alte instituții, ar încălca autonomia de care beneficiază instituția în cauză în ceea ce privește execuția secțiunii proprii din buget;

18.  regretă faptul că, în continuare, Consiliul nu răspunde la întrebările Parlamentului;

19.  stăruie asupra ideii că cheltuielile Consiliului trebuie controlate la fel ca și cele ale altor instituții, reamintind că elementele fundamentale ale acestui control au fost prezentate în rezoluțiile sale privind descărcarea de gestiune din ultimii ani;

20.  reliefează prerogativele Parlamentului de a acorda descărcarea de gestiune în temeiul articolelor 316, 317 și 319 din TFUE, în conformitate cu interpretarea și practica actuală, și anume de a acorda descărcarea de gestiune pentru fiecare rubrică bugetară în parte pentru a menține transparența și răspunderea democratică față de contribuabilii Uniunii.

(1) JO L 248, 3.10.2018, p. 24.
(2) Hotărârea Tribunalului (Camera de apel) din 23 ianuarie 2018, FV/Consiliul Uniunii Europene, T-639/16 P, ECLI:EU:T:2018:22.
(3) JO L 250, 27.9.2011, p. 25.
(4) JO L 313, 26.11.2011, p. 13.
(5) JO L 286, 17.10.2012, p. 23.
(6) JO L 350, 20.12.2012, p. 71.
(7) JO L 308, 16.11.2013, p. 22.
(8) JO L 328, 7.12.2013, p. 97.
(9) JO L 266, 5.9.2014, p. 26.
(10) JO L 334, 21.11.2014, p. 95.
(11) JO L 314, 1.12.2015, p. 49.
(12) JO L 333, 8.12.2016, p. 50.
(13) JO L 318, 2.12.2017, p. 25.

Ultima actualizare: 10 decembrie 2019Notă juridică