Index 
Texte adoptate
Miercuri, 14 noiembrie 2018 - StrasbourgEdiţie provizorie
Raportul interimar privind cadrul financiar multianual 2021-2027 – Poziția Parlamentului în vederea încheierii unui acord
 Norme privind ajutoarele de stat: noi categorii de ajutoare de stat *
 Exportul de armament: punerea în aplicare a Poziției comune 2008/944/PESC
 Oferirea de mijloace autorităților de concurență și garantarea funcționării corespunzătoare a pieței interne ***I
 Codul european al comunicațiilor electronice ***I
 Organismul Autorităților Europene de Reglementare în Domeniul Comunicațiilor Electronice ***I
 Standardele de performanță privind emisiile de CO2 pentru vehiculele grele noi ***I
 Necesitatea unui mecanism cuprinzător pentru democrație, statul de drept și drepturi fundamentale
 Punerea în aplicare a Acordului de asociere UE-Georgia
 Punerea în aplicare a Acordului de asociere UE-Moldova

Raportul interimar privind cadrul financiar multianual 2021-2027 – Poziția Parlamentului în vederea încheierii unui acord
PDF 1019kWORD 111k
Rezoluţie
Anexă
Anexă
Anexă
Anexă
Rezoluţia Parlamentului European din 14 noiembrie 2018 referitoare la cadrul financiar multianual 2021-2027 – Poziția Parlamentului în vederea încheierii unui acord (COM(2018)0322 – C8-0000/2018 – 2018/0166R(APP))
P8_TA-PROV(2018)0449A8-0358/2018

Parlamentul European,

–  având în vedere articolele 311, 312 și 323 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE),

–  având în vedere Comunicarea Comisiei din 2 mai 2018 intitulată „Un buget modern pentru o Uniune care protejează, capacitează și apără – Cadrul financiar multianual pentru perioada 2021-2027” (COM(2018)0321),

–  având în vedere propunerea Comisiei de regulament al Consiliului din 2 mai 2018 de stabilire a cadrului financiar multianual pentru perioada 2021-2027 (COM(2018)0322) și propunerile Comisiei din 2 mai 2018 privind sistemul de resurse proprii ale Uniunii Europene (COM(2018)0325, COM(2018)0326, COM(2018)0327 și COM(2018)0328),

–  având în vedere propunerea Comisiei din 2 mai 2018 de acord interinstituțional între Parlamentul European, Consiliu și Comisie privind disciplina bugetară, cooperarea în chestiuni bugetare și buna gestiune financiară (COM(2018)0323),

–  având în vedere propunerea Comisiei din 2 mai 2018 de regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind protecția bugetului Uniunii în cazul unor deficiențe generalizate în ceea ce privește statul de drept în statele membre (COM(2018)0324),

–  având în vedere rezoluțiile sale din 14 martie 2018 referitoare la următorul CFM: pregătirea poziției Parlamentului privind CFM post-2020 și la reforma sistemului de resurse proprii al Uniunii Europene(1),

–  având în vedere Rezoluția sa din 30 mai 2018 referitoare la cadrul financiar multianual 2021-2027 și la resursele proprii(2),

–  având în vedere ratificarea Acordului de la Paris de către Parlamentul European la 4 octombrie 2016(3) și de către Consiliu la 5 octombrie 2016(4),

–  având în vedere Rezoluția 70/1 a Adunării Generale a ONU din 25 septembrie 2015 intitulată „Transformarea lumii în care trăim: Agenda 2030 pentru dezvoltare durabilă”, care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2016,

–  având în vedere angajamentul colectiv al UE privind îndeplinirea obiectivului de a aloca 0,7 % din venitul național brut (VNB) asistenței oficiale pentru dezvoltare (AOD) în intervalul de timp care corespunde agendei pentru perioada post-2015,

–  având în vedere Rezoluția sa din 19 ianuarie 2017 referitoare la un pilon european al drepturilor sociale(5),

–  având în vedere articolul 99 alineatul (5) din Regulamentul său de procedură,

–  având în vedere raportul interimar al Comisiei pentru bugete, avizele Comisiei pentru afaceri externe, Comisiei pentru dezvoltare, Comisiei pentru comerț internațional, Comisiei pentru control bugetar, poziția sub formă de amendamente a Comisiei pentru ocuparea forței de muncă și afaceri sociale, avizele Comisiei pentru mediu, sănătate publică și siguranță alimentară, Comisiei pentru industrie, cercetare și energie, Comisiei pentru transport și turism, Comisiei pentru dezvoltare regională, Comisiei pentru agricultură și dezvoltare rurală, Comisiei pentru cultură și educație, Comisiei pentru afaceri constituționale și poziția sub formă de amendamente a Comisiei pentru drepturile femeii și egalitatea de gen (A8-0358/2018),

A.  întrucât, în conformitate cu articolul 311 din TFUE, Uniunea trebuie să își asigure mijloacele necesare pentru atingerea obiectivelor sale și pentru realizarea politicilor sale;

B.  întrucât cadrul financiar multianual (CFM) actual pentru perioada 2014-2020 a fost stabilit, în premieră, la un nivel mai redus decât CFM-ul precedent, atât în ceea ce privește creditele de angajament, cât și creditele de plată; întrucât adoptarea cu întârziere a CFM și a actelor legislative sectoriale a avut un impact extrem de nefavorabil asupra punerii în aplicare a noilor programe;

C.  întrucât CFM s-a dovedit foarte repede a fi inadecvat pentru a răspunde la o serie de crize, de noi angajamente internaționale și de noi provocări politice care nu fuseseră integrate și/sau anticipate la momentul adoptării; întrucât, pentru a asigura finanțarea necesară, CFM a fost împins până la limitele sale, inclusiv prin recurgerea la instrumentele de flexibilitate și la instrumentele speciale după epuizarea marjelor disponibile, fapt fără precedent; întrucât programe de mare prioritate ale UE din domeniul cercetării și al infrastructurii au suferit chiar reduceri la doar doi ani după ce fuseseră adoptate;

D.  întrucât revizuirea la jumătatea perioadei a CFM, lansată la sfârșitul anului 2016, s-a dovedit a fi esențială pentru extinderea potențialului instrumentelor de flexibilitate existente, însă nu a condus și la revizuirea plafoanelor CFM; întrucât această revizuire a fost evaluată pozitiv atât de Parlament, cât și de Consiliu;

E.  întrucât stabilirea noului CFM va reprezenta un moment crucial pentru Uniunea formată din 27 de state membre, deoarece va oferi posibilitatea adoptării unei viziuni comune pe termen lung și a luării unei decizii cu privire la viitoarele priorități politice, precum și la capacitatea Uniunii de a le realiza; întrucât CFM 2021-2027 ar trebui să acorde Uniunii resursele necesare pentru a stimula creșterea economică sustenabilă și cercetarea și inovarea, pentru a capacita tinerii, a aborda în mod eficace provocările legate de migrație, a combate șomajul, sărăcia persistentă și excluziunea socială, a consolida și mai mult coeziunea economică, socială și teritorială, a lua măsuri în privința sustenabilității, pierderii biodiversității și schimbărilor climatice, a consolida securitatea și apărarea UE, a-i proteja frontierele externe și a sprijini țările învecinate;

F.  întrucât, date fiind provocările la nivel mondial pe care statele membre nu le pot înfrunta singure, ar trebui să fie posibil să se recunoască bunuri comune europene și să se evalueze domeniile în care cheltuielile la nivel european ar fi mai eficace decât cele la nivel național, pentru a transfera resursele financiare corespunzătoare la nivelul Uniunii și, prin urmare, pentru a consolida importanța strategică a Uniunii fără a majora neapărat cheltuielile publice globale;

G.  întrucât Comisia a prezentat, la 2 mai 2018, un ansamblu de propuneri legislative privind CFM 2021-2027 și resursele proprii ale UE, după care au urmat propuneri legislative pentru instituirea de noi programe și instrumente ale UE,

1.  subliniază că CFM 2021-2027 trebuie să garanteze responsabilitatea Uniunii și capacitatea sa de a răspunde nevoilor emergente, provocărilor suplimentare și noilor angajamente internaționale și de a-și îndeplini prioritățile politice și obiectivele; atrage atenția asupra problemelor grave legate de subfinanțarea CFM 2014-2020 și reafirmă că este nevoie să se evite repetarea greșelilor din trecut prin garantarea, încă de la început, a unui buget UE solid și credibil, în beneficiul cetățenilor, pentru următoarea perioadă de șapte ani;

2.  consideră că propunerile Comisiei privind CFM 2021-2027 și sistemul de resurse proprii ale Uniunii reprezintă punctul de pornire al negocierilor care vor urma; își exprimă poziția în legătură cu aceste propuneri, în așteptarea mandatului de negociere al Consiliului, care încă nu este disponibil;

3.  subliniază că propunerea Comisiei privind nivelul global al următorului CFM, stabilit la 1,08 % din VNB-ul UE-27 (1,11 % după includerea Fondului european de dezvoltare), reprezintă, ca procent din VNB, o reducere în termeni reali comparativ cu actualul CFM; consideră că nivelul propus pentru CFM nu îi va permite Uniunii să își onoreze angajamentele politice și să răspundă la provocările importante din viitor; intenționează, prin urmare, să negocieze creșterea necesară a acestui nivel;

4.  își declară, în plus, opoziția față de orice reducere a nivelului aferent politicilor de lungă durată ale UE consacrate în tratate, cum ar fi politica de coeziune, politica agricolă comună și politica comună în domeniul pescuitului; se opune îndeosebi oricăror reduceri radicale care vor avea un impact negativ asupra naturii și obiectivelor acestor politici, cum ar fi reducerile propuse pentru Fondul de coeziune sau pentru Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală; se opune, în acest context, propunerii de a reduce finanțarea acordată Fondului social european Plus (FSE+), în pofida domeniului său de aplicare extins și a integrării a patru programe sociale existente, îndeosebi a Inițiativei privind ocuparea forței de muncă în rândul tinerilor;

5.  subliniază, de asemenea, importanța principiilor orizontale care ar trebui să stea la baza CFM și a tuturor politicilor conexe ale UE; reafirmă, în acest context, poziția sa potrivit căreia UE trebuie să își îndeplinească angajamentul de a fi lider în ceea ce privește îndeplinirea obiectivelor de dezvoltare durabilă ale ONU și regretă lipsa unui angajament clar și vizibil în acest sens în propunerile referitoare la CFM; solicită, prin urmare, integrarea obiectivelor de dezvoltare durabilă în toate politicile și inițiativele UE din următorul CFM; evidențiază, de asemenea, faptul că toate programele din cadrul următorului CFM ar trebui să fie conforme cu Carta drepturilor fundamentale; subliniază importanța realizării Pilonului european al drepturilor sociale, a eliminării discriminării, inclusiv împotriva persoanelor LGBTI, și a creării unui portofoliu pentru minorități, inclusiv pentru romi, toate elemente esențiale pentru îndeplinirea angajamentelor UE pentru o Europă incluzivă; reliefează că, pentru a-și îndeplini obligațiile asumate în cadrul Acordului de la Paris, contribuția UE la pragul aferent obiectivelor climatice ar trebui să ajungă la cel puțin 25 % din cheltuieli în perioada 2021-2027 a CFM și la 30 % cât mai curând posibil, cel târziu până în 2027;

6.  regretă, în acest context, faptul că, în pofida declarației comune privind integrarea perspectivei de gen anexate la Regulamentul privind CFM 2014-2020, nu s-au înregistrat progrese semnificative în acest domeniu, iar Comisia nu a ținut cont de implementarea sa în evaluarea CFM la jumătatea perioadei; regretă profund faptul că integrarea perspectivei de gen a fost complet marginalizată în propunerea privind CFM și deplânge lipsa unor obiective, cerințe și indicatori clari în materie de egalitate de gen din propunerile privind politicile UE aplicabile; solicită proceduri bugetare anuale pentru a evalua și a integra impactul deplin al politicilor UE asupra egalității de gen (integrarea dimensiunii de gen în buget); se așteaptă la un angajament reînnoit din partea Parlamentului, Consiliului și Comisiei față de integrarea perspectivei de gen în următorul CFM și la monitorizarea sa eficace, inclusiv în cursul revizuirii CFM la jumătatea perioadei;

7.  subliniază că responsabilitatea sporită, simplificarea, vizibilitatea, transparența și întocmirea bugetului în funcție de performanțe trebuie să stea la baza următorului CFM; reamintește, în acest context, necesitatea consolidării concentrării cheltuielilor viitoare pe performanță și rezultate, pe baza unor obiective de performanță ambițioase și pertinente și a unei definiții cuprinzătoare și împărtășite a valorii adăugate europene; invită Comisia, ținând cont de principiile orizontale menționate anterior, să raționalizeze raportarea privind performanța, să o extindă la o abordare calitativă care să includă indicatori de mediu și sociali și să prezinte clar informații cu privire la principalele provocări ale UE care mai trebuie abordate;

8.  este conștient de provocările majore cu care se confruntă Uniunea și își asumă pe deplin responsabilitatea de a garanta, în timp util, un buget care să fie pe măsura nevoilor, așteptărilor și preocupărilor cetățenilor UE; este pregătit să înceapă de îndată negocierile cu Consiliul, pentru a îmbunătăți propunerile Comisiei și pentru a obține un CFM realist;

9.  reamintește că poziția Parlamentului a fost deja expusă clar în rezoluțiile sale din 14 martie 2018 și din 30 mai 2018, care constituie poziția sa politică pentru CFM 2021-2027 și resursele proprii; reamintește că aceste rezoluții au fost adoptate cu majorități foarte mari, ceea ce demonstrează cât de unit și de pregătit este Parlamentul pentru negocierile care vor urma;

10.  se așteaptă, prin urmare, ca CFM să ocupe un loc prioritar în agenda politică a Consiliului și regretă faptul că, până în prezent, nu au fost observate progrese semnificative; este de părere că reuniunile regulate între președințiile Consiliului care se succed și echipa de negociere a Parlamentului ar trebui să se intensifice și să deschidă calea către negocierile oficiale; se așteaptă să se ajungă la un acord bun înainte de alegerile din 2019 pentru Parlamentul European, în scopul de a se evita regrese majore la lansarea noilor programe din cauza adoptării cu întârziere a cadrului financiar, astfel cum s-a întâmplat în trecut; subliniază că acest calendar va permite Parlamentului European proaspăt ales să ajusteze CFM 2021-2027 în timpul revizuirii obligatorii la jumătatea perioadei;

11.  reamintește că veniturile și cheltuielile ar trebui să fie tratate ca un pachet unic în cadrul negocierilor care vor urma; subliniază, prin urmare, că nu se poate ajunge la un acord referitor la viitorul CFM dacă nu se realizează progrese corespunzătoare în ceea ce privește noile resurse proprii ale Uniunii;

12.  subliniază faptul că toate elementele pachetului privind CFM/resursele proprii, în special cifrele aferente CFM, ar trebui să rămână pe masa negocierilor până la încheierea unui acord final; reamintește, în acest sens, poziția critică a Parlamentului cu privire la procedura care a condus la adoptarea regulamentului actual privind CFM și rolul dominant asumat de Consiliul European în procesul respectiv, acesta decizând în mod irevocabil cu privire la o serie de elemente, inclusiv plafoanele CFM și o serie de dispoziții legate de politica sectorială care încalcă spiritul și litera tratatelor; este preocupat, în special, de faptul că primele elemente din cadrul de negociere al CFM prezentat de Președinția Consiliului urmează aceeași logică și conțin chestiuni urmând a fi codecise de Consiliu și Parlament cu ocazia adoptării legislației de instituire a noilor programe ale UE; intenționează, prin urmare, să își ajusteze propria strategie în mod corespunzător;

13.  consideră că cerința de unanimitate pentru adoptarea și revizuirea Regulamentului privind CFM reprezintă un adevărat obstacol în acest proces; solicită, în acest sens, Consiliului European să activeze clauza-pasarelă prevăzută la articolul 312 alineatul (2) din TFUE, pentru a permite adoptarea Regulamentului privind CFM cu majoritate calificată;

14.  adoptă prezenta rezoluție cu scopul de a-și evidenția mandatul de negociere cu privire la fiecare aspect al propunerilor Comisiei, incluzând amendamente concrete atât la Regulamentul propus pentru CFM, cât și la Acordul interinstituțional (AII); prezintă, de asemenea, un tabel cu cifre pentru fiecare politică și program ale UE, corespunzător pozițiilor Parlamentului deja adoptate în rezoluții anterioare referitoare la CFM; subliniază că aceste cifre vor fi incluse și în mandatul Parlamentului pentru negocierile legislative următoare în vederea adoptării programelor UE pentru perioada 2021-2027;

A.SOLICITĂRI LEGATE DE CFM

15.  solicită, prin urmare, Consiliului să țină seama în mod corespunzător de următoarele poziții ale Parlamentului în vederea obținerii unui rezultat pozitiv în urma negocierilor pentru CFM 2021-2027 și a obținerii aprobării din partea Parlamentului în conformitate cu articolul 312 din TFUE;

Cifre

16.  își reafirmă poziția formală potrivit căreia nivelul CFM 2021-2027 ar trebui stabilit la 1 324,1 miliarde EUR la prețurile din 2018, reprezentând 1,3 % din VNB-ul UE-27, cu scopul de a asigura nivelul necesar de finanțare pentru politicile-cheie ale UE, astfel încât acestea să își poată îndeplini misiunea și obiectivele;

17.  solicită, în acest context, asigurarea următorului nivel de finanțare pentru programele și politicile UE, prezentate într-o ordine care reflectă structura CFM, conform propunerii Comisiei, și reluate în tabelul detaliat (anexele III și IV din prezenta rezoluție); solicită ajustarea corespunzătoare a creditelor și plafoanele de plăți aplicabile, astfel cum se prevede în anexele I și II la prezenta rezoluție:

   i. majorarea bugetului pentru programul Orizont Europa, astfel încât să ajungă la 120 miliarde EUR la prețurile din 2018;
   ii. creșterea alocării pentru Fondul InvestEU, astfel încât să reflecte mai bine nivelul pe 2014-2020 al instrumentelor financiare integrate în noul program;
   iii. majorarea nivelului de finanțare pentru transport și infrastructură prin intermediul programului Mecanismul pentru interconectarea Europei (MIE-transport);
   iv. dublarea finanțării specifice pentru IMM-uri (comparativ cu COSME) în programul privind piața unică, pentru a sprijini accesul pe piețe, a îmbunătăți condițiile de desfășurare a activității și competitivitatea întreprinderilor și a promova antreprenoriatul;
   v. majorarea suplimentară a programului privind piața unică, pentru a finanța un nou obiectiv legat de supravegherea pieței;
   vi. dublarea nivelului propus de finanțare pentru programul antifraudă al UE și creșterea nivelului de finanțare pentru programul Fiscalis;
   vii. introducerea unei alocări specifice pentru turismul sustenabil;
   viii. consolidarea suplimentară a programului spațial european, în special pentru a întări programele SSA/GOVSATCOM, precum și Copernicus;
   ix. menținerea finanțării pentru politica de coeziune a UE aferentă UE-27 la nivelul bugetului pentru perioada 2014-2020 în termeni reali;
   x. dublarea resurselor pentru combaterea șomajului în rândul tinerilor în cadrul FSE+ (comparativ cu actuala Inițiativă privind ocuparea forței de muncă în rândul tinerilor), asigurând totodată eficacitatea și valoarea adăugată a mecanismului;
   xi. introducerea unei alocări specifice (5,9 miliarde EUR) pentru garanția pentru copii, destinată eliminării sărăciei în rândul copiilor atât în interiorul UE, cât și prin intermediul acțiunilor sale externe;
   xii. triplarea bugetului actual pentru programul Erasmus+;
   xiii. asigurarea unui nivel suficient de finanțare pentru programul DiscoverEU (Interrail);
   xiv. majorarea finanțării actuale pentru programul Europa creativă;
   xv. majorarea finanțării actuale pentru programul Drepturi și valori și introducerea unei alocări speciale pentru o nouă componentă Valori ale Uniunii (cel puțin 500 de milioane EUR), pentru a sprijini organizațiile societății civile care promovează valorile fundamentale și democrația în UE la nivel local și național;
   xvi. menținerea finanțării pentru politica agricolă comună (PAC) aferentă UE-27 la nivelul bugetului pentru perioada 2014-2020 în termeni reali în paralel cu includerea în buget a sumei inițiale a rezervei agricole;
   xvii. consolidarea cu 10 % a nivelului Fondului european pentru pescuit și afaceri maritime, în conformitate cu noua sa misiune privind economia albastră;
   xviii. dublarea finanțării actuale pentru programul LIFE+, inclusiv pachete financiare dedicate biodiversității și gestionării rețelei Natura 2000;
   xix. introducerea unei alocări specifice (4,8 miliarde EUR) destinate unui nou fond pentru o tranziție energetică echitabilă care să abordeze impactul societal, socioeconomic și de mediu asupra lucrătorilor și comunităților afectate negativ de tranziția de la dependența de cărbune și carbon;
   xx. consolidarea instrumentului (instrumentelor) de sprijinire a politicilor de vecinătate și de dezvoltare (3,5 miliarde EUR) pentru a contribui în continuare la finanțarea unui plan de investiții pentru Africa;
   xxi. reinstituirea cel puțin a nivelurilor din 2020 pentru toate agențiile, apărând, în același timp, nivelul propus de Comisie, inclusiv pentru agenții, cărora le-au fost conferite noi competențe și responsabilități, și solicitarea unei abordări cuprinzătoare a finanțării din taxe;
   xxii. menținerea nivelului finanțării din 2014-2020 pentru mai multe programe ale UE [de exemplu, dezafectarea, cooperarea cu țările și teritoriile de peste mări (TTPM)], inclusiv cele pentru care se propune fuzionarea cu programe mai mari (de exemplu, asistența pentru persoanele cel mai defavorizate, sănătate, drepturile consumatorilor) și pentru care propunerea Comisiei reprezintă, prin urmare, o reducere în termeni reali;
   xxiii. stabilirea, în funcție de modificările menționate anterior, a pachetelor financiare ale tuturor celorlalte programe la nivelul propus de Comisie, inclusiv pentru MIE-Energie, MIE-Digital, programul Europa digitală, Fondul european de apărare și ajutorul umanitar;

18.  intenționează să asigure un nivel suficient de finanțare pe baza propunerii Comisiei privind „Migrația și gestionarea frontierelor” (rubrica 4) și „Securitatea și apărarea”, inclusiv răspunsul în caz de criză (rubrica 5); își reafirmă poziția, pe care o susține de mult timp, potrivit căreia prioritățile politice suplimentare ar trebui combinate cu mijloace financiare suplimentare, pentru a nu submina politicile și programele existente și finanțarea acestora în cadrul noului CFM;

19.  intenționează să susțină propunerea Comisiei privind asigurarea unui nivel suficient de finanțare pentru o administrație publică europeană puternică, eficientă și de înaltă calitate, în serviciul tuturor europenilor; reamintește că, în actualul CFM, instituțiile UE, organele și agențiile sale descentralizate au pus în aplicare o reducere cu 5 % a personalului și consideră că nu ar trebui să fie supuse unor reduceri suplimentare care ar periclita în mod direct punerea în aplicare a politicilor Uniunii; își exprimă, din nou, opoziția puternică față de recrearea așa-zisului fond de redistribuire pentru agenții;

20.  este hotărât să prevină o altă criză a plăților în primii ani ai CFM 2021-2027, așa cum s-a întâmplat în perioada actuală; consideră că plafonul global de plăți trebuie să țină seama de volumul fără precedent al angajamentelor restante la sfârșitul anului 2020, care vor trebui compensate în cadrul viitorului CFM, a căror estimare este în continuă creștere din cauza întârzierilor majore în ceea ce privește punerea în aplicare și care vor trebui stabilite în cadrul următorului CFM; solicită, prin urmare, ca nivelurile globale ale plăților, precum și plafoanele anuale de plată, în special la începutul perioadei, să fie stabilite la un nivel adecvat care să țină seama în mod corespunzător și de această situație; intenționează să accepte doar un decalaj limitat și bine justificat între angajamente și plăți pentru următorul CFM;

21.  prezintă, pe această bază, un tabel în anexele III și IV la prezenta rezoluție unde sunt indicate cifrele exacte propuse pentru fiecare politică și program ale UE; afirmă că, în scopul comparării, intenționează să păstreze structura programelor individuale ale UE în forma propusă de Comisie, fără a aduce atingere eventualelor modificări care ar putea fi solicitate în cursul procedurii legislative desfășurate în vederea adoptării acestor programe;

Revizuirea la jumătatea perioadei

22.  subliniază necesitatea de a menține revizuirea CFM la jumătatea perioadei, pe baza unui precedent pozitiv stabilit în cadrul actual, și solicită:

   i. o revizuire imperativă și cu caracter juridic obligatoriu la jumătatea perioadei, în urma unei reexaminări a funcționării CFM și ținând cont de evaluarea progreselor înregistrate în ceea ce privește obiectivele climatice, integrarea obiectivelor de dezvoltare durabilă și a egalității de gen și impactul măsurilor de simplificare asupra beneficiarilor;
   ii. ca propunerea aplicabilă a Comisiei să fie prezentată în timp util pentru ca următorul Parlament și următoarea Comisie să efectueze o ajustare semnificativă a cadrului pentru perioada 2021-2027 și, în orice caz, nu mai târziu de 1 iulie 2023;
   iii. ca pachetele financiare deja alocate să nu fie reduse prin această revizuire;

Flexibilitate

23.  salută propunerile Comisiei privind flexibilitatea, care reprezintă un bun punct de plecare pentru negocieri; este de acord cu arhitectura generală a mecanismelor de flexibilitate din cadrul CFM 2021-2027; subliniază că instrumentele speciale au diferite misiuni și răspund unor nevoi diferite și se opune oricărei încercări de a le combina; sprijină ferm dispoziția clară conform căreia atât creditele de angajament, cât și cele de plată care decurg din utilizarea instrumentelor speciale ar trebui să fie incluse în buget peste plafoanele aplicabile prevăzute în CFM, precum și eliminarea oricărei plafonări a ajustărilor ce decurg din marja globală pentru plăți; solicită să se introducă un număr de îmbunătățiri suplimentare, printre care următoarele:

   i. reconstituirea rezervei Uniunii cu o sumă echivalentă cu veniturile provenite din amenzi și sancțiuni;
   ii. reutilizarea imediată a dezangajărilor efectuate în cursul anului n-2, inclusiv a celor care rezultă din angajamentele asumate în cadrul actualului CFM;
   iii. sumele anulate ale instrumentelor speciale să fie puse la dispoziția tuturor instrumentelor speciale, nu doar a Instrumentului de flexibilitate;
   iv. o alocare mai mare pentru Instrumentul de flexibilitate, rezerva pentru ajutoare de urgență, Fondul de solidaritate al Uniunii Europene și marja pentru situații neprevăzute, aceasta din urmă fără o compensare obligatorie;

Durată

24.  subliniază că durata CFM ar trebui modificată treptat, pentru a ajunge la o perioadă de 5 + 5 ani, cu o revizuire obligatorie la jumătatea perioadei; acceptă faptul că următorul CFM ar trebui să fie stabilit pentru o perioadă de șapte ani, ca o soluție de tranziție aplicată pentru ultima oară; se așteaptă ca normele detaliate de punere în aplicare a cadrului 5 + 5 să fie aprobate la momentul revizuirii la jumătatea perioadei a CFM 2021-2027;

Structură

25.  acceptă structura generală de șapte rubrici ale CFM, astfel cum a propus Comisia, ceea ce corespunde în mare măsură propriei propuneri a Parlamentului; consideră că această structură permite o mai mare transparență, îmbunătățește vizibilitatea cheltuielilor UE, menținând totodată gradul necesar de flexibilitate; în plus, este de acord cu crearea unor „grupări de programe” care se preconizează că vor duce la o simplificare și raționalizare semnificativă a structurii bugetului UE și la alinierea clară a acestuia la rubricile CFM;

26.  ia act de faptul că Comisia propune o reducere a numărului de programe ale UE cu mai mult de o treime; subliniază că poziția Parlamentului în ceea ce privește structura și componența celor 37 de noi programe va fi stabilită în cursul adoptării actelor legislative sectoriale aplicabile; se așteaptă, în orice caz, ca nomenclatura bugetară propusă să reflecte toate componentele diferite ale fiecărui program, într-un mod care să garanteze transparența și să asigure nivelul de informații necesar pentru ca autoritatea bugetară să poată stabili bugetul anual și să îi poată monitoriza execuția;

Unitatea bugetului

27.  salută integrarea propusă a Fondului european de dezvoltare în bugetul Uniunii, răspunzând astfel unei solicitări formulate de multă vreme de Parlament în ceea ce privește toate instrumentele extrabugetare; reamintește că principiul unității, potrivit căruia toate veniturile și cheltuielile Uniunii trebuie să fie înscrise în buget, este atât o cerință a tratatului, cât și o condiție prealabilă fundamentală a democrației;

28.  pune, prin urmare, sub semnul întrebării logica și justificarea stabilirii unor instrumente în afara bugetului, care împiedică controlul parlamentar asupra finanțelor publice și subminează transparența procesului decizional; consideră că deciziile de a institui astfel de instrumente ignoră tripla responsabilitate a Parlamentului, în calitate de autoritate legislativă, bugetară și de control; este de părere că, atunci când excepțiile sunt considerate necesare pentru îndeplinirea unor obiective specifice, de exemplu prin intermediul unor instrumente financiare sau al unor fonduri fiduciare, acestea ar trebui să fie pe deplin transparente, justificate în mod corespunzător prin adiționalitatea și valoarea adăugată dovedite și sprijinite de proceduri decizionale și de dispoziții privind răspunderea solide;

29.  subliniază însă că integrarea acestor instrumente în bugetul UE nu ar trebui să conducă la o reducere a finanțării altor politici și programe ale UE; subliniază, prin urmare, necesitatea de a decide cu privire la nivelul global al următorului CFM, fără a se calcula alocarea de 0,03 % din VNB-ul UE care corespunde Fondului european de dezvoltare și care ar trebui adăugată la plafoanele convenite;

30.  subliniază că plafoanele CFM nu ar trebui să împiedice finanțarea din bugetul Uniunii a obiectivelor de politică ale Uniunii; se așteaptă, prin urmare, să se asigure o revizuire, în vederea majorării, a plafoanelor CFM ori de câte ori acest lucru este necesar pentru finanțarea noilor obiective de politică, fără a se recurge la metode de finanțare interguvernamentale;

B.CHESTIUNI LEGISLATIVE

Statul de drept

31.  subliniază importanța noului mecanism de asigurare a respectării valorilor consacrate la articolul 2 din Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE); prin care statele membre care nu le respectă vor suporta consecințe financiare; avertizează, cu toate acestea, că beneficiarii finali ai bugetului Uniunii nu trebuie să fie afectați în niciun fel de nerespectarea de către guvernul lor a drepturilor fundamentale și a statului de drept; prin urmare, subliniază că aceste măsuri nu aduc atingere obligației entităților guvernamentale sau a statelor membre de a face plăți destinatarilor sau beneficiarilor finali;

Procedura legislativă ordinară și actele delegate

32.  subliniază că obiectivele programelor și prioritățile în materie de cheltuieli, alocările financiare, criteriile de eligibilitate, de selecție și de acordare, condițiile, definițiile și metodele de calcul ar trebui stabilite în legislația aplicabilă, respectându-se pe deplin prerogativele Parlamentului în calitate de colegiuitor; evidențiază că, în situațiile în care aceste măsuri, care pot implica alegeri importante în materie de politici, nu sunt incluse în actul de bază, ar trebui adoptate prin acte delegate; este de opinie, în acest context, că programele de lucru multianuale și/sau anuale ar trebui, în general, să fie adoptate prin acte delegate;

33.  afirmă intenția Parlamentului de a consolida, ori de câte ori este necesar, dispozițiile privind guvernanța, responsabilitatea, transparența și controlul parlamentar, capacitarea autorităților locale și regionale și a partenerilor lor, precum și implicarea ONG-urilor și a societății civile în următoarea generație de programe; intenționează, de asemenea, să îmbunătățească și să clarifice, acolo unde este necesar, coerența și sinergiile dintre și în cadrul diferitelor fonduri și politici; recunoaște că este nevoie de mai multă flexibilitate în alocarea resurselor din cadrul unor programe, dar subliniază că acest lucru nu ar trebui să se facă în detrimentul obiectivelor lor de politică inițiale și pe termen lung, al predictibilității și al drepturilor Parlamentului;

Clauzele de revizuire

34.  subliniază că ar trebui incluse clauze detaliate și eficace de revizuire în cadrul programelor și instrumentelor individuale din CFM, pentru a asigura că se efectuează evaluări semnificative ale acestora și că, ulterior, Parlamentul este implicat pe deplin în orice decizie luată cu privire la adaptările necesare;

Propuneri legislative

35.  invită Comisia să prezinte propunerile legislative aplicabile în plus față de cele pe care le-a prezentat deja și, în special, o propunere de regulament privind înființarea unui fond pentru o tranziție energetică echitabilă, precum și un program specific destinat turismului sustenabil; sprijină, de asemenea, introducerea garanției europene pentru copii în cadrul FSE+, integrarea unei componente specifice privind valorile Uniunii în programul Drepturi și valori și o revizuire a Regulamentului de înființare a Fondului de solidaritate al Uniunii Europene; regretă faptul că propunerile aplicabile ale Comisiei nu conțin măsuri care să răspundă cerințelor articolului 174 din TFUE în ceea ce privește regiunile cele mai nordice cu o densitate foarte redusă a populației și regiunile insulare, transfrontaliere și muntoase; consideră că ar trebui să se propună, de asemenea, o revizuire a Regulamentului financiar ori de câte ori este nevoie ca urmare a negocierilor privind CFM;

C.RESURSE PROPRII

36.  subliniază că sistemul actual de resurse proprii este extrem de complex, inechitabil, netransparent și total neinteligibil pentru cetățenii UE; solicită din nou un sistem simplificat, care să poată fi înțeles mai ușor de cetățenii UE;

37.  salută, în acest context, ca un pas important către o reformă mai ambițioasă, ansamblul de propuneri ale Comisiei adoptate la 2 mai 2018 privind un nou sistem de resurse proprii; invită Comisia să țină seama de avizul nr. 5/2018 al Curții de Conturi Europene referitor la propunerea Comisiei privind noul sistem de resurse proprii ale Uniunii Europene, care subliniază că este nevoie de un calcul mai bun și de o simplificare suplimentară a sistemului;

38.  reamintește că introducerea unor noi resurse proprii ar trebui să servească unui dublu scop: în primul rând, să ducă la o reducere substanțială a procentului de contribuții bazate pe VNB și, în al doilea rând, să garanteze finanțarea adecvată a cheltuielilor UE în cadrul CFM post-2020;

39.  sprijină modernizarea propusă a resurselor proprii existente, care implică:

   menținerea taxelor vamale ca resurse proprii tradiționale pentru UE, concomitent cu reducerea procentajului reținut de statele membre cu titlu de „costuri de colectare”, și revenirea la rata normală de 10 %;
   simplificarea resursei proprii bazate pe taxa pe valoarea adăugată, și anume introducerea unei cote de contribuție uniforme, fără excepții;
   menținerea resursei proprii bazate pe VNB, cu obiectivul de a reduce treptat până la 40 % ponderea sa în finanțarea bugetului UE, menținând totodată funcția sa de echilibrare;

40.  solicită, în conformitate cu propunerea Comisiei, introducerea programată a unui coș de noi resurse proprii care, fără a crește sarcina fiscală pentru cetățeni, ar corespunde la două obiective strategice ale UE, a căror valoare adăugată europeană este evidentă și de neînlocuit:

   funcționarea corectă, consolidarea și întărirea pieței unice, în special prin punerea în aplicare a unei baze fiscale consolidate comune a societăților (CCCTB), ca bază pentru o nouă resursă proprie, prin stabilirea unei rate de prelevare uniforme aplicate veniturilor din CCCTB, și impozitarea profitului obținut pe piața unică de companiile mari din sectorul digital;
   lupta împotriva schimbărilor climatice și accelerarea tranziției energetice, prin măsuri cum ar fi un procentaj din venitul din schema de tranzacționare a certificatelor de emisii;
   lupta pentru protejarea mediului înconjurător printr-o contribuție bazată pe cantitatea de ambalaje de plastic nereciclate;

41.  solicită extinderea listei de potențiale noi resurse proprii, care ar trebui să includă:

   o resursă proprie bazată pe o taxă pe tranzacțiile financiare (TTF), solicitând, în același timp, tuturor statelor membre să ajungă la un acord privind un mecanism eficient;
   introducerea unui mecanism de ajustare la frontieră a emisiilor de dioxid de carbon, ca nouă resursă proprie la bugetul UE, care ar trebui să asigure condiții de concurență echitabile în comerțul internațional și să reducă delocalizarea producției, internalizând totodată costurile schimbărilor climatice în prețul mărfurilor importate;

42.  își exprimă aprobarea fermă față de eliminarea tuturor reducerilor și a altor mecanisme de corecție, însoțită, dacă este necesar, de o perioadă limitată de eliminare progresivă;

43.  insistă asupra introducerii altor venituri care ar trebui să constituie venituri suplimentare la bugetul UE, fără a genera o reducere corespunzătoare a contribuțiilor bazate pe VNB:

   amenzile plătite de societăți pentru încălcarea normelor Uniunii sau amenzile pentru plata cu întârziere a contribuțiilor;
   veniturile din amenzi rezultate din hotărâri ale Curții de Justiție a Uniunii Europene, inclusiv sume forfetare sau plăți ale unor sancțiuni impuse statelor membre, rezultate din acțiuni în constatarea neîndeplinirii obligațiilor;

44.  subliniază, de asemenea, introducerea altor forme de venituri, în conformitate cu propunerea Comisiei, în cazul:

   taxelor legate de punerea în aplicare a mecanismelor direct legate de UE, cum ar fi Sistemul european de informații și de autorizare privind călătoriile (ETIAS);
   seniorajului, sub forma veniturilor alocate, în vederea finanțării unui nou mecanism de stabilizare a investițiilor;

45.  atrage atenția asupra necesității de a menține credibilitatea bugetului UE în fața piețelor financiare, ceea ce implică o creștere a plafoanelor resurselor proprii;

46.  invită Comisia să prezinte o propunere de abordare a situației paradoxale prin care contribuțiile Regatului Unit la angajamentele restante (RAL) până în 2021 vor fi înscrise în buget ca venituri generale, fiind astfel incluse în plafonul resurselor proprii, în timp ce acest plafon va fi calculat pe baza VNB-ului UE-27, adică fără Regatul Unit, odată ce țara va părăsi UE; consideră că, dimpotrivă, contribuțiile Regatului Unit ar trebui calculate în afara plafonului resurselor proprii;

47.  atrage atenția asupra faptului că uniunea vamală este una dintre principalele surse ale capacității financiare a Uniunii; subliniază, în acest context, necesitatea armonizării controalelor vamale și a gestionării vămilor în întreaga Uniune, pentru a preveni și a combate fraudele și neregularitățile care afectează interesele financiare ale Uniunii;

48.  îndeamnă combaterea reală a evaziunii fiscale și a evitării obligațiilor fiscale, cu introducerea unor sancțiuni disuasive, pentru teritoriile offshore și pentru facilitatorii sau promotorii acestor activități, în special și, ca prim pas, pentru cei care își desfășoară activitatea pe continentul european; consideră că statele membre ar trebui să coopereze prin instituirea unui sistem coordonat de monitorizare a mișcărilor de capital în vederea combaterii evaziunii fiscale, a evitării obligațiilor fiscale și a spălării de bani;

49.  este de părere că o combatere eficientă a corupției și a evaziunii fiscale practicate de întreprinderile multinaționale și de persoanele cele mai bogate ar permite ca în bugetele naționale ale statelor membre să intre o sumă estimată de Comisia Europeană la o mie de miliarde de euro pe an și că, în această privință, se constată o lipsă flagrantă de acțiune din partea Uniunii Europene;

50.  sprijină ferm prezentarea de către Comisie a unei propuneri de regulament al Consiliului de stabilire a măsurilor de aplicare a sistemului de resurse proprii ale Uniunii Europene (COM(2018)0327); reamintește că Parlamentul trebuie să aprobe acest regulament; reamintește că acest regulament face parte integrantă din pachetul privind resursele proprii prezentat de Comisie și se așteaptă ca Consiliul să abordeze cele patru texte conexe privind resursele proprii ca pe un singur pachet, împreună cu CFM;

D.MODIFICĂRI ALE PROPUNERII DE REGULAMENT DE STABILIRE A CFM 2021-2027

51.  este de părere că propunerea de regulament al Consiliului de stabilire a cadrului financiar multianual pentru perioada 2021-2027 ar trebui modificată după cum urmează:

Textul propus de Comisie   Modificarea
Modificarea 1
Propunere de regulament
Considerentul 1
(1)  Având în vedere necesitatea unui nivel adecvat de previzibilitate pentru pregătirea și executarea investițiilor pe termen mediu, durata cadrului financiar multianual (CFM) ar trebui să fie de șapte ani, cu începere de la 1 ianuarie 2021.
(1)  Având în vedere necesitatea unui nivel adecvat de previzibilitate pentru pregătirea și executarea investițiilor pe termen mediu, precum și nevoia de legitimitate și răspundere democratică, durata acestui cadru financiar multianual (CFM) ar trebui să fie de șapte ani, cu începere de la 1 ianuarie 2021, urmând ca, ulterior, să se treacă la o perioadă de cinci ani plus cinci, care ar fi în concordanță cu ciclul politic al Parlamentului European și al Comisiei.
Modificarea 2
Propunere de regulament
Considerentul 2
(2)  Plafoanele anuale ale creditelor de angajament pe categorii de cheltuieli și plafoanele anuale ale creditelor de plată stabilite în CFM trebuie să respecte plafoanele aplicabile pentru angajamente și resursele proprii, care sunt stabilite în conformitate cu Decizia Consiliului privind sistemul de resurse proprii ale Uniunii Europene, adoptată în conformitate cu articolul 311 al treilea paragraf din TFUE.
(2)  CFM ar trebui să stabilească plafoane anuale ale creditelor de angajament pe categorii de cheltuieli și plafoane anuale ale creditelor de plată pentru a garanta că cheltuielile Uniunii se desfășoară în mod ordonat și în limitele propriilor resurse, garantând, în același timp, că Uniunea deține mijloacele necesare pentru a-și atinge obiectivele și pentru a-și realiza politicile în conformitate cu articolul 311 primul paragraf din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE) și că își poate onora obligațiile față de terți în conformitate cu articolul 323 din TFUE.
Modificarea 3
Propunere de regulament
Considerentul 2 a (nou)
(2a)  Nivelul plafoanelor ar trebui stabilit pe baza sumelor necesare pentru finanțarea și derularea programelor și politicilor Uniunii, precum și a marjelor necesare care trebuie să fie disponibile pentru ajustări la nevoile viitoare. În plus, plafoanele pentru plăți ar trebui să reprezinte suma mare a angajamentelor restante preconizate la sfârșitul anului 2020. Sumele stabilite în prezentul regulament, precum și în actele de bază pentru programele pentru perioada 2021-2027, ar trebui convenite la prețurile din 2018 și, pentru asigurarea simplificării și predictibilității, ar trebui ajustate pe baza unui deflator fix de 2 % pe an.
Modificarea 4
Propunere de regulament
Considerentul 3
(3)   Dacă este necesar să se mobilizeze garanțiile prevăzute în bugetul general al Uniunii pentru asistența financiară acordată statelor membre autorizată în conformitate cu articolul [208 alineatul (1)] din Regulamentul (UE) [xxx/201x] al Parlamentului European și al Consiliului („Regulamentul financiar”), suma necesară ar trebui să fie mobilizată peste plafoanele pentru creditele de angajament și pentru creditele de plată stabilite în CFM, cu respectarea plafonului resurselor proprii.
(3)   Dacă este necesar să se mobilizeze garanțiile prevăzute în bugetul general al Uniunii pentru asistența financiară acordată statelor membre autorizată în conformitate cu articolul [208 alineatul (1)] din Regulamentul (UE) [xxx/201x] al Parlamentului European și al Consiliului („Regulamentul financiar”), suma necesară ar trebui să fie mobilizată peste plafoanele pentru creditele de angajament și pentru creditele de plată stabilite în CFM și, prin urmare, ar trebui luată în considerare atunci când se stabilește orice plafon al resurselor proprii.
Modificarea 5
Propunere de regulament
Considerentul 4
(4)  CFM nu ar trebui să țină seama de posturile bugetare finanțate prin venituri alocate în sensul Regulamentului financiar.
(4)  Veniturile alocate pentru finanțarea posturilor bugetare în sensul Regulamentului financiar nu ar trebui calculate raportat la plafoanele CFM, însă ar trebui afișate toate informațiile disponibile în deplină transparență în timpul procedurii de adoptare a bugetului anual și în timpul execuției sale.
Modificarea 6
Propunere de regulament
Considerentul 6
(6)   Ar trebui asigurat nivelul maxim posibil de flexibilitate specifică, pentru a permite Uniunii să își îndeplinească obligațiile în conformitate cu articolul 323 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE).
(6)   Ar trebui asigurat nivelul maxim de flexibilitate în cadrul CFM, în special pentru a garanta că Uniunea își poate îndeplini obligațiile în conformitate cu articolul 311 și articolul 323 din TFUE.
Modificarea 7
Propunere de regulament
Considerentul 7
(7)   Pentru a permite Uniunii să reacționeze în cazul unor împrejurări neprevăzute specifice sau pentru a permite finanțarea unor cheltuieli clar identificate care nu pot fi finanțate în limitele plafoanelor disponibile pentru una sau mai multe rubrici stabilite în cadrul financiar, în scopul de a asigura buna desfășurare a procedurii bugetare, sunt necesare următoarele instrumente speciale: Fondul european de ajustare la globalizare, Fondul de solidaritate al Uniunii Europene, rezerva pentru ajutoare de urgență, marja globală pentru angajamente (rezerva Uniunii), Instrumentul de flexibilitate și marja pentru situații neprevăzute. Rezerva pentru ajutoare de urgență nu are ca scop abordarea consecințelor crizelor legate de piață care afectează producția sau distribuția agricolă. Prin urmare, ar trebui să se prevadă în mod specific posibilitatea de a înscrie în buget credite de angajament și creditele de plată corespunzătoare peste plafoanele stabilite în CFM în cazul în care este necesară utilizarea instrumentelor speciale.
(7)  Pentru a permite Uniunii să reacționeze în cazul unor împrejurări neprevăzute specifice sau pentru a permite finanțarea unor cheltuieli clar identificate care nu pot fi finanțate în limitele plafoanelor disponibile pentru una sau mai multe rubrici stabilite în cadrul financiar, permițând astfel buna desfășurare a procedurii bugetare anuale, sunt necesare următoarele instrumente speciale: Fondul european de ajustare la globalizare, Fondul de solidaritate al Uniunii Europene, rezerva pentru ajutoare de urgență, marja globală pentru angajamente (rezerva Uniunii pentru angajamente), Instrumentul de flexibilitate și marja pentru situații neprevăzute. Prin urmare, ar trebui să se prevadă în mod specific posibilitatea de a înscrie în buget credite de angajament și creditele de plată corespunzătoare peste plafoanele stabilite în CFM în cazul în care este necesară utilizarea instrumentelor speciale.
Modificarea 8
Propunere de regulament
Considerentul 7 a (nou)
(7a)  În special, în timp ce Uniunea și statele sale membre ar trebui să depună toate eforturile pentru a se asigura că angajamentele autorizate de autoritatea bugetară sunt executate efectiv în scopul prevăzut inițial, ar trebui să fie posibilă mobilizarea creditelor de angajament care nu sunt executate sau care au fost dezangajate prin intermediul rezervei de angajamente a Uniunii, cu condiția ca aceasta să nu fie o modalitate prin care beneficiarii să eludeze normele aplicabile privind dezangajările.
Modificarea 9
Propunere de regulament
Considerentul 9
(9)   Ar trebui stabilite norme și pentru alte situații care pot impune ajustarea CFM. Ajustările respective pot fi determinate de adoptarea cu întârziere a unor norme sau programe noi care fac obiectul gestiunii partajate sau de măsuri legate de buna guvernanță economică ori de protecția bugetului Uniunii în cazul unor deficiențe generalizate în ceea ce privește statul de drept în statele membre, măsuri adoptate în conformitate cu actele de bază relevante.
(9)   Ar trebui stabilite norme și pentru alte situații care pot impune ajustarea CFM. Ajustările respective pot fi determinate de adoptarea cu întârziere a unor norme sau programe noi care fac obiectul gestiunii partajate sau de suspendarea angajamentelor bugetare în conformitate cu actele de bază relevante.
Modificarea 10
Propunere de regulament
Considerentul 10
(10)   Este necesar să se efectueze o evaluare a funcționării CFM la jumătatea perioadei de punere în aplicare. Eventualele revizuiri ale prezentului regulament pentru anii rămași din CFM ar trebui să țină seama de rezultatele acestei evaluări.
(10)   Pentru a ține cont de noile politici și priorități, CFM ar trebui să fie revizuit la jumătatea perioadei, pe baza unei evaluări a funcționării și a punerii în aplicare a CFM, care ar trebui să includă, de asemenea, un raport carestabilească metodele de aplicare practică a unui cadru financiar cu o durată de cinci ani plus cinci.
Modificarea 11
Propunere de regulament
Considerentul 10 a (nou)
(10a)  Pentru ca Uniunea să își respecte angajamentul de a fi un precursor în ceea ce privește punerea în aplicare a obiectivelor de dezvoltare durabilă ale ONU, inclusiv a egalității de gen, revizuirea CFM trebuie să fie pregătită ținând seama de progresele înregistrate în aplicarea lor în toate politicile și inițiativele UE din CFM 2021-2027, calculate pe baza indicatorilor de performanță elaborați de Comisie, precum și de progresele înregistrate în integrarea perspectivei de gen în toate activitățile UE. Revizuirea CFM trebuie pregătită, de asemenea, ținând seama de progresele înregistrate către atingerea țintei globale de a contribui cu 25 % din cheltuielile UE la îndeplinirea obiectivelor climatice pe parcursul perioadei corespunzătoare CFM 2021-2027 și către atingerea unei ținte anuale de 30 % din cheltuieli cât mai curând posibil și cel târziu până în 2027, progresele fiind măsurate pe baza unor indicatori de performanță actualizați care fac distincția între atenuare și adaptare. Revizuirea ar trebui, totodată, să evalueze, în consultare cu părțile interesate de la nivel național și local, dacă măsurile de simplificare adoptate au reușit într-adevăr să reducă birocrația pentru beneficiari la implementarea programelor.
Modificarea 12
Propunere de regulament
Considerentul 12 a (nou)
(12a)  Toate cheltuielile de la nivelul Uniunii consacrate punerii în aplicare a politicilor Uniunii bazate pe tratate reprezintă cheltuieli ale Uniunii în sensul articolului 310 alineatul (1) din TFUE și, prin urmare, ar trebui să fie înscrise în bugetul Uniunii în conformitate cu procedura bugetară prevăzută la articolul 314 din TFUE, asigurând astfel respectarea principiilor fundamentale ale reprezentării democratice a cetățenilor în procesul decizional, supravegherii parlamentare a finanțelor publice și transparenței procesului decizional. Plafoanele CFM nu pot să împiedice finanțarea prin bugetul Uniunii a obiectivelor de politică ale Uniunii. Prin urmare, este nevoie să se prevadă o revizuire a CFM în vederea majorării limitelor de fiecare dată când este necesar pentru a facilita finanțarea politicilor Uniunii, în special a noilor obiective de politică, fără a recurge la metode de finanțare interguvernamentale sau cvasi-interguvernamentale.
Modificarea 13
Propunere de regulament
Considerentul 13
(13)  De asemenea, sunt necesare norme specifice privind abordarea proiectelor de infrastructură de mare anvergură a căror durată de viață depășește cu mult perioada CFM. Este necesar să se stabilească sume maxime pentru contribuțiile din bugetul general al Uniunii la proiectele respective, asigurându-se astfel faptul că aceste contribuții nu au niciun impact asupra altor proiecte finanțate de la bugetul respectiv.
(13)  De asemenea, sunt necesare norme specifice privind abordarea proiectelor de infrastructură de mare anvergură a căror durată de viață depășește cu mult perioada CFM. Finanțarea acestor proiecte de mare anvergură, care au o importanță strategică pentru Uniune, trebuie asigurată în cadrul bugetului general al Uniunii, dar este necesar să se stabilească sume maxime pentru contribuțiile sale la proiectele respective, asigurându-se astfel faptul că eventualele depășiri de costuri nu au niciun impact asupra altor proiecte finanțate de la bugetul respectiv.
Modificarea 14
Propunere de regulament
Considerentul 14
(14)   Este necesar să se prevadă norme generale privind cooperarea interinstituțională în cadrul procedurii bugetare.
(14)  Este necesar să se prevadă norme generale privind transparența și cooperarea interinstituțională în cadrul procedurii bugetare, respectând competențele bugetare ale instituțiilor, astfel cum sunt prevăzute în tratate, pentru a se asigura că deciziile bugetare se iau în mod cât mai deschis și la un nivel cât mai apropiat posibil de cetățean, în conformitate cu articolul 10 alineatul (3) din TUE, și că procedura bugetară se desfășoară fără probleme, astfel cum se prevede la articolul 312 alineatul (3) al doilea paragraf din TFUE.
Modificarea 15
Propunere de regulament
Considerentul 15
(15)  Comisia ar trebui să prezinte o propunere privind un nou cadru financiar multianual înainte de 1 iulie 2025, pentru a permite instituțiilor să îl adopte cu suficient timp înainte de începerea următorului cadru financiar multianual. În conformitate cu articolul 312 alineatul (4) din TFUE, plafoanele corespunzătoare ultimului an prevăzute în prezentul regulament urmează să se aplice în continuare în cazul în care noul cadrul financiar nu este adoptat înainte de încheierea CFM prevăzut în prezentul regulament,
(15)  Comisia ar trebui să prezinte o propunere privind un nou cadru financiar multianual înainte de 1 iulie 2025. Acest calendar va oferi Comisiei recent numite timpul necesar pentru a-și elabora propunerile și va permite Parlamentului European rezultat din alegerile din 2024 să își prezinte propria poziție cu privire la CFM post-2027. De asemenea, va permite instituțiilor să îl adopte cu suficient timp înainte de începerea următorului cadru financiar multianual. În conformitate cu articolul 312 alineatul (4) din TFUE, plafoanele corespunzătoare ultimului an prevăzute în prezentul regulament urmează să se aplice în continuare în cazul în care noul cadru financiar nu este adoptat înainte de încheierea CFM prevăzut în prezentul regulament,
Modificarea 16
Propunere de regulament
Capitolul 1 – articolul 3 – titlu
Respectarea plafonului resurselor proprii
Relația cu resursele proprii
Modificarea 17
Propunere de regulament
Capitolul 1 – articolul 3 – alineatul 4
4.  Pentru fiecare dintre anii cuprinși în CFM, toate creditele de plată necesare, după ajustarea anuală și ținând seama de orice alte ajustări și revizuiri, precum și de aplicarea articolului 2 alineatele (2) și (3), nu pot conduce la un coeficient de apel aplicabil resurselor proprii care să depășească plafonul resurselor proprii stabilit în conformitate cu Decizia Consiliului privind sistemul de resurse proprii ale Uniunii Europene adoptată în conformitate cu articolul 311 al treilea paragraf din TFUE („Decizia privind resursele proprii”) aflată în vigoare.
4.  Pentru fiecare dintre anii cuprinși în CFM, toate creditele de plată necesare, după ajustarea anuală și ținând seama de orice altă ajustare și revizuire, precum și de aplicarea articolului 2 alineatele (2) și (3), nu pot conduce la un coeficient de apel aplicabil resurselor proprii care să depășească limitele resurselor proprii ale Uniunii, fără a aduce atingere obligației Uniunii de a asigura mijloacele necesare pentru a-și atinge obiectivele și pentru a-și realiza politicile în conformitate cu articolul 311 primul paragraf din TFUE, precum și obligației instituțiilor de a garanta că sunt disponibile mijloace financiare pentru a permite Uniunii să își îndeplinească obligațiile legale cu privire la părțile terțe, în conformitate cu articolul 323 din TFUE.
Modificarea 18
Propunere de regulament
Capitolul 1 – articolul 3 – alineatul 5
5.  Dacă este necesar, plafoanele stabilite în CFM sunt reduse pentru a se asigura respectarea plafonului resurselor proprii stabilit în conformitate cu Decizia privind resursele proprii aflată în vigoare.
eliminat
Modificarea 19
Propunere de regulament
Capitolul 2 – articolul 5 – alineatul 4
4.  Fără a aduce atingere articolelor 6, 7 și 8, nu se efectuează nicio altă ajustare tehnică cu privire la exercițiul în cauză, nici în cursul exercițiului, nici în exercițiile ulterioare sub formă de corecții ex post.
eliminat
Modificarea 20
Propunere de regulament
Capitolul 2 – articolul 7 – titlu
Ajustări privind măsuri legate de buna guvernanță economică sau de protecția bugetului Uniunii în cazul unor deficiențe generalizate în ceea ce privește statul de drept în statele membre
Ajustări legate de suspendarea angajamentelor bugetare
Modificarea 21
Propunere de regulament
Capitolul 2 – articolul 7
În cazul ridicării, în conformitate cu actele de bază relevante, a unei suspendări a angajamentelor bugetare referitoare la fondurile Uniunii în contextul unor măsuri legate de buna guvernanță economică sau de protecția bugetului Uniunii în cazul unor deficiențe generalizate în ceea ce privește statul de drept în statele membre, sumele corespunzătoare angajamentelor suspendate se transferă către exercițiile următoare, iar plafoanele corespunzătoare din CFM se ajustează în consecință. Angajamentele suspendate ale exercițiului n nu pot fi reînscrise în buget mai târziu de exercițiul n+2.
În cazul ridicării, în conformitate cu actele de bază relevante, a unei suspendări a angajamentelor bugetare, sumele corespunzătoare se transferă către exercițiile următoare, iar plafoanele corespunzătoare din CFM se ajustează în consecință. Angajamentele suspendate ale exercițiului n nu pot fi reînscrise în buget mai târziu de exercițiul n+2. Începând cu anul n+3, se introduce în rezerva Uniunii pentru angajamente prevăzută la articolul 12 o sumă echivalentă cu angajamentele anulate.
Modificarea 22
Propunere de regulament
Capitolul 3 – articolul 10 – alineatul 1
1.  Fondul de solidaritate al Uniunii Europene, ale cărui obiective și domeniu de aplicare sunt stabilite în Regulamentul (CE) nr. 2012/2002 al Consiliului, nu depășește o sumă anuală maximă de 600 de milioane EUR (la prețurile din 2018). La data de 1 octombrie a fiecărui exercițiu, cel puțin un sfert din suma anuală respectivă trebuie să rămână disponibilă pentru a acoperi nevoile apărute până la sfârșitul exercițiului. Partea din suma anuală neutilizată în exercițiul n poate fi utilizată până în exercițiul n+1. Mai întâi se utilizează partea din suma anuală provenită din exercițiul precedent. Partea din suma anuală provenită din exercițiul n care nu este utilizată în exercițiul n+1 se anulează.
1.  Fondul de solidaritate al Uniunii Europene vizează să asigure asistență financiară în cazul în care se produc dezastre majore pe teritoriul unui stat membru sau al unei țări candidate, astfel cum se definește în actul de bază relevant, și nu depășește o sumă anuală maximă de 1 000 de milioane EUR (la prețurile din 2018). La data de 1 octombrie a fiecărui exercițiu, cel puțin un sfert din suma anuală respectivă trebuie să rămână disponibilă pentru a acoperi nevoile apărute până la sfârșitul exercițiului. Partea din suma anuală neutilizată în exercițiul n poate fi utilizată până în exercițiul n+1. Mai întâi se utilizează partea din suma anuală provenită din exercițiul precedent. Partea din suma anuală provenită din exercițiul n care nu este utilizată în exercițiul n+1 se anulează.
Modificarea 23
Propunere de regulament
Capitolul 3 – articolul 10 – alineatul 1 a (nou)
1a.  Creditele pentru Fondul de solidaritate al Uniunii Europene se înscriu în bugetul general al Uniunii ca provizion.
Modificarea 24
Propunere de regulament
Capitolul 3 – articolul 11 – alineatul 2
2.  Cuantumul anual al rezervei este fixat la 600 de milioane EUR (la prețurile din 2018) și poate fi utilizat până în exercițiul n+1 în conformitate cu Regulamentul financiar. Rezerva se înscrie în bugetul general al Uniunii ca provizion. Mai întâi se utilizează partea din suma anuală provenită din exercițiul precedent. Partea din suma anuală provenită din exercițiul n care nu este utilizată în exercițiul n+1 se anulează. La data de 1 octombrie a fiecărui exercițiu, cel puțin un sfert din suma anuală pentru exercițiul n trebuie să rămână disponibilă pentru a acoperi nevoile apărute până la sfârșitul exercițiului. Cel mult jumătate din suma disponibilă până la data de 30 septembrie a fiecărui exercițiu poate fi mobilizată pentru operațiuni interne sau, respectiv, externe. Începând cu data de 1 octombrie, restul sumei disponibile poate fi mobilizată fie pentru operațiuni interne, fie pentru operațiuni externe pentru a acoperi nevoile apărute până la sfârșitul exercițiului.
2.  Cuantumul anual al rezervei pentru ajutoare de urgență este fixat la 1 000 de milioane EUR (la prețurile din 2018) și poate fi utilizat până în exercițiul n+1 în conformitate cu Regulamentul financiar. Rezerva se înscrie în bugetul general al Uniunii ca provizion. Mai întâi se utilizează partea din suma anuală provenită din exercițiul precedent. Partea din suma anuală provenită din exercițiul n care nu este utilizată în exercițiul n+1 se anulează. La data de 1 octombrie a fiecărui exercițiu, cel puțin 150 de milioane EUR (la prețurile din 2018) din suma anuală pentru exercițiul n trebuie să rămână disponibilă pentru a acoperi nevoile apărute până la sfârșitul exercițiului. Cel mult jumătate din suma disponibilă până la data de 30 septembrie a fiecărui exercițiu poate fi mobilizată pentru operațiuni interne sau, respectiv, externe. Începând cu data de 1 octombrie, restul sumei disponibile poate fi mobilizată fie pentru operațiuni interne, fie pentru operațiuni externe pentru a acoperi nevoile apărute până la sfârșitul exercițiului.
Modificarea 25
Propunere de regulament
Capitolul 3 – articolul 12 – titlu
Marja globală pentru angajamente (rezerva Uniunii)
Marja globală pentru angajamente (rezerva Uniunii pentru angajamente)
Modificarea 26
Propunere de regulament
Capitolul 3 – articolul 12 – alineatul 1
1.  Marja globală pentru angajamente (rezerva Uniunii), care urmează să fie pusă la dispoziție peste plafoanele stabilite în CFM pentru perioada 2022-2027, cuprinde următoarele:
(a)  marjele rămase disponibile sub plafoanele din CFM pentru angajamentele din exercițiul n-1;
(b)  începând din 2023, pe lângă marjele menționate la litera (a), o sumă echivalentă cu creditele dezangajate în exercițiul n-2, fără a aduce atingere articolului [15] din Regulamentul financiar.
1.  Marja globală pentru angajamente (rezerva Uniunii pentru angajamente), care urmează să fie pusă la dispoziție peste plafoanele stabilite în CFM pentru perioada 2021-2027, cuprinde următoarele:
(a)  marjele rămase disponibile sub plafoanele din CFM pentru angajamentele din exercițiile anterioare;
(aa)  creditele de angajament neexecutate din exercițiul n-1;
(b)  o sumă echivalentă cu creditele dezangajate în exercițiul n-2, fără a aduce atingere articolului [15] din Regulamentul financiar;
(ba)  o sumă echivalentă cu valoarea angajamentelor suspendate din exercițiul n-3 care nu mai pot fi înscrise în buget în conformitate cu articolul 7;
(baa)  o sumă echivalentă cu veniturile provenite din amenzi și sancțiuni.
Modificarea 27
Propunere de regulament
Capitolul 3 – articolul 12 – alineatul 2
2.  Parlamentul European și Consiliul pot mobiliza marja globală pentru angajamente (rezerva Uniunii) sau o parte din aceasta în cadrul procedurii bugetare prevăzute la articolul 314 din TFUE.
2.  Parlamentul European și Consiliul pot mobiliza marja globală pentru angajamente (rezerva Uniunii pentru angajamente) sau o parte din aceasta în cadrul procedurii bugetare prevăzute la articolul 314 din TFUE. Marjele exercițiului n pot fi mobilizate pentru exercițiile n și n+1 prin rezerva Uniunii pentru angajamente, cu condiția ca acest lucru să nu intre în conflict cu bugetele rectificative rămase sau planificate.
Modificarea 28
Propunere de regulament
Capitolul 3 – articolul 12 – alineatul 3 a (nou)
3.  La sfârșitul anului 2027, sumele care rămân disponibile în cadrul rezervei Uniunii pentru angajamente se reportează pentru următorul CFM până în 2030.
Modificarea 29
Propunere de regulament
Capitolul 3 – articolul 13 – paragraful 1
Instrumentul de flexibilitate poate fi utilizat pentru finanțarea, într-un exercițiu financiar dat, a unor cheltuieli clar identificate care nu ar putea fi finanțate în limitele plafoanelor disponibile pentru una sau mai multe alte rubrici. Sub rezerva celui de al doilea paragraf, plafonul sumei anuale disponibile pentru Instrumentul de flexibilitate este de 1 000 de milioane EUR (la prețurile din 2018).
Instrumentul de flexibilitate poate fi utilizat pentru finanțarea, într-un exercițiu financiar dat, a unor cheltuieli clar identificate care nu ar putea fi finanțate în limitele plafoanelor disponibile pentru una sau mai multe alte rubrici sau în cadrul Fondului european de ajustare la globalizare, al Fondului de solidaritate al Uniunii Europene și al rezervei pentru ajutoare de urgență. Sub rezerva celui de al doilea paragraf, plafonul sumei anuale disponibile pentru Instrumentul de flexibilitate este de 2 000 de milioane EUR (la prețurile din 2018).
Modificarea 30
Propunere de regulament
Capitolul 3 – articolul 14 – alineatul 1
1.  Se constituie o marjă pentru situații neprevăzute de până la 0,03 % din venitul național brut al Uniunii, în afara plafoanelor din CFM, ca instrument de ultimă instanță de reacție la situații neprevăzute. Aceasta poate fi mobilizată numai în cadrul unui buget rectificativ sau al bugetului anual.
1.  Se constituie o marjă pentru situații neprevăzute de până la 0,05 % din venitul național brut al Uniunii, în afara plafoanelor din CFM, ca instrument de ultimă instanță de reacție la situații neprevăzute. Aceasta poate fi mobilizată numai în cadrul unui buget rectificativ sau al bugetului anual. Marja poate fi mobilizată atât pentru credite de angajament, cât și pentru credite de plată, sau numai pentru credite de plată.
Modificarea 31
Propunere de regulament
Capitolul 3 – articolul 14 – alineatul 2
2.  Marja pentru situații neprevăzute utilizată nu depășește, în niciun exercițiu dat, suma maximă prevăzută în ajustarea tehnică anuală a CFM și respectă plafonul resurselor proprii.
2.  Marja pentru situații neprevăzute utilizată nu depășește, în niciun exercițiu dat, suma maximă prevăzută în ajustarea tehnică anuală a CFM.
Modificarea 32
Propunere de regulament
Capitolul 3 – articolul 14 – alineatul 3
3.  Sumele disponibile prin mobilizarea marjei pentru situații neprevăzute se compensează în întregime prin marjele din una sau mai multe rubrici ale CFM pentru exercițiul financiar curent sau pentru exercițiile financiare viitoare.
eliminat
Modificarea 33
Propunere de regulament
Capitolul 3 – articolul 14 – alineatul 4
4.  Sumele compensate în conformitate cu alineatul (3) nu se mai mobilizează în contextul CFM. Utilizarea marjei pentru situații neprevăzute nu poate duce la depășirea plafoanelor totale ale creditelor de angajament și de plată prevăzute în CFM pentru exercițiul financiar curent sau pentru exercițiile financiare viitoare.
eliminat
Modificarea 34
Propunere de regulament
Capitolul 4 – titlu
Evaluarea și revizuirea CFM
Revizuiri
Modificarea 35
Propunere de regulament
Capitolul 4 – articolul 15 – alineatul 1
1.  Fără a aduce atingere articolului 3 alineatul (2), articolelor 16-20 și articolului 24, în cazul unor situații neprevăzute, CFM poate fi revizuit cu respectarea plafonului resurselor proprii stabilit în conformitate cu Decizia privind resursele proprii aflată în vigoare.
1.  Fără a aduce atingere articolului 3 alineatul (2), articolelor 16-20 și articolului 24, plafoanele CFM relevante sunt revizuite în vederea majorării în cazul în care acest lucru este necesar pentru a facilita finanțarea politicilor Uniunii, în special a noilor obiective de politică, în circumstanțe în care, în caz contrar, ar fi necesar să se stabilească metode suplimentare de finanțare interguvernamentală sau cvasi-interguvernamentală ce eludează procedura bugetară prevăzută la articolul 314 din TFUE.
Modificarea 36
Propunere de regulament
Capitolul 4 – articolul 15 – alineatul 3
3.  Orice propunere de revizuire a CFM în conformitate cu alineatul (1) analizează posibilitatea unei realocări a cheltuielilor între programele incluse în rubrica revizuită, ținându-se seama în mod special de orice subutilizare preconizată a creditelor.
eliminat
Modificarea 37
Propunere de regulament
Capitolul 4 – articolul 16 – titlu
Evaluarea la jumătatea perioadei a CFM
Revizuirea la jumătatea perioadei a CFM
Modificarea 38
Propunere de regulament
Capitolul 4 – articolul 16
Până la 1 ianuarie 2024, Comisia prezintă o evaluare a funcționării CFM. După caz, evaluarea este însoțită de propuneri relevante.
Până la 1 iulie 2023, Comisia prezintă o propunere legislativă de revizuire a prezentului regulament în conformitate cu procedurile prevăzute în TFUE, pe baza unei evaluări a funcționării CFM. Fără a aduce atingere articolului 6 din prezentul regulament, pachetele naționale prealocate nu se reduc prin această revizuire.
Propunerea se elaborează ținând cont de o evaluare:
—  a progreselor înregistrate către atingerea țintei globale de a contribui cu 25 % din cheltuielile UE la îndeplinirea obiectivelor climatice pe parcursul perioadei corespunzătoare CFM 2021-2027 și către atingerea unei ținte anuale de 30 % din cheltuieli cât mai curând posibil;
—  a integrării obiectivelor de dezvoltare durabilă ale ONU;
—  a integrării perspectivei de gen în bugetul Uniunii (bugetarea de gen);
—  a impactului măsurilor de simplificare asupra reducerii birocrației pentru beneficiari la implementarea programelor financiare, care să se desfășoare în consultare cu părțile interesate;
Modificarea 39
Propunere de regulament
Capitolul 4 – articolul 17
Atunci când notifică Parlamentului European și Consiliului rezultatele ajustărilor tehnice aduse CFM, Comisia prezintă, dacă este cazul, eventualele propuneri de revizuire a cuantumului total al creditelor de plată pe care le consideră necesare, ținând seama de execuție, pentru a asigura o bună gestiune a plafoanelor anuale de plăți și, în special, evoluția ordonată a acestora în raport cu creditele de angajament.
Atunci când notifică Parlamentului European și Consiliului rezultatele ajustărilor tehnice aduse CFM sau atunci când pragurile pentru plăți pot împiedica Uniunea să își onoreze angajamentele juridice, Comisia prezintă eventualele propuneri de revizuire a cuantumului total al creditelor de plată pe care le consideră necesare, ținând seama de execuție, pentru a asigura o bună gestiune a plafoanelor anuale de plăți și, în special, evoluția ordonată a acestora în raport cu creditele de angajament.
Modificarea 40
Propunere de regulament
Capitolul 5 – articolul 21 – alineatul 1
1.  În perioada 2021-2027, pentru proiectele de mare anvergură prevăzute în [Regulamentul XXXX/XX al Parlamentului European și al Consiliului – Programul spațial] se pune la dispoziție din bugetul general al Uniunii o sumă maximă de 14 196 de milioane EUR (la prețurile din 2018).
1.  În perioada 2021-2027, atât pentru programele europene de radionavigație prin satelit (EGNOS și Galileo), cât și pentru Copernicus (Programul european de observare a Pământului), se pune la dispoziție din bugetul general al Uniunii o sumă maximă. Această sumă maximă este fixată la 15 % peste valorile indicative stabilite pentru ambele proiecte de mare anvergură prevăzute în [Regulamentul XXXX/XX al Parlamentului European și al Consiliului – Programul spațial]. Orice majorare în limita acestei sume maxime este finanțată prin intermediul marjelor sau al instrumentelor speciale și nu conduce la reduceri ale altor programe și proiecte.
Modificarea 41
Propunere de regulament
Capitolul 5 – articolul 21 – alineatul 2 a (nou)
2a.  În cazul în care vor apărea nevoi suplimentare de finanțare din bugetul Uniunii pentru proiectele de mare anvergură menționate mai sus, Comisia propune revizuirea în consecință a plafoanelor CFM.
Modificarea 42
Propunere de regulament
Capitolul 6 – titlu
Cooperarea interinstituțională în cadrul procedurii bugetare
Transparența și cooperarea interinstituțională în cadrul procedurii bugetare
Modificarea 43
Propunere de regulament
Capitolul 6 – articolul 22
Cooperarea interinstituțională în cadrul procedurii bugetare
Transparența și cooperarea interinstituțională în cadrul procedurii bugetare
Modificarea 44
Propunere de regulament
Capitolul 6 – articolul 22 – paragraful 5 a (nou)
Parlamentul European și Consiliul sunt reprezentate de către membri din ambele instituții atunci când reuniunile se desfășoară la nivel politic.
Modificarea 45
Propunere de regulament
Capitolul 6 – articolul 22 – paragraful 6 a (nou)
6a.  Parlamentul European și Consiliul se reunesc în public în momentul adoptării pozițiilor lor respective cu privire la proiectul de buget.
Modificarea 46
Propunere de regulament
Capitolul 6 – articolul 23
Toate cheltuielile și veniturile Uniunii și ale Euratom se includ în bugetul general al Uniunii în conformitate cu articolul [7] din Regulamentul financiar, inclusiv cheltuielile care derivă din orice decizie relevantă adoptată de Consiliu în unanimitate după consultarea Parlamentului European în temeiul articolului 332 din TFUE.
Toate cheltuielile și veniturile Uniunii și ale Euratom se includ în bugetul general al Uniunii în conformitate cu articolul 310 alineatul (1) din TFUE, inclusiv cheltuielile care derivă din orice decizie relevantă adoptată de Consiliu în unanimitate după consultarea Parlamentului European în temeiul articolului 332 din TFUE.
Modificarea 47
Propunere de regulament
Capitolul 7 – articolul 24
Până la 1 iulie 2025, Comisia prezintă o propunere privind un nou cadru financiar multianual.
Până la 1 iulie 2023, împreună cu propunerile sale de revizuire la jumătatea perioadei, Comisia prezintă un raport care stabilește modalitățile de punere în practică a unei perioade de cinci ani plus cinci pentru cadrul financiar.
Până la 1 iulie 2025, Comisia prezintă o propunere privind un nou cadru financiar multianual.
În cazul în care nu se adoptă un regulament al Consiliului de stabilire a unui nou cadru financiar multianual înainte de 31 decembrie 2027, plafoanele și alte dispoziții privind ultimul exercițiu cuprins în CFM se aplică în continuare până la adoptarea unui regulament de stabilire a unui nou cadru financiar. În cazul în care un nou stat membru aderă la Uniunea Europeană după 2020, cadrul financiar extins se revizuiește, dacă este necesar, pentru a lua în considerare aderarea.

E.MODIFICĂRI ADUSE PROPUNERII DE ACORD INTERINSTITUȚIONAL

52.subliniază că, în urma negocierii și adoptării unui nou regulament privind CFM, propunerea de acord interinstituțional între Parlamentul European, Consiliu și Comisie privind disciplina bugetară, cooperarea în chestiuni bugetare și buna gestiune financiară ar trebui modificată după cum urmează:

Modificarea 48
Propunerea de acord interinstituțional
Partea 1
Secțiunea A – punctul 6 a (nou)
6a.  Informațiile privind operațiunile care nu sunt incluse în bugetul general al Uniunii și cele privind evoluția previzibilă a diverselor categorii de resurse proprii ale Uniunii sunt prezentate, cu titlu orientativ, în tabele separate. Aceste informații sunt actualizate în fiecare an, odată cu documentele care însoțesc proiectul de buget.
Modificarea 49
Propunerea de acord interinstituțional
Partea 1
Secțiunea A – punctul 7
7.  În vederea unei bune gestiuni financiare, instituțiile trebuie să asigure, în măsura posibilităților, pe parcursul procedurii bugetare și în momentul adoptării bugetului, disponibilitatea unor marje suficiente sub plafoanele aferente diverselor rubrici din CFM.
7.  În vederea unei bune gestiuni financiare, instituțiile trebuie să asigure, în măsura posibilităților, pe parcursul procedurii bugetare și în momentul adoptării bugetului, disponibilitatea unor sume suficiente în marjele de sub plafoanele aferente diverselor rubrici din CFM sau din instrumentele speciale disponibile.
Modificarea 50
Propunerea de acord interinstituțional
Partea 1
Secțiunea A – punctul 8
Actualizarea previziunilor privind creditele de plată pentru perioada de după 2027
8.  În 2024, Comisia actualizează previziunile privind creditele de plată pentru perioada de după 2027.
Actualizarea respectivă ține seama de toate informațiile relevante, inclusiv de execuția efectivă a creditelor bugetare pentru angajamente și a creditelor bugetare pentru plăți, precum și de previziunile privind execuția. Se au în vedere, de asemenea, normele stabilite pentru a se asigura o evoluție ordonată a creditelor de plată în raport cu creditele de angajament și cu previziunile privind creșterea venitului național brut al Uniunii.
Actualizarea previziunilor privind creditele de plată
8.  În fiecare an, Comisia actualizează previziunile privind creditele de plată pentru perioada de dinainte și după 2027.
Actualizarea respectivă ține seama de toate informațiile relevante, inclusiv de execuția efectivă a creditelor bugetare pentru angajamente și a creditelor bugetare pentru plăți, precum și de previziunile privind execuția. Se au în vedere, de asemenea, normele stabilite pentru a se asigura o evoluție ordonată a creditelor de plată în raport cu creditele de angajament și cu previziunile privind creșterea venitului național brut al Uniunii.
Modificarea 51
Propunerea de acord interinstituțional
Partea 1
Secțiunea B – punctul 9
9.  Atunci când sunt îndeplinite condițiile de mobilizare a Fondului european de ajustare la globalizare, astfel cum sunt prevăzute în actul de bază relevant, Comisia prezintă Parlamentului European și Consiliului o propunere de transfer către liniile bugetare relevante.
Transferurile referitoare la Fondul de ajustare la globalizare se efectuează în conformitate cu Regulamentul financiar.
9.  Atunci când sunt îndeplinite condițiile de mobilizare a Fondului european de ajustare la globalizare, astfel cum sunt prevăzute în actul de bază relevant, Comisia prezintă o propunere de mobilizare a acestuia. Decizia de mobilizare a Fondului de ajustare la globalizare este adoptată de Parlamentul European și de Consiliu.
Concomitent cu prezentarea propunerii de decizie pentru mobilizarea Fondului de ajustare la globalizare, Comisia prezintă Parlamentului European și Consiliului o propunere de transfer către liniile bugetare relevante.
În caz de dezacord, acest aspect va fi abordat în cadrul următorului trilog privind bugetul.
Transferurile referitoare la Fondul de ajustare la globalizare se efectuează în conformitate cu Regulamentul financiar.
Modificarea 52
Propunerea de acord interinstituțional
Partea 1
Secțiunea B – punctul 10
10.  Atunci când sunt îndeplinite condițiile de mobilizare a Fondului de solidaritate al Uniunii Europene, astfel cum sunt prevăzute în actul de bază relevant, Comisia prezintă o propunere de instituire a instrumentului bugetar adecvat, în conformitate cu Regulamentul financiar.
10.  Atunci când sunt îndeplinite condițiile de mobilizare a Fondului de solidaritate al Uniunii Europene, astfel cum sunt prevăzute în actul de bază relevant, Comisia prezintă o propunere de mobilizare a acestuia. Decizia de mobilizare a Fondului de solidaritate este adoptată de Parlamentul European și de Consiliu.
Concomitent cu prezentarea propunerii de decizie pentru mobilizarea Fondului de ajustare la globalizare, Comisia prezintă Parlamentului European și Consiliului o propunere de transfer către liniile bugetare relevante.
În caz de dezacord, acest aspect va fi abordat în cadrul următorului trilog privind bugetul.
Transferurile referitoare la Fondul de solidaritate se efectuează în conformitate cu Regulamentul financiar.
Modificarea 53
Propunerea de acord interinstituțional
Partea 1
Secțiunea B – punctul 11
11.  Atunci când Comisia consideră că este necesar să se apeleze la rezerva pentru ajutoare de urgență, aceasta prezintă Parlamentului European și Consiliului o propunere de transfer de credite din rezervă către liniile bugetare corespunzătoare, în conformitate cu Regulamentul financiar.
11.  Atunci când Comisia consideră că este necesar să se apeleze la rezerva pentru ajutoare de urgență, aceasta prezintă Parlamentului European și Consiliului o propunere de transfer de credite din rezervă către liniile bugetare corespunzătoare, în conformitate cu Regulamentul financiar.
În caz de dezacord, acest aspect va fi abordat în cadrul următorului trilog privind bugetul.
Modificarea 54
Propunerea de acord interinstituțional
Partea 1
Secțiunea B – punctul 12
Instrumentul de flexibilitate
12.  Comisia prezintă o propunere de mobilizare a Instrumentului de flexibilitate după ce a examinat toate posibilitățile de realocare a creditelor în cadrul rubricii pentru care sunt necesare cheltuieli suplimentare.
Propunerea identifică nevoile care urmează a fi acoperite și suma aferentă. O astfel de propunere poate fi formulată în ceea ce privește un proiect de buget sau un proiect de buget rectificativ.
Instrumentul de flexibilitate poate fi mobilizat de către Parlamentul European și Consiliu în cadrul procedurii bugetare prevăzute la articolul 314 din TFUE.
Instrumentul de flexibilitate
12.  Comisia prezintă o propunere de mobilizare a Instrumentului de flexibilitate după ce a epuizat marjele rubricilor relevante.
Propunerea identifică nevoile care urmează a fi acoperite și suma aferentă.
Instrumentul de flexibilitate poate fi mobilizat de către Parlamentul European și Consiliu în cadrul procedurii bugetare prevăzute la articolul 314 din TFUE.
Modificarea 55
Propunerea de acord interinstituțional
Partea 1
Secțiunea B – punctul 13
13.  Mobilizarea integrală sau parțială a marjei pentru situații neprevăzute este propusă de Comisie după o analiză aprofundată a tuturor celorlalte posibilități financiare. O astfel de propunere poate fi formulată în ceea ce privește un proiect de buget sau un proiect de buget rectificativ.
Marja pentru situații neprevăzute poate fi mobilizată de către Parlamentul European și Consiliu în cadrul procedurii bugetare prevăzute la articolul 314 din TFUE.
13.  Mobilizarea integrală sau parțială a marjei pentru situații neprevăzute este propusă de Comisie după o analiză aprofundată a tuturor celorlalte posibilități financiare.
Marja pentru situații neprevăzute poate fi mobilizată de către Parlamentul European și Consiliu în cadrul procedurii bugetare prevăzute la articolul 314 din TFUE.
Modificarea 56
Propunerea de acord interinstituțional
Partea 2
Secțiunea A – punctul 14 a (nou)
14a.  Pentru a facilita adoptarea unui nou CFM sau revizuirea acestuia și pentru a pune în aplicare articolul 312 alineatul (5) din TFUE, instituțiile organizează reuniuni periodice, și anume:
—  reuniuni ale Președinților, astfel cum se prevede la articolul 324 din Tratat;
—  informări ale unei delegații a Parlamentului European de către Președinția Consiliului, înainte și după reuniunile relevante ale Consiliului;
—  reuniuni trilaterale informale în cursul procedurilor Consiliului care vizează să țină seama de opiniile exprimate de Parlament în orice document elaborat de președinția Consiliului;
—  triloguri, de îndată ce atât Parlamentul, cât și Consiliul și-au adoptat mandatele lor de negociere;
—  prezența fie a Președinției Consiliului în comisia parlamentară competentă, fie a echipei de negociere a Parlamentului în formațiunea relevantă a Consiliului.
Parlamentul și Consiliul își transmit reciproc, de îndată ce sunt disponibile, toate documentele adoptate în mod oficial în cadrul grupurilor de pregătire respective sau care au fost prezentate în mod oficial în numele lor.
Modificarea 57
Propunerea de acord interinstituțional
Partea 1
Secțiunea B – punctul 15 – liniuța 2
—  veniturile, cheltuielile, activele și pasivele Fondului european de dezvoltare (FED), ale Fondului european de stabilitate financiară (FESF), ale Mecanismului european de stabilitate (MES) și ale altor mecanisme viitoare posibile;
—  veniturile, cheltuielile, activele și pasivele Fondului european de dezvoltare (FED), ale Fondului european de stabilitate financiară (FESF), ale Mecanismului european de stabilitate (MES) și ale altor mecanisme viitoare posibile care nu sunt finanțate din bugetul Uniunii, dar care există pentru a sprijini obiectivele de politică ale Uniunii ce decurg din tratate;
Modificarea 58
Propunerea de acord interinstituțional
Partea 1
Secțiunea B – punctul 15 a (nou)
15a.  Atunci când adoptă transferuri autonome în temeiul articolului 30 alineatul (1) din Regulamentul financiar, Comisia informează de îndată autoritatea bugetară cu privire la motivele detaliate ale unor astfel de transferuri. Atunci când Parlamentul sau Consiliul își exprimă o reținere cu privire la un transfer autonom, Comisia îi va da curs, inclusiv, dacă este cazul, prin anularea transferului.
Modificarea 59
Propunerea de acord interinstituțional
Partea 3
Secțiunea A – punctul 24 a (nou)
24a.  Dacă, în cadrul procedurii bugetare, autoritatea bugetară decide să efectueze majorări specifice, Comisia nu compensează niciuna dintre ele în anii următori din programarea sa financiară, cu excepția cazului în care primește instrucțiuni specifice în acest sens de la autoritatea bugetară.
Modificarea 60
Propunerea de acord interinstituțional
Anexă
Partea A – punctul 1 a (nou)
1a.  Fiecare instituție se angajează să evite să transmită celorlalte instituții orice poziție bugetară neurgentă, transfer sau altă notificare care implică activarea termenelor în perioadele de vacanță, pentru a se asigura că fiecare instituție își poate exercita în mod corespunzător prerogativele procedurale.
Serviciile instituțiilor se informează reciproc în timp util cu privire la perioadele de vacanță ale instituțiilor lor.
Modificarea 61
Propunerea de acord interinstituțional
Anexă
Partea B – punctul 2
2.  În timp util înainte de adoptarea de către Comisie a proiectului de buget, se convoacă un trilog pentru a fi discutate eventualele priorități bugetare ale exercițiului financiar următor.
2.  În timp util înainte de adoptarea de către Comisie a proiectului de buget, se convoacă un trilog pentru a fi discutate eventualele priorități bugetare ale exercițiului financiar următor și toate întrebările legate de execuția bugetului pentru exercițiul financiar în curs.
Modificarea 62
Propunerea de acord interinstituțional
Anexă
Partea C – punctul 8
8.  În vederea unei cooperări instituționale loiale și solide, Parlamentul European și Consiliul se angajează să mențină contacte periodice și active la toate nivelurile, prin intermediul negociatorilor lor respectivi, pe întreaga durată a procedurii bugetare și, în special, în perioada de conciliere. Parlamentul European și Consiliul se angajează să asigure schimbul reciproc prompt și constant de informații și documente relevante la nivel formal și informal, precum și să organizeze, în cooperare cu Comisia, reuniuni tehnice sau informale, după caz, în perioada de conciliere. Comisia asigură accesul prompt și echitabil la informații și documente pentru Parlamentul European și Consiliu.
8.  În vederea unei cooperări instituționale loiale și solide, Parlamentul European și Consiliul se angajează să mențină contacte periodice și active la toate nivelurile, prin intermediul negociatorilor lor respectivi, pe întreaga durată a procedurii bugetare și, în special, în perioada de conciliere. Parlamentul European și Consiliul se angajează să asigure schimbul reciproc prompt și constant de informații și documente relevante la nivel formal și informal, în special prin transmiterea reciprocă a tuturor documentelor procedurale adoptate în cadrul grupurilor lor de pregătire, imediat ce acestea sunt disponibile. Ele se angajează, de asemenea, să organizeze, în cooperare cu Comisia, reuniuni tehnice sau informale, după caz, în perioada de conciliere. Comisia asigură accesul prompt și echitabil la informații și documente pentru Parlamentul European și Consiliu.
Modificarea 63
Propunerea de acord interinstituțional
Anexă
Partea D – punctul 12 a (nou)
12a.   Parlamentul European și Consiliul se reunesc în public în momentul adoptării pozițiilor lor respective cu privire la proiectul de buget.
Modificarea 64
Propunerea de acord interinstituțional
Anexă
Partea E – punctul 15
15.  Parlamentul European și Consiliul sunt reprezentate în cadrul comitetului de conciliere la un nivel corespunzător, care să permită fiecărei delegații să angajeze din punct de vedere politic instituția respectivă și care să facă posibilă realizarea unor progrese reale în vederea acordului final.
15.  Atât Parlamentul European, cât și Consiliul sunt reprezentate de membri ai instituției respective în cadrul comitetului de conciliere la un nivel corespunzător, care să permită fiecărei delegații să angajeze din punct de vedere politic instituția respectivă și care să facă posibilă realizarea unor progrese reale în vederea acordului final.
Modificarea 65
Propunerea de acord interinstituțional
Anexă
Partea E – punctul 19
19.  Datele reuniunilor comitetului de conciliere și ale trilogurilor sunt stabilite în prealabil de comun acord de cele trei instituții.
19.  Datele reuniunilor comitetului de conciliere și ale trilogurilor sunt stabilite în prealabil de comun acord de cele trei instituții. În cursul perioadei de conciliere, după caz, se pot organiza reuniuni suplimentare, inclusiv la nivel tehnic.
Modificarea 66
Propunerea de acord interinstituțional
Anexă
Partea E – punctul 21 a (nou)
21a.   Pentru a utiliza pe deplin perioada de conciliere de 21 de zile stabilită prin tratat și pentru a permite instituțiilor să își actualizeze pozițiile de negociere respective, Parlamentul European și Consiliul se angajează să examineze stadiul punerii în aplicare a procedurii de conciliere la fiecare reuniune a grupurilor lor de pregătire relevante pe parcursul perioadei menționate mai sus și încearcă să nu lase acest lucru pentru ultimele etape.
Modificarea 67
Propunerea de acord interinstituțional
Anexă
Partea G - titlu
Partea G Angajamente restante (Reste à liquider – RAL)
Partea G Execuția bugetară, plăți și angajamente restante (Reste à liquider – RAL)
Modificarea 68
Propunerea de acord interinstituțional
Anexă
Partea G – punctul 36
36.  Având în vedere necesitatea asigurării unei progresii ordonate a creditelor totale pentru plăți în raport cu creditele pentru angajamente pentru a se evita transferul anormal de RAL de la un an la altul, Parlamentul European, Consiliul și Comisia convin să monitorizeze îndeaproape nivelul RAL cu scopul de a reduce riscul împiedicării punerii în aplicare a programelor Uniunii din cauza lipsei creditelor de plată la încheierea CFM.
Pentru a asigura un nivel și un profil gestionabile ale plăților în cadrul tuturor rubricilor, normele privind dezangajarea se aplică cu strictețe în cadrul tuturor rubricilor, în special normele privind dezangajările automate.
În cursul procedurii bugetare, instituțiile se întrunesc periodic pentru a efectua o evaluare comună privind situația și perspectiva execuției bugetare în anul curent și în anii viitori. Aceste întruniri îmbracă forma unor reuniuni interinstituționale specifice, desfășurate la nivelul adecvat, înaintea cărora Comisia furnizează situația detaliată, defalcată pentru fiecare fond și stat membru în parte, cu privire la execuția plăților, la cererile de rambursare primite și la previziunile revizuite. În special, pentru a asigura faptul că Uniunea este în măsură să își îndeplinească toate obligațiile financiare care rezultă din angajamentele existente și viitoare în perioada 2021-2027 în conformitate cu articolul 323 din TFUE, Parlamentul European și Consiliul analizează și discută estimările Comisiei referitoare la nivelul necesar al creditelor de plată.
36.  Având în vedere necesitatea asigurării unei progresii ordonate a creditelor totale pentru plăți în raport cu creditele pentru angajamente pentru a se evita transferul anormal de RAL de la un an la altul, Parlamentul European, Consiliul și Comisia convin să monitorizeze îndeaproape previziunile privind plățile și nivelul RAL cu scopul de a reduce riscul împiedicării punerii în aplicare a programelor Uniunii din cauza lipsei creditelor de plată la încheierea CFM.
În cursul procedurii bugetare, instituțiile se întrunesc periodic pentru a efectua o evaluare comună privind situația și perspectiva execuției bugetare în anul curent și în anii viitori. Aceste întruniri îmbracă forma unor reuniuni interinstituționale specifice, desfășurate la nivelul adecvat, înaintea cărora Comisia furnizează situația detaliată, defalcată pentru fiecare fond și stat membru în parte, cu privire la execuția plăților, la cererile de rambursare primite și la previziunile revizuite pe termen scurt și lung. În special, pentru a asigura faptul că Uniunea este în măsură să își îndeplinească toate obligațiile financiare care rezultă din angajamentele existente și viitoare în perioada 2021-2027 în conformitate cu articolul 323 din TFUE, Parlamentul European și Consiliul analizează și discută estimările Comisiei referitoare la nivelul necesar al creditelor de plată.

53.încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului și Comisiei.

Anexa I - CFM 2021-2027: plafoane și instrumente în afara plafoanelor (prețuri din 2018)

(milioane EUR – prețuri din 2018)

 

Propunerea Comisiei

Poziția Parlamentului

Credite de angajament

Total

2021-2027

2021

2022

2023

2024

2025

2026

2027

Total

2021-2027

I.  Piața unică, inovare și sectorul digital

166 303

31 035

31 006

31 297

30 725

30 615

30 757

30 574

216 010

II.  Coeziune și valori

391 974

60 026

62 887

64 979

65 785

66 686

69 204

67 974

457 540

din care: Coeziune economică, socială și teritorială

330 642

52 143

52 707

53 346

53 988

54 632

55 286

55 994

378 097

III.  Resurse naturale și mediu

336 623

57 780

57 781

57 789

57 806

57 826

57 854

57 881

404 718

IV.  Migrație și gestionarea frontierelor

30 829

3 227

4 389

4 605

4 844

4 926

5 066

5 138

32 194

V.  Securitate și apărare

24 323

3 202

3 275

3 223

3 324

3 561

3 789

4 265

24 639

VI.  Vecinătate și întreaga lume

108 929

15 368

15 436

15 616

15 915

16 356

16 966

17 729

113 386

VII.  Administrația publică europeană

75 602

10 388

10 518

10 705

10 864

10 910

11 052

11 165

75 602

din care: Cheltuieli administrative ale instituțiilor

58 547

8 128

8 201

8 330

8 432

8 412

8 493

8 551

58 547

TOTAL CREDITE DE ANGAJAMENT

1 134 583

181 025

185 293

188 215

189 262

190 880

194 688

194 727

1 324 089

ca procentaj din VNB

1,11 %

1,29 %

1,31 %

1,31 %

1,30 %

1,30 %

1,31 %

1,29 %

1,30 %

TOTAL CREDITE DE PLATĂ

1 104 805

174 088

176 309

186 391

187 490

188 675

189 961

191 398

1 294 311

ca procentaj din VNB

1,08 %

1,24 %

1,24 %

1,30 %

1,29 %

1,28 %

1,28 %

1,27 %

1,27 %

ÎN AFARA PLAFOANELOR CFM

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Rezerva pentru ajutoare de urgență

4 200

1 000

1 000

1 000

1 000

1 000

1 000

1 000

7 000

Fondul european de ajustare la globalizare (FEG)

1 400

200

200

200

200

200

200

200

1 400

Fondul de solidaritate al Uniunii Europene (FSUE)

4 200

1 000

1 000

1 000

1 000

1 000

1 000

1 000

7 000

Instrumentul de flexibilitate

7 000

2 000

2 000

2 000

2 000

2 000

2 000

2 000

14 000

Funcția europeană de stabilizare a investițiilor

p.m.

p.m.

p.m.

p.m.

p.m.

p.m.

p.m.

p.m.

p.m.

Instrumentul european pentru pace

9 223

753

970

1 177

1 376

1 567

1 707

1 673

9 223

TOTAL ÎN AFARA PLAFOANELOR CFM

26 023

4 953

5 170

5 377

5 576

5 767

5 907

5 873

38 623

TOTAL CFM + ÎN AFARA PLAFOANELOR CFM

1 160 606

185 978

190 463

193 592

194 838

196 647

200 595

200 600

1 362 712

ca procentaj din VNB

1,14 %

1,32 %

1,34 %

1,35 %

1,34 %

1,34 %

1,35 %

1,33 %

1,34 %

Anexa II – CFM 2021-2027: plafoane și instrumente în afara plafoanelor (prețuri curente)

(milioane EUR – prețuri curente)

 

Propunerea Comisiei

Poziția Parlamentului

Credite de angajament

Total

2021-2027

2021

2022

2023

2024

2025

2026

2027

Total

2021-2027

I.  Piața unică, inovare și sectorul digital

187 370

32 935

33 562

34 555

34 601

35 167

36 037

36 539

243 395

II.  Coeziune și valori

442 412

63 700

68 071

71 742

74 084

76 601

81 084

81 235

516 517

din care: Coeziune economică, socială și teritorială

373 000

55 335

57 052

58 899

60 799

62 756

64 776

66 918

426 534

III.  Resurse naturale și mediu

378 920

61 316

62 544

63 804

65 099

66 424

67 785

69 174

456 146

IV.  Migrație și gestionarea frontierelor

34 902

3 425

4 751

5 084

5 455

5 658

5 936

6 140

36 448

V.  Securitate și apărare

27 515

3 397

3 545

3 559

3 743

4 091

4 439

5 098

27 872

VI.  Vecinătate și întreaga lume

123 002

16 308

16 709

17 242

17 923

18 788

19 878

21 188

128 036

VII.  Administrația publică europeană

85 287

11 024

11 385

11 819

12 235

12 532

12 949

13 343

85 287

din care: Cheltuieli administrative ale instituțiilor

66 028

8 625

8 877

9 197

9 496

9 663

9 951

10 219

66 028

TOTAL CREDITE DE ANGAJAMENT

1 279 408

192 105

200 567

207 804

213 140

219 261

228 107

232 717

1 493 701

ca procentaj din VNB

1,11 %

1,29 %

1,31 %

1,31 %

1,30 %

1,30 %

1,31 %

1,29 %

1,30 %

TOTAL CREDITE DE PLATĂ

1 246 263

184 743

190 843

205 790

211 144

216 728

222 569

228 739

1 460 556

ca procentaj din VNB

1,08 %

1,24 %

1,24 %

1,30 %

1,29 %

1,28 %

1,28 %

1,27 %

1,27 %

ÎN AFARA PLAFOANELOR CFM

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Rezerva pentru ajutoare de urgență

4 734

1 061

1 082

1 104

1 126

1 149

1 172

1 195

7 889

Fondul european de ajustare la globalizare (FEG)

1 578

212

216

221

225

230

234

239

1 578

Fondul de solidaritate al Uniunii Europene (FSUE)

4 734

1 061

1 082

1 104

1 126

1 149

1 172

1 195

7 889

Instrumentul de flexibilitate

7 889

2 122

2 165

2 208

2 252

2 297

2 343

2 390

15 779

Funcția europeană de stabilizare a investițiilor

p.m.

p.m.

p.m.

p.m.

p.m.

p.m.

p.m.

p.m.

p.m.

Instrumentul european pentru pace

10 500

800

1 050

1 300

1 550

1 800

2 000

2 000

10 500

TOTAL ÎN AFARA PLAFOANELOR CFM

29 434

5 256

5 596

5 937

6 279

6 624

6 921

7 019

43 633

TOTAL CFM + ÎN AFARA PLAFOANELOR CFM

1 308 843

197 361

206 163

213 741

219 419

225 885

235 028

239 736

1 537 334

ca procentaj din VNB

1,14 %

1,32 %

1,34 %

1,35 %

1,34 %

1,34 %

1,35 %

1,33 %

1,34 %

Anexa III – CFM 2021-2027: defalcare pe programe (prețuri din 2018)

N.B.: În vederea comparării, tabelul urmează structura programelor individuale ale UE, astfel cum a fost propusă de Comisie, fără a aduce atingere eventualelor modificări care ar putea fi solicitate în cursul procedurii legislative care a condus la adoptarea acestor programe.

(milioane EUR – prețuri din 2018)

 

CFM 2014-2020 (EU27 + FED)

Propunerea Comisiei 2021-2027

Poziția Parlamentului

2021-2027

I.  Piața unică, inovare și sectorul digital

116 361

166 303

216 010

1.  Cercetarea și inovarea

69 787

91 028

127 537

Orizont Europa

64 674

83 491

120 000

Programul de cercetare și formare al Euratom

2 119

2 129

2 129

Reactorul termonuclear experimental internațional (ITER)

2 992

5 406

5 406

Altele

2

2

2

2.  Investiții strategice europene

31 886

44 375

51 798

Fondul InvestEU

3 968

13 065

14 065

Mecanismul pentru interconectarea Europei (contribuția totală H1)

inclusiv:

17 579

21 721

28 083

Mecanismul pentru interconectarea Europei - Transportul

12 393

11 384

17 746

Mecanismul pentru interconectarea Europei - Energia

4 185

7 675

7 675

Mecanismul pentru interconectarea Europei - Sectorul digital

1 001

2 662

2 662

Programul Europa digitală

172

8 192

8 192

Altele

9 097

177

177

Agenții descentralizate

1 069

1 220

1 281

3.  Piața unică

5 100

5 672

8 423

Programul privind piața unică (inclusiv COSME)

3 547

3 630

5 823

Programul UE de luptă antifraudă

156

161

322

Cooperarea în domeniul fiscal (FISCALIS)

226

239

300

Cooperarea în domeniul vamal (CUSTOMS)

536

843

843

Turism durabil

 

 

300

Altele

61

87

87

Agenții descentralizate

575

714

748

4.  Spațiul

11 502

14 404

15 225

Programul spațial european

11 308

14 196

15 017

Agenții descentralizate

194

208

208

Marjă

-1 913

10 824

13 026

II.  Coeziune și valori

387 250

391 974

457 540

5.  Dezvoltarea regională și coeziunea

272 647

242 209

272 647

FEDR + Fondul de coeziune

inclusiv:

272 411

241 996

272 411

Fondul european de dezvoltare regională

196 564

200 622

 

Fondul de coeziune

75 848

41 374

 

Din care contribuția la Mecanismul pentru interconectarea Europei - Transportul

11 487

10 000

 

Sprijinirea comunității cipriote turce

236

213

236

6.  Uniunea economică și monetară

273

22 281

22 281

Programul de sprijin pentru reforme

185

22 181

22 181

Protecția monedei euro împotriva falsificării

7

7

7

Altele

81

93

93

7.  Investiții în oameni, coeziune socială și valori

115 729

123 466

157 612

Fondul social european + (inclusiv 5,9 miliarde EUR pentru o garanție pentru copii)

96 216

89 688

106 781

Din care sănătate, ocuparea forței de muncă și inovarea socială

1 075

1 042

1 095

Erasmus+

13 699

26 368

41 097

Corpul european de solidaritate

373

1 113

1 113

Europa creativă

1 403

1 642

2 806

Justiție

316

271

316

Drepturi și valori, inclusiv cel puțin 500 de milioane EUR pentru o componentă consacrată valorilor Uniunii

594

570

1 627

Altele

1 158

1 185

1 185

Agenții descentralizate

1 971

2 629

2 687

Marjă

-1 399

4 018

4 999

III.  Resurse naturale și mediu

399 608

336 623

404 718

8.  Agricultura și politica maritimă

390 155

330 724

391 198

FEGA + FEADR

inclusiv:

382 855

324 284

383 255

Fondul european de garantare agricolă (FEGA)

286 143

254 247

 

Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR)

96 712

70 037

 

Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime

6 243

5 448

6 867

Other

962

878

962

Agenții descentralizate

95

113

113

9.  Măsuri privind mediul și clima

3 492

5 085

11 520

Programul pentru mediu și politici climatice (LIFE)

3 221

4 828

6 442

Fondul pentru o tranziție energetică echitabilă

 

 

4 800

Agenții descentralizate

272

257

278

Marjă

5 960

814

1 999

IV.  Migrație și gestionarea frontierelor

10 051

30 829

32 194

10.  Migrația

7 180

9 972

10 314

Fondul pentru azil și migrație

6 745

9 205

9 205

Agenții descentralizate*

435

768

1 109

11.  Gestionarea frontierelor

5 492

18 824

19 848

Fondul de gestionare integrată a frontierelor

2 773

8 237

8 237

Agenții descentralizate*

2 720

10 587

11 611

Marjă

-2 621

2 033

2 033

V.  Securitate și apărare

1 964

24 323

24 639

12.  Securitatea

3 455

4 255

4 571

Fondul pentru securitate internă

1 200

2 210

2 210

Dezafectarea instalațiilor nucleare

inclusiv:

1 359

1 045

1 359

Dezafectarea instalațiilor nucleare (Lituania)

459

490

692

Securitatea nucleară și dezafectarea instalațiilor nucleare (inclusiv în cazul Bulgariei și Slovaciei)

900

555

667

Agenții descentralizate

896

1 001

1 002

13.  Apărarea

575

17 220

17 220

Fondul european de apărare

575

11 453

11 453

Mobilitatea militară

0

5 767

5 767

14.  Răspunsul în caz de criză

1 222

1 242

1 242

Mecanismul de protecție civilă al Uniunii (rescEU)

560

1 242

1 242

Altele

662

p.m.  

p.m.

Marjă

-3 289

1 606

1 606

VI.  Vecinătate și întreaga lume

96 295

108 929

113 386

15.  Acțiunea externă

85 313

93 150

96 809

Instrumentul (instrumentele) de susținere a politicilor de vecinătate și de dezvoltare, inclusiv succesorul FED și un plan de investiții pentru Africa

71 767

79 216

82 716

Ajutor umanitar

8 729

9 760

9 760

Politica externă și de securitate comună (PESC)

2 101

2 649

2 649

Țările și teritoriile de peste mări (inclusiv Groenlanda)

594

444

594

Altele

801

949

949

Agenții descentralizate

144

132

141

16.  Asistența pentru preaderare

13 010

12 865

13 010

Asistența pentru preaderare

13 010

12 865

13 010

Margin

-2 027

2 913

3 567

VII.  Administrația publică europeană

70 791

75 602

75 602

Școli europene și pensii

14 047

17 055

17 055

Cheltuieli administrative ale instituțiilor

56 744

58 547

58 547

TOTAL

1 082 320

1 134 583

1 324 089

În % din VNB (UE-27)

1,16 %

1,11 %

1,30 %

* Suma PE alocată agențiilor descentralizate în cadrul clusterelor 10 și 11 include impactul financiar al propunerilor Comisiei din 12 septembrie 2018 privind EASO și poliția de frontieră și garda de coastă la nivel european.

Anexa IV – CFM 2021-2027: defalcare pe programe (prețuri curente)

(milioane EUR – prețuri curente)

 

CFM 2014-2020 (EU27 + FED)

Propunerea Comisiei 2021-2027

Poziția Parlamentului

2021-2027

I.  Piața unică, inovare și sectorul digital

114 538

187 370

243 395

1.  Cercetarea și inovarea

68 675

102 573

143 721

Orizont Europa

63 679

94 100

135 248

Programul de cercetare și formare al Euratom

2 085

2 400

2 400

Reactorul termonuclear experimental internațional (ITER)

2 910

6 070

6 070

Altele

1

3

3

2.  Investiții strategice europene

31 439

49 973

58 340

Fondul InvestEU

3 909

14 725

15 852

Mecanismul pentru interconectarea Europei (contribuția totală H1)

inclusiv:

17 435

24 480

31 651

Mecanismul pentru interconectarea Europei - Transportul

12 281

12 830

20 001

Mecanismul pentru interconectarea Europei - Energia

4 163

8 650

8 650

Mecanismul pentru interconectarea Europei - Sectorul digital

991

3 000

3 000

Programul Europa digitală

169

9 194

9 194

Other

8 872

200

200

Agenții descentralizate

1 053

1 374

1 444

3.  Piața unică

5 017

6 391

9 494

Programul privind piața unică (inclusiv COSME)

3 485

4 089

6 563

Programul UE de luptă antifraudă

153

181

363

Cooperarea în domeniul fiscal (FISCALIS)

222

270

339

Cooperarea în domeniul vamal (CUSTOMS)

526

950

950

Turism durabil

 

 

338

Altele

59

98

98

Agenții descentralizate

572

804

843

4.  Spațiul

11 274

16 235

17 160

Programul spațial european

11 084

16 000

16 925

Agenții descentralizate

190

235

235

Marjă

-1 866

12 198

14 680

II.  Coeziune și valori

380 738

442 412

516 517

5.  Dezvoltarea regională și coeziunea

268 218

273 240

307 578

FEDR + Fondul de coeziune

inclusiv:

267 987

273 000

307 312

Fondul european de dezvoltare regională

193 398

226 308

 

Fondul de coeziune

74 589

46 692

 

Din care contribuția la Mecanismul pentru interconectarea Europei - Transportul

11 306

11 285

 

Sprijinirea comunității cipriote turce

231

240

266

6.  Uniunea economică și monetară

275

25 113

25 113

Programul de sprijin pentru reforme

188

25 000

25 000

Protecția monedei euro împotriva falsificării

7

8

8

Altele

79

105

105

7.  Investiții în oameni, coeziune socială și valori

113 636

139 530

178 192

Fondul social european + (inclusiv 5,9 miliarde EUR în prețuri din 2018 pentru o garanție pentru copii)

94 382

101 174

120 457

Din care sănătate, ocuparea forței de muncă și inovarea socială

1 055

1 174

1 234

Erasmus+

13 536

30 000

46 758

Corpul european de solidaritate

378

1 260

1 260

Europa creativă

1 381

1 850

3 162

Justiție

 

305

356

Drepturi și valori, inclusiv cel puțin 500 de milioane EUR în prețuri din 2018 pentru o componentă consacrată valorilor Uniunii

 

642

1 834

Altele

1 131

1 334

1 334

Agenții descentralizate

1 936

2 965

3 030

Marjă

-1 391

4 528

5 634

III.  Resurse naturale și mediu

391 849

378 920

456 146

8.  Agricultura și politica maritimă

382 608

372 264

440 898

FEGA + FEADR

inclusiv:

375 429

365 006

431 946

Fondul european de garantare agricolă (FEGA)

280 351

286 195

 

Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR)

95 078

78 811

 

Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime

6 139

6 140

7 739

Altele

946

990

1 085

Agenții descentralizate

94

128

128

9.  Măsuri privind mediul și clima

3 437

5 739

12 995

Programul pentru mediu și politici climatice (LIFE)

3 170

5 450

7 272

Fondul pentru o tranziție energetică echitabilă

 

 

5 410

Agenții descentralizate

267

289

313

Marjă

5 804

918

2 254

IV.  Migrație și gestionarea frontierelor

9 929

34 902

36 448

10.  Migrația

7 085

11 280

11 665

Fondul pentru azil și migrație

6 650

10 415

10 415

Agenții descentralizate*

435

865

1 250

11.  Gestionarea frontierelor

5 439

21 331

22 493

Fondul de gestionare integrată a frontierelor

2 734

9 318

9 318

Agenții descentralizate*

2 704

12 013

13 175

Marjă

-2 595

2 291

2 291

V.  Securitate și apărare

1 941

27 515

27 872

12.  Securitatea

3 394

4 806

5 162

Fondul pentru securitate internă

1 179

2 500

2 500

Dezafectarea instalațiilor nucleare

inclusiv:

1 334

1 178

1 533

Dezafectarea instalațiilor nucleare (Lituania)

451

552

780

Securitatea nucleară și dezafectarea instalațiilor nucleare (inclusiv în cazul Bulgariei și Slovaciei)

883

626

753

Agenții descentralizate

882

1 128

1 129

13.  Apărarea

590

19 500

19 500

Fondul european de apărare

590

13 000

13 000

Mobilitatea militară

0

6 500

6 500

14.  Răspunsul în caz de criză

1 209

1 400

1 400

Mecanismul de protecție civilă al Uniunii (rescEU)

561

1 400

1 400

Altele

648

p.m.

p.m

Marjă

-3 253

1 809

1 809

VI.  Vecinătate și întreaga lume

93 381

123 002

128 036

15.  Acțiunea externă

82 569

105 219

109 352

Instrumentul (instrumentele) de susținere a politicilor de vecinătate și de dezvoltare, inclusiv succesorul FED și un plan de investiții pentru Africa

70 428

89 500

93 454

Ajutor umanitar

8 561

11 000

11 000

Politica externă și de securitate comună (PESC)

2 066

3 000

3 000

Țările și teritoriile de peste mări (inclusiv Groenlanda)

582

500

669

Altele

790

1 070

1 070

Agenții descentralizate

141

149

159

16.  Asistența pentru preaderare

12 799

14 500

14 663

Asistența pentru preaderare

12 799

14 500

14 663

Marjă

-1 987

3 283

4 020

VII.  Administrația publică europeană

69 584

85 287

85 287

Școli europene și pensii

13 823

19 259

19 259

Cheltuieli administrative ale instituțiilor

55 761

66 028

66 028

TOTAL

1 061 960

1 279 408

1 493 701

În % din VNB (UE-27)

1,16 %

1,11 %

1,30 %

* Suma PE alocată agențiilor descentralizate în cadrul clusterelor 10 și 11 include impactul financiar al propunerilor Comisiei din 12 septembrie 2018 privind EASO și poliția de frontieră și garda de coastă la nivel european.

(1) Texte adoptate, P8_TA(2018)0075 și P8_TA(2018)0076.
(2) Texte adoptate, P8_TA(2018)0226.
(3) JO C 215, 19.6.2018, p. 249.
(4) JO L 282, 19.10.2016, p. 1.
(5) JO C 242, 10.7.2018, p. 24.


Norme privind ajutoarele de stat: noi categorii de ajutoare de stat *
PDF 302kWORD 48k
Rezoluţia legislativă a Parlamentului European din 14 noiembrie 2018 referitoare la propunerea de regulament al Consiliului de modificare a Regulamentului (UE) 2015/1588 al Consiliului din 13 iulie 2015 privind aplicarea articolelor 107 și 108 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene anumitor categorii de ajutoare de stat orizontale (COM(2018)0398 – C8-0316/2018 – 2018/0222(NLE))
P8_TA-PROV(2018)0450A8-0315/2018

(Procedura de consultare)

Parlamentul European,

–  având în vedere propunerea Comisiei prezentată Consiliului (COM(2018)0398),

–  având în vedere articolul 109 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în temeiul căruia a fost consultat de către Consiliu (C8-0316/2018),

–  având în vedere articolul 78c din Regulamentul său de procedură,

–  având în vedere raportul Comisiei pentru afaceri economice și monetare (A8-0315/2018),

1.  aprobă propunerea Comisiei;

2.  invită Consiliul să informeze Parlamentul în cazul în care intenționează să se îndepărteze de la textul aprobat de acesta;

3.  solicită Consiliului să îl consulte din nou în cazul în care intenționează să modifice în mod substanțial textul aprobat de Parlament;

4.  încredințează Președintelui sarcina de a transmite poziția Parlamentului Consiliului și Comisiei.


Exportul de armament: punerea în aplicare a Poziției comune 2008/944/PESC
PDF 443kWORD 63k
Rezoluţia Parlamentului European din 14 noiembrie 2018 referitoare la exporturile de arme: punerea în aplicare a Poziției comune 2008/944/PESC (2018/2157(INI))
P8_TA-PROV(2018)0451A8-0335/2018

Parlamentul European,

–  având în vedere principiile consacrate în articolul 21 din Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE), în special promovarea democrației și a statului de drept și menținerea păcii, prevenirea conflictelor și întărirea securității internaționale,

–  având în vedere Poziția comună 2008/944/PESC a Consiliului din 8 decembrie 2008 de definire a normelor comune care reglementează controlul exporturilor de tehnologie și echipament militar (denumită în continuare „Poziția comună”)(1),

–  având în vedere cel de al 19-lea Raport anual întocmit în conformitate cu articolul 8 alineatul (2) din Poziția comună(2),

–  având în vedere Decizia 2018/101/PESC a Consiliului din 22 ianuarie 2018 privind promovarea controlului eficace al exporturilor de arme(3) și Decizia 2017/915/PESC a Consiliului din 29 mai 2017 privind activitățile Uniunii de informare în sprijinul punerii în aplicare a Tratatului privind comerțul cu arme(4),

–  având în vedere Lista comună actualizată a Uniunii Europene cuprinzând produsele militare, adoptată de Consiliu la 26 februarie 2018(5),

–  având în vedere Ghidul de utilizare a Poziției comune a Consiliului de definire a normelor comune care reglementează controlul exporturilor de tehnologie și echipament militar,

–  având în vedere Aranjamentul de la Wassenaar din 12 mai 1996 pentru controlul exporturilor de arme convenționale și produse și tehnologii cu dublă utilizare, precum și listele, actualizate în decembrie 2017, conținând aceste produse, tehnologii și muniții(6),

–  având în vedere Cadrul strategic și Planul de acțiune ale UE privind drepturile omului și democrația, din 25 iunie 2012, în special rezultatul 11 litera (e) din planul de acțiune, și Planul de acțiune al UE privind drepturile omului și democrația pentru perioada 2015-2019 din 20 iulie 2015, în special obiectivul 21 litera (d),

–  având în vedere Tratatul privind comerțul cu arme (TCA) adoptat de Adunarea Generală a ONU la 2 aprilie 2013(7), care a intrat în vigoare la 24 decembrie 2014,

–  având în vedere Directiva 2009/43/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 6 mai 2009 de simplificare a clauzelor și condițiilor de transfer al produselor din domeniul apărării în interiorul Comunității(8),

–  având în vedere Regulamentul (CE) nr. 428/2009 al Consiliului din 5 mai 2009 de instituire a unui regim comunitar pentru controlul exporturilor, transferului, serviciilor de intermediere și tranzitului de produse cu dublă utilizare(9), astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (UE) nr. 599/2014 din 16 aprilie 2014, precum și lista de produse și tehnologii cu dublă utilizare din anexa I (denumit în continuare „Regulamentul privind dubla utilizare”),

–  având în vedere obiectivele de dezvoltare durabilă ale ONU, în special obiectivul 16 de promovare a unor societăți juste, pașnice și favorabile includerii pentru o dezvoltare durabilă,

–  având în vedere Agenda ONU pentru dezarmare, „Asigurarea viitorului nostru comun”,

–  având în vedere Regulamentul (UE) nr. 2016/2134 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 noiembrie 2016 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1236/2005 al Consiliului privind comerțul cu anumite bunuri susceptibile de a fi utilizate pentru a impune pedeapsa capitală, tortura și alte pedepse sau tratamente cu cruzime, inumane sau degradante(10),

–  având în vedere Raportul Oficiului Înaltului Comisar al Națiunilor Unite pentru drepturile omului adresat Consiliului pentru Drepturile Omului privind impactul transferurilor de arme asupra exercitării drepturilor omului(11),

–  având în vedere rezoluțiile sale anterioare referitoare la acest subiect, în special cele din 13 septembrie 2017(12) și din 17 decembrie 2015(13) referitoare la punerea în aplicare a Poziției comune,

–  având în vedere propunerea de regulament al Parlamentului European și al Consiliului de instituire a programului european de dezvoltare industrială în domeniul apărării, pentru sprijinirea competitivității și a capacității de inovare a industriei de apărare a UE (EDIDP) (COM(2017)0294) și propunerea de regulament de instituire a Fondului european de apărare (COM(2018)0476),

–  având în vedere rezoluțiile sale referitoare la situația umanitară din Yemen din 25 februarie 2016(14), 15 iunie 2017(15) și 30 noiembrie 2017(16),

–  având în vedere rezoluția sa din 27 februarie 2014 referitoare la utilizarea dronelor înarmate(17),

–  având în vedere raportul Consiliului pentru Drepturile Omului din 17 august 2018 privind situația drepturilor omului în Yemen, inclusiv încălcările și abuzurile începând din septembrie 2014 (A/HRC/39/43),

–  având în vedere articolul 52 și articolul 132 alineatul (2) din Regulamentul său de procedură,

–  având în vedere raportul Comisiei pentru afaceri externe (A8-0335/2018),

A.  întrucât dreptul inerent la autoapărare individuală sau colectivă este prevăzut la articolul 51 din Carta Organizației Națiunilor Unite;

B.  întrucât exporturile și transferurile de arme au un impact incontestabil asupra drepturilor omului și asupra securității umane, asupra dezvoltării socioeconomice și democrației; întrucât exporturile de arme contribuie, de asemenea, la crearea unor situații care obligă oamenii să fugă din țările lor; întrucât acestea sunt motive temeinice pentru stabilirea unui sistem de control al armelor strict, transparent, eficace și general acceptat și definit;

C.  întrucât Poziția comună 2008/944/CFSP este un cadru obligatoriu din punct de vedere juridic care stabilește opt criterii; întrucât, ori de câte ori acestea nu sunt îndeplinite, eliberarea unei licențe de export ar trebui refuzată (criteriile 1-4) sau ar trebui, cel puțin, să se ia în considerarea refuzul eliberării unei licențe de export (criteriile 5-8); întrucât decizia de a transfera sau a refuza transferul de tehnologie sau echipament militar rămâne la latitudinea fiecărui stat membru, în conformitate cu articolul 4 alineatul (2) din poziția comună;

D.  întrucât cele mai recente cifre(18) arată că exporturile de arme din UE-28 s-au ridicat la peste 27 % din totalul la nivel mondial în perioada 2013-2017, ceea ce ar face din UE, în mod colectiv, al doilea furnizor de arme ca importanță la nivel mondial după SUA (34 %) și înaintea Rusiei (22 %); întrucât, în anii 2015 și 2016, au fost acordate cele mai multe licențe pentru exportul de arme, după valoare, de la începutul colectării de date la nivelul UE, cu o valoare totală de 195,95 miliarde EUR în 2015 și, potrivit celui mai recent raport elaborat de Grupul de lucru pentru exportul de arme convenționale (COARM), 191,45 miliarde EUR în 2016(19); întrucât, din păcate, cifrele pentru 2015 și 2016 sunt înșelătoare și inexacte, deoarece volumul licențelor reprezintă, în parte, mai mult o exprimare a intenției decât o cifră precisă care indică exporturile reale care pot fi preconizate a se materializa în viitorul apropiat;

E.  întrucât rapoartele anuale privind COARM sunt până în prezent singurul instrument al cărui scop este să asigure punerea în aplicare a poziției comune; întrucât aceste rapoarte au contribuit la o mai mare transparență în ceea ce privește exporturile de arme ale statelor membre, iar numărul de orientări și clarificări din Ghidul de utilizare a crescut în mod considerabil; întrucât poziția comună a crescut volumul informațiilor cu privire la acordarea licențelor de export de arme;

F.  întrucât mediul de securitate atât la nivel mondial, cât și regional s-a schimbat în mod radical, în special în vecinătatea sudică și estică a Uniunii, iar acest lucru evidențiază nevoia urgentă de a îmbunătăți și de a face mai sigure metodologiile de producere a informațiilor pentru evaluările de risc necesare pentru acordarea licențelor de export;

G.  întrucât, potrivit articolului 3 din poziția comună, cele opt criterii stabilesc doar o serie de standarde minime, neaducând atingere niciunei măsuri mai restrictive în ceea ce privește controlul armelor pe care le-ar putea adopta statele membre; întrucât procesul de luare a deciziilor în ceea ce privește acordarea sau refuzarea unei licențe de export de armament ține de competența exclusivă a statelor membre;

H.  întrucât nu toate statele membre furnizează informații complete către COARM; întrucât, din cauza modalităților diferite de colectare a datelor și a procedurilor de depunere din diferitele state membre, precum și a interpretării diferite conferite de acestea celor opt criterii, seturile de date sunt incomplete și variază, iar practicile de export de arme sunt foarte diferite; subliniază faptul că schimbul de informații trebuie să fie compatibil cu legislația și procedurile administrative naționale din fiecare țară;

I.  întrucât în prezent nu există niciun mecanism de verificare standardizată, independentă și de informare privind respectarea celor opt criterii ale poziției comune;

J.  întrucât în ultimii ani au fost adoptate măsuri privind traficul de arme de calibru mic și armament ușor, cu o listă actualizată a produselor și tehnologii cu dublă utilizare în cadrul Aranjamentului de la Wassenaar; întrucât, deși aspecte precum controlul brokerajului cu armament, producția autorizată în afara UE și controlul utilizatorilor finali au fost înscrise pe ordinea de zi și, într-o anumită măsură, încorporate în poziția comună, numeroase produse, în special în domeniul produselor cu dublă utilizare, al tehnologiei cibernetice și al supravegherii, continuă să nu fie cuprinse în sistemul de control;

K.  întrucât cel de al 19-lea raport anual indică faptul că 40,5 % dintre licențele de export de arme au fost acordate țărilor din regiunea MENA, în cuantum de 77,5 miliarde EUR, Arabia Saudită, Egiptul și Emiratele Arabe Unite (EAU) reprezentând cea mai mare parte a acestor exporturi, în valoare de 57,9 miliarde EUR;

L.  întrucât, în unele cazuri, armele exportate în anumite țări, spre exemplu în Arabia Saudită, EAU și către unii membri ai coaliției conduse de Arabia Saudită, au fost utilizate în conflicte cum ar fi cel din Yemen; întrucât asemenea exporturi încalcă în mod clar poziția comună;

M.  întrucât rezoluția Parlamentului European din 25 februarie 2016 referitoare la situația umanitară din Yemen a invitat pe Vicepreședintele Comisiei/Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate să lanseze o inițiativă care să impună Arabiei Saudite un embargo al UE asupra armelor;

N.  întrucât armele care fac obiectul unei licențe de transfer de către statele membre ale UE și utilizate ulterior în actualul conflict din Yemen au avut un impact catastrofal asupra dezvoltării sustenabile a Yemenului;

O.  întrucât sectorul apărării a devenit un punct focal al politicii UE, deoarece Strategia globală a UE (SGUE) susține că o „industrie de apărare europeană durabilă, inovatoare și competitivă este esențială pentru autonomia strategică a Europei și pentru o politică de securitate și apărare comună (PSAC) credibilă”(20); întrucât exporturile de arme sunt esențiale pentru stimularea bazei industriale și tehnologice a apărării europene și întrucât prioritatea industriei de apărare este de a garanta securitatea și apărarea statelor membre ale UE și de a contribui la punerea în aplicare a PESC; întrucât principala sarcină a Fondului european de apărare și, ca precursor, a EDIDP, care a fost lansat recent, este de a „susține competitivitatea industriei europene de apărare”(21);

P.  întrucât măsuri legate de transparență cum ar fi monitorizarea exporturilor de arme contribuie la întărirea încrederii între statele membre;

Q.  întrucât articolul 10 din Poziția comună prevede explicit că respectarea celor opt criterii primează asupra eventualelor interese economice, sociale, comerciale sau industriale ale statelor membre,

Consolidarea Poziției comune și îmbunătățirea punerii sale în aplicare

1.  subliniază faptul că statele au dreptul legitim de a achiziționa tehnologie militară pentru propria apărare; observă că menținerea industriei de apărare face parte din propria apărare a statelor membre;

2.  observă că piața europeană a apărării servește ca instrument pentru garantarea securității și apărării statelor membre, a cetățenilor Uniunii și contribuie la punerea în aplicare a politicii externe și de securitate comună (PESC) și, în special, a politicii de securitate și apărare comună (PSAC); invită statele membre să depășească actuala lipsă de eficiență a cheltuielilor de apărare cauzată de suprapunere, fragmentare și lipsa interoperabilității și să își propună ca UE să devină un furnizor de securitate și printr-un control mai bun al exporturilor de arme;

3.  recunoaște faptul că UE este singura uniune de state care are un cadru obligatoriu din punct de vedere juridic prin care controlul exporturilor de arme este în curs de îmbunătățire, inclusiv în regiunile în criză și în țările cu un palmares discutabil în domeniul drepturilor omului; salută, în acest context, faptul că țări europene și țări terțe non-europene s-au alăturat sistemului de control al exporturilor de arme pe baza Poziției comune; încurajează, de asemenea, celelalte țări candidate, țările aflate în procesul de obținere a statutului de țară candidată sau țările care doresc să se angajeze în alt mod pe calea aderării la UE să aplice dispozițiile poziției comune;

4.  subliniază necesitatea urgentă de a întări rolul delegațiilor UE în sprijinirea statelor membre și a SEAE în ceea ce privește evaluările riscurilor legate de acordarea licențelor de export și punerea în aplicare a controalelor utilizatorilor finali, a controalelor ulterioare expedierii și a inspecțiilor la fața locului;

5.  constată că cele opt criterii sunt aplicate și interpretate în moduri diferite de către statele membre; solicită o aplicare uniformă, coerentă și coordonată a celor opt criterii și implementarea deplină a poziției comune, cu toate obligațiile sale;

6.  consideră că metodologia de evaluare a riscurilor pentru acordarea de licențe de export ar trebui să conțină principiul precauției și că statele membre, în plus față de evaluarea pentru a vedea dacă tehnologia militară specifică ar putea fi folosită pentru represiune internă sau în alte scopuri nedorite ar trebui, de asemenea, să evalueze riscurile pe baza situației generale din țara de destinație, ținând seama de factori cum ar fi situația democrației și a statului de drept și dezvoltarea sa economică și socială;

7.  invită statele membre și SEAE, în conformitate cu recomandările sale din 13 septembrie 2017, să utilizeze actualul proces de reexaminare pentru a întări mecanismele de schimb de informații, punând la dispoziție informații mai bune din punct de vedere calitativ și cantitativ pentru evaluările de risc în vederea eliberării licențelor de export, după cum urmează:

   (a) oferind sistematic și în timp util mai multe informații despre licențele de export și exporturile efective, inclusiv despre utilizatorii finali care creează motive de îngrijorare, despre cazurile de deturnare, despre certificatele de utilizator final falsificate sau care prezintă în alt mod motive de suspiciune, precum și despre curtieri sau companii de transport asupra cărora planează suspiciuni, în conformitate cu legislația națională;
   (b) menținând o listă a entităților și persoanelor condamnate pentru încălcarea legislației privind exportul de arme, a cazurilor identificate de deturnare și a persoanelor care sunt cunoscute sau suspectate că ar fi implicate în comerțul ilegal cu arme sau în activități care constituie o amenințare pentru securitatea națională și internațională;
   (c) comunicând cele mai bune practici adoptate pentru punerea în aplicare a celor opt criterii;
   (d) transformând Ghidul de utilizare actual într-o resursă online interactivă;
   (e) transformând raportul anual al UE într-o bază de date online deschisă și publică, până la sfârșitul anului 2019, noul format urmând să fie aplicat datelor din 2017;
   (f) încurajând proceduri clare și bine stabilite de colaborare între forțele de ordine și autoritățile de pază a frontierei, pe baza schimbului de informații, pentru a întări cooperarea în materie de securitate și a eradica fenomenul traficului ilicit de arme, care constituie un element de risc pentru securitatea UE și cetățenii săi;

8.  solicită statelor membre și SEAE să crească numărul angajaților care lucrează în domenii legate de export, atât la nivel național, cât și la nivelul UE; încurajează utilizarea fondurilor UE pentru întărirea capacităților în rândul funcționarilor însărcinați cu autorizarea și cu asigurarea aplicării legii din statele membre;

9.  reamintește că unul dintre motivele pentru instituirea poziției comune a fost de a preîntâmpina folosirea armelor europene împotriva forțelor armate ale statelor membre, precum și de a împiedica încălcări ale drepturilor omului și prelungirea conflictelor armate; reamintește că poziția comună stabilește cerințele minime pe care statele membre trebuie să le aplice în domeniul controlului exporturilor de arme și include obligația de a analiza cererile de acordare a licențelor de export plecând de la toate cele opt criterii enumerate în aceasta;

10.  critică neaplicarea sistematică a celor opt criterii de către unele state membre și faptul că tehnologia militară ajunge la destinații și la utilizatori finali care nu îndeplinesc criteriile prevăzute în poziția comună; își reiterează apelul pentru o evaluare independentă a respectării de către statele membre a celor opt criterii ale poziției comune; consideră că ar trebui promovată o mai mare convergență în aplicarea celor opt criterii; regretă lipsa unor dispoziții privind sancțiunile ce ar trebui impuse statelor membre care nu verifică respectarea celor opt criterii înainte de acordarea licențelor; îndeamnă statele membre să îmbunătățească coerența punerii în aplicare a poziției comune și le recomandă acestora să ia măsuri pentru efectuarea de controale independente;

11.  consideră că exporturile către Arabia Saudită, EAU și alți membri ai coaliției din Yemen conduse de cea dintâi nu respectă cel puțin criteriul 2, din cauza implicării acestor țări în încălcări grave ale legislației umanitare, astfel cum a fost constatate de către autoritățile competente ale ONU; reiterează apelul său din 13 septembrie 2017 privind necesitatea urgentă de a impune un embargo asupra armelor în Arabia Saudită și invită VP/ÎR și Consiliul să extindă acest embargo asupra tuturor celorlalți membri ai coaliției din Yemen conduse de Arabia Saudită;

12.  consideră că este necesar să se inițieze un proces care să ducă la un mecanism de sancționare a statelor membre care nu respectă poziția comună;

13.  constată că unele state membre au încetat să mai furnizeze arme Arabiei Saudite și altor membri ai coaliției din Yemen conduse de Arabia Saudită ca urmare a acțiunilor lor, în timp ce altele au continuat să furnizeze tehnologii militare; felicită acele state membre ca Germania și Țările de Jos, care și-au schimbat practicile legate de conflictul din Yemen; cu toate acestea, regretă profund faptul că alte state membre par să nu ia în considerare comportamentul țării de destinație și utilizarea finală a armelor și a munițiilor exportate; subliniază că această discrepanță în ceea ce privește practicile riscă să submineze întregul regim european de control al armelor;

14.  este alarmat de faptul că au fost aprobate aproape toate cererile de licență pentru exporturi în anumite țări cum ar fi Arabia Saudită, chiar dacă exporturile către aceste țări încalcă cel puțin criteriile 1-6 din poziția comună, având în vedere că neîndeplinirea criteriilor 1-4 trebuie să ducă la refuzul acordării licenței; regretă că aproape toate cererile de licențe (95 %) pentru exporturile către Arabia Saudită au fost aprobate pentru categoria ML9(22) (nave de război utilizate pentru a executa blocada navală a Yemenului), și categoriile ML10 (aeronave) și ML4 (bombe etc.), care au fost esențiale pentru campania aeriană, contribuind la deteriorarea situației umanitare, la subminarea dezvoltării sustenabile a întregii țări și la suferința actuală a populației din Yemen;

15.  este șocat de cantitatea de arme și muniții fabricate în UE, găsite în posesia Daesh în Siria și în Irak; ia act de faptul că Bulgaria și România nu au reușit să aplice în mod eficace poziția comună în ce privește retransferurile care contravin certificatelor de utilizator final; invită toate statele membre să refuze transferuri similare în viitor, în special către SUA și Arabia Saudită, și invită SEAE și statele membre, în special Bulgaria și România, să explice, în contextul COARM, dar și în public în fața Subcomisiei pentru securitate și apărare a Parlamentului (SEDE), ce măsuri au fost luate în această privință; invită SEAE să trateze numeroasele cazuri semnalate de recentul raport de cercetare privind conflictele, și să analizeze metode mai eficiente de evaluare a riscului de deturnare în COARM și în alte foruri pertinente, inclusiv instituind, în contextul procesului de reexaminare, o obligație pentru statele membre de a refuza o licență de export în cazul în care există un risc evident ca tehnologia sau echipamentele militare ce urmează a fi exportate să fie deturnate; hotărăște să lanseze o anchetă în acest sens;

16.  este preocupat de faptul că furnizarea de sisteme de armament în timpul războiului și în situații marcate de tensiuni politice semnificative poate afecta în mod disproporționat populația civilă; subliniază că conflictele ar trebui rezolvate cu prioritate prin mijloace diplomatice; invită, prin urmare, statele membre ale UE să adopte măsuri în favoarea unei veritabile politici externe și de securitate comune;

17.  recunoaște că o mai bună aplicare a criteriului 8 ar constitui o contribuție decisivă la obiectivele coerenței politicilor în favoarea dezvoltării ale UE și la obiectivele de dezvoltare durabilă (ODD) ale ONU, în special obiectivul nr. 16.4; invită statele membre și SEAE să utilizeze în acest sens procesul de reexaminare, aflat în curs, a poziției comune; recomandă în acest sens actualizarea Ghidului utilizatorului și punerea accentului nu numai asupra impactului pe care achiziționarea de arme îl are asupra dezvoltării țării beneficiare, ci și asupra potențialului prejudiciu asupra dezvoltării cauzat de utilizarea armelor, inclusiv în alte țări decât cea de destinație;

18.  sugerează că ar trebui să se studieze posibilitatea ca UE să sprijine respectarea de către statele membre a celor opt criterii ale poziției comune, în special prin furnizarea de informații în timpul etapei de evaluare a riscurilor, prin efectuarea de verificări ale utilizatorilor finali, prin controale ex ante ale transporturilor și prin actualizarea periodică a listei țărilor terțe care îndeplinesc criteriile poziției comune;

19.  ia act de faptul că Consiliul efectuează o reevaluare a punerii în aplicare a poziției comune și a îndeplinirii obiectivelor sale în 2018; solicită ca reexaminarea poziției comune să analizeze modul în care aceasta este pusă în aplicare la nivel național, inclusiv o evaluare a diferitelor moduri în care este pusă în aplicare în legislația și reglementările statelor, a metodelor utilizate pentru evaluarea cererilor de licențe și a agențiilor guvernamentale și ministerelor implicate; subliniază, în acest sens, faptul că proiectele finanțate prin intermediul recent-lansatului EDIDP și al viitorului Fond de apărare trebuie supuse controlului național și controlului UE, iar mecanismele/sistemele de raportare trebuie să fie supuse unui control parlamentar deplin; consideră că propunerea de Instrument european pentru pace trebuie, de asemenea, să facă obiectul unui control parlamentar;

20.  invită statele membre să depășească actuala lipsă de eficiență a cheltuielilor de apărare cauzată de suprapunere, fragmentare și lipsa interoperabilității și să își propună ca UE să devină un furnizor de securitate și printr-un control mai bun al exporturilor de arme;

21.  consideră că acțiunile referitoare la produse în legătură cu armele de calibru mic și armamentul ușor, atunci când sunt produse în principal pentru export, ar trebui excluse de la finanțare din partea Uniunii în contextul viitorului regulament de instituire a Fondului european de apărare (FED) (COM(2018)0476);

22.  consideră că, în contextul Brexitului, ar fi important ca Regatul Unit să se angajeze să respecte în continuare poziția comună și să aplice dispozițiile sale operative la fel ca și alte țări terțe europene;

23.  subliniază că ambiția de a spori competitivitatea sectorului european de apărare nu trebuie să submineze aplicarea celor opt criterii ale poziției comune, deoarece acestea au întâietate în fața oricăror interese comerciale, sociale sau industriale ale statelor membre;

24.  consideră că punerea în aplicare a Directivei 2009/43/CE de simplificare a clauzelor și condițiilor de transfer al produselor din domeniul apărării în interiorul Comunității ar trebui să fie în concordanță cu Poziția comune, inclusiv în ceea ce privește piesele de schimb și componentele; constată că poziția comună nu prevede limitări ale domeniului de aplicare și că, prin urmare, cele opt criterii se aplică și transferurilor în interiorul UE;

25.  reiterează efectele negative pe care exporturile insuficient controlate de tehnologii de supraveghere cibernetică ale întreprinderilor din UE le pot avea asupra securității infrastructurii digitale a UE și asupra respectării drepturilor omului; subliniază, în această privință, importanța unei actualizări rapide, eficace și cuprinzătoare a Regulamentului UE privind produsele cu dublă utilizare, reamintește poziția Parlamentului cu privire la propunerea Comisiei, aprobată de o majoritate covârșitoare în ianuarie 2018, și sugerează că Consiliul ar trebui să stabilească o poziție ambițioasă, astfel încât colegiuitorii să poată ajunge la un acord înainte de încheierea actualei legislaturi; invită statele membre, în ceea ce privește controlarea exporturilor și aplicarea celor opt criterii, să acorde mai multă atenție produselor care pot avea o utilizare atât civilă, cât și militară, cum ar fi tehnologia de supraveghere, precum și, în mod similar, componentelor care pot fi folosite în războiul cibernetic sau pentru a comite încălcări ale drepturilor omului; îndeamnă statele membre și Comisia să investească fonduri suficiente în tehnologie și în resurse umane pentru formarea persoanelor în cadrul unor programe de securitate cibernetică specifice; invită statele membre să promoveze, la nivel internațional, adăugarea bunurilor în cauză pe listele de control (în special Wassenaar);

26.  încurajează statele membre să efectueze o examinare mai detaliată a producției sub licență de către țările terțe și să asigure garanții mai solide împotriva utilizărilor nedorite; solicită aplicarea strictă a Poziției comune în ceea ce privește producția sub licență în țările terțe; solicită limitarea acordurilor de producție sub licență la țările care sunt părți sau semnatare ale ATT și obligarea acestor țări terțe să exporte numai echipamentele produse sub licență cu autorizație explicită din partea statului membru exportator inițial;

27.  subliniază că trebuie elaborată o abordare pentru soluționarea situațiilor în care statele membre interpretează diferit cele opt criterii din poziția comună pentru exporturile de produse care sunt, în esență, asemănătoare, către destinații și utilizatori finali similari, pentru a menține condiții de concurență echitabile și credibilitatea UE în străinătate;

28.  solicită statelor membre și SEAE să elaboreze o strategie specifică pentru a proteja în mod oficial avertizorii de integritate care denunță practicile desfășurate de entități și întreprinderi din industria de armament, care contravin criteriilor și principiilor poziției comune;

29.  solicită, de asemenea, extinderea, respectiv aplicarea celor opt criterii și la transferul de personal militar, de securitate și de poliție, la serviciile legate de exporturile de armament, la know-how și formare, la tehnologia de securitate precum și la serviciile militare și de securitate private;

30.  îndeamnă statele membre și SEAE să coopereze îndeaproape pentru a preveni riscurile pe care le implică deturnarea și depozitarea de arme, precum traficul și ilegal de arme și contrabanda; subliniază riscul ca armele exportate către țări terțe să fie reintroduse în UE prin contrabandă și trafic cu arme;

31.  solicită statelor membre și SEAE să adauge un criteriu nou la poziția comună pentru a se asigura că, la acordarea licențelor, riscul de corupție în ceea ce privește exporturile pertinente este luat în considerare în mod corespunzător;

Raportul anual al COARM

32.  salută eforturile depuse de COARM în vederea cooperării, a coordonării și a convergenței (cu referire în special la Ghidul de utilizare a poziției comune), respectiv a întăririi și punerii în aplicare a poziției comune, în special în ce privește campaniile de sensibilizare, precum și procesele de aliniere și de armonizare în cadrul UE și cu țări terțe;

33.  își exprimă regretul cu privire la publicarea foarte târzie a celui de al 18-lea raport anual pentru 2015, în martie 2017, și a celui de al 19-lea raport anual pentru 2016, în februarie 2018; solicită garantarea unei proceduri de raportare și depunere mai standardizate și în timp mai util, prin stabilirea unui termen-limită strict pentru prezentarea datelor, cel târziu în luna ianuarie din anul următor anului în care au avut loc exporturile, precum și prin stabilirea unei date fixe de publicare nu mai târziu de luna martie a anului care urmează anului în care s-au făcut exporturile;

34.  reamintește că, în conformitate cu articolul 8 alineatul (2) din Poziția comună, toate statele membre sunt obligate să raporteze cu privire la exporturile lor de arme și îndeamnă toate statele membre să respecte pe deplin obligațiile care le revin, astfel cum sunt prevăzute în Poziția comună; subliniază că, pentru înțelegerea modului în care sunt aplicate cele opt criterii, sunt esențiale date defalcate de înaltă calitate privind livrările efective;

35.  critică faptul că un număr de state membre nu au înaintat contribuții complete la cel de al 19-lea raport anual pe baza unor date detaliate, specifice fiecărei țări; este preocupat de faptul că, prin urmare, lipsesc informații importante din raportul anual al COARM, care nu este, așadar, actualizat sau nu este în măsură să prezinte o imagine completă a activităților de export ale statelor membre; consideră că ar trebui instituit un sistem standardizat de verificare și raportare, pentru a oferi informații mai detaliate și exhaustive; își reiterează solicitarea ca toate statele membre care nu au prezentat contribuții complete, să furnizeze informații suplimentare privind exporturile lor anterioare, în vederea elaborării următorului raport anual;

36.  observă că, potrivit celui de al 19-lea raport anual, criteriile invocate pentru refuzul autorizării sunt aplicate de manieră diferită, criteriul 1 fiind invocat de 82 de ori, criteriul 2 de 119 ori, criteriul 3 de 103 ori, criteriul 4 de 85 de ori, criteriul 5 de opt ori, criteriul 6 de 12 ori, criteriul 7 de 139 de ori, iar criteriul 8 o dată; constată cu preocupare că numărul licențelor refuzate a scăzut în total și în termeni relativi (doar 0,76 % dintre cererile de licențe au fost respinse în 2016, comparativ cu aproape 1 % în 2015); ia act cu dezamăgire de faptul că, în continuare, raportul nu a inclus cifrele referitoare la rezultatele consultărilor privind refuzul notificărilor și invită statele membre să includă aceste date în rapoartele anuale viitoare;

37.  sugerează ca informații suplimentare să fie colectate de la statele membre și publicate atât la nivel național, cât și în raportul anual COARM; sugerează, de asemenea, ca raportul anual al COARM să fie completat cu o prezentare generală, care să includă, printre altele, comparații ale tendințelor față de anii precedenți, precum și date agregate;

Parlamentul și societatea civilă

38.  observă că nu toate parlamentele naționale din UE examinează deciziile guvernamentale de acordare a licențelor; subliniază că Regulamentul de procedură al Parlamentului prevede posibilitatea de a oferi răspunsuri periodice la rapoartele anuale ale UE privind exporturile de arme și solicită, în acest sens, o îmbunătățire a situației actuale, precum și garantarea faptului că Parlamentul va răspunde la raportul anual al COARM cu propriul său raport anual, care ar trebui să fie în afara cotei; invită parlamentele naționale să facă schimb de cele mai bune practici existente în domeniul informării și supravegherii exporturilor de arme;

39.  subliniază rolul important al parlamentelor naționale, al Parlamentului European, al societății civile, al autorităților de control al exporturilor de arme și al asociațiilor sectoriale atât în a sprijini și încuraja standardele convenite ale poziției comune la nivel național și european, cât și în a stabili un sistem de control transparent și responsabil; solicită, în consecință, un mecanism de control transparent și solid, care să consolideze rolul parlamentelor și al societății civile; încurajează parlamentele naționale, societatea civilă și mediul universitar să efectueze o monitorizare independentă a comerțului cu arme și invită statele membre și SEAE să sprijine astfel de activități, inclusiv prin mijloace financiare;

40.  subliniază importanța și legitimitatea controlului parlamentar în ceea ce privește datele referitoare la controlul exporturilor de arme și modul de efectuare a acestui control; solicită, în acest sens, instituirea de măsuri, acordarea de sprijin și furnizarea informațiilor necesare pentru a garanta exercitarea deplină a funcției de control public;

41.  sugerează ca exporturile de produse finanțate în temeiul EDIDP și/sau al Fondului european de apărare (FED) să fie incluse în datele transmise separat către COARM pentru a asigura o monitorizare atentă a acelor produse care au fost finanțate de la bugetul european; invită Consiliul și Parlamentul să convină asupra unui regim detaliat de interpretare și punere în aplicare, care să includă un organism de supraveghere, un organism de sancționare și un comitet de etică pentru a asigură că criteriile poziției comune sunt aplicate cel puțin produselor finanțate în temeiul EDIDP și/sau FED, pentru a asigura cadre de export egale pentru țările implicate; consideră că interpretarea și punerea în aplicare comune ar trebui să se aplice eventual tuturor exporturilor de arme din statele membre;

Controlul internațional al armelor și dezarmarea

42.  subliniază ambițiile UE de a deveni un actor mondial pentru pace; consideră că UE ar trebui să își asume o responsabilitate sporită în ceea ce privește pacea și securitatea în Europa și în lume prin intermediul altor mecanisme îmbunătățite de control al exporturilor și inițiative de dezarmare, precum și că, în calitate de actor mondial responsabil, ea ar trebui să constituie un exemplu, și anume să aibă un rol activ, iar statele membre să depună toate eforturile pentru a găsi o poziție comună în domeniile neproliferării armelor, dezarmării mondiale și controlării transferurilor de arme, precum și în întărirea cercetării și a dezvoltării în ce privește tehnologiile și procesele de conversie de la structurile de utilizare militară la structurile de utilizare civilă, și prin măsuri precum acordarea de avantaje la export pentru produsele în cauză;

43.  recunoaște că toate statele membre ale UE sunt semnatare ale ATT; solicită universalizarea ATT și axarea în mai mare măsură pe țările care nu sunt semnatare; salută, de asemenea, eforturile de sensibilizare în privința ATT și sprijină punerea sa efectivă în aplicare;

44.  încurajează statele membre să ajute țările terțe în procesul de elaborare, îmbunătățire și aplicare a sistemelor de control al armelor, în conformitate cu poziția comună;

45.  își reiterează poziția în legătură cu sistemele autonome de arme letale (LAWS); solicită interzicerea exporturilor de produse utilizate pentru dezvoltarea și producerea unor astfel de sisteme de arme;

46.  consideră că un tratat internațional eficace de control al exporturilor de arme ar trebui să cuprindă toate transferurile, inclusiv transferurile interstatale, transferurile dintre state și utilizatorii finali nestatali și contractele de leasing, precum și împrumuturile, cadourile, ajutoarele și orice alte forme de transfer;

o
o   o

47.  încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului, Comisiei, Vicepreședintelui Comisiei/Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate, guvernelor și parlamentelor statelor membre, Secretarului General al NATO, precum și Secretarului General al Organizației Națiunilor Unite.

(1) JO L 335, 13.12.2008, p. 99.
(2) JO C 56, 14.2.2018, p. 1.
(3) JO L 17, 23.1.2018, p. 40.
(4) JO L 139, 30.5.2017, p. 38.
(5) JO C 98, 15.3.2018, p. 1.
(6) http://www.wassenaar.org/controllists/, „Lista produselor și tehnologiilor și munițiilor cu dublă utilizare”, în cadrul Aranjamentului de la Wassenaar pentru controlul exporturilor de arme convenționale și produse și tehnologii cu dublă utilizare.
(7) Tratatul privind comerțul cu arme, ONU, 13-27217.
(8) JO L 146, 10.6.2009, p. 1.
(9) JO L 134, 29.5.2009, p. 1.
(10) JO L 338, 13.12.2016, p. 1.
(11) A/HRC/35/8.
(12) Texte adoptate, P8_TA(2017)0344.
(13) JO C 399, 24.11.2017, p. 178.
(14) Texte adoptate, P8_TA(2016)0066.
(15) Texte adoptate, P8_TA(2017)0273.
(16) Texte adoptate, P8_TA(2017)0473.
(17) Texte adoptate, P7_TA(2014)0172.
(18) „Tendințe în transferurile internaționale de arme”, 2017 (Fișă de informare SIPRI, martie 2018).
(19) http://enaat.org/eu-export-browser/licence.de.html
(20) „Viziune comună, acțiuni comune: o Europă mai puternică - O strategie globală pentru politica externă și de securitate a Uniunii Europene”, Bruxelles, iunie 2016.
(21) „Lansarea Fondului european de apărare”, (COM(2017)0295), 7 iunie 2017.
(22) Nave de război (de suprafață sau subacvatice), echipamente navale speciale, accesorii, componente și alte nave de suprafață https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/PDF/?uri=CELEX:52016XG0406(01)&from=RO


Oferirea de mijloace autorităților de concurență și garantarea funcționării corespunzătoare a pieței interne ***I
PDF 786kWORD 110k
Rezoluţie
Text consolidat
Rezoluţia legislativă a Parlamentului European din 14 noiembrie 2018 referitoare la propunerea de directivă a Parlamentului European și a Consiliului privind oferirea de mijloace autorităților de concurență din statele membre astfel încât să asigure mai bine respectarea normelor și privind garantarea funcționării corespunzătoare a pieței interne (COM(2017)0142 – C8-0119/2017 – 2017/0063(COD))
P8_TA-PROV(2018)0452A8-0057/2018

(Procedura legislativă ordinară: prima lectură)

Parlamentul European,

–  având în vedere propunerea Comisiei prezentată Parlamentului European și Consiliului (COM(2017)0142),

–  având în vedere articolul 294 alineatul (2) și articolele 103 și 114 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în temeiul cărora propunerea a fost prezentată de către Comisie (C8-0119/2017),

–  având în vedere articolul 294 alineatul (3) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

–  având în vedere acordul provizoriu aprobat de comisia competentă în temeiul articolului 69f alineatul (4) din Regulamentul său de procedură și angajamentul reprezentantului Consiliului, exprimat în scrisoarea din 20 iunie 2018, de a aproba poziția Parlamentului în conformitate cu articolul 294 alineatul (4) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

–  având în vedere articolul 59 din Regulamentul său de procedură,

–  având în vedere raportul Comisiei pentru afaceri economice și monetare și avizul Comisiei pentru piața internă și protecția consumatorilor (A8-0057/2018),

1.  adoptă poziția sa în primă lectură prezentată în continuare;

2.  ia act de declarația Comisiei anexată la prezenta rezoluție;

3.  solicită Comisiei să îl sesizeze din nou în cazul în care își înlocuiește, își modifică în mod substanțial sau intenționează să-și modifice în mod substanțial propunerea;

4.  încredințează Președintelui sarcina de a transmite Consiliului și Comisiei, precum și parlamentelor naționale poziția Parlamentului.

Poziția Parlamentului European adoptată în primă lectură la 14 noiembrie 2018 în vederea adoptării Directivei (UE) 2018/... a Parlamentului European și a Consiliului privind oferirea de mijloace autorităților de concurență din statele membre astfel încât să fie mai eficace în aplicarea legii și privind garantarea funcționării corespunzătoare a pieței interne

P8_TC1-COD(2017)0063


(Text cu relevanță pentru SEE)

PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolele 103 și 114,

având în vedere propunerea Comisiei Europene,

după transmiterea proiectului de act legislativ către parlamentele naționale,

având în vedere avizul Comitetului Economic și Social European (1),

hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară(2),

întrucât:

(1)  Articolele 101 și 102 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE) sunt de ordine publică și ar trebui aplicate în mod eficace pe întreg teritoriul Uniunii pentru a se asigura faptul că nu este denaturată concurența pe piața internă. Aplicarea eficace a articolelor 101 și 102 din TFUE este necesară pentru a se asigura în Uniune piețe competitive mai echitabile și mai deschise , în care întreprinderile să concureze mai mult pe baza meritelor lor, fără bariere la intrarea pe piață create de societăți, permițându-le să genereze bunăstare și să creeze locuri de muncă. În acest mod consumatorii și întreprinderile active pe piața internă sunt protejați de practicile comerciale care mențin prețurile bunurilor și serviciilor în mod artificial la un nivel ridicat și gama de produse și servicii inovatoare pentru consumatori este îmbogățită.

(2)  În temeiul Regulamentului (CE) nr. 1/2003 al Consiliului (3), autoritățile naționale de concurență ale statelor membre, în paralel cu Comisia, sunt organismele publice care asigură aplicarea articolelor 101 și 102 din TFUE. Autoritățile naționale de concurență și Comisia formează împreună o rețea de autorități publice care aplică în strânsă cooperare normele Uniunii în materie de concurență (denumită în continuare „Rețeaua europeană în domeniul concurenței”).

(3)  Articolul 3 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1/2003 obligă autoritățile naționale de concurență și instanțele naționale să aplice articolele 101 și 102 din TFUE în cazul acordurilor, al deciziilor asocierilor de întreprinderi , al practicilor concertate sau al abuzurilor de poziție dominantă care pot afecta comerțul dintre statele membre. În practică, majoritatea autorităților naționale de concurență aplică ▌ dreptul intern în materie de concurență în paralel cu articolele 101 și 102 din TFUE. Prin urmare, prezenta directivă, al cărei obiectiv este de a se asigura că autoritățile naționale de concurență dispun de garanțiile de independență, resursele și de competențele în materie de aplicare a legii și de impunere de amenzi care le sunt necesare pentru a fi în măsură să aplice articolele 101 și 102 din TFUE în mod eficace, are în mod inevitabil un impact asupra ▌ dreptului intern în materie de concurență pe care autoritățile naționale de concurență îl aplică în paralel. În plus, aplicarea de către autoritățile naționale de concurență a dreptului intern în materie de concurență în cazul acordurilor, al deciziilor asocierilor de întreprinderi , sau al practicilor concertate care pot aduce atingere comerțului dintre statele membre nu ar trebui să conducă la un rezultat diferit față de cel obținut de autoritățile naționale de concurență în baza dreptului Uniunii în temeiul articolului 3 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1/2003. Prin urmare, în astfel de cazuri de aplicare în paralel a dreptului intern în materie de concurență și a dreptului Uniunii, este esențial ca autoritățile naționale de concurență să aibă aceleași garanții de independență, resurse și competențe în materie de aplicare a legii și de impunere de amenzi necesare pentru a asigura faptul că nu se ajunge la un rezultat diferit.

(4)  În plus, faptul de a conferi autorităților naționale de concurență competența de a obține toate informațiile referitoare la întreprinderea care face obiectul investigației, inclusiv în format digital, indiferent de suportul pe care sunt stocate, ar afecta, de asemenea, sfera competențelor autorităților naționale de concurență atunci când, în primele etape ale procedurilor pe care le desfășoară, acestea iau măsurile de investigare relevante și în temeiul ▌ dreptului intern în materie de concurență, aplicat în paralel cu articolele 101 și 102 din TFUE. O eventuală diferențiere a sferei competențelor de inspecție ale autorităților naționale de concurență, în funcție de normele aplicate, respectiv numai ▌ dreptul intern în materie de concurență sau acesta din urmă în paralel cu articolele 101 și 102 din TFUE, ar limita eficacitatea aplicării dreptului în materie de concurență pe piața internă. În consecință, domeniul de aplicare al directivei ar trebui să se refere atât la aplicarea articolelor 101 și 102 din TFUE în mod exclusiv cât și la aplicarea în paralel, în același caz, a dreptului intern în materie de concurență.. În ceea ce privește protecția declarațiilor de clemență și a propunerilor de încheiere a unei tranzacții, aplicarea prezentei directive ar trebui să se extindă, de asemenea, şi asupra dreptului intern în materie de concurență, atunci când acesta se aplică în mod exclusiv.

(5)  Dreptul intern nu asigură multor autorități naționale de concurență garanțiile de independență, resursele și competențele în materie de aplicare a legii și de impunere de amenzi care le sunt necesare pentru a fi în măsură să asigure în mod eficace aplicarea normelor Uniunii în materie de concurență. Acest lucru le subminează capacitatea de a aplica în mod eficace articolele 101 și 102 din TFUE și ▌ de a aplica dreptul intern în materie de concurență în paralel cu articolele 101 și 102 din TFUE, după caz. De exemplu, în conformitate cu dreptul intern, multe autorități naționale de concurență nu dispun de instrumente eficace pentru a găsi dovezi ale încălcărilor articolelor 101 și 102 din TFUE sau de a amenda întreprinderile care încalcă legea sau nu dispun de resurse umane și financiare adecvate și de independența operațională pentru aplicarea eficace a articolelor 101 și 102 din TFUE. Aceasta poate duce la imposibilitatea, pentru autorități, de a lua măsuri sau la limitarea măsurilor de aplicare a legii pe care le întreprind. Faptul că multe autorități naționale de concurență nu dispun de garanții de independență, resurse și competențe în materie de aplicare a legii și de impunere de amenzi în vederea aplicării eficace a articolelor 101 și 102 din TFUE poate avea drept consecință obținerea de rezultate foarte diferite în urma unor proceduri care vizează întreprinderile angajate în practici anticoncurențiale, în funcție de statul membru în care acestea își desfășoară activitatea. Este posibil ca acestea să nu fie sancționate în temeiul articolului 101 sau 102 din TFUE sau ca sancțiunile să fie ineficace. De exemplu, în unele state membre, întreprinderile pot evita antrenarea răspunderii pentru amenzi printr-o simplă restructurare.

(6)  Aplicarea inegală a articolelor 101 și 102 din TFUE, fie că se aplică în mod exclusiv, fie în paralel cu ▌ dreptul intern în materie de concurență, conduce la ratarea unor oportunități de a elimina barierele la intrarea pe piață și de a crea piețe competitive mai echitabile pe întreg teritoriul Uniunii ▌, unde întreprinderile să concureze pe baza meritelor lor. Întreprinderile și consumatorii sunt afectați în mod deosebit în acele state membre în care autoritățile naționale de concurență dispun de mai puține mijloace pentru a fi organisme eficace de aplicare a legii. Întreprinderile nu pot concura pe merit în cazul în care există paradisuri pentru practici anticoncurențiale, de exemplu, dacă nu pot fi colectate dovezi ale practicilor anticoncurențiale sau dacă întreprinderile pot evita răspunderea în materie de amenzi. Prin urmare, întreprinderile sunt descurajate să intre pe astfel de piețe și să își exercite dreptul de a se stabili și de a furniza bunuri și servicii în cadrul acestor piețe. Consumatorii din statele membre unde există o aplicare mai puțin strictă a legii nu profită de avantajele unei concurențe asigurate în mod eficace. Aplicarea inegală în întreaga Uniune a articolelor 101 și 102 din TFUE, fie că se aplică în mod exclusiv, fie în paralel cu ▌ dreptul intern în materie de concurență, denaturează prin urmare concurența pe piața internă și îi afectează buna funcționare.

(7)  Lacunele și limitările care afectează instrumentele și garanțiile autorităților naționale de concurență subminează sistemul de competențe paralele pentru aplicarea articolelor 101 și 102 din TFUE, care este gândit să funcționeze ca un tot unitar pe baza unei strânse cooperări în cadrul Rețelei europene în domeniul concurenței. Acest sistem depinde de capacitatea autorităților de a se baza unele pe altele, astfel încât fiecare să desfășoare acțiuni de stabilire a faptelor în numele celeilalte pentru a încuraja cooperarea și asistența reciprocă între statele membre. Cu toate acestea, sistemul nu funcționează bine atunci când există încă autorități naționale de concurență care nu dispun de instrumente adecvate în acest sens. În alte domenii-cheie, autoritățile naționale de concurență nu sunt în măsură să își acorde asistență reciprocă. De exemplu, în majoritatea statelor membre, întreprinderile care desfășoară activități transfrontaliere pot eluda plata amenzilor pur și simplu pentru că nu au o prezență juridică în anumite teritorii ale statelor membre în care își desfășoară activitatea. Acest lucru reduce stimulentele pentru respectarea articolelor 101 și 102 din TFUE. Aplicarea ineficace a legii, generată de acest context, denaturează concurența pentru întreprinderile care respectă legea și subminează încrederea consumatorilor în piața internă, în special în mediul digital.

(8)  În vederea menținerii unui veritabil spațiu comun de asigurare a concurenței în Uniune, care să ofere condiții de concurență mai echitabile pentru întreprinderile care își desfășoară activitatea pe piața internă și să diminueze inegalitatea condițiilor pentru consumatori, este necesar să se instituie garanții fundamentale de independență, resurse financiare, umane, tehnice și tehnologice adecvate și un minimum de competențe în materie de aplicare a legii și de impunere de amenzi pentru aplicarea articolelor 101 și 102 din TFUE și ▌ pentru aplicarea dreptului intern în materie de concurență în paralel cu articolele menționate, astfel încât autoritățile naționale administrative de concurență să poată fi pe deplin eficace.

(9)  Este oportun ca prezenta directivă să aibă un dublu temei juridic: articolul 103 și articolul 114 din TFUE. Acest lucru se datorează faptului că prezenta directivă se referă nu numai la aplicarea articolelor 101 și 102 din TFUE și la punerea în aplicare a ▌dreptului intern în materie de concurență, în paralel cu articolele respective, ci și la limitările și lacunele în ceea ce privește instrumentele și garanțiile de care dispun autoritățile naționale de concurență necesare pentru aplicarea articolelor 101 și 102 din TFUE, deoarece astfel de limitări și lacune afectează atât concurența, cât și funcționarea adecvată a pieței interne.

(10)  Stabilirea unor garanții fundamentale pentru a se asigura că autoritățile naționale de concurență aplică articolele 101 și 102 din TFUE în mod uniform și eficace nu ar trebui să aducă atingere competenței statelor membre de a menține sau de a introduce garanții mai ample de independență și resurse pentru autoritățile naționale administrative de concurență, precum și reguli mai detaliate cu privire la competențele autorităților naționale de concurență în materie de aplicare a legii și de impunere de amenzi. În special, pentru a le spori și mai mult eficacitatea, statele membre ar trebui să poată conferi autorităților naționale de concurență competențe suplimentare, pe lângă competențele de bază prevăzute în prezenta directivă, cum ar fi competența de a impune amenzi persoanelor fizice sau, în mod excepțional, competența de a efectua inspecții cu consimțământul celor care fac obiectul inspecției.

(11)  În ceea ce privește condițiile de acordare a clemenței pentru carteluri secrete este nevoie, dimpotrivă, de norme detaliate. Întreprinderile vor dezvălui cartelurile secrete la care au participat doar dacă se pot baza pe un nivel suficient de securitate juridică în privința faptului că vor beneficia de imunitate la amenzi. Diferențele marcante dintre programele de clemență în statele membre duc la insecuritate juridică pentru potențialii solicitanți de clemență. Acest lucru ar putea slăbi motivația acestora să depună o cerere de clemență. Dacă statele membre ar putea lua sau aplica măsuri de clemență mai clare și armonizate în domeniul care intră sub incidența prezentei directive, acest lucru nu doar ar aduce o contribuție în favoarea obiectivului de a menține stimulentele pentru solicitanți pentru a dezvălui cartelurile secrete astfel încât asigurarea concurenței în Uniune să fie cât mai eficace posibil, ci ar garanta și condiții de concurență echitabile pentru întreprinderile care își desfășoară activitatea pe piața internă. Acest fapt nu ar trebui să împiedice statele membre să utilizeze programe de clemență care nu se referă doar la cartelurile secrete, ci și la alte încălcări ale articolului 101 ▌ din TFUE și ale dispozițiilor echivalente ▌ din dreptul intern în materie de concurență sau să accepte cereri de clemență din partea unor persoane fizice care acționează în nume propriu. Prezenta directivă ar trebui să nu aducă atingere nici programelor de clemență care prevăd exclusiv imunitatea la sancțiuni în cadrul unor proceduri judiciare penale pentru aplicarea articolului 101 din TFUE.

(12)  Prezenta directivă ar trebui să nu se aplice legislațiilor naționale în măsura în care acestea prevăd impunerea de sancțiuni penale persoanelor fizice, cu excepția normelor care guvernează interacțiunea dintre programele de clemență și impunerea de sancțiuni persoanelor fizice. De asemenea, aceasta ar trebui să nu se aplice legislațiilor naționale care prevăd impunerea de sancțiuni administrative persoanelor fizice care nu operează ca actori economici independenți pe o piață.

(13)  În temeiul articolului 35 din Regulamentul (CE) nr. 1/2003, statele membre pot încredința aplicarea articolelor 101 și 102 din TFUE exclusiv unei autorități administrative, astfel cum este cazul în majoritatea jurisdicțiilor, sau pot încredința această competență atât autorităților judiciare, cât și autorităților administrative. În ultimul caz menționat, autoritatea administrativă este cel puțin principala autoritate responsabilă pentru desfășurarea investigației, în timp ce autoritatea judiciară deține, de regulă, competența de a adopta decizii prin care să impună amenzi și poate deține competența de a adopta și alte decizii, cum ar fi constatarea unei încălcări a articolelor 101 și 102 din TFUE.

(14)  Exercitarea competențelor conferite de prezenta directivă autorităților naționale de concurență, inclusiv a competențelor de investigare, ar trebui să facă obiectul unor garanții adecvate, care să respecte cel puțin principiile generale ale dreptului Uniunii și Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, în concordanță cu jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene, în special în contextul unor proceduri care ar putea duce la impunerea de sancțiuni. Aceste garanții includ respectarea dreptului la bună administrare și a dreptului întreprinderilor la apărare, în cadrul cărora dreptul de a fi audiat este o componentă esențială. În special, autoritățile naționale de concurență ar trebui să informeze părțile care fac obiectul investigării cu privire la obiecțiunile preliminare ridicate împotriva lor în temeiul articolului 101 sau 102 din TFUE sub forma unei comunicări privind obiecțiunile sau a unei măsuri similare înainte de a adopta o decizie de constatare a unei încălcări, iar acestea ar trebui să aibă posibilitatea de a-și face cunoscut într-un mod eficace punctul de vedere privind obiecțiunile respective înainte de a se lua o astfel de decizie. Părțile cărora li s-au notificat obiecțiunile preliminare referitoare la o presupusă încălcare a articolului 101 sau 102 din TFUE ar trebui să aibă dreptul de acces la dosarul relevant întocmit de autoritățile naționale de concurență pentru a fi în măsură să își exercite în mod eficace dreptul la apărare.

Dreptul de a avea acces la dosar ar trebui să respecte interesul legitim al întreprinderilor de a-și proteja secretele de afaceri și ar trebui să nu includă informațiile confidențiale și documentele interne ale autorităților naționale de concurență și ale Comisiei și corespondența dintre acestea. În plus, în cazul deciziilor autorităților naționale de concurență, în special al deciziilor de constatare a unei încălcări a articolului 101 sau 102 din TFUE și de impunere a unor măsuri corective sau amenzi, destinatarii ar trebui să aibă dreptul la o cale de atac eficientă în fața unei instanțe, în conformitate cu articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. Astfel de decizii ▌ ar trebui să fie motivate astfel încât să le permită destinatarilor lor să stabilească motivele care stau la baza deciziei și să își exercite dreptul la o cale de atac eficientă. De asemenea, în conformitate cu dreptul la bună administrare, statele membre ar trebui să vegheze ca autoritățile naționale de concurență, în aplicarea articolelor 101 și 102 din TFUE, să își deruleze procedurile într-un interval de timp rezonabil, ținând seama de particularitățile fiecărui caz în parte. Garanțiile respective ar trebui să fie concepute astfel încât să mențină un echilibru între respectarea drepturilor fundamentale ale întreprinderilor și datoria de a se asigura aplicarea efectivă a articolelor 101 și 102 din TFUE.

(15)  Schimbul de informații între autoritățile naționale de concurență, precum și utilizarea unor asemenea informații ca dovezi pentru aplicarea articolului 101 sau 102 din TFUE ar trebui să fie realizate în temeiul articolului 12 din Regulamentul (CE) nr. 1/2003.

(16)  Faptul de a conferi autorităților naționale administrative de concurență competențe care să le permită să aplice articolele 101 și 102 din TFUE în mod imparțial și în interesul comun al aplicării eficace a normelor de concurență ale Uniunii este o componentă esențială a aplicării eficace și uniforme a acestor norme.

(17)  Independența operațională a autorităților naționale administrative de concurență ar trebui să fie consolidată astfel încât să se asigure aplicarea eficace și uniformă a articolelor 101 și 102 din TFUE. În acest scop, ar trebui prevăzută o dispoziție expresă în dreptul intern pentru a garanta faptul că, atunci când aplică articolele 101 și 102 din TFUE, autoritățile naționale administrative de concurență sunt protejate de intervenții externe sau de presiuni politice de natură să pună în pericol evaluarea independentă a faptelor cu care au fost sesizate. În acest scop, ar trebui să fie stabilite în prealabil în dreptul intern motivele pentru revocarea din cadrul autorității naționale administrative de concurență a persoanelor care iau decizii în exercitarea competențelor menționate la articolele 10, 11, 12, 13 și 16 din prezenta directivă, pentru a înlătura orice îndoială rezonabilă legată de imparțialitatea acestora ▌ și de inflexibilitatea lor față de factorii externi. În mod asemănător, ar trebui să fie prevăzute în prealabil în dreptul intern norme și proceduri clare și transparente pentru selecția, recrutarea sau numirea acestor persoane. În plus, pentru a asigura imparțialitatea autorităților naționale administrative de concurență, amenzile pe care acestea le impun pentru încălcări ale articolelor 101 și 102 din TFUE nu ar trebui să fie utilizate pentru a finanța direct autoritățile respective.

(18)  Pentru a se asigura independența operațională a autorităților naționale administrative de concurență, șefii, membrii personalului și persoanele care iau decizii din cadrul acestora ar trebui să acționeze cu integritate și să se abțină de la orice acțiune incompatibilă cu îndeplinirea obligațiilor lor. Pentru a preveni punerea în pericol a posibilității șefilor, a membrilor personalului sau a persoanelor care iau decizii de a face evaluări independente , este necesar ca aceștia să nu desfășoare, în timpul contractului lor de muncă sau al mandatului lor, precum și pe o perioadă rezonabilă după încetarea acestora ▌, orice acțiune incompatibilă, indiferent dacă este remunerată sau nu.

(19)  Aceasta înseamnă că, pe parcursul derulării contractului lor de muncă sau a mandatului lor, membrii personalului și persoanele care iau decizii nu ar trebui să poată să instrumenteze proceduri privind aplicarea articolului 101 sau 102 din TFUE în care au fost implicați sau care privesc în mod direct întreprinderi sau asocieri de întreprinderi în cadrul cărora au fost angajați sau au fost implicați profesional sub o altă formă, dacă acest lucru are potențialul de a le compromite imparțialitatea într-un anumit caz. În mod similar, membrii personalului și persoanele care iau decizii, precum și rudele lor apropiate, ar trebui să nu aibă vreun interes în nicio întreprindere sau organizație care face obiectul unei proceduri privind aplicarea articolului 101 sau 102 din TFUE la care participă, dacă acest lucru are potențialul de a le compromite ▌ imparțialitatea într-un anumit caz. Evaluarea posibilității ca imparțialitatea acestora să fie afectată într-un caz anume ar trebui să țină seama de natura și amploarea interesului și de nivelul de implicare sau de participare ale persoanei în cauză. Atunci când este necesar să se asigure imparțialitatea investigației și a procesului decizional, persoana în cauză ar trebui să se abțină de la implicarea în cazul respectiv.

(20)  Această înseamnă, de asemenea, că pentru o perioadă de timp rezonabilă după părăsirea autorității naționale administrative de concurență, ori de câte ori foști membri ai personalului sau persoane care au luat decizii se implică într-o activitate ocupațională care este legată de procedurile privind aplicarea articolului 101 sau 102 din TFUE pe care le-au instrumentat în cursul derulării contractului de muncă sau a mandatului lor, aceștia nu ar trebui să fie implicați în cazul respectiv în cadrul noii lor activități ocupaționale.

Durata perioadei respective poate fi stabilită ținând seama de natura noii activități ocupaționale a persoanelor în cauză, precum și de nivelul de implicare și de responsabilitate a acestora în cadrul aceleiași proceduri, pe parcursul derulării contractului de muncă sau a mandatului acestora în cadrul autorității naționale administrative de concurență.

(21)  Fiecare autoritate națională administrativă de concurență ar trebui să publice un cod de conduită care să cuprindă norme privind conflictele de interese, fără a aduce atingere aplicării unor reglementări de drept intern mai stricte.

(22)  Independența operațională a autorităților naționale administrative de concurență nu ar trebui să împiedice exercitarea controlului judiciar sau parlamentar în conformitate cu dreptul intern. Cerințele în materie de răspundere ar trebui să contribuie, de asemenea, la asigurarea credibilității și legitimității acțiunilor autorităților naționale administrative de concurență. Printre cerințele proporționale în materie de răspundere se numără publicarea de către autoritățile naționale administrative de concurență a unor rapoarte periodice privind activitățile lor, adresate unui organism guvernamental sau parlamentar. Autoritățile naționale administrative de concurență ar putea face și obiectul unui control sau al unei monitorizări a cheltuielilor financiare, cu condiția ca acest lucru să nu le afecteze independența.

(23)  Autoritățile naționale administrative de concurență ar trebui să fie în măsură să își stabilească prioritățile în materie de proceduri pentru aplicarea articolelor 101 și 102 din TFUE, astfel încât să se asigure o utilizare eficace a resurselor de care dispun și să li se permită să se concentreze pe prevenirea și încetarea comportamentelor anticoncurențiale care denaturează concurența în cadrul pieței interne. În acest scop, acestea ar trebui să fie în măsură să respingă plângeri pe motiv că nu constituie o prioritate, cu excepția plângerilor depuse de autoritățile publice care dețin în comun cu o autoritate națională administrativă de concurență competențe în vederea aplicării articolelor 101 și 102 din TFUE și a dreptului intern în materie de concurență, acolo unde este cazul. Acest lucru nu ar trebui să aducă atingere competenței autorităților naționale administrative de concurență de a respinge plângeri pe alte motive, cum ar fi lipsa de competență, sau competența de a decide că nu există motive pentru a interveni. În plus, în cazul plângerilor depuse în mod formal, astfel de refuzuri ar trebui să facă obiectul unei căi de atac eficiente, în conformitate cu dreptul intern. Competența autorităților naționale administrative de concurență de a-și stabili prioritățile în materie de proceduri de aplicare a legii nu aduce atingere dreptului unui guvern al unui stat membru de a emite norme de politică generală sau orientări în materie de priorități către autoritățile naționale administrative de concurență care nu au legătură cu investigații privind un sector sau cu proceduri specifice de aplicare a articolelor 101 și 102 din TFUE.

(24)  Autoritățile naționale de concurență ar trebui să dispună de resurse suficiente, în termeni de personal calificat în măsură să efectueze evaluări juridice și economice la un nivel superior, mijloace financiare, expertiză tehnică și tehnologică și echipamente, inclusiv instrumente adecvate din domeniul tehnologiei informației, pentru a se asigura că își pot îndeplini într-un mod eficace sarcinile atunci când aplică articolele 101 și 102 din TFUE. În cazul în care se extind atribuțiile și competențele autorităților naționale de concurență prevăzute în dreptul intern, statele membre ar trebui să se asigure că autoritățile naționale de concurență au resurse suficiente pentru a îndeplini într‑un mod eficace aceste sarcini.

(25)  Independența autorităților naționale de concurență ar trebui sporită pentru a le permite să decidă independent cu privire la cheltuirea alocărilor bugetare, cu scopul îndeplinirii atribuțiilor care le revin, fără a aduce atingere normelor și procedurilor bugetare naționale.

(26)  Pentru a se asigura faptul că autoritățile naționale administrative de concurență dispun de resursele necesare pentru a-și îndeplini sarcinile, ar putea fi luate în considerare diverse mijloace de finanțare, cum ar fi finanțarea din alte surse decât bugetul de stat.

(27)  Pentru a asigura o monitorizare eficace a punerii în aplicare a prezentei directive, statele membre ar trebui să se asigure că autoritățile naționale administrative de concurență prezintă unui organism guvernamental sau parlamentar rapoarte periodice cu privire la activitățile și resursele lor. Astfel de rapoarte ar trebui să includă informații despre numiri și destituiri ale membrilor organismului decizional, despre volumul de resurse alocate în anul în cauză, precum și despre orice modificare a acestui volum în comparație cu anii precedenți. Rapoartele respective ar trebui să fie publice.

(28)  Autoritățile naționale de concurență necesită un set minim de competențe comune de investigare și de luare a deciziilor pentru a fi în măsură să asigure în mod eficace aplicarea articolelor 101 și 102 din TFUE.

(29)  Autorităților naționale administrative de concurență ar trebui să aibă competențe eficace de investigare pentru a depista orice acord, decizie sau practică concertată interzisă de articolul 101 din TFUE sau orice abuz de poziție dominantă interzis de articolul 102 din TFUE, în orice etapă a procedurilor pe care le derulează. Autoritățile naționale administrative de concurență ar trebui să poată aplica competențele respective întreprinderilor și asocierilor de întreprinderi care fac obiectul unor proceduri pentru aplicarea articolelor 101 și 102 din TFUE, precum și altor actori de pe piață care pot fi în posesia unor informații relevante pentru astfel de proceduri. Acordarea unor astfel de competențe eficace de investigare tuturor autorităților naționale administrative de concurență ar trebui să asigure că acestea sunt în măsură să își acorde reciproc asistență în mod eficace atunci când li se solicită să desfășoare pe propriul teritoriu o inspecție sau orice altă măsură de stabilire a faptelor în numele unei alte autorități naționale de concurență și pentru aceasta, în temeiul articolului 22 din Regulamentul (CE) nr. 1/2003.

(30)  Competențele de investigare ale autorităților naționale administrative de concurență ar trebui să fie adecvate pentru a răspunde provocărilor legate de aplicarea legii în mediul digital și ar trebui să le permită autorităților naționale de concurență să obțină toate informațiile legate de întreprinderea sau asocierea de întreprinderi care face obiectul măsurii de investigare, în format digital, inclusiv date obținute prin mijloace criminalistice, indiferent de suportul pe care sunt stocate, cum ar fi laptopuri, telefoane mobile, alte dispozitive mobile sau stocarea în cloud.

(31)  Autoritățile naționale administrative de concurență ar trebui să aibă posibilitatea de a efectua toate inspecțiile necesare la sediile întreprinderilor și asocierilor de întreprinderi atunci când, în conformitate cu jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene, pot demonstra că există motive rezonabile de a suspecta săvârșirea unei încălcări a articolului 101 sau 102 din TFUE. Prezenta directivă nu ar trebui să împiedice statele membre să solicite autorizarea prealabilă de către o autoritate națională judiciară pentru astfel de inspecții.

(32)  Pentru a fi eficace, competența autorităților naționale administrative de concurență de a efectua inspecții ar trebui să includă accesul la informații care se află la dispoziția întreprinderii sau asocierii de întreprinderi sau a persoanei care face obiectul inspecției și care au legătură cu întreprinderea sau asocierea de întreprinderi care face obiectul investigării. Aceasta ar trebui să includă în mod necesar competența de a căuta documente, fișiere sau date stocate pe dispozitive care nu sunt identificate cu precizie în prealabil. Fără o astfel de competență, ar fi imposibil să se obțină informațiile necesare pentru investigație atunci când întreprinderile sau asocierile de întreprinderi adoptă o atitudine de obstrucționare sau refuză să coopereze. Competența de a examina registre sau documente ar trebui să cuprindă toate formele de corespondență, inclusiv mesajele electronice, indiferent dacă acestea apar ca necitite sau au fost șterse.

(33)  Pentru a reduce la minimum prelungirea inutilă a inspecțiilor, autoritățile naționale administrative de concurență ar trebui să aibă competența de a continua realizarea de căutări și de a selecta copii sau extrase din registre și documente privind activitatea întreprinderii sau asocierii de întreprinderi inspectate în incinta autorității sau în alte incinte desemnate. Astfel de căutări ar trebui să asigure în continuare respectarea dreptului la apărare al întreprinderilor.

(34)  Experiența a dovedit că documentele comerciale pot fi păstrate în locuințele directorilor, administratorilor, și altor membri ai personalului întreprinderilor sau asocierilor de întreprinderi, în special ținând seama de utilizarea sporită a unor modalități de lucru mai flexibile. Pentru a se asigura eficacitatea inspecțiilor, autoritățile naționale administrative de concurență ar trebui să aibă competența de a intra în orice incintă, inclusiv în locuințe private, în cazul în care pot demonstra că există o suspiciune rezonabilă că ▌ în incintele respective sunt păstrate documente comerciale care pot fi relevante pentru a dovedi o încălcare a articolului 101 sau 102 din TFUE. Exercitarea competenței respective ar trebui să facă obiectul obținerii unei autorizări prealabile de către autoritatea națională administrativă de concurență din partea unei autorități naționale judiciare, care poate include și procurorul în anumite sisteme juridice naționale. Această condiție nu ar trebui să împiedice statele membre ca, în cazuri de extremă urgență, să încredințeze unei autorități naționale administrative de concurență care să acționeze în calitate de autoritate judiciară, sarcinile ce țin de sfera de competență a unei autorități naționale judiciare, sau, în mod excepțional, să permită efectuarea unor astfel de inspecții cu consimțământul celor care fac obiectul inspecției. O autoritate națională administrativă de concurență ar putea încredința poliției, sau unei autorități echivalente însărcinate cu aplicarea legii, desfășurarea unor astfel de inspecții, cu condiția ca inspecția să se efectueze în prezența autorității naționale administrative de concurență. Acest lucru nu ar trebui să aducă atingere dreptului autorității naționale administrative de concurență de a efectua ea însăși inspecții și de a obține asistența necesară din partea poliției sau a unei autorități echivalente însărcinate cu aplicarea legii, inclusiv asistența, ca o măsură de precauție, pentru a depăși o posibilă opoziție din partea celor care fac obiectul inspecției.

(35)  Autoritățile naționale de concurență ar trebui să aibă competențe reale de a solicita întreprinderilor sau asocierilor de întreprinderi să furnizeze informații necesare pentru depistarea încălcărilor articolelor 101 și 102 din TFUE. În acest scop, autoritățile naționale de concurență ar trebui să poată impune dezvăluirea informațiilor care le pot permite să investigheze posibile încălcări. Ar trebui să fie inclus aici și dreptul de a solicita informații în orice tip de format digital, inclusiv emailuri și sisteme de mesagerie instantanee, și indiferent de locul în care sunt stocate, inclusiv în cloud și pe servere, cu condiția de a fi accesibile întreprinderii sau asocierii de întreprinderi care este destinatarul cererii de informații. Acest drept nu ar trebui să conducă la posibilitatea de a i se impune întreprinderii sau asocierii de întreprinderi o obligație disproporționată în raport cu necesitățile investigației. De exemplu, ar trebui să nu i se poată impune întreprinderii sau asocierii de întreprinderi să suporte costuri sau să depună eforturi excesive. Deși dreptul de a solicita informații este esențial pentru depistarea încălcărilor, astfel de cereri ar trebui să aibă un domeniu de aplicare adecvat. Astfel de cereri nu ar trebui să forțeze întreprinderile sau asocierilor de întreprinderi să recunoască faptul că au comis o încălcare, sarcina de a dovedi acest lucru revenindu-le autorităților naționale de concurență. Această dispoziție nu ar trebui să aducă atingere obligațiilor întreprinderilor sau asocierilor de întreprinderi de a răspunde la întrebări factuale și de a furniza documente. În mod similar, autoritățile naționale de concurență ar trebui să dispună de instrumente eficace pentru a solicita oricărei alte persoane fizice sau juridice să furnizeze informații care pot fi relevante pentru aplicarea articolelor 101 și 102 din TFUE. Statele membre ar trebui să aibă libertatea de a prevedea norme procedurale privind astfel de solicitări de informații, cum ar fi în ceea ce privește forma lor juridică, cu condiția ca normele respective să permită utilizarea eficace a acestor instrumente. De asemenea, experiența arată că informațiile furnizate în mod voluntar ca răspuns la solicitările de informații neobligatorii pot constitui o sursă prețioasă de informații pentru o aplicare fundamentată și riguroasă a legii. În mod similar, furnizarea de informații de către părți terțe, cum ar fi concurenții, clienții și consumatorii de pe piață, din proprie inițiativă, poate contribui la aplicarea eficace a legii, iar autoritățile naționale de concurență ar trebui să încurajeze acest lucru.

(36)  Experiența arată că competența de a desfășura interviuri constituie un instrument util pentru a colecta dovezi și pentru a ajuta autoritățile de concurență să evalueze valoarea dovezilor deja colectate. Autoritățile naționale de concurență ar trebui să aibă mijloace eficace de a convoca la un interviu orice reprezentant al unei întreprinderi sau al unei asocieri de întreprinderi, orice reprezentant al altor persoane juridice și orice persoană fizică care poate deține informații relevante pentru aplicarea articolelor 101 și 102 din TFUE. Statele membre ar trebui să fie libere să prevadă norme care reglementează desfășurarea unor astfel de interviuri, cu condiția ca normele respective să permită utilizarea eficace a acestui instrument.

(37)  Este indispensabil ca autoritățile naționale de concurență să fie în măsură să solicite întreprinderilor și asocierilor de întreprinderi să pună capăt încălcării articolului 101 sau 102 din TFUE, inclusiv în cazul în care o încălcare continuă și după inițierea formală a procedurii de către autoritățile naționale de concurență. În plus, autoritățile naționale de concurență ar trebui să aibă mijloace eficace de a restabili concurența pe piață prin impunerea de măsuri corective structurale și comportamentale care să fie proporționale cu încălcarea comisă și necesare pentru a pune capăt încălcării. Principiul proporționalității impune că, în momentul alegerii între două măsuri corective la fel de eficiente, autoritățile naționale de concurență ar trebui să o aleagă pe aceea care este cel mai puțin împovărătoare pentru întreprinderea în cauză. Măsurile corective structurale, cum ar fi obligațiile de a înstrăina o participație în cadrul unei entități concurente sau de a cesiona o unitate operațională, afectează activele unei întreprinderi și pot fi prezumate a fi mai împovărătoare pentru întreprinderea în cauză decât măsurile corective comportamentale. Cu toate acestea, acest lucru nu ar trebui să împiedice autoritățile naționale de concurență să constate că circumstanțele unei anumite încălcări justifică impunerea unei măsuri corective structurale, deoarece ar fi mai eficace pentru a pune capăt încălcării decât o măsură corectivă comportamentală.

(38)  Măsurile provizorii pot fi un instrument important pentru a asigura faptul că, atât timp cât este în curs o investigație, încălcarea investigată nu prejudiciază în mod grav și iremediabil concurența. Acest instrument este important pentru a evita evoluții ale pieței care ar putea fi foarte greu de inversat prin orice decizie luată de o autoritate națională de concurență la finalul unei proceduri. Prin urmare, autoritățile naționale de concurență ar trebui să aibă competența de a impune măsuri provizorii prin decizie. Ca o condiție minimă, această competență ar trebui să se aplice în cazurile în care o autoritate națională de concurență a făcut o constatare prima facie a unei încălcări a articolului 101 sau 102 din TFUE și în cazul în care există un risc de prejudiciu grav și ireparabil pentru concurență. Statele membre au libertatea de a oferi autorităților naționale de concurență competențe mai extinse de a impune măsuri provizorii. Deciziile care impun măsuri provizorii ar trebui să fie valabile numai pe o perioadă determinată, fie până la finalizarea procedurii de către o autoritate națională de concurență, fie pe o perioadă fixă de timp care poate fi reînnoită în măsura în care acest lucru este necesar și adecvat. Statele membre ar trebui să se asigure că legalitatea, inclusiv proporționalitatea, unor astfel de măsuri poate fi revizuită în cadrul unor proceduri de recurs accelerate sau al altor proceduri care prevăd, de asemenea, controlul judiciar accelerat. În plus, statele membre ar trebui să creeze condițiile necesare pentru a asigura posibilitatea ca autoritățile naționale de concurență să recurgă la măsuri provizorii în practică. Este nevoie, în mod special, să se permită tuturor autorităților de concurență să facă față transformărilor de pe piețele cu evoluție rapidă și să reflecteze, prin urmare, în cadrul Rețelei europene în domeniul concurenței, cu privire la utilizarea măsurilor provizorii și să ia în considerare această experiență în cadrul oricărei măsuri cu caracter neobligatoriu relevante sau a oricărei reexaminări viitoare a prezentei directive.

(39)  În cazul în care, în cadrul procedurilor care ar putea conduce la interzicerea unui acord sau a unei practici, întreprinderile sau asocierile de întreprinderi își asumă angajamente față de autoritățile naționale de concurență, care răspund îngrijorărilor formulate, aceste autorități naționale de concurență ar trebui să poată adopta decizii care să confere respectivelor angajamente caracter obligatoriu și executoriu față de întreprinderile sau asocierile de întreprinderi în cauză. În principiu, astfel de decizii privind angajamentele nu sunt adecvate în cazul cartelurilor secrete, pentru care autoritățile naționale de concurență ar trebui să impună amenzi. Deciziile privind angajamentele ar trebui să constate că nu mai există temeiuri pentru luarea de măsuri de către autoritățile naționale de concurență, fără să ajungă la o concluzie cu privire la existența unei încălcări a articolului 101 sau 102 din TFUE. Autoritățile naționale de concurență ar trebui să aibă putere discreționară cu privire la acceptarea de angajamente. Deciziile privind angajamentele nu aduc atingere competențelor autorităților de concurență și instanțelor naționale de a constata o încălcare și de a decide într-un anumit caz. În plus, existența unor mijloace eficace de monitorizare a respectării angajamentelor de către întreprinderi sau asocierile de întreprinderi și a unor mijloace eficace de impunere de sancțiuni în caz de nerespectare s-a dovedit utilă pentru autoritățile de concurență. Autoritățile naționale de concurență ar trebui să dispună de mijloace eficace pentru a redeschide procedura în cazul în care intervine o schimbare esențială privind oricare dintre faptele pe care s-a fundamentat o decizie privind angajamentele, în care întreprinderea sau asocierea de întreprinderi a acționat contrar angajamentelor asumate sau în care decizia privind angajamentele s-a întemeiat pe informații incomplete, incorecte sau înșelătoare, furnizate de părți,.

(40)  Pentru aplicarea uniformă și eficace a articolelor 101 și 102 din TFUE, autoritățile naționale administrative de concurență ar trebui să aibă competența de a impune amenzi eficace, proporționale și disuasive întreprinderilor și asocierilor de întreprinderi pentru încălcarea articolului 101 sau 102 din TFUE, fie direct, în cadrul unor proceduri proprii, în special proceduri administrative, cu condiția ca astfel de proceduri să permită impunerea directă a unor amenzi eficace, proporționale și disuasive, fie de a cere impunerea de amenzi în cadrul unor proceduri judiciare fără caracter penal. Acest lucru nu aduce atingere legislațiilor naționale care prevăd impunerea de sancțiuni asupra întreprinderilor și asocierilor de întreprinderi de către instanțe în cadrul unor proceduri penale pentru încălcarea articolelor 101 și 102 din TFUE în cazul în care încălcarea constituie o infracțiune în temeiul dreptului intern și cu condiția să nu fie afectată aplicarea eficace și uniformă a articolelor 101 și 102 din TFUE.

(41)  Pentru a se asigura faptul că întreprinderile și asocierile de întreprinderi sunt stimulate să respecte competențele de investigare și deciziile autorităților naționale de concurență, autoritățile naționale administrative de concurență ar trebui să fie în măsură să impună amenzi eficace în caz de nerespectare a măsurilor și deciziilor menționate la articolele 6, 8, 9, 10, 11 și 12, direct în cadrul procedurilor proprii, sau să ceară impunerea de amenzi în cadrul unor proceduri judiciare fără caracter penal. Acest lucru nu aduce atingere dreptului național care prevede impunerea de amenzi asupra întreprinderilor și asocierilor de întreprinderi de către instanțe în cadrul unor proceduri penale. ▌

(42)  În conformitate cu Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, în cadrul procedurilor desfășurate în fața autorităților naționale administrative de concurență sau, după caz, în cadrul unor proceduri judiciare fără caracter penal, ar trebui impuse amenzi în cazul în care a fost săvârșită o încălcare în mod intenționat sau din neglijență. Noțiunile de intenție și neglijență ar trebui interpretate în conformitate cu jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene cu privire la aplicarea articolelor 101 și 102 din TFUE, și nu în conformitate cu noțiunile de intenție și neglijență utilizate în procedurile conduse de autoritățile penale cu privire la chestiuni penale. Acest lucru nu aduce atingere legislațiilor naționale în temeiul cărora constatarea unei încălcări se bazează pe un criteriu al răspunderii obiective, sub rezerva compatibilității acestuia cu jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene. Prezenta directivă nu afectează nici normele naționale privind nivelul probatoriu, nici obligațiile autorităților naționale de concurență de a constata faptele din cazul respectiv, cu condiția ca astfel de reguli și obligații să fie compatibile cu principiile generale ale dreptului Uniunii. ▌

(43)  Amenzile ar trebui să fie stabilite în funcție de cifra de afaceri mondială totală a întreprinderilor și asocierilor de întreprinderi în cauză.

(44)  Penalitățile cu titlu cominatoriu reprezintă un instrument esențial pentru a se asigura că autoritățile naționale de concurență dispun de mijloace eficace pentru a combate nerespectarea continuă și viitoare de către întreprinderi și asocieri de întreprinderi a măsurilor și deciziilor autorităților respective, astfel cum se menționează la articolele 6, 8, 9, 10, 11 și 12. Acestea nu ar trebui să se aplice în cazul constatării unor încălcări care au fost săvârșite în trecut. Competența de a impune penalități cu titlu cominatoriu se aplică fără a aduce atingere competenței autorităților naționale de concurență de a pedepsi nerespectarea măsurilor prevăzute la articolul 13 alineatul (2). Astfel de penalități cu titlu cominatoriu ar trebui să fie stabilite în funcție de cifra de afaceri mondială totală zilnică medie a întreprinderilor și asocierilor de întreprinderi în cauză.

(45)  În scopul impunerii de amenzi și penalități cu titlu cominatoriu, termenul de „decizie” ar trebui să includă orice măsură ale cărei efecte juridice sunt obligatorii de natură să afecteze interesele destinatarului, modificând în mod distinct situația juridică a acestuia.

(46)  Pentru a garanta aplicarea eficace și uniformă a articolelor 101 și 102 din TFUE, noțiunea de „întreprindere”, astfel cum este prevăzută la articolele 101 și 102 din TFUE, care ar trebui să se aplice în conformitate cu jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene, desemnează o unitate economică, chiar dacă aceasta este constituită din mai multe persoane fizice sau juridice. În consecință, autoritățile naționale de concurență ar trebui să aibă posibilitatea să aplice noțiunea de întreprindere pentru a antrena răspunderea unei societăți-mamă și a-i impune amenzi pentru comportamentul uneia dintre filialele sale în cazul în care societatea-mamă și filiala sa constituie o singură unitate economică. Pentru a împiedica situațiile în care întreprinderile încearcă să eludeze răspunderea pentru amenzi în caz de încălcare a articolelor 101 și 102 din TFUE prin modificări juridice sau organizatorice, autoritățile naționale de concurență ar trebui să poată antrena răspunderea succesorilor juridici sau economici ai întreprinderii și să le impună amenzi pentru încălcări ale articolelor 101 și 102 din TFUE în conformitate cu jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene.

(47)  Pentru a se garanta că amenzile impuse pentru încălcări ale articolelor 101 și 102 din TFUE reflectă importanța economică a încălcării respective, autoritățile naționale de concurență ar trebui să țină seama de gravitatea încălcării. Autoritățile naționale de concurență ar trebui, de asemenea, să fie în măsură să stabilească amenzi proporționale cu durata încălcării. Acești factori ar trebui să fie evaluați în conformitate cu jurisprudența relevantă a Curții de Justiție a Uniunii Europene, într-un mod care să asigure efectul disuasiv. Evaluarea gravității ar trebui să fie efectuată de la caz la caz pentru fiecare tip de încălcare, ținându-se seama de toate împrejurările cazului ▌. Factorii care ar putea fi luați în considerare includ natura încălcării, cota de piață cumulată a tuturor întreprinderilor în cauză, sfera geografică a încălcării, punerea sau nu în aplicare a încălcării, valoarea vânzărilor de bunuri și servicii ale întreprinderii, de care este legată în mod direct sau indirect încălcarea și dimensiunea și puterea de piață a întreprinderii în cauză. Existența unor încălcări repetate din partea aceluiași autor arată tendința acestuia de a săvârși astfel de încălcări, fiind, prin urmare, un indicator foarte clar al ▌ necesității ridicării nivelului de sancționare pentru obținerea efectului scontat de descurajare. În consecință, autoritățile naționale de concurență ar trebui să aibă posibilitatea de a majora amenda care urmează să fie impusă unei întreprinderi sau unei asocieri de întreprinderi după ce Comisia sau o autoritate națională de concurență a adoptat o decizie prin care constată că respectiva întreprindere sau asociere de întreprinderi a încălcat articolul 101 sau 102 din TFUE și că respectiva întreprindere sau asociere de întreprinderi a continuat să comită aceeași încălcare sau comite o încălcare similară. În conformitate cu Directiva 2014/104/UE, autoritățile naționale de concurență ar trebui să poată lua în considerare orice despăgubire plătită în cadrul unei tranzacții consensuale. În plus, în circumstanțe excepționale, autoritățile naționale de concurență ar trebui să poată lua în considerare viabilitatea economică a întreprinderii în cauză.

(48)  Experiența a arătat că asocierile de întreprinderi au de regulă un rol în încălcarea legislației în domeniul concurenței și autoritățile naționale de concurență ar trebui, prin urmare, să aibă posibilitatea de a le amenda în mod eficace. Cu ocazia evaluării gravității încălcării, etapă necesară a stabilirii cuantumului amenzii în cadrul unei proceduri inițiate împotriva asocierilor de întreprinderi atunci când încălcarea se referă la activitățile membrilor acestora, ar trebui să fie posibilse ia în considerare suma vânzărilor de bunuri și servicii de care este legată în mod direct sau indirect încălcarea care au fost realizate de întreprinderile membre ale asocierii . Atunci când se impune o amendă nu numai asocierii, ci și membrilor săi, la calcularea amenzii impuse asocierii nu ar trebui să fie luată în considerare cifra de afaceri a membrilor cărora li se impune amenda. Pentru a se asigura colectarea eficace a amenzilor impuse asocierilor de întreprinderi pentru încălcările comise de acestea, este necesar să se stabilească condițiile în care autoritățile naționale de concurență au putere discreționară cu privire la solicitarea plății amenzii de către întreprinderile membre ale asocierii, dacă asocierea nu este solvabilă. În acest sens, autoritățile naționale de concurență ar trebui să ia în considerare mărimea relativă a întreprinderilor care fac parte din asociere și, în special, situația întreprinderilor mici și mijlocii. Plata amenzii de către unul sau mai mulți membri ai asocierii se face fără a se aduce atingere normelor de drept intern care prevăd recuperarea cuantumului plătit de alți membri ai asocierii.

(49)  Efectul disuasiv al amenzilor diferă în mod considerabil în Uniune și, în unele state membre, cuantumul maxim al amenzii care poate fi impus este foarte scăzut. Pentru a se asigura faptul că autoritățile naționale de concurență pot impune amenzi disuasive, cuantumul maxim al amenzii care poate fi impus pentru fiecare încălcare a articolului 101 sau 102 din TFUE ar trebui stabilit la un nivel de cel puțin 10 % din cifra de afaceri mondială totală a întreprinderii în cauză. Acest fapt nu ar trebui să împiedice statele membre să mențină sau să adopte amenzi maxime mai ridicate care pot fi impuse.

(50)  Programele de clemență constituie un instrument important pentru depistarea cartelurilor secrete și contribuie astfel la investigarea eficace a celor mai grave încălcări ale legislației în materie de concurență și la impunerea de sancțiuni pentru acestea. În prezent există însă diferențe semnificative între programele de clemență aplicabile în statele membre. Diferențele respective generează insecuritate juridică pentru întreprinderile autoare ale încălcărilor cu privire la condițiile în care pot depune cereri de clemență, precum și insecuritate cu privire la imunitatea de care pot beneficia în cadrul programelor de clemență. O astfel de insecuritate ar putea descuraja potențialii solicitanți să depună o cerere de clemență. La rândul său, acest lucru poate duce la o asigurare mai puțin eficace a concurenței în Uniune, întrucât s-ar devoala mai puține carteluri secrete.

(51)  Diferențele dintre programele de clemență la nivel de stat membru afectează, de asemenea, condițiile echitabile de concurență pentru întreprinderile care operează pe piața internă. Prin urmare, este oportun să se asigure o mai mare securitate juridică pentru întreprinderi pe piața internă și o mai mare atractivitate a programelor de clemență în întreaga Uniune reducându-se aceste diferențe prin abilitarea tuturor autorităților naționale de concurență să acorde imunitate și reduceri ale cuantumurilor amenzilor și să accepte cereri simplificate în aceleași condiții. În viitor ar putea fi necesare eforturi suplimentare din partea Rețelei europene în domeniul concurenței cu privire la alinierea programelor de clemență.

(52)  Autoritățile naționale de concurență ar trebui să poată acorda întreprinderilor imunitate la amenzi și o reducere a cuantumurilor amenzilor în cazul în care sunt îndeplinite anumite condiții. Asocierile de întreprinderi care desfășoară o activitate economică în nume propriu ar trebui să fie eligibile pentru a beneficia de imunitate la amenzi sau de reduceri ale cuantumului amenzilor în cazul în care participă la un presupus cartel în nume propriu și nu în numele membrilor lor.

(53)  Pentru ca un cartel să fie considerat secret, nu toate aspectele comportamentului trebuie să fie secrete. În special, un cartel poate fi considerat secret atunci când unele elemente ale sale, care fac mai dificilă depistarea în ansamblu a comportamentului, nu sunt cunoscute publicului, clienților sau furnizorilor.

(54)  Pentru a beneficia de clemență, solicitantul ar trebui să își înceteze implicarea în presupusul cartel secret, cu excepția cazului în care o autoritate națională de concurență consideră că este în mod rezonabil necesară continuarea implicării, în vederea păstrării integrității investigației sale, de exemplu, pentru a se asigura faptul că nu descoperă și alți presupuși participanți la cartel că autoritatea națională de concurență au fost informate cu privire la presupusul cartel înainte ca aceasta să desfășoare măsuri de investigare, cum ar fi inspecții neanunțate.

(55)  Pentru a beneficia de clemență, solicitantul ar trebui să coopereze în mod real, pe deplin, permanent și cu rapiditate cu autoritatea națională de concurență. Aceasta înseamnă, printre altele, că atunci când ia în considerare depunerea unei cereri la autoritatea națională de concurență, solicitantul nu ar trebui să distrugă, să falsifice sau să ascundă dovezi asupra presupusului cartel secret. Atunci când o întreprindere are în vedere depunerea unei cereri, există riscul ca directorii, administratorii și alți membri ai personalului din cadrul acesteia să distrugă dovezi cu scopul de a ascunde propria implicare într-un cartel, însă distrugerea dovezilor ar putea surveni și din alte motive. Prin urmare, autoritățile naționale de concurență ar trebui să ia în considerare circumstanțele specifice în care este posibil ca o serie de dovezi să fi fost distruse, precum și importanța distrugerii în cauză atunci când analizează dacă distrugerea dovezilor pune sub semnul întrebării autenticitatea cooperării din partea solicitantului.

(56)  În vederea îndeplinirii condiției unei cooperări reale, depline, permanente și rapide, atunci când iau în considerare depunerea unei cereri către autoritățile naționale de concurență, solicitanții ar trebui să nu fi dezvăluit faptul că au în vedere depunerea unei cereri sau orice parte din conținutul cererii avute în vedere decât altor autorități naționale de concurență, Comisiei sau autorităților de concurență din țări terțe. Aceasta nu exclude posibilitatea ca un solicitant să raporteze comportamentul respectiv către alte autorități publice, conform cerințelor legislației relevante, ci doar îl împiedică să dezvăluie faptul că intenționează să depună o cerere de clemență și să predea autorităților respective declarațiile de clemență. Cu toate acestea, atunci când își îndeplinește obligațiile care îi revin în temeiul legislației relevante respective, solicitantul ar trebui, de asemenea, să ia în considerare importanța evitării unui impact negativ asupra investigării potențiale de către autoritățile naționale de concurență.

(57)  Solicitanții ar trebui să aibă posibilitatea de a depune declarații de clemență în legătură cu cereri complete sau simplificate în scris și autoritățile naționale de concurență ar trebui să aibă, de asemenea, la dispoziție un sistem care să le permită să accepte astfel de declarații fie verbal, fie prin alte mijloace care permit ca solicitanții să nu intre în posesia declarațiilor de clemență depuse sau să dețină custodia sau controlul unor astfel de declarații depuse. Autoritățile naționale de concurență ar trebui să poată alege modalitățile prin care acceptă declarațiile de clemență.

(58)  Întreprinderile care doresc să depună o cerere de imunitate ar trebui să poată solicita inițial autorităților naționale de concurență acordarea unui număr de ordine de depunere a cererii de clemență înainte de a depune formal cererea de clemență, cu scopul de a acorda timp solicitantului pentru a colecta informațiile și dovezile necesare în vederea atingerii pragului probatoriu relevant. Acest lucru nu aduce atingere posibilităților statelor membre de a permite întreprinderilor să solicite un număr de ordine în cazul cererilor de reducere a amenzilor.

(59)  În plus, în scopul de a reduce sarcina administrativă și alte sarcini considerabile din punctul de vedere al timpului, ar trebui să fie posibil ca solicitanții să depună declarații de clemență în legătură cu cereri complete sau simplificate, precum și în legătură cu cereri de numere de ordine fie într-o limbă oficială a statului membru al autorităților naționale de concurență în cauză, fie, în cazul în care acest lucru s-a convenit de comun acord între autoritățile naționale de concurență și solicitant, într-o altă limbă oficială a Uniunii. Un astfel de acord ar trebui să fie considerat că există în cazul în care autoritățile naționale de concurență acceptă, în general, depunerea documentelor respective în limba respectivă.

(60)  Având în vedere competențele partajate între Comisie și autoritățile naționale de concurență pentru aplicarea articolelor 101 și 102 din TFUE, este esențial să existe un sistem de cereri simplificate care să funcționeze fără probleme. Solicitanții care au depus cereri de clemență la Comisie în legătură cu un presupus cartel secret ar trebui să poată depune cereri simplificate la autoritățile naționale de concurență în ceea ce privește același cartel, cu condiția ca cererea adresată Comisiei să acopere mai mult de trei state membre ca teritorii afectate. Acest fapt nu aduce atingere posibilității Comisiei de a examina cazurile atunci când acestea sunt strâns legate de alte dispoziții ale Uniunii care pot fi aplicate exclusiv sau mai eficace de către Comisie, atunci când interesul Uniunii impune adoptarea unei decizii a Comisiei privind dezvoltarea politicii Uniunii în domeniul concurenței la apariția unei noi probleme în domeniul concurenței sau privind aplicarea eficace a legii.

(61)  Sistemul de cereri simplificate ar trebui să le permită întreprinderilor să depună o cerere de clemență la autoritățile naționale de concurență conținând un set limitat de informații în cazul în care Comisiei i-a fost înaintată o cerere completă în legătură cu un astfel de presupus cartel. Prin urmare, autoritățile naționale de concurență ar trebui să accepte cereri simplificate care conțin un set minim de informații în legătură cu presupusul cartel pentru fiecare dintre elementele menționate la articolul 22 alineatul (2). Acest lucru nu aduce atingere posibilității ca solicitantul să furnizeze informații mai detaliate la o dată ulterioară. La cererea solicitantului de clemență, autoritățile naționale de concurență ar trebui să îi furnizeze acestuia o confirmare de primire în care menționează data și ora primirii. În cazul în care o autoritate națională de concurență nu a primit încă o astfel de cerere de clemență de la un alt solicitant de clemență cu privire la același presupus cartel secret, și consideră că cererea simplificată îndeplinește cerințele de la articolul 22 alineatul (2), autoritățile naționale de concurență ar trebui să informeze solicitantul în consecință.

(62)  Scopul sistemului de cereri simplificate este de a reduce sarcina administrativă pentru solicitanții care depun o cerere de clemență la Comisie în legătură cu un presupus cartel secret care acoperă mai mult de trei state membre ca teritorii afectate. Întrucât în astfel de cazuri primește o cerere completă, Comisia ar trebui să fie principalul interlocutor al solicitantului de clemență în perioada anterioară momentului în care devine clară intenția Comisiei de a examina cazul, în întregime sau în parte, în special în legătură cu furnizarea de instrucțiuni cu privire la desfășurarea oricărei alte investigații interne de către solicitant,. Comisia urmează să depună eforturi pentru a decide cu privire la această chestiune într-un interval rezonabil de timp și să informeze în consecință autoritățile naționale competente, fără a se aduce atingere articolului 11 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1/2003. În situații excepționale, atunci când acest lucru este strict necesar pentru încetarea examinării sau alocarea cazurilor, o autoritate națională de concurență ar trebui să-i poată impune unui solicitant să depună o cerere completă înainte ca o astfel de intenție să devină clară. Această posibilitate ar trebui să fie utilizată foarte rar. În alte cazuri, solicitantul ar trebui să fie invitat să depună o cerere completă numai la o autoritate națională de concurență care a primit o cerere simplificată, odată ce devine clar că Comisia nu intenționează să examineze cazul, în întregime sau în parte.

(63)  Solicitanților ar trebui să li se ofere posibilitatea de a depune cereri complete de clemență la autoritățile naționale de concurență la care au depus cereri simplificate. În cazul în care solicitanții depun astfel de cereri complete în termenul stabilit de autoritățile naționale de concurență, informațiile conținute în cererile respective ar trebui considerate ca fiind transmise în momentul depunerii cererilor simplificate, cu condiția ca cererile simplificate să acopere același produs și același teritoriu afectat (aceleași produse și aceleași teritorii afectate) și aceeași durată ale presupusului cartel ca în cererile de clemență depuse la Comisie, care este posibil să fi fost actualizate între timp. Ar trebui să fie în sarcina solicitanților de a comunica autorităților naționale de concurență cărora le-au prezentat o cerere simplificată că sfera cererii lor de clemență depuse la Comisie s-a modificat și să-și actualizeze cererile simplificate în consecință. Autoritățile naționale de concurență ar trebui să poată verifica dacă sfera cererii simplificate corespunde sferei cererii de clemență depuse la Comisie, prin intermediul cooperării în cadrul Rețelei europene în domeniul concurenței.

(64)  Insecuritatea juridică legată de protecția actualilor și foștilor directori, administratori și altor membri ai personalului solicitanților de imunitate față de sancțiuni individuale, cum ar fi amenzile, revocarea sau închisoarea, ar putea împiedica potențialii solicitanți să depună cereri de clemență. Având în vedere contribuția lor la depistarea și investigarea cartelurilor secrete, persoanele respective ar trebui, prin urmare, să fie, în principiu, protejate de ▌ sancțiuni pentru implicarea lor în cartelul secret pentru care se depune cererea, impuse de autoritățile publice în cadrul procedurilor penale, al procedurilor administrative și al procedurilor judiciare fără caracter penal, în temeiul legislațiilor naționale care urmăresc în principal aceleași obiective cu cele urmărite de articolul 101 din TFUE, cum ar fi legislațiile naționale privind manipularea procedurilor de cerere de oferte, în cazul în care condițiile prevăzute în prezenta directivă sunt îndeplinite. Una dintre aceste condiții este că data cererii de imunitate ar trebui să fie anterioară momentului în care aceste persoane au fost informate de autoritățile naționale competente cu privire la procedurile care conduc la impunerea de sancțiuni. Astfel de proceduri includ momentul în care persoanele respective devin suspecte de încălcarea unor astfel de legislații naționale.

Statele membre sunt libere să prevadă în dreptul intern modalități cu privire la modul în care aceste persoane ar trebui să coopereze cu autoritățile competente pentru a se asigura funcționarea eficace a acestei protecții. Protecția împotriva sancțiunilor penale include cazurile în care autoritățile naționale competente decid să nu efectueze urmărirea penală în anumite condiții sau impun respectarea unor instrucțiuni cu privire la comportamentul viitor al persoanei.

(65)  Prin derogare, pentru a se asigura că protecția împotriva sancțiunilor care urmează a fi impuse persoanelor în cadrul procedurilor penale este în conformitate cu principiile de bază existente ale sistemului lor juridic, statele membre ar putea dispune ca autoritățile competente să poată alege între neaplicarea sancțiunilor sau doar reducerea sancțiunilor respective, în funcție de rezultatul aprecierii interesului pe care îl prezintă urmărirea penală și/sau sancționarea persoanei față de contribuția acesteia la depistarea și investigarea cartelului. La evaluarea interesului pe care îl prezintă urmărirea penală și/sau sancționarea persoanelor respective, poate fi luată în considerare responsabilitatea sau contribuția lor personală, printre alți factori, la comiterea încălcării.

(66)  Statele membre nu sunt împiedicate să ofere protecție și actualilor sau foștilor directori, administratori și altor membri ai personalului ai solicitanților de reduceri ale cuantumului amenzilor prin neaplicarea unor sancțiuni, sau prin reducerea unor astfel de sancțiuni.

(67)  Pentru a permite ca protecția să funcționeze în situații care implică mai multe jurisdicții, statele membre ar trebui să prevadă că, în cazurile în care autoritatea competentă să aplice sancțiuni sau să desfășoare urmărirea penală nu se află în aceeași jurisdicție cu autoritatea de concurență care examinează cazul, contactele necesare între autoritățile respective ar trebui să fie asigurate de autoritatea națională de concurență din jurisdicția autorității competente să aplice sancțiuni sau să desfășoare urmărirea penală.

(68)  Într-un sistem în care Comisia și autoritățile naționale de concurență au competențe paralele vizând aplicarea articolelor 101 și 102 din TFUE, este necesară o cooperare strânsă între autoritățile naționale de concurență și între acestea și Comisie. În special în cazul în care o autoritate națională de concurență efectuează o inspecție sau interviuri în conformitate cu dreptul său intern în numele unei alte autorități naționale de concurență, în temeiul articolului 22 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1/2003, ar trebui permisă prezența și asistența reprezentanților oficiali ai autorității solicitante pentru a se spori eficacitatea acestor inspecții și interviuri prin oferirea de resurse, cunoștințe și expertiză tehnică suplimentare. Autoritățile naționale de concurență ar trebui să aibă, de asemenea, competența de a solicita asistența altor autorități naționale de concurență în procesul de stabilire a existenței unei neîndepliniri de către întreprinderi sau asocieri de întreprinderi a măsurilor de investigare și a deciziilor luate de autoritățile naționale de concurență solicitante.

(69)  Ar trebui să se prevadă soluții pentru a le permite autorităților naționale de concurență să solicite asistență reciprocă pentru a notifica la nivel transfrontalier documentele legate de aplicarea articolului 101 sau 102 din TFUE părților la proceduri sau altor întreprinderi, asocieri de întreprinderi sau persoane fizice care pot fi destinatarii unor astfel de notificări. În mod similar, autoritățile naționale de concurență ar trebui să aibă posibilitatea de a solicita executarea deciziilor de impunere de amenzi sau penalități cu titlu cominatoriu de către autoritățile din alte state membre atunci când autoritatea solicitantă a depus eforturi rezonabile pentru a stabili că întreprinderea căreia urmează să i se aplice amenda sau penalitatea cu titlu cominatoriu nu dispune de active suficiente în statul membru al autorității solicitante. Statele membre ar trebui, de asemenea, să prevadă că, în special, atunci când întreprinderea căreia i se aplică amenda sau penalitatea cu titlu cominatoriu nu este stabilită în statul membru al autorității solicitante, autoritatea solicitată poate executa deciziile adoptate de autoritatea solicitantă, la cererea autorității solicitante. Acest lucru ar asigura aplicarea eficace a articolelor 101 și 102 din TFUE și ar contribui la buna funcționare a pieței interne. Pentru a se asigura că autoritățile naționale de concurență alocă suficiente resurse pentru cererile de asistență reciprocă și pentru a încuraja o asemenea asistență, autoritățile solicitate ar trebui să poată recupera costurile ocazionate de acordarea asistenței. Această asistență reciprocă nu aduce atingere aplicării Deciziei-cadru 2005/214/JAI a Consiliului(4).

(70)  Pentru a se asigura aplicarea eficace a articolelor 101 și 102 din TFUE de către autoritățile naționale de concurență, este necesar să se prevadă norme funcționale privind ▌ termenele de prescripție. În special, într-un sistem de competențe paralele, termenele naționale de prescripție ar trebui suspendate sau întrerupte pe durata derulării unei proceduri în fața autorităților naționale de concurență ale unui alt stat membru sau a Comisiei. O astfel de suspendare sau întrerupere nu ar trebui să împiedice statele membre să mențină sau să introducă termene absolute de prescripție, cu condiția ca durata acestora să nu facă practic imposibilă sau excesiv de dificilă aplicarea eficace a articolelor 101 și 102 din TFUE.

(71)  Pentru a se asigura soluționarea cazurilor cu eficiență și eficacitate în cadrul Rețelei europene în domeniul concurenței, în acele state membre în care atât o autoritate națională administrativă de concurență ▌, cât și o autoritate națională judiciară de concurență sunt desemnate drept autorități naționale de concurență în scopul aplicării articolelor 101 și 102 din TFUE, astfel cum sunt menționate la articolele 6, 7, 8, 9, 10, 11, 12, 13 și 16 din prezenta directivă, ar trebui ca autoritățile naționale administrative de concurență să aibă posibilitatea de a introduce o acțiune în mod direct în fața autorităților naționale judiciare de concurență. În plus, în cazul în care instanțele naționale ▌ sunt sesizate cu proceduri împotriva deciziilor ▌ adoptate de autoritățile naționale de concurență în aplicarea articolului 101 sau 102 din TFUE, autoritățile naționale administrative de concurență ar trebui să aibă capacitate procesuală proprie ca procuror, pârât sau intimat în procedurile respective și ar trebui să se bucure de aceleași drepturi ca o astfel de parte publică în aceste proceduri.

(72)  Riscul ca informațiile autoincriminatoare să fie divulgate în afara sferei investigației pentru care au fost furnizate ar putea descuraja potențialii solicitanți de clemență să coopereze cu autoritățile de concurență. În consecință, indiferent de forma în care sunt depuse declarațiile de clemență, informațiile din declarațiile de clemență care au fost obținute în urma obținerii accesului la dosar ar trebui folosite numai în măsura necesară exercitării drepturilor la apărare în procedurile derulate în fața instanțelor naționale, în anumite cazuri foarte limitate care sunt legate în mod direct de cazul pentru care a fost acordat accesul. Acestea nu ar trebui să împiedice autoritățile de concurență să își publice deciziile în conformitate cu dreptul Uniunii sau cu dreptul intern aplicabil.

(73)  Dovezile sunt un element important în aplicarea articolelor 101 și 102 din TFUE. Autoritățile naționale de concurență ar trebui poată lua în considerare dovezile relevante, indiferent dacă sunt făcute în scris, oral sau în formă electronică sau înregistrată ▌. Aceasta ar trebui să includă posibilitatea de a avea în vedere înregistrări realizate sub acoperire efectuate de persoane fizice sau juridice care nu sunt autorități publice, cu condiția ca acestea să nu fie singura sursă de dovezi. Acest lucru nu ar trebui să aducă atingere dreptului de a fi audiat și admisibilității oricărei înregistrări efectuate sau obținute de autoritățile publice. În mod similar, autoritățile naționale de concurență ar trebui să poată lua în considerare ca dovezi relevante mesajele electronice, indiferent dacă acestea apar ca necitite sau au fost șterse.

(74)  Asigurarea punerii la dispoziția autorităților naționale de concurență a competențelor de care au nevoie pentru a fi organisme mai eficace de aplicare a legii consolidează nevoia de cooperare strânsă și de comunicare multilaterală și bilaterală eficace în cadrul Rețelei europene în domeniul concurenței. Aceasta ar trebui să includă elaborarea de măsuri fără caracter obligatoriu pentru a facilita și sprijini punerea în aplicare a prezentei directive.

(75)  Pentru a susține o cooperare strânsă în cadrul Rețelei europene în domeniul concurenței, Comisia ar trebui să asigure întreținerea, dezvoltarea, găzduirea, funcționarea și asistența necesare sistemului central de informații (sistemul aferent Rețelei europene în domeniul concurenței) în conformitate cu standardele relevante de confidențialitate, protecție și securitate a datelor. Rețeaua europeană în domeniul concurenței se bazează pe interoperabilitate pentru a funcționa eficient și eficace. Bugetul general al Uniunii ar trebui să suporte costurile legate de întreținerea, dezvoltarea, găzduirea, asistența oferită utilizatorilor și funcționarea sistemului aferent Rețelei europene în domeniul concurenței , precum și alte cheltuieli administrative legate de funcționarea Rețelei europene în domeniul concurenței, în special cele legate de organizarea de reuniuni. Până în 2020, se prevede ca costurile legate de sistemul aferent Rețelei europene în domeniul concurenței să fie acoperite prin programul privind soluțiile de interoperabilitate și cadrele comune pentru administrațiile publice europene, întreprinderi și cetățeni (programul ISA2), instituit prin Decizia (UE) 2015/2240 a Parlamentului European și a Consiliului (5)sub rezerva resurselor disponibile ale programului și a respectării criteriilor în materie de eligibilitate și prioritizare.

(76)  Întrucât obiectivele prezentei directive, și anume asigurarea faptului că autoritățile naționale de concurență dispun de garanțiile de independență, de resursele și de competențele de aplicare a legii și de impunere de amenzi care le sunt necesare pentru a fi în măsură să aplice în mod eficace articolele 101 și 102 din TFUE și dreptul intern în materie de concurență în paralel cu articolele 101 și 102 din TFUE, precum și asigurarea funcționării eficace a pieței interne și a Rețelei europene în domeniul concurenței, nu pot fi realizate în mod satisfăcător de către statele membre în mod individual, dar, din motive de eficacitate și consecvență necesare în aplicarea articolelor 101 și 102 din TFUE, acestea pot fi realizate mai bine la nivelul Uniunii, în special ținându-se seama de domeniul de aplicare teritorial al directivei, Uniunea poate adopta măsuri în conformitate cu principiul subsidiarității, astfel cum este prevăzut la articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană. În conformitate cu principiul proporționalității, astfel cum este enunțat la articolul respectiv, prezenta directivă nu depășește ceea ce este necesar pentru atingerea acestui obiectiv.

(77)  În conformitate cu Declarația politică comună a statelor membre și a Comisiei din 28 septembrie 2011 privind documentele explicative (6), statele membre s-au angajat să însoțească, în cazurile justificate, notificarea măsurilor de transpunere cu unul sau mai multe documente care să explice relația dintre componentele unei directive și părțile corespunzătoare din instrumentele naționale de transpunere. În ceea ce privește prezenta directivă, se consideră că transmiterea unor astfel de documente este justificată,

ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

CAPITOLUL I

OBIECT, DOMENIU DE APLICARE ȘI DEFINIȚII

Articolul 1

Obiect și domeniu de aplicare

(1)  Prezenta directivă instituie anumite norme prin intermediul cărora se asigură faptul că autoritățile naționale de concurență dispun de garanțiile de independență, resurse și competențe în materie de aplicare a legii și de impunere de amenzi care le sunt necesare pentru a fi în măsură să aplice în mod eficace articolele 101 și 102 din TFUE astfel încât concurența să nu fie denaturată pe piața internă și consumatorii și întreprinderile să nu fie dezavantajați de legislația și măsurile naționale care împiedică autoritățile naționale de concurență să fie organisme eficace de aplicare a legii.

(2)  Prezenta directivă are ca obiect aplicarea articolelor 101 și 102 din TFUE și aplicarea în paralel a dreptului intern în materie de concurență aceluiași caz. În ceea ce privește articolul 31 alineatele (3) și (4) din prezenta directivă, prezenta directivă reglementează, de asemenea, cazurile în care se aplică în mod exclusiv dreptul intern în materie de concurență.

(3)  Prezenta directivă instituie anumite norme privind asistența reciprocă pentru a garanta buna funcționare a pieței interne și a sistemului de cooperare strânsă în cadrul Rețelei europene în domeniul concurenței.

Articolul 2

Definiții

(1)  În sensul prezentei directive:

1.  „autoritate națională de concurență” înseamnă o autoritate desemnată de un stat membru în temeiul articolului 35 din Regulamentul (CE) nr. 1/2003 ca fiind responsabilă cu aplicarea articolelor 101 și 102 din TFUE. Statele membre pot desemna una sau mai multe autorități administrative de concurență („ autorități naționale administrative de concurență ”), precum și autorități judiciare ( „autorități naționale judiciare de concurență”) ;

2.  „autoritate națională administrativă de concurență” înseamnă o autoritate administrativă desemnată de un stat membru să îndeplinească, integral sau parțial, funcțiile unei autorități naționale de concurență;

3.  „autoritate națională judiciară de concurență” înseamnă o autoritate judiciară desemnată de un stat membru să îndeplinească unele dintre funcțiile autorității naționale de concurență;

4.  „autoritate de concurență” înseamnă o autoritate națională de concurență ▌, Comisia sau ambele, în funcție de context;

5.  „Rețeaua europeană în domeniul concurenței” înseamnă rețeaua autorităților publice, formată din autoritățile naționale de concurență și Comisie, pentru a oferi un forum de discuții și cooperare în ceea ce privește aplicarea și asigurarea respectării articolelor 101 și 102 din TFUE;

6.  „▌dreptul intern în materie de concurență” înseamnă dispozițiile din dreptul intern care urmăresc în principal același obiectiv ca articolele 101 și 102 din TFUE și care sunt aplicate aceluiași caz, în paralel cu dreptul Uniunii în materie de concurență în temeiul articolului 3 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1/2003, precum și dispozițiile din dreptul intern care urmăresc în principal același obiectiv ca articolele 101 și 102 din TFUE și care se aplică în mod exclusiv în ceea ce privește articolul 31 alineatele (3) și (4) din prezenta directivă, cu excepția dispozițiilor de drept intern care impun sancțiuni penale persoanelor fizice;

7.  „instanță națională” înseamnă o instanță judecătorească dintr-un stat membru în sensul articolului 267 din TFUE;

8.  „instanță de control judiciar” înseamnă o instanță națională care este competentă, prin soluționarea unor căi de atac ordinare, să exercite controlul judiciar asupra deciziilor unei autorități naționale de concurență sau asupra hotărârilor pronunțate privind deciziile respective, indiferent dacă acea instanță este sau nu competentă să constate încălcări ale dreptului în materie de concurență;

9.  „procedură de aplicare a legii” înseamnă procedura desfășurată în fața unei autorități de concurență pentru aplicarea articolului 101 sau 102 din TFUE până la terminarea unei astfel de proceduri prin adoptarea de către autoritatea de concurență respectivă a unei decizii menționate la articolul 10, 12 sau 13 din prezenta directivă în cazul autorității naționale de concurență ori prin adoptarea unei decizii în temeiul articolului 7, 9 sau 10 din Regulamentul (CE) nr. 1/2003 în cazul Comisiei, sau până când autoritatea de concurență ajunge la concluzia că nu există motive pentru continuarea acțiunii sale , ;

10.  „întreprindere”, astfel cum este menționată la articolele 101 și 102 din TFUE, înseamnă orice entitate care desfășoară o activitate economică, indiferent de statutul său juridic și de modul în care este finanțată ▌;

11.  ̔ ▌„cartel” înseamnă un acord ▌ sau o practică concertată între doi sau mai mulți concurenți care urmărește coordonarea comportamentului concurențial al acestora pe piață ▌ sau influențarea parametrilor relevanți ai concurenței prin practici care includ, printre altele, fixarea sau coordonarea prețurilor de achiziție sau de vânzare sau a altor condiții comerciale, inclusiv în legătură cu drepturile de proprietate intelectuală, alocarea cotelor de producție sau de vânzare, împărțirea piețelor și a clienților, inclusiv manipularea procedurilor de cerere de oferte, restricționări ale importurilor sau exporturilor ▌ sau acțiuni anticoncurențiale împotriva altor concurenți ▌;

12.  „cartel secret” înseamnă un cartel a cărui existență este ▌ parțial sau integral ascunsă;

13.  „imunitatea la amenzi” înseamnă scutirea de amenzile care ar fi impuse în mod normal unei întreprinderi pentru participarea sa la un cartel secret cu scopul de a o recompensa pentru cooperarea sa cu o autoritate de concurență în cadrul unui program de clemență;

14.  „reducerea amenzilor” înseamnă o reducere a cuantumului amenzii care ar fi impusă în mod normal unei întreprinderi pentru participarea sa la un cartel secret cu scopul de a o recompensa pentru cooperarea sa cu o autoritate de concurență în cadrul unui program de clemență;

15.  „clemență” înseamnă atât imunitatea la amenzi, cât și reducerea amenzilor;

16.  „program de clemență” înseamnă un program privind aplicarea articolului 101 din TFUE sau a unei dispoziții corespunzătoare din dreptul intern în materie de concurență, pe baza căruia un participant la un cartel secret, în mod independent de celelalte întreprinderi implicate în cartel, cooperează în cadrul unei investigații desfășurate de o autoritate de concurență, furnizând în mod voluntar informațiile pe care acesta le are despre cartel și despre rolul său în cadrul cartelului și primind în schimb, printr-o decizie sau prin încetarea procedurii, imunitate la amenzi sau o reducere a amenzilor care ar urma să fie impuse pentru implicarea sa în cartel;

17.  „declarație de clemență” înseamnă informarea în mod voluntar a unei autorități de concurență, în scris sau oral, de către o întreprindere sau o persoană fizică sau în numele acesteia ori o înregistrare a acestei informări, care prezintă cunoștințele întreprinderii sau ale persoanei fizice în cauză cu privire la un cartel ▌ și propriul rol în cadrul acestuia și care a fost redactată în mod specific pentru a fi înaintată autorității de concurență în vederea obținerii imunității la amenzi sau a unei reduceri a amenzilor în cadrul unui program de clemență, neincluzând ▌ dovezile care există indiferent de procedurile de aplicare a legii și indiferent dacă aceste informații se află sau nu în dosarul unei autorități de concurență, și anume informațiile preexistente;

18.  „propunere de încheiere a unei tranzacții” înseamnă informarea în mod voluntar a unei autorități de concurență de către o întreprindere sau în numele unei întreprinderi, care cuprinde recunoașterea participării sale la o încălcare a articolului 101 sau 102 din TFUE sau a dreptului intern în materie de concurență sau renunțarea la a contesta această participare și asumarea responsabilității sale pentru încălcarea respectivă, informare redactată în mod specific pentru ca autoritatea de concurență să poată aplica o procedură simplificată sau accelerată;

19.  „solicitant” înseamnă o întreprindere care depune o cerere de imunitate sau de reducere a amenzilor în cadrul unui program de clemență;

20.  „autoritate solicitantă” înseamnă o autoritate națională de concurență care formulează o cerere de asistență reciprocă, astfel cum se prevede la articolul 24, 25, 26, 27 sau 28;

21.  „autoritate solicitată” înseamnă o autoritate națională de concurență care primește o solicitare de asistență reciprocă, iar în cazul unei solicitări de asistență menționate la articolul 25, 26, 27 sau 28 autoritate solicitată înseamnă organismul public competent care are ca responsabilitate principală asigurarea respectării unor astfel de decizii în temeiul actelor cu putere de lege, actelor administrative și practicilor naționale administrative;

22.  „decizie definitivă” înseamnă o decizie care nu poate sau nu mai poate fi contestată prin mijloace obișnuite.

(2)  Toate trimiterile la aplicarea articolelor 101 și 102 din TFUE sau la încălcarea ▌ acestora în prezenta directivă se înțeleg ca incluzând aplicarea, în același caz și în paralel, a ▌ dreptului intern în materie de concurență.

CAPITOLUL II

DREPTURI FUNDAMENTALE

Articolul 3

Măsuri de salvgardare

(1)  Procedurile privind încălcarea articolului 101 sau 102 din TFUE, inclusiv exercitarea competențelor menționate în prezenta directivă de către autoritățile naționale de concurență, respectă principiile generale ale dreptului Uniunii și Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.

(2)  Statele membre se asigură că exercitarea competențelor menționate la alineatul (1) este supusă unor garanții adecvate în ceea ce privește drepturile la apărare ale întreprinderilor, inclusiv dreptul de a fi audiat și dreptul la o cale de atac eficientă în fața unei instanțe judecătorești ▌.

(3)  Statele membre se asigură că procedurile de aplicare a legii ale autorităților naționale de concurență se desfășoară într-un interval de timp rezonabil. Statele membre se asigură că, înainte de a lua o decizie în temeiul articolului 10 din prezenta directivă, autoritățile naționale de concurență adoptă o comunicare privind obiecțiunile.

CAPITOLUL III

INDEPENDENȚA ȘI RESURSELE

Articolul 4

Independență

(1)  Pentru a garanta independența autorităților naționale administrative de concurență atunci când aplică articolele 101 și 102 din TFUE, statele membre se asigură că autoritățile respective își duc la îndeplinire sarcinile și își exercită competențele în mod imparțial și în interesul asigurării eficace și uniforme a aplicării dispozițiilor respective, sub rezerva cerințelor de proporționalitate în materie de răspundere și fără a aduce atingere cooperării strânse dintre autoritățile de concurență în cadrul Rețelei europene în domeniul concurenței.

(2)  În special, statele membre se asigură cel puțin că membrii personalului și persoanele din cadrul autorităților naționale administrative de concurență, care iau decizii în exercitarea competențelor prevăzute la articolele 10-13 și la articolul 16 din prezenta directivă:

(a)  sunt în măsură să își îndeplinească atribuțiile și își exercite competențele de aplicare a articolelor 101 și 102 din TFUE fără intervenții politice și alte influențe din exterior;

(b)  nu solicită și nu acceptă instrucțiuni din partea guvernului sau a oricărei alte entități publice sau private în îndeplinirea sarcinilor care le revin și în exercitarea competențelor lor de aplicare a articolelor 101 și 102 din TFUE, fără a aduce atingere dreptului unui guvern al unui stat membru, dacă este cazul, de a emite norme de politică generală care nu sunt legate de anchete sectoriale sau proceduri specifice de aplicare a legii; și

(c)  se abțin de la orice acțiune incompatibilă cu îndeplinirea obligațiilor lor și/sau cu exercitarea competențelor lor de aplicare a articolelor 101 și 102 din TFUE și sunt supuse unor proceduri care să garanteze că, pentru o perioadă de timp rezonabilă după încetarea mandatului, aceștia se abțin de la soluționarea unor proceduri de aplicare a legii care ar putea conduce la conflicte de interese;

(3)  Persoanele din cadrul autorităților naționale administrative de concurență care iau decizii în exercitarea competențelor prevăzute la articolele 10-13 și la articolul 16 din prezenta directivă nu sunt demise din cadrul unor astfel de autorități din motive legate de îndeplinirea corespunzătoare a îndatoririlor lor sau de exercitarea corespunzătoare a competențelor care le revin pentru aplicarea articolelor 101 și 102 din TFUE, astfel cum sunt menționate la articolul 5 alineatul (2) din prezenta directivă. Acestea pot fi demise numai în cazul în care nu mai îndeplinesc condițiile necesare pentru îndeplinirea sarcinilor care le revin sau în cazul în care s-a constatat că au comis o abatere gravă în temeiul dreptului intern. Condițiile necesare pentru îndeplinirea sarcinilor care le revin și faptele ce constituie abateri grave trebuie să fie prevăzute în prealabil în dreptul intern, ținând seama de necesitatea de a asigura în mod eficace respectarea normelor.

(4)  Statele membre se asigură că membrii organului decizional al autorităților naționale administrative de concurență sunt selectați, recrutați sau numiți în conformitate cu proceduri clare și transparente, stabilite în prealabil în dreptul intern.

(5)   Autoritățile naționale administrative de concurență au competența de a-și stabili prioritățile pentru îndeplinirea sarcinilor de aplicare a articolelor 101 și 102 din TFUE, la care se face trimitere la articolul 5 alineatul (2) din prezenta directivă. În măsura în care sunt obligate să examineze plângeri formale ▌, autoritățile naționale administrative de concurență au competența de a respinge astfel de plângeri pe motiv că nu consideră că plângerile respective constituie o prioritate în ceea ce privește analizarea cazurilor. Acest lucru nu aduce atingere competenței autorităților naționale administrative de concurență de a respinge plângeri pe alte motive definite de dreptul intern.

Articolul 5

Resurse

(1)  Statele membre se asigură cel puțin că autoritățile naționale de concurență dispun de personal calificat în număr suficient și au la dispoziție suficiente resurse financiare ▌, tehnice și tehnologice care sunt necesare pentru îndeplinirea cu eficacitate a sarcinilor și pentru exercitarea cu eficacitate a competențelor lor pentru aplicarea articolelor 101 și 102 din TFUE, astfel cum sunt stabilite la alineatul (2) de la prezentul articol.

(2)  În înțelesul alineatului (1) autoritățile naționale de concurență pot, cel puțin, să desfășoare investigații în scopul aplicării articolelor 101 și 102 din TFUE, să adopte decizii în aplicarea dispozițiilor respective în temeiul articolului 5 din Regulamentul (CE) nr. 1/2003 și să coopereze îndeaproape în cadrul Rețelei europene în domeniul concurenței, în vederea asigurării unei aplicări eficace și uniforme a articolelor 101 și 102 din TFUE. În măsura în care acest lucru este prevăzut de dreptul intern, autoritățile naționale de concurență pot, de asemenea, să ofere asistență, după caz, instituțiilor și organismelor publice cu privire la măsurile legislative, de reglementare și administrative care pot avea un impact asupra concurenței în cadrul pieței interne, precum și să promoveze acțiuni de sensibilizare a publicului cu privire la articolele 101 și 102 din TFUE.

(3)  Fără a aduce atingere normelor și procedurilor bugetare naționale, statele membre se asigură că autorităților naționale de concurență li se acordă independența necesară în cheltuirea bugetului alocat în scopul îndeplinirii sarcinilor lor, stabilite la alineatul (2).

(4)  Statele membre se asigură că autoritățile naționale administrative de concurență prezintă unui organism guvernamental sau parlamentar rapoarte periodice cu privire la activitățile și resursele lor. Statele membre se asigură că astfel de rapoarte includ informații despre numiri și destituiri ale membrilor organismului decizional, despre volumul de resurse care au fost alocate pentru anul în cauză, precum și despre orice modificare a volumului respectiv în comparație cu anii precedenți. Aceste rapoarte sunt publice.

CAPITOLUL IV

COMPETENȚE

Articolul 6

Competența de a inspecta incinte destinate activităților economice

(1)  Statele membre se asigură că autoritățile naționale administrative de concurență pot efectua toate inspecțiile neanunțate necesare la întreprinderile și asocierile de întreprinderi în vederea aplicării articolelor 101 și 102 din TFUE. Statele membre se asigură că reprezentanții oficiali și alte persoane care îi însoțesc și care sunt autorizate sau numite de către autoritățile naționale de concurență să efectueze astfel de inspecții sunt împuterniciți cel puțin:

(a)  să intre în orice incintă, pe orice teren și în orice mijloc de transport ale întreprinderilor și asocierilor de întreprinderi;

(b)  să examineze registrele și alte documente privind activitatea economică, indiferent de suportul pe care sunt stocate, și au dreptul de a accesa orice informație care este accesibilă entității care face obiectul inspecției;

(c)  să ia sau să obțină, sub orice formă, copii sau extrase din astfel de registre și documente și, în cazul în care consideră că este oportun, să continue realizarea de astfel de căutări de informații și selectarea de copii sau extrase la sediile autorităților naționale de concurență sau în orice alte incinte desemnate;

(d)  să sigileze orice incintă destinată activității economice și orice registru și document pe perioada inspecției și în măsura necesară inspecției;

(e)  să ceară oricărui reprezentant sau membru al personalului întreprinderii sau asocierii de întreprinderi explicații cu privire la faptele sau documentele legate de obiectul și scopul inspecției și să înregistreze răspunsul acestora.

(2)  Statele membre se asigură că întreprinderile și asocierile de întreprinderi sunt obligate să se supună inspecțiilor menționate la alineatul (1) . Satele membre se asigură că, în cazul în care o întreprindere sau o asociere de întreprinderi se opune efectuării unei inspecții care a fost dispusă de către o autoritate națională administrativă de concurență și/sau autorizată de o autoritate națională judiciară, autoritățile naționale de concurență pot obține asistența necesară din partea poliției sau a unei autorități echivalente însărcinate cu aplicarea legii , astfel încât să li se permită să efectueze inspecția. Această asistență poate fi obținută și în scop preventiv.

(3)  Prezentul articol se aplică fără a aduce atingere cerințelor din dreptul intern privind autorizarea prealabilă a unor astfel de inspecții de către o autoritate națională judiciară .

Articolul 7

Competența de a inspecta alte incinte

(1)  Statele membre se asigură că, în cazul în care există o bănuială întemeiată că registrele sau alte documente care privesc activitatea și obiectul inspecției și care ar putea fi relevante pentru a dovedi o încălcare a articolului 101 sau 102 din TFUE sunt păstrate în orice incintă, pe orice teren sau în orice mijloc de transport, altele decât cele menționate la articolul 6 alineatul (1) din prezenta directivă, inclusiv în locuințele directorilor, administratorilor, și altor membri ai personalului întreprinderilor sau asocierilor de întreprinderi, autoritățile naționale administrative de concurență pot efectua inspecții neanunțate în incinta, pe terenul și în mijlocul de transport respectiv.

(2)  Aceste inspecții nu pot fi efectuate fără autorizarea prealabilă a unei autorități judiciare naționale.

(3)  Statele membre se asigură că reprezentanții oficiali și alte persoane care îi însoțesc, autorizate sau numite de către autoritățile naționale de concurență să efectueze o inspecție în conformitate cu alineatul (1) din prezentul articol, au cel puțin competențele prevăzute la articolul 6 alineatul (1) literele (a), (b) și (c) și la alineatul (2).

Articolul 8

Solicitări de informații

Statele membre se asigură că autoritățile naționale administrative de concurență pot ▌ să ceară întreprinderilor și asocierilor de întreprinderi să furnizeze, într-un anumit termen-limită rezonabil, toate informațiile necesare pentru aplicarea articolelor 101 și 102 din TFUE. Aceste cereri de informații trebuie să fie proporționale și nu obligă destinatarul cererii să recunoască o încălcare a articolelor 101 și 102 din TFUE. Obligația de a furniza toate informațiile necesare se referă la informațiile care sunt accesibile unor astfel de întreprinderi sau asocieri de întreprinderi. Autoritățile naționale de concurență sunt competente, de asemenea, să solicite oricărei alte persoane fizice sau juridice să furnizeze, într-un termen rezonabil, informații care pot fi relevante pentru aplicarea articolelor 101 și 102 din TFUE.

Articolul 9

Interviuri

Statele membre se asigură că autoritățile naționale administrative de concurență dețin cel puțin competența de a convoca la interviuri orice reprezentant al unei întreprinderi sau al unei asocieri de întreprinderi sau al altor persoane juridice, precum și orice persoană fizică, în cazul în care un astfel de reprezentant sau o astfel de persoană ar putea deține informații relevante pentru aplicarea articolelor 101 și 102 din TFUE.

Articolul 10

Constatarea și încetarea încălcării

(1)  Statele membre se asigură că, atunci când autoritățile naționale de concurență constată ▌ o încălcare a articolului 101 sau 102 din TFUE, acestea pot solicita, printr-o decizie, ca întreprinderile și asocierile de întreprinderi în cauză să înceteze respectiva încălcare. În acest scop, acestea pot impune orice măsură corectivă comportamentală sau structurală care este proporțională cu încălcarea comisă și necesară pentru încetarea efectivă a încălcării. În momentul alegerii între două măsuri corective la fel de eficiente, autoritățile naționale de concurență trebuie să o aleagă pe cea mai puțin împovărătoare pentru întreprinderi, în conformitate cu principiul proporționalității.

Statele membre se asigură că autoritățile naționale de concurență au competența să constate că s-a comis o încălcare a articolelor 101 și 102 din TFUE în trecut.

(2)  În cazul în care, după informarea Comisiei în conformitate cu articolul 11 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1/2003, autoritățile naționale de concurență decid că nu există motive pentru a continua procedurile de aplicare a legii și, prin urmare, finalizează procedurile respective de aplicare a legii, statele membre se asigură că autoritățile naționale de concurență respective informează Comisia în consecință.

Articolul 11

Măsuri provizorii

(1)  Statele membre se asigură că autoritățile naționale ▌ de concurență au competența de a acționa din oficiu pentru a impune, printr-o decizie, măsuri provizorii întreprinderilor și asocierilor de întreprinderi, cel puțin în cazurile în care există o urgență determinată de riscul unui prejudiciu grav și ireparabil pentru concurență,pe baza constatării prima facie a unei încălcări a articolului 101 sau 102 din TFUE. O astfel de decizie trebuie să fie proporțională și să se aplice fie pe o durată determinată, care poate fi reînnoită în măsura în care acest lucru este necesar și adecvat, fie până la adoptarea deciziei finale. Autoritățile naționale de concurență informează Rețeaua europeană în domeniul concurenței cu privire la impunerea măsurilor provizorii respective.

(2)  Statele membre se asigură că legalitatea, inclusiv proporționalitatea, măsurilor provizorii menționate la alineatul (1) poate fi revizuită în cadrul unor proceduri de accelerate de control judiciar.

Articolul 12

Angajamente

(1)  Statele membre se asigură că, în cadrul procedurii de aplicare a legii inițiate în vederea adoptării unei decizii de încetare a unei încălcări a articolului 101 sau 102 din TFUE, autoritățile naționale de concurență pot, după ce au obținut opiniile participanților de pe piață, în mod formal sau informal, printr-o decizie, să confere ▌ caracter obligatoriu angajamentelor asumate de întreprinderi sau asocieri de întreprinderi, în cazul în care aceste angajamente răspund preocupărilor exprimate de autoritățile naționale de concurență. O astfel de decizie poate fi adoptată pentru o perioadă determinată și prin aceasta se constată că nu mai există motive pentru acțiunea autorității naționale de concurență în cauză.

(2)  Statele membre se asigură că autoritățile naționale de concurență dispun de competențe eficace de monitorizare a punerii în aplicare a angajamentelor menționate la alineatul (1).

(3)  Statele membre se asigură că autoritățile naționale de concurență au competența de a redeschide procedura de aplicare a legii în cazul în care au intervenit modificări semnificative privind oricare dintre faptele pe care s-a fundamentat decizia menționată la alineatul (1), în cazul în care întreprinderile sau asocierile de întreprinderi acționează contrar angajamentelor luate sau în cazul în care decizia menționată la alineatul (1) s-a bazat pe informații incomplete, inexacte sau care au indus în eroare, furnizate de părți.

CAPITOLUL V

AMENZI ȘI PENALITĂȚI CU TITLU COMINATORIU

Articolul 13

Amenzi impuse întreprinderilor și asocierilor de întreprinderi

(1)  ▌ Statele membre se asigură că autoritățile naționale administrative de concurență pot fie să impună, printr-o decizie în cadrul unei proceduri proprii de aplicare a legii, fie să ceară, în cadrul unei proceduri judiciare fără caracter penal, impunerea unor amenzi eficace, proporționale și disuasive împotriva întreprinderilor și asocierilor de întreprinderi, în cazul în care încalcă articolul 101 sau 102 din TFUE în mod intenționat sau din neglijență.

(2)  ▌ Statele membre se asigură că autoritățile naționale administrative de concurență pot, cel puțin, fie să impună, printr-o decizie în cadrul unei proceduri proprii de aplicare a legii, fie să ceară, în cadrul unei proceduri judiciare fără caracter penal, impunerea unor amenzi eficace, proporționale și disuasive împotriva întreprinderilor și asocierilor de întreprinderi. Astfel de amenzi se stabilesc în funcție de cifra lor de afaceri mondială totală, în cazul în care în mod intenționat sau din neglijență:

(a)  acestea nu se supun unei inspecții astfel cum se menționează la articolul 6 alineatul (2);

(b)  sunt rupte sigiliile aplicate de către reprezentanții oficiali sau de alte persoane care îi însoțesc, autorizate sau numite de autoritățile naționale de concurență, astfel cum sunt menționate la articolul 6 alineatul (1) litera (d);

(c)  ca răspuns la o întrebare adresată în conformitate cu articolul 6 alineatul (1) litera (e), acestea dau un răspuns inexact, care induce în eroare, nu furnizează sau refuză să furnizeze un răspuns complet ▌;

(d)  acestea furnizează informații inexacte, incomplete sau care induc în eroare ca răspuns la o cerere ▌ menționată la articolul 8 sau nu furnizează informațiile în termenul stabilit;

(e)  acestea nu se prezintă la un interviu, astfel cum se menționează la articolul 9;

(f)  acestea nu respectă o decizie menționată la articolele 10, 11 și 12.

(3)   Statele membre se asigură că procedura menționată la alineatele (1) și (2) permite impunerea unor amenzi eficace, proporționale și disuasive.

(4)  Prezentul articol nu aduce atingere legislațiilor naționale care permit impunerea de sancțiuni în cadrul unei proceduri penale, cu condiția ca aplicarea acestor legislații să nu aducă atingere asigurării eficace și uniforme a respectării articolelor 101 și 102 din TFUE.

(5)  Statele membre se asigură că se aplică noțiunea de întreprindere în ceea ce privește impunerea de amenzi societăților-mamă și succesorilor legali și economici ai întreprinderilor.

Articolul 14

Calcularea amenzilor

(1)  Statele membre se asigură că, atunci când autoritățile naționale de concurență stabilesc cuantumul amenzii pentru o încălcare a articolului 101 sau 102 din TFUE, se ține seama atât de gravitatea, cât și de durata încălcării.

(2)  Statele membre se asigură că autoritățile naționale de concurență pot să țină seama de orice compensație plătită în urma unei tranzacții consensuale, atunci când stabilesc cuantumul amenzii care urmează să fie impusă pentru o încălcare a articolului 101 sau 102 din TFUE, în conformitate cu articolul 18 alineatul (3) din Directiva 2014/104/UE.

(3)  Statele membre se asigură că atunci când se impune o amendă pentru o încălcare a articolului 101 sau 102 din TFUE unei asocieri de întreprinderi luându-se în considerare cifra de afaceri a membrilor săi, iar asocierea nu este solvabilă, aceasta este obligată să le ceară membrilor ei să contribuie la plata amenzii.

(4)  Statele membre se asigură că, în cazul în care contribuțiile menționate la alineatul (3) nu au fost achitate integral asocierii de întreprinderi în termenul stabilit de către autoritățile naționale de concurență, autoritățile naționale de concurență pot impune plata ▌amenzii direct de către fiecare întreprindere ai cărei reprezentanți au fost membri în organismele de decizie ale asocierii respective. Atunci când acest lucru este necesar pentru a garanta plata integrală a amenzii, după ce autoritățile naționale de concurență au impus plata din partea acestor întreprinderi, acestea pot, de asemenea, să impună plata cuantumului restant al amenzii de către oricare dintre membrii asocierii care a fost activ pe piața pe care a avut loc încălcarea. Cu toate acestea, plata prevăzută la prezentul alineat nu se impune întreprinderilor care demonstrează că nu au pus în aplicare decizia asocierii care constituie o încălcare și fie nu au avut cunoștință de existența acesteia, fie s-au distanțat activ de aceasta înainte de inițierea investigației.

Articolul 15

Cuantumul maxim al amenzii

(1)  Statele membre se asigură că ▌ cuantumul maxim al amenzii pe care autoritățile naționale de concurență o pot impune fiecărei întreprinderi sau asocieri de întreprinderi care participă la o încălcare a articolului 101 sau 102 din TFUE nu este mai mic de 10 % din cuantumul cifrei de afaceri mondiale totale a întreprinderii sau a asocierii de întreprinderi realizate în cursul anului financiar care precedă decizia menționată la articolul 13 alineatul (1).

(2)  În cazul în care încălcarea săvârșită de o asociere de întreprinderi este legată de activitățile membrilor săi, cuantumul maxim al amenzii nu este mai mic de 10 % din cuantumul cifrei de afaceri mondiale totale realizate de fiecare membru activ pe piața afectată de încălcarea comisă de asociere. Cu toate acestea, răspunderea financiară a fiecărei întreprinderi privind plata amenzii nu poate depăși cuantumul maxim stabilit în conformitate cu alineatul (1).

Articolul 16

Penalități cu titlu cominatoriu

(1)  Statele membre se asigură că autoritățile naționale administrative de concurență pot impune, prin decizie, penalități cu titlu cominatoriu eficace, proporționale și disuasive întreprinderilor și asocierilor de întreprinderi. Astfel de penalități cu titlu cominatoriu se stabilesc în funcție de cifra de afaceri mondială totală zilnică medie realizată de astfel de întreprinderi sau asocieri de întreprinderi în anul financiar precedent pentru fiecare zi de întârziere și sunt calculate de la data stabilită în decizia respectivă, cu scopul de a obliga respectivele întreprinderi sau asocieri de întreprinderi, cel puțin:

(a)  să furnizeze informații complete și exacte ca urmare a unei solicitări menționate la articolul 8;

(b)  să se prezinte la un interviu, astfel cum se menționează la articolul 9.

(2)  Statele membre se asigură că autoritățile naționale de concurență pot, printr-o decizie, să impună penalități cu titlu cominatoriu eficace, proporționale și disuasive întreprinderilor și asocierilor de întreprinderi. Astfel de penalități cu titlu cominatoriu se stabilesc în funcție de cifra de afaceri mondială totală zilnică medie realizată de aceste întreprinderi sau asocieri de întreprinderi în anul financiar precedent pentru fiecare zi de întârziere și calculate de la data stabilită în decizia respectivă, în scopul de a le obliga, cel puțin:

(a)  să se supună unei inspecții, astfel cum se menționează la articolul 6 alineatul (2);

(b)  să respecte o decizie menționată la articolele 10, 11 și 12.

CAPITOLUL VI

PROGRAME DE CLEMENȚĂ PENTRU CARTELURI SECRETE

Articolul 17

Imunitatea la amenzi

(1)  Statele membre se asigură că autoritățile naționale de concurență dispun de programe de clemență care să le permită să acorde imunitate la amenzi întreprinderilor care își divulgă participarea la carteluri secrete. Aceasta nu aduce atingere inițierii de către autoritățile naționale de concurență a unor programe de clemență pentru alte încălcări decât cartelurile secrete sau a unor programe de clemență care le permit să acorde imunitate la amenzi persoanelor fizice.

(2)  Statele membre se asigură că imunitatea la amenzi este acordată numai atunci când solicitantul:

(a)  îndeplinește condițiile prevăzute la articolul 19;

(b)  își divulgă participarea la un cartel secret; și

(c)  este primul care furnizează dovezi care:

(i)  în momentul în care autoritatea națională de concurență primește cererea, îi permit autorității naționale de concurență să efectueze o inspecție direcționată în legătură cu cartelul secret, cu condiția ca autoritatea națională de concurență să nu fie deja în posesia unor dovezi suficiente pentru a efectua o astfel de inspecție sau să nu fi efectuat deja o astfel de inspecție; sau

(ii)  în opinia autorității naționale de concurență sunt suficiente pentru ca aceasta să constate o încălcare care face obiectul programului de clemență, cu condiția ca autoritatea ▌ să nu fie deja în posesia unor dovezi suficiente pentru a constata o astfel de încălcare și nicio altă întreprindere să nu fi îndeplinit anterior condițiile pentru a beneficia de imunitate la amenzi în temeiul punctului (i) în ceea ce privește cartelul secret respectiv.

(3)  Statele membre se asigură că toate întreprinderile sunt eligibile pentru a beneficia de imunitate la amenzi, cu excepția întreprinderilor care au luat măsuri pentru a constrânge alte întreprinderi să se alăture unui cartel secret sau să își mențină participarea în cadrul acestuia.

(4)  Statele membre se asigură că autoritățile naționale de concurență informează solicitantul dacă i s-a acordat sau nu imunitate condiționată la amenzi. Solicitantul poate solicita să fie informat în scris de către autoritatea națională de concurență cu privire la rezultatul cererii sale. În cazul în care autoritatea națională de concurență respinge o cerere de imunitate la amenzi, solicitantul respectiv poate solicita autorității naționale de concurență să ia în considerare cererea sa drept o cerere de reducere a cuantumului amenzilor.

Articolul 18

Reducerea amenzilor

(1)  Statele membre se asigură că autoritățile naționale de concurență dispun de programe de clemență care să le permită să acorde o reducere a amenzilor întreprinderilor care nu îndeplinesc condițiile pentru a beneficia de imunitate la amenzi. Aceasta nu aduce atingere inițierii de către autoritățile naționale de concurență a unor programe de clemență pentru alte încălcări decât cartelurile secrete sau a unor programe de clemență care le permit să acorde o reducere a amenzilor aplicate persoanelor fizice.

(2)  Statele membre se asigură că se acordă o reducere a amenzilor numai în cazul în care solicitantul:

(a)   îndeplinește condițiile stabilite la articolul 19;

(b)  își divulgă participarea la un cartel secret; și

(c)  prezintă dovezi cu privire la presupusul cartel secret care reprezintă o valoare adăugată semnificativă în scopul dovedirii încălcării care face obiectul programului de clemență, în raport cu dovezile aflate deja în posesia autorității naționale de concurență la momentul depunerii cererii.

(3)  Statele membre se asigură că, în cazul în care solicitantul ▌ prezintă dovezi convingătoare pe care autoritatea națională de concurență le utilizează ▌ pentru a dovedi fapte suplimentare care conduc la o creștere a amenzilor care ar fi fost altfel impuse participanților la cartelul secret, autoritatea națională de concurență nu ia în considerare aceste fapte suplimentare atunci când stabilește cuantumul amenzii impuse solicitantului unei reduceri a cuantumului amenzilor care a furnizat dovezile respective.

Articolul 19

Condiții generale pentru acordarea de clemență

Statele membre se asigură că, pentru a îndeplini condițiile pentru acordarea de clemență pentru participarea la carteluri secrete, solicitantul trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

(a)  și-a încheiat implicarea în presupusul cartel secret cel mai târziu imediat după ce a depus cererea pentru acordarea de clemență, cu excepția a ceea ce ar fi în mod rezonabil necesar, în opinia autorității naționale de concurență competente, în vederea păstrării integrității investigației sale;

(b)  cooperează în mod real, pe deplin, permanent și cu rapiditate cu autoritatea națională de concurență de la momentul depunerii cererii până la momentul în care autoritatea și-a finalizat procedura de aplicare a legii împotriva tuturor părților investigate prin adoptarea unei decizii sau a pus capăt procedurii de aplicare a legii în alt mod.; o astfel de cooperare include:

(i)  furnizarea către autoritatea națională de concurență, de îndată, a tuturor informațiilor și dovezilor relevante referitoare la presupusul cartel secret, care îi parvin solicitantului sau care îi sunt accesibile, în special:

—  numele și adresa solicitantului;

—  numele tuturor celorlalte întreprinderi care participă sau au participat la presupusul cartel secret;

—  o descriere detaliată a presupusului cartel secret, incluzând produsele afectate, teritoriile afectate, durata și natura activității presupusului cartel secret;

—  informații privind orice cerere de clemență depusă deja sau care ar putea fi depusă la orice altă autoritate de concurență sau la autoritățile de concurență din țări terțe în legătură cu presupusul cartel secret;

(ii)  rămânerea la dispoziția autorității naționale de concurență pentru a răspunde oricărei cereri care poate contribui la stabilirea faptelor;

(iii)  asigurarea disponibilității directorilor, administratorilor și a altor membri ai personalului pentru a fi intervievați de autoritatea națională de concurență și depunerea unor eforturi rezonabile pentru asigurarea disponibilității foștilor ▌ directori, administratori și alți membri ai personalului pentru a fi intervievați de autoritatea națională de concurență;

(iv)  interdicția de a distruge, a falsifica sau a ascunde informații sau dovezi relevante și

(v)  interdicția de a divulga existența sau orice element din conținutul cererii sale pentru acordarea de clemență înainte ca autoritatea națională de concurență să formuleze obiecțiuni în cadrul procedurii de aplicare a legii, cu excepția cazului în care se convine altfel; și

(c)  pe durata procesului de luare în considerare a depunerii unei cereri pentru acordarea de clemență la autoritatea națională de concurență:

(i)  nu trebuie să fi distrus, falsificat sau ascuns dovezi referitoare la presupusul cartel secret; sau

(ii)  nu trebuie să fi dezvăluit existența sau orice element din conținutul cererii avute în vedere decât altor autorități de concurență sau unor autorități de concurență din țări terțe.

Articolul 20

Forma declarațiilor de clemență

(1)  Statele membre se asigură că solicitanții pot depune, în scris, declarații de clemență în legătură cu cereri complete sau simplificate și că autoritățile naționale de concurență au, de asemenea, la dispoziție un sistem care să le permită să accepte astfel de declarații fie verbal, fie prin alte mijloace care permit ca solicitanții să nu intre în posesia unor astfel de declarații depuse sau să dețină custodia ori controlul asupra acestora.

(2)  La cererea solicitantului, autoritatea națională de concurență confirmă primirea cererii complete sau simplificate de clemență, în scris, precizându-se data și ora primirii.

(3)  Solicitanții pot depune declarații de clemență în ceea ce privește cereri complete sau simplificate în limba oficială a statului membru al autorității naționale de concurență în cauză sau în una dintre limbile oficiale ale acestuia ori în altă limbă oficială a Uniunii asupra căreia s-a convenit de comun acord între autoritatea națională de concurență și solicitant.

Articolul 21

Numere de ordine pentru cererile de imunitate la amenzi

(1)  Statele membre se asigură că întreprinderilor care doresc să depună o cerere de imunitate la amenzi le poate fi acordat inițial un loc în ordinea de sosire a cererilor de clemență, la cerere, pentru o perioadă ▌ stabilită de la caz la caz de către autoritatea națională de concurență, pentru a permite solicitantului să colecteze informațiile și dovezile necesare în vederea atingerii pragului probatoriu relevant pentru imunitate la amenzi.

(2)  Statele membre se asigură că autoritățile naționale de concurență au putere discreționară cu privire la aprobarea sau nu a cererii în temeiul alineatului (1).

O întreprindere care depune o astfel de cerere furnizează informații, atunci când sunt disponibile, autorității naționale de concurență, cum ar fi:

(a)  numele și adresa solicitantului;

(b)  temeiul aspectului problematic care a condus la cerere;

(c)  numele tuturor celorlalte întreprinderi care participă sau au participat la presupusul cartel secret;

(d)  produsele și teritoriile afectate;

(e)  durata și natura activității presupusului cartel secret;

(f)  informații privind orice cerere de clemență depusă deja sau care ar putea fi depusă la orice altă autoritate de concurență sau la autorități de concurență din țări terțe în legătură cu presupusul cartel secret.

(3)  Statele membre se asigură că toate informațiile și dovezile furnizate de solicitant în termenul stabilit în conformitate cu alineatul (1) se consideră a fi transmise în momentul depunerii cererii inițiale.

(4)  Solicitantul poate depune o cerere în temeiul alineatului (1) în limba oficială a statului membru al autorității naționale de concurență în cauză sau în una dintre limbile oficiale ale acestuia ori în altă limbă oficială a Uniunii asupra căreia s-a convenit de comun acord între autoritatea națională de concurență și solicitant.

(5)  Statele membre pot, de asemenea, să prevadă posibilitatea ca întreprinderile care doresc să depună o cerere de reducere a amenzilor să solicite inițial un număr de ordine în ordinea de sosire a cererilor de clemență.

Articolul 22

Cererile simplificate

(1)  Statele membre se asigură că autoritățile naționale de concurență acceptă cereri simplificate din partea solicitanților care au depus la Comisie o cerere de clemență, fie prin solicitarea unui număr de ordine, fie prin prezentarea unei cereri complete ▌ în legătură cu același presupus cartel secret, cu condiția ca respectivele cereri să acopere mai mult de trei state membre ca teritorii afectate.

(2)  Cererile simplificate cuprind o scurtă descriere a fiecăruia dintre următoarele elemente ▌:

(a)  numele și adresa solicitantului;

(b)  numele celorlalți participanți la presupusul cartel secret;

(c)  produsele și teritoriile afectate;

(d)  durata și natura activității presupusului cartel secret;

(e)  statul membru (statele membre) în care dovezile privind presupusul cartel secret ar putea fi situate; și

(f)  informații privind orice cerere de clemență depusă deja sau care ar putea fi depusă de către solicitant la orice altă autoritate de concurență sau la autorități de concurență din țări terțe în legătură cu presupusul cartel secret.

(3)   Atunci când Comisia primește o cerere completă și autoritățile naționale de concurență primesc cereri simplificate referitoare la același presupus cartel, Comisia este principalul interlocutor al solicitantului, în perioada anterioară momentului în care devine clar dacă Comisia intenționează să examineze cazul, în întregime sau în parte, în special prin furnizarea de instrucțiuni solicitantului cu privire la desfășurarea oricărei alte investigații interne. În această perioadă, Comisia informează autoritățile naționale de concurență în cauză, la cerere, cu privire la situația de fapt.

Statele membre se asigură că autoritățile naționale de concurență pot solicita solicitantului să ofere clarificări specifice numai în ceea ce privește elementele prevăzute la alineatul (2) înainte de a solicita depunerea unei cereri complete în temeiul alineatului (5).

(4)  Statele membre se asigură că autoritățile naționale de concurență care primesc cereri simplificate verifică în momentul primirii unor astfel de cereri dacă au fost deja sesizate cu o cerere simplificată ▌ sau completă din partea unui alt solicitant referitoare la același presupus cartel secret. În cazul în care o autoritate națională de concurență nu a primit o astfel de cerere de la un alt solicitant și consideră că cererea simplificată îndeplinește cerințele de la alineatul (2), aceasta informează solicitantul în consecință.

(5)  Statele membre se asigură că, după ce Comisia a informat autoritățile naționale de concurență în cauză că nu intenționează să examineze cazul, în întregime sau în parte, solicitanții au posibilitatea de a depune cereri complete ▌ la autoritățile naționale de concurență în cauză. Numai în circumstanțe excepționale, atunci când este strict necesar pentru încetarea examinării sau alocarea cazurilor, o autoritate națională de concurență poate cere solicitantului să depună cererea completă înainte ca autoritățile naționale de concurență în cauză să fie informate de către Comisie cu privire la faptul că aceasta nu intenționează să examineze cazul, în întregime sau în parte. Autoritățile naționale de concurență au competența de a acorda solicitantului o perioadă de timp rezonabilă în decursul căreia să depună cererea completă, împreună cu dovezile și informațiile aferente. Acest lucru nu aduce atingere dreptului solicitantului de a depune benevol o cerere completă într-un stadiu mai timpuriu.

(6)  Statele membre se asigură că, în cazul în care solicitantul depune cererea completă în conformitate cu alineatul (5), în termenul stabilit de autoritatea națională de concurență, cererea completă este considerată ca fiind transmisă la momentul depunerii cererii simplificate, cu condiția ca cererea simplificată să acopere același produs și același teritoriu afectat (aceleași produse și aceleași teritorii afectate), precum și aceeași durată a presupusului cartel secret ca în cererea de clemență depusă la Comisie, care este posibil să fi fost actualizată între timp.

Articolul 23

Interacțiunea dintre cererile de imunitate la amenzi și sancțiunile împotriva persoanelor fizice

(1)  Statele membre se asigură că actualii și foștii ▌ directori, administratori, și alți membri ai personalului ai solicitanților care depun cerere de imunitate la amenzi la autoritățile de concurență sunt protejați pe deplin de ▌ sancțiuni impuse în cadrul unor proceduri administrative și al unor proceduri judiciare fără caracter penal în legătură cu implicarea acestora în cartelul secret care face obiectul cererii de imunitate la amenzi, pentru încălcări ale legislației naționale care urmărește, în mod predominant, aceleași obiective ca acelea urmărite de articolul 101 din TFUE, în cazul în care:

(a)  cererea de imunitate la amenzi depusă de întreprindere la autoritatea de concurență care examinează cazul îndeplinește cerințele prevăzute la articolul 17 alineatul (2) literele (b) și (c);

(b)  respectivii actuali și foști administratori, directori și alți membri ai personalului cooperează activ în acest sens cu autoritatea de concurență care examinează cazul; și

(c)  data cererii de imunitate la amenzi a întreprinderii precedă data informării respectivilor actuali sau foști directori, administratori și altor membri ai personalului în cauză de către autoritățile competente ale statelor membre cu privire la procedurile care conduc la impunerea de sancțiuni menționate la prezentul alineat.

(2)  Statele membre se asigură că actualii și foștii directori, administratori și alți membri ai personalului ai solicitanților care depun cerere de imunitate la amenzi la autoritățile de concurență sunt protejați de sancțiuni impuse în cadrul unor proceduri penale în legătură cu implicarea acestora în cartelul secret care face obiectul cererii de imunitate la amenzi, pentru încălcări ale legislației naționale care urmărește, în mod predominant, aceleași obiective ca acelea urmărite de articolul 101 din TFUE, în cazul în care îndeplinesc condițiile stabilite la alineatul (1) și cooperează activ cu autoritatea competentă să desfășoare urmărirea penală. În cazul în care nu este îndeplinită condiția de cooperare cu autoritatea competentă să desfășoare urmărirea penală, respectiva autoritate competentă să desfășoare urmărirea penală poate efectua investigația.

(3)  Pentru a asigura conformitatea cu principiile de bază existente ale sistemului lor juridic, , prin derogare de la alineatul (2), statele membre pot dispune că autoritățile competente au posibilitatea de a nu impune o sancțiune sau doar de a atenua sancțiunea care urmează să fie impusă în cadrul unor proceduri penale în măsura în care contribuția persoanelor, astfel cum se menționează la alineatul (2), la depistarea și investigarea cartelului secret este mai importantă decât interesul în urmărirea penală și/sau sancționarea persoanelor respective.

(4)  Pentru a permite ca protecția menționată la alineatele (1), (2) și (3) să funcționeze în situații care implică mai multe jurisdicții, statele membre prevăd că, în cazurile în care autoritatea competentă să aplice sancțiuni sau să desfășoare urmărirea penală se află în altă jurisdicție decât cea a autorității de concurență care examinează cazul, contactele necesare între acestea sunt asigurate de autoritatea națională de concurență din jurisdicția autorității competente să aplice sancțiuni sau să desfășoare urmărirea penală.

(5)  Prezentul articol nu aduce atingere dreptului victimelor care au suferit un prejudiciu cauzat de o încălcare a legislației în materie de concurență de a solicita despăgubiri integrale pentru prejudiciul respectiv, în conformitate cu Directiva 2014/104/UE.

CAPITOLUL VII

ASISTENȚĂ RECIPROCĂ

Articolul 24

Cooperarea dintre autoritățile naționale de concurență

(1)  Statele membre se asigură că, atunci când autoritățile naționale administrative de concurență efectuează o inspecție sau un interviu în numele și în contul altor autorități naționale de concurență, în temeiul articolului 22 din Regulamentul (CE) nr. 1/2003, reprezentanților oficiali și celorlalte persoane care îi însoțesc, autorizate sau numite de autoritatea națională de concurență solicitantă, li se permite să participe și să sprijine activ autoritatea națională administrativă de concurență solicitată, sub supervizarea reprezentanților oficiali ai autorității naționale de concurență solicitate, în derularea inspecției sau a interviului atunci când autoritatea națională de concurență solicitată își exercită competențele menționate la articolele 6, 7 și 9 din prezenta directivă.

(2)  Statele membre se asigură că autoritățile naționale administrative de concurență au competența să exercite pe teritoriul propriu competențele menționate la articolele 6‑-9 din prezenta directivă, în conformitate cu dreptul lor intern, în numele și în contul altor autorități naționale de concurență, pentru a stabili existența unei nerespectări de către întreprinderi sau asocieri de întreprinderi a măsurilor de investigare și a deciziilor luate de autoritatea națională de concurență solicitantă, astfel cum se menționează la articolele 6 și 8‑12 din prezenta directivă. Autoritatea națională de concurență solicitantă și autoritatea națională de concurență solicitată au competența de a face schimb de informații și de a utiliza respectivele informații ca dovezi în acest scop, sub rezerva garanțiilor stabilite la articolul 12 din Regulamentul (CE) nr. 1/2003.

Articolul 25

Cereri de notificare a obiecțiunilor preliminare și a altor documente

Fără a aduce atingere niciunei alte forme de notificare utilizate de o autoritate solicitantă, în conformitate cu normele în vigoare în statul său membru, statele membre se asigură că, la cererea autorității solicitante, autoritatea solicitată notifică destinatarului, în numele autorității solicitante:

(a)  orice obiecțiuni preliminare referitoare la o presupusă încălcare a articolului 101 sau 102 din TFUE și orice decizii de aplicare a articolelor menționate ▌;

(b)  orice alt act procedural adoptat în contextul unor proceduri de aplicare a legii care ar trebui notificat în conformitate cu dreptul intern; și

(c)  orice alte documente relevante referitoare la aplicarea articolului 101 sau 102 din TFUE, inclusiv documentele care se referă la executarea deciziilor de impunere a unor amenzi sau a unor penalități cu titlu cominatoriu.

Articolul 26

Cereri de executare a deciziilor de impunere a unor amenzi sau a unor penalități cu titlu cominatoriu

(1)  Statele membre se asigură că, la cererea autorității solicitante, autoritatea solicitată execută deciziile de impunere a unor amenzi sau a unor penalități cu titlu cominatoriu, adoptate în conformitate cu articolele 13 și 16 de autoritatea solicitantă. Acest lucru se aplică doar în măsura în care, după ce a depus eforturi rezonabile pe propriul său teritoriu, autoritatea solicitantă a stabilit că întreprinderea sau asocierea de întreprinderi căreia i se impune amenda sau penalitatea cu titlu cominatoriu ▌ nu dispune de active suficiente în statul membru al autorității solicitante pentru a permite recuperarea unor astfel de amenzi sau penalități cu titlu cominatoriu.

(2)  Pentru cazurile care nu fac obiectul alineatului (1) de la prezentul articol, în special cazurile în care întreprinderea sau asocierea de întreprinderi căreia i se impune amenda sau penalitatea cu titlu cominatoriu nu este stabilită în statul membru al autorității solicitante, statele membre prevăd că autoritatea solicitată poate executa deciziile de impunere a unor amenzi sau a unor penalități cu titlu cominatoriu adoptate în conformitate cu articolele 13 și 16 de autoritatea solicitantă, atunci când autoritatea solicitantă o cere.

În sensul prezentului alineat, nu se aplică articolul 27 alineatul (3) litera (d).

(3)  Autoritatea solicitantă poate cere doar executarea unei decizii definitive.

(4)  Aspectele legate de termenele de prescripție pentru executarea amenzilor sau a penalităților cu titlu cominatoriu sunt reglementate în dreptul intern al statului membru al autorității solicitante.

Articolul 27

Principii generale ale cooperării

(1)  Statele membre se asigură că cererile menționate la articolele 25 și 26 sunt executate de către autoritatea solicitată în conformitate cu dreptul intern al statului membru al autorității solicitate.

(2)  Cererile prevăzute la articolele 25 și 26 se execută fără întârzieri nejustificate prin intermediul unui instrument uniform care este însoțit de o copie a actului care trebuie notificat sau executat. Un astfel de instrument uniform indică:

(a)  numele, adresa cunoscută ale destinatarului, precum și orice alte date sau informații relevante pentru identificarea destinatarului;

(b)  un rezumat al faptelor și circumstanțelor relevante;

(c)  un rezumat al copiei actului anexat care urmează să fie notificat sau executat;

(d)  numele, adresa și alte date de contact ale autorității solicitate; și

(e)  termenul în care ar trebui efectuată notificarea sau executarea, cum ar fi termenul legal sau termenul de prescripție.

(3)  Pentru cererile menționate la articolul 26, în plus față de cerințele prevăzute la alineatul (2) de la prezentul articol, instrumentul uniform prevede următoarele:

(a)  informații despre decizia care permite executarea în statul membru al autorității solicitante;

(b)  data la care decizia a devenit definitivă;

(c)  cuantumul amenzii sau al penalității cu titlu cominatoriu; și

(d)  informații care indică eforturile rezonabile depuse de autoritatea solicitantă pentru executarea deciziei pe propriul său teritoriu.

(4)  Instrumentul uniform care permite executarea de către autoritatea solicitată constituie temeiul unic pentru măsurile executorii luate de autoritatea solicitată, cu respectarea cerințelor de la alineatul (2). Acesta nu face obiectul niciunui act de recunoaștere, completare sau înlocuire în statul membru al autorității solicitate. Autoritatea solicitată ia toate măsurile necesare pentru executarea acestei cereri, cu excepția cazului în care autoritatea solicitată invocă alineatul (6).

(5)  Autoritatea solicitantă se asigură că instrumentul uniform este transmis autorității solicitate în limba oficială a statului membru al autorității solicitate sau în una din limbile oficiale ale acestuia, cu excepția cazului în care autoritatea solicitată și autoritatea solicitantă convin de comun acord, de la caz la caz, ca instrumentul uniform să poată fi transmis într-o altă limbă. Atunci când acest lucru este prevăzut în dreptul intern al statului membru al autorității solicitate, autoritatea solicitantă furnizează o traducere a actului ce urmează a fi notificat sau a deciziei care permite executarea amenzii sau a penalității cu titlu cominatoriu în limba oficială a statului membru al autorității solicitate sau în una dintre limbile oficiale ale acestuia . Acest lucru nu aduce atingere dreptului autorității solicitate și al autorității solicitante de a conveni de comun acord, de la caz la caz, ca o astfel de traducere să poată fi furnizată într-o altă limbă.

(6)  Autoritatea solicitată nu este obligată să execute o solicitare menționată la articolul 25 sau 26, în cazul în care:

(a)  cererea nu respectă cerințele prevăzute la prezentul articol; sau

(b)  autoritatea solicitată este în măsură să indice motive întemeiate care să arate modul în care executarea solicitării ar fi în mod vădit contrară ordinii publice în statul membru în care se solicită executarea.

În cazul în care intenționează să refuze o cerere de asistență menționată la articolul 25 sau 26 sau are nevoie de informații suplimentare, autoritatea solicitată contactează autoritatea solicitantă.

(7)  Statele membre se asigură că, la solicitarea autorității solicitate, autoritatea solicitantă suportă integral toate costurile suplimentare ocazionate în mod rezonabil, inclusiv costurile pentru traducere, pentru forța de muncă și costurile administrative, în legătură cu măsurile luate conform articolului 24 sau 25.

(8)  Autoritatea solicitată poate recupera integral costurile suportate în raport cu măsurile luate, astfel cum se menționează la articolul 26 din amenzile sau penalitățile cu titlu cominatoriu colectate în numele autorității solicitante, inclusiv costurile pentru traducere, pentru forța de muncă și costurile administrative. În cazul în care autoritatea solicitată nu reușește să colecteze amenzile sau penalitățile cu titlu cominatoriu, aceasta poate solicita autorității solicitante să suporte cheltuielile aferente.

Statele membre au libertatea de a prevedea că autoritatea solicitată poate, de asemenea, recupera costurile ocazionate de executarea acestor decizii de la întreprinderea căreia i se impune amenda sau penalitatea cu titlu cominatoriu.

Autoritatea solicitată recuperează cuantumurile datorate în moneda statului său membru, în conformitate cu actele cu putere de lege, normele administrative sau practicile și procedurile administrative din statul membru respectiv.

Autoritatea solicitată convertește, dacă este necesar, în conformitate cu dreptul și practicile sale interne, cuantumul amenzilor sau al penalităților cu titlu cominatoriu în moneda statului membru al autorității solicitate, la cursul de schimb aplicabil la data impunerii amenzilor sau penalităților cu titlu cominatoriu.

Articolul 28

Litigii privind cererile de notificare sau de executare a deciziilor de impunere a unor amenzi sau a unor penalități cu titlu cominatoriu

(1)  Litigiile sunt de competența organismelor competente ale statului membru al autorității solicitante și sunt reglementate în dreptul statului membru respectiv, atunci când acestea privesc:

(a)  legalitatea unui act care trebuie notificat în conformitate cu articolul 25 sau a unei decizii care trebuie executată în conformitate cu articolul 26; și

(b)  legalitatea instrumentului uniform care permite executarea în statul membru al autorității solicitate.

(2)  Litigiile cu privire la măsurile de executare luate în ▌ statul membru al autorității solicitate sau cu privire la validitatea unei notificări efectuate de autoritatea solicitată sunt de competența organismelor competente ale ▌ statului membru al autorității solicitate și sunt reglementate în dreptul statului membru respectiv.

CAPITOLUL VIII

TERMENE DE PRESCRIPȚIE

Articolul 29

Norme privind termenele de prescripție pentru impunerea de amenzi și penalități cu titlu cominatoriu

(1)  Statele membre se asigură că termenele de prescripție pentru impunerea amenzilor sau a penalităților cu titlu cominatoriu de către autoritățile naționale de concurență în temeiul articolelor 13 și 16 se suspendă sau se întrerup pe durata derulării unei proceduri de aplicare a legii în fața autorităților naționale de concurență din alte state membre sau a Comisiei cu privire la o încălcare prin același acord, aceeași decizie a unei asocieri de întreprinderi sau aceeași practică concertată sau alt comportament interzis de articolul 101 sau 102 din TFUE.

Termenul de prescripție se suspendă sau se întrerupe din momentul notificării primei măsuri formale de investigație către cel puțin o întreprindere care face obiectul procedurii de aplicare a legii. Aceasta se aplică tuturor întreprinderilor sau asocierilor de întreprinderi care au participat la încălcare.

Suspendarea sau întreruperea încetează în ziua în care autoritatea de concurență în cauză finalizează procedura de aplicare a legii prin adoptarea unei decizii menționate la articolul 10, 12 sau 13 din prezenta directivă sau în temeiul articolului 7, 9 sau 10 din Regulamentul (CE) nr. 1/2003 sau a ajuns la concluzia că nu există motive pentru acțiuni suplimentare din partea acesteia. Perioada unei astfel de suspendări sau întreruperi nu aduce atingere termenelor absolute de prescripție prevăzute de dreptul intern.

(2)  Termenul de prescripție pentru impunerea de către o autoritate națională de concurență a amenzilor sau a penalităților cu titlu cominatoriu se suspendă sau se întrerupe în perioada în care decizia autorității naționale de concurență respective face obiectul unei proceduri în fața unei instanțe de control judiciar.

(3)  Comisia se asigură că notificarea privind prima măsură formală de investigare, primită din partea unei autorități naționale de concurență în temeiul articolului 11 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1/2003, este pusă la dispoziția celorlalte autorități naționale de concurență în sistemul aferent Rețelei europene în domeniul concurenței.

CAPITOLUL IX

DISPOZIȚII GENERALE

Articolul 30

Rolul autorităților naționale administrative de concurență în fața instanțelor naționale

(1)  Statele membre care desemnează atât o autoritate națională administrativă de concurență ▌ cât și o autoritate națională judiciară de concurență ca fiind responsabile pentru aplicarea articolelor 101 și 102 din TFUE se asigură că autoritatea națională administrativă de concurență poate introduce direct acțiuni în fața autorității naționale judiciare de concurență.

(2)  În cazul în care instanțele naționale sunt sesizate cu acțiuni împotriva deciziilor ▌ adoptate de autoritățile naționale de concurență care exercită competențele prevăzute la capitolul IV și la articolele 13 și 16 din prezenta directivă pentru aplicarea articolului 101 sau 102 din TFUE, inclusiv aplicarea amenzilor și a penalităților cu titlu cominatoriu impuse în acest sens, statele membre se asigură că autoritățile naționale administrative de concurență au capacitate procesuală proprie, după caz, ca procuror, pârât sau intimat în procedurile respective și se bucură de aceleași drepturi ca astfel de părți publice în aceste proceduri.

(3)  Autoritatea națională administrativă de concurență este împuternicită cu aceleași drepturi, astfel cum se precizează la alineatul (2), de a introduce o cale de atac împotriva:

(a)  deciziilor instanțelor naționale pronunțate asupra deciziilor luate de autoritățile naționale de concurență, astfel cum se menționează la capitolul IV și la articolele 13 și 16 din prezenta directivă, privind aplicarea articolului 101 sau 102 din TFUE, inclusiv executarea amenzilor și a penalităților cu titlu cominatoriu impuse în acest sens; și

(b)  refuzului unei autorități naționale judiciare de a acorda autorizarea prealabilă a unei inspecții, menționată la articolele 6 și 7 din prezenta directivă, în măsura în care o astfel de autorizare este necesară.

Articolul 31

Accesul la dosar al părților și limite privind utilizarea informațiilor

(1)  Statele membre pot prevedea că, în cazul în care o autoritate națională de concurență solicită unei persoane fizice să furnizeze informații pe baza măsurilor prevăzute la articolul 6 alineatul (1) litera (e), articolul 8 sau articolul 9, informațiile respective nu sunt utilizate ca dovezi pentru impunerea de sancțiuni persoanei fizice respective sau rudelor apropiate ale acesteia.

(2)  Statele membre se asigură că autoritățile naționale de concurență, reprezentanții oficiali ai acestora, membrii personalului și alte persoane care lucrează sub supervizarea acestor autorități nu divulgă informațiile care au fost obținute în temeiul competențelor prevăzute în prezenta directivă și cele care, prin natura lor, fac obiectul obligației de păstrare a secretului profesional, cu excepția cazului în care divulgarea este permisă în temeiul dreptului intern.

(3)  Statele membre se asigură că accesul ▌ la declarațiile de clemență sau la propunerile de tranzacție se acordă numai părților care fac obiectul procedurii relevante și numai în scopul exercitării dreptului acestora la apărare ▌.

(4)  Statele membre se asigură că partea care a obținut acces la dosarul procedurilor de aplicare a legii desfășurate de autoritățile naționale de concurență poate folosi informațiile extrase din declarațiile de clemență și din propunerile de tranzacție numai atunci când acest lucru este necesar pentru exercitarea dreptului său la apărare în cadrul unor proceduri în fața instanțelor naționale în cazuri care sunt legate în mod direct de cazul în care a fost acordat accesul și numai atunci când astfel de proceduri se referă la:

(a)  repartizarea între participanții la cartel a cuantumului amenzii impuse în solidar acestora de către o autoritate națională de concurență; sau

(b)  controlul judiciar al deciziei prin care o autoritate națională de concurență a constatat o încălcare a articolului 101 sau 102 din TFUE sau a unor dispoziții din dreptul intern în materie de concurență.

(5)  Statele membre se asigură că următoarele categorii de informații obținute de către o parte în cadrul procedurii de aplicare a legii derulate de o autoritate națională de concurență nu pot fi utilizate de partea respectivă în cadrul unor proceduri în fața instanțelor naționale până când autoritatea națională de concurență nu și-a finalizat procedura de aplicare a legii cu privire la toate părțile investigate prin adoptarea unei decizii menționate la articolul 10 sau 12 sau a pus capăt procedurii în alt mod:

(a)  informații care au fost pregătite de alte persoane fizice sau juridice în mod specific în cadrul procedurii de aplicare a legii derulate de o autoritate națională de concurență; ▌

(b)  informații pe care autoritatea națională de concurență le-a redactat și le-a transmis părților în cursul procedurilor sale de aplicare a legii sale; și

(c)  propunerile de încheiere a unei tranzacții care au fost retrase.

(6)  Statele membre se asigură că schimburile de declarații de clemență în temeiul articolului 12 din Regulamentul (CE) nr. 1/2003 au loc numai între autoritățile naționale de concurență:

(a)  fie cu acordul solicitantului;

(b)  fie, în cazul în care autoritatea națională de concurență care primește declarația de clemență a fost sesizată de același solicitant cu o solicitare de clemență referitoare la aceeași încălcare ca și autoritatea națională de concurență care transmite declarația de clemență, cu condiția ca, la momentul transmiterii declarației de clemență, solicitantul să nu aibă posibilitatea de a retrage informațiile pe care le-a transmis autorității naționale de concurență care primește declarația de clemență.

(7)  Forma în care se depun declarațiile de clemență în temeiul articolului 20 nu aduce atingere aplicării alineatelor (3) și (6) de la prezentul articol.

Articolul 32

Admisibilitatea dovezilor în fața autorităților naționale de concurență

Statele membre se asigură că printre dovezile care sunt admisibile în fața unei autorități naționale de concurență se regăsesc înscrisurile, declarațiile orale, mesajele electronice, înregistrările și orice alt obiect care conține informații, indiferent sub ce formă și indiferent de tipul suportului pe care sunt stocate informațiile.

Articolul 33

Funcționarea Rețelei europene în domeniul concurenței

(1)  Costurile suportate de Comisie în legătură cu întreținerea și dezvoltarea sistemului central de informații al Rețelei europene în domeniul concurenței (sistemul aferent Rețelei europene în domeniul concurenței), precum și cu cooperarea în cadrul Rețelei europene în domeniul concurenței, sunt suportate de la bugetul general al Uniunii, în limita creditelor disponibile.

(2)  Rețeaua europeană în domeniul concurenței poate dezvolta și, după caz, publica cele mai bune practici și recomandări cu privire la aspecte precum independența, resursele, competențele, amenzile și asistența reciprocă.

CAPITOLUL X

DISPOZIȚII FINALE

Articolul 34

Transpunere

(1)  Statele membre asigură intrarea în vigoare a actelor cu putere de lege și a actelor administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive până la … [doi ani de la data intrării în vigoare a prezentei directive] ▌. Statele membre informează de îndată Comisia cu privire la aceasta.

Atunci când statele membre adoptă aceste acte, acestea conțin o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoțite de o asemenea ▌ trimitere la data publicării lor oficiale. Statele membre stabilesc modalitatea de efectuare a acestei trimiteri.

(2)  Comisiei îi sunt comunicate de către statele membre textele principalelor dispoziții de drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.

Articolul 35

Reexaminarea

Până la … [șase ani de la data adoptării prezentei directive], Comisia prezintă Parlamentului European și Consiliului un raport privind transpunerea și punerea în aplicare a prezentei directive. Atunci când este cazul, Comisia poate reexamina prezenta directivă și, dacă este necesar, prezintă o propunere legislativă.

Articolul 36

Intrarea în vigoare

Prezenta directivă intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Articolul 37

Destinatari

Prezenta directivă se adresează statelor membre.

Adoptată la Bruxelles,

Pentru Parlamentul European Pentru Consiliu

Președintele Președintele

ANEXĂ LA REZOLUȚIA LEGISLATIVĂ

Declarația Comisiei

Comisia ia notă de textul articolului 11 convenit de Parlamentul European și de Consiliu privind măsurile provizorii.

Măsurile provizorii pot fi un instrument esențial prin care autoritățile din domeniul concurenței se pot asigura că nu este afectată concurența în timpul unei investigații aflate în desfășurare.

Pentru a permite autorităților în materie de concurență să facă față cu mai multă eficacitate evoluțiilor de pe piețele cu o dinamică rapidă, Comisia se angajează să efectueze o analiză pentru a aprecia dacă există mijloace pentru a simplifica adoptarea măsurilor provizorii în cadrul Rețelei europene în domeniul concurenței în termen de doi ani de la data transpunerii prezentei directive. Rezultatele vor fi prezentate Parlamentului European și Consiliului.

(1)JO C 345, 13.10.2017, p. 70.
(2)Poziția Parlamentului European din 14 noiembrie 2018.
(3)Regulamentul (CE) nr. 1/2003 al Consiliului din 16 decembrie 2002 privind punerea în aplicare a normelor de concurență prevăzute la articolele 81 și 82 din tratat (JO L 1, 4.1.2003, p. 1).
(4)Decizia-cadru 2005/214/JAI a Consiliului din 24 februarie 2005 privind aplicarea principiului recunoașterii reciproce a sancțiunilor financiare (JO L 76, 22.3.2005, p. 16).
(5)Decizia (UE) 2015/2240 a Parlamentului European și a Consiliului din 25 noiembrie 2015 de instituire a unui program privind soluțiile de interoperabilitate și cadrele comune pentru administrațiile publice europene, întreprinderi și cetățeni (programul ISA2) ca mijloc de modernizare a sectorului public (JO L 318, 4.12.2015, p. 1).
(6)JO C 369, 17.12.2011, p. 14.


Codul european al comunicațiilor electronice ***I
PDF 2320kWORD 350k
Rezoluţie
Text consolidat
Rezoluţia legislativă a Parlamentului European din 14 noiembrie 2018 referitoare la propunerea de directivă a Parlamentului European și a Consiliului de instituire a Codului european al comunicațiilor electronice (reformare) (COM(2016)0590 – C8-0379/2016 – 2016/0288(COD))
P8_TA-PROV(2018)0453A8-0318/2017

(Procedura legislativă ordinară – reformare)

Parlamentul European,

–  având în vedere propunerea Comisiei prezentată Parlamentului European și Consiliului (COM(2016)0590),

–  având în vedere articolul 294 alineatul (2) și articolul 114 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în temeiul cărora propunerea a fost prezentată de către Comisie (C8-0379/2016),

–  având în vedere articolul 294 alineatul (3) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

–  având în vedere Protocolul (nr. 1) privind rolul parlamentelor naționale în Uniunea Europeană,

–  având în vedere avizul motivat prezentat de către Parlamentul Suediei în cadrul Protocolului nr. 2 privind aplicarea principiilor subsidiarității și proporționalității, în care se susține că proiectul de act legislativ nu respectă principiul subsidiarității,

–  având în vedere avizul Comitetului Economic și Social European din 26 ianuarie 2017(1),

–  având în vedere avizul Comitetului Regiunilor din 8 februarie 2017(2),

–  având în vedere Acordul interinstituțional din 28 noiembrie 2001 privind utilizarea mai structurată a tehnicii de reformare a actelor legislative(3),

–  având în vedere scrisoarea din 17 octombrie 2016 a Comisiei pentru afaceri juridice, adresată Comisiei pentru industrie, cercetare și energie, în conformitate cu articolul 104 alineatul (3) din Regulamentul său de procedură,

–  având în vedere acordul provizoriu aprobat de comisia competentă în temeiul articolului 69f alineatul (4) din Regulamentul său de procedură și angajamentul reprezentantului Consiliului, exprimat în scrisoarea din 29 iunie 2018, de a aproba poziția Parlamentului European în conformitate cu articolul 294 alineatul (4) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

–  având în vedere articolele 104 și 59 din Regulamentul său de procedură,

–  având în vedere raportul Comisiei pentru industrie, cercetare și energie și avizele Comisiei pentru piața internă și protecția consumatorilor, Comisiei pentru cultură și educație și Comisiei pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne (A8-0318/2017),

A.  întrucât grupul de lucru consultativ al serviciilor juridice ale Parlamentului European, Consiliului și Comisiei consideră că propunerea Comisiei nu conține nicio modificare de fond în afara celor care au fost identificate ca atare în propunere și întrucât, în ceea ce privește codificarea dispozițiilor neschimbate din actele precedente cu respectivele modificări, propunerea se limitează la o simplă codificare a actelor existente, fără modificări de fond ale acestora,

1.  adoptă poziția sa în primă lectură prezentată în continuare, modificată pentru a ține seama de recomandările grupului de lucru consultativ al serviciilor juridice ale Parlamentului European, Consiliului și Comisiei;

2.  solicită Comisiei să îl sesizeze din nou în cazul în care își înlocuiește, își modifică în mod substanțial sau intenționează să-și modifice în mod substanțial propunerea;

3.  încredințează Președintelui sarcina de a transmite Consiliului și Comisiei, precum și parlamentelor naționale poziția Parlamentului.

Poziția Parlamentului European adoptată în primă lectură la 14 noiembrie 2018 în vederea adoptării Directivei (UE) 2018/... a Parlamentului European și a Consiliului de instituire a Codului european al comunicațiilor electronice (reformare)

P8_TC1-COD(2016)0288


(Text cu relevanță pentru SEE)

PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 114,

având în vedere propunerea Comisiei Europene,

după transmiterea proiectului de act legislativ către parlamentele naționale,

având în vedere avizul Comitetului Economic și Social European(4),

având în vedere avizul Comitetului Regiunilor(5),

hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară(6),

întrucât:

(1)  Directivele 2002/19/CE(7), 2002/20/CE(8), 2002/21/CE(9) și 2002/22/CE(10) ale Parlamentului European și ale Consiliului au fost modificate în mod substanțial. Întrucât se impun noi modificări, este necesar, din motive de claritate, să se procedeze la reformarea respectivelor directive.

(2)  Funcționarea celor cinci directive care fac parte din cadrul de reglementare existent pentru rețelele și serviciile de comunicații electronice și anume, Directivele 2002/19/CE, 2002/20/CE, 2002/21/CE, 2002/22/CE și 2002/58/CE(11) ale Parlamentului European și Consiliului, face obiectul unor revizuiri periodice de către Comisie, în special pentru a determina necesitatea unei modificări în contextul evoluțiilor tehnologice și ale pieței.

(3)  În Comunicarea sa din 6 mai 2015 de stabilire a unei strategii privind piața unică digitală pentru Europa, Comisia a afirmat că revizuirea cadrului de reglementare privind telecomunicațiile se va concentra pe măsuri care vizează stimularea investițiilor în rețele de mare viteză de bandă largă, va introduce o abordare mai uniformă a pieței interne în ceea ce privește politica în domeniul spectrului de frecvențe radio și gestionarea acestuia, va asigura condiții pentru o adevărată piață internă prin abordarea fragmentării în materie de reglementare, va garanta o protecție efectivă a consumatorilor, condiții de concurență echitabile pentru toți actorii de pe piață și aplicarea uniformă a normelor și, de asemenea, va oferi un cadru instituțional de reglementare mai eficace.

(4)  Prezenta directivă face parte din Programul privind o reglementare adecvată și funcțională (REFIT) care include patru directive, și anume Directivele 2002/19/CE, 2002/20/CE, 2002/21/CE și 2002/22/CE, și Regulamentul (CE) nr. 1211/2009 al Parlamentului European și al Consiliului(12). Fiecare dintre directivele menționate conține măsuri aplicabile furnizorilor de rețele de comunicații electronice și de servicii de comunicații electronice, în conformitate cu istoricul în materie de reglementare al sectorului în cadrul căruia întreprinderile au fost integrate pe verticală, și anume desfășoară activități atât în domeniul furnizării de rețele, cât și în cel al furnizării de servicii. Revizuirea oferă ocazia de a reforma cele patru directive pentru a simplifica structura actuală, în vederea consolidării coerenței și accesibilității acesteia în concordanță cu obiectivul REFIT. Revizuirea oferă, de asemenea, posibilitatea adaptării structurale la noua realitate de pe piață, și anume faptul că furnizarea de servicii de comunicații nu mai este neapărat legată de furnizarea unei rețele. Astfel cum se prevede în Acordul interinstituțional din 28 noiembrie 2001 privind utilizarea mai structurată a tehnicii de reformare a actelor legislative(13), reformarea constă în adoptarea unui nou act juridic care încorporează într-un singur text atât modificările de fond pe care le aduce unui act anterior, cât și dispozițiile neschimbate ale actului respectiv. Propunerea de reformare se referă la modificările de fond pe care le aduce unui act anterior, iar la nivel secundar include codificarea dispozițiilor neschimbate din actul anterior împreună cu modificările de fond în cauză.

(5)  Prezenta directivă creează un cadru juridic care să garanteze libertatea de a furniza rețele și servicii de comunicații electronice, sub rezerva îndeplinirii numai a condițiilor prevăzute de prezenta directivă și a oricăror restricții în conformitate cu articolul 52 alineatul (1) din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene (TFUE), în special măsuri cu privire la ordinea publică, siguranța publică și sănătatea publică, în concordanță cu articolul 52 alineatul (1) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene („carta”).

(6)  Prezenta directivă nu aduc atingere posibilității fiecărui stat membru de a lua măsurile necesare pentru a asigura protejarea intereselor sale esențiale în materie de securitate, pentru a garanta ordinea publică ▌și securitatea publică și pentru a permite investigarea, detectarea și urmărirea penală a infracțiunilor, ținând seama de faptul că orice restricție a exercitării acestor drepturi și libertăți recunoscute de cartă, în special la articolele 7, 8 și 11 din aceasta, cum ar fi restricțiile privind prelucrarea datelor, trebuie să fie prevăzută de lege, să respecte substanța drepturilor și a libertăților respective și să fie conformă principiului proporționalității, în conformitate cu articolul 52 alineatul (1) din cartă.

(7)  Convergența sectoarelor telecomunicațiilor, mass-mediei și tehnologiei informației înseamnă că toate rețelele și serviciile de comunicații electronice ar trebui să fie reglementate, pe cât posibil, de un Cod european unic al comunicațiilor electronice, instituit prin intermediul unei singure directive, cu excepția aspectelor care sunt mai bine gestionate prin intermediul unor norme direct aplicabile instituite prin intermediul unor regulamente. Este necesar să se separe reglementarea rețelelor și serviciilor de comunicații electronice de reglementarea conținutului. Prin urmare, prezenta directivă nu reglementează conținutul serviciilor furnizate prin rețele de comunicații electronice folosind servicii de comunicații electronice, ca de exemplu conținutul emisiilor radio-TV, serviciile financiare și anumite servicii ale societății informaționale, și nu aduce atingere măsurilor privind aceste servicii luate la nivelul Uniunii sau la nivel național, în conformitate cu dreptul Uniunii, cu scopul de a promova diversitatea culturală și lingvistică și de a asigura protecția pluralismului în mass-media. Conținutul programelor de televiziune este reglementat de Directiva 2010/13/UE a Parlamentului European și a Consiliului(14). Reglementarea politicii în domeniul audiovizualului și reglementarea conținutului vizează realizarea unor obiective de interes general, cum ar fi libertatea de exprimare, pluralismul în mass-media, imparțialitatea, diversitatea culturală și lingvistică, incluziunea socială, protecția consumatorilor și protecția minorilor. Separarea dintre reglementarea comunicațiilor electronice și reglementarea conținutului nu împiedică luarea în considerare a legăturilor care există între acestea, în special pentru a garanta pluralismul în mass-media, diversitatea culturală și protecția consumatorilor. În limitele propriilor competențe, autoritățile competente ar trebui să contribuie la asigurarea punerii în aplicare a unor politici care urmăresc să promoveze obiectivele respective.

(8)  Prezenta directivă nu afectează aplicarea Directivei 2014/53/UE a Parlamentului European și a Consiliului(15) în cazul echipamentelor radio, însă reglementează echipamentele radio auto și echipamentele radio pentru consumatori și echipamentele de televiziune digitală pentru consumatori.

(9)  Pentru a permite autorităților naționale de reglementare și altor autorități competente să îndeplinească obiectivele prevăzute în prezenta directivă, în special cu privire la interoperabilitatea cap la cap, domeniul de aplicare al directivei ar trebui să acopere anumite aspecte ale echipamentelor radio definite în Directiva 2014/53/UE, precum și ale echipamentelor pentru consumatori folosite pentru televiziunea digitală în vederea facilitării accesului utilizatorilor finali cu dizabilități. Este important ca autoritățile naționale de reglementare și alte autorități competente să încurajeze operatorii de rețele și producătorii de echipamente să coopereze pentru a facilita accesul utilizatorilor finali cu dizabilități la serviciile de comunicații electronice. Folosirea neexclusivă a spectrului de frecvențe radio pentru uzul propriu al unui echipament terminal radio, chiar dacă nu are legătură cu o activitate economică, ar trebui, de asemenea, să facă obiectul prezentei directive în scopul de a asigura o abordare coordonată în ceea ce privește regimul său de autorizare.

(10)  Unele servicii de comunicații electronice care fac obiectul prezentei directive ar putea, de asemenea, să se încadreze în definiția noțiunii de „serviciu al societății informaționale” prevăzută la articolul 1 din Directiva (UE) 2015/1535 a Parlamentului European și a Consiliului(16). Dispozițiile din directiva menționată care reglementează serviciile societății informaționale se aplică respectivelor servicii de comunicații electronice în măsura în care în prezenta directivă sau în alte acte juridice ale Uniunii nu sunt prevăzute dispoziții speciale aplicabile serviciilor de comunicații electronice. Cu toate acestea, serviciile de comunicații electronice, cum ar fi serviciile de telefonie vocală, serviciile de mesagerie și serviciile de poștă electronică sunt reglementate de prezenta directivă. Aceeași întreprindere, de exemplu, un furnizor de servicii de internet, poate oferi atât servicii de comunicații electronice, precum accesul la internet, cât și servicii care nu intră sub incidența prezentei directive, precum furnizarea de conținut din rețea și de conținut care nu are legătură cu comunicațiile.

(11)  Aceeași întreprindere, de exemplu, un operator de cablu, poate furniza atât servicii de comunicații electronice, precum transmisia de semnale de televiziune, cât și servicii care nu sunt reglementate de prezenta directivă, precum comercializarea unei oferte de servicii de conținut radio sau TV, și, prin urmare, unei astfel de întreprinderi îi pot fi impuse obligații suplimentare în ceea ce privește activitatea sa în calitate de furnizor sau distribuitor de conținut, în conformitate cu alte dispoziții decât cele ale prezentei directive, fără a aduce atingere condițiilor stabilite în anexa la prezenta directivă.

(12)  Cadrul de reglementare ar trebui să acopere utilizarea spectrului de frecvențe radio de către toate rețelele de comunicații electronice, inclusiv utilizarea emergentă în scopuri proprii a spectrului de frecvențe radio de către noi tipuri de rețele care constau exclusiv în sisteme autonome de echipamente radio mobile conectate prin conexiuni pe suport radio, fără gestionare centrală sau operator de rețea centralizată, și nu în mod necesar în cadrul exercitării unei anumite activități economice. În contextul evoluției mediului de comunicații pe suport radio 5G, este probabil ca astfel de rețele să se dezvolte în special în exteriorul clădirilor și pe șosele, pentru a fi folosite în sectoare cum ar fi transporturile, energia, cercetarea și dezvoltarea, e-sănătatea, protecția publică și intervenția în caz de dezastre, internetul obiectelor, comunicațiile între dispozitive (machine‑to‑machine) și automobilele conectate. Prin urmare, aplicarea de către statele membre, în temeiul articolului 7 din Directiva 2014/53/UE, a unor cerințe interne suplimentare în ceea ce privește punerea în funcțiune sau utilizarea unor astfel de echipamente radio ori ambele activități în legătură cu utilizarea eficace și eficientă a spectrului de frecvențe radio și evitarea interferențelor prejudiciabile ar trebui să reflecte principiile pieței interne.

(13)  Cerințele privind capacitățile rețelelor de comunicații electronice sunt tot mai mari. Dacă în trecut s-a pus accentul în special pe creșterea lărgimii de bandă disponibile pretutindeni și pentru fiecare utilizator, acum devin tot mai importanți alți parametri, cum ar fi întârzierea de transfer al pachetelor de date, disponibilitatea și fiabilitatea. Răspunsul actual pentru satisfacerea acestei cereri este aducerea fibrelor optice tot mai aproape de utilizator și viitoarele „rețele de foarte mare capacitate” necesită parametri de performanță echivalenți cu cei pe care îi poate oferi o rețea bazată pe elemente din fibre optice, cel puțin până la punctul de distribuție din locația deservită. Aceasta corespunde, în cazul unei conexiuni la punct fix, unei performanțe a rețelei echivalentă cu cea care se poate obține prin intermediul unei infrastructuri de fibră optică până la un imobil colectiv, considerat a fi locația deservită. În cazul unei conexiuni pe suport radio, aceasta corespunde unei performanțe a rețelei similară cu cea care se poate obține pe baza unei instalații de fibră optică până la stația de bază, considerată a fi locația deservită. Variațiile în ceea ce privește experiența utilizatorilor finali care sunt generate de caracteristicile diferite ale mediului prin care rețeaua, în cele din urmă, se conectează cu punctul terminal al rețelei nu ar trebui să fie luate în considerare pentru a stabili dacă o rețea pe suport radio ar putea fi considerată ca oferind o performanță similară a rețelei. În conformitate cu principiul neutralității tehnologice, alte tehnologii și medii de transmisie nu ar trebui să fie excluse, în cazul în care sunt comparabile, din perspectiva capacităților lor, cu respectivul scenariu de bază. Este probabil că implementarea unor astfel de „rețele de foarte mare capacitate” va spori și mai mult capacitățile rețelelor și va deschide calea către implementarea viitoarelor generații de rețele pe suport radio bazate pe interfețe aeriene consolidate și pe o arhitectură de rețea mai compactă.

(14)  Definițiile trebuie modificate pentru a se asigura că acestea sunt în concordanță cu principiul neutralității tehnologice și pentru a ține pasul cu progresul tehnologic, inclusiv cu noile forme de gestionare a rețelelor, de exemplu prin rețele reproduse prin software sau definite prin software. Evoluția tehnologică și cea a pieței au determinat trecerea rețelelor la tehnologia de protocol internet (IP) și au permis utilizatorilor finali să aleagă dintr-o gamă variată de furnizori concurenți de servicii de voce. Prin urmare, noțiunea de „serviciu de telefonie destinat publicului”, utilizată exclusiv în Directiva 2002/22/CE și larg percepută ca referindu-se la serviciile tradiționale de telefonie analogică, ar trebui înlocuită cu termenul mai actual și neutru din punct de vedere tehnologic „serviciu de comunicații de voce”. Condițiile pentru furnizarea unui serviciu ar trebui separate de elementele concrete ale definiției serviciului de comunicații de voce, adică servicii de comunicații electronice destinate publicului pentru efectuarea și primirea, în mod direct sau indirect, a unor apeluri naționale sau naționale și internaționale prin tastarea unui număr sau a mai multor numere din planul național sau internațional ▌de numerotație, indiferent dacă un astfel de serviciu se bazează pe o tehnologie de comutare de circuite sau de comutare de pachete. Prin natura sa, un astfel de serviciu este bidirecțional, permițând ambelor părți să comunice. Un serviciu care nu îndeplinește toate condițiile respective, cum ar fi, de exemplu, o aplicație „click through” inclusă pe pagina de internet a serviciului destinat clienților, nu este un astfel de serviciu. Serviciile de comunicații de voce includ, de asemenea, mijloace de comunicare destinate în mod special ▌utilizatorilor finali cu dizabilități, folosind servicii de redare de text sau de conversație totală.

(15)  Serviciile utilizate pentru comunicații și mijloacele tehnice de furnizare a acestora au evoluat în mod considerabil. Serviciile de telefonie vocală tradițională, de mesaje text (SMS-uri) și de transmisie prin poșta electronică sunt înlocuite tot mai mult de utilizatorii finali cu servicii online echivalente din punct de vedere funcțional, cum ar fi serviciile de telefonie prin internet, serviciile de mesagerie și serviciile de e-mail pe internet. În vederea asigurării faptului că utilizatorii finali și drepturile acestora sunt protejate în mod eficace și în egală măsură atunci când utilizează servicii echivalente din punct de vedere funcțional, o definiție orientată spre viitor a serviciilor de comunicații electronice nu ar trebui să se bazeze exclusiv pe parametrii tehnici, ci, mai degrabă, să se întemeieze pe o abordare funcțională. Domeniul de aplicare al reglementării necesare ar trebui să fie adecvat pentru atingerea obiectivelor sale de interes public. În timp ce „transmiterea de semnale” rămâne un parametru important pentru determinarea serviciilor care se încadrează în domeniul de aplicare al prezentei directive, definiția ar trebui să acopere și alte servicii care permit comunicarea. Din perspectiva utilizatorului final nu este relevant dacă un furnizor transmite el însuși semnale sau dacă respectiva comunicare este efectuată prin intermediul unui serviciu de acces la internet. Definiția referitoare la serviciile de comunicații electronice ar trebui, prin urmare, să conțină trei tipuri de servicii care se pot suprapune parțial, și anume serviciile de acces la internet, astfel cum sunt definite la articolul 2 punctul 2 din Regulamentul (UE) 2015/2120 al Parlamentului European și al Consiliului(17), serviciile de comunicații interpersonale, astfel cum sunt definite în prezenta directivă, și serviciile care constau, în întregime sau în principal, în transmiterea de semnale. Definiția serviciului de comunicații electronice ar trebui să elimine ambiguitățile observate în punerea în aplicare a definiției existente anterior adoptării prezentei directive și să permită o aplicare calibrată, dispoziție cu dispoziție, a drepturilor și a obligațiilor specifice cuprinse în cadrul diferitelor tipuri de servicii. Prelucrarea datelor cu caracter personal de către serviciile de comunicații electronice, fie ca remunerație, fie din alt motiv, ar trebui să respecte Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului(18).

(16)  Pentru a intra sub incidența definiției referitoare la serviciul de comunicații electronice, un serviciu trebuie să fie prestat în mod normal în schimbul unei remunerații. În economia digitală, participanții pe piață consideră din ce în ce mai mult că informațiile despre utilizatori au o valoare monetară. Serviciile de comunicații electronice sunt adesea furnizate utilizatorului final nu numai în schimbul unei contraprestații pecuniare, dar din ce în ce mai mult și în special în schimbul furnizării de date cu caracter personal sau a altor date. Noțiunea de remunerație ar trebui, prin urmare, să includă situațiile în care furnizorul unui serviciu solicită și utilizatorul final pune cu bună știință la dispoziția furnizorului respectiv date cu caracter personal, în sensul Regulamentului (UE) 2016/679, ori alte date, în mod direct sau indirect. De asemenea, această noțiune ar trebui să includă și situațiile în care utilizatorul final permite accesul la informații fără să ▌le ofere în mod activ, cum ar fi datele cu caracter personal, inclusiv adresa IP, sau alte informații generate automat, cum ar fi informațiile colectate și transmise de un cookie ▌. În conformitate cu jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene (Curtea de Justiție)privind articolul 57 din TFUE(19), există o remunerație în sensul TFUE și în cazul în care furnizorul serviciului este plătit de un terț și nu de către destinatarul serviciului. Noțiunea de remunerație ar trebui, prin urmare, să includă și situațiile în care utilizatorul final este expus anunțurilor publicitare, ca o condiție pentru acordarea accesului la serviciu, sau situațiile în care furnizorul serviciului stabilește un echivalent monetar pentru datele cu caracter personal pe care le-a colectat ▌în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679.

(17)  Serviciile de comunicații interpersonale sunt servicii care permit schimbul de informații într-un mod interpersonal și interactiv, acoperind servicii cum ar fi apelurile de voce tradiționale dintre două persoane, dar și toate tipurile de e-mail, servicii de mesagerie sau discuții de grup. Serviciile de comunicații interpersonale acoperă numai comunicațiile dintre un număr finit, altfel spus un număr care nu este potențial nelimitat, de persoane fizice care este determinat de către expeditorul comunicării. Comunicațiile care implică persoane juridice ar trebui să se încadreze în domeniul de aplicare al definiției în cazul în care persoanele fizice acționează în numele respectivelor persoane juridice sau sunt implicate cel puțin într-o parte a comunicării. Comunicarea interactivă implică faptul că serviciul permite destinatarului informației să răspundă. Serviciile care nu îndeplinesc aceste cerințe, cum ar fi radiodifuziunea liniară, serviciile video la cerere, site-urile internet, rețelele sociale, blogurile sau schimburile de informații între mașini, nu ar trebui să fie considerate servicii de comunicații interpersonale. În circumstanțe excepționale, un serviciu nu ar trebui să fie considerat ca fiind un serviciu de comunicații interpersonale dacă funcționalitatea de comunicare interpersonală și interactivă este o caracteristică minoră și pur auxiliară unui alt serviciu și, din motive tehnice obiective, nu poate fi utilizată fără respectivul serviciu principal și integrarea sa nu este un mijloc de a eluda aplicabilitatea normelor care reglementează serviciile de comunicații electronice. Ca elemente ale unei derogări de la definiție, noțiunile de „minoră” și „pur auxiliară” ar trebui să fie interpretate în mod restrictiv și din punctul de vedere al unui utilizator final obiectiv. O caracteristică a comunicațiilor interpersonale ar putea fi considerată minoră dacă utilitatea sa obiectivă pentru un utilizator final este foarte limitată și dacă în realitate este utilizată foarte puțin de utilizatorii finali. Un exemplu de ▌element care trebuie interpretat ca nefiind sub incidența definiției referitoare la serviciul de comunicații interpersonale ar putea fi, în principiu, un canal de comunicare în cadrul jocurilor online, în funcție de caracteristicile funcționalității de comunicare a serviciului în cauză.

(18)  Serviciile de comunicații interpersonale care utilizează numere din planurile naționale și internaționale ▌de numerotație utilizează resurse publice de numerotație asignate. Aceste servicii de comunicații interpersonale bazate pe numere includ atât serviciile în care numerele utilizatorilor finali se atribuie în scopul asigurării conectivității cap la cap (end-to-end), cât și serviciile care le permit utilizatorilor finali să intre în contact cu persoanele cărora li s-au atribuit numerele respective. Simpla utilizare a unui număr ca element de identificare nu ar trebui să fie considerată ca fiind echivalentă cu utilizarea unui număr pentru conectare cu numere atribuite public și nu ar trebui, prin urmare, să fie considerată în sine suficientă pentru a încadra un serviciu în categoria „serviciu de comunicații interpersonale bazat pe numere”. Serviciile de comunicații interpersonale care nu se bazează pe numere ar trebui să fie supuse unor obligații numai în cazul în care interese publice impun ca anumite obligații de reglementare specifice să se aplice tuturor tipurilor de servicii de comunicații interpersonale, indiferent dacă acestea utilizează sau nu numere pentru furnizarea serviciilor lor. Este justificat să se trateze într-un mod diferit serviciile de comunicații interpersonale bazate pe numere deoarece acestea participă la un ecosistem interoperabil asigurat la nivel public și, prin urmare, beneficiază, de asemenea, de ecosistemul respectiv.

(19)  Punctul terminal al rețelei reprezintă limita, în scopuri de reglementare, dintre cadrul de reglementare pentru rețelele și serviciile de comunicații electronice și reglementarea aplicabilă echipamentului terminal de telecomunicații. Definirea locului în care se află punctul terminal al rețelei este responsabilitatea autorității naționale de reglementare. În lumina practicii autorităților naționale de reglementare și având în vedere gama variată de topologii fixe și pe suport radio, Organismul Autorităților Europene de Reglementare în Domeniul Comunicațiilor Electronice („OAREC”) ar trebui, în strânsă cooperare cu Comisia, să adopte orientări privind modul comun de identificare a punctului terminal al rețelei, în conformitate cu prezenta directivă, în diverse circumstanțe concrete.

(20)  Evoluția tehnică le permite utilizatorilor finali să aibă acces la serviciile de urgență nu numai prin apeluri de voce, ci și prin alte servicii de comunicații interpersonale. Prin urmare, ar trebui ca noțiunea de comunicație de urgență să acopere toate serviciile de comunicații interpersonale care permit un astfel de acces la serviciile de urgență. Această noțiune se bazează pe elementele sistemului de urgență deja consacrate în dreptul Uniunii, și anume „centrul de preluare a apelurilor de urgență” („PSAP”) și „cel mai adecvat PSAP”, astfel cum sunt definite în Regulamentul (UE) 2015/758 al Parlamentului European și al Consiliului(20), și pe „serviciile de urgență”, astfel cum sunt definite în Regulamentul (UE) nr. 305/2013(21).

(21)  Autoritățile naționale de reglementare și alte autorități competente ar trebui să își bazeze activitatea pe un set de obiective și principii armonizate și, după caz, să își coordoneze acțiunile cu autoritățile din alte state membre și cu OAREC în îndeplinirea sarcinilor care le revin în temeiul prezentului cadru de reglementare.

(22)  Sarcinile atribuite autorităților competente de către prezenta directivă contribuie la punerea în practică a unor politici mai cuprinzătoare în domeniile culturii, ocupării forței de muncă, mediului, coeziunii sociale și amenajării teritoriului.

(23)  Cadrul de reglementare ar trebui, pe lângă cele trei obiective principale existente referitoare la promovarea concurenței, a pieței interne și a intereselor utilizatorilor finali, să urmărească un obiectiv suplimentar în materie de conectivitate, definit în termeni de rezultate: acces la scară largă la rețele de foarte mare capacitate și adoptarea acestora în beneficiul tuturor cetățenilor și întreprinderilor Uniunii pe baza unor prețuri și a unei posibilități de alegere rezonabile, ▌concurență efectivă și loială, inovare deschisă, ▌utilizare eficientă a spectrului de frecvențe radio, ▌norme comune și abordări previzibile în materie de reglementare în cadrul pieței interne și norme sectoriale necesare pentru a se asigura protecția intereselor cetățenilor Uniunii. În ceea ce privește statele membre, autoritățile naționale de reglementare și alte autorități competente și părțile interesate, acest obiectiv în materie de conectivitate se traduce, pe de o parte, în eforturi care să vizeze implementarea, într-o zonă dată, de rețele și servicii de cea mai mare capacitate, care să fie sustenabile din punct de vedere economic și, pe de altă parte, în eforturi care să vizeze coeziunea teritorială, în sensul convergenței capacităților disponibile în zone diferite.

(24)  Progresele înregistrate în direcția realizării obiectivelor generale ale prezentei directive ar trebui susținute de un sistem robust de evaluare continuă și de analiză comparativă a statelor membre efectuate de către Comisie în ceea ce privește disponibilitatea rețelelor de foarte mare capacitate în toate domeniile ce reprezintă motoare socioeconomice majore, cum ar fi școlile, nodurile de transport și principalii furnizori de servicii publice, precum și în întreprinderile foarte digitalizate, existența acoperirii 5G neîntrerupte în zonele urbane și pentru principalele căi de transport terestre și existența în toate gospodăriile din fiecare stat membru a unor rețele de comunicații electronice care să fie capabile să furnizeze cel puțin 100 Mbps și care să poată fi imediat dezvoltate la viteze de ordinul gigabiților. În acest scop, Comisia ar trebui să continue monitorizarea performanței statelor membre, inclusiv, de exemplu, a indicilor care rezumă indicatorii relevanți ai performanței digitale a Uniunii și marchează evoluția statelor membre în materie de competitivitate digitală, precum indicele privind economia digitală și societatea digitală, și, dacă este necesar, să stabilească noi metode și noi criterii obiective, concrete și cuantificabile pentru analiza comparativă a eficacității statelor membre.

(25)  Principiul conform căruia statele membre ar trebui să aplice dreptul Uniunii într-un mod neutru din punct de vedere tehnologic, și anume că o autoritate națională de reglementare sau altă autoritate competentă ar trebui nici să nu impună constrângeri, nici să nu facă discriminări în favoarea utilizării unui anumit tip de tehnologie, nu împiedică luarea unor măsuri proporționale pentru promovarea anumitor servicii specifice, atunci când acest lucru este justificat în vederea îndeplinirii obiectivelor cadrului de reglementare, un exemplu fiind utilizarea televiziunii digitale ca mijloc de creștere a eficienței spectrului de frecvențe radio. De asemenea, acest principiu nu exclude luarea în considerare a faptului că anumite medii de transmisie au caracteristici fizice și arhitecturale care pot fi superioare din punctul de vedere al calității serviciului, al capacității, al costurilor de întreținere, al eficienței energetice, al flexibilității în materie de gestionare, al fiabilității, al robusteții și al scalabilității și, în ultimă instanță, al performanței, care pot fi reflectate în acțiunile întreprinse în vederea realizării diverselor obiective în materie de reglementare.

(26)  Atât investițiile eficiente, cât și concurența ar trebui încurajate în tandem, în vederea sporirii creșterii economice, a inovării și a opțiunilor pentru consumatori.

(27)  Concurența poate fi încurajată cel mai bine prin investiții la un nivel eficient din punct de vedere economic în infrastructuri noi și existente, completate de reglementări, dacă este necesar, în vederea realizării unei concurențe eficace în sectorul serviciilor cu amănuntul. Un nivel eficient de concurență la nivelul infrastructurii reprezintă gradul în care se poate construi o infrastructură de același tip astfel încât investitorii să se poată aștepta în mod rezonabil să obțină o rentabilitate echitabilă, în funcție de estimările rezonabile ale evoluției cotelor de piață.

(28)  Este necesară oferirea de stimulente adecvate pentru investiții în noi rețele de foarte mare capacitate, care să susțină inovațiile cu privire la serviciile de internet bogate în conținut și să consolideze competitivitatea Uniunii la nivel internațional. Astfel de rețele au un potențial enorm de a aduce beneficii consumatorilor și întreprinderilor din întreaga Uniune. Prin urmare, este esențial să se promoveze investițiile durabile în dezvoltarea acestor noi rețele, garantând totodată concurența, având în vedere că există în continuare blocaje și bariere la nivelul infrastructurii, și sporind posibilitatea consumatorului de a alege, prin intermediul unor reglementări previzibile și consecvente.

(29)  Prezenta directivă urmărește să reducă treptat reglementările ex ante specifice sectorului, pe măsură ce se dezvoltă concurența pe piață și, în cele din urmă, să asigure reglementarea comunicațiilor electronice exclusiv prin dreptul concurenței. Ținând seama de faptul că piețele comunicațiilor electronice au demonstrat o dinamică puternică în materie de concurență în ultimii ani, este esențial ca obligațiile de reglementare ex ante să fie impuse numai ▌atunci când nu există concurență efectivă și durabilă pe ▌piețele în cauză. Obiectivul intervenției de reglementare ex ante este de a genera beneficii pentru utilizatorii finali prin transformarea piețelor cu amănuntul în piețe efectiv concurențiale, asigurând durabilitatea acestora. Obligațiile de la nivelul angro ar trebui să fie impuse atunci când una sau mai multe piețe cu amănuntul nu au perspective de a deveni cu adevărat concurențiale în absența acestor obligații. Este probabil ca autoritățile naționale de reglementare, prin procesul de analiză a pieței, să fie treptat în măsură să constate că piețele cu amănuntul sunt concurențiale chiar și în absența reglementării la nivel angro, în special ținând seama de îmbunătățirile preconizate în ceea ce privește inovarea și concurența. Într-o astfel de situație, autoritatea națională de reglementare ar trebui să concluzioneze că reglementarea nu mai este necesară la nivelul angro și să evalueze piața angro relevantă în vederea retragerii reglementării ex ante. În acest sens, autoritatea națională de reglementare ar trebui să țină seama de eventualele efecte de pârghie dintre piețele angro și piețele cu amănuntul conexe, ceea ce ar putea impune eliminarea obstacolelor la intrarea pe piață la nivelul infrastructurii în scopul asigurării concurenței pe termen lung la nivelul cu amănuntul.

(30)  Comunicațiile electronice devin esențiale pentru un număr tot mai mare de sectoare. Internetul obiectelor este o ilustrare a modului în care transmiterea semnalelor radio care stă la baza comunicațiilor electronice continuă să evolueze și să modeleze realitatea socială și comercială. Pentru a valorifica la maximum aceste evoluții, introducerea și integrarea noilor tehnologii și aplicații de comunicații pe suport radio în gestionarea spectrului de frecvențe radio sunt esențiale. Dat fiind faptul că alte tehnologii și aplicații care se bazează pe spectrul de frecvențe radio fac, de asemenea, obiectul unei cereri tot mai mari și pot fi îmbunătățite prin integrarea comunicațiilor electronice sau prin combinarea cu acestea, gestionarea spectrului de frecvențe radio ar trebui să adopte, în cazurile în care acest lucru este oportun, o abordare transsectorială pentru a îmbunătăți eficiența utilizării spectrului de frecvențe radio.

(31)  Planificarea strategică, coordonarea și, după caz, armonizarea la nivelul Uniunii pot contribui la asigurarea faptului că utilizatorii spectrului de frecvențe radio profită pe deplin de avantajele oferite de piața internă, precum și a faptului că interesele Uniunii pot fi apărate în mod eficient la nivel mondial. În acest scop, ar trebui să fie posibilă, după caz, adoptarea unor programe multianuale pentru politica în domeniul spectrului de frecvențe radio. Un prim astfel de program a fost instituit prin Decizia nr. 243/2012/UE a Parlamentului European și a Consiliului(22), care să stabilească orientările și obiectivele în materie de politică pentru planificarea strategică și armonizarea utilizării spectrului de frecvențe radio în cadrul Uniunii. Respectivele orientări și obiective în materie de politică ar trebui să poată face referire la disponibilitatea și utilizarea în mod eficient a spectrului de frecvențe radio necesar pentru instituirea și funcționarea pieței interne, în conformitate cu prezenta directivă.

(32)  Frontierele naționale devin tot mai irelevante în determinarea utilizării optime a spectrului de frecvențe radio. Fragmentarea nejustificată a politicilor naționale ▌poate duce la costuri sporite și la pierderea oportunităților de pe piață pentru utilizatorii spectrului de frecvențe radio și poate încetini inovarea, în detrimentul bunei funcționări a pieței interne, și poate prejudicia consumatorii și economia în ansamblu.

(33)  Dispozițiile privind gestionarea spectrului de frecvențe radio din prezenta directivă ar trebui să fie în concordanță cu activitățile organizațiilor internaționale și regionale implicate în domeniul gestionării spectrului de frecvențe radio, precum Uniunea Internațională a Telecomunicațiilor (UIT) și Conferința europeană a administrațiilor de poștă și telecomunicații (CEPT), pentru a se asigura gestionarea eficientă și armonizarea utilizării spectrului de frecvențe radio în întreaga Uniune și între statele membre și alți membri ai UIT.

(34)  În conformitate cu principiul separării funcțiilor de reglementare de cele operaționale, statele membre ar trebui să garanteze independența autorității naționale de reglementare și a altor autorități competente în vederea asigurării imparțialității deciziilor lor. Această cerință de independență nu aduce atingere autonomiei instituționale, nici obligațiilor constituționale ale statelor membre sau principiului neutralității în raport cu regimul proprietății din statele membre, prevăzut la articolul 345 din TFUE. Autoritățile naționale de reglementare și alte autorități competente ar trebui să beneficieze de toate resursele necesare, în termeni de personal, expertiză și mijloace financiare, pentru a-și îndeplini sarcinile.

(35)  Anumite sarcini în temeiul directivei, precum reglementarea ex ante a pieței, inclusiv impunerea unor obligații de acces și interconectare, și soluționarea litigiilor dintre întreprinderi, sunt sarcini care ar trebui să fie îndeplinite numai de autoritățile naționale de reglementare, adică de organisme care sunt independente atât de sector, cât și de orice intervenție externă sau presiune politică. În absența unor dispoziții contrare, statele membre ar trebui să poată atribui alte sarcini în materie de reglementare prevăzute în prezenta directivă fie autorităților naționale de reglementare, fie altor autorități competente. La transpunerea prezentei directive, statele membre ar trebui să promoveze stabilitatea competențelor autorităților naționale de reglementare în ceea ce privește atribuirea sarcinilor care au rezultat în urma transpunerii cadrului de reglementare al Uniunii pentru comunicațiile electronice, astfel cum a fost modificat în 2009, în special sarcinile referitoare concurența pe piață sau intrarea pe piață. Atunci când li se atribuie sarcini altor autorități competente, acestea ar trebui să încerce să consulte autoritățile naționale de reglementare înainte de luarea unei decizii. În conformitate cu principiul bunei cooperări, autoritățile naționale de reglementare și alte autorități competente ar trebui să facă schimb de informații pentru exercitarea sarcinilor proprii.

(36)  Prezenta directivă nu include dispoziții de fond privind accesul la internetul deschis sau roamingul și nici nu aduce atingere competențelor care revin autorităților naționale de reglementare în temeiul Regulamentului (UE) nr. 531/2012 al Parlamentului European și al Consiliului(23) și al Regulamentului (UE) 2015/2120. Cu toate acestea, prezenta directivă prevede, în plus, competența autorităților naționale de reglementare în ceea ce privește evaluarea și monitorizarea îndeaproape a accesului pe piață și a aspectelor legate de concurență care ar putea afecta drepturile de acces ale utilizatorilor finali la un internet deschis.

(37)  Independența autorităților naționale de reglementare a fost întărită în cadrul revizuirii din 2009 a cadrului de reglementare pentru comunicațiile electronice pentru a asigura o aplicare mai eficientă a cadrului de reglementare și pentru a spori autoritatea și gradul de previzibilitate al deciziilor lor. În acest scop, au trebuit să fie prevăzute dispoziții exprese în dreptul intern pentru a se asigura faptul că, în exercitarea atribuțiilor sale, o autoritate națională de reglementare este protejată de intervenții externe sau de presiuni politice de natură să pună în pericol evaluarea sa independentă a chestiunilor care îi sunt înaintate. O astfel de influență din exterior face ca un organism național legislativ să fie nepotrivit pentru a acționa în calitate de autoritate națională de reglementare în temeiul cadrului de reglementare. În acest scop, au trebuit să fie stabilite în prealabil norme privind motivele revocării din funcție a conducătorului autorității naționale de reglementare pentru a înlătura orice îndoială rezonabilă legată de neutralitatea respectivului organism și de faptul că acesta ar putea fi influențat de factorii externi. Pentru a evita revocările din funcție arbitrare, membrii revocați din funcție ar trebui să aibă dreptul de a solicita ca instanțele competente să verifice existența unui motiv întemeiat de revocare din funcție, din rândul celor prevăzute în prezenta directivă. Astfel de revocări din funcție ar trebui să se refere numai la calificările personale sau profesionale ale conducătorului ori ale membrului în cauză. Este important ca autoritățile naționale de reglementare să aibă propriul lor buget pentru a putea, în special, să recruteze personal calificat în număr suficient. Pentru garantarea transparenței, acest buget ar trebui publicat anual. În limitele bugetului lor, acestea ar trebui să beneficieze de autonomie în ceea ce privește gestionarea resurselor lor, umane și financiare. În vederea garantării imparțialității, statele membre care își mențin proprietatea sau controlul asupra întreprinderilor care contribuie la bugetul autorității naționale de reglementare sau al altor autorități competente prin intermediul taxelor administrative ar trebui să se asigure că există o separare structurală efectivă între activitățile legate de exercitarea dreptului de proprietate sau de control și exercitarea controlului asupra bugetului.

(38)  Este necesar să se întărească și mai mult independența autorităților naționale de reglementare pentru a se asigura faptul că conducătorii și membrii acestora nu sunt influențați de presiuni externe, prin impunerea unor calificări minime pentru numire și o durată minimă a mandatului lor. În plus, pentru a aborda riscul de deturnare a dispozițiilor legale, pentru a asigura continuitatea și pentru a consolida independența, statele membre ar trebui să aibă în vedere limitarea posibilității de reînnoire a mandatelor conducătorului sau ale membrilor consiliului și să instituie un sistem de rotație corespunzător pentru consiliu și personalul de conducere de nivel superior. Acest lucru ar putea fi realizat, de exemplu, prin numirea primilor membri ai organismului colectiv pentru perioade diferite, pentru ca mandatele lor, precum și cele ale succesorilor lor, să nu expire în același moment.

(39)  Autoritățile naționale de reglementare ar trebui să fie răspunzătoare pentru modul în care își îndeplinesc sarcinile și să aibă obligația de a raporta cu privire la acesta. Obligația respectivă ar trebui să ia, în mod normal, forma unei obligații de raportare anuală, mai degrabă decât a unor cerințe de raportare ad-hoc, care, în cazul în care sunt disproporționate, le-ar putea limita independența sau le-ar putea împiedica în îndeplinirea sarcinilor care le revin. Într-adevăr, în conformitate cu jurisprudența Curții de Justiție(24), obligațiile de raportare exhaustive sau necondiționate pot afecta în mod indirect independența unei autorități.

(40)  Statele membre ar trebui să notifice Comisiei denumirea autorității de reglementare naționale și a altor autorități competente. În ceea ce privește autoritățile competente pentru acordarea drepturilor de trecere, cerința de notificare ar trebui să poată fi îndeplinită prin menționarea punctului de informare unic instituit în temeiul Directivei 2014/61/UE a Parlamentului European și a Consiliului(25).

(41)  Ar trebui să se utilizeze cel mai puțin oneros sistem de autorizare posibil pentru a permite furnizarea de rețele și servicii de comunicații electronice, pentru a stimula dezvoltarea de noi servicii de comunicații și de rețele și servicii de comunicații paneuropene și pentru a le permite furnizorilor de servicii și consumatorilor să beneficieze de economiile de scară ale pieței interne.

(42)  Pentru furnizorii de servicii și utilizatorii finali, beneficiile pieței interne pot fi obținute cel mai bine prin autorizarea generală a rețelelor de comunicații electronice și a serviciilor de comunicații electronice, altele decât serviciile de comunicații interpersonale care nu se bazează pe numere, fără a fi necesară vreo decizie explicită sau vreun act administrativ emis de autoritatea națională de reglementare, și prin limitarea tuturor cerințelor procedurale doar la o notificare cu titlu declarativ. Atunci când statele membre solicită să primească o notificare din partea furnizorilor de rețele sau de servicii de comunicații electronice la începerea activității lor, notificarea respectivă nu ar trebui să genereze costuri administrative pentru furnizori și ar putea fi pusă la dispoziție prin intermediul unui punct de intrare pe site-ul internet al autorităților competente. Pentru a sprijini coordonarea transfrontalieră eficace, în special pentru operatorii paneuropeni, OAREC ar trebui să instituie și să mențină o bază de date referitoare la respectivele notificări. Autoritățile competente ar trebui să transmită OAREC numai notificări complete. Statele membre nu ar trebui să împiedice furnizarea de rețele sau servicii în niciun fel, inclusiv pe motiv de notificare incompletă.

(43)  Notificările ▌ar trebui să constea într-o simplă declarație a intenției furnizorului de a începe să pună la dispoziție rețele și servicii de comunicații electronice. Unui furnizor ar trebui să i se impună ca această declarație să fie însoțită exclusiv de informațiile prevăzute în prezenta directivă. Statele membre nu ar trebui să impună cerințe de notificare suplimentare sau separate.

(44)  Spre deosebire de alte categorii de rețele și servicii de comunicații electronice, astfel cum sunt definite în prezenta directivă, serviciile de comunicații interpersonale care nu se bazează pe numere nu beneficiază de utilizarea resurselor de numerotație publice și nu participă la un ecosistem interoperabil asigurat la nivel public. Prin urmare, nu este adecvat ca aceste tipuri de servicii să facă obiectul unui regim de autorizare generală.

(45)  La acordarea drepturilor de utilizare a spectrului de frecvențe radio, a resurselor de numerotație sau a drepturilor de a instala infrastructură, autoritățile competente ar trebui să informeze întreprinderile cărora le acordă aceste drepturi cu privire la condițiile pertinente. Statele membre ar trebui să poată stabili astfel de condiții pentru utilizarea spectrului de frecvențe radio în cadrul drepturilor individuale de utilizare sau în cadrul autorizării generale.

(46)  Autorizațiile generale ar trebui să includă numai condițiile specifice sectorului de comunicații electronice. Autorizațiile generale nu ar trebui să facă obiectul condițiilor aplicabile deja în temeiul dreptului intern existente, în special privind protecția consumatorilor, care nu este specifică sectorului comunicațiilor. De exemplu, autoritățile competente ar trebui să poată informa ▌întreprinderile cu privire la cerințele aplicabile în materie de mediu și de planificare urbană și regională. Condițiile impuse în temeiul autorizării generale nu afectează determinarea legii aplicabile în temeiul Regulamentului (CE) 593/2008 al Parlamentului European și al Consiliului(26).

(47)  Condițiile care ar putea însoți autorizațiile generale ar trebui să cuprindă condițiile specifice care reglementează accesibilitatea pentru utilizatorii finali cu dizabilități și necesitatea ca autoritățile publice și serviciile de urgență să comunice între ele și cu publicul larg înainte de, în timpul și după dezastre majore.

(48)  Este necesar ca drepturile și obligațiile întreprinderilor reglementate prin autorizații generale să fie incluse în mod explicit în acestea, pentru a garanta condiții de concurență echitabile pe întreg teritoriul Uniunii și pentru a facilita negocierea transfrontalieră a interconectării între rețelele publice de comunicații electronice.

(49)  Autorizațiile generale dau dreptul întreprinderilor care furnizează rețele și servicii de comunicații electronice către public să negocieze interconectarea în conformitate cu condițiile prezentei directive. Întreprinderile care furnizează rețele și de servicii de comunicații electronice, altele decât cele destinate publicului, pot negocia interconectarea în termeni comerciali.

(50)  Atunci când stabilesc condiții care însoțesc autorizațiile generale și când aplică taxe administrative, autoritățile competente ar trebui să țină seama în mod corespunzător de situațiile în care rețelele sau serviciile de comunicații electronice sunt furnizate de persoane fizice fără scop lucrativ. În cazul rețelelor și serviciilor de comunicații electronice care nu sunt furnizate publicului, se recomandă impunerea unor condiții mai puțin numeroase și mai puțin stricte decât cele care sunt justificate în cazul rețelelor și serviciilor de comunicații electronice furnizate publicului, sau neimpunerea de condiții.

(51)  Obligațiile specifice impuse întreprinderilor care furnizează rețele de comunicații electronice și servicii de comunicații electronice în conformitate cu dreptul Uniunii, având în vedere desemnarea acestora ca având o putere semnificativă pe piață, astfel cum este definită în prezenta directivă, ar trebui să fie impuse separat de drepturile și obligațiile generale în temeiul autorizației generale.

(52)  Întreprinderile care furnizează rețele și servicii de comunicații electronice pot avea nevoie de o confirmare a drepturilor lor referitoare la interconectare și la drepturile de trecere prevăzute de autorizația generală, în special în vederea facilitării negocierilor cu alte niveluri, regionale sau locale, ale administrației sau cu furnizorii de servicii din alte state membre. În acest scop, autoritățile competente ar trebui să furnizeze întreprinderilor declarații corespunzătoare, fie la cerere, fie ca răspuns automat la o notificare efectuată conform autorizației generale. Aceste declarații nu ar trebui să reprezinte drepturi în sine, iar drepturile prevăzute în cadrul autorizației generale, drepturile de utilizare sau exercitarea acestor drepturi nu ar trebui să depindă de o declarație.

(53)  Întreprinderilor care furnizează servicii de comunicații electronice ar trebui să le poată fi impuse taxe administrative în vederea finanțării activităților autorității naționale de reglementare sau ale altei autorități competente în domeniul gestionării sistemului de autorizare generală și al acordării drepturilor de utilizare. Aceste taxe ar trebui limitate la acoperirea costurilor administrative efective aferente activităților în cauză. În acest scop, ar trebui să se asigure transparența în ceea ce privește veniturile și cheltuielile autorităților naționale de reglementare și ale altor autorități competente prin intermediul unui raport anual privind valoarea totală a taxelor colectate și a costurilor administrative suportate, astfel încât să permită întreprinderilor să verifice dacă sunt adecvate.

(54)  Regimul taxelor administrative nu ar trebui să denatureze concurența sau să creeze obstacole în calea intrării pe piață. Un sistem de autorizare generală face imposibilă impunerea unor costuri și taxe administrative în sarcina întreprinderilor individuale, cu excepția acordării drepturilor de utilizare a resurselor de numerotație, a spectrului de frecvențe radio și a drepturilor de instalare a infrastructurii. Toate taxele administrative aplicabile ar trebui să fie conforme cu principiile care reglementează sistemul de autorizare generală. Un exemplu de alternativă corectă, simplă și transparentă pentru aceste criterii de alocare a taxelor ar putea fi o schemă de distribuție bazată pe cifra de afaceri. În cazul în care taxele administrative sunt foarte scăzute, cheltuielile forfetare sau taxele care combină o bază forfetară cu elemente legate de cifra de afaceri ar putea, de asemenea, să fie adecvate. În măsura în care sistemul de autorizare generală se extinde la întreprinderile cu cote de piață foarte mici, cum ar fi furnizorii de rețele comunitare, sau la furnizorii de servicii al căror model de afaceri generează venituri foarte limitate chiar și în cazul unei pătrunderi semnificative pe piață din perspectiva volumului, statele membre ar trebui să evalueze posibilitatea de a institui un prag de minimis adecvat pentru impunerea de taxe administrative.

(55)  Statele membre ar putea fi nevoite să modifice drepturile, condițiile, procedurile, taxele și redevențele legate de autorizațiile generale și de drepturile de utilizare, în cazul în care acest lucru se justifică în mod obiectiv. Aceste propuneri de modificare ar trebui să fie notificate în mod corespunzător în timp util tuturor părților interesate, acordându-le posibilitatea adecvată de a-și exprima opinia. ▌Procedurile inutile ar trebui evitate în cazul unor modificări minore ale drepturilor existente de a instala infrastructuri sau ale drepturilor de utilizare a spectrului de frecvențe radio sau a resurselor de numerotație, atunci când astfel de modificări nu afectează interesele părților terțe. ▌Modificările minore aduse drepturilor și obligațiilor sunt acele modificări care sunt în principal administrative, care nu aduc modificări de substanță autorizațiilor generale și drepturilor individuale de utilizare și care, prin urmare, nu pot genera avantaje de natură concurențială celorlalte întreprinderi.

(56)  Având în vedere importanța asigurării securității juridice și pentru a promova previzibilitatea în materie de reglementare pentru a oferi un mediu sigur pentru investiții, în special pentru noile comunicații pe suport radio de bandă largă, orice limitare sau retragere a oricăror drepturi existente de utilizare a spectrului de frecvențe radio sau a resurselor de numerotație sau a dreptului de a instala infrastructuri ar trebui să facă obiectul unor justificări și proceduri previzibile și transparente. Prin urmare, ar putea fi impuse cerințe mai stricte sau un mecanism de notificare în special în cazul în care drepturile de utilizare au fost asignate în temeiul unor proceduri concurențiale sau comparative și în cazul benzilor de frecvență radio armonizate care trebuie utilizate pentru serviciile de comunicații electronice pe suport radio de bandă largă ( „servicii pe suport radio de bandă largă”). Justificările care se referă la utilizarea eficace și eficientă a spectrului de frecvențe radio și la evoluțiile tehnologice s-ar putea baza pe măsuri tehnice de punere în aplicare adoptate în temeiul Deciziei nr. 676/2002/CE a Parlamentului European și a Consiliului(27). În plus, cu excepția cazurilor în care modificările propuse sunt minore, atunci când autorizațiile generale și drepturile individuale de a utiliza spectrul de frecvențe radio trebuie limitate, retrase sau modificate fără consimțământul titularului dreptului, acest lucru se poate realiza după consultarea părților interesate. Deoarece limitările sau retragerile autorizațiilor generale sau ale drepturilor pot avea consecințe semnificative pentru titularii acestora, autoritățile competente ar trebui să aibă deosebită grijă și să evalueze în prealabil potențialele prejudicii pe care le pot cauza astfel de măsuri, înainte de adoptarea unor astfel de măsuri.

(57)  Autoritățile naționale de reglementare ▌, alte autorități competente și OAREC trebuie să colecteze informații de la actorii de pe piață pentru a-și îndeplini sarcinile în mod eficient, inclusiv în ce privește evaluarea conformității condițiilor generale cu prezenta directivă, fără a suspenda aplicarea respectivelor condiții pe durata evaluării. În mod excepțional, ar putea fi de asemenea necesar să se colecteze informații de la alte întreprinderi active în sectoare care au o legătură strânsă cu sectorul serviciilor de comunicații electronice, cum ar fi furnizorii de conținut, care dețin informații ce le-ar putea fi necesare pentru a-și exercita sarcinile în temeiul dreptului Uniunii. Poate fi, de asemenea, necesar ca respectivele informații să fie colectate în numele Comisiei ▌, pentru ca aceasta să își poată îndeplini obligațiile care îi revin în temeiul dreptului Uniunii. Cererile de informații ar trebui să fie proporționale și să nu impună întreprinderilor obligații nejustificate. Informațiile colectate de autoritățile naționale de reglementare și de alte autorități competente ar trebui să fie accesibile publicului, cu excepția cazului în care acestea sunt confidențiale în conformitate cu normele interne privind accesul publicului la informații și sub rezerva normelor de drept al Uniunii și de drept intern privind secretul comercial.

(58)  În scopul asigurării îndeplinirii efective a atribuțiilor de reglementare ale autorităților naționale de reglementare, datele pe care acestea le colectează ar trebui să cuprindă date contabile privind piețele cu amănuntul care sunt conexe piețelor angro în care o întreprindere desemnată ca având o putere semnificativă pe piață și ca atare sunt reglementate de autoritatea națională de reglementare. Datele ar trebui să cuprindă și informații care să permită autorității naționale de reglementare să evalueze conformitatea cu condițiile aferente drepturilor de utilizare, impactul posibil al modernizărilor sau al modificărilor planificate aduse topologiei rețelei asupra dezvoltării concurenței sau asupra produselor angro puse la dispoziția altor părți. Informațiile privind respectarea obligațiilor în materie de acoperire aferente drepturilor de utilizare a spectrului de frecvențe radio sunt esențiale pentru a asigura caracterul complet al anchetelor geografice cu privire la instalările de rețele ▌. În acest sens, autoritatea competentă ar trebui să fie în măsură să solicite ca informațiile să fie furnizate la nivel local dezagregat cu o granularitate adecvată pentru efectuarea unei anchete geografice privind rețelele.

(59)  Pentru a ușura sarcina legată de obligațiile furnizorilor de rețele și servicii și ale autorității competente vizate de a raporta și de a comunica informații, astfel de obligații ar trebui să fie proporționale, să fie justificate în mod obiectiv și să se limiteze la strictul necesar. În special, ar trebui să se evite duplicarea cererilor de informații din partea autorității competente și a OAREC și prezentarea, în mod sistematic și periodic, de dovezi privind respectarea tuturor condițiilor din cadrul unei autorizații generale sau a unui drept de utilizare. Întreprinderile ar trebui să ia cunoștință de utilizarea preconizată a informațiilor solicitate. Accesul pe piață nu ar trebui să fie condiționat de furnizarea de informații. În scopuri statistice, furnizorilor de rețele sau servicii de comunicații electronice li se poate cere să transmită o notificare în momentul în care își încetează activitatea.

(60)  Nu ar trebui să fie afectate obligațiile statelor membre de a furniza informații în vederea apărării intereselor Uniunii în temeiul acordurilor internaționale, și nici obligațiile de raportare prevăzute de legislația care nu este specifică sectorului comunicațiilor electronice, precum dreptul concurenței.

(61)  Ar trebui să fie posibil schimbul de informații considerate confidențiale de către o autoritate competentă, în conformitate cu normele de drept al Uniunii și cele de drept intern privind secretul comercial și protecția datelor cu caracter personal, cu Comisia, cu OAREC și cu oricare alte autorități naționale de reglementare, în cazul în care acest schimb este necesar pentru aplicarea dispozițiilor de drept intern care transpun prezenta directivă. Schimbul de informații ar trebui limitat la ceea ce este relevant și proporțional pentru scopul unui astfel de schimb.

(62)  Rețelele de comunicații electronice de bandă largă devin din ce în ce mai diverse din perspectiva tehnologiei, a topologiei, a mediului utilizat și al proprietății. Prin urmare, intervenția în materie de reglementare trebuie să se bazeze pe informații detaliate ▌cu privire la implementarea rețelelor pentru a fi eficace și pentru a viza zonele în care este necesară. Aceste informații sunt esențiale în scopul de a promova investițiile, de a crește gradul de conectivitate în întreaga Uniune și de a furniza informații tuturor autorităților relevante și cetățenilor. Ele ar trebui să includă sondaje privind atât instalarea rețelelor de foarte mare capacitate, cât și modernizările sau extinderile semnificative ale rețelelor de cupru existente sau ale altor rețele existente care ar putea să nu corespundă caracteristicilor în materie de performanță ale rețelelor de foarte mare capacitate în toate privințele, cum ar fi instalarea de cabluri de fibră optică până la cutiile de distribuție, cuplată cu tehnologii active, cum ar fi vectorizarea. Previziunile pertinente ar trebui să se refere la perioade de până la trei ani. Nivelul de detaliere și granularitatea teritorială a informațiilor pe care autoritățile competente ar trebui să le colecteze ar trebui să țină seama de obiectivul specific în materie de reglementare și ar trebui să fie adecvate scopurilor în materie de reglementare pe care le servesc. Prin urmare, dimensiunea unității teritoriale va varia, de asemenea, de la un stat membru la altul, în funcție de nevoile în materie de reglementare aferente circumstanțelor naționale specifice și în funcție de disponibilitatea datelor locale. Este improbabil ca nivelul 3 din Nomenclatorul unităților teritoriale de statistică (NUTS) să fie o unitate teritorială suficient de mică în majoritatea cazurilor. Autoritățile naționale de reglementare sau alte autorități competente ar trebui să țină seama de orientările OAREC privind cele mai bune practici pentru a îndeplini o astfel de sarcină și orientările respective se vor putea baza pe experiența dobândită de autoritățile naționale de reglementare sau de alte autorități competente în efectuarea anchetelor geografice referitoare la implementarea rețelelor. Fără a aduce atingere cerințelor în materia secretului comercial, autoritățile competente ar trebui ca, în cazul în care informațiile nu sunt deja disponibile pe piață, să dea acces direct la date într-un format deschis în conformitate cu Directiva 2003/98/CE a Parlamentului European și a Consiliului(28) și fără restricții privind reutilizarea informațiilor colectate în astfel de sondaje și ar trebui să pună la dispoziția utilizatorilor finali instrumente în materie de calitate a serviciului pentru a contribui la îmbunătățirea gradului de informare a acestora cu privire la serviciile de conectivitate disponibile. În procesul de colectare a informațiilor respective, toate autoritățile vizate ar trebui să respecte principiul confidențialității și ar trebui să evite să cauzeze oricărei întreprinderi un dezavantaj concurențial.

(63)  Reducerea decalajului digital din Uniune este esențială pentru a permite tuturor cetățenilor Uniunii să aibă acces la internet și la servicii digitale. În acest scop, în cazul unor zone specifice și ▌bine definite, autoritățile relevante ar trebui să aibă posibilitatea să invite întreprinderile și autoritățile publice să își declare intenția de a instala rețele de foarte mare capacitate în respectivele zone, acordându-le suficient timp pentru a furniza un răspuns foarte bine fundamentat. Informațiile incluse în previziuni ar trebui să reflecte perspectivele economice ale sectorului rețelelor de comunicații electronice și intențiile de investiții ale întreprinderilor la data colectării datelor, pentru a permite identificarea conectivității disponibile în diferite zone. În situația în care o întreprindere sau o autoritate publică își declară intenția de a instala rețele într-o zonă, autoritatea națională de reglementare sau altă autoritate competentă ar trebui să poată solicita altor întreprinderi și autorități publice să declare dacă au intenția sau nu de a instala rețele de foarte mare capacitate sau de a-și moderniza sau extinde considerabil rețelele astfel încât viteza de descărcare să fie de cel puțin 100 Mbps în zona respectivă. Această procedură va crea transparență pentru întreprinderile și autoritățile publice care și-au exprimat interesul de a instala rețele în zona respectivă, astfel încât, atunci când își elaborează planurile de afaceri, acestea să poată evalua concurența probabilă cu care se vor confrunta din partea altor rețele. Efectul pozitiv al unei astfel de transparențe se bazează pe prezumția că participanții la piață răspund în mod sincer și cu bună-credință.

(64)  Deși participanții la piață își pot modifica planurile de a instala rețele din motive neprevăzute, obiective și justificabile, autoritățile competente ar trebui să intervină, inclusiv dacă finanțarea publică este afectată, și să impună, după caz, sancțiuni dacă au primit informații înșelătoare, eronate sau incomplete, în mod conștient sau dintr-o neglijență gravă, din partea unei întreprinderi sau a unei autorități publice. În sensul dispozițiilor relevante privind sancțiunile, neglijența gravă ar trebui să se refere la o situație în care o întreprindere sau o autoritate publică furnizează informații înșelătoare, eronate sau incomplete ca urmare a comportamentului său sau a organizării sale interne care încalcă cu mult cerințele de diligență referitoare la informațiile furnizate. Neglijența gravă nu ar trebui să presupună ca întreprinderea sau autoritatea publică să aibă cunoștință că informațiile furnizate sunt înșelătoare, eronate sau incomplete, ci ca aceasta să fi avut cunoștință de aceste aspecte, dacă ar fi acționat sau ar fi fost organizată cu respectarea obligațiilor de diligență. Este important ca sancțiunile să aibă un efect suficient de descurajant având în vedere efectul negativ asupra concurenței și asupra proiectelor finanțate public. Dispozițiile privind sancțiunile ar trebui să nu aducă atingere eventualelor drepturi de a cere repararea prejudiciilor în conformitate cu dreptul intern.

(65)  În vederea asigurării unor condiții previzibile în materie de investiții, autoritățile competente ar trebui să fie în măsură să facă schimb de informații cu întreprinderile și autoritățile publice care își exprimă interesul în ceea ce privește instalarea de rețele de foarte mare capacitate referitor la eventuala efectuare, în curs sau planificată, în zona respectivă, a unor modernizări ale altor tipuri de rețele, inclusiv ale celor cu o viteză de descărcare mai mică de 100 Mbps.

(66)  Este important ca autoritățile naționale de reglementare și alte autorități competente să consulte toate părțile interesate cu privire la deciziile propuse, să le acorde suficient timp, în funcție de complexitatea chestiunii, pentru a prezenta observații și să țină seama de observațiile acestora înainte de adoptarea unei decizii finale. Pentru a se asigura faptul că deciziile luate la nivel național nu au efecte nefavorabile asupra funcționării pieței interne sau asupra altor obiective din TFUE, autoritățile naționale de reglementare ar trebui, de asemenea, să notifice Comisiei și altor autorități naționale de reglementare anumite proiecte de decizii pentru a le oferi ocazia de a prezenta observații. Este oportun ca autoritățile competente să consulte, în cazurile prevăzute de prezenta directivă, părțile interesate cu privire la toate proiectele de măsuri care au un efect asupra relațiilor comerciale dintre statele membre.

(67)  În contextul unui mediu concurențial, ar trebui luate în considerare opiniile părților interesate, inclusiv ale utilizatorilor și consumatorilor. Pentru a promova în mod corespunzător interesele cetățenilor, statele membre ar trebui să pună bazele unui mecanism de consultare corespunzător. Un astfel de mecanism ar putea lua forma unui organism care, independent de autoritățile naționale de reglementare și de furnizorii de servicii, ar efectua cercetări cu privire la aspecte legate de consumatori, precum comportamentul consumatorului și mecanismele de schimbare a furnizorilor, și care și-ar desfășura activitatea într-o manieră transparentă și ar contribui la mecanismele actuale de consultare a părților interesate. În plus, ar putea fi instituit un mecanism care să permită cooperarea corespunzătoare cu privire la chestiunile legate de promovarea conținutului legal. Eventualele proceduri de cooperare convenite în temeiul unui astfel de mecanism nu ar trebui, cu toate acestea, să permită supravegherea sistematică a utilizării internetului.

(68)  ▌Pentru utilizatorii finali, în special pentru consumatori și pentru microîntreprinderi și întreprinderile mici, astfel cum sunt definite în anexa la Recomandarea Comisiei 2003/361/CE(29), procedurile de soluționare extrajudiciară a litigiilor pot reprezenta o metodă rapidă și eficientă din punctul de vedere al costurilor de asigurare a respectării drepturilor lor. ▌Statele membre ar trebui să permită autorității naționale de reglementare sau altei autorități competente responsabile în ceea ce privește gestionarea drepturilor utilizatorilor finali, sau cel puțin unui organism independent cu expertiză dovedită în materie, să acționeze în calitate de entitate de soluționare alternativă a litigiilor. În ceea ce privește astfel de soluționări ale litigiilor, autoritățile respective nu ar trebui să primească nicio instrucțiune. Dat fiind faptul că multe state membre au instituit proceduri de soluționare a litigiilor și pentru alți utilizatori finali decât consumatorii, cărora nu li se aplică Directiva 2013/11/UE a Parlamentului European și a Consiliului(30), este rezonabil să se mențină procedura de soluționare a litigiilor specifică sectorului, atât pentru consumatori, cât și, în cazul în care statele membre extind această procedură, pentru alți utilizatori finali, în special microîntreprinderi și întreprinderi mici. În ceea ce privește soluționarea extrajudiciară a litigiilor, statele membre ar trebui să poată menține sau introduce norme care le depășesc pe cele prevăzute de Directiva 2013/11/UE pentru a asigura un nivel mai ridicat de protecție a consumatorilor.

(69)  În cazul unui litigiu între întreprinderi din același stat membru într-un domeniu reglementat de prezenta directivă, de exemplu cu privire la obligațiile de acces și interconectare sau la mijloacele de transfer al listelor de utilizatori finali, ar trebui ca o parte lezată care a negociat cu bună credință, dar nu a reușit să ajungă la un acord, să se poată adresa autorității naționale de reglementare pentru soluționarea litigiului. Autoritățile naționale de reglementare ar trebui să poată impune o soluție părților. Intervenția unei autorități naționale de reglementare în soluționarea unui litigiu între furnizori de rețele sau servicii de comunicații electronice sau de facilități asociate într-un stat membru ar trebui să vizeze asigurarea conformității cu obligațiile care decurg din prezenta directivă.

(70)  Pe lângă dreptul la o cale de atac acordat în temeiul dreptului Uniunii sau al dreptului intern, trebuie să existe o procedură simplă care să fie inițiată la cererea oricărei părți pentru soluționarea litigiilor transfrontaliere dintre întreprinderi care furnizează sau care sunt autorizate să furnizeze rețele sau servicii de comunicații electronice în mai multe state membre.

(71)  O sarcină importantă atribuită OAREC este să adopte, când este necesar, avize privind litigiile transfrontaliere. Autoritățile naționale de reglementare ar trebui, prin urmare, să reflecte pe deplin orice aviz prezentată de OAREC în măsurile lor de impunere a oricărei obligații asupra unei întreprinderi sau care soluționează în alt mod litigiul în astfel de cazuri.

(72)  Dacă nu este rezolvată prin negocieri bilaterale ale statelor membre, lipsa de coordonare între statele membre atunci când organizează utilizarea spectrului de frecvențe radio pe teritoriul lor poate cauza interferențe la scară largă care să afecteze grav dezvoltarea pieței interne digitale. Statele membre ar trebui să ia toate măsurile necesare pentru a evita interferențele transfrontaliere și prejudiciabile între ele. Grupul pentru politica în domeniul spectrului de frecvențe radio (RSPG) instituit prin Decizia 2002/622/CE a Comisiei(31) ar trebui să fie însărcinat să sprijine coordonarea transfrontalieră necesară și ar trebui să fie forul desemnat pentru soluționarea litigiilor dintre statele membre referitoare la aspecte transfrontaliere. Pornind de la soluția propusă de RSPG, în unele circumstanțe se impune o măsură de punere în aplicare pentru a rezolva definitiv problema interferențelor transfrontaliere sau pentru a pune în aplicare în temeiul dreptului Uniunii o soluție coordonată asupra căreia au convenit două sau mai multe state membre în cadrul negocierilor bilaterale. Lipsa de coordonare între statele membre și țările învecinate Uniunii poate de asemenea cauza interferențe la scară largă. Statele membre ar trebui să ia măsuri adecvate pentru a evita interferențele transfrontaliere și prejudiciabile cu țările învecinate Uniunii și să coopereze între ele în acest scop. La cererea statelor membre afectate de interferențe transfrontaliere din țări terțe, Uniunea ar trebui să le ofere statelor membre respective sprijinul său deplin.

(73)  RSPG este un grup consultativ la nivel înalt al Comisiei care a fost instituit prin Decizia 2002/622/CE pentru a contribui la dezvoltarea pieței interne și a sprijini dezvoltarea unei politici la nivelul Uniunii în domeniul spectrului de frecvențe radio, ținând seama de considerații economice, politice, culturale, strategice, medicale și sociale, precum și de parametri tehnici. Acesta ar trebui să fie alcătuit din conducătorii organismelor care au responsabilitatea politică globală pentru politica strategică în domeniul spectrului de frecvențe radio. Acesta ar trebui să ofere asistență Comisiei și să o consilieze cu privire la politica în domeniul spectrului de frecvențe radio. RSPG ar trebui să sporească și mai mult vizibilitatea politicii în domeniul spectrului de frecvențe radio în diverse domenii de politică ale Uniunii și să contribuie la asigurarea coerenței transsectoriale la nivelul Uniunii și la nivel național. De asemenea, RSPG ar trebui să ofere consiliere Parlamentului European și Consiliului, la cererea acestora. În plus, RSPG ar trebui, de asemenea, să fie un forum pentru coordonarea punerii în aplicare de către statele membre a obligațiilor care le revin în domeniul spectrului de frecvențe radio în temeiul prezentei directive și ar trebui să joace un rol central în domenii esențiale pentru piața internă, cum ar fi coordonarea sau standardizarea transfrontalieră. S-ar putea institui, de asemenea, grupuri de lucru tehnice sau la nivel de experți care să acorde asistență în cadrul ședințelor plenare cu ocazia cărora se elaborează politica strategică prin intermediul reprezentanților la nivel înalt ai statelor membre și ai Comisiei. Comisia și-a exprimat intenția să modifice Decizia 2002/622/CE 2002, în termen de șase luni de la intrarea în vigoare a prezentei directive, pentru a reflecta noile sarcini conferite RSPG de prezenta directivă.

(74)  Autoritățile competente ar trebui să monitorizeze și să asigure respectarea condițiilor aferente autorizației generale și drepturilor de utilizare și în special să asigure utilizarea eficace și eficientă a spectrului de frecvențe radio și conformitatea cu obligațiile în materie de acoperire și calitate a serviciului, prin intermediul unor sancțiuni administrative, inclusiv sancțiuni financiare, ordine în încetare și retragerea drepturilor de utilizare, în cazul în care respectivele condiții sunt încălcate. Întreprinderile ar trebui să furnizeze informațiile cele mai exacte și mai complete posibil autorităților competente pentru ca acestea să își poată îndeplini sarcinile de supraveghere ▌.

(75)  Condițiile care însoțesc autorizațiile generale și drepturile individuale de utilizare ar trebui să fie limitate la cele strict necesare pentru a garanta respectarea cerințelor și a obligațiilor prevăzute de dreptul Uniunii și de dreptul intern.

(76)  Orice parte care face obiectul unei decizii a unei autorități competente ar trebui să aibă dreptul de a exercita o cale de atac în fața unui organism independent de părțile implicate și de orice intervenție externă sau presiune politică ce ar putea pune în pericol evaluarea sa independentă a chestiunilor care îi sunt înaintate. Respectivul organism poate fi o instanță. Mai mult, orice întreprindere care consideră că cererile sale de acordare a drepturilor de a instala infrastructuri nu au fost tratate conform principiilor prevăzute în prezenta directivă ar trebui să aibă dreptul la o cale de atac împotriva unor astfel de decizii. Respectiva procedură a căii de atac ar trebui să nu aducă atingere repartizării competențelor în cadrul sistemelor judiciare naționale și nici drepturilor persoanelor juridice sau fizice prevăzute de dreptul intern. În orice caz, statele membre ar trebui să prevadă un control jurisdicțional efectiv împotriva unor astfel de decizii.

(77)  În vederea asigurării securității juridice pentru actorii de pe piață, organismele de soluționare a căilor de atac ar trebui să-și îndeplinească funcțiile în mod eficace. În special, procedurile aferente căilor de atac nu ar trebui să aibă o durată nejustificat de mare. Măsuri provizorii de suspendare a efectelor deciziei unei autorități competente ar trebui acordate doar în cazuri urgente, pentru a împiedica un prejudiciu grav și ireparabil care ar putea fi adus părții care solicită măsurile și dacă sunt necesare pentru echilibrul intereselor.

(78)  Au existat divergențe mari referitoare la modalitatea în care organismele de soluționare a căilor de atac au aplicat măsurile provizorii de suspendare a deciziilor autorităților naționale de reglementare sau ale altor autorități competente. În vederea unei abordări mai uniforme, ar trebui să se aplice standarde comune în concordanță cu jurisprudența Curții de Justiție. De asemenea, organismele de soluționare a căilor de atac ar trebui să aibă dreptul de a solicita informațiile disponibile publicate de OAREC. Având în vedere importanța căilor de atac asupra funcționării globale a cadrului de reglementare, ar trebui să se stabilească, în toate statele membre, un instrument de colectare și de raportare către Comisie și către OAREC a informațiilor privind căile de atac și deciziile de suspendare a deciziilor luate de autoritățile competente. Acest mecanism ar trebui să asigure faptul că textele deciziilor și ale hotărârilor judecătorești pot fi obținute de către Comisie sau de către OAREC în vederea elaborării unei baze de date.

(79)  Transparența în aplicarea mecanismului Uniunii pentru consolidarea pieței interne a comunicațiilor electronice ar trebui să fie consolidată, în interesul cetățenilor și al părților interesate și pentru a permite părților interesate să își facă cunoscute punctele de vedere, inclusiv prin solicitarea publicării de către autoritățile naționale de reglementare a oricărui proiect de măsură simultan cu comunicarea acestuia Comisiei, OAREC și autorităților naționale de reglementare din alte state membre. Orice astfel de proiect de măsură ar trebui să fie motivat și ar trebui să conțină o analiză detaliată.

(80)  Comisia ar trebui să fie în măsură, după ce a ținut seama în cea mai mare măsură de avizul OAREC, să solicite unei autorități naționale de reglementare să retragă un proiect de măsură, atunci când acesta se referă la definirea unor piețe relevante sau la desemnarea unor întreprinderi ca având o putere semnificativă pe piață și atunci când deciziile respective ar crea obstacole pe piața interne sau ar fi incompatibile cu dreptul Uniunii, în special cu obiectivele de politică pe care autoritățile naționale de reglementare ar trebui să le urmeze. Această procedură nu aduce atingere procedurii de notificare prevăzută de Directiva (UE) 2015/1535, și nici prerogativelor Comisiei privind încălcarea dreptului Uniunii prevăzute de TFUE.

(81)  În vederea consolidării pieței interne pentru comunicații electronice și în cadrul procedurii pentru aplicarea uniformă a măsurilor corective, consultarea națională cu părțile interesate ar trebui să se realizeze înainte de consultarea la nivelul Uniunii, pentru a permite reflectarea opiniilor părților interesate în consultarea la nivelul Uniunii. Acest lucru ar permite, de asemenea, evitarea unei a doua consultări la nivelul Uniunii în cazul unor modificări aduse unei măsuri planificate ca urmare a consultării naționale.

(82)  Este important ca punerea în aplicare a cadrului de reglementare să se realizeze în timp util. Atunci când Comisia ia o decizie prin care solicită unei autorități naționale de reglementare să retragă o măsură planificată, autoritățile naționale de reglementare ar trebui să își retragă proiectul de măsură planificată sau să înainteze Comisiei o variantă revizuită a respectivei măsuri. Ar trebui stabilit un termen pentru notificarea măsurii revizuite către Comisie, pentru a informa actorii de pe piață cu privire la durata analizei pieței și să se sporească gradul de securitate juridică.

(83)  Mecanismul Uniunii care permite Comisiei să solicite autorităților naționale de reglementare să retragă măsurile planificate privind definirea pieței și desemnarea întreprinderilor având o putere semnificativă pe piață a contribuit considerabil la o abordare uniformă în identificarea circumstanțelor în care poate fi aplicată reglementarea ex ante și în care întreprinderile fac obiectul acestei reglementări. Experiența dobândită odată cu procedurile în temeiul articolelor 7 și 7a din Directiva 2002/21/CE a arătat că neconcordanțele în ceea ce privește aplicarea de către autoritățile naționale de reglementare a măsurilor corective, în condiții de piață similare, subminează piața internă de comunicații electronice. În consecință, Comisia și OAREC ar trebui să contribuie la asigurarea, în limita responsabilităților care le revin, a unui nivel sporit de uniformitate în aplicarea măsurilor corective referitoare la proiectele de măsuri propuse de autoritățile naționale de reglementare. În plus, pentru proiectele de măsuri referitoare la extinderea aplicării unor obligații, dincolo de primul punct de concentrare ori de distribuție atunci când este necesară abordarea unor obstacole, economice sau materiale semnificative și care nu au un caracter temporar, din calea multiplicării, în privința unor întreprinderi, indiferent dacă au fost desemnate ca având o putere semnificativă pe piață, sau la regimul de reglementare al unor elemente de rețea de foarte mare capacitate noi, în cazul în care OAREC împărtășește preocupările Comisiei, Comisia ar trebui să aibă posibilitatea de a solicita unei autorități naționale de reglementare să retragă un proiect de măsură. Pentru a beneficia de expertiza autorităților naționale de reglementare cu privire la analiza de piață, Comisia ar trebui să consulte OAREC înainte de a adopta decizii sau recomandări.

(84)  Având în vedere termenele scurte din cadrul instrumentului de consultare la nivelul Uniunii, ar trebui conferite competențe de executare Comisiei în vederea adoptării de recomandări sau orientări pentru simplificarea procedurilor de schimb de informații între Comisie și autoritățile naționale de reglementare – de exemplu, în cazul unor piețe stabile sau care implică doar modificări minore ale măsurilor notificate anterior. De asemenea, ar trebui conferite competențe de executare Comisiei în vederea introducerii unei excepții de la obligația de notificare, în vederea simplificării procedurilor în anumite cazuri.

(85)  Autoritățile naționale de reglementare ar trebui invitate să coopereze reciproc, cu OAREC și cu Comisia, într-un mod transparent, pentru a asigura punerea în aplicare uniformă a prezentei directive în toate statele membre.

(86)  Puterea de apreciere a autorităților naționale de reglementare trebuie reconciliată cu dezvoltarea unor practici de reglementare uniforme și cu aplicarea uniformă a cadrului de reglementare, pentru a contribui efectiv la dezvoltarea și finalizarea pieței interne. Autoritățile naționale de reglementare ar trebui așadar să sprijine activitățile Comisiei și ale OAREC privind piața internă.

(87)  Măsurile care ar putea afecta relațiile comerciale dintre statele membre sunt acele măsuri care ar putea avea o influență, directă sau indirectă, reală sau potențială, asupra configurației schimburilor dintre statele membre, într-un mod care ar putea crea obstacole pe piața internă. Acestea includ măsurile care au un impact semnificativ asupra întreprinderilor sau a utilizatorilor din alte state membre, cum sunt măsurile care afectează prețurile pentru utilizatorii din alte state membre, măsurile care afectează capacitatea unei întreprinderi stabilite într-un alt stat membru să furnizeze servicii de comunicații electronice, în special măsurile care afectează capacitatea de a oferi servicii transnaționale, precum și măsurile care afectează structura pieței sau accesul pe piață, având repercusiuni asupra întreprinderilor din alte state membre.

(88)  O utilizare și o definire mai convergente ale elementelor procedurilor de selecție și ale condițiilor aferente drepturilor de utilizare a spectrului de frecvențe radio care au un impact semnificativ asupra condițiilor de piață și a situației concurențiale, inclusiv asupra condițiilor de intrare și de extindere ▌, ar fi favorizate de un mecanism de coordonare în cadrul căruia RSPG, la solicitarea autorității naționale de reglementare sau a altei autorități competente sau, în mod excepțional, din proprie inițiativă, convoacă un forum de evaluare inter pares pentru a examina proiectele de măsuri înaintea acordării drepturilor de utilizare de către un anumit stat membru, în vederea schimbului de bune practici. Forumul de evaluare inter pares este un instrument de învățare reciprocă. Acesta ar trebui să contribuie la îmbunătățirea schimburilor de bune practici dintre statele membre și să sporească transparența procedurilor de selecție concurențiale sau comparative. Procesul de evaluare inter pares nu ar trebui să constituie o condiție formală a procedurilor interne de autorizare. Schimbul de opinii ar trebui să se bazeze pe informațiile puse la dispoziție de autoritatea națională de reglementare sau de altă autoritate competentă care se adresează forumului de evaluare inter pares și ar trebui să fie elementul unei măsuri interne mai ample, care poate include, la un nivel mai general, acordarea, comercializarea și cedarea prin leasing, stabilirea duratei, reînnoirea sau modificarea drepturilor de utilizare. Prin urmare, autoritatea națională de reglementare sau altă autoritate competentă ar trebui să poată pune la dispoziție și informații cu privire la alte proiecte de măsuri interne sau la aspecte ale acestora referitoare la procedura de selecție relevantă pentru limitarea drepturilor de utilizare a spectrului de frecvențe radio care nu intră sub incidența mecanismului de evaluare inter pares. Pentru a reduce sarcina administrativă, autoritatea națională de reglementare sau altă autoritate competentă ar trebui să poată pune la dispoziție astfel de informații prin intermediul unui format comun de raportare, dacă este disponibil, pentru transmiterea către membrii RSPG.

(89)  În cazul în care asignarea armonizată a spectrului de frecvențe radio anumitor întreprinderi a fost convenită la nivelul Uniunii, statele membre ar trebui să pună în aplicare în mod strict aceste acorduri atunci când acordă drepturi de utilizare a spectrului de frecvențe radio pe baza planului național de alocare a frecvențelor radio.

(90)  Statele membre ar trebui să poată avea în vedere procesul comun de autorizare drept opțiune atunci când emit drepturi de utilizare în cazul în care utilizarea preconizată vizează situații transfrontaliere.

(91)  Orice decizie a Comisiei care garantează aplicarea armonizată a prezentei directive ar trebui să se limiteze la principii, abordări și metodologii de reglementare. Pentru a înlătura orice dubiu, aceasta nu ar trebui să prevadă nici un element de detaliu necesar în mod normal pentru a reflecta caracteristicile naționale și nu ar trebui să interzică abordări alternative de la care se poate aștepta, în mod rezonabil, să aibă același efect. O astfel de decizie ar trebui să fie proporțională și nu ar trebui să aibă niciun efect asupra deciziilor luate de autoritățile naționale de reglementare sau de alte autorități competente care nu constituie obstacole pe piața internă.

(92)  Uniunea și statele membre și-au luat, în cadrul Organizației Mondiale a Comerțului, o serie de angajamente în ceea ce privește standardele și cadrul de reglementare pentru servicii și rețele de telecomunicații.

(93)  Ar trebui ca standardizarea să rămână, în principal, un proces condus de piață. Cu toate acestea, pot continua să existe situații în care este oportun să se impună respectarea standardelor determinate la nivelul Uniunii, în vederea îmbunătățirii interoperabilității, a libertății de alegere pentru utilizatori și a încurajării interconectivității pe piața internă. La nivel național, statele membre trebuie să respecte Directiva (UE) 2015/1535. Procedurile de standardizare în temeiul prezentei directive nu aduc atingere Directivelor 2014/30/UE(32) și 2014/35/UE(33) ale Parlamentului European și ale Consiliului și Directivei 2014/53/UE.

(94)  Furnizorii de rețele publice de comunicații electronice sau/și de servicii de comunicații electronice destinate publicului ar trebui să aibă obligația de a lua măsuri pentru a garanta securitatea propriilor rețele și, respectiv, servicii, precum și pentru a preveni sau reduce la minim impactul incidentelor de securitate. Având în vedere stadiul actual al tehnologiei, măsurile respective ar trebui să asigure un nivel de securitate al rețelelor și serviciilor corespunzător riscurilor prezentate. Măsurile de securitate ar trebui să ia în considerare, ca o condiție minimă, toate aspectele relevante ale următoarelor elemente: în ceea ce privește securitatea rețelelor și a infrastructurii: securitatea fizică și a mediului, securitatea aprovizionării, controlul accesului la rețele și integritatea rețelelor; în ceea ce privește gestionarea incidentelor de securitate: proceduri de gestionare a incidentelor de securitate, capacitatea de detectare a incidentelor de securitate, raportarea și notificarea incidentelor de securitate; în ceea ce privește gestionarea continuității activității: o strategie de continuitate a activității și planuri de urgență, capacități de redresare în caz de dezastru; și, în ceea ce privește monitorizarea, auditarea și testarea: politici de monitorizare și înregistrare, planuri de urgență de exercițiu, testarea rețelelor și a sistemelor informatice, evaluări de securitate și monitorizarea conformității și conformitatea cu standardele internaționale.

(95)  Având în vedere importanța tot mai mare a serviciilor de comunicații interpersonale care nu sunt bazate pe numere, este necesar să se asigure faptul că acestea fac, de asemenea, obiectul unor cerințe corespunzătoare în materie de securitate, în conformitate cu natura lor specifică și cu importanța lor economică. Furnizorii unor astfel de servicii ar trebui, prin urmare, să asigure și un nivel de securitate adecvat riscului prezentat. Având în vedere faptul că furnizorii de servicii de comunicații interpersonale care nu se bazează pe numere nu exercită în mod normal un control efectiv asupra transmiterii semnalelor în rețea, gradul de risc aferent unor astfel de servicii poate fi considerat în unele privințe mai redus decât în cazul serviciilor tradiționale de comunicații electronice. Prin urmare, atunci când este justificat pe baza evaluării efective a riscurilor legate de securitate implicate, măsurile luate de furnizorii de servicii de comunicații interpersonale care nu se bazează pe numere ar trebui să fie mai puțin stricte. ▌Aceeași abordare ar trebui să se aplice, mutatis mutandis, serviciilor de comunicații interpersonale care utilizează numere și care nu exercită un control efectiv asupra transmiterii semnalului.

(96)  Furnizorii de rețele publice de comunicații electronice sau de servicii de comunicații electronice destinate publicului ar trebui să informeze utilizatorii cu privire la amenințările de securitate specifice și semnificative și cu privire la măsurile pe care le pot lua pentru a-și proteja securitatea comunicațiilor, de exemplu prin folosirea unor anumite tipuri de software sau de tehnologii de criptare. Cerința de a informa utilizatorii cu privire la astfel de amenințări nu ar trebui să îl scutească pe un furnizor de servicii de obligația de a lua, pe cheltuiala proprie, măsuri adecvate și imediate pentru a remedia orice amenințare de securitate și pentru a restabili nivelul normal de securitate al serviciului. O astfel de informare a utilizatorului cu privire la amenințările de securitate ar trebui să fie gratuită.

(97)  Pentru a asigura securitatea rețelelor și a serviciilor și fără a aduce atingere competențelor statelor membre de a asigura protecția intereselor lor esențiale în materie de securitate și siguranța publică și pentru a permite investigarea, detectarea și urmărirea penală a infracțiunilor, ar trebui promovată de exemplu utilizarea criptării, cap la cap dacă este cazul, și, dacă este necesar, criptarea ar trebui să fie obligatorie în conformitate cu principiile securității și protejării vieții private în mod implicit și din faza de proiectare.

(98)  Autoritățile competente ar trebui să se asigure că integritatea și disponibilitatea rețelelor publice de comunicații electronice sunt menținute. Agenția Uniunii Europene pentru Securitatea Rețelelor și a Informațiilor („ENISA”) ar trebui să contribuie la sporirea nivelului de securitate a comunicațiilor electronice, printre altele prin furnizarea de expertiză și consiliere, precum și prin promovarea schimbului de bune practici. Autoritățile competente ar trebui să dispună de mijloacele necesare în vederea îndeplinirii atribuțiilor care le revin, inclusiv de competențe de a solicita informațiile necesare pentru a evalua nivelul de securitate al rețelelor sau al serviciilor. De asemenea, acestea ar trebui să aibă competența de a solicita date complete și fiabile privind incidentele de securitate efective care au avut un impact semnificativ asupra funcționării rețelelor sau a furnizării serviciilor. Acestea ar trebui, dacă este necesar, să fie asistate de echipele de intervenție în caz de incidente de securitate informatică („CSIRT”-uri), instituite în temeiul Directivei (UE) 2016/1148 a Parlamentului European și a Consiliului(34). În special, CSIRT-urilor li se poate solicita să furnizeze autorităților competente informații cu privire la riscurile și incidentele de securitate care afectează rețelele publice de comunicații electronice și serviciile de comunicații electronice destinate publicului și să recomande modalități de soluționare a acestora.

(99)  În cazul în care furnizarea de comunicații electronice se bazează pe resurse publice a căror utilizare este supusă autorizării specifice, statele membre ar trebui să poată acorda autorității competente pentru emiterea respectivei autorizări dreptul de a impune o taxă în scopul de a asigura utilizarea optimă a resurselor respective, în conformitate cu procedurile prevăzute în prezenta directivă ▌. În conformitate cu jurisprudența Curții de Justiție, statele membre nu pot impune alte tarife sau taxe în legătură cu furnizarea de rețele și servicii de comunicații electronice decât cele prevăzute în prezenta directivă. În această privință, statele membre ar trebui să aibă o abordare uniformă în stabilirea respectivelor tarife sau taxe pentru a nu impune furnizorilor de rețele și servicii de comunicații electronice o sarcină financiară nejustificată conexă procedurii de autorizare generală sau drepturilor de utilizare.

(100)  Pentru a se asigura o utilizare optimă a resurselor, taxele ar trebui să reflecte situația economică și tehnică a pieței în cauză, precum și orice alt factor semnificativ care determină valoarea acestora. În același timp, taxele ar trebui să fie stabilite într-un mod care să asigure asignarea și utilizarea eficiente ale spectrului de frecvențe radio. Prezenta directivă nu aduce atingere scopului în care se folosesc taxele pentru drepturile de utilizare și drepturile de a instala infrastructură. De exemplu, taxele respective ar trebui să poată fi folosite pentru finanțarea activităților autorităților naționale de reglementare și ale altor autorități competente care nu pot fi acoperite din taxe administrative. Atunci când, în cadrul procedurilor de selecție concurențiale sau comparative, taxele pentru dreptul de utilizare a spectrului de frecvențe radio sunt alcătuite în întregime sau parțial dintr-o sumă unică, modalitățile de plată ar trebui să garanteze că aceste taxe nu duc, în practică, la selecția pe baza unor criterii care nu au legătură cu obiectivul unei utilizări optime a spectrului de frecvențe radio. Comisia ar trebui să poată publica în mod periodic studii comparative și alte orientări, după caz, referitoare la cele mai bune practici pentru asignarea spectrului de frecvențe radio, pentru alocarea resurselor de numerotație sau pentru acordarea drepturilor de trecere.

(101)  Taxele impuse întreprinderilor pentru drepturile de utilizare a spectrului de frecvențe radio pot influența deciziile de a solicita sau nu astfel de drepturi și de a utiliza sau nu resursele spectrului de frecvențe radio. În vederea asigurării utilizării optime a spectrului de frecvențe radio, statele membre ar trebui, prin urmare, să stabilească prețuri rezervate într-un mod care să ducă la asignarea eficace a drepturilor respective, indiferent de tipul de procedură de selecție utilizat. Statele membre ar putea să ia în considerare și eventualele costuri legate de îndeplinirea condițiilor de autorizare impuse pentru a promova obiective de politică ▌. În acest sens, ar trebui avută în vedere și situația concurențială de pe piața în cauză, inclusiv posibilele utilizări alternative ale resurselor.

(102)  Utilizarea optimă a resurselor spectrului de frecvențe radio depinde de disponibilitatea unor rețele și a unor facilități asociate adecvate. În această privință, statele membre ar trebui să urmărească să se asigure că, în cazul în care autoritățile naționale de reglementare sau autoritățile competente aplică taxe pentru drepturile de utilizare a spectrului de frecvențe radio și pentru drepturile de instalare a infrastructurii, acestea iau în considerare necesitatea de a facilita dezvoltarea continuă a infrastructurii în vederea realizării celei mai eficiente utilizări a resurselor. Statele membre ar trebui să garanteze aplicarea, într-o măsură optimă, a unor modalități de plată a taxelor pentru drepturile de utilizare a spectrului de frecvențe radio corelate cu disponibilitatea efectivă a resursei, într-un mod care să sprijine investițiile necesare în vederea promovării dezvoltării facilităților asociate și a furnizării de servicii asociate. Modalitățile de plată ar trebui determinate în mod obiectiv, transparent, proporțional și nediscriminatoriu înainte de începerea procedurilor de acordare a drepturilor de utilizare a spectrului de frecvențe.

(103)  Pentru atribuirea drepturilor de a instala infrastructuri ar trebui să se asigure existența unor proceduri rapide, nediscriminatorii și transparente, pentru a garanta condițiile de concurență loială și efectivă. Prezenta directivă nu aduce atingere dispozițiilor din dreptul intern care reglementează exproprierea sau utilizarea proprietății, exercitarea normală a drepturilor de proprietate, utilizarea normală a domeniului public, și nici principiului neutralității în raport cu regimul proprietății din statele membre.

(104)  Licențele eliberate furnizorilor de rețele și servicii de comunicații electronice care le permit să aibă acces la proprietatea publică sau privată sunt factori esențiali pentru crearea rețelelor de comunicații electronice sau a noilor elemente de rețea. Complexitatea inutilă și întârzierile în procedurile de acordare a drepturilor de trecere pot reprezenta, prin urmare, obstacole importante în calea dezvoltării concurenței. În consecință, ar trebui simplificat modul de achiziționare a drepturilor de trecere de către întreprinderile autorizate. Autoritățile competente ar trebui să coordoneze achiziționarea drepturilor de trecere, punând la dispoziție informații relevante pe paginile lor de internet.

(105)  Este necesară consolidarea competențelor statelor membre cu privire la titularii de drepturi de trecere, pentru a garanta intrarea sau implementarea unei noi rețele într-un mod echitabil, eficient, responsabil din punctul de vedere al mediului și independent de orice obligație impusă unei întreprinderi desemnate ca având o putere semnificativă pe piață de a acorda acces la rețeaua sa de comunicații electronice. Îmbunătățirea modului de utilizare în comun a infrastructurilor poate reduce costurile de mediu pentru instalarea infrastructurii de comunicații electronice, poate contribui la sănătatea publică și la securitatea publică și poate viza îndeplinirea obiectivelor în materie de planificare în mediul urban și rural. Autoritățile competente ar trebui să fie împuternicite să solicite întreprinderilor care au beneficiat de drepturi de instalare a infrastructurii pe, peste sau sub o proprietate publică sau privată să permită utilizarea în comun a infrastructurii sau a proprietății în cauză, inclusiv prin colocare fizică, după o perioadă corespunzătoare de consultare publică, în care toate părțile interesate ar trebui să aibă posibilitatea de a-și exprima opiniile, în domeniile specifice în care astfel de motiv e de interes general impun respectiva utilizare în comun. Aceasta poate fi situația, de exemplu, în cazul în care subsolul este foarte congestionat sau în care trebuie să se treacă de o barieră naturală. Autoritățile competente ar trebui, în special, să poată impune utilizarea în comun a elementelor de rețea și a facilităților asociate, precum conducte, tuburi, piloni, nișe, cqbinete, antene, turnuri și alte construcții de susținere, clădiri sau intrări în clădiri, și o mai bună coordonare a lucrărilor civile din motive de mediu sau din alte motive de politică publică. În schimb, ar trebui ca autoritățile naționale de reglementare să fie cele care definesc normele de repartizare a costurilor de utilizare în comun a infrastructurii sau a proprietății astfel încât întreprinderilor în cauză să li se asigure o recompensă corespunzătoare pentru riscul asumat. Având în vedere obligațiile instituite prin Directiva 2014/61/UE, autoritățile competente, în special cele locale, ar trebui să stabilească și proceduri de coordonare adecvate, în cooperare cu autoritățile naționale de reglementare, cu privire la lucrările publice și la alte infrastructuri sau proprietăți publice corespunzătoare, care ar trebui să poată include proceduri care garantează faptul că părțile interesate dispun de informații privind infrastructurile sau proprietățile publice adecvate, precum și privind lucrările publice în curs de derulare și cele planificate, că sunt informate prompt cu privire la aceste lucrări și că utilizarea în comun este astfel facilitată la maximum.

(106)  Atunci când operatorii de comunicații mobile sunt obligați să utilizeze în comun turnuri sau piloni, din motive de protecție a mediului, o astfel de utilizare în comun obligatorie ar putea conduce la reducerea nivelurilor maxime ale puterii de transmisie permise pentru fiecare operator din motive de sănătate publică și, prin urmare, ar putea obliga operatorii să instaleze mai multe puncte de transmisie pentru a asigura acoperirea națională. Autoritățile competente ar trebui să încerce să reconcilieze aspectele în cauză legate de mediu și de sănătatea publică, ținând seama în mod corespunzător de abordarea precaută prevăzută în Recomandarea nr. 1999/519/CE a Consiliului(35).

(107)  Spectrul de frecvențe radio este o resursă publică limitată cu o valoare publică și de piață importantă. Spectrul de frecvențe radio este un element esențial pentru rețelele și serviciile de comunicații electronice radio și, în măsura în care acesta se referă la astfel de rețele și servicii, ar trebui, prin urmare, să fie alocat și asignat în mod eficient de către autoritățile naționale de reglementare sau de alte autorități competente conform unor obiective și principii armonizate care să le reglementeze acțiunile, precum și conform unor criterii obiective, transparente și nediscriminatorii, ținând seama de interesele democratice, sociale, lingvistice și culturale legate de utilizarea spectrului de frecvențe radio▌. Decizia nr.676/2002/CE stabilește un cadru pentru armonizarea spectrului de frecvențe radio.

(108)  Activitățile privind politica în domeniul spectrului de frecvențe radio din Uniune ar trebui să nu aducă atingere măsurilor luate la nivelul Uniunii sau la nivel național, în conformitate cu dreptul Uniunii, în scopul îndeplinirii unor obiective de interes general, în special în ceea ce privește rețelele publice guvernamentale și de apărare, reglementarea conținutului și politica audiovizuală și de media și dreptul statelor membre de a-și organiza și utiliza spectrul de frecvențe radio în vederea asigurării ordinii publice, a siguranței publice și a apărării. ▌

(109)  Asigurarea unei conectivități extinse în fiecare stat membru este esențială pentru dezvoltarea economică și socială, pentru participarea la viața publică, precum și pentru coeziunea socială și teritorială. Întrucât conectivitatea și utilizarea comunicațiilor electronice devin un element integrant al societății și al bunăstării europene, statele membre ar trebui să se străduiască să asigure o acoperire pe suport radio de bandă largă la nivelul întregii Uniuni. Acoperirea ar trebui realizată prin impunerea de către statele membre a unor cerințe corespunzătoare în materie de acoperire, care ar trebui să fie adaptate fiecărei zone deservite și limitate la sarcini proporționale pentru a nu împiedica instalarea de către furnizorii de servicii. Dat fiind rolul major pe care sisteme precum rețelele locale cu acces pe suport radio (RLAN-urile) îl joacă în oferirea în interior de bandă largă pe suport radio de mare viteză, ar trebui luate măsuri care să urmărească garantarea eliberării de suficiente benzi de frecvență radio, care reprezintă active deosebit de valoroase pentru o instalare eficientă din punctul de vedere al costurilor a unor rețele pe suport radio cu acoperire universală, în special în interior. Mai mult, ar trebui ca prin măsuri uniforme și coordonate pentru realizarea acoperirii terestre pe suport radio de înaltă calitate în întreaga Uniune, bazate pe cele mai bune practici naționale în ceea ce privește obligațiile impuse operatorilor prin licență, să se urmărească îndeplinirea obiectivului politicii de gestionare a spectrului de frecvențe radio, potrivit căruia toți cetățenii Uniunii ar trebui să aibă acces, atât în interior, cât și în exterior, până în 2020, la cele mai mari viteze de bandă largă, de cel puțin 30 Mbps, precum și realizarea viziunii ambițioase a unei societăți gigabit în Uniune. Astfel de măsuri vor promova serviciile digitale inovatoare și vor asigura beneficii socioeconomice pe termen lung. Acoperirea omogenă a teritoriului, precum și conectivitatea între statele membre ar trebui să fie maximizate și fiabile, în vederea promovării serviciilor și aplicațiilor naționale și transfrontaliere, cum ar fi automobilele conectate și e-sănătatea. ▌

(110)  Necesitatea de a garanta că cetățenii nu sunt expuși la câmpuri electromagnetice la un nivel nociv pentru sănătatea publică este imperativă. Statele membre ar trebui urmărească coerența la nivelul întregii Uniuni pentru abordarea acestei chestiuni, ținând seama în mod special de abordarea precaută prevăzută în Recomandarea 1999/519/CE, pentru a realiza progrese către garantarea unor condiții de instalare mai uniforme. Statele membre ar trebui să aplice procedura prevăzută în Directiva (UE) 2015/1535, dacă este cazul, și în vederea asigurării transparenței pentru părțile interesate și pentru a permite celorlalte state membre și Comisiei să reacționeze.

(111)  Armonizarea și coordonarea spectrului de frecvențe radio și reglementarea echipamentelor susținute de standardizare sunt complementare și trebuie să fie coordonate îndeaproape pentru a-și îndeplini în mod eficace obiectivele comune, cu sprijinul RSPG. Coordonarea dintre conținutul și calendarul mandatelor acordate CEPT în temeiul Deciziei nr.676/2002/CE și cererile de standardizare adresate organismelor de standardizare, cum ar fi Institutul European de Standardizare în Telecomunicații, inclusiv în ceea ce privește parametrii echipamentelor de radiorecepție, ar trebui să faciliteze introducerea unor sisteme viitoare, să sprijine oportunitățile de utilizare în comun a spectrului de frecvențe radio și să asigure gestionarea eficientă a spectrului de frecvențe radio.

(112)  Cererea de spectru de frecvențe radio armonizat nu este uniformă în întreaga Uniune. Atunci când nu există cerere pentru o bandă armonizată, în întregimea sa sau în parte, la nivel regional sau național, statele membre ar putea, în mod excepțional, să permită o utilizare alternativă a benzii, de exemplu pentru a acoperi lipsa de ofertă de pe piață pentru anumite utilizări, atât timp cât persistă această lipsă a cererii și cu condiția ca utilizarea alternativă să nu afecteze utilizarea armonizată a benzii de către alte state membre și să înceteze atunci când apare cererea de utilizare armonizată.

(113)  Flexibilitatea în ceea ce privește gestionarea spectrului de frecvențe radio și accesul la spectrul de frecvențe radio a fost instituită prin autorizații neutre din punctul de vedere al tehnologiei și al serviciului, pentru a permite utilizatorilor benzilor de frecvență radio să aleagă cele mai bune tehnologii și servicii aplicabile în benzi de frecvență declarate disponibile pentru serviciile de comunicații electronice în planurile naționale relevante de alocare a frecvențelor în conformitate cu dreptul Uniunii („principiul neutralității tehnologice și principiul neutralității serviciului”). Stabilirea pe cale administrativă a tehnologiilor și serviciilor ar trebui să se aplice numai atunci când sunt în joc obiective de interes general și ar trebui să fie justificată în mod clar și să facă obiectul unei revizuiri periodice.

(114)  Restricțiile principiului neutralității tehnologice ar trebui să fie corespunzătoare și justificate de necesitatea de a se evita interferențele prejudiciabile, de exemplu prin impunerea măștilor de emisie și a nivelurilor de putere, de a se asigura protecția sănătății publice prin limitarea expunerii publicului la câmpurile electromagnetice, de a se asigura funcționarea corespunzătoare a serviciilor prin furnizarea unui nivel adecvat al calității tehnice a serviciului, fără a se exclude în mod obligatoriu posibilitatea furnizării mai multor servicii în aceeași bandă de frecvență radio, de a se garanta o utilizare în comun adecvată a spectrului de frecvențe radio, în special în cazul în care utilizarea acestuia face obiectul numai al unor autorizații generale, de a se garanta utilizarea eficientă a spectrului de frecvențe radio sau de a se îndeplini un obiectiv de interes general în conformitate cu dreptul Uniunii.

(115)  De asemenea, utilizatorii spectrului de frecvențe radio ar trebui să poată alege în mod liber serviciile pe care doresc să le ofere prin intermediul spectrului de frecvențe radio. Pe de altă parte, măsurile care presupun furnizarea unui serviciu specific pentru îndeplinirea obiectivelor de interes general definite în mod clar, cum ar fi siguranța vieții, necesitatea promovării coeziunii sociale, regionale și teritoriale sau evitarea utilizării ineficiente a spectrului de frecvențe radio, ar putea fi permise în cazul în care acestea sunt necesare și proporționale. De asemenea, aceste obiective ar trebui să cuprindă promovarea diversității culturale și lingvistice și a pluralismului în mass-media, astfel cum sunt definite de statele membre în conformitate cu dreptul Uniunii. Cu excepția cazurilor în care sunt necesare pentru protecția siguranței vieții sau, în mod excepțional, pentru îndeplinirea altor obiective de interes general, astfel cum au fost definite de statele membre în conformitate cu dreptul Uniunii, excepțiile nu ar trebui să genereze o utilizare exclusivă în cazul anumitor servicii, ci mai curând să le acorde prioritate astfel încât alte servicii sau tehnologii să poată coexista în aceeași bandă de frecvență radio, în măsura în care acest lucru este posibil. Definirea domeniului de aplicare și a naturii oricărei excepții privind promovarea diversității culturale și lingvistice și a pluralismului în mass-media este de competența statelor membre.

(116)  Întrucât alocarea spectrului de frecvențe radio pentru tehnologii sau servicii specifice reprezintă o excepție de la principiile neutralității tehnologice și a serviciului și reduce libertatea de alegere a serviciului furnizat sau a tehnologiei folosite, orice propunere pentru o astfel de alocare ar trebui să fie transparentă și să facă obiectul unei consultări publice.

(117)  Atunci când statele membre decid, în mod excepțional, să limiteze libertatea de a furniza rețele și servicii de comunicații electronice din motive de ordine publică, siguranță publică sau sănătate publică, statele membre ar trebui să explice motivele unei astfel de limitări.

(118)  Spectrul de frecvențe radio ar trebui gestionat într-un mod care să asigure evitarea interferențelor prejudiciabile. Prin urmare, noțiunea de bază de interferențe prejudiciabile ar trebui definită în mod corespunzător pentru a garanta că intervenția de reglementare se limitează la nivelul necesar în vederea prevenirii unor astfel de interferențe, luând în considerare, de asemenea, necesitatea de a se ține seama de metodele avansate de protecție împotriva interferențelor prejudiciabile, în scopul aplicării acestor tehnologii și metode de gestionare a spectrului de frecvențe radio pentru a se evita, în măsura în care acest lucru este posibil, aplicarea principiului „fără interferențe și fără protecție”. Transporturile au o puternică dimensiune transfrontalieră și digitalizarea acestora generează provocări. Vehiculele (precum metrouri, autobuze, autoturisme, camioane, trenuri) devin din ce în ce mai autonome și conectate. Pe piața internă, vehiculele călătoresc mai ușor dincolo de frontierele naționale. Comunicațiile fiabile și evitarea interferențelor prejudiciabile sunt esențiale pentru a se asigura siguranța și buna funcționare a vehiculelor și a sistemelor lor de comunicații la bord.

(119)  Odată cu creșterea cererii în materie de spectru de frecvențe radio și cu noile aplicații și tehnologii diversificate care necesită un acces mai flexibil la spectrul de frecvențe radio și o utilizare mai flexibilă a acestuia, statele membre ar trebui să promoveze utilizarea în comun a spectrului de frecvențe radio prin stabilirea celor mai adecvate regimuri de autorizare pentru fiecare scenariu și prin stabilirea unor norme și condiții transparente și adecvate aplicabile acestora. Utilizarea în comun a spectrului de frecvențe radio asigură tot mai mult utilizarea eficace și eficientă a acestuia, permițând mai multor utilizatori independenți sau mai multor dispozitive independente să aibă acces la aceeași bandă de frecvență radio în temeiul unor tipuri diverse de regimuri juridice în scopul de a se pune la dispoziție resurse suplimentare de spectru de frecvențe radio, de a spori eficiența utilizării spectrului de frecvențe radio și de a facilita accesul la spectrul de frecvențe radio pentru noii utilizatori. Utilizarea în comun se poate baza pe autorizații generale sau pe o utilizare scutită de licență care să permită, în condiții specifice de utilizare în comun, ca mai mulți utilizatori să aibă acces la același spectru de frecvențe radio și să îl utilizeze în zone geografice diferite sau la momente diferite. Utilizarea în comun se poate baza, de asemenea, pe drepturi individuale de utilizare în cadrul unor acorduri, cum ar fi accesul comun cu licență, în baza cărora toți utilizatorii (și anume, un utilizator existent și noii utilizatori) convin cu privire la condițiile privind accesul comun, sub supravegherea autorităților competente, astfel încât să se asigure o calitate minimă garantată a transmisiei radio. Atunci când permit utilizarea în comun în temeiul unor regimuri de autorizare diferite, statele membre nu ar trebui să stabilească pentru această utilizare durate foarte divergente în cadrul diferitelor regimuri de autorizare.

(120)  Autorizațiile generale pentru utilizarea spectrului de frecvențe radio pot facilita utilizarea cea mai eficace a spectrului de frecvențe radio și, în unele cazuri, pot stimula inovarea și sunt favorabile concurenței, în timp ce în alte cazuri, drepturile individuale de utilizare a spectrului de frecvențe radio pot constitui cel mai adecvat regim de autorizare în anumite circumstanțe specifice. Drepturile individuale de utilizare ar trebui avute în vedere, de exemplu, atunci când caracteristicile favorabile de propagare ale spectrului de frecvențe radio sau nivelul preconizat de putere a transmisiei presupun că autorizațiile generale nu pot aborda preocupările referitoare la interferență din perspectiva nivelul necesar de calitate a serviciului. Măsuri tehnice precum soluții de îmbunătățire a rezilienței receptorilor ar putea permite utilizarea autorizațiilor generale sau utilizarea în comun a spectrului de frecvențe radio și, eventual, evitarea recurgerii sistematice la principiul „fără protecție și fără interferențe”.

(121)  În scopul de a se asigura previzibilitatea și a se menține securitatea juridică și stabilitatea investițiilor, statele membre ar trebui să stabilească, în prealabil, criterii corespunzătoare pentru a stabili dacă titularii de drepturi respectă obiectivul utilizării eficiente a spectrului de frecvențe radio atunci când pun în aplicare condițiile aferente drepturilor individuale de utilizare și autorizările generale. Părțile interesate ar trebui să fie implicate în definirea condițiilor respective și informate în mod transparent cu privire la modul în care se va evalua îndeplinirea obligațiilor care le revin.

(122)  Pentru a se evita crearea de obstacole la intrarea pe piață, și anume prin tezaurizare anticoncurențială, asigurarea de către statele membre a respectării condițiilor aferente drepturilor de utilizare a spectrului de frecvențe radio ar trebui să fie efectivă, iar toate autoritățile competente ar trebui să participe, după caz. Condițiile de asigurare a respectării ar trebui să includă aplicarea clauzei „ori utilizezi, ori pierzi dreptul de utilizare” („use it or lose it”). Pentru a se asigura securitatea juridică în ceea ce privește eventuala expunere la sancțiuni din cauza neutilizării spectrului de frecvențe radio ar trebui să se stabilească în prealabil pragurile de utilizare, inclusiv în ceea ce privește timpul, cantitatea sau identitatea spectrului de frecvențe radio. Comercializarea și concesionarea prin leasing a spectrului de frecvențe radio ar trebui să asigure utilizarea eficace de către titularul inițial al dreptului.

(123)  Atunci când stabilesc condiții armonizate pentru o bandă de frecvență radio în temeiul Deciziei nr. 676/2002/CE, autoritățile competente trebuie să decidă cu privire la regimul de autorizare cel mai adecvat care să se aplice în cazul benzii respective sau al unei părți a acesteia. Atunci când se preconizează că toate statele membre se vor confrunta cu probleme similare pentru care soluții divergente ar putea fragmenta piața internă a echipamentelor și ar întârzia, astfel, implementarea sistemelor 5G, ar putea fi necesară recomandarea de către Comisie, ținând seama în cea mai mare măsură posibilă de avizul RSPG, a unor soluții comune, recunoscând toate măsurile de armonizare tehnică în vigoare. Aceasta ar putea oferi statelor membre un set comun de instrumente pe care l-ar putea avea în vedere la stabilirea unor regimuri uniforme adecvate de autorizare care să se aplice în cazul unei benzi, sau al unei părți a unei benzi, în funcție de factori precum densitatea populației, caracteristicile de propagare ale benzilor, diferența dintre utilizarea urbană și cea rurală, eventuala nevoie de a proteja serviciile existente ori implicațiile rezultate pentru economiile de scară în sectoarele de producție.

(124)  Utilizarea în comun a infrastructurii de rețea și, în unele cazuri, utilizarea în comun a spectrului de frecvențe radio pot să permită o utilizare mai eficace și mai eficientă a spectrului de frecvențe radio și să asigure instalarea rapidă a rețelelor, în special în zonele cu o densitate mai mică a populației. Atunci când stabilesc condițiile care trebuie să însoțească drepturile de utilizare a spectrului de frecvențe radio, autoritățile competente ar trebui, de asemenea, să ia în considerare posibilitatea de a autoriza forme de utilizare în comun sau de coordonare între întreprinderi pentru a se asigura utilizarea eficace și eficientă a spectrului de frecvențe radio sau respectarea obligațiilor în materie de acoperire, în conformitate cu principiile dreptului concurenței.

(125)  Cerința privind respectarea principiilor neutralității tehnologice și a serviciului în cadrul procesului de acordare a drepturilor de utilizare, împreună cu posibilitatea de transferare a drepturilor între întreprinderi stau la baza libertății și a mijloacelor de a furniza publicului servicii de comunicații electronice, facilitând astfel, de asemenea, îndeplinirea obiectivelor de interes general. Prezenta directivă nu aduce atingere cazurilor în care spectrul de frecvențe radio este asignat direct furnizorilor de rețele sau servicii de comunicații electronice sau entităților care utilizează aceste rețele sau servicii. Aceste entități pot fi furnizori de programe de televiziune sau radio. Responsabilitatea respectării condițiilor aferente dreptului de a utiliza spectrul de frecvențe radio și a condițiilor relevante aferente autorizării generale ar trebui, în orice caz, să revină întreprinderii căreia i-a fost acordat dreptul de a utiliza spectrul de frecvențe radio. Anumite obligații impuse radiodifuzorilor pentru furnizarea de servicii media audiovizuale pot necesita utilizarea unor criterii și proceduri specifice de acordare a drepturilor de utilizare a spectrului de frecvențe radio în vederea îndeplinirii unui obiectiv de interes general specific stabilit de statele membre în conformitate cu dreptul Uniunii. Cu toate acestea, procedura de acordare a unui astfel de drept ar trebui, în orice caz, să fie obiectivă, transparentă, nediscriminatorie și proporțională.

(126)  În conformitate cu jurisprudența Curții de Justiție, orice restricție națională a drepturilor garantate prin articolul 56 din TFUE ar trebui să fie justificată în mod obiectiv, să fie proporțională și să nu depășească ceea ce este necesar pentru îndeplinirea obiectivelor sale. De asemenea, drepturile de utilizare a frecvențelor radio acordate fără a se recurge la o procedură deschisă ar trebui să nu fie folosite în alte scopuri decât obiectivul de interes general pentru care au fost acordate. Într-un astfel de caz, părților interesate ar trebui să li se dea posibilitatea de a prezenta observații într-un termen rezonabil. În cadrul procedurii de solicitare a acordării drepturilor, statele membre ar trebui să verifice dacă solicitantul poate respecta condițiile care vor fi aferente unor astfel de drepturi. Aceste condiții ar trebui să se reflecte în criterii de eligibilitate stabilite în termeni obiectivi, transparenți, proporționali și nediscriminatorii înainte de a lansa orice procedură de selecție concurențială. În scopul aplicării acestor criterii, solicitantului i se poate cere să prezinte informațiile necesare pentru a-și demonstra capacitatea de a respecta aceste condiții. În cazul în care aceste informații nu sunt furnizate, cererea de acordare a dreptului de a utiliza spectrul de frecvențe radio poate fi respinsă.

(127)  Înainte de acordarea dreptului, statele membre ar trebui să impună doar verificarea elementelor care pot fi demonstrate în mod rezonabil de către un solicitant care acționează cu o diligență obișnuită, ținând seama în mod corespunzător de valoarea publică și de piață importantă a spectrului de frecvențe radio, care constituie o resursă publică limitată. Acest fapt nu aduce atingere posibilității de verificare ulterioară a îndeplinirii criteriilor de eligibilitate, de exemplu, prin intermediul unor obiective de etapă, în cazul în care criteriile nu ar fi putut fi îndeplinite în mod rezonabil inițial. Pentru a se menține o utilizare eficace și eficientă a spectrului de frecvențe radio, statele membre nu ar trebui să acorde drepturi în cazul în care analizele pe care le-au efectuat evidențiază incapacitatea solicitanților de a se conforma condițiilor, fără a aduce atingere posibilității de a facilita utilizarea experimentală pe o perioadă limitată. O durată suficient de lungă a autorizațiilor pentru utilizarea spectrului de frecvențe radio ar trebui să sporească previzibilitatea în materie de investiții pentru a contribui la accelerarea implementării rețelei și la îmbunătățirea serviciilor, precum și stabilitatea pentru a sprijini comercializarea și concesionarea în leasing a spectrului de frecvențe radio. Cu excepția cazului în care utilizarea spectrului de frecvențe radio este autorizată pe durată nelimitată, durata respectivă ar trebui, în egală măsură, să țină seama de obiectivele urmărite și să fie suficientă pentru a facilita recuperarea investițiilor efectuate. În timp ce o durată mai lungă poate asigura previzibilitatea investițiilor, măsurile menite să garanteze utilizarea eficace și eficientă a spectrului de frecvențe radio, cum ar fi competența autorității competente de a modifica sau de a retrage dreptul în cazul nerespectării condițiilor aferente drepturilor de utilizare, sau facilitarea comercializării și a cedării în leasing a spectrului de frecvențe radio vor servi la prevenirea acumulării necorespunzătoare a spectrului de frecvențe radio și la sprijinirea unei flexibilități sporite în ceea ce privește distribuirea resurselor spectrului de frecvențe radio. Recurgerea în mai mare măsură la taxe anualizate este, de asemenea, un mijloc de a asigura o evaluare continuă a utilizării spectrului de frecvențe radio de către titularul dreptului.

(128)  Având în vedere importanța inovării tehnice, statele membre ar trebui să poată asigura drepturi de utilizare a spectrului de frecvențe radio în scopuri experimentale, sub rezerva unor restricții și condiții specifice justificate în mod strict de natura experimentală a drepturilor respective.

(129)  Atunci când decid cu privire la reînnoirea drepturilor deja acordate de utilizare a spectrului de frecvențe radio armonizat, autoritățile competente ar trebui să țină seama de măsura în care reînnoirea acestora ar contribui la atingerea obiectivelor cadrului de reglementare și altor obiective în temeiul dreptului Uniunii și al dreptului intern. Orice astfel de decizie ar trebui să facă obiectul unei proceduri deschise, nediscriminatorii și transparente și să se bazeze pe o evaluare a modului în care au fost îndeplinite condițiile aferente drepturilor respective. Atunci când evaluează necesitatea reînnoirii drepturilor de utilizare, statele membre ar trebui să evalueze impactul asupra concurenței al reînnoirii drepturilor acordate în raport cu promovarea unei utilizări mai eficiente sau a unor noi utilizări inovatoare care s-ar putea obține dacă banda ar fi deschisă unor noi utilizatori. Autoritățile competente ar trebui să poată lua o decizie în această privință permițând doar o durată limitată pentru reînnoire, pentru a se evita perturbarea gravă a utilizării existente. În timp ce deciziile privind reînnoirea sau nu a drepturilor acordate înainte ca prezenta directivă să se poată aplica ar trebui să respecte toate normele deja aplicabile, statele membre ar trebui să se asigure și că respectivele decizii nu aduc atingere obiectivelor prezentei directive.

(130)  Atunci când reînnoiesc drepturi existente de utilizare a spectrului de frecvențe radio armonizat, statele membre ar trebui, odată cu evaluarea nevoii de a reînnoi dreptul, să revizuiască taxele aferente acestuia în vederea asigurării faptului că taxele respective continuă să promoveze utilizarea optimă, ținând seama, printre altele, de dezvoltarea pieței și de evoluția tehnologică. Din motive de securitate juridică, este oportun ca orice modificare a taxelor existente să se bazeze pe aceleași principii ca și cele aplicabile în cazul acordării unor noi drepturi de utilizare.

(131)  Gestionarea eficace a spectrului de frecvențe radio poate fi asigurată prin facilitarea utilizării eficiente continue a spectrului de frecvențe radio care a fost deja asignat. În vederea asigurării securității juridice pentru titularii de drepturi, posibilitatea de reînnoire a drepturilor de utilizare ar trebui luată în considerare într-un interval de timp adecvat înainte de expirarea drepturilor respective, de exemplu, cu cel puțin doi ani înainte de expirarea drepturilor, atunci când acestea au fost acordate pe o perioadă de 15 ani sau mai mare, cu excepția cazurilor în care, la momentul acordării drepturilor, posibilitatea reînnoirii a fost exclusă în mod explicit. În interesul gestionării continue a resurselor, autoritățile competente ar trebui să fie în măsură să efectueze o astfel de analiză din proprie inițiativă, precum și ca răspuns la o solicitare din partea cesionarului. Reînnoirea dreptului de utilizare nu ar trebui să fie acordată împotriva voinței cesionarului.

(132)  Transferul drepturilor de utilizare a spectrului de frecvențe radio poate fi un mijloc eficace de sporire a utilizării eficiente a spectrului de frecvențe. În vederea asigurării flexibilității și a eficienței și pentru a permite ca valoarea spectrului de frecvențe radio să fie stabilită de piață, statele membre ar trebui să permită în mod implicit utilizatorilor spectrului de frecvențe radio să transfere sau să cedeze prin leasing terților drepturile lor de utilizare a spectrului de frecvențe, în urma unei proceduri simple și sub rezerva condițiilor aferente drepturilor respective și a normelor în materie de concurență, sub supravegherea autorităților naționale de reglementare responsabile. Pentru a facilita astfel de transferuri sau de leasinguri, cu condiția respectării măsurilor tehnice de punere în aplicare adoptate în temeiul Deciziei nr. 676/2002/CE, statele membre ar trebui, de asemenea, să aibă în vedere reanalizarea cererilor de împărțire sau divizare a drepturilor în materie de spectru de frecvențe radio și a condițiilor de utilizare.

(133)  Măsurile luate în mod specific pentru a promova concurența atunci când se acordă sau se reînnoiesc drepturile de utilizare a spectrului de frecvențe radio ar trebui să fie decise de către autoritățile naționale de reglementare și de către alte autorități competente, care au cunoștințele economice, tehnice și despre piață necesare. Condițiile de asignare a spectrului de frecvențe radio pot influența situația concurențială pe piețele comunicațiilor electronice și condițiile de intrare pe piață. Accesul limitat la spectrul de frecvențe radio, în special atunci când resursele în materie de spectru de frecvențe radio sunt limitate, poate să creeze un obstacol la intrarea pe piață sau să împiedice investițiile, implementarea rețelelor, furnizarea de noi servicii sau aplicații, inovarea și concurența. Noile drepturi de utilizare, inclusiv cele dobândite prin transfer sau leasing, și introducerea unor noi criterii flexibile pentru utilizarea spectrului de frecvențe radio pot influența, de asemenea, concurența existentă. În cazul în care sunt aplicate în mod nejustificat, anumite condiții utilizate pentru a promova concurența pot avea alte efecte; de exemplu, plafoanele și rezervările spectrului de frecvențe radio pot crea o penurie artificială, obligațiile în materie de acces la nivel angro pot restrânge în mod nejustificat modele de afaceri în absența puterii de piață și limitele privind transferurile pot împiedica dezvoltarea piețelor secundare. Prin urmare, pentru impunerea unor astfel de condiții este necesar un test în materie de concurență uniform și obiectiv și acest test ar trebui aplicat în mod uniform. Utilizarea unor astfel de măsuri ar trebui, prin urmare, să se bazeze pe o evaluare aprofundată și obiectivă, de către autoritățile naționale de reglementare și de către alte autorități competente, a pieței și a condițiilor concurențiale de pe piață. Autoritățile naționale competente ar trebui, cu toate acestea, să asigure întotdeauna utilizarea eficace și eficientă a spectrului de frecvențe radio și să evite denaturarea concurenței prin tezaurizare anticoncurențială.

(134)  Pe baza avizelor RSPG, adoptarea unui termen comun până la care să se autorizeze utilizarea unei benzi de frecvență radio care a fost armonizată în temeiul Deciziei 676/2002/CE poate fi necesară în scopul evitării interferențelor transfrontaliere și utilă în vederea asigurării valorificării la maximum a beneficiilor aferente măsurilor conexe de armonizare tehnică pentru piețele de echipamente și pentru instalarea rețelelor și serviciilor de foarte mare capacitate. Autorizarea utilizării unei benzi de frecvență radio implică asignarea spectrului de frecvențe radio în temeiul unui regim de autorizare generală sau al drepturilor individuale de utilizare pentru a permite utilizarea spectrului de frecvențe radio de îndată ce se finalizează procesul de asignare. Asignarea benzilor de frecvență radio ar putea necesita eliberarea unei benzi ocupate de alți utilizatori și despăgubirea acestora. Cu toate acestea, implementarea unui termen comun pentru autorizarea utilizării unor benzi armonizate pentru serviciile de comunicații electronice, inclusiv pentru 5G, ar putea fi afectată într-un anumit stat membru de probleme legate de chestiuni nerezolvate privind coordonarea transfrontalieră dintre statele membre sau cu țări terțe, de complexitatea asigurării migrării tehnice a utilizatorilor existenți ai unei benzi, de o restricție de utilizare a benzii bazată pe un obiectiv de interes general, de garantarea securității și apărării naționale sau de forța majoră. În orice caz, statele membre ar trebui să ia toate măsurile necesare pentru a reduce la minimum întârzierile în ceea ce privește acoperirea geografică, calendarul și porțiunea de spectru de frecvențe radio. Mai mult, dacă în lumina evaluării circumstanțelor relevante consideră că este oportun, statele membre ar trebui să poată solicita Uniunii să ofere sprijin juridic, politic și tehnic pentru rezolvarea problemelor de coordonare a spectrului de frecvențe radio cu țări învecinate Uniunii, inclusiv cu țări candidate și în curs de aderare, în așa fel încât statele membre în cauză să își poată respecta obligațiile care le revin în temeiul dreptului Uniunii.

(135)  Pentru a asigura disponibilități coordonate sporite ale spectrului de frecvențe radio până în 2020 în vederea realizării unor rețele fixe și pe suport radio de foarte mare viteză în contextul 5G, benzile de 3,4-3,8 GHz și 24,25-27,5 GHz au fost identificate de către RSPG drept benzi prioritare adecvate pentru îndeplinirea obiectivelor Planului de acțiune privind 5G până în 2020. De asemenea, au fost identificate și benzile de 40,5-43,5 GHz și benzile de 66-71 GHz pentru studiu suplimentar. Prin urmare, este necesar să se asigure că, până la 31 decembrie 2020, benzile de 3,4-3,8 GHz și benzile de 24,25-27,5 GHz sau părți din acestea sunt disponibile pentru sisteme terestre capabile să furnizeze servicii pe suport radio de bandă largă în condițiile armonizate instituite prin măsurile tehnice de punere în aplicare adoptate în conformitate cu articolul 4 din Decizia nr. 676/2002/CE, în completarea Deciziei (UE) 2017/899 a Parlamentului European și a Consiliului(36), întrucât aceste benzi au caracteristici specifice în ceea ce privește acoperirea și capacitatea datelor, care permit combinarea corespunzătoare a acestora în scopul îndeplinirii cerințelor 5G. Cu toate acestea, statele membre ar putea fi afectate de interferențe care este probabil să apară din țări terțe care, în conformitate cu reglementările UIT privind radiocomunicațiile, au identificat benzile respective pentru servicii altele decât serviciile de telecomunicațiile mobile internaționale. Acest lucru ar putea afecta obligația respectării unei date comune de punere în aplicare. Este probabil ca utilizarea viitoare a benzii de 26 GHz pentru servicii terestre pe suport radio 5G să vizeze, printre altele, zonele urbane și zonele de hotspoturi suburbane, putându-se întrevedea, totodată, un anumit grad de instalare de-a lungul drumurilor principale și al liniilor de cale ferată în zonele rurale. Aceasta oferă posibilitatea utilizării benzii de 26 GHz pentru alte servicii decât serviciile pe suport radio 5G în afara acestor zone geografice, de exemplu, pentru comunicații specifice întreprinderilor sau pentru utilizare în interior, și astfel, le permite statelor membre să desemneze și să pună la dispoziție această bandă în mod neexclusiv.

(136)  În cazul în care cererea de frecvență radio într-o bandă este mai mare decât oferta și, ca urmare a acestui fapt, un stat membru concluzionează că drepturile de utilizare a spectrului de frecvențe radio trebuie să fie limitate, ar trebui să se aplice proceduri adecvate și transparente în ceea ce privește acordarea acestor drepturi pentru a se evita orice discriminare și a se optimiza folosirea resurselor limitate. O astfel de limitare ar trebui să fie justificată, proporțională și bazată pe o evaluare aprofundată a condițiilor de piață, acordând importanța cuvenită beneficiilor globale pentru utilizatori și obiectivelor naționale și ale pieței interne. Obiectivele care stau la baza oricărei proceduri de limitare ar trebui să fie stabilite în mod clar în prealabil. Atunci când analizează cea mai adecvată procedură de selecție și în conformitate cu măsurile de coordonare luate la nivelul Uniunii, statele membre ar trebui să consulte în timp util și în mod transparent toate părțile interesate cu privire la justificarea, obiectivele și condițiile procedurii. Statele membre ar trebui să poată utiliza, printre altele, proceduri de selecție concurențiale sau comparative pentru asignarea spectrului de frecvențe radio sau a resurselor de numerotație cu valoare economică excepțională. În administrarea unor astfel de sisteme, autoritățile competente ar trebui să țină seama de obiectivele prezentei directive. Dacă un stat membru constată că drepturi suplimentare pot fi puse la dispoziție într-o bandă, acesta ar trebui să înceapă procesul aferent.

(137)  Creșterea masivă a cererii de spectru de frecvențe radio și a cererii utilizatorilor finali de capacitate pe suport radio de bandă largă impune găsirea unor răspunsuri care să permită soluții de acces alternative, complementare și eficiente din punctul de vedere al spectrului de frecvențe, inclusiv sisteme de acces pe suport radio de mică putere cu arie de acoperire restrânsă, cum ar fi RLAN-urile și rețelele de puncte de acces celulare de mică putere și de mici dimensiuni. Astfel de sisteme de acces pe suport radio complementare, în special punctele de acces RLAN disponibile publicului, sporesc accesul utilizatorilor finali la internet și descongestionează traficul mobil pentru operatorii de comunicații mobile. RLAN-urile utilizează spectrul de frecvențe radio armonizat fără a avea nevoie de o autorizație individuală sau de un drept de utilizare a spectrului de frecvențe radio. Majoritatea punctelor de acces RLAN sunt folosite până în prezent de utilizatori privați ca o prelungire locală a conexiunii lor fixe pe suport radio de bandă largă. Utilizatorii finali, în limitele propriului abonament la internet, nu ar trebui împiedicați să partajeze accesul la RLAN-ul lor cu alți utilizatori, pentru a spori numărul de puncte de acces disponibile, mai ales în zonele cu o densitate mare a populației, a maximiza capacitatea de transmisie de date pe suport radio prin reutilizarea spectrului de frecvențe radio și a crea o infrastructură pe suport radio de bandă largă complementară eficientă din punctul de vedere al costurilor accesibilă altor utilizatori finali. Prin urmare, ar trebui, de asemenea, să se elimine restricțiile inutile care împiedică instalarea și interconectarea punctelor de acces RLAN.

(138)  Autoritățile publice sau furnizorii de servicii publice care utilizează RLAN-uri în sediile lor pentru personalul, vizitatorii sau clienții lor, de exemplu pentru a facilita accesul la serviciile de e-guvernare sau pentru a pune la dispoziție informații privind transportul public sau gestionarea traficului rutier, ar putea, de asemenea, să acorde acces la astfel de puncte de acces în vederea unei utilizări generale de către cetățeni ca serviciu auxiliar celor pe care le oferă publicului în sediile respective, în măsura permisă de normele în materie de concurență și achiziții publice. În plus, furnizorul unui astfel de acces local la rețelele de comunicații electronice în interiorul sau în jurul unei proprietăți private ori zone publice limitate în condiții necomerciale sau ca serviciu auxiliar unei alte activități care nu depinde de respectivul acces, cum ar fi hotspoturile RLAN puse la dispoziția clienților altor activități comerciale sau publicului larg în zona respectivă, poate fi supus obligației de a se conforma autorizațiilor generale pentru drepturile de utilizare a spectrului de frecvențe radio, dar nu ar trebui să facă obiectul niciunor condiții sau cerințe aferente autorizațiilor generale aplicabile furnizorilor de rețele sau servicii publice de comunicații electronice ori obligațiilor privind utilizatorii finali sau interconectarea. Cu toate acestea, un astfel de furnizor ar trebui să aibă în continuare obligația de a respecta normele privind răspunderea prevăzute de Directiva 2000/31/CE a Parlamentului European și a Consiliului(37). Apar noi tehnologii, cum ar fi LiFi-ul, care vor completa capacitățile actuale în materie de spectru de frecvențe radio pe care le oferă RLAN-urile și punctele de acces pe suport radio pentru a include punctele de acces optic bazate pe utilizarea luminii vizibile și a ajunge la rețele locale hibride care permit comunicațiile optice pe suport radio.

(139)  Deoarece punctele de acces pe suport radio de mică putere cu arie de acoperire restrânsă, precum femtocelulele, picocelulele, metrocelulele și microcelulele, pot avea dimensiuni foarte mici și utilizează echipamente discrete similare celor ale routerelor RLAN, care nu necesită alte licențe pe lângă cele necesare pentru utilizarea spectrului de frecvențe radio și având în vedere efectul pozitiv al unor astfel de puncte de acces asupra utilizării spectrului de frecvențe radio și asupra dezvoltării comunicațiilor pe suport radio, ar trebui să se limiteze pe cât posibil orice restricție la instalarea acestora. Prin urmare, pentru a facilita instalarea punctelor de acces pe suport radio cu arie de acoperire restrânsă și fără a aduce atingere niciunei cerințe aplicabile referitoare la gestionarea spectrului de frecvențe, statele membre nu ar trebui să supună niciunor permise individuale instalarea unor astfel de dispozitive în clădiri care nu sunt protejate oficial ca făcând parte dintr-un sit protejat sau datorită valorii lor arhitecturale sau istorice deosebite. În acest scop, caracteristicile acestora – precum dimensiunea maximă, greutatea maximă și caracteristicile legate de emisie – ar trebui determinate la nivelul Uniunii într-un mod care să fie proporțional pentru instalarea locală și pentru a asigura un nivel înalt de protecție a sănătății publice, astfel cum se prevede în Recomandarea 1999/519/CE. Pentru operarea punctelor de acces pe suport radio cu arie de acoperire restrânsă, ar trebui să se aplice articolul 7 din Directiva 2014/53/UE. Aceasta nu aduce atingere drepturilor de proprietate privată prevăzute de dreptul Uniunii sau de dreptul intern. Procedura de examinare a cererilor de permise ar trebui să fie simplificată și să nu aducă atingere niciunui acord comercial, iar eventualele taxe administrative aferente ar trebui să fie limitate la costurile administrative legate de prelucrarea cererii. Procesul de evaluare a unei cereri de permis ar trebui să fie cât mai rapid cu putință și în principiu nu ar trebui să dureze mai mult de patru luni.

(140)  Clădirile publice și alte infrastructuri publice sunt vizitate și utilizate zilnic de un număr semnificativ de utilizatori finali, care au nevoie de conectivitate pentru a consuma servicii de e-guvernanță, de e-transport, precum și alte servicii. Alte infrastructuri publice (de exemplu, lămpile de iluminat stradal, semafoarele) reprezintă locuri foarte valoroase pentru instalarea de microcelule, de pildă, datorită densității lor. Fără a aduce atingere posibilității ca autoritățile competente să condiționeze instalarea punctelor de acces pe suport radio cu arie de acoperire restrânsă de obținerea în prealabil a unor permise individuale, operatorii ar trebui să aibă dreptul de acces la aceste locuri publice pentru a răspunde în mod adecvat cererii. Prin urmare, statele membre ar trebui să se asigure că astfel de clădiri publice și alte infrastructuri publice sunt puse la dispoziție în condiții rezonabile pentru instalarea de microcelule, cu scopul de a completa Directiva 2014/61/UE și fără a se aduce atingere principiilor prevăzute de prezenta directivă. Directiva 2014/61/UE urmează o abordare funcțională și impune obligații referitoare la accesul la infrastructura fizică numai atunci când aceasta face parte dintr-o rețea și doar în cazul în care este deținută sau utilizată de către un operator de rețea, lăsând astfel multe clădiri deținute sau utilizate de către autoritățile publice în afara domeniului său de aplicare. În schimb, nu este necesară o obligație specifică pentru infrastructurile fizice, cum ar fi conductele sau stâlpii, utilizate pentru sistemele de transport inteligente, care sunt deținute de operatorii de rețea (furnizori de servicii de transport sau furnizori de rețele publice de comunicații electronice) și care găzduiesc părți ale unei rețele, intrând astfel în domeniul de aplicare al Directivei 2014/61/UE.

(141)  Dispozițiile prezentei directive în ceea ce privește accesul și interconectarea se aplică rețelelor publice de comunicații electronice. Furnizorilor de rețele de comunicații electronice, altele decât cele destinate publicului, nu le revine, în temeiul prezentei directive, nicio obligație în ceea ce privește accesul sau interconectarea, cu excepția cazului în care, atunci când acestea beneficiază de acces la rețelele publice, aceștia ar putea face obiectul unor condiții prevăzute de statele membre.

(142)  Noțiunea de „acces” poate avea sensuri multiple și, prin urmare, este necesar să se precizeze modul în care această noțiune este utilizată în prezenta directivă, fără a se aduce atingere modului în care poate fi utilizat în cadrul altor măsuri ale Uniunii. Un operator poate fi proprietarul rețelei sau al infrastructurii subiacente sau le poate închiria parțial ori în întregime.

(143)  Pe o piață deschisă și concurențială nu ar trebui să existe nicio restricție care să împiedice întreprinderile să negocieze acorduri de acces și de interconectare între ele, în special acorduri transfrontaliere, cu condiția respectării normelor în materie de concurență prevăzute în TFUE. În contextul realizării unei veritabile piețe paneuropene mai eficiente, cu o concurență efectivă, care să ofere mai multe alternative și servicii mai competitive pentru utilizatorii finali, întreprinderile care primesc o cerere de acces sau de interconectare din partea altor întreprinderi care sunt supuse autorizării generale pentru a furniza publicului rețele sau servicii de comunicații electronice ar trebui, în principiu, să încheie astfel de acorduri în condiții comerciale și să le negocieze cu bună-credință.

(144)  Pe piețele pe care încă mai există diferențe mari în ceea ce privește puterea de negociere între întreprinderi și pe care unele întreprinderi se bazează pe infrastructura oferită de alții pentru a-și furniza serviciile, este oportun să se stabilească un cadru de reglementare care să asigure funcționarea eficientă a pieței. Autoritățile naționale de reglementare ar trebui să aibă competența de a asigura, în caz de eșec al negocierilor comerciale, acces și interconectare adecvate, precum și interoperabilitate a serviciilor în interesul utilizatorilor finali. În special, acestea pot asigura conectivitatea cap la cap prin impunerea unor obligații proporționale întreprinderilor care fac obiectul autorizării generale și care controlează accesul la utilizatorii finali. Controlul mijloacelor de acces poate implica proprietatea sau controlul asupra legăturii fizice cu utilizatorul final (fie fixă, fie mobilă) sau capacitatea de a modifica sau a retrage numărul sau numerele naționale necesare pentru a accesa punctul terminal al rețelei utilizatorului final. Acest lucru s-ar putea întâmpla, de exemplu, dacă operatorii de rețele ar limita în mod nejustificat alternativele oferite utilizatorilor finali în ceea ce privește accesul la portalurile și serviciile de internet.

(145)  În lumina principiului nediscriminării, autoritățile naționale de reglementare ar trebui să se asigure că toate întreprinderile, indiferent de dimensiunea lor și de modelul lor de afaceri, fie că sunt integrate pe verticală, fie că sunt separate, se pot interconecta conform unor condiții rezonabile pentru a furniza conectivitate cap la cap și acces la internet.

(146)  Măsurile juridice sau administrative interne care leagă condițiile de acces sau interconectare de activitățile părții care dorește interconectarea, și anume de nivelul investiției sale în infrastructura rețelei, și nu de serviciile de interconectare sau de acces furnizate pot genera denaturări ale pieței și pot, prin urmare, să nu fie compatibile cu normele în materie de concurență.

(147)  Operatorii de rețele care controlează accesul la propriii lor clienți fac acest lucru utilizând un număr sau o adresă unică dintr-o serie de numere sau de adrese publicate. Este necesar ca și alți operatori de rețele să poată furniza trafic acestor clienți și, prin urmare, să fie capabili să se interconecteze reciproc direct sau indirect. Prin urmare, este oportun să se stabilească drepturile și obligațiile în materie de negociere a interconectărilor.

(148)  Interoperabilitatea este benefică pentru utilizatorii finali și constituie un obiectiv important al cadrului respectiv de reglementare. Încurajarea interoperabilității este unul dintre obiectivele autorităților naționale de reglementare și ale altor autorități competente, conform cadrului respectiv. Cadrul respectiv prevede, de asemenea, obligația Comisiei de a publica o listă de standarde sau specificații referitoare la furnizarea de servicii, interfețe tehnice sau funcții de rețea, ca bază pentru încurajarea armonizării în materie de comunicații electronice. Statele membre ar trebui să încurajeze utilizarea standardelor sau a specificațiilor publicate, în măsura strict necesară pentru a se asigura interoperabilitatea serviciilor și îmbunătățirea libertății de a alege a utilizatorilor.

(149)  În prezent, atât conectivitatea cap la cap, cât și accesul la servicii de urgență depind de utilizarea de către utilizatorii finali a serviciilor de comunicații interpersonale bazate pe numere. Evoluțiile tehnologice viitoare sau o utilizare sporită a serviciilor de comunicații interpersonale care nu se bazează pe numere ar conduce la o interoperabilitate insuficientă între serviciile de comunicații. Drept consecință, ar putea să apară obstacole semnificative la intrarea pe piață și obstacole în calea inovării ulterioare suplimentare, care să amenințe ▌ în mod apreciabil conectivitatea cap la cap eficace între utilizatorii finali ▌.

(150)  În cazul în care apar astfel de probleme de interoperabilitate, Comisia ar trebui să poată solicita OAREC să prezinte un raport care ar trebui să conțină o evaluare factuală a situației pieței la nivelul Uniunii și la cel al statelor membre. Ținând seama în cea mai mare măsură posibilă de raportul OAREC și de alte date disponibile și ținând seama de efectele asupra pieței interne, Comisia ar trebui să decidă dacă este necesară o intervenție în materie de reglementare a autorităților naționale de reglementare sau a altor autorități competente. În cazul în care consideră că o astfel de intervenție în materie de reglementare ar trebui să fie avută în vedere de către o autoritate națională de reglementare sau o altă autoritate competentă, Comisia ar trebui să poată adopta măsuri de punere în aplicare care să precizeze natura și domeniul de aplicare al eventualelor intervenții în materie de reglementare ale autorităților naționale de reglementare sau ale altor autorități competente, inclusiv în special obligații de publicare și de autorizare a utilizării, a modificării și a redistribuirii informațiilor relevante de către autorități și alți furnizori și măsuri menite să impună tuturor furnizorilor sau anumitor furnizori utilizarea obligatorie a standardelor sau a specificațiilor.

(151)  Autoritățile naționale de reglementare sau alte autorități competente ar trebui să evalueze, în funcție de circumstanțele naționale specifice, dacă este necesară și justificată o intervenție pentru a se asigura conectivitatea cap la cap ▌și, dacă da, să impună obligații proporționale în conformitate cu măsurile de punere în aplicare ale Comisiei furnizorilor de servicii de comunicații interpersonale care nu se bazează pe numere cu un nivel semnificativ de acoperire și de adoptare de către utilizatori. Noțiunea de „semnificativ” ar trebui interpretată în sensul că acoperirea geografică și numărul de utilizatori finali ai furnizorului în cauză reprezintă o masă critică în vederea îndeplinirii obiectivului de asigurare a conectivității cap la cap între utilizatorii finali. Furnizorii cu un număr limitat de utilizatori finali sau cu o acoperire geografică limitată care ar contribui doar în mod limitat la îndeplinirea obiectivului respectiv nu ar trebui, în mod normal, să facă obiectul unor astfel de obligații de interoperabilitate.

(152)  În situațiile în care întreprinderile nu au acces la alternative viabile la cablaje, cabluri și infrastructuri asociate care nu pot fi multiplicate în interiorul clădirilor sau până la primul punct de concentrare sau de distribuție și pentru a promova rezultate în materie de concurență în interesul utilizatorilor finali, autoritățile naționale de reglementare ar trebui să fie împuternicite să impună obligații în materie de acces tuturor întreprinderilor, indiferent dacă au fost desemnate ca având o ▌putere semnificativă pe o piață. În acest sens, autoritățile naționale de reglementare ar trebui să țină seama de toate obstacolele tehnice și economice din calea viitoarelor multiplicări ale rețelelor. Cu toate acestea, în anumite cazuri, dat fiind faptul că astfel de obligații pot să fie intruzive, pot să submineze stimulentele pentru investiții și pot să aibă efectul de a întări poziția actorilor dominanți, acestea ar trebui să fie impuse doar atunci când acest lucru este justificat și proporțional pentru a realiza o concurență durabilă pe piețele relevante. Simplul fapt că există deja mai mult de o astfel de infrastructură nu ar trebui în mod necesar să fie interpretat ca indicând faptul că activele sale pot fi multiplicate. Dacă este necesar în combinație cu astfel de obligații în materie de acces, întreprinderile ar trebui să se poată baza, de asemenea, pe obligațiile de furnizare a accesului la infrastructura fizică în temeiul Directivei 2014/61/UE. Orice obligație impusă de către autoritatea națională de reglementare în temeiul prezentei directive ar trebui să fie consecventă cu deciziile luate de alte autorități competente în temeiul Directivei 2014/61/UE pentru a asigura accesul la infrastructura fizică interioară sau la infrastructura fizică până la primul punct de acces.

(153)  Autoritățile naționale de reglementare ar trebui să poată impune obligații întreprinderilor, în măsura necesară, de a furniza acces la infrastructurile menționate în anexă la prezenta directivă și anume interfețe de programare a aplicației (API) și grile electronice de programe (EPG), pentru a asigura utilizatorilor finali accesibilitatea nu numai la servicii de emisie digitală de radio și televiziune, dar și la servicii complementare asociate. Aceste servicii complementare ar trebui să poată include servicii legate de programe care sunt special concepute pentru a îmbunătăți accesibilitatea pentru utilizatorii finali cu dizabilități și servicii de televiziune conectată legate de programe.

(154)  Este important ca, atunci când evaluează punctul de concentrare sau de distribuție până la care intenționează să impună accesul, autoritățile naționale de reglementare să aleagă un punct în conformitate cu orientările OAREC. Selectarea unui punct mai apropiat de utilizatorii finali va fi mai benefică pentru concurența la nivel de infrastructură și pentru implementarea rețelelor de foarte mare capacitate. Astfel, autoritățile naționale de reglementare ar trebui să ia în considerare, în primul rând, alegerea unui punct aflat într-o clădire sau imediat în afara clădirii. Ar putea fi justificat să se extindă obligațiile în materie de acces la cablaje și cabluri dincolo de primul punct de concentrare sau de distribuție, ▌ limitând totodată aceste obligații la puncte cât mai aproape posibil de utilizatorii finali, capabile să găzduiască un număr suficient de utilizatori finali, atunci când se demonstrează că există obstacole fizice sau economice însemnate și netranzitorii în calea multiplicării, care conduc la probleme importante în materie de concurență sau disfuncționalități ale pieței la nivelul cu amănuntul, în detrimentul utilizatorilor finali. Evaluarea capacității de multiplicare a elementelor rețelei impune o analiză a pieței care este diferită de analiza care evaluează puterea semnificativă pe piață și astfel, autoritatea națională de reglementare nu trebuie să stabilească puterea semnificativă pe piață pentru a impune aceste obligații. Pe de altă parte, o astfel de analiză impune o evaluare economică suficientă a condițiilor pieței, pentru a stabili dacă sunt îndeplinite criteriile necesare pentru impunerea obligațiilor dincolo de primul punct de concentrare sau de distribuție. Este mai probabil ca aceste obligații extinse în materie de acces să fie necesare în zone geografice în care justificarea comercială pentru o implementare alternativă a infrastructurii este mai riscantă, de exemplu din cauza densității scăzute a populației sau din cauza unui număr limitat de imobile colective. Pe de altă parte, o concentrație ridicată de gospodării ar putea indica faptul că impunerea acestor obligații nu este necesară. Autoritățile naționale de reglementare ar trebui să evalueze, de asemenea, dacă astfel de obligații sunt de natură să consolideze poziția întreprinderilor desemnate ca având o cu putere semnificativă pe piață. Autoritățile naționale de reglementare ar trebui să poată impune accesul la elemente de rețea active sau virtuale utilizate pentru furnizarea de servicii la astfel de infrastructuri dacă accesul la elemente pasive ar fi ineficient din punct de vedere economic sau imposibil de realizat din punct de vedere fizic și dacă autoritatea națională de reglementare consideră că, în absența unei asemenea intervenții, ar fi eludat scopul obligației în materie de acces. Pentru consolidarea unor practici uniforme în materie de reglementare în întreaga Uniune, Comisia ar trebui să fie în măsură să solicite autorității naționale de reglementare să își retragă proiectele de măsuri care extind obligațiile în materie de acces dincolo de primul punct de concentrare sau de distribuție atunci când OAREC împărtășește îndoielile serioase ale Comisiei cu privire la compatibilitatea proiectului de măsură cu dreptul Uniunii și în special cu obiectivele în materie de reglementare prevăzute de prezenta directivă.

(155)  În astfel de cazuri, pentru a se respecta principiul proporționalității, poate fi oportun ca autoritățile naționale de reglementare să exonereze anumite categorii de proprietari sau de întreprinderi sau ambele de obligații care merg dincolo de primul punct de concentrare sau de distribuție, care ar trebui determinat de autoritățile naționale de reglementare, pe motiv că o obligație în materie de acces care nu se bazează pe desemnarea unei întreprinderi ca având o putere semnificativă pe piață ar risca să afecteze justificarea comercială a planului lor de afaceri pentru elementele de rețea recent instalate, în special prin mici proiecte locale. Întreprinderilor care își desfășoară activitatea exclusiv la nivel angro nu ar trebui să le revină astfel de obligații de acces dacă oferă un acces alternativ eficace în condiții comerciale la o rețea de foarte mare capacitate, pe baza unor condiții echitabile, nediscriminatorii și rezonabile, inclusiv în ceea ce privește prețul. Exonerarea ar trebui să se poată extinde și la alți furnizori, în aceleași condiții. Exonerarea respectivă s-ar putea să nu corespundă furnizorilor care beneficiază de finanțare publică.

(156)  Utilizarea în comun a infrastructurii ▌ pasive folosite în furnizarea de servicii de comunicații electronice pe suport radio, ▌ în conformitate cu principiile dreptului concurenței, poate fi deosebit de utilă pentru a maximiza conectivitatea de foarte mare capacitate în întreaga Uniune, în special în zonele cu o densitate mai mică a populației unde multiplicarea nu este posibilă și utilizatorii finali riscă să fie lipsiți de o astfel de conectivitate. Autoritățile naționale de reglementare sau alte autorități competente ar trebui, în mod excepțional, să fie în măsură să impună o astfel de utilizare în comun ▌ sau un astfel de acces localizat la roaming, în conformitate cu dreptul Uniunii, dacă posibilitatea respectivă a fost stabilită în mod clar în condițiile originale de acordare a dreptului de utilizare și dacă demonstrează beneficiile aferente unei astfel de utilizări în comun în ceea ce privește depășirea unor obstacole economice sau fizice insurmontabile din cauza cărora accesul la rețele sau servicii este foarte deficitar sau inexistent, precum și ținând seama de mai multe elemente, inclusiv, în special, necesitatea de acoperire de-a lungul rutelor de transport principale, posibilitatea de alegere a utilizatorilor finali și o mai mare calitate a serviciului furnizat acestora, precum și necesitatea de a menține stimulente pentru implementarea infrastructurii. În circumstanțele în care utilizatorii finali nu au acces, iar utilizarea în comun doar a infrastructurii pasive nu este suficientă pentru soluționarea situației, autoritățile naționale de reglementare ar trebui să fie în măsură să impună obligații privind utilizarea în comun a infrastructurii active. Când acționează astfel, autoritățile naționale de reglementare sau alte autorități competente își mențin flexibilitatea de a alege obligația cea mai adecvată de utilizare în comun sau de acces, care ar trebui să fie proporțională și justificată în funcție de natura problemei identificate.

(157)  Deși este oportun ca, în unele circumstanțe, o autoritate națională de reglementare sau o altă autoritate competentă să impună obligații întreprinderilor indiferent dacă acestea au fost desemnate ca având o putere semnificativă pe piață în scopul îndeplinirii unor obiective precum conectivitatea cap la cap sau interoperabilitatea serviciilor, este necesară garantarea faptului că aceste obligații se impun în conformitate cu cadrul de reglementare și, în special, cu procedurile sale de notificare. Astfel de obligații ar trebui să fie impuse numai atunci când sunt justificate pentru a garanta respectarea obiectivelor prezentei directive și atunci când sunt justificate în mod obiectiv, sunt transparente, proporționale și nediscriminatorii în scopul promovării eficienței, a concurenței durabile, a investițiilor eficiente și a inovării și oferă beneficii maxime utilizatorilor finali și sunt impuse în conformitate cu procedurile de notificare relevante.

(158)  În vederea depășirii unor obstacole economice sau fizice insurmontabile în calea furnizării către utilizatorii finali a unor servicii sau rețele care se bazează pe utilizarea spectrului de frecvențe radio și atunci când persistă deficiențe în ceea ce privește acoperirea mobilă, soluționarea acestor deficiențe poate necesita accesul și utilizarea în comun a infrastructurii pasive sau, în cazul în care acest lucru nu este suficient, utilizarea în comun a infrastructurii active sau acorduri de acces localizat la roaming. Fără a aduce atingere obligațiilor de utilizare în comun asociate drepturilor de utilizare în temeiul altor dispoziții ale prezentei directive, în special măsurilor destinate să încurajeze concurența, atunci când autoritățile naționale de reglementare sau alte autorități competente intenționează să ia măsuri pentru a impune utilizarea în comun a infrastructurii pasive sau, atunci când accesul la infrastructuri pasive și utilizarea în comun a acestora nu sunt suficiente, utilizarea în comun a infrastructurii active sau acorduri de acces localizat la roaming, acestora li se poate solicita să examineze riscurile posibile pentru participanții pe piață în zone insuficient deservite.

(159)  Este posibil ca exclusiv normele în materie de concurență să nu fie întotdeauna suficiente pentru a asigura diversitatea culturală și pluralismul în mass-media în domeniul televiziunii digitale. Evoluțiile tehnologice și ale pieței impun revizuirea periodică ▌de către statele membre, pentru piețele lor naționale, ▌a obligațiilor de a furniza acces condiționat în condiții echitabile, rezonabile și nediscriminatorii, în special pentru a determina dacă se justifică extinderea obligațiilor la grilele electronice de programe (EPG) și interfețele de programe a aplicației (API), în măsura în care este necesar pentru a asigura accesul utilizatorilor finali la serviciile de radiodifuziune digitale determinate. Statele membre ar trebui să poată specifica serviciile de radiodifuziune digitale la care trebuie să se asigure accesul utilizatorilor finali prin orice mijloace legislative, de reglementare sau administrative pe care le consideră necesare.

(160)  De asemenea, statele membre ar trebui să poată permite autorității naționale de reglementare să revizuiască obligațiile referitoare la accesul condiționat la serviciile de radiodifuziune digitale pentru a evalua printr-o analiză a pieței dacă este necesar să retragă sau să modifice condițiile aplicabile întreprinderilor care nu au putere semnificativă pe piața relevantă. O astfel de retragere sau modificare nu ar trebui să afecteze în mod negativ accesul utilizatorilor finali la serviciile respective sau perspectiva unei concurențe efective.

(161)  În anumite împrejurări este necesară impunerea unor obligații ex ante pentru a asigura dezvoltarea unei piețe concurențiale, ale cărei condiții favorizează instalarea și adoptarea unor rețele și servicii de foarte mare capacitate și maximizarea beneficiilor pentru utilizatorii finali. Definiția puterii semnificative pe piață utilizată în prezenta directivă este echivalentă cu conceptul de poziție dominantă definit în jurisprudența Curții de Justiție.

(162)  Două sau mai multe întreprinderi pot fi considerate a se bucura de o poziție dominantă comună nu numai în cazul în care există legături structurale sau de alt tip între ele, dar și în cazul în care structura pieței relevante este favorabilă unor efecte coordonate, și anume încurajează comportamentul anticoncurențial paralel sau aliniat pe piață.

(163)  Este esențial ca obligațiile de reglementare ex ante să fie impuse numai pe o piață angro în care există una sau mai multe întreprinderi cu o putere semnificativă pe piață, în vederea asigurării concurenței durabile, ▌și în care măsurile corective prevăzute de dreptul Uniunii și de cel intern în domeniul concurenței nu sunt suficiente pentru rezolvarea problemei. Comisia trebuie să elaboreze orientări la nivelul Uniunii în conformitate cu principiile dreptului concurenței, care să fie urmate de autoritățile naționale de reglementare în evaluarea eficienței concurenței de pe o piață dată și a puterii semnificative pe piață. Autoritățile naționale de reglementare ar trebui să analizeze dacă piața unui anumit produs sau serviciu este efectiv concurențială într-o zonă geografică dată care ar putea fi reprezentată de întreg teritoriul sau de o parte din teritoriul statului membru în cauză sau de părți învecinate din teritoriile unor state membre examinate împreună. Analiza caracterului efectiv al concurenței ar trebui să includă și stabilirea faptului dacă piața prezintă perspective de concurență și, prin urmare, dacă orice lipsă a concurenței este de durată. Orientările respective ar trebui să se refere și la problema piețelor nou-apărute, pe care este probabil ca liderul de piață să dețină de facto un sector de piață substanțial, dar căruia nu ar trebui să i se impună obligații nejustificate. Comisia ar trebui să revizuiască periodic orientările, în special cu ocazia unei revizuiri a normelor de drept existente, ținând seama de jurisprudența Curții de Justiție, a gândirii economice și a experienței reale de pe piață și pentru a se asigura faptul că sunt întotdeauna adaptate la o piață care evoluează rapid. Autoritățile naționale de reglementare vor trebui să coopereze în cazul în care se constată că piața relevantă este transnațională.

(164)  Pentru a stabili dacă o întreprindere deține putere semnificativă pe o anumită piață, autoritățile naționale de reglementare ar trebui să acționeze în conformitate cu dreptul Uniunii și să țină seama în cea mai mare măsură de orientările Comisiei privind analiza de piață și evaluarea puterii semnificative pe piață.

(165)  Autoritățile naționale de reglementare ar trebui să definească piețele geografice relevante de pe teritoriul lor ținând seama în cea mai mare măsură de Recomandarea Comisiei privind piețele relevante de produse și servicii (denumită în continuare „recomandarea”), adoptată în temeiul prezentei directive și având în vedere circumstanțele naționale și locale. Prin urmare, autoritățile naționale de reglementare ar trebui, cel puțin, să analizeze piețele care sunt incluse în recomandare, inclusiv piețele care sunt enumerate, dar care nu mai sunt reglementate în contextul național sau local specific. Autoritățile naționale de reglementare ar trebui, de asemenea, să analizeze piețele care nu sunt incluse în recomandarea menționată, dar care sunt reglementate pe teritoriul aflat sub jurisdicția lor pe baza analizelor de piață anterioare sau alte piețe, dacă au motive suficiente să considere că sunt îndeplinite cele trei criterii prevăzute în prezenta directivă.

(166)  Piețele transnaționale pot fi definite, atunci când acest lucru este justificat de definiția pieței geografice, ținând seama de toți factorii legați de cerere și ofertă în conformitate cu principiile dreptului concurenței. OAREC este organismul cel mai în măsură să efectueze o astfel de analiză, dat fiind faptul că beneficiază de experiența colectivă exhaustivă a autorităților naționale de reglementare dobândită în procesul de definire a piețelor la nivel național. Ar trebui luate în calcul circumstanțele naționale atunci când se efectuează o analiză a piețelor transnaționale potențiale. Dacă piețele transnaționale sunt definite și se justifică o intervenție în materie de reglementare, autoritățile naționale de reglementare în cauză ar trebui să coopereze pentru a identifica răspunsul normativ adecvat, inclusiv în procesul de notificare a Comisiei. Acestea pot coopera, de asemenea, în același mod în cazul în care nu sunt identificate piețe transnaționale, dar pe teritoriile lor condițiile de piață sunt suficient de omogene pentru a beneficia de pe urma unei abordări coordonate în materie de reglementare, de exemplu din perspectiva unor similitudini în materie de costuri, structuri ale pieței sau operatori ori în cazul în care cererea utilizatorilor finali este transnațională sau comparabilă.

(167)  În unele circumstanțe, piețele geografice sunt definite ca naționale sau subnaționale, de exemplu datorită naturii naționale sau locale a implementării rețelei care determină limitele puterii de piață potențiale a întreprinderilor în ceea ce privește oferta angro, dar există încă o cerere transnațională semnificativă din partea uneia sau mai multor categorii de utilizatori finali. Acest lucru poate fi valabil, în special, în cazul cererii din partea utilizatori finali care sunt întreprinderi cu activități în mai multe unități situate în diferite state membre. În cazul în care cererea transnațională nu este suficient satisfăcută de către furnizori, de exemplu dacă aceștia sunt fragmentați de-a lungul frontierelor naționale sau la nivel local, apare un potențial obstacol pe piața internă. În consecință, OAREC ar trebui să fie împuternicit să furnizeze autorităților naționale de reglementare orientări privind abordări comune în materie de reglementare în vederea asigurării faptului că cererea transnațională poate fi satisfăcută în mod mulțumitor, asigurând o bază pentru interoperabilitatea produselor de acces angro în întreaga Uniune și permițând creșteri ale eficienței și economii de scară în pofida fragmentării ofertei. Orientările OAREC ar trebui să se reflecte în opțiunile autorităților naționale de reglementare în urmărirea obiectivului pieței interne atunci când impun obligații în materie de reglementare întreprinderilor desemnate ca având o putere semnificativă pe piață la nivel național, oferind totodată orientări pentru armonizarea specificațiilor tehnice ale produselor de acces angro capabile să îndeplinească o astfel de cerere transnațională identificată, în interesul pieței interne.

(168)  Obiectivul oricărei intervenții în materie de reglementare ex ante este, în ultimă instanță, de a genera beneficii pentru utilizatorii finali din punctul de vedere al prețului, al calității și al posibilității de alegere prin transformarea piețelor cu amănuntul în piețe efectiv concurențiale în mod durabil. Este probabil ca autoritățile naționale de reglementare să fie treptat în măsură să constate că multe piețe cu amănuntul sunt concurențiale chiar și în absența reglementării la nivel angro, în special ținând seama de îmbunătățirile preconizate în ceea ce privește inovarea și concurența.

(169)  Pentru autoritățile naționale de reglementare, punctul de plecare în vederea identificării piețelor angro care pot face obiectul reglementării ex ante este analiza piețelor cu amănuntul corespunzătoare. Analiza unei concurențe efective la nivelul cu amănuntul și la nivel angro este efectuată dintr-o perspectivă orientată spre viitor pentru un orizont de timp dat și este ghidată de dreptul concurenței, inclusiv de jurisprudența relevantă a Curții de Justiție, după caz. În cazul în care se ajunge la concluzia că o piață cu amănuntul ar fi efectiv concurențială în absența reglementării ex ante la nivel angro pe piețele relevante corespunzătoare, acest fapt ar trebui să determine autoritatea națională de reglementare să concluzioneze că reglementarea nu mai este necesară la nivelul angro relevant.

(170)  În perioada de tranziție treptată către piețe dereglementate, acordurile comerciale, inclusiv pentru coinvestiții și acces între operatori, vor deveni treptat mai frecvente, iar dacă acestea sunt durabile și îmbunătățesc dinamica concurenței, pot contribui la concluzia că pe o anumită piață angro nu se justifică reglementarea ex ante. O logică asemănătoare s-ar aplica în sens invers, în cazul încetării imprevizibile a acordurilor comerciale pe o piață dereglementată. Analiza unor astfel de acorduri ar trebui să țină seama de faptul că perspectiva reglementării poate fi un motiv care să-i determine pe proprietarii rețelei să poarte negocieri comerciale. În vederea garantării faptului că se acordă o atenție corespunzătoare impactului reglementării impuse pe piețele conexe atunci când se stabilește dacă pe o piață dată se justifică reglementarea ex ante, autoritățile naționale de reglementare ar trebui să se asigure că piețele sunt analizate în mod uniform și, în cazul în care acest lucru este posibil, în același timp sau la un interval de timp cât mai apropiat posibil.

(171)  Atunci când evaluează reglementarea de la nivelul angro pentru a soluționa problemele de la nivelul cu amănuntul, autoritățile naționale de reglementare ar trebui să țină seama de faptul că mai multe piețe angro pot furniza inputuri angro în amonte pentru o anumită piață cu amănuntul și, invers, că o singură piață angro poate furniza inputuri angro în amonte pentru o gamă variată de piețe cu amănuntul. În plus, dinamica concurenței de pe o anumită piață poate fi influențată de piețe care sunt contigue, dar nu sunt într-o relație verticală, cum ar putea fi cazul anumitor piețe fixe și mobile. Autoritățile naționale de reglementare ar trebui să efectueze această evaluare pentru fiecare piață angro avută în vedere pentru a face obiectul reglementării, începând cu măsuri corective pentru accesul la infrastructura civilă, deoarece astfel de măsuri corective sunt, de obicei, favorabile unei concurențe mai durabile, inclusiv concurenței la nivelul infrastructurii, iar apoi să analizeze orice piețe angro considerate ca fiind susceptibile să facă obiectul reglementării ex ante, dat fiind probabilul lor caracter adecvat pentru soluționarea problemelor în materie de concurență identificate la nivelul cu amănuntul. Atunci când decid cu privire la măsura corectivă specifică ce urmează să fie impusă, autoritățile naționale de reglementare ar trebui să evalueze fezabilitatea acesteia din punct de vedere tehnic și să efectueze o analiză cost-beneficiu, având în vedere gradul său de adecvare pentru a soluționa problemele în materie de concurență identificate la nivelul cu amănuntul și permițând concurența bazată pe diferențiere și neutralitate tehnologică. Autoritățile naționale de reglementare ar trebui să ia în considerare consecințele impunerii oricărei măsuri corective specifice care, dacă este fezabilă numai în cazul anumitor topologii de rețea, ar putea constitui un factor de descurajare pentru instalarea rețelelor de foarte mare capacitate în interesul utilizatorilor finali.

(172)  Fără a se aduce atingere principiului neutralității tehnologice, autoritățile naționale de reglementare ar trebui să ofere stimulente prin intermediul măsurilor corective impuse și, atunci când este posibil, înainte de implementarea infrastructurii, pentru dezvoltarea unei arhitecturi de rețea flexibile și deschise, care ar reduce în cele din urmă sarcina și complexitatea măsurilor corective impuse într-o etapă ulterioară. În fiecare etapă a evaluării, înainte ca autoritatea națională de reglementare să stabilească dacă orice alte măsuri corective, mai împovărătoare, ar trebui impuse întreprinderilor desemnate ca având o putere semnificativă pe piață, aceasta ar trebui să încerce să determine dacă piața cu amănuntul în cauză ar fi efectiv concurențială, ținând seama de asemenea de toate eventualele acorduri comerciale relevante sau de alte circumstanțe de pe piața angro, inclusiv alte tipuri de reglementări care sunt deja în vigoare, cum ar fi, de exemplu, obligațiile în materie de acces general la activele care nu pot fi multiplicate sau obligațiile impuse în temeiul Directivei 2014/61/UE, și de toate reglementările considerate deja ca fiind adecvate de către autoritatea națională de reglementare pentru o întreprindere desemnată ca având o putere semnificativă pe piață. O asemenea evaluare, care vizează asigurarea faptului că sunt impuse doar măsurile corective cele mai adecvate necesare pentru abordarea eficace a oricărei probleme identificate în analiza pieței, nu împiedică o autoritate națională de reglementare să constate că o combinație de astfel de măsuri corective luate împreună, chiar dacă diferă ca intensitate, în concordanță cu principiul proporționalității, oferă metoda cel mai puțin intruzivă de abordare a problemei. Chiar dacă astfel de diferențe nu duc la definirea unor piețe geografice distincte, acestea ar trebui să poată justifica diferențierea în ceea ce privește măsurile corective adecvate impuse în funcție de intensitatea diferită a constrângerilor concurențiale.

(173)  Reglementarea ex ante impusă la nivel angro, care este, în principiu, mai puțin intruzivă decât reglementarea de la nivelul cu amănuntul, este considerată suficientă pentru remedierea potențialelor probleme în materie de concurență pe piața sau pe piețele din aval conexe. Progresele realizate în materie de concurență de la instituirea cadrului de reglementare pentru comunicațiile electronice sunt demonstrate de dereglementarea progresivă a piețelor cu amănuntul în întreaga Uniune. De asemenea, normele referitoare la impunerea de măsuri corective ex ante întreprinderilor desemnate ca având o putere semnificativă pe piață ar trebui, pe cât posibil, să fie simplificate și să devină mai previzibile. Prin urmare, ar trebui să prevaleze ▌ impunerea unor controale în materie de reglementare ex ante pe baza desemnării unei întreprinderi ca având o putere semnificativă de piață pe piețele angro.

(174)  Atunci când o autoritate națională de reglementare retrage reglementarea de la nivelul angro, aceasta ar trebui să stabilească o perioadă de notificare prealabilă adecvată pentru a se asigura o tranziție sustenabilă către o piață dereglementată. În definirea unei astfel de perioade, autoritatea națională de reglementare ar trebui să țină seama de acordurile existente între furnizorii de acces și solicitanții de acces care au fost încheiate pe baza obligațiilor impuse în materie de reglementare. În special, acordurile respective pot oferi solicitanților de acces o protecție juridică de ordin contractual pentru o perioadă determinată. Autoritatea națională de reglementare ar trebui, de asemenea, să țină seama de posibilitatea efectivă ca participanții pe piață să accepte orice acces la nivel angro comercial sau orice ofertă de coinvestiții care poate exista pe piață și de necesitatea de a se evita o perioadă îndelungată de eventual arbitraj de reglementare. Regimurile tranzitorii instituite de autoritatea națională de reglementare ar trebui să țină seama de amploarea și calendarul supravegherii reglementare prevăzute în acordurile preexistente, din momentul în care începe să curgă perioada de notificare prealabilă.

(175)  Pentru a oferi actorilor de pe piață siguranță în ceea ce privește condițiile de reglementare, este necesară stabilirea unui termen pentru analizele de piață. Este important să se efectueze periodic analize de piață la intervale rezonabile și adecvate. Există riscul ca în cazul în care o autoritate națională de reglementare nu efectuează analiza de piață în termenul determinat, acest lucru să pună în pericol piața internă și ca procedurile obișnuite de constatare a neîndeplinirii obligațiilor de către autoritate să nu producă în timp efectul dorit. Ca alternativă, autoritatea națională de reglementare în cauză ar trebui să poată solicita asistența OAREC pentru a finaliza analiza de piață. De exemplu, asistența ar putea lua forma unui grup operativ specific compus din reprezentanți ai altor autorități naționale de reglementare.

(176)  Datorită nivelului ridicat de inovare tehnologică și a piețelor deosebit de dinamice din sectorul comunicațiilor electronice, este necesară adaptarea rapidă a reglementărilor în mod coordonat și armonizat la nivelul Uniunii, deoarece experiența a arătat faptul că divergențele dintre autoritățile naționale de reglementare cu privire la punerea în aplicare a cadrului de reglementare pot constitui un obstacol pe piața internă.

(177)  Cu toate acestea, în interesul unui grad sporit de stabilitate și predictibilitate a măsurilor de reglementare, termenul maxim permis între analizele de piață ar trebui să fie extins de la trei la cinci ani, cu condiția ca schimbările survenite între timp pe piață să nu necesite o nouă analiză. Atunci când se stabilește dacă o autoritate națională de reglementare și-a respectat obligația de a analiza piețele și a notificat proiectul de măsură corespunzătoare cel puțin o dată la cinci ani, numai o notificare cuprinzând o nouă evaluare a definiției pieței și a puterii semnificative pe piață va fi considerată ca reprezentând începutul unui nou ciclu de piață cu o durată de cinci ani. O simplă notificare a unor măsuri corective în materie de reglementare, noi sau modificate, impuse pe baza unei analize de piață anterioare și nerevizuite nu va fi considerată că fiind suficientă pentru îndeplinirea acestei obligații. Nerespectarea obligației, de către autoritatea națională de reglementare, de a realiza o analiză a pieței la intervale regulate, prevăzută în prezenta directivă, nu ar trebui să fie considerată în sine un motiv de nevalabilitate sau de neaplicabilitate a obligațiilor existente impuse de către autoritatea națională de reglementare respectivă pe piața în cauză.

(178)  Impunerea unei obligații specifice în cazul unei întreprinderi desemnată ca având o putere semnificativă pe piață nu necesită o analiză a pieței suplimentară, ci mai degrabă o justificare privind faptul că obligația în cauză este adecvată și proporțională în ceea ce privește natura problemei identificate pe piața în cauză și pe piața cu amănuntul conexă.

(179)  Atunci când evaluează proporționalitatea obligațiilor și a condițiilor care urmează să fie impuse, autoritățile naționale de reglementare ar trebui să ia în considerare condițiile concurențiale diferite existente în diferitele zone din cadrul statelor lor membre, ținând seama, în special, de rezultatele anchetei geografice efectuate în conformitate cu prezenta directivă.

(180)  Atunci când analizează dacă să impună măsuri corective pentru a controla prețurile, și dacă impun, în ce formă, autoritățile naționale de reglementare ar trebui să încerce să permită investitorului să obțină un profit echitabil în cazul unui anumit proiect nou de investiții. În special, există riscuri asociate proiectelor de investiții specifice noilor rețele de acces care susțin produse pentru care cererea este incertă în momentul în care se face investiția.

(181)  Revizuirea obligațiilor impuse întreprinderilor desemnate ca având o putere semnificativă pe piață în decursul analizei de piață ar trebui să permită autorităților naționale de reglementare să țină seama de impactul asupra condițiilor concurențiale al noilor evoluții, de exemplu al acordurilor voluntare nou-încheiate între întreprinderi, cum ar fi acordurile privind accesul și coinvestițiile, oferind astfel flexibilitatea care este în mod special necesară în contextul ciclurilor de reglementare mai lungi. O logică similară ar trebui să se aplice în cazul unei încălcări sau al încetării imprevizibile a unui acord comercial, sau dacă un astfel de acord are efecte care nu corespund analizei pieței. Dacă încetarea unui acord existent are loc pe o piață dereglementată, poate fi necesară o nouă analiză a pieței. În absența vreunei schimbări importante pe piață, dar în cazul unor piețe dinamice, ar putea fi necesar să se efectueze o analiză a pieței mai des decât o dată la cinci ani, dar în general nu mai des decât o dată la trei ani, așa cum era cazul până la data aplicării prezentei directive. Piețele ar trebui să fie considerate dinamice dacă este probabil ca tiparele de evoluție tehnologică și de cerere a utilizatorilor finali să evolueze în așa fel încât concluziile analizei ar fi înlocuite pe termen mediu pentru un grup semnificativ de zone geografice sau de utilizatori finali în cadrul pieței geografice și de produse definite de autoritatea națională de reglementare.

(182)  Transparența condițiilor privind accesul și interconectarea, inclusiv prețurile, permite accelerarea negocierilor, evitarea litigiilor și oferă încredere actorilor de pe piață în ceea ce privește faptul că un anumit serviciu nu este furnizat în condiții discriminatorii. Caracterul deschis și transparența interfețelor tehnice pot fi extrem de importante în vederea asigurării interoperabilității. În cazul în care o autoritate națională de reglementare impune obligații referitoare la publicarea informațiilor, aceasta ar trebui să poată să precizeze și modul în care informațiile sunt accesibile publicului și dacă publicarea se face gratuit, luând în considerare tipul și scopul informațiilor în cauză.

(183)  Având în vedere varietatea topologiilor de rețea, a produselor de acces și a circumstanțelor de pe piață care au apărut începând cu anul 2002, obiectivele anexei II la Directiva 2002/19/CE, privind degruparea buclei locale și produsele de acces pentru furnizorii de servicii de televiziune digitală și servicii radio, pot fi realizate mai bine și într-un mod mai flexibil prin oferirea de orientări referitoare la criteriile minime pentru o ofertă de referință care vor fi elaborate și actualizate periodic de OAREC. Prin urmare, anexa respectivă ar trebui eliminată.

(184)  Principiul nediscriminării garantează faptul că întreprinderile cu putere semnificativă de piață nu denaturează concurența, în special în cazul în care este vorba despre întreprinderi integrate pe verticală care furnizează servicii întreprinderilor cu care concurează pe piețele din aval.

(185)  Pentru a remedia și a preveni comportamentul discriminatoriu netarifar, echivalența inputurilor (EI) este, în principiu, cea mai sigură modalitate de a realiza o protecție eficace împotriva discriminării. Pe de altă parte, este probabil ca furnizarea de inputuri angro reglementate pe baza EI să genereze costuri de asigurare a conformității mai ridicate decât alte forme de obligații în materie de nediscriminare. Aceste costuri mai ridicate de asigurare a conformității ar trebui să fie măsurate în raport cu beneficiile unei concurențe mai viguroase în aval și cu relevanța unor garanții în materie de nediscriminare în circumstanțele în care întreprinderea desemnată ca având o putere semnificativă pe piață nu este supus unui control direct al prețurilor. În special, autoritățile naționale de reglementare ar putea ține seama de faptul că furnizarea inputurilor angro folosind noi sisteme pe baza EI este mai probabil să creeze suficiente beneficii nete și, deci, să fie proporțională, având în vedere costurile incrementale de asigurare a conformității comparativ mai scăzute pentru asigurarea conformității sistemelor nou-construite din perspectiva El. Pe de altă parte, autoritățile naționale de reglementare ar trebui, de asemenea, să analizeze dacă obligațiile sunt proporționale pentru întreprinderile afectate, de exemplu ținând seama de costurile de punere în aplicare, și să evalueze eventualii factori de descurajare în ceea ce privește implementarea noilor sisteme, în raport cu actualizări mai treptate, în cazul în care respectivele noi sisteme ar fi supuse unor obligații în materie de reglementare mai restrictive. În statele membre în care există mai multe întreprinderi de mici dimensiuni desemnate ca având o putere semnificativă pe piață, impunerea EI în cazul tuturor acestor întreprinderi poate fi disproporționată.

(186)  Separarea contabilă permite evidențierea prețurilor de transfer interne și ca autoritățile naționale de reglementare să verifice, după caz, respectarea obligațiilor privind nediscriminarea. În această privință, Comisia a publicat Recomandarea 2005/698/CE(38).

(187)  Activele de inginerie civilă care pot găzdui o rețea de comunicații electronice sunt esențiale pentru implementarea cu succes a unor ▌ noi rețele având în vedere costurile ridicate de multiplicare a acestora și se pot face economii semnificative atunci când activele respective pot fi reutilizate. Prin urmare, pe lângă normele privind infrastructura fizică prevăzute în Directiva 2014/61/UE, este necesară o măsură corectivă specifică în situațiile în care activele de inginerie civilă sunt deținute de o întreprindere desemnată ca având o putere semnificativă pe piață. În cazul în care există active de inginerie civilă și acestea pot fi reutilizate, efectul pozitiv al realizării accesului efectiv la activele respective în implementarea unei infrastructuri concurente este foarte ridicat și, în consecință, este necesar să se asigure faptul că accesul la activele respective poate fi folosit ca o măsură corectivă autonomă pentru îmbunătățirea dinamicii concurențiale și în materie de instalare pe orice piață din aval, care trebuie luată în considerare înainte de evaluarea necesității de a impune orice alte eventuale măsuri corective, și nu doar ca o măsură corectivă auxiliară aplicată pentru alte produse sau servicii angro ori ca o măsură corectivă limitată la întreprinderile care beneficiază de respectivele alte produse sau servicii angro. Autoritățile naționale de reglementare ar trebui să evalueze activele de inginerie civilă tradiționale reutilizabile pe baza valorii contabile reglementare din care se scade amortizarea cumulată la data calculării, indexată cu un indice de preț corespunzător, cum ar fi indicele prețului cu amănuntul, și excluzând activele care sunt complet amortizate, pe o perioadă de cel puțin 40 de ani, dar care sunt utilizate în continuare.

(188)  Atunci când impun obligații privind accesul la infrastructurile noi și modernizate, autoritățile naționale de reglementare ar trebui să garanteze că respectivele condiții de acces reflectă circumstanțele care stau la baza deciziei de investiție, luând în considerare, printre altele, costurile de dare în folosință, rata estimată de acceptare a noilor produse și servicii și nivelurile prețurilor cu amănuntul estimate. În plus, pentru a oferi investitorilor siguranță în ceea ce privește planificarea, autoritățile naționale de reglementare ar trebui să poată fixa, dacă este cazul, condiții de acces uniforme de-a lungul unor perioade de revizuire corespunzătoare. În eventualitatea în care controlul prețurilor este considerat oportun, condițiile în cauză pot cuprinde acorduri de prețuri în funcție de volume sau de durata contractului, în conformitate cu dreptul Uniunii și cu condiția ca acestea să nu aibă un efect discriminatoriu. Orice condiții de acces impuse ar trebui să respecte necesitatea de a menține concurența efectivă în domeniul serviciilor pentru consumatori și întreprinderi.

(189)  Obligativitatea acordării accesului la infrastructura rețelei poate fi justificată ca mijloc de creștere a concurenței, dar autoritățile naționale de reglementare trebuie să stabilească un echilibru între dreptul unui proprietar de infrastructură de a-și exploata infrastructura în propriul beneficiu și dreptul altor furnizori de servicii de a avea acces la infrastructuri esențiale pentru furnizarea unor servicii concurente.

(190)  Pe piețele unde se poate preconiza, dintr-o perspectivă prospectivă, un număr sporit de rețele de acces, este mai probabil ca utilizatorii finali să beneficieze de îmbunătățiri în ceea ce privește calitatea rețelei, datorită concurenței bazate pe infrastructură, comparativ cu piețele în care persistă o singură rețea. Caracterul adecvat al concurenței în ceea ce privește alți parametri, cum ar fi prețul și posibilitatea de alegere, este probabil să depindă de circumstanțele concurențiale de la nivel național și local. La evaluarea caracterului adecvat al concurenței în ceea ce privește astfel de parametri și a necesității unei intervenții de reglementare, autoritățile naționale de reglementare ar trebui, de asemenea, să țină seama de disponibilitatea accesului angro oricărei întreprinderi interesate în termeni comerciali rezonabili care să permită rezultate concurențiale durabile pentru utilizatorii finali pe piața cu amănuntul. Aplicarea normelor generale în materie de concurență ▌ pe piețe caracterizate printr-o concurență pe bază de infrastructură durabilă și efectivă ar trebui să fie suficientă.

(191)  În cazul în care întreprinderilor le revin obligații care le impun să dea curs unor cereri rezonabile privind accesul și utilizarea unor elemente ale rețelei și a facilităților asociate, astfel de cereri ar trebui să fie refuzate numai pe baza unor criterii obiective, precum fezabilitatea tehnică sau necesitatea de a păstra integritatea rețelei. În cazul în care accesul este refuzat, partea lezată ar trebui să poată solicita aplicarea procedurilor de soluționare a litigiilor prevăzute de prezenta directivă. O întreprindere căreia i se impun obligații de acces nu poate fi obligată să furnizeze tipurile de acces pe care nu este în măsură să le furnizeze. Impunerea de către autoritățile naționale de reglementare a accesului obligatoriu care duce la creșterea concurenței pe termen scurt nu ar trebui să diminueze stimulentele pentru concurenți în ceea ce privește investițiile în infrastructuri alternative care să asigure o concurență mai durabilă sau o performanță sporită și beneficii mai mari pentru utilizatorii finali pe termen lung. La alegerea metodei cel mai puțin intruzive de intervenție normativă și în concordanță cu principiul proporționalității, autoritățile naționale de reglementare ar putea,de exemplu, decide să revizuiască obligațiile impuse întreprinderile desemnate ca având o putere semnificativă pe o piață și să modifice orice decizie precedentă, inclusiv prin retragerea obligațiilor, impunerea sau neimpunerea unor noi obligații de acces dacă acest lucru este în interesul utilizatorilor și al unei concurențe durabile la nivelul serviciilor. Autoritățile naționale de reglementare ar trebui să poată impune condiții tehnice și operaționale furnizorului sau beneficiarilor accesului obligatoriu în conformitate cu dreptul Uniunii. În special, impunerea standardelor tehnice ar trebui să respecte Directiva (UE) 2015/1535.

(192)  Un control al prețurilor poate fi necesar în cazul în care analiza de piață efectuată pentru o anumită piață indică prezența unei concurențe ineficiente. În special, întreprinderile desemnate ca având o putere semnificativă pe piață ar trebui să evite comprimarea prețurilor care ar duce la o situație în care diferența dintre prețurile lor cu amănuntul și prețurile pentru interconectare sau acces percepute concurenților care furnizează servicii cu amănuntul similare nu ar fi adecvată pentru a permite asigurarea unei concurențe durabile. În cazul în care o autoritate națională de reglementare calculează costurile aferente instituirii unui serviciu impus în temeiul prezentei directive, este oportun să se permită o rentabilitate rezonabilă a capitalului angajat, incluzând costurile aferente forței de muncă și construcției, valoarea capitalului fiind ajustată, după caz, pentru a reflecta evaluarea actualizată a activelor și eficacitatea operațiunilor. Metoda de recuperare a costurilor ar trebui să fie adaptată situației, luând în considerare necesitatea de a promova eficiența, concurența durabilă și instalarea de rețele de foarte mare capacitate și, prin urmare, de a maximiza beneficiile utilizatorilor finali, și ar trebui să țină seama de necesitatea de a avea prețuri la nivel angro previzibile și stabile în beneficiul tuturor operatorilor care vizează să instaleze rețele noi și modernizate, în conformitate cu Recomandarea 2013/466/UE a Comisiei(39).

(193)  Din cauza incertitudinii în ceea ce privește rata de materializare a cererii pentru furnizarea de servicii de bandă largă de generație următoare, este important, pentru a promova investițiile și inovarea eficiente, să se permită operatorilor care investesc în rețele noi sau modernizate un anumit grad de flexibilitate a prețurilor. Autoritățile naționale de reglementare ar trebui să poată decide să mențină sau să nu impună prețuri de acces angro reglementate în cazul rețelelor de generație următoare dacă există suficiente garanții concurențiale. Mai precis, pentru a preveni prețurile excesive pe piețele în care există întreprinderi desemnate ca având o putere semnificativă pe piață, flexibilitatea prețurilor ar trebui să fie însoțită de garanții suplimentare pentru a proteja concurența și interesele utilizatorilor finali, cum ar fi obligații stricte în materie de nediscriminare, măsuri menite să asigure multiplicarea tehnică și economică a produselor din aval și o presiune demonstrabilă la nivelul prețurilor cu amănuntul care rezultă din concurența la nivelul infrastructurii sau un preț de referință care decurge din alte produse de acces reglementate, ori ambele. Respectivele garanții concurențiale nu afectează identificarea de către autoritățile naționale de reglementare a altor circumstanțe în care ar fi oportun să nu impună prețuri de acces reglementate pentru anumite inputuri angro, de exemplu în cazul în care elasticitatea mare în funcție de preț a cererii utilizatorilor finali face neprofitabil pentru întreprinderea desemnată ca având o putere semnificativă pe piață să perceapă prețuri care să depășească în mod apreciabil nivelul concurențial sau în cazul în care densitatea mai mică a populației reduce stimulentele pentru dezvoltarea unor rețele de foarte mare capacitate și autoritatea națională de reglementare stabilește că accesul efectiv și nediscriminatoriu este asigurat prin intermediul unor obligații impuse în conformitate cu prezenta directivă.

(194)  Atunci când o autoritate națională de reglementare impune obligații privind instituirea unui sistem de contabilitate a costurilor pentru a susține controlul prețurilor, aceasta ar trebui să poată efectua un audit anual pentru a garanta respectarea sistemului de contabilitate a costurilor, cu condiția să dețină personalul calificat necesar, sau să solicite efectuarea unui astfel de audit de către alt organism calificat, care este independent față de întreprinderea în cauză.

(195)  Sistemul de tarifare din Uniune pentru terminarea apelurilor de voce la nivel angro se bazează pe principiul conform căruia trebuie să plătească rețeaua plății apelante (Calling Party Network Pays). O analiză a substituibilității din perspectiva cererii și a ofertei arată că în prezent, sau în viitorul previzibil, nu există substitute la nivel angro care ar putea constrânge stabilirea tarifelor pentru terminarea apelurilor într-o rețea dată. Ținând seama de faptul că piețele de terminare a apelurilor se caracterizează printr-un acces bidirecțional, printre eventualele probleme în materie de concurență se numără subvenționarea încrucișată între operatori. Aceste eventuale probleme în materie de concurență sunt comune atât piețelor fixe de terminare a apelurilor de voce, cât și celor mobile. În consecință, având în vedere capacitatea operatorilor care efectuează terminarea apelurilor de a majora în mod substanțial prețurile peste costuri și factorii care îi stimulează să facă acest lucru, tarifarea în funcție de costuri este considerată ca fiind cea mai potrivită intervenție pentru a răspunde acestei preocupări pe termen mediu. Evoluțiile viitoare ale pieței pot modifica dinamica acestor piețe într-o asemenea măsură încât reglementarea nu ar mai fi necesară.

(196)  Pentru a reduce obligațiile în materie de reglementare la soluționarea în mod uniform în întreaga Uniune a problemelor de concurență legate de terminarea apelurilor de voce la nivel angro, Comisia ar trebui să stabilească, prin intermediul unui act delegat, un tarif unic maxim de terminare a apelurilor de voce pentru serviciile mobile și un tarif unic maxim de terminare a apelurilor de voce pentru serviciile fixe care să se aplice în întreaga Uniune.

(197)  Prezenta directivă ar trebui să stabilească criteriile detaliate și parametrii pe baza cărora se determină cuantumurile tarifelor de terminare a apelurilor de voce. Tarifele de terminare a apelurilor în întreaga Uniune au înregistrat o scădere constantă și se estimează că vor continua să scadă. Atunci când stabilește tarifele maxime de terminare a apelurilor în primul act delegat pe care îl adoptă în conformitate cu prezenta directivă, Comisia nu ar trebui să țină seama de nicio abatere națională excepțională nejustificată de la tendința respectivă.

(198)  Din cauza nesiguranței actuale în ceea ce privește rata de materializare a cererii de servicii de bandă largă de foarte mare capacitate, precum și în ceea ce privește economiile de scară generale și densitatea generală, acordurile de coinvestiții oferă beneficii semnificative din perspectiva partajării costurilor și a riscurilor, ceea ce permite întreprinderilor de dimensiuni mai mici să investească în termeni raționali din punct de vedere economic, promovând astfel concurența durabilă, pe termen lung, inclusiv în domeniile în care concurența bazată pe infrastructură ar putea să nu fie eficientă. Aceste coinvestiții pot lua diferite forme, inclusiv coproprietatea activelor de rețea sau partajarea riscurilor pe termen lung prin intermediul cofinanțării sau al acordurilor de achiziție. În acest context, acordurile de achiziție care constituie coinvestiții implică achiziția unor drepturi specifice la capacitate cu un caracter structural care presupun un grad de codeterminare și care le permit coinvestitorilor să concureze în mod eficace și durabil pe termen lung pe piețele în aval pe care este activă întreprinderea desemnată ca având o putere semnificativă pe o piață. În schimb, acordurile de acces comercial care se limitează la închirierea capacității nu dau naștere unor astfel de drepturi și, prin urmare, nu ar trebui să fie considerate coinvestiții.

(199)  În cazul în care o întreprindere desemnată ca având o putere semnificativă pe piață face o ofertă în termeni echitabili, rezonabili și nediscriminatorii pentru coinvestiții în ▌ rețele de foarte mare capacitate care constau în elemente de fibră optică până la incinta sau stația de bază a utilizatorului final, oferind posibilitatea întreprinderilor de diferite dimensiuni și cu diferite capacități financiare să devină coinvestitori în infrastructură, autoritatea națională de reglementare ar trebui să fie în măsură să evite să impună, în temeiul prezentei directive, obligații privind noua rețea de foarte mare capacitate dacă cel puțin un coinvestitor potențial a încheiat un acord de coinvestiții cu întreprinderea respectivă. În cazul în care o autoritate națională de reglementare decide să impună obligativitatea unei oferte de convestiții care nu a condus la un acord și decide să nu impună obligații suplimentare în materie de reglementare, aceasta poate face acest lucru, cu condiția ca un astfel de acord să se încheie înainte de intrarea în vigoare a măsurii de dereglementare. Atunci când instalarea elementelor de fibră optică până la incinta utilizatorului final nu este posibilă din punct de vedere tehnic, rețelele de foarte mare capacitate constând în elemente de fibră optică până în imediata apropiere, adică imediat în exteriorul acestor incinte, ar trebui să poată să beneficieze și ele de același regim de reglementare.

(200)  Atunci când ia decizia de a evita să impună obligații, autoritatea națională de reglementare ar trebui să parcurgă asemenea etape după ce se asigură că ofertele de coinvestiții respectă criteriile necesare și sunt făcute cu bună credință. Tratamentul diferențiat în materie de reglementare al noilor rețele de foarte mare capacitate ar trebui să facă obiectul unei revizuiri în cadrul unor analize ulterioare ale pieței care, în special după trecerea unui anumit interval de timp, pot impune ajustări ale regimului de reglementare. În împrejurări justificate corespunzător, autoritățile naționale de reglementare ar trebui să poată impune obligații cu privire la astfel de noi elemente de rețea atunci când stabilesc că, în absența unei intervenții de reglementare, anumite piețe s-ar confrunta cu probleme semnificative legate de concurență. În special, atunci când există mai multe piețe în aval, care nu au atins același nivel de concurență, autoritățile naționale de reglementare ar putea impune măsuri corective asimetrice specifice pentru a promova o concurență efectivă, de exemplu, însă nelimitându-se la acestea, piețe cu amănuntul de nișă, precum produse de comunicații electronice pentru utilizatorii finali care sunt întreprinderi. Pentru a menține concurența pe piață, autoritățile naționale de reglementare ar trebui de asemenea, să garanteze drepturile solicitanților de acces care nu participă la o coinvestiție dată. Aceasta ar trebui să se realizeze prin menținerea produselor de acces existente sau, în cazul în care elementele rețelei tradiționale sunt dezmembrate în timp util, prin impunerea produselor de acces cu o funcționalitate și un nivel de calitate cel puțin comparabile celor disponibile anterior în infrastructura tradițională, în ambele cazuri sub rezerva unui mecanism adaptabil adecvat validat de autoritatea națională de reglementare care nu subminează stimulentele pentru coinvestitori.

(201)  Pentru consolidarea unor practici uniforme în materie de reglementare în întreaga Uniune, atunci când autoritățile naționale de reglementare conchid că sunt îndeplinite condițiile unei oferte de convestiții, Comisia ar trebui să fie în măsură să solicite autorității naționale de reglementare să își retragă proiectele de măsuri, fie evitând să impună obligații, fie intervenind cu obligații în materie de reglementare pentru a soluționa aspecte grave de concurență, atunci când OAREC împărtășește îndoielile serioase ale Comisiei cu privire la compatibilitatea proiectului de măsură cu dreptul Uniunii și în special cu obiectivele în materie de reglementare prevăzute de prezenta directivă. În interesul eficienței, o autoritate națională de reglementare ar trebui să fie în măsură să prezinte Comisiei o notificare unică cu privire la un proiect de măsură referitor la o schemă de coinvestiții care îndeplinește condițiile relevante. În cazul în care Comisia nu își exercită competența de a solicita retragerea proiectului de măsură, ar fi disproporționat ca notificările simplificate ulterioare ale proiectelor de decizii individuale ale autorității naționale de reglementare pe baza aceleiași scheme, incluzând, în plus, dovezi ale încheierii efective a unui acord cu cel puțin un coinvestitor, să facă obiectul unei decizii care impune retragerea în absența unei modificări a circumstanțelor. Mai mult, continuă să se aplice obligațiile impuse întreprinderilor indiferent dacă au fost desemnate ca având o putere semnificativă pe o piață, în temeiul prezentei directive sau al Directivei 2014/61/UE. Obligațiile referitoare la acordurile de coinvestiții nu aduc atingere aplicării dreptului Uniunii.

(202)  Scopul separării funcționale, prin care întreprinderii integrate pe verticală i se solicită să înființeze entități comerciale separate din punct de vedere operațional, este de a garanta furnizarea de produse de acces echivalente către toți operatorii din aval, inclusiv către propriile unități din aval ale operatorului integrat pe verticală. Separarea funcțională are capacitatea de a îmbunătăți concurența pe mai multe piețe relevante prin reducerea semnificativă a măsurilor care stimulează discriminarea și prin facilitarea verificării și a asigurării respectării obligațiilor în materie de nediscriminare. În cazuri excepționale, separarea funcțională ar trebui să se justifice ca măsură corectivă atunci când în mod repetat nu s-a reușit realizarea unei nediscriminări efective pe mai multe dintre piețele în cauză sau atunci când există perspective reduse sau nule în materie de concurență în ceea ce privește infrastructura într-un termen rezonabil după ce s-a recurs la una sau mai multe măsuri corective considerate anterior ca fiind adecvate. Cu toate acestea, este foarte important să se asigure că impunerea separării funcționale menține stimulentele care motivează întreprinderea în cauză să investească în propria rețea și că această măsură nu atrage niciun efect potențial negativ asupra bunăstării consumatorilor. Impunerea separării funcționale necesită o analiză coordonată a diferitelor piețe relevante conexe rețelei de acces, în conformitate cu procedura analizei de piață. Atunci când efectuează analiza de piață și stabilesc detaliile acestei măsuri corective, autoritățile naționale de reglementare ar trebui să acorde o atenție specială produselor care urmează să fie gestionate de către entitățile comerciale separate, luând în considerare amploarea implementării rețelei și nivelul progresului tehnologic, care pot afecta substituibilitatea la nivelul serviciilor la puncte fixe și pe suport radio. Pentru a evita denaturarea concurenței pe piața internă, Comisia ar trebui să aprobe în prealabil propunerile privind separarea funcțională.

(203)  Punerea în aplicare a separării funcționale nu ar trebui să împiedice recurgerea la mecanisme de coordonare adecvate între diferitele entități comerciale separate, cu scopul de a garanta protecția drepturilor societății-mamă în ceea ce privește supravegherea economică și a gestionării.

(204)  În cazul în care o întreprindere integrată pe verticală alege să transfere o parte substanțială a activelor sale de rețea locală de acces sau toate aceste active către o entitate separată din punct de vedere juridic deținută de altcineva sau prin înființarea unei entități comerciale separate care să aibă ca obiect de activitate produsele de acces, autoritatea națională de reglementare ar trebui să evalueze efectul tranzacției planificate, inclusiv orice angajamente în materie de acces oferite de această întreprindere, asupra tuturor obligațiilor de reglementare existente impuse întreprinderii integrate pe verticală, pentru a asigura compatibilitatea oricăror noi acorduri cu prezenta directivă. Autoritatea națională de reglementare în cauză ar trebui să efectueze o nouă analiză a piețelor pe care operează entitatea separată și să impună, să mențină, să modifice sau să retragă obligații în consecință. În acest scop, autoritatea națională de reglementare ar trebui să poată solicita informații de la întreprinderea în cauză.

(205)  Pe anumite piețe este deja posibil în prezent ca, în cadrul analizei pieței, întreprinderile desemnate ca având o putere semnificativă pe piață să ofere angajamente care vizează abordarea problemelor de concurență identificate de autoritatea națională de reglementare și pe care autoritatea națională de reglementare le ia apoi în calcul atunci când decide cu privire la obligațiile adecvate în materie de reglementare. Orice evoluție nouă pe piață ar trebui să fie luată în calcul atunci când se decide cu privire la măsurile corective cele mai adecvate. Cu toate acestea, fără a aduce atingere dispozițiilor privind regimul de reglementare a coinvestițiilor, natura angajamentelor oferite ca atare nu limitează marja de apreciere acordată autorității naționale de reglementare de a impune măsuri corective întreprinderilor desemnate ca având o putere semnificativă pe piață. Pentru a crește transparența și a asigura securitatea juridică în întreaga Uniune, procedura pentru întreprinderi de a oferi angajamente și pentru autoritățile naționale de reglementare de a le evalua, ținând seama de opiniile participanților pe piață prin intermediul unui test de piață și, dacă este cazul, de a le impune ca obligatorii pentru întreprinderea care își asumă angajamente și executorii de către autoritatea națională de reglementare, ar trebui să fie stabilită prin prezenta directivă. Cu excepția cazului în care autoritatea de reglementare a impus obligativitatea angajamentelor privind coinvestițiile și a decis să nu impună obligații, această procedură nu aduce atingere aplicării procedurii de analiză a pieței și nici obligației de a impune măsuri corective adecvate și proporționale pentru abordarea disfuncționalităților identificate ale pieței.

(206)  Autoritățile naționale de reglementare ar trebui să fie în măsură să impună obligativitatea angajamentelor, în întregime sau în parte, pentru o anumită perioadă care nu ar trebui să depășească perioada pentru care sunt oferite, după realizarea unui test de piață prin intermediul unei consultări publice a părților interesate. În cazul în care angajamentele sunt impuse ca obligatorii, autoritatea națională de reglementare ar trebui să analizeze consecințele acestei decizii în analiza sa a pieței și să le ia în calcul atunci când alege cele mai adecvate măsuri de reglementare. Autoritățile naționale de reglementare ar trebui să aibă în vedere atât angajamentele asumate dintr-o perspectivă orientată către viitor a durabilității, în special atunci când aleg perioada pentru care acestea devin obligatorii, cât și însemnătatea acordată de părțile interesate în cadrul consultării publice unor condiții de piață stabile și previzibile. Angajamentele obligatorii legate de separarea voluntară a unei întreprinderi integrate pe verticală care a fost desemnată ca având putere semnificativă pe piață pe una sau mai multe piețe relevante pot aduce previzibilitate și transparență prin inițierea procesului de punere în aplicare a separării planificate, de exemplu prin furnizarea unei foi de parcurs pentru punerea în aplicare, cu obiective de etapă clare și cu consecințe previzibile dacă anumite obiective de etapă nu sunt îndeplinite.

(207)  Angajamentele pot include numirea unui mandatar însărcinat cu monitorizarea, a cărui identitate și al cărui mandat ar trebui să fie aprobate de către autoritatea națională de reglementare, precum și obligația ca întreprinderea care le oferă să prezinte periodic rapoarte privind punerea în aplicare.

(208)  Proprietarii de rețele ▌al căror model de afaceri se ▌limitează la furnizarea de servicii angro către alții, pot favoriza crearea unei piețe angro active, cu efecte pozitive în aval asupra concurenței de pe piața cu amănuntul. De asemenea, modelul lor de afaceri poate fi atractiv pentru potențialii investitori financiari în active de infrastructură mai puțin volatile și cu perspective pe termen mai lung în ceea ce privește instalarea rețelelor de foarte mare capacitate. Cu toate acestea, prezența unei întreprinderi care își desfășoară activitatea exclusiv la nivel angro nu conduce în mod necesar la piețe cu amănuntul efectiv concurențiale, iar întreprinderile care își desfășoară activitatea exclusiv la nivel angro pot fi desemnate ca având o putere semnificativă pe anumite piețe de produse și piețe geografice. Anumite riscuri în materie de concurență generate de comportamentul întreprinderilor care urmează modele de afaceri exclusiv angro ar putea fi mai mici decât cele generate de întreprinderile integrate pe verticală, cu condiția ca modelul exclusiv angro să fie autentic și să nu existe factori de încurajare a discriminării între furnizorii din aval. Răspunsul în materie de reglementare ar trebui, prin urmare, să fie în mod proporțional mai puțin intruziv, dar ar trebui să mențină în special posibilitatea de a introduce obligații referitoare la prețuri echitabile și rezonabile. Pe de altă parte, autoritățile naționale de reglementare ar trebui să poată interveni dacă apar probleme de concurență în detrimentul utilizatorilor finali. O întreprindere care își desfășoară activitatea pe o piață angro care furnizează servicii cu amănuntul numai pentru utilizatorii care sunt întreprinderi mai mari decât întreprinderile mici și mijlocii ar trebui să fie considerată ca fiind o întreprindere exclusiv angro.

(209)  Pentru a facilita trecerea de la rețelele de cupru tradiționale la rețelele de nouă generație, care este în interesul utilizatorilor finali, autoritățile naționale de reglementare ar trebui să poată monitoriza inițiativele în acest sens ale operatorilor de rețea și să instituie, în cazul în care este necesar, condițiile pentru un proces de trecere corespunzător, de exemplu prin notificare prealabilă, transparență și disponibilitatea unor produse de acces alternative de calitate cel puțin comparabilă, odată ce proprietarul rețelei a demonstrat intenția și disponibilitatea ▌de a trece la rețele modernizate. Pentru a evita întârzierile nejustificate ale trecerii, autoritățile naționale de reglementare ar trebui împuternicite să retragă obligațiile în materie de acces referitoare la rețeaua de cupru după ce s-a instituit un proces de trecere corespunzător și este asigurată conformitatea cu condițiile și procesul de trecere de la infrastructura tradițională. Cu toate acestea, proprietarii de rețele ar trebui să fie în măsură să scoată din uz rețele tradiționale. Solicitanții de acces care migrează de la un produs de acces bazat pe o infrastructură tradițională la un produs de acces bazat pe un mediu sau o tehnologie mai avansată ar trebui să fie în măsură să își modernizeze accesul la orice produs reglementat cu o capacitate mai mare, dacă doresc, dar nu ar trebui să fie obligați să facă acest lucru. În cazul unei modernizări, solicitanții de acces ar trebui să adere la condițiile de reglementare pentru accesul la un produs de acces de capacitate mai mare, astfel cum a stabilit autoritatea națională de reglementare în analiza sa a pieței.

(210)  Liberalizarea sectorului telecomunicațiilor, concurența tot mai mare și oferta de servicii de comunicații tot mai diversificată se realizează în paralel cu o acțiune având ca scop crearea unui cadru de reglementare armonizat care să asigure furnizarea serviciului universal. Conceptul de serviciu universal ar trebui să evolueze odată cu progresele tehnologice și cu evoluția pieței și a cererii utilizatorilor.

(211)  În temeiul articolului 169 din TFUE, Uniunea trebuie să contribuie la protecția consumatorilor.

(212)  Serviciul universal este o plasă de siguranță menită să garanteze faptul că cel puțin un set de servicii minime este disponibil pentru toți utilizatorii finali și la un preț accesibil pentru consumatori, în cazul în care un risc de excluziune socială generat de lipsa unui astfel de acces îi împiedică pe cetățeni să participe pe deplin la societate din punct de vedere social și economic.

(213)  Accesul la internet de bandă largă de bază este practic universal disponibil în întreaga Uniune și este utilizat la scară extinsă pentru o gamă largă de activități. Cu toate acestea, rata globală de adoptare este mai scăzută decât disponibilitatea, deoarece încă există persoane care nu sunt conectate din motive legate de informare, costuri, abilități și în mod voit. Accesul adecvat la internet de bandă largă la prețuri accesibile a dobândit o importanță crucială pentru societate și pentru economie în ansamblu. Acesta oferă baza pentru participarea la economia digitală și la societatea digitală prin intermediul unor servicii internet online esențiale.

(214)  O cerință fundamentală a serviciului universal este asigurarea faptului că toți consumatorii au acces la un preț accesibil la serviciile adecvate disponibile de acces la internet de bandă largă și de comunicații de voce ▌la punct fix. Statele membre ar trebui, de asemenea, să aibă posibilitatea de a asigura accesibilitatea ca preț a serviciilor adecvate de acces la internet de bandă largă și de comunicații de voce, altele decât cele care sunt furnizate la punct fix, ▌cetățenilor în mișcare, în cazul în care consideră că acest lucru este necesar în vederea asigurării participării depline a consumatorilor la societate din punct de vedere social și economic. În acest context, ar trebui acordată o atenție deosebită asigurării faptului că utilizatorii finali cu dizabilități au un acces echivalent. Nu ar trebui să existe limitări privind mijloacele tehnice utilizate pentru realizarea conexiunii, putând fi folosite tehnologii cu fir sau pe suport radio, și nici limitări privind categoria de furnizori care îndeplinesc parțial sau total obligații de serviciu universal.

(215)  Viteza accesului la internet a unui utilizator dat depinde de mai mulți factori, inclusiv de furnizorii conexiunii la internet sau de aplicația pentru care se folosește conexiunea. Ține de competența statelor membre, luând în considerare raportul OAREC privind cele mai bune practici, să definească accesul adecvat la internet de bandă largă în funcție de condițiile naționale și de lărgimea de bandă minimă de care se bucură majoritatea consumatorilor de pe teritoriul unui stat membru pentru a permite un nivel adecvat de incluziune socială și de participare la economia digitală și la societatea digitală pe teritoriul lor. Serviciul adecvat de acces la internet de bandă largă la prețuri accesibile ar trebui să aibă o lărgime de bandă suficientă pentru a sprijini accesul la cel puțin un set minim de servicii de bază care reflectă serviciile folosite de majoritatea utilizatorilor finali și pentru a sprijini folosirea setului respectiv. În acest scop, Comisia ar trebui să monitorizeze evoluția utilizării internetului pentru a identifica serviciile online folosite de majoritatea utilizatorilor finali de pe teritoriul Uniunii, necesare pentru participarea din punct de vedere social și economic la societate, precum și să actualizeze lista în consecință. Cerințele privind accesul la internet deschis prevăzute de dreptul Uniunii, în special de Regulamentul (UE) 2015/2120, ar trebui să se aplice oricărui serviciu adecvat de acces la internet de bandă largă.

(216)  Consumatorii nu ar trebui să fie obligați să acceseze servicii pe care nu le doresc și ar trebui, prin urmare, să fie posibil pentru consumatorii eligibili să restrângă, la cerere, serviciul universal la prețuri accesibile la servicii de comunicații de voce.

(217)  Statele membre ar trebui să poată extinde măsurile legate de accesibilitatea prețurilor și controlul cheltuielilor pentru a include și microîntreprinderile, întreprinderile mici și mijlocii și organizațiile non-profit, dacă îndeplinesc condițiile relevante.

(218)  Autoritățile naționale de reglementare, în coordonare cu alte autorități competente, ar trebui să poată monitoriza evoluția și nivelul tarifelor cu amănuntul pentru acele servicii care intră în domeniul de aplicare al obligațiilor de serviciu universal. Monitorizarea ar trebui să se facă astfel încât să nu reprezinte o sarcină administrativă excesivă nici pentru autoritățile naționale de reglementare și alte autorități competente, nici pentru furnizorii unor astfel de servicii.

(219)  Un preț accesibil înseamnă un preț stabilit de statele membre la nivel național, luându-se în considerare condițiile naționale specifice. În cazul în care stabilesc că prețurile cu amănuntul pentru servicii adecvate de acces la internet de bandă largă și de comunicații de voce nu sunt accesibile pentru consumatorii cu venituri mici sau cu nevoi sociale speciale, inclusiv persoane în vârstă, utilizatori finali cu dizabilități și consumatori care locuiesc în zone rurale sau izolate din punct de vedere geografic, statele membre ar trebui să ia măsuri corespunzătoare. În acest scop, statele membre ar putea să acorde consumatorilor respectivi sprijin direct pentru comunicare, care ar putea face parte din prestațiile sociale, sau cupoane valorice sau plăți directe pentru acești consumatori. Aceasta poate constitui o alternativă adecvată, având în vedere necesitatea de a reduce la minimum denaturările pieței. În loc sau în plus față de aceasta, statele membre ar putea solicita furnizorilor de astfel de servicii să ofere opțiuni sau pachete tarifare de bază consumatorilor respectivi.

(220)  Garantarea accesibilității prețurilor poate implica opțiuni sau pachete tarifare speciale pentru a răspunde nevoilor utilizatorilor cu venituri mici sau ale utilizatorilor cu nevoi sociale speciale ▌. Astfel de oferte ar trebui să fie furnizate cu caracteristicile de bază, pentru a se evita denaturarea funcționării pieței. În cazul consumatorilor individuali, accesibilitatea prețurilor ar trebui să se bazeze pe dreptul acestora de a încheia un contract cu un furnizor, pe disponibilitatea unui număr, pe conexiunea continuă a serviciului și pe capacitatea lor de a-și monitoriza și a-și controla cheltuielile.

(221)  În cazul în care un stat membru impune furnizorilor să ofere consumatorilor cu venituri mici sau cu nevoi sociale speciale opțiuni sau pachete tarifare diferite de cele oferite în condiții comerciale obișnuite, aceste opțiuni sau pachete tarifare ar trebui să fie furnizate de către toți furnizorii de servicii de acces la internet și de comunicații de voce. În conformitate cu principiul proporționalității, obligația impusă tuturor furnizorilor de servicii de acces la internet și de comunicații de voce de a oferi opțiuni tarifare sau pachete nu ar trebui să genereze obligații administrative sau financiare excesive pentru furnizorii respectivi sau pentru statele membre. În cazul în care demonstrează, pe baza unei evaluări obiective, că există o astfel de sarcină administrativă sau financiară excesivă, un stat membru poate decide în mod excepțional să impună doar furnizorilor desemnați obligația de a oferi opțiuni sau pachete tarifare specifice. În cadrul evaluării obiective ar trebui să se analizeze și avantajele care rezultă pentru consumatorii cu venituri mici sau cu nevoi sociale speciale din posibilitatea de a alege furnizorul, precum și avantajele pentru toți furnizorii care pot beneficia de statutul de furnizor de serviciu universal. În cazul în care decide în mod excepțional să impună obligația furnizării de opțiuni sau pachete tarifare specifice numai asupra furnizorilor desemnați, un stat membru ar trebui să se asigure că consumatorii cu venituri mici sau cu nevoi speciale au posibilitatea de a alege între mai mulți furnizori care oferă tarife sociale. Cu toate acestea, în anumite situații, statele membre ar putea să nu fie în măsură să garanteze alegerea furnizorului, de exemplu dacă există o singură întreprindere care furnizează servicii în zona de rezidență a beneficiarului sau dacă asigurarea posibilității de alegere ar crea o sarcină organizațională și financiară suplimentară excesivă pentru statul membru.

(222)  Accesibilitatea prețurilor nu ar mai trebui să reprezinte un obstacol în calea accesului consumatorilor la setul minim de servicii de conectivitate. Dreptul la un contract cu un furnizor ar trebui să însemne că consumatorii care s-ar putea confrunta cu un refuz, în special cei cu venituri mici sau cu nevoi sociale speciale, ar trebui să aibă posibilitatea de a încheia un contract pentru furnizarea de servicii adecvate de acces la internet de bandă largă și de comunicații de voce la prețuri accesibile, cel puțin la punct fix, cu orice furnizor de astfel de servicii în punctul respectiv sau cu un furnizor desemnat, în cazul în care statul membru a decis în mod excepțional să desemneze unul sau mai mulți furnizori pentru a oferi respectivele opțiuni sau pachete tarifare. Pentru a reduce la minimum riscurile financiare, cum ar fi neplata facturilor, furnizorii ar trebui să aibă libertatea de a oferi contractul în condiții de plată în avans, pe baza unor unități preplătite individuale la prețuri accesibile.

(223)  În vederea garantării faptului că se poate intra în contact cu cetățenii prin intermediul serviciilor de comunicații de voce, statele membre ar trebui să asigure disponibilitatea unui număr pentru o perioadă rezonabilă și în timpul perioadelor de neutilizare a serviciilor de comunicații de voce. Furnizorii ar trebui să fie în măsură să instituie mecanisme pentru a verifica dacă consumatorul este în continuare interesat să mențină disponibilitatea numărului respectiv.

(224)  Compensarea furnizorilor unor astfel de servicii în aceste condiții nu trebuie să aibă ca rezultat o denaturare a concurenței, cu condiția ca furnizorii respectivi să fie compensați pentru costul net specific suportat și ca acest cost net să fie recuperat printr-un mijloc neutru din punctul de vedere al concurenței.

(225)  În scopul de a evalua necesitatea unor măsuri în materie de accesibilitate a prețurilor, autoritățile naționale de reglementare în coordonare cu alte autorități competente, ar trebui să fie în măsură să monitorizeze evoluția și detaliile ofertelor de opțiuni sau pachete tarifare pentru consumatorii cu venituri mici sau cu nevoi sociale speciale.

(226)  Statele membre ar trebui să introducă măsuri de promovare a creării unei piețe pentru produse și servicii accesibile ca preț care să aibă încorporate facilități pentru consumatorii cu dizabilități, inclusiv echipamente cu tehnologii de asistență. Acest lucru poate fi realizat, printre altele, prin raportarea la standardele europene sau prin sprijinirea punerii în aplicare a unor cerințe în temeiul dreptului Uniunii care armonizează cerințele de accesibilitate aplicabile produselor și serviciilor. Statele membre ar trebui să introducă măsurile corespunzătoare în funcție de circumstanțele naționale, ceea ce le permite flexibilitatea de a lua măsuri specifice, de exemplu dacă piața nu oferă în condiții economice obișnuite produse și servicii la prețuri accesibile care includ facilități pentru consumatorii cu dizabilități. Măsurile respective ar putea include sprijin financiar direct către utilizatorii finali. Costul pentru consumatorii cu dizabilități al serviciilor de redare ar trebui să fie echivalent cu costul mediu al serviciilor de comunicații de voce.

(227)  Serviciile de redare reprezintă serviciile care permit comunicarea bidirecțională între utilizatori finali la distanță care folosesc diferite moduri de comunicare (de exemplu, comunicare scrisă, prin semne, orală), prin intermediul conversiei între respectivele moduri de comunicare, realizată în mod normal de un operator uman. Textul în timp real este definit în conformitate cu dreptul Uniunii care armonizează cerințele de accesibilitate aplicabile produselor și serviciilor și se referă la o conversație sub formă de text între doi interlocutori aflați la distanță sau în cadrul unei conferințe la distanță cu mai mulți interlocutori, în care textul introdus este trimis în așa fel încât comunicarea este percepută de utilizator ca fiind continuă, caracter cu caracter.

(228)  În ceea ce privește comunicațiile de date la rate de transfer care sunt suficiente pentru a permite un acces adecvat la internet de bandă largă, conexiunile fixe sunt aproape universal disponibile și utilizate de majoritatea cetățenilor Uniunii. În 2015, acoperirea fixă de bandă largă standard și disponibilitatea acesteia în Uniune era de 97 % din gospodării, cu o rată de adoptare medie de 72 %, iar rata de utilizare a serviciilor bazate pe tehnologii pe suport radio era chiar și mai mare. Cu toate acestea, există diferențe între statele membre în ceea ce privește disponibilitatea și accesibilitatea prețurilor pentru serviciile fixe de bandă largă în zonele urbane și în cele rurale.

(229)  Piața deține un rol major în asigurarea disponibilității accesului la internet de bandă largă cu o capacitate în continuă creștere. În zonele în care piața nu ar da rezultatele așteptate, alte instrumente de politică publică de sprijinire a disponibilității conexiunilor de acces adecvat la internet de bandă largă par, în principiu, mai eficiente din punctul de vedere al costurilor și mai puțin susceptibile să genereze denaturări ale pieței decât obligațiile de serviciu universal, de exemplu recurgerea la instrumente financiare cum ar fi cele disponibile în cadrul Fondului european pentru investiții strategice și al Mecanismului pentru interconectarea Europei, utilizarea finanțării publice din fondurile structurale și de investiții europene, stabilirea unor obligații în materie de acoperire care să însoțească drepturile de utilizare a spectrului de frecvențe radio pentru a sprijini instalarea rețelelor de bandă largă în zone cu o densitate mai mică a populației și investițiile publice în conformitate cu normele Uniunii privind ajutoarele de stat.

(230)  Dacă după efectuarea unei evaluări corespunzătoare, ținând seama de rezultatele anchetei geografice efectuate de autoritatea competentă cu privire la instalarea rețelelor sau de cele mai recente informații de care dispun statele membre înainte ca rezultatele primei anchete geografice să devină disponibile, se constată că nici piața, nici mecanismele de intervenție publică nu sunt susceptibile să le ofere utilizatorilor finali din anumite zone o conexiune capabilă să furnizeze serviciu adecvat de acces la internet de bandă largă, astfel cum este definit de statele membre, și servicii de comunicații de voce la punct fix, statul membru ar trebui să poată desemna în mod excepțional diferiți furnizori sau diferite grupuri de furnizori ai acestor servicii în diferitele părți relevante ale teritoriului național. În plus față de ancheta geografică, statele membre ar trebui să poată utiliza, în cazul în care este necesar, orice dovezi suplimentare pentru a stabili în ce măsură sunt disponibile servicii adecvate de acces la internet de bandă largă și de comunicații de voce, la punct fix. Aceste dovezi suplimentare ar putea include date aflate la dispoziția autorităților naționale de reglementare prin procedura de analiză a pieței, precum și date colectate de la utilizatori. Statele membre ar trebui să poată limita obligațiile de serviciu universal în sprijinul disponibilității unor servicii adecvate de acces la internet de bandă largă la locația sau reședința primară a utilizatorului final. Nu ar trebui să existe restricții în ceea ce privește mijloacele tehnice prin care se furnizează servicii adecvate de acces la internet de bandă largă și de comunicații de voce la punct fix, putând fi folosite tehnologii cu sau fără fir, și nici restricții cu privire la întreprinderile care îndeplinesc parțial sau integral obligațiile de serviciu universal.

(231)  În conformitate cu principiul subsidiarității, este de competența statelor membre să decidă, pe baza unor criterii obiective, întreprinderile care sunt desemnate drept furnizori de serviciu universal, ținând cont, dacă este cazul, de capacitatea și dorința întreprinderilor de a accepta, integral sau parțial, obligațiile de serviciu universal. Aceasta nu exclude posibilitatea ca statele membre să includă, în procesul de desemnare, condiții specifice justificate din motive de eficiență, inclusiv gruparea zonelor geografice sau a componentelor ori stabilirea unor perioade minime pentru desemnare.

(232)  Ar trebui să fie estimate costurile legate de asigurarea disponibilității unei conexiuni capabile să furnizeze un serviciu adecvat de acces la internet de bandă largă, astfel cum a fost identificat în conformitate cu prezenta directivă, precum și un serviciu de comunicații de voce la punct fix la un preț accesibil în cadrul obligațiilor de serviciu universal, în special prin evaluarea sarcinii financiare care se preconizează că va fi suportată de furnizorii și utilizatorii din sectorul comunicațiilor electronice.

(233)  A priori, este probabil ca cerințele de asigurare a unei acoperiri teritoriale la nivel național impuse în cadrul procedurii de desemnare să excludă sau să descurajeze anumite întreprinderi să își depună candidatura pentru a fi desemnați ca furnizori de serviciu universal. Desemnarea furnizorilor cu obligații de serviciu universal pentru o perioadă excesiv de îndelungată sau nedeterminată ar putea conduce, de asemenea, la o excludere a priori a anumitor furnizori. În cazul în care un stat membru decide să desemneze unul sau mai mulți furnizori în scopul accesibilității prețurilor, furnizorii respectivi ar trebui să poată fi diferiți de cei desemnați în scopul disponibilității ca element al serviciului universal.

(234)  Atunci când un furnizor desemnat în mod excepțional să ofere opțiuni sau pachete tarifare diferite de cele oferite în condiții comerciale obișnuite, astfel cum sunt identificate în conformitate cu prezenta directivă, sau să asigure disponibilitatea la punct fix a unui serviciu adecvat de acces la internet de bandă largă sau a unor servicii de comunicații de voce, astfel cum sunt identificate în conformitate cu prezenta directivă, alege să cedeze fie o parte substanțială, din perspectiva obligației sale de serviciu universal, a activelor sale de rețea de acces local de pe teritoriul național, fie toate aceste active unei entități separate din punct de vedere juridic aparținând unui alt proprietar final, autoritatea competentă ar trebui să evalueze efectele tranzacției pentru a asigura continuitatea obligațiilor de serviciu universal pe întreg teritoriul național sau în părți ale acestuia. În acest scop, autoritatea competentă care a impus obligațiile de serviciu universal ar trebui să fie informată de către furnizor înainte de cedare. Evaluarea autorității competente nu ar trebui să aducă atingere încheierii tranzacției.

(235)  Pentru a asigura stabilitatea și pentru a sprijini o tranziție treptată, statele membre ar trebui să fie în măsură să asigure în continuare furnizarea pe teritoriul lor a serviciilor universale, altele decât serviciile adecvate de acces la internet de bandă largă și de comunicații de voce la punct fix, care sunt incluse în domeniul de aplicare al obligațiilor lor de serviciu universal în temeiul Directivei 2002/22/CE la data intrării în vigoare a prezentei directive, cu condiția ca aceste servicii sau servicii comparabile să nu fie disponibile în condiții comerciale obișnuite. Faptul de a permite furnizarea în continuare de telefoane publice populației, cu plata prin monede, carduri de credit sau de debit, cartele preplătite, inclusiv cartele cu coduri de acces, liste ale abonaților telefonici și servicii de informații telefonice în cadrul regimului de serviciu universal, câtă vreme se demonstrează că această nevoie există, ar oferi statelor membre flexibilitatea necesară pentru a ține seama în mod corespunzător de diversele circumstanțe naționale. Aceasta poate include punerea la dispoziție de telefoane publice cu plată în principalele puncte de intrare în țară, cum ar fi aeroporturile sau stațiile de tren și de autobuz, precum și în locurile frecventate de persoane în caz de urgență, cum ar fi spitalele, posturile de poliție și zonele de refugiu de pe autostradă, pentru a satisface nevoile rezonabile ale utilizatorilor finali, in speciale cele ale utilizatorilor finali cu dizabilități.

(236)  Statele membre ar trebui să monitorizeze situația consumatorilor în ceea ce privește utilizarea de către aceștia a unor servicii adecvate de acces la internet de bandă largă și de comunicații de voce, în special din punctul de vedere al accesibilității prețurilor. Accesibilitatea prețurilor serviciilor adecvate de acces la internet de bandă largă și de comunicații de voce este legată atât de informațiile pe care utilizatorii le primesc cu privire la cheltuielile de utilizare, precum și la costul relativ al utilizării comparativ cu alte servicii, cât și, de asemenea, de capacitatea acestora de a-și controla cheltuielile. Prin urmare, accesibilitatea prețurilor înseamnă a conferi putere consumatorilor prin intermediul obligațiilor impuse furnizorilor. Printre aceste obligații se numără asigurarea unui nivel determinat de facturare detaliată, posibilitatea oferită consumatorilor de a bloca selectiv anumite apeluri, precum apelurile cu preț ridicat pentru serviciile premium, de a-și controla cheltuielile prin intermediul mijloacelor de plată în avans și de a-și compensa cheltuielile inițiale de conectare. Este posibil ca aceste măsuri să trebuiască să fie revizuite și modificate, în funcție de evoluția pieței. Facturile detaliate pentru utilizarea accesului la internet ar trebui să indice numai ora, durata și consumul corespunzând unei sesiuni de utilizare, fără a indica site-urile internet sau punctele finale de pe internet la care s-a făcut conectarea în timpul unei astfel de sesiuni de utilizare.

(237)  Cu excepția cazurilor de întârziere a plăților sau de neplată a facturilor în mod sistematic, consumatorul care are dreptul la tarife accesibile ar trebui să fie protejat, până la soluționarea litigiului, de riscurile unei deconectări imediate de la rețea din cauza neplății unei facturi și, mai ales în cazul litigiilor legate de facturi cu sume mari de plată pentru servicii premium, ar trebui să aibă în continuare acces la servicii esențiale de comunicații de voce și la un nivel minim de servicii de acces la internet, astfel cum este definit de statele membre,. Statele membre ar trebui să poată decide ca acest acces să fie menținut doar dacă abonatul își plătește în continuare taxele de închiriere a liniei sau de acces la internet de bază.

(238)  În cazul în care furnizarea de servicii adecvate de acces la internet de bandă largă și de comunicații de voce sau furnizarea altor ▌servicii în conformitate cu prezenta directivă generează obligații inechitabile pentru un furnizor, ținând seama în mod corespunzător de costuri și de venituri, precum și de beneficiile nemateriale rezultate în urma furnizării serviciilor în cauză, respectiva sarcină inechitabilă poate fi inclusă în orice calcul al costului net al obligațiilor de serviciu universal.

(239)  Statele membre ar trebui, dacă este necesar, să instituie mecanisme de finanțare a costului net al obligațiilor de serviciu universal în cazurile în care s-a demonstrat că obligațiile nu pot fi asumate decât cu pierdere sau la un cost net care depășește standardele comerciale obișnuite. Este important să se asigure calculul corect al costului net al obligațiilor de serviciu universal, iar fiecare finanțare să se facă cu denaturări minime pentru piață și pentru întreprinderi și să fie compatibilă cu articolele 107 și 108 din TFUE.

(240)  Orice calcul al costului net al obligațiilor de serviciu universal ar trebui să ia în considerare în mod corespunzător cheltuielile și veniturile, precum și beneficiile nemateriale rezultate din furnizarea serviciului universal, dar nu ar trebui să împiedice atingerea obiectivului general de asigurare a faptului că structura prețurilor reflectă costurile. Orice costuri nete ale obligațiilor de serviciu universal ar trebui calculate pe baza unor proceduri transparente.

(241)  A lua în considerare beneficiile nemateriale înseamnă că o estimare, în termeni monetari, a avantajelor indirecte pe care o întreprindere le are datorită poziției sale de furnizor de serviciu universal ar trebui dedusă din costul net direct al obligațiilor de serviciu universal pentru a determina sarcina costului total.

(242)  În cazul în care o obligație de serviciu universal reprezintă o sarcină inechitabilă pentru un furnizor, este oportun ca statele membre să fie autorizate să instituie mecanisme de recuperare eficace a costurilor nete. Una dintre metodele de recuperare a costurilor nete ale obligațiilor de serviciu universal o reprezintă recuperarea din fondurile publice. O altă metodă este repartizarea costurilor nete ale obligațiilor de serviciu universal între furnizorii de rețele și servicii de comunicații electronice. Statele membre ar trebui să poată finanța costurile nete ale diferitelor elemente ale serviciului universal prin diferite mecanisme sau să poată finanța costurile nete ale unora sau tuturor elementelor fie prin unul din aceste mecanisme, fie printr-o combinație a ambelor mecanisme. Un acces adecvat la internet de bandă largă aduce beneficii nu doar sectorului comunicațiilor electronice, ci și economiei online în general și societății în ansamblul său. Furnizarea unei conexiuni care permite viteze de bandă largă pentru un număr mai mare de utilizatori finali le oferă acestora posibilitatea să folosească serviciile online și, astfel, să participe în mod activ la societatea digitală. Asigurarea unor astfel de conexiuni pe baza obligațiilor de serviciu universal servește atât interesului public, cât și intereselor furnizorilor de servicii de comunicații electronice. Statele membre ar trebui să ia în considerare aceste lucruri atunci când aleg și concep mecanisme de recuperare a costurilor nete.

(243)  În cazul recuperării costurilor prin repartizarea costului net al obligațiilor de serviciu universal între furnizorii de rețele și servicii de comunicații electronice, statele membre ar trebui să se asigure că metoda de alocare între furnizori se bazează pe criterii obiective și nediscriminatorii și că este conformă principiului proporționalității. Acest principiu nu împiedică statele membre să îi scutească pe noii veniți care nu și-au impus încă în mod semnificativ prezența pe piață. Toate mecanismele de finanțare ar trebui să se asigure că participanții pe piață contribuie numai la finanțarea obligațiilor de serviciu universal și nu a altor activități care nu sunt direct legate de furnizarea obligațiilor de serviciu universal. Mecanismele de recuperare ar trebui să respecte principiile dreptului Uniunii și, în special în cazul mecanismelor de repartizare a costurilor, pe cele de nediscriminare și proporționalitate. Toate mecanismele de finanțare ar trebui să se asigure că utilizatorii dintr-un stat membru nu contribuie la costurile de furnizare a serviciului universal dintr-un alt stat membru. Costul net al obligațiilor de serviciu universal ar trebui să poată fi repartizat între toate grupele de furnizori sau între anumite grupe de furnizori. Statele membre ar trebui să se asigure că mecanismul de repartizare respectă principiile de transparență, de minimă denaturare a pieței, de nediscriminare și de proporționalitate. Minima denaturare a pieței presupune recuperarea contribuțiilor astfel încât să se minimizeze pe cât posibil impactul sarcinii financiare asupra utilizatorilor finali, de exemplu prin distribuirea cât mai vastă a contribuțiilor.

(244)  Furnizorii care beneficiază de o finanțare acordată pentru serviciul universal ar trebui să furnizeze autorităților naționale de reglementare informații suficient de detaliate privind elementele specifice care necesită finanțarea respectivă, pentru a-și justifica cererea. Regimurile statelor membre privind calculul costurilor și finanțarea obligațiilor de serviciu universal ar trebui comunicate Comisiei pentru verificarea compatibilității lor cu TFUE. Statele membre ar trebui să asigure o transparență efectivă și să verifice sumele alocate finanțării obligațiilor de serviciu universal. Calculul costurilor nete aferente furnizării serviciului universal ar trebui să se bazeze pe o metodologie obiectivă și transparentă în vederea asigurării faptului că serviciul universal este furnizat în cel mai eficient mod din punctul de vedere al costurilor și în vederea promovării unor condiții de concurență echitabile pentru participanții de pe piață. Faptul de a face cunoscută în avans metodologia menită să fie utilizată pentru calcularea costurilor nete ale elementelor componente ale serviciului universal înainte de a pune în aplicare acest calcul ar putea contribui la o transparență sporită.

(245)  Statele membre nu sunt autorizate să impună participanților de pe piață contribuții financiare legate de măsuri care nu fac parte din obligațiile de serviciu universal. Fiecare stat membru rămâne liber să impună măsuri speciale (în afara sferei obligațiilor de serviciu universal) și să le finanțeze conform dreptului Uniunii, dar nu prin intermediul contribuțiilor din partea participanților de pe piață.

(246)  Pentru a sprijini în mod eficace libera circulație a mărfurilor, a serviciilor și a persoanelor în interiorul Uniunii, ar trebui să fie posibil să se utilizeze anumite resurse naționale de numerotație, în special anumite numere nongeografice, într-o manieră extrateritorială, adică în afara teritoriului statului membru care alocă numărul. Având în vedere riscul important de fraudă în ceea ce privește comunicațiile interpersonale, o astfel de utilizare extrateritorială ar trebui să fie permisă numai pentru furnizarea altor servicii de comunicații electronice decât cele de comunicații interpersonale. Asigurarea respectării dreptului intern relevant, în special a normelor privind protecția consumatorilor și a altor norme referitoare la utilizarea resurselor de numerotație, ar trebui garantată de statele membre indiferent de ▌locul în care au fost acordate drepturile de utilizare ▌și în care sunt utilizate resursele de numerotație în cadrul Uniunii. Statele membre își păstrează competența de a aplica dreptul lor intern pentru resursele de numerotație utilizate pe teritoriul lor, inclusiv în cazul în care drepturile au fost acordate în alt stat membru.

(247)  Autoritățile naționale de reglementare sau alte autorități competente din statele membre în care sunt utilizate resurse de numerotație dintr-un alt stat membru nu dețin controlul asupra acestor resurse. Prin urmare, este esențial ca autoritatea națională de reglementare sau altă autoritate competentă din statul membru care acordă drepturile de utilizare extrateritorială să asigure, de asemenea, o protecție eficace a utilizatorilor finali din statele membre în care sunt utilizate numerele respective. În vederea realizării unei protecții eficace, autoritatea națională de reglementare sau altă autoritate competentă care acordă drepturi de utilizare extrateritorială ar trebui să impună condiții în conformitate cu prezenta directivă în ceea ce privește respectarea de către furnizor a normelor de protecție a consumatorilor și a altor norme referitoare la utilizarea resurselor de numerotație în acele state membre în care vor fi utilizate resursele respective.

(248)   Autoritățile naționale de reglementare sau alte autorități competente din statele membre în care sunt utilizate resursele de numerotație ar trebui să poată solicita sprijinul autorităților naționale de reglementare sau al altor autorități competente care au acordat drepturile de utilizare a resurselor de numerotație respective pentru a primi asistență în vederea asigurării respectării normelor lor. Măsurile de asigurare a respectării normelor luate de autoritățile naționale de reglementare sau de alte autorități competente care au acordat drepturile de utilizare ar trebui să includă sancțiuni cu efect de descurajare, iar în special în cazul unei încălcări grave, retragerea dreptului de utilizare extrateritorială a resurselor de numerotație alocate întreprinderii în cauză. Cerințele privind utilizarea extrateritorială nu ar trebui să aducă atingere competențelor statelor membre de a bloca, de la caz la caz, accesul la numere sau servicii în cazul în care acest lucru este justificat din motive de fraudă sau de abuz. Utilizarea extrateritorială a resurselor de numerotație nu ar trebui să aducă atingere normelor Uniunii privind furnizarea de servicii de roaming, inclusiv celor privind prevenirea utilizării anormale sau abuzive a serviciilor de roaming care fac obiectul reglementării în materie de prețuri cu amănuntul și care beneficiază de tarife de roaming la nivel angro reglementate. Statele membre ar trebui să fie în continuare în măsură să încheie cu țări terțe acorduri specifice privind utilizarea extrateritorială a resurselor de numerotație.

(249)  Statele membre ar trebui să promoveze furnizarea pe suport radio (over the air) a resurselor de numerotație pentru a facilita trecerea de la un furnizor de servicii de comunicații electronice la altul. Furnizarea pe suport radio a resurselor de numerotație permite reprogramarea identificatorilor echipamentelor de comunicații fără acces fizic la dispozitivele în cauză. Această caracteristică este în mod special relevantă pentru serviciile între dispozitive, și anume serviciile care implică un transfer automat de date și informații între dispozitive sau aplicații bazate pe software-uri cu o interacțiune umană limitată sau fără interacțiune umană. Furnizorii unor astfel de servicii între dispozitive ar putea să nu aibă acces fizic la dispozitivele lor din cauza utilizării lor la distanță sau a numărului mare de dispozitive instalate ori a modelelor lor de utilizare. Având în vedere piața emergentă a serviciilor între dispozitive și noile tehnologii, statele membre ar trebui să depună eforturi pentru a asigura neutralitatea tehnologică în promovarea furnizării pe suport radio.

(250)  Accesul la resursele de numerotație pe baza unor criterii transparente, obiective și nediscriminatorii este esențial pentru ca întreprinderile să se afle în concurență în sectorul comunicațiilor electronice. Statele membre ar trebui să fie în măsură să acorde drepturi de utilizare a resurselor de numerotație altor întreprinderi decât cele care furnizează rețele sau servicii de comunicații electronice, ținând cont de importanța crescândă a numerelor pentru diverse servicii de internet al obiectelor. Toate elementele planurilor naționale de numerotație ar trebui să fie gestionate de autoritățile naționale de reglementare sau de alte autorități competente, inclusiv codurile de puncte utilizate la adresarea în rețea. În cazul în care este nevoie de o armonizare a resurselor de numerotație în Uniune pentru a sprijini dezvoltarea serviciilor paneuropene sau a serviciilor transfrontaliere, în special a noilor servicii între dispozitive, cum ar fi mașinile conectate, și în cazul în care cererea nu ar putea fi satisfăcută pe baza resurselor de numerotație existente, Comisia poate lua măsuri de punere în aplicare, cu asistența OAREC.

(251)  Obligația de a publica deciziile privind acordarea drepturilor de utilizare a resurselor de numerotație ar trebui să poată fi îndeplinită prin punerea deciziilor respective la dispoziția publicului pe un site internet.

(252)  Având în vedere aspectele particulare aferente semnalării cazurilor de copii dispăruți, statele membre ar trebui să își mențină angajamentul de a se asigura că pe teritoriul lor este efectiv disponibil un serviciu care să funcționeze bine de semnalare a cazurilor de copii dispăruți la numărul „116000”. Statele membre ar trebui să ia măsurile corespunzătoare pentru a se asigura că se obține un nivel suficient de calitate a serviciului în operarea numărului 116 000.

(253)  În paralel cu linia telefonică de urgență pentru copiii dispăruți 116000, multe state membre asigură, de asemenea, accesul copiilor la un serviciu de operare a liniei telefonice de asistență cu numărul 116111, care este adaptat copiilor și îi ajută pe cei care au nevoie de îngrijire și protecție. Aceste state membre și Comisia ar trebui să se asigure că cetățenii și în special copiii și sistemele naționale de protecție a copilului au luat cunoștință de existența liniei telefonice de asistență 116111.

(254)  Piața internă presupune ca utilizatorii finali să poată avea acces la toate numerele incluse în planurile naționale de numerotație ale altor state membre și să poată avea acces la servicii folosind numere nongeografice, inclusiv numere de telefon cu acces gratuit pentru apelant și numere cu tarif premium, în cadrul Uniunii, cu excepția cazului în care utilizatorul final apelat a ales, din motive comerciale, să limiteze accesul din anumite zone geografice. Utilizatorii finali ar trebui, de asemenea, să poată avea acces la numerele universale internaționale cu acces gratuit pentru apelant (UIFN). Accesul transfrontalier la resursele de numerotație și la serviciile asociate nu ar trebui obstrucționat, cu excepția cazurilor justificate în mod obiectiv, de exemplu pentru combaterea fraudei sau a abuzurilor (de exemplu, în legătură cu anumite servicii premium), atunci când numărul este definit ca având doar acoperire națională (de exemplu, un cod național scurt) sau atunci când accesul nu este ▌fezabil din punct de vedere economic. Tarifele aplicate părților care apelează din afara statului membru în cauză nu trebuie să fie aceleași cu cele aplicate părților care apelează din interiorul acelui stat membru. Utilizatorii ar trebui să fie pe deplin informați anticipat și într-un mod clar cu privire la orice tarife aplicabile numerelor cu acces gratuit pentru apelant, precum tarifele apelurilor internaționale pentru numerele accesibile prin codurile standard internaționale de acces la serviciile de telefonie. În cazul în care furnizorii de servicii de comunicații electronice rețin venituri provenite din interconectare sau din alte servicii, din motive de fraudă sau de abuz, statele membre ar trebui să se asigure că veniturile reținute provenite din servicii sunt rambursate, acolo unde este posibil, utilizatorilor finali afectați de frauda sau de abuzul în cauză.

(255)  În conformitate cu principiul proporționalității, o serie de dispoziții referitoare la drepturile utilizatorilor finali din prezenta directivă nu ar trebui să se aplice microîntreprinderilor care furnizează numai servicii de comunicații interpersonale care nu sunt bazate pe numere,. Conform jurisprudenței Curții de Justiție, definiția unei întreprinderi mici și mijlocii, care include microîntreprinderile, este de strictă interpretare. Pentru a include doar întreprinderile care sunt efectiv microîntreprinderi independente, este necesar să se examineze structura microîntreprinderilor care formează un grup economic, a cărui putere depășește puterea unei microîntreprinderi, și să se asigure faptul că definiția microîntreprinderii nu este eludată din motive pur formale.

(256)  Realizarea pieței interne a comunicațiilor electronice impune eliminarea obstacolelor care împiedică accesul transfrontalier al utilizatorilor finali la serviciile de comunicații electronice în întreaga Uniune. Furnizorii de comunicații electronice pentru public nu ar trebui să interzică sau să restricționeze accesul utilizatorilor finali ori să îi discrimineze pe baza cetățeniei lor ▌ sau a statului membru de reședință sau de stabilire. Cu toate acestea, diferențierea ar trebui să fie posibilă pe baza unor deosebiri justificabile din punct de vedere obiectiv în materie de costuri și riscuri, care nu se limitează la măsurile prevăzute în Regulamentul (UE) nr. 531/2012 în ceea ce privește utilizarea abuzivă sau anormală a serviciilor de roaming cu amănuntul reglementate.

(257)  Punerea în aplicare divergentă a normelor privind protecția utilizatorilor finali a generat obstacole semnificative pe piața internă care îi afectează atât pe furnizorii de servicii de comunicații electronice, cât și pe utilizatorii finali. Respectivele obstacole ar trebui să fie reduse de aplicabilitatea acelorași norme care asigură un nivel comun ridicat de protecție în întreaga Uniune. O armonizare deplină calibrată a drepturilor utilizatorilor finali care intră sub incidența prezentei directive ar trebui să sporească în mod considerabil securitatea juridică atât pentru utilizatorii finali, cât și pentru furnizorii de servicii de comunicații electronice și ar trebui să reducă în mod semnificativ obstacolele la intrare și sarcina inutilă în materie de asigurare a conformității generată de fragmentarea normelor. Armonizarea deplină contribuie la depășirea obstacolelor de pe piața internă care rezultă din astfel de dispoziții interne privind utilizatorii finali care, în același timp, protejează furnizorii naționali împotriva concurenței din alte state membre. Pentru a realiza un nivel comun ridicat de protecție, mai multe dispoziții privind drepturile utilizatorilor finali ar trebui să fie consolidate în mod rezonabil în prezenta directivă, în lumina celor mai bune practici din statele membre. Armonizarea completă a drepturilor utilizatorilor finali sporește încrederea lor în piața internă, întrucât aceștia beneficiază de un nivel la fel de ridicat de protecție atunci când utilizează servicii de comunicații electronice, nu numai în statul lor membru, ci și atunci când locuiesc, lucrează sau călătoresc în alte state membre. Armonizarea deplină ar trebui să cuprindă numai aspectele reglementate de dispozițiile privind drepturile utilizatorilor finali din prezenta directivă. Prin urmare, armonizarea deplină nu ar trebui să aducă atingere dreptului intern în ceea ce privește aspectele de protecție a utilizatorilor finali, inclusiv unele aspecte ale măsurilor de transparență care nu sunt reglementate de dispozițiile respective. De exemplu, măsurile referitoare la obligațiile de transparență care nu sunt reglementate de prezenta directivă ar trebui să fie considerate drept compatibile cu principiul armonizării depline, pe când cerințele suplimentare referitoare la aspecte de transparență reglementate de prezenta directivă, cum ar fi publicarea informațiilor, ar trebui considerate drept incompatibile. În plus, statele membre ar trebui să poată menține sau introduce dispoziții naționale referitoare la aspecte care nu sunt abordate în mod specific în prezenta directivă, în special pentru a aborda chestiuni nou apărute.

(258)  Contractul este un instrument important pentru utilizatorii finali pentru asigurarea transparenței informațiilor și a securității juridice. Majoritatea furnizorilor de servicii dintr-un mediu concurențial vor încheia contracte cu clienții lor din motive de oportunitate comercială. În afara prezentei directive, tranzacțiilor efectuate de consumatori care au legătură cu rețele și servicii de comunicații electronice li se aplică și cerințele referitoare la contracte din dreptul în vigoare al Uniunii în materie de protecție a consumatorilor, în special Directiva 93/13/CEE a Consiliului(40) și Directiva 2011/83/UE a Parlamentului European și a Consiliului(41). Includerea cerințelor de informare în prezenta directivă, care ar putea fi impuse și în temeiul Directivei 2011/83/UE, nu ar trebui să ducă la dublarea informațiilor în documentele precontractuale și contractuale. Informațiile relevante furnizate în temeiul prezentei directive, inclusiv orice cerințe de informare mai prescriptive și mai detaliate, ar trebui să fie considerate ca îndeplinind cerințele corespunzătoare din Directiva 2011/83/UE.

(259)  Unele dintre aceste dispoziții privind protecția utilizatorilor finali care se aplică a priori numai consumatorilor, și anume cele privind informațiile contractuale, durata maximă a contractului și pachetele, ar trebui să fie nu numai în beneficiul consumatorilor, ci și al microîntreprinderilor și al întreprinderilor mici, precum și al organizațiilor non-profit, astfel cum sunt definite în dreptul intern. Poziția de negociere a acestor categorii de întreprinderi și organizații este comparabilă cu cea a consumatorilor și, prin urmare, acestea ar trebui să beneficieze de același nivel de protecție, cu excepția cazului în care renunță la drepturile respective. Obligațiile privind informațiile contractuale din prezenta directivă, inclusiv cele din Directiva 2011/83/UE care sunt menționate în prezenta directivă, ar trebui să se aplice indiferent dacă se efectuează vreo plată și indiferent de valoarea plății care urmează să fie efectuată de client. Obligațiile privind informațiile contractuale, inclusiv cele prevăzute în Directiva 2011/83/UE, ar trebui să se aplice în mod automat microîntreprinderilor, întreprinderilor mici și organizațiilor non-profit, cu excepția cazului în care acestea preferă să negocieze clauze contractuale individualizate cu furnizorii serviciilor de comunicații electronice. Spre deosebire de microîntreprinderi, întreprinderile mici și organizațiile non-profit, întreprinderile mai mari au, în mod obișnuit, o putere de negociere mai mare și, prin urmare, nu depind de aceleași cerințe privind informațiile contractuale ca și consumatorii. Alte dispoziții, cum ar fi portabilitatea numerelor, care sunt importante și pentru întreprinderile mai mari ar trebui să se aplice în continuare tuturor utilizatorilor finali. Organizațiile non-profit sunt entități juridice care nu obțin profit pentru proprietarii sau membrii lor. De obicei, organizațiile non-profit sunt organizații de caritate sau alte tipuri de organizații de interes public. Astfel, având în vedere situația lor comparabilă, este legitim ca aceste organizații să beneficieze de același tratament ca microîntreprinderile sau întreprinderile mici în temeiul prezentei directive, în măsura în care sunt vizate drepturile utilizatorilor finali.

(260)  Specificitățile sectorului comunicațiilor electronice necesită, dincolo de normele contractuale orizontale, un număr limitat de dispoziții suplimentare în materie de protecție a utilizatorilor finali. Aceștia ar trebui să fie informați, printre altele, cu privire la orice niveluri de calitate a serviciului oferit, condițiile aferente promoțiilor și încetării contractelor, planurile tarifare aplicabile și tarifele pentru serviciile care fac obiectul unor condiții tarifare speciale. Aceste informații sunt relevante pentru furnizorii de servicii de comunicații electronice destinate publicului, altele decât serviciile de transmisie utilizate pentru furnizarea de servicii între dispozitive. Fără a aduce atingere normelor aplicabile privind protecția datelor cu caracter personal, un furnizor de servicii de comunicații electronice destinate publicului nu ar trebui să fie supus obligațiilor privind cerințele de informare în cazul contractelor în care furnizorul respectiv și societățile sau persoanele afiliate nu primesc nicio remunerație legată direct sau indirect de furnizarea de servicii de comunicații electronice, cum ar fi, de exemplu, cazul unei universități care acordă vizitatorilor acces gratuit la rețeaua sa Wi-Fi în campus fără a primi nicio remunerație, nici prin plăți de la utilizatori și nici prin venituri din publicitate.

(261)  Pentru a permite utilizatorului final să facă o alegere în cunoștință de cauză, este esențial ca informațiile relevante necesare să fie furnizate înainte de încheierea contractului, într-un limbaj clar și ușor de înțeles și pe un suport durabil sau, dacă acest lucru nu este fezabil, fără a aduce atingere definiției suportului durabil prevăzută în Directiva 2011/83/UE, într-un document, pus la dispoziție de către furnizor și notificat utilizatorului, ușor de descărcat, de deschis și de consultat pe dispozitive utilizate în mod obișnuit de către consumatori. În vederea facilitării alegerii, furnizorii ar trebui să prezinte o fișă de sinteză a clauzelor contractuale esențiale. Pentru a facilita comparabilitatea și a reduce costurile de asigurare a conformității, Comisia, după consultarea OAREC, ar trebui să adopte un model pentru o astfel de fișă de sinteză a contractului. Informațiile precontractuale furnizate, precum și modelul de fișă de sinteză ar trebui să facă parte integrantă din contractul final. Fișa de sinteză a contractului ar trebui să fie concisă și ușor de citit și, în mod ideal, să nu depășească echivalentul unei pagini A4 sau, în cazul în care diferite servicii sunt grupate într-un singur contract, echivalentul a maximum trei pagini A4.

(262)  În urma adoptării Regulamentului (UE) 2015/2120, dispozițiile prezentei directive privind informațiile referitoare la condițiile care limitează accesul la servicii și aplicații sau utilizarea acestora și informațiile privind modelarea traficului au devenit caduce și ar trebui să fie abrogate.

(263)  În ceea ce privește echipamentul terminal, contractul cu clientul ar trebui să precizeze orice condiții impuse de către furnizor în privința utilizării echipamentului, de exemplu prin blocarea dispozitivelor mobile pentru a fi utilizate doar cu anumite cartele SIM, dacă aceste condiții nu sunt interzise în temeiul dreptului intern, precum și orice taxe aferente încetării contractului, înainte sau la data expirării convenite, inclusiv orice costuri impuse pentru păstrarea echipamentului. În cazul în care utilizatorul final decide să păstreze un echipament terminal inclus la momentul încheierii contractului, eventuala despăgubire datorată nu ar trebui să depășească valoarea pro rata temporis a acestuia calculată pe baza valorii din momentul încheierii contractului sau pe baza părții restante din taxa pentru servicii până la încetarea contractului, oricare dintre cele două cuantumuri este mai mic. Statele membre ar trebui să poată alege alte metode de calculare a ratei despăgubirii, în cazul în care o astfel de rată este egală sau mai mică decât despăgubirea calculată respectivă. Orice restricție a utilizării echipamentelor terminale în alte rețele ar trebui să fie eliminată, în mod gratuit, de către furnizor cel târziu la achitarea respectivei despăgubiri.

(264)  Fără a aduce atingere obligației fundamentale în materie de securitate care revine furnizorului în temeiul prezentei directive, contractul ar trebui să precizeze tipul de acțiune pe care furnizorul ar putea să o întreprindă în cazul unor incidente, amenințări sau vulnerabilități privind securitatea. În plus, contractul ar trebui să precizeze de asemenea eventualele mecanisme de despăgubire și de rambursare disponibile în cazul în care un furnizor răspunde inadecvat la un incident de securitate, inclusiv dacă un incident de securitate notificat furnizorului are loc din cauza unor vulnerabilități cunoscute ale hardware-ului sau software-ului, pentru care producătorul sau dezvoltatorul a oferit corecții, iar furnizorul de servicii nu a aplicat aceste corecții și nu a luat nicio altă măsură adecvată de rezolvare a problemei.

(265)  Disponibilitatea unor informații transparente, actualizate și comparabile privind ofertele și serviciile este un element-cheie pentru consumatorii de pe piețele concurențiale unde mai mulți furnizori oferă servicii. Utilizatorii finali ar trebui să poată compara cu ușurință prețurile diverselor servicii oferite pe piață pe baza informațiilor publicate într-o formă ușor accesibilă. Pentru a le permite acestora compararea cu ușurință a prețurilor și a serviciilor, autoritățile competente, în coordonare, după caz, cu autoritățile naționale de reglementare ar trebui să poată solicita furnizorilor de servicii de acces la internet sau de servicii de comunicații interpersonale destinate publicului o mai mare transparență cu privire la informații, inclusiv tarifele, calitatea serviciului, condițiile referitoare la echipamentul terminal furnizat și alte statistici relevante. Orice astfel de cerințe ar trebui să țină seama în mod corespunzător de caracteristicile respectivelor rețele sau servicii. De asemenea, autoritățile respective ar trebui să asigure faptul că părțile terțe au dreptul de a utiliza gratuit informațiile disponibile publicului publicate de către astfel de întreprinderi, în vederea furnizării unor instrumente de comparare.

(266)  Utilizatorii finali deseori nu sunt conștienți de costurile comportamentului lor în materie de consum sau au dificultăți în a estima când timp au folosit serviciile de comunicații electronice sau ce volum de date au consumat în cadrul acestora. Pentru a spori transparența și pentru a le permite utilizatorilor finali să își controleze mai bine bugetul în materie de comunicații, este important să se pună la dispoziția acestora facilități care să le permită să își monitorizeze consumul în timp util. În plus, statele membre ar trebui să poată să mențină sau să introducă dispoziții privind limitele de consum, care să protejeze utilizatorii finali de așa-numitele „facturi-șoc”, inclusiv în ceea ce privește serviciile premium și alte servicii care fac obiectul unor condiții tarifare speciale. Acest lucru permite autorităților competente să solicite ca informațiile cu privire la astfel de prețuri să fie oferite înainte de furnizarea serviciului și nu aduce atingere posibilității ca statele membre să mențină sau să introducă obligații generale pentru serviciile premium pentru a asigura o protecție eficace a utilizatorilor finali.

(267)  Instrumentele independente de comparare, cum ar fi site-urile internet, reprezintă un mijloc eficace pentru utilizatorii finali de a evalua avantajele diferiților furnizori de servicii de acces la internet și de comunicații interpersonale, în cazul în care acestea sunt furnizate pe baza plăților monetare directe recurente sau bazate pe consum, precum și de a obține informații imparțiale, în special prin compararea într-un singur loc a prețurilor, a tarifelor și a parametrilor de calitate. Astfel de instrumente ar trebui să fie independente din punct de vedere operațional de furnizorii de servicii, fără ca vreun furnizor de servicii să beneficieze de tratament favorabil în rezultatele căutării. Astfel de instrumente ar trebui să vizeze furnizarea de informații care să fie în același timp clare și concise, complete și cuprinzătoare. De asemenea, acestea ar trebui să vizeze includerea unei game cât mai largi de oferte, pentru a reda o imagine de ansamblu reprezentativă și pentru a acoperi o parte semnificativă a pieței. Informațiile furnizate în cadrul unor astfel de instrumente ar trebui să fie demne de încredere, imparțiale și transparente. Utilizatorii finali ar trebui să fie informați cu privire la faptul că au la dispoziție astfel de instrumente. Statele membre ar trebui să se asigure că, pe teritoriile lor, utilizatorii finali au acces gratuit la cel puțin un astfel de instrument. În cazul în care într-un stat membru există numai un singur instrument și instrumentul respectiv încetează să mai funcționeze sau nu mai respectă criteriile de calitate, statul membru ar trebui să se asigure că utilizatorii finali au acces într-un termen rezonabil la un alt instrument de comparare la nivel național.

(268)  Instrumentele independente de comparare ▌pot fi operate de întreprinderi private sau de către ori în numele autorităților competente, însă ar trebui să fie operate în conformitate cu criterii de calitate determinate, inclusiv cerința de a furniza detalii privind proprietarii lor, de a prezenta informații exacte și actualizate, de a preciza momentul ultimei actualizări, de a stabili criterii clare și obiective pe care se va baza comparația și de a include o gamă largă de oferte ▌, acoperind o parte semnificativă a pieței. Statele membre ar trebui să poată stabili cât de des este necesar ca instrumentele de comparare să revizuiască și să actualizeze informațiile pe care le oferă utilizatorilor finali, ținând seama de frecvența cu care furnizorii de servicii de acces la internet și de servicii de comunicații interpersonale ▌destinate publicului își actualizează în general informațiile în materie de tarife și calitate. ▌

(269)  Pentru a răspunde chestiunilor de interes public cu privire la utilizarea serviciilor de acces la internet și a serviciilor de comunicații interpersonale bazate pe numere destinate publicului și pentru a încuraja protejarea drepturilor și a libertăților celorlalți, statele membre ar trebui să fie în măsură să pună la dispoziție și să disemineze sau să solicite diseminarea, cu ajutorul furnizorilor serviciilor respective, informațiilor de interes public referitoare la utilizarea unor astfel de servicii. Informațiile respective ar trebui să poată include informații de interes public referitoare la încălcările cele mai frecvente și consecințele lor juridice, de exemplu privind încălcarea drepturilor de autor, alte utilizări ilegale și diseminarea conținuturilor dăunătoare, precum și consiliere și mijloace de protecție împotriva riscurilor la adresa siguranței personale, de exemplu, cele care apar în urma dezvăluirii de informații cu caracter personal în anumite circumstanțe, cât și împotriva riscurilor la adresa vieții private și a datelor cu caracter personal, precum și disponibilitatea unor programe informatice sau opțiuni de programare configurabile și ușor de utilizat, care să permită protecția copiilor sau a persoanelor vulnerabile. Informațiile ar putea fi coordonate prin intermediul procedurii de cooperare stabilite în prezenta directivă. Astfel de informații de interes public ar trebui să fie actualizate atunci când este necesar și ar trebui să fie prezentate în formate ușor de înțeles, stabilite de fiecare stat membru, și pe site-urile internet ale autorităților publice naționale. Statele membre ar trebui să poată impune furnizorilor de servicii de acces la internet și de servicii de comunicații interpersonale bazate pe numere destinate publicului obligația de a disemina aceste informații standardizate în rândul tuturor clienților lor în maniera considerată potrivită de către autoritățile publice naționale ▌. Diseminarea unor astfel de informații nu ar trebui, totuși, să constituie o sarcină excesivă pentru furnizori. Dacă se întâmplă acest lucru, statele membre ar trebui să solicite o astfel de diseminare prin mijloacele utilizate de furnizori pentru comunicarea cu utilizatorii finali în cadrul activităților lor obișnuite.

(270)  În absența unor norme relevante ale dreptului Uniunii, conținutul, aplicațiile și serviciile sunt considerate legale sau dăunătoare în conformitate cu dreptul material și procedural intern. Sarcina de a decide, conform procesului corespunzător, dacă respectivele conținuturi, aplicații sau servicii sunt sau nu legale sau dăunătoare revine statelor membre, și nu furnizorilor de rețele sau servicii de comunicații electronice. Prezenta directivă ▌ și Directiva 2002/58/CE nu aduc atingere Directivei 2000/31/CE care conține, printre altele, regula de simplă transmitere (mere conduit) pentru furnizorii de servicii intermediari, astfel cum sunt definiți în respectiva directivă.

(271)  Autoritățile naționale de reglementare în coordonare cu alte autorități competente sau, dacă este necesar, alte autorități competente în coordonare cu autoritățile naționale de reglementare ar trebui împuternicite să monitorizeze calitatea serviciilor și să colecteze sistematic informații privind calitatea serviciilor oferite de furnizorii de servicii de acces la internet și de servicii de comunicații interpersonale destinate publicului, în măsura în care aceștia din urmă pot oferi niveluri minime de calitate a serviciilor fie prin controlarea a cel puțin unora dintre elementele rețelei, fie prin intermediul unui acord privind nivelul serviciilor în acest sens, inclusiv calitatea furnizării de servicii ▌utilizatorilor finali cu dizabilități. Aceste informații ar trebui colectate pe baza unor criterii care să permită efectuarea de comparații între furnizorii de servicii și între statele membre. Este probabil ca furnizorii de astfel de servicii de comunicații electronice care își desfășoară activitatea într-un mediu concurențial să pună la dispoziția publicului informații adecvate și actualizate privind serviciile lor, din motive de oportunitate comercială. Cu toate acestea, autoritățile naționale de reglementare în coordonare cu alte autorități competente sau, dacă este necesar, alte autorități competente în coordonare cu autoritățile naționale de reglementare ar trebui să poată cere publicarea respectivelor informații în cazul în care se demonstrează că acestea nu sunt puse efectiv la dispoziția publicului. În cazul în care calitatea serviciilor de comunicații interpersonale destinate publicului depinde de eventuali factori externi, cum ar fi controlul asupra transmiterii semnalului sau conectivitatea rețelei, autoritățile naționale de reglementare, în coordonare cu alte autorități competente, ar trebui să poată solicita furnizorilor de astfel de servicii să informeze consumatorii în consecință.

(272)  Autoritățile naționale de reglementare, în coordonare cu alte autorități competente, ar trebui, de asemenea, să stabilească metodele de măsurare pe care trebuie să le aplice furnizorii de servicii în vederea îmbunătățirii comparabilității datelor oferite. Pentru a facilita comparabilitatea în întreaga Uniune și pentru a reduce costurile de asigurare a conformității, OAREC ar trebui să adopte orientări privind parametrii relevanți de calitate a serviciului de care autoritățile naționale de reglementare, în coordonare cu alte autorități competente, ar trebui să țină seama în cea mai mare măsură.

(273)  Pentru a profita pe deplin de mediul concurențial, consumatorii ar trebui să poată face alegeri în cunoștință de cauză și să își schimbe furnizorii atunci când acest lucru este în interesul lor. Este esențial să se asigure că aceștia sunt în măsură să acționeze astfel, fără a fi stânjeniți de obstacole juridice, tehnice sau practice, inclusiv de condiții, proceduri și tarife contractuale. Faptul respectiv nu împiedică furnizorii să stabilească perioade contractuale minime rezonabile, de până la 24 de luni, în contractele încheiate cu consumatorii. Cu toate acestea, statele membre ar trebui să aibă posibilitatea de a menține sau de a introduce dispoziții pentru o durată maximă mai scurtă și de a permite consumatorilor să își schimbe planurile tarifare sau să rezilieze contractul în cadrul perioadei contractuale fără a suporta costuri suplimentare, în funcție de condițiile naționale, cum ar fi nivelurile de concurență și stabilitatea investițiilor în rețele. Independent de contractul de servicii de comunicații electronice, consumatorii ar putea prefera și beneficia de o perioadă de rambursare mai lungă pentru conexiunile fizice. Astfel de angajamente asumate de consumatori pot fi un factor important în facilitarea instalării rețelelor de foarte mare capacitate până la sau foarte aproape de incinta utilizatorului final, inclusiv prin intermediul schemelor de agregare a cererii care permit investitorilor în rețea să reducă riscurile adoptării inițiale. Cu toate acestea, dreptul consumatorilor de a trece de la un furnizor de servicii de comunicații electronice la altul, astfel cum este prevăzut în prezenta directivă, nu ar trebui să fie limitat de includerea în contractele privind conexiunile fizice a unor astfel de perioade de rambursare, iar astfel de contracte nu ar trebui să privească echipamentele terminale sau echipamentele de acces la internet, cum ar fi telefoanele mobile, routerele sau modemurile. Statele membre ar trebui să asigure egalitatea de tratament a entităților, inclusiv a operatorilor, care finanțează instalarea unei conexiuni fizice de foarte mare capacitate la incinta unui utilizator final, inclusiv în cazul în care o astfel de finanțare se face printr-un contract cu plata în rate.

(274)  De asemenea, este posibilă prelungirea automată a contractelor pentru servicii de comunicații electronice. În aceste cazuri, utilizatorii finali ar trebui să aibă posibilitatea de a rezilia contractul fără a suporta vreun cost ▌după expirarea termenului contractual ▌.

(275)  Orice modificări ale condițiilor contractuale propuse de furnizorii de servicii de comunicații electronice destinate publicului, altele decât serviciile de comunicații interpersonale care nu se bazează pe numere, care nu sunt în avantajul utilizatorului final, ▌de exemplu în ceea ce privește taxele, tarifele, limitarea volumului de date, vitezele de transmitere a datelor, acoperirea sau prelucrarea datelor cu caracter personal, ar trebui să dea naștere dreptului utilizatorului final de a rezilia contractul fără să suporte niciun cost, chiar dacă respectivele modificări sunt combinate cu unele modificări în avantajul utilizatorului final. Orice modificare a condițiilor contractuale de către furnizor ar trebui, așadar, să îi dea dreptul utilizatorului final de a rezilia contractul, cu excepția cazului în care fiecare modificare este în sine în avantajul utilizatorului final sau modificările sunt de natură pur administrativă, cum ar fi o modificare a adresei furnizorului și nu au un efect negativ asupra utilizatorului final, ori modificările sunt strict impuse de modificări legislative sau în materie de reglementare, cum ar fi noi cerințe contractuale de informare impuse de dreptul Uniunii sau de dreptul intern. Modificările ar trebui evaluate pe baza unor criterii obiective pentru a se stabili dacă sunt exclusiv în avantajul utilizatorului final. Dreptul utilizatorului final de a rezilia contractul ar trebui să fie exclus numai în cazul în care furnizorul poate să demonstreze că toate modificările contractuale sunt exclusiv în beneficiul utilizatorului final sau sunt de natură pur administrativă, fără a avea vreun efect negativ asupra utilizatorului final.

(276)  Utilizatorii finali ar trebui să fie informați cu privire la orice modificare a condițiilor contractuale prin intermediul unui suport durabil. Utilizatorii finali, alții decât consumatorii, microîntreprinderile sau întreprinderile mici ori organizațiile non-profit, ar trebui să nu beneficieze de drepturile de reziliere în cazul modificării contractului, în măsura în care sunt vizate serviciile de transmisie utilizate pentru serviciile între dispozitive. Statele membre ar trebui să poată prevedea măsuri specifice de protecție pentru utilizatorii finali referitoare la rezilierea contractului atunci când utilizatorii finali își schimbă locul de reședință. Dispozițiile privind rezilierea contractului ar trebui să nu aducă atingere altor dispoziții din dreptul Uniunii sau din cel intern privind motivele pentru care pot fi reziliate contractele ori pot fi schimbate condițiile contractuale de furnizorul de servicii sau de utilizatorul final.

(277)  Posibilitatea de a trece de la un furnizor la altul este esențială pentru o concurență efectivă într-un mediu concurențial. Disponibilitatea unor informații transparente, fiabile și furnizate în timp util cu privire la schimbarea furnizorului ar trebui să sporească încrederea utilizatorilor finali în trecerea de la un furnizor la altul și disponibilitatea lor de a se implica activ în procesul concurențial. Furnizorii de servicii ar trebui să asigure continuitatea serviciului astfel încât utilizatorii finali să poată trece de la un furnizor la altul fără a fi stânjeniți de riscul pierderii unui serviciu și, dacă este posibil din punct de vedere tehnic, să permită trecerea la un alt furnizor la data solicitată de către utilizatorii finali.

(278)  Portabilitatea numărului este un element-cheie care facilitează opțiunile consumatorilor și concurența efectivă pe piețele comunicațiilor electronice concurențiale. Utilizatorii finali care solicită acest lucru ar trebui să își poată păstra numerele, indiferent de furnizorul serviciului, pe perioada limitată a trecerii de la un furnizor de servicii la altul. Furnizarea acestei facilități între conexiunile la rețeaua de telefonie publică de la punctele fixe și mobile nu este prevăzută de prezenta directivă. Cu toate acestea, statele membre ar trebui să poată aplica dispoziții pentru asigurarea portabilității numerelor între rețele care furnizează servicii la puncte fixe și în rețele mobile.

(279)  Impactul portabilității numerelor este consolidat considerabil prin transparența informațiilor tarifare, atât pentru utilizatorii finali care își portează numărul, cât și pentru utilizatorii finali care îi apelează pe cei care și-au portat numărul. Autoritățile naționale de reglementare ar trebui, în cazurile în care acest lucru este fezabil, să faciliteze o transparență adecvată privind tarifarea, ca parte a punerii în aplicare a portabilității numerelor.

(280)  În vederea asigurării faptului că prețurile de interconectare aferente furnizării portabilității numerelor sunt stabilite în funcție de costuri, autoritățile naționale de reglementare ar trebui să poată lua, de asemenea, în considerare prețurile practicate pe piețe comparabile.

(281)  Portabilitatea numerelor este un element-cheie care facilitează opțiunile consumatorilor și concurența efectivă pe piețele concurențiale de comunicații electronice și ar trebui pusă în aplicare în cel mai scurt timp posibil, astfel încât numărul să fie activat efectiv în termen de o zi lucrătoare, iar utilizatorul final să nu fie privat de serviciu mai mult de o zi lucrătoare de la data convenită. Dreptul de a porta numărul ar trebui să îi fie atribuit utilizatorului final care deține contractul relevant (preplătit sau cu plata cu abonament) cu furnizorul. Pentru a facilita recurgerea la un ghișeu unic care să permită utilizatorilor finali să treacă fără sincope de la un furnizor la altul, acest proces ar trebui să fie în sarcina furnizorului de comunicații electronice destinate publicului către care se realizează trecerea. Autoritățile naționale de reglementare sau, după caz, alte autorități competente ar trebui să poată să stabilească procesul global al trecerii de la un furnizor la altul și al portării numerelor, ținând seama de dispozițiile naționale privind contractele și progresele tehnologice. Acest lucru ar trebui să includă, după caz, o cerință conform căreia portarea se finalizează prin furnizare pe suport radio, cu excepția cazului în care utilizatorul final solicită altceva. Experiența din unele state membre a arătat că există riscul de transferare a utilizatorilor finali către un alt furnizor fără consimțământul acestora. Deși de acest aspect ar trebui să se ocupe în primul rând autoritățile de aplicare a legii, statele membre ar trebui să fie în măsură să impună măsurile proporționale minime în ceea ce privește procesul de trecere de la un furnizor la altul, inclusiv sancțiuni corespunzătoare, care sunt necesare pentru a reduce la minimum astfel de riscuri și pentru a se garanta protecția utilizatorului final pe parcursul întregului proces de trecere de la un furnizor la altul, fără a diminua atractivitatea acestuia pentru utilizatorii finali. Dreptul de a porta numere nu ar trebui limitat prin condițiile contractuale.

(282)  Pentru a se garanta că trecerea de la un furnizor la altul și portarea au loc în termenele prevăzute de prezenta directivă, statele membre ar trebui să oblige furnizorii să acorde, ușor și în timp util, compensații utilizatorilor finali, atunci când un acord între un furnizor și un utilizator final nu este respectat. Astfel de măsuri ar trebui să fie proporționale cu durata întârzierii manifestate în respectarea acordului. Utilizatorii finali ar trebui, cel puțin, să beneficieze de măsuri compensatorii pentru întârzierile care depășesc o zi lucrătoare în activarea serviciului, portarea unui număr sau pierderea serviciului și în cazul nerespectării de către furnizori a programărilor stabilite pentru servicii sau pentru instalare. Compensațiile suplimentare ar putea fi și sub formă de reducere automată a remunerației în cazurile în care furnizorul dinspre care se realizează trecerea trebuie să continue să își furnizeze serviciile până când sunt activate serviciile furnizorului către care se realizează trecerea.

(283)  Pachetele cuprinzând cel puțin un serviciu de acces la internet sau un serviciu de comunicații interpersonale bazate pe numere destinate publicului și alte servicii, precum serviciile de comunicații interpersonale care nu se bazează pe numere destinate publicului, ▌radiodifuziunea liniară, serviciile între dispozitive sau echipamentele terminale, au devenit din ce în ce mai răspândite și constituie un element important al concurenței. În sensul prezentei directive, ar trebui să se considere că există un pachet în situațiile în care elementele pachetului sunt furnizate sau vândute de același furnizor în temeiul aceluiași contract sau în temeiul unui contract strâns legat sau asociat. Deși de foarte multe ori aduc beneficii consumatorilor, pachetele pot face trecerea de la un furnizor la altul mai dificilă sau mai costisitoare și pot genera riscuri de captivitate (lock-in) contractuală. Atunci când diferitelor servicii și echipamente terminale care fac parte dintr-un pachet li se aplică norme divergente în materie de încetare a contractului și trecere de la un furnizor la altul, ori în ceea ce privește angajamentele contractuale privind achiziția unor echipamente terminale, consumatorii sunt împiedicați în fapt să își exercite drepturile prevăzute în prezenta directivă de a trece la oferte concurențiale pentru întregul pachet sau pentru părți ale acestuia. Anumite dispoziții esențiale ale prezentei directive privind informațiile din fișa de sinteză a contractului, transparența, durata și încetarea contractului și trecerea de la un furnizor la altul ar trebui, prin urmare, să se aplice tuturor elementelor unui pachet, inclusiv echipamentelor terminale, altor servicii precum conținutul digital sau serviciile digitale, precum și serviciilor de comunicații electronice care nu intră direct în domeniul de aplicare al acestor dispoziții. Toate obligațiile utilizatorilor finali aplicabile în temeiul prezentei directive în cazul unui anumit serviciu de comunicații electronice, atunci când este furnizat sau vândut ca serviciu de sine stătător, ar trebui să fie aplicabile și atunci când serviciul face parte dintr-un pachet cu cel puțin un serviciu de acces la internet sau un serviciu de comunicații interpersonale destinate publicului bazate pe numere. Alte aspecte contractuale, cum ar fi căile de atac aplicabile în caz de nerespectare a contractului, ar trebui să fie reglementate de normele aplicabile respectivelor elemente din pachet, de exemplu de normele contractelor pentru vânzarea de bunuri sau pentru furnizarea de conținut digital. Cu toate acestea, un drept de a rezilia orice element al unui pachet constând cel puțin într-un serviciu de acces la internet sau un serviciu de comunicații interpersonale destinate publicului bazate pe numere, înainte de expirarea convenită a termenului contractual, din cauza unei lipse de conformitate sau a nefurnizării serviciului, ar trebui să îi dea dreptul consumatorului să rezilieze toate elementele din pachet. De asemenea, pentru a menține capacitatea de a trece ușor de la un furnizor la altul, consumatorii nu ar trebui nici să fie ținuți captivi (locked in) de un furnizor printr-o prelungire contractuală de facto a perioadei contractuale inițiale.

(284)  Furnizorii de servicii de comunicații interpersonale bazate pe numere au obligația de a furniza acces la serviciile de urgență prin intermediul comunicațiilor de urgență. În circumstanțe excepționale, și anume din cauza lipsei de fezabilitate din punct de vedere tehnic, aceștia ar putea să nu fie în măsură să furnizeze acces la serviciile de urgență sau la informația de localizare a apelantului ori la ambele. În astfel de cazuri, aceștia ar trebui să își informeze în mod corespunzător clienții în contract. Acești furnizori ar trebui să comunice clienților lor informații clare și transparente în contractul inițial și să le actualizeze în cazul oricărei modificări a dispoziției privind accesul la serviciile de urgență, de exemplu în facturi. Aceste informații ar trebui să includă orice limitări privind aria de acoperire teritorială, pe baza parametrilor tehnici de operare planificați ai serviciului de comunicații și a infrastructurii disponibile. În cazul în care serviciul nu este furnizat printr-o conexiune care este gestionată pentru a oferi o calitate specificată a serviciului, informațiile ar trebui să includă, de asemenea, nivelul de fiabilitate al accesului și al informației de localizare a apelantului prin comparație cu un serviciu care este furnizat printr-o astfel de conexiune, ținând seama de standardele actuale în materie de tehnologie și calitate, precum și de orice parametri de calitate a serviciului specificați în prezenta directivă.

(285)  Utilizatorii finali ar trebui să poată avea acces la serviciile de urgență prin intermediul comunicațiilor de urgență în mod gratuit și fără a fi nevoiți să recurgă la vreun mijloc de plată, de la orice dispozitiv care permite folosirea serviciilor de comunicații interpersonale bazate pe numere, inclusiv atunci când utilizează servicii de roaming într-un stat membru. Comunicațiile de urgență constituie un mijloc de comunicare ce include nu numai servicii de comunicații de voce, ci și SMS-urile, mesageria, comunicațiile video sau alte tipuri de comunicații, de exemplu textul în timp real și serviciile de conversație totală și de redare de text. Statele membre, ținând seama de capacitățile și de echipamentele tehnice ale PSAP-urilor, ar trebui să poată stabili care servicii de comunicații interpersonale bazate pe numere sunt potrivite pentru serviciile de urgență, inclusiv posibilitatea de a limita aceste opțiuni la serviciile de comunicații de voce și la echivalentul acestora pentru utilizatorii finali cu dizabilități sau de a adăuga alte opțiuni, de comun acord cu PSAP-urile naționale. Comunicarea de urgență poate fi declanșată în numele unei persoane printr-un apel de urgență de la bordul vehiculului sau eCall, astfel cum este definit de Regulamentul (UE) 2015/758.

(286)  Statele membre ar trebui să se asigure că furnizorii de servicii de comunicații interpersonale bazate pe numere oferă un acces fiabil și precis la serviciile de urgență, ținând seama de specificațiile și criteriile naționale, precum și de capacitățile PSAP-urilor naționale. Statele membre ar trebui să aibă în vedere capacitatea PSAP-urilor de a gestiona comunicațiile de urgență în mai mult de o limbă. În cazul în care serviciul de comunicații interpersonale bazate pe numere nu este asigurat prin intermediul unei conexiuni care este gestionată pentru a oferi o calitate specificată a serviciului, furnizorul serviciului ar putea să nu fie în măsură să asigure faptul că apelurile de urgență efectuate prin intermediul serviciului său sunt rutate cu aceeași fiabilitate către cel mai adecvat PSAP. Pentru astfel de furnizori independenți de rețea, și anume furnizori care nu sunt integrați cu un furnizor de rețele publice de comunicații electronice, este posibil ca transmiterea informației de localizare a apelantului să nu fie întotdeauna fezabilă din punct de vedere tehnic. Statele membre ar trebui să se asigure că standardele care garantează rutarea precisă și fiabilă și conectarea la serviciile de urgență sunt puse în aplicare cât mai curând posibil pentru a permite furnizorilor de servicii de comunicații interpersonale bazate pe numere independenți de rețea să își îndeplinească obligațiile privind accesul la serviciile de urgență și transmiterea informației de localizare a apelantului la un nivel comparabil cu cel impus altor furnizori de astfel de servicii de comunicații. În cazul în care astfel de standarde și sistemele PSAP aferente nu au fost puse în aplicare, serviciile de comunicații interpersonale bazate pe numere independente de rețea nu ar trebui să aibă obligația să furnizeze acces la serviciile de urgență decât într-un mod care este fezabil din punct de vedere tehnic sau viabil din punct de vedere economic. Aceasta ar putea include, de exemplu, desemnarea de către un stat membru a unui PSAP unic central pentru primirea comunicațiilor de urgență. Cu toate acestea, astfel de furnizori ar trebui să îi informeze pe utilizatorii finali când nu este prevăzut accesul la numărul european unic de urgență „112” sau la informația de localizare a apelantului.

(287)  Pentru a îmbunătăți raportarea și evaluarea performanțelor de către statele membre în ceea ce privește răspunsul la apelurile de urgență și gestionarea acestora, Comisia ar trebui să prezinte, la fiecare doi ani, un raport Parlamentului European și Consiliului cu privire la eficacitatea punerii în aplicare a numărului european unic de urgență „112”.

(288)  Statele membre ar trebui să ia măsuri specifice pentru a se asigura că serviciile de urgență, inclusiv numărul european unic de urgență „112”, sunt accesibile și ▌ utilizatorilor finali cu dizabilități, în special utilizatorilor finali surzi, cu deficiențe de auz, cu deficiențe de vorbire și surdo-muți, în conformitate cu dreptul Uniunii care armonizează cerințele de accesibilitate aplicabile produselor și serviciilor. Aceste măsuri ar putea presupune furnizarea de dispozitive terminale speciale utilizatorilor finali cu dizabilități atunci când alte moduri de comunicare nu sunt adecvate pentru aceștia.

(289)  Este important să se sporească gradul de conștientizare cu privire la numărul european unic de urgență „112”, în vederea îmbunătățirii nivelului de protecție și securitate al cetățenilor care călătoresc în Uniune. În acest scop, cetățenii ar trebui să fie pe deplin informați atunci când călătoresc în orice stat membru, în special prin intermediul informațiilor oferite în autogările, în gările, în porturile sau aeroporturile internaționale și în listele abonaților telefonici, în documentele pentru utilizatorii finali și în facturi, cu privire la faptul că numărul european unic de urgență „112” poate fi folosit ca număr de urgență unic în întreaga Uniune. Această informare este în primul rând responsabilitatea statelor membre, însă Comisia ar trebui să continue atât să sprijine, cât și să completeze inițiativele statelor membre în vederea sporirii gradului de conștientizare a cetățenilor cu privire la numărul european unic de urgență „112” și să evalueze periodic măsura în care numărul european unic de urgență „112” este cunoscut de către public.

(290)  Informația de localizare a apelantului, care se aplică tuturor comunicațiilor de urgență, îmbunătățește nivelul de protecție și securitatea utilizatorilor finali și ajută serviciile de urgență în îndeplinirea atribuțiilor lor, cu condiția ca transferul comunicației de urgență și a datelor conexe către serviciile de urgență în cauză să fie garantat de sistemul național al PSAP. Primirea și utilizarea informației de localizare a apelantului, care include atât informația de localizare pe baza rețelei cât și, după caz, informația îmbunătățită de localizare a apelantului pe baza telefonului mobil, ar trebui să fie conforme cu dreptul relevant al Uniunii privind prelucrarea datelor cu caracter personal și măsurile de securitate. Întreprinderile care furnizează localizarea pe baza rețelei ar trebui să pună informația de localizare a apelantului la dispoziția serviciilor de urgență imediat după conectarea apelului la respectivul serviciu, independent de tehnologia utilizată. Cu toate acestea, tehnologiile de localizare bazate pe telefoanele mobile s-au dovedit a fi în mod semnificativ mai fiabile și mai eficiente din punctul de vedere al costurilor datorită disponibilității datelor furnizate de Serviciul european geostaționar mixt de navigare și de sistemul de navigație prin satelit Galileo, precum și de alte sisteme globale de navigație prin satelit și date wi-fi. Prin urmare, informația de localizare a apelantului obținută pe baza telefonului mobil ar trebui să vină în completarea informației de localizare pe baza rețelei, chiar dacă locația obținută pe baza telefonului mobil devine disponibilă numai după instalarea comunicării de urgență. Statele membre ar trebui să se asigure că, după caz, informația de localizare a apelantului obținută pe baza telefonului mobil este pusă la dispoziția celui mai adecvat PSAP. Acest lucru ar putea să nu fie întotdeauna posibil, de exemplu atunci când localizarea nu este disponibilă pe telefonul mobil sau prin intermediul serviciului de comunicații interpersonale utilizat sau când nu este fezabil din punct de vedere tehnic să se obțină respectiva informație. În plus, statele membre ar trebui să se asigure că PSAP-urile sunt în măsură să extragă și să gestioneze informațiile de localizare a apelantului disponibile, dacă este fezabil. Determinarea și transmiterea informației de localizare a apelantului ar trebui să fie gratuite, atât pentru utilizatorul final, cât și pentru autoritatea care tratează comunicarea de urgență, indiferent de mijloacele de determinare, cum ar fi prin intermediul telefonului mobil sau al rețelei ori al mijloacelor de transmisie, de exemplu prin canal de voce, SMS sau tehnologia de IP.

(291)  Pentru a răspunde evoluțiilor tehnologice în ceea ce privește exactitatea informației de localizare a apelantului, accesul echivalent pentru ▌utilizatorii finali cu dizabilități și rutarea apelurilor către cel mai adecvat PSAP, Comisia ar trebui să fie împuternicită să adopte, prin intermediul unui act delegat, măsurile necesare în vederea asigurării compatibilității, a interoperabilității, a calității, fiabilității și a continuității comunicațiilor de urgență în Uniune, ca de exemplu dispoziții funcționale de stabilire a rolului diverselor părți din cadrul lanțului de comunicații, de exemplu furnizorii de servicii de comunicații interpersonale bazate pe numere, operatorii de rețele și PSAP-urile, precum și în dispoziții tehnice de stabilire a mijloacelor tehnice pentru îndeplinirea dispozițiilor funcționale. Respectivele măsuri nu ar trebui să aducă atingere organizării serviciilor de urgență ale statelor membre.

(292)  Un cetățean dintr-un stat membru care are nevoie să contacteze serviciile de urgență din alt stat membru nu poate face acest lucru deoarece serviciile de urgență pot să nu dețină informațiile de contact ale serviciilor de urgență din alte state membre. Ca atare, ar trebui să se constituie o bază de date sigură la nivelul întregii Uniuni cu numerele serviciului principal de urgență din fiecare țară. În acest scop, OAREC ar trebui să mențină o bază de date sigură a numerelor E.164 ale numerelor serviciilor de urgență din statele membre, dacă o astfel de bază de date nu este menținută de o altă organizație, pentru a se garanta că serviciile de urgență dintr-un stat membru pot fi contactate de către serviciile de urgență din alt stat membru.

(293)  Au fost elaborate legislații naționale diferite în privința transmiterii de către serviciile de comunicații electronice a avertizărilor publice pentru situații de urgență și dezastre majore iminente sau în curs de agravare. Prin urmare, în vederea apropierii legislațiilor în acest domeniu, prezenta directivă ar trebui să prevadă că, atunci când există sisteme de avertizare publică, avertizările publice ar trebui transmise de către furnizorii de servicii mobile de comunicații interpersonale bazate pe numere către toți utilizatorii finali vizați. Utilizatorii finali vizați ar trebui să fie considerați acei utilizatori finali care sunt situați în zonele geografice susceptibile să fie afectate de situații de urgență și dezastre majore iminente sau în curs de agravare în timpul perioadei de avertizare, după cum se stabilește de către autoritățile competente.

(294)  Când se asigură comunicarea efectivă cu toți utilizatorii finali vizați, independent de locul lor de reședință sau de statul membru de reședință, și această comunicare îndeplinește nivelul cel mai înalt de securitate a datelor, statele membre ar trebui să poată prevedea transmiterea de avertizări publice prin intermediul unor servicii de comunicații electronice destinate publicului, altele decât serviciile mobile de comunicații interpersonale bazate pe numere și altele decât serviciile de transmisie utilizate pentru radiodifuziune, sau prin intermediul unei aplicații mobile transmise prin servicii de acces la internet. Pentru a informa utilizatorii finali care intră pe teritoriul unui stat membru cu privire la existența unor astfel de sisteme de avertizare publică, statul membru respectiv ar trebui să se asigure că utilizatorii finali în cauză primesc printr-un SMS, în mod automat, gratuit și fără întârzieri nejustificate, informații ușor de înțeles cu privire la modul în care pot primi avertizări publice, inclusiv prin intermediul echipamentelor terminale mobile care nu sunt activate pentru servicii de acces la internet. Avertizările publice, altele decât cele care se bazează pe servicii mobile de comunicații interpersonale bazate pe numere, ar trebui să fie transmise utilizatorilor finali într-un mod ușor de primit. În cazul în care un sistem de avertizare publică se bazează pe o aplicație, ar trebui să nu impună utilizatorilor finali să se conecteze sau să-și creeze un cont la autorități sau la furnizorul aplicației. Datele privind localizarea utilizatorilor finali ar trebui utilizate în conformitate cu Directiva 2002/58/CE. Transmiterea de avertizări publice ar trebui să fie gratuită pentru utilizatorii finali. În cursul reexaminării prezentei directive, Comisia ar putea, de asemenea, să evalueze dacă este posibil în conformitate cu dreptul Uniunii și dacă este fezabil să se instituie un sistem de avertizare publică unic la nivelul Uniunii pentru a alerta publicul în cazul unui dezastru iminent sau în curs de agravare sau al unei stări de urgență majore în mai multe state membre.

(295)  Statele membre ar trebui să poată stabili dacă propunerile de sisteme alternative, altele decât prin intermediul serviciilor mobile de comunicații interpersonale bazate pe numere, sunt cu adevărat echivalente unor astfel de servicii, ținând seama în cea mai mare măsură de orientările corespunzătoare ale OAREC. Astfel de orientări ar trebui să fie elaborate după consultarea autorităților naționale responsabile de PSAP pentru a se asigura că experții în situații de urgență au un rol în elaborarea orientărilor și că există o înțelegere comună între diferitele autorități ale statelor membre a ceea ce este necesar pentru a se asigura punerea deplină în aplicare a acestor sisteme de avertizare publică în cadrul statelor membre, asigurând totodată faptul că cetățenii Uniunii sunt protejați efectiv în timp ce călătoresc într-un alt stat membru.

(296)  În conformitate cu obiectivele cartei și cu obligațiile consacrate în Convenția Organizației Națiunilor Unite privind drepturile persoanelor cu dizabilități, cadrul de reglementare ar trebui să asigure faptul că toți utilizatorii finali, inclusiv ▌ utilizatorii finali cu dizabilități, persoanele în vârstă și utilizatorii cu nevoi sociale speciale, au acces cu ușurință și în condiții echivalente la servicii de calitate ridicată la prețuri accesibile, indiferent de locul lor de reședință în Uniune. Declarația 22 anexată la Actul final al Tratatului de la Amsterdam prevede faptul că instituțiile Uniunii trebuie să ia în considerare nevoile persoanelor cu dizabilități în elaborarea măsurilor în temeiul articolului 114 din TFUE.

(297)  Pentru a se asigura faptul că ▌utilizatorii finali cu dizabilități beneficiază de concurență și de alegerea furnizorilor de servicii, avantaje de care se bucură majoritatea utilizatorilor finali, autoritățile competente ar trebui să stabilească, atunci când este cazul, ținând seama de condițiile naționale și după consultarea utilizatorilor finali cu dizabilități, cerințele în materie de protecție a consumatorilor privind utilizatorii finali cu dizabilități pe care furnizorii de servicii de comunicații electronice destinate publicului au obligația să le respecte. Printre cerințele respective se poate număra, în special, asigurarea de către furnizori a faptului că ▌utilizatorii finali cu dizabilități pot beneficia de serviciile lor conform unor condiții echivalente, inclusiv în materie de prețuri, tarife și calitate, celor pe care le oferă altor utilizatori finali, indiferent de costurile adiționale pe care le suportă furnizorii în cauză. Alte cerințe pot privi acordurile la nivelul pieței angro între furnizori. Pentru a evita impunerea unei sarcini excesive furnizorilor de servicii, autoritățile competente ar trebui să verifice dacă obiectivele privind accesul echivalent și posibilitatea de alegere pot fi realizate fără astfel de măsuri.

(298)  Pe lângă dreptul Uniunii care armonizează cerințele de accesibilitate aplicabile produselor și serviciilor, prezenta directivă prevede noi cerințe sporite referitoare la accesibilitatea prețurilor și disponibilitatea echipamentelor terminale aferente și a echipamentelor și serviciilor specifice pentru utilizatorii finali cu dizabilități. În consecință, obligația corespunzătoare prevăzută în Directiva 2002/22/CE care a impus statelor membre să încurajeze punerea la dispoziție a echipamentului terminal destinat ▌utilizatorilor finali cu dizabilități a devenit caducă și ar trebui abrogată.

(299)  În sectorul furnizării de servicii de informații telefonice și de liste a abonaților telefonici s-a dezvoltat o concurență efectivă, în temeiul, printre altele, al articolului 5 din Directiva 2002/77/CE a Comisiei(42). Pentru a menține această concurență efectivă, toți ▌furnizorii de servicii de comunicații interpersonale bazate pe numere care atribuie numere dintr-un plan de numerotație utilizatorilor lor finali ar trebui să aibă în continuare obligația de a le pune acestora la dispoziție informațiile relevante într-un mod echitabil, adaptat în funcție de costuri și nediscriminatoriu.

(300)  Utilizatorii finali ar trebui să fie informați cu privire la dreptul lor de a decide dacă doresc să fie incluși într-o listă a abonaților telefonici. Furnizorii de servicii de comunicații interpersonale bazate pe numere ar trebui să respecte decizia utilizatorilor finali atunci când pun datele la dispoziția furnizorilor de servicii de informații telefonice. Articolul 12 din Directiva 2002/58/CE garantează dreptul utilizatorilor finali la respectarea vieții private în ceea ce privește includerea informațiilor lor personale într-o listă publică a abonaților telefonici.

(301)  Măsurile aplicabile pieței angro care asigură includerea datelor utilizatorilor finali în baze de date ar trebui să respecte garanțiile pentru protecția datelor cu caracter personal prevăzute de ▌ Regulamentul (UE) 2016/679și la articolul 12 din Directiva 2002/58/CE. Punerea la dispoziția furnizorilor de servicii a acestor date la tarife orientate în funcție de costuri, prevăzându-se posibilitatea ca statele membre să instituie un mecanism centralizat menit să ofere furnizorilor de servicii de informații telefonice informații agregate cuprinzătoare, și furnizarea accesului la rețea în condiții rezonabile și transparente ar trebui să fie puse în aplicare pentru a se asigura faptul că utilizatorii finali beneficiază pe deplin de concurență, care a permis în mare măsură eliminarea acestor servicii din domeniul de aplicare al reglementării privind piața cu amănuntul și furnizarea unor oferte de servicii de informații telefonice în condiții rezonabile și transparente.

(302)  În urma eliminării obligației de serviciu universal pentru serviciile de informații telefonice și având în vedere existența unei piețe funcționale pentru serviciile respective, dreptul de a avea acces la serviciile de informații telefonice nu mai este necesar. Cu toate acestea, autoritățile naționale de reglementare ar trebui să fie în continuare în măsură să impună obligații și condiții întreprinderilor care controlează accesul la utilizatorii finali pentru a menține accesul și concurența pe piața respectivă ▌.

(303)  Utilizatorii finali ar trebui să poată beneficia de o garanție de interoperabilitate în privința tuturor echipamentelor comercializate în Uniune pentru recepționarea programelor radio în vehiculele noi de categorie M și a programelor de televiziune digitală. Statele membre ar trebui să poată cere adoptarea unor standarde minime armonizate în ceea ce privește aceste echipamente. Aceste standarde ar putea fi adaptate din când în când, ținând seama de evoluția tehnologică și de evoluția pieței.

(304)  În cazul în care statele membre decid să adopte măsuri în conformitate cu Directiva (UE) 2015/1535 pentru interoperabilitatea echipamentelor radio pentru consumatori, aceste echipamente ar trebui să aibă capacitatea să recepționeze și să reproducă servicii radio furnizate prin intermediul serviciilor de radiodifuziune digitală terestră sau al rețelelor IP, pentru a garanta menținerea interoperabilității. Astfel s-ar consolida, de asemenea, siguranța publică, utilizatorii având posibilitatea să se bazeze pe o gamă mai largă de tehnologii pentru a accesa și a recepționa informații privind situații de urgență în statele membre.

(305)  Este de dorit să se permită consumatorilor să beneficieze de cea mai completă conectivitate posibilă pentru televizoarele digitale. Interoperabilitatea este un concept în evoluție pe piețele dinamice. Organismele de standardizare ar trebui să facă tot posibilul pentru a asigura faptul că standarde adecvate evoluează în paralel cu tehnologiile în cauză. Este la fel de important să se asigure conectori pentru televizoarele digitale care pot transfera toate elementele necesare ale unui semnal digital, inclusiv fluxurile audio și video, informațiile privind accesul condiționat, informațiile privind serviciile, informațiile privind API și informațiile privind protecția contra copierii. În consecință, prezenta directivă ar trebui să garanteze faptul că funcționalitățile aferente conectorilor sau implementate în conectori nu sunt limitate de operatorii de rețele, de furnizorii de servicii sau de producătorii de echipamente și continuă să evolueze odată cu progresele tehnologice. Pentru afișarea și prezentarea serviciilor de televiziune conectată, realizarea unui standard comun prin intermediul unui mecanism impulsionat de piață este recunoscută ca fiind un beneficiu pentru consumatori. Statele membre și Comisia ar trebui să poată avea inițiative în materie de politică, în concordanță cu tratatele, pentru a încuraja această evoluție.

(306)  Dispozițiile privind interoperabilitatea echipamentelor radio și de televiziune pentru consumatori nu împiedică ca echipamentele radio auto în vehiculele noi de categorie M să aibă capacitatea de a recepționa și a reproduce servicii radio furnizate prin intermediul serviciilor de radiodifuziune analogă terestră și nu împiedică nici statele membre să impună obligații pentru a asigura faptul că echipamentele radio digitale sunt capabile să recepționeze și să reproducă programe de radiodifuziune analogă terestră.

(307)  Fără a aduce atingere dreptului Uniunii, prezenta directivă nu împiedică statele membre să adopte reglementări tehnice privind echipamentele de televiziune digitală terestră, pentru a pregăti migrarea consumatorilor către noi standarde de radiodifuziune terestră și pentru a evita furnizarea de echipamente care nu ar fi conforme cu standardele care urmează să fie implementate.

(308)  Statele membre ar trebui să poată impune întreprinderilor din jurisdicția lor, din considerente legitime de politică publică și numai dacă este necesar pentru îndeplinirea obiectivelor de interes general definite în mod clar de statele membre, în conformitate cu dreptul Uniunii, obligații de difuzare („must carry) care ar trebui să fie proporționale și transparente. Ar trebui ca obligațiile de difuzare să poată fi aplicate anumitor canale de difuzare a programelor radio și de televiziune și serviciilor complementare prestate de un anumit furnizor de servicii media. Obligațiile impuse de statele membre ar trebui să fie rezonabile, adică să fie proporționale și transparente, ținându-se seama de obiectivele de interes general definite în mod clar. Statele membre ar trebui să ofere o justificare obiectivă pentru obligațiile de difuzare pe care le impun în dreptul lor intern, în vederea asigurării faptului că respectivele obligații sunt transparente, proporționale și clar definite. Obligațiile ar trebui concepute într-un mod care să ofere suficiente stimulente pentru investițiile eficiente în infrastructură.

(309)  Obligațiile de difuzare ar trebui să facă obiectul unei revizuiri periodice, cel puțin la fiecare cinci ani, în vederea actualizării lor în funcție de evoluția tehnologică și de cea a pieței și în vederea asigurării faptului că acestea continuă să fie proporționale cu obiectivele urmărite. Obligațiile respective ar putea, dacă este cazul, să fie însoțite de o dispoziție privind o remunerație proporțională, care ar trebui să fie prevăzută de dreptul intern. În acest caz, dreptul intern ar trebui să stabilească și metodologia aplicabilă pentru calcularea remunerației adecvate. Respectiva metodologie ar trebui să evite lipsa de consecvență cu măsurile corective privind accesul care ar putea fi impuse de autoritățile naționale de reglementare furnizorilor de servicii de transmisie utilizate pentru radiodifuziune care au fost desemnați ca având o putere semnificativă pe piață. Cu toate acestea, atunci când un contract cu durată determinată semnat înainte de ... [data intrării în vigoare a prezentei directive] prevede o metodologie diferită, respectiva metodologie ar trebui să se poată aplica în continuare pe durata contractului. În absența unei dispoziții de drept intern privind remunerația, furnizorii de canale de televiziune sau posturi de radio și furnizorii de rețele de comunicații electronice utilizate pentru transmisia acestor canale de televiziune și posturi de radio ar trebui să poată conveni prin contract cu privire la o remunerație proporțională.

(310)  Rețelele și serviciile de comunicații electronice utilizate pentru difuzarea publică a emisiunilor de radio sau de televiziune cuprind rețelele de difuzare prin cablu, prin internet (IPTV), prin satelit și pe cale terestră. Pot, de asemenea, să includă și alte rețele, în măsura în care un număr semnificativ de utilizatori finali folosesc aceste rețele ca principale mijloace de recepție a emisiunilor de radio și televiziune. Obligațiile de difuzare (must carry) referitoare la transmisiile de programe de televiziune analogică ar trebui avute în vedere numai în cazul în care absența unei astfel de obligații ar cauza o perturbare gravă pentru un număr important de utilizatori finali sau în cazurile în care nu există alte mijloace de transmisie pentru canalele de televiziune menționate. Obligațiile de difuzare pot include transmiterea de servicii concepute special pentru a permite accesul echivalent al utilizatorilor finali cu dizabilități. În consecință, serviciile complementare includ serviciile concepute în vederea îmbunătățirii accesibilității pentru utilizatorii finali cu dizabilități, cum ar fi videotextul, subtitrarea pentru utilizatorii finali surzi sau cu deficiențe de auz, descrierea audio, subtitrarea vorbită și interpretarea în limbajul semnelor, și ar putea include accesul la datele primare conexe, după caz. Având în vedere furnizarea și recepționarea pe scară tot mai largă a serviciilor de televiziune conectată și ținând seama de faptul că grilele electronice de programe sunt în continuare importante pentru alegerile făcute de utilizatorii finali, transmiterea de date referitoare la programe, necesare pentru a susține funcționalitățile televiziunii conectate și ale grilelor electronice de programe, poate fi inclusă în obligațiile de difuzare. Astfel de date referitoare la programe ar trebui să poată include informații cu privire la conținutul programului și cum se poate accesa, dar nu și conținutul programului în sine.

(311)  Facilitățile de identificare a liniei apelante sunt în mod normal disponibile în centralele telefonice moderne și, în consecință, pot fi puse la dispoziție tot mai des la costuri mici sau gratuit. Statele membre nu trebuie să impună obligații de furnizare a acestor facilități dacă ele sunt deja disponibile. Directiva 2002/58/CE protejează viața privată a utilizatorilor în ceea ce privește facturarea detaliată, oferindu-le mijloacele de a-și apăra dreptul la viață privată atunci când se activează facilitatea de identificare a liniei apelante. Dezvoltarea acestor servicii pe o bază paneuropeană ar fi în beneficiul consumatorilor și este încurajată de prezenta directivă. O practică comună a furnizorilor de servicii de acces la internet este de a le oferi clienților o adresă de e-mail cu denumirea lor comercială sau cu marca lor. Pentru a garanta că efectul asupra utilizatorilor finali nu este unul de „captivitate” legat de riscul pierderii accesului la e-mailuri atunci când se schimbă serviciile de acces la internet, statele membre ar trebui să poată impune furnizorilor de astfel de servicii obligația ca, la cererea clienților, aceștia să își poată accesa e-mailurile sau transfera e-mailurile trimise către contul (conturile) de e-mail relevant(e). Această facilitate ar trebui furnizată gratuit pentru o perioadă considerată adecvată de către autoritatea națională de reglementare.

(312)  Publicarea informațiilor de către statele membre va asigura faptul că actorii de pe piață și potențialii noi operatori care intră pe piață înțeleg care le sunt drepturile și obligațiile și știu unde pot găsi informații detaliate relevante. Publicarea în jurnalul oficial național permite părților interesate din alte state membre să găsească informațiile relevante.

(313)  Pentru a se asigura faptul că piața paneuropeană a comunicațiilor electronice este eficace și eficientă, Comisia ar trebui să monitorizeze și să publice informațiile privind taxele care contribuie la determinarea prețurilor pentru utilizatorii finali.

(314)  Pentru a stabili dacă dreptul Uniunii se aplică în mod corect, Comisia trebuie să știe ce întreprinderi au fost desemnate ca având o putere semnificativă pe piață și ce obligații au fost impuse actorilor de pe piață de către autoritățile naționale de reglementare. Prin urmare, este necesar ca, în afară de publicarea acestor informații la nivel național, statele membre să le transmită Comisiei. În cazul în care statele membre au obligația să transmită Comisiei informații, ar trebui să existe posibilitatea transmiterii acestora prin mijloace electronice, cu condiția să fi fost agreată o procedură de autentificare adecvată.

(315)  Pentru a ține seama de evoluțiile pieței, precum și de cele sociale și tehnologice, inclusiv de evoluția standardelor tehnice, pentru a gestiona riscurile la adresa securității rețelelor și serviciilor și pentru a asigura accesul efectiv la serviciile de urgență prin intermediul comunicațiilor de urgență, competența de a adopta acte în conformitate cu articolul 290 din TFUE ar trebui delegată Comisiei în ceea ce privește ▌ stabilirea unui tarif unic maxim la nivelul Uniunii de terminare a apelurilor de voce pe piețele de comunicații fixe și mobile, ▌ adoptarea unor măsuri privind comunicațiile de urgență în Uniune și adaptarea anexelor ▌ la prezenta directivă. Este deosebit de important ca, în cursul lucrărilor sale pregătitoare, Comisia să organizeze consultări adecvate, inclusiv la nivel de experți, și ca respectivele consultări să se desfășoare în conformitate cu principiile stabilite în Acordul interinstituțional din 13 aprilie 2016 privind o mai bună legiferare(43). În special, pentru a se asigura participarea egală la pregătirea actelor delegate, Parlamentul European și Consiliul primesc toate documentele în același timp cu experții din statele membre, iar experții acestor instituții au acces în mod sistematic la reuniunile grupurilor de experți ale Comisiei însărcinate cu pregătirea actelor delegate.

(316)  În vederea asigurării unor condiții uniforme pentru punerea în aplicare a prezentei directive, ar trebui conferite competențe de executare Comisiei pentru a adopta decizii de soluționare a interferențelor transfrontaliere prejudiciabile dintre statele membre, pentru a identifica o abordare armonizată sau coordonată în vederea abordării punerii în aplicare neuniforme de către autoritățile de reglementare a abordărilor generale în materie de reglementare cu privire la reglementarea piețelor comunicațiilor electronice, precum și în ce privește numerotația, inclusiv seriile de numere, portabilitatea numerelor și a identificatorilor, sistemele de conversie a numerelor și a adreselor și accesul la serviciile de urgență prin intermediul numărului european unic de urgență „112”; pentru a impune obligativitatea punerii în aplicare a standardelor sau a specificațiilor, sau pentru a elimina standarde sau specificații din partea obligatorie a listei de standarde; pentru a adopta măsurile tehnice și organizatorice necesare pentru gestionarea adecvată a riscurilor de securitate a rețelelor și serviciilor, precum și referitoare la circumstanțele, formatul și procedurile aplicabile în cazul notificării incidentelor de securitate; pentru a preciza detaliile relevante referitoare la drepturile individuale comercializabile care se pun la dispoziția publicului, în format electronic standardizat, atunci când se constituie drepturile de utilizare a spectrului de frecvențe radio; pentru a preciza caracteristicile fizice și tehnice ale punctelor de acces pe suport radio în zone restrânse; pentru a autoriza ori pentru a împiedica o autoritate națională de reglementare să impună anumite obligații de acces sau de interconectare întreprinderilor desemnate ca având o putere semnificativă pe piață; ▌ pentru armonizarea anumitor numere sau serii de numere ca răspuns la cererea nesatisfăcută pentru resurse de numerotație la nivel transfrontalier sau paneuropean; precum și pentru a preciza modelul fișei de sinteză a contractului care se pune la dispoziția consumatorilor. Respectivele competențe ar trebui exercitate în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 182/2011 al Parlamentului European și al Consiliului(44).

(317)  În fine, Comisia ar trebui să poată adopta, dacă este necesar, după ce a ținut seama în cea mai mare măsură de avizul OAREC, recomandări referitoare la identificarea piețelor relevante de produse și servicii, notificările în temeiul procedurii pentru consolidarea pieței interne și aplicarea armonizată a dispozițiilor cadrului de reglementare.

(318)  Comisia ar trebui să reexamineze funcționarea prezentei directive periodic, în special pentru a se stabili necesitatea unor modificări în lumina evoluției tehnologice sau a condițiilor de pe piață.

(319)  Atunci când efectuează analizele sale privind funcționarea prezentei directive, Comisia ar trebui să evalueze dacă, din perspectiva evoluției pieței și ținând seama atât de concurență, cât și de protecția consumatorilor, este necesar în continuare să se mențină dispozițiile privind reglementarea sectorială ex ante sau dacă dispozițiile respective ar trebui modificate sau abrogate. Întrucât prezenta directivă introduce noi abordări în ceea ce privește reglementarea sectorului comunicațiilor electronice, cum ar fi posibilitatea de a extinde aplicarea obligațiilor simetrice dincolo de primul punct de concentrare sau de distribuție și regimul de reglementare a coinvestițiilor, ar trebui să se acorde o atenție deosebită evaluării funcționării lor.

(320)  Viitoarele evoluții tehnologice și ale pieței, în special modificările survenite în utilizarea diferitelor servicii de comunicații electronice și capacitatea acestora de a asigura accesul efectiv la serviciile de urgență, ar putea pune în pericol realizarea obiectivelor din prezenta directivă referitoare la drepturile utilizatorilor finali. Prin urmare, OAREC ar trebui să monitorizeze aceste evoluții în statele membre și să publice periodic un aviz care să cuprindă o evaluare a impactului unor astfel de evoluții asupra aplicării în practică a dispozițiilor prezentei directive referitoare la utilizatorii finali. Comisia, ținând seama în cea mai mare măsură de avizul OAREC, ar trebui să publice un raport și să prezinte o propunere legislativă atunci când consideră necesar pentru a asigura îndeplinirea obiectivelor prezentei directive.

(321)  Directivele 2002/19/CE, 2002/20/CE, 2002/21/CE, 2002/22/CE și articolul 5 din Decizia nr. 243/2012/UE ar trebui să fie abrogate.

(322)  Comisia ar trebui să supravegheze trecerea de la cadrul existent la noul cadru.

(323)  Întrucât obiectivul prezentei directive, și anume crearea unui cadru armonizat și simplificat de reglementare a rețelelor de comunicații electronice, a serviciilor de comunicații electronice, a facilităților și serviciilor asociate, a condițiilor de autorizare a rețelelor și serviciilor, a utilizării spectrului de frecvențe radio și a resurselor de numerotație, a accesului la rețelele de comunicații electronice și la facilitățile asociate, a interconectării acestora și a protecției utilizatorilor finali, nu poate fi realizat în mod satisfăcător de către statele membre, dar, având în vedere amploarea și efecte acțiunii, poate fi realizat mai bine la nivelul Uniunii, aceasta poate adopta măsuri în conformitate cu principiul subsidiarității, astfel cum prevăzut la articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană. În conformitate cu principiul proporționalității, astfel cum este enunțat la articolul respectiv, prezenta directivă nu depășește ceea ce este necesar pentru realizarea a obiectivului menționat.

(324)  În conformitate cu Declarația politică comună a statelor membre și a Comisiei din 28 septembrie 2011 privind documentele explicative(45), statele membre s-au angajat ca, în cazurile justificate, la notificarea măsurilor de transpunere să transmită, de asemenea, unul sau mai multe documente care să explice relația dintre componentele unei directive și părțile corespunzătoare din instrumentele naționale de transpunere. În ceea ce privește prezenta directivă, legiuitorul consideră că este justificată transmiterea unor astfel de documente.

(325)  Obligația de a transpune prezenta directivă în dreptul intern ar trebui limitată la dispozițiile care reprezintă o modificare de substanță față de directivele care se abrogă. Obligația de a transpune dispozițiile nemodificate decurge din directivele care se abrogă.

(326)  Prezenta directivă nu ar trebui să aducă atingere obligațiilor statelor membre în ceea ce privește termenele de transpunere în dreptul intern și datele de aplicare a directivelor stabilite în anexa XII partea B,

ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

PARTEA I

CADRU (NORME GENERALE PRIVIND ORGANIZAREA SECTORULUI)

TITLUL I

DOMENIU DE APLICARE, SCOP ȘI OBIECTIVE, DEFINIȚII

CAPITOLUL I

OBIECT, SCOP ȘI DEFINIȚII

Articolul 1

Obiect, domeniu de aplicare și scop

(1)  Prezenta directivă stabilește un cadru armonizat pentru reglementarea rețelelor de comunicații electronice, a serviciilor de comunicații electronice, a facilităților asociate și a serviciilor asociate, precum și a anumitor aspecte privind echipamentele terminale. Directiva stabilește sarcinile care revin autorităților naționale de reglementare și, după caz, altor autorități competente și instituie o serie de proceduri care să asigure aplicarea armonizată a cadrului de reglementare în întreaga Uniune.

(2)  Scopul prezentei directive îl constituie:

(a)  realizarea pieței interne în domeniul rețelelor și serviciilor de comunicații electronice care să aibă ca rezultat instalarea și adoptarea rețelelor de foarte mare capacitate, o concurență durabilă, interoperabilitatea serviciilor de comunicații electronice, accesibilitatea și securitatea rețelelor și a serviciilor, precum și beneficii pentru utilizatorii finali; și

(b)  garantarea furnizării în întreaga Uniune a unor servicii destinate publicului, de bună calitate și la prețuri accesibile, printr-o concurență efectivă și prin posibilități de alegere efective, abordarea cazurilor în care piața nu îndeplinește în mod satisfăcător necesitățile utilizatorilor finali, inclusiv ▌ necesitățile utilizatorilor cu dizabilități de a accesa serviciile în condiții de egalitate cu ceilalți, precum și stabilirea drepturilor necesare pentru utilizatorii finali.

(3)  Prezenta directivă nu aduce atingere:

(a)  obligațiilor impuse de dreptul Uniunii sau celor impuse de dreptul intern în conformitate cu dreptul Uniunii în ceea ce privește serviciile furnizate prin intermediul rețelelor și serviciilor de comunicații electronice;

(b)  măsurilor luate la nivelul Uniunii sau la nivel național, în conformitate cu dreptul Uniunii, care urmăresc obiective de interes general, în special în ceea ce privește protecția datelor cu caracter personal și a vieții private, reglementarea conținutului și politica în domeniul audiovizualului;

(c)  acțiunilor întreprinse de statele membre pentru a asigura ordinea publică, siguranța publică și apărarea;

(d)  Regulamentelor (UE) nr. 531/2012 și (UE) 2015/2120, precum și Directivei 2014/53/UE.

(4)  Comisia, Organismul Autorităților Europene de Reglementare în Domeniul Comunicațiilor Electronice (OAREC) și autoritățile vizate asigură respectarea normelor Uniunii în materie de protecție a datelor atunci când prelucrează date cu caracter personal.

Articolul 2

Definiții

În sensul prezentei directive, se aplică următoarele definiții:

1.  „rețea de comunicații electronice” înseamnă sisteme de transmisie, indiferent dacă sunt bazate sau nu pe o infrastructură permanentă sau pe o capacitate de administrare centralizată, și, după caz, echipamente de comutare sau de rutare și alte resurse, inclusiv elemente de rețea care nu sunt active, care permit transmiterea semnalelor prin cablu, unde radio, prin mijloace optice sau prin alte mijloace electromagnetice, inclusiv rețele de comunicații prin satelit, rețele fixe (cu comutare de circuite și cu comutare de pachete, inclusiv internet) și mobile, rețele electrice, în măsura în care sunt utilizate pentru transmiterea de semnale, rețele utilizate pentru difuzarea programelor de radio și de televiziune și rețele de televiziune prin cablu, indiferent de tipul de informație transmisă;

2.  „rețea de foarte mare capacitate” înseamnă fie o rețea de comunicații electronice care ▌ este compusă în întregime din elemente din fibre optice, cel puțin până la punctul de distribuție la locația deservită, fie o rețea de comunicații electronice capabilă să ofere, în condiții obișnuite de ore de vârf, performanțe similare de rețea în ceea ce privește lărgimea de bandă disponibilă pentru transferul datelor atât pentru încărcare cât și pentru descărcare, reziliența, parametrii referitori la rata de eroare, precum și întârzierea de transfer al pachetelor de date și variația întârzierii de transfer al pachetelor de date; performanțele rețelei pot fi considerate similare chiar dacă experiența utilizatorului final diferă în funcție de caracteristicile în mod inerent diferite ale mediului prin care se realizează conectarea la punctul terminal al rețelei;

3.  „piețe transnaționale” înseamnă piețele identificate în conformitate cu articolul 65, care au ca sferă de cuprindere Uniunea sau o parte semnificativă a acesteia situată în mai mult de un stat membru;

4.  „serviciu de comunicații electronice” înseamnă un serviciu furnizat de regulă contra cost prin intermediul rețelelor de comunicații electronice și care include, cu excepția serviciilor care constau în furnizarea de conținuturi prin intermediul rețelelor și serviciilor de comunicații electronice sau în exercitarea unui control editorial asupra conținuturilor respective, următoarele tipuri de servicii:

(a)  „serviciul de acces la internet”, astfel cum este definit la articolul 2 al doilea paragraf punctul 2 din Regulamentul (UE) 2015/2120;

(b)  „serviciul de comunicații interpersonale”; și

(c)  servicii care constau, în totalitate sau în principal, în transmiterea de semnale, cum ar fi serviciile de transmisie utilizate pentru furnizarea de servicii între dispozitive (machine-to-machine) și pentru radiodifuziune;

5.  „serviciu de comunicații interpersonale” înseamnă un serviciu furnizat de regulă contra cost care permite schimbul direct de informații într-un mod interpersonal și interactiv prin intermediul rețelelor de comunicații electronice între un număr finit de persoane, în cadrul căruia persoanele care inițiază sau participă la comunicare își stabilesc destinatarul (destinatarii) și care nu include serviciile care permit comunicarea interpersonală și interactivă doar ca un simplu element auxiliar minor care este legat în mod intrinsec de un alt serviciu;

6.  „serviciu de comunicații interpersonale bazat pe numere” înseamnă un serviciu de comunicații interpersonale care utilizează resurse publice de numerotație asignate, și anume un număr sau mai multe numere din planurile naționale sau internaționale de numerotație ▌, sau care permite comunicarea cu un număr sau mai multe numere din planurile naționale sau internaționale de numerotație ▌;

7.  „serviciu de comunicații interpersonale care nu se bazează pe numere” înseamnă un serviciu de comunicații interpersonale care nu utilizează resurse publice de numerotație asignate, și anume un număr sau mai multe numere din planurile naționale sau internaționale de numerotație ▌, sau nu permite comunicarea cu un număr sau mai multe numere din planurile naționale sau internaționale de numerotație ▌;

8.  „rețea publică de comunicații electronice” înseamnă o rețea de comunicații electronice utilizată în întregime sau în principal pentru furnizarea unor servicii de comunicații electronice destinate publicului, care permite transferul de informații între punctele terminale ale rețelei;

9.  „punct terminal al rețelei” înseamnă punctul fizic la care unui utilizator final i se furnizează accesul la o rețea publică de comunicații electronice identificat, în cazul rețelelor care utilizează comutarea sau rutarea, printr-o adresă specifică de rețea care poate fi asociată numărului sau numelui unui utilizator final;

10.  „facilități asociate” înseamnă serviciile asociate, infrastructurile fizice și alte facilități sau elemente asociate unei rețele de comunicații electronice sau unui serviciu de comunicații electronice care permit sau susțin furnizarea de servicii prin intermediul respectivei rețele sau al respectivului serviciu ori care au un astfel de potențial și includ clădirile sau intrările în clădiri, cablajul clădirilor, antenele, turnurile și alte construcții de susținere, conductele, țevile, stâlpii, gurile de vizitare și cabinetele;

11.  „servicii asociate” înseamnă serviciile asociate unei rețele de comunicații electronice sau unui serviciu de comunicații electronice care permit sau susțin furnizarea, autofurnizarea sau furnizarea automată de servicii prin intermediul respectivei rețele sau al respectivului serviciu ori care au un astfel de potențial și includ conversia numerelor sau sistemele cu o funcționalitate echivalentă, sistemele de acces condiționat și grilele electronice de programe (EPG), ▌precum și alte servicii, precum serviciile de identificare, localizare și prezență;

12.  „sistem de acces condiționat” înseamnă orice măsură, sistem de autentificare sau dispozitiv tehnic prin care accesul într-o formă inteligibilă la un serviciu protejat de difuzare a programelor de radio sau televiziune se face prin abonament sau prin altă formă de autorizare individuală prealabilă;

13.  „utilizator” înseamnă o persoană fizică sau juridică ce utilizează sau solicită utilizarea unui serviciu de comunicații electronice destinat publicului;

14.  „utilizator final” înseamnă un utilizator care nu furnizează rețele publice de comunicații electronice sau servicii de comunicații electronice destinate publicului;

15.  „consumator” înseamnă orice persoană fizică ce utilizează sau solicită un serviciu de comunicații electronice destinat publicului în scopuri care nu se încadrează în activitatea sa comercială, industrială, artizanală sau liberală;

16.  „furnizarea unei rețele de comunicații electronice” înseamnă instalarea, operarea, supravegherea sau punerea la dispoziție a unei astfel de rețele;

17.  „echipament avansat de televiziune digitală” înseamnă orice decodor destinat a fi conectat la un televizor sau la un televizor digital cu decodor integrat care poate recepționa servicii de televiziune interactivă digitală;

18.  „interfață de programare a aplicației” sau „API” înseamnă interfața software dintre aplicații, puse la dispoziție de către radiodifuzori sau de către furnizori de servicii, și resursele echipamentului avansat de televiziune digitală pentru serviciile de televiziune și radio digitale;

19.  „alocarea spectrului de frecvențe radio” înseamnă desemnarea unei anumite benzi de frecvență radio în scopul utilizării de către unul sau mai multe tipuri de servicii de radiocomunicații, după caz, în condiții determinate;

20.  „interferențe prejudiciabile” înseamnă interferențele care pun în pericol funcționarea unui serviciu de radionavigație sau a altor servicii de siguranță ori care, în alt mod, afectează grav, blochează sau întrerup în mod repetat un serviciu de radiocomunicații care funcționează în conformitate cu reglementările internaționale, cu cele ale Uniunii sau cu cele naționale aplicabile;

21.  „securitatea rețelelor și serviciilor” înseamnă capacitatea rețelelor și serviciilor de comunicații electronice de a rezista, la un nivel de încredere determinat, oricărei acțiuni care afectează disponibilitatea, autenticitatea, integritatea sau confidențialitatea acestor rețele și servicii, a datelor stocate, transmise ori prelucrate sau a serviciilor aferente oferite de rețelele ori serviciile de comunicații electronice respective sau accesibile prin intermediul acestora;

22.  „autorizație generală” înseamnă un cadru juridic instituit de către un stat membru care asigură drepturi privind furnizarea de rețele sau de servicii de comunicații electronice și stabilește obligații sectoriale care se pot aplica tuturor tipurilor de rețele și servicii de comunicații electronice sau anumitor tipuri de astfel de rețele și servicii, în conformitate cu prezenta directivă;

23.  „punct de acces pe suport radio cu arie de acoperire restrânsă” înseamnă echipamentul de acces pe suport radio de mică putere la rețea și de dimensiuni mici care funcționează pe o rază restrânsă de acțiune, ce utilizează frecvențele radio cu sau fără licență sau o combinație a acestora, care poate fi utilizat în cadrul unei rețele publice de comunicații electronice, care poate avea una sau mai multe antene cu un impact vizual redus și care permite utilizatorilor accesul pe suport radio la rețele de comunicații electronice, indiferent de topologia rețelei subiacente, fie aceasta mobilă sau fixă;

24.  „rețea radio locală” sau „RLAN” înseamnă un sistem de acces pe suport radio de mică putere care funcționează într-o zonă restrânsă, cu un risc scăzut de interferență cu alte astfel de sisteme instalate în imediata apropiere de către alți utilizatori și care folosesc în mod neexclusiv spectru de frecvențe radio armonizat;

25.  „spectru de frecvențe radio armonizat” înseamnă spectrul de frecvențe radio pentru care au fost stabilite, prin măsuri tehnice de aplicare în conformitate cu articolul 4 din Decizia nr. 676/2002/CE, condiții armonizate de disponibilitate și utilizare eficientă;

26.  „utilizarea în comun a spectrului de frecvențe radio” înseamnă accesul care permite unui număr de doi sau mai mulți utilizatori să folosească aceleași benzi de frecvențe radio în temeiul unui acord specific de utilizare în comun, autorizat ▌pe baza unei autorizații generale, a unor drepturi individuale de utilizare spectrului de frecvențe radio sau a unei combinații a acestora, inclusiv abordările în materie de reglementare cum ar fi accesul comun cu licență pentru a facilita utilizarea în comun a unei benzi de frecvență radio, sub rezerva unui acord obligatoriu al tuturor părților implicate, în conformitate cu normele de utilizare în comun, așa cum sunt incluse în drepturile lor de utilizare a spectrului de frecvențe radio, astfel încât să se garanteze tuturor utilizatorilor acorduri de utilizare în comun previzibile și fiabile, și fără a aduce atingere aplicării dreptului concurenței;

27.  „acces” înseamnă punerea la dispoziția altei întreprinderi a facilităților sau a serviciilor, în condiții definite, pe bază exclusivă sau neexclusivă, în scopul furnizării de servicii de comunicații electronice, inclusiv atunci când sunt folosite pentru prestarea de servicii ale societății informaționale sau pentru transmisia programelor de radio și de televiziune; sunt incluse, printre altele: accesul la elementele de rețea și la facilitățile asociate, ceea ce poate presupune conectarea echipamentului, prin mijloace fixe sau non fixe (aici sunt incluse, în special, accesul la bucla locală și la facilitățile și serviciile necesare furnizării de servicii prin bucla locală); accesul la infrastructura fizică, inclusiv clădiri, conducte și piloni; accesul la sistemele de software relevante, inclusiv la sistemele de asistență operațională; accesul la sistemele de informații sau bazele de date pentru precomenzi, aprovizionare, comenzi, cereri de întreținere și reparații și facturare; accesul la conversia numerelor sau la sisteme care oferă funcționalități echivalente; accesul la rețele fixe și mobile, ▌în special pentru roaming; accesul la sistemele de acces condiționat pentru serviciile de televiziune digitală și accesul la serviciile de rețele virtuale;

28.  „interconectare” înseamnă un tip specific de acces realizat între operatorii de rețele publice prin intermediul legăturii fizice și logice realizate între rețelele publice de comunicații electronice utilizate de aceeași întreprindere sau de o altă întreprindere pentru a permite utilizatorilor unei întreprinderi să comunice cu utilizatorii aceleiași întreprinderi sau cu cei ai altei întreprinderi ori pentru a avea acces la serviciile furnizate de altă întreprindere, astfel de servicii fiind furnizate de către părțile implicate sau de către alte părți care au acces la rețea; interconectarea reprezintă;

29.  „operator” înseamnă o întreprindere care furnizează sau este autorizată să furnizeze o rețea publică de comunicații electronice sau facilități asociate;

30.  „buclă locală” înseamnă circuitul fizic utilizat pentru transmiterea semnalelor de comunicații electronice care leagă punctul terminal al rețelei de repartitorul principal sau de un element echivalent dintr-o rețea publică fixă de comunicații electronice;

31.  „apel” înseamnă o conexiune stabilită prin intermediul unui serviciu de comunicații interpersonale destinat publicului care permite comunicarea vocală bidirecțională;

32.  „serviciu de comunicații de voce” înseamnă un serviciu de comunicații electronice destinat publicului în scopul inițierii și primirii, în mod direct sau indirect, de apeluri naționale sau de apeluri naționale și internaționale prin utilizarea unui număr sau a mai multor numere din planul național sau internațional de numerotație ▌;

33.  „număr geografic” înseamnă un număr dintr-un plan național de numerotație ▌din care o parte a structurii numerice are o semnificație geografică utilizată pentru rutarea apelurilor către locația fizică a punctului terminal al rețelei;

34.  „număr nongeografic” înseamnă un număr dintr-un plan național de numerotație ▌care nu este un număr geografic, cum ar fi numerele alocate serviciilor de comunicații mobile, numerele gratuite și numerele cu tarif premium;

35.  „servicii de conversație totală” înseamnă servicii de conversație multimedia în timp real care permit transferul simetric bidirecțional în timp real de videouri, de text în timp real și de voce între utilizatori aflați în două sau mai multe locații;

36.  „centru de preluare a apelurilor de urgență” sau „PSAP” înseamnă locul fizic în care se primește prima dată o comunicare de urgență, aflat sub responsabilitatea unei autorități publice sau a unei organizații private recunoscute de statul membru;

37.  „cel mai adecvat PSAP” înseamnă un PSAP desemnat de către autoritățile responsabile pentru a prelua comunicațiile de urgență dintr-o anumită zonă sau comunicațiile de urgență de un anumit tip;

38.  „comunicație de urgență” înseamnă o comunicare efectuată prin intermediul serviciilor de comunicații interpersonale între un utilizator final și PSAP cu scopul de a solicita și a primi ajutor de urgență din partea serviciilor de urgență;

39.  „serviciu de urgență” înseamnă un serviciu, recunoscut ca atare de statul membru, care acordă asistență imediată și rapidă în situații în care există, în special, un risc direct pentru viața sau integritatea fizică a persoanelor ori pentru sănătatea sau siguranța individuală ori publică, pentru proprietatea privată sau publică ori pentru mediu, în conformitate cu dreptul intern;

40.  „informații de localizare a apelantului” înseamnă, în cadrul unei rețele mobile publice, datele prelucrate atât din infrastructura de rețea sau pe baza telefonului mobil, care indică poziția geografică a echipamentului terminal mobil al unui utilizator final și, într-o rețea fixă publică, datele cu privire la adresa fizică a punctului terminal al rețelei;

41.  „echipament terminal” înseamnă „echipament terminal” astfel cum este definit la articolul 1 punctul 1 din Directiva 2008/63/CE a Comisiei(46);

42.  „incident de securitate” înseamnă un eveniment care are un efect real negativ asupra securității rețelelor sau a serviciilor de comunicații electronice.

CAPITOLUL II

OBIECTIVE

Articolul 3

Obiective generale

(1)  Statele membre se asigură că, în îndeplinirea sarcinilor de reglementare prevăzute de prezenta directivă, autoritățile naționale de reglementare și alte autorități competente iau toate măsurile rezonabile care sunt necesare și proporționale pentru realizarea obiectivelor prevăzute la alineatul (2). Statele membre, Comisia, Grupul pentru politica în domeniul spectrului de frecvențe radio (RSPG) și OAREC contribuie, de asemenea, la realizarea acestor obiective.

Autoritățile naționale de reglementare și alte autorități competente contribuie, în limita competențelor lor, la asigurarea punerii în aplicare a politicilor care vizează promovarea libertății de exprimare și de informare, a diversității culturale și lingvistice, precum și a pluralismului în mass-media.

(2)  În contextul prezentei directive, autoritățile naționale de reglementare și alte autorități competente, precum și OAREC, Comisia și statele membre urmăresc fiecare dintre următoarele obiective generale, fără ca ordinea în care sunt enumerate să fie una de prioritate:

(a)  promovează conectivitatea, accesul tuturor cetățenilor Uniunii și al tuturor întreprinderilor din Uniune la rețele de foarte mare capacitate, inclusiv rețele fixe ▌, mobile și pe suport radio, și adoptarea acestor tipuri de rețele;

(b)  promovează concurența în furnizarea de rețele de comunicații electronice și a facilităților asociate, inclusiv concurența eficientă bazată pe infrastructuri, și în furnizarea de servicii de comunicații electronice și servicii asociate;

(c)  contribuie la dezvoltarea pieței interne prin eliminarea obstacolelor rămase în calea investițiilor în rețele de comunicații electronice, servicii de comunicații electronice, facilități și servicii asociate în întreaga Uniune și a furnizării unor astfel de rețele, facilități și servicii și prin facilitarea unor condiții convergente în favoarea acestora, prin elaborarea de norme comune și abordări previzibile în materie de reglementare, prin favorizarea utilizării eficace, eficiente și coordonate a spectrului de frecvențe radio, a inovării deschise, a instituirii și a dezvoltării de rețele transeuropene, a furnizării, a disponibilității și a interoperabilității serviciilor paneuropene și a conectivității cap la cap;

(d)  promovează interesele cetățenilor Uniunii ▌prin asigurarea conectivității, a disponibilității și a adoptării pe scară largă a rețelelor de foarte mare capacitate, inclusiv a rețelelor fixe ▌, mobile și pe suport radio, și a serviciilor de comunicații electronice, permițând un maximum de beneficii în termeni de posibilități de alegere, preț și calitate pe baza unei concurențe efective, prin menținerea securității rețelelor și serviciilor, prin asigurarea unui nivel comun ridicat de protecție pentru utilizatorii finali prin intermediul normelor sectoriale necesare și prin abordarea nevoilor, cum ar fi ▌prețurile accesibile, pe care le au anumite grupuri sociale, în special ▌utilizatorii finali cu dizabilități, utilizatorii finali în vârstă și utilizatorii finali cu nevoi sociale speciale, precum și posibilitățile de alegere și condițiile echivalente de acces pentru utilizatorii finali cu dizabilități.

(3)  În situațiile în care stabilește criterii de referință și rapoarte privind eficacitatea măsurilor statelor membre cu privire la realizarea obiectivelor menționate la alineatul (2), Comisia, atunci când este necesar, este asistată de statele membre, de autoritățile naționale de reglementare, de OAREC și de RSPG.

(4)  În scopul realizării obiectivelor de politică menționate la alineatul (2) și a celor menționate la prezentul alineat, autoritățile naționale de reglementare și alte autorități competente,printre altele:

(a)  promovează previzibilitatea reglementării prin asigurarea unei abordări uniforme în materie de reglementare pe durata unor perioade de examinare adecvate și prin cooperare între ele,cu OAREC, cu RSPG șicu Comisia;

(b)  asigură faptul că, în circumstanțe similare, nu există discriminare în privința tratamentului acordat furnizorilor de rețele și servicii de comunicații electronice;

(c)  aplică dreptul Uniunii într-un mod neutru din punct de vedere tehnologic, în măsura în care acest lucru este în concordanță cu realizarea obiectivelor menționate la alineatul (2);

(d)  promovează investiții și inovații eficiente în infrastructuri noi și modernizate, inclusiv prin garantarea faptului că orice obligație în materie de acces ia în considerare în mod adecvat riscurile la care sunt expuse întreprinderile care efectuează investiția și prin faptul că se permit diferite acorduri de cooperare între investitori și părțile care solicită accesul în scopul diversificării riscului aferent investițiilor, garantând în același timp menținerea concurenței pe piață și a principiului nediscriminării;

(e)  iau în considerare gama variată de condiții privind infrastructura, concurența, circumstanțele care se aplică utilizatorilor finali și, în special, a consumatorilor în diversele zone geografice ale unui stat membru, inclusiv infrastructura locală gestionată fără scop lucrativ de persoane fizice;

(f)  impun obligații de reglementare ex ante doar în măsura necesară pentru a asigura o concurență efectivă și durabilă în interesul utilizatorilor finali și reducerea sau eliminarea obligațiilor respective imediat ce această condiție este îndeplinită.

Statele membre se asigură că autoritățile naționale de reglementare și alte autorități competente acționează imparțial, obiectiv, transparent și într-un mod nediscriminatoriu și proporțional.

Articolul 4

Planificarea strategică și coordonarea politicii în domeniul spectrului de frecvențe radio

(1)  Statele membre cooperează între ele și cu Comisia cu privire la planificarea strategică, coordonarea și armonizarea utilizării spectrului de frecvențe radio în Uniune, în conformitate cu politicile Uniunii privind instituirea și funcționarea pieței interne a comunicațiilor electronice. În acest scop, statele membre țin seama, printre altele, de aspectele economice, de siguranță, de sănătate, de interes public, ▌de libertate de exprimare, culturale, științifice, sociale și tehnice ale politicilor Uniunii, precum și de diversele interese ale comunităților de utilizatori ai spectrului de frecvențe radio, în scopul optimizării utilizării acestuia și al evitării interferențelor prejudiciabile.

(2)  Cooperând între ele și cu Comisia, statele membre promovează coordonarea abordărilor politicii în materie de spectru de frecvențe radio în Uniune și, atunci când este cazul, promovează condiții armonizate privind disponibilitatea și utilizarea eficientă a spectrului de frecvențe radio necesare pentru instituirea și funcționarea pieței interne în domeniul comunicațiilor electronice.

(3)  Statele membre, prin intermediul RSPG, ▌cooperează între ele și cu Comisia în conformitate cu alineatul (1), precum și cu Parlamentul European și cu Consiliul la solicitarea acestora, în sprijinul planificării strategice și al coordonării abordărilor în materie de politică în domeniul spectrului de frecvențe radio în Uniune, prin:

(a)  dezvoltarea de bune practici privind aspectele legate de spectrul de frecvențe radio, în vederea punerii în aplicare a prezentei directive;

(b)  facilitarea coordonării între statele membre în vederea punerii în aplicare a prezentei directive și a altor dispoziții din dreptul Uniunii și pentru a contribui la dezvoltarea pieței interne;

(c)  coordonarea abordărilor acestora privind asignarea și autorizarea utilizării spectrului de frecvențe radio și publicarea de rapoarte sau de avize privind aspecte legate de spectrul de frecvențe radio.

OAREC participă la aspectele ce țin de competența sa privind reglementarea pieței și concurența în materie de spectru de frecvențe radio.

(4)  Comisia, ținând seama în cea mai mare măsură posibilă de avizul RSPG ▌, poate prezenta Parlamentului European și Consiliului propuneri legislative în scopul stabilirii unor programe multianuale privind politica în domeniul spectrului de frecvențe radio, al stabilirii orientărilor în materie de politică și a obiectivelor pentru planificarea strategică și armonizarea utilizării spectrului de frecvențe radio în conformitate cu prezenta directivă, precum și în scopul de a pune un spectru de frecvențe radio armonizat la dispoziție pentru utilizările în comun sau fără condiția unor drepturi individuale de utilizare.

TITLUL II

STRUCTURA INSTITUȚIONALĂ ȘI GUVERNANȚA

CAPITOLUL I

AUTORITĂȚILE NAȚIONALE DE REGLEMENTARE ȘI ALTE AUTORITĂȚI COMPETENTE

Articolul 5

Autoritățile naționale de reglementare și alte autorități competente

(1)  Statele membre se asigură că fiecare sarcină prevăzută în prezenta directivă este îndeplinită de o autoritate competentă.

În sensul prezentei directive, autoritățile naționale de reglementare sunt responsabile cel puțin de următoarele sarcini:

(a)  punerea în aplicare a reglementării ex ante a pieței, inclusiv impunerea unor obligații în materie de acces și interconectare;

(b)  asigurarea soluționării litigiilor dintre întreprinderi ▌;

(c)   gestionarea spectrului de frecvențe radio și aplicarea deciziilor sau, în cazul în care aceste sarcini sunt atribuite altor autorități competente, furnizarea de consiliere cu privire la elementele de modelare a pieței și de ▌concurență ale proceselor naționale referitoare la drepturile de utilizare a spectrului de frecvențe radio pentru rețelele și serviciile de comunicații electronice;

(d)   aducerea unei contribuții la protejarea drepturilor utilizatorilor finali în sectorul comunicațiilor electronice, după caz în coordonare cu alte autorități competente;

(e)  evaluarea și monitorizarea îndeaproape a aspectelor legate de modelarea pieței și de concurență în ceea ce privește accesul la internetul deschis;

(f)   ▌ evaluarea sarcinii inechitabile și calcularea costului net aferent furnizării serviciului universal;

(g)  asigurarea portabilității numerelor între furnizori;

(h)  îndeplinirea oricărei alte sarcini care revine autorităților naționale de reglementare în temeiul prezentei directive.

Statele membre pot să atribuie autorităților naționale de reglementare alte sarcini prevăzute de prezenta directivă și de alte dispoziții din dreptul Uniunii, în special sarcini referitoare la concurența pe piață sau la intrarea pe piață, cum ar fi autorizația generală, și cele legate de orice atribuție conferită OAREC. Atunci când sarcinile referitoare la concurența pe piață sau la intrarea pe piață sunt atribuite altor autorități competente, acestea urmăresc să consulte autoritățile naționale de reglementare înainte de luarea unei decizii. În scopul de a contribui la îndeplinirea atribuțiilor care revin OAREC, autoritățile naționale de reglementare au dreptul de a colecta datele necesare și alte informații de la participanții pe piață.

De asemenea, statele membre pot atribui autorităților naționale de reglementare alte sarcini pe baza dreptului intern, inclusiv a celui de transpunere a dreptului Uniunii.

În special, atunci când transpun prezenta directivă, statele membre promovează stabilitatea competențelor autorităților naționale de reglementare în raport cu atribuirea sarcinilor care decurg din cadrul de reglementare privind comunicațiile electronice adoptat de Uniune, astfel cum a fost modificat în 2009.

(2)  Autoritățile naționale de reglementare și alte autorități competente din același stat membru sau din state membre diferite ▌încheie acorduri reciproce de cooperare pentru a favoriza cooperarea în materie de reglementare, atunci când este necesar.

(3)  Statele membre publică sarcinile care trebuie îndeplinite de autoritățile naționale de reglementare și de alte autorități competente într-o formă ușor accesibilă, în special atunci când aceste sarcini sunt atribuite mai multor organisme. Statele membre asigură, după caz, consultarea și cooperarea între aceste autorități, precum și între aceste autorități și autoritățile naționale însărcinate cu punerea în aplicare a dreptului concurenței sau a dreptului în materie de protecție a consumatorilor, în probleme de interes comun. Atunci când mai multe autorități au competențe cu privire la aceste aspecte, statele membre se asigură că sarcinile care revin fiecărei autorități sunt publicate într-o formă ușor accesibilă.

(4)  Comisiei i se notifică de către statele membre toate autoritățile naționale de reglementare și alte autorități competente cărora le-au fost atribuie sarcini în temeiul prezentei directive și responsabilitățile care revin fiecăreia, precum și orice modificări ale acestora.

Articolul 6

Independența autorităților naționale de reglementare și a altor autorități competente

(1)  Statele membre garantează independența autorităților naționale de reglementare și a altor autorități competente, asigurându-se că acestea sunt distincte din punct de vedere juridic și independente din punct de vedere funcțional de toate persoanele fizice sau juridice care furnizează rețele, echipamente sau servicii de comunicații electronice. Statele membre care își mențin dreptul de proprietate sau de control asupra unor întreprinderi care furnizează rețele sau servicii de comunicații electronice asigură separarea structurală efectivă a funcției de reglementare de activitățile legate de proprietate sau control.

(2)  Statele membre se asigură că autoritățile naționale de reglementare și alte autorități competente își exercită competențele în mod imparțial, transparent și în timp util. Statele membre se asigură că acestea dețin resurse tehnice, financiare și umane adecvate pentru îndeplinirea sarcinilor care le sunt atribuite.

Articolul 7

Numirea și revocarea din funcție a membrilor autorităților naționale de reglementare

(1)  Conducătorul unei autorități naționale de reglementare sau, după caz, membrii organismului colectiv care îndeplinește această funcție în cadrul unei autorități naționale de reglementare ori supleanții acestora sunt numiți pentru un mandat de cel puțin trei ani, din rândul unor persoane cu autoritate și experiență profesională recunoscute, pe bază de merit, competențe, cunoștințe și experiență și în urma unei proceduri de selecție deschise și transparente. ▌Statele membre asigură continuitatea procesului de luare a deciziilor ▌.

(2)  Statele membre se asigură că conducătorul unei autorități naționale de reglementare sau, după caz, membrii organismului colectiv care îndeplinește această funcție în cadrul unei autorități naționale de reglementare sau supleanții acestora nu pot fi demiși în timpul mandatului lor decât în cazul în care nu mai îndeplinesc condițiile cerute pentru îndeplinirea sarcinilor prevăzute în dreptul intern anterior numirii lor.

(3)  Decizia de demitere a conducătorului autorității naționale de reglementare sau, după caz, a membrilor organismului colectiv care îndeplinește această funcție în cadrul autorității se publică la momentul demiterii. Conducătorul demis al autorității naționale de reglementare sau, după caz, membrii demiși ai organismului colectiv care îndeplinește această funcție în cadrul autorității primesc o motivare a deciziei de demitere. Motivarea deciziei de demitere se publică la solicitarea persoanei interesate, dacă publicarea nu a avut loc din oficiu. Statele membre se asigură că această decizie face obiectul controlului jurisdicțional exercitat de o instanță, atât cu privire la aspecte de fapt, cât și cu privire la aspecte de drept.

Articolul 8

Independența politică și răspunderea autorităților naționale de reglementare

(1)  Fără a aduce atingere articolului 10, autoritățile naționale de reglementare acționează în mod independent și obiectiv, inclusiv la conceperea procedurilor interne și organizarea personalului, își desfășoară activitatea într-un mod transparent și responsabil, în conformitate cu dreptul Uniunii, și nu solicită și nici nu primesc instrucțiuni de la niciun alt organism în legătură cu îndeplinirea sarcinilor care le sunt atribuite în temeiul dreptului intern care transpune dreptul Uniunii. Acest lucru nu exclude controlul conform dreptului constituțional intern. Competența de a suspenda sau de a revoca deciziile luate de autoritățile naționale de reglementare revine exclusiv organismelor de soluționare a căilor de atac înființate în conformitate cu articolul 31.

(2)  Autoritățile naționale de reglementare raportează anual, printre altele, cu privire la situația pieței comunicațiilor electronice, la deciziile pe care le emit, la resursele lor umane și financiare și la alocarea respectivelor resurse, precum și cu privire la planurile viitoare. Rapoartele acestora se publică.

Articolul 9

Capacitatea de reglementare a autorităților naționale de reglementare

(1)  Statele membre se asigură că autoritățile naționale de reglementare au bugete anuale separate și că acestea beneficiază de autonomie în executarea bugetului alocat. Bugetele se publică.

(2)  Fără a aduce atingere obligației de a asigura autorităților naționale de reglementare resurse financiare și umane adecvate pentru îndeplinirea sarcinilor care le sunt atribuite, autonomia financiară nu exclude supravegherea sau controlul în conformitate cu dreptul constituțional intern. Orice control exercitat asupra bugetului autorităților naționale de reglementare se exercită în mod transparent și este public.

(3)  Statele membre se asigură, de asemenea, că autoritățile naționale de reglementare dispun de resurse financiare și umane adecvate care să le permită să participe și să contribuie în mod activ în cadrul OAREC.

Articolul 10

Participarea autorităților naționale de reglementare în cadrul OAREC

(1)  Statele membre se asigură că obiectivele OAREC de promovare a unei coordonări și uniformități sporite la nivelul reglementării sunt sprijinite în mod activ de autoritățile lor naționale de reglementare.

(2)  Statele membre se asigură că autoritățile naționale de reglementare, la adoptarea propriilor decizii pentru piețele lor naționale, țin seama în cea mai mare măsură de orientările, avizele, recomandările, pozițiile comune, bunele practici și metodologiile adoptate de OAREC.

Articolul 11

Cooperarea cu autoritățile naționale

Autoritățile naționale de reglementare, alte autorități competente în temeiul prezentei directive și autoritățile naționale în materie de concurență își furnizează reciproc informațiile necesare pentru aplicarea prezentei directive. În ceea ce privește schimbul de informații, se aplică normele Uniunii în materie de protecție a datelor, iar autoritatea care primește informațiile asigură același nivel de confidențialitate ca și autoritatea care le furnizează.

CAPITOLUL II

AUTORIZAȚIA GENERALĂ

SECȚIUNEA 1

PARTEA GENERALĂ

Articolul 12

Autorizația generală pentru rețelele și serviciile de comunicații electronice

(1)  Statele membre garantează libertatea de a furniza rețele și servicii de comunicații electronice sub rezerva condițiilor stabilite în prezenta directivă. În acest scop, statele membre nu împiedică o întreprindere să furnizeze rețele sau servicii de comunicații electronice, cu excepția cazului în care acest lucru este necesar pe baza motivelor stabilite la articolul 52 alineatul (1) din TFUE. Orice astfel de limitare a libertății de a furniza rețele și servicii de comunicații electronice se motivează în mod corespunzător și este notificată Comisiei.

(2)  Furnizarea de rețele sau de servicii de comunicații electronice, altele decât serviciile de comunicații interpersonale care nu se bazează pe numere, poate face numai obiectul unei autorizații generale, fără a aduce atingere obligațiilor specifice menționate la articolul 13 alineatul (2) sau drepturilor de utilizare menționate la articolele 46 și 94.

(3)  În cazul în care un stat membru consideră că se justifică o cerință de notificare pentru întreprinderile care fac obiectul unei autorizații generale, respectivul stat membru poate să solicite acestor întreprinderi doar să prezinte o notificare autorității naționale de reglementare sau unei alte autorități competente. Statul membru nu poate impune întreprinderilor respective să obțină o decizie explicită sau orice alt act administrativ din partea autorității respective sau din partea oricărei alte autorități înainte de a-și exercita drepturile care decurg din autorizația generală.

După notificare ▌, dacă este necesar, o întreprindere își poate începe activitatea, după caz, sub rezerva dispozițiilor aplicabile drepturilor de utilizare în temeiul prezentei directive. ▌

(4)  Notificarea menționată la alineatul (3) se limitează la o declarație din partea unei persoane fizice sau juridice adresată autorității naționale de reglementare sau altei autorități competente cu privire la intenția de a începe furnizarea de rețele sau servicii de comunicații electronice și la transmiterea informațiilor minime care sunt necesare pentru a permite OAREC și autorității respective să păstreze un registru sau o listă a furnizorilor de rețele și servicii de comunicații electronice. Informațiile respective se limitează la:

(a)  denumirea furnizorului;

(b)  statutul juridic al furnizorului, forma și numărul de înregistrare, în cazul în care furnizorul este înscris într-un registru de comerț sau într-un alt registru public similar în Uniune;

(c)  adresa geografică a sediului principal al furnizorului în Uniune și a oricărei sucursale dintr-un stat membru, dacă acestea există;

(d)  adresa site-ul furnizorului, dacă există, legat de furnizarea de rețele sau servicii de comunicații electronice;

(e)  o persoană de contact și datele de contact;

(f)  o scurtă descriere a rețelelor sau a serviciilor care se intenționează a fi furnizate;

(g)  statele membre în cauză și

(h)  data estimată de începere a activității.

Statele membre nu pot impune cerințe de notificare suplimentare sau separate.

Pentru a armoniza cerințele de notificare, OAREC publică orientări pentru modelul de notificare și păstrează o bază de date a Uniunii cu notificările transmise autorităților competente. În acest scop, autoritățile competente transmit OAREC, fără întârzieri nejustificate, prin mijloace electronice, fiecare notificare primită. Notificările prezentate autorităților competente înainte de … [doi ani de la data intrării în vigoare a prezentei directive] se transmit OAREC până la … [trei ani de la data intrării în vigoare a prezentei directive].

Articolul 13

Condițiile aferente autorizației generale și drepturilor de utilizare a spectrului de frecvențe radio și a resurselor de numerotație și obligații specifice

(1)  Autorizația generală pentru furnizarea de rețele sau servicii de comunicații electronice, drepturile de utilizare a spectrului de frecvențe radio și drepturile de utilizare a resurselor de numerotație pot fi supuse numai condițiilor enumerate în anexa I. Respectivele condiții sunt nediscriminatorii, proporționale și transparente. În cazul drepturilor de utilizare a spectrului de frecvențe radio, condițiile respective asigură utilizarea sa eficace și eficientă și respectarea articolelor 45 și 51, iar în cazul drepturilor de utilizare a resurselor de numerotație, respectarea articolului 94.

(2)  Obligațiile specifice care pot fi impuse întreprinderilor care furnizează rețele și servicii de comunicații electronice în temeiul articolului ▌ 61 alineatele (1) și (5) și al articolelor 62, 68 și 83 sau celor desemnați să furnizeze serviciul universal în temeiul prezentei directive sunt separate din punct de vedere juridic de drepturile și obligațiile care decurg din autorizația generală. Din rațiuni de transparență, criteriile și procedurile prin care se impun astfel de obligații specifice întreprinderilor individuale sunt menționate în autorizația generală.

(3)  Autorizația generală conține numai condițiile specifice sectorului în cauză, stabilite în părțile A, B și C din anexa I, și nu reia condițiile aplicabile întreprinderilor în temeiul altor acte de drept intern.

(4)  Statele membre nu reiau condițiile din autorizația generală în cazul în care acordă dreptul de utilizare a frecvențelor radio sau a resurselor de numerotație.

Articolul 14

Declarații menite să faciliteze exercitarea drepturilor de a instala infrastructuri și a drepturilor de interconectare

La solicitarea unei întreprinderi, autoritățile competente emit, în termen de o săptămână, declarații standardizate care confirmă, după caz, faptul că întreprinderea a prezentat o notificare în temeiul articolului 12 alineatul (3). Declarațiile respective precizează în detaliu circumstanțele în care orice întreprindere care furnizează rețele sau servicii de comunicații electronice în temeiul autorizației generale are dreptul să solicite drepturi de a instala infrastructuri, de a negocia interconectarea și de a obține accesul sau interconectarea, în scopul de a facilita exercitarea acestor drepturi, de exemplu la alt nivel administrativ sau în relația cu alte întreprinderi. După caz, astfel de declarații pot fi emise și ca răspuns automat la notificarea menționată la articolul 12 alineatul (3).

SECȚIUNEA 2

DREPTURI ȘI OBLIGAȚII AFERENTE AUTORIZAȚIEI GENERALE

Articolul 15

Lista drepturilor minime care decurg din autorizația generală

(1)  Întreprinderile care fac obiectul unei autorizații generale în temeiul articolului 12 au dreptul:

(a)  de a furniza rețele și servicii de comunicații electronice;

(b)  de a li se analiza cererea de acordare a drepturilor necesare de a instala infrastructuri în conformitate cu articolul 43;

(c)  de a utiliza spectrul de frecvențe radio pentru rețele și servicii de comunicații electronice, sub rezerva articolelor 13, 46 și 55;

(d)  de a li se analiza cererea de acordare a drepturilor necesare de utilizare a resurselor de numerotație în conformitate cu articolul 94.

(2)  În cazul în care întreprinderile respective furnizează publicului rețele sau servicii de comunicații electronice, autorizația generală le acordă, de asemenea, dreptul:

(a)  de a negocia interconectarea cu alți furnizori de rețele publice de comunicații electronice sau de servicii de comunicații electronice destinate publicului, care sunt titulari de autorizații generale, și, după caz, să obțină accesul sau interconectarea la rețelele și serviciile acestora în Uniune, în conformitate cu prezenta directivă;

(b)  de a li se oferi oportunitatea de a fi desemnați pentru a furniza diferite elemente ale serviciului universal sau pentru a acoperi diferite părți din teritoriul național în conformitate cu articolul 86 sau 87.

Articolul 16

Taxe administrative

(1)  Orice taxă administrativă impusă întreprinderilor care furnizează rețele sau servicii de comunicații electronice în temeiul autorizației generale sau cărora li s-a acordat un drept de utilizare:

(a)  acoperă, în totalitate, numai costurile administrative generate de gestionarea, controlul și asigurarea respectării sistemului de autorizare generală și ale drepturilor de utilizare și ale obligațiilor specifice menționate la articolul 13 alineatul (2), care pot include costurile cu cooperarea, armonizarea și standardizarea internațională, analizele de piață, monitorizarea conformității și alte controale de piață, precum și cheltuielile aferente lucrărilor de reglementare ce implică elaborarea și asigurarea respectării legislației secundare și a deciziilor administrative, precum deciziile privind accesul și interconectarea și

(b)  este impusă fiecărei întreprinderi în mod obiectiv, transparent și proporțional, astfel încât să se reducă la minimum costurile administrative suplimentare și taxele aferente.

Statele membre pot alege să nu aplice taxe administrative întreprinderilor a căror cifră de afaceri se situează ▌sub un anumit prag sau ale căror activități nu ajung la o cotă minimă de piață ori au un domeniu de aplicare teritorial foarte limitat.

(2)  Atunci când autoritățile naționale de reglementare sau alte autorități competente impun taxe administrative, acestea publică o prezentare anuală a costurilor lor administrative și a valorii totale a taxelor colectate. Atunci când se înregistrează o diferență între valoarea totală a taxelor și costurile administrative, se efectuează ajustările corespunzătoare.

Articolul 17

Separarea contabilă și raportările financiare

(1)  Statele membre impun întreprinderilor care furnizează rețele publice de comunicații electronice sau servicii de comunicații electronice destinate publicului, care dețin drepturi speciale sau exclusive de furnizare a serviciilor în alte sectoare în același stat membru sau în alt stat membru, obligația de:

(a)  a păstra o contabilitate separată a activităților conexe furnizării de rețele sau servicii de comunicații electronice, în măsura în care ar fi necesară dacă activitățile respective ar fi desfășurate de entități independente din punct de vedere juridic, pentru a se identifica, cu precizarea bazei lor de calcul și specificarea în detaliu a metodelor de alocare utilizate, toate elementele de cheltuieli și venituri aferente activităților respective, inclusiv o defalcare detaliată a costurilor cu activele imobilizate și a costurilor structurale; sau

(b)  a realiza o separare structurală a activităților conexe furnizării de rețele sau servicii de comunicații electronice.

Statele membre au posibilitatea de a nu aplica cerințele menționate la primul paragraf în cazul întreprinderilor a căror cifră de afaceri anuală aferentă activităților conexe rețelelor sau serviciilor de comunicații electronice în Uniune este mai mică de 50 de milioane EUR.

(2)  În cazul în care întreprinderilor care furnizează rețele publice de comunicații electronice sau servicii de comunicații electronice destinate publicului nu li se aplică cerințele dreptului societăților comerciale și nu îndeplinesc criteriile aplicabile întreprinderilor mici și mijlocii prevăzute de normele contabile ale dreptului Uniunii, raportările lor financiare se elaborează, fac obiectul unui audit independent și se publică. Auditul se efectuează în conformitate cu normele Uniunii și normele interne relevante.

Primul paragraf de la prezentul alineat se aplică și contabilității separate prevăzute la alineatul (1) primul paragraf litera (a).

SECȚIUNEA 3

MODIFICAREA ȘI RETRAGEREA

Articolul 18

Modificarea drepturilor și a obligațiilor

(1)  Statele membre se asigură că drepturile, condițiile și procedurile privind autorizațiile generale și drepturile de utilizare a spectrului de frecvențe radio sau a resurselor de numerotație ori drepturile de a instala infrastructuri pot fi modificate numai în cazuri justificate în mod obiectiv și într-o manieră proporțională, luând în considerare, după caz, condițiile specifice aplicabile drepturilor transferabile de utilizare a spectrului de frecvențe radio și a resurselor de numerotație.

(2)  Cu excepția cazului în care modificările propuse sunt minore și au fost convenite cu titularul drepturilor sau al autorizației generale, ▌intenția de a efectua astfel de modificări se notifică în mod corespunzător. Părțile interesate, inclusiv utilizatorii și consumatorii, dispun de un termen suficient pentru a-și exprima opiniile cu privire la modificările propuse. Termenul respectiv nu poate fi decât în cazuri excepționale mai mic de patru săptămâni.

Modificările se publică, împreună cu motivarea lor.

Articolul 19

Limitarea sau retragerea drepturilor

(1)  Fără a aduce atingere articolului 30 alineatele (5) și (6), statele membre nu limitează și nu retrag drepturile de a instala infrastructuri sau drepturile de utilizare a spectrului de frecvențe radio sau a resurselor de numerotație înainte de expirarea perioadei pentru care drepturile respective au fost acordate, cu excepția cazurilor în care acest lucru este justificat în temeiul alineatului (2) al prezentului articol și, după caz, în conformitate cu anexa I și cu dispozițiile relevante de drept intern referitoare la compensarea pentru retragerea drepturilor.

(2)  În concordanță cu necesitatea de a se asigura utilizarea eficace și eficientă a spectrului de frecvențe radio sau punerea în aplicare a măsurilor tehnice de punere în aplicare adoptate în temeiul articolului 4 din Decizia nr. 676/2002/CE, statele membre pot autoriza limitarea sau retragerea drepturilor de utilizare a spectrului de frecvențe radio, inclusiv a drepturilor menționate la articolul 49 din prezenta directivă, pe baza unor proceduri prestabilite și clar definite, în conformitate cu principiile proporționalității și nediscriminării. În astfel de cazuri, titularii drepturilor respective pot, după caz și în conformitate cu dreptul Uniunii și cu dispozițiile relevante de drept intern, să fie compensați în mod corespunzător.

(3)  O modificare a utilizării spectrului de frecvențe radio ca urmare a aplicării articolului 45 alineatul (4) sau (5) nu constituie în sine un motiv pentru retragerea unui drept de utilizare a spectrului de frecvențe radio.

(4)  Orice intenție de a limita sau de a retrage drepturile care decurg din autorizațiile generale ori drepturile individuale de utilizare a spectrului de frecvențe radio sau a resurselor de numerotație fără consimțământul titularului drepturilor face obiectul consultării ▌cu părțile interesate în conformitate cu articolul 23.

CAPITOLUL III

Furnizarea informațiilor, anchete și mecanismul de consultare

Articolul 20

Cereri de informații adresate întreprinderilor

(1)  Statele membre se asigură că întreprinderile care furnizează rețele și servicii de comunicații electronice, facilități asociate sau servicii asociate transmit toate informațiile, inclusiv informațiile financiare, necesare autorităților naționale de reglementare, altor autorități competente și OAREC pentru a garanta conformitatea cu dispozițiile din prezenta directivă și din Regulamentul (UE) 2018/... al Parlamentului European și al Consiliului(47)(48) sau cu deciziile sau avizele adoptate în conformitate cu acestea. În special, autoritățile naționale de reglementare și, în cazul în care este necesar în vederea îndeplinirii sarcinilor lor, alte autorități competente au competența de a solicita acestor întreprinderi să furnizeze informații cu privire la evoluțiile viitoare ale rețelei sau ale serviciilor care ar putea avea un impact asupra serviciilor angro pe care le pun la dispoziția concurenților, precum și informații cu privire la rețelele de comunicații electronice și la facilitățile asociate, informații care sunt defalcate la nivel local și suficient de detaliate pentru a permite ancheta geografică și desemnarea zonelor în conformitate cu articolul 22. ▌

Atunci când informațiile colectate în conformitate cu primul paragraf sunt insuficiente pentru ca autoritățile naționale de reglementare, alte autorități competente și OAREC să își îndeplinească atribuțiile de reglementare în temeiul dreptului Uniunii, aceste informații pot fi solicitate de la alte întreprinderi relevante active în sectorul comunicațiilor electronice sau în sectoare strâns legate de acesta.

Întreprinderilor desemnate ca având o putere semnificativă pe piețele angro li se poate solicita, de asemenea, să prezinte date contabile privind piețele cu amănuntul care sunt conexe respectivelor piețe angro.

Autoritățile naționale de reglementare și alte autorități competente pot solicita informații punctelor de informare unice instituite în temeiul Directivei 2014/61/UE.

Toate cererile de informații trebuie să fie proporționale cu îndeplinirea sarcinii și se motivează. Întreprinderile furnizează informațiile solicitate cu promptitudine și în termenele și la nivelul de detaliere solicitat.

(2)  Statele membre se asigură că autoritățile naționale de reglementare și alte autorități competente furnizează Comisiei, în urma unei cereri motivate, informațiile care îi sunt necesare pentru îndeplinirea sarcinilor prevăzute de TFUE. Informațiile solicitate de Comisie sunt proporționale cu îndeplinirea sarcinilor respective. În cazul în care informațiile furnizate se referă la informații transmise anterior de întreprinderi la cererea autorității, întreprinderilor respective le este adus la cunoștință acest lucru. În măsura în care este necesar și cu excepția cazului în care autoritatea care furnizează informațiile a făcut o cerere expresă și motivată în sens contrar, Comisia pune informațiile furnizate la dispoziția altei autorități naționale de reglementare sau competente din alt stat membru.

Sub rezerva cerințelor prevăzute la alineatul (3), statele membre se asigură că informațiile prezentate unei autorități pot fi puse la dispoziția altei autorități din același stat membru sau din alt stat membru și la dispoziția OAREC, în urma unei cereri motivate, în cazul în care acest lucru este necesar pentru a permite fie autorității, fie OAREC să își îndeplinească responsabilitățile în temeiul dreptului Uniunii.

(3)  În cazul în care informațiile colectate în temeiul alineatului (1), inclusiv cele colectate în cadrul unei anchete geografice, sunt considerate confidențiale de o autoritate națională de reglementare sau de altă autoritate competentă în conformitate cu normele de drept al Uniunii și cu cele de drept intern privind secretul comercial ▌, Comisia, OAREC și orice alte autorități competente asigură această confidențialitate. Secretul comercial nu împiedică realizarea în timp util a schimbului de informații între autoritatea competentă, Comisie, OAREC și orice alte autorități competente vizate în scopul revizuirii, al monitorizării și al supravegherii aplicării prezentei directive.

(4)  Statele membre se asigură că, acționând în conformitate cu normele interne privind accesul publicului la informații și sub rezerva normelor de drept al Uniunii și a celor de drept intern privind secretul comercial și protecția datelor cu caracter personal, autoritățile naționale de reglementare și alte autorități competente publică informațiile care contribuie la o piață deschisă și concurențială.

(5)  Autoritățile naționale de reglementare și alte autorități competente publică termenii care reglementează accesul publicului la informații prevăzut la alineatul (4), inclusiv procedurile de obținere a unui astfel de acces.

Articolul 21

Informațiile solicitate în cadrul autorizației generale, al drepturilor de utilizare și al obligațiilor specifice

(1)  Fără a aduce atingere informațiilor solicitate în temeiul articolului 20 și nici obligațiilor de informare și raportare prevăzute de dreptul intern, altele decât cele prevăzute de autorizația generală, autoritățile naționale de reglementare și alte autorități competente pot ▌solicita întreprinderilor să furnizeze informații referitoare la autorizația generală, drepturile de utilizare sau obligațiile specifice menționate la articolul 13 alineatul (2), informații care trebuie să fie proporționale și justificate în mod obiectiv, în special pentru:

(a)  verificarea, sistematică sau de la caz la caz, a respectării condiției 1 din partea A, a condițiilor 2 și 6 din partea D și a condițiilor 2 și 7 din partea E din anexa I și a respectării obligațiilor menționate la articolul 13 alineatul (2);

(b)  verificarea, de la caz la caz, a respectării condițiilor stabilite în anexa I, în cazul în care s-a primit o reclamație sau în care autoritatea competentă are alte motive să creadă că o condiție nu este respectată sau în cazul unei investigații efectuate din proprie inițiativă de autoritatea competentă;

(c)  desfășurarea procedurilor privind cererile de acordare a drepturilor de utilizare și evaluarea acestora;

(d)  publicarea, în interesul consumatorilor, a unor studii comparative privind calitatea și prețul serviciilor;

(e)  agregarea, scopuri clar definite, a unor statistici, rapoarte sau studii;

(f)  desfășurarea unor analize de piață în domeniul de aplicare al prezentei directive, inclusiv date privind piețele din aval sau cu amănuntul asociate cu sau legate de piețele care fac obiectul analizei de piață;

(g)  garantarea utilizării eficiente și asigurarea gestionării eficace a spectrului de frecvențe radio și a resurselor de numerotație;

(h)  evaluarea evoluțiilor viitoare ale rețelei sau ale serviciilor care ar putea avea impact asupra serviciilor angro puse la dispoziția concurenților, asupra acoperirii teritoriale, asupra conectivității disponibile pentru utilizatorii finali sau asupra desemnării zonelor ▌în temeiul articolului 22;

(i)  efectuarea anchetelor geografice;

(j)  formularea de răspunsuri la cererile motivate de informații adresate de OAREC.

Informațiile menționate la primul paragraf literele (a) și (b), (d) - (j) nu pot fi solicitate înainte de accesul pe piață sau ca o condiție pentru accesul pe piață.

OAREC poate redacta modele de cereri de informații acolo unde acest lucru este necesar pentru a facilita prezentarea consolidată și analiza informațiilor obținute.

(2)  În ceea ce privește drepturile de utilizare a spectrului de frecvențe radio, informații menționate la alineatul (1) se referă, în special, la utilizarea eficace și eficientă a frecvențelor radio, precum și la respectarea oricăror obligații în materie de acoperire și calitate a serviciului aferente drepturilor de utilizare a spectrului de frecvențe radio și la verificarea acestora.

(3)  În cazul în care solicită întreprinderilor să furnizeze informații în conformitate cu alineatul (1), autoritățile naționale de reglementare sau alte autorități competente le aduc la cunoștință scopul specific în care vor fi utilizate informațiile respective.

(4)  Autoritatea națională de reglementare sau alte autorități competente nu pot repeta cererile de informații adresate deja de OAREC în temeiul articolului 40 din Regulamentul (UE) 2018/... (49), dacă OAREC a pus informațiile primite la dispoziția acestor autorități.

Arti