Înapoi 
 Înainte 
Regulamentul de procedură al Parlamentului European
Legislatura a 9-a - iulie 2019
EPUB 148kPDF 764k
CUPRINS
ÎN ATENŢIA CITITORILOR
COMPENDIU DE ACTE JURIDICE PRINCIPALE REFERITOARE LA REGULAMENTUL DE PROCEDURĂ

TITLUL VII : SESIUNI
CAPITOLUL 7 : PUBLICAREA LUCRĂRILOR

Articolul 203 : Textele adoptate

1.   Textele adoptate de Parlament sunt publicate imediat după vot. Acestea sunt puse la dispoziţia Parlamentului împreună cu procesul verbal al ședinței respective și sunt păstrate în arhivele Parlamentului.

2.   Textele adoptate de Parlament fac obiectul unei finalizări juridico-lingvistice sub responsabilitatea Președintelui. În cazul în care textele în cauză sunt adoptate în baza unui acord încheiat între Parlament și Consiliu, finalizarea este efectuată de cele două instituții în strânsă cooperare și de comun acord.

3.   Procedura prevăzută la articolul 241 se aplică atunci când, pentru a asigura coerența și calitatea textului în conformitate cu dorința exprimată de Parlament, sunt necesare adaptări care depășesc nivelul corectării greșelilor de dactilografiere sau al corecturilor menite să asigure concordanța între toate versiunile lingvistice, precum și corectitudinea lingvistică și coerența terminologică a acestora.

4.   Pozițiile adoptate de Parlament în conformitate cu procedura legislativă ordinară se prezintă sub forma unui text consolidat. În cazul în care votul Parlamentului nu a avut la bază un acord cu Consiliul, textul consolidat identifică toate amendamentele adoptate.

5.   După finalizare, textele adoptate se semnează de către Președinte și de Secretarul General și se publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Ultima actualizare: 23 septembrie 2019Notă juridică