Acces direct la meniul principal de navigare (Apăsaţi pe tasta "Enter")
Acces la conţinutul paginii (apăsaţi pe "Intră")
Acces direct la lista celorlalte site-uri (Apăsaţi pe tasta "Enter")

Pe scurt: Parlamentul și alegerile 2014 
 

Alegerile europene din 2014: acum este diferit


Alegerile europene din mai 2014 vor oferi alegătorilor șansa de a influența viitoarea orientare politică a Uniunii Europene atunci când îi vor vota pe cei 751 de deputați în Parlamentul European, care le vor reprezenta interesele în următorii cinci ani.


Când au loc alegerile?

 

Fiecare stat membru are propriile legi electorale și fiecare decide data la care cetățenii săi se vor prezenta la vot, în timpul perioadei de patru zile dedicate alegerilor, respectiv 22 - 25 mai 2014. Alegătorii români se vor prezenta la urne la data de 25 mai pentru a-i alege pe cei 32 de deputați români în Parlamentul European. Rezultatele din toate cele 28 de state membre vor fi anunțate în seara zilei de duminică, 25 mai.


Câți deputați vor fi aleși?


De la aderarea Croației la Uniunea Europeană, în iulie 2013, Parlamentul European numără 766 de deputați. Cu toate acestea, numărul deputaților a fost redus la 751 pentru alegerile din 2014 și va rămâne constant în viitor. Acești deputați vor reprezenta peste 500 de milioane de cetățeni din 28 de state membre. Locurile în Parlament sunt repartizate între diferitele state, în temeiul tratatelor UE, pe baza principiului „proporționalității degresive”. Cu alte cuvinte, statele cu o populație mai numeroasă au mai multe locuri decât statele mai mici, dar statelor mai mici le revin mai multe locuri decât ar rezulta dintr-un calcul strict proporțional.

 

De ce sunt diferite aceste alegeri?


Uniunea Europeană face eforturi pentru a depăși criza economică, iar liderii UE reflectează asupra direcției care ar trebui urmate în viitor. Prin urmare, acestea sunt cele mai importante alegeri europene de până acum.


Ele le vor permite alegătorilor să evalueze eforturile depuse de liderii UE pentru a face față crizei din zona euro și să își exprime opiniile în ceea ce privește planurile care vizează o mai strânsă integrare economică și politică. Mai mult decât atât, acestea vor fi primele alegeri desfășurate după intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, în 2009, care a conferit o serie de noi competențe Parlamentului European.


O noutate majoră introdusă de tratat este că, pentru prima dată, nominalizarea de către statele membre a președintelui Comisiei Europene care îi va succeda în funcție lui José Manuel Barroso, în toamna anului 2014, va trebui să țină seama de rezultatul alegerilor europene. Candidatul la această funcție va trebui aprobat de noul Parlament: în conformitate cu tratatul, Parlamentul „alege” președintele Comisiei. Prin urmare, alegătorii au acum un cuvânt greu de spus în privința candidatului care va prelua cârma Uniunii Europene.


Din cele 13 de partide politice europene, cinci au nominalizat un candidat care să îi succeadă actualului Președinte al Comisiei Europene. PPE l-a nominalizat pe Jean-Claude Juncker, fost premier al Luxemburgului și fost președinte al Eurogrup, candidatul PSE este Martin Schulz, actualul președinte al Parlamentului European, Liberalii și Democrații au optat pentru Guy Verhofstadt, fost premier belgian și actual lider al grupului liberal din PE, Verzii au nominalizat un duo alcătuit din deputații europeni José Bové (Franța) și Ska Keller (Germania), în timp ce Stânga Europeană l-a nominalizat pe Alexis Tsipras, liderul partidului Syriza din Grecia.


De asemenea, noua majoritate politică rezultată în urma alegerilor va elabora legislația europeană în următorii cinci ani în domenii cum ar fi piața unică sau libertățile cetățenești. Parlamentul, singura instituție a Uniunii ai cărei membri sunt aleși prin vot direct, reprezintă un pivot al sistemului decizional al Uniunii și se află pe picior de egalitate cu guvernele naționale în ceea ce privește aproape toată legislația UE.


 

Care este rolul Parlamentului? Care sunt competențele sale?

Pentru prima dată în istoria UE, rezultatul alegerilor din 2014 pentru Parlamentul European va determina cine va conduce Comisia Europeană, organul executiv al UE. Candidații pentru celelalte portofolii ale Comisiei vor trebui și ei să treacă printr-o fază dură de verificare înainte de a-și prelua funcția.


Odată stabilită componența Comisiei, deputații se pot apleca asupra atribuțiilor principale care le revin: elaborarea de legi care influențează viața de zi cu zi a cetățenilor europeni, precum și stabilirea bugetului anual al UE, competențe pe care le împarte cu Consiliul de Miniștri (ai celor 28 de guverne naționale din cadrul UE) într-un mod asemănător unui sistem bicameral. De asemenea, Parlamentul are competențe de supraveghere și control asupra celorlalte instituții UE: el monitorizează modul în care instituțiile își desfășoară activitatea și felul cum cheltuie acestea banii contribuabililor. Nu în ultimul rând, Parlamentul acționează ca o cutie de rezonanță pentru preocupările cetățenilor și poate propune teme noi pe agenda politică europeană.


Iată o scurtă prezentare a competențelor și a responsabilităților Parlamentului.


1. Procedura de numire a Comisiei Europene


Pentru prima dată, statele membre vor trebui să ia în considerare rezultatele alegerilor europene înainte de a desemna candidatul pentru funcția de președinte al Comisiei. Procedura va fi următoarea:


  • ținând seama de rezultatele alegerilor europene, șefii de stat sau de guvern din statele membre vor propune un candidat pentru funcția de președinte al Comisiei;
  • candidatul își va prezenta proiectul (de fapt, un manifest) în fața Parlamentului;
  • candidatul va trebui să primească votul de încredere al majorității absolute a deputaților (376 dintre cei 751 de deputați); dacă primește aprobarea, candidatul este considerat „ales” de către Parlament; în caz contrar, statele membre trebuie să propună un nou candidat;
  • președintele-ales împreună cu guvernele naționale ale statelor membre convin asupra unei liste de candidați pentru celelalte portofolii ale Comisiei (câte un candidat din fiecare stat);
  • candidații sunt supuși unor audieri de confirmare în Parlament (aceste audieri nu sunt simple formalități: Parlamentul a mai respins în trecut candidați care au fost considerați nepotriviți pentru funcția de comisar);
  • președintele și comisarii, ca organism unitar, se supun unui vot unic de aprobare de către Parlament, pentru care este nevoie de o majoritate simplă (majoritatea voturilor exprimate);
  • dacă este aprobată de Parlament, noua Comisie este numită oficial de șefii de stat sau de guvern ai UE.

 

2. Competențe legislative


Deputații în Parlamentul European sunt legiuitorii Uniunii Europene: fără contribuția și aprobarea lor, majoritatea legilor UE nu se pot materializa. Odată cu intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, în 2009, Parlamentului i-au fost acordate competențe reale în domeniile principale de politică, în special agricultura și libertățile cetățenești, domenii în care anterior avea doar un rol consultativ.


Principalele tipuri de competențe legislative sunt următoarele:


  • Procedura legislativă ordinară: cunoscută și sub numele de „codecizie”, aceasta reprezintă principala procedură legislativă a Uniunii, utilizată pentru a elabora și adopta aproape toată legislația UE (în aproximativ 70-80 de domenii de politică). Această procedură conferă Parlamentului competența de a accepta, respinge și modifica legislația privind piața unică, mediul, protecția consumatorilor, libertățile cetățenești, agricultura, transporturile și cercetarea, printre altele. Pe parcursul actualei legislaturi, de exemplu, deputații în Parlamentul European și-au utilizat forța legislativă pentru a insista în direcția unor norme mai stricte în materie de protecție a datelor, a limitării primelor acordate bancherilor și a unui control democratic sporit asupra sistemului de guvernanță economică al UE, aflat acum la început de drum.

 

  • Consultarea: În ceea ce privește anumite tipuri de legislație (de exemplu cea din domeniul fiscalității, al concurenței sau al noilor membri ai zonei euro), Parlamentul își dă doar avizul consultativ. Cu toate acestea, numărul domeniilor de politică incluse în această procedură s-a redus considerabil, majoritatea legislației fiind cuprinse acum în procedura de codecizie.

 

  • Aprobarea: Dacă Uniunea Europeană dorește să primească noi state membre sau să încheie acorduri cu țări terțe, este nevoie de aprobarea Parlamentului, cu toate că Parlamentul nu poate modifica detalii din aceste acorduri. În actuala legislatură, deputații în Parlamentul European au respins Acordul comercial de combatere a contrafacerii (ACTA) și au refuzat să permită transferurile de date bancare către SUA prin intermediul rețelei SWIFT.

  • Dreptul la inițiativă: Parlamentul poate solicita Comisiei să propună noi acte legislative și adesea face acest lucru după ce examinează programul anual de lucru al Comisiei.

3. Competențe bugetare

 

Politicile europene, cum ar fi agricultura, dezvoltarea regională, energia, transporturile, mediul, ajutorul pentru dezvoltare și cercetarea științifică beneficiază de finanțare UE. În acest scop, bugetul de cheltuieli al Uniunii Europene pe termen lung trebuie să fie aprobat de guvernele naționale și de deputații în Parlamentul European; ulterior, în fiecare an, cele două părți decid în comun modul în care va fi cheltuit bugetul anual.


De asemenea, Parlamentului îi revine responsabilitatea de a verifica dacă banii contribuabililor au fost cheltuiți în scopurile stabilite și de a valida conturile dacă rezultatele verificării sunt satisfăcătoare. În numeroase cazuri, Parlamentul a solicitat controale mai stricte, iar în 1999, el a obligat Comisia să demisioneze în bloc din cauza gestionării defectuoase a bugetului.


4. Competențe de supraveghere și control democratic

 

Una dintre funcțiile fundamentale ale oricărui parlament este cea de control sau supraveghere a celorlalte ramuri ale puterii, în scopul asigurării responsabilității democratice. Parlamentul European își îndeplinește această îndatorire în mai multe moduri.

 

Competențe de numire

În afară de rolul-cheie pe care în joacă în alegerea Comisiei, Parlamentul organizează audierile președintelui și ale membrilor Comitetului executiv al Băncii Centrale Europene, precum și ale membrilor desemnați pentru Curtea de Conturi a Uniunii Europene.

 

Controlul parlamentar asupra Băncii Centrale Europene (BCE)

Pentru a garanta responsabilitatea politicii monetare europene, președintele Băncii Centrale Europene răspunde, o dată la trei luni, în fața Comisiei pentru afaceri economice și monetare din cadrul Parlamentului și, de asemenea, prezintă raportul anual al BCE în fața Parlamentului.


În noua sa funcție de supraveghetor al sistemului bancar din UE, BCE va fi supusă unui control strict din partea deputaților în Parlamentul European, care vor avea și competențe de aprobare a funcțiilor de rang înalt din cadrul acestui organism de supraveghere.

 

Anchetele parlamentare

Parlamentul are competența de a constitui o comisie temporară, fie pentru a ancheta un subiect de interes public (un exemplu recent îl reprezintă crearea unei comisii pentru crimă organizată, corupție și spălare de bani), fie pentru a cerceta presupuse cazuri de încălcare a legislației europene sau de gestiune defectuoasă.

 

Întrebările parlamentare

Deputații în Parlamentul European pot adresa întrebări cu solicitare de răspuns scris sau oral, cu scopul de a trage la răspundere celelalte instituții ale Uniunii. Astfel, în mod regulat, Comisia și Consiliul sunt obligate să răspundă la întrebări, să furnizeze informații detaliate sau să ia parte la dezbateri în Parlament cu privire la chestiuni politici specifice.


5. Politica externă și drepturile omului


Înaltul Reprezentant pentru politica externă și de securitate comună (PESC) a Uniunii Europene răspunde în fața Parlamentului, iar acesta are dreptul de a fi informat și consultat cu privire la politicile din acest domeniu și, de asemenea, își poate folosi competențele bugetare pentru a determina amploarea și domeniul lor de aplicare.


Este nevoie de aprobarea Parlamentului pentru extinderea UE și pentru încheierea de acorduri comerciale și alte acorduri internaționale cu state din afara Uniunii Europene. Deputații în Parlamentul European dedică eforturi considerabile chestiunilor legate de drepturile omului și promovării valorilor democratice în întreaga lume, acordarea Premiul Saharov pentru libertatea de gândire fiind evenimentul anual principal care marchează activitatea Parlamentului în acest domeniu.

 

6. Petițiile

 

Parlamentul European preia inițiativa în ceea ce privește promovarea transparenței, a caracterului deschis și a accesului public la universul uneori labirintic de la Bruxelles. Toți cetățenii europeni au dreptul de a înainta o petiție deputaților din Parlamentul European cu privire la probleme de mediu, conflicte cu autoritățile vamale, transferul drepturilor de pensie și alte chestiuni, cu condiția ca acestea să se numere printre competențele Uniunii Europene. Populația poate, de asemenea, să se adreseze Ombudsmanului European (un organism independent desemnat de Parlament) care are competența de a investiga acuzațiile de administrare defectuoasă sau abuzul de putere al unei instituții a Uniunii Europene.


 
 

Grupurile politice: forța motrice a Parlamentului European

Dezbaterile, controversele și conflictele sunt forța vie a oricărui organism ales în mod democratic. Parlamentul European, care este compus din politicieni cu diferențe de opinie semnificative în unele cazuri, nu face excepție în această privință.


Pentru a putea îmbina această gamă variată de opinii și naționalități întru-un sistem funcțional, deputații în Parlamentul European au acționat întotdeauna prin intermediul „grupurilor politice" transnaționale constituite din membri din diferite țări, dar cu convingeri politice similare. Cooperarea îndeaproape cu deputații din alte țări, care împărtășesc în mare măsură convingerile lor politice este, pentru deputații în Parlamentul European, cea mai eficientă metodă de îndeplinire a obiectivelor lor la nivel european.


În prezent, în Parlamentul European există șapte grupuri politice, având un spectru politic variat și reprezentând peste 160 de partide naționale.


Grupurile joacă un rol extrem de important în activitatea Parlamentului, fiind actorii-cheie în ceea ce privește alcătuirea majorității de vot cu privire la legislație, buget și alte chestiuni. Grupurile stabilesc agenda parlamentară și joacă un rol decisiv în ceea ce privește alegerea Președintelui Parlamentului și a altor funcționari de rang înalt.


În conformitate cu Regulamentul de procedură al Parlamentului, membrii unui grup trebuie să împărtășească aceeași „afinitate politică” și un grup trebuie să includă cel puțin 25 de membri din cel puțin o pătrime dintre statele membre (în prezent cel puțin șapte). Deputații neafiliați din Parlamentul European, care nu doresc sau care nu pot să adere la un grup, vor ocupa fotolii separate.


O cultură a compromisului... și un echilibru de putere


Niciodată în istoria Parlamentului un grup nu a deținut o majoritate absolută a membrilor. Așadar, pentru a adopta legislația UE și pentru a aproba bugetul, grupurile trebuie să formeze o majoritate viabilă prin intermediul negocierilor și al compromisului. Prin urmare, este esențial ca grupurile să facă compromisuri, deși gradul de influență al grupului este direct proporțional cu mărimea acestuia.


Disciplina de grup în cadrul Parlamentului European este mai puțin strictă decât în anumite parlamente naționale. În unele cazuri, membrii aceluiași grup votează în mod diferit (în funcție de criterii naționale sau regionale). Cu toate acestea, la fel ca în parlamentele naționale, opiniile politice contradictorii cele mai frecvente reflectă orientarea stânga-dreapta. În ziua alegerilor europene, alegătorii vor decide asupra echilibrului de putere dintre grupuri.


Majoritatea grupurilor din Parlamentul European sunt afiliate la un partid politic paneuropean și aceste partide politice trebuie să propună candidați pentru postul de președinte al Comisiei.


 

 
 

Activitatea unui deputat în Parlamentul European

După ce voturile au fost numărate și după ce deputații în Parlamentul European au fost aleși, care va fi programul lor zilnic și ce influență pot avea ei asupra politicii din Bruxelles și Strasbourg?


Pentru a apăra interesele alegătorilor, majoritatea deputaților în Parlamentul European se for afilia unui „grup politic” pentru a face front comun cu deputații în Parlamentul European din alte state membre care împărtășesc o perspectivă politică similară.


Deputații în Parlamentul European fac parte, de asemenea, dintr-o comisie parlamentară și își dedică timpul și energia pentru a analiza legislația. În Parlament există 20 de comisii permanente, fiecare dintre acestea specializându-se în propriul domeniu de politică. Aceste organisme reprezintă forța legislativă a Parlamentului European, în care se desfășoară cele mai importante negocieri și cele mai aprinse discuții contradictorii și sunt încheiate acorduri, deși deciziile finale sunt luate de toți cei 751 de deputați din Parlament.


De asemenea, deputații în Parlamentul European pot fi membri ai delegațiilor interparlamentare, al căror rol este de a consolida legăturile cu parlamentele din țările din afara UE.


Funcțiile în cadrul Parlamentului


Președintele Parlamentului este ales din rândul celor 751 de deputați pe o perioadă de doi ani și jumătate și reprezintă Parlamentul în relațiile cu exteriorul, prezidează ședințele plenare și supraveghează întreaga activitate a Parlamentului. Paisprezece vicepreședinți îl asistă în îndeplinirea acestor sarcini.


Procedurile acestui organism sunt coordonate de o comisie sau de un președinte de delegație. Coordonatorul este reprezentantul principal al grupului său politic într-o comisie, în timp ce raportorul este un deputat în Parlamentul European ales pentru a propune o anumită rezoluție sau act legislativ în Parlament.


Organismele de conducere ale Parlamentului


Responsabilitatea gestionării interne a Parlamentului revine unor organisme diferite: Conferința președinților, alcătuită din Președintele Parlamentului și liderii grupurilor politice, adoptă deciziile politice; Biroul, format din Președinte și vicepreședinți, abordează chestiunile financiare, organizaționale și administrative; problemele administrative și financiare ale deputaților sunt responsabilitatea Colegiului chestorilor (un organism compus din cinci deputați în Parlamentul European, aleși de către instituție).


 
 

Legea electorală

Alegerile pentru Parlamentul European sunt în continuare în mare parte organizate în conformitate cu tradițiile și legislațiile naționale. Există norme comune ale UE care prevăd că alegerile trebuie să se desfășoare prin vot universal direct, în mod liber și confidențial. Deputații în Parlamentul European trebuie să fie aleși în statele membre pe baza unei reprezentări proporționale. Cu toate acestea, fiecare stat membru decide dacă va folosi un sistem de liste deschise sau închise.


În cazul în care votarea se bazează pe un sistem de liste deschise, alegătorii își pot exprima preferința pentru unul sau mai mulți candidați de pe listă. Acest lucru se întâmplă în Austria, Belgia, Bulgaria, Cipru, Danemarca, Estonia, Finlanda, Grecia, Irlanda, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Țările de Jos, Polonia, Slovacia, Slovenia și Suedia. În cazul în care votarea se realizează pe baza unui sistem de liste închise, partidele politice stabilesc ordinea candidaților, iar alegătorii pot vota doar un partid. Acest lucru se întâmplă în Franța, Germania, Ungaria, Portugalia, România, Spania și Regatul Unit (cu excepția Irlandei de Nord). Între timp, în Irlanda și în Malta, precum și în Irlanda de Nord, se folosește sistemul de vot unic transferabil.


Fiecare stat membru își poate stabili circumscripțiile electorale pentru alegerile pentru Parlamentul European sau își poate împărți teritoriul electoral în mod diferit. Majoritatea statelor membre au preferat să considere întreaga țară o circumscripție electorală unică. Belgia, Franța, Irlanda și Regatul Unit au mai multe circumscripții sau zone electorale. În Germania, Italia și Polonia, voturile sunt, de asemenea, exprimate în circumscripții electorale separate, dar rezultatele alegerilor sunt stabilite la nivel național.


Perioada alegerilor se stabilește la nivel național, dar data exactă a votării și ora de deschidere a secțiilor de votare variază în funcție de legislația electorală națională.


Votarea este obligatorie în Belgia, Cipru, Grecia și Luxemburg.


Există diferențe între statele membre cu privire la vârsta minimă pentru a participa la vot și vârsta minimă pentru a fi ales. În mai multe state membre, se poate vota și candida la vârsta de 18 ani (Danemarca, Finlanda, Germania, Luxemburg, Țările de Jos, Portugalia, Slovenia și Suedia). Cu toate acestea, în Austria vârsta minimă de vot este de 16 ani, iar cea pentru a candida este de 18 ani, în timp ce în Italia, Grecia și Cipru vârstele minime sunt de 18, respectiv 25 de ani.


În unele țări, de exemplu în Franța și Regatul Unit, este necesară înregistrarea prealabilă pe o listă de alegători. În multe alte țări, acest lucru este realizat automat.


Cetățenii UE care locuiesc într-o altă țară decât țara lor de origine au dreptul să voteze și să candideze la alegerile europene din țara lor de reședință, dar în acest caz legislația electorală națională poate stabili anumite proceduri specifice. De regulă, cetățenii au, de asemenea, dreptul de a vota în țara lor de origine (de exemplu, prin poștă sau la ambasadă), dar acest lucru depinde și de legislația electorală națională. Cetățenii din Commonwealth, de exemplu canadienii și australienii, ale căror nume figurează pe listele de alegători din Regatul Unit au, de asemenea, drept de vot. Există numeroase exemple de deputați aleși în Parlamentul actual care au candidat la alegeri într-o altă țară decât țara lor de origine.


În conformitate cu regulamentele UE, există mai multe funcții incompatibile cu funcția de deputat în Parlamentul European. Un deputat în Parlamentul European nu poate fi membru al unui guvern național sau al unui parlament național, nici funcționar în exercițiu al instituțiilor europene. Unele țări stabilesc incompatibilități suplimentare.

 


 
 

Date referitoare la alegerile europene anterioare

Primele alegeri directe pentru Parlamentul European au avut loc în 1979. Din 1958 până în 1974, deputații în Parlamentul European au fost desemnați de parlamentele naționale ale statelor membre, toți deputații având mandat dublu.


Decizia și Actul privind alegerile europene prin vot universal direct au fost semnate la Bruxelles, la 20 septembrie 1976. După ratificarea acestora de către toate statele membre, primele alegeri au fost organizate la 7 și 10 iunie 1949, fiind aleși 410 deputați. De atunci, au mai fost organizate alte șase alegeri.


Se organizează întotdeauna alegeri în statele membre care au aderat recent la UE, pentru a le permite acestora să își aleagă proprii reprezentanți în Parlamentul European, inclusiv la jumătatea mandatului. Este și cazul Greciei, în 1981, al Portugaliei și Spaniei, în 1987, al Suediei, în 1995, al Austriei și Finlandei, în 1996 și al Bulgariei și României, în 2007. În aprilie 2013, au fost organizate alegeri în Croația pentru a le permite deputaților în Parlamentul European din această țară să își înceapă mandatul după aderarea la UE, la 1 iulie 2013.

 

Participarea la vot


Începând cu 1979, participarea la alegerile europene a variat semnificativ de la un stat membru la altul. Deși prezența la vot este scăzută în multe cazuri, cifrele sunt similare celor înregistrate la alegerile locale din multe țări europene. În ultimii ani, tendința participării la vot a fost în scădere, dar corespunde unui declin general al cifrelor privind participarea la vot la nivelul democrațiilor occidentale, înregistrat în ultimele decenii.