Nicole Kidman şi deputaţii europeni: „Nu“ violenţei împotriva femeilor
Aproximativ 250 de deputaţi europeni s-au alăturat Organizaţiei Naţiunilor Unite şi lui Nicole Kidman în campania „«Nu» violenţei împotriva femeilor“. Una din trei femei este agresată cel puţin o dată în viaţă. Într-o campanie online, doamna Kidman a numit violenţa împotriva femeilor „o încălcare oribilă a drepturilor omului“, care, însă, „nu este inevitabilă“. Deputata europeană suedeză Eva-Britt Svensson a iniţiat o declaraţie scrisă în care cere sprijinirea campaniei.
Campania subliniază faptul că violenţa împotriva femeilor reprezintă una din cele mai întâlnite forme de violenţă din lume, iar victimele acesteia sunt mai numeroase decât răniţii din războaie, atacuri teroriste sau dezastrele naturale. Doamna Svensson şi ceilalţi semnatari ai declaraţiei cer un „An european al toleranţei zero pentru violenţa împotriva femeilor“.
„Femeile sunt expuse abuzurilor peste tot în lume, dar nu se face nimic împotriva acestei situaţii, deoarece, de multe ori, violenţa împotriva femeilor este caracterizată de acceptare tacită“, ne-a spus doamna Svensson.
Violurile din Congo în centrul atenţiei
Doamna Svensson a arătat că în conflictul din RD Congo „fetele sunt violate în mod repetat şi rănite de organizaţiile paramilitare“. Dumneaei a spus că „aceste crime trebuie să fie oprite, vinovaţii trebuie aduşi în faţa justiţiei, iar victimele care au supravieţuit trebuie ajutate“.
Dumneaei a mai spus că sprijinirea campaniei ONU, căreia i s-a alăturat şi Nicole Kidman, ar putea ajuta la „spargerea tăcerii“ în legătură cu acest subiect.
Declaraţia scrisă a deputaţilor europeni
O declaraţie scrisă este adoptată în momentul în care este semnată de majoritatea deputaţilor europeni. Declaraţia cu privire la campania „Să spunem NU violenţei împotriva femeilor“ este deschisă până pe 12 martie.
În cazul în care, până în acel moment, aceasta este semnată de majoritatea eurodeputaţilor, declaraţia devine poziţie oficială a Parlamentului European şi este trimisă celorlalte instituţii europene şi guvernelor naţionale.