One in five under 25 can't find a job within the EU. Parliament wants to use unspent 82 billion euros from structural funds to create new job opportunities in...(read more) Facebook
The EU's trade deficit with China tripled in just 10 years. How do we rebalance? As a first step, Members want to establish a monitoring board to find out to...(read more) Facebook
Some Parliament members are suggesting that European politicians should show Euro 2012 in Ukraine the red card in protest over the treatment of opposition...(read more) Facebook
Strong - but not invulnerable. Despite an impressive 4 metres and 600kg, the blue fin tuna is an endangered species. And why? Overfishing and illegal catches....(read more) Facebook Pentru anul 2010, 19,5% din veniturile Uniunii provin din Germania, 18% din Franţa, 13,9% din Italia, 10,4% din Marea Britanie şi 9,6% din Spania.
În dezbaterile publice, sunt menţionaţi frecvent „contribuabilii neţi” ai UE, care reprezintă adesea un subiect de discordie. Calculul acestor contribuţii nete ia în considerare, pe de o parte, ceea ce fiecare stat membru a transferă şi, pe de altă parte, ceea ce primeşte de la UE, prin intermediul diferitelor fonduri europene. Pornind de la acest calcul, se afirmă adesea că anumite state membre contribuie mai mult decât altele la bugetul european, ca valoare netă şi pe persoană. De unde concluzia că aceşti „contribuabili neţi” profită mai puţin de UE şi politicile sale decât alte state membre. Statele menţionate, în general, sunt Germania, Franţa, Ţările de Jos, Italia, Marea Britanie şi Suedia.
Există cu adevărat o contribuţie netă?
Compararea „contribuţiilor” statelor membre cu fondurile pe care acestea le primesc în schimb şi prezentarea diferenţei dintre aceste două valori sub formă de „contribuţie netă” este totuşi un exerciţiu dificil şi controversat din mai multe motive.
o mare parte din bugetul Uniunii Europene nu revine statelor membre. Aceasta poate, în realitate, să fie dedicată politicilor de sprijinire a unor ţări terţe (de exemplu ţările în curs de dezvoltare sau ţările învecinate), sau finanţării funcţionării instituţiilor europene (5,9% din buget)
numeroase proiecte europene sunt internaţionale prin natura lor: ar fi însă ipocrită acordarea beneficiului doar ţării în care este încheiat contractul principal
chiar dacă UE cofinanţează, de exemplu, lucrări de infrastructură în regiuni europene mai puţin dezvoltate, se face adesea apel, pentru punerea în practică a proiectului, la întreprinderi din alte ţări europene. Prin urmare, le este acordată o parte din fondurile disponibile pentru proiect, ceea ce contribuie la activitatea economică şi la bogăţia statului membru în care întreprinderea îşi are sediul
prin natura sa, UE este o comunitate bazată pe solidaritatea între membrii săi. Tratatul său fondator le angajează astfel să „consolideze unitatea economiilor lor şi să asigure dezvoltarea armonioasă a acestora prin reducerea decalajelor între anumite regiuni şi a întârzierii în cazul regiunilor defavorizate”. Redistribuirea este astfel un obiectiv foarte clar definit
în fine, drepturile vamale sunt încasate în ţara în care bunul a intrat pe teritoriul european, beneficiul fiind atribuit, prin urmare, acestei ţări. Or, în realitate, drepturile sunt plătite de consumatorul final, care se află adesea în alt stat membru. De exemplu, dacă o maşină coreeană este importată în Europa prin portul Rotterdam sau Anvers, drepturile sunt plătite Ţărilor de Jos sau Belgiei. Însă aceasta este apoi transportată în alt stat membru pentru a fi vândută.