Acces direct la meniul principal de navigare (Apăsaţi pe tasta "Enter")
Acces la conţinutul paginii (apăsaţi pe "Intră")
Acces direct la lista celorlalte site-uri (Apăsaţi pe tasta "Enter")

Parlamentul European aduce tribut democrației și Primăverii Arabe

Drepturile omului 30-12-2011 - 08:11
 
 
Parlamentul European a adus tribut celor care au refuzat să fie conduși de guverne ne-democratice acordând Premiul Saharov unor reprezentanți ai Primăverii Arabe. ©BELGA   Parlamentul European a adus tribut celor care au refuzat să fie conduși de guverne ne-democratice acordând Premiul Saharov unor reprezentanți ai Primăverii Arabe. ©BELGA

Tunisia a fost prima țară în care au avut loc revolte și prima în care s-au organizat alegeri. Exemplul său a fost urmat de alte națiuni nord-africane și arabe. Evoluțiile și provocările așa-zisei „Primăveri arabe“ arată că democrația este un proces în derulare. Parlamentul European a adus tribut celor care au refuzat să fie conduși de guverne ne-democratice acordând Premiul Saharov unor reprezentanți ai Primăverii Arabe.


Facebook, Twitter și Youtube au jucat un rol fără precedent în aceste mișcări, deoarece nu existau alte canale de comunicare. „Rețelele sociale au fost presa noastră alternativă. Prin intermediul acestora am reușit să transmitem oamenilor mesaje despre situația în care ne aflam și să le arătăm realitatea regimului Mubarak. Astfel ne-am anunțat demonstrațiile și i-am chemat pa oameni să ni se alăture“, ne-a spus egipteanca Asmaa Mahfouz, una dintre laureații Premiului Saharov de anul acesta. Filmele acesteia de pe YouTube și textele publicate pe Twitter și Facebook au mobilizat egiptenii în lupta cu regimul lui Mubarak.


„În urma Revoluției de iasomie din Tunisia am asistat la înlăturarea unui dictator și la alegeri libere“, a amintit preşedintele Parlamentului European, Jerzy Buzek, în cadrul ceremoniei de acordare a Premiului Saharov. „În Siria, cererile protestatarilor sunt întâmpinate cu gloanțe, tancuri, detenție arbitrară și tortură. Ultimul număr raportat de morți este de peste 5.000, inclusiv 300 de copiii. Evenimentele istorice ne amintesc de responsabilitățile noastre, despre faptul că trebuie să sprijinim o societate civilă tânără și energică“, a adăugat dumnealui.

REF. : 20111216STO34364