One in five under 25 can't find a job within the EU. Parliament wants to use unspent 82 billion euros from structural funds to create new job opportunities in...(read more) Facebook
The EU's trade deficit with China tripled in just 10 years. How do we rebalance? As a first step, Members want to establish a monitoring board to find out to...(read more) Facebook
Some Parliament members are suggesting that European politicians should show Euro 2012 in Ukraine the red card in protest over the treatment of opposition...(read more) Facebook
Strong - but not invulnerable. Despite an impressive 4 metres and 600kg, the blue fin tuna is an endangered species. And why? Overfishing and illegal catches....(read more) Facebook
Caracterul limitat al spectrului radio cere o gestionare adecvată pentru evitarea interferențelor. ©Wikimedia Pe 15 februarie, deputații europeni au aprobat reguli privind folosirea coordonată a spectrului radio în UE. Statelor membre li se va cere să elibereze noi frecvențe pentru internetul mobil de mare viteză până în 2013, pentru satisfacerea cererii în creștere de transmitere fără fir a datelor.
Deși alocarea frecvențelor reprezintă o competență națională, normele cu privire la alocarea spectrului între furnizori și consumatori ai internetului sunt reglementate la nivel european. Caracterul limitat al spectrului radio cere o gestionare adecvată pentru evitarea interferențelor. Coordonarea la nivel UE, de exemplu, a fost esențială pentru standardul european pentru telefoanele mobile, folosit în momentul de față de peste două miliarde de persoane din întreaga lume.
O mai bună coordonare pentru noi servicii
Pe 15 februarie, deputații europeni au aprobat primul program multianual pentru politica în domeniul spectrului de frecvențe radio, ce va permite coordonarea folosirii spectrului pentru noi servicii și tehnologii, precum rețelele fără fir de generația a patra (4G), care pot ajunge până la o viteză de 100 Mbps.
„Ne-am asigurat că devin accesibile părți suficiente din spectru pentru ca UE să aibă cea mai rapidă bandă largă pentru mobil din întreaga lume“, a spus raportorul suedez Gunnar Hökmark, de la Grupul Partidului Popular European (Creștin Democrat).
O nouă bandă pentru internetul mobil
Conform programului, statele membre trebuie să autorizeze folosirea benzii de 800 MHz pentru transmisiile în bandă largă fără fir până la 1 ianuarie 2013. În momentul de față, banda de 800 MHz este folosită în majoritatea statelor UE pentru televiziunea digitală. Aceasta va fi eliberată la sfârșitul anului 2012, când toate televizoarele vor fi digitale.
Așa-numitul „dividend digital" - benzile de frecvență radio care vor fi disponibile în momentul trecerii de la transmisiunea TV analogică la cea digitală - va fi alocat internetului mobil de mare viteză pentru reducerea problemelor de trafic datorate transmisiilor video de calitate și creșterii numărului de telefoane mobile. Banda de 800 MHz este mai utilă decât cea de peste 1 GHz pentru serviciile fără fir 4G, deoarece permite o mai bună recepție în interiorul clădirilor și pe distanțe mari.
„Prin această decizie asupra politicii spectrului radio, facem pașii necesari pentru recâștigarea rolului de lider mondial în comunicațiile mobile și creăm oportunități pentru industria europeană a telecomunicațiilor, pentru noi servicii, noi locuri de muncă și creștere“, a spus raportorul Gunnar Hökmark în cadrul dezbaterii plenare din 14 februarie.
aparatele radio, TV, telefoanele mobile, telecomenzi, navigația prin satelit funcționează cu unde radio
aparatele funcționează cu frecvențe între 9 kHz și 300 GHz (spectrul radio)
resursă limitată la un anumit număr de utilizatori.