Acces direct la meniul principal de navigare (Apăsaţi pe tasta "Enter")
Acces la conţinutul paginii (apăsaţi pe "Intră")
Acces direct la lista celorlalte site-uri (Apăsaţi pe tasta "Enter")

Deputaţii europeni își exprimă îndoiala în legătură cu viitorul Afganistanului

Relaţii externe 13-06-2012 - 18:19
 
 
Soldați NATO în Baghlan, Afghanistan  ©Belga/AFP   Soldați NATO în Baghlan, Afghanistan ©Belga/AFP

Deputaţii europeni au dezbătut lipsa rezultatelor strategiei UE pentru Afganistan marți, cu Înaltul Reprezentant UE pentru politica externă și de securitate, Catherine Ashton. Trupele NATO ar trebui să părăsească Afganistanul în 2014, însă eurodeputații se întreabă dacă țara va fi pregătită pentru acest lucru, menționând ca probleme corupția, sărăcia și talibanii. Doamna Ashton a spus că Afganistanul a cunoscut deja ameliorări semnificative.


„Numai 20% din ajutorul EU ajunge la oamenii care au cu adevărat nevoie de el. Ajutorul internațional trebuie revizuit. Trebuie să eradicăm cultivarea drogurilor și să pregătim mai bine poliția și armata. Situația încă este disperată și se înrăutățește din ce în ce mai mult“, a spus în cadrul dezbaterii de la Parlamentul European eurodeputata finlandeză Eija-Riitta Korhola, de la Grupul Partidului Popular European (Creștin Democrat).


Socialistul olandez Thijs Berman, președintele delegației pentru relațiile cu Afganistan a întrebat: „Când trupele NATO vor părăsi Afganistanul în 2014, va fi capabilă țara să preia pașnic controlul propriului viitor?“


„Nu sunt mulțumită de viitorul Afganistanului“ a arătat doamna Norica Nicolai (Alianța Liberalilor și Democraților pentru Europa, România). „Există realizări, dar sunt acestea suficiente pentru a considera Afganistanul o țară stabilă și democratică?“, a întrebat dumneaei.


Înaltul Reprezentant UE pentru politica externă și de securitate, Catherine Ashton, a spus că angajamentul asumat este dificil. „Trebuie să ne asigurăm că ce credem că trebuie făcut de guvernul afgan este într-adevăr făcut și trebuie să ne asigurăm că resursele noastre sunt bine cheltuite“, a adăugat dumneaei. Doamna Ashton a mai arătat că situația sănătății s-a ameliorat în Afganistan, că mortalitatea infantilă a scăzut și că multe fete merg la scoală.

REF. : 20120608STO46485