Distribuiți această pagină: 

Președintele Comisiei, José Manuel Barroso, a ținut un discurs privind starea Uniunii, după care a discutat cu eurodeputații despre viitorul UE. Ca reacție la folosirea armelor chimice în Siria, deputații au cerut a abordare coordonată UE, neexcluzând măsurile de descurajare în cazul în care cele politice și diplomatice eșuează. PE a votat sancțiuni mai mari pentru manipularea pieței, a cerut limitarea biocombustibililor tradiționali și a lansat campania pentru alegerile europene din 2014.

În dezbaterea ce a urmat discursul președintelui Comisiei despre starea Uniunii, deputații au subliniat necesitatea restaurării încrederii în UE și au arătat care sunt prioritățile ce trebuie abordate. Președintele Schulz a vorbit apoi despre viitorul UE cu fanii Parlamentului pe Facebook.


Parlamentul a lansat campania de informare înaintea alegerilor europene din mai 2014, pentru a arăta cum influențează deciziile europene viața de zi cu zi a cetățenilor și pentru a arăta că electoratul va decide direcția în care va merge UE.


Utilizarea armelor chimice în Siria este o crimă de război și o crimă împotriva umanității care necesită un răspuns clar, puternic, țintit și unit, fără să excludă eventuale măsuri de descurajare, se arată în rezoluția votată de deputați joi. Deputații au mai cerut Egiptului să încheie starea de urgență și să elibereze prizonierii politici, printre care fostul președinte Morsi.


Joi, deputații au dat undă verde sistemului UE de supraveghere bancară, ce va aduce, din septembrie 2014, sub directa supraveghere a Băncii Centrale Europene (BCE), aproximativ 150 dintre cele mai mari bănci ale Europei.


Parlamentul a cerut limitarea utilizării biocombustibililor tradiționali și tranziția rapidă spre biocombustibili de nouă generație, din surse alternative cum ar fi algele marine și deșeurile. Măsurile țintesc reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră care rezultă din utilizarea terenurilor agricole pentru producția de biocombustibil.


Deputații europeni au votat marți sancțiuni mai mari pentru abuzul de piață și manipularea piețelor în toate statele membre. Companiile vinovate ar putea fi amendate cu până la 15% din venitul anual.


Cei care își cumpără o casă vor fi mai bine informați despre costurile și riscurile creditului ipotecar, vor fi parțial protejați împotriva fluctuațiilor de piață care determină creșterea ratelor și vor fi mai bine protejați dacă nu mai pot rambursa creditul, dacă noile reguli aprobate Parlament marți vor fi finalizate.


Standardele de calitate pentru plata și condițiile de lucru ale stagiarilor vor împiedica exploatarea acestora, au arătat eurodeputații într-o rezoluție.


Ombudsmanul actual, Nikiforos Diamandouros, și-a prezentat joi raportul anual pe 2012. Conform dumnealui, administrația UE a devenit mai transparentă și mai prietenoasă față de cetățeni în ultimii ani. Noul Ombudsman European, Emily O'Reilly, își va începe mandatul în octombrie.


Parlamentul a cerut drepturi de proprietate egale pentru partenerii înregistrați și cuplurile căsătorite. Rezoluția definește regulile pentru identificarea legilor naționale care se aplică și jurisdicția tribunalelor în disputele legate de proprietate în cazul divorțului/separării.