Finaliștii: Premiul Saharov 2013

Finaliștii Premiului Saharov de anul acesta sunt prizonierii politici din Belarus Ales Bialatski, Eduard Lobau și Mykola Statkevich, Edward Snowden de la NSA și activista pentru educația fetelor în Pakistan, Malala Yousafzai. Laureatul va fi selecționat de președintele Parlamentului European, Martin Schulz, și liderii grupurilor politice pe 10 octombrie, iar ceremonia de decernare a premiului va avea loc la Strasbourg pe 20 noiembrie.

logo
Numele finaliștilor au fost anunțate pe 30 septembrie

Numele finaliștilor au fost anunțate pe 30 septembrie în cadrul unei reuniuni comune a comisiilor pentru afaceri externe, dezvoltare și drepturile omului. Cei trei au fost aleși din șapte candidați.


Ales Bialatski, Eduard Lobau și Mykola Statkevich – reprezentând prizonierii politici din Belarus – sunt în închisoare din 19 decembrie 2010, când au participat la o manifestare pașnică în Piața Independenței din Minsk împotriva realegerii președintelui Alexander Lukașenko. Ales Bialiatski este președintele Centrului pentru drepturile omului „Viasna”, Eduard Lobau este un activist „Malady Front”, iar Mykola Statkevich a fost candidat la președinție în 2010.


Edward Snowden, expert IT și fost angajat la CIA/NSA, a dezvăluit detalii despre supravegherea în masă făcută de NSA. În iunie 2013, guvernul SUA l-a acuzat de spionaj, furt și folosire ilegală a proprietății guvernului. În iulie a primit în Rusia azil temporar.


Malala Yousafzai are 16 ani și luptă pentru drepturile femeii la educație și libertate. Avea 11 ani în 2009, când a început să scrie un blog în Swat Valley (Pakistan), unde talibanii interzic fetelor să meargă la școală. A devenit repede o voce proeminentă împotriva abuzurilor. Talibanii au încercat să o omoare în octombrie 2012. De atunci a devenit un simbol al luptei pentru drepturile femeilor și pentru accesul la educație.