Distribuiți această pagină: 

Aflați care sunt nominalizările pentru Premiul Saharov 2017 din articolul nostru. Laureatul este anunțat pe 26 octombrie.

Premiul Saharov 2017: nominalizările 

Premiul Saharov pentru libertatea de gândire este acordat în fiecare an de Parlamentul European. A fost înființat în 1988 pentru a onora persoane și organizații care apără drepturile omului și libertățile fundamentale.

Deputații europeni și-au prezentat în mod oficial nominalizările pentru ediția din 2017 în cadrul unei reuniuni extraordinare comune a comisiilor pentru afaceri externe și dezvoltare și a subcomisiei pentru drepturile omului, luni, 2 octombrie. Laureatul va fi anunțat pe 26 octombrie.

Nominalizările pentru Premiul Saharov pentru libertatea de gândire din acest an sunt:

Asia Bibi (Aasiya Noreen), o femeie creștină pakistaneză condamnată la moarte în 2010 sub legea privind blasfemia. Recursul său la instanța supremă a fost amânat pe perioadă nedeterminată. A fost nominalizată de CRE.

„Comportamentul și demnitatea dumneaei în închisoare în toți acești ani este cea mai bună dovadă a faptului că ar putea să prezinte demnitatea unui apărător al drepturilor omului în fața unui destin mai rău”, a spus doamna Anna Fotyga (CRE, PL). „Așteptăm cu nerăbdare o ultimă sentință din partea Curții Supreme, care o va achita în cele din urmă”, a adăugat eurodeputata.

Aura Lolita Chavez Ixcaquic, apărătoare al drepturilor omului din Guatemala. Este membră a Consiliului pentru Populația Ki'che, o organizație care luptă pentru protejarea resurselor naturale și a drepturilor omului de extinderea sectoarelor miniere, forestiere, hidroelectrice și agroindustriale pe teritoriu și a fost supusă unor amenințări. A fost nominalizată de Verzi / ALE.

Molly Scott-Cato (Verzi/ALE, Marea Britanie) a reamintit activitatea fostei profesoare și a organizației sale în apărarea pământului indigen și sprijinirea comunităților marginalizate. „A apărat viața prin munca, cuvintele și prin acțiunea dumneaei”, a spus eurodeputata. Florent Marcellesi (Verzi/ALE, Spania) a subliniat situația dificilă cu care se confruntă activiștii din domeniul protecției mediului: „Potrivit Global Witness, în 2015, trei apărători ai mediului au fost uciși în fiecare săptămână”.

Selahattin Demirtas și Figen Yuksekdag, copreședinți ai Partidului Popular Democrat Pro-kurd din Turcia, au fost arestați în noiembrie 2016 fiind acuzați de terorism, după ridicarea imunității lor parlamentare. Au fost nominalizați de GUE / NGL.

„Aceștia sunt simbolurile represiunii care se petrece astăzi în Turcia, o represiune care a afectat aproape 150.000 de funcționari, inclusiv mulți magistrați”, a declarat Marie-Christine Vergiat. Eurodeputata franceză de la Grupul GUE/NGL a reamintit că kurzii Selahattin Demirtas și Figen Yuksekdag se luptă pentru drepturile minorităților din Turcia și că imunitatea lor parlamentară a fost ridicată în mai 2016, cu câteva luni înainte de încercarea de lovitură de stat.

Opoziția democratică din Venezuela: Adunarea Națională (Julio Borges) și toți deținuții politici enumerați de Foro Penal Venezolano reprezentați de Leopoldo López, Antonio Ledezma, Daniel Ceballos, Yon Goicoechea, Lorent Saleh, Alfredo Ramos și Andrea González. Situația din Venezuela s-a deteriorat grav în ceea ce privește democrația, drepturile omului și economia, într-un climat de instabilitate politică și socială în creștere. Nominalizarea a fost făcută de PPE și ALDE. Prizonierii politici din Venezuela, precum și opoziția democratică din Venezuela, au fost pe lista nominalizărilor pentru Premiul Saharov și în 2015.

„În Venezuela, un grup de studenți și politicieni curajoși se luptă zi de zi pentru libertate”, a declarat Jose Ignacio Salafranca (PPE, Spania). Acordarea acestui premiu Opoziției Democrate din Venezuela ar fi „o oportunitate de a dovedi că suntem angajați pentru democrație și drepturile omului în America Latină”, a adăugat Beatriz Becerra (ALDE, Spania), reamintind că cel puțin 20 de deținuți politici sunt europeni.

Dawit Isaak, dramaturg, jurnalist și scriitor suedez-eritrean, a fost arestat în 2001 de autoritățile din Eritreea în timpul unei represiuni politice. A fost închis fără proces și a fost văzut ultima dată în 2005. Domnul Isaak a fost finalist la Premiul Saharov în 2009. A fost nominalizat de S&D, precum și de eurodeputata Cecilia Wikström și alți 46 de deputați europeni.

Doamna Elena Valenciano (S&D, Spania) a reamintit că domnul Isaak a fost arestat împreună cu alți 20 de jurnaliști pentru că a cerut reforme democratice și că a petrecut „16 ani și 8 zile în închisoare fără a fi acuzat, fără proces, fără avocat, fără contact cu familia”. „Dumnealui a dat dovadă de curaj, spunând adevărul în fața dictaturii din țara sa, luptând împotriva nedreptății, apărând drepturile omului, libertatea de gândire și exprimare. „Asigurați-vă că lupta sa nu este uitată”, a adăugat doamna Cecilia Wikström (ALDE, Suedia).

Pierre Claver Mbonimpa, activist din Burundi pentru drepturile omului și fondator al Asociației pentru Protecția Drepturilor Omului și a Persoanelor Deținute. A fost reținut în 2014, a scăpat de o încercare de asasinat în 2015 și locuiește acum în Belgia. A fost nominalizat de EFDD.

 

„A luptat pentru drepturile celor care sunt întemnițați, ca și el, sub acuzare mincinoasă și fără niciun proces”, a explicat deputatul Fabio Castaldo (EFDD, Italia). „Dumnealui a avut curajul să denunțe încălcarea gravă a drepturilor omului. Pentru a-și proteja țara și poporul, a riscat totul”, a adăugat deputatul.

Articolul a fost actualizat pe 5 octombrie cu detalii despre prezentarea oficială a nominalizărilor din 2 octombrie 2017.

Ce urmează 
  • 10 octombrie: comisiile pentru afaceri externe și de dezvoltare votează o listă scurtă de trei finaliști 
  • 26 octombrie: președintele Parlamentului și liderii grupurilor politice anunță laureatul/laureații 
  • 13 decembrie: ceremonia de premiere are loc la Parlament, în Strasbourg. 

Premiul Saharov: procedura pas cu pas

Cum este selectat laureatul Premiului Saharov 

Nominalizările pentru Premiul Sakharov se pot face de grupurile politice sau un grup de cel puțin 40 de eurodeputați. Comisiile pentru afaceri externe și dezvoltare aleg prin vot trei finaliști, iar mai târziu, câștigătorul este ales de Conferința Președinților.


În 2016, laureatele Premiului Saharov au fost Nadia Murad și Lamiya Aji Bashar.