Finanțare pentru refugiații palestinieni: Eurodeputații au dezbătut decizia Statelor Unite de a opri finanțarea pentru UNRWA 

 
 

Distribuiți această pagină: 

Europedupații au condamnat în plen decizia recentă a SUA de a sista finanțarea pentru agenția ONU responsabilă pentru refugiații palestinieni.

Foto: EU-ECHO on Flickr CC/BY/NC/ND  

Pe 31 august Statele Unite au anunțat că vor pune capăt întregii finanțări pentru UNRWA. În timpul dezbaterii din plen din 2 octombrie, comisarul european Johannes Hahn a declarat: „Fără UNRWA și în lipsa perspectivei unei soluții cu două state, va fi doar haos și violență atât pentru israelieni, cât și pentru palestinieni”.

Înființată în 1949 pentru a se ocupa de palestinienii strămutați în urma războiului arabo-palestinian, UNRWA oferă servicii esențiale pentru aproximativ cinci milioane de refugiați palestinieni din Fâșia Gaza, Cisiordania, Iordania, Liban și Siria.

Decizia SUA a fost denunțată de majoritatea deputaților europeni pe parcursul dezbaterii din plen. Neoklis Sylikiotis, membru în grupul GUE/NGL și președinte al delegației Parlamentului pentru relațiile cu Palestina, a declarat: ,,Sunt cinci milioane de palestinieni care suferă acum datorită deciziei SUA. 8% dintre cei care trăiesc în Fâșia Gaza depind în totalitate de ajutorul oferit de UNRWA.

„Puternică, de încredere și predictibilă”

José Ignacio Salafranca Sánchez-Neyra din grupul PPE a declarat: „Această situație afectează mai mult de 5,5 milioane de bărbați, femei și copii pe care nu-i putem ignora”.

Comisarul Hahn a dat asigurări că UE va continua să fie „puternică, de încredere și predictibilă”. Acesta a făcut referire la suplimentarea finanțării UE către UNRWA cu 40 de milioane de euro, care a fost anunțată pe 27 septembrie în cadrul Adunării Generale a ONU. UE și statele sale membre furnizează în momentul de față aproximativ jumătate din întregul buget al agenției. Contribuția totală a UE se ridică la aproximativ 1,2 miliarde de euro în ultimii trei ani.

Elena Valenciano, membră a grupului S&D, a declarat că decizia Statelor Unite va ajunge să creeze mai multă ură și mai multe nemulțumiri: ,,Încearcă să facă imposibilă o soluție cu două state și să se asigure că tinerii palestinieni se simt din ce în ce mai abandonați’’.

Ce este UNRWA? 
  • După războiul arabo-palestinian din 1948, Agenția Organizației Națiunilor Unite de Ajutorare și Lucrări pentru Refugiații Palestinieni din Orientul Apropiat a fost înființată de către Adunarea Generală. 
  • În absența unei soluții la problema refugiaților palestinieni, Adunarea Generală a reînnoit în mod repetat mandatul UNRWA. 
  • Când agenția a început să funcționeze în 1950, aceasta răspundea nevoilor a aproximativ 750.000 de refugiați palestinieni. Astăzi, aproape cinci milioane de refugiați palestinieni sunt eligibili pentru serviciile UNRWA. 
  • În fiecare zi aproximativ 500.000 de copii sunt educați în 702 de școli UNRWA. 
  • În fiecare zi personalul medical al UNRWA se ocupă de mai mult de nouă milioane de pacienți. 

„Cel care a îngropat soluția cu două state”

Hilide Vautmans, eurodeputat ALDE, a întrebat dacă Donald Trump va „intra în istorie ca cel care a îngropat soluția cu două state”. Aceasta a adăugat că „este esențial pentru viitorul statului palestinian ca noi să continuăm să susținem UNRWA”.

Rosa D’Amato de la grupul EFDD a declarat: „A existat sprijin european timp de patru generații pentru refugiații palestinieni. Cu siguranță sunt lucruri de îmbunătățit în ceea ce privește administrația UNRWA, dar nu cred că reducerile din SUA sunt productive în ceea ce privește pacea în Orientul Mijlociu”.

Din partea grupului Verzi/ALE, Margrete Auken, vicepreședintă a delegației Parlamentului pentru relațiile cu Palestina, a vorbit despre „munca fantastică” a UNRWA. Referindu-se la „provocările sistematice ale Israelului la adresa dreptului internațional”, aceasta a întrebat: „Care este răspunsul UE? Câteva bâlbâieli îngrijorate și câțiva euro în plus.”

O oportunitate majoră”

Bas Belder, membru în grupul CRE și vicepreședinte al delegației Parlamentului pentru relațiile cu Israel, a fost de părere că decizia SUA dă „comunității internaționale o oportunitate majoră de a schimba și a introduce noi criterii raționale pentru refugiații palestinieni”. El a vorbit despre „deficitele majore” ale UNRWA și a cerut UE să „sprijine Washingtonul în apelul său de trezire către conducerea palestiniană”.

Marcus Pretzell, eurodeputat în grupul ENF, a declarat: „Faptul că guvernul german s-a oferit să acopere o mare parte a finanțării SUA către UNRWA este scandalos. Ar trebui să închidem această instituție și să-i anulăm toate resursele”.

Într-o rezoluție adoptată de deputații europeni pe 8 februarie 2018, Parlamentul European a aplaudat UNRWA pentru „eforturile sale extraordinare” și și-a exprimat îngrijorarea că orice reducere sau întârziere a finanțării ar putea avea efect „asupra accesului la asistența alimentară de urgență pentru 1,7 milioane de refugiați palestinieni și la asistența medicală primară pentru 3 milioane de persoane, asupra accesului la educație a mai bine de 500.000 de copii palestinieni”.