Creșterea accesibilității produselor și serviciilor în UE 

Data actualizării: 
 
Creat:   
 

Distribuiți această pagină: 

Actul european privind accesibilitatea face ca multe produse și servicii să fie accesibile persoanelor în vârstă și celor cu handicap. Vizionați clipul video de mai jos!

Parlamentul European a aprobat, la 13 martie, actul european privind accesibilitatea. Noile reguli reprezintă un pas în plus către o Europă mai corectă, îmbunătățind calitatea vieții cotidiene a persoanelor în vârstă și a celor cu dizabilități din Uniunea Europeană.


Acțiunile europene privind accesibilitatea produselor și serviciilor


În Uniunea Europeană locuiesc mai mult de 80 de milioane de persoane cu dizabilități. Pentru multe dintre acestea utilizarea unor produse precum smartphone-urile, calculatoarele, bancomatele, automatele de vânzare a biletelor sau cărțile electronice este dificilă. Convenția Națiunilor Unite privind drepturile persoanelor cu handicap (ONU) solicită ca Uniunea Europeană și statele membre să asigure accesibilitatea la aceste produse și servicii. UE trebuie să întreprindă un set de acțiuni pentru a îndeplini aceste reguli la nivel de Uniune.


Noile reguli vin în ajutor persoanelor cu dizabilități și celor în vârstă pentru ca acestea să participe în mod egal și activ în societatea europeană. Totodată, aceste norme încurajează oamenii de afaceri să promoveze noile tehnologii cu ajutorul produselor și serviciilor ușor accesibile.


[Fact box]

Actul european privind accesibilitatea stabilește reguli egale pentru produse și servicii precum:


  • mașinile pentru bilete și pentru check-in
  • bancomate și alte terminale de plată
  • calculatoare și sisteme de operare
  • telefoane inteligente, tablete și echipamentele pentru televizoare
  • accesul la serviciile media audio-vizuale, cărțile electronice
  • e-comerțul
  • unele elemente ale serviciilor de transport
  • comunicațiile electronice, incluzând numărul de urgență 112.

Oportunități pentru afaceri și consumatori


Acțiunile Uniunii Europene vor împiedica statele membre să elaboreze legi diferite și să evite fragmentarea în cadrul pieței europene, facilitând și atrăgând întreprinderile să vândă produse și servicii accesibile în Uniunea Europeană și în străinătate.


Regulamentele noi vor încuraja concurența pe piață și vor promova libera circulație a produselor și serviciilor. Se așteaptă ca alegerea produselor și serviciilor accesibile să se lărgească, iar costurile să se reducă, ceea ce ar avea un efect pozitiv asupra bugetului public pe termen lung.


Întreprinderile mici vor avea parte de anumite excepții, datorită mărimii firmei și a resurselor limitate. Acestea vor fi încurajate să producă și să distribuie bunuri și servicii conform noilor standarde. Statele membre vor da instrucțiuni micilor întreprinderi, astfel încât să faciliteze implementarea legislației.


Următorii pași


Textul final va intra în vigoare după ce va fi aprobat de către Consiliul de Miniștri și publicat în Jurnalul Oficial al UE. Statele membre vor avea la dispoziție trei ani pentru a transpune noile reguli în legi naționale și șase ani pentru a le aplica.

Citiți articolul nostru care explică modul în care UE îmbunătățește sănătatea publică.