Scoțând testele de emisii auto din laborator în stradă: schimbarea este în aer 

 
 

Distribuiți această pagină: 

Emisiile auto 

Poluarea aerului cauzează peste 430.000 de decese premature pe an în Europa. Vehiculele, în special cele de tip diesel, reprezintă una dintre principalele surse de oxizi de azot (NOx). Normele UE au stabilit limite pentru emisiile de poluanți proveniți de la autovehicule, precum și proceduri de testare. Dar studiile arată că emisiile pe drumuri sunt mai mari decât în laboratoare. Eurodeputații evaluează idei de a aduce testele mai aproape de condițiile reale.

Parlamentul a înființat o comisie specială, care va cerceta încălcarea regulilor UE vizând testele de emisii de către producătorii de automobile (după scandalul Volkswagen). Aceasta se reunește pentru prima dată pe 2 martie.


Pe 23 februarie, membrii comisiei pentru mediu au ascultat opiniile părților interesate cu privire la propunerile ce vizează îmbunătățirea procedurilor de măsurare a emisiilor de poluanți atmosferici principali de la autoturisme.


"Trebuie să restabilim încrederea în sectorul auto din Europa. Acest sector ar trebui să devină perfect fiabil. Din acest motiv, testele trebuie să fie clare, exigente și independente", a declarat eurodeputata PPE Françoise Grossetête (Franța).


"În Parlament dorim să ne asigurăm că avem un sistem de testare central și independent", a declarat eurodeputatul social-democrat german Matthias Groote. El a adăugat că este necesar să se asigure "că ceea ce se spune în legislație va fi, de fapt, respectat".


Un nou model de automobil poate fi introdus pe piață numai dacă îndeplinește cerințele de mediu ale UE, cunoscute și sub numele de standarde de emisii euro. Odată aprobată într-o țară, o mașină poate fi vândută oriunde în UE. Acest proces este numit "omologare de tip".


Ce e în neregulă cu emisiile de NOx provenite de la autovehicule diesel?


În prezent, emisiile provenite de la noile modele sunt măsurate în condiții de laborator. Cu toate acestea, studiile arată că există un decalaj între măsurările în laboratoare și cele în condiții reale de conducere - ultimele vehicule diesel Euro 6 pot emite NOx de câteva ori mai mult în lumea reală, decât în centre specializate de test.


Transportul rutier emite până la 40% din totalul de NOx din Europa. Aproximativ 80% dintre aceste emisii provin de la autoturisme diesel (~ 50% de la mașinile noi vândute în UE). Mașinile pe benzină respectă standardele de NOx.


În 2010, Centrul Comun de Cercetare al Comisiei a testat șase vehicule diesel și șase pe benzină. "Concluzia principală a fost că există o problemă cu emisiile de NOx pe drum provenite de la autovehiculele pe motorină", a declarat Alois Krasenbrink (CCC) în cadrul ședinței.


Motive de diferențe în lumea reală și emisii legale:


Procedura de măsurare este învechită (introdusă în 1970, actualizată în 1990). Teste sunt prea flexibile (producătorii de automobile pot reduce masa, utiliza anvelope de mică rezistență, etc.). Există și alți factori, cum ar fi stilul de conducere și temperatura aerului.


UE actualizează procedurile de măsurare a emisiilor, pentru a reflecta mai bine condițiile de conducere reale. Comisia a adoptat deja două din patru măsuri grație cărora noile teste, cunoscut sub numele de teste de emisii reale ale conducerii auto (RDE), vor începe în septembrie 2017.


Între timp, Parlamentul și Consiliul au în vedere o actualizare a normelor privind emisiile autoturismelor din UE (standarde de emisii euro pentru autoturisme si camioane), precum și reforma procesului de omologare de tip care ar consolida independența acestor teste (față de producătorii de automobile).


Nu în ultimul rând, Parlamentul a înființat o comisie specială, care va cerceta încălcarea regulilor UE vizând testele de emisii de către producătorii de automobile (după scandalul Volkswagen).


"Noi recunoaștem că testele RDE sunt urgent necesare, deși constituie o provocare pentru industrie", a declarat Erik Jonnaert, secretarul general al Asociației Constructorilor Europeni de Automobile. Din acest motiv, potrivit lui Jonnaert, costul de producție va crește cu 600-1300 de euro pe vehicul.


"Legislația UE în acest domeniu arată foarte clar că mașinile pe drum ar trebui să fie conforme cu cererile de omologare - în condiții normale de utilizare ele ar trebui să se comporte ca in cazul testelor de laborator, ceea ce în mod clar nu este cazul acum", a spus Chris Carroll de la Organizația Europeană de Consum.