Distribuiți această pagină: 

Deputații europeni vor vota în plen un raport prin care se solicită drepturi egale pentru romi și încetarea urii față de aceștia. Deputata Soraya Post ne vorbește într-un clip video.

Articolul a fost publicat inițial pe 27 septembrie, după votul în comisia pentru libertăți civile.

Pe 24 și 25 octombrie, eurodeputații vor vota în plen un raport din proprie inițiativă care solicită ca romii să fie tratați la fel ca restul societății. Dacă va fi adoptat, acesta va fi transmis Comisiei Europene pentru un răspuns.
 
Chiar dacă egalitatea și nediscriminarea sunt incluse în constituțiile țărilor și în tratatele UE, există încă unii oameni care nu sunt tratați la fel ca ceilalți. Comunitatea romilor a fost supusă discriminării de secole și situația lor nu pare să se îmbunătățească.
 
Situația romilor în cifre

Potrivit unui sondaj realizat de Agenția pentru Drepturi Fundamentale a UE, 80% dintre romi trăiesc sub pragul sărăciei, în timp ce 63% dintre cei cu vârste între 16-24 ani nu sunt angajați și nu urmează cursuri de educație sau formare profesională, comparativ cu media UE de 12%. În plus, sondajul Eurobarometru 2015 privind discriminarea în UE arată că 20% dintre respondenți se simt incomod în prezența unui rom și doar 45% s-ar simți conformabil dacă propriul lor copil ar avea o relație cu un rom.

„Nimeni nu vrea să fie sărac. Nimeni nu vrea să trăiască precum animalele”, a declarat Soraya Post, eurodeputata care a scris raportul. Deputată suedeză de la S&D, care aparține comunității rome, a declarat: „Nimeni nu vrea să nu-și trimită copiii la școală. Nimeni nu vrea să trăiască fără electricitate sau apă. Nu putem fi o Uniune mândră atâta timp cât zece, douăsprezece milioane de oameni trăiesc complet excluși.”
 
Vizionați videoclipul pentru a afla mai multe și urmăriți dezbaterea și votul online.