Deschiderea sesiunii: Tunisia, Egipt și comemorarea genocidului împotriva romilor  

Comunicat de presă 
 
 

Distribuiți această pagină: 

Președintele PE Jerzy Buzek a făcut declarații referitoare la criza actuală din Tunisia și Egipt, execuția în Iran a Sahrei Bahrami, omorârea activistului pentru drepturilor homosexualilor din Uganda, David Kato, și genocidul din al doilea război mondial asupra populației de origine romă.

"Situația din Mediterană se schimbă în fiecare oră", a menționat domnul Buzek, adăugând că Parlamentul "salută mișcarea pentru democrație a vecinilor noștri" din Tunisia.


În Egipt însă situația este diferită deoarece demonstrațiile "ar putea pierde din dinamism", a continuat acesta, subliniind că procesul de reformă politică va fi o precondiție pentru reformele economice și sociale. "Uniunea Europeană consideră că democrația este la fel de importantă ca și stabilitatea" vecinilor noștri mediteraneeni, potrivit domnului Buzek.


În continuare, el a solicitat autorităților iraniene explicații cu privire la execuția Sahrei Bahrami din 29 ianuarie 2011 pentru presupus trafic cu droguri. Doamna Bahrami a fost arestată în contextul protestelor din decembrie 2009.


Președintele Buzek a solicitat autorităților din Uganda să ancheteze uciderea lui David Kato în data de 26 ianuarie. El a deplâns faptul că homosexualii sunt considerați criminali în Uganda.


De asemenea, Președintele a anunțat că o reuniune extraordinară a Conferinței Președinților, deschisă participării tuturor deputaților, va fi organizată pe 8 februarie pentru a dezbate concluziile summit-ului european din 4 februarie.  Președintele Consiliului European Hermann von Rompuy va fi invitat la discuții pentru a prezenta concluziile summit-ului, așa cum prevede tratatul de la Lisabona.  


Solicitarea recunoașterii genocidului împotriva populației de origine romă din al doilea război mondial

Cu ocazia celei de-a 66-a aniversări a eliberării lagărelor de la Auschwitz-Birkenau, la 27 ianuarie, domnul Buzek a solicitat Uniunii Europene să recunoască oficial genocidul împotriva populației de origine romă înfăptuit de naziști și aliații lor în timpul celui de-al doilea război mondial. 


"Astăzi ne aducem aminte de frații și surorile noastre de origine romă", a declarat Jerzy Buzek. "Populația de origine romă reprezintă cea mai mare minoritate etnică  din UE și cei care au fost cel mai mult oprimați timp îndelungat", a subliniat președintele.  Până în prezent numai unele state membre au recunoscut exterminarea populației rome ca fiind genocid.  "Este momentul să recunoaștem acest lucru", a declarat președintele PE, solicitând o mai bună înțelegere a situației romilor, adăugând că "putem lupta împotriva discriminării prin educație".


Modificări ale ordinii de zi

Dezbaterea privind Tunisia a fost renumită pentru a include și discuția cu privire la situația din Egipt.


Rezoluția privind situația din Tunisia va fi adoptată mâine, joi, 3 februarie, iar cea cu privire la Egipt va fi adoptată în cadrul viitoarei sesiuni plenare de la Strasbourg.


Declarațiile Comisiei și ale Consiliului legate de creșterea prețurilor la produse alimentare a fost amânată pentru următoarea sesiune plenară și va fi înlocuită cu declarații ale instituțiilor cu privire la numirea în funcțiile executive pentru autoritățile de supraveghere financiară, urmate de declarații ale liderilor grupurilor politice.


Raportul Speroni legat de ridicarea imunității parlamentare a deputatului Tamás DEUTSCH (PPE, HU) a fost inclus în sesiunea de voturi de joi, 3 februarie.