Supravegherea granițelor UE: deputații aprobă normele EUROSUR  

Comunicat de presă 
 
 

Distribuiți această pagină: 

EUROSUR va ajuta statele membre să schimbe imagini și date în timp real privind evenimentele la granițele externe ale UE  

Statele membre UE vor fi mai bine echipate să prevină, detecteze și combată migrația neregulată, dar și să salveze vieților migranților, datorită sistemului de supraveghere a granițelor EUROSUR, ale cărui norme de operare au fost aprobate de Parlament joi. EUROSUR va permite statelor membre să împărtășească imagini și date în timp real privind evenimentele de la granițele externe ale UE.

Rețeaua de comunicare EUROSUR este creată pentru a îmbunătăți detectarea, prevenirea și combaterea migrației neregulate și a criminalității transfrontaliere. Deputații au insistat ca ea să fie utilizată și pentru a salva viețile migranților.


"Doar printr-un sistem transeuropean de supraveghere a granițelor putem preveni transformarea Mediteranei în cimitir al refugiaților care încearcă să treacă în bărci mici, nepotrivite pentru navigare, către o viață mai bună în Europa. Pentru a preveni o altă tragedie ca cea de la Lampedusa, este necesară intervenția rapidă", a spus raportorul Jan Mulder (ALDE, NL), în dezbaterea din plen de miercuri.


Statele UE care utilizează EUROSUR vor fi obligate să respecte întotdeauna drepturile omului, inclusiv principiul nereturnării, care interzice returnarea unei persoane către o locație unde viața sau libertățile i-ar putea fi amenințate.


Regulile EUROSUR prevăd de asemenea ca utilizatorii să protejeze toate drepturile fundamentale UE, inclusiv protecția datelor personale. Orice schimb de informații privind datele personale între statele membre UE sau cu țări terțe prin intermediul EUROSUR trebuie să fie excepționale și să respecte legile privind protecția datelor.


Mai mult, statele membre nu trebuie să utilizeze EUROSUR pentru a trimite către țări terțe informații care ar putea fi folosite pentru a identifica o persoană a cărei cerere de protecție internațională este în curs de procesare sau a cărei viață sau integritate fizică ar putea fi riscate.


Informații suplimentare


Obiectivul EUROSUR este de a îmbunătăți gestionarea granițelor terestre și maritime externe ale UE prin întărirea schimbului de informații între statele membre și cu agenția FRONTEX, însemnând schimbul de date și informații în timp real, culese de la diferite autorități și prin intermediul a diferite instrumente de supraveghere, cum ar fi sateliții sau sistemele de raportare de pe nave, prin intermediul unei rețele de comunicare protejate.


FRONTEX raportează ca mai mult de 72 000 de persoane au trecut ilegal granițele externe ale UE în 2012, jumătate din numărul de persoane din 2011.


Ce urmează?


Normele de operare EUROSUR au fost agreate cu guvernele naționale. Bulgaria, Estonia, Grecia, Spania, Franța, Croația, Italia, Cipru, Letonia, Lituania, Ungaria, Malta, Polonia, Portugalia, România, Slovenia, Slovacia și Finlanda vor utiliza EUROSUR la 2 decembrie 2013. Alte state membre se vor alătura la 1 decembrie 2014.

Noul sistem EUROSUR a fost adoptat cu 479 de voturi la 101 și 20 de abțineri.